ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai,...

16
Bilunar de informaţie culturală Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie 2012 • apărut în 2 martie • editat de INTOL PRESS - ECOSTAR 21 www.globalartfusion.com www.pcichirdan.go.ro • [email protected] ISSN 1844 - 2358 B râncoveanu a fost o familie de boieri olteni, înrudiţi cu Craioveştii, cu un rol important în istoria Ţării Româneşti, în secolele 17-19. Mai importanţi au fost Matei, aga din Brâncoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632 – 1654), Preda, Constantin şi Grigore. Constantin Brâncoveanu s-a născut la 23 martie 1654 la Brâncoveni, Romanaţi, în Ţara Românească şi a murit la 15 august 1714 în Turcia, la Istanbul. Era urmaş pe filiaţie paternă al lui Matei Basarab şi nepot al domnului Şerban Cantacuzino. Brâncoveanu a urcat pe tron, la moartea acestuia din urmă, adus de marea boierime. A fost spătar şi logofăt (1682-1688) şi domn al Ţării Româneşti între anii 1688-1714. Perioada de domnie este cunoscută ca una marcată de frământări politice, militare şi diplomatice în Europa. În aceste condiţii a încercat să conserve autonomia ţării, promovând o politică externă de echilibru între ma- rile puteri ale zonei, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Rusia. În 1701 a efectuat o reformă fiscală, prin care dările erau împărţite în patru sferturi. Sub domnia sa ţara s-a bucurat de pace şi de o puternică înflorire culturală, însuşi domnitorul având o cultură vastă, multilaterală şi un dezvoltat simţ estetic. A sprijinit, cu generozitate, cultura în limba naţională şi artele decorative. În vremea lui s-a creat şi dezvoltat stilul brâncovenesc în arhitectură, ilustrat, între altele, de ctitoriile sale: Palatul Mogoşoaia şi Mănăstirea Hurezi. A sprijinit Academia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti, pe care a organizat-o după modelul facultăţilor de literatură şi filozofie din universităţile europene. S-au tipărit importante lucrări ale literaturii române vechi, printre care Biblia de la Bucureşti (1688) a cărei editare s-a încheiat sub domnia sa, precum şi alte cărţi bisericeşti. A ridicat numeroase locaşuri de cult printre care menţionăm mănăstirile Hurezi şi Sâmbăta, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti şi a înzestrat multe altele, nu doar din Ţara Românească ci şi din Arabia, Siria şi zona Caucazului. A sprijinit financiar, dar şi cu odoare bisericeşti, veşminte şi alte materiale, Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute sub stăpânire turcească. În urma unor evenimente care au căpătat o altă întorsătură, a intrigilor şi uneltirilor unor boieri, Constantin Brâncoveanu ieşise din graţiile Porţii fiind declarat rebel şi urma să fie detronat, să i se confişte toate averile şi să fie întemniţat la Istanbul. A fost mazilit, iar ca domnitor a fost pus marele spătar Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut un sfârşit tragic. Pe 17 aprilie 1714 l-au aruncat în închisoare, la Istanbul, împreună cu fiii şi ginerii săi unde a suferit torturi cumplite. Pe 15 august 1714, în piaţa de pe malul Cornului de Aur din Istanbul s-a petrecut o tragedie sângeroasă. Rând, pe rând au fost decapitaţi, din ordinul sultanului Ahmed III, marele dregător Văcărescu, sfet- nicul apropiat al voievodului, fiii săi Constantin, Ştefăniţă, Radu şi Mateiaş, iar apoi domnitorul. În acele clipe zguduitoare îşi îmbărbăta fiii spunându-le: „Fiţi viteji fiii mei! Am pierdut tot ce am avut, măcar sufletele să ni le mântuim”. După ce trupurile au fost aruncate în apele înspumate ale strâmtorii Bosfor, cele şase capete au fost aşezate în vârfuri de suliţe şi purtate pe străzile oraşului, până seara târziu, într-un decor de o barbarie fără egal. Înfruntând primejdii, soţia sa Maria a adus rămăşiţele pământeşti ale domnitorului la Bucureşti şi au fost îngropate, în mare taină, în iulie 1720, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, unde se află şi astăzi. Exemplul de demnitate al domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu este pilduitor pentru istoria poporului român. El a refuzat să renunţe la credinţa creştină şi să treacă la islam şi a plătit cu viaţa. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat, pe 20 iunie 1992, ca sfinţi martiri pe domnitorul Constantin Brâncoveanu şi pe ceilalţi bărbaţi din familia sa sub numele de „Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache” şi sunt sărbătoriţi în fiecare an pe 16 august. Constantin Brâncoveanu a avut vocaţie de întemeietor. A ridi- cat palate monumentale la Bucureşti, Brâncoveni şi Potlogi. La Mogoşoaia există un ansamblu arhi- tectonic reprezentativ pentru epoca brâncovenească, format din biserică (1688) şi palatul domnesc (1702), folosit ca reşedinţă de vară, în prezent fiind muzeu de artă feudală. În comuna sa natală, Brâncoveni, în judeţul Olt se află un ansamblu format din mănăstirea ridicată de Matei Basarab şi refăcută de Constantin Brâncoveanu la începutul secolului 18, şi din palatul construit de acelaşi domn, pe locul unuia mai vechi. În localitatea dâmboviţeană potlogi se află palatul construit în 1698, pentru domnitor, caracteristic stilului brâncovenesc. Aşa cum am menţionat voievodul a ctitorit mai multe mănăstiri. Cea de la Horezu este cel mai vechi ansmablu de arhitectură medievală brâncovenească păstrat în Ţara Românească (1690-1697). În biserică se află sarcofagul gol al domnitorului. Încă din vremea lui Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi devenise un puternic focar de cultură. În semn de recunoaştere şi de apreciere a valorii sale, în anul 1993, aşezământul mona- hal a fost înscris în Patrimoniul Cultural Mondial. De curând am revenit pentru împrospătarea informaţiilor la Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe Nou, care se află în inima Bucureştilor, la kilometrul zero al României, cea mai importantă ctitorie eclesială a Sfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu, singura biserică din Capitală ctitorită de către Voievod care a rămas până în zilele noastre, locaş în care se află mormântul şi sfintele sale moaşte. În prezent este slujită cu mult har de preotul paroh Emil Nedelea Cărămizaru. Acest aşezământ reprezintă rafinamentul şi frumuseţea stilului brâncovenesc, fiind de altfel şi ultima ctitorie a voievodului. Faimoasa biserică a fost gata în anul 1707, zugrăvită şi înzestrată cu nenumărate moşii, odoare şi mobilier de mare preţ. A fost târnosită în prezenţa domnitorului, a familiei sale şi a unor invitaţi de seamă, la 29 iunie 1707, în ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Este important să subliniem că în ziua de 17 iunie 1889, în acest locaş sfânt a fost săvârşită slujba de înmormântare a poetului nostru naţional Mihai Eminescu. După cutremurul din martie 1977 au fost necesare lucrări de reînnoire, de restaurare a acestui monument istoric, aflat în patrimoniul UNESCO. Aceste lucrări pe plan vast vizează printre altele şi amenajarea unui centru cultural naţional brâncovenesc. În perspectiva anului 2014, când se vor împlini 300 de ani de la trecerea la cer a Sfinţilor Martiri Brâncoveni vor fi făcute demersurile necesare pentru scoaterea din mormânt a moaştelor sfântului Constantin Brâncoveanu şi punerea spre închinare, după buna rânduială a Sfintei Noastre Biserici. În faţa bisericii se află statuia domnitorului-martir, realizată din bronz, de sculptorul român Oscar Han, care a fost elevul lui D. Paciurea. Statuia este mândră, solemnă şi radiază forţă şi măreţie. Lucrarea înaltă de patru metri a fost ridicată în timp record, în numai patru luni, la comanda dată, în 1937, de primarul de atunci al Capitalei, Iulian Peter. A rămas peste timp o podoabă a oraşului şi pune în lumină întreaga demnitate voievodală a lui Constantin Brâncoveanu, care a fost o personalitate de anvergură. Sculptorul a lucrat inspirându-se din albumul cu portrete de voievozi al lui Nicolae Iorga. Domnitorul priveşte recules în jos, cu bărbia în piept, cufundat în meditaţie, copleşit de gânduri. Privirea îi este îndreptată în gol, parcă aminteşte de suferinţa sa, iar chipul îi este umbrit de o uriaşă tristeţe. În acelaşi timp figura sa degajă demnitatea celui care nu a acceptat compromisul şi a ales sacrificiul. Îşi ţine mâna dreaptă în dreptul inimii, iar în stânga are o carte. Un deget a rămas ca semn între file. Evident, cartea simbolizează dezvoltarea culturii în timpul domniei sale. Veşmintele sunt autentice: işlic cu surguci, tunică lungă, manta cu falduri aruncate spre spate şi brâu lat. Oscar Han a preferat să nu împodobească statuia cu imaginea celor patru fii ai săi care s-au jertfit odată cu voievodul- martir. Şi în municipiul Râmnicu Vâlcea, în faţa impozantei clădiri a Primăriei se află o fântână cu bustul domnitorului, zidită de Nicolae Croitorescu „prin donaţiuni benevole spre pomenirea Marelui Voievod şi bun creştin, Constantin Brâncoveanu şi a tot bun şi luminatului său neam”. Proiectul a fost alcătuit şi execu- tat de arhitectul Anton Copetti, iar inaugurarea a avut loc pe 15 august 1913, în prezenţa prefectului judeţului Constantin Oromulu şi a primarului oraşului Ion Cocărăscu. Împreună, toţi românii avem obligaţia civică, patriotică, să cinstim memoria acestui mare domnitor, care şi-a purtat paşii şi pe meleagurile vâlcene şi să apre- ciem tot ce a creat valoros, ca semn de putere cerească, ocrotită de voinţa dumnezeiască. Gheorghe PANTELIMON BRÂNCOVEANU CONSTANTIN - BOIER VECHI ŞI DOMN CREŞTIN

Transcript of ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai,...

Page 1: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

Bilunar deinformaţieculturală

Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie 2012 • apărut în 2 martie • editat de INTOL PRESS - ECOSTAR 21

www.globalartfusion.com • www.pcichirdan.go.ro • [email protected]

ISSN 1844 - 2358

Brâncoveanu a fost o familie de boieri olteni,înrudiţi cu Craioveştii, cu un rol important în

istoria Ţării Româneşti, în secolele 17-19. Mai importanţiau fost Matei, aga din Brâncoveni, devenit domn subnumele de Matei Basarab (1632 – 1654), Preda,Constantin şi Grigore.

Constantin Brâncoveanu s-a născut la 23 martie1654 la Brâncoveni, Romanaţi, în Ţara Românească şi amurit la 15 august 1714 în Turcia, la Istanbul. Era urmaşpe filiaţie paternă al lui Matei Basarab şi nepot aldomnului Şerban Cantacuzino. Brâncoveanu a urcat petron, la moartea acestuia din urmă, adus de mareaboierime. A fost spătar şi logofăt (1682-1688) şi domn alŢării Româneşti între anii 1688-1714. Perioada dedomnie este cunoscută ca una marcată de frământăripolitice, militare şi diplomatice în Europa. În acestecondiţii a încercat să conserve autonomia ţării,promovând o politică externă de echilibru între ma-rile puteri ale zonei, Imperiul Otoman, ImperiulHabsburgic şi Rusia. În 1701 a efectuat o reformăfiscală, prin care dările erau împărţite în patrusferturi. Sub domnia sa ţara s-a bucurat de pace şi deo puternică înflorire culturală, însuşi domnitorulavând o cultură vastă, multilaterală şi un dezvoltatsimţ estetic. A sprijinit, cu generozitate, cultura înlimba naţională şi artele decorative. În vremea luis-a creat şi dezvoltat stilul brâncovenesc înarhitectură, ilustrat, între altele, de ctitoriile sale:Palatul Mogoşoaia şi Mănăstirea Hurezi. A sprijinitAcademia Domnească de la Mănăstirea Sf. Sava dinBucureşti, pe care a organizat-o după modelul facultăţilorde literatură şi filozofie din universităţile europene. S-autipărit importante lucrări ale literaturii române vechi,printre care Biblia de la Bucureşti (1688) a cărei editares-a încheiat sub domnia sa, precum şi alte cărţi bisericeşti.A ridicat numeroase locaşuri de cult printre caremenţionăm mănăstirile Hurezi şi Sâmbăta, BisericaSfântul Gheorghe Nou din Bucureşti şi a înzestrat multealtele, nu doar din Ţara Românească ci şi din Arabia,Siria şi zona Caucazului. A sprijinit financiar, dar şi cuodoare bisericeşti, veşminte şi alte materiale, MănăstireaSf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şimănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos,căzute sub stăpânire turcească.

În urma unor evenimente care au căpătat o altăîntorsătură, a intrigilor şi uneltirilor unor boieri,Constantin Brâncoveanu ieşise din graţiile Porţii fiinddeclarat rebel şi urma să fie detronat, să i se confişte toateaverile şi să fie întemniţat la Istanbul. A fost mazilit, iarca domnitor a fost pus marele spătar Ştefan Cantacuzino,fiul stolnicului Constantin Cantacuzino. DomnitorulConstantin Brâncoveanu a avut un sfârşit tragic. Pe 17aprilie 1714 l-au aruncat în închisoare, la Istanbul,împreună cu fiii şi ginerii săi unde a suferit torturicumplite. Pe 15 august 1714, în piaţa de pe malulCornului de Aur din Istanbul s-a petrecut o tragediesângeroasă. Rând, pe rând au fost decapitaţi, din ordinulsultanului Ahmed III, marele dregător Văcărescu, sfet-nicul apropiat al voievodului, fiii săi Constantin,Ştefăniţă, Radu şi Mateiaş, iar apoi domnitorul. În aceleclipe zguduitoare îşi îmbărbăta fiii spunându-le: „Fiţiviteji fiii mei! Am pierdut tot ce am avut, măcar sufletelesă ni le mântuim”. După ce trupurile au fost aruncate înapele înspumate ale strâmtorii Bosfor, cele şase capete au

fost aşezate în vârfuri de suliţe şi purtate pe străzileoraşului, până seara târziu, într-un decor de o barbariefără egal.

Înfruntând primejdii, soţia sa Maria a adus rămăşiţelepământeşti ale domnitorului la Bucureşti şi au fostîngropate, în mare taină, în iulie 1720, în Biserica SfântulGheorghe Nou, unde se află şi astăzi.

Exemplul de demnitate al domnitorului-martirConstantin Brâncoveanu este pilduitor pentru istoriapoporului român. El a refuzat să renunţe la credinţacreştină şi să treacă la islam şi a plătit cu viaţa. SfântulSinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat, pe 20iunie 1992, ca sfinţi martiri pe domnitorul ConstantinBrâncoveanu şi pe ceilalţi bărbaţi din familia sa subnumele de „Sfinţii Martiri Brâncoveni,

Constantin Vodă, cu cei patru fii ai săi:Constantin, Ştefan, Radu, Matei şisfetnicul Ianache” şi sunt sărbătoriţi înfiecare an pe 16 august.

Constantin Brâncoveanu aavut vocaţie de întemeietor. A ridi-cat palate monumentale laBucureşti, Brâncoveni şi Potlogi. LaMogoşoaia există un ansamblu arhi-tectonic reprezentativ pentru epocabrâncovenească, format din biserică(1688) şi palatul domnesc (1702),folosit ca reşedinţă de vară, în prezent fiind muzeu de artăfeudală. În comuna sa natală, Brâncoveni, în judeţul Oltse află un ansamblu format din mănăstirea ridicată deMatei Basarab şi refăcută de Constantin Brâncoveanu laînceputul secolului 18, şi din palatul construit de acelaşidomn, pe locul unuia mai vechi.

În localitatea dâmboviţeană potlogi se află palatulconstruit în 1698, pentru domnitor, caracteristic stiluluibrâncovenesc. Aşa cum am menţionat voievodul a ctitoritmai multe mănăstiri. Cea de la Horezu este cel mai vechiansmablu de arhitectură medievală brâncoveneascăpăstrat în Ţara Românească (1690-1697). În biserică seaflă sarcofagul gol al domnitorului. Încă din vremea luiConstantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi devenise unputernic focar de cultură. În semn de recunoaştere şi deapreciere a valorii sale, în anul 1993, aşezământul mona-hal a fost înscris în Patrimoniul Cultural Mondial.

De curând am revenit pentru împrospătareainformaţiilor la Biserica Parohiei Sfântul Gheorghe Nou,care se află în inima Bucureştilor, la kilometrul zero alRomâniei, cea mai importantă ctitorie eclesială aSfântului Martir şi Voievod Constantin Brâncoveanu,

singura biserică din Capitală ctitorită de către Voievodcare a rămas până în zilele noastre, locaş în care se aflămormântul şi sfintele sale moaşte. În prezent este slujităcu mult har de preotul paroh Emil Nedelea Cărămizaru.Acest aşezământ reprezintă rafinamentul şi frumuseţeastilului brâncovenesc, fiind de altfel şi ultima ctitorie avoievodului. Faimoasa biserică a fost gata în anul 1707,zugrăvită şi înzestrată cu nenumărate moşii, odoare şimobilier de mare preţ.

A fost târnosită în prezenţa domnitorului, a familieisale şi a unor invitaţi de seamă, la 29 iunie 1707, în ziuade prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Esteimportant să subliniem că în ziua de 17 iunie 1889, înacest locaş sfânt a fost săvârşită slujba de înmormântare apoetului nostru naţional Mihai Eminescu.

După cutremurul din martie 1977 au fost necesarelucrări de reînnoire, de restaurare a acestui monumentistoric, aflat în patrimoniul UNESCO. Aceste lucrări peplan vast vizează printre altele şi amenajarea unui centrucultural naţional brâncovenesc.

În perspectiva anului 2014, când se vor împlini 300de ani de la trecerea la cer a Sfinţilor Martiri Brâncovenivor fi făcute demersurile necesare pentru scoaterea dinmormânt a moaştelor sfântului Constantin Brâncoveanuşi punerea spre închinare, după buna rânduială a Sfintei

Noastre Biserici.În faţa bisericii se află statuia domnitorului-martir,

realizată din bronz, de sculptorul român Oscar Han, carea fost elevul lui D. Paciurea. Statuia este mândră,solemnă şi radiază forţă şi măreţie. Lucrarea înaltă depatru metri a fost ridicată în timp record, în numai patruluni, la comanda dată, în 1937, de primarul de atunci alCapitalei, Iulian Peter. A rămas peste timp o podoabă a

oraşului şi pune în lumină întreaga demnitatevoievodală a lui Constantin Brâncoveanu, care a fost

o personalitate de anvergură. Sculptorul a lucratinspirându-se din albumul cu portrete de

voievozi al lui Nicolae Iorga. Domnitorul priveşterecules în jos, cu bărbia în piept, cufundat în

meditaţie, copleşit de gânduri. Privirea îi esteîndreptată în gol, parcă aminteşte de suferinţa sa, iarchipul îi este umbrit de o uriaşă tristeţe. În acelaşitimp figura sa degajă demnitatea celui care nu aacceptat compromisul şi a ales sacrificiul. Îşi ţine

mâna dreaptă în dreptul inimii, iar în stânga are o carte.Un deget a rămas ca semn între file. Evident, carteasimbolizează dezvoltarea culturii în timpul domniei sale.Veşmintele sunt autentice: işlic cu surguci, tunică lungă,manta cu falduri aruncate spre spate şi brâu lat. OscarHan a preferat să nu împodobească statuia cu imagineacelor patru fii ai săi care s-au jertfit odată cu voievodul-martir. Şi în municipiul Râmnicu Vâlcea, în faţaimpozantei clădiri a Primăriei se află o fântână cu bustuldomnitorului, zidită de Nicolae Croitorescu „prindonaţiuni benevole spre pomenirea Marelui Voievod şibun creştin, Constantin Brâncoveanu şi a tot bun şiluminatului său neam”. Proiectul a fost alcătuit şi execu-tat de arhitectul Anton Copetti, iar inaugurarea a avut locpe 15 august 1913, în prezenţa prefectului judeţuluiConstantin Oromulu şi a primarului oraşului IonCocărăscu.

Împreună, toţi românii avem obligaţia civică,patriotică, să cinstim memoria acestui mare domnitor,care şi-a purtat paşii şi pe meleagurile vâlcene şi să apre-ciem tot ce a creat valoros, ca semn de putere cerească,ocrotită de voinţa dumnezeiască.

Gheorghe PANTELIMON

BRÂNCOVEANU CONSTANTIN - BOIER VECHIŞI DOMN CREŞTIN

Page 2: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

2 februarie 2012CULTURAvâlceană

Itinerar culturalMEDALII CU CHIPUL LUI

EMINESCU

Pe 03 02 12, în şedinţa curentă a SocietăţiiAnton Pann desfăşurată la Casa „Anton Pann”,domnul Vasile Avramescu a prezentat o colecţiede medalii cu chipul sau evenimentul în onoareamarelui poet român, elaborate de-a lungultimpului în ţara noastră.

DUPĂ O VIAŢĂ DE MARISUCCESE: FAMILIARE,

MILITARE, INGINEREŞTI ŞISCRIITORICEŞTI, GENE-

RALUL NICOLAE MAZILU ATRECUT LA CELE

VEŞNICE...

S-a întâmplat pe 06 02 12, la cimitirul mili-tar, când, în onorul Garnizoanei vâlcene con-dusă de Dan Marin, sub ochi îndureraţi aifamiliei şi numeroşilor prieteni, fostul generalNicolae Mazilu, membru al Societăţii CulturaleAnton Pann, a plecat pe ultimul său drum.Dumnezeu să-l odihnească!

CEA MAI FRUMOASĂ POEZIE...

Pentru a fi prietenul lui Mihai Eminescu nu trebuieneapărat să-l vezi, ci doar să-l simţi. Nu ştiu exact

când l-am cunoscut pe Eminescu sau, dacă atunci cândl-am ascultat pentru prima dată, l-am şi înţeles. Minteamea de copil a avut nevoie de o prezenţă concretă şi aconturat imaginea unui tânăr înalt, ca un brad uriaş, unuldintre aceia pe care îi vedem de sărbători puşi în pieţeleoraşelor să ne bucure privirile. Apoi imaginaţia mea aînlocuit bradul cu un tei „bătut de gânduri”,mai târziu, cu Hyperion, cu „ochii mari şiminunaţi”, apoi cu marea, cu bolta, cu între-gul univers… Iar portretul din sufletul meu seîntregeşte cu fiecare vers citit, cu fiecarestrofă, cu fiecare poezie. Nu mai este portre-tul unui om, al unui prieten, ci portretul unuisuflet pur şi frumos, din care se desprindstoluri de păsări, căutând cuib din pană deînger în miezul inimii mele. Cu timpul, amaflat că Eminescu a fost filosof, a scris proză,teatru, a făcut gazetărie. Totuşi, pentru mine,el a fost, este şi va rămâne poet. Poezia estedimensiunea care îl caracterizează. Ce este poezia? Poateun concentrat de sentimente, poate ceva supranatural…Poezia înseamnă totul: inspiraţie, idee, ritm, rimă, irealămuzică.

Îmi amintesc o temă din primii ani ai copilăriei…eram la grădiniţă sau în clasele primare. Nu… Preciseram la grădiniţă! Tema suna cam aşa: „Pentru mâineveţi învăţa cea mai frumoasă poezie scrisă deEminescu!”. Acasă am întrebat-o pe mama care este ceamai frumoasă poezie scrisă de El. Ea m-a privit cumirare şi m-a întrebat de ce vreau să ştiu. I-am explicatce temă am. A zâmbit cu indulgenţă şi mi-a spus ceva cenu am înţeles atunci: „Nu există cea mai frumoasăpoezie a sa. Toate poeziile scrise de Eminescu suntunice, deosebite, sensibile, uimitoare. Dar, dacă vrei într-adevăr, vom învăţa împreună câteva versuri din poeziape care eu o consider a fi cel mai profund mesaj al săucătre toate generaţiile de români!”. A petrecut cu mineore întregi pentru a mă învăţa cum să recit acele versuri.Nu pricepeam de ce mă pune iar şi iar să le recit cu

atenţie şi intonaţie, cu respect, ca pe o rugăciune. A douazi am mers la grădiniţă nerăbdător să recit poezia. Mi-avenit rândul după alţi copii care s-au descurcat bine.Doamna educatoare m-a scos în faţa clasei. Eu amrespirat adânc şi am început să recit atent, calm, cuintonaţie, aşa cum învăţasem acasă. Eram atunci cam 30de copii înghesuiţi într-o clasă de grădiniţă. Eram mici,năzdrăvani, jucăuşi, gălăgioşi. Tocmai de aceea nu amînţeles de ce, când am început să recit, rar şi cu putere,toţi au tăcut. Se făcuse linişte şi nu pricepeam de ce. Şinu am înţeles atunci de ce, la sfârşit, doamnei i-au dat

lacrimile, m-a aplaudat prima şi, dupăea, toţi copiii. M-a luat în braţe, m-astrâns la piept şi mi-a spus emoţionată:„Bravo, ai recitat această poezie ca şicum ar fi cea mai frumosă poezie a sa!”.Atunci nu am înţeles ce se întâmplase.Recitasem versuri din poezia „Ce-ţidoresc eu ţie, dulce Românie”. Succesulde atunci mi se părea un miracol pe carei-l datoram Lui. El e, pur şi simplu, uninventator… El e un colos cereinventează Poezia prin fiecare poezie,prin fiecare vers, prin fiecare gând…

Acest om iubeşte tot, creează şi re-creează tot: fiinţa şinefiinţa, trecerea anilor, dragostea, visul, viaţa…

Aud adesea în jurul meu: „Păcat!... Păcat că nu maie!”. Dar nu e adevărat! El este în noi toţi, în toategândurile şi trăirile noastre, El vibrează viu în fiecaremoment de bunătate şi în fiecare gest de graţie şidelicateţe al vieţii fiecăruia dintre noi. Mi-e dor de El. Eunu pot spune dacă este cel mai mare poet român. Darsimt că este, cu siguranţă, cel mai sensibil. „Trecut-auanii” doar… şi doruri multe s-au scurs dulce prinfreamătul codrului. El nu mai este o prezenţă concretă,ci inspiraţie, idee, ritm, rimă, ireală muzică… este, cualte cuvinte, o poezie deschisă la răscrucile veşniciei.Mihai Eminescu este cea mai frumoasă poezie!...

Ştefan-Alexandru STANCU

(NOTA: Ne cerem scuze pentru eroarea dinnumărul trecut, când la acest articol am introdus oaltă poză decât aceasta. Republicăm articolulpentru a nu cădea în sarcina autorului eroarea.)

CONSTANTIN COMISARSCHI (1941-1999)

La 15 decembrie 2011 ar fi împlinit 70 de ani.Medic veterinar de o mare probitate profesională,

îi plăceau lucrurile grele care să-l solicite. În afară deprofesiune, pe care a stăpânit-o de la un capăt la altul,avea chemare spre tehnică. În perioada de realizare aprogramului de creştere a animalelor, de trecere laindustria zoohehnică s-a ocupat şi a realizat construcţiizootehnice, pe care le-a dotat la un înalt nivel tehnic,construcţii, care, pe lângă un confort zootehnic, auasigurat şi rentabilizarea activităţii de creştere a ani-malelor. S-a ocupat de cele mai importante operaţiuni detehnică zootehnică.

Pornind de la cerinţele fiziologice ale animalelor, adotat adăposturile cu tehnică avansată (evacuareamecanică şi hidraulică a dejecţiilor, aerisire cu electro-ventilatoare, muls mecanic la bidon, şi pe conductă,adăpători cu nivel constant-pe principiul vaselorcomunicante, uscarea şi conservarea lucernei cuelectroventilatoare), reuşind să asigure animalelor o starede sănătate bună şi producţii în condiţii de eficienţăeconomică.

La adăposturile vechi găsea întotdeauna„bucăţica”care lipsea pentru a funcţiona mai bine, maiproductiv. Dr. Constantin Comisarschi s-a născut la Iaşi,în Moldova, la data de 15 decembrie 1941, imediat dupăînceputul celui de al doile război mondial, din părinţi:Vasile, de profesie grefier, şi mama Maria, casnică, fiindunul din cei trei fii ai familiei; Sergiu, inginer agronom,Petru, artist plastic, şi Constantin, medic veterinar, celcare în acest an 2011, împlineşte 70 de ani.

După cursurile primare urmează Şcoala Medie laJimbolia, pe care o termină în anul 1959; îşi satisfacestagiul militar doi ani, 1959-1961, apoi pedagog la ŞcoalaStaţiunii de maşini şi tractoare Ciacova, judeţul Timiş.

Îndrăgostit de animale încă din copilărie, în anul 1963,după un examen de admitere sever la Facultatea deMedicină Veterinară din Timişoara devine student alacestei prestigioase unităţi de învăţământ superior, pecare o absolvă în anul 1967.

În anul 1967, se căsătoreşte cu domnişoara profesoarăPaula Maria Lăzărescu, căsătorie din care a rezultat fiica,Dana, febleţea părinţilor şi bunicilor, născută în anul1969, care a îmbrăţişat profesia de înginer, moştenindu-itoate aptitudinile şi îndemânările tatălui, care într-ojumătate de zi îşi demonta Dacia 1300 şi o monta la loc.După absolvirea facultăţii de Medicină VeterinarăTimişoara, în anul 1967, cu examen de stat promovat şidiplomă de medic veterinar ocupă postul de medicveterinar la CAP Galicea, judeţul Vâlcea.

1968 - 1971 Şef fermă zootehnică CAP Râureni,municipiul Rm.Vâlcea.

1971 - 1984 Şef fermă zootehnică CAP Şirineasa.1984 - 1984 Inspector şef, Inspectoratul Sanitar

Veterinar, Vâlcea.1984 - 1985 Director zooveterinar DGAA Vâlcea.1985 - 1987 Şef fermă, Asocoaţia Economică

Intercooperatistă Buleta.1987 - 1989 Şef Laborator Reproducţie ORSA

Vâlcea.1989 - 1999 Şef Fermă Mixtă Budeşti IAS Vâlcea,

singura unitate profilată pe producerea chiagului necesarindustriei alimentare.

Deşi bolnav era preocupat de activitatea acersteiferme, de situaţia salariaţilor, modul de viaţă şi retribuţiaacestora. În anul 1999 dr. Constantin Comisarschi, unspecialist de mare probitate profesională, trece în lumeacelor veşnici, lăsând în urma sa soţia, fiica şi prieteniiîndoliaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Vasile GREVUŢU

ÎN MEMORIAM

Vas

ile

Avr

ames

cu,

prop

riet

arul

med

alil

or

Page 3: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

3februarie 2012 CULTURAvâlceană

Itinerar culturalDUPĂ SUCCESELE

TEATRULUI ARIELPURTATE ÎN TURNEULBUCUREŞTEAN, DIN

FEBRUARIE, PRIMĂRIARÂMNICULUI A ORGANI-ZAT O CONFERINŢĂ DE

PRESĂ

Bravo Arielule, ai păşit cu dreptul înnoul an! Felicitări ţie, şi PrimărieiRâmnicului!

SIMPOZION LA COMPLEXUL SPIRITUAL CULTURAL

„SFÂNTUL ANTIM IVIREANUL”Pe 22 februarie 2012 a avut loc la Complexul Spiritual

Cultural „Sfântul Antim Ivireanul” - din cadrul CentruluiEparhial un simpozion intitulat ”Misiunea cultural-socialăa Bisericii în gândirea şi activitatea Patriarhului JustinianMarina şi a Mitropolitului Bartolomeu Anania”, în organi-zarea Arhiepiscopiei Râmnicului, Bibliotecii Judeţene,Centrului Cultural Rotarexim, şi Primăriei Stăneşti.Moderator a fost MihaiSporiş, liderul Cercului dela Râmnic „RomâniaGrădina Maicii Domnului”.În sală au fost prezenţimicuţii elevi ai Şcolii dinStăneşti însoţiţi de primarulcomunei, de directoare şi deo profesoară (ai şcolii);elevi ai Grupului ŞcolarOltchim; probabil şi elevide la Seminar, şi membri aiForumului şi SocietăţiiCulturale „Anton Pann”,credem, mobilizaţi dedirectorul Academiei Olimpice din România, FilialaVâlcea, domnul dr. Nicolae Dinescu, care a luat loc şi laprezidiu. Aici e-aici! prezidiul, din vreme format, acuprins 12 persoane, aproape tot atâtea câte persoanemature erau în sală... Îi cităm pe cei cărora le-am prins, dinzbor, numele, de la stânga la dreapta: filozoful StanFlorea, profesor universitar la Universitatea din Piteşti, undomn tot de la Piteşti, apoi doi domni: Ph. D. MasafumiFukomori şi Ph. D. Tomohiro Moriyama, ambii dinJaponia (surpriza întâlnirii, iată, simpozion internaţional!credem că Ph şi D înseamnă psiholog şi doctor; cei doi aufost aduşi la Simpozion de la Piteşti de către domnul G.Rotaru) plus translatoarea; Ioan St Lazăr, pr. ConstantinCârstea, consilier cultural la Arhiepiscopie; moderatorul;domnişoara Zenovia Zamfir, reprezentând BiliotecaJudeţeană (care a mulţumit, în numele acesteia - BJ - celorcare au răspuns invitaţiei la simpozion); directorulAcademiei Olimpice; George Rotaru, cunoscutul directoral Rotareximului şi Ionel Michiu, primarul comuneiStăneşti...care acum trei ani organiza o adevărată adunarepopulară la Suieşti, la biserica din lemn a lui JustinianMarina...Cel care, imediat după 1947 a fost luat din locaţiasa din Râmnicu Vâlcea şi, trecând pe la Iaşi ca să nu stricetradiţia, era numit Patriarh al României în 1948...Aveadreptate M. Sporiş, subliniind rolul jucat de cei doi,Justinian Marina şi Bartolomeu Anania, la salvareacredinţei ortodoxe în acei ani, aflată, parţial, subinterdicţie comunistă.

Am reţinut, pentru dumneavoastră, cititoriiCULTURIIvâlcene câteva idei din comunicarea făcutăpe scurt de către domnul Florea Stan: „Este inadmisibila vorbi despre ortodoxie fără citarea unor maripersonalităţi, poate cele mai mari, cărturari din perioa-da dinainte (bravo domnule profesor n.n): Frunzetti,Comarnescu, Vulcănescu...doar câţiva!” În partea adoua a discursului, Florea Stan a ţinut să sublinieze cufoarte mare obiectivitate, ferindu-se de a cădea înridicul, actualitatea noţiunii de „românism”, necesara eireactualizare în faţa acestui adevărat flagel care este„mondializarea” rapidă şi cu orice preţ...”Sub acesteforme ale mondializării se ascund intenţii nu dintre celemai bune”, şi dă exemplu negarea unor valori (de cătreintelectualii contemporani), precum Eminescu, Blaga...„Este uşor să distrugi, mai greu să construieşti, să pui laloc”.... „Asistăm la un război al statuilor...le mutăm, ledistrugem, le refacem”...(dar, ca şi alţii, nu pune degetulpe rană, şi nu atacă legea monumentului de for public,care pune decizia de aprobare a unui monument înmâna artistului!! eu fac, eu aprob...n.n). „Rolul nou alortodoxiei este să reânvie românismul!”...”Acesta nueste un concept exclusivist. El aduce în actualitate, maiales în această perioadă a globalizării, specificulnaţional. Până unde merge globalizarea? Care esteaportul României, din punct de vedere cultural?”.

Interesant ni s-a părut, cum, moderatorul, dupăce fiecare a vorbit, a încercat să facă un rezumat alesenţelor din comunicare, dat fiindcă în sală se aflau

doar copii şi elevi, normal, care nu ar fi înţeles mesajeleprofesorilor din cadrul simpozionului...Nici dacă iei pe ceimai buni „studenţi” de la universităţile din Vălcea şiPiteşti, şi Leordenii Munte, şi tot nu ar pricepe niciunulceva din menirea istorică a lui Justinian Marina sau a luiBartolomeu Anania.

La remarca şi uimirea unuiadintre vorbitori că unul dintrejaponezi este botezat ortodox, avenit rapid (şi necesar) replicadin sală a părintelui Nicolae StateBurluşi, care a subliniat că înJaponia există o episcopieortodoxă şi că nu este de mirareaderarea la ortodoxism aasiaticilor...

Dar şi mai interesant, ...ilaritatea (copilărescă, firească),făcându-se simţită în sală, îngrupul celor de la Oltchim - maimari, aproape, „tăvălindu-se” de

râs, când colega lor nevinovată şi extrem de marcată a„recitat” lângă prezidiu ceva scris de vreun profesor saucitat din vreo carte... Sau, neplăcut şi chiar jenant, să puiun înger de copil din clasa a 2-a (credem), la fel, săcitească ceva pentru vârsta universitarilor, despre spiritulînalt al religiei...De ce această dorinţă de teatru, la unasemenea simpozion? Mi-am adus aminte, atunci,imediat, că în 1944, de Ziua Eroilor-Înălţării, când lamonumentul din Căzăneşti, de lângă şcoală (mi-a povestitsora mea mai mare), o fetiţă din clasa a treia, careaparţinea unei familii evacuate, şi care îşi pierdu-sepământul propriu, al ţării, era pusă să recite (de aceastădată chiar a recitat) „Noi vrem pământ” de GeorgeCoşbuc, o poezie chiar pe înţelesul copilului...Daracum?... Să fi ajuns copiii atât de avansaţi? sau le placediriguitorilor decani să audă, mereu, susurând, voci decopii nevinovaţi? ...Ce cultură avea românul în 1944, şi cecultură are acum! Atunci, „educaţia” era în mânamamelor, învăţătorilor şi preoţilor...acum? în mânapartidului politic! Redăm mai jos comunicatul organiza-torului principal, Biblioteca Judeţeană, prin persoanadomnişoarei Zenovia Zamfir.

Petre CICHIRDAN

Miercuri 22 februarie 2012 la Complexul Spiritual -Cultural "Antim Ivireanul", din incinta Centrului Eparhial aArhiepiscopiei Râmnicului s-a desfăşurat simpozionul "Misiunea cultural-socială a Bisericii în gândirea şi activitateaPatriarhului Justinian Marina şi a Mitropolitului BartolomeuAnania". Tema centrală a simpozionului a reprezentatevocarea personalităţi emblematice a doi mari ierarhi aiBisericii Ortodoxe Române, vâlceni la origine: PatriarhulJustinian Marina şi Mitropolitul Bartolomeu Anania.Manifestarea religios - culturală dedicată omagierii celor doiiluştri ierarhi, a fost organizată de catre: ArhiepiscopiaRâmnicului, Biblioteca Judeţeană " Antim Ivireanul" Vâlcea,Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim, SocietateaCulturală "Anton Pann" Vâlcea, Academia Olimpică Română- Filiala Vâlcea, Cercul de la Râmnic „Grădina MaiciiDomnului”, Societatea Culturală "Argedava" Piteşti, şiPrimăria Stăneşti.

Au susţinut comunicări: ing.dr. Mihai Sporiş - modera-tor, pr. Constantin Cârstea, consiler cultural la ArhiepiscopiaRâmnicului, confr.univ. dr. Ioan St. Lazăr, prof. univ. StanFlorea, istoric George Rotaru, Zenovia Zamfir scriitoare,Ionel Michiu primar comuna Stăneşti, Cristina Rusu elevă laGrupul Şcolar Oltchim, Lavinia Buşe elevă la Şcoala Generalăcu clasele I-VIII Stăneşti. Au participat oameni de cultură dinVâlcea, Piteşti, Drăgăşani, elevi şi cadre didactice din comunanatală a Patriarhului Justinian Marina, cadre didactice,bibliotecar Valerica Păun, elevi de la Grupul Şcolar Otchim,elevi de la Seminarul " Sfântul Nicolae" din Vâlcea, preoţi,bibliotecara din comuna natală a Mitropolitului BartolomeuAnania şi o strănepoată a acestuia. Simpozionul a fost onoratde doi profesori universitari din Japonia: Ph.D.TomohiroMoriyama, Ph.D. Masafumi Fukumori.

Zenovia ZAMFIR

DOCUMENTARE LA OCNELE MARI

Pe 8 februarie, Gheorghe Pantelimon, se-cretar la Forumul Cultural al Râmnicului, s-adeplasat pentru documentare la PrimăriaOcnelor Mari, unde Petre Iordache, foarteamabil, i-a furnizat date pentru Enciclopediaelaborată sub egida Forumului: OraşeleJudeţului Vâlcea...L-am însoţit şi noi, cei de laCultura vâlceană, pentru informare proprie...

Ionel Michiu şi Lavinia Buşe

Cri

stin

a R

usu

Gheorghe Pantelimon discutând cu Petre Iordache

Page 4: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

4 februarie 2012CULTURAvâlceană

Itinerar culturalMODERNIZAREA ORAŞULUI

GOVORA CONTINUĂ

Pe 08 02 12, împreunăcu Gheorghe Pantelimon,din partea ForumuluiCultural al Râmnicului,i-am făcut o vizităprimarului oraşuluiGovora, Mihai Mateescu,care ne-a primit la sediulPrimăriei...

Am discutat despredezvoltarea relaţiilor cul-

turale, viitoare dintre cele două locaţii, adevăratefocare de istorie şi interes turistic-cultural.

Edilul şef al Govorei ne-a promis că vasprijini orice manifestare aparţinând oamenilorde cultură vâlceni şi nu numai, care se vadesfăşura pe raza comunităţii pe care o conduce...

ADUNAREA GENERALĂ ASENIORILOR: 4 ANI DE

EXISTENŢĂ

Pe 14 februarie, la Colegiul Mircea celBătrân, Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţăşi Cultură şi-a ţinut adunarea generală, iată, la 4

ani de la înfiinţare, în acelaşi loc. La mulţi ani,din inimă, le urăm seniorilor, şi vă informăm căla această adunare conducerea Asociaţiei,structura ei, a rămas aceaşi. Aşteptăm cunerăbdare apariţia revistei Seniorii, nr 6, dată latipar la Conphys.

TEATRUL MUNICIPAL ARIEL DINRÂMNICU VÂLCEA ŞI „INTEGRALA DE

COMEDIE CARAGIALE”

(2012 – Anul I.L.Caragiale)

Anul acesta se împlinesc 160 de ani de lanaşterea celui mai mare dramaturg român şi

60 de ani de la moartea lui, fiind declarat „AnulCaragiale”, motiv pentru care Teatrul MunicipalARIEL din Râmnicu Vâlcea şi-a propus să readucă înfaţa spectatorilor cele patru comedii – capodopere alescriitorului, lucrări originale, care pun în scenă câtevatipuri de personaje din viaţa socială de ieri, de azi şide mâine.

I.L.Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852în satul Haimanale de lângă Ploieşti, sat care-i poartănumele în prezent. Încă din adolescenţă a fost atras deteatru, de aceea a urmat cursurile Conservatorului deArtă Dramatică din Bucureşti, pentru a deveni actor,dar pe care nu le-a terminat, ocupând apoi diferitefuncţii printre care şi cea de director al TeatruluiNaţional din Bucureşti (1888-1889). După mai multeconflicte familiale şi politice, s-a exilat la Berlin, undea murit subit la 9 iunie 1912, trupul lui fiind adus înţară şi înmormântat în Cimitirul Bellu, pe aleea scri-itorilor.

Opera lui I.L.Caragiale cuprinde teatru ( optcomedii şi o dramă), nuvele şi povestiri, momente şischiţe, publicistică, parodii şi poezii, fiind unul dintreprincipalii fondatori ai teatrului naţional.

Bun patriot, dramaturgul i-a satirizat încomediile sale pe cei cu o spoială de cultură, cu unjargon franţuzit, criticând, în special, viciilepoliticienilor sau ale celor de joasă speţă. Este cel carea înţeles bine firea românilor, creând tipul omuluidezorientat în afara vieţii morale şi reflectând cel maibine realităţile, limbajul şi comportamentul acestora.

În 1879 a scris comedia „O noapte furtunoasă”,în 1880 a publicat comedia într-un act „Conu Leonida,faţă cu reacţiunea”, în octombrie 1884 a citit laJunimea, în Iaşi, capodopera sa „ O scrisoarepierdută”, având premiera la 13 noiembrie, înprezenţa reginei, obţinând un mare succes, iar înaprilie 1885 i s-a jucat piesa „ D’ale carnavalului”,fluierată la premieră.

În prezent, Teatrul Municipal ARIEL are înrepertoriu cele patru comedii, deoarece „ideea cu inte-grala de comedie Caragiale la Râmnicu Vâlcea pluteamai demult în aerul de munte al oraşului dintre Piteştişi Sibiu.[…] Integrala proiectată şi realizată de DoinaMigleczi este unică în contorsionata viaţă teatralăcontemporană.”, afirma într-un articol regretatul criticteatral Mircea Ghiţulescu.

Printre altele, conducerea teatrului şi-a stabilitcâteva obiective importante dintre care amintesc:afirmarea zestrei dramaturgiei naţionale şi încercareade a obţine , prin producţiile sale, confirmări aledramaturgiei contemporane. Născut din experiment,Teatrul Municipal ARIEL pleacă de la valorile teatraleautentice, continuând să inoveze, să ofere alternativede spectacol atât pe scena clasică, cât şi în spaţiineconvenţionale, înscriindu-se în spiritul avangardistcare îl caracterizează, fiind un teatru de repertoriu.

În octombrie 2001 a avut loc premiera cucomedia „ O noapte furtunoasă”, regia DoinaMigleczi, spectacol premiat la mai multe festivalurinaţionale şi internaţionale, având peste 600 dereprezentaţii pe scenă. Prin punerea în valoare atextului, prin atenţia specială dată rostirii cuvintelor,prin plăcerea jocului actorilor, cât şi prin inovaţiaregizorală ( personajul Nae Ipingescu devenind Nae şiIpingescu, de exemplu), fiecare spectacol a cuceritpublicul care i-a răsplătit pe actori cu vii aplauze. Dindistribuţie fac parte: Gabriel Popescu, Alin Păiuş /Emil Şerban, Alin Holcă, Roger Codoi, Cornel Şerban

/ Ionuţ Mocanu, Ariana Şerban /Cătălina Sima,Mihaela Mihai / Julliet Attoh, Mădălina Floroaica.

Cu mare interes a fost aşteptată premiera cupiesa „O scrisoare pierdută”, regia şi scenografiaDoina Migleczi, la 30 ianuarie 2004, spectacol care asurprins prin originalitatea înţelegerii şi a interpretăriipersonajelor, dar mai ales prin schimbarea clasicelorrelaţii dintre actanţi. Astfel, Trahanache( DanConstantin) nu mai este tipul încornoratului, ci acelacare ştie tot, „ e tare de tot,[…] solid bărbat”, cumspune Brânzovenescu ( Cornel Şerban / IonuţMocanu), Caţavencu ( Gabriel Popescu) este

demagogul fără scrupule şi politicianul capabil deorice pentru a-şi atinge scopul, Dandanache (AlinPăiuş) este un mare pişicher, ambiguu în preferinţelelui amoroase, dar veritabilul magnet este Zoe ( ArianaŞerban / Adina Economu), senzuală, care-i atrage petoţi bărbaţii şi-i manipulează după propriu-i interes,chiar şi pe Pristanda (Alin Holcă) sau pe Cetăţeanulturmentat ( Roger Codoi). În scenă este adus un noupersonaj, valetul ( Mădălina Floroaica), spionul luiTrahanache, care ştie tot despre relaţia dintre Zoe şiTipătescu, prefectul (Liviu Cheloiu), şi-l„informează” de toate câte se întâmplă în jurul lui.Fină creatoare de atmosferă, Doina Migleczi a ştiut sărealizeze un spectacol memorabil, mult solicitat depublicul iubitor de teatru, dar mai ales de tinerii spec-tatori.

Continuând politica teatrului de interpretare şireinterpretare a textului caragialian, la 1 martie 2007a avut loc premiera piesei „ D’ale carnavalului”, înregia lui Aurel Palade, scenografia Elena Cozlovschi.Cu ajutorul unei trupe de actori dinamici, plini deviaţă, regizorul a realizat un spectacol viu, imaginândo mahala universală în care un bărbat are o amantă şiaceasta îl înşală cu altul. Pe scenă sunt două echipe deactori: cei care interpretează rolurile principale şiparticipanţii la carnaval. Metaforic, Carnavalul devineun personaj care subliniază vârtejul vieţii în care cutoţii ne învârtim, ca într-un carusel ameţitor şiameninţător, dorind cu disperare să ieşim din cenuşiulvieţii cotidiene. Personajele memorabile sunt interpre-tate de Liviu Cheloiu, Gabriel Popescu, DanConstantin, Alin Păiuş, Alin Holcă, Roger Codoi,Mihaela Mihai, Cătălina Sima, Camelia Constantin,Mădălina Floroaica, Ionuţ Mocanu, OlimpiaDeaconescu, cât şi de câţiva elevi de la şcoala de acto-rie Ariel junior.

Comedia într-un act, „Conu’Leonida faţă cureacţiunea” a avut premiera la 31 martie 2007, încadrul Săptămânii Teatrului Ariel, rolurile principalefiind jucate de Camelia şi Dan Constantin, un cuplu cumare pondere artistică, secondaţi de MădălinaFloroaica. Cheia spectacolului este Efimiţa, soţia carenu este impresionată de raţionamentele politice alebărbatului ei, dar este atât de speriată de revoluţie,încât trăieşte cu toată fiinţa fandacsia expusă deLeonida, înnebunind (în viziunea regizoarei).Spectacolul a primit cele mai bune aprecieri din parteacriticii, dar şi a publicului român sau bruxellez.

Marinela BELU-CAPŞA

CONFERINŢĂ DE PRESĂ, CUMODERATOR...

Dimineaţa de 15 02 12, la Universitatea SpiruHaret, dr. Nicolae Dinescu a moderat conferinţa depresă a deschiderii maratonului cultural „AnulSpiru Haret”, ţinută în biblioteca universităţii.Gheorghe Deaconu, iniţiatorul Anului Spiru Haret,directorul Ateneului Meşterul Manole, preotulConstantin Cârstea, ...au răspuns prin prezenţă şicuvânt, invitaţiei cunoscutului om de televizune alpostului Vâlcea Unu...După un sfert de oră, însă,întrunirea a rămas fără aparatul de filmat,discuţiile, purtându-se mai interesant decât dacă arfi fost înregistrate şi transmise pe micul ecran.

Page 5: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

5februarie 2012 CULTURAvâlceană

Itinerar culturalMontarea în cheie clasică impresionează prin atmos-fera de autenticitate pe care-o degajă, amintind debunicii care stăteau moromeţian la masa rotundă,mâncau fasole cu murături şi făceau politică. După onoapte de spaime şi speranţe deşarte, vine Safta, carele risipeşte emoţiile: n-a fost „rivoluţie”, ci „ a fostlăsata, secule!”.

Evenimentul dedicat „Zilelor Caragiale” a fostdeschis, vineri, 27 ianuarie, la Sediul UNITER, prin-tr-o conferinţă de presă la care a participat directoareaTeatrului Municipal Ariel, doamna Doina Migleczi,alături de personalităţi de seamă ale lumii culturaledin România: Dan C. Mihăilescu, Doina Papp,Constantin Paraschivescu şi alţii. Trebuie menţionatăprezenţa, în perioada 27-31 ianuarie, a presei despecialitate şi din mass-media: Sanda Vişan şi SilviuJicman de la Televiziunea română, Cristina Timuş dela T V R Cultural, Pompilius Onofrei de la RadioRomânia Actualităţi, Radio Craiova, Televiziunea V TV Vâlcea şi alţii.

În perioada 28 – 31 ianuarie 2012, TeatrulMunicipal ARIEL din Râmnicu Vâlcea a prezentat

„Integrala de Comedie Caragiale” în Sala Studio aTeatrului de Comedie din Bucureşti, după următorulprogram: sâmbătă, 28 ianuarie, piesa „D’aleCarnavalului”; duminică, 29 ianuarie, „O noaptefurtunoasă”; luni, 30 ianuarie, „Conu Leonida faţă cureacţiunea” şi marţi, 31 ianuarie, capodopera „Oscrisoare pierdută”. Spectatorii bucureşteni, iubitoride teatru, au umplut sălile în fiecare seară, primin-du-i pe artiştii vâlceni cu aplauze călduroase, apreci-ind atât originalitatea regizorală, cât şi jocul actorilor,consideraţi a fi „actori de Naţional”.

La toate cele patru spectacole au fost prezentenumeroase personalităţi ale culturii teatrale româneprintre care amintim pe criticii de teatru: Dan C.Mihăilescu, Adrian Mihalache, Doina Papp, IleanaLucaciu, Ion Cazaban, Natalia Stancu, Ion Parhon,Constantin Paraschivescu, Mariana Ciolan, SebastianVlad Popa, Nicolae Prelipceanu. De asemenea, în SalaStudio am remarcat prezenţa cunoscuţilor artişti:George Mihăiţă (directorul Teatrului de ComedieBucureşti), Sorin Zamfirescu, Luminiţa Erga, IulianaGheorghişor, Alexandru Pop ( Vărul Săndel) şi alţii.

N-AM CUVINTE!

Mă număr printre cei care au purtat greul şirăspunderea construirii măreţului

Transfăgărăşan. Am lucrat timp de 4 ani pe ramura denord, de la tunel şi până la şoseaua Sibiu-Făgăraş, încalitate de cdt. al Regimentului 52 Geniu.

Port în suflet toată viaţa, dragostea faţă de aceastămare şi frumoasă realizare, capodoperă în domeniulconstrucţiei de drumuri şi poduri din ţara noastră. Erafiresc, cred eu, ca apariţia cărţii cu titlul„Transfăgărăşanul, marea aplicaţie a geniştilorromâni, la 35 de ani de la inaugurare”, avându-l ca

autor pe distinsul profesor Eugen Petrescu, să-miproducă o bucurie şi o satisfacţie pe care nu le potexprima prin cuvinte. Simt nevoia să aduc mulţumiricu totul speciale cuiva. Dar, cui să-i mulţumesc?Şirul celor care meritămulţumiri e mare!…

Găsesc că în primul rând,trebuie să-i mulţumesc BunuluiDumnezeu că mi-a dăruit zileîncât să am bucuria de a vedeacă se vorbeşte şi se scriefrumos despre Transfăgărăşan.Dar, … care sunt cuvintele cares-ar potrivi să-i mulţumescBunului Dumnezeu? Mă simtaşa de mic şi nu pot să exprimtot ceea ce simt pentru a mulţumi aşa cum s-ar cuveniCelui Preaînalt! N-am cuvinte!…

Să mulţumesc autorului, care prin dragosteamanifestată faţă de Transfăgărăşan, s-a apropiat aşade mult de sufletul meu, încât m-a făcut să-l iubescca pe un frate, până la sfârşitul vieţii. Colaborând cuoamenii cei mai de seamă ai acestei opere, m-a făcutsă retrăiesc cumva Epopeea Transfăgărăşanului.Amintirea unor oameni ca generalul colonel VasileŞlicariu, şeful şi îndrumătorul nostru pe parcursulîntregii opere, generalul de brigadă Ştefan Bediu, celcare a abordat lucrarea la începutul ei, pe întregultraseu, generalul de brigadă Constantin Tănase, celcare a încheiat lucrarea, turnând covorul asfaltic peîntregul traseu, urmaţi de mulţimea de comandanţi,şefi de state majore şi ingineri militari, care şi-auadus contribuţia la reuşita lucrării, fac să mi sestrângă inima şi să vărs o lacrimă pentru cei care numai sunt printre noi, iar celor ce sunt încă în viaţă să

le doresc ceea ce-mi doresc şi mie, sănătate şi viaţălungă.

Autorul şi colaboratorii săi, sponsorii şi toţi ceicare au contribuit cu ceva la reuşita tipăririi acesteicărţi, de la prima iniţiativă a autorului şi până lalansare, ar merita mai mult decât nişte cuvinte simplede laudă, ceva ce nu sunt în stare să spun, că suntprea sărac în a exprima tot ceea ce simt.

O categorie nedreptăţită, pentru că n-a fostmenţionată, după câte ştiu eu, în nicio scriere este ceaa soţiilor militarilor ce au lucrat în Transfăgărăşan,indiferent de grad sau funcţie.

Soţiile s-au comportat ca şi când odată culegământul de credinţă depus prin căsătorie, ar fidepus şi jurământul militar prin care s-ar fi legat „săsuporte cu tărie greutăţile şi privaţiunile serviciuluimilitar”. Majoritatea au avut copii de crescut, de dusla şcoală, unele fiind încadrate şi în câmpul muncii şicu toate astea, au rămas credincioase şi cuminţi,aşteptându-şi soţii cu anii, avându-i acasă doar camusafiri, odată la 2-3 săptămâni, sau chiar mai rar!

Ce laude şi ce gânduri frumoase ar merita şi ele,dar şi de data asta mă simt prea sărac în a exprimaceea ce simt. N-am cuvinte!…

Cartea scrisă de dl. profesor Eugen Petrescu,având un text ales, însoţit de aproape 200 de

fotografii, care exprimăuneori mai mult decât poţireda prin cuvinte, trebuiecitită, iar Transfăgărăşanultrebuie văzut. E păcat să ai înţara ta o asemenea operă şi sănu mergi s-o vezi. Fraţiinoştri italieni, pentru aexprima dragostea faţă defrumuseţile patriei, au lansatdictonul: „Vedi Napoli e poimori!”, asta însemnând „Să

vezi Napoli şi apoi să mori”.Adaptând la cazul nostru şi parafrazând cu oare-

care lejeritate noi am putea spune: „Să veziTransfăgărăşanul şi apoi să mori!” sau „E păcat sămori, fără să fi văzut Transfăgărăşanul!”

Eu zic: Mergeţi oameni buni, că nu veţi regreta!Mergeţi să vedeţi încă o minune a lumii civilizate,mândrie a întregii ţări, dar şi a armatei, unde armageniu a avut un rol conducător, armă care a dat,dăltuind stânca, cel mai frumos drum al ţării, dar şijertfe şi eroi, în faţa cărora trebuie să ne închinăm cupioşenie.

Inima m-ar îndemna să spun mai mult şi mai fru-mos, dar… N-am cuvinte!…

10noiembrie2011,Semnează cu evlavie,

Râmnicu VâlceaGeneral de brigadă în retragere Nicolae MAZILU

A ÎNCEPUT MARATONULANUL SPIRU HARET

Pe 15 februarie, la Colegiul Mircea celBătrân, a început „Anul Spiru Haret” un adevărat„maraton” cultural al evocării personalităţii celuicare a dat culturii române spiritul haretian; anulacesta se împlinesc 100 de ani de la moartea luiSpiru Haret, despre care Constantin Brâncuşispunea că „merită să i se construiască o fântână-monument în centrul Bucureştiului.

Arhiepiscopia Râmnicului, InspectoratulŞcolar, Ateneul Meşterul Manole şi ForumulCultural al Râmnicului sunt iniţiatorii şiorganizatorii acestor manifestări (mai multe înacest an).

GALA PREMIILORFUNDAŢIEI VALCEA UNU

Pe 15.02.12, la Hotel Sofianu, FundaţiaVâlcea Unu şi-a decernat premiile sale anuale,încercând să cuprindă, sub alura unei exigenţe

Nicolae Mazilu între camarazi de armă

Page 6: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

6 februarie 2012CULTURAvâlceană

Itinerar cultural PROBLEMELE DEMOGRAFICE ALEROMÂNIEI - UN MOTIV REAL DE

ÎNGRIJORARE

La începutul lunii februarie 2012, InstitutulNaţional de Statistică (INS) a dat publicităţii date

preliminare privind recensământul din octombrie 2011.Potrivit acestora populaţia stabilă a României este de19.042.936 de persoane, faţă de 21.354.396, la 1 iulie2011, ceea ce arată că „au dispărut” 2.311.460 persoane.Populaţiei stabile i se adaugă un număr de 910.264 per-soane, care sunt plecate la muncă în străinătate, de maimult de un an. Oficial, la muncă în Spania avem 901.435de români şi încă aproape 900.000 în Italia, dar neoficialnumărul românilor din peninsulă depăşeşte 1,1 milioanede persoane. 658.887 români sunt plecaţi pentru maipuţin de 12 luni, pe contracte temporare, astfel că unromân din şapte s-a mutat în altă ţară.

Dacă analizăm numărul actual al populaţiei,comparativ cu alte recensăminte, suntem la nivelul anu-lui 1966, când acesta era de 19.103.163 locuitori. Larecensământul din 2002 populaţia număra 21.698.181persoane, iar recordul de 23.206.720 a fost în anul 1990,după care s-a înregistrat o scădere constantă. Dacă larecensământul din 2002 se înregistra o scădere anumărului populaţiei cu 1,5 milioane locuitori, înprezent s-a ajuns la o scădere cu 2,6 milioane, iartendinţa se menţine.

Evoluţia numerică a populaţiei, care în majoritateaintervalelor de timp a fost de creştere, este datoratăsporului natural (diferenţa redată în valori absolute saurelative, dintre natalitate şi mortalitate). Cele mai marivalori ale sporului natural s-au înregistrat în anul 1967,de 18,1 la mie, când s-au născut peste 0,5 milioane decopii, ceea ce reprezintă cel mai numeros contingent dinistoria României, pe fondul unor măsuri severe luate îndomeniul politicii demografice. Datorită sporului naturalscăzut la nivelul întregii ţări, migraţiei externe, precumşi altor factori, populaţia ţării noastre se va afla într-uncontinuu proces de scădere şi de îmbătrânire, iar con-form unor prognoze ale ONU, în anul 2050 va atingecirca 16 milioane de persoane.

Recensământul din 2011 relevă că o populaţie mainumeroasă se înregistrează în municipiul Bucureşti,1.678.000 persoane, precum şi în judeţele Prahova, Iaşi,Cluj, Timiş şi Constanţa, iar judeţele cu cea mai redusăpopulaţie sunt Tulcea şi Covasna. Spre deosebire desituaţia anterioară nu mai există nici un judeţ cu peste800.000 de locuitori.

Populaţia urbană a scăzut de la 11.818.000 la10.054.000, judeţe puternic urbanizate fiind Hunedoara,Braşov şi Constanţa, la care se adaugă evidentmunicipiul Bucureşti.

O surpriză oferă Capitala unde s-a petrecut osubdeclarare uriaşă, cu consecinţe directe; dacă în 2001avea 2.009.200 locuitori la recensământul din 2011 aufost număraţi mai puţin de 1,7 milioane, faţă de 2,6 mil-ioane cât se estima. Concomitent s-a diminuat şipopulaţia din mediul rural, de la 9.643.000 la 8.939.000.Nu vom intra în alte detalii privind structuraprofesională, pe vârste, naţionalităţi, confesiuni etc.Amintim doar că populaţia maghiară reprezintă1.238.000 persoane, adică 6,5% din total, faţă de1.434.377 (6,6%) în 2002 iar numărul romilor a crescutcomparativ cu ultimul recensământ de la 535.250 (2,5%)la 619.000.

Şi în judeţul Vâlcea numărul locuitorilor a scăzutde la 430.731 în 2001 la 355.000 în prezent.

Statistica ne dă posibilitatea să desprindem mai multeconcluzii. În primul rând trebuie să ne punem întrebareadacă toate datele vehiculate de INS sunt veridice, fiindcunoscut că au existat informaţii referitoare la uneleprobleme de evidenţă, în sensul că au fost şi persoanenerecenzate. E de remarcat însă că rezultatele se apropiede cifrele prognozate de diferite institute şi de estimareaEurostat, conform căreia aproape 3 milioane de românilucrează în diferite state din Uniunea Europeană.

Procesele demografice, care sunt foarte sensibile,trebuie analizate în toată complexitatea şi interacţiunealor. De evoluţia demografică depinde viitorul ţării, iarscăderea numerică şi îmbătrânirea populaţiei vor creamari probleme de ordin social, fiind cunoscut faptul căpopulaţia stabilă se ia în considerare la elaborareabugetelor, la distribuirea de fonduri naţionale şieuropene. De asemenea diminuarea numărului delocuitori va produce mari schimbări în politicile publiceprivind sănătatea şi învăţământul, pregătirea şiasigurarea resursei umane, a specialiştilor etc. Faptul căavem cu patru milioane de angajaţi mai puţin decât în1989 va avea consecinţe pe termen lung. Cunoaştem căcirca 700.000 de persoane primesc ajutor de şomaj, iar8% dintre femeile care au ales să facă un copil şi-aupiedut locul de muncă. De aceea, prioritară rămânestimularea natalităţii prin politici adecvate, care să-idetermine pe tineri să-şi întemeieze o familie şi să aducăpe lume copii.

Considerăm că aceste probleme de mareimportanţă pentru viitorul României trebuie analizate, cutoată responsabilitatea, de Preşedinţia României, deGuvern şi de Parlament şi adoptate măsuri concrete dedezvoltare economico-socială a ţării, măsuri care săasigure condiţii mai bune de viaţă şi un nivel de trairidicat populaţiei.

Gheorghe PANTELIMON

cât mai apropiată deadevăr şi în afara spec-trului politic, valoriletinere afirmate în 2011în arealul cultural vâl-cean...

Ca întotdeauna,Emilian Frâncu şi soţiasa Droseta, au împărţitaceste premii, laînmânarea lor contri-buind diferitele perso-nalităţi prezente îneleganta sală de la

Grand Hotel...

CRUCUFIX DIN LEMN DE TEISCULPTAT LA 16 ANI

La cavoul familiei Cichirdan, din cimitirulCetăţuia a revenit crucifixul din lemn sculptat prin1966-67, de subsemnatul, cu un piron turtit şi caredispăruse o vreme. Minune, el a revenit înapoi,vopsit altfel. Din aceeaşi bucată de lemn fuseserădăltuite trei personaje, două, rugându-se; dar, că-zând jos, un personaj s-a rupt...

RITM TOT MAI INTENS DELUCRU LA PRIMĂRIA

PRUNDENILOR

Tot mai intens ritmul de lucru creativ laprimăria localităţii Prundeni, unde primarul IonHoria Horăscu face adevărate minuni...Ultima?

Un monument închinat lui Tudor Vladimirescu,de 4m, fără soclu...La modă acum, dar nu şi laputerea oricui. Şi când noi eram împreună, toc-mai a venit profesorul Constantin Roşianu să ne

pag.11

CULTURAvâlceană, 5 ANI!Nu a apărut oricum, ci după

un stagiu personal de 4 ani,în presă, la Info Puls, unde,săptămânal şi mai des, am ţinut opagină de cultură dedicatăevenimentului cultural local, dar şidin vecinătate…manifestări la caream participat pe cont propriu…Era opagină personală (auto "finanţată" -deplasări, cost aparatură foto şivideo, cotizaţii la presaprofesionistă…). Apoi am compusîn aceleaşi condiţii o pagină a revis-tei actuale Cultura-vl (inclusiv antet- pe care îl afişasem în revista online "Interferenţa Artelor", dar şi în"Publicitatea 1", unde timp de un anam deţinut o rubrică cu acelaşinume, între 2003 şi 2004) în ziarullunar, PUBLIC, nr 5 (martie 2008),6-7 (aprilie),7 (mai), condus deDragoş Comănescu (el a creat şisite-ul meu personal, precum şi alInterferenţei Artelor) şi unde eram

redactor şef.. După luna iunie 2008 aapărut pe piaţă sub forma actuală, în16 pagini. În 2010 am introdus pepag 8 şi 9, la mijloc, supratitlul "ArsMundi" sinonim cu artele-meseriivalabile în toată lumea, şi sub caream tipărit articole demne de aceastăcalitate. Pe direcţiile stânga şi dreap-ta, ele vor înainta înspre coperţi, pag1 şi p16, după cum se vor dezvoltaacest tip de articole. Când se vaîntâmpla acest lucru,CULTURAvâlceană se va transfor-ma în CULTURAars mundi!

CULTURA… a apărut

fiindcă în 2008 mi-am dat seama căsistemul cultural social şi politic dinţara noastră, dar şi din lume, nu maiputea continua; că, la 20 de ani de laRevoluţia europeană din 1990, caredesfiinţase definitiv capitalismul, s-a

trecut, în masă, la socialism; că, cei20 de ani reprezintă un grav eşec alsocietăţii româneşti. Am dorit săvorbim altfel despre Cultură-careuniune de fapte inovatoarepozitive. …Din 2003 am simţit că neîndreptăm către catastrofă, când s-aaplicat noua Lege unică, a pensiilor- nevalabilă niciunde în lume! şicând s-a desfiinţat armata, apărândfalsul în valoare ca recompensă alipsei locului de muncă…Decoraţiile şi eroismul fals,doctoratele, masteratele şi atestatele,post, dar şi universitare au început să"defileze" în România…fărăsusţinere materială, de fond.Bacalaureatele, invers ca în toatălumea, nu mai au nici o valoare.Apoi au apărut sistemele paralele depensii, salariile şi pensiile"nesimţite"…legile, paralele culegile unice! Lipsa unui sistemjudicios de salarizare, dacă se mai

Page 7: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

putea vorbi de aşa ceva. Critica de specialitate, cuatestare universitară (!) a eliminat din spaţiul decizionalopinia publică, a restrâns exprimarea liberă. În 2005 aapărut Legea monumentelor de for public, care adecapitat pur şi simplu arta plastică şi a băgat-o în celmai periculos monopol al "instituţiei" de artă, fărăconcurenţă şi consultare publică; democraţia şi liberaconcurenţă , în artă, dispărând complet din România; nesperiem de ce se întâmplă acum, la noi la Vâlcea, cândvrem să facem alei cu statui în loc să le facem acolo undele este locul şi le cere interesul public. Practic, înultimii trei ani, România se află în cel mai periculosrăzboi civil - de catifea, fraticid, politic.CULTURAvâlceană a apărut ca publicaţie bilunară,calculată la 8 pagini, nu a reuşit niciodată să aparăbilunar, a apărut, însă, cu câteva excepţii, lunar cu 16pagini! Ea s- a supus, din 2009 legii 186 din 2003, ben-eficiind de sprijinul Consiliului Local, care reprezintăinteresul public, cetăţeanul. Pe 1 martie 2012,CULTURAvl a împlinit 5 ani!

RĂSPUNS (Mesajului "Treziţi-vă români" din România Liberă,

al Anei Maria Vlădescu)

Mulţumesc pentru mesaj. Nu-l transmit maideparte, căci el invită la revoltă şi nesupunere.

Ideea noastră este să invităm la meditaţie şi să refacemlegislaţia, simplă şi fără existenţa germenilor corupţiei.Dar, …dacă ne-am gândi să desfinţăm Parlamentul, să numai finanţăm partidele politice, şi să vedem cine le ţinepe ele în spinare şi cu ce bani? Dacă ne-am gândi sădesfinţăm politicul din oricare nivel de treaptă ierarhicăa administraţiei de stat, centrală şi locală?...să vedemcine ar mai candinda? Dacă ne-am gândi să desfiinţămlegile paralele (cum este cea a pensiilor) sau legilemonopoliste (legea monumentului de for public), legeaeducaţiei (anacronică acestui timp al omului modern şidemocrat care nu trebuie educat prin minister de la 4 ani,până la bătrâneţe-fac unii facultate, la 60 de ani, pentruobţinerea statutului de specialist!...fără nici oexperienţă!); de ce să nu se revină la legea Instrucţiuniipublice şi cultelor?...Să se înfiinţeze Sfatul Ţării! ...pelângă ministere, preşedinte, sau rege! orice, dar nutrebuie să mai depindă un popor de lupta politicăaberantă, inutilă; de statutul de politician, care estehotărâtor în orce domeniu de activitate, dacă se maipoate vorbi astăzi, la noi, de domenii de activitate... De oanume diviziune a muncii. Ce ţară este asta în care eştiplătit să stai - să nu mori, şi să nu munceşti, iar dacămunceşti, să devii drojdia societăţii!

Promovarea în toate cele amintite mai sus, caorganizare, să se facă pe baza experienţei indivi-

duale, probei de lucru, propunerilor responsabile alecelor din jur; ...în baza carnetului de muncă, care nu esteo ruşine pentru omul cinstit! Nu pe baza studiilor şiatestatelor. Să vedeţi, cum copiii ar alerga după muncă şiînvăţătură (la şcoală sau la maestru-în particular) şi nudupă "meseria" de şomer, de "întreţinut", şi sinucigaş lapensie. Ce ţară este asta? ce stat? în care pensionarii aulefuri-pensii mai mari decât activii? au indemnizaţii (zecide salarii) de ieşit la pensie? Artiştii primesc pensiisuplimentare! dacă au patalama de artist! chiar dacă auavut meserii în alte domenii!? poeţii, da, scriitorii,criticii!? Cum de am desfiinţat învăţătura umanistă şitehnică, clădirile lor, serioase şi de tradiţie, şi ampromovat univesităţile private (anacronice) pe toatemalurile de ape şi în târguri necunoscute şi în fosteleCAPuri şi blocuri comuniste... Preocuparea statuluitrebuie să fie omul şi meseria sa, ca astfel să renascăsperanţa de viaţă la copii, care, altfel, peste puţin timpvor muri căci nu vor mai exista bătrânii (care să-iîntreţină). La ce situaţie s-a ajuns, să nu faci nimic, doarsă consumi, să fii plătit doar pentru a exista să consumi,când pentru acest lucru este suficient şi 10 la sută dinsalariul occidentalului (ca el să-l lepede nouă). UE s-a

(pag.8 jos)

7februarie 2012 CULTURAvâlceană

ARS MUNDIBicentenarul naşterii unui mare artistCAROL POPP de SZATHMARY

Carol Popp de Szathmary a rămas în istoria arteiromâneşti drept unul dintre cei mai importanţi

artişti documentarişti atât prin activitatea sa de pictor,dar mai ales prin cea de fotograf. S-a născut la 11 ia-nuarie 1812, la Cluj, într-o familie nobilă provenitădin Sătmar (Satu Mare). Tânărul Carol de Szathmaryera destinat unei cariere bisericeşti, asemeni altormembri ai familiei sale, şi este înscris la ColegiulReformat din Cluj. Aici l-a avut ca profesor de desenpe Samuel Nagy. Renunţă la Colegiu şi la viaţamonahală alături de Biserică, fiind îndrăgostit de ofată despre care se presupune că ar fi MariţicaVăcărescu (ea se va mărita cu spătarul Costake Ghicaşi mai târziu cu Gheorghe Bibescu). În perioada căt alucrat la Vistieria şi Gubernia Ardelenească din Sibiu,a devenit ucenicul lui Franz Neuhauser, un pictorvienez considerat în acea perioadă cel mai bun pictortransilvănean, în ale cărui ateliere a studiatportretistica.

Prima sa schiţă, inspirată probabil de MariţicaVăcărescu, datează din 1830 şi poartă inscripţia „Unideal care nu se atinge niciodată”. Schiţa în acuarelăreprezintă imaginea unei fete şi a indrăgostituluicare-şi întinde mâinile spre ea.

În 1835 se stabileşte la Pesta, unde colaborează cupictorul ceh Anton Chladek, maestrul lui NicolaeGrigorescu. Doi ani mai târziu Szathmary realizeazăcâteva acuarele cu peisaje din Dolj, Argeş şi Neamţ. Întimpul călătoriei prin ţările româneştiface numeroase portrete ale ţăranilor dindiversele regiuni, dar reprezintă şi scenemenite să scoată în evidenţă obiceiurile şitradiţiile specifice. Ion Frunzzeti observăatenţia cu care Szathmary realizeazăaceste schiţe: „Nu numai figurile şi liniilemari ale costumelor, atributele ocupaţieiţăranilor din diversele regiuni şi aspectulmediului în care trăiesc îl interesează peSzathmary, ci şi detaliile care ar puteapărea importante mai curând unui ochispecializat în studiul etnografiei decâtunui turist, fie el cât de dotat cu spiritartistic.”

Szathmary este primul pictor care sepreocupă de ţărani, de costumele şi obiceiurilespecifice, primul care înţelege importanţaspiritualităţii ţăranilor români şi, mai apoi, primul careîi va fotografia. Alături de Asachi, este printre puţinii

artiştii ai epocii care înteleg importanţa tezauruluipopular pentru identitatea românească.

În perioada în care marea majoritate a pictorilordin ţările româneşti încercau să răspândească printrefamiliile înstărite gustul pentru portretul laic,Szathmary se retrage în Italia pentru a studia operelediferitelor epoci anterioare. Petrece în Roma, Florenţa

şi Sorenta perioada 1839-1840, timp în care realizeazănumeroase copii după capodoperele expuse înmuzeele italiene, dar şi lucrări proprii: peisaje şiportrete. Reîntors la Bucureşti, în a doua jumătate a

anului 1840, Szathmary devinepictor de curte al domnitoruluiAlexandru Dimitrie Ghica. Îşideschide primul atelier foto pe uliţaVergului, atelier ce cade însă pradăincendiului din 1847, ce a devastatpur şi simplu Bucureştiul.

În 1848, locuind în continuarela Bucureşti, Szathmary încearcăsă aducă încă o inovaţie arteiromâneşti, organizând o expoziţieprin care să-şi prezinte tablourilepublicului. Până la acest moment,şi mult timp după, pictorii îşiexpuneau lucrările în vitrineleprăvăliilor, singura excepţie de la

această regulă fiind expoziţia de final de an a elevilorAcademiei Mihăilene, elevii lui Asachi.

În 1850 Szathmari călătoreşte în Turcia şi în VestulAsiei de unde se întoarce cu numeroase schiţe în

acuarelă realizate rapid, în încercarea de a surprindemomentul. „Desenurile şi acuarelele din orient,rămase de pe urma artistului, ne permit, mai multpoate decât oricare alte opere, să ne facem o ideedespre metoda sa de lucru”-spunea academicianulGeorge Oprescu (1881-1969). Carnetul de note nu-lpărăsea niciun moment. La tot pasul el putea întâlniceva neprevăzut: o siluetă, un tip etnic bizar, uncostum, ciudat sau excepţional de frumos, sau numaiun detaliu, cum ar fi, de pildă, în care unul îşi poartăcapul ras, dupa moda orientală, sau forma şi materiaunui ornament...Dorinţa să de a fi exact merge aşadeparte că până şi anotimpul e semnalat, pentru ca nucumva să confunde costumul de iarnă cu cel de vară.Tehnica rapidă de schiţare pe care o folosea pictorulpentru a surprinde momentul nu îi putea satisfacenecesitatea de a reproduce toate detaliile subiectuluiales, iar fotografia a venit ca o soluţie. Fotografia,considerată pe atunci cea mai mare invenţie asecolului răspundea nevoilor jurnalismului din epocă,şi, deşi se afla abia la început, a însemnat un imensprogres pentru artiştii documentarişti ca Szathmari,care au devenit astfel reporteri şi care şi-au putut facelucrările cunoscute pe plan internaţional.

A fost primul fotograf de război şi a surprins înimagini Războiul Crimeii (1853-1856), căt şiRăzboiul de Independenţă ( 1877-1878), alături deGrigorescu, Henţia şi Mirea. Cu toate că atunci cănda început Războiul de independenţă, Szatmari avea 65de ani, el a plecat pe front şi a însoţit cartierul generalal domnitorului Carol I.

Un album cu fotografiile lui Szathmary esteprezentat în 1855 la Expoziţia Universală de la Paris,unde primeşte şi o medalie, iar alte câteva astfel dealbume sunt dăruite unor nobili europeni printre careNapoleon al III-lea şi Regina Victoria, pentru care deasemenea primeşte elogii.

Szathmary moare în 1887 la Bucureşti, lăsând ate-lierul de pe strada Enei în grija numeroşilor săi„elevi”, atelier ce va rămâne funcţionabil până întimpul celui de-al doilea Război Mondial când va fidistrus într-un bombardament.

„Timp de mai bine de 50 de ani Szathmary n-aîncetat să lucreze, cu aceeaşi râvnă, cu aceaşimulţumire atunci cand găsea un subiect care să-lintereseze, şi, după cum constătăm, aproape oricesubiect îl interesa (cu excepţia naturii moarte)”

(Bibliografia la autor)

Mânăstirea Bistriţa, foto de Carol Popp

Car

ol P

opp

de S

zath

mar

y

,, P

ort

din

Râm

nicu

-Vâl

cea”

(18

60)

Mihai POPA

Page 8: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

8 februarie 2012CULTURAvâlceană

ARS13 POEŢI PE UNBALANSOAR…CRITIC

(...)

11. Cu un titlu fugos - “Poezie volatilă” - fiindşi unul de identificare (vom vedea, doar înaparenţă), Felix Sima joacă şotron cu termenii lim-bii române în cele mai ingenioase combinaţii. Maiîntâi, la nivelul strofei/strofelor. Apoi, în interiorultextului, unde se alunecă lejer spre formulări poe-tice, mai întotdeauna demne de reţinut sub aspectuljocului. Formulele de tip clasic sunt registre mereuabordate, fie că sunt catrene, în maniera epi-gramelor, fie poezii care trec graniţa spre Urmuz şiacoliţii săi, tinzând să fie generalizate în timpurilenoastre. Reproduc, cu bună ştiinţă, poeziaprogramatică, sub hlamida căreia evoluează ori sealiniază celelalte creaţii:

„Să ne-ntâlnim în cafenea... / Tu... bei ceva...pentru a bea... / Eu – beau un vin de catifea. /// Săne-ntâlnim la un lichid... // În cana ta vrei să facivid... /// În cartea de meniuri, scrie / Cum – fără urăşi mânie - / Noi vom intra-n bucătărie / Să ne tăiem,cu măiestrie, / Pe şervetele de hârtie... // O...volatilă... Poezie...”

Două explicaţii au fost date cuvântului volatil.Prima trimite la chimie, la denumirea unor oxiziminerali; cea de-a doua, la un arhaism; prin volatilînţelegându-se şi pasăre, după opinia conteluiBuffon. Odobescu, citându-l pe acest vestit natura-list, preciza, în Pseudokynegeticos, că francezulîmpărţea sturzii (în latină “turdus”, în franceză“grive”) în patru specii; că, în loc de “zburătoare”,eseistul român le spunea... “volatile”.

Poate că n-aş fi procedat la un asemenea... ocolexplicativ, dacă poetul Felix Sima nu mi-ar fi oferitzeci de exemple – zboruri în imaginar, adăpostite,cu grijă de inovator în volumul din 2008, apărut laEditura „Antim Ivireanul”.

Folosesc din nou cuvântul puzzle, ca să certi-fic, în primul rând, presupusa culoare tematică şibănuitele limbaje diferenţiatoare. De la fireştile artepoetice, desfăşurate pe spaţii mici, înguste,enunţiative, până la invocaţiile religioase, scriitorulse pronuntă neliniştit: „Tu, în decor de lămpidumnezeieşti, / Ai vrea să fii acelaşi care eşti?”.

Trist până la a se izola de ceea ce îl defineşteca fiinţă, Felix Sima se revoltă: „Zeiţă-a Vederiiclare / Şi-a Silabei de Uimire / Arde-n albălumânare / Şi ascultă de la mine, / Cântec vechi: mis-a ucis / - nu îmi e deloc uşor - / O fiinţă-a mea dinvis / Când eram tre-mu-ră-tor”.

Sunt poeme redactate pe variate teme de speciiliterare – doine, balade, bocete, legende etc., nu înpuţine cazuri revitalizând sufluri imagistice dinclasici sau moderni, intraţi deja în registrele

perenităţii, adică ale valorilor durabile.Jocurile de limbaje, aflate în interiorul cărţii,

sunt resuscitate sub emblema unui titlu (singurul, dealtfel), de pe coperta a IV-a: “Prin lumea văzutelorsi a nevăzutelor”. Citim şi nu comentăm: „neîntrebăm toată viaţa dacă Poezia este o tulburare deape... sau o limpezire de ape... “(etc.), finalultextului: „ de ce să ne mai temem când, la urmaurmei, acesta ne va fi viitorul şi sfârşitul, în timpulscurt ce trece, ne petrece, ne cerne şi ne discerne, nebântuie, ne mântuie...

Până atunci... să mai citim... să cântărim... sămai iubim... să ameţim... să fiţi... să fim...”.

Felix Sima, scriind în acest registru, rămâne uşorrecognoscibil ca valoare poetică inovatoare.

(...)

13. Până la data de 12 mai 2011, domnulGheorghe Puiu Răducan-Tepeşti sau Puiu GheorgheRăducan a tipărit 16 volume de versuri (n. 1951 încomuna Tetoiu de Vâlcea). Într-un fel de prezentarea autorului şi a valorii operei sale, un alt vâlcean dinoraşul Bălceşti, matematicianul FlorentinSmarandache, stabilit de multe decenii în U.S.A.,scrie: „nu m-am gândit că s-ar naşte scriitori atât deprolifici şi pasionaţi care să descrie viaţa noastrăvâlceană în mod natural, direct. (...) ScriitorulRăducan vine din domeniul tehnic: absolvent alGrupului Şcolar Energetic din Craiova (1969), apoial Liceului Teoretic din Tr. Severin (care?!) şi Rm.Vâlcea (care?!), Şcoala de maiştri din Rm. Vâlceaşi, ulterior, Facultatea de Mecanică şi Tehnologiedin Piteşti.

Urmează prezentarea „programului ambiţios, ca

(la) orice oltean care se respectă” (sic!). Îi dăm voiesă reapară şi în semnalarea noastră ca să se vadăpână unde ajunge megalomania... bătăioasă, ce seva împlini fără oprelişti şi fără scrâncete: „tetralogiapoetică Orpheus..., antologie despre personalităţivâlcene, dar şi nevâlcene şi, mai ales, o istorie depeste 1000 de pagini intitulată Istorie şi credinţă,cuprinzând 2 episcopii, 10 cetăţi, 10 catedrale, peste60 de mănăstiri, peste 25 de schituri, peste 30 bis-erici din Eparhia Râmnicului, din Eparhii româneştişi din afara graniţelor româneşti (toată bisericaromânească din Serbia), din Republica Moldova,precum şi viaţa a 18 sfinţi”.

Opresc aici citatul care ne edifică suficientdespre anchilozarea limbii române, intrată, fărăvoia ei, în ancorajul preastudioşilor din câmpul cuverdeaţă!

Autorul are patru ţâşniri, desigur în afară,vizând: filosofia existenţei, în general, dar şi asinelui (doar e persoana întâi!), iubirea (a nu seconfunda cu dragostea, chiar dacă vine vorba de„sâni dezgoliţi”!), nostalgiile (cu precădere despresatul natal, căci Timpul / vrea şi pe mine / să măcurgă / printr-un robinet / în chiuveta slinoasă aoraşului, / acum / când deja sunt o tristeţe /reziduală / a vieţii de mucegai” – Timpul) şibanalele (ori de care o fi!). Din ultima categorie, aşmenţiona degradarea, implicit decredibilizareamiturilor, legendelor. Exemplul peremptoriu îl oferămai tot volumul Orpheus, apărut la Uzdin, înSerbia, în limbile română, franceză, engleză şisârbă, în 2011.

În ediţa Un Orpheus cu cartea-n mână (vorfi fost mai mulţi în imaginarul poetului român?!),apărută la Editura Silviana, din Rm. Vâlcea, tot în2011, Puiu Răducan îi dedică un poem, intitulat Încasa... Sunt obligat să respect tectonica autorului:„În casa Orpheului / din mine / poate oricine / săintre, / că nu se ia / negreala / pe el, / iar eu, /Orpheus, / i-aş desena / flori / de nu m-ar uita / pegulerul cămăşii / de noapte... // Numai atunci /Ochii mei / putea-vor să vadă / sâni dezgoliţi... /ancestrală minune!!!”

Iată cum Orpheus, fiul lui Oeagrus, regeleThraciei, şi al muzei Caliope, a ajuns pe mânaVâlceanului care vrea să-l neliniştească şi, mai rău,după moartea Eurydicei! Destul că femeile tracel-au ciopârţit cu sadism, fiindcă le-a refuzat iubirea,aruncându-i capul şi lira în apele mării. Cele douăpodoabe, daruri zeieşti, au ajuns pe ţărmurileinsulei Lesbos, care „a devenit astfel leagănulpoeziei lirice” pentru europeni.

Întelegem de ce educaţia poeţilor, peste timp,din Grecia va fi început. Iar ca să devină consacraţi,musai să-i fi întâlnit pe Platon şi Aristotel!

Din cele două volume prezentate, se vede cădomnul Puiu Gheorghe Răducanu n-a ajuns încă laei. Va mai fi vreme?!

Marian BARBU(“Observatorul”, Toronto, Canada, 10 februarie2012)

gândit f. bine vrând să - şi salvezepropria familie-occidentul; să consumi şi să

imporţi de la ei; cu ce bani? ...nu ne trebuie baniproduşi de noi! cu occidentul, instalându-se formenoi de troc: ei plătindu-ne să nu murim, noi să ledăm manoperă şi materii prime...troc organizatdupă legile lor! ei ne dau tot…

Să plece toţi de la această instituţie care esteParlamnentul României. Să plece şi să redevină,toţi, SRL-işti (nu SA-işti), aşa cum au fost şi i-auînvăţat pe cei mai mulţi din ţara asta să se facă (dacăa ajuns şi guvernatorul să spună că fără evaziune nu

se poate trăi-au spus-o şi alţii). Sau, dacă nu au fostSRL-işti, să se ducă-napoi în PCR sau ODUS, căcialtceva decât politică în partid unic nu ştiu să facă.În conceptul lor, fiecare crede că partidul său e unic.România trebuie să redevină, cu schimbări înstructură şi suprastructură, şi fără partide politice,ceea ce a fost înainte de 1989...când era respectatăde toate ţările lumii. Sau, să devină şi altfel, dar sănu depindă viitorul copiilor de existenţa luptei şiabilităţii politice (ce clase avem, astăzi, de ne tre-buie atâtea partide politice?)! …Nici viitorul tatălui,nici al mamei, nici al holteiului, nici al bunicilor,căci şi aceştia din urmă au un viitor....Altfel,

Apocalipsa României a venit, aşa cum au spusbătrânii, în anul 2000!...a început, şi va dura!

Vă trimit şi ultimul număr din ziarul propriu,unde, veţi vedea, am început şi noi să vorbim despre"trezire", considerând că sursa răului, chiar acorupţiei, se află în însăşi existenţa legii şi, culmea,respectării ei! la pag7. Cât de curând vom scoateCULTURA Ars mundi on line.

Csaky E Poe

Vasile Gorduz, Mihai Eminescu, Montrea,l 2006

Page 9: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

Făcând un arc de cerc de Auroră Boreală înistoria poporului nostru, cu declanşarea

fasciculului luminos de la Daci şi proiectându-l pebolta cerească a artelor până la Constantin Brâncuşişi opera sa, constatăm că însuşi sculptorul este, caportret şi comportament citadin, un adevărat Dac.Privind cu atenţie busturi şi statui de daci vomconstata câtă asemănare există între chipul unui dacşi chipul lui Brâncuşi. Şi, slavă Domnului, am aveaposibilitatea să privim astfel de busturi, mai ales

datorită strădaniei cercetătorului Leonard Velcescu,pasionat de istoria Daciei, care a descoperit sute deastfel de busturi şi statui în muzeele din Roma, lamuzeul din Vatican, în muzeul Borghese, apoi înmuzeele din Florenţa şi Napoli, precum şi încolecţii particulare din Oxford, Berlin, iar la Luvru,în Paris, există o statuie de dac de mărimeimpresionantă. A indentificat două statui de dac şiîn muzeul Ermitaj din Sakt Petersburg.

Revenind la chipul şi statura lui Brâncuşi, dinfotografiile ce şi le-a făcut singur, dar şi de alţii,putem constata că sculptorul are o privire semeaţăşi pătrunzătoare ca unui dac, are o barbă ( nu şi-aras-o niciodată) pur dacică, iar mâinile sale sunt caale unui dac din sculpturile amintite. Mâini deluptător pe care se citeşte vigoarea, bărbăţia,hotărârea de a învinge şi reuşi, mâini de creator defapte măreţe şi glorioase.

În toată opera lui ConstantinBrâncuşi se găsesc elemente defoloclor românesc, dar şi universal,deoarece nu numai românii au folclor,ci şi alte popoare. Brâncuşi a remarcatpe bună dreptate că ”din toată lumea ,numai românii şi africanii au ştiut cumsă sculpteze în lemn”, referindu-se debună seamă la arta populară. Iar atuncicând a făcut referiri la India, Brâncuşia spus că “în India se simte ca la elacasă, în India găsind înţelepciuneamilenară românească, păstrată subploile Occidentului şi ale tuturorstupidităţilor”.

Luată în parte, fiecare sculpturăde-a lui Brâncuşi are elemente de artăpopulară. Enumăr numai câteva:elementele din “Coloana Infinită”,acele romboide, au asemănare custâlpii de prispă de la casele din Oltenia, numai cădiferenţa dintre un stâlp de prispă şi Coloană estevizibilă; un stâlp susţine o grindă obişnuită de casăşi apoi se sprijină tot pe o grindă, dar niciodatădirect pe pământ, pe când Coloana Infinită susţinemăreţia Cerului, făcând legătura între Dumnezeu şiom şi are în elementele ei încorporat eroismul şi

dârzenia vieţii acestui popor. ColoanaInfinită celebrează îmbrăţişarea omuluiprin elementele ei, înscriind această artă înlanţul unei comuniuni cosmice şi ances-trale.

Referindu-se la geniala sa operă,Brâncuşi a spus: “ Coloana mea fără sfârşittrăieşte într-o grădină frumoasă dinRomânia. De jos şi până sus are aceeaşiformă şi nu îi trebuie nici un piedestal şinici soclu ca să se sprijine, iar vântul nu ova dezrădăcina nicioadă, căci ea va rezista

prin propiile ei puteri”. Să luămaminte! Chiar Brâncuşi ne-aprecizat că există viaţă în ColoanaInfinită: “Elementele coloanei nusunt alceva decât respiraţia omului,propriul ei ritm”. Brâncuşi a fostatât de conştient de geniala saColoană încât a spus: “ColoanaInfinită va fi una dintre minunilelumii”.

“Poarta Sărutului” are deasupra un brâucu elemente folclorice ce se găsesc pe ii şi peţesături populare, iar unii critici au asemănatpartea de sus a Porţii Sărutului cu o ladă de

zestre şi eu consider că nu sunt departe de adevăr.Chiar în denumirea sa de Poartă a Sărutului găsimo mulţime de elemente de artăpopulară.

“Scaunele de la MasaTăcerii”, precum şi “Scaunele de peAleea Scaunelor” seamănă perfectcu scaunele dacice din jurul meseiobişnuite, precum şi cu micilescaune pe care stăteau pajiidomnilor.

Sculptura “Vrăjitoarea” ce seaflă la muzeul Guggenheim din NewYork seamănă apropape perfect cu osperietoare ce o pun ţăranii, din locîn loc, prin recolte şi pomi, ca săalunge păsările răpitoare, iar

sculptura Căucul ce seaflă la muzeul Brâncuşidin Paris, dinComplexul Pompidou(şi cei care au mers peacolo au putut să admireaceastă operă) seamănă perfect cu uncăuc cu care se bea apă din citurile dela fântâi. Numai că sculpturabrâncuşiană are apă sfinţită cu geniu.

Sculptura “Regele Regilor”, cese află tot în America la muzeulamintit, are, prin descompunere deelemente şi imagini, şapte elemente deartă populară românească. Priviţi-l peacest Rege şi le veţi găsi!

Nicolae Iorga ne-a dat un sfat:“Ţineţi-vă aproape de popor că altfelvă rătăciţi”! Întreaga operă a luiBrâncuşi este genială pentru că el în totceea ce a creat nu s-a îndepărtat de

creaţia poulară, ci a preluat-o şi prelucrat-o,precum George Enescu în muzică şi MihaiEminescu în poezie.

Aforismele lui Constantin Brâncuşi sunt tot canişte poveţe date de bunici, de părinţi şi deînţelepţii satelor, deci tot artă a înţelepciuniipopulare româneşti. Readau numai două aforisme,

foarte semnificative în acest sens, din cele peste300 de aforisme descoperite şi tipărite în 6 ediţii debrâncuşiologul şi “dacologul” ConstantinZărnescu, şi apoi tălmăcite de mine în cartea“Brâncuşi - cioplitorul în duh”. Eu am dat unuiaforism titlul “Bunicii”. “Pedagogii adevăraţi aicopiilor mi se par a fi bunicii. Aşa este la noi, în

Gorj: dacă nu ai un bătrân în căminul plinde copii, să îl cumperi. Nepoţii să fie dinsămânţa lui… Bunicii temperează, prinprezenţa lor simplă, pe soţi, şi le îndrumăprogeniturile pe calea vieţii, predându-lefacla experienţei proprii şi a înaintaşilor.Bătrânii sunt trezorierii. Celula familieirurală rămâne pilduitoare şi pentruorăşeni, care-şi pierd intuiţiile şiinstinctele elementare în iubire, sprepaguba lor, ajungând la degenerareanaturalităţii”.

Celui de-al doilea aforism i-am datdenumirea “Soţii”: “Soţii să nu-şivorbească măscări. Pe vremuri ei nici nuse tutuiau decât noaptea, la şira de paie, calogodnici, şi în patul conjugal între patruochi şi pe şoptite. Moda tutuitului estemitocănească. Aristrocaţii şi ţăranii nu setutuiesc”.

Gândindu-ne la modul în care şi-atrăit Brâncuşi viaţa în Oraşul Luminilor, capitalaartelor, Parisul, putem afirma fără a greşi că acestaa fost modul de existenţă milenară a poporului nos-tru. Simpliatea mobilierului de lemn făcut chiar deel, vatra la care-şi pregătea mâncarea pentru el şianumiţi invitaţi, sunt nu numai populare, ci şi desorginte dacică. A fost Brâncuşi un Decebal alzilelor noastre? Da, a fost, deoarece aşa cumDecebal şi-a sacrificat viaţa în folosul poporuluiDac şi statului Dac, tot aşa şi Brâncuşi şi-a dăruitopera poporului său, fiind un deschizător unic însculptura modernă, caracterizându-l vizionar criti-cul american Jammes Farrel, afirmând în anul1965: “Lângă Shakespeare şi Beethoven se maiaflă un Dumnezeu: românul Constantin Brâncuşi”.De mare importanţă fiind şi cuvântul “românul”,deoarece, după cum se ştie, Brâncuşi a murit, dinpăcate, ca cetăţean francez.

Spre sfârţitul vieţii Brâncuşi a scris următoareacugetare: “Nu mai sunt demult al acestei lumi; suntdeparte de mine însumi, desprins de propriul meutrup, mă aflu printre lucrurile esenţiale”.

9februarie 2012 CULTURAvâlceană

MUNDI MOTIVE FOLCLORICE ŞI DACICE ÎNOPERA LUI BRÂNCUŞI

Ştefan I. STĂICULESCU

„Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înţelege,trebuie să te desfaci de tine însuţi” – afirma Brâncuşi.Acest sentiment se desluşeşte şi în desenele sculptorului,căci niciodată acestea nu sunt ceea ce se înţelege îndeobşteprin „desen de sculptor”, schiţă pentru o viitoare lucrare,etapă premergătoare a unei opere tridimensionale.

Popete ANDREI

Page 10: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

10 februarie 2012CULTURAvâlceană

ARS MUNDI COMUNICAT DE PRESA23 februarie 2012

În urma recentelor explozii in lant din SighetuMarmatiei, asistam la o avalansa de comen-

tarii in mass media, care din pacate, deseori nuabordeaza problematica si din punct de vederetehnic.

In acest context, specialistii Institutului Nationalde Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie ElectricaICPE-CA, institut cu preocupari interdisciplinaretraditionale (stiinta materialelor, inginerie electrica,energetica etc.) si cu multiple solutii tehnice inova-tive privind cresterea sigurantei in exploatare aretelelor de distributie a utilitatilor urbane, in spe-cial al celor cu risc ridicat in exploatare, cum ar ficele de gaze si de electricitate, precizeaza urma-toarele:

- explozia de gaze nu poate exista fara infiltratiisi/sau degajari de gaze necontrolate care, la randullor, se produc fie in reteaua de distributie (cum afost recent in Sighet), fie in instalatia de utilizare(cea dintre contorul individual si gura de foc/deardere);

- materialele din care sunt realizate retelele de

distribuire sunt expuse unor solicitari specifice(uneori extreme) si unui proces de degradare,„imbatranire” naturala. De aceea, reglementarea„Norme tehnice pentru proiectarea, executarea siexploatarea sistemelor de alimentare cu gaze natu-rale” (MO 531/ 29.07.2009) are prevederi bine pre-cizate prin care se previn incidentele nedorite,inclusiv cele datorate eventualelor conditii extremede exploatare, cum ar fi temperaturi scazute/ger dedurata.

Din relatarile mass-media din ultimele ziledespre exploziile de gaze din Sighetu Marmatiei,s-au evidentiat urmatoarele:

- cauza primara a incidentelor repetate a fostscurgerea necontrolata de gaz, cauzata de defectulretelei de distributie;

- cei care au procedat la investigarea cazului(pompieri, personalul societatii de distributie gazeetc) au dat dovada de o lipsa de cunostinte specificein domeniu, fapt ce a dus la cea de a doua explozie.

Avand in vedere cele de mai sus, consideram cain scopul prevenirii unor incidente similare ar fi

deosebit de util ca experienta personalului de cer-cetare din institutul nostru sa fie valorificata. Inacest sens, institutul nostru isi manifesta disponibil-itatea pentru organizarea unor seminarii/cursuri deinstruire pentru prevenirea exploziilor de gaze. Neadresam aici, cu precadere, personalului operato-rilor din domeniul distributiei de gaze, pompierilor,inspectorilor de la inspectia de stat in constructii,organelor de ancheta care investigheaza asemeneaevenimente, inspectorilor teritoriali ai ANRE.

Concluzionam prin a spune ca exploziile de gazenu sunt o fatalitate, sunt rezultatul incompetentei sia neprofesionalismului celor abilitati sa previna sisa gestioneze asemenea situatii.

Pe aceasta cale, adresam operatorilor/dis-tribuitorilor de gaze naturale disponibilitatea noas-tra de a pune la dispozitie cunostintele tehnice dindomeniu, asteptand, in acest sens, solicitarea fermapentru organizarea de seminarii si cursuri pentruprevenirea acestor explozii.

Biroul de Presa ICPE-CA

METROPOLA, ADEVĂRATA CETATE PE CARE S-ADEZVOLTAT CIVILIZAŢIA OCEANULUI.

NOUL RÂMNIC!La Primăria Râmnicului, pe 28 02 12, prima-

rul în exerciţiu Romeo Rădulescu, a convo-cat primarii de pe raza a 30 de km de MunicipiulRâmnicu Vâlcea pentru a pune piatra de temelie aunei viitoare noi organizări, metropolitane, a aces-tui oraş, „al domniei mele” cum este consemnat îndocumentele vremii din timpul lui Mircea celBătrân. Cunoaştem părerile pro şi contra ale celorcare au fost în sală, GhiţăSorin, încercând să muteproblema în lumea ziariş-tilor, încercând o conver-saţie în acest sens. A pri-mit şi un răspuns de la unziarist care spunea că aude câştigat staţiunile şi vorpierde satele... Părereanoastră este că, invers, saunu tocmai, vor avea decâştigat satele şi nu vorpierde nici staţiunile fiind-că toate vor primi calitate„urbanistică”, cerinţă aistoriei dezvoltării ome-neşti... Sute de ani oraşele,târgurile, „au belit” prinmuncă pe bieţii ţărani blestemaţi să nu beneficiezede uzufructul funciar. La noi, unde copiii de ţăranimunceau la oraş, în secolul XX, şi mâncau de laţară, părinţii lor dându-le mâncare, cumpărându-leşi Dacii, şi apartamente, şi haine, iar ei, ţăranii,rămânând săraci şi desculţi. La noi...În civilizaţiaoceanului, însă, unde regii şi domnitorii au stat cucapul sub ghilotina montată de târgoveţi sau oră-şeni, sat neexistând, dintr-un început el fiind subur-bia cetăţii urbane sau târgului, metropola s-a dez-voltat ca ceva firesc, obiectiv, săteanul- comunalul,având tot timpul demnitatea de cetăţean cu folos...ori militar, ori producător; sigur, la ei a fost foarterepede posibilă această transformare, rural-urban,datorită spiritului de corăbier, care a descoperitresursa colonială... Dragi vâlceni, dacă vreţi să fie

canalizare şi apă de băut, curată, şi târg - suburbiede oraş, calitate de cetăţean, muncitor agricol-pro-ducător în loc de ţăran-ţăran atunci trebuie să revo-luţionăm patria noastră, şi oraşul să ia în subordineglia strămoşească, căci altfel vor veni şi ne-o vorlua alţii...Să nu uităm ce-au făcut englezii cu vacile,noi cu găinile (dar mai ales noi!) în atari condiţii,cele de astăzi, să trebuiască să executăm ordine de

a declara zone care trebu-iesc extirpate! Felicitămpe cei care astăzi doar aupropus ce trebuie făcut dela anul! şi deja s-a auzitbum bum! Auzi bădie,unii nu vor, că poate îşipierd salariul, laPrimărie! Dar, 22 de anice-au făcut cu banii pri-miţi de pomană să răs-toarne crudul raport uni-tar al populaţiei de la oraşşi de la sat?..şi numai prinalimentare cu apă şi cana-lizare. Cum pot ei săcreadă că mai poţi trimitecopilul la şcoală, doar

pentru un covrig şi un măr? Luarea întinselor zonede sate fără rost, şi comune la fel, de orăşele prăpă-dite, în subordinea oraşelor mai de Doamne ajutăeste singura şansă a viitorului românesc, ca admi-nistraţie şi consolidare a statului. Încă nu a venitvremea destrămării lui.

NOTADe ştiut că în noiembrie 2011, senatul României

a aprobat legea de înfiinţare a metropolelor, o ini-ţiativă care a aparţinut senatorului Emilian Frâncu;această problemă, însă, este de mult în dezbatereapresei din oraşul nostru...După încadrarea acestuiarticol, la Ars mundi-inventică vrem să arătăm celorcare ne citesc, că noi considerăm acest lucru, al înfi-inţării de metropolă, o adevărată inovaţie, iată, în

această artă de convieţuire în comunitate...De anibuni tot propunem şi demonstrăm că avem de a facecu un alt Râmnic, şi pentru respectarea tradiţiei,i-am tot propus schimbarea numelui: să se chemeNoul Râmnic, precum cândva s-a numit NoulSeverin!

Page 11: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

Itinerar cultural11februarie 2012 CULTURAvâlceană

spună că s-a întors de la Bucureşti, unde a dat unspectacol la Televiziunea România de Mâine cuAnsamblul „Mândrele” al primăriei Prundeni...spectacol ce se va transmite joi 8 martie 2012 peTVRM.

EXPOZIŢII TOT MAIREUŞITE LA SALA

CONSTANTIN ILIESCU

În luna februarie s-a deschis la Sala C Iliescu,aflată în custodia-organizarea doamnei ElenaStoica de la Centrul de valorificare a arteitradiţionale..., director, o expoziţie a câtorvaartişti plastici, vâlceni: Dumitru Zamfira, GabrielMedvedov, Diana Mitulescu, PaulStănişor...Felicitări organizatorului şi artiştilorindependenţi!

CUVIOSUL IOAN CASIANSFÂNT STRĂROMÂN

Cuviosul Ioan Casian a fost un renumit călugărdobrogean, cunoscut în istoria creştinismului

european ca mare ascet, dascăl, teolog, apologet,scriitor bisericesc şi organizator de mănăstiri în sudulGaliei, Franţa de astăzi.

Despre originea sa, documentele înregistreazădouă mărturii: prima este chiar a Cuviosului, care vor-beşte despre „Provincia noastră”, iar a doua aparţinescriitorului bisericesc Ghenadie, preot din Marsilia,un fiu duhovnicesc, care i-a scris viaţa şi activitatea;în lucrarea sa, De viris illustribus, autorul precizeazăcă era „de neam scit”. Deci, Ioan Casian s-a născut înprovincia romană Sciţia Mică, cum se numea atunciDobrogea de azi. Aici, creştinismul pătrunsese încădin epoca apostolică, fiind adus de Sfântul ApostolAndrei, care a propovăduit Evanghelia lui IisusHristos „în Macedonia, Tracia şi ţinuturile de laDunăre”, adică în „Scythia”. Biserica noastră, străbu-nă sau „străromână”, s-a organizat cu episcopi şiscrieri sfinte chiar în epoca patristică, potrivit docu-mentelor din secolele IV – VI. În Dobrogea secoluluial IV-lea, existau zeci de mănăstiri, având şcoli de teo-logică înaltă, unde renumiţii călugări sciţi au formulatpentru prima oară dogma teopasită, adică a pătimiriilui Dumnezeu în trup.

În acest climat duhovnicesc şi de profundă spiri-tualitate creştină, s-a născut şi a crescut Ioan Casian.Învăţatul arheolog Vasile Pârvan a descoperit, în anul1912, pe valea râului Casimcea din Dobrogea, douăinscripţii: prima indică „Hotarele Casienilor şi peşte-rile”, iar a doua, „Hotarele peşterilor Casienilor”.Deci, înseamnă că învăţatul călugăr purta numelelocului natal, denumiri păstrate din vechime până învremea noastră ca „Podişul Casian” şi „Peştera luiCasian”.

Profesorul francez H. I. Marrou, aflând că VasilePârvan a descoperit locul numit Vicus Cassianici, s-ahotărât să continue cercetările; în acest scop, vizitea-

ză Dobrogea (1947), pentru examinarea şi aprofunda-rea acestor preţioase descoperiri, rămase fără ecoupână la savantul român, atât în ştiinţa şi teologia răsă-riteană, cât şi în cea apuseană. Impresionat de aceastăregiune, cercetătorul francez scrie: „Un document epi-grafic ne invită să fixăm patria lui Casian, tocmai îninima acestei ţări curioase. Acest nume „Cassianus”,derivat de obicei din strălucita familie a Casiilor, estefoarte răspândit în nomenclatura latină, fiind întâlnitfrecvent în inscripţiile provinciilor din peninsulaBalcanică”.

Născut în jurul anului 360, într-o familie deoameni bogaţi şi cu o poziţie socială înaltă, tânărul

Ioan primeşte o educaţie aleasă într-una din şcolilerenumitelor cetăţi greceşti de pe ţărmul apusean alPontului Euxin, cum se numea Marea Neagră, proba-bil chiar a Tomisului, devenind un mare cunoscător alculturii greceşti şi latine.

Se pare că Ioan a intrat de tânăr într-una dinmănăstirile dobrogene, unde a dobândit şi o bogatăcultură teologică. Dorind desăvârşirea, în anul 380,însoţit de sora sa şi de prietenul său Gherman – pecare îl va numi mai târziu „sfânt” – porneşte într-olungă călătorie, pentru a cunoaşte Locurile Sfinte,unde a trăit şi a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos. Ceidoi tineri s-au aşezat într-o mănăstire aproape dePeştera din Betleem, încadrându-se în rânduielile vie-ţii de obşte, practicată de călugării din Palestina,Mesopotamia şi Capadocia, iar sora sa, se va stabili lamănăstirea de maici din localitate. În cele douămănăstiri din Betleem, s-au desăvârşit personalităţirenumite ale vieţii creştine primare, atât bărbaţi cât şifemei.

Una dintre marile revelaţii, petrecute în viaţaCuviosului Casian, a fost venirea în mănăstirea dinBetleem a renumitului anahoret Avva Pinufie, un cele-bru călugăr din Egiptul de Jos, preot într-o mănăstiredin Panephysis. Acesta, ca să scape de laudele oame-nilor, fuge în Tebaida Egiptului de Sus, stabilindu-seîn mănăstirea Tabennisi, ca ajutor de grădinar. Fiinddescoperit şi aici, a hotărât să se ascundă în Palestina.Dar peste puţin timp, nişte fraţi din Egipt, veniţi laLocurile Sfinte, pentru rugăciune, l-au recunoscut şicu foarte stăruitoare rugăminţi l-au chemat înapoi, lamănăstirea sa. Exemplul vieţii de retragere, smerenieşi discernământ pe care-l dovedea acest bătrân în sfa-turile pe care le dădea însoţitorilor săi, a fost cauzaprincipală care l-a determinat pe Casian să meargă înEgipt, ca să experimenteze acest fel de viaţă, al căreireprezentant îl vedea în Avva Pinufie.

În veacul al IV-lea, pustia Egiptului era cunoscutăpentru înalta trăire a vieţii monahale; spre ea s-auîndreptat, prin anul 385, cuvioşii Ioan şi Gherman.Acolo existau două centre renumite ale monahismu-lui: Egiptul de Jos, spre răsărit de Delta Nilului, avândca model pe Sfântul Antonie cel Mare (251-356), şiEgiptul de Sus, unde Sfântul Pahomie cel Mare (290-347) a organizat viaţa mănăstirească de obşte. De ase-menea, la Nitria şi la Schituri (Schetis), s-a dezvoltata treia formă de viaţă monastică, în „lavre”, undemonahii trăiau în chilii sub conducerea unui stareţ.Cei doi pelerini au debarcat la Thenesus, de la guraNilului, căutând mănăstirea lui Pinufie, dinPanephysis. Mai târziu, Sfântul Ioan va scrie că „peacest bătrân l-am căutat apoi cu mare râvnă în Egipt,pentru încrederea de care ne-am bucurat din partealui, în mănăstirea noastră” din Betleem. Apoi, episco-pul Archebius i-a introdus pe tinerii dobrogeni în gru-pul de pustnici, iar Ioan Casian primeşte chipul schiv-niciei. Acolo locuiau călugări înduhovniciţi cu careCuviosul Ioan Casian va avea cunoscuteleConvorbiri; prin ele, au devenit celebri, unii părinţidin pustia Egiptului, ca Moise, Pafnutie, Daniel,Serapion, Teodor, Serinos, Isaac, Theona şi Avraam.Printre marii asceţi străluceau şi sfinţi, precumCheremon, care le-a vorbit despre desăvârşire, nepri-hănire şi ocrotirea dumnezeiască; Nestor, despre ştiin-ţa duhovnicească şi harismele dumnezeieşti, iar Iosif,despre prietenie şi hotarele cuvântului dat, fiind foar-te impresionaţi. Pentru a constata extraordinarul efectprodus de aceşti sfinţi asupra monahilor noştri, men-ţionăm numai ce spune Cuviosul Ioan Casian despreAvva Moise din pustia Schitului: „Între atâtea floriminunate ale sfinţeniei, Avva Moise se deosebeşte şimai mult prin parfumul mai suav al ascezei şi con-templării sale”.

După această experienţă, monahii dobrogeni audebarcat la Diolcos, la Nord-Estul Deltei, unde auvizitat pe Avva Piamun, care i-a iniţiat în tainele vie-ţii singuratice, iar Avva Avraam dintr-o insulă pustie,

Mânăstirea Sfântul Casian

Peştera Sfântul Casian

Pictură de Gabriel Medvedov

Pictură de Dumitru Zamfira

Sculptură de Paul Stănişor

Page 12: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

12 februarie 2012CULTURAvâlceană

le-a vorbit despre mortificare. Pelerinii s-au întors apoiîn pustiul Panephysis, unde Avva Ioan le-a vorbit des-pre scopurile vieţii chinoviale şi a celei pustniceşti, iarAvva Pinufie, despre pocăinţă şi semnele iertării. Dupăo lungă şedere în Wady Natrum, s-au îndreptat cătrepustiul Schitului, cu intenţia de a rămâne acolo tot res-tul vieţii. Preot şi îndrumător al acestui centru princi-pal din nordul Egiptului era Avva Pafnutie, pe careCuviosul Casian, plin de înflăcărare, îl descrie astfel:„La acel nivel al sfinţilor, care erau ca nişte stele foar-te luminoase în noaptea acestei lumi, am văzut peCuviosul Pafnutie deosebit ca putere între ei prinmarea strălucire a ştiinţei sale”, cum citim în opera sa.

După şapte ani de la plecarea în Egipt, cei doi pele-rini s-au reîntors la Betleem, pentru a primi de la părin-ţii de lângă Peştera Naşterii Domnului binecuvântareade-a rămâne în pustie întreaga lor viaţa. Însă pustiuri-le Egiptului începuseră a fi bântuite de controverseteologice. Cuvioşii Casian şi Gherman erau acoloîncă la anul 399, când apare Epistola pascală apatriarhului Teofil al Alexandriei, împotriva evagrie-nilor şi origeniştilor, dintre care şi ei făceau parte, caşi Avva Pafnutie. Monahii mai simpli, care au aban-donat această învăţătură, au fost iertaţi de Teofil.Cuvioşii noştri au fost nevoiţi să părăsească Egiptul;urmând unui grup de 50 de monahi, hotărâră să-şicaute liniştea la Constantinopol, sub ocrotireaSfântului Ioan Gură de Aur, unde s-au stabilit într-omănăstire, la anul 400. Marele arhiepiscop i-a primitcu bucurie, luându-i sub ocrotirea sa; Gherman afost hirotonit preot, iar Ioan diacon, fiind rânduit şicustode al tezaurului Catedralei arhiepiscopale.Alături de ierarhul bizantin, Casian îşi va desăvârşipregătirea teologică, după cum însuşi va mărturisi ulte-rior: „Eu sunt ucenicul şi opera lui Ioan”.

În anul 403, când unii episcopi şi dregători dinRăsărit s-au ridicat împotriva Sfântului Ioan Gură deAur, cerând înlăturarea sa din scaunul arhieresc, cuvio-şii Ioan şi Gherman s-au aflat printre apărătorii săi. Înanul 404, Sfântul Ioan Gură de Aur este acuzat de ori-genism, fiind exilat în Armenia, unde a trecut la celeveşnice († 407).

Întristaţi de cele întâmplate, clerul şi credincioşiidin Constantinopol au trimis o delegaţie la Roma, con-dusă de episcopul Paladie, care avea o scrisoare adre-sată papei Inocenţiu I, informându-l despre nedreptăţi-le şi suferinţele aduse Sfântului Ioan Gură de Aur.Printre însoţitorii lui Paladie se aflau şi cuvioşii Casianşi Gherman. În această situaţie, cei doi călugări străro-mâni, din motive necunoscute, au rămas la Roma.Despre Cuviosul Ioan Casian se ştie că a petrecut acolomai mulţi ani, fiind hirotonit ieromonah, dar nu maiavem nici o ştire despre Gherman; probabil muriseîntre timp.

Prin anii 410–411, Cuviosul Ioan Casian pleacă laMarsilia, în sudul Franţei, unde va rămâne până la sfâr-şitul vieţii sale. Potrivit mărturiei lui Ghenadie, elîntemeiază acolo două aşezăminte monahale: unulpentru călugări şi altul pentru călugăriţe, care există şiastăzi, fiind identificate cu „Mănăstirea Sfântul Victor”şi „Mănăstirea Mântuitorului”. Se pare că în cea decălugăriţe, s-a stabilit şi sora sa. Acolo mai existaudouă mănăstiri; episcopul Castor al Aptului înfiinţasepe cea de la Menerfes, iar la Lerini a găsit una imensă,condusă de episcopul Honorat. De asemenea, prinîmprejurimi se nevoiau câţiva eremiţi.

Cuviosul Ioan Casian a scris primele Reguli mona-hale din Apus, organizând viaţa mănăstirească dupămodelul aşezămintelor similare din Orient, cu adaptă-rile necesare locului, devenind astfel un factor de legă-tură între cultura patristică a Răsăritului şi cea aApusului. Contribuţia sa la organizarea vieţii monaha-le din apusul Europei – Galia şi Spania – a fost unanimrecunoscută. Prin cele două ctitorii şi prin scrierilesale, ieromonahul dobrogean a oferit instituţiilormonahale din Apus primele reguli, după modelelecelor răsăritene. Ca urmare el poate fi socotit pe bunădreptate organizatorul şi legislatorul monahismului dinacea parte a Europei. Datorită prestigiului său şi a legă-turilor cu marii conducători ai Bisericii contemporaneşi cu episcopii locali, a răspândit în Apus bogăţia spi-ritualităţii răsăritene, devenind cel mai mare dascăl-

ascet al lumii occidentale. În primul rând, pentru aceşticălugări, călugăriţe şi eremiţi din cele două mari cen-tre mănăstireşti întemeiate de el, va începe măreaţa saoperă de scriitor. O făcea la cerere şi cu înalte aprobăriale autorităţilor superioare bisericeşti locale, carecunoşteau nevoinţele sale pustniceşti şi activitatea sadin pustiurile Egiptului. Viaţa sa sfântă, prestigiul şiînaltele relaţii în Biserică îi vor uşura publicarea şi răs-pândirea lor, iar valoarea lor unică le va generaliza întoată Biserica după moartea sa.

Astfel, la rugămintea episcopului Castor de AptaIulia, Cuviosul Ioan îşi începe bogata sa activitate descriitor bisericesc, fiind cunoscute trei lucrări teologi-ce, redactate în limba latină, anume: Despre aşezămin-tele mănăstireşti de obşte şi despre remediile celor optpăcate capitale; Convorbiri cu Părinţii şi Despreîntruparea Domnului, contra lui Nestorie scrisă la

îndemnul arhidiaconului Leon, devenit ulterior epis-cop al Romei. Aceste opere constituie începutul uneiliteraturi de tip monahal, redactată într-o limbă latinămisionară; prin ele, Cuviosul Ioan Casian este unreprezentant al Ortodoxiei noastre de limbă latină.

În prima sa lucrare, Despre aşezămintele mănăsti-reşti, Cuviosul prezintă regulile monahale propriu-zise, descriind modul de vieţuire al călugărilor dinEgipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era preaaspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rându-ielile care se obişnuiau în Palestina, Capadocia şiMesopotamia. În acest sens, scrie: „Dacă se împlineş-te porunca dumnezeiască cu dreaptă socoteală şi dupăputere, atunci păzirea ei are măsura desăvârşirii, chiardacă mijloacele nu sunt aceleaşi”. De asemenea, înva-ţă pe monah cum să lupte împotriva celor opt păcate:lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginti, mânia, triste-ţea, trândăvia, slava deşartă şi mândria, apoi descrieleacurile şi căile de vindecare a lor, spre a conducesufletul la desăvârşirea virtuţii. Lupta împotriva lor oexpune din experienţa personală, dar şi din învăţături-le altor călugări învăţaţi, cum a fost Evagrie Ponticulpe care l-a cunoscut în Nitria.

A doua – cea mai importantă dintre operele sale –Convorbiri se ocupă de menirea monahului şi a de-săvârşirii sale. Aici, prezintă, la cererea eremiţilor caretrăiau la Lerins şi în insulele Hyeres de lângă Marsilia,treptele mai înalte ale luptei pentru curăţirea inimii şicontemplaţie, folosindu-se de învăţătura marilor ana-horeţi, pe care îi întâlnise în Egipt, înzestrând astfel,monahismul din Galia, chiar de la începuturile lui, cuo temeinică armatură duhovnicească, adăpându-l dinizvoarele vii ale părinţilor pustiei. Sunt prezentate aiciîntrebările pe care el însuşi, şi mai ales SfântulGherman, le-au adresat celor mai vestiţi monahi aiEgiptului – şi răspunsurile acestora, deci fiind unPateric. În primul rând vom constata că sub formă desentinţe monastice, traduse în greceşte, parte din ope-rele lui Casian s-au răspândit prin aşa numiteleApophtegmata Patrum în toată lumea creştină.

Ultima sa lucrare, Despre întruparea Domnului,combate pe ereticul Nestorie, aducând mărturii dinSfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, căHristos-Dumnezeu s-a născut din Sfânta FecioarăMaria, care trebuie să fie socotită „Născătoare deDumnezeu” sau „Maica Domnului”. Lucrarea, apărutăîn anul 430, are meritul de a fi unul dintre documente-

le pregătitoare ale Sinod al III-lea ecumenic din Efes,ţinut un an mai târziu. El accentuează aici învăţătura căMaica Domnului este „Theotokos”, Hristos esteDumnezeu adevărat şi om adevărat; de aceea el poatesă îndumnezeiască atât pe monah, cât şi pe oricare cre-dincios. Însemnătatea celor două categorii de opere seva accentua din ce în ce mai mult, odată cu trecereatimpului, pentru Biserica creştină.

Cuviosul Ioan Casian a încetat din viaţă în anul435. Îndată după trecerea sa la cele veşnice, obşteacreştină din Marsilia, dar şi numeroase alte comunităţibisericeşti din Galia, l-au recunoscut şi cinstit ca sfânt.Moaştele sale sunt păstrate până astăzi în MănăstireaSfântul Victor din Marsilia.

Unii dintre papii de la Roma au fost entuziasmaţide capodoperele duhovniceşti ale Sfântului IoanCasian. Amintim mai întâi pe contemporanul său,Sfântul Leon cel Mare, care i-a acordat tot timpul apre-ciere şi o simpatie constantă, el fiind cel care a insistatca Sfântul Casian să ofere lumii creştine, lucrarea dog-matică împotriva ereticului Nestorie, înaintea întruniriiSinodului de la Efes. Sfântul Grigore cel Mare a ziditla Marsilia o mănăstire în cinstea Sfântului IoanCasian, păstrând sărbătoarea morţii sale la 23 iulie, aşacum era ţinută, cu fast unic, în sudul Franţei, încă dinveacul al V-lea; în anul 597, sfântul papă trimite o scri-soare stareţei mănăstirii, întărind prin aceasta cultulmarsilian în cinstea marelui patron duhovnicesc al ora-şului. Specialiştii au constatat că acest mare papă s-afolosit în mod curent de operele Sfântului Casian, pen-tru care avea un adevărat cult.

De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Sfântul Victor –ctitoria Sfântului Casian – a devenit fruntaşă şi bogatăîn Franţa catolică. În 1362, stareţul ei devine papaUrban al V-lea; el n-a uitat de mănăstirea sa, nici demarele ei întemeietor, poruncind să-i fie împodobitcapul cu o chivără de argint, peste care s-a aşezat omitră de aur şi de argint cu pietre scumpe. Pe chivărăsunt gravate cuvintele: „Capul Sfântului Casian”.

Un călugăr augustinian, Fulgenţiu de Ruspe, a fostatât de impresionat de lectura Aşezămintelor şiConvorbirilor duhovniceşti, încât a întreprins un pele-rinaj în Egipt; alt augustinian, Cesariu de Arles, inspi-ratorul Sinodului de la Orange din 529, a folosit pe largConvorbirile la redactarea regulilor pentru călugări. Îndiferite centre monahale apusene se foloseau în modobişnuit operele Sfântului Casian, alături de cele aleSfântului Vasile cel Mare, pentru ca apariţia Ordinuluimonahal benedictin să generalizeze definitiv importan-ţa acestei opere. Nici Smaragdus, cu Diadema mona-hilor, din anul 819, pe care o însoţeau Conferinţe pro-prii, nici Crimlaic, cu citirile din Cuvintele Părinţilordin Egipt, adăugate ceva mai târziu, nu au reuşit să-lînlocuiască. Apogeul Evului Mediu apusean, chiardogmatic sau mistic, a rămas mai departe sub influen-ţa generală a Sfântului Ioan Casian. La menţinerearenumelui său au contribuit numeroşi mistici, dar maiales marii teologi medievali, care au făcut din operelesale lectura lor zilnică preferată; printre aceştia, seamintesc: Alquin, Petru Damian, Dominic, Toma deAquino, Ignaţiu de Loyola, Tereza de Avila, Franciscde Sales etc.

Opera Sfântului Ioan Casian a fost tradusă înromâneşte prin secolele XVIII-XIX şi a circulat subformă de manuscrise, fiind cunoscut sub numele deCasian „Râmleanul”. În anul 1990, prin purtarea degrijă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,ea a fost publicată în Colecţia „Părinţi şi ScriitoriBisericeşti” (vol. 57), umplând un gol imens, simţit detoţi iubitorii urcuşului duhovnicesc de pe meleagurileOrtodoxiei româneşti. De asemenea, sfintele salemoaşte au fost aduse în ţara natală, pentru prima dată,după mai bine de 1.600 de ani de la naşterea sa, prinstăruinţa Înalt Prea Sfinţitului Daniel, MitropolitulMoldovei şi Bucovinei, în anul 2002.

Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte pe SfântulIoan Casian în data de 29 februarie, în anii bisecţi, iarîn ceilalţi, slujba i se oficiază cu o zi mai devreme.

Arhim. Veniamin Micle, studiind

Page 13: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

13februarie 2012 CULTURAvâlceană

PETRE DĂNICĂ LA CĂLIMĂNEŞTI

În luna mai 1969 a venit la Călimăneşti cu odelegaţie numeroasă, de „specialişti”, Petre

Dănică, prim secretar al Comitetului Judeţean departid şi preşedinte al Comitetului Executiv alConsiliului Popular al Judeţului Vâlcea (februarie1968-octombrie 1974), cu scopul de a găsi un terenadecvat pentru construirea unui complex comercial.După câtva timp de căutări s-au oprit în faţacinematografului „Oltul” din Călimăneşti. Aici eraun teren viran, între cinematograf şi Vila Oltul(actuala clinică de balneologie), destul de întins şiîn apropiere de şoseaua principală, în centrullocalităţii. Deci, un loc potrivit spuneau„specialiştii” din delegaţie, pentru a construi uncomplex comercial. Delegaţia aproape că-lconvinseseră pe prim-secretar ca să fixezeconstrucţia chiar în acel loc. Dar, în ultimulmoment, Petre Dănică şi-a amintit că la Călimăneştieste şi o staţiune balneară şi ar fi bine să îl întrebe şipe directorul medical. Şi atunci îl chemă de urgenţăpe dr. Gh. Mămularu, directorul medical alSanatoriului Medical Balnear. Se cunoşteau bine dela şedinţele consiliului popular judeţean, undedoctorul era deputat şi preşedinte al Comisiei deSănătate. Cum îl vede, îl întreabă cu un zâmbetironic:

- Îmi dai voie doctore să contruiesc aici uncomplex comercial?

- Nu vă dau voie! veni răspunsul promt şi hotărâtal doctorului.

Petre Dănică şi-a schimbat imediat fizionomia şipe un ton impunător îl întrebă:

- Tovarăşe director, dumneata îţi dai seama înfaţa cui te afli? Cum poţi răspunde pe un ton atât decategoric, că nu îmi dai voie să construiesc!

- Sunt în faţa primului secretar şi vă repet că nuvă dau voie să construiţi. De fapt, nu eu vă dau voie,ci legea care apără izvoarele minerale.

- Ce lege apără aceste izvoare? întrebă dânsul.

- Există H.C.M. 1059/1955 care interzice oriceconstrucţie în perimetrul de regim sever deprotecţie al izvoarelor minerale.

- Să văd H.C.M.-ul pe care l-ai invocat dumnea-ta.

Directorul i-a adus actul normativ. După ce îlciteşte îl întreabă pe director: - Şi unde este izvorul?

- La picioarele dumneavoastră.- Să îl văd! cere Petre Dănică.Directorul desface capacul; era puţul izvorului

13, principala sursă minerală pentru stabilimentulde băi.... Când a văzut primul secretar izvorul seîntoarce către delegaţie şi le zice: „Să vă fie ruşinecă nu m-aţi informat despre protecţia izvoarelorminerale!”. Şi atunci, pe un ton prietenesc, PetreDănică i se adresă doctorului Mămularu: - Tovarăşedirector, aveţi dreptate, aţi apărat izvorul mineral,acum te rugăm să vă alăturaţi colectivului nostru casă găsim alt loc. După câteva căutări s-a găsit un loccentral, în partea de sud a Staţiunii...

Aici era o clădire veche, cu un înaintat grad dedegradare. Era clădirea lui Anania Ocnirescu,şoferul de pe maşina primului secretar. Şoferul aacceptat demolarea; i s-a dat un apartament înblocul din spatele Şcolii Generale (primul blocconstruit în 1968 în Călimăneşti).

REGULAMENTUL PRIMULUI CONCURS DE FRUMUSEŢEORGANIZAT LA RÂMNIC ÎN 1929

Răsfoind documentele păstrate în arhivelejudeţene am întâlnit un savuros „Regu-

lament al concursului de frumuseţe judeţeanVâlcean, pentru alegerea celei mai frumoase fete dinjudeţ”, desfăşurat în anul 1929 în Râmnic. Căutândmai multe informaţii despre desfăşurarea unor astfelde manifestări, am pătruns în logica timpului faţă defemeie, iar demersul unei astfel de acţiuni mi s-apărut cu atât mai îndrăzneaţă, el descriind cum nu sepoate mai bine cosmopolitismul societăţii româneinterbelice şi îmbinarea dintre arhaic şi influenţeleoccidentale. Concursurile de frumuseţe de inspiraţieamericană, la care România s-a aliniat începând cuanul 1929, reprezentau un fenomen tipic al „noiimode feminine” şi au declanşat articole polemice înepocă. Sub titlul „Pudoarea”, în februarie 1928, zia-rul Îndrumarea Vâlcii publica următoarele rânduri:„Unde sunt timpurile când braţele, gâtul şi chiarpicioarele, până aproape de glezne erau acoperite lafemei, fete şi copile? Se va zice că suntem înapoiaţi.În casă încă erau acoperite. Atunci, numai gândul căle posedă femeia entuziasma pe bărbaţi. Astăzi, cândtoate acestea la femei şi fete se văd descoperite,chiar pe stradă şi vizibile cât mai mult posibil, facela bărbaţi obişnuinţă, nu tentaţie. Braţele, pieptul,spatele, picioarele, chiar mai sus de genunchi desco-perite, ce se obişnuiesc astăzi la baluri, teatre, pre-cum şi dansurile de senzaţie, aşa zise moderne, undene va duce? Vinovaţii, dupe noi, sunt părinţii şi băr-baţii cari permit această lipsă de pudoare”. ÎnsuşiTudor Arghezi nota: „Rochiile cucoanelor începprea jos şi se termină prea sus. Pantofii sunt la omuchie de cuţit, scumpindu-se şi pantofii şi rochiileîn proporţia în care se micşorează”. De o cu totulaltă concepţie era Camil Petrescu, care scria că„Niciodată moda feminină n-a atins superioara fru-museţe a celei de azi. Era şi firesc să se păstreze pen-tru zi o îmbrăcăminte comodă, căci femeile sunt cutotul intrate în lupta pentru existenţă”. Moda şi con-

cursurile de frumuseţe erau deciexpresia emancipării femeii, a noilor poziţii socialeşi economice cucerite după primul război mondial.

Aceste dezbateri din sânul societăţii româneşti nuau descurajat revista „Realitatea Ilustrată”, aceastacerând, în anul 1928, Asociaţiei Internaţionale pen-tru Cultura Frumuseţii autorizaţia de a desfăşuraprima ediţie a concursului Miss România, câştigă-toarea urmând să participe la ediţia din anul 1929 aMiss Univers de la Glaveston, Texas. Concursulnaţional a avut loc sub patronajul Ministerului deInterne, al cărui înalt reprezentant, ministrul Al.Vaida Voievod, considera că demersul „va însemnao valoroasă propagandă pentru ţara noastră în toată

lumea”. Începând cu luna ianuarie a anului 1929, institu-

ţiile publice, prin înştiinţări oficiale, aduceau lacunoştinţa marelui public data concursului judeţeanşi condiţiile de participare. Redăm, mai jos, regula-mentul acestui prim concurs de frumuseţe desfăşurat

în Râmnic:

REGULAMENTal concursului de frumuseţe

judeţean Vâlcean, pentru ale-gerea celei mai frumoase fete

din judeţ

1. Sunt admise la concurs:toate tinerele care au împlinitvârsta de 16 ani şi n-au trecutîncă de 25 (până la data de 9iunie) şi care n-au nici undefect fizic.

2. Concurentele trebuie săfie nemăritate, să se bucure de obună moralitate şi să nu mai fiapărut niciodată pe scenă cadansatoare, artistă sau în faţaecranului.

3. Alegerea are loc dumini-că, 3 martie 1929, orele 9 dimineaţa în sala deRecepţie a Prefecturei Vâlcea.

4. Invitatele, fie cele chemate de noi, pe bazafotografiilor trimise, fie cele care au răspuns che-mării din ziare, sau care s-au prezentat luând cunoş-tinţă, în orice fel, de concursul de frumuseţe, se vorînfăţişa mai întâi secretarului pentru înscriere.Înscrierea se va face şi în zilele precedente alegerii.

5. În ziua de duminică, 3 martie, candidatele sevor prezenta pe rând, în ordinea înscrierii, una câteuna, în faţa juriului alcătuit din cinci – şapte mem-brii, cu un preşedinte. Aceştia vor cerceta – fără a seconsulta între ei – candidatele care defilează.

Bogdan Dumitru ALECA

Ele

na V

ăcăr

escu

Mar

uca

Can

tacu

zino

Martha Bibescu

Page 14: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

14 februarie 2012CULTURAvâlceană

6. Candidatele vor veni în faţa juriului nefarda-te, într-o rochie simplă şi decent îmbrăcată şi nu vorpurta nici soutiengorge nici corset de niciun fel. Elevor defila odată sau de mai multe ori, după cumjuriul o cere, pe dinaintea acestor judecători, cari sevor mulţumi să le privească.

Fiecare membru al juriului acordă candidatei onotă. Juriul nu cunoaşte numele candidatei, cinumai numărul cu care aceasta s-a prezentat. Se dănota 1 celei mai urâte şi nota 10 celei mai frumoa-se. Candidatele care au obţinut note peste 7 se pre-zintă din nou – de data aceasta împreună – în faţa

juriului, pentru comparaţie şi alegere definitivă.7. Cele trei mai frumoase vor fi fotografiate de

fotograful angajat special de revista „RealitateaIlustrată”.

8. Alegerile nu sunt publice şi nu se îngăduiepublicarea fotografiilor şi nici expunerea acestora,decât după prealabila îngăduire a comitetului cen-tral.

Din păcate, mărturiile documentare nu ne lasăposibilitatea să aflăm numele câştigătoarelor şi altedetalii despre concursul de Râmnic. Cert este că

Madga Demetrescu a câştigat primul titlu de MissRomânia şi a ocupat locul 6 la prima participareromânească la concursul Miss Univers.

Prima ediţie a Miss România a avut reverberaţiiîn rândul marelui public. La 28 iulie 1929, trupa deteatru „Iulian şi Tălpăşan” a celui autointitulat „celmai cunoscut comic popular, creatorul scenelor demahala”, susţinea deja la Rm. Vâlcea „programulde mare succes Manda şi Miss România, scenă demare actualitate ce va produce hohote de râs”, dupăcum aflăm din programul spectacolului.

SEVA FĂRĂ SFÂRŞIT A POEZIEI

La o întrunire literară petrecută la BibliotecaJudeţeană Vâlcea, poetul Florea Miu mi-a ofe-

rit volumul său de poezie „Cerul din lacrimă”, lansatîn cadrul acelei întruniri. Am în biblioteca proprie unspaţiu în care se află cărţile (cumpărate sau primite)ce-şi aşteaptă rândul spre a fi citite. Acolo şi-a găsitlocul şi cartea lui Florea Miu, decis fiind ca încel mai scurt timp să trec la lecturarea ei.

A trecut vremea, s-au ivit alte priorităţi, întretimp am publicat cartea mea de poezie „Cerul cao lacrimă”, fără să realizez nici măcar o clipă căacest titlu seamănă izbitor de mult cu cel al alteicărţi de poezie. Mi-am reamintit de cartea luiFlorea Miu din Craiova, am luat-o din loculunde o pusesem şi când mă uit la titlu...stupoa-re! Se numea „Cerul din lacrimă”, iar a mea„Cerul ca o lacrimă”! Mă gândeam, oare n-ozice domnul Florea Miu că m-am inspirat dintitlul cărţii lui? Am trecut peste momentul aces-ta mai puţin plăcut şi am citit cele 42 de poemedin economia cărţii. Am constatat că o poeziepoartă titlul romanului „Căderea în cer” scris deun alt teleormănean, Ştefan Mitroi, şi atunci amrealizat că viaţa literară poate oferi astfel decoincidenţe, mai mult sau mai puţin neobişnui-te, oricărui truditor pe frontul fără învingători alcuvintelor.

Florea Miu îşi începe cartea cu versuri creio-nate într-un tipar frust, neaoş românesc: Mi s-alipit lumea de tălpi/ şi pentru că nu am alta/ deschimb,/ merg cu ea aşa/ până când se toceşte. Şi con-tinuă în aceeaşi notă a dezinhibării legăturilor sale cuţărâna în care oasele s-au făcut poveste: E tot mai tul-bure gândul/ nerăstignit,/ câmpia din care vin/ s-aînnegrit...Vrând parcă să dea un înţeles nonsensuluidin noi, un singur lucru e cert- spune poetul- furnica

duce în spate un elefant/ şi planeta oftează compăti-mitor!

Reper al devenirii poetului, drumurile, dorite fărăîntoarceri, îşi au totuşi muzica şi înţelesul lor, magis-tral surprinse de Florea Miu în poemul „Întoarceri”:M-am împiedicat mereu de drumuri,/ şi adesea chiarde câte-o floare.../Milă mi-e de mâna care scrie/amintiri din lumea viitoare!/ Mă întorc pe crucea mea

de piatră/ unde s-auuscat demult salcâ-mii-/ din aceastăparte bate vântul/până la-nceputurilelumii.

Poetul reuşeşte cuun talent remarcabil

printr-o meşteşugire măiastră a cuvintelor ca mâinilesă nu-şi frângă/ la poarta cuvintelor sparte!, ci săculeagă/ liniştea frunzei, întreagă,/ din ramura demăslin/ pe care o va dărui, ca ofrandă,/ numai celorce vin! Filozofia existenţei poetului se întrupează înversuri care taie ritmul vieţii în fâşii de o naturaleţede-a dreptul tulburătoare: Eu nu sunt de pe aici,/ amvenit numai în vizită/ şi voi pleca curând./ Iau cu mine

doar peisajul/ sau o parte din el./ Mi s-a risipit umbra/pe care o purtam pretutindeni./ A mai rămas puţin ori-zont/ care şi el se pierde/ printre firele de nisip./Cândva aici era o fântână.../Au tot scos cerul din ea/până când a murit!/ În locul ei a crescut un semn deîntrebare/ cât lumea/ care se loveşte de aripa mea..../inexistentă! Am citat din poemul „Drum metafizic”,un adevărat ghid spiritual al poetului pentru cei nede-

prinşi cu tainele ascuţişului lumii.Bogăţia spirituală a lui Florea Miu se

dovedeşte a fi un pahar prea plin din care serevarsă bijuterii poetice ca acestea: Şi cetoamnă frumoasă era/ în acea luminoasăplecare/ dintre lacrima ta şi a mea..../ dinnemargini venind fiecare!/ Doar atât aş fivrut să mai spun-/ ochiul meu e bolnav deuimire./ Mă împart şi mereu mă adun/ şirămân ca o dâră subţire.

Lectura cărţii de poezie „Cerul dinlacrimă” este o adevărată încântare, întrucâtaproape la fiecare poem eşti însoţit de con-strucţii poetice de o frumuseţe aproape irea-lă. Redau cu plăcere câteva dintre ele: S-au

pus geamanduri la ferestre,/ în parcuri şi în vechicatedrale/ şi nu mai pot nici măcar respira/ fărăpleoapele tale! sau Pe văzduh înalt ne răstignim/ şipe crucea stropului de pâine./ Dacă astăzi încă maiplătim,/ este pentru lacrima de mâine, ori şi mă tem,mă tem mereu/ că acesta nu sunt eu/ ci e firul depământ/ care mi-a intrat în gând.

Cred că nu exagerez cu nimic dacă afirm căpoetul Florea Miu calcă pe lumina înaltă şi adunăîntr-o lacrimă risipa/ în care se topeşte, cu mirare,/clipa.

Iată, deci, că Oltenia Eterna Terra Nova, cumo denumea patetic Adrian Păunescu, are o sevă a poe-ziei, al cărei izvor pare nu numai roditor, dar şi fărăsfârşit.

Ilie GORJAN

PICTORI COPII EXPUN LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

Câţiva copii de talent, Mara Zaharia, Ştefan,Raluca, Alex Gherghina... aflaţi sub pregătirea

pictoriţei Carmen Popa,expun lucrări de pictură,începând cu 1 Martie înholul BiblioteciiJudeţene. La vernisajulcare a avut loc în aceeaşizi de sărbătoare pentruprima zi de primăvară, 1Martie, copiii şi talentatalor profesoară, părinţiilor, au dorit să dăruiascărâmnicenilor un frumosşi sensibil mărţişor...Au reuşit mult mai mult! Au reuşitsă demonstreze cetăţeanului vâlcean că, chiar dacăeducaţia instituţională (de, aşa se cheamă şcoala acum)este pe ducă, încet, încet oamenii se trezesc, şi trec dinnou la studiul de maestru...cel mai cu rost şi maiadevărat; mai viabil. Expoziţia de la Bibliotecă arată dece sunt capabili copiii astăzi, atunci când sunt daţi pemâini bune. Nimeni care a văzut această expoziţie nu

poate fixa real vârsta micilor artişti...Priviţi tablourile, şiîn legătură cu cele spuse mai înainte, vă veţi cruci! La

11 ani să pictezi, pe pânză-în ulei, precum AlexGherghina este o performanţă extraordinară...mozartiană; ...- Ascultă Alex! Chiar ai pictat tu acesttablou la care ne uităm noi doi acum? - Da! îmi răspundesimpaticul copil. - Şi dacă eu aş dori să cumpăr tabloulăsta? unul dintre ele (dimensiuni medii) cât ai cere peel? - Ştiu şi eu?...vreo două milioane. Rămân mut...- Şiăsta? - Trei miloane... e puţin mai mare! răspunde el.

- Dar pe ăsta tot atât de mare, mi-l dai cu două milioane?Se uită la mine zâmbind: - Bine, fie, vi-l dau cu două

milioane... -Uite, cum fac să-

ţi dau banii, că doartrebuie să-mi sem-nezi de primire. -Haideţi la tata şiaranjaţi cu el....

Aşa, de 1 Martie,am făcut una dintrecele mai valoroaseachiziţii ale mele,având în faţa mea un

geniu despre care veţi mai auzi. Nota: Rugăm părinţii copiilor, maeştrii, să nu

neglijeze faptul că paralel cu învăţatul culorii şicompoziţiei, viitorii plasticieni şi ingineri (în curândorice meserie va fi inginerească), şi tot ce vor deveni ei,au nevoie de cea mai importantă artă comună: artadesenului, cu toată comlexitatea ei... (vom reveni).

pcichirdan

Ale

x G

herg

hina

ŞtefanMara

Flo

rea

Miu

Page 15: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

15februarie 2012 CULTURAvâlceană

VIAŢA UNUI MARE CĂRTURARMIRON COSTIN

„Cea mai proeminentă şi mai expresivăfigură a culturii româneşti din

Moldova, din secolul al XVII-lea, a fost Miron

Costin”1. Format în şcoala umanistă din Polonia,cărturar desăvârşit, diplomat iscusit într-un cadrudestul de frământat din punct de vedere politic alsecolului al XVII-lea, sfetnic al domnitorilor, MironCostin a reunit în propria personalitate toate trăsătu-rile vieţii politice şi culturale ale Molvovei de laacea vreme.

În viaţa culturală a Moldovei, el întruchipeazăepoca de tranziţie alături de Nicolae Milescu şi demitropolitul Dosoftei; iar în istoriografia noastră elilustrează cea mai clară afirmare aindividualităţii noastre naţionale, alatinităţii limbii şi poporului român, aunităţii de neam.

Miron Costin sau Costîn se tragedintr-o veche familie de boieri moldo-veni. Originea balcanică a lui (prinasociere cu numele fraţilor săi: Velişco

şi Potomir) susţinută de Nicolae Iorga2

a fost negată prin faptul că acestenume nu sunt nume de la sud deDunăre, ci mai degrabă sunt poloneze.

Miron Costin s-a născut în 1633şi este fiul lui Ioan Costin şi al Saftei,fiica lui Miron Sulgerul, nepoata pe deo parte a lui Isaia Balica, iar pe de altăparte a lui Miron Barnovski, domnulMoldovei.

Este trimis la învăţătură în orăşelul de frontie-ră Bar, unde era scaunul hătmăniei şi care orăşel segăsea sub tutela casei regale. Aici exista un colegiuiezuit, singura şcoală importantă pe atunci în regiu-nile de frontieră, unde îşi capătă educaţia tineretul

nobil polonez3. În acest colegiu urma cursurileMiron Costin în vara anului 1647, când în drumul dela moşia părintească până la oraş a fost surprins de„acea graznică năvală de lăcuste care a durat câtevazile şi pe care avea s-o descrie cu atâta plasticitate,

mai târziu în cronica sa”4. Miron Costin îşi aminteş-te anii de şcoală de mai multe ori în letopiseţul său:„De faţă am fost la Bar, umblam la şcoală, când au

trecut pre la Bar canţeliarul Osoltuski”5. Şcoala eraorganizată după modelul şcolilor scolastice iezuite,cu materiile împărţite în cele două cicluri medievale(trivium, quadrivium), cu studiul celor şapte artelibere, cu gramatică, retorică, filozofie şi cu teologie.Limba latină, versificaţia şi citirea autorilor latinierau temelia învăţământului. Petru Movilă îşi orga-nizează şcoala de la Kiev după acest model, găsin-du-se astfel explicaţia caracterului umanist al erudi-ţiei lui Miron Costin, simpatia pentru istorie şi ver-sificaţie, admiraţia pentru instituţiile poloneze,cunoaşterea profundă a limbilor latină şi polonă.

În anul următor, în marea răscoală a cazacilor,rectorul colegiului, Czarniecki, hotărăşte refugiereatuturor profesorilor şi a şcolii la Cameniţa. Nu secunosc date despre o continuare a studiilor lui MironCostin la Cameniţa. Barul a căzut în mâinile răzvră-tiţilor, fiind în mare parte distrus. În acest timp tatălsău moare, iar doi ani mai târziu, Miron primeşte înarendă moşia Novosiilca – Nova.

În împrejurări puţin cunoscute, Miron Costinrevine în ţară într-o perioadă destul de tulbure cândlupta pentru scaunul Moldovei era destul de puterni-că. Diversele campanii militare îl poartă pe cărturarprin Muntenia şi Ardeal, căpătând prin activitatea luiliterară o deosebită importanţă, el având ocazia de asimţi prin propria experienţă unitatea neamului, pecare o regăsim expusă în cartea de mai târziu Deneamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşiilor...

Căsătoria cu Ileana Movilă, nepoata de frate amitropolitului Movilă şi de fiu a fostului domn alMoldovei şi Ţării Româneşti, Simion Movilă, îiaduce lui Miron Costin o avere imensă. Prestigiul şiinfluenţa sa cresc considerabil devenind unul dinfactorii politici de prim rang. Urcă treptat scaraierarhică a vremii: sluger în 1657, paharnic în 1659,pârcălab între 1660 şi 1664, mare comis în 1664,mare vornic la Ţării de Sus în 1667 şi Ţării de Josîntre 1669-1675, Miron devine în acest an marelogofăt al Moldovei.

Nu de puţine ori, prin cultura şi prin inteligen-ţa lui, s-a impus în divanurile domneşti şi a primit

deseori misiuni diplomaticeimportante. Aşa se face că întoiul luptelor dintre turci şipoloni, pe când Cameniţa eraatacată de turci, vizirul carecomanda oştile turceşti i-a cerutlui Petriceicu – Vodă (1672-1674) să-i trimită un boier cucare poate discuta problemelearmatei turceşti. A fost trimisMiron Costin. Iată cum istori-seşte Ion Neculce întâlnireadintre Miron Costin şi vizir: „Şimergând Miron Costin la cortulvezirului, pusu-l-au vezirul deau şezut înaintea lui. Şi i-au zisvezirul să-i spuie drept: pare-lelor bine că au luat împereţia

Cameniţa, ori ba? Iară Miron au răspuns că se temea spune drept. Vezirul au zâmbit a râde şi i-au zis săgrăiască, să nu se teamă. Atunci Miron au zis:«Sîntem noi moldovenii bucuroşi să se lăţeascăîmpărăţia în toate părţile cât de mult, iar peste ţaranoastră nu ne pare bine să se lăţească». Atunce vizi-rul iar au râs şi i-au zis: «Drept ai grăit»”. Vizirulintenţiona să lase oştile turceşti să ierneze înMoldova, dar intervenţia cronicarului l-a convins căţara este săracă, iar trupele turceşti ar fi fost perma-nent hărţiute de oştile polone.

În anul 1683, Miron Costin este determinat dediverse împrejurări să se refugieze în Polonia, undea stat până în noiembrie 1685, fiind o perioadă foar-te importantă pentru opera literară a învăţatului, înaceastă perioadă a plăsmuit poema polonă.Cronicarul revine în Moldova (1686) la insistenţelefratelui său Velicico, iar domnul dorind să-l îndepăr-teze de graniţele polone îl numeşte staroste de Putna.Curând izbucneşte conflictul dintre Cantemireşti şiCostineşti. Ion Neculce povesteşte că Velicico intra-se într-un complot pentru răsturnarea lui Cantemir,complot care va aduce atât moartea acestuia, cât şi alui Miron, fiind decapitat în 1691.

Un desăvârşit cărturar, Miron Costin conside-ra că numai prin carte omul poate ajunge la cunoaş-terea adevărului. „Scrisoarea este lăsată deDumnezeu şi este iscusită oglindă a minţii ome-neşti”. „Cetitul cărţilor este cea mai frumoasă şi mai

de folos în toată viaţa omului zăbavă”6.Cele mai importante opere lăsate de cronicar

sunt: Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei, docu-ment capital pentru diplomaţia românească medie-vală, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron Vodă şipână la 1661 (1675 - 1677), Poema polonă, Deneamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşiilor...(1686 – 1691), Viaţa lumii (1671 – 1673).

Într-un muzeu din Cracovia s-a descoperit otraducere latină a Letopiseţului lui Miron Costin,publicată de E. Barwinski – Mironis Costini,Chronicon Terrae Moldaviae [ab Aarone Principe],Bucureşti, 1912. S-a considerat la început că tradu-cerea ar aparţine chiar cronicarului moldovean, dar

nepotrivirile cronologice duc la concluzia că tradu-cerea s-a făcut mai târziu, de către un bun cunoscă-tor al limbii latine, poate chiar de fiul lui Miron

Costin7. Poema polona cunoaşte două versiuni:

Historya polskimi rytmami o Woloskiey ziemi iMoltanskiey - Istorie în versuri polone despreMoldova şi Ţara Românească - şi Opisanie ziemiMoldawskiey i Multanskiey przez Mirona Costyna -Descrierea Ţării Moldovei şi a Ţării Româneşti deMiron Costin.

Respectul pentru cuvântul scris i se pare res-pectul pentru un dar lăsat de Dumnezeu: „Lăsat-auputernicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii ome-neşti scrisoarea, dintre care, dacă va voi omul, celetrecute cu multe vremi le va putea şti şi oblici” (Deneamul moldovenilor). Prin scris, omul atinge veşni-cia: „scrisoarea ieste lucru vecinicu”. Prin citit, îlcunoaşte pe Creator şi, de asemenea, „agonisimnemuritoriu nume”; „Cu cetitul cărţilor cunoaştempe ziditorul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îifacem pentru toate ale lui către noi bunătăţi…”.Aşadar, responsabilitatea celui care aşază pe hârtie,fie gândurile sale, fie despre ceea ce a văzut şi auzit,va fi cu atât mai mare.

Ca şi ceilalţi umanişti (Udrişte Năsturel,Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir) şi MironCostin prelucrează idei care îl individualizează:ideea de patrie, sacrificiul suprem ca datorie faţă deneam, cultul strămoşilor, originea latină a limbiiromâne, ideea de unitatea a neamului, statutul limbiiromâne ca limbă romanică, bogată în resurse expre-sive, capabilă să exprime adevăruri înalte şi să ser-vească scopuri artistice, ideea înnobilării prin virtuţi

şi cultură8. Alături de valoarea literară şi de document a

principalelor scrieri ale lui Miron Costin, ni sepropune, pentru prima dată în literatura noastră, oexperienţă a scrisului, nu numai a faptului de viaţă,o experienţă intelectuală, izvorâtă din conştiinţasupremaţiei valorilor spirituale. Prin scris (elogiat deautor, ca şi cititul), condiţia umană se poate salva înfaţa vitregiilor vremii iar omul are şansa de a înfrân-ge, cum ar spune un prozator de mai târziu, „putereacondiţiilor”.

Profesor Daniela DUMINICĂColegiul Naţional Ion C. Brătianu, Piteşti

1 Şt. Ciobanu, Istoria literaturii române vechi, cap.III, Istoriografia, Chişinău, Editura Hyperion, 1992,p.4022 N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, vol. I,Bucureşti, Editura Minerva, 1985, pag. 3153 Şt. Ciobanu, Din legăturile culturale româno-ucrai-nene. Ioanichie Galeatovschi în literatura româneas-că, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă,1938, pag. 114 N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi,Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p. 284 5 Miron Costin, în ediţia M. Kogălniceanu,[ Cronicele României], vol. I, 1872, p.3156 C. Giurescu, Miron Costin, De neamul moldoveni-lor, Bucureşti, Editura Socec & Co, 1914, p. 4-97 P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în opera şi [per-sonalitatea cronicarilor] Grigore Ureche şi MironCostin, Bucureşti, Editura Cultura naţională, 1925, p.1048 Ovidiu Moceanu, Literatura română veche,Braşov, Editura Universităţii Transilvania, 2002, p.81

Page 16: ISSN 1844 - 2358 Anul V • Nr. 70 - 71 • februarie2012 ... · Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, patriarhiile şi mănăstirile din Orient, Grecia şi de la Muntele Athos, căzute

februarie 2012CULTURAvâlceană16

CULTURA VÂLCEANĂ ÎN DOLIU Ne-a părăsit bătrânul comandant de oşti, generalul de brigadă (rtg)

Nicolae M. Mazilu

Motto:

Eu oare am făcut ceva? Mă-ntreb căzut pe gânduri... Da, am dat Ţării munca mea Şi-am scris... câteva rânduri. (Nicolae M. Mazilu)

Din păcate, cultura vâlceană începe să fie din ce în cemai săracă. La doar câteva săptămâni de la plecarea

la cer a cărturarului Costea Marinoiu (n. 16 iulie 1937-d.20 dec. 2011), o altă veste tristă se abate peste noi.Sâmbătă, 4 februarie 2012, ne-a părăsit generalul de bri-gadă (rtg) Nicolae Mazilu – distinsă personalitate a ArmeiGeniu, unul din principalii artizani ai Transfăgărăşanului– drum săpat cu mari sacrificii în stânca MunţilorFăgăraş, comandant de oşti, formator de valori umane,scriitor, publicist şi promotor al „Cultului Eroilor”, om dealeasă nobleţe şi bun-simţ, bun prieten şi camarad, unmodel pentru întreaga lume militară şi culturală, un exem-plu demn de urmat pentru tinerii ofiţeri ai ArmateiRomâne.

Luni, 6 februarie, la orele 12,00, a fost condus peultimul drum de o impresionantă gardă de onoare forma-tă din 50 de militari şi drapelul de luptă al Centrului deInstruire pentru Geniu, E.O.D. şi Apărare N.B.C. „PanaitDonici” – Râmnicu Vâlcea, drapel sub care a slujit aceas-tă instituţie militară (fostă Şcoală de Ofiţeri Activi deGeniu-Construcţii şi Căi Ferate), timp de 7 ani, gardăcomandată de mr. Sorin Pancu, generali, ofiţeri şi subofi-ţeri în rezervă şi în retragere – foşti subordonaţi şi colegide armă sau din alte arme, numeroşi prieteni, colaboratorişi colegi din cadrul Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”,Societatea Culturală „Anton Pann”, Academia OlimpicăRomână şi Cercul de la Râmnic „România – GrădinaMaicii Domnului”. Alături de instituţia militară, de remar-cat a fost prezenţa preşedintelui Consiliul JudeţeanVâlcea, dr. ing. Ion Câlea, care a dorit să fie alături defamilia îndoliată.

Slujba de pomenire a avut loc la Biserica „ToţiSfinţii” şi a fost săvârşită de către un sobor de preoţi dinmai multe parohii vâlcene: Constantin Cîrstea (pr. parohla Parohia „Toţi Sfinţii”), Mihai Cîrstea (pr. Parohia „ToţiSfinţii”), Nicolae State-Burluşi (pr. paroh la ParohiaRâureni), Constantin Mănescu (pr. paroh la ParohiaUrşani-Horezu) şi lt. col. Ion Mihalache (pr. militar algarnizoanei Râmnicu Vâlcea). Au ţinut cuvântări prof.Nicolae Dinescu (din partea Societăţii Culturale „AntonPann”) şi Eugen Petrescu (din partea Asociaţiei Naţionale„Cultul Eroilor”).

După alocuţiunea rostită de col. Dan Marin – coman-dantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, trupul distinsuluigeneral a fost coborât în cripta familiei din CimitirulMilitar (cartierul 1 Mai- Sud), în salvele executate în treiserii din gurile de foc a 38 de pistoale mitralieră.

-note biografice selective-

Nicolae Mazilu s-a născut la spitalul din com.Lădeşti, la 25 iulie 1927, părinţii săi fiind Marin şi MariaMazilu, din com. Lăpuşata, jud. Vâlcea. Tatăl său a fostsubofiţer şi a luptat pe fronturile celor două războaie mon-diale, iar mama a fost casnică. A urmat cursurile şcolii dinsatul natal, după care a parcurs cursurile Liceului de băieţi„Alexandru Lahovari” – Râmnicu Vâlcea (promoţia1949) unde, printre colegii de clasă, i-a avut pe doi dintretitanii teatrului şi filmului românesc, actorii DemRădulescu – poreclit în liceu Bibanul (n. 30 sept. 1931,Rm. Vâlcea – d. 17 sept. 2000, Bucureşti; profesor la

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şiCinematografie „I.L. Caragiale” – Bucureşti; 55 de filme)şi Cornel Vulpe (n. 19 mai 1930, Băcăuţi, Basarabia – d.4 sept. 2002). Continuă studiile la Şcoala Militară deOfiţeri de Geniu – Râmnicu Vâlcea (promoţia 1951) şi,ulterior, pe cele ale Academiei Militare Generale –Facultatea de Geniu (promoţia 1960). De remarcat estefaptul că toate treptele de învăţământ au fost parcurse curezultate foarte bune, lucru ce explică o carieră militară deexcepţie.

În afara studiilor militare de lungă durată, de-a lun-gul carierei participă la o serie de cursuri de specializare.Perfecţionarea continuă îl propulsează în funcţii de marerăspundere şi către vârful ierarhiei militare. Astfel, urcătreptele valorice de la funcţia de comandant de plutonpână la cea de comandant de regiment şi de şcoală milita-ră. Cele mai înalte funcţii ocupate de generalul NicolaeMazilu, ca rezultat al pregătirii şi competenţei deosebite,sunt: Comandant al Regimentului 52 Geniu – Alba Iulia(1966-1973), Şef al Secţiei Operaţii şi Cercetare înComandamentul Trupelor de Geniu (1973-1975),Comandant al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Geniu-Construcţii şi Căi Ferate – Râmnicu Vâlcea (1975-1982).

De-a lungul carierei militare îşi desfăşoară activita-tea în mai multe garnizoane din ţară printre care: Brăila,Călăraşi, Alba Iulia, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea etc.

În calitatea de Comandant al Regimentului 52Geniu – Alba Iulia, a participat la construireaTransfăgărăşanului (DN7C), fiind comandantul sectoru-lui nordic al acestui drum strategic şi turistic, numit şimagistrala alpină – cel mai spectaculos drum dinRomânia, care traversează Munţii Făgăraş şi leagă celedouă provincii istorice Muntenia şi Transilvania.Drumul acesta, cel mai înalt şi mai prăpăstios din ţară,porneşte din com. Bascov – Argeş (situată în vecinătateamun. Piteşti), trece pe la Arefu – Argeş, urcă până la alti-tudinea de 2.041 m, punctul Bâlea Lac, şi coboară pânăla Cârţişoara, jud. Sibiu. Lucrările au fost demarate înanul 1970, sub comanda generalului Vasile Şlicariu –comandantul Armei Geniu din acea perioadă, iarinaugurarea investiţiei a avut loc la 22 septembrie 1974.Drumul se întinde pe o distanţă de 91 de km iar, în punc-tul Bâlea Lac, locul în care muntele are peste 2050 mînălţime, unirea sudului cu nordul se face printr-un tunelde 900 m lungime (cota 2041 m). La realizarea magis-tralei transcarpatice – cea mai importantă investiţie dincincinalul 1970-1975, au participat mai multe ministereşi instituţii: Ministerul Economiei Forestiere, MinisterulTransporturilor, Ministerul Apărării Naţionale (sectorulsudic, Regimentul I Geniu „Alexandru Ioan Cuza”Râmnicu Vâlcea, comandat de col. Ştefan Bediu şi sec-torul nordic, Regimentul 52 Geniu „Alba Iulia”, coman-dat de col. Nicolae Mazilu), Ministerul EnergieiElectrice şi Ministerul Minelor.

În anul 1975, a îndeplinit misiunea de şef deşantier pentru ridicarea construcţiilor noii ŞcoliMilitare de Ofiţeri Activi de Geniu-Construcţii şi CăiFerate transferată de la Sibiu, la Râmnicu Vâlcea,instituţie pe care a condus-o, în calitatea decomandant, până în anul 1982, anul pensionării.

După stabilirea la Râmnicu Vâlcea, are o seriede preocupări ştiinţifice şi colaborări pe linie de cer-cetare militară. Astfel, a sprijinit activitatea de cerce-tare ştiinţifică a prof. univ. dr. Dumitru Berciu – isto-ric şi arheolog, membru de onoare al AcademieiRomâne, în şantierul arheologic Buridava dacică de laCosota - Ocnele Mari, jud. Vâlcea.

A participat la o serie de cercetări ştiinţifice,în domeniul militar, sub conducerea generaluluimaior ing. Dumitru Andreescu.

De asemenea, în perioada 12 noiembrie 2009

– 7 noiembrie 2010, a participat la Programul Naţionalde Cercetare Istorică „Posada 1330”, iniţiat şi organizatde către Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – filialajudeţeană Vâlcea, coordonat de prof. univ. dr. PetreGherghe şi Dinică Ciobotea.

După pensionare îşi pune în valoare talentulscriitoricesc şi publicistic, o pasiune dovedită încă dinanii tinereţii. Ca publicist, a debutat după RevoluţiaRomână din Decembrie 1989, făcându-se prezent cu oserie de articole, referinţe şi cronici în presa naţională şilocală (Jurnalul Naţional, Jurnalul de Vâlcea,Monitorul de Vâlcea, Curierul de Vâlcea, Curierul deRâmnic, Viaţa Vâlcii, Săptămâna Vâlceană, VâlceaMagazin, InfoPuls) şi, de asemenea, în revistele decultură din Râmnicu Vâlcea (Cultura Vâlceană,Povestea vorbei, Ţânţarul) şi din ţară (Viaţa de pretutin-deni).

Ca scriitor, a debutat în anul 1994, opera sacuprinzând 14 volume, din care 13 publicate (11 volumede proză, versuri şi schiţe, un roman şi o lucrare cucaracter istoric realizată în colaborare).

Despre viaţa şi opera generalului N. Mazilus-au publicat o serie de referinţe în mai multe dicţionare,enciclopedii şi monografii, autorii lor fiind oameni decultură şi de presă, personalităţii ale lumii militareromâneşti precum: Costea Marinoiu, Nicolae Sporiş,Mihai Sporiş, Gheorghe Sporiş, Vasile Roman, DoruMoţoc, Loredana Păunescu, George Voica, CorneliuTamaş, Felix Sima, Candida Eftimie, Marian Pătraşcu,Ion Soare, Mircea Vladu, Nicolae Ghiţă, Vasile Voinicu,Ioan Belci, Florea Necula, C. Dobrinescu, EugenPetrescu, ş.a.

Nicolae Mazilu a fost membru al mai multorasociaţii şi societăţi profesionale şi culturale naţionale şilocale: Uniunea Naţională a Cadrelor Militare aCadrelor în Rezervă şi în Retragere – filiala judeţeanăVâlcea; membru de onoare al Asociaţiei Naţionale„Cultul Eroilor” – filiala judeţeană Vâlcea; SocietateaCulturală „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea; ClubulUmoriştilor Vâlceni; Forumul Cultural al Râmnicului;Societatea Scriitorilor din România.

Recunoaşterea meritelor pe linie profesională şiculturală este materializată în 10 medalii, 2 ordinemilitare de merit, 1 titlu şi zeci de diplome (excelenţă,onoare, jubiliare etc.) şi numeroase premii obţinute laconcursurile de creaţie.

Aceasta este pe scurt viaţa celui ce a fost general alArmatei Române, scriitor şi publicist de aleasă ţinută,Nicolae Mazilu.

A murit un om, dar, s-a născut un simbol!Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

Ziar de cultură realizat de SC INTOL SRL Editura INTOL - PRESS.

Director: Petre CICHIRDANConsilier editorial: Constantin POENARUSenior editor: Arhim. Veniamin MICLEColaboratori: Felix SIMA,

Mihai SPORIŞ,Vasile GREVUŢU, Costea MARINOIU , Titi Mihai GHERGHINASimona Maria KISSDenisa IACOBGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCU

Tehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN.Corector: Leontina RUSAdresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: [email protected] media: www.globalartfusion.com, RevistaInterferenţa Artelor, www.publiconline.ro, www.pub-lictv.ro, www.pcichirdan.go.ro

Preţ: 3 lei

NOTĂZiarul este bilunar căci a fost proiectat pentru opt pagini, apare lunar cu 16 pagini,

şi, când poate, ca să respecte Legea 186/2003! Ziarul se adresează cetăţenilor, cudiverse preocupări culturale, de la sat şi de la oraş. Articolele, grafica, fotografiilenesemnate aparţin editorului. Autorii păstrează responsabilitatea conţinutului.

Eugen PETRESCU