Istoria arhitecturii

39
Istoria arhitecturii De la Wikipedia, enciclopedia liberă Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice . Puteți da chiar dumneavoastră o mână de ajutor. Ștergeți eticheta după adăugarea diacriticelor. Acest articol este o parte a seriei de articole despre Istoria arhitecturii Arhitectura neolitică Arhitectura în Egiptul antic Arhitectura mesopotamiană Arhitectura clasică Arhitectura Greciei antice Arhitectura romană Arhitectură bizantină Arhitectura medievală Arhitectura romanică Arhitectura gotică Arhitectura renascentistă Arhitectura barocă Arhitectura neoclasică Arhitectura neogotică Arhitectura modernă Arhitectura post- modernă Categorie:Istoria

Transcript of Istoria arhitecturii

Page 1: Istoria arhitecturii

Istoria arhitecturiiDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.Puteți da chiar dumneavoastră o mână de ajutor. Ștergeți eticheta după adăugarea diacriticelor.

Acest articol este o partea seriei de articole despre 

Istoria arhitecturii

Arhitectura neolitică

Arhitectura în Egiptul antic

Arhitectura mesopotamiană

Arhitectura clasică

Arhitectura Greciei antice

Arhitectura romană

Arhitectură bizantină

Arhitectura medievală

Arhitectura romanică

Arhitectura gotică

Arhitectura renascentistă

Arhitectura barocă

Arhitectura neoclasică

Arhitectura neogotică

Arhitectura modernă

Arhitectura post-modernă

Categorie:Istoria arhitecturii

Visul unui architect

Page 2: Istoria arhitecturii

Complexul de la Stonehenge

Istoria arhitecturii urmărește evoluția arhitecturii de la primele locuințe construite de omul primitiv până la structurile monumentale moderne, arhitectură ale cărei stiluri au avut diverse forme, în funcție de spațiul geografic și perioada istorică respectivă.

Cuprins

  [ascunde] 

1 Arhitectura preistorică (500 000 î.Hr. - 10 000 î.Hr.)

o 1.1 Arhitectura neolitică

2 Arhitectura antică (10 000 î.Hr. - 500 î.Hr.)

o 2.1 Arhitectura egipteană

o 2.2 Arhitectura mesopotamiană

o 2.3 Arhitectura persană

3 Arhitectura clasică (500 î.Hr. - 500 d.Hr.)

o 3.1 Arhitectura egeeană

3.1.1 Creta

3.1.2 Micene

3.1.3 Troia

o 3.2 Clasicismul greco-roman

3.2.1 Grecia antică

o 3.3 Stilul elenistic

3.3.1 Arhitectura romană

4 Arhitectura asiatică

o 4.1 Arhitectura chineză

o 4.2 Arhitectura hindusă

o 4.3 Arhitectura japoneză

5 Arhitectura islamică

6 America precolumbiană

o 6.1 Aztecii

Page 3: Istoria arhitecturii

o 6.2 Mayașii

o 6.3 Incașii

7 Arhitectura vikingă

8 Africa

9 Arhitectura paleocreștină

10 Arhitectura medievală (500-1500)

o 10.1 Arhitectura bizantină

o 10.2 Arhitectura romanică

o 10.3 Arhitectura gotică

11 Arhitectura renascentistă (1500-1800)

12 Barocul

o 12.1 Stilul Rococo

13 Neoclasicismul

o 13.1 Istoricismul

o 13.2 Exotismul și Eclectismul

14 Arhitectura industrială (secolele XVIII-XX)

o 14.1 1708-1835

o 14.2 1836-1913

o 14.3 1914-1950

o 14.4 Art Nouveau

o 14.5 Stilul Art Deco

o 14.6 Funcționalismul

o 14.7 Stilul avangardist

o 14.8 Școala Bauhaus

o 14.9 Stilul internaționalist

15 Arhitectura modernă (după 1950)

o 15.1 Arhitectura modernistă

o 15.2 Blobitectura

o 15.3 High-tech

o 15.4 Expresionismul

o 15.5 Futurismul

o 15.6 Deconstructivismul

o 15.7 Post-modernismul

16 Viitorul arhitecturii (dincolo de secolul XXI)

17 Bibliografie

18 Legături externe

Page 4: Istoria arhitecturii

Arhitectura preistorică (500 000 î.Hr. - 10 000 î.Hr.)[modificare | modificare sursă]

Locuinţe descoperite la Skara Brae (Scoţia) și datând dinneolitic (3100 - 2500 î.Hr.)

Primele locuințe folosite de oameni erau temporare și mobile, reflectând stilul de viață nomad, de tipul vânător-culegător. Materialele ușor transportabile, cum ar fi pielea animalelor, oasele, lemnele, lutul și nămolul, au constituit principalele materiale de construcție. Structurile astfel obținute au dispărut în totalitate. Cele mai vechi adăposturi descoperite până azi datează de 500 000 ani, fiind construite de Homo erectus lângă Chichibu, Japonia,unde s-au găsit urme de găuri într-un strat de cenușă vulcanică. Vestigii mai recente datează de acum 400 000 de ani și au fost descoperite în situl de la Terra Armata, în Franța, unde punctul de susținere al adăpostului din nuiele erau coloanele de piatră.

Dolmen

Arhitectura neolitică[modificare | modificare sursă]

În Asia de Sud-Est, cultura neolitică apare cu zece milenii î.Hr. în zona Levantului și se răspândește către est (zonele asiatice) și vest (regiunea mediterană).

Arhitectura neolitică în spațiul european s-a dezvoltat cu precădere la sfârșitul neoliticului (al treilea mileniu î.Hr.) în zonele de coastă ale Europei, mai ales zona vestică a continentului. Se caracterizează prin marile ansambluri megalitice (menhire, dolmene, cromlech-uri).

Page 5: Istoria arhitecturii

Construcțiile megalitice de la Carnac

 

Complexul de menhire de la Er Grah

 

Templul megalitic Ggantija (Insula Gozo)

 

Dolmenul de la Plouharnel (Bretania)

 

Dolmenul Lo Morrel dos Fados de la Pépieux (Aude, Franța)

 

Dolmenii de la Mané-Bras à Erdeven (Morbihan)

Arhitectura antică (10 000 î.Hr. - 500 î.Hr.)[modificare | modificare sursă]

Page 6: Istoria arhitecturii

Primele construcții ale oamenilor preistorici au fost corturile din piei de animale susținute de stâlpi de lemn. În zonele în care lemnul era o raritate, pentru susținerea construcției erau folosite oase de mamut (până în anii 10 000 î.Hr.) În jurul anului 6000 î.Hr. însă, oamenii au început să folosească cărămizi de mâl uscat și lemn pentru construirea caselor. Acopereau pereții cu o tencuială fină, pe care pictau ornamente întrebuințând coloranți din plante. Podelele erau goale ori acoperite cu paie sau piei de animale. Mobila era compusă din mese și paturi, făcute din cărămizi de mâl. Pentru a se feri de intemperii, primii oameni își făceau acoperișuri din stâlpi de lemn acoperiți cu crengi și frunze, cu paie sau cu straturi groase de pământ prins între rădăcini de ierburi. În zonele cu climă caldă se făceau acoperișuri plate, pentru ca razele soarelui să se reflecte și în clădiri să fie răcoare. Casele din Ierusalim aveau de pilda, acoperișuri plate și împrejmuite cu parapete. În regiunile temperate, acoperișurile erau înclinate, pentru ca apa de ploaie să se scurgă repede.

Prin 4000 î.Hr.,sumerienii din Mesopotamia își construiau casele din stuful din mlaștini. Ei făceau acoperișuri mari și curbate din mai multe straturi de stuf, dar acestea nu rezistau foarte mult timp, fiind înlocuite o dată la un interval de ani. În jurul anului 3000 î.Hr.,oamenii din Europa, Egipt, America de Sud, Orientul Mijlociu și China au început să utilizeze piatra ca material de construcții. La început au utilizat piatra necioplită. Apoi, pe măsură ce uneltele de metal au evoluat, ei au început să taie piatra în blocuri mai mari, rectangulare. Acestea erau așezate unele peste altele. Peste pereți se ridicau acoperișuri plate sau înclinate. În Europa, primii agricultori europeni își construiau case cu pereți din plasă împletită din rămurele și acoperite cu lut, ca să nu pătrundă vântul, ploaia sau ninsoarea. Adesea, ei decorau pereții cu pigmenți extrași din plante. Prin 2000 î.Hr., chinezii înălțau case cu stâlpi de lemn și acoperișuri împletite din paie. Clădirile din antichitate serveau ca locuințe, ca adăposturi pentru animalele domestice, pentru depozitare, unele aveau destinații religioase, iar altele serveau drept morminte. Spre deosebire de construcțiile din mâl și lemn, construcțiile din piatră s-au păstrat până în ziua de azi.

Ierihon

Imagine zoomorfă gravată pe unul dintre stâlpii de la Gobekli Tepe.

Page 7: Istoria arhitecturii

Ierihonul este considerat ca cea mai veche așezare urbană din lume, precum și așezarea cu primele fortificații din lume. El este populat din aproximativ 9000 î.Hr.

Fortificațiile excavate indica faptul ca orașul vechi a fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfârșitul perioadei mezolitice (circa 10000 î.Hr.). Este astfel primul oraș cu ziduri de apărare din lume (cunoscut până în prezent). Ceea ce este interesant este ca zidurile au fost ridicate înainte de descoperirea agriculturii în zona orientală cu cel putin 1.000 de ani. Iar construcțiile sunt anterioare piramidelor cu 4.000 de ani. La prima vedere, colina de doar 20 m înălțime, făcută de om, un amestec de ruine construite peste altele anterioare, acoperite de praf și aluviuni, este dezamăgitoare. Dar arheologul Kathleen Kenyon a descoperit, în urma excavațiilor din 1952-1958, o adevărată comoară, un turn masiv, din piatră, cu un diametru de 8 m, înalt de 8 m, legat în partea interioară de un zid gros de 4 m. El a fost datat în perioada neolitică, fiind distrus în jurul anilor 8000-7000 î.Hr. De asemenea, ea a demonstrat că orașul a fost distrus și reconstruit succesiv, descoperindu-se peste 23 de straturi. Pentru a se apăra, au construit ziduri înalte de 2 m în jurul locuințelor, precum și turnul de apărare. Accesul în vârful lui se făcea pe o scara cu trepte tăiate în piatră. S-a mai descoperit și o nișă în perete, care a fost interpretată drept altar. Zidul de apărare a fost extins în timp și înălțat, fiind în cele din urma alcătuit din cărămizi de pământ arse, căptușit în exterior cu blocuri masive de piatră. Aceste construcții monumentale reflectă organizarea socială și centralizarea autorității din acea perioadă.

Göbekli Tepe, Urfa

Catal Hüyük

Catal Hüyük

Page 8: Istoria arhitecturii

Descoperirile recente făcute în situl arheologic, sanctuarul Göbekli Tepe din Turcia au schimbat perspectiva istorică conform căreia, doar populațiile agricole stabilite au ridicat monumente importante. Templele monolitice descoperite la Gobekli Tepe datează din anii 9000 î.Hr. și nu au putut fi construite decât de vânători-culegători, deoarece în aceea perioadă agricultura încă nu se dezvoltase. Structura sanctuarului alcătuită din stâlpii de calcar în formă literei "T" este gravată cu desene zoomorfice și are o înălțime de până la 7 metri și o greutate de 50 de tone. Acesta este primul sit din lume care demonstrează iscusința vânătorilor-culegători în construirea unor structuri complexe durabile. Destinația acestei construcții este necunoscută, fiind consacrată fie unor ceremonii religioase, fie unui proiect științific.

Schimbările climatice din perioada neolitica (8000 î.Hr.-3000 î.Hr.) au determinat dezvoltarea și extinderea agriculturii, aspect care a condus la apariția unei societăți stabile, care și-au investit energia în construcția de locuințe permanente, realizate din lemn, nuiele și tencuială sau cărămidă și piatră. Catal Hüyük este unul dintre cele mai timpurii și vaste situri neolitice, iar așezarea, care datează din anii 7000 î.Hr., avea o populație ce depășea 10000 de locuitori în perioada de apogeu. Nu existau străzi, iar terasele de pe acoperișuri reprezentau cai de acces în locuințele construite din cărămidă și nămol.

Civilizațiile timpurii s-au dezvoltat în numeroase regiuni, inclusiv în America și în China. Civilizațiile care s-au stabilit în Orientul Mijlociu, în jurul Marii Mediterane și în nordul Indiei, sunt printre cele mai vechi și mai bine cunoscute. Primele civilizații au apărut, în general, odată cu dezvoltarea culturilor agricole irigate. Comunitățile compacte și stabile care s-au format în aceste condiții aveau o organizare socială ce urmăreau simplificarea modului de construcție și susținerea sistemelor de irigare sau a altor proiecte importante. Pe Valea Indului, primele vestigii ale civilizației datează din perioada 3300-1700 î.Hr., dezvăluind o execuție arhitecturală remarcabilă pentru vremea respectivă. Străzile erau proiectate pe un model de rețea uniformă, iar clădirile rectangulare erau dotate cu sisteme de canalizare concepute astfel încât să separe apa folosita de cea curata. Locuitorii așezărilor de pe Valea Indului sunt printre primii din lume care au folosit arcul,ca element de arhitectură.

Arhitectura egipteană[modificare | modificare sursă]Articol principal: Arhitectura în Egiptul antic.

Piramidele din Giza

Page 9: Istoria arhitecturii

Vechile orașe egiptene erau construite din chirpici și cărămidă. Fiind construite pe valea inundabilă a Nilului, acestea s-au degradat și au fost distruse. Urmele descoperite ilustrează stiluri variate de temple, construite din coloane de piatră și lintouri (buiandrugi), sau fațade de piatră gravate și piramide.

Religiozitatea egiptenilor se reflectă și în arhitectura acestora. Aceasta cuprindea:

temple  de cult, închinate zeilor sau faraonilor;

morminte, care exprimau importanța pe care egiptenii o acordau vieții de dincolo. Oamenii

bogați construiau mastabale, iarfaraonii piramide. Exemple: mastabalele de la Abydos, Piramida

lui Kheops, Khephren și Mikerinos, piramida în trepte a luiDjoser de la Sakkarah, piramida

romboidală de la Dașur.

temple funerare, care erau constucții de mari dimensiuni, uneori săpate în stâncă, exemple:

templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, templul funerar al lui Tutankhamon din Valea

Regilor, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templele de la Luxor și Karnak.

Unul dintre cei mai vechi arhitecți cunoscuți este considerat Imhotep, sub a cărui îndrumare a fost ridicată piramida de la Saqqarah, prima construcție monumentală din piatră. Piramidele egiptene, simbol al Egiptului antic, sunt cele mai mari monumente din piatra de pe pământ.

Coloanele templelor erau împodobite cu diverse sculpturi ce imitau modele vegetale: palmier, de lotus, papirus.

Mastaba

 

Piramida de la Saqqara

 

Templul de la Karnak

 

Page 12: Istoria arhitecturii

Granar

Arhitectura mesopotamiană[modificare | modificare sursă]

Zigguratul din Ur, vechi de peste patru milenii

Palatele popoarelor mesopotamiene (sumerieni, akkadieni, asirieni, babilonieni) erau vaste, impunătoare. Deoarece piatra și lemnul erau rare în acestă regiune, ca material de construcție se utilizau cărămizile din pământ uscat (crude) arse la soare. În jurul anului 2300 î.Hr., începe să fie utilizată și cărămida arsă în cuptoare, iar ca liant bitumul. Din mileniul I î.Hr. se introduce și cărămida smălțuită. Bogat decorate, aveau intrări, scări și turnuri monumentale. Ca ornament, se utilizau forme în relief, cărămida smălțuită și policromă.

O altă inovație o constituie introducerea arcurilor și a bolților care înlocuiește clasica structură trilitică (stâlp și grindă).

Civilizația mesopotamiană a creat ziguratul, templu cu mai multe nivele, având la partea superioară un sanctuar. Cel mai cunoscut zigurat este celebrulTurn Babel. Palatele suveranilor Sargon al II-lea, Assurbanipal și Nabucodonosor, precum și orașele Ur, Assur, Ninive, Dūr-Sarrukīn sunt mărturii ale unei vechi tradiții arhitecturale.

Exemple: Poarta zeiței Iștar, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul lui Marduk (Turnul Babilonului)

Page 13: Istoria arhitecturii

Orasul Babilon-reconstuctie

 

Anticul oras Babilon

 

Zidurile orasului Babilon

 

Gradinile Suspendate

 

Turnul lui Marduk

 

Poarta lui Ishtar

Arhitectura persană[modificare | modificare sursă]

Ca și la mesopotamieni, palatele persane erau de mari dimensiuni și bogat ornamentate. Perșii au mai construit morminte săpate în stâncă (hipogee).

Exemple: Palatul lui Darius I de la Susa (din care s-a păstrat doar relieful cu "Friza arcașilor"), Palatul lui Xerxes de la Persepolis, precum și alte palate la Pasargade, Susa și Ecbatana.

Page 14: Istoria arhitecturii

Frescele de pe palatul din Susa,reprezentând arcașii perși

 

Persepolis

 

 

Arhitectura clasică (500 î.Hr. - 500 d.Hr.)[modificare | modificare sursă]

În orașele societăților antice, construcțiile se făceau din piatra, ca sa fie solide și durabile, fiind deseori placate cu roci decorative precum marmura. Pentru un aspect mai impresionant erau realizate manual. Existau deja unelte și dispozitive, schelele, care permiteau ridicarea edificiilor mari și arcadelor sofisticate. Grecii erau buni arhitecți. Studiul matematicii le-a servit în proiectarea unor clădiri bine proporționate, în armonie cu peisajul. Prin 300 î.Hr., grecii făceau planuri de urbanism, proiectând în detaliu orașe întregi și dispunând străzile după un caroiaj. Până și constructorii din America Centrală foloseau planificarea urbanistică. În alte regiuni, orașele s-au dezvoltat pornind de la așezări inițiale-sate, fortărețe, porturi sau întretăieri de drumuri-având un mod de dispunere mult mai puțin ordonat.

Romanii au adoptat multe idei ale grecilor, dar au descoperit și tehnici noi. Una dintre acestea a fost obținerea betonului, în jurul anului 200 î.Hr. La început, betonul era utilizat la fundații, dar nu după mult timp a fost inclus în structura zidurilor și a acoperișurilor unor imense domuri. Romanii au mai realizat arcade pentru case, poduri și apeducte. Prin secolul II d.Hr., în orașele romane existau blocuri de apartamente cu 4-5 etaje, numite insulae. Orașele romane au constituit germenii orașelor aglomerate din zilele noastre.

Obiectivele construcțiilor au devenit mult mai ambițioase și mai sofisticate. În Imperiul Roman, Persia, India, China și Mexic s-au realizat drumuri pavate, care permiteau o circulație mai rapida și

Page 15: Istoria arhitecturii

folosirea carelor pentru transportarea unor poveri mai mari. Apa era trimisa, prin canale sau prin apeductele înălțate, să alimenteze orașele.

În America Centrală s-au ridicat piramide și alte construcții imense în centre religioase impresionante de proporții. Toată munca acesteia a necesitat adunarea și organizarea unui număr mare de oameni, asigurarea hranei lor precum și a materialelor de construcții. Era nevoie de arhitecți, supraveghetori și constructori, ca sa aleagă materialele și să coordoneze lucrările. S-a făcut un important progres în activitățile practice, în cunoașterea matematicii și implicit a principiilor de realizare a construcțiilor. Meseriile aferente construcțiilor, cunoscute astăzi, au apărut în perioada respectiva. În toată lumea, tehnicile s-au îmbunătățit, chiar și în cele mai simple societăți, și în sate, chiar dacă din cauza folosirii lemnului, care se deteriorează rapid, din acele clădiri au rămas doar câteva urme. În zonele de clima rece s-au descoperit noi metode de a contracara frigul și umezeala. În regiunile calde s-au realizat construcții răcoroase și umbroase, cu arcade, iluminat și ventilație adecvate. Maiașii au construit piramide înalte, care să depășească înălțimea arborilor din jungla înconjurătoare. Milioane de blocuri din piatra au fost finisate, ridicate și cărate cu spinarea pentru construirea părții de sus.

Arcul

Vilă

 

Baia Publică

 

Page 17: Istoria arhitecturii

 

Roma-macheta

Arhitectura egeeană[modificare | modificare sursă]

Creta[modificare | modificare sursă]

Creta a reprezentat locul de baștină al celei mai timpurii civilizații europene, civilizația minoică. Membrii acesteia au construit pană în anul 2000 î.Hr. palate și așezări cu drumuri pavate. Palatul din Cnossos, construit în 1500 î.Hr., era alcătuit din peste 1000 de camere, situate la etaje diferite, beneficiind de alimentare cu apă prin apeducte, de sisteme sanitare și de canalizare. Trăsătura specifică a arhitecturii minoice consta în forma coloanelor, mai înguste la bază și cu diametrul tot mai mare către vârf. Trunchiurile de chiparos folosite pentru coloane erau înfipte în pământ invers, pentru a preveni înmugurirea. Această estetică s-a păstrat până și atunci când minoicii au trecut la folosirea coloanelor de piatră. Palatul cretan nu are aspect de fortăreață precum cel mesopotamian, deoarece primejdia invaziilor exterioare era mai mică. Din acest motiv, accentul nu cade pe zidurile de fortificație, ci pe deschiderea către peisaj și pe confort.

Ruinele Palatului din Knossos, vechi de aproape două milenii

Exemple: palatele de la Knossos, Phaistos.

Page 18: Istoria arhitecturii

Palatul din Knossos

 

Interior

 

Delfini pictați

Micene[modificare | modificare sursă]

Popor de războinici, micenienii aveau palatele fortificate, înconjurate de ziduri groase din blocuri de piatră nefasonată (ziduri ciclopice) și prevăzute cu turnuri de apărare. În interior aveau o cameră centrală, numită megaron, care era o sală de mari dimensiuni. Megaronul va fi preluat de greci în construcțiatemplelor.

Exemple: palatele de la Micene și Tirint.

Mormintele miceniene sunt de formă circulară și acoperite cu o cupolă. Cele ale famililor bogate puteau avea un diametru și de peste 10 m. Exemplu: mormintele regale de la Micene (mormântul lui Atreu).

Troia[modificare | modificare sursă]

Ca și în cazul cetății din Peloponez, așezările din Troia sunt dominate de construcțiile de tip megaron. Ca material de construcție se utiliza piatra, cărămida crudă sau lemn. În cadrul așezării Troia II a fost identificată și o colonadă, prima cunoscută în arhitectura greacă.

Poarta Leului al palatului din Micene

 

Page 19: Istoria arhitecturii

Intarea în mormântul lui Atreu

 

Zidurile Troiei

Clasicismul greco-roman[modificare | modificare sursă]

Grecia antică[modificare | modificare sursă]

Vezi și : Arhitectura Greciei antice

Partenonul, așa cum arată astăzi

Templul Zeiței Nike

Page 20: Istoria arhitecturii

Templele și teatrele grecești reprezentau clădiri mărețe ale Greciei antice. Templele erau construite pe piloni, fiind alcătuite din structuri rectangulare închise, cu acoperișuri joase, ce se sprijineau pe coloane. Teatrele erau prevăzute cu locuri pentru șezut (gradene), amplasate circular și pe niveluri diferite (trepte). Arhitectura grecească a moștenit numeroase elemente din culturi și timpuri diferite. Coloana dorică a apărut pentru prima dată pe teritoriul Greciei antice îmbinând capitelul micenian cu o coloana verticală de formă conică, în stilul arhitectural al egiptenilor, cu care grecii au avut legături strânse încă din sec. VII î.Hr. Coloana dorică a fost apoi înlocuită cu coloana ionică, originară din Asia Mică. Prima coloană corintică se află în templul lui Apollo Epicurius din Bassae. Ea pornește de la stilul ionic, însă reprezintă un capitel floral elaborat. Acest stil a devenit popular odată cu dezvoltarea civilizației romane.

Arhitectura Greciei antice ilustrează interesul grecilor pentru organizarea orașelor-state, realizarea de construcții funcționale pentru necesitățile lor materiale și spirituale și stabilirea unor principii estetice.

Pentru a obține perfecțiunea construcțiilor, grecii au inventat ordinele de arhitectură:

doric , elaborat în perioada arhaică, se caracterizează prin robustețe, forme puternice și decorații

sobre.

ionic , elaborat în aceeași perioadă, este mai bogat decorat și are proporții mai zvelte și

elegante.

corintic , apărut mai târziu, la sfârșitul perioadei clasice, este asemănător cu ionicul, dar are

capitelul mai bogat decorat.

Edificiile construite de greci au constituit adevărate modele pentru arhitectura romană. Printre forme constructive amintim:

agora  (piața publică): centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității,

templul : lăcașuri de cult închinate zeilor,

teatrul : loc public destinat desfășurării spectacolelor,

stadionul : loc public destinat întrecerilor sportive și olimpiadelor,

palestră: construcție mai mică, acoperită, pentru întrecerile de gimnastică sau luptelor corp la

corp,

Page 21: Istoria arhitecturii

monument comemorativ: construit în cinstea unor evenimente importante sau unor eroi,

mausoleu ,

bibliotecă ,

muzeu ,

pinacotecă .

Acropole  (gr:"orașul de sus")

Apogeul arhitecturii monumentale grecești a fost atins prin realizarea templelor de pe Acropola Atenei, devenite ulterior tezaur al întregii umanități.

Arhitectura greacă clasică se regăsește în numeroasele temple care s-au păstrat în coloniile grecești din sudul Italiei și din Sicilia.

Printre construcțiile monumentale ale Greciei antice menționăm: Farul din Alexandria, Acropola din Atena, Partenonul, Templul Atenei Nike, Erechteionul.

Partenonul

 

Templul lui Artemis din Efes

 

Altarul din Siracuza

 

Page 24: Istoria arhitecturii

Farul din Alexandria

Stilul elenistic[modificare | modificare sursă]

După înfrângerea suferită de atenieni în războiul peleponesiac cu Sparta, Grecia a cunoscut un haos politic și economic. Redresarea a început abia în perioada lui Alexandru cel Mare, odată cu dezvoltarea civilizației elenistice. Noul imperiu a înlesnit răspândirea stilului arhitectonic grecesc și înflorirea economica, favorizând dezvoltarea unei arhitecturi impresionante. Scările grandioase au devenit un motiv destul de popular, iar fostele locuințe modeste ale grecilor s-au transformat în construcții somptuoase, coloanele fiind împodobite cu statui reprezentând oameni înstăriți. În acest context au existat voci care au considerat transformările ca fiind decadente, o întruchipare a exceselor imperiului și a abandonării simplității.

Arhitectura romană[modificare | modificare sursă]Articol principal: Arhitectura romană.

Page 25: Istoria arhitecturii

Colosseum

Arhitectura grecească a contribuit cu influențe semnificative la dezvoltarea arhitecturii romane, elementele grecești fiind folosite în scop decorativ sau la fațade. În comparație cu vechile civilizații, romanii au creat principii constructive noi, exploatând mai bine calitățile materialelor și introducând materiale noi ca cimentul. Structura clădirilor romane se baza pe bolțile și zidurile de piatră și beton, și nu pe sisteme cu stâlpi și grinzi ca la arhitectura greacă. Bolta și cupolele le-au permis romanilor să zidească spații mai mari, fără a folosi stâlpii de susținere intermediari. Romanii au inițiat utilizarea amestecului de beton în construcții, fabricat din var, moloz, apă și cenușă vulcanică, acoperind suprafețe mari. Acesta a permis dezvoltarea construcțiilor la o scară nemaiîntâlnită până atunci realizându-se clădiri monumentale ca: Panteonul, Colosseumul. Descoperirea betonului ca material de construcție va revoluționa arhitectura, stabilindu-se noi concepții spațiale. Construcțiile se realizează mai rapid și au mai multă stabilitate. Așezările romane se construiau după un plan de sistematizare în formă rectangulară, în jurul a două drumuri largi care formau axele nord-sud și est-vest. Forumul, predecesorul pieței publice, era construit pe agora grecească și se afla la intersecția dintre aceste două drumuri, fiind înconjurat de clădiri publice, de exemplu, bazilici (săli de judecată și activități comerciale), temple și arce de triumf. Statul deținea monopol asupra materialelor de construcții. Fabricarea cărămizilor se desfășura în cărămidăriile statului, iar armata suporta cheltuielile pentru construirea clădirilor civile. Drumurile și podurile care străbăteau imperiul au permis circulația rapida a bunurilor, informațiilor și trupelor. Vila romană, cu grădini, terase și coloane, ilustrează situația materială înfloritoare a romanilor. Fiind o expresie a puterii statului, arta Romei antice, era dominată de spiritul utilitar și practic al romanilor. De la arhitectura etruscă și greacă, romanii au preluat:

noile principii urbanistice (utilizarea unor planuri regulate la proiectarea orașelor, cu străzi și

trotuare pentru circulație, canalizare);

ideea pieței publice ca centru al orașului;

ordinele de arhitectură (doric, ionic și corintic);

ideea decorării construcțiilor prin picturi și mozaic.

Page 26: Istoria arhitecturii

Apeduct

Tipurile de construcții:

forumul: centrul orașului, locul unde se adună toți locuitorii cetății; exemple: cele ridicate

de Cezar, Augustus,Traian, Nerva, Vespasian;

bazilica: construcții de mari dimensiuni unde au loc adunări publice, ședințele Senatului;

exemple: Bazilica Æmilia, Ulpia, Giulia;

teatrul, amfiteatrul, odeonul, stadionul, circul: edificii destinate distracției; exemple: Colosseum,

Teatrul lui Marcellus, amfiteatrele din Arles, Nîmes, Verona;

termele (băile publice): termele lui Agrippa, Caracalla, Dioclețian și Constantin cel Mare;

monumente comemorative: erau ridicate nu numai în cinstea unor eroi, ci și pentru a glorifica

împăratul; exemple: arcurile de triumf ale împăraților Septimiu Sever, Titus, Traian, Constantin,

columna lui Traian, monumentul triumfalTropaeum Traiani (de la Adamclisi, Constanța);

locuințele: cele de la oraș se numeau "vila urbană", iar cele de la țară, "vila rustică"; exemple:

casele din Pompei și Herculanum;

palatele imperiale, care devin foarte numeroase în perioada imperiului; exemple: Palatul Flavilor,

Palatul lui Dioclețian;

templele: pot fi închinate unui zeu sau mai multor zei; exemple: Pantheonul, templul Vestei,

templul lui Jupiter;

canale și apeducte, necesare alimentării cu apă a orașelor aflate în plină expansiune

(exemplu: canalizarea Romei antice);

poduri, care asigurau legătura între diferitele regiuni ale unui vast imperiu; exemple: Podul din

Alcántara (Toledo);

construcții militare; exemple: Castrul roman Apulum din Alba Iulia.

Creșterea și expansiunea Imperiului Roman s-a reflectat în grandoarea arhitecturii. Intensificarea amenințărilor externe și popoarelor migratoare din secolul III, lipsa banilor, succesiunea împăraților incompetenți și prăbușirea lentă a imperiului au oprit evoluția arhitecturii.

Page 30: Istoria arhitecturii

Teatru

 

Forum

Arhitectura asiatică[modificare | modificare sursă]

Arhitectura chineză[modificare | modificare sursă]

Un adevărat simbol al Chinei, Marele Zid Chinezesc a fost construit într-o perioadă îndelungată începând cu epoca dinastiei Han timpurie (secolul al III-lea î.Hr.), fiind terminat în timpul dinastiei Ming (secolul al XV-lea). Mausoleul primului împărat chinez, Qin Shi Huang, are mărimea unui orășel.

O altă construcție remarcabilă este pagoda templului Song-yue (523 d.Hr.). Înaltă de 40 m., construcția acesteia trădează influențele stilului stupei indiene.

În timpul dinastiei Tang (618 - 907), se realizează monumentul clasic al arhitecturii chineze: Marea pagoda a gâștei sălbatice. La fel de interesante sunt pagodele din fier și bronz executate sub Dinastia Song (960 - 1279), unde se remarcă pagoda din Tanian Sian.

O altă capodoperă a arhitecturii clasice este Palatul Imperial din Peking, construit sub dinastia Ming (1368 - 1644). Locuințele tradiționale chinezești erau construite în general din lemn, fiind mai rezistente la cutremure. Aveau forme rectangulare și structuri de grinzi cu console care susțineau acoperișurile din țigle. Pagoda era cel mai cunoscut model de edificiu chinezesc, o forma mai evoluata a stupei, care provine din India.

 

 

Page 31: Istoria arhitecturii

 

 

 

 

Arhitectura hindusă[modificare | modificare sursă]

Perioadele Gupta au produs capodoperele arhitecturii sculptate indiene: templele rupestre de la Ajanta. În secolele IX - XIV, se ridică multe temple în aer liber a căror arhitectură devine tot mai complexă. Un exemplu este templul de la Khajuraho, cu o înălțime de 38 m, decorat cu o enormă operă de sculptură.

Un monument caracteristic arhitecturii indiene este edificiul de tip stupa, cea mai celebră fiind cea de la Sanchi.

Page 33: Istoria arhitecturii

Continuatoare a tradițiilor chineze, arhitectura japoneză și-a urmat drumul propriu, realizând construcții de dimensiuni mai reduse (comparativ cu monumentalismul artei chineze). Utilizând cu precădere lemnul camaterial de construcție, edificiile nipone se caracterizează printr-un rafinat joc al detaliilor decorative sau arhitecturale.

Printre capodopere putem menționa:

templul mănăstirii Höryuji de lângă fosta capitală Nara, unde se păstrează cele mai vechi edificii

de lemn din lume (începutul secolului al VII-lea d.Hr.)

palatul imperial din Kyoto

templul Phoenix din Uji de lângă Kyoto

pavilionul de aur din Kyoto (ars în 1950), monument clasic al arhitecturii japoneze.

 

 

 

 

 

Page 34: Istoria arhitecturii

 

Arhitectura islamică[modificare | modificare sursă]

Arhitectura din perioada dinastiei Omeiazilor are ca monumente reprezentative Moscheea Omeiazilor din Damasc și Marea Moschee din Córdoba. În timpul dinastiei Abbasizilor, se construiesc: Moscheea Al-Azhar și moscheea Ibn-Tulun din Cairo, precum și moscheea Kalean din Buhara.

Taj Mahal, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură islamică

Arhitectura și tehnica, construcțiilor arabe au exercitat o influență importantă asupra artei monumentale din regiunile în care s-a răspândit religia și cultura islamică. Astfel, în Africa de Nord și Peninsula Iberică, s-au dezvoltat orașele Córdoba, Sevilla, Granada, Marrakech,Rabat. Printre edificiile monumentale specifice perioadei secolelor XI-XIII din aceste regiuni, putem menționa: Alcazarul din Sevilla, PalatulAlhambra din Granada, moscheea El Mansur din Marrakech. Influența islamică s-a manifestat și în Asia. La Samarkand s-au construit o serie de moschei și mausolee, printre care se remarcă moscheele din piața Reghistan, construite de Ulugh Beg. În India, arta islamică atinge apogeul prin celebrul monument Taj Mahal. În Iran, se remarcă Moscheea șahului, palatele Ali-Kapu și Cil-Sutun, toate din Isfahan. În spațiul otoman, printre monumentele mai celebre putem m