PELERINAJ ÎN ISRAEL

EIN KAREM (în arabă - viţa de vie de primăvară) este un sat pitoresc situat la aproximativ 8 km sud-vest de Ierusalim. Acesta este în mod indirect menţionat în Biblie drept casă a preotului Zaharia şi Elizabeth soţia sa, precum şi locul de naştere al fiului lor, Sf. Ioan Botezătorul.

Sfânta Fecioara Maria a vizitat Ein Karem în timpul sarcinii sale, la ruda sa Elisabeta, şi a rămas cu ea timp de 3 luni, de la vizita îngerului Gavriil când a anunţat naşterea Mântuitotului "Elisabeta a vorbit cu o glas tare şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. ...Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu "(Luca 1:42).

Această frumoasă biserică, este situată pe versantul unui deal stâncos şi umbrit de chiparoşi, de asemenea cunoscut sub numele de Biserica Magnificat (Cântarea Mariei, în Luca 1:46-55), Imn ei spre slava Domnului este înscrisă în 41 de limbi pe un perete al bisericii. Biserica actuală este o biserica franciscana proiectată de arhitectul italian Antonio Barluzzi şi s-a construit între anii 1938 şi 1955. Ordinul franciscan a dobândit terenul încă din a doua jumătate a secolului al 17-lea. Lucrările de construcţie a relevat ruinele unei basilici mai vechi, în special, vestigii ale unei biserici din perioada bizantină şi a unei clădiri similare ridicate de cruciaţi în secolul al 12-lea. În faţa Bisericii, la intrare se află o poarta de fier forjat, artistic realizată, este un portic scăzut depaşit de un turn clopotniţă graţioasă. Această clădire este alcătuită din două părţi. În aşa-numita Biserică de Sus sunt oficiate slujbele religioase, în timp ce în Cripta de jos se află o peşteră, în care un izvor miraculos a izvorât în momentul când Elisabeta a salutat pe Sfânta Fecioară Maria

Printre alte curiozităţi, este demn de menţionat o piatră din peretele din faţă, care poartă amprenta corpului unui băiat. În mod tradiţional, se crede că un copil părăsit, Ioan, a lăsat această amprentă, atunci când Elisabeta l-a ascuns de soldaţii lui Irod în momentul uciderii pruncilor.

Biserica Sf. Ioan Botezătorul aparţine la mănăstirea franciscană cu acelaşi nume. Prima biserica a crescut aici, în secolul 5. Incinta a fost lărgită de cruciaţi şi ulterior utilizată de arabi ca un caravanserai, biserica fiind refacuta si transformata de mai multe ori.

1

BISERICA NASTEREA DOMNULUI DIN BETLEEM

Biserica Nasterea Domnului din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri crestine de inchinare. Aceasta biserica a fost ridicata pe locul pesterii in care S-a nascut Mantuitorul Hristos. De asemenea, Biserica Nasterea Domnului este si una dintre cele mai vechi biserici crestine din lume pastrate pana astazi.

Biserica Nasterea Domnului din Tara Sfanta se afla in partea de rasarit a orasului Betleem, la opt kilometri de orasul Ierusalim. Complexul ce o inconjoara, acoperind aproximativ 12.000 metri patrati, include in afara de basilica propriu-zisa, o manastire ortodoxa, una catolica si una armeana.

Nasterea Mantuitorului Hristos este relatata in Evangeliile Apostolilor Matei si Luca. In pofida micilor diferente, care intaresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amandoi Evanghelistii afirma faptul ca Hristos S-a nascut in Betleem si a crescut in Nazaret.

Evanghelistii mentioneaza doar faptul ca Fecioara Maria L-a nascut pe Hristos intr-o "iesle". Nu se afirma clar daca locul acesteia era intr-o "pestera" sau intr-un "staul". Insa, la mai putin de un secol distanta, Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, cat si Protoevanghelia lui Iacov mentioneaza cuvantul "pestera". Aceasta nu este nici o contrazicere, caci, dupa cum era obiceiul in acea vreme, casele sa ridicau in fata pesterilor care se gaseau in zona, astfel incat pestera sa poata fi folosita drept staul pentru animale.

Prima mentionare a pesterii din Betleemn, cinstita drept loc al Nasterii Domnului Hristos, apare in scrierile Sfantului Iustin Martirul si Filosoful, datand din jurul anului 160. El a identificat intaia oara grota ce se afla sub biserica drept pestera sfanta, locul Nasterii lui Hristos. Spre intarirea acestuia vine si traditia, cu mentionarile gasite in scrierile lui Origen si ale lui Eusebiu, acestea datand din secolul al III-lea.

In anul 326, Sfantul Imparat Constantin si maica sa, Sfanta Elena, au hotarat ridicarea unei biserici deasupra pesterii. Aceasta prima biserica a Nasterii Domnului, inchinata la data de 31 mai 339, avea un plan octogonal si era pozitionata chiar deasupra pesterii. In centrul acesteia, o gaura larga de 4 metri, inconjurata cu o balustrada, oferea o privire de ansamblu a pesterii.Din aceasta perioada se pastreaza inca bucati impresionante si insemnate din mozaicul ce acoperea in intregime podeaua bisericii. Fericitul Ieronim a trait si lucrat in Betleem din anul 384, iar mai apoi a fost inmormantat intr-o pestera de dedesubtul bisericii.

Biserica ridicata in perioada Sfantului Constantin cel Mare a fost distrusa de catre imparatul Justinian in anul 530, pentru a putea ridica, in locul ei, o biserica mult mai incapatoare. Biserica ridicata de imparatul Justinian este cea care se vede si astazi.Persii au crutat Biserica Nasterii in timpul invaziilor din anii 614 deoarece, conform legendelor, acestia au ramas profund impresionati de o reprezentare a Magilor care s-au inchinat Pruncului, aducand daruri. Reprezentati in scena Nasterii Domnului, magii de la rasarit erau imbracati in haine persane - magii erau calatori tot de origine persana.

2

Acest lucru a fost mentionat si in cadrul unui Sinod tinut la Ierusalim in secolul al IX-lea. Mentionarea a fost folosita de catre participanti in demonstrarea utilitatii si folosului reprezentarilor religioase.Musulmanii nu au indeplinit decretul lui Hakim, dat in anul 1009 privind daramarea tuturor monumentelor crestine, deoarece, din vremea lui Omar (639), acestora li s-a oferit si permis, spre slujire, folosirea unuia dintre transeptele Bisericii.

Cruciatii au cucerit Ierusalimul la data de 6 iunie 1009. Imparatii Baldwin I si Baldwin II au fost incoronati in acest loc. Intr-o atmosfera de totala intelegere, francii si bizantinii au contribuit impreuna la redecorarea in intregime a interiorului Biserica Nasterii. Aceasta actiune s-a intins intre anii 1165-1169. Evenimentul este mentionat intr-o inscriptie de limba greaca, pastrata in transeptul de nord.

Biserica Nasterea Domnului a fost neglijata uneori, pe perioade mari de timp. Aceste perioade de neingrijire au fost cele in care au domnit otomanii Mamluk si Ottoman, dar, din fericire, Biserica Nasterii nu a fost afectata prea mult, si nici daramata.

Cea mai mare parte din marmura existenta in acea vreme in Biserica Nasterea Domnului a fost scoasa de turci si folosita la zidirea si impodobirea Templului de pe Munte, aflat in Ierusalim.Alta incercari prin care a trecut Biserica Nasterea Domnului sunt cutremurul din 1834 si incendiul din 1869, care au distrus mobilierul de lemn al pesterii. Cu toate acestea, biserica a supravietuit tuturor incercarilor naturale sau umane la care a fost supusa.In anul 1847, furtul stelei de argint care marcheaza exact locul Nasterii Pruncului Hristos, a dus la o criza internationala ce a cuprins in intregime Locurile Sfinte. Aceasta criza a dus, in cele din urma, la Razboiul din Crimeea (1854-1856).

La fel ca si la Biserica Sfantului Mormant, si aici, parti din Biserica Nasterea Domnului se afla sub controlul diferitelor confesiuni crestine. In anul 1852, grija Biserica Nasterii s-a incredintat mai multor centre crestine. Astfel, biserica se afla in grija romano-catolicilor, a armenilor si a grecilor ortodocsi. Grecii se ingrijesc, cu precadere, de intretinerea in buna stare a Pesterii Nasterii.

Usa pocaintei - o usa de mici dimensiuni incrustata in zidul gros de piatra al Bisericii Nasterii - a fost facuta si amplasata in zid in perioada otomana, cu scopul de a impiedica pe necredinciosi sa intre inauntru calare. De asemenea, aceasta usa, pe langa faptul ca obliga pe oricine sa descalece de pe cal, obliga pe vizitator si la o plecare a capului in semn de cinstire a locului. Un motiv bun poate fi si acela al unei mai bune aparari in cazul unui atac al musulmanilor.

Aceasta usa a fost plasata in locul unei alte usi mai vechi, din perioada cruciadelor, care era mult mai mare. Marginile usii celei mari se pot observa inca deasupra celei mici. Tot aici se mai pot observa si marginile usii patrate pe care o detinea Biserica Nasterii in momentul zidirii ei de catre imparatul Iustinian.

Nava incapatoare se pastreaza intacta inca de pe vremea Iustinian, cu toate ca tavanul a fost supus unor restaurari de-alungul secolelor al XV-lea si al XIX-lea. Coloanele din piatra lustruita, majoritatea dintre ele fiind luate din biserica initiale a lui Constantin - secolul al XIV-lea.

Naosul basilicii este impartit in cinci nave longitudinale separate de patru randuri de coloane, in stil corintic, cate 11 in fiecare rand. Pe ele sunt pictati Apostolii Domnului, cu numele scrise in latina si greaca.

3

Dintre cele 44 de coloane ale navei, 13 pastreaza inca picturi de pe vremea cruciatilor, infatisand mai multi sfinti si pe Maica Domnului cu Prucul. Starea acestora nu este una foarte buna, datorita timpului si metodelor de iluminat ale bisericii, insa, cu atentie, se pot observa bine.

Fragmente foarte calitative de mozaic mural, datand din anii 1160, impodobesc ambele laterale ale navei. Fiecare laterale avea trei registre - lucru stiut dintr-o descriere a Biserica Nasterii datand din anul 1628.

Registrul de mozaic de jos ii infatisa pe inaintasii lui Iisus; registrul de la jumatate cuprindea informatii legate de sinoadele locale si ecumenice; registrul de sus infatisa o serie de ingeri intre ferestrele bisericii. Numele artistului care a lucrat la acest mozaic, Basilius Pictor, apare la picioarele celui de al treilea inger din dreapta, pe peretele nordic al navei.

Usile-trapa din podeaua actuala acopera sectiuni din mozaicul original al Bisericii Nasterii. Acest mozaic acoperea, la inceput, intreaga podea. Fragmentele care se pastreaza infatiseaza figuri geometrice, pasari, flori si alte motive geometrice.

Niste usi similare acestora din podea acopera un alt mozaic pastrat din vremea lui Constantin. Acestea se afla in transeptul de nord si acopera un alt mozaic din secolul al IV-lea, care demonstreaza faptul ca biserica lui Constantin avea o absida octogonala. Aceste usi se deschid, uneori, la cerere.

O fantana baptismala de forma octogonala a fost gasita in absida sudica. Aceasta dateaza din secolul al VI-lea si face parte din biserica lui Iustinian - initial, aceasta era localizata langa marele altar. Odata cu mutarea ei de langa altar, in perioada renovarilor cruciate, au aparut si numeroase legende. Astfel, se spune ca in aceasta fantana a cazut steaua magilor, sau ca din ea au fost adapati caii magilor, sau ca are o oarecare legatura cu David.

Lacasul are trei altare: unul central si doua mai mici aflate in absidele laterale. Din aceste abside se coboara in Pestera Nasterii Domnului, propriu-zis o mica grota naturala, situata chiar sub altarul central.Marele altar din capatul estic, alaturi de cel din partea sudica, apartin grecilor. Altarul principal infatiseaza ochilor un frumos iconostas ortodox. Catapeteasma este impodobita cu ingeri, icoane si candele aurite.

In partea nordica a marelui altar se afla altarul armean al celor Trei Regi, inchinat celor trei Magi care si-au legat caii in apropiere. Armenii mai au un altar si absida nordica, inchinat de asta data Fecioarei Maria.Pestera Nasterii Domnului - o grota rectangulara aflata dedesubtul bisericii - este punctul de maxim interes si cinste al intregii biserici. In acest loc se ajunge coborand treptele ce pornesc din absidele laterale. Aceasta grota a fost cinstita ca loc al Nasterii lui Hristos inca din secolul al II-lea.

Steaua de argint incrustata in piatra marcheaza chiar locul in care a fost asezat Hristos. Inscriptia in limba latina de pe marginea stelei de argint spune urmatoarele: "Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est." ("Aici S-a nascut Iisus Hristos din Fecioara Maria - 1717").

Steaua de argint este strajuita de cincisprezece candele care ard in permanenta. Dintre acestea, 6 apartin grecilor, 5 armenilor si 4 latinilor.

4

Podeaua pesterii este pavata cu marmura. Tot mobilierul pesterii dateaza de dupa incendiul din anul 1869; exceptie fac doar portile de bronz ale intrarii de sud si ale celei de nord. Acestea dateaza din vremea lui Iustinian - secolul al VI-lea.

Din pestera pornesc alte trepte ce duc intr-o capela laterala - Capela Ieslei - detinuta de romano-catolici. Langa aceasta se pastreaza unele fragmente de mozaic datand din secolul al II-lea, asemenea si unele capiteluri de coloane.

5

BISERICA SFANTA MUCENITA ECATERINA

(biserica zidită aici deoarece Sf Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca Sfantul Botez.) Biserica Sf. Ecaterina, Biserica Romano-Catolica, a fost construită într-un modern, cu influente din Renaştere, în stilul gotic, şi a fost modernizată în continuare în funcţie de tendinţele liturgice care a urmat Conciliului Vatican II. Aceasta este biserica în care oficiază messa Patriarhul latin al Ierusalimului când sărbătoreşte la miezul noptii messa de Ajunul Crăciunului. Firmanul din 1852, emis sub Imperiul Otoman, este încă în vigoare şi la această zi, oferind anumite facilităţi vamale dar şi dreptul de funcţionare pe teritoriul Ţării Sfinte. În afara unei scene privitoare la momentul Naşterii Domnului, reprezentat de o păpuşă, în basilica Sf. Ecaterina se remercă basorelieful Arborelui lui Iesei, o lucrare de mare valoare realizată de bine cunoscutul sculptor religios Czesław Dźwigaj care a fost recent inclus în Biserica Sf. Ecaterina, ca un cadou de Papei Benedict XVI în timpul călătoriei sale în Ţara Sfântă, în anul 2009. Basorelieful este de mari dimensiuni şi reprezintă un măslin ce figurează ca Arborele lui Iesei, cu filiaţia lui Hristos de la Avraam. Partea superioară este dominata de o rozetă unde este reprezentat Hristos Regele.

6

AŞEZĂMÂNTUL ROMÂNESC DIN IERUSALIM

          Aşezământul românesc din Ierusalim este situat în partea de nord vest a vechii cetăţi a Ierusalimului, în cartierul numit Mea-Searim, pe strada Shivtei Israel, nr. 46. Păstrând specificul zonei, întregul aşezământ este grupat asemenea unei cetăţi cu biserica în interior, iar în părţile laterale sunt alipite căminul şi clopotniţa. Întreaga construcţie se desfăşoară pe trei nivele urmate de o terasă. Turnul clopotniţei şi rotonda biserici sunt elementele cele mai înalte ale clădirii peste fiecare tronând sfânta cruce ca semn al credinţei în Hristos.

Încă de la intrarea în aşezământ suntem întâmpinaţi de o atmosferă plăcută care ne prezintă în modul cel mai grăitor credinţa poporului român cu tradiţiile şispiritualitatea sa rodite în artă şi rugăciune. Planul bisericii este specific bizantin şi se prezintă asemenea unui paraclis voievodal inspirat din arta brâncovenească. Pictura este realizată în frescă şi se aseamănă prin culori şi modele cu pictura exterioară a mănăstirilor din nordul Moldovei şi a vechilor ctitorii voievodale româneşti. Pentru a sublinia şi mai mult apartenenţa sfântului locaş la tradiţia ortodoxiei româneşti, pictorii au adăugat la scenele biblice şi numeroase chipuri de sfinţi români îmbrăcaţi în costume populare româneşti.

De aceeaşi veche şi plăcută tradiţie sunt legate şi celelalte elemente ale interiorului. Catapeteasma este frumos împodobită în stilul artei brâncoveneşti cu motive decorative vegetale realizate în relief adânc şi suflate în aur ca şi celelalte icoane care dau o strălucire aparte întregii bisericii. La aceasta contribuie şi piesele de mobilier realizate din lemn masiv sculptat, precum şi minunatele scoarţe cu modele tradiţionale româneşti realizate în mănăstirile din ţară. În salonul pentru primirea oaspeţilor descoperim un adevărat muzeu de pictură, sculptură, broderie, argintărie şi felurite ţesături, icoane pe sticlă sau lemn şi vase liturgice care grăiesc oaspeţilor despre frumuseţea şi unicitatea sufletului şi credinţei româneşti exprimate prin artă. În naosul bisericii sunt de asemenea reprezentaţi sfinţi şi cuvioase de neam român, precum şi familii domneşti trecute în rândul sfinţilor. Poate cea mai frumoasă şi mai grăitoare imagine de aici este icoana Maicii Domnului ocrotitoarea României, icoană care o prezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul în braţe acoperind cu un steag protector România mare.

Coborând în partea cea mai de jos a aşezământului ajungem într-un spaţiu mai mare care serveşte ca bibliotecă şi cameră de oaspeţi.Urmează apoi bucătăria şi trapeza. Toate acestea sunt împodobite cu picturi care prezintă istoria creştinismului românesc începând de la propovăduirea Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul patriei noastre şi până la martirajul sfintei familii a Brâncovenilor. În curtea exterioară a aşezământului există un alt corp al clădirii de dimensiuni mai mici în care sunt grupate câteva camere pentru locuit. Dorinţa noastră de a extinde aşezământul s-a concretizat recent într-un frumos proiect aprobat de autorităţi care cuprinde în special extinderea căminului cu spaţii pentru locuit şi pentru primirea pelerinilor. Demararea lucrărilor la acest proiect au fost totuşi întârziate de lipsa fondurilor, canalizate în mare parte spre definitivarea aşezământului românesc din oraşul biblic Ierihon. Cu încă puţin efort şi generozitate din partea autorităţilor române dar şi a credincioşilor români din toată lumea, credem că lucrările proiectului din Ierihon se va finaliza în curând. În câteva

7

luni vom putea începe şi lucrările de extindere a aşezământului românesc din Ierusalim, suplinind astfel lipsa locurilor de cazare atât de necesare mai ales în timpul marilor sărbători creştine de peste an.

8

BAZILICA SION 382-1009

Alături de biserica Apostolilor, împăratul Theodosius I a ridicat biserica octagonală numită Biserica Theodosiană sau a Sfântului Sion ori Sion, Mama tuturor bisericilor. Începutul construcţiei ei a fost probabil prin 382 e.n.., ea fiind sfiinţită de episcopul Ioan al II-lea al Ierusalimului (386- 417) în anul 394 e.n. Câţiva ani mai târziu, episcopul Ioan al II-lea a lărgit Biserica Sfântului Sion (Haghia Sion) transformând-o într-o bazilică rectangulară cu cinci naosuri (nave), de asemenea alături de Biserica Apostolilor. Aceste biserici apar înfăţişate pe mozaicurile din biserica Sf. Pudentiana din Roma şi de la Madaba. În 415 biserica Sf. Sion a adăpostit pentru câţiva ani rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Ştefan Mai târziu marea bazilică Sf. Sion a fost dărâmată de către persanii Sasanizi în anul 614 e.n., iar la scurt timp după aceea parţial restaurată de către patriarhul Modestus. Ea a fost iarăşi distrusă până la temelie în anul 1009 de către califul musulman din Cairo, Al Hakim, şi a fost reconstruită de către cruciaţi.

BAZILICA SFINTEI MARIA 1110-30 – 1219

Cruciaţii au reclădit prin 1130 bazilica cu trei nave şi au închinat-o Sfintei Maria - numind-o Biserica şi mănăstirea Sfânta Maria. Pentru întâia oară ea includea acum şi cele trei ziduri rămase din vechea sinagogă iudeo-creştină. La peretele de vest al fostei sinagogi, fără a se atinge de peretele de est, (unde la parter se află azi camerele „Mormântului lui David”), cruciaţii au clădit o cameră superioară cunoscută azi ca Cenaculum şi care poate fi vizitată de pelerini. De asemenea într-o încăpere la nivel inferior au loc ceremonii în amintirea spălării picioarelor. Acolo se află şi o sinagogă, unde au loc rugăciuni ale evreilor la locul în care mituri din veacul al X-XII –lea le indică a fi Mormântul regelui David. Bazilica a fost distrusă în anul 1219 de către sultanul Damascului, Al-Muazzâm Turan Shah.

CENACLUL FRANCISCAN. MOSCHEEA NABI DA'UD

Ordinul catolic al fraţilor minoriţi sau franciscani, reprezentat de fratele Roger Garin din Aquitania, în numele regelui Robert de Anjou al Neapolelui, a cumpărat încăperea de la sultanul mameluc al Egiptului, En Nasser Muhammad după negocieri anevoioase. Franciscanii, deveniţi din 1421 custozii Locurilor Sfinte catolice în Palestina, au restaurat încăperea adăugându-i bolţi în stil gotic şi au luat-o în ocrotirea lor între anii 1333- 1523. În câteva rânduri li s-a permis să posede şi Capela Coborării Sfântului Duh, pe care au restaurat-o cu contribuţia unor arhitecţi creştini din Cipru, dar de fiecare dată musulmanii au pus repede capăt acestei stări de fapt. În 1523 însă, turcii au capturat Ierusalimul şi au izgonit de acolo pe toţi creştinii. În cursul secolului al XIV-lea- al XVI-lea şi unii rabini evrei, în numele cultului mormântului presupus al regelui David, au încercat să facă demersuri pentru a obţine dreptul deschiderii locului pentru religia lor. Hotărârea privind excluderea creştinilor, inclusiv a franciscanilor din Cenaclu, comunicată de sultanul Soliman Magnificul mai multor monarhi europeni, între care regilor Franţei şi Portugaliei, a devenit neclintită începând din anul 1554. Sultanul a permis uzul Cenaclului (camera de sus) exclusiv ca moschee

9

(Moscheea Nabi Da'ud, adică a proorocului David). Încă din 1453 sub regimul mameluc musulmanii adăugaseră Cenaclului şi un mihrab, o nişă indicând direcţia rugăciunii spre Mecca, iar din 1524 au adăugat în preajmă o inscripţie în limba arabă, în slava sultanului Soliman Magnificul care „a curăţat” locul de „ghiauri”. De asemenea, musulmanii au creat ferestre colorate cu versete din Coran, inclusiv referitoare la David.

Bolta cu nervuri este caracteristică perioadei regilor din casa Lusignan şi goticului cipriot. Una din cele trei coloane ale cenaclului, rămase din vremea administraţiei franciscane, este decorată cu imagini reprezentând pelicani, pasăre care migrează în mod regulat spre Israel. De asemenea, s-a prezervat şi imaginea pe o piatră a stemei oraşului german Regensburg (Ratisbona).

În secolul al XX-lea, în vremea mandatului britanic în Palestina, autorităţile religioase musulmane au acceptat ca evreii sa se roage lângă aşa numitul „fals mormânt” al lui David, la etaj, în timp ce ceea ce se consideră mormântul „adevărat” de la parter continuă să fie loc de cult numai pentru musulmani.

AD COENACULUM ŞI BISERICA ADORMIRII

În aşteptarea posibilităţii de a recupera Cenaclul, franciscanii au construit ulterior un alt sanctuar adiacent, „Ad Sanctum Coenaculum” pe locul unde s-au aşezat în trecut cei dintâi membri ai ordinului lor în Ţara Sfântă. De asemenea, la începutul secolului al XX-lea (1910), nu departe de cenaclu s-a ridicat, sub patronajul catolicilor din Germania, Biserica actuală a Muntelui Sion, având o criptă în amintirea Adormirii Mariei (Biserica e denumită de aceea în engleză Dormition, în pronunţia ebraică Dormitzion).

PERIOADA CONTEMPORANĂ

După războiul arabo – israelian din 1948–1949 în care Oraşul vechi al Ierusalimului a căzut sub dominaţia arabă a Iordaniei, acest loc a intrat sub controlul Israelului. Pe acoperişul său se află un punct de observaţie de unde până în 1967 puteau evreii să zărească Zidul de apus, la care nu mai aveau acces. În preajma ieşirii spre acoperiş se află aşa numita „Odaie a preşedintelui” de unde obişnuia preşedintele israelian Itzhak Ben Tzvi să contempleze Zidul de apus, Muntele măslinilor şi alte câteva părţi din oraşul vechi şi din cartierele de est ale Ierusalimului, care se aflau sub dominaţie arabă iordaniană. După lungi perioade de hegemonie musulmană la faţa locului, chiar şi în vremea regimului mandatului britanic (anglican), creştinii catolici au recâştigat accesul la Cenaculum abia în 1948, când locul a fost cucerit de Israel. Papa Paul al VI-lea a vizitat Cenaclul în cursul vizitei sale fulger în Israel în 1964. Iar papa Ioan Paul al II-lea a putut deja celebra aici Misa în cursul pelerinajului jubiliar din anul 2000, pe locul unde Iisus a stabilit Sacra Euharistie. Autorităţile israeliene au fost solicitate de către factori catolici să predea încăperea Bisericii Romano-Catolice în schimbul vechii sinagogi din Toledo care fusese preschimbată timp de câteva secole în biserică catolică sub numele de Santa Maria La Blanca şi care în momentul de faţă este muzeu. Deasupra lăcaşului mormântului lui David se află Capela coborârii Sfântului Duh.

10

CINA CEA DE TAINA - CAMARA DIN IERUSALIM

Camara Cinei celei de Taina - cinstita ca loc in care a fost savarsita Cina cea de Taina - este o camara aflata la etajul unei case din Ierusalim. Acest loc este identificat ca fiind acelasi cu "camara de sus" in care Hristos a mancat cu Apostolii Sai ultima cina. Aceasta camara se afla situata deasupra Mormantului lui David, in apropierea Abatiei Adormirii Maicii Domnului, de pe Muntele Zion.

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei consemneaza astfel evenimentul Cinei: "In cea dintai zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus si L-au intrebat: Unde voiesti sa-Ti pregatim sa mananci Pastile? Iar El a zis: Mergeti in cetate, la cutare si spuneti-i: Invatatorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei. Si ucenicii au facut precum le-a poruncit Iisus si au pregatit Pastile.

Iar cand s-a facut seara, a sezut la masa cu cei doisprezece ucenici. Si pe cand mancau, Iisus a zis: Adevarat graiesc voua, ca unul dintre voi Ma va vinde. Si ei, intristandu-se foarte, au inceput sa-I zica fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? Iar El, raspunzand, a zis: Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela Ma va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, insa, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea. Si Iuda, cel ce L-a vandut, raspunzand a zis: Nu cumva sunt eu, Invatatorule? Raspuns-a lui: Tu ai zis.

Iar pe cand mancau ei, Iisus, luand paine si binecuvantand, a frant si, dand ucenicilor, a zis: Luati, mancati, acesta este trupul Meu. Si luand paharul si multumind, le-a dat, zicand: Beti dintru acesta toti, Ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor. Si va spun voua ca nu voi mai bea de acum din acest rod al vitei pana in ziua aceea cand il voi bea cu voi, nou, intru imparatia Tatalui Meu. Si dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor." (Matei 26, 17-30)

Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu consemneaza urmatoarele: "Iar in ziua cea dintai a Azimilor, cand jertfeau Pastile, ucenicii Lui L-au intrebat: Unde voiesti sa gatim, ca sa mananci Pastile? Si a trimis doi din ucenicii Lui, zicandu-le: Mergeti in cetate si va va intampina un om, ducand un urcior cu apa; mergeti dupa el. Si unde va intra, spuneti stapanului casei ca Invatatorul zice: Unde este odaia in care sa mananc Pastile impreuna cu ucenicii Mei? Iar el va va arata un foisor mare asternut gata. Acolo sa pregatiti pentru noi. Si au iesit ucenicii si au venit in cetate si au gasit asa precum le-a spus si au pregatit Pastile.

Iar facandu-se seara, a venit cu cei doisprezece. Pe cand sedeau la masa si mancau, Iisus a zis: Adevarat graiesc voua ca unul dintre voi, care mananca impreuna cu Mine, Ma va vinde. Ei au inceput sa se intristeze si sa-I zica, unul cate unul: Nu cumva sunt eu? Iar El le-a zis: Unul dintre cei doisprezece, care intinge cu Mine in blid. Ca Fiul Omului merge precum este scris despre El; dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului. Bine era de omul acela daca nu s-ar fi nascut.

Si, mancand ei, a luat Iisus paine si binecuvantand, a frant si le-a dat lor si a zis: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Si luand paharul, multumind, le-a dat si au baut din el toti. Si a zis lor: Acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa. Adevarat graiesc voua ca de acum nu voi mai bea din rodul vitei pana in ziua aceea cand il voi bea nou in imparatia lui Dumnezeu. Si dupa ce au cantat cantari de lauda, au iesit la Muntele Maslinilor." (Marcu 14, 12-27)

11

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca vorbeste mai pe larg despre evenimentul Cinei, insa detaliile sunt asemanatoare cu ale celorlalti evanghelisti. "Si a sosit ziua Azimelor, in care trebuia sa se jertfeasca Pastile. Si a trimis pe Petru si pe Ioan, zicand: Mergeti si ne pregatiti Pastile, ca sa mancam. Iar ei I-au zis: Unde voiesti sa pregatim? Iar El le-a zis: Iata, cand veti intra in cetate, va va intampina un om ducand un urcior cu apa; mergeti dupa el in casa in care va intra. Si spuneti stapanului casei: Invatatorul iti zice: Unde este incaperea in care sa mananc Pastile cu ucenicii mei? Si acela va va arata un foisor mare, asternut; acolo sa pregatiti. Iar, ei, ducandu-se, au aflat precum le spusese si au pregatit Pastile.

Si cand a fost ceasul, S-a asezat la masa, si apostolii impreuna cu El. Si a zis catre ei: Cu dor am dorit sa mananc cu voi acest Pasti, mai inainte de patima Mea, Caci zic voua ca de acum nu-l voi mai manca, pana cand nu va fi desavarsit in imparatia lui Dumnezeu. Si luand paharul, multumind, a zis: Luati acesta si impartiti-l intre voi; Ca zic voua: Nu voi mai bea de acum din rodul vitei, pana ce nu va veni imparatia lui Dumnezeu. Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasta sa faceti spre pomenirea Mea. Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.

Dar iata, mana celui ce Ma vinde este cu Mine la masa. Si Fiul Omului merge precum a fost oranduit, dar vai omului aceluia prin care este vandut! Iar ei au inceput sa se intrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea sa faca aceasta? (...) Si, iesind, s-a dus dupa obicei in Muntele Maslinilor, si ucenicii l-au urmat. (Luca 22, 7-39)

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spune foarte putin despre locul Cinei, el consemnand doar urmatoarele detalii: "Iar inainte de sarbatoarea Pastilor, stiind Iisus ca a sosit ceasul Lui, ca sa treaca din lumea aceasta la Tatal, iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit. Si facandu-se Cina, si diavolul punand in inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca sa-l vanda, Iisus, stiind ca Tatal I-a dat Lui toate in maini si ca de la Dumnezeu a iesit si la Dumnezeu merge, S-a sculat de la Cina, S-a dezbracat de haine si, luand un stergar, S-a incins cu el. Dupa aceea a turnat apa in vasul de spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins." (Ioan 13, 1-5)

Locul savarsirii Cinei celei de Taina este imposibil de aflat din putinele detalii ale Evangheliei, acestea numind locul prin cuvinte foarte simple si generale. Istoricii considera ca actualul loc, care este cinstit drept "camara a Cinei celei de Taina", nu este cel autentic, cladirea in care se afla acesta fiind ridicata in secolul al XII-lea. In orice caz, cladirea se crede ca este ridicata peste sau in apropiere de originalul loc biblic.

Sub podeaua cladirii actuale se afla lespezi bizantine si romane care merg in timp pana in secolul al II-lea - minim. Este posibil ca ceea ce se cunoaste sub numele de "micuta biserica a lui Dumnezeu" existenta pe Muntele Zion in anul 130 - conform mentiunii lui Epifanie de Salamina - se afla pe acest loc.

Pericolele si persecutiile din vremea secolului al II-lea au exclus posibilitatea crestinismului de a inaugura un nou loc sfant in zona. Dar, este logic faptul ca daca in anul 130, pe acest loc se afla deja o mica biserica, aceasta avea deja o importanta in istoria crestinismului de pana atunci. In acea vreme, aceasta zona a orasului era una

12

foarte populata, astfel, este posibil ca un crestin instarit sa-si fi donat casa spre a fi folosita pe post de biserica.

Biserica de pe Muntele Zion din Ierusalim a fost reconstruita in secolul al IV-lea, imediat dupa incetarea persecutiilor. Aceasta era cunoscuta in acea vreme sub numele de "Biserica de sus a Apostolilor" - "de sus" se refera la inaltimea locului, probabil un etaj sau loc mai inalt.

Aceasta numire a bisericii, conform traditiei, se referea la "camera de sus" in care Apostolii erau adunati in momentul Pogorarii Sfantului Duh (Faptele Apostolilor 1, 13; 2, 1). Sfanta Traditie a localizat aceasta camara, aflata pe Muntele Zion, drept loc al Pogorarii Sfantului Duh inca din anul 348, odata cu mentionarea acestuia de catre Sfantul Chiril al Ierusalimului.

In secolul al V-lea biserica era numita "Zion, Mama tuturor Bisericilor", tot in aceasta vreme avand loc si identificarea locului cu camara Cinei celei de Taina. Aceasta concluzie a parintilor a fost o urmare fireasca a credintei conform careia camara Cinei celei de Taina este totuna cu camara Pogorarii Sfantului Duh - ambele evenimente au avut loc intr-o "camara de sus".

Biserica de factura bizantina existenta pe acest loc a fost distrusa de un incendiu in anul 614, ca urmare a atacului persan. Dupa restaurare, aceasta a fost distrusa din nou in anul 965. Biserica se afla in ruine in momentul in care cruciatii au ajuns in Ierusalim. Biserica a fost aleasa de cruciati, alaturi de alte cateva locuri, pe post de resedinta a acestora, mai inainte de a ocupa definitiv orasul, in luna iulie a anului 1099.

Actuala cladire in care se afla camara Cinei celei de Taina a fost construita de catre cruciati in secolul al XII-lea, ca parte atasata Bisericii Sfintei Fecioare din Zion. Aceasta camara este locul in care se inchina astazi pelerinii ajunsi pe aceste meleaguri sfinte.

Biserica cruciatilor a devenit, in scurt timp, una dintre cele mai instarite dintre bisericile aflate in Ierusalim.

Buna starea acesteia a tinut atata timp cat cruciatii au locuit in oras, dupa plecarea acestora, biserica ajungand din nou in ruina. De pe la jumatatea secolului al XIII-lea, peretii si pietrele ramase din vechea biserica au fost furate pe post de materiale de constructii.

Renasterea bisericii de pe Muntele Zion se datoreaza calugarilor franciscani, care au restaurat in intregime locul, in secolul al IV-lea. Acestia au infiintat aici o manastire franciscana care a functionat pana in anul 1552.

Camera Cinei celei de Taina a fost transformata in moschee de catre otomani, in anul 1524. Acestia si-au aratat interesul fata de cladire nu atat pentru camara de sus, incarcata cu o puternica traditie crestina, cat pentru parterul cladirii, identificat cu Mormantul Regelui David - "Profetul David" intalnit si in traditia musulmana.

Camara de Sus, aflata la etajul cladirii, este o camara simpla, neiesind in evidenta cu nimic intre cladirile din jur. La aceasta se ajunge din drumul principal ce strabate Muntele Zion, trecand pe sub un portal ce impodobeste intrarea. Odata ajuns in curtea interioara a casei, imediat pe partea stanga se afla o serie de trepte ce urca la primul etaj. Curtea interioara, o fosta casa de pelerinaj ajunsa mai tarziu casa otomana, este in prezent folosita de evrei.

Camara Cinei celei de Taina este o camera simpla, rectangulara, complet goala, in aceasta iesind in vedere doar coloanele ce ii sustin tavanul boltit si frumos lucrat.

13

Capitelurile aflate in capatul coloanelor apartin in mare parte secolului al XII-lea, fiind lucrate in stilul gotic - urmare a ocupatiei cruciate.

Imediat in dreapte usii de intrare, pe perete, se afla urma de pictura din secolul al XIV-lea, insa acestea au devenit greu de observat. Capatul estic al camerei gazduia un altar si un cor, acestea au fost insa distruse in momentul in care, peste Mormantul lui David, aflat la parter, s-a construit un dom.

Camera pastreaza inca urme ale moscheei de aici. Cele mai insemnate sunt fereastra otomana, cu inscriptii in limba araba, si "mihrab-ul" frumos sculptat - un fel de altar ridicat pe un perete al camerei ce indica directia spre Mecca. Tot aici se mai gasesc si doua inscriptii arabe pe doua placute din zid si un dom levantin.

Scarile aflate in coltul sud-vestic al camerei (blocate) duceau odata in partea de jos a cladirii, langa Mormantul lui David. Domul frumos lucrat de deasupra scarilor este sustinut de patru coloane de marmura. Capitelurile acestora infatiseaza pelicani care isi sfasie trupul pentru a-si hrani puii - acesta este un simbol al dragostei si al jertfei de sine des intalnit in arta crestina.

14

ZIDUL PLANGERII DIN IERUSALIM

Zidul Plangerii este locul din Ierusalim cel mai iubit de evreii din intreaga lume. Situat in partea de vest a cetatii, la marginea Muntelui Templului (moscheea de sub cupola aurie), Zidul Plangerii se afla la intersectia a doua mari culturi si credinte: cea evreiasca si cea musulmana. Zidul ramas din vechiul Templu este cel mai sfant loc al evreilor deoarece acesta este tot ce a mai ramas din Templul lui Solomon.

Acest loc este cunoscut sub mai multe nume: Zidul de Vest, Zidul Plangerii, Kotel. In vechile texte ebraice, locul este numit cel mai adesea "zidul de vest", insa nu se stie exact daca referinta viza zidul actual ori un altul, din Templu, care astazi nu mai exista. Termenul de "Zidul Plangerii" apare abia prin secolul al XIX-lea, in literatura engleza. Acest ultim nume l-a capatat locul din traditia evreilor de a veni aici si a deplange starea Ierusalimului si daramarea Templului Sfant.

Zidul Plangerii din Ierusalim - scurt istoric. Templul lui Solomon a fost construit in secolul al X-lea i.Hr. si distrus de babilonieni in anul 586. Cel de-al doilea Templu a fost terminat si inchinat in anul 516. In jurul anilor 19-37 i.Hr., regele Irod cel Mare a initiat o imensa lucrare de extindere a Muntelui Templului. El a extins artificial platforma muntelui, rezultatul fiind un imens platou. S-au construit patru ziduri in jurul esplanadei, pentru sustinerea ansamblului edificiului. Zidul actual este de fapt peretele vestic de sustinere a platformei artificiale, pe care se inalta Templul. Maretul templu, care adapostea Chivotul Legii, a fost distrus in anul 70, de catre romani.

Zidul se ridica in sectorul oriental al Orasului Sfant cucerit si anexat Israelului in timpul razboiului din iunie 1967. El este situat la nivelul inferior al Esplanadei Moscheilor, al treilea loc sfant al Islamului, dupa Meca si Medina. Zidul Plangerii este cea mai sensibila zona a Ierusalimului, sfanta atat pentru evrei, cat si pentru musulmani.

Mare parte din zidul lung de 488 de metri este subterana si se intinde in orasul vechi. Zidul are o inaltime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, si cuprinde un numar de 45 de randuri de piatra, dintre care 28 la suprafata solului, iar 17 dedesubt. Primele sapte straturi de piatra sunt asezate inca din perioada lui Irod cel Mare. Urmatoarele patru niveluri de piatra au fost asezate in secolul al VII-lea, iar urmatoarele 14 straturi au fost puse in perioada de dominatie otomana, fiind atribuite lui Sir Moses Montefiore (1866). Ultimele trei straturi au fost asezate de catre Muftii din Ierusalim, inainte de anul 1967.

La un moment dat, o parte din pietrele din Zidul Plangerii, cel mai important loc sacru al iudaismului, au inceput sa se sfarame, iar autoritatile au trebuit sa se ocupe de restaurarea obiectivului religios, pentru a proteja credinciosii care vin aici sa se roage. Avand peste sase milioane de vizitatori pe an, Zidul Plangerii este de departe cel mai frecventat obiectiv turistic israelian. In mod curios, pietrele originale, zidite in urma cu 20 de secole, au rezistat in timp, iar cele mai recente, mai mici, plasate in partea de sus a zidulu, dau semne grave de uzura. Pietrele din epoca mandatului britanic (1917-1948) se faramiteaza si trebuie sa fie restaurate.

Reparatiile risca sa provoace insa conflicte intre batranii intelepti. Potrivit unor numeroase interpretari ale legii iudaice, este interzis sa deplasezi, sa inlocuiesti sau sa repari pietrele din Zidul Plangerii. Marele rabin sefard Shlomo Amar a decretat in

15

trecut ca lucrarile de reparare nu pot fi efectuate decat de evrei care s-au purificat intr-o baie rituala, la lumina zilei.

Zidul Plangerii - Cum se petrec lucrurile aici ? La principalele intrari spre Zidul Plangerii sunt instalate scanere. Unul dintre cele mai bune momente de vizitat Zidul Plangerii este in timpul sarbatorii Sabatului, de vineri seara pana sambata dimineata, cand evreii se aduna in piata imensa, citesc si danseaza pe cantece traditionale evreiesti pana la apusul soarelui.

Pe esplanada din fata Zidului Plangerii au loc, pe langa rugaciuni, evenimente foarte diverse: lunea si joia dimineata se desfasoara ceremonii in timpul carora baietii de 13 ani primesc majoratul religios; vinerea seara, studentii celebreaza, la apusul soarelui, sosirea Sabatului; tinerii casatoriti vin sa se fotografieze, iar copiii din clasa I primesc aici prima lor biblie.

Credinciosii evrei plaseaza in spatiile dintre pietrele zidului biletele pe care isi scriu dorintele, in timp ce altii se roaga cu voce tare in cele mai diverse limbi. De doua ori pe an, inainte de sarbatoarea Pastelor si inainte de Anul Nou evreiesc (in toamna) cei special alesi se duc la Zidul Plangerii si scot bucatelele de hartie indesate intre crapaturile acestuia, apoi le duc pe Muntele Maslinilor unde le ingroapa.

Rabinul si ajutoarele sale scot milioane de bucati de hartie din toate crapaturile zidului, pentru a face loc noilor rugaciuni. Rabinul spune ca ravasele continand rugaciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care contin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu.

In fiecare an, la data 9 aprilie, evreii comemoreaza distrugerea celor doua Temple.

16

MUNTELE MASLINILOR este situat in partea de rasarit a Ierusalimului si ramane nemuritor in istoria crestinismului datorita faptului ca de pe varful lui S-a inaltat Iisus Hristos. Numele l-a primit de la Sfintii Evanghelisti, datorita faptului ca din timpuri stravechi a fost prielnic cresterii maslinilor si renumit pentru teascurile de ulei de masline. Inalt de peste 800 m, el se invecineaza in partea de nord cu Muntele Scopus, unde se inalta Noul Ierusalim, iar in partea de sud se uneste cu Muntele Scandalului, ca apoi sa dispara in Valea Gheenei. Pe versantul vestic se afla insa cele mai multe locuri vrednice de inchinare.

Urcand cam 200 m de la GRADINA GHETSIMANI spre varful Muntelui Maslinilor se ajunge la Manastirea Sfintei Maria Magdalena. Vazuta de departe, biserica manastirii, cu cele cinci turle ale ei, pare un candelabru urias cu cinci lumini care se inalta spre cer. E un stil specific rusesc, ca de altfel intreaga arhitectura a acestei manastiri de calugarite, asezata pe o panta pietroasa si destul de inclinata a muntelui. Biserica impunatoare, cu interior aproape patrat, are peretii pictati in ulei. Cel mai de pret odor din biserica este o cutie mica din lemn aurit, in care se pastreaza particele de sfinte moaste.

MANASTIREA FRANCISCANA DOMINUS FLEVIT marcheaza locul unde Mantuitorul a plans soarta Ierusalimului si a intregii omeniri. Actuala capela catolica este si aici ridicata destul de recent, dar se mai pastreaza inca fragmente mari de mozaic bizantin, deosebit de frumoase, apartinand primei biserici ortodoxe ridicate aici in sec. IV. Din acest loc Hristos a vorbit ucenicilor proorocind daramarea Ierusalimului si sfarsitul lumii, de aceea orice pelerin care ajunge aici se roaga si cugeta cuprins de intristare.

MANASTIREA CALUGARITELOR CARMELITE NUMITA PATER NOSTER este o manastire catolica impunatoare, construita in anul 1920. Ea este renumita prin faptul ca are inscrisa cea mai sfanta rugaciune a crestinatatii in 35 de limbi. Tatal Nostru in limba romana e prezent chiar in biserica manastirii pe peretele de sud.

Dupa un alt urcus domol de cateva sute de metri se ajunge pe platoul muntelui, acolo unde se afla Manastirea Eleon. E o manastire cu un istoric complex, incepind de la prima biserica inaltata aici de Sfanta Elena intre anii 326-333, cu hramul "Inaltarea Domnului". Acelasi hram il are si Biserica mare actuala, inaltata de rusi la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar fara un stil arhitectonic specific. Intre timp insa, in aceasta zona au fost inaltate si apoi distruse mai multe biserici si manastiri ortodoxe, grecesti, trace, armene, siriene, egiptene. Acest fapt il atesta frumoasele coloane, numeroasele mozaicuri precum si unele morminte vechi existente in incinta manastirii. Acum in interiorul manastirii se mai afla si doua paraclise. In partea de est a incintei, Paraclisul cu hramul "Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul", care in pronaos adaposteste locul unde a fost ascuns, de o femeie crestina, capul Sfantului Ioan Botezatorul. Al doilea este un paraclis mic, inchinat Sfantului Filaret cel Milostiv. In jurul bisericii sunt asezate corpurile de chilii destinate celor peste 50 de calugarite ortodoxe de diferite nationalitati. In partea de nord a manastirii se afla clopotnita, care, cu cei 65 m, reprezinta cea mai inalta cladire din Ierusalim.

In apropierea manastirii, putin mai sus de pestera Cuvioasei Pelaghia, s-a pastrat in buna stare un mic altar, in forma de rotonda din piatra. Se numeste Altarul Inaltarii Domnului caci in interiorul lui se gaseste o piatra alba, de apoximativ 50x70 cm, pe

17

care se disting urmele unor picioare. Este Piatra Sfanta de pe care S-a inaltat Hristos la ceruri.

Tot pe platoul Muntelui Maslinilor exista si un loc numit Mica Galilee. Aici s-a aratat Hristos ucenicilor dupa Inviere. Incinta ei cuprinde o mica livada de maslini, cu o frumoasa alee, iar in mijloc cateva cladiri modeste si o mica biserica. Este sediul de vara al Patriarhiei ortodoxe din Ierusalim. Aceste inaltimi ofera o priveliste deosebita asupra Muntelui Maslinilor, a Cetatii Sfinte, aducind in acelasi timp o liniste aparte in sufletul crestinilor veniti sa se inchine in aceste Locuri Sfinte.

BISERICA TUTUROR NATIUNILOR

La baza Muntelui Maslinilor, in celebrul loc biblic cunoscut sub numele de Gradina Ghetsimani, intr-unui din cele mai frumoase peisaje din Ierusalim este situata "Basilica Agoniei" sau "Biserica Tuturor Natiunilor".

Denumirea ei vine de la faptul ca a fost construita pe locul unde, dupa traditie, Domnul nostru Iisus Hristos s-a rugat in noaptea prinderii Sale. Inca din secolul al IV-Iea exista aici o "frumoasa" bazilica, dupa cum consemneaza in jurnalul ei pelerina Egeria, dar aceasta se pare ca a fost distrusa de un cutremur de pamant, iar ulterior a fost ridicata pe locul ei o capela de catre cruciati, lasata insa si aceasta in parasire dupa 1345.

Biserica tuturor NatiunilorDesi nu este sigur ca acesta e si punctul exact in care s-a desfasurat scena biblica, asezarea se potriveste descrierii din Evanghelii, ba mai mult actuala biserica, proiectata de arhitectul italian Antonio Barluzzi si realizata intre anii 1919-1924 la initiativa calugarilor franciscani, are in interiorul ei o bucata din piatra, pe care traditia spune ca Iisus a ingenuncheat sa se roage in noaptea dinaintea Patimilor.

Numele sub care mai e cunoscuta, anume "Biserica Tuturor Natiunilor", aminteste ca la constructia ei au contribuit mai multe tari. Arhitectura ei este foarte interesanta, imbinand linii tipice ale basilicii crestine (fatada), cu aspecte intalnite la cladirile islamice (in special partile laterale si acoperisul, care are numeroase domuri). Fatada, inchisa de un gard de fier forjat decorat foarte elegant, este asezata deasupra unui grup de trepte. Mai multi stalpi sustin arcurile mari si suple ce inconjoara atriumul, in timp ce timpanul este decorat cu un mozaic modern in care este reprezentat Iisus ca Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni.

Biserica tuturor NatiunilorIn interior, se mai pastreaza cateva urme de mozaic ce au apartinut vechii basilici bizantine, construite se pare de imparatul Teodosie cel Mare. Ferestrele, facute din alabastru, sunt translucide, ceea ce face ca lumina din interior sa fie difuza. Sase coloane monolite sustin douasprezece cupole, interiorul fiecareia fiind decorat in mozaic, cu elemente si embleme nationale, specifice tarilor ce au ctitorit acest veritabil monument eclesial. Steagurile natiunilor care au ridicat aceasta biserica sunt si ele reprezentate in interiorul micilor domuri, care, prin forma lor semiovoidala, dau intregului edificiu un aer oriental puternic.

Partea bisericii care atrage cel mai mult atentia insa, este altarul, in fata caruia se afla asezata, inconjurata in intregime de o coroana de ghimpi realizata din fier forjat, insasi piatra pe care Iisus a stat si S-a rugat pentru Sine, pentru Apostoli si pentru intreaga lume. in absida altarului exista de asemenea un mozaic ce reprezinta scene precum: "Iisus rugandu -Se consolat de un inger", iar in absidele laterale alte

18

episoade, tot in mozaic, ale patimirii lui Hristos: "Sarutul lui Iuda" sau "Prinderea lui Iisus". Numele de Ghetsimani al gradinii in care este situata biserica, ce tradus ar insemna "presa de ulei", este legat de abundenta maslinilor din aceasta zona, dintre care cativa au crescut cu siguranta din tulpinile celor ce au fost martori la scena biblica a prinderii lui Iisus.

Unica si atragatoare prin stilul ei arhitectonic, "Biserica Natiunilor" este un loc de pelerinaj pentru toti credinciosii crestini, indiferent de confesiune, ce vin la Ierusalim si vor sa se reculeaga acolo unde Hristos S-a rugat pentru mantuirea intregii lumi.

MORMANTUL MAICII DOMNULUI DIN IERUSALIM

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim este unul dintre cele mai iubite locuri din Tara Sfanta. Pe langa multe alte minunate locuri, precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie si in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele Maslinilor se afla doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe altele, impartite intre mai toate ramurile crestine.

Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica zidita pe locul unde a fost inmormantata, pentru scurt timp, Maica Domnului, este o biserica semi-ingropata, in forma de cruce, in care se ajunge coborand o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este sapata in piatra. Peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor - Biserica Agoniei si Gradina Ghetsimani, iar imediat in partea dreapta a intrarii, din aceeasi curte, se afla Pestera Ghetsimani.

In adancul pamantului, in Mormant, rostim si noi cuvintele ramase de la Parintele Ioanichie Balan: "Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos, Viata noastra! Aici, in satul Ghetsimani, s-au adunat Apostolii de la marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici, Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit "roaba Domnului", cea mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii, mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor, intarirea sarmanilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor crestinilor!"

De ce se crede ca Mormantul Maicii Domnului este cel din Ierusalim ?Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa ingropare, Maica Domnului a fost

inaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai presus de indoiala, in legatura cu locul in care a sezut, pentru putina vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in Domnul.

Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul Ioan peste tot, insa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit adormirea.

19

Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea sfintei Fecioare. Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa totusi anumite generalitati. "Adormirea Mariei" dateaza de la inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata neautentica. Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi indicat lui Petru locul de inmormantare: "Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de paraul Cedron."

Conform "Faptelor Sfantului Apostol Ioan", scrisa de Prohor, compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes, insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.

Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca "mormantul se afla in Ierusalim". Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare", in care se afla mormantul ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica, "Euthymiaca historia", descrie momentul cand imparatul bizantin Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, "la trei zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul ei", care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Sfantul Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sfantul Sofronie al Ierusalimului, Sfantul Gherman al Constantinopolului, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii Domnului la Ierusalim.

Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim - scurt istoricMarturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite. Existenta unei

vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat, este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata in piatra. Deasupra, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.

O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul Arculf.

In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului, biserica superioara va fi distrusa de

20

mai multe ori, cripta inferioara fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita pentru "mama profetului Iisus". Restaurata de cruciati, a devenit abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie franciscana - Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.

In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi. Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si umezelii provocate de inundatiile periodice.

Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972 au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in acea perioada.

Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din secolul al V-lea.

La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei. Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si coboram in continuare.

Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati. Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce.

In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului, intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se savarseste zilnic Sfanta Liturghie.

Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe deasupra de o mica incapere de 2x1,50 metri, formata din aceeasi stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac Proscomidia.

Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici istorice prezente aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele religioase in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba

21

secundare si slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai ortodocsii.

Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, in spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de minuni de aici. La 15 august este hramul acestei sfinte biserici. Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii Domnului, pe care o pastreaza la "Metocul Ghetsimani", de langa Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de 1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusalim, cu procesiune si mult fast.

PESTERA GHETSIMANI

Pestera Ghetsimani - greaca: Γεθσημανι; ebraica: :aramaica ;גת שמנים ,גת שמנא Gat Šmānê; engleza: Gethsemane - este un important loc de rugaciune, aflat in cea mai renumita gradina din Tara Sfanta: Gradina Ghetsimani. Aceasta este locul in care Mantuitorul venea adesea, pentru rugaciune. Gradina si Pestera Ghetsimani sunt asezate in partea de rasarit a Ierusalimului, langa Muntele Templului, in partea de est a Paraului Chedron - Paraul Cedrilor sau Valea lui Iosafat - si pe partea de vest a Muntelui Maslinilor. Gradina se intindea la inceput de o parte si de alta a Paraului Cedrilor, pe circa 20 de hectare de teren.

Ghetsimani inseamna “presa de ulei", termen inpamantenit probabil de la prezenta pe acest munte sadit cu maslini a unei prese care producea ulei. Evanghelia dupa Marcu (14,32) numeste acest loc “chorion", adica "un loc" sau "o proprietate", in timp ce Evanghelia dupa Ioan (18,1) vorbeste despre “kepos", "o gradina" sau "o plantatie".

Gradina si Pestera Ghetsimani - Muntele Maslinilor (<a href='/biserica-in-lume/67468-biserica-tuturor-natiunilor' title='Biserica Tuturor Natiunilor' class='linking auto'>Biserica Tuturor Natiunilor</a>, in partea dreapta, si Pestera in partea stanga)

In Gradina Ghetsimani se afla patru locuri de inchinare, dintre cele mai importante pentru toata lumea crestina: Mormantul Maicii Domnului (potrivit traditiei crestine, acesta este locul in care Apostolii au inmormantat trupul Maicii Domnului), Pestera Ghetsimani (unde S-a rugat Iisus Hristos cu sudori de sange - Luca 22, 44), Piatra prinderii lui Iisus (aici se inalta astazi o biserica catolica), si Biserica Sfantul Arhidiacon Stefan.

Ce spun Evangheliile despre Pestera din Gradina Ghetsimani ?Evanghelistul Matei ne aminteste tuturor, pana la sfarsitul veacurilor, cele petrecute

in tacerea si intunericul Gradinii din Ghetsimani. Atunci a venit Iisus impreuna cu Apostolii Sai, in satul ce se numeste Ghetsimani, si le-a zis: "Sedeti aici, pana voi merge sa ma rog acolo. Si luand pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedei, a inceput a Se intrista si a Se mahni. Atunci le-a zis Iisus: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti. Si venind la ucenicii Sai, i-a gasit dormind si i-a zis lui Petru: Asa, n-ati putut un ceas sa privegheati cu Mine? Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, iar trupul neputincios. Iarasi ducandu-Se a doua oara, S-a rugat, zicand: Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-Se voia Ta. Si venind iarasi, i-a aflat dormind, caci ochii lor erau ingreuiati. Si lasandu-i,

22

S-a dus iarasi si S-a rugat a treia oara, zicand aceleasi cuvinte. Atunci a venit la ucenici si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului Se va da in mainile pacatosilor." (Matei 26, 36-45).

"Si au venit la un loc al carui nume este Ghetsimani, si acolo a zis catre ucenicii Sai: Sedeti aici pana ce Ma voi ruga. Si a luat cu El pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si a inceput a Se tulbura si a Se mahni. Si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegeheati. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant si Se ruga, ca, de este cu putinta, sa treaca de la El ceasul (acesta). Si zicea: Avva Parinte, toate sunt Tie cu putinta. Departeaza paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiesti Tu. Si a venit si i-a gasit dormind si a zis lui Petru: Simone, dormi? N-ai avut tarie ca sa veghezi un ceas? Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul neputincios. Si iarasi mergand, s-a rugat, acelasi cuvant zicand. Si iarasi venind, i-a gasit dormind, caci ochii lor erau ingreuiati si nu stiau ce sa-I raspunda. Si a venit a treia oara si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! E gata! A sosit ceasul. Iata Fiul Omului este dat in mainile pacatosilor. (Marcu 14, 32-41)

"Si, iesind, s-a dus dupa obicei in Muntele Maslinilor, si ucenicii l-au urmat. Si cand a sosit in acest loc, le-a zis: Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita. Si El S-a departat de ei ca la o aruncatura de piatra, si ingenunchind, Se ruga. Zicand: Parinte, de voiesti, treaca de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca. Iar un inger din cer s-a aratat Lui si-L intarea. Iar El, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant. Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare. Si le-a zis: De ce dormiti? Sculati-va si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Si vorbind El, iata o multime si cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea in fruntea lor. Si s-a apropiat de Iisus, ca sa-L sarute." (Luca 22, 39-47)

"Zicand acestea, Iisus a iesit cu ucenicii Lui dincolo de paraul Cedrilor, unde era o gradina, in care a intrat El si ucenicii Sai. Iar Iuda vanzatorul cunostea acest loc, pentru ca adesea Iisus si ucenicii Sai se adunau acolo. Deci Iuda, luand oaste si slujitori, de la arhierei si farisei, a venit acolo cu felinare si cu faclii si cu arme." (Ioan 18, 1-3)

Pestera Ghetsimani, locul unde Fiul lui Dumnezeu s-a rugat pentru noi toti cu lacrimi si "sudori ca de sange", se afla la o distanta de numai 40 de metri de Mormantul Maicii Domnului, in partea dreapta, peste drum de Biserica Tuturor Natiunilor. Intre Biserica ortodoxa a Maicii Domnului si Pestera se afla chiliile monahilor ortodocsi care slujesc la Mormantul Maicii Domnului si pazesc Gradina Ghetsimani de aproape doua milenii.

Bazandu-se pe marturiile evanghelice, pelerinii crestini din secolele IV-VI au inceput sa cinsteasca agonia lui Hristos in doua locuri diferite din Gradina Ghetsimani. Un loc este acela pe care se inalta astazi Biserica Tuturor Natiunilor, iar altul este cel unde se afla Pestera Ghetsimani. Dupa cum aflam din vechile documente ale traditiei crestine, pastrate inca din secolul al IV-lea, locul unde Iuda l-a tradat pe Hristoa se afla in partea stanga a drumului ce coboara de pe Muntele Maslinilor si intra in Ierusalim.

Pelerinul din Bordeaux vorbeste despre acest loc sub numele de "piatra, stanca, roca", in timp ce scriitorii mai noi amintesc de "o pestera, grota". Potrivit relatarilor biblice, care sunt cele mai certe surse, insa si destul de neclare, putem spune ca pestera (grota) este locul in care Hristos i-a lasat pe cei 8 Apostoli, luand cu sine doar pe

23

Petru, Iacov si Ioan. Prin urmare, locul in care El s-a rugat se afla acolo unde astazi se ridica Biserica Tuturor Natiunilor. Aici a avut loc si vanzarea, prin sarutul lui Iuda.

Dupa cum aflam din documentele traditiei locului, pelerinii isi creasera deja o ruta a lor, care incepea cu inchinarea in Mormantul Maicii Domnului, apoi cu intrarea in Pestera Ghetsimani, iar in cele din urma, in Biserica Tuturor Natiunilor, aflata in gradina cu cei mai vechi maslini de pe Munte. Aceste locuri s-au impamantenit cu putere pana in secolul al XIV-lea. Dupa aceasta data, pelerinii (mai ales cei apuseni) si-au schimbat traseul, in cele ce priveste raportarea la aceste locuri. Schimbarea, avuta loc datorita excavarii bisericii celei vechi din Gradina Ghetsimani, a dus la numirea Pesterii cu numele de "Grota Agoniei".

Primul document care ar indica drept loc al agoniei Pestera Ghetsimani apartine dominicanului german Wilhelm von Boldensele (1333). Dupa o perioada de incertitudini si neclaritati, in care pelerinii faceau o diferenta chiar si intre locul ultimei rugaciuni a lui Hristos si al primelor doua, in secolul al XVI-lea, crestinii apuseni au ajuns sa isi stabileasca drept loc al celor trei rugaciuni, Pestera Ghetsimani. Bazandu-se pe aceasta credinta, se mai crede si ca vanzarea Invatatorului a avut loc la "Piatra Apostolilor", aflata putin mai jos de Pestera.

Stiind ca pelerinii rasariteni si-au pastrat mereu credinta in ceea ce priveste locul agoniei Mantuitorului, adica Biserica Tuturor Natiunilor, ne putem pune foarte usor urmatoarea intrebare: De ce acestia si-au schimbat si ei ruta, indreptandu-se spre Pestera Ghetsimani? Este posibil ca tavanul pictat al pesterii sa fi atras foarte mult atentia pelerinilor, care il vedeau ca fiind extrem de vechi. De asemenea, sunt sanse ca si daramarea Bisericii din Gradina sa fi dus la miscarea acestora spre Pestara, aflata putin mai in stanga.

Desi calugarii francicani au obtinut drepturile de proprietate asupra Pesterii, in anul 1361, acestia au fost nevoiti sa treaca prin multe neintelegeri, pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. Pana atunci, Pestera era vazuta mai mult ca un loc public, in care musulmanii isi adaposteau adesea animalele.

In aceasta Pestera din Ghetsimani, o serie intreaga de documente sustin luarea unei cine, la sfarsitul careia Hristos a spalat picioarele ucenicilor Sai. Acest lucru este mentionat in raportul Arhidiaconului Teodosie si in lucrarea anonima numita "Breviarul Ierusalimului", cat si in alte scrieri. Aceasta traditie nu a ramas in picioare, cu toate ca se pastreaza o importanta insemnare din secolul al XV-lea, purtand semnatura pelerinului rus Vasile - Basil. O serie intreaga de ghiduri de pelerinaj indica pelerinilor cele trei locuri in care Hristos a stat cu ucenicii.

Din evlavie, pelerinii obisnuiau sa manance cina in interiorul Pesterii. Cina luata de crestini in Ghetsimani este mentionata si intr-o predica atribuita Patriarhului Eutihie al Constantinopolului (secolul VI), alaturi de alte cine luate pe Muntele Sion si in Betania. Acestea au intrat in traditia crestina locala probabil prin intermediul iudeo-crestinilor numiti ebioniti, care se abtineau de la consumul de carne, la cine consumand numai paine nedospita si apa.

Pestera se afla in purtarea de grija a catolicilor. Facandu-si cruce, crestinul coboara cu evlavie si tacere in Pestera Ghetsimani. Aceasta este destul de mare, avand o lungime de 17 metri, o latime de 9 metri si o inaltime maxima de 3.40 metri. Marea inundatie din noiembrie 1955 a dus la nevoia unei ample restaurari a locului. Lucrarile de reamenajare au fost conduse de catre parintele Virgil Corbo, intre anii 1956-1957.

24

Lucrarile de reabilitare au dat si posibilitatea de a studia structura si arheologia locului.

Initial, intrarea in pestera se facea prin partea ei nordica, printr-o deschizatura larga de 5 metri. Pestera era impartita in partea centrala (care se pastreaza si astazi) si dintr-un fel de adancitura, in peretele estic. Aceasta din urma era, probabil, o trecere spre o alta pestera, mai micuta, dinspre sud-est. Pestera se pare ca pastra o presa de ulei, al carei brat de forta era fixat intr-o gaura din perete. Aceasta gaura se poate vedea inca si astazi. In partea nord-vestica a pesterii se observa o adancitura sapata in piatra, realizata spre a acumula apa de ploaie. Apa aluneca de pe acoperis, printr-un canal sapat tot in piatra.

In secolul al IV-lea, in pestera era amenajata deja o micuta capela de rugaciune. Pentru aceasta s-au adancit doi pereti ai grotei, spre a da o forma necesara capelei. Peretii de nord si est arata inca aceasta largire a ei. In aceste locuri, tavanul este mai jos decat in partea originala centrala. Patru coloane ajuta la sprijinirea tavanului capelei, care avea si o micuta deschizatura in bolta de piatra. Sub aceasta deschizatura o cisterna a fost sapata, pentru a acumula apa curata de ploaie.

Intrarea in pestera a fost schimbata, in peretele de nord-vest, probabil odata cu construirea Bisericii de pe Mormantul Maicii Domnului; aceasta din cauza ca noua cladire bloca drumul de intrare in Pestera. Noua intrare va avea o inaltime de 2 metri si o largime de 1.90 metri. Tot in aceasta perioada, capela va fi pavata cu mozaic; mozaicul nu se va pastra pentru multa vreme, caci prin acesta se vor sapa cateva morminte.

Locul de sub podeaua pesterii a fost gasit ca fiind un veritabil cimitir (in afara de locul de sub Altar), in el gasindu-se nu mai putin de 42 de morminte. Acestea dateaza inca din secolele V-VIII. Acest loc a mai fost folosit pe post de cimitir si in perioada cruciatilor, insa mult mai putin. Chiar si cisterna, afla in coltul nord-vestic al capelei, a fost folosita pe post de mormant, in vremea secolelor V-VI. Acest loc va fi acoperit, putin mai tarziu, cu un mozaic colorat in rosu, alb si albastru. Aici se pastreaza si un mic fragment de inscriptie: "Ke anapaus...", adica: "Doamne, odihneste pe..."

Din perioada bizantina se pastreaza un mic fragment din sanctuar, cat si o serie de inscriptii funerare. O atenta examinare a tavanului de piatra al pesterii a dus la aflarea a numeroase insemnari (graffiti). In perioada de ocupatie a francilor, podeaua capelei va fi reparata si acoperita cu un mozaic din piatra si caramida colorata. Tavanul va fi si el redecorat, in mare parte cu stele. Altarul va fi refacut si el, purtand pana astazi o serie intreaga de insemnari: halouri, vestminte si o aripa de inger. In baza unui raport intocmit de Ioan de Wurtzburg, in anul 1165, a unei inscriptii de pe perete, si a unor mozaicuri simetrice din Venetia si Montereggio (Sicilia), Parintele Corbo sugereaza prezenta aici a trei scene pictate: Rugaciunea lui Hristos in Gradina Ghetsimani, Hristos impreuna cu Apostolii si Ingerul odihnindu-L pe Hristos.

In anul 1655, o serie de inundatii au fortat pe franciscani sa blocheze intrarea in pestera din perioada bizantina, cu un peretele micut de piatra, si sa construiasca una noua, incadrata de un pasaj strajuit de doi pereti inalti. Noua intrare a inlaturat peretele vestic al Pesterii din Ghetsimani, aici construindu-se un tavan artificial de piatra, sub care coboara o serie de trepte.

Aceasta intrare a fost si ea reparata, in anii 1938 si 1956. Ultimele excavari efectuate in interiorul Pesterii din Ghetsimani au scos la lumina o mare parte din intrarea originala in Pestera, mai la dreapta de intrarea cea noua. Tot acum s-a

25

descoperit si intrarea bizantina, de deasupra cisternei de apa. Fragmente de mozaic bizantin au fost gasite si restaurate.

In interiorul Pesterii din Ghetsimani se pastreaza trei altare. Deasupra altarului central ne este infatisat Mantuitorul Hristos, rugandu-se intre Apostolii cei ce dormeau; cel dinspre miaza-zi, care ne aminteste de locul unde au adormit ucenicii, pastreaza o scena cu Adormirea Maicii Domnului; altarul dinspre sud, unde s-a rugat Iisus Hristos, pastreaza scena cu Sarutul lui Iuda.

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, am venit de departe in Gradina Ghetsimani sa ne inveti a ne ruga impreuna cu Tine. Da-ne mai multa ravna pentru sfanta rugaciune, ca sa arda inimile noastre de dragostea Ta. Am venit in aceasta pestera sa ne inveti a veghea si a plange pentru pacatele noastre, mai ales in acest ceas cand Tu Te rogi pentru noi toti cu lacrimi si sudori ca de sange.

Nu stim cum trebuie sa ne rugam, cum sa ne pazim mintea de ganduri rele, cum sa biruim ispitele vrajmasului. Nu mai vrem sa veghem, nu mai avem lacrimi la rugaciunile noastre. Ne-am uscat la suflet, am racit in dragoste, am slabit in credinta, nu mai iubim din inima pe Dumnezeu si pe oameni. Nu vrem sa iertam pe fratii nostri. Suntem robiti de patimi, de cele pamantesti. Nu mai avem ravna, smerenia, blandetea si rabdarea parintilor nostri.

Mantuitorule, Te rogi in Gradina Ghetsimani singur si, ca Om, Te temi de moarte si ceri sa treaca de la Tine paharul mortii. Dar, ca Fiu al lui Dumnezeu, zici catre Tatal: Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti! Te rogi singur in aceasta gradina a lumii, iar ucenicii Tai dorm si noi dormim! Pentru aceea au intrat lupi rai in turma Ta si sfasie unitatea Bisericii si amagesc pe multi, iar noi dormim! Scoala-ne din somn, ca sa priveghem si sa ne rugam impreuna cu Tine. Alunga de la noi frica, pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii. Desteapta-ne din nou la lucru impreuna cu Petru, cu Iacob si Ioan, ca secerisul este mult, dar lucratori sunt putini (Luca 10, 2).

Am venit de departe, Doamne, sa ne marturisim Tie, sa cerem iertare pacatelor noastre, sa auzim cum Te rogi singur pentru lume in Gradina Ghetsimani si ne rugam si noi impreuna cu Tine. Indura-Te de noi si ne iarta toate pacatele. Invata-ne cum sa priveghem ziua si noaptea, ca sa scapam de ispitele ce ne-au impresurat! Da-ne lacrimi la rugaciunile noastre, ca sa nu ne ostenim in zadar! Da-ne din nou ravna pentru Biserica si Evanghelie, da-ne viata curata si putere in fapta si in cuvant, ca sa izbavim turma ce ne-ai incredintat-o de dezbinari si eresuri. Da-ne deplina dragoste de Dumnezeu si de oameni, ca sa fim gata a ne da si viata pentru Tine, pentru mantuirea tuturor! O, Iisuse Hristoase, indura-Te, iarta-ne si ne scoala din somnul pacatelor!" (Parintele Ioanichie Balan)

- Parcurgerea pe jos a Viei Dolorosa,

DRUMUL CRUCII - VIA DOLOROSA

Drumul Crucii - Via Dolorosa sau Via Crucis - aminteste neincetat omului masura dragostei lui Dumnezeu fata de el. Aceasta dragoste se vede, mai mult decat

26

oricand, in Vinerea Mare, cand credinciosii pasesc pe urmele Mantuitorului, pe stradutele inguste ale vechiului oras Ierusalim.

Via Dolorosa - Drumul Durerii - se strecoara printre stradutele aglomerate si rasucite ale Ierusalimului, incepand de la Manastirea "Ecce Homo" si terminandu-se la Manastirea Invierea Domnului sau a Sfantului Mormant. Potrivit traditiei crestine, aceasta este calea pe care Mantuitorul a fost dus spre Rastignire, incepand cu judecarea Sa in pretoriu si terminand cu inmormantarea Sa in mormantul gol.

Drumul Crucii isi pastreaza inca pietrele calcate, cu inima indurerata, de catre miile de credinciosi care au venit in pelerinaj, de-a lungul celor doua milenii de crestinism. Inceputurile acestui pelerinaj sfant se ascund adanc in patura istoriei. Odata ce Sfantul Imparat Constantin cel Mare (jumatatea secolului al IV-lea) a oferit crestinismului libertatea ravnita, nimic nu a mai putut sa opreasca dragostea si dorinta fierbinte a crestinilor de a pasi pe urmele Dumnezeului Om - Hristos - care si-a dat viata pentru oameni si pentru lume.

Drumul Crucii - Poarta Sfantului Stefan sau Poarta LeilorInitial, pelerinii bizantini urmau o cale aproape identica cu cea de astazi, fara insa a face cele 14 opriri care au intrat in Traditia Bisericii. De-a lungul secolelor, drumul din Gradina Ghetsimani si pana in Biserica Sfantului Mormant s-a schimbat de mai multe ori (mici diferente, curbe si ocolisuri).

Pana la inceputul secolului al VIII-lea, Drumul Crucii avea sa fie deja schimbat: incepand din Gradina Ghetsimani, pelerinii se indreptau spre Muntele Sion - Zion, inconjurand Muntele Templului, spre Biserica Sfantului Mormant. Pelerinii inchinatori din Evul Mediu erau pusi sa aleaga intre doua rute existente, bazate pe o impartire din Biserica Latina: cei care aveau bisericile in partea de vest, mergeau spre vest, iar cei ce aveau bisericile in partea de rasarit, mergeau pe calea dinspre rasarit.

Intre secolele XIV-XVI, pelerinii mergeau mai ales pe Calea Franciscana, care incepea chiar din Biserica Sfantului Mormant si care cuprindea 8 stationari. In aceasta perioada, traditia cu cele 14 opriri de pe Drumul Crucii lua nastere in Europa. Pentru a nu dezamagi pelerinii veniti din Europa, inca 6 opriri au fost adaugate cele 8 existenta deja.

Astazi, toti pelerinii care pasesc pe Drumul Crucii trebuie sa stie ca pasesc pe drumul stabilit inca din perioada bizantina timpurie, cu un total de 14 stationari, de-a lungul drumului. Cu toate acestea, cei care au alte opinii despre initialul Drum al Crucii, merg pe alte cai spre Biserica Invierii Domnului. Spre exemplu: anglicanii cred ca Iisus a fost condus spre nord, unde se afla gradina cu mormantul gol, in timp ce catolicii dominicani incep drumul de la Palatul lui Irod, de langa Poarta Jaffa.

Pentru cei mai multi dintre pelerini, drumul exact strabatut de Hristos este un detaliu de mica importanta, tinand cont ca esentialul sta in faptul ca acesta este locul unde s-a pus inceput mantuirii oamenilor. Totul vorbeste de aerul Locurilor Sfinte, in pofida aglomeratiei si a magazinelor ce cauta sa profite de pelerinii crestini.

Procesiunea din Duminica Floriilor este prima procesiune care face pelerinii sa paseasca pe urmele Mantuitorului. Parintele Ioanichie Balan marturiseste: "Aceasta procesiune porneste duminica dimineata, la ora 08.00, din Betania spre Ierusalim. Sute de clerici ortodocsi din toate tarile, cu mii de pelerini avand stalpari de finic in maini, merg pe jos, cale de 6 kilometri, din satul Martei si al Mariei, spre Sfanta Cetate Ierusalim, exact pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Inaintea preotilor merge un arhiereu in vesminte, care duce un asin.

27

Convoiul format de credinciosi intra in Ierusalim pe Poarta Oilor, numita si Poarta Sfantului Stefan, strabate Drumul Crucii, spre Golgota, si se opreste in fata Bisericii Sfantului Mormant. Apoi se savarseste Sfanta Liturghie in Biserica Mare a Invierii. La amiaza se da o mica agapa la sediul Patriarhiei Ortodoxe."

Cea de-a doua procesiune in care apare Drumul Crucii are loc in seara zilei de Joia Mare. Parintele Ioanichie Balan o descrie astfel: "In aceasta seara, incepand de la orele 16.00, se face o miscatoare procesiune cu citirea celor 12 Evanghelii, pe Drumul Crucii. Procesiunea incepe la Pretoriu, locul unde a fost judecat Mantuitorul judecat si condamnat la moarte de Pilat. Intr-o cladire ridicata deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera si biserica se numesc "Pretorion". Aici se aduna in Joia Mare, la orele 16.00, mii de pelerini, sute de clerici, cativa arhierei si incep slujba Sfintelor Patimi. Primele cinci Evanghelii le citesc aici, in biserica si in fata pretoriului.

De la Evanghelia a sasea, convoiul clericilor si pelerinilor, cu lumanari aprinse in maini, porneste in procesiune spre Golgota, cautand sa restituie, pe cat posibil, Drumul Crucii strabatut de Mantuitorul in "noaptea de joi spre vineri". Pe cale, preotii fac cele 14 popasuri, dupa traditie, oprindu-se din loc in loc. La fiecare popas, episcopul, imbracat in vesminte negre, citeste celelalte 7 Evanghelii. Ultimele doua se citesc pe Golgota si in fata Sfantului Mormant, unde ia sfarsit procesiunea. In continuare, alti clerici, in frunte cu un mitropolit, incep Utrenia - Denia celor 12 Evanghelii - in Biserica Invierii, de langa Sfantul Mormant, adica se repeta din nou slujba Sfintelor Patimi in biserica. La ora unu, dupa miezul noptii, slujba Sfintelor Patimi ia sfarsit."

Cea de-a treia procesiune ce are loc la Ierusalim, in care Drumul Crucii joaca un rol important, are loc in Vinerea Mare. "In dimineata zilei de Vinerea Mare se aduna 12 arhierei, cu tot clerul si cu multime de pelerini, la Biserica de la Pretoriu, unde se citesc " Ceasurile Imparatesti". Dupa ceasuri, la ora 10.00, tot poporul, cu preoti si arhierei, porneste in mare procesiune de la Pretoriu pana sus, la Biserica Sfantului Mormant. Deci se strabate din nou Drumul Crucii, dar cu mai multi pelerini ca in seara zilei de Joia Mare.

In fruntea procesiunii merg arhiereii, in vesminte de doliu, ducand pe maini o cruce mare de lemn de 1,5 metri, in care se pastreaza o parte din lemnul original al Sfintei Cruci. Ceilalti clerici duc Sfanta Evanghelie, icoane si cadelnite. Iar credinciosii tin in maini lumanari aprinse. Din loc in loc fac popasuri unde, dupa traditie, a cazut Domnul sub Cruce. Poporul ingenuncheaza si arhiereii citesc Evangheliile Sfintelor Patimi. La urma se intra cu procesiunea in Biserica Sfantului Mormant, iar clericii urca si infig Sfanta Cruce in stanca Golgotei, pe locul unde a fost rastignit Mantuitorul. Aici se citeste Evanghelia Rastignirii Domnului.

Cativa episcopi si preoti stau de straja langa Sfanta Cruce, pana ce o saruta tot poporul. Procesiunea Rastignirii Mantuitorului ia sfarsit cu o miscatoare predica, rostita de un mitropolit. Este o slujba de mare emotie si traire duhovniceasca ce hraneste sufletele si izvoraste multe lacrimi. In aceasta procesiune traiesti o clipa din mantuitoarele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos."

DRUMUL CRUCII - CELE 14 OPRIRI

Gradina Ghetsimani, locul unde Hristos a petrecut Joia Mare, adica ultima sa noapte in libertate, este dominata de opt maslini, uitati parca de vreme, despre care se spune ca sunt martori ai rugaciunii Mantuitorului. Biserica Agoniei - Biserica Tuturor

28

Natiunilor, unde Mantuitorul este infatisat sfasiat de durere, este ridicata chiar in Gradina Ghetsimani. De aici se vede Poarta Sfantului Stefan, prin care Hristos a intrat in Ierusalim, spre Golgota.

Drumul Crucii - Via Dolorosa - porneste de la ruinele fostei cetati romane Antonia si continua, intr-un urcus domol de aproape un kilometru, pana pe Golgota, unde se afla Biserica Sfantului Mormant. Acesta este drumul pe care l-a stabatut Iisus Hristos, cu Sfanta Cruce in spate, pentru a ne deschide noua tuturor calea spre mantuire. Dupa traditia Bisericii din Ierusalim, Drumul Crucii este impartit in 14 popasuri; fiecare dintre ele marcheaza un eveniment deosebit. Primele 9 opriri au loc in diferite puncte ale orasului, pe cand ultimele 5 opriri au loc in interiorul Bisericii Sfantului Mormant. Fiecare dintre cele 14 opriri este insemnata cu o placuta cu numarul ei, nu intotdeauna usor de observat.

Drumul Crucii incepe din fata Portii Leilor - Poarta Sfantului Arhidiacon Stefan, din cartierul musulman, si se termina in Biserica Sfantului Mormant - Holy Sepulchre. Din loc in loc apare cate o placuta cu indicatorul drumului, scris in trei limbi: in engleza, in ebraica si in araba.

1. Curtea casei lui Pilat din Pont - Judecata lui Hristos si condamnarea la moartePe ruinele cetatii Antonia, acolo unde a fost judecat si biciuit Mantuitorul s-a

inaltat o biserica catolica numita "Capela Flagelarii". Alaturi de ea se afla o cladire mare, cu sali de meditatie si o capela de rugaciune. Aici, in locul numit pe vremuri Gavata - "pardosit cu pietre", statea Pilat sa asculte si sa judece pricinile poporului. Acest loc se afla la o distanta de aproximativ 300 de metri vest de Poarta Leilor.

Biserica Surorilor Sionului pastreaza o serie de pietre originale din Curtea de Judecata - Lithostratos. Aceste placi de piatra au pe ele striatii adancite, facute fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu aluneca potcoavele cailor soldatilor care intrau aici calare. Ceea ce este sigur este faptul ca "patratele si triunghiurile" de pe ele au fost facute de soldatii romani. Podeaua dateaza din vremea imparatului (117-138) si aduce la viata Evanghelia, care aminteste despre soldatii care aruncau sortii pentru hainele lui Hristos.2. Pretoriul - Punerea Crucii pe umerii Domnului si pornirea spre Golgota

In pretoriu iudeii l-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu strigand "Rastigneste-L! Rastigneste-L!". Clipa de clipa, Hristos mai mult se smerea si mai mult isi intarea, prin fapte, dragostea fata de om. La mica distanta de acest loc se afla si Biserica catolica "Ecce Homo!" - "Iata Omul!", care aduce aminte de cuvintele cu care Pilat L-a prezentat pe Iisus multimii.

Pretoriul, locul unde a fost judecat Mantuitorul judecat si condamnat la moarte de Pilat, este si un loc al ortodocsilor. Intr-o cladire ridicata deasupra pesterii de piatra in care a fost inchis Mantuitorul, cu picioarele si mainile legate, se afla o mica biserica ortodoxa. Pestera si biserica se numesc "Pretorion".

De la Pretoriu, Drumul Crucii coboara spre Valea Tyropeon, care trece prin mijlocul vechiului Ierusalim. Arcul de piatra, numit si el "Eecce homo!", aminteste de locul unde Mantuitorului i s-a pus pe cap o coroana de spini si a fost impins pe Drumul Crucii. Arcul de piatra face parte dintr-o poarta de pe vremea imparatului Hadrian, numele actual fiindu-i dat in secolul al XVI-lea.3. Prima cadere a Mantuitorului sub povara Crucii

29

Al treilea popas de pe Drumul Crucii se afla la intretaierea a doua strazi care vin de la Poarta Leilor si de la Poarta Damascului. In acest loc, traditia consemneaza ca Hristos a cazut sub povara Crucii, pentru prima oara. Aici s-a ridicat o capela poloneza, un basorelief marcand acest moment dureros. De aici se porneste spre stanga, pe strada Damascului ajungandu-se in mijlocul Cetatii Sfinte, acolo unde Hristos a intalnit pe Maica Sa.4. Intalnirea Domnului cu Maica Sa Indurerata

Traditia crestina spune ca aici, Maica Domnului si-a intalnit Fiul, ingenunchiat sub povara Crucii. In acest loc sfant se inalta o micuta capela armeneasca. Basorelieful care-L infatiseaza pe Mantuitorul Hristos si pe Maica Sa Indurerata, este o lucrare a maestrului polonez Zieliensky.

Capela acestui moment dureros omagiaza durerea tuturor mamelor care si-au pierdut copiii. In interiorul acestei biserici inca se mai pastreaza podeaua originala cu mozaic din secolul al V-lea. Pe podea, intr-un loc ferit, se afla doua urme de sandale, unii crezand ca ele amintesc de urmele pasilor Maicii Domnului.5. Simon Cirineanul ridica Crucea Domnului, spre a-L ajuta

A cincea stationare este insemnata cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul in care Simon din Cirene a fost silit sa-L ajute pe Hristos sa-si duca Sfanta Cruce. Drumul Crucii coteste apoi la dreapta, spre locul in care mahrama Veronicai aminteste de prima icoana a Mantuitorului.6. Intalnirea Domnului cu Veronica - Hristos isi sterge chipul cu mahrama

De la paraclisul franciscan se urca pe o straduta ingusta, pavata cu mari lespezi de piatra, parca uitate de vreme, si se ajunge la Biserica Sfintei Veronica. Aceasta biserica pastreaza multe dintre ramasitele unei manastiri cruciate - Manastirea Sfantul Cosmos. Restaurata de catre Barluzzi, in anul 1953, biserica pastreaza o serie de arce cruciate. Sub aceasta biserica se afla o cripta inchinata Sfantului Chip al lui Hristos.

Manastirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se inalta astazi pe acest loc, unde Veronica a sters sudoarea de pe fata Mantuitorului. Chipul Domnului Iisus, de pe mahrama Sfintei Veronica, este socotit a fi cea dintai icoana, nefacuta de mana omeneasca, ci de dragostea unei tinere Fecioare.

Numele Veronicai se crede ca poate veni de la cuvintele latine "vera icon", care se traduc prin "icoana adevarata". De la aceasta biserica drumul se continua pe niste trepte care duc in strada Bazarului, unde, la o mica distanta intre ele, se regasesc marcate al saptela, la optulea si al noualea popas.7. A doua cadere a Mantuitorului la pamant

La al saptelea popas al durerii cade Domnul pentru a doua oara, slabit de greutatea lemnului, suferind ca un om pentru cei care nu-I intelegeau dragostea de neegalat. Capela franciscana, care gazduieste o coloana romana, reaminteste de a doua cadere a Mantuitorului, aproape de iesirea din oras (in vremea lui Hristos, cam pe aici se termina orasul Ierusalim).8. Intalnirea Domnului cu femeile ce se tanguiau pentru El

La al optulea popas Golgota aparea deja inaintea Mantuitorului si a celor ce-L insoteau. In acest loc, pe zidul de piatra al Manastirii greco-ortodoxe Sfantul Charalambos (Haralambie?), se afla o inscriptie in greaca: NIKA. Acesta este locul unde Hristos a mangaiat-o pe Maica Sa, pe femeile mironosite si pe toate femeile credincioase care plangeau pentru El.

30

Intarindu-le sufleteste pe femei, El le spune sa nu mai planga pentru El, ci mai ales pentru ele si pentru copiii lor, adica pentru pacatele intregii lumi: "Nu ma plangeti pe mine, ci plangeti-va pe voi insiva si pe copiii vostri." O cruce latina, asezata pe zidul manastirii grecesti, aminteste de acest popas.9. A treia cadere a Mantuitorului la pamant

La mica distanta de al optulea popas se afla si cel de-al noualea, unde se aminteste de a treia cadere a Mantuitorului sub povara Crucii. In arhivele Bisericii Ortodoxe Grecesti, sta scris ca cele trei caderi ale Domnului Iisus inseamna cele trei zile cat a stat in mormant.

Cea de-a treia cadere a lui Hristos este amintita de o veche colana romana. La acest popas se afla si Patriarhatul Copt din Ierusalim, care pastreaza o micuta capela, deschisa pelerinilor, si o cisterna pentru acumularea apei, extrem de veche. Urmatoarele popasuri au loc in Biserica Sfantului Mormant, din curte si pana in Mormant.10. Golgota - dezbracarea Domnului de hainele Sale

Ajungerea pe Golgota, aflata, la acea vreme, in afara cetatii, insa astazi in chiar centrul Ierusalimului, aduce in inimile pelerinilor trairi din ce in ce mai frumoase si mai profunde. Stanca uriasa, de gresie alba, pe varful careia a fost infipta crucea pe care era rastignit Hristos, se afla acum in Biserica Sfantului Mormant. Pasirea pe Golgota incepe cu intrarea in curtea Bisericii Sfantului Mormant, in locul unde Mantuitorul a fost dezbracat si pironit pe Cruce.

Pelerinii se afla acum in fata Bisericii Sfantului Mormant, in fata usii imense de piatra sculptata. Curtea bisericii este incapatoare. Multe lacrimi se varse privind timid spre usa ce ascunde cel mai sfant loc de pe Pamant, locul unde s-a pus inceput mantuirii lumii, locul unde moartea a fost omorata, locul unde dragostea a biruit toate.11. Baterea in cuie a Mantuitorului pe Cruce

Pasim in Biserica Sfantului Mormant. Totul este impresionant, pietrele lustruite de lacrimi si rugaciuni, mozaicurile de o frumusete rara, multimea candelelor, putinatatea luminii. In fata ne apare Piatra Ungerii, insa mai intai urcam sa ne inchinam la locul unde Mantuitorul a fost tintuit in cuie, pe Sfanta Cruce. De cum intram, o scara abrupta urca cele cateva trepte, pana la etajul superior. Aici se afla locul Principalul sanctuar latin a fost construit pe locul unde Mantuitorul a fost batut in cuie, pe cruce, sub ochii mamei sale. Un imens mozaic infatiseaza aceasta dureroasa scena, a Iubirii rastignite.12. Rastignirea - Moartea Domnului pe Cruce

Imediat langa locul punerii pe Cruce a trupului istovit de suferinte se afla piatra muntelui Golgota, unde Sfanta Cruce a fost infipta, iar Hristos ridicat in aer, spre vederea tuturor. Altarul ortodox grecesc se afla deasupra Rocii Calvarului - Golgota, unde au fost ridicate cele trei cruci, a lui Iisus si ale celor doi talhari. Fiecare credincios poate atinge, cu mana, piatra muntelui si locul in care a fost infipta Crucea.13. Coborarea Domnului de pe Cruce - Piatra Ungerii

Dupa moartea Sa, si zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari, cele trei trupuri au fost date jos de pe Cruce. Trupul lui Hristos a fost asezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, unde acesta a fost uns in graba si infasurat in giulgiu, mai inainte de a fi pus in mormant. Piatra dreptunghiulara, lustruita de nenumaratele rugaciuni si lacrimi varsate asupra ei miroase mereu a mir, iar sirul de candele ce atarna deasupra

31

ei amintesc de candele inimilor noastre, pe care trebuie sa le pastram mereu aprinse, avand untdelemn, in asteptarea Mirelui.14. Punerea Domnului in Mormant si Invierea

Dupa inchinarea si sarutarea Pietrei Ungerii, pelerinii pasesc in Biserica Sfantului Mormant, acolo unde o micuta biserica in miniatura adaposteste exact lespedea pe care a fost asezat trupul Mantuitorului. Acesta este locul cel mai sfant al crestinatatii, el adapostind atat Mormantul cat si minunea Invierii Mantuitorului. Sfantul Mormant este structurat in doua incaperi: camara ingerului si camara lespezii de mormant. Prima aminteste de locul si de piatra (pastrata in centrul ei) pe care a stat Ingerul cel ce a vestit femeilor Invierea. A doua camara pastreaza lespedea lustruita de lacrimi si rugaciuni care a purtat trupul cel de viata datator al Mantuitorului.

- închinare la Sf. Mormânt.

BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT (IERUSALIM)Biserica Sfântului Mormânt, supranumită şi Biserica Sfintei Învieri (Anastasis)

de către creştinii răsăriteni, este o biserică creştină care acum se află în interiorul fortificaţiilor Oraşului Vechi al Ierusalimului. Pământul pe care este construită biserica este cinstit de mulţi creştini ca fiind Golgota, Muntele Calvarului, unde Domnul Iisus Hristos a fost răstignit, după cum atestă Noul Testament. De asemenea, include locul unde Iisus a fost înmormântat (mormântul). Încă din secolul al IV-lea, biserica a fost un important loc de pelerinaj, iar partea care este administrată de ortodocşi este în grija Bisericii Ortodoxe din Ierusalim. Biserica Ortodoxă face pomenirea începerii construirii Bisericii Sfântului Mormânt pe 13 septembrie.

IstoricClădirea iniţială a fost începută de Constantin cel Mare în anul 335, după ce a

demolat un templu păgân aflat acolo, probabil templul Afroditei construit de Hadrian. Constantin a trimis-o pe mama sa, Sfânta Elena, să găsească locul; se spune că în timpul săpăturilor a fost găsită Sfânta Cruce. Biserica a fost construită în jurul dealului Răstignirii care a fost excavat, şi de fapt existau trei biserici legate între ele, construite peste trei locuri sfinte diferite, inclusiv o biserică mare (Martyrium-ul vizitat de monahia Egeria în anii 380), un atrium cu coloane încorporat (Triportico) construit în jurul Stâncii tradiţionale a Calvarului, şi o rotondă, numită Anastasis (Învierea), care conţine rămăşiţele peşterii pe care Sfânta Elena şi Sfântul Macarie, Patriarh al Ierusalimului le-au identificat ca fiind locul de înmormântare al Mântuitorului. Piatra înconjurătoare a fost tăiată, iar Momântul a fost aşezat într-o structură numită Edicula (din latinescul aediculum, clădire mică) în centrul rotondei. Domul rotondei a fost finalizat în secolul al IV-lea.

Această clădire a fost deteriorată ca urmare a unui incediu din anul 614 când perşii, conduşi de Khosrau al II-lea, au invadat Ierusalimul şi au capturat Sfânta Cruce. În anul 630, împăratul Heraclie, care recuperase Sfânta Cruce de la perşi, a intrat triumfător în Ierusalim şi a înnapoiat Sfânta Cruce Bisericii reconstruite a Sfântului Mormânt.

Sub ocupaţia musulmană a rămas biserică creştină, spre deosebire de multe alte biserici care au fost distruse sau transformate în moschei. Primii guvernanţi musulmani au protejat siturile creştine ale oraşului, interzicând distrugerea lor sau

32

folosirea ca apartamente de locuit, dar după o răzmeriţă din 966, când uşile şi acoperişul au fost arse, clădirea iniţială a fost distrusă complet în 18 octombrie, de către nebunul Fatimid calif Al-Hakim bi-Amr Allah, care a scos fundaţiile bisericii până la stâncă. Zidurile estic şi vestic ale Ediculei au fost distruse sau deteriorate (părerile contemporanilor sunt împărțite), dar zidurile nordic şi sudic au fot protejate cu moloz de distrugeri viitoare.

Cu toate acestea, o serie de capele mici au fost ridicate pe acest loc de către Constantin al IX-lea Monomahul în anul 1048, datorită condiţiilor stricte impuse de califat. Reconstruirea bisericii a fost iniţiată de cavalerii primei cruciade în 15 iulie 1099. Şeful cruciaţilor, Godefroy de Bouillon, care devine primul Rege al Ierusalimului, hotărăşte să nu se intituleze rege în timpul vieţii sale, şi se declară el însuşi Advocatus Sancti Sepulchri, "Protector (sau Apărător) al Sfântului Mormânt." Cronicarul William din Tyre vorbeşte despre reconstrucţie. Cruciaţii încep să renoveze biserica în stil romanesc şi îi adaugă o clopotniţă. Aceste renovări care reunifică locurile sfinte sunt finalizate în timpul domniei Reginei Melisende, 50 de ani mai târziu, în 1149. De asemenea, biserica era locul cancelariei regatului.

Această construcţie a fost sursă de inspiraţie pentru bisericile din Europa, cum ar fi Santa Gerusalemme în Bologna şi "Biserica Rotundă" din Cambridge, Anglia.

Călugării franciscani o renovează mai târziu în 1555, dar biserica este neglijată, în ciuda numărului în creştere de pelerini. În 1808, un incendiu îi afectează grav structura, provocând căderea domului Rotondei şi sfărâmarea decoraţiunilor exterioare ale Ediculei. Rotonda şi Edicula au fost reconstruite în 1809. Focul nu a atins interiorul Ediculei şi nici decoraţiile din marmură ale Mormântului care, majoritatea, datau de la restaurarea din 1555. Domul actual datează din 1870. Restaurări ample au început în 1959, incluzând şi redecorarea Domului în perioada 1994-1997.

Câteva comunităţi creştine cooperează (câteodată cu mare dificultate) la administrarea şi întreţinerea bisericii şi locului, sub incidenţa unui status quo emis de Sublima Poartă în 1852 pentru a oprii ciorovăielile locale, adeseori violente. Cele trei comunităţi, numite prima dată când cruciaţii au capturat Ierusalimul, sunt Bisericile Ortodoxă, Armeană Apostolică şi Catolică. Acestea au rămas custozii de bază ai bisericii. În secolul al XIX-lea, copţii, etiopienii şi Biserica siriacă iacobită au primit unele responsabilităţi minore, care includ morminte şi alte structuri în interiorul şi în afara bisericii. Există o înţelegere care stabileşte perioadele şi locurile de rugăciune pentru fiecare comunitate. Timp de secole, două familii musulmane, vecine şi neutre, numite de Saladin, familiile Nuseibeh şi Joudeh, sunt custozii cheii singurei uşi.

La un incendiu izbucnit în 1840, câteva zeci de pelerini s-au călcat în picioare până la moarte. În 20 iunie 1999, toate comunităţile creştine care deţin controlul au hotărât de comun acord să instaleze o uşă nouă în biserică.

Configuraţia actuală a Sfântului Mormânt.Mormântul MântuitoruluiÎn centrul Bisericii Sfântului Mormânt, sub cel mai mare dom (recent renovat),

se găseşte însuşi Sfântul Mormânt. Acest loc este folosit de toate trei bisericile. Este un edificiu din granit roşu, cu un mare număr de sfeşnice uriaşe în faţa lui. Armenii, latinii şi grecii, toţi slujesc Sfănta Liturghie sau Mesa zilnic, în interiorul Sfântului Mormânt. Tot acolo se face și slujba numită a Sfintei Lumini în Sâmbăta Mare de către Patriarhul Ortodox al Ierusalimului. În spatele său, într-o construcţie din fier ca o cuşcă, se găseşte altarul folosit de copţi. După aceea, într-un colţ, într-o capelă foarte

33

grosier cioplită, siro-iacobiții îşi slujesc Liturghia în fiecare duminică. În dreapta mormântului este zona romano-catolică, care este constituită dintr-o capelă pătrată încăpătoare şi dintr-o capelă privată a călugărilor franciscani. Chiar în faţa Mormântului este zona principală în care stau credincioşii la slujbă şi care a fost înconjurată cu ziduri şi este folosită de ortodocşi. Caracteristica sa specifică este iconostasul şi cele două tronuri ale superiorului şi patriarhului. După acestea este o zonă de intrare care are ca scop principal adăpostirea pietrei mirungerii, pe care se crede că a fost uns cu miruri Iisus înainte de înmormântare. Sus pe scări, în dreapta este partea cea mai ornamentată a bisericii, capela situată pe locul unde se crede că a fost crucificat Iisus. Această zonă este sub administrarea ortodocşilor, în timp ce romano-catolicii au un altar lateral. În plus, există şi o capelă subterană care este în grija armenilor şi care are hramul aflării Sfintei Cruci.

În secolul al XIX-lea, anumiţi teologi au dezbătut problema identificării locului bisericii cu locul real al Răstignirii şi Îngropării Mântuitorului. Ei argumentau că Biserica se află în interiorul zidurilor oraşului, în timp ce cronicari timpurii (e.g. Evrei 13,12) descriu aceste evenimente ca având loc în afara zidurilor cetăţii. În dimineaţa de după sosirea sa în Ierusalim, Charles George Gordon a ales un mormânt săpat în piatră într-o grădină din afara zidurilor drept un loc mult mai realist pentru înmormântarea lui Iisus. Acest loc este cunoscut, în general, ca Mormântul din Grădină, spre a-l deosebi de Sfântul Mormânt.

Trebuie precizat că zidurile oraşului au fost lărgite de Irod Agripa în 41-44 şi doar atunci au inclus Sfântul Mormânt. Citând-ul pe profesorul israelian Dan Bahat, fost Arheolog al Ierusalimului: "Nu putem fi absolut siguri că locul Bisericii Sfântului Mormânt este locul înmormântării Mântuitorului, dar nu există alt loc care să ridice pretenţii de importanţa acestuia, şi chiar nu avem motiv să ne îndoim de autenticitatea locului."(1986)

Minunea anuală a Sfintei LuminiÎn fiecare an, în Sâmbăta Mare, în Biserica Sfântului Mormânt are loc un

eveniment care inspiră veneraţia. La amiaza Sâmbetei Mari, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu escorta sa – protopopi, preoţi şi diaconi şi cu Patriarhul armean intră în Sfântul Mormânt. După ce termină rugăciunile, apare o lumină miraculoasă -- Patriarhul Ierusalimului aprinde două candele de la această lumină şi apoi iese din mormânt şi aprinde candelele patriarhilor ne-calcedonieni care aşteaptă afară. Candelele celorlaţi se aprind singure. În primele câteva minute de la apariţia focului, acesta nu arde când este atins şi mulţi pelerini îşi scufundă feţele şi mâinile în flăcări fără să se ardă.

Cunoscut sub numele de Lumina Sfântă sau Focul Sfânt, această minune se întâmplă aici cel puţin din secolul al IV-lea, dacă nu de mai demult. În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce şi de către patriarhul oriental ortodox, Sfânta Lumină a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la patriarhul ortodox şi la credincioşi. Coloana despicată încă face parte din clădirea bisericii. Alte câteva incidente (inclusiv doi preoţi Romano-Catolici din secolul al XI-lea care au fost pedepsiţi de Domnul pentru că au încercat să obţină focul doar pentru ei) atestă vechimea şi autenticitatea acestei minuni. Holyfire.org (eng)

O altă versiune (probabil) a istorisirii de dinainte este redată mai jos. După ce prinţul Ibrahim Paşa, fiul lui Mohammed Ali Paşa, a cucerit Ierusalimul şi Siria în

34

1832 A.D. el l-a invitat pe Papă copt Petru al VII-lea să viziteze Ierusalimul şi să slujească în timpul apariţiei Sfintei Lumini din Sfântul Mormânt al Mântuitorului în Sâmbăta Mare, aşa cum face Patriarhul ortodox grec în fiecare an. Patriarhul-Papă copt a acceptat invitaţia şi când a ajuns, a fost primit cu onoruri şi cinste şi a intrat în Ierusalim printr-o mare procesiune şi o celebrare splendidă, la care au participat guvernatorul, conducătorii şi capii diferitelor facţiuni creştine prezente. Cu înţelepciunea sa, şi-a dat seama nu va putea sluji în Sfântul Mormânt fără să stârnească animozităţi între copţi şi greci. Papa i-a cerut Paşei să nu-l silească la aceasta ci să-l lase să participe împreună cu patriarhul grecilor ca terţ, pentru că se îndoieşte de autenticitatea luminii. În Sâmbăta Mare, biserica Sfântului Mormânt s-a umplut de credincioşi, dar Paşa a ordonat ca toţi să fie scoşi afară din biserică în curtea spaţioasă din faţa acesteia. Când a venit vremea începerii slujbei, cei doi patriarhi şi Paşa au intrat în Sfântul Mormânt ca să spună rugăciunile cuvenite acestui moment. La momentul potrivit, lumina a ţâşnit din Sfântul Mormânt astfel încât l-a îngrozit pe Paşă, lăsându-l uimit şi confuz, Papa având grijă de el până şi-a revenit. Oamenii care aşteptau afară nu au fost lipsiţi de binecuvântarea luminii deoarece unul din stâlpii porţii vestice a bisericii s-a crăpat şi lumina a ţâşnit din el. Această minune l-a făcut pe Paşă să-l cinstească pe Papă şi mai mult. Papa Petru al VII-lea a făcut multe reparaţii şi renovări în biserica Învierii. Izvor: Sinaxarul Bisericii Copte

- Cazare si cina în Ierusalim – hotel Ganei Moriah 4*.- Ora 23:30 (Optional) Participarea la Sf. Liturghie de la miezul noptii la Sf.

Mormânt.

Ziua 4 - 27.12

- - Mic dejun. Deplasare la Ierihon, cel mai vechi oras din lume, vizita la "Dudul lui Zacheu" si la Asezamântul Românesc din Ierihon. Optional (10 Euro), se poate continua cu masini de teren arabe pâna la Hozeva (vizitarea Manastiri Sf. Gheorghe, unde se afla moastele Sf. Ioan Iacob Românul si pestera Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul). Coborâm la Marea Moarta – Qumran - (vechiul Centru al Esenienilor) pentru o scurta oprire la magazinul cu produse cosmetice. Cazare si cina în Ierusalim - hotel Ganei Moriah 4*.

35

Ziua 5 - 28.12- Mic dejun. Ne îndreptam spre nordul tarii spre Galileea, oprire la Nazareth -

vizitarea Bisericii catolice Buna Vestire, cea mai mare constructie de cult din Orientul Apropiat si a Bisericii ortodoxe Sf. Gavriil, ridicata pe locul unde a fost izvorul Sf. Fecioare Maria. Deplasare în satul Cana, vizitarea Bisericii ortodoxe ridicate pe locul casei Sf. Simon Canaanitul unde Iisus a facut prima minune a transformarii apei în vin. Muntele Tabor, vizitarea Bisericii ortodoxe ridicate pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la Fata. Cazare si cina în Tiberias - Hotel King Solomon 4*.

Ziua 6 - 29.12- Mic dejun. Deplasare la Capernaum, oras denumit si “Cetatea Domnului", vizitarea

sinagogii unde Iisus a predicat si ruinele casei Sf. Petru. Continuam drumul la Tabgha unde Iisus a savârsit minunea înmultirii pâinilor si pestilor, apoi vizitam Biserica de pe Muntele Fericirilor. Deplasare la Râul Iordan –Yardenit. Optional plimbare cu o copie a “barcii lui Iisus” pe apele Marii Galileii. Cazare si cina în Tiberias.

Ziua 7 - 30.12- Mic dejun. Plecare spre Haifa. Vom privi Templul cultului Bahai, cu gradinile pe

terase. Vizitarea Manastirii Stella Maris cu pestera Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul. Parasim Haifa si ne oprim la Lod – mormântul Sf. Gheorghe. Ne îndreptam spre Aeroportul Ben Gurion pentru decolarea spre Bucuresti - ora 17:10 (cursa EL-AL), aterizare Otopeni la 20:05.

IORDAN

(ebraică נהר הירדן Nahar Ha Yarden, (râul care coboară); arabă Al-Urdunn ) este un râu în Orientul Apropiat. Râul Iordan are 320 km lungime totală, care ocupă cea mai joasă parte a unei fose tectonice. Izvorăşte în munţii Antiliban, este o prelungire septentrională a muntelui Hermon, de unde curge traversând Libanul spre sud, intră în Israel şi se varsă pe coasta marii Galilea. Se varsă în acest lac traversând kibutz Degania , pe coasta meridională a marii, curgând spre sud şi servind drept frontieră între Israel şi Iordania, apoi între Cisiordania şi Iordania vărsându-se în Marea Moartă.

Râul Iordan este cel mai mare din Ţara Sfântă şi unul dintre cele mai importanţi a regiunii Canaan, scenariu de multe evenimente biblice. Prin formarea regatului Israel râul făcea graniţă cu celelate popoare vecine. In forma alegorică expresia de „trecere a Iordanului” înseamnă a părăsi lumea pământească.

Râul străbate, de la nord la sud, la 64 km de Hasbany alimentând lacul Merom, continuând 24 km până la Marea Galilea, (deasemenea alimentată de acest râu), continuă convertindu-se un râu rapid, plin de cascade si pietre, sfîrşind în Marea Moartă. Distanţa dintre Hermon până la vărsare în Marea Moartă este de 215 km, dar calculând şi multiplele oscilaţii din traect ,masoară 320 km. Lăţimea

36

medie este de 27-45 m şi profunzimea de 1,5-3,5m. Iordanul între izvor şi vărsare are o diferenţă de altitudine de 800 de m, însă trebuie de menţionat că la gura de vărsare în Marea Moartă are altitudinea de 400 m sub n.m..

Prin faptul că face graniţă naturală, râul are o importanţă deosebită în aplanarea conflictelor din Orientul Apropiat. În medie, Iordanul aduce anual o cantitate relativ mare de apă în regiune. În schimb, în relaţiile dintre Siria şi Israel, râul a contribuit la agravarea conflictului cu privire la înălţimea Golan.

Iordanul este principala sursă de apă dulce din regiune pentru Israel şi Iordania.Anual statul israelian consumă anual 1200 milioane m³ de apă, din care numai din lacul Genezareth 500 milioane m³. Apa fiind necesară agriculturii prin irigaţiilor din deşertul Negev şi necesarul de apă potabilă pentru localităţi. Acest consum de apă duce la reducerea cantităţii anuale ( 200 milioane m³ ) adusă de râul Iordan la vărsare în Marea Moartă care atrage scăderea continuă a nivelui mării.

IORDANUL - APA IN CARE A FOST BOTEZAT HRISTOS

Raul Iordan, principala apa curgatoare a Palestinei, izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa in Marea Moarta. Iordanul este pomenit in Sfanta Scriptura de peste 150 de ori. Cel mai important moment in care apare Iordanul este, fara indoiala, Botezul Domnului, relatat de toti cei patru evanghelisti: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 si Ioan 1, 29-34.

Dupa cum trecerea Iordanului are, pentru vechiul Israel, semnificatia intrarii in Tara Fagaduintei, adica a sfarsitului robiei si ratacirii in pamant strain, tot asa pentru Biserica - "Noul Israel", Iordanul semnifica trecerea la o noua conditie spirituala, nasterea prin Botez la o noua viata, in vederea intrarii in Imparatia lui Dumnezeu. Pe langa Marea Galileii, Iordanul este principala sursa de apa dulce a Israelului. Iordanul delimiteaza, inspre rasarit, pe o lungime de 180 de kilometri, Tara Sfanta - Canaan-ul de odinioara sau Palestina. Lungimea totala a Raului Iordan este insa mult mai mare, aceasta atingand 360 de kilometri. El curge pe locul cel mai adanc al unei fose tectonice.

Raul Iordan izvoraste in muntii Libanului, prelungire a Muntelui Hermon, de unde curge spre sud, pana in Tara Sfanta - Israel, unde se varsa pe coasta Marii Galilea. Iordanul se varsa apoi pe coasta meridionala a marii, curgand spre sud si servind drept frontiera intre Israel si Iordania, apoi intre Cisiordania si Iordania, varsandu-se in Marea Moarta.

Distanta dintre Hermon pana la varsare in Marea Moarta este de 215 kilometri, dar calculand si multiplele curbe de pe drum, el masoara 360 de kilometri. Latimea medie este de 27-45 metri si adancimea de 1,5-3,5 metri.

In evreieste, Iordanul este numit "Nahar Ha Yarden", adica "raul care coboare". Intre izvor si varsare, Iordanul are o diferenta de altitudine de 800 de metri. Intr-devar, de la cel mai indepartat dintre cele trei izvoare principale ale sale (Hasbeiya, in Liban), raul coboara aproape intruna, ajungand la un moment dat pana la 465 m sub nivelul marii (pe Valea Ghorului, dupa iesirea din Lacul Tiberiadei, pe care-l strabate peste 20 de kilometri) si pierzandu-se in Marea Moarta, aflata ea insasi la circa 400 de metri sub nivelul conventional al marilor.

37

In vechime, malurile Iordanului erau destul de salbatice, cu vegetatie abundenta si fiare temute de calatori: "Iata, ca un leu se ridica din tufisurile Iordanului spre pasunea totdeauna verde!" - Ieremia 50, 44. De cealalta parte a Iordanului se intindea desertul, "pustia" din care a fost scris sa rasune glasul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, si unde Hristos Insusi S-a retras timp de 40 de zile dupa Botez, rugandu-se, postind si biruind intreita ispita. Astazi raul este strajuit de oaze de verdeata, culturi ingrijite si obiective turistice.

Iordanul este principala sursa de apa dulce din regiune pentru Israel si Iordania. Statul israelian consuma anual 1.200 de milioane de metri cubi de apa, din care numai din Lacul Genizaret - Marea Galilea, 500 de milioane metri cubi. Apa este deosebit de necesara agriculturii din desertul Neghev - Negev si populatiei din regiune. Acest consum de apa duce la reducerea cantitatii anuale, 200 milioane metri cubi, adusa de raul Iordan la varsare in Marea Moarta.

Iordanul este deosebit de important, atat din punct de vedere religios, cat si cultural. In Tanakh - "Biblia evreilor", Raul Iordan este mentionat de mai multe ori ca sursa a fertilitatii Israelului. Acesta este locul prin care Iosua si triburile Israelului au traversat in Ierihon, cat si locul multor razboaie biblice.

In traditia crestina, Iordanul a ramas ca loc al Botezului Domnului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In Sfanta Scriptura, Iordanul este vazut ca o sursa de viata pentru intreaga regiune - "Kikkar ha-Yarden", si este asemanat cu "gradina lui Dumnezeu" (Facere 13, 10). Raul nu este descris pe larg, referitor la acesta gasindu-se decat scurte precizari.

Iacob traverseaza Iordanul, prin dreptul localitatii Jabbok - modernul Al-Zarqa, pentru a ajunge in Haran (Facere 32, 11; 32, 23-24). Iordanul mai este amintit in ca delimitare geografica, intre triburile vremii: "Doua semintii intregi si o jumatate de semintie si-au primit partea peste Iordan, pe partea rasariteana, in fata Ierihonului." (Numeri 34, 15) "Asadar la cele noua semintii si la jumatate din semintia lui Manase, imparte-le mostenire prin sorti pamantul acesta: de la Iordan pana la marea cea mare de la apus sa-l dai lor si marea cea mare sa fie hotar." (Iosua 13, 7).

Iordanul este locul in care o multime de efraimiti au fost omorati de catre Ieftae: "Si au luat galaaditenii vadul Iordanului de la efraimiti si cand vreunul din efraimiti zicea: Ingaduie-mi sa trec, atunci oamenii din Galaad ii raspundeau: Nu cumva esti Efraimit? Acela raspundea: Nu! Ei insa ii ziceau: Zi: Sibbolet; el insa zicea: Sibbolet, ca nu putea zice altfel. Atunci ei il luau si-l junghiau acolo la vadul Iordanului. Si au cazut in vremea aceea din efraimiti patruzeci si doua de mii." (Judecatori 12, 5-6).

Asemenea acestei lupte au fost inca multe altele. Aici a poposit si Gedeon, in asteptarea madianitilor, in apropiere de Beth Barah: "Iar Ghedeon a trimis soli in tot muntele lui Efraim sa spuna: Iesiti inaintea madianitilor si prindeti vadul inaintea lor pana la Betbara si Iordan. Si s-au adunat toti efraimitii si au prins vadul pana la Betbara si Iordan." (Judecatori 7, 24)

In Valea Iordanului, intre Sucot si Tartan, se afla pamantul lutos folosit de catre Solomon: "Caldarile, lopetile si cupele. Toate lucrurile care le-a facut Hiram regelui Solomon pentru templul Domnului erau de arama slefuita. Regele a pus

38

sa le toarne intr-un pamant clisos din imprejurimile Iordanului, intre Sucot si Tartan." (III Regi 7, 45-46)

In dreptul Ierihonului, raul era numit "Iordanul Ierihonului": "In vremea aceea a grait Domnul cu Moise in sesurile Moabului, la Iordan, in fata Ierihonului." (Numeri 34, 15; 35, 1). In partea cealalta a raului se intinde sesul Moabului locul din care Moise "s-a suit in muntele Nebo", care este in fata Ierihonului, si a vazut pamantul sfant fagaduit de Dumnezeu urmasilor lui Avraam. Pe acest munte se afla si mormantul marelui profet, dar locul exact nu-l stie nimeni pentru a nu se ajunge la idolatrizarea sa.

Iordanul apare, inca din perioada vechi-testamentare, drept un loc al savarsirii minunilor. Prima minune mentionata in Sfanta Scriptura a avut loc in dreptul Ierihonului, pe unde israelitii condusi de Iosua au trecut Iordanul. Sfanta Scriptura ne spune ca fiii lui Israel au plans vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, si dupa ce s-au implinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, impreuna cu tot poporul lui Israel au trecut in chip miraculos prin apele Iordanului spre pamantul fagaduintei. Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecatoare prin vadul raului Iordan in apropierea careia a predicat mult mai tarziu si Sfantul Ioan Botezatorul. Dupa traditie locul acesta este acelasi cu "locul scufundarii" adica, locul in care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos.

Indata ce preotii cei ce duceau chivotul au intrat in Iordan si picioarele preotilor, care duceau chivotul, s-au afundat in apa Iordanului, apa care curgea din sus s-a oprit si s-a facut perete pe o foarte mare departare, pana la cetatea Adam, care e langa Tartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sarata, s-a scurs si a secat, iar poporul a trecut in fala Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa si iesea din toate malurile sale, ca in timpul secerisului graului. Preotii care duceau chivotul legamantului Domnului stateau ca pe uscat in mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, pana ce tot poporul a trecut prin Iordan." (Iosua 3, 15-17) Mai tarziu, triburile de peste Iordan au construit aici un altar, ca semn al bunei intelegeri dintre triburi:"Si ajungand in preajma Iordanului ce e in tara Canaan, fiii lui Ruben si fiii lui Gad si

jumatate din semintia lui Manase au zidit acolo, langa Iordan, jertfelnic, jertfelnic mare la vedere." (Iosua 22, 10).

De aici a fost inaltat la cer intr-un car de foc profetul Ilie. Iordanul a fost trecut, in chip minunat, si de catre Sfantul Ilie si Elisei.

"Si s-au dus amandoi; s-au dus si cincizeci din fiii proorocilor si au stat deoparte in fata lor, iar ei amandoi sedeau langa Iordan. Atunci, luand Ilie mantia sa si strangand-o valatuc, a lovit cu ea apa si aceasta s-a strans la dreapta si la stanga si au trecut ca pe uscat. (...) Apoi, apucand mantia lui Ilie, care cazuse de la acesta, s-a intors inapoi si s-a oprit pe malul Iordanului. Si a luat mantia lui Ilie care cazuse de la acesta si a lovit apa cu ea, zicand: Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie? Si lovind, apa s-a tras la dreapta si la stanga si a trecut Elisei." (4 Regi, 2, 8-14).

Profetul Elisei a mai facut si alte doua minuni la Iordan. Aici ucenicul sau Elisei l-a vindecat de lepra in Iordan pe Neeman Sirianul, apoi a inviat un mort si a indulcit apele amare ale unui rau din Ierihon.

39

Prima minune este vindecarea lui Neeman. "Neeman, capetenia ostirii regelui Siriei, era om de seama si cu trecere inaintea stapanului sau, pentru ca prin Domnul daduse biruinta sirienilor. Dar acest ostas vrednic ara lepros. (...) Daca stapanul meu s-ar duce la proorocul cel din Samaria, de buna seama s-ar tamadui de lepra. Si a dus regelui lui Israel scrisoarea in care zicea: Impreuna cu scrisoarea aceasta, trimit pe Neeman, sluga mea, ca sa cureti lepra de pe el. (...) Si a venit Neeman cu caii si cu caruta sa, oprindu-se la poarta casei lui Elisei. Iar Elisei a trimis la el pe sluga sa sa-i zica: Du-te si te scalda de sapte ori in Iordan, ca ti se va innoi trupul tau si vei fi curat! Neeman insa s-a maniat si a plecat, zicand: Iata, socoteam ca va iesi el si, stand la rugaciune, va chema numele Domnului Dumnezeului sau, isi va pune mana pe locul bolnav si va curati lepra. Au doara Abana si Farfar, raurile Damascului, nu sunt ele mai bune decat toate apele lui Israel? Nu puteam eu oare sa ma scald in ele si sa ma curat? Si asa s-a intors si a plecat manios. Dar slugile lui, apropiindu-se, i-au grait si i-au zis: Stapane, daca proorocul ti-ar fi zis sa faci ceva insemnat, oare n-ai fi facut? Cu atat mai vartos trebuie sa faci cand ti-a zis numai: Spala-te si vei fi curat! Atunci el s-a coborat si s-a cufundat de sapte ori in Iordan, dupa cuvantul omului lui Dumnezeu, si i s-a innoit trupul ca trupul unui copil mic si s-a curatit." (4 Regi 5, 1-14).

Cea de-a doua minune savarsita prin mana lui Elisei este cea cu un topor cazut in apa. "Si ajungand la Iordan, s-au apucat de taiat copaci. Si cand a pravalit unul o barna, i-a cazut toporul in apa si a strigat acela si a zis: Ah, stapanul meu! Acesta il luasem imprumut. A zis omul lui Dumnezeu: Unde a cazut? Si acela i-a aratat locul. Iar Elisei a taiat o bucata de lemn si, aruncand-o acolo, a iesit toporul deasupra. Apoi a zis: Ia-ti-l! Si acela a intins mana si l-a luat." (4 Regi 6, 6).

Iordanul este trecut si de catre Iuda Macabeul si fratele acestuia, Ionatan Macabeul, in timpul razboiului lor cu nabaetanii: "Si Iuda Macabeul si Ionatan, fratele lui, au trecut Iordanul si au mers cale de trei zile in pustiu." (1 Macabei 5, 24). Tot aici a avut loc si o alta lupta, intre Ionatan si Bacchides. (1 Macabei 9, 42-49).

Botezul Domnului, savarsit cand Acesta "era ca de 30 de ani" (Luca 3, 23), a avut loc in "Betania (Betabara), dincolo de Iordan" (Ioan 1, 28), ce nu trebuie confundata cu Betania din apropierea Ierusalimului, sau "la Enom, aproape de Salim" (Ioan 3, 23).

Locul presupus al Botezului, numit in evreieste Yardenit - locul "Iordanitului" -, nu departe de iesirea Iordanului din Marea Galileei, cam unde se afla astazi kibutul (colonia agrara) Degania Alef, a devenit loc de pelerinaj: invesmantati in alb, nenumarati pelerini isi asteapta randul sa fie cufundati, precum Hristos si contemporanii Sai, in "apa sfanta" a Iordanului - simbolica poarta a Imparatiei deschisa tainic de Hristos, Domnul Vietii si-al Invierii.

Noul Testament marturiseste faptul ca Sfantul Ioan Botezatorul savarsea "botezul pocaintei" in apa raului Iordan: "Iar Ioan avea imbracamintea lui din par de camila, si cingatoare de piele imprejurul mijlocului, iar hrana era lacuste si miere salbatica. Atunci a iesit la el Ierusalimul si toata Iudeea si toata imprejurimea Iordanului. Si erau botezati de catre el in raul Iordan, marturisindu-si pacatele." (Matei 3, 5-6).

Ioan boteza in pustie, propovaduind botezul pocaintei intru iertarea pacatelor. Si ieseau la el tot tinutul Iudeii si toti cei din Ierusalim si se botezau de catre el, in

40

raul Iordan, marturisindu-si pacatele." (Marcu 1, 5). "In zilele arhiereilor Anna si Caiafa, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie. Si a venit el in toata imprejurimea Iordanului, propovaduind botezul pocaintei, spre iertarea pacatelor." (Luca 3, 3).

Ioan le-a raspuns, zicand: Eu botez cu apa; dar in mijlocul vostru Se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei. Acestea se petreceau in Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan." (Ioan 1, 28).

Mantuitorul a venit la Iordan pentru a fi botezat de catre Ioan."In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre

el. Ioan insa Il oprea, zicand: Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine? Si raspunzand, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea. Atunci L-a lasat." (Matei 3, 13).

Si in zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii si s-a botezat in Iordan, de catre Ioan. Si indata, iesind din apa, a vazut cerurile deschise si Duhul ca un porumbel coborandu-Se peste El. Si glas s-a facut din ceruri: Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit. Si indata Duhul L-a manat in pustie." (Marcu 1, 9). "Si dupa ce s-a botezat tot poporul, botezandu-Se si Iisus si rugandu-Se, s-a deschis cerul, Si S-a coborat Duhul Sfant peste El, in chip trupesc, ca un porumbel, si s-a facut glas din cer: Tu esti Fiul Meu cel iubit, intru Tine am binevoit." (Luca 3, 21).

Iordanul este locul in care Ioan Botezatorul l-a marturisit pe Hristos ca "Fiul lui Dumnezeu" si "mielul lui Dumnezeu". "A doua zi a vazut Ioan pe Iisus venind catre el si a zis: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: Dupa mine vine un barbat, Care a fost inainte de mine, fiindca mai inainte de mine era. Si eu nu-L stiam; dar ca sa fie aratat lui Israel, de aceea am venit eu, botezand cu apa. Si a marturisit Ioan zicand: Am vazut Duhul coborandu-Se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfat." (Ioan 1, 29-36).

Profetia lui Isaia despre Mesia este pusa in legatura cu aparitia acestuia la Iordan, mentionata la Matei 4, 15: "Ca sa se implineasca ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice. Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit."

Noul Testament vorbeste adesea despre faptul ca Mantuitorul a trecut Iordanul, in timpul predicii Sale:

"Iar dupa ce Iisus a sfarsit cuvintele acestea, a plecat din Galileea si a venit in hotarele Iudeii, dincolo de Iordan. au mers dupa El multimi multe si i-a vindecat pe ei acolo." (Matei 19, 1). "Si sculandu-Se de acolo, a venit in hotarele Iudeii, de cealalta parte a Iordanului, si multimile s-au adunat iarasi la El si iarasi le invata, dupa cum obisnuia." (Marcu 10, 1).

Multimile in urmareau adesea, pentru a se impartasi de cuvantul Sau, cel cu putere multa:

"Si multimi multe mergeau dupa El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea si de dincolo de Iordan." (Matei 4, 25) "Iisus, impreuna cu ucenicii Lui, a

41

plecat inspre mare si multime multa din Galileea si din Iudeea L-a urmat. Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului si Sidonului, multime mare, care, auzind cate facea, a venit la El." (Marcu 3, 7-8).

In momentul in care fariseii cautau sa-L prinda pe Mantuitorul, Acesta s-a refugiat in partile Iordanului, unde a predicat Sfantul Ioan.

"Cautau deci iarasi sa-L prinda si Iisus a scapat din mana lor. Si a plecat iarasi dincolo de Iordan, in locul unde Ioan boteza la inceput, si a ramas acolo." (Ioan 10, 39-40).

In fiecare an, la data de 6 ianuarie, intreaga crestinatate sarbatoreste Botezul Domnului Iisus Hristos. In aceasta zi de sarbatoare Patriarhul Ierusalimului, insotit de numerosi episcopi, preoti si credinciosi veniti din toata lumea crestina organizeaza o mare procesiune la raul Iordan. Aceasta procesiune reactualizeaza pentru fiecare generatie evenimentele desfasurate pe malul acestui rau, cu peste doua mii de ani in urma, cand Fiul lui Dumnezeu, a coborat smerit la apele Iordanului pentru a primi botezul din mainile Sfantului Ioan Botezatorul. El nu avea pacate, dar, dupa cuvantul Scripturii, era

"Mielul lui Dumnezeu, care venise sa ridice pacatele lumii."

BISERICA DE PE MUNTELE FERICIRILOR.Nu este o biserică tipică. E o rotondă octogonală. Pe fiecare perete stă scrisă o fericire.

Foto mijloc, cupola. Foto dreapta, trei fericiri în latineşte: Beati misericordes quia ipsi misericordiam consequentur (Ferice de cei milostivi…). Beati qui lugent quoniam ipsi consolabuntur (Ferice de cei ce plâng…). Beati qui esuriunt et sitiunt iustitiam quoniam ipsi saturabuntur (Ferice de cei ce flămânzesc şi însetează…)

MUNTELE TABOR - MANASTIREA SCHIMBAREA LA FATA

Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Alaturi de , , , , , si alte asemenea locasuri, Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel.

Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, בור ר ת} Όρος Θαβώρ - este un ,ה{deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos.

Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute

42

printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.

Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe

pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom 33,18-19)

Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale." (Judecatori 4,6)

Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.

Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui.

Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.

43

Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.

Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.

Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.

In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.

In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci.

In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.

In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol.

44

In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie.

Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor

Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.

Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.

Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui.

Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.

Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor

Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche.

In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.

Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.

45

Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit.

Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In

vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.

IERIHONUL SI ASEZAMANTUL ROMANESC

Drumul oricarui pelerin ce trece prin Tara Sfanta nu poate ocoli Ierihonul, stravechiul oras biblic - acesta este unul dintre cele mai vechi, daca nu chiar cel mai vechi oras cunoscut din lume. Ierihonul mai este cunoscut si drept orasul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 de metri sub nivelul marii. Situat la nord-est de Ierusalim, la 40 de kilometri distanta, Ierihonul este in prezent o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului.

Ierihonul este primul oras cucerit de israeliti dupa peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. Ierihonul, acest important oras biblic, impreuna cu Fasia Gaza, a fost primul oras cedat de Israel Palestinei in 1994, in urma acordului de pace. Reocupat de militarii israelieni, a revenit partii palestiniene in urma retrocedarilor din martie 2005.

Orasul Ierihon este o adevarata fortareata naturala, fiind inconjurat de Muntele Nebo in est, Muntii Centrali in vest si Marea Moarta in partea de sud. Este irigat in abundenta de raul Iordan, aflat la doar sapte kilometri spre vest, dar si de izvoarele ce coboara din Muntii Centrali. Are o vegetatie abundenta, predominand palmierii.

46

Denumirile date orasului au fost numeroase. Datorita abundentei unei plante pitice agatatoare, a fost numit Wadi as-Sesban. Numerosii palmieri au inspirat numele de Orasul Palmierilor, Madinat an-Nakhil. Dupa numele unui izvor ce curge in apropiere, caruia proorocul Ilie i-ar fi indulcit apa, a fost numit Ain Alisha, Izvorul lui Ilie. Resursele bogate, apararea naturala, apropierea de principalele rute si frumusetea locurilor l-au impus ca o locatie ideala pentru comert, dar si ca punct-cheie ravnit de invadatori.

Dupa Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din Tara Sfanta. Cea mai veche asezare a fost identificata la Tell es-Sultan, o colina joasa aflata la cam doi kilometri de Ierihonul de astazi. Colina s-a format de fapt peste ruinele vechiului oras, al carui nume, de origine semita, inseamna "luna" (atat calendaristica, "yerihu", cat si astrul in sine, "Yarah").

In zona colinei Tell es-Sultan au avut loc numeroase campanii arheologice, incepand cu anul 1868. Fortificatiile excavate indica faptul ca orasul vechi a fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfarsitul perioadei mezolitice. Este astfel primul oras cu ziduri de aparare din lume - cunoscut pana in prezent.

Contributia Ierihonului la civilizatie este unica. Practicarea agriculturii, cultivarea plantelor si domesticirea animalelor, precum si folosirea ceramicii au avut loc in Ierihon, ca o constanta, cu 1.000 de ani inaintea Mesopotamiei si Egiptului. Iar constructiile sunt anterioare piramidelor cu 4.000 de ani. In perioada regilor-pastori (1750-1580 i.d.Hr.), Ierihonul era unul dintre cele mai puternice orase ale hicsosilor - o populatie semita. Se crede ca ei sunt cei care au introdus caii si carele in Palestina si Egipt.

Ca si celelalte orase din Canaan, Ierihonul a fost distrus in mai multe randuri, identificandu-se 15 episoade distructive diferite. Descrierea biblica privind distrugerea Ierihonului de catre israeliti este intalnita in cartea lui Iosua.

Astfel, in Biblie se spune ca zidurile s-au prabusit in urma asediului de 7 zile al israelitilor, care au inconjurat zidurile sunand din trambite si strigand. Ei au luat doar obiectele din aur si argint, din alama si fier, apoi au trecut orasul prin foc. Faptul ca pietrele si caramizile descoperite erau innegrite sau inrosite confirma ipoteza incendiului devastator. La fel si vasele carbonizate continand cereale. Se crede ca prabusirea zidurilor a fost provocata de un cutremur, dar acesta a fost unul neobisnuit caci, desi a afectat cu consecinte dezastruoase tot orasul, o mica portiune din zid, pe latura de nord, a ramas in picioare. Este exact ce este scris si in Biblie, ca locuinta femeii Rahab, care i-a ajutat pe spionii israeliti, aflata in partea de nord, lipita de zid, a fost crutata. In plus, faptul ca in 1997 s-au descoperit resturi de caramizi (aflate in partea superioara si pe interior) la baza zidului de piatra adanceste ipoteza prabusirii instantanee a zidurilor Ierihonului, confirmand povestirea biblica.

Dupa o perioada de mai bine de cinci secole, orasul a fost reconstruit, in timpul domniei lui Ahab (873-851 i.d.Hr.), si a cunoscut o istorie zbuciumata. In perioada Noului Testament, Irod cel Mare a reconstruit orasul, drept capitala estica, la aproximativ doi kilometri de vechea locatie, in locul numit Tulul Abu el-Alaiq, unde canionul Wadi Qelt se deschide pentru a intra in Valea Iordanului. Datorita temperaturilor mai ridicate, aflandu-se intr-un fel de depresiune, Irod a construit un magnific "palat de iarna", dotat cu apeducte, un hipodrom si un teatru. Acesta este Ierihonul in care Iisus a venit de mai multe ori, facand numeroase aluzii la acest oras.

47

Astfel, in Pilda Samarineanului milostiv, Iisus se refera la drumul extrem de periculos prin canionul Wadi Qelt, adevarat cuib de talhari in vremea sa.

In timpul ultimei calatorii, Iisus a vindecat doi orbi, intre care se remarca insistentul Bartimeu. Faptul ca Matei si Marcu spun ca vindecarea a avut loc dupa iesirea din Ierihon, in timp ce Luca mentioneaza ca se apropiau de Ierihon, poate fi explicat in doua moduri. Fie orbii l-au rugat sa ii vindece la intrarea in Ierihon, dar rugaciunea lor a fost implinita abia cand a iesit din oras, fie vindecarea a avut loc dupa ce Iisus a iesit din vechiul Ierihon pentru a intra in Ierihonul irodian.

In Ierihon se petrece si convertirea vamesului Zaheu la pocainta. Se presupune ca si rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivata de trecerea lui Iisus prin fata palatului de iarna a lui Irod cel Mare.

Orasul a recazut in ruina in secolele III-IV, fiind refacut de arabi. In secolul al XII-lea este cucerit de cruciati. Parasit de acestia, a devenit un mic sat arab.

ASEZAMANTUL ROMANESC DE LA IERIHON

Aici, in acest loc in care religiile monoteiste isi disputa intaietatea in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, Biserica Ortodoxa Romana a primit prin donatie, inainte de Revolutie, de la un credincios roman stabilit in zona, un teren la care s-au mai adaugat altele limitrofe, ajungand in prezent la o suprafata de 3.000 mp.

In anul 1995, datorita afluentei pelerinilor romani, s-a decis construirea unui nou Asezamant Romanesc la Ierihon, sub conducerea arhimandritului Ieronim Cretu, Superiorul asezamintelor romanesti de la Locurile Sfinte. Cu mari sacrificii, lucrarile au fost demarate in anul 1999, un Asezaman Romanesc foarte primitor pentru pelerinii romani incepand sa se contureze usor-usor. S-a construit un paraclis si o biserica mare - altarele au fost sfintite la 8 ianuarie 2000 - apoi o casa de pelerini. Cele cateva maicute si parintele sjujitor au adus cu ei ospitalitetea poporului roman. Astazi, in mare masura finalizat, Sfantul Asezamant Romanesc din orasul biblic Ierihon asteapta contributiile financiare necesare pentru terminarea instalatiilor, finisajelor si pentru dotare.

Este impresionanta arhitectura locasului, cu biserica ortodoxa in centru si cladirile inalte de trei etaje care o inconjoara, si care formeaza de fapt imprejmuirea propriu-zisa, circulara, a asezamantul. Daca biserica zvelta, romaneasca, pictata in stil bizantin de doi pictori din Bucuresti, este foarte frumoasa, cladirile din piatra si marmura mai au inca multe spatii comune neterminate.

Camerele pentru pelerini sunt insa gata, au baie proprie si aer conditionat si dotari similare cu cele ale unui hotel de doua stele. In cele aproape 50 de camere pot fi cazate cate doua grupuri de pelerini simultan (doua autocare) si, date fiind nevoile inca mari de finantare ale asezamantului, a plati aici cazarea si nu la un hotel oarecare din Ierusalim poate insemna, pana la urma, un mic aport de ctitor.

IOAN IACOB HOZEVITUL

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenţi sfinţi din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamţ, care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât şi în pustiul Hozeva,

48

constituindu-se într-un model veritabil de vieţuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credinţă şi de vieţuire creştinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august.

Viaţa

S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Ecaterina şi Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinţi. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuţă". La 6 luni de zile de la naştere, mama pruncului Ilie îşi dă sufletul. După doi ani, moare şi tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinţii. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinţei, învăţându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii şi respectarea rânduielilor creştineşti. În 1923 a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă şase copii.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin şi liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

Dorul spre Împărăţia lui Dumnezeu şi al vieţii pustniceşti, după exemplul şi pilda Părinţilor care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viaţa monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.

Între anii 1934-1935 îşi satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire, continuând aceeaşi ascultare. La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), în biserica mare a mănăstirii cu hramul Înălţarea Domnului – ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare – primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan. Naş şi părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuţii călugări moldoveni cu viaţă îmbunătăţită.

Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin, în noiembrie acelaşi an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul

49

monah Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.

Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului (înfiinţat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârşit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Nevoinţa lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui şi rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreţinerea schitului şi odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârşea slujbele rânduite, spovedea închinătorii şi se retrăgea câteva

50

ore la linişte într-o peşteră de pe malul Iordanului, iar dimineaţa se întorcea la schit cu chipul luminat.

Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena, care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos şi iubind desăvârşit linşitea şi rugăciunea, fericitul stareţ Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din ascultarea de egumen şi, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).

Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său.

În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Sfânta Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept pernă.

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte data sfârşitului său, pe care şi-a însemnat-o pe peretele peşterii. A fost înmormântat în peştera în care s-a nevoit şi care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.

După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele Moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl

51

primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamţ - Hozevitul", fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veşnice.

52