Măgărin Lucian Pavel

Măgărin Odor Dionisos

Istoria geopolitică a

românilor. Studii, articole,

note didactice

2000-2014

Tehnoredactarea și corectura: autorii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MĂGĂRIN, LUCIAN PAVEL

Istoria geopolitică a românilor : studii, articole, note didactice : 2000-2014

/

Măgărin Lucian Pavel şi Măgărin Odor Dionisos. -

Braşov : Etnous, 2014

Bibliogr.

ISBN 978-606-712-056-1

I.Măgărin, Odor-Dionisos

94(498)"2000/2014"

913(498):32

Copiilor mei,

Măgărin Odor Dionisos, Măgărin Semela Amara,

Măgărin Temis Emilia, tuturor martirilor trecuţi,

prezenţi şi viitori, ştiuţi sau neştiuţi, comemoraţi sau

omişi...

Viaţa este cea mai dezvoltată şi complexă formă

a contradicţiei universale infinite, căreia îi dăm sens/

omenie prin forţă, rezistenţă, adevăr, voinţă, iubire

reciprocă, solidaritate, respect pentru strămoşi, mult-

mult sacrificiu...credinţă...creaţie...

“ De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se

veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte. Căci nu vei

lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca

iubitul tău să vadă putrezirea...” ( Psalmii, 16/ 9, 10 )

Cuprinsul

1.Democraţia parlamentară confesională a românilor din Austro-Ungaria în perioada 1867-1918

versus Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi legislaţia interbelică a statului naţional unitar..... 4

2.Ipoteze verosimile despre morfemul stem primitiv onomatopeic, alternant fonetic, „or/ oar-

oare”; note despre originea şi structura semantică a limbilor antice şi a limbii române

contemporane…………………………………………………………………………………… 10

3.Dovezi ale continuităţii milenare a populaţiei din satul Valea Drăganului, judeţul Cluj ;

contribuţii la cercetarea civilizaţiei primitive protourbane, originare şi a istoriei geopolitice a

românilor şi a strămoşilor acestora................................................................................................ 15

Măgărin Odor Dionisos 4. Literatura publicistică; specii literare-publicistice în presa din Banat, în perioada 1911-

1938............................................................................................................................ ................... 23

Măgărin Lucian Pavel 5. Rolul determinant al parteneriatelor şcolare în eficientizarea procesului didactic, realizarea

unei educaţii performante-selective, dezvoltarea motivaţiei şcolare şi conştientizarea

capacităţilor reale ale tuturor elevilor. Exemplificări din programul personal de optimizare a

ciclului relaţional şcoală- familie-comunitate în anul şcolar 2011-2012………………………..

32

6.Sfera semantică a conceptului curriculum. Structura sistematizatoare-predictivă,

administrativă-funcţională şi operaţională-formativă actuală a Curriculumul Naţional………… 40

7.Învăţământul general obligatoriu, structură determinantă a sistemului instituţionalizat al

educaţiei naţionale şi noile standarde de dezvoltare socială durabilă şi de integrare comunitară

europeană şi geopolitică, conform noii Legi a educaţiei naţionale, nr. 1/ 2011............................

45

8.Administrarea fondurilor şcolare centralizate ale episcopiilor greco ortodoxe din Arad şi

Caransebeş şi ale Reuniunii învăţătorilor din Dieceza Caransebeşului versus situaţia generală

a învăţământului din comitatul Caraş Severin, în perioada 1881-1900 .........................................

50

9.Memoriu deschis adresat unor reprezentanţi ... pentru democratizarea învăţământului şi pentru

integrarea acestuia într-o strategie socială şi naţională-europeană, durabilă şi eficientă... în

2007...............................................................................................................................................

64

10.Standardele evaluării didactice naţionale în 2013. Minighid de evaluareT.I.M.S.S.( Tendinţe

în Studiul Internaţional al Matematicii şi Ştiinţelor) în conformitate cu standardele elaborate

de I.E.A. ( Asociaţia Internaţională de Evaluare a Randamentului Şcolar ……………………….

72

11. Evaluarea regulamentară comună şi selectivă şi reevaluarea remedială. Fişe didactice

sistematizatoare pentru istorie şi geografie în ciclul primar şi gimnazial……………………….. 84

12.Propuneri asupra conţinutului şi structurii noilor programe şcolare şi manuale interactive,

clasice şi electronice pentru istorie, geografie, cultură civică ş.a., planificate să fie redactate şi

aplicate în perioada 2014- 2017………………………………………………………………….

91

13.O reprezentare sintetică a istoriei ştiinţifice. Fişe sistematizatoare pentru istoria

didactică…………………………………………………………………………………………. 94

14.Comuniunea administrativă- culturală româno-germană şi continuitatea şi predominanţa

relaţiilor patriarhale din obştile săteşti milenare ale românilor în teritoriul grăniceresc din

comitatul Caraş Severin.

Constituirea Micii Românii în acest teritoriu, bastionul modelator al conştiinţei naţionale şi al luptei de emancipare naţională, modernă a tuturor românilor ( 1849 ).........................................

105

15.Proiectarea didactică curriculară. Modele de proiecte de lecţie/ activitate aplicative………. 111 16.Interculturalitatea şi multiculturalitatea din teritoriul comitatului Caraş Severin, în perioada

1867-1900, reflectate în comparaţii statistice metodice şi ideologice………………………… 129

17.Structură orientativă a cadrului/statutului juridic al autonomiei, modernizării, etatizării şi

maghiarizării progresive a învăţământului confesional-naţional comunitar român şi german din teritoriul comitatului Caraş Severin în perioada 1867-1900……………………………………

155

18.Integrarea şi specificul presei din Banat în presa şi cultura naţională……………………….. 160

4

CAPITOUL 1

Democraţia parlamentară confesională a românilor din Austro-Ungaria în

perioada 1867-1918 versus Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi legislaţia

interbelică a statului naţional unitar

Concepte demonstrate: democraţia parlamentară confesională a românilor din

Austro-Ungaria în perioada 1867-1918; sistemul politic-administrativ-

confesional-naţional-autonom al românilor din Austro-Ungaria; Statutul organic

al Bisericii greco-orientale din Ungaria ; caracterul democratic şi coparticipativ

al structurii instituţionale autonome naţional, confesionale-administrative;

„parlamentul confesional-naţional” al românilor din Ungaria; continuitatea

milenară a modului de organizare din obştile săteşti daco-getice, originare,

dezvoltat în modul de organizare confesională-politică seculară a daco-

romanilor, protoromânilor şi românilor ; organizare obiectivată în instituţiile

comunitare din obştile săteşti daco-romane, administrate şi conduse de moşii din

« sfatul oamenilor înţelepţi şi bătrâni », capii familiilor patriarhale şi ai moşiilor;

unificarea politică-administrativă rapidă a teritoriilor naţionale

În prezentul articol am sintetizat pentru prima oară în istoriografia naţională două

concepte istorice: democraţia parlamentară confesională a românilor din Austro-

Ungaria în perioada 1867-1918 şi sistemul politic-administrativ-confesional-naţional-

autonom al românilor din Austro-Ungaria.

Aceste concepte au un rol metodologic major în elaborarea unei probabile istorii

sistematice, ştiinţifice, “universale sau geopolitice” a românilor, constituind axa

centrală a demonstrării continuităţii şi dezvoltării poporului nostru, de la obştile

săteşti daco-getice până în 1918.

A trecut circa un secol, de când Nicolae Iorga sugera o posibilă istorie “universală” a

românilor, schiţînd comparaţii evenimenţiale, episodice între societatea românească şi

societatea universală. Acum e timpul, să relevăm dincolo de mulţimea copleşitoare de

izvoare documentare şi de analize minuţioase, dar unilaterale, “legile” dezvoltării

istorice ale societăţii româneşti şi universale; în cazul de faţă, una dintre aceste legi,

respectiv continuitatea instituţiilor comunitare-statale din obştile săteşti antice şi

reformarea lor constantă, până în 1918, în raport cu politica de dominaţie externă şi cu

politica internă de rezistenţă şi asimilare a “factorilor externi perturbatori”.

În perioada 1867-1918, românii din Austro-Ungaria au dezvoltat şi generalizat un

sistem politic-administrativ-confesional-naţional-autonom, centralizat în jurul

următoarelor instituţii: Congresul naţional bisericesc al Mitropoliei greco-ortodoxe, cu

şedinţe anuale la Sibiu, Sinodul electoral mitropolitan al Mitropoliei greco-catolice de

Alba Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Blaj, adunările “naţionale” ale Partidului Naţional

Român din Banat şi Ungaria şi Partidului Naţional Român din Transilvania ,

oficializate în 1869 şi unificate în 1881; aceste trei instituţii centrale având o structură

comunitară-instituţională regională şi locală complexă, în constantă progresie în toată

această perioadă, corespunzător acutizării « problemei naţionale » şi generalizării

luptei de emancipare socială şi naţională, constând din elemente ca : sinoadele

comunitare-confesionale ale parohiilor şi eparhiilor greco-ortodoxe şi greco-catolice

din Arad, Caransebeş, Lugoj, Oradea, Gherla, autorităţile administrative-confesionale

colective locale, şcolile comunitare-confesionale locale şi eparhiale, respectiv

5

institutele pedagogice şi teologice, miile de asociaţii culturale comunitare,

profesionale, regionale, naţionale, de la asociaţiile corale, de lectură, teatrale,

« învăţătoreşti », până la « casinele naţionale », reprezentând « case culturale

naţionale locale », unificând diverse asociaţii culturale locale şi la societăţile culturale

naţionale, precum Astra, Asociaţiunea pentru cultura şi literatura poporului român din

Transilvania, fondată în 1861 (care din 1868 instituţionaliza « despărţăminte » în toată

Ungaria), Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş, 1861, Asociaţia

naţională arădeană, fondată în 1863, Societatea română de lectură din Arad, 1867,

Societatea pentru crearea unui fond de teatru românesc în Ardeal, fondată în 1870 ş.a.,

apoi sutele de instituţii cooperatiste de credit locale, săteşti, dar şi băncile naţionale,

cu capital majoritar românesc, biblioteci poporale şi şcolare, zecile de mii de

conferinţe de « popularizare a ştiinţei şi de solidarizare naţională », sutele de fundaţii

naţionale şi miile de donaţii pentru « cauza naţională », tipografiile, editurile şi

redacţiile publicaţiilor naţionale, presa, adunările comunitare-naţionale, organizate

periodic, local, regional, festivaluri culturale, diverse expoziţii şi manifestaţii

naţionale, instituţii naţionale, precum Muzeul Astrei , fondat în 1905 ş.a.

În cadrul acestui sistem, clericii au avut rolul administrativ activ, predominant,

centralizator, datorită statutului lor juridic autonom, dar şi datorită rolului lor social

efectiv, de militanţi pentru emancipare socială şi naţională. De exemplu, episcopul

greco-ortodox din Caransebeş, Nicolae Popea, care a păstorit între 1889-1909 a

cumulat o mulţime impresionantă de funcţii confesionale-administrative, dar şi

politice, culturale, civice, dintre care enumerăm: asesor în Consistoriul mitropolitan,

preşedinte al Comitetului naţional al Partidului Naţional din Transilvania, care a

convocat şi adunarea naţională politică de unificare, din 1881, fondator şi apoi

preşedinte al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român,

fondator al Reuniunii pentru crearea unui fond de teatru român (în Ungaria), fondator

şi protector al Reuniunii învăţătorilor greco-ortodocşi din dieceza Caransebeşului,

membru pe viaţă al Reuniunii agronomice române din comitatul Sibiului, membru al

mai multor societăţi literare.

Tot acest sistem politic-administrativ-confesional-naţional-autonom avea ca forţă

directoare relaţiile coparticipative ale tuturor românilor « de sine stătători”, adică

majori şi capabili să se întreţină, relaţii reglementate juridic de o veritabilă

„Constituţie” a rezistenţei şi continuităţii naţionale, nu doar confesională, dar şi

politică (trăsătură mai puţin relevată în istoriografia naţională ), respectiv de Statutul

organic al Bisericii greco-orientale din Ungaria, adoptat de Congresul naţional

bisericesc organizat la Sibiu, în 1864.

Această Constituţie garanta cel puţin patru principii sociale-administrative-politice : 1.

autonomia confesională-naţională ; 2. sinodalitatea sau participarea laicilor în

proporţie de 2/3 în toate instituţiile administrative-confesionale ; 3. autonomia

comunităţilor locale confesionale, reprezentate de sinodul parohial ; 4.caracterul

democratic şi coparticipativ al structurii instituţionale autonome naţional,

confesionale-administrative, de la sinodul parohial până la congresul naţional

bisericesc, reprezentând „parlamentul confesional-naţional” al românilor din Ungaria.

Baza întregului sistem instituţional-confesional-administrativ era, conform

prevederilor capitolului I din Statut, « parohia, ca o comună bisericească » sau

sinodul parohial, format din toţi membri majori ai parohiei, care se întreţineau, erau

« nepătaţi » şi îşi îndeplineau obligaţiile parohiale. Sinodul parohial, ca celulă

comunitară-instituţională hotăra în cvasi-totalitatea problemelor comunitare-

6

administrative locale şi naţional-reprezentative, nu doar în cele « strict

confesionale », având atribuţii ca : alegerea comitetului parohial (care exercita

administrarea curentă), a epitropiei parohiale (care gestiona fondurile locale), a

funcţionarilor administrativi-confesionali locali (preot, învăţător, diacon ş.a.),

exercitarea sancţiunilor disciplinare împotriva funcţionarilor administrativi locali-

confesionali, examinarea şi aprobarea tuturor proiectelor administrative locale,

alegerea membrilor sinodului eparhial (regional) şi ai Congresului naţional bisericesc.

Din relevarea acestor atribuţii reiese, că în fapt, Statutul consfinţea un sistem

instituţional parlamentar-confesional, reprezentat de axa sinodul parohial- Congresul

naţional bisericesc (ale cărei şedinţe anuale se desfăşurau la Sibiu!) şi o democraţie

întemeiată pe votul direct şi deschis al cvasitotalităţii cetăţenilor comunităţii naţionale

şi pe reprezentarea directă a fiecărei comunităţi locale în instituţiile centrale; un model

comparabil în linie directă tocmai cu vechea democraţie ateniană şi reprodus mutatis

mutandis, într.-un mod unic, modelator, până în epoca contemporană, în societatea

românească !

Dacă ar fi să reţinem doar aceste instituţii, e suficient, pentru a recunoaşte nu numai

suprema dovadă a originii şi continuităţii milenare a poporului român, dar şi pentru a

demonstra originalitatea şi creativitatea lui colectivă, care contrazic toate teoriile

istoricilor-politruci de ieri şi de azi despre lipsa instituţiilor politice ale românilor,

limitarea instituţiilor moderne asle românilor din Ungaria predominant în „sfera

culturală”, influenţa civilizatoare determinantă a „imperiilor”/ Occidentului şi

importul instituţional cvasipermanent, incapacitatea de autoguvernare a românilor,

indiferenţa faţă de „mersul şi spiritul istoriei”, a-bla-bla ...revers la omisiunea

statutului politic şi economic inferior, „acordat” românilor de către toţi cuceritorii

vremelnici ai spaţiului carpato-danubiano-pontic.

În comunităţile greco-catolice instituţia comunitară-administrativă-confesională era

reprezentată de comuna confesională.

Comparativ, să menţionăm, că în România, ţara- mamă, exista doar votul censitar,

alternativ direct şi indirect, prevăzut de Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris,

din 1864, prima constituţie modernă a României şi apoi de Constituţia din 1866 şi că

privilegiile de clasă se extindeau şi în modul de administrare al Bisericii Ortodoxe

Române; abia în 1872 a fost adoptată o lege sinodală a Bisericii Ortodoxe Române,

care prevedea o structură centrală, alcătuită dintr-un Colegiu electoral al

mitropoliţilor şi episcopilor şi Sfântul Sinod, alcătuit din doi mitropoliţi, şase episcopi

şi toţi arhiereii titulari din România (oare istoria comparativă a acestor instituţii

confesionale-administrative nu este relevantă până azi, dacă ne raportăm la diferenţele

de atitudine şi comportament politic şi confesional comunitar şi regional !).

Dar care este originea istorică a acestui Statut ? Istoriografii ideologi au căutat

originea Statutului organic în diferite izvoare formale-religioase străine, adepţi taciţi

ai teoriei, că poporul român nu ar fi avut instituţii politice moderne şi că tot timpul ar

fi imitat şi adaptat asemenea instituţii, prin reprezentanţii lui elitişti şi

colaboraţionişti...

Viitorul episcop Nicolae Popea afirma încă în 1870, că Statutul organic “ este compus

după prototipul învăţăturilor lui Hristos…printr-ânsul se restituie şi se garantează

7

legislaţiunea Bisericii noastre în deplina ei formă veche canonică şi constituţională.

Legea electorală se puse pe baza cea mai largă ce se poate cugeta... »1

În fapt, Statutul confirmă tacit continuitatea milenară a modului de organizare din

obştile săteşti daco-getice, originare, dezvoltat în modul de organizare confesională-

politică seculară a daco-romanilor, protoromânilor şi românilor ; organizare

obiectivată în instituţiile comunitare din obştile săteşti daco-romane, administrate şi

conduse de moşii din « sfatul oamenilor înţelepţi şi bătrâni », capii familiilor

patriarhale şi ai moşiilor, în- organizarea şi administrarea comunitară-locală a

primelor biserici şi episcopate creştin-ortodoxe, evoluate « în pas cu timpul », în ciuda

« tăcerii şi omisiunii din izvoarele istorice oficiale ».

Astfel, ca să ne referim doar la centralizarea confesională a greco-ortodocşilor români,

aceştia aveau de facto, o ierarhizare mitropolitană « democratică » încă din secolul al-

XIV-lea, când este atestat mitropolitul Ghelasie de la Râmeţ (1377), dar de jure,

această mitropolie autonomă a fost recunoscută de statul austro-ungar abia în 1864 !

Mai mult, odată cu intensificarea politicii de deznaţionalizare a popoarelor din

Austro-Ungaria au fost reglementate diverse amendamente legislative-confesionale

eparhiale, care prevedeau extinderea atribuţiilor sinoadelor parohiale, noi instituţii

comunitare-administrative locale şi mărirea numărului reprezentanţilor comunitari în

instituţiile comunitare-administrative-confesionale locale.Astfel, prin Ordinul

Consistorului eparhial din Caransebeş, nr.2816/648 din 17 noiembrie 1876 au fost

reglementate comisiile şcolare locale, cu un număr mărit, de şapte membri.

Un gen constant de protest şi de luptă pentru emanciparea socială şi naţională a

românilor îl reprezintă depunerea la autorităţile statale centrale a unor « memorii »

naţionale, de către « delegaţii » cu largă participare socială, conduse de clerici locali,

episcopi sau mitropoliţi. În aceste delegaţii, reprezentanţii comunităţilor locale militau

conştient pentru soluţionarea legală şi echitabilă a « problemelor naţionale » De

exemplu, la sfârşitul deceniului al şaptelea din secolul al-XIX-lea, preotul Laurenţiu

Barzu din Bacăul de Mijloc, care a îndeplinit şi funcţia de inspector şcolar în tractul

Făget s-a deplasat cu o delegaţie confesională-comunitară la Budapesta, pentru a cere

anularea ordinului guvernului de colonizare în hotarul comunal a unui grup de

maghiari.

Episcopii bisericilor confesionale naţionale române au cerut în repetate rânduri

audienţă privată la monarh sau au protestat în camera parlamentară din care făceau

parte, ori de căte ori au fost dezbătute proiecte legislative de generalizare a

instituţionalizării limbii maghiare şi de asimilare culturală forţată a

naţionalităţilor.Una din cele mai impresionante delegaţii naţionale s-a prezentat la

Viena în 1879, înainte de adoptarea legii privind introducerea obligatorie a limbii

maghiare în învăţământul elementar şi în institutele pedagogice! Din acea delegaţie au

făcut parte „mitropolitul Vancea din Blaj, însoţit de episcopul Lugojului, Dr. Victor

Mihalyi, cât şi mitropolitul Miron Romanul din Sibiu, episcopii Ioan Popasu al

Caransebeşului şi Ioan Meţianu al Aradului, precum şi de căte doi membri ai fiecărui

consistoriu diecezan şi au predat domnitorului câte o rugare bine motivată în chestia

împiedicării atentatului ce se plănuia în contra şcoalelor româneşti şi peste tot în

contra şcolilor cu limba de propunere nemaghiară”. La 10 februarie 1879 o delegaţie

condusă de episcopul greco-catolic din Lugoj a protestat, într-o audienţă imperială

1 N. Popea, Vechea Mitropolie ortodocsă română a Transilvaniei, suprimarea şi restaurarea ei, Sibiu,

1870, p. 349-350

8

privată, împotriva proiectului de lege referitor la introducerea limbii maghiare; proiect

adoptat, totuşi, în acelaşi an.

O remarcabilă activitate de educare comunitară au constituit-o miile de adunări

publice electorale sau cetăţeneşti, coordonate de numeroşii reprezentanţi şi/sau

deputaţi naţionali, adunări în cadrul cărora erau propuse diferite proiecte legislative şi

de organizare şi administrare locală, în interes comunitar-naţional sau în care se

propuneau şi se redactau „plângeri” colective adresate autorităţilor centrale, pe care

deputaţii se obligau, să le reprezinte acelora. În acest sens sunt relevante sutele de

adunări publice organizate în perioada imediat următoare desfiinţării confiniului

militar din teritoriul Regimentului de graniţă româno-bănăţean nr.13, cu sediul în

Caransebeş, prin Manifestul imperial din 1872 şi adoptării Articolului de lege

XXII/1873, având ca obiect constituirea comitatului Severin, ca „municipiu

independent” în cadrul civil unitar, generalizat în Ungaria.Prin aceste adunări,

reprezentanţii comunitari ai românilor, dar şi ai altor naţionalităţi din comitat au

protestat împotriva abrogării statutului militar şi autonom al fostelor teritorii

grănicereşti, împotriva nerespectării vechilor drepturi culturale şi economice,

individuale şi comunitare-naţionale.

Odată cu desfiinţarea autonomiei administrativ-militare a teritoriului Regimentului

de graniţă româno-bănăţean nr.13, cu sediul în Caransebeş, dispare ultima „redută” a

autonomiei naţionale din epoca modernă şi odată cu ea şi ultimele „vestigii” ale

continuităţii anticelor familii patriarhale care alcătuiau obştile săteşti, vestigii

reprezentate de cele circa 25.ooo comunioane/ familii/ moşii grănicereşti !

Existenţa acestui sistem politic-administrativ-confesional-naţional-autonom,

centralizat în jurul instituţiilor comunitare-naţionale şi confesionale, care funcţionau

după principiile democraţiei parlamentare confesionale şi a votului direct şi deschis

din sinoadele comunităţilor confesionale locale, a asigurat unificarea politică-

administrativă rapidă a teritoriilor naţionale din Austro-Ungaria, în urma adoptării

declaraţiei de unire cu statul naţional român, în Marea Adunare Naţională desfăşurată

la 1 Decembrie 1918, în Alba Iulia.

Un rol coordonator esenţial în evenimentele politice de atunci l-au avut, cum altfel,

tocmai „reprezentanţii executivi ai Congreselor naţionale bisericeşti”, ai

„parlamentelor confesionale naţionale”, respectiv reprezentanţii ierarhici confesionali,

în frunte cu mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu (1873-1935), părintele spiritual al

gărzilor naţionale române, pe care le legifera în numele Consiliului Naţional Român,

prin Circulara pastorală nr. 5742/ 27 noiembrie 1918, dispunând către clerici astfel:

„Faceţi-vă sfaturile voastre naţionale române în fiecare comună românească şi

faceţi-vă gărzile voastre naţionale române supuse nemijlocit Sfatului Naţional Român

comunal...ordon tuturor fraţilor preoţi, ca în toate slujbele bisericeşti şi dumnezeieşti

să fie pomenit Sfatul Naţional Român...”. Tot el a fost redactorul şef al unicei

publicaţii naţionale unioniste, ziarul Unirea, tipărit de Mitropolia greco-catolică.

Prin urmare, Constituţia neoliberală din 1923, a statului naţional unitar român a

preluat în art. 22, 28, 64 şi 68, volens-nolens, spiritul comunitar deschis şi

reprezentarea directă a comunităţilor locale, legalizate prin Statutul organic al

Bisericii greco-orientale din Ungaria.

Ulterior, acest spirit comunitar deschis a fost deformat şi redus prin legi organice,

doar la... statutul civic formal al „reprezentării confesionale indirecte”, al „întrunirilor

comunitare libere” şi al „votului universal, obligatoriu, direct şi secret, diferenţiat

9

după sex, vârstă şi criterii suprastructurale”, care excepta femeile, militarii şi

magistraţii, astfel:

„ art. 22, alin.6, 7 -În tot regatul Romaniei Biserica creştin ortodoxă va avea o

organizaţie unitară cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici şi mireni.

O lege specială va statornici principiile fundamentale ale acestei organizaţii unitare,

precum şi modalitatea după care Biserica îşi va regulamenta, conduce şi administra,

prin organele sale proprii şi sub controlul Statului, chestiunile sale religioase,

culturale, fundaţionale şi epitropeşti.

Art. 28, alin.1, 2 -Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de religie,

au dreptul de a se aduna paşnici şi fără arme, conformându-se legilor care regulează

exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; întru aceasta nu este

trebuinţă de autorizare prealabilă.

Întrunirile sub cerul liber sunt permise, afară de pieţele şi căile publice.

Art. 64 - Adunarea deputaţilor se compune din deputaţi aleşi de cetăţenii români

majori, prin vot universal, egal, direct, obligator şi secret pe baza reprezentării

minorităţii.

Art. 68. - Toţi cetăţenii români de la vârsta de 40 ani împliniţi aleg, pe circumscripţii

electorale care nu pot fi mai mari decât judeţul, prin vot obligator, egal, direct şi

secret, un număr de senatori. «

10

CAPITOLUL 2

Ipoteze verosimile despre morfemul stem primitiv, onomatopeic, alternant

fonetic, „or/ oar-oare”; note despre originea şi structura semantică a limbilor

antice şi a limbii române contemporane

Concepte : civilizaţie protourbană primitivă originară; morfeme- stem

onomatopeice primitive, originare ; unităţi lingvistice funcţionale ale limbajului

primitiv originar; matrice fonetică- polisemantică; prima scriere imitativă-

reprezentativă sistematizată, scrierea hieroglifică; familii lexicale logice;

orfismul, primul cult profan, popular, cel mai trainic şi răspândit cult precreştin

al tracilor (daco- geţilor ) şi al grecilor, Zeul-Om/ personificat Dionisos; nume

străvechi, anterioare epocii fierului şi perioadei romanizării; capacitatea

funcţională lingvistică excepţională sau frecvenţa unor grupuri sonore identice în

procesul de derivare/ derivaţie/ reproducere lingvistică sau de valenţă/ conexiune

lingvistică.

Analiza istorică a „creaţiilor” tehnice, valorice şi lingvistice din perioada

generalizării civilizaţiei protourbane primitive originare, în mezolitic şi neolitic,

respectiv între mileniile al-X-lea-al-III-lea î. Cr., în spaţiul dintre Bazinul Dunării,

Bazinul Munţilor Carpaţi şi zonele limitrofe din nordul Mării Negre şi Mării Caspice

şi extinsă treptat în sudul Angliei, Europa Centrală, Peninsula Italică, Peninsula

Balcanică, Peninsula Asia Mică, Mesopotamia şi Valea Indului 2, determină

următoarele constatări/ axiome metodologice, structurale- funcţionale în lingvistică:

1.___Morfemele- stem compuse din câteva sunete onomatopeice sunt unităţile

lingvistice funcţionale, care au format limbajul primitiv originar al umanităţii, în jurul

căruia s-au structurat idiomurile/ protolimbile primitive originare, divizate dintru

început în nenumărate dialecte şi graiuri, datorită inexistenţei unei comunicări

curente/ regulate între populaţiile diferitelor regiuni, economiei naturale, inexistenţei

unui sistem politic centralizat durabil, inexistenţei unui sistem instituţional

administrativ-educativ generalizat ş.a.

Astfel nici un popor antic european ( traci, geto- daci, celţi, germani ş.a. ) nu a creat

o limbă unitară, iar limbile majorităţii acestor popoare nu au atins stadiul consemnării

literale decât în mod excepţional şi atunci pentru uzul privilegiat al clericilor şi al

căpeteniilor militare- administrative. De exemplu, izvoarele scrise

celtice, dinainte de creştinarea acestora sunt rare şi scrise cu litere greceşti!

Celţii vorbeau o mulţime de dialecte, dintre care doar cîteva au fost continuate şi

dezvoltate până în epoca modernă şi contemporană, în Marea Britanie şi în nordul

Franţei : „ Dialectele lor se împart în două grupuri. Primul grup este numit gelic sau

goidelic, subdivizat la rândul lui în idiomul iric vorbit în Irlanda, cel gelic vorbit în

Scoţia şi cel manx vorbit în Insula Man. Al doilea grup este numit britanic, subdivizat

şi el în idiomul welshic vorbit în Ţara Galilor ( Wales ), idiomul cornic vorbit în

Cornwallis şi dispărut din secolul al-XVIII-lea, precum şi idiomul breton, vorbit în

Bretagne.3 „

2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Limbi_indo-europene

3 http://ro.metapedia.org/wiki/Cel%C5%A3i

11

Limbile moderne actuale au fost structurate şi dezvoltate treptat, corespunzător

reflectării şi simbolizării noilor obiecte, relaţii, activităţi/ acţiuni şi însuşiri naturale şi

sociale „descoperite” de oameni, în jurul unei matrici fonetice- polisemantice formată

din morfeme- stem, scurte, îndeosebi mono- şi bisilabice, care conţineau grupuri de

sunete onomatopeice, imitative, asociate/ comunicate ritmic şi nu în jurul altor „unităţi

segmentale” precum vocale şi consoane, consemnate târziu, în alfabetele inventate şi

utilizate odată cu centralizarea politică- statală !

Prima scriere imitativă- reprezentativă sistematizată, scrierea hieroglifică, „apărută”

după zeci de mii de ani de protoscriere stilizată şi geometrică, cu ideograme zgâriate

pe pietre, oase, lemn, idoli şi vase din ceramică, reflectă încă acest stadiu/ proces

originar, de formare a protolimbilor primitive, prin hieroglifele mono-, bi- şi

triconsonantice, derivate din câteva zeci, poate sute de morfeme- stem. Mai

mult, într-un răstimp de circa 4 milenii, între 3400 î.Cr. şi 400 d. Cr., corespunzător

dezvoltării culturale şi sociale, numărul glifelor a crescut de la 700 în egipteana

clasică la peste 50004/ 6000

5 sau chiar 7000

6 în egipteana nouă, adică în progresie

geometrică ( 700x2=1400x2=2800x2=5600...! ), fapt care a determinat în cele din

urmă imposibilitatea continuării acestei scrieri şi „căderea” ei în desuetudine.

Procesul de învăţare a limbajului uman în prima copilărie, de la naştere până la 3

ani, confirmă şi el predominanţa utilizării/ rolului morfemelor- stem onomatopeice;

aşa sunt onomatopeile care reproduc sunetele diverselor animale, dar şi acelea care

sugerează stări/ acţiuni, precum durere, „buba”, interdicţie „naa, naa, bau- bau”,

bucurie, „aaa”, „tâta-mare”, somnul, „naani”, excreţia, „ţâşşş, şşşş”, defecaţia, „aa-

aaa”, jocul de-a v-aţi ascunselea, „cucu-bau”, sunetele şi tîrîitul reptilelor, „şşşş, sss”,

zgomotul ceasului, „tic-tac” sau al maşinilor, „brrr” ş.a.

Dar şi în perioadele următoare ale copilăriei, aceste morfeme- stem onomatopeice se

repetă şi se dezvoltă, ca mijloace de învăţare şi integrare socială, asociate cu muzica,

dansul, poezia, gimnastica sau ca limbaj de grup în adolescenţă sau argou ( în liceu

aveam câţiva colegi dintr-un sat montan, relativ izolat, care şi-au consolidat relaţiile

interpersonale „descoperind” un asemenea limbaj amuzant şi inteligibil, adăugând la

sfârşitul fiecărui cuvând sufixul „ghi”: „Ce faci tu ?” pronunţându-se „Ceghi facighi

tughi?” )

2.___Morfemele- stem se regăsesc până în contemporaneitate, ca foneme, în prefixe

şi sufixe/ radicali, determinante pentru formarea unele categorii morfologice (

substantive, adjective, verbe) şi a familiilor lexicale sau ca grupuri de sunete integrate

în familii lexicale-logice ( categorie gramaticală mai puţin analizată, n.n. ! ), care

cuprind cuvinte cu sens generic/ logic asemănător sau din aceeaşi sferă semantică

generică; de exemplu, obiecte, relaţii, activităţi/ acţiuni şi însuşiri din gospodărie, în

care se repetă grupul de sunete „or-oar-oare”, presupus a fi un morfem- stem : topor,

bordei, borş, ciorbă, orz, porc, cuptor, horn, sforăit, dormit, cornute, poartă, toartă,

sfoară, moară, culegător, vînător ş.a. .

Acest morfem- stem va fi fost inclus în stadiul originar al protolimbilor primitive în

aceeaşi silabă, apoi, odată cu dezvoltarea limbajului şi în silabe separate !

3.___Evoluţia sau diseminarea şi diversificarea semantică a morfemelor- stem în

structura funcţională şi în vocabularul unei limbi nu pot fi demonstrate doar strict

4http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm

5 http://www.hieroglyphen.de/hiero_allg2.shtml

6 http://de.wikipedia.org/wiki/%C3%84gyptische_Hieroglyphen

12

formal, morfologic şi sintactic, fără o cercetare istorică şi logică, incluzând metode

complementare de cronologie şi comparaţie istorică, sistematizare, identificare a

frecvenţei fonologice ş.a.

Demonstraţie istorică-logică-lingvistică

Presupunem că în stadiul iniţial de comunicare umană articulată, predominant

imitativ- reprezentativ, morfemul-stem primitiv onomatopeic, alternant fonetic, „or/

oar/ oare”, în funcţie de intonaţia/ înălţimea, durata şi pronunţia sunetelor era

polisemantic, avea mai multe semnificaţii, imitând/ simbolizând iniţial tunetul, dar şi

fulgerul, focul aprins din fulgere, trosnetul copacilor, trosnetul lemnelor aprinse,

durerea, mormăitul ursului, urletul lupilor, grohăitul porcilor, orăcăitul broaştelor,

cârâitul găinilor, boncănitul cerbilor, incantaţie, sforăitul în timpul somnului şi somnul

sau un fragment melodic în drama comunitară, gentilică- tribală, care integra muzică,

dans, recitare, pantomimă, incantaţii prozaice.

Acest morfem s-a conservat până azi, în câteva cuvinte din aceeaşi familie lexicală-

logică incluzând corpuri, însuşiri/ calităţi şi fenomene/ acţiuni cosmice, precum: nor (

ciocnirea norilor producând tunetul şi fulgerul, n.n. ), trosnet ( sinonim cu tunet,

bubuitură, trosnitură, vuiet, detunătură ş.a. ), Soare, dogoare ( căldura asociată cu

tunetul şi fulgerul, n.n. ), răcoare, strop ( stropii de ploaie, care urmau fulgerului şi

tunetului, n.n. ), moarte ( starea animalelor lovite de fulger, n.n. ) ş.a.

Deducem acest stadiu, observând primul alfabet structurat al omenirii, scrierea

hieroglifică: de exemplu hieroglifa consonantică „f” ( pronunţat prelung „ffff”, imita

şuieratul sau tărâtul unei vipere/ reptile ), reprezentată printr-o viperă stilizată,

semnifica deopotrivă „viperă şi coarne”; „glifa pentru cuvântul crocodil este o

imagine pentru crocodil şi de asemenea reprezintă sunetul „msh” ( imitând sunetele şi

mersul crocodilului pe uscat, n.n. ). Când scriau cuvântul pentru crocodil, egiptenii

vechi combinau imaginea unui crocodil cu glifele care semnificau „msh”. La fel,

hieroglifele pentru pisică, „miw” ( miu sau miau, n.n. ), combinau glifele pentru m, i

şi w cu imaginea unei pisici.7”

Într-un stadiu cognitiv următor, abstract, corespunzător conştientizării relaţiilor

universale de conexiune, cauzalitate, contradicţie, negaţie, ciclicitate/ repetitivitate,

infinitate ş.a., reflectate în operaţii mentale complexe, precum analiza, comparaţia şi

comparaţia dezvoltată în sinteză, generalizare, inducţie, deducţie, s-a produs o

„explozie lexicală”, în care morfemul-stem primitiv onomatopeic, în aceeaşi unitate

fonetică variată sonor şi semantic până la un „prag saturat”, „punct terminus”

simboliza Focul, dar şi Soarele, Forţa Creatoare, Divinitatea, Viaţa şi totodată

Moartea, Lumina, Fertilitatea, diverse calităţi vitale; Naşterea şi în acelaşi timp se

pierdea/ integra în nenumărate alte cuvinte, formate din tot atâtea combinaţii sonore

ale acestor morfeme- stem onomatopeice, primitive, originare cu alte morfeme- stem

şi cu noi sunete sau grupuri de sunete inventate ş.a.

Şi această presupunere este credibilă, raportându-ne la aceeaşi scriere hieroglifică,

în care alături de hieroglifele sonore erau şi „determinanţi” sau glife non-fonetice

polisemantice abstracte; de exemplu, aceeaşi glifă semnifica Soarele-lumina-timpul-

7 http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm

13

viaţa; viţa de vie, fructele şi grădina/ terenurile cultivate; duşmanul, duşmănia şi

moartea; patul, şederea/ odihna, boala/ bolnavul şi slăbiciunea ş.a.8

Morfemul stem primitiv onomatopeic „or” se regăseşte întîmplător (!!!) sau nu şi în

denumirea Soarelui dacic, dar şi în denumirile polisemantice ale unor zeităţi animiste ,

care dezvoltau calităţile solare, căldura, viaţa, focul, precum: Horus, la egipteni,

derivat de la substantivul „hor”/ faţă, chip, arătare a fost adorat rând pe rând, ca zeul

spaţiului cosmic, Zeul- Soare, dătător de viaţă, protectorul statului egiptean şi al

faraonilor ş.a.9; Thor, posterior lui Horus, semnifica „tunet” şi avea mai multe

atribuţii: era conducătorul de fapt al zeilor antici ai popoarelor nordice, al oamenilor şi

al Lumii, zeul naturii, fulgerelor, războiului, fierarilor, ale căror „creaţii”, uneltele

asigurau prosperitatea ( având mănuşi din fier şi un ciocan magic, cu care arunca

fulgere ), protector al tărâmurilor cosmice Asgard şi Midgard ş.a.10

.

Este doar o întâmplare, că în limba germană contemporană, anticul Tor şi-a

schimbat semnificaţia, din „tunet” devenind „poartă”, respectiv deschizătură/

crăpătură/ ruptură/ drum în nori/ ceruri, fenomene asociate tunetului, în timp ce în alte

limbi germanice, ca norvegiana şi daneza, derivatul „torden” şi-a conservat

semnificaţia originară, „tunet” sau că în limba română contemporană cuvinte ca: torţă

( lumina fulgerului, n.n. ), torid ( căldură extremă, n.n. ), tornadă ( vânt şi precipitaţii

extreme, însoţite de fulgere şi tunete, n.n. ), torpilă ( o bombă prelungită, care produce

„tunete şi fulgere”, n.n. ), torent, cu sinonime onomatopeice ca zăpor, şiroi11

( curs

rapid de apă, cu debit excepţional, care distruge obiectele atinse, comparabil imaginar

cu un fulger, n.n. ) sunt alternanţe fonetice- imaginative ale morfemului-stem primitiv

onomatopeic „or”, raportate la aceeaşi familie lexicală logică, cuprinzând obiecte/

elemente, acţiuni şi însuşiri asociate tunetului şi fulgerului.

Orfeu, de asemenea, este o variaţie a morfemului-stem onomatopeic primitiv „or”.

Orfeu a fost mai mult decât un erou, jumătate-om şi jumătate- zeu, el este una dintre

personalităţile care au schimbat viaţa culturală şi conştiinţa socială a întregii omeniri,

căci a „democratizat”/ centralizat/ unificat cultele/”misterele „ anterioare,

instituţionalizate separat de „iniţiaţii” privilegiaţi ai polisurilor greceşti, creând

primul cult profan, popular, prin revalorizarea şi reinterpretarea misterelor dedicate

lui Dionisos, primul zeu întrupat, dezmembrat/ consumat simbolic de sectanţii orfici şi

apoi reânviat, anual; cel mai trainic şi răspândit cult precreştin al tracilor (daco-

geţilor ) şi al grecilor, orfismul, în care ciclul cosmogonic era reprezentat prin

spectacolul comunitar al învierii/ reînvierii şi morţii Zeului-Om/ personificat

Dionisos. El ar fi inventat/ primit lira magică, cu care interpreta cântece care

determinau armonia cosmică. De asemenea, reprezenta simbolul fidelităţii casnice,

având o unică soţie şi iubită, Eurydice, omorâtă chiar în ziua nunţii de o viperă. De

dorul acesteia coboară în Hades sau Tartar, pentru a o readuce la viaţă; Zeul morţilor,

Hades îi permite, să o ia pe Eurydice de acolo, cu condiţia ca până la revenirea pe

tărâmul celor vii, Orfeu să meargă tot înainte, urmat de Eurydice, fără să se întoarcă şi

să o privească.

Dar Orfeu nu se poate abţine şi unica lui iubită redevine o umbră moartă.

În limba română comtemporană s-a conservat până azi cuvântul „tartor”,

semnificând forţele cosmice negative, dracii sau căpetenia dracilor, dar şi o persoană

8 http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm

9 http://ro.wikipedia.org/wiki/Horus

10 http://ro.wikipedia.org/wiki/Thor

11 http://dexonline.ro/definitie/torent

14

rea, un copil neascultător; dovadă a practicării cultului orfic de către strămoşii noştri

daco-geţi.

Cea mai concludentă dovadă a rolului lingvistic al acestui morfem- stem

onomatopeic originar reiese din întrebuinţarea lui frecventă în nume străvechi,

anterioare epocii fierului, când circa o cincime a teritoriului daco- geţilor a fost ocupat

de armata şi administraţia romană, care au generalizat în acel teritoriu procesul de

romanizare.

Aceste nume corespund, aşadar, unor obiecte/ elemente/ creaţii şi însuşiri, naturale şi

comunitare preexistente perioadei daco- romane, dintre 106- 271/ 276, când s-ar fi

format în acea cincime din teritoriul daco- geţilor limba daco- romană, care a fost

generalizată ulterior şi în restul teritoriului locuit de daco- geţi !?

Vom reda numele străvechi selectate de noi, folosite anterior coexistenţei dacilor cu

romanii, în Dacia romanizată şi în regiunile limitrofe ale acesteia, în asociere cu

numele/ perechile latine corespunzătoare, cu scopul de a demonstra, că între aceste

nume nu există corespondenţă fonetică, ceea ce demonstrează, că provin din limba

primitivă originară, protodacă, anterioară perioadei daco- romane şi limbii daco-

romane: ogor- agro, orz- hordeum, moară- molendinum, porc- sus, topor-securis,

bordei- tigurium, borş- ... , ciorbă- ..., cuptor- clibanum, scorbură- cavum, fecior-

filius, hora- aliqua, vorbă ( având sens general, vorbire )- verbo ( cu sensul restrâns,

verb !), mormânt- sepulcrum, mormăi- mutio, ciubăr- dolium, brânză- caseum ( caş,

n.n. ), picior- pede ş.a. comparativ cu soră- soror, Soare- Solis, poartă- portam ş.a. ;

aceste ultime nume fiind create în perioada convieţuirii daco- romane sau ulterior !

Un criteriu de recunoaştere a morfemelor- stem onomatopeice primitive, originare îl

constituie capacitatea funcţională lingvistică excepţională sau frecvenţa unor grupuri

sonore identice în procesul de derivare/ derivaţie/ reproducere lingvistică sau de

valenţă/ conexiune lingvistică.

Astfel, morfemul- stem primitiv „or” este în limba română contemporană:

1. prefix în cele mai frecvente pronume nehotărâte, precum: „ orce /or(i)ce, orcât/

or(i)cât/ oarecât, oricine/ oarecine, oricare/ oarecare „, ; în adverbe, ca „orcum/

or(i)cum, oarecum, oriîncotro, orunde/ oriunde/orişiunde, oricât, oareunde „;

2. conjuncţie independentă, primară, ca „or, ori” sau derivată din adverbe „oriunde,

oricum/ orcum, oricât/orcât „

3. formează viitorul familiar prezent şi viitorul familiar anterior la persoana a treia

plural, prin constricţia/ reducerea auxiliarului „vor” în „or”: or face, or fi făcut ş.a.;

4. sufix în formarea substantivelor şi adjectivelor derivate din verbe: iubi-re/ iubi-( t )

or; cânta- re/ cântă- ( t )or sau în radicalii familiilor lexicale ( muncă/ munci-tor ), ş.a.;

5. desinenţă nominală în cazurile genitiv şi dativ, plural ( ale copiilor, copiilor ).

15

CAPITOLUL 3

Dovezi ale continuităţii milenare a populaţiei din satul Valea Drăganului,

judeţul Cluj ; contribuţii la cercetarea civilizaţiei primitive protourbane,

originare şi a istoriei geopolitice a românilor şi a strămoşilor acestora

august 2013

Concepte demonstrate : structurarea cronologiei istorice în două epoci, după

criteriul dezvoltării tehnice-economice/ ocupaţionale şi al sedentarizării,

respectiv: 1. comuna primitivă, naturală şi 2. societatea politică/ organizată sau

centralizată politic; prima civilizaţie politică a omenirii sau societatea primitivă

protourbană, primordială, originară ; protoscrierile primitive originare,

preliterare, stilizate şi geometrice; activităţile comunitare specifice societăţii

primitive protourbane ; unitate culturală protoeuropeană; integrarea culturilor

mezolitice şi neolitice autohtone în cultura mezolitică şi neolitică euro-asiatică

primordială, formată, concentrată şi consolidată în mileniile al-X-lea-al-III-lea

î.C. ; dovezi ale civilizaţiei primitive protourbane, originare ; scrierea/ ortografia

fonemică comună, specifică limbilor indo- ariane/ europene originare ; cuvinte

onomastice sau comune străvechi, de origine agrară;numele personale genitivale

compuse-contopite formate din patru-cinci nume, respectiv din numele de

familie, prenume, articolul posesiv feminin singular „a” şi numele maternal sau

porecla maternă la cazul genitiv ; porţile monumentale din lemn încrustat sau

perforat/ găurit

Sedentarizarea, determinată de evoluţia creativităţii tehnice, de apariţia şi

dezvoltarea diviziunii sociale a muncii şi a primelor comunităţi structurate politic-

administrativ-cultural-gentilic/ după filiaţie împarte istoria/ cronologia omenirii în

două epoci :

1. comuna primitivă, naturală şi

2. societatea politică/ organizată sau centralizată politic, conform unor relaţii

teritoriale, economice/ ocupaţionale, sanguine/ de înrudire maternă sau matriliniară şi

culturale ; relaţii care au fost determinate apoi, odată cu centralizarea primelor oraşe/

cetăţi- stat şi a proprietăţii/ capitalului de stat, de legea istorică universală a

concentrării, generalizării şi integrării mondiale a capitalului/ proprietăţii; legea care

determină toate relaţiile sociale şi interpersonale şi în contemporaneitate.

Relativa unitate culturală a popoarelor europene, dar şi a întregii societăţi umane a

fost creată încă din epoca generalizării aşezărilor rurale primitive- mezolitice ( circa

10000/ 8000-5500 î.Cr. ) şi neolitice ( circa 5500- 2000 î.Cr.); aceste aşezări formează

prima civilizaţie politică a omenirii sau societatea primitivă protourbană primordială,

originară.

Corespunzător noilor creaţii tehnice şi noilor relaţii comunitare, determinate de

reproducerea şi extinderea/ generalizarea acestor creaţii, acest răstimp/ interval

temporar sus menţionat constituie şi epoca generalizării operaţiilor mentale logice,

abstracte, inductive, deductive, analitice, sintetice, cauzale, ordinale, sistemice ş.a.,

operaţii reflectate, reproduse şi dezvoltate constant prin activităţile economice,

valorizatoare, instituţionale-administrative-ideologice sau politice-centralizatoare din

16

comunităţile gentilice- tribale ; comunităţi care au construit acele aşezări rurale

primitive- mezolitice, originare.

Aceste operaţii mentale logice primordiale au fost comunicate exclusiv şi

concomitent, oral şi prin semne simbolice imitative sau ideograme, redate pe pereţii

peşterilor, lemne, oase, pietre sau vase ceramice, fără a avea corespondenţă şi în

pronunţie, determinând constituirea limbajului civilizator, primordial, dezvoltat rapid

în primele concentrări protourbane, până la calitatea limbajului scris literal, notat cu

litere.

Din activităţile comunitare specifice acestei societăţi primitive protourbane,

originare menţionăm :

construcţia locuinţelor/ bordeielor săpate în sol sau la suprafaţă, cu vatră ;

construcţia cuptoarelor primitive cu horn, « în pământ », respectiv în gropi căptuşite

cu pietre sau construite din pietre şi mortar primitiv, compus din argilă, apă şi resturi

vegetale mărunţite, care înlocuiesc vetrele cu foc deschis, în aer liber, folosite de sute

de mii de ani şi revoluţionează modul de viaţă primitiv, generând creşterea duratei

vieţii umane, expansiunea şi creşterea demografică ş.a. ;

domesticirea/ creşterea animalelor în ţarcuri/ împrejmuiri cu pari ;

grădinăritul primitiv ;

meşteşugurile primitive ( tors, ţesut, împletit, olărit) ;

confecţionarea toporului din piatră, legat cu fibre vegetale, a bărcii scobite în

trunchiul unui copac, a arcului, săgeţii, săpăligii ;

săparea mormintelor personale şi comunitare ;

decorarea ceramicii geometrice sau stilizate antropomorf şi zoomorf, sculptura

figurativă, pictura rupestră ;

primele scrieri simbolice, stilizate geometric;

nenumărate culte/ ritualuri, precum : cultul înmormântării, cultul fecundităţii/

fertilităţii, cultul solar, cultele de iniţiere şi integrare comunitară, care constituie, în

genere, prima formă de educaţie comunitară-instituţionalizată, intensivă, idolatria;

sacralizarea/ sfinţirea/ “individualizarea” sau “personalizarea” spaţiilor locative

comunitare şi gentilice/ familiale prin fetişuri confecţionate sau naturale, “căi şi

ritualuri speciale de acces”, toate fiind, totodată forme primitive originare ale

“proprietăţii personale şi comunitare/ devălmaşe”, proprietate care în istoria naţională

a românilor a continuat până în forma satului devălmaş, liber, al obştilor de moşneni

şi răzeşi, decăzut progresiv în epoca medievală şi menţinut pe alocuri până

contemporaneitate;

constituirea şi dezvoltarea comunităţilor gentilice- tribale matriliniare, în care

predominau relaţiile de înrudire şi cooperare matriliniară;

constituirea proprietăţii gentilice- tribale originare, centralizate, “nucleul oricărei

proprietăţi politice” sau “de stat, etatizate”, incluzând primele suprafeţe sacre şi

ofrandele lăsate acolo, administrate exclusiv de oficianţii cultelor comunitare-

primitive sau depozitele de unelte, arme şi alimente, administrate de căpeteniile

bărbaţilor « iniţiaţi », purtători de arme;

migraţia şi trocul pe suprafeţe întinse, ş.a. .

Această unitate culturală protoeuropeană corespunde, deci, unui mod de viaţă relativ

asemănător al unor populaţii şi circulaţiei constante, pe suprafeţe vaste a acestor

populaţii şi a produselor create de ele. Migraţia determină la rândul ei nu doar

confruntarea şi concurenţa politică- militară- teritorială- culturală între populaţii, ci

17

mai ales asimilarea şi integrarea lor, în funcţie de număr, spor natural, organizare,

eficienţă tehnică- militară, solidaritate, alianţe conjuncturale ş.a.

Astfel, harta repartiţiei populaţiei Europei în epoca mezolitică şi neolitică este o

hartă regională, cu permanente suprapuneri şi întrepătrunderi, concomitente

dezvoltării şi diversificării tehnice şi sociale- economice, reflectate de tot atâtea

« culturi arheologice », precum : cultura aziliană, tardenoasiană, swideriană,

maglemosiană, hamburgiană, campigniană ş.a. ; culturi denumite după diversele

aşezări în care au fost descoperite obiectele arheologice specifice fiecăreia dintre

aceste culturi.

Descoperirile arheologice mezolitice şi neolitice din teritoriul naţional al României

demonstrează integrarea culturilor mezolitice şi neolitice autohtone în cultura

mezolitică şi neolitică euro-asiatică primordială, formată, concentrată şi consolidată

în mileniile al-X-lea-al-III-lea î.C. în spaţiul dintre Bazinul Dunării, Bazinul Munţilor

Carpaţi şi zonele limitrofe din nordul Mării Negre şi Mării Caspice şi extinsă treptat

în sudul Angliei, Europa Centrală, Peninsula Italică, Peninsula Balcanică, Peninsula

Asia Mică, Mesopotamia şi Valea Indului 12

.

În vatra/ teritoriul formării şi continuităţii poporului român au fost identificate

unele dintre cele mai elocvente dovezi ale acestei civilizaţii primitive protourbane,

originare, constând în :

1. cea mai veche civilizaţie agricolă din Europa, datând de circa 10 000 ani, de la

Schela Cladovei, din vecinătatea municipiului Drobeta Turnu Severin, judeţul

Mehedinţi ;

2.obiecte ceramice datând din mileniile al-VIII-VI-lea î.Cr., ca acelea descoperite pe

teritoriul ocupat de autostrada Sibiu- Orăştie ;

3.obiecte cu semne stilizate şi geometrice, constituind scrieri simbolice originare,

datate între mileniile al-XXVI-VI-lea, ca acelea de la Cuina Turcului13

, judeţul

Mehedinţi, Turdaş-Vinca, Miercurea Sibiului, vecinătatea satului Fărcaşa, judeţul

Neamţ sau Tărtăria, judeţul Alba ;

4. unele din primele concentrări protourbane mondiale, datate încă în mileniile VIII-

VI î. Cr., ca aceea de la Turdaş, ocupând circa 100 hectare14

ş.a.

5. numeroase cuvinte uzuale în limba română contemporană şi în limba sanscrită a

Vedelor/ vedică, datând din jurul mileniului III î. Cr., limbă dispărută din uzul comun

înainte de fondarea Romei, în anul 753 î. Cr., care atestă indubitabil, că aceste cuvinte

provin dintr-o în limbă protodacică originară ( bordei, topor, cuptor, vatră, borş, porc

ş.a. ), răspândită în mileniul al-II-lea î. Cr., în teritoriul vast dintre Munţii Carpaţi,

spre nord, cursul mijlociu al Dunării şi Câmpia Panoniei, în vest, Munţii Balcani, în

sud şi bazinul Nistrului şi ţărmul Mării Negre în est.

Iată câteva cuvinte foarte asemănătoare din sanscrita vedică şi limba română actuală.

« acasha (acasă), lup (lup), om (om), vrate(frate), lamba (limba), navasti (nevastă),

luptă (luptă), prans (prînz), dzambaiami (a zîmbi), dusman(duşman), crapaiami(a

crăpa), naiba (naiba) şi nu în ultimul rînd, apu (apa) şi multe altele.

12

http://ro.wikipedia.org/wiki/Limbi_indo-europene 13

http://www.dacia.org/paleoinformatica/6_Cuina_Turcului__11_000_BC/6_cuina_turcului__11_000_

bc.html 14

http://jurnalul.ro/stiri/observator/a-fost-descoperit-cel-mai-vechi-oras-din-transilvania-dateaza-de-

dinainte-de-piramide-621764.html

18

Şi cu toate acestea despre aceste cuvinte, (acasă, apă, lup, om, frate, limbă, luptă, a

crăpa şi prînz) aflăm ( de la nenumăraţii istorici şi lingvişti oficiali sau circumstanţiali

n.n. ) că ( aceste cuvinte, n.n. ) au etimon latin sau ... nevastă are etimon slav, a zîmbi

are etimon bulgar, duşman are etimon turc, iar naiba se recunoaşte că nu se ştie cine

l-a invocat prima dată având etimon necunoscut. «15

La aceste cuvinte se adaugă scrierea/ ortografia fonemică comună, specifică limbilor

indo- ariane/ europene originare, deosebită de scrierea morfologică specifică limbilor

indo- ariane/ europene moderne ( ca franceza, germana, engleza ş.a. ), structura

gramaticală, topica şi existenţa unor foneme asemănătoare, utilizate frecvent, foneme

inexistente, utilizate parţial sau mai puţin în alte limbi, precum : ş, scris s, sh; ă, scris

r, RRI; ci, scris c, ch, chh; gi, scris j, jh; ghe, scris gh16

în sanscrită.

“ Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi

conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane

ale epocii. .

Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat

niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, “o limbă unitară”, pe un

teritoriu vast, ramificată până în Pirinei, prin cei care au emigrat, încă din preistorie,

pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că a plecat de la est spre vest şi nu

invers.

Onomatopeia “genuină”, păstrată numai în limba rumână, este cea care a condus la

un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al

cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse. .

Morfemele stem româneşti compun sonor noţiunile europene. .

Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, cuprinde o descriere

metaforică a noţiunii, copiată de străini, cu mici deformări sonore.

Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000

de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi

hinduşii vedici sunt plecaţi din “România”. .

La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii au plecat tot dintre “români”, pentru că

“România” este un mare centru de antropogeneză europeană, după glaciaţiunea

Wűrm.

Româna dă impresia unei limbi “de strânsură”, pentru că lexemele ei se găsesc, mai

mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar

compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat

sanscrita…”17

În acest spaţiu carpatic- danubian-pontic se integrează şi satul Valea Drăganului,

judeţul Cluj, delimitat geografic- matematic între coordonatele de 46 grade, 55 minute

şi 10 secunde latitudine nordică şi 22 grade, 49 minute şi 53 secunde longitudine

estică, iar istoric, de hotarul nordic dintre Dacia romanizată şi Dacia liberă, fapt

atestat de existenţa castrului roman de la Bologa, la circa 5 kilometri distanţă de vatra

actuală. În acel castru, construit chiar în anul ocupării militare a Daciei apusene, 106,

15

http://vox.publika.md/politica/protodaca-limba-divina-a-pamantului-505807.html;

http://vox.publika.md/politica/protodaca-limba-divina-a-pamantului-

505807.html#sthash.vQ292Kjn.dpuf 16

http://de.wikipedia.org/wiki/Sanskrit#Einzelnachweise 17

http://anatolbasarab.ro/limba-sanscrita-

%E0%A4%B8%E0%A4%82%E0%A4%B8%E0%A5%8D%E0%A4%95%E0%A5%83%E0%A4%A

4%E0%A4%AE%E0%A5%8D-si-romana/

19

a fost sediul Cohortei II Hispanorum18

, care apăra graniţa nordică a noii provincii

imperiale romane şi indirect exploatările miniere aurifere din Munţii Apuseni , de

maximă importanţă pentru reproducerea şi consolidarea puterii imperiale romane, în

condiţiile intensificării atacurilor populaţiilor migratoare şi ale creşterii

corespunzătoare a efectivelor militare, însărcinate să apere imensul teritoriu imperial

de aceste atacuri, în secolul al-II-lea d. Cr.

În acest sat, cu multe elemente urbane, moderne am perceput încă (doar) trei izvoare

istorice străvechi :

1. folosirea unor cuvinte onomastice sau comune străvechi, de origine agrară;

2.numele personale genitivale compuse-contopite, formate din patru-cinci nume,

respectiv din numele de familie, prenume, articolul posesiv feminin singular „a” şi

numele maternal sau porecla maternă la cazul genitiv, precum în A/ioanei, A/mariei,

A/vădanei ş.a. sau două nume maternale, ambele la genitiv;

3.porţile monumentale din lemn încrustat sau perforat/ găurit, care delimitează spaţiul

„sacru” familial de restul lumii, reliefând ca simboluri predominante discul solar

dătător de viaţă, în diverse forme, crucea în „x” a Sfântului Andrei, simbolul

modestiei, umilinţei şi jertfirii umane şi... acoperişul în două ape al unora din aceste

porţi, unde erau adăpostiţii porumbeii casnici, simbolizând pacea, armonia şi Duhul

Sfânt întrupat;

Aceste izvoare istorice provin mutatis- mutandis din civilizaţia/ societatea primitivă

protourbană, generalizată în perioada cuprinsă între mileniile X-II î. Cr. în teritoriul/

vatra formării şi continuităţii poporului român, fiind vestigii/ultimele rămăşiţe ale

comunităţii agrare- meşteşugăreşti tradiţionale, ale comuniunii naturale ancestrale şi

ale relaţiile interpersonale şi grupale specifice acestei comunităţi.

Iată câteva din aceste izvoare istorice menţionate, aşa cum le-am constatat în timpul

unei drumeţii scurte în vatra satului:

1.Folosirea unor cuvinte onomastice sau comune, a căror semnificaţie raportată la

modul de viaţă tradiţional- agrar, precum şi la frecvenţa fonemelor „r, z, ă, ş” din

conţinutul lor, comparativ cu limba română contemporană uzuală în teritoriul naţional

şi în diverse regiuni dialectale şi subdialectale atestă vechimea lor milenară şi

originarea lor în limba dacă ( o limbă transpusă literal abia în epoca medievală ) !

Menţionăm aleatoriu mai multe nume proprii (toponime, hidronime, nume familiale,

dar şi nume de animale, ca vaci, cai, oi ş.a. ) şi nume comune doveditoare: Zărna,

Zărnişoara, Dara, Bălătruci, Tăclu, Lazea, Vievoara, Cora, Sturz, Buzea, Gogor,

Morcoş, Vârvoara, Vârvoruţa, Giler, Ghereş, Brudaşca, Gârdan, Hondri, Zamfir,

Lăpuşte, Andra, Morlaca, Abrudan, Tranis, Buru, Potra, Şimleu, Murii, Bujor,

Cojocar, Baloşca, Mangău, Iştălade, Frunzi, Jiler, Mojar, Mişca sau cergă, drâglă,

covată, troacă, cioareci, pănură, bărnace, dărab, hârb, mohorât, murună (coroană

purtată de fete la joc şi logodnă), prici (pat din grinzi scurte), rumăgă, şuştar (ciubăr în

care se colecta laptele de vacă), brâncă (mână), şură, şa sau tarniţă ( porţiunea joasă a

unei culmi sau creste deluroase sau montane), văiugă (vale îngustă, puţin adâncă)

ş.a.19

18

http://romanian-explorer.com/apuseni/html/descrieri.html

19 I. Lungu, Valea Drăganului – trecut şi prezent Monografia satului Valea Drăganului,Cluj-Napoca,

Edit. Todesco, 2002, p. 9, 63, 63, 190-195

20

2. Numele personale genitivale compuse-contopite, formate din patru-cinci nume,

respectiv din numele de familie, prenume, articolul posesiv feminin singular „a” şi

numele maternal sau porecla maternă la cazul genitiv, precum în A/ioanei, A/mariei,

A/vădanei ş.a. sau două nume maternale, ambele la genitiv au o origine milenară, din

epoca mezolitică şi neolitică, atunci când s-au constituit şi dezvoltat ginţile şi triburile

matriarhale. Exemplificăm : Avram Gheorghe a Bibili, Dumitraş Constantin a Todi,

Paşcalău Gheorghe a Nătiţi Cosmi, Lungu Gheorghe a Samoili, Stoica Gheorghe a

Nunuţi, Albu Trăian a Ghibi, Dumitraş Maria a Nicuţi, Lungu Floarea a Roşchi,

Teuca Ana a Ioanii Sărmioanii.20

Apoi, există şi nume personale genitivale compuse-contopite, formate din patru-

cinci nume, respectiv din numele de familie, prenume, articolul posesiv feminin

singular „a” şi numele paternal; dovada unui alt stadiu, ulterior, de filiaţie paternală şi

organizare socială, specifice familiilor patriarhale şi obştilor săteşti ale dacilor şi

românilor medievali; asemenea nume sunt: Arsenici Varvara a Drului, Lungu Maria a

lui Gogor, Popa Veronica a lui Onisie ş.a.21

Existenţa milenară a familiilor/ proprietăţilor patriarhale, a proprietăţii devălmaşe

asupra păşunii şi pădurii ( Borişte, desemnând păşunea vitelor sau Lunca cea Mare ) şi

convieţuirea familiilor patriarhale în cadrul obştii săteşti este atestată nu doar de

aceste nume personale genitivale compuse-contopite, cu genitiv masculin, paternal

sau cu genitivul feminin, maternal, menţionate înainte, ci şi de toponimele conservate

încă, din teritoriul satului, compuse şi ele din două-trei nume, primul reflectând

elemente de relief şi ape (săcătură sau teren sec, nearabil, dâmb, câmp, baie, tău/

baltă, pârâu ), forme de proprietate ( ogradă, arie ) sau repere inedite ( merii, calea/

cărarea/ poteca, faţa/ loc neted: Merii lui Achim, Piciorul Floarei, Calea Bologi, Faţa

Bunii Stanii ), iar al doilea şi al treilea proprietarul acelui loc. Redăm câteva toponime

selectate din monografia redactată de Ioan Lungu: Săcătura Costanii Toaderii, Câmpul

Palaghii, Săcătura Gavrilosului, Boriştea, Lunca cea Mare, Dâmbu Lămăşoii, Dâmbu

Taşicului, Ograda Durghi, Merii lui Achim, Câmpu lui Pelechiuc, Aria Popii, Ograda

lui Săcan, Piciorul Floarei, Ogrezile Mângâieştilor, Câmpu Teleji, Câmpu lui Păvală,

Pârâul lui Mangău, Ograda Costănaşi, Săcătura lui Zângor, Tăul Savului, Dâmbu lui

Dejeu, Fântâna Buzi, Calea Bologi, Faţa Bunii Stanii, Dâmbu lui Filip, Baia lui

Sultan22

.

Comparativ cu epoca contemporană, să reţinem frecvenţa excepţională a numelor de

familie/ familiale genitivale compuse-contopite, formate din particula posesivă „a” şi

genitivul pronumelui feminin, matern, în toate regiunile naţionale.

De exemplu, Aioanei este frecvent în Banat; Ţara Bârsei, Moldova, Basarabia;

Avădanei ( cu adjectiv substantivizat în genitivul pronumelui feminin ! ) în Muntenia,

Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei, Moldova, Basarabia, Dobrogea; Amariei, în Banat,

Muntenia, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, Moldova, Dobrogea, Basarabia ş.a.m.d.23

3.Porţile monumentale din lemn încrustat sau perforat/ găurit, care delimitează

spaţiul „sacru” familial de restul lumii. Sacralitatea acestor porţi rezidă în simbolurile

încrustate pe faţada porţilor, între care predomină discul solar, în diverse forme,

crucea în „x” a Sfântului Andrei, simbolul modestiei, umilinţei şi jertfirii umane şi în

20

Ibidem, p. 102, 110 21

Ibidem, p. 110 22

Ibidem, p. 65-67 23

http://nume.ottomotor.ro/en?search=aioanei&type=text

21

acoperişul cu două ape al unora din aceste porţi, unde erau adăpostiţi porumbeii

casnici, simbolizând pacea, armonia şi Duhul Sfânt întrupat !

Aceste porţi aveau următoarele funcţii:1. protectoare/ apotropaice; 2. educative-

estetice; 3. funcţionale; 4. civice, de identificare familială/ personală ( familiile de

pădureni, păstori şi vânători încrustau simboluri precum: funia, bradul, viţa de vie,

căprioara, lalele, flori ş.a. ); 5. cosmogonice ( de realizare a integrării şi armoniei

cosmice între spaţiul locuit, viaţa membrilor familiei şi restul lumii )

Modelul tradiţional al acestor porţi se compune din trei părţi: o poartă centrală,

poarta mare, pe unde intrai cu căruţa şi vitele şi două porţi mici, laterale, simetrice;

una ornamentală, magică şi alta folosită de proprietarii casei şi de vizitatori, având

alipită şi o bancă, pentru hodină, odihnă sau „odicnă”, cum scrie pe poarta de la

numărul 332.

Această triadă arhitectonică reproducea/ simboliza şi ea curba ciclului vital:

1.naştere/copilărie ( prima poartă mică ), maturitate ( poarta mare, centrală ) şi

bătrâneţe/ moarte ( a doua poartă mică ) .

Doar vreo zece porţi conservă integral acest model, precum şi materialul lemnos

originar, alte cîteva zeci fiind dezmembrate, respectiv înlocuite parţial cu alte

materiale de construcţie ( grilaj din fier, plăci de azbociment, tablă de fier ş.a. ); de

exemplu, la numărul 188 se mai văd cele două porţi laterale, mici, din lemn, acoperite

însă cu tablă, în timp ce poarta mare, centrală a fost înlocuită cu o poartă metalică,

placată cu tablă.

Aceste porţi tradiţionale datează din anii 1950-1980, perioadă în care

cvasitotalitatea locuinţelor şi anexelor gospodăreşti tradiţionale, din bârne, protejate şi

izolate în exterior cu şipci/ leaţuri şi chirpici au fost dărâmate şi înlocuite cu imobile

din piatră,

După 1950, odată cu etatizarea/ naţionalizarea şi extinderea exploatării pietrei în zonă,

alături de cariera din Poieni, începută încă din 1873 s-au deschis alte cariere şi

balastiere la Bologa, Valea Lungă/Valea Drăganului, Morlaca, situate la cîţiva

kilometri de vatra satului şi preţul tonei de piatră a scăzut considerabil; astfel încât,

rând pe rând, aproape fiecare familie din sat a putut cumpăra noile materiale de

construcţie, piatra şi cheresteaua, cu care au construit actualele imobile „moderne”.

Vom exemplifica asupra primului simbol predominant, discul solar purificator, vital,

reprezentat în următoarele forme/ ipostaze:

1.Discul solar simplu, reprezentat prin cercuri, identic discului solar roşu, remarcat

în „arta faraonică”, ca fiind simbolul Zeului- Soare/ Lumină/ Viaţă, Horus/ Ra/ Re,

din vechiul Egipt, în perioada mileniilor IV- I î. Cr.

În fapt, discul solar reproducea forma Soarelui, dar şi un mod de raportare vitală

milenară a oamenilor primitivi la forma ovală şi circulară a colibelor sau bordeielor

primordiale, apărute încă din paleoliticul inferior şi generalizate în perioada existenţei

aşezărilor rurale primitive- mezolitice ( circa 10000/ 8000-5500 î.Cr. ) şi neolitice

(circa 5500- 2000 î.Cr.); căci, un bordei oval sau circular semiîngropat, ridicat

deasupra unor gropi săpate, căptuşite cu piei şi crengi, avea proprietăţi

termoizolatoare excepţionale în comparaţie cu adăposturile deschise anterioare şi

asigura adăpostirea, convieţuirea şi reproducerea sporită a unei întregi hoarde/ cete,

într-un spaţiu redus.

Am constatat astfel, formele de la intrarea în imobilul cu numărul 332, reprezentate

prin cercuri, în şiruri de două coloane verticale, încadrate între câte două coloane

laterale şi o coloană centrală cu cruci ale Sfântului Andrei; şiruri delimitate în partea

superioară/ sus de cinci discuri cu rozete cu spiţe/ linii circumscrise.

22

Aceste forme circulare predomină şi pe porţile din faţa imobilelor cu numerele: 127,

128, 130, 132, 137, 145, 153, 309, 310, 317, 324, 325, 328,

2.Cercuri incluzând rozete, cu 27 raze/ spiţe, ca acelea din capătul stâlpilor care

susţin poarta mare din dreptul imobilului cu numărul 313, cu 18 raze/ spiţe, ca la

numărul 314, cu 6 raze, ca pe poarta de la intrarea în imobilul cu numărul 97, cu 4

raze, dispuse în direcţiile punctelor cardinale, ca acelea de la poarta imobilului cu

numărul 99, ca acelea intercalate între coloane de discuri solare şi cruci ale Sfîntului

Andrei, de la imobilul cu numărul 332 sau ca acelea din capătul superior al stâlpilor,

la porţile cu numerele 120.

3.Discul solar prelungit cu o rozetă, având un disc/cerc central, cu patru „petale”

tangente, orientate în direcţiile punctelor cardinale, aşa cum sunt orificiile din porţile

aliniate în faţa imobilelor cu numerele 296, 305.

4.Două discuri solare concentrice, constituind partea centrală a corolei, prelungite

cu petale tangente, reprezentând flori, ca la numărul 330. Aceste două discuri

concentrice sunt identice cu glifa nonfonetică din scrierea hieroglifică veche, care

desemna deopotrivă, timpul, Soarele, lumina24

.

5.Rozeta circulară, atestată încă din mileniul al-III-lea î.Cr., ca element decorativ al

palatelor din Mesopotamia25

este reprezentată în două forme:

5.1.Rozete cu 8, 9 sau 12 „petale”, reprezentate prin triunghiuri înşirate în jurul unui

cerc, ca pe poarta din faţa imobilului cu numărul 174.

5.2.Rozete cu 7, 8, 9 „petale”, reprezentate prin semicercuri înşirate în jurul unui

cerc, ca pe poarta din faţa imobilului cu numărul 313.

Acoperişul în două ape al unora din aceste porţi, unde erau adăpostiţii porumbeii

casnici, simbolizând pacea, armonia şi Duhul Sfânt întrupat se regăseşte la numerele

127, 128, 130, 137, 296, 305, 315, 324 ş.a.

24

http://eternal-egypt.xhost.ro/hieroglife.htm 25

http://ro.wikipedia.org/wiki/Rozet%C4%83_gotic%C4%83

23

CAPITOLUL 4

Literatura publicistică; specii literare-publicistice în presa din Banat, în

perioada 1911- 1938

Concepte: cea mai veche scriere literară a umanităţii; istoriografii şi teorii

literare; genuri literare; metoda sistematică de cercetare şi structurare a

genurilor literare, metoda complexă, sintetică a modurilor de reprezentare

stilistică şi tehnică a conţinutului literar, raportate la specificul social şi istoric al

acestui conţinut; presa literară sau literatura publicistică; presa literară/

literatura publicistică din Banat, în perioada 1911- 1938; specii literare-

publicistice

Epopeea lui Ghilgameş, cea mai veche scriere literară a umanităţii, creaţie

sumeriană- baniloniană, datată la sfîrşitul mileniului al-III-lea î. Cr. reflectă originea

primitivă a literaturii, prin conţinutul ei complex, deopotrivă poetic, prozaic şi

dramatic, dezvoltat din drama primitivă comunitară originară, în care se succedau

cântece, melodii, dansuri, recitări ritmice, incantaţii/ declamaţii/ urări/invocări sau

scurte dialoguri prozaice, pantomime vitale şi cosmogonice.

Primele istoriografii şi teorii literare, redactate de Platon ( 427- 347 î. Cr. ) şi

Aristotel ( 384- 322 î. Cr. ), datează dintr-o perioadă în care existau două genuri

literare- politice, diferite prin conţinut, publicitate, accesibilitate, rol/ sens cultural-

social ; 1. genul literar administrativ-politic secret şi genul literarar pentru uz comun,

care a devenit conceptul de „ literatură propriu-zisă „, termen formal parţial, preluat

până în contemporaneitate.

Sugestiv pentru originea limbajului din morfemele- stem imitative, onomatopeice

sunt şi primele istoriografii/ metodici literare, Republica şi Poetica, create de Platon şi

Aristotel, în care aceştia clasifică scrierile şi genurile literare după felul imitaţiei/

mimesis/ modul de reprezentare a conţinutului literar ( Platon ); după criteriile

formale/ stilistice, precum : personaje, subiecte, « regula celor trei unităţi » sau

valorice, de realizare a imitaţiei/ mimesisului ( de exemplu, Aristotel făcea o

clasificare formală-valorică- ideologică-sociologică a claselor/ genurilor literare

imitative/ genus imitativum şi narative/ genus ennarativum, diferenţiate apoi în genuri

literare imitative superioare şi inferioare, cuprinzând : 1. tragedia suoerioară şi 2.

comedia inferioară şi genuri literare narative superioare şi inferioare, cuprinzând : 1.

epopeea superioară şi 2. literatura populară, de divertisment ).

Platon distingea genuri precum : 1. mimetica/ imitaţia sau imaginaţia pură din tragedie

şi comedie; 2. mimetica/ imitaţia expozitivă personală din poezia ditirambică ; 3.

mimetica/ imitaţia mixtă, care armoniza mimetica/ imitaţia sau imaginaţia pură din

tragedie şi comedie; şi mimetica/ imitaţia expozitivă din poezia ditirambică, în

epopee, respectiv în proză.

Pentru cei doi savanţi, poezia cuprindea doar trei specii literare : tragedia, comedia

si epopeea.

După cei doi pionieri antici, aproape toţi istoriografii şi criticii literari au « definit »

genurile literare după criterii formale, de accesibilitate şi educaţie socială,

structurându-le antagonist, estetic, explicit sau tacit ş.a.m.d. în genuri superioare/

morale/ semnificative, propagate şi instituţionalizate de către grupul politic central

24

dominant şi genuri inferioare/ de divertismen/ imorale, destinate poporului şi

cercetând îndeosebi doar genurile literare superioare.

În perioada contemporană există o unică metodă sistematică de cercetare şi

structurare a genurilor literare, metoda complexă, sintetică a modurilor de

reprezentare stilistică şi tehnică a conţinutului literar, raportate la specificul social şi

istoric al acestui conţinut, respectiv la procesul general de diviziune socială a muncii

şi a « creaţiilor » sociale, fie ele tehnice, valorice-literare, ştiinţifice, pedagogice sau

ideologice.

Odată cu apariţia şi socializarea presei sau tipăriturilor cotidiene şi periodice

accesibile unui număr crescător de cetăţeni şi cu generalizarea învăţământului

elementar obligatoriu, apoi a învăţământului secundar-profesional, alături de literatura

cultă, creată şi destinată păturii privilegiate, dominantă politic se formează o nouă

literatură, literatura publicistică sau presa literară, destinată întregii populaţii de

cititori, care preia şi dezvoltă unele specii literare anterioare, precum : poezii, romane,

drame şi totodată conţine şi dezvoltă specii literare noi, « revoluţionare « , precum :

articole; eseuri; recenzii/ note/ cronici/critici artistice, teatrale şi muzicale; informaţii

cotidiene/grupajul informativ/ anunţuri (publicitare, mondene, comerciale)/ reclame,

în stil literar; schiţe; romane-foileton; reportajul; ancheta; tableta; pamfletul; studii;

portrete, evocări/memorii; note de călătorie; anecdota/ bancul; documentare;

scrisoarea; conferinţe sau prelegeri ş.a.

De asemenea, presa literară sau literatura publicistică a propagat treptat un nou gen

literar, critica literară, respectiv genul critic sau metaliterar, determinat de

intensificarea concurenţei literare şi de noul statut al literaturii moderne, acela de

marfă sau obiect de consum.

Genul critic sau metaliterar conţine totalitatea creaţiilor care analizează valoarea

literară, culturală, comunitară şi socială a unei/ unor opere literare, după diferite

criterii formale, stilistice, culturale şi sociale.

În esenţă, sfera noţiunii de presă literară s-a amplificat constant, odată cu

dezvoltarea socială- istorică, prin intensificarea specializării şi diversificării editorilor,

redactorilor, creatorilor şi propagatorilor ei, dar şi prin accentuarea diviziunii speciilor

literare-publicistice; asupra cărora nu există încă o istorie culturală naţională şi

universală sistematică!

O „definiţie/ analiză/ cercetare sistematică” a presei literare nu poate fi percepută

obiectiv, decât într-o integrare istorică-cronologică, cât mai concretă şi obiectivă a

„acestei specii a diviziunii generale a muncii sociale şi culturale” în totalitatea

activităţilor sociale, structurate generic în activităţi economice, politice, culturale.

În sens istoric, presa a fost mai mult decât o simplă sursă de inspiraţie pentru istoria

literară sau o oglindă a realizărilor şi tendinţelor literare, respectiv o „structură

instituţională, deopotrivă culturală şi socială“, care a determinat chiar o nouă „istorie

literară“, în care scrisul, literele, informaţia şi opere literare noi, « moderniste » au

devenit mijloace esenţiale ale realizării umane individuale şi comunitare, ca şi ale

reproducţiei şi dezvoltării societăţii. .

Chiar în unele istorii literare consacrate26

, acest statut social-cultural-istoric al presei

26

Nicolae Iorga, Istoria literaturii româneşti, Editura Librăriei Pavel Suru, Bucureşti, 1925; I. D.

Suciu, Literatura bănăţeană de la început pănâ la Unire 1582- 1918, Editura Regionalei Bănăţene

Astra, Timişoara, 1940; G. Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Moldova, Iaşi, 1992

25

literare este rezumat/ sugerat doar prin câteva exemplificări de opere literare

propagate în jurnale speciale şi în numere speciale ale acestor jurnale sau prin

relevarea unor orientări programatice, fără a se ajunge la un raţionament unitar asupra

rolului cultural specific al presei literare sau la integrarea unor capitole speciale

dedicate presei literare/ literaturii publicistice.

În ultima istoriografie monumentală asupra istoriei literaturii române27

, de exemplu,

lipsesc trimiterile la jurnale şi lipseşte un capitol dedicat presei, care constituie o

structură şi o specie literară integrată „istoriei literare“, ca orice altă specie literară,

creată individual, de către scriitori. Autorul acestei istoriografii relevă fără echivoc,

într-un epilog, faptul că obiectul cercetării l-a reprezentat exclusiv creaţia scriitorilor:

„Revăzând sumarul Istoriei critice, trebuie să admit că selecţia constă mai puţin în ce

afirmă decât în ce neagă: e mai bine definită de absenţe decât de prezenţe. Marii

scriitori au rămas, în secolul XIX aceiaşi. În secolul XX, lista e mai bogată... ( ce

paradoxuri, n.n. )“28

În continuare am schiţat un tablou evolutiv-comparativ al presei literare/ literaturii

publicistice din Banat, în perioada 1911- 1938, exemplificînd asupra speciilor literare,

propagate modest, dar progresiv, înainte de 1918, în condiţiile discriminării politice,

economice şi sociale din Imperiul habsburgic/ Austro- Ungaria şi apoi din perioada

interbelică, 1918- 1939, selectând următoarele publicaţii: Plugarul român, publicaţia

cea mai durabilă în perioada menţionată, respectiv între 1906- 1947, fondată de

Nicolae Mitru; Banatul, apărut între 1926- 1930, sub redacţia lui Ioachim Miloia,

Aron Cotruş ş.a., Banatul literar 1934-1938, sub redacţia lui Lucian Costin şi

Luceafărul, 1935- 1943, redactat de Aurel Cosma- junior.

Abia după 1918 au apărut şi în Banat primele reviste culturale- literare, care au avut

ca obiective : 1. propagarea limbii literare şi a valorilor şi creaţiilor literare şi

folclorice naţionale; 2. dezvoltarea literaturii române prin creaţii literare în grai

bănăţean/ dialectale şi prin creaţii literare ale scriitorilor din Banat; 3. propagarea

valorilor şi creaţiilor literare internaţionale reprezentative pentru societatea modernă

democratică.

Prima publicaţie cu un conţinut exclusiv literar- cultural, respectiv o publicaţie literară

specializată, redactată de specialişti literari, revista Banatul a apărut abia în 1926, la

Timişoara.

În cele doar 26 de numere ale Plugarului român din anul 1911 am descoperit

următoarele specii literare-publicistice: povestiri ( numerele 1, 2, 4, 5, 7, 8, 14, 16, 17,

18 ş.a., la rubrica Foiţa ); rubrici de informaţii culturale şi literare naţionale, intitulate

Ce este mai nou ( nr. 23 ), Noutăţi, Bibliografie ( nr.6, 7, 10, 13 ), conţinând portrete

sumare, note bibliografice şi critice/ valorizatoare, recenzii; poezii ( nr. 2, 3, 8, 9, 10,

16, 19, 20 ); traduceri ( nr. 9, 17, 18 ); folclor ( nr. 10, 11, 26 ); portrete sau note

bibliografice ( nr. 13, 16, 23 ); studii literare, precum Rolul cronicarilor în literatura

românească, de Codreanul, din nr. 23, 24, 25, 26; polemici, ca aceea intitulată S-a

supărat ca văcariul pe sat, din nr. 17 sau din rubricile Loc deschis, Replică, din nr.

19- 27.

Numerele din 1912 reflectă un salt calitativ, rezultat al muncii eroice a redactorului şi

editorului Nicolae Mitru; astfel, regăsim specii literare publicistice din anul precedent:

rubricile de informaţii culturale-literare, Ce este mai nou, Bibliografie, Breviar, în

27

Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45,

Piteşti, 2008, p.14-94 28

Ibidem, p. 1494

26

numerele 1, 2, 5, 9; poezii ( nr. 2, 15, 16, 28, 39, 44, 47 ); traduceri ( nr. 2, 40, 42 );

folclor ( nr. 10, 16, 21, 23, 24, 25, 28, 29, 33, 34 ş.a. ); povestiri ( abia în numărul 13

reapare rubrica de povestiri, Foiţa plugarului, continuată în nr. 16, 17, 27, 31, 32, 35,

36, 42, 46, 47 ); portrete sau note bibliografice ( nr. 15, 16, 19 ); polemici, precum O

împintenare, de Chevereşanu, din nr. 9; dar şi specii noi, precum: articolul literar, ca

acela din nr. 20; legenda ( nr. 47, 48); reportajul ( nr. 26, Un centru peste Murăş, de

Onisifor O. Borcea ); glume, anecdote, tablete umoristice ( nr. 21, 23, 29, 36, 37, 39,

45, 46; prelegeri sau conferinţe ( nr. 3, 4, 5, 6, 15, 40, 41, 42 )

După 1918 literatura publicistică a fost promovată de o pleiadă de scriitori şi

redactori emancipaţi, cu vaste cunoştinţe lingvistice, istorice, culturale şi sociale, care

au creat opere de valoare naţională şi au propagat numeroase specii literare-

publicistice moderne, precum:

1.Ancheta : în Banatul literar au fost prefigurate şi câteva anchete modeste,

insuficient structurate formal, confundate cu foiletonul şi subintitulate „instantanee,

impresii”, precum Reşiţa, semnată de Lucian Costin29

.

2.Anecdota : în Luceafărul au fost publicate „anecdote culturale” sub pseudonimul C.

Săteanu30

.

3.Anunţuri literare, dar şi publicitare, mondene, comerciale sau grupaje informative,

cu specific literar-cultural : în Banatul a existat o rubrică cvsi-permanentă de

Însemnări, care sintetiza evenimentele literare şi culturale recente.În Luceafărul au

apărut cu regularitate rubrici despre „note”, „cărţi primite”, „reviste primite”, care

informau asupra pieţei publicitare şi culturale naţionale şi regionale.Luceafărul a fost

una din puţinele publicaţii, cu un comitet redacţional-administrativ eficient, vizionar,

cu o strategie managerială şi administrativă modernă, care nu numai că a propagat

creaţii literare şi literare publicistice regionale şi naţionale, ci a şi editat volume cu

asemenea creaţii, tocmai pentru a propaga şi dezvolta o mişcare literară durabilă şi

pentru a conexa literatura şi publicistica bănăţeană la valorile naţionale unitare. În

anunţul sugestiv, din care am selectat aici, intitulat Consideraţii pe marginea

bibliotecii Luceafărul, urmând modelul redactorilor Foii diecezane, care au fondat

apoi şi prima Bibliotecă populară naţională din Banat,, în care au apărut zeci de cărţi

„naţionale”, S. Dobrian prezenta succint un traseu evolutiv al celor trei ani de

activitate ai revistei şi tipografiei Luceafărul: „Pe lângă marea ospitalitate acordată

scrisului românesc şi pe lângă încurajarea talentelor bănăţene, ca şi din restul ţării,

29

Banatul literar, nr.7/1935 30

Luceafărul, anul I, nr. 9/1935

27

revista Luceafărul a trasat un început de drum luminos, pe care istoria culturii

bănăţene îl va însemna aşa cum se cuvine.

Biblioteca Luceafărul a dat la lumină cărţi de incontestabilă valoare...” şi enumera

câteva din operele reprezentative ale corifeilor literaturii regionale bănăţene din

perioada interbelică, „Brazde păgâne volumul de debut al tânărului poet bănăţean

Dorian Grozdan, e o fericită culegere de gânduri...Schiţe din călătoriile mele e o

minunată culegere din operele scriitorului bănăţean Victor Vlad Delamarina, pe care

publicul bănăţean chiar l-a cunoscut prea puţin. Schiţe şi nuvele, un volum care se

găseşte sub tipar , scris cu mult suflet şi talent, e opera dlui Aurel Cosma...Poezii în

grai bănăţean, de Victor Vlad Delamarina ne dă o colecţie splendidă a regretatului

poet bănăţean. Cântece de seară, poezii de Grigore Bugarin, reliefează şi mai mult

talentul poetului bănăţean...Candelabre albastre, poezii ale tânărului începător P.P.

Belu e o carte de debut...Cioplituri în lemn, versurile dlui Dorian Grozdan...”31

.

4.Apelul : în Luceafărul din 1938 apare Un apel, de O. Daminescu.

5.Articole şi studii literare şi lingvistice: în Banatul literar au apărut între altele:

Natura şi poezia de Aurel E. Peteanu, Estetica constructivismului în limbă, Estetica

constructivismului în arta poetică, Scriitori şi scriitori, Studii asupra folclorului

bănăţean,Metoda de investigaţie în folclor, geneza baladei bănăţene, Poezia

reprezentativă, Estetica artei poporane de Lucian Costin, Opinii fugare şi libere

despre Banat de George Călinescu.32

În Banatul au apărut articole, precum: Puncte de contact între arta poporală la

români şi balto-slavi, de Ioachim Miloia, Încurajarea şi dezvoltarea artei ţărăneşti,

de D.Comşa, Studii asupra folclorului bănăţean, de Lucian Costin.

În Luceafărul din 1935 au apărut articole despre Literatura ţărănească, Patriotismul

în opera şi poezia lui Vasile Alecsandri, de Ion Pillat, Poezia neoelenă, de Anton

Mistakide.33

În 1936 a crescut simţitor mulţimea articolelor şi studiilor publicate,

dintre care am reţinut: O altfel de aniversare, de Cezar Petrescu, Antioh Cantemir şi

satira rusă, de Grigore V. Coban, Urme de grai bănăţean din secolul al-XV-lea, de

Emil Petrovici, Literatura modernă elenă, de Caius Văleanu, Nuvela neo-elenă şi

Romanul neoelen, de Anton Mistakide, Poezia contemporană, de Liana Jar, Proza lui

Victor Vlad Delamarina, de Aurel Cosma junior, Sufletul irlandez în poezie şi

Primăvara în literatura populară românească, de Ion Pillat.Din 1938 am consemnat:

Despre colindele de la Belinţ, de Tr. Topliceanu, Reminiscenţe primitive în muzica

românească, de Vasile Ijac, Drumurile ciobanilor noştri, de Traian Birăescu, Pentru

începutul slovei bănăţene Contribuţii, de Ion B. Mureşianu, Poporanism şi

popularizare, de Aurel Bugarin, Influenţe dăunătoare în băştinaşul nostru grai, de

Gheorghe Atanasiu.

6.Cronici, recenzii sau critici artistice, teatrale şi muzicale, comemorări: în Banatul au

apărut cu regularitate cronici şi recenzii, din care am selectat:Concertele maestrului

Enescu, Cronica măruntă, Comemorări, De la expoziţia de artă ţărănească din

31

Luceafărul, nr5-6/1937, p. 190-191 32

Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938 33

Luceafărul, nr. 4,5, 11/ 1935

28

Timişoara ş.a.34

În Banatul literar a apărut cu regularitate, aproape în fiecare număr o

ultimă rubrică, Cronica, în care erau comentate reviste, ziare, cărţi.35

În Luceafărul a

apărut cu regularitate o rubrică de cronici, însumând sute de cronici. Exemplificativ

menţionăm doar nr.1/ 1935, cu cronicile dedicate Aradului, Sibiului, Târgu-Mureşului

şi Lugojului.

7.Cugetări, maxime : în Luceafărul au apărut cugetări de Victor Eftimiu36

.

8.Epigrame : în Banatul literar au fost publicate epigrame semnate de M.Ar.Dan, Ion

Miuţa, Dinu Forini, Geo Pajuşte, Lycus37

. Epigrame au apărut sporadic şi în

Luceafărul, semnate de Radu D. Rosetti38

sau de Filippo Pananti39

.

9.Eseuri : din puţinele eseuri publicate, menţionăm Peisaj bănăţean,intitulat eseu, de

Anatole Chircev, apărut în 1938, în Luceafărul.

10.Foiletonul: în Banatul literar au fost publicate mai multe foiletoane semnate de

Lucian Costin şi G.Bugărin ;

11.Folclor : în Banatul au apărut relativ constant creaţii şi studii foclorice, din care

exemplificăm: Puncte de contact între arta poporală la români şi balto-slavi, de

Ioachim Miloia, Încurajarea şi dezvoltarea artei ţărăneşti, de D. Comşa, Bisericile de

lemn din judeţul Arad, de Coriolan Petranu, Din creaţiile poetice ale poporului

român, de Aurel E. Peteanu, Un caiet de cântări din 1866 ş.a.40

În Banatul literar a

existat o rubrică permanentă de propagare a folclorului şi studiilor folclorice. Printre

altele menţionăm publicarea în numerele din 1934-1935 a baladei Cântecul lui Cioban

Costa, din culegerea lui Gheorghe Cătană, fragmente din Studii asupra folclorului

bănăţean, de Lucian Costin, referitoare la cântece, strigături, balade.

12.Legenda cultă : în Banatul literar a fost publicată legenda Apucăturile femeii, de

Mihail Lungianu.41

.

13.Literatura documentară şi memorialistică : în Banatul au apărut în 1927 articole

documentare, ca: Din trecutul nostru dureros, de Al. Grigorovici, Un călător turc prin

Banat, în veacul al-XVII-lea, de Egumenul Serafim, Probleme actuale Cazul

Judecătoriei arbitrale Lloyd din Timişoara, de Al.V. Cimponeriu, Dezvoltarea

34

Banatul, nr. 1-12/ 1927 35

Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938 36

Luceafărul, nr. 1/1935 37

Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938 38

Luceafărul, nr. 2/1935 39

Luceafărul, nr. 2/1937 40

Banatul, nr. 1-12/ 1927 41

Banatul literar, nr.6-7-8/1936, p. 13-16

29

tipografiei timişorene de la 1716 până la 1895, de Petru Loris ş.a. În Banatul au

apărut şi memorii precum: Acum 25 de ani la „Luceafărul” Evocări fugare, de Ion

Montani, Din trecutul Lugojului, de G. Bogdan Duică, La Alba Iulia, de C.

Grofşorean, Din trecutul nostru dureros, de A.Grigorovici ş.a.42

În Luceafărul au

apărut note memorialistice şi note de călătorie, precum acelea din În excursie cu

ziariştii străini Însemnări şi amintiri, de Ion Clopoţel, De la răsărit spre vest Cronici

ieşene, de C. Săteanu, Banatul de altădată, de Teodor V. Păcăţian.43

Din 1936 am

selectat articole precum: Urme străvechi de românism şi ortodoxism în Banat

Bisericile din Beba Veche, de Gheorghe Cotoşman, Pagini cu însemnări

neşterse...Amintiri din timpul celor zece ani de gazetărie profesată în Banat, de Şt.

Vlădescu, Arome din trecut, de Aurel Bugariu; iar în 1938 Ghenadie Ilie publica Un

călător francez prin Banat la începutul secolului al-XIX-lea.

14.Note de călătorie şi/sau reportaje : în Banatul au apărut note de călătorie, ca : În

drum prin Germania, Băile Herculane, Castelul Huniade, Mănăstirea Bodrog, Căile

ferate ăn Valea Timocului, Reşiţa de astăzi, Biserica din Lipova44

ş.a. În Banatul

literar au apărut note de călătorie, precum: Excursiuni în Banat, Pe câmpia Banatului

de Damian Izverniceanu. În Luceafărul din 1936 au apărut o mulţime de note de

călătorie, contopite pe alocuri cu note documentare şi memorialistice; din care

exemplicăm cu: Primăveri basarabene,Oraşul lui Ion Vodă-Cahulul, de D.Iov, Schiţe

din călătoriile mele, de V.V. Delamarina, Spre locurile biblice, de Aurel Cosma

junior, Mediterana, Fanteziile creaţiunii-prin grotele din Postumia, de Ion Totu, La

Ruginoasa, de Aurel Bugarin, Pe litoralul românesc al Mării Negre Coasta de Argint,

de A.E. Peteanu, Rătăcind prin Munţii Banatului, de Dorian Grozdan, Impresii din

Barcelona, de Dorel Draguescu.În 1938, când revista apare la două luni, am

consemnat doar un reportaj memorabil, La marginea Banatului, de I. Miloia.

15.Nuvela : în Banatul au apărut nuvele, precum : Taina lui Vlahu, La troiţa

Moroianului, de Al. Negură, Duşmanii, de Iulian Giurgea, Lotca între nuferi, de

Emanoil Bucuţa.45

În Luceafărul din 1936 au fost publicate nuvelele Reântoarcerea şi

Carmela, de Aurel Cosma junior şi Păcatul, de Virgil Darzău; iar în 1938 a apărut

nuvela Clopoţeii amintirilor, de Mia Cerna ;

42

Banatul, nr. 1-12/ 1927 43

Luceafărul, nr.1-11/ 1935 44

Banatul, 1927-1928 45

Banatul, nr. 1-12/ 1927-1928

30

16.Poeme în proză : în Luceafărul din 1936 au fost publicate Poeme în proză, semnate

de Constantin Râuleţ ;

17.Poezii : în Banatul au apărut îndeosebi în rubrica intitulată Pagina începătorilor

bănăţeni, poezii de Cassian R. Munteanu, Olimpia Teodoru, Victor Ungur, Nicolae

Jucu, Aron Cotruş, Al. Negură, Ion Pillat, I. Buzdugan, Constantin Doboş, Nicolae

Badiu, D.O. Blidariu, Traian Ieremici, Grigore Popiţi ş.a.În Banatul literar au apărut

poezii ale unor poeţi regionali consacraţi şi o rubrică periodică intitulată Pagina

începătorilor bănăţeni, în care au debutat numeroşi poeţi.

În Luceafărul din 1935 au publicat nenumăraţi poeţi regionali, precum: Al.

Iacobescu, C. Miu Lerca, Dorian Grozdan, P. Bogdan, D. Iov, Leontin Iliescu. În

1936 au fost publicaţi zeci de poeţi locali şi naţionali, precum: Leontin Iliescu, Coca

Farago, George Bălteanu, Mircea Ovidiu Savu, Ion Buzdugan, Agatha Grigorescu

Bacovia, soţia lui George Bacovia, G. Şt. Cazacu, I. Imbrescu, M. Avramescu, Dorian

Grozdan, P.P. Bellu, Mia Marian, B.B. Cedan, C. Miu Lerca, N. Galetaru, Victor

Tudoran, Ada Negri, V. Mioşoarcă, Silviu Lazăr, Rozina Creţeanu, Grigore Bugarin,

Liana Jar, Romulus Fabian, Ion Pillat, Emil Isac, Radu Stanca.În 1938 au publicat:

Dorian Grozdan, Grigore Bugarin, A. Parţanu, Corneliu Sav, Ada Crin, Volbură

Poiană Năsturaş, P.P. Bellu.

18.Piese dramatice : în Banatul literar au apărut cîteva fragmente dramatice, precum

tragedia Flori strivite, de Fane Geo Pajişte, Nuneasca de Gheorghe Lică Olt.46

Şi în

Luceafărul a apărut teatru ; Pavel Chinezul, de Ştefan Cioroianu47

ş.a.

19.___Portretul sau note biografice : în Banatul au apărut cu regularitate la rubrica

Din viaţa scriitorilor , note bibliografice ale unor personalităţi culturale, precum:Ioan

Sârbu, Traian Grozăvescu, Constantin Diaconovici Loga, Vasile Pârvan, B.P.Hasdeu,

Ion Brătianu, Valeriu Branişte, Gheorghe Popovici ş.a. Şi în Luceafărul a apărut cu

regularitate, chiar de la debutul din 1935, o rubrică de note biografice, consacrate şi

scriitorilor Mihai Eminescu, Calistrat Hogaş ş.a.48

pentru ca în 1936, alături de

portretele unor politicieni, pictori, sculptori, să apară şi portrete sau note ale unor

scriitori regionali şi universali sau ale unor folclorişti, respectiv: Miron Pompiliu,

Cassian R. Munteanu, Aurel Cosma, dar şi Liviu Rebreanu, Vasile Alecsandri,

Garabet Ibrăileanu, dar şi Ibsen, Vergilius sau Emilian Novacovici. Din 1938 am

reţinut notele biografice despre Traian Vuia, D, Annunzio, Victor Babeş, Vincenţiu

Babeş, George Dobrin, Iosif Popovici ş.a.

În Banatul literar au apărut portrete literare, precum acelea ale lui Gheorghe Bogdan

Duică (1866-1934), Mihail Sadoveanu, Damian Izverniceanu (1883-1935), Artur

Gorovei, Octavian Goga, Liviu Rebreanu49

ş.a.

46

Banatul literar, nr.6-7-8/ 1936, nr.2-8/ 1937 47

Luceafărul, nr.2/1937 48

Luceafărul, nr. 1,3/ 1935 49

Banatul literar, anul I, nr.1/1934 -nr.8-10/ 1938

31

20.Poveşti : în Luceafărul din 1936 au fost publicate poveştile Bătălia Împăratului

Frunză Verde şi Năzdrăvana, de Mia Cerna.

21.Povestiri : în Luceafărul din 1936 au apărut mai multe povestiri: Primăvară, de

Alexandru Bistriţianu, Cântecul lebedei, Calul de lemn, de Mia Marian, Florile

dalbe, de Melentie Şora, Suflet în ceaţă, de Florin Cibian, iar în 1938 Frăţie de cruce,

de Dorel Draguescu.

22.Recenzii : în Banatul literar şi în Luceafărul au apărut cu regularitate rubrici cu

recenzii.

23.Romane sau fragmente de roman : în Banatul a apărut un serial din romanul

Românii din Potlogi, de Mihail Gaşpar50

Luceafărul apare în 1935, având la început un fragment din romanul Luceafărul sau

Romanul lui Eminescu, de Cezar Petrescu. În acelaşi număr mai apare încă un

asemenea fragment romanesc din Vulpea de baltă a prozatorului şi poetului

basarabean D. Iov, apoi Spre Orşova, fragment din romanul Cerna, de Al. Iacobescu. 51

În Luceafărul din 1936 au apărut Fragmente dintr-un roman inedit, de Aurel

Cosma junior, în 1937, fragmente din romanul Bastardul, de Mia Marian52

, iar în

1938 fragmente din Toamna şi noaptea în cetate, de Pompiliu Tomiciu ;

24.Schiţe literare : în Banatul au apărut schiţe, precum : Vraje, de Al. Negură. În

Banatul literar au apărut schişe semnate de Gheorghe Lică Olt, intitulate Bornete

Tolbarul, De la tavernă la cămin53

În Luceafărul din 1936 au fost publicate schiţele

Maestrul, de Ion Totu şi Vis de Crăciun, de Aurel Cosma, iar în 1938 Crâmpei

minuscul, de Mircea T. Bandu.

25.Scrisori : în Banatul a apărut Scrisoare către un român din America, de Sim. Sam.

Moldovan. Încă în primul număr al Luceafărului au fost publicate două scrisori de

felicitare.54

În 1938 au fost publicate alte scrisori, semnate de Caius Brediceanu, Ioan

Popovici Bănăţanu, Mircea T. Bandu.

26.Traduceri : în Luceafărul din 1936 au apărut traduceri ale unor poezii şi poeme din

creaţia lui Costis Palamas, Zaharias Papantoniu, Alexei Puşkin, Enrico Panzacchi,

Fausto Salvatori.

27.Literatură dialectală, în „grai bănăţean” : Luceafărul a promovat nu doar creaţii

dialectale curente, cu şi un program literar-dialectal, prin editura proprie publicînd

cîteva volume „literare-dialectale”, precum La nana-n vale, de Grigore Bugarin, în

1937.55

În Luceafărul a apărut unul dintre primele articole interbelice, consacrate

literaturii dialectale interbelice, sub titlul Literatura ţărănească din Banat, de Aurel

Cosma junior.56

În 1936 au fost publicate mai multe poezii în grai bănăţean, dintre care

remarcabile sunt acelea ale lui V.V. Delamarina, dar şi schiţe şi nuvele, ca În Noaptea

Paştilor, de Petru Petrică.

50

Banatul, anul II.III, 1927-1928 51

Luceafărul, anul I/ 1935, nr. 1-12 52

Luceafărul, nr.2/1937 53

Banatul literar, nr.9-10-11/ 1936, p.16-17, 30-31 54

Luceafărul, nr.1/1935 55

Luceafărul, nr.3-4/1937, p.138 56

Luceafărul, nr.4/1935, p. 164-169

32

CAPITOUL5

Rolul determinant al parteneriatelor şcolare în eficientizarea procesului

didactic, realizarea unei educaţii performante-selective, dezvoltarea motivaţiei

şcolare şi conştientizarea capacităţilor reale ale tuturor elevilor. Exemplificări

din programul personal de optimizare a ciclului relaţional şcoală- familie-

comunitate în anul şcolar 2011-2012

Concepte: descentralizarea sistemului de învăţământ; optimizarea utilizării

tuturor resurselor alocate instituţiilor de învăţământ; plan anual de activităţi

extraşcolare; viabilitatea proiectelor de activităţi extracurriculare anuale;

strategia de dezvoltare instituţională pe termen mediu şi lung, în care să prevadă

expres direcţiile şi obiectivele principalelor activităţi extracurriculare;

procedura de propunere şi adoptare a activităţilor extracurriculare este un

întreg proces de dezvoltare a gândirii critice a elevilor, de motivare excepţională

a acestora, de integrare a comportamentului fiecărui elev într-un comportament

colectiv, democratic, de conştientizare a drepturilor didactice şi umane;

programul „ Învăţăm să comunicăm, să ne evaluăm şi să dezvoltăm viaţa

socială !”; chestionar referitor la ciclul sărbătorilor de iarnă în comunitatea

locală

Politica actuală de descentralizare a sistemului de învăţământ şi de optimizare a

utilizării tuturor resurselor alocate instituţiilor de învăţământ impune dezvoltarea

accelerată a unor strategii locale, autonome de relaţionare a şcolii, având ca obiective

principale: eficientizarea procesului didactic, accelerarea integrării actului didactic în

viaţa comunitară şi socială, motivarea şi conştientizarea tuturor beneficiarilor actului

didactic (familiile elevilor, parteneri, reprezentanţii informali şi formali ai

comunităţii), pentru realizarea unei orientări şcolare, profesionale şi civice

corespunzătoare capacităţilor personale ale tuturor elevilor.

În cadrul acestei strategii, în continuitatea „activităţii din clasă” , la nivelul fiecărei

instituţii şcolare trebuie elaborat un plan anual de activităţi extraşcolare, adecvat

obiectivelor de dezvoltare instituţională, condiţiilor şi resurselor locale.

În cadrul acestui plan anual de activităţi extraşcolare, cele mai frecvente, accesibile

şi „ieftine” activităţi sunt constituite de parteneriatele educaţionale/ şcolare.

Parteneriatele educaţionale/ şcolare sunt activităţi extracurriculare (prescurtat AEC),

complementare planului-cadru de învăţământ şi curriculumului la decizia şcolii sau

interferente, curriculare-extracurriculare, care se realizează într-o unitate şcolară, de

regulă în continuarea orarului didactic obligatoriu ( de exemplu, parteneriate locale cu

familiile elevilor, sponsori locali ş.a. ) şi între unităţi şcolare şi/ sau alţi parteneri din

afara comunităţii locale. Procedural, ele sunt propuse de orice elev, părinte, cadru

didactic, de reprezentanţii comisiilor metodice sau ai comisiei pentru curriculum, sunt

avizate prealabil şi definitiv de comisia pentru curriculum şi consiliul profesoral şi în

final sunt adoptate anual/ pe an şcolar, de Consiliul de administraţie, motivat, în

funcţie de mulţimea propunerilor, resursele date, strategia de dezvoltare şi integrare

comunitară-socială a unităţii de învăţământ ş.a..

Viabilitatea proiectelor AEC este determinată în primul rând de conştientizarea

rolului acestora şi de motivarea/ activarea tuturor participanţilor pentru realizarea lor;

33

astfel că se impune, ca în procedura prealabilă adoptării lor, după ce toate proiectele

de activităţi extracurriculare anuale au fost discutate şi avizate prealabil în consiliul

profesoral, să fie aduse la cunoştinţa tuturor elevilor şi a potenţialilor parteneri, pentru

ca aceştia să îl poată consulta şi optimiza, iar după această fază, în urma noii evaluări

a eventualelor propuneri de optimizare a activităţilor extracurriculare, comisia pentru

curriculum şi consiliul profesoral să se întrunească din nou şi să avizeze definitiv

proiectul instituţional al activităţilor curriculare anuale !

Chiar dacă în prezent, datorită finanţării speciale a unităţilor de învăţământ, în

funcţie de costurile standard/ elev se impune încadrarea strictă a tuturor cheltuielilor

în fondurile alocate şi implicit o diminuare a unor fonduri, această situaţie juridică nu

trebuie să afecteze continuitatea şi dezvoltarea activităţilor extracurriculare, ci să

consolideze procesul de selecţie al acestor activităţi, relaţiile de cooperare didactică

instituţională şi selecţia acelor activităţi extracurriculare temeinic proiectate şi viabile

pe termen mediu şi lung, care contribuie cel mai eficient la dezvoltarea instituţională

şi la integrarea reală a unităţii şcolare în comunitatea locală şi regională, în interesul

tuturor participanţilor şi benefiarilor didactici !

În unele unităţi de învăţământ, s-a dispus prin Regulamentul de ordine interioară

obligativitatea participării elevilor şi cadrelor didactice la toate activităţile

extracurriculare adoptate de Consiliul de administraţie şi recompensarea participării la

aceste activităţi, în clasă şi la nivelul şcolii ! Propunem, de asemenea, ca fiecare

Consiliu de administraţie să întocmească o strategie de dezvoltare instituţională pe

termen mediu şi lung, în care să prevadă expres direcţiile şi obiectivele principalelor

activităţi extracurriculare, aceste direcţii şi obiective constituind totodată criterii de

selecţie a proiectelor propuse de cadrele didactice, reprezentanţii comisiilor metodice

şi/ sau ai comisiei pentru curriculum ! În acest sens, la unele unităţi de învăţământ, cu

autorităţi manageriale competente, se întocmeşte nu doar planificarea anuală curentă a

activităţilor extracurriculare, ci şi oferta pentru anul şcolar viitor a activităţilor

extracurriculare, afişată, cu observaţia modificării şi eficientizării ei de către toţi

cointeresaţii în realizarea procesului didactic instituţional local !Tocmai prin

respectarea acestor proceduri, relativ durabile, se conferă o bază instituţională-

comunitară solidară acestor activităţi extracurriculare, precum şi un caracter

transparent, democratic, de cointeresare reală a tuturor factorilor educaţionali locali şi

zonali, nu numai instituţionali, ci şi comunitari sau extracomunitari.Din păcate, puţini

manageri conştientizează, că această procedură de propunere şi adoptare a activităţilor

extracurriculare este un întreg proces de dezvoltare a gândirii critice a elevilor, de

motivare excepţională a acestora, de integrare a comportamentului fiecărui elev într-

un comportament colectiv, democratic, de conştientizare a drepturilor didactice şi

umane (Drepturile Omului ! ) şi de asumare responsabilă a unor sarcini într-un context

colectiv-instituţional-comunitar-social, dar şi de iniţiere şi motivare superioară în

îndeplinirea viitoarelor roluri familiale-comunitare-sociale.

În anul şcolar 2011-2012 mi-am orientat programul personal de dezvoltare a

parteneriatului şcoală-familie-comunitate asupra realizării următoarelor obiective:

1. recomandarea unor teme/ sarcini independente, a căror rezolvare presupunea

cooperarea dintre elevi şi părinţi;

2. organizarea unor activităţi tematice cu părinţii, concomitent cu activităţi de

consiliere parentală;

34

3. realizarea unei reviste şcolare, solicitând şi colaborarea părinţilor, cu informări

asupra actului didactic în familie, preocupările copiilor în timpul liber, sugerarea unor

modalităţi de adecvare a actului didactic la capacităţile reale ale copiilor ş.a.;

4. organizarea unor activităţi, care au constituit şi oportunităţi de învăţare permanentă

pentru părinţi;

5. conştientizarea părinţilor şi elevilor asupra rolului determinant al unui program

didactic-familial zilnic în realizarea performanţei şcolare şi în dezvoltarea

capacităţilor didactice reale ale elevilor.

În acest sens, am realizat activităţi metodice, precum:

* 1. Elaborarea şi realizarea unui parteneriat didactic între şcolile din zonă, cu un

conţinut complex, axat pe valori civice democratice ( educaţia pentru democraţie ), la

care au participat grupuri de câte câte trei-şapte elevi, al cărui conţinut îl anexăm aici:

Şcoala ____________________ Şcoala…………………...

ACORD DE PARTENERIAT

1. Părţile contractante:

A/ Propunător- fidejusor, profesor doctorand Măgărin Lucian Pavel

B/ Şcoala cu clasele I-VIII din Voiteg, nr.166, judeţul Timiş, reprezentată prin

director _______________________________ în calitate de Aplicant.

C/ Şcoala……………………………strada……………. ………….......…….,

nr.............., localitatea………………………………

….…......…..…….……....judeţul …..…….………., nr. telefon.........................

reprezentată prin ……………………………………………………..…

……………………......…,în calitate de Partener.

2. Obiectul contractului:

Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre

aplicant şi partener în vederea organizării şi desfăşurării de activităţi extracurriculare

în ambele instituţii-contractante, activităţi reunite sub programul « Învăţăm să

comunicăm, să ne evaluăm şi să dezvoltăm viaţa socială şi istoria locală ! «

Scopul acestui program este dezvoltarea competenţelor specifice de

creativitate, comunicare şi iniţiativă în viaţa grupului şcolar şi a comunităţii locale,

competenţe prevăzute în programele şi planificările din ariile curriculare Limbă şi

comunicare şi Om şi societate, prin realizarea în grupuri coordonate de profesorii-

iniţiatori a următoarelor activităţi extraşcolare :

*** 1. Confecţionarea de către fiecare elev-participant a câte două felicitări,

două scrisori adresate unui « adevărat prieten » sau unei « adevărate prietene » şi două

desene; lucrări care vor fi depuse în două plicuri sigilate, din care unul va fi transmis

celuilalt grup-ţintă, din şcoala co-contractantă, până în data de 20 aprilie 2012, iar al

doilea plic rămâne spre prezentarea propriului grup ţintă şi a celorlalţi colegi din

35

şcoală, până în data de 30 mai 2012, odată cu deschiderea expoziţiilor organizate în

fiecare şcoală co-contractantă, cu creaţiile/ materialele didactice confecţionate de

către toţi elevii participanţi.

*** 2. Alcătuirea unui album ( compus dintr-un bloc de desen sau dosar, cu foi

tip A4 ) de către fiecare grup ţintă, având următorul conţinut :

1. foaia de prezentare a instituţiei şi a componenţei grupului-ţintă (nume şi prenume,

clasă, adresa) ;

2.foaia/ foile despre cele mai importante cinci activităţi omeneşti, votate de comun

acord, în fiecare grup ;

3.foaia cu cele zece fotografii din comunitate, considerate cele mai atractive/

sugestive şi interesante, de către fiecare grup ;

4. foaia cu descrierea celor trei activităţi de cooperare civică, prin care unul sau mai

mulţi membri ai fiecărui grup, au ajutat diverse persoane, inclusiv colegi sau părinţi,

în ultimele luni ;

5.foaia/ foile în care este descrisă viaţa copiilor în localitatea lor , redactată/ redactate

în dublă traducere, respectiv în limba română şi într-o limbă internaţională, învăţată în

şcoală ;

6. foaia cu cele două interviuri cu persoane de vârsta a treia, despre trecutul şi

prezentul comunităţii locale ;

7. foaia cu două propuneri pentru desfăşurarea unor activităţi mai interesante şi

relaxante în şcoală.

Acest album poate fi realizat şi în formă electronică şi comunicat astfel !

*** 3. Evaluarea celor mai interesante cinci lucrări, din fiecare şcoală, prin

note justificate, acordate de vizitatorii expoziţiei sau de un grup selectat de profesorul

coordonator, centralizarea notelor de către profesorii coordonatori şi premierea

elevilor cu diplome şi cărţi, până în data de 15 iunie 2012, de către profesorii

coordonatori.

3. Grup ţintă:

3- 7 elevi din învăţământul primar şi gimnazial, selectaţi din şcolile

contractante.

4. Obligaţiile părţilor:

A/ Fidejusorul se obligă, să monitorizeze programul, să îndrume elevii

selectaţi în grupurile ţintă, să centralizeze creaţiile şi evaluările elevilor, să amenajeze

expoziţiile în şcolile contractante, să coordoneze evaluarea creaţiilor elevilor şi să

comunice premiile.

B/ Aplicantul se obligă :

- să informeze partenerul, respective consiliul profesoral şi profesorul-iniţiator/

coordinator intern despre regulamentul şi desfăşurarea programului;

- să selecteze şi să pregătească pentru programul de activităţi propus ;

- să organizeze expoziţie cu lucrările elevilor participanţi la concurs;

- să respecte termenele de desfăşurare a programului, prevăzute în regulament;

- să tipărească şi să distribuie diplomele elevilor premianţi;

- să asigure din fonduri interne/ comunitare şi să distribuie în termen diplomele

de participare şi premiile elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare!

B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:

36

- să mediatizeze concursul în şcoala unde funcţionează;

- să selecteze şi să pregătească elevii pentru programul de activităţi;

- să selecteze lucrările cele mai bune care vor participa la concurs;

- să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului;

- să evite orice situaţie care ar putea afecta negativ imaginea concursului.

- să asigure din fonduri interne/ comunitare şi să distribuie în termen diplomele

de participare şi premiile elevilor şi cadrelor didactice îndrumătoare!

5. Durata acordului:

Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia de către părţile contractante

şi este valabil pănă în 15 iunie 2012, data finalizării programului şi a distribuirii

premiilor, în fiecare instituţie contractantă !

6. Clauze finale ale acordului:

Modificarea acestui protocol va fi făcută numai cu acordul scris al părţilor.

Prezentul acord se încheie în trei exemplare, câte un exemplar pentru fiecare

parte şi intră în vigoare de la data semnării.

Programul propus aici, « Învăţăm să comunicăm, să ne evaluăm şi să

dezvoltăm viaţa socială ! « face parte din categoria activităţilor extraşcolare şi

contribuie la stabilirea de relaţii de colaborare între instituţiile de învăţământ

contractante, conform prevederilor Legii educaţiei naţionale, nr.1/ 2011.

Aplicant

Partener Director

Fidejusor

Director

*2. Efectuarea unor sarcini independente de către elevi, în cooperare cu părinţi,

precum : completarea unor fişe de lucru, realizarea unor reprezentări didactice, a

unor fişe tematice, redactarea unor referate prin selectarea unor informaţii, copiere

xerox ş.a.

Menţionăm exemplificativ completarea unui chestionar la unitatea de învăţare Viaţa

în societate, la obiectul Cultura civică, clasa a-VII-a, lecţia dedicată Comunităţii

locale şi anexăm chestionarul :

CHESTIONAR ASUPRA ROLULUI/ COPARTICIPĂRII CETĂŢENILOR ÎN

VIAŢA COMUNITĂŢII LOCALE

Domiciliul locuitorului/ respondentului

Gen ( încercuiţi ) M F

Vârsta ( încercuiţi ): 18-30 30-50 50-65 mai mult de 65

Ocupaţia ________________________________

1. Apreciaţi cu o notă de la 1 la 5 (punând X în căsuţa respectivă ! ) cît de

grave sînt problemele prezentate mai jos (1 – DELOC, 2 – NU CONTEAZĂ, 3 –

PUŢIN, 4 – ESTE FOARTE GRAVĂ ŞI IMPORTANTĂ, 5 - ESTE URGENTĂ

!!! ):

37

Probleme personale şi comunitare 1 2 3 4 5

1.1 Cetăţenii nu sânt bine informaţi despre deciziile luate de

administraţia publică locală (primărie, consiliul local) ?

1.2 Casele naţionale sunt necesare educaţiei tinerilor doar la

aniversarea unor sărbători religioase sau comunitare ?

1.3 Iluminarea străzilor este satisfăcătoare ?

1.4 Tinerii pînă la 18 ani consumă în locuri publice alcool,

ţigări, programe TV interzise minorilor !?

1.5 Lipsa locurilor de joacă special amenajate pentru copiii

mici şi a unor terenuri de sport amenajate corespunzător pentru

tineri ?

1.6 Multe drumuri sînt deteriorate şi nu au canalizare

corespunzătoare ?

1.7 Gunoiul de pe străzile satelor şi de pe marginea

drumurilor !

1.8 Locuitorii nu cunosc date reale despre calitatea apei din

fântâni şi din râul extravilan, Bârzava !

1.9 Locuitorii au acces liber, legal la luarea deciziilor în

şedinţele Consiliului local ?

1.10 În comună ar fi nevoie urgentă de racordarea reţelei cu

apă potabilă la fiecare casa!?

1.11 Deocamdată nu e nevoie de adunări cetăţeneşti, fiindcă

oamenii au acces liber în audienţe, unde pot spune orice

problemă !

2. Scrieţi o altă problemă din localitate, care nu s-a menţionat şi apreciați cu nota 1-

5 cît este de

gravă:________________________________________________________________

_____________________________________________________________________

_____________________________________________________________________

3. Numiţi problema/ problemele în soluţionarea căreia/ cărora aveţi interes, să vă

implicaţi personal:

_____________________________________________________________________

_____________________________________________________________________

_____________________________________________________________________

4. Indicați prin ce modalitate vă veţi implica

Prin bani Prin munca voluntară Prin oferirea materialelor Prin

asistenţă

De asemenea, unii părinţi au contribuit prin redactarea sau formularea unor

informări, sugestii şi păreri, la realizarea unor lucrări ale elevilor, trimise la câteva

concursuri şcolare ( e elevă obţinând premiul al-III-lea la un concurs internaţional ! ),

precum şi la redactarea celor două numere ale revistei şcolare Pasărea Phoenix ; a

căror foaie de titlu o anexăm :

Pasărea Phoenix

Revistă semestrială a elevilor de la şcolile din Birda şi Voiteg

38

*** redactată în temeiul art.2, alin.3, 4, 271, 273 ş.a. / Legea educaţiei naţionale,

nr.1/ 2011 şi concepută ca o activitate extracurriculară, cu scopul de a dezvolta la

elevi competenţele specifice de autocunoaştere, de manifestare a capacităţilor

creative şi a iniţiativei în rezolvarea unor probleme ale grupurilor din care fac parte

şi ale comunităţi locale; competenţe prevăzute în planificările curente din ariile

curriculare Limbă şi comunicare şi Om şi societate

anul II, numărul 2/ 2012

redactor-coordonator- profesor Măgărin Lucian Pavel................................

* 3.Efectuarea unor activităţi de voluntariat de către unii părinţi, care au contribuit

la completarea unui chestionar dedicat sărbătorilor de iarnă., pe care îl anexăm :

Chestionar referitor la ciclul sărbătorilor de iarnă în comunitatea locală__________

Data_____________

Numele şi prenumele intervievatului________________________

Adresa/domiciliul_______________ Locul naşterii______________

Data stabilirii în actuala comunitate_______________________

Vârsta______________________

Profesia_______________________

Ocupaţia____________________ Starea civilă________________

*** Cum sărbătoriţi/ aniversaţi sărbătorile de iarnă ?

1---Postul Crăciunului (din 15 noiembrie )____________________________

2---Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21noiembrie )________________

3---Sfântul Apostol Andrei (30noiembrie )________________________

4---Sfânta Varvara/Barbara (4decembrie )__________________________

5---Sfîntul Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (6decembrie )_________

6---Sfântul Ierarh Spiridon (12decembrie)___________________________

7---Sfântul Ignatie Teoforul/ignatul (20decembrie)______________________

8---Ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului (24decembrie )____________________

9---Crăciunul/ Sărbătoarea Naşterii Domnului (25decembrie)_____________

10---Sfântul Ştefan (27decembrie )___________________________________

39

11---Sfântul Vasile cel Mare/ Anul Nou (1ianuarie )_____________________

12---Boboteaza (6ianuarie)_________________________________________

13---Sfântul Ioan Botezătorul ( 7ianuarie )_________________________

14---Sfinţii Trei Ierarhi, Sfântul Vasile, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore din

Nazianz (30ianuarie)___________________________

15---Întâmpinarea Domnului/ Sfinţii mucenici Iordan şi Gavril (2februarie) ; Stretenia

sau Ziua Ursului, în calendarul popular______________________

40

CAPITOLUL 6

Sfera semantică a conceptului curriculum. Structura sistematizatoare-

predictivă, administrativă-funcţională şi operaţională-formativă actuală a

Curriculumul Naţional

Originea şi sfera semantică a conceptului curriculum

Sistemul de învăţământ naţional este un subsistem integrat social ; fapt perceput

acut abia în ultimele decenii, odată cu democratizarea instituţiilor şi a statului de

drept, precum şi cu accelerarea polarizării şi concurenţei economice-sociale interne şi

internaţionale şi cu diversificarea şi specializarea extremă a pieţei muncii, prin

apariţia unor noi profesii, pentru care cererea a crescut accelerat ( îndeosebi în

domeniul industriei şi administraţiei informatizate, asistenţei sociale ş.a.)!

Pentru administrarea eficientă şi durabilă a acestui sistem de învăţământ a fost

adoptată o nouă politică educaţională, deschisă şi integrată într-o strategie

operaţională sistematică, numită cvasi-unanim în literatura pedagogică şi în noile acte

juridice- administrative Noul Curriculum Naţional, coordonat centralizat, de către

Guvernul României şi ministerul de specialitate; în structura internă a Ministerului

Educaţiei şi Cercetării fiind iniţiat şi dezvoltat instituţional un Consiliu Naţional

pentru Curriculum, care, prin Hotărârea Guvernului, H.G. nr. 23/ 7.03.2007 a

dobândit personalitate juridică şi a fost restructurat, sub numele de Centrul Naţional

pentru Curriculum şi Evaluare în învăţământul preuniversitar, având următoarele

competenţe sistematizatoare:

1. proiectarea, dezvoltarea, aplicarea şi revizuirea curriculumului naţional;

2. coordonarea şi organizarea sistemului de examene şi evaluări naţionale;

3. coordonarea evaluării manualelor şcolare;

4. selectarea, pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului tinerilor capabili de

performanţă.

Chiar dacă de drept Curriculumul naţional şi strategia curriculară de funcţionare şi

reformare a învăţământului naţional au fost proclamate şi instituţionalizate încă prin

Legea învăţământului nr. 84/ 1995, care în articolul 127, alineatul 1, din titlul III,

Conţinutul învăţământului, capitolul I, Învăţământul preuniversitar, prevedea :

« Conţinutul învăţământului preuniversitar este asigurat prin Curriculumul naţional.

Curriculumul naţional este ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ, al

programelor şi al manualelor şcolare din învăţământul preuniversitar. Acest

ansamblu cuprinde o componentă comună pentru toate şcolile de acelaşi tip şi o altă

componentă aflată la decizia şcolii. », o sinteză sistematică, deopotrivă pedagogică,

socială, istorică, administrativă şi juridică asupra curriculumului aplicat în

contemporaneitate şi în România, nu a fost elaborată încă, chiar şi cercetătorii şi

autorii consacraţi ai « fenomenului curricular pedagogic », relevând complexitatea,

specializarea şi « dificultatea » extremă, ba chiar şi ambiguitatea curriculumului ;

astfel, profesorul universitar Dan Potolea consemna : « Se cuvine să specificăm, chiar

din primele rânduri, că întotdeauna ( ?, n.n.) elaborarea unei lucrări dedicate Teoriei

şi Metodologiei Curriculum-ului este un demers dificil şi extrem de solicitant. Dacă

adăugăm alături (pleonasm, n.n.) şi faptul că lucrarea în sine se vrea un document

curricular în adevăratul sens al termenului, un document elaborat pentru un public

educaţional bine delimitat...cum este cazul prezentei, intitulată sugestiv şi cuprinzător

Teoria şi metodologia curriculum-ului...atunci demersul devine mult mai dificil de

41

realizat. »57

, iar profesorul universitar Anton Ilica opina, într-o exprimare dezarmantă

şi ambiguă : « Termenul curriculum accede spre o carieră destul de complexă şi

întârzie să se aşeze într-o noţiune suficient de clar definită şi unanim acceptată... »58

Să sugereze aceste opinii lipsa acută de competenţe pedagogice în învăţământul

superior şi de acolo, efectele mediocre şi durabile din învăţământul preuniversitar

actual şi toate celelalte obiectivări ale crizei din învăţământul naţional ?

În sens general, curriculumul este un mijloc operaţional-integrator, de planificare şi

administrare sistematică, măsurabilă, cuantificabilă, predictivă a sistemului de

învăţământ contemporan.

Introdus iniţial în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, prin Education Reform Act,

în 1988, el a fost preluat şi instituţionalizat după 1990 şi în România, prin articolele

127, 128/ Legea învăţământului nr. 84/ 1995, în temeiul cărora a fost instituţionalizat

în structura Ministerului Învăţămîntului, Consiliul Naţional pentru Curriculum ; ca

urmare, abia după trei ani, în anul şcolar 1998-1999 a fost elaborat Noul Curriculum

Naţional, concomitent cu indicatorii evaluării instituţionale a şcolilor şi liceelor, iar în

perioada următoare acest curriculum a fost revizuit în repetate rânduri, prin mai multe

legi de completare şi modificare a legii organice ( altă dovadă a lipsei de viziune şi

strategie unitară la nivelul ministerului de specialitate, unde s-au tot perindat miniştri

cu vagi competenţe pedagogice, manageriale, administrative... şi minime cunoştinţe

legislative ).

Actuala Lege a educaţiei naţionale, nr. 1/ 2011 dezvoltă şi generalizează conceptul

de curriculum în întregul proces didactic ( pe care îl standardizează strict, riguros !) ;

dispunând într-un întreg capitol, capitolul IV asupra Curriculumului învăţământului

preuniversitar, căruia îi adaugă la conţinutul didactic ( planurile-cadru de învăţământ,

programele şcolare şi manualele alternative prevăzute încă în prima lege a

curriculumului, Legea învăţământului nr. 84/ 1995 !) şi finalităţile/ scopurile

reprezentate prin opt domenii de competenţe-cheie, evaluabile în profilul de formare a

elevului; un curriculum pentru clasa pregătitoare, preparatorie pentru integrarea în

învăţământul general-obligatoriu, precum şi precizările despre conţinutul didactic

curenr, referitoare la obiectul Educaţie fizică, care e inclus în trunchiul comun,

obligatoriu al curriculumului şi la obiectul Tehnologia informaţiei şi comunicării, care

este opţional în clasele primare, I-IV şi obligatoriu din clasa a-V-a ş.a.

Dar care este originea istorică-culturală a acestei curriculumului şi totodată sfera

semantică a acestuia!?

Cum a evoluat această sferă, de la banalul cuvând latin curriculum, desemnînd

conţinutul didactic planificat în unele universităţi moderne din secolele al-XVI-lea şi

al-XVII-lea, la conceptul centralizator al unor teorii pedagogice-manageriale, unor

sisteme educaţionale naţionale contemporane şi unei noi pedagogii curriculare,

impusă de facto, treptat, în unele state, centrată pe deschidere şi integrare socială, pe

continuitatea activităţilor didactice, managementul oportun şi strict operaţional, o

cultură organizaţională interactivă şi orientată spre eficienţă şi creativitate, pe

măsurarea şi cuantificarea permanentă a unor indicatori sistemici ai resurselor şi

produselor/ rezultatelor/ evaluărilor învăţământului !?

57

Marian D. Ilie, coordonator, Teoria şi metodologia curriculum-ului, Timişoara, Editura Mirton,

2009, p. 9 58

Gianina Prodan, Paradigma curriculumului în societatea modernă şi postmodernă, suport de curs

pentru specialişti în curriculum, Timişoara, Editura Brumar, 2011, p. 7

42

1.Etimologic, cuvântul latinesc curriculum are o polivalenţă semanică; el semnifică

de la caz la caz, fie curs ciclic, circuit, ciclu, fie cale, drum, direcţie, ţintă, mod, teren,

cursă, timp !

Primele consemnări moderne ale curriculumului apar în acte administrative ale

universităţilor din Leiden, în 1582 şi Glasgow, în 1633, curriculum semnificând

diferite conţinuturi şi obiective sau ţinte didactice.

Cuvântul curriculum devine un concept centralizator al pedagogiei moderne şi

contemporane şi sugerează chiar o pedagogie curriculară, nesistematizată încă

teoretic, în ciuda literaturii curriculare deosebit de stufoase şi multilaterale ; o

pedagogie evidentă instituţional, operaţional şi metodologic, în care axa centrală nu

mai constă în transmiterea de informaţii sau predare, învăţare predominant

mnemotehnică şi notare după criterii subiective şi aleatorii, ci constă în realizarea de

activităţi didactice adecvate intereselor şi capacităţilor personale ale beneficiarilor

educaţiei, precum şi situaţiei şi evoluţiei comunitare locale şi sociale şi în evaluarea

continuată a « produselor » acestor activităţi didactice, realizând astfel, un feedback

constant, care sugerează un învăţământ reprezentabil circular, ciclic, ca un

curriculum !

2.Primele experimente radicale, care contrastează cu pedagogia tradiţională şi care

vor determina constituirea noii teorii curriculare, după Primul Război Mondial,

datează încă de la sfârşitul secolului al-XIX-lea, când John Dewey ( 1859-1952)

releva necesitatea unei pedagogii « funcţionale », « progresiste », centrată pe nevoile

psihologice fundamentale ale copilului ( reţinând conversaţia, curiozitatea, construcţia

şi exprimarea artistică), a cărei viabilitate a încercat să o demonstreze în Şcoala

Laborator de la Chicago (1896-1904), închisă în cele din urmă, din cauza conflictelor

ideologice cu superiorii academici, care nu au mai aprobat finanţarea acestei şcoli.

Cercetările şi aplicaţiile iniţiate de John Dewey au fost continuate cu studii şi teorii

ştiinţifice, având ca obiect curriculum-ul tocmai în perioada interbelică.59

. Ele

cercetează criza sistemului de învăţământ tradiţional, ex cathedra ( infailibil, formal,

mnemotehnic, informativ, unilateral, lipsit de feedback ) şi implicit criza socială

generalizată şi propun instituţionalizarea unui management pedagogic ştiinţific,

centrat pe individualitatea educatului şi a unui sistem de indicatori riguroşi, măsurabili

şi cuantificabili asupra resurselor şi rezultatelor procesului didactic; sistem inspirat de

calculele profitului din societăţile economice-comerciale60

, pentru a evalua eficienţa

instituţională şi socială a învăţământului.

3. Teoriile curriculare ulterioare au constituit o „complexitate de interpretări”, care

au produs doar aparent impresia unei diversităţi disonante, echivoce, asemănătoare

unei „cacofonii de voci”61

, dar în fapt au impus o nouă pedagogie curriculară,

instituţionalizată deja şi în România, prin Noul Curriculum Naţional, aplicat din anul

şcolar 1998-1999, în temeiul Legii Învăţământului nr.84/ 1995, o pedagogie

predominant operaţională şi extinsă dincolo de programul didactic obligatoriu, având

ca trăsături :

a.elaborarea unei instrucţii tehnologice (instructional tehnology) sau taxonomice ;

59

Bobbitt F., The Curriculum, Boston, Houghton Mifflin, 1918 ; Charters W.W., The Curriculum

Construction, New York, Macmillan, 1923 60

Taylor F.W., The Principles of Scientic Management, New Zork, Harper Bros, 1911 61

Pinar W. ş.a., Understanding Curriculum.An Interpretation to the Stady of Historicel and

Contemporary Curriculum Discourses, New York, Peter Lang, 1995

43

b. consolidarea unei pedagogii curriculare, unitare şi integratoare- de la plan de

învăţământ, la programă analitică şi la rezultate, în funcţie de care urmează reglarea

continuată a sistemului şi re-producerea/ dezvoltarea lui adecvată ) ;

c. extinderea curriculumului şi în afara şcolii, prin instituţionalizarea unei educaţii

comunitare şi sociale permanente, conform unor proiecte nominalizate Şcoala altfel,

Şcoală după şcoală ş.a. ;

d. rolul fundamental al experienţelor, aplicaţiilor sau situaţiilor de învăţare sau al

curriculumului extins, teoretizat de însuşi pionierul curriculumului, F. Bobbitt, în

opera The Curriculum, a summary of the development concerning the theory of the

curriculum, din 1918 ; după principiul director al cursei/ circuitului/ Curriculumului

învăţării şi al studiilor/programului didactic ( the course of training and

study) :« Educate the individual according to his capabilities/ Educă individualitatea,

pentru a-i forma capacităţi ! «62

;

e. critica cvasi-permanentă a educaţiei tradiţionale, circumscrisă aşa numitei epoci

moderne, în raport cu epoca post- modernă, în care noua pedagogie curriculară ar

trebui să se emancipeze şi să predomine, după cum ne sugerează unele din sintezele

recente asupra curriculumului, datorate lui Patrick Slattery63

.

Structura sistematizatoare-predictivă, administrativă-funcţională şi

operaţională-formativă actuală a Curriculumul Naţional

După criteriul cronologic şi operaţional, Curriculumul Naţional actual, atât de variat

şi în continuă reformare ( trăsătură care produce “specialiştilor mai puţin competenţi”

impresia de haos, lipsă de finalitate, diletantism, formalism excesiv sau efemeritate ),

se realizează/ reproduce juridic- administrativ- factual conform următoarelor trei

structuri successive şi în acelaşi timp interferente:

1. structura iniţială, normativă-centralizatoare, denumită structura sistematizatoare-

predictivă;

2. structura intermediară, dispozitivă, numită structura administrativă-funcţională;

3. structura efectivă, în fapt, aplicată curent, numită structura operaţională-formativă.

1./ Structura sistematizatoare-predictivă sintetizează conţinutul didactic, repartizarea

lui graduală/ ciclică pe trepte de învăţământ/clase, temporală/ anuală şi semestrială,

pe obiecte/ discipline didactice, precum şi obiectivele şi scopurile procesului didactic

Ea cuprinde planurile-cadru de învăţământ, programele şcolare, manualele alternative

şi cadrul de referinţă sau sistemul naţional de indicatori pentru educaţie.

Concret, în Capitolul IV din Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011 sunt dispoziţii

despre Curriculumul naţional din învăţământul preuniversitar, menţionându-se că

acest curriculum este alcătuit din planurile-cadru de învăţământ şi programele şcolare,

raportate la diferite trepte de vârstă sau la evoluţia cronologică a beneficiarilor

educaţiei.

62

http://en.wikipedia.org/wiki/John_Franklin_Bobbitt 63

Slattery Patrick, Curriculum development in the postmodern era, New York, Garland, 2006,

Curriculum Development in the Postmodern Era: Teaching and Learning in an Age of Accountability.

[Third Edition]. New York: Routledge/Taylor and Francis, 2013

44

Planul cadru este structurat într-un curriculum sau trunchi comun, care prevede

disciplinele didactice obligatorii, având o pondere de 80% în învăţământul obligatoriu

şi 70% în învăţământul liceal şi un curriculum sau trunchi la decizia şcolii, care

prevede discipline opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local şi care sunt

adoptate prin decizia consiliului de administraţie al şcolii.

Programele şcolare prevăd, de asemenea, 75% ore destinate predării şi evaluării, în

timp ce restul de 25% din norma orară a anului şcolar este la dispoziţia profesorului/

educatorului, pentru realizarea unei învăţări remediale, de consolidare sau

performante, adaptată la trăsăturile colectivului de elevi şi la individualitatea fiecărui

elev !

2.Structura administrativă-funcţională cuprinde un sistem de acte formale ale

instituţiilor de specialitate, centrale, judeţene şi locale ( minister, inspectorate

judeţene, autorităţi- partenere, sponsori, unităţi de învăţământ ş.a.) şi ale structurilor

interne ale acestora, care sunt în concordanţă cu conţinutul didactic, precum şi cu

obiectivele şi scopurile procesului didactic, normate în structura sistematizatoare-

predictivă menţionată înainte, respectiv acte decizionale, manageriale, de planificare,

control, monitorizare sau reformare/ revizuire, anterioare, concomitente sau ulterioare

proiectării, desfăşurării şi evaluării procesului didactic şi/ sau activităţilor instituţiilor

menţionate !

Ea cuprinde ierarhic, cvai-totalitatea actelor de administrare, dispuse în temeiul Legii

educaţiei naţionale nr.1/ 2011, cu completările şi modificările curente, respectiv acte

ministeriale (ordine, proiecte, programe, metodologii, manuale operaţionale,

instrucţiuni, adrese, nomenclatoare ş.a.), acte ale autorităţilor administrative de

specialitate judeţene, respectiv ale inspectoratelor şcolare, acte administrative de

dispoziţie şi evaluare, elaborate de directori sau de structurile interne din fiecare

unitate de învăţământ (consiliul de administraţie, consiliul profesoral, comisii

metodice, catedre ş.a.), respectiv: decizii, planificări, programe, proiecte, planuri de

activităţi extraşcolare, evaluări periodice şi anuale, portofolii, procese-verbale,

dispoziţii, note informative ş.a.

3./ Structura operaţională-formativă cuprinde un sistem de acte specifice,

personalizate şi ale structurilor interne ale unităţilor de învăţământ, care concretizează

în termeni operaţionali sau în mărimi determinate experienţele de învăţare planificate

în şcoală şi în afara ei, modalităţile de evaluare, gradul de satisfacere a nevoilor

beneficiarilor educaţiei ( feedback-ul, care realizează/ definitivează circuitul cauză-

efect, lanţul cauzal circular şi totodată însuşi Curriculumul naţional !), măsuri de

remediere şi optimizare didactică ş.a.

Toate aceste acte trebuie să fie conforme actelor elaborate în cele două structuri

anterioare.

Această structură include astfel: planificările curente, planuri de lecţii, planuri de

activităţi, teste, fişe de lucru, portofolii, activităţi de învăţare în curs, autoevaluări,

procese verbale de constatare, referate, eseuri, desene, reprezentări grafice, înregistrări

ale activităţilor de învăţare, proiecte curente, parteneriate şcolare, fişe de observaţie,

caracterizări pedagogice, portofoliul individual al elevului ş.a.

45

CAPITOLUL 7

Învăţământul general obligatoriu, structură determinantă a sistemului

instituţionalizat al educaţiei naţionale şi noile standarde de dezvoltare socială

durabilă şi de integrare comunitară europeană şi geopolitică, conform noii Legi a

educaţiei naţionale, nr. 1/ 2011

Caracterul novator al Legii educaţiei naţionale, nr. 1/2011

Legea educaţiei naţionale, nr.1/2011 este prima lege din istoria legiferării

învăţământului naţional obligatoriu, începută cu adoptarea Legii instrucţiunii publice,

din 1864, care concepe învăţământul naţional, ca structură centralizatoare şi

determinantă a sistemului naţional de educaţie continuată, permanentă; asigurând

cadrul normativ organic „pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului

fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii”, conform articolului 1.

Legea prevede în premieră un sistem unitar de indicatori de acreditare periodică,

evaluare continuă şi finanţare anuală pentru fiecare unitate de învăţământ şi de

asemenea, responsabilizarea fiecărui cadru didactic, prin prevederea unor noi atribuţii

şi prin evaluarea continuată a eficienţei activităţii profesionale, după indicatori

naţionali unitari.

Această lege promovează pentru prima dată un învăţământ riguros şi unitar, evaluat

cvasipermanent la nivelul tuturor treptelor şi etapelor/ ciclurilor funcţionale, centrat pe

beneficiarul direct: antepreşcolarul, preşcolarul, elevul, ale cărui rezultate şi capacităţi

didactice sunt consemnate într-un portofoliu educaţional personal ( al fiecărui

beneficiar ).

Articolele 73, 74, alin.2,4 prevăd pentru prima dată instituţionalizarea evaluării

periodice continuate, naţionale, începând cu evaluarea de la sfârşitul clasei

pregătitoare, continuând apoi cu evaluarea de la sfârşitul clasei a-II-a, a-IV-a şi a-VI-a

şi cu evaluarea de la sfârşitul clasei terminale a învăţământului general obligatoriu,

clasa a-IX-a ( prevedere amânată )!

De asemenea, pentru prima dată, se prevede, ca în funcţie de rezultatele evaluărilor

individuale, să fie elaborat un plan individualizat de învăţare, adaptat stadiului

capacităţilor didactice evaluate şi direcţionat către optimizarea acestor capacităţi, până

la realizarea standardelor minimale de evaluare generalizată, conştientizarea propriilor

capacităţi didactice şi auto-orientarea profesională şi socială.

Portofoliul educaţional personal şi planul individualizat de învăţare sunt două acte

administrative- didactice noi, care centralizează şi radicalizează întregul proces

didactic instituţionalizat şi care au schimbat deja planificarea didactică formală şi

preponderent subiectivă de până acum, (reformată deja în 2009, prin înlocuirea

„obiectivelor de referinţă” cu „competenţe specifice”; de ce nu în obiective

operaţionale minimale, pentru fiecare treaptă şi ciclu de învăţământ, n.n. ?!)

transformând-o într-un indicator constant, aplicativ, în continuă re- formare/ revizuire,

determinată de rezultatele didactice evaluate periodic.

Aşadar, se amplifică şi se generalizează procesul de evaluare didactică, care se

structurează în trei direcţii majore, complementare:

1. evaluarea elevului;

2. evaluarea profesională a fiecărui cadru didactic;

46

3. evaluarea instituţională, concomitent cu integrarea evaluării în structura de facto a

planificării didactice, incluzând actele aferente planificărilor de până acum, precum

planificări ale evaluărilor/ modalităţilor de evaluare, planurile individualizate de

învăţare reziduală, constatată prin evaluările naţionale periodice, portofoliul

educaţional personal, fişele de evaluare periodică luate spre comparaţie, pentru

justificarea eficienţei acţiunilor selectate în planurile individualizate de învăţare

reziduală ş.a. !

Pentru prima dată, menţionatul portofoliu educaţional al fiecărui elev va deveni

criteriul unic la admiterea în liceu, în cazul în care numărul candidaţilor la un liceu nu

va depăşi numărul locurilor oferite şi în cazul mediilor egale, în urma probei de

admitere stabilite de liceu, unde numărul de candidaţi va fi mai mare decăt numărul

locurilor oferite de liceu.

Acest nou tip de evaluare periodică continuată va norma şi va obiectiva noi atribuţii

şi sarcini ale personalului didactic, va obliga la intensificarea muncii specifice, dar şi

la eficientizarea actului didactic, va stimula dezvoltarea răspunderii profesionale şi a

creativităţii individuale, va restructura cultura organizaţională şi criteriile de

promovare din fiecare unitate de învăţământ.

Legea dispune pentru prima dată o evaluare periodică continuată a competenţelor

fundamentale, scris-citit şi matematică, în clasa a-II-a , o evaluare transdisciplinară la

limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe în clasele a-IV-a şi a-VI-a şi o evaluare

cvasi-globală în clasa a-IX-a, cuprinzând o probă scrisă la limba şi literatura română,

la limba maternă, la o limbă de circulaţie internaţională, o probă scrisă

transdisciplinară la matematică şi ştiinţe, o probă practică de utilizare a calculatorului

şi o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale;

conform art. 74, alin.5.

Legea recunoaşte pentru prima dată, în mod cumulativ, criterii, standarde şi

indicatori de performanţă, pe care trebuie să le îndeplinească fiecare unitate de

învăţământ preuniversitar, pentru a fi acreditată legal, conform art. 60, alin.2 versus

art. 61, alin.7.

Legea prevede pentru prima dată responsabilizarea fiecărui cadru didactic asupra

strategiei didactice personale şi instituţionale planificate şi în sensul, că impune

restructurarea planificărilor- standard, prin integrarea unor activităţi continuate de

diminuare şi optimizare a învăţării remediale şi de stimulare a elevilor capabili de

performanţe superioare.

Noile programe şcolare, corespunzătoare fiecărei discipline şi fiecărui domeniu de

studiu vor conţine 75% ore de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului

didactic 25% din norma didactică anuală alocată fiecărei/-ui discipline/ domeniu de

studiu; timp folosit pentru învăţarea remedială, consolidarea cunoştinţelor sau pentru

stimularea elevilor capabili de performanţe superioare şi justificat în planuri

individuale de învăţare ale fiecărui elev, după cum dispune art.66, alin.5.

Pentru prima dată, Legea educaţiei naţionale prevede un curriculum naţional pentru

învăţământul primar şi gimnazial, orientat pe opt domenii de competenţe; alături de

competenţele tradiţionale tacite din legislaţia anterioară, privind comunicarea în limba

română, în limba maternă şi în limbile străine de circulaţie internaţională, de

competenţele de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie, sociale şi civice, de

47

sensibilizare şi de expresie culturală, fiind prevăzute pentru prima dată, adecvat

reproducţiei sociale informaţionale globale şi competenţe digitale de utilizare a

tehnologiei informaţiei, competenţe antreprenoriale şi competenţa de a învăţa să înveţi

, conform art. 68, alin.1.

De asemenea, legea dispune asupra unor programe naţionale permanente, precum:

„A doua şansă, Şcoala după şcoală, Şcoala altfel ş.a.”, care asigură accesul la

învăţământ al tuturor cetăţenilor, pe întraga durată a vieţii şi integrarea socială a

învăţământului.

Pentru prima oară este legiferat învăţământul alternativ nediscriminatoriu.

De asemenea, pentru prima oară statul îşi propune promovarea unui învăţământ

diferenţiat, destinat copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte, coordonat de o

structură internă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, numită

Centru Naţional de Instruire Diferenţiată; conform articolului 57.

Rolul social prioritar şi strategic al învăţământului naţional, în general şi al

învăţământului general obligatoriu, în special, reflectate în prima Lege a

educaţiei naţionale, nr.1/2011

Pentru prima oară, legea prevede instituţionalizarea unui învăţământ derivat din

„statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în

contextul globalizării”, conform art. 2, alineatul 2, dar şi a unui învăţământ integrat în

noua economie generalizată, de piaţă, după indicatori stricţi de calitate şi eficienţă.

Încă din anul 2005, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a difuzat un sistem naţional de

indicatori pentru educaţie, iar noua lege a educaţiei naţionale proclamă în premieră

principii de finanţare a învăţământului preuniversitar, în articolul 9; determinante fiind

principiul adecvării volumului de resurse în funcţie de obiectivele urmărite şi

principiul eficienţei utilizării resurselor.

Indicatorul/ Principiul de bază al finanţării va fi „resursa financiară urmează elevul”,

care se va operaţionaliza prin alocaţia bugetară aferentă unui elev sau unui preşcolar,

care se va transfera la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă !

De asemenea, pentru prima oară este proclamat un învăţământ competitiv, raportat

la reproducerea socială prezentă şi viitoare şi pe tot parcursul vieţii, statul garantând

învăţarea şi reorientarea profesională pe tot parcursul vieţii; art.1, 2, alineatul 4.

Articolul 2, alineatul 7 prevede, că învăţământul constituie prioritate naţională;

statut confirmat de prioritatea alocării anuale din bugetul de stat şi din bugetele

autorităţilor publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv!

Corelativ, se prevede şi pentru finanţarea cercetării ştiinţifice a minimum 1% din

produsul intern brut al anului respectiv.

Legea educaţiei naţionale instituţionalizează structuri care vor generaliza într-un

termen mediu, obligativitatea educaţiei antepreşcolare, preşcolare şi liceale.

Articolul 27, alineatul 6, de exemplu, prevede că statul sprijină educaţia timpurie, ca

parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane

sociale valorice, în scop educaţional, a căror mărime va corespunde veniturilor

financiare ale fiecărei familii, iar articolul 16, alineatul 1 prevede generalizarea

învăţământului liceal obligatoriu până în anul 2020.

48

Pentru prima oară, actele didactice personalizate într-un portofoliu vor atesta nu

doar absolvirea formală a unor trepte şi forme de învăţământ, ci competenţe;

evaluările naţionale unitare ale acestor competenţe putând deveni posibile criterii

generalizate, orientative profesional, pentru angajatori.

Pentru prima oară se prevăd limitativ criterii , standarde şi indicatori de

performanţă, în temeiul cărora unităţile de învăţământ preuniversitar, indiferent de tip,

nivel, formă, filieră şi profil sunt supuse acreditării şi evaluării periodice, conform

articolului 61, alin.7.

În concluzie, este legiferat un învăţământ integrat social, după criterii de

competitivitate şi eficienţă; ceea ce produce, explicabil, reacţii adverse/ contradictorii

din partea multor promotori ai tradiţionalului învăţământ formal, mnemotehnic,

dictatorial, netransparent.

Propuneri pentru realizarea unui învăţământ general obligatoriu mai

eficient, prospectiv şi adecvat procesului reproducţiei societăţii informaţionale,

transnaţionale şi geopolitice contemporane

În viitorul apropiat se impune legiferarea unei proceduri stricte de adoptare a

bugetului anual al fiecărei unităţi de învăţământ, a controlului financiar permanentizat

şi specializat din unităţile de învăţământ şi a unor sancţiuni administrative şi penale

speciale, pentru nerespectarea procedurilor de cheltuire a bugetului instituţional şi de

evidenţă a resurselor didactice sau pentru deturnarea fondurilor didactice; lipsa

acestor sancţiuni, respectiv încadrarea sancţiunilor în vigoare în procedura şi

sancţiunile juridice comune fiind una din cauzele determinante ale uriaşei risipe şi

deturnări de fonduri didactice, în urma cărora şi azi, în ciuda achiziţiilor zecilor de mii

de PC-uri şi a amenajării a mii de săli dotate cu tehnică informaţională, şcolile noastre

au încă un inventar cu resurse modeste, reduse, disparate şi preponderent

nefuncţionale, inventar nefuncţional, incomparabil cu situaţia din anii 1980.

Afirm cu toată responsabilitatea, că în învăţământul preuniversitar nu există un

control financiar adecvat şi că majoritatea fondurilor şcolare se consumă abuziv, după

interese manageriale şi administrative de grup, fără adoptarea democratică a planurilor

de finanţare, fără o strategie instituţională modernă, pe termen mediu şi lung.

Se impune urgent, amenajarea unor cabinete de specialitate/ săli de clasă

corespunzătoare tuturor ariilor curriculare evaluate la finalul învăţământului general

obligatoriu şi dotarea acestora cu resurse didactice centralizate şi locale, la fiecare

unitate de învăţare. Să ne amintim, că această specializare a sălilor de clasă a fost

prevăzută încă din anii 1970; când cel puţin în mediul rural vor fi existat mult mai

multe asemenea săli de specialitate/ cabinete.

Recomandăm, de asemenea, promovarea constantă a activităţilor extracurriculare şi

extraşcolare dincolo de programul naţional „Şcoala altfel”, propagat prin Ordinul nr.

4282/ 2011 al Ministerului Educaţiei şi prin organizaţii sau asociaţii profit sau non-

profit naţionale, finanţate parţial, la nevoie, chiar din bugetul centralizat al

Ministerului Educaţiei, care să motiveze participarea cât mai multor copii şi

adolescenţi, pe întreaga durată a învăţământului preuniversitar obligatoriu, la diverse

acţiuni culturale şi de voluntariat, îndeosebi voluntariat ecologic, de protecţia

mediului, de comunicare, asistenţă şi solidaritate socială ş.a., cu statut de cursuri de

iniţiere şi formare profesională- civică, a căror frecvenţă, să fiie finalizată cu un test

49

de evaluare şi cu emiterea unor certificate, orientative pentru selecţia profesională şi

promovarea profesională şi socială ulterioară.

Se impune accesul liber la funcţiile didactice manageriale, indiferent de vechime şi

grade, exclusiv pe bază de concurs, anunţat public, în perioada anuale stabile,

structurat pe :

1. evaluarea concomitentă a activităţii didactice personale, prin raportul de evaluare al

consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, fişa de autoevaluare anuală şi

raportul de evaluare instituţională globală (centrat pe situaţia resurselor didactice şi a

rezultatelor didactice ale cadrelor didactice şi elevilor), dat fiind faptul dovedit public,

că un dascăl valoros nu va fi niciodată recunoscut de un contracandidat dintr-o şcoală

mediocră sau de consiliul de administraţie dintr-o şcoală dominată de interesele

materiale şi politice locale, de clan !

De remarcat, totodată, că promovarea în funcţiile manageriale trebuie să rămână o

atribuţie exclusivă a autorităţilor administrative de specialitate judeţene şi centrale, iar

avizul autorităţilor administraţiei publice locale, să fie motivat după criterii legale

limitative şi să aibă doar o valoare consultativă, nu decisivă;

2. probă scrisă de pedagogie;

3. probă scrisă de legislaţie didactică şi de management administrativ;

4. proiect personal de dezvoltare instituţională.

Există o categorie masivă de personal didactic cu capacităţi excepţionale,

remarcabile îndeosebi în activităţile extracurriculare cu impact comunitar, social,

categorie nevalorificată încă în interes social şi care ar putea constitui „elementul

determinant” al viitoarei pături manageriale din administraţia învăţământului şi al

instituţionalizării unui învăţământ naţional flexibil, accesibil, fără absenteismul şi

abandonul tacit din prezent, eficient, care să propulseze forţa de muncă naţională la

alte cote, pe piaţa muncii şi în dezvoltarea socială- naţională.

Se impune, de asemenea revizuirea masivă a programelor şi manualelor

voluminoase, redundante, astfel încât, programele să prevadă obiecte interdisciplinare

şi transdisciplinare, predate concomitent sau separat de unul sau mai multe cadre

specializate, titularizate la un consorţiu şcolar sau la mai multe unităţi şcolare, să

existe concordanţă între obiectivele minimale, exemplificate în programă şi conţinutul

manualelor didactice (manualele să prevadă exact aceleaşi teme şi aceeaşi termeni

din programă!), manualele să prevadă în „introducere”, accesibil, prin reprezentări,

sinteza metodică a cunoştinţelor, abilităţilor şi capacităţilor conţinute în manual şi

exemple „aplicative” despre rolul social al însuşirii respectivelor cunoştinţe, abilităţi

şi capacităţi, ceea ce ar stimula motivaţia didactică, să fie introduse adecvat vârstei şi

gradual, obiecte didactice noi, incluzând cunoştinţe accesibile de logică, psihologie,

economie, contabilitate, informatică, încă din clasa pregătitoare ( care vor deveni

oricum indispensabile în viitorul apropiat şi în societatea românească şi care ar putea

da un specific revoluţionar, privilegiat şi de maximă eficienţă învăţământului naţional

în contextul integrării şi competiţiei europene şi al globalizării ).

P.S. În trei ani, Legea educaţiei naţionale a fost modificată de zeci de ori, prin acte

ministeriale şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului; ceea ce demonstrează lipsa unei

strategii educaţionale- sociale naţionale, pe termen mediu şi lung şi predominanţa

intereselor politice asupra ...nevoii sociale de educaţie şi emancipare socială şi

economică !

50

CAPITOLUL 8

Administrarea fondurilor şcolare centralizate ale episcopiilor greco ortodoxe

din Arad şi Caransebeş şi ale Reuniunii învăţătorilor din Dieceza

Caransebeşului versus situaţia generală a învăţământului din comitatul Caraş

Severin, în perioada 1881-1900

Concepte: comitatul Caraş Severin ; fondurile centralizate la nivelul diecezelor

şi ale reuniunilor învăţătorilor ; structura fondurilor şcolare ale învăţământului

confesional-naţional din comitatul Caraş Severin, în perioada 1881-1900 ;

funcţia complementară, de capitalizare în învăţământul naţional confesional-

autonom, execitată mai ales de/ prin conducătorii/ reprezentanţii ierarhici

superiori din structurile administrative de control; metoda analizei comparative

a mai multor protocoale ale sinoadelor eparhiale greco ortodoxe din Arad şi din

Caransebeş şi a unui protocol al celei mai mari reuniuni învăţătoreşti, din

Dieceza Caransebeşului ; politica de etatizare sau comunalizare a şcolilor ;

contabilizarea ocultă a fondurilor şcolare centralizate de Episcopiile din Arad şi

Caransebeş şi gestionarea lor frauduloasă, în interes grupal

Motto: Demistificarea istoriografiilor naţionaliste despre Banat, în epoca medie şi

modernă şi crearea unei istoriografii naţionale a Banatului, căt mai obiectivă şi cât

mai integrată social şi geopolitic, întemeiată pe cercetarea izvoarelor documentare

multilingvistice, este un deziderat imperativ al culturii naţionale contemporane; cu

atât mai mult cu cât nici în ultima ediţie monumentală în opt volume, a Istoriei

românilor, redactată chiar sub antetul Academiei Române, istoria modernă a

Banatului, în perioada 1821-1918 nu are nici măcar un capitol distinct şi Banatul nici

nu este menţionat în titlurile capitolelor dedicate provinciilor naţionale aflate sub

dominaţie străină...

Comitatul Caraş Severin a fost cea mai mare unitate teritorială-administrativă din

Ungaria dualistă, instituţionalizată prin Articolul de lege LV/ 1881.

Situarea acestui comitat la graniţa cu România, a determinat o politică specifică a

autorităţilor centrale maghiare, dar şi a autorităţilor confesionale-naţionale, autonome,

centralizate în jurul Mitropoliei greco-ortodoxe din Sibiu şi a Mitropoliei greco-

catolice din Blaj, instituţii care administrau sistemul naţional de şcoli elementare-

confesionale.

Conform statisticilor de la sfărşitul secolului al-XIX-lea, românii greco ortodocşi şi

populaţia şcolară de la şcolile confesionale greco ortodoxe deţineau majoritatea

absolută. Deducem aceasta din prima enciclopedie română64

, care menţiona în 1898 o

populaţie de 407635 locuitori, dintre care 311335 români, adică 76,4%, 48058

germani sau 11,8%, 11862 sârbi sau 2,9%, 10879 maghiari sau 2,7%, 5723 slovaci

sau 1,4%, 5018 bulgari sau 1,2% şi alte naţionalităţi, reprezentând restul de

3,6%.După confesiuni, greco-ortodocşii erau în număr de 306023 sau 77,2%, romano-

64

Enciclopedia română - publicată din însărcinarea şi auspiciile Asociaţiunii pentru literatură

română şi cultura poporului român de dr. C. Diaconovich, tomul I, Sibiu, Editura şi tiparul lui W.

Krafft, 1898

51

catolicii numărau 73817 sau 18,1%, greco-catolicii numărau 18950 sau 4,64%,

evanghelicii reformaţi numărau 3053 sau 0,74%, mozaicii numărau 3713 sau 0,91%

ş.a.

Această structură demografică sus menţionată este reprodusă relativ identic şi de

statistica oficială, preluată în lexiconul editat la sfărşitul secolului al-XIX-lea.Tot

acolo se menţiona, că ar fi funcţionat: 33 şcoli cu limba de predare maghiara, 162

mixte, cu alte limbi de predare, împreună cu limba maghiară şi 227 şcoli nemaghiare,

confesionale-naţionale.

Şcolile româneşti din teritoriul comitatului Caraş Severin, care includeau şcoli

confesionale elementare şi o unică şcoală medie, reprezentată de Institutul teologic şi

pedagogic din Caransebeş, erau finanţate în cvasitotalitate de comunităţile

confesionale locale, administrate de episcopiile greco ortodoxe din Arad şi

Caransebeş şi de episcopia greco catolică din Lugoj.

La nivelul acestor episcopii, cu funcţii de inspectorate şcolare şi minister al educaţiei,

în contemporaneitate, erau constituite şi fonduri centralizate complementare

fondurilor şcolare confesionale- locale şi care, cel puţin declarativ şi propagandistic,

erau destinate, pentru dezvoltarea mai rapidă a învăţământului şi pentru integrarea mai

activă a acestuia în strategia de emancipare socială şi naţională a românilor!

După cum vom concretiza în prezenta cercetare, aceste fonduri centralizate, la

nivelul celor două episcopii greco ortodoxe, atingeau valori de zeci de mii şi sute de

mii de florini, în timp ce valoarea investiţiilor şcolare, a burselor şi a ajutoarelor

didactice anuale atingea valori modeste, de cel mult căteva sute de florini sau lipsea

„cu desăvârşire...sau valoarea cheltuielilor pentru dotarea cu mobilier didactic,

imobile didactice, manuale, rechizite pentru copiii defavorizaţi sau pentru

modernizarea imobilelor şcolare existente !?

În sinteză, structura fondurilor şcolare ale învăţământului confesional-naţional din

comitatul Caraş Severin, în perioada 1881-1900, a fost următoarea:

(1.) fondurile confesionale-comunitare locale;

(2.) fondurile particulare ale diverselor fundaţii;

(3.) taxele individuale ale elevilor;

(4.) fonduri de stat;

(5.) fondurile centralizate la nivelul diecezelor şi ale reuniunilor învăţătorilor.

Îndeosebi acestea din urmă, date fiind mărimea lor considerabilă, creşterea lor

constantă, prin închiriere sau prin plasarea lor în operaţiuni de creditare, precum şi

administrarea lor concomitentă cu fondurile particulare ale diverselor fundaţii şi cu

ajutoarele de stat, ar fi trebuit să contribuie la accelerarea dezvoltării învăţământului

confesional-naţional şi la ameliorarea statutului economic, cultural şi social modest al

cvasi-totalităţii personalului didactic. Dar nu a fost aşa, după cum vom demonstra în

continuare.

Ca să conştientizăm importanţa naţională, deloc minoră a acestor fonduri ( şi omisă,

de regulă, în studiile istorice patriotarde din istoriografia bănăţeană tradiţională ! ),

vom continua să ne raportăm la unele date statistice, care dovedesc, că cele două

episcopii administrau în jur de 300 şcoli, situate doar în comitatul Caraş Severin şi

între 500-600 şcoli, situate în toată aria jurisdicţiilor lor. În 1888 funcţionau 248

posturi didactice şi şcoli, în jurisdicţia Episcopiei Caransebeşului.Un protocol al

Sinodului eparhial din Caransebeş menţiona în 1892 un număr de 278 şcoli cu

locuinţă şi 20 şcoli fără locuinţă, toate aflate sub jurisdicţia Episcopiei greco ortodoxe

52

din Caransebeş.Un alt protocol al aceluiaşi sinod, menţiona în 1899, că pe teritoriul

administrat de episcopie funcţionau 216 şcoli confesionale greco ortodoxe, 11 şcoli

administrate de Societatea căilor ferate, prescurtată S.T.E.G., 106 şcoli administrate

deopotrivă de comune şi de stat, în fostul teritoriu grăniceresc şi 5 şcoli comunale.

În administraţia Episcopiei sau Consistoriului greco ortodox din Arad au funcţionat

constant peste 30 şcoli confesionale, situate în partea nordică a comitatului, în

inspectorate şcolare precum Belinţ, Leucuşeşti, Lipova, Birchiş şi Seceni, conform

unei arondări administrative şcolare din 1892. În 1898 funcţionau 32 şcoli, situate în

comitatul Caraş Severin, în protopopiatele Belinţ şi Lipova.

Numărul şi populaţia celorlalte şcoli confesionale-naţionale româneşti, respectiv ale

şcolilor greco catolice, erau mult mai mici.Şematismul diecezei Lugojului cuprinde

nominal 32 şcoli situate în comitat, cu o populaţie şcolară modestă.

Şcolile elementare confesionale au avut indiscutabil un rol social şi politic-naţional

emancipator.Ele au constituit împreună cu bisericile, structura centralizatoare a

sistemului administrativ-cultural autonom al comunităţii naţionale a românilor din

teritoriul comitatului Caraş Severin, ca şi din întreg teritoriul Banatului, în perioada

dualismului austro-ungar, 1867-1918.

Dar, la fel de indiscutabil, odată cu realizarea sensului istoric legic, democratizator

şi creativ al învăţământului confesional-naţional, în această perioadă au coexistat în

structurile administrative de control, din cadrul episcopiilor greco ortodoxe din

Caransebeş şi Arad şi greco catolică din Lugoj, episcopii care administrau totalitatea

şcolilor confesionale comunitare din comitat, ca şi în cadrul reuniunilor de învăţători,

corespunzătoare jurisdicţiei teritoriale exercitate de fiecare din episcopiile menţionate,

diverse interese grupale dominante şi chiar o politică ocultă, tacită de acaparare

capitalistă a diferitelor resurse didactice; politică pe care istoriografiile ideologice le

omit sau nu le recunosc.

Am ales tocmai „cazul” fondurilor şi şcolilor confesionale administrate de

episcopiile greco ortodoxe din Arad şi Caransebeş, pentru că incontestabil, în

diocezele acestora, învăţământul confesional naţional a avut cea mai activă integrare

comunitară şi socială şi cea mai mare dezvoltare, comparativ cu situaţia generală a

tuturor românilor, în epoca modernă, precum şi „cazul” Reuniunii învăţătorilor greco

ortodoxi din Caransebeş, pe care numeroşi istoriografi ideologi o reprezintă, ca fiind

cea mai activă şi mai apreciată dintre toate asociaţiile profesionale şi culturale ale

românilor aflaţi sub dominaţia străină.

În istoria reală, însă, dovedită cu documente variate şi numeroase, aceste episcopii, cu

competenţă de inspectorate şcolare şi ministere ale educaţiei, în contemporaneitate,

precum şi această reuniune au avut concomitent cu funcţiile de administrare,

culturalizare şi emancipare naţională şi o predominantă funcţie de capitalizare a

fondurilor băneşti, în interesul ocult al reprezentanţilor executivi ai episcopiilor şi ai

comitetelor sau prezidiilor reuniunilor învăţătoreşti!

Aceste interese corespundeau unei politici de centralizare strictă, de uniformizare şi

chiar de „monopolizare” a procesului didactic ( întreţinut şi reprodus totuşi, în acea

perioadă din contribuţia comunităţilor confesionale locale ) şi ele dovedesc, că

dincolo de ideologia rolului istoric, social şi naţional arhi-teoretizat al învăţământului,

a existat şi atunci o anume funcţie complementară, de capitalizare în învăţământul

naţional confesional- autonom, funcţie exercitată mai ales de/ prin conducătorii/

reprezentanţii ierarhici superiori din structurile administrative de control.

53

Această funcţie a constituit în sens fizic, real, social, chiar motorul dezvoltării

generale a învăţământului confesional naţional, însă aproape exclusiv cu fonduri

comunitare confesionale- locale, dat fiind interesul „rapace, consimţit tacit” al

majorităţii parveniţilor în structurile administrative de control, de a mări continuu aria

resurselor didactice, de a dispune fondarea unor noi şcoli, instituirea mai multor taxe

şcolare şi astfel, de a mări şi cantitatea fondurilor, pe care le puteau colecta şi frauda.

În cercetarea noastră am făcut o analiză comparativă a mai multor protocoale ale

sinoadelor eparhiale greco ortodoxe din Arad şi din Caransebeş şi a unui protocol al

celei mai mari reuniuni învăţătoreşti, din Dieceza Caransebeşului, pentru a demonstra

cu certitudine, că în toate aceste documente se regăsesc :

1.lipsa unei evidenţe contabile stricte a veniturilor şi cheltuielilor destinate

învăţământului şi drept urmare şi lipsa unor bilanţuri contabile anuale;

2.prezentarea unor rapoarte contabile discutabile, generale şi omisive;

3.lipsa unei strategii sistematice de utilizare şi direcţionare a fondurilor şcolare, pentru

dezvoltarea reală a învăţământului naţional;

4.mărimea modestă, dacă nu ridicolă a „ajutoarelor” acordate aleatoriu şi după criterii

oculte, şcolilor, familiilor învăţătorilor nevoiaşi şi stipendiştilor sau bursierilor,

mărime contrastând flagrant cu mărimea apreciabilă a fondurilor şcolare, cu politica

de închiriere şi plasare continuată a acestor fonduri în afaceri bancare profitabile, de

creditare, precum şi cu rata creşterii anuale a acestor fonduri închiriate sau plasate în

bănci;

5.lipsa unui control instituţionalizat şi reglementat juridic, al administrării fondurilor

şcolare şi perpetuarea iresponsabilă a gestionării frauduloase a fondurilor şcolare.

Din alte informaţii concludente, redate în finalul opusculului, reiese că această

contabilitate formală şi ocultă, dovedind cu certitudine gestionarea frauduloasă, în

interes de grup, a fondurilor şcolare centralizate, era instituţionalizată şi consolidată

prin coparticiparea tacită a reprezentanţilor executivi ai episcopiilor şi mitropoliilor.

Aşadar:

I.) Din protocolul şedinţei din 21 aprilie 1881 al Sinodului eparhial din Arad reţinem

o înşirare formală de indicatori contabili, fără vreo detaliere a modului lor de utilizare

trecută sau viitoare, ca şi anularea abuzivă a unor fonduri, anulare care în fapt şi de

drept constituie o deturnare de fonduri. Este menţionat un ajutor de stat, de 8626

florini, cheltuit. Fondul cultului şi al instrucţiunii publice în 1880 a produs venituri de

19839 florini, din care au fost cheltuiţi 15712, rămânând „casei” sau casieriei 4126

florini.

Fondul rezidenţei şi instrucţiei a avut venituri de 45394 florini şi spese de 34630

florini şi un rest activ de 10763 florini; acest fond a fost declarat „anulat”, fără să fi

fost precizat vreun transfer al soldului activ! Fondul tasul II număra 4513 florini,

fondul tasul III avea un sold activ de 2668 florini, iar fondul pensiunilor învăţătoreşti

avea şi el un sold activ de 2330 florini.

După 8 ani, în şedinţa din 20 aprilie 1889 sunt enumerate la fel de lapidar şi formal

mai multe fonduri, fără a fi raportate la un bilanţ contabil anual şi la o strategie

administrativă şi contabilă, pentru învăţământul prezent şi viitor!

Se precizează întâi soldurile active din 1888, respectiv fondul general cu 14393

florini, fondul instrucţiei cu 6563 florini, fondul seminarial cu 6759 florini.Fondul

54

pensiunilor învăţătoreşti a crecut din 1881, de la 2330 florini la 5917 florini, în 1888

cheltuindu-se din el doar 67 florini. Fondul bibliotecii preparandiale a avut venituri de

21 florini, atingând 467 florini.Din fostele fonduri comune cu Biserica ortodoxă sârbă,

au rămas în 1888, 350908 florini şi fondul şcolar activ din 1888 număra 52412 florini.

Fondurile comune cu Biserica ortodoxă sârbă ascundeau cele mai mari deturnări de

fonduri şi acte de gestiune frauduloasă. În realitate încă din 1874 se realizase o

transpunere a fondurilor şcolare comune ale diecezelor române greco ortodoxe din

Arad şi Caransebeş, episcopiei din Arad revenindu-i atunci 80286 florini, repartizaţi

în numerar, 7837 florini, obligaţii de stat, 14800 florini, obligaţii ipotecare cu 6%

dobândă, în valoare de 54136 florini şi obligaţii de împrumut cu 10% dobândă, în

valoare de 3461 florini!

Să raportăm fondurile din 1881 şi 1889 la cele menţionate în şedinţa din 12 aprilie

1890, adică în anul imediat următor.Atunci au fost detaliate şi fondurile alocate

Senatului şcolar, cu atribuţii de inspectorat şcolar. Asesorul ordinar al senatului a fost

salarizat cu 1200 florini, dar doar 1000 florini au fost cheltuiţi ca ajutoare destinate

şcolilor sărace, 800 florini au fost destinaţi stipendiilor ( unde ne sunt visătorii, care

susţin grelele sacrificii ale unor episcopi- eroi şi ale altor personalităţi adninistrative

remarcabile, pentru acordarea burselor tinerilor şi pentru formarea elitei ştiinţifice-

administrative moderne !? ), 300 florini pentru învăţătorii săraci ş.a., rezultând

cheltuieli totale de 14020 florini.Cheltuielile tuturor fondurilor diocezei, respectiv

fondul bisericesc, şcolar şi apitropesc au totalizat însă 35925 florini. Este menţionat şi

un ajutor de stat de 9000 florini, dar nu se precizează cum va fi fost cheltuit!

Aşadar, cheltuielile şcolare din 1890, de numai 14020 florini erau inferioare

cheltuielilor şcolare de 15712 florini, efectuate în 1881, din fondul cultului şi

instrucţiei publice, menţionat la acea dată şi reprezentau doar 89, 23% din acestea!?

Dacă adăugăm la această constatare şi faptul că rata medie a inflaţiei crescuse cu cel

puţin 10%, putem recunoaşte „înfiorător” decăderea absolută a învăţământului

confesional naţional din dioceză, în perioada 1881-1890.

II.) Aceleaşi raportări contabile formale şi oculte se regăsesc şi în protocoalele

Sinodului eparhial din Caransebeş.

Din protocolul tipărit în 1892 aflăm, că valoarea fondurilor şi a fundaţiilor

consemnate în 1891, se ridica la 530532 florini.Din aceste fonduri au fost acordate în

1891 ajutoare în valoare de...190 florini, respectiv 100 florini pentru şcoala din

Orşova, 50 florini pentru şcoala din Zăgujeni şi ajutoare de 25 florini şi 15 florini la

doi învăţători!.

Cheltuielile sau datoriile şcolare s-ar fi ridicat la 8095 florini, incomparabil mai puţin

decât cheltuielile sau datoriile bisericeşti, de 71536 florini.

Fundaţiile şcolare numărau 131727 florini, din ele fiind acordate burse în valoare de

340 florini, doar din fundaţia Peţa şi din Fundaţia Balla!?

Alături de fondurile menţionate deja, episcopia dispunea de un fond imobiliar de 596

jugăre în valoare de 55921 florini, cu o medie de 93, 82 florini/ jugăr, aflate în

folosinţa sau „dotaţiunea” învăţătorilor şi 164 jugăre, în valoare de 14953 florini, cu o

medie de 91, 17 florini/ jugăr; suprafaţa acestora fiind arendată în cvasi-totalitate;

valoarea arenzilor nefiind menţionată.

Din alte date contabile, putem deduce starea precară a imobilelor şcolare şi a

resurselor didactice, inadecvate realizării obiectivelor din planul de învăţământ.Astfel,

55

episcopia administra 278 şcoli cu locuinţă pentru învăţători şi cu o valoare totală de

397816 florini, ceea ce reprezenta o valoare medie pentru fiecare şcoală, de 1430,9

florini; valoare modestă, care evidenţia, că aceste imobile erau construite, în

majoritate, din materiale ieftine, respectiv din chirpici.La acea dată, valoarea unui

imobil din cărămidă urca la căteva mii de florini.

De asemenea, mobilele şi rechizitele şcolare, din cele 278 şcoli cu locuinţă şi 20 şcoli

fără locuinţă, valorau 28979 florini, cu o medie de 97,24 florini/ şcoală.

Din protocolul publicat în 1899 aflăm mai multe date contabile, care corelate cu cele

anterioare, dovedesc aceeaşi administrare ocultă şi omisivă a fondurilor şcolare, dar şi

creşterea inexplicabilă a unor fonduri şcolare, concomitent cu reducerea numărului

şcolilor confesionale administrate de episcopie.

Din cele 298 şcoli confesionale administrate în 1892 au rămas doar 216, dar cu toate

acestea dotaţiunea învăţătorească a scăzut de la 596 jugăre la doar 530 jugăre, în

valoare de 68616 florini, corespunzând unei valori medii de 129, 46 florini/ jugăr, în

timp ce mărimea jugărelor din fundaţii a crescut de la 164 la 388, în valoare de 55353

florini, corespunzând unei valori medii de 142, 66 florini/ jugăr. Creşterea valorii

medii a jugărelor s-a datorat, desigur, şi creşterii constante a inflaţiei.Creşterea valorii

medii a jugărelor din dotaţiunea învăţătorească, de la 93, 82 florini la 129, 46 florini,

cu o creştere medie de 137, 98%, dovedeşte şi scăderea absolută a salarizării

învăţătorilor, beneficiari ai folosinţei respectivelor jugăre; valoarea medie a folosinţei

anuale a fiecărui jugăr, fiind scăzută corespunzător din valoarea salariului, care de

drept trebuia să fie de 300 florini/ an!

Dat fiind, că fiecare dotaţiune învăţătorească nu putea depăşi 2 jugăre, mărime fixă a

terenului şcolii şi a terenului în folosinţa învăţătorului (Lehrerwiese), instituţionalizată

prin legile de sistematizare din perioada 1769-1772, celor 278 şcoli cu locuinţă,

menţionate în 1892 ar fi trebuit, să le corespundă un total de 556 jugăre, faţă de cele

596 contabilizate, iar celor 216 şcoli cu locuinţă, rămase în 1899, ar fi trebuit, să le

corespundă doar 432 jugăre, nu 530 jugăre contabilizate în acel an.Din aceste calcule

putem deduce şi modul arbitrar în care erau calculate salariile învăţătorilor cu

„dotaţiune” în jugăre şi faptul că în dotaţiunea învăţătorească generală era inclus un

excedent de căteva zeci de jugăre, care va fi fost folosit şi el în scopuri frauduloase.

Putem deduce valoarea speculativă a folosinţei jugărelor din fiecare dotaţiune

învăţătorească sau post didactic, luând două exemple. Aproape în nici o şcoală nu se

plătea salariul anual prevăzut legal, de 300 florini, iar învăţătorii erau plătiţi parţial în

bani şi complementar în produse naturale şi în folosinţa unei suprafeţe variabile de

teren, mai mare sau mai mică decât suprafaţa legală de 2 jugăre, corespunzătoare

imobilului şcolar împreună cu terenul şcolar aferent, atribuit învăţătorului în exerciţiu.

Astfel, în 1888, veniturile ( emolumintele) învăţătorului din Valea Pai, lângă Bocşa,

constau în: salariu anual de 250 florini cumulat cu 5 florini pentru cancelarie sau

scripturistică, 60 florini pauşal pentru lemne, 10 florini cheltuieli pentru „cercetarea

conferinţelor” sau diurne, căte 20 creiţari de la fiecare înmormântare, unde

învăţătorul era cantor sau cântăreţ în strană, folosinţa a 2,5 jugăre şi a unui cartel cu

grădină de legume.În acelaşi timp, învăţătorul din Coştei, lângă Făget, primea un

salariu anual de doar 150 florini, cumulat cu 2 florini pentru scripturistică, 6 florini

pentru servitorul şcolii, 10 orgii de lemne, locuinţă şi 1 jugăr, în folosinţă, iar

învăţătorul din Dezeşti, aproape de Lugoj, primea un salariu anual de 300 florini,

56

cumulat cu 8 stânjeni de lemne, 8 florini pentru scripturistică, 8 florini pentru

conferinţe, folosinţa a 2 jugăre şi a unei grădini.

Remarcăm, de asemenea, costul superior al mediei folosinţei jugărelor din fundaţii,

faţă de media folosinţei jugărelor din dotaţiunea învăţătorilor, de 142, 66 florini faţă

de 129, 46 florini, cu o creştere medie de 110, 19%, fapt care atestă nu atât

randamentul superior al jugărelor din fundaţii, cât închirierea lor profitabilă, respectiv

plasarea lor în arendă!

Din cele 278 şcoli cu locuinţă, administrate în 1892, cu o valoare medie de 1439, 9

florini, au rămas 188 şcoli cu locuinţă, în valoare totală de 402401 florini,

corespunzând unei medii de 2140, 43 florini şi o creştere valorică medie cu 148, 65%.

Surprinde modul ocult de valorizare şi de creştere a valorii acestor şcoli, comparativ

cu modul ocult de valorizare şi de creştere a valorii medii a folosinţei jugărelor,

creşterea valorii medii a acestora fiind inferioară creşterii medii a valorii imobilelor

şcolare cu locuinţă; deşi putem deduce, că valoarea acestor imobile nu a crescut deloc

datorită unor investiţii masive, ci mai ales sau exclusiv datorită creşterii ratei inflaţiei!

Tot în protocolul din 1899 este menţionată şi valoarea şcolilor fără locuinţă

învăţătorească, cele 20 şcoli fără locuinţă, nevalorizate, din 1892 devenind 31 şcoli

fără locuinţă, în valoare de 34060 florini, cu o medie de 1098, 70 florini.

Numărul şcolilor cu locuinţă, 188 din 1899, adunat cu numărul şcolilor fără locuinţă,

31, din 1899, dădea o sumă de 219 şcoli, adică cu 3 mai mult, decât cele 216 şcoli

confesionale administrate de episcopie, precizat la pagina 66. Ne întrebăm atunci, care

era folosinţa altor 13 case închiriate, pentru scopuri didactice, valorând în total 7860

florini, cu o chirie medie anuală de 604, 61 florini! Ce fel de operaţiuni speculative se

vor fi desfăşurat prin această închiriere şi mai ales, cine erau beneficiarii acestor

operaţiuni!

Faţă de 1892 remarcăm şi valoarea considerabil mărită a ajutoarelor şi stipendiilor

acordate, respectiv ajutoare de 400 florini pentru 6 şcoli şi stipendii de 500 florini,

contabilizate prin Senatul şcolar, 260 florini, din fondul Balla, 80 florini din fondul

Peţa, 50 florini din fondul Nicolaeviciu.

Ca să avem o tablou generic al măsurii capacităţilor de administrare, dar şi as

decăderii în învăţământul din Episcopiile de la Arad şi Caransebeş, să reţinem şi

următoarele comparaţii statistice orientative, între 1884-1885, publicate în revista

periodică Romänische Revue: în episcopia Arad funcţionau 311 parohii cu şcoli, faţă

de 216, 64 parohii fără şcoli, faţă de 0, 352 şcoli proprii faţă de 216, 12 şcoli închiriate

faţă de 3, 317 săli de clasă corespunzătoare, faţă de 131, 63 sau 16,5% săli de clasă

necorespunzătoare din totalul celor 380 săli de clasă, faţă de 93 sau 41, 51% săli de

clasă necorespunzătoare din totalul celor 224 săli de clasă, 228 şcoli construite (din

cărămidă!, n.n.) sau 64,77% din cele 352 şcoli proprii, faţă de 130 sau 60, 18% din

cele 216 şcoli proprii, şcoli construite după 1882, 16 faţă de 0, 25 şcoli de fete faţă de

5, 8 comune fără şcoli faţă de 4!

III.) Din Protocolul Reuniunii învăţătorilor greco-ortodocşi din dioceza

Caransebeşului, încheiat cu ocazia adunării generale anuale din 1882, am remarcat,

între altele:

57

1.Adunarea nu a avut reprezentativitate, pentru că din totalul celor 373 membri ai

reuniunii, au participat la adunare doar 60, respectiv 16, 08% şi dintre aceştia 60,

doar 20 au fost învăţători din comitatul Caraş Severin !

2.Cvasi totalitatea hotărârilor adunării au fost luate „în unanimitate”, în temeiul unor

propuneri unice, formale, făcute de membri ai comitetului sau prezidiului executiv al

reuniunii!

Este sugestiv, de exemplu, modul în care au fost aleşi membri executivi ai reuniunii,

prin numiri, adoptate fără vot, respectiv „aclamare la unison”: „Domnul preşedinte ad

hoc, pe baza unei combinări prealabile a membrilor prezenţi, propune a se alege de

preşedinte Domnul Martin Ţapu.Adunarea generală aclamă de preşedinte al reuniunii

pe Domnul Martin Ţapu.De vicepreşedinte se propune Domnul Ioan Simu.Adunarea

aclamă de vicepreşedinte pe Domnul Ioan Simu ş.a.m.d.”

La fel, a fost propus ca loc de desfăşurare a următoarei adunări generale o locaţie din

Caransebeş sau din Vrani, deşi nu a fost prezent nici un reprezentant al şcolilor de

acolo; în final, „prin majoritate absolută de voturi se declară oraşul Caransebeş”.

Mai departe „Domnul Ioan Lenger propune următoarele trei teme pentru adunarea

generală din anul viitor...Adunarea generală primeşte aceste trei teme”.

Se deduce, din aceste exemple, managementul festivist şi ideologic propagat la acea

dată, în cadrul reuniunii învăţătorilor din dieceza Caransebeşului.

3.Bugetul propus pentru anul 1882-1883 este votat în bloc, fără nici o dezbatere!

4.Interesele „oculte” sau clientelare ale grupului executiv al reuniunii reies şi din

atitudinea protocolară excesivă faţă de „patronul spiritual” şi totodată „inspectorul

general”, reprezentat de episcopul Ioan Popasu; căruia îi este adresată o telegramă de

felicitare, al cărei model este propus de membrii prezidiului adunării, care vor expedia

îndată şi telegrama: „Prea Sfinţiei Sale Părintelui Episcop Ioan Popasu...primindu-se

între urări de –să trăiască!”

5.Comisiile de analiză a activităţii reuniunii în anul şcolar 1881-1882, în număr de

patru, au fost anunţate tocmai la încheierea primei şedinţe a adunării, din ziua de 1

septembrie 1882 şi abia atunci le-au fost prezentate şi „actele necesare” , pentru a face

o evaluarea generală ( formală! ) a activităţilor reuniunii, respectiv : 1.raportul

comitetului; 2. raportul casierului; 3. raportul bibliotecarului; 4. actele relegate,

respectiv corespondenţa trimisă în numele reuniunii, de către comitetul executiv.

Membri acestor comisii au fost aleşi, cum altfel, tot prin „aclamaţiune”.

E evident, că în timpul record de câteva ore, în care comisiile (dacă) vor fi citit

respectivele rapoarte, fără a avea şi dovezile anexate despre temeinicia acestora, nu se

putea face o analiză obiectivă şi nu puteau fi emise propuneri pentru eficientizarea

activităţii reuniunii.Poate că acest scop al eficientizării activităţii reuniunii nici nu era

conştientizat de către membri comitetului executiv, fiind în contradicţie cu propriile

lor interese şi poate şi cu interesele unor reprezentanţi executivi ai episcopiei, care au

impus tacit şi au consolidat acest stil managerial în cadrul reuniunii.

De asemenea, întrunite separat, aceste comisii nu puteau ajunge la o viziune şi la o

concepţie integratoare asupra activităţilor membrilor reuniunii, fiind incapabile să

propună o stategie unitară pentru dezvoltarea activităţii reuniunii.

58

Reiese şi din aceste proceduri, stilul managerial formal, duplicitar, lipsit de

responsabilitate, exercitat de membri comitetului executiv, în frunte cu preşedintele

Martin Ţapu.

6.Deşi în cuprinsul protocolului sunt relevate implicit acte de gestionare abuzivă şi

de deturnări de fonduri, acte a căror responsabilitate revenea în principal preşedintelui

reuniunii, Martin Ţapu, acesta îşi depune candidatura pentru un nou mandat şi este

reales „în unanimitate”, de membri prezenţi, reprezentând doar 16, 08% din membri

nominali ai reuniunii!

Apoi el surprinde asistenţa cu un discursul apologetic, pompos, clientelar, din care

lipsesc orice angajamente sau obiective, corespunzătoare nevoilor reale ale procesului

didactic: „bărbaţi însufleţiţi pentru progresul omenirii s-au silit a lăţi ideea

reuniunilor în toate ramurile sociale (aici confundă asociaţiile profesionale cu

sindicatele şi cu societăţile capitaliste asociative, n.n.); astfel prin reuniuni şi asociaţii

au fondat căile ferate care cutreieră mai toată faţa pământului uscat, căi conduse de

vapor care cu iuţeala fulgerului aleargă peste mări şi oceane, mori şi fabrici

grandioase care aduc mari foloase întreprinzătorilor şi omenirii întregi; atari reuniuni

între învăţătorii popoarelor mai înaintate s-au introdus deja de mult, iar în anii din

urmă şi între învăţătorii din diverse părţi ale patriei noastre...Această idee lăudabilă a

reuniunilor şi a asociaţiilor, la îndemnul bunului nostru părinte, Episcopul diecezan

Ioan Popasu a fost şi de noi, învăţătorii români îmbrăţişată şi aşa încă din anul 1870

ne-am întrunit...”

Nu ne îndoim, că având abilitatea specifică parveniţilor, Martin Ţapu a impus adunării

nu numai propria realegere, ci şi alegerea celorlalţi membri din comitetul

executiv.Astfel, în timp ce învăţătorii absenţi de la adunarea generală urmau să fie

sancţionaţi prin comunicarea numelor lor către Consistoriul diecezan, cu atribuţii de

autoritate administrativă ierarhic superioară, competent să dispună cercetarea lor

disciplinară, Ioan Simu, bibliotecar „central” şi în acelaşi timp şi membru în comitetul

executiv, deşi absent, a fost numit vicepreşedinte în noul comitet executiv, chiar dacă

formal, absenţa acestuia a fost recomandată adunării, pentru „a lua în considerare

această împrejurare la constituirea noului birou central”!

7.Urmare a nereprezentativităţii adunării generale, numeroşi membri ai comitetului

executiv şi preşedinţi ai despărţămintelor au fost „numiţi”, în absenţă. Din cei zece

membri ordinari ai comitetului reuniunii, au fost prezenţi doar patru: Paul Chinezu,

Ioan Baica, Ioan Oprea, Ilie E. Ţăranu, din cei opt membri ai prezidiului comitetului

reuniunii, doi au fost aleşi în absenţă, iar din cei zece comisari şcolari ai

despărţămintelor, doar trei au fost aleşi în prezenţă: Ioan Simu, Aureliu Drăgan şi

Pavel Fiscea. Formalitatea în „alegerea” reprezentanţilor executivi şi administrativi ai

reuniunii a determinat o „cultură organizaţională” precară şi o atitudine sfidătoare

făţişă, reciprocă a majorităţii absenteiştilor, ca şi a reprezentanţilor lor executivi şi

administrativi. Aceştia din urmă îi raportau pe absenteişti Consistoriului diecezan,

pentru a fi sancţionaţi, dar pentru propriile abuzuri, ca omisiunea membrilor

comitetului executiv al reuniunii, de a „subaşterne adunării” deciziile redactate după

şedinţa a doua din 20 septembrie/ 2 octombrie 1882, nu dădeau nimănui socoteală!

8.Absurdul relaţiilor „dictatoriale” impuse în cadrul reuniunii este sintetizat sugestiv

în telegrama de felicitare din 18/ 30 septembrie 1882, a preşedintelui

despărţământului Făget, prin care acesta îşi anunţa absenţa de la adunarea generală,

fără a menţiona măcar un motiv plauzibil al absenţei lui.

59

9.Scopul adunării, ca şi al reuniunii părea a se reduce doar la regularizarea încasării

cotizaţiilor, la creşterea constantă a fondurilor reuniunii şi la plasarea lor în activităţi,

cu o dobândă cât mai mare.În ciuda unor apeluri repetate ale comitetului director,

„constatăm cu părere de rău, că nu progresăm, căci taxele membrilor nu incurg şi nu

se încasează la timp din partea membrilor.Afară de aceasta, restanţele membrilor sunt

enorme”.De aceea, „propunem ca Mult On. Adunare generală să binevoiască a lua

dispoziţiile de lipsă pentru constatarea taxelor ce se pot încasa, precum şi a acelora ce

sunt neâncasabile, adică dubioase, ca acelea să se descrie şi să nu mai figureze ca

avere efectivă a reuniunii”. .

Însă numai în cazul despărţământului (filialei) Făget a reuniunii a fost propusă o

măsură concretă, extremă, de plată a restanţelor, de către moştenitorii decedaţilor: „se

însărcinează preşedintele despărţământului Făget a se îngriji de taxele restante ale

membrilor răposaţi din despărţământul său, să se încaseze pe calea despărţământului

(moştenirii, n.n.), iar dacă după atari membri nu a rămas nici o avere, să raporteze

comitetului pentru fiecare caz concret”. În felul acesta reuniunea îşi aroga şi drepturi

de executare silită, fapt care pune la îndoială participarea conştientă, voluntară şi

activă a membrilor ordinari la activităţile reuniunii.

Urmărirea cvasi-totalităţii restanţierilor este dispusă şi pe loc, dar într-un mod arbitrar,

după criterii oculte, ştiute mai ales de către preşedintele reuniunii; astfel unii rău

platnici sunt somaţi, iar alţii dispensaţi, fără nici o justificare publică.Învăţătorului

Vasiliu Nicolaescu i se aprobă prelungirea achitării cotizaţiilor restante, în timp ce

cererea lui Ion Bistreanu de a solvi restanţele în taxe lunare este remisă comitetului

reuniunii. Preşedintele ordonă ca văduva Elisaveta Deminescu, cu trei copii, să

prezinte un atestat despre incapacitatea materială, de a plăti restanţele soţului decedat.

Restanţa decedatului Iosif Lăpădatu urma să fie încasată „de la următorii

aceluia”.Iosif Avram, fost membru al reuniunii este somat, să achite taxa restantă, în

timp ce taxele datorate de fostul membru Petru Drăgan şi de Domnişoara membră

Emilia Raţiu sunt reduse!

Deşi era evident, că incapacitatea de a plăti cotizaţiile se datora salariilor modeste şi

aleatorii ale învăţătorilor, achitate în mare parte şi în produse agricole şi în folosinţa

unor terenuri arabile, membrii comitetului executiv insistau, ca peste cuantumul taxei

statutare anuale, să fie încasată şi o taxă de 50 creiţari, pentru procurarea obligatorie a

portretului Domnului Alexandru Gavraşa; după cum a fost prevăzut încă prin

hotărârea nr.27/ 1879 a adunării generale!

În vădit contrast cu politica de „recuperare” a cotizaţiilor restante şi cu scopul

declarativ, statutar al reuniunii, de a contribui la „cultivarea şi perfecţionarea

învăţătorilor şi prin dânşii a poporului nostru”, membri comitetului executiv

recunoşteau ipocrit, diversionist şi iresponsabil, gestionarea catastrofală, desigur, în

interes personal, a fondurilor reuniunii, respectiv inexistenţa unei evidenţe contabile şi

a unui bilanţ contabil.Aşadar „nu se pot examina socotelile din cauză că lipsesc unele

documente, examinarea rămâne pe anul viitor” sau poate sine die, dacă corelăm

această afirmaţie cu constatarea alăturată, că „socotelile revăzute în Bocşa Montană în

adunarea generală a-XI-a din anul 1881 nu sunt exacte” şi cu recunoaşterea

inexistenţei unei contabilităţi deschise şi exacte, încă de la fondarea reuniunii; şi

pentru ca toţi foştii şi actualii membri ai comitetelor executive, să fie absolviţi de

orice răspundere, pentru gestionarea frauduloasă a fondurilor reuniunii, „atăt din

această eroare, cât şi din lipsa documentelor referitoare la socotelile din anii trecuţi,

socotelile în total nu se pot examina exact”, „comisia propune a se alege o comisie

60

lichidatoare statutară din 3 sau 5 membri, căreia dându-i-se la dispoziţie toate

documentele de la începutul existenţei reuniunii, să facă o socoată detaliată pentru toţi

anii şi să o subaştearnă proximei adunări generale”!?

Aceeaşi gestiune frauduloasă exista şi în activitatea bibliotecii centrale şi

abibliotecilor despărţămintelor (filialelor).Se menţionează, că din fondurile alocate

acestor instituţii în 1881-1882 nu a fost cumpărată nici măcar o carte! Inventarul

bibliotecii centrale a crescut, totuşi, cu o carte, iar acela al bibliotecii despărţământului

Bocşa a crescut cu patru cărţi, donate de bibliotecarul Ioan Marcu!?

„Domnul Ioan Simu propune ca pe banii ce s-au luat din buget pe seama procurării

opurilor pedagogice pentru biblioteca centrală, să se şi procure opuri şi să nu se mai

economisească”.

Chiar dacă nu a fost cheltuit nici un ban pentru cumpărarea vreunei cărţi, au fost

prevăzute fonduri pentru „legarea opurilor (volumelor, n.n.) bibliotecii” şi pentru că

bibliotecile nu aveau statut, registre şi sigilii, au fost prevăzute fonduri şi pentru

dotarea cu acestea !? Se deduce, că cheltuielile aferente acestor operaţii erau

supraevaluate, falsificate şi că pe reprezentanţii executivi ai reuniunii nu interesa

dotarea bibliotecilor didactice din fondurile reuniunii.

10.___Un procent important al fondurilor reuniunii se cheltuia şi datorită lipsei unui

sediu al acesteia.Mai mult, lipsa acestui sediu determina efectuarea altor cheltuieli

costisitoare, poştale şi de deplasare, ale membrilor reuniunii.Cu toate că la bilanţul

discutabil efectuat atunci, casierul raporta un activ net curent de 8312 florini, adică o

sumă suficientă, îndestulătoare pentru cumpărarea unui sediu comod, în proprietatea

reuniunii, comitetul executiv şi adunarea nu au consimţit la propunerea învăţătorului

Ioan Simu, de a se cumpăra un imobil, ca sediu al reuniunii, „pentru buna păstrare şi

asigurare a averii reuniunii”.

11. Remarcăm şi iresponsabilitatea/ cinismul cu care membrii comitetului executiv

tergiversau şi în cele din urmă refuzau soluţionarea petiţiilor „disperate” ale

membrilor ordinari. Petiţia lui Iacob Istvan, având ca obiect acordarea unui ajutor

modest din fondurile reuniunii, nici nu a fost menţionată în rapoartele comitetului

executiv şi a fost amânată încă un an, până la următoarea adunare generală, căreia

urma să i se prezinte un raport prealabil, al comitetului executiv. Cât despre petiţia lui

Ioan Popovici, aceasta a fost retrimisă acestuia!

12. Este remarcabil, că în toată perioada de funcţionare a reuniunii, mărimea

„ajutoarelor” acordate învăţătorilor nevoiaşi a fost ridicol de modestă, ea cumulănd 40

florini, în 1877, 40 florini în 1879, 25 florini în 1884, 50 florini în 1886, 150 florini în

1887, pentru doi învăţători şi 200 florini, în 1894, pentru trei învăţători!.

13. Fapt relevant pentru evaluarea activităţii reuniunii şi pentru instituţionalizarea

unei strategii didactice reale, nici la această adunare generală a reuniunii nu au

participat directorii de fapt şi de drept ai şcolilor comunitare confesionale, greco-

ortodoxe, respectiv preoţii.

La deschiderea adunării generale a luat cuvântul, totuşi, şi un preot, Dimitrie Iorga. A

fost criticată atitudinea multor preoţi, care deşi erau şi directori şcolari, refuzau să

predea catehismul, motivul fiind, după cum se poate deduce, neplata orelor planificate

pentru acest obiect didactic şi se cerea Consistoriului diecezan din Caransebeş, să

sancţioneze acest refuz al îndeplinirii sarcinilor de serviciu: „Cu privire la rugămintea

înaintată venerabilului Consistoriu diecezan de a se îndatora preoţimea parohială la

ţinerea catichisaţiunii prescrise, comisia propune: se recomandă comitetului reuniunii

61

a fi cu atenţie, întru-cât venerabilul consistoriu a dispus meritoriu în cauză şi dacă

va observa că această scădere nu s-a îndeplinit, să adreseze o nouă rugăminte spre

îndeplinirea rugăminţii luate de adunarea generală”. Observăm şi din această

formulare echivocă, lipsa de autoritate şi atitudinea clientelară a membrilor

comitetului (prezidiului) reuniunii faţă de directorii şcolari confesionali locali, preoţii

şi faţă de inspectorii şcolari confesionali, reprezentaţi în comisia şcolară a

Consistoriul diecezan din Caransebeş!

Pentru a dovedi, preocuparea Consistoriului diecezan pentru eficientizarea activităţii

didactice şi pentru realizarea planului de învăţământ, arătăm că abia peste 10 ani (!),

consistoriul din Caransebeş a dat o nouă decizie privind obligarea tuturor preoţilor,

care erau şi directori şcolari, de a preda catehismul; prin decizia nr.98/ 1891 a

Sinodului eparhial, această obligaţie fiind generalizată şi pentru preoţii din

comunităţile confesionale situate „pe teritoriul fostului confiniu militar”.

14. Semnificativ pentru existenţa unei interculturalităţi şi chiar a unei comuniuni

culturale române şi germane, menţionăm că preşedintele Reuniunii învăţătorilor

germani din Ungaria de Sud ( reuniunea învăţătorilor de la şcolile etatizate, în curs de

magiarizare, n.n.) a trimis o telegramă de solidaritate cu activităţile adunării generale.

De asemenea, la aceste activităţi au participat şi unele autorităţi locale din Ciacova,

reprezentate de Carol Scherer, Iuliu Munteanu, Gustav Frombach, Trifon Gaitia,

Aureliu Drăgan ş.a.

Societatea căilor ferate, S.T.E.G.-ul, cea mai mare societate capitalistă din Ungaria,

care acaparase cea mai mare parte din teritoriul comitatului Caraş Severin, a acordat

reduceri de transport tuturor participanţilor la adunare.

15Numărul membrilor reuniunii a crescut în ultimul an, de la 358 la 373.

16. Preotul şi directorul şcolar confesional din Şipet, Teodor Cioloca, împreună cu

notarul comunal Bielitz au colectat de la locuitorii aşezării suma de 4 florini, pe care

au donat-o reuniunii.

17. Învăţătorii de la şcolile decretate comunale, cu limba de predare maghiară, din

despărţămintele Bozovici şi Mehadia au refuzat, să se înscrie în reuniune.

18. A fost adoptată hotărârea, ca despărţămintele să folosească în viitor tipărituri de

cancelarie, procurate prin intermediul comitetului executiv, „din prisosinţa bugetului”

( altă găselniţă pentru gestionarea frauduloasă a unor fonduri ).

19. Parcă pentru a dezice lipsa oricăror preocupări pedagogice, membrii comitetului

reuniunii au decis şi prepararea ierbarelor accesorii colecţiei de plante, prevăzută în

planul de învăţământ, la obiectul Istoria naturală şi a comunicat această decizie

Consistoriului diecezan din Caransebeş, pentru a dispune aplicarea acestei decizii cu

ocazia conferinţelor anuale ale comisarilor şcolari şi ale învăţătorilor din

despărţăminte.

20. Intuind caracterul formal, cvasi-inexistent al preocupărilor pedagogice concrete

ale reuniunii, ca şi absenţa raportării activităţilor reuniunii la prevederile statuate în

legislaţia şcolară naţională, avocatul Ioan Lenger, prezent la adunare, recomanda, ca

în alcătuirea viitoare a rapoartelor comitetului executiv al reuniunii, să se facă

conexiuni exprese cu „dispoziţiile şcolare din Statutul organic (al Bisericii greco

ortodoxe a românilor, n.n.) şi statutele reuniunii, materialele pedagogice pertractate în

rândul reuniunii în decursul anului, care au să formeze partea cea mai însemnată din

raport, apoi rezultatele privind ducerea la îndeplinire a concluziilor adunării generale

şi numai în fine să se cuprindă şi partea administrativă”, care momentan ocupa cvasi-

totalitatea timpului activităţilor generale ale reuniunii!

62

21. Lipsa de autoritate a comitetului reuniunii, determinată de interesele clientelare

ale membrilor acestuia, dacă nu şi de pregătirea pedagogică precară a unora dintre ei

se reflecta în absenteismul şi dezinteresul masiv şi în celelalte structuri administrative

ale reuniunii, respectiv în activitatea despărţămintelor şi a bibliotecilor. Absenteismul

şi pasivismul majorităţii membrilor reuniunii corespundeau stării deplorabile a

învăţământului, în general şi interesului redus al personalului didactic pentru

autoformare şi dezvoltare profesională. La această adunare generală, patru

despărţăminte din cele zece, respectiv: Bocşa, Vărşeţ, Biseric Albă şi Panciova nu au

depus nici un raport anual de activitate, despărţămintele Oraviţa, Făget, Buziaş şi

Lugoj au depus numai nişte protocoale de activitate formale, elaborate de preşedinţi,

în timp ce numai două despărţăminte, Ciacova şi Caransebeş au depus protocoale de

activitate întocmite statutar, adoptate în adunări generale. De asemenea, doar trei

biblioteci, aceea centrală şi acelea din despărţămintele Bocşa şi Ciacova au prezentat

rapoarte de activitate, în timp ce bibliotecile din celelalte opt despărţăminte nu au

prezentat nici un raport de activitate.

22. Deşi la acea dată reuniunea dispunea de un fond apreciabil, încă nu fuseseră

instituţionalizate biblioteci în toate despărţămintele, fiindcă aflăm, că abia prin decizia

nr.43/ 1882, comitetul executiv a repartizat „o sumă de bani”, „pentru înfiinţarea

bibliotecii despărţământului Caransebeş”. Momentan, bibliotecile nu realizau funcţiile

instructive şi profesionale preconizate; dat fiind, că de la biblioteca centrală au fost

împrumutate doar două cărţi, alte două nefiind încă restituite, iar de la biblioteca din

Ciacova a fost împrumutată doar o carte!

Nu doar intensificarea politicii de etatizare sau comunalizare a şcolilor, cât mai ales

această administrare ocultă şi iresponsabilă a fondurilor reuniunii, cheltuirea acestor

fonduri îndeosebi în interes de grup şi nu în interesul general al învăţământului

confesional-naţional a contribuit la descreşterea numărului membrilor ordinari ai

reuniunii, această numărând doar 240 membri ordinari, în 1895, dintre care 68 erau

membri fondatori, faţă de 373 în 1882. De altfel, dacă raportăm cei 240 membri

ordinari, dintre care 68 fondatori, din 1895, la numărul posturilor didactice

confesionale, 212, în 1892 şi 216, în 1899, reiese, că în 1895, reuniunea nu mai

includea membri- asociaţi, cu alte profesii şi nu îşi lărgise baza comunitară naţională,

ci dimpotrivă, nu mai cuprindea nici pe toţi învăţătorii în funcţiune; chiar dacă, de

drept, fiecare învăţător era obligat să se înscrie şi în reuniune, odată cu numirea pe

postul didactic!

Contabilizarea ocultă a fondurilor şcolare centralizate de Episcopiile din Arad şi

Caransebeş şi gestionarea lor frauduloasă, în interes grupal, cu coparticiparea

episcopilor, a fost denunţată chiar „în epocă”, desigur, de „voci izolate”, dar cu

autoritate indiscutabilă, conştiente/ informate despre mecanismul instituţional „în

cauză”:

Astfel, o serie de articole documentate, coordonate de renumitul publicist şi avocat,

Pavel Rotariu, publicate în Tribuna poporului, demascau abuzurile continuate ale

episcopului de Arad, Ioan Meţianu, numit prin decret imperial, în 18 februarie 1899,

mitropolit al românilor din Ungaria! „Episcopul Ioan Meţianu 24 ani a guvernat

dioceza Aradului după sistemul lui Tisza-Banffy, graţie sprijinului de care s-au

bucurat totdeauna la domnii Mocsonyi, Babeş”...După ce a fost numit mitropolit,

eludând prevederile Statutului organic al Bisericii greco orientale, naţionale, a numit

„pe rudenia sa A. Hamzea, conducătorul senatelor bisericesc şi şcolar...” „Preasfinţia

Sa, episcopul Ioan Meţianu a retăcut faptul că de la 1875 până la 1885 epitropia

63

provizorie a fondurilor comune din Arad a administrat consistoriului regulat o cotă

anuală de 12000 florini, pentru trebuinţele administraţiei şi ale instrucţiei, ceea ce face

pe anii 1875-1885 o sumă de 132000 florini şi cu 8000 florini din fundaţiunile Balta şi

Paffi, pentru stipendii, se arată de tot 140000 florini, cheltuiţi în bugetul consistorial

din fondurile şi fundaţiunile diecesei...la zidirea seminarului s-a cheltuit între fondul

convictual arădean şi seminarial Raiacici cu 10330 florini, care astăzi nu mai

figurează între fondurile diocesei, apoi fondurile tasurilor II şi III, cu 13948 florini...(

şi erogaţiunile ce s-au făcut după 1884, de la împărţirea fostelor fonduri comune

provenite de la Carlovaţ, erogaţiuni care, n.n.) de atunci încoace din ele n-au avut o

limită sau regulă ca înainte, când le administra epitropia provizorie...” „Lucrurile însă

se prezintă altfel, în realitate fondurile diecesane existente la 1875 cât şi acelea

primite la 1884 din fondurile foste comune nu numai n-au sporit, în proporţia

capitalului, dar unele s-au mistuit cu totul şi s-au desfiinţat, precum fondul reşedinţei

episcopale, fondul convictual arădean şi seminarial Raiacici...Cum stăm însă cu

fondurile şi fundaţiunile diocezei? Ce avem real şi ce numai fictiv sau pe hârtie, astăzi

încă nu se ştie...”

Elie Miron Cristea, primul mitropolit al României Mari, devenit episcop de

Caransebeş, la sfărşitul primului deceniu al secolului al-XX-lea, constata şi el

contabilizarea formală şi ocultă a fondurilor consistoriului şi diocezei, notând: „La

consistor era o contabilitate de tot primitivă, patriarhală.Eu am introdus contabilitate

dublă, bună rânduială.Am luat strict administrarea, cauzând multe dureri şi mie

duşmani...Unii zbierau rău de tot de câte ori le luam o ţâţă de la gură, ce o sugeau.”

Dacă putem face deducţii concludente şi din corelarea altor informaţii, am conchide

cu certitudine, că coautorii principali ai gestionării frauduloase a fondurilor şcolare

centralizate au fost episcopii...Dar poate, că ei executau doar nişte ordine ale

mitropoliţilor din Sibiu... Să reţinem, sugestiv despre măsura sentimentului patriotic,

că Mitropolitul Andrei Şaguna, remarcabilă personalitate naţională a donat Reuniunii

învăţătorilor confesionali din dioceza Caransebeşului, doar 100 florini, în 1870, iar

episcopul Ioan Popasu din Caransebeş a donat aceleeaşi reuniuni 200 florini, în 1870

şi încă 100 florini, în 1871. .

Dacă însă raportăm valoarea infimă a acestor donaţii la salariile şi privilegiile acestor

administratori, dar şi la alte acte ale acestora, mai puţin cunoscute public, precum

testarea întregii moşteniri imobiliare şi a 100.000 florini, de către mitropolitul Andrei

Şaguna „unui institut de asecuraţiune din Triest, pentru scopuri ecleziastice şi

scolastice, vom avea o măsură mai obiectivă a patriotismului şi capacităţii

administrative a acestora.

64

CAPITOLUL 9

Memoriu deschis adresat unor reprezentanţi... pentru democratizarea

învăţământului şi pentru integrarea acestuia într-o strategie socială şi naţională-

europeană, durabilă şi eficientă...în 2007

Şi totuşi, dacă unii din „ decidenţii grupului politic central decizional” vor

recunoaşte public, că mai ales învăţământul naţional a fost şi este una dintre cele mai

profitabile surse de privatizare sau capitalizare după 1989; ca o premisă, pentru

conştientizarea rolului social şi politic esenţial în viitor, al învământului, pentru

consolidarea statului de drept şi eficientizarea vieţii sociale în România?!...

Cercetez de vreo doi ani situaţia învăţământului confesional-naţional românesc din

comitatul Caraş Severin şi din Banat, în secolul al-XIX-lea şi mă întreb: -Ce s-a

schimbat, dincolo de dominaţia străină!?

Totodată concluzionez: învăţământul continuă să fie structura centralizată a unei noi

strategii de emancipare culturală, naţională, politică şi socială, în acelaşi timp, chiar şi

în situaţia noului statut geopolitic al României integrate în Uniunea europeană, aşa

cum a fost, mutatis mutandis şi la sfârşitul secolului al-XIX-lea, în societatea austro-

ungară!

Am demonstrat în modesta mea operă-manuscrisă ( deocamdată ), intitulată Forme

comunitare şi interculturale ale educaţiei şcolare a românilor şi a germanilor, din

comitatul Caraş Severin, în perioada 1867-1900, că învăţământul confesional-

naţional românesc s-a dezvoltat ca o structură centralizatoare a unui sistem educativ şi

cultural unitar, numit învăţământ confesional-naţional integrat comunitar, în care

comunităţile locale confesionale, ortodoxe şi greco-catolice/ unite, alcătuite în cea mai

mare parte din ţărani, cu venituri mici, au finanţat nu numai instituţiile şcolare, ci şi

nenumărate activităţi culturale comunitare, care constituie încă, pentru cetăţenii

conştienţi şi responsabili, un model naţional şi european chiar!

Dar dincolo de realizările/ realităţile naţionale „mult mai profunde”, pe care

majoritatea specialiştilor universitari sau circumstanţiali continuă să le reprezinte

predominant unilateral, omisiv, exemplificativ şi triumfalist, într-o inimitabilă

„istoriografie naţionalistă, conservatoare şi retrogradă”, a existat şi atunci aceeaşi

contradicţie ireconciliabilă între masa majoritară a societăţii civile, cu venituri

modeste şi de aceea şi cu nevoi culturale limitate, masă activată constant de creatorii

şi vizionarii, care concepeau dezvoltarea învăţământului şi a culturii, ca elemente

centrale ale strategiei de emancipare naţională şi socială şi managerii/ manipulatorii

resurselor materiale ale învăţământului, dedaţi, cu puţine excepţii, la deturnări de

fonduri, furturi, înşelăciune, abuzuri contrare intereselor publice ale învăţământului.

Istoriografii „de serviciu” au reţinut şi reţin mai ales „aspectele progresive”,

concretizate adeseori ridicol, disparat, în diverşi indicatori instituţionalizaţi,

circumstanţiali, evitând orice comparaţie metodologică sistematică, cu situaţia

mondială, reflectarea continuităţii istorice sau raportarea la indicatorii generali,

economici-sociali.

Se citesc nişte publicaţii, se copiază de acolo nişte informaţii, ca acestea: „s-au adunat

fonduri, s-au construit trei şcoli, s-au cumpărat nişte hărţi, s-au cântat cântece (nu

65

contează cum!), s-au organizat conferinţe” şi se subliniază, musai, caracterul inedit al

acestor informaţii, care justifică valoarea şi originalitatea noului studiu sau noii lucrări

de doctorat...Ajunge şi atât!???

Dacă s-ar face o statistică oficială obiectivă asupra valorii şi cheltuirii fondurilor

bugetului de stat după 1989, s-ar putea constata un fapt exploziv, ascuns opiniei

publice, cu aceeaşi grijă şi suspiciune, ca prin 1900, anume, una dintre cele mai

masive capitalizări, în interes personal şi de grup, a fondurilor bugetare naţionale şi a

patrimoniului naţional public s-a desfăşurat şi continuă să se desfăşoare, în tăcere, în

„sectorul” învăţământului, unde numeroşi administratori numiţi politic au realizat

proprietăţi extraordinare, de zeci şi sute de mii de euro, din salariul modest de 300-

400 euro !

În învăţământ a „înflorit” cea mai compactă categorie de mici-capitalişti, care fură

pe îndelete bugetele locale alocate învăţământului, care a furat, prin falsificarea anuală

a unor inventare formale, cvasi-totalitatea inventarului existent în 1989 (nota bene,

sute de ateliere şcolare, sere, loturi şcolare cu mini-stupine, iazuri cu peşte, mini-

crescătorii zootehnice, terenuri cultivate, cabinete şcolare, unele cu o dotare

costisitoare de mijloace audio-vizuale moderne, laboratoare şi săli muzeale sau „loturi

şi spaţii” experimentale, administrate în colaborare cu diverse „întreprinderi

patronatoare” ş.a. ), care valora cîteva miliarde de dolari, la valoarea/ paritatea

monetară din 1989, respectiv 1/12- 1/ 16.

Dar dincolo de bugetele locale, judeţene şi ministeriale alocate învăţământului, se fură

alte mii de miliarde, neimpozitate legal, de pildă, prin utilizarea ocultă a terenurilor

din proprietatea şi folosinţa instituţiilor şcolare şi ale cadrelor didactice din mediul

rural ( zeci de mii de hectare...) sau prin reţinerea lunară din salariu, pe liste

neânregistrate contabil sau fiscal, a aşa ziselor „cotizaţii” ale membrilor celor patru

federaţii sindicale naţionale; miliardele adunate din aceste reţineri constituie o enormă

masă monetară, care asigură „piaţa oficială” a spălării banilor în învăţământ, prin

nenumăratele tipuri de protocoale, de la nivelul ministerului şi inspectoratelor, prin

„alimentarea” conturilor valutare şi a concediilor de lux în străinătate, ale

nenumăraţilor parveniţi cu funcţii executive, prin „cumpărarea” posturilor executive,

începând cu directoraşii locali şi terminând cu inspectorii şcolari generali şi cu diverşi

funcţionari ministeriali...

Nu e de mirare, astfel, că „numirile” în funcţii executive din învăţământ, au ajuns, să

fie condiţionate şi de avizul „telefonic sau sugestiv” al unor şefi de poliţie şi ale unor

procurori, care au partea lor, din fondurile alocate diverselor instituţii şcolare, fie ele

fonduri locale, fie chiar fonduri europene...

Această categorie capitalistă privilegiată, cu circuit închis, asemănător castelor

indiene, compusă în majoritate din directori numiţi şi inspectori şcolari este organizată

informativ şi funcţional în stil milităresc şi a conservat cu cea mai mare fidelitate

structurile administrative şi decizionale dinainte de 1989! Ea se constituie, totodată,

într-o structură instituţionalizată ocult, de tip mafiot, devenită stat în stat, tocmai

pentru că e centrată pe administrarea secretă a unei părţi masive a bugetului naţional

centralizat, reprezentată de fondurile şcolare.

Mii de miliarde de lei vechi şi zeci de milioane de lei noi sunt furate şi deturnate anual

şi prin nesfârşita operaţie de ”reparaţii anuale” ale imobilelor şcolare sau prin „dotări”

la preţuri duble, triple sau înzecite, faţă de preţurile maximale, curente ale pieţii...şi

asigură reproducţia liniştită a acestei categorii sociale-politice- intelectuale ?!

66

Inventarele şi bugetele anuale alocate şcolilor sunt cele mai inofensive şi mai

necunoscute acte de „inginerii financiare”, spălări de bani şi evaziune fiscală, care

asigură existenţa comodă a acestei categorii şi îi intensifică, nu-i aşa, ataşamentul

patriotard faţă de cauza naţională!

Au fost modernizate relativ instituţiile şcolare, în cel mai bun caz, cu câteva

calculatoare, la care copiii învaţă adesea doar jocuri distractive, fiindcă lipsesc

informaticienii-pedagogi; posturile acestora fiind suplinite de sute de parveniţi,

suplinitori, cu atestate de „iniţiere în calculatoare”...Dar peste 80% din bugetele locale

alocate anual instituţiilor şcolare sunt cheltuite ocult, în interes de grup mafiot

instituţionalizat local şi judeţean şi cvasi-totalitatea instituţiilor şcolare nu dispun nici

azi de resurse didactice şi materiale adecvate unui învăţământ motivant, activ,

eficient, „confortabil” pentru starea psihică a „agenţilor”!

Foşti miniştri ai învăţământului, care au trâmbiţat tare propaganda reformei, au

cheltuit sute de milioane de dolari, ştiu ei cum, fără a realiza vreo eficientizare

durabilă a sistemului naţional de învăţământ şi...au fost sancţionaţi doar cu o

„retrogradare simbolică”, pe posturi de rectori naţionali ori

ambasadori...culturali...într-o ţară în care rata sărăciei afectează peste 70% din

populaţie şi datoria publică externă a depăşit cota alarmantă de 40% din produsul

intern brut ( respectiv, circa 46miliarde euro, din produsul intern brut de circa

95miliarde euro, în 2006! )...

Datele acestea sunt recunoscute tacit şi oficial şi nu le mai dezvolt!

Nimeni nu zice nimic, nu mai are sens, fiindcă din aceste fonduri destinate

învăţământului şi administrate ocult, îşi fac vile şi poliţişti, primari, procurori,

judecători şi alţi funcţionari publici...Ce să zici!?????

Când se întâmplă ca vreun control ministerial, să se rătăcească la vreun inspectorat

şcolar judeţean, după nenumărate sesizări despre abuzurile strigătoare la cer, din

cadrul acestei instituţii administrative de specialitate...cei „avizaţi deja”, invocă, fără

nici o altă responsabilitate, motive de „vendetă politică” şi demisionează; aşa s-a

întâmplat deunăzi şi la Inspectoratul şcolar Caraş Severin, unde doi inspectori generali

au demisionat, cu motivaţia „schimbării componenţei politice a Executivului, care

doreşte să-şi impună proprii oameni”.

Mai are vreo importanţă, că cererea de demisie, publicată şi ea, abia dacă are o virgulă

şi că se încheie, cât se poate de amiabil şi abil, uitând virgula, după expresia „vă rog”

şi semnul exclamării, după comunicarea unei rugăminţi; la repezeală, de, uiţi, să

menţionezi şi instituţia căreia i te adresezi...”Urându-vă succes în importanta misiune

pe care (v-, n.n.) aţi asumat-o, vă rog ( n.n.) Domnule (m, n.n.) Ministru (, n.n.) să

dispuneţi...(!, n.n.)

Din păcate, decăderea învăţământului regional, în Banatul istoric, a atins culmi

incomparabile chiar în perioada austro-ungară...şi nu mă mir, că mulţi responsabili din

acest sistem educaţional instituţionalizat fac, la cafenelele şi barurile privilegiate din

Reşiţa, Caransebeş ori Timişoara apologia „civilizaţiei” din Banatul secolului al-XIX-

lea...

Cu această ideologie de doi bani, se scriu încă doctorate, pe bandă rulantă, la

universităţile din Banat, se selectează noile cadre universitare, pro-europene, care

propagă mai departe acelaşi învăţământ predominant mnemotehnic, servil,

informaţional, ineficient şi formal, în timp ce adevăratele competenţe pedagogice, cu

67

reale capacităţi profesionale, metodice, creative sunt marginalizate şi persecutate, sub

„atenta îndrumare” a magistraţilor din zona de competenţă teritorială a Curţii de apel

Timişoara...

Dar să nu insistăm enervant asupra managementului, să renunţăm puţin la analiza

„prea” generală a administrării actuale a învăţământului şi să admitem obiectiv, că ea

ar fi determinată doar de „moştenirea trecutului”; după cum reiese fie numai dintr-o

comparaţie istorică „limitată”, asupra situaţiei locative şi asupra administrării

fondurilor didactice centralizate, din perioada modernă, când a fost proclamat

învăţământul general şi obligatoriu şi...situaţiile corespunzătoare actuale!

Să ne reamintim, bunăoară, cum a fost administrat învăţământul bănăţean, la

sfârşitul secolului al-XIX-lea, în comunităţile locale din comitatele Arad, Timiş şi

Caraş, aflate sub jurisdicţia episcopiilor ortodoxe române din Arad şi din Caransebeş

şi a Episcopiei greco-ortodoxe din Lugoj, episcopii care aveau atunci autoritatea unor

administraţii confesionale-naţionale, centralizate regional, comparabile cu autoritatea

administrativă de specialitate a inspectoratelor şcolare!

Imobilele şcolare erau suprapopulate; zeci de elevi se îngrămădeau în săli mici, lipsite

de resurse didactice, de normele de luminozitate şi aerisire „sănătoase”, unde erau

stresaţi continuu şi unde deveneau incapabili, să realizeze un învăţământ conştient,

activ.

Redau aici numai unul din sutele de asemenea exemple, referitoare la precaritatea

spaţiilor şcolare.În 1878, în localitatea Zorlenţu Mare exista o şcoală confesională

greco- ortodoxă şi una greco-catolică şi o populaţie şcolară de circa 200 elevi; în 1886

populaţia şcolară a crescut la 299 elevi şi datorită insuficienţei spaţiului didactic,

comitetul parohial a scutit de frecvenţă şcolară nu mai puţin de 83 elevi!În iarna

anului 1887 cursurile şcolare au fost suspendate, iar în 1888 Consistoriul diecezan din

Caransebeş a aprobat construirea unei şcoli noi, cu două săli de clasă!

Chiar legislaţia şcolară naţională reformată la sfârşitul secolului al-XIX-lea a prevăzut

nişte norme locative contrare stării de sănătate.Regulamentul naţional pentru şcolile

populare, publicat în 1895 a prevăzut, ca sălile de clasă să cuprindă 80 elevi, fiecărui

elev revenindu-i o normă locativă de 0,6-0,8 metri pătraţi!

În asemenea săli de clasă nu exista nici atunci şi nu există nici acum (când norma

personalului/clasă atinge doar 20-32 persoane...) norma ergonomică de 25 metri cubi

de aer/persoană; reprezentând cantitatea medie de aer inspirat de o persoană/oră...Nu e

de mirare, că menţionarea acestei norme ergonomice, de către Ministrul Sănătăţii, în

mass media din zilele de 4-7 iulie 2007, respectiv a unei suprafeţe de 7 metri pătraţi şi

a unei înălţimi medii de 3 metri, a spaţiului corespunzător unui pat de spital, este luată

şi acum în derâdere...

Consistoriile diecezei greco-catolică din Lugoj şi diecezei greco-ortodoxe din

Caransebeş nu au planificat niciodată o strategie investiţională durabilă, de construire

a imobilelor şcolare moderne şi s-au limitat la acordarea unor credite rambursabile şi a

unor ajutoare modeste, în cazuri extreme, doar şcolilor aflate în pericol de etatizare şi

maghiarizare.

De exemplu, în 1891, din totalul fondului şcolar existent (fundaţii şcolare), de 131727

florini al diocezei din Caransebeş au fost acordate ajutoare de 100 florini şcolii din

Orşova, 50 florini şcolii din Zăgujeni şi ajutoare de 25, respectiv 15 florini către doi

învăţători!

Mobilele şi rechizitele şcolare sau inventarul didactic în cele 298 şcoli ale diocezei

valora doar 28279 florini, de unde rezulta o medie de circa 95 florini a inventarului

68

didactic/şcoală, adică o valoare modestă; corelată cu lipsa cronică a unor spaţii

recreative, sportive sau a bibliotecilor!

Criza locativă a instituţiilor şcolare naţionale a fost agravată şi de tergiversarea de

către autorităţi a reâmproprietăririi comunităţilor confesionale naţionale, în temeiul

dreptului existent înainte de constituirea Austro-Ungariei, în 1867.În 1881 încă,

episcopul greco-catolic din Lugoj, Victor Mihaly sesiza cancelaria imperială, cerând

împăratului, să redea fostele proprietăţi, respectiv toate „posesiunile patriarhale şi

şcolare”!

Cu toate, că au fost dispuse unele măsuri juridice centrale, ca în Ordinul Ministrului

Cultelor şi Învăţământului, nr.10349/8 aprilie 1881, prin care au fost constituite

comisii de evaluare şi arbitraj, pentru retrocedarea şi repartizarea proprietăţilor

comune, în cadrul episcopiilor greco-ortodoxe române din Arad şi Caransebeş şi al

episcopiei greco-ortodoxe sârbe din Timişoara, nici la ortodocşii şi nici la romano-

catolicii din Banat nu s-a realizat o reâmproprietărire justă, recunoscută de jure, până

la dezintegrarea Imperiului austro-ungar.

Dar şi azi există încă sute/ mii de şcoli, majoritatea lipsite de spaţii didactice şi

recreative adecvate, în care se îngrămădesc 20-30 persoane, într-un spaţiu de cel mult

90 metri cubi, corespunzător unei săli didactice cu dimensiunile de 5/6/3metri; sub

norma individuală a unei respiraţii sănătoase, de circa 20-30 metri cubi de aer/oră!

Nu mai vorbim de luminozitatea insuficientă, de căldura, care nu depăşeşte 15 grade

Celsius, cu toată existenţa instalaţiilor de încălzire locale, proiectate şi construite după

„interesele” grupului local, dominant administrativ...

Un elev, care trăieşte într-un asemenea spaţiu copleşitor, cu mult praf şi atmosferă

îmbâcsită, stând în majoritatea timpului imobilizat într-o bancă, o perioadă de 8- 12

ani, cu o medie zilnică de 5-6 ore, se îmbolnăveşte... fie la plămâni, fie la organele

digestive, fie de inimă şi în mod sigur se îmbolnăveşte psihic; dacă nu de o depresie

pasageră, atunci de o depresie cronică sau de paranoia.

Asistând mii de ore la aceeaşi reprezentaţie distrugătoare, respectiv la nesfărşitele

monologuri-dictate ale cadrelor didactice, aflate în imposibilitate de a aplica metode

didactice active, co-participative şi chiar creative; monologuri care par demonstraţii

tematice planificate, ordonate cronologic, dar care devin treptat, într-o perioadă

scurtă, stereotipuri mentale ale unor educatori paranoici, care reproduc întocmai un

„conţinut didactic model”, fără a mai face conexiuni interdisciplinare sau logice

obiective, dincolo de „litera subiectivă a manualului” şi care îi transformă treptat,

imperceptibil, din nişte profesionişti dezorientaţi, cu o pregătire teoretică relativă,

dacă nu precară, în nişte funcţionari autoritari, „fixişti, susceptibili în permanenţă la

posibila problematizare sau revalorificare a conţinutului didactic, răzbunători pe

oricare elev, care se îndoieşte de eficienţa metodelor personale impuse”...educatorii

care în cele din urmă „uită misia şi responsabilitatea” şi care fie întârzie regulat la

lecţii, fie transformă lecţiile într-un parteneriat complice cu căţiva elevi, promovaţi ca

elevi-dominanţi şi modelatori, în „cultura instituţională locală”, fie renunţă la

standardele profesionale şi lasă elevii, să copieze în masă, la pretinsele evaluări

periodice şi finale, fie se complac în inepuizabile reclamaţii administrative, stimulate

cu abilitate de către managerii numiţi după criterii „strict politice”, fie pierd timpul la

lecţii, delirând despre „situaţia personală, familială sau culturală”...

Dar adevărata tragedie a educatorilor responsabili, obligaţi şi azi să propage cu

umilinţă şi sacrificiu, cultura naţională şi universală în spaţii didactice improprii şi

chiar dăunătoare echilibrului psiho-somatic nu a constituit niciodată un veritabil

69

obiect de cercetare ştiinţifică, necum o problemă de ordin politic sau mass-media, în

ţara noastră!

La fel, nici statutul social şi cultural, pe termen lung, al pedagogilor!

Dimpotrivă, cine abordează aceste probleme sociale şi naţionale acute este persecutat,

marginalizat sau distrus psihic, familial, profesional şi social, după aceleaşi metode

oculte-instituţionalizate, comandate gradual şi continuat, de la „centru”...Care ?

Revenind la metoda comparaţiei istorice menţionate, în 1881, de exemplu, în

sinodul eparhial din Caransebeş a fost amânată problema garantării protecţiei sociale a

învăţătorilor, prin constituirea unui fond de pensii, „Faţă de rescriptul ministrului de

culte, prin care se cere comunităţilor bisericeşti, să plătească taxele la fondul de pensii

pentru învăţători, sinodul eparhial a trimis cauza la congresul (confesional-naţional)

de la Sibiu.”Tot atunci şi acolo, „Cererea Reuniunii învăţătorilor din dioceza

Caransebeşului prin care s-a cerut stabilirea a doi inspectori şcolari diecezani, dar cu

calificare pedagogică” nu a fost dezbătută democratic şi „sinodul a derivat-o

consistoriului diecezan (autoritatea confesională-administrativă centrală-locală,

executivă, n.n.), ca el să-şi procure...toate informaţiile referitoare la piedicile, care se

opun progresării învăţământului şi să raporteze viitorului sinod eparhial.”

Deducem şi de aci, că alături de eforturile remarcabile pentru dezvoltarea

învăţământului local şi naţional, numeroşi reprezentanţi administrativi se opuneau,

într-o formă sau alta, laicizării, modernizării şi eficientizării învăţământului, ca şi

dezvoltării calităţii vieţii „dascălilor neamului”!

Valoarea socială a muncii culturale a învăţătorilor nu era nici atunci recunoscută.

Să reţinem şi faptul, că numeroşi învăţători nu aveau o pregătire profesională

adecvată nevoilor comunitare-sociale şi standardelor programelor şi manualelor

şcolare, în numeroase şcoli funcţionau învăţători provizorii. În aceeaşi eparhie greco-

ortodoxă din Caransebeş, funcţionau în 1881 92 învăţători provizorii, reprezentând

67,15% din totalul celor 137 învăţători calificaţi!

În 1899 venea în Arad noul episcop, Iosif Goldiş.”Cît e de la gară până la teatru...se

evaluează la 12000 numărul ţăranilor veniţi din provincie”.La sosirea trenului în gara

din Arad au răsunat aclamaţii, ca „Trăiască episcopul!Trăiască Naţia românească!”

Impresionat de comuniunea naţională, imediat, Iosif Goldiş a exprimat public

strategia instituţională a episcopiei, de emancipare culturală, proclamând abstract,

depăşirea „stării prezente” şi „ridicarea statutului învăţătoresc la acel nivel de cultură

intelectuală, care îl pretind cerinţele de progres ale timpului”, fiindcă „în

corporaţiunile noastre bisericeşti se decide de şcoală fără şcoală”, adică fără

consultarea învăţătorilor locali!

Să fi fost aceste afirmaţii doar o stratagemă, prin care noul episcop Iosif Goldiş a

încercat, să îşi atragă simpatizanţi, pentru constituirea unui nou grup

managerial!Desigur, mai ales o stratagemă, dată fiind nemulţumirea publică vădită

faţă de abuzurile de decenii ale predecesorului lui, Ion Meţianu!

Într-o serie de articole dedicate „Erei episcopului Ion Meţianu”, avocatul şi publicistul

naţional Pavel Rotariu sintetiza căteva abuzuri capitale ale acestui episcop, care,

neândoielnic, a avut şi contribuţii substanţiale la dezvoltarea învăţământului şi a

culturii naţionale. Astfel, „Preasfinţia persoană arhidiecezană din Arad face oamenilor

promisiuni în contra dreptului electoral şi a sfintei libertăţi a alegătorilor: promite

oficii de învăţători, preoţi, protopopi şi îşi dă şi forma sa, ca ei sub ea, să se facă

pregătiri şi întocmiri ca cele de sus...Legea, regulamentul de disciplină sunt litere

moarte; voinţa proprie a Preasfinţiei sale este totul: pe unii îi chinuie, terorizează fără

70

cauză şi motiv, pe alţii, criminali formali îi remunerează şi distinge...Sinodul întreg

este şi în aparenţă şi de fapt o corporaţiune de oameni fără voinţă

proprie...Nestatornicia a devenit lege şi regulă fără excepţiune la Consistoriul din

Arad...”

Mai mult, „Preasfinţia Sa însă, episcopul Ioan Meţianu a retăcut faptul că de la 1875

până la 1885 epitropia provizorie a fondurilor comune din Arad a administrat

consistoriului regulat o cotă anuală de 12000 florini, pentru trebuinţele administraţiei

şi ale instrucţiei, ceea ce face pe anii 1875-1885 o sumă de 132000 florini şi cu 8000

florini din fundaţiunile Balta şi Paffa, pentru stipendii, se arată de tot 140000 florini,

cheltuiţi în bugetul consistorial din fondurile şi fundaţiunile diecezei...la zidirea

seminarului s-a cheltuit întreg fondul convictual arădan şi seminarial Raiacici cu

10330 florini, care astăzi nu mai figurează între fondurile diocezei, apoi fondurile

tasurilor II şi III, cu 13946 florini...precum şi erogaţiunile ce s-au făcut după 1884, de

la împărţirea fostelor fonduri comune primite de la Carloveţ, erogaţiuni care de atunci

încoace... n-au avut o limită sau regulă ca înainte, când le administra epitropia

provizorie.”

Un opinent ocazional, membru municipal de lângă Oraviţa completa tabloul

administraţiei corupte a învăţământului confesional naţional din Banat, referindu-se la

politica diversionistă a unor membri ai senatului şcolar din dioceza Caransebeşului:

„renegarea sau lepădarea de neam a referentului de la senatul şcolar şi preşedintele

reuniunii învăţătorilor, Ioan Ionaşiu, a unui dr.Bădescu, secretar episcopesc, aspirant

la episcopie, ba după recomandările colegului său de politică Petru Brancovits

candidat la acel oficiu înalt şi a unui Patriciu Dragalina, dirigintele institutului

pedagogic, zău aceasta mi-ar fi ca o enigmă de a nu-şi cunoaşte oala cu carne, după

care îşi ling buzele...ei s-au însoţit cu jidanii şi cu renegaţii, pe care până ieri alaltăieri

înşişi ei îi huiduiau...”

Dincolo de aceste diversiuni continuate, justificate de „concurenţa acerbă pentru

posturile didactice ” şi în Dioceza greco-ortodoxă a Caransebeşului, operaţiunea

centrală a administrării consta, ca şi la Arad, în cheltuirea ocultă a fondurilor şcolare

în interesul grupului administrativ central-decizional.

Acest fapt a fost confirmat şi de către primul patriarh al României Mari, Miron

Cristea, numit episcop de Caransebeş în 1909: „La consistor era o contabilitate de tot

primitivă, patriarhală.Eu am introdus contabilitate dublă, bună rânduială.Am luat strict

administrarea, cauzând multe dureri şi ură, duşmănii.Unii zbierau rău de tot ori de

câte ori le luam o ţâţă de la gură, ce o sugeau...Deşi ani de muncă au fost numai 1910,

1911...”

Mă gândeam, că numirea şi activitatea Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, care

va delibera după 10 august 2007, întru „viitorul unui învăţământ naţional mai eficient”

nu vor fi suficiente şi că tot o metodă democratică, „ de jos „, ar fi preferabilă...Dar

mai avem dascăli creativi ?!

Poate că o sumă modestă, de căteva mii de euro ar fi suficientă pentru recrutarea

celor mai competenţi metodişti din învăţământul românesc şi pentru constituirea unei

Comisii naţionale de reformare structurală/ curriculară, durabilă a învăţământului

românesc!

Această comisie, completată cu specialişti veritabili în jurisdicţie, administraţie, cu

reprezentanţi ai guvernului, ai Preşedinţiei şi poate ai părinţilor, ar putea fi consultată

timp de cel mult o săptămânî- două, în Bucureşti, în timpul unei vacanţe şcolare de

vară şi ar putea produce cel puţin:

71

1. proiectarea unui plan-cadru şi a unor programe şcolare unitare asupra întregului

învăţământ preunivesitar, de la învăţământul preşcolar la toate formele liceale de

învăţământ;

2.proiectarea unui plan naţional de evaluare didactică şi managerială unitară, prin

precizarea unor obiective operaţionale minimale, pentru fiecare an şi treaptă didactică

şi a unor fişe manageriale unitare, pentru fiecare serviciu administrativ al unei

instituţii şcolare;

3.proiectarea restructurării administrative în învăţământ, prin desfiinţarea actualelor

inspectorate şcolare judeţene şi înlocuirea lor cu servicii specilizate, de evaluare

permanentă, din structura prefecturilor şi a Ministerului Educaţiei!

Acum sunt calculatoare şi această comisie ar putea redacta rapid planificări

operaţionale, adică cu obiective concretizate şi cu precizări asupra resurselor didactice

minimale-obligatorii, pentru fiecare obiect didactic, renunţându-se la planificările

actuale, tematice-formale, stufoase, fără evaluări ferme şi continuate ş.a.m.d.

Evidenţierea de către mass media a corupţiei generalizate din sistemul naţional de

învăţământ, cu ocazia desfăşurării bacalaureatului, în iunie-iulie 2008, concretizată, în

cumpărarea examenelor şi a „dreptului generalizat ” de a copia la examene, în zeci de

lucrări copiate, cu conţinut identic, verificate de aceeaşi comisie, în cele peste 40.000

contestaţii, dintre care 5.200 doar în Bucureşti, reprezentând peste 50% din numărul

candidaţilor prezenţi la bacalaureat...a demonstrat o dată mai mult, că în mod

premeditat, învăţământul naţional e predominant formal şi minimal formativ-

educativ, iar cadrele didactice militante sau creative sunt marginalizate, persecutate şi

distruse profesional şi social, la comandă politică şi juridică...

72

CAPITOLUL 10

Standardele evaluării didactice naţionale în 2013. Minighid de evaluare

T.I.M.S.S. ( Tendinţe în Studiul Internaţional al Matematicii şi Ştiinţelor) în

conformitate cu standardele elaborate de I.E.A. ( Asociaţia Internaţională de

Evaluare a Randamentului Şcolar )

Concepte: evaluarea/ valorizarea didactică sistematică sau calitativă,

standardele şi mediile didactice T.I.M.S.S. ; curriculum cadru ; activităţi

remediale; caietul de teste; competenţe specifice; distractori; domenii cognitive;

domenii didactice; elevii deficitari/ cu deficit de învăţare; elevii

performanţi ;grila de scoruri sau grila de corectare ; itemi ; randamentul

didactic ; itemi cu multiple variante valide

Există o ştiinţă interdisciplinară modernă despre eficienţă/ calitate în toate

domeniile vieţii sociale şi instituţionale

Odată cu publicarea operei The Economy of Machinery and Manufacture, a

profesorului Charles Babbage, în 1832, în care au fost analizate principiile eficienţei

industriale a fost consacrată o nouă specie ştiinţifică interdisciplinară având ca obiect

eficienţa economică; generalizată apoi în cercetarea instituţională şi socială.

Eficienţa este un indicator economic-social-cultural calculat ca un raport între costuri

sau cheltuieli şi rezultate sau profit. Conţinutul lui variabil, adeseori mistificat este

determinat obiectiv, atât de interese politice, cât şi de alţi factori, precum:

intensificarea concurenţei geopolitice, dezvoltarea socială ( reducerea costurilor,

socializarea consumurilor produselor industriale, extinderea activităţilor sociale

instituţionalizate, mărirea productivităţii sociale şi economice, dezvoltarea calitativă a

produselor în serie şi a activităţilor sociale instituţionalizate şi economice,

valorificarea maximală a produselor şi activităţilor sociale instituţionalizate,

informatizarea globală ş.a. ).

Ştiinţa eficienţei s-a dezvoltat prin identificarea, aplicarea şi reformarea constantă a

unui sistem de indicatori de eficienţă globali, sectoriali şi individuali, statistici sau

medii. Astfel, în 1935 a

fost publicat primul act oficial standardizat din Marea Britanie, BS 600 sau Standardul

Britanic, subintitulat Aplicarea metodelor statistice la standardizarea industrială şi

controlul calităţii industriale, elaborate de o echipă interdisciplinară, coordonată de E.

G. Pearson; de atunci standardele de eficienţă şi evaluare s-au generalizat în toate

domeniile vieţii şi structurilor sociale instituţionalizate.

2004-2013; generalizarea accelerată a indicatorilor de calitate în toate

structurile sistemului naţional de învăţământ şi în toate actele procesului didactic

În anul 2000, reforma didactică naţională s-a extins şi asupra evaluării didactice,

prin normarea unor obiective operaţionale detaliate pentru fiecare unitate de învăţare

şi lecţie, la toate obiectele didactice din învăţământul preuniversitar; elaborarea unei

73

matrici de evaluare şi a unor bareme obligatorii pentru fiecare evaluare scrisă/ test;

concentrarea actului didactic pe învăţarea operaţională şi dezvoltarea unui învăţământ

interactiv între învăţător/ profesor şi elevi; generalizarea metodei de evaluare prin

teste operaţionale, culminând cu testele naţionale unitare, organizate la sfârşitul

ciclului secundar, la obiectele didactice: matematică, limba română, limba maternă,

geografie şi istorie. .

În 2004 a fost elaborat de către o echipă multidisciplinară, coordonată de către

reprezentanţi ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei un sistem naţional de indicatori

pentru educaţie, care în anii următori a fost instituţionalizat şi dezvoltat, în

conformitate cu sistemele internaţionale de indicatori. Astfel, acesţi indicatori nu

sunt doar calcule numerale, relevante în sine, ci şi raportări complexe „la anumite

criterii de evaluare: de exemplu, obiectivele politicilor educaţionale, anumite

programe sau măsuri de reformă, starea generală a sistemului educativ65

”.În prezent,

întregul sistem naţional de învăţământ actual este organizat în funcţie de un sistem

unitar de indicatori de calitate/ performanţă sau standarde, elaborate de Ministerul

Educaţiei Naţionale, în temeiul art. 43/ Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011 ; adaptat

de fiecare unitate şcolară, în funcţie de condiţiile locale şi strategia proprie de

dezvoltare.

Astfel, în cadrul fiecărei unităţi şcolare funcţionează o structură administrativă

internă, Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii formată din 3-9 membri, care

elaborează un Raport anual de evaluare internă privind calitatea educaţiei.

La nivel administrativ central funcţionează comisii de inspecţie a calităţii

educaţiei şi o structură ministerială internă, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii

în Învăţământul Preuniversitar. .

În 2011 a fost dispusă ministerial prima evaluare didactică unitară şi generalizată la

toate obiectele didactice, constând în acele evaluări iniţiale, de la începutul anului

şcolar 2011-2012. Din variate motive, inclizând şi critici acerbe ale unor reprezentanţi

ai corpului didactic s-a renunţat temporar la această testare naţională iniţială, dar a

rămas în practică regula testelor iniţiale, periodice şi finale, iniţiate de fiecare cadru

didactic, în temeiul unei matrici de evaluare divizată în conţinuturi didactice şi

competenţe specifice; matrice notată în antetul fişei de testare/ evaluare.

De asemenea, au continuat evaluările naţionale ale absolvenţilor clasei a-VIII-a, la

limbă şi comunicare şi matematică. Din păcate, rezultatele mediocre de la aceste

evaluări naţionale, din multe unităţi de învăţământ, nu au avut şi efecte

administrative- manageriale; în funcţiile executive rămânând aceleaşi persoane; de

unde concluzionăm, că evaluarea didactică este încă predominant formală,

declarativă.

2013-2014; realizarea unei evaluări didactice naţionale unitare, calitative şi

sistematice, raportată la standardele şi mediile didactice internaţionale

T.I.M.S.S., orientată spre planurile didactice individualizate şi concentrată în

evaluarea de portofoliu

În anul şcolar 2013-2014 se generalizează sistemul unitar de evaluare naţională la

toate treptele interciclice ale învăţământului preuniversitar şi totodată, continuă

65

Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Sistemul naţionl de indicatori pentru educaţie Manual de utilizare,

, Bucureşti, 2005, p. 5

74

aplicarea pilot a evaluărilor standardizate TIMSS. Evaluările naţionale unitare

organizate până în prezent doar pentru absolvenţii claselor a-VIII-a se generalizează şi

la clasele interciclice primare şi gimnaziale, a-II-a şi a-VI-a, ca şi la clasa terminală a

ciclului primar, clasa a-IV-a, în conformitate cu dispoziţia articolului 74/ Legea

educaţiei naţionale nr.1/ 2011.

Scopul acestor evaluări naţionale unitare îl constituie adaptarea procesului didactic

la nevoile individuale ale elevilor, prin elaborarea planurilor individualizate de

învăţare pentru elevii deficitari, preorientarea şcolară şi profesională a elevilor şi

realizarea unui portofoliu concludent despre cunoştinţele şi capacităţile fiecărui elev

din colectivul didactic. La sfârşitul clasei

a-II-a vor fi evaluate competenţele specifice prevăzute pentru scris-citit şi matematică.

La sfârşitul clasei a-IV-a vor fi evaluate prin selecţie competenţele fundamentale,

dobândite în aria curriculară limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe, elaborate în

conformitate cu standardele internaţionale.

La sfârşitul clasei a-VI-a vor fi evaluate competenţele dobândite în aria curriculară

limbă şi comunicare, incluzând limba română, limba modernă 1 şi limba maternă, în

cazul minorităţilor naţionale şi în aria curriculară matematică şi ştiinţe.

Exemplificativ, testările naţionale interciclice la clasa a-VI-a se organizează anual,

în luna mai, în una şi aceeaşi zi la toate unităţile şcolare, pe durata a 90 minute,

divizate în două secţiuni cu câte 45 minute, despărţite de o pauză de 10 minute, în

sălile de clasă ale şcolii locale. Administrarea testelor este atribuţie a administratorilor

de test, care veghează la ordonarea elevilor în bănci, în ordine alfabetică, la

corectitdinea rezolvării testelor, la distribuirea testelor, informează elevii asupra

procedurii de evaluare şi a rolului ei, monitorizează timpul de rezolvare a testelor ş.a.

Pentru realizarea unitară şi operativă a testărilor naţionale intraciclice

preuniversitare se impune completarea următoarelor acte/documente tip,

standardizate:

1. caietul cadrului didactic, elaborat de Centrul naţional de evaluare şi examinare, care

cuprinde baremele şi instrumentele de evaluare ;

2. manualul de proceduri, care precizează modul în care se administrează evaluarea

elevilor ;

3. fişa de evaluare, în care sunt menţionate rezultatele evaluării elevilor la finalul

claselor evaluate ;

4. planul individualizat de învăţare, care conţine informaţii diagnostice şi prognostice

privind orientarea şi remedierea/ dezvoltarea didactică ;

5. portofoliul individual al elevilor, care cuprinde acte de identitate ale elevului şi de

evidenţă didactică, inclusiv rezultatele la testările interciclice preuniversitare şi

reflectă profilul psihic-vocaţional al fiecărui elev, la sfârşitul unui ciclu didactic.

Rezultatele evaluării sunt trecute, deci, nu numai în actele instituţionale de

evaluare, ci şi într-un portofoliu educaţional individual al fiecărui elev şi se comunică

părinţilor elevilor. În temeiul rezultatelor evaluării, fiecare cadru didactic întocmeşte

75

planuri individualizate de învăţare, în care dispune diverse activităţi de remediere sau

ameliorare a învăţării pentru toşi elevii deficitari66

.

De asemenea, în 2013, în conformitate cu modificările prevăzute pentru planificările

didactice, atribuţiile personalului didactic, obiectivele generale ale sistemului de

învăţământ din noua Lege a educaţiei naţionale, Legea nr.1/ 2013, au fost dispuse

centralizat noi activităţi pilot, selective, pentru propagarea şi instituţionalizarea unui

nou tip/ proiect de evaluare/ valorizare sistematică şi calitativă ( concept denumit de

noi, pentru a releva generalizarea indicatorilor de calitate şi în procesul de evaluare a

grupului didactic ), raportată la standardele şi mediile didactice internaţionale,

identificate de I.E.A. ( Asociaţia Internaţională de Evaluare a Randamentului Şcolar)

prin studiile ei periodice TIMSS ( Tendinţe în Studiul Internaţional al Matematicii şi

Ştiinţelor).

Evaluarea/ Valorizarea didactică sistematică sau calitativă, raportată la standardele

şi mediile didactice internaţionale TIMSS este un sistem de activităţi pedagogice de

control, autocontrol şi măsurare a randamentului didactic al activităţii didactice

personale şi al grupului şcolar local, care constă în:

1.elaborarea şi redactarea unor caiete de teste, cuprinzând 28 de blocuri de itemi, 14

pentru matematică şi 14 pentru ştiinţe, respectiv itemi cu răspuns la alegere şi cu

răspuns construit, raportaţi la competenţele specifice selectate din programa şcolară;

la domeniile cognitive: cunoaştere sau informativ ( noi propunem în locul termenului

cunoaştere, tradus, pare-se formal, termenul informativ, pentru a evita identitatea de

sens cu cognitiv), aplicare şi raţionament; la activităţile de învăţare planificate şi

realizate şi la standardele medii ale randamentului didactic dovedit până atunci de

grupul şcolar local, naţional sau internaţional de referinţă ;

2. încadrarea răspunsurilor la aceşti itemi valorizatori într-un sistem conştient de

notare sau de bareme, structurat în tabele sinoptice, pentru itemii cu răspuns la alegere

şi grile de scoruri sau coduri, unice pentru itemii cu răspuns construit,

corespunzătoare pentru fiecare răspuns corect, parţial corect, incorect şi nonrăspuns;

3.corectarea itemilor realizaţi de elevi în activitatea de evaluare planificată şi

calcularea mediei pentru fiecare răspuns din tabelele sinoptice şi din grila de scoruri;

4. identificarea greşelilor tipice sau repetabile;

5. replanificarea unor activităţi de remediere sau corijare a greşelilor tipice, pentru

elevii deficitari sau a unor activităţi de stimulare a creativităţii şi succesului didactic

pentru elevii performanţi.

Reprezentare sinoptică a cronologiei şi operaţiilor evaluării/ valorizării

didactice sistematice sau calitative, raportată la standardele şi mediile didactice

T.I.M.S.S.

66 Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3439/ 5martie 2012

privind aprobarea Metodologiei de organizare a evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a Metodologia

de organizare a Evaluării elevilor la finalul clasei a VI-a

76

Nr.

crt.

Structura şi ordinea unei evaluări didactice sistematice sau calitative

Planificarea evaluării/

valorizării

Aplicarea

itemilor

evaluatori/

valorizatori

Corectarea/

Măsurarea

rezultatelor

individuale

ale şi medii

de la evaluare

Diagnoza

medie/

statistică

asupra

evaluării

Predicţia asupra

eşecului şi

performanţei

realizate prin

evaluare/

valorizare şi

amendarea

planificării cu

activităţi de

învăţare

reziduală/

recuperare,

adaptate elevilor

deficitari sau

activităţi de

stimulare a

performanţei

didactice

Elaborarea unor itemi

de evaluare/ valorizare

raportaţi la competenţele

specifice selectate din

programa şcolară, la

domeniile cognitive

generale: cunoaştere sau

informativ, aplicativ şi

logic/ raţionament, la

activităţile de învăţare

planificate şi realizate şi

la randamentul didactic

mediu dovedit de grupul

şcolar local

Rezolvarea

fişelor sau

aplicaţiilor cu

itemi

valorizatori, de

către grupul

şcolar local

Corectarea

itemilor

realizaţi în

activitatea de

evaluare

planificată

Identificarea

erorilor/

greşelilor

tipice şi

reprezentarea

rezultatelor

evaluării într-

o grilă de

scor, cu

coduri/

bareme

pentru fiecare

categorie de

răspunsuri:

corecte,

incorecte/

parţial

corecte şi

nonrăspunsuri

Replanificarea

didactică prin

consemnarea şi

realizarea unor

activităţi de

remediere

adaptate erorilor

tipice constatate

în evaluare,

precum şi prin

individualizarea

unui plan de

învăţare pentru

fiecare elev

deficitar; dar şi a

unor activităţi de

stimulare

extracurriculară a

creativităţii şi

succesului

didactic, în cazul

elevilor

performanţi

77

Minighid de elaborare a unor itemi şi de realizare a unei evaluări

statistice/medii şi a activităţilor remediale, în conformitate cu standardele

TIMSS

Itemi cu alegere multiplă

______Id. item : S_001

Domeniul cognitiv : cunoaştere

Clasa : a-V-a

Unitatea de învăţare: Pământul ca planetă

Competenţe specifice : 1.1. Recunoaşterea termenilor geografici în texte diferite .

Conţinutul itemului : Ce fel de corp cosmic este Pământul ?

a) stea ; b) satelit ; c) planetă; d) meteorit.

_______ Id. item : S_002

Domeniul cognitiv : cunoaştere

Clasa : a-V-a

Unitatea de învăţare : Relieful Pământului

Competenţe specifice : 3.2.Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese observabile;

4.3. Poziţionarea corectă a elementelor geografice pe reprezentările cartografice specifice

Conţinutul itemului : Cum se numeşte partea componentă a vulcanului, care s-a format din materialul

rezultat în urma erupţiilor?

a) vatra; b) conul; c) craterul; d) coşul.

_______ Id. Item S_003

Domeniul cognitiv : cunoaştere

Clasa : a-V-a

Unitatea de învăţare : Hidrografia Pământului

78

Competenţe specifice : 3.2.Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese

observabile;4.3. Poziţionarea corectă a elementelor geografice pe reprezentările cartografice specifice.

Conţinutul itemului : Care ocean are cea mai întinsă suprafaţă ?

a) Oceanul Arctic; b) Oceanul Indian; c) Oceanul Pacific; ; d) Oceanul Atlantic .

TTAABBEELL SSIINNOOPPTTIICC CCUU PPRROOFFIILLUULL IITTEEMMIILLOORR DDEE EEVVAALLUUAARREE PPRROOPPUUŞŞII

33 IITTEEMMII CCUU AALLEEGGEERREE MMUULLTTIIPPLLĂĂ

IIDD iitteemm

**nnuummăărr

oorrddiinnaall

**ttiippuull

iitteemmuulluuii

**ddoommeenniiuull ddee

ccuunnooaaşştteerree

CCllaassaa şşii uunniittaatteeaa ddee

îînnvvăăţţaarree

CCoommppeetteennţţee ssppeecciiffiiccee CCoonnţţiinnuuttuull iitteemmuulluuii

11

SS__000011

iitteemm ccuu aalleeggeerree

mmuullttiippllăă

ccuunnooaaşştteerree

CCllaassaa aa--VV--aa

PPăămmâânnttuull ccaa ppllaanneettăă

11..11.. RReeccuunnooaaşştteerreeaa

tteerrmmeenniilloorr ggeeooggrraaffiiccii

îînn tteexxttee ddiiffeerriittee

Ce fel de corp cosmic

este Pământul ?

a) stea ; b) satelit ; c)

planetă; d) meteorit

22

SS--000022

iitteemm ccuu aalleeggeerree

mmuullttiippllăă

ccuunnooaaşştteerree

CCllaassaa aa--VV--aa

RReelliieeffuull PPăămmâânnttuulluuii

3.2.Identificarea

legăturilor dintre

elemente, fenomene şi

procese observabile;

4.3. Poziţionarea

corectă a elementelor

geografice pe

reprezentările

cartografice specifice

Cum se numeşte partea

componentă a

vulcanului, care s-a

format din materialul

rezultat în urma

erupţiilor?

a) vatra; b)conul; c)

craterul; d) coşul.

33

SS--000033

iitteemm ccuu aalleeggeerree

mmuullttiippllăă

ccuunnooaaşştteerree

Clasa : a-V-a

HHiiddrrooggrraaffiiaa

PPăămmâânnttuulluuii

Pământul ca planetă

3.2.Identificarea

legăturilor dintre

elemente, fenomene şi

procese observabile;

4.3. Poziţionarea

corectă a elementelor

geografice pe

reprezentările

cartografice specifice;

Care ocean are cea mai

întinsă suprafaţă ?

a) Oceanul Arctic; b)

Oceanul Indian; c)

Oceanul Pacific; ; d)

Oceanul Atlantic .

79

Itemi cu răspuns construit

______Id item : S_004

Domeniul cognitiv : raţionament

Clasa : a-V-a

Unitatea de învăţare : Hidrografia Pământului

Competenţe specifice : 3.2.Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese observabile .

Conţinutul itemului : Precizaţi prin ce trăsături se deosebesc mările de oceane !

______Id item : S_005

Domeniul cognitiv : raţionament

Clasa : a-V-a

Unitatea de învăţare : Hidrografia Pământului

Competenţe specifice :

7.8. Reprezentarea prin desen schematic a elementelor şi fenomenelor învăţate; 7.9. Descrierea

elementelor, fenomenelor şi proceselor observate direct sau indirect.

Conţinutul : Explicaţi cum se transformă aspectul văii, de-a lungul cursului unui râu .

TTAABBEELL SSIINNOOPPTTIICC CCUU PPRROOFFIILLUULL IITTEEMMIILLOORR DDEE EEVVAALLUUAARREE PPRROOPPUUŞŞII

22 IITTEEMMII CCUU RRĂĂSSPPUUNNSS CCOONNSSTTRRUUIITT

IIDD iitteemm

**nnuummăărr

oorrddiinnaall

**ttiippuull

iitteemmuulluuii

**ddoommeenniiuull ddee

ccuunnooaaşştteerree

CCllaassaa şşii uunniittaatteeaa ddee

îînnvvăăţţaarree

CCoommppeetteennţţee ssppeecciiffiiccee CCoonnţţiinnuuttuull iitteemmuulluuii

11

SS--000044

iitteemm ccuu

rrăăssppuunnss

ccoonnssttrruuiitt

rraaţţiioonnaammeenntt

Clasa : a-V-a Hidrografia Pământului Hidrografia Pământului

Hidrografia

Pământului

3.2.Identificarea

legăturilor dintre

elemente, fenomene şi

procese observabile

Precizaţi prin ce trăsături

se deosebesc mările de

oceane !

22

SS--000044

iitteemm ccuu

rrăăssppuunnss

Clasa : a-V-a Hidrografia Pământului Hidrografia Pământului

Hidrografia

: 7.8. Reprezentarea

prin desen schematic a

elementelor şi

fenomenelor învăţate;

Explicaţi cum se

transformă aspectul văii,

80

ccoonnssttrruuiitt

rraaţţiioonnaammeenntt

Pământului

7.9. Descrierea

elementelor,

fenomenelor şi

proceselor observate

direct sau indirect

de-a lungul cursului unui

râu .

Grila de scoruri/ Schema de corectare corespunzătoare itemului S-004

Cod Răspuns Item:

Răspuns corect

10 Referire la suprafaţa şi adâncimea mai mică a mărilor şi la poziţia lor intracontinentală (Marea Azov,

Marea Caspică, Marea Moartă)

11 Referire la suprafaţa şi adâncimea mai mică a mărilor şi la platforma continentală mai întinsă a acestora.

12 Referire la oricare două deosebiri dintre cele patru menţionate anterior: suprafaţa şi adâncimea mai mică

a mărilor, platforma continentală mai întinsă a acestora, poziţia intracontinentală, în interiorul

continentelor a unor mări

Răspuns parţial corect şi incorect

70

79

Oricare răspuns care menţionează doar o deosebire, dintre cele patru deosebiri reţinute anterior.

Orice alte răspunsuri, inclusiv tăieturi, ştersături, semne distinctive, ilizibil.

Nonrăspunsuri

99 Necompletat

Grila de scoruri/ Schema de corectare corespunzătoare itemului S-005

Cod Răspuns Item:

Răspuns corect

10 Referire la îngustimea/ lăţimea redusă şi la pant abruptă a văii în cursul superior, lărgirea văii în cursul

mijlociu şi panta mai lină şi lărgimea maximă a văii în cursul inferior, unde valea devine aproximativ

orizontală şi continuă cu terase şi lunci la distanţe mari de maluri.

11 Referire la îngustimea văii în cursul superior şi lărgirea treptată a acesteia în cursul mijlociu şi inferior.

Răspuns parţial corect şi incorect

70

79

Valea se lărgeşte de la izvor spre vărsare sau alte variante cu acelaşi sens, fără alte detalii spaţiale.

Orice alte răspunsuri, inclusiv tăieturi, ştersături, semne distinctive, ilizibil.

Nonrăspunsuri

99 Necompletat

TABEL SINOPTIC CU MEDIA RĂSPUNSURILOR LA ITEMII CU

ALEGERE MULTIPLĂ

ID item

*număr

ordinal

*domeni

ul de

cunoaşter

e

Nr.

elev

i

prez

enţi

Răspu

nsul

A

Răspun

sul

B

Răspun

sul

C

Ră

sp

un

sul

D

Număr elevi

care au răspuns

corect

Număr

elevi care

nu au

răspuns

corect

Numă

r

elevi

cu

nonră

spuns

uri

81

TABEL SINOPTIC CU MEDIA RĂSPUNSURILOR LA ITEMII CU

RĂSPUNS CONSTRUIT

ID item

*număr

ordinal

*domeni

ul de

cunoaşte

re

Numă

r elevi

prezen

ţi

Codu

l din

grila

de

scoru

ri

___

Codu

l din

grila

de

scoru

ri

___

Codu

l din

grila

de

scoru

ri

___

Codu

l din

grila

de

scoru

ri

___

Codu

l din

grila

de

scoru

ri

___

Numă

r elevi

care

au

răspu

ns

corect

Nr.

elevi

care

au

răspu

ns

parţial

corect

Nr.

elevi

care

au

răspun

s

incore

ct

Nr. elevi

cu

nonrăspuns

uri

Număr

elevi

Procent

Termeni specifici evaluării didactice calitative elaborate în raport cu

standardele TIMSS

Activităţi remediale sunt activităţi de recuperare şi ameliorare didactică, incluzând

şi activităţi recreative, adaptate elevilor care au dat răspunsuri parţial corecte,

incorecte şi nonrăspunsuri.

Caietul de teste este setul sau blocul care conţine itemi cu răspuns la alegere şi itemi

cu răspuns contruit, selectaţi din curriculumul cadru pentru matematică şi ştiinţe (

fizică, chimie, biologie şi geografie ).

Competenţele specifice sunt informaţii, operaţii psihice, deprinderi, capacităţi,

atitudini, valori, comportamente conştiente comunicate şi exersate în activităţile

didactice ( de predare-învăţare ).

Distractorii sunt variante de răspuns incorecte, dar plauzibile, care împreună cu

varianta corectă sau răspunsul corect formează cele patru soluţii ale itemilor cu

alegere multiplă. De regulă, aceştia sunt selectaţi din lista de greşeli tipice constatate

în evaluări/ valorizări anterioare.

Domeniile cognitive sunt în fapt domenii didactice, structurate pe trei nivele:

cunoaşterea, în sensul de obiectivare prin scris a unor cunoştinţe ( termenul latin

connoscere- cunoaştere are însă în acest context o sferă semantică identică cu

neologismul francez cognitif, utilizat anterior ca termen integrator, sistematic),

aplicare şi raţionament.

***Propunem înlocuirea acestui termen redundant-domenii cognitive, generic şi

cunoaştere, particularitar- cu termenul domenii didactice, care are o sferă semantică

Număr

elevi

Procent

82

mult mai extinsă decât cunoaşterea redusă la cele trei nivele menţionate, incluzând şi

acte precum comunicarea de valori, acte de empatie, jocuri de rol ş.a.

Elevii deficitari/ cu deficit de învăţare sunt elevii cu rezultate cognitive, aplicative,

logice/ de raţionament, atitudinale mai mici/ parţiale decât cele propuse prin

activităţile de învăţare şi prin itemii de evaluare corespunzători activităţilor de

învăţare realizate.

Elevii performanţi sunt elevii ale căror rezultate la evaluare sunt excepţionale,

distingându-se prin claritate, concizie, interdisciplinaritate, stil comunicativ,

problematizare ş.a.

Grila de scoruri sau grila de corectare este un tabel structurat sau ierarhizat cu

coduri sau puncte corelate cu fiecare răspuns corect, parţial corect, incorect şi

nonrăspuns, care formează temeiul calculului statistic asupra rezultatelor testării şi al

identificării greşelilor tipice, repetabile, în funcţie de care se realizează replanificarea

activităţilor didactice şi activităţile remediale corespunzătoare acestor greşeli.

Itemii sunt enunţuri interogative sau problematizatoare, formulate cu scopul

evaluării sau valorizării didactice sistematice, în concordanţă cu conţinuturile

didactice şi competenţele specifice prevăzute în programele didactice.

Randamentul didactic este o mărime subunitară, calculată prin raportul dintre

cantitatea de informaţii, aplicaţii şi valori comunicate şi învăţate în grupul şcolar local

în activităţile de învăţare planificate şi realizate şi cantitatea de informaţii, aplicaţii şi

valori realizate individual de către elevi, în activităţile de evaluare

Tipologia actuală a itemilor utilizaţi în testele naţionale. Propunere pentru

dezvoltarea acestor itemi

Operaţii

psihice şi

aplicative

Recunoaştere/

memorare/

identificare

Explicare, analiză,

comparare,

generalizare...

Sinteză,

abstractizare,

creativitate...

Tipuri formale

de itemi

Itemi obiectivi :

-i. cu alegere duala

-i. cu alegere

multipla

-i. tip pereche

* propun şi

introducerea

itemilor cu multiple

variante valide

Itemi semiobiectivi :

-i. cu raspuns scurt

de completare

-întrebări structurate

Itemi subiectivi :

-rezolvare de

probleme

-eseu structurat

-eseu nestructurat

Descrierea/ analizarea/ observarea/ compararea şi asemănarea unui obiect, fenomen,

proces ş.a cu alte obiecte, fenomene, procese deja observate şi cunoscute, constituie

primele operaţii din lungul şir de operaţii ale unei cunoaşteri sistematice, multilaterale

şi contradictorii ale acelui obiect, fenomen, proces, sistem ş.a.

În realitate fiecare obiect, fenomen, proces, sistem este încadrat concomitent într-o

varietate de structuri sau subsisteme obiective de relaţii/ condiţionări/ cauze/ efecte,

care relevă o multitudine de trăsături în mişcare sau diferenţe specifice ale acestuia, în

timp ce sistemul nostru de referinţă didactică relevă doar una sau unele dintre aceste

83

structuri sau subsisteme obiective de relaţii/ condiţionări, cauze, efecte, conforme

logicii terţului exclus.

Fără a surprinde şi identifica diferenţele specifice fiecărei structuri sau fiecărui

subsistem obiectiv, în care se integrează şi relaţionează obiectul/ fenomenul/ procesul

nu putem dezvolta procesul unei cunoaşteri sistematice, coerente şi unitare, care să

evolueze de la operaţiile psihice simple de observare, descriere, comparare la

operaţiile psihice complexe, superioare de imaginare/ modelare, inducţie, deducţie,

generalizare, sinteză, creativitate.

Pentru a asigura continuitatea procesului de învăţare sistematică, consider că între

itemii de evaluare actuală trebuie să fie integraţi şi itemii cu multiple variante valide !

Exemplificare : Care din următoarele trăsături corespunde Pământului ? a) corp

cosmic ; b) geoid ; c)rotund ; d) meteorit ; e) planetă ; f) corp ceresc.

Barem de notare : 2-5 puncte pentru fiecare din variantele corecte : a, b, e !

84

CAPITOLUL 11

Evaluare regulamentară comună şi selectivă şi reevaluarea remedială. Fişe

didactice sistematizatoare pentru istorie şi geografie în ciclul primar şi gimnazial

Concepte pedagogice şi metodice specifice: predarea-învăţarea şi evaluarea

generală, comună, corespunzătoare programelor şcolare şi competenţelor

specifice minimale prevăzute/ consemnate în planificările didactice personale;

repredarea-reânvăţarea şi reevaluarea remedială; predarea-învăţarea şi

evaluarea selectivă, performantă; capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi

comportamentale conştiente şi durabile; tipuri de evaluare regulamentară;

evaluarea comună, evaluarea selectivă şi reevaluarea remedială; adaptarea

conţinutului didactic programat, corelat cu standardele de referinţă, indicatorii

de performanţă şi competenţele specifice normate de ministerul de specialitate la

„nivelul” clasei; aplicarea sistematică a Legii educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, în

procesul educaţiei permanente; set minim de cunoştinţe/ informaţii, operaţii,

deprinderi şi capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi comportamentale

conştiente şi durabile; competenţe specifice minimale comune

Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar,

aprobat prin Ordinul M.E. C. nr. 4925/ 8.09.2005, în vigoare, prevede în articolul

art.55, că „ Fiecare semestru cuprinde şi perioade de consolidare şi de evaluare a

competenţelor dobândite de elevi. În aceste perioade se urmăreşte:

a) ameliorarea rezultatelor procesului de predare-învăţare;

b) fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor;

c) stimularea elevilor cu ritm lent de învăţare sau cu alte dificultăţi în dobândirea

cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor;

d) stimularea pregătirii elevilor capabili de performanţă.”

Deducem din interpretarea acestui articol, că în temeiul prevederilor legislative

aplicative, respectiv al ordinului ministerial, procesul didactic instituţional actual este

orientat normativ şi faptic/ aplicativ în trei direcţii:

1. predarea-învăţarea şi evaluarea generală, comună, corespunzătoare programelor

şcolare şi competenţelor specifice minimale prevăzute/ consemnate în planificările

didactice personale;

2. repredarea-reânvăţarea şi reevaluarea remedială;

3. predarea-învăţarea şi evaluarea selectivă, performantă .

În mod real, un profesor, inclus generic în conceptul de „ personal didactic de

predare şi instruire practică”, utilizat în articolul 2 din acelaşi regulament, conştient

de resursele materiale şi umane locale, dar şi de interesul şi motivaţia didactică a

beneficiarilor actului didactic, de deschiderea, legalitatea sau limitele strategiei

instituţionale impuse formal de directorul şi/ sau consiliul de administraţie (...adeseori

doar din interese de grup şi de clientelă politică disimulată) încearcă şi tot încearcă

neobosit, cu nenormate sacrificii personale ( demne de martirii anonimi, „luminători

ai neamului”, de altădată...) să adapteze conţinutul didactic programat, corelat cu

standardele de referinţă, indicatorii de performanţă şi competenţele specifice normate

85

de ministerul de specialitate la „nivelul” clasei şi să facă salturi calitative, de la un test

la altul, de la un an şcolar la altul...

Asta cu atât mai mult, cu cât în cazul dat, istoria şi geografia sunt încadrate într-o

normă minimală de doar o oră/ săptămână, în şcoală nu există încă un cabinet de

specialitate, în speţă pentru orele de istorie şi geografie şi nici resurse electronice

individuale şi grupale, care au devenit intrinseci procesului didactic, extins/ integrat

deunăzi, prin diverse obiective şi structuri instituţionale-comunitare complementare,

prevăzute în Legea educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, în procesul educaţiei permanente

sau al educaţiei pe parcursul întregii vieţi .

Orice proces normat, sistematic şi eficient de învăţare se centralizează/ obiectivează

în jurul formării unui set minim de cunoştinţe/ informaţii, operaţii şi deprinderi ( citit,

scris, exprimare coerentă şi logică, reprezentare spaţială, capacitate aplicativă ş.a. ) şi

în dezvoltarea unor capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi comportamentale

conştiente şi durabile ( dezvoltarea rapidităţii şi conţinutului/ volumului citirii, a

atenţiei, a interacţiunii şi motivaţiei grupale şi comunitare, a exprimării unor judecăţi

valorice în limbaj de specialitate ş.a. ). În lipsa acestui set minim de cunoştinţe/

informaţii, operaţii, deprinderi şi capacităţi psihice- volitive- atitudinale şi

comportamentale conştiente şi durabile e iluzoriu să vorbim de un proces didactic

selectiv şi performant; în cel mai bun caz îl mimăm, cu diverse concursuri naţionale,

cu lucrări cizelate după ureche, încadrate în standarde şi tematici discutabile ale

propunătorilor proiectelor acelor concursuri, cu note excepţionale, formale, care

transformă şcoala în locaţie de diplome festive, suveniruri şi trocuri diverse,

reflectând în culise orgolii deşarte şi alienarea pasagerilor administratori locali ai

ogorului didactic!

Cunoştinţele/ informaţiile directoare din programele didactice, dezvoltate/

exemplificate în diverse metodologii de specialitate, referitoare la realizarea unor

competenţe specifice minimale comune au fost selectate şi sistematizate de noi în

diverse fişe de lucru/ muncă independentă, adaptate la mediul didactic local. Vom

enumera/ expune câteva mai departe.

Astfel, la obiectul istorie urmărim aproape lecţie de lecţie realizarea următoarelor

competenţe specifice minimale comune: 1. utilizarea termenilor istorici specifici în

diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală; 2. localizarea/ ordonarea cronologică, în

timp şi plasarea în spaţiul geografic a faptelor istorice; 3. prezentarea/ şi reprezentarea

unui fapt istoric, utilizând surse istorice date.

La obiectul geografie urmărim, de asemenea, consecvent realizarea următoarelor

competenţe specifice minimale comune: 1. precizarea sensului termenilor geografici

de bază; 2. utilizarea termenilor geografici în contexte cunoscute sau în contexte noi;

3. poziţionarea corectă şi corelarea elementelor geografice pe reprezentările

cartografice specifice date sau realizate cu resurse locale; 4. utilizarea sistemului de

coordonate geografice în localizarea elementelor şi fenomenelor geografice.

86

Modele de fişe didactice sistematizatoare, prin care realizăm competenţele

specifice minimale comune propuse:

Tabel sistematizator/ ordonator cronologic asupra diferitelor activităţi, evenimente, personalităţi,

procese istorice, izvoare istorice

activităţi,

evenimente,

personalităţi,

procese istorice,

izvoare istorice

anul, perioada,

epoca

mezoliticul

10.000-3500

î.Hr.

Folosirea

focului

arcul şi

săgeta

X

monoxila ginta

matriliniară

picturile rupestre

din peştera de la

Cuciulat...

3200-2360 î.Hr. Civilizaţia

antică a

Sumerului,

Egiptului

primele

scrieri

pictografice,

imagistică şi

cuneiformă

pe tăbliţe de

lut, foi din

papirus

271/ 275- 999

d.Hr.

Retragerea

armatei

romane din

Dacia romană

în sudul

Dunării

Impăratul

roman

Hadrian

Relaţiile

tributare

dintre daco-

romani şi

popoarele

migratoare

Tabel sistematizator asupra conţinutului/ limbajului didactic la geografie ( structura/ alcătuirea Terrei şi

sferele terestre/ învelişurile Pământului )

substanţele

sau

învelişurile

Pământului

elemente

geografice

componente

Pietre

Litosfera

Pedosfera

Apă

Hidrosfera

Aer

Clima

Vieţuitoare

Biosfera

Oamenii

Spaţiul

umanizat,

oicumena

Geografia

umană

Relieful

continentelor şi

oceanelor

Oceanul

planetar, mările

intercontinentale

Temperaturile,

precipitaţiile,

vânturile,

presiunea/

T.P.V.

Vegetaţia, flora,

animalele, fauna

Indicatori

demografici

Aşezările

umane

Unităţi de relief Ape

continentale :

curgătoare,

stătătoare,

subterane,

izvoarele,

gheţarii

Vremea,

clima

Zone biogeografice Ocupaţiile-

activităţile

economice şi

exploatarea

resurselor

naturale

87

Scoarţa terestră Zone de climă-

climate

Poluarea

mediului,

activităţi de

conservare a

echilibrului

biosferelor

Solul

Subsolul-

bogăţiile,

resursele

subsolului

Fişă de muncă independentă pentru istoria didactică

Elev/ă_________________________ clasa_________________

Unitatea de învăţare__________________________________________________

Cronologie

Fapt, eveniment,

proces istoric//

personalitate

Cauze// realizări Forţe participante,

momentele

desfăşurării//

realizării

schimbărilor

sociale

Urmările,

efectele sociale,

importanţa

istorică a

faptului…

Documentul

utilizat,

sarcinile

independente,

autoevaluarea

muncii

independente

Tabel sistematizator al conţinutului lecţiilor la istorie

88

Fişă sistematizatoare despre corelaţiile elementelor economiei

Economia

Resursele

naturale

Ramuri/

sectoare

economice

Regiuni/

centre

economice

Trăsături

specifice

Resurse

informative

utilizate

Fişă sistematizatoare asupra unităţilor majore de relief

Trăsături

Unităţi majore

de relief

Localizare/

poziţie

geografică/

limite/ vecini

Perioada

geologică în

care s-a

format şi

modul de

formare

Subdiviziuni/

structura

rocilor

Altitudini Structura

mineralogică,

peisaj

Fişă sistematizatoare asupra corelaţiilor dintre climă, vegetaţie, faună şi soluri

Etaj climatic/

etaj de

vegetaţie//zonă

de climă/ climat

Localizare/

limite

geografice

Trăsături :

T.P.V./temperatură,

vânturi, precipitaţii

Plante

specifice

Animale

specifice

Tipuri de soluri

CRONOLOG

IE

UNITĂŢI

DE

MĂSURĂ

ACTIVITĂŢI

GENERAL-

UMANE

COMUNITĂŢI

ŞI GRUPURI

SOCIALE-

POLITICE

INSTITUŢII

SOCIALE-

POLITICE ŞI

COMUNITARE

RELAŢII

INTERGRUPALE,

SOCIALE ŞI

INTERCOMUNITA

RE

unităţi

absolute,

astronomice-

matematice:

anul,

deceniul,

secolul…

1. ECONOMICE

(ocupaţii, unelte,

diviziunea

socială a muncii,

indicatori

economici...)

ceată, hoardă,

gintă, trib,

uniuni de triburi,

popoare, naţiuni

armată, poliţie,

justiţie, partide,

sindicate, biserica,

şcoala, asistenţa

sanitară, asistenţa

socială

relaţii de cooperare şi

echitate din comuna

primitivă...

democraţia militară

corespunzătoare

comunităţilor

gentilice- tribale...

unităţi

relative :

perioade,

epoci ;

exemplu

epoca pietrei,

perioada

mezoliticului.

..

2. POLITICE

(organizarea

socială,

conducerea

societăţii,

grupuri şi clase

dominante

politic, instituţii

politice, relaţii

politice…)

aristocraţie,

stăpâni de

sclavi, sclavi,

oameni liberi,

preoţi...

relaţiile de dominaţie

politică-

statală...răscoale,

revoluţii

3. CULTURALE

(genuri şi specii

culturale, forme

de cunoaştere,

instituţii

culturaleşi rolul

lor social-

cultural, creaţii şi

valori...)

imperii, războaie

89

Modele de planificare a evaluărilor comune şi selective semestriale şi anuale

Data Instrumentul

regulamentar

de evaluare

Unitatea

didactică/

conţinutul

didactic

evaluat

Itemii

evaluaţi

Greşelile tipice

constatate în

aplicarea şi

evaluarea

instrumentelor

de evaluare

Activităţi

remediale

efectuate

Planificarea activităţilor de evaluare şi remediale TIMMS în semestrul / anul şcolar_____

Obiectul didactic__________________________

Clasa_________________

Unitatea de învăţare____________________________________________________________

Data_________________ Propunător-profesor___________

TTAABBEELL SSIINNOOPPTTIICC CCUU PPRROOFFIILLUULL IITTEEMMIILLOORR ŞŞII AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢIILLEE RREEMMEEDDIIAALLEE

CCOORREESSPPUUNNZZĂĂTTOOAARREE GGRREEŞŞEELLIILLOORR TTIIPPIICCEE IIDDEENNTTIIFFIICCAATTEE ÎÎNN EEVVAALLUUAARREEAA IITTEEMMIILLOORR CCUU

AALLEEGGEERREE MMUULLTTIIPPLLĂĂ ŞŞII CCUU RRĂĂSSPPUUNNSS CCOONNSSTTRRUUIITT

IIDD iitteemm

**ttiippuull

iitteemmuulluuii

**ddoommeenniiuull

ddee

ccuunnooaaşştteerree

CCoonnţţiinnuuttuull

iitteemmuulluuii CCoommppeetteennţţee

ssppeecciiffiiccee

Analiza soluţionării itemului şi a greşelilor

tipice, conform grilei de scoruri/ coduri de

evaluare/ baremului de evaluare

AAccttiivviittăăţţii

rreemmeeddiiaallee

ppllaanniiffiiccaattee

11

22

33

Planificarea diferenţiată, comună şi performantă a evaluării/ instrumentelor

de evaluare în anul şcolar 2013- 2014, la obiectele didactice: istorie, geografie,

cultură civică

Instrumente de evaluare comună minimală şi remedială:

1.teste iniţiale la clasele a-V-a;

2.două lucrări scrise/ teste periodice semestriale, anunţate;

3.o lucrare scrisă/ test final, anunţată;

4.realizarea de mape cu activităţi practice, conţinând reprezentări cartografice

geografice şi istorice, fişe tematice cu axe cronologice, plante, animale, aşezări şi alte

elemente geografice specifice diferitelor regiuni, ţări, continente;

90

5.evaluarea muncii independente recomandate din caietele elevilor sau a lucrărilor

scrise independente din caietele elevilor, integrate procesului de predare-învăţare din

cursul lecţiilor;

6.teza

Instrumente de evaluare selectivă, performantă:

1.referate cu indicarea a cel puţin două surse bibliografice;

2.proiecte experimentale, tematice, precum realizarea planului străzii şi a localităţii,

măsurători meteo corelate cu activităţi economice şi sociale din orizontul local şi

apropiat, realizarea unor chestionare civice, a unei reviste locale ş.a.;

3.lucrările scrise realizate la diferite concursuri locale şi naţionale sau la activităţile de

parteneriat cu alte şcoli.

91

CAPITOLUL 12

Propuneri asupra conţinutului şi structurii noilor programe şcolare şi manuale

interactive, clasice şi electronice pentru istorie, geografie, cultură civică ş.a.,

planificate să fie redactate şi aplicate în perioada 2014- 2017

Nota bene: Procesul didactic instituţional constituie „axa instituţională” prin

care se realizează strategia centralizată politic, de formare profesională şi

totodată integrare şi solidarizare socială. Reducerea acestui proces doar la actul

predării- învăţării- evaluării formale determină ineficienţă economică, grave

disfuncţionalităţi sociale, justiţie coruptă, criză socială generalizată...

1.Actualele manuale au multe elemente de conţinut ştiinţific şi metodic ( volum

accesibil, de cel mult 100 pagini, structurarea şi continuitatea sistemică a învăţării,

recapitulare, exemple aplicative, motivarea muncii independente, informaţii cotidiene

şi contemporane ş.a. ) depăşit de realităţile mediului familial- educaţional, de

descoperirile ştiinţei, de strategia dezvoltării naţionale şi geopolitice, de obiectivele

sociale- instituţionale recomandate sistemului de învăţământ în diverse acte

normative... Nu dau alt exemplu, decât al abecedarului şi învăţării scrisului-cititului

doar într-un an şcolar; de aci, în mare măsură, rezultă şi lipsa deprinderilor conştiente

de scris, citit, exprimare; care se reflectă concludent în rata medie de 50- 70% a

promovabilităţii la examenele de evaluare naţională de la sfârşitul clasei a- VIII-a...

E nevoie de manuale, fie şi digitale, electronice aerisite, cu cel mult 100 pagini, cu cât

mai multe aplicaţii atractive, rezolvate în cea mai mare parte în clasă...

Conţinutul didactic stufos al programelor şi planificărilor didactice determină încă

predominanţa temporală a predării, în timpul rezervat procesului didactic, iar lipsa

unor resurse moderne: fişe de lucru/ aplicative, caiete metodice, cabinete informatice,

cabinete de specialitate cu materiale sintetice ( albume, atlase, portofolii şi fişe

tematice, enciclopedii, dicţionare ş.a. ) face aproape imposibilă realizarea măcar a

predării-învăţării, necum şi cumularea acesteia cu activităţile remediale şi predarea

selectivă, performantă, prevăzute şi ele continuat şi în perioada consolidărilor şi

recapitulărilor.

2.Conţinutul programei gimnaziale la istorie să fie structurat astfel: clasa a-V-istoria

antică şi medie, până în secolul al-XVI-lea ( Marile descoperiri geografice...); clasa a-

VI-a- istoria modernă şi contemporană ( inclusiv un capitol despre istoria Uniunii

Europene !!!); clasa a-VII-a şi a VII-a-istoria geopolitică a românilor.

De asemenea, se impune adaptarea conţinutului didactic din programe şi manuale cu

noile descoperiri şi teorii ştiinţifice; de pildă, capitolul referitor la originea oamenilor

primitivi şi epoca comunei primitive ar trebui studiat în minimum 10 ore, chiar din

clasa a-V-a şi ar putea menţiona distinct cele trei teorii larg popularizate în Occident,

despre originea oamenilor: 1. teoria evoluţionistă; 2. teoria creaţionistă; 3.teoria

încrucişării genetice cu astronauţii antici.

3.Conţinutul programei gimnaziale la geografie să fie structurat astfel: clasa a-V-a şi

a-VI-a- geografia generală, incluzând capitole despre formarea Universului şi

Pământului, redactare de hărţi, calcule ale coordonatelor geografice, cât mai multe

aplicaţii, îndeosebi comparaţii geografice ale zonelor de climă, zonelor altitudinale,

92

zonelor demografice industriale şi agrare ş.a.; clasa a-VII-a-geografia continentelor;

clasa a-VIII-a- geografia României ( cu capitolul final Integrarea economiei naţionale

în economia Uniunii Europene şi în economia mondială şi indicatori concreţi ).

Primul capitol, destinat Universului şi formării Pământului, în clasa –V-a trebuie

adaptat noilor descoperiri ştiinţifice, simplificat, lărgit şi sistematizat cu imagini

relevante, ordonate cronologic, în circa 10 ore.

De asemenea, ar trebui introduse sistematic, tabele sinoptice cu diverşi indicatori

naturali, sociali, economici la toate capitolele, începând cu clasa a-V-a şi exerciţii

aplicative comparative.

4.Programa de cultură civică trebuie modificată radical şi trebuie să includă capitole

iniţiale despre valori personale, familiale, comunitare-democratice şi geopolitice;

definiţii actuale şi istorice, sintetice ale acestor valori; informaţii legislative minimale;

Constituţia României; aplicaţii cu cereri legale adresate autorităţilor; studii de caz

asupra realităţii sociale şi economice; jocuri de rol în situaţii-problemă; exemple de

activităţi de coparticipare civică în procesul consolidării statului de drept, al

soluţionării unor probleme comunitare de interes general, al dezvoltării integrării

europene... S-ar putea introduce obligativitatea normei didactice săptămânale la toate

clasele primare şi secundare, cu efecte previzibile şi durabile în realizarea solidarităţii

comportamentului familial, comunitar şi social.

5.Introducerea în programele şcolare, din clasa a-IV-a- a-V-a, a unor obiecte noi,

precum Economia şi Logica sau Bazele raţionamentului ştiinţific, cu cunoştinţe şi

aplicaţii adecvate.

6.Introducerea în toate manuale a unor teste orientative, de 2- 3 pagini, cu standarde

unice, naţionale.

7. Capitolul „Introducere”, să fie un capitol distinct, cu o componentă metodică

pregnant motivaţională, o sinteză accesibilă asupra noţiunilor fundamentale, a

capitolelor şi asupra rolului cognitiv- aplicativ şi social al învăţării acestor capitole;

tabelele sinoptice pot fi un model indispensabil !

8.Itemii educaţionali ai manualelor de istorie pot fi concentraţi/ sintetizaţi în

reprezentarea câtorva axe cronologice, în forma unor unghiuri obtuze, cu laturile

reprezentând cele două mari epoci istorice- culturale: înainte şi după Cristos; fiecare

axă cronologică reprezentând sintetic, datat, cu imagini, dezvoltarea diferitelor

activităţi, comunităţi, instituţii, relaţii sociale, precum : axa dezvoltării uneltelor; axa

devenirii formelor de comunitate; axa dezvoltării ocupaţiilor/ diviziunii sociale a

muncii ş.a.

Fiecare capitol să aibă texte documentare sugestive, nu formale, cu aplicaţii variate:

comentarii, comparaţii, alcătuirea unor tabele, completarea unor chestionare ş.a.

Fiecare capitol să recomande şi adresele unor websituri de specialitate, naţionale şi

internaţionale, pentru elevii performanţi.

Fiecare manual electronic să conţină şi un film metodic- anexă, despre

instrumentele de evaluare şi situaţii de evaluare şi autoevaluare, având în prim

plan elevi; ar conta decisiv pentru stimularea motivaţiei/ comparaţiei

comportamentale didactice şi formarea unui învăţământ conştient şi eficient.

93

9.Să fie consultaţi periodic „dascălii de ţară”, provinciali, , prin organizarea unor

conferinţe naţionale „de lucru” , cu tematică indicată şi participare liberă, în perioada

vacanţelor de vară şi sugestiile lor, să fie integrate „din mers”, cu scopul eficientizării

procesului didactic şi integrării sociale. Cheltuielile aferente acestoe conferinţe să fie

decontate din fondurile ministeriale centralizate.

10.La redactarea noilor manuale, să fie cooptaţi specialişti comparabili acelora care au

contribuit la redactarea unor site-uri excepţionale metodic şi ştiinţific, precum:

http://www.romanian-explorer.com/Timeline/start.html#;http://www.

Filmedocumentare.com/oamenii cavernelor şi sutele de fişe aferente acestora !

94

CAPITOLUL 13

O reprezentare sintetică a istoriei ştiinţifice. Fişe sistematizatoare pentru

istoria didactică

Ce este istoria ştiinţifică ?

Istoria ştiinţifică este un sistem de cunoştinţe exacte, legice şi temporale/

cronologice despre relaţiile şi activităţile trecute din societate ( sau generale-umane ),

de la confecţionarea primelor unelte, în urmă cu circa 4 000 000 ani până azi,

raportate la relaţiile şi activităţile generale umane prezente şi la probabilitatea

devenirii/ evoluţiei lor viitoare .

Care este sfera conceptuală actuală a istoriei sau care sunt sensurile

conceptului istorie ?

Deosebim mai multe sensuri ale conceptului istorie, în funcţie de conţinutul mai

mult sau mai puţin sistematic şi metodic al operelor istorice, competenţa şi interesele

creatorilor operelor istorice, modul de socializare/ interpretare/ integrare comunitară

al operelor istorice sau rolul social al acestor opere: istoria ştiinţifică, istoria didactică,

istoria ideologică, istoria reală ş.a.

Istoria ştiinţifică este un sistem de cunoştinţe exacte, legice şi temporale/

cronologice despre relaţiile şi activităţile trecute din societate ( sau generale-umane ),

de la confecţionarea primelor unelte, în urmă cu circa 4 000 000 ani până azi,

raportate la relaţiile şi activităţile generale umane prezente şi la probabilitatea

devenirii/ evoluţiei lor viitoare .

Istoria didactică este un sistem selectat, normat, de informaţii şi valorizări ale unor

fapte şi personalităţi istorice trecute şi prezente, precum şi de aplicaţii cognitive şi

metodice, comunicat gradual în toate sistemele şi formele educative instituţionalizate

din statale moderne şi contemporane. Această istorie este doar un raţionament ordonat

cronologic asupra societăţii trecute, o simplă istoriografie, preponderent formativă şi

nu o analiză legică a structurii şi reproducţiei societăţii în unitatea temporală

contradictorie a trecutului-prezentului şi viitorului.

Istoria ideologică este un sistem de informaţii şi valorizări ale unor fapte şi

personalităţi istorice trecute şi prezente, care au ca scop socializarea acestora şi

justificarea puterii politice a grupului politic central decizional şi a grupului politic

central dominant dintr-o societate.

Istoria reală este totalitatea reproducerii curente, cotidiene a relaţiilor şi

activităţilor comunitare şi sociale.

Structura/ elementele, dimensiunile/ mărimile şi legitatea Universului,

Cosmosului, Lumii

95

Structura Universului/

elementele universale,

cosmice

Dimensiunile/ mărimile Universului,

Cosmosului

Legitatea Universului,

Cosmosului, Lumii

Universul este materie

infinită în mişcare sau

materie şi energie

infinite, structurate/

organizate într-o

infinitate de sisteme

deschise, interactive,

culminând cu sistemele

informaţionale-

creatoare, psihice,

conştiente

Structura evolutivă-

funcţională a materiei

cuprinde:

1.___substanţele

cosmice-atomice,

începând cu primul

element chimic cosmic,

hidrogenul, obiectivate în

totalitatea obiectelor/

corpurilor cosmice, care

sunt totodată forţe active

( care se mişcă şi

determină mişcarea altor

obiecte ) sau pasive (

care reflectă mişcarea

altor obiecte ); 2.___

energia, câmpul sau

radiaţiile, obiectivate în

totalitatea schimbărilor şi

proceselor câmpului

unitar al obiectelor

cosmice, incluzând şi

informaţia şi procesele

psihice; 3.___informaţia

este un proces de

reflectare externă şi/ sau

internă a schimbărilor

unui sistem de referinţă (

inclusiv obiect, persoană,

grup ) într-un receptor

natural-pasiv ( de

exemplu, structura

solului dintr-un loc

geografic reflectă

activitatea vulcanică din

vecinătate ) sau activ,

animal ( de exemplu,

ofilirea unei plante

reflectă cantitatea

scăzută de apă în sol ) ;

4.___procesele psihice şi

psihicul sunt schimbări

energetice concomitente:

informaţionale-organice-

Dimensiunile generale ale Universului

absolut, raportate la capacităţile personale

şi istorice umane sunt : relativitatea,

infinitatea, potenţialitatea şi

subiectivitatea/ spiritualitatea !

Universul relativ, real, natural, limitat

într-un moment dat este măsurat spaţial-

temporal, convenţional cu unităţi exacte

precum : anul- lumină, anul cosmic, anul

cronologic, kilogramul, metrul ş.a.

Universul potenţial include: 1.___

Universul probabil; 2.___ Universul

posibibil

Univesrul subiectiv/ spiritual include : 1.

infinitatea proceselor şi stărilor psihice ;

2. capacităţile şi proiectele creative

personale, comunitare şi sociale

1___Legea infinităţii şi

permanenţei materiei în

mişcare: Lumea este materie

infinită, reală şi potenţială,

respectiv materie şi antimaterie,

în permanentă mişcare sau

devenire energetică sau o

infinitate de elemente/ obiecte şi

sisteme/ structuri atomice şi

subatomice şi energii/ câmp de

forţe.

2___Legea conexiunii,

interdependenţei şi organizării

sistemice şi ciclice a materiei

infinite şi în permanentă

mişcare : Substanţele atomice şi

subatomice şi energiile/ câmpul

de forţe sau de schimbări

acţionează/ se manifestă într-un

timp dat, relativ constant, ciclic/

în cicluri, într-o infinitate de

sisteme deschise sau

interdependente. Toate aceste

sisteme deschise, inclusiv

sistemele sociale, coordonate

conştient, se integrează în

sistemele macro-cosmice, stelare

şi galactice, care se reproduc

constant, într-un timp cosmic

determinat, prin mişcări circulare

şi spiralate, fapt intuit încă în

comuna primitivă, odată cu

redactarea primelor calendare

istorice şi confirmat de

nenumărate descoperiri

ştiinţifice moderne şi

contemporane.

Ciclicitatea organizării

sistemice a materiei reflectă

totodată unitatea, devenirea,

reproducerea şi interacţiunea

permanentă a formelor materiei

reale şi potenţiale sau

complementare. Ultimele dovezi

ştiinţifice în acest sens sunt :

1.___Imaginile diferitelor

galaxii, inclusiv ale galaxiei

noastre, Calea Lactee

demonstrează mişcarea spiralată,

cu numeroase braţe spirale

principale şi secundare, a

stelelor, constelaţiilor şi

96

67

http://www.astro-urseanu.ro/galaxia.html 68

http://www.e-referate.ro/referate/Rotatia_galaxiei2005-03-18.html 69

http://www.ziare.com/articole/sistem+solar+galaxie

somatice, specifice

sistemului animalelor.

Lumea, Universul,

Cosmosul, Marele Tot

ş.a. este o infinitate de

sisteme/ structuri

deschise, obiectuale (

corpuri ), energetice,

psihice ( subiective ) şi

informaţionale, în

permanentă mişcare

contradictorie.

Sisteme/ structuri

generale- cosmice:

1.___obiecte/ corpuri;

2.___ energia; 3.___

procesele psihice (

senzaţii,

percepţii...sentimente,

imaginaţia,

creativitatea...); 4.___

informaţia

galaxiilor67

, braţe spiralate care

se încadrează în cicluri spaţiale-

temporale specifice ;

2. ___Galaxia noastră, conform

mişcării eliptice generale din

interiorul ei, s-ar roti în jurul

unei axe imaginare,

perpendiculară pe planul ei.

Sistemul nostru solar şi Soarele

se rotesc complet în jurul unui

nucleu galactic în circa 250

milioane de ani, cu o viteză de

circa 220 km./ s.

Imaginile panoramice ale

galaxiei dovedesc, că există o

mişcare de translaţie a tuturor

stelelor şi sistemelor stelare în

jurul unui nucleu galactic, pe

orbite eliptice, în formă de

cerc68

.

3. ___Helicoada sau coada

sistemului solar, descoperită

recent de observatorul IBEX (

Interstellar Boundary Explorer ),

lansat în 2008, are forma de

trifoi şi se răsuceşte concomitent

cu deplasarea şi direcţia

sistemului solar în galaxie.

Existenţa unor cozi

asemănătoare, identificate la

comete sau stele, precum

LLOrionis, BZ Cam şi Mira,

dovedeşte rolul mişcărilor

circulare/ ciclice, în constituirea

şi funcţionalitatea/ energia

acestor corpuri şi a sistemelor

cosmice, pe care le determină69

.

4.____Acidul dezoxiribonucleic

sau ADN-ul, care asigură

reproducerea şi funcţionalitatea

cvasitotalităţii celulelor organice,

de la organismele unicelulare

până la mamifere şi oameni are o

structură dublu- spiralată.În

structura ADN-ului, care este un

acid nucleic, apar/ se repetă

relativ ciclic şi totodată

aleatoriu/ statistic mai mulţi

monomeri sau nucleotide (

exceptând poziţionarea

alternativă sau repetitivă a

acestora ).

5.___Mişcarea de translaţie şi

rotaţie este mişcarea dominantă

în sistemele stelare şi în galaxii

97

Definiţia societăţii, structura activităţilor sociale sau general umane şi legile reproducţiei sociale-

istorice

ş.a.m.d.

3___Legea unităţii contrariilor

sau legea coexistenţei atracţiei

şi contrarietăţii : Orice sistem,

fie anorganic sau organic-

conştient conţine dintru început

elemente sau structuri

funcţionale, reproductive şi

autodistructive, care evoluează

într-o ordine relativă,

determinată de câmpul interior şi

exterior de forţe. La nivel psihic,

logica bivalentă, a adevărului,

reprezentată prin principiul

noncontradicţiei şi identităţii,

coexistă cu logica probabilităţii

sau coexistenţei contrariilor.

La nivel cosmic, Universul real,

măsurabil, determinabil, în

expansiune, coexistă cu

Universul complementar,

probabil, statistic, în relativă

contracţie ; materia reală

coexistă cu antimateria

potenţială, complementară şi

totodată interacţionează,

devenind energie. La nivel

subatomic, particulele şi

antiparticulele coexistă un timp

extrem de scurt, în care se

anihilează şi se transformă în

energie, care, la rândul ei, prin

micşorarea vitezei, frecare şi

răcire se obiectivează în diferite

corpuri atomice.

4___Legea integrităţii/ unităţii

şi infinităţii Cosmosului sau

legea conservării masei şi

energiei

5___Legea determismului şi

finalităţii relative constă în

aceea, că orice element sau

sistem real şi potenţial se

formează, se reproduce şi se

dezintegrează datorită unor

cauze şi efecte specifice ş.a.

98

Definiţia societăţii Structura activităţilor sociale sau general

umane

Legile reproducţiei sociale-

istorice

Societatea umană sau

geopolitică este un

sistem deschis, integrat

în sistemul stelar solar,

constituit din oameni,

activităţile şi relaţiile

conştiente ale acestora

1.Activităţi politice, având ca obiect

organizarea şi conducerea comunităţilor

umane şi a societăţii umane;

2.Activităţi economice, având ca obiect

crearea şi producerea curentă a diferitelor

obiecte, pentru reproducţa şi/sau

dezvoltarea nevoilor umane;

3.Activităţi culturale, având ca obiect

cunoaşterea lumii, crearea şi socializarea

diferitelor valori, relaţii, activităţi şi

instituţii, care au ca scop, fie consolidarea

şi dezvoltarea politică a societăţi, fie

eficientizarea şi umanizarea relaţiilor

sociale.

1___Legea dezvoltării

conştiente şi creatoare a

muncii, obiectelor/ uneltelor, a

diviziunii sociale a muncii şi a

nevoilor individuale şi

comunitare

2___Legea diviziunii radicale

şi antagoniste între munca

socială naturală şi

suprastructura muncilor

politice, de organizare, legiferare

şi control al activităţilor sociale

de către grupul politic central

decizional şi grupul politic

dominant, centralizat şi

instituţionalizat şi de represiune/

anihilare a tuturor actrivităţilor,

persoanelor şi grupurilor care se

opun direct sau potenţial

împotriva dominaţiei sociale

exercitate de către grupul politic

central decizional şi grupul

politic dominant, centralizat şi

instituţionalizat.

3___Legea rolului determinant

al activităţilor politice-

economice ale grupului politic

central decizional şi grupului

politic dominant, centralizat şi

instituţionalizat asupra tuturor

nevoilor şi activităţilor sociale.

4___Legea concentrării,

generalizării şi integrării

mondiale a capitalului/

proprietăţii, începând cu

constituirea primelor capitaluri/

proprietăţi primitive temporare şi

aleatorii, ale administratorilor

grupali ai plusprodusului

comunitar primitiv ( constând în

alimente, arme, podoabe,

teritoriu, incinte şi terenuri sacre

sau apărate ş.a. ), din perioada

paleoliticului inferior, apoi ale

comunităţilor gentilice-tribale

din perioada mezolitică şi

culminând cu capitalurile/

proprietăţile legiferate şi

suprastructurate politic, care

centralizează şi domină toate

relaţiile şi activităţile sociale din

primele oraşe- state şi imperii

din China, Mesopotamia, Egipt ;

99

70

http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Mesopotamiei_antice

datând din mileniul IV î.C. până

la cartelurile şi confederaţiile

economice-politice

transnaţionale contemporane.

În acest sens, să reţinem câteva

din prevederile legale ale codului

editat de regele Babilonului,

Hammurabi ( 1792-1750 î. C. ),

din aşa numitul Codul lui

Hammurabi, unul dintre primele

coduri legislative, care

definitivează/ reflectă dominaţia

ireversibilă a capitalului/

proprietăţii, în procesul de

consolidare şi reproducere a

întregii societăţii politice-

statale : « ...Dacă cineva găseşte

un sclav evadat şi îl returnează

proprietarului, acesta va trebui

să plătească doi şekeli. Dacă un

hoţ este descoperit în timp ce

fură, va fi omorât. Dacă cineva

nu are suficientă grijă de un

baraj şi barajul cedează, el va fi

vândut, iar banii obţinuţi vor

înlocui recolta pierdută în timpul

inundării culturilor... Dacă

cineva are o datorie şi nu o

poate plăti, el se poate vinde pe

sine, pe soţia sa, pe fiul său şi pe

fiica sa, să muncească ; după

trei ani ei vor fi eliberaţi...»70

5___Legea transmutaţiei

conştiente perpetue a energiei

personale : constă în capacitatea

fiecărei persoane, de a emite

energii pozitive, care resping

energiile negative, distructive şi

de a-şi controla, orienta şi

dezvolta toate forţele vitale

personale, activând totodată

comportamente excepţionale,

creatoare, valorizatoare politic,

cultural ş.a. la nivel grupal,

comunitar şi social ş.a.

100

Cronologia, măsurarea şi reprezentarea timpului istoric

Cronologia este ştiinţa măsurării timpului istoric.

Cele mai vechi unităţi de măsurare a timpului constau în cicluri sau procese

repetitive ( reprezentate liniar, circular, sferic, spiralat, ondulat, grupuri de linii

simetrice pe ideograme, care formează protoscrierea simbolică din mezolitic şi

neolitic pe vase ceramice, obiecte din piatră, lemn şi os ş.a. ) ale anumitor obiecte,

fiinţe sau fenomene naturale, mişcarea anumitor corpuri cosmice faţă de anumite

sisteme de referinţă ( reprezentată pe coordonate matematice- astronomice ş.a. ).

Timpul istoric modern se măsoară în ani calendaristici, raportaţi la anul iulian din

calendarul iulian instituţionalizat de împăratul Iulius Cezar în anul 45 î. Hr. şi la anul

gregorian din aşa-numitul calendar gregorian, instituţionalizat de Papa Grigore al-

XIII-lea, în 1582. Anul iulian avea 365, 25 zile, iar anul gregorian are 365, 2425 zile;

având o durată mai mare cu 0, 000309581 decât anul tropic71

.

În funcţie de diferite trăsături ale reproducţiei relaţiilor şi activităţilor generale

umane, timpul istoric este împărţit în unităţi/ cicluri relative numite: perioade

( paleoliticul timpuriu, mijlociu şi târziu, prima revoluţie industrială ş.a. ) şi epoci

( paleoliticul, comuna primitivă, epoca medievală ş.a. ).

Unităţile cronologice absolute, matematice- astronomice sunt anul calendaristic şi

multiplii acestuia; deceniul, secolul şi mileniul.

Timpul istoric este reprezentat prin tabele, benzi, linii şi axe cronologice şi cuprinde

două epoci, delimitate convenţional- ideologic- cultural de anul 1, anul naşterii lui

Isus Cristos

71

http://ro.wikipedia.org/wiki/An

101

Modele de axe/ benzi cronologice ştiinţifice şi didactice. Fişe didactice pentru

muncă independentă

AXĂ CRONOLOGICĂ A ISTORIEI COSMICE, PLANETARE ŞI UMANE

Anul,

perioada

Faptul/ descoperirea/

evenimentul

13, 800

miliarde

ani

Big Bang,

începutulUniversului !?

13, 1

miliarde

ani

Formarea galaxiilor

4, 567

miliarde

ani

Formarea Pământului

4, 5

miliarde

ani

Formarea scoarţei

terestre

4, 45

miliarde

ani

Formarea atmosferei

4, 4

miliarde

ani

Formarea oceanelor

3, 9

miliarde

ani

3, 8

miliarde

an

1, 2

miliarde

ani

180

milioane

ani

Apar moleculele de

ADN, prin combinaţii

de substanţe anorganice

Apar celulele anaerobe,

de tipul bacteriilor şi

algelor albastre şi verzi

Apar algele roşii

autotrofe, care consumă

lumină solară şi

elemente chimice,

pentru a se dezvolta şi

reproduce, capabile,

deci, să transforme

substanţele anorganice

în substanţe organice

Pangeea s-a divizat în

102

Anul,

perioada

Faptul/ descoperirea/

evenimentul

Laurasia şi Gondwana,

primele două

continente

66

milioane

ani

26

milioane

ani

7

milioane

ani

4,4-2,1

milioane

ani

Au dispărut dinozaurii

şi au apărut primatele,

cu degetul mare

opozabil, cu o dantură

specifică şi cu membre

terminate cu unghii

Au apărut maimuţele

antropoide

Au apărut oamenii

primitivi, cu mersul

biped

Australopitecul, om

primitiv cu o capacitate

a cutiei craniene de

400-550 cm372

Axă cronologică a paleoliticului inferior, prima perioadă istorică a umanităţii

72

http://www.romanian-explorer.com/Timeline/start.html#

CRONOLOGIE

EPOCĂ/ PERIOADĂ/ ANI

ACTIVITĂŢI GENERAL-UMANE/ EVENIMENTE

Raleoliticul inferior, cca. 4 milioane-

480.000 ani î. Cr.

___3- 1, 7 milioane

* apariţia limbajului articulat şi a muzicii

* ocupaţiile primitive-naturale : pescuitul, culesul şi vânătoarea

___2, 4 milioane_________1, 65

milioane_________________1, 6

milioane_______________

* cultura Olduwan din Africa de Est, prima cultură primitivă

mondială, cu unelte din piatră cioplită_________*unelte din piatră

cioplită în Kenia_____________* cultura Acheulean, cu topoare din

piatră, confecţionate iniţial în Africa şi răspândite ulterior în Eurasia ;

prima emigrare mondială,colonizarea continentelor_____* culturi

primitive cu cuţite, în Etiopia

___* folosirea focului şi a alimentelor gătite, în Africa de Est

103

TABEL SINOPTIC CU CONŢINUTUL DIDACTIC AL LECŢIILOR DE

ISTORIE

______________1, 4 milioane _____1

milion

___500.000-

100.000__________________________

_______________480.000-400.000

___* construirea primelor locuinţe şi confecţionarea îmbrăcămintei

din piei_______ *cultura clactoniană, creată de primele specii ale lui

Homo erectus, pitecantropul şi sinantropul, creatorii primelor unelte

geometrice, în serie, din piatră_folosirea pigmenţilor naturali în

Zambia___primele lănci în Germania ş.a.

104

CRONOL

OGIE

UNITĂŢI

DE

MĂSURĂ

ACTIVITĂŢI

GENERAL-

UMANE

COMUNITĂ

ŢI ŞI

GRUPURI

SOCIALE-

POLITICE

INSTITUŢII

SOCIALE-

POLITICE ŞI

COMUNITARE

RELAŢII

INTERGRUPAL

E, SOCIALE ŞI

INTERCOMUNI

TARE

unităţi

absolute,

astronomic

e-

matematice

: anul,

deceniul,

secolul…

1.

ECONOMIC

E (ocupaţii,

unelte,

diviziunea

socială a

muncii,

indicatori

economici...)

ceată, hoardă,

gintă, trib,

uniuni de

triburi,

popoare,

naţiuni

armată, poliţie,

justiţie, biserica,

şcolile ş.a.

relaţii de

cooperare şi

echitate din

comuna

primitivă...

democraţia

militară

corespunzătoare

comunităţilor

gentilice-

tribale...

unităţi

relative :

perioade,

epoci ;

exemplu

epoca

pietrei,

perioada

mezoliticul

ui...

2. POLITICE

(organizarea

socială,

conducerea

societăţii,

grupuri şi

clase

dominante

politic,

instituţii

politice, relaţii

politice…)

aristocraţie,

stăpâni de

sclavi, sclavi,

oameni liberi,

preoţi...

relaţiile de

dominaţie

politică-

statală...răscoale,

revoluţii

3.

CULTURAL

E (genuri şi

specii

culturale,

forme de

cunoaştere,

instituţii

culturaleşi

rolul lor

social-

cultural,

creaţii şi

valori...)

imperii, războaie

105

Tabel cronologic-istoric

activităţi,

evenimente,

personalităţi,

alte izvoare

istorice

anul,

perioada,

epoca

mezoliticul

10.000-3500

î.Hr.

Folosirea

focului

arcul şi

săgeta

X

monoxila ginta

matriliniară

picturile

rupestre din

peştera de la

Cuciulat...

3200-2300

î.Hr.

Civilizaţia

antică a

Sumerului

primele

scrieri pe

tăbliţe de

lut

271 d.Hr. Retragerea

armatei

romane

din Dacia

romană în

sudul

Dunării

Impăratul

roman

Hadrian

Relaţiile

tributare

dintre

daco-

romani şi

popoarele

migratoare

Fişă de muncă independentă pentru istoria didactică

Elev/ă_________________________ clasa_________________

Unitatea de învăţare__________________________________________________

Cronologie

Fapt

Proces

Eveniment

Cauze Forţe

participante

Desfăşurarea

Momentele

principale

Urmările

Importanţa

socială

Documentul

Tema

Munca

Indepe

ndentă

Autoev

aluare

106

CAPITOLUL 14

Comuniunea administrativă- culturală româno-germană şi continuitatea şi

predominanţa relaţiilor patriarhale din obştile săteşti milenare ale românilor în

teritoriul grăniceresc din comitatul Caraş Severin.

Constituirea Micii Românii în acest teritoriu, bastionul modelator al conştiinţei

naţionale şi al luptei de emancipare naţională, modernă a tuturor românilor (

1849 )

Situat la intersecţia marilor religii şi civilizaţii universale medievale: romano-

catolică, ortodoxă şi islamică, Banatul, incluzând teritoriul grăniceresc al comitatului

Caraş Severin, instituţionalizat în 1881, a conservat timp de circa un mileniu, de la

atestarea « ducatului » condus de Glad şi a cetăţilor Cuvin şi Orşova, în jurul anului

900 până în 1872, când a fost desfiinţată autonomia administrativă comunitară şi

culturală a românilor din teritoriul Regimentului româno- bănăţen nr. 13 şi al

Regimentului ilir- bănăţean nr. 12, relaţiile specifice obştilor săteşti/ţărăneşti libere;

obşti datoare/ obligate cu un tribut colectiv, format din produse agricole şi

meşteşugăreşti, prestaţii în muncă şi uneori o „dare în oameni”, doar reprezentanţilor

executivi ai efemerelor state tributale ale unor popoare migratoare, apoi

reprezentanţilor absoluţi ai statului tributal şi suzeran maghiar, otoman şi habsburgic.

Teritoriul fostului comitat Caraş-Severin este parte a nucleului proto-urban

european, originar, constituit în perioadele mezolitic şi neolitic, între mileniile X- III î.

C., în aria delimitată de Munţii Carpaţi, Dunărea mijlocie şi Marea Neagră.

Aşezările neolitice protourbane din Banat şi din aria cursului mijlociu şi inferior al

Dunării, corespunzătoare Banatului istoric şi zonelor învecinate, datând din anii 7000-

5000 î. C. au format una din primele civilizaţii politice- centralizate, protostatale din

teritoriul european, continuată în condiţii istorice specifice, cu / oraşele- cetăţi sau

davele aristocratice dacice, având rol militar, meşteşugăresc, cultural- religios şi

comercial şi cu coloniile şi municipiile din teritoriul ocupat de armata şi administraţia

romană, în perioada 106- 271, la sfârşitul epocii antice.

Din mulţimea aşezările neolitice protourbane din Banat menţionăm pe acelea din :

Uivar, Parţa, Dudeştii Vechi, Sânnicolau Mare, Foeni, Hodoni, Sânandrei, Chişoda

Veche în judeţul Timiş, Zorlenţu Mare, Liubcova, Gornea în judeţul Caraş73

ş.a.

Printre cele mai vechi sanctuare mondiale, care atestă cultul cosmogonic originar al

fecundităţii şi fertilităţii din comunităţilor gentilice primitive-neolitice, precum şi

autoritatea comunitară-familială implicită a mamei/ femeii, se numără şi sanctuarul

rectangular de la Parţa, din apropierea Timişoarei, al cărui altar se compune dintr-un

corp statuar cu două ramificaţii: un cap de femeie şi altul de taur.

Neoliticul a început în Banat în jurul anului 7000 î. Cr., ca urmare a dezvoltării

tehnice, sociale şi culturale, obiectivată în: consolidarea ginţii matriarhale, dezvoltarea

meşteşugurilor casnice: tors, ţesut olărit, domesticirea şi creşterea animalelor,

73

http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/articole/resita.pdf

107

grădinăritul primitiv, cultele fecundităţii şi fertilităţii, înmulţirea fetişurilor

matriarhale din ceramică, piatră, lemn, os ş.a.

În epoca metalelor, cultul neolitic dedicat fertilităţii şi fecundităţii s-a dezvoltat şi

diversificat în culte noi dedicate focului, căminului/ familiei şi centralizării politice-

familiale, în care predomină altarele şi fetişurile matriarhale din ceramică, piatră,

lemn, os ş.a., reprezentând îndeosebi femei-prolifice, cu coapse şi mamele

proeminente, dar şi stilizări feminine pe vase, stânci, oase, pereţii locuinţelor, pietre

sacralizate ş.a. Zeitatea feminină generică geto-dacă, Hestia era venerată în

nenumărate temple ale uniunilor de obşti săteşti gentilice- tribale, în calitate de Mamă

cosmogonică şi politică, al cărui simbol suprem era vatra şi focul sacru, de la care

emanau solidaritatea, căldura, fertilitatea, înţelepciunea.

Ulterior, în perioada centralizării uniunilor de obşti săteşti gentilico- tribale ale daco-

geţilor în regatele conduse de Burebista şi succesorii lui ( cca. 70 î. C.- 106 d. C. ),

ideologia dominantă a Zeului- Om, Zamolxis prevedea, că Zamolxis ar fi învăţat şi

instituţionalizat „legile frumoase”, după ce ar fi intrat în comuniune spirituală cu

Zeiţa Mamă Hestia.

La începutul dominaţiei Imperiului habsburgic asupra Banatului, în prima jumătate

a secolului al-XVII-lea existau încă instituţia judelui sătesc şi a judeţului/ scaunului de

judecată sătesc, alcătuit din juraţii aleşi de membrii obştei săteşti, în „sfaturile

oamenilor buni şi bătrâni”; organizare ancestrală, atestată de nenumărate documente

oficiale ale statului absolutist habsburgic. Judele şi juraţii administrau satul şi judecau

în primă instanţă cauzele de insultă, grăniţuire, posesie devălmaşă, furturi în valoare

de cel mult 12 florini ş.a. Judele şi întregul sat aveau răspundere solidară în cazul

prinderii şi deferirii autorităţilor judiciare ierarhic superioare a violatorilor, tâlharilor,

distrugătorilor, criminalilor.

Reproducerea acestor obşti săteşti era determinată de următoarele elemente/ relaţii/

structuri sociale- umane- administrative: predominanţa relaţiilor de înrudire/ filiaţie

maternă şi colaborare între membrii comunităţii; organizarea comunităţii în familii/

clanuri înrudite; autoritatea familială şi comunitară a „moşilor”, care administrau

proprietatea familială şi administrau, judecau şi decideau prin „ sfatul bătrânilor „

asupra relaţiilor extracomunitare; existenţa unei proprietăţi comune, formată din

pădure, islaz/ păşune, ape; solidaritatea/ răspunderea administrativă- militară comună

a familiilor patriarhale ş.a.

Predominanţa relaţiilor patriarhale într-o mare parte a teritoriului comitatului Caraş

Severin până la sfârşitul secolului al-XIX-lea a fost produsul istoric al relaţiilor

tributale dintre comunităţile locale formate din obşti săteşti- familiale ( gentilice ) şi

autorităţile politice centrale- suzerane, din Regatul Ungariei, Imperiul otoman,

Imperiul habsburgic ( devenit în ultima perioadă a existenţei lui Imperiul austro-

ungar ), în toată perioada medievală şi modernă a dominaţiei politice externe asupra

Banatului, precum şi al reproducţiei dominante a relaţiilor economice agrare, care au

determinat existenţa unei populaţii majoritare de ţărani „liberi”, dispuşi să presteze

servicii militare, în schimbul folosinţei libere a sesiilor şi al conservării unei

autonomii administrative-culturale locale relative; periodic restricţionate, până la

anihilare, prin maghiarizarea forţată, intensificată şi generalizată la sfârşitul secoluluii

al-XIX-lea.

108

Dezvoltarea capitalului financiar, industrial şi funciar după revoluţia burgheză

europeană din 1848-1849, liberalizarea circuitului funciar în teritoriul grăniceresc şi

accesul/ migraţia străinilor, prin legea care permitea străinilor, să dobândească

proprietăţi imobiliare în teritoriul grăniceresc, adoptată în februarie 1868, au accelerat

procesul de destructurare a relaţiilor obşteşti săteşti şi a instituţiilor comunitare

milenare din obştile săteşti ale românilor. Anterior, în 1862, a fost adoptată altă

lege, legea comunală, care înlocuia autorităţile comunitare locale, strămoşeşti,

compuse din juzi şi sfatul bătrânilor cu antistia comunală, compusă din 10- 35 membri

ordinari şi 1/3 supleanţi, aleşi pentru un mandat de 6 ani, dintre locuitorii care au

absolvit învăţământul elementar.

În schimbul dreptului de uzufruct asupra sesiilor grănicereşti, a căror mărime

depindea de numărul membrilor familiei/ comunionului fiecărui grănicer, grănicerii

liberi prestau servicii militare obligatorii şi plăteau taxe micşorate cu o treime

comparativ cu ceilalţi locuitori ai imperiului, din teritoriile administrate civil,

respectiv capitaţia, plătită în funcţie de numărul membrilor familiali, impozitul pe

casă/ imobiliar, taxa marhelor sau vitelor ( de aci până azi în graiul bănăţean cuvântul

marvă, desemnând taurinele din gospodărie ) şi impozitul comercial. Serviciile

militare obligatorii ale grănicerilor cu vârste între 16- 64 ani constau în paza graniţei,

participarea la instrucţia anuală şi periodică la sediul campaniilor, diviziei,

batalionului şi regimentului, participarea la concentrările periodice şi la expediţiile

militare/ campaniile în timp de război. În timpul pazei graniţei grănicerii procurau

hrana şi uniforma din resurse personale şi primeau o soldă de cîţiva cruceri/ zi de

pază; din care se reţinea o sumă pentru plata uniformei. Fiecare grănicer poseda o

sesie minimă de 15 iugăre sau circa 8, 5 hectare, pe care o puteau lăsa moştenire

exclusiv în linie masculină. Sesia familială sau mărimea comunionului familial/

Stammgut din graniţa bănăţeană măsura maxim 24 iugăre cadastrale sau vieneze,

indiferent de numărul membrilor din familie, respectiv 13, 81 hectare ( 0.57546 ha x

24) Grănicerii erau scutiţi de sarcini publice, exceptând serviciul poştal grăniceresc,

întreţinerea cazărmilor. Copiii grănicerilor frecventau gratuit şcolile grănicereşti, de la

cele inferioare la cele superioare. Un rol deosebit în consolidarea relaţiilor familiale

patriarhale ancestrale l-au avut şi alte „privilegii grănicereşti”, precum timpul liber

anual,de care dispuneau grănicerii, când aceştia se puteau ocupa de propria gospodărie

şi de mici afaceri agricole, meşteşugăreşti sau comerciale; solidaritatea şi

responsabilitatea familială, care se manifesta în perioada campaniilor militare, când

familiile combatanţilor erau scutite de orice taxe, paza grănicerească revenea

rezerviştilor şi invalizilor, iar economia familială era continuată de bătrânii şi femeile

din fiecare familie/ comunion.

Teritoriul Regimentului româno- bănăţean nr. 13 a constituit în perioada 1849- 1872

o unitate administrativă-militară relativ autonomă din Imperiul habsburgic ( unul şi

acelaşi cu Imperiul austriac şi Imperiul austro- ungar sau Austro-Ungaria) şi mai mult

decât atât, prima provincie naţională denumită oficial cu etnonimul „român”, Mica

Românie, înainte de proclamarea denumirilor oficiale ale statului modern român,

format în 1859, care au reprodus acest etnonim, în perioada 1862-1866 astfel:

Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei, Principatele Unite Române şi

România74

.

74

http://ro.wikipedia.org/wiki/Denumirile_oficiale_ale_Rom%C3%A2niei

109

Comuniunea administrativă- culturală româno-germană a fost o structură a unui

sistem de instituţii administrative-militare- culturale-comunitare ( administraţie locală,

autorităţi militare, şcolare, religioase, poştă, servicii medicale ş.a. ) şi relaţii sociale

comunitare-naţionale determinate de existenţa acestor instituţii, concomitent cu

continuitatea şi predominanţa relaţiilor patriarhale din obştile săteşti milenare ale

românilor, în teritoriul grăniceresc din comitatul Caraş Severin.

Această comuniune s-a constituit şi dezvoltat în perioada 1717 ( când Banatul ocupat

de armata habsburgică devine domeniu al Coroanei imperiale şi este administrat de

Consiliul de Război şi Camera aulică din Viena ) – 1779 ( când prin Articolul de lege

XVIII/ 1879 autonomia locală, proclamată ca principiu al “monarhiei federative

imperiale- regeşti parlamentare austro- ungare” devine caducă, prin generalizarea

obligativităţii folosirii limbii maghiare în toate instituţiile de învăţământ ); astfel

paragaful 3, alin. 3 şi 4 din Articolul de lege XVIII/ 1879 prevedea: “În atari

comune, unde locuiesc locuitori de limba maghiară şi nemaghiară amestecaţi,

începând din anul 1883 se vor putea aplica la şcolile poporale publice, comunale,

confesionale sau altele, ca învăţători ordinari, auxiliari sau provizorii numai astfel de

indivizi, care sunt în stare a instrui limba maghiară; însă şi până în anul 1883, la

ocuparea posturilor învăţătoreşti sunt preferaţi aceia ce posedă limba maghiară; iar

pentru şcolile poporale elementare comunale sunt executorii cu rigurozitate

determinaţiunile cuprinse în art. De lege XXXVIII/ 1868, paragraful 58 şi în articolul

de lege XXVIII/ 1876, paragraful 13, alin. 2 şi 3.

Limba maghiară se primeşte prin acestea între studiile obligatorii în toate şcolile

poporale publice... »75

Maghiarizarea nu a fost doar un act cultural, de generalizare socială a uzului limbii

maghiare, ci şi un mijloc de consolidare a autorităţii monarhice, o aplicaţie a

milenarului principiu imperial, divide et impera şi de distrugere a identităţii şi

conştiinţei etnice şi naţionale, care a culminat cu interzicerea unor denumiri

comunitare- etnice şi cu maghiarizarea tuturor numelor proprii, inclusiv a numelor

familiale şi a aşezărilor umane, la sfârşitul secolului al-XIX-lea.

Astfel, în 1871 deja, chiar la aniversarea unui secol de existenţă a coloniei industriale

Reşiţa Germană, autorităţile maghiare au interzis utilizarea supranumelui/ etnonimului

germană din denumirea compusă a acestei localităţi.

Comuniunea administrativă- culturală româno-germană a fost un produs istoric-

obiectiv, care a conservat rezistenţa şi continuitatea formelor ancestrale, milenare de

organizare socială şi politică a obştilor săteşti libere ale românilor, a căror autonomie

s-a reprodus şi în perioada ocupaţiei militare- grănicereşti din sudul şi vestul

teritoriului istoric al Banatului în perioada 1717- 1872 ; astfel, nici una din formele de

organizare şi administrare militară a teritoriului de graniţă a Banatului nu a fost

viabilă, până când acestea nu au fost adaptate formelor de organizare socială şi

politică ale autohtonilor români şi slavi din bazinul cursului mijlociu al Dunării şi al

Munţilor Banatului, astfel cum prevăd reglementările consacrate în Legile

fundamentale pentru graniţa militară croată, slavonă şi bănăţeană/Grundgesetze für

die kroatische, slawonische und Banater Militärgrenze, adoptate şi aplicate din 1807,

legi integrate Constituţiei imperiale pentru graniţa militară din acelaşi an.

75

Colecţiunea legilor din anul 1879, Budapesta, Editura Ministerului ungar de interne, 1878, p. 283-

287

110

Aceste legi atestă continuitatea milenară a instituţiilor comunitare şi familiale ale

românilor şi a relaţiilor şi valorilor corespunzătoare acestor instituţii, respectiv

continuitatea şi indivizibilitatea familiei patriarhale ancestrale şi a proprietăţii

familiale, autoritatea complementară a mamei, după decesul sau în lipsa capului

familiei, solidaritatea permanentă a membrilor familiei patriarhale, responsabilitatea

cvasi-exclusivă a capului familiei în faţa autorităţilor, fondarea şi dezvoltarea

aşezărilor rurale de către familii înrudite, succesoare ale ginţilor matriarhale ş.a.

Punctul 1 al Legilor fundamentale pentru graniţa militară croată, slavonă şi

bănăţeană prevedea : « Toate bunurile pe care le posedă individualii sau familiile în

graniţă sau pe care le vor achiziţiona în viitor, trebuie tratate ca adevărate domenii-

militare, faţă de care proprietarului- sub rezerva dreptului absolut de proprietate al

monarhului şi în schimbul îndeplinirii tuturor îndatoririlor grănicereşti- îi revine

dreptul de folosinţă ereditară şi continuă.

Punctul 2.Posesia şi achiziţia bunurilor existente sunt admisibile, de regulă, doar

acelor persoane, care şi-au asumat îndatoririle grănicereşti.

Punctul 3.Grănicerii sunt împuterniciţi să achiziţioneze bunurile situate în graniţă şi

cu atât mai mult, să le şi stăpânească, doar dacă legea nu prevede expres limitări.

Punctul 4.Pentru a preveni separarea şi împrăştierea bunurilor grănicereşti, averea

nemişcătoare a caselor grănicereşti/ comunioanelor/ Grenzhäuser va fi împărţită în

bunuri familiale/ moşia ancestrală/ bunuri tribale/ stammgut şi terenul complementar/

Überland. Bunurile familiale/ moşia ancestrală nu trebuie, de regulă, îmbucătăţite sau

parcelate.

Terenul complementar însă poate fi înstrăinat, alienat.

Punctul 5.Păşunile sunt proprietate a comunelor/ obştilor/ satelor/ Eigenthum der

Gemeinden.

Punctul 6.Bunurile familiale/ moşia ancestrală nu sunt înstrăinabile decât în cazurile

în care legea prevede aceasta76

.

Punctul 7.Atât timp cât există o comuniune familială/ Hauskommunion, formată din

mai mulţi bărbaţi, toţi, fără deosebire- dacă coboară/ provin din acelaşi propietar

originar/ ancestral, dacă s-au căsătorit în aceeaşi casă sau în orice alt mod şi nu au fost

asimilaţi ca simpli servitori- au aceleaşi drepturi faţă de averea nemişcătoare a casei.

Când unul iese din comuniunea familială sau devine altfel absent, atunci el pierde

aceste drepturi.

Punctul 8___Pentru ca economia caselor grănicereşti ( comuniunilor familiale, n.n. )

să se poată dezvolta neîntrerupt şi în absenţa bărbaţilor-vasali/ Dienstmänner este

iminent necesară comuniunea/ viaţa comună a unui mai mare număr de bărbaţi în

numitele case sau comuniuni casnice/ Hauskommunion

Punctul 9__Pentru a păstra ordinea şi liniştea necesară, cel mai vârstnic bărbat capabil

din casă, în calitate de tatăl- casei/ tată familial/ Hausvater preia supravegherea şi

conducerea casei; după el urmează soţia lui şi atunci când aceasta nu este

capabilă, cea mai vârstnică femeie capabilă din casă preia supravegherea

excepţională a membrilor casei şi a economiei interne...

Punctul 11___Grănicerii care sunt apţi să poarte arme au fără excepţie obligaţia

prestării serviciilor de război atât în interiorul, cât şi în exterioriul graniţei.

76

http://books.google.ro/books?id=bWNPAAAAcAAJ&pg=PA289&lpg=PA289&dq=die+milit%C4%

83rische+Grenze+in+Banat&source=bl&ots=edMjPeFks-

&sig=j5Z2yH5FSEzjw_fawixEaXFPhRc&hl=en&sa=X&ei=VFXRUqBFjoPIA6uVgcAD&ved=0CG

wQ6AEwCQ#v=onepage&q&f=false

111

CAPITOLUL 15

Proiectarea didactică curriculară. Modele de proiecte de lecţie/ activitate

aplicative

Modelul de proiectate didactică propus de mine este inovator, prin structura mai

dezvoltată decât a modelelor virtuale curente ( fiindcă în metodicile de ieri şi de azi

lipsesc chiar şi modele orientative de proiectate didactică ), incluzând următoarele

elemente/ rubrici noi :

1. matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă, integrând termeni, concepte, probleme

specifice, idei centrale/ sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup;

2. actualizarea/ verificarea cunoştinţelor/ deprinderilor anterioare şi realizarea

continuităţii/ sistematizării învăţării;

3. concluzii ( analiza realizării activităţii, observaţii, empatizare cu întregul colectiv

de elevi...);

4. evaluare şi autoevaluare;

5. activităţi diferenţiate/ remediale;

6. integrarea fiecărui proiect de lecţie/ activitate didactică într-o planificare a unităţii

de învăţare, adecvată situaţiei şi resurselor locale, având următoarea structură:

lecţiile constitutive/ repartizarea timpului planificat; matricea/ schiţa cognitivă-

aplicativă conţinând: termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/ sintetice,

sarcinile didactice independente individuale şi în grup ...); activităţile didactice

specifice; evaluare/ autoevaluare; activităţi diferenţiate şi remediale.

Această corelare a unui proiect de lecţie cu planificarea/ proiectarea unităţii de

învăţare nu este doar un act formal, o propunere imaginară, ci un act metodic-

sintetic, de eficientizare a procesului didactic ( compus din unităţi de învăţare

raportate la capacităţi proiectate şi realizate; demonstrate în evaluările naţionale

periodice şi sistematice ), respectiv un act edificator asupra competenţelor

pedagogice, conceptuale- aplicative şi proiective/ previzionale reale ( nu disimulate,

mai ales în cazul inspecţiilor anunţate... ) ale educatorului şi totodată asupra calităţii şi

adaptării actului didactic la resursele umane şi didactice locale.

Căci, de regulă, proiectul de lecţie analizat formal, izolat pare excepţional, lecţia de

asemenea, dar rezultatele, evaluările pe termen mediu şi lung sunt mediocre şi chiar

catastrofale, fiindcă în general, educatorii coordonează lecţii, fără a conştientiza şi

realiza coerent, metodic, logic, aplicativ şi conexiunile lecţiilor în unităţi de învăţare

sau între unităţi de învăţare.

Proiectul de lecţie izolat, fie excepţional, poate sugera doar o scară în trepte a

procesului didactic, se prevăd formal, într-un prezent dat diverse competenţe/

capacităţi specifice realizabile; în schimb, proiectul de lecţie corelat simultan cu

planificarea/ proiectarea unităţii de învăţare reflectă fidel realizarea învăţării, pe

termen mediu şi lung şi progresul/ eficienţa învăţării, prin compararea competenţelor/

capacităţilor realizate la sfârşitul ultimei unităţi de învăţare cu capacităţile evaluate la

sfârşitul noii unităţi de învăţare.

Conţinutul didactic al modelelor aplicative redactate de mine este integrat în aria

curriculară „om şi societate”, disciplina/ obiectul istorie.

112

Deci, eu predau unităţi de învăţare, repartizate în norme orare săptămânale sau

„lecţii”!

Precizez, că fiecare nouă unitate de învăţare, prevăzută în programele gimnaziale la

istorie este dintru- început delimitată cronologic, pe axa cronologică a istoriei

universale şi naţionale ( copiată în fişe individuale, distribuite fiecărui elev la

începutul anului ) şi caracterizată/ sistematizată prin câteva „idei centrale” care

sintetizează evenimentele/ procesele istorice integrate acelei unităţi de învăţare şi care

sunt reproduse apoi în fiecare lecţie; fapt care contribuie la realizarea eficientă a

fixării şi continuităţii didactice şi la stimularea interesului didactic al elevilor, pentru

realizarea unor proiecte de grup, fişe tematice ordonate sau ierarhizate după diferite

criterii metodologice, fişe completate în grup cu multiple modalităţi de realizare sau

„expoziţii de muzeu” la epuizarea timpului planificat pentru realizarea respectivei

unităţi de învăţare.

Conţinutul didactic al fiecărei lecţii este reprezentat pe tablă sau fişe de lucru, în

forma unui „ciorchine”, având în centru „ideea centrală” sau al unui al unui algoritm

cognitiv- aplicativ specific, care sintetizează evenimentele sau procesele istorice

didactice şi în spaţiile laterale evenimentele/ izvoarele istorice determinante, cauzale,

faptele doveditoare, rolul/ urmările/ efectele/ importanţa istorică şi socială.

Deoarece, resursele umane locale sunt deficitare, cu o rată ridicată, între 60- 70%, a

lipsei capacităţilor conştiente de scris, redactare, exprimare, orientare spaţială-

temporală, dar şi a lipsei climatului familial motivant didactic sau a resurselor

didactice personale ( cel mult 5% din elevi frecventează biblioteca şcolară şi/ sau au o

bibliotecă familială, compusă din câteva volume literare, informative-ştiinţifice şi

aplicative ... ), folosesc regulat învăţarea în grupuri neomogene, în care elevii

deficitari pot conştientiza tehnici didactice în relaţii de cooperare şi problematizare cu

elevii performanţi.

Rata promovabilităţii de 25- 35 % la evaluările naţionale din ultimul deceniu atestă

constatarea asupra nivelului menţionat, al resurselor umane locale.

Modele de proiecte de lecţie/ activitate aplicative

Proiect de lecţie/ activitate didactică

Data_______________ Clasa: a-VIII- a

Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel

Aria curriculară: Om şi societate Obiectul didactic: Istorie

Tipul de curriculum: c.nucleu/___o oră/ săptămână

Unitatea de învăţare : România după Al Doilea Război Mondial 1945- prezent

Subiectul : Constituţia din 1991

Tipul lecţiei : predare-învăţare-evaluare/ autoevaluare ; formare de priceperi şi deprinderi

Competenţe generale : 1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3.

Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. Folosirea resurselor

care susţin învăţarea permanentă.

Valori şi atitudini : Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; asumarea diversităţii etnice, sociale,

religioase şi culturale; dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa personală şi socială .

Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din secolul al-

XX-lea în diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală ; 2.3. Realizarea prin cooperare a unei

113

investigaţii istorice, care implică relaţionarea pozitivă cu ceilalţi; 3.8.___Analizarea unui fapt istoric

din secolul al-XX-lea pe baza surselor istorice

Resurse :

___1. Pedagogice :

Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,

intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată

diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de

informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct, prin fişe de lucru/autoevaluare programate şi prin

dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor, incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;

Metode şi procedee : reprezentarea grafică, conversaţia, problematizarea, observarea dirijată, metoda

ciorchinului, rezolvarea de probleme, prelegerea, conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia

expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul/ învăţarea cu manualul, lectura , interpretarea/

analizarea, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, învăţarea reciprocă în grupuri,

proiect în grup- confecţionarea unei mape tematice despre istoria României după 1945 până în prezent,

debrifare

Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri neomogene, individuală, perechi actuale şi

virtuale între colegi

Mijloace didactice : Constituţia României; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică a istoriei

universale şi naţionale ; P.C.-urile elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/;

https://profudeisto.wikispaces.com/; http://www.filmedocumentare.com/istorie/ ş.a.

______22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar

de cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive, refractar la

metodele didactice interactive; apreciez că 60% din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale ( CES

), fără deprinderi conştiente de scris, citit, exprimare, redactare, fapt dovedit de testele din portofoliul

fiecărui elev ş.a.

___3. Temporale: 50 minute

___4. Bibliografie : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru

Haret, 1995 ; Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie, MEC CNC, Bucureşti,

Aramis Print, 2001; Recomandarea 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la predarea istoriei

;http://istorie-edu.ro/; forum.por ; Istorie,

manual, clasa a-V-a, Bucureşti, Teora, 2007

Matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă ( termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/

sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup ) : revenirea la democraţie, instituţii

ale societăţii democratice, Constituţia, principii constituţionale: suveranitatea naţională, separarea

puterilor în stat, supremaţia legii, descentralizarea administrativă.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

MMOOMMEENNTTEELLEE

LLEECCŢŢIIEEII//

RREEPPAARRTTIIZZAARR

EEAA TTIIMMPPUULLUUII

CCOONNŢŢIINNUUTTUULL

IINNSSTTRRUUCCTTIIVV --EEDDUUCCAATTIIVV SSTTRRAATTEEGGIIAA

DDIIDDAACCTTIICCĂĂ

SSPPEECCIIFFIICCĂĂ

EVALUARE/

AUTOEVAL

UARE

AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII

DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT

EE//

RREEMMEEDDIIAALLEE

11______OOrrggaanniizzaarree

aa ccllaasseeii,,

ccaappttaarreeaa

aatteennţţiieeii,,

ssttiimmuullaarreeaa

iinntteerreesseelloorr

ccooggnniittiivvee şşii aa

mmoottiivvaaţţiieeii

ccooppaarrttiicciippăărriiii

aaccttiivvee aa

eelleevviilloorr;;________33

mmiinnuuttee

22______EEnnuunnţţaarreeaa

şşii nnoottaarreeaa

ttiittlluulluuii nnooiiii

lleeccţţiiii;;

pprreecciizzaarreeaa

--ssaalluutt,, nnoottaarreeaa aabbsseennţţeelloorr,,

rreemmaarrccii rreeffeerriittooaarree llaa

rreessuurrsseellee ddiiddaaccttiiccee ppeerrssoonnaallee

nneecceessaarree ddeessffăăşşuurrăărriiii aaccttiivviittăăţţiiii

şşii aassuupprraa oorrddiinniiii şşii ddiisscciipplliinneeii;;

--cciittaarreeaa uunnoorr mmaaxxiimmee ddeesspprree

rroolluull ssoocciiaall şşii vviittaall aall

îînnvvăăţţăăttuurriiii

--aazzii vvoomm ccoonnttiinnuuaa cceerrcceettaarreeaa

sscchhiimmbbăărriilloorr iissttoorriiccee dduuppăă

11998899 şşii vvoomm aannaalliizzaa ccoonnţţiinnuuttuull

CCoonnssttiittuuţţiieeii aaddooppttaattee îînn 11999911

-- nnootteezz ttiittlluull ppee ttaabbăă

-- rreepprreezzeennttaarreeaa

ggrraaffiiccăă,,

ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

pprroobblleemmaattiizzaarreeaa

114

ccoommppeetteennţţeelloorr//

oobbiieeccttiivveelloorr

ssppeecciiffiiccee;;__________

33 mmiinnuuttee

3___Actualizar

ea / verificarea

cunoştinţelor/

deprinderilor

anterioare şi

realizarea

continuităţii/

sistematizării

învăţării;___9

minute

44______PPrreezzeennttaarree

aa nnoouulluuii

ccoonnţţiinnuutt

ddiiddaaccttiicc;;________1100

mmiinnuuttee

-- uunn eelleevv pprreezziinnttăă aallggoorriittmmuull

llooggiicc-- iissttoorriicc ddeesspprree

eevveenniimmeenntteellee// rreevvoolluuţţiiaa

aannttiiccoommuunniissttăă ddiinn 11998899

-- aalltt eelleevv pprreezziinnttăă mmaatteerriiaalleellee//

ffiişşeellee ccoolleeccttaattee îînn mmaappaa

tteemmaattiiccăă;; aacceeaassttaa ccoonnţţiinnee ssuurrssee

şşii aannaalliizzee ddeesspprree ppeerriiooaaddaa ddiinn

11994455 ppâânnăă îînn pprreezzeenntt şşii vvaa ffii

vvaalloorriiffiiccaattăă ppâânnăă llaa lleeccţţiiaa

rreeccaappiittuullaattiivvăă ddeesspprree aacceeaassttăă

ppeerriiooaaddăă

-- pprreezziinntt ttrrăăssăăttuurriillee cceennttrraallee aallee

ccoonnssttiittuuţţiieeii:: ccoonnffeerrăă

lleeggiittiimmiittaattee nnoouulluuii rreeggiimm

ppoolliittiicc;; aaddooppttaattăă ddee oo aadduunnaarree

aalleeaassăă lliibbeerr;; ccoonnţţiinnuuttuull

ddeemmooccrraattiicc______ şşii ddee llaa aacceessttaa,,

pprriinn mmeettooddaa cciioorrcchhiinneelluuii

rreepprreezziinntt mmaaii mmuullttee ddoovveezzii ,

respectiv principii

constituţionale: suveranitatea

naţională, separarea puterilor

în stat, supremaţia legii,

descentralizarea

administrativă..;; eexxpplliiccâânndd

ttoottooddaattăă ccoonnţţiinnuuttuull aacceessttoorraa

-- rreepprreezzeennttaarreeaa

ggrraaffiiccăă,,

ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

ddeezzbbaatteerreeaa

-- eexxppuunneerreeaa,,

ddeeuubbaatteerreeaa,,

oobbsseerrvvaarreeaa

ddiirriijjaattăă

--iiddeeeeaa cceennttrraallăă ee

nnoottaattăă îînn mmiijjlloocc,,

ssiimmuullâânndd

rreepprreezzeennttaarreeaa

ddiinn mmeettooddaa

cciioorrcchhiinneelluuii

-- pprreelleeggeerreeaa,,

lluuccrruull// îînnvvăăţţaarreeaa

ccuu mmaannuuaalluull,,

pprroobblleemmaattiizzaarreeaa

-- eevvaalluuaarree

ffrroonnttaallăă şşii

iinnddiivviidduuaallăă

oorraallăă

55______DDiirriijjaarreeaa

îînnvvăăţţăărriiii;;

______1100-- 1155

mmiinnuuttee

66______OObbţţiinneerreeaa

ppeerrffoorrmmaannţţeeii____

__55--1100 mmiinnuuttee

-- eelleevviiii lleeccttuurreeaazzăă CCoonnssttiittuuţţiiaa

RRoommâânniieeii şşii pprreezziinnttăă sseelleeccttiivv

ccoonnţţiinnuuttuull mmaaii mmuullttoorr aarrttiiccoollee

ddiinn cciipprriinnssuull eeii

--vvoorr ffii mmeennţţiioonnaaţţii şşii ffeelliicciittaaţţii

eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii,, aaccttiivvii şşii

iinntteerraaccttiivvii,, ccaarree aauu ssoolluuţţiioonnaatt

ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee ooppeerraaţţiioonnaallee

pprrooppuussee

-- rreeaammiinntteesscc eelleevviiiilloorr,, ssăă

rreeaalliizzeezzee ppeennttrruu lleeccţţiiaa

uurrmmăăttooaarree,, ddee ssiisstteemmaattiizzaarree//

eevvaalluuaarree uunn pprrooiieecctt ddee ggrruupp,,

rreessppeeccttiivv oo mmaappăă tteemmaattiiccăă ccuu

ddiivveerrssee ooppiinniiii şşii ssuurrssee iissttoorriiccee

rreeccoommaannddaattee şşii iinnddeeppeennddeennttee

-- eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii vvoorr

ccoonnssoolliiddaa îînnvvăăţţaarreeaa,, cceecceettâânndd

ssuurrsseellee vviirrttuuaallee iinnddiiccaattee îînnccăă llaa

îînncceeppuuttuull aannuulluuii şşccoollaarr,,

pprreeccuumm:: http://istorie-edu.ro/;

http://www.filmedocumentare.

--mmuunnccaa

iinnddeeppeennddeennttăă,,

iinnvveessttiiggaarreeaa,,

lleeccttuurraa,,

îînnvvăăţţaarreeaa

rreecciipprrooccăă..,,

iinntteerrpprreettaarreeaa//

aannaalliizzaarreeaa uunnuuii

tteexxtt iissttoorriicc,,

ddeezzbbaatteerree

-- ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

ddeezzbbaatteerreeaa

-- îînnvvăăţţaarree

--eevvaalluuaarree,,

aauuttooeevvaalluuaarree,,

iinntteerreevvaalluuaarree

115

com/istorie/ şi comunicând

opinii personale la adresa mea

virtuală sau în întâlniri virtuale

colegiale

ddiissttrriibbuuttiivvăă

77______FFeeeedd--bbaacckk,,

pprriinn rraappoorrttaarree llaa

ccoommppeetteennţţeellee

ssppeecciiffiiccee

eennuunnţţaattee iinniiţţiiaall

şşii llaa ggrraadduull ddee

ssaattiissffaacceerree aa

cceerriinnţţeelloorr//

iinntteerreesseelloorr

ddiiddaaccttiiccee aallee

bbeenneeffiicciiaarriilloorr

aaccttiivviittăăţţiiii

ddiiddaaccttiiccee;; ______33

mmiinnuuttee

88______EEvvaalluuaarree;;__

____22mmiinnuuttee

-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă aaffiirrmmaaţţiiiillee

ccaarree uurrmmeeaazzăă:: „„ AAssttăăzzii aamm

îînnvvăăţţaatt ssăă uuttiilliizzăămm nnooii tteerrmmeennii

iissttoorriiccii,, pprreeccuumm...... şşii ssăă

eexxpprriimmăămm ooppiinniiii ppeerrssoonnaallee

ddeesspprree uurrmmăăttooaarreellee

ffaappttee......uuttiilliizzâânndd şşii

iinntteerrpprreettâânndd uunneellee ssuurrssee

iissttoorriiccee..””

-- nnootteezz sseelleeccttiivv,, îînn ccaattaalloogg,,

ccoonnffoorrmm eevvaalluuăărriiii oorraallee aa

rrăăssppuunnssuurriilloorr aattiittuuddiinniiii

ppaarrttiicciippaattiivvee îînn ttiimmppuull lleeccţţiieeii

--oobbsseerrvvaaţţiiee

ddiirriijjaattăă,,

ccoonnvveerrssaaţţiiee

--eevvaalluuaarree

ffoorrmmaattiivvăă

99______RReetteennţţiiee ;;

______33 mmiinnuuttee

1100.. CCoonncclluuzziiii ((

aannaalliizzaa

rreeaalliizzăărriiii

aaccttiivviittăăţţiiii,,

oobbsseerrvvaaţţiiii,,

eemmppaattiizzaarree ccuu

îînnttrreegguull

ccoolleeccttiivv ddee

eelleevvii......));;______22

mmiinnuuttee

-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă

eennuunnţţuurriillee::

AAzzii aamm îînnvvăăţţaatt ddeesspprree______________

MMii--aa

ppllăăccuutt________________________________

NNuu aamm rreeuuşşiitt ssăă rreezzoollvv

ssaarrcciinniillee

ddiiddaaccttiiccee__________________ppeennttrruu

ccăă____________

PPrroommiitt,, ccăă vvooii ccăăuuttaa şşii ssuurrssee

ddiiggiittaallee şşii vvooii ccoommuunniiccaa

ppăărreerriillee mmeellee ddeesspprree aacceesstteeaa llaa

aaddrreessaa//

aaddrreesseellee______________________________

LLeeccţţiiaa uurrmmăăttooaarree aaşş

ddoorrii____________________

--ccoonnvveerrssaaţţiiaa

116

Proiect de lecţie/ activitate didactică

Data_______________ Clasa: a V a

Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel

Aria curriculară: Om şi societate Obiectul didactic: Istorie

Tipul de curriculum: c.nucleu/___o oră/ săptămână

Unitatea de învăţare : Geneza lumii în mileniul I d. Hr.

Subiectul : Etnogeneza românească. Primele formaţiuni politice româneşti

Tipul lecţiei : predare-învăţare-evaluare/ autoevaluare ; formare de priceperi şi deprinderi

Competenţe generale : 1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3.

Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. Folosirea resurselor

care susţin învăţarea permanentă.

Valori şi atitudini : Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; asumarea diversităţii entice, sociale,

religioase şi culturale; dezvoltarea atitudinilor pro-active în viaţa personală şi socială .

Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici epocii antice în diferite situaţii de

comunicare scrisă şi orală ; 2.1. Cooperarea în vederea realizării unei mape istorice;

3.3.___Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor istorice din antichitate, pe baza surselor

istorice

Resurse :

___1. Pedagogice :

Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,

intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată

diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de

informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct, prin fişe de lucru/autoevaluare programate şi prin

dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor, incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;

Metode şi procedee : reprezentarea grafică, conversaţia, problematizarea, observarea dirijată, metoda

ciorchinului, rezolvarea de probleme, prelegerea, conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia

expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul/ învăţarea cu manualul, lectura , interpretarea/

analizarea, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, învăţarea reciprocă în grupuri,

proiect în grup-« expoziţie de muzeu » cu fişe tematice dedicate societăţii româneşti din perioada celui

de-Al Doilea Război Mondial, debrifare

Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri, individuală, perechi actuale şi virtuale între

colegi

Mijloace didactice : fişe de lucru/ autoevaluare programate individuale şi pe grupe anexată

proiectului ; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică a istoriei universale şi naţionale ; P.C.-urile

elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/; https://profudeisto.wikispaces.com/;

http://www.filmedocumentare.com/istorie/; ...ş.a.

______22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar

de cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive, refractar la

metodele didactice interactive; apreciez că 30-40 % din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale (

CES ), fără deprinderi conştiente de scris, citit, exprimare, redactare, fapt dovedit de testele din

portofoliul fiecărui elev ş.a.

___3. Temporale: 50 minute X 2

___4. Bibliografice : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru

Haret, 1995 ; : http://istorie-edu.ro/;

; Istorie, manual, clasa a-V-a,

Bucureşti, Teora, 2007

Matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă ( termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/

sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup ) : continuitatea daco- romanilor şi a

dacilor liberi, obşti săteşti, vlahi, etnogeneză, legături cu romanitatea sud- dunăreană, creştinismul,

limbă romanică, cnezat, voievodat, formaţiuni politice- statale, problemele nr. 2,3, de la pagina 171 din

manual

117

Iddeeeeaa cceennttrraallăă.. „„ ccoonnttiinnuuiittaatteeaa oobbşşttiilloorr ssăătteeşşttii lliibbeerree aallee ddaaccoo--rroommaanniilloorr şşii ddaacciilloorr lliibbeerrii şşii ffoorrmmaarreeaa

ppooppoorruulluuii rroommâânn””

STRATEGIA DIDACTICĂ:

MMOOMMEENNTTEELLEE

LLEECCŢŢIIEEII//

RREEPPAARRTTIIZZAARR

EEAA TTIIMMPPUULLUUII

CCOONNŢŢIINNUUTTUULL

IINNSSTTRRUUCCTTIIVV --EEDDUUCCAATTIIVV SSTTRRAATTEEGGIIAA

DDIIDDAACCTTIICCĂĂ

SSPPEECCIIFFIICCĂĂ

EVALUARE/

AUTOEVAL

UARE

AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII

DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT

EE//

RREEMMEEDDIIAALLEE

11______OOrrggaanniizzaarree

aa ccllaasseeii,,

ccaappttaarreeaa

aatteennţţiieeii,,

ssttiimmuullaarreeaa

iinntteerreesseelloorr

ccooggnniittiivvee şşii aa

mmoottiivvaaţţiieeii

ccooppaarrttiicciippăărriiii

aaccttiivvee aa

eelleevviilloorr;;________33

mmiinnuuttee

22______EEnnuunnţţaarreeaa

şşii nnoottaarreeaa

ttiittlluulluuii nnooiiii

lleeccţţiiii;;

pprreecciizzaarreeaa

ccoommppeetteennţţeelloorr//

oobbiieeccttiivveelloorr

ssppeecciiffiiccee;;__________

33 mmiinnuuttee

--ssaalluutt,, nnoottaarreeaa aabbsseennţţeelloorr,,

rreemmaarrccii rreeffeerriittooaarree llaa

rreessuurrsseellee ddiiddaaccttiiccee ppeerrssoonnaallee

nneecceessaarree ddeessffăăşşuurrăărriiii aaccttiivviittăăţţiiii

şşii aassuupprraa oorrddiinniiii şşii ddiisscciipplliinneeii;;

--cciittaarreeaa uunnoorr mmaaxxiimmee ddeesspprree

rroolluull ssoocciiaall şşii vviittaall aall

îînnvvăăţţăăttuurriiii

AAzzii vvoomm ccoonnttiinnuuaa cceerrcceettaarreeaa

sscchhiimmbbăărriilloorr iissttoorriiccee ddiinn

mmiilleenniiuull II şşii vvoomm îînnvvăăţţaa

ddeesspprree......(( ddeeffiinneesscc tteerrmmeennuull

eettnnooggeenneezzăă ))

--ÎÎnn mmiilleenniiuull II......(( eelleevviiii

mmeennţţiioonneeaazzăă iiddeeiillee cceennttrraallee aallee

uunniittăăţţiiii ddee îînnvvăăţţaarree,, rreessppeeccttiivv::

ffoorrmmaarreeaa ssoocciieettăăţţiiii ffeeuuddaallee şşii aa

rreeggaatteelloorr bbaarrbbaarree,, ffoorrmmaarreeaa

nnooiilloorr ppooppooaarree eeuurrooppeennee şşii

ccrreeşşttiinnaarreeaa aacceessttoorraa,, ffoorrmmaarreeaa

ssttaattuulluuii aarraabb şşii aa rreelliiggiieeii

iissllaammiiccee..

--ssee rreepprreezziinnttăă ggrraaffiicc,, llaa ttaabbllăă

aaxxaa ccrroonnoollooggiiccăă şşii ssee

ddeelliimmiitteeaazzăă ppeerriiooaaddaa cceerrcceettaattăă

-- eelleevviiii oobbsseerrvvăă hhaarrttaa ddiinn

mmaannuuaall,, ddee llaa ppaaggiinnaa 116611 şşii

nnootteeaazzăă llaa ttaabbllăă cceell ppuuţţiinn ttrreeii

rreeggaattee rroommaannoo-- ggeerrmmaannee//

bbaarrbbaarree

-- ssuunntt eexxpplliiccaaţţii tteerrmmeenniiii::

ffeeuuddăă,, ddoommeenniiuu,, aarriissttooccrraaţţiiee

mmiilliittaarrăă şşii eessttee rreepprreezzeennttaatt

ggrraaffiicc ddoommeenniiuull ffeeuuddaall

-- rreepprreezzeennttaarreeaa

ggrraaffiiccăă

3___Actualizar

ea / verificarea

cunoştinţelor/

deprinderilor

anterioare şi

realizarea

continuităţii/

sistematizării

învăţării;___9

minute

ÎÎnn aaccttuuaallaa uunniittaattee ddee îînnvvăăţţaarree,,

ddeennuummiittăă......îînnvvăăţţăămm ddeesspprree

uurrmmăăttooaarreellee eevveenniimmeennttee şşii

pprroocceessee iissttoorriiccee......

(( eelleevviiii mmeennţţiioonneeaazzăă iiddeeiillee

cceennttrraallee aallee uunniittăăţţiiii ddee

îînnvvăăţţaarree,, rreessppeeccttiivv:: ffoorrmmaarreeaa

ssoocciieettăăţţiiii ffeeuuddaallee şşii aa rreeggaatteelloorr

bbaarrbbaarree,, ffoorrmmaarreeaa nnooiilloorr

ppooppooaarree eeuurrooppeennee şşii

ccrreeşşttiinnaarreeaa aacceessttoorraa,, ffoorrmmaarreeaa

-- rreepprreezzeennttaarreeaa

ggrraaffiiccăă,,

ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

pprreelleeggeerreeaa

--

-- vveerriiffiiccaarree

ffrroonnttaallăă şşii

iinnddiivviidduuaallăă

oorraallăă

118

44______PPrreezzeennttaarree

aa nnoouulluuii

ccoonnţţiinnuutt

ddiiddaaccttiicc;;________1100

mmiinnuuttee

ssttaattuulluuii aarraabb şşii aa rreelliiggiieeii

iissllaammiiccee))......

--ssee rreepprreezziinnttăă ggrraaffiicc,, llaa ttaabbllăă

aaxxaa ccrroonnoollooggiiccăă şşii ssee

ddeelliimmiitteeaazzăă ppeerriiooaaddaa cceerrcceettaattăă

-- eelleevviiii oobbsseerrvvăă hhaarrttaa ddiinn

mmaannuuaall,, ddee llaa ppaaggiinnaa 116611 şşii

nnootteeaazzăă llaa ttaabbllăă cceell ppuuţţiinn ttrreeii

rreeggaattee rroommaannoo-- ggeerrmmaannee//

bbaarrbbaarree

-- ssuunntt eexxpplliiccaaţţii tteerrmmeenniiii::

ffeeuuddăă,, ddoommeenniiuu,, aarriissttooccrraaţţiiee

mmiilliittaarrăă şşii eessttee rreepprreezzeennttaatt

ggrraaffiicc ddoommeenniiuull ffeeuuddaall

-- nnootteezz llaa ttaabbllăă iiddeeeeaa cceennttrraallăă..

„„ ccoonnttiinnuuiittaatteeaa oobbşşttiilloorr ssăătteeşşttii

lliibbeerree aallee ddaaccoo--rroommaanniilloorr şşii

ddaacciilloorr lliibbeerrii şşii ffoorrmmaarreeaa

ppooppoorruulluuii rroommâânn”” şşii iiddeeiillee

pprriinncciippaallee,, ccoonneexxaattee pprriinn

iinntteerrooggaaţţiiiillee:: ccuumm ?? ddee ccee ??

ssuurrssee iissttoorriiccee ??;; „„ ccuumm ??”” ((

pprriinn aassiimmiillaarreeaa ppooppuullaaţţiieeii

ppooppooaarreelloorr mmiiggrraattooaarree,, aaşşeezzaattee

tteemmppoorraarr îînn ssppaaţţiiuull ccaarrppaattoo--

ddaannuubbiiaannoo-- ppoonnttiicc));; „„ddee ccee”” ((

ddaattoorriittăă ssuuppeerriioorriittăăţţiiii

nnuummeerriiccee,, tteehhnniicciilloorr

eeccoonnoommiiccee mmaaii ddeezzvvoollttaattee,,

oorrggaanniizzăărriiii ppoolliittiiccee ssttaabbiillee şşii

ssoolliiddaarree îînn oobbşşttii ssăătteeşşttii şşii

ffoorrmmaaţţiiuunnii ppoolliittiiccee ––ssttaattaallee ddee

aappăărraarree dduurraabbiillee,, ccnneezzaatteellee,,

vvooiieevvooddaatteellee,, ţţăărriillee şş..aa..,, ccaarree ss--

aauu uunniitt şşii aauu ffoorrmmaatt ssttaatteellee

mmeeddiieevvaallee:: ŢŢaarraa RRoommâânneeaassccăă,,

MMoollddoovvaa,, TTrraannssiillvvaanniiaa,,

DDoobbrrooggeeaa,, BBaannaattuull,, ccaa şşii

ssuuppeerriioorriittăăţţiiii ccuullttuurraallee şşii

rreelliiggiieeii ccrreeşşttiinnee,, aatteessttaattee ddiinn

ppeerriiooaaddaa aappoossttoolluulluuii AAnnddrreeii,, „„

OOccrroottiittoorruull RRoommâânniieeii”” îînn

sseeccoolluull II dd.. HHrr.. ))

-- iiddeeiillee pprriinncciippaallee ccoonneexxaattee ccuu

iiddeeeeaa cceennttrraallăă ffoorrmmeeaazzăă

„„cciioorrcchhiinneellee”” ccaarree rreepprreezziinnttăă „„

mmaattrriicceeaa ccooggnniittiivvăă-- aapplliiccaattiivvăă””

aa lleeccţţiieeii

-- oobbsseerrvv îîmmpprreeuunnăă ccuu eelleevviiii

ffoorrmmaaţţiiuunniillee ssttaattaallee pprreeffeeuuddaallee

ppee hhaarrttaa ddiinn mmaannuuaall

pprroobblleemmaattiizzaarreeaa

,, lluuccrruull ccuu

mmaannuuaalluull ((

eelleevviiii ppoott

ccoonnssuullttaa

mmaannuuaalluull şşii

ccoommpplleettaa

rrăăssppuunnssuurriillee......)),,

ddeezzbbaatteerree,,

ccoonnvveerrssaaţţiiee

--iiddeeeeaa cceennttrraallăă ee

nnoottaattăă îînn mmiijjlloocc,,

ssiimmuullâânndd

rreepprreezzeennttaarreeaa

ddiinn mmeettooddaa

cciioorrcchhiinneelluuii

-- pprreelleeggeerreeaa,,

ddeemmoonnssttrraaţţiiaa

eexxppoozziittiivvăă şşii ccuu

ssuubbssttiittuuttee,,

lluuccrruull// îînnvvăăţţaarreeaa

ccuu mmaannuuaalluull,,

oobbsseerrvvaarreeaa

hhăărrţţiilloorr ddee llaa

ppaaggiinnaa 116611 şşii

117711 ddiinn mmaannuuaall

-- rreepprreezzeennttaarreeaa

ggrraaffiiccăă,,

pprroobblleemmaattiizzaarreeaa

,, oobbsseerrvvaarreeaa

ddiirriijjaattăă

55______DDiirriijjaarreeaa

îînnvvăăţţăărriiii;;

______1100-- 1155

mmiinnuuttee

-- mmuunnccaa iinnddeeppeennddeennttăă şşii îînn

ggrruupp (( eelleevviiii ccoommuunniiccăă lliibbeerr llaa

mmaassaa sseemmiirroottuunnddăă uunnddee ssuunntt

aaşşeezzaaţţii şşii rreezzoollvvăă ssaarrcciinniillee

ddiiddaaccttiiccee nnrr.. 22,, 33 ddee llaa ppaaggiinnaa

117711 ddiinn mmaannuuaall

-- rrăăssppuunndd îînnttrreebbăărriilloorr eelleevviilloorr

--mmuunnccaa

iinnddeeppeennddeennttăă,,

iinnvveessttiiggaarreeaa,,

lleeccttuurraa,,

rreezzoollvvaarreeaa ddee

pprroobblleemmee,,

îînnvvăăţţaarreeaa

--aauuttooeevvaalluuaarree,,

iinntteerreevvaalluuaarree,,

eevvaalluuaarree

--eekkeevviiii ccuu

ddeeffiicciitt ddee

îînnvvăăţţaarree

nnoommiinnaalliizzaaţţii vvoorr

ssoolluuţţiioonnaa ddooaarr

ssaarrcciinnaa

ddiiddaaccttiiccăă nnrr.. 33

119

66______OObbţţiinneerreeaa

ppeerrffoorrmmaannţţeeii____

__55--1100 mmiinnuuttee

şşii aannaalliizzeezz mmoodduull ddee

ssoolluuţţiioonnaarree aa ssaarrcciinniilloorr

ddiiddaaccttiiccee,, ffăăccâânndd aapprreecciieerrii

-- ddeezzbbaatteerree aassuupprraa

rrăăssppuunnssuurriilloorr rreeddaaccttaattee

iinnddeeppeennddeenntt ddee eelleevvii

--vvoorr ffii mmeennţţiioonnaaţţii şşii ffeelliicciittaaţţii

eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii,, aaccttiivvii şşii

iinntteerraaccttiivvii,, ccaarree aauu ssoolluuţţiioonnaatt

ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee ooppeerraaţţiioonnaallee

pprrooppuussee

-- rreeaammiinntteesscc eelleevviiiilloorr,, ssăă

rreeaalliizzeezzee ppeennttrruu lleeccţţiiaa

uurrmmăăttooaarree,, ddee ssiisstteemmaattiizzaarree//

eevvaalluuaarree uunn pprrooiieecctt ddee ggrruupp,,

rreessppeeccttiivv oo mmaappăă tteemmaattiiccăă ccuu

ddiivveerrssee ooppiinniiii şşii ssuurrssee iissttoorriiccee

rreeccoommaannddaattee şşii iinnddeeppeennddeennttee

-- eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii vvoorr

ccoonnssoolliiddaa îînnvvăăţţaarreeaa,, cceecceettâânndd

ssuurrsseellee vviirrttuuaallee iinnddiiccaattee îînnccăă llaa

îînncceeppuuttuull aannuulluuii şşccoollaarr,,

pprreeccuumm:: http://istorie-edu.ro/;

http://www.filmedocumentare.

com/istorie/ şi comunicând

opinii personale la adresa mea

virtuală sau în întâlniri virtuale

colegiale

rreecciipprrooccăă

-- ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

ddeezzbbaatteerreeaa

-- pprrooiieeccttuull ddee

ggrruupp// mmaappaa

tteemmaattiiccăă

-- îînnvvăăţţaarree

ddiissttrriibbuuttiivvăă

--eevvaalluuaarree,,

iinntteerreevvaalluuaarree

ddiinn mmaannuuaall

77______FFeeeedd--bbaacckk,,

pprriinn rraappoorrttaarree llaa

ccoommppeetteennţţeellee

ssppeecciiffiiccee

eennuunnţţaattee iinniiţţiiaall

şşii llaa ggrraadduull ddee

ssaattiissffaacceerree aa

cceerriinnţţeelloorr//

iinntteerreesseelloorr

ddiiddaaccttiiccee aallee

bbeenneeffiicciiaarriilloorr

aaccttiivviittăăţţiiii

ddiiddaaccttiiccee;; ______33

mmiinnuuttee

88______EEvvaalluuaarree;;__

____22mmiinnuuttee

-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă aaffiirrmmaaţţiiiillee

ccaarree uurrmmeeaazzăă:: „„ AAssttăăzzii aamm

îînnvvăăţţaatt ssăă uuttiilliizzăămm nnooii tteerrmmeennii

iissttoorriiccii,, pprreeccuumm......ssăă ccoonnttrruuiimm

aaxxee ccrroonnoollooggiiccee,, ssăă nnee

oorriieennttăămm îînn ssppaaţţiiuull ggeeooggrraaffiicc şşii

ssăă eexxpprriimmăămm ooppiinniiii ppeerrssoonnaallee

ddeesspprree uurrmmăăttooaarreellee

ffaappttee......uuttiilliizzâânndd şşii

iinntteerrpprreettâânndd uunneellee ssuurrssee

iissttoorriiccee..””

-- nnootteezz sseelleeccttiivv,, îînn ccaattaalloogg,,

ccoonnffoorrmm eevvaalluuăărriiii oorraallee aa

rrăăssppuunnssuurriilloorr şşii aattiittuuddiinniiii

ppaarrttiicciippaattiivvee îînn ttiimmppuull lleeccţţiieeii

--oobbsseerrvvaaţţiiee

ddiirriijjaattăă

--eevvaalluuaarree

ffoorrmmaattiivvăă

99______RReetteennţţiiee ;;

______33 mmiinnuuttee

-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă

eennuunnţţuurriillee::

AAzzii aamm îînnvvăăţţaatt ddeesspprree______________

MMii--aa

ppllăăccuutt________________________________

NNuu aamm rreeuuşşiitt ssăă rreezzoollvv

ssaarrcciinniillee

ddiiddaaccttiiccee__________________ppeennttrruu

ccăă____________

--ccoonnvveerrssaaţţiiaa

120

1100________TTrraannssffeerr

;;______22 mmiinnuuttee

1111.. CCoonncclluuzziiii ((

aannaalliizzaa

rreeaalliizzăărriiii

aaccttiivviittăăţţiiii,,

oobbsseerrvvaaţţiiii,,

eemmppaattiizzaarree ccuu

îînnttrreegguull

ccoolleeccttiivv ddee

eelleevvii......));;______33

mmiinnuuttee

PPrroommiitt,, ccăă vvooii ccăăuuttaa şşii ssuurrssee

ddiiggiittaallee şşii vvooii ccoommuunniiccaa

ppăărreerriillee mmeellee ddeesspprree aacceesstteeaa llaa

aaddrreessaa//

aaddrreesseellee______________________________

LLeeccţţiiaa uurrmmăăttooaarree aaşş

ddoorrii____________________

-- rreetteennţţiiaa ssee rreeaalliizzeeaazzăă şşii pprriinn

ccoo--ppaarrttiicciippaarreeaa llaa rreeaalliizzaarreeaa

mmaappeeii tteemmaattiiccee;; oobbiieeccttiivv

ffoorrmmuullaatt eexxpplliicciitt llaa îînncceeppuuttuull

nnooiiii uunniittăăţţii ddee îînnvvăăţţaarree

-- aapplliiccaaţţiiii:: ssoolluuţţiioonnaarreeaa

pprroobblleemmeelloorr 11 şşii 33 ddee llaa ppaaggiinnaa

117711 ddiinn mmaannuuaall şşii

iinntteerrpprreettaarreeaa// aannaalliizzaarreeaa

tteexxttuulluuii ddee llaa ppaaggiinnaa 117722

--lleeccttuurraa tteexxttuulluuii

îînn ccllaassăă,,

iinntteerrpprreettaarreeaa//

aannaalliizzaarreeaa uunnuuii

tteexxtt iissttoorriicc

--ccoonnvveerrssaaţţiiaa

Proiect de lecţie/ activitate didactică

Data_______________ Clasa: a VIII a

Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel

Aria curriculară: Om şi societate Obiectul didactic: Istoria românilor

Tipul de curriculum: c.nucleu/___o oră/ săptămână

Unitatea de învăţare : România între democraţie şi totalitarism

Subiectul : România în Al Doilea Război Mondial

Tipul lecţiei : predare-învăţare-evaluare/ autoevaluare ; formare de priceperi şi deprinderi

Competenţe generale : 1. Utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3.

Aplicarea principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. Folosirea resurselor

care susţin învăţarea permanentă.

Valori şi atitudini : Coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; dezvoltarea atitudinilor pro-active în

viaţa personală şi socială .

Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din spaţiul

românesc în epoca modernă şi contemporană în diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală ;

3.6.___Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor din istoria românilor desfăşurate în epoca

contemporană, pe baza surselor istorice ; 3.10.___Formularea unor opinii referitoare la un fapt istoric

din istoria românilor în secolul al-XX-lea pe baza surselor istorice.

Resurse :

1. Pedagogice :

Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,

intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată

diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de

informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct, prin fişe de lucru/autoevaluare programate şi prin

dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor, incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;

Metode şi procedee : reprezentarea grafică, conversaţia, problematizarea, observarea dirijată, metoda

ciorchinului, rezolvarea de probleme, prelegerea, conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia

expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul/ învăţarea cu manualul, lectura , interpretarea/

analizarea, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, învăţarea reciprocă în grupuri,

proiect în grup-« expoziţie de muzeu » cu fişe tematice dedicate societăţii româneşti din perioada celui

de-Al Doilea Război Mondial, debrifare

121

Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri, individuală, perechi actuale şi virtuale între

colegi

Mijloace didactice : fişe de lucru/ autoevaluare programate individuale şi pe grupe anexată

proiectului ; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică a istoriei universale şi naţionale ; P.C.-urile

elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/; https://profudeisto.wikispaces.com/;

http://www.filmedocumentare.com/istorie/; ...ş.a.

22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar de

cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive, refractar la metodele

didactice interactive; apreciez că 30-40 % din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale ( CES ), fără

deprinderi conştiente de scris, citit, exprimare, redactare, fapt dovedit de testele din portofoliul fiecărui

elev ş.a.

3. Temporale: 50 minute X 2

4. Bibliografie : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru

Haret, 1995 ; Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de istorie, MEC CNC, Bucureşti,

Aramis Print, 2001; Recomandarea 15/2001 a Consiliului Europei cu privire la predarea istoriei;

http://istorie-edu.ro/; forum.portal.edu.ro/index.php? ; Istorie,

manual, clasa a-VIII-a, Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2000

Matricea/ schiţa cognitivă-aplicativă ( termeni, concepte, probleme specifice, idei centrale/

sintetice, sarcini didactice independente individuale şi în grup ) : decret- lege, dictat, regim

autoritar, dictatură-militară, stat naţional- legionar, anul 1940, tragedia evreilor şi a rromilor în perioada

1938- 1944, holocaust, sarcinile didactice nr. 1- 4 din fişa de lucru/ autoevaluare

STRATEGIA DIDACTICĂ:

MMOOMMEENNTTEELLEE

LLEECCŢŢIIEEII//

RREEPPAARRTTIIZZAARR

EEAA TTIIMMPPUULLUUII

CCOONNŢŢIINNUUTTUULL

IINNSSTTRRUUCCTTIIVV --EEDDUUCCAATTIIVV SSTTRRAATTEEGGIIAA

DDIIDDAACCTTIICCĂĂ

SSPPEECCIIFFIICCĂĂ

EVALUARE/

AUTOEVAL

UARE

AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII

DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT

EE//

RREEMMEEDDIIAALLEE

11______OOrrggaanniizzaarree

aa ccllaasseeii,,

ccaappttaarreeaa

aatteennţţiieeii,,

ssttiimmuullaarreeaa

iinntteerreesseelloorr

ccooggnniittiivvee şşii aa

mmoottiivvaaţţiieeii

ccooppaarrttiicciippăărriiii

aaccttiivvee aa

eelleevviilloorr;;________33

mmiinnuuttee

22______EEnnuunnţţaarreeaa

şşii nnoottaarreeaa

ttiittlluulluuii nnooiiii

lleeccţţiiii;;

pprreecciizzaarreeaa

ccoommppeetteennţţeelloorr//

oobbiieeccttiivveelloorr

ssppeecciiffiiccee;;__________

33 mmiinnuuttee

--ssaalluutt,, nnoottaarreeaa aabbsseennţţeelloorr,,

rreemmaarrccii rreeffeerriittooaarree llaa

rreessuurrsseellee ddiiddaaccttiiccee ppeerrssoonnaallee

nneecceessaarree ddeessffăăşşuurrăărriiii aaccttiivviittăăţţiiii

şşii aassuupprraa oorrddiinniiii şşii ddiisscciipplliinneeii;;

--cciittaarreeaa uunnoorr mmaaxxiimmee ddeesspprree

rroolluull ssoocciiaall şşii vviittaall aall

îînnvvăăţţăăttuurriiii

AAzzii vvoomm îînnvvăăţţaa ddeesspprree uullttiimmaa

ppaarrttee aa ppeerriiooaaddeeii 11991199--11994455,,

rreessppeeccttiivv 11994400--11994455,, ccâânndd ss--

aauu ddeessffăăşşuurraatt uurrmmăăttooaarreellee

eevveenniimmeennttee:: ppaarrttiicciippaarreeaa

RRoommâânniieeii îînn AAll DDooiilleeaa RRăăzzbbooii

MMoonnddiiaall,, ppiieerrddeerriillee tteerriittoorriiaallee

şşii ddeezziinntteeggrraarreeaa tteerriittoorriiuulluuii

ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall uunniittaarr ffoorrmmaatt

îînn 11991188 şşii iinnttrraarreeaa ssttaattuulluuii

rroommâânn ssuubb ddoommiinnaaţţiiaa UU..RR..SS..SS..,,

îînn ssffeerraa ddee iinnfflluueennţţăă ssoovviieettiiccăă..

NNee vvoomm ssttrrăădduuii ssăă rreezzoollvvăămm 44

ssaarrcciinnii ddiiddaaccttiiccee,, nnoottaattee îînn ffiişşaa

ddee lluuccrruu// aauuttooeevvaalluuaarree,, ppee ccaarree

oo pprriimmiiţţii aaccuumm şşii ssăă

ccoonnssoolliiddăămm uurrmmăăttooaarreellee

ccoommppeetteennţţee......

122

3___Actualizar

ea / verificarea

cunoştinţelor/

deprinderilor

anterioare şi

realizarea

continuităţii/

sistematizării

învăţării;___9

minute

44______PPrreezzeennttaarree

aa nnoouulluuii

ccoonnţţiinnuutt

ddiiddaaccttiicc;;________1100

mmiinnuuttee

--rreepprreezziinntt ppee ttaabbllăă mmooddeelluull

aaxxeeii ccrroonnoollooggiiccee nnaaţţiioonnaallee şşii

ppeerriiooaaddaa cceerrcceettaattăă ddee nnooii îînn

uunniittaatteeaa ddee îînnvvăăţţaarree

ppllaanniiffiiccaattăă,, aappooii ppuunn îînnttrreebbăărrii

oorrddoonnaattee::

-- CCee ppeerriiooaaddăă iissttoorriiccăă ccuupprriinnddee

uunniittaatteeaa ddee îînnvvăăţţaarree llaa ccaarree nnee

rraappoorrttăămm ?? (( RR...... 11991199-- 11994455 ))

-- CCuumm ssee nnuummeeşşttee uunniittaatteeaa ddee

îînnvvăăţţaarree ccoorreessppuunnzzăăttooaarree

aacceesstteeii ppeerriiooaaddee ?? ((

RR........DDeemmooccrraaţţiiee şşii

aauuttoorriittaarriissmm))

-- CCee ssuunntt ddeemmooccrraaţţiiaa şşii

aauuttoorriittaarriissmmuull ?? (( RR......ffoorrmmee ddee

eexxeerrcciittaarree aa ppuutteerriiii ppoolliittiiccee ssaauu

rreeggiimmuurrii ppoolliittiiccee ))

-- MMeennţţiioonnaaţţii ddoouuăă ddeeoosseebbiirrii

îînnttrree aacceessttee rreeggiimmuurrii ppoolliittiiccee !!

--CCaarree aa ffoosstt iiddeeeeaa cceennttrraallăă aa

ccoonnţţiinnuuttuulluuii lleeccţţiieeii ttrreeccuuttee ?? ((

RR..:: DDeeccăăddeerreeaa rreeggiimmuulluuii

ppoolliittiicc ddeemmooccrraattiicc,, mmoonnaarrhhiicc--

ccoonnssttiittuuţţiioonnaall,, ccoonnccoommiitteenntt ccuu

ccoonnssoolliiddaarreeaa ppaarrttiiddeelloorr

eexxttrreemmiissttee şşii iinntteennssiiffiiccaarreeaa

ppoolliittiicciiii mmiilliittaarriissttee,, rrăăzzbbooiinniiccee

îînn lluummee ))

-- CCâânndd aa ffoosstt iinnssttaauurraatt nnoouull

rreeggiimm ppoolliittiicc aauuttoorriittaarr ?? ((

RR......ÎÎnn ffeebbrruuaarriiee 11993388,, ooddaattăă ccuu

ddiiccttaattuurraa ccaarrlliissttăă,, ccâânndd rreeggeellee

CCaarrooll aall--IIII--lleeaa ccuummuulleeaazzăă

ppuutteerreeaa eexxeeccuuttiivvăă şşii

lleeggiissllaattiivvăă,, ccoonndduuccâânndd pprriinn

ddeeccrreettee-- lleeggii......))

-- vveerriiffiicc eeffeeccttuuaarreeaa tteemmeeii//

aapplliiccaaţţiieeii nnrr.. 11 ddee llaa ppaaggiinnaa

114455,, ddiinn mmaannuuaall îînn ccââtteevvaa

ccaaiieettee aallee eelleevviilloorr

-- eennuunnţţ şşii nnootteezz ppee ttaabbllăă,, llaa

mmiijjlloocc aallăăttuurrii ddee ttiittlluull lleeccţţiieeii

şşii iiddeeeeaa cceennttrraallăă;; vvoomm îînnvvăăţţaa

ddeesspprree uullttiimmaa ppaarrttee aa ppeerriiooaaddeeii

aannaalliizzaattee,, rreessppeeccttiivv 11994400--

11994455,, ccîînndd ss--aauu pprroodduuss

uurrmmăăttooaarreellee ffaappttee// eevveenniimmeennttee

ssoocciiaallee:: ddeezziinntteeggrraarreeaa

tteerriittoorriiuulluuii ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall

uunniittaarr// ppiieerrddeerriillee tteerriittoorriiaallee şşii

ppaarrttiicciippaarreeaa RRoommâânniieeii îînn AAll

DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall (( iiddeeeeaa

cceennttrraallăă))

.. eexxppuunn ccoonncciiss eevveenniimmeenntteellee

ssoocciiaallee ddeetteerrmmiinnaannttee

mmeennţţiioonnaattee şşii îînn ffiişşaa ddee lluuccrruu//

aauuttooeevvaalluuaarree pprrooggrraammaattăă ppee

-- rreepprreezzeennttaarreeaa

ggrraaffiiccăă,,

ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

pprreelleeggeerreeaa

pprroobblleemmaattiizzaarreeaa

,, lluuccrruull ccuu

mmaannuuaalluull ((

eelleevviiii ppoott

ccoonnssuullttaa

mmaannuuaalluull şşii

ccoommpplleettaa

rrăăssppuunnssuurriillee......)),,

ddeezzbbaatteerree,,

ccoonnvveerrssaaţţiiee

--iiddeeeeaa cceennttrraallăă ee

nnoottaattăă cceennttrraall,,

ssiimmuullâânndd

rreepprreezzeennttaarreeaa

ddiinn mmeettooddaa

cciioorrcchhiinneelluuii

-- pprreelleeggeerreeaa,,

ddeemmoonnssttrraaţţiiaa

eexxppoozziittiivvăă şşii ccuu

ssuubbssttiittuuttee

((ppllaannşşee ssaauu

ffoottooggrraaffiiii

ddeesspprree

HHoollooccaauusstt,,

ddeeppoorrttăărrii,, llaaggăărree

ddee

ccoonncceennttrraarree......)),,

--eekkeevviiii ccuu

ddeeffiicciitt ddee

îînnvvăăţţaarree

nnoommiinnaalliizzaaţţii vvoorr

ssoolluuţţiioonnaa ddooaarr

ssaarrcciinniillee

ddiiddaaccttiiccee nnrr.. 11 şşii

33 ddiinn ffiişşaa ddee

lluuccrruu//

aauuttooeevvaalluuaarree

123

ccaarree oo ddiissttrriibbuuii eelleevviilloorr,,

rreessppeeccttiivv:: 11.. ddeezziinntteeggrraarreeaa

tteerriittoorriiuulluuii ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall

uunniittaarr îînn aannuull 11994400;; 22.. ccaauuzzeellee

ppaarrttiicciippăărriiii RRoommâânniieeii îînn AAll

DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall,, 33..

ppaarrttiicciippaarreeaa RRoommâânniieeii îînn AAll

DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall;; 44..

HHoollooccaauussttuull ssaauu mmaassaaccrraarreeaa

eevvrreeiilloorr şşii rrrroommiilloorr// ţţiiggaanniilloorr

-- nnootteezz llaa ttaabbllăă iiddeeiillee

pprriinncciippaallee,, rreessppeeccttiivv

eevveenniimmeenntteellee ccoonneexxaattee ccuu

iiddeeeeaa cceennttrraallăă şşii ccoommpplleetteezz

aassttffeell „„cciioorrcchhiinneellee”” ccaarree

rreepprreezziinnttăă „„ mmaattrriicceeaa

ccooggnniittiivvăă-- aapplliiccaattiivvăă”” aa lleeccţţiieeii

-- oobbsseerrvv îîmmpprreeuunnăă ccuu eelleevviiii

ppiieerrddeerriillee tteerriittoorriiaallee şşii

ddiirreeccţţiiiillee ccaammppaanniiiilloorr mmiilliittaarree

ppee hhăărrţţiillee ddiinn mmaannuuaall

--pprroobblleemmaattiizzeezz eelleevviiii,, cceerrâânndduu--

llee ssăă lleeccttuurreezzee şşii ssăă

iinnvveessttiigghheezzee îînn mmaannuuaall şşii îînn

ffiişşaa ddee lluuccrruu// aauuttooeevvaalluuaarree

pprriimmiittăă ddeesspprree ccaauuzzeellee

ppaarrttiicciippăărriiii RRoommâânniieeii îînn AAll

DDooiilleeaa RRăăzzbbooii MMoonnddiiaall şşii

mmooddaalliittăăţţiillee îînn ccaarree ss--aa rreeaalliizzaatt

HHoollooccaauussttuull eevvrreeiilloorr şşii

ţţiiggaanniilloorr

lluuccrruull// îînnvvăăţţaarreeaa

ccuu mmaannuuaalluull,,

oobbsseerrvvaarreeaa

hhăărrţţiilloorr ddee llaa

ppaaggiinnaa 114477 ddiinn

mmaannuuaall

--oobbsseerrvvaarreeaa

ddiirriijjaattăă

aanneexxaattăă

pprrooiieeccttuulluuii

55______DDiirriijjaarreeaa

îînnvvăăţţăărriiii;; ______1155

mmiinnuuttee

66______OObbţţiinneerreeaa

ppeerrffoorrmmaannţţeeii____

__55 mmiinnuuttee

-- mmuunnccaa iinnddeeppeennddeennttăă şşii îînn

ggrruupp (( eelleevviiii ccoommuunniiccăă lliibbeerr llaa

mmaassaa sseemmiirroottuunnddăă uunnddee ssuunntt

aaşşeezzaaţţii şşii rreezzoollvvăă ssaarrcciinniillee

ddiiddaaccttiiccee ddiinn ffiişşaa ddee lluuccrruu//

aauuttooeevvaalluuaarree ))

-- rrăăssppuunndd îînnttrreebbăărriilloorr eelleevviilloorr

şşii aannaalliizzeezz mmoodduull ddee

ssoolluuţţiioonnaarree aa ssaarrcciinniilloorr

ddiiddaaccttiiccee,, ffăăccâânndd aapprreecciieerrii

--vvoorr ffii mmeennţţiioonnaaţţii eelleevviiii

ppeerrffoorrmmaannţţii,, aaccttiivvii şşii

iinntteerraaccttiivvii,, ccaarree aauu ssoolluuţţiioonnaatt

ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee ooppeerraaţţiioonnaallee

pprrooppuussee

-- rreeaammiinntteesscc eelleevviiiilloorr,, ssăă

rreeaalliizzeezzee ppeennttrruu lleeccţţiiaa

uurrmmăăttooaarree,, ddee ssiisstteemmaattiizzaarree//

eevvaalluuaarree uunn pprrooiieecctt ddee ggrruupp îînn

vvaarriiaannttaa eexxppoozziiţţiieeii ddee mmuuzzeeuu,,

pprriinn aaffiişşaarreeaa llaa ttaabbllăă ssaauu ppee uunn

ppaannoouu,, aa uunnoorr ffiişşee ccuu ooppiinniiii şşii

ffoottooggrraaffiiii ddeesspprree eevveenniimmeenntteellee

ddiinn ppeerriiooddaa iissttoorriiccăă îînnvvăăţţaattăă,,

11991199-- 11994455 şşii ccoolleecctteezz ffiişşeellee

rreeaalliizzaattee ddeejjaa îînn aacceesstt sseennss

--mmuunnccaa

iinnddeeppeennddeennttăă,,

iinnvveessttiiggaarreeaa,,

lleeccttuurraa,,

rreezzoollvvaarreeaa ddee

pprroobblleemmee,,

îînnvvăăţţaarreeaa

rreecciipprrooccăă

-- ccoonnvveerrssaaţţiiaa,,

pprrooiieeccttuull ddee

ggrruupp// eexxppoozziiţţiiaa

ddee mmuuzzeeuu

pprreezzeennttaattăă ddee

rreepprreezzeennttaannţţiiii

ggrruuppuurriilloorr

eetteerrooggeennee

aauuttooccoonnssttiittuuiittee

-- îînnvvăăţţaarree

--aauuttooeevvaalluuaarree,,

iinntteerreevvaalluuaarree,,

eevvaalluuaarree

--eevvaalluuaarree,,

iinntteerreevvaalluuaarree

124

-- eelleevviiii ppeerrffoorrmmaannţţii vvoorr

ccoonnssoolliiddaa îînnvvăăţţaarreeaa,, cceecceettâânndd

ssuurrsseellee vviirrttuuaallee iinnddiiccaattee îînnccăă llaa

îînncceeppuuttuull aannuulluuii şşccoollaarr,,

pprreeccuumm:: http://istorie-edu.ro/;

http://www.filmedocumentare.

com/istorie/ şi comunicând

opinii personale la adresa mea

virtuală sau în întâlniri virtuale

colegiale

ddiissttrriibbuuttiivvăă

77______FFeeeedd--bbaacckk,,

pprriinn rraappoorrttaarree llaa

ccoommppeetteennţţeellee

ssppeecciiffiiccee

eennuunnţţaattee iinniiţţiiaall

şşii llaa ggrraadduull ddee

ssaattiissffaacceerree aa

cceerriinnţţeelloorr//

iinntteerreesseelloorr

ddiiddaaccttiiccee aallee

bbeenneeffiicciiaarriilloorr

aaccttiivviittăăţţiiii

ddiiddaaccttiiccee;; ______33

mmiinnuuttee

88______EEvvaalluuaarree;;__

____22mmiinnuuttee

-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă aaffiirrmmaaţţiiiillee

ccaarree uurrmmeeaazzăă:: „„ AAssttăăzzii aamm

îînnvvăăţţaatt ssăă uuttiilliizzăămm nnooii tteerrmmeennii

iissttoorriiccii,, pprreeccuumm......ssăă ccoonnttrruuiimm

aaxxee ccrroonnoollooggiiccee,, ssăă nnee

oorriieennttăămm îînn ssppaaţţiiuull ggeeooggrraaffiicc şşii

ssăă eexxpprriimmăămm ooppiinniiii ppeerrssoonnaallee

ddeesspprree uurrmmăăttooaarreellee

ffaappttee......uuttiilliizzâânndd şşii

iinntteerrpprreettâânndd uunneellee ssuurrssee

iissttoorriiccee..””

-- ccoolleecctteezz ffiişşeellee ddee lluuccrruu şşii

nnootteezz sseelleeccttiivv,, îînn ccaattaalloogg,,

ccoonnffoorrmm eevvaalluuăărriiii ffiişşeelloorr ddee

lluuccrruu// aauuttooeevvaalluuaarree şşii aattiittuuddiinniiii

ppaarrttiicciippaattiivvee îînn ttiimmppuull lleeccţţiieeii

--oobbsseerrvvaaţţiiee

ddiirriijjaattăă

--eevvaalluuaarree

ffoorrmmaattiivvăă

99______RReetteennţţiiee ;;

______33 mmiinnuuttee

1100________TTrraannssffeerr

;;______22 mmiinnuuttee

1111.. CCoonncclluuzziiii ((

aannaalliizzaa

rreeaalliizzăărriiii

aaccttiivviittăăţţiiii,,

oobbsseerrvvaaţţiiii,,

-- eelleevviiii ccoommpplleetteeaazzăă

eennuunnţţuurriillee::

AAzzii aamm îînnvvăăţţaatt ddeesspprree______________

MMii--aa

ppllăăccuutt________________________________

NNuu aamm rreeuuşşiitt ssăă rreezzoollvv

ssaarrcciinniillee

ddiiddaaccttiiccee__________________ppeennttrruu

ccăă____________

PPrroommiitt,, ccăă vvooii ccăăuuttaa şşii ssuurrssee

ddiiggiittaallee şşii vvooii ccoommuunniiccaa

ppăărreerriillee mmeellee ddeesspprree aacceesstteeaa llaa

aaddrreessaa//

aaddrreesseellee______________________________

LLeeccţţiiaa uurrmmăăttooaarree aaşş

ddoorrii____________________

-- rreetteennţţiiaa ssee rreeaalliizzeeaazzăă şşii pprriinn

ccoo--ppaarrttiicciippaarreeaa llaa rreeaalliizzaarreeaa

eexxppoozziiţţiieeii ddee ggrruupp;; oobbiieeccttiivv

ffoorrmmuullaatt eexxpplliicciitt llaa îînncceeppuuttuull

nnooiiii uunniittăăţţii ddee îînnvvăăţţaarree

-- aapplliiccaaţţiiii:: ssoolluuţţiioonnaarreeaa

pprroobblleemmeelloorr 11 şşii 33 ddee llaa ppaaggiinnaa

115511 ddiinn mmaannuuaall

--ccoonnvveerrssaaţţiiaa

--lleeccttuurraa,,

iinntteerrpprreettaarreeaa//

aannaalliizzaarreeaa uunnuuii

tteexxtt iissttoorriicc

--ccoonnvveerrssaaţţiiaa

125

eemmppaattiizzaarree ccuu

îînnttrreegguull

ccoolleeccttiivv ddee

eelleevvii......));;______33

mmiinnuuttee

Fişă de lucru / autoevaluare a elev/-ei______________________________

Matricea cognitivă-aplicativă a lecţiei şi sarcinile didactice independente diferenţiate,

individuale şi în grup

Citeşte şi rezolvă itemii propuşi, 1-4 !

1.Cauzele participării României în Al Doilea Război Mondial : ___1. ocuparea Franţei, principalul

aliat al României, în iunie 1940 ;___2. ultimatumul dat de U.R.S.S.în iunie 1940, pentru evacuarea

Basarabiei şi a Bucovinei de Nord ;___3. sprijinul militar şi politic de care au beneficiat legionarii din

partea Germaniei şi interesele Germaniei de a controla politica, economia şi resursele petroliere ale

României, prin preluarea puterii politice de către legionarii organizaţi în Legiunea Arhanghelului

Mihail şi în partidul Garda de Fier ; legionarii promovând obiective politice fasciste, respectiv

anticomuniste şi antisemite ;___4. realipirea teritoriilor ocupate de U.R.S.S. la teritoriul naţional.

2. Principalele evenimente din anul 1940 : iunie 1940, ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi

Ţinutului Herţa de către U.R.S.S., 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Romînia era obligată să

cedeze Ungariei Transilvania de Nord, septembrie 1940, România era obligată să cedeze Bulgariei

Dobrogea de Sud ( Cadrilaterul ), abdicarea regelui Carol al-II-lea în 5 septembrie 1940 şi instaurarea

unui stat naţional- legionar, în frunte cu « conducătorul statului », generalul Ion Antonescu, până în

ianuarie 1941, când a fost înlocuit cu dictura militară a lui Ion Antonescu, până la 23 august 1944

3. Participarea României în Al Doilea Război Mondial : 1____campania din est, antisovietică, 22

iunie 1941- 23 august 1944 ; 2___campania din vest, 23 august 1944- 9 mai 1945 şi intrarea României

în sfera de dominaţie politică-militară a U.R.S.S ( observă hărţile de la pagina 147 ! ) ; 3. actul de la 23

august 1945, arestarea mareşalului Ion Antonescu, armistiţiul cu Naţiunile Unite şi alianţa cu U.R.S.S.,

restabilirea regimului monarhic-constituţional, sub ocupaţia militară sovietică.

***Sarcina didactică 1 : Observă în manual, la pagina 147 pierderile teritoriale ale statului

român unitar în anul 1940 !

***Sarcina didactică 2 : Notează două efecte sau urmări ale acestor pierderi teritoriale !

***Sarcina didactică 3 : Construieşte o axă cronologică, pe care ordonează principalele

evenimente politice şi militare din anul 1940 şi din perioada participării României în Al Doilea

Război Mondial, menţionate în fişă şi în manual, la paginile 147, 150, 151 !

4.Tragedia evreilor şi rromilor în perioada 1938- 1944.

*** Sarcina didactică 4: Citeşte textul alăturat şi notează trei modalităţi/ activităţi prin care

evreii şi rromii din România au fost persecutaţi în perioada 1938- 1944 : « În iunie-august 1940,

printr-un pachet de legi ...autoritățile române i-au exclus din serviciul public pe funcționarii evrei.

Etnicilor evrei li s-a interzis excercitarea oricăror funcții publice, fiind înlăturați nu numai din aparatul

funcționăresc, din armată și din magistratură, ci și din societățile comerciale, din echipele sportive etc.

Totodată li s-a interzis cumpărarea de imobile. Pentru amănunte: Decretul-lege din 8 august 1940

126

privind situația juridică a evreilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 183/1940. În continuare, prin

Decretul-lege din 9 august 1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940, au fost interzise căsătoriile

etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost declarate nule. În octombrie 1940

bunurile funciare ale evreilor au fost naționalizate... Chiar și după înlăturarea de la putere a Gărzii de

Fier, regimul Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a continuat politica de opresiune și masacrare a

evreilor şi apoi şi a ţiganilor/ rromilor (n.n. )...Numărul morților este incă în discuție, dar și cea mai

mică estimare atinge un număr de 250.000 de evrei (și 25.000 țigani) în regiunile estice, în timp ce

120.000 dintre evreii din Transilvania ocupata au fost adunați de autoritățile maghiare și transferați

autorităților germane.

Atrocitățile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la Iași. În așa-

numitele trenuri ale morții (trenuri cu deportați plimbate atâta timp prin Moldova, până când pasagerii

au murit de sete și de foame) au fost ucişi aproximativ 4.400 de evrei. (Sursa: Muzeul Evreilor din

România, citat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung de la joi, 24 ianuarie 2005)...

Totuşi, în zona Europei Centrale și de Est, majoritatea evreilor de naționalitate română au

supraviețuit războiului. Regimul Antonescu făcuse planuri pentru deportări în masă din Valahia, sudul

Transilvaniei, și din sudul și vestul Moldovei, dar nu le-a pus niciodată în practică. » ( Sursa istorică

: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_%C3%AEn_al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial)

*** Autoevaluare : Consider că am rezolvat sarcinile didactice : puţin ; mediu ; complet.

Planificarea predării- învăţării-evaluării unităţii de învăţare

România între democraţie şi autoritarism ( 1919- 1945 )

Data_______________ Clasa: a VIII a

Şcoala Propunător: profesor Măgărin Lucian Pavel

Aria curriculară_Om şi societate Obiectul didactic_Istoria românilor

Tipul de curriculum_c.nucleu/___o oră/ săptămână

Competenţe generale_1. utilizarea eficientă a comunicării şi a limbajului de specialitate ; 3. aplicarea

principiilor şi a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice ; 4. folosirea resurselor care susţin

învăţarea permanentă.

Valori şi atitudini :_coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune ; dezvoltarea atitudinilor pro-active în

viaţa personală şi socială ;

Competenţe specifice : 1.2.___Utilizarea termenilor istorici specifici faptelor istorice din spaţiul

românesc în epoca modernă şi contemporană în diferite situaţii de comunicare scrisă şi orală ;

3.6.___Localizarea în timp şi plasarea în spaţiu a faptelor din istoria românilor desfăşurate în epoca

contemporană, pe baza surselor istorice ; 3.10.___Formularea unor opinii referitoare la un fapt istoric

din istoria românilor în secolul al-XX-lea pe baza surselor istorice.

Resurse :

1. Pedagogice :

Strategia didactică : analogică ( cu modele, reprezentări ) şi algoritmică (explicativ-demonstrativă,

intuitivă, expozitivă, programată ), incluzând : predarea-învăţarea-evaluarea interactivă orientată

diferenţiat, individual şi în grupuri eterogene; învăţarea distributivă, prin indicarea unor surse de

informaţii digitale; învăţarea reciprocă direct şi prin dialoguri virtuale coleg- coleg, elev-profesor,

incluzând şi elevii cu deficit de învăţare ;

Metode şi procedee : problematizarea, observarea dirijată, rezolvarea de probleme, prelegerea,

conversaţia euristică, investigarea, demonstraţia expozitivă şi cu substitute ( planşe, fotografii ), lucrul

cu manualul, lectura explicativă, munca independentă individuală şi în grupuri eterogene, proiect în

grup-« expoziţie de muzeu » cu fişe tematice dedicate societăţii româneşti din perioada celui de-Al

Doilea Război Mondial

Forme de organizare a activităţii : frontală, în grupuri, individuală, perechi actuale şi virtuale între

colegi

127

Mijloace didactice : fişe de lucru individuale şi pe grupe ; manualul ; hărţi istorice ; fişă cronologică

a istoriei universale şi naţionale ; P.C.-urile elevilor, saiturile : http://istorie-edu.ro/;

https://profudeisto.wikispaces.com/...ş.a.

22.. Umane : colectivul de elevi, cu nivel mediu de inteligenţă şi motivaţie didactică, nivel deficitar de

cunoştinţe specifice şi tehnici didactice, obişnuit cu tehnici didactice reproductive; apreciez că 30-40 %

din colectiv reprezintă elevii cu cerinţe speciale ( CES ), cu deficienţe majore de scris, citit, exprimare,

redactare, comprehensiune logică şi faptică

3. Temporale: 5o minute X 2

4. Bibliografice : Gheorghe Tănase, Metodica predării şi învăţării istoriei, Bucureşti, Editura Spiru

Haret, 1995 ; : http://istorie-edu.ro/; .

; Istoria românilor, manual, clasa

VIII, Bucureşti, Editura Sigma, 2004 ; Istorie, manual, clasa a-VIII-a, Bucureşti, Humanitas

Educaţional, 2000

LLEECCŢŢIIIILLEE

CCOONNSSTTIITTUUTTII

VVEE//

RREEPPAARRTTIIZZAARR

EEAA TTIIMMPPUULLUUII

PPLLAANNIIFFIICCAATT

MMAATTRRIICCEEAA// SSCCHHIIŢŢAA

CCOOGGNNIITTIIVVĂĂ-- AAPPLLIICCAATTIIVVĂĂ

(( tteerrmmeennii,, ccoonncceeppttee,, pprroobblleemmee

ssppeecciiffiiccee,, iiddeeii cceennttrraallee//

ssiinntteettiiccee,, ssaarrcciinniillee ddiiddaaccttiiccee

iinnddeeppeennddeennttee iinnddiivviidduuaallee şşii îînn

ggrruupp ......))

AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII

DDIIDDAACCTTIICCEE

SSPPEECCIIFFIICCEE

EVALUARE/

AUTOEVAL

UARE

AACCTTIIVVIITTĂĂŢŢII

DDIIFFEERREENNŢŢIIAATT

EE ŞŞII

RREEMMEEDDIIAALLEE

11..RRoommâânniiaa

dduuppăă MMaarreeaa

UUnniirree..

IInntteeggrraarreeaa

pprroovviinncciiiilloorr

rroommâânneeşşttii şşii

ssttaattuuttuull

mmiinnoorriittăăţţiilloorr;;____

__oo oorrăă

22.. MMoonnaarrhhiiaa şşii

ppaarrttiiddeellee

ppoolliittiiccee..

CCoonnssttiittuuţţiiaa ddiinn

11992233;;______22 hh

33.. RRoommâânniiaa îînn

AAll DDooiilleeaa

RRăăzzbbooii

MMoonnddiiaall.. AAnnuull

11994400.. TTrraaggeeddiiaa

eevvrreeiilloorr şşii aa

rrrroommiilloorr;;______22hh

(( ** oo oorrăă ddee

eevvaalluuaarree

ppeerriiooddiiccăă ))

--vvoott uunniivveerrssaall,, ddeemmooccrraaţţiiee

iinntteerrbbeelliiccăă,, iinntteeggrraarreeaa

pprroovviinncciiiilloorr rroommâânneeşşttii îînn ssttaattuull

nnaaţţiioonnaall uunniittaarr,, ssttaattuuttuull

mmiinnoorriittăăţţiilloorr……

IIddeeaa cceennttrraallăă:: ccoonnssoolliiddaarreeaa

ssttaattuulluuii nnaaţţiioonnaall uunniittaarr

--mmoonnaarrhhiiaa ccoonnssttiittuuţţiioonnaallăă,,

rreeggeennţţăă,, ddooccttrriinnee ppoolliittiiccee,,

lliibbeerraalliissmmuull,, ţţăărrăănniissmmuull,,

lleeggiioonnaarriissmmuull,, ccoommuunniissmmuull,,

ppaarrttiidduull uunniicc,, ddeeccrreett..lleeggee,,

rreeggiimm aauuttoorriittaarr-- ddiiccttaattuurraa

ccaarrlliissttăă……

IIddeeeeaa cceennttrraallăă:: ddeeccăăddeerreeaa

rreeggiimmuulluuii ppoolliittiicc ddee llaa

mmoonnaarrhhiiaa ccoonnssttiittuuţţiioonnaallăă llaa

ddiiccttaattuurraa mmiilliittaarrăă..

--ddiiccttaattuurraa mmiilliittaarrăă,, ssttaatt

nnaaţţiioonnaall-- lleeggiioonnaarr,, ddiiccttaatt,,

hhoollooccaauusstt ssaauu mmaassaaccrraarree,,

eexxtteerrmmiinnaarree

IIddeeeeaa cceennttrraallăă:: ppiieerrddeerriillee

tteerriittoorriiaallee ddiinn aannuull 11994400 şşii

iinnttrraarreeaa RRoommâânniieeii ssuubb

ddoommiinnaaţţiiaa ppoolliittiiccăă--mmiilliittaarrăă

ssoovviieettiiccăă

reprezentarea

grafică,

conversaţia,

problematizarea

, observarea

dirijată, metoda

ciorchinului,

rezolvarea de

probleme,

prelegerea,

conversaţia

euristică,

investigarea,

demonstraţia

expozitivă şi cu

substitute (

planşe,

fotografii ),

lucrul/ învăţarea

cu manualul,

lectura ,

interpretarea/

analizarea,

munca

independentă

individuală şi în

grupuri

eterogene,

învăţarea

reciprocă în

grupuri, proiect

în grup-

« expoziţie de

muzeu » cu fişe

tematice

dedicate

societăţii

-- ffiişşee ddee lluuccrruu//

aattooeevvaalluuaarree,,

eevvaalluuaarree

ffrroonnttaallăă,,

pprrooiieecctt ddee

ggrruupp// eexxppoozziiţţiiee

ddee mmuuzzeeuu

tteesstt--

ssoolluuţţiioonnaarreeaa

pprroobblleemmeeii nnrr..

11 ddee llaa ppaaggiinnaa

115566 ddiinn

mmaannuuaall

ppoorrttooffoolliiuu

iinnddiivviidduuaall

ddeesspprree

ppeerriiooaaddaa

îînnvvăăţţaattăă

-- iinntteerrpprreettaarreeaa//

aannaalliizzaarreeaa

pprroobblleemmeelloorr 11 şşii

44 ddee llaa ppaaggiinnaa

114411 ddiinn mmaannuuaall

-- iinntteerrpprreettaarreeaa//

aannaalliizzaarreeaa

pprroobblleemmeelloorr 11

ddee llaa ppaaggiinnaa 114455

ddiinn mmaannuuaall

-- iinntteerrpprreettaarreeaa//

aannaalliizzaarreeaa

pprroobblleemmeelloorr 11 şşii

44 ddee llaa ppaaggiinnaa

114411 ddiinn mmaannuuaall,,

pprrooiieeccttuull ddee

ggrruupp,, rreeddaaccttaarreeaa

ddee ffiişşee tteemmaattiiccee//

mmaappee

iinnddiivviidduuaallee

128

româneşti din

perioada celui

de-Al Doilea

Război

Mondial,

debrifare

129

CAPITOLUL 16

Interculturalitatea şi multiculturalitatea din teritoriul comitatului Caraş

Severin în perioada 1867-1900 reflectate în comparaţii statistice metodice şi

ideologice

Aşezarea geopolitică a Banatului şi a comitatului Caraş-Severin la interferenţa

marilor civilizaţii universale instituţionalizate religios în evul mediu, ortodoxă,

catolică şi islamică a determinat existenţa unei populaţii relativ eterogene etnic şi

cultural, în care românii au reprezentat neîncetat majoritatea absolută; populaţie care

constituie, totodată, o unitate inconfundabilă şi un model de convieţuire şi toleranţă, în

geografia umană şi istoria europeană şi universală.

În acest sens se exprimă şi autorii multiculturali ai unei recente monografii turistice şi

economice prospective: „Mulţimea grupurilor etnice din Banat şi convieţuirea lor

timp de secole, lipsită de fricţiuni sau cu fricţiuni insignifiante, este un alt criteriu de

unicitate al Banatului, cel puţin pe plan european.“77

Totuşi, cel puţin în cazul teritoriului comitatului Caraş- Severin,

instituţionalizat abia în 1881, când a devenit pentru prima dată în cursul istoriei o

unitate administrativ-teritorială integrată complet jurisdicţiei statale maghiare, se

impune încă o precizare esenţială, indispensabilă pentru o cercetare demografică şi

multiculturală sistematică şi obiectivă, despre structura comunitară-etnică a

comitatelor din Banat, aceea că populaţia acestui comitat a constituit cel mai compact

bloc demografic naţional din toate comitatele româneşti majoritare, reanexate la

Ungaria în 1860 şi în întreaga perioadă dualistă, 1867-1918. De aceea, dintotdeauna

cultura dominantă de facto, cultura comunitară predominantă reală a fost cultura

românilor; ar fi simplist, naţionalist-şovin, însă, să dovedim această calitate strict

statistic, numeric, fără a releva şi inepuizabila capacitate comunicativă, creatoare şi

asimilatoare a acestei culturi.

În cele ce urmează am reprezentat unele aspecte ale continuităţii şi creativităţii ei şi

pentru a demonstra şi forţa ei asimilatoare, paşnică, tolerantă; ne rezumăm

deocamdată, la menţionarea numărului semnificativ al persoanelor din celelalte

comunităţi naţionale, care au învăţat limba română şi în perioada cercetată de noi,

77

Fridrich Ebert Stiftung, Calea fierului din Banat, Reşiţa, Editura intergraft, 2000, p. 17.

130

ceea ce a condus la dezvoltarea unui plurilingvism centrat pe utilizarea mai frecventă

a limbii române.

Acest fapt, constatabil documentar, unanim admis de către cercetătorii obiectivi, poate

fi dedus şi din influenţa constantă a limbii române asupra celorlalte limbi comunitare-

naţionale, noi reţinând aici cazul limbii craşovenilor; influenţată prin preluarea unor

cuvinte intrate în uz în perioada cercetată de noi, ca: zahăr, muncitor, bucătar ş.a., ca

şi a unor expresii şi locuţiuni78

.De remarcat, însă, că aceşti caraşoveni s-au aşezat în

grup compact pe teritoriul comitatului modern Caraş-Severin cu vreo două secole

înaintea coloniştilor germani şi maghiari, adică încă în prima jumătate a secolului al

XV-lea şi în mod obiectiv, fiind înconjuraţi de comunităţile româneşti majoritare, au

stabilit mult mai devreme relaţii inter-culturale cu românii; în virtutea cărora au

continuat, să preia de la aceştia şi termeni moderni ai vocabularului.

De asemenea, comunitatea românilor din comitatul Caraş Severin este relevantă

cultural şi pentru dezvoltarea conştiinţei naţionale unitare a poporului nostru, fapt

dovedit aci doar de prima utilizare publică a numelui român, în 1848, în cazul

Regimentului nr.13 româno-bănăţean79

, denumire conservată până la desfiinţarea

acestuia în 1872; această denumire a fost generalizată apoi în denumirea poporului

nostru şi a statului naţional modern, constituit după 1859.

Conform tuturor recensămintelor oficiale, populaţia românească alcătuia circa

trei pătrimi din totalul populaţiei acestui comitat de peste 11.074 Km², cu cea mai

mare suprafaţă din Ungaria. Cealaltă pătrime a populaţiei este constituită aproape

jumătate din germani, iar cealaltă jumătate din alte naţionalităţi, ca: maghiari, sârbi,

croaţi-bulgari/ craşoveni, cehi, slovaci, ruteni, evrei, ţigani/ rromi, dar şi din rezidenţi

nominalizaţi în recensăminte „străini”, ca: italieni, spanioli, englezi, francezi, migraţi

odată cu dezvoltarea capitalului industrial şi comercial ş.a.

Ca şi politica de asimilare/ monoculturalizare şi de colonizare maghiară, existenţa

acestor rezidenţi a determinat o continuă variaţie a structurii demografice naţionale şi

multiculturale, dar în limitele restrânse ale câtorva sute şi mii de persoane, sub 1% din

totalul populaţiei; nici politica de asimilare şi de colonizare maghiară şi nici rezidenţa

diverşilor străini nu au determinat migraţii sau dislocări masive de populaţie, pentru

78

Mihai Radan, Influenţa limbii române asupra graiurilor caraşovene din judeţul Caraş-Severin, [în]

„Studii de limbă, literatură şi folclor“, vol. 3, Reşiţa, 1976, p. 127-140. 79

Enciclopedia română, tomI, Sibiu, Editura W.Krafft, 1898, p.385

131

că ele au constituit doar fenomene complementare, relativ paşnice ale „unei

îmburgheziri mai intense şi a unei politici economice corespunzătoare.“80

Statistica personală efectuată de K. Keleti în 1871 menţionează prima oară o

structură multiculturală-etnică, înlocuind secularele statistici confesionale, care îi

asimilau, de exemplu, pe românii şi sârbii ortodocşi în aşa-zisa naţiune illirică,

proclamată în 1790 la Congresul illir de la Timişoara, dar instituţionalizată treptat,

anterior; în cadrul căreia sârbii deţineau controlul administrativ-confesional şi

economic. În această statistică nu apare teritoriul grăniceresc, viitorul comitat

temporar Severin, ci doar comitatul Caraş, în care românii numărau 210.483 persoane,

fiind urmaţi în ordine descrescătoare de germani, cu 31.372 persoane, croaţi, 7.017,

slovaci, 5.956, unguri, 3.083, ruteni, 828, sârbi, 335 şi alţii, 5!

În 1871 a fost efectuat şi un recensământ al comunităţilor militare şi al

companiilor grănicereşti din teritoriul care va fi circumscris în 1872 noului comitat

Severin; astfel, în teritoriul Regimentului 13 româno-bănăţean erau consemnaţi

atunci: 87.986 români, 7.369 germani, 128 sârbi, 11 croaţi şi slovaci, 83 maghiari, 117

slovaci, 1 italian, 738 ţigani, iar pe teritoriul Campaniei 12, Berzasca din cadrul

Regimentului 14 sârbesc-bănăţean, integrat şi el comitatului Severin e de presupus, că

exista, de asemenea, o majoritate a populaţiei româneşti, pentru că pe întregul teritoriu

regimental structura demografică se compunea din: 43.479 sârbi, 34.941 români,

4.736 germani, 11 croaţi şi sloveni, 167 maghiari, 479 slovaci, 4 italieni, 424 ţigani.81

Din punct de vedere administrativ-lingvistic, teritoriul viitorului comitat

Caraş-Severin, cuprindea între 1867-1872: comitatul Caraş, în care limbile oficiale

erau germana şi maghiara; teritoriul Regimentului confiniar româno-bănăţean nr. 13

(reţinem această titulatură naţională!), unde se vorbea oficial limba germană şi limba

română, deopotrivă şi teritoriul Companiei a douăsprezecea, cu sediul la Berzasca, din

cadrul Regimentului confiniar sârbo-bănăţean nr. 14, teritoriu alipit comitatului

Severin, instituţionalizat în 1772, unde limbile oficiale erau germana şi sârba.

Din 1772, în cele două comitate, Caraş şi Severin, iar din 1881 în comitatul unic

Caraş-Severin, limba oficială era maghiara, al cărei teritoriu uzual depăşea cu puţin

sediul instituţiilor, dacă observăm indicatorii vorbitorilor de limbă maghiară,

80

Ludwig von Gogolák, Zum Problem der Assimilation in Ungarn in der Zeit von 1790-1918, [în]

„Südostdeutsches Archiv“, IX Band, 2966, München, Verlag R. Oldenbourg, 1966, p. 10. 81

Grigore Popiţi, Date şi documente bănăţene. 1728-1887, Timişoara, [s.n.], 1939, p. 134.

132

menţinaţi în recensăminte; doar 4,83% reprezentau maghiarii din totalul populaţiei

comitatului, în 1900, în timp ce nemaghiarii declaraţi vorbitori ai limbii maghiare

reprezentau mai puţin, adică 4,6%, ceea ce dovedeşte însă, o creştere aritmică,

disproporţionată a numărului vorbitorilor de limbă maghiară faţă de 1890, când la

numai 2,6% maghiari corespundea un procent egal de nemaghiari vorbitori de limbă

maghiară! De altfel, chiar în „teritoriul“ instituţionalizat erau numeroase, repetate

sau constante cazuri de nesupunere civică şi de uz al limbii comunităţii locale

majoritare; menţionăm situaţia de la Prefectura din Lugoj, unde o hotărâre din 1870

prevedea întrebuinţarea egală a limbilor române şi germane, fapt care a durat până la

23 februarie 1887, când a fost redactat primul proces verbal trilingv, român, german şi

maghiar.82

Cu ocazia inaugurării şi sfinţirii drapelului batalionului 86 de honvezi din

Orşova, în 1877, episcopul greco-ortodox Ioan Popasu a predicat în limba română.83

La fel, în şcolile germane din Reşiţa, centrul industrial cu o comunitate germană

majoritară, până în 1890 au fost utilizate documente şcolare redactate atât în limba

germană, cât şi în limba oficială, maghiară.84

În şcolile administrate de STEG limba

maghiară va fi introdusă abia în anul şcolar 1893-189485

, iar în 1902 aceste instituţii

şcolare, şcoli primare şi grădiniţe din 34 localităţi vor fi etatizate, respectiv

transformate în şcoli comunale sau de stat.86

În comunităţile naţionale în care învăţarea limbii maghiare atinsese un grad suficient

de popularizare, mai ales cu concursul preoţilor şi al învăţătorilor, se putea comunica

în limba maghiară şi în adunări publice, cum a fost cazul concertului Reuniunii greco-

catolice din Vărădia, datat în 28 februarie 1897.87

Recensământul oficial din 1880 indica următoarea structură etnică pe teritoriul

comitatului Caraş-Severin: români, 219.169, germani, 29.958, croaţi-sârbi, 15.195,

82

Ioan Lotreanu, Monografia Banatului, vol. I, Timişoara, Institutul de Arte Grafice Tara, 1935, p.

260. 83

Familia, Oradea, nr.42/1877, p.502 84

Christian Gitzing, op. cit., p. 16. 85

Ibidem, p.21 86

[în] „Arhivele Naţionale Caraş-Severin, Fond Inspectoratul şcolar al judeţului Caraş, Dosar 87/ 1931,

f. 1-6“. 87

[în] „Dreptatea“, Lugoj, IV, (1897), nr. 41, p. 3.

133

slovaci, 5.615, maghiari, 3.526, alte naţionalităţi, 1.990 şi străini, 5.711; mai existau şi

8.683 persoane cu limbă maternă necunoscută!88

Oare numărul mult redus/ falsificat al populaţiei înregistrate în acest recensământ nu

era o stratagemă ideologică, propagandistică preluată de la oficialii Habsbugilor,

pentru descurajarea „naţionaliştilor” şi pentru justificarea intensificării/ continuării

politicii de colonizare!

Conform statisticii redactate de L. Lang, I. Iekefalussy avem cu totul alţi indicatori

demografici-naţionali, deşi au fost preluaţi după aceleaşi date ale recensământului,

respectiv un total al populaţiei comitatului de 381.304 locuitori, dintre care 298.758

români ( mai mult cu circa 80.000 locuitori ! ), 7.422 unguri, 38.966 germani, 6.439

slovaci, 329 ruteni, 19.260 croaţi şi sârbi, 3.055 alte naţionalităţi din ţară şi 7.045

naţionalităţi din alte ţări; procentual, românii deţineau 78,35%, germanii peste 12%,

iar maghiarii doar 1,94%!89

Remarcăm aici numărul relativ mare, 7045 de străini rezidenţi în comitat, adică 1,84%

din totalul populaţiei şi deducem ritmul intens de capitalizare industrială şi comercială

şi de acumulare primitivă a capitalului, care nu se corela şi cu o rată corespunzătoare a

investiţiilor, a dezvoltării urbane sau a dezvoltării serviciilor sociale.

Spre deosebire de toate recensămintele anterioare, care indicau minoritatea

maghiară pe un loc codaş al structurii etnice, naţionale a comitatului, statistica oficială

de la 1900 indică pentru prima dată minoritatea maghiară pe locul al treilea, ca urmare

a celei mai spectaculoase rate a sporului natural, datorate falsificărilor statistice ( vezi

doar suma populaţiei confesionale a ortodocşilor români, sârbi şi ruteni, care nu

concordă cu numărul populaţiilor „naţionale“ minus numărul greco-catolicilor români

şi ruteni sau comparaţia între cele 17.197 persoane de la rubrica „alte limbi“ şi cei

1.299 străini, ca şi comparaţia dintre numărul populaţiilor naţionale, etnice şi totalul

populaţiilor confesionale-lingvistice corespunzătoare fiecărei populaţii naţionale ); în

timp ce românii, având o creştere inferioară a ratei menţionate, erau în scădere

relativă, ca şi germanii, iar slovacii, cu 3.280, rutenii cu 781 faţă de 838 în 1871,

croaţii cu doar 162 şi sârbii cu 11.021 erau în descreştere absolută, ireversibilă.

88

*** Studia Censualia Transsilvanica. Recensământul din 1880. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura

Staff, 1997, p. 360-361, apud. A Magyar Kotona országalban az 1881, év elejen végrehajtott

népszámlálás fob eredményei megyék es községek szerint részletezve, kötet, Budapest, [s.n], 1882. 89

L.Lang, I. Iekefalussy

134

De asemenea, în recensământul de la 1900, comparativ cu acela din 1880, nu mai erau

rubricile cu „alte naţionalităţi, străini şi limbă maternă necunoscută“, ci o unică

rubrică complementară, cu „alte limbi“, unde erau numărate 17.197 persoane.90

Enciclopedia română de la 1898 menţionează următoarea structură etnică, naţională

rezultată în urma Articolului de lege LV din 1881, care instituţionaliza noul comitat

Caraş-Severin: români, 311.335, germani, 48.058, sârbi, 11.862, maghiari, 10.879,

slovaci, 5.723, bulgari, 5.018, alte naţionalităţi, 14.760. Procentual, populaţia

comitatului, numărând 407.635 locuitori avea următoarea structură: români, 76,4%,

germani, 11,8%, sârbi, 2,9%, maghiari, 2,7%, slovaci, 1,4%, bulgari, 1,2%.91

Ion Russu-Şirianu menţionează în statistica lui de la 1900 un total al populaţiei

comitatului Caraş-Severin de 443.001 locuitori, dintre care români, 323.181, unguri,

21.439, germani, 55.256, sârbi, 13.138, care era divizat procentual astfel: români,

74,2%, germani, 12,4%, unguri, 4,8%, sârbi, 2,9%, ruteni, 0,2%, slovaci, 0,9%.

Statistica oficială a fost vădit omisivă/ falsificată, dacă raportăm totalul românilor la

totalul ortodocşilor sârbi şi români, 325.613, care adunaţi cu românii greco-catolici,

18.262 dau un total de 343.875 persoane, adică un număr care nu concordă cu suma

populaţiilor etnice, naţionale.92

Din această statistică reiese şi calculul falsificat al

ratei sporului natural din cadrul fiecărei populaţii naţionale; comparativ cu datele din

Enciclopedia română de la 1898, reiese că din 1881, populaţia românilor a descrescut

de la 76,4% la 74,2%, a germanilor a crescut cu 0,6%, a sârbilor a rămas aceeaşi, iar a

maghiarilor a crescut cu 2,1%93

, deşi rata generală a sporului natural din comitat, în

anii 1900 se situa în jurul valorii de 0,49%.94

Dacă ne raportăm la repartiţia comunităţilor etnice, naţionale, respectiv la structura

demografică-naţională a celor 14 cercuri administrative/ plăşi şi a celor două oraşe,

Caransebeş şi Lugoj, constatăm, că românii erau aşezaţi în fiecare localitate şi

deţineau majoritatea absolută în cvasitotalitatea aşezărilor şi a diviziunilor

administrativ-teritoriale ale comitatului, cu o minoritate relativă faţă de germani în

90

*** Studia Censualia Transsilvanica. Recensământul din 1900. Transilvania, Cluj-Napoca, Editura

Staff, 1999, p. 614-619. 91

C. Diaconovich, op. cit., p. 720. 92

Ion Russu-Şirianu, op. cit., p. 96-106. 93

Ibidem, p. 276. 94

135

unele teritorii din zona Banatului Montan; dar în nici o plasă din cuprinsul

comitatului, nici germanii şi nici o altă naţionalitate nu aveau superioritate numerică

faţă de români.

Din cele 362 localităţi ale comitatului, românii deţineau majoritatea absolută în 273

localităţi cu peste 500 locuitori şi în alte 127 localităţi cu peste 1.000 locuitori, în timp

ce germanii deţineau o majoritate relativă faţă de celelalte comunităţi naţionale în 13

localităţi cu peste 1.000 locuitori (Dognecea, Rusca Montană, Darova, Vecsehaza,

Oraviţa Montană, Steierdorf, Orşova, Ferencfalva, Reşiţa Montană, Reşiţa Română,

Nădrag, Caransebeş, Lugoj), ungurii erau majoritari faţă de români în 6 localităţi cu

peste 1.000 locuitori (Bodofalva, Szaparfalva, Mutnicul Mic, Orşova, Reşiţa Montană,

Lugoj) şi în alte 9 localităţi cu peste 500 locuitori, sârbii aveau o majoritate relativă în

12 localităţi: Subotiţa, Belobreşca, Divici, Liubcova, Socol, Măceşti, Moldova Veche,

Pojejena, Radimna, Moldova Nouă, Zlatiţa, Sviniţa, cehii erau relativ majoritari în

coloniile din Valea Almăjului, respectiv în 5 sate: Bigăr, Sfânta Elena, Gârnic,

Ravenska, Şumita95

, iar caraşovenii aveau majoritate relativă în 7 sate: Caraşova,

Iabalcea, Nermet, Clocotici, Lupac, Vodnic, Rafnic.96

Un interes ştiinţific- metodic deosebit reflectă şi statistica demografică a teritoriului

capitalizat de STEG în comitatul Caraş, reprezentând cea mai mare concentrare a

capitalului industrial şi comercial multinaţional şi multicultural din întregul Banat;

deşi în acest teritoriu erau cele mai numeroase colonii germane, la Oraviţa Germană,

Ciclova Germană, Steierdorf, Sasca Germană, Ştinăpari, Cărbunari, Moldova Nouă,

Moldoviţa, Padina Matei, Dognecea, Moraviţa Montană, Bocşa Germană, Kohldorf,

Neuwerk, Altwerk, Reşiţa Germană, Franzdorf, Gladna Germană şi Anina, în 1885,

germanii numărau doar 21.198 sau 16,8%, în timp ce românii numărau 89.688, adică

71,3%, caraşovenii sau bulgarii 13.266 sau 10,5% şi alţii 1.620.97

. În cel mai

productiv centru economic, Reşiţa Germană, a cărui denumire a fost interzisă de

oficialităţi în 1871 şi înlocuită cu denumirea de Reşiţa Montană98

, în 1891 existau:

95

Nicolae Dolângă, Ţara Nerei, Bucureşti, Editura Kriterion, 1995. 96

Mihai radan, Influenţa limbii române asupra graiurilor caraşovene din judeţul Caraş-Severin, [în]

„Studii de limbă, literatură şi folclor“, vol. 3, 1976, Reşiţa, p. 128. 97

Rudolf Gräff, op. cit., p. 243, p. 246. 98

Rudolf Gräff, op.cit., p. 60.

136

6.344 germani, 1.419 români, 895 slovaci, 715 unguri, 27 ruteni, 22 sârbi, 6 francezi,

3 croaţi şi 733 italieni, cehi, bulgari, ţigani, evrei ş.a.99

Raportul dintre populaţia rurală şi populaţia urbanizată era de 94,9% faţă de 5,1%,

după indicatorii preluaţi de Ion Russu-Şirianu.100

Acest raport dovedeşte caracterul

predominant agrar, tradiţional, dar şi predominant-confesional al culturii tradiţionale-

ţărăneşti, agrare corespunzătoare, precum şi limitele obiective ale interculturalităţii

specifice tuturor societăţilor din această specie premodernă, naturală-agrară.

În 1900, din totalul populaţiei active, de 220.199 persoane, 166.500 erau angajaţi

nemijlocit în agricultură101

, iar din totalul populaţiei de 443.001 locuitori, 320.282

trăiau din agricultură, ca producători sau întreţinuţi ai acestora.

Este remarcabil, că în peisajul rural se înmulţesc elementele de civilizaţie

industrială, importate din Occident; o parte din cele 983 locomotive, 2.440 batoze,

1.972 secerători, 2.547 semănători din întregul Banat,102

au fost utilizate şi în

comunele din comitatul Caraş. La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a intensificat,

„fluctuant” procesul de creştere a populaţiei urbanizate, adică a populaţiei celor două

oraşe declarate, Lugoj şi Caransebeş, dar şi a altor centre relativ urbanizate şi

industrializate, ca Steierdorf-Anina, cu 12.144 locuitori, Cornereva, cu 4.386, Reşiţa,

cu 10.164, Oraviţa, cu 4.115.103

Acest proces, evidenţiat de statistici, a fost determinat

de o migraţie corespunzătoare a populaţiei rurale, concomitent cu reducerea populaţiei

şi a proprietăţilor ţărăneşti, cu intensificarea pauperizării agricole şi cu persistenţa

crizei din agricultură, datorită folosirii maşinilor de tip industrial şi generalizării

proprietăţii funciare de tip capitalist.

Dirijarea inflaţionistă a preţurilor a fost, însă, factorul decisiv, care a transformat

ireversivil numeroase comunităţi rurale tradiţionale şi structura demografică-

ocupaţională a acestora; de exemplu, doar în decursul a trei ani, 1896-1898, preţul

grâului, cultura agricolă dominantă, care asigura întreţinerea şi resursele financiare ale

99

Ibidem, p. 247-248. 100

Ion Russu-Şirianu, op.cit., p. 106. 101

Ioan Munteanu, op. cit., p. 20-21. 102

L. Kakucs, Contribuţii la istoria agriculturii din Banat. Secolele VIII-XIX, Timişoara, Editura

Mirton, 1998, tabelul 5 din anexă. 103

C. Diaconivich, op. cit., p. 721.

137

cvasi-totalităţii populaţiei ţărăneşti a variat de la 8,47 florini pentru unitatea de măsură

în 1896, la 12,80 florini în 1897 şi la 10,55 florini în 1898.104

Acum apare noua categorie socială a muncitorilor agricoli zilieri şi sezonieri, mulţi

dintre ei migranţi; în 1900 erau consemnaţi 859 muncitori agricoli sub 16 ani, 15.872

peste 16 ani şi 15.603 membri de familie ai acestora.105

Tot acum, începe restructurarea profesională a comunităţilor rurale germane, căci

tineretul german se orientează către şcoli de meserii, emancipându-se de tradiţionalul

statut familial agricol. „Marele pericol, propriu-zis al maghiarizării începea abia prin

1880. Până atunci ţărănimea şvăbească nu şi-a dat interes pentru oraşe şi profesiuni

intelectuale; toţi copiii ei au devenit ţărani, pentru că exista încă destul teren

ocupabil. Atunci a încetat colonizarea internă. (nota bene, n.n.) Copiii supranumerari

de ţărani au fost obligaţi, să înveţe alte profesii, ei au devenit funcţionari şi

învăţători, au acces ca meseriaşi şi comercianţi în oraşe şi astfel au intrat într-o

pătură socială mai înaltă.“106

O altă specie a migraţiei interne, o constituia deplasarea periodică, constantă a

muncitorilor necalificaţi din sectoarele neagricole, numiţi tot zilieri, al căror număr a

crescut, exploziv chiar tocmai în perioada crizei economice-agrare de la sfârşitul

secolului al XIX-lea; între 1890-1900, numărul zilierilor din comitatul Caraş-Severin

a crescut de la 3.431 la 10.324, fiind cel mai mare din comitatele bănăţene.107

În acest sens, este sugestivă şi o statistică a întreprinderilor industriale din comitat în

anul 1900, care indica, faţă de celelalte două comitate bănăţene, cel mai mare număr

de întreprinderi fără salariaţi, 5.863, urmat descrescător de 1.304 întreprinderi cu un

unic salariat, 503 cu 2 salariaţi, 409 cu 3-5 salariaţi, 86 cu 6-10 salariaţi, 25 cu 11-20

salariaţi, 58 cu peste 20 salariaţi.108

Caracterul urbanizat al unor centre industriale provenea mai ales din concentrarea şi

din industrializarea relativă a locului de muncă, pentru că serviciile şi construcţiile

urbane erau modeste sau cvasi- inexistente; la Anina, de exemplu, la sfârşitul

secolului al XIX-lea erau 400 familii greco-ortodoxe stabile şi 600 de lucrători

104

Krassó Szörényer Zeitung, Lugoj, nr.5/1899, p.1 105

Ioan Munteanu, op. cit., p. 38. 106

Nikolaus Hans Hockl, Das deutsche Banat. Seine geschichtlich-politische Entwicklung und

Aufgabe, Temeschburg, [s.n.], 1940. 107

Ioan Munteanu, op. cit., p. 20. 108

Ibidem, p. 54.

138

externi, care navetau la sfârşitul săptămânii şi care nu dispuneau de nici o şcoală şi

nici o biserică.109

Dincolo de migraţia internă, multiculturalitatea comitatului a fost influenţată în

limite minore, la nivelul indicatorilor statistici ai comitatului, dar majore prin efectele

ei, pentru progresul social şi pentru dezvoltarea modernă a relaţiilor interculturale, de

o migraţie a diverşilor specialişti, aşa cum se poate deduce din cazul structurii etnice-

naţionale a populaţiei Reşiţei, centrul cel mai dezvoltat din teritoriul S.T.E.G.-ului;

cum am prezentat mai sus.

De asemenea, criza economică-agrară generală din Ungaria la sfârşitul secolului al

XIX-lea110

a determinat şi în comitatul Caraş-Severin o emigrare semnificativă, care a

contribuit la dezvoltarea unei multiculturalităţi locale cu trăsături mondializate, dată

fiind aria desfăşurării ei şi continuitatea relaţiilor inter-umane dintre autohtoni şi

emigraţi. În statistica selectată de profesorul Ioan Munteanu sunt menţionaţi 2.197

emigranţi între 1899-1904. Majoritatea emigranţilor din perioada 1899-1913, ultimul

an paşnic, s-au stabilit în SUA, 61,6%, iar restul mai ales în Germania, 14,2% şi în

România, 22,2%111

, devenite state naţionale între 1859- 1871.

Câteva concluzii se deduc din datele statistice preluate din recensămintele efectuate

de autorităţile maghiare între 1869-1900, raportate la modul în care statul maghiar

promova multiculturalitatea prin politica naţională-demografică şi prin stimularea

selectivă, strategică a acestei multiculturalităţi:

1. Numeroşi indicatori variază, în funcţie de autor şi de metoda de calcul sau de

justificare a altor indicatori compuşi, ca acela al nemaghiarilor vorbitori de limbă

maghiară (care la rându-i poate fi comparat cu alţi indicatori complementari, ca

indicatorul alfabetizaţilor, discutabil şi neconcordant prin raportare la alţi indicatori

referitori la numărul acelora care ştiu citi şi la numărul acelora care ştiu citi şi scrie

ş.a.).

109

Arhiva Mitropoliei Banatului, Fond Cronici parohiale, A-B, Dosar Parohia Anina, nepaginat. 110

Paul Lendvai, op. cit., p. 337. 111

Ioan Munteanu, op. cit., p. 43.

139

2. În aceste statistici nu apar unele naţionalităţi consemnate în statisticile anterioare

despre Banat, ca ţiganii şi bulgarii, menţionaţi, de exemplu, de Griselini şi de Ehrler

încă din secolul al XVIII-lea112

sau în ultima statistică generalizată a autorităţilor din

graniţa militară, datată în 1871. De asemenea, e de presupus, că numărul evreilor a

fost falsificat sensibil; comparând statisticile din 1880 şi 1900113

observăm o creştere

numerică a evreilor, de la 1.300 la 1.862, respectiv o creştere procentuală cu 143%

sau o creştere anuală a sporului natural cu peste 2%, vădit disproporţionată faţă de

media anuală a sporului natural current, de aproximativ 0,5%, consemnat statistic. Nu

ne îndoim, că numărul evreilor a crescut sensibil pe teritoriul militarizat al fostului

Regiment româno-bănăţean nr. 13 odată cu liberalizarea totală a circuitului civil al

capitalului, prin aplicarea Legii nr. XXIV/ 1885, având ca obiect individualizarea

coproprietăţilor grănicereşti; faptul e dovedit de concentrarea rapidă a evreilor,

dincolo de centrul mai vechi al Lugojului, unde numărau 1.253 în 1900 şi unde aveau

şi sinagogă încă din 1843114

, în Caransebeş, unde erau 388115

( şi unde, de asemenea,

vor ridica sinagogă în 1894 ), în Reşiţa, unde erau 221, la Oraviţa, unde erau 190 ş.a.

Falsificarea numărului evreilor e evidentă: totalul populaţiei comitatului numără doar

1.862 persoane, deşi doar adunarea populaţiei din cele patru aşezări menţionate dă o

sumă de 2.052 persoane. Mai departe, dacă ne raportăm la Schematismul Episcopiei

romano-catolice din Cenad, care consemna în 1883 doar 363 evrei în districtul sau

diaconatul Caransebeş, dar 458 în districtul sau diaconatul Oraviţa, este greu de

admis, că în acesta din urmă, unde majoritatea evreilor locuiau în reşedinţa Oraviţa

numărul lor a descrescut dramatic până în 1900, când ar fi ajuns la 190.116

O altă

statistică, prevedea în 1900 o populaţie totală a comitatului de 443001 locuitori, dintre

care 4375 evrei, iar din aceştia, cei mai mulţi, 1622 ar fi locuit în Lugoj, unde ar fi

reprezentat peste 10% din populaţia totală de 16126 locuitori.117

E cert, că a existat nu numai o creştere a ratei sporului natural, ci şi o migraţie masivă

a evreilor, orientată predilect spre oraşe şi centre industriale, dirijată politic; dovedit

fiind la nivelul societăţii din întregul imperiu, că „Evreii migraţi, lingvistic şi cultural

112

Francisc Griselini, Istoria Banatului Timişan, Bucureşti, Editura Tipografie Române Unite, 1926, p.

196; Jonann Jakob Ehrler, Banatul de la origini până acum. 1774, Timişoara, Editura Facla, 1982, p.

166. 113

Colecţia Studia Censualia Transsilvanica. Recensământul din 1880, p. 360-361 şi Idem.

Recensământul din 1900, p. 614-619. 114

Victor Neumann, op. cit., 1999, p. 177-178. 115

Studia Censualia Transilvania. Recensământul din 1900, p. 218-219, p. 328-329, p. 616-617. 116

Scematismus… op. cit., 1883, p. 254-255. 117

Drapelul, nr.72/1902, p.1-2

140

maghiarizaţi au marcat şi ei decisiv apariţia noii burghezii. Ei au acţionat ca motor

al acelui proces de modernizare, care în structura aşa de mult timp încremenită a

ţării a avut drept efect transformări sociale radicale şi până la urmă a antrenat pe

fiecare individ, fie că acesta a vrut, fie că nu. Semnalmentele unei societăţi urbane, în

rapidă îmburghezire, de pildă, tendinţa spre înnoire, orientarea spre succes şi

performanţă, punerea sub semnul întrebării a tuturor valorilor existente, precum şi

tradiţiile adânc înrădăcinate (atitudini relevate în mare măsură de activitatea

reprezentanţilor culturali şi politici, de numeroasele publicaţii plurilingve,

multiculturale, de modernizarea majorităţii aşezărilor din comitat, n.n.) au fost

interpretate adesea ca însuşiri ‹‹tipic evreieşti››… “118

Aşadar, asemenea naţionalităţi „minoritare“ au format masa de manipulare a

indicatorilor demografici augmentaţi/ falsificaţi excesiv, „obsesiv“ în favoarea

maghiarilor, prin diferite procedee de culegere şi înregistrare a datelor statistice, ca de

exemplu înlocuirea rubricilor „alte naţionalităţi, străini şi limbă maternă

necunoscută“ de la capitolul „populaţia după limba maternă“ din recensământul

efectuat în 1880 cu rubrica „alte limbi“, străinii şi alte naţionalităţi constituind alt

capitol distinct şi menţionarea evreilor doar într-un capitol „populaţia după religie“,

ca izraeliţi, în 1900; precum şi prin interpretarea şi justificarea ideologică a

informaţiilor „din teren“, conform cadrului juridic echivoc despre „naţionalităţi“, aşa

cum a fost premeditat prin Legea naţionalităţilor nr. XLIV/ 1868, care prevedea o

naţiune politică unică şi în consecinţă doar egalitatea juridică formală a cetăţenilor, nu

şi recunoaşterea identităţii lor comunitare şi naţionale şi a instituţiilor, care să le

garanteze dezvoltarea acestor identităţi; fapt intuit, dar şi explicat univoc, de un autor

consacrat, ca Jean Béranger119

, care utilizează preferenţial noţiunea de grup etno-

lingvistic în locul aceleia de naţionalitate.

Acest cadru juridic a promovat mai mult o multiculturalitate privată şi/ sau

comunitară, nu şi una instituţională, politică, generalizată social, după cum o

demonstrează sugestiv tocmai cazul evreilor: „După pierderea luptei pentru libertate

şi ca urmare a adoptării în 1867 a legii emancipării, o parte tot mai mare a evreimii

în deosebit de rapidă creştere numerică, s-a declarat ca ‹‹maghiari de credinţă

mozaică›› sau ca unguri de ‹‹confesiune israelită››.“

118

Paul Lendvai, op. cit., p. 342-343. 119

Jean Béranger, Istoria Imperiului Habsburgilor. 1273-1918, Bucureşti, Editura Teora, 2000, p. 456.

141

Religia a fost factorul de apartenenţă hotărâtor. Evreii nu formau un grup etnic separat

sau o minoritate naţională, ci erau o parte constitutivă a naţiunii politice, numai că de

confesiune mozaică. Acest concept a fost consfinţit juridic printr-o lege din 1895, care

includea religia mozaică în categoria aşa-numitelor confesiuni „primite“, ocrotite de

stat. Urmarea acestei soluţii politico-juridice a fost, că în statisticile etnice, structurate

după limbi materne, evreii nu apăreau separat. Deja amintita „revoluţie demografică“

în favoarea maghiarilor nu ar fi fost posibilă fără masele de evrei...”120

E remarcabil, totodată, că în perioada 1867-1900, numărul evreilor a crescut

spectaculos, de căteva ori, în comitatul Caraş Severin, unde s-au afirmat exemplar în

câteva comunităţi, contrar propagandei oficiale: „Deşi organul de publicitate evreiesc

deplânge decadenţa, prigonirea etc. a elementului evreiesc în Ungaria, totuşi, nici un

popor şi nici o confesiune a ţării nu arată o creştere aşa mare a populaţiei (din

comitat, n.n.) ca tocmai evreii.”121

3. În perioada 1869, data primului recensământ oficial şi 1900, anul efectuării ultimul

recensământ cercetat de noi, cea mai mare parte din slovacii şi croaţii din comitatul

Caraş-Severin, asemenea altor naţionalităţi din diferite părţi ale Ungariei, au fost

deznaţionalizaţi sau asimilaţi lingvistic şi cultural. Această constatare a făcut-o şi

renumitul istoric şi statistician Ştefan Manciulea.122

Numărul total şi procentul

celorlalte naţionalităţi nemaghiare erau în scădere constantă, inclusiv în cazul

germanilor, care conform statisticilor oficiale înregistrau între 1880-1900 o creştere

relativ constantă doar în comitatul Caraş-Severin, nu şi în celelalte comitate locuite de

ei, din Ungaria.123

Indicatorii demografici-confesionali demonstrează în cea mai mare măsură

multiculturalitatea specifică a comitatului Caraş-Severin, care depăşeşte limitele

naţionale şi produce relaţii interculturale complexe în interiorul aceleeaşi naţionalităţi

şi între naţionalităţi, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a emigrărilor

transcontinentale, va produce relaţii interculturale integrate în circuitul mondial.

120

Paul Lendvai,Ungurii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, p.340-341 121

Drapelul, nr.78/1902, p.1-2 122

Ştefan Manciulea, Graniţa de Vest, Baia Mare, Editura Gutinul SRL, 1994, p. 125. 123

Ibidem, p. 126-127.

142

În cadrul aceleeaşi comunităţi naţionale exista o interculturalitate confesională.

Astfel, la români şi ruteni (care aveau doar o comunitate confesională greco-catolică

şi o şcoală, la Scăiuş, în administrarea Episcopiei greco-catolice din Lugoj)124

existau

greco-ortodocşi şi greco-catolici, la germani şi la maghiari existau romano-catolici,

evanghelici-lutherani şi reformaţi. Cea mai diversificată interculturalitate se constată

însă la evrei, care au fost recunoscuţi religios abia în această perioadă. Printr-un decret

imperial din 1869 „într-un oraş putea fi organizată doar o singură comunitate, aceea

neologă-reformistă. Cum era de aşteptat, această hotărâre a nemulţumit evreii

ortodocşi. Ei nu s-au supus reglementării şi în urma presiunilor exercitate timp de doi

ani, în 1871 au obţinut dreptul de a se organiza în comunităţi proprii. Începând cu

acelaşi an, 1871, au luat fiinţă patru tipuri de comunităţi religioase: 1. pe baza

statutului adoptat de Congres, cunoscute sub denumirea de status quo; 2. comunităţi

ortodoxe; 3. comunităţi bazate pe organizarea anterioară Congresului (din 1868-

1869, n.n.), numite status-quo ante; 4. comunităţi independente, neafiliate nici uneia

dintre cele trei tipuri...“125

Romano-catolicii, ortodocşii şi evreii aveau contacte constante şi susţinere adecvată

din partea organizaţiilor confesionale mondiale proprii; remarcăm aici contactul

evreilor din Timişoara şi implicit din întregul Banat cu „organismele internaţionale

menite să le susţină drepturile, să le promoveze interesele materiale şi culturale, să-i

apere în faţa denigrărilor antisemite frecvente în Imperiul austro-ungar la finele

veacului trecut.“126

Statistica anului 1880 consemnează în comitatul Caraş-Severin următoarea structură

confesională: ortodocşi români şi sârbi, 220.222, greco-catolici români şi ruteni,

15.454, romano-catolici, 51.075, reformaţi sau calvini, 960, evanghelici sau luterani,

1.123, unitarieni, 13, izraeliţi, 1.300, alte religii, 15. După datele preluate de

profesorul Victor Neumann, această structură confesională a evoluat astfel în 1900:

ortodocşi, 324.758, romano-catolici, 84.094, greco-catolici, 18.224, reformaţi, 7.694,

lutherani, 1.999, mozaici, 4.343; se observă creşteri spectaculoase de 1.898% la

reformaţi şi de 334% la izraeliţi, creşteri, de asemenea, discutabile, dar care reflectă

într-o mare măsură gradul de toleranţă socială, de interculturalitate paşnică din acest

124

Radu Demetriu, Diecesa Lugoşului.Şematism istoric, Lugoj, /s.n./, 1903, p.219-335 125

Victor Neumann, op. cit., p. 146. 126

Ibidem, p. 147.

143

comitat, precum şi dezvoltarea capitalistă accelerată, ştiut fiind că membrii

comunităţilor confesionale evanghelice şi izraelite ( îndeosebi în Lugoj, Reşiţa,

Caransebeş, Oţelu Roşu, Steierdorf )127

constituiau abia prima şi a doua generaţie de

migraţi sau emigraţi, care s-au remarcat prin abilităţi economice şi manageriale

excepţionale.

De asemenea, Enciclopedia română de la 1898 menţionează următoarea structură

multiconfesională din comitat: greco-ortodocşi, 306.023, romano-catolici, 73.817,

greco-catolici, 18.950, reformaţi, 3.053, lutherani, 2.040, mozaici, 3.713.128

În fine, statistica oficială, preluată în lucrarea Studia Censualia Transsilvanica129

imenţiona alţi indicatori, mai moderaţi de creştere a comunităţilor confesionale

reformate şi mozaice, dar semnificativi în cazul romano-catolicilor, în 1900, respectiv:

ortodocşi, 242.540, greco-catolici, 17.157, romano-catolici, 65.102 (faţă de 51.075 în

1880), reformaţi, 1.853, lutherani, 1.135, unitarieni, 27, izraeliţi, 1.862 (faţă de 1.300

în 1880), alte religii, 93 (faţă de 15 în 1880).

Dacă analizăm repartiţia demografică confesională, constatăm, că în timp ce

ortodocşii şi romano-catolicii aveau o prezenţă generală în localităţile comitatului şi în

localităţile cu o majoritate relativă a comunităţilor române, sârbeşti, germane şi

caraşovene, mozaicii locuiau mai ales în oraşe, având cele mai active comunităţi la

Lugoj şi la Caransebeş, reformaţii şi luteranii erau concentraţi îndeosebi în Lugoj,

Reşiţa, Oţelu-Roşu şi Caransebeş (ca şi continuatori ai coloniştilor veniţi după

1848)130

, greco-catolicii români aveau biserici doar în 32 localităţi din cele 362 ale

comitatului, respective în: Lugoj, Balinţ, Coşteiul Mare, Dobreşti, Nevrincea, Părul,

Silha, Valea Lungă, Izgar, Vermeş, Visag, Zgribeşti, Zorlenţu Mare, Ciuchici,

Greovăţ, Ilidia, Oraviţa Română, Ticvaniul Mare, Ticvaniul Mic, Jitin, Bocşa

Montană, Gârlişte, ramna, Reşiţa, Secaş, Târnova, Cârnecea, Comorâşte, Mercina,

Surducul Mare, iar greco-catolicii ruteni aveau propria biserică doar în Scăiuş.131

Dacă analizăm evoluţia comunităţilor religioase din comitat în perioada 1867-1900,

constatăm, că în general, aceste comunităţi au crescut constant, în măsura sporului

natural, ca şi în măsura capacităţii lor financiare-economice. Fiecare comunitate şi-a

127

Heinrich Lay, Das Banat 1849-1867, Töging a Inn, /s.n./, 2001, p.24-25 128

C. Diaconovich, op .cit., vol. I, p. 720. 129

Op. cit., Recensământul din 1900, p. 617. 130

Heirich Lay, op. cit., p. 285. 131

Apud. Dieceza Lugoşului. Şematism istoric, Lugoş, [s.n.], 1903, p. 219-335.

144

ridicat noi locaşuri de cult, din materiale durabile, piatră, mortar, fier. În numeroase

localităţi existau două sau mai multe biserici, cazurile mai frecvente fiind căte o

biserică ortodoxă şi una romano-catolică sau greco-catolică; la Reşiţa existau în

această perioadă 8 biserici, dintre care două ortodoxe datând din 1818 şi 1878.132

Situaţia este diferită, când analizăm baza administrativă şi implicit resursele

materiale şi culturale ale acestor comunităţi, respective structurarea lor în parohii,

coordonatoare, matre şi subordonate, filii sau filiale.

La ortodocşi o parohie cuprindea regulamentar cel puţin o sută de familii133

;

Enciclopedia română din 1898 precizează, că Episcopia ortodoxă a Caransebeşului

cuprindea teritoriul fostului comitat Severin şi trei pătrimi din Caraş şi 70 comune din

celelalte două comitate bănăţene, având la acea dată 317 parohii matre şi alte 39 filii,

iar după raportul de la Congresul naţional bisericesc din octombrie 1903, această

episcopie avea în 1900, 320 parohii matre şi tot 39 filii, în timp ce o altă statistică

germană menţiona la sfârşitul secolului al XIX-lea 428 parohii.134

Rezultă, că numărul

parohiilor ortodoxe era în creştere.

Numărul parohiilor reformate era de asemenea în creştere. Odată cu colonizarea unor

reformaţi maghiari, la Bodo, în 1892, Dumbrava, în 1893 au fost ridicate şi lăcaşuri de

cult. Comunităţile reformaţilor, biserica şi şcoala din localitate erau subvenţionate

substanţial, ca şi acelea ale romano-catolicilor de către stat.

De asemenea, romano-catolicii îşi măresc numărul comunităţilor ierarhizate, cu

curaţiile de la Ţipari, 1878, Oţelu-Roşu, 1880, Anina, 1888 şi Weidental, 1896135

,

după ce în 1876 aceasta din urmă a fost integrată la Wolfsberg. Se construiesc lăcaşuri

noi la Iersig, o biserică în 1882, la Şumiţa, o biserică în 1888, la Lugoj, o capelă în

1877, la Petroasa, o biserică în 1871, la Bulci, o biserică în 1871, la Bethausen, o

capelă în 1886, la Weizenried, o capelă în 1871, la Anina, o biserică în 1877 ş.a., cum

menţionează Schematismele selectate de noi. Se constată, că majoritatea comunităţilor

romano-catolice aveau sub o sută de reprezentanţi şi e de presupus, că salarizarea

preoţilor şi întreţinerea lăcaşurilor de cult deveneau din ce în ce mai costisitoare,

imposibil de susţinut din contribuţia locală; „patronii“ parohiilor se schimbau

132

Ioan Lotreanu, op. cit., p. 224. 133

Rudolf Gräf, op. cit., p. 224. 134

Onisifor Ghibu, Viaţa şi organizaţia bisericescă şi şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti,

Institutul de Arte Grafice „Nicolae Stroilă“, 1915, p. 283; Heinrich Lay, op. cit., p. 286. 135

Schematismus… 1904, op. cit., p. 34, p. 41.

145

frecvent, uneori anual, aşa ca în parohiile exceptate de la întreţinerea în sarcina STEG-

ului (Ciclova, Dognecea, Franzdorf sau Văliug, Bocşa, Clocotici, Oraviţa, Reşiţa,

Steierdorf, Sasca, Moldova Veche, Caraşova, Lupac, Ravnic) şi a Societăţii urbariale

sau Erariului regesc (Bozovici, Eibenthal, Caransebeş, Mehadia, Orşova, Rusca

Montană, Slatina, Weidenthal).136

Totuşi, parohiile romano-catolice erau cele mai privilegiate faţă de toate celelalte

comunităţi confesionale ale comitatului şi dispuneau de cele mai mari resurse

materiale, pentru că primeau cele mai mari subvenţii de la stat şi pentru că întreţinerea

lor era garantată anual, planificat de „capitalişti siguri”, ca: S.T.E.G.( pe teritoriul

fostului comitat Caraş), Societatea regală urbarială( pe teritoriul fostului comitat

Severin) sau diferiţi patroni potenţi. De exemplu, S.T.E.G.-ul s-a obligat contractual

în 1866, faţă de administraţia de stat, că preia întreţinerea şcolilor şi parohiilor

romano-catolice şi greco-catolice din cele 72 localităţi cumpărate şi situate în

comitatul Caraş.137

Am remarcat, totodată, limbajul anacronic din Schematismele Episcopiei romano-

catolice referitor la identitatea lingvistică-culturală a conlocuitorilor romano-catolici;

limbile caraşovenilor, sârbilor şi românilor sunt numite „illyrica, slavica, daco-

romana.“138

, în contradicţie vădită cu spiritul Diplomei constituţionale imperiale din

20 octombrie 1860, care recunoştea explicit egalitatea juridică a tuturor cetăţenilor şi

în acelaşi timp, implicit şi egalitatea juridică a tuturor naţiunilor sau naţionalităţilor,

ca şi cu limbajul public, în care se încetăţenise numele de români, de la denumiri ca:

Regimentul nr.13 româno-bănăţean, cu sediul în Caransebeş, oficializat astfel în

1848139

sau Partidul Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, fondat în 1869, la

Timişoara.

Acest limbaj demonstrează o atitudine conservatoare consecventă a reprezentanţilor

Episcopiei romano-catolice din Cenad, cu efecte negative în dezvoltarea

interculturalităţii comunităţilor naţionale din comitat.

Un alt indicator statistic, deosebit de util în analiza complexităţii multiculturale şi

totodată determinant în cercetarea interculturalităţii din comitat în perioada 1867-1900

136

Schematismus…1895, op. cit., p. 53-156. 137

Rudolf Gräff, op.cit., p.51-52,224 138

Scematismus… 1904, op. cit., p. 66, p. 71, p. 153 ş.a. 139

Enciclopedia română, tom I, Sibiu, Editura W.Krafft, 1898, p.385

146

şi apoi până la 1918, îl reprezintă indicatorul politic-demografic şi corelativ acestuia,

dat fiind votul de tip cenzitar, indicatorii proprietăţii şi ai veniturilor sau profiturilor

economice. Restrângerea dreptului de vot, baza celorlalte drepturi politice şi culturale

în epoca modernă şi contemporană a frânat constant şi progresiv emanciparea

culturală a naţiunilor de sub tutela exclusivă politică şi confesională a Dinastiei

Habsbufgilor şi accesul acestora la o cultură creatoare modernă, integrată, emancipată

prin multiculturalitate.

Ideologia şi educaţia instituţionalizată de stat despre „Dubla frică existenţială faţă de

Viena şi faţă de naţionalităţile atât de copleşitoare numeric, dar cultural şi politico-

administrativ inferioare ( ce sfidare a realităţii istorice, n.n. ) ungurilor, a fost

reversul unei psihoze a puterii, al unei psihoze hrănite cu romantismul naţional“140

au

fost incompatibile cu garantarea şi exercitarea unei multiculturalităţi libere, reciproce

între cultura dominantă politic şi culturile naţionale.

Tocmai pentru a atrage atenţia autorităţilor maghiare şi opiniei publice internaţionale

asupra acestei situaţii discriminatorii, retrograde, alegătorii români majoritari din cel

mai mare cerc electoral al Ungariei, Caransebeş, l-au ales în 1888, ca deputat în Dietă,

în locul generalului Traian Doda, care a refuzat mandatul, fiindcă ar fi fost „singurul

reprezentant naţional al întregului popor român“, pe singurul maghiar „care s-a arătat

cu bunăvoinţă faţă de naţionalităţile nemaghiare din patrie“, Lajos Mocsáry, caz unic

în istoria acestei perioade.141

În legislatura 1870-1874, dreptul de vot a fost restrâns de la 6,7% la 5,9%142

şi

începea „ultima“ perioadă, a desăvârşirii statului naţional maghiar, sub cea mai lungă

guvernare din istoria maghiară modernă, a premierului Kálman Tisza (1875-1890).

Astfel, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în comitatul cu cea mai largă reprezentare

românească, în Caraş-Severin erau doar 16.192 alegători dietali români şi 3.891

alegători dietali neromâni143

dintr-un total al populaţiei de 407.635 locuitori, după

Enciclopedia română de la 1898. Dacă raportăm aceste numere ale alegătorilor dietali

privilegiaţi, recte deţinători ai unei proprietăţi şi plătitori ai uni cens minimal, la

numărul marilor proprietari agricoli şi de terenuri arabile cu o suprafaţă de peste 50

140

Paul Lendvai, op. cit., p. 315. 141

T. V. Păcăţian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor sub coroana ungară, vol.

7, Sibiu, Tipografia Societate pe Acţiuni, 1913, p. 359, p. 374. 142

Paul Lendvai, op. cit., p. 314. 143

Arh. Stat. Bucureşti, Fond PNR din Transilvania şi Ungaria, dos. 6, f. 10, vol. IV, apud. Ioan

Munteanu, op. cit., p. 303.

147

jugăre, 396144

, majoritatea maghiari sau maghiarizaţi şi germani, constatăm încă o

dată injusteţea scopului şi a strategiei politicii sociale din comitat, ca şi din întreaga

Ungarie.

Aceste date demonstrează sugestiv şi generalizator baza politică îngustă a

dezvoltării reale a multiculturalităţii şi interculturalităţii, atât în cel mai întins comitat,

cu o majoritate românească absolută, cât şi în întreaga Ungarie, precum şi

imposibilitatea metodologică-teoretică de a găsi o altă explicaţie cauzală decât una

politică, în continuă schimbare şi unidirecţionată progresiv, pentru interculturalitatea

constant tensionată sau conflictuală dintre diversele structuri comunitare şi sociale

multiculturale, începând cu diversele comportamente individuale şi comunitare

„naţionaliste“ şi sfârşind cu organizarea politică reprezentativă; este esenţial, să

menţionăm, că, în perioada cercetată de noi, exceptându-i pe români, celelalte

comunităţi naţionale din comitat, inclusiv comunitatea celor circa 35.000-55.000

germani nu au avut reprezentanţi aleşi în Parlamentul maghiar şi nici o organizaţie

politică modernă instituţionalizată, adică un partid.

Reprezentanţii politici oficiali ai românilor din comitat au avut o participare activă,

atît prin numărul lor, cât şi prin contribuţia adusă în adunările naţionale confesionale

şi politice regulate, organizate după 1867.De exemplu, la cea de-a cincea adunare

naţională a conducătorilor români din Banat, Crişana şi Transilvania, desfăşurată la

Sibiu, în mai 1881, unde s-a hotărât unificarea politică a tuturor românilor din

Ungaria, în cadrul Partidului Naţional Român, au participat şi şase reprezentanţi ai

populaţiei din Caraş-Severin: Ioan Budinţan, pentru cercul electoral Bocşa Montană,

Coriolan Brediceanu, Mihail Popovici, prezbiter greco-ortodox din Caransebeş,

Baltazar Muntean, pentru cercul electoral Oraviţa Montană, Vicenţiu Babeş, pentru

cercul electoral Sasca, Fabiu Reziu, pentru cercul electoral Zorlenţu Mare.145

Apreciind activismul politic al românilor şi situaţia politică din Banat, o autoare a

unei memorialistici de referinţă menţiona recent: „După desfiinţarea graniţei militare

la 1872, statutul politic al comunităţilor bănăţene, fie ele romăneşti sau germane, s-a

uniformizat. Întregul Banat fusese anexat Ungariei şi acum trebuiau să facă faţă

144

Ioan Munteanu, op. cit., p. 26. 145

Romului S. Molin, Delegaţii Banatului şi ai părţilor ungurene la conferinţa de la 1881 a Partidului

Naţional Român, [în] „Banatul“, III, (1928), Timişoara, p. 40-41.

148

maghiarizării forţate. Românii văd în germanii din Banat un aliat firesc. Se pare

chiar că, din punct de vedere al organizării politice, romănii au fost un model, în

orice caz un precedent pentru şvabi. Aceştia îşi întemeiază un partid propriu abia în

1906, încercând să se opună şi pe această cale tot mai agresivelor măsuri de

maghiarizare luate de guvernul de la Budapesta.“146

Dacă analizăm şi repartiţia comunitar-naţională a proprietăţii funciare, constatăm, că

din totalul suprafeţelor proprietăţii agricole existente în 1895, românii deţineau

50,1%, maghiarii 41,8%, germanii 2,5%, sârbii 3,4% şi alţii 2,2%147

; procente mult

scăzute faţă de procentele populaţiilor naţionale ale românilor şi germanilor, uşor

crescute, cu circa 0,5% în cazul sârbilor şi înmulţite de 15,4 ori în cazul maghiarilor,

demonstrând implicit şi o relativă superioritate a disponibilităţilor şi atitudinii

culturale a maghiarilor, faţă de relativa inferioritate şi incapacitate economică şi

culturală a naţionalităţilor, invocate nu ca stare de fapt, determinată strict politic, ci ca

stare de ordin istoric, motivând un pretins rol civilizator al „naţiunii politice“

privilegiate a maghiarilor. Aceste date confirmă, de asemenea, că „în Ungaria,

liberalismul definit de Francisc Deak în 1868 nu a fost deloc aplicat şi că politica

şovină a guvernului a fost un alibi pentru evitarea indispensabilei reforme agrare. În

1914, guvernul ungar dominat de nobilime continua să refuze introducerea votului

universal şi scrutinul secret.“148

Relaţiile interculturale au fost grav afectate şi în comitatul Caraş-Severin de politica

monoculturală dominantă, generalizată progresiv, culminând cu etatizarea şi

maghiarizarea procesului de învăţământ şi cu maghiarizarea tuturor numelor

personale, administrative şi geografice, proces definitivat juridic spre sfârşitul

secolului al XIX-lea, prin adoptarea Legii de maghiarizare a toponimiei în 1897,

completată cu precizări metodologice-regulamentare de însuşi Preşedintele Societăţii

Centrale de Maghiarizare a Numelui,149

instituţie centralizată de specialitate.

Au continuat însă, numeroasele opoziţii individuale, comunitare şi administrative,

cunoscute din perioada anterioară, având exemplul reprezentativ al unor militari chiar,

ca locotenentul Ianko Rumun, care cerea în 1870 comandamentului Regimentului 13

146

Smaranda Vultur, Germanii din Banat prin povestirile lor, Bucureşti, Paideia, 2000, p. 51. 147

Ibidem, p. 31; Ioan Munteanu, op. cit., p. 31. 148

Jean Bérenger, op. cit., p.459. 149

Simon Telekes, Pesti komuniomda reszvenytarsasag, Budapesta, [s.n.], 1898.

149

româno-bănăţean, să îi aprobe schimbarea numelui în Ioan Romanu150

şi mai ales

exemplul suprem curent al unei emancipări tacite, evidenţiate de redactarea trilingvă a

hotărârilor Prefecturii din Lugoj, instituţia administrativă ierarhic superioară a

comitatului, după cum am menţionat.

Totodată, politica de maghiarizare generalizată progresiv a determinat o emulaţie

creatoare şi o concentrare de valori creatoare fără precedent în vreo altă regiune a

spaţiului naţional românesc; în Caransebeş, Lugoj, Reşiţa, Oraviţa au fost publicate

opere fundamentale pentru unificarea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale, ca şi pentru

sistematizarea unei istorii naţionale unitare151

şi au activat unele dintre cele mai

eficiente grupuri culturale instituţionalizate comunitar.

Multiculturalitatea comitatului a fost influenţată şi de continuarea politicii de

colonizare a unor comunităţi maghiare şi germane le Bethausen, în 1883 şi maghiare

la Ţipari, 1881, Dumbrava, 1893, Mănăştur, 1899, Darova, 1893, Bodo, 1893, Făget,

1900, Balinţ, 1900.152

Colonizările de la Bodo şi Dumbrava au fost colonizări

originare, în timp ce celelalte au contribuit doar la mărirea comunei, acapararea

suprafeţelor funciare mai mult sau mai puţin exploatabile şi rentabilizarea

proprietăţilor funciare. Este remarcabil, că acest ultim val colonizator nu a perturbat

relativa comuniune socială multiculturală şi noile comunităţi colonizate s-au integrat

paşnic în viaţa socială, stabilind, în general, relaţii cotidiene de bună vecinătate,

cooperare, transfer cultural şi toleranţă cu comunităţile româneşti majoritare.

Un alt indicator demografic-cultural specific din această perioadă a fost „migraţia

confesională“ sau prozeletismul, manifestat cu intensitate în ultimul deceniu al

150

Grigore Popiţi, op. cit., p. 133. 151

Ioan Bartolomeu, Schiţe istorice şi culturale de pe teritoriul fostului regiment ces. Crăiesc.

Regimentul grăniceresc 13 român. 1866-1872, Caransebeş, [s.n.], 1892; Iosif Bălan, Numiri de

localităţi, Caransebeş, [s.n.], 1898; Gheorghe Cătană, Poveştile Banatului, vol. 1-3, Gherla, [s. n.],

1893-1895; *** Balade poporale din Banat; Braşov, [s.n.], 1895; *** Viaţa şi faptele lui Ştefan Vodă

cel Mare şi Bun. Domnul Moldovei, Sibiu, [s.n.], 1898; Avram Corcea, Balade poporale, Caransebeş,

[s.n.], 1899; Enea Hodoş, Manual de istoria literaturii române, Caransebeş, [s.n.], 1893; Simeon

Mangiuca, Daco-romanische Sprach-und Geschichtsforschung, Oravicza, [s.n.], 1891; Vasile Maniu,

Zur Geschichtsforschung über die Romänen, Reşiţa, [s.n.], 1884; Dionisie Păşcuţiu, A roman (oláh)

nyelvo eredete, Lugoj, [s.n.], 1892; Romänische Revue, coordonator Corneliu Diaconovici, Reşiţa,

[s.n.],1886-1888; Iosif Tempea, Stilul şi poetica limbii române, Lugoj, [s.n.], 1892; Idem, Manual

pentru epica, lirica şi didactica limbii române, Lugoj, [s.n.], 1886; Ilie Trăilă, Simplificarea graficii şi

ortografiei, Caransebeş, [s.n.], 1899. 152

Ştefan Manciulea, Elemente entice streine aşezate în Banat între 1000-1870, [în] „Revista

Institutului Social Banat Crişana“, XII, (1943), Timişoara, p. 102, p. 389.

150

secolului al XIX-lea, la toate confesiunile. Exemplificativ cităm doar situaţia din anii

1898 şi 1899, cu indicatori statistici, care includ deopotrivă rata sporului natural şi

prozelitismul: romano-catolicii au adoptat încă 1.217 credincioşi în 1898 şi alţi 1.701

în 1899; greco-catolicii au adoptat 154 în 1898 şi au pierdut 252 coreligionari în 1899;

greco-ortodocşii au adoptat 108 în 1898 şi au pierdut 125 în 1899; biserica lutherană a

pierdut 46 în 1898 şi încă 313 în 1899; reformaţii au pierdut 900 în 1898 şi 814 în

1899; în fine, izraeliţii au pierdut 308 în 1898 şi 221 în 1899 (numărul acestora din

urmă pare exagerat, raportat la totalul falsificat de 1.862 persoane al comunităţii din

comitat în 1900!).153

Structura administrativă-politică-jurisdicţională suprapusă, divergentă, întreţinea o

birocraţie „înfloritoare“, în creştere constantă şi producea cheltuieli imense de energie

şi bani cvasi-totalităţii cetăţenilor, spre profitul absolut al statului anacronic catolic-

feudal.

Structura administrativă-teritorială cuprindea 14 cercuri pretoriale sau plăşi (Bega,

Bocşa, Bozovici, Făget, Jamu, Caransebeş, Lugoj, Mureş, Oraviţa, Orşova, Reşiţa,

Timiş, Teregova, Moldova Nouă), două oraşe cu magistrat regulat, Caransebeşul şi

Lugojul, 13 comune mari şi 345 comune mici.154

Structura administrativă-teritorială confesională cuprindea episcopii, protopopiate sau

protoprezbiterate şi parohii în cazul greco-ortodocşilor şi greco-catolicilor şi

arhidiaconate, districte şi parohii în cazul romano-catolicilor. Aceste unităţi

administrative-teritoriale confesionale, ca şi partidele politice, în cazul românilor erau

unicele instituţii autonome ale naţionalităţilor din comitat. Unităţile

administrative-teritoriale confesionale se suprapuneau, ceea ce conducea la

stimularea relativă a interculturalităţii, prin preluarea şi dezvoltarea unor

comportamente administrative şi comunitare. De exemplu, Episcopia romano-catolică

din Cenad îşi exercita autoritatea asupra majorităţii parohiilor din comitat prin

Arhidiaconatul Caransebeş, care cuprindea trei districte: Caransebeş, Oraviţa şi Caraş.

Câteva parohii din comitat erau arondate unor districte inter-comitatense, ca acelea

din Bulci şi Făget, care aparţineau districtului Lippensis, cu sediul în Lipova, din

arhidiaconatul Arad.155

Dar tot în Caransebeş era şi sediul Diocesei greco-ortodoxe

153

Drapelul, Lugoj, anul I, (1901), nr. 16, p. 1-2. 154

Ion Russu Şirianu, op.cit., p.96-106 155

Schematismus… 1883, p. 60-179.

151

române, ca şi sediul unui protopopiat al acesteia, precum şi o comunitate izraelită

relativ-numeroasă, cu sinagogă.

Întinderea acestor unităţi administrative confesionale a variat de-a lungul timpului; de

exemplu, numărul protopopiatelor din Episcopia greco-ortodoxă a Caransebeşului a

crescut de la 7, în 1868 la 11, în 1900, iar numărul parohiilor a crescut de la 354 în

1895 la 369 în 1905 şi astfel unele protopopiate şi-au mărit suprafaţa156

.

Structura politică-administrativă includea şapte cercuri electorale, care alegeau

deputaţi.Existau, de asemenea, cu o altă suprafaţă, mai multe cercuri electorale

ecleziastice aparţinând de Episcopiile romano-catolică din Cenad, ortodoxe din

Caransebeş şi Arad şi greco-ortodoxă din Lugoj, care alegeau asesori consistoriali,

deputaţi mireni. De exemplu, cercul electoral Birchiş al Episcopiei greco-ortodoxe din

Arad cuprindea localităţi din comitat, subordonate confesional protopopiatelor din

Lipova şi Hasiaş.157

Episcopia greco-ortodoxă din Caransebeş avea doar 11

protopopiate, dar mai multe cercuri electorale, 20.158

Structura jurisdicţională era ierarhizată în tribunale regeşti la Lugoj, Caransebeş şi

Biserica Albă, judecătorii cercuale la Lugoj, Caransebeş, Teregova, Oraviţa, Sasca,

Bozovici, Orşova Veche, Bocşa şi Făget. Toate aceste instanţe intrau în competenţa

teritorială a instanţei ierarhic-superioare, Tabla regească din Timişoara. Procurorii

erau subordonaţi Procuraturii supreme din Seghedin/ Szeged. Judecătoriile montane

din Biserica Albă şi Caransebeş şi juriile de presă din Arad şi Caransebeş completau

sistemul jurisdicţional al comitatului.159

Structura notarială cuprindea notariatele din Caransebeş, Lugoj, Bocşa şi Oraviţa,

situate în circumscripţia teritorială a Camerei notariale din Timişoara.

Direcţia financiară avea sediul în Lugoj şi oficii perceptoriale în Bocşa, Făget,

Caransebeş, Lugoj, Oraviţa şi Orşova Veche.

În domeniul industrial-comercial teritoriul comitatului aparţinea circumscripţiei

Camerei de industrie şi comerţ din Timişoara.160

Toată această structură administrativă stufoasă, suprapusă şi extinsă teritorial peste

limitele comitatului, în variate direcţii, premeditată după principiul imperial universal,

156

E. Greuceanu, Biserica din Banat în lumina unor cifre oficiale din perioada 1850-1918, [în]

„Mitropolia Banatului“, XXXIX, (1989), nr. 1, p. 78. 157

Lumina, Arad, anul II, (1873), nr. 8, p. 43-44. 158

Foaia Diecezană, Caransebeş, anul XI, (1896), nr. 47, p. 4-5. 159

C. Diaconovich, op. cit., p. 721. 160

Ibidem.

152

„divide et impera”, era costisitoare şi reproducea mai mult o interculturalitate

instituţionalizată, monopolizată de „naţiunea politică maghiară”, în timp ce

interculturalitatea concretă, locală era tot mai limitată, de risipa de cheltuieli

administrative premeditate şi de procedurile administrative tergiversate ani de zile.

Totodată, această structură administrativă menţinea/ consolida şi ea caracterul

predominant rural şi confesional al societăţii din comitat, în contrast evident cu

ideologia „superiorităţii civilizatoare” a naţiunii dominante maghiare.

Structura profesională sau diviziunea generală a muncii reţinută de statisticile

oficiale de la sfârşitul secolului al XIX-lea conţine următoarele categorii: muncitori în

agricultură, în minerit şi siderurgie, în industrie, în transporturi, în comerţ şi credit,

funcţionari, militari, zilieri, argaţi sau slugi şi „alte ocupaţii“; sunt exceptate din

enumerare diversele categorii ale proprietarilor capitalişti.161

Analiza acestei structuri relevă nivelul şi direcţiile dezvoltării sociale-economice.

Astfel, între 1890-1900 populaţia ocupată şi întreţinută a crescut cu 60,8% în

transporturi, 39,1% în industrie, 30% în comerţ şi activitatea bancară, cu 21,5% în

sectorul funcţionarilor de stat, cu 21,4% în agricultură şi cu 19,4% în sectorul militar,

în timp ce în sectorul mineritului şi siderurgie a scăzut brusc cu 28,9%. În acelaşi

timp, numărul zilierilor a crescut cu 300,9%, de la 3.431 la 10.324, numărul argaţilor

a crescut cu 119,4% şi al „liber profesioniştilor“ cu 141,4%.

Populaţia ocupată în agricultură deţinea 75,6% din totalul populaţiei active de 220.199

persoane, iar aceea ocupată în industrie doar 8,8%; urma, se pare categoria

muncitorilor zilieri, adică a acelor lipsiţi de ocupaţii, care se ridica la 16.731,

reprezentând circa 7,5% din totalul populaţiei active, Acest ultim număr, de 16.731

zilieri contrazice numărul anterior de 10.324 zilieri şi membri de familie, reţinut de

acelaşi autor.162

Este remarcabil, că procentul populaţiei românilor ocupaţi în

agricultură, dar şi al întregii populaţii populaţii ocupate în agricultură se situa mult

sub media de 87,4% a românilor din Ungaria, ocupaţi în agricultură în 1900.163

Observăm şi rata cumulată crescută a zilierilor şi argaţilor, reprezentând circa 10% din

totalul populaţiei active, datorită extinderii mecanizării agriculturii în această

161

Ioan Munteanu, op. cit., p. 20-21. 162

Ibidem, p. 20 versus p. 38. 163

*** Istoria României, Bucureşti, Corint, 2002, p. 328.

153

perioadă, dar şi datorită continuităţii relaţiilor retrograde de tip feudal în majoritatea

exploataţiilor agricole.

Structura social-economică a populaţiei sau structura veniturilor populaţiei

demonstrează accentuarea procesului de concentrare şi polarizare a capitalurilor şi a

profiturilor corespunzătoare acestora şi accentuarea pauperizării majorităţii populaţiei.

Listele „virilor“, bărbaţilor impozitaţi dublu conform Articolului de lege XXI/ 1886,

pentru anul 1899 cuprindeau 229 persoane cu impozite de peste 100 florini, dintre

care doar 17 aveau impozite achitabile de peste 1.000 florini (între aceştia fiind şi

cinci români, nominalizaţi prin Zeno Mocsoni, cu 5.175florini, Alexandru Mocsoni,

Michael Besan, Elias Trăilă şi Paul Todorescu, cu 1.083 florini); virii români

reprezentau doar circa 18,7% din totalul virilor nominalizaţi.164

Printre cele mai mari salarii ale funcţionarilor se aflau şi salariile preoţilor, calculate

după norma de 1 florin/ suflet din parohie, începând cu valoarea minimă de 400

florini; comparativ cu aceste salarii, salariile învăţătorilor, a doua pătură numerică a

„funcţionarilor comunitari-naţionali“ nu depăşeau 200-300 florini. „Or, cu un salariu

de 120-200 de florini anual, pentru o familie de învăţători era foarte greu să-şi

şcolarizeze fiii la universităţi, în condiţiile în care întreţinerea unui tânăr la studii

costa anual în jur de 300-500 de florini.“165

Cele mai mari salarii ale muncitorilor,

ajungând până la 300-400 florini anual le aveau muncitorii industriali de la unele

societăţi, ca acelea din Reşiţa sau Topleţ.166

Cea mai mare parte a populaţiei, ocupată

în agricultură avea venituri sub 100 florini, variind în funcţie de preţul cerealelor şi

nivelul inflaţiei.167

Cu asemenea venituri mici, majoritatea populaţiei era lipsită de un acces real la

educaţie, ca şi de dreptul de a se afirma conform propriei identităţi comunitare

culturale şi politice.168

În concluzie, din perspectivă culturală-economică şi a nivelului de trai sau de

satisfacere a nevoilor sociale-istorice, populaţia comitatului între 1867-1900 se găsea

încă în mare măsură în stadiul civilizaţiei agrare“ în curs de modernizare”, prin

164

Krassó-Szörényer Zeitung, XL, (1898), nr. 39-45, p... 165

Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca

modernă, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000, p.22. 166

Lajos Kakucs, Începuturile dezvoltării industriale la Topleţ, [în] „Banatica“, vol. 6, (1981), Reşiţa,

p. 270. 167

Krassó-Szörényer Zeitung, XLI, (1899), nr. 5, p. 1. 168

Lumina, Arad, nr.3/1874, p.1

154

activitatea unor întreprinderi industriale, generalizarea sistemului capitalului

circulant-bancar, unificarea pieţei şi integrarea ei în circuitul marfar-valoric mondial,

dezvoltarea căilor de comunicaţii moderne, generalizarea instituţiilor moderne de

educaţie şi de „ protecţie şi solidaritate socială“ ş.a., dar nu şi prin nivelul de trai,

nivelul salariilor, accesul la cultură, asistenţa socială ş.a., toate acestea fiind reflectate

în modificările intravilanului/ perimetrului locuibil al majorităţii aşezărilor.

Referindu-se la acest ultim criteriu al modernităţii sau urbanizării, reţinem, că în

perioada analizată:

1.se generalizează construcţia durabilă a imobilelor din piatră, cărămidă, ţigle,

mortar; este sugestiv, că în statistica anului 1900, comitatul Caraş-Severin ocupa a

treia poziţie, după Sibiu şi Braşov, la numărul caselor construite din piatră şi cărămidă

şi a patra poziţie la numărul caselor acoperite cu ţiglă;

2. se ridică primele imobile moderne cu variate funcţii comunitare, publice, ca: poşte,

dispensare, diverse ateliere şi magazine, librării, cazinouri şi hoteluri, grădini sau

parcuri urbane, pieţe, case de asigurări, tipografii, bănci, biblioteci, palate, săli de dans

şi pentru reprezentaţii, instalaţii de iluminat, rafinării, uzine ş.a. De exemplu, în mica

localitate submontană Topleţ, cu circa 1.300 locuitori, la sfârşitul secolului al XIX-lea

existau alături de cele 127 case şi două imobile industriale, respectiv o moară

hidraulică, unde se produceau şi unelte agricole şi care a devenit treptat o uzină, o

topitorie, 5 negustori, 5 măcelari, 5 cârciumari, 4 birjari, 3 zidari, un fierar şi un

brutar.169

169

Lajos Kakucs, op.cit., p. 266-269.

155

CAPITOLUL 17

Structură orientativă a cadrului/statutului juridic al autonomiei, modernizării,

etatizării şi maghiarizării progresive a învăţământului confesional-naţional

comunitar român şi german din teritoriul comitatului Caraş Severin în perioada

1867-1900

1. Acte normative generale

Diplomele imperiale din anii 1856 şi 1861, care garantează jurisdicţia confesională-

naţională a bisericilor greco-catolice, respectiv greco-ortodoxe asupra învăţământului

elementar naţional şi care recunosc caracterul confesional-naţional al acestui învăţământ.

Legea „Leo Thun” din 1856 sau Organisations-entwurf, aplicabilă şcolilor naţionale

din teritoriul Graniţei militare bănăţene până la desfiinţarea acesteia, în 1872, când aceste

şcoli au fost transformate „de drept” în şcoli comunale, cu limba de predare maghiară.

Hotărârea Consiliului locotenenţial maghiar din Budapesta, datată în 3/15 ianuarie

1862, prin care şcolile elementare ortodoxe române au fost subordonate jurisdicţiei

Episcopiilor greco-ortodoxe din Timişoara şi Vârşeţ.

Articolul de lege XXXVIII/1868, care prevedea: caracterul confesional-naţional şi

obligativitatea învăţământului elementar; structura sistemului de învăţământ;

generalizarea şcolilor în toate comunităţile; planul de învăţământ în şcolile poporale;

procedura numirii şi salarizării învăţătorilor confesionali( salariul minim era fixat la 300

florini şi era suplimentat cu alte drepturi speciale „de serviciu”, respectiv cu asigurarea

unei locuinţe corespunzătoare şi cu dreptul de folosinţă asupra unei grădini de un sfert

jugăr); normarea spaţiilor didactice, a frecvenţei, a manualelor şcolare, a efectivului

didactic; dreptul de asociere al învăţătorilor; obligativitatea învăţării limbii maghiare în

învăţământul mediu şi exclusivitatea învăţământului superior în limba maghiară;

calificarea învăţătorilor în preparandii dotate cu „şcoli de aplicaţie”, cu o durată a

studiilor de trei ani.

Articolul de lege XVIII/1871, care prevedea: nulitatea obligaţiilor administraţiei

comunale în contractele curente dintre comună şi comitetul şcolar confesional-naţional,

având ca obiect finanţarea şi susţinerea şcolii; cetăţenii comunei nu mai aveau obligaţia

egală de finanţare a şcolii, această obligaţie trecând în sarcina „confesiunii majoritare”,

iar şcoala dobândea titlul de „şcoală comunală”; responsabilitatea fiecărei comune

administrative pentru funcţionarea instituţiilor şcolare.

Articolul de lege XXVIII/1876, care prevedea: extinderea drepturilor de control şi

decizie ale inspectorilor şcolari de stat şi asupra planului de învăţământ şi manualelor

folosite; dreptul de sesizare al inspectorilor şcolari de stat către ministerul de specialitate,

pentru interzicerea unor manuale „anticonstituţionale”; sarcinile obligatorii ale comunelor

în administrarea şcolilor.

Articolul de lege XVIII/1879, care prevedea predarea obligatorie a limbii maghiare din

clasa a-II-a a şcolilor elementare şi în preparandii, într-o normă didactică suficientă, astfel

încăt fiecare absolvent, să şi-o însuşească scris şi vorbit, ca să o poată preda în şcolile

elementare.

Articolul de lege XXX/1883, care prevedea: instituţionalizarea a două tipuri de şcoli

medii, gimnaziile „umaniste” şi şcolile reale, „tehnice-aplicative”, cu o durată de 8 ani;

planul de învăţământ pentru şcolile medii; introducerea obligatorie a limbii şi literaturii

maghiare în clasele a-VII-a şi a-VIII-a şi obligativitatea susţinerii examenului de

absolvire şi la acest obiect didactic; subvenţionarea şcolilor aflate în incapacitate

156

financiară de către stat, care îşi rezerva dreptul de a propune planul de învăţământ

ministerial şi de a numi profesori, prin ministerul de specialitate; în cazul în care statul

contribuia cu mai mult de 50% la finanţarea unei instituţii şcolare, aceasta trecea în

administrarea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice; şcolile medii nu aveau

dreptul de a solicita sau primi ajutoare materiale de la state străine; dreptul de control al

statului asupra învăţământului secundar, mediu, prin numirea unor comisari ministeriali,

cu aceleaşi drepturi de control, ca şi inspectorii comitatensi din învăţământul elementar, la

care se adăugau dreptul de a asista la examene şi dreptul de examinare a candidaţilor;

dreptul statului de a interzice funcţionarea acelor şcoli medii, în care procesul didactic nu

se desfăşura legal; emiterea certificatelor de absolvire în limba maghiară şi semnarea

acestora şi de către inspectorii de stat competenţi teritorial.

Articolul de lege XXII/1887, privind starea de sănătate şi vaccinarea elevilor.

Articolul de lege XV/1891, care prevedea: instituţionalizarea azilurilor/grădiniţelor de

copii şi a şcolilor pentru educatoare, cu o durată de doi ani şi obligativitatea susţinerii

examenului de capacitate în limba maghiară; obligativitatea frecventării azilurilor de către

copiii de 3-6 ani; dreptul comunităţilor de a institui o taxă de până la 3% din darea directă

asupra imobilelor şi altor venituri, pentru finanţarea azilurilor; drepturile de administrare

şi de control asupra azilurilor ale consiliului şcolar comunal, confesiunii tutelare, comisiei

comunale de supraveghere, inspectorilor de stat; dreptul statului de a administra azilurile

finanţate de el într-o proporţie mai mare de 50%.

Articolul de lege XLIII/1891, privind pensionarea învăţătorilor.

Legea nr.XXVI/1893, care prevedea: salarizarea minimă anuală a învăţătorilor cu 300

florini şi asigurarea celorlalte drepturi corelative, „de serviciu”; salarizarea graduală şi

progresivă, prin sporuri corespunzătoare unor trepte cincinale, de vechime în muncă;

dreptul învăţătorilor de a acţiona în justiţie comunele confesionale pentru nerespectarea

drepturilor salariale contractuale; dreptul comunelor confesionale de a apela la ajutor de

stat, pentru susţinerea şcolii; dreptul statului de a constata incapacitatea comunei

confesionale de a finanţa corespunzător şcoala, de a dispune retragerea autorizaţiei de

funcţionare a şcolii confesionale respective şi de a instituţionaliza o altă şcoală, comunală,

susţinută din taxa locală de cult şi din impozitele locale.

Legea nr.XII/1894, care prevedea: instituţionalizarea şcolilor economice de repetiţie, cu

cursuri şi în duminici sau în sărbătorile legale; obligaţia învăţătorilor confesionali-

naţionali de a preda şi la aceste şcoli, în cadrul aceleeaşi norme didactice; obligaţia

elevilor de la şcolile elementare de a frecventa şi aceste şcoli, pentru a-şi însuşi mai mult

limba maghiară.

2.Acte normative ale autorităţilor administrative

2. 1. Acte normative exclusive ale Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor

Intimatul ministerial nr.68151/17 decembrie 1861, care stabilea durata anului şcolar

între 1 octombrie-6 august;

Ordinul nr.67343/15 ianuarie 1862 al Consiliului regesc maghiar stabilea autonomia

confesională administrativă a greco-ortodocşilor, inspecţia şcolilor poporale greco-

ortodoxe fiind atribuită în Banatul timişean, preoţilor şi episcopilor

Ordinul din 15 mai 1869, care detalia drepturile de control ale inspectorilor şcolari

de stat.

Ordinul nr.32488/1872, care prevedea obligaţia autorităţilor administrative-

confesionale şcolare naţionale (ale diocezelor) de a raporta trimestrial ministerului de

specialitate despre activitatea lor şi a Senatului şcolar din comitat;

Ordinul nr.9312/1875 privind salarizarea regulată a învăţătorilor;

157

Ordinul nr.12973/1875 privind interzicerea folosirii Abecedarului compus de Vasile

Petri;

Ordinul nr.31657/1879, care menţiona fondarea şcolii de moşit(asistente medicale)

în Oradea, cu secţii în română şi maghiară şi îndemna la popularizarea acesteia şi la

recrutarea unor şcolăriţe cu capacităţi adecvate.

Ordinul nr.7040/1885 privind obligativitatea comitetelor parohiale locale de a

efectua conscripţia elevilor care frecventează învăţământul elementar şi de repetiţie.

Ordinul nr.10892/1885, care garanta stabilitatea pe post a învăţătorului, declarat

„membru natural al scaunului şcolar”.

Ordinul nr.1516/1887, care scutea de taxe poştale epistolele în afaceri şcolare.

Ordinul nr.4437/1887, care prevedea obligaţia susţinătorilor şcolilor de a procura

cataloage.

Ordinul nr.21171/1896, care interzicea utilizarea în şcoli a 80 cărţi şi rechizite,

apărute în perioada 1868-1895 ş.a.

2.2. Acte normative interministeriale Ordinul nr.21227/1874 al Ministerului Agriculturii, Industriei şi Comerţului privind

regularea grădinilor aferente şcolilor confesionale.

Ordinul nr.46569/1874 al Ministerului regesc ungar de Interne, corelat cu Ordinul

nr.33465/1874 al Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor privind prevenirea

epidemiilor sau „morburilor lipicioase”,de „râie, vărsat, scarlatină, pecingine, gripă sau

inflamaţiune de gât”.

Circulara Ministerului de Finanţe din 22iunie1883, corelată cu Ordinul

nr.28557/1883 al Ministerului de culte şi învăţământ, privind scutirea de taxe a petiţiilor

învăţătorilor populari, având ca obiect litigii salariale.

Circulara nr.33881/1883 a Ministerului Industriei şi Comerţului, transmisă prin

Ordinul nr.1395/1883 al Ministerului de culte şi învăţământ, privind abrevierea măsurilor

metrice moderne ş.a.

2.3.Acte administrative ale autorităţilor administrative de stat locale Hotărâri, ordine, decizii, rapoarte sau dări de seamă, informări sau adrese ale

Consiliilor şcolare locale, ale Comisiei comunale de supraveghere a instituţiilor şcolare,

ale Comisiei şcolare a comitatului, ale reprezentanţilor executivi ai comitatului, plăşii sau

cercului administrativ şi ai comunei, ale inspectorilor şcolari şi comisarilor ministeriali:

Informarea nr.1208/11iunie1885 a inspectorului de stat Francisc Suttag din Lugoj,

privind desfăşurarea cursului de învăţare a limbii maghiare pentru învăţători.

Ordinul nr.3795/10octombrie1886 al protojudelui cercual din Ilidia despre

manualele interzise în şcoli de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice ş.a.

2.4. Acte normative ale autorităţilor administrative confesionale-naţionale

2.4.1. Acte normative ale autorităţilor administrative- confesionale centrale şi

regionale, recte ale Congreselor naţionale confesionale şi ale structurilor interne ale

Mitropoliilor greco-catolică şi greco-ortodoxă, ale Dioceselor romano-catolică din

Cenad, greco-catolică din Lugoj şi greco-ortodoxă din Caransebeş şi Arad şi ale

structurilor interne ale acestora (sinoade, senate şi comisii şcolare, episcopi)

Statutul organic al Bisericii ortodoxe române, aprobat prin actul imperial din 28 mai

1869, primul act de emancipare efectivă, politică-administrativă şi culturală al naţiunii

române din Ungaria şi totodată, „legea-cadru naţională” de organizare şi funcţionare a

învăţământului.

158

Organizarea provizorie a învăţământului naţional confesional în Mitropolia greco-

ortodoxă a românilor din Ungaria şi din Transilvania, adoptat în Congresul naţional

bisericesc din 15 octombrie 1870.

Provisorische Instruktion für katolische Seelsorger in ihrem Verhältnisse zur

Volksschule/Instrucţiune provizorie pentru preoţii catolici în raporturile lor cu şcolile

populare, 1857(aplicabilă în şcolile elementare catolice şi greco-catolice, germane,

maghiare, romăne).

Vorschriften festgesetzt durch den ungarischen Episcopat in Betreff der

Organisierung und des Wirkungskreises der Schulstühle der römisch-katolischen

Glaubensgemeinden des lateinischen und griechischen Ritus/Prevederi stabilite de

Episcopatul ungar în legătură cu organizarea şi competenţa scaunelor şcolare ale

comunelor confesionale romano-catolice de rit latin şi grec, 1880.

Circulara din 17februarie1867 a Episcopului din Caransebeş, Ioan Popasu, către

protoprezbiteri, privind aprecierile şi recomandările Înaltului Consiliu Regesc

Locţiitor/Guvernului din Ungaria asupra situaţiei învăţământului din dioceză şi din

comitatele Banatului.

Instrucţiunea Senatului şcolar din Caransebeş din 18noiembrie1876 despre

instituirea comisiilor şcolare locale consultative, din care să facă parte preotul şi

învăţătorul şi despre atribuţiile corespunzătoare comitetelor parohiale.

Decizia nr.6/1871 a Sinodului extraordinar eparhial greco-ortodox din Arad, de

numire a unei comisii pentru a rezolva lipsa cărţilor de şcoală.

Decizia nr.96/1872 a Sinodului eparhial greco-ortodox din Arad privind aprobarea

Proiectului pentru regularea şi înfiinţarea Preparandiilor.

Normativul consistorial nr.646/epitr. 204/1874 al Consistoriului eparhial greco-

oriental al Aradului privind obligaţia uzufructuarilor de pământuri bisericeşti şi şcolare de

a aduna toate restanţele contribuabile până inclusiv la capătul anului 1873.

Norme pentru administrarea învăţământului naţional confesional în districtul

Consistoriului român ortodox din Arad, 1877.

Hotărârea Consistoriului diecesan din Caransebeş din 13 decembrie 1874 privind

planul de învăţământ şi orarul şcolar.

Ordinaţiunea consistoriului din Caransebeş, nr.126/1879, privind obligaţia

autorităţilor şcolare de a asigura frecventarea şcolilor elementare şi de către fete.

Ordinaţiunea consistoriului din Caransebeş, nr.360/1883 despre obligaţia

autorităţilor confesionale locale de a întocmi şi raporta situaţia încasării taxelor locale de

cult ş.a.

Sentinţele definitive ale Consistoriilor diecesane în cauzele disciplinare ş.a.

2.4.2. Acte normative ale autorităţilor administrative-confesionale naţionale

locale

Dispoziţii, ordine, hotărări, circulare sau informări, rapoarte ale sinoadelor

protopresbiterale, protopopilor, sinoadelor parohiale, comitetelor parohiale locale,

comitetelor şcolare locale, ale directorilor şcolari/preoţilor locali :

Hotărările sinoadelor parohiale privind alegerea învăţătorilor, aprobate ulterior prin

decizii ale Senatului şcolar eparhial.

Circulara din 20noiembrie1870 a protopopului de Iam, Iosif Popovici, care confirmă

Ordinul nr.21555/1870 al Ministrului de culte şi instrucţiune publică, reluat în Ordinul

Senatului şcolar diecezan din Caransebeş, nr.199/1870, privind obligaţia preoţilor şi

învăţătorilor de a alfabetiza şi adulţii,începând cu toamna acelui an şi cotele de salarizare

pentru acest serviciu ş.a.

159

3. Acte normative ale diferitelor asociaţii comunitare locale, în structura cărora

erau integraţi învăţătorii şi elevii : Statutele de funcţionare ale bibliotecilor şcolare, fundaţiilor şcolare, societăţilor

culturale : de cânt, de lectură, casinelor/ caselor de cultură naţionale ş.a.

4. Acte normative ale asociaţiilor profesionale ale învăţătorilor Statutele reuniunilor învăţătorilor, decizii sau protocoale ale adunărilor generale ale

reuniunilor învăţătorilor, protocoale, decizii sau rapoarte ale comitetelor executive ale

reuniunilor învăţătorilor, ordine şi rapoarte ale comisarilor şcolari responsabili de

conferinţele anuale din protopopiate sau despărţăminte, apeluri publice ale organizatorilor

conferinţelor învăţătorilor privind taxele de participare ş.a. :

Statutele Reuniunii învăţătorilor români de şcoale capitale şi elementare populare

din Dieceza dreptmăritoare răsăriteană a Caransebeşului, 1869

Statutele Reuniunii învăţătorilor din Ungaria de Sud, 1871

Statutele reuniunii învăţătorilor români greco ortodoxi din protopopiatele

Timişoarei, Lipovei, Banat-Comloşului şi Belinţului, 1872

Statutele Reuniunii învăţătorilor români de la şcoalele confesionale greco-ortodoxe

din Dieceza Caransebeşului, 1880

Statutele Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din ţinutul Lugojului, 1888

Statutele Asociaţiei învăţătorilor din şcolile comunale şi de stat din Caraş Severin,

1895.

Protocolul adunării generale a-XII-a al Reuniunii învăţătorilor români de la şcolile

confesionale române greco-ortodoxe din Dieceza Caransebeşului,1882.

Decizia nr.44/1881 a Comitetului executiv al Reuniunii învăţătorilor români greco-

ortodocşi din Dieceza Caransebeşului.

Protocolul nr.64/1882 al Comitetului executiv al Reuniunii învăţătorilor români

greco-ortodocşi din Dieceza Caransebeşului.

Planul de învăţământ adoptat de Conferinţa învăţătorilor de la Belinţ în 22august

1872, aplicabil în şcolile administrate de Episcopia greco-ortodoxă din Arad.

Siebenter Rechnungs-Ausweis über den Stand des im Jahre 1860 gegründeten

Unterstützungs-Fondes für dienstunfähige Lehrer und deren Witwen und Waisen in

der Diöcese Csanad/ Al şaptelea bilanţ contabil despre starea fondurilor de într-

ajutorare fondate în 1860, pentru învăţătorii lipsiţi de capacitate de muncă şi pentru

văduvele şi orfanii lor, din Dioceza Cenad, 1866 ş.a.170

170

Archivum Dioecesanum Timisoarensis(A.D.T.),fondul Scholaria 1862-1929, neordonat

Ibidem, fondul Ordines Scholares, 1754-1930, neordonat

Educatorul, Oraviţa, nr 10/1910; nr.9-10/1913

Foaia diecezană, Caransebeş, 1885-1896

Lumina, Arad,nr.3,9,17,19,30/1872; nr.3-19/1874

Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, Şcoală şi comunitate în secolul al-XIX-le.Circularele şcolare bănăţene,

Cluj Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2002

Onisifor Ghibu, Viaţa şi organizarea bisericească şi şcolară în Transilvania şi Ungaria, Bucureşti,

Institutul de Arte Grafice “Nicolae Stroilă”, 1915

Organizarea provizorie a învăţământului naţional confessional în Mitropolia Greco-ortodoxă a

românilor din Ungaria şi Transilvania, Lugoj, Editura Traunfellner Wenczely, 1872

Petru Oallde, Lupta pentru limba românească în Banat, Timişoara, Editura Facla, 1983

Protocolul adunării generale a Reuniunei învăţătorilor români de la şcoalele confesionale gr.or. din

dieceza Caransebeşului ţinute în Biserica Albă, Reşiţa Montană, Tiparul lui Julius Wunder, 1879

Protocolul adunării generale a-XII-a a Reuniunii învăţătorilor români de la şcolile confesionale

române gr. Or. dn dieceza Caransebeşului, Bocşa Montană, Tipografia E.Fidrant, 1883

Istoria Învăţământului românesc,vol.I-II, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1993

160

CAPITOLUL 18

Integrarea şi specificul presei din Banat în presa şi cultura naţională

Programul de emancipare culturală, socială şi naţională a românilor din Imperiul

habsburgic, formulat de reprezentanţii Şcolii ardelene, în opere literare, ştiinţifice,

istorice, a fost socializat/ difuzat în perioada 1815-1848, de diverse grupuri culturale-

economice- politice, determinând relaţii culturale şi instituţionale reformatoare,

sistematice, care au activat procesul general de emancipare culturală, socială şi

naţională al tuturor românilor !

Tranziţia de la teorie/ ideologie la practică, respectiv de la programul politic- cultural-

ştiinţific la adoptarea şi dezvoltarea instituţională şi socială a acestuia a fost cauzată

de situaţia geopolitică, respectiv de restauraţia absolutismului european, după

constituirea Sfintei Alianţe, în 1815, de interesele strategice divergente dintre

Imperiul habsburgic, Imperiul otoman şi Imperiul rus şi de intensificarea şi

generalizarea actelor de emancipare socială şi naţională ale popoarelor dominate de

marile puteri-imperialiste .

În realizarea acestei tranziţii de la programul politic- cultural-ştiinţific de emancipare

culturală, socială şi naţională al unui grup de creatori la conştientizarea şi

solidarizarea socială a acestui program, presa şi învăţământul au fost cele mai

eficiente mijloace. În Banat s-a creat un bastion modelator şi indestructibil al luptei de

emancipare modernă, prin apariţia unei prese cu un program naţional, reflectat în

articolul- program şi în conţinutul primei publicaţii „culturale- literare” naţionale,

Biblioteca românească, redactată încă din 1821, cu circulaţie nu numai în Banat, ci pe

întregul teritoriu naţional. Biblioteca românească, prescurtată astfel în notele

istoriografilor presei a apărut la Buda, în ianuarie 1921 (primul număr), apoi a fost

reluată, în 1829, când sunt atestaţi zeci de „prenumeranţi” sau abonaţi bănăţeni şi

redactorul bănăţean Damaschin Bojincă, în 1830, când au fost publicate câte două

numere şi în 1834, când au apărut ultimele patru numere.171

Vasile Popeangă, Şcoala romănească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad,/s.n./, 1976,

p.8-22

Victor Ţârcovnicu, Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Banat 1780-1918, Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p.156-164

Statutul pentru administrarea fondurilor şi fundaţiilor diocesei Greco-catolice din Lugoj, Lugoj,/s.n./,

1898

171

Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,

1979, p.103 şi Luceafărul, nr.5-6/1937, p. 188-189

161

Ea precede astfel, primelor publicaţii româneşti atestate în „principate”, respectiv

Albina românească, apărută la Iaşi, în 1 iunie 1829 şi Curierul românesc, apărut în 8

aprilie 1829, la Bucureşti.

Totodată, cercetările recente ale reputatului istoriograf al culturii din Banat, Vasile

V. Munteanu relevă că primul ziar în limba română ar fi apărut la Oraviţa, între 1818-

1820172

, dar el ar fi avut doar o difuzare locală şi un conţinut cultural-literar

incomparabil mai redus decât Biblioteca românească.

După eşecul previzibil al luptei politice, concentrată în jurul clerului greco-catolic şi

ortodox, prin desconsiderarea de către autorităţile imperiale centrale ale celor două

petiţii naţionale din anii 1791 şi 1792, intitulate Supplex Libellus Valachorum

Transsilvaniae/ Petiţia Valahilor din Transilvania, ultimii reprezentanţi ai Şcolii

ardelene au continuat/ concentrat lupta de emancipare culturală şi socială în

următoarele direcţii :

1. instituţionalizarea unor şcoli confesionale-naţionale elementare şi şcoli normale/

pedagogice, de învăţători;

2. redactarea şi difuzarea de cărţi şi publicaţii naţionale;

3. formarea unei categorii sociale moderne, de intelectuali, propagatori ai culturii

naţionale, ai ideilor moderne de emancipare culturală, socială şi naţională ;

4. unificarea limbii naţionale, cu caractere latine;

5. socializarea dezvoltarea conştiinţei unităţii şi emancipării naţionale.

Presa modernă din Banat şi din Transilvania a fost element centralizator al luptei de

emancipare culturală naţională şi al primelor programe culturale naţionale moderne,

formulate de reprezentanţii-fondatori ai primelor societăţi culturale naţionale-

academice ; între care bănăţenii Paul Iorgovici ( 1764- 1808 ) şi Constantin

Diaconovici Loga /( 1770- 1850 ), autorii primelor cărţi de cultivare a limbii literare

naţionale şi pionieri ai luptei pentru unificare limbii naţionale, respectiv : Observaţii

de limbă românească prin Paul Iorgovici făcute173

şi Gramatica românească174

.

Paul Iorgovici este cu certitudine primul publicist şi editor român modern, alături de

medicul-oftalmolog Ioan Molnar Piuariu ; cei doi editînd în timpul Revoluţiei

franceze, respectiv în 1893 primul ziar românesc, atestat de Raportul guvernatorului

Banffi către Cancelaria aulică din Viena, în data de 24 aprilie 1793 astfel : « Auzindu-

se, că proiectatul ziar valah se tipăreşte deja de către un anumit Paul Iorgovici la

Viena şi că s-au trimis câteva exemplare lui Gherasim Adamovici… guvernul a

notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, făcând în acelaşi timp propunerea să

se interzică strict lui Molnar scoaterea ziarului, căci nu are nici o încuviinţare şi

anume din motiv că astăzi, când lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de

ziare este inadmisibilă ca or şi când, căci periculoasele idei de eliberare ale

172 Vasile V. Munteanu, Contribuţii la Istoria Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,

1990, p. 203, http://arhivavestea.files.wordpress.com/2009/09/vestea-1tipar1.pdf

173 Paul Iorgovici, Observaţii de limbă românească prin Paul Iorgovici făcute, Pesta, 1799

174 Constantin Diaconovici Loga, Gramatica românească, Arad, 1822- 1823

162

francezilor se propagă cu mare iuţeală, încât ori ce apare în ziar, uşor s-ar putea

răstălmăci, iar opiniile pot produce sguduirea liniştei publice ».

După acest eveniment, cei doi au fondat prima societate academică naţională, având

ca obiectiv principal emanciparea culturală naţionale prin popularizarea/ cultivarea

limbii naţionale şi dezvoltarea unităţii limbii naţionale, odată cu publicarea de cărţi şi

ziare. Acest obiectiv se regăseşte în schiţa de program a Soţietăţii filosofeşti a

neamului românesc în Mare Prinţipatul Ardealului, formulat de cei doi în 1795 .

Următoarea societate academică naţională, Societatea pentru cultivarea limbii

române, fondată în 1808, prevedea în Programul- Manifest, scris de bănăţeanul C. D.

Loga, acelaşi obiectiv central !

Acelaşi obiectiv principal va fi continuat apoi de toate societăţile culturale şi literare

naţionale moderne, de la Societatea literară constituită în Bucureşti, în 1827 până la

Astra, fondată în 1861 şi la Academia Română, fondată în 1866.

La începutul secolului al-XIX-lea constatăm o explozie de emancipare culturală

naţională fără precedent, în tipografia Universităţii din Buda fiind publicate între

1800- 1830 circa 250 de titluri de cărţi româneşti, cu circulaţie în întregul teritoriu

naţional, care au avut o influenţă determinantă în educarea primilor publicişti români,

precum Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Bariţiu, Timotei Cipariu, Nicolae Bălcescu,

Mihail Kogălniceanu ş.a. şi a revoluţionarilor de la 1848-1849 şi care vor contribui la

modernizarea statului şi la realizarea statului naţional în 1859.

După această tipografie, în ordinea difuzării cărţilor şi al producţiei de tipărituri

româneşti în Banat ar urma, după decenii de opresiune şi interdicţii imperialiste,

Tipografia diecesană din Caransebeş, funcţională din 1886, apoi Tipografia Progresul

din Oraviţa, funcţională din 1907 ; ambele tipărind zeci de creaţii literare regionale şi

naţionale şi mai multe publicaţii periodice.

Cu mult înainte de 1848 sau de apariţia primelor publicaţii naţionale periodice

exista deja/deci în Transilvania şi Banat o pleiadă de savanţi şi oameni de acţiune,

care vor determina evoluţia şi unificarea culturală naţională din deceniile următoare şi

în mod deosebit instituţionalizarea şi dezvoltarea presei naţionale, considerată tacit

forţa motrice a accelerării generalizării şi consolidării conştiinţei naţionale.

Reprezentanţi ai acestei pleiade, în frunte cu promotorii presei şi tipografiei naţionale

din Banat, precum : Paul Iorgovici Brâncoveanu (1764-1808 ), care a scris cu litere

latine „Observaţii de limba românească”, publicată la Pesta, în 1799 ( într.un moment

în care majoritatea intelectualilor din Banat cunoştea doar scrisul slavon ! ) ;

Damaschin Bojincă, coredactor alături de Zaharia Carcalechi al primei reviste

culturale şi literare naţionale, Biblioteca românească, apărută între 1821- 1834 ;

Dimitrie Ţichindeal, autorul primelor fabule româneşti, compilate după sârbul Dositei

Obradovici, publicate la Buda, în 1814, cu titlul Filosoficeşti şi politiceşti prin fabule

moralnice învăţături acum întâia oară culese şi într-acest chip pe limba românească

întocmite... ; Eftimie Murgu, autorul unei publicaţii volante, în timpul revoluţiei din

1848-1849 ; Andrei Mocioni, care a înfiinţat în 1866 ziarul Albina, coordonat de

Vincenţiu Babeş ş.a.175

, continuau strategia culturală a corifeilor Şcolii ardelene,

175 Maria Berényi, Cultură românească la Budapesta în secolul al XIX-lea,

Giula, 2000, p. 40.

163

Samuil Micu Clain, Gheorghe Şincai, Petru Maior, care s-au remarcat a fi şi printre

primii editori şi cenzori moderni, ai cărţilor româneşti, publicate în Tipografia

Universităţii din Buda, întrunindu-se în salonul literar naţional din casa aromânului

Anastasie Grabovszki.

De asemenea, în al treilea deceniu al secolului al-XIX-lea, în Banat exista deja o

solidă tradiţie culturală naţională şi o largă categorie emancipată, de preoţi, învăţători

şi ofiţeri, propagatori ai culturii naţionale şi totodată militanţi pentru emancipare

culturală naţională, inclusiv a presei naţionale. Să menţionăm/ reţinem bunăoară, că la

Caransebeş a fost tipărit încă din 1648, de către banul român al Caransebeşului şi

Lugojului, Acaţiu Barcsai, primul manual de Catehism, cu litere latine, iar în anul

1700 a fost tipărit primul dicţionar bilingv, cu litere latine, de către Halici-fiul,

Dictionarium valachico-latinul. Tot la Caransebeş a funcţionat până în 1741 Şcoala

grănicerească ortodoxă, unde erau pregătiţi şi învăţători şi preoţi, iar din 1783 aici a

funcţionat o nouă Şcoală grănicerească trivială, în limba română şi germană. În 1811

este atestată în Caransebeş o nouă Şcoală normală-matematică, pentru pregătirea

subofiţerilor, iar în 1829 se organizează primul curs preparandial, pentru învăţători.

În 1812 s-a înfiinţat la Arad prima şcoală pedagogică naţională, Înalta şcoală

pedagogică a naţiunii valahe, având 4 profesori, printre care şi C:D. Loga şi 78

cursanţi ! C.D.Loga a fost nu numai unul dintre primii pedagogi naţionali moderni, ci

şi autorul primelor manuale de ortografie, gramatică românească şi ritual liturgic

ortodox, Ortografia sau dreapta scriere, publicat la Buda, în 1818, Gramatica

românească, publicat în 1823, Octoih şi tipicon cu catavaseriu, publicat în 1826 şi

utilizat îm biserici până în perioada interbelică.

Tot el a tipărit şi Chiemare la tipărirea cărţilor româneşti, primul manifest-

programatic, care relevă mutatis mutandis strategia emancipării presei şi tipăriturii de

cărţi naţionale, prin contribuţii ( mecenat ) comunitare: „ spre luminarea neamului

sunt de lipsă...cărţi...toţi din puterile sale să dea daruri, ca să ajute neamul, toţi acum

să se apuce de lucru, că au sosit primăvara neamului românesc”176

Fără să speculăm,

ne întrebăm, dacă acest îndemn nu are o motivaţie intimă, determinată de revoluţia de

emancipare naţională, condusă de Tudor Vladimirescu, în curs de desfăşurare la acea

dată, în Ţara Românească.

Caransebeşul era situat în ultima regiune autonomă a obştilor săteşti, constituită din

străvechile familii patriarhale, continuate/ reproduse în forma comunioanelor

grănicereşti, respectiv în teritoriul Regimentului de graniţă valaho-ilir, constituit în

1775, devenit ulterior, în 1849 Regimentul de graniţă româno-bănăţean, desfiinţat abia

în 1872. În acest

teritoriu s-a născut, la Gârlişte, în judeţul Caraş Severin şi primul publicist modern,

reprezentant marcant al iluminismului naţional, Damaschin Bojincă, coredactorul

primei reviste culturale şi literare naţionale, Biblioteca românească. înanul1775:

Reg- în anul 1838: Regimentul de graniţă valaho-bănăţean nr. 13

Presa din Banat, definită în integralitatea ei, ca instituţie şi totodată activitate

informativă-educativă socială, deşi sporadică şi precară până în deceniul al şaptelea al

secolului al-XIX-lea a constituit un avanpost al presei naţionale şi o resursă de

generalizare şi dezvoltare a presei naţionale, atât prin exemplul modelator al primei

176

C. D. Loga, Chiemare la tipărirea cărţilor româneşti, Buda, 1821, p. 8

164

reviste naţionale cu relativă periodicitate şi de asemenea prima revistă culturală-

literară naţională, Biblioteca românească, cât şi prin promotorii ei, care au contribuit

la redactarea, diversificarea şi difuzarea primelor publicaţii cu circulaţie populară,

comună în Banat, Transilvania şi Principate.

Istoriografii culturii naţionale omit să analizeze minuţios « cazul Bibliotecii

româneşti », pe care o rezumă doar formal-publicistic, ca pe un almanah, cu o

circulaţie sporadică şi insignifiantă, abstracţie făcând de conţinutul ei cultural cvasi-

complet şi de monumentul lingvistic naţional unic, pe care îl reprezintă. În

contemporaneitate, Biblioteca românească a fost o „explozie” de identitate culturală

şi politică naţională a tuturor românilor, o mostră efemeră despre universalitatea şi

geniul învăţaţilor şi publiciştilor români, lipsiţi de accesul la mijloacele moderne ale

presei; o dovadă supremă de emancipare culturală naţională, tocmai în perioada de

modernizare instituţională a Principatelor Române, 1821-1829-1934, când Tudor

Vladimirescu începuse revoluţia de emancipare politică-administrativă a Ţării

Româneşti, continuată până în 1929, anul în care Principatele Române dobândeau o

largă autonomie administrativă şi culturală faţă de Imperiul otoman şi totodată, acces

la însuşirea şi reproducerea valorilor şi relaţiilor sociale moderne, occidentale.

Titlul V din "Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Valahia" al Tratatului de

la Adrianopol, din 2/ 14 septembrie 1829, încheiat între Imperiul rus şi Imperiul

otoman, consemna astfel autonomia Principatelor Române: « Deoarece cnezatele

Moldovei şi Valahiei s-au supus în baza capitulaţiilor speciale puterii supreme a

Porţii Strălucitoare şi deoarece Rusia s-a angajat să garanteze bunăstarea lor, atunci

acestora li se păstrează toate drepturile, avantajele şi beneficiile acordate în aceste

capitulaţii sau acorduri, semnate între ambele case imperiale sau în hatti-şerifuri,

editate anterior. De aceea, acestor cnezate li se acordă libertatea religioasă,

securitatea deplină, administrarea populară locală şi dreptul de comerţ liber.

Articolele suplimentare acordurilor anterioare, considerate necesare pentru ca aceste

regiuni neapărat să se poată folosi de drepturile lor, specificate într-un document

separat, care este şi va fi respectat identic cu celelalte părţi ale prezentului acord. »

În mod tacit, conţinutul primei reviste periodice naţionale, Biblioteca românească,

cu circulaţie în întregul teritoriu naţional, fapt atestat de listele cu sute de

prenumeranţi sau abonaţi nominalizaţi la sfîrşitul volumelor, redactată de bănăţeanul

Damaschin Bojincă ( 1802-1869 ) împreună cu Zaharia Carcalechi ( 1784- 1856 ), în

perioada 1821-1834 reflectă un adevărat program cultural de emancipare culturală şi

naţională, reluat apoi în revista Dacia literară, apărută abia în 1840, la Iaşi, respectiv

în primul program cultural naţional expus în articolul-program al acestei reviste,

formulat de Mihail Kogălniceanu, având următoarele obiective : 1. Combaterea

imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre ; 2. Crearea unei literaturi

naţionale, rolul determinant al folclorului şi istoriei ca surse de inspiraţie literară ; 3.

Lupta pentru unitatea limbii ; 4. Dezvoltarea criticii obiective, a operei, nu a persoanei

Iată conţinutul Bibliotecii româneşti177

din primul număr, cu 12 părţi, pe vreo 200

pagini, în anul 1821 : articolul-program introductiv, informaţii despre eclipsa din 20

august 1820, informaţii bibliografice despre Petru Maior, extrase din istoria

177

Biblioteca românească în 12 părţi, după numărul celor 12 luni. Întâia oară tipărită pentru naţia

românească prin Zaharia Carcalechi, ferlegheru de cărţi a Crăieştii şi mai marei tipografii din Buda a

Universitatea Ungariei, Partea I, cu o figură ( la Buda, în Crăiasca tipografie a Universitatei

Ungariei, 1821 )

165

romanilor, după Eutropius, două traduceri ale unor nuvele, versuri, un amplu indice

bibliografic, Izvoru cărţilor, din întregul teritoriu naţional ( paginile 165-182 ) şi în

final un Lexicon pentru vorbele româneşti neobicinuite între unii români, ce nu s-au

pus în cartea aceasta, reprezentând tacit un act de promovare a limbii literare

unitare178

.

În sinteză, în perioada 1821-1834, în Biblioteca românească au apărut :

1. primele studii de istorie naţională, dedicate lui Dimitrie Cantemir, Radu Şerban,

Mihai Viteazul, care în integralitatea lor, conturează deja un curs de istorie naţională ;

2. traducerea unor studii de istorie universală, a romanilor şi Istoria lumii pe scurt, de

Damaschin Bojincă ;

3. traducerea unor povestiri şi istorioare moralizatoare din greacă şi germană, de

Zaharia Carcalechi ;

4. informaţii din Principatele Române ;

5. informaţii bibliografice curente, locul comercial şi lista de preţuri a cărţilor, la

rubrica Izvorul cărţilor ;

6. creaţii literare originale din tot teritoriul naţional, precum versuri nesemnate,

fabula Guzganul de cetate şi cel de câmp, de Gheorghe Asachi şi poezia lui Vasile

Cârlova, Ruinurile Târgoviştii ;

7.drame teatrale traduse, unele reprezentate chiar pe scena primului teatru naţional,

deschis la Oraviţa, în 1817 ;

8. primele articole de critică literară, despre situaţia poeziei româneşti în anul 1930 ;

9. primele cronici culturale ;

10.primele litografii de presă, modelate de pictorul Constantin Lecca, reprezentând

portretele unor domnitori, ca : Dimitrie Cantemir, Radu Şerban, Mihai Viteazul, Radu

Negru, Dragoş Vodă ş.a.179

Comparativ, pentru a releva rolul cultural naţional modelator al Bibliotecii

româneşti, să reţinem şi conţinutul primelor două numere din prima revistă culturală

naţională Dacia literară : în primul număr era publicată literatură istorică, respectiv

Alexandru Lăpuşneanu, de Constantin Negruzzi; literatură folclorică despre obiceiuri

populare, în articolul Nou chip de a face curte, de Mihail Kogălniceanu; breviar

informativ din publicaţiile româneşti reprezentative, Foaie pentru minte, inimă şi

literatură, Curierul românesc, Albina românească şi Telegraful Daciei, iar în al

doilea număr apăreau Cântece populare a Moldaviei, de Costache Negruzzi,

fragmente de călătorie în Banat, Valahia şi Moldova, de D.A. Damidoff, şambelan al

împăratului Rusiei, poezia Cavalerul C. Stamate, de A. Donici, breviar informativ din

alte publicaţii naţionale, Arhiva românească, Curierul românesc, Critica, Telegraful

Daciei.

În temeiul acestor dovezi, putem conchide, că în ciuda apariţiei sporadice, doar 12

numere în 4 ani de apariţie efectivă, respectiv un număr în 1821, câte două numere în

1829 şi 1830 şi patru numrere în 1834, Biblioteca românească constituie modelul care

a impus ideologic şi cultural « bazele presei româneşti » şi nu Curierul românesc,

apărut la Bucureşti, între 8 aprilie 1829 şi 12 decembrie 1859, sub conducerea lui Ion

Heliade Rădulescu.

178

Iosif Pervain, Biblioteca românească, 1821, în Revista de istorie şi teorie literară, tomul 17/ 1968,

nr. 4, p. 653-671 179

Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti,

1979, p. 103

166

Considerăm, că primele publicaţii naţionale-programatice şi emancipatoare cultural

şi social au fost, în ordine cronologică : Biblioteca românească, editată de Zaharia

Carcalechi şi Damaschin Bojincă, între 1821- 1834, Curierul românesc, editat de Ion

Heliade Rădulescu, în 1829, Albina românească, editată de Gheorghe Asachi, în 1829

şi Gazeta de Transilvania, editată de Gheorghe Bariţiu, în 1838 !

În acest sens, aserţiunea lui Nicolae Iorga , despre „ întemeierea presei periodice „ de

către cei trei „ scriitori fruntaşi” Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu şi

Gheorghe Bariţiu este depăşită de o cercetare istorică- documentară obiectivă şi

sistematică. Toate aceste patru

periodice ale perioadei de pionierat a presei naţionale conţin aceeaşi concepţie

publicistică deschisă şi enciclopedică, al cărei scop tacit conducea către dezvoltarea

conştiinţei naţionale, prin deschiderea şi integrarea culturii naţionale în cultura

mondială; concepţie relevată de rubricile comune, politice, economice, istorice,

sociale, culturale, literare şi informative, din întregul teritoriu naţional şi din lume !

Biblioteca românească a deschis însă şi lungul şir al presei tip-magazin sau al presei

de tip enciclopedic, corelată cu informaţiile de uz cotidian ; un gen publicistic

continuat apoi şi de alte publicaţii din secolul al-XIX-lea, până în prezent: Foaie

pentru minte, inimă şi literatură, apărută la Braşov, între 1835- 1865, revista

enciclopedică Familia, fondată în 1865, prima revistă enciclopedică de la Iaşi,

Propăşirea, apărută în 1844, Revista română, 1861-1863, 1902, 1924-1925, 1941-

1942,1995-prezent sau revista Magazin din prezent. În Banat, conţinutul-magazin al

Bibliotecii româneşti va inspira unica revistă în limba germană, editată de un român,

cu scopul reflectării problemelor sociale, culturale şi naţionale ale comunităţii

naţionale a bănăţenilor români în mediile publice şi politice din Imperiul habsburgic,

austro-ungar şi din Europa; Corneliu Diaconovici ( 1859-1923 ) a editat la Budapesta

Romänische Revue, mutată din 1886 la Reşiţa, din 1888 până în 1892 la Viena şi

apoi, din 1893 la Sibiu şi la Timişoara. Se întîmpla după şapte decenii de la apariţia

primului număr al Bibliotecii Româneşti, când românii erau la fel de lipsiţi de o

instituţie publicistică modernă, care să includă servicii integrate de tipografiere,

redactare şi difuzare şi când costurile impresionante ale tipografierii publicaţiilor

româneşti în diverse tipografii adiacente redacţiilor din diverse locaţii private sau

închiriate, determinau creşterea preţurilor publicaţiilor, reducerea numărului de

abonaţi şi a pieţei culturale. În paginile revistei lui Diaconovici au fost difuzate, între

multe altele şi creaţii ale clasicilor literaturii naţionale, Mihai Eminescu, Ion Creangă,

Vasile Alecsandri, precum şi imnul naţional, Deşteaptă-te, române, de Andrei

Mureşanu; constituind primele traduceri universale ale acestor clasici ai literaturii

naţionale.

Am putea face însă şi speculaţii asupra Bibliotecii româneşti, în sensul că a

reprezentat un model publicistic enciclopedic, universal in nuce pentru întreaga

cultură naţională, care îl va fi inspirat şi pe Ion Heliade Rădulescu, să imagineze

planul unei « biblioteci universale », în 1848, care să cuprindă capodoperele literare şi

culturale universale, ca şi pe cei circa 200 autori ai primei Enciclopedii Române,

coordonată de publicistul bănăţean Cornel Diaconovicu şi publicată la Sibiu, între

1898-1904.

Dintre aceşti 200 de autori să reţinem şi pe publiciştii bănăţeni sau care au profesat în

Banat :G. Augustini, publicis din Arad, Valeriu Branişte, redactor la publicaţiile

bănăţene Dreptatea şi Drapelul, bănăţeanul Aurel Popovici.

167

Dar chiar aceste începuturi promiţătoare, au fost realizate cu mari sacrificii

materiale şi umane, corifeii presei bănăţene fiind obligaţi, să migreze în Transilvania

şi în Principatele Române, pentru a continua realizarea obiectivelor programului de

emancipare culturală, socială şi naţională. Damaschin Bojincă ( 1802- 1869 ), primul

redactor renascentist, multilateral al românilor a fost obligat, să suporte persecuţii

politice şi să emigreze în 1833 în Moldova, unde a contribuit la dezvoltarea presei,

învăţământului, administraţiei şi jurisdicţiei naţionale. În acest sens ar putea fi date

zeci de exemple şi sintetizate cîteva volume, de interes major pentru cultura

naţională ! Să menţionăm exemplificativ şi pe Pavel Vasici Ungureanu ( 1806- 1881),

unul dintre primii ziarişti bănăţeni, fondatorul primei reviste medicale a românilor din

Austro-Ungaria, Higiena şi şcoala, apărută la Timişoara, în 1876-1877, apoi la

Gherla, între 1878-1880 şi colaborator la reviste din Ardeal şi România, ca : Gazeta

de Transilvania, Telegraful român, Transilvania, Foaie pentru minte, inimă şi

literatură ş.a.180

Sau exemplul altui pionier al publicisticii din Banat, Iulian Grozescu

( 1839- 1872 ), care în scurta lui viaţă a fost redactor al publicaţiilor Umoristul, de la

Buda, în 1863, Albina, din Pesta, în 1871, Priculiciul, din Timişoara, în 1872 şi

colaborator la Familia, din Oradea, Telegraful şi Poşta română, din Bucureşti,

precum şi exemplul colaborării publicistice naţionale al preotului Emilian Micu, autor

de articole apărute în Drapelul, Luminătoriul, Foaia diecezană, Biserica în şcoală,

Biserica ortodoxă română, Drapelul, Dreptatea, Transilvania, Revista critică

literară, Arhiva, Tribuna ş. a., din Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Lugoj, Arad, Iaşi.

De asemenea, după 1918 un alt bănăţean, Virgil Molin ( 1898- 1968 ), având

specializare în tipografie în Germania va avea o contribuţie publicistică remarcabilă,

atât prin fondarea unor publicaţii noi în spaţiul cultural naţional, precum almanahuri

profesionale, ca Vocabularul tipografului român, 1923, 1928, 1940, almanahuri –

monografice, precum Almanahul Banatului, 1929-1931, reviste publicitare, precum

Publicitatea şi Reclama, almanahuri-arhivistice, ca Arhivele Olteniei, cât şi prin

activităţile de colaborator, redactor şi fondator al unor publicaţii, precum : Opinca,

Progresul, Tribuna Banatului, Grafica Română, Presa, Presa Olteniei, Mitropolia

Olteniei, Mitropolia Banatului ş.a.181

Situaţia politică a naţiunii române tolerate şi nerecunoscută alături de naţiunile

politice dominante, asimilarea ei confesională-culturală cu naţiunea sârbă, în aşa-

numită «

naţiune ilirică

», indivizibilă cultural-

administrativ-

financiar până în a doua

jumătate a secolului al-XIX-lea, situaţia economică defavorizată a cvasi-totalităţii

românilor, dar şi legea presei, adoptată prin Articolul de lege XVIII/ 1848 şi

intensificarea cenzurii oficiale şi a politicii de maghiarizare forţată, au determinat o

pauză de aproape cinci decenii, până la apariţia primelor publicaţii periodice şi

cotidiene în Banat.

180

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Vasici-Ungureanu

181

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads/Biblioteca_Bucurestilor_1998_nr11.pf

168

În fapt, până după 1848, Curtea imperială de la Viena, care centraliza administraţia

Imperiului habsburgic, deşi a promovat dezvoltarea culturii naţiunii dominante,

germane, în Banat, respectiv dezvoltarea învăţământului comunitar-confesional şi a

culturii germane, nu a admis însă, decenii la rând, şi dezvoltarea tipografiilor şi a

presei, deoarece aceste servicii culturale ar fi acutizat indirect şi conştiinţa naţională a

românilor majoritari, dar şi a celorlalte comunităţi naţionale minoritare din această

provincie.

De exemplu, chiar cererile de înfiinţare ale unor tipografii, semnate de cetăţeni

germani, ca Josef Schotter, în 1758 sau de Anton Kolb, în 1768 au fost respinse de

Cancelaria aulică. Totodată, reprezentanţii cenzurii oficiale nu au admis dezvoltarea

unei prese independente şi au admis timp de decenii doar o presă formală, cu un

conţinut predominant informativ, administrativ-politic ; e sugestiv, de asemenea, că în

1833, Consiliul de la Viena, care aproba editarea oricărei publicaţii, respingea cererea

lui Joseph Beichel, Johann Nepomuk Preyer şi Ferdinand Freund de a redacta un

supliment politic, economic şi social al Ziarului Timişan , Temescher Zeitschrift !

Abia în urma vizitei în Banat a principelui moştenitor, Iosif al-II-lea şi a raportului

adresat de acesta împărătesei Maria Tereza, în 1768, Cancelaria aulică devine

permisivă la propunerea înfiinţării unei tipografii multilingve în Timişoara, care, în

cele din urmă, se va rezuma doar la privilegiul acordat lui Matthäus Heimerl, de a

tipări în Timişoara primul ziar din România, Temesvarer Nachrichten, apărut în doar

13 numere, în 1771182

! De altfel, « Până la mijlocul secolului al-XIX-lea toate ziarele

care au apărut în Banat au fost scrise în limba germană şi au avut ca loc de apariţie

oraşul Timişoara. »183

Cel mai durabil ziar a fost Temesvarer Wochenblatt, apărut în

1831, care până în 1840 avea ca structură-tip, o serie de anunţuri, întrerupte în final de

o poezie sau o ghicitoare de divertisment. Din 1840, acesta devine ziar literar,

adăugând la partea de anunţuri, o parte literară, compusă din : creaţii, convorbiri,

descrieri, corespondenţe, cronici şi informaţii literare şi culturale.

Abia în 1850 este înfiinţată o a doua tipografie în Banat, de către Franz Paul Pleitz, la

Becicherecul Mare, unde din 1851 a apărut primul ziar sătesc din Banat, Gross-

Becskereker Wochenblatt.184

În 1852 a apărut şi primul cotidian modern ( exceptând ziua de luni ), Temesvarer

Zeitung, structurat în trei părţi : prima, de anunţuri normative oficiale, a doua, cu

informaţii sociale, politice, administrative centrale şi locale şi a treia, un foileton-

literar, de două ori în săptămână, cuprinzând cronici dramatice, informaţii culturale,

nuvele, note de călătorie ş.a.

Articolul de lege XVIII/ 1848 prevedea îndeplinirea următoarelor condiţii legale,

pentru redactarea şi difuzarea unei publicaţii : autorizaţie prealabilă ; garanţie de

10000 florini pentru un ziar şi de 5000 florini pentru o revistă ; în cazul condamnării

definitive a vreunui redactor sau colaborator al publicaţiei, reprezentantul legal al

acesteia era obligat, ca în termen de 10 zile, să plătească amenda, care se reţinea din

garanţia iniţială, iar în cazul neândeplinirii acestei proceduri, publicaţia era

182

Ciprian Glăvan, Premisele, geneza şi evoluţia presei de limbă germană din Banat între 1771-1867,

în Analele Banatului arheologie-istorie, XIX, 2011, p. 361-362, pe

www.muzeulbanatului.ro/uploads/products/21_Glavan.pdf. 183

Ibidem, p. 362 184

Ibidem, p. 363-367

169

suspendată ; semnarea unor angajamente politice despre conţinutul publicaţiei.185

Această lege a fost amendată în 1872, cu prevederi privind obligativitatea depunerii

unui exemplar al publicaţiei la procurorul, tribunalul şi reprezentanţii Ministerului de

Interne, cu competenţă teritorială şi sancţionarea penală a importului de publicaţii,

care contraveneau intereselor de stat austro-ungare. Dincolo de aceste prevederi

legale, în fapt erau tergiversate şi îngreunate procedurile de legalizare şi apariţie a

publicaţiilor, gazetarii români erau supuşi uneori la un regim de detenţie ordinar,

împreună cu deţinuţii de drept comun, statul maghiar finanţa gazete bilingve sau

româneşti, care susţineau politica de maghiarizare şi marginalizare a românilor ş.a.

În temeiul acestei legislaţii echivoce şi al instituţionalizării unei cenzuri pe măsură,

doar în perioada 1886- 1908 au fost învinuiţi şi condamnaţi la sute de ani de

închisoare ( mulţi plătind cu îmbolnăviri cronice şi cu viaţa ) de instanţele din

Ungaria nu mai puţin de 376 ziarişti români, printre care şi unii ziarişti bănăţeni ;

astfel în 8 iunie 1898, Aurel Trif, redactor al Tribunei poporului din Arad a fost

condamnat la 3 luni de închisoare şi amendă de 100 coroane, pentru articolul Vremea

s-a împlinit ; în 22 februarie 1899, Emanuil Maglas de la Tribuna poporului din Arad

a fost condamnat la două luni de închisoare şi 20 coroane amendă, pentru articolul

Fericita ţară ; la 26 octombrie 1904, Sever Bocu, de la aceeaşi publicaţie a fost

condamnat la 14 zile de temniţă ordinară şi 500 coroane amendă, pentru insulte aduse

unui solgabirău ; la 17 aprilie 1905 au fost condamnaţi Mihail Gaşpar, la 10 luni de

închisoare, St. Petrovici la 6 luni de închisoare şi Cornel Jurca, la 8 luni de închisoare

şi la plata solidară a unei amenzi de 1000 coroane, pentru articole agitatorii contra

naţiunii maghiare ş.a.m.d. La acestea se adăugau şi cheltuielile de judecată, care erau

în medie triple faţă de mărimea amenzilor !186

Numai redactorul Valeriu Branişce,

unul din martirii culturii naţionale a fost torturat cu 23 procese de presă, în urma

cărora a fost condamnat la doi ani de închisoare şi la plata unor amenzi penale

considerabile !

Unul dintre istoriografii consacraţi ai presei din Banat, N. D. Petniceanu considera

restrictiv, că în perioada modernă, până în 1919 ar fi apărut doar 13 publicaţii notabile

în Banat, respectiv cu oarecare continuitate ; situaţie în evident contrast cu presa

dominantă a comunităţilor minoritare germană şi maghiară, care între 1771-1919

cuprindea 98, respectiv 72 publicaţii !?187

Situaţia economică precară a majorităţii

românilor, lipsa fondurilor de investiţii pentru achiziţionarea unor tipografii, lipsa

unor publicişti de profesie, a unor instituţii culturale accessibile cvasi-totalităţii

185 Maria Berenyi, Românii dinUngaria de azi în presa română din Transilvania şi Ungaria secolului al-

XIX-lea, Editura Noi, Bucureşti, 1994, p. 14, http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Radu_Theodoru-

Urmasii_lui_Atilla/Radu_Theodoru-Urmasii_lui_Atilla-dreapta.htm

186http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Radu_Theodoru-Urmasii_lui_Atilla/Radu_Theodoru-

Urmasii_lui_Atilla-dreapta.htm

187http://vestea.wordpress.com/eveniment/nicolae-irimiapresa-din-banatul-montan-omagiata-la-

mehadia/

170

populaţiei, a unei largi pieţe culturale au determinat, de asemenea, raritatea

publicaţiilor româneşti şi viabilitatea lor redusă, pe termen scurt.

În lipsa unei prese naţionale constante, libere, adecvată nevoilor şi intereselor

dominante ale românilor, concepută în redacţii moderne, au fost găsite alternative

culturale, de difuzare a valorilor culturale naţionale şi de consolidare a conştiinţei şi

solidarităţii naţionale, prin colportare, abonamente la presa din România şi prin presa

editurilor ; în acest sens, să reţinem excepţia fericită a tipografiei Eparhiei greco-

ortodoxe din Caransebeş, unde alături de organul confesional oficial, Foaia

diecesană, apărut în 1886, a fost editată şi una dintre primele colecţii naţionale,

intitulată Biblioteca poporală, în care au apărut zeci de titluri, inclusiv creaţii ale

clasicilor literaturii naţionale, precum şi lucrări de pionierat, ca prima monografie din

cultura naţională, despre satul Maidan, scrisă de Sofronie Marcu, în 1895 !188

După această politică culturală de control cvasi-total asupra drepturilor la informare,

exprimare şi coparticipare la viaţa socială-politică şi de promovare « cenzurată » a

culturilor şi publicaţiilor dominante, în limba germană şi maghiară, în Banatul

interbelic s-a dezvoltat, cel puţin din punct de vedere cultural-publicistic o « societate

europeană, deschisă, multiculturală », incluzînd numeroase publicaţii plurilingve şi

publicaţii „libere” ale tuturor comunităţilor naţionale conlocuitoare; alcătuind o

comuniunea culturală unică, bănăţeană . Şi după Primul Război Mondial, presa din

Banat a continuat să fie o presă multilingvistică, exemplară prin multitudinea,

frecvenţa şi diversitatea ideologică-culturală, nu doar pe plan naţional, ci şi pe plan

european şi mondial. Una dintre primele publicaţii multilingvistice a fost Limba

română, editată în 1919 de Camil Petrescu, fiind urmată de alte zeci, dintre care

enumerăm Almanach de adrese al comerţului şi industriei din Timişoara şi Banat,

Handels und Industrie Adressenbuch, Kerekesdelmi es ipori cimtar, apărut în1934,

Almanach de adrese, apărut la Timişoara în 1922 ş.a.

În perioada 1919-1939, în Timişoara, devenită centru publicistic naţional au existat 15

tipografii, 9 în limba română şi 6 în limbile germană, maghiară şi ebraică, au fost

publicate zeci de periodice şi cotidiene, cu cele mai diverse orientări profesionale,

confesionale şi politice-ideologice şi cîteva zeci de publicaţii multilingve, îndeosebi în

română, germană şi maghiară

; astfel, în 1922 apăreau 4 publicaţii trilingve, în 1925,

188

http://vestea.wordpress.com/istorie-prin-evenimente-si-chipuri/nicolae-danciu-petniceanudin-

istoria-presei-banatene/

171

7, în 1926, 4, în 1930, 3, în 1932, 4, în 1933, 6, în 1934, 7 !189

În 1941, de exemplu,

în judeţul Timiş Torontal apăreau 62 publicaţii, între care 9 cotidiene, 22 săptămânale,

10 bilunare, în limbile română, germană, maghiară, sârbă şi bulgară !190

Rarisime au fost publicaţiile cu continuitate înainte şi după 1918, precum Foaia

diecesană a Episcopiei din Caransebeş, editată între 1886- 1950, Progresul, din

Oraviţa, între 1907-1924 şi Plugarul român, editat la Timişoara între 1908-1947 !

Să reţinem astfel, că prima tipografie românească privată din Banat a fost

proprietatea lui Simeon Pocreanu, din Reşiţa, redactor al publicaţiilor Privighetoarea,

în 1882, Revista, în 1884 şi Opinca, în 1885 !191

Dar o tipografie modernă, performantă, cu un tiraj adecvat, a românilor bănăţeni a

apărut mult mai târziu, prin asocierea mai multor personalităţi culturale şi politice,

care au fondat tipografia Concordia din Arad, în 1911. În această tipografie a apărut

ziarul Românul, începând cu 1911, interzis în 1916, publicaţie oficială a Partidului

Naţional Român, apoi a Consiliului Naţional Român Central, care a reapărut la

sfârşitul anului 1918 şi avut un rol ideologic şi social dominant în organizarea Marii

Adunări Naţionale şi în realizarea Marii Uniri a românilor de la 1 Decembrie 1918.

Existenţa unei pieţe culturale modeste, corelată cu nivelul redus al veniturilor

majorităţii populaţiei au determinat un tiraj scăzut al publicaţiilor, un număr mic de

abonaţi şi falimentarea rapidă a cvasitotalităţii publicaţiilor anterioare Primului

Război Mondial ; chiar în teritoriul Regimentului nr. 13 româno-bănăţean, cu circa

100 localităţi, cu cea mai îndelungată tradiţie a învăţământului pedagogic şi

confesional şi a şcolilor comunitare-confesionale rurale din Banat şi din teritoriul

naţional, statistica oficială din 1868 menţiona o populaţie de 98652 persoane, din care

doar 19921 bărbaţi şi 10535 femei aveau deprinderi de scris şi citit, reprezentând doar

30, 87 % din totalul populaţiei.192

Între primele publicaţii din Banat remarcăm preponderenţa acelora periodice,

confesionale-culturale şi satirice-umoristice, dat fiind că cele mai multe dintre aceste

publicaţii au fost finanţate masiv din fondurile noilor episcopii greco-ortodoxe din

Arad şi Caransebeş, a căror autonomie a fost confirmată prin Diploma imperială din 4

iulie 1865 şi că speciile literare satirice- umoristice erau mult mai accesibile

publicului popular, puteau fi declinate mai uşor de la rigorile cenzorilor oficiali, aveau

o piaţă de desfacere mai largă. Am reţinut astfel : Lumina, apărută în tipografia

Eparhiei greco-ortodoxe din Arad, foaie bilunară, literară-bisericească, apărută între

13 februarie 1869 şi 27 decembrie 1869, apoi între 22 ianuarie 1871 şi 15 iunie 1872,

Speranţia, foaie bisericească, scolastică, literară şi economică, bisăptămânală,

apărută între 13 august 1872 şi 11 iulie 1875, ca Organulu Societăţei de lectură a

teologilor români din Aradu, Gura satului, cu subtitlul Organ glumeţ socio-politic,

revistă satirică apărută la Pesta, apoi la Arad, între 7 martie 1871 – 30 septembrie

189

Thomas Mochnacs, Cultura în Timişoara interbelică, Teză de doctorat în istorie, Universitatea de

Vest Timişoara, 2012, p. 101-164 190

http://www.dusanbaiski.eu/node/135

191

Gheorghe Jurma, Presa şi viaţa literară în Caraş Severin, Reşiţa, 1978, p. 10

192

Coriolan Buracu, Cronica istorică a Almăjului. Rezumat, pe teraalmajului.ro/ Cronica pdf., p. 11

172

1879 ; Biserica şi şcoala, Foaie bisericească, scolastică, literară şi economică a

Episcopiei Aradului, săptămânal apărut între 11 februarie1877- 27 iunie1948 ; Foaia

diecesană, săptămânal al Episcopiei Caransebeşului între 1886-1939, revista

Umoristul, editată la Buda, în 1864, de George Ardelean, Priculiciul, ziar umoristic

apărut la Timişoara, în 1872, Privighetoarea, foia poporală română pentru luminare

şi distracţia, apărută la Bocşa Montană, în 1882, Opinca, editată de Simion Pocreanu,

la Reşiţa, în 1885, Balaurul, foaie umoristică, apărută la Reşiţa, în 1886193

ş.a.

Dacă publicaţiile satirice-umoristice au corespondent în ideologia şi programul

cultural naţional propagat în presa naţională postpaşoptistă, prin publicaţiile din

Principatele Române, precum : Nichipercea, 1859, Satirul, 1866, Scrânciobul, 1868,

celelalte publicaţii, confesionale- culturale, preponderente în perioada de început a

presei moderne din Banat constituie un alt caracter specific al Banatului, determinat

de generalizarea luptei de emancipare naţională, culturală şi socială şi de dezvoltarea

capitalistă a comunităţii naţionale a românilor din Banat, manifestată şi prin

centralizarea unor fonduri de investiţii în contabilitatea episcopiilor şi mitropoliilor,

acestea reprezentând autorităţi administrative naţionale autonome ierarhic superioare.

Dar, spre deosebire de publicaţiile ecleziastice din România, cu un conţinut

predominant teologic, publicaţiile ecleziastice din Banat au un conţinut complex,

cultural, social, didactic, administrativ, juridic, informativ, publicitar ş.a., determinat

de condiţiile istorice concrete.194

Cea mai elaborată şi metodică dintre aceste reviste pare să fi fost Lumina, care era

structurată în cinci rubrici, cuprinzând : 1. acte juridice ale autorităţilor administrative

confesionale şi de învăţământ ; 2. articole administrative, de popularizare ştiinţifică,

pedagogice, manageriale, administrative ; 3. texte bisericeşti ; 4. corespondenţe şi

evenimente curente ; 5. publicitate. Deşi proclamate literare, aceste publicaţii au

promovat predilect literatura religioasă şi doar ocazional şi neregulat unele creaţii

literare culte, populare sau traduceri !

Înainte de 1918 în presa bănăţeană au fost consemnate şi unele premiere naţionale.

Aşa a fost prima femeie-publicist, Emilia Lungu Puhallo ( 1853-1932 ), nepoata

publicistului Iulian Grozescu, autoarea unor articole din publicaţii precum : Biserica

şi şcoala, Familia ş.a. Profesiunea ei de credinţă va fi fost exprimată succint într-un

articol omagial despre familie, apărut în Familia : « Iubirea familială e temeiul vieţii

întregi- pe ea se zideşte onoarea, virtutea şi progresul unei naţiuni...Fiind dar familia

temeiul tuturor simţirilor, femei române, ocrotiţi limba şi obiceiurile

strămoşeşti... »195

193

Gheorghe Jurma, Presa şi viaţa literară în Caraş Severin, Reşiţa, 1978, p. 10

194

Mihaela Bedecean, Presa ecleziastică românească din Transilvania în perioada 1850- 1875, p. 204,

în

http://www.historycluj.ro/Istorie/anuare/AnuarBaritHistorica2007/14.M.Bedecean.Presa%20eclesiastic

a%20romaneasca.pdf 195

Familia, nr. 2/ 1890, p. 279

173

De asemenea, prima revistă apicolă din România a apărut la Sânnicolau Mare, între

1873-1890, fiind editată de Damian Petrovici.

Presa cotidiană regulată, continuată din Banat va apare târziu, abia după Primul

Război Mondial. Primul « cotidian » Luminătoriul, nominalizat « cotidian » de unii

istoriografi culturali, a apărut în fapt doar de două ori/ săptămână, în perioada 1880-

1884 şi de trei ori, în perioada 1885-1886 !

Primul cotidian veritabil Tribuna poporului, a apărut zilnic doar în perioada 1

ianuarie 1897- 28 februarie 1912.

Mai târziu, un alt ziar de succes, datorită numeroaselor vizite în localităţile Banatului

ale directorului Nicolae Mitru, Plugarul român, care deţinea recordul de tiraj, cu circa

3000 exemplare, a apărut tot de trei ori / săptămână, din 1914.

De asemenea, Drapelul , cel mai longeviv ziar bănăţean anterior anului 1918, apărea

de două ori săptămânal, între 1901-1920.

Primul cotidian bănăţean românesc a apărut la Timişoara abia în 1936, „Colţ de

Ţară” redactat şi editat de primul monograf al Banatului, Ion Lotreanu, urmat de

Dacia din Timişoara, în 1939 şi de Jurnalul arădean, în 1944, continuat apoi cu

Patriotul şi Flacăra roşie ! Totuşi, la sfârşitul perioadei interbelice existau în Banat

doar un cotidian românesc, Dacia din Timişoara, cu cel mai mare tiraj din istoria

publicisticii bănăţene, de 7000 exemplare, faţă de 7 cotidiene ale minorităţilor !196

În schimb, germanii aveau din 1852 primul cotidian modern, Temesvarer Zeitung,

iar maghiarii aveau un cotidian din 1903, Temesvari hirlap (1903-1939).

O altă trăsătură a presei din Banat este caracterul ei consecvent naţional, reflectat în

permanentul schimb de valori şi informaţii culturale cu celelalte provincii istorice

aflate sub dominaţia marilor puteri imperialiste moderne şi cu România. Să reţinem

dincolo de exemplul modelator al Bibliotecii româneşti şi exemplul sugestiv al uneia

dintre primele publicaţii din Banat, Gura satului, apărută la Arad între 1871-1879 şi

continuată între 1901-1903, care a publicat nu numai umor, ci şi literatură naţională

semnată de Grigore Alexandrescu, I.L. Caragiale sau Alexandru Macedonski ;

exemplu continuat de cvasi-totalitatea publicaţiilor ulterioare din Banat, indiferent de

conţinutul predominant al acestora, cultural, ştiinţific, literar, social sau politic.

Mai mult, acest caracter naţional al presei din Banat s-a relevat şi în permanenta

circulaţie a publicaţiilor şi tipăriturilor naţionale în Banat şi reciproc; sugestiv,

reţinem cea mai vastă bibliotecă privată naţională din Banat a preotului Emilian Micu

( 1873-1909 )197

, remarcabil contemporan al colportorului cultural naţional, Badea

Cârţan ( 1849- 1911 ) şi a protopopului Andrei Ghidiu ( 1849- 1937), care a adunat

sute de cărţi cu valoare naţională şi le-a expediat Academiei Române.198

196

http://banatica.ro/media/b21/rail.pdf 197

Drapelul, XVIII, nr. 119/ 1909, p.2 198

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Andrei%20Ghidu%20-

%20carturar%20de%20seama%20al%20banatului%20de%20Tiberiu%20Ciobanu.htm

174

După 1918 Banatul devine regiunea cu cea mai densă reţea publicistică. Banatul,

având ca centre publicistice Timişoara, cu 214 publicaţii şi Aradul, cu 126 publicaţii

se situa în avangarda presei româneşti, alături de Cluj, cu 457 publicaţii, depăşind cu

mult capitala Bucureşti, cu 76 publicaţii, în perioada 1919-1939. 199

După Primul

Război Mondial s-a produs o veritabilă explozie publicistică în Banat, între 1919 şi

1941 apărând 125 ziare, reviste şi foi săptămânale în limba română.

Cele mai reprezentative au promovat consecvent identitatea regională şi comuniunea

multiculturală, specifică regiunii, până la limita unor orgolii abstracte, care sugerau o

superioritate culturală relativ incompatibilă sau distinctă faţă de centralismul capitalei,

din noul stat naţional unitar, în numele unei ideologii a « bănăţenismului »,

consacrată, se pare, în Semenicul, din Lugoj, între 1928-1932, de către doctorul

Cornel Corneanu şi colaboratori ai acestuia, ca Iuliu Vuia, Traian Simu, Ioan Boroş

sau doctorul Aurel E. Peteanu. Numai titlurile acestor publicaţii sunt suficiente, pentru

a deduce această orientare : Banatul, redactat de Iosif Velcean, între 1919-1921,

Banatul Românesc, editat între 1919-1924 de Avram Imbroane, Ţara, redactată de

Camil Petrescu, în 1921, Voinţa Banatului, având printre redactori pe Sever Bocu,

între 1921- 1930, Tribuna Banatului, editată între 1921-1930 de Romulus Molin,

Reciţa noastră, redactată în 1922 de Emil Doboşan, Gazeta Banatului, editată de

Petru Nemoianu, între 1924- 1929, Deşteptarea Banatului, editată de Mihail

Gropşianu, în 1926, Banatul, editat de Ioachim Miloia, în 1926-1927, Banatul,

redactat de Aron Cotruş, în 1926, Banatul literar, editat de Lucian Costin, între 1934-

1938, Vestul, editat de Ion Stoia Udrea, între 1930- 1947, Analele Banatului, editate

de Ioachim Miloia, între 1929-1935, Fruncea, editată de Nicolae Ivan, în 1934,

Banatul, redactat de Adrian Brudariu, în 1935, Colţ de Ţară, cotidianul editat de Ion

Lotreanu, între 1936-1940, Grănicerul, editat de Ion Marghetici, între 1938-1941 ş.a.

După 1944 apar mai multe reviste culturale-sociale multilingve, precum : Periszkop,

Banatul, Genius, Bansagi iras, Banaterschriftum, Orizont ş.a. Numai în Timişoara, de

exemplu, au apărut odată cu zecile de publicaţii româneşti şi publicaţii reprezentative

în limba maghiară şi germană, precum : Banati Hirlop/ Ştiri bănăţene, în 1922, Banati

Friss Ujsag/ Ziar nou bănăţean, Temesvári Futár/ Curierul de Timişoara, 1934-1940

199

http://enciclopedie.referinte.transindex.ro/articoletematice/articol.php?id=108

175

şi Temesvári Híradó/ Jurnalul de Timişoara, 1934-1940, cotidianul “Temesvari

hirlap” 1903-1939, Schwäbische Volkpresse/ Presa populară şvăbească, în 1919,

continuată de Banater Deutsche Zeitung/ Ziarul german bănăţean ş.a.Situaţia aceasta

a continuat şi după 1944, în condiţiile monopolului cultural-politic absolut exercitat

de reprezentanţii partidului unic, Partidul Muncitoresc/ Comunist Român. În anii

1970, de exemplu, fondul documentar al Bibliotecii Judeţene din Timişoara înregistra

143 de titluri de ziare şi reviste, dintre care 60 erau româneşti, 39 maghiare şi 40

germane,200

cele mai reprezentative fiind : Luptătorul bănăţean, continuat în

Drapelul roşu, Scrisul bănăţean/ Orizont, Die Wahrheit-Adevărul/ Neue Banater

Zeitung-Noul ziar bănăţean, Neue Literatur, Szabad Szo, Pravda/ Banatske Novine,

Knijevni Jivot, Forum Studenţesc ş.a.

În perioada interbelică s-au tipărit publicaţii de circulaţie naţională, regională şi

locală în numeroase oraşe, dar şi sate, precum : Timişoara, Lugoj, Arad, Caransebeş,

Reşiţa, Bocşa, Lipova, Sannicolau Mare, Oraviţa, Şoşdea ( Poporul Românesc, 1922-

1924 ), Mehadia ( Grănicerul, 1933 ), Comorâşte ( Zorile Banatului, 1928-1929 ),

Vasiova ( Vasiova, 1929- 1947 ), Comloşu Mare ( Suflet Nou, 1934 ), Ciacova (

Csakovaer lebende Zeitung/ Ziarul viu al Ciacovei, 1931 ) ş.a.

Presa sătească, rurală, propagată de ziarişti/ condeieri ţărani în Banat, constituie o altă

trăsătură specifică, originală la nivel naţional şi mondial.

Numărul mare al publicaţiilor bănăţene, al redactorilor, editorilor, tipografilor a

determinat şi instituţionalizarea primului sindicat al publiciştilor din Banat şi Crişana,

la 21 mai 1932 !

Presa literară din Banat, care avea ca precedent monumental, Biblioteca românească

a apărut în forma publicaţiilor specializate abia după 1919.

Prima revistă literară din Banat, Limba română, editată de Camil Petrescu a apărut

doar în 13 numere, în 1919, fiind urmată apoi de revistele Salonul literar, apărut în

1925 la Arad, urmat de România literară, în 1930, Banatul, apărut la Timişoara, în

1926, Seminicul, Banatul literar, Luceafărul, Fruncea, Vrerea ş.a., în timp ce

revistele literare din teritoriul principatelor deschiseseră seria primelor reviste

specializate din presa noastră, încă din 1840, cu Dacia literară, editată de Mihail

Kogălniceanu, urmată de România literară, în 1855, editată de Vasile Alecsandri,

Convorbiri literare, în 1867, editată de Titu Maiorescu ş.a.

Abia după 1918 presa bănăţeană s-a specializat şi diversificat constant, aproape an

de an apărând noi publicaţii sociale-politice şi culturale. Cităm câteva asemenea

200

http://www.primariatm.ro/timisoara/index.php?meniuId=8&viewCat=60

176

publicaţii, pentru a sugera o panoramă a orientărilor culturale şi sociale din presa

bănăţeană interbelică: Biruinţa, periodic de informaţii şi reportaje, redactat la

Timişoara, de G. Mihăilescu, Biserica bănăţeană, periodic religios-cultural al

Eparhiei ortodoxe române din Timişoara, Abstinenţa, organ pentru combaterea

alcoolismului şi stupefiantelor, editat de Bunii Templieri din Banat, publicaţie

multilingvistică, în română, germană şi maghiară, Acţiunea, editată în Timişoara, de

Constantin Danciu, ziar de cultură, informaţii şi afirmare românească, Almanach de

adrese al comerţului şi industriei din Timişoara şi Banat, Handels und Industrie

Adressenbuch, Kerekesdelmi es ipori cimtar, apărut în Timişoara, din 1934, Almanach

de adrese, apărut la Timişoara, în română şi maghiară, din 1922, Almanachul

judeţului Caraş pe anul 1932, apărut la Oraviţa, Almanahul cu adrese din oraşul şi

judeţul Arad, apărut în 1938, Almanahul învăţătorului pe anul 1929, apărut la Lugoj,

Almanahul neamului pe anul 1940, apărut la Timişoara şi editat de Mihuţ Gruiţă,

Almanahul poporului pe anul 1942, editat de Ion Tulici, la Timişoara, Almanahul

revistei Film, apărut în Timişoara, în 1938, redactat de Lucian Popa, Almanahul

satelor calendar ilustrat pe anul 1935, editat de Ion Ciucurel ş.a.

Literatura a fost promovată constant, însă, îndeosebi în formă publicaţiilor satirice

independente, ca Priculiciul, editat de Iulian Grozescu din 1874 la Timişoara, a

suplimentelor literare-satirice, ca bilunarul Baba satului, care completa între 1908-

1912 Plugarul roman sau ca rubrică constantă în diverse publicaţii complexe, tip-

mozaic politic-social-cultural-literar, ca Deşteptarea, apărută la Lugoj, între 1879-

1881, foaie beletristică, economică şi umoristică, redactată de Iosif Tempea, preot şi

profesor de limba română, Timişiana, săptămânal ilustrat economic şi literar, apărut

între 1885-1886, Dreptatea, “cotidian politic, economic şi literar”, apărut în

Timişoara, între 1894- 1898, cu suplimentul ei politic, economic şi literar, intitulat

Foaia de duminică ş.a. Abia la sfârşitul secolului al-XIX-lea au apărut gazetari cu

talent literar şi cultură literară, care au reuşit, să coordoneze largi cercuri culturale,

capabile să propage veritabile curente literare-culturale regionale; aşa cum au fost

Valeriu Branişce, promotorul literaturii dialectale la Dreptatea şi Drapelul sau

Nicolae Mitru, promotorul unei literaturi deschise debutanţilor şi tuturor creatorilor

bănăţeni.

Presa dialectală/ în grai bănăţean este unică în presa, literatura şi cultura naţională.

O altă trăsătură a presei din Banat constă în instituţionalizarea unui veritabil « curent

popular de presă » sau a unei « culturi publicistice ţărăneşti », care s-a dezvoltat pe

următoarele direcţii : 1. valorificarea folclorului prin culegători-locali ţărani ; 2.

promovarea literaturii dialectale scrise şi de autori-ţărani ; 3. propagarea unei prese

săteşti, atât prin conţinutul adecvat modului de viaţă al ţăranilor sau de popularizare a

ştiinţei, cât şi prin editarea unor publicaţii în diverse localităţi rurale şi prin editarea

unor publicaţii de către ţărani ( fenomen cultural excepţional la nivel mondial !).

Încă între 1839-1840 şi 1846-1850, Gheorghe Asachi a redactat Foaia sătească, iar în

1846, Icoana lumii, publicaţii care au fundamentat genul publicistic destinat ţăranilor,

societăţii rurale, popularizării ştiinţelor moderne ; gen care a atins însă apogeul şi

diversitatea în Banat, unde a apărut şi s-a dezvoltat o presă ţărănească neaoşă şi o

literatură regională unică în teritoriul naţional, în graiul bănăţean, care este un

subdialect al dialectului dacoromân, răspândit în judeţele Caraş Severin şi Timiş,

partea sudică a judeţelor Hunedoara şi Arad, precum şi în regiunea Voivodina din

Serbia.

177

Emeric Andreescu ( 1848- 1923 ) a fost printre primii publicişti interesaţi să fondeze o

presă rurală, editată în sate. El a editat în comuna timişană Beregsău primele publicaţii

săteşti din Banat, Junimea Română şi Săteanul, între 1890-1892 . Ulterior, în perioada

interbelică, în această localitate va fi fondată în 1934, de către ţăranii Bălan Ghiţă şi

Dogaru Maria, cea mai durabilă revistă sătească naţională, Suflet Nou –revista satului

bănăţean. Între 1934- 1939 aceasta a fost însoţită de nemeroase suplimente ştiinţifice

şi culturale, alcătuind prima « biblioteca Suflet Nou », respectiv prima colecţie de

difuzare a unor lucrări culturale şi ştiinţifice, editate într-un sat !

Din 1885, când Simion Pocreanu edita la Reşiţa periodicul Opinca, destinat ţăranilor,

problema ţărănească/ satului bănăţean devine obiectul unei noi orientări publicistice.

După două decenii, în 1905, când Valeriu Branişte editează alături de Drapelul,

destinat clasei mijlocii şi Banatul, dedicat societăţii rurale, publicistica pentru ţărani a

devenit deja o preocupare generală pentru cvasitotalitatea publicaţiilor bănăţene, care

i-au rezervat rubrici ocazionale sau periodice şi constante apeluri de colaborare

adresate cititorilor şi creatorilor rurali. Saltul calitativ va fi înregistrat însă abia în

perioada interbelică. Atunci au apărut mai multe publicaţii, care au propagat

programatic literatura şi presa rurală, redactată de ţărani şi pentru ţărani, rezervând

rubrici speciale cu un conţinut corespunzător.

În 1918 apărea deja la Oraviţa, Ţăranul, primul ziar bănăţean după Marea Unire de

la 1 Decembrie 1918, editat de Ilie Crăciunel, primul publicist şi condeier ţăran « de

succes » şi reprezentant al Gărzii Naţionale la Marea Adunare Naţională de la 1

Decembrie 1918 şi Nicole Vucu Secăşanu, apoi, tot la Oraviţa a apărut între 1928-

1929 şi 1938-1940, Zorile Banatului, redactată de ţăranul Paul Târbăţiu ( 1902- 1965

), iar în 1929, Tata Oancea, ţăran, redactează la Vasiova, bilunarul literar şi informativ

Vasiova.201

În 1923, ţăranul Ion Ciucurel ( 1897- 1955 ) şi preotul Petru Bohariu au

redactat la Şoşdea, Poporul românesc-Gânduri şi îndemnuri de la sat.202

Între 1926-

1945 a apărut Cuvântul satelor, iniţial în satul Şoşdea, apoi în Lugoj şi Timişoara,

fondată de un grup de ţărani şi intelectuali, animaţi de acelaşi ţăran-publicist Ion

Ciucurel. Apogeul acestui gen de presă l-a constituit editarea primei reviste pentru

ţărani, Zorile Banatului, redactată de ţărani, la Comorâşte, în judeţul Caraş Severin, în

anii 1928-1929 ! Totodată, revista Vrerea, una din publicaţiile bănăţene exemplare din

perioada interbelică, apărută între 1932-1937 şi 1945-1947, completa tabloul

multilateral al presei rurale, prin seria de colecţii, care valorificau literatura şi presa

ţărănească, precum : Poeţi bănăţeni contemporani, Prozatori bănăţeni contemporani,

Vechi scriitori bănăţeni ş.a. ; ea fiind poate prima publicaţie regională din România,

care sintetiza programatic originalitatea şi valorile culturale şi publicistice rurale din

Banat !

Propagarea literaturii dialectale a început cu nuvelele lui Dimitrie V.Păcăţianu ( 1856-

1900), publicate între 1889-1891, continuând cu publicarea primei poezii, Toaca din

Lugoj , a primului scriitor dialectal român, Victor Vlad Delamarinea ( 1870- 1896 ),

apărută în 1893, în Dreptatea din Timişoara, condusă de Valeriu Branişce. Valeriu

Branişce devine promotorul literaturii dialectale în publicistica naţională, continuând

să publice apoi, între anii 1902-1905, în Drapelul din Lugoj, cvasitotalitatea poeziilor

lui George Gârda, iar în 1911 primele poezii dialectale ale lui Cassian R.

Munteanu.După 1918 au existat publicaţii care au promovat programatic, în rubrici

201

Vasile Rămneanţi, Lucian Ciucurel, Istoricul gazetei Cuvântul satelor ( scris de Ion Ciucurel ),

Timişoara, Editura Mirton, 2005, p. 9 202

Ibidem, p. 11

178

speciale, literatură dialectală bănăţeană, precum Semenicul, din 1928 şi Fruncea, din

1934. Dar aproape toate publicaţile cu conţinut literar sau cultural din perioada

interbelică au promovat periodic literatura dialectală : Poporul Românesc, de la

Şoşdea, Progresul, Junimea, Opinia noastră, Zorile Banatului, de la Oraviţa,

Cuvântul satelor, de la Lugoj şi Timişoara, Suflet Nou, Cartea vieţii, de la Comloş,

Vestul, de la Timişoara, Drum nou, de la Bocşa Montană ş.a. Existenţa acestei

literaturi dialectale a constituit unul dintre motivele dominante ale promovării unui

curent cultural provincial, « provincialismul cultural bănăţean », pe care au încercat

să îl argumenteze istoric, cultural şi literar redactorii şi colaboratorii unor publicaţii

remarcabile, precum Banatul, Fruncea, Banatul literar, Luceafărul ş.a.

Abia în perioada interbelică, vor apare publicaţiile culturale-literare care vor

concentra cei mai reprezentativi scriitori bănăţeni, redacţiile acestora formând de

facto, veritabile societăţi literare, comparabile cu societăţile culturale care au propagat

curentele literare apărute în România în “perioada clasică” şi după aceea; astfel,

revista-magazin Fruncea, promova între 1934-1944 o veritabilă generaţie de

bănăţeni, care vor deveni valori naţionale, aşa ca Petru Vintilă, Mircea Şerbănescu,

Nicolae Tomiciu, Grigore Bugarin, Nicolae Ivan, iar revista literară Luceafărul ( care

va fi fost tacit o replică la Luceafărul, unde apăruseră între 1902-1914 cele mai

reprezentative condeie ale literaturii ardelene şi care tocmai apărea într-o nouă serie,

la Sibiu, 1934- 1939 ) ), coordonată de Aurel Cosma junior, concentra între 1935-

1940 cei mai reprezentativi scriitori bănăţeni, precum: Romul Fabian, Mia Cerna,

Ioan Curea, Pavel Bellu, Volbură Poiană Năsturaş, Grigore Bugarin, C. Miu Lerca,

Dorian Grozdan ş.a.

Dacia din Timişoara, la rândul ei a fost o veritabilă societate culturală naţională,

concentrând între 1939-1944 personalităţi culturale naţionale impresionante, ca: Petru

Nemoianu, Alexandru Borza, Aurel E. Peteanu, Traian Borza, Nicolae Tomiciu,

Gheorghe Cotoşman, I.d. Suciu, Victor Motogna ş.a.

Scriitorii şi publiciştii s-au asocial abia în perioada interbelică, în primele asociaţii

multiculturale; astfel apare în această perioadă prima Asociaţie Culturală din Banat, în

15 aprilie 1920, având ca scop valorificarea culturii din Banat şi promovarea valorilor

culturale naţionale, iar zecile de scriitori bănăţeni constituie primele asociaţii

profesionale-culturale, respective Altarul Cărţii, devenită în 1933 Asociaţia scriitorilor

Români din Banat.

Unele dintre cele mai reprezentative ( valoric şi calitativ-tipografic ) reviste

naţionale din perioada interbelică au apărut în Banat : Hotarul, 1933-1940 şi Înnoirea,

1937-1940, în Arad, Banatul, 1926- 1930, Fruncea, 1934-1944, Luceafărul, 1935-

1944, la Timişoara.

Deşi în Banat exista cea mai densă populaţie muncitorească din perioada modernă,

totuşi, aceasta nu a beneficiat şi de o presă socială şi politică corespunzătoare. În timp

ce prima publicaţie muncitorească a apărut în România în 1865, odată cu Tipograful

român, urmată de altele, ca : Analele tipografice, în 1869, Uvrierul şi Lucrătorul

român, în 1872, presa muncitorească din Banat apare după câeva decenii, în 1903, cu

Votul poporului, editat în Timişoara, care a fost continuat după 1904 de Adevărul.

Faţă de tipografi, care au constituit primul sindicat modern, Societatea generală a

lucrătorilor tipografi din România, în 1879, muncitorii din centrele metalurgice

179

bănăţene vor constitui abia după Primul Război Mondial un sindicat regional,

Uniunea muncitorilor mineri şi topitori din Ardeal şi Banat, în 1919, având şi un

« organ public », gazeta Minerul.