Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-NapocaFacultatea de Istorie şi Folosofie

Istoria bibliotecilor universitare

Biblioteca Centrală Universitară

„Mihai Eminescu” din Iaşi

2009 – 2010

Introducere

Bibliotecile universitare sunt o parte foarte importantă din procesul de învăţământ,

educaţie şi cercetare a unei ţări, a unui popor, aici indivizii putând primi informaţii,

dezvolta intelectul, dobândi deprinderi academice şi profesionale; ajutând astfel la evoluţia

societăţii.

Pentru a sublinia importanţa atât a universităţilor, cât şi a bibliotecilor universitare

din spaţiul european, am prezentat, pe baza cărţii lui Elmer D. Johnson, A history of

libraries in the western world, perioada de început a acestora, respectiv bibliotecile

universitare Sorbonne, Oxford şi Cambridge. În spaţiul românesc, acest tip de biblioteci s-

au format mult mai târziu, pentru cercetare istoriei acestora am folosit o carte importantă

pentru domeniul istoriei bibliotecilor, respectiv cea lui Gheorhe Buluţă, Scurtă istorie a

bibliotecilor din România şi cea a lui Sanda Bercovivi, Biblioteca universitară între

tradiţie şi mondializare uniformizată.

Lucrarea este structrată astfel încât să cuprindă o parte de istorie timpurie a

bibliotecilor din Europa, şi câteva consideraţii de ordin general despre bibliotecile

universitare; mai conţine un studiu de caz pe Biblioteca Centrală Universitară „Mihai

Eminescu” din Iaşi. În această lucrare voi prezenta pe scurt istoricul bibliotecilor centrale

universitare din Bucureşti şi Cluj, şi mai pe larg şi amănunţit istoria Bibliotecii Centrale

Universitare de la Iaşi.

2

Istoria bibliotecilor universitare şi caracteristici

În Evul mediu, în Europa, au existat „şcoli de învăţământ superior”, dar

universităţile precum cele de astăzi, sunt cunoscute doar din secolul XIII. Termenul de

universitate provine din limba latină- universitas, care înseamnă orice organizaţie sau

corporaţie de învăţământ. Primele cursuri din universităţi erau ţinute destul de aleatoriu,

studenţii se adunau pe lângă un profesor care ţinea un curs sau o prelegere- deoarece nu

exista un sistem sau plan de învăţământ bine determinat, astfel încât studenţii îşi puteau

alege ce cursuri doreau să frecventeze.

Printre primele universităţile apărute în jurul anilor 1200- 1300, se numără în

Franţa la Toulouse, Montpelier şi Paris; în Italia la Napoli şi Reggio; în Marea Britanie la

Oxford şi Cambridge. La început nu existau biblioteci ale universităţilor, profesori ofereau

studenţilor din biblioteca personală cărţi, pe care aceştia le puteau citi. Mici biblioteci s-au

format printre grupuri de studenţi, care cumpărau cărţi şi le foloseau împreună, sau le

împărţeau în secţiuni mai mici şi le copiau, acest sistem se numea Pecia.

La începuturi bibliotecile s-au dezvoltat prin donaţii ale regilor, nobililor, şi

aristrocaţilor, până în sec. XV- XVI rămânând mici, înregistrând o creştere ulterioară

datorită apariţiei tiparului. Cataloagele din universităţile timpurii erau sub formă de liste

de cărţi alfabetice, iar cărţile erau aşezate pe raft după subiect. Bibliotecari nu existau,

rolul acestora fiind preluat de funcţionari din bibliotecă sau chiar de către un student;

aceştia erau responsabili personal dacă o carte era deteriorată sau pierdută.

Bibliotecile universitare din Europa s-au dezvoltat substanţial după anii 1500;

există doi factori care au influenţat această creştere:

Apariţia tiparului care a determinat creşterea numărului de exemplare dintr-o

anumită carte, şi o mai mare rapiditate în distribuire;

Închiderea bibliotecilor mănăstireşti- multe dintre colecţiile acestora fiind

trasferate bibliotecilor universitare.

Prima bibliotecă universitară cunoscută de la Paris a fost fondată în anul 1250 prin

donaţia lui Robert de Sorbonne, care consta în peste 1.000 de volume. Biblioteca avea 28

de locuri de lectură, iar cărţile valoroase şi de referinţă erau legate de birouri. Cărţile erau

aranjate într-un catalog care avea 10 categorii mari: teologie, medicină şi drept; trivium-

gramatică, retorică şi logică; quadrivium- aritmetică, geometrie, astonomie şi muzică.

Printre regulile din această bibliotecă, în sec. XIV, se numără: cărţile pot fi consultate doar

3

în clădirea bibliotecii, şi returnate la sfârşitul zilei; cărţile erau despărţite în două categorii-

cărţile valoaroase erau înlănţuite, cele mai puţin valoroase lăsate la liber pe raft.

După sec. XVI biblioteca de la Sorbonne a avut o perioadă de declin odată cu

Universitatea, iar în 1792 a fost închisă datorită Revoluţiei franceze; fondul de carte

constând în 25.000 de volume fiind transferat la biblioteci publice. A fost redeschisă în

1861 de către Napoleon, sub numele de Biblioteque de la Universite, iar în anul 1900

fondul său de carte a ajuns la 1 milion de publicaţii.

La Oxford, au existat mici colegii înainte de fondarea Universităţii în 1167, care

apoi s-au reunit sub conducerea acesteia. Prima bibliotecă proprie a unui colegiu este din

anul 1380 şi se numea New College. Biblioteca Universităţii de la Oxford a fost fondată de

William, Episcop de Winchester, şi avea 136 de cărţi de teologie, 34 de filosofie, 52 de

medicină şi 53 de drept. La fel ca la biblioteca din Paris cărţile valoroase şi de referinţă

erau înlănţuite. Biblioteca de la Oxford a fost cunoscută doar prin sec. al - XV- lea, deşi

este ştiut că în 1320 Thomas Cobham, Episcop de Wochester, a propus constuirea unei

clădirii care sa găzduiască la etajul întâi o biserică, iar la al doilea o bibliotecă. În 1537 a

fost închisă, cenzurată, iar fondul său decimat, din cauza decretelor lui Henry VIII de a

dizolva ordinele călugăreşti. Redeschisă în 1602 datorită lui Sir Thomas Bodley, care a

făcut o donaţie, colecţiile sale au crescut pînă la 800.000 de volume şi 41.000 de

manuscrise, în anul 1900.

O altă bibliotecă din Marea Britanie, s-a format pe lângă faimoasa universitate de

la Cambridge. Biblioteca principală a Universităţii datează din anul 1415, şi a avut o

creştere înceată până la donaţia lui Thomas Rotherdam, care a dăruit cărţi şi o clădire. În

anul 1666 a primit o nouă donaţie de la Henry Lucas în număr de 4.000 de volume, în

1755 s-a mutat într-o nouă clădire, iar fondul de cărţi în anul 1900 era de un milion de

volume. Biblioteca de la Cambridge este una din cele 6 biblioteci cu drept de Depozit

Legal din Marea Britanie, şi are în prezent peste 7 milioane de documente.

În secolul XIX numărul celor dornici să studieze a crescut în România, astfel

organizându-se un învăţământ universitar naţional, conform modelelor străine. S-au

întemeiat universităţi în România, şi odată cu acestea bibliotecile universitare, a căror

istorie coincide cu cea a universităţilor. În România istoria bibliotecilor universitare începe

cu constituirea Universităţii de la Iaşi, şi ulterior a biblioteci universitare care o deserveşte

şi în prezent.

Rolul bibliotecilor universitare şi raportul implicări lor în programele de cercetare,

4

educative şi formative nu este suficient studiat si apreciat, astfel bibliotecile au rămas la

periferia învăţământului superior în sec. XX, deşi bibliotecile contribuie la progresul

cercetări în cadrul universităţilor.

Bibliotecile universitare sunt instituţii educative şi formative într - un grad mai

mare decât alte instituţii asemănătoare, sunt mai economice şi eficiente decât cele

specializate, pentru că universitatea vrea sa fie un centru documentar adecvat noi epoci a

exploziei informaţionale.

Bibliotecile universitare sunt subordonate Universităţii pe care o deservesc, slujind

interesele acesteia şi conţinând în fondul său cărţi şi publicaţii din domeniile Universităţi,

iar bugetul bibliotecii este furnizat tot de Universitate. În schimb bibliotecile centrale

universitare au o anumită autonomie faţă de universităţi, deşi le deserveşte, fiind

subordonate Ministerului Cercetării şi Educaţiei, de la care primeşte şi bugetul.

Există două tipuri de structuri ale bibliotecilor universitare, care exprimă cel mai

bine gândirea biblioteconomică dintr-o ţară: unitare şi polimorfe1. Bibliotecile cu

structură poliformă nu se constituie ca un întreg, nu sunt supuse politicilor de integrare, şi

sunt caracterizate printr-o risipă de mijloace şi resurse.

Structurile unitare din bibliotecă sunt de două feluri: cu reţea sau fără reţea. Cele

fără reţea se întâlnesc in universităţile mici, nu au probleme de conducere, dar au

dificultăţii din cauza volumul mic de documente. Structurile universitare cu reţea sunt un

model mult mai răspândit de bibliotecă universitară, cu mari posibilităţi de adaptare la

cerinţele diferitelor discipline, relaţiile cu utilizatorii sunt mai apropiate şi contribuind mai

mult la viaţa ştiinţifică a instituţiei de care aparţine.

Administraţiile bibliotecilor sunt preocupate de crearea condiţiilor optime pentru

personalul bibliotecilor în vederea perfecţionării profesionale. Se doreşte ca în bibliotecile

universitare să existe specialişti tineri, flexibili, deschişi schimbărilor, cu o bună pregătire

teoretică. În comparaţie cu alte tipuri de biblioteci, în bibliotecile universitare există în

procent destul de mare specialişti cu studii superioare în domeniu. Problema personalului

în bibliotecă există datorită statutului social al profesiei şi remunerarea muncii; aceste

probleme sunt de mult în agenda pentru rezolvare a Asociaţiei Bibliotecarilor şi

Consiliului Biblioteconomic Naţional2.

O universitate orientată spre cercetare trebuie să aibă o structură informaţională

dinamică pe toate domeniile de specializare şi organizare a studiului pe aceste domenii. 1 Sanda, Bercovivi, Biblioteca universitară între tradiţie şi mondializare uniformizată, p. 112 Ecaterina, Zasmescu, Rolul bibliotecilor universitare în modernizarea învăţământului în contextul Procesului de la Bologna, p. 55

5

„Relaţia universitate- bibliotecă poate fi comparata cu relaţia dintre laborator şi producţie,

şi necesită o permanentă modernizare şi exigenţă”3.

În cadrul studiului structurilor biblioteconomice se remarca trei feluri de relaţii

între universitate şi bibliotecă:

1. situaţia de izolare- cele două au un obiectiv comun, dar rămân separate;

2. situaţia de înglobare şi transformare a bibliotecii într-unul din serviciile

universităţii (subsistem);

3. situaţia bazată pe recunoaşterea unei independenţe relative a structurii

biblioteconomice, şi care se află într-un raport de tip avansat cu structura

universitară pe care o sprijină.

Conform Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată 2005, sistemul naţional de

biblioteci, în raport cu funcţiile şi atribuţiile acestora, este structurat astfel: Biblioteca

Naţională a României; Biblioteca Academiei Române; Biblioteci universitare; Biblioteci

specializate; Biblioteci publice; Biblioteci şcolare.

Bibliotecile universitare au următoarele caracteristici, conform secţiunii C din

aceeaşi lege4:

Art. 17. Bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat,

care au ca utilizatori principali studenţii, cadrele didactice şi cercetătorii din instituţiile

de învăţământ superior.

Art. 18. Din categoria bibliotecilor universitare fac parte:

a) bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanţă

naţională, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării,

finanţate de către acesta;

b) bibliotecile instituţiilor de învăţământ superior de stat sau privat, care sunt

subordonate senatelor acestor instituţii şi finanţate din bugetul acestora.

Art. 19. Bibliotecile universitare sunt parte integrantă a sistemului naţional de

învăţământ şi participă la procesul de instruire, formare şi educaţie, precum şi la

activitatea de cercetare din instituţiile de învăţământ superior.

Cele mai importante trei biblioteci centrale universitare din România, şi în acelaşi

timp şi cele mai vechi sunt bibliotecile de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi; nu includ B.C.U.

3 Sanda, Bercovici, Biblioteca universitară între tradiţie şi mondializare uniformizată, p. 94 Legea bibliotecilor nr. 334/2002, http://www.edu.ro/index.php/articles/560

6

Timişoara pentru că şi-a primit acest statut doar în 1992. Dar există şi biblioteci

universitare dedicate Universităţilor pe care le deservesc, cum ar fi: Biblioteca Centrală a

Universităţii Politehnice Bucureşti, Biblioteca Universităţii "Transilvania" Braşov ,

Biblioteca "Valeriu Bologa" a Universităţii de medicină şi farmacie "Iuliu Haţieganu"

Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală a Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu , Biblioteca

Universităţii de medicină şi farmacie „Carol Davila” Bucureşti, şi altele.

B.C.U. „Mihai Eminescu” din Iaşi

Oraşul Iaşi a fost o aşezare intelectuală în prima jumătate a sec. XIX, şi un mare

centru universitar al României în a doua a jumătate a secolului, aici dezvoltându-se prima

universitate din România şi cea mai importantă bibliotecă de învăţământ superior.

Biblioteca întemeiată la Iaşi de către Universitate este cea mai veche instituţie de acest fel

din ţară.

Misiunea bibliotecii5, precum este prezentată pe pagina web a acesteia, este “de a

constitui, organiza, prelucra, dezvolta şi conserva colecţii de cărţi, periodice, articole,

publicaţii electronice precum şi de a crea cadrul informaţional necesar sprijinirii activităţii

didactice şi de cercetare din comunitatea universitară ieşeană, cu extensie către cea

naţională şi internaţională; politica globală leagă indisolubil învăţământul de cercetare

fiind în prezent atât o bibliotecă enciclopedică academică, cât şi o bibliotecă enciclopedică

de cercetare ce oferă spre consultare întregul său fond de documente”.

Biblioteca de la Iaşi are un Regulamentul de organizare şi funcţionare în care este

prezentat obiectul de activitate al acesteia:

- asigură condiţiile pentru consultarea de către toate categoriile de utilizatori a

documentelor în sala de lectură sau prin împrumut la domiciliu;

- participă la activităţi didactice, cultural educative, de cercetare ştiinţifică,

asigurând informarea documentară a utilizatorilor;

- asigură calificarea si perfecţionarea personalului propriu prin participarea la

cursurile organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sau la stagii de

pregătire si perfecţionare în străinătate;

- încheie înţelegeri, convenţii sau contracte cu organizaţiile interne şi

internaţionale pentru activităţi specifice;

- achiziţionează publicaţii şi alte documente din ţară şi străinătate.

5 http://www.bcu-iasi.ro/prezentare.php

7

În acelaşi Regulament de funcţionare a bibliotecii este menţionat în cel de al doilea

capitol cum se formează patrimoniul bibliotecii, după cum urmează6:

B.C.U. Iaşi este o bibliotecă ce dezvoltă colecţii enciclopedice şi/ sau specializate

de publicaţii cu caracter ştiinţific şi cu mare valoare culturală din ţară şi

străinătate.

Patrimoniul documentar cuprinde: cărţi, publicaţii seriale, manuscrise, documente

cartografice, documente muzicale, documente audiovizuale, documente

fotografice sau multiplicate, documente arhivistice, documente electronice, baze

de date.

Colecţiile cuprind un valoros fond de patrimoniu constituit din manuscrise, carte

străină şi carte veche românească.

Colecţiile se constituie şi se dezvoltă prin achiziţie (cumpărătură), transfer,

donaţii, schimb intern şi internaţional, şi Depozit legal.

Colecţiile sunt de nivel enciclopedic în Unitatea Centrală si specializat în

bibliotecile filiale în acord cu programele de studiu din învăţământ universitar.

Evidenţa, prelucrarea, conservarea, recuperarea şi eliminarea publicaţiilor se face

conform Legii bibliotecilor nr.334/2002 art.40 pct.1-10.

Academia Mihăileană a fost înfiinţată la 16 iunie 1835, iar Biblioteca Academiei

Mihăilene a fost fondată în anul 1838, şi a fost deschisă în noiembrie 1841, cu un fond

iniţial de 600 de volume donate de Mihail Sturza, care a fost şi fondatorul bibliotecii.

După modelul bibliotecii de la Iaşi se vor organiza şi alte biblioteci, introducându-se

reguli ştiinţifice de organizare şi catalogare. Catalogul cartelor de cetit în Biblioteca

Academiei Mihăilene a fost realizat în 1841; catalogul are 52 de pagini care grupează

lucrările pe domenii: teologie, jurisprudenţă, ştiinţele, artele, literatură, carte grecească (şi

carte ştiinţifică grecească) şi latină, dar şi carte franceză şi traducerii din literatura

franceză; cuprindea şi reguli de folosire a bibliotecii.

După 1851 colecţiile s-au sporit prin Depozitul legal, şi donaţii, precum cea a lui

Vasile Alecsandri, iar până în 1860 erau inventariate 4.166 de volume de carte. Începând

cu acest an „Biblioteca Academiei Mihăilene” şi-a schimbat succesiv numele în

„Biblioteca Naţională”, „Biblioteca Universitară Naţională”, şi „Biblioteca Ulpia”.

Între anii 1859 şi 1869, B.P.Haşdeu a fost bibliotecar, timp în care el a propus un

6 http://www.bcu-iasi.ro/pag/regulament.pdf, p. 1

8

plan modern de organizare a instituţiei, şi a considerat absolut necesară dezvoltarea unui

catalog pe materii şi alfabetic, recomandând sistemul fişelor mobile. În anii următorii

donaţiile unor nume importante din cultura română se adaugă fondului, precum Cezar

Bolliac, Gh. Asachi, Titu Maiorescu, Ludovic Steege (1.449 de volume), şi alţii.

În 1864 „Biblioteca Ulpia” devine „Biblioteca Centrală”, care era atât

universitară, cât şi publică. Tot patrimoniul bibliotecii era găzduit în sala de lectură,

deoarece nu exista depozit; în 1897 se mută într-un nou spaţiu al Universităţii, care era

elegant şi primitor, dar care nu era potrivit cu principiilor noi apărute ale

biblioteconomiei. În acest nou spaţiu nu existau depozite, nici spaţii de lucru bine

delimitate pentru personalul bibliotecii, iar sala de lectură era folosită şi pentru expunerea

obiectelor de artă (până în anul 1916 când au fost transferate la muzeu). Mihai Eminescu a

fost şi el director al bibliotecii, numit la 1 septembrie 1874 de Maiorescu , dar dezvoltarea

sub conducerea sa a fost anevoioasă; în prezent biblioteca universitară de la Iaşi are

numele acestuia; în 1899, N. Iorga publică în diferite articole neajunsurile

biblioteconomice ale bibliotecii din acea perioadă.

Din 1916 biblioteca şi-a păstrat caracterul de bibliotecă universitară, ca loc de

cultură pentru Iaşi, dar conform documentaţiei a fost şi o bibliotecă publică, punând la

dispoziţie fondul său de volume şi cititorilor din afara cercului universitar. Tocmai din

această cauză biblioteca nu şi-a putut îndeplini complet funcţiile de bibliotecă universitară,

având un sistem organizatoric învechit, în care profesia de bibliotecar era confundata cu

cea de funcţionar.

La începutul sec. XX s-au exprimat noi idei asupra cercetării ştiinţifice din

biblioteca universitară, datorate reevaluării scopului Universităţii. În 1904 se sublinia

scopul Universităţii, acesta urmărind să studieze ştiinţa modernă şi metodele de

investigare, şi de a stăpâni şi utiliza ştiinţa pentru a putea crea o profesie în societate. În

perioada dinaintea Primului Război Mondial, datorită dezvoltării economiei româneşti şi

progresului tehnic, numărul de studenţi a crescut determinând revizuirea şi modernizarea

bibliotecii, şi revenirea la caracterul universitar. În aceasta etapă, o comisie de bibliotecă

îşi exprimă dorinţa de specializare a personalului din bibliotecă, în străinătate, accentuând

că în bibliotecile din România ştiinţa bibliotecară este puţin cunoscută. Totuşi bugetul

pentru resurse umane în anul 1910 era mic comparativ cu alte biblioteci din ţară, la Iaşi

bugetul fiind de 10.300 de lei şi personalul era în număr de 6, iar la biblioteca din

Bucureşti bugetul era dublu, de 24.200 de lei.

9

În 1914, datorită unor raţiuni de ordin economic şi metodologic se sugerează

folosirea principiului centralizării. După acest principiu se va organiza biblioteca de-a

lungul anilor, dar centralizarea va fi realizată doar în 1949, când filiale bibliotecii vor fi

reunite sub conducerea directă a B.C.U.; şi doar după anul 1980 se vor introduce

activităţile de achiziţie şi prelucrare centralizate, bibliotecile - filiale rămân să desfăşoare

doar activităţile de informare şi documentare.

În anul 1916 s-a publicat un nou Regulament7 al bibliotecii, prin care biblioteca de

la Iaşi devine o bibliotecă universitară, în care se cere încadrarea unui personal cu studii

universitare, şi deţinerea de cunoştinţe de limbi străine şi ştiinţă bibliotecară.

Ideea de bază a reorganizării bibliotecii o constituie separarea fondului de carte de

sala de lectură, şi birourile administrative. În sălile de lectură se dorea păstrarea cărţilor

cele mai cerute, şi a bibliografiilor, iar conservarea cărţilor făcută după criteriile strict

biblioteconomice, însă acest proiect a fost întrerupt de izbucnirea Primului Război

Mondial, care a adus după sine alte cerinţe de adaptare in organizarea bibliotecii.

O problemă majoră a bibliotecii din Iaşi în această perioadă este lipsa spaţiului,

comparativ cu bibliotecile universitare din Cluj şi Bucureşti, şi care influenţează calitatea

muncii bibliotecarilor; se remarcă probleme în catalogarea publicaţiilor şi cărţilor,

inventarierea acestora, şi organizarea fişelor- toate acestea încetinesc activitatea de bază a

bibliotecii. Totuşi în această perioadă, 1924- 1934, numărul de cititori creşte, şi se pun

bazele Serviciului de schimb interbibliotecar de mai târziu, prin stabilirea de relaţii de

schimb şi împrumut cu alte instituţii din România, Polonia şi Ungaria.

Karl Kurt Klein, unul din directorii Bibliotecii Universităţii din Iaşi, a publicat în

1934 un istoric al instituţiei, în care autorul distingea trei etape în evoluţia bibliotecii până

în anul publicării8. Schimbările în bine a bibliotecii s-au simţit sub conducerea lui Karl

Kurt Klein, începând cu 1932, când a devenit director al Bibliotecii Universitare din Iaşi.

Activitatea de modernizare prin norme de lucru profesionale, rezolvarea problemelor

bibliotecare şi administrative v-a influenţa puternic dezvoltarea bibliotecii. Sub

conducerea acestuia se stabilesc relaţii de cooperare cu biblioteci din străinătate.

Din anul 1932 până în 1936 activitatea de reorganizare se axează pe redistribuirea

şi instruirea personalului, separarea funcţiilor bibliotecare de cele administrative şi se pune

7 Decretul nr. 2271/ 9 iunie 1916, publicat Monitorul Oficial nr. 63/ 21 iunie 1916, Bercovici, Sanda, Biblioteca universitară între tradiţie şi mondializare uniformizată, p. 768 Buluţă, Gheorghe, Scurtă istorie a bibliotecilor din România, p. 141

10

accent pe factorul uman. Biblioteca a continuat să se dezvolte după structurile

organizaţionale a lui Klein mult timp după ce acesta nu a mai fost director al instituţiei. În

1932 s-a realizat o reorganizare a periodicelor, şi scoaterea din evidenţă a unor periodice

de probă, care s-a încheiat în 1937; organizarea s-a făcut în depozitul din subsolul

Universităţii din Iaşi, pe criteriu tematic în 16 grupe, iar în interiorul grupelor ordonarea

periodicelor s-a făcut alfabetic.

Întru-un Regulament din anul 19359 se vorbeşte despre rolul Bibliotecii Centrale

Universitare din Iaşi în învăţământ şi cercetare, şi despre publicul căreia era destinat, în

principal cadrelor universitare şi studenţilor. În acelaşi timp este menţionată nevoia de a

ocupa locuri de muncă în departamentul tehnic- de legătorie, iar pentru posturile de

bibliotecari se cerea doctorat, licenţiaţi trebuind să treacă printr-o perioadă de iniţiere.

Deşi numărul personalului creşte la 21- 22, faţă de alte biblioteci din ţară numărul rămâne

scăzut, iar remuneraţia salarială rămâne redusă. Se prevedea şi efectuarea de controale

anuale a registrelor de inventar, prin care până în anul 1932 s-au constat lipsuri de 31.000

de publicaţii.

Un pas important în viaţa bibliotecii o constituie, în anul 1939, deschiderea

catalogului alfabetic de fişe (75.000 de fişe scrise la maşină), dar şi deschiderea

„Bibliotecii Uzuale” cu 3.900 de volume organizate în secţii: bibliografii speciale, reviste,

dicţionare şi enciclopedii, istoria ştiinţei, teze şi izvoare, monografii; această bibliotecă s-a

bucurat de mult succes la utilizatori.

Progresul în bine al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi a fost oprit de

izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, când bugetul şi personalul bibliotecii a fost

redus; după această perioadă nefastă, biblioteca nu a mai făcut achiziţii şi şi-a întrerupt

multe din relaţiile cu străinătatea timp de 10 ani. Perioada anilor 1940- 1944 a fost foarte

grea pentru bibliotecă, multe documente au fost evacuate, biblioteca închisă câteodată

pentru anumite perioade de timp, personalul mult redus care cu greu reuşea sa menţină

activitatea bibliotecii. Au fost pierdute doar 600 de volume, dar 30.000 au fost deteriorate;

biblioteca îşi schimbă locaţia în clădirea Fundaţiei Ferdinand I, mărindu-şi fondurile cu

70.000 de volume în anul 1946, dar personalul bibliotecii rămâne încă redus.

După anul 1945 numărul cititorilor începe să crească, şi mai apoi datorită noii legii

a învăţământului (din 1948) care oferă gratuitate în învăţământul de stat şi crearea

cursurilor serale, cerinţele bibliotecii devin mai mari.

9 Sanda, Bercovici, Biblioteca universitară între tradiţie şi mondializare uniformizată, p. 78- 79

11

În 1949 se realizează centralizarea filialelor, astfel biblioteca de la Iaşi devine

Bibliotecă Centrală Universitară. Fondul de carte este în continuă creştere, dar personalul

rămâne redus pentru bibliotecă, şi în continuare puţin specializat pentru activităţile

bibliotecii. După 1949 se măreşte numărul de personal şi se trece la o activitate

specializată pe servicii, şi tot acum se finalizează catalogul zecimal care este pus la

dispoziţia utilizatorilor alături de cel alfabetic.

Se înfiinţează un serviciu special în 1950, care cuprinde piese de arhivă valoroase,

precum manuscrise vechi, gravuri şi tipărituri muzicale, tipărituri vechi româneşti; care

ulterior devine Sector de carte rară şi colecţii speciale. Se păstrează aici publicaţii ce au

aparţinut personalităţilor politice şi culturale, domnitorilor, cărturarilor celebri, din diverse

domenii, cu ex-libris- urile de proprietate.

În 1952 se înfiinţează Serviciul bibliografic, care se va dezvolta şi va include

diverse instrumente bibliografice şi surse de informare, şi Serviciul de împrumut pentru

scurtarea timpului de servire. În acest an exista un număr de 200 de locuri in sălile de

lectură, care v-a creste în 1964 la 1.184 de locuri, iar în 2004 la 1.213 de locuri în 30 de

săli. În 1958 biblioteca îşi schimbă numele de la B.C.U. „Nicolae Bălcescu” în B.C.U.

„Mihai Eminescu”, pe care îl foloseşte şi în prezent.

Activitatea serviciului bibliografic se va extinde în 1960 prin crearea Serviciului de

informaţii bibliografice, şi în 1964 prin Centru de documentare ştiinţifică. Prin funcţia

educaţională a bibliotecii se vor căuta metode de informare ştiinţifică conform noilor legi a

învăţământului. Biblioteca şi-a păstrat puţin din caracterul public, în 1988 fiind înregistraţi

3.000 de utilizatori care nu aparţin mediului universitar.

Procesul modernizării bibliotecii a continuat, în 1992 realizându-se computerizarea

şi automatizarea bibliotecii, iar din 1999 biblioteca îşi construieşte un catalog online care

cuprinde 25% din fondul bibliotecii, în prezent 460.000 de înregistrări, pentru care

foloseşte soft-ul ALPEH, ca şi B.C.U. „Lucian Blaga” din Cluj. Începând cu anul 2003

B.C.U. „Mihai Eminescu” face parte din consorţiu de biblioteci universitare alături de

B.C.U. Cluj, Timişoara şi Bucureşti prin care achiziţionează abonamente la importante

baze de date internaţionale electronice cu rezumate şi articole integrale din reviste

ştiinţifice şi cărţi precum ProQuest, EBSCO, Scopus, Embase, ScienceDirect, European

Sources, dintr-o mare varietate de domenii: literatură, artă, istorie, drept, medicină,

economie, tehnologia informaţiei, ştiinţe exacte, etc. Accesul la aceste resurse electronice

se face direct, doar de pe cele 100 de calculatoare care aparţin Bibliotecii Centrale

12

Universitare "M. Eminescu", inclusiv filialele, precum şi de pe calculatoarele din reţeaua

Universităţii "Al.I. Cuza".

În anul 2004 biblioteca dispunea de relaţii cu 1.236 de partenerii din 51 de ţări, şi

s-au făcut schimburi cu 656 de parteneri prin care biblioteca a primit 262 de cărţi, 7

colecţii speciale, 747 de titluri de periodice; fondul bibliotecii în 2008 era de 2.312.442

unităţi şi are o creştere anuală de 25.000 de unităţi10.

Până în 2008 biblioteca era abonată atât la periodice româneşti – în număr de 219,

cât şi la străine în număr de 38; personalul bibliotecii a crescut până la 188, iar numărul

utilizatorilor înscrişi a ajuns la 37.900, din care mai mult de 18.000 sunt activi. Biblioteca

Centrală Universitară „Mihai Eminescu” are, la fel ca si celelalte bibliotecii universitare

din România, o revista electronică- Biblos11, unde se publică articole de biblioteconomie,

viaţa bibliotecii, publicată online începând cu anul 1994.

Actualul director al bibliotecii este Prof. Univ. Dr. Alexandru Călinescu, iar

structura biblioteconomică actuală a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi cuprinde

următoarele departamente şi servicii12: Direcţiune, departamentul Achiziţii-Evidenţa ,

departamentul Bibliografic , departamentul Catalogare , departamentul Colecţii Speciale ,

departamentul Conservarea Colecţiilor, departamentul Fişiere Autoritare, departamentul

Indexare, departamentul Informatizare , departamentul Marketing, departamentul

Periodice, departamentul Relaţii cu Publicul, departamentul Schimb Internaţional,

departamentul Contabilitate, departamentul Administrativ - Personal.

În momentul de faţă biblioteca are colaborări şi cu alte instituţii ieşene precum

British Council Iaşi, Sala germană de lectură, Centrul de consiliere educaţională al

Comisiei Fulbright ; şi coordonează şi administrează colecţiile bibliotecilor de la: Muzeul

de Istorie Naturală, Gradina Botanică, Observatorul Astronomic, Catedra de Germanistică

din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" 13.

B.C.U. „Carol I” din Bucureşti

Biblioteca centrală universitară „Carol I” din Bucureşti a fost fondată în anul 1891,

şi deschisă utilizatorilor în 1895, ca Fundaţie Universitară a regelui Carol I, care a

10 „Repere ale Bibliotecii Centrale Universitare "M. Eminescu" Iaşi privind anul 2008”, http://www.bcu-iasi.ro/statistica.php11 Accesare revistă prin link- ul http://www.bcu-iasi.ro/biblos.php12 Sediul central, departamente, http://www.bcu-iasi.ro/centrala.php13Coordonări în link- ul- http://www.bcu-iasi.ro/coordonari.php, Colaborări la link- ul- http://www.bcu-iasi.ro/colaborari.php

13

contribuit personal la fondul bibliotecii. De la bun început a avut rol de bibliotecă

universitară şi „vreme de 50 de ani, Fundaţia Universitarã avea sã-şi asume misiunea de a

contribui la formarea elitei intelectuale, îndeosebi prin acordarea de subvenţii, premii de

încurajare, burse studenţilor cercetători merituoşi şi prin tipărirea unor lucrări valoroase, a

tezelor de licenţă sau de doctorat”14. Patrimoniul bibliotecii a crescut datorită donaţiilor de

la societăţi sau persoane fizice - precum: Titu Maiorescu, Ioan Bogdan, Panait Cerna,

Octavian Goga, E. Pangrati-, şi mai târziu prin Depozitul Legal (cel puţin un exemplar din

tot ce se publică în ţară).

Datorită creşterii fondurilor şi cititorilor, în anul 1911 se începe extinderea clădirii,

iar în 1914 se inaugurează noul spaţiu al bibliotecii din Bucureşti, care avea un amfiteatru

cu 500 de locuri, 4 Săli de lectură şi un depozit. Din 1913 se introduce sistemul de

catalogare CZU (clasificare zecimală universală)- sistem nou în România; se introduce şi

sistemul „Open- shelf”, şi catalogarea volumelor alfabetic şi pe domenii în cadrul

bibliotecii.

În 1933 s-a fondat Secţia Bibliofilă, care adăpostea cărţi şi manuscrise rare şi

valoroase. În aceeaşi perioadă au loc simpozioane şi conferinţe la care participă multe din

personalităţile vremii.

În timpul celui de al doilea Război Mondial s-au constat pierderi de volume de

cărţi în număr de 13.500, şi 1.000 de periodice. Prin Decret, în 1948 Biblioteca Fundaţiei

Universitare îşi capătă numele de Biblioteca Centrală a Universităţii "C.I. Parhon" din

Bucureşti, devenind coordonatorul bibliotecilor facultăţilor din capitală, în 1953 având

sub conducere 20 de biblioteci- filiale. Tot în acest an biblioteca este închisă pentru

inventar sub paza poliţiei, iar cărţile care „deranjau” comunismul erau cenzurate, scoase

din uz şi puse sub semnul Fond Secret.

Organigrama sistemului de bibliotecă din 1970, prezenta numeroase servicii

specializate centralizate, cum ar fi: completarea colecţiilor, catalogarea, împrumut inter -

bibliotecar intern şi extern, etc.; dar şi activităţile de administrare şi întreţinere a

bibliotecii erau centralizate.

În 1989, în timpul Revoluţiei, biblioteca a fost incendiată - s-au pierdut peste

5000.000 de volume, din care 12.000 carte bibliofilă, aproape 3.700 de manuscrise

aparţinând unor mari personalităţii ale culturii române între care Eminescu, Maiorescu,

Caragiale, Coşbuc, şi alţii.

După 1990, cu ajutorul UNESCO, se începe reconstruirea şi modernizarea

14 În cadrul rubricii istoric, „1895- 1948 Fundaţia universitară Carol I”, http://www.bcub.ro/

14

bibliotecii; prin donaţii (peste 900.000 de volume din ţară şi străinătate) şi schimburi,

fondul bibliotecii v-a fi reîntregit. În această perioadă se fac mari eforturi financiare

pentru reconstrucţie şi refacerea fondului; iar biblioteca are integrate încă două spaţii:

clădirea fostei Bănci Dacia (arsă în timpul Revoluţiei, funcţională 1997), şi viitoarea

construcţie a corpului Boema15. În aceeaşi perioadă se fac eforturi pentru refacerea

colecţiei de carte rară şi valoroasă.

În 1994 biblioteca s-a conectat la internet, dezvoltând sistemul informatic, şi a

achiziţionat soft-ul VUBIS, realizând un catalog online a fondului de publicaţii (doar la

sediul central); s-au pus bazele Secţiei de Împrumut. În 1995 s-au sărbătorit 100 de anii de

existenţă; în această perioadă directorul bibliotecii era prof. univ. dr. Ion Stoica. În 1996

s-a trecut şi la informatizarea filialelor bibliotecii.

În anul 2001 este inaugurată sala de lectură Europa, prin programul PHARE

EUROPA, şi se construieşte baza de date bibliografice EUREF. În acest an se redeschide

oficial Unitatea Centrală a bibliotecii, la eveniment participând personalităţi din România

şi străinătate. Din anul 2003 Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti face

parte, alături de celelalte marii biblioteci centrale universitare, din consorţiul de bibliotecă,

pentru achiziţionarea bazelor de date internaţionale; baze de date abonate în prezent sunt:

ProQuest, EBSCO, SpringerLink, Emerald şi altele.

În 2008 fondul total de publicaţii a ajuns la 1.912.718 de volume, iar numărul

utilizatorilor înscrişii era de 27.282 cititori, în scădere fata de anul 2002 când numărul era

de aproximativ 36.000 de cititorii16. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din

Bucureşti este un centru de învăţământ, cercetare şi cultură, obiectivele acesteia fiind:

asigurarea   bazei  documentare  şi  de  informaţii  necesare   procesului 

de învăţământ atât la nivelul aprofundării studiului cât şi al cercetării;

realizează valorificarea şi comunicarea documentelor şi surselor de informaţii;

facilitarea accesului rapid la diverse categorii de surse, atât din colecţiile proprii,

cât şi din cele externe;

organizarea unui sistem complex de servicii pentru toate categoriile de utilizatori.17

B.C.U. „Lucian Blaga” din Cluj

15 În cadrul rubricii „Istoric”, partea „1990- 2001- Reconstrucţie, Continuitate, Modernizare” http://www.bcub.ro/16 Rubrica “Biblioteca în cifre”, actualizare 31 decembrie 2008, http://www.bcub.ro/17 În cadrul rubricii prezentare generală, http://www.bcub.ro/

15

Biblioteca Centrală Universitară din Cluj a fost înfiinţată în 1872, şi cu timpul v-a

deveni cea mai mare şi valoroasă bibliotecă din Transilvania. A funcţionat în clădirea

centrală a Universităţii până în 1909, când a fost inaugurat spaţiul actual al bibliotecii.

Acest nou spaţiu a fost conceput special să adăpostească o bibliotecă de acest gen, având

Săli de lectura, birouri, Săli de expoziţii, Săli de colecţii speciale, etc.

Inaugurarea propriu- zisă a bibliotecii s-a făcut pe 16 mai 1920, odată cu

inaugurarea Universităţii, sub numele de „Biblioteca Universităţii Regelui Ferdinand I”.

Fondurile bibliotecii după acest an au crescut datorită donaţiilor de la numeroase instituţii

şi persoane fizice, precum Academia Romană, Arhivele Statului; şi în 1922 prin donaţia

lui Gheorghe Sion, circa 4.500 de volume care cuprindeau cărţi, reviste, manuscrise,

picturi, stampe, hărţi, şi care a constituit „fondul de aur” al Colecţiilor Speciale. Alte

personalităţii importante care au contribuit, prin donaţii, la patrimoniul bibliotecii clujene

au fost: Miko Imre, Iuliu Marţian, Adrian Marino, A. Lapedatu, Mircea Carp, Axente

Banciu.

În anii 1920 fondul de cărţi era de circa 370.000 de volume, în 1972 de

2.600.000 de volume, acest lucru datorându-se dezvoltării enorme a bibliotecii.

La Universitatea din Cluj se introduce bibliologia ca obiect de predare, pentru că

mulţi cercetători s-au implicat în activitatea de cercetare bibliografică şi biblioteconomică,

precum David Prodan şi Emil Racoviţă, acesta din urma publicând la Cluj, în 1926,

primul catalog colectiv, intitulat „Catalogul revistelor ştiinţifice şi medicale din Cluj”. În

1923, acelaşi Racoviţă propune înfiinţarea Departamentului de schimb internaţional, şi

tot în acest an se pun bazele serviciului Colecţii Speciale pornind de la donaţia lui Gh.

Sion.

După Primul Război Mondial, în perioada 1919- 1934, numărul utilizatorilor

bibliotecii creşte considerabil datorită dorinţei de cunoaştere din cadrul Universităţii din

Cluj- Napoca, iar 1934 se finalizează actuala clădire a bibliotecii.

În 1961, datorită creşterii fondului de cărţi a biblioteci s-a construit un nou

depozit care poate adăposti 2 milioane de volume, modern utilat, şi care are legătură

directă cu depozitul vechi şi sălile de lectură.

După 1990 biblioteca îşi primeşte numele de Biblioteca Centrală Universitară

„Lucian Blaga”. În 1992 se demarează procesul de automatizare şi informatizare a

bibliotecii, instalându-se calculatoare, şi conectarea la internet. În 1995 s-a achiziţionat

soft-ul VUBIS, iar din 1999 se foloseşte ALEPH, prin care se poate accesa catalogul online

16

al bibliotecii de pe pagina web.

În anul 2001 biblioteca clujeană a avut 1.600 de relaţii de parteneriat intern şi

extern care au contribuit la dezvoltarea colecţiilor. În acelaşi an s-a constituit revista

online a bibliotecii - BiblioRev18, în care se publică informaţii, articole şi interviuri legate

de bibliotecă.

Începând cu anul 2001 B.C.U. din Cluj- Napoca a făcut eforturi pentru

achiziţionarea de baze de date ştiinţifice. Alături de alte bibliotecii partenere ale

consorţiului de bibliotecă, sau independent biblioteca are in prezent multe abonamente la

astfel de baze de date care pot fi accesate de utilizatorii săi.

În 2006 s-a constituit Fondul de Patrimoniu, ca fond separat în cadrul Colecţiilor

Speciale, au fost transferate din gestiunea Fondului General în gestiunea Fondului de

Patrimoniu, un număr de 24.848 volume. Cele mai importante colecţii care fac parte din

acest fond sunt donaţia lui Benigni Josephus.

Fondul publicaţiilor a crescut considerabil din anii 1920, ajungând în prezent la

3.500.000 de volume19; numărul locurilor în sălile de lectură a crescut şi el, în 1920

biblioteca având 252, iar în 2008 fiind de 2.453 în 77 Săli de lectură. Numărul

utilizatorilor înscrişi a ajuns la 51.000, mai mare decât în celelalte bibliotecii universitare

din ţară.

Concluzii

Universităţile şi bibliotecile universitare s-au dezvoltat mult mai târziu în spaţiul

românesc, totuşi acestea au devenit centre mari de cunoaştere şi educaţie. Biblioteca

centrală universitară „Lucian Blaga” din Cluj este în prezent cea mai dezvoltată din punct

de vedere al patrimoniului, dar biblioteca universitară de la Iaşi este cea mai veche

bibliotecă de acest tip din România, sprijinind învăţământul superior şi cititori din oraşul

Iaşi de peste 150 de ani.

Istoria şi statisticile marilor centre universitare din România ne arată dezvoltarea

acestora, creşterea numărului de utilizatori şi a colecţiilor acestora; în prezent B.C.U. din

18 Accesare revistă prin link- ul http://www.bcucluj.ro/bibliorev/19 Informaţii de la sfârşitul anului 2008, http://www.bcucluj.ro/cifre.html

17

Cluj are cele mai mari colecţii, de 3.553.290 de unităţi, şi 51.000 de cititori; B.C.U. din

Iaşi are un fond de publicaţii de 2.312.442, iar utilizatori înscrişi de 37.900; iar B.C.U. din

Bucureşti are peste 1.900.000 de documente, şi 27.000 de cititori.

Aceste creşteri ale numărului de cititori se datorează accesibilităţii indivizilor la

nivelurile superioare de învăţământ din ultimele 2 decenii, şi generalizării învăţământului

superior la toate nivelurile societăţii.

Bibliografie:

1. Bercovici, Sanda, Biblioteca universitară între tradiţie şi mondializare

uniformizată, EX PONTO, 2007

2. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti, http://www.bcub.ro/.

3. Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj, http://www.bcucluj.ro/.

4. Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, http://www.bcu-

iasi.ro/

5. Buluţă, Gheorghe, Scurtă istorie a bibliotecilor din România, Editura

Enciclopedică, 2000

18

6. Busuioc, N., Moscovici, L., Din istoria bibliotecilor ieşene, Revista Biblos,

http://www.bcu-iasi.ro/biblos/biblos1/ist.pdf

7. Johnson, Elmer D., A history of libraries in the western world, The Scarecrow

Press INC., 1965

8. Legea bibliotecilor nr. 334/2002, Republicată în Monitorul Oficial, Partea I număr

132 din 11 februarie 2005, http://www.edu.ro/index.php/articles/560

9. Stoica, Ion, Interferenţe biblioteconomice, EX PONTO, 1997

10. Zasmenco, Ecaterina, Rolul bibliotecilor universitare în modernizarea

învăţământului în contextul Procesului de la Bologna, Revista Teorie şi Practică,

2005, nr. 1- 2, http://87.248.191.115/bnrm/publicatii/files/1/2005_1-2_06.pdf

19