Antonio Gaudi

(Fiul preferat al Barcelonei și Sagrada Familia)

Stilul Art Nouveau, apãrut la sfârsitul anilor 1890, a durat mai putin de un

deceniu, dar în acest rãstimp trãsãturile sale de bazã au pãtruns în toate aspectele artei si

design-ului. El se caracteriza printr-o varietate uimitoare de tablouri, sculpturi, ilustratii,

ceramicã, sticlãrie si mobilier, în stiluri foarte diferite, care aveau douã elemente comune:

respingerea realismului traditionalist în favoarea imaginilor exotice si simbolice, si o

fascinatie datã de potentialul decorativ al liniilor curbe, iesite în relief. Aceste douã

elemente au devenit definitorii pentru stilul Art Nouveau. Desi acest stil a avut o viatã

scurtã ca artã dinamicã, a încurajat pe unii artisti remarcabili ai epocii sã-si foloseascã

talentul pentru a proiecta obiecte practice. Cel putin în acest sens meritã sã respectãm

mostenirea lãsatã de silul Art Nouveau.

„Omul cumpatat se adapteaza la societate; omul necumpatat persista in incercarea

de a adapta societatea la el. De aceea, intregul proces este influentat de omul

necumpatat.”1

Expresia organicã a arhitecturii sale a fost

dusã pânã la extrem de spaniolul Antonio Gaudi

(1852-1926), un arhitect catalan faimos atât

pentru modelele sale gotice, proiecte puternic

individualizate, tratate intr-un stil unic, original si

fantezist. Lucrãrile sale uimitoare decoreazã

strãzile Barcelonei, fapt pentru care a fost numit

fiul preferat al Barcelonei, lucru despre care vom

vorbi in curand.

1 George Bernard Shaw – “Om si Supraom”

1

Dar cum a ajuns pana aici? Povestea lui Gaudi nu este una dintre cele mai fericite,

deoarece el nu se bucura de o sănătate prea solidă. Încă din copilărie, a fost diagnosticat

cu reumatism iar problemele de sănătate îl împiedicau să se joace cu alţi copii. Din

fericire, îi prilejuiau insa numeroase plimbări, obicei pe care l-a păstrat până la sfârşitul

vieţii. Surprinzator, această imobilitate a fost cea care i-a oferit ocazia de a-si dezvolta

simţul observaţiei şi de a descoperi, cu o mare fascinaţie, marele spectacol al naturii

(principala sursă de inspiraţie pentru decoraţiunile tuturor operelor sale, precum şi pentru

soluţiile numeroaselor probleme apărute în proiecte). Din punct de vedere academic,

Antoni Gaudí nu era un elev eminent, însă din contră, era un excelent desenator şi multe

din lucrările sale universitare demonstrau deja o creativitate ieşită din comun. Găsea cele

mai potrivite soluţii la problemele de arhitecutră găsite în cărţi şi dovedea aceeaşi

iscusinţă la începutul carierei sale, lucrând ca ucenic la diverşi arhitecţi.

El a fost susţinut de către un industriaş bogat pe nume Eusebi Güell, pentru care a

creat Palatul Güell in 1889, ce va fi înscris în patrimoniul mondial al UNESCO împreună

cu alte opere ale sale, precum Casa Milà (1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 şi

1914). Lucrãrile lui mai timpurii (cum ar fi Casa Vicens, 1878-1880) sunt structuri

geometrice, bogat decorate. În lucrãrile ulterioare ale lui Gaudi, structura si motivele

decorative sunt integrate în forme vegetale alambicate si umflate, care par a fi rãsãrit pe

pãmânt peste noapte, ca niste ciuperci uriase. Sa dam cateva esemple...

În 1883 a început construcţia celei mai izbitoare lucrãri a sa, un simbol al

Barcelonei, catedrala dedicată Sfintei Familii – La Sagrada Família, finanţată din fonduri

publice. Insãsi conceptia clãdirii este organicã, astfel încat intreaga structurã pare vie!

Acest monument mai este şi astăzi în lucru, datorită donaţiilor din fonduri publice.

Aceasta deoarece el a continuat să lucreze la acest proiect numai până la moartea sa, în

data de 10 iunie 1926, survenită în urma unui accident, la scurt timp după ce a fost lovit

de tramvai. Pe atunci fusese terminatã doar una dintre cele patru fatade proiectate. Desi

lucrãrile continuã si astãzi, constructia se înaltã foarte încet din cauza complexitãtii

arhitecturale datã de caracterul ei “organic”. Modelele repetitive ale arhitecturii obisnuite

nu pot fi folosite, deoarece ar strica fluiditatea întregului concept. Practic, întreaga

constructie trebuie sculptatã manual. Într-adevãr, Gaudi a fost unul dintre putinii arhitecti

2

cu viziunea si dãruirea necesarã executãrii unor clãdiri de mari dimensiuni în adevãratul

stil Art Nouveau; alti arhitecti au avut tendinta sã-si piardã inventivitatea atunci când

trebuia sã execute lucrãri mai mari decât simpla fatadã a unei clãdiri. Dar despre aceasta

catedrala vom mai vorbi, intrucat sunt multe de spus...

Barcelona, orasul lui Gaudi

Antonio Gaudi s-a afirmat in timp in arhitectura modernista europeana, devenind

o personalitate unica si exceptionala, iar operele sale sunt un magnet pentru iubitorii de

arta din intreaga lume. Barcelona uimeste inca din primele momente ale vizitei prin

arhitectura sa plina de decoratiuni, prin atentia asupra fiecarui detaliu. Acest lucru i se

datoreaza, fireste, in mare parte operei lui Gaudi, fiul preferat al Barcelonei, arhitect care

a creat prin operele lui un aer aparte pentru acest oras, misterios si amuzant totodata. O

vizita in orasul spaniol se incepe asadar prin descoperirea treptata a geniului arhitectural

de care a dat dovada Gaudi in proiectarea nu doar a catedralei, caselor sau parcurilor, ci si

a diferitelor detalii (cum ar fi placutele ce paveaza anumite bulevarde).

Dintre casele ce poarta semnatura lui Gaudi, cele mai cunoscute si totdata mai

impresionante sunt “La Pedrera” si “Casa Batllo”. Ambele se ofera in intregime ochilor

vizitatorilor, fiind posibil un tur complet pana pe acoperisurile cu forme caudate, ce ofera

o panorama splendida asupra Barcelonei.

La Pedrera deschide pu blicului un intreg apartament, ce demonstreaza cum

Gaudi a combinat armonios utilul cu placutul. A fost construită între anii 1905 şi 1910 ca

bloc cu apartamente şi birouri. Iniţial denumit

Casa Milà, este cunoscută cu denumirea La

Pedrera (carieră) datorită faţadei sale din

piatră de culoare cenuşie, care prezintă

ondulări. Ondulându-se la colţul străzii,

aceasta creează un efect de val care e subliniat

de balcoanele sofisticat ornamentate cu fier

forjat. Turiştii pot vizita toată clădirea până pe

acoperiş, unde hornurile multicolore gigantice

3

se proiectează ca nişte cavaleri medievali. Vara, pe timpul nopţilor de weekend

acoperişul este luminat în întregime şi oferă o imagine spectaculoasă Barcelonei. Cu un

etaj mai jos sub acoperiş, se află un muzeu modest dedicat lucrărilor lui Gaudi.

Parcul Güell este cea mai mare creatie a lui Gaudi in Barcelona. Avand o

suprafata de peste 3 hectare, gradina combină numeroase elemente arhitecturale si de

arta, oferind vizitatorilor numeroase surprize. Patronul lui Gaudi (Eusebi Güell) a

planificat o suburbie iar proprietatea sa era situată la o înălţime mai mare faţă de

Barcelona, la o oarecare distanţă de oraş. S-au alocat peste 60 de proiecte pentru case,

deşi s-au construit doar două pe întreaga proprietate. Proiectul a fost unul revoluţionar

pentru acele timpuri, dar a reprezentat un eşec ca proiect imobiliar. Consiliul Municipal

al Barcelonei a cumpărat proiectul în 1992, iar în anul următor a fost transformat în parc

municipal. Acesta este

constituit dintr-o reţea de alei

răsucite pe conturul denivelat

al terenului, iar intrarea este la

altitudinea cea mai joasă; de

aici, o scară dublă duce spre o

sală de dimensiuni uriaşe, al

carei tavan serveşte drept

platforma unei pieţe publice

imense. Zonele periferice sunt

4

decorate cu viaducte şi colonade imaginare, care prin felul în care sunt proiectate evocă

forme naturale.

Gúell Palace A fost construit în 1888 de Antonio Gaudi. În culoarul Palatului

lumina ce pătrunde prin geamuri este atenuată de trei arcuri parabolice imense formate

din piloni de piartă de culoare gri, fin şlefuite. Arcadele turnurilor dau împresia unor

ferestre în stil gotic, dar ferestrele lui Gaudi în palatul Gúell sunt dreptunghiulare - cu alte

cuvinte, acestea sunt nesimetrice liniilor arcadelor. Aceste arcade dezvăluie, de

asemenea, primele semne ale interesului lui Gaudi pentru Art Nouveau. Elementele

porţilor de la intrare, caracteristice direcţiei Art Nouveau, sunt deasemenea prezente în

interiorul clădirii. Printre alte motive, pilonii sunt decoraţi în exces, şi aceştia sunt într-un

număr însemnat: de la cei groşi, de susţinere, piloni gri şlefuiţi în formă de ciupercă, din

piatră de „ochi de şarpe” extrasă dintr-o carieră din munţii Pirinei. Un hol de înălţimea a

trei paliere formează centru

clădirii. Acesta stă drept o curte

interioară obişnuită acelor

vremuri, dar în acelaşi timp

crează impresia unei biserici

imense în stil baroc. Această

încăpere este acoperită de o

cupolă în care Gaudi a încrestat

numeroase orificii rotunde.

Picioarele împletite ale mesei se

regăsesc în interiorul clădirii

însăşi, pe acoperiş.

Desi neterminata, mai sus mentionata La Sagrada Familia este cu adevarat unul

dintre cele mai cunoscute simboluri ale Barcelonei si cea mai celebra lucrare a lui Gaudi,

dovada geniului sau. Cea mai renumita creatie gaudiana ofera spre savurarea privitorilor

o finite neobisnuita a detaliilor din care este compusa. Cladirea surprinde si uimeste, fiind

5

diferita pe fiecare latura a sa. Gaudi

avea 31 de ani cand a acceptat sa

realizeze Sagrada Familia si si-a

petrecut tot restul vietii legat de acest

proiect, lasandu-si imaginatia si

creativitatea sa patrunda pe teritorii

neobisnuite la cladiri de natura

religioasa. Ca un fapt inedit, artistul

avea resedinta la locul constructiei,

devenind practic obsedat de aceasta.

Biserica monumentală „El

Temple Expiatori” de la Sagrada

Família (Templul Ispăşitor al Sfintei

Familii) este cea mai celebră lucrare

a lui Gaudi, poate exemplul cel mai

deosebit a geniului său vizionar.

Arhitectul a iniţiat lucrarea în 1883

pe locul unui proiect neo-gotic anterior. Lucrările la biserică au continuat până în 1936,

când au fost întrerupte de bombardamentul din Războiului Civil al Spaniei, cand studiile

lui Gaudi cu notite si schite au ars. Proiectul a fost reluat în 1952, folosind ca bază schiţe

şi modele, deşi continuarea lucrării a dat naştere multor dezbateri. Între 1954 si 1976 au

fost finalizate faţada şi cele patru turnuri ale Pasiunii (partea de Vest). Astăzi, porţiunea

terminată a construcţiei, precum şi micul Muzeu „del Temple Expiatori” de la Sagrada

Família (care conţine modelele şi schiţele cu

procesul de construcţie) sunt deschise spre

vizitare. Se poate urca în turnuri, de unde se

pot vedea peisajele incredibile ale oraşului...

Complexul neterminat Sagrada Familia

este atat de reprezentativa pentru Gaudi,

intocmai pentru ca, desi singur, acest edificiu

6

impunator a ajuns sa reprezinte „teologia poporului catalan”, facandu-i pe suporterii

pasionati sa-l proclame „Dante al arhitecturii”.

Ce concluzii tragem din toate astea? „Ca putini artisti au reusit sa modeleze

perceptia noastra asupra unui oras asa cum a facut-o Gaudi. Si putini arhitecti s-au

dovedit a fi atat de emblematici pentru culturile lor. Gaudi si Barcelona au fost si raman

ingemanati pentru eternitate. Reputatia lui Gaudi s-a raspandit incet, iar este acum cel

mai controversat si mai faimos arhitect al lumii. (...) Un admirator japonez isi exprima

mirarea ca, in timp ce in Japonia operele lui s-ar fi aflat in muzee, in Barcelona acestea

sunt integrate in structura orasului. (...)

Unele dintre lucrarile sale reprezinta o anumita vulgaritate gen Disney, dar toate

la un loc sunt senzuale si prezinta o simplitate profunda. Arta pentru oricine, ea este si

generoasa si umana in acelasi timp. Arhitectura lui este din nou la moda. Gaudi este o

figura contemporana: spirituala si uimitor de originala. A fost un ecologist: recicla tiglele

sparte, portelanurile sparte, jucariile copiilor, acele vechi de la tesatorii, benzile metalice

de la ambalajele de bumbac, arcurile paturilor si șamota arsa de la cuptoarele industriale,

folosindu-le pe toate pentru a-si crea cladirile.

Desi unii gasesc lucrarile lui Gaudi greu de inteles si evita sa recunoasca

generozitatea stilului sau, el reprezinta apoteoza artistului ca inventator, precum un

Leonardo al sec al XX-lea. Extrem de fertila, imaginatia sa a croit drumuri noi prin

sabloanele mucegaite ale cartilor. Darul sau a fost o capacitate uimitoare de a imagina o

cladire si apoi de-a o transforma in realitate.

Gaudi continua sa construiasca de dincolo de mormant. Dumnezeu a fost unicul

sau patron si, asa cum spunea Gaudi, nu se grabea deloc. Inca o suta de ani nu insemnau

nimic pentru Sagrada Familia. Dar totusi, s-a prevazut terminarea acestui complex pana

in 2030, daca fluxul constant de donatii nu va scadea. Cat despre Sagrada, a starnit

numeroase controverse, dintre care vom enumera cateva opinii celebre...

In „Omagiu adus Cataloniei”, George Orwell (scriitor englez, comentator la radio

BBC, editorialist şi reporter.) afirma cu violenta: „Am fost sa privesc catedrala, o

catedrala moderna si una dintre cele mai hidoase cladiri din lume. Erau patru spire

crenelate exact de forma unor sticle de Riesling. Spre deosebire de majoritatea bisericilor

7

din Barcelona, nu a fost avariata in timpul Revolutiei – a fost crutata pentru ’valoarea ei

artistica’, asa spun oamenii. Cred ca anarhistii au dat dovada de prost gust atunci cand nu

au aruncat-o in aer atunci cand au avut ocazia.”

Pe de alta parte, criticii germani si americani au fost mai indulgenti cu Gaudi.

Walter Gropius (pedagog german, unul din marii arhitecţi ai secolului 20) i-a admirat

opera, spunand: „Cativa pereti din complexul Sagrada Familia reprezinta o minune a

perfectiunii tehnice.” Louis Sullivan (arhitect american, denumit "părintele arhitecturii

moderniste", considerat de mulţi specialişti şi arhitecţi ca fiind creatorul zgârie-norilor

moderni) a fost chiar mai entuziasmat: „Este cea mai mareata piesa de arhitectura

vizionara din ultimii douazeci si cinci de ani. Reprezinta spiritul simbolizat in piatra.”

Insa artistul-arhitect Hermann Finsterlein a avut reactia extrema: „Sagrada

Familia reprezinta pentru mine una dintre constructiile ciudate ale lumii. La fel ca si Taj

Mahal, Sagrada Familia nu este casa Domnului, ci o casa a zeitei, a zeitei lui, a dragostei

lui ceresti si de aceea nefericite. Pentru ca astfel de catedrale sunt construite doar de o

inima aflata intr-o disperare crunta sau de un om aflat intr-un extaz dionisiac si numai un

supraom este capabil de o asemenea disperare creatoare.”

In vara anului 1998, arhiepiscopul de Barcelona, Ricard Maria Carles, a initiat

procesul prin care Gaudi era declarat patronul sfant al profesiei sale. Gaudi a fost un

artist-arhitect care a produs (conform celor spuse de arhiepiscop) un corp mistic de

lucrari egalat numai de coplesitoarea Cantico Espiritual a Sfantului Ioan al Crucii. Asa

cum a scris Ruskin (scriitor, critic de artă şi filozof englez) despre Fra Angelico (pictor

renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din

quattrocento), Gaudi a fost mai mult decat un artist, a fost de fapt „un sfant inspirat”. 2

2 Prefata la “Gaudi, biografie”, Gijs van Hensbergen, Ed. Universal Dalsi, 2003.

8

Bibliografie:

- “Gaudi, biografie”, Gijs van Hensbergen, traducere Anca Irina Ionescu, Ed.

Universal Dalsi, 2003.

- http://www.referateok.ro/referate/7_1206382651.doc

- http://www.egirl.ro/Barcelona-orasul-lui-Gaudi,a737.html

- http://www.hostelsclub.com/article-ro-98.html

- Wikipedia, bibliografia articolului: broşura "Gaudí", Editorial Escudo de Oro

(traducere din limba franceză).

Grafica publicitara, an 2.

9