Redactor: ......................................

Corectură asigurată de Iulia PlatonaCopertă şi ilustraţii de Mihai Dănilă

1

2

INSTITUŢII DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ

- NOŢIUNI INTRODUCTIVE -

3

4

Prefaţă

A fi poliţist european înseamnă, totodată, cunoaştere, capacitate de adaptare la tot ce este nou, asimilarea unei înalte culturi organizaţionale, integrarea într-un sistem dinamic şi, mai presus de toate, vocaţie, încredere în valorile umane, în forţa binelui şi a dreptăţii. Pregătirea sa profesională continuă are scopul să-l racordeze la realităţile evoluţiilor instituţionale internaţionale şi să-l transforme într-un agent activ în construcţia noii imaginii a Poliţiei Române, aflată într-un plin proces de modernizare, dându-i şansa de a fi pilon în demersul naţional pentru integrarea României în viitoarea arhitectură a Europei Unite. Studiul şi perfecţionarea poliţienească continuă sunt menite să modeleze în ochii publicului vizat o altă imagine a poliţistului, care face ca munca sa să aibă valoare europeană, recunoscută şi apreciată.

Cartea “Instituţii de cooperare poliţienească” vine să umple un gol în literatura specialitate, contribuind la clarificarea conceptelor şi elementelor care definesc instrumentele şi structurile europene, internaţionale şi naţionale de cooperare poliţienească. Se simţea nevoia unui demers intelectual de sintetizare a principalelor aspecte ale acestui fenomen, care pornea de la geneza conceptului, pentru ca apoi să aprofundeze evoluţia instrumentelor şi structurilor de cooperare.

Primul capitol oferă o privire de ansamblu a conceptelor şi evoluţiei istorice a cooperării poliţieneşti

5

şi, prin condimentarea dimensiunii istorice cu valenţele sociologice, cucereşte cititorul transpunând-ul într-un timp şi spaţiu predestinat să evolueze spre o transformare profundă, în care cooperarea poliţienească reprezintă evoluţia firească spre care se îndreaptă progresul socialului.

Cel de-al doilea capitol prezintă principalele instituţii de cooperare poliţienească, precum şi instrumentele specifice la nivel internaţional şi naţional. Supune atenţiei cititorului aspecte importante ale evoluţiei managementului şi organizării Europolului, a cooperării Schengen şi a Interpolului, precum şi a transformărilor instituţionale pe care le presupune procesul de integrare. De asemenea, în acest capitol sunt prezentate obiectivele şi sarcinile Colegiului European de Poliţie CEPOL şi evoluţiile recente pe plan internaţional în domeniul cooperării poliţieneşti, cum ar fi crearea, în anul 2005, a Agenţiei Europerne pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe ale Statelor Membre (Frontex).

În capitolul trei sunt descrise facilităţile pe care instituţiile de resort din domeniul cooperării le oferă poliţiştilor din România, şi sunt prezentate structurile de cooperare internaţională la nivel intern: Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţionlă, Biroul Naţional Interpol, Punctul Naţional Focal.

Contribuţia deosebit de valoroasă a cărţii este de a evidenţia racordarea Poliţiei Române la circuitul informaţional şi la mediul instituţional european şi cooperarea poliţiei cu instituţii UE similare şi din alte domenii conexe. Această carte are meritul de a creşte încrederea societăţii civile în instituţie şi de a o face

6

atentă la modernizarea şi reformarea instituţională pe care o presupune acest proces al cooperării poliţieneşti.

Poliţistul trebuie să conştientizeze că reprezintă în ochii societăţii imaginea unui garant al siguranţei, un apărător al vieţii şi al adevărului. Prin această carte, el are posibilitatea de se informa despre instrumentele şi căile de cooperare poliţienească şi despre progresul de ansamblu al instituţiei pe care o deserveşte. Cartea nu se adresează numai poliţiştilor pentru care reprezintă un instrument deosebit de util de perfecţionare profesională, ci se doreşte a fi un sprijin util tuturor celor care sunt interesaţi să contribuie la crearea unui spaţiu al “libertăţii, siguranţei şi respectării legilor”. Orice politică eficientă de luptă împotriva formelor de manifestare a criminalităţii trebuie acompaniată de abordări multidisciplinare. De aceea, este de salutat acest demers care va reprezenta o bibliografie valoroasă în sprijinul pregătirii poliţieneşti.

Inspector General al Poliţiei Românechestor principal de poliţie

Dan Valentin Fătuloiu

7

Cuvânt înainte

Odată cu evoluţia şi progresul pe care îl observăm în toate domeniile, lumea în care trăim devine din ce în ce mai mică, îndeosebi Europa. Noţiunea de „frontieră” nu mai are acelaşi sens. Frontierele între ţări nu mai sunt bariere de netrecut ce separau o populaţie de alta. Astfel, tot ce uşurează viaţa cetăţenilor, uşurează şi activitatea infractorilor.

La ora când restricţiile în călătoriile internaţionale au fost simplificate şi când mijloacele de transport şi comunicare s-au modernizat, posibilităţile oferite criminalităţii internaţionale au crescut considerabil. Dezvoltarea economică şi socială a societăţii moderne, implementarea elementelor noi de structură deschid continuu noi posibilităţi criminalităţii internaţionale.

Expresia “criminalitate internaţională” nu înseamnă o categorie de infracţiuni delimitate juridic. Ea se aplică totuşi la un număr mare de infracţiuni, cum ar fi falsul de monedă, comerţul cu fiinţe umane, proxenetismul, traficul de droguri, care sunt prevăzute de diverse convenţii internaţionale.

În toate cazurile menţionate, autorii infracţiunilor se dovedesc a fi greu de identificat şi de arestat. Numai cooperarea şi conlucrarea internaţională, schimbul de informaţii între autorităţile de poliţie ale ţărilor cointeresate, vor contribui la aducerea infractorilor în faţa justiţiei.

Cooperarea poliţienească internaţională nu este o idee nouă, ea datând încă din secolul al XIX-lea, deşi interesul pentru realizarea acesteia era unul politic şi mai puţin generat de necesitatea reducerii criminalităţii.

8

Astfel, au fost dezvoltate instituţii de cooperare organizate în funcţie de problematica pe care o abordau sau de teritoriul pe care aveau competenţe.

Construcţia politică a unei Europe Unite a avut pe agenda sa şi facilitarea capacităţilor de cooperare poliţienească la nivel european, care, în prezent, se regăsesc într-un concept mai larg: un spaţiu european al libertăţii, securităţii şi justiţiei. Strategia de Securitate a Uniunii Europene, adoptată în decembrie 2003, prevede o întărire a capacităţilor interne de asigurare a securităţii cetăţenilor din spaţiul comunitar, prin:– o mai bună cooperare poliţienească la nivel european;– colectare centralizată a datelor prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen;– o politică transversală de combatere a drogurilor;– o politică globală de combatere a traficului de fiinţe umane şi migraţie ilegală;managementul integrat al frontierelor externe ale Uniunii Europene;– o luptă puternică împotriva terorismului internaţional;– o strânsă cooperare cu statele nemembre.

În lucrare se prezintă, sumar, principalele instituţii de cooperare poliţienească, la nivel internaţional, cu implicaţii directe în activitatea operativă a poliţiştilor din România.

Primul capitol oferă o privire de ansamblu a conceptelor şi dimensiunii istorice a cooperării poliţieneşti. Diferenţele dintre noţiunea de cooperare judiciară şi cooperare poliţienească sunt importante, deşi de cele mai multe ori folosesc aceleaşi instrumente de cooperare. Istoria cooperării poliţieneşti introduce cititorul în contextul politic care a favorizat, în secolul al

9

XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, dezvoltarea cooperării poliţieneşti.

Capitolul al doilea prezintă, pe scurt, principalele instituţii de cooperare poliţienească şi instrumentele specifice la nivel internaţional şi, în special, european.

Cel de-al treilea capitol ne introduce în problematica instituţiilor de cooperare polţienească din România şi oferă o descriere a facilităţilor pe care le oferă poliţiştilor.

Prezenta lucrare nu are pretenţia unui tratat aprofundat al domeniului, ci îşi propune să fie un instrument pentru cunoaşterea instituţiilor, instrumentelor şi căilor de cooperare poliţienească la nivel internaţional şi european.

Autorii

10

Cuprins:

Prefaţă...............................................................................5Cuvânt înainte...................................................................8CAPITOL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ.............................12Istoria cooperării poliţeneşti internaţionale....................12Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene...20Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţieneacă. Instrumente de cooperare...............................................29CAPITOLUL II. STRUCTURI EUROPENE ŞI INTERNAŢIONALE DE COOPERARE POLIŢIENEASCĂ.........................................................36Oficiul European de Poliţie - Europol............................36Cooperarea Schengen.....................................................43Frontex – Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre (European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External Borders of the Member States)...............................................................59Colegiul European de Poliţie – CEPOL.........................63Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. – INTERPOL)............................66CAPITOLUL III. STRUCTURI DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ LA NIVEL INTERN..................77Organizarea şi competenţele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională............................................77

Biroul Naţional Interpol.............................................79Punctul Naţional Focal...............................................88

11

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE COOPERAREA

POLIŢIENEASCĂ

Istoria cooperării poliţeneşti internaţionale

Activitatea poliţienească internaţională nu este o invenţie a lumii contemporane, ci datează din timpul formării statelor moderne. Primele forme de cooperare poliţienească sunt atestate la începutul secolului al XIX-lea şi au avut caracter politic, distinct de realizarea unor obiective privind criminalitatea şi au fost limitate în timp, lipsindu-le organizarea internaţională a acestui tip de cooperare. Organizaţiile de poliţie cu reprezentare la nivel internaţional nu au fost formate până când instituţiile de poliţie naţionale nu au devenit suficient de autonome de centrele politice ale statelor naţionale şi nu au avut propria lor birocraţie. Atunci când condiţia structurală a autonomiei instituţionale a fost realizată1, instituţiile naţionale de poliţie au început să colaboreze cu alte instituţii similare din alte state, pentru a schimba concepte cu privire la dezvoltarea şi controlul criminalităţii internaţionale. Astfel, formele de cooperare poliţienească, care pe durata secolului al XIX-lea au fost 1 În teoria weberiană, birocraţia dezvoltată de o instituţie este considerată ca fiind condiţie necesară creării autonomiei respectivei instituţii într-un stat.

12

orientate către protecţia regimurilor politice autocratice constituite, în special pe continentul european, vor conduce la constituirea, în 1923, a Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală, organizaţie cunoscută astăzi ca Interpol 2.

În secolul XX, instituţiile poliţieneşti americane nu au jucat un rol deosebit în dezvoltarea unor modele de cooperare interstatale semnificative. Dimensiunea internaţională a cooperării poliţiilor americane se rezuma la contextul politic, caracterizat prin realizarea unor obiective asociate cu sclavia, imigrarea şi formarea graniţelor statelor din America de Nord. În Europa, practica cooperării poliţieneşti apare după mijlocul secolului al XIX-lea şi privea scopuri politice legate de protecţia regimurilor conservatoriste de activităţi subversive, anarhiste. Cel mai bun exemplu îl constituie cazul Uniunii Poliţieneşti a Statelor Germane, o organizaţie poliţienească internaţională care a activat din 1851 până în 1866, pentru a suprima opoziţia politică a anarhiştilor, democraţilor şi socialiştilor. Uniunea a fost special creată pentru instituirea unor sisteme de schimb de informaţii între membri cu ajutorul unor formulare sau în cadrul întâlnirilor poliţieneşti. Însă Uniunea nu a reuşit decât atragerea unui număr de şapte poliţii ce reprezentau state vorbitoare de limba germană, constituite politic într-o formă federală. Deoarece organizarea poliţienească a fost strâns legată de dimensiunea politică a statului, declanşarea ostilităţilor între Prusia şi Austria a însemnat şi sfârşitul Uniunii Poliţieneşti a Statelor Germane3.2 Deflem Mathieu, International Police Cooperation - History of The Encyclopedia of Criminology, editată de Richard Wright şi J. Mitchell Miller, Routledge, New York, 2005.3 idem

13

La sfârşitul secolului al XIX-lea, incidentele violente susţinute de ideile politice radicale au determinat regimurile autocratice din Europa să accelereze activitatea de cooperare poliţienească internaţională. La 10 septembrie 1898, Regina Elisabeta a Austriei a fost ucisă de un anarhist italian pe nume Luigi Lucheni, fapt ce a determinat creşterea îngrijorărilor claselor politice cu privire la activităţile anarhiste. În mai puţin de trei săptămâni, la 29 septembrie 1898, guvernul italian a organizat o conferinţă internaţională la Roma pentru a organiza lupta antianarhistă.

Conferinţa Internaţională de la Roma pentru Apărarea Socială Împotriva Anarhiştilor a fost organizată în perioada 24 noiembrie – 21 decembrie 1898 şi au participat peste 54 de delegaţi din 21 de ţări europene. În protocolul final al Conferinţei, anarhismul a fost definit ca fiind orice act care foloseşte mijloace violente pentru a distruge organizarea societăţii. Cu privire la activitatea specifică poliţiei, protocolul de la Roma a inclus planuri de încurajare a forţelor de poliţie de a supraveghea anarhiştii şi de a schimba informaţii între poliţiile naţionale. Tot cu această ocazie a fost adoptată metoda de identificare a portretului vorbit4 şi au fost stipulate prevederi referitoare la extrădarea persoanelor implicate în crime şi răpiri ale unor personalităţi politice.

În martie 1904, invocându-se asasinarea preşedintelui american McKenley, din septembrie 1901, de către un anarhist, autorităţile din Rusia au organizat la St. Petersburg a doua conferinţă antianarhistă, unde peste 4 Metoda portretului vorbit - portrait parlé - de identificare criminalistică, adoptată prin protocol, este o tehnică dezvoltată de Alphonse Bertillon, ce are la bază măsurarea diferitor părţi ale corpului.

14

zece ţări au fost de acord cu semnarea Protocolului Secret pentru Războiul Internaţional asupra Anarhismului.

Deşi la nivel internaţional se semnaseră două protocoale, foarte puţine ţări au introdus în legislaţia naţională prevederi referitoare la anarhism. Cu atât mai puţin se putea crea contextul politic internaţional pentru realizarea unei structuri internaţionale pentru schimbul de informaţii cu privire la anarhişti.

Alături de anarhism, atenţia lumii internaţionale a fost atrasă şi de “sclavia albă”, termen folosit în acea perioadă pentru a denigra prostituţia. Prima conferinţă internaţională cu privire la sclavia albă a fost organizată de către autorităţile franceze la Paris, în 15 iulie 1902. Urmare a întâlnirii de la Paris, în 1904, Înţelegerea Internaţională pentru Eliminarea Traficului de Sclavie Albă a fost semnată de 12 guverne ale statelor europene. Statele Unite, deşi nu au semnat înţelegerea, au aplicat prevederile ei. La 4 mai 1910, înţelegerea a fost resemnată de 13 ţări europene.

Deşi eficienţa în lupta împotriva sclaviei albe nu a avut rezultate semnificative, abordarea la nivel internaţional a unei probleme nonpolitice a oferit un cadru de cooperare al forţelor poliţieneşti naţionale, care devin din ce în ce mai autonome de clasa politică.

Conform argumentării susţinute de sociologul Deflem Mathieu, organizarea poliţienească internaţională este un rezultat al creşterii autonomiei structurale în cadrul statului naţional, prin dezvoltarea propriei birocraţii instituţionale, prin desprinderea scopurilor activităţii poliţieneşti de interesele clasei politice şi prin apariţia temelor cu caracter internaţional pentru facilitarea

15

dialogului de specialitate5. “Cu cât este mai mare distanţa pe care instituţiile naţionale de poliţie au câştigat-o în poziţionarea independenţei faţă de centrele lor politice, cu atât este mai mare şansa ca aceste instituţii să poată dezvolta cooperarea internaţională”6.

În România, autonomia organelor poliţieneşti faţă de clasa politică se realizează prin intrarea în vigoare a primei legi organice privind organizarea poliţienească, respectiv Legea organizării Poliţiei Generale a statului din 1 aprilie 1903. Elaborată de ministrul de interne Vasile Lascăr7, legea preciza atribuţiile şi stabilea competenţele personalului poliţiei şi instituia principiul stabilităţii organelor poliţieneşti şi scoaterea lor în afara luptelor politice8. Referitor la acest fapt, Vasile Lascăr afirma: „Noi voim ca agenţii de poliţie să fie la ordinele legii, să facă nu ceea ce le poruncim noi, ci ceea ce legea le ordonă”9.

Începutul secolului XX oferă premisele necesare dezvoltării cooperării poliţieneşti internaţionale. Deşi multe încercări de internaţionalizare nu au fost reuşite,

5 Deflem, Mathieu, and Lindsay C. Maybin, Interpol and the Policing of International Terrorism: Developments and Dynamics since September 11, pag. 175-191 în Terrorism: Research, Readings, & Realities, editată de Lynne L. Snowden şi Brad Whitsel, Upper Saddle River, NJ: Pearson Prentice Hall, 2005.6 Deflem, Mathieu, Policing world society. Historical foundations of international police cooperation. Clarendon Studies in Criminology. Oxford – New York: Oxford University Press, 2002, pag 21.7 Vasile Lascăr este cunoscut posterităţii şi ca părintele şi organizatorul Poliţiei din România.8 Cârjan Lazăr, Istoria Poliţiei Române de la origini până în 1949, Ed. Vestala, Bucureşti, 2000, pag. 17.9 Idem, pag.180.

16

cert este că dimensiunea internaţională a criminalităţii se manifesta, iar necesitatea de reacţie era afirmată.

Prima iniţiativă de a crea o organizaţie poliţienească internaţională, care să-şi desfăşoare activitatea cu privire la scopuri nonpolitice, a fost adoptată la Primul Congres al Poliţiei Criminale Internaţionale de la Monaco din 1914. Deşi obiectivele Congresului se circumscriau obligaţiilor de combatere a criminalităţii, noua instituţie internaţională nu a fost constituită deoarece participanţii nu au fost poliţişti ci oameni politici şi jurişti, care au purtat discuţiile doar cu privire la cadrul dreptului internaţional care să asigure procedurile de extrădare şi alte măsuri specifice.

Încercări de organizare poliţienească internaţională s-au realizat şi pe teritoriul american, însă au fost orientate către dezvoltarea relaţiilor pe prietenie între forţele de poliţie şi mai puţin către obiective profesionale de reducere a criminalităţii. Astfel, au fost organizate conferinţe internaţionale la Buenos Aires în 1905 şi 1920 şi la Sao Paolo în 1912.

Probabil cea mai importantă organizaţie internaţională de cooperare poliţienească este Interpol – Comisia Internaţională de Poliţie Criminală – care a fost fondată în 1923 la Congresul Poliţienesc Internaţional de la Viena, nu ca o iniţiativă diplomatică, ci ca o iniţiativă independentă, luată de reprezentanţii poliţiilor naţionale din diferite ţări, în principal din Europa. Percepţia specialiştilor cu privire la creşterea ratei criminalităţii a fost una din condiţiile ce au favorizat constituirea unei organizaţii de cooperare poliţienească internaţională. “Statisticile furnizate de oficiali la întâlnire au confirmat necesitatea unui răspuns adecvat al poliţiei şi, în acelaşi

17

timp, similitudinea de probleme cu care poliţiile europene se confruntau”10. Marea majoritate a participanţilor şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la abilitatea crescândă a criminalilor.

Comisia a fost realizată fără semnarea unui tratat internaţional sau document cu caracter legal, iar activitatea se planifica la diferite întâlniri sau prin corespondenţă între şefii structurilor poliţieneşti, fără controlul politic naţional. Pentru o perioadă lungă de timp nu au existat o recunoaştere internaţională a acestei organizări poliţieneşti şi o procedură legală de a fi membru. Pentru prima dată conducerea a fost stabilită la Viena, unde poliţia dispunea de facilităţi avansate în munca poliţienească. La sediul central, erau divizii specializate de identificare a paşapoarelor furate şi de evidenţă a amprentelor şi fotografiilor. Cele mai importante dezvoltări realizate de Comisie au fost mijloacele de comunicare directă poliţist-poliţist, precum şi reţeaua de radio şi publicaţiile de specialitate.

Existenţa unei organizaţii profesionale poliţieneşti la nivel internaţional, cum este Comisia Internaţională de Poliţie Criminală într-un mediu politic eterogen, precum cel din prima jumătate a secolului al XX-lea, se datorează în principal caracterului pur poliţienesc al activităţilor desfăşurate sub egida sa şi a dimensiunii internaţionale a criminalităţii care devenea din ce în ce mai conştientă pentru instituţiile statului. Natura apolitică a Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale a fost readusă în discuţie odată cu expansiunea nazistă în Europa, dar de 10 Deflem Mathieu, Policing world society. Historical foundations of international police cooperation. Clarendon Studies in Criminology. Oxford – New York: Oxford University Press, 2002, pag. 143.

18

data aceasta, ca mecanism de control al regimurilor politice. Astfel, după anexarea Austriei din 1938 şi instituirea regimului nazist, preşedinţia Comisiei a fost luată de un oficial german care a mutat sediul la Berlin, sub controlul structurilor SS. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a însemnat şi reforma Comisiei care, începând din 1946, urmare a deciziei reuniunii poliţieneşti din Bruxelles, Belgia şi-a mutat sediul la Lion, Franţa. Din acel moment, Interpol s-a extins ajungând în prezent la peste 180 de membri.

19

Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene

Cooperarea poliţienească în cadrul Comunităţii Europene nu are acelaşi parcurs istoric ca şi instituţiile europene (cadrul Cronologie11). Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 a pus bazele Comunităţii Economice Europene şi mai puţin a avut în vedere cooperarea judiciară şi în special cea poliţienească, însă a facilitat dialogul şi a creat premisele unor forme de cooperare, tocmai prin crearea unui spaţiu economic comun. De fapt, cooperarea vamală şi cea judiciară în materie civilă se dezvoltă începând cu anii ’60, iar în anii ’70, urmare a conştientizării ameninţărilor euroterorismului se intensifică şi cooperarea în materie penală precum şi cea poliţienească.

În anul 1975 a fost iniţiat un grup informal denumit Grupul TREVI, cu scopul de a asigura cooperarea în lupta împotriva terorismului. În acest context, preşedintele francez, Giscard d’Estaing propune crearea „spaţiului judiciar european în materie penală”, pentru statele membre ale Comunităţii Europene. Această idee urmărea să intensifice cooperarea judiciară în materie penală, care deja exista într-un cadru mai larg, respectiv cel al Consiliului Europei. Această iniţiativă nu a reuşit să ofere premisele creării unei instituţii de cooperare internaţionale datorită opoziţiei Olandei, care considera

11 HISTORIC STAGES An area of freedom, security and justice EU “Information and communication" Unit, Directorate-General JUSTICE, FREEDOM AND SECURITY, B-1049 Brussels – November 2004.

20

necesară menţinerea monopolului de către Consiliul Europei, în materie de cooperare judiciară.

Precum într-un joc de domino, necesitatea realizării cooperării internaţionale apare odată cu intensificarea ameninţărilor privind creşterea criminalităţii şi a

Cadru: CRONOLOGIE

– iunie 1976: prima întâlnire a Gruplui Trevi;– iunie 1985: semnarea primului acord Schengen de către cinci

State Membre;– iunie 1990: semnarea Convenţiei Schengen;– februarie 1992: semnarea Tratatului Uniunii Europene (Tratatul

de la Maastricht);– martie 1995: aplicarea Convenţiei Schengen în şase State

Membre;– octombrie 1997: semnarea Tratatului de la Amsterdam;– mai 1999: se aplică Tratatul de la Amsterdam;– octombrie 1999: Consiliul European de la Tampere;– decembrie 2000: proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale;– februarie 2001: semnarea Tratatului de la Nice şi adoptarea Cartei

Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene;– septembrie 2001: Consiliul aprobă planul de acţiune european de

luptă împotriva terorismului, care va fi revizuit după atacurile de la Madrid, din 2004;

– februarie 2002: a fost înfinţat Eurojust, cu sediul la Haga;– iunie 2002 Consiliul adoptă decizia cadru pentru mandatul de

arestare european;– ianuarie 2003: baza de date Eurodac a devenit operaţională– februarie 2003: se aplică Tratatul de la Nice;– iulie 2003: concluziile Convenţiei cu privire la viitorul Europei,

ce au realizat pasul către Constituţia Europei;– iunie 2004: adoptarea Constituţiei Europene de şefii statelor sau

de guverne;– octombrie 2004: semnarea Constituţiei Europene.

21

riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus eliminarea controalelor de la frontierele interne. Pentru evitarea problemelor legate de securitate după adoptarea Actului Unic European, în 1986, eliminarea controalelor interne a fost un proces desfăşurat în paralel cu intensificarea cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne12.

Dezideratele cooperării judiciare şi a celei poliţieneşti se realizează, începând cu 1970, sub necesitatea cooperării în faţa ameninţărilor comune şi capătă cadrul legal formal prin constituirea celui de-al treilea pilon Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Politica JAI a fost prevăzută în cadrul Tratatului de la Maastricht şi a fost dezvoltată, în forma cea mai avansată, în Constituţia Europeană.

Primii paşi către cooperarea poliţienească s-au făcut datorită necesităţii cooperării în cadrul Comunităţii Europene împotriva ameninţării terorismului13. Astfel, în cadrul Consiliului European de la Roma, din 1 decembrie 1975, s-a hotărât constituirea Grupului TREVI, care s-a întâlnit, pentru prima dată, la 29 iunie 1976, fiind format din reprezentanţi ministeriali. Scopul Grupului era de a stabili modalităţi de cooperare şi schimb de informaţii cu privire la ameninţările teroriste şi de a facilita dezvoltarea de strategii complementare ale Statelor Membre în lupta antiteroristă. Începând cu 1985, Grupului TREVI i s-a extins activitatea şi asupra imigraţiei ilegale şi combaterii

12 Anne Weyembergh, Building A European Legal Area: What Has Been Achieved And What Has Still To Be Done?, disertaţie susţinută la seminarul organizat de Fundaţia Cicero "Justice and Home Affairs - How to Implement the Amsterdam Treaty?", PARIS, 13-14 Aprilie 2000.13 Brigăzile Roşii din Italia şi Fracţiunea Armată Roşie din Germania

22

criminalităţii organizate. Grupul TREVI a dezvoltat politica JAI, în special în probleme de contraterorism (TREVI I), cooperare poliţienească (TREVI II), lupta împotriva criminalităţii internaţionale (TREVI III) şi eliminarea frontierelor (TREVI 1992)14. Grupurile de lucru senioriale realizate au prefigurat structura interguvernamentală ce a pus bazele Acordurilor Schengen şi al Tratatului de la Maastricht.

Cooperarea poliţienească în cadrul comunitar s-a dezvoltat ca o reacţie a evoluţiei pe care Piaţa Comună europeană o avea, şi a transformărilor pe care le producea în mecanismele clasice ale statelor europene. Afirmarea principiului libertăţii de mişcare, atât a bunurilor, cât şi a cetăţenilor a determinat eliminarea graniţelor dintre Statele Membre. Eliminarea treptată a controlului de la graniţă asupra persoanelor care se deplasau în spaţiul Comunităţii Europene a determinat semnarea primului Acord Schengen, la 14 iunie 1985 în localitatea Schengen (Luxemburg) de către Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda. Acordul a intrat în vigoare începând cu 2 martie 1986. La 19 iunie 1990, aceleaşi cinci state au semnat Convenţia pentru implementarea Acordului Schengen (Convenţia Schengen) dând naştere astfel, mecanismului principal de eliminare a controlului persoanelor la graniţă.

Sistemul Schengen a introdus ofiţerii de legătură între statele semnatare, care să coordoneze schimbul de informaţii cu privire la migraţia ilegală, criminalitatea organizată, traficul de droguri şi terorismul. A fost

14 *** Living in an Area of Freedom, Security and Justice, Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General, Direcţia F – Comunicare, 1 ianuarie 2005, pag. 8.

23

introdus dreptul de a urmări persoanele suspecte şi pe teritoriul statelor membre.

Semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, Tratatul de la Maastricht a creat Uniunea Europeană ce avea propriul corp instituţional şi trei mari direcţii de acţiune, cunoscute ca piloni: Comunităţile Europene, Politica Comună de Securitate şi Externe şi cooperare în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne. Pentru JAI, Tratatul a prevăzut crearea unui Comitet de Coordonare în cadrul Consiliului European. JAI încorporează şi organizează cooperarea interguvernamentală ce a fost dezvoltată din anii ‘70 şi este reglementată în Titlul VI al Tratatului de la Maastricht. Cooperarea are la bază nouă probleme de interes comun:

– azilul;– trecerea frontierelor externe;– imigrarea;– politica privind naţionalii din celelalte ţări;– lupta împotriva drogurilor şi a consumului de

droguri;– lupta împotriva fraudelor internaţionale;– cooperarea judiciară în materie civilă;– cooperarea judiciară în materie penală;– cooperarea poliţienească şi vamală, inclusiv crearea

Europol-ului15.Deşi în cinci ani au fost adoptate peste 500 de decizii

privind politica europeană în materie de justiţie şi afaceri interne, cel mai important rezultat obţinut prin politica

15 *** Living in an Area of Freedom, Security and Justice, Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General, Direcţia F – Comunicare, 1 ianuarie 2005, pag. 9.

24

JAI a fost semnarea Convenţiei Europol, în 1995, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. Prin această convenţie a fost constituit Oficiul de Poliţie European ce a promovat, în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, principiile conlucrării şi al cooperării, în schimbul de informaţii între instituţiile de aplicare a legii din Statele Membre.

Tratatul de la Amsterdam împarte cel de-al treilea pilon constituit prin tratatul de la Maastricht, în două părţi şi transferă aproape toată problematica către primul pilon. Politica de azil şi migraţie, statutul naţionalilor din ţările terţe, trecerea graniţelor externe, cooperarea judiciară în materie civilă au devenit comunitare. Aceasta implică recurgerea la instrumentele Comunităţii Europene, precum directive şi reglementări, care sunt mult mai efective decât cele din cel de-al treilea pilon. De asemenea, acestea se supun controlului Curţii de Justiţie de la Luxemburg, cu câteva excepţii. Cooperarea poliţienească şi cooperarea judiciară în materie penală rămân într-un al treilea pilon reînnoit. Acest al treilea pilon continuă să aibă o natură interguvernamentală, iar rolul Parlamentului European este limitat, însă Curtea de Justiţie este introdusă, cu anumite limite, în domeniul cooperării poliţieneşti şi în cooperarea judiciară în materie penală.

Tratatul de la Amsterdam a definit mai clar obiectivele fiecărui stat membru şi ale autorităţilor implicate în dezvoltarea politicii celui de-al treilea pilon. De asemenea, rolul Europolului a crescut, iar politica Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) a fost cristalizată într-un nou concept: „un spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei” care a fost implementat prin Programul de la Tampere, adoptat de Consiliul European, în 1999, pentru o perioadă de 5 ani.

25

„Pentru libertate”, scopul fiind extinderea libertăţii de mişcare a persoanelor, precum şi promovarea cetăţeniei Uniunii, protecţia drepturilor fundamentale şi facilitarea integrării cetăţenilor din ţările non-europene.

Spaţiul de securitate cuprinde toate formele de luptă împotriva criminalităţii organizate, precum migraţia ilegală, traficul de fiinţe umane, traficul de droguri şi terorismul internaţional.

Prin spaţiul justiţiei, scopul Uniunii este de a garanta acces egal cetăţenilor europeni la justiţie şi de a facilita cooperarea între autorităţile judiciare ale statelor membre.”16

Programul de la Tampere a pus în practică prevederile Tratatului de la Amsterdam şi a solicitat realizarea de urgenţă, de echipe de investigaţie comune ca primă etapă în lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi a terorismului. Se avansează în procesul de euroconformizare prin identificarea sectoarelor asupra cărora trebuie să se convină cu privire la definiţii, sancţiuni şi incriminări comune.

Prin concluziile de la Tampere se creează şi Eurojust compusă din procurori, magistraţi şi ofiţeri de poliţie cu competenţă echivalentă la nivel naţional, pentru a facilita coordonarea autorităţilor de urmărire penală şi susţinerea investigaţiilor criminale în domeniul criminalităţii organizate. La 5 noiembrie 2004, Consiliul European a adoptat un nou program cunoscut ca „Programul de la Haga”, pentru realizarea în Uniunea Europeană a unui spaţiu de justiţie, securitate şi libertate pentru următorii 5 ani.

16 *** Living in an Area of Freedom, Security and Justice, Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General, Direcţia F – Comunicare, 1 ianuarie 2005, pag.5.

26

Cadrul PROGRAMUL DE LA HAGA – 10 PRIORITĂŢI

Planul de acţiune pe următorii 5 ani pentru Libertate, Justiţie şi Securitate este o iniţiativă politică decisivă şi piatra de temelie a Obiectivelor Comisiei Strategice pentru 2010.Planul de Acţiune preia majoritatea priorităţilor pentru Libertate, Justiţie şi Securitate – aprobat de către Consiliul European în Noiembrie 2004 – şi le transformă în acţiuni concrete, incluzând un orar de adoptare şi implementare. Acesta identifică 10 zone cheie de acţiune prioritară:1. Drepturi fundamentale şi cetăţenie (Fundamental rights and citizenship) Asigură

dezvoltarea completă şi întărirea politicilor referitoare la cetăţenie, monitorizarea şi promovarea respectării drepturilor fundamentale.

2. Lupta împotriva terorismului (The fight against terrorism) Axată pe diferite aspecte de prevenire, pregătire şi răspuns, pentru a întări în continuare, iar unde este necesar pentru a spori capacitatea Statelor Membre de a lupta împotriva terorismului.

3. Managementul migraţiei (Migration management) Defineşte o abordare echilibrată a managementului migraţiei prin dezvoltarea unei politici comune pentru imigrare la nivelul Uniunii Europene, în acelaşi timp cu întărirea luptei împotriva migraţiei ilegale şi traficului cu fiinţe umane, în special cu femei şi copii.

4. Graniţele interne, externe şi vizele(Internal borders, external borders and visas) Continuarea dezvoltării unui management integrat al graniţelor externe şi a unei politici comune a vizelor, în acelaşi timp asigurându-se circulaţia liberă a persoanelor.

5. O zonă comună pentru azil (A common asylum area) Se lucrează pentru stabilirea unei zone comune pentru azil, luând în considerare tradiţia umanitară şi respectarea obligaţiilor internaţionale de către Uniune şi eficientizarea unei proceduri armonioase.

6. Integrarea: impactul pozitiv al migraţiei asupra societăţii şi economiei (Integration: the positive impact of migration on our society and economy) Adoptă, sprijină şi încurajează măsurile Statelor Membre pentru adoptarea unor politici mai bune în domeniul integrării pentru maximizarea impactului pozitiv al migraţiei asupra societăţii şi economiei noastre.

7. Datele personale şi protecţia schimbului de informaţii (Privacy and security in sharing information) Stabilirea unui echilibru pentru schimbul de date personale şi protecţia informaţiilor între agenţiile de aplicare a legii şi autorităţile judiciare, respectând în întregime drepturile fundamentale la intimitate şi protecţia datelor personale, cât şi principiul disponibilităţii informaţiilor.

8. Lupta împotriva crimei organizate (The fight against organised crime) Dezvoltarea şi implementarea unui concept strategic pentru confruntarea cu crima organizată la nivelul UE, incluzând cunoaşterea fenomenului, cooperarea între agenţiile de aplicare a legii, cooperarea judiciară, iniţiative legislative şi non-legislative şi cooperarea cu ţările din lume a treia şi organizaţii internaţionale. Folosirea la capacitate maximă şi dezvoltarea în continuare a Europol şi Eurojust.

9. Justiţia penală şi civilă: o zonă europeană eficientă în domeniul justiţiei pentru fiecare (Civil and criminal justice: an effective European area of justice for all) Garantează o zona europeană eficientă în domeniul justiţiei prin asigurarea unui acces eficient la justiţie pentru fiecare şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti.

10. Libertate, Securitate şi Justiţie: împărţirea responsabilităţilor şi solidaritate (Freedom, Security and Justice: sharing responsibility and solidarity) Acordarea de înţeles noţiunilor de împărţire a responsabilităţilor şi solidaritate între Statele Membre prin revizuirea tipurilor de politici şi instrumente financiare care întrunesc obiectivele pentru Libertate, Securitate şi Justiţie în cel mai eficient mod.

În concluzie, cooperarea poliţienească europeană este parte a cooperării promovate prin pilonul al treilea al Uniunii Europene, JAI, care a fost adoptat prin Tratatul Uniunii Europene ce a intrat în vigoare din 1993. În

27

efortul de a asigura o singură piaţă europeană şi o singură cetăţenie europeană, sub JAI s-a dezvoltat o arhitectură instituţională complexă şi o varietate de instrumente legale.

În prezent, cadrul juridic european de cooperare poliţienească este dat de articolele 29 şi 30 (K.1 şi K.2) ale Tratatului Uniunii Europene şi de articolul 135 (116) al Tratatului privind Constituţia Europeană, iar Comisia Europeană a stabilit următoarele priorităţi de acţiune:

- crearea de structuri de coordonare la nivel european, în domeniile informaţiei operative (Europol), al comunicării interpersonale a top-managerilor (Task-Force-ul European al Şefilor de Poliţie), al pregătirii personalului (Colegiul European de Poliţie) şi al participării la eforturile de peacekeeping (Forţa Europeană de Reacţie Rapidă);

– prevenirea criminalităţii transnaţionale prin promovarea celor mai bune practici şi suţinerea Forum-ului de Prevenire a Criminalităţii;

– implementarea măsurilor prevăzute pentru poliţie din Convenţia Schengen, cu privire la Libertatea de Circulaţie;

– combaterea huliganismului la evenimentele sportive majore.

– combaterea terorismului.

28

Cooperarea judiciară versus cooperarea poliţienească. Instrumente de cooperare

Starea de maturitate pe care societatea internaţională o atinge pe diferitele sale paliere de existenţă a dus la crearea organismelor internaţionale de cooperare. Internaţionalizarea fenomenelor criminale a determinat un răspuns de aceeaşi natură din partea statelor afectate, iar subiecte precum combaterea crimei organizate sau a terorismului au intrat cu prioritate pe agenda politică a liderilor internaţionali şi au determinat crearea unor organisme care să asigure spaţiul de comunicare internaţional, în special european şi să ofere instrumente legale de cooperare care să respecte statul de drept şi suveranitatea tuturor reprezentanţilor naţionali.

Încă de la început, trebuie făcută diferenţa între cooperarea judiciară şi cea poliţienească, termeni ce se circumscriu la două mari capitole: justiţie şi securitate. Deşi cele două merg în paralel, ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc.

Cooperarea judiciară are ca scop recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare, armonizarea legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională (Eurojust, EJN – European Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). Pentru Uniunea Europeană, subiectul este nou şi apare ca necesitate a eliminării graniţelor. Primii paşi sunt realizaţi în contextul Schengen, primele îmbunătăţiri sunt efectuate odată cu Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Amsterdam.

29

Recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare presupune ca o decizie luată într-unul din Statele Membre să fie recunoscută şi implementată în toate celelalte State Membre, ca decizie naţională. În anul 2000 a fost adoptat Programul european pentru recunoaşterea reciprocă în materie penală, iar în 2005 a fost adoptat un plan de acţiune în vederea asigurării implementării conceptului. Principalele activităţi în acest domeniu au vizat: mandatul de arest european, deciziile cadru cu privire la recunoaşterea reciprocă a penalităţilor financiare, a deciziilor de confiscare, executarea sentinţelor în închisoare, cazierul judiciar etc. Aceste activităţi au fost susţinute prin implementarea unor definiţii comune a infracţiunilor, în special cele transnaţionale şi prevederi similare referitoare la nivelul minim de sancţionare a infracţiunilor în legislaţia penală a Statelor Membre.

Cooperarea poliţienească presupune asigurarea schimbului de informaţii, cooperarea, conlucrarea şi colaborarea pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii şi asigurarea unui spaţiu de securitate naţională şi, implicit, internaţională. Cooperarea, conlucrarea şi colaborarea exprimă modalităţile concrete prin care agenţiile de aplicare a legii acţionează în vederea realizării unor obiective comune. Coordonarea eforturilor informative, schimbul de informaţii şi alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale, programe, proiecte ori operaţiuni informative.

Cooperarea semnifică organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea în comun, pe baza unor programe specializate sau planuri de măsuri, de către structurile privind schimbul de date şi informaţii, în raport de

30

competenţe, a unor acţiuni specifice, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă pentru combaterea infracţionalităţii, de care să beneficieze toţi participanţii.

Conlucrarea defineşte modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare de către personal sau compartimente specializate, în raport de competenţe, în beneficiul autorităţilor, a unor acţiuni specifice, limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă operativă.

Colaborarea se realizează pentru necesităţile de angajare a competenţelor altor autorităţi sau instituţii publice/organizaţii de drept privat, agenţii de aplicare a legii şi structuri departamentale iniţiind şi dezvoltând proiecte de colaborare pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii17.

Instituţiile de cooperare poliţienească la nivelul României sunt: Punctul Naţional Focal, Unitatea Naţională Europol, Biroul S.I.R.E.N.E. – în stadiu de dezvoltare şi implementare, Instituţia ataşaţilor de afaceri interne/ofiţerilor de legătură, Centrul Regional SECI, Biroul Naţional Interpol. Ele reflectă principalele instituţii de cooperare poliţienească internaţională de la diferite nivele:

regional – Europol, Centrul SECI; global – OIPC Interpol, ONU (convenţii,

programe);

17 *** Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - componentă modernă în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, material de prezentare, www.mai.gov.ro

31

multilateral – Task Force-uri; bilateral – instituţia ataşaţilor de afaceri interne şi

ofiţerilor de legătură.Cooperarea poliţienească internaţională se realizează

prin instrumente specifice, care au rolul de a asigura cadrul legal oferit atât de dreptul naţional, cât şi de dreptul public internaţional. Instrumentele de cooperare se constituie ca forme-cadru, reciproc recunoscute de state, care stabilesc condiţiile şi modalităţile de cooperare. În continuare, vor fi dezvoltate instrumentele de cooperare statuate prin intermediul Uniunii Europene.

Tratatul de la Amsterdam reuşeşte să clarifice şi să simplifice instrumentele legale de cooperare europeană pentru asigurarea spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. Ele diferă în funcţie de pilonul sub care se află problematica pentru care se solicită cooperarea. Asigurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie îşi răsfrânge activitatea sub primul pilon comunitar şi în special sub cel de-al treilea.

Instrumentele legale ale celui de-al treilea pilon îşi au baza în modelul celui de-al doilea pilon (politica unitară în domeniul străinilor şi securităţii). Înaintea adoptării Tratatului de la Amsterdam, cele mai importante instrumente ale Consiliului în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne au fost clasicele convenţii internaţionale. Implementarea convenţiilor este însă lentă şi dificilă, în orice caz, Tratatul de la Amsterdam a creat două noi instrumente: deciziile şi sistemul decizional.

Convenţiile sunt instrumente tradiţionale de drept internaţional. Consiliul Uniunii Europene poate încheia convenţii şi poate recomanda adoptarea lor de către Statele Membre. Spre deosebire de poziţiile comune şi

32

alte decizii, convenţiile trebuiau ratificate de către parlamentele naţionale ale tuturor Statelor Membre, până la data la care Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare. Până la acea dată, convenţiile s-au aplicat, cu unele excepţii, imediat ce măcar jumătate din Statele Membre le-au ratificat. Spre exemplu, pe 26 iulie 1995, Consiliul a adoptat o convenţie stabilind un Birou European Poliţienesc (Europol).

Sistemul decizional, asemenea directivelor Comunitare, este influenţat de Statele Membre, în funcţie de rezultatele care urmează a fi obţinute, în timp ce alegerea formei şi metodelor rămân în sarcina autorităţilor naţionale, spre deosebire de directive. Sistemul decizional nu are un efect direct (şi din această cauză nu poate fi folosit ca bază în procedurile judiciare, de către indivizi). Acestea sunt folosite pentru a aproxima legile şi regulamentele din Statele Membre. De exemplu, la data de 22 decembrie 2003, Consiliul a adoptat Decizia cadru privind lupta împotriva exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile.

Deciziile sunt obligatorii, dar nu au efect direct. Ele sunt însoţite, în mod consecvent, de către măsurile de implementare. O decizie – în sens legal – poate fi luată pentru orice scop, mai puţin pentru a aproxima legile şi regulamentele interne ale Statelor Membre. Deciziile au fost adoptate, spre exemplu, pentru probleme de cooperare judiciară (crearea Eurojust) şi cooperare poliţienească (crearea Colegiului European Poliţienesc). Consiliul acţionează unanim pentru adoptarea deciziilor cadru şi a deciziilor. Implementarea măsurilor poate fi aplicată de către majoritatea calificată, în anumite cazuri.

33

Poziţiile comune definesc abordarea Uniunii referitoare la o anumită problemă, pe care Statele Membre le apără în organizaţii şi conferinţe internaţionale. Anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Consiliul a adoptat o poziţie comună pe definiţia exactă a termenului „refugiat” pentru problemele referitoare la azil.

Instrumentele comunitare (ale primului pilon) sunt folosite din ce în ce mai des în vederea implementării politicilor pentru justiţie şi afaceri interne. Această tendinţă reflectă greutatea politică în creştere a Comisiei, a Parlamentului European, a Curţii de Justiţie ale Comunităţilor Europene, în relaţie cu Consiliul.

Regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor şi direct aplicabile în toate Statele Membre. Nici o măsură naţională nu este necesară pentru implementarea acestora. Acestea sunt generale, ca scop şi obligatorii pentru toate Statele Membre. La data de 18 februarie 2003, spre exemplu, Consiliul a adoptat Regulamentul care stabileşte criteriile şi mecanismele folosite pentru determinarea Statului responsabil să examineze cererea de azil.

Directivele europene stabilesc obiective şi rezultate pe care Statele Membre trebuie să le atingă, prin intermediul legislaţiei naţionale sau alte măsuri corespunzătoare. Exemplu: la data de 29 aprilie 2004, Consiliul a adoptat Directiva care stabilea condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi definea drepturile implicite.

Deciziile sunt obligatorii şi pot fi adresate unuia sau mai multor State Membre în special sau tuturor Statelor Membre, companiilor şi indivizilor.

34

Recomandările şi opiniile sunt instrumente ce nu sunt obligatorii din punct de vedere legal şi nu constituie instrumente legislative. Ele sunt adresate în mod frecvent Statelor Membre şi reprezintă un obiectiv general sau definesc un set de măsuri recomandate de către Consiliu. Rezoluţiile, declaraţiile şi concluziile oferă punctul de vedere al Consiliului şi nu sunt obligatorii. Acestea pot avea, fără discuţie, un impact politic important18.

Tratatul de la Amsterdam a introdus modificări substanţiale pentru cel de-al treilea pilon, care au afectat în mod profund suveranitatea naţională şi principiul teritorialităţii. Acesta oferă posibilitatea efectuării de operaţii către Europol şi stabileşte implementarea de măsuri pentru asigurarea unor reguli minime, cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor în domeniul crimei organizate, terorismului şi traficului ilicit de droguri19.

18 *** Living in an Area of Freedom, Security and Justice, Consiliul Uniunii Europene, Secretariatul General, Direcţia F – Comunicare, 1 ianuarie 2005, pag. 13.19 Anne Weyembergh, Building A European Legal Area: What Has Been Achieved And What Has Still To Be Done?, disertaţie susţinută la seminarul organizat de Fundaţia Cicero "Justice and Home Affairs - How to Implement the Amsterdam Treaty?", PARIS, 13-14 Aprilie 2000.

35

CAPITOLUL IISTRUCTURI EUROPENE ŞI INTERNAŢIONALE DE

COOPERARE POLIŢIENEASCĂ

Oficiul European de Poliţie - Europol

Misiune şi istoric

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii, în cadrul Uniunii Europene şi care operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi eficacitatea şi cooperarea autorităţilor competente din statele membre, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol-ul are misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor criminale.

Înfiinţarea organizaţiei Europol a fost convenită prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, din 7 februarie 1992. Având sediul la Haga, în Olanda, Europol a început să-şi desfăşoare activitatea pe 3 ianuarie 1994, sub denumirea de Unitatea Droguri Europol (EDU), acţiunile sale fiind limitate la lupta împotriva drogurilor. Treptat, s-au adăugat şi alte domenii importante de criminalitate. Începând de la 1 ianuarie, mandatul Europol-ului s-a extins pentru a

36

cuprinde toate formele grave de criminalitate internaţională, aşa cum sunt enumerate în Anexa la Convenţia Europol. Convenţia Europol a fost ratificată de toate statele membre şi a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. În urma adoptării mai multor hotărâri cu caracter juridic privind Convenţia, Europol-ul a început să îşi desfăşoare toate activităţile în data de 1 iulie 1999.

Pe data de 1 mai 2004, Uniunea Europeană le-a întâmpinat pe cele 10 noi state membre: statelor membre ale UE li s-a alăturat Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia în crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie.

Însă, obţinerea statutului de membru Europol nu se face automat. Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă doar un pas în obţinerea statutului de stat membru al Europol. Fiecare nou stat trebuie să adopte Convenţia Europol şi să înştiinţeze UE de intenţia lui de a se alătura organizaţiei. Statul candidat devine, în cele din urmă, membru cu drepturi depline, după 3 luni de la primirea înştiinţării de către UE. Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia au devenit membre Europol pe data de 1 septembrie 2004, urmate de Malta, pe 1 octombrie şi de Polonia, o lună mai târziu. Estonia le-a urmat exemplul la 1 iulie 2005.

În prezent, se desfăşoară următoarea fază a proiectului de Extindere Europol: Bulgaria şi România au semnat Tratatul de Aderare la UE în aprilie 2005, urmând ca la 1 ianuarie 2007 să devină membre ale Uniunii Europene. Totodată, negocierile de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană sunt pe punctul de a începe.

Managementul şi controlul Europolului

37

Europol-ul răspunde în faţa Consiliului Miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne. Consiliul răspunde de îndrumarea şi controlul Europol-ului. El numeşte Directorul şi Directorii adjuncţi şi aprobă bugetul. Din Consiliul de Miniştri fac parte reprezentanţi ai tuturor statelor membre, iar cerinţa ca deciziile să se ia în unanimitate ajută la asigurarea unui control democratic asupra Europol-ului. Consiliul de Administraţie al Europol-ului include câte un reprezentant din fiecare stat membru şi are sarcina principală de a supraveghea activităţile organizaţiei. Organismul Comun de Supraveghere, din care fac parte doi experţi în protecţia datelor din fiecare stat membru, monitorizează conţinutul şi modul de utilizare a tuturor datelor personale deţinute de Europol.

Rolul Europol

Europol-ul sprijină activităţile de aplicare a legii desfăşurate de statele membre, îndreptate în special împotriva:

traficului ilegal de droguri; reţelelor ilegale de imigraţie; terorismului; falsificării banilor (falsificarea monedei euro) şi a

altor mijloace de plată; traficului cu fiinţe umane inclusiv pornografia

infantilă; traficului ilegal cu vehicule; spălării banilor.

38

În plus, principalele priorităţi ale Europol-ului includ infracţiunile împotriva persoanelor, infracţiunile financiare şi infracţiunile cibernetice. Aceasta se aplică atunci când este implicată o structură de crimă organizată şi sunt afectate două sau mai multe state membre. Europol-ul oferă sprijin prin:

- facilitarea schimbului de informaţii, potrivit legii naţionale, dintre ofiţerii de legătură ai Europol-ului (OLE). Ofiţerii de legătură sunt detaşaţi pe lângă Europol de către statele membre, ca reprezentanţi ai agenţiilor naţionale ce se ocupă de aplicarea legii din aceste state;

- oferirea de analize operative în vederea sprijinirii operaţiunilor;

- elaborarea de rapoarte strategice (de ex. evaluarea ameninţării) şi analiza activităţilor criminale pe baza informaţiilor şi datelor oferite de statele membre şi de terţi;

- oferirea de expertiză şi sprijin tehnic pentru anchetele şi operaţiunile realizate în cadrul UE, sub supravegherea şi cu răspunderea legală a statelor membre interesate. Europol-ul activează şi în domeniul promovării analizei criminalistice şi a armonizării tehnicilor de anchetă din cadrul statelor membre.

Dat fiind că activităţile ce ţin de crima organizată la nivel internaţional nu se opresc la graniţele naţionale, pentru îndeplinirea rolului său, Europol-ul şi-a îmbunătăţit cooperarea privind aplicarea legii internaţionale, prin negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale, după cum urmează: Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul

39

European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elveţia, Turcia, Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a Vămilor, România şi Rusia.

Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS)

În Convenţia Europol se stipulează că Europol-ul va înfiinţa şi păstra un sistem computerizat, pentru a permite introducerea, accesul şi analizarea datelor. Convenţia prevede un cadru strict pentru a garanta protejarea drepturilor persoanelor şi a datelor, precum şi controlul, supravegherea şi siguranţa acestora din urmă. Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS) va avea trei componente principale:

- un sistem informaţional;- un sistem de analiză;- un sistem de index.Sistemele de analiză şi de index sunt deja funcţionale.

În anul 2005 s-a elaborat un nou sistem informaţional ce va uni toate statele membre.

Finanţare

Europol-ul este finanţat din cotizaţiile achitate de statele membre, în funcţie de produsul naţional brut al fiecăruia. Bugetul pentru 2005: 63,4 milioane de Euro. Controlorul financiar, care este numit de Consiliul de Administraţie în unanimitate, răspunde de modul în care sunt angajate şi achitate cheltuielile, precum şi de stabilirea şi încasarea venitului Europol-ului. Conturile

40

anuale ale Europol-ului sunt auditate. Această activitate este efectuată de către Comitetul comun de auditare, alcătuit din trei membri numiţi de Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene.

Personalul

Consiliul director al Europol-ului este numit de către Consiliul Uniunii Europene (miniştrii de Justiţie şi ai Afacerilor Interne). În prezent, acesta constă în directorul Max-Peter Ratzel (Germania) şi directorii adjuncţi Mariano Simancas (Spania), Jens Henrik Højbjerg (Danemarca) şi Kevin O’Connell (Regatul Unit). La sediul Europol-ului îşi desfăşoară activitatea 490 de persoane. Dintre acestea, 80 sunt ofiţeri de legătură Europol (OLE), reprezentând mai multe tipuri de agenţii care se ocupă de aplicarea legii (poliţie, vamă, jandarmerie, servicii de imigrare etc.). Ofiţerii de legătură (OLE), împreună cu ofiţerii, analiştii şi alţi experţi din cadrul Europol-ului oferă servicii eficiente şi rapide multilingve, 24 de ore din 24.

41

Figura 1. Organigrama Europol

42

Cooperarea Schengen

Istoria şi dezvoltarea Acordului Schengen

La 14 iunie 1985, Republica Federala Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg si Olanda au semnat Acordul Schengen (Schengen fiind o localitate din Luxemburg) cu privire la abolirea treptata a controlului vamal comun acestor tari care doreau să stabilească o zonă fără restricţii privind circulaţia persoanelor şi a mărfurilor, în care controalele la frontieră dintre ţările participante să fie eliminate şi să existe o cooperare mai strânsă în vederea combaterii criminalităţii transnaţionale. Ulterior, cooperarea Schengen a fost incorporată în cooperarea UE şi include în prezent toate statele membre ale Uniunii Europene, mai puţin Irlanda şi Marea Britanie.

Începând din 1954, ţările nordice sunt membre ale Uniunii Nordice a Paşapoartelor, care prevede şi ea o zonă fără restricţii de circulaţie pentru Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda şi Norvegia. Când ţările nordice membre ale UE, Danemarca, Suedia şi Finlanda, s-au alăturat cooperării Schengen, Norvegia şi Islanda au fost nevoite să încheie un acord cu statele Schengen pentru a păstra Uniunea Nordică a Paşapoartelor.

Norvegia a încheiat aşadar cu Uniunea Europeană un acord de asociere la zona Schengen, în 1999. Acest acord îi permite Norvegiei să ia parte la elaborarea legislaţiei privind implementarea, punerea în aplicare şi dezvoltarea ulterioară a acquis-ului Schengen (întregul corpus de acorduri şi acte legislative aferente sistemului Schengen).

43

Acesta este cel mai important acord încheiat de Norvegia cu UE, în afara Acordului SEE.

Pentru a institui o zonă cu o frontieră externă comună şi fără controale la frontierele interne, toate statele participante trebuie să aibă condiţii de intrare în ţară identice. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că trebuie să existe norme comune privind categoriile de cetăţeni ai ţărilor terţe cărora li se solicită viză. Pe de altă parte, vizele acordate sunt în general valabile în toate ţările Schengen. Mai mult, toate statele participante trebuie să se poată baza pe capacitatea celorlalte ţări de a efectua controale satisfăcătoare la frontieră. De aceea, acquis-ul Schengen include norme privind măsurile de control care trebuie puse în aplicare la frontiera externă a zonei Schengen.

Acquis-ul Schengen prevede, de asemenea, cooperarea dintre autorităţile poliţieneşti din statele participante. Un sistem comun de informaţii (Sistemul de Informaţii Schengen, SIS) le permite poliţiştilor din ţările Schengen să emită avertizări privind criminalii căutaţi într-o ţară anume, persoanele dispărute sau bunurile furate.

Cooperarea Uniunii Europene în domeniul justiţiei şi afacerilor interne s-a extins treptat pentru a include mai mult decât simpla cooperare Schengen. Tendinţele actuale vizează o cooperare mai strânsă între poliţie şi procuraturile din diferite ţări, armonizarea legislaţiei din domeniul dreptului civil şi penal şi o politică comună privind imigraţia şi acordarea dreptului de azil. Acordul Schengen nu implică automat faptul că Norvegia face parte din această cooperare extinsă.

44

Cu toate acestea, Norvegia se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte criminalitatea transnaţională, ca de pildă terorismul, traficul de droguri şi traficul cu fiinţe umane. De aceea, cooperarea Schengen este cea mai potrivită arenă în care Norvegia poate ridica probleme de interes comun, care depăşesc uneori domeniul strict de aplicare a acquis-ului Schengen. Norvegia este interesată, de asemenea, în caz că este necesar, să încheie acorduri speciale de cooperare în domenii specifice. Un exemplu în acest sens este acordul de cooperare pe care Norvegia l-a încheiat cu EUROPOL, organizaţia forţelor de poliţie din Uniunea Europeană.

La 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen. Punctele cheie ale acordului vizează măsurile de creare, în urma abolirii controlului vamal comun, a unui spaţiu comun de securitate şi justiţie. Obiectivele principalele ale acordului rezidă în:

armonizarea prevederilor legate de intrarea şi şederea de scurtă durată în spaţiul Schengen a cetăţenilor din afara UE (omogenizarea vizei Schengen);

problema azilului (cu determinarea privind cărui dintre Statele Membre se va supune solicitantul azilului);

probleme de combatere vamală a crimelor legate de droguri;

cooperarea politiei (urmăriri periculoase); cooperarea dintre statele Schengen în probleme

de justiţie. Convenţia cu privire la Implementarea Acordului

Schengen a intrat în vigoare la 1 septembrie 1993; prevederile lui nu puteau să aibă un efect practic totuşi,

45

până când condiţiile tehnice şi legale (aşa ca datele bancare şi datele relevante privind protecţia autoritarilor) nu erau îndeplinite. Astfel, Convenţia a început sa aibă efect practic la 26 martie 1995 atât pentru părţile originare ale Acordului Schengen, cât şi pentru Spania şi Portugalia. Din 1995, Italia, Grecia, Austria, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, care a intrat în vigoare pentru cele trei ţări nordice abia la 25 martie 2001.

Odată ce controlul vamal este complet abolit, deţinătorul vizei comune este îndreptăţit să stea în cele 15 state mai sus menţionate care aplică Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen pentru maximum până la 90 zile într-o perioadă de şase luni, în timpul în care e valabilă viza.

Punctele cheie ale Convenţiei cu privire la Implementarea Acordului Schengen:

o Cetăţenii ţărilor ce implementează Acordul Schengen (vezi itemul 1) pot trece frontierele interne ale ţărilor semnatare la orice punct fără controlul vamal.

o Viza fără restricţii teritoriale (viza turistica sau cea business ce permite deţinătorului să stea până la 90 de zile într-o perioadă de şase luni, viza de tranzit sau la aeroport), acordată unui cetăţean dintr-o ţară-terţă de una din ţările semnatare, îndreptăţeşte deţinătorul, în acelaşi scop şi pe durata validităţii vizei, să intre fără controlul vamal pe teritoriul oricărei dintre tarile semnatare.

o Orice cetăţean dintr-o ţară-terţă cu permis de reşedinţa valid în una dintre ţările semnatare poate călători cu un paşaport valid, fără a cere o viza, timp de 90 de zile într-o perioadă de şase luni, în alte ţări semnatare.

46

o Armonizarea politicii de vize in ţările Schengen (lista comună a cetăţenilor din ţările-terţe care solicită vize).

o Controlul vamal extern potrivit unui standard comun Schengen.

o Accesul tuturor ţărilor Schengen la Sistemul Informational Schengen (SIS) furnizând date despre identitatea personală sau alte informaţii din spaţiul Schengen.

o Cooperare apropiată dintre poliţie şi justiţie. o Unificarea eforturilor pentru combaterea crimei

legate de droguri. o Reguli ce determină acordarea competentei pentru

procedurile de azil (in prezent, înlocuite de întrevederile similare ale Convenţiei de la Dublin, din 15 iunie 1990).

Integrarea Acordului Schengen în Uniunea Europeană

Începând cu 1 mai 1999 Protocolul Schengen al Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie 1997 a integrat cooperarea Schengen în cadrul Uniunii Europene. Astfel, Comunitatea Europeana şi-a asumat competenţa pentru largile spaţii ale acqui-urilor Schengen (Acordul Schengen şi variatele prevederi adoptate in acest context), precum şi pentru ulterioara sa dezvoltare. Pentru Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca s-au făcut aranjamente speciale. Deşi Marea Britanie şi Irlanda nu sunt părţi ale Acordului Schengen, ele pot, cu aprobarea Consiliului UE, să aplice acqui-urile Schengen în întregime sau în parte şi să participe la dezvoltarea ulterioară. Danemarca va decide pe baza de analiză de

47

caz dacă va participa, sub prevederile legislaţiei internaţionale, la dezvoltarea ulterioară a acqui-urilor şi dacă va integra în legislaţia sa naţională şi legislaţia Comunităţii, dezvoltată fără participarea sa.

Acordurile de cooperare dintre ţările semnatare Schengen şi Norvegia şi Irlanda au fost înlocuite respectiv cu acordurile asociate cu UE, foarte asemănătoare la conţinut, încheiate în baza Tratatului de la Amsterdam.

Pentru cetăţenii UE si cetăţenii tarilor-terţe care locuiesc în UE, Acordul Schengen are drept rezultat creşterea substanţială a libertăţii de călătorie şi îmbunătăţirea siguranţei în interiorul ţărilor Schengen si frontierelor lor externe.

In prezent ţările semnatare ale Acordului Schengen sunt Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania si Suedia.

Prevederi legale selective privind Acordul Schengen

Acordul din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republica Federală Germania şi Republica Franceză privind abolirea treptată a controlului vamal la frontierele comune.

Convenţia din 19 iunie 1990 ce implementează Acordul Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republica Federală Germania şi Republica Franceză privind abolirea treptată a controlului vamal la frontierele comune (Convenţia cu privire la Implementarea Acordului Schengen

48

Legea de la 15 iunie 1993 cu privire la Acordul Schengen din 19 iunie 1990 privind abolirea treptata a controlului vamal la frontierele comune.

Notificarea din 14 iunie 1985 despre Intrarea în vigoare a Convenţiei cu privire la Implementarea Acordului Schengen din 14 iunie 1985 dintre guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republica Federală Germania si Republica Franceza privind abolirea treptată a controlului vamal la frontierele comune.

Tratatul de la Amsterdam din 2 octombrie 1997.

Sistemul Informatic Schengen

Convenţia de Aplicare a Acordului de la Schengen privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune interne, a fost semnată la data de 19 iunie 1990, intre Belgia, Germania, Franţa, Luxemburg si Olanda.

Sistemul Informatic Schengen face parte din Titlul IV al Convenţiei, art. 92-101. Conform acestora, părţile semnatare ale convenţiei vor crea şi administra un sistem informatic comun, denumit Sistemul Informatic Schengen, compus dintr-o secţiune naţională în fiecare stat şi un serviciu de asistenţă tehnică. Sistemul Informatic Schengen trebuie să permită autorităţilor desemnate de fiecare stat membru ca, prin intermediul unei proceduri de căutare automată, să aibă acces la semnalmentele cu privire la persoane şi obiecte pentru controale la frontiera în concordanţă cu legislaţia naţională ,, precum şi, în cazul semnalmentelor prevăzute la art. 96, pentru acordarea vizelor, permiselor de şedere si pentru supravegherea străinilor in contextul aplicării

49

dispoziţiilor convenţiei referitoare la circulaţia persoanelor.

Fiecare Stat Membru creează si administrează, in nume propriu şi pe riscul său, secţiunea sa naţională din Sistemul Informatic Schengen, al cărei fişier de date va fi identic cu fişierele celorlalte secţiuni naţionale ale fiecărui Stat Membru, prin utilizarea serviciului de asistenţă tehnică. Pentru a permite transmiterea rapidă şi eficientă a datelor, fiecare stat membru se conformează, din momentul creării secţiunii sale naţionale ,, protocoalelor şi procedurilor stabilite de comun acord cu celelalte state pentru serviciul de asistenţă tehnică. Fişierul de date al fiecărei secţiuni naţionale va servi la căutarea automată pe teritoriul fiecărui stat. Consultarea fişierelor de date din secţiunile naţionale ale altor state nu va fi posibilă.

Statele creează şi administrează în comun, asumându-şi împreună riscurile, serviciul de asistenţă tehnică al SIS, pentru care este responsabilă Franţa; acest serviciu işi are sediul la Strasbourg. Serviciul cuprinde un fişier de date care asigură on-line faptul că fişierele de date ale secţiunilor naţionale sunt ţinute identic. Acest fişier al serviciului de asistenţă tehnică conţine alerte referitoare la persoane şi obiecte de interes pentru toate statele membre.

Statele semnatare ale Convenţiei, conform legislaţiei naţionale, vor schimba informaţiile suplimentare în legătură cu alertele introduse în sistem şi acţiunile ce trebuie urmate în momentul descoperirii unei persoane sau obiect dat în urmărire prin SIS, prin intermediul unei autorităţi desemnate în acest scop, denumita Biroul

50

SIRENE (Suplimentary Information Requested at National Entry).

Sistemul Informatic Schengen are ca obiect menţinerea ordinii şi securităţii publice, inclusiv a securităţii naţionale. Acest sistem cuprinde doar categoriile de date care sunt furnizate de fiecare stat membru şi care sunt necesare în scopurile prevăzute la art. 95-100 din Convenţie Statul semnalat (care introduce un semnalment) verifică dacă importanţa cazului justifică includerea semnalmentului în SIS.

Categoriile de date sunt următoarele: Persoanele pentru care a fost emis un

semnalment; Obiectele la care se face referire în art. 99 şi 100În ceea ce priveşte persoanele informaţiile se

limitează la următoarele elemente: Numele, prenumele şi numele anterioare, aliasuri

care sunt introduse separat; Orice semn fizic, particular, obiective si

inalterabile; Locul şi data naşterii; Sex; cetăţenia; dacă persoana în cauza este înarmată, violentă sau

a evadat; motivul semnalării; măsura care trebuie luata; în cazul semnalmentelor de la art. 95, tipul

infracţiunii.Dacă un stat membru consideră că un semnalment

conform cu art. 95, 97 sau 99 este incompatibil cu dreptul său intern, cu obligaţiile sale internaţionale sau cu

51

interesele naţionale esenţiale, poate adaugă la aceste semnalmente, în fişierul de date al secţiunii naţionale, o notă (flag sau indicator de validitate) în sensul că măsurile care trebuie luate în temeiul semnalmentului nu se vor aplica pe teritoriul său. În legătură cu acest subiect vor trebui să existe consultări cu celelalte state. Dacă statul care a emis semnalmentul nu îl retrage, acesta va rămâne deplin aplicabil pentru celelalte state.

Datele care fac parte din Sistemul Informatic Schengen sunt următoarele:

Art. 95 – date privind persoanele căutate pentru a fi arestate in vederea extrădării se introduc la cererea autorităţii judiciare a statului care introduce semnalmentul.

Înainte de introducerea semnalmentului, statul verifică dacă arestarea este permisă de dreptul intern al statului solicitat. Daca are dubii, trebuie să consulte celelalte state în cauză.

Statul emiţător al semnalmentului va trimite statelor solicitate, prin cele mai rapide mijloace, împreuna cu semnalmentul, următoarele informaţii esenţiale:

a) autoritatea care a emis cererea de arestare;b) existenţa unui mandat de arestare sau a unui act

care are aceeaşi forţă sau a unei hotărâri judecătoreşti;c) natura şi calificarea juridică a infracţiunii;d) descrierea circumstanţelor săvârşirii infracţiunii,

inclusiv momentul, locul şi gradul de participare la comiterea infracţiunii a persoanei semnalate;

e) consecinţele infracţiunii, dacă acest lucru este posibil.

Un stat care a fost solicitat poate adăuga semnalmentului din fişierul secţiunii naţionale a SIS o

52

notă care să interzică arestarea în temeiul semnalmentului atâta timp cât nota nu va fi ştearsă. Nota trebuie ştearsa in cel mult 24 de ore de la introducerea semnalmentului, cu excepţia cazului în care statul refuză să execute arestarea cerută din motive de legalitate sau din motive speciale de oportunitate. În măsura în care, în cazuri excepţionale, complexitatea faptelor care constituie temeiul semnalmentului, o justifică, termenul menţionat anterior poate fi prelungit până la o săptămână. Celelalte state pot efectua arestarea cerută în semnalment, fără a încălca o notă sau o decizie de refuz

Dacă pentru raţiuni deosebit de urgente, un stat solicită o cercetare imediată, celălalt stat analizează posibilitatea de a renunţa la notă. Statul solicitat adoptă dispoziţiile necesare pentru ca măsurile care trebuie luate să poată fi executate fărăintârziere dacă semnalmentul va fi validat

Dacă arestarea nu poate fi efectuată pentru ca o investigare nu este încă finalizată sau datorită refuzului statului solicitat, acesta din urmă trebuie să considere semnalmentul ca fiind un semnalment făcut cu scopul de a comunica reşedinţa persoanei în cauză.

Statele solicitate execută măsurile care trebuie luate, cerute prin semnalmente, în conformitate cu convenţiile de extrădare în vigoare şi cu dreptul intern. Daca este vorba de unul din cetăţenii lor, nu sunt obligate sa execute măsurile cerute, fără a aduce atingere posibilităţii de a efectua arestarea conform dreptului intern.

Art. 96 – datele privind străinii semnalaţi ca inadmisibili sunt introduse în temeiul unor semnalmente

53

naţionale care rezultă din deciziile luate de autorităţile administrative sau de instanţele competente cu respectarea regulilor de procedură prevăzute de legislaţia naţională.

Deciziile pot fi întemeiate pe ameninţarea pentru ordinea publică sau pentru securitatea şi siguranţa naţională pe care o poate constitui prezenţa unui străin pe teritoriul naţional. Poate fi cazul:

a) unui străin condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni care poate atrage o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an;

b) unui străin cu privire la care există motive serioase să se creadă că a comis fapte pedepsibile grave, inclusiv cele prevăzute de art. 71 sau cu privire la care există indicii reale că intenţionează să săvârşească astfel de fapte pe teritoriul unui stat membru.

Deciziile se pot întemeia pe faptul că împotriva străinului s-a luat măsura deportării, mutării sau expulzării care nu a fost revocată şi nici suspendată şi care cuprinde sau este însoţita de interdicţia intrării sau, dacă este cazul, a şederii, întemeiata pe nerespectarea reglementărilor naţionale privind intrarea sau şederea străinilor.

Art. 97 – Datele privind persoanele dispărute sau persoanele care, în interesul propriei protecţii sau pentru prevenirea ameninţărilor, trebuie plasate în mod provizoriu într-un loc sigur la cererea autorităţii competente sau a autorităţii judiciare competente a statului ce emite semnalmentul, se introduc pentru ca autorităţile de politie să poată comunica statului care a făcut semnalarea locul de şedere sau să poată plasa persoana sub paza spre a o împiedica sp îşi continue

54

călătoria, dacă legislaţia naţională permite acest lucru. Această dispoziţie se aplică în special minorilor şi persoanelor care trebuie internate în temeiul deciziei unei autorităţi competente. Efectuarea comunicării este condiţionată de acordul persoanei dispărute, dacă aceasta este majoră.

Art. 98 – Datele privind martorii, persoanele citate pentru a se prezenta în faţa autorităţilor judiciare în cadrul unei proceduri penale care antrenează răspunderea cu privire la fapte pentru care au fost urmărite sau persoanele cărora trebuie să li se comunice o hotărâre penală sau o cerere de a se prezenta pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate, se introduc, la cererea autorităţilor judiciare competente, în scopul comunicării locului unde si au reşedinţa sau domiciliul.

Informaţiile cerute se comunică statului care a introdus semnalmentul în conformitate cu legislaţia sa naţionala şi cu convenţiile în vigoare cu privire la asistenţăjudiciară în materie penală.

Art. 99 – Datele privind persoanele, vehiculele, bărcile, avioanele sau containerele se introduc, în acord cu dreptul intern al statului care a introdus semnalmentul, în scopul supravegherii discrete şi al controlului specific, în conformitate cu paragraful 5.

O astfel de semnalare poate fi efectuata pentru combaterea infracţiunilor şi pentru prevenirea ameninţărilor pentru securitatea publică:

a) dacă există indicii reale că persoana în cauză intenţionează să comită numeroase fapte pedepsibile extrem de grave,

b) dacă aprecierea globală a persoanei în cauză, în special în temeiul faptelor pedepsibile comise până în

55

prezent, permite să se presupună că aceasta va comite şi în viitor fapte pedepsibile extrem de grave.

Un semnalment poate fi efectuat conform dreptului intern, la cererea autoritatilor care sunt responsabile cu securitatea statului, dacă probe concrete permit să se presupună ca informaţiile prevăzute în paragraful 4 sunt necesare pentru prevenirea unei ameninţări grave din partea persoanei în cauza sau a altor ameninţări grave pentru securitatea internă şi externă a statului. Statul care a emis semnalmentul este obligat să informeze în prealabil celelalte state membre.

În cadrul supravegherii discrete, următoarele informaţii pot fi culese şi transmise, în totalitate sau în parte, autorităţii semnalate cu ocazia controlului la frontieră sau al altor controale poliţieneşti şi vamale efectuate în interiorul ţării, sunt următoarele:

a) faptul că persoana sau vehiculul semnalat au fost găsite;

b) locul, momentul sau motivul verificării;c) itinerarul şi destinaţia călătoriei;d) persoanele care însoţesc persoana în cauză sau

ocupanţii vehiculului;e) vehiculul utilizat;f) obiectele transportate;g) circumstanţele în care au fost găsite persoana sau

vehiculul.Cu ocazia culegerii informaţiilor, se iau măsuri

pentru a nu se pune în pericol caracterul discret al supravegherii.

În cazul controlului specific menţionat la paragraful 1, persoanele, vehiculele, ambarcaţiunile, avioanele, containerele si obiectele transportate pot fi

56

percheziţionate potrivit dreptului intern, pentru realizarea scopului indicat în paragrafele 2 si 3. Dacă controlul specific nu este permis conform legislaţiei unui stat, acesta se va transforma în mod automat în supraveghere discreta pentru statul respectiv.

Un stat solicitat poate adăuga semnalări din fişierul secţiunii naţionale al SIS o notă care să interzică executarea măsurilor care trebuie adoptate în temeiul semnalmentului, în scopul supravegherii discrete sau al controlului specific, atâta timp cât nota nu va fi ştearsă. Nota trebuie ştearsă în cel mult 24 ore de la introducerea semnalmentului, cu excepţia cazului în care statul solicitat refuză, din motive de legalitate sau din motive speciale de oportunitate, să execute măsurile care trebuie luate. Celelalte state pot efectua măsura ceruta în semnalment, fără a încălca o nota sau o decizie de refuz.

Art. 100 – Datele privind obiectele căutate pentru a fi sechestrate sau pentru a fi utilizate ca probă într-o procedură penală se introduc în SIS.

Daca în urma unei căutări se descoperă existenta unui semnalment privind un obiect găsit, autoritatea care a constatat semnalmentul contactează autoritatea care a semnalat pentru a conveni asupra masurilor necesare. În acest scop, pot fi transmise, conform convenţiei, şi date cu caracter personal. Măsurile care urmează să fie luate de statul care a găsit obiectul trebuie să fie conforme cu dreptul sau naţional.

Următoarele categorii de obiecte vor fi introduse:a) vehiculele cu motor cu o capacitate cilindrica mai

mare de 50 cmc, ambarcaţiuni şi avioane, furate, deturnate sau pierdute;

57

b) remorcile şi rulotele care au o masă netă mai mare de 750 kg, caravane, echipamente industriale, containere, furate, deturnate sau pierdute;

c) armele de foc furate, deturnate sau pierdute;d) documente în alb furate, deturnate sau pierdute;e) documente de identitate eliberate, ca paşapoarte,

cărţi de identitate, permise de conducere, permise de rezidenta şi documente de călătorie furate, deturnate sau pierdute;

f) certificatele de înmatriculare a vehiculelor şi plăcutele de înmatriculare furate, deturnate sau pierdute;

g) bancnotele (bilete înregistrate);h) mijloace de plata ca cecuri, cărţi de credit etc.

furate, deturnate sau pierdute (vor fi implementate in cadrul SIS II)

58

Figura 2 Perimetrul funcţional al Sistemului de Informaţii Naţional

59

Frontex – Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre

(European Agency for the Management of Operational Cooperation at the External

Borders of the Member States)

FRONTEX, Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe ale Statelor Membre, va coordona toate activităţile forţelor naţionale de frontieră la graniţele externe ale Uniunii Europene lărgite.

Agenţia a fost înfiinţată pe baza unui regulament şi după multe discuţii, în octombrie 2004, iar ca sediu a fost ales oraşul Varşovia, în aprilie 2005. Agenţia va implementa codul de frontieră revizuit pe mişcările de populaţie peste graniţă şi astfel va facilita libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen. S-a ajuns la o înţelegere asupra codului între Consiliu şi Parlament la prima citire la data de 23 iunie. Agenţia va avea următoarele atribuţii:

Coordonează activitatea forţelor naţionale de frontieră;

Sprijin pentru instruire; Asigură sprijin tehnic şi de cercetare; Sprijin pentru operaţiuni comune;Uniunea are diferite tipuri de graniţe externe: terestre,

maritime, aeroporturi (zboruri către şi dinspre ţări nemembre). Securitatea graniţelor externe se axează pe lupta împotriva migraţiei ilegale cât şi împotriva altor infracţiuni, terorismului, infracţiunilor împotriva femeilor

60

şi copiilor, traficului de arme, corupţiei şi fraudelor, dar nu apărare militară. Pentru pregătirea ultimei lărgiri a frontierelor UE, Uniunea Europeană a investit foarte mult în echipamente şi în pregătirea personalului vamal din cele 10 noi State Membre, şi pentru coordonarea operaţiunilor comune destinate să asigure un nivel unitar de control al graniţelor. Până la data de 1 mai 2004, unele din aceste ţări erau responsabile de protecţia graniţelor externe ale Uniunii. Acest obiectiv are implicaţii financiare considerabile. Deci discuţiile au fost iniţiate pentru a stabili modalitatea de a împărţi această povară financiară în cadrul Uniunii. În noiembrie 2003, Consiliul a decis crearea unei agenţii externe a frontierelor care să aibă sarcina de a ajuta Statele Membre să implementeze pe o baza armonizată legislaţia Europeană pe controlul şi supravegherea graniţelor externe, şi cu coordonarea cooperării operaţionale între autorităţile naţionale competente.

Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţelor Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost stabilită de Regulamentul Consiliului (CE) 2007/2004/ (26.10.2004, OJ L 349/25.11.2004) şi a devenit operaţională în 2005.

FRONTEX colaborează îndeaproape cu alţi parteneri comunitari şi ai Uniunii Europene responsabili pentru securitatea graniţelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL, OLAF, cooperează cu autorităţile vamale şi în domeniul controalelor sanitar-veterinare.

FRONTEX întăreşte securitatea frontierelor prin asigurarea coordonării acţiunilor întreprinse de Statele

61

Membre pentru implementarea măsurilor comunitare referitor la managementul graniţelor externe20.

Rolul şi importanţa acestei agenţii este cel mai bine reprezentat prin discursul de inaugurare al vice-preşedintelui Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate:

Nici un Stat Membru, oricât de bine pregătit, nu-şi poate asuma o asemenea răspundere singur, şi de aceea am creat Agenţia FRONTEX. Cu această Agenţie, avem în sfârşit la nivel European un mecanism operaţional eficient de cooperare pentru autorităţile vamale naţionale. O privire rapidă aruncată asupra majorităţii obiectivelor sensibile ridicate de Agenţie ne lasă o impresie clară asupra magnitudinii provocării pe care am acceptat-o.

Cooperarea în interiorul UE pe problema frontierelor ar trebui să fie analizată din două unghiuri: pe de o parte, dezvoltarea aspectelor operaţionale ale cooperării şi pe de altă parte, modernizarea cadrului legal. În acest sens, sunt fericit să va anunţ, că începând de săptămâna trecută, există – deja după prima citire – o înţelegere între Consiliu şi Parlamentul European pe tema noului Cod al Frontierelor.

Astfel, împreună cu Agenţia FRONTEX, Codul Frontierelor reprezintă o metodă modernă de cooperare în domeniul managementului şi controlului frontierelor.

Agenţia FRONTEX nu va fi numai un instrument important pentru Uniunea Europeană în sine, dar va deveni, de asemenea, punctul focal pentru cooperarea

20 http://europa.eu.int/agencies_jha/frontex_en.htm, februarie 2006

62

noastră cu lumea din afară în domeniul controlului frontierelor, fie că vorbim de ţările vecine sau de partenerii strategici din întreaga lume.

Şi dacă acestea nu sunt de ajuns, Agenţia poate deveni, în viitor responsabilă pentru coordonarea activităţilor operaţionale în domeniul controlului vamal şi alte probleme legate de securitatea bunurilor, iar ca rezultat se va ajunge la crearea unui sistem integrat de management al frontierelor la nivel European.21

21 Discurs/05/401, Vice-preşedintele Franco FRATTINI, Comisar European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, Discursul de inaugurare al Agenţiei Frontex, A doua întâlnire a Consiliului Director al Agenţiei Europene pentru Managementul Cooperării Operaţionale la graniţele externe ale Statelor Membre, Warsaw, 30 iunie 2005.

63

Colegiul European de Poliţie – CEPOL

Colegiul European de Poliţie (CEPOL) este o Academie pentru pregătirea ofiţerilor de poliţie superiori şi de rang mediu din Uniunea Europeană. Misiunea sa este de a ajuta forţele de poliţie naţionale în lupta lor împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii trans-frontaliere. Această instituţie desfăşoară cursuri de pregătire în domeniul politicilor europene începând cu anul 2001.

Obiectivul principal al CEPOL este de a ajuta ofiţerii de poliţie din diferite ţări ale UE să înveţe cât mai mult despre sistemul poliţienesc din ţara fiecăruia, şi despre cooperarea poliţienească trans-frontalieră în Europa.

Colegiul de Poliţie poate coopera cu instituţiile naţionale de pregătire din ţările din afara Uniunii Europene. În particular, îşi oferă serviciile şi ofiţerilor de poliţie din ţările candidate şi din Islanda şi Norvegia. CEPOL are sediul permanent la Bramshill, Regatul Unit al Marii Britanii.

Pregătirea comună pe anumite subiecte cheie pentru ofiţerii superiori din Statele Membre ale UE aduce o valoare sporită pregătirii naţionale, contribuind la eficientizarea eforturilor forţelor de poliţie în lupta împotriva criminalităţii, în special împotriva criminalităţii trans-frontaliere, în cadrul Uniunii Europene. Începând cu anul 2001, Colegiul European de Poliţie (CEPOL), care uneşte instituţiile naţionale de pregătire poliţienească ale Statelor Membre, a oferit cursuri ofiţerilor superiori din cadrul Statelor Membre cu scopul de a creşte cunoştinţele acestora în domeniul

64

sistemelor naţionale de poliţie, referitor la instrumentele şi mecanismele de cooperare ale UE, cât şi referitor la o largă categorie de subiecte specifice, cum ar fi combaterea terorismului, migraţia ilegală şi controlul frontierelor sau traficul cu fiinţe umane.

La data de 22 decembrie 2000 Consiliul European a adoptat o decizie prin care s-a înfiinţat Colegiul European de Poliţie, cunoscut ca CEPOL, abrevierea sa din limba franceză.

Articolul 6, paragraful 1 din decizia Consiliului din data de 22.12.2000 prevede că „scopul CEPOL va fi de a ajuta la pregătirea ofiţerilor de poliţie din Statele Membre şi să sprijine şi să dezvolte o abordare comună a problemelor cu care se confruntă Statele Membre în lupta împotriva criminalităţii, pentru prevenirea criminalităţii şi menţinerea legii şi ordinii şi securităţii publice, în particular dimensiunea trans-frontalieră a acestor probleme.”

Principalele obiective şi sarcini ale CEPOL sunt: Creşterea cunoştinţelor referitoare la sistemele

poliţieneşti naţionale şi structurile organizatorice ale acestora din Statele Membre,la Europol şi la cooperarea poliţienească trans-frontalieră în interiorul Uniunii Europene;

Întărirea cunoştinţelor referitoare la instrumentele internaţionale, în particular acelea care deja există la nivelul Uniunii Europene în domeniul cooperării în domeniul combaterii criminalităţii;

Asigurarea unei pregătiri potrivite ţinând cont de respectarea drepturilor democratice, respectiv dreptul la apărare;

65

Încurajarea cooperării cu alte instituţii de pregătire;

Pentru a putea atinge aceste obiective, CEPOL va lua un număr de acţiuni:

Asigurarea de stagii de pregătire pentru ofiţerii superiori, bazate pe standardele comune;

Contribuţia la pregătirea unor programe unitare şi sprijin pentru stabilirea unor programe potrivite de pregătire la nivel avansat;

Acordarea de pregătire specializată; Dezvoltarea şi asigurarea pregătirii instructorilor; Diseminarea celor mai bune practici a rezultatelor

cercetărilor; Dezvoltă şi asigură pregătirea forţelor de poliţie

din Uniunea Europeană pentru a participa în misiuni non-militare şi pentru autorităţile de poliţie din Statele candidate;

Facilitează schimbările şi schimburile de ofiţeri în contextul instruirii;

În conformitate cu decizia de înfiinţare a CEPOL, la sfârşitul anului 2003, această instituţie va prezenta un raport referitor la activitatea şi la viitorul său:

Consiliul director al CEPOL, care s-a întrunit la Roma, la data de 5 decembrie 2003, a adoptat raportul de trei ani.

La data de 13 decembrie 2003, Consiliul European, într-o întâlnire la Bruxelles a decis ca CEPOL sa aibă sediul permanent la Bramshill, Regatul Unit al Marii Britanii.

Discuţiile referitoare la organizarea viitoare şi structura CEPOL sunt în curs de desfăşurare.

66

Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. –

INTERPOL)

Rolul Interpolului

INTERPOL - organizaţie internaţională, interguvernamentală care, conform Statutului, asigură şi dezvoltă asistenţa reciprocă între autorităţile de poliţie ale ţărilor membre, in prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare ţară şi în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Interpol este un intermediar în colaborarea practică a poliţiei criminale a diferitor ţări şi activează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategii şi tactici poliţieneşti comune de combatere a criminalităţii internaţionale.

În activitatea sa, Interpol respectă principiile de neamestec în afacerile interne ale statelor membre, în problemele cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Interpolul reuneşte în prezent 181 state-membre şi o echipă de poliţişti din toată lumea lucrează la sediul lui. Structura Interpolului a evoluat pe parcursul anilor. Rolul lui constă în asigurarea şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti internaţionale, activitatea sa având drept scop apărarea şi respectarea drepturilor omului, încurajarea creării serviciilor menite să contribuie la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor.

Cooperarea este fondată pe principii de respect a suveranităţii naţionale (ceea ce, bineînţeles, exclude existenţa “unităţilor operaţionale Interpol” înzestrate cu

67

posibilitatea de anchetare internaţională) şi de neintervenire în afacerile cu caracter politic, militar, religios sau rasial. Alt principiu, nu mai puţin important, este faptul că cooperarea nu trebuie să fie limitată de bariere lingvistice şi geografice şi că toate ţările-membre trebuie să beneficieze de aceleaşi servicii şi de aceleaşi drepturi. Toate serviciile de stat responsabile de cercetările criminale, poliţieneşti, serviciile regionale şi federale dispun de posibilitatea de a coopera cu omologii săi din alte ţări prin intermediul Interpolului.

Structura Interpolului

Organul suprem al Organizaţiei este Adunarea Generală compusă din delegaţi desemnaţi de către guvernele statelor-membre. Adunarea Generală se convoacă o dată pe an, pentru a lua deciziile de bază importante privitor la metodele de lucru, finanţare, mijloacele de cooperare şi programul de lucru. Comitetul Executiv, care se întruneşte de trei ori pe an, veghează aplicarea deciziilor Adunării Generale. Organul administrativ şi tehnic permanent al Organizaţiei este Secretariatul General situat la Lyon (Franţa). Fiecare ţară-membră are un Birou Naţional Central.

Secretariatului General, condus de către Secretarul General, îi revine un rol de coordonare. El este format din patru diviziuni: Serviciul Administrare Generală, Serviciul Legătură şi Informaţie cu Caracter Criminal, Serviciul Probleme Juridice şi Serviciul Asigurare Tehnică. Responsabilităţile Serviciului Legătură şi Informaţie cu Caracter Criminal sunt crimele de drept comun, terorismul, crima organizată, spălarea banilor,

68

falsificările şi contrafacerile, precum şi stupefiantele. De asemenea este responsabil pentru centralizarea informaţiei şi se ocupă de afacerile ce ţin de criminalitatea internaţională. Serviciul îşi asumă obligaţia de a pregăti notiţele internaţionale şi dările de seamă privind situaţia criminogenă, precum şi de a organiza reuniuni şi treninguri pe diverse subiecte specializate. Una din sarcinile încredinţate recent constă în efectuarea studiilor aprofundate pe problemele principale conexe cu criminalitatea internaţională, utilizând resursele de analiză operaţională şi strategică.

În cadrul fiecărui stat-membru cooperarea poliţienească internaţională este efectuată prin intermediul Biroului Naţional Central. B.N.C. este un serviciu de poliţie, desemnat de către guvernul ţării respective pentru a fi reprezentant al Interpolului în ţară şi pentru a reprezenta ţara în Interpol. B.N.C. primeşte şi centralizează toată informaţia parvenită din străinătate şi o comunică autorităţilor de drept naţionale şi locale cointeresate. Informaţia parvenită din organele naţionale şi locale ale ţării este transmisă omologilor săi din străinătate. În competenţa B.N.C. intră toate problemele de administrare şi de traducere a documentelor. Astfel, pentru a adresa o interpelare către statele-membre, o ţară, membră a O.I.P.C.-Interpol, nu are necesitatea să cunoască autorităţile şi persoanele în funcţie din ţările străine.

Cum lucrează Interpolul

Una din activităţile principale ale Organizaţiei rezultă din faptul că toate B.N.C.-rile care fac schimb de

69

informaţii referitoare la infracţiuni şi infractori, trebuie să expedieze copia mesajului la Secretariatul General. Aceste mesaje sunt înregistrate în baza de date informatizată, care permite ofiţerilor specializaţi ai Secretariatului General să efectueze analiza şi sinteza informaţiei privind activitatea criminală. Rezultatul sintezei este apoi expediată B.N.C.-lor.

Interpolul, la rândul său, trimite un sistem de notiţe internaţionale B.N.C.-lor, fie la cererea acestora, fie la decizia Secretariatului General. Notiţele roşii sunt avize de cercetare prin intermediul cărora un B.N.C. informează alte B.N.C.-uri despre faptul că a fost eliberat un ordin de arest împotriva unui individ şi că extrădarea lui va fi solicitată. Dacă individul va fi depistat, el va fi arestat. B.N.C.-ul solicitant este imediat informat, şi acesta, la rândul său, expediază neîntârziat documentele oficiale necesare. Prin Notiţele albastre este înaintată cererea de cercetare a reşedinţei martorilor sau a persoanelor suspecte, prin notiţele verzi – cererea de a lua măsuri cu infractorii activi în câteva state, cele galbene – pentru căutarea persoanelor dispărute, cele negre – pentru identificarea cadavrelor. Există notiţe ce descriu obiectele furate şi alte documente difuzate pentru informarea organelor de poliţie cu descrierea noilor metode şi tehnica utilizată de infractori.

Secretariatul General trimite la cererea B.N.C.-lor informaţii de ordin general pe problemele juridice şi tehnice, fie din propriile surse, fie apelând la ajutorul B.N.C.-lor altor ţări.

Schimbul informaţional este posibil datorită reţelei de telecomunicaţii a Interpolului. Mijloacele tehnice permit efectuarea schimbului de informaţii rapid şi cu un grad

70

înalt de siguranţă. Dar Interpolul nu se limitează numai la transmiterea informaţiei, Baza de date a O.I.P.C. Interpol păstrează de asemenea fişele persoanelor, obiectelor furate precum şi informaţia despre crimele comise. Din 1989 Interpolul dispune de un sistem informatic modern pentru acumularea şi prelucrarea informaţiei. B.N.C.-rile, difuzând informaţia prin intermediul staţiei centrale de telecomunicaţii a Secretariatului General, pot decide ce elemente vor fi înregistrate în baza de date informatizată, precum şi să determine care ţară poate avea acces la această informaţie. De asemenea este posibil ca o informaţie oarecare să fie accesibilă numai unei singure persoane a ţării destinatare, dacă această persoană este singura care dispune de sistemul de descifrare. Reţeaua poate fi folosită pentru difuzarea fotografiilor şi amprentelor digitale, cifrarea anumitor cazuri. Din anul 2002 Interpolul foloseşte noul sistem informaţional global de telecomunicaţii I-24/7, care permite lărgirea domeniilor de utilizare a informaţiilor şi posibilităţilor de transmitere/recepţionare a mesajelor. La 1 mai 2004 la acest sistem a fost conectat şi B.N.C. Interpol în Republica Moldova.

Interpolul în Europa

Criminalii, în special infractorii profesionali, devin din ce în ce mai activi în Europa. În toate ţările Europei statistica naţională denotă o creştere semnificativă - după număr şi gravitate – a delictelor şi crimelor, în deosebi a furturilor, actelor de viol, consumării drogurilor şi infracţiunilor comise de minori. Delegaţii ce participă la reuniunile regionale europene organizate de către

71

Interpol menţionează din an în an creşterea proporţiilor criminalităţii şi influenţa incontestabilă a organizaţiilor criminale. Datorită anumitor factori geografici, Europa devine o zonă de tranzit ilicit de droguri importantă, totodată consumarea stupefiantelor fiind în expansiune.

Ţinând cont de situaţia creată, anume în Europa au fost desemnaţi ofiţeri de contact, cu scopul de a uşura cooperarea în combaterea traficului de droguri. Sistemul ofiţerilor de contact s-a extins ulterior şi în alte regiuni.

Europa întotdeauna a ocupat o poziţie aparte în cadrul Organizaţiei, şi ea continuă să joace un rol principal. Astfel 80% din mesajele Interpolului sunt trimise de către statele-membre europene.

Aşa deci, e natural că Secretariatul General a creat în 1986 - Secretariatul European, care se dedică exclusiv acestei regiuni şi problemelor ei specifice. Această structură are funcţia de secretariat permanent al Conferinţei Regionale Europene, şi în astfel de calitate efectuează studii pe problemele criminalităţii.

În 1988 Secretariatului European îi revine şi funcţia de legătură. Secretariatul European devine apoi Biroul European de Legătură. Serviciile acordate de acest Birou ţin de cadrul juridic şi tehnic al anchetelor criminale în diferite ţări europene. Organizarea poliţiei, formarea, structurile de cooperare, metodele, materialul şi tehnologia utilizată pot varia considerabil de la un stat european la altul. A ajuta ţările în adaptarea la un standard comun a informaţiilor poliţieneşti pe parcursul cercetărilor este extrem de important, în special referitor la noile ţări-membre ale Interpolului.

Pentru cercetările complexe privind unele cazuri specifice Biroul European de Legătură, oferind susţinere

72

tehnică, organizează reuniuni ad hoc pentru funcţionarii specializaţi şi experimentaţi. Altă misiune importantă a Biroului constă în contribuţia sa la ameliorarea documentaţiei criminale, adăugând şi difuzând informaţii utile, pregătind rapoarte detaliate privind situaţia criminală în fiecare stat-membru european, detaşând regulat ofiţeri în diferite ţări cu scopul de a recenza şi a dezvolta problemele privind cooperarea internaţională care eventual apar.

Biroul European de Legătură în prezent este format din zece poliţişti originari din nouă ţări: Austria, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia şi Rusia. Faptul că ei lucrează împreună face cooperarea mai eficace. În afară de aceasta, în lucrul lor zilnic ei sunt susţinuţi de o reţea de ofiţeri de contact numiţi în cadrul majorităţii B.N.C.-rilor europene şi însărcinaţi de a ameliora cooperarea, intervenind atunci, când apar dificultăţi şi accelerând comunicările de fiecare dată când este necesar.

Sistemul relaţional şi de conlucrare al O.I.P.C. Interpol cuprinde organizaţiile internaţionale:

O.N.U.: Comitetul economic şi Social Centrul pentru Drepturile Omului Centrul pentru prevenirea crimei şi justiţie Programul Internaţional al Naţiunilor Unite

pentru Controlul Drogurilor UNESCO Consiliul Europei Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile

(I.C.A.O.) Uniunea Internaţională a Comunicaţiilor (I.T.U.)

73

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) Organizaţia Internaţională a Proprietăţii

Intelectuale (WIPO) Consiliul de Cooperare a Vamelor Uniunea Internaţională Poştală (UPU) Agenţia Internaţională pe energia atomică Organizaţia Internaţională Maritimă (IMO) Departamentul de identificare a victimelor

catastrofelor,etc.

Etapele de dezvoltare ale O.I.P.C. – Interpol

1889 - Trei state europene: Austria, Belgia şi Olanda, printr-un acord, îşi unesc forţele în domeniul luptei cu criminalitatea. Începutul unei reale colaborări poliţieneşti.

1905 - La Hamburg, în cadrul şedinţei Uniunii Criminaliştilor, a fost lansată o adresare către toate statele cu propunerea de a forma în departamentele poliţieneşti naţionale unele servicii speciale pentru combaterea criminalităţii internaţionale.

1910 - Din Buenos-Aires parvine propunerea de instituire a Uniunii Mondiale Poliţieneşti.

1914 – la Monaco, are loc I-ul Congres Internaţional al Poliţiei judiciare. Reprezen-tanti ai 14 state au înaintat propuneri de a crea un birou de evidenţă a informaţiei judiciare inter-naţionale de adaptare a procedurilor de extrădare.

1923 – Viena - are loc cel de-al II-lea Congres Inter-naţional la care s-a constituit Comisia Internaţională a Poliţiei Criminale (I.C.P.C.) cu sediul la Viena şi a fost adoptat Statutul.

74

1946 - Renaşterea după cel de-al II-lea Război Mondial a Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale cu sediul la Paris. Se adoptă noul Statut şi acronimul "Interpol" este utilizat pentru prima dată.

1956 - Este adoptată noua denumire:"Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. - Interpol)".

1984 - Intră în vigoare noua înţelegere cu Franţa referitor la sediu. Adunarea Generală adoptă cele două rezoluţii referitor la terorismul internaţional.

1989 - După transferul de la Saint-Cloud, unde a fost amplasat începând cu anul 1966, la 27 noiembrie se deschide oficial noul sediu din Lyon, pe Quai Achille Lignu, nr. 50.

28 septembrie 1994 - Republica Moldova a aderat la Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – Interpol.

Pe parcursul activităţii sale a ocupat un şir de funcţii, printre care: şeful Detaşamentului Antiteror în Barselona, Secretarul General al comisariatului de poliţie din Madrid, comisarul poliţiei din Granada (Andalusia de Est), în prezent – şeful Direcţiei Anchetă Penală a Poliţiei Naţională din Spania. La sesiunea a 69-a (2000) a Adunării Generale care a avut loc la Rhodes, Grecia a fost ales Preşedinte al O.I.P.C.-Interpol.

A fost numit în funcţia de Secretar General al O.I.P.C. Interpol de către Comitetul Executiv al Organizaţiei în iulie 1999 şi în noiembrie 2000 la cea de-a 69-a Asamblee Generală a fost confirmat în funcţia dată. Este profesor de drept la Universitatea de Drept din New-York. Cariera lui include activitatea în organele de drept ale SUA şi Trezorerie. Din 1989 până 1996 a ocupat postul de şef al Departamentului de Trezorerie,

75

având în subordonarea sa cele mai mari servicii de drept aşa ca Serviciul Secret, Serviciul Vamal ş.a.

Finanţare

Fondurile financiare ale O.I.P.C. Interpol se constituie astfel:

96% provin din cotizaţiile ţărilor membre ale O.I.P.C. Interpol;

Pentru cuantumul cotizaţiilor sunt luate în calcul: starea infracţională, numărul populaţiei şi puterea economică a ţării membre;

Republica Moldova plăteşte anual cotizaţia pentru o unitate bugetară – circa 13.000 Euro.

Numărul ţărilor membre ale O.I.P.C. Interpol1914 - 15 ţări membre1923 - 20 ţări membre1955 - 50 ţări membre1967 - 100 ţări membre1990 - 154 ţări membre1994 - 176 ţări membre1996 - 177 ţări membre2002 - 181 ţări membre2004 - 182 ţări membre

76

Concluzii

Putem spune fără exagerare că serviciile Interpolului sunt accesibile tuturor funcţionarilor de poliţie, tuturor statelor-membre. Reţeaua de comunicaţii a Interpolului, este cea mai importantă în lume.

Nici Interpolul, nici Biroul European de Legătură nu lucrează în vid, şi nici în contul său. Dimpotrivă, toată munca lor constă în cooperare şi reacţionare la evenimente. Dar cooperarea trebuie efectuată din ambele direcţii şi presupune bunăvoinţa şi buna înţelegere a partenerilor.

Interpolul deseori este criticat, mai ales de membrii organelor de poliţie din statele-membre, pentru tergiversarea acţiunilor sale. Există probabil şi adevăr în critica dată, deoarece operativitatea acţiunilor depinde în fine de modul interacţiunii organelor de drept din ţară în prelucrarea mai eficace a interpelărilor internaţionale, numărul cărora e în creştere. Aceste organe de drept sunt adesea puţin presate în urgentarea răspunsului, deoarece ceea ce are loc în ţara lor pentru ei este mult mai important. Altfel spus, nu Interpolul întârzie să răspundă, dar deseori organele de poliţie ale ţărilor corespunzătoare. La rândul său, aceste organe pot, printre altele, să judece despre necesitatea operativităţii interpelărilor internaţionale, deoarece ei însăşi aşteaptă cu nerăbdare răspunsul altor ţări.

Organizaţia, structura şi mijloacele tehnice sunt la dispoziţie, restul depinde de bunăvoinţa poliţiei. Interpolul, departe de a lucra izolat, este o organizaţie deschisă, munca căreia îi priveşte pe toţi poliţiştii.

77

CAPITOLUL III. STRUCTURI DE COOPERARE INTERNAŢIONALĂ

LA NIVEL INTERN

Organizarea şi competenţele Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională

Aflată în plin proces de finalizare a reformelor ce îi vor permite aderarea la Uniunea Europeană începând cu anul 2007, România şi-a asumat responsabilităţi şi obligaţii importante în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, care includ ca o componentă esenţială cooperarea internaţională în materie penală, şi deci implicit în domeniul poliţienesc, deoarece nu se poate vorbi despre integrarea României în structurile U.E. şi euroatlantice, fără a se realiza compatibilizarea instituţiilor naţionale de aplicare a legii cu structurile similare din ţările membre ale U.E..

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 306/14.04.2005, pentru aprobarea Strategiei actualizate privind reforma instituţională a M.A.I., prin O.M.A.I. nr. S/I/0552 din 30.05.2005, a fost constituit Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, care include în structura organizatorică: Punctul Naţional Focal, (Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională EUROPOL, Serviciul SIRENE) şi Biroul Naţional INTERPOL (Serviciul Urmărire Internaţională şi Extrădări, Serviciul Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară), ambele fiind conduse de un director general adjunct, fiind sprijinite de o infrastructură comună celor

78

două structuri, compusă din: Serviciul Analiză – Sinteză, Serviciul Dispecerat, Documente Clasificate şi Secretariat, precum şi din compartimentele Traduceri, Juridic, Administrativ şi Informatică.

Acestea formează o platformă naţională de cooperare poliţienească, păstrând individualitatea specifică a fiecărei structuri înglobate, stabilită anterior, conform legislaţiei în vigoare şi a obligaţiilor asumate de România, pe segmente de activitate, asigurându-se astfel:

- organizarea managementului integrat între structurile M.A.I., precum şi a mecanismelor de cooperare operativă cu alte ministere, ori cu organisme internaţionale, cum sunt EUROPOL şi INTERPOL, ori poliţii naţionale din alte ţări;

- dezvoltarea colaborării regionale şi internaţionale cu ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România, cu ataşaţii de afaceri interne şi cu ofiţerii de legătură români acreditaţi în state ale U.E. şi consolidarea cooperării cu agenţiile internaţionale din domeniu.

Cele mai utilizate modalităţi de cooperare internaţională poliţienească sunt: asistenţa juridică internaţională în materie penală – reglementată în România prin Legea nr. 302/2004 şi schimbul internaţional operativ de date şi informaţii cu caracter poliţienesc – reglementat în România prin Statutul OIPC–INTERPOL, Acordul România – EUROPOL şi Acordul SECI.

Asistenţa juridică internaţională în materie penală cuprinde derularea si executarea unor acte de procedură demarate de către organele de justiţie din diferite state, realizându-se mai ales prin intermediul comisiilor rogatorii internaţionale si vizează faza de mijloc sau

79

finală a procesului penal in care autorii infracţiunilor sunt identificaţi/prinşi si se află in curs de judecată, sau au fost deja condamnaţi, iar statele fac apel la Convenţia Europeană în materie sau la convenţiile bilaterale de cooperare în domeniu.

Schimbul de date şi informaţii cu caracter poliţienesc are ca obiect, în principal, prima fază a procesului penal in vederea identificării reţelelor de infractori precum si a mijloacelor de probaţiune. Aceste activităţi se desfăşoară intre unităţile de poliţie din diferite state prin intermediul unor organisme internaţionale – OIPC – INTERPOL, EUROPOL.

Biroul Naţional Interpol

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (O.I.P.C.) este o instituţie interguvernamentală ce asigură asistenţa reciprocă între poliţiile ţărilor membre pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun; nu intervine în probleme cu caracter politic, militar, religios sau rasial; respectă suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări;asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc la nivel internaţional; identifică infractori urmăriţi internaţional cu mandate; coordonează activitatea de supraveghere şi prindere a infractorilor internaţionali;informează unităţile specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de identitate, traficul internaţional de droguri, fals de monedă, furturi auto şi artă, etc. pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informaţii necesare soluţionării unor cauze penale.

80

Birourile Centrale Naţionale Interpol constituie punctul de sprijin naţional al cooperării poliţieneşti internaţionale. Create în fiecare stat membru al O.I.P.C. – INTERPOL, Birourile Centrale Naţionale sunt formate din funcţionari naţionali care acţionează întotdeauna în cadrul juridic oferit de legislaţia ţării lor. Rolul acestora este de a surmonta obstacolele pe care le întâmpină cooperarea internaţională datorită diferenţei de structuri între poliţiile naţionale, barierelor lingvistice şi diferenţelor de sisteme juridice ale ţărilor membre.

În general, rolul unui Birou Central Naţional constă în:

- centralizarea informaţiilor criminale şi a documentaţiei, în raport direct cu cooperarea poliţienească internaţională, obţinute din ţară şi transmiterea lor celorlalte B.C.N.-uri şi Secretariatului General;

- declanşarea, pe teritoriul naţional, a operaţiunilor şi actelor de poliţie solicitate de celelalte state membre prin intermediul Birourilor Centrale Naţionale;

- primirea cererilor de informaţii, de verificări etc. transmise de alte B.C.N şi transmiterea răspunsurilor către B.C.N.-urile interesate.

Instrumentele de cooperare ale InterpoluluiPentru atingerea scopurilor prevăzute în statut,

Interpolul are la dispoziţie următoarele instrumente de cooperare:

a. Reţeaua de comunicaţii I-24/7 asigură schimbul de mesaje poliţieneşti între Birourile Centrale Naţionale şi între acestea şi Secretariatul General Interpol. Este o

81

reţea ce are ca suport fizic Internetul şi, din această cauză, foloseşte cele mai noi tehnologii de securitate (Virtual Private Network, IPSec, etc.) care şi-au dovedit eficienţa la începutul anului 2004 când reţeaua I-24/7 a fost atacată de programe maliţioase, la fel cum s-a întâmplat în aceeaşi perioadă la firmele Sun Microsystems sau Microsoft, cu deosebirea că această reţea nu a putut fi compromisă. Majoritatea B.C.N.-urilor dispun de servere de e-mail care se conectează la serverul central situat la Secretariatul General Interpol.

Introducerea acestor noi tehnologii, începând cu anul 2002, a făcut posibilă dezvoltarea unor instrumente noi şi eficace, cum ar fi portalul INSYST, prin care, folosind un simplu browser de Internet, toate Birourile Centrale Naţionale pot accesa resurse de interes comun puse la dispoziţie de Secretariatul General Interpol sau chiar de B.C.N.-uri.

Tot prin intermediul acestui portal, în 2004, au fost puse la dispoziţie bazele de date eASF ale Interpolului referitoare la persoane urmărite, vehiculele urmărite, documente de călătorie/administrative furate/pierdute. Acest lucru permite, în premieră, prin intermediul echipamentelor Biroului Central Naţional respectiv, accesul la aceste baze de date a tuturor unităţilor naţionale de poliţie cu atribuţiuni în combaterea criminalităţii de orice fel.

b. Sistemele informatice referitoare la: bazele de date EASF referitoare la persoane

urmărite, vehiculele urmărite, documente de călătorie/administrative furate/pierdute ;

82

numele şi alias-urile indivizilor implicaţi în infracţiuni în context internaţional;

infracţiuni, clasate după gen, loc de comitere şi mod de operare;

confiscările de droguri; confiscările de monedă falsă; furturile de opere de artă; amprentele digitale ale infractorilor internaţionali; fotografiile infractorilor cu moduri de operare

deosebite, recidivişti şi ale persoanelor dispărute; baza de date cu cărţi de credit furate/pierdute; statistici criminale.Toate aceste resurse pot fi consultate de către

Birourile Centrale Naţionale.

Notiţele internaţionale :Notiţe referitoare la persoane sunt grupate la rândul

lor în cinci categorii:o notiţe prin care se solicită arestarea unei persoane

în vederea extrădării (cu colţ roşu şi cu litera de control A). Aceste notiţe conţin toate indicaţiile privind identitatea persoanei urmărite, mandatul de arestare şi infracţiunea care l-a motivat;

o notiţe pentru obţinerea de informaţii asupra unei persoane (cu colţ albastru şi litera de control B). Acestea sunt utilizate pentru identificarea certă a unui infractor, obţinerea de informaţii asupra trecutului său criminal sau a locului unde se află;

o notiţe preventive (cu colţ verde şi litera de control C) care semnalează tuturor poliţiilor membre existenţa unui infractor profesionist ce operează la scară internaţională;

83

o notiţe privind persoane dispărute (cu colţ galben şi litera de control F) în vederea găsirii unei persoane;

o notiţe privind cadavrele neidentificate (cu colţ negru şi litera de control D).

o notiţe cu colţ portocaliu (,,security alert’’), semnalând descoperirile de arme sau dispozitive explozive disimulate.

În afara acestor două categorii de notiţe, Secretariatul General Interpol, pe baza informaţiilor primite de la Birourile Centrale Naţionale editează şi difuzează circularele “modus operandi” care cuprind detalii despre modurile de operare mai deosebite utilizate de infractorii internaţionali.

Înfiinţarea şi atribuţiile Biroului Naţional InterpolLa data de 10 ianuarie 1973, în cadrul Inspectoratului

General al Poliţiei, a fost creat Biroul Naţional Interpol, unitate centrală a Poliţiei Române, a cărei atribuţiune principală constă în asigurarea schimbului de informaţii între autorităţile judiciare române şi serviciile corespondente din celelalte 182 state membre ale Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală (O.I.P.C.), dispunând în acest scop de mijloacele tehnice necesare primirii şi transmiterii, în timp scurt, a informaţiilor referitoare la criminalitatea de drept comun. După 1990, ca urmare a profundelor schimbări de ordin politic, economic şi social, survenite la nivel mondial, activitatea de cooperare a Poliţiei Române cu autorităţile similare din celelalte ţări membre ale Interpolului şi cu Secretariatul General al O.I.P.C. a cunoscut o dezvoltare continuă, concretizată printr-un număr sporit de informaţii de ordin poliţienesc.

84

Poliţia Română a avut, totodată, o contribuţie activă la perfecţionarea cooperării poliţieneşti internaţionale în cadrul oferit de Interpol, reprezentanţi ai acesteia participând în mod constant la sesiunile Adunării Generale a organizaţiei, la conferinţele regionale europene, precum şi la o serie de simpozioane şi conferinţe, la nivel zonal sau mondial, pe tematici dintre cele mai actuale, ocazie cu care au fost prezentate măsurile specifice adoptate de autorităţile române în vederea prevenirii şi combaterii, cu mai multă eficacitate a fenomenului criminal, atât pe plan intern, dar şi internaţional.

Activitatea de cooperare a Biroului Naţional Interpol ( constituit din Serviciul Urmărire Internaţională şi Extrădări, Serviciul Documentare Operativă şi Serviciul Identificare Judiciară) se concretizează în următoarele problematici, care reprezintă, de fapt, atribuţiile sale:

asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc referitoare la activitatea infractorilor de drept comun care acţionează pe plan internaţional (date de identitate, semnalmente, fotografii, amprente digitale, moduri de operare, mijloace de transport utilizate), precum şi de alte date necesare identificării acestora şi probării activităţii lor infracţionale;

comunică unităţilor de poliţie, altor unităţi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau altor instituţii ale statului interesate, informaţiile privind infractorii străini sau români, urmăriţi pe plan internaţional pentru comiterea unor fapte penale de drept comun, în vederea semnalării intrării lor în ţară şi dispunerii măsurilor solicitate de autorităţile judiciare care-i urmăresc;

85

asigură, în cooperare cu organele competente din Ministerul Public şi din Ministerul Justiţiei, punerea în urmărire internaţională, în vederea arestării şi extrădării către ţara noastră, a persoanelor care se sustrag unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse, emise pentru fapte deosebit de grave şi despre care există informaţii că se află în străinătate;

asigură, în cooperare cu Birourile Centrale Naţionale Interpol din ţările respective, cu unităţile centrale de linie din Inspectoratul General al Poliţiei Române sau cu inspectoratele judeţene, realizarea activităţilor operative şi logistice, pentru preluarea şi escortarea, din străinătate, a persoanelor extrădate către România;

coordonează, în cooperare cu unităţile centrale de linie ale Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu organele parchetului, activităţile operative în vederea identificării şi arestării infractorilor de drept comun, intraţi în ţara noastră, care fac obiectul unor mandate de arestare preventivă sau de executare a unor pedepse privative de libertate, difuzate de Secretariatul General Interpol sau de alte Birouri Centrale Naţionale;

coordonează sau contribuie, după caz, la realizarea activităţilor operative de supraveghere a infractorilor cunoscuţi pe plan internaţional, pentru care nu se cere arestarea, pe timpul cât se află pe teritoriul României;

asigură informarea operativă şi cu caracter de continuitate a unităţilor centrale şi judeţene de poliţie cu privire la persoanele, modurile de operare şi mijloacele de transport folosite în traficul internaţional ilicit de droguri, monedă falsă, vehicule furate, precum şi în

86

comiterea altor fapte infracţionale grave, pentru luarea măsurilor legale de prevenire şi reprimare a acestora;

asigură informarea unităţilor de poliţie şi de paşapoarte în legătură cu furturile sau pierderile de documente de identitate străine, în vederea prevenirii intrării frauduloase, în ţară, a unor persoane;

solicită Secretariatului General Interpol şi Birourilor Centrale Naţionale din ţările membre, la cererea unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, organelor parchetului şi justiţiei, a altor instituţii implicate în înfăptuirea actului de justiţie penală, informaţiile necesare soluţionării unor cauze aflate în lucru, cu incidenţe internaţionale;

prezintă, periodic sau la ordin, conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, informări privind evoluţia şi tendinţele criminalităţii pe plan internaţional, activitatea desfăşurată în străinătate de cetăţeni români care fac obiectul unor anchete penale în ţările membre ale O.I.P.C. – Interpol, precum şi propuneri pentru îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti cu ţările membre ale Organizaţiei;

informează unităţile de poliţie cu privire la modurile de operare ale infractorilor internaţionali, mijloacele şi metodele eficiente şi cu caracter de noutate, folosite de alte poliţii pentru prevenirea şi combaterea fenomenului criminalităţii;

participă la reuniunile internaţionale prevăzute în Programul de lucru anual al O.I.P.C. – Interpol sau organizate de către poliţiile afiliate, ocazie cu care prezintă experienţa Poliţiei Române în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transnaţionale;

87

exercită orice alte atribuţiuni, stabilite prin actele normative în vigoare, referitoare la cooperarea poliţienească internaţională în cadrul O.I.P.C.-Interpol.

Aspecte privind eficientizarea cooperăriiŢinând cont de noile servicii oferite de către

Secretariatul General al O.I.P.C.-INTERPOL, Biroul Naţional Interpol, a lansat la 01.06.2004 programul de acordare a accesului la bazele de date (eASF) ale organizaţiei (persoane urmărite, autovehicule furate, documente de călătorie ori administrative furate/pierdute), prin sistemul I-24/7, permiţând unităţilor de poliţie si M.A.I. conectate la reţeaua de comunicaţii de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor realizarea de verificări operative în timp real.

Până în prezent, a fost acordat accesul unui număr de peste 600 de utilizatori ai bazei eASF.

Biroul Naţional Interpol a elaborat un plan, cu acţiuni, responsabilităţi şi termene precise de implementare a standardelor de serviciu ale Birourilor Centrale Naţionale Interpol, adoptate la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei – Cancun/Mexic 2004, conceput într-un plan unitar, ţinându-se seama de corelaţiile cu celelalte componente ale activităţii B.N.I.

88

Punctul Naţional Focal

La data de 26 mai 1999, s-a încheiat la Bucureşti Acordul de Cooperare pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere, ratificat de ţara noastră prin Legea nr. 208/1999, fiind astfel create premisele înfiinţării Punctului Naţional Focal (P.N.F.), care asigura legătura între Centrul Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (S.E.C.I.) şi organele române de aplicare a legii.

La data de 01.12.2000, a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal, cu rang de direcţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 201/2000 privind crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, aprobată prin Legea nr. 357 din 2001, care precizează la art.1 lit.e: “Punctul naţional unic de contact iniţial, in sensul art. 8 paragraful 1 din Acordul SECI, este denumit Punctul naţional focal”.

Punctul Naţional Focal (format din Serviciul Operaţional, Unitatea Naţională EUROPOL, Serviciul SIRENE) este unitatea specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor care asigură legătura operativă dintre autorităţile competente române şi ataşaţii de afaceri interne/ofiţerii de legătură ai Ministerului Administraţiei şi Internelor acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale/ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România şi gestionarea fluxului informaţional de interes operativ aferent cooperării

89

internaţionale derulate de structurile specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pe acest canal, exercitând următoarele atribuţii principale :

a) primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi a priorităţii, traducerea, transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării cererilor de asistenţă internaţională adresate ataşaţilor de afaceri interne şi ofiţerilor de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state sau organizaţii internaţionale de către autorităţile române.

b) primirea, înregistrarea, analiza primară, stabilirea gradului de importanţă şi a priorităţii, transmiterea / difuzarea şi urmărirea soluţionării cererilor de asistenţă internaţională primite de la ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state sau la organizaţii internaţionale şi adresate autorităţilor române competente.

c) la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea, corectarea sau ştergerea datelor primite/transmise, rectificarea nivelului de prioritate şi după caz, urgentarea soluţionării solicitărilor de asistenţă aflate în lucru.

d) organizarea, întreţinerea şi actualizarea evidenţei proprii a solicitărilor de asistenţă procesate şi a rezultatelor obţinute.

e) elaborarea şi punerea în aplicare a Planului propriu de securitate întocmit potrivit prevederilor legale pentru protejarea informaţiilor clasificate şi a datelor personale aferente fluxului informaţional gestionat.

f) elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii MAI şi a structurilor specializate beneficiare

90

asupra stadiului soluţionării anumitor solicitări şi a eficienţei generale a activităţii de schimb de informaţii.

Punctul Naţional Focal desfăşoară activităţi de cooperare cu:

1. Centrul Regional S.E.C.I.;2. Ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte

state;3. Ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România

(la solicitarea acestora);4. Europol prin intermediul Unităţii Naţionale

Europol;5. în viitor, cu ţările membre din spaţiul Schengen-

prin intermediul Serviciului SIRENE .

Cooperarea cu Centrul Regional S.E.C.I.La 15 aprilie 1998, la Geneva, Comitetul de Agendă

al SECI a aprobat proiectul propus de delegaţia României, intitulat “Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere” ca parte a Programului privind Facilităţile de Comerţ şi Transport. Propunerea a avut la bază creşterea alarmantă a infracţionalităţii transfrontaliere în sud-estul Europei ca urmare a tranziţiei şi liberalizării frontierelor în regiune. Negocierile dintre state au fost asistate de experţi din SUA, OIPC-Interpol, OMV şi au durat peste un an, finalizându-se cu încheierea unui acord - cadru intitulat “Acordul de Prevenire şi Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere în Sud-Estul Europei”, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2000. Art.8 alin.1 al acordului sus menţionat prevede că :”Punctul Naţional Focal este punctul de contact iniţial care va transmite şi primi

91

cererile şi va difuza detaliile de contact prin Secretariatul Centrului SECI”.

România a ratificat acordul SECI prin Legea nr.208/1999, iar O.U.G. Nr. 201/2000 a creat cadrul instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere (M.Of. nr. 589/21.11.2000), fiind aprobată şi modificată prin Legea nr. 357/10.07.2001

Centrul Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere (Centrul Regional S.E.C.I.) este organizaţie internaţională, cu sediul la Bucureşti şi reuneşte reprezentanţii pe linie de poliţie şi vamă din următoarele state: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Moldova, România, Slovenia, Turcia, Ungaria, Serbia şi Muntenegru, precum şi cei ai statelor cu statut de observator: Austria, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Georgia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ucraina.

Totodată, se poate preciza faptul că Acordul S.E.C.I. are drept scop întărirea capacităţii de acţiune împotriva infracţionalităţii transfrontaliere din Europa de sud-est, în conformitate cu standardele europene şi alte reglementări internaţionale relevante.

Prevenirea şi combaterea fenomenului de criminalitate transfrontalieră se realizează prin: acordarea asistenţei reciproce în desfăşurarea investigaţiilor penale şi vamale, schimb de informaţii operative, asistenţă tehnică şi schimburi de experienţă,

92

acţiuni comune “task-force”,cooperare judiciară, accelerarea fluxului informaţional.

Activitatea statelor membre se bazează pe Planul de Acţiune Anual al Centrului SECI, aprobat de ţările şi organizaţiile participante, cu un important suport de pregătire şi logistic din partea statelor observatoare – în principal Germania;

Membrii acestora, care sunt reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii din domeniul vamal sau poliţienesc ai statelor membre, cooperează prin schimb de informaţii operative, în domeniul specific operaţiunii.

Principalele acţiuni de tip task-force sunt: - în domeniul combaterii traficului de carne vie –

coordonat de România – ţară iniţiatoare.- în domeniul combaterii infracţiunilor de natură

financiară şi cibernetică – coordonat de Macedonia şi sprijinit de U.S. Secret Service;

- în domeniul combaterii traficului de droguri– coordonat de Bulgaria;

- în domeniul combaterii traficului de autovehicule furate – coordonat de Ungaria;

- în domeniul combaterii contrabandei şi fraudelor vamale – coordonat de Albania şi Croaţia;

- în domeniul combaterii terorismului – coordonat de Albania, România şi Turcia.

Mesajele transmise prin intermediul Centrului Regional S.E.C.I. de către reprezentanţii pe linie de poliţie şi vamă din statele membre au valoare probatorie, putându-se trimite şi copii xerox după documentele ce fac obiectul cauzei, situaţie ce nu poate fi realizată de către reprezentanţii statelor cu statut de observator.

93

Cooperarea cu ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state şi cu ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România

Activitatea de reprezentare externă a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost reglementată prin Ordinul ministrului nr. 461/2003 care, la art.9 precizează că: „toate informaţiile de interes operativ se transmit prin intermediul Punctului Naţional Focal, care asigură clasificarea şi evidenţa acestora, difuzarea la serviciile de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau la alte instituţii abilitate din România.”

Diversificarea tipurilor de infracţiuni, perfecţionarea modurilor de operare folosite de infractori au determinat o creştere a numărului de cereri de asistenţă primite spre soluţionare de către Punctul Naţional Focal; astfel, în vederea soluţionării operative a solicitărilor în domeniul criminalităţii transfrontaliere, în anul 2002, au fost create noi linii de muncă şi noi instituţii: cea a ofiţerilor de legătură români acreditaţi de Ministerul Administraţiei şi Internelor în străinătate şi a ofiţerilor de legătură străini acreditaţi în România. În prezent, se poate menţiona că ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură sunt în număr de 26, respectiv, ataşaţi de afaceri interne şi adjuncţi de ataşaţi de afaceri interne numiţi în: Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Spania, Italia, Olanda, Polonia, Austria (acoperind de asemenea Slovenia), Republica Cehă (acoperind de asemenea Slovacia), Marea Britanie, Turcia, Ucraina, Moldova.

În viitor, vor fi numiţi la post încă 16 ataşaţi de afaceri interne, după cum urmează:

94

- 2006: Elveţia, Norvegia, Suedia, Portugalia, Irlanda, Finlanda, Danemarca;

- 2007: Cipru, Letonia, Lituania, S.U.A., Georgia, Azerbaidjan, China, Armenia, Rusia.

Realizarea propriu-zisă a schimbului de informaţii de interes operativ, prin Punctul Naţional Focal, se efectuează prin cereri de asistenţă pe canalele Centrului Regional S.E.C.I şi cu ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state şi ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România.

Ataşaţii de afaceri interne sau ofiţerii de legătură, după primirea cererii din partea organelor de aplicare a legii din statul acreditar, vor asigura traducerea acesteia în limba română şi o vor înainta de urgenţă Punctului Naţional Focal.

În situaţia în care cererea nu conţine datele corespunzătoare, ataşatul de afaceri interne sau ofiţerul de legătură comunică acest aspect autorităţii de la care emană cererea de asistenţă, solicitând completarea acesteia.

După primirea rezultatului verificărilor de la Punctul Naţional Focal ataşaţii de afaceri interne sau ofiţerii de legătură îl vor înainta, în acelaşi regim de urgenţă, autorităţii solicitante.

Ataşaţii de afaceri interne/ofiţerii de legătură au obligaţia de a urmări finalitatea cauzei pe lângă autoritatea străină şi de a comunica Punctului Naţional Focal rezultatele concrete obţinute în vederea introducerii acesteia în bazele de date ale unităţilor competente în materie.

În situaţia în care la o cerere de asistenţă formulată de către partea română răspunsul primit de la autorităţile

95

străine nu este complet, ataşatul de afaceri interne sau ofiţerul de legătură român va solicita respectivei autorităţi o motivaţie pertinentă, fundamentată pe prevederile legislaţiei statului respectiv şi va comunica acest aspect Punctului Naţional Focal.

Punctul Naţional Focal primeşte/transmite cereri de asistenţă care privesc:

informaţii de interes operativ pentru combaterea infracţionalităţii;

completarea probatoriului, în cazul grupărilor de infractori aflaţi în cercetări pentru comiterea unor infracţiuni cu caracter transfrontalier;

solicitări de sprijin, din partea organelor de aplicare a legii străine, prin intermediul ataşaţilor de afaceri interne sau ofiţerilor de legătură români şi a organelor de justiţie române, în declanşarea unor acţiuni comune sau colaborări pentru schimbul de date şi informaţii în cazuri cu implicaţii sau care necesită efectuarea de acte procedurale pe teritoriul mai multor state;

alte forme de cooperare care derivă din acte normative internaţionale de prevenire şi combatere a infracţiunilor.

Cererile de asistenţă adresate Punctului Naţional Focal se întocmesc, în scris, în limba română şi vor cuprinde obligatoriu următoarele informaţii:

autoritatea de la care emană cererea şi destinatarul cererii;

obiectul şi scopul cererii precum şi modul de utilizare a informaţiei;

96

datele persoanelor implicate, scrise in conformitate cu documentele lor de identitate naţională sau internaţională, dacă sunt cunoscute;

caracterul de urgenţă şi nivelul de clasificare; o descriere sumară a faptelor şi a infracţiunilor

comise şi încadrarea juridică a faptei conform legislaţiei statului solicitant;

data şi numărul de înregistrare al lucrării; ofiţerul de caz şi coordonatele acestuia.În situaţii urgente, pot fi formulate şi acceptate şi

cereri verbale, dar ele vor fi confirmate în scris în maximum 24 de ore.

Cererile de asistenţă vor fi comunicate cu respectarea dispoziţiilor legale în materia informaţiilor clasificate, precum şi a protejării datelor cu caracter personal, astfel:

informaţiile cu caracter nesecret, prin telefon, fax sau poşta electronică;

informaţiile clasificate, prin poşta militară, curierul diplomatic sau mijloace de transmitere criptate adecvate comunicării acestor categorii de informaţii.

În situaţia în care cererea nu conţine datele corespunzătoare unei cereri de asistenţă, ataşatul de afaceri interne sau ofiţerul de legătură comunică acest aspect autorităţii de la care emană cererea solicitând completarea acesteia.

Obiectul cererilor de asistenţă îl constituie schimbul de date şi informaţii necesare investigării infracţionalităţii transfrontaliere:

Pe linia combaterii criminalităţii organizate şi de natură judiciară şi economică:

trafic de carne vie; droguri;

97

armament; spălarea banilor; migraţie ilegală; fraude fiscale; violenţe; orice alte date de interes operativ pentru

combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi completarea probatoriului, în cazul grupărilor de infractori aflaţi în cercetări pentru comiterea unor infracţiuni de genul celor menţionate.

Pe linia combaterii fraudelor vamale: contrabandă şi fraude financiare, fiscale şi

vamale; droguri, precursori, arme. muniţii, produse cu

dublă utilizare şi strategice; mărfuri cotrafăcute şi pirat; introducere/scoatere de bunuri sau materiale

interzise ori supuse licenţierii.Trebuie menţionat faptul că, după primirea

răspunsului la cererea transmisă prin Punctul Naţional Focal, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor beneficiare au obligaţia de a înştiinţa această unitate despre finalitatea judiciară a cazului.

De asemenea, în cazul în care se constată că s-a început cooperarea pentru aceeaşi cauză prin intermediul unui alt canal de cooperare, Punctul Naţional Focal va returna cererea cu precizarea de a se urma prima cale de cooperare.

98

Cooperarea cu Europol prin intermediul Unităţii Naţionale Europol

Europol este organizaţia care se ocupă de aplicarea legii în cadrul Uniunii Europene şi care operează cu informaţiile referitoare la criminalitate. Obiectivul său este acela de a îmbunătăţi cooperarea autorităţilor competente din statele membre în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea formelor grave de crimă internaţională organizată şi de terorism. Europol-ul are misiunea de a-şi aduce o contribuţie semnificativă la acţiunea Uniunii Europene de aplicare a legii împotriva crimei organizate şi a terorismului, concentrându-şi eforturile asupra organizaţiilor criminale.

Dat fiind faptul că activităţile din sfera crimei organizate nu se opresc la graniţele naţionale, Europol şi-a îmbunătăţit modalităţile de cooperare privind aplicarea legii internaţionale prin negocierea de acorduri operative bilaterale sau strategice cu alte state şi organizaţii internaţionale, după cum urmează: Bulgaria, Columbia, Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană, inclusiv Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF), Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri, Islanda, Interpol, Norvegia, Elveţia, Turcia, Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea, Organizaţia Mondială a Vămilor, România şi Rusia.

Europol oferă sprijin prin: • facilitarea schimbului de informaţii, potrivit legii

naţionale, dintre ofiţerii de legătură ai Europol-ului (OLE). Ofiţerii de legătură sunt detaşaţi pe lângă Europol

99

de către statele membre ca reprezentanţi ai agenţiilor naţionale ce se ocupă de aplicarea legii din aceste state.

• elaborarea de analize operative în vederea sprijinirii operaţiunilor.

• elaborarea de rapoarte strategice (de ex. Evaluarea ameninţării) şi analiza activităţilor criminale pe baza informaţiilor şi datelor oferite de statele membre şi de terţi.

• oferirea de expertiză şi sprijin tehnic pentru anchetele şi operaţiunile realizate în cadrul UE, sub supravegherea şi cu răspunderea legală a statelor membre interesate. Europol-ul activează şi în domeniul promovării analizei criminalistice şi a armonizării tehnicilor de anchetă din cadrul statelor membre.

În convenţia cu Europol se stipulează că Unitatea Naţională Europol- România va înfiinţa şi păstra un sistem computerizat pentru a permite introducerea, accesul şi analizarea datelor. Convenţia prevede un cadru strict pentru a garanta protejarea drepturilor persoanelor şi a datelor, precum şi controlul, supravegherea şi siguranţa acestora din urmă.

Sistemul computerizat al Europol-ului (TECS) va avea trei componente principale:

• un sistem informaţional;• un sistem de analiză;• un sistem de index.Sistemele de analiză şi de index sunt deja funcţionale.

Până la sfârşitul anului 2005 se va elabora un nou sistem informaţional ce va uni toate statele membre.

În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din Uniunea Europeană, a fost semnat la data de 25 noiembrie 2003, acordul de cooperare dintre România

100

şi Biroul European de Poliţie, ratificat prin Legea nr. 197/2004.

În cuprinsul acestei legi, au fost stabilite modalităţile şi procedurile de acţiune ce vor fi aplicate de Biroul Naţional Europol, fiind menţionat ca scop principal, alinierea capacităţii instituţionale şi operaţionale a Poliţiei Române la standardele Uniunii Europene şi implementarea celor mai bune practici în domeniile cooperării poliţieneşti şi luptei împotriva crimei organizate.

Potrivit aceleiaşi legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România şi Oficiul European de Poliţie se poate preciza faptul că, în contextul acestui document sunt definite scopul, domeniile de cooperare, schimbul de informaţii şi furnizarea acestora de către România, furnizarea de date personale de către Europol, evaluarea surselor şi informaţiilor, proceduri de confidenţialitate a informaţiilor, modul în care sunt reprezentaţi ofiţerii de legătură, responsabilitatea asumată de România, precum şi modalităţile de soluţionare a disputelor.

În baza prevederilor acordului de cooperare dintre România şi Biroul European de Poliţie, la data de 15 februarie 2004, a fost desemnat Punctul Naţional Focal ca unitate specializată din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care să acţioneze ca punct naţional de contact pentru EUROPOL, conform standardelor Uniunii Europene care va avea la bază cooperarea inter-agenţii la nivel naţional şi internaţional.

Implementarea Convenţiei de twinning a început la data de 01.07.2004, având ca partener principal - Olanda şi secundar - Austria.

101

În data de 02.09.2004, a avut loc prima şedinţă a Comitetului de Conducere a proiectului RO 2003/IB/INT-06, unde au fost analizate împreună cu experţii olandezi şi reprezentanţii autorităţilor competente din România, aspecte privind legislaţia română.

La data de 03.09.2004, a fost lansat oficial proiectul de înfrăţire instituţională RO 03/IB/JH-06 ,,Înfiinţarea Unităţii Naţionale Europol”, în prezenţa delegaţiei Comisiei Europene, a Centrului Olandez pentru Cooperare Poliţienească Internaţională şi Ministerul Federal de Interne din Austria, cu participarea conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, Poliţiei Române şi a altor ministere, precum şi ambasadorii mai multor ţări în România şi ofiţerii de legătură străini din diverse state.

Activităţile legate de componenta de twinning, s-au desfăşurat conform planificării fiind aprofundate aspectele legate de cooperarea interinstituţională, juridic, resurse umane şi IT.

Conform O.M.A.I. S/I/0613/26.11.2004, Punctul Naţional Focal a fost reorganizat, din componenţa acesteia făcând parte ,,Unitatea Naţională Europol”, la nivel de serviciu.

La data de 22.06.2005, a avut loc conferinţa de închidere a Convenţiei de twinning, privind înfiinţarea Unităţii Naţionale EUROPOL, eveniment la care au participat reprezentanţi din partea partenerilor olandezi, invitaţi ai ţărilor beneficiare ale convenţiei, precum şi din partea conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, ,,Unitatea Naţională Europol” devenind operaţională începând cu data de 01.07.2005.

102

Schimbul de informaţii prin Unitatea Naţională Europol, vizează infracţiuni financiare (cărţi de credit şi înşelăciune, fals de monedă, fraude), trafic de droguri, trafic de fiinţe umane, contrabandă, omoruri/răpiri, infracţiuni grave asupra proprietăţi, trafic de materiale nucleare şi radioactive, infracţiuni contra mediului, furturi şi terorism, cu accent pe grupările infracţionale implicate. Cererile de asistenţă către Unitatea Naţională Europol pot fi făcute doar în cazul în care există informaţii certe despre asocierea unei grupări criminale din România cu cea din ţara unde se solicită verificările.

În ceea ce priveşte activitatea operaţională, a fost realizat accesul direct la bazele de date disponibile prin reţeaua metropolitană (evidenţa populaţiei, paşapoarte, AFIS, intrări/ieşiri cetăţeni români, persoane urmărite, autoritatea pentru străini, permise de conducere şi certificate de înmatriculare).

Cooperarea interinstituţională - În cadrul activităţilor de evaluare, experţii olandezi şi austrieci desemnaţi în cadrul Convenţiei de Twinning au încercat să analizeze situaţia actuală a cooperării instituţionale în cadrul organismelor de aplicare a legii, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. În acest scop, au avut loc evaluări cu reprezentanţi ai Punctului Naţional Focal, Biroului Naţional Interpol, Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţiei Generale de Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, Serviciului Român de Informaţii, Agenţiei Naţionale Anti-Drog, IPJ Braşov, Autorităţii Naţionale a Vămilor, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţiei Generale pentru Combaterea Crimei Organizate şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră,

103

rezultând interesul şi dorinţa comună de a coopera cu Unitatea Naţională Europol. Discuţiile cu reprezentanţii români au fost, de obicei, foarte edificatoare, iar majoritatea întrebărilor şi remarcilor preliminare au fost rezolvate în mod satisfăcător. Toţi partenerii români şi-au exprimat interesul şi dorinţa de a coopera cu Unitatea Naţională Europol.

Subcomponenta IT - Obiectivul acestei activităţi a fost constituit de evaluarea specificaţiilor tehnice ale echipamentul IT (ajungând la 150.000 EURO fonduri PHARE şi 50.000 EURO co-finanţare) pentru a fi achiziţionat în cadrul componentei de investiţii a proiectului PHARE/2003/005-551.04.13/D2 pentru dotarea Unităţii Naţionale EUROPOL

Resurse umane – conform evaluării efectuate de către experţii olandezi şi austrieci numărul personalului alocat pentru Unitatea Naţională Europol trebuie să fie suficient pentru a putea îndeplini cât mai bine atribuţiile şi responsabilităţile menţionate în Convenţia Europol.

Pregătirea personalului – au fost organizate seminarii în vederea conştientizării autorităţilor de aplicare a legii române cu privire la existenţa şi eficienţa utilizării canalului de cooperare Europol şi totodată pentru a prezenta obiectul de activitate şi modul de funcţionare al acestui canal de cooperare, informaţii legate de Dosarele de Analiză, bazele de date Europol, unităţile din componenţa Europol, la aceste seminarii participând ofiţeri din cadrul PNF, BNI, IGPR, IGPF, DGIPI, IGJR, SRI, ANV şi Ministerul Public. În cadrul activităţilor de pregătire a fost organizat şi un seminar de pregătire pentru ofiţerii de contact din judeţe.

104

De asemenea, au fost organizate cursuri de analiză a informaţiilor adresate atât ofiţerilor cât şi managerilor, în cadrul acestora fiind pregătiţi şi 8 formatori, aceştia provenind de la IGPR-2, IGPF-1, Academia de Poliţie - 2, Centrul de Studii Postuniversitare - 2.

A fost iniţiată încheierea de protocoale cu autorităţile competente menţionate în Legea 197/2004 de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România şi Oficiul European de Poliţie, pentru punerea în practică a Acordului de cooperare dintre România şi Europol, în acest moment fiind deja finalizate protocoalele cu IGPR, IGPF, DGIPI, IGJR, SRI. În urma protocoalelor încheiate, începând cu data de 01.10.2005, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Unităţii Naţionale Europol câte un reprezentant al IGPR, şi IGPF, urmând că până la sfârşitul anului, să fie detaşat şi cel al SRI.

Armonizare legislativă – implementarea U.N.E prin intermediul Convenţiei EUROPOL a necesitat un proces de armonizare cu legislaţia naţională în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, respectiv Legea nr.677/2001, care, în art.27 alin.5, prevede că investigarea accesării datelor cu caracter personal de către autorităţile de aplicare a legii necesită acordul prealabil al procurorului sau al instanţei competente, în timp ce art.23 al Convenţiei nu conţine o astfel de excepţie. Rezultatul acestui proces de armonizare, în cazul sus-menţionat, a fost intrarea în vigoare a Legii nr.102/2005 care în art.13 alin.1, prevede că situaţiile de mai sus pot fi investigate de către Autoritatea Naţională de Supraveghere şi fără acordul procurorului.

În continuare, împreună cu S.R.I. se caută o soluţie şi pentru rezolvarea contradicţiilor pe problema prelucrării

105

şi transferului datelor cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor din domeniul siguranţei naţionale (art. 2 alin.7 - Legea nr. 677/2001), în sensul adoptării următoarelor prevederi: ,, prelucrarea şi transferul datelor cu caracter personal efectuate în domeniul siguranţei naţionale, în cadrul activităţilor de colaborare cu EUROPOL/alte organizaţii similare nu constituie excepţii de la prevederile prezentei legi”.

Cooperarea cu ţările membre din spaţiul Schengen prin intermediul Serviciului S.I.R.E.N.E.

În cadrul structurii Punctului Naţional Focal funcţionează Serviciul SIRENE (Informaţii Suplimentare Necesare la Intrările Naţionale), având ca scop gestionarea conexiunilor cu statele membre Schengen, conform proiectului de înfrăţire instituţională PHARE RO 02/IB/JH-03 ,,Asistenţă tehnică şi juridică pentru implementarea acquis-ului Schengen în România’’, prin furnizarea de date care fac parte din Sistemul Informatic Schengen (art. 95-100), potrivit Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS).

Proiectul de înfrăţire instituţională PHARE RO 02/IB/JH-03, care s-a derulat pe perioada a 18 luni, s-a încheiat la data de 29.07.2005, dată la care a avut loc şi ultimul Comitet Director.

Obiectivele Convenţiei de Înfrăţire instituţională PHARE RO 02/IB/JH-03 „Asistenţă tehnică şi juridică pentru implementarea acquis-ului Schengen în România” au fost atinse în perioada de referinţă, prin definitivarea scenariului ales pentru dezvoltarea Sistemului Informatic Schengen Naţional, redactându-se în egală măsură un

106

Concept General al Sistemului, însoţit de un plan de modernizare, în care se regăsesc: situaţia actuală din punct de vedere legislativ, autorităţile competente în actualizarea şi consultarea SIN, cerinţe operaţionale şi funcţionale ale sistemului, arhitectura generală a sistemului informatic modernizat, proceduri de lucru, dar şi estimări bugetare. Biroul SIRENE a beneficiat de propria estimare bugetară, în ceea ce priveşte cheltuielile avute în vedere pentru aplicaţia aferentă acestuia, cât şi pentru tehnica de calcul şi comunicaţii.

Sub aspectul activităţilor curente, poate fi menţionată actualizarea Planului de Acţiune Schengen pentru anul 2005, activitate încheiată în luna iulie a anului 2005. Astfel, a fost revizuit acquis-ul Schegen aferent problematicii SIS/SIRENE, fiind introduse şi noi măsuri referitoare la stabilizarea cadrului legal al Sistemului Informatic Naţional de Semnalări. Acesta a fost definitivat prin publicarea OUG nr. 128/2005 în Monitorul Oficial al României nr. 866/26.09.2005.

În ceea ce priveşte structură organizatorică avută în vedere, pentru operaţionalizarea Serviciului SIRENE, a fost redactată o analiză a tuturor activităţilor generate de crearea şi operaţionalizarea Serviciului SIRENE (organizare din punct de vedere administrativ, tehnic, din punctul de vedere al relaţiilor funcţionale cu parteneri implicaţi, module de formare, etc.), prin prisma măsurilor ce trebuie întreprinse de către autorităţile române pe termen scurt, mediu şi lung.

Au fost identificate principalele misiuni ale Serviciului SIRENE naţional, astfel precum urmează:

misiuni de primire şi transmisii de informaţii;

107

misiuni de cooperare poliţienească operaţională si de asistenţă între entităţile Schengen;

misiuni de control, in special respectarea prevederilor Convenţiei de Aplicare a Acordului de la Schengen;

misiuni de administrare a structurii operaţionale si a mijloacelor materiale;

misiuni de reprezentare la nivelul grupurilor de lucru Schengen.

Activităţile previzionate pentru operaţionalizarea Serviciului SIRENE, identificate cu aceeaşi ocazie, se pot rezuma în patru etape, pentru care nu au fost stabilite încă termene de desfăşurare:

1. etapa de însuşire a cunoştinţelor si pregătirea activităţilor etapei 2;

2. etapa de studiu şi de realizare tehnică;3. etapa de testare şi de creare a datelor naţionale ce

vor fi integrate in SIS;4. etapa de integrare şi de funcţionare operaţională.În scopul demarării cu celeritate a măsurilor practice

regăsite mai sus, funcţionarii Biroului SIRENE au redactat un proiect de fişă Phare, în contextul exerciţiului de programare Phare 2006, urmând ca Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti să se pronunţe cu privire la fezabilitatea măsurilor şi acţiunilor propuse, în perioada următoare. Sunt vizate, după momentul aderării la UE, şi eventuale finanţări prin intermediul facilităţii Schengen, în măsura în care acestea vor fi disponibile României pentru perioada 2007-2013.

Până la aderarea României la Convenţia de Aplicare Schengen – S.I.N.S. permite accesul automat la semnalări privind persoane şi bunuri, asigurate de I.G.P.R.,

108

I.G.P.F., I.G.J., A.P.S., Biroul S.I.R.E.N.E – în momentul operaţionalizării sale, O.N.R., I.N.E.P., D.G.P., A.N.V., M.A.E., M.J., după cum urmează:

persoane:- care fac obiectul unor proceduri de extrădare sau de

predare în baza unui mandat european de arestare;- străini - nepermiterea intrării, expulzare, returnare

sau măsură de îndepărtare de pe teritoriul României;- străini - măsura nepermiterii ieşirii;- dispărute, plasate în mod provizoriu într-un loc

sigur,citate în faţa autorităţilor judiciare. bunuri: - vehicule cu motor peste 50 cmc furate, tăinuite,

pierdute; - documente, plăci de înmatriculare, furate, tăinute,

pierdute;- remorci şi rulote cu o greutate mai mare de 750 kg

furate, tăinuite, pierdute; - arme letale, înscrisuri oficiale necompletate,

documente de identitate, paşapoarte, permise de conducere, furate, tăinuite, pierdute;

- bancnote sau titluri de valoare, obiecte furate, tăinuite, pierdute;

- alte obiecte care poartă elemente de identificare care au fost furate, tăinuite, pierdute.

În ceea ce priveşte modulul de pregătire profesională a ofiţerilor SIRENE, aceştia au beneficiat de participări constante în cadrul grupurilor de lucru SIRIS şi acquis Schengen din cadrul Consiliului Europei - Bruxelles, în calitate de observatori, rezultatul fiind o mai bună înţelegere a problematicii aduse în discuţie de statele membre Schengen în contextul dificultăţilor pe care

109

acestea le întâmpină în procesul definitivării SIS II şi a cerinţelor pe care România, ca viitor partener Schengen, va trebui să le îndeplinească în anii ce urmează. În cadrul aceluiaşi modul de trainning, putem menţiona vizitele efectuate la Birourile SIRENE din Madrid şi Atena, a căror experienţă în domeniul cooperării Schengen va fi de un real folos în configurarea propriului sistem de schimb de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE naţional.

Referitor la noua structură organizatorică a viitorului Serviciu S.I.R.E.N.E. (Informaţii Suplimentare Solicitate la Intrările Naţionale), urmează să fie fundamentat un grup de lucru (GTS), constituit din funcţionari proveniţi din principalele servicii-utilizator ai S.I.R.E.N.E., ce vor alcătui un nucleu, după cum urmează: şeful Serviciului S.I.R.E.N.E - din partea I.G.P.R., adjunctul şefului S.I.R.E.N.E - de la Poliţia de Frontieră, alături de reprezentanţi ai Autorităţii pentru Străini, Ministerul Justiţiei, Jandarmeriei, Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, Autoritatea Vamală, Ministerul Afacerilor Externe (2006-2007). Ofiţerii din cadrul Serviciului SIRENE au participat la activităţi de pregătire - cursuri, vizite documentare, seminarii - în Belgia, Franţa, Italia, Grecia.

Până în anul 2009, va fi finalizat şi procesul de încadrare cu personal specializat a Serviciului SIRENE, prin detaşarea unor ofiţeri de la I.G.P.F.(2), I.G.P.R.(2), A.P.S.(1).

110

Biroul SIRENE

Biroul SIRENE < Suplimentary Information Requested at National Entries>, parte integrantă a Sistemului Informatic Schengen naţional, reprezintă unicul punct de contact între România şi birourile SIRENE străine, cât şi între instituţiile române şi SIRENE din străinătate.

Ca singur interlocutor român pentru birourile SIRENE din străinătate, biroul SIRENE prezintă o interfaţă unică interlocutorilor săi externi. Este clar, deci, că, în ceea ce priveşte tratarea art. 95 şi 98 din CAAS, pentru autorităţile judiciare române, acest birou va reprezenta singurul punct de legătură cu autorităţile judiciare ale ţărilor membre Schengen, reprezentate prin birourile SIRENE naţionale.

Necesitatea înfiinţării Biroului SIRENE rezidă în caracterul obligatoriu de a precede schimburile de informaţii între toate Statele Membre din Spaţiul Schengen pentru a putea respecta principiile de funcţionare ale SCHENGEN.

Schimbul de informaţii ca avea un caracter operativ şi rapid adică că aduce un adevărat suport pentru utilizatorul final. Vor fi de asemenea beneficiarii unei informaţii imediate, accesibile pentru toate instituţiile care trebuie sa aplice legea, prin intermediul unui singur punct de acces.

111

Situaţia ţintăDemersul activităţilor prezente îl reprezintă

modalitatea de definire a parametrilor pentru crearea şi funcţionarea unui Birou SIRENE naţional, capabil să efectueze un schimb de informaţii eficient, după modelul celor deja funcţionale în Statele Membre, dar adaptat contextului naţional. Trebuie menţionat faptul că funcţionarea biroului Sirene nu se poate afla în afara cadrului creării unui Sistem Informatic Naţional, care să răspundă cerinţelor SIS II.

Punerea în funcţiune a unui astfel de birou, presupune răspunderi, constrângeri, eforturi şi investiţii pe mai multe planuri pentru a putea asigura realizarea misiunii sale.

Resurse umanePersonalul SIRENE va fi recrutat din instituţiile care

au sau vor avea o relaţie funcţională cu SIRENE. Aceste persoane, venind in majoritate de la Inspectoratul de Politie Romana sau de la Politia de Frontiera, trebuie sa fie in măsura sa îndeplinească toate sarcinile funcţionale ale unui operator adică: sa fie in măsura sa trateze mesajele care sosesc la SIRENE provenind atât de la SIRENE parteneri cat si de la instituţiile naţionale, oricare ar fi tipul de căutare.

Pentru cazurile particulare (cu o dificultate juridica speciala, sau cele pentru care sunt necesare cunoştinţe speciale), va contribui personalul provenind din direcţii sau instituţii specializate, Ministerul de Justiţie, Autoritatea pentru Străini, etc..

112

Situaţie şi organizare generalăBiroul SIRENE, pentru motive de bună administrare

şi mutualizare a experienţei deja achiziţionate în domeniul relaţiilor cu poliţiştii străini, va fi creat în cadrul unui serviciu care exercita deja responsabilităţi şi competente în domeniul cooperării internaţionale la care România participă deja în prezent.

Punctul Naţional Focal răspunde acestor exigente. În plus, pentru o mai buna coordonare a acţiunilor de poliţie la nivel european, pentru a profita de sinergiile induse în conformitate cu catalogul Schengen al bunelor practici, experţii europeni recomandă o apropriere intre entitatea SIRENE, BCN-INTERPOL si UNE–EUROPOL, în sensul creării unei platforme eficiente de cooperare, aşa cum se întâlneşte în majoritatea ţărilor membre.

Biroul SIRENE propriu-zis va fi condus, sub autoritatea Directorului Punctului Naţional Focal, de un funcţionar cu grad profesional de Comisar sau Comisar Şef, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ceea ce va reafirma caracterul poliţienesc al SIS, si care se justifica prin faptul că aceasta Direcţie va fi principalul destinatar al fluxului de informaţii. Adjunctul său, cu grad profesional de Comisar sau Comandant de Politie, va proveni din Politia de Frontiera, al doilea utilizator potenţial al N.SIS. Aceştia vor fi asistaţi de un secretariat.

Funcţionarii care provin din direcţiile specializate, alocaţi pentru SIRENE, vor fi plasaţi într-o poziţie de delegaţi pe lângă Punctul Naţional Focal, şi supuşi autoritarii ierarhice a Sefului de serviciu. Această alocare va fi pentru o perioadă de minim 3 ani cu posibilitatea de

113

reînnoire o singură dată. Nu va fi admisă înlocuirea tuturor funcţionarilor dintr-o direcţie în acelaşi timp.

Piramida ierarhică va fi constituită în cadrul biroului SIRENE prin selecţionarea funcţionarilor recrutaţi în funcţie de gradele corespunzătoare. Fiecare post va face obiectul unei « fişe de post » precise care este realizată în cadrul « grupului de lucru SIRENE ». Dacă cei doi conducători trebuie să fie cu un grad de Comisar şef şi de Comisar sau un echivalent, cei patru funcţionari şefi de tură şi adjuncţii vor fi de categorie intermediara (Ofiţeri sau echivalenţi) si operatorii, într-un număr suficient pentru asigurarea funcţionării permanente a turelor şi a permanenţei de noapte.

Funcţionarea SIRENE BucureştiConform prevederilor Manualului SIRENE, fiecare

Stat Membru are libertatea de a-şi alege propriul mod de funcţionare, cazurile în care consideră că implicarea sa este oportună, procedurile de urmat şi principiile generale de organizare a Biroului Sirene, dar cu respectarea condiţiei ca regulile stabilite să fie omogene şi comune tutor părţilor contractante.

Biroul SIRENE va avea o funcţionare cu caracter permanent. Un dispecerat va asigura continuitatea fluxului de informaţii la standarde echivalente birourilor naţionale corespondente. Astfel, Biroul SIRENE va cuprinde două ture în timpul zilei şi o permanenţă de noapte. Turele de zi (una dimineaţa, una după amiază): orarul de lucru va fi fixat în conformitate cu legislaţia română în materie. Fiecare tură va fi condusă de un şef de tură asistat de un adjunct a cărui misiune este de a coordona activitatea operatorilor SIRENE, repartizând

114

mesajele ce sosesc pentru a fi tratate, să controleze conţinutul mesajelor ce pleacă, si sa asigure o buna coordonare şi urmărire a activităţilor între cele doua ture şi permanenţă de noapte.

Se va asigura prezenţa permanentă a cel puţin 5 funcţionari reprezentând cel puţin Inspectoratul General al Politiei Romane (2 persoane), Politia de Frontiera (2 persoane), şi Autoritatea pentru Străini (1 persoană).

Permanenta de noapte: va putea fi asigurata de un grup de funcţionari care va trata cererile urgente ce sosesc la Punctul Naţional Focal prin diferitele canale de cooperare operativă. Şeful de permanenţă asigură aceleaşi responsabilităţi ca şi şeful de tură din timpul zilei.

Numărul efectiv de funcţionari din corpul de aplicaţie va fi fixat în funcţie de dispoziţiile reglementare romane in perspectiva asigurării prezentei efective a celor 5 funcţionari pe tura si 3 funcţionari pentru permanenţă de noapte.

Profilul şefilor de ture şi al adjuncţilorFuncţionarii vor trebui să posede o experienţa

profesională de cel puţin cinci ani de serviciu la locul de munca de origine. Vor avea în egala măsura cunoştinţe suficiente in limba engleza şi o alta limba a Uniunii Europene.

Profilul operatorilorFuncţionarii vor trebui să posede o experienţă

profesională de cel puţin trei ani de serviciu la locul de muncă de origine. Vor avea în egala măsura cunoştinţe

115

suficiente în limba engleza şi o altă limbă a Uniunii Europene.

Echipament tehnicUn operator al biroului SIRENE, pentru a realiza

misiunea sa, va trebui să dispună de mijloace tehnice birotice, informatice şi telecomunicaţii după cum urmează:

Un post de lucru, pe care operatorul va utiliza funcţiile de consultare, creare, actualizare, etc., putând constitui în întregime o aplicaţie specifică numită "SIRENE", cu arhivarea sistematică a tuturor formularelor SIRENE primite şi transmise, permiţând accesul la datele C.SIS (fie copie naţională, fie sistem central), cât şi la registrele naţionale (in funcţie de drepturile de acces) şi în toate cazurile la registrele care transmit date la C.SIS.

Aplicaţia SIRENE permite tratarea semnalmentelor SIS care trebuie să facă obiectul unui tratament manual sau al unei intervenţii a unui operator SIRENE (de exemplu articolul 95 trebuie să facă obiectul transmiterii simultane a unui formular A, articolul 99.3 trebuie sa facă obiectul unui formular B, într-o manieră generală, minim, toate intervenţiile prevăzute de manualul SIRENE).

Trebuie prevăzută şi o funcţie statistică (numărul semnalmentelor descoperite, pe categorii, pe serviciu, etc.)

Aplicaţia SIRENE permite în egală măsura accesul direct la semnalmentele SIS pentru suprimare, corectare şi adăugare.

116

Echipamente de arhivare electronică documentelor comun numite GED care să permită arhivarea, sub forma electronică a tuturor documentelor primite sau transmise de către biroul SIRENE existent sub formă de hârtie (curier sau fax).

Echipamente de achiziţe sau scannere cuplate la GED care să permită in acelaşi timp numerizarea documentelor sub forma lor « originala » în vederera transmiterii lor : amprente digitale, Mandat de Arest European, decizii.

Mijloace de comunicare, telefon, fax, etc.Echipamente birotice imprimante, xerox-uri, etc.Un echipament dedicat conectat sistemului SIRPIT

(SIRene PIcture Transfer). Acest sistem în curs de dezvoltare în birourile SIRENE permite transmiterea, sub formă numerizată, fotografii şi amprente digitale ale persoanelor semnalate în SIS pentru identificare formala în cazul unei cautări. În egală măsura ar trebui să fie utilizat pentru transmiterea unui Mandat de Arest European în forma sa numită originală.  

DocumentaţieO documentaţie exhaustivă şi la zi trebuie să fie pusă

la dispoziţia operatorilor SIRENE, fie sub format hârtie, fie prin acces informatizat la bazele de date naţionale sau internaţionale. Aceasta va cuprinde ansamblul textelor legislative şi reglementari cu privire la activitatea şi funcţionarea SIRENE (Cod penal si Cod de procedura penala, toate textele cu privire la sejurul străinilor, detenţia armelor, înmatricularea vehiculelor, vapoare si aeronave, autorizările de ieşire din teritoriul naţional şi

117

teritoriul Schengen pentru minori, livrarea documentelor de identitate sau de călătorie, etc.).

Va cuprinde de asemenea ansamblul textelor europene cu privire la acest domeniu (Convenţia de Aplicaţie a Acordului de la Schengen, Manual SIRENE, Catalogul Schengen al bunelor practici, etc.)

Instituţii implicate in activitate Biroului SIRENE

Inspectoratul General al Politiei Romane:

În calitate de serviciu naţional aferent Politiei Naţionale, IGPR va reprezenta principalul utilizator al SIS, atât sub aspectul alimentarii sistemului, cât şi al consultării acestuia. IGPR este proprietarul majorităţii semnalmentelor prezente în cadrul sistemelor naţionale, înainte de a fi transferate în SIS. (articolele 95, 97 si 99 vizând persoanele şi art. 100, obiectele). Serviciul se va constitui deci în destinatarul unui mare număr de semnalmente din partea altor ţări Schengen.

Accesând din interiorul ţăii datele SIS, prin intermediul aplicaţiilor naţionale, funcţionarii serviciului vor avea acces, în mod logic, la majoritatea semnalizărilor înregistrate pe teritoriul roman.

IGPR trebuie considerat drept un interlocutor privilegiat, ceea ce justifica înalta sa poziţionare in structura SIRENE.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF):

In momentul acceptării României în Spaţiul Schengen, zona de competenţă teritorială a Poliţiei de

118

Frontieră nu se va reduce. Controalele în punctele de trecere a frontierei se vor diminua sau chiar vor dispărea, dar vor exista patrule mobile care vor efectua controlul de frontieră pe căile de comunicaţie, prin sondaj, în zona de frontieră. De asemenea, PFR trebuie să menţină suficiente forţe pentru a putea re-institui controlul la frontiere dacă anumite situaţii operative impun acest fapt, conform art. 3 CAAS. Trebuie avut în vedere că toate PTF -urile fluviale de pe Dunăre (la frontiera cu Bulgaria, dar şi pe Dunărea interioară) se vor menţine datorită regimului juridic internaţional al acestui fluviu;

În privinţa optimizării controalelor fizice asupra

persoanelor şi a bunurilor, Politia de Frontiera trebuie să aibă acces la datele ce figurează în cadrul SIS.

Nu considerăm că Poliţia de Frontieră poate fi considerat ca un mare furnizor de date SIS. Însă, în calitate de mare interogator al sistemelor informatice, aceasta va trebui sp fie generatorul a numeroase semnalmente, precum şi interlocutorul secundar al biroului SIRENE Bucureşti, sub aspectul volumului de munca.

Ministerul Justiţiei:

Ministerul de Justiţie nu participă la alimentarea sistemului informatic SIS, însă instituţiile sale reprezintă un suport în validarea semnalmentelor – articolul 95/Mandat de arest european. Acesta sunt, în egală măsura, destinatarele (după instituţiile Politiei) informaţiilor transmise de către Biroul SIRENE către instituţiile poliţiei de teren, în cazul semnalmentelor

119

corespunzătoare art. 95, înregistrate pe teritoriul roman, în scopul stabilirii, plasării indivizilor reţinuţi.

De asemenea, Ministerul de Justiţie stabileşte listele persoanelor căutate de către instituţiile sale, pe motive corespunzătoare art.98 din CAAS (martori, persoane citate de către autorităţile judiciare prin procedura penală, persoane care fac obiectul unei notificări de judecare represivă sau al unei cereri de prezentare în scopul supunerii unei pedepse privative de libertate...) ; aceste persoane sunt introduse, la solicitarea Ministerului, în fişierul persoanelor căutate de către IGPR şi trebuie inserate şi în baza de date SIS. Ministrul Justiţiei va acorda IGPR-ului instrucţiuni care sa permită cedarea datelor corespunzătoare art. 95 si 98 , în scopul transferării acestora în SIS.

Descoperirea acestor semnalmente de către instituţiile străine, va face obiectul transmiterii formularelor G, numite de “descoperire”. Biroul SIRENE împreună cu Justiţia, vor stabili formularele interne în scopul retransmiterii informaţiilor culese către magistrat sau juridisctiei aferente.

Autoritatea pentru Străini (ApS):

Această instituţie are competenţele necesare pronunţării interdicţiilor pe teritoriul naţional. Semnalmentele corespunzătoare vor fi inserate în rubrica articolului 96 al SIS. Datorită competenţei în acordarea avizului pentru eliberare vizelor pentru cetăţenii străini proveniţi din statele cu potenţial migrator ridicat (lista celor 87 de state) şi eliberarea permiselor/cartelor de sejur ale străinilor, AS va trebui sa aibă acces la datele

120

art. 96, referitoare la interdicţiile în spaţiul Schengen, emise de câtre statele membre. ApS trebuie să aibă de asemenea, acces la datele art. 100 – Documente in alb, Documente eliberate – în scopul verificării validităţii acestora.

Teoretic, in primii ani de la începerea cooperării Schengen, acest serviciu va fi cel mai mult solicitat, cererile diminuându-se progresiv cu timpul. De fapt, cu ocazia reînnoirilor de titluri de sejur pentru străini instalaţi în România, aceste instituţii vor descoperii indivizi obiecte ale unor semnalmente.

Aceste descoperiri deschid o procedură de schimb în virtutea articolului 25 din CAAS care se concretizează prin schimbul de formulare SIRENE N şi O. Aceste formulare, odată traduse în română vor putea fi transmise serviciului competent de către biroul SIRENE după un acord prealabil între instituţii.

Dacă acest serviciu este considerat ca un serviciu de poliţie în întregul său, autorităţile romane vor putea să analizeze posibilitatea de a le oferi acces total la baze de date SIS. Totuşi finalitatea datelor corespunzătoare fiecăruia din articolele din CAAS va trebui sa fie respectată.

Comandamentul Naţional al Jandarmeriei:

Responsabilă de menţinerea ordinii publice, CNJ nu este, din punct de vedere funcţional, un generator de semnalmente în cadrul SIS, însă misiunea sa de verificare aidentităţii permite accesul la consultarea bazei de date a SIS.

121

Având în vedere faptul că CNJ işi limitează rolul la acţiuni de control şi la predarea listelor de persoane căutate către instituţiile de politie, funcţionarii CNJ nu au decât în mod excepţional contacte cu biroul SIRENE.

Astfel, CNJ trebuie să aibă acces la datele vizând persoanele căutate, vehiculele şi documentele de identitate în alb sau eliberate. Aplicaţia informatică trebuie să afişeze şi conduita de urmat conform competenţelor legale de urmat, şi să avertizeze Biroul SIRENE.

În ceea ce priveşte alte categorii de obiecte : bancnote, arme de foc, vase, containere şi mijloace de plată, este necesar a se urma procedura legală conform competenţelor stabilite de lege.

Oficiul Naţional pentru Refugiaţi (ONR):

Examinarea unei cereri de azil presupune o activitate de natură administrativă.

Aceasta misiune denotă faptul ca ONR nu are congruenţe cu ansamblul de date SIS, în scopul exercitării funcţiei sale principale, conform CAAS (cf. art. 102.4. – datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative).

Eliberarea unui titlul de sejur sau chiar de refugiat unui străin, ar intra sub incidenta art. 101.2, care autorizează accesul la datele relevante pentru art. 96 - " către autorităţile cu competente în eliberarea cărţilor de sejur "

Pe de alta parte, acest serviciu prezintă calificativele unui structuri poliţieneşti, ceea ce denotă faptul că funcţionarii săi trebuie să aibă abilitaţi în verificarea

122

identităţii, ceea ce generează congruenţe cu art. 101.2 b: „alte controale vamale şi poliţieneşti efectuate pe teritoriul patriei”.

În îndeplinirea acestei misiuni, ONR ar putea avea acces la datele referitoare la persoane, precum şi la cele legate de documente de identitate în alb sau eliberate.

Funcţionarea acestui serviciu care încredinţează persoanele căutate structurii responsabile, indică faptul că nu este necesar, ca şi în cazul Jandarmeriei, să fie un interlocutor regulat al Biroului Sirene. Aplicaţia informatică trebuie să afişeze procedura de urmat conform competenţelor legale.

Funcţionalităţi Generale: schimb global de informaţii referitoare la

criminalitate, între birourile Sirene ale Statelor Membre, în timp real, rapid, pentru toate tipurile de informaţii; legătura permanentă între Birourile Sirene şi staţiile naţionale care au fost definite, până la nivelul celor descentralizate ale utilizatorului final; furnizarea şi transmiterea de informaţii complementare în cel mai scurt timp de la emiterea cererii; nu în ultimul rând. biroul Sirene naţional se constituie într-un intermediar între cetăţenii unui stat, România în cazul de faţă, şi Spaţiul Schengen, prin existenţa posibilităţii directe a acestora de a face sesizări oficiale biroului Sirene cu privire la un semnalment ce implica un cetăţean român.

Proceduri de lucruProcedurile de schimburi între birourile SIRENE sunt

standardizate prin intermediul formularelor SIRENE,

123

deja utilizate de birourile SIRENE existente. O procedură a utilizării lor trebuie efectuată în timp util.

Aceste schimburi se vor face prin intermediul mesageriei electronice. O procedura de dublare prin fax va trebui să fie prevăzuta în cazul indisponibilităţii prelungite în aplicaţia SIRENE sau în reţeaua de comunicaţii (o astfel de procedura de back-up există între birourile SIRENE).

Validarea articolelor 95 Misiunea cuprinde două căi: în sensul intrărilor şi în

sensul ieşirilor. În sensul intrărilor, implică verificarea

semnalmentelor primite corespondente criteriilor acceptabile cu privire la dreptul roman, şi în sens contrar realizarea unei adrese către SIRENE emiţăor a unui formular F de aplicare a unui Indicator de Validitate Permanent (numit flag sau IVP în jargon SIRENE).

În sensul ieşirilor, implică verificarea semnalmentelor transmise de instituţiile române corespondente criteriilor Schengen, şi completarea, în acest caz, de către jurisdicţia emiţătoare; examinarea cererilor de aplicare a IVP venind de la alte birouri SIRENE în vederea căutării unei soluţii juridice la problema ridicată, împreuna cu jurisdicţia emitentă.

Această activitate importantă (atât ca valoare juridică cât şi cantitativ) trebuie să fie efectuată de persoane specializate în domeniul juridic. Pot avea un statut de funcţionar al Ministerului de Justiţie sau să fie jurişti special recrutaţi pentru această funcţie. În anumite ţări misiunea este realizată de funcţionari de politie care posedă solide baze juridice (titulari ai unei diplome de

124

studii superioare) lucrând prin delegare de la Justiţie si având instrucţiuni de consultare a serviciului competent din Ministerul de Justiţie pentru cazurile particulare delicate.

Aceste persoane pot fi fizic prezente în biroul SIRENE, dar tehnologiile moderne permit eliminarea acestei constrângeri prin utilizarea unui sistem de mesagerie fiabil, care va permite in egala măsura păstrarea unei căi informatice a instrucţiunilor date prin sau pentru Justiţie (validare, cerere de IVP, cerere de date suplimentare, etc.).

Decizia cadru cu privire la Mandatul de Arest European, daca limitează cazul de neexecutare, reduce şi perioadele de depunere si căile de susţinere, făcând chiar mai necesare aceste pre-examinări ale cererilor de arestare.

Ţinând cont de practicile şi uzanţele române observate, soluţia constând în instalarea unei legături informatice între biroul SIRENE Internaţionale şi Departamentul pentru Drepturile Omului din Ministerul de Justiţie, care ar putea fi însărcinata cu aceasta sarcină, este preconizată.

Propuneri pentru înfiinţarea Biroului SIRENECea dintâi acţiune de pregătire a instalării Biroului

SIRENE-BUCURESTI este crearea unui « grup de lucru SIRENE » (GTS), prin intermediul unui document oficial de forma unei decizii sau a unui act normativ, în conformitate cu normele româneşti în domeniu. Prin convocare generală, acest GTS va propune un proiect de act normativ pentru crearea oficială a Biroului SIRENE, desemnând serviciul responsabil de partea operaţionala a

125

acestuia, enumerând instituţiile cu care se colaborează şi previzionând în detaliu modalităţile de colaborare dintre aceste structuri (prin intermediul încheierii unor protocoale).

Constituire GTS:Sarcina prioritară a responsabilului Punctului

Naţional Focal va fi constituirea echipei de conducere a Biroului SIRENE BUCUREŞTI.

In acest scop, acesta va trebui să aloce biroului SIRENE, funcţionari proveniţi din principalele instituţii-utilizator ai SIRENE (şi nu ai SIS), după cum urmează :

Viitorul şef al Biroului SIRENE – din partea I.G.P.R.,

Adjunctul sefului SIRENE – de la Politia de Frontiera Română,

Alături de aceştia va fi câte un reprezentant al : Autoritarii pentru Străini ; Ministerul Justiţiei ; Comandamentul Naţional al Jandarmeriei ; Oficiul Naţional pentru Refugiaţi ; Autoritatea naţională a Vămilor, sub rezerva

participării la SIS.Aceste persoane vor alcătui nucleul biroului SIRENE

pe perioada de pregătire şi creare. Aceştia se vor reuni regulat (dacă este necesar, pot avea loc, de asemenea, şi întâlniri excepţionale) şi vor elabora proceduri şi reguli de funcţionare a biroului SIRENE. Buni cunoscători ai instituţiilor de provenienţă, aceştia vor fi capabili să participe în mod util la negocierile interne ce vor avea loc pe perioada derulării acestei etape şi care vor conduce la

126

formalizarea relaţiilor dintre PNF /biroul SIRENE şi instituţiile partenere.

La finalul fiecărei întâlniri a GTS, seful SIRENE şi adjunctul sau vor elabora un proces verbal adresat fiecărui participant şi adoptat spre validare la deschiderea următoarei întâlniri. Tot atunci, se vor menţiona punctele adoptate, urmând ca cele suspendate să fie analizate de câtre fiecare serviciu până la următoarea întâlnire. La finalul acestui ciclu de lucru, vor fi elaborate protocoale de lucru ce vor conţine în anexe documentele elaborate, reiterând ansamblul procedurilor şi al obligaţiilor ce revin fiecărui serviciu faţă de PNF. Aceste protocoale se vor semna de către conducerile acestor unităţi.

Funcţionari responsabili, aceşti « precursori » vor trebui să aibă capacitatea de a negocia şi de a adopta în comun procedurile de lucru şi documentele necesare.

Aceasta fază va permite reprezentanţilor acestor instituţii să evalueze cu exactitate necesitatea, echilibrul şi utilitatea participării lor la faza de exploatare a Biroului SIRENE. Participarea numerică a fiecăreiinstituţii sau administraţie în cadrul SIRENE, precum şi modalităţile în sine (afectare, periodicitate) vor fi consemnate în cadrul diferitelor protocoale de lucru.

Constituirea bazelor de lucru Anumiţi funcţionari ai biroului, vor participa la stagii

in cadrul birourilor SIRENE şi vor cunoaşte modul de funcţionare al acestora.

Constituit astfel, GTS va analiza ansamblul activităţilor biroului SIRENE în raport cu experienţa lor profesională acumulată în instituţiile de origine, va cunoaşte prevederile Schengen (in special CAAS şi

127

Manualul SIRENE), legislaţia naţională, profitând totodată şi de cunoştinţele acumulate în perioada stagiilor.

Membrii GTS examinează ansamblul elementelor de informare solicitate de către instituţiile respective, în vederea îndeplinirii misiunilor. Ei trebuie să verifice dacă aceste elemente figurează în formularele dedicate fiecărei acţiuni.

Funcţionarii GTS vor determina instituţiile destinatare ale informaţiilor transmise de câtre birourile străine SIRENE şi vor organiza transferuri de informaţii.

Instituţiile romaneşti, pot formula o solicitare în atenţia instanţelor europene competente (grupul de lucru al Consiliului SIS/SIRENE), în scopul îmbunătăţirii formularului respectiv. (Ex. : dacă numele de faţă al mamei reprezintă un element determinant în stabilirea identităţii individului, solicitarea adăugării acestuia în formular, poate reprezenta o asemenea cerere).

Selectare datelor ce vor fi transmise către SISRecensământul datelor ce figurează în diferitele baze

romaneşti, accesibile prin intermediul Sistemului Informatic Naţional (SIN), efectuat în cadrul înfrăţirii actuale, va servi drept baza de lucru pentru selectarea datelor ce vor fi integrate de câtre România în SIS. Inserarea datelor, operaţie funcţională, reiese din responsabilitatea Biroului SIRENE. Este deci, misiunea acestuia să selecţioneze şi să aleagă modalităţile de transmitere,

- dacă această procedură este validată, SIRENE are drept de a vedea toate datele oricare ar fi proprietarul,

128

- în caz contrar, în care proprietarul are responsabilitate totală în cadrul SCHENGEN asupra datelor sale, intervenţia manuală a operatorului SIRENE va fi realizată pentru ceea ce este obligatoriu adică pentru datele din articolele 95 şi 99.3 care trebuie să fie însoţite de un formular SIRENE complementar – cum ar fi cazul formularelor A si B respectiv.

Este recomandabil să se definească procesul de selecţie şi verificare a calităţii datelor. Rezultatul acestei activităţi va trebui transmis deîndată posibil la Direcţia de Project Tehnic în vederea realizării acestei cereri.

Procesul de selectare automată a datelor, în cazul în care se preferă această variantă, trebuie să fie suficient de performant pentru a permite integrarea de noi date, în concordanta cu evoluţia SIS II. Având impact direct asupra metodelor de lucru SIRENE, aceste evoluţii vor fi diseminate grupului de lucru GTS în funcţie de stadiile de avansare ale proiectului

Tratarea articolelor de către biroul SireneArticol Activităţi

A95 acţiune pentru creare de (informaţii suplimentare modificare (punerea Indicatorului de validitate permanent)descoperire (trimitere formular)

A96 descoperire (trimitere formular)

A97 modificare (punerea Indicatorului de validitate flag descoperire (trimitere formular)

A99 creare (A99.3-consultare prealabilă)

129

modificare (punerea Indicatorului de validitate permanent) descoperire (trimitere formular)

A100 descoperire (trimitere formular)

Standardizarea metodelor de lucruPentru fiecare formular SIRENE se va elabora un

formular naţional, în strânsa colaborare cu serviciul indicat în scopul obţinerii informaţiilor necesare în formatul sau forma prevăzută de normele SIRENE.

Între corespondenţii naţionali şi Biroul SIRENE Bucureşti va fi întocmit un acord unic asupra modalităţilor de transmitere. Fiecare serviciu va deţine o lista cu toţi corespondenţii naţionali care va cuprinde numele, funcţiile, numerele de telefon, de fax şi adresele de e-mail.

Desemnarea observatorilor pentru grupurile de lucru ale Uniunii Europene

Implementarea politicii Schengen este precedată de o faza în care ţara respectivă asistă, în calitate de observator, la reuniunile grupurilor de lucru de la Bruxelles, ca ţara delegată, până la aderarea la UE. Desemnarea funcţionarilor ce vor îndeplini această misiune va avea în vedere criteriile reprezentativităţii şi ale competentei profesionale.

Sub aspect funcţional, (grupul de lucru al Consiliului SIS/SIRENE), acest rol revine de fapt Directorului de Aplicaţii sau Directorului SIRENE şi/sau adjunctului său. Pe parte tehnică (grupul de lucru al Consiliului SIS-Tehnologie) reprezentarea se poate face de către

130

Directorul Tehnic de Proiect (care trebuie sa însoţească Directorul de Aplicaţii).

Examinarea semnalmentelor articolelor 95 prezente în baza de date SIS

Baza de date C.SIS cuprinde la ora actuală aproximativ 15.000 semnalmente ale art. 95. 12 noi State Membre vor fi conectate la SIS, până la intrarea României în UE şi Schengen. Numărul contribuţiei acestora la semnalmentele art. 95 nu poate fi evaluat cu precizie la această oră. O estimare globală permite evaluarea a 25.000 semnalmente supuse examinării, în vederea verificării compatibilităţii cu legea romana. Acest studiu se va realiza într-un timp relativ scurt (câteva luni), între momentul autorizării transferului de date, în urma deciziei Consiliului, şi operaţionalizarea SIS în România.

Aceasta sarcină revine Ministerului Justiţiei, care va trebui să previzioneze resursele umane necesare, implicate în îndeplinirea acestui obiectiv. În lipsa unei validări prealabile, există riscul interpelării pe teritoriu român a unor indivizi căutaţi de câtre alte tari, dar al căror mandat de arest nu este executoriu în România, din motive specifice. Această persoană va fi astfel reţinută ilegal pe o perioada provizorie.

Definirea arhitecturii unui post de lucru SIRENEToţi funcţionarii biroului SIRENE trebuie să poate

exercita activitatea lor la un post de lucru potrivit. Acest post include în egală măsura:

acces la mesagerie: mesagerie inter-SIRENE pentru reţeaua dedicată (în acest moment reţea SISNET

131

cu IP) şi mesagerie internă română capabilă să comunice cu toate instituţiile implicate într-o manieră securizată,

acces privind consultarea tuturor bazelor de date române la care instituţiile reprezentate au acces în activitatea lor naţionala obişnuita (sub rezerva drepturilor de acces proprii fiecărui serviciu sau fiecărei persoane),

asigurarea biroticii de către instituţiile competente referitoare la elaborarea de formulare SIRENE şi formulare naţionale,

un acces la un server de gestiune internă electronică a documentelor (GED) care să arhiveze ansamblul corespondentelor primite şi transmise prin biroul SIRENE.

de altfel, funcţia statistica şi de administrare (drepturi de acces, abilitări, audituri, etc.) trebuie să fie prevăzute pentru utilizatorii SIRENE particulari (ex : şef de tura, etc.)

Ansamblul acestei definiţii funcţionale va fi transmis Direcţiei Tehnice de Proiect de undata ce va fi posibil în vederea realizării materiale a acestei aplicaţii SIRENE.

Mentenanţa informatica:Pentru a asigura funcţionarea constantă a

echipamentelor informatice ale biroului SIRENE, o echipă tehnică de primă intervenţie va putea fi creata şi însărcinata cu asigurarea mentenanţei echipamentelor (deblocări ale aplicaţiilor birotici, probleme de pierderi sau uitări de parole, probleme de imprimare sau de acces la aplicaţii), cât şi a unui diagnostic pentru penele cele mai importante. Acest mod de organizare permite să nu se mai facă apel la tehnicieni de înalt nivel pentru incidente tehnice care pot fi rezolvate rapid cu cunoştinţe

132

tehnice de baza. Echipa de primă intervenţie poate funcţiona pentru toate activităţile de competenţă ale PNF.

Constrângeri: Constrângerile apar în jurul următoarelor aspecte:- Necesitatea asigurării mijloacelor necesare atât

pentru accesarea directa a tuturor bazelor de date, cât şi pentru arhivarea acestora

- Dispunerea de mijloace necesare schimbului de informaţii atât între biroul Sirene şi instituţiile naţionale cât şi între NSIS şi celelalte birouri Sirene naţionale ale statelor membre.

- Obligaţia de a dezvolta o aplicaţie informatică specifică pentru biroul Sirene

- Compatibilizarea echipamentului tehnic al biroului Sirene cu cele deja existente la nivel naţional

Este evident ca la nivelul creării biroului SIRENE, ştiind celelalte componente ale Sistemului Informatic Naţional, vom regăsi diferitele tipuri de constrângeri tehnice, operative, de securitate, de resurse umane, de calendar, etc. Nu vor fi reluate aici toate aceste constrângeri comune, pentru ca ele se regăsesc în detaliu în raportul de analiză a diferenţelor pentru crearea SIN, şi de asemenea pentru ca ele sunt bine descrise în acest document în prezentarea organizării şi funcţionarii biroului SIRENE. Nu sunt deci amintite decât cele care ni se par pertinente în acest capitol :

Constrângeri tehnice, operaţionale, de securitate, de resurse umane

Resursele umane ale biroului SIRENE : Nucleul dur :

133

Premergător creării biroului SIRENE, este necesară crearea unui nucleu dur, compus din specialişti care aparţin tuturor instituţiilor identificate în perimetrul de interes pentru SIN. Acest element precursor ar permite definirea componentei biroului SIRENE, funcţionarea sa, procedurile de schimburi de informaţii între instituţiile romane implicate prin activitatea lor cât şi schimburile cu alte birouri SIRENE.

Operatorii :Trebuie sa respecte anumite condiţii de calificare

profesională, absolut indispensabile pentru derularea acestui tip de activitate. Experienţa operatorilor trebuie să acopere sistemul de politie şi activitatea operativă. Trebuie sa fie capabili să trateze cu eficienţă toate mesajele care vin şi ies către SIRENE străine.

Reprezentanţii Ministerului de JustiţieO atenţie deosebită în acest sens trebuie acordată

magistratului care este în regim de permanenţă la sediul biroului SIRENE sau în comunicare permanenta cu el în ceea ce priveşte abilitările profesionale dar şi din punct de vedere al disponibilităţii sale.

Securitate:O schema globala de securitate pentru ansamblul

platformei de cooperare internaţionala va trebui să ţină cont de constrângerile de securitate ale Biroului SIRENE, în configuraţia sa din componenta Sistemului Informatic Schengen.

Constrângeri de coerenţă şi organizare a sistemului informatic

Integrat într-un sistem informatic operativ 24 ore din 24 de ore, realizat pentru a asigura libera circulaţie a

134

persoanelor şi a bunurilor în spaţiul comun european, Biroul SIRENE, odată cu instalarea SIN va trebui să respecte aceleaşi constrângeri de mentenanţă ale sistemului, de disponibilitate a datelor, accesibilitate a datelor şi securitatea lor.

Constrângeri juridice Multiple şi variate, acestea sunt impuse de aplicarea

Convenţiei de Aplicare a Acordului de la Schengen, de respectarea protecţiei datelor personale, de textele ce creează SIN şi biroul SIRENE, de respectarea legislaţiei referitoare la licitaţii, calificarea persoanelor care lucrează în proiect.

Constrângeri de mediuInterfeţele de comunicare cu celelalte sistemele

informatice implicate trebuie să fie asigurate pentru o funcţionare operativă neîntrerupta începând cu realizarea biroului SIRENE.

Constrângeri de calendarConvenţia de înfrăţire este prevăzută pentru a se

realiza într-o perioadă de 18 luni.

135

136