1

Israel,Biserica

şiNeamurile

Simion Motz

2

Copyright @ The Suffering Church Ministries, 2003Ediţia a doua, online (fornat PDF): 2008

Exemplare PDF se pot obţine scriind la DorinMotz@gmail.com

3

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Privire de ansamblu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

I . ISRAELAvraam, strãmoşul poporului Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11Scopul alegerii lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Israel, sãmânţa lui Avraam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15Programul lui Dumnezeu pentru Israel . . . . . . . . . . . . . . . . .21Planul lui Dumnezeu cu Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22Preocuparea lui Dumnezeu faţă de Israel . . . . . . . . . . . . . . . 26Legea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29Ţara promisă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32Regii lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33Regatul unit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36Regatul divizat şi ducerea în robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38Întoarcerea din robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .41Dragostea şi protecţia lui Dumnezeu faţă de poporul Său, Israel . . . 41 Israel între Testamente . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50Dupã ce a vorbit în vechime prin proroci, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul . . . . . . . . . . . .51Perioada de tranziţie de la dispensaţia Legii la dispentaţia Bisericii sau a Harului . . . . . . . . . . . . . . . . 53La început Evanghelia s-a predicat numai iudeilor . . . . . . . . . . 55Consecinţele neascultării lui Israel faţă de Dumnezeu în vremea noastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56Restaurarea lui Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58Dumnezeu nu a lepădat pe Israel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59Viitorul strălucit al lui Israel sau Epoca de aur . . . . . . . . . . . 62

II . BISERICABiserica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69Ce înseamnă Biserica? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

CUPRINS

4

Ce este Biserica (Ecclesia)? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70Cum ajunge cineva să fie în Biserică sau în Trupul lui Christos? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74Când a luat fiinţă Biserica? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74Alegerea Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75Scopul Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77Felul de adunare al primilor creştini sau Biserica Primară . . . . . 80Problema banilor sau dărnicia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84Începutul Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85Fericita nădejde a Bisericii, viitorul ei . . . . . . . . . . . . . . . . 88

III . NEAMURILENeamurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92Neamurile înainte de Lege . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94Neamurile în timpul lui Israel sau a Legii . . . . . . . . . . . . . . 95Vremurile Neamurilor sau Neamurile după ducerea lui Israel în robie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95Neamurile la Armaghedon şi venirea Domnului Isus cu slavă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99Neamurile în Împărăţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101

5

IntroducereVorbind despre Israel, Biserică şi Neamuri, s-ar putea ivi unele

opinii:1 . Că acestea sunt invenţii sau speculaţii ale unor oameni, deoare-

ce pentru Dumnezeu toţi oamenii sunt egali .2 . Că, în cazul acesta, Dumnezeu ar fi părtinitor .3 . Că Dumnezeu nu ar fi drept şi alte păreri .De aceea, de la început vrem să scoatem în evidenţă câteva lucruri

pe care le precizează Cuvântul lui Dumnezeu .1 . Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii (Ioan 3:16, Deut . 33:3) şi

doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi (I Tim . 2:3-4) .2 . Dumnezeu nu caută la faţa omului şi nu e părtinitor (Iov 34:19;

Fapte 10:34-35; Rom . 2:11; Col . 3:25) .3 . Dumnezeu a pus în fiecare om cunoştinţa despre El (Rom . 1:19-

20; 2:14-16) şi, întrucât numai El ştie în ce măsură omul a folosit sau nu ceea ce a avut, numai El poate să judece şi va răsplăti fiecăruia după binele sau răul pe care l-a făcut (Rom . 2:5-10) .

4 . Dumnezeu are un plan de mântuire pentru toate popoarele (Ps . 2:8; 72:11; 86:9; Is . 49:6; Fapte 15:14-18; Fil . 2:10-11) .

5 . Dar Dumnezeu e Suveran (Ioan 6:44; Rom . 9:11-23; 11:11-36) şi nu va da socoteală nimănui de ceea ce face . Totuşi, în veacurile vi-itoare toţi vor vedea minunea înţelepciunii Sale, a dragostei şi a drep-tăţii Sale, încât orice gură va fi astupată şi toţi vor vedea dreptatea lui Dumnezeu .

Cine nu crede în suveranitatea lui Dumnezeu nu cunoaşte Biblia şi Îl necinsteşte pe Dumnezeu . Observaţi în Efeseni capitolul 1 de câte ori se accentuează acest lucru:

Versetul 5: „ . . .ne-a ales . . . ne-a rânduit . . . după buna plăcere a voii Sale .”

Versetul 9: „Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi .”

Versetul 11: „ . . .am fost făcuţi moştenitori . . . după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale .”

Noi nu trebuie să-L chestionăm pe Dumnezeu de ce aşa sau altfel, ci să-L lăudăm, căci tot ceea ce face El e desăvârşit . „Slava lui Dum-nezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cerce-tarea lucrurilor” (Prov . 25:2) . „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri pe vecie” (Deut . 29:29) .

6

6 . Dumnezeu a hotărât anumite margini, vremi sau dispensaţii pentru toţi oamenii (Deut . 32:8-9; Zah . 9:1-2; Fapte 17:26-28; Rom . 11:11, 29-33; Fapte 15:14-17) .

7 . Trebuie să împărţim drept cuvântul adevărului, cum ne îndeam-nă apostolul Pavel (II Tim . 2:15) . Ce înseamnă aceasta? Iată câteva răspunsuri posibile: necesitatea de a-l reda aşa cum este scris, de a-l aplica la oamenii pentru care a fost scris şi la dispensaţia la care se referă . De exemplu, Domnul Isus spune: „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan” (Luca 16:16) . Domnul Isus spune despre Ioan Bote-zătorul: „Vă spun că dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul . Totuşi, cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el” (Luca 7:28) . Ioan Botezătorul spu-ne despre el însuşi: „Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui şi această bucurie care este a mea este deplină” (Ioan 3:29), confirmând prin aceasta că el este prietenul mirelui, nu parte din mireasa lui . Deşi este cel mai mare dintre proroci, harul pe care-l are mireasa este mult mai mare .

Unii vorbesc despre Biserica lui Christos (Ecclesia) ca fiind pre-zentă de la întemeierea lumii . Da, putem spune poporul lui Dumne-zeu, dar nu Biserica despre care Domnul Isus când era pe pământ vorbea despre ea la viitor (Mat . 16:18) .

A amesteca Israelul cu Biserica şi cu Neamurile înseamnă a face o mare confuzie care ne privează de o înţelegere exactă a Scripturilor şi de multe binecuvântări .

De la început amintesc cititorului sau ascultătorului să nu fie sur-prins sau mirat de această categorisire: Israel, Biserica şi Neamurile, căci nu o fac eu, ci Biblia:

Israel „este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri” (Num . 23:9) . “Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deut . 7:6) .

Domnul Isus spune ucenicilor când îi trimite în misiune: “Să nu mergeţi pe calea păgânilor (Neamurilor) şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat . 10:5) . Despre El însuşi zice, când vorbeşte cu femeia canaaneancă: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat . 15:24) .

7

Ioan spune despre Domnul Isus: „A venit la ai Săi (Israel), dar ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1:11) .

Când vorbeşte despre judecata Neamurilor, Domnul Isus face o distincţie clară între: Neamurile, pe care le va despărţi pe unele de altele cum desparte păstorul oile de capre; şi „fraţii Mei” adică Israel, cu care Neamurile s-au purtat într-un fel sau altul, mai ales în Marea Strâmtorare (Mat . 25:31-46) . Nu vorbeşte nimic despre Biserică, ce nu va fi prezentă la această judecată, fiind răpită la cer înainte de această mare strâmtorare şi de această judecată a Neamurilor .

– La congresul de la Ierusalim, Iacov, bătrânul bisericii, se scoală şi zice: “Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să-şi aleagă din mijlocul lor un popor (Biserica), care să-I poarte numele . Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris: „După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David (Israel) din pră-buşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou, pentru ca rămăşiţa de oameni (dintre Israel, căci două treimi vor pieri în Marea Strâmtorare) să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul care face aceste lucruri, căruia îi sunt cunoscute din veşnicii” (Fapte 15:13-18) .

Apostolul Pavel spune: „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că fa-ceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu . Să nu fiţi pri-cină de păcătuire nici pentru IUDEI, nici pentru GRECI (NEAMURI), nici pentru BISERICA lui Dumnezeu” (I Cor . 10:31-32) .

Chiar părând că am explicat totul, suntem departe de a fi explorat totul, rămânând mărginiţi în cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu şi a planurilor Lui . Dorim însă ca aceste gânduri să fie un punct de porni-re în cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu, înţelegerea şi trăirea lui .

Autorul

8

Privire de ansambluDumnezeu ne-a dat harul şi posibilitatea să contemplăm planurile

Sale, lucrările Sale şi, prin aceasta, să-L cunoaştem pe El în înţelep-ciunea, dragostea şi bunătatea Sa . Cunoscându-L, să ne plecăm înain-tea Sa, să-L lăudăm, să-L proslăvim, cum fac fiinţele din cer, şi să-L vestim şi altora .

Îl cunoaştem pe Dumnezeu din creaţiunea Sa, incluzându-ne pe noi, căci ne-a dat posibilitatea de cercetare, adâncire, meditare (Ps . 8) . Chiar animalele, păsările şi peştii mării te pot învăţa (Iov 12:7-9) . Ci-tiţi cu atenţie Romani 1:19-20; 2:14-15 .

Îl cunoaştem pe Dumnezeu din Cuvântul Său, pe care ni l-a lăsat ca o lumină, ca un îndreptar, ca o lege care nu se schimbă după îm-prejurări şi care rămâne în veac (Marcu 13:31) .

Îl cunoaştem pe Dumnezeu prin Fiul Său, Domnul Isus Christos, aşa cum spune scriitorul către Evrei (1:1-3) .

Nu putem şi nici nu avem voie să judecăm sau să criticăm lucră-rile lui Dumnezeu întrebând: „De ce aşa”, sau „De ce altfel”? Nici să ne ridicăm cu mintea şi iscusinţa noastră, filozofând sau deducând lucruri pe care Biblia nu le spune . De exemplu, nu odată am auzit credincioşi spunând că Dumnezeu l-a făcut pe om să păcătuiască, ca apoi să-l poată mântui şi ca omul să se poată bucura de mântuire . Spune Biblia aceasta? Nu, ci aceasta este izvodirea unei minţi isco-ditoare, care, fără să ştie, necinsteşte sfinţenia lui Dumnezeu şi astfel s-a produs dezastrul .

Dumnezeu l-a făcut chiar pe Satan desăvârşit şi curat (Ez . 28:12-15), un luceafăr strălucitor (Isaia 14:12), dar acesta s-a îngâmfat, s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (Ezec . 28:15-17; Isaia 14:12-17) . Căzând Satan, au căzut şi fiinţele peste care era heruvim ocrotitor, precum şi natura peste care el domnea . Biblia nu spune expres lucrul acesta, dar putem vedea şi înţelege din ceea ce Biblia descrie şi spune . De exemplu, se spune că pământul era pustiu şi gol (fără formă) (Gen . 1:2) . Oare l-a făcut Dumnezeu haos sau acesta a devenit haos prin căderea lui Satan, cum s-a întâmplat cu pământul la căderea primului om (Gen .3:17-18) sau cum spune apostolul Pavel (Rom . 8:19-23)? Oricum, nu trecem peste Cuvântul lui Dumnezeu . Vom cunoaşte odată deplin şi ni se vor descoperi taine ascunse de omul muritor, care nu le poate înţelege, iar care dacă le-ar înţelege, s-ar pierde . Ne este de ajuns ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu şi iată ce ne spune el:

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său . . . (Gen . 1:27-30) . După ce a făcut totul, „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse (inclusiv omul)

9

şi iată că erau foarte bune” (Gen . 1:31) .Nu numai atât, dar Dumnezeu a creat pentru om o grădină de

toată frumuseţea, un parc cu tot felul de pomi buni şi roditori . Mai mult, i-a făcut şi o tovarăşă de viaţă, un ajutor potrivit (Gen . 2:18-24) . Ce putea să facă mai mult pentru el? Gândiţi-vă, să te bucuri de prezenţa lui Dumnezeu, să vorbeşti cu El, să-ţi vorbească, să te bucuri de El şi El de tine, căci de aceea l a făcut după chipul şi asemănarea Sa! Să fii liber şi stăpân, să stăpâneşti peste toate animalele, păsările, peştii mării! Să n-ai dureri, nici boli, nici suferinţe, să nu te ameninţe nici o primejdie! Poate fi ceva mai bun? Ce poate fi mai scump decât libertatea? S-a vărsat atâta sânge şi s-au pierdut atâtea vieţi pentru li-bertate . Aşa l-a făcut Domnul pe om, liber şi fericit, dar nu l-a făcut robot . Dar ce a făcut omul? L-a nesocotit pe Dumnezeu, I-a călcat porunca, n-a avut încredere în creatorul Lui, ci a crezut într-un intrus, într-un duşman . Putem noi să-L învinuim pe Dumnezeu de căderea omului? Putem noi să spunem că El l-a dus la păcat? Nicidecum! Şi gândiţi-vă că atunci omul n-a fost pervertit ca acum şi născut în pă-cat, ci sfânt şi desăvârşit!

În contrast cu primul om, a venit al doilea Om, care la fel a fost liber să aleagă . El zice: „Tatăl Meu Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau . Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine . Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl” (Ioan 10:17-18) .

E adevărat că nu a fost o surpriză pentru Dumnezeu căderea pri-mului om, căci El ştie totul dinainte, dar omul putea să nu cadă . Domnul Isus a venit să arate ce trebuia să facă omul şi ce trebuia să fie dacă ar fi ascultat de Dumnezeu . Cu aceleaşi ispite cu care a ve-nit Satan la primul om a venit şi la al doilea Om, dar câtă deosebire între unul şi celălalt! Aceleaşi mijloace de apărare a celui de al doilea Om au stat şi la îndemâna primului om, dar nu le-a folosit . În antici-pare, putem să ne întrebăm, care este situaţia cu noi, oamenii de azi?

Dumnezeu l-a izgonit pe om din grădina Edenului, dar nu înainte de a-i promite un izbăvitor şi mântuirea; nu abandonându-l, ci îngri-jindu-Se de el şi căutând să-l aducă pe linia bună, prin oamenii Săi, care L-au reprezentat şi L-au vestit .

Se cunoaşte în zilele noastre o învăţătură stranie, că Dumnezeu ar fi hotărât ca unii oameni să fie condamnaţi şi să meargă în iad, când Domnul Isus spune clar că iadul a fost pregătit pentru Satan şi îngerii

10

lui (Mat . 25:31)! Mai spun aceşti oameni că omul căzut, deci de la Adam încoace nu are nici voinţă nici putere să caute pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El, interpretând greşit textul din Efeseni 2:1 „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre” . Da, morţi în sensul că am fost lipsiţi de viaţa lui Dumnezeu, dar nu în sensul voinţei sau posibilităţii de a-L căuta pe Dumnezeu . Abel, Sem, Noe şi toţi sfinţii din vechime îi vor judeca pe aceşti învăţători greşiţi care nesocotesc Cuvântul lui Dumnezeu . A avut Abel posibilităţi deosebite de ale lui Cain? Sau Noe sau Avraam sau sutaşul Corneliu sau Lidia, vânzătoa-rea de purpură? Deosebirea a fost că ei au luat aminte la ce a pus Dumnezeu în ei, la ce i-a învăţat natura, ploaia, seceta, fulgerul şi s-au temut de Dumnezeu . Şi fiindcă au luat aminte la lucrurile lui Dumnezeu, El li s-a descoperit şi a devenit prietenul lor . Apoi gân-diţi-vă: de ce ar fi chemările lui Dumnezeu la pocăinţă, dacă omul n-ar avea posibilitatea să se întoarcă? De ce a zis Domnul Isus: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa” (Ioan 5:40)! Sau de ce ar fi strigat apostolul Pavel în areopag: “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretu-tindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30) .

De la început au fost două linii de oameni: cei care s-au temut de Dumnezeu, căutând să-i fie plăcuţi, şi oamenii care L-au nesocotit pe Dumnezeu şi voia Sa . Aceste două linii de oameni le vom vedea în cadrul celor trei grupări: Israel, Biserica şi Neamurile .

11

I. IsraelAvraam, strămoşul poporului Israel

Deşi Israel îşi trage numele de la patriarhul Iacov, căruia Dumne-zeu îi schimbă numele în Israel, adevărata sa obârşie începe cu stră-moşul său Avraam .

Dumnezeu l-a chemat pe Avraam pe când acesta locuia în Ur, în Chaldeea (Gen . 11:31) . Se pare că atât părinţii lui Avraam, cât şi el erau păgâni . Dumnezeu însă l-a chemat pe Avram, zicându-i: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Gen . 12:1) . Cum i s-a descoperit Dumnezeu lui Avram noi nu ştim . Probabil că el a meditat şi a privit la minunea creaţiu-nii lui Dumnezeu . De ce l-a chemat Dumnezeu pe Avram, şi nu pe Nahor sau pe Terah, tatăl lor, nu ştim . Ştim atât, că a fost o alegere „după buna plăcere a voii Sale”, potrivit cu atotştiinţa Sa . Când l-a chemat, i-a şi poruncit să iasă din ţara sa, din rudenia şi din casa tatălui său şi să meargă în ţara Canaan, pe care o pregătise pentru el, cea mai frumoasă ţară de pe pământ . E aşa de frumos gândul aces-ta, când Dumnezeu cheamă pe cineva îi şi pregăteşte locul şi faptele bune în care să umble (Efes . 2:10) . Apoi îi cere să se separe, să iasă din mediul în care a trăit înainte .

Îmi place să-l văd pe Avram cum a ascultat pe Domnul şi a ple-cat fără să ştie unde se duce (Evrei 11:8) . O greşeală a făcut că nu a ieşit din casa tatălui său, ci a luat şi pe tatăl cu el, ca şi pe Lot ne-potul său . Nu ştiu de ce a luat pe Lot şi pe tatăl său . Poate din cauza Saraiei, nevasta lui . Numele ei „Sarai”, care înseamnă contestatoare, împotrivitoare, ne sugerează ideea că cei doi au fost luaţi ca s-o îm-pace pe ea . Nu e lucru simplu să ieşi din casa ta, din familia ta, din ţara ta şi să mergi într-o ţară pe care n-o cunoşti, mai ales când toate lucrurile îţi merg bine acolo unde locuieşti .

Abia după ce tatăl său a murit în Haran, Dumnezeu i-a vorbit şi i-a făcut făgăduinţa lui Avram (Gen . 12:1-3) . La fel, din nou după ce s-a despărţit de Lot, Dumnezeu îi face făgăduinţa cu privire la ţara Canaan . Lucrurile acestea nu pot să ne scape din vedere . Dumnezeul nostru cere o ascultare desăvârşită . Numai atunci poate să ne vorbeas-că şi să ne binecuvânteze . Mulţi nesocotesc lucrul acesta din senti-mente fireşti . Poate şi Avram şi-o fi zis: „Cum să las pe tatăl meu? E

12

bătrân, are nevoie de cineva să-l îngrijească”; iar despre Lot: „E orfan şi neajutorat” . Dar Domnul spusese precis: “Ieşi din rudenia ta şi din casa tatălui tău” .

Domnul Isus a spus: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26) . Noi suntem obişnuiţi să întrebăm ca Petru: „Dar cu acesta ce va fi” (Ioan 21:21)? Are Domnul grijă de ei . Îmi place atitudinea uce-nicilor când Domnul i-a chemat: „ . . .ei au lăsat pe tatăl lor Zebedei în corabie cu cei ce lucrau pe plată şi au mers după El” (Marcu 1:20), spre deosebire de acela care a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu” (Mat . 8:21) .

Câţi nu stau şi gem apăsaţi în tabără, fără să iasă la Domnul Isus, care-i cheamă din cele mai nobile motive! Ei uită că Domnul trebuie ascultat în ciuda oricărei emoţii, oricăror sentimente legate de familie sau de prietenie .

DUMNEZEU L-A ALES PE AVRAM, prin care a binecuvântat nu numai pe Israel, ci şi toate familiile pământului . I-a plăcut lui Dum-nezeu aşa, ca mântuirea să vină prin Israel, aşa cum spune Domnul Isus: „Căci mântuirea vine de la Iudei” (Ioan 4:22) . „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor bleste-ma” (Gen . 12:3) . Această făgăduinţă este făcută şi lui Iacov (Israel) (Gen . 27:29; Num . 24:9) . De aceea, am tot respectul pentru poporul Israel şi mă rog pentru pacea Ierusalimului (Ps . 122:6) .

Dumnezeu l-a ales pe Israel după buna plăcere a voii Lui, aşa cum spune apostolul Pavel despre credincioşi (Efes . 1:5,11) . Nu pentru bunătatea sa (Deut . 9:5-6) l-a ales Dumnezeu pe Israel, nici pentru faptul că Israelul a întrecut la număr pe celelalte popoare (Deut . 7:6), ci pentru că Domnul l-a iubit (Deut . 7:8) . Ca să înţelegem mai bine, dau un exemplu, deşi nu aşa a fost cu Dumnezeu, ci ca să înţelegem mai bine . Ion alege pe Mărioara ca soţie . De ce nu a ales-o pe Ilea-na sau pe Floare, că sunt mai frumoase, ori mai bogate, etc .? Pentru că pe Mărioara a iubit-o! Poate cineva explica aceasta? Nu, dar poate accepta .

Scopul alegerii lui IsraelDin Cuvântul lui Dumnezeu vedem câteva misiuni pe care le-a

avut Dumnezeu în vedere alegându-l pe Israel:

13

1 . Ca să Se descopere lumii prin el: „Iată, v-am învăţat legi şi po-runci, cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire . Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoa-relor car vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput”“ (Deut . 4:5, 6) . „Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi; Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am prorocit, nu sunt străin între voi; voi îmi sunteţi martori, zice Domnul, că Eu sunt Dumnezeu” (Is . 43:10-12, de asemenea 44:8) .

2 . Ca să arate Neamurilor binecuvântarea ce rezultă din slujirea adevăratului Dumnezeu . “Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel . El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori . Dumnezeu cel veşnic este un loc de adăpost şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare . El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta, şi a zis: „Nimiceşte-l” . Israel este fără frică în locuinţa lui, Izvorul lui Iacov este de o parte, într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă . Ferice de tine Israele! Cine este ca tine, un popor mân-tuit de Domnul, scutul care îţi dă ajutor, şi sabia care te face slăvit? Vrăjmaşii tăi vor face pe prietenii înaintea ta, şi tu vei călca peste înălţimile lor” (Deut . 33:26-29) .

„Doamne, nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre . Este oare pe pă-mânt un singur popor care să fie ca poporul Tău Israel, pe care Dum-nezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume mare şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt?” (I Cronici 17:20-21)

„ . . .Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul” (Ps . 144:15) .

3 . Să primească, să păstreze şi să transmită Scripturile .„Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi po-

runci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun as-tăzi înainte” (Deut . 4:8) .

„Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii

14

împrejur? Oricum, sunt mari . Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Rom . 3:1-2) .

„Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, şi din ei a ieşit după trup Christosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Rom . 9:4-5) .

„El îi descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel legile şi porun-cile Sale . El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc porun-cile Lui” (Ps . 147:19-20) .

4 . Să aducă, în ce priveşte umanitatea Sa, pe Mesia în lume .„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi să-

mânţa ei . Acesta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Gen . 3:15) .

„Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea” (Gen . 22:18) . „ . . .Toate neamu-rile vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată” (Gen . 26:4) . “ . . .Şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta” (Gen . 28:14) .

„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Silo (Mesia) şi de El vor asculta popoarele” (Gen . 49:10) .

„Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău şi-i voi întări împărăţia . El va zidi Numelui Meu o casă şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui . Eu îi voi fi Tată şi el îmi va fi fiu . . . Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi sca-unul de domnie va fi întărit pe vecie” (II Sam . 7:12-16) .

„De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va ră-mâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dum-nezeu este cu noi)” (Isaia 7:14) .

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Is . 9:6) . “Cartea neamului lui Isus Chris-tos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mat . 1:1) .

„Ea [Evanghelia] priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui Da-vid, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morţilor, adică pe Isus Christos, Domnul nostru” (Rom . 1:3-4) .

15

Am putea spune că toată istoria omenirii trecută, prezentă şi vi-itoare este legată de poporul lui Dumnezeu, Israel, fie că ne place, fie că unora nu le place . E de ajuns să citez un singur verset care de fapt este repetat în Sfintele Scripturi: „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Gen . 12:3) .

Prin poporul Israel cunoaştem pe Dumnezeu: dragostea Lui, bu-nătatea Lui, dreptatea Lui, sfinţenia Lui, îndurarea Lui, îndelunga Lui răbdare, aşa cum vom vedea pe parcurs .

Israel, sămânţa lui AvraamE important să clarificăm ce se înţelege prin sămânţa lui Avraam,

deoarece legământul şi binecuvântările sunt date lui Avraam şi semin-ţei lui .

Lumea arabă, fiii lui Ismael, pretind că ei sunt sămânţa lui Avra-am, deoarece Ismael a fost cel mai mare fiu al lui Avraam prin Agar .

Când Biblia vorbeşte despre sămânţa lui Avraam, cuvântul are două înţelesuri: sămânţa pământească, urmaşii lui Avraam prin Isaac fiul lui, şi Sămânţa lui Avraam în sens spiritual, referindu-se la Dom-nul Isus, născut după trup din sămânţa lui Avraam . Vom încerca să le explicăm pe amândouă, dar mai înainte trebuie să lămurim problema cu urmaşii lui Avraam prim Ismael . Pentru aceasta ne vom duce la Cuvântul lui Dumnezeu .

„Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: «Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale»“ (Gen . 12:7) .

„Domnul a zis lui Avram, după se s-a despărţit Lot de el: «Ridi-că-ţi ochii şi din locul în care eşti, priveşte spre miază-noapte şi spre miază-zi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţiei tale în veac»“ (Gen . 13:14-15) . Notaţi: ţara, teri-toriul fizic, nu spiritual, şi „în veac” .

După biruinţa obţinută asupra împăraţilor, Dumnezeu i-a vorbit lui Avram . „După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: «Avrame, nu te teme, Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare» . Avram a răspuns: «Doamne Dum-nezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc» . Şi Avram a zis: «Iată că nu mi-ai dat să-mânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu» . Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: «Nu el va fi moştenitorul tău, ci

16

cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău» . Şi după ce l-a dus afară, i-a zis: «Uită-te spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri» . Şi i-a zis: «Aşa va fi sămânţa ta» . Avram a crezut pe Dom-nul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Gen . 15:1-6) .

„Şi Domnul i-a zis lui Avram: «Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani . . . în al patrulea neam, ea se va întoar-ce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful . . .» În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: «Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare Eufrat»“ (Gen . 15:13-18) .

Observaţi din acest text că urmaşii sau sămânţa lui Avraam nu sunt Ismael şi urmaşii lui, ci Israel . Mai observaţi că Dumnezeu este drept: El nu distruge alte neamuri ca să aşeze acolo pe poporul Său de dragul poporului Său, ci din cauza nelegiuirilor lor . Când nelegiu-irea lor a ajuns la vârf şi, reclamând nimicirea, i-a distrus, şi tocmai atunci aduce pe Israel din robie . Mai notaţi că acestei seminţe fizice, pe care a scos-o din Egipt, lui Israel i-a dat ţara în mod fizic, nu spi-ritual, de la râul Egiptului până la râul Eufrat .

Dar Sara şi Avram n-au avut răbdare, şi Sara a dat pe roaba ei Agar, lui Avram, ca să-i nască copii prin ea (Gen . 16) . Observaţi din text că Îngerul Domnului o numeşte pe Agar “roaba Sarei”, cum era, nu soţia lui Avram . Atunci a hotărât destinul lui Ismael şi al urmaşi-lor lui arabii: “El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna oamenilor va fi împotriva lui şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui” (v . 12) .

Când Dumnezeu îi schimbă numele lui Avram în Avraam, când încheie legământul cu el, îi zice: „Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi . Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine . Ţie şi seminţei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin şi anume îţi voi da ţara Canaanului în stăpânire veşnică şi Eu voi fi Dumnezeul lor” (Gen . 17:6-8) . Notaţi, că întâi de toate, Dumnezeu vorbeşte de sămân-ţa fizică a lui Avraam, din care vor ieşi neamuri şi împăraţi, şi care va stăpâni veşnic ţara Canaanului . E adevărat că aici sunt incluşi şi fiii făgăduinţei prin credinţă, dar întâi de toate, sămânţa lui fizică .

17

Când Dumnezeu i-a spus lui Avraam să nu-i mai spună soţiei sale „Sarai,” ci „Sara,” a adăugat: „Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama unor neamuri în-tregi, chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea” . Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouă zeci de ani?” Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac . Eu voi încheia legământul Meu cu el ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el . Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat . . . Dar legământul Meu îl voi înche-ia cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara la anul pe vremea aceasta” . Ob-servaţi de aici că Dumnezeu vorbeşte de Sara şi de sămânţa ei, care e clar că e Israelul fizic . Apoi vorbeşte de Isaac, cu care va face un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el, înţelegându-se clar că e vorba de urmaşii fizici . În Noul Testament, când se vorbeşte spiritual de sămânţa lui Avraam, este o referire la cei ce au credinţa lui Avra-am şi desigur în primul rând, la Domnul Isus . Dar aici se vorbeşte de sămânţa lui Isaac . Cât despre Ismael, şi el va fi binecuvântat, dar nu ca sămânţa lui Avraam .

„Sara l-a văzut râzând pe fiul pe care-l născuse lui Avraam egip-teanca Agar . Şi i-a zis lui Avraam: «Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu Isaac» . Cuvintele acestea nu i-au plăcut deloc lui Avraam din pri-cina fiului său . Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: «Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău»“ (Gen . 21:9-12) . Dumnezeu îl numeşte pe Ismael „fiul roabei” .

În Geneza 22, unde avem descrisă încercarea lui Avraam, după ce acesta a trecut cu bine testul, Domnul îi spune: „Pe Mine însumi mă jur, zice Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmul-ţi foarte mult sămânţa şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei . Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea” (Gen . 22:16-18) . Dumnezeu îl numeşte pe Isaac singurul fiu al lui Avraam . E adevărat că expresia „Toate neamu-

18

rile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” se referă la Dom-nul Isus, dar aceasta nu desfiinţează sămânţa fizică, pe Israel, cum unii, care nesocotesc pe Domnul şi cuvântul Lui, susţin în mod obraz-nic . Iată ce spune apostolul Petru iudeilor: „Voi sunteţi fiii prorocilor şi ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta» . Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a tri-mis mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:25-26) .

După moartea Sarei, „Avraam a mai luat o nevastă, Chetura” (Gen . 25:1), care a avut fii . În versetele 5 şi 6 se spune: „Avraam a dat lui Isaac toate averile sale . Dar a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale; şi pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă fiul său Isaac înspre răsărit, în ţara răsăritului” .

Deci sămânţa lui Avraam e numai prin Isaac .

Sămânţa lui Avraam în mod spiritualÎn Noul Testament apostolul Pavel vorbeşte de sămânţa lui Avraam

în mod spiritual .„În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va

moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă . . . De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har şi pentru ca făgăduinţa să fie pentru toată sămânţa lui Avraam, nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor” (Rom . 4:13,16) . Mă bucur de textul acesta care spune că cei ce sunt credincioşi sunt sămânţa lui Avraam şi intră în făgăduinţa făcută lui .

Galatenilor Pavel le vorbeşte despre sămânţa lui Avraam, men-ţionând credinţa lui Avraam şi credinţa care nu se bizuie pe faptele Legii . Spicuiesc câteva versete: „Tot aşa şi Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire . Înţele-geţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă . Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri prin credinţă, i-a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine” . Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi, împreună cu Avraam cel credin-cios” (Gal . 3:7-9) . Vorbeşte credincioşilor iudei, în special, care căutau

19

să se întoarcă sub Lege . „Christos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat este oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri în Christos Isus, aşa încât prin credinţă noi să primim Duhul făgăduit . Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfi-inţează, nici nu-i mai adaugă ceva . Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui . Nu zice „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „şi se-minţei tale”, adică Christos . . . Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam” (Gal . 3:13-16,18) . Aici, ca şi în alte locuri, el nu neagă făgăduinţele făcute lui Israel, aşa cum o să vedem, dar arată că toţi cei ce au credinţa, iudei sau neamuri, sunt sămânţa lui Avraam şi au parte de făgăduinţa lui . Nimeni care ţine Legea nu are parte de făgă-duinţa lui Avraam, care a fost făcută înainte de Lege şi nu pe temeiul Legii, ci al credinţei .

Bazaţi pe aceste texte şi pe altele pe care le vom cita, vin unii şi spun: „Noi suntem adevăratul Israel . Israel şi-a terminat existen-ţa şi viitorul său a încetat când L-a respins pe Domnul Isus şi L-a răstignit .” Aceşti oameni vin cu următoarele texte, nesocotindu-le pe toate celelalte din Sfânta Scriptură care vorbesc de Israel şi de viitorul său: „Nu mai este iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi suntem una în Christos Isus . Şi dacă sunteţi ai lui Christos, sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin credinţă” (Gal . 3:28-29) . „Căci Agar este muntele Sinai din Arabia; şi răspunde Ierusalimului de acum, care este în robie împreună cu copiii săi . Dar Ierusalimul cel de sus este slobod şi este mama noastră . . . Şi voi fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei” (Gal . 4:25-26,28) . Din nou spun, vor-bea celor ce se bizuiau pe lege şi nu pe credinţă, şi prin aceasta nu desfiinţa promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel . Miezul învăţăturii de aici nu e că nu mai există iudeu sau grec, bărbat sau femeie, ci că, indiferent în ce condiţie socială sau rasială s-ar afla cineva, având credinţa, e una cu toţi ceilalţi în Christos, indiferent de aceste deo-sebiri . În paranteză spun, unii – bazaţi pe acest verset – au zis că femeia este egală cu bărbatul şi poate predica în Biserică sau poate fi ordinată, când Cuvântul, rostit tot prin Pavel, spune că femeia să fie

20

supusă bărbatului în toate lucrurile, bărbatul fiind capul femeii, după cum Christos este capul Bisericii, şi femeia să tacă în adunare .

Cuvintele acestea spuse de apostolul Pavel trebuie luate în contex-tul lor – lege şi credinţă – şi nu au nicidecum scopul să desfiinţeze celelalte rânduieli ale lui Dumnezeu pentru Israel sau Neamuri, femeie sau bărbat; rob sau liber, aşa cum vom arăta în continuare .

În Romani capitolele 9 şi 11 apostolul Pavel clarifică problema Israelului . Spicuim câteva versete: „Căci aproape că doresc să fiu ana-tema, despărţit de Christos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti . Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dum-nezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit după trup, Chris-tosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci . Amin!” (9:3-5) . Vedeţi cum apostolul Pavel declară tot ce au rudele lui trupeşti, lucruri care nu se pot neglija . Aşa cum spune în Efeseni 2:12 „Aduceţi-vă aminte că în vremea aceea (vorbea neamu-rilor), eraţi fără Christos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” . Iar Domnul Isus îi spune femeii samaritene: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22) .

„Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu . Căci nu toţi cei ce descind din Israel sunt Israel; şi măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: «În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele» . Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă” (Rom . 9:6-8) . Domnul Isus spu-ne acelaşi lucru iudeilor din timpul Său când aceştia s-au justificat ca fiind sămânţa lui Avraam: „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu . Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru” . „Tatăl nostru”, i-au răspuns ei, „este Avraam .” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam” (Ioan 8:37-39) .

Vorbind despre Israel în capitolul 11 din Romani, pe care mulţi îl nesocotesc, apostolul Pavel ne dă o lumină clară cu privire la pre-zentul lor, la lepădarea şi întoarcerea lor şi la viitorul lor . Vă rog să citiţi cu atenţie acest capitol în întregime . Aici vom aduce doar câteva versete: „Întreb dar, «A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?» Nicide-cum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui

21

Beniamin . Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte . Nu ştiţi ce zice Scriptura în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: «Doamne pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa .»? Dar ce-i răspunde Dumne-zeu? «Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genun-chiul înaintea lui Baal» . Tot aşa şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har . . . Întreb dar: «S-au poticnit ei ca să cadă?» Nicidecum! Ci prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mân-tuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? . . . Dar vei zice: «Ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu .» Adevărat, au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! . . .

Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor . Şi atunci tot Isra-elul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov . Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele» . În ce priveş-te Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor . Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11:11-12, 19-20, 25-29) .

Astfel, fraţii mei, nu vă luaţi după oameni abătuţi de la adevăr, care umblă după imaginaţia şi mintea lor, folosind Cuvântul lui Dum-nezeu, dar nesocotindu-L pe Dumnezeu şi hotărârile şi planurile Sale . Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu în întregime şi aplicaţi-l la locul lui şi în contextul lui . Rămâneţi în duhul Scripturilor, supunându-vă voii lui Dumnezeu, chiar dacă n-o înţelegeţi!

Programul lui Dumnezeu pentru IsraelÎn înţelepciunea şi suveranitatea Sa, Dumnezeu a avut un program

minunat pentru Israel până la cel mai mic detaliu . Când o să vedem desluşit acest program, o să ne minunăm de în-

ţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu . Ba chiar acum, când citim şi

22

studiem Cuvântul lui Dumnezeu, călăuziţi de Duhul Sfânt, rămânem uimiţi de măreţia planului lui Dumnezeu cu Israel .

Programul lui Dumnezeu cu Israel este diferit de cel al Bisericii . Neţinând seama de acest lucru, mulţi Îl chestionează pe Dumnezeu, se rătăcesc şi produc confuzie . Israel este un popor pământesc, cu promi-siuni pământeşti şi o chemare pământească, spre deosebire de Biserică, ce are o chemare cerească şi promisiuni cereşti (Evrei 3:1) .

„De ce un Dumnezeu bun şi drept a permis nimicirea atâtor egipteni la eliberarea poporului Său din Egipt, şi apoi aşa de multe neamuri pe parcursul istoriei, în Canaan, în timpul Esterei şi aşa mai departe?” - întreabă unii . Întâi de toate, trebuie să ştim că omul după cădere nu merită nimic decât moartea . Apoi Dumnezeu este suveran şi nimeni nu poate să-I reproşeze nimic . Dar El este un Dumnezeu plin de îndurare . El l-a ales pe Israel pentru ca prin el să Se poată descoperi lumii întregi . Israel L-a reprezentat şi-L reprezintă pe Dum-nezeu în tot cursul istoriei . Atitudinea oamenilor faţă de Israel este de fapt atitudinea lor faţă de Dumnezeu . Chiar dacă în general Israel s-a despărţit de Dumnezeu, întotdeauna a existat o rămăşiţă care L-a cinstit: În timpul lui Ilie (Rom . 11:4), pe vremea când trăiau Estera şi Mardoheu, şi chiar în prezent . Aşa cum Dumnezeu i-a apărat pe iude-ii din Suza şi din întreaga împărăţie, aşa acum Dumnezeu îl păstrează pe Israelul de azi, din cauză că este poporul Lui, şi din cauza părinţi-lor lor, precum şi din pricina rămăşiţei sfinte . Vă este cunoscut textul din Matei 25, unde Domnul Isus vorbeşte despre judecata neamurilor în funcţie de atitudinea faţă de fraţii Săi, poporul Israel, în cursul is-toriei şi mai ales în Marea Strâmtorare .

Planul lui Dumnezeu cu IsraelAşa cum se spune despre Biserică, aleasă mai înainte de înteme-

ierea lumii . . . după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său (Ef . 1:4-6), tot aşa El a avut un plan cu poporul Său Israel . L-a ales pe Avraam, i l-a dat prin făgăduinţă pe Isaac, apoi lui Isaac i l-a dat pe Iacov, tot în felul acesta, căci Rebeca era stearpă . Urmăriţi apoi istoria fiilor lui Iacov, cu triburile sau seminţiile lor cu însemnă-tatea deosebită a fiecăruia .

Vă aduceţi aminte, când Dumnezeu a făcut un legământ cu Avram, i-a şi comunicat programul Său: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi

23

străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani . Dar pe neamul căruia îi va fi roabă îl voi judeca Eu şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii . . . În al patrulea neam se va întoarce aici, căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful . . . Seminţei tale dau ţara aceasta de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Gen . 15:13-19); iar în Gen . 13:15 zice: „Căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţiei tale în veac” (sublinierea mea) .

Evenimentele care se petrec după aceea se succed ca într-un film pe ecran: vânzarea lui Iosif, suferinţele lui, înălţarea lui, venirea fraţilor lui în Egipt, apoi a tatălui său şi a întregii familii - şaptezeci de persoane; propăşirea lor, înmulţirea lor, asuprirea lor, încercarea lui Moise de a-i scăpa, fuga lui Moise, pregătirea lui timp de patruzeci de ani, chemarea lui, trimiterea lui, împietrirea lui Faraon, plăgile, Paştele, eliberarea, traversarea mării Roşii, cântarea de biruinţă . Toate sunt nespus de frumoase şi semnificative . Toate ne vorbesc şi ne atenţionează . Toate ne spun despre atotputernicia lui Dumnezeu, despre îndurarea şi bunătatea Sa . Toate sunt tipuri sau umbre ale lucrurilor viitoare . Faptul că toate lucrurile se împlinesc după planul lui Dumnezeu nu-l scuteşte pe om de răspundere . Faptul că Iosif trebuia să fie vândut în Egipt nu-i absolvă pe fraţii lui de răspundere, nici pe Potifar, nici pe soţia lui . La fel este cu împietrirea lui Faraon . Cert e că în Egipt Dumnezeu a format şi pregătit naţiunea Israel . A venit în Egipt o familie şi a ieşit de acolo o naţiune puternică şi numeroasă . De ce a trebuit să sufere Israel în Egipt? O ştie El . De ce trebuie să suferim noi şi atâţia sfinţi de-a lungul istoriei? O ştie El, dar o ştim şi noi din Cu-vântul lui Dumnezeu . Suferinţa este calea succesului, a biruinţei, a slavei . Aşa cum Iosif n-a regretat că a fost vândut şi aruncat în închisoare, nici noi nu vom regreta suferinţele noastre de toate felurile, pe care le îndurăm în prezent, când vom vedea slava care va veni .

După trecerea Mării Roşii, drumul poporului a fost către ţara Ca-naanului, ţara promisă . Din nou asistăm la dragostea şi înţelegerea plină de gingăşie a lui Dumnezeu . „După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt” . Ci Dumne-zeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roşie . . .” Gen . 13:17-18) .

Apoi israeliţii au ajuns la hotarele Canaanului, dar n-au intrat . Iată cum ne relatează cuvântul Domnului: “Domnul Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb, zicând: „Aţi locuit destulă vreme în muntele aces-

24

ta . Întoarceţi-vă şi plecaţi; Duceţi-vă la muntele amoriţilor şi în toate împrejurimile: în câmpie, pe munte, în vale, în partea de miazăzi, pe ţărmul mării, în ţara canaaniţilor şi în Liban, până la râul cel mare Eufrat . Vedeţi, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov că o va da lor şi seminţei lor după ei” (Deut . 1:6-8) .

Cum ar fi vrut Domnul ca ei să asculte şi să intre în ţara care le-a pregătit-o şi le-a dat-o! Dar ei n-au ascultat de glasul şi porunca Domnului, plătind scump pentru aceasta . Ei au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, dar nu au putut să-l schimbe . Domnul a dus pe poporul Său în Canaan, dar nu pe aceia care s-au răzvrătit, ci pe fiii lor . Au trebuit să pribegească patruzeci de ani în pustie, până când toată generaţia aceea de oameni a pierit, în afară de Iosua şi de Ca-leb, care L-au crezut pe Dumnezeu şi L-au cinstit .

Şcoala lor prin pustie a fost o lecţie pentru ei şi pentru noi, aşa cum ne spune apostolul Pavel în I Corinteni 10 . În versetul 11 scrie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care a venit sfârşitul vea-curilor” . Dar lecţia mare a fost pentru ei, cum e scris în Deuteronom capitolul 8 . Citez câteva frânturi: „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui . Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame, şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul” (Deut . 8:2-3) . Câtă dra-goste are Domnul de aleşii Lui! După ce au refuzat primul Lui plan, care era de toată frumuseţea şi binecuvântarea, le acordă al doilea plan, care la fel este bun, dar câtă deosebire! Cineva ar putea spune că nu contează, mai ales când au învăţat atâtea lucruri, dar nu e aşa . În primul rând, a nu-L asculta pe Domnul este un păcat, şi aceasta ne aduce atâta pagubă! Aşa se întâmplă şi cu noi . Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, dar noi ne împotrivim sau nu ne încredem în Dumnezeu . El nu ne părăseşte, ci ne lasă la al doilea plan, dar pierdem enorm .

Minunat e Dumnezeu! El îi spune lui Avraam tot programul Său cu poporul Israel, sămânţa sa: Formarea lui ca naţiune în Egipt, sufe-rinţa lui de patru sute de ani, eliberarea sa cu mână tare şi ducerea sa

25

în ţara Canaan, pe care i-o dă ca moştenire veşnică . O, dacă ar fi as-cultat israeliţii de Dumnezeu! Aşa cum am arătat, ei nu au ascultat şi au pribegit patruzeci de ani în pustie, pentru ca după aceea să intre în Canaan tot prin puterea şi mâna lui Dumnezeu, tot cu aceiaşi uriaşi şi poate în contextul în care neamurile din Canaan au fost mai pregătite să li se împotrivească .

După ce au intrat în Canaan, din nou au dat dovadă de neascul-tare cu privire la nimicirea acelor neamuri păgâne pe care Dumnezeu le-a dat în mâna lor spre nimicire . Ştia El de ce . Nu pentru ca să-i aşeze pe ei acolo, ci din pricina păcătoşeniei acestor naţiuni . Dar isra-eliţii n-au ascultat de Dumnezeu, ci s-au încuscrit cu aceste popoare, până când acestea au devenit pentru ei un cui în coastă şi o cursă . Iată în privinţa aceasta câteva spicuiri din cartea Judecători: “Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şi iebu-siţii au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi (1:21) . „Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Sean . . . aşa încât canaaniţii au izbutit să rămână în ţara aceasta . Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-a izgo-nit . Efraim n-a izgonit pe canaaniţi . . . Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalot . . . Nici Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon, nici pe cei din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afic şi din Rehob, şi Aşeriţii au locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-au izgonit . Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii din Bet-Anat şi a locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării . . . Amoriţii au dat înapoi în munte pe fiii lui Dan şi nu i-au lăsat să se coboare în câmpie .” (1:27-34) . Domnul S-a supărat rău pentru neascultarea lor . Iată ce citim în continuare în capitolul 2: „Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: «Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus aici în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că vă voi da . Am zis: “Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi; şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele» . Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu . Pentru ce aţi făcut lucrul acesta? Am zis atunci, «Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coastă şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă» . După ce a spus Îngerul Domnu-lui aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns . Au pus locului acela numele Bochim (Cei ce plâng) şi au adus jertfe Domnului acolo . . . .Poporul a slujit Domnului în tot timpul

26

vieţii lui Iosua şi în tot timpul bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel” (Jud . 2:1-5,7) . Dar după aceea avem istoria tristă a poporului care nu a ascultat pe Domnul, ci L-a părăsit . Mereu citim în cartea Judecători cuvinte ca acestea: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnu-lui . . . Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului . . . Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Isra-el . El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat; i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur şi nu s-au putut împotrivi vrăjmaşilor lor . . . Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi Domnul le-a ridicat un izbăvitor . . . .” Dumnezeu însă nu i-a părăsit, din pricina legământului pe care-L încheiase cu Avraam .

Istoria aceasta a lui Israel nu se termină cu judecătorii, ci continuă în timpul împărăţiei (regilor) lui Israel şi până la venirea cu slavă a Împăratului lor, pe care atunci când a venit prima dată pentru ei L-au respins şi L-au dat la moarte . Le-a trimis proroci, care i-au înştiinţat şi le-au vorbit, aşa cum de atâtea ori găsim scris în cuvântul Lui: „Ce-aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut?” (Is . 5:4) . „Fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răspuns . . . Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte . Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt, până în ziua de azi, v-am trimis pe toţi slujitorii Mei, prorocii, i-am trimis în fiecare zi de dimineaţă” (Ier . 7:13, 24, 25) .

Preocuparea lui Dumnezeu faţă de IsraelL-a găsit, l-a pregătit, l-a format, l-a crescut, l-a aşezat .Biblia e plină de această purtare de grijă şi dragoste ale lui Dum-

nezeu faţă de poporul Său, Israel . Aici dau doar câteva exemple, deşi ele sunt numeroase . Căutaţi-le cu ajutorul unei concordanţe sau prin trimiterile care le găsiţi la versetele respective .

Primul exemplu pe care-l dau este chiar Iacov (Israel), strămoşul poporului Israel .

Întâi de toate, el a fost ales de Dumnezeu . Vă aduceţi aminte cum la naşterea lui s-a zis: „Cel mai mare (Esau) v-a sluji celui mai mic” (Gen . 25;23) sau cum spune apostolul Pavel: „Căci măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, ca să

27

rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, s-a zis Rebe-cii: «Cel mai mare va fi rob celui mai mic»“ (Rom . 9; 11-12) . A avut Iacov ceva deosebit faţă de Esau? Se pare că nu . Dar când Dumnezeu alege şi vrea să scoată ceva din cineva, o face . Rebeca, ştiind hotărâ-rea lui Dumnezeu, vrea să ajute pe Dumnezeu, îndemnând pe Iacov să-l înşele pe fratele său . Credeţi că era nevoie de acest ajutor? Nu . Tot aşa a făcut şi Sara, soacra ei, şi câte alte exemple de acestea gă-sim în Biblie şi în istoria credincioşilor! Totuşi Dumnezeu nu renunţă la planul Său, ci din toate aceste greşeli ale noastre El scoate slavă numelui Lui şi învăţături pentru noi .

Iacov a câştigat binecuvântarea, dar a trebuit să plătească mult pentru înşelăciunea lui, lucruri care i-au servit de învăţăminte în şcoa-la sa, în pregătirea lui . În cele din urmă, Dumnezeu l-a biruit şi Iacov a fost închinat Domnului, dar a rămas şchiop (Gen . 32:24-32) .

Alt exemplu de om încercat şi pregătit de Dumnezeu, şi prin care l-a pregătit şi salvat pe Israel ca naţiune, este Iosif . Nu pot să citesc istoria acestui om şi să nu plâng . Nu numai că el a fost învăţat şi pregătit de Dumnezeu, dar mii şi milioane de suflete prin el au învă-ţat despre grija şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei ce se tem de El şi-I cinstesc numele .

Vă aduceţi aminte cum Dumnezeu îi spusese lui Avraam: „Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu timp de patru sute de ani . Dar nea-mul căruia îi va fi roabă îl voi judeca Eu şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii” (Gen . 15:13-14) .

Noi cunoaştem felul mârşav în care fraţii lui Iosif au acţionat ca să-l vândă işmaeliţilor ca să fie dus în Egipt . Cineva ar zice, „Trebu-ia ca fraţii lui Iosif să-l vândă că altfel n-ar fi ajuns în Egipt”, mai ales după ce el se descopere fraţilor lui şi le spune: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire . Aşa că, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu . . .” (Gen . 45:7-8) . Dar oare nu avea Dumnezeu alte mijloace ca să-l ducă în Egipt, decât ticăloşia lor? Păcatul lor rămâne păcat, indiferent de binecuvântările pe care Dumnezeu le-a dat prin Iosif . Dar el este un tip al Domnului Isus, care la fel a fost vândut de fraţii Lui şi dat la moarte, dar mântuirea şi binecuvântările date de Dumnezeu prin moartea Lui nu pot fi evaluate . Tot aşa cu privire la

28

Iuda, spun unii că Iuda trebuia să vândă pe Domnul Isus, dar iată ce zice Domnul: „Negreşit, Fiul omului se duce după cum este scris des-pre El . Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Mat . 26:24) .

Dumnezeu l-a pregătit pe Iosif în Egipt şi apoi întreg Israelul, care acolo s-a format ca naţiune şi acolo a fost pregătit pentru lun-ga călătorie prin pustiu . Iată ce zice Cuvântul: „El îşi aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduinţele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om, de legământul pa care L-a încheiat cu Avraam şi de jurământul pa care l-a făcut lui Isaac . El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veşnic pentru Israel, zicând: „Ţie îţi voi da ţara Ca-naanului ca moştenire care v-a căzut la sorţ” . Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr şi străini în ţară; mergeau de la un neam la altul şi de la o împărăţie la un alt popor; dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească, şi a pedepsit împăraţi din pricina lor . „Nu vă atingeţi de unşii Mei, a zis El şi nu faceţi rău prorocilor Mei!” A chemat foametea asupra ţării şi a tăiat orice mijloc de trai . Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob . I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului . Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanţurile şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit . L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui, ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea . Atunci Israel a venit în Egipt şi Iacov a locuit în ţara lui Ham” (Ps . 105:8-23) .

Din Egipt Dumnezeu i-a scos cu braţ puternic prin Moise robul Său, pe care iar l-a pregătit într-un chip deosebit patruzeci de ani şi apoi alţi patruzeci de ani . Prin izbăvirea lui Israel şi semnele minuna-te pe care le-a făcut, Dumnezeu S-a descoperit întregului pământ, nu numai Israelului sau Egiptului . Iată ce spune Domnul despre ei: “Tu ai adus o vie din Egipt, ai izgonit neamuri şi ai sădit-o” (Ps . 80:8) .

În pustie, Dumnezeu a fost cu israeliţii într-un chip deosebit şi i-a învăţat atâtea lucruri . Iată ce zice cuvântul: „Apoi în pustie ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău te-a purtat cum poartă un om pe fiul său pe tot drumul pe care l-aţi făcut până la sosirea voastră în locul aces-ta . . . care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi şi ziua într-un nor” (Deut . 1:31, 33) . „Aţi văzut ce am făcut

29

Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine” (Ex . 19:4) . „Când Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel, căci partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire . El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate, l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui . Ca vulturul care-şi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui . Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Lui” (Deut . 32:8-12) .

„Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dum-nezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te sme-rească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui . Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană pe care nici tu n-o cunoş-teai, nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu tră-ieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul” (Deut . 8:2-3) . Dacă în pustiu au fost aşa de binecuvân-taţi, cum ar fi fost în Canaan, unde curgeau lapte şi miere? Iată ce zice Domnul în privinţa aceasta: „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpără-torul tău, Sfântul lui Israel: „Eu Domnul Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi! O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării” (Is . 48:17-18) . I-a purtat şi pro-mite că-i va mai purta: „Ascultaţi-mă casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini . V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc” (Isaia 46:3-4) .

LegeaApoi le-a dat Legea . Le-a dat instrucţiuni până în detalii, aşa încât

nu mai era nevoie de iscusinţa omului în vreo privinţă . Dacă era ceva ce Legea nu spunea, lucruri particulare, întrebau pe Domnul şi El le răspundea . Aşa a fost cazul cu câţiva oameni care nu au putut lua Paştele în prima lună, fiind întinaţi cu trupul unui mort . Moise le-a zis: „Staţi liniştiţi şi voi asculta ce zice Domnul cu privire la voi” (Num . 9:8) . Şi Domnul le-a spus să ia Paştele a doua lună .

30

Domnul i-a învăţat că fericirea şi prosperitatea lor depind de totala lor atârnare de Domnul . “Iată, v-am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire . Să le păziţi şi să le împliniţi, căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice! „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!” Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încât să fi avut dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? Şi care este neamul acela aşa de mare încât să aibă legi şi porunci aşa de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi îna-inte?” (Deut . 4:5-8) .

Vedeţi, poporul Israel era un popor separat, cu rânduieli deosebite . „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău . Domnul, Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoa-rele de pe faţa pământului” (Deut . 7:6; 14:2) . . . „prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău de toate popoarele de pe faţa pământului” (Ex . 33:16) . „ . . .Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am pus de o parte dintre popoare” (Lev . 20:24, 26) . „Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise . . .” (I Regi 8:53) . „ . . .Este un popor care locuieşte de o parte şi nu face parte dintre neamuri” (Num . 23:9)

Chiar şi despre ţara lui se spune: „Ţara pe care o veţi stăpâni este o ţară cu munţi şi văi care se adapă din ploaia cerului . Este o ţară de care îngrijeşte Domnul, Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dum-nezeul tău are neîncetat ochii de la începutul până la sfârşitul anului” (Deut . 33:28) .

Legea care a fost dată de Domnul lui Moise a fost dată numai lui Israel şi are la bază legământul lui Dumnezeu făcut lui Israel . Din textele pe care le-am citat s-a putut vedea clar lucrul acesta . Dar pe lângă aceasta avem clar Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Moise ne-a dat legea, moştenirea adunării lui Iacov” (Deut . 33:4) . Vorbind cu iudeii, Domnul Isus spune: „Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea?” (Ioan 7:19) . Apostolul Pavel spune efesenilor, adică neamurilor: „De aceea voi, care altădată eraţi neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Christos, fără drept

31

de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” (Ef . 2:11-12) . Romanilor le spune despre rudele sale trupeşti: „Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele” (Rom . 9:4) . „El des-coperă lui Iacov cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale . El n-a lucrat aşa cu toate neamurile şi ele nu cunosc poruncile Lui” (Ps . 147:19-20) . Iată şi alte texte din care se vede clar că Legea nu a fost dată neamurilor, ci numai lui Israel: „Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege şi ei dovedesc că lucrarea legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele” (Rom . 2:14-15) .

„Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii îm-prejur? Oricum, sunt mari şi mai întâi de toate prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Rom . 3:1-2) . De aici se înţelege mai mult, că nu numai Legea, ci toate cuvintele lui Dumne-zeu din Vechiul Testament sunt încredinţate lor . Aceasta nu înseamnă că nu sunt şi pentru noi, dar nu sunt scrise direct pentru noi . „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mus-tre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (II Tim . 3:15-16) .

Vedeţi cum, ştiind adevărurile acestea, dispare orice confuzie cu privire la Lege, precum şi orice dispută . Dar va zice cineva, „Vezi că apostolul Pavel se adresează galatenilor, referitor la Lege” . Da, e ade-vărat, dar iudeilor şi iudaizanţilor, adică acelora care căutau să aducă o altă evanghelie . Dar iată ce zice el şi acestora: “Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Christos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă . După ce a venit credinţa nu mai suntem sub îndrumătorul acesta . Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Chris-tos Isus” (Gal . 3:24-26) . Chiar Domnul Isus zice: „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală” (Luca 16:16), iar apostolul Pavel zice: „Christos este sfârşitul Legii” (Rom . 10:4) . Vedeţi cum Cuvântul lui Dumnezeu alungă negura şi în-tunericul? Numai dacă oamenii vreau să se supună lui Dumnezeu şi cuvântului Său . Mai are rost să ne contrazicem cu privire la Sabat,

32

mâncăruri şi alte porunci, când toate acestea au fost pentru Israel şi au încetat odată cu venirea Realităţii, a Domnului Isus?

Legea a fost dată lui Israel, un popor pământesc, până la împli-nirea vremii când a venit Realitatea . Acum Biserica nu are Legea lui Moise, ci „Legea Duhului de viaţă în Christos Isus, care m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii” (Rom . 8:2) . Biserica este parte inte-grantă din trupul lui Christos . Ca mădulare ale Sale, primim comanda de la El, Capul, nu prin legi din afară, ci prin viaţa şi principiile ei lăuntrice, Duhul Sfânt fiind în noi şi călăuzindu-ne total şi în detalii . Domnul Isus nu ne-a dat o lege sau cale sau religie, ci ni S-a dat pe El Însuşi, care este Calea, Adevărul şi Viaţa .

Vreau să mă mai opresc puţin la acest capitol . Aşa cum am spus, tot ce a fost scris în Vechiul Testament a fost scris pentru Israel . Noi ştim aceasta, când e vorba de porunci, de lege, dar când e vorba de făgăduinţe şi binecuvântări, atunci ne facem că nu mai ştim . La fel şi din cauza aceasta, vin o mulţime de confuzii şi încurcături . Căutăm să spiritualizăm o mulţime de texte care trebuie luate în mod literal aşa cum sunt scrise, pentru că sunt scrise pentru Israel . Dar noi ni le însuşim, spiritualizându-le . Aşa este cu toate profeţiile: Isaia 9, 32, 33, 35, 60, 61, 66, etc . E adevărat că unele făgăduinţe făcute pentru cei ce iubesc pe Domnul mi le pot însuşi şi eu, fiind în condiţia sfinţilor cărora le-a fost făcută făgăduinţa, dar aceasta nu schimbă adevărul că acestea sunt pentru Israel .

Ţara PromisăDupă ce Dumnezeu a format pe Israel ca naţiune, după ce l-a

crescut şi instruit, El l-a aşezat în ţara binecuvântată pe care a pro-mis-o lui Avraam, când a zis: „Ridică-ţi ochii şi din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac” (Gen . 13:14-15) .

E adevărat că mulţi, toţi cei necredincioşi, au pierit în pustie, din cauza necredinţei lor, în afară de Iosua şi Caleb, dar Domnul Şi-a ţi-nut cuvântul şi a dus pe Israel în Canaan .

Un studiu amănunţit al Genezei 13:15 arată că Avraam trebuia să fie în ţară, ca şi Sămânţa care este Christos (Evr . 3:16), căci Dum-nezeu nu minte (Evr . 6:8) . Când Israel a posedat ţara în timpul lui Iosua (21:43-45) nici Avraam nici Christos nu au fost în Canaan . Iată

33

textul: „Astfel Domnul a dat lui Israel toată ţara pe care jurase că o va da părinţilor lor; nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor . Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, nici una n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit” .

Iată hotarele ţării pe care Domnul a dat-o în stăpânire veşnică lui Israel: „Seminţei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, Eufrat” (Gen . 15:18) . „Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie până la marea filistenilor şi de la pustie până la Râu (Eufrat) (Ex . 23:31) . „Hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban şi de la râul Eufrat până la marea de apus” (Deut . 11:24) . „Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare Eufrat, toată ţara hetiţilor şi până la marea cea mare spre apusul soarelui” (Iosua 1:4) .

Vă întrebaţi de ce Israelul ţine cu dinţii de teritoriile cucerite în 1967? Şi acestea sunt doar nimica faţă de tot teritoriul sau ţara pe care Dumnezeu le-a dat-o lor ca moştenire veşnică . E adevărat, ei au păcătuit şi Dumnezeu i-a pedepsit, dar aceasta este o problemă între ei şi Dumnezeu; cât priveşte însă ţara, este a lor, şi nu a popoarelor care acum o stăpânesc . Va veni însă vremea când ţara va intra din nou în stăpânirea lor, aşa cum a fost dată de Domnul şi nici o pute-re şi nici o naţiune nu va mai avea putere asupra lor . Aceasta se va întâmpla în Mileniu, când Domnul Isus, Împăratul, va domni de la o mare la alta, nu numai peste Israel, ci peste întreg pământul .

Regii lui IsraelApoi au cerut un rege .Cunoaşteţi istoria, cum Dumnezeu a dus pe Israel în Canaan, prin

Iosua . Ca şi pe vremea lui Moise, Dumnezeu era Domnul şi Condu-cătorul lor . El Se lupta pentru ei, El îngrijea de ei până în cele mai mici amănunte, nu numai de ei, ci şi de ţara lor . Ei erau chemaţi doar să asculte de El şi de rânduielile pe care le lăsase . Dar ei L-au părăsit pe Dumnezeu . Iată ce se scrie despre ei: „Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pen-tru Israel . Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului şi au slujit Baalilor . Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor . . .

34

Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel . El i-a dat în mâna unor prădători . . . Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare . Domnul a ri-dicat judecători ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau . Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor . . .” (Jud . 2:10-17) . Mereu în cartea Judecători citiţi cuvintele acestea .

După aceea, pe vremea lui Samuel, au cerut un împărat . E adevă-rat, ar zice cineva, că aveau nevoie de un împărat, căci fiii lui Samuel nu călcau pe urmele lui . Numai că problema putea fi rezolvată în alt fel, prin întoarcerea la Dumnezeu şi ascultarea de El .

Iată ce s-a întâmplat: „Toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel la Rama . Ei au zis: „Iată că tu eşti bătrân şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile” . Samuel n-a văzut cu plăcere faptul că ziceau: „Dă-ne un împărat ca să ne judece” . Şi Samuel s-a rugat Domnului . Domnul a zis lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă ca să nu mai domnesc peste ei . Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi . M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei . Ascultă-le glasul deci, dar înştiin-ţează-i şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei” (I Sam . 8:4-9) . Mai dau câteva texte, din care să vedeţi cât rău a făcut Israel, cerând un rege: „Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Miţpa şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumne-zeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împăraţilor care vă apăsau . Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: „Pune un împărat peste noi!” (I Sam . 10:17-19) . Citiţi capitolul 12 de la început . Apoi în versetul 17 se zice: „Nu suntem noi la secerişul grânelor? Voi striga către Domnul şi va trimite tunete şi ploaie . Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat peste voi” . Samuel a strigat către Domnul şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie . Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel . Şi tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului, Dumnezeul tău pentru robii tăi, ca să nu murim, căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi” (I Sam . 12:17-19) .

Nu era Dumnezeu Împăratul lor? Mai era vreun popor în lume

35

care să aibă pe dumnezeii lor aşa de aproape de ei şi cu ei? Ce bine le-au făcut împăraţii? E adevărat, unii dintre ei se temeau de Domnul, dar chiar şi aceia îşi aveau drepturile lor şi supuneau poporul la tot felul de dări . Solomon a fost un împărat bun, dar citiţi ce se spune despre el când fiul său urcă pe tron? (II Cron . 10:1-15) .

Cât de înclinată e inima omului ca să se sprijinească pe om, pe ceva văzut! Chiar şi Moise a fost ispitit în privinţa aceasta . Vine socrul său la el şi-l vede judecând poporul . Îi dă sfatul să aleagă oa-meni din popor care să judece pricinile cele mai mici şi numai cele mai mari să vină la Moise . Moise l-a ascultat şi a făcut aşa (Ex . 18:13-17) . Dar nu era voia lui Dumnezeu aceasta . De câte ori am auzit predicatorii lăudându-l pe Moise şi pe socrul său în privinţa aceasta! Dragii de ei, au uitat că Dumnezeu nu are nevoie de sfătuitori, ci de ascultare . Oricât de minunate ar fi sfaturile omului, ele nu se potri-vesc cu gândurile lui Dumnezeu . Ca să vedeţi că Dumnezeu nu Şi-a pus pecetea pe rânduiala aceasta, citiţi în Numeri 11 . Acolo vedeţi că Dumnezeu rânduieşte o altă alegere, dar şi aceea din cauza cârtirii lui Moise . Observaţi însă că şi acolo Dumnezeu ia din duhul lui Moise şi împarte peste cei şaptezeci de bărbaţi . Ce a câştigat Moise? Nimic . A fost doar o maşinărie . Domnul i-a arătat lui Moise că puterea pe care o avea îi era de ajuns şi era în proporţie cu sarcina pe care o avea de purtat .

Mai observaţi-l pe Moise, dar nu uitaţi să ne observăm şi pe noi, care suntem mai slabi decât el . Când au plecat din Sinai, „Moise a zis lui Hobab, fiul lui Reuel, madianitul, socrul lui Moise: „Noi plecăm spre locul despre care Domnul a zis: „Eu vi-l voi da” . Vino cu noi şi-ţi vom face bine, căci Domnul a făgăduit că va face bine lui Isra-el .” Hobab i-a răspuns: „Nu pot să merg, ci mă voi duce în ţara mea şi în locul meu de naştere” . Şi Moise a zis: „Nu ne părăsi, te rog, fiindcă tu cunoşti locurile unde putem să tăbărâm în pustie, deci tu să ne fii călăuză . . .” (Num . 10:29-31) . Dar oare nu era Domnul călăuza lui Israel prin nor şi foc? Nu El se ducea înaintea lor şi le pregătea totul? Dar toate lucrurile acestea şi experienţele lor „li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noas-tră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (I Cor . 10:11) .

Acum să privim puţin spre timpurile Bisericii . Oamenii au vrut conducători ca celelalte religii ale lumii şi au făcut din Biserică o organizaţie, aşa cum auzeam într-o duminică un renumit păstor din

36

sud spunând, gata să mă convingă şi pe mine că e aşa . Spunea că Biserica este un organism, cu care am fost cu totul de acord, dar şi o organizaţie, dând ca justificare textul din Efeseni 4:11-12 . Numai că apostolii, prorocii, evangheliştii, păstorii şi învăţătorii fac parte in-tegrantă din organism, din trup şi nu sunt peste trup . Ei ascultă de Capul, de Christos, ca şi celelalte organe, aşa cum spune apostolul Pavel în I Cor . 12 şi Romani 12 . Ce frumos era în Biserica primară! Dumnezeu alegea, El trimitea, El era Domn peste Biserică . Mai este acum aşa? Avea dreptate predicatorul care zicea că Biserica este un organism, dar şi o organizaţie, în felul cum este acum, dar nu în felul lui Dumnezeu .

Regatul UnitPrivind la Israel ca regat sau împărăţie, observăm două perioade:

regatul unit şi regatul divizat sau haotic .Prima perioadă a regatului unit durează 120 de ani sub regii: Saul,

David şi Solomon, fiecare domnind câte 40 de ani .Primul rege, Saul, deşi ales şi confirmat de Dumnezeu, e după

dorinţa şi starea poporului . El reprezintă în timpul prezent pe creşti-nul firesc: cu o smerenie firească (când să-l ungă împărat, au trebuit să-l caute, căci se ascunsese între butoaie, I Sam . 10:22), cu o evlavie firească (porunceşte post în timpul luptei cu filistenii, I Sam . 14:24), iar când Ionatan, fiul său, biruieşte pe filisteni şi mănâncă, neştiind de hotărârea lui Saul, vrea să-l omoare (I Sam . 14:44) . Un om care curând şi-a dat pe faţă neatârnarea faţă de Dumnezeu, procedând după mintea lui şi neascultându-L pe Dumnezeu: în lupta cu filistenii (I Sam . 13) şi în lupta cu Amalec (I Sam . 14) . De aceea Dumnezeu Şi-a ales ca împărat al lui Israel un om după inima Sa (I Sam . 16:1; Fapte 13:22) .

Alegându-l pe David, a ales seminţia din care urma să se nas-că Domnul Isus, Mântuitorul lumii, potrivit cu făgăduinţa Sa: Fapte 13:23; II Sam . 7:12-16; Ps . 132:11; Num . 24:17 . Mai mult, El zice: “În casa aceasta (templu) şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate se-minţiile lui Israel, Îmi voi pune numele pe vecie” (II Cron . 33:7) .

Saul, cel firesc, a început să-l urmărească şi să-l persecute pe Da-vid, care, de pe acum, era uns ca rege înaintea lui Dumnezeu . Şi aşa a făcut toată viaţa lui fără motiv, doar pentru faptul că David era mai

37

bun ca el . S-a întâmplat ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Şi cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc (Ismael, Gen . 21:9) prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum (Gal . 4:29) .

Ce a avut sau ce a făcut David, de a fost după inima l