1

Israel,Biserica

şiNeamurile

Simion Motz

2

Copyright @ The Suffering Church Ministries, 2003Ediţia a doua, online (fornat PDF): 2008

Exemplare PDF se pot obţine scriind la DorinMotz@gmail.com

3

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Privire de ansamblu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

I . ISRAELAvraam, strãmoşul poporului Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11Scopul alegerii lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Israel, sãmânţa lui Avraam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15Programul lui Dumnezeu pentru Israel . . . . . . . . . . . . . . . . .21Planul lui Dumnezeu cu Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22Preocuparea lui Dumnezeu faţă de Israel . . . . . . . . . . . . . . . 26Legea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29Ţara promisă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32Regii lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33Regatul unit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36Regatul divizat şi ducerea în robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38Întoarcerea din robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41Dragostea şi protecţia lui Dumnezeu faţă de poporul Său, Israel . . . 41 Israel între Testamente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50Dupã ce a vorbit în vechime prin proroci, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul . . . . . . . . . . . .51Perioada de tranziţie de la dispensaţia Legii la dispentaţia Bisericii sau a Harului . . . . . . . . . . . . . . . . 53La început Evanghelia s-a predicat numai iudeilor . . . . . . . . . . 55Consecinţele neascultării lui Israel faţă de Dumnezeu în vremea noastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56Restaurarea lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58Dumnezeu nu a lepădat pe Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59Viitorul strălucit al lui Israel sau Epoca de aur . . . . . . . . . . . 62

II . BISERICABiserica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69Ce înseamnă Biserica? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

CUPRINS

4

Ce este Biserica (Ecclesia)? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70Cum ajunge cineva să fie în Biserică sau în Trupul lui Christos? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74Când a luat fiinţă Biserica? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74Alegerea Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75Scopul Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77Felul de adunare al primilor creştini sau Biserica Primară . . . . . 80Problema banilor sau dărnicia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84Începutul Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85Fericita nădejde a Bisericii, viitorul ei . . . . . . . . . . . . . . . . 88

III . NEAMURILENeamurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92Neamurile înainte de Lege . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94Neamurile în timpul lui Israel sau a Legii . . . . . . . . . . . . . . 95Vremurile Neamurilor sau Neamurile după ducerea lui Israel în robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95Neamurile la Armaghedon şi venirea Domnului Isus cu slavă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99Neamurile în Împărăţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101

5

IntroducereVorbind despre Israel, Biserică şi Neamuri, s-ar putea ivi unele

opinii:1 . Că acestea sunt invenţii sau speculaţii ale unor oameni, deoare-

ce pentru Dumnezeu toţi oamenii sunt egali .2 . Că, în cazul acesta, Dumnezeu ar fi părtinitor .3 . Că Dumnezeu nu ar fi drept şi alte păreri .De aceea, de la început vrem să scoatem în evidenţă câteva lucruri

pe care le precizează Cuvântul lui Dumnezeu .1 . Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii (Ioan 3:16, Deut . 33:3) şi

doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi (I Tim . 2:3-4) .2 . Dumnezeu nu caută la faţa omului şi nu e părtinitor (Iov 34:19;

Fapte 10:34-35; Rom . 2:11; Col . 3:25) .3 . Dumnezeu a pus în fiecare om cunoştinţa despre El (Rom . 1:19-

20; 2:14-16) şi, întrucât numai El ştie în ce măsură omul a folosit sau nu ceea ce a avut, numai El poate să judece şi va răsplăti fiecăruia după binele sau răul pe care l-a făcut (Rom . 2:5-10) .

4 . Dumnezeu are un plan de mântuire pentru toate popoarele (Ps . 2:8; 72:11; 86:9; Is . 49:6; Fapte 15:14-18; Fil . 2:10-11) .

5 . Dar Dumnezeu e Suveran (Ioan 6:44; Rom . 9:11-23; 11:11-36) şi nu va da socoteală nimănui de ceea ce face . Totuşi, în veacurile vi-itoare toţi vor vedea minunea înţelepciunii Sale, a dragostei şi a drep-tăţii Sale, încât orice gură va fi astupată şi toţi vor vedea dreptatea lui Dumnezeu .

Cine nu crede în suveranitatea lui Dumnezeu nu cunoaşte Biblia şi Îl necinsteşte pe Dumnezeu . Observaţi în Efeseni capitolul 1 de câte ori se accentuează acest lucru:

Versetul 5: „ . . .ne-a ales . . . ne-a rânduit . . . după buna plăcere a voii Sale .”

Versetul 9: „Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi .”

Versetul 11: „ . . .am fost făcuţi moştenitori . . . după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale .”

Noi nu trebuie să-L chestionăm pe Dumnezeu de ce aşa sau altfel, ci să-L lăudăm, căci tot ceea ce face El e desăvârşit . „Slava lui Dum-nezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cerce-tarea lucrurilor” (Prov . 25:2) . „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri pe vecie” (Deut . 29:29) .

6

6 . Dumnezeu a hotărât anumite margini, vremi sau dispensaţii pentru toţi oamenii (Deut . 32:8-9; Zah . 9:1-2; Fapte 17:26-28; Rom . 11:11, 29-33; Fapte 15:14-17) .

7 . Trebuie să împărţim drept cuvântul adevărului, cum ne îndeam-nă apostolul Pavel (II Tim . 2:15) . Ce înseamnă aceasta? Iată câteva răspunsuri posibile: necesitatea de a-l reda aşa cum este scris, de a-l aplica la oamenii pentru care a fost scris şi la dispensaţia la care se referă . De exemplu, Domnul Isus spune: „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan” (Luca 16:16) . Domnul Isus spune despre Ioan Bote-zătorul: „Vă spun că dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul . Totuşi, cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7:28) . Ioan Botezătorul spu-ne despre el însuşi: „Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui şi această bucurie care este a mea este deplină” (Ioan 3:29), confirmând prin aceasta că el este prietenul mirelui, nu parte din mireasa lui . Deşi este cel mai mare dintre proroci, harul pe care-l are mireasa este mult mai mare .

Unii vorbesc despre Biserica lui Christos (Ecclesia) ca fiind pre-zentă de la întemeierea lumii . Da, putem spune poporul lui Dumne-zeu, dar nu Biserica despre care Domnul Isus când era pe pământ vorbea despre ea la viitor (Mat . 16:18) .

A amesteca Israelul cu Biserica şi cu Neamurile înseamnă a face o mare confuzie care ne privează de o înţelegere exactă a Scripturilor şi de multe binecuvântări .

De la început amintesc cititorului sau ascultătorului să nu fie sur-prins sau mirat de această categorisire: Israel, Biserica şi Neamurile, căci nu o fac eu, ci Biblia:

Israel „este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri” (Num . 23:9) . “Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deut . 7:6) .

Domnul Isus spune ucenicilor când îi trimite în misiune: “Să nu mergeţi pe calea păgânilor (Neamurilor) şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat . 10:5) . Despre El însuşi zice, când vorbeşte cu femeia canaaneancă: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat . 15:24) .

7

Ioan spune despre Domnul Isus: „A venit la ai Săi (Israel), dar ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1:11) .

Când vorbeşte despre judecata Neamurilor, Domnul Isus face o distincţie clară între: Neamurile, pe care le va despărţi pe unele de altele cum desparte păstorul oile de capre; şi „fraţii Mei” adică Israel, cu care Neamurile s-au purtat într-un fel sau altul, mai ales în Marea Strâmtorare (Mat . 25:31-46) . Nu vorbeşte nimic despre Biserică, ce nu va fi prezentă la această judecată, fiind răpită la cer înainte de această mare strâmtorare şi de această judecată a Neamurilor .

– La congresul de la Ierusalim, Iacov, bătrânul bisericii, se scoală şi zice: “Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să-şi aleagă din mijlocul lor un popor (Biserica), care să-I poarte numele . Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: „După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David (Israel) din pră-buşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou, pentru ca rămăşiţa de oameni (dintre Israel, căci două treimi vor pieri în Marea Strâmtorare) să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul care face aceste lucruri, căruia îi sunt cunoscute din veşnicii” (Fapte 15:13-18) .

Apostolul Pavel spune: „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că fa-ceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu . Să nu fiţi pri-cină de păcătuire nici pentru IUDEI, nici pentru GRECI (NEAMURI), nici pentru BISERICA lui Dumnezeu” (I Cor . 10:31-32) .

Chiar părând că am explicat totul, suntem departe de a fi explorat totul, rămânând mărginiţi în cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu şi a planurilor Lui . Dorim însă ca aceste gânduri să fie un punct de porni-re în cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, înţelegerea şi trăirea lui .

Autorul

8

Privire de ansambluDumnezeu ne-a dat harul şi posibilitatea să contemplăm planurile

Sale, lucrările Sale şi, prin aceasta, să-L cunoaştem pe El în înţelep-ciunea, dragostea şi bunătatea Sa . Cunoscându-L, să ne plecăm înain-tea Sa, să-L lăudăm, să-L proslăvim, cum fac fiinţele din cer, şi să-L vestim şi altora .

Îl cunoaştem pe Dumnezeu din creaţiunea Sa, incluzându-ne pe noi, căci ne-a dat posibilitatea de cercetare, adâncire, meditare (Ps . 8) . Chiar animalele, păsările şi peştii mării te pot învăţa (Iov 12:7-9) . Ci-tiţi cu atenţie Romani 1:19-20; 2:14-15 .

Îl cunoaştem pe Dumnezeu din Cuvântul Său, pe care ni l-a lăsat ca o lumină, ca un îndreptar, ca o lege care nu se schimbă după îm-prejurări şi care rămâne în veac (Marcu 13:31) .

Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin Fiul Său, Domnul Isus Christos, aşa cum spune scriitorul către Evrei (1:1-3) .

Nu putem şi nici nu avem voie să judecăm sau să criticăm lucră-rile lui Dumnezeu întrebând: „De ce aşa”, sau „De ce altfel”? Nici să ne ridicăm cu mintea şi iscusinţa noastră, filozofând sau deducând lucruri pe care Biblia nu le spune . De exemplu, nu odată am auzit credincioşi spunând că Dumnezeu l-a făcut pe om să păcătuiască, ca apoi să-l poată mântui şi ca omul să se poată bucura de mântuire . Spune Biblia aceasta? Nu, ci aceasta este izvodirea unei minţi isco-ditoare, care, fără să ştie, necinsteşte sfinţenia lui Dumnezeu şi astfel s-a produs dezastrul .

Dumnezeu l-a făcut chiar pe Satan desăvârşit şi curat (Ez . 28:12-15), un luceafăr strălucitor (Isaia 14:12), dar acesta s-a îngâmfat, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (Ezec . 28:15-17; Isaia 14:12-17) . Căzând Satan, au căzut şi fiinţele peste care era heruvim ocrotitor, precum şi natura peste care el domnea . Biblia nu spune expres lucrul acesta, dar putem vedea şi înţelege din ceea ce Biblia descrie şi spune . De exemplu, se spune că pământul era pustiu şi gol (fără formă) (Gen . 1:2) . Oare l-a făcut Dumnezeu haos sau acesta a devenit haos prin căderea lui Satan, cum s-a întâmplat cu pământul la căderea primului om (Gen .3:17-18) sau cum spune apostolul Pavel (Rom . 8:19-23)? Oricum, nu trecem peste Cuvântul lui Dumnezeu . Vom cunoaşte odată deplin şi ni se vor descoperi taine ascunse de omul muritor, care nu le poate înţelege, iar care dacă le-ar înţelege, s-ar pierde . Ne este de ajuns ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu şi iată ce ne spune el:

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său . . . (Gen . 1:27-30) . După ce a făcut totul, „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse (inclusiv omul)

9

şi iată că erau foarte bune” (Gen . 1:31) .Nu numai atât, dar Dumnezeu a creat pentru om o grădină de

toată frumuseţea, un parc cu tot felul de pomi buni şi roditori . Mai mult, i-a făcut şi o tovarăşă de viaţă, un ajutor potrivit (Gen . 2:18-24) . Ce putea să facă mai mult pentru el? Gândiţi-vă, să te bucuri de prezenţa lui Dumnezeu, să vorbeşti cu El, să-ţi vorbească, să te bucuri de El şi El de tine, căci de aceea l a făcut după chipul şi asemănarea Sa! Să fii liber şi stăpân, să stăpâneşti peste toate animalele, păsările, peştii mării! Să n-ai dureri, nici boli, nici suferinţe, să nu te ameninţe nici o primejdie! Poate fi ceva mai bun? Ce poate fi mai scump decât libertatea? S-a vărsat atâta sânge şi s-au pierdut atâtea vieţi pentru li-bertate . Aşa l-a făcut Domnul pe om, liber şi fericit, dar nu l-a făcut robot . Dar ce a făcut omul? L-a nesocotit pe Dumnezeu, I-a călcat porunca, n-a avut încredere în creatorul Lui, ci a crezut într-un intrus, într-un duşman . Putem noi să-L învinuim pe Dumnezeu de căderea omului? Putem noi să spunem că El l-a dus la păcat? Nicidecum! Şi gândiţi-vă că atunci omul n-a fost pervertit ca acum şi născut în pă-cat, ci sfânt şi desăvârşit!

În contrast cu primul om, a venit al doilea Om, care la fel a fost liber să aleagă . El zice: „Tatăl Meu Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau . Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine . Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl” (Ioan 10:17-18) .

E adevărat că nu a fost o surpriză pentru Dumnezeu căderea pri-mului om, căci El ştie totul dinainte, dar omul putea să nu cadă . Domnul Isus a venit să arate ce trebuia să facă omul şi ce trebuia să fie dacă ar fi ascultat de Dumnezeu . Cu aceleaşi ispite cu care a ve-nit Satan la primul om a venit şi la al doilea Om, dar câtă deosebire între unul şi celălalt! Aceleaşi mijloace de apărare a celui de al doilea Om au stat şi la îndemâna primului om, dar nu le-a folosit . În antici-pare, putem să ne întrebăm, care este situaţia cu noi, oamenii de azi?

Dumnezeu l-a izgonit pe om din grădina Edenului, dar nu înainte de a-i promite un izbăvitor şi mântuirea; nu abandonându-l, ci îngri-jindu-Se de el şi căutând să-l aducă pe linia bună, prin oamenii Săi, care L-au reprezentat şi L-au vestit .

Se cunoaşte în zilele noastre o învăţătură stranie, că Dumnezeu ar fi hotărât ca unii oameni să fie condamnaţi şi să meargă în iad, când Domnul Isus spune clar că iadul a fost pregătit pentru Satan şi îngerii

10

lui (Mat . 25:31)! Mai spun aceşti oameni că omul căzut, deci de la Adam încoace nu are nici voinţă nici putere să caute pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El, interpretând greşit textul din Efeseni 2:1 „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre” . Da, morţi în sensul că am fost lipsiţi de viaţa lui Dumnezeu, dar nu în sensul voinţei sau posibilităţii de a-L căuta pe Dumnezeu . Abel, Sem, Noe şi toţi sfinţii din vechime îi vor judeca pe aceşti învăţători greşiţi care nesocotesc Cuvântul lui Dumnezeu . A avut Abel posibilităţi deosebite de ale lui Cain? Sau Noe sau Avraam sau sutaşul Corneliu sau Lidia, vânzătoa-rea de purpură? Deosebirea a fost că ei au luat aminte la ce a pus Dumnezeu în ei, la ce i-a învăţat natura, ploaia, seceta, fulgerul şi s-au temut de Dumnezeu . Şi fiindcă au luat aminte la lucrurile lui Dumnezeu, El li s-a descoperit şi a devenit prietenul lor . Apoi gân-diţi-vă: de ce ar fi chemările lui Dumnezeu la pocăinţă, dacă omul n-ar avea posibilitatea să se întoarcă? De ce a zis Domnul Isus: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa” (Ioan 5:40)! Sau de ce ar fi strigat apostolul Pavel în areopag: “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretu-tindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30) .

De la început au fost două linii de oameni: cei care s-au temut de Dumnezeu, căutând să-i fie plăcuţi, şi oamenii care L-au nesocotit pe Dumnezeu şi voia Sa . Aceste două linii de oameni le vom vedea în cadrul celor trei grupări: Israel, Biserica şi Neamurile .

11

I. IsraelAvraam, strămoşul poporului Israel

Deşi Israel îşi trage numele de la patriarhul Iacov, căruia Dumne-zeu îi schimbă numele în Israel, adevărata sa obârşie începe cu stră-moşul său Avraam .

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam pe când acesta locuia în Ur, în Chaldeea (Gen . 11:31) . Se pare că atât părinţii lui Avraam, cât şi el erau păgâni . Dumnezeu însă l-a chemat pe Avram, zicându-i: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Gen . 12:1) . Cum i s-a descoperit Dumnezeu lui Avram noi nu ştim . Probabil că el a meditat şi a privit la minunea creaţiu-nii lui Dumnezeu . De ce l-a chemat Dumnezeu pe Avram, şi nu pe Nahor sau pe Terah, tatăl lor, nu ştim . Ştim atât, că a fost o alegere „după buna plăcere a voii Sale”, potrivit cu atotştiinţa Sa . Când l-a chemat, i-a şi poruncit să iasă din ţara sa, din rudenia şi din casa tatălui său şi să meargă în ţara Canaan, pe care o pregătise pentru el, cea mai frumoasă ţară de pe pământ . E aşa de frumos gândul aces-ta, când Dumnezeu cheamă pe cineva îi şi pregăteşte locul şi faptele bune în care să umble (Efes . 2:10) . Apoi îi cere să se separe, să iasă din mediul în care a trăit înainte .

Îmi place să-l văd pe Avram cum a ascultat pe Domnul şi a ple-cat fără să ştie unde se duce (Evrei 11:8) . O greşeală a făcut că nu a ieşit din casa tatălui său, ci a luat şi pe tatăl cu el, ca şi pe Lot ne-potul său . Nu ştiu de ce a luat pe Lot şi pe tatăl său . Poate din cauza Saraiei, nevasta lui . Numele ei „Sarai”, care înseamnă contestatoare, împotrivitoare, ne sugerează ideea că cei doi au fost luaţi ca s-o îm-pace pe ea . Nu e lucru simplu să ieşi din casa ta, din familia ta, din ţara ta şi să mergi într-o ţară pe care n-o cunoşti, mai ales când toate lucrurile îţi merg bine acolo unde locuieşti .

Abia după ce tatăl său a murit în Haran, Dumnezeu i-a vorbit şi i-a făcut făgăduinţa lui Avram (Gen . 12:1-3) . La fel, din nou după ce s-a despărţit de Lot, Dumnezeu îi face făgăduinţa cu privire la ţara Canaan . Lucrurile acestea nu pot să ne scape din vedere . Dumnezeul nostru cere o ascultare desăvârşită . Numai atunci poate să ne vorbeas-că şi să ne binecuvânteze . Mulţi nesocotesc lucrul acesta din senti-mente fireşti . Poate şi Avram şi-o fi zis: „Cum să las pe tatăl meu? E

12

bătrân, are nevoie de cineva să-l îngrijească”; iar despre Lot: „E orfan şi neajutorat” . Dar Domnul spusese precis: “Ieşi din rudenia ta şi din casa tatălui tău” .

Domnul Isus a spus: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26) . Noi suntem obişnuiţi să întrebăm ca Petru: „Dar cu acesta ce va fi” (Ioan 21:21)? Are Domnul grijă de ei . Îmi place atitudinea uce-nicilor când Domnul i-a chemat: „ . . .ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată şi au mers după El” (Marcu 1:20), spre deosebire de acela care a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu” (Mat . 8:21) .

Câţi nu stau şi gem apăsaţi în tabără, fără să iasă la Domnul Isus, care-i cheamă din cele mai nobile motive! Ei uită că Domnul trebuie ascultat în ciuda oricărei emoţii, oricăror sentimente legate de familie sau de prietenie .

DUMNEZEU L-A ALES PE AVRAM, prin care a binecuvântat nu numai pe Israel, ci şi toate familiile pământului . I-a plăcut lui Dum-nezeu aşa, ca mântuirea să vină prin Israel, aşa cum spune Domnul Isus: „Căci mântuirea vine de la Iudei” (Ioan 4:22) . „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor bleste-ma” (Gen . 12:3) . Această făgăduinţă este făcută şi lui Iacov (Israel) (Gen . 27:29; Num . 24:9) . De aceea, am tot respectul pentru poporul Israel şi mă rog pentru pacea Ierusalimului (Ps . 122:6) .

Dumnezeu l-a ales pe Israel după buna plăcere a voii Lui, aşa cum spune apostolul Pavel despre credincioşi (Efes . 1:5,11) . Nu pentru bunătatea sa (Deut . 9:5-6) l-a ales Dumnezeu pe Israel, nici pentru faptul că Israelul a întrecut la număr pe celelalte popoare (Deut . 7:6), ci pentru că Domnul l-a iubit (Deut . 7:8) . Ca să înţelegem mai bine, dau un exemplu, deşi nu aşa a fost cu Dumnezeu, ci ca să înţelegem mai bine . Ion alege pe Mărioara ca soţie . De ce nu a ales-o pe Ilea-na sau pe Floare, că sunt mai frumoase, ori mai bogate, etc .? Pentru că pe Mărioara a iubit-o! Poate cineva explica aceasta? Nu, dar poate accepta .

Scopul alegerii lui IsraelDin Cuvântul lui Dumnezeu vedem câteva misiuni pe care le-a

avut Dumnezeu în vedere alegându-l pe Israel:

13

1 . Ca să Se descopere lumii prin el: „Iată, v-am învăţat legi şi po-runci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire . Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoa-relor car vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput”“ (Deut . 4:5, 6) . „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi; Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi; voi îmi sunteţi martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu” (Is . 43:10-12, de asemenea 44:8) .

2 . Ca să arate Neamurilor binecuvântarea ce rezultă din slujirea adevăratului Dumnezeu . “Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel . El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori . Dumnezeu cel veşnic este un loc de adăpost şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare . El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta, şi a zis: „Nimiceşte-l” . Israel este fără frică în locuinţa lui, Izvorul lui Iacov este de o parte, într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă . Ferice de tine Israele! Cine este ca tine, un popor mân-tuit de Domnul, scutul care îţi dă ajutor, şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta, şi tu vei călca peste înălţimile lor” (Deut . 33:26-29) .

„Doamne, nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre . Este oare pe pă-mânt un singur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dum-nezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume mare şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?” (I Cronici 17:20-21)

„ . . .Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” (Ps . 144:15) .

3 . Să primească, să păstreze şi să transmită Scripturile .„Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi po-

runci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun as-tăzi înainte” (Deut . 4:8) .

„Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii

14

împrejur? Oricum, sunt mari . Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Rom . 3:1-2) .

„Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, şi din ei a ieşit după trup Christosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Rom . 9:4-5) .

„El îi descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel legile şi porun-cile Sale . El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc porun-cile Lui” (Ps . 147:19-20) .

4 . Să aducă, în ce priveşte umanitatea Sa, pe Mesia în lume .„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi să-

mânţa ei . Acesta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen . 3:15) .

„Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea” (Gen . 22:18) . „ . . .Toate neamu-rile vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată” (Gen . 26:4) . “ . . .Şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta” (Gen . 28:14) .

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Silo (Mesia) şi de El vor asculta popoarele” (Gen . 49:10) .

„Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău şi-i voi întări împărăţia . El va zidi Numelui Meu o casă şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui . Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu . . . Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi sca-unul de domnie va fi întărit pe vecie” (II Sam . 7:12-16) .

„De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va ră-mâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dum-nezeu este cu noi)” (Isaia 7:14) .

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Is . 9:6) . “Cartea neamului lui Isus Chris-tos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mat . 1:1) .

„Ea [Evanghelia] priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui Da-vid, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morţilor, adică pe Isus Christos, Domnul nostru” (Rom . 1:3-4) .

15

Am putea spune că toată istoria omenirii trecută, prezentă şi vi-itoare este legată de poporul lui Dumnezeu, Israel, fie că ne place, fie că unora nu le place . E de ajuns să citez un singur verset care de fapt este repetat în Sfintele Scripturi: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen . 12:3) .

Prin poporul Israel cunoaştem pe Dumnezeu: dragostea Lui, bu-nătatea Lui, dreptatea Lui, sfinţenia Lui, îndurarea Lui, îndelunga Lui răbdare, aşa cum vom vedea pe parcurs .

Israel, sămânţa lui AvraamE important să clarificăm ce se înţelege prin sămânţa lui Avraam,

deoarece legământul şi binecuvântările sunt date lui Avraam şi semin-ţei lui .

Lumea arabă, fiii lui Ismael, pretind că ei sunt sămânţa lui Avra-am, deoarece Ismael a fost cel mai mare fiu al lui Avraam prin Agar .

Când Biblia vorbeşte despre sămânţa lui Avraam, cuvântul are două înţelesuri: sămânţa pământească, urmaşii lui Avraam prin Isaac fiul lui, şi Sămânţa lui Avraam în sens spiritual, referindu-se la Dom-nul Isus, născut după trup din sămânţa lui Avraam . Vom încerca să le explicăm pe amândouă, dar mai înainte trebuie să lămurim problema cu urmaşii lui Avraam prim Ismael . Pentru aceasta ne vom duce la Cuvântul lui Dumnezeu .

„Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: «Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale»“ (Gen . 12:7) .

„Domnul a zis lui Avram, după se s-a despărţit Lot de el: «Ridi-că-ţi ochii şi din locul în care eşti, priveşte spre miază-noapte şi spre miază-zi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţiei tale în veac»“ (Gen . 13:14-15) . Notaţi: ţara, teri-toriul fizic, nu spiritual, şi „în veac” .

După biruinţa obţinută asupra împăraţilor, Dumnezeu i-a vorbit lui Avram . „După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: «Avrame, nu te teme, Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare» . Avram a răspuns: «Doamne Dum-nezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc» . Şi Avram a zis: «Iată că nu mi-ai dat să-mânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu» . Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Nu el va fi moştenitorul tău, ci

16

cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău» . Şi după ce l-a dus afară, i-a zis: «Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri» . Şi i-a zis: «Aşa va fi sămânţa ta» . Avram a crezut pe Dom-nul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Gen . 15:1-6) .

„Şi Domnul i-a zis lui Avram: «Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani . . . în al patrulea neam, ea se va întoar-ce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful . . .» În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: «Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare Eufrat»“ (Gen . 15:13-18) .

Observaţi din acest text că urmaşii sau sămânţa lui Avraam nu sunt Ismael şi urmaşii lui, ci Israel . Mai observaţi că Dumnezeu este drept: El nu distruge alte neamuri ca să aşeze acolo pe poporul Său de dragul poporului Său, ci din cauza nelegiuirilor lor . Când nelegiu-irea lor a ajuns la vârf şi, reclamând nimicirea, i-a distrus, şi tocmai atunci aduce pe Israel din robie . Mai notaţi că acestei seminţe fizice, pe care a scos-o din Egipt, lui Israel i-a dat ţara în mod fizic, nu spi-ritual, de la râul Egiptului până la râul Eufrat .

Dar Sara şi Avram n-au avut răbdare, şi Sara a dat pe roaba ei Agar, lui Avram, ca să-i nască copii prin ea (Gen . 16) . Observaţi din text că Îngerul Domnului o numeşte pe Agar “roaba Sarei”, cum era, nu soţia lui Avram . Atunci a hotărât destinul lui Ismael şi al urmaşi-lor lui arabii: “El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna oamenilor va fi împotriva lui şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui” (v . 12) .

Când Dumnezeu îi schimbă numele lui Avram în Avraam, când încheie legământul cu el, îi zice: „Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi . Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine . Ţie şi seminţei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin şi anume îţi voi da ţara Canaanului în stăpânire veşnică şi Eu voi fi Dumnezeul lor” (Gen . 17:6-8) . Notaţi, că întâi de toate, Dumnezeu vorbeşte de sămân-ţa fizică a lui Avraam, din care vor ieşi neamuri şi împăraţi, şi care va stăpâni veşnic ţara Canaanului . E adevărat că aici sunt incluşi şi fiii făgăduinţei prin credinţă, dar întâi de toate, sămânţa lui fizică .

17

Când Dumnezeu i-a spus lui Avraam să nu-i mai spună soţiei sale „Sarai,” ci „Sara,” a adăugat: „Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama unor neamuri în-tregi, chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea” . Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouă zeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac . Eu voi încheia legământul Meu cu el ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el . Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat . . . Dar legământul Meu îl voi înche-ia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta” . Ob-servaţi de aici că Dumnezeu vorbeşte de Sara şi de sămânţa ei, care e clar că e Israelul fizic . Apoi vorbeşte de Isaac, cu care va face un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el, înţelegându-se clar că e vorba de urmaşii fizici . În Noul Testament, când se vorbeşte spiritual de sămânţa lui Avraam, este o referire la cei ce au credinţa lui Avra-am şi desigur în primul rând, la Domnul Isus . Dar aici se vorbeşte de sămânţa lui Isaac . Cât despre Ismael, şi el va fi binecuvântat, dar nu ca sămânţa lui Avraam .

„Sara l-a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam egip-teanca Agar . Şi i-a zis lui Avraam: «Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac» . Cuvintele acestea nu i-au plăcut deloc lui Avraam din pri-cina fiului său . Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: «Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău»“ (Gen . 21:9-12) . Dumnezeu îl numeşte pe Ismael „fiul roabei” .

În Geneza 22, unde avem descrisă încercarea lui Avraam, după ce acesta a trecut cu bine testul, Domnul îi spune: „Pe Mine însumi mă jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmul-ţi foarte mult sămânţa şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei . Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea” (Gen . 22:16-18) . Dumnezeu îl numeşte pe Isaac singurul fiu al lui Avraam . E adevărat că expresia „Toate neamu-

18

rile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” se referă la Dom-nul Isus, dar aceasta nu desfiinţează sămânţa fizică, pe Israel, cum unii, care nesocotesc pe Domnul şi cuvântul Lui, susţin în mod obraz-nic . Iată ce spune apostolul Petru iudeilor: „Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta» . Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a tri-mis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:25-26) .

După moartea Sarei, „Avraam a mai luat o nevastă, Chetura” (Gen . 25:1), care a avut fii . În versetele 5 şi 6 se spune: „Avraam a dat lui Isaac toate averile sale . Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă fiul său Isaac înspre răsărit, în ţara răsăritului” .

Deci sămânţa lui Avraam e numai prin Isaac .

Sămânţa lui Avraam în mod spiritualÎn Noul Testament apostolul Pavel vorbeşte de sămânţa lui Avraam

în mod spiritual .„În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va

moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă . . . De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har şi pentru ca făgăduinţa să fie pentru toată sămânţa lui Avraam, nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor” (Rom . 4:13,16) . Mă bucur de textul acesta care spune că cei ce sunt credincioşi sunt sămânţa lui Avraam şi intră în făgăduinţa făcută lui .

Galatenilor Pavel le vorbeşte despre sămânţa lui Avraam, men-ţionând credinţa lui Avraam şi credinţa care nu se bizuie pe faptele Legii . Spicuiesc câteva versete: „Tot aşa şi Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire . Înţele-geţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă . Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri prin credinţă, i-a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine” . Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi, împreună cu Avraam cel credin-cios” (Gal . 3:7-9) . Vorbeşte credincioşilor iudei, în special, care căutau

19

să se întoarcă sub Lege . „Christos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri în Christos Isus, aşa încât prin credinţă noi să primim Duhul făgăduit . Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfi-inţează, nici nu-i mai adaugă ceva . Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui . Nu zice „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi se-minţei tale”, adică Christos . . . Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam” (Gal . 3:13-16,18) . Aici, ca şi în alte locuri, el nu neagă făgăduinţele făcute lui Israel, aşa cum o să vedem, dar arată că toţi cei ce au credinţa, iudei sau neamuri, sunt sămânţa lui Avraam şi au parte de făgăduinţa lui . Nimeni care ţine Legea nu are parte de făgă-duinţa lui Avraam, care a fost făcută înainte de Lege şi nu pe temeiul Legii, ci al credinţei .

Bazaţi pe aceste texte şi pe altele pe care le vom cita, vin unii şi spun: „Noi suntem adevăratul Israel . Israel şi-a terminat existen-ţa şi viitorul său a încetat când L-a respins pe Domnul Isus şi L-a răstignit .” Aceşti oameni vin cu următoarele texte, nesocotindu-le pe toate celelalte din Sfânta Scriptură care vorbesc de Israel şi de viitorul său: „Nu mai este iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi suntem una în Christos Isus . Şi dacă sunteţi ai lui Christos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin credinţă” (Gal . 3:28-29) . „Căci Agar este muntele Sinai din Arabia; şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi . Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi este mama noastră . . . Şi voi fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei” (Gal . 4:25-26,28) . Din nou spun, vor-bea celor ce se bizuiau pe lege şi nu pe credinţă, şi prin aceasta nu desfiinţa promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel . Miezul învăţăturii de aici nu e că nu mai există iudeu sau grec, bărbat sau femeie, ci că, indiferent în ce condiţie socială sau rasială s-ar afla cineva, având credinţa, e una cu toţi ceilalţi în Christos, indiferent de aceste deo-sebiri . În paranteză spun, unii – bazaţi pe acest verset – au zis că femeia este egală cu bărbatul şi poate predica în Biserică sau poate fi ordinată, când Cuvântul, rostit tot prin Pavel, spune că femeia să fie

20

supusă bărbatului în toate lucrurile, bărbatul fiind capul femeii, după cum Christos este capul Bisericii, şi femeia să tacă în adunare .

Cuvintele acestea spuse de apostolul Pavel trebuie luate în contex-tul lor – lege şi credinţă – şi nu au nicidecum scopul să desfiinţeze celelalte rânduieli ale lui Dumnezeu pentru Israel sau Neamuri, femeie sau bărbat; rob sau liber, aşa cum vom arăta în continuare .

În Romani capitolele 9 şi 11 apostolul Pavel clarifică problema Israelului . Spicuim câteva versete: „Căci aproape că doresc să fiu ana-tema, despărţit de Christos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti . Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dum-nezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit după trup, Chris-tosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci . Amin!” (9:3-5) . Vedeţi cum apostolul Pavel declară tot ce au rudele lui trupeşti, lucruri care nu se pot neglija . Aşa cum spune în Efeseni 2:12 „Aduceţi-vă aminte că în vremea aceea (vorbea neamu-rilor), eraţi fără Christos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” . Iar Domnul Isus îi spune femeii samaritene: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22) .

„Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu . Căci nu toţi cei ce descind din Israel sunt Israel; şi măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: «În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele» . Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă” (Rom . 9:6-8) . Domnul Isus spu-ne acelaşi lucru iudeilor din timpul Său când aceştia s-au justificat ca fiind sămânţa lui Avraam: „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu . Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru” . „Tatăl nostru”, i-au răspuns ei, „este Avraam .” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam” (Ioan 8:37-39) .

Vorbind despre Israel în capitolul 11 din Romani, pe care mulţi îl nesocotesc, apostolul Pavel ne dă o lumină clară cu privire la pre-zentul lor, la lepădarea şi întoarcerea lor şi la viitorul lor . Vă rog să citiţi cu atenţie acest capitol în întregime . Aici vom aduce doar câteva versete: „Întreb dar, «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicide-cum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui

21

Beniamin . Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte . Nu ştiţi ce zice Scriptura în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: «Doamne pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa .»? Dar ce-i răspunde Dumne-zeu? «Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genun-chiul înaintea lui Baal» . Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har . . . Întreb dar: «S-au poticnit ei ca să cadă?» Nicidecum! Ci prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mân-tuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? . . . Dar vei zice: «Ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu .» Adevărat, au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! . . .

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor . Şi atunci tot Isra-elul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov . Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele» . În ce priveş-te Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor . Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:11-12, 19-20, 25-29) .

Astfel, fraţii mei, nu vă luaţi după oameni abătuţi de la adevăr, care umblă după imaginaţia şi mintea lor, folosind Cuvântul lui Dum-nezeu, dar nesocotindu-L pe Dumnezeu şi hotărârile şi planurile Sale . Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu în întregime şi aplicaţi-l la locul lui şi în contextul lui . Rămâneţi în duhul Scripturilor, supunându-vă voii lui Dumnezeu, chiar dacă n-o înţelegeţi!

Programul lui Dumnezeu pentru IsraelÎn înţelepciunea şi suveranitatea Sa, Dumnezeu a avut un program

minunat pentru Israel până la cel mai mic detaliu . Când o să vedem desluşit acest program, o să ne minunăm de în-

ţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu . Ba chiar acum, când citim şi

22

studiem Cuvântul lui Dumnezeu, călăuziţi de Duhul Sfânt, rămânem uimiţi de măreţia planului lui Dumnezeu cu Israel .

Programul lui Dumnezeu cu Israel este diferit de cel al Bisericii . Neţinând seama de acest lucru, mulţi Îl chestionează pe Dumnezeu, se rătăcesc şi produc confuzie . Israel este un popor pământesc, cu promi-siuni pământeşti şi o chemare pământească, spre deosebire de Biserică, ce are o chemare cerească şi promisiuni cereşti (Evrei 3:1) .

„De ce un Dumnezeu bun şi drept a permis nimicirea atâtor egipteni la eliberarea poporului Său din Egipt, şi apoi aşa de multe neamuri pe parcursul istoriei, în Canaan, în timpul Esterei şi aşa mai departe?” - întreabă unii . Întâi de toate, trebuie să ştim că omul după cădere nu merită nimic decât moartea . Apoi Dumnezeu este suveran şi nimeni nu poate să-I reproşeze nimic . Dar El este un Dumnezeu plin de îndurare . El l-a ales pe Israel pentru ca prin el să Se poată descoperi lumii întregi . Israel L-a reprezentat şi-L reprezintă pe Dum-nezeu în tot cursul istoriei . Atitudinea oamenilor faţă de Israel este de fapt atitudinea lor faţă de Dumnezeu . Chiar dacă în general Israel s-a despărţit de Dumnezeu, întotdeauna a existat o rămăşiţă care L-a cinstit: În timpul lui Ilie (Rom . 11:4), pe vremea când trăiau Estera şi Mardoheu, şi chiar în prezent . Aşa cum Dumnezeu i-a apărat pe iude-ii din Suza şi din întreaga împărăţie, aşa acum Dumnezeu îl păstrează pe Israelul de azi, din cauză că este poporul Lui, şi din cauza părinţi-lor lor, precum şi din pricina rămăşiţei sfinte . Vă este cunoscut textul din Matei 25, unde Domnul Isus vorbeşte despre judecata neamurilor în funcţie de atitudinea faţă de fraţii Săi, poporul Israel, în cursul is-toriei şi mai ales în Marea Strâmtorare .

Planul lui Dumnezeu cu IsraelAşa cum se spune despre Biserică, aleasă mai înainte de înteme-

ierea lumii . . . după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său (Ef . 1:4-6), tot aşa El a avut un plan cu poporul Său Israel . L-a ales pe Avraam, i l-a dat prin făgăduinţă pe Isaac, apoi lui Isaac i l-a dat pe Iacov, tot în felul acesta, căci Rebeca era stearpă . Urmăriţi apoi istoria fiilor lui Iacov, cu triburile sau seminţiile lor cu însemnă-tatea deosebită a fiecăruia .

Vă aduceţi aminte, când Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram, i-a şi comunicat programul Său: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi

23

străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani . Dar pe neamul căruia îi va fi roabă îl voi judeca Eu şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii . . . În al patrulea neam se va întoarce aici, căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful . . . Seminţei tale dau ţara aceasta de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Gen . 15:13-19); iar în Gen . 13:15 zice: „Căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţiei tale în veac” (sublinierea mea) .

Evenimentele care se petrec după aceea se succed ca într-un film pe ecran: vânzarea lui Iosif, suferinţele lui, înălţarea lui, venirea fraţilor lui în Egipt, apoi a tatălui său şi a întregii familii - şaptezeci de persoane; propăşirea lor, înmulţirea lor, asuprirea lor, încercarea lui Moise de a-i scăpa, fuga lui Moise, pregătirea lui timp de patruzeci de ani, chemarea lui, trimiterea lui, împietrirea lui Faraon, plăgile, Paştele, eliberarea, traversarea mării Roşii, cântarea de biruinţă . Toate sunt nespus de frumoase şi semnificative . Toate ne vorbesc şi ne atenţionează . Toate ne spun despre atotputernicia lui Dumnezeu, despre îndurarea şi bunătatea Sa . Toate sunt tipuri sau umbre ale lucrurilor viitoare . Faptul că toate lucrurile se împlinesc după planul lui Dumnezeu nu-l scuteşte pe om de răspundere . Faptul că Iosif trebuia să fie vândut în Egipt nu-i absolvă pe fraţii lui de răspundere, nici pe Potifar, nici pe soţia lui . La fel este cu împietrirea lui Faraon . Cert e că în Egipt Dumnezeu a format şi pregătit naţiunea Israel . A venit în Egipt o familie şi a ieşit de acolo o naţiune puternică şi numeroasă . De ce a trebuit să sufere Israel în Egipt? O ştie El . De ce trebuie să suferim noi şi atâţia sfinţi de-a lungul istoriei? O ştie El, dar o ştim şi noi din Cu-vântul lui Dumnezeu . Suferinţa este calea succesului, a biruinţei, a slavei . Aşa cum Iosif n-a regretat că a fost vândut şi aruncat în închisoare, nici noi nu vom regreta suferinţele noastre de toate felurile, pe care le îndurăm în prezent, când vom vedea slava care va veni .

După trecerea Mării Roşii, drumul poporului a fost către ţara Ca-naanului, ţara promisă . Din nou asistăm la dragostea şi înţelegerea plină de gingăşie a lui Dumnezeu . „După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt” . Ci Dumne-zeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roşie . . .” Gen . 13:17-18) .

Apoi israeliţii au ajuns la hotarele Canaanului, dar n-au intrat . Iată cum ne relatează cuvântul Domnului: “Domnul Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme în muntele aces-

24

ta . Întoarceţi-vă şi plecaţi; Duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare Eufrat . Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov că o va da lor şi seminţei lor după ei” (Deut . 1:6-8) .

Cum ar fi vrut Domnul ca ei să asculte şi să intre în ţara care le-a pregătit-o şi le-a dat-o! Dar ei n-au ascultat de glasul şi porunca Domnului, plătind scump pentru aceasta . Ei au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, dar nu au putut să-l schimbe . Domnul a dus pe poporul Său în Canaan, dar nu pe aceia care s-au răzvrătit, ci pe fiii lor . Au trebuit să pribegească patruzeci de ani în pustie, până când toată generaţia aceea de oameni a pierit, în afară de Iosua şi de Ca-leb, care L-au crezut pe Dumnezeu şi L-au cinstit .

Şcoala lor prin pustie a fost o lecţie pentru ei şi pentru noi, aşa cum ne spune apostolul Pavel în I Corinteni 10 . În versetul 11 scrie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care a venit sfârşitul vea-curilor” . Dar lecţia mare a fost pentru ei, cum e scris în Deuteronom capitolul 8 . Citez câteva frânturi: „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui . Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul” (Deut . 8:2-3) . Câtă dra-goste are Domnul de aleşii Lui! După ce au refuzat primul Lui plan, care era de toată frumuseţea şi binecuvântarea, le acordă al doilea plan, care la fel este bun, dar câtă deosebire! Cineva ar putea spune că nu contează, mai ales când au învăţat atâtea lucruri, dar nu e aşa . În primul rând, a nu-L asculta pe Domnul este un păcat, şi aceasta ne aduce atâta pagubă! Aşa se întâmplă şi cu noi . Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, dar noi ne împotrivim sau nu ne încredem în Dumnezeu . El nu ne părăseşte, ci ne lasă la al doilea plan, dar pierdem enorm .

Minunat e Dumnezeu! El îi spune lui Avraam tot programul Său cu poporul Israel, sămânţa sa: Formarea lui ca naţiune în Egipt, sufe-rinţa lui de patru sute de ani, eliberarea sa cu mână tare şi ducerea sa

25

în ţara Canaan, pe care i-o dă ca moştenire veşnică . O, dacă ar fi as-cultat israeliţii de Dumnezeu! Aşa cum am arătat, ei nu au ascultat şi au pribegit patruzeci de ani în pustie, pentru ca după aceea să intre în Canaan tot prin puterea şi mâna lui Dumnezeu, tot cu aceiaşi uriaşi şi poate în contextul în care neamurile din Canaan au fost mai pregătite să li se împotrivească .

După ce au intrat în Canaan, din nou au dat dovadă de neascul-tare cu privire la nimicirea acelor neamuri păgâne pe care Dumnezeu le-a dat în mâna lor spre nimicire . Ştia El de ce . Nu pentru ca să-i aşeze pe ei acolo, ci din pricina păcătoşeniei acestor naţiuni . Dar isra-eliţii n-au ascultat de Dumnezeu, ci s-au încuscrit cu aceste popoare, până când acestea au devenit pentru ei un cui în coastă şi o cursă . Iată în privinţa aceasta câteva spicuiri din cartea Judecători: “Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebu-siţii au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi (1:21) . „Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Sean . . . aşa încât canaaniţii au izbutit să rămână în ţara aceasta . Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-a izgo-nit . Efraim n-a izgonit pe canaaniţi . . . Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalot . . . Nici Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, nici pe cei din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afic şi din Rehob, şi Aşeriţii au locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-au izgonit . Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii din Bet-Anat şi a locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării . . . Amoriţii au dat înapoi în munte pe fiii lui Dan şi nu i-au lăsat să se coboare în câmpie .” (1:27-34) . Domnul S-a supărat rău pentru neascultarea lor . Iată ce citim în continuare în capitolul 2: „Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: «Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus aici în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că vă voi da . Am zis: “Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi; şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele» . Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu . Pentru ce aţi făcut lucrul acesta? Am zis atunci, «Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coastă şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă» . După ce a spus Îngerul Domnu-lui aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns . Au pus locului acela numele Bochim (Cei ce plâng) şi au adus jertfe Domnului acolo . . . .Poporul a slujit Domnului în tot timpul

26

vieţii lui Iosua şi în tot timpul bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel” (Jud . 2:1-5,7) . Dar după aceea avem istoria tristă a poporului care nu a ascultat pe Domnul, ci L-a părăsit . Mereu citim în cartea Judecători cuvinte ca acestea: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnu-lui . . . Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului . . . Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Isra-el . El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat; i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur şi nu s-au putut împotrivi vrăjmaşilor lor . . . Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor . . . .” Dumnezeu însă nu i-a părăsit, din pricina legământului pe care-L încheiase cu Avraam .

Istoria aceasta a lui Israel nu se termină cu judecătorii, ci continuă în timpul împărăţiei (regilor) lui Israel şi până la venirea cu slavă a Împăratului lor, pe care atunci când a venit prima dată pentru ei L-au respins şi L-au dat la moarte . Le-a trimis proroci, care i-au înştiinţat şi le-au vorbit, aşa cum de atâtea ori găsim scris în cuvântul Lui: „Ce-aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut?” (Is . 5:4) . „Fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răspuns . . . Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte . Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt, până în ziua de azi, v-am trimis pe toţi slujitorii Mei, prorocii, i-am trimis în fiecare zi de dimineaţă” (Ier . 7:13, 24, 25) .

Preocuparea lui Dumnezeu faţă de IsraelL-a găsit, l-a pregătit, l-a format, l-a crescut, l-a aşezat .Biblia e plină de această purtare de grijă şi dragoste ale lui Dum-

nezeu faţă de poporul Său, Israel . Aici dau doar câteva exemple, deşi ele sunt numeroase . Căutaţi-le cu ajutorul unei concordanţe sau prin trimiterile care le găsiţi la versetele respective .

Primul exemplu pe care-l dau este chiar Iacov (Israel), strămoşul poporului Israel .

Întâi de toate, el a fost ales de Dumnezeu . Vă aduceţi aminte cum la naşterea lui s-a zis: „Cel mai mare (Esau) v-a sluji celui mai mic” (Gen . 25;23) sau cum spune apostolul Pavel: „Căci măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, ca să

27

rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, s-a zis Rebe-cii: «Cel mai mare va fi rob celui mai mic»“ (Rom . 9; 11-12) . A avut Iacov ceva deosebit faţă de Esau? Se pare că nu . Dar când Dumnezeu alege şi vrea să scoată ceva din cineva, o face . Rebeca, ştiind hotărâ-rea lui Dumnezeu, vrea să ajute pe Dumnezeu, îndemnând pe Iacov să-l înşele pe fratele său . Credeţi că era nevoie de acest ajutor? Nu . Tot aşa a făcut şi Sara, soacra ei, şi câte alte exemple de acestea gă-sim în Biblie şi în istoria credincioşilor! Totuşi Dumnezeu nu renunţă la planul Său, ci din toate aceste greşeli ale noastre El scoate slavă numelui Lui şi învăţături pentru noi .

Iacov a câştigat binecuvântarea, dar a trebuit să plătească mult pentru înşelăciunea lui, lucruri care i-au servit de învăţăminte în şcoa-la sa, în pregătirea lui . În cele din urmă, Dumnezeu l-a biruit şi Iacov a fost închinat Domnului, dar a rămas şchiop (Gen . 32:24-32) .

Alt exemplu de om încercat şi pregătit de Dumnezeu, şi prin care l-a pregătit şi salvat pe Israel ca naţiune, este Iosif . Nu pot să citesc istoria acestui om şi să nu plâng . Nu numai că el a fost învăţat şi pregătit de Dumnezeu, dar mii şi milioane de suflete prin el au învă-ţat despre grija şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei ce se tem de El şi-I cinstesc numele .

Vă aduceţi aminte cum Dumnezeu îi spusese lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani . Dar nea-mul căruia îi va fi roabă îl voi judeca Eu şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii” (Gen . 15:13-14) .

Noi cunoaştem felul mârşav în care fraţii lui Iosif au acţionat ca să-l vândă işmaeliţilor ca să fie dus în Egipt . Cineva ar zice, „Trebu-ia ca fraţii lui Iosif să-l vândă că altfel n-ar fi ajuns în Egipt”, mai ales după ce el se descopere fraţilor lui şi le spune: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire . Aşa că, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu . . .” (Gen . 45:7-8) . Dar oare nu avea Dumnezeu alte mijloace ca să-l ducă în Egipt, decât ticăloşia lor? Păcatul lor rămâne păcat, indiferent de binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat prin Iosif . Dar el este un tip al Domnului Isus, care la fel a fost vândut de fraţii Lui şi dat la moarte, dar mântuirea şi binecuvântările date de Dumnezeu prin moartea Lui nu pot fi evaluate . Tot aşa cu privire la

28

Iuda, spun unii că Iuda trebuia să vândă pe Domnul Isus, dar iată ce zice Domnul: „Negreşit, Fiul omului se duce după cum este scris des-pre El . Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Mat . 26:24) .

Dumnezeu l-a pregătit pe Iosif în Egipt şi apoi întreg Israelul, care acolo s-a format ca naţiune şi acolo a fost pregătit pentru lun-ga călătorie prin pustiu . Iată ce zice Cuvântul: „El îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, de legământul pa care L-a încheiat cu Avraam şi de jurământul pa care l-a făcut lui Isaac . El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel, zicând: „Ţie îţi voi da ţara Ca-naanului ca moştenire care v-a căzut la sorţ” . Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr şi străini în ţară; mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor; dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor . „Nu vă atingeţi de unşii Mei, a zis El şi nu faceţi rău prorocilor Mei!” A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai . Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob . I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului . Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanţurile şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit . L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui, ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea . Atunci Israel a venit în Egipt şi Iacov a locuit în ţara lui Ham” (Ps . 105:8-23) .

Din Egipt Dumnezeu i-a scos cu braţ puternic prin Moise robul Său, pe care iar l-a pregătit într-un chip deosebit patruzeci de ani şi apoi alţi patruzeci de ani . Prin izbăvirea lui Israel şi semnele minuna-te pe care le-a făcut, Dumnezeu S-a descoperit întregului pământ, nu numai Israelului sau Egiptului . Iată ce spune Domnul despre ei: “Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri şi ai sădit-o” (Ps . 80:8) .

În pustie, Dumnezeu a fost cu israeliţii într-un chip deosebit şi i-a învăţat atâtea lucruri . Iată ce zice cuvântul: „Apoi în pustie ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul aces-ta . . . care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi şi ziua într-un nor” (Deut . 1:31, 33) . „Aţi văzut ce am făcut

29

Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Ex . 19:4) . „Când Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel, căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire . El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate, l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui . Ca vulturul care-şi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui . Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Lui” (Deut . 32:8-12) .

„Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dum-nezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te sme-rească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui . Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoş-teai, nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu tră-ieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul” (Deut . 8:2-3) . Dacă în pustiu au fost aşa de binecuvân-taţi, cum ar fi fost în Canaan, unde curgeau lapte şi miere? Iată ce zice Domnul în privinţa aceasta: „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpără-torul tău, Sfântul lui Israel: „Eu Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării” (Is . 48:17-18) . I-a purtat şi pro-mite că-i va mai purta: „Ascultaţi-mă casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini . V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc” (Isaia 46:3-4) .

LegeaApoi le-a dat Legea . Le-a dat instrucţiuni până în detalii, aşa încât

nu mai era nevoie de iscusinţa omului în vreo privinţă . Dacă era ceva ce Legea nu spunea, lucruri particulare, întrebau pe Domnul şi El le răspundea . Aşa a fost cazul cu câţiva oameni care nu au putut lua Paştele în prima lună, fiind întinaţi cu trupul unui mort . Moise le-a zis: „Staţi liniştiţi şi voi asculta ce zice Domnul cu privire la voi” (Num . 9:8) . Şi Domnul le-a spus să ia Paştele a doua lună .

30

Domnul i-a învăţat că fericirea şi prosperitatea lor depind de totala lor atârnare de Domnul . “Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire . Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice! „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi îna-inte?” (Deut . 4:5-8) .

Vedeţi, poporul Israel era un popor separat, cu rânduieli deosebite . „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău . Domnul, Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoa-rele de pe faţa pământului” (Deut . 7:6; 14:2) . . . „prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău de toate popoarele de pe faţa pământului” (Ex . 33:16) . „ . . .Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus de o parte dintre popoare” (Lev . 20:24, 26) . „Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise . . .” (I Regi 8:53) . „ . . .Este un popor care locuieşte de o parte şi nu face parte dintre neamuri” (Num . 23:9)

Chiar şi despre ţara lui se spune: „Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi care se adapă din ploaia cerului . Este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dum-nezeul tău are neîncetat ochii de la începutul până la sfârşitul anului” (Deut . 33:28) .

Legea care a fost dată de Domnul lui Moise a fost dată numai lui Israel şi are la bază legământul lui Dumnezeu făcut lui Israel . Din textele pe care le-am citat s-a putut vedea clar lucrul acesta . Dar pe lângă aceasta avem clar Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Moise ne-a dat legea, moştenirea adunării lui Iacov” (Deut . 33:4) . Vorbind cu iudeii, Domnul Isus spune: „Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea?” (Ioan 7:19) . Apostolul Pavel spune efesenilor, adică neamurilor: „De aceea voi, care altădată eraţi neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Christos, fără drept

31

de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” (Ef . 2:11-12) . Romanilor le spune despre rudele sale trupeşti: „Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele” (Rom . 9:4) . „El des-coperă lui Iacov cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale . El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc poruncile Lui” (Ps . 147:19-20) . Iată şi alte texte din care se vede clar că Legea nu a fost dată neamurilor, ci numai lui Israel: „Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele” (Rom . 2:14-15) .

„Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii îm-prejur? Oricum, sunt mari şi mai întâi de toate prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Rom . 3:1-2) . De aici se înţelege mai mult, că nu numai Legea, ci toate cuvintele lui Dumne-zeu din Vechiul Testament sunt încredinţate lor . Aceasta nu înseamnă că nu sunt şi pentru noi, dar nu sunt scrise direct pentru noi . „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mus-tre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (II Tim . 3:15-16) .

Vedeţi cum, ştiind adevărurile acestea, dispare orice confuzie cu privire la Lege, precum şi orice dispută . Dar va zice cineva, „Vezi că apostolul Pavel se adresează galatenilor, referitor la Lege” . Da, e ade-vărat, dar iudeilor şi iudaizanţilor, adică acelora care căutau să aducă o altă evanghelie . Dar iată ce zice el şi acestora: “Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Christos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă . După ce a venit credinţa nu mai suntem sub îndrumătorul acesta . Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Chris-tos Isus” (Gal . 3:24-26) . Chiar Domnul Isus zice: „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală” (Luca 16:16), iar apostolul Pavel zice: „Christos este sfârşitul Legii” (Rom . 10:4) . Vedeţi cum Cuvântul lui Dumnezeu alungă negura şi în-tunericul? Numai dacă oamenii vreau să se supună lui Dumnezeu şi cuvântului Său . Mai are rost să ne contrazicem cu privire la Sabat,

32

mâncăruri şi alte porunci, când toate acestea au fost pentru Israel şi au încetat odată cu venirea Realităţii, a Domnului Isus?

Legea a fost dată lui Israel, un popor pământesc, până la împli-nirea vremii când a venit Realitatea . Acum Biserica nu are Legea lui Moise, ci „Legea Duhului de viaţă în Christos Isus, care m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” (Rom . 8:2) . Biserica este parte inte-grantă din trupul lui Christos . Ca mădulare ale Sale, primim comanda de la El, Capul, nu prin legi din afară, ci prin viaţa şi principiile ei lăuntrice, Duhul Sfânt fiind în noi şi călăuzindu-ne total şi în detalii . Domnul Isus nu ne-a dat o lege sau cale sau religie, ci ni S-a dat pe El Însuşi, care este Calea, Adevărul şi Viaţa .

Vreau să mă mai opresc puţin la acest capitol . Aşa cum am spus, tot ce a fost scris în Vechiul Testament a fost scris pentru Israel . Noi ştim aceasta, când e vorba de porunci, de lege, dar când e vorba de făgăduinţe şi binecuvântări, atunci ne facem că nu mai ştim . La fel şi din cauza aceasta, vin o mulţime de confuzii şi încurcături . Căutăm să spiritualizăm o mulţime de texte care trebuie luate în mod literal aşa cum sunt scrise, pentru că sunt scrise pentru Israel . Dar noi ni le însuşim, spiritualizându-le . Aşa este cu toate profeţiile: Isaia 9, 32, 33, 35, 60, 61, 66, etc . E adevărat că unele făgăduinţe făcute pentru cei ce iubesc pe Domnul mi le pot însuşi şi eu, fiind în condiţia sfinţilor cărora le-a fost făcută făgăduinţa, dar aceasta nu schimbă adevărul că acestea sunt pentru Israel .

Ţara PromisăDupă ce Dumnezeu a format pe Israel ca naţiune, după ce l-a

crescut şi instruit, El l-a aşezat în ţara binecuvântată pe care a pro-mis-o lui Avraam, când a zis: „Ridică-ţi ochii şi din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac” (Gen . 13:14-15) .

E adevărat că mulţi, toţi cei necredincioşi, au pierit în pustie, din cauza necredinţei lor, în afară de Iosua şi Caleb, dar Domnul Şi-a ţi-nut cuvântul şi a dus pe Israel în Canaan .

Un studiu amănunţit al Genezei 13:15 arată că Avraam trebuia să fie în ţară, ca şi Sămânţa care este Christos (Evr . 3:16), căci Dum-nezeu nu minte (Evr . 6:8) . Când Israel a posedat ţara în timpul lui Iosua (21:43-45) nici Avraam nici Christos nu au fost în Canaan . Iată

33

textul: „Astfel Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor . Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, nici una n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit” .

Iată hotarele ţării pe care Domnul a dat-o în stăpânire veşnică lui Israel: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, Eufrat” (Gen . 15:18) . „Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor şi de la pustie până la Râu (Eufrat) (Ex . 23:31) . „Hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban şi de la râul Eufrat până la marea de apus” (Deut . 11:24) . „Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare Eufrat, toată ţara hetiţilor şi până la marea cea mare spre apusul soarelui” (Iosua 1:4) .

Vă întrebaţi de ce Israelul ţine cu dinţii de teritoriile cucerite în 1967? Şi acestea sunt doar nimica faţă de tot teritoriul sau ţara pe care Dumnezeu le-a dat-o lor ca moştenire veşnică . E adevărat, ei au păcătuit şi Dumnezeu i-a pedepsit, dar aceasta este o problemă între ei şi Dumnezeu; cât priveşte însă ţara, este a lor, şi nu a popoarelor care acum o stăpânesc . Va veni însă vremea când ţara va intra din nou în stăpânirea lor, aşa cum a fost dată de Domnul şi nici o pute-re şi nici o naţiune nu va mai avea putere asupra lor . Aceasta se va întâmpla în Mileniu, când Domnul Isus, Împăratul, va domni de la o mare la alta, nu numai peste Israel, ci peste întreg pământul .

Regii lui IsraelApoi au cerut un rege .Cunoaşteţi istoria, cum Dumnezeu a dus pe Israel în Canaan, prin

Iosua . Ca şi pe vremea lui Moise, Dumnezeu era Domnul şi Condu-cătorul lor . El Se lupta pentru ei, El îngrijea de ei până în cele mai mici amănunte, nu numai de ei, ci şi de ţara lor . Ei erau chemaţi doar să asculte de El şi de rânduielile pe care le lăsase . Dar ei L-au părăsit pe Dumnezeu . Iată ce se scrie despre ei: „Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pen-tru Israel . Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului şi au slujit Baalilor . Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor . . .

34

Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel . El i-a dat în mâna unor prădători . . . Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare . Domnul a ri-dicat judecători ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau . Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor . . .” (Jud . 2:10-17) . Mereu în cartea Judecători citiţi cuvintele acestea .

După aceea, pe vremea lui Samuel, au cerut un împărat . E adevă-rat, ar zice cineva, că aveau nevoie de un împărat, căci fiii lui Samuel nu călcau pe urmele lui . Numai că problema putea fi rezolvată în alt fel, prin întoarcerea la Dumnezeu şi ascultarea de El .

Iată ce s-a întâmplat: „Toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel la Rama . Ei au zis: „Iată că tu eşti bătrân şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile” . Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece” . Şi Samuel s-a rugat Domnului . Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă ca să nu mai domnesc peste ei . Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi . M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei . Ascultă-le glasul deci, dar înştiin-ţează-i şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei” (I Sam . 8:4-9) . Mai dau câteva texte, din care să vedeţi cât rău a făcut Israel, cerând un rege: „Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Miţpa şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumne-zeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împăraţilor care vă apăsau . Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: „Pune un împărat peste noi!” (I Sam . 10:17-19) . Citiţi capitolul 12 de la început . Apoi în versetul 17 se zice: „Nu suntem noi la secerişul grânelor? Voi striga către Domnul şi va trimite tunete şi ploaie . Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat peste voi” . Samuel a strigat către Domnul şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie . Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel . Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului, Dumnezeul tău pentru robii tăi, ca să nu murim, căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi” (I Sam . 12:17-19) .

Nu era Dumnezeu Împăratul lor? Mai era vreun popor în lume

35

care să aibă pe dumnezeii lor aşa de aproape de ei şi cu ei? Ce bine le-au făcut împăraţii? E adevărat, unii dintre ei se temeau de Domnul, dar chiar şi aceia îşi aveau drepturile lor şi supuneau poporul la tot felul de dări . Solomon a fost un împărat bun, dar citiţi ce se spune despre el când fiul său urcă pe tron? (II Cron . 10:1-15) .

Cât de înclinată e inima omului ca să se sprijinească pe om, pe ceva văzut! Chiar şi Moise a fost ispitit în privinţa aceasta . Vine socrul său la el şi-l vede judecând poporul . Îi dă sfatul să aleagă oa-meni din popor care să judece pricinile cele mai mici şi numai cele mai mari să vină la Moise . Moise l-a ascultat şi a făcut aşa (Ex . 18:13-17) . Dar nu era voia lui Dumnezeu aceasta . De câte ori am auzit predicatorii lăudându-l pe Moise şi pe socrul său în privinţa aceasta! Dragii de ei, au uitat că Dumnezeu nu are nevoie de sfătuitori, ci de ascultare . Oricât de minunate ar fi sfaturile omului, ele nu se potri-vesc cu gândurile lui Dumnezeu . Ca să vedeţi că Dumnezeu nu Şi-a pus pecetea pe rânduiala aceasta, citiţi în Numeri 11 . Acolo vedeţi că Dumnezeu rânduieşte o altă alegere, dar şi aceea din cauza cârtirii lui Moise . Observaţi însă că şi acolo Dumnezeu ia din duhul lui Moise şi împarte peste cei şaptezeci de bărbaţi . Ce a câştigat Moise? Nimic . A fost doar o maşinărie . Domnul i-a arătat lui Moise că puterea pe care o avea îi era de ajuns şi era în proporţie cu sarcina pe care o avea de purtat .

Mai observaţi-l pe Moise, dar nu uitaţi să ne observăm şi pe noi, care suntem mai slabi decât el . Când au plecat din Sinai, „Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: „Eu vi-l voi da” . Vino cu noi şi-ţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Isra-el .” Hobab i-a răspuns: „Nu pot să merg, ci mă voi duce în ţara mea şi în locul meu de naştere” . Şi Moise a zis: „Nu ne părăsi, te rog, fiindcă tu cunoşti locurile unde putem să tăbărâm în pustie, deci tu să ne fii călăuză . . .” (Num . 10:29-31) . Dar oare nu era Domnul călăuza lui Israel prin nor şi foc? Nu El se ducea înaintea lor şi le pregătea totul? Dar toate lucrurile acestea şi experienţele lor „li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noas-tră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (I Cor . 10:11) .

Acum să privim puţin spre timpurile Bisericii . Oamenii au vrut conducători ca celelalte religii ale lumii şi au făcut din Biserică o organizaţie, aşa cum auzeam într-o duminică un renumit păstor din

36

sud spunând, gata să mă convingă şi pe mine că e aşa . Spunea că Biserica este un organism, cu care am fost cu totul de acord, dar şi o organizaţie, dând ca justificare textul din Efeseni 4:11-12 . Numai că apostolii, prorocii, evangheliştii, păstorii şi învăţătorii fac parte in-tegrantă din organism, din trup şi nu sunt peste trup . Ei ascultă de Capul, de Christos, ca şi celelalte organe, aşa cum spune apostolul Pavel în I Cor . 12 şi Romani 12 . Ce frumos era în Biserica primară! Dumnezeu alegea, El trimitea, El era Domn peste Biserică . Mai este acum aşa? Avea dreptate predicatorul care zicea că Biserica este un organism, dar şi o organizaţie, în felul cum este acum, dar nu în felul lui Dumnezeu .

Regatul UnitPrivind la Israel ca regat sau împărăţie, observăm două perioade:

regatul unit şi regatul divizat sau haotic .Prima perioadă a regatului unit durează 120 de ani sub regii: Saul,

David şi Solomon, fiecare domnind câte 40 de ani .Primul rege, Saul, deşi ales şi confirmat de Dumnezeu, e după

dorinţa şi starea poporului . El reprezintă în timpul prezent pe creşti-nul firesc: cu o smerenie firească (când să-l ungă împărat, au trebuit să-l caute, căci se ascunsese între butoaie, I Sam . 10:22), cu o evlavie firească (porunceşte post în timpul luptei cu filistenii, I Sam . 14:24), iar când Ionatan, fiul său, biruieşte pe filisteni şi mănâncă, neştiind de hotărârea lui Saul, vrea să-l omoare (I Sam . 14:44) . Un om care curând şi-a dat pe faţă neatârnarea faţă de Dumnezeu, procedând după mintea lui şi neascultându-L pe Dumnezeu: în lupta cu filistenii (I Sam . 13) şi în lupta cu Amalec (I Sam . 14) . De aceea Dumnezeu Şi-a ales ca împărat al lui Israel un om după inima Sa (I Sam . 16:1; Fapte 13:22) .

Alegându-l pe David, a ales seminţia din care urma să se nas-că Domnul Isus, Mântuitorul lumii, potrivit cu făgăduinţa Sa: Fapte 13:23; II Sam . 7:12-16; Ps . 132:11; Num . 24:17 . Mai mult, El zice: “În casa aceasta (templu) şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate se-minţiile lui Israel, Îmi voi pune numele pe vecie” (II Cron . 33:7) .

Saul, cel firesc, a început să-l urmărească şi să-l persecute pe Da-vid, care, de pe acum, era uns ca rege înaintea lui Dumnezeu . Şi aşa a făcut toată viaţa lui fără motiv, doar pentru faptul că David era mai

37

bun ca el . S-a întâmplat ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc (Ismael, Gen . 21:9) prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum (Gal . 4:29) .

Ce a avut sau ce a făcut David, de a fost după inima lui Dumne-zeu? Aş vrea să ne oprim puţin aici, căci ne va ajuta în viaţa noastră de credinţă şi atârnare de Dumnezeu .

S-a încrezut în Dumnezeu din copilăria lui . „David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură . Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl lo-veam şi-l omoram . Aşa a doborât robul tău leul şi ursul şi cu filistea-nul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului Celui viu” . Observaţi cum se vede în-crederea lui! „David a mai zis: “Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean” (I Sam . 17:34-37) .

A cinstit şi a înălţat pe Domnul . „David a zis filisteanului: «Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în numele Domnului oştirilor, în numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o . . . tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu . Şi toată mulţimea aceasta va şti că Dumnezeu nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă . Căci biruinţa este a Domnului şi El vă va da în mâinile noastre»“ (I Sam . 17:45-47) .

S-a temut de Domnul . „Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui” (Ps . 33:8) . „Iată, ochiul Dom-nul priveşte peste cei ce se tem de El” (Ps . 33:18) . „Prietenia Domnu-lui este pentru cei ce se tem de El” (Ps . 25:14) .

A atârnat de Domnul . Tot mereu găseşti expresia aceasta: “David a întrebat pe Domnul . . . şi Domnul i-a răspuns” (I Sam . 23:2, 4, 9-12), etc .

Nu s-a apărat singur . Aceasta în legătură cu Saul (I Sam . 24:4-6, 12, 15), în legătură cu Nabal (I Sam . 25:39), în legătură cu Şimei (II Sam . 16:5-12) .

David a păcătuit şi el, dar a plătit scump, deşi Dumnezeu l-a iertat (II Sam . 12) . Uitaţi-vă însă, la pocăinţa sa (Ps . 51) .

Al treilea rege din regatul unit e Solomon . Câte avem de învăţat şi de la el, dar scopul cărţii este altul! Cât de bine a început acest

38

tânăr rege! Vezi I Regi 3:5-15 . Dar Solomon a păcătuit înaintea lui Dumnezeu chiar de la început .

Cu câteva secole înainte, Dumnezeu spusese şi sunt redate în Deu-teronom condiţiile şi calităţile pentru regii lui Israel:

– Un împărat din sânul poporului .– Să nu aibă mulţi cai şi să nu mai întoarcă pe popor în Egipt .– Să nu aibă un număr mare de neveste, ca să nu-i abată inima .– Să nu strângă mari grămezi de argint şi de aur .– Să aibă Cartea Legii cu el, s-o citească şi s-o păzească (Deut .

17:14-20) .Apoi a fost avertizat direct de tatăl său David: I Cor . 22:13; I

Regi 2:3, direct de Dumnezeu: I Regi 3:14; 9:6-7; 11:11 . Dar el nu a ascultat şi consecinţele neascultării lui s-au arătat, în timpul vieţii lui, prin revolte (I Regi 11:14-25), iar după moartea sa, prin dezbinarea împărăţiei, când mare parte (10 seminţii) s-au despărţit şi au format un regat deosebit, cu Ieroboam ca rege, iar fiul său Roboam a rămas doar cu două seminţii, Iuda şi Beniamin .

Cărţile istorice care descriu regatul unit sunt: I Samuel 8-31; II Samuel; I Regi 1-11; I Cronici; II Cronici 1-9 . Iar cărţile poetice din acest timp sunt: Psalmii, Proverbele, Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor .

Regatul divizat şi ducerea în robieRegatul divizat a acoperit o perioadă de 325 ani, de la 930 î .Chr .

la 605 î .Chr . A început cu un război civil, când Ieroboam, un slujitor al lui Solomon, fugit în Egipt, se întoarce şi cere regelui Roboam să uşureze sarcinile poporului . Roboam, în loc să asculte de sfatul bătrâ-nilor lui Israel, înclină şi ascultă sfatul tinerilor de o seamă cu el . Iată ce răspunde el poporului: „Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane” (I Regi 12:14) . Astfel, împărăţia s-a dezbinat: Regatul de sud, Iuda şi Beniamin, cu capitala la Ierusalim şi regele lor Ro-boam, fiul lui Solomon, şi regatul de nord, cu primul rege Ieroboam şi capitala la Samaria .

Viaţa spirituală a fost în declin în amândouă regatele, totuşi regatul de nord, numit de pe acum regatul lui Israel, a întrecut orice măsură .

Iată regii lui Iuda:2 .

39

1 .2 .3 .4 .5 .6 .7 .8 .9 .10 .11 .12 .13 .14 .15 .16 .17 .18 .19 .20 .

RoboamAbiamAsaIosafatIoramAhaziaAtaliaIoasAmaţiaAzaria (Ozia)IotamAhazEzechiaManaseAmonIosiaIoahazIoiachimIoiachinZedechia

răurăubunbunrăurăureabun şi răubunbunbunbunbunrău şi bunrăubunrăurăurăurău

Felul de viaţă Durata Textul biblic17 ani3412581640295218192955231¼11¼11

I Regi 11:42–14:31I Regi 14:31–15:8I Regi 15:8-24I Regi 22:41-50II Regi 8:16-24II Regi 8:24–9:29II Regi 11:1-20II Regi 11:1–12:21II Regi 14:1-20II Regi 15:1-7II Regi 15:32-38II Regi 16:1-20II Regi 18:1–20:21II Regi 21:1-18II Regi 21:19-26II Regi 22:1–23:30II Regi 23:31-33II Regi 23:34–24:5II Regi 24:6-16II Regi 24:17–25:30

Din 20 de regi, numai 8 au fost buni. Doi au fost şi buni, şi răi: Ioas a fost bun în timpul vieţii binefăcătorului lui, unchiul său Iehoiada. După aceea, a devenit aşa de rău, încât l-a ucis pe fiul lui Iehoiada, pe Zaharia.

Manase, fiul lui Ezechia, a fost din cale afară de rău, până l-a smerit Domnul, lăsând să fie pus în lanţuri în Babilon . Acolo, în strâmtorare, s-a smerit şi s-a rugat Domnului, care l-a ascultat şi l-a dus înapoi la Ierusalim, unde Manase a făcut curăţirea de idoli şi de lucrurile stricate .

Chiar şi ceilalţi împăraţi buni au făcut lucruri rele pe care ţi-e groază să le aminteşti . Astfel Iosafat s-a încuscrit cu Ahab, cel mai rău rege al lui Israel, şi s-a unit cu el, nesocotind înştiinţarea Domnului .

Ezechia nu s-a supus hotărârii Domnului, care i-a spus să-şi pună în ordine casa deoarece va muri, ci s-a bocit şi s-a rugat Domnului să-i prelungească viaţa . Domnul l-a ascultat, dar în acei 15 ani s-a născut fiul său Manase, care a făcut atâta rău . Apoi, când a ajuns la putere, s-a mândrit şi s-a fălit solilor împăratului Babilonului, cu tot ce avea el .

40

Totuşi Domnul n-a vrut să nimicească pe Iuda, din pricina ro-bului Său David, după făgăduinţa pe care i-a făcut-o, că-i va da totdeauna o lumină printre fiii săi (II Regi 8:19) . Regatul lui Iuda a durat 325 de ani 931 î .Chr .–606 î .Chr . În anul 606 au fost duşi în robie în Babilon . Amintesc aici în treacăt, că Satan a vrut să nimicească cu de-săvârşire seminţia lui Iuda, pe Israel, din care trebuia să se nască Domnul Isus . Citiţi, vă rog, cu atenţie cartea Estera sub aspectul acesta . Regatul de nord a lui Israel a avut 19 regi, toţi răi:

1 .2 .3 .4 .5 .6 .7 .8 .9 .10 .11 .12 .13 .14 .15 .16 .17 .18 .19 .

Durata Textul biblic

22 ani22427 zile12 ani2111128161640½1 lună10 ani2209

I Regi 11:26–14:20I Regi 15:25-28I Regi 15:27–16:7I Regi 16:6-14I Regi 16:9-20I Regi 16:15-28I Regi 16:28–22:40I Regi 22:40; II Regi 1:18II Regi 3:1–9:25II Regi 9:1–10:36II Regi 13:1-9II Regi 13:10–14:16II Regi 14:23-29II Regi 14:29–15:12II Regi 15:10-15II Regi 15:14-22II Regi 15:22-26II Regi 15:27-31II Regi 15:30–17:6

IeroboamNadabBaeşaElaZimriOmriAhabAhaziaIoramIehuIoahazIoasIeroboam IIZahariaSalumMenahemPecahiaPecahOsea

În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a cucerit Samaria şi a dus pe Israel în robie, în Asiria, în anul 721 î .Chr ., cu 115 ani îna-inte de robia lui Iuda . Citiţi, vă rog, istoria împăraţilor lui Iuda şi Israel în cărţile: I Regi 12:22; II Regi 1-17; II Regi 1-25; II Cronici 10-36 şi veţi învăţa o mulţime de lucruri . Veţi vedea dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu,

41

cum a înştiinţat pe fiecare la timp, căutând să-i salveze din necaz . Veţi vedea răutatea, neascultarea şi împotrivirea omului la dragostea lui Dumnezeu . După toate acestea, Dumnezeu n-a mai avut altă solu-ţie decât să-i lase în voia pornirilor lor şi a vrăşmaşului, ca să înveţe lecţia, nu ca să-i nimicească . Cu câtă dragoste le-a vorbit Dumnezeu prin profeţii pe care i-a trimis . Iată ce zice Domnul: „Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt până în ziua de azi, v-am trimis pe toţi slujitorii Mei prorocii, i-am trimis în fiecare zi de dimineaţă” (Ier . 7:25) . „Fiindcă v-am vor-bit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răs-puns . . .” (Ier . 7:13) . Iată prorocii lui Dumnezeu din timpul regatului dezbinat: Obadia, Ioel, Iona, Amos, Osea, Isaia, Mica, Naum, Ţefania, Ieremia, Haba-cuc .

Întoarcerea din robie După 70 de ani, aşa cum a fost profeţit de Ieremia: 25:11-12; 29:10 şi Isaia 44:28; 45:1, o parte din Iuda s-a întors din robie la Ie-rusalim şi a zidit templul şi zidurile Ierusalimului . Prima întoarcere a fost sub Zorobabel în anul 536 î .Chr ., cu un număr de 42 .360 de persoane, afară de robii şi roabele lor, în număr de 7 .337 (Ezra 2:64-65) . A doua întoarcere a fost sub cărturarul Ezra în anul 455 î .Chr . A treia a fost sub Neemia în anul 445 î .Chr . Cărţile Bibliei care s-au scris în timpul acesta au fost: Ezra, Nee-mia, Zaharia, Estera, Hagai şi Maleahi . Ştim că din robie s-au întors Iuda, Beniamin, leviţi . Totuşi nu ne îndoim că şi din celelalte seminţii s-au întors reprezentanţi, deşi majo-ritatea s-au împrăştiat în toate ţările lumii .

Dragostea şi protectţia lui Dumnezeu faţă de poporul Său Israel Citiţi, vă rog, cu atenţie profeţiile şi veţi vedea dragostea lui Dum-nezeu, nu numai faţă de seminţia lui Iuda, ci de tot Israelul . Când citesc ce spune apostolul Pavel, că „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom . 11:2), zic „Amin” . Mă mir cum oameni credincioşi şi predicatori care citesc Bi-blia nu pot să vadă aceasta . Dau câteva citate din profeţii: „În ziua aceea, rămăşiţa lui Israel şi cei scăpaţi din casa lui Iacov

42

nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini cu încrede-re pe Domnul, Sfântul lui Israel . O rămăşiţă, rămăşiţa lui Iacov, se va întoarce la Dumnezeul cel puternic . Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă se va întoarce, căci nimici-rea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea” (Isaia 10:20-22) . „Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov . Popoarele îi vor lua, şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului ca robi şi roabe . Vor ţinea astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor” (Isaia 14:1-2) . „Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El” (Isaia 30:18) . „Dar tu Israele, robul Meu, Iacove pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu, tu pe care te-am luat de la marginile pămân-tului, şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: «Tu eşti robul Meu, te aleg şi nu te lepăd! nu te teme căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor . Eu te sprijinesc cu dreapta Mea bi-ruitoare .» Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine, vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc . Îi vei căuta şi nu-i vei mai găsi, pe cei ce se certau cu tine, vor fi nimi-ciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine . Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: «Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! »“ (Isaia 41:8-13) „Din pricina numelui Meu sunt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc faţă de tine ca să nu te nimicesc . Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei . Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez, căci cum ar putea fi hulit numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea” (Isaia 48:9-11) . „Sionul zicea: «M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!» Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de ro-dul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei . . . De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi face neamurilor semn cu mâna, şi-Mi voi înălţa

43

steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor, şi vor duce pe fiicele tale pe umeri . Te vor hrăni împăraţi, şi împărăte-sele lor te vor alăpta . Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine . Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupri-tor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi . Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor . Şi va şti orice făptură că eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Ia-cov»“ (Is . 49:14-18; 22-26) . „Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi . Eu, Eu vă mângâi . Dar cine eşti tu ca să te temi de omul muritor şi de fiul omului care trece ca iarba şi să uiţi pe Domnul care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua înaintea asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mâna asupritorului? În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă şi nu va duce lipsă de pâine” (Isaia 51:11-14) . „Nu te teme, căci nu vei rămânea de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine; ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale, şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta, căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Is-rael . El se numeşte Dumnezeul întregului pământ, căci Domnul te cheamă înapoi ca pe o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţe, care a fost izgonită, zice Dumnezeul tău . Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi cu mare dragoste . . . Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine . . . Orice armă făurită împotriva ta va fi fără pu-tere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi . Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul” (Isaia 54:4-7, 10, 17) . „Domnul mi-a zis, pe vremea împăratului Iosia: Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo . Eu ziceam că după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine . Dar nu s-a întors . Şi sora ei,

44

vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta . Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurvii-lor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel . . . Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte şi zi: „Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul . Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, şi nu ţin mânie pe veci . Recunoaşte-ţi nu-mai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului, Dum-nezeului tău, că ai alergat încoace şi încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, şi că n-ai ascultat glasul Meu, zice Domnul . În-toarceţi-vă copii răzvrătiţi, zice Domnul, căci Eu sunt stăpânul vostru, Eu vă voi lua pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie şi vă voi aduce înapoi în Sion . . . Un vuiet se aude pe înălţimi: sunt plânsetele şi rugăminţile de iertare ale copiilor lui Israel; căci şi-au sucit calea, şi au uitat pe Domnul, Dumnezeul lor . „Întoarceţi-vă copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile” . „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul nostru” (Ier . 3:6-8, 12-14, 21-22) . „Vai! Căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea . Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea . În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, voi sfărâma jugul de pe grumazul lui, îi voi rupe legăturile şi străinii nu-l vor mai supune . Ci vor sluji Dom-nului, Dumnezeului lor şi împăratului lor David, pe care li-l voi scula . De aceea, nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, şi nu te speria, Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată şi îţi voi izbăvi să-mânţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăşi, va avea odihnă şi linişte şi nu-l va mai tulbura nimeni . Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc: voi nimici pe toate neamurile prin-tre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici, te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit . . . De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuiri-lor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri! Totuşi cei ce te mănâncă vor fi mâncaţi şi toţi vrăjma-şii tăi, toţi, vor merge în robie; cei ce te jefuiesc vor fi jefuiţi şi voi da pradă pe toţi cei ce te pradă” (Ier . 30:7-11, 15-16) . „Căci aşa vorbeşte Domnul: „Strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cântaţi laude, şi ziceţi: „Domnul izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!” Iată îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la

45

marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însăr-cinată şi cea în durerile naşterii, o mare mulţime se întoarce înapoi aici! Plângând vin, şi îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc . Căci Eu sunt Tatăl lui Israel şi Efraim este întâiul Meu născut . Ascultaţi cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave îndepărtate! Spuneţi: „Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păsto-rul turma . Căci Domnul răscumpără pe Iacov, şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare ca el . Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grâu, la must, la untde-lemn, la oi şi boi, sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu vor mai tânji . . . Aşa vorbeşte Domnul: „Un ţipăt se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt! Aşa vorbeşte Domnul: „Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul, ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului . Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor . Aud pe Efraim bocindu-se: „M-ai pedepsit şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit, şi după ce mi-am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele” . „Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci când vorbesc cu el, îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul” (Ier . 31:7-12, 15-20) . „Iată, îi voi strânge din toate ţările în care i-am izgonit, în mânia Mea, în urgia Mea şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo . Ei vor fi po-porul Meu şi eu voi fi Dumnezeul lor . Le voi da o inimă şi o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei . Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai în-toarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine . Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufle-tul Meu” (Ier . 32:37-41) . „Iar tu robul Meu Iacov, nu te teme şi nu te spăimânta Israele . Căci te voi izbăvi din pământul depărtat şi-ţi voi izbăvi sămânţa din ţara în care este roabă . Iacov se va întoarce iarăşi, va locui liniştit

46

şi fără teamă, şi nu-l va mai tulbura nimeni . Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul; căci Eu sunt cu tine . Voi nimici toate neamurile printre care te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici, ci te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit” (Ier . 46:27-28) . „În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Is-rael şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună, vor merge plângând şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor . Poporul Meu era o turmă de oi pierdute, păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munţii; tre-ceau de pe munţi pe dealuri, uitându-şi staulul . Toţi cei ce îi găseau îi mâncau şi vrăjmaşii lor ziceau: „Noi nu suntem vinovaţi, fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii, împotriva Domnu-lui, Nădejdea părinţilor lor” „ . . .Căci voi v-aţi bucurat şi v-aţi veselit, când Mi-aţi jefuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană în iarbă, nechezaţi ca nişte armăsari focoşi . . . În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea lui Israel şi nu va mai fi, şi pă-catul lui Iuda şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa pe care o voi lăsa” (Ier . 50:4, 6, 7, 11, 20) . „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sunt ţări . Dar ei s-au răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele . . . De ace-ea, pe viaţa Mea! zice Domnul, Dumnezeu: pentru că Mi-ai pângărit locaşul Meu cel sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine, ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura” (Ezec . 5:5-6) . „Dar voi lăsa câteva rămăşiţe dintre voi, care vor scăpa de sabie printre neamuri, când veţi fi risipiţi în felurite ţări . Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre nea-murile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă şi ochii care au curvit după idolii lor . Atunci le va fi scârbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe care le-au făcut, din pri-cina urâciunilor lor . Şi vor şti că Eu sunt Domnul şi că nu degeaba i-am ameninţat că le voi trimite toate aceste rele” (Ezec . 6:8-10) . „Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi, cei din robie şi toată casa lui Israel sunt aceia despre care zic locuitorii Ierusalimului: „Ei sunt departe de Domnul, Dumne-zeu: „Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel . Şi când vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urâciunile . Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi . Voi lua din trupul lor

47

inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, iar Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec . 11:15-20) . „Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic . Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe care ţi le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legământului făcut cu tine . Voi face legământul Meu cu tine şi vei şti că Eu sunt Domnul, ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti şi să nu mai deschizi gura de ruşine, când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezec . 16:60-63) . „Vă voi primi ca pe nişte miresme cu miros plăcut, după ce vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din ţările în care sunteţi risipiţi; şi voi fi sfinţit de voi înaintea neamurilor . Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi aduce înapoi în ţara lui Israel, în ţara pe care jurasem că o voi da părinţilor voştri . Acolo vă veţi adu-ce aminte de purtarea voastră şi de toate faptele voastre cu care v-aţi spurcat; şi vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina tuturor fărădele-gilor pe care le-aţi făcut . Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi purta cu voi având în vedere numele Meu şi nicidecum după purta-rea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezec . 20:41-44) . Iată ce spune Domnul lui Edom referitor la Israel, din care se vede dragostea Lui: „Pentru că aveai o ură veşnică şi ai doborât cu sabia pe copiii lui Israel în ziua necazului lor, în vremea când nelegiuirea era la culme . . . Pentru că ai zis: „Aceste două neamuri şi aceste două ţări vor fi ale mele şi le vom lua în stăpânire!” măcar că Domnul era acolo . . .Vei şti însă că Eu, Domnul, am auzit toate batjocurile pe care le-ai rostit împotriva munţilor lui Israel, când ai zis: „Sunt pustiiţi şi ne sunt daţi ca pradă!” (Ezec . 35:5, 10, 12) . „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri şi împotriva întregului Edom, care şi-au însuşit ţara Mea, şi s-au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele . . . De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Îmi ridic mâna şi jur că neamurile care vă înconjoară îşi vor purta ele însele ocara” (Ezec . 36:5,7) . Da, aşa a fost Israel, cum se spune în Ezechiel 36:17-21, dar iată în versetele 22-35: „De aceea spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa

48

lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfânt, pe care l-aţi pân-gărit printre neamurile la care aţi mers . . . Şi se va spune atunci: „Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului şi cetăţile acestea dărâmate, care erau pustii şi surpate, sunt întărite şi locuite” Apoi în Ezec . 37:21-28: „Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamu-rilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce în-apoi în ţara lor . Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii . Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate fărădelegile lor . Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit, şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor . Robul Meu David va fi împărat peste ei şi toţi vor avea un singur păstor . Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini . Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri . Da, vor locui în ea, ei, copiii lor şi copiii copiilor lor, pe ve-cie, şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci . Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi şi-i voi înmulţi şi voi pune locaşul Meu cel sfânt în mijlocul lor pen-tru totdeauna . Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu . Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul, care sfinţeşte pe Israel, când locaşul Meu cel sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor” (Ez . 37:21-28) . Da, Israel a făcut lucruri nelegiuite, dar Domnul îi iubeşte şi le va pregăti mântuirea . În Cartea lui Osea, copiii lui Israel sunt asemănaţi cu o femeie necredincioasă . În versetele 10 şi 11 din capitolul 1, se spune: „Totuşi, numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului Celui viu!” . Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strânge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie, şi vor ieşi din ţară, căci mare va fi ziua lui Izreel .” În capitolul 2, versetele 14 la 23: „De aceea, iată o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei . Acolo îi voi da iarăşi viile şi valea lui Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei, şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului . În ziua aceea, zice Domnul, îmi vei zice: „Bărbatul meu!” şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul Meu” . Voi scoate din gura ei numele baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume . În ziua aceea voi

49

încheia cu ei un legământ, cu fiarele pământului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război şi-i voi face să locuiască în linişte . Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin cre-dincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul! În ziua aceea voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile şi ele vor asculta pământul; pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul şi acestea vor asculta pe Izreel . Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu, şi el va răspunde: „Dumnezeul meu!” (Osea 2:14-23) Da, e adevărat ce se spune în Osea 4:1-5:15, dar iată în capitolul 6:1-3 . Ei sunt răi: 7:1-16; 8:3,7,14; 9:8 . Iată însă îndurarea lui Dumnezeu în: 11:1-12; 13:14; 14:1-8 . Citiţi, vă rog, şi Ioel 2:12-32 . Da, necazuri şi pedeapsă pentru păcat, Amos 9:8-10, dar iată în versetele 11-15 . Iată ce spune Domnul lui Esau (Edom), în Obadia 1:10-21 . El a pedepsit pe Israel, dar Israel e moştenirea Lui . Câte nu învăţăm de aici! Israel se poate asemăna cu profetul Iona, care nu a ascultat de Domnul şi a fost aruncat în mare . De acolo Dumnezeu l-a scos ne-vătămat şi el şi-a împlinit misiunea . Aşa şi Israel a fost aruncat (în mare) între neamuri, de unde Dumnezeu îl va izbăvi când se va pocăi şi va striga către Domnul ca Iona, după care îşi va împlini chemarea şi misiunea . Iată din nou pe Israel în Mica 2:4-11; priviţi însă la versetul 12 . La fel, 3:1-12, dar iată pe Domnul în capitolele 4:1-13; 5:2-8 . În capi-tolul 7:1-6, omul, în versetele 7-20, Domnul . Citiţi vă rog şi: Ţefania 3:7-20 . Zaharia 1:14-15; 2:5-11; 8:2-15, şi 12:10: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusa-limului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns . Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-l vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi născut” . Aceasta se va întâmpla când va veni Domnul Isus cu slavă . Toată rămăşiţa ce va mai rămânea se întoarce la Domnul într-o singu-ră zi .”

Dragii mei, primiţi lumina Cuvântului lui Dumnezeu . Nu ziceţi

50

ca un iubit frate, care după ce a citit unele din cărţile mele, a zis, şi mi-a spus şi mie: „Prea multe texte biblice” . E necesar să cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu şi nu părerile oamenilor . Vedeţi, după atâtea texte biblice şi doar numai câteva din cele multe despre Israel, oame-nii nesocotesc pe Dumnezeu, urăsc pe Israel şi l-ar nimici ca Edomi-ţii . Dragii mei, când predicaţi din profeţi, arătaţi lucrurile aşa cum le prezintă Duhul lui Dumnezeu . Mergeţi la miez şi arătaţi ce spune Domnul, după aceea scoateţi învăţături practice . Dacă nu faceţi aşa, nu veţi înţelege nici voi nimic, nici cei ce vă ascultă . Din câţi predi-catori am auzit predicând din profeţi, nu ştiu dacă am auzit mai mult de unu la sută care să arate însemnătatea textului . Cei mai mulţi iau textul doar pentru învăţături practice, în afară de faptul că explică tex-tul ca şi când Domnul ar fi vorbit către noi sau despre noi, şi nu lui Israel sau despre Israel . E adevărat că ce se spune lui Israel e potrivit şi pentru noi, şi că „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (II Tim . 3:16), dar asta nu schimbă înţelesul real al cuvântului lui Dumne-zeu . De exemplu, eu mă bucur aşa de mult de toate promisiunile lui Dumnezeu, şi ştiu că dacă sunt aşa de bune pentru Israel, cu atât mai bune sunt pentru mine, ca mădular în trupul lui Christos!

Israel între Testamente Timp de aproape un veac şi jumătate după timpul lui Neemia, im-periul persan a avut control asupra Iudeii şi iudeilor li s-a permis să-şi exercite religia lor . Marii preoţi au fost responsabili faţă de guvernul persan . Dar sluj-ba de mare preot a fost marcată de gelozie, intrigi şi chiar ucidere . Mulţi iudei au locuit în Egipt . După moartea lui Ghedalia, profetul Ieremia a fost forţat să meargă în Egipt (Ier . 43:4-13) . Emigrarea a continuat şi în timpul perioadei persane . O colonie de soldaţi merce-nari iudei s-a stabilit pe insula Elefantine pe Nil unde au construit un templu pentru ei . După căderea Persiei, Alexandru cel Mare al grecilor a fost la pu-tere . Legenda spune că el era un prieten al iudeilor, permiţându-le să ţină legea şi chiar dându-le favoruri speciale faţă de ceilalţi supuşi . După moartea lui Alexandru, iudeii au fost supuşi lui Antigonus,

51

unul din generalii săi, apoi Ptolomeilor, I şi II . Sub Ptolomeu II evreii din Alexandria au tradus Vechiul Testament în limba greacă . Această traducere a fost numită mai târziu Septuaginta, fiind tradusă de 72 iudei din Israel, 6 din fiecare seminţie . Biblia a fost tradusă în 72 de zile . Au venit apoi Seleucii, conducători sirieni, numiţi aşa . Cel mai teribil din aceştia a fost Antiohus IV, poreclit Epifane . El a numit marele preot după plăcerea sa, considerând slujba aceasta ca politică . A adus jertfe de porci pe altar, a interzis practicarea tăierii împrejur, ţinerea sabatului şi alte porunci ale Bibliei . Desigur iudeii s-au revoltat sub Macabei . Au fost înfrânţi, dar s-au ridicat din nou, căci Domnul îi susţinea . În timpul acesta, în plus şi-au lărgit hotarele . Când au ajuns romanii la putere, au recunoscut pe iudei, dându-le drepturi . În timpul când începe Noul Testament, găsim în Iudeea ca rege pe Irod cel Mare care a zidit templul din Ierusalim . Cert este că Dumnezeu a păstrat poporul Său şi prin timpuri grele, sub diferite stăpâniri, până ce a venit Regele promis din seminţia lui Iuda .

După ce a vorbit în vechime prin proroci,la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile” (Evr . 1:1-2) . S-a întâmplat exact aşa cum spune Domnul Isus în pilda vierilor (Mat . 21:33-46) . „Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri ca să ia partea lui de rod . Vierii au pus mâna pe robii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre . A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel . La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu .” Dar vierii când au văzut pe fiul, au zis între ei: „Iată moştenitorul, veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui .” Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât” (vers . 34-39) . Cu câtă dragoste a trimis Tatăl pe Fiul Său în lume să adune pe

52

poporul Său Israel . Cu cât drag a venit Domnul Isus la ai Săi, aşa cum spune Ioan: „A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11) . E adevărat, El e Mântuitorul lumii şi a murit pentru toţi, dar să nu uităm, El a avut un plan cu Israel . Când trimite pe cei doisprezece ucenici în misiune, le spune precis: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor (a neamurilor), şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat . 10:6-7) . În Matei capitolul 15 ne este redată întâmplarea cu femeia cananean-că (v . 21-28) . Când ucenicii insistau de El să-i dea drumul femeii, El zice: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (v . 24) . Domnul Isus a spus adevărul; să nu credeţi că El S-a prefăcut . El a avut în vedere pe Israel, întoarcerea şi pocăinţa lor mai întâi şi, sigur, a avut în vedere şi întoarcerea neamurilor după aceea . Ce s-ar fi întâmplat dacă Israel L-ar fi primit eu nu ştiu; probabil ar fi început împărăţia cerurilor pe pământ, pe care El şi ucenicii au pro-povăduit-o (Mat . 10:7) . În cer o să vedem şi o s-o înţelegem şi pe aceasta . Cert este că El a fost foarte întristat că Israel nu L-a primit şi a plâns pentru cetatea Ierusalimului . „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut . Iată că vi se lasă casa pustie” (Mat . 23:37-38) . „Când S-a apropiat Isus de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi (a ta) lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi . Vor veni peste tine zile când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cer-cetată” (Luca 19:41-44) . Lucrurile s-au întâmplat întocmai cum a spus Domnul Isus . În anul 70, în 8 septembrie, generalul roman Titus a dărâmat zidurile Ierusalimului şi a capturat cetatea . O veste falsă s-a împrăştiat printre trupele romane că iudeii au folosit aur în loc de mortar la frumoasele plăci de marmură ale templului . Aşa că soldaţii au dat la o parte pia-tră cu piatră . Romanii au distrus toată cetatea Ierusalimului . A fost cea mai mare distrugere, mai rea decât aceea a lui Nebucadneţar cu 600 de ani înainte .

53

Perioada de tranziţie de la dispensaţia Legiila dispensaţia Bisericii sau a harului Deşi „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan” zice Domnul (Matei 11:13) şi deşi cele şaizeci şi nouă de săptămâni din cartea lui Daniel capitolul 9:24-27 s-au încheiat cu intrarea lui Isus în Ierusalim şi răs-tignirea Lui, (rămânând a şaptezecea săptămână, care e Marea Strâm-torare de şapte ani), epoca Bisericii nu a început imediat . De aceea, consider că este foarte important să dau o explicaţie aici, chiar înainte de a vorbi detailat despre Biserică . Dacă nu facem deosebirea între dispensaţii, nu putem înţelege Cuvântul lui Dumnezeu şi ajungem să zicem că Biblia se contrazice . Am dat mai sus citatul în care chiar Domnul Isus spune că Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan . Chiar dacă n-ar fi alt text decât acesta, ar fi de ajuns să înţelegem că Legea, deşi este duhovnicească, cum spune apostolul Pavel (Rom . 7:14), noi nu mai suntem sub jurisdicţia ei . Dar să mai dau câteva exemple: Ioan Botezătorul când se prezintă pe el, zice: „Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui şi această bucurie care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29) . Ce declară el aici este că el este doar prietenul mirelui, nu mireasă . Domnul Isus confir-mă aceasta când spune despre el: „Vă spun că dintre cei născuţi din-tre femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul . Totuşi, cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7:28) . De ce? Pentru că mireasa este mai mare decât prietenul . În Evanghelii, în special în cele sinoptice, evangheliştii relatează ce a spus Domnul Isus lui Israel . Doar în Ioan, în special de la capi-tolul 13 înainte şi pentru Biserică . De ce? Pentru că Biserica era încă o taină . El vorbeşte despre ea la viitor, când spune lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui” (Mat . 16:18) . Taina Bisericii pentru prima dată a fost descoperită apostolului Pavel (Efes . 3:3; Rom . 16:25; Efes . 3:8-9; Col . 1:26-27) . Apostolul Petru recunoaşte şi confirmă aceasta când spune: „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a spus şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţe-lepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea . În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor” (II Petru 3:15-16) . Ştiind acestea, putem să înţelegem de ce ceea ce spune Domnul

54

Isus despre judecată şi despre venirea Sa nu se potriveşte cu ceea ce spune apostolul Pavel cu privire la acestea . De exemplu, Domnul Isus vorbeşte despre venirea Sa cu slavă şi mărire, când orice om Îl va ve-dea (Mat . 24:27, 30) . Apostolul Pavel vorbeşte despre venirea Lui se-cretă pentru ai Lui, nu pe pământ, ci în văzduh (I Tes . 4:13-18; I Cor . 15:51-54; II Cor . 5:1-10; I Cor . 15:22-23, etc .) . Şi atunci ne întrebăm: Se contrazice Sfânta Scriptură? Nu, ci ceea ce spune Domnul Isus nu are în vedere Biserica, ce era încă o taină atunci, ci pe Israel, la fel ca şi venirea Lui cu slavă, descrisă de Ioan în Apocalipsa capitolul 19; pe când apostolul Pavel vorbeşte despre venirea Domnului pentru Biserică, înainte de Marea Strâmtorare . Sau zicem cum îmi spunea un frate predicator cu seminar teologic când i-am pus aceste lucruri în faţă: „Domnul Isus are dreptate căci este mai mare decât apostolul Pavel” . Dar apostolul Pavel n-a vorbit de la Domnul Isus prin Duhul Sfânt? Desigur, Biserica era o taină, dar nu şi pentru Domnul Isus . El dă îndrumări pentru ea şi o are în vedere, nu numai pe ea, ci toate nea-murile, când dă ucenicilor marea însărcinare: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ . Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamu-rile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Mat . 28:18-20) . În treacăt amintesc aici un alt subiect controversat între creştini şi care produce atâta confuzie în mintea unora, din cauza învăţăturii gre-şite a celor cu seminar teologic . E dureros, dar unii din aceştia neagă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l tăgăduiesc . De exemplu, spun că este o singură judecată, a celor credincioşi şi a celor necredincioşi şi aceasta este descrisă în Matei 25 . Cum e posibil aceasta, când Domnul Isus de la început spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cu-vintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5:24) . Dar să le luăm mai ordonat . Biblia vorbeşte de şapte judecăţi: 1 . A păcatelor credincioşilor în crucea Domnului Isus (Ioan 5:24; 12:31) . 2 . Propria judecată a credinciosului (I Cor . 11:31) . 3 . A lucrării credinciosului (II Cor . 5:10; I Cor . 3) . 4 . A naţiunilor, la venirea Domnului Isus cu slavă (Mt . 25:32) . 5 . A lui Israel la venirea Domnului Isus Christos cu slavă (Ez . 20:37) .

55

6 . A îngerilor, după mileniu (Iuda 6; I Cor . 5:3) . 7 . A celor nelegiuiţi (răi) morţi (judecata finală) (Apoc . 20:12-15; Mat . 7:22-23; Luca 12:47-48) . Tot aşa, cu privire la înviere, când Biblia vorbeşte de învierea celor nepri-hăniţi (Luca 14:14; Fapte 24:15), o înviere mai bună (Evr . 11:35) . Şi alte texte: „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Christos; dar fiecare la rândul cetei lui, Christos este cel dintâi rod, apoi la venirea Lui cei ce sunt ai lui Christos” (I Cor . 15:22-23) . „Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dum-nezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El” (I Tes . 4:14) . „Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina măr-turiei lui Isus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână . Ei au înviat şi au împărăţit cu Christos o mie de ani . Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani . Aceasta este întâia înviere” (referitoare la mia de ani, înainte şi după) (Apoc . 20:4-5) . Am redat aici Cuvântul lui Dumnezeu . Cine îl contrazice nu con-trazice pe un om, ci pe Dumnezeu .

La început Evanghelia s-a predicat numai iudeilor La Rusalii s-a înfiinţat Biserica, prin pogorârea Duhului Sfânt peste toţi cei credincioşi în număr de 120 persoane (Fapte 1:13-15; 2:1-4) . Apostolul Petru le-a predicat Evanghelia şi trei mii de suflete au primit propovăduirea lui . Toţi aceştia au fost iudei . E interesant cum Dumnezeu chiar prin ucenici, în perioada harului, a avut în vedere în-tâi pe Israel . Este scris: „Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia şi propovăduiau Cuvântul numai iudeilor” (Fapte 11:19) . Aşa se spune şi despre Barnaba şi Saul: „Ajunşi în Salamina au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor” (Fapte 13:5) . În mod special samaritenii au primit Cuvântul prin evanghelistul Filip (Fap-te 8) . La fel cei din casa lui Corneliu . Şi la unii, şi la alţii ucenicii au trimis pe Petru . Fiţi atenţi cum îl iau la rost cei de la Ierusalim: „Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan” (Fapte 8:14) . „Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi neamurile

56

au primit Cuvântul lui Dumnezeu . Şi când s-a suit Petru la Ierusalim îl mustrau cei tăiaţi împrejur şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oa-meni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei” (Fapte 11:1-3) . Abia după ce le-a istorisit Petru cum a fost condus de Dumnezeu şi nu s-a dus de capul său la neamuri, s-au potolit . „După ce au auzit aceste lu-cruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu şi au zis: „Dumnezeu a dat, deci, şi neamurilor pocăinţa, ca să aibă viaţa” (Fapte 11:18) . Observaţi ce adânc era gândul acesta în ei că numai iudeii au chemarea sau dreptul la mântuire . În capitolul 13 din Fapte vedem ura iudeilor la culme, când au văzut cum noroadele ascultă cuvântul . „Iudeii, când au văzut noroade-le, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau” (Fapte 13:45) . Acum însă, se întâmplă ceva important . Respingerea şi împotrivirea lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu a în-chis uşa harului pentru ei şi singuri şi-au pecetluit soarta, care a avut, are şi va avea urmări dezastruoase pentru ei . Iată ce se întâmplă: „Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu l-aţi primit şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre nea-muri . Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” . Nea-murile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau cuvântul Domnului . Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au cre-zut . Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea în toată ţara . Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor . Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia, în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt” (Fapte 13:46-52) . Aici s-a sfârşit pentru un timp favoarea pentru Israel, aici s-a per-mis alunecarea lor, făcând cu putinţă mântuirea neamurilor, cum spu-ne apostolul Pavel în capitolul 11 din Romani .

Consecinţele neascultării lui Israelfaţă de Dumnezeu în vremea noastră Israel a fost ales de Dumnezeu şi i s-au dat mai mari şi mai mul-te binecuvântări decât oricărui popor . Dar Israel a nesocotit pe Dum-nezeu .

57

În Deuteronom capitolul 28 sunt înşirate binecuvântările oferite lui Israel, dacă ascultă de Domnul (v . 1-14) şi blestemele, dacă refuză să asculte (v . 15-68) . De toate acestea a avut parte Israel . E vrednic de remarcat versetul 47 care ne vorbeşte şi nouă: „Pentru că în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău cu bucurie şi cu dragă inimă” . Prima împrăştiere a lui Israel, aşa cum am arătat, potrivit cu Deu-teronom 28:36-37, a fost în două faze: Prima a avut loc la 721 î .Chr ., când regatul de nord (Israel) a fost dus în robie în Asiria (II Regi 17:7) . A doua fază a început în jurul anului 608 î .Chr ., când Iuda, rega-tul de sud, a fost dus în robie în Babilon (II Regi 24:11-16; 25:8-11) . După şaptezeci de ani, aşa cum a poruncit Ieremia (25:11), o par-te s-a întors în timpul lui Ezra şi Neemia . A doua împrăştiere, conform Deut . 28:25, 63-67 a fost în anul 70 d .Chr ., când, sub generalul roman Titus, Ierusalimul şi templul au fost distruse de romani şi iudeii scoşi din ţară . Împrăştierea a fost termi-nată în anul 135 d .Chr . sub împăratul roman Adrian . De data aceasta împrăştierea a fost în întreaga lume . A doua întoarcere a lui Israel, aşa cum e profeţită în Deuteronom 30:1-6 şi Isaia 41:8-20, pentru binecuvântările Mileniului, va fi imediat înainte de venirea Domnului Isus cu slavă . În timpul acestei dispersiuni sau împrăştieri, Israel a suferit mult . Dau doar câteva cazuri mai însemnate: În 1096 în timpul primei cruciade, iudeii au fost socotiţi duşmani ai creştinătăţii şi 12 .000 au fost omorâţi de-a lungul fluviului Rin din Germania . În 1181 regele Filip al Franţei i-a izgonit pe iudei din Franţa, luân-du-le pământurile şi casele . În 1189 la încoronarea regelui Richard s-a stârnit o persecuţie îm-potriva iudeilor, multor case ale lor din Londra dându-li-se foc, mulţi fiind ucişi, iar averile lor luate de coroană . În 1348 iudeii au fost acuzaţi de plaga neagră din Europa şi au fost ucişi: În Strassburg 2 .000, în Maintz 6 .000, la Erfurt 3 .000 . În 1478 în Spania a pornit Inchiziţia şi în 1492, 300 .000 au fost izgoniţi din ţară şi mulţi ucişi . În 1520 iudeii au fost izgoniţi din Neapole, Genova şi Veneţia, Ita-lia .

58

În 1794 au fost restricţii pentru iudei în Rusia şi bărbaţii au fost forţaţi să servească 25 de ani în armata rusă . În 1903 au fost reluate restricţiile împotriva iudeilor şi mulţi au fost masacraţi . Cel mai mare holocaust a venit peste iudei între anii 1933 şi 1945, când şase milioane au murit sub mâinile lui Hitler . Încă mai urmează necazul lui Iacov în Marea Strâmtorare, despre care scriu prorocii (Ier . 30:7; Dan . 9:27; Ioel 2:11,31; Amos 5:18; Ţef . 1:14; Dan . 12:1; Apoc . 12, când spune Cuvântul că două treimi din Israel vor pieri (Zah . 13:8) . Dar Domnul va salva pe rămăşiţa poporului Său .

Restaurarea lui Israel Restaurarea lui Israel se face în două faze: Întoarcerea lor în ţara promisă şi întoarcerea lor la Dumnezeu sau pocăinţa lor . Întoarcerea lor în ţara promisă este un lucru sigur şi nu numai a lui Iuda, ci şi a lui Israel (Ier . 3:18) . „De aceea, nu te teme robul Meu Iacov, zice Domnul, şi nu te speria Israele! Căci te voi izbăvi din ţara cea depărtată şi îţi voi izbă-vi sămânţa din ţara în care este roabă; Iacov se va întoarce iarăşi, va avea odihnă şi linişte şi nu-l va tulbura nimeni . Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; voi nimici pe toate neamurile prin-tre care te-am risipit, dar pe tine nu te voi nimici; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit” (Ier . 30:10-11) . „Iată şi pocăinţa lor: „Plângând vin şi îi duc în mijlocul rugăciuni-lor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se potic-nesc . Căci Eu sunt Tatăl lui Israel şi Efraim este întâiul Meu născut” (Ier . 31:9) . „Aud pe Efraim bocindu-se: „M-ai pedepsit şi am fost pe-depsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşeala, mă bat pe pulpă; sunt ru-şinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele” (Iov 31:18-19) . Citiţi şi Ezec . 20:34, 40-44; Ier . 3:21, Is . 60:8-9; Zah . 12:9-10) . Acum ţările încă se mai opun întoarcerii lui Israel, dar va veni vremea când îi vor aduce pe braţe (Is . 49:22-23) . Aceasta va fi la în-ceputul Mileniului . De tânăr, când am citit Cuvântul Domnului, am observat ce zice Domnul lui Israel: „Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, bine-cuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune

59

la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Dom-nul, Dumnezeul tău, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tăi, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, atunci Domnul, Dumnezeul tău va aduce înapoi pe robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăş-tia Domnul, Dumnezeul tău, chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo se va duce să te caute” (Deut . 30:1-4) . Citeam acest text unui frate predicator . „Da”, zice el „dacă se vor întoarce” . Sigur se vor întoarce . „Şi tu te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui şi vei împlini toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi” (Deut . 30:8) . Ce se va întâmpla? Chiar înainte de a veni Domnul Isus cu slavă, toate popoarele (armatele) lumii se vor aduna şi vor înconjura Ierusali-mul, cu scopul de a-l nimici complet pe Israel . Rămăşiţa ce va rămâ-nea din Israel nu va mai avea altă scăpare decât să-şi ridice ochii sus, către Dumnezeu . Atunci va apărea Domnul Isus cu slava Sa, cu toţi sfinţii Săi . Când armatele Îl vor vedea, vor abandona Ierusalimul şi se vor întoarce să lupte împotriva Domnului . Neamurile vor fi nimicite, iar Israelul va plânge şi-şi va da seama că Cel pe care L-au respins ei este Mesia . Citiţi aceasta în Apocalipsa 19:11-21, Zaharia 12:10 . La fel, atunci se va întâmpla ce spune apostolul Pavel: „O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor . Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, adică rămăşiţa (Rom . 11:25-26) într-o singură zi (Isaia 66:8) .

Dumnezeu nu a lepădat pe Israel Apostolul Pavel spune: „Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte” (Rom . 11:2) . În continuare, în versetul 11, scrie: „Întreb dar, s-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci prin alunecarea lor s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoar-cerii lor?” (Rom . 11:11-12) Când Israel a refuzat Cuvântul, Dumnezeu, prin apostoli, Şi-a întors privirea spre neamuri şi a ales Biserica . Când se va împlini numărul deplin al neamurilor (al Bisericii), uşa harului se va închi-

60

de, Biserica va fi răpită la cer, iar pe scenă va intra din nou Israelul, când va începe săptămâna a şaptezecea din cartea lui Daniel 9:24-27) . Aceasta spune profetul Amos: „În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară” (Amos 9:11) . Aceasta se va întâmpla când se va întoarce Domnul Isus cu slavă şă-Şi ia împărăţia Sa (Ezec . 37:24-25) . Aceasta spune şi presbiterul Iacov la adunarea generală de la Ierusalim (Fapte 15:14-18) . În acel timp, hotarele lui Israel se vor extinde, aşa ca să cuprindă toată ţara promisă lui Avraam (Gen . 15:18) . Unii din creştinătate Îl contrazic pe Dumnezeu, spunând că Israel nu va mai stăpâni fizic ţara Canaanului, din cauza răzvrătirii şi ne-ascultării sale . Ca să-şi întărească părerea, spun că Biserica este azi Israelul spiritual al lui Dumnezeu . Această interpretare n-are nici un temei biblic . Cei ce o susţin nu interpretează Scriptura literal şi caută să spiritualizeze promisiunile îm-părăţiei lui Israel . Din Scriptură e clar că promisiunile făcute lui Avraam şi seminţei lui sunt necondiţionate şi veşnice . Împlinirea lor nu depinde de cre-dinţa ori ascultarea lui Avraam (Gen . 12:1-3; 15:7-8; 16:6-8) . Apoi, nicăieri în Sfânta Scriptură nu se spune că Biserica a înlocu-it pe Israel, devenind devenit Israelul spiritual . Nicăieri în Biblie nu se spune că Israel a pierdut dreptul de a se bucura de promisiunile date lui Avraam, ci mereu Dumnezeu asigură pe Israel că va împlini promisiunile făcute lui . Dumnezeu pregăteşte pe Israel pentru evenimentele ce vor urma . Este scris că atunci când Antichrist va veni, la începutul Marii Strâm-torări, va face un legământ cu Israel pentru o săptămână (şapte ani) . Pentru aceasta, Israel trebuie să fie o ţară însemnată din punct de ve-dere politic şi internaţional . Noi vedem azi cum această ţară s-a dez-voltat rapid din toate punctele de vedere . Toate ţările lumii, cu toată ura lor, trebuie să ţină cont de Israel; ele se tem de Israel . Este important de amintit aici că atunci când Rusia şi alte popoare din nord vor invada Israelul, la începutul Marii Strâmtorări, vor găsi un popor liniştit şi bogat . Iată ce zice Domnul lui Gog: „Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci, te voi scoate pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit . . . împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put . . . Iar tu te vei sui, vei înain-

61

ta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara cu toate oştile tale şi multe popoare cu tine . . . În ziua aceea multe gânduri îţi vor veni în minte . . . Vei zice: „Mă voi sui împotriva ţării acesteia des-chise . Mă voi duce să-i iau prada şi să mă dedau la jaf . . . Seba şi De-dan, negustorii din Tars şi toţi puii lor de lei îţi vor zice: „Vii să iei pradă? . . . De aceea, proroceşte, fiul omului, şi spune-i lui Gog: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, în ziua când poporul Meu Israel va trăi în linişte, vei porni din ţara ta . . . Atunci voi chema groaza împotri-va lui (Gog) pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu . Sabia fiecă-ruia se va întoarce împotriva fratelui său . Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năprasnică şi prin pietre de grindină, voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe care vor fi cu el . . . Şi vor şti că Eu sunt Domnul” (Ezec . 38:1-23) . „În ziua aceea voi da lui Gog un loc de înmormântare în Israel: valea călătorilor, la răsăritul Mării Moarte şi mormântul acesta va as-tupa trecerea călătorilor . Acolo vor îngropa pe Gog cu toată mulţimea lui şi vor numi valea aceasta „Valea Mulţimii lui Gog” . Şapte ani îi vor îngropa casa lui Israel, ca să cureţe ţara” (Ezec . 39:11-12) . Nu pot să spun precis când se va întâmpla aceasta, dar va fi după răpirea Bisericii, în Marea Strâmtorare, înainte de a rupe Antichrist legământul lui cu Israel, la jumătatea săptămânii . Nu va fi la Arma-ghedon . Acolo nu se pomeneşte nimic de Gog sau Magog . După cum văd eu evenimentele politice de azi, lucrurile se petrec în felul ur-mător: Se încearcă să se stabilească pacea între Israel şi popoarele din jur, chiar cu renunţarea la teritoriile câştigate de ei pe drept, lucru ce nu ne place, şi, desigur, nu este pe placul naţionaliştilor evrei . Probabil aşa-zisa pace va reuşi prin intervenţia lui Antichrist (deci el e foarte aproape) . În timpul acesta Israel va prospera mult . Probabil atunci se va zidi templul în Ierusalim, în care va intra Antichirst la jumă-tatea săptămânii ori a Marii Strâmtorări, dându-se drept Dumnezeu . Rusia, care e măcinată de controverse şi sărăcie, prin vreun condu-cător care-i va uni, va găsi această singură şansă de a ieşi din sărăcie, să atace bogatul Israel, şi se va întâmpla ce am citit din Ezechiel 38 şi 39 . Să nu uităm că în ultimul război al lui Israel, când au cucerit teritorii ocupate de inamic, la nord, au găsit planurile ruşilor de a ata-ca Israelul, dar atunci încă nu era timpul . Apoi, în Marea Strâmtorare, Israel (cei 144 .000 din Apocalipsa ca-pitolul 7) va avea un rol important în predicarea Evangheliei împărăţi-ei în toată lumea .

62

Viitorul strălucit al lui Israelsau Epoca de Aur Înainte de a intra în subiectul acesta, vreau să reamintesc faptul că Israel e un popor pământesc, cu promisiuni şi binecuvântări pămân-teşti; spre deosebire de Biserică, ce are chemarea cerească (Evr . 3:1) şi binecuvântări cereşti în locurile cereşti (Efes . 1:3) . E important să ştim aceasta, altfel vom fi descurajaţi privind la sfinţii Bibliei din Vechiul Testament, care, prin trăirea lor, au avut parte de răsplăţi pământeşti, pe când credincioşilor le sunt prevăzute suferinţe şi prigoane pe pământul acesta . Şi în privinţa aceasta mulţi sunt confuzi, forţând lucrurile şi pretinzând că promisiunile pământeşti şi vremelnice pentru Israel sunt şi pentru Biserică, când Domnul şi apostolii vorbesc de o viaţă de suferinţă, de o trăire prin credinţă şi cu răsplăţi în lumea viitoare . Peste tot în Sfânta Scriptură, atât Domnul Isus, cât şi sfinţii Săi au ştiut şi au aşteptat timpul când împărăţia cerurilor va fi pe pământ ca în ceruri . Chiar în rugăciunea domnească, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici să se roage: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Luca 11:2) . Înainte de înălţarea Sa la cer, ucenicii L-au întrebat pe Domnul: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel” (Fapte 1:6)? Observaţi, El nu-i mustră pentru întrebare, ca ceva ce nu poate fi sau nu va fi, ci le spune că nu e treaba lor să ştie vre-murile şi soroacele, ci au altceva de făcut, să fie martorii Lui . Iată ce proroceşte Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, prin Duhul Sfânt: „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său . Şi ne-a ridicat o mântuire puternică în casa robului Său David, cum se vestise prin gura sfinţi-lor Săi proroci care au fost din vechime; mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! Astfel Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, potrivit jurământului prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, că după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toa-te zilele vieţii noastre” (Luca 1:68-75) . Când explică ucenicilor pilda neghinei, Domnul Isus spune: „Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul vea-cului . Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din îm-

63

părăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Mat . 13:40-42) . Când spune pilda polilor, ca răsplată celor ce au fost credincioşi în lucrul lor, le spune: „Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi . . . Primeşte cârmuirea a cinci cetăţi” (Luca 19:17-19) . Desigur aceste cetăţi nu sunt în ceruri, ci pe pământ în împărăţia Sa . Apoi, de câte ori aţi luat cina şi aţi auzit ce a spus Domnul Isus: „ . . .Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi, pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni îm-părăţia lui Dumnezeu” (Luca 22:17-18) . În Apocalipsa 20, Domnul Isus îi descoperă lui Ioan ce se va în-tâmpla la începutul împărăţiei şi la sfârşitul celor o mie de ani . După ce arată în capitolul 19 venirea cu slavă a Domnului Isus împreună cu oştile Sale, incluzând Biserica, judecata celor răi care s-au ridicat să lupte împotriva Lui şi judecata celorlalţi răi de pe la casele lor, cum am citit în Matei 13, în capitolul 20 spune: „Apoi am văzut pogorân-du-se din cer un înger care ţinea în mână cheile adâncului şi un lanţ mare . El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavo-lul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani . . .” (Apoc . 20:1-10) . Cei o mie de ani sau mileniul reprezintă împărăţia Domnului Christos pe pământ, cu ai Săi . După cei o mie de ani, cerul şi pă-mântul vor trece, va fi judecata cea din urmă a tuturor morţilor ne-legiuiţi şi aruncarea lor în iazul de foc şi pucioasă, apoi intrarea în eternitate, cer nou şi pământ nou (Apoc . 20:11-12:6) . Observaţi cum într-un singur capitol Domnul menţionează de şase ori „o mie” de ani sau mileniu, şi se găsesc, cu durere spun, predica-tori să spună că nu va fi mileniul sau împărăţia de o mie de ani! Eu nu spun, vă las pe voi să spuneţi ce înseamnă aceasta faţă de Domnul şi Cuvântul Său, iar pedeapsa pentru această atitudine o găsiţi în car-tea Apocalipsa capitolul 22:18-19 . Să luăm acum la rând câteva profeţii din Vechiul Testament şi apoi vom trage câteva concluzii . Iată ce proroceşte Moise chiar în Deuteronom: „Israel este fără fri-că în locuinţa lui, izvorul lui Iacov este de o parte într-o ţară plină de grâu şi de must . Şi cerul lui picură roua . Ferice de tine Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, scutul care îţi dă ajutor, şi

64

sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înainte ta şi tu vei călca peste înălţimile lor” (Deut . 33:28-29) . „În zilele lui (ale Împăratului, ale Domnului Isus), va înflori cel neprihănit şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună . El va stă-pâni de la o mare la alta şi de la Râu până la marginile pământului . Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui şi vrăjmaşii vor linge ţărâna . Împăraţii Tarsisului (Spaniei) şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei (Arabiei) şi Sabei (Etiopia) vor aduce daruri . Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji . . . Va fi belşug de grâne în ţară până în vârful munţilor şi spicele se vor clătina ca şi copacii din Liban . Oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pământului” (Ps . 72:7-11, 16) . „Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele casei Dom-nului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el . Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui” . Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului . El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare, aşa încât din săbiile lor vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul” (Isaia 2:2-4) . „Căci un copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui . Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii . El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei Lui, o va întări şi sprijini prin judecată şi neprihănire de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Domnului oştirilor” (Isaia 9:6-7) . „Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va cul-ca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc şi puii lor se vor culca împreună . Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului . Nu se face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:6-9) .

65

„Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăşi pe Israel şi-i va aduce iarăşi la odihnă în ţara lor; străinii se vor alipi de ei şi se vor uni cu casa lui Iacov . Popoarele îi vor lua şi-i vor aduce înapoi la locuinţa lor şi casa lui Israel îi va stăpâni în ţara Domnului, ca robi şi roabe . Vor ţine astfel robi pe cei ce-i înrobiseră pe ei şi vor stăpâni peste asupritorii lor” (Isaia 14:1-2) . „Ochii tăi vor vedea pe împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei . Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: „Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”“ (Isaia 33:17-18) . „Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul . . . Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântări de biruinţă . O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi va apuca, iar durerile şi gemetele vor fugi” (Isaia 35:1, 10) . „Tot astfel Domnul are milă de Sion şi va mângâia toate dărâmă-turile lui . El va face pustia lui ca un rai şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului . Bucuria şi veselia vor fi în mijlocul lui, mulţu-miri şi cântări de laudă” (Isaia 51:3) . Apoi textul de la Isaia 60:1-22 . Şi alte texte ca cel din Isaia 65: „Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plân-setelor, nici glasul ţipetelor . Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele . Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos . Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul . Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor . Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor fi o sămânţă binecuvântată de Domnul şi copiii lor vor fi împreună cu ei . Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde, înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta . Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână . Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul” (Isaia 65:19-25) . „Iată vin zilele, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou . . . căci le voi ierta nelegiuirea şi

66

nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor . Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: Dacă vor înceta aceste legi dinain-tea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!” Aşa vorbeşte Domnul: Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul” (Ieremia 31:31; 34-37) . Ieremia 32:37-44; Ieremia 33:9, 10, 11, 15, 16, 22 . „În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Is-rael şi copiii lui Iuda se vor întoarce împreună, vor merge plângând şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor . . . În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea lui Israel şi nu va mai fi, păcatul lui Iuda şi nu se va mai găsi, căci voi ierta rămăşiţa pe care o voi lăsa” (Ieremia 50:4, 20) . Ezechiel 36:25-35 . Apoi Ezechiel 37:21-26: „Şi să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strân-ge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor . Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel; toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai împărăţi în două împărăţii . . . Robul Meu David va fi împărat peste ei şi toţi vor avea un singur păstor . Vor urma poruncile Mele şi le vor împlini . Vor locui iarăşi în ţara pe care am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri . Da, vor locui în ea, ei, copiii lor şi copiii copiilor lor pe vecie şi robul Meu David va fi voievodul lor în veci . . .” (Ezechiel 37:21-26) . „ . . .Şi din ziua aceea numele cetăţii va fi: „Domnul este aici” (Eze-chiel 48:35b) . Ioel 3:17-20 . Mica 4:1-5: „ci fiecare va locui sub viţa şi sub smochinul lui şi nimeni nu-i va mai tulbura . Căci gura Domnului oştirilor a vorbit” . Mica 5:7 . Ţefania 3:9,11-12,14-17; Zaharia 6:12-13 . Zaharia 8:4-8: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iarăşi vor şedea pe uliţele Ieru-salimului bătrâni şi femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână din pricina marelui lor număr de zile . Uliţele cetăţii vor pline de băieţi şi

67

fete, care se vor juca pe uliţe” . Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat, oare, şi în ochii Mei? zice Domnul oştiri-lor . Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara de la răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui . Îi voi aduce înapoi şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zaharia 8:4-8) . Zaharia 14: „În ziua aceea vor izvorî ape vii din Ierusalim şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna . Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul . În ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi Numele Lui va fi sin-gurul Nume . Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului . . . Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an şi se vor închina Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor . Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim, ca să se închine înaintea împăratu-lui, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele . . . În ziua aceea va sta scris până şi pe zurgălăii cailor „Sfinţi Domnului” (Zaharia 14:8-10, 16, 17, 20) . Ce vedem şi ce putem înţelege din textele citate (şi mai sunt încă multe altele)? Domnul va aduna pe tot poporul Său Israel (Israel şi Iuda) dintre toate popoarele unde au fost împrăştiaţi şi-i va aşeza (sta-bili) veşnic în ţara lor, promisă de Dumnezeu lui Avraam şi seminţei lui . Ţara se va întinde de la râul Egiptului în sud, până la fluviul Eu-frat în nord, aşa cum Dumnezeu i-a stabilit hotarele . Va fi centrul de dominare peste toate ţările pământului . Domnul Isus Christos va fi împărat peste tot pământul, de la o mare la alta şi de la o margine a pământului la cealaltă . El va domni în Ierusalim . Va fi singurul împărat pe pământ . David va fi vicerege . Blestemul, cu ocazia păcătuirii primilor oameni, va fi înlăturat . Aşa că nu vor mai fi spini şi pălămidă; pământul va rodi ca în grădina Edenului . Va fi grâu până pe vârful munţilor . Va dispare sălbăticia şi otrava de la animale . Animalele carnivore vor mânca iarbă ca boul şi vor locui împreună: lupul cu mielul şi cu ursul . Copilul va băga mâna în botul năpârcii fără să se întâmple vre-un rău . Nu va mai fi primejdie să mergi prin pădure, prin pustie, prin cetăţi . „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele

68

Meu cel sfânt” (Isaia 11:9) zice Domnul . Fiecare va sta sub viţa şi sub măslinul său, în pace şi linişte . Pustia va înflori ca trandafirul şi va fi plină de izvoare şi râuri cu peşti . Nu va mai fi război şi nu se va mai auzi de războaie . Din săbiile şi armele lor îşi vor face unelte de agricultură . Gândiţi-vă apoi, că pe lângă faptul că pământul va fi reînnoit, vor fi eliminate o mulţime de cheltuieli pentru armament şi armate din zilele noastre, de cheltuieli pentru poliţie, securitate, pentru sondarea spaţiului, etc ., etc . Oamenii vor trăi cât copacii . Cine va muri la o sută de ani va fi tânăr, şi cine va muri la o sută de ani va fi blestemat . Oamenii se vor înmulţi foarte mult, căci durerile naşterii vor dispărea sau se vor dimi-nua mult (Isaia 65:20-22) . Trebuie să dau aici o explicaţie: În împărăţie vor intra şi vor fi câteva categorii de oameni: Prima va fi Biserica (Mireasa Domnului), care va fi cu Domnul . Membrii Bisericii vor avea trupuri spirituale, nu se vor mărita şi nici nu se vor însura . A doua categorie sunt toţi sfinţii din toate veacurile, afară de Bi-serică, care vor învia şi, la fel, for fi ca îngerii, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita . A treia categorie vor fi toţi acei ce vor supravieţui Marii Strâm-torări . Ei vor intra în împărăţie cu trupurile lor fizice . Se vor mărita, se vor însura şi vor avea copii . Aceştia vor putea păcătui, dar nu ui-taţi: Satana, care-i înşela înainte, va fi legat şi închis în adânc pe tot parcursul mileniului . Doar firea lor va mai rămâne . Cum însă va fi o domnie sau o împărăţie teocratică, orice abatere va fi imediat pedep-sită . „În fiecare lună nouă şi în fiecare sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul, şi când vor ieşi vor vedea tru-purile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea” (Isaia 66:24) .

69

II.Biserica

Biserica Când încep să scriu despre acest subiect, mă văd aşa de mic, aşa de neînsemnat şi de neînvăţat! E un subiect greu, nu în el însuşi, ci în explicaţia pe care o pri-mesc credincioşii de la mai marii sau învăţătorii lor . Când spui Biserică, fiecare se gândeşte la biserica lui, la denomi-naţia lui, la slujbele sau ceremoniile bisericii lui, la păstorii şi slujito-rii bisericii lui . Când sunt atâtea biserici, a atâtor denominaţii, poţi considera nor-mală întrebarea cuiva: „Care este biserica adevărată, sau există vreo biserică adevărată?” . În pregătirea pentru aceste subiect am studiat şi comentariile alto-ra . Un frate dădea ca exemplu de Biserică o biserică baptistă foarte bine organizată din zilele noastre . El nu a spus că este baptistă, dar eu am recunoscut-o imediat . Mi-a venit imediat un gând în minte: Aceasta este biserica din Laodiceea, aşa de bine organizată, că nu mai avea nevoie de nimic, încât nici absenţa prezenţei Domnului Isus nu o mai sesiza . Aşa de mult s-au depărtat bisericile de azi de ceea ce este în esen-ţă Biserica, aşa cum a lăsat-o Domnul Isus, cum au învăţat şi trăit şi primii creştini, că tu, care înţelegi şi trăieşti aşa, pari ori un înapoiat ori un nebun (ieşit din minţi) . Ca pastor care iau parte la conferinţe, mitinguri, cercuri de studii cu pastorii, primesc toate circularele şi ma-gazinele denominaţiei, sunt aşa de obosit de ce văd şi aud . Apreciez bunăvoinţa lor, dragostea lor, cheltuiala lor, râvna lor de a face ceva pentru Domnul, dar mă întreb: „Asta e ce vrea Domnul Isus? Aşa au trăit primii creştini şi lucrurile acestea le-au urmărit ei?” Am fost şi am vorbit în multe biserici creştine din toate deno-minaţiile creştine în SUA şi în Europa . Peste tot am găsit fraţii mei, „Biserica”, dar cât priveşte bisericile văzute, ceremoniile, obiceiurile, am fost la strâmtoare . Am încercat să fac şi să mă port ca ei; câteo-dată am reuşit, alteori nu . Ar întreba cineva: „Dacă nu te potriveşti cu bisericile de azi, de

70

ce nu ai o biserică aşa cum o înţelegi tu, după Biblie?” Slăvit să fie Domnul, fără să vrem noi, dar împinşi de „fraţi” şi adunaţi de Duhul Domnului, am trăit într-o astfel de biserică, în România, vreo cinci ani, până când ne-au arestat şi ne-au condamnat la ani grei de închi-soare . Aşa că pe lângă exemplul primilor creştini, aşa cum e arătat în Sfânta Scriptură, Dumnezeu ne-a dat harul să vedem că şi acum în timpurile moderne e posibilă o astfel de trăire cu Domnul .

Ce înseamnă Biserica? Termenul biblic acceptat de credincioşi pentru Biserică este Eccle-sia, un cuvânt din greacă, ce e compus din două cuvinte şi înseamnă „scoşi afară sau ieşiţi afară” . Desigur, alte asociaţii politice sau sociale aveau acest nume . Pentru noi credincioşii se potriveşte acest nume, conform cu învăţătura Duhului Sfânt din Evrei 13:13 : „Să ieşim dar afară din tabără la El, ca să suferim ocara Lui” . Cuvântul Biserică, aşa cum este el în româneşte, vine de la „basi-lica”, care era primăria . Când Constantin cel Mare s-a creştinat, aceste primării au fost date ca loc de adunare a creştinilor . Când eram tânăr, fraţii nu au acceptat numele acesta de „biserică” la locaşurile de închinăciune, ci „casa de rugăciune”, sau „adunare” . Prin aceasta arătau că nu clădirea, ci cei ce se adună acolo sunt Bi-serica . Când cei de la conducere au vrut să fie ca lumea sau ca re-ligiile oficiale, le-a fost ruşine să spună că merg la „adunare” sau la „casa de rugăciune” şi i-au zis “biserică” la clădire . Dureros, odată cu schimbarea numelui şi felul bisericii a fost altul, nu cel biblic, ci acel modern de azi .

Ce este Biserica (Ecclesia)? Biserica este o taină care n-a fost făcută cunoscută în celelalte veacuri (Efes . 3:3-10; 5:32) . Şi eu zic, e încă o taină pentru mulţi . Numai Duhul Sfânt poate să lumineze pe fiecare credincios cu privire la ce este şi ce are în Christos, cât şi la felul sau linia pe care să meargă printre sau în atâtea sisteme religioase . Să nu se încurce cu ele, dar nici să nu dispreţuiască pe cei credincioşi care sunt amestecaţi printre cei ce zic că sunt biserică, dar nu sunt . Biserica este trupul lui Christos, un organism spiritual viu, al că-rui Cap este Christos . Poate se ridică întrebarea, „Cum un organism

71

spiritual, când cei ce o compun sunt oameni în trupuri fizice?” Apare iar o taină, dar ea e explicată de Cuvântul lui Dumnezeu . „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ . Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor . 6:19-20) . „Voi sunteţi trupul lui Christos şi fiecare în parte mădularele Lui” (I Cor . 12:27) . E aşa de clar şi de simplu! Cu alte cuvinte, Biserica e Christos, dacă e trupul Lui . De aceea, oriunde este un credincios (care e mădular al Bisericii, al trupului lui Christos), acolo e Biserica . Biserica nu e o organizaţie . Aici se împart credincioşii . Unii spun că e numai organism, alţii spun că e şi o organizaţie . Pentru că cei ce nu se sprijină pe Domnul nu pot înţelege cum oameni fizici pot să nu fie organizaţi fizic . Ca să susţină opinia aceasta, vin cu textul biblic, „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor” (I Cor . 14:33) . Foarte adevărat, numai că aceasta nu este o ordine din afară, bazată pe principii fireşti, ci e or-dinea Duhului . Dacă El e în credincios şi în Biserică, El ia iniţiativa, El conduce, El vorbeşte, credinciosul doar e atent la năzuinţa Lui . Nu e ordine şi nici organizaţie mai mare şi mai desăvârşită decât în trup, unde toate comenzile, indiferent cine le execută, mâna, picio-rul, inima, vin de la cap . Dacă pe plan fizic e aşa, credeţi că pe plan spiritual sau în trupul lui Christos e mai puţin? Numai că a ajuns să se numească biserică, ceea ce e o adunătură de oameni care nu cunosc pe Domnul şi nu le pasă de cuvântul Lui, iar cei care sunt mădularele trupului lui Christos, „Ecclesia”, cei ce au ieşit afară stau şi suferă ca Lot în Sodoma . Practic, ce au făcut bisericile religiilor? Au înlăturat autoritatea Domnului, aşezând în schimb autorităţi omeneşti, ca Israel când a cerut un împărat, cum au toate popoarele . Scuza pentru aceasta au găsit-o în faptul că şi Biserica primară a avut pastori şi diaconi . „Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi presbiteri (bătrâni) în fiecare cetate după cum ţi-am poruncit”, îi spune apostolul Pavel lui Tit (1:5) . Numai că aceşti bătrâni nu erau din afara Bisericii şi nu aveau rolul de şefi sau conducători . Ei erau din sânul Bisericii, care-i cunoştea şi-i alegea la îndemnul Duhului Sfânt . Iată cum s-au ales cei şapte diaconi: „Cei doisprezece au adunat

72

mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese . De aceea, fraţilor, ale-geţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta . Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului . Vorbirea aceas-ta a plăcut întregii adunări . Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt . . . I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat şi-au pus mâinile peste ei . . .” (Fapte 6:2-6) . Iată cum au fost aleşi Barnaba şi Saul: „În Biserica din Antiohia era un nişte proroci şi învăţători . . . Pe când slujeau Domnului şi pos-teau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-mi de o parte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” . Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece” (Fapte 13:1-3) . De ce nu se întâmplă aceasta astăzi? Pentru că oamenilor nu le pasă de Duhul Sfânt . Un frate scump, membru în comitetul unei bise-rici de aici din Georgia, mă întreba: „Frate Simion, ce să fac? Pasto-rul şi comitetul au hotărât să mute biserica şi să clădească una nouă, misionară .” (Am fost la ei, aveau o clădire nouă, frumoasă, încăpătoa-re) . Eu am zis: „Hai să ne rugăm şi să vedem ce ne spune Domnul .” Mi-a tăiat-o scurt: “Ce rugăciune, la ce? Nu e aceasta un lucru bun ce vrem să facem?” Eu l-am întrebat pe fratele respectiv: „Şi ceilalţi n-au zis nimic”? „Nu”, mi-a zis el . „Atunci sfatul meu este să-i laşi şi să te depărtezi de ei imediat” . Dacă vrei să sfătuieşti sau să îndrepţi aceste biserici, ajungi să vezi că e în zadar . Căci din capul locului ei sunt pe o linie sau pozi-ţie greşită când spun că Biserica e o organizaţie . Chiar dacă, prin ab-surd, am admite că e o organizaţie, nimeni altul decât Capul, Christos, n-are voie s-o organizeze . Ce au înţeles apostolii prin „biserică” nu a fost edificiul de că-rămidă sau de lemn, cu amvon şi scaune, ci o adunare de oameni născuţi din nou, într-un local, cât şi membrii trupului lui Christos din diferite locuri, uniţi cu Capul lor, cu Christos . Un organism are viaţă, o organizaţie nu are! Bisericile, clădirile, cu tot ce au şi folosesc, sunt o organizaţie, dar oamenii şi femeile dinăuntrul şi din afara acelor biserici, născuţi din nou, formează orga-nismul . Adevărata Biserică sau trupul sau organismul lui Christos nu depinde de forme, ceremonii, amvoane, veşminte, orgi sau bani . Ea a trăit, trăieşte şi

73

continuă fără acestea . Ne-au luat pe noi dintr-un local unde ne adunam în Arad, dar Biserica a continuat în închisoare, la colonie: la Gherla sau la Aiud sau la Balta Brăilei ori în Delta Dunării . Un organism are un cap; o organizaţie are mai multe capete . Ade-vărata Biserică sau trupul lui Christos nu recunoaşte decât un Cap, Christos (Efes . 1:22-23; Col . 1:18), un Mare Păstor al oilor şi un mare Episcop al sufletelor noastre (Evrei 13:20; I Petru 2:25) . Ceilalţi fac numai slujba de păstori (Efes . 4:11; I Petru 5:2) . Deci noi nu trebuie să recunoaştem nici o biserică decât aceea a lui Christos, a tuturor credincioşilor născuţi din nou, care formează sau este trupul Lui . Nu trebuie să ne adunăm sub nici un alt nume decât al Domnului Isus . Nu trebuie să recunoaştem nici o altă autoritate decât aceea a cu-vântului lui Dumnezeu . Spuneţi, nu e ruşine ca pe lângă frumosul nume de „Biserica lui Christos” să adaugi: baptistă, penticostală, apostolică, episcopală, pres-biteriană, etc .? Este Christos împărţit? Are El mai multe Biserici? Problema este foarte serioasă, mai ales acum în ultimele zile, când Domnul e gata să vină şi să judece Babilonul religios . Chemarea Lui, prin apostolul Pavel, este: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi” (II Cor . 6:17) . Faptul că suntem Biserica lui Christos sau trupul Lui e cea mai bună dovadă a siguranţei mântuirii . Trupul lui Christos e un organism viu, care rămâne viu pe veci şi nu poate fi mutilat . Am spus mai sus că situaţia este atât de jalnică azi, cu atâtea denominaţii şi biserici (organizaţii) şi că nu putem schimba nimic . Dar nici să rămânem nepăsători faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne unim cu cei ce sunt lumeşti nu putem . Atunci ce e de făcut? E adevărat că multe biserici sunt bune şi în mărturisirea lor de credinţă, cel puţin, ţin la domnia lui Christos . Dar când mergi ceva mai adânc, constaţi că se bazează pe forme omeneşti, învăţături şi obiceiuri orga-nizatorice, şi nu ale Bibliei . Dacă nu ai tăria şi curajul să ieşi afară din tabără, la El, şi să suferi ocara Lui, să te aduni pe temeiul Bisericii Lui, oricât de mică ar fi pe plan local, atunci, cel puţin să te desparţi (să te disociezi) de tot ce este rău şi împotriva Cuvântului lui Dumnezeu . Desigur, vei fi dispreţuit şi ţinut pe tuşă, dar mai bine decât să pieri .

74

Cum ajunge cineva să fie în Biserică sau în trupul lui Christos? Prin pocăinţă şi credinţa în jertfa Domnului Isus Christos, cineva e mântuit şi Duhul Sfânt vine în inima lui făcându-l o făptură nouă . Acest lucru e arătat aşa de frumos într-o mulţime de locuri . Aici dau doar textul referitor la trupul lui Christos: „Căci după cum trupul este unul şi are mai multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Christos . Noi toţi în adevăr am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh . Astfel trupul nu este un singur mădular, ci mai multe (I Cor . 12:12-14) . Astfel, prin botezul cu Duhul Sfânt noi am ajuns să fim mădulare în trupul lui Christos . Observaţi însă ce zice apostolul Pavel, că noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh, la trecut . Botezul cu Duhul Sfânt a fost peste Biserică o dată, la Rusalii . Când cineva se întoarce la Domnul, prin Duhul Sfânt, e aşezat în trupul lui Christos, care a fost botezat cu Duhul Sfânt . Nicăieri în Sfânta Scriptură nu am găsit botezul cu Duhul Sfânt la individ, căci aşa spune textul de mai sus: „Căci noi toţi (mai multe mădulare, fiind un trup) am fost botezaţi de un singur Duh” (I Cor . 12:13) . La botezul cu apă, nu botezi câte un mădular, ci tot trupul . Dacă cineva n-are Duhul lui Christos, nu este al Lui şi nu face parte din Biserică, indiferent cât de bun, de iscu-sit, de credincios ar părea; şi nici faptul că este botezat în apă sau e membru al unei biserici .

Când a luat fiinţă Biserica? Eram într-o casă la părtăşie, după ce vorbisem la o biserică des-tul de mare de aici din Georgia . Vorbind despre Biserică, am spus şi despre înfiinţarea ei, şi deosebirea de alţi credincioşi . Cineva m-a întrerupt şi mi-a spus: „Biserica a luat fiinţă în grădina Edenului” . Si-gur că am fost surprins de această afirmaţie, care nu are temei biblic, şi am întrebat: „Cine v-a spus şi învăţat aceasta”? „Păstorul nostru”, mi-au răspuns mai multe voci . Puteţi să vă închipuiţi în ce situaţie am fost, să-i învăţ ceva ce pastorul nu i-a învăţat şi să contrazic pe pastor . Dar n-am avut încotro şi am făcut-o . Dacă ar fi luat fiinţă în grădina Edenului, n-ar mai fi trebuit să scriu cartea aceasta; apostolul Pavel n-ar mai fi trebuit să facă deo-sebirea: Israel, Biserica şi Neamurile (I Cor . 10:32); Ioan Botezătorul n-ar fi spus că e prietenul mirelui, ci mireasă, la fel, Domnul Isus

75

n-ar fi zis că, deşi Ioan Botezătorul e cel mai mare dintre cei născuţi din femei, totuşi cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu e mai mare decât Ioan . Prima dată Biserica a fost amintită de Domnul Isus, dar la viitor, când îi spune lui Petru: „Tu eşti Petru (Petros) şi pe această piatră (Petra, adică pe Domnul Isus, pe credinţa în El) voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui” (Mat . 16:18) . Aşa cum am spus şi ca capitolul I „Israel”, Domnul Isus nu S-a adresat Bisericii, care nu era în fiinţă atunci, ci lui Israel . La fel, în altă parte vorbeşte de Biserică tot la viitor, când zice: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea . Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura” . Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El . Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7:37-39) . Deci Biserica, practic, a luat fiinţă în ziua Rusaliilor, când a fost botezată de Duhul Sfânt trimis de Tatăl în numele Domnului Isus pes-te cei vreo sută douăzeci de persoane adunate în camera de sus . Taina Bisericii a fost descoperită apostolului Pavel, dar ea a luat fiinţă înainte .

Alegerea Bisericii Acest subiect iar e controversat între credincioşi, dar nu-l pot evita, ci trebuie să arat ce spune Sfânta Scriptură . Prea ne-am obişnuit în ultimul timp să ne luăm după ce spun oamenii renumiţi, şi să nesocotim ce spune Domnul . Se spune despre Maria, regina Scoţiei, că a întrebat pe John Knox, singurul om care a putut-o face să plângă: „Atunci de cine trebuie să ascult, de tine sau de Papa de la Roma?” “De nici unul, Doamnă . Tu trebuie să asculţi de Dumnezeu, aşa cum vorbeşte El în cuvântul Său, pentru că Duhul Sfânt niciodată nu se contrazice pe Sine” . Biserica a fost aleasă înainte de întemeierea lumii, pe când alţi credincioşi de la întemeierea lumii (Mat . 25:34) . Iată textele care arată că Biserica a fost aleasă înainte de întemeie-rea lumii: Efeseni 1:4-14: „În El (în Christos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus

76

Christos, după buna plăcere a voii Sale . . . În El am fost făcuţi şi moş-tenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale . . .” I Cor . 2:1-8 . II Tim . 1:9,10 „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Christos Isus înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Christos Isus . . .” Tit 1:2: „în nădejdea vieţii veşnice făgăduite mai înainte de veşni-cii, de Dumnezeu, care nu poate să mintă” . I Petru 1:2, 20 . Romani 8:29-30: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi hotărât (predestinat) mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi . Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a so-cotit neprihăniţi i-a şi proslăvit” . Fapte 15:14: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte numele” . E foarte important să ştim că nu noi L-am ales, ci El ne-a ales, cum spune Domnul Isus ucenicilor: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă . . .” (Ioan 15:16) . Noi am acceptat sau am zis “da” la chemarea Lui, aşa cum o fată acceptă chemarea sau alegerea mirelui . Ce învăţăm din versetele de mai sus: Fiind aleşi de El şi rânduiţi de El pentru tot ce suntem, înseam-nă că El a ştiut pe cine alege şi mântuirea noastră e absolut sigură . Aceasta nu se bazează pe ce suntem sau facem noi, ci pe ce a făcut şi face El pentru noi . Acesta e harul lui Dumnezeu, aceasta e suvera-nitatea Lui . Observaţi că apostolul Pavel merge cu gândul acesta până la glorificare . Cine este ales e şi glorificat . Nicăieri în epistolele apostolului Pavel şi ale celorlalţi nu găseşti că pentru mântuire trebuie să faci ceva, ci să ţii, să aduci ce ai, să rămâi, să continui . „Să ne ducem sfinţirea până la capăt în frica de Dumnezeu” (II Cor . 7:1) . „Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur . . . căci Dumnezeu este acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Fil . 2:12-13) .

77

Bisericilor din Apocalipsa Domnul Isus le spune: „Numai ţineţi cu tărie ce aveţi până voi veni” (2:25) . „Păstrează ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa” (3:11) . Trebuie să dau o explicaţie aici: Lucrurile acestea despre chemarea şi alegerea noastră sunt descoperite celor credincioşi, ca să se bucure de ele . Nu sunt făcute cunoscut necredincioşilor, de aceea, întrebarea „Dar cu ceilalţi ce va fi”? nu-şi are locul aici . La fel, când predicăm Evanghelia, n-o să spunem: „Dar vedeţi, numai cei aleşi pot să crea-dă” . Noi suntem trimişi să predicăm Evanghelia la orice făptură, căci Domnul Isus a murit pentru toţi . „Atât de mult a iubit Dumnezeu lu-mea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” spune Domnul Isus (Ioan 3:16) . Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să vină la pocăinţă (II Petru 3:9) . Alegerea e treaba lui Dumnezeu . Noi nu ştim cine e ales şi cine nu e ales, deci chemăm pe toţi şi oamenii trebuie să se silească (ne-voias-că) să intre pe poarta cea strâmtă (Luca 13:24) . Abia după ce suntem mântuiţi ştim că am fost aleşi . La judecată, nici unul nu se va scuza că de aceea nu a crezut că nu a fost ales, căci va vedea vinovăţia lui, când a refuzat harul şi chemările lui Dumnezeu . Apoi este un verset pe care-l spune Domnul Isus şi care taie orice justificare a necredinciosului: „Tot ce-mi dă Ta-tăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine (în nici un chip) nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37) . După câteva versete în continuare spu-ne: “Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” . În proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu” . „Aşa că oricine a ascultat de Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine” (Ioan 6:44-45) .

Scopul Bisericii Tatăl cel Veşnic a ales pentru El Însuşi un popor pe care l-a dat Fiului Său care să fie partea Lui pe veci de veci (Ioan 6:37-40) . Aceasta este Biserica, despre care citim: „Christos a iubit Biserica Sa şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea” (Efes . 5:25) . Deci scopul Bisericii, întâi de toate, este să fie pentru slava Lui . Observaţi în Efeseni capitolul 1 unde se spune că în El (în Domnul Isus), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, de trei ori se precizează scopul: „spre lauda slavei harului Său” (v . 6) .

78

„Ca să slujim de laudă slavei Sale . . .” (v . 12) . „Spre lauda slavei Lui” (v . 14) . Apoi scopul Bisericii este de a face voia lui Dumnezeu . Domnul Isus spune: „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume” (Ioan 20:21) . Apoi, „M-am pogorât din cer să fac nu voia mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6:38) . În Evrei 10:7, 10 e scris: „Atunci am zis: «Iată-Mă, (în sulul Cărţii este scris despre Mine), Vin să fac voia Ta Dumnezeule!» Prin această voie am fost sfinţiţi noi şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Christos odată pentru totdeauna” . Deci El a venit să facă voia Tatălui şi, făcând voia Tatălui, a mân-tuit lumea . Tot aşa şi noi, mai ales că suntem mădulare în trupul Lui (I Cor . 12:27) şi mireasa Lui, supusă în toate lucrurile (Efes . 5:24) . Biserica există numai pentru ca Domnul Isus să-Şi realizeze sco-purile şi planurile Lui pentru fiii oamenilor . Dacă noi nu trăim pen-tru Domnul, suntem morţi în timp ce trăim (Rom . 8:6-8) . Dacă nu aducem glorie numelui Său, noi nu ne putem justifica existenţa . Dar, va zice cineva, nu trebuie să căutăm noi binele semenilor noştri? De-sigur, dar aceasta numai de dragul lui Christos . Nu trebuie să ajutăm noi procesul de purificare, sănătate, educaţie? Da, şi cât mai mult . Dar tot ce putem face să fie de dragul Lui; mai mult, să fie lucrarea Lui pentru noi, aşa cum vrea El . De aceea scrie apostolul Pavel: „Vă în-demn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu . Aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Rom . 12:1) . Un alt scop sau chemare a Bisericii este cel arătat de apostolul Petru: „Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întu-neric la lumina Sa minunată” (I Petru 2:9) . Observaţi cum şi acest verset e înrudit cu cele din Efeseni, şi anume spre slava lui Dumnezeu, de a-L reprezenta pe El, de a vesti puterile Lui minunate . Dar versetul acesta ne spune foarte mult despre ce este Biserica: – O seminţie aleasă . Nu suntem la întâmplare, n-am venit de capul nostru la Domnul, ci El ne-a ales . – O preoţie împărătească, aşa cum spune şi în Apocalipsa 1:6;

79

5:10 „ . . .a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl Său” . Auzi, toţi credincioşii, toate mădularele Bisericii sunt o preoţie sfântă . Ce urât şi degradant este să auzi în zilele noastre despre cler şi laici, când Domnul pe toţi i-a făcut folositori şi egali în trupul Lui, cum spune apostolul Pavel în I Corinteni 12, Romani 12, sau în Efe-seni 4:16: „Din El tot trupul bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecă-rei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste” . – Un neam sfânt, de la naştere şi până la glorificare în cer . Dum-nezeu nu are altfel de persoane în Biserica Sa decât sfinţi . – Un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui . Suntem proprietatea, comoara Domnului . El ne-a câştigat cu un preţ mare (I Petru 1:18-19) . Ne-a câştigat pentru El, şi nu pentru noi . I Petru 2:5 spune: „Şi voi ca nişte pietre vii sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovni-ceşti, plăcute lui Dumnezeu prin Isus Christos” . Observaţi cum Duhul Sfânt accentuează aşa de mult pe aceste ca-lităţi sau scopuri: de a slăvi pe Dumnezeu, de a vesti numele Lui şi puterile Sale minunate şi de a aduce jertfe duhovniceşti . E adevărat că scopul Bisericii e şi acela de a vesti Evanghelia la orice făptură, aşa cum spune Domnul Isus (Mat . 28:19-20), dar întâi de toate, acestea: de a slăvi pe Dumnezeu, de a vesti numele Lui şi puterile Sale mi-nunate şi de a aduce jertfe duhovniceşti . Apoi chiar propovăduirea e la trimiterea Domnului, nu e o lucrare pe care o face cineva de capul lui, cum spune apostolul Pavel: „Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?” (Rom . 10:15) . Dacă suntem poporul Lui, câştigaţi pentru El, El dispune de noi şi ne foloseşte pe fiecare unde ştie El . O, câte ar fi de spus şi aici! Eram la o oră de părtăşie, în Glendale, California . Era şi fratele Richard Wurmbrand cu noi . Înainte de a începe, am văzut un tânăr pe care nu-l cunoşteam . S-a prezentat şi a spus că e din New York . „Ai venit aici, şi de ce ai venit?” la întrebat fratele Richard . „Ca să fiu misionar,” a răspuns el . „În New York ai avut serviciu”? „Da, şi încă unul bun” . Imediat fratele Richard i-a zis: „Îţi dau bani de avion sau tren să te întorci imediat la serviciul tău din New York . Dacă Domnul are nevoie de tine pentru misiune, te găseşte El şi acolo” . Să amintim puţin şi despre jertfele duhovniceşti, să vedem ce spu-ne Cuvântul, care sunt acestea .

80

„Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele Lui . Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac” (Evr . 13:15-16) . „Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută cu evlavie şi frică” (Evr . 12:28) . Vedeţi ce înseamnă preoţia Noului Testament şi ce înseamnă a fi preoţi pentru Dumnezeu?

Felul de adunare al primilor creştini sau Biserica Primară Iată ce e scris despre prima biserică: „Cei ce au primit propovă-duirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete . Ei stăruiau în învăţătura apostoli-lor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni . . . Toţi îm-preună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă . Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod . Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Fapte 2:41-42, 46-47) . „Ce este de făcut atunci fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidire . („sufletească” nu e în original, nici nu poate fi zidire sufletească la oameni duhovniceşti) . . . Cât despre proroci (predicatori), să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece . Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă . Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi . . . Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele . . . Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Dom-nului . Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă” (I Cor . 14:26, 29-31, 34, 37-38) . Citiţi şi Efeseni 4:1-7,16; Coloseni 3:15-16 . Ce vedem din textele de mai sus: Mai întâi, vedem practic ce fă-ceau ei . – Toţi cei ce au primit Cuvântul erau botezaţi şi frângeau pâinea, aşa cum ne-a învăţat Domnul Isus şi ne-a transmis apostolul Pavel . – Se adunau în jurul Domnului Isus, nu în jurul vreunui om .

81

Petreceau în: – Învăţătura apostolilor, mai întâi – În legătura frăţească (părtăşie), comunicau unii cu alţii la dureri, la bucurii, la nevoi şi ajutorare . – În frângerea pâinii, adică Cina sau Masa Domnului . – Şi în rugăciuni . Aceste două simboluri, botezul şi Cina, le-a lăsat Domnul să fie ţinute, şi nici o altă ceremonie . În I Corinteni 14 este singurul loc din epistolele apostolului Pavel, apostolul Bisericii, în care ne învaţă cum să petrecem în Adunare . Eu şi fraţii mei din Adunarea din Arad am suferit din cauza acestui capi-tol, deoarece unii din conducerea denominaţiei au spus că I Corinteni 14 nu este baptist . Dar chiar dacă nu spun că este baptist, bisericile şi denominaţiile de azi nu respectă şi nu iau ca o poruncă a Domnului acest capitol, cum spune Pavel . Noi am petrecut în felul acesta în Adunarea de unde ne-au dus la închisoare: Ne adunam de două ori duminica, dimineaţa şi spre seară cu soţi-ile şi copiii noştri . Ne adunam în jurul Domnului Isus . Nu aveam nici o ceremonie stabilită . Nu aveam amvon, doar o masă în mijloc pe care puneam Bibliile şi cărţile de cântări . Nu era un om care să dea tonul la program, ci era Domnul . Câteodată începeam cu rugăciune . Un frate zicea: „Hai să ne rugăm” . Altă dată începeam cu o cântare, apoi ne rugam, citeam, predicam . Câteodată stăteam în tăcere, chiar mi-nute în şir . Nimeni nu avea curajul să zică: „Hai să începem”, ci aşteptam ca Duhul Domnului să înceapă prin cineva . Niciodată nu am rămas de ruşine sau să mergem acasă goi . Fiindcă ne sprijineam pe Domnul şi Îl lăsam pe El să lucreze, prezenţa Lui era foarte reală . Ne dădea din bogăţiile Cuvântului Său din belşug . Nu eram rigizi cu privire la timp, totuşi respectam ce era potrivit, fiindcă aveam şi copii . Câteodată stăteam mai mult şi peste noapte, dar atunci eliberam femeile şi copiii . În fiecare joi seara ne adunam pentru frângerea pâinii, când pe-treceam special numai în jurul jertfei Domnului Isus . Era cea mai binecuvântată adunare . Frângerea pâinii o aveam tot ca primii creştini, după o masă a dragostei, când fiecare aducea ce avea, iar dacă nu avea, nu aducea .

82

După cină luam o pâine; după ce mulţumeam Domnului, o frângeam şi o împărţeam între noi, ea simbolizând trupul Domnului frânt pentru noi; apoi paharul cu vin ce simbolizează sângele scump al Domnului vărsat pentru noi . Fiindcă prezenţa Domnului era atât de reală, El păstra curăţia Bi-sericii, făcând pe cei ce păcătuiseră, fără ca cineva să ştie, să iasă în faţă şi să mărturisească . Ce binecuvântare dădea Domnul după aceas-ta! Domnul ne-a binecuvântat cu toate darurile pentru edificarea noas-tră . Am avut presbiteri, învăţători, profeţi (predicatori) . E mare deosebirea dintre bisericile de acum şi Biserica primară . Din textele expuse mai sus nu se deduce că ei s-ar fi adunat pentru evanghelizări . Şi totuşi oamenii se întorceau la Dumnezeu . În versete-le 24-25 din I Corinteni 14 se spune cum: „Dar dacă toţi prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi . Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că în adevăr Dumnezeu este în mijlocul vostru” . Ei se ocupau de edificare, de zidire şi Dumnezeu era Acela care convingea . Tot aşa în Fapte 2:47: „Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod” . Aceasta era adunarea lor, “Şi Dom-nul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” . Aceasta e starea normală, în adunări să fie închinăciune, învăţătură, edificare, apoi aceştia, mergând în lume, la serviciu, la şcoală, şi chiar special, să facă evanghelizări . Dar noi am inversat ordinea . În loc să edificăm şi să creştem sute şi mii, care apoi să meargă să evangheli-zeze lumea, noi duminică după duminică facem numai evanghelizări la cei care sunt evanghelizaţi deja de atâta timp . În loc să mergem în lume să evanghelizăm, noi chemăm lumea la adunare . Noi spunem despre bisericile actuale că nu mai au daruri ca Bise-rica primară . Dar nu e aşa . Cele mai multe dintre darurile care privesc edificarea sunt şi acum şi vor fi în Biserica adevărată atâta timp cât e pe pământ . Dar, spuneţi-mi vă rog, cum pot ele să se arate într-o biserică unde pastorul face cumul de funcţiuni, unde este o ceremonie care nu poate fi schimbată, fiind chiar tipărită . Se poate cineva scula să spună ce i-a dat Duhul într-o astfel de biserică? Chiar apostolul Pavel dacă ar veni la o astfel de biserică, ar trebui să aştepte cel pu-ţin două săptămâni ca să poată vorbi, căci a schimba programul tipărit

83

e cădere din har pentru unii! Oh, Oh! Şi atunci ne mirăm că biserici-le sunt apatice sau moarte! Alt lucru deosebit la bisericile actuale faţă de Biserica primară: O mulţime de comitete, fără să mai vorbesc de comunităţi sau asociaţii, convenţii, uniuni, foruri superioare, care se suprapun şi se amestecă în treburile bisericii locale, fără să mai amintesc de o mulţime de bani care se cheltuiesc cu aceste poziţii . Domnul nu ne-a lăsat fără lumină nici în privinţa aceasta . Iată ce fel de comitet era la adunarea generală de la Ierusalim: „Apostolii şi presbiterii s-au adunat laolaltă ca să vadă ce este de făcut” (Fapte 15:6) . În versetul 23: „Apostolii, presbiterii şi fraţii . . . .” N-ar fi nimic că sunt comitete, numai că de cele mai multe ori în comitete sunt oameni care nu cunosc pe Dumnezeu ori sunt aleşi de pastor ca să-l susţină ori aleşi pe alte considerente: poziţii sociale, studii şi alte influenţe . Biserica primară a continuat, aşa cum am arătat mai sus, până prin secolul al treilea, când Constantin cel Mare a introdus lumea în Biserică . Atunci au început organizaţiile, poziţiile de superioritate, etc . Chiar şi comuniunea sau cina s-a luat aşa cum am arătat . Iată ce scriu doi scriitori din vremea aceea, unul creştin, altul pă-gân: Iustin Martir (105-165) scrie: „Şi în ziua numită duminică, toţi care trăiesc în cetate ori la ţară se adună împreună la un loc şi sunt citite memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, atât cât permite tim-pul . Apoi când cel ce citeşte s-a oprit, preşedintele verbal instruieşte şi îndeamnă la imitarea acestor lucruri bune . Apoi toţi se ridică îm-preună şi se roagă . Şi aşa cum am spus mai înainte, când rugăciunea noastră s-a terminat, pâinea, vinul şi apa sunt aduse şi preşedintele, în aceeaşi manieră, oferă rugăciuni şi mulţumiri potrivit cu abilitatea sa şi poporul, consimţând, zice Amin . Şi este o distribuire la fiecare la ceea ce s-au adus mulţumiri . Iar pentru cei absenţi o porţie este trimisă prin diaconi . Cei care sunt bine şi voiesc să facă, dau ceea ce fiecare consideră potrivit şi ceea ce este colectat se depozitează la preşedinte, care ajută orfanii, văduvele, pe cei bolnavi sau în lipsă, pe cei închişi şi pe străinii dintre noi” . Plinius, guvernatorul Bitiniei în Asia Mică, în anul 112 a scris o scrisoare împăratului Traian în care zice, după o atentă examinare oficială a multor creştini cu privire la închinăciunea lor, în vederea

84

găsirii unor acuzaţii împotriva lor: „Ei au afirmat că s-au întâlnit îm-preună într-o anumită zi înainte de a fi lumină şi cântă împreună un imn lui Christos ca Dumnezeu şi se leagă împreună cu un jurământ să nu se dedea la nici o răutate şi că nu vor fi vinovaţi de hoţie, furt ori adulter; nu-şi vor schimba cuvântul şi nu vor refuza să restituie ce li s-a încredinţat când e cazul . Când aceste lucruri au fost săvârşite, este obiceiul lor să se separe şi apoi să vină împreună pentru o mân-care pe care o iau împreună, dar fără dezordine” .

Problema banilor sau dărnicia În Vechiul Testament, ca şi în Noul Testament, dărnicia este reco-mandată şi lăudată . Să vedem ce spune apostolul Pavel, căruia i-a fost descoperită tai-na Bisericii şi care, prin excelenţă, este apostolul Bisericii . El susţine dărnicia şi o încurajează . Iată textele în care apostolul Pavel vorbeşte de dărnicie: I Corinteni 16:1-2; II Corinteni capitolele 8 şi 9 . Filipeni 4:15-19 . I Corinteni 9:4-14 . Galateni 6:6-10 . I Timotei 5:16-18 . Faptele Apostolilor 11:29 . Faptele Apostolilor 15:26 . Evrei 13:16 . Deşi zeciuiala era poruncită după lege, iar înainte de lege era fo-losită de credincioşi, în nici un loc din aceste texte pentru Biserică nu e pomenită zeciuiala . Principiul pe care-l aplică apostolul Pavel e acela al echităţii: „pri-sosul vostru să acopere nevoile lor” (II Corinteni 8:14) . La misiunea unde lucram înainte, o soră văduvă cu trei copii, care şi ea lucra acolo, vine la mine şi-mi cere un sfat: „Nu ştiu cum să împart salariul, căci nu-mi ajunge pentru nevoile familiei” . Pe o foaie de hârtie era salariul într-o parte şi în cealaltă banii împărţiţi aşa cum a ştiut ea . Văd o sumă mai mare şi întreb: „Aceasta pentru ce e”? „Asta e zeciuiala” . „Cine ţi-a spus că trebuie să dai zeciuială”? „Păs-torul” . Femeia era într-o aşa situaţie că ea avea nevoie să fie ajutată de biserică, dar nimănui nu-i păsa de ea, ci urmăreau zeciuiala ei . Cu ocazia aceasta am ajuns să studiez mai de aproape problema dărniciei

85

în biserică . Motivele sau scopul dărniciei, aşa cum reiese din scrierile aposto-lului Pavel, erau: – Ajutorarea sfinţilor, cum era atunci cazul cu cei de la Ierusalim unde era foamete; ajutorarea sfinţilor în nevoie, precum şi a văduvelor şi a orfanilor . – Pentru întreţinerea celor ce predică Evanghelia . „Domnul a rân-duit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (I Corinteni 9:14) . „Cine primeşte învăţătură în Cuvânt să facă parte din toate bunu-rile lui şi celui ce-l învaţă” (Galateni 6:6) . Cum este astăzi, eu nu trebuie să vă spun, fiecare ştie . Apoi felul cum se adunau banii era deosebit de cel de azi . „În ziua dintâi a săptămânii fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu” (I Cor . 16:2) . Cum s-a ajuns ca astăzi scopul bisericilor de multe ori să fie de a aduna bani, nu ştiu . Când eram în California, m-am dus să vizitez o biserică mare, cu mult mai mare de zece mii de membri şi să ascult pe pastor, despre care am auzit multe lucruri bune . Tare am fost decepţionat când a început să vorbească pe primul plan despre bani . Nu mai continui cu acest subiect şi nu e scopul meu să descurajez dărnicia, căci şi aşa suntem falimentari în privinţa aceasta, dar nici să transformăm bisericile în nişte maşini de adunat bani .

Începutul Bisericii Biserica a început la Rusalii prin pogorârea Duhului Sfânt peste cei vreo sută douăzeci de persoane . Taina Bisericii a fost descoperită prima dată apostolului Pavel, că-ruia i-au fost date şi învăţăturile despre Biserică . Biserica a început printre iudei, cu învăţăturile şi practicile lor . A fost o perioadă de tranziţie până când a venit apostolul Pavel prin care Domnul a învăţat şi edificat Biserica . De aceea, nu putem lua ca bază pentru Biserică unele acte şi exemple din această perioadă de tranziţie . Chiar şi Evanghelia pe care o predica apostolul Petru e deosebită de cea a apostolului Pavel . Aşa cum am arătat când am vorbit de Israel, ucenicii au predicat Evanghelia împărăţiei şi numai lui Israel . La Ru-salii şi în continuare o perioadă de timp, la fel au procedat .

86

Iată ce spune Petru în cuvântarea sa: „Pocăiţi-vă, dar, şi întoar-ceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Christos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor . Despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime . . . Dumnezeu, după ce a ridicat pe robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:19-21, 26) . Când cele trei mii de suflete au rămas străpunse la inimă şi au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?”, iată ce le răspunde apostolul Petru: „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2:37-38) . Când temnicerul din Filipi a întrebat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta” (Fapte 16:30-31) . Apostolul Petru nu aminteşte de credinţă, pentru că vorbea iudeilor, apoi pune botezul pentru iertarea păcatelor şi apoi primirea Duhului Sfânt . Fiecare credincios nou testamental ştie că atunci când cineva se întoarce la Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţă devine o făptură nouă (născut din nou) prin Duhul Sfânt, apoi, ca o confirmare a ceea ce s-a întâmplat cu el (murind împreună cu Christos şi înviind împreună cu El), primeşte botezul . Trebuie să dau o mică explicaţie aici, căci din cauza neînţelegerii faptului că Evanghelia harului a fost predicată prin apostolul Pavel şi tot prin el s-a descoperit taina Bisericii şi s-au dat învăţături pentru Biserică, s-au produs confuzii . Nu numai indivizi, ci denominaţii în-tregi au luat ca bază aceste începuturi tranzitorii şi n-au ţinut cont de descoperirile făcute apostolului Pavel . Am dat o explicaţie despre acestea în cartea mea „Lămuriri cu privire la Duhul Sfânt”, dar repet puţin şi aici . Referitor la primirea Duhului Sfânt: Înainte de patima Sa, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7) . Înainte de înălţarea Sa, „Pe când era cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, pe care,

87

le-a zis El, aţi auzit-o de la Mine . Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” (Fapte 1:4-5) . La Rusalii s-a împlinit făgăduinţa Tatălui şi Biserica a fost bote-zată cu Duhul Sfânt odată pentru totdeauna . Apostolul Pavel spune: „Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez” (Efes . 4:5) . Apostolul Petru la Rusalii spune: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39) . Aşa cum Domnul Isus S-a jertfit o singură dată pentru toţi cei de atunci şi oricâţi vor fi în viitor, tot aşa Duhul Sfânt a botezat o dată Biserica la Rusalii . Când cineva se întoarce la Dumnezeu, este încorporat în trupul lui Christos sau Biserică, ce e botezată cu Duhul Sfânt . Aceasta spune apostolul Pavel în I Cor . 12:12-14: „Căci după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Christos” . Apoi vine şi spune la timpul trecut: „Noi toţi în adevăr am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh . Astfel trupul nu este un singur mădular, ci mai multe” . Apostolul Pavel, ca apostol al Bisericii, nu mai vorbeşte despre botezul cu Duhul Sfânt în altă parte . Aşa că e logic să ne întrebăm de unde a venit această învăţătură potrivit căreia individul trebuie să fie botezat cu Duhul Sfânt . Sau să fii întrebat: „Ai fost botezat cu Duhul Sfânt”? Sau: „Cine vrea să fie botezat cu Duhul Sfânt, să vină în faţă .” Pavel, când a întâlnit în Efes nişte ucenici ai lui Ioan, nu i-a întrebat: „Aţi fost botezaţi cu Duhul Sfânt”? ci „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut”? I-a scăpat Duhului Sfânt să ne înveţe lucrurile acestea, sau noi ne-am luat după oameni şi am acceptat expresii şi învăţături care nu sunt în Sfânta Scriptură, provocând sciziuni şi dez-binări fără rost! Dar, va întreba cineva, ce-i cu cei din Samaria, din casa lui Cor-neliu, şi cei din Efes, care au primit Duhul Sfânt separat . Aceste ca-zuri nu neagă botezul Bisericii cu Duhul Sfânt o dată pentru totdeau-na, ci au o explicaţie: Ştiţi că Domnul Isus când spune despre botezul cu Duhul Sfânt, continuă: „ . . .Şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată lumea, în Sa-

88

maria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8) . Observaţi că cele patru cazuri de primire a Duhului Sfânt corespund cu oamenii sau locurile unde ucenicii trebuiau să fie martori . Cei din Samaria, deşi au crezut, n-au primit Duhul Sfânt până nu au venit ucenicii din Iudeea ca să fie confirmat faptul că şi ei au parte de mântuire . La fel cei din casa lui Corneliu, adică păgânii (neamurile) . Şi pe unii şi pe alţii iu-deii îi socoteau necuraţi . Ştiţi cum l-au luat la rost pe apostolul Petru când s-a dus la ei . Iudeii din Efes, pe care i-a întâlnit Pavel, erau ucenicii lui Ioan . Trebuia să fie vădit şi pentru aceştia că nu e de ajuns să ai botezul lui Ioan . Dar observaţi întrebarea lui Pavel: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” potrivit cu ce spune Domnul Isus în Ioan 7:37-39 . Referitor la semne, puteri şi minuni citate de apostolul Petru în Fapte 2:17-21, profetul Ioel vorbea acolo despre timpul împărăţiei Domnului Isus pe pământ . O parte din acestea s-au întâmplat la înce-put, potrivit cu Evanghelia împărăţiei ce s-a predicat la început . Dar Împăratul fiind respins, împărăţia cu toate acestea s-a amânat până va intra numărul deplin al neamurilor şi Israel va fi din nou pe scenă în împărăţia milenială . Observaţi cum în două locuri scriitorul către Evrei aminteşte la trecut despre acestea . Evrei 2:4, „în timp ce Dumnezeu întărea mărtu-ria lor cu semne, puteri şi felurile minuni şi cu darurile Duhului Sfânt împărţite după voia Sa” . În capitolul 6, versetul 5: „Şi au gustat Cu-vântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor”, adică ale Mileniului . Unii fraţi forţează lucrurile, spunând că şi acum trebuie să se facă aşa minuni ca atunci sau că acum e ploaia târzie . Nu, fraţii mei, lu-mea merge din rău în mai rău (II Tim . 3:13; 4:3-4) . Va veni vremea şi la aceasta când Împăratul va veni şi-Şi va lua împărăţia Sa .

Fericita nădejde a Bisericii, viitorul ei În camera de sus, înainte de patima Sa, Domnul Isus a spus uce-nicilor: „Să nu vi se tulbure inima . Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine . În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri . Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus . Eu Mă duc să vă pregătesc un loc . Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14:1-3) .

89

Notaţi, vă rog, nu a vorbit lumii şi nici despre lume, ci a spus că va veni după ai Lui, pentru care S-a dus să le pregătească un loc, să-i ducă cu El unde este El . Apostolul Pavel scrie Bisericii tinere din Tesalonic, care aştepta pe Domnul să vină să o ia la El, dar era îngrijorată de cei ce au murit . El le dă tesalonicenilor o explicaţie în cuvântul său, prin Duhul Sfânt, care le-a fost de mare folos lor şi tuturor fraţilor şi surorilor care fac parte din Biserica Domnului: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care n-au nădejde . Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El . Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu o vom lua înain-tea celor adormiţi . Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Christos . Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Dom-nul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul . Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (I Tesaloniceni 4:13-18) . Explicaţia pe care o dă apostolul Pavel cu privire la nădejdea Bi-sericii e atât de clară că o poate înţelege şi un copilaş . Apoi acest text se citeşte aproape la fiecare înmormântare . Cu toate acestea, mulţi predicatori nu înţeleg şi nu vor să înţeleagă ce spune apostolul Pavel, păgubind pe fraţii cărora le predică de bucuria fericitei nădejdi . Dar nu numai textele acestea vorbesc despre venirea Domnului pentru ai Săi . Iată şi altele: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schim-baţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă . Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi . Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (I Cor . 15:51-53) . Exact aşa a arătat apostolul Pavel în I Tes . 4:13-18 şi aşa e arătat în II Cor . 5:2-5 . Unde este aici vorba de judecată sau de învierea celor nedrepţi? Învierea şi schimbarea e numai pentru Biserica Domnului, cum e ară-tat şi în I Corinteni 15:23 . Lui Tit apostolul Pavel îi scrie: „aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Christos” (Tit 2:13) .

90

În II Timotei 4:8 este promisă cununa neprihănirii pentru toţi cei ce vor fi iubit venirea Lui . Tesalonicenilor, în I Tes . 1:9-10, le spune: „Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu” . Auziţi pentru ce: „Să slujiţi Dumnezeului Celui viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus care ne izbăveşte de mânia viitoare” (nu din) . Şi atunci vă daţi seama ce disonant şi batjocoritor este pentru un predicator să spună bisericii: „Să aşteptaţi pe Antichrist”, cum spunea un predicator baptist din Ca-lifornia . El credea că spune un mare lucru, fără să-şi dea seama că Îl contrazice pe Domnul şi pe apostoli, bazându-se pe textul din II Tes . 2:1 . Dar acolo apostolul Pavel vorbeşte despre venirea Domnului Isus cu slavă şi putere pe pământ să-Şi ia împărăţia, cum e arătat în Apo-calipsa capitolele 19-20 . Pentru Biserică Domnul Isus va veni în mod secret, în văzduh . Acolo Îl va întâlni Biserica, după care El o va lua la cer . Lucrurile acestea le-am arătat detailat în cartea „Evenimentele finale ale Bibli-ei”* . Deci acesta este evenimentul cel mai important pe care-l aşteptăm mai întâi de toate: Venirea Domnului Isus să ne ia la El . După aceas-ta va fi judecata pentru răsplată, numai a Bisericii, înaintea scaunului de judecată al lui Christos (II Cor . 5:10) sau judecata focului (I Cor . 3:10-15) . Apoi Cristos ne va prezenta Tatălui, fără pată sau zbârcitură (Efes . 5:27) . După aceasta va fi, în cer, nunta Mielului, descrisă în Apoc . 19:1-9 . După aceea Biserica va veni împreună cu Domnul Isus în mărire şi slavă, când Îl va vedea orice făptură, împreună cu oştile Sale, inclusiv Biserica . Comparaţi îmbrăcămintea Miresei din Apoca-lipsa 19:8 cu îmbrăcămintea oştilor care urmau pe Domnul Isus din Apocalipsa 19:14 . Acum o întrebare: Aţi văzut nuntă fără mireasă? Eu n-am văzut . Dacă nunta este în cer, şi mireasa va fi în cer! După aceea vine Domnul Isus cu slavă, când va fi judecata neamurilor . Apoi legarea lui Satan pentru o mie de ani şi închiderea lui în adânc . Două lucruri mai vreau să menţionez aici despre Biserică: Toţi cei care cred în Dumnezeu, de la Rusalii până la răpire, formează Bise-rica . Nu există altă categorie de credincioşi în această perioadă . Deci dacă nu eşti credincios acum, ai pierdut şansa de fi cu Dumnezeu .*Se poate comanda scriind la DorinMotz@gmail .com

91

Al doilea lucru: Când va veni Domnul Isus pentru ai Săi, va lua în întregime toată Biserica, nu numai o parte, iar cealaltă la jumătatea Marii Strâmtorări, cum susţin unii fără temei biblic . Trupul lui Chris-tos, Biserica, e mântuită prin har, prin credinţă (Efes . 8:2-10) . Domnul Isus va lua tot trupul Său, nu doar mădulare din trupul Său . În împărăţia Domnului Isus Christos de o mie de ani Biserica va domni împreună cu El . După ce va fi cer nou şi un pământ nou, Biserica (Noul Ierusalim) se va pogorî din cer şi va fi în văzduh (Apoc . 21:10-27) . Faci parte din această Biserică? Dacă da, te vei bucura veşnic de gloriile ei împreună cu Domnul Isus .

92

III.Neamurile

NeamurileCe sunt sau ce înseamnă Neamurile? În limba ebraică cuvântul

pentru neamuri e „goy” şi apare de 514 ori în Vechiul Testament . Cu-vântul grec pentru neamuri e „ethnos”, care apare de 164 ori în Noul Testament . Amândouă aceste cuvinte sunt traduse în Biblie „naţiuni, neamuri (ginţi)” şi în câteva cazuri „păgâni” . Deci neam sau naţiune este un grup de oameni cu aceeaşi genealogie, aceeaşi limbă şi ace-eaşi ţară .

La început toate au fost neamuri sau naţiuni . După chemarea lui Avraam şi alegerea lui Israel, toate celelalte popoare, în afară de Isra-el, s-au numit neamuri . După chemarea Bisericii dintre neamuri, naţiu-nile pământului sunt numite în Biblie: Israel, Biserica şi Neamurile .

Această împărţire nu este a unui om, ci a lui Dumnezeu şi fiecare categorie sau grupă are un loc definit şi important în economia lui Dumnezeu .

Aşa cum am arătat până acum, Dumnezeu nu este părtinitor . El a iubit şi iubeşte pe toţi oamenii . „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, spune Domnul Isus (Ioan 3:16) . „Dumnezeu era în Christos împăcând lumea cu Sine”, spune apostolul Pavel (II Cor . 5:19) .

Ce frumos declară apostolul Pavel în casa lui Corneliu: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El . . . oricine crede în El capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor” (Fapte 10:34, 35, 43) .

Poate v-aţi întrebat, aşa cum m-am întrebat şi eu, ce va fi cu Nea-murile care n-au auzit de Dumnezeu sau care n-au avut legea? Apos-tolul Pavel, prin lumina lui Dumnezeu, răspunde la această întrebare în Romani capitolul 2 . Iată ce zice el: „Dar cu împietrirea inimii tale care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răs-plăti fiecăruia după faptele lui . Şi anume, va da viaţă veşnică celor

93

ce prin stăruinţa în bine caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce din duh de gâlceavă se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire . Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu apoi peste grec . Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec” (Romani 2: 5-10) .

Ce vedem din aceste versete:– Dumnezeu a pus în inima fiecărui om cunoştinţa despre El, des-

pre bine şi rău . „Ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele” (v . 15) . Adică, fiecare ştie că atunci când cineva îi face rău, îl doare; deci şi când el face rău la altul e conştient că îl doare . Cu privire la Dum-nezeu, fiecare poate să discearnă că toate lucrurile de care se bucură, natura cu ploaia, cu belşugul sunt efectul sau darurile cuiva, aşa cum spune apostolul Pavel celor din Listra: „Oamenilor, . . .noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dum-nezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi tot ce este în ele . El în veacurile trecute a lăsat pe toate neamurile să umble pe căi-le lor, măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie” (Fapte 14:15-17) .

Cum ne purtăm faţă de Dumnezeu şi faţă de oamenii din jurul nostru este esenţa binelului şi a răului . Domnul Isus spune: „Să iu-beşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău . Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare porun-că . Iar a doua asemenea ei este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi . În aceste două porunci se cuprinde toată legea şi prorocii” (Mat . 22:37-40) .

– Dumnezeu ţine cont de tot ce fac oamenii care-L cunosc sau care n-au auzit de El . „Necaz şi strâmtorare va veni peste orice su-flet omenesc care face răul, întâi peste iudeu (Israel), apoi peste grec (Neamuri) . . . Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi cei ce au păcătuit având lege vor fi judecaţi după lege” (Romani 2:9, 12) .

Se înţelege că toţi au avut în esenţă cunoştinţa despre bine şi despre Dumnezeu . Desigur, cei ce au auzit Evanghelia vor fi judecaţi

94

în funcţie de acceptarea sau refuzarea ei . Dar cei ce n-au auzit-o, în funcţie de stăruinţa în bine sau rău . Dumnezeu este drept şi nu va face nici o nedreptate vreunui suflet omenesc .

De fapt, toţi oamenii au avut o cunoştinţă despre Dumnezeu: cei dinainte de lege sau alegerea lui Israel prin ereditate, adică prin ceea ce au învăţat din tată în fiu . Apoi după chemarea lui Israel prin măr-turisirea pe care a dat-o el în lume şi prin minunile ce le-a făcut Dumnezeu cu israeliţii . Vă aduceţi aminte cum cei din Ierihon tremu-rau şi ştiau ce a făcut Domnul pentru Israel (Iosua 2:9-11) . Cum au auzit cei din Ierihon, aşa au auzit toate popoarele lumii de atunci . Vă aduceţi, apoi, aminte de oamenii din cetatea Ninive . Iona nu le-a pre-dicat Evanghelia, ci nimicirea . Auzind vestea nenorocirii, s-au pocăit în sac şi cenuşă, cu post şi s-au întors la Dumnezeu . Au ştiut ce tre-buie să facă (Iona 3:4-10) .

Neamurile înainte de LegeCum au fost neamurile înainte de chemarea lui Avraam cunoaştem

din capitolele 5-11 din Geneza . Cei mai mulţi au fost răi, deşi aveau cunoştinţă de Dumnezeu de la moşii şi strămoşii lor care au trăit sute de ani . Nu-i va osândi pe aceşti răi Enoh şi Noe, care au umblat cu Dumnezeu în acea vreme?

Găsim scris în Geneza capitolul 6: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din ini-ma lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău . . . Dar Noe a căpă-tat milă înaintea Domnului” (Gen . 6:5-8) . Credeţi că Dumnezeu a fost părtinitor cu Noe sau nu i-a iubit şi pe ceilalţi oameni ca pe Noe? Dar lor nu le-a păsat de Dumnezeu şi astfel El a trebuit să-i nimi-cească . „Tot ce răsuflă, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit” (Gen . 7:22) .

N-a trecut mult şi cei care cunoscuseră despre Dumnezeu şi despre minunile Lui s-au sfătuit să lupte împotriva lui Dumnezeu şi să facă un turn până la cer . Domnul le-a nimicit planurile, le-a încurcat limba şi i-a împrăştiat pe toată faţa pământului (Gen . 11) .

Pe lângă Enoh şi Noe, de-a lungul veacurilor Dumnezeu a avut oamenii Lui care s-au temut de El şi l-au cinstit . Aşa cunoaştem pe Iov şi pe prietenii lui, şi pe Elihu de la care avem ce învăţa .

95

Neamurile în timpul lui Israel sau al LegiiDumnezeu a chemat şi a ales pe Israel ca prin el să fie cunos-

cut în tot pământul, căci „El iubeşte popoarele” (Deut . 33:3) . Dar popoarele sau neamurile nu L-au iubit, ci s-au răzvrătit şi au luptat împotriva Lui . Să luăm de exemplu pe egipteni . N-au cunoscut ei pe Dumnezeu? N-au auzit de El şi de minunile pe care le-a făcut prin servii Săi? Ba da, dar au refuzat să se închine lui Dumnezeu şi să-I slujească . Fiindcă nu puteau să se lupte cu Dumnezeu, au căutat să nimicească pe Israel, poporul Lui .

Apoi popoarele din Canaan şi din jur, n-au ştiut ele de Dumne-zeu? Ba da, dar în loc să se smerească, şi-au înmulţit păcătoşeniile şi răutăţile, din care cauză Dumnezeu a trebuit să le nimicească .

Unii Îl acuză pe Dumnezeu că a fost nedrept nimicind popoarele din Canaan şi aşezând pe Israel în locul lor . Dar nu de aceea le-a nimicit Domnul, ca să aşeze pe Israel în locul lor, ci din cauza pă-cătoşeniei şi stricăciunii lor, timp care a corespuns exact cu timpul în care Dumnezeu a adus pe Israel din Egipt .

Biblia ne dă şi în timpul acesta oameni care s-au temut de Dum-nezeu şi L-au cinstit . Unul e Balaam, care însă e un exemplu rău de credincios, înşelat de lăcomia banilor şi care a murit de moartea celor nelegiuiţi (Num . 22, 23, 24) . Altul care s-a temut de Dumnezeu a fost Ietro, socrul lui Moise (Ex . 2:15-22), şi apoi Recabiţii (Ier . 35) .

Vremurile Neamurilor sau Neamurile după ducerea lui Israel în robieAtâta timp cât Israel a fost în relaţii bune cu Dumnezeu, el a avut

rolul principal şi conducător în lume, restul neamurilor având un rol secundar .

Din momentul în care, din cauza păcatului şi a neascultării, Israel a fost dus în robie, şi-a pierdut rolul de conducere în lume, acesta fi-ind preluat de Neamuri .

Când Israel se va întoarce la Dumnezeu, la venirea a doua a Domnului Isus cu slavă, Neamurile vor fi înfrânte şi din nou Israel va intra pe scenă cu rol de conducere .

Timpul acesta, de la ducerea în robie a lui Israel până la întoarce-rea sa, se numeşte Vremea sau Vremurile Neamurilor (Luca 21:24) .

Profetului Daniel i s-a descoperit în vis toată istoria acestor împă-raţi, prin anul 553 î .Chr . El a văzut patru fiare ieşind din mare, care

96

reprezentau patru împărăţii ce urmau să fie: Prima, un leu cu aripi de vultur reprezentând Babilonul . A doua, un urs ce reprezenta împărăţia Medo-Persiei, care a cucerit Babilonul în anul 539 î .Chr . A treia fia-ră, un leopard (pardos), reprezentând împărăţia Greciei, care a cucerit Medo-Persia în anul 331 î .Chr . A patra fiară care a ieşit din mare era nespus de grozav de înspăimântătoare şi puternică, care nu semăna cu nici un animal . Acesta a fost vechiul imperiu roman, care a cucerit Grecia în anul 146 î .Chr .

Această a patra fiară avea zece coarne . Din mijlocul lor a ieşit un alt corn mic . Cornul acesta avea ochi ca de om şi o gură care vorbea cu trufie . „Am văzut cum cornul acesta a făcut război cu sfinţii şi i-a biruit, până când a venit Cel îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt şi a venit vremea când sfinţii au luat împără-ţia” (Daniel 7:21-22) .

„Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta (imperiul roman) se vor ridica zece împăraţi . Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi . El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme . Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru tot-deauna” (Daniel 7:24-26) .

E aşa de clară explicaţia din Biblie că aproape nu mai are nevoie de nici o explicaţie . Cei zece împăraţi care se ridică din imperiul ro-man reprezintă zece naţiuni ce se ridică pe fundalul imperiului roman sau, mai bine zis, e reînvierea imperiului roman . Noi trăim chiar în timpul acesta când vedem Uniunea Europeană aproape desăvârşită . Aceasta înseamnă un fel de Statele Unite ale Europei, cu o singură monedă, fără hotare între ţările respective, cu o singură economie .

Din acest imperiu roman reînviat sau Uniunea Europeană se va ridica un alt corn – alt conducător – care va fi Antichrist . O vreme, două vremi şi o jumătate de vreme reprezintă trei ani şi jumătate, adi-că a doua jumătate a Marii Strâmtorări . El, Antichrist, va domni şapte ani şi nu numai peste imperiul roman reînviat, ci peste toate Neamu-rile . Dar primii trei ani şi jumătate el apare ca proroc fals . La începu-tul săptămânii a şaptezecea din cartea lui Daniel (Dan . 9:24-27) sau la începutul Marii Strâmtorări va face un legământ cu poporul Israel, pe

97

care-l va rupe la jumătatea săptămânii sau a Marii Strâmtorări, va in-tra în templu, şi se va da drept Dumnezeu (Mat . 24:15-24; Dan . 9:27; II Tim . 2:8-12; Apoc . 13, etc .) .

Este interesant să vedem cum Dumnezeu a avut şi are o preocu-pare deosebită faţă de Neamuri . Astfel, dintre Neamuri a ales şi alege Biserica Sa . Dar harul Lui s-a arătat faţă de toţi . Evanghelia harului este vestită în special la Neamuri . „Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire a fost arătat la toţi oamenii” spune apostolul Pavel (Tit 2:11) . Domnul are o îndelungă răbdare pentru toţi şi aşteaptă să vină la po-căinţă . Israel se va întoarce numai după ce va intra numărul deplin al Neamurilor (II Petru 3:9; Rom . 11:25) .

Apoi în această perioadă a vremurilor Neamurilor vor fi mântuiţi foarte mulţi, anume în Marea Strâmtorare sau Necazul cel mare . În Apocalipsa 7:9-17, Ioan arată cum a văzut o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de finic în mâini . E interesantă discuţia dintre unul din bătrâni şi Ioan, şi nu la întâmplare . Îl întreabă pe Ioan: „Aceştia care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare şi de unde au venit?” „Doamne,” i-am răs-puns eu, „Tu ştii” . Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din Necazul cel Mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” . „Necazul cel Mare” nu e necazul prin care trec sau au trecut credincioşii din toate timpurile, ci Necazul cel Mare despre care a spus Domnul Isus: “Pen-tru că atunci va fi un necaz aşa de mare cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi” (Mat . 24:21) . Aceasta e Marea Strâmtorare . Această mulţime nu este Biserica ce a fost luată la cer înainte de Marea Strâmtorare .

Două întrebări se pot pune şi vreau să răspund la ele:Cum au ajuns aceştia să fie mântuiţi, dacă Duhul Sfânt a fost luat

de pe pământ împreună cu Biserica, (II Tes . 2:7) şi cine le va predica Evanghelia?

E adevărat că Duhul Sfânt a venit în persoană pe pământ când a înfiinţat Biserica şi va fi luat odată cu Biserica . Aceasta nu înseamnă că El nu va fi pe pământ şi nu va convinge pe oameni . El a fost în-tr-un mod special cu Biserica şi a avut o misiune specială pentru ea . Dar El a fost şi înainte de Biserică pe pământ . Cine i-a inspirat pe

98

profeţi, cine a condus pe poporul lui Dumnezeu în lupte şi le-a dat biruinţă? Deci în acest fel va lucra şi după luarea Bisericii de pe pă-mânt .

Cât despre vestitorii Evangheliei, Biblia ne spune cine vor aceştia . În primul rând vor fi cei o sută patruzeci şi patru de mii de evrei, din toate seminţiile lui Israel (Apoc . 7:3-8; 14:1-5) . Apoi un înger din cer: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evan-ghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apoc . 14:6 compară cu Apoc . 7:9) .

În capitolul 11 se spune despre doi martori ai lui Dumnezeu care vor proroci (predica) îmbrăcaţi în saci (căci timpurile sunt grele) o mie două sute şaizeci de zile, adică trei ani şi jumătate . Nimeni nu le va putea face nici un rău, nici fiara, până îşi vor isprăvi mărturia . Aşa se împlineşte ce spune Domnul Isus: „Evanghelia aceasta a împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tutu-ror neamurilor . Atunci va veni sfârşitul” (Mat . 24:14) . Observaţi că e Evanghelia împărăţiei, nu a harului care se predică azi .

Parcă te-ai aştepta ca după atâta predicare a Evangheliei, cu semne şi minuni, chiar şi de către îngeri – deci dovedindu-se că Dumnezeu vorbeşte – oamenii să se pocăiască . Dar nu va fi aşa . E adevărat că mulţi se vor întoarce la Dumnezeu, dar mulţi vor refuza . Iată ce se scrie despre ei: „Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur . . . şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curviile lor, nici de furtişagurile lor” (Apoc . 9:20-21, la fel Apoc . 11:10) . Dar necredinţa oamenilor nu poate nimici credincio-şia lui Dumnezeu .

Amintesc aici în treacăt, că oamenii în timpul Marii Strâmtorări vor avea o religie falsă . Va fi o confederaţie de religii, poate sub re-ligia catolică . Oricum, Biblia numeşte această religie sau confederaţie: Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului sau curva cea mare, care şade pe ape mari (popoare multe) . Deja noi ve-dem cum religiile caută să se unească . Ce este mişcarea ecumenică decât această încercare! Şi vor reuşi sub Antichrist . Adevărata Biserică nu are nevoie să se unească, fiindcă este una, e trupul lui Christos . Dar organizaţiile au nevoie de unire .

99

Neamurile la Armaghedon şi venireaDomnului Isus cu slavă

Aşa cum am arătat, cu toate înştiinţările şi chemările lui Dumne-zeu, Neamurile, în loc să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, se înverşună, se întărâtă, şi se sfătuiesc să lupte împotriva Domnului, cum se spune în Psalmul 2 .

La sfârşitul Marii Strâmtorări, toate neamurile pământului se vor aduna şi vor porni să lupte împotriva lui Israel şi apoi direct împo-triva Domnului Isus Christos . Practic va fi o campanie militară . Nu va fi o singură bătălie . Trei localităţi sunt menţionate: Armaghedon, Edom şi Valea lui Iosafat . Să luăm textele care arată lucrul acesta: „Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strân-ge pe toate neamurile şi le voi pogorî în valea lui Iosafat . Acolo Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea . . . Să se scoale neamurile şi să se suie în Valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur . . . Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape în valea judecăţii” (Ioel 3:1-2,12,14) .

„Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusali-mului . Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate . Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei . Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ie-rusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica în mijloc, spre răsărit şi spre apus şi se va face o vale foarte mare; jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte şi jumătate spre miazăzi . . . Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului . Le va putrezi carnea stând în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură; . . .În ziua aceea voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împo-triva Ierusalimului” (Zaharia 14:2-4, 12; 12:9) .

„Acestea sunt duhuri de draci care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg ca să-i strângă la războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic . . . Duhurile cele rele

100

i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon” (Apoca-lipsa 16:14,16) .

„Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare şi calcă mândru în plinătatea puterii Lui? “Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea şi am putere să izbăvesc!” „Dar pentru ce îţi sunt hainele roşii şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?” “Eu singur am călcat în teasc şi nici un om din-tre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în Mânia Mea şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el . Căci în inima Mea era o zi de răzbunare şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei . Mă uitam îm-prejur şi nu era nimeni să m-ajute şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor şi urgia Mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoarele în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ” (Isaia 63:1-6) .

În Apocalipsa 14:20, se spune cât de mare va fi măcelul . „Şi teas-cul a fost călcat în picioare afară din cetate, şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie şase sute de stadii”, adică aproximativ 180 mile sau 288 km .

În Apocalipsa 19 se arată înfrângerea definitivă a acestor neamuri chiar de Domnul Isus Christos care vine în glorie şi slavă cu sfinţii Săi . „Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb . Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate . Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie decât El singur . Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge . Numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu” . Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire alb şi curat . Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier . Şi va călca cu picioarele teascul vinu-lui mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu . Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” . Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare . El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor

101

şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari”! Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui . Şi fiara a fost prinsă . Şi împreună cu ea a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei . Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă . Iar cei-lalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal . Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor” (19:11-21) .

În Apocalipsa 20 e arătat cum Satana e legat şi aruncat în adânc pentru o mie de ani .

Neamurile vor fi judecate în întregime la o judecată separată (Mat . 25:31-46), în funcţie de purtarea pe care au avut-o faţă de Israel . Multe Neamuri vor fi nimicite complet . Câteva popoare sunt amintite deosebit: Babilonul şi Edomul, care s-au opus mult lui Israel şi l-au persecutat (Ier . 51:41,49, 53-56; Isaia 34:8-15) .

Egiptul va fi pedepsit pentru cruzimea lui faţă de Israel (Ezec . 29:3-8), dar se va converti (Ezec . 29:13-16; Isaia 19:23-25) .

Sfârşitul puterii Neamurilor a fost profeţit de Daniel în capitolul 2 versetele 34-35 . Atunci se va termina cu vremurile Neamurilor (Luca 21:24) şi Ierusalimul nu va mai fi călcat în picioare .

Din Cuvântul lui Dumnezeu cunoaştem că nu toate Neamurile (na-ţiunile) vor fi nimicite . Armatele care vor lupta împotriva Ierusalimu-lui şi apoi împotriva Domnului vor fi nimicite total . Aşa se vede din Apocalipsa 19, dar rămân cei de acasă care nu au mers la bătălie .

Din Matei 25 vedem că unor Neamuri Domnul Isus le va zice: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii (Mat . 25:34) . Aceştia, ca şi rămăşiţa din Israel, vor intra în împărăţia de o mie de ani cu trupurile lor fizi-ce .

Neamurile în ÎmpărăţieÎmpărăţia Domnului Isus Christos de o mie de ani nu va fi numai

pentru Israel, sau numai pentru Biserică, ci pentru toate Neamurile care au supravieţuit Marii Strâmtorări şi judecăţi, oameni care s-au te-mut de Dumnezeu şi L-au cinstit . Iată ce zice cuvântul Domnului: “Şi pe străinii care se vor lipi de Domnul, ca să-I slujească şi să iubească

102

Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească şi vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune . Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi pri-mite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele . Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiţi ai lui Israel: “Voi mai strânge şi alte popoare la cei strânşi acum din el” (Isaia 56:6-8) .

„În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul” (Isaia 66:23) .

„Toţi cei ce vor mai rămâne din toate Neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăra-tului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor . Dacă unele din familiile pământului nu vor să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie pes-te ele” (Zaharia 14:16-17) .

Neamurile îşi vor schimba atitudinea faţă de Israel . “Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: „Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi! Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului . Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: „Vrem să mer-gem cu voi; căci am auzit că Domnul este cu voi” (Zaharia 8:21-23) .

Iată şi alte texte care vorbesc despre Neamuri în Mileniu:„În zilele Lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace

până nu va mai fi lună . El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului . Locuitorii pustiei îşi vor pleca ge-nunchiul înaintea Lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna . Împăraţii Tarsisu-lui (Spaniei) şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei (Arabiei) şi Sabei (Etiopiei) vor aduce daruri . Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea Lui, toate Neamurile Îi vor sluji” (Psalmul 72:7-11) .

„Toate Neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înain-tea Ta, Doamne, şi să dea slavă numelui Tău” (Ps . 86:9) .

Dar nu pot să trec peste ultima rebeliune şi răzvrătire a Neamuri-lor:

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi

103

va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile care sunt în cele pa-tru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pen-tru război . Numărul lor va fi ca nisipul mării . Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită . Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit . Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos . Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:7-10) .

Cu aceasta se va sfârşi răul de pe pământ şi cel ce a produs răul .

Norcross, Georgia, 23 iunie 1994