Ioan P - rapsodia.poesis-journal.comrapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA170R.pdf · 1...

64

Transcript of Ioan P - rapsodia.poesis-journal.comrapsodia.poesis-journal.com/issues/RAPSODIA170R.pdf · 1...

  • 1

    COPERTE 1- Parada trupelor militare române –Sibiu 1919-reconstituire Foto: Ștefan Trihenea 2. Membrii Cenaclului „George Topîrceanu” 3. Lansare de carte Rodica Nicolae / Ștefan Vișan 4. P-ța Mare Sibiu: Vizita generalului Berthlot - 1919 (reconstituire)

    Ioan Părean Monumentul ofițerilor jertfiți pentru întregirea neamului 2 Mihai Posada Un truditor la altarul frumuseții – poetul Ioan Gligor Stopița 3 George Văidean Despre un sat 4 Silviu Guga Cabinet de lectură – „Taina unui cavaler” de Ciprian Poșa 6 Vasile Rusu Astra- Tribuna și Marea Unire din 1918 7 Ștefan Vișan Înțelegere amiabilă 9 Aurel Domide Unirea-Act unanim de decizie al poporului român 14 Mihai Batog Bujeniță Fonfleuri 2 16 Dorel Schor Salvat de doctori / Sfatul medicului 17 George Roca Păcatul traducerilor neprofesionale 19 Liviu Modran Porțile raiului – piesă de teatru în 2 acte (continuare) 23 Elena Olaru Miron Bătuți de griji și de nevoi 27 Puiu Gh.Răducan M-am rătăcit / Pufi cu domnița de zgardă 32 Nicolae Tudor Imaginația 34 Iustin Panța Tăcerea și lini ștea / Vișine și sandvișuri 36,42 Rodica Nicolae Drumul spre Kulata 38 Vasile Spiridon Doar copiii au iertat-o 45 Anca Sîrghie Moartea albă – o carte pentru cititorul de astăzi 51 Vicu Merlan Movilele piramidale de la Șona 54 Gheorghe Crețu Victor Neghină

    Mareșalii și generalii Centenarului Marii Uniri 58

    POEZIE : George Filip (2,12); Vasile Rusu (8); Dumitru Cristănuș (11); Valeria Paștiu Gușeilă (11); Nicolae Munteanu (15); Eugen Deutsch (21); Katy Șerban (26); I.G.Stopița (29); Walter Johrend (30); Sorina Nicolae (31,48); Puiu Răducan (33); Mihail Constantin (33); Dionisie Duma (36); Georgeta Popescu (37); Nicolae Toma (42); Vasile Cucu (43); Costel Simedrea (43); Ioan Marcu (44); Nicu Haloiu (47); Nicolae Vălăreanu Sârbu (49); Adi Travadi (50); Ioan Friciu (57);

  • 2

    George Filip Din Caietul de versuri care vor fi citite la

    CENTENARUL 2018 (Editura DESTINE -Montreal-) LEGĂMÂNT

    iubirea pentru Ţară n-are dimensiune, hotarul ei se-ntinde sub a veciei stea, e-o ţară fără seamăn şi o legendă spune că toţi poeţii lumii ar fi zidit la ea.

    la noi sunt nunţi frumoase şi holda creşte mare iar holdele curg limpezi din munte spre câmpii. zidirea peste veacuri e imn de înălţare şi-n lumea asta mare nu-s şi-alte Românii.

    aici a prins altoiul străbunilor din vreme, pe glia mea de veacuri cu inima-n Carpaţi. aici, din pieptul Ţării, s-au ridicat în steme dintre legende brave, cei mai vânjoşi bărbați.

    şi de-am avut norocul să înfloresc spre soare aici - unde zidirea e un poem nespus, mă leg cu toata viaţa ca-n vremuri viitoare să-i dăltuiesc poemul - din toate mai presus

    MONUMENTUL OFI ȚERILOR JERTFI ȚI PENTRU ÎNTREGIREA NEAMULUI

    Monumentul ofiţerilor de infanterie jertfiţi pentru întregirea neamului este reprezentat printr-un grup statuar compus din două siluete umane, care simbolizează România în chip de zeiţă ce decorează un ofiţer rănit mortal pe câmpul de onoare şi al cărui suflet îl va duce în Cer. Cele două personaje sunt montate pe un soclu din piatră ce are la bază un basorelief din bronz cu scene de luptă încadrat de trofee simbolice de război, din acelaşi metal.

    Prilejul dezvelirii monumentului a fost festivitatea de înălţare în grad, la 1 iulie 1926, a promoţiei „Avram Iancu”, de sublocotenenţi din toate armele şi a depunerii jurământului de credinţă în faţa primului Rege al tuturor românilor. În anul 1926 Sibiului i-a revenit onoarea să găzduiască acest important eveniment anual din viaţa şi cariera ostăşească.

    La aceste festivităţi au participat, în calitate de oaspeţi de onoare, Regele Ferdinand I (1914-1927), Principele Nicolae, Ministrul de Război, generalul Ludovic Mircescu, Inspectorul general al armatei şi al învăţământului militar, generalul Nicolae Petala, generalul veteran, viitor mareşal al României, Constantin Prezan, precum şi alţi generali şi ofiţeri superiori.

    Au participat la această festivitate numeroase personalităţi locale printre care enumerăm: I.P.S.S. Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan (împreună cu numeroşi preoţi din zonă), comandantul Corpului 7 Armată, generalul Henri Cihoski, comandantul Regimentului 90 Infanterie, colonelul Theodor Theodorian, prefectul judeţului, Nicolae Comşa, primarul oraşului, dr. Wilhelm Goritz, iar din partea şcolii militare, colonelul Christea Vasilescu alături de întregul corp de cadre, precum şi preotul militar Ioan Dăncilă, duhovnicul şcolii.

    Onoarea dezvelirii monumentului i-a fost rezervată regelui Ferdinand I, care a înlăturat pânza albă, învăluitoare a monumentului, trăgând de un şnur tricolor. După cuvântările oficiale a urmat defilarea proaspeţilor sublocotenenţi prin faţa monumentului şi a numeroşilor şi importanţilor oaspeţi.

    Aceasta este povestea unuia dintre cele mai frumoase monumente din municipiul de pe malurile Cibinului, grup statuar bine cunoscut de sibieni, dar cu o istorie aproape uitată.

    Ioan Părean

  • 3

    Mihai Posada

    Un truditor la altarul frumuse ții – poetul Ioan Gligor Stopița

    În anul 1964, la Editura Pentru Literatură, apăreau postum Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. În anul 2007, la Sibiu, Editura Arhip Art scotea pe piața de carte – ca un ecou al procedeului voiculescian de continuare, prin interpretare personală a marilor opere poetice-filosofice ale omenirii – Cântarea cântărilor profane, de Ioan Gligor Stopița. Scriitorul, editorul (revistei RAPSODIA) și coordonatorul de cenaclu literar („George Topârceanu”) de pe lângă Cercul Militar din Sibiu s-a înhămat așadar la o grea muncă de colportor al frumuseții rostirii. Intenția este declarată dintru început, prin mottoul ales de autor, din Valery Larbaud, ca un elogiu pentru „Misterioasa Invizibila Frumusețe” consonant, desigur, adagiului dostoievskian: „Frumusețea va salva lumea”.

    Cartea este alcătuită din două părți: Cântarea cântărilor profane, respectiv Cântarea cântărilor akeronice. Cântarea cântărilor este parte a Sfintei Scripturi, alcătuită din opt capitole dedicate iubirii împărtășite între mire și mireasa inimii sale, iar Acheron este un râu ce curge în nord-vestul Greciei, prin Epir, și se

    varsă în Marea Ionică. În mitologia grecească, Aheron sau Acheron (grecește Αχέρων) era numit „râul suferinței” sau „râul tristeții”, fiind considerat unul din cele cinci ape curgătoare ale lumii subterane, ce putea fi trecut de cei plecați, doar ajutați de luntrașul Caron. „Nigra sum, sed formosa” („Sunt neagră, dar sunt frumoasă”), citim în Versetul 5 al textului biblic dedicat iubirii între miri. Dacă, pe motive ce țin de exteriorul ființei, autorul a fost refuzat în tinerețe să slujească altarului creștin căruia a vrut să i se dedice, iată că soarta l-a hărăzit să preoțească la altarul frumuseții exprimate literar. Fiecare text al primei părți interpretează câte un verset al Cântării cântărilor , așezat ca motto al propriilor versuri. Poeziile au formă de sonet, cu ultimele două versuri scrise cu aldine și rol conclusiv. Multe debutează homeric, prin invocarea muzei, a zeiței, a iubitei, a poeziei: „O, Poezie, plină de sentiment și avânt” (p. 6), „Tu, Muză, nu ești decât o dulce Femeie” (p. 8), „Îmi ești, MUZĂ, foc dezlănțuit de Soartă” (p. 10), „Ce va fi, iubire, cu mine, ce va fi” (p. 32), „Ești veșnicia mea, iubito, din clipită” (p. 38), „Iubito, ești mai tare ca Moartea” (p. 48), „Iubito, poem fulgerat de nemurire” (p. 76) etc. O rimă argheziană (împrumutată din Inscripție pe amfora LUI ): „Învață limba română din Luceafăr /.../ Ca versurile să-ți murmure tremurat și teafăr” (p. 11). În ciuda câtorva termeni ce forțează limba („intervertind” – p. 15, „obsecvios” – p. 30, „nemurisești” – p. 31, p. 89 etc.), Cântarea cântărilor profane oferă secvențe de lirism autentic: „Să se prăbușească Arhanghelii din zbor / În sacră fulgerare fără de moarte / Ca să arzi în aceste sonete de dor / Și în litere grele de plumb, într-o carte...” (p. 11); „Ți-e sufletul ca o rotundă vocală” (p. 21); „Ești negustorul meu de lacrimi pe pământ” (p. 29) și altele.

    Mottoul pentru Cântarea cântărilor akeronice, ales din Cioran, precizează o atitudine detașată și creștină, în fond, în fața morții, dincolo de bravura și cinismul caracteristice rășinăreanului cantonat la Paris: „Nu mă voi fi împăcat cu mine însumi decât în ziua-n care voi accepta moartea așa cum accepți să cinezi în oraș: c-un dezgust amuzant”. Fiecare text al celei de-a

  • 4

    doua părți interpretează câte un citat din gândurile filosofului Emil Cioran, așezat ca motto al propriilor versuri ce filosofează în aceeași formă fixă a sonetului, cu ultimele două versuri scrise cu litere grase și rol de sentință. Versurile stau față în față, cele cu litere drepte, ale iubitului, la stânga cărții deschise, cele cu litere italice, ale iubitei, pe pagina din dreapta, alcătuind un permanent dialog. Apare, aici, o iubire vampirică ilustrativă pentru toposul nelatin (în sens blagian) originar lui Cioran și poetului Stopița din Ghijasa Sibiului: „Mă sugi cu voluptatea gurii de meduză / Frumoasa mea iubită, din țara lui Dracula” (p. 100). Atmosfera dantescă de iad trăit o depășește în grozăvie pe cea baudelairiană mustind de miasma „florilor răului”, parcă ilustrată de William Blake și augmentată în trena miturilor arhaice românești, cu „sinele nostru deocheat de moroi” (p. 106) și viața pe care „a tors-o Moartea de pe caier” (p. 122); pentru edificare cităm integral textul de la p. 109: „«Ai vrea haosul, dar ți-e frică de luminile din el» (E.C.) / * * * / Să navigăm, iubite, în negre pirogi de doliu / Pe acest Akeron cu trup de omidă / În nopți eterne de opiu și amoniu / Prinși în ritm de recviem și colindă // Să ardem, iubite, în rug de foc și pucioasă / Scăldați în sudori de sânge-nchegat / Iar legământul nostru în veci blestemat / Să crească în iubirea noastră viermănoasă // În paturile noastre din spații de abis / Sânii mi s-au copt în sfere de infern / Șerpuiala atingerilor noastre de vis / Prin sita căderilor noastre se cern... // Și când îți pun sărutul meu pe gură / Să-l sorbi că-i opiu de neagră cuminecătură! ”. Frumusețea acestei Cărți a cântărilor akeronice stă în plastica suculentă cu care Ioan Gligor Stopița știe să ilustreze poetic damnarea și suferința, ca particularități ale unei conștiințe tragic asumate.

    Cartea cântărilor profane, cu cele două părți ale ei, certifică posibilitățile unui poet matur, pe deplin conștient de impactul sufletesc și spiritual al operei sale.

    George Văidean - Orăștie-

    Despre un sat

    Motto: Viața nu este aceea pe care o trăiești, ci aceea de care îți amintești.

    Satul este așezat, ca un străjer, la poarta

    de intrare în Țara Hațegului şi se numeşte Băţălar. Împreună cu alte sate, Vâlcelele, Bretea, Ruşi, Măceu, au stat de pază, la miază-noapte, acestei „ţări” a Haţegului, căci la miază-zi era păzită de Munţii Retezat. Satul este la o răspântie de drumuri ca o cruce. Acolo unde se întretăie singura intersecție de drumuri este așezată biserica, școala, căminul cultural și casa preotului. Brațele lungi merg oarecum paralel cu apa, ca de cristal, ce coboară din munții Orăștiei, Streiul izvorât din locuri unde negreșit l-au purtat pașii pe Decebal. Brațele mai scurte ale drumului se sfârșesc în ogrăzi.

    Parcă dinadins a fost binecuvântat de Dumnezeu să fie pe acest loc și cu o asemenea înfățișare. Casele care îl compun sunt puţine, satul este pitulat printre grădini și pomi într-o câmpie mănoasă a milenarului Strei, oamenii sunt harnici, credincioși, evlavioși şi modești.

    De acest sat micuț îmi sunt legate amintirile copilăriei și nu pot să nu fiu nostalgic.

    Acolo am „visat” eu prima oară, Acolo am simțit de prima dată Căldura unui sân de fecioară, Acolo m-am îndrăgostit de o Mărioară. Acolo am trăit într-o lume curată, De acest sat câte aș putea să spun,

  • 5

    Căci el a rămas în gândul meu bun. Ce frumoasă ești în amintire tu, copilărie, Și pururea așa rămâi frumos în veșnicie.

    Pe lângă cei mai apropiați au fost tineri prieteni ai mei care au plecat fiecare la rostul lui lăsându-mi imprimată pe retina ochilor, imaginea satului de după 1940, din anii grei care au schimbat apoi viaţa satului patriarhal. Nici prietenii mei din copilărie nu mai sunt, nici Nelu, nici Sîlvi sau Jenică, nici Simon, nici Ion. Cu ei mă jucam făceam baie în apa ca de cristal al canalului ce aducea apa din Strei la centrala electrică de la marginea Călanului, cu malurile drepte și adâncimea uniformă și cu nisipul ca cernut de pe fund. Cu unii din prieteni călăream caii în pășunea din Tranic, cu unii furam cireşe din grădina lui baci Anti.

    Abia așteptam Paștele când într-un loc anume ne întreceam la ciocnitul ouălor roșii și încondeiate. Obiceiul era: cel al cărui ou se spărgea dădea oul copilului care a avut oul mai tare, și așa era o întrecere distractivă. Mergeam pe la holde, pe la Ograda cu prune. Nu pot uita cât bun simț, cătă moralitate și iubire avea țăranul nostru de atunci. Eu copil fiind și dând binețe unui vârstnic, acesta îmi răspundea „Mul țumesc dumitale”. Unde ești copilărie... cu morala ta cu tot.

    Acuma satul, ca toate celelalte, nu mai este ca altădată, s-a schimbat mult. Pe drumul principal a apărut asfaltul, a apărut electricitatea, telefonul, pe cele mai multe case, dacă nu pe toate au apărut antenele televizoarelor. În fiecare casă este cel puțin un aparat de radio, frigider și multe alte dovezi ale civilizației. Casele s-au modernizat sunt dotate cu gemuri termopane, iar curțile pavate. La multe din case pe poarta de la uliță numai intră căruța cu cai sau carul cu boi, ci automobilul. Este bine că s-a ridicat nivelul de trai și cine poate fi împotriva progresului, dar unde este naturalețea, liniștea, specificul, folclorul, tradițiile, într-un cuvânt farmecul satului de altă dată.

    Între aceste două aspecte fundamentale ale satului, el a trăit o lungă și grea perioadă

    neagră de înstrăinare, de îndobitocire, aceea de colectivizare forțată, iar mai târziu chiar intenția de a face să dispară multe sate. Ca și alte multe sate și satul copilăriei mele a suferit aceeași traumă. Sătenilor li s-a luat pământul, animalele, carele și alte unelte agricole. Pe pământul lor ei au devenit niște pălmași răsplătiți cu puncte. Atunci s-a rupt legătura dintre sufletul lor și pământul lor, pentru care altădată erau în stare să se sacrifice şi chiar să săvârșească crime.

    A venit revoluția și cu ea un entuziasm general. Țărani au primit o mare parte din pământurile lor înapoi. Dar prea târziu, pentru că acum chiar de m-aș întoarce... cine să mai lucreze pământul? Cei bătrâni nu mai au putere, vârstnicii nu mai au animale de muncă, atelaje, unelte agricole sau bani pentru a cumpăra mașini agricole. Cei mai tineri, deveniți între timp proletari au plecat din sat spre orașe și din țară în alte țării, împânzind lumea, pentru aș asigura traiul necesar, o pâine mai bună. Turmele de vite, porcine, ovine s-au decimat. Pământurile altădată atât de roditoare, cultivate cu mare grijă până la ultima palmă de teren, acum stau părăsite cu zecile și sutele de hectare. Astăzi multe din suprafețele cultivabile au fost vândute străinilor. Nimeni din sat nu mai vrea să fie țăran. Totul este artificializat. Satul de astăzi, în general, a devenit asemănător periferiei unui orășel sau mahalaua unui oraș.

    Ştiind și trăind toate acestea, cum să nu

    te copleșească amintirile, cum poți să nu fii cuprins de nostalgie când ai neșters pe retină tabloul satului de la răspântie de drum, loc hărăzit cu calmul, liniștea și normalitatea unei vieți sociale și economice simple, liniştite și stabile. Un cadru natural idilic în care viața curgea obișnuit, domol. Viața cu activitățile zilnice netulburate ce se desfășurau ca într-o familie tihnită, într-un tablou patriarhal, parcă pictat de cel mai desăvârșit artist. Așa cum a fost el, satul Bățălar de altădată, au fost la fel şi alte multe sate româneşti.

  • 6

    CABINET DE LECTURĂ

    CABINET DE LECTUR Ă Un debut neobişnuit

    Un debut neînseriabil este placheta de poeme în proză, TAINA UNUI CAVALER , publicată anul acesta la Editura Armanis din Sibiu. Puţini sunt poeţii care să fie atât de mult ataşaţi de propriile închipuiri cum este Ciprian Poşa, autorul acestui mic volum. În „taina” pe care o dezvăluie stăteau „ascunse” SIMFONIA MIRESMEI & VALSUL SUFLETULUI MEU, aceste metafore, de fapt, metamorfozează poetic O IUBIRE ÎN TĂCERE şi sunt subtitlurile volumului. Autorul e întruchiparea cavalerului cu blazon albastru, venit din alte vremuri pe un cal sur şi pletos ca să realizează o bijuterie poetică prin lirismul spovedaniei sale. Este refuzată realitatea prezentului şi acest fapt reprezintă o subtilă atitudine protestatară faţă de banalitatea cotidiană de astăzi. Cititorul e transbordat în lumea de mult apusă pe care Ciprian Poșa o scoate la iveală, în toată splendoarea ei, din valiza închipuirilor sale. Versetele plachetei mărturisesc credinţa şi iubirea cavalerului medieval, evocând o atmosfera romantică fără prea multe dulcegării şi cu acea doză prezentă de melancolie.

    Ciprian Poşa s-a făcut cunoscut prin apariţiile în filme şi reclame, mai recent în „Asasinarea lui Mihnea Vodă cel Rău” şi „Scorpion King”, dar ca poet e un necunoscut, nu l-am întâlnit în paginile revistelor literare şi nici pe situri on-line. Deşi are în jur de 40 de ani, n-a mai publicat nimic până acum, dar pare a avea experienţa scrisului. Este, oricum, foarte însufleţit de farmecul cuvântului rostit poetic şi reuşeşte să atragă cititorii cu acest neobişnuit debut care este rarisim şi prin conţinut şi prin formă. Volumul „Taina unui cavaler” dă impresia editării postume a unui

    manuscris apocrif atribuit unui poet medieval şi stai să te întrebi dacă n-o fi amintit de Drummond of Hawthornden (1585-1649) într-una dintre scrisorile sale. Eul liric din „Taina unui cavaler” e întruchiparea lui Ciprian Poşa în ipostaza riscantă de a fi vieţuit în imaginarul său Ev Mediu, dar imaginaţia lui şi felul în care o transpune poetic îl duc în starea de graţie. Câteva poeme în proză din acest volum merită menţionate, „Hoinar”, „Dorule, dorule”, „Preziceri înţelepte”, „Aeternum”, pe care le considerăm cele mai realizate. Cititorul rămâne plăcut surprins de îndrăzneala unui poet de a debuta cu o astfel de carte.

    Ce „cărări” va urma poetul după acest debut neobişnuit nu putem să ştim, dar ceea ce îi dorim este să nu se autopastişeze, rămânând în acelaşi registru liric, să încerce abordarea altor teme şi motive poetice pentru că are talent.

  • 7

    Vasile Rusu

    Astra - Tribuna și Marea Unire de la 1918

    motto: „Istoria noastră e un lung șir de martiri”

    (M.Eminescu)

    Prejudecățile și obtuzitățile politice

    maghiare, istorice și culturale, educative și bisericești cu care TRIBUNA sibiană va avea de luptat între 1884-1903, se văd clar și trist dintr-o constatare amară a uni om politic maghiar, Ludovic Macsan, fost președinte al Partidului maghiar independent: “O teamă grozavă (de numărul românilor și lupta lor pentru unire cu Regatul român,V.R.) ne împinge să săvârșim acțiuni în adevăr extravagante. Mă refer la tendința generală de maghiarizare. Știm foarte bine că se neagă acest adevăr (ș.a.) Această dorință bolnăvicioasă trăiește în noi și constituie unul dintre elementele care stau la baza politicii noastre la naționalități”/ Paul Abrudan și Mihai Racovițan, op. cit. p. 102/

    În ce privește educația tineretului maghiar privind comportamentul față elevii și tinerii nemaghiari, menționăm prăpastia dintre omenia românească și cea maghiară prin cuvintele celui mai mare poet modern maghiar, născut la Sălaj, Ady Endre, prieten cu Octavian Goga, căruia văduva lui Ady îi vinde castelul de la Ciucea: ”Am învățat de la cucernicul preot Palfy, că este patriotic să înjuri germanii, sașii, românii, slovacii. Pe când Slavici își aduce aminte ca mama sa îl învăța să salute oamenii din Șiria în limba nației fiecăruia: „Gutten tag”, „Ionnopot chivanol” „Dobrâi vetro”.

    „Dacă este așa-zice poetul mai departe-eu declar solemn că nu sunt patriot. Eu stimez orice neam, limbă, religie, convingere și drept extra et intra Hungarian.”

    Pentru aceste sentimente și idei morale,

    așezându-i bustul de o visare tristă, alături de prietenul Goga.

    *

    Din toate aceste fragmente de adevăr istoric și politic, TRIBUNA sibiană își va face un program educativ, cultural și politic, cu scopul armonizării raporturilor interumane dintre unguri și români subjugați în numele” civilizării” despre care acțiune Eminescu are păreri usturătoare la adresa celor „civilizați”, „creștini doar cu chielea” - dovadă faptele lor contra românilor.

    Sigur că ideea unirii depline a tuturor românilor, deși amânată chiar de guvernul român din proaspătul Regat (1881) presați de puterile centrale (Germania, Austro-Ungaria și Italia) unite în Tripla Alianță, ce va fi prezentă în paginile noului cotidian, pentru ca românii de dincolo de Carpați o susțineau încă din 1848 - conducătorii lor principali fiind de față chiar pe Câmpia libertății de la Blaj - va reveni sub pana ardeleanului Alexandru Papiu Ilarian, în 1860, în ”Memoriul” adresat Domnului Cuza, în care scria printre altele: „Idealul român este unirea tuturor românilor într-un singur corp politic”/ș.a./, vorbe scrise, zice universitarul sibian, istoric și lingvist, prof. dr. Victor V. Grecu, în cartea sa „Revoluția, Unirea, Independența în Transilvania, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p. 109 - la o sută de ani de la nașterea TRIBUNEI - “pe un ton categoric și mobilizator” - 20 de ani de lupte cu condeiul în slujba națiunii române, în slujba Marii Uniri a tuturor românilor dintre Nistru-Tisa-Dunăre și Marea Neagră.

  • 8

    Glorie postum ă Mă doare-n cot de „gloria postumă”! (Pentru mine – o cafea cu spumă) Atâta timp cât fost-am răsfățat de Viață Cu-nțelepciune vie în „postfață” Și, câteodată, în copilărie, Când mă cinsteam cu câte-o bucurie... Atâția, cu „bostanul” de semințe gol, Visează din pruncie„ a doua înviere”! Încât, de râs, mă dau de-a rostogol, Cum face-n tinerețe, ades, câte-o muiere... Râd popii în altar când văd cum crește turma De naivi ce dau pe vorbe, cât orbii pe lumină, Deși Mintea ne spune că: „alege urma”, Dar nu la cei ce cred în „basmul” cu aură divină. Nu e pe lumea asta nimic să mă înșele Și nici pe oarece să-mi vând mintea mea clară, Când văd că „9 ape” – Minciuna n-o să spele Prostia dintr-un creier ca noaptea de afară. Când mi te pironești cu ochii în altar, Gândește-te că-n fiecare popă Se-ascunde vulpea în anteriu avar, Cu gândul doar la bani, ca-ntreaga Europă!

    Îndemn (satir ă politic ă) Eu mă îndemn către Cuvânt, că-i singurul care rămâne stăpânul nostru pe pământ și-alege azi din ce e mâine... Toate-n tot urmează-și calea dreaptă, strâmbă ori spirală pe dibuit, aflându-și valea în care Rău-ntreg se spală... Așa cum brazii și răchita cu rădăcini în țărm abrupt își caută-n adânc strivita chemare ascunsă dedesubt. Prin întunericul din grai, caut drumul spre lumină, când clipa aripa-și anină de-un cer albastru ca în mai... Caut calea și speranța ca pe-un drapel pierdut în luptă, ademenind din zori distanța cu toată dușmănia ruptă. Caut pomul ce-și oferă pe Drumul Țării rodul său, cu rădăcini în altă eră întinată de mult rău... Caut punctul care leagă prin sprijin pârghia de cer, când viața ce o vreau întreagă, fărâmă-i pentru cei ce cer... Caut ziua-n care noaptea nu e stăpână hrăpăreață, în care – toți – în ziua a șaptea, ne odihnim fără de greață... Caut ziua cea de ieri în târgul zilelor de azi când nu primești ceea ce ceri, dar iei răchițele drept brazi...

  • 9

    Ștefan Vișan

    ÎNȚELEGERE „AMIABIL Ă”

    Dorind să iasă din parcare, având vederea mascată de o persoană in trecere prin fața sa, conducătorul auto nu observă la timp un Audi care rula in viteză și îi atinge foarte ușor spoilerul din spate. Conducătorul acestuia oprește brusc cu un asurzitor scrâșnet de frâne. Cu ochii cât cepele, brațele ridicate spre cer și o privire amenințătoare, se îndreaptă spre celălalt conducător auto gata să-l ia la bătaie.

    - Cum circuli… domnule!! Zbori cu parapanta? Vrei să omori oamenii? Iată, iată ce mi-ai făcut! Mi-ai făcut praf mașina! Celălalt privind atent spre autovehicul îi răspunde calm, reținut:

    - O, nu! Te rog, te rog să mă scuzi. Cred că abia v-am atins puțin.

    - Ce scuze! Ce scuze! – precipitat tot mai mult – uite spoilerul e, e, e, aproape spart, cred că și aripa din spate e îndoită binișor.

    - Împricinatul se uită din nou dorind să se convingă de spusele celuilalt:

    - Nicidecum. Spoilerul e întreg, aripa e neatinsă, doar o ușoară urmă abia vizibilă pe praful depus.

    - Auzi… praf! Praf e mașina mea nouă nouță, Audi ultimul model abia, abia adus de patru zile din Germania. Voiam s-o vând, să fac și eu un ban, că in țara asta toți îs șpăgari, altfel nu găsești de lucru. Când mă gândesc; spoilerul, aripa, cred că și puntea din spate poate e deplasată, dacă nu și motorul s-a spart când am oprit brusc să nu calc oamenii. O, vai, vai mie, ce mi-ai putut face!

    - Calmează-te domnule. Să nu exagerăm. Dacă dorești, îți ofer asigurarea mea obligatorie care îți acoperă reparația fără niciun cost suplimentar.

    - Ce asigurare! Știu eu cum e cu asigurările astea. În primul rând unele firme sunt fictive, altele nu acoperă în totalitate costul

    reparațiilor având pretenția ca posesorul mașinii să achite o parte din cost, altele cer achitarea reparației de către păgubaș, ele urmând să deconteze ulterior și cine știe când, și dacă până atunci nu dau faliment, ori intră în insolvență ca să scape de datorii. Așa că scutește-mă!

    - Atunci să încheiem o înțelegere amiabilă în care cădem de acord cum să procedăm, eventual să plătesc eu costul reparației.

    - Ce ami-a-bilă! Dumneata îmi distrugi mașina nouă nouță și eu să fiu amiabil! Nici vorbă. Să nu aud de așa ceva!

    - Atunci ce propuneți dacă nici așa, nici așa nu e bine? Ce doriți in fond?

    Omul se uită in jur, pe urmă privește spre celălalt evaluându-l parcă, merge iarăși să vadă propria-i, mașină și cu o figură de victimă continuă lamentările.

    - Ce mi-ai făcut omule! O mașină lovită nu mai are aceeași valoare, îi scade prețul la jumătate. N-o să mai pot câștiga nimic, ba voi ieși în pierdere. O, vai de mine! Ce mi-ai făcut omule, ce mi-ai putut face ! - Domnule, pe toate le exagerezi și le întorci pe dos. Nu-i nici pe departe cum vrei să pară. Spune-mi odată ce dorești? Încurcăm traficul.

    - Ca și cum i-ar fi făcut o mare favoare acesta îi oferi răspunsul

    - Cred că o mie de euro ar rezolva problema. Poate, poate, nu știu.

    Celălalt îl privește mirat și surprins, gândindu-se câteva clipe cum ar fi cazul să îi răspundă, înțelegând cu cine are de-a face. Deodată zărește printre curioșii asistenți la scenă un prieten și îi face cu ochiul. Acesta îi răspunde înclinând din cap. Apoi se apropie de conducătorul auto păgubaș și trăgându-l de o

  • 10

    parte îi șoptește : - Știi cine-i omul cu pricina? Sigur nu

    știi! - Cine-i? - răspunde celălalt - nu mă

    interesează. - E senatorul Grapă, iar nevastă-sa e

    directoarea grădiniței din cartier. La cele auzite omului parcă i-ar fi căzut o bombă în cap. Abia reuși:

    - Auoleu, auoleu! Senator, senator că zici: Și amândoi copiii mei sunt acolo la grădiniță. Am dat-o, am dat-o rău in bară! Rău de tot. Se scarpină apoi pe cap, se șterge de transpirație, se duce din nou la mașină. O privește pe toate părțile și cu o mină total schimbată, veselă i se adresează dușmanului său de mai înainte:

    - Desigur, cred că înțelegeți domnule că a fost o… glumă. M-am uitat la mașină, nu are nimic, nimic. Abia de a fost atins puțin spoilerul. Nici vorbă de vreo pagubă sau vreo pretenție. Să mă uit puțin la a dvs. dacă nu cumva la ea e ceva stricat, ca să mă revanșez într-un fel. Sigur, de aceea sunt acceptate înțelegerile amiabile, pentru aceasta, pentru asemenea cazuri ca să nu mai punem poliția degeaba pe drumuri. Bine, bine că nu a fost nimic, nimic. Celălalt zâmbește înțelegător.

    - Da, da. Bine că nu a fost nimic grav. Atunci să semnăm înțelegerea fără nicio pretenție din partea amândurora. De acord?

    - Sigur, da. De acoord, de acoord stimate domn.

    La locul faptei apare un polițist, probabil de la Brigada Rutieră. Privind la cele două mașini intervine foarte hotărât și profesional:

    - Accident, răniți, pagube, pretenții? Actele la control!

    Sare ca ars conducătorul auto „lezat”. - Nu, nu, nu. Nimic. Nici accident, nici

    pagube, nici o pretenție de niciun fel. O înțelegere amiabilă fără obligații deloc. Totul e

    în regulă. Nu s-a întâmplat nimic, nimic. Polițistul dorește și părerea celuilalt.

    - Dumneavoastră sunteți de acord? - Desigur. Totuși dacă doriți, puteți

    încheia un proces verbal împotriva unor reclamații ulterioare. Polițistul îi privește de sus.

    - Acestea sunt părerile dvs. Însă eu ca… organ sunt obligat să fac o constatare de specialitate. Scoate din port-hartă decretul referitor la circulația rutieră, mai consultă un extras cu amenzile de aplicat și decretează impunător: Domnului, - se uită in actele conducătorului in costum albastru,… Grapă, hm, îi voi aplica totuși o amendă pentru neglijență în conducere, perturbarea traficului auto, și faptul că nu a luat toate, toate măsurile pentru a evita astfel de situații. Văzând unde s-ar putea ajunge, cel in cauză din nou face cu ochiul prietenului său. Acesta se apropie de polițist și îi șoptește:

    - Vedeți că domnul în costum albastru e senatorul Grapă.

    - Daaaa? – polițistului îi cade fața, și cu o mină total schimbată decide: de, de fapt nu e nevoie de niciun proces verbal sau amendă. Am să raportez doar șefilor mei ierarhici incidentul, și sigur și ei vor fi de… acord, atunci da, da, o înțelegerea amiabilă e suficientă. Așa, așa spune legea care e, e egală pentru toți și trebuie aplicată corect.

    Când cei doi amici rămân singuri: - Măi,- ce senator grozav am fost!! Ai

    văzut? - Da, senator! Bună vorbă a zis acela cu

    „senatorul melcilor”. Chiar așa e de fapt! Ce bine se potrivește! Cel cu Audi pleacă în trombă furios bodogănind:

    - Na că n-a ținut! Fire-ar al dr... de treabă. În țara asta nu-i chip să faci un ban… cinstit!

  • 11

    Dumitru Cristănuș Moartea s ă nu prind ă mătrea ță În fiecare zi de Vinerea Mare spăl un mort pe cap moartea să nu prindă mătreață tălpile-i goale le vopsesc cu sânge de pasăre așezându-i în locul ochilor două lumânări aprinse îmi iau înapoi pământul pentru trunchiul meu de copac cu tot cu frunze îi tot scormonesc prin măruntaie dorind să văd cerul acolo unde a fost mistuit de țărână de sub unghii mai apuc să mai scot urme de viață atât cât a mai putut păstra pentru mine în ziua când urma să-l colind.

    Ninsoarea de fluturi Bat în pereții acestor umilințe și aud ecoul vag al singurătății cerul e zidit de dorințe și-n melancoliile serilor decapitate e o fântână întâmplarea nopții peste care se așează ninsoarea de fluturi, văzduhul din nevăzut umple imaginea morții războinicului adormit în trecut nu mai aude veșnicia în păsări și în univers cum sapă acopăr fântâna cu sufletul, copilăria – lacrimă de somn uitat – se face apă din cealaltă parte a singurătății soarele izbucnește în flăcări scriu având praful de veghe proaspăt pe mâini, așez cuvintele într-un tainic sicriu.

    Valeria Paștiu- Gușeilă

    Voi, ploi cuminți… Voi, ploi cuminți veniți, veniți!

    Căci iar avem de lucru: să așternem drumul acestui timp ce se surpă cu o scenografie mereu repetată

    Voi, ploi cuminți veniți, porniți!

    Suflul divin să ne scoată din mlaștina în care ne zbatem Voi, ploi cuminți veniți, trudiți!

    Căci mai e puțin și roadele de aur – frumusețea din născare - cu foarfecele nebunii vor să le doboare

    Voi, ploi cuminți veniți, veniți!

    Iar voi, oameni fiți acolo. Întindeți mâinile, ridicați privirea și primiți picurile lor grele. Să cadă pe voi, pe pielea voastră, pe brațe, pe piept, pe față… și mai apoi pe pământ!

    Eu cred în ploi.

  • 12

    George Filip Montreal, Canada

    SUNT VĂTĂMAT -poem glumeţ pentru un prieten...- Motto: „de ziua prietenului meu...” am un cancer - este gogu RUSSU. dacă nu v-am spus, astăzi v-am spusu. mi-a intrat în sânge la Paris, de mulţi ani... nici eu nu ştiu precis. Eu eram un cerşetor de-azil. El părea un hombre... infantil. Eu umblam cu Dumnezeu în braţe. El era maestru-n garagaţe.. nu l-am cunoscut bine nicicând. stau cu el de vorbă - înjurând. de mulţi ani mă roade prin destine şi-azi mă-njură „cancerul” pe mine! cancerul îmi umblă printre vise. cancerul îmi intră-n manuscrise! cancerul mi-a sugerat odată că mi-ar prinde bine de-aş fi... fată! ...cititorul meu - deştept mai eşti; canceru-i trimis de Bucureşti să mă şteargă de pe lista neagră unde-s socotit ca o pelagră. mă scuzaţi că nu pot să vă spun multe... despre-acest cancer nebun, care-mi suge sângele prin soartă. azi e ziua lui... îi bat la poartă!

    -de Sfântu-Aşteaptă –

    SOUVENIR CU AZNAVUR -la plecarea în cer a marelui artist- pe la Paris pietonii credeau că sunt Aznavour – în travesti. iată : el a plecat… eu am rămas, confuzia m-a salvat în verbul « A FI »

    pe noi ne-a distanţat un infinit de dumnezeire şi de ceva gologani, dar despre toate Dvs. veţi afla poate… peste vreo mie-două de ani. maestrul ne-a lăsat o Senă de melodii iar planeta l-a BISS-at de milioane de ori; bărbatul, în trei doamne a sădit şase copii apoi a plecat să se odihnească-n ninsori… probabil… guvernul de la guvernare îi va ridica o statuie-n vreo piaţă şi pe frontispiciul ei se va scrie : din omul acesta au zvâcnit flăcări de viaţă. cândva… la Paris pietonii credeau că sunt AZNAVOUR – în travesti. eroare: iată, eu am rămas, el a plecat cântând pe afeul din verbul « A FI » CÎNTEC DE LERUI-LER… -regretatului Pompiliu Manea- care, dacă nu ar fi urcat la cer în anul 2015, ar fi aniversat la 7 oct. a.c.- 83 ani- n-am uitat, vultur bătrân câţi ani ai fi strâns la sân, n-am uitat că-n vorba-ţi rară suna verde-a... primăvară. ia-n priveşte-te-n oglindă, mai ridici nepoţii-n grindă? pe planetă, mai dai roată, trubadur...ca altădată?.. Pompi... Pompi... pui de OM, mărgeluşă de atom, ai un dor care te-njunghe-n teoriile lui Roentgen...

  • 13

    când zideai statuia Ta pe munţi de "NU MĂ UITA", ştiai Maneo că prin tine: vremea trece... vremea vine... deseori ne certai crunt, de sub gândul tău - cărunt, nu ştiai că-or să te poarte Maneo... vulturii… departe... am venit, nu prea târziu, versu-n suflet să ţi-l scriu: şi i-am zis Domnului sfânt: mai lasă-ni-L pe pământ... …dar Manea s-a dus în cer cu flori dalbe la rever, în ziua când şi MIHAI a plecat să plângă-n rai. pe-aici au rămas doar lacrimi, năzuinţe…crime…patimi. Manea şi Mihai – din cer, ne privesc trişti : lerui-ler… CÂND ERAM LOCOTENENT… -dintre nostalgiile mele…- mă trezesc mai devreme cu-o oră. vreau să surprind Marea Neagră dormind. în careu – marinarii – în proră sunt gata să-ncepem prelungul colind. rangul mă cheamă să fiu mai prudent. de tinereţea mea – cont nu prea ţin. pe umeri port grad de locotenent. ieri l-am udat cu tărbace de vin. drepţi!...şi ia Luna poziţia drepţi. repaos!...stelele-s moarte de somn. la loc comanda!...matrozii prezenţi ştiu să-şi respecte respectabilul domn. ziua se-aşează pe umerii mei ca şalul unei mirese virgină. ştiu: primii cincizeci de ani sunt mai grei după ce te înrolezi în Marină. eu – poimâine voi face trei zile şi deja mă simt ca un lup bătrân

    care mi-am fixat între pupile un far…să-mi fie pe vise stăpân. îmi mai pun şi-o lulea sub mustaţă. barbă nu-mi las că nu-mi şade frumos. ştiţi?...jurnalul de bord mă învaţă cum s-arate un pirat arţăgos. -drepţi!...îmi ordon sever în oglindă. -locotenent – comanda la mine: mă aşteaptă mari furtuni să mă prindă şi voi fi brav căpitan prin destine!... GÂNDURI... -cântec pentru Maria-Sa- la ce s-o gândi Maria, altfel... veşnic ocupată, când priveşte veşnicia de gânduri - îngândurată? cred că ştiu - blânda visează că din cele ceruri albe va veni s-o-mbrăţişeze un fecior - cu plete dalbe. şi i s-a-mplinit menirea, c-am venit... era-ntr-o toamnă. i-am pus pe prag fericirea şi-un inel - să fie Doamnă. timpul curge... timpul trece, ne-am făcut casă de piatră. este cald... sau este rece... uneori lupii mai latră... ...la ce s-o gândi Maria? eu gândesc că ea socoate să ia-n casă veşnicia; să încerce - poate poate!

  • 14

    Aurel Domide Șănțanu

    UNIREA – ACT UNANIM DE DECIZIE AL POPORULUI ROMÂN

    La 1 Decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de când Românii din Transilvania au hotărât în Adunarea Națională de la Alba Iulia unirea cu Regatul României. Iar de atunci, iarăși și iarăși, ca-n fiecare an, ne oprim cu capetele descoperite și cu sufletele înfiorate de speranțe în fața preamăritei zi de 1 Decembrie. Dacă vom întoarce înapoi filele de calendar ale mult zbuciumatei noastre istorii, 1 Decembrie ne apare ca cea mai luminoasă și cea mai fericită zi a Neamului Românesc.

    Prin măreața Adunare Națională de la Alba Iulia marele sfat național al românilor din Ardeal, ca și frații lor din Bucovina și Basarabia, în virtutea dreptului de autodeterminare, prin voință liberă și prin impresionanta unanimitate a unui plebiscit cu adevărat național, au decretat UNIREA cu România, în nesfârșitele aclamații ale poporului, care din ființa lui de două ori milenară striga: Trăiască România Mare.

    Actul istoric și epocal de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, înseamnă desăvârșirea unui proces de veacuri. Nu este și nu a fost un dar venit din senin și nici o indulgență a tratatelor de pace care au urmat războiul mondial, ci rezultatul unei evoluții firești, precum și încununarea – prin apoteoza libertății și a dreptății naționale – a unei lupte multiseculare. 1 Decembrie 1918 a fost o culme a istoriei noastre pe care Neamul Românesc a urcat, ani mulți fiind îndoliați de jertfe fără număr. 1 Decembrie 1918 este superba catedrală de unire a neamului românesc la care au lucrat toate veacurile pline de zbucium și de credință românească în izbânda obținută.

    „M ă năpădesc amintirile și mă cutremură aducerea aminte a viforniței de entuziasm de atunci”, ne mărturisește Grigore Popa… „eram copil, vestea Adunării de la Alba Iulia, cu iuțeala fulgerului, prinsese satele de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului”.

    Această veste colinda pământul strămoșesc de la Tisa la Nistru și de la Dunăre la Ceremuș. Ca șuvoaiele crescute de apa dezghețului coborau satele Ardealului spre cetatea năprasnicului Mihai Vodă Viteazul. Parcă dintr-o poruncă mai presus de fire se deschiseseră porțile cerului pentru suprema binecuvântare a Neamului Românesc. Văzduhul clocotea de cântece de slavă și de vitejie. Gărzile Naționale, acele minunate formații de ordine și omenie, delegații satelor, în frunte cu preoții și cu învățătorii, bătrâni și tineri, îmbrăcați în haine de sărbătoare, curgeau cete-cete sub faldurile tricolorului spre Cetatea Bălgradului, unde avea să se vestească noua ordine politică și națională a românilor din Ardeal.

    „Iar noi – spunea un martor la eveniment – îi petreceam până departe la marginea zării, însoțindu-i cu focul inimilor noastre și cu văpăile crescute cât Detunata, ale imaginației proprii”.

    În mințile românilor Alba Iulia lua proporții uluitoare, era mare, strălucitoare, o magnifică icoană a Neamului Românesc, iar ceea ce s-a împlinit la Alba Iulia este pentru veșnicie. Și așa va fi.

    ALBA IULIA – ORA ȘUL DIN INIM Ă Loc al unirii de neam al împlinirii de vis Alba Iulia în suflet te purtăm în veac nu te uităm și-n inimi te păstrăm

    Nu ștergem amintirilor rugina și-n cântec îți păstrăm lumina Oraș-cetate de istorii purtătoare vatră de neam izbăvitoare în inimi de români azi te păstrăm și-n veci recunoștință-ți datorăm.

    Alba-cetate-n inimi te purtăm Unirea-n neam și-n veșnicii ți-o datorăm Cetatea din speranță și lumină Onoare-n veci și doar recunoștință Regina Alba neamul românesc azi ți se-nchină.

  • 15

    Nicolae Munteanu

    ALBA IULIA – 1 Decembrie 1918 Se vorbea cu voce tare Că momentul a venit Și românii sunt în stare Să-mplinească ce-au dorit Buciumașii din cătune Au vestit din deal în deal Ca-n Cetate să se-adune Toți românii din Ardeal Din orașe și din sate Au venit să dea putere Capetelor luminate La-nceputul altei ere Ca o mare agitată Și cu valuri înspumate Lumea-ntreagă-i adunată Azi, la Alba în Cetate. Nu departe de tribună Se afla un grup unit Ce era în voie bună Și stătea de neclintit Îmbrăcați în simple straie: Cioareci strâmți și pe picior Cojocel mițos de oaie... Cum se poartă-n satul lor Cu opinci de ei lucrate Și obiele-n patru ițe Pe picior înfășurate Și legate cu nojițe Unu`-nalt, cu ochi ca cerul Și cu fața ca de jar Iute, aprig ca piperul Și vânjos ca un stejar Aruncă privirea roată, Capul și l-a descoperit Și din sân a scos, deodată STEAGUL și l-a dezvelit Cum e strâns legat de viață Mai întâi l-a mângâiat

    L-a apropiat de față Și apoi l-a sărutat Ochii blânzi ca de copil Îi pluteau în lacrimi mute Câte-un bob pleca tiptil De sub pleoape pe nevrute... „Bucuria mi-e prea multă Mă iertați, așa-s de fel Ochii nu mă mai ascultă Când privesc acest drapel Un albastru, galben, roșu Împletite-ntr-un model Moștenire de la moșu Mi-a rămas acest drapel Mai privi odată-n zare De un gând preocupat Și-ncepu cu voce tare Tot cuvântul apăsat: „Am venit din „Secuime” Suntem și am fost români Mai ales după vechime Noi am fost odat` stăpâni Moșii au avut dorința Ca să fim ca niște brazi Noi bine-am folosit voința Și români suntem și azi!” S-a vorbit de la tribună Cât am fost de risipiți De-a istoriei furtună Și de lifte urgisiți Toți românii-avem ca mamă Marea, Dunărea, Carpații, Suntem toți de-aceeași seamă Și trebuie să fim ca frații Azi ne-am împlinit menirea Și românul reînvie, Am înfăptuit UNIREA Într-o MARE ROMÂNIE.

  • 16

    FONFLEURI 2

    * Vrei să trăieşti periculos, eşti dependent de adrenalină? Caută un instalator pentru

    ţeava spartă care ţi-a inundat, deocamdată, baia. * Omul cu două feţe într-una singură: Moebius sau Möbius (total necunoscut!). * Homo sapiens a scăpat un zar în zăr şi a spus: zarzăr. Urmaşii, nemaifiind sapiens,

    au înţeles cu totul altfel, iar el a devenit fosilă. * Cocktail exploziv: iahnie de fasole cu ridichi. * Ai o săptămână liberă şi nu ai nici un plan. Sună la Service Reţea Cablu Internet! * Prin comparaţie cu noi, bărbaţii, femeile sunt total ilogice. Aceasta este şi cauza

    pentru care atunci când rostesc ceva, noi executăm fără crâcnire. * Sfântul Francisc de Assisi, Sfântului Paisie, Prorocul Daniel şi alţii vorbeau cu

    animalele. Eu fac exact acelaşi lucru în fiecare zi şi nu mă bagă nimeni în seamă. Nu mai este credinţă în ziua de azi!

    * Nu-i spune soţiei că arată ca o sorcovă. Fericirea o va face să sorcovească tot ce prinde.

    * Importanţa conceptului de libertate este dată de gratii. * Tânăra se simţea ca o perlă gata de a fi pusă într-un colier. Era găurită în ambele

    părţi. * După decenii de studii savanţii englezi au realizat un căţel care latră. Precizare! Un

    căţel de usturoi. * Eşti înţelept, spiritual, cult, liber şi plin de entuziasme. Apoi te îndrăgosteşti şi totul

    se termină cu fericirea căsătoriei. * Uneori şi cultura dezvoltată în bulion îţi poate aduce lauri. * Dacă vrei să mergi pe vârfuri nu purta saboţi olandezi. * Ce bine că oglinzile din baie sunt aburite când ies de sub duş. * Diferenţa între abdomen şi burtă este de numai câţiva ani. * Trend în modă: să îmbraci o rochie extrem de scumpă care arate ca şi cum nu ai avea

    nimic pe tine. * Când pierzi totul ai un motiv de bucurie; ai păstrat experienţa! Dacă nu, nu! * Ca să fii perfect dezinformat ai cea mai la îndemână cale: ştirile din media. * Doctorul era miliardar. Punea în ghips fracturile de logică. * Când ai doar bani vei constata că eşti cumplit de sărac. * În tinereţe iubeam femeile şi mă jucam cu câinii. Apoi experienţa şi-a spus cuvântul

    şi acum procedez invers. * Dacă vrei să mă cumperi, întâi vinde-mă. Doar aşa vei afla preţul corect! * Miracolul reţelelor de socializare: Aici îşi pierd minţile şi cei care nu au aşa ceva. * Se vindea pe trei parale deşi nu făcea nici doi bani. * Show-urile sunt întotdeauna incendiare, niciodată inteligente. Producătorii ştiu de ce.

  • 17

    * Perspective stranii:Uneori dacă priveşti oamenii consideraţi mari de aproape îţi dai seama cât de mici sunt.

    * Sport extrem recomandat celor peste şaptezeci de ani: tăiatul unghiilor de la picioare. * Vrei să fii bogat, plin de succes, să ai aventuri şi să primeşti daruri de toate felurile?

    Citeşte-ţi zilnic horoscopul! * Kama-Sutra a fost scrisă de bărbaţi pentru femei sau invers? * Iubita mea este ca berea, place tuturor. * Cumpăraţi numai gonflabile fabricate în luna august. Nativele din zodia leului sunt

    foarte temperamentale! * Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă! Este valabil doar pentru brutari, eu

    muncesc într-o fabrică de cuie. * Referendum: o specie de consultare a voinţei poporului care sună frumos, costă mult

    şi nu interesează pe nimeni. * În tinereţe mă fascinau femeile culte, acum am aceleaşi sentimente pentru cele care

    ştiu să facă injecţii. * Vârsta înţelepciunii: acea perioadă minunată din viaţa omului când discuţiile despre

    sex sunt mult mai plăcute şi mai interesante decât actul în sine. * La dineul festiv, marele om de cultură leorpăia voluptuos supa în care aruncase o

    jumătate de pâine.

    Dorel Schor -Israel-

    SALVAT DE DOCTORI - Multă vreme, îmi spune Menaşe, mi-am bătut capul cum să fac să intru în legătură cu Rozica la ora prânzului. - In ce problemă? Şi de ce tocmai la ora prânzului? - În problema prânzului, răspunde logic Menaşe. Ea termină serviciul la ora patru. Eu, pentru că mă întorc după amiază la slujbă, sunt acasă pe la unu. Şi trebuie să pregătesc masa pentru copii. E adevărat că Rozica găteşte, totul e în frigider, dar poate îmi spui tu în care oală se află supa, ce să dau la felul doi, dacă trebuie să încălzesc compotul şi aşa mai departe... Rozica îmi explică dimineaţa, dar eu uit pur şi simplu, am atâtea pe capul meu şi sunt atât de ageamiu în probleme de bucătărie. Să-mi notez nu ajută, asta e situaţia, din când în când trebuie să o întreb... - Dă-i un telefon. - Mersi frumos. Poţi să telefonezi o dată, de două ori. După aia nu mai ţine, că doar nu e şefă. Se supără responsabilul cu producţia. Şi atunci mi-a venit o idee. Îl cunoşti pe doctorul Solomon? El m-a salvat. - Doctorul Solomon? Cine-i ăsta? - Cine ai vrea să fie?! Eu! - Tuuu?

  • 18

    - Văd că nu te-ai prins. Dau telefon şi spun „vorbeşte doctorul Solomon, v-aş ruga cu doamna Rozica”. Şi ce crezi? Urgent au chemat-o. A venit şeful cel mare s-o anunţe personal... A ieşit apoi discret din birou ca un om fin, la fel si secretara... Am fost doctorul Solomon o vreme, telefonam cam o dată pe săptămână, până mi-a spus Rozica că şeful nu mai e aşa amabil. Ce eram să fac? - Chiar că nu mai ştiu. - Păi, e simplu. După cam o lună, cu vocea puţin schimbată, telefonez iar: „Sunt doctorul Alexandru, aş dori cu doamna Rozica”. Habar n-ai ce i-am înnebunit. Iar a alergat şeful, au chemat-o pe nevastă-mea să vorbească cu domnul doctor, ce mai, serviciu complet. Numai că, peste câteva săptămâni, iar a trebuit să schimb placa. Pe scurt, am fost şi doctorul Sebastian, şi doctorul Marcu, şi doctorul David, dar acum nu mai ţine, asta-i situaţia. - Te cred, s-au prins până la urmă că erai tu la telefon. - Da de unde. Ăştia se prind? Dar i-au scos tot felul de vorbe Rozicăi, cum că umblă cu o mulţime de doctori şi că eu, bărbatul ei, am aşa nişte coarne mari şi sunt un idiot!

    SFATUL MEDICULUI Am avut ocazia, în urmă cu câteva zile, să călătoresc cu trenul. În compartiment mai era o singura doamna între doua vârste aproximative cu care m-am întreţinut aproape tot timpul. Am vorbit despre vreme, despre moda actuală, despre programele de la televiziune şi, bineînțeles despre sănătate. După o vreme, doamna a deschis o valijoara şi a scos o cutie cu fursecuri. Erau de cea mai bună calitate. La insistenţele ei, am luat întâi unul, apoi încă unul şi când să-l iau pe al treilea, bag de seama că dumneaei nu serveşte. La întrebarea mea „de ce?” am primit un răspuns în spiritul convorbirii noastre: - Dulciurile sunt foarte nesănătoase, zaharul e toxic, cresc glicemia, supun la un efort pancreasul şi, cel mai rău, îngrașă! Am fost, evident, de acord. Numai că drumul e lung, corpul cere, aşa că tovarăşa mea de drum a deschis din nou valijoara. De data asta m-a servit foarte amabilă cu un ou fiert. Eram gata să mă înfrupt, când am văzut că dumneaei mă priveşte amabil, dar nu scoate un ou şi pentru ea. - Oul, dragă domnule, conţine mult colesterol, mai ales în gălbenuş. Colesterolul se depune pe pereții arterelor şi, după o vreme, le astupă. Încep necazurile, dureri în piept, oboseală, palpitaţii. Şi, mai rău decât toate, îngraşă... Şi de data asta am fost de acord, nici nu se putea altfel... Eram deja curios câtă vreme o să flămânzească dumneaei când, iată că valijoara fermecată se deschide şi cel mai elegant calup de brânză se înfăţişează. Eu eram aproximativ sătul, aşa că am mulţumit frumos. Dar, contrar aşteptărilor, nici companioana mea nu servea. Am primit explicaţia fără întârziere: - Vezi brânza asta? Fără sare nu are nici un gust, dar cu sare este un adevărat pericol. Sarea creşte tensiunea arteriala, produce aciditate gastrică, modifică echilibrul electrolitic. Şi, mai ales, determina retenţie de lichide şi îngraşă. Am ajuns la destinaţie, ne-am despărţit, dar o idee nu-mi dă pace. Nu ar fi cazul ca doctorii să fie mai expliciţi atunci când dau sfaturi medicale?

  • 19

    George ROCA-Sydney, Australia 2018

    PĂCATUL TRADUCERILOR NEPROFESIONALE

    Motto: Dacă Adam şi Eva ar fi fost chinezi, am fi încă în paradis, deoarece ei ar

    fi ignorat mărul şi ar fi mâncat şarpele! (Autor necunoscut)

    Fără brizbizuri introductive, fără pic de înţelegere, fără menajamente, răspund direct şi franc la… chestiunea asta arzătoare aflată la ordinea zilei. Problema traducerilor scrierilor literare româneşti într-o limbă străină devine din ce în ce mai acută, cu un impact negativ pentru literatura noastră… Traducerile neprofesionale le consider un lucru de prost gust, un compromis, făcute cu scopul de a arata lumii că (cică!) faimosul poet român (cică, din nou!) a devenit citibil şi în alte limbi! Dar conform traducerilor scrie ca draku! De ce? Deoarece, de fapt traducătorul traduce ca draku! (am scris „draku” cu kapa pentru a îl arăta şi mai negru decât este!) Eu vorbesc – scriu bine în engleză, italiană, maghiară şi binişor în franceză, germană, rusă şi spaniolă..., dar nu m-aş încumeta totuşi să traduc operele unui român în nici una din limbile cunoscute. De ce? Pentru că aceste traduceri nu se ridică la nivelul valoric a lucrării din limba română. Şi atunci, în loc să facă un bine scriitorului român, totul apare ca un compromis deoarece cititorul judecă ceea ce a scris traducătorul... nu ce a scris adevăratul autor. De aceea nu mi-a plăcut să promovez niciodată traduceri la revistele cu care colaborez. Egoul românilor le spune că după 40 de ani de „cortină de fier”, a venit vremea când este permis orice pentru a deveni faimoşi peste hotare! Vor să fie internaţionali! OK! Înţeleg! Dar cu ce reprezentanţă? Sau traducători de alde moş Gulie care stă la Paris de douăşdeani şi face pe literatul bilingv, sau cu Gogu Ruptură care a ajuns în Italia la vremea pensionării şi care din lipsa de ocupaţie s-a apucat de traduceri... dar româna a uitat-o pe jumate, iar italiana nu a învăţat-o decât la nivel de grădiniţă. Aceşti doritori de notorietate universală, ar trebui să se zbată în primul rând să devină cât mai naţionali, să vină străinii şi să se bată să-i traducă. Imediat îmi vor sări mulţi în cap! Da, dar noi suntem o ţară necunoscută, pusă la index, şi nebăgată în seamă... Greşit! Sunt ţări mai mici decât a noastră, ţări africane, sau pierdute pe mapamond, şi totuși de acolo răsar poeţi şi scriitori cunoscuţi de toata lumea, oameni care sunt traduşi profesionist de marile edituri, oameni care iau chiar premii de valoare, precum un Nobel. De ce Ohran Pamuk turku’ şi nu Oprea Papuc rumânu’? Şi apoi, mai avem o mare problemă, lipsa de caracter, invidia şi defăimarea conaţionalului:

    „Cine, mă? Poetul Icsulescu să fie propus pentru un Nobăl? Sau Apăunescu, Cezarvănescu, Evulescu, Blandieneasca, Cărţărescu, Dinemircescu sau Ţepelescu? Păi măi? Ăştia e toţi pătaţi! Apăunescu e plecat la Bellu și n-a mai venit..., Cezarvănescu a murit de hemoroizi c-a făcut prea multă zarvă, Evulescu e prea slab şi are inel de corb, Blandieneasca e cum e, Cărţărescu joacă

  • 20

    toată ziua cărţi, Dinemircescu au cavitate bucală prea mare și mai bine și-ar vedea de cratițili lui, iar colonelu’ Ţepelescu trăieşte în întuneric în colonia de la Beznea! Posibil că toţi au fost ori turnători, ori muncitori necalificaţi la furnalul Iepocii de Aur... căci dacă nu au fost, trebuie să fi fost ceva dubios cu ei. Le găsim noi o bubă! Or fi unelte ale capitalismului precum Gomescu, Pacepescu sau Semitescu!”

    Revenind la traduceri... Măi prietene, cum naiba să fie apreciat producătorul de literatură mioritica contemporană în străinătate când este deja compromis din start de invidia colegilor capri-voisine-ni, care-i bagă scobitori în roate de cum scoate capul de sub coviltir, şi apoi, de nişte traduceri dubioase, de toata pomina, făcute de „alde literişti” care îşi caută şi ei un locşor prin păienjenişul literaturii... şi cărora, scriitorul dornic de notorietate, le mai rămâne şi dator! Apropos, un talentat poet ardelean a făcut atâta tevatură cu promovarea unui mare poet canadian, pe care l-a omenit, cinstit, purtat, corcolit, lăudat, tradus şi scris despre el, iar acesta la rândul lui n-a binevoit să îi traducă românaşului nici măcar o poezea! Trăiască tradiţionala ospitalitate românească! Unde draku ne este mândria! Am ajuns un neam de pliznaci sau de plezuroi? (de la englezescul please şi pleasure – vezi dicţionar!) Nu trebuie să fim ostili, dar mai bine ne-am ocupa de sofisticarea şi rafinarea propriilor creaţii decât să tot lăudam şi să-i promovam pe unii şi pe alţii din străinătate - care până la urmă ajung să creadă că li se cuvine... că sunt aleşii domnului! Cum dăm de un scriitor cu un exotic „nume spaniol format din cel puţin trei segmente” ne închinăm la el ca la viţelu’ de aur... iar pe-al nostru îl „facem cadavru de debara” şi ne debarasăm de el în grabă. Boala asta cu traducerile nu e numai la noi... Mai e valabilă şi la alţi ex-comunişti! Poate din dorinţa de-a se afirma internaţional. Este o mare greşeală! Nu cred că e o cale sănătoasă! Nu cred! De ce? Pentru ca totul este un compromis! Un compromis care pătează, un compromis care rămâne şi nu mai poţi scăpa de el niciodată! Aşa precum păcatele tinereţii! A şa ca un tatuaj făcut la paisprezece ani! Dacă tu poet cunoscut în ţara ta, membru al Uniunii Scriitorilor, director de revistă, animator literar şi cultural, accepţi să fii tradus de un terchea-berchea, numai că acesta ştie o altă limbă decât a ta... atunci fii sigur ca această lucrătură te va arunca în găleata cu lături şi obscuritate... şi vei fi judecat aprig şi de cititori! Iar dacă Dumnezeu te va ajuta să ajungi cunoscut mai târziu şi peste hotare, arguşii vor scoate fotografiile cu „nudurile slăbiciunii tale” şi le vor arata tuturor, numai aşa (!) ca să nu ajungă capra ta, vecine-voisine, faimoasă! De ce să nu ia scriitorul român legătura cu un literat de aceeaşi talie cu el, dintr-o altă limbă - mă refer la valoare şi exigenţe estetice şi morale - căruia să îi propună să îi traducă lucrările? Desigur la rândul său, îi face un contra-serviciu traducându-i operele celuilalt în limba română. De la egal la egal! Încercarea moarte n-are! Mai mult ca sigur că va accepta. Iar în ecuaţie se poate introduce şi traducătorul păcătos doar ca mijloc de comunicare între cei doi literaţi! Dacă nu acceptă, se mai încearcă şi pe la alte uşi. S-ar evita şi în acest fel unul din aspectele degradării literaturii româneşti, fenomen despre care de altfel au scris mulţi... În încheiere, pentru a nu fi acuzat de ipocrizie, aş vrea să spun că de curând am făcut grafica la două cărţi de poezie – ediţie trilingvă, apărute recent la Bucureşti. Pe coperta a IV-a a fiecăreia, am scris câteva simţăminte despre poezia autoarelor. Mea culpa! M-am referit acolo, de fapt, doar la varianta în limba română... care cu precădere mi s-a părut bună! Cele traduse în engleză şi franceză las să le judece cititorii!

  • 21

    Eugen Deutsch -Iași-

    COVORUL ZBURĂTOR (în stil mosammat – poezie în formă fixă de origine persană, readusă în actualitate de Gh. Leu)

    Zburam cu un covor persan, Luat cândva c-un gologan Dintr-un bazar - la Teheran - Când, depăşind un deltaplan, M-a tamponat un bolovan Lansat, cred, din… Aldebaran Sau, cine ştie, de prin Marte!

    M-a scos din pană Aladin, Deşi avea ulei puţin În lampă (sigur de măslin!)… Apoi, pentru-un pahar de vin, M-a dus spre Pontul Euxin C-aşa era al meu destin Marcat de veacuri într-o carte!

    N-am scris-o eu – cinstit v-o spun – Ci un uitat de-al meu străbun, Ce a ajuns rapid tribun, Şi-n consecinţă chiar imun, Dar, cum părea un căpcăun, A terminat-o în surghiun… Deci n-a avut de lauri parte!

    Zburam deci ca şi un dragon, Sau ca un zmeu autohton, Când s-a pornit un dur ciclon Ce m-a-nvârtit ca pe-un balon Şi, cum nu sunt un campion, Am cam pierdut prin abandon Aşa că n-am ajuns departe!

    Zburai atunci spre-un alt teren, Un picuşor mai indigen, Condus de anticul refren Cu „glasul roţilor de tren” Vestit cândva cu-al său antren Ce… nu-l cânta pe Eugen Şi visurile sale sparte!!

    LUNGA VARĂ FIERBINTE (în stil mosammat) Când vara-i lungă şi fierbinte Poţi coace pe asfalt plăcinte Sau, de doreşti, un blid de linte De-ţi e, pe lângă sete, foame. Te poţi bronza pe trotuare, Poţi face-o raţă la frigare, Iar dacă ai ceva răbdare Poţi cultiva şi nişte poame! Când te loveşte-acea văpaie Simţi doar că eşti ca într-o baie De aburi, sau eşti prins de-o ploaie De foc ce-ar vrea să te destrame! Crezi c-ai ajuns drept în Sahara Atunci când se încinge para Şi, mult mai tare, domnişoara Cu ochi tăioşi ca nişte lame. Prinşi de incandescentul mediu, Sub al caniculei asediu, Doar umoriştii au remediu: Se răcoresc prin… epigrame! BALANSUL GRADELOR (în stil… propriu!) Când vremea inventează noi capricii Bazate pe ciudate artificii Nu ne oferă nicidecum delicii Ci-ngheţul ori canicula, tornadele,

    Ce-apar când ţopăie, aiurea, gradele. Chiar dacă încălzirea e globală Iar clima noastră pare tropicală Nici frigul nu se lasă pe tânjeală Şi ne propune-a rezolva şaradele

    Ce-apar când ţopăie, aiurea, gradele. Adeseori şi nopţile-s prea calde, Căci se-ncălzesc şi stelele-smaralde Ademenindu-ne mereu spre scalde,

    Îşi murmură şi vântul, grav, baladele, Atunci când ţopăie, aiurea, gradele!

    Şi dacă iarna rareori mai ninge Ori anotimpul nu se mai distinge Nu-nsemnă că mereu ne va învinge Ci doar că sunt la modă… nostimadele

    Atunci când ţopăie, aiurea, gradele!

  • 22

    CĂLĂRIND… PE POANTE (sonet+rondel) Când caii verzi mi-au invadat pereţii, M-au antrenat într-un turnir ecvestru; Da-n sportu-acesta nu eram maestru, Aşa cum sunt, se pare, toţi poeţii. Deci nu m-am avântat într-un buiestru Sau în galop, spre-a tachina esteţii, Ori cum ar face-o sigur îndrăzneţii Ce vor să epateze-un glob terestru. N-am călărit, de fapt, nici Rosinante Deşi cândva jonglam cu halebarde; Am îmblânzit, brav, nărăvaşe poante, Prinzând de stihuri rimele-cocarde, Făcând volute evident riscante, Spre a lansa în jurul meu petarde. Am depăşit, cum am putut, turnante, Pe-ale satirei suple bulevarde Când îmblânzeam, brav, nărăvaşe poante, Prinzând de stihuri rimele-cocarde. Am încercat chiar ritmuri galopante (!) Lovind năravuri dure cu bombarde Şi n-am adăugat edulcorante, Lansând în locul lor tăioase darde, Când îmblânzeam, brav, nărăvaşe poante. SONETUL… RONDELULUI Sonetul, inventând isteţe jocuri, Se înfrăţeşte astăzi cu rondelul, Dorind să îşi atingă iute ţelul: Să se înalţe, surâzând, pe tocuri. Purtat spre-un suplu curcubeu de zelul Ce-l duce-n zbor planat spre-ascunse locuri, Sonetul, inventând isteţe jocuri, Se înfrăţeşte astăzi cu rondelul. De-aceea, chiar de iscă echivocuri, Poemul îşi lansează caruselul, Încetişor, spre-a evita mari şocuri;

    Din cărţi de joc făcându-şi, deci, castelul, Sonetul, inventând isteţe jocuri, Se înfrăţeşte astăzi cu rondelul.

    ARCAŞUL DE FOC (RONSET) Lansează dur săgeţi de foc arcaşul Într-o înflăcărată canonadă, Se-ascund toţi trecătorii de pe stradă Şi e acum pustiu de tot oraşul. Brav atacantu-şi flutură panaşul, ’Şi-arată dinţii, pus mereu pe sfadă, Dispus oricând de-o nouă escaladă Şi e acum pustiu de tot oraşul. Zâmbeşte mândrul soare iar trufaşul Aplaudă, pe-a cerului estradă, Canicula ce-i pare-o nostimadă Şi e acum pustiu de tot oraşul. Deci, bucuros că dânsul e făptaşul, Lansează dur săgeţi de foc… arcaşul! ATAC… EXTRATERESTRU (RONSET) Din spaţiu Terra-i astăzi atacată Cu o viteză ca şi a luminii, Suntem loviţi de parcă spadasinii Şi-au adunat întreaga lor armată. E-o luptă ce ne pare cam ciudată Nu pot să ne ajute paladinii; Înfricoşaţi (de-or exista !) vecinii Şi-au adunat întreaga lor armată. Întreaga lume e înspăimântată (Se pare-ar tremura chiar şi măslinii!) Când… razele de soare (ca rechinii!) Şi-au adunat întreaga lor armată, Căci, prin canicula cea deşănţată, Din spaţiu Terra-i astăzi atacată!!

  • 23

    Liviu Modran

    PORȚILE RAIULUI

    Continuare din nr.anterior

    − Piesă de teatru în 2 acte −

    (acţiunea se desfăşoară pe durata mai multor vieţi de om înainte şi după anul 1990)

    ACTUL II

    SCENA 2

    (Iubire materialistă. Armăsar sau muză. Sandra a devenit magnată. Agentul s-a reprofilat în sportiv. În apropierea saunei.) SANDRA: Un masaj la gât şi pe tâmple ar fi ceva eficient! SPORTIVUL: Nu aveţi chef de ceva zbenguială în pat! SANDRA: Dacă te plătesc pentru ceva am pretenţia să fi corect şi să nu oferi altceva! Pentru care onorarul poate diferit!?. Sau să fie pretins de cealaltă parte? SPORTIVUL: Vă consideram o femeie realistă! SANDRA: În fine dă-i înainte cu masajul! Ooooh! SPORTIVUL: Oftaţi prea excitant, iar formele corpului sunt apetisante. Carnea şi pielea se păstrează elastice, neaşteptat de tinere! SANDRA: (persiflator) Dar mintea e coaptă destul! SPORTIVUL: Să vă fac un masaj total cu cremă de corp. Redă elasticitatea şi luciul pielii. Mai puneţi numai douăzeci! SANDRA: Vreau chitanţă pe toată suma. SPORTIVUL: O, dar sunteţi atât de rea! Nemiloasă chiar! SANDRA: Corectă! Vezi pe unde ajungi cu degetele. Îţi spun să le ţii acasă. SPORTIVUL: Dar nu vă place?! SANDRA: Ba da, dar pentru azi ajunge! Nu te plătesc ca să îmi faci percheziţie intimă!

    Trebuie să intru la aburi. Caramba sportsmane! (În interiorul unui oficiu cu publicul al unei bănci comerciale. Însoţitoarea unu a reuşit să obţină un serviciu stabil de funcţionară. Marius a îmbătrânit.) FUNCŢIONARA: M-aş mulţumi cu ceva mult mai uman decât un cec. Sunt precum un colibri, care bate din aripi pentru a respira şi absoarbe tot nectarul de aur sau bani lichizi! MARIUS: Ştii, iubirea, pentru unii bărbaţi înfloreşte din păcate mult prea târziu?! FUNCŢIONARA: Niciodată nu e prea târziu să-ţi ieşi din pielea cotidiană! Formalismul ăsta de raţiune închistată mă omoară! Gândurile prea multe te îmbătrânesc! MARIUS: Primeşte un buchet de flori din partea unei inimi, care nu se ofileşte niciodată! FUNCŢIONARA: (le ia şi le miroase) Nu miros, precum banii. De ce aleargă mereu unii după bani. Poate şi eu ... De pomană!!! MARIUS: Pentru că nu îi au! Pentru unii banii înseamnă putere. Cumpără, corup, devin şefi şi se înconjoară de o gaşcă de subalterni lingăi! FUNCŢIONARA: Pentru mine zerourile astea ar însemna doar libertate. Aş face o excursie în Tenerife. (Se apropie de bătrân privindu-l incitant) MARIUS: Tenerife, numai atât !? Fenta asta o cunosc şi nu o mai pot gusta! Simt că viaţa mea se sfârşeşte cu încetul... FUNCŢIONARA: A mea de-abia începe. Aşa e lumea, o viaţă pentru o altă viaţă. Redă-mi libertatea Marius! Ia-mă cu tine ca să părăsesc biroul ăsta sordid!

  • 24

    MARIUS: De unde ştii cum mă cheamă... (dându-şi seama) de pe fila de CEC? Diferenţa de vârstă nu-ţi impune să nu mă tutuieşti!? FUNCŢIONARA: Dar aş putea fi o fată iubitoare. Zău, ai numai puţintică încredere. Nu crezi că se merită să încercăm? Dăruieşte-mi ultimii ani din viaţa ta şi-o să te fac fericit! Fi măcar o dată generos! MARIUS: De unde ştii tu că m-ai putea face fericit? (pentru sine) O tânără fără experienţă, o idealistă incurabilă! Cât despre generos?! Pot să fiu, dar nu ştiu cât de mult. Şi generozitatea nu poate fi infinită, trebuie să aibă unele limite. Conturile se evaporă şi colibrii îşi iau zborul!

    SCENA 3

    (Dezmembrarea partidului monolitic în prozeliţi ineficienţi. Corupţia şi marasmul economic. Exodul populaţiei. Mascatul cu cagulă ţine pulan şi scut. Agentul, fost sportiv, acum îmbogăţit. Însoţitoarea doi a intrat după alegeri în parlament.) MARIUS: Dreptatea e în ceruri ... , iar CC-ul mult mai aproape, în capitală! SANDRA: Şi viaţa pe Pământ ... acum când toţi românii am sărăcit! Ştiţi criza! ÎMBOGĂŢITUL: (din clientela de partid cu o figură insolentă) Nu toţi au sărăcit, noi ne-am îmbogăţit! Privi ţi-mă! Sunt un geniu politico-financiar. Uitaţi-vă bine la mine, că nu mă intimidaţi! N-am fost bun la şcoală, dar la şmecherii nu mă întrece nimeni! Spumos de Bucureşti! Dacă la campanie am donat numai zece mii de parai, acum am câteva contracte de peste o sută de mii de parai! Acum îmi puteţi spune senior şi mare latifundiar! Pe biştarii publici, adică ai gogomanilor de public din sală! Ha, ha! MARIUS: Ăsta da joc piramidal! Adevărată filantropie! Sa faci un câştig de peste o sută de ori mai mult în numai doi ani! Bravos, aşa ne place! SANDRA: Taci Ţucule nu vorbi prostii! Am vrut şi eu să intru în joc şi am fost să mă înscriu la partid. S-a uitat la mine zâmbind ironic ca la o proastă. Vă sunăm noi ... şi ... MARIUS: Şiii, la o adică???

    SANDRA: N-au mai sunat deloc! Şi propagau că cică au nevoie de femei de top! MARIUS: Poate top-less? SANDRA: Ţucule, bagă bine de seamă, te rog nu fi măgar! MARIUS: Nu Iubi, dar femeile la ăia cum crezi că se promovează?! O relaţie de fuste se face, pe bune, dând fusta jos! SANDRA: Curată oligarhie! Nici cu ăştia nu ne procopsim! (Îmbogăţitul iese şi apare parlamentara.) PARLAMENTARA: (îmbrăcată de la boutique cu o faţă de pe sticlă, emanând o mină atotştiutoare) Cel mai perfect sistem democratic, care atinge chiar şi demografia! Sunt parlamentară, noi propunem şi tot noi votăm! Cercul divin a fost închis cu mine înăuntru! Am imunitare acum şi nu pot fi contaminată de corupţie. În rest pot parlamenta orice ... SANDRA: Fum în ochii proştilor! MARIUS: Nu fi invidioasă, dacă n-ai putut ajunge printre ei! Să-i admirăm şi să respectăm algoritmul politic! Au toate drepturile dacă au fost votaţi prin alegeri libere! SANDRA: Cum libere că te-ai făcut cu două plase cu alimente?! MARIUS: Şi tu cu un şurţ strident precum licuricii, care repară drumurile! Putem găti noaptea! Numai să avem ce pune în oală? SANDRA: Tare-aş fi vrut să apar şi eu pe sticlă? Să fii fost vedetă! Dar nu m-a invitat nimeni! Ce, parcă oaia aia ţurcană, care arată bine numai de câţi bani a stricat ca să fie ţesălată şi machiată, merită mai mult? MARIUS: Nu plânge Iubi! Asta-i soarta noastră să rămânem nişte anonimi necunoscuţi! Ne-am îngropat în marea masă a oamenilor sărmani! SANDRA: Plâng pentru că viaţa asta îi atât de nedreaptă! Planeta asta îi chiar pierdută! Nimeni nu mai este nici măcar cu un picior pe pământ! I-am votat ca să ajungă în ceruri şi pe noi ne-au trimis în iad! Numai şi numai impozite mărite şi taxe, pe te miri ce?! ADVOCATA: Banii furaţi nu mai pot fi recuperaţi, brrr (suflă aerul printre buze, la care duce degetul arătător.) Am fost şi procuror, dar mi-am dat demisia. Nu se mai făcea să tot dau neînceperea urmăririi penale!

  • 25

    Aşa-i legislaţia la noi. Acum sunt imparţială, îmi apăr clientul orice ar fi făcut sau orice vrea! (Apare cetăţeanul zburător îmbrăcat ca liliac!) PERECHEA: Uite-l pe Batman! Numai ăsta ne mai poate salva!? CETĂŢEAN ZBURĂTOR: M-am aruncat în parlament şi am plutit peste fotolii până la tribuna oficială. Politica şi serviciile secrete sunt două rele necesare. Una face prostii iremediabile şi cealaltă o apără! Dă-mi voie să mă exprim, deşi îmi vine foarte greu să cred aşa ceva. Poate dacă aş fi fost copil, dacă nu m-ar fi minţit de atâtea ori, le-aş fi acordat prezumţia de nevinovăţie, dar teribil de terfelită! MARIUS: Dar Batman, dacă nici tu nu ai nicio putere? Cineva trebuie să ne salveze din dezastrul ăsta?! Totul pare atât de încurcat?! Am fost făcuţi şah mat! SANDRA: Ce-a păzit Uniunea? Dacă ar fi făcut un plan unic de decomunizare?! Ce poţi explica unui simplist, care votează numai ce vede pe sticlă?! De ce la o marfă cu multă reclamă zice că-i proastă? Dar cu omul politic nu-i tot aşa? Am văzut o emisiune când un economist, pe cinste ... MARIUS: Care cerea majorarea impunerii averilor nejustificate, Iubi?! SANDRA: (aprobă printr-o înclinare a capului) ... era luat peste picior de comentator şi de un şmecher! MARIUS: Şmecherilă îşi acoperea faţa cu pulpanele hainei, vezi Doamne, ce mai grozăvii debita săracul specialist! SANDRA: Şi comentatorul instiga spectatorii cu bufonerii brodate pe alături îndemnându-i ba să râdă, ba să aplaude la flecuşteţe. Ţucule, pentru a ridiculiza abordarea serioasă a subiectului şi o soluţie posibilă! MARIUS: Imposibil Iubi! Corb la corb nu-şi scoate ochii. Fiscalitatea e făcută să dea cu biciul tot în săraci, nu în cei bogaţi! Ce-a putut face politica din ţara asta? JANDARMUL: (cu cagulă, pulan şi scut) Ce mai ţară!? Banii reprezintă un scop numai atunci când nu îi ai! Cercul cercurilor, pe scurt CC-ul: în interior puterea politică şi în exterior aparatul de represiune. (Cei trei se grupează împreună, avocatul la mijloc şi cei doi potenţaţi lângă jandarm.

    Jandarmul se uită la potenţaţi, care arată spre cei trei deveniţi grevişti. Batman scoate de sub mantie o pancartă pe care scrie: JOS GUVERNUL!) JANDARMUL: Voi ce vreţi pe-aici? MANIFESTANŢII: Facem marea grevă din capitală! Fiecare reprezentăm peste zece mii de sindicalişti. Vrem demisia guvernului! JANDARMUL: Dar eu văd numai trei huligani! MARIUS: Mai mult nu ştii să numeri! Chestie veche, pe asta o ştii doar: doi cu mapa şi unul cu sapa! JANDARMUL: Huliganilor! Serviţi un pulan pe spate, iar tu zburătorule primeşte o lovitură de scut! Un recidivist! (Batman cade. Când se ridică primeşte un şut în fund de la jandarm. Chestia se repetă din partea îmbogăţitului şi apoi a parlamentarei.) CETĂŢEANUL ZBURĂTOR: Şi de la tine! Şi doar te credeam o femeie fină! PARLAMENTARA: (face o grimasă) Dacă mă enervez pot şi muşca! CETĂŢEANUL ZBURĂTOR: Sunt pasăre migratoare. În primăvara asta am aterizat din întâmplare în parlament. Mare noroc că nimeni nu m-a băgat în seama. Lucrările au continuat! Toamna asta îmi duc puii departe ... poate peste ţări, iar dacă este nevoie şi peste mări ADVOCATA: Şi or să te urmeze ?! CETĂŢEAN ZBURĂTOR: Imprudenţa de a nu asculta sfaturi bune te poate costa ratarea vieţii. ADVOCATA: Ăsta da cap, un bostan bine copt! MARIUS şi SANDRA: (la unison) Dacă eram huligani rămâneam, dar am fost făcuţi numai golani şi haimanale şi atunci am şparlit-o şi noi peste graniţă. CETĂŢEANUL ZBURĂTOR: În pofida diverselor scenarii apocaliptice, fragmentele cometei Schwass-Wach nu vor atinge Pământul. Don Holly, de la programul NASA de detecţie a obiectelor din apropierea Terrei a garantat că nu există nici un pericol, dat fiind că bucata principală, şi toate celelalte părţi, rezultate din dezintegrare, vor trece la milioane de mile de Pământ. MARIUS: Amănuntul ăsta chiar nu ne mai interesează. Chestia tare e că am scăpat şi de data asta. Ştii, comete, apar şi se mistuie cu

  • 26

    coada în flăcări mereu prin apropierea planetei noastre. Mai grav ar fi dacă un astfel de corp ceresc ar intra în sfera de atracţie şi am avea o coliziune. SANDRA: Sfârşitul lumii se poate întâmpla şi înainte de coliziunea Terrei cu un corp ceresc! E decăderea rasei umane şi nu trebuie să sosească extratereştrii pentru a ne primi răsplata. MARIUS: De ce nu putem fi solidari? SANDRA: Ăsta este păcatul nostru: individualismul. O fiinţă umană e inimitabilă, dar societatea, care ne obligă să convieţuim în marile aglomerări urbane, pentru a beneficia de

    tot confortul, ne aduce de cele mai multe ori la acelaşi numitor . Trebuie să ne înţelegem şi pentru asta, dacă nu cer prea mult, să fim puţin mai altruişti! MARIUS: Şi grangurii. De ce sunt mai uniţi decât noi?! SANDRA: Gaşca ălora ştie una şi bună! „Interesu’ poartă fesu’!” CETĂŢEANUL ZBURĂTOR: Haideţi să nu mai zburăm cu capul prin nori! Să căutăm fesul, cel pe care noi cetăţenii de rând l-am cam pierdut ...

    (Cortina cade.)

    Katy Șerban Cu fiecare toamn ă... Cu fiecare toamnă din noi, învăț căderea repetată a frunzei secată de viu, îngălbenită de griji, golită de greul existențial, cu singurul și ultimul ei zbor înapoi înspre rădăcină unde pregătesc un pat de cuvinte pe-aceeași orizontală cu dorul rotit înscris în punctul situat pe o nouă verticală. Dulcea-Ți Lumin ă... Când tainic cerul tot, altarul miruiește În sfintele acorduri de muzici îngerești, Ca val dulcea-Ți Lumină se pornește Peste streșini de lut și cruci omenești. Și ne-adăpostim ca-n vechea poezie scrisă Demult, în singurătățile de lacrimi,

    Căci viața de apoi ne este permisă În cer, doar mântuiți de patimi. De ce simt sfâșierea-n icoane ascunsă Ca-ntr-un faustic, memorabil jind, În care iubirea-Ți mare și nepătrunsă Stă-n dulcea-Ți lumină ce azi o cuprind. Cum vom evolua... Cum vom putea evolua ,sfinte Doamne, Când totul ne subscrie cu mult înapoi? Și cu cei ce vorbesc sincer doar în icoane Că Dumnezeu mai are grijă de noi... La întărirea unui răsărit lucrat-am demult, Dar asfințitul m-a înfășurat zglobiu, Să simt al vieții mele trist tumult, În care de mult nu mai eram viu... La glezna unui vis născut în iarbă, Îmi mai aștept crescutul unui vis, În care o coasă foarte de treabă Nu-l va cosi în timpul permis...

  • 27

    Elena Olaru

    Bătuţi de griji şi de nevoi

    Cândva V.I. Lenin spunea cam aşa: Se va naşte o burghezie din mijlocul proletariatului care va fi de o mie de ori mai mârşavă

    decât clasa socială burgheză de dinainte ce beneficiase de o educaţie superioară implementată de-a lungul mai multor generaţii.

    Mulţi români care înainte de 1989 făcuseră parte din clasa de mijloc, oameni simpli şi modeşti, muncitori şi funcţionari acceptaseră şi se încadraseră în regimul socialisto-comunist. Şi atunci la conducerea ţării şi a unor instituţii se „plantaseră” o mulţime de neaveniţi, adevăraţi mojici care adeseori făceau uz de putere. Era însă o latură suportată. În schimbul unor înlesniri, a unor facilităţi oarecari oameni acceptaseră, mai de voie, mai de nevoie. Erau măsuri care ocroteau, apărau individul, omul căruia i se asigura un loc de muncă, căruia i se atribuia un spaţiu locuibil, chiar dacă nu era tocmai conform cerinţelor, dar fiind proprietatea statului chiria putea fi lesne achitată. Deşi existau aşadar şi nemulţumiri, în cele din urmă, omul era totuşi luat în seamă, avea drepturi. Astăzi, noi toţi ce constituim această pătură fostă de mijloc, sărăcită privim la partidul socialist ce fusese tutorele nostru şi nu mai înţelegem nimic.

    Acum, actualul partid socialist (şi democrat) „oploşeşte” multe dintre cele mai abjecte persoane ahtiate de acapararea de bogăţii f ără limită, azvârlind cu măciuca în capetele celor ce îndrăznesc, chiar şi numai să gândească împotriva dorinţelor şi acţiunilor lor, al celor de la vârful puterii.

    Ce fel de partid socialist – destinat a-şi pleca urechea şi a ajuta sărăcimea – sfidează uitând că aceştia l-au votat şi se foloseşte de acest argument pentru a „tăia în carne vie”? „PENTRU CĂ PUTEM” – astfel explică ei măsurile murdare pe care le aplică graţie voturilor prostimii. Şi nici nu prea explică de altfel neavând... vreme de aşa ceva. Nu se coboară să stea de vorbă cu poporul care i-a votat, să le afle păsul. Ei aleargă furibunzi pentru a-şi asigura slujbe bănoase pentru ei, familii, amante şi celor cu care se înhăitează în scopul de a urzi planuri diabolice prin care să-şi mărească averile. Şi nici opoziţia nu se află departe – aceleaşi metehne.

    Din ce surse, Dragnea şi-a construit imperiile? De ce televiziunile – slugi, care înşiră osanale lingând tălpile puternicilor nu pronunţă nici

    un cuvânt, nu pune nici o întrebare (chiar şi retorică) în ce priveşte provenienţa imensei averi a lui Dragnea? Ei au numai fixuri – Iohannis.

    Cum nu-i pedepseşte Dumnezeu pe cei care mint şi distorsionează totul? Nu le este teamă de judecata propriilor copii?

    Jandarmii la 10 august 2018 au venit blindaţi din cap până în picioare având asupra lor arme felurite. Plus maşini cu jeturi de apă şi gaze lacrimogene. Şi tot ei au fost atacaţi de protestanţi?? Aceştia din urmă veniseră cu mâinile goale, în pantaloni scurţi, tricouri şi mulţi cu copii în braţe. Şi iată ei, mahării îi sfidează şi batjocoresc. Nu au văzut acele unelte ale puterii oameni aşezaţi jos pe caldarâm, iar jandarmii bruscându-i „in corpore”? Cum poate fi atât de întunecată judecata şi privirile unora care oricât de negru fusese în jurul lor, afirmă că era alb? O lume întreagă a avut ocazia să vadă adevărul, iar ei fiind de o ticăloşie de neimaginat nu au văzut sau au văzut alţi „cai verzi”? De iscoade şi de provocatori nimic?

    Noaptea nopţilor minţii! În fiecare seară, pe posturile TV aservite se dau „relaţii” despre majorarea pensiilor în...

    2021! „Pielea ursului din pădure”. Câţi pensionari cu vârste înaintate mai pot spera să trăiască s-o vadă şi pe aceasta?! Dar inflaţia cum va evolua?

  • 28

    Acesta-i partidul nevoiaşilor, al săracilor? Partidul Socialist?? Ba mai degrabă opoziţia ar fi mai socialistă. Şi atunci de ce ei, grangurii socialişti nu pot fi aduşi la rangul de simpli funcţionari (având conştiinţa interesului pentru sărăcime) şi fiind (în mod cinstit) şi ei alături de marea masă, de cei mulţi? Să se comporte ca nişte adevăraţi socialişti mulţumindu-se şi ei cu un venit de cel mult 1500 lei! Pentru ca într-adevăr să simtă ce-i umilinţa şi să lupte pentru a aduce o oarecare prosperitate ţării încetând cu furturile din bogăţia naţiunii.

    În primele zile ale lunii octombrie s-a întrunit Consiliul Europei, sub preşedinţia d-lui Timmermans, la Strasbourg. Delegaţii PSD fiind în majoritate au luat cuvântul şi au acuzat cu o ură şi duşmănie de-a dreptul viscerală orice iniţiativă sau observaţie, totodată acuzând şi demonstraţia populaţiei din diaspora şi din ţară din 10 VIII 2018 revoltaţi de starea gravă în care se află ţara şi naţiunea. Luările de cuvânt ale acelor membri PSD, iată au fost de-a dreptul fulminante. În mod ostentativ nu au amintit de gafele şi nepriceperea celor aflaţi la putere în măsură a guverna înţelept, competent şi cinstit. Atrăgându-le atenţia faţă de acele grave derapări, d-l Timmermans a afirmat că este nevoie a se lua neîntârziat măsuri concrete mai ales că în unele sectoare este evident regresul şi în caz contrar România va putea fi confruntată cu o situaţie destul de neplăcută.

    Reacţiile delegaţilor PSD au fost cu totul nelalocul lor. Şi nu numai ale delegaţilor prezenţi la acea întrunire, ci mai ales acei PSD-işti ca şi lichelele care-i adulează aflaţi în ţară. Posturile TV aservite puterii au făcut uz din abundenţă de acuzaţii la adresa d-lui Timmermans. Mai mult decât atât, întrucât şi ambasadorul SUA în România, d-l Klem, exprimându-şi aceeaşi părere asupra situaţiei socio-politice dezastruoase din ară a fost de-a dreptul înfierat, propunându-se pur şi simplu expulzarea sa.

    În continuare s-a hotărât la nivel de conducere a PSD (L. Dragnea, desigur) ca în ziua următoare să se deplaseze la Strasbourg primul ministru şi ministrul justiţiei în vederea unei intervenţii dure la d-l Timmermans (oare să-l tragă cumva de urechi pe stimabilul domn?)

    Şi iată, s-a întâmplat. În ziua cu pricina în totalitate membri altor state care au participat la respectiva şedinţă plenară au acuzat puternic Guvernul român pentru greşelile capitale săvârşite. (V. Dăncilă, prim-ministru, şi-a început discursul spunând: „ ...nu am venit să dau socoteală”, iar preşedintele coaliţiei ALDE a felicitat intervenţia).

    Aceasta-i reacţia civilizată? S-a supărat P.S. Dragnea că cineva a îndrăznit să le tulbure caracatiţa mafiotă? Şi ce expresii, ce acuze folosesc! Ce priviri otrăvitoare! Da! A avut dreptare V.I. Lenin! Iată ce clasă de politruci scoşi din abisuri întunecate lipsite de educaţie şi cultură s-a ridicat la suprafaţă de ani buni asemenea gunoaielor urât mirositoare care se impun fără comentarii.

    Şi noi, cei mulţi n-avem dreptul a ne răzvrăti atunci când nimeni nu catadixeşte să stea de vorbă cu noi poporul, pleava? Care atunci ar putea fi metoda de a-i determina pe cei cu „gulerele albe” să privească puţin mai jos spre noi? Dacă am fost păcăli ţi alegând nepotrivit, acum realizând greşeala făcută, suntem datori să suportăm consecinţele?!?

    Cum acum după 28 – 30 de ani de la revoluţia anticomunistă când credeam că vom beneficia de o libertate deplină, constructivă să înţelegem că am fost păcăli ţi, înşelaţi?!

    ONOAREA ŢĂRII NU O APERI PRIN MĂSLUIRI MINCINOASE, NU ASCUNZÂND SUB PREŞ ADEVĂRURILE, CI PRIN ASUMAREA CINSTITĂ A ACESTORA ŞI CURĂŢAREA ONESTĂ A IMAGINII. F ĂRĂ CUVINTE CINICE DE GENUL: „SĂ NU NE DENIGRĂM ŢARA, SĂ NU NE-O VINDEM” PRONUNŢAU DELEGAŢII PUTERII DE LA NOI! DAR IATĂ CÂTĂ SUPRAFAŢĂ DE TEREN A FOST CEDATĂ SAU VÂNDUTĂ TOCMAI CU ACORDUL ACESTOR FARISEI?! CÂTE DREPTURI AU ACORDAT ÎN SCHIMBUL VOTURILOR PENTRU A DEŢINE PUTEREA? ŞI-AU VÂNDUT PRIETENI, VALORI, PÂNĂ ŞI LIMBA NATAL Ă. CÂT DESPRE AFIRMAŢIA CĂ POPORUL IUBEŞTE GUVERNUL TREZEŞTE DOAR ZÂMBETE AMARE, AŞADAR DOAR „VÂNTURĂ” SLOGANURI POPULISTE, ACEASTA-I DRAGOSTEA PENTRU ŢARĂ ŞI POPOR.

    Acestea sunt convingerile mele personale.

  • 29

    Ioan Gligor Stopița

    Din poeziile nepublicate

    Nos