Istoria evreilor în România

Teatrul evreiesc de stat din București

Sinagoga Neologă Brașov din 1901

Istoria evreilor în România reconstituie evoluția grupu-rilor populaționale de origine și etnie evreiască pe terito-riul actual al acestei țări, de-a lungul diferitelor perioadeistorice. Prezența unor elemente iudaice în acest spațiueste atestată arheologic în Antichitate, iar începând dinEvul Mediu este documentată de surse literare și alte ca-tegorii de izvoare istorice. Minoritatea evreiască a deve-nit semnificativă din punct de vedere numeric și al ponde-rii economice și culturale în special începând cu secolulal XIX-lea. Potrivit recensământului oficial din 1930, to-talul evreilor din România era de 756.930.[1]

La sfârșitul secolului al XX-lea acestă minoritate s-a re-dus la un număr foarte mic de membri. În 2002 au fostrecenzați în România 6.179 evrei.

1 Începuturile prezenței evreiești

Este posibil ca evreii să fi avut reprezentanți în actua-lul spațiu geografic românesc cu aproape două milenii înurmă.[2][3]

Începuturile prezenței evreiești au fost plasate de istori-ografia mai veche, înainte de cucerirea Daciei de cătreTraian, însă această opinie a fost revizuită de cercetărileactuale, deoarece nu este confirmată de mărturii arheo-logice. Existența evreilor în Dacia înainte de cucerirearomană nu este susținută de istoriografia actuală. Chema-rea evreilor de către Decebal după distrugerea celui de-aldoilea Templu s-a dovedit a fi o legendă. Au fost dezmin-țite și teoriile unor istorici ai secolului XIX cu privirela etimologia evreiască a numelor localităților Tălmaciu,Beclean și Aiud sau la contribuțiile evreiești la dezvolta-rea mineritului pe teritoriul Transilvaniei.[1]

Primii evrei au ajuns probabil în Dacia odată cu instalareaputerii romane. Pe la începutul erei noi majoritatea po-porului evreu locuia în afara Israelului antic. Răscoaleleevreiești anti-romane, începute prin anii 60 d.Ch. (MareaRevoltă a Evreilor) și terminate cu Revolta lui Bar Kohba(132-135 d.Ch.) care s-au încheiat prin victoria armateiromane asupra evreilor au avut urmări tragice pentru în-vinși (vae victis): incendierea Ierusalimului și a celui de alII-lea Templu, masacre, robie și exil pe tot teritoriul con-trolat de romani. Ponderea coloniștilor evrei pe teritoriulDaciei rămâne și în acest caz, discutabilă. Studiul demo-grafic al lui Solin din 1983 nu pomenește nici un izvorarheologic cu privire la prezența unor astfel de popula-ții pe teritoriul Daciei romane, dar există unele mărturii,mai ales monede, care o confirmă.[4][5][6]

2 Perioada medievală

Când Roman I Mușat, domnul Moldovei între 1391-1394, a întemeiat orașul Roman au fost și evrei printreprimii locuitori. Roman I i-a eliberat pe evrei de servi-ciul militar în schimbul unui impozit. În sec. XIV, înPrincipatele Române au venit evrei din Europa Centrală(evrei așkenazi), iar în timpul dominației otomane, s-austabilit aici în special evrei sefarzi, de origine spaniolă.

1

2 3 SITUAȚIA EVREILOR DIN PRINCIPATELE ROMÂNE ȘI APOI ÎN REGATUL ROMÂNIEI ÎN SEC. XIX [1]

Templul Coral din București din 1866

Sinagoga Mare din Iași, construită 1657-1671

Jewish Encyclopedia amintește că la curtea lui Ștefan celMare a fost logofăt un evreu, Ițhak fiul lui Beniamin Șor.Printre medicii lui Ștefan cel Mare era și un medic evreu[7]. La București, în jurul anilor 1550, este pomenit ungrup de evrei condus de David Ibn Usa, probabil liderulreligios al comunității; mai sunt pomeniți Isac Rufus șiHabib Amato, care aveau prăvălii în București, cei doi fi-ind prădați de o slugă, Iuda Gerson, care a murit, aparentprin spânzurare; la cercetarea împrejurărilor morții saleau mai participat alți patru evrei [8]. David Ibn Usa seafla în legătură cu rabinul Salonicului, puternicul centrual sefarzilor din Balcani.În urma pogromurilor din Ucraina din secolul al XVI-leaa venit în România un val de evrei așkenazi, vorbitori deidiș. În anul 1694, la București, sub Brâncoveanu, evreiiau plătit ca breaslă 100 ugh [9]. Pe data de 28 ianuarie

1739 Constantin Mavrocordat l-a numit pe „Marco al luiLazăr” să fie «staroste de jidovi» la Bârlad [9]. În anul1740 erau comunități evreiești în orașele Roman, Bacău șiGalați. La Iași, la data de 24 septembrie 1741, „căpitaniibreslei” semnează un act în numele acesteia [9].Din a doua jumătate a sec. XVIII și mai ales în primaparte a sec. XIX, datorită înăspririi situației evreilor dinGaliția, un nou val de evrei se refugiază în Moldova șiTransilvania, unde autoritățile erau mai tolerante.

3 Situația evreilor din PrincipateleRomâne și apoi în Regatul Ro-mâniei în sec. XIX [1]

Calea spre emanciparea evreilor din Moldova și Valahiaa fost lungă și plină de obstacole. Încurajați de promisiu-nile pașoptiștilor, care au importat idealuri liberale vest-europene, de soluționare umanistă a problemei minori-tăților și a emancipării evreiești - „...emanciparea isra-eliților și drepturi egale pentru toți locuitorii...” în ȚaraRomânească și respectiv, „...emanciparea treptată a isra-eliților...” în Moldova - promisiuni care urmau să le des-chidă porțile spre prosperitate economică și socială, spremodernizare și libertate - evreii au sprijinit cu entuzi-asm revoluția din 1848 și grupările politice care au dusla unirea principatelor. Barbu Iscovescu, Solomon Hal-fon, Davicion Bally, Hillel Manoah și mulți alți evrei auparticipat la revoluția pașoptistă din Țara Românească.Pictorul revoluționar Constantin Daniel Rosenthal a plătitcu viața participarea la revoluție fiind prins de către au-toritățile austro-ungare, dus la Budapesta și torturat pânăla moarte.La 9 (21) iunie 1848, Proclamația de la Islaz a revoluțio-narilor pașoptiști din Țara Românească proclama „eman-ciparea israeliților și drepturi politice pentru compatrioțiide altă credință” (art. 21) [10].In anii următori Unirii, Alexandru Ioan Cuza a făcut pri-mii pași spre emancipare. Au fost cooptați evrei în pos-turi publice iar legea comunală din 1864 le asigura drep-tul de a participa - în anumite condiții - la alegerile mu-nicipale. Codul Civil din același an (art. 7) stipula „na-turalizarea evreilor după zece ani de rezidență în țară”.După 25 de ani de la revoluție pașoptiștii liberali, (Ion C.Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica) și-au schim-bat radical idealurile și au uitat promisiunile față de evrei.După înlocuirea lui Alexandru Ioan Cuza, articolul 7 dinCodul Civil a fost reformulat în sensul că cetățenia va fiacordată numai locuitorilor creștini. Agitând teoria peri-colului demografic conducătorii partidului liberal au por-nit la o serie de acțiuni anti-evreiești, precum interdicțiide a locui în mediul rural, expulzări, restricții de ordineconomic etc., care au fost agravate de abuzurile admi-nistrației locale însărcinate cu aplicarea acestor directive.Spre deosebire de acțiunile anti-evreiești ale liberalilor,

3

Nicolae Grigorescu, Evreul cu gâsca (ca. 1880)

conservatorii au abordat o politică mai moderată. Gu-vernul lui Lascăr Catargiu (între 1872 - 1896, cu între-ruperi), sprijinit de personalități cu vederi conservatoare(P.P. Carp, Titu Maiorescu, Take Ionescu etc.) a căutato soluție mai echitabilă a problemei evreiești.Ca urmare a Războiului de Independență (1877-1878),la Congresul de Pace de la Berlin, Marile Puteri au fostde acord să recunoască României noile granițe și inde-pendența cu condiția corectării amendamentului la arti-colul 7 al Constituției, în sensul asigurării de drepturi ci-vile tuturor locuitorilor țării, independent de apartenențaetnică sau religioasă. Aceste presiuni au provocat reac-ții nefavorabile în cercurile politice românești. Opozițiala modificarea Constituției a dus la alegeri și schimbăride guverne și intervenții diplomatice în capitalele euro-pene, în încercarea de a folosi disensiunile dintre MareaBritanie, Franța, Germania și Rusia. Rezultatul final afost o reformulare a articolului 7 care să dea posibilitatea

acordării individuale a cetățeniei unor evrei cu reședințăde minimum zece ani pe teritoriul României - cu excep-ția încetățenirii în bloc a 883 de participanți la Războiulde Independență. Această corectare a Constituției a fa-cilitat semnarea - cu o întârziere de un an - a tratatuluicare recunoștea independența și granițele României, dara făcut încetățenirea evreilor impracticabilă - între 1878-1913 numărul celor încetățeniți nu a depășit 52.924 evrei[11].Ulterior, în octombrie 1942 mareșalul Ion Antonescuva critica vehement, într-o scrisoare către C.I.C. Brăti-anu, atât acceptarea acestei formulări, cât și a semnă-rii tratatului de pace din 1919: „...care au fost impu-se de jidani care, împreună cu englezii și americanii, audictat pacea, (...) iar Ion C. Brătianu a fost nevoit săprimească (în 1878) condiția înjositoare a acordării dedrepturi cetățenești evreilor, (...) datorită căreia s-a jido-vit țara și s-a compromis economia românească și puri-tatea rasei noastre... (Brătianu) ...a provocat decădereamorală a României prin capitularea în fața evreilor și afrancmasonilor, care și-a căpătat expresia prin instaura-rea sistemului democrat-liberal, ce a acordat drepturi tu-turor [12].

4 Sionismul în România

În zilele 30 și 31 decembrie 1881 s-a desfășurat la Focșaniprimul congres sionist al asociațiilor „Iubitorilor Sionului”(Hibat Țion sau Hovevei Țion) din România.Scopul acestora era sionismul practic - recolonizarea cuevrei a Țării Israel, cunoscută și ca Palestina sau ȚaraSfântă și aflată atunci sub stăpânire turcească. La con-gres au participat 56 de delegați care au reprezentat 33de organizații sioniste locale, reprezentând aproximativ70.000 de membri.Președintele congresului a fost Samuel Pineles din Galațiși secretarul congresului a fost David Rintzler. La congre-sul din Focșani a fost intonat pentru prima oara „Hatikva”- astăzi, imnul național al Statului Israel, a cărui muzicăse bazează pe o melodie populară românească.Primul val de emigranți sioniști spre Țara Israel a ieșit dinRomânia în anul 1882, conduși de Moșe David Iancovici.Acești emigranți au fondat coloniile Roș Pina și ZihronIacov.

5 Evreii în România interbelică.Emanciparea politică

Considerându-se parte integrantă a poporului RegatuluiRomâniei și solidară cu restul locuitorilor țării, minorita-tea evreiască a participat masiv, în cadrul armatei româ-ne, la Primul Război Mondial. Soldații și ofițerii evrei,până la gradul de colonel (Mauriciu Brociner), s-au lup-

4 7 DATE DEMOGRAFICE

Monumentul funerar al eroilor evrei din Fălticeni căzuți pentrupatrie în Primul Război Mondial.

tat cu eroism, au căzut, au fost răniți, au fost decorați, aufost citați în ordine de zi etc.Războiul a fost încheiat prin semnarea de către Antantaa mai multor tratate de pace — tratatul de pace de laVersailles, semnat la 28 iunie 1919 cu Germania, urmatde tratatul cu Austria, la Saint-Germain-en-Laye, pe 10septembrie; România, reprezentată de Alexandru Vaida-Voevod, ministru fără portofoliu și Nicolae Mișu, amba-sadorul României la Londra, nu a semnat Tratatul de laSaint-Germain-en-Laye, din cauză că i se impuneau ia-răși clauze referitoare la minorități, care au determinatdemisiile succesive ale guvernelor conduse de Ion I. C.Brătianu și de generalul Artur Văitoianu [13][14]. În ce-le din urmă, la 9 decembrie1919, guvernul român, con-dus de generalul Constantin Coandă a semnat cu Pu-terile aliate și asociate «Tratatul asupra minorităților».Prevederile acestui tratat au fost ulterior incorporate înConstituția din 29 martie 1923 și legea din 25 februarie1924, prin care dobândeau cetățenia română, cu drep-turi depline, toți locuitorii foști cetățeni ai ImperiuluiAustro-Ungar sau Rus care aveau domiciliu administra-tiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș la 1 de-cembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 și înBasarabia la 9 aprilie 1918 [15].

6 Evreii în România interbelică.Viața religioasă

În România interbelică comunitatea evreiască nu era uni-formă. Comunitățile din regiunile alipite după război fu-seseră influențate de împrejurările diverse din ImperiulRus, Imperiul Austro-Ungar și din Bulgaria. În fața ce-rințelor de organizare formulate de autoritățile statului,comunitățile evreiești neologe din Banat și din Ardeal s-au unit cu o parte din comunitățile statu quo ante și auformat Uniunea Comunităților de rit occidental din Ar-deal și Banat.Evreimea română se bucura de un pluralism evident dinpunct de vedere religios. Curentul cel mai puternic, înspecial în Moldova și Basarabia, era hasidismul, dar curțihasidice erau prezente și în Muntenia și în Transilvania.În toate orașele mari existau comunități de iudaism mo-dern, care în Vechiul Regat era reformist-conservator,dezvoltat în cadrul comunităților templelor corale. Coe-xistența iudaismului ortodox cu iudaismul modern se pe-trecea în toate orașele mari.În Bucovina exista și curentul neo-ortodox (ortodoxiamodernă) și comunitatea a reprodus un modus vivendispecial - coexistența unui rabin ortodox modern pentruevreii reformiști cu un rabin tradiționalist pentru evreiitradiționaliști. Acești rabini funcționau paralel și își îm-părțeau funcția, primul se ocupa de probleme culturaleși educative și al doilea de probleme rituale, divorțuri șicăsătorii.

7 Date demografice

De asemenea, între 1881-1914, aproximativ 75.000 deevrei au emigrat din România, destinația principală fiindStatele Unite.[16]

Populația evreiască din România la recensământul din 1930

Potrivit recensământului oficial din 1930, totalul evreilordin România era de - 756.930 [1].

5

În urma amputărilor teritoriale a României din vara anu-lui 1940, populația evreiască s-a împărțit în felul următor:

- în România restantă - 312.972;- în U.R.S.S. (Basarabia și nordul Bucovinei) -275.419;- în Ungaria (Transilvania de NV) - 138.917;- în Bulgaria (Cadrilater) - 807;- total - 728.115.

Surse diferite prezintă date diferite despre bilanțul de-mografic al evreilor din România între anii 1940-1944.Statisticienii acordă marje de aproximație destul de largichiar și unui recensământ făcut după metodele perfor-mante actuale. Cu atât mai problematic devine acest bi-lanț pe vremuri de război, cu refugieri, transmutări și de-portări de populații, ocultări de identitate și interese clare,atât ale populației împilate, cât și a organelor represive,de a mistifica numerele reale.Un bilanț demografic care se bazează pe surse diferite șiserioase este următorul [17]:A. În 1940 se notau în România Mare circa 800 000de evrei, din care:

1. Evrei-români rămași în viață în 1945: . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .410 0002. Evrei-români masacrați în Transilvania deNord (cedată Ungariei - guvernul Szálasi). ..135 0003. Evrei-români dispăruți, uciși sau transmu-tați înainte de intrarea trupelor române . . . ..100 0004. Evrei-români masacrați sub guvernul Anto-nescu (800 000 minus 645 000) . . . . . . . ..155 000

B. Evrei-ucrainieni din Transnistria aflată sub ocu-pația Armatei Române: . . . . . . . . . 135 000Dintre care

1. Rămași în viață: . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . 20 0002. Masacrați sub guvernul Antonescu: . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..115 000

C. Numărul total al evreilor uciși sub guvernul An-tonescu: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 270000După Al doilea Război Mondial exodul evreilor cătreIsrael (într-o măsură mai redusă și către Occident) a dusla dispariția aproape totală a acestora în România:

-în 1945 au fost 410.000 evrei,-în 1961 225.000 evrei,-în 1968 100.000 evrei,-la începutul sec. XXI numărul lor nu depășea7.000 persoane.

8 Dispariția minorității evreieștidin România în secolul al XX-lea

O parte însemnată din populația evreiască a Israelului eoriginară din România sau din Republica Moldova, sausunt descedenți din emigranți evrei care provin din aces-te țări. Evreii din țările române au susținut legături cuȚara Israel timp de secole. Evreii religioși care aveau po-sibilitatea, plecau la bătrânețe ca să moară și să fie în-gropați pe tărâmurile considerate de ei ca fiind patria lororiginară. Comunitățile evreilor din România îi ajutaueconomic pe acești evrei, care trăiau într-o mizerabilă să-răcie în cele patru orașe în care existau comunități evre-iești de mii de ani : Ierusalim, Hevron, Tiberias și Țefat.După Congresul sionist de la Focșani, 1881, a început oemigrație evreiască organizată spre Israel (1.332 evrei dinRomânia numai în anul 1882). Tânărul stat român, inițialîncă vasal al Imperiului Otoman (1859-1878), nu acordacetățenie evreilor deoarece era definit ca stat ortodox, iarcatolicii, protestanții, musulmanii și evreii erau nu supușiromâni, ci supuși austrieci, germani sau otomani.După independență (1878), legile au evoluat semnifica-tiv abia după primul Război Mondial. Simultan au apă-rut forme de antisemitism privind nu evreii „romanioți”(greci), „sefarzi” (otomani, de origine spaniolă) sau „av-detiți” (otomani turciți, adică deveniți musulmani, numiți„dönme” în turcește), cu toții instalați de secole în țări-le române și vorbind perfect limba română[18], ci evre-ii „așkenazi” („nemți”) veniți foarte numeroși și recentdin Germania, Austria, Galiția, Polonia, care vorbeauyiddish[19]. Dintre aceștia din urmă, la sfârșitul veaculuial XIX-lea, un mare val de emigranți săraci au părăsit Ro-mânia mergând pe jos în drumul lor spre Apus sau sprePalestina otomană, pentru dânșii „Țara Israel”[20]. Emi-grația sionistă a continuat, dar nu în masă, deoarece au-toritățile turcești nu permiteau asta.În decursul celui de al doilea RăzboiMondial, un al doileaval de emigranți s-a produs, sub auspiciile societății evre-iești „Aliyah” (condusă de Șmuel Leibovici și de EugenMeissner) în vremea prigoanei antonesciene și imediatdupă lovitura de stat de la 23 august 1944. Evreii care ple-cau atunci trebuiau să-și lase toate bunurile și toți banii,și călătoreau în condiții de război, unii pierind în acestetentative (cazul navei „Struma”, torpilată de submarinulsovietic ȘC-213 din clasa „Știuca” : toți pasagerii, peste700, precum și echipajul, s-au încecat în Marea Neagră,cu excepția unuia singur, David Stoliar)[21]. În perioadaantonesciană au părăsit România circa 60.000 de evrei iar

6 8 DISPARIȚIA MINORITĂȚII EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA

după după 23 august 1944 încă aproximativ 120.000, din-tre care mulți nu au putut intra în Palestina deoarece pânăla 12 septembrie 1944 autoritățile britanice îi socoteau„cetățeni ai unei țări inamice” și oricum se opuneau imi-grării evreiești inclusiv după 12 septembrie : după mul-te dificultăți, majoritatea au ajuns, în general, în StateleUnite și Franța. Evreii basarabeni (în majoritate evreiruși) care supravițuiseră holocaustului (circa 130.000) audevenit definitiv sovietici în 1944[22].Al treilea și ultimul val de emigranți s-a produs în deceni-ul 1945-1955, sub regimul comunist, când circa 166.400de evrei români s-au stabilit în Israel. Și aceștia au tre-buit să-și abandoneze bunurile, și au trebuit să plăteas-că (sau să plătească Israelul pentru ei) taxe proporționalecu nivelul de studii, care era în general ridicat[23]. Dintrecei 756.930 evrei recenzați în România în 1930 (441.293în 1941 fără nordul Transilvaniei, aproximativ 250.000în toamna 1944 fără nordul Transilvaniei și Bucovinei,și fără Basarabia), în 1956 mai rămăseseră în RepublicaPopulară Română 146.274 evrei[24] care au continuat săplece : în 1970 mai erau încă 24.667, în 1992 un numărde 9.670 iar în 2002 doar 6.179. Plecarea evreilor basa-rabeni a fost mai târzie, valul producându-se în deceniul1980-1990 ca pentru ceilalți evrei sovietici[25].

8.1 Antisemitismul activ: Legile privindminoritatea evreiască ale lui OctavianGoga și Ion Gigurtu

De-a lungul anilor de conlocuire, atât poporul român câtși Biserica Ortodoxă Română au manifestat față de evrei- conform sintagmei lui Șerban Papacostea - o toleran-ță ostilă. De menționat că actele pogromiste - ațâțate delozincile vinei de deicid și de o mare varietate de acuza-ții - nu erau inițiate sau sprijinite de conducerea BisericiiOrtodoxe Române.Inspirat de ideologia antisemită europeană (Germania,Austria, Franța, Rusia), specificul antisemitismului ro-mânesc interbelic a fost factura sa socio-economică, curădăcinile adânc înfipte în straturile sociale medii și su-perioare, politice, academice, economice și culturale alepopulației majoritare române, dar fără priză marcată încadrul marei mase a poporului. Acuzația de deicid era unpretext, un instrument de manipulare a maselor, dar nu ocauză. Mulți intelectuali români notorii au ales postura deteoreticieni ai antisemitismului sau au făcut propagandăantisemită. Ura, fascismul, xenofobia, calomnia, misti-ficarea, răstălmăcirea și neghiobia și-au dat mâna pentrureușita acestei misiuni.În iunie 1934 a apărut romanul lui Mihail Sebastian, „Dedouă mii de ani...”, cu o prefață de Nae Ionescu. Conce-pută ca o antiteză la tematica romanului, această prefațăjustifica antisemitismul prin perspective teologice, con-cluzând ultimativ că: „evreii nu au nici o putință de salvareîntrucât sunt evrei”. După ce i-au demonizat, protipenda-da română a început să creadă în potențialul demonic al

evreilor, în capacitățile lor intelectuale, comerciale, etccu care „bietul român nu s-ar fi putut măsura”. Acestecapacități deosebite, demonice atribuite evreilor, aceas-tă concurență neloială - de care erau convinși că există- erau considerate ca subversive, ca fiind îndreptate îm-potriva poporului majoritar și prin urmare, păturile con-ducătoare cereau contracararea lor prin toate mijloacele.Antisemitismul activ român a avut ca principală țintă eli-minarea acestui pericol prin blocarea accesului evreilor laposibilitățile de studiu, de creare și de exprimare, exclu-derea din instituțiile de știință și cercetare, din instituții decultură - teatre, interzicerea intelectualilor de a-și exerci-ta profesia, îngrădirea oricărei posibilități de dezvoltareeconomică, jaful legalizat („românizarea”) sau nu, mer-gând până la violență fizică - teroare, deportare și exter-minare.Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 s-ar fi infiltratîn România evrei din fostele imperii austro-ungar și rus,guvernul prezidat de Octavian Goga[A] a publicat la 21ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetățeni-ei, prin care toți evreii cetățeni români vor trebui să-șiredovedească cu acte dreptul la cetățenie, conform legiidin 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afi-șarea listelor pe comune și orașe. Ca urmare a acestuidecret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, din-tre care 392.172 (63,50%) au păstrat cetățenia română,iar 225.222 (36,50%) au pierdut-o. Aceștia din urmă auprimit certificate de identitate valabile pe un an, cu po-sibilitatea de prelungire. Ei erau considerați străini fărăpașaport și supuși regimului juridic ca atare.Pe un fundal de dezbinare politică[B], speriat de capitu-larea în fața ofensivei germane a Belgiei și mai ales, aFranței, principalul sprijin al României față de expansio-nismul Axei [26] și simțindu-se vinovat de retragerea ha-otică din Basarabia regele Carol II a decis „să cumperecu monedă evreiască” simpatia și sprijinul lui Hitler laviitoarele tratative cu Budapesta și Sofia, tratative purta-te cu țări ale căror pretenții teritoriale erau susținute deBerlin. El semnează la 8 august 1940, la propunerea pri-mului ministru Ion Gigurtu[C] „Decretul lege privitor lastarea juridică a locuitorilor evrei din România” care sta-bilește:

- distincția politică și juridică între românii desânge și cetățenii români;- definește ca evrei pe toți cei de religie mo-zaică, inclusiv cei născuți din căsătoriile mixte(evrei-creștini) și „evrei atei”;- datoria militară se înlocuiește cu obligație fis-cală sau prestare de muncă;- evreilor li se interzice să dobândească propri-etăți rurale;- li se interzice să poarte nume românești;- în 3-6 luni toți salariații evrei vor fi înlăturați;- se va opera segregarea în învățământul de toa-te gradele;

8.2 Retragerea din Basarabia și nordul Bucovinei 7

- încălcarea acestor dispoziții se va pedepsi cuînchisoare corecțională de la 1 la 12 ani.

Un al doilea decret, din aceeași dată, interzice „căsătoriileîntre români și evreii de sânge sub sancțiunea de închisoa-re corecțională de la 2 la 5 ani” [27]. Aceste legi copiauLegile de la Nürnberg [28][29].

8.2 Retragerea din Basarabia și nordulBucovinei

Cedarea fără luptă - dictată de interese germane, ca urma-re a Acordului Ribbentrop-Molotov - a Basarabiei și nor-dului Bucovinei a constituit o tragedie națională română.Ea a șubrezit regimul lui Carol al II-lea și a accelerat na-zificarea României [30]. A devenit popular sloganul con-form căruia evreii - tradiționalul țap ispășitor pentru toatetarele - ar fi fost responsabili și pentru această pierdere deteritorii.Istoria amputărilor teritoriale și a retragerii începe să sescrie pe baza unor cercetări științifice obiective, abia înultimii ani[31][32][33][34][35][36]. Sub o cenzură practicată,într-o formă sau alta, până în 1989, strădaniile autori-lor de a găsi un vinovat, prezentarea rectificată a ade-vărului din documentele vremii, inclusiv cele ale arma-tei, au dus la o literatură istorică și memorialistică amplădar, de o obiectivitate precară. Din surse sovietice aupicurat documente puține și tendențioase, posibil falsifi-cate, în funcție de necesitățile politice ale vremii. PactulRibbentrop-Molotov era multă vreme un subiect tabu pecare România era printre puținele țări din blocul sovie-tic care și-a permis să-l pomenească tangențial. Studi-ile pe această temă care au fost publicate în străinătate[37][38][39] suferă și ele, de tarele menționate: victimizare,tendențiozitate, căutare de „vinovați”, reticența, refuzulde a accepta o realitate incomodă, dureroasă a trecutuluiatât la autorii români cât și la cei evrei, bineînțeles, de pepoziții opuse.„Pentru ca să nu creeze panică în rândul oamenilor” gu-vernul român a ordonat evacuarea Basarabiei la 28 iunie1940, ora 9,00. Ultimul tren a părăsit Cernăuțiiul în ace-eași zi, la 14:00, ora la care, conform ultimatumului so-vietic, Armata Roșie urma să treacă granița (în realitate,a făcut-o mult mai devreme, infiltrând unități paramili-tare cu menirea să pregătească terenul și să contracare-ze o eventuală încercare de rezistență). România dețineape teritoriul ce trebuia cedat mari unități militare, cu unefectiv de 1.200.000 de soldați și ofițeri, în afară de civiliicare refuzau să rămână sub regim comunist, administra-ția, poliția, jandarmeria etc., inclusiv familiile personalu-lui lor. Era o imposibilitate ca o astfel de masă de oamenisă poată trece Prutul în mod organizat, în cinci ore. Re-zultatul acestei hotărâri a fost dezorganizarea, retragereahaotică însoțită de lupte pentru fiecare căruță sau alt mij-loc de transport, abandonarea de utilaj militar și civil, dedocumente, de armament etc. Soldați români-basarabeni

au dezertat în masă de teamă că retragerea lor va duce,pe deoparte, la ruperea definitivă de familie, de glia stră-bună, iar pe de alta, la posibila periclitare a familiei ră-masă sub guvernarea sovietică. Ca urmare a dezertărilor,diviziile 12, 15, 21, 26 și 27 au pierdut mai mult de ju-mătate din efectiv. Ofensiva rapidă a armatei sovietice adevansat trupele românești în retragere. Ea a plasat punc-te de control pentru a dezarma, a amenința cu moartea șia umili pe militarii români [40]. Mulți ofițeri și soldați aufost luați prizonieri. Știind că atitudinea armatei sovieti-ce față de ofițerii prizonieri era mult mai dură decât fațăde soldați, au fost ofițeri care s-au debarasat de revolverși de galoane. Ulterior, pentru a evita Curtea Marțială eis-au dezvinovățit afirmând că evreii i-au dezarmat și le-ausmuls epoleții.Minoritatea evreiască din Basarabia (275.419 evrei, res-pectiv, 7,27% din populație)[D] s-a văzut prinsă între cio-canul comunist sovietic și nicovala antisemitismului ac-tiv al statului român. Evreii s-au simțit trădați, înșelați,exploatați, expropriați de drepturi și de averi, de un statcare avea datoria să-și ocrotească cetățenii. După insta-urarea dictaturii regale, cu legislația guvernului Goga -Cuza și introducerea legilor rasiale din 1940, statul ro-mân s-a dezis de toate obligațiile internaționale asumateîn privința egalității în drepturi a minorităților, consem-nate și semnate solemn în tratatele de pace și consfințiteîn Constituție. Statul român nu le-a mai lăsat evreilor nicimăcar opțiunea de a se dovedi buni cetățeni: „Populațiacivilă va putea fi evacuată la ordin, dar populația minori-tară nesimpatizantă rămâne pe loc” [41].Aplicarea directivelor discriminatorii la periferia țării s-a efectuat inegal, în funcție de administratorii locali, uniidin ei dând dovadă de omenie, alții considerându-le oca-zii de rotunjire a propriilor venituri, alții, cu o cruzimeantisemită dezlănțuită, instituind legea bunului plac. Înîmprejurările retragerii, în unele locuri au fost unele ca-zuri de răfuieli ale unor evrei cu astfel de despoți locali.Este greu de apreciat frecvența, sau chiar existența unorastfel de incidente dintr-o documentație în care evreiierau folosiți ca pretext al retragerii. Sintagme de genul:„evreii din Bucovina”, „evreii din Chișinău”, „populațiaevreiască din Bălți”, „evreii și comuniștii din Românești”(Partidul Comunist din Basarabia cuprindea în total 375de membri iar Comsomolul, 511) sfidau orice obiectivi-tate și rațiune, dar erau suficiente pentru a crea o psihozăantisemită răzbunătoare în cadrul populației, care a dus laun val de violențe îndreptate împotriva cetățenilor evrei,atât în teritoriile cedate cât și în restul țării. Grupuri demilitari români, soldați și ofițeri s-au dedat la violențe,jafuri și crime, în general condamnate de Marele StatMajor care în unele cazuri n-a ezitat să-i pedepsească pevinovați[E]. Este demenționat perioada de teroare din tre-nuri, cu deosebire înMoldova, când soldați și civili atacauși aruncau din mersul trenului cetățeni și soldați cu „as-pect evreiesc”, din greșeală chiar unii români etnici. Am-ploarea acestor violențe a determinat Marele Stat Majorsă acționeze patrule și razii prin trenuri și gări care au dus

8 8 DISPARIȚIA MINORITĂȚII EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA

pe la mijlocul lunii iulie 1940 la sistarea acestor acte [42].După intrarea României în război, Marele Stat Major aîncetat să mai acorde - ba chiar a pedepsit cu asprime -orice asistență acordată cetățenilor români de etnie evre-iască executând - cu mici excepții - ordinele lui Ion An-tonescu (vezi mai jos).

8.3 Regimul lui Antonescu și „curățareaterenului”

Monumentul Victimelor Pogromului de la Iaşi.

Antisemitismul activ, importat și propagat de MișcareaLegionară, legiferat prin legile lui Octavian Goga și IonGigurtu și amplificat de propaganda prilejuită de cedări-le de teritorii a fost aplicat minorității evreiești - ca mi-siune principală de stat - de regimul antonescian. El s-aexprimat prin masacre, atrocități și jafuri față de cetățe-nii români de etnie evreiască: Pogromul de la Dorohoi,Pogromul de la București, Pogromul de la Iași (în anul2010 a fost decoperită la Popricani, lângă Iași o groa-pă comună care conținea circa 100 de cadavre de evreiuciși în anul 1941)[43], „Trenurile morții”, deportările înTransnistria (au fost deportați în Transnistria 195.000 decetățeni români de etnie evreiască dintre care, la 15 no-iembrie 1943 au rămas în viață 49 927) etc. și mai ales,față de evreii din teritoriile ocupate de România.Politica de „curățare a terenului” declanșată și controlatăde Ion Antonescu s-a exprimat prin distrugerea fizică acetățenilor români de etnie evreiască simultană cu jafulorganizat, de stat, pentru distrugerea lor economică [44]:

• Limitarea drepturilor și libertăților: Li s-au anulatautorizațiile pentru vânzarea „produselor monopo-lului statului” (tutun, sare); au fost „românizate” ca-sele de film, sălile de cinematograf, birourile de vo-iaj și turism; vasele maritime sau fluviale aflate înproprietatea evreilor au fost confiscate. Li s-a inter-zis să folosească aparatele de radio recepție, „pentrua nu răspândi știri de propagandă contra intereselorțării..., alarmând permanent populația”. Li s-au re-tras permisele de conducere a autovehiculelor.

• Confiscări și deposedări de bunuri: Au fost confisca-te și trecute în patrimoniul statului, cu tot inventarullor, proprietățile rurale ale evreilor, sub orice titlule-ar deține, de asemenea, proprietățile urbane. Pâ-nă la 31 decembrie 1943, măsura a cuprins 75.385de apartamente, din care 1.656 au fost repartizateunor instituții, iar 58.980 la particulari.

• Impuneri la felurite contribuții sau prestații. Pres-tarea de „muncă obligatorie”, obligația evreilor dea contribui la „constituirea de stocuri de îmbrăcă-minte în interes social” - valoarea hainelor și a altorcontribuții în natură a fost, până în ianuarie 1943,de 1.800.135.650 de lei [15].

Articole editoriale din presa românească la sfârșitul luioctombrie 1941 - care exprimau linia oficială – au anunțatromânilor că „problema evreiască a intrat în faza soluțieifinale și că nici un om din lume și nici o minune nu potîmpiedica soluționarea ei”. Guvernul a anunțat că „Ro-mânia s’a înscris printre națiunile care sunt hotărâte săcolaboreze efectiv pentru rezolvarea definitivă a proble-mei evreiești, nu numai locale, dar și europene” [45]. Într-o scrisoare trimisă unui intelectual care a elogiat politicaantisemită a Conducătorului, Ion Antonescu s-a obligat săelimine cu totul pe evrei din România: „Nimeni și nimicnu mă va împiedica, atâta timp cât voi trăi, de a împliniopera de purificare” [46].La ședința cabinetului din 8 iulie 1941, Mihai Antonescu,viceprim-ministru și ministru de externe în guvernul IonAntonescu s-a adresat miniștrilor:„Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă,vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici… Cu riscul de anu fi înțeles de unii tradiționaliști care mai pot fi printredv., eu sunt pentru migrarea forțată a întregului elementevreu din Basarabia și Bucovina, care trebuie zvârlitpeste graniță… Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câteveacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertateade acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnicăși revizuire națională… Dacă este nevoie, să trageți cumitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intraca barbari… Îmi iau răspunderea în mod formal și spuncă nu există lege… Deci, fără forme (formalități), culibertate completă (de acțiune)”[47].”

„Curățirea terenului” era numele de cod folosit de re-gimul Ion Antonescu pentru sintagma germană „soluția

8.3 Regimul lui Antonescu și „curățarea terenului” 9

finală”. Ordinul de curățirea terenului, de exterminare aunei părți a evreilor din Basarabia și Bucovina și de de-portare a restului a fost dat de Ion Antonescu din proprieinițiativă și nu ca rezultat al presiunilor germane. Pentrupunerea în aplicare a acestei sarcini, el a ales jandarmeriași armata, în special administrația civilă a armatei, Pre-toratul. Șeful Marelui Stat Major al Armatei, generalulIacobici, a ordonat comandantului Biroului 2, locotenent-colonel Alexandru Ionescu, să pună în aplicare „un planpentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul ba-sarabean prin organizarea și acționarea de echipe, care sădevanseze trupele române”. Planul a fost pus în aplicareîncepând cu 9 iulie 1941. Armata a primit „ordine speci-ale” prin generalul Șteflea, executorul acestor ordine fiindMarele Pretor al Armatei, generalul Ion Topor [48]. Jan-darmeria a primit ordinul de curățirea terenului cu trei-patru zile înainte de 21 iunie 1941, în trei locuri diferitedin Moldova: Roman, Fălticeni și Galați. Inspectorul ge-neral al jandarmeriei, generalul Constantin (Piki) Vasiliu,a declarat în fața subofițerilor și ofițerilor de jandarmi laRoman că „prima măsură pe care sunt datori s-o aducăla îndeplinire va fi aceea de curățire a terenului, prin ca-re se înțelege: exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflațipe teritoriul rural; închiderea în ghetouri a evreilor de peteritoriul urban; arestarea tuturor suspecților, a activiștilorde partid, a acelora care au ocupat funcțiuni de răspun-dere sub autoritatea sovietică și trimiterea lor sub pază lalegiune”. Comandantul legiunii de jandarmi Orhei, Con-stantin Popoiu a atras atenția jandarmilor săi că „trebuiesă-i extermine pe evrei dela pruncul în fașă până la bătrâ-nul neputincios, toți fiind periculoși pentru nația română”[49].

Evrei deportaţi în Transnistria sub supravegherea unui soldat ro-mân

„Ordinele speciale” erau considerate „secret de stat” șitransmise verbal sau ca documente cu regim secret, defiecare dată când autoritățile militare sau civile evitau să-i execute pe evrei, fie de teama consecințelor, fie că nucredeau în existența unor asemenea ordine. De exemplu,cazul maiorului Frigan din garnizoana Cetatea Albă, ca-re nu a cunoscut ordinele speciale și a cerut instrucțiuni înscris pentru executarea evreilor - Pretorul Armatei a III-a, colonelul Marcel Petala, s-a deplasat la Cetatea Albăpentru a ordona personal maiorului directivele. Imediatau fost executați toți cei 3.500 de evrei care mai rămăse-

Holocaust prin gloanțe. Evrei-români deportați în Transnistriași asasinați între Bârzula și Grozdovca de militarii români care-iescortau, octombrie 1941[50].

seră în ghetou [51]. Ordinele speciale erau date direct deIon Antonescu Armatei, Serviciului special de informațiiși Jandarmeriei, iar Mihai Antonescu ordona administra-ției civile. Executantul ordinelor speciale, Marele pretor,generalul Ioan Topor, era direct subordonat șefului Ma-relui Cartier General, generalul Ilie Șteflea. Jandarmeriaîn cele două provincii, prin inspectorii generali, colonelulTeodor Meculescu, în Basarabia și colonelul Ioan Mâne-cuță, în Bucovina, era subordonată la începutul operațiu-nii generalului C. Vasiliu și apoi generalului Topor.În urma acestor ordine speciale de curățirea terenului teri-toriul dintre Nistru și Bug devenise un imens cimitir pre-sărat cu zeci de mii de cadavre despuiate de haine și lăsatesă putrezească de-a lungul drumurilor. Apele Bugului, in-festate cu cadavre, nu mai erau potabile. Indiferența fațăde sanitație periclita populația locală neevreiască, pe mi-litarii români și pe membrii minorității germane din zonaBugului. Bijuteriile, obiectele de valoare, dinții de aur,inelele și verighetele (retezate împreună cu degetul), ba-nii jefuiți, dispăreau în drum spre vistieria statului. MihaiAntonescu stabilise acorduri (Abmachungen) privind co-laborarea pe teren cu SS-ul, adică cu Einsatzgruppe Dși cu alte formațiuni germane. Instructorii germani auraportat despre cruzimea, rapacitatea, corupția și inefi-ciența camarazilor români care au acționat neplanificat,n-au șters urmele execuțiilor în masă și au comis jafuri,violuri sau împușcări pe străzi, n-au îngropat cadavrelesau au primit mită de la evrei. Din schimburile de scri-sori, protestele și dispozițiile în această privință reiese căgermanii erau furioși de lipsa de organizare și planificareși nu din cauza crimelor în sine. Rapoartele trimise dediversele unități ale Einsatzgruppe D și de cele ale Feld-gendarmerie erau pline de informații cu privire la execuțiiși jafuri și despre modul de acțiune neorganizat al româ-nilor, concluzând că „soluționarea problemei evreiești decătre români în regiunea dintre Nistru și Nipru a fost datăpe mâini necorespunzătoare”. În darea de seamă care arezumat primele cinci rapoarte ale Einsatzgruppe D, tri-misă la 30 octombrie 1941 ministrului de externe germanRibbentrop, comandantul poliției de siguranță SD (Chef

10 8 DISPARIȚIA MINORITĂȚII EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA

der Sicherheitspolizei und des SD) relata: „Modul în careromânii se comportă cu evreii este complet lipsit demeto-dă. Nu am avea nimic de reproșat numeroaselor execuțiidacă pregătirile tehnice și execuțiile ar fi suficient de co-recte. În general, românii lasă cadavrele celor uciși pelocul în care au fost împușcați, fără să le îngroape” [52].Reprezentanții regimului Aontonescu s-au străduit să leascundă puterilor occidentale ordinele speciale de curăți-re a terenului. Ambasadorul Statelor Unite la București,FranklinMott Gunther, primit în audiență de IonAntone-scu și de Mihai Antonescu a protestat contra atrocitățilorantievreiești. La 4 noiembrie 1941 el a raportat Ministe-rului de Externe de la Washington:„Am atras atenția permanent și persistent celor mai deseamă autorități românești reacția inevitabilă a guver-nului meu și a poporului american față de un astfel detratament neomenesc cuprinzând chiar ucideri nelegiuitede oameni nevinovați și lipsiți de apărare, descriind pelarg atrocitățile comise contra evreilor din România.Observațiile mele au trezit în mareșalul Antonescu șila premierul ad-interim Mihai Antonescu manifestăride regret pentru excesele comise „din greșeală” sau de„elemente iresponsabile” și (promisiuni) de moderație înviitor… Programul de exterminare sistematică continuătotuși și nu văd vreo speranță pentru evreii români atâtatimp cât actualul regim ... va rămâne la putere” [53]”

.În iunie 1942, Mihai Antonescu, în numele lui Ion Anto-nescu, a re-acceptat, în cadrul convorbirilor secrete cu tri-mișii lui Himmler din Sicherheitspolizei, soluția finală înRomânia, adică deportarea tuturor evreilor încă cetățeniromâni, care erau în luna mai 1942 (recensământul a fostorganizat în acest scop) 292.149 de suflete, în lagărul deexterminare Belzec din Polonia unde, conform planuluigerman, urmau să fie gazați și arși într-un ritm de 2.000pe zi. În afară de 17.000 de evrei, găsiți „utili” economieinaționale sau cu drepturi excepționale, întreaga minorita-te evreiască din România urma să fie exterminată în de-curs de circa 140 de zile [54]. La 13 octombrie 1942 acestplan a fost suspendat de către români în urma faptului căinteresele germane și cele românești nu mai coincideau,armata română fiind decimată la Stalingrad, iar Hitler ne-intenționând să înapoieze Transilvania de nord României,în ciuda tuturor sacrificiilor materiale (alimente, petrol,materii prime, viețile soldaților).Intelectuali, prelați și politicieni români de frunte - în-fruntând riscuri serioase - au protestat sau au interve-nit pentru îndulcirea sau anularea unor ordine draconice,spre exemplu, intervenția Reginei mamă, Elena, împreu-nă cu Patriarhul Nicodim Munteanu pentru încetarea de-portării evreilor bucovineni în Transnistria și repatriereacopiilor rămași orfani. Rabinul dr. David Safran, trimisde dr. Alexandru Șafran, Rabinul Șef al Cultului Mo-zaic din România a cerut sprijinul Patriarhului NicodimMunteanu și a rămas impresionat de înțelegerea și com-

pasiunea prelatului:„„Știu tot, fiul meu drag, aseară mi-a telefonat EminențaSa Andrea Cassulo” (cardinalul Cassulo era nunțiulapostolic al Vaticanului la București, n.a.) „... misiunea...onorează credința iudaică și crucea care a fost pângări-tă...Voi fi astăzi la M.S. Elena și la conducătorul Statului.Misiunea mea este să apăr” [55]”

. Intervenția lui Iuliu Maniu din 1942, la cererea lideruluievreu Willy Filderman, l-a înfuriat pe mareșalul Antone-scu, care era ferm decis să termine cu evreii. În nota saprezentată la 31 august 1942 Consiliului de Miniștri, An-tonescu spunea:„„Să se publice structura orașelor pentru ca să vadăși țara cât era de compromisă și de amenințată viațaeconomică și dezvoltarea spirituală din cauza ticăloșieipoliticianiste iudeo-masonice a căror exponenți eraupartidele „naționaliste” din Transilvania și Regat. Dacăvoi lăsa moștenitorilor regimului aceeași situație, voiface și regimul meu părtaș la această crimă. Voi trecepeste toți și peste orice greutate pentru a purifica nația deaceastă neghină. Voi înfiera la timp pe toți acei care auvenit – ultimul dl. Maniu – și vor veni să mă împiedicea răspunde dorinței majorității imense a acestei nații...Să se publice integral această rezoluție a mea odată cupublicarea statisticei și memoriului de față. Publicareapână la 10 septembrie.[56]”

.După catastrofa militară de la Stalingrad, în așteptareaverdictului puterilor democratice, care de la sfârșitul anu-lui 1942 au avertizat că vor pedepsi cu asprime state șiconducători care au luat parte la exterminarea populațieicivile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescua inițiat o vastă acțiune secretă de falsificare, sustragere șiînlocuire de documente incriminatorii pentru a minima-liza răspunderea regimului pentru crimele comise împo-triva evreilor din România și Ucraina. Documentele falseurmăreau să arunce vina în primul rând pe germani și pelegionari pentru execuțiile în masă comise de armata șijandarmeria română la Iași, în Basarabia și în Ucraina.Falsificarea documentelor urmărea nu numai problemaevreiască, ci și absolvirea post-factum a regimului de cea-laltă mare crimă – înfeudarea țării intereselor germane,participarea la război dincolo de obiectivul național justal României - eliberarea celor două provincii româneștiocupate de Uniunea Sovietică în iunie 1940 - și de uria-șele pierderi umane și materiale sacrificate de Româniaîntr-un război inutil și lipsit de glorie. Ion Antonescu asacrificat trupe române la Stalingrad din loialitate față deHitler, nepermițând o retragere a diviziilor române în-cercuite, când mai puteau să iasă din încercuire. Echipaprincipală de falsificatori de documente a operat la Minis-terul de externe, dar fenomenul s-a înregistrat și la Minis-terul de Interne și în special la Marele Stat Major[F].Rezultatele ordinelor speciale de curățirea terenului au

8.4 Situația cetățenilor români de etnie evreiască în regimul comunist 11

fost următoarele:

- România nu a predat evrei Germaniei pentruexterminare.- Toate crimele și pogromurile anti evreieștide pe teritoriul aflat sub conducerea StatuluiRomân au fost - exclusiv - rezultatul acțiunilorunor cetățeni români.- Cu excepția Pogromului de la Dorohoi șia altor cazuri izolate, marile acțiuni antise-mite (pogromuri, deportări, masacre, „mun-ca de folos obștesc” etc.) au fost „dictate desus”, fie, de comandamentul Mișcării Legiona-re (Pogromul de la București), fie de guvernulantonescian.- Din cei 441.293 de cetățeni români de et-nie evreiască înregistrați în 1941 ca locuitoriai teritoriilor Regatului, sudul Transilvaniei,Basarabia și Bucovina, au rămas în viață în au-gust 1944 puțin peste 250.000.- Cu toate masacrele și prigoana, situația finalăa cetățenilor de religie evreiască în România afost mult mai puțin crudă decât în țările vecine(Ungaria, Polonia, Ucraina, Grecia, Iugoslavia)saumai îndepărtate (Franța, Olanda, Norvegia,Germania, Italia, Austria, Cehoslovacia, ȚărileBaltice).

Antisemitismul, xenofobia, sau indiferența nu au fost una-nime. În vremuri de urgie, români din toate păturile soci-etății, oameni cu morală și curaj au protestat, au interve-nit, au sabotat ordine inumane, criminale, au salvat ce-auputut, riscându-și cu bună știință viața, familia și agoni-seala. Cu mici excepții (Viorica Agarici, Traian Popo-vici, Acad. Prof. Raoul Șorban) ei au fost ignorați deStatul Român. 55 dintre ei au fost distinși de Statul Israelcu Cetățenia de Onoare și cu titlul, diploma și medaliaDrept între popoare.

8.4 Situația cetățenilor români de etnieevreiască în regimul comunist

Regimul comunist, instaurat în România după război, agarantat prin Constituție emanciparea tuturor etniilor. Înrealitate, antisemitismul - interzis prin lege - a îmbrăcatforme noi chiar în cadrul Partidului, unde, după faza ini-țială în care conducerea a fost în mâinile unor staliniștide origine evreiască precum Ana Pauker sau Iosif Kiși-nevski, aceasta a trecut treptat în mâinile unor „fruntași”mai „siguri”... mai ales de când Israelul a adoptat o politi-că pro-occidentală. În numele „clasei muncitoare”, evre-ii din Partid au fost „epurați” fie ca „buhariniști”, fie ca„elemente burgheze, neproletare, cu origine nesănătoa-să, cosmopolite, cu rude în străinătate” (cazul majoritățiievreilor din România).[57]

În Armata Română s-au creat batalioane speciale demun-că în care, în locul serviciului militar obișnuit, soldații,care purtau uniforme de culoare gri, erau puși la muncigrele (pavare de șosele, concasare manuală de piatră etc.)la un regim asemănător închisorilor. În perioade diferi-te, procentul soldaților evrei în aceste unități varia între25-35%.Antisemitismul ocult al noilor conducători comuniști,sprijinit de cel stalinist, se exprima indirect dar efectiv.În toate documentele cu date personale (actele de sta-re civilă, formularele de înscriere la universități, adeziu-nea de admitere în Partid, U.T.M - Uniunea Tineretu-lui Muncitor, sindicat, A.R.L.U.S. - Asociația Românăpentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică etc.)menționarea „naționalității” și a numelui de familie ante-rior erau obligatorii. Evreii comuniști care reușiseră săse mențină în Partid erau folosiți ca instrumente de inti-midare și de oprimare a evreilor recalcitranți.În ceea ce privește relațiile noului regim cu cultele religi-oase, se poate afirma că încercările comuniste-securistede a se infiltra în Biserica Ortodoxă Română au fost în-cununate cu succes. Biserica Română Unită cu Roma,Greco-Catolică, legată de Roma și de Occident, a rămasimpenetrabilă, și a fost desființată prin Decretul 358 din1 decembrie 1948, iar prelații și întreaga ei conducere aufost arestați. Biserica Romano-Catolică, în schimb conti-nua să fie, prin definiție, legată de Vatican. Organizareareligioasă evreiască era slab centralizată și cu o influențăsecundară asupra populației [H] instituția dominantă evre-iască fiind organizațiile sioniste care au devenit pricipalațintă de atac a partidului comunist, paralel cu crearea Co-mitetului Democrat Evreiesc - C.D.E., un organ de con-

12 8 DISPARIȚIA MINORITĂȚII EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA

trol și îndoctrinare în sânul populației evreiești, care s-adovedit a fi un fiasco total [58].Ajungerea la putere a regimului comunist nepopular încondițiile ocupației sovietice a crescut intens motivațiaunui mare număr de cetățeni ai țării de a emigra, de teamareformelor radicale ale economiei și a regimului antide-mocratic și de teroare cunoscute deja din modelul aplicatîn URSS. În aceste împrejurări a crescut și mai mult do-rința de emigrare și in rândul naționalității evreiești dinRomânia, la care mișcarea sionistă avea deja un mareprestigiu și o lungă tradiție.Regimul comunist s-a distins într-adevăr și în Româniaprin măsurile de control al mișcărilor populației și de laun anumit moment, de stăvilire, cu mijloace din cele maidure, a încercărilor de emigrare în masă sau individuală,ale românilor majoritari sau ale minorităților naționale șireligioase. Mișcarea sionistă, al cărei țel era emigrareași autodeterminarea evreilor în Israel, fu calificată drept„burgheză”, „naționalist-șovină” și chiar „fascistă” (sic!)și deveni unul din obiectivele represiunii comuniste. Înmod firesc și alte curente de idei și politice, laice, asimi-laționiste sau religioase din rândul evreilor români, ne-conforme cu ideologia oficială - ca de pildă bundismul,liberalismul, țărănismul de stânga, hasidismul, au fost șiele rău văzute, condamnate, interzise sau oprimate.Conflictul dintre conducerea comunităților evreiești dinRomânia și partidul comunist izbucnise public încă de la14 iunie 1944 când, în cursul audienței dr. Willy Filder-man la regele Mihai I, la Castelul Peleș, liderul evreu îicere regelui să respingă planul propus de Lucrețiu Pătră-șcanu și Emil Bodnăraș cu o zi înainte, la consfătuireafruntașilor politici și militari anti-fasciști, prin care regi-mul Antonescu urma să fie răsturnat prin înarmarea evre-ilor din lagăre. Filderman îl anunța pe rege că evreii vorparticipa cu entuziasm la o astfel de răscoală dar, exclu-siv proporțional-numeric cu populația românească parti-cipantă (pentru a nu lăsa impresia unei răscoale evreieșticontra Statului Român).Primul ziar suspendat în România de către comuniști afost „Curierul Israelit”, în februarie 1945, când dr. Fil-derman a fost arestat pentru prima oară. În anul 1948Filderman a luat drumul exilului. În același an va fi jude-cat în contumacie.La 2 martie 1949, conducerea superioară a Securității seîntrunește pentu a decide soarta mișcării sioniste din Ro-mânia. Din stenograma acestei ședinte: „La ședința con-vocată de tov. ministru Teohari Georgescu, au luat par-te următorii: tov. general-locotenent Gheorghe Pintilie,tov. general-maior Alexandru Nicolschi, tov. general-maior Vladimir Mazuru și tov. colonel Gavril Birtaș. Cuaceastă ocazie, tov. ministru Teohari Georgescu arată căproblema sionistă ne-a scăpat oarecum din obiectiv, dincauză că am considerat organizațiile sioniste ca fiind maipuțin periculoase decât celelalte. Analizând scopul și ten-dințele acestor organizații și, mai ales, urmărind elemen-tele care le sprijină și care le folosesc în scopuri diversi-

oniste, putem să ne dăm seama că nu există nici o deo-sebire între scopurile care le urmăresc organizațiile sio-niste și scopurile care le urmărește orice altă organizațiefascistă. Organizațiile sioniste sunt instrumente în mânaimperialiștilor, pe care ei le subvenționează și le folosescca instrumente de diversiune. Ca atare, în perioada dedictatură a proletariatului, nu este permis a se mai tole-ra existența acestor organizații și, ca urmare, vor fi luateurmătoarele măsuri:

- Dizolvarea tuturor organizațiilor sioniste și aanexelor lor.- Urmărirea activității elementelor sioniste, ca-re activează sub orice formă.- Pedepsirea tuturor elementelor care intră înțară cu scopul de a duce activitate sionistă (in-structorii).- Se vor lua măsuri pentru dizolvarea chibuțuri-lor, iar tineretul să fie repartizat la muncile co-respunzătoare pregătirii lui, ca toți ceilalți ce-tățeni ai RPR.- Dizolvarea și urmărirea organizației evreilorrepatriați din URSS. În aplicarea acestor mă-suri, se va proceda cu foarte mare atenție șitact, în așa fel ca măsurile luate să nu dea duș-manului nici un element pe care l-ar putea folo-si în scopul de frânare a regimului, prezentândaceste măsuri ca măsuri antisemite. Va trebuisă se aibe grijă de căminele de bătrâni și copii.Îngrijirea acestora să fie preluată de stat, iar înfruntea lor să fie puse la conducere elementedemocrate, care să nu dea posibilitate propa-gării pe viitor a ideilor sioniste.”[59]

Anul 1953 aduce de două ori populația evreiască dinRomânia în atenția Biroului Politic al Comitetului Cen-tral al Partidului Muncitoresc Român. La 14 ianuarie1953, Iosif Chișinevschi, acuzatorul principal al popu-lației evreiești a declarat:„Comunitățile evreiești în tot timpul au fost un cuib dejefuitori, de spioni. Comunitățile au avut întotdeauna peun Filderman și de la exploatarea și jefuirea oamenilorsăraci și până la acte criminale de spionaj, acestea aufost în programul lor. De aceea cred că aici trebuie sămergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuți,altfel ne vor dăuna, nu numai nouă, dar și întregului lagăral păcii” [60]”

. A doua oară, în ședința Biroului Politic din 2 septembrie1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej declara:„Sunt câteva procese de agenturi imperialiste care ur-mează să fie terminate. Ancheta este gata, s-au terminatlucrările și urmează să aibă loc procesul. E vorba deagenții ale serviciilor de spionaj francez, englez, austriac,ai Vaticanului și francmasoni. Mai sunt și unii agenți

8.4 Situația cetățenilor români de etnie evreiască în regimul comunist 13

ai Israelului, care desfășoară activitate de spionaj înfavoarea americanilor și Intelligence Service-ului, carevor fi judecați în calitate de agenți ai acestor serviciide spionaj, pentru a nu se spune că am avea ceva cuorganizațiile sioniste sau cu elemente aparținând acestororganizații. N-au decât să se desolidarizeze sioniștii deacești oameni care au făcut spionaj. Noi de unde să știmcă ei sunt sioniști, noi am dat peste ei făcând spionaj. Înce măsură Statul Israel i-a încurajat sau nu, asta pot săștie ei mai bine decât noi” [61].”

În decursul anilor 1953 - 1954, procesele anti-sioniste s-au succedat unul după altul. Procesele s-au desfășurat întribunale militare, fără avocați, și procurorii au refuzatprobele cu martori. Inculpații erau aduși în fața instanțeidupă „pregătiri speciale”, siliți prin torturi și înfometa-re, să semneze mărturii mincinoase în care recunoșteaucele mai abominabile crime „împotriva poporului românși împotriva socialismului”. Sentințele Tribunalului Mi-litar au fost deosebit de dure, între 6 și 25 ani de temni-ță grea. Președintele completului de judecată a fost ge-neralul Alexandru Petrescu, cel care în anii 1940-1941,având gradul de locotenent colonel a condamnat la moar-te evrei din Cernăuți, cel care i-a trimis la moarte pe Ro-mulus Cofler și Emil Calmanovici sau i-a dat 25 de ani demuncă silnică lui Belu Zilber. În „procesele spectacol”erau numiți „apărători din oficiu”, cu rolul de a susțineacuzațiile procurorului. În puținele cazuri când avocatulapărării a avut curajul să intervină în favoarea acuzatu-lui, a fost întrerupt de președintele tribunalului cu gro-solănie și cu amenințarea că se va trezi pe aceeași bancăde acuzare. Primii condamnați au fost conducătorii or-ganizației sioniste „Betar”: Edgar Kanner (condamnat la18 ani închisoare), Slomo Sitnovitzer (15 ani închisoare),Pascu Schechter-Gani (12 ani), Meir Horowitz (10 ani),Marcel Tăbăcaru (10 ani), Iakov Littman-Litani (15 ani),Suzi Benvenisti (10 ani) - (arhiva anchetei împotriva si-oniștilor, dosarul SRI 16385). După proces, deținuții aufost încarcerați în odioasele penitenciare și închisori aleSecurității, printre care, cele de la Aiud, Ghencea, Piteștiși altele, pentru bărbați, și Mislea pentru femei. În tem-nița de la Pitești, dincolo de regimul dur de închisoare, lis-a aplicat deținuților și un regim de îndoctrinare politicăprin pedepse corporale, sub supravegherea a doi „instruc-tori”: legionarul Țurcanu și evreul Fuchs. Doi deținuți si-oniști au rămas dispăruți[I]. Ultimii judecați au fost mem-brii organizației sioniste de stânga Hașomer Hațair careau fost trimiși la „reeducare” la Canalul Dunăre-MareaNeagră. Câțiva dintre ei nu s-au mai întors.Toate aceste acte anti-sioniste și anti-evreiești nu au stăvi-lit dorința majorității etniei evreiești de a emigra spre sta-tul evreiesc nou creat (în 1948), Statul Israel. Presiunileinternaționale asupra lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pen-tru a permite emigrarea evreilor au început să dea roade.Plecarea evreilor s-a produs în două etape, prima, întreanii 1954-1955, în care au fost lăsați să plece bătrâni, in-valizi și cei fără studii superioare și a doua, după anul

1958, caracterizată prin plecările în grupuri mici, cu în-treruperi. Completarea formularelor pentru expatriere sefăcea la sediile regionale ale miliției, după așteptarea lacozi interminabile, iar rezultatul, deseori negativ, veneadupă 6-12 luni. Reacția imediată după depunerea actelorera exmatricularea din școli și universități, în cadrul unorședințe regizate de demascare și înfierare a dușmanilorpoporului. Intelectualii erau trimiși „la munca de jos”,adică, la munci necalificate iar numele lor era șters de pelucrările publicate - cele care nu puteau fi puse la index.

Distribuţia evreilor din România conform recensământului din2002

Fericiții care primeau aprobarea de plecare - care puteafi anulată aleatoriu, în orice moment până la urcarea înavion, aveau la dispoziție câteva zile pentru spulberareaavutului și pregătirea lăzii cu cele 35 kg. de bagaje - nu-mai lucruri folosite, excluzând obiecte de artă, din metaleprețioase, cu excepția unei verighete, tablouri și fotogra-fii etc. Cei aflați „în câmpul muncii” aveau dreptul la 70kg.de bagaje. Documentele ce trebuiau prezentate pentruplecare cuprindeau renunțarea la cetățenia română con-tra unei taxe foarte mari (plecarea se făcea pe baza unui„Certificat de Călătorie” pentru persoane fără cetățenie),adeverința de retrocedare a tuturor burselor, stipendiilor,scutirilor de taxe din toată perioada studiilor și încă vreocâteva zeci de adeverințe ștampilate că nu nu mai au da-torii la toate cooperativele, alimentarele, bibliotecile etc.din localitate. Deoarece se știa cât de limitat este timpulemigrantului potențial, aceste adeverințe constituiau unatentat la corectitudinea funcționarilor cu ștampila. Do-sarul se încheia cu o urare de drum bun a ofițerului deSecuritate: „Nu uita că mai ai familie în țară, ajută-ne șinoi te vom ajuta”.Ceaușescu s-a folosit de dorința evreilor de a emigra, într-un mod mai eficient - el i-a vândut cu prețuri între 3.000 -9.000$ pe cap de evreu, în valută forte, depusă direct, înconturi speciale, la sucursalele unor bănci românești dinElveția. Dacă ofițerii de la cenzura corespondenței des-copereau că evreul candidat la vânzare are prieteni saufamilie solvabilă în străinătate, el era arestat pe un mo-tiv oarecare pentru a-i dubla prețul de răscumpărare Yo-sef Govrin, RelaŃiile israelo-române la sfârșitul epociiCeaușescu[62]

Pe la sfârșitul sec. XX numărul evreilor cetățeni români,

14 10 NOTE

în România a scăzut sub 7.000 astfel încât această mino-ritate națională poate fi considerată astăzi ca fiind pe calede dispariție.

9 Evreii români din diaspora

Album de muzică românească emis de comunitatea evreilor emi-grați din România în New York, la începutul secolului XX

9.1 Evreii de origine română în Israel

Cei circa 400.000 de evrei originari din România, emi-grați în Israel, a treia grupă - numeric - față de veniții dinalte țări, au devenit o punte de bune relații între Israel șiRomânia. Ei au păstrat limba, obiceiurile, cultura româ-nească, au publicat ziare, reviste și cărți în limba română- există o secție de limba română a Uniunii Scriitorilordin Israel. Conform cu Carmen Gavrila și Paul Cioco-iu (EVZ.ro, 2011) , ... România beneficiază de un lobbyputernic în Israel din partea consistentei comunități ro-mânești de acolo, care numără 400.000 de persoane. Înplus, Israelul este una dintre puținele țări în care româniiau o imagine excelentă, sunt lăudați și apreciați, iar evre-ii, care își au originile în România, păstrează, dincolo depetele negre din istorie, amintiri frumoase...”[63].Un alt mijloc de comunicare și cunoaștere reciprocă a ro-mânilor din România și vorbitorii de romană din Israeleste portalul-forum România-Israel [64].În aprilie 2008 erau înregistrate în România 5.143 de în-treprinderi israeliene (cam 20% dintre ele, de la intrarea

României în U.E.) cu un capital investit de peste 2 mi-liarde € - printre primele zece țări ca nivel de investițieîn România. Anual vizitează România cam 120 000 deturiști din Israel, cele patru curse zilnice de avion din-tre București și Tel Aviv fiind supra-aglomerate [65]. Pro-centul de israelieni printre studenții străini care studia-ză în România este deosebit de mare (spre exemplu, deșiIsraelul are două facultăți de stomatologie, cam 1/3 din-tre medicii stomatologi israelieni au studiat în România).Sunt de menționat excelentele relații mutuale dintre in-stitutele de studii și cercetări, cuprinzând schimburi deprofesori, manuale și cărți publicate în colaborare etc.În România lucrează și locuiesc cu domiciliu permanent,sau „navetiști” cam 5.000 de cetățeni israelieni, iar înIsrael, cam 15-20.000 de români (în anii trecuți, numă-rul cetățenilor români plecați la muncă în Israel depășea100.000).

10 NoteAPoetul Octavian Goga s-a „înmlăștinat” în po-litică întrucât „se credea și se voia un «Du-ce» sau «Führer» român”[66]. Partidul Națio-nal Creștin a fost creat la Iași prin fuziunea, la14 iulie 1935, a Ligii Apărării Național Creș-tine (A.C.Cuza) și Partidului Național Agrar(Octavian Goga). Guvernul prezidat de el s-a menținut, în total, 44 de zile (28 decembrie1937 – 10 februarie 1938), când a fost demisprin instituirea dictaturii regale a lui Carol alII-lea[67].

BDeși România se găsea în pragul dezmembră-rii teritoriale, a nazificării și a războiului, di-sensiunile dintre conducătorii politici se acu-tizau. Cele două partide de extremă dreaptăcu program antisemit, Partidul Național Creș-tin (9,20%) și Totul pentru Țară (15,53%), ri-vale între ele, obținuseră la ultimele alegeriparlamentare (decembrie 1937) un procent de24,73% din voturi, în timp ce partidele demo-cratice tradiționale - și ele aflate în competițieaprigă - întruniseră 66,89%. După Legea elec-torală în vigoare, pentru formarea guvernului,un partid necesita un minimum de 40% din vo-turi.

COdată cu venirea sa la putere, PreședinteleConsiliului de Miniștri între 4 iulie și 4 sep-tembrie 1940, Ion Gigurtu a declarat că va du-ce o politică nazistă și antisemită și că Româ-nia trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru ajustifica orientarea sa nazistă și aderarea totalăa României la Axa Berlin - Roma. La sfârși-tul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintreGigurtu și Hitler, relativ la doleanțele teritoria-le ungurești, România a acceptat arbitrajul lui

15

Hitler care a decis să se cedezeUngariei 44,000km2 din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașulCluj. După tragedia retragerii pripite și haoticedin Basarabia, retragerea din nordul Ardealuluia decurs mult mai organizat, în decurs de douăsăptămâni.

DCu cedarea Basarabiei, N. Bucovinei și aȚinutului Herța, România a pierdut: suprafa-ță – 50.762 km². (20,5% din suprafața agri-colă a țării) și 3.776.309 locuitori, dintre care53,49% români, 10,34% ruși, 15,30% ucrai-neni și ruteni, 7,27% evrei, 4,91% bulgari,3,31% germani, 5,12% diverși.

EVezi Pogromul din Dorohoi. Vezi și cazulmaiorului Vasile Carp, comandantul Reg. 86vânători, care a comandat uciderea unor evreila Ciudei, județul Storojineț și la Zăhănești,județul Suceava[68] etc.

FUn exemplu de document fals a fost cel inter-calat printre documentele Ministerului de Ex-terne, o telegramă trimisă chipurile de MihaiAntonescu lui Ion Antonescu „în trenul specialal Conducătorului” în drum spre o întâlnire in-ventată cu Hitler, de către cel care s-a ocupat defalsificarea documentelor la Ministerul de Ex-terne [69] vezi și [70].GBulgaria s-a aliat Axei la 1 martie 1941. Re-gele Boris al III-lea al Bulgariei, a dus o po-litică de ambiguitate, primind de la Hitler te-ritorii (Cadrilaterul, Macedonia grecească) darfără să-și riște un singur soldat. Sub presiuneaBisericii Ortodoxe Bulgare și a Parlamentuluiel a refuzat predarea pe mâna germanilor aevreilor bulgari, dar i-a predat pe toți evre-ii din Macedonia ocupată. Evreii bulgari aufost salvați, cei macedoneni au fost deportațila Auschwitz și exterminați.

H Marele Rabin Dr. Alexandru Șafran a fostales la vârsta de 29 de ani (la 3 martie 1940),Șef Rabin al Cultului Mozaic din România(funcție în virtutea căreia a fost numit un timp,senator de drept în Senatul României). Efor-turile depuse în condițiile vitrege din timpulrăzboiului pentru apărarea intereselor popula-ției evreiești din România au fost continuateși după terminarea acestuia. Această activita-te s-a dovedit a fi incomodă regimului comu-nist așa că a fost expulzat din România în anul1947 (ordinul de expulzare l-a obligat rabinuldr. Șafran să-și părăsească țara în decurs dedouă ore), pentru a elibera locul unui personajmai maleabil, rabinul dr. Mozes Rosen. Numitîn anul 1948 mare rabin al Comunității Evre-iești din Geneva, Rabinul Alexandru Șafran a

revenit în vizită în România, pentru prima oa-ră în 1995, după aproape jumătate de secol dela expatriere. La 19 iunie 1997, el a fost alesmembru de onoare al Academiei Române, iarla 7 mai 2008, într-o ceremonie festivă, Școa-la nr. 15 din Bacău a primit numele de „Dr.Alexandru Șafran”.

IExemplul lui A.L. Zissu, ziarist, scriitor, unuldin conducătorii sionismului din România.Dârzenia lui, chiar în beciurile Securității (caren-a reușit să obțină de la el cele dorite), i-a con-dus pe anchetatori la aplicarea de presiuni psi-hologice. Zissu avea un singur fiu, pilot în avi-ația britanică, care căzuse pe frontul din Afri-ca de Nord, în timpul celui de al doilea războimondial. Când parașutistul Trachtenberg, pa-rașutat în spatele frontului în România, i-a co-municat, în numele comandamentului britanic,vestea căderii fiului, Zissu s-a recules o clipă șiapoi a spus: „Domnilor, să continuăm ședința”.Anchetatorii de la Securitate i-au prezentat luiZissu o scrisoare plastografiată, „scrisă” de fiulsău, care s-ar fi aflat undeva în Uniunea Sovi-etică, condamnat la moarte ca spion englez șiprin care își conjura tatăl „să fie cuminte și săsemneze ce-i cer anchetatorii, ca să-i salvezeviața”. Astfel, Zissu n-a mai rezistat [71].

11 Referințe[1] en Gyémánt Ladislau: „The Romanian Jewry - Historical

Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation”, în JSRI(Journal for the Study of Religions and Ideologies), No.3/Winter 2002, pp. 85-98.

[2] en Schwartzfeld, Elias. “The Jews of Roumania fromthe Earliest Times to the Present Day.” American JewishYearbook, Philadelphia: 1901, pp. 25-62.

[3] Gudea, Nicolae: „Evreii în provinciile dacice. 106-275p.Ch.”, în Ephemeris Napocensis, 9-10 (1999-2000), pp.179-208.

[4] Eskenasy, Victor: „Izvoare și mărturii referitoare la evreiidin România”, vol. I, pp. 141-144, 1986

[5] Gudea, The Jews in the Roman Dacia, I:1993, II:1998,III:1999.

[6] Sonoc, Alexandru Gh.: „Câteva observații cu privire lastela funerară a unui augustal din Ulpia Traiana Sarmize-getusa”, înRelații interetnice în spațiul românesc. Populațiiși grupuri etnice (sec II î. Hr. - V d. Hr.), Coordonatori:Ioan Marian Țiplic și Silviu Istrate Purece, Editura Altip,Alba Iulia, 2006, pp. 115-140.

[7] Giurescu Constantin C.: Istoria românilor, vol. II, p. 81

[8] Eskenasy, Victor: „Izvoare și mărturii referitoare laevrei”, vol. I, București, Editura Federației Comunități-lor Evreiești din România, p. 30, nr. 38, 1986

16 11 REFERINȚE

[9] Giurescu, Constantin C.: „Istoria românilor”, vol. III, p.409

[10] Proclamația de la Islaz

[11] fr Iancu, Carol: Les Juifs en Roumanie 1866-1912; del'exclusion a l'emancipation, Aix-en-Provence, p. 142-143, 1978

[12] Drăgan: Antonescu, II, nr. 23, p. 24, în Jean Ancel: „Sur-se arhivistice despre „Holocaustul din România”

[13] en Dugdale, Blanche E. C., Bewes, Wyndham A.: “TheWorking of the Minority Treaties”, în Journal of the Bri-tish Institute of International Affairs, Vol. 5, No. 2. mar.,1926)

[14] en Carole Fink, Manfred Franz Boemeke, Gerald D.Feldman, Elisabeth Gläser (1998). The minoritiesquestion at the Paris Peace Conference in The Treatyof Versailles: A Reassessment After 75 Years. Chicago:Cambridge University Press. ISBN 0521621321.http://books.google.com/books?id=zqj-oHp4KsgC&pg=PA249&lpg=PA249&dq=versailles+minority+treaty+1919&source=web&ots=5iZRs5-pyk&sig=jdFQMqbljRkd-GZKxFLImEC-h58 - p. 250 și urm.

[15] Giurescu, Dinu C.: „Evreii din România (1939-1944)”,în „România în al doilea război mondial, 1939-1947”, ed.ALL

[16] Emigrația evreiască din România 1881-1914

[17] en M. Rozen: “The Holocaust in Romania Under the An-tonescu Government - Historical and Statistical Data Abo-ut Jews in Romania, 1940-1944”, p.21-24

[18] Vezi - Enciclopedia comunităților evreiești din România,Volumul 1 și Cronologia muzeului de istorie al Evreilordin România, Hasefer Publishing House, The RomanianJewish Community

Informații suplimentare: [[{{{1}}}]]

[19] Carol Iancu, Emanciparea Evreilor din România (1913-1919), editura “Centre de recherches et d'études juives ethébraïques”, Montpellier (Franța) 1992

[20] Vezi “Birlad” - Enciclopedia comunităților evreiești dinRomânia, Volumul 2

[21] Ioan Damaschin, S.O.S. pe drumul speranței, Editura Ște-fan, 2009, ISBN 978-973-118-160-8.

[22] en: International Commission on the Holocaust in Roma-nia (Commission Wiesel), Final Report of the Internatio-nal Commission on the Holocaust in Romania, Yad Va-shem (The Holocaust Martyrs’ and Heroes’ RemembranceAuthority), 2004, .

[23] Cronologia muzeului de istorie al Evreilor din România;Hasefer Publishing House, The Romanian Jewish Com-munity

Informații suplimentare: [[{{{1}}}]]

[24] Republica Populară Romînă, ghid, Ed. pentru răspîndireaștiinței și culturii, București 1960, p. 94

[25] Vezi datele pe biblioteca virtuală evreiască : .

[26] Cretzianu Al.: Ocazia pierdută, Institutul European, Iași,p. 6, 1998

[27] Giurescu, Dinu C.: op. cit. http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1997/current10/mi47.htm

[28] en I - “Nurenberg Law for the Protection ofGermanBloodand German Honor”, Sept.15, 1935, tradusă în engleză deUniversity of the West of England

[29] en II - “Reich Citizenship Law”, Sept.15, 1935, tradusă înengleză de University of the West of England

[30] Gafencu, Grigore: „Jurnal, 1940-1942”, ed. Globus, Bu-curești, p 18-19,1999

[31] Dodrinescu, VF,: „Bătălia pentru Basarabia”, Ed. Mol-dova, Iași, 1990

[32] Mușat, M.: „Drama României Mari”, Ed. Fundației Ro-mânia Mare,1992

[33] Sișcanu, Ion: „Uniunea Sovietică-România”, 1940, Chiși-nău, 1995

[34] Scurtu,I, Hlihor C,: „Anul 1940. Drama românilor din-tre Prut și Nistru”, ed. Acad. de Înalte Studii Militare,București, 1994

[35] Dodrinescu, VF, Constantin Ion: „Basarabia în anii ce-lui de-al doilea război mondial”, Institutul European, Iași,1995

[36] Constantiniu Fl.: O istorie sinceră a poporului român, ed.a III-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic, Bucu-rești, 2003

[37] Chirnoagă, Platon: „Istoria politică și militară a războiuluiRomâniei contra Uniunii Sovietice”, Madrid, 1965

[38] fr Gafenco, Gregoire: Préliminaires de la guerre de l'Est,ed. Fribourg, 1944

[39] en Manoliu-Manea, Maria(ed.): „The Tragic Plight ofBorder Area; Bassarabia and Bucovina”, ed. Los Angeles,1983

[40] Arhivele Militare Române, fond 948, dos. 527, fila 37(Raportul căpitanului C. Georgescu, Div. 26 Infanterie

[41] Arhivele Militare Române, fond 948, Secția a III-a ope-rații, dos. 1836, p.23-24.

[42] Retragerea din Basarabia și Bucovina de Nord în iunie-iulie 1940 și consecințele ei asupra relațiilor interetnice înRomânia - Raportul Yad-Vashem (pdf)

[43] en BBC News - Europe: Holocaust grave discovered inRomania (The mass grave is only the second such find inRomania since WWII A mass grave containing the bodiesof about 100 Jews killed during the Holocaust has beendiscovered in Romania), 5 November 2010, http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-11703567

[44] en Ancel, Jean: The Economic Destruction of RomanianJewry, Ierusalim, Yad Vashem, 2007

17

[45] Editorial: Rezolvarea problemei evreiești, „Unirea”, 30 oc-tombrie 1941.

[46] Ion Antonescu: Răspuns la scrisoarea Prof. I. Găvănescu,Curentul, 3 noiembrie 1941

[47] Din: Stenograma ședinței guvernului din 8 iulie 1941(doc.3), în: Ancel, Jean: „Surse arhivistice despre „Holocaustuldin România”

[48] Despre participarea Armatei Române la aplicarea „ordi-nelor speciale” - Ancel, Jean: „Contribuții la istoria Ro-mâniei - Problema evreiască”, vol.I p.119-125, ed. Hase-fer, București, 2001.

[49] „Rechizitoriul de urmărire împotriva lui Popoiu Constan-tin, comandantul legiunii de jandarmi Orhei și a altor co-mandanți”, p.4-5 în: Jean Ancel:Surse arhivistice despre„Holocaustul din România”

[50] Carp, Matatias: Cartea neagră. Suferințele evreilor dinRomânia: 1940—1944, vol. III: Transnistria, Dacia Tra-iană (Socec), București, 1947

[51] Actul de acuzare împotriva a 19 comandanți militari șijandarmi care au executat ordine speciale în Bucovina șiBasarabia, 12 februarie 1946, în: Jean Ancel: Surse arhi-vistice despre „Holocaustul din România”

[52] Documentele Procesului de la Nůrnberg - NO2651,NO2934, NO2938 NO2939, NO2949, NO2950,NO4540, NO52, în: Jean Ancel:Surse arhivistice despre„Holocaustul din România”

[53] Raportul ambasadorului SUA, Gunther, din 4 noiembrie1941, în: Jean Ancel:Surse arhivistice despre „Holocaus-tul din România”

[54] Nota Subsecretarului de stat Martin Luther - Ministerulde externe german, 17 august 1942, Arhiva Ministeruluide externe german, K 212619-21, în: Ancel, Jean: Sursearhivistice despre „Holocaustul din România”

[55] Safran, David: Cronica Rebeliunii Legionare, pp. 151-153, ed. Hasefer, Tel Aviv, 1967.

[56] Președinția Consiliului de Miniștri - Nota din 31 august1942 cu adnotări ale lui Antonescu - în: Jean Ancel, Sursearhivistice despre „Holocaustul din România”

[57] Jurnalul. ro, “Sioniștii, slugile imperialiștilor”

[58] Petcu, Adrian Nicolae (coordonator): Partidul, Securita-tea și cultele. 1945-1989, Ed. Nemira, București, 2005.

[59] ZIUA - DOSARE - 12 iunie 2004, Solomovici, T.: „50de ani de la marile procese împotriva sionismului”

[60] „Magazin istoric”, 11/392 noiembrie 1999

[61] „Mecanismele terorii, Analele Sighet”, vol. 7, 1949-1953.http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=419 Memoria - procesul sioniștilor

[62] Govrin, Yosef: Relațiile israelo-române la sfârșitul epociiCeaușescu. Din însemnările ambasadorului Israelului înRomânia, EFES, Cluj-Napoca, 2007.

[63] Gavrilă, Carmen și Ciocoiu, Paul: Prietenia româno-israeliană la nevoie se cunoaște, EVZ.ro, 7 iulie 2011 ac-cesat la 18 mai 2012.

[64] Portalul-forum România-Israel

[65] David Oren, Ambasadorul Israelului la București, laTVRI, cu ocazia aniversării a 60-a a Israelului

[66] Constantiniu, Florin: O istorie sinceră a poporului român,ed. Univers Enciclopedic, Buc., 1997, p.351

[67] Pop, Gheorghe T. - Caracterul antinațional și antipopu-lar al activității Partidului Național Creștin, editura Dacia,Cluj-Napoca, 1978

[68] Arhivele Militare Române, fond 948, secțiunea a 2-a, in-formații, dosar 941, 1513.

[69] Notă asupra convorbirii(-lor) avute la 22-23 septembrie1942 de Dl. prof. Mihai Antonescu cu Führerul AdolfHitler și cu Dl. Ministru von Ribbentrop la Marele CartierGeneral (Jitomir și Vijnița)

[70] fr Barbul, G.: „Memorial Antonescu, le III-e Homme del'Axe”, Paris, 1950, p. 163 - în: Jean Ancel:Surse arhi-vistice despre „Holocaustul din România”

[71] Pelin, Mihai: „Sioniștii sub anchetă. A. L. Zissu. De-clarații, confruntări, interogatorii. 10 mai 1951, 1 martie1952”, București, 1993. postfață - Ș. Avni

12 Bibliografie

• Hașdeu, BP.: Istoria tolerantei religioase în Româ-nia, București, 1868;

• Iorga, Nicolae: Istoria evreilor în țările noastre, Bu-curești, 1913.

• Claus Stephani: A fost un ștetl în Carpați. Convorbiridespre viața evreilor din Vișeu. Traducere din limbagermană de Ruxandra G. Hosu. Editura Hasefer:București, 2005. ISBN 973-630-089-7.

• Carmilly-Weinberger, Moshe: Istoria evreilor dinTransilvania (1623-1944), București, Ed. Enciclo-pedică, 1994.

• en Gudea, Nicolae: The Jews in the Roman Dacia. I.A Bronze Coin emitted by Simon Bar Kochba disco-vered at Pojejena (Caraș-Severin county), în: StudiaJudaica (Cluj-Napoca) 2, p. 162-169, 1993.

• en Gudea, Nicolae: The Jews in Roman Dacia. II.A Jewish coin in the Roman fort from Ilișua (DaciaPorolissensis), în: Studia Judaica (Cluj-Napoca) 7,p. 199-202, 1998.

• en Gudea, Nicolae: The Jews in the Roman Dacia.III. A clay counter with incised „star of David“ andother discoveries at Porolissum, în: Studia Judaica(Cluj-Napoca) 8, p. 278-284, 1999.

18 13 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ

• ***Izvoare și mărturii referitoare la evreii din Ro-mânia, I ed. Victor Eskenasy, București 1986.

• Sanie, Silviu: Cultele orientale în Dacia Romană,București, p 148-162, 1981.

• Oișteanu, Andrei: Imaginea evreului în cultura ro-mână: Studiu de imagologie în context est-central eu-ropean, Ed. Polirom, Iași, 2012; Idem, Inventing theJew: Antisemitic stereotypes in Romanian and OtherCentral-East European Cultures, Foreword by Mo-she Idel, Nebraska University Press, Lincoln & Lon-don, 2009; Idem, Konstruktionen des Judenbildes.Rumaenische und ostmitteleuropaeische Stereotypendes Antisemitismus, Frank & Timme Verlag, Berlin,2010; Idem, Les Images du Juif: Cliches antisemitesdans la culture roumaine, Preface de Matei Cazacu,Edition Non Lieu, Paris, 2012.

• Oișteanu, Andrei; Pleșu, Andrei; Djuvara, Neagu;Cioroianu, Adrian, Evreii din România, Ed. Hase-fer, București, 2013.

• de Solin, Heikki : Juden und Syrer im westlichen Te-il der römischenWelt. Eine ethnisch-demographischeStudie mit besonderer Berücksichtigung der sprachli-chen Zustände, în: Aufstieg und Niedergang der rö-mischen Welt. Geschichte und Kultur im Spiegel derneueren Forschung, ed. de Hildegard Temporini &Wolfgang Haase, partea II, vol. 29,2: Sprache undLiteratur (Sprachen und Schriften), Berlin / NewYork, (dt., engl., franz.), ISBN 3-11-009525-4, p.587-789, despre Dacia Romană în capitolul 9: DieDonauprovinzen und Dalmatien. A. Zeugnisse undbibliographische Hinweise. a. Juden, b. Syrer undsemitische Namen, ξ Dakien, p. 761-769, 1983.

• Iancu, Carol: Shoah în România. Evreii în timpul re-gimului Antonescu (1940-1944). Documente diplo-matice franceze inedite, Iași, Ed. Polirom, 2001.

• William O.Oldson, A Providential Anti-Semitism.Nationalism and Polity in the 19thcentury Romania, Philadelphia, The AmericanPhilosophical Society, (v.193), 1991.

• Ancel, Jean: Contribuții la istoria României. Proble-ma evreiască (1933 - 1944) (2 volume), Ed. Hase-fer, 2001 și 2003.

• Benjamin, Lya; Maxim, Elena: Muzeul de Istorie aEvreilor din România „Șef Rabin dr. Moses Rosen”,ed. Hasefer, București, 2002. ISBN 973-630-002-1.

• Andreescu, Andreea; Nastasă, Lucian și Varga, An-drea: Minorității Etnoculturale: Evreii, Mărturii, Do-cumentare din România, 1945-1965,(desfășurareamăsurilor antisioniste), Cluj, CRDE, 2003.

• Geller, Iaacov: Rezistența spirituală a evreilor ro-mâni în timpul Holocaustului, Editura Hasefer,2004.

• Ancel, Jean: Preludiu la asasinat. Pogromul de laIași, 29 iunie 1941, Ed. Polirom, Iași, 2005.

• Voinea, Andrei & Vișinescu, Constantin: UmbrePurpurii, Fundația Wilhelm Filderman, București,2006.

• Ioanid, Radu: Lotul Antonescu în ancheta SMERȘ,Moscova, 1944 – 1946. Documente din arhiva FSB,ed. Polirom, Iași, 2006.

• en Dean, Martin: Robbing the Jews - The Confis-cation of Jewish Property in the Holocaust, 1935 -1945, Cambridge University Press, 2008.

• „Istorii și imagini din Bucureștiul evreiesc”, Anca Ciu-ciu și Felicia Waldman - recenzie

• Tercatin, Baruch și Herșcovici, Lucian-Zeev: Pre-zențe rabinice în perimetrul românesc, Editura Ha-sefer, București, 2008

• Imaginea evreului în cultura română, Andrei Oiștea-nu, Polirom, 2012 - recenzie

• „Relațiile israelo-române la sfârșitul epocii Ceaușes-cu. Din însemnările ambasadorului Israelului în Ro-mânia”, dr Yosef Govrin, 2008 -

• Pentru existența evreilor pe teritoriul actualeiTransilvanii vezi:[1]

13 Bibliografie suplimentară

• Evreii din România: aspecte etnogeografice, SilviuCostachie, Editura TOP FORM, 2003

• Contribuția evreilor din România la cultură și civili-zație, Nicolae Cajal, Hary Kuller, Editura Hasefer,2004

• Claus Stephani: Imaginea evreului în pictura moder-nă. Studiu introductiv / Das Bild des Juden in dermodernen Malerei. Eine Einführung - ediție biling-vă, Editura Hasefer, București, 2006. ISBN 973-630-091-9

• Evrei din România: breviar biobibliografic, HaryKuller, Editura Hasefer, 2008

• Claus Stephani: Rückkehr zur Tradition. Aspekte derWandlung von Identität und Lebensweise im rumä-nischen Judentum nach der Wende 1990. In: KlausRoth (ed.): Feste, Feiern, Rituale im östlichen Eu-ropa. Studien zur sozialistischen und postsozialistis-chen Festkultur. LIT Verlag, Wien, Zürich, 2008,pag. 331-342. ISBN 978-3-03735-265-6, ISBN978-3-8258-1708-4.

• Sinagoga în România, Aristide Streja, LucianSchwarz, Editura Hasefer, 2009

19

• Comunitățile evreiești din Banat secolele XVIII-XIX:(specific și integrare), Ionel Popescu, Editura Excel-sior Art, 2007

• România Judaica: o istorie neconvențională a evrei-lor din România : 2000 de ani de existență continuă,volumul 2, Teșu Solomovici, Editura Teșu, 2001

• Muzicieni evrei de la noi și din lume: Harpiștii regeluiDavid, Iosif Sava, Editura Hasefer, 1995

• La situation des Israelites en Turquie, en Serbie et enRoumanie, Isidore Loeb, 1869

14 Legături externe• Nicoară, Toader: Istoria și tradițiile minorităților dinRomânia, ed. Ministerul Educației și Cercetării,2005

• Ossi Horovitz, Iudaismului în lumea contemporană,în: Cristian Colceriu, Elite Clujene Contemporane -Cluj Contemporary Elites, voI. II, Academia Roma-na, CST, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, p.489- 501

• Sit al Centrului de Resurse pentru Diversitate Etno-culturală

• en Enciclopedia Holocaustului

• Pogromul de la București, 21 – 23 ianuarie 1941

• Raportul Yad-Vashem (pdf). Retragerea din Basa-rabia și Bucovina de Nord în iunie-iulie 1940 și con-secințele ei asupra relațiilor interetnice în România

• Dan-Simion Grecu: „Detașamentele exterioare demuncă pentru evrei din județul Hunedoara (1941-1943)”

• en Jewish Encyclopedia (1901-1906): „Rumania”,articol de Gotthard Deutsch, D. M. Hermalin și Jo-seph Jacobs

• Elias Schwartzfeld: Despre evreii României

• Organizația pro-Europa

• en Boia, Lucian: A Historiographical Controver-sy: The Jews of Romania During the Second WorldWar, published by Editura Universității din Bucu-rești, 2003. ISBN 973-575-658-7 http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ideologie/20.htm accesat la 6 fe-br. 2012.

• en Carole Fink, Minority Rights as an InternationalQuestion, Contemporary European History, Vol. 2(November 2000), pp. 385–400

• Jennifer Jackson Preece, Minority Rights in Europe:FromWestphalia to Helsinki Review of InternationalStudies, Vol. 23, No. 1, pp. 1–18.

• Aimee Genel, "Were the Minority Treaties a Failu-re?" - review of Carole Fink. Defending the Rightsof Others: The Great Powers, the Jews, and Inter-national Minority Protection

• Boris Tsilevich, EU Enlargement and the Protectionof National Minorities: Opportunities, Myths, andProspects

• Minorities Protection Treaties

• en Textul Tratatului de la Saint-Germain-en-Laye

• en The Virtual Jewish History Tour Romania

• Arestarea sioniștilor

• Troc cu emigranți evrei, 26 martie 2008, Florin Mi-hai, Jurnalul Național

• Controverse - Plecarea fruntașilor evreimii din Ro-mânia (1944-1947), 30 noiembrie 2006, Mihai Pe-lin, Jurnalul Național

• Document - Emigrările haotice pe mare și pe uscat,14 septembrie 2006, Mihai Pelin, Jurnalul Național

• Controversă - Au adus sau nu evreii comunismul înRomânia?, 7 septembrie 2006, Mihai Pelin, Jurna-lul Național

• Comunitatea evreiască din Capitală, sufletul comer-țului pe Lipscani și la Obor, în secolul al XIX-lea.Cum se distrau evreii bucureșteni altădată, 11 apri-lie 2013, Cristina Răduță, Adevărul

• VIDEO Controversata istorie a comunității evreieștidin România: afacerile negustorilor, cum au dezvol-tat orașele și au ridicat primul teatru. Prăbușireamoștenirii lor în țara noastră, 11 aprilie 2013, Co-respondenți „Adevărul”, Adevărul

• Jewish Education Network - AU ADUS EVREIICOMUNISMUL IN ROMANIA?

• Interviu cu Aurel Vainer

• Sinagogi din România

• Marcu Rozen, Holocaust sub guvernarea Antonescu.Date istorice și statistice privind evreii din Româniaîn perioada 1940-1944 survivors-romania.org

• Memoria cimitirelor evreiești

15 Vezi și• Antisemitismul în România

• Evreii din Principatul Moldovei

• Evreii din Turda

• Pogromul de la București

20 15 VEZI ȘI

• Pogromul de la Iași

• Pogromul din Dorohoi

• Prigonirea evreilor în Statul Național-Legionar

• Scriitori evrei ostateci

[1] Gyémánt, op. cit., p. 9.

21

16 Text and image sources, contributors, and licenses

16.1 Text• Istoria evreilor în România Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_evreilor_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia?oldid=9658499 Con-tribuitori: Radufan, String, Elerium, Vali, MobyDick, AdiJapan, Vlad, Dacodava, Mihail ioniu, Anclation, Alex:D, Andrei Stroe, Miehs,Bernstein Leonard, Strainubot, Pixi, Roamata, GEO, Olahus2, Parvus7, Victor Blacus, Rsocol, Thijs!bot, GilliamJF, JAnDbot, MariusM,Afil, Minisarm, CommonsDelinker, Placet experiri, Arie Inbar, Cezarika1, Mycomp, Adrian two, Solomonovici, TXiKiBoT, SenatorulX,Petre petrea, Cerghizan Radu, Loveless, Tgeorgescu, RadufanBot, Ewan, Nicolae Coman, Wenceslaus, Ark25, Alex F., Alexander Tendler,Spiridon Ion Cepleanu, Sase~rowiki, FirilacrocoBot, MystBot, Sergiulone, Andrebot, Sîmbotin, Str13~rowiki, Nerissa-Marie, EmausBot,WernescU, Alin, N1of2, WikitanvirBot, Lotje, Pocor, A.Catalina, DorinRodina, Pafsanias, Ayska, Alutanis, Csi44, Hilmorel, GÜT, Bo-gdan.bobolea, Addbot, BreakBot, Cvfx, XXN-bot, Dan Mihai Pitea, Wintereu, Accipiter Q. Gentilis, Nissandra și Anonim: 23

16.2 Images• Fișier:1901_Sinagogue_Brasov.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/1901_Sinagogue_Brasov.jpg Licen-ță: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Alex:D

• Fișier:Album_Musica_Română.JPG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Album_Musica_Rom%C3%A2n%C4%83.JPG Licență: Public domain Contribuitori: scan Artist original: own scan

• Fișier:BucarestSinagoga.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/62/BucarestSinagoga.jpg Licență: Public do-main Contribuitori: Operă proprie (Original text: Selfmade photo) Artist original: MM

• Fișier:Bundesarchiv_B_145_Bild-F016206-0003,_Russland,_Deportation_von_Juden.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/75/Bundesarchiv_B_145_Bild-F016206-0003%2C_Russland%2C_Deportation_von_Juden.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 de Contribuitori: This image was provided to Wikimedia Commons by the German Federal Archive (Deutsches Bundesarchiv) aspart of a cooperation project. The German Federal Archive guarantees an authentic representation only using the originals (negative and/orpositive), resp. the digitalization of the originals as provided by the Digital Image Archive. Artist original: Necunoscut

• Fișier:Certificat_de_Calatorie180.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Certificat_de_Calatorie180.jpgLicență: Public domain Contribuitori: Original document (scanned) Artist original: Arie Inbar

• Fișier:Commons-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/Commons-logo.svg Licență: Public domainContribuitori: This version created by Pumbaa, using a proper partial circle and SVG geometry features. (Former versions used to beslightly warped.) Artist original: SVG version was created by User:Grunt and cleaned up by 3247, based on the earlier PNG version,created by Reidab.

• Fișier:După_trecerea_unui_convoi_între_Brizula_şi_Grozdovca.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/71/Dup%C4%83_trecerea_unui_convoi_%C3%AEntre_Brizula_%C5%9Fi_Grozdovca.jpg Licență: Public domain Contribuitori: MatatiasCarp, Cartea neagră. Suferinţele evreilor din România: 1940—1944. III: Transnistria, Dacia Traiană (Socec), Bucharest, 1947 (accessiblethrough DacoRomanica (Bucharest City Library)) Artist original: unknown/uncredited

• Fișier:EvRoMare1930.PNG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/32/EvRoMare1930.PNG Licență: Public do-main Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Evrei_Romania_(2002).png Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2c/Evrei_Romania_%282002%29.pngLicență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Olahus

• Fișier:Iași_Pogrom_Monument_1.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e3/Ia%C8%99i_Pogrom_Monument_1.jpg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Rgvis

• Fișier:Memorial_for_the_Jewish_martyrs_of_Falticeni_in_1916-1920.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/ba/Memorial_for_the_Jewish_martyrs_of_Falticeni_in_1916-1920.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Created byauthor. Artist original: Original uploaded by Calarasu (Transferred by Aviados)

• Fișier:Nicolae_Grigorescu_026.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/92/Nicolae_Grigorescu_026.jpg Li-cență: Public domain Contribuitori: The Yorck Project: 10.000 Meisterwerke der Malerei. DVD-ROM, 2002. ISBN 3936122202. Distri-buted by DIRECTMEDIA Publishing GmbH. Artist original: Nicolae Grigorescu

• Fișier:Romania_harta_etnica_2011.PNG Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4c/Romania_harta_etnica_2011.PNG Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie. Based on the results of the 2011 census Artist original: Andrein

• Fișier:Star_of_David_3.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/17/Star_of_David_3.svg Licență: Public do-main Contribuitori: Operă proprie Artist original: Tkgd2007

• Fișier:Teatrul_Evreiesc_de_Stat.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1c/Teatrul_Evreiesc_de_Stat.jpg Li-cență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:_034אבישי_טייכר.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/94/%D7%90%D7%91%D7%99%D7%A9%D7%99_%D7%98%D7%99%D7%99%D7%9B%D7%A8_034.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Operă proprie Artist original:avishai teicher

16.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0