Istoria Comunismului Romanesc Vol 2

download Istoria Comunismului Romanesc Vol 2

of 243

Transcript of Istoria Comunismului Romanesc Vol 2

  • Istoria comunismului romanesc VOLUMUL II.

    Articole publicate in Jurnalul National in anul 2006

  • - 2 -

    Editorial: Cine vrea politica

    LAVINIA BETEA

    As spune ca perioada cea mai grea pentru cercetatorul preocupat de comunism este etapa tulbure de dupa razboi. Aceasta si pentru ca documentele de arhiva si presa vremii invalideaza opiniilor istoricilor si eseistilor cu prestigiul consolidat de productii propagandistice. Contravin apoi imaginilor de "victime" si "calai" prin care oamenii s-au deprins sa clasifice personajele trecutului. Si nu in cele din urma, analizele sunt excesiv concentrate pe prim-planul scenei politice. Desi cheie a deznodamantului pot fi si actori din rolurile secundare ori "corul" multimii. Spre exemplu, guvernarea Radescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945) are din perspectivele expuse lacune esentiale. Lucrarile de specialitate sunt focalizate pe demonstratia organizata de comunisti in Bucuresti, la 24 februarie si pe replica discursului rostit de seful guvernului. Discurs prin care Radescu apeleaza la "neamul care a stiut totdeauna sa-si apere fiinta" spre a se ridica impotriva celor "fara neam si Dumnezeu" in frunte cu "doi venetici, Ana Pauker si ungurul Vasile Luca". Ce se intampla intre "mana de insi" (cum ii numeste Radescu pe comunisti) si "neamul romanesc"? Tara n-avea multi muncitori, insa dintre ei se recruteaza "nucleul dur" al mitingurilor si demonstratiilor. Iar multimea este atrasa de sloganurile si lozincile comuniste. Oricate acte de binefacere ar face, bogatii nu sunt iubiti de saraci. O realitate care a motivat, pretutindeni in lume, elitele epocii moderne in adoptarea reformelor economice si masurilor de protectie sociala. Astfel ca "agitatia si propaganda" comunistilor din februarie 1945 dau impresia dorita de initiatori: tara "fierbe" de dorinta unui guvern al Frontului National Democrat. Stirile (cu date exagerate) despre mitingurile din tara si telegramele de adeziune, publicate sub semnatura unor organizatii si "colective" muncitoresti sau satesti au efectul scontat al manipularii numite "fabricarea consimtamantului". Nici manifestantii nu sunt lasati la voia intamplarii. Dupa cum relateaza fostul sef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, Paul Sfetcu, pe atunci muncitor sindicalist la CFR Grivita, demonstrantii erau dublati de "rezervistii" care asteptau intr-un anumit loc, pregatiti de interventie in cazul unor "atacuri" ale opozitiei. Chiar dintru acest inceput al practicilor comuniste, spontaneitatea si creativitatea oamenilor au fost anihilate. Lozincile se strigau pe baza "cuvantului de ordine" primit de la "seful coloanei". Sfetcu a auzit prima oara de Gheorghiu-Dej cand s-a cerut coloanei sa strige ca vrea intrarea lui in guvern. Ca exemplu relevant al apolitismului si ignorantei manifestantilor, in ancheta sa din 1948-1954, Belu Zilber relateaza o intamplare (prezentata ulterior de Silviu Brucan ca achizitie a memoriei sale). Calcat pe picior in inghesuiala, un participant isi ameninta tovarasul "agresor" ca-i va da cu "portretul lui Iorga" in cap. Portretul il reprezenta insa pe Marx, "parintele proletariatului mondial" necunoscut muncitorilor romani la acea data. Din arhive ies la lumina si actiunile altor "personaje secundare" agentii sovietici ce fusesera incarcerati pe teritoriul Romaniei. Din chiar declaratiile unuia dintre cei mai bogati oameni ai vremii, antreprenorul in constructii si comunistul Emil Calmanovici, aflam ca in casa sa a fost pregatita "contramanifestatia lui Radescu". Organizatori au fost Pantelimon Bodnarenko si Serghei Nikanov, care aveau ca "legatura superioara de partid" pe Emil Bodnaras. Iar miscarile generalului Radescu sef al guvernului Romaniei si secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne! erau supravegheate si cunoscute prin intermediul unuia dintre membrii familiei sale, pacient al psihiatrului Egon Weigl al carui cabinet fusese casa conspirativa a comunistilor. O privire de ansamblu iti lasa si gustul amar ca Radescu era, in vremea guvernarii sale, singurul notabil in conflict deschis cu comunistii. Cu o zi inaintea manifestatiei de la Bucuresti, in 23 februarie este facut public apelul unor "personalitati national-taraniste in frunte cu Anton Alexandrescu" catre ceilalti taranisti de a adera la FND. La 26 februarie, alt grup "de generali si ofiteri in frunte cu generalul de divizie Constantin Vasiliu-Rascanu" se desolidarizeaza public

  • - 3 -

    de actiunile si declaratiile lui Radescu. Iar in ziua urmatoare, "membri ai Academiei Romane, profesori universitari si sfetnici ai tronului" inainteaza Regelui un protest impotriva "reprimarii manifestatiei pasnice" de catre Radescu. Semneaza Parhon, Sadoveanu, Hortolomei, Mitita Constantinescu, Traian Savulescu, D. Mezincescu, S. Stoilov, N.Gh. Lupu. Astfel, se aleg viitorii stalpi ai institutiilor "democratizate" din Romania. Prin 1946 abia au incercat vechii politicieni "sa-i sparga" pe comunisti. Veriga mai slaba le-a parut Patrascanu. Lui ii placea sa repete si maxima atribuita lui Radescu: "Cine vrea sa faca politica trebuie sa se deprinda in fiecare zi sa inghita o soparla vie". Legat precum Ulisse de catargul corabiei sale, Patrascanu a rezistat. Dar in cercul de fier al disciplinei comuniste, insusi faptul de-a fi fost incercat de sirene se pedepsea ca o "crima de inalta tradare"!

    Agonia opozitiei democratice

    CRISTINA DIAC

    "Trebuie sa facem azi un pas inapoi, ca sa putem face doi inainte maine", spunea Gheorghiu-Dej in ianuarie 1945, intr-o sedinta a conducerii Frontului National Democrat. Pasul inapoi, in decembrie 1944, s-a numit Guvernul Radescu. Comunistii se declarau insa decisi sa termine cu aceia datorita carora ajunsesera la guvernare.

    Sub pretextul indeplinirii defectuoase a prevederilor Conventiei de Armistitiu, reprezentantii Frontului National Democrat (FND) au sabotat prin toate metodele cele doua guverne Sanatescu. La capatul uneia din multele crize guvernamentale, generalul Constantin Sanatescu si-a inaintat demisia la sfarsitul lunii noiembrie 1944. Reprezentantii Partidului Comunist reclamasera instalarea de urgenta a unui guvern al FND-ului, alianta dominata de partidul sprijinit de Moscova. Lucrurile curgeau inevitabil catre acapararea de comunisti a puterii depline in stat. Acest lucru nu s-a intamplat insa in decembrie 1944. Ocupata cu operatiile militare, Moscova a mai acordat o perioada de respiro partidelor "burgheze", regelui, vechiului sistem politic din Romania in genere. Vremea clarificarilor nu sosise deocamdata. La putere a fost adus un nou guvern de coalitie, girat de asemenea de un general in calitate de premier Nicolae Radescu. IMPROVIZATIE. Nu a trecut proba timpului nici noua solutie gasita de regele Mihai (factorul constitutional abilitat sa numeasca primul-ministru, conform Constitutiei din 1923 repusa in vigoare la finele lui august 1944). Guvernul Radescu s-a nascut si si-a desfasurat activitatea sub semnul provizoratului. Si asta nu neaparat din cauza unor determinari de natura obiectiva, cum ar fi razboiul aflat in plina desfasurare, perspectiva indepartata a semnarii tratatelor de pace, posibilitatea organizarii de alegeri in care cetatenii sa-si exprime optiunea pentru o formatiune politica sau alta. Guvernul Radescu a fost tot o improvizatie, confruntandu-se cu exact aceleasi probleme ca si precedentele de dupa 23 august 1944. Guvernul instalat la 6 decembrie pastra aceeasi structura de coalitie ca si cel de-al doilea Guvern Sanatescu. La fel cu precedentul cabinet, nici Guvernul Radescu nu a "marcat prea multe puncte" la capitolul longevitate. Instalat in decembrie 1944, si-a incheiat existenta in februarie 1945. In numai sase luni, Romania schimbase trei guverne. Deosebirea principala dintre Guvernul Radescu si cel care l-a precedat a constat in faptul ca partenerii de guvernare FND-isti au devenit mai nerabdatori. Au trecut la folosirea pe scara mai mare si mult mai frecvent a metodelor violente. Atacurile asupra prefecturilor si primariilor au devenit mai dese si mai dure, numarul mitingurilor cu mai multi participanti a crescut de asemenea. Atacurile in presa la adresa adversarilor politici au devenit si mai dure. FIGURI VECHI. Gheorghe Gheorghiu-Dej a sintetizat intr-o sedinta a FND-ului politica dusa de comunisti in perioada imediat urmatoare lui 23 august astfel: "Daca e nevoie sa facem un pas inapoi, ca sa putem face doi inainte, asa trebuie sa procedam". In noul guvern, partidelor zise

  • - 4 -

    istorice le-au revenit sapte ministere, iar coalitiei dominate de comunisti opt. Au mai fost numiti si 15 secretari de stat, dintre care trei militari de cariera la Ministerul de Razboi. FND-ul nu a obtinut nici de aceasta data mult solicitatele Ministere de Interne si de Razboi. Teohari Georgescu a fost insa mentinut ca subsecretar de stat la Interne, portofoliu detinut pentru mai multa siguranta de insusi primul-ministru. De asemenea, Petru Groza, presedintele Frontului Plugarilor, "bratul armat" al comunistilor in lumea rurala, si-a pastrat postul de vicepremier.

    MINISTRII FND In cel de-al treilea guvern al Romaniei de dupa 23 august, coalitia dominata de comunisti a obtinut portofoliile Justitiei, Educatiei Nationale, Muncii, Asigurarilor Sociale, Lucrarilor Publice, Sanatatii si Asistentei Sociale, Comunicatiilor si pe cel al Nationalitatilor Minoritare. Dintre "vedetele" Partidului Comunist care figurau si in continuare pe lista guvernamentala se numarau Lucretiu Patrascanu la Justitie si Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Comunicatii.

    In absenta legii

    CRISTINA DIAC

    Abuzurile infaptuite de comunisti in iarna 1944-1945 aveau motivatii precise. Stenogramele sedintelor conducerii FND elucideaza mai multe "mistere". De ce doreau cu atata inversunare o reforma agrara imediata? In ce scop erau schimbate autoritatile locale? In spatele haosului aparent se ascundeau ratiuni practice.

    Instalarea Guvernului Radescu a constituit aparent o infrangere pentru comunisti, care nu reusisera sa instaleze in decembrie 1944 un guvern FND si nici sa obtina ministerele de Interne si de Razboi. Cabinetul Radescu a fost de fapt o prelungire a celui de-al doilea Guvern Sanatescu. In situatia tarii nu survenise nici o modificare. Romania era angrenata in razboiul din Vest, de data aceasta de partea Natiunilor Unite. Trebuia sa faca fata obligatiilor asumate prin Conventia de Armistitiu si sa se confrunte cu realitatea prezentei Armatei Rosii pe teritoriul national. Clasa politica era obligata sa accepte in scena un nou "actor" Partidul Comunist. Aflati la guvernare sub ministeriatul lui Radescu, demnitarii comunisti s-au comportat la fel ca si pe timpul lui Sanatescu. Este greu de apreciat daca reprezentantii Partidului Comunist au avut un plan minutios, ticluit pana in cele mai mici amanunte, pe care sa-l fi urmat in actiunea de comunizare a Romaniei. Este mult mai probabil ca echipa ai carei lideri erau Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Lucretiu Patrascanu a avut in vedere obiective clare de actiune, lasand gestionarea concreta a evenimentelor la nivelul principului "vazand si facand". "Nu putem crea o norma generala. Aceasta nu depinde de noi", spunea Petru Groza in ianuarie 1945. Una din optiunile pe care Partidul Comunist le-a pastrat si dupa decembrie 1944 a fost aceea de a destabiliza prin orice mijloace guvernul ai carui membri erau. Dar asta nu s-a intamplat imediat. "Mariajul din interes" intre FND si partidele "burgheze" a parut sa functioneze cam o luna si jumatate. La mijlocul lui ianuarie a survenit insa un eveniment care a dat semnalul despartirii. SURSA DE "INSPIRATIE". In ianuarie 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat prima sa vizita la Moscova, unde trebuia sa discute in principal chestiuni economice. La revenirea in tara, le-a povestit colegilor sai din conducerea FND-ului, al carui presedinte era Vasile Luca, ce discutase in capitala sovietica si, de asemenea, a facut propuneri referitoare la caile pe care trebuia sa mearga, cel putin in urmatoarea etapa. Obiectivul numarul unu ramanea rasturnarea Guvernului Radescu si instalarea unui Guvern FND. Metodele prin care trebuia atins acest obiectiv ramaneau in linii mari aceleasi folosite si pentru a forta in doua randuri demisia lui Sanatescu. Dupa revenirea lui Dej de la Moscova s-a alcatuit programul de guvernare al Frontului

  • - 5 -

    National Democrat. Dupa cum declara insusi Gheorgiu-Dej intr-o sedinta a FND-ului, acest program incorpora punctul de vedere moscovit referitor la principalele chestiuni care se puneau acut in Romania acelei perioade: reforma agrara, refacerea economica a tarii "cu participarea tuturor fortelor creatoare", respectarea angajamentelor luate prin Conventia de Armistitiu, "mobilizarea tuturor fortelor in vederea intensificarii efortului de razboi", democratizarea tarii, problema retrocedarii Ardealului de Nord. VREMEA SPERANTELOR. In 1945, sfarsitul razboiului nu mai parea un eveniment atat de indepartat. Peste tot in Europa, oamenii voiau sa creada intr-un nou inceput. Stiind ce s-a intamplat, cel putin in estul Europei, avem astazi tendinta de a considera perioada ulterioara lui 23 august si pana la abolirea monarhiei ca pe una cenusie si trista. Mai aproape de realitate este ca in acei ani optimismul ii insufletea pe supravietuitorii razboiului. Soldati decedati si raniti, victimele Holocaustului, privatiunilor inerente anilor de razboi, erau amintiri puternice. In 1945, oamenii voiau si aveau dreptul sa spere. Partidele politice au incercat cu mai mult sau mai putin succes sa-si adapteze oferta electorala noii situatii create de inerentul sfarsit al razboiului. Nu numai FND si-a lansat programul politic. PNT si PNL si-au publicat la randul lor proiectele. De exemplu, reforma agrara era dorita si de PNT, in cadre inca si mai radicale decat cele preconizate de Partidul Comunist. Diferenta era aceea ca PNT dorea sa astepte sfarsitul razboiului pentru legiferarea ei. Comunistii au folosit problema reformei agrare in scop propagandistic si pentru a lovi in adversarii politici, la fel ca si sensibila problema a revenirii Ardealului de Nord la Romania. In programul FND se spunea clar ca Ardealul nu va fi retrocedat Romaniei atata timp cat la Bucuresti nu va fi instalat un guvern bine vazut la Moscova. Acel guvern, evident, nu putea fi decat unul al Frontului. VIZIUNE REALISTA. De ce erau in fond atat de interesati oamenii Moscovei de o reforma agrara? Din stenogramele discutiilor purtate in interiorul conducerii FND si la nivelul PCR reiese ca, in ianuarie 1945, liderii comunisti isi apreciau corect aderenta si popularitatea in randul multimii. "Noi suntem izolati, intre noi muncitorii si tarani si ceva intelectuali pe ici pe colo", rezuma realist situatia partidului Ana Pauker. Astfel ca scopul principal al FND-ului in ianuarie 1945 era ca mesajul comunist sa "ajunga la tara". Pe fond, extrema stanga a decis in iarna lui 1945 sa atace acolo unde credea ca ar avea mai mari sorti de izbanda. Prin promisiuni de improprietarire gratuita si cu "ajutor muncitoresc" la infaptuirea reformei, chiar si in absenta legii, taranii puteau fi usor transformati in masa de manevra. Difuzului mesaj al partidelor "istorice", care ii indemnau pe locuitorii satelor la calm, rabdare si legalitate, Partidul Comunist le-a oferit alternativa actiunii imediate.

    BOTEZUL MOSCOVIT La finele lui 1944 si inceputul lui 1945, Gheorghiu-Dej a pus pentru prima data piciorul in "orasul sacru" al comunismului mondial, acolo unde rivala sa Ana Pauker era deja o vedeta. Cei interesati de vizita, care a fost efectuata in principal in scopuri economice, au putut afla detalii din coloanele ziarului comunist Scinteia. Astfel, la 16 ianuarie 1945, o delegatie a PCR, condusa de Emil Bodnaras si Iosif Ranghetz, i-a iesit in intampinare ministrului inca de la Ploiesti. In Gara de Nord, Gheorghiu-Dej a fost asteptat de Ana Pauker si de Vasile Luca. Cateva zile mai tarziu, in ziarul Romania libera, economistul Costin Murgescu scria referitor la acelasi subiect ca "relatiile economice romano-sovietice sunt inaugurate in felul acesta sub cele mai fericite auspicii". Programul FND a ocupat spatii ample in presa scrisa, puternic controlata de serviciul de cenzura instituit de Comisia Aliata de Control. Sursa de inspiratie a mesajului politic comunist trebuia insa camuflata, pentru a nu da de banuit opiniei publice. "Sa se dea o forma mai delicata, in asa fel incat sa nu se lase impresia ca a fost sugerat de unele cercuri", spunea Gheorghiu-Dej. Probabil ca la prima confruntare cu sovieticii, Gheorghiu-Dej a facut o buna impresie, din moment ce de-a lungul anilor a avut girul acestora ori de cate ori a transat conflictele din partid in favoarea sa.

  • - 6 -

    PROTESTE In timpul Guvernului Radescu, PNT si PNL si-au manifestat opozitia fata de ascensiunea comunistilor prin diferite metode. Cele mai frecvente erau protestele in paginile propriilor ziare de partid, Dreptatea si Viitorul. Constantin Bratianu a mai inaintat un protest primului-ministru, cu ocazia deportarii etnicilor germani in URSS. O alta metoda agreata erau periplurile la reprezentantii diplomatici ai SUA si Marii Britanii la Bucuresti. Liderii celor doua partide ii vizitau sistematic pentru a le prezenta propriul punct de vedere asupra situatiei tarii, pentru a se plange de diverse abuzuri, dar si pentru a sonda opiniile diplomatilor anglo-americani, de la care asteptau sprijin.

    DE DRAGUL OPOZITIEI Generalul american Cortland Van Rensselaer Schuyler, reprezentant al SUA in Comisia Aliata de Control intre noiembrie 1944 si septembrie 1946, si-a notat in jurnal impresia pe care i-a produs-o seful PNL, Constantin Bratianu (foto), un constant vizitator al generalului. "In general, dl Bratianu m-a dezamagit ca lider politic", scria Schuyler la 2 februarie 1945. "Are aproape 80 de ani si pare a-si risipi energia. Desi este extrem de nefericit din cauza situatiei actuale, nu a oferit nici un program constructiv de redresare, in afara unei opozitii generale fata de ceea ce numeste cererile exorbitante si nedrepte ale Rusiei."

    Ultimul discurs public anticomunist

    CRISTINA DIAC

    Iesirile publice ale premierului Radescu au ramas in istorie ca fiind asociate cu postul public de radio. Pentru a evita cenzura, in doua momente tensionate, generalul s-a adresat natiunii prin intermediul acestui mijloc de informare in masa. Discursul sau a fost ultimul rostit liber de la microfonul Radiodifuziunii.

    Conform Conventiei de Armistitiu, cenzura presei a continuat sa existe in Romania si dupa 23 august 1944. Nu ca o noutate de inspiratie sovietica, deoarece si in timpul regimului de autoritate monarhica instituit de regele Carol al II-lea, si in timpul regimului Antonescu a functionat un Minister al Propagandei, care indeplinea printre altele si servicii de cenzor al informatiilor destinate publicului. Asupra presei scrise, Comisia Aliata de Control exercita o atenta supraveghere. Nimic nu razbatea fara aprobarea sovieticilor. O noutate absoluta in Romania a fost faptul ca sindicatele tipografilor, dominate de comunisti, refuzau sa tipareasca stiri referitoare la "fascisti si reactionari". Erau suspectati de a fi fascisti si reactionari toti opozantii Partidului Comunist. In aceste conditii, este de la sine inteles ca orice mesaj, pentru a putea ajunge la cititori, trebuia sa treaca in prealabil de filtrul cenzurii. De la inceputul lui februarie 1945, s-a dat semnalul clar pentru inlaturarea de la putere a guvernului de coalitie. In primele zile ale lui februarie, reprezentantii FND au trecut la atacuri frontale. In ianuarie, sectia a II-a a Marelui Stat Major ii comunicase primului-ministru identificarea unor depozite de arme, banuite a apartine Partidului Comunist, Uniunii Patriotilor si Madosz-ului (grupari satelite ale comunistilor n.n.) la Bucuresti si in mai multe orase mari din tara. Teama lui Radescu era ca urmau sa fie folosite pentru indepartarea prin forta a guvernului. Intr-o sedinta a Consiliului de Ministri, acesta i-a acuzat pe vicepremierul Groza si pe generalul Stanescu, subsecretar de stat la Interne, ca nu sunt straini de constituirea respectivelor depozite si le-a cerut sa-si dea demisia. Cei doi au refuzat. Primul-ministru a mai decis sa organizeze o adunare populara, in care sa-si exprime punctul de vedere referitor la situatia tarii in general si la masurile pe care intentiona sa le intreprinda pentru restabilirea ordinii.

  • - 7 -

    CACEALMAUA. Radescu a anuntat ca intentioneaza sa se adreseze opiniei publice in ziua de duminica, 11 februarie, in sala Cinematografului Scala. Cu o seara inainte, cinematograful a fost insa ocupat de simpatizantii FND. Venisera decisi sa bruieze discursul premierului. Numai ca acesta si echipa din jurul sau au reusit sa dejoace planurile fenediste, regizate in fapt de Partidul Comunist. In ultima clipa, generalul Radescu a decis sa schimbe sala cu una aflata in apropiere sala Cinematografului ARO (astazi Patria). Mai mult decat atat, cuvintele acestuia au fost radiodifuzate, fiind astfel auzite de un auditoriu incomparabil mai numeros decat cel pe care il putea cuprinde o sala de cinematograf. In expunerea sa, Radescu a criticat actiunile muncitorilor tipografi, calificandu-le ca nedemocratice. A protestat fata de invinuirile care se aduceau frecvent colaboratorilor sai, ca ar fi sabotori si reactionari si ca obstructioneaza judecarea criminalilor de razboi. S-a referit de asemenea la necesitatea infaptuirii reformei agrare, dar nu imediat, ci dupa terminarea razboiului, in conditii de ordine si legalitate. Si-a expus punctul de vedere referitor la menirea sindicatelor, care sunt si trebuie sa ramana organizatii profesionale si nu instrumente de presiune politica. "Sindicatele sa se ocupe cat mai putin de politica si cat mai mult de treaba", a indemnat Radescu. "Orice agitatie trebuie sa inceteze, fiindca altfel se pune in primejdie insasi fiinta tarii". Discursul rostit de primul-ministru in Sala ARO nu a fost preluat de nici un ziar, cu toate ca mii de oameni aflasera despre existenta lui de la radio. ULTIMUL DISCURS. Evenimentul care a condus la demisia generalului Radescu din postul de premier s-a inregistrat la 24 februarie 1945. In Capitala a avut loc un miting, in organizarea FND-ului. Conform planului comunist, populatia trebuia sa ceara venirea la putere a unui guvern "de larga concentrare democratica", adica unul cu mai multi comunisti. In cursul dupa-amiezii, in timp ce coloana de manifestanti trecea prin fata Ministerului de Interne (astazi fosta cladire a Senatului) s-au tras focuri de arma. Varianta comunista a fost ca primele focuri au venit dinspre Minister, trase de oamenii de ordine. Varianta lui Radescu a fost contrara: anumiti manifestanti, cu misiunea clara de a crea dezordine, au vrut sa atace cladirea si au tras pentru a crea o diversiune si a putea astfel sa dea vina pe guvern. Incidentele s-au soldat cu mai multi morti si raniti. Radescu a sustinut ca trupele din Ministerul de Interne nu primisera ordin sa traga in manifestanti, in eventualitatea ca ar fi atacate, ci doar sa someze si sa traga in aer foc de avertisment. Comisia insarcinata cu anchetarea cazului a conchis ca gloantele extrase din corpurile victimelor nu erau identice cu cele utilizate de trupele care asigurau paza ministerului. In seara aceleiasi zile, primul ministru a apelat din nou la postul public de radio. El a prezentat opiniei publice propria versiune asupra evenimentelor de peste zi, dar si asupra colaborarii dezastruoase cu comunistii. Radescu a trecut in revista o serie de actiuni destabilizatoare intreprinse de coalitia de extrema stanga si in alte orase din tara. In final, generalul a spus ca el si Armata isi vor face datoria pana la capat. A fost ultimul discurs rostit liber de la microfonul Radioului. Peste numai patru zile, la cererea regelui, si-a inaintat demisia. Conform Constitutiei in vigoare la acel moment, suveranul era factorul constitutional abilitat sa numeasca si sa demita premierul. La finele lui februarie, vicecomisarul sovietic pentru afaceri externe, A.I. Visinski, a revenit la Bucuresti, unde a fost primit in mai multe randuri de rege. In urma presiunilor exercitate de emisarul Moscovei asupra suveranului, acesta din urma i-a cerut demisia lui Radescu si a incercat gasirea unei solutii care sa multumeasca pe toata lumea.

    GAFA LUI RADESCU In discursul rostit de Nicolae Radescu la radio, in seara de 24 februarie, el i-a acuzat pe comunisti de crearea si escaladarea incidentelor. Radescu a facut un joc de cuvinte, lasand sa se inteleaga ca abrevierea FND ar proveni din prescurtarea sintagmei "Fara Neam si Dumnezeu". "Cei fara neam si fara Dumnezeu, asa cum i-a botezat poporul, au pornit sa aprinda focul in tara si s-o inece in sange. O mana de insi, condusi de doi venetici, Ana Pauker si ungurul Luca, cauta prin teroare sa supuna neamul", a acuzat Radescu. In contextul sfarsitului de razboi, se poate considera ca premierul a facut o greseala tactica. Armatele Natiunilor Unite avansau spre Germania. Europa

  • - 8 -

    afla de ororile nazismului, de lagarele de concentrare, de formele aberante de antisemitism pe care le-au cunoscut acei ani. Sensibilitatea fata de problema evreiasca era mult sporita. In aceste conditii, justificarea dezordinilor prin originea etnica a Anei Pauker a dat apa la moara celor care considerau ca Romania este un stat antisemit, nationalist si fascist. De asemenea, pe fondul internationalismului sovietic, referirile la etnia liderilor comunisti nu au fost nici pe placul Comisiei Aliate de Control dominate de sovietici.

    "Asaltul prefecturilor"

    CRISTINA DIAC

    Cele trei luni ale guvernarii lui Radescu au ramas in memorie ca perioada in care "asaltul prefecturilor" a atins cote ingrijoratoare. Martorii oculari au constatat abuzurile si le-au interpretat din propriul punct de vedere. Avocatul Adriana Georgescu, sefa de cabinet a lui Radescu, a lasat posteritatii impresiile sale de participant la evenimente.

    Pentru a limita inlocuirea abuziva a autoritatilor locale, Guvernul Radescu a emis la inceputul lui ianuarie o lege prin care se impuneau conditii de studii celor care voiau sa acceada la functii in administratia locala. Stradania a fost insa in zadar. Un articol al legii lasa loc de interpretari, permitand practic continuarea inlocuirilor abuzive. In astfel de situatii se demonstra abilitatea reprezentantilor FND in guvern. Prin prezenta lor, puteau modifica "pe ici, pe colo, prin punctele esentiale" proiectele de lege care ii interesau in mod direct. Articolul ambiguu spunea ca se pot face exceptii de la conditiile de studii pentru "persoanele care s-au distins printr-o activitate publica remarcabila". Iar cei care apreciau aceasta erau in general comunistii, care se laudau cu prigoana si inchisorile la care fusesera supusi. In decembrie a fost constituita o Comisie Interministeriala pentru examinarea situatiei din Moldova, care tindea sa devina din ce in ce mai grava. Practic, aceasta regiune fusese o vreme izolata de restul tarii. Serviciile publice, in general, si transporturile, in special, fusesera total dezorganizate. Populatia se confrunta cu o criza acuta a alimentelor si a articolelor de prima necesitate. La nivel administrativ domnea haosul, estul tarii fiind cel mai expus actiunilor de razboi. MARTOR OCULAR. Comisia s-a deplasat in Moldova pentru a examina situatia. Acesta nu a fost insa unicul ei scop. Avocatul Adriana Georgescu, sefa de cabinet a primului-ministru Nicolae Radescu si jurnalist la ziarul liberal Viitorul, a insotit respectiva comisie in periplul ei prin Moldova. Amintirile sale legate de acea perioada din istoria Romaniei pe care a trait-o nemijlocit se regasesc si intr-un volum memorialistic, publicat pentru prima data in Franta, sub titlul "La inceput a fost sfarsitul". Iata cum se produceau inlocuirile de primari si de prefecti, prin ochii sefei de cabinet a premierului Radescu. "Oprire la Focsani, prima capitala de judet unde trebuia sa restabilim ordinea. Discursul oficial este rostit de prefectul legal. Prefectul comunist nu se arata la fata. Dimitrie Nistor (subsecretar de stat la Interne, n.n.) raspunde aducand mesajul guvernului. De vreme ce alegeri judetene nu sunt posibile pentru moment, cate doi membri din fiecare partid reprezentat in guvern sunt invitati sa discute cu oaspetii de la Bucuresti. Comisia se instaleaza in spatele unei mese mari; in fata mesei, zece scaune frumos aliniate isi asteapta ocupantii; cate doi reprezentanti din fiecare partid: National-Taranesc, Liberal, Comunist, Socialist, Frontul Plugarilor. Dar, in ultimul minut, niste cetateni cu scaune in mana isi fac aparitia. Se prezinta singuri, incercand sa acopere cu vocile lor vacarmul general care a pus stapanire pe sala la sosirea lor: doi reprezentanti ai Tineretului Comunist, doua femei antifasciste, doi reprezentanti ai Confederatiei Generale a Muncii, doi reprezentanti ai Uniunii Patriotilor. (...). Reprezentantii acestor noi partide sunt instalati in fata comisiei. Comisia cu exceptia, fireste, a comunistilor protesteaza, invocand ilegalitatea partidelor de tip ciuperca, nereprezentate in guvern. Emil Bodnaras,

  • - 9 -

    reprezentantul PC in comisie, incepe sa strige: In numele partidului comunist ...ta ta ta... reactiunea burghezo-mosiereasca... ta ta ta... Traiasca Armata Rosie... ta ta ta ... Traiasca gloriosul ei conducator, maresalul Stalin... ta ta ta... In numele Comitetului Central al Partidului Comunist, propun pe X ca prefect si pe Y ca primar. SCANDAL. Comunistii scandeaza: Stalin, Stalin, iar pe strada auzim pasii patrulelor rusesti, insarcinate sa vegheze asupra... comisiei. A doua escala: Botosani. Aceeasi scena. In timpul discutiilor nu reusim sa scoatem de la comunisti altceva decat vesnicele lozinci pe care le cunoastem acum pe dinafara. (...). Scena continua in fiecare judet, identica pana ti se face greata: in fata comisiei, reprezentantii partidelor democratice isi exprima punctul de vedere asupra reorganizarii judetului, indicand in general persoane mai degraba neutre, dar pregatite in acest sens. Comunistii si adeptii lor recita o lectie invatata pe dinafara, ale carei laitmotive sunt Stalin si glorioasa Armata Rosie. Adevarati papagali. IASI. Capitala Moldovei. Bodnaras propune pentru functia de prefect pe dl Alexiuc. Domnul Rautu, national-taranist, se ridica speriat. Asculta, domnule Bodnaras, nu mai putem continua asa. Nu este posibil sa numim la Iasi, leagan al intregii culturi romanesti, un prefect care n-are decat patru clase primare si e strain de judet. E impotriva tuturor legilor noastre. Vrei sa spui, impotriva legilor reactionare?... Toata lumea incepe sa urle. Si deodata, printr-o pura intamplare parca, niste gloante sparg geamurile si se infig in pereti. Se trage asupra noastra. Nu sunt raniti. Totusi, sedinta se suspenda fara sa fi intervenit nici un acord". Mitinguri si manifestatii populare. Destabilizarea si dezordinea, insotite de o puternica propaganda prin mass-media, se inscriau in nota discutiilor dintre membrii conducerii FND. In fond, activistii nu faceau altceva decat sa transpuna in practica "indicatiile" primite. La fel au stat lucrurile si in timpul guvernelor Sanatescu. Dupa o scurta pauza, la inceputul lui decembrie, a fost reluata aceeasi tactica. "Important este la tara, cum se misca satele, spunea Ana Pauker, prima voce a Moscovei. Mai important este ca tot ce avem noi ca forta sa aruncam la tara, sa zgandarim totul acolo si ecoul sa vina la Bucuresti." Alta metoda indicata de "tovarasa Ana" a fost organizarea de mitinguri. "Cred ca duminica (in prima duminica din februarie 1945, n.n.) trebuie sa facem o serie de mitinguri mari, utilizand si salile particulare, cele din centrul orasului, o alta serie de mitinguri la tara, pentru ca sa vina sa-si spuna cuvantul cei care pana acum nu si l-au spus", opina aceasta. Mitingurile in piete publice, cu numar mare de participanti, a caror cifra era si mai mult amplificata de ziarele procomuniste, precum si intalnirile cu public in diverse sali din Capitala erau o moda a vremii. Comunistii au organizat numeroase asemenea intruniri. Ultimele zile ale Guvernului Radescu au stat, de asemenea, sub semnul adunarilor din diverse sali bucurestene. Si sub semnul Radioului.

    ATUURILE LUI RADESCU Primul-ministru Nicolae Radescu era cunoscut ca un opozant al regimului de dictatura militara al Maresalului Antonescu, cu care intrase in conflict la un moment dat. Datorita acestei pozitii a fost internat in vremea razboiului in lagarul de la Targu Jiu. De asemenea, avea reputatia unei persoane severe, inclinata spre ordine si rigoare. In decembrie 1944, Radescu parea a fi omul potrivit pentru gestionarea situatiei interne. Nu putea fi acuzat de colaborare cu "fascistii" antonescieni, iar in conditiile haosului sfarsitului de razboi, personalitatea hotarata a lui Radescu parea o garantie ca lucrurile vor intra pe un fagas normal. Dupa ce a pierdut sefia guvernului, de teama represaliilor, generalul Radescu s-a refugiat la Ambasada Marii Britanii. Dupa ce a petrecut o vreme sub protectia britanicilor, i s-a fixat domiciliu obligatoriu in locuinta sa din Strada Clopotarii Vechi nr. 4. A parasit Romania in 1946, activand in exil in Statele Unite ale Americii.

    ELITE NOI

  • - 10 -

    Ziua de 24 februarie a ramas asociata cu incidentele aparute la manifestatia FND, incidente care au condus peste cateva zile la caderea Guvernului Radescu. In aceeasi zi, in tara continua "asaltul prefecturilor". De exemplu, la Craiova a fost instalat cu forta un prefect agreat de comunisti, Nicolae Celac, cel care a condus "asaltul". Primul prefect comunist al Craiovei este tatal translatorului de limba engleza al lui Ceausescu, Sergiu Celac.

    Editorial: Frate cu dracul

    LAVINIA BETEA

    Pana la "guvernul de larga concentrare democratica" condus de Petru Groza (in timpul caruia au fost promovate masurile de sovietizare a tarii si manipulate alegerile parlamentare din 1946), nucleul partidului comunist a utilizat o serie de tehnici de influenta asupra multimii si de amorsare a opozitiei. Eficiente au fost tacticile "compromisului" si "tovarasilor de drum" teoretizate de Lenin inca inainte de revolutia bolsevica. Conform ideologiei leniniste, pentru a accede la putere trebuiau incheiate aliante vremelnice si reversibile cu alte partide. "Aliatii tactici" pot parcurge in folosul comunistilor, alaturi de ei, o bucata de drum. Dupa victorie, datorita originii sociale "nesanatoase", acesti "tovarasi de drum" vor fi condamnati la disparitie, conform teoriei "luptei de clasa". "Numai cine nu este sigur de el insusi se poate teme de aliante vremelnice, fie chiar si cu oameni nesiguri; nici un partid politic n-ar putea exista fara asemenea aliante", ii sfatuia Lenin, in numele "moralei proletare", pe adeptii sai. Cine putea sa cunoasca asemenea teorii, in Romania, la finele razboiului? Dupa marturiile unor fosti lideri comunisti, cultura lor politica se reducea la "Cursul scurt de istorie al PC(b) al URSS" publicat de Stalin in 1938. Cativa dintre comunistii intelectuali citisera sporadic din scrierile lui Marx. Cel mai cultivat dintre ei, Lucretiu Patrascanu, si-a facut in acest sens autocritica in ancheta premergatoare condamnarii sale. Astfel, desi cunoscator si adept al teoriei "tovarasilor de drum", el apreciase, in noiembrie 1944, intr-un document cerut de Secretariatul Biroului Politic, ca vor fi necesari cel putin inca cinci ani pentru "desavarsirea revolutiei burghezo-democratice in Romania, timp in care politica de colaborare cu o parte din burghezie trebuie continuata". Desi traise un timp la Moscova ca functionar al Cominternului, nu reusise sa sesizeze "linia justa" a aplicarii tacticii "tovarasilor de drum" in Romania. Printre manevrele politice propuse de Patrascanu era si aceea a "utilizarii din plin a guvernelor de colaborare pentru a patrunde mai ales in masa micii burghezii satesti dar si a celei orasenesti". "Si propuneam mai declara el in 1949 sa se faca o distinctie in burghezie, izoland pe cei mai seriosi adversari ai nostri: pe Maniu si acea parte a conducerii PNT care il urmeaza. Am propus deci o colaborare cu liberalii care sa duca, intr-un stadiu, la izolarea si slabirea pozitiilor lui Maniu pe atunci adversarul nostru Nr. 1". "Linia justa" fusese insa colaborarea comunistilor cu fractiunea desprinsa din PNL, condusa de Gheorghe Tatarescu, si cu cea provenita de la national-taranisti, in frunte cu Anton Alexandrescu. Cele doua grupari "progresiste" au condus insa la izolarea si eliminarea partidelor din care se desprinsesera. Dupa parcurgerea etapelor intermediare din planul de distrugere a vechilor structuri a urmat randul "tovarasilor de drum" sa fie aruncati la "groapa de gunoi a istoriei". Documentele de arhiva sunt in masura sa ne lamureasca de ce tocmai Gheorghe Tatarescu, politician cu vechi "merite in lupta impotriva comunismului", le-a devenit "tovaras de drum". Trecut pe listele criminalilor de razboi, cu insusi acordul (comunistii spun "la propunerea"!) lui Iuliu Maniu, insusi Tatarescu, declara Gheorghiu-Dej, in sedinta Consiliului FND din 31 ianuarie 1945, i se adresase cu dorinta intrarii in FND. "A precizat ca este gata sa faca declaratii scrise in presa, sa inceapa campania" (impotriva lui Maniu), informeaza Dej cantarind castigul manevrei: "reprezinta o grupare in stat" iar "in cercurile Partidului Liberal are destui prieteni si spera ca acestia sa vina la dansul".

  • - 11 -

    In aceeasi sedinta, Vasile Luca analizeaza astfel cazul: "Noi nu trebuie sa ne speriem de ceea ce a fost Tatarescu. Toti stim cine a fost. Dar daca (sic!) cu Tatarescu putem sparge Partidul Liberal, daca Tatarescu intelege ca singura cale este prietenia cu Uniunea Sovietica si el pare serios a intelege ca nu este alta cale , atunci sa tratam cu el. (...) Si linia lui Tatarescu o putem combate maine. Il putem si aresta daca incearca sa danseze in alta parte. Dar daca el astazi vrea sa intre, sa dea un cadru burghez, sa se bata in lupta noastra, acest fapt va da o incredere imediata nu Partidului National Liberal sau Partidului National Taranist, ci fabricantilor, fortelor economice din tara. Aceste forte isi vor spune ca daca este vorba de Tatarescu nu poate fi vorba de confiscarea averilor, si astfel vor avea mai mult curaj sa lucreze cu noi". In finalul expozeului sau, primit cu unanima apreciere de participanti, Luca asociaza tactica lui Lenin binecunoscutului proverb romanesc: "Trebuie sa te faci prieten cu dracul pana treci puntea". La avantajele "fratiei cu dracul" va fi tintit si liberalul Gheorghe Tatarescu. Ajuns ministru al Afacerilor Straine si vicepresedinte al Guvernului Groza, i se paruse, probabil, ca reusise. "Puntea" insa n-a trecut-o. Dupa utilizarea sa ca "fatada" pentru "elementele burgheze" din tara si din strainatate, a fost aruncat in inchisoare. Lenin se dovedise mai viclean decat dracul.

    Reformismul demagogic

    PAULA MIHAILOV

    Romania a pierdut in cel de-al doilea razboi mondial 170.000 de oameni si 1,2 miliarde de dolari. In conditiile ocupatiei Armatei Rosii, a ascensiunii la putere a PCR sprijinit de Moscova si a unei populatii infometate, guvernele postbelice au asistat si sustinut, mai mult sau mai putin constient, procesul de sovietizare.

    Tentativele de modernizare ale Romaniei n-au dat rezultatele scontate de reformatorii epocii moderne. Cat despre perioada cuprinsa intre 1945 si 1948, ea a fost numita si timpul "reformismului demagogic". Sovieticii si membrii PCR au excelat in utilizarea tacticii discursului demagogic pentru atragerea multimii. DESPAGUBIRI DE RAZBOI. Tara noastra s-a numarat printre statele invinse in cel de-al doilea razboi mondial. Pretentiile sale de tara invingatoare le-a raspandit propaganda prosovietica pentru a mentine la putere PCR, partidul-"purtator de cuvant" al Uniunii Sovietice in spatiul politic romanesc. Din cauza statutului sau de invinsa, Romania a trebuit sa plateasca despagubiri de razboi URSS. Conform punctului 11 din Conventia de Armistitiu si potrivit Acordului economic sovieto-roman semnat la Moscova la 16 ianuarie 1945, Romania a fost obligata sa plateasca URSS, in perioada 12 septembrie 1944 12 septembrie 1950, 300 de milioane de dolari americani. Dintre acestea, 50 de milioane in produse petroliere, 54 de milioane reprezentand cherestea, grau, vite, 96 de milioane in vase maritime si fluviale, material mecanic si feroviar. Preturile luate in calcul erau cele din 1938, la care se adaugau 15% majorare pentru materialul feroviar, fluvial si mecanic si 10% pentru restul de produse. PROPAGANDA. Extensia URSS prin intermediul sferelor de influenta va duce la crearea unor state-satelit, printre care se afla si Romania. Prin intermediul membrilor PCR, instruiti la Moscova, si a consilierilor sovietici, Stalin a reusit, in decursul a doi ani, sa impuna in tara un guvern comunist si prosovietic. Pentru reusita actiunii lui au conlucrat mai multi factori: prezenta pe teritoriul Romaniei a Armatei Rosii ocupante, intrarea in guvernele postbelice a sustinatorilor Moscovei, starea deplorabila economica in care se inecase tara. Propagandistic, URSS a fost prezentata ca "fratele mai mare" al Romaniei. Presa comunista, si nu

  • - 12 -

    numai, numea armata sovietica "armata eliberatoare". Stalin nu aparea ca dictator, ci ca marinimos "Generalissim" care oferea ajutoare pentru cei napastuiti de seceta sau inundatii. Incetul cu incetul societatea este penetrata de elemente sovietice si sovietizante. Modelul sovietic se voia copiat in cultura, limba, arta, agricultura, industrie si educatie. A fost sesizata de contemporani actiunea de sovietizare? Se pare ca in aceasta prima etapa doar cei care se simteau direct amenintati s-au manifestat ca rezervati si potrivnici. Ideile sovietice aveau ecou intr-o Romanie agrara, saraca, unde productia scazuse la jumatate fata de perioada interbelica, unde dupa distrugerile razboiului au urmat cele ale secetei, inundatiilor si epidemiilor. "REMEDIEREA" CRIZEI. Cu sau fara ajutor sovietic, guvernantii romani au fost nevoiti sa ia unele masuri pentru depasirea crizei economice. Dar toate reformele adoptate purtatoare ale pecetii Moscovei au fost, in realitate, masuri de comunizare a tarii, si nu de rezolvare a problemelor interne: Legea reformei agrare (23 martie 1945), care proclama principiul exproprierii tuturor proprietatilor mosieresti care depasesc 50 de hectare, etatizarea Bancii Nationale a Romaniei (prin legea din 20 decembrie 1946) sau infiintarea (8 mai 1945) intreprinderilor mixte romano-sovietice, asa-numitele sovromuri, mai intai in industriile petrolifera, metalurgica, a sticlei, forestiera, transporturilor pe apa si aeriena, bancara, a exploatarilor minereurilor metalifere. Cu reforma monetara (1947), declansarea nationalizarii (11 iunie 1948) si a colectivizarii (1949) se desavarseste experimentul sovietizarii. Romania devenea, astfel, complet subjugata Kremlinului. "DULCELE" GRAI COMUNIST. Cand foametea din 1945-1947 facea ravagii, liderii PCR descriau in discursul lor o tara plina de bogatii nepretuite, distruse sau furate de fosta clasa exploatatoare a mosierilor si capitalistilor. Sub conducerea lor, a comunistilor, aceste bogatii promiteau ei vor ajunge "in mainile poporului muncitor si harnic". Ascultat de o populatie infometata, saracita, necultivata, discursul comunistilor era unul datator de speranta. Recitit insa, din el reiese o demagogica pledoarie pentru bunastarea care-i va cuprinde pe toti atunci cand vor fi condusi de Partidul Comunist Roman. Rezultatele eficiente in orice domeniu al societatii nu se pot obtine, spunea ministrul Comunicatiilor si Lucrarilor publice, Gheorghe Gheorghiu-Dej, in 1945, decat prin "intarirea organizatorica si cresterea influentei Partidului Comunist". In afara promisiunilor insa, cuvintele de ordine care au insotit traiul romanilor in anii postbelici au fost rationalizare, rechizitionare, cartele, ziua de distributie sau de consum, portie, grame, speculanti.

    RATII, CARTELE Cei care au trait sa povesteasca si generatiilor urmatoare greutatile pe care le-au intampinat in timpul razboiului si in perioada imediat urmatoare nu-si pot sterge din memorie amintirea dureroasa a cartelelor. Ca si in alte tari, dupa razboi, pentru a se mentine pe linia de plutire, guvernele postbelice au impus populatiei ratii la produsele de maxima necesitate. Painea, carnea, faina, orezul, uleiul sunt doar cateva dintre alimentele de baza pe care oamenii le primeau pe cartela, doar in anumite zile ale saptamanii. Daca in 1945 ratia de paine integrala pentru locuitorii oraselor era de 300 grame/zi/persoana, ea va scadea la 200 si apoi 100 de grame in urmatorii doi ani, in timp ce pretul crestea si el invers proportional. In zilele de luni si joi, cand erau strict interzise producerea si comercializarea painii, restaurantele serveau mamaliga. O alta masura luata in perioada de rationalizare pentru restaurante era restrangerea meniurilor la maximum patru feluri de mancare.

    PLATITI LA METRU "Domnilor, le-a spus baronul Neumann intr-o zi, eu va inteleg si stiu ca nu numai dorinta dumneavoastra de-a demonstra muncitorilor ca lupta de clasa se ascute pe zi ce trece va face sa cereti aceste mariri de salariu, ci si grija sincera pentru muncitorii de la ITA. (...) Eu pot sa va

  • - 13 -

    satisfac cererile, chiar daca mi le prezentati din ora in ora. Ce-am rezolva? (...) De aceea, m-am gandit sa va platesc in valuta. Valuta este panza. In afara de salariul in milioane sau miliarde de hartie, fiecare muncitor va primi lunar 4 metri de panza. In schimbul ei, va lua, din piata, alimente de la tarani." Titus Popovici, "Disciplina dezordinii"

    DECIZIE "Prin decizia subsecretariatului de stat al aprovizionarii s-a aprobat sacrificarea si consumul cailor, asinilor si catarilor, doar in conditiile in care aceste animale nu mai sunt de folos in gospodarii, sunt batrane, accidentate sau sufera de boli incurabile. Sacrificarea si consumul lor trebuie sa poarte avizul primarului, iar zilele in care se consuma sunt sambata si duminica" Universul, 7 aprilie 1945

    Europa isi vindeca ranile razboiului

    PAULA MIHAILOV

    Dupa incheierea ostilitatilor, infrangerea sau mangaierea orgoliilor, numaratoarea victimelor, tarile batranului continent isi fac planuri de viitor. Victorioase ori invinse, statele europene trebuie sa-si reconstruiasca industria, agricultura si locuintele, sa refaca drumurile. Cuvantul de ordine al politicilor acestora, pe timp de pace, este cooperarea.

    Atat pe timp de razboi, cat si in perioada ce urmeaza conflagratiei, populatia civila sufera profund de pe urma deciziilor politice si economice ale guvernelor tarilor beligerante. Soldatii de pe campul de lupta au devenit somerii de pe piata posteblica a muncii, partial distrusa. VIATA DE DUPA RAZBOI. In contabilizarea pierderilor umane, "fruntasul" clasamentului a fost Uniunea Sovietica. Intr-o perioada de peste 5 ani, federatia sovietica a pierdut 10% din populatia sa totala, adica aproximativ 20 de milioane de oameni. In afara de mortii din transee, rusii, englezii, francezii sau nemtii au suferit de pe urma epidemiilor izbucnite in Europa sau a lipsei de hrana, crizele succedandu-se intr-un ritm ametitor. Urmare a masivelor pierderi umane, toate tarile angrenate in razboi, dar indeosebi cele europene, s-au confruntat pe termen lung cu o acuta lipsa a fortei de munca, scadere a natalitatii si a sperantei de viata. Pentru a suplini deficitele de pe piata muncii si pentru a putea finaliza intr-un timp multumitor reconstructia economica, fostele Mari Puteri au apelat la femei, adolescenti si chiar batrani, plus forta de munca din vechile colonii. In plus, guvernele au fost nevoite sa despagubeasca o mare parte a categoriilor care au avut de suferit de pe urma razboiului vaduvele, orfanii, invalizii secatuindu-si economiile distruse. INVINGATORII. Statele Unite ale Americii au avut cel mai putin de pierdut la nivel economic si social, teritoriul lor nefiind teatru de razboi. Astfel ca nu au inregistrat distrugeri de infrastructura sau locuinte. Pierderile lor umane au fost de 400.000 de combatanti soldati. SUA au incheiat razboiul cu o economie stabila, cu un buget neafectat. Puterea financiara a Statelor Unite era stabila, avand in vedere faptul ca detineau doua treimi din rezerva mondiala de aur, iar dolarul isi mentinuse puterea pe care o inregistrase inainte de conflagratie. Astfel ca, SUA, la finele razboiului, sunt in mod cert cea mai mare putere economica si politica a lumii de la acea vreme. Franta, in schimb, a fost foarte afectata. In razboi pierduse 600.000 de ostasi, la care se adaugau si alte 500.000 de victime cazute prada epidemiilor si lipsei de hrana. La aceste dezastre se adauga compromiterea celor peste trei milioane de hectare de teren arabil, 300.000 locuinte distruse, milioanele de franci pierdute de stat in perioada ocupatiei germane si produsele rechizitionate de nazisti. La un an dupa incheierea ostilitatilor, autoritatile franceze estimau ca suma necesara pentru revenirea la normalitate a economiei se situa undeva la 5.000 de miliarde de franci, adica

  • - 14 -

    de doua sau chiar de trei ori bugetul antebelic. Marea Britanie, desi dispunea de potential industrial si forta de munca, avea distrusa flota comerciala mandria coroanei britanice si o mare parte din fondul de locuinte. Rezervele monetare ale tarii erau de 500 milioane de lire, in vreme ce datoria externa catre Statele Unite se ridica la peste 3,5 miliarde lire sterline. Inflatia in 1945 era de 132%. INVINSII. Fapt evident al dificultatilor marelui invins in cel de-al doilea razboi mondial, Germania, este catalogarea anului 1945, in lucrarile de specialitate, ca "anul zero" al economiei nationale. Peste 7,5 milioane de cetateni ramasesera fara locuinte. In finalul luptelor, Germania avea aproape in totalitate infrastructura, caile de transport feroviar si rutier distruse, porturile daramate. Italia a avut de luptat in afara scenei razboiului cu mostenirea fascista. Desi din punct de vedere ideologic si politic renuntase la un sistem totalitar, economia distrusa trebuia refacuta. Din pacate insa, dintr-o populatie de 20 milioane, 2 milioane erau someri, iar o jumatate din muncitorii italieni lucrau in agricultura. Dupa bombardarea atomica a oraselor Hiroshima si Nagasaki, Japonia a pierdut peste 250.000 de oameni, iar la nivel economic i-au fost afectate cu predilectie industriile textila si siderurgica. Cu toate acestea, avantul economic postbelic cel mai indraznet l-a inregistrat tot Tara Soarelui Rasare, mentinandu-se in topul statelor dezvoltate pana in zilele noastre. EUROPA STRANGE RANDURILE. La Conferinta Organizatiei Natiunilor Unite, desfasurata la San Francisco (SUA), in perioada aprilie iunie 1945, a fost adoptata Carta ONU, care va intra in vigoare la 24 octombrie acelasi an. Natiunile Unite se aratau preocupate de soarta postbelica a tarilor europene. In consecinta, reconstructia lor va fi incredintata mai multor organisme internationale: Fondului Monetar International i-au revenit problemele monetare; Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare, cele pentru ajutorarea tarilor afectate de razboi; UNESCO s-a ocupat de problemele muncii.

    PLANUL MARSHALL Intr-o conferinta tinuta la Universitatea din Harvard (Marea Britanie), la 5 iunie 1947, secretarul de stat american, generalul George Marshall, a propus tarilor europene, inclusiv URSS, un plan de ajutor economic, care prevedea acordarea de catre Statele Unite a unor subventii statelor afectate de razboi. Din expunerea ofiterului american reiesea ca ar avea de castigat atat cei care solicitau ajutorul, cat si Statele Unite. In consecinta, in perioada aprilie 1948 iunie 1952, 12,8 miliarde dolari au fot impartite intre Marea Britanie (24,9%), Franta (21,2%), Italia (11,8%), Republica Federala Germania (10,8%), Tarile de Jos (7,7%), Grecia (5,5%), Austria (5,3%), Belgia (4,4%) tari care au ramas in afara Cortinei de Fier "cazute" dupa izbucnirea "razboiului rece" dintre URSS si SUA. Alaturi de acest ajutor initial, mobilizarea si eforturile cetatenilor statelor enumerate au contribuit la renasterea lor postbelica. Astazi sunt membre ale Uniunii Europene, cu economii prospere si societati evoluate.

    Jaful organizat de sovromuri

    PAULA MIHAILOV

    Dupa ce si-a asigurat dominatia politica, URSS-ul a adus Romania la masa negocierilor economice. Loiali sovieticilor, comunistii romani au sustinut o colaborare pe termen lung. Cu doar o zi inainte de finalul razboiului, 8 mai 1945, la Moscova s-au semnat doua acorduri economice. Unul dintre ele a fost considerat "izvorul sovromurilor".

    Sta in puterea oricarei tari mari, victorioasa la un moment dat in istorie, sa decida regulile jocului politic sau economic si sa le impuna altora, mai putin puternici. Este si cazul URSS-ului, care, sigura pe victoria asupra Germaniei naziste, incearca si reuseste, prin intermediul PCR-ului, sa se

  • - 15 -

    impuna in Romania. LA MASA NEGOCIERILOR. Pe plan politic, pumnul lui Vasinski a decis instaurarea guvernului pro-sovietic prezidat de dr. Petru Groza. In plan economic, dominatia sovietica a inceput prin stabilirea, in Conventia de Armistitiu, a sumei de 300 milioane de dolari pe care Romania, ca tara invinsa, trebuia sa o dea URSS-ului ca despagubire de razboi. Si a continuat prin initierea, la Moscova, la 27 aprilie 1945, a unei serii de negocieri, conduse din partea sovieticilor de A.I Mikoian, Comisarul Poporului pentru Comert Exterior, al caror scop era incheierea unor acorduri economice pe termen lung cu "marele vecin de la Rasarit." Cei mai interesati ca sovieticii sa fie multumiti de rezultatul tratativelor erau comunistii din Guvernul Groza, majoritari in delegatia romaneasca trimisa la negocieri, condusa de ministrul de Finante, Mihai Durma. "Tovaras de drum" al comunistilor din aceasta perioada, Durma va fi condamnat la inchisoare dupa preluarea puterii de catre acestia. INCOLTESTE IDEEA. Stenogramele discutiilor purtate in capitala URSS dovedesc faptul ca delegatii romani manifestau multa obedienta. Spre exemplu, ministrul Industriilor si Comertului Tudor Ionescu a pus "pe tava" sovieticilor un raport asupra posibilitatilor de productie ale Romaniei. Negocierile s-au terminat prin semnarea, la 8 mai 1945 cu doar o zi inaintea capitularii Germaniei si a incheierii razboiului a doua acorduri economice: primul, pe o perioada de un an de zile, trasa liniile definitorii ale schimburilor comerciale dintre cele doua tari. Al doilea, semnat pe o perioada de cinci ani, prevedea constituirea intreprinderilor mixte romano-sovietice, renumitele sovromuri. CE ERAU SOVROMURILE? Pentru Stalin, unica prioritate a economiilor "statelor fratesti" era slujirea intereselor URSS. Inca din timpul razboiului, sovieticii s-au dovedit extrem de interesati in bogatiile tarilor ocupate. Dupa 1945, una dintre modalitatile inventate de ei pentru a controla sectoarele de baza ale economiilor tarilor central-europene a fost infiintarea de "intreprinderi mixte". In Romania, acestea au luat nastere in urma acordului de la Moscova, prin care sovieticii s-au declarat dispusi sa "investeasca" in cateva dintre intreprinderile romanesti de stat sau private 50% capital, constand in special din utilaje, sa asigure, la nevoie si personalul de specialitate (capitalul rusesc a fost extras din materialele furate de la nemti). Partea romaneasca trebuia sa contribuie la randu-i cu 50% capital si forta de munca. Si beneficiile de pe urma acestei "colaborari" urmau a se imparti tot pe jumatate. Acordurile uneau, doar pe hartie, doi "parteneri" inegali: o Uniune Sovietica invingatoare si o Romanie invinsa si slabita. Practic, din iunie 1945 pana in prima jumatate a lui 1946, s-au infiintat 19 sovromuri, in ramurile industriale de cea mai mare importanta economica si strategica pentru Romania. Primul a fost Sovromtransportul, cu profil de societate de navigatie. In conditiile in care caile de transport catre URSS au fost afectate de bombardamente, deschiderea de care beneficia tara noastra la mare si Dunare erau cai foarte utile rusilor. Al doilea decret-lege semnat de Regele Mihai I a vizat infiintarea Sovrompetrolului de la Ploiesti. Astfel, sovieticii controlau si cea mai intinsa si bogata zona petrolifera. SOVIETICII, SINGURII "CAPITALISTI" DIN ROMANIA. Controlul absolut asupra sovromurilor era detinut de sovietici, care si-au numit oamenii in conducerea intreprinderilor mixte si au interzis accesul romanilor in contabilitatea sau pe exploatarile sovromurilor. Astfel ca timp de sapte ani industriile romanesti extractiva (petrol, gaze, carbune), grea, chimica si navala, de exploatare a lemnului, constructiile, transporturile altele decat pe calea ferata si distributia filmelor au "inflorit" in mainile rusilor. Situatie care va determina redactia revistei britanice Lumea azi, apartinand Institutului Regal pentru Afaceri Internationale, sa afirme, in 1949, ca "singurul capitalist din industria romaneasca este Rusia comunista." Despre pierderile inregistrate de tara noastra in perioada functionarii acestor sovromuri vorbesc cifrele care ilustreaza activitatea doar a doua dintre ele Sovromquartit si Sovromlemn. In conditiile in care Rusia aspira sa construiasca bomba atomica, rezervele de uraniu din exploatarile romanesti de la Baita si Stei (jud. Bihor) devenisera mai valoroase ca aurul. Din chiar inceputul activitatii sale (1952), Sovromquartitul adunase un numar de 15.942 de angajati. A livrat pana in

  • - 16 -

    1960 URSS-ului, peste 17.000 de tone de minereu de uraniu. Daca la inceputul lui 1946 la Sovromlemn se lucra doar cu trei gatere care defrisau 355 mc de padure pe luna, peste doar un an se lucra cu 47 de gatere care distrugeau peste 1.200 mc de teren impadurit pe luna. ROMANII SCHIMBA PLACA. Odata cu trecerea timpului, lipsa de control asupra propriilor resurse si a procesului de productie, in conditiile in care pana si ofiterii de Securitate romani aveau nevoie de permise speciale pentru a patrunde in unele sovromuri, la nivelul conducerii statului s-a pus problema gasirii unei modalitati de control a acestor intreprinderi. In 1947, adjunctul ministrului Industriilor, Ion Gheorghe Maurer, a pus pentru prima data problema infiintarii comisiilor mixte de verificare a activitatii sovromurilor. Oficial, chestiunea a fost discutata abia in sedinta Biroului Politic al PMR din 24 februarie 1953. Motivele formale invocate de romani pentru cererea de desfiintare a sovromurilor erau necesitatea subordonarii acestor intreprinderi statului roman si respectarea legislatiei romanesti, pierderile inregistrate de unele intreprinderi mixte, dificultati in asigurarea fortei de munca. SOVIETICII SPARG "BATATURILE". Demersurile de desfiintare a sovromurilor au fost incununate de succes. Dupa inceperea tratativelor (7 martie 1953), protocolul de preluare a primelor opt sovromuri in patrimoniul statului roman a fost semnat abia la 31 martie 1954. Celelalte intreprinderi mixte au revenit Romaniei in decursul urmatorilor doi ani. Dar, desi actele erau facute, preluarea efectiva a mai durat cateva luni, timp suficient ca sovieticii sa mai profite de statutul lor de ocupant. Urmasul lui Stalin, Nikita Hrusciov, a recunoscut necensitatea desfiintarii intreprinderilor mixte in toate statele satelit ale URSS, deoarece ele "erau niste bataturi pe degetele de la picioare si raneau sentimente nationale producand neintelegeri in lagarul nostru."

    ALTI PACALITI Peste 200 de intreprinderi germane (din sectoarele de baza ale economiei energie, industrie chimica, masini, metalurgie) au fost transferate in 1948 in "Societati Sovietice pe Actiuni" SAG. Conducerea lor era exclusiv sovietica, dar se folosea de forta de munca locala. "State in stat", ele aveau planuri proprii de productie si dispuneau in profitul URSS de intreaga productie pe care o trimiteau in Uniunea Sovietica sau vindeau in Germania doar o parte infima. Spre deosebire de nemti, iugoslavii au realizat ca acordurile de colaborare economica propuse de sovietici aveau ca scop transformarea Iugoslaviei "intr-o veritabila colonie ruseasca." Si, in consecinta, au rupt inetelegerea cu sovieticii si au rascumparat Sovyug-urile (doar doua transporturile fluviale si cele aeriene) inca din 1948.

    COMPARATIE "In timp ce germanii ne-au luat toate ouale de la gaini, rusii au mancat mai intai gainile si acum insista sa le dam oua" Constantin I.C. Bratianu, 1945

    Specula face ravagii in Romania postbelica

    PAULA MIHAILOV

    Una dintre problemele serioase cu care s-au confruntat populatia si autoritatile romanesti dupa razboi a fost specula. Din cauza lipsei de alimente si produse de prima necesitate, a blocarii multora dintre caile de transport, comerciantii au profitat din plin. "Dusmanul" lor a fost legislatia introdusa de Lucretiu Patrascanu.

    Astfel cerea opinia publica, prin intermediul ziarelor sau al mitingurilor, indepartarea uneia dintre practicile de dupa razboi. Comunistii, prin ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, au luat diverse

  • - 17 -

    decizii si masuri de pedepsire a negustorilor care cresteau preturile peste cele prevazute de noile reglementari. Popularitatea comunistilor care voiau sa oblige pe comercianti sa vanda la preturi mici creste insa. LA NIVEL TEORETIC. Printre masurile propuse de autoritatile din Romania pentru combaterea speculei erau imbunatatirea si intensificarea productiei, reducerea si rationalizarea consumului prin rationalizarea unor produse de prima necesitate (painea, carnea), introducerea preturilor maximale si limitarea castigurilor, inlaturarea productiei de lux, normalizarea transporturilor pentru aprovizionarea industriei cu materii prime si apararea monedei nationale. DISCURSURI INCURAJATOARE. Datorita proportiilor pe care le-a capatat in perioada imediata razboiului, specula a fost la randul ei speculata de politicieni pentru atragerea adeziunii populatiei, dar si de ziaristi, care au gasit in ea subiectul zilei. La 7 aprilie 1945, ziarul Universul reda un discurs al ministrului Comunicatiilor si Lucrarilor Publice Gheorghe Gheorghiu-Dej, rostit in fata delegatilor Sfaturilor Negustoresti. "Guvernul va lua o serie de masuri menite a duce la stabilizarea preturilor si a salariilor, cerand comerciantilor sa dea tot sprijinul pentru infrangerea speculei, atat de odioasa si apasatoare pentru publicul consumator", a promis Dej. FAPTELE VORBESC. Discursurile si declaratiile guvernantilor, cel mai potrivit mod de a face propaganda, sunt insotite de legi si de masuri concrete luate de ministerele implicate in eliminarea speculantilor. La 12 aprilie 1945, ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, anunta adoptarea a patru legi economice, printre care si cea numita a "speculei si sabotajului". Dar pentru ca speculantii sa fie pedepsiti, acestia trebuiau indentificati si arestati, moment in care intra in actiune Brigada Speculei, special organizata pe langa Prefectura Capitalei, din ordinul temutului ministru de Interne, Teoharie Georgescu. Pedeapsa maxima pe care o putea primi un negustor dovedit speculant era internarea in lagar, la care se adaugau impresionante amenzi si confiscari de bunuri. Ziarele au dus la randu-le o campanie acerba pentru "demascarea" speculantilor. Caricaturile si bancurile, povestioarele cu talc si infiintarea unei rubrici dedicate prezentarii celor vinovati de specula, rubrica ce o depasea uneori pe cea despre realitatea economica, erau mijloacele la indemana presei, prin care se incerca sprijinirea Guvernului in rezolvarea acestei probleme. Opinia publica cerea, prin intermediul editorialistilor din ziare, "initiativa, hotarare si mai ales dezinteresare" in combaterea speculei. Dupa razboi, si in celelalte tari specula facea ravagii, iar masurile erau drastice. In Bulgaria si in Franta s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru speculanti, iar in Marea Britanie, cei dovediti necinstiti erau considerati si ei "dusmani ai poporului" si pedepsiti ca atare.

    DUSMANUL SPECULANTILOR La una dintre desele conferinte de presa pe care le-a organizat ministrul Justitiei, Lucretiu Patrascanu, el anunta declansarea in Romania a "razboiului contra speculei" prin inasprirea "la maximum a pedepselor existente". Pentru a sublinia importanta demersului, ministrul recurge la metoda exemplului, incunostiintand populatia ca "in Franta s-a introdus pedeapsa cu moartea pentru specula si ea se aplica din plin". In octombrie 1946, Scanteia publica anteproiectul "Decretului-lege privitor la combaterea speculei cu produse alimentare", care prevedea pedepse aspre de la amenzi in valoare de milioane si zeci de milioane de lei pana la munca silnica pe viata pentru cei care "cu stiinta distrug in total sau in parte produsele care servesc ca hrana; cei care dosesc produsele pentru hrana" si alte categorii de speculanti. Referitor la noua lege, adoptata in aprilie 1945, Patrascanu declara: "Este o datorie cetateneasca de a ajuta la punerea ei in practica! Cetateni, controlati si supravegheati aplicarea legii!". Cei care veneau in ajutorul autoritatilor in descoperirea lor primeau, conform legii, cota-parte din valoare marfurilor confiscate.

    Editorial: "Porcii patati"

  • - 18 -

    LAVINIA BETEA

    La sfarsitul razboiului in Europa, dupa contabilizarea pierderilor, sunt pedepsiti "criminalii de razboi" si "colaborationistii" de catre tribunale speciale dupa o legislatie adaptata momentului. Daca mediatizarea acestei categorii de procese este de rasunet, pedepsele aplicate de sovietici unor mari grupuri de populatie civila pentru "vini colective" s-a facut in tacere. In chiar vremea razboiului, Stalin deportase sase comunitati etnice pentru vina de a nu se fi impotrivit ocupantului nazist. In tara sovietelor insasi pacea a fost aducatoare de nenorocire pentru soldatii prizonieri returnati, conform conventiilor dintre Aliati, patriei lor. Si-au blestemat, probabil, soarta supravietuirii: aceia care luptasera impreuna cu armatele naziste impotriva Armatei Rosii au fost executati in masa, iar ceilalti s-au mutat din lagarele naziste in lagarele Gulag-ului. In ianuarie 1945, sub patronajul comandamentului sovietic de la Bucuresti, a avut loc si deportarea etnicilor germani din Romania in Uniunea Sovietica. Barbati pana in 48 de ani si femeile intre 18 si 40 de ani au fost trimisi la "reconstructia" tarii distruse de razboi. Au fost cu totii transportati in vagoane de vite, in directia est spre destinatii necunoscute, au muncit (cel putin patru ani) la ce-a fost mai greu si au trait in lagare situate in conditii extreme de mediu. Urmarile acestei situatii au fost diferite, in functie de personalitatea si evolutia de viata a fiecaruia. La Resita, in urma cu cativa ani, cu prilejul lansarii cartii sale autobiografice, l-am cunoscut pe Anton Ferenschutz, unul dintre acesti fosti deportati. Originea sa resiteana se afla in primele opt familii de colonisti adusi in aceste locuri ca mesteri in metalurgie si minerit. In 1941, cand armatele naziste au ajuns in Romania, comunitatea germana din Transilvania era numeroasa. Dupa spusele lui, nemtii de-aici s-au comportat "mai germani ca germanii", grupul etnic dintr-o tara avand sentimentul identitatii nationale mai pronuntat decat comunitatea sa de origine. Avea doar 12 ani si era trist ca fratele mai mare i-o luase inainte incadrandu-se in trupele SS. Ca si ceilalti copii nemti de varsta lui fusese acceptat in "Tineretul hitlerist". O organizatie paramilitara cu regim asemanator unei tabere de soldati in pregatire. O treime din programul lor zilnic era ocupat de indoctrinare nazista. Istoria rescrisa a Germaniei, ancorata in bornele razboinicilor vikingi si ale "genialului Hitler", propaganda nazista si... "stiinte rasiale". Pe centurile copiilor era inscriptionata deviza "sange si onoare", iar ei ajunsesera sa-si doreasca "moartea de erou" pentru implinirea idealului nazist. Mai tarziu, amintindu-si acestea, ajunsese la concluzia ca ideologia nazista e mai concreta decat cea comunista. Rasa ariana (evidenta prin anumite caracteristici fizice) avea menirea divina de a stapani lumea. Politica de rasa este inlocuita in ideologia comunista cu teoria clasei proletariatului, care, dupa "legilor obiective istorice", va conduce mapamondul. Si unii, si ceilalti interziceau amestecul dintre indivizi destinati puterii cu cei predestinati sclaviei ori exterminarii. Prima amintire dureroasa din viata sa tulburata de comandamente politice a fost prilejuita de inspectia unui oficial nazist la organizatia hitlerista a tineretului din Resita. Remarcandu-se prin rezultatele examenului la care fusesera supusi de specialistul in "stiinta raselor", cand sa-l felicite, acesta priveste ochii baiatului care oroare! nu erau albastri ca ai "rasei pure", ci negri. "Porc patat!", il catalogheaza inspectorul, intorcandu-i scarbit spatele. In 1945, cand au fost trimisi in deportare, nemtii din Romania mai credeau minciunile propagandistice care promiteau victoria lui Hitler prin miraculoase noi arme. Patru ani a lucrat Anton Ferenschutz in mine si in taigaua Siberiei sovietice. Localnicii ii priveau cu ura pe "porcii nazisti" ingaduiti de Stalin sa lucreze in tara distrusa de armatele lor, in loc sa-i ucida. Pentru o jumatate de litru de lapte supliment la ratia de hrana, deportatii au acceptat sa participe la "Scoala de lupta antifascista" cu program de "denazificare" si indoctrinare comunista. La intoarcere in orasul natal urmele razboiului pareau sterse. Nu si pentru el, care avea "dosarul patat". Intai ca membru al "Tineretului hitlerist". Si, paradoxal, dupa schimbarea ideologiei staliniste cu comunismul national, ca "filosovietic" dupa stagiul din lagarul siberian. Cu asemenea

  • - 19 -

    "pete", "Gestapoul rosu" ce era Securitatea il convoaca la sediul din Resita. Pentru a dovedi ca este "un bun aparator al cuceririlor poporului" i se cere sa devina informator. In 1971, Anton Ferenschutz a emigrat in locurile de unde plecasera stramosii sai spre Transilvania in urma cu doua sute de ani. Cosmarurile si depresia i-au impovarat apoi viata. Ca sa se elibereze, doctorii i-au recomandat sa-si scrie memoriile. A rezultat o carte-document despre traumele "ciumei brune" si "ciumei rosii" in Romania. Editata si prezentata in locurile unde autorul traise si unde a revenit adesea dupa 1990 ca organizator al unei asociatii de sprijin a batranilor si a copiilor abandonati.

    Premise ale razboiului rece

    CRISTINA VOHN

    Instalarea "cortinei de fier" a fost rezultatul unui proces indelungat. SUA si Marea Britanie, pe de-o parte, si URSS, de cealalta parte, vor fi aliati de conjunctura impotriva Germaniei naziste. Neincrederea si suspiciunile dintre cele doua parti vor spori dupa terminarea razboiului. Rezultatul va fi crearea celor doua "blocuri" politico-militare.

    Pentru a explica cauzele razboiului rece, analistii au lansat mai multe teorii. Una dintre ele poarta numele de "bulgarele de zapada". Conform acesteia, evenimentele din timpul razboiului si perioada imediat urmatoare s-au derulat pe un fond de neincredere intre principalii aliati: Statele Unite si Marea Britanie, pe de-o parte, Uniunea Sovietica de cealalta parte. Suspiciunile intre "imperialistii" occidentali si reprezentantii "dictaturii rosii" existau inca de la venirea la putere a bolsevicilor. Nerisipite niciodata, ele au sporit continuu in vremea razboiului, rezultatul fiind ruptura intre fostii "amici" si crearea celor doua blocuri politico-militare, mondiale. CONVERGENTE IN COALITIE. Infrangerea militara a Germaniei naziste a reprezentat interesul major comun al URSS, SUA si al Marii Britanii. Cooperarea dintre aceste state s-a putut realiza, atunci cand Hitler ameninta sa cucereasca intreaga Europa. Strans legat de acesta se aflau interesele economice. Uniunea Sovietica avea nevoie de ajutorul material al Americii pentru a continua cu succes razboiul. De cealalta parte, Statele Unite ale Americii se confruntau cu o criza de supraproductie si aveau nevoie de piete de desfacere. Imensa piata sovietica era o solutie viabila pentru rezolvarea crizei americane. Astfel, interesele de ordin politic, strategic si economic au adus de aceeasi parte a baricadei adversari ideologici declarati. Acestia au fost nevoiti sa coopereze in ciuda temerilor si a suspiciunilor dintre ele. DIVERGENTE INTRE ALIATI. In afara acestor interese comune, ce i-au coalizat pe aliati in timpul razboiului, au existat si nenumarate puncte de divergenta. Acestea vor avea rolul de a creste suspiciunile privind intentiile postbelice ale fiecarei parti. Puterile occidentale suspectau URSS-ul de intentia de a-si extinde influenta in intreaga Europa. Uniunea Sovietica, la randul ei, se temea de tendintele expansioniste ale puterilor democratice. Deschiderea celui de-al doilea front de lupta in Europa a constituit primul punct de divergenta intre Aliati. Promisiunile SUA facute ministrului sovietic de Externe, V. Molotov in mai 1942, in timpul vizitei acestuia la Washington, erau pentru crearea celui de-al doilea front de lupta inca in cursul anului respectiv. Amanarile succesive, pentru anul 1943, concretizate abia in primavara anului 1944, l-au determinat pe Stalin sa adopte o atitudine extrem de rezervata fata de Aliati. URSS a fost nevoita sa poarte aproximativ doi ani singura lupta militara pe vechiul continent impotriva Germaniei naziste. Acest lucru a contribuit la cresterea enorma a prestigiului sovieticilor. Dar, pe de alta parte a secatuit rezervele economice ale Uniunii. Si din acest punct de vedere, economic, SUA au promis URSS acordarea unui mare imprumut postbelic. Dar, calculele finantistilor americani s-au dovedit a nu fi in acord cu promisiunea politica facuta lui Stalin. Singurul lucru pe care l-a obtinut Roosevelt din partea Senatului american a fost ridicarea

  • - 20 -

    interdictiei de acordare de imprumuturi catre Uniunea Sovietica. Micile imprumuturi primite astfel au fost total nesatisfacatoare pentru refacerea postbelica a URSS. Toate acestea au intarit si mai mult suspiciunile lui Stalin cu privire la "caracterul imperialist" al statelor democratice. Intalnirile directe dintre Roosevelt si Stalin nu le-au diminuat. CONFERINTA DE LA MOSCOVA. Intalnirile directe dintre liderii statelor membre ale coalitiei antinaziste au avut un caracter extrem de pragmatic. Fiecare parte a incercat sa obtina cat mai multe garantii de securitate pentru perioada postbelica. In numele interesului national au fost "sacrificate" si impartite teritorii si natiuni intregi intre sovietici si occidentali. Prima conferinta in care s-a pus transant aceasta problema a fost cea de la Moscova din octombrie 1944. Primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, s-a deplasat la Kremlin pentru o intrevedere cu Stalin. In conditiile in care sfarsitul razboiului devenise previzibil, Churchill a dorit sa "reglementeze" influenta fiecaruia in Europa. Discutiile importante s-au purtat in jurul unor procentaje: Churchill a propus ca influenta sovietica sa fie de 90% in Romania, 75% in Bulgaria, 50% in Ungaria si Iugoslavia si 10% in Grecia. Stalin a cerut in schimb ca influenta sovietica sa creasca la 90% pentru Bulgaria si 75% pentru Ungaria. Destinele a milioane de oameni erau astfel pecetluite, fara ca ei sa aiba macar cunostinta de acest targ. Facuta fara asentimentul SUA, aceasta impartire a lumii europene in sfere de influenta va fi depasita de evenimente, in favoarea URSS. MITUL YALTEI. Unul dintre momentele care dezvaluie cel mai bine acordurile si dezacordurile dintre aliati il reprezinta Conferinta de la Yalta. Desfasurata intre 4 si 11 februarie 1945, ea i-a reunit pe cei trei lideri ai SUA, URSS si Marii Britanii. Stalin, Roosevelt si Churchill au ajuns la intelegere in stabilirea granitei estice a Poloniei (pe linia Curzon), la despagubirile de razboi pe care Germania urma sa le plateasca si la teritoriile pe care le revendica URSS in Extremul Orient. Dar documentul cel mai important a fost "Declaratia asupra Europei eliberate". Declaratia dezvaluie dezacordurile dintre semnatari si compromisul minim la care au reusit sa ajunga. Documentul prevede "coordonarea politicii celor trei puteri si actiuni comune pentru rezolvarea problemelor politice ale Europei eliberate". De asemenea este specificat dreptul popoarelor de a-si stabili forma de guvernamant prin alegeri libere si obligatia desemnarii democratice. Asadar, compromisul s-a realizat in jurul cuvantului "democratie". In numele acesteia, SUA vor ocupa teritoriile din Vestul Europei. Si tot in numele "democratiei", Stalin va impune regimul sovietic in statele din centrul si estul Europei ocupate deja de Armata Rosie. Intelesul de baza al ideii democratice este astfel total denaturat. Cetatenii din statele ocupate nu aveau nici un cuvant de spus despre viitorul lor, multi dintre ei fiind jertfiti pe "altarul democratiei". Yalta reprezinta locul in care lumea a fost impartita in sfere de influenta. Aceasta impartire a fost insa rezultatul unui sir de evenimente care au avut ca rezultat formarea celor doua "lagare" "capitalismul" si "comunismul".

    PROPAGANDA Dupa 23 august 1944, presa comunista publica in permanenta articole despre evenimentele internationale de actualitate. Dar forma acestor materiale era de genul cat mai putina informatie, cat mai multa propaganda. Astfel, ziarul Romania libera a publicat un articol despre Conferinta de la Moscova desfasurata in octombrie 1944. Articolul respectiv nu facea referinta asupra discutiilor dintre I.V. Stalin si Winston Churchill. In schimb, ziaristul se oprea indelung asupra descrierii lui Stalin, a "calitatilor" lui de lider. "Tarziu dupa miezul noptii, scria Romania libera, maresalul Stalin se gasea inca la ambasada britanica, dupa ce se retrasese din sala dineului in biroul ambasadei. Aici, maresalul Stalin a stat in mijlocul domnilor Churchill, Eden, Harriman si Kerr... Tot timpul, maresalul Stalin a vorbit linistit si simplu, facand din cand in cand gesturi pentru a sublinia punctele mai importante. Conducatorul de razboi sovietic a tinut un toast pentru presedintele Roosevelt si dl. Harriman a raspuns".

  • - 21 -

    Pace vs razboi

    CRISTINA VOHN

    Inainte de sfarsitul razboiului, marile puteri au elaborat planuri pentru organizarea postbelica a lumii. Atat statele occidentale, cat si Uniunea Sovietica isi arogau acest drept in numele democratiei. Dar daca pentru SUA democratia insemna un anume sistem de organizare sociala, pentru URSS ea avea o expresie formala.

    Tarile implicate intr-o confruntare militara isi fac intotdeauna planuri de victorie si castig. Este vorba fie de o strategie bine pusa la punct sau numai de anumite obiective pe care urmaresc sa le atinga. Aceasta din urma a fost si situatia in perioada celui de-al doilea razboi mondial. In timp ce Armatele Aliate si cele ale Axei se aflau in conflict, iar soldatii mureau pe campurile de lupta, in cabinetele de la Moscova, Washington sau Londra, politicienii planuiau cum va arata lumea dupa razboi. Fiecare mare putere incerca sa isi promoveze cat mai bine propriile interese politice, strategice sau economice. Tarile invinse ca si tarile mici nu aveau decat sa se supuna deciziei invingatorilor. STRATEGIA AMERICANA. SUA au urmarit mai multe obiective prin implicarea lor in conflagratia mondiala. Pe de o parte, iesirea din izolarea pe care si-o autoimpusese. America dorea sa aiba un cuvant de spus nu doar in ceea ce privea continentele americane (America de Nord si America de Sud), ci in intreaga lume. Dupa razboi nu mai trebuiau sa existe sfere de influenta la care Statele Unite sa nu aiba acces. Asta cu atat mai mult, cu cat puterile europene se dovedisera, in opinia liderilor americani, incapabile sa gestioneze singure situatiile de criza si sa preintampine declansarea razboiului. Prin aceasta implicare, America afirma ca intentioneaza sa promoveze in intreaga lume valorile democratiei, ale libertatii si egalitatii intre state. Roosevelt exprimase in fata Congresului, inca din ianuarie 1941, patru principii care ar fi putut calauzi America spre razboi. Acestea erau libertatea de expresie, libertatea religioasa, eliberarea de teama si de necazuri, atat la nivelul individului, cat si al statelor. Principii generoase, pe care era convinsa ca si aliatii ei, Marea Britanie, dar si Uniunea Sovietica, le impartasesc. OBIECTIVELE SOVIETICE. Ca si Statele Unite, nici Uniunea Sovietica nu a avut de la inceput o strategie clara pentru perioada postrazboi. Stalin a urmarit si el anumite obiective prioritare pentru URSS. Strategia si-a adaptat-o permanent de-a lungul razboiului, in functie de evolutia evenimentelor internationale. El a cautat sa evite situatia de izolare si incercuire in care s-a aflat Rusia sovietica dupa preluarea puterii de catre bolsevici. In opinia lui, URSS trebuia sa isi creeze singura o "zona-tampon", care sa o protejeze de eventuale agresiuni venite dinspre Vest. Dar aceasta zona nu a fost stabilita dinainte. Pe masura ce evenimentele i-au permis, Stalin a impins "cordonul protector" spre centrul Europei. Pentru aceasta el a folosit un arsenal intreg de mijloace, de la actiunea diplomatica la propaganda, folosirea comunistilor din interiorul fiecarui stat. Si, nu in ultimul rand, a profitat de victoriile si de inaintarea Armatei Rosii, ce i-au permis sa impuna sistemul socialist pana la Berlin. Si Stalin, ca si Roosevelt, isi justifica actiunile de ocupare a teritoriilor prin impunerea in statele inamice a democratiei. Numai ca intelesul cuvantului democratie erau percepute diferit de cele doua mari puteri. Daca pentru SUA democratia insemna sistemul democratic de tip occidental, pentru URSS democratia nu putea fi decat regimul totalitar sovietic, promovat propagandistic ca o democratie de tip superior tuturor celorlalte forme existente in istoria omenirii.

    INTERESE "In acest razboi, nu exista literalmente nici un fel de probleme, nici de natura militara, nici de natura politica, de care SUA sa nu fie interesate" Franklin Delano Roosevelt - presedintele SUA, octombrie 1944

  • - 22 -

    INFLUENTA "Rusii detin puterea in Europa de Est, (deci) singura posibilitate este sa ne folosim influenta pentru a ne ameliora situatia" Franklin Delano Roosevelt, ianuarie 1945

    Dora Dumitru, sterilizata in deportarea din URSS

    CRISTINA DIAC

    Pentru unii dintre concetatenii nostri, episodul deportarii germanilor nu reprezinta numai un fragment din istoria recenta a tarii in care s-a nascut. Pentru contemporanii unor evenimente, istoria tarii se intretaie dureros cu propria viata. Fragmentele din cartea de istorie se suprapun astfel cu propriile lor amintiri.

    In ultimele luni ale lui 1944, reprezentantii sovieticilor din Comisia Aliata de Control au solicitat Guvernului roman lista cetatenilor de etnie germana. Multi dintre ei urmau a fi deportati in URSS, "pentru a ajuta la efortul de reconstructie" a URSS. Cererea a fost indeplinita, Comisia Aliata de Control fiind structura abilitata sa supravegheze indeplinirea de catre Romania a prevederilor Conventiei de Armistitiu semnata la Moscova cu reprezentantii URSS, SUA si ai Marii Britanii la data de 12 septembrie 1944. Teoretic au fost stabilite anumite criterii in functie de care urma sa se faca deportarea. De exemplu, erau vizati barbatii germani cu varste cuprinse intre 17 si 45 de ani si femeile intre 18 si 30 de ani. Ca si in alte cazuri, cum ar fi deportarea etnicilor rromi din 1941, criteriile stabilite pe hartie nu au fost intotdeauna si transpuse in practica. Arhivele pastreaza numeroase dovezi de persoane deportate "din greseala", desi se incadrau in diversele categorii exceptate. De plilda, intr-o nota informativa referitoare la incheierea arestarii svabilor din judetul Timis-Torontal se spunea: "Toti care se gaseau depusi provizoriu prin camine si parcuri in Timisoara au fost pusi in masini sovietice inchise, escortati de santinele si dusi la gara pentru a fi imbarcati in vagoane de marfa bine inchise". Guvernul Nicolae Radescu, aflat atunci la putere, a raspuns solicitarii presedintelui sovietic al Comisiei Aliate de Control solicitare facuta insa in numele tuturor celor trei aliati. Arestarile au inceput in noaptea de 10 spre 11 ianuarie 1945, au durat mai multe zile si s-au desfasurat pe tot teritoriul tarii. Responsabile de indeplinirea misiunii au fost politia si jandarmeria. Arestatii au ramas o scurta perioada in centrele de incartiruire. Dupa aceea, imbarcati in vagoane de marfa, au luat drumul spre URSS. ASCUNZATORILE. Dora Dumitru, nascuta Kenzel, a venit pe lume in 1924, la Sibiu, intr-o familie de etnici germani stabiliti insa de multe generatii in Ardeal. Nici un membru al familiei nu facuse vreodata politica. La sfarsitul lui 1944 inceputul lui 1945 a inceput sa circule zvonul ca germanii urmau sa fie deportati in Uniunea Sovietica. Speriata, familia Kenzel a plecat din orasul Busteni, unde avea domiciliul stabil, in comuna Cinu de langa Fagaras, unde locuia bunica dinspre mama a tinerei Dora, la acel moment de numai 20 de ani. In ianuarie 1945 au inceput arestarile. Familia a incercat sa-si protejeze singurul copil pe care il mai aveau acasa celalalt un fiu, fiind pe front in Armata Romana. Astfel ca, Dora Dumitru (Kenzel) a fost ascunsa la niste rude in Agnita. Proprietari ai fabricii de mobila din localitate, gazdele erau ele insele persoane cunoscute. Nimeni nu putea locui la ele fara sa atraga atentia. Dupa un drum cu multe peripetii, tanara a ajuns inapoi in comuna din care plecase. S-a refugiat la o matusa. Barbatii facusera o gaura in podeaua camerei, prin care se putea ajunge usor in beci. Gaura a fost camuflata cu un sifonier. Dora Dumitru (Kenzel) si verii ei au trait o vreme in beciul matusii. "Parintii mei veneau seara, pe intuneric, si-a amintit ea. Numai atunci puteam iesi din ascunzatoarea noastra. Venirea parintilor mei seara de seara era singura bucurie."

  • - 23 -

    DE DRAGUL VERISOAREI. A reusit sa treaca insa cu bine peste vizita inopinata a unor soldati sovietici, aflati in cautare de bauturi alcoolice. Pana la urma a abandonat ascunzatoarea din proprie initiativa: cum autoritatile nu o gasisera pe ea, au arestat in loc o verisoara, mama a doi copii minori. "In momentul cand m-am prezentat, i s-a dat drumul", povesteste Dora Dumitru (Kenzel). Cu toata supararea, in momentul acela am avut o licarire de multumire. Nepotilor mei le-a fost redata mama, iar ei libertatea." DRUMUL SPRE NECUNOSCUT. A asteptat doua zile intr-o cazarma din Fagaras, apoi au fost dusi la gara si imbarcati in vagoane de marfa. "De-a lungul traseului si-a amintit interlocutoarea noastra erau insiruiti cunoscutii si rudele noastre. Venisera cu speranta ca ne vor mai zari o data." A impartit calvarul unui drum de o saptamana fara alimente, fara apa, fara conditii minime de igiena cu inca cinci femei si treizeci de barbati. "Prin gratiile de la ferestrele vagonului, spune Dora Dumitru (Kenzel), barbatii intindeau mana si ne dadeau, pe rand, cate un bulgaras de zapada. Asa ne amageam setea." Vagoanele au fost desigilate abia in momentul cand trenul a ajuns pe teritoriul Uniunii Sovietice. Li s-a permis sa coboare. Insetati peste masura, oamenii s-au apucat sa manance zapada murdara. Multi s-au imbolnavit ulterior, dar atunci nimanui nu-i pasa de consecinte. Dupa alte doua saptamani au ajuns la Petrovka, in cotul Donului. Cei plecati din Romania in ianuarie 1945 si-au dus zilele in lagarul de munca din aceasta localitate mult prea indepartata de casa, pana in decembrie 1949. CORVEZILE. Tanara de 20 de ani a fost repartizata intr-o brigada care fasona stalpi de sprijin pentru subteran. Impreuna cu alte noua fete, despica si taia la dimensiunile date trunchiurile unor copaci uriasi. Joagarele mari si grele de manuit de niste tinere neobisnuite cu un astfel de efort, gerul cumplit, vantul care nu se oprea niciodata in imensa stepa ruseasca, degeraturile de la mani si picioare "tratate" prin frecare cu zapada toate acestea sunt "amintirile" primului "loc de munca" al Dorei Dumitru (Kenzel). Dupa o perioada mai buna, in care a lucrat la bucataria lagarului, tanara a ajuns pe un santier de constructii. Se ridica o cladire administrativa. O vara a sapat fundatia, adanca de 10 metri, lunga de 40 si lata de 20. Ca sa contribuie pe deplin la "reconstructia" unei tari de a carei distrugere nu era direct vinovata, duminca, atunci cand nu se lucra pe santier, deportatii erau dusi la muncile campului. "O STAFIE NEAGRA". Toamna tarziu, lucrul pe santier a fost sistat. Deportatii germani au fost dusi sa lucreze intr-o mina de carbuni aflata la doi kilometri departare de lagar. Coborarea in mina se facea cu un lift, dar, pana la locul de munca, mai aveau de parcurs alti cinci kilometri prin subteran. Numai acest drum pe sub pamant dura o ora si jumatate. "Gangurile pe care trebuia sa le parcurgem erau foarte joase, si-a amintit Dora Dumitru (Kenzel), si numai aplecate puteam inainta. Mergeam in grupuri mici, deoarece de multe ori se stingea lampa si riscai sa ramai izolat in int