• 10 •

Introducere

Introducere•

Vă întrebaţi ce au în comun argila, oţetul, urzica, uleiurile esenţiale sau drojdia de bere? Toate aceste produse, adesea de origine naturală, au multiple întrebuințări. Fiind polivalente, unele dintre ele se pot folosi la fel de bine în bucătărie, la menaj, la tra-tamente corporale şi, uneori, chiar în grădină.

În paginile care urmează…De ce să cumpărăm agar-agar sau clorură de magneziu, la ce serveşte bicarbonatul de sodiu, ce oţet sau ce ulei de măsline să alegem, cum să folosim apele florale? Iată o serie de întrebări legi-time, al căror răspuns nu figurează întotdeauna pe ambalajul produselor. De-a lungul vremii, multi-plele lor calităţi s-au estompat deseori în favoarea unei singure întrebuinţări. În sfârşit, comercializa-rea pe scară largă a născut exigențe în ce privește costul, gustul şi conservarea, care sunt frecvent răspunzătoare de introducerea unor tratamente

care denaturează aceste produse. Aşa se face că putem cumpăra miere golită de toate calităţile ei sau lămâi pline de pesticide.

Paginile următoare vă oferă o panoramă a proprie-tăţilor şi utilizărilor a şaisprezece produse, mai mult sau mai puţin curente, indispensabile în viaţa coti-diană, pentru a veni de hac într-o manieră naturală nenumăratelor afecţiuni şi neplăceri. Evident, uleiul de măsline, mierea, oţetul sau drojdia de bere nu au lipsit niciodată de pe rafturile magazinelor, dar ava-lanşa de oferte şi denumiri, uneori confuze, ne pune în încurcătură.

Aşadar, n-ar fi inutile câteva sfaturi de ordin prac-tic, care să vă ajute să cumpăraţi, să folosiţi şi să păstraţi cât mai bine diversele produse. Ca atare, vă oferim o cheie pentru a descifra etichetele şi a identifica informaţiile absolut necesare care trebuie să figureze pe o apă florală, pe un ulei esenţial sau pe pulberea de argilă.

• 11 •

Introducere

Produse indispensabile•

Agar-agar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12Usturoi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16Argilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Bicarbonat de sodiu . . . . . . . . . . . .24Clorură de magneziu . . . . . . . . . 28Lămâie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .32Ape florale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38Ulei de măsline . . . . . . . . . . . . . . . 40Uleiuri esenţiale . . . . . . . . . . . . . . . 45Uleiuri vegetale . . . . . . . . . . . . . . . 48Lavandă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50Drojdie de bere . . . . . . . . . . . . . . . 55Luna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58Miere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62Urzică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66Oţet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .70

• 12 •

Introducere

Origine şi istoric

Este un produs rezultat în urma unui proces destul de complex de extra-gere a substanţelor gelifiante din anumite specii de alge. Agar-agarul (sau geloza) este extras din peretele celular al mai multor specii de alge din familia rodofitelor, numite în mod curent alge roşii.

Este greu de obţinut o sursă cre-dibilă privind „inventarea“ agar-aga-rului. Se ştie totuşi că a fost produs în Japonia, unde a fost numit kan­ten, care înseamnă „vreme rece“. În  versiunea cea mai răspân di tă, descoperirea proprietăţilor geli-fiante conţinute în agar-agar s-ar datora iniţial hazardului… şi lui Tarozaemon Minoya, proprietarul unui han din Kyoto, de pe la mij-locul secolului al XVII-lea. Văzând că resturile unei supe de alge pe care le aruncase în zăpadă s-au transformat, după ce s-au uscat la soare, în nişte lungi filamente albe,

hangiului i-a venit ideea să le fiarbă şi a avut surpriza să obţină, după răcire, o gelatină compactă.

Alte versiuni, mai romanţate, intro-duc în poveste un senior, ba chiar pe împăratul Japoniei, care era în trecere pe la han! Gustul şi textura acestei gelatine, se mai spune, erau

foarte apreciate de călugării sectei budiste Zen, care i-au perfecţionat reţeta.

La ce foloseşte?Dotat cu o forţă de coagulare de opt ori mai mare decât a gelatinei de origine animală, agar-agarul este cel mai puternic dintre gelifiantele cunoscute. Originea lui vegetală i-a asigurat un adevărat succes în industria agroalimentară. Acesta poate înlocui gelatina în toate reţe-tele tradiţionale. Gelatina este un produs pe bază de proteine, obţinut din colagenul conţinut în ţesutu-rile animale, mai exact în pielea, oasele şi cartilajele de bovine şi de porc. Întrebuinţarea sa pune aşadar probleme atât vegetarienilor, cât şi evreilor şi musulmanilor, dornici să respecte riturile şi interdicţi-ile alimentare impuse de religiile lor. Acceptat de toţi graţie originii sale complet vegetale, agar-agarul s-a impus mai cu seamă în timpul

Agar-agarIncolor, inodor, fără nici un gust… Aceste caracteristici care definesc în mod

tradiţional apa sunt valabile şi pentru agar-agar . Şi atunci, de unde acest interes pentru un aliment atât de insipid şi care, în plus, conţine foarte

puţine elemente nutritive? Ei bine, tocmai din aceste motive… şi pentru că prezintă și o altă particularitate, cu mult mai interesantă . Acest extract de algă roşie, omniprezent în Japonia, dar încă destul de puţin cunoscut la noi, este un excelent gelifiant care s-a impus în foarte multe domenii .•

Natural, dar nu biologic

Fie că vorbim de alge „sălbatice“ obţinute prin culegere sau de alge de cultură, acestea trăiesc într-un mediu marin „necontrolat“, astfel încât nu pot fi incluse în categoria „agricultură biologică“. Ca urmare, acest lucru este valabil şi pentru agar-agar, având o atare proveniență. Asta nu înseamnă însă că el nu se vinde în majoritatea magazinelor bio…

• 14 •

Introducere

Cum se foloseşte?

Dacă dintre toate gelifiantele vege-tale agar-agarul este cel mai folosit în bucătăriile proprii, asta se dato-rează faptului că este cel mai prac-tic. Adăugat la preparate culinare, poate înlocui unele ingrediente mai scumpe (făină sau ouă) sau gelifi-antele de origine animală. Conferă o mai bună consistenţă sosu rilor, flanurilor, îngheţatei sau terinelor

altor alimente bogate în fibre insolubile (legume gătite, cereale integrale…), iar proprietățile lor laxative pot deveni jenante în cazul unui consum exagerat. În general, se recomandă să nu se depăşească cantitatea de 3 g de agar-agar pe zi. De asemenea, fibrele sale captează o parte din grăsimile şi din zaharu-rile rapide din alimentele absorbite, ceea ce permite reducerea coleste-rolului „rău“.

crizei vacii nebune, la sfârşitul ani-lor 1990. Aditiv alimentar, cunoscut sub numele de E406, serveşte drept stabilizator şi gelifiant în foitaje, îngheţate şi iaurturi. Fiind insipid, el nu interferează în nici un fel cu aromele ingredientelor cu care este combinat şi poate fi astfel adăugat la orice preparat.

Pentru sănătate: Agar-agarul este un aliat de nădejde în cazul unei cure de slăbire. Conţine foarte puţine elemente nutritive, iar fibrele solubile din care este constituit în proporţie de 80% se umflă în stomac la contactul cu un lichid, provocând astfel o senzaţie de saţietate. Această bogăţie în fibre solubile are însă și alte avantaje. În primul rând, faci-litează tranzitul intestinal. Dar nu trebuie să abuzăm: fibrele de agar-agar nu ne scutesc de consumul

Bucătărie molecularăAgar-agarul este unul dintre aditivii principali în bucătăria moleculară. Este utilizat pentru a prepara mâncăruri cu forme şi texturi neobişnuite, precum perlele şi spaghetele de gel. Este deopotrivă încorporat în preparate destinate sifonului alimentar, pentru realizarea unor spume foarte uşoare.

• 15 •

Introducere

deloc (ori îndulcitor), dar şi iaurt, brânză albă cu 0% grăsime, lapte vegetal (cocos, soia, orez – nu mai puţin gras decât laptele semidegre-sat, dar cu grăsimi vegetale), cremă de soia (11,5% grăsime). Ca atare, aveți liber la creme inedite, spume de ciocolată uşoare, jeleuri şi flanuri care te ajută să slăbeşti!

Unde se găseşte şi cum se păstrează?

Prezent altădată doar în magazi-nele cu produse asiatice, este vân-dut astăzi în cele cu alimente natu-rale şi pe internet. Se găsește şi la farmacie, dar e mai scump. Forma tradițională de prezentare este în mănunchiuri de lungi filamente albe, dar acum îl găsim sub formă de fulgi sau de pudră mai uşor de folosit. Este de culoare bej-deschis în stare naturală, iar albirea lui este adesea chimică. Agar-agarul se păs-trează la loc uscat şi ferit de lumină, respectând data de expirare indicată pe ambalaj.

legate printr-o gelatină aromată pe bază de agar-agar. Iată niște antre-uri reci foarte apreciate, cu deose-bire în timpul verii.

Pentru deserturi: Dacă nu sunteţi foarte pricepuţi la prepararea dul-ciurilor sau dacă vă temeţi că aces-tea v-ar face să cădeți în excesul caloric, bucuraţi-vă: cu agar-agar sunteţi salvaţi! Ca şi în cazul legu-melor, acesta vă va permite să folo-siţi fructe în stare naturală, crude sau fierte, adăugând puţin zahăr sau

de legume, diminuând totodată aporturile calorice. Este de ajuns să-l amestecăm cu un preparat mai mult sau mai puţin lichid rece, să-l fierbem două minute şi să-l lăsăm la răcit. Gelificarea începe sub 40ºC. În plus, agar-agarul nu face cocoloaşe, spre deosebire de făină şi de alţi agenţi de îngroşare. Pe scurt, avem toate şansele să reuşim aceste preparate, chiar dacă nu suntem prea pricepuţi în bucătărie.

Cu legume: Legumele sunt vedetele preparatelor cu agar-agar, în special ale preparatelor dietetice. Pornind de la aceeaşi bază de legume fierte în apă sau la aburi, devine posibil să multiplicăm reţetele savuroase, adăugând foarte puţine calorii: flanuri, spume, aspicuri, terine; cu piureuri, cu bucăţi întregi sau cu amândouă. Este mai cu seamă bine-venit primăvara şi vara, când legumele sunt din belşug şi felurile de mâncare reci sunt mai apreci-ate. Dar capacitatea agar-agarului de a-şi păstra textura până la circa 100ºC permite deopotrivă încălzirea acestora la cuptorul cu microunde.

Cu carne şi peşte: Atunci când vă țineți sub control silueta, prepa-ratele de carne pun probleme din pricina sosurilor, mult prea grase. Cât despre peşte, dacă este reco-mandat cu căldură pentru un bun echilibru alimentar (aport caloric scăzut, grăsimi „bune“), vă veţi sătura repede să-l consumați pur şi simplu fiert. Soluţia este sim-plă: terinele şi aspicul, în care veţi amesteca peşte sau carne (în special carne slabă de pasăre) cu legume,

Şi în cosmeticăCând nu este transformat în agar-agar, gelul conţinut în alge este folosit în multe alte scopuri, de pildă în cosmetică. Îl găsim în unele demachiante cu proprietăţi „naturale“. Dotat cu multiple virtuţi, este considerat benefic pentru hidratarea şi „revitalizarea“ pielii. În unele creme de slăbit şi în unele uleiuri de masaj, se pare că favorizează eliberarea acizilor graşi şi provoacă tonificarea ţesuturilor. În fine, este utilizat în fitoterapie, în capsule destinate reglării tranzitului intestinal.

• 16 •

Introducere

Mai energizant decât pare

Usturoiul conţine relativ puţină apă: 64% în medie, faţă de cel puţin 85% cât conţin legumele proaspete. În schimb, conţine o cantitate mare de glucide: 27,5%. Este vorba, în esenţă, de glucide complexe origi-nale, polimeri de fructoză cu rol de zaharuri de rezervă pentru plantă, care permit conservarea acestuia, dar care sunt doar parţial asimilabile de tubul nostru digestiv. Se mai găsesc în usturoi şi zaharuri simple, ca fruc-toza şi glucoza, şi puţină zaharoză. Proteinele (6%, adică 20% din mate-ria uscată, ceea ce este mult pentru o legumă) sunt compuse esenţial-mente din acizi aminaţi sulfuraţi. La  fel ca majoritatea legumelor, usturoiul nu conţine grăsimi (lipide). Cât despre cele 3% fibre alimentare, acestea sunt compuse din pectină, o substanţă mucilaginoasă căreia i se datorează consistenţa cremoasă a usturoiului fiert, şi puţină celuloză.

Dat fiind conţinutul bogat în glucide, usturoiul este un aliment destul

proprietăţile sale antioxidante şi antiîmbătrânire a celulelor); ar tre-bui consumat, totuşi, în cantităţi mari pentru ca efectele lui să fie cu adevărat însemnate. S-a descoperit, în schimb, că are în compoziția sa compuşi sulfuraţi, alicina şi deriva-ţii acesteia, responsabili de mirosul şi gustul usturoiului, dar care sunt totodată la originea multiplelor sale proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antifungice.

Origine şi istoric

Planta nu este deloc pretenţioasă, îi plac solurile sărace, îi prieşte clima temperată sau caldă, iar bul-bii (căpățânile), odată uscaţi, se păs-trează uşor. Usturoiul nu are nevoie de îngrijire specială şi cere puţine îngrăşăminte sau deloc: se poate cultiva bio fără probleme. Originar din marile stepe ale Asiei Centrale, usturoiul a colindat lumea cu tribu-rile nomade, cu războinicii şi negus-torii, din India şi din China până în bazinul mediteraneean şi până în Europa de Nord, sfârşind prin a colo-niza America în secolul al XVI-lea. Odinioară i se atribuiau numeroase virtuţi terapeutice, dar şi proprietăţi ce țin oarecum de iraţional, cum ar fi apărarea de deochi, alungarea şer-pilor sau chiar izgonirea vampirilor.

Abia în secolul al XX-lea, miste-rele usturoiului au fost descifrate. Se ştie că este bogat în vitamine, minerale şi oligoelemente (printre care seleniul, absent, în general, din legume și fructe, apreciat pentru

UsturoiCunoscut şi cultivat încă din Antichitatea timpurie, usturoiul

nu este o plantă ca toate celelalte . I se atribuie o seamă de puteri, reale sau presupuse, bune sau rele, de ordin medical, dar şi magic .

Graţie uşurinţei cu care poate fi cultivat, este produs în lumea întreagă, iar numeroasele lui soiuri fac deliciul gurmanzilor .

Singurul lui cusur? Mirosul, care te pune pe fugă .•

O mare familieAllium, genul de plante căruia îi aparţine usturoiul, însumează multe alte specii (aproximativ 600), printre care cele mai cunoscute, mai cultivate şi mai consumate pe scară largă sunt ceapa, hașma (ceapa franțuzească), prazul şi arpagicul. Dintre speciile sălbatice, se mănâncă mai cu seamă usturoiul ursului (leurda) care creşte la marginea pădurilor.

• 58 •

Introducere

Constelaţiile şi elementele

Ştim cu toţii că atracţia pe care o exercită Luna asupra lichidelor influenţează mult mareele, fiindcă forţa ei este atât de mare încât face să oscileze nivelul mărilor şi al oceanelor, la fel ca forţa de atracţie a Soarelui. Cele două forţe conju-gate creează fenomenul de maree. Suprafaţa mării se deformează sub efectul lor, şi Luna este cea care atrage mai mult masele de apă, fiindcă este la o distanță mai mică. Aşadar, când Luna se află în punc-tul cel mai apropiat de Pământ, mareele sunt mai puternice. Aceste constatări empirice făcute acum mii de ani au fost validate ştiinţific, aşa încât nu mai pot fi respinse. Atrac-ţia Lunii, vizibilă în mod cert asu-pra lichidelor, acţionează și asupra corpurilor solide, deși în mai mică măsură, dar se remarcă pe scoarţa terestră.

la uscat sau chiar, ceea ce azi ar putea părea bizar, pentru a-şi tunde părul. Această observare dădea naş-tere unor reguli pe care oamenii le urmau în viaţa de zi cu zi, aşa cum priveau forma norilor sau înflorirea păpădiei pentru a prognoza starea vremii în zilele următoare. Luna, Soarele, vânturile, migraţia anima-lelor şi plantelor furnizau indicii destul de precise, care-i ajutau pe oameni să-şi organizeze mai bine viaţa. Pe măsură ce zona rurală s-a urbanizat, aceste repere sezoniere şi zilnice s-au pierdut, iar observaţiile care decurgeau de aici au devenit din ce în ce mai inutile pentru viaţa cotidiană.

Şi totuşi, Luna ne influenţează în continuare dispoziţia. Fără a mai socoti că tendinţa de reîntoarcere la natură, adăugată grijii afirmate tot mai răspicat pentru mediul înconju-rător, ne conduce astăzi din nou spre aceste cunoştinţe ancestrale.

O influenţă bine cunoscută

Luna, satelitul natural al Pământului, a influenţat dintotdeauna viaţa oamenilor, care s-au obişnuit să se raporteze la ciclurile lunare pentru a se orienta în timp. Săptămâna noas-tră cu durata de 7 zile are ca reper durata de circa 7 zile a unui pătrar de lună, 91 de săptămâni formează un anotimp, iar 4 anotimpuri con-stituie un an. În stabilirea calenda-rului nostru a primat totuşi ritmul solar, fiindcă perioada de timp care se scurge între două luni noi nu este decât de 29 de zile şi jumătate. Este motivul pentru care există un calen-dar lunar uşor diferit de cel solar pe care îl cunoaştem cu toţii.

Pe vremuri, în zonele rurale, Luna făcea parte dintre elementele pe care omul le observa sistematic pen-tru a hotărî perioadele de culturi şi de recolte, pentru a-şi pune rufele

LunaAcest satelit natural ne însoţeşte din vremuri imemoriale . Din această

complicitate impusă au decurs logic multiple observaţii privind diversele influenţe pe care Luna le exercită asupra Pământului

şi a făpturilor vii . De-a lungul veacurilor i s-au asociat simboluri, legende şi reguli de viaţă, pe care e bine să le reconsiderăm astăzi în baza noilor mijloace ştiinţifice . Este un fapt dovedit că Luna ne

influențează în multe feluri viața, aşa încât, chiar dacă nu ştim încă totul, să facem din ea un aliat! Ne-ar putea uşura viaţa .•

• 60 •

Introducere

Constelaţiile elemen-tului aer exprimă căl-dura şi umezeala. Ele sunt Gemenii, Vărsă-torul şi Balanţa.

Constelaţiile elemen-tului foc exprimă căldura

şi uscatul. Ele sunt Berbecul, Leul şi Săgetătorul.

Fazele LuniiLuna ascendentă și descendentă: Raportați-vă la un reper fix din preajmă. Observaţi Luna două sau trei zile consecutiv: când urcă pe cer, ea va fi în fiecare noapte tot mai sus în raport cu punctul de reper. Această traiectorie pe cer a Lunii ascendente durează 13 zile şi jumătate. Apoi veţi avea impresia că ea coboară pe cer şi se apropie din nou de sol. Aceasta este Luna descendentă, tot cu o durată de 13 zile şi jumătate. Traiectoria urmată de Lună este dife-rită în funcţie de perioadele anului şi de locul unde vă aflaţi pe Pământ.

au admis o legătură reală între aceste elemente şi fazele Lunii: acestea din urmă transmit, mai mult sau mai puţin puternic, cali-tatea fiecărui element corespunzător constelaţiei legate de el. De pildă, în zilele în care Luna intră într-un semn de apă, este favorizată difuzia elementelor lichide, astfel că tot ce conţine apă, cum ar fi corpul nostru sau frunzele plantelor, are un avantaj suplimentar. În func-ţie de semnul nostru zodiacal şi de influenţa Lunii în momentul naşterii noastre, vom avea astfel tendinţa de a manifesta un anumit caracter con-form acestor elemente.

Constelaţiile elementului pământ exprimă răceala şi uscatul. Ele sunt Taurul, Fecioara şi Capricornul.

Constelaţiile elementului apă ex-primă răceala şi umezeala. Ele sunt Racul, Peştii şi Scorpionul.

Prin urmare, se pot observa efecte ale Lunii asupra vietăţilor? Suntem şi noi influențați de acest astru satelit? Da, fiindcă trupul nostru este consti-tuit în cea mai mare parte din apă. Şi regăsim o corelaţie frapantă între durata ciclului menstrual al femeilor şi cea a ciclului mensual al Lunii.

Strămoșii noștri au stabilit, de ase-menea, unele corelaţii între rotaţia Lunii şi trecerile ei prin faţa diver-selor constelaţii. Împărţite în semne zodiacale, aceste constelaţii acţio-nează asupra caracterului nostru şi asupra felului în care ne comportăm în diverse situaţii de viaţă.

La fiecare mișcare de revoluţie în jurul Pământului, Luna trece aproxi-mativ două zile şi jumătate prin con-stelaţii succesive, care sunt ele însele în relaţie cu cele patru elemente din care este constituit universul nos-tru – pământ, apă, aer şi foc –, con-diţionând caracterul preponderent rece, umed, volatil sau uscat al mate-riei. Cercetări recente de biodinamică

• 61 •

Introducere

numele de elipsă, şi când Luna o in-tersectează cu o frecvență de două ori pe lună, vorbim despre noduri lunare. Aceste perioade sunt consi-derate total nefavorabile, atât pentru grădinărit, cât şi pentru activităţi fi-zice în general.

Perigeu şi apogeu: la fiecare 14 zile, Luna se situează pe orbita sa în punctul cel mai îndepărtat de Pă-mânt sau, respectiv, în punctul cel mai apropiat, dat fiind că rotaţia ei se efectuează pe o elipsă. Situa-rea ei  în punctul cel mai îndepăr-tat poartă numele de apogeu, iar în punctul cel mai apropiat se numeș-te perigeu. Cele două poziţii sunt considerate în mod egal ca foarte neprielnice în ciclul lunar, mai cu seamă pentru grădinărit.

Eclipsele de Lună: în perioada în care Luna, Soarele şi Pământul sunt aliniate pe acelaşi plan, putem asista la eclipse solare sau lunare. Eclipsa de Lună poate fi observată cu ochiul liber fără nici un risc (spre deosebi-re de eclipsele de Soare), într-o zi cu lună plină.

Luna roşie: face parte din ciclurile lunare, chiar dacă nu afectează decât grădinăritul din zonele cu climă ca a noastră. După Paşte, temperaturi-le cresc, dar nopţile sunt încă foarte reci şi există riscuri de îngheţ. Aceste îngheţuri sunt periculoase când nu sunt nori pe cer, aşadar când Luna este perfect vizibilă. Ea pârjoleşte atunci răsadurile, plantele tinere şi mugurii. Aşa se explică această de-numire de lună roşie!

plină durează o noapte, dar avem deseori impresia că ea rămâne așa 3  zile. Luna plină are o influență puternică asupra vieţuitoarelor de pe Pământ – este perioada în care emoţiile şi reacţiile sunt la inten-sitate maximă. În vremurile vechi, acest fapt a dat naştere multor le-gende în special despre transforma-rea fizică a oamenilor în animale (foarte cunoscută este licantropia, adică transformarea omului în lup). Aceste schimbări pot fi uneori pozi-tive, întrucât cel afectat are de două ori mai multă energie!

Luna nouă: numită lună neagră, fi-indcă nu o vedem, această lună nouă se află între Pământ şi Soare. Acesta din urmă îi luminează doar faţa care nouă ne este ascunsă. Luna ne apare aşadar „neagră“. Dar, spre deosebire de luna plină, are o influenţă linişti-toare şi a fost întotdeauna de ajutor în ritualurile de însănătoşire.

Nodurile lunare: traiectoria Pă-mântului în jurul Soarelui poartă

În creştere sau în descreştere: De la luna nouă la luna plină, partea lu-minată a astrului ia forme de corn c urbat în interior spre stânga. Se spune atunci că este în creștere, fi-indcă vedem cum cornul se îngroaşă treptat şi devine un disc. Şi invers, de la luna plină la luna nouă, dis-cul devine progresiv un corn care se subţiază tot mai mult. Se spune atunci că Luna este în descreştere.

Pentru a ne orienta, trucul constă în a ne plasa degetul în fața colţuri-lor cornului. Dacă degetul nostru și cornul formează un „p“, Luna este în creștere, fiindcă ea trece prin pri-mul pătrar. Dacă degetul și cornul formează un „d“, Luna este în des-creștere, fiindcă ea ajunge la ulti-mul pătrar.

Luna plină: este momentul în care vedem discul Lunii luminat în în-tregime, fiindcă astrul se află în punctul cel mai depărtat de Soare care luminează în întregime partea pe care o vedem noi. Faza de lună

Să profităm de astrul lunarToată lumea poate profita de influenţele pozitive fără mare efort – este suficient să memorați unele reguli de oportunitate. Contaţi pe luna crescătoare pentru pregătiri de călătorie. Recurgeţi la diete, cure şi operaţii pe timp de lună descrescătoare – corpul se detoxifică mai bine, iar durerile sunt mai suportabile. Spiritul este şi el mai înclinat spre o stare de calm. Finanţele riscă o scădere în semnele de apă. Evitaţi luna plină când aveţi de luat decizii importante. Luna nouă aduce cu sine o înnoire, vă permite să vă puneți întrebări și să reflectaţi în linişte la ceea ce vreţi.

• 62 •

Introducere

Oamenii au fost interesați foarte de timpuriu de miere – lucru ates-tat de diversele picturi rupestre pre-istorice. Foarte repede a devenit nu numai un aliment, ci chiar unul de lux, cu atât mai preţios cu cât era mai mult sau mai puţin dificil să-l furi de la albine… Din Antichitatea cea mai timpurie, când zahărul nu era cunos-cut încă, mierea le-a îngăduit oameni-lor să-şi satisfacă una dintre cele mai răspândite trăsături ale rasei umane: lăcomia… Dar chiar în epoci foarte îndepărtate, mierea a avut, totuşi, şi alte întrebuinţări. Mesopotamienii, pe la anul 2700 î.Hr., considerau mierea un aliment şi un remediu. Egiptenii împărtăşeau acest punct de vedere şi, în plus, o recomandau ca leac pentru catifelarea pielii sau pentru strălucirea părului. Astăzi, unele întrebuinţări vechi ale mierii, cum ar fi conservarea cărnii, au cam dispărut. Dar acest preţios nectar are întotdeauna locul său în bucătărie, în tratamentele de sănătate şi în curele de înfrumuseţare…

de lucrătoare trei zile, iar pe regină toată viaţa. Ceara, materie hidro-fobă şi antibacteriană, care provine din glandele aflate în abdomenul insectei, serveşte la formarea fagu-rilor care conţin mierea. Propolisul este un amestec pe bază de răşină de muguri, salivă şi ceară, pe care albinele o întrebuinţează pentru a colmata interstiţiile stupului, dar şi pentru a înveli cadavrele intruşilor. Acest „adeziv“ este şi el antibacte-rian, bogat în vitamine, oligoele-mente şi antioxidanţi.

Un produs al stupuluiAlbinele produc miere, polen, lăpti-şor de matcă, ceară şi propolis pen-tru hrana lor, a larvelor şi a reginei, ca şi pentru întreţinerea stupului. Mierea, un concentrat din nectarul florilor digerat de albină, este hrana lor în timpul iernii. Pentru a hrăni larvele, albinele dădace folosesc un amestec din polen, miere şi sali vă; cât despre lăptişorul de matcă, o sub-stanţă albicioasă, bogată în proteine şi în vitamine B5, acesta este secretat de albinele tinere şi îngraşă larvele

MiereZahăr, apă, substanţe vegetale… iată ce este mierea . Pare atât de simplu…

Şi totuşi, omul este incapabil să o producă . Singurul lucru pe care îl poate face este să o ia de la albine! Nu foarte de mult, în secolul al XIX-lea

încă, apicultorul intervenea foarte puţin . Acum, ca orice crescător modern, el încearcă să sporească randamentul şi/sau calitatea . Dar astăzi, ca şi odinioară, mierea rămâne rodul exclusiv al trudei albinelor . •

• 64 •

Introducere

înţepături de insectă etc. Indiferent dacă această teorie va fi vreodată vali-dată sau nu, este oricum vorba doar de gradul de eficienţă, orice tip de miere fiind benefic pentru afecţiunile minore citate în acest volum.

Mierea se pune în borcane și se depozitează într-un dulap, ferită de lumină, între 15º şi 20ºC. Evitaţi frigiderul, care provoacă cristaliza-rea ei. Data limită de întrebuinţare optimă este orientativă, fiindcă mie-rea nu se alterează. În schimb, ca să-şi păstreze principiile active, este mai bine să o consumaţi în decurs de doi ani. Lăptişorul de matcă tre-buie să fie împachetat şi ținut la 5ºC pentru a-şi păstra calităţile. Dacă nu sunteţi siguri că au fost respectate aceste condiţii, este de preferat să îl cumpăraţi liofilizat.

Bine de ştiutCulori şi texturi: în funcţie de spe-ciile vegetale recoltate de albine, mierea poate căpăta nuanţe mer-gând de la galben-auriu la brun. Și consistenţa ei variază de la lichid la solid, trecând prin stări mai mult sau mai puţin cremoase, dar orice miere sfârşeşte prin a se solidifica după un anumit timp (spunem că mierea s-a zaharisit). Numai mierea de salcâm rămâne lichidă cel puţin doi ani. În fine, toate tipurile de miere se crista-lizează după un anumit timp.

Gusturi: în comerțul larg, mierea este rezultatul unor amestecuri menite să-i dea un gust neutru, pe placul tuturor. În schimb, mierea dintr-o anumită regiune sau din

puţin decât zahărul este însă gre-şită. În schimb, se digeră mai bine, deoarece conţine glucide care trec direct în sânge şi, prin enzimele ei, favorizează în acelaşi timp asimi-larea celorlalte alimente. În plus, s-ar părea că ajută la fixarea calciu-lui, indispensabil pentru soliditatea oaselor, de unde importanţa ei pen-tru copii şi vârstnici.

Ce miere alegem şi cum o păstrăm?

Întrebarea dacă o miere monofloră (de cimbru, lavandă etc.) prezintă aceleași calităţi curative ca planta din care provine suscită mereu vii dezbateri. Unii consideră că originea florală are prea puţină importanţă şi nu are rost să alegem o miere sau alta, în funcţie de afecțiunea de care suferim. Alţii, dimpotrivă, declară că o miere monofloră conţine principi-ile active ale plantei sale de origine. Ei prescriu, de pildă, mierea de iar-bă-neagră împotriva oboselii, mierea de brad împotriva durerii de gât, mierea de trifoi pentru îmbunătăţi-rea anduranţei unui sportiv, mierea de lavandă în cazul unei arsuri sau

La ce foloseşte mierea?

În bucătărie este un bun înlocuitor al zahărului, mai uşor de digerat, dar nu mai slab din punct de vedere caloric. Ideală pentru gusturile dulci-acri-şoare, poate fi folosită la marinade pentru carne, la diluat sosuri şi, desigur, în patiserie, în special la fai-moasa turtă dulce. Alimentele asoci-ate cel mai adesea în mod benefic cu mierea sunt crustaceele, iepurele şi păsările, în special raţa sau prepeliţa. Acelaşi preparat va avea însă un gust diferit în funcție de tipul de miere utilizat. În general, mierea de rozma-rin sau de cimbru este compatibilă cu carne sau cu peşte, iar mierea de iar-bă-neagră cu deserturile. Dar şi alte asocieri sunt posibile. Nu vă încredeţi însă în mierea mai amară, cum ar fi cea de castan, sau cu iz de caramel, cum e cea de brad. Nectarurile prea parfumate nu se potrivesc cu orice preparat…

Pentru sănătate, are numeroase proprietăţi: întăreşte capacitatea naturală de apărare, vindecă tusea şi durerea în gât, ajută la combate-rea oboselii şi sporește capacitatea de efort. Are virtuţi antiseptice şi regeneratoare (unele spitale o întrebuinţează pentru a grăbi cica-trizarea plăgilor). Apiterapeuţii ne recomandă să consumăm regulat miere, ba chiar să înlocuim zahărul cu miere în viaţa de zi cu zi. Toţi sunt de acord în privinţa aceasta: abuzul de miere nu este periculos pentru sănătate – chiar dacă este, fireşte, contraindicat pentru dia-betici! Ideea că mierea îngraşă mai

• 65 •

Introducere

pentru creşterea albinelor, pentru culturile din jur, pentru extragerea şi ambalarea mierii.

Şi celelalte produse ale stupului?

Bogat în aminoacizi şi în vitamine, polenul trebuie congelat după recol-tare pentru a-şi păstra toate propri-etăţile. Se foloseşte în cure pentru întărirea sistemului imunitar, pentru tratarea artrozei şi a infecţiilor intes-tinale. Lăptişorul de matcă stimu-lează şi ameliorează tonusul general, ajută la combaterea oboselii şi a unor accese depresive ușoare. Propolisul este antibacterian şi antiinflama-tor. Îl găsim sub formă de gumă de mestecat împotriva durerilor de gât ori a aftelor, dar este disponibil şi ca pomadă sau chiar aerosoli. Ceara, în fine, serveşte esenţialmente la îngri-jirea lemnului sau a pielii, precum şi la fabricarea lumânărilor de calitate sau… la epilat.

„recoltată în România“ ori „origine România“; pentru mierea importată, trebuie indicată ţara de origine sau „amestec de miere originară din CE“ (această miere fiind importată de multe ori din China la preţuri mici) sau chiar „amestec de miere originară şi nonoriginară din CE“. Criteriile de calitate, DOC (denu-mire de origine controlată), IGP (indicaţie geografică protejată), eti-chetă roşie, AB (agricultură biolo-gică), toate acestea garantează exis-tența unor caiete de sarcini precise

plante speciale are arome tipice. Cele mai dulci tipuri provin din flori de salcâm, de lămâi, de portocal, de tei sau de trifoi alb. Urmează mierea de iarbă-neagră, de castan, de lavandă, brad, cimbru sau rozmarin; aceste tipuri de miere au gustul mai pro-nunţat şi sunt mai parfumate. Sunt recomandate deseori pentru virtuţile lor curative.

Ambalaj şi origine: în pofida unei serii întregi de directive privind eti-chetarea, nu este întotdeauna uşor să vă orientați. Trebuie să figureze numele şi adresa producătorului, ale vânzătorului sau ale celui care a ambalat-o; denumirea „Miere“ neîn-soțită de altă precizare sau de vreo referinţă la originea florală sau vege-tală, dacă produsul provine majori-tar din planta sau locul indicate (de exemplu: miere de salcâm, de brad, de tufăriş sau de pădure…); o refe-rinţă la originea locală, dacă provine integral dintr-o regiune precisă sau

A̋legeți micii producători

Mierea mai ieftină şi amestecată este deseori încălzită la temperaturi înalte şi chiar pasteurizată, ceea ce o văduveşte de toate proprietăţile benefice. Ca urmare, este preferabil să cumpăraţi mierea de la un mic producător sau, dacă este imposibil, să alegeţi o miere certificată AB.

SĂNĂTATE

• 78 •

Sănătate

Furuncule şi abcese pot apărea pe aproape tot corpul. O aşchie, un spin, o înţepătură, o rană mică, o rosătură, o igienă defectuoasă, un coş acneic… sunt tot atâtea cauze posibile. Infec-ţia provoacă uneori febră, ceea ce impune consultarea unui medic.

Câteva sfaturiTrebuie să eliminați puroiul, să dre-naţi perfect rana şi să scoateți burbi-onul (partea centrală, „inima“), ca să preveniţi o recidivă. Evitaţi să stoar-ceți, să presaţi sau să înţepaţi un coş şi, cu atât mai mult, un furuncul sau un panariţiu. Riscaţi răspândirea infecţiei la alte părţi ale corpului sau agravarea situaţiei.

Cataplasmă cu argilă

Graţie proprietăţilor sale absor-bante, antibacteriene şi cicatrizante, argila poate să pompeze puroiul, să lupte contra infecţiei şi să accelereze cicatrizarea ţesuturilor. Este bine să folosiţi mai întâi illit, care absoarbe puroiul şi curăţă suprafaţa, şi apoi montmorillonit, pentru a elimina complet bacteriile şi a regenera ţesu-turile. Dar puteţi utiliza doar un sin-gur tip de argilă.

Cum proCedați: Preparaţi o cataplasmă rece din argilă verde extrafină pudră sau folosiţi o pastă gata preparată. * Puneţi 1 nucă de pastă pe o compresă şi aplicaţi

cu partea cu argilă pe piele. * Fixaţi totul cu o bandă adezivă sau cu un adeziv microporos, schimbaţi cataplasma când se încălzeşte și continuați până când puroiul este eliminat.

Pentru a-i spori acţiunea dezinfec-tantă, puteţi amesteca în pastă 1 sau 2 picături de ulei esenţial de arbore de ceai (tea tree) şi de cimbru, diluate în puţin ulei de argan sau de gălbenele.

* O altă variantă este să înlocuiți illi-tul cu montmosillonit amestecat cu 2 picături de ulei de lavandă. * Apli-caţi cataplasma câte 1 oră, de trei ori pe zi. > Între aplicaţii, lăsaţi abcesul descoperit sau cu o compresă uşoară, pentru a-l proteja de frecare.

Clorură de magneziuÎntrucât clorura de magneziu sti-mulează apărarea imunitară a orga-nismului, ea poate contribui la rezolvarea mai ușoară a problemelor provocate de abcese. Aplicaţi direct pe porţiunea afectată comprese cu clorură de magneziu. Repetaţi opera-ţiunea de câteva ori pe zi. Simultan, faceți o cură de 3 săptămâni constând în consumul a 1 sau 2 pahare de clo-rură de magneziu pe zi.

Abcese, furuncule şi panariţiuAbcese, furuncule sau panariţiu, toate sunt infecţii provocate de o bacterie

de tip stafilococ sau streptococ . În cazul unui abces cutanat, se infectează un por al pielii, iar în cazul unui furuncul, inflamaţia este localizată la baza firului de păr; panariţiul este un abces situat pe un deget de la mână sau de la picior . •

Ce este puroiul?Lichid dens şi gălbui, puroiul se formează în urma unei inflamaţii. Este constituit, în principiu, din globule albe (pe care organismul le trimite cu milioanele pentru a combate infecţia), din bacterii şi din ţesuturi necrozate.

• 79 •

Sănătate

Pastă de argilă

Argila suge lichidul seros al vezi-culei graţie puterii ei absorbante. Fiind răcoritoare, uşurează dis-confortul, iar mineralele şi oligoe-lementele accelerează cicatrizarea şi regenerează pielea. Puneţi peste 1 linguriţă de argilă aceeaşi canti-tate de apă. Lăsaţi cel puţin 1 oră, la soare dacă se poate, pentru a obţine o pastă moale şi consistentă. Apli-caţi 1 nucă de pastă pe băşicuţă şi acoperiţi cu un tifon sau cu un șervețel de hârtie. Puteţi să țineţi această cataplasmă toată noaptea şi să o înnoiţi peste zi.

mică rană. Nu vă îngrijoraţi, această răşină favorizează cicatrizarea. Trebuie doar să curăţaţi rana cu un antiseptic înainte de a aplica propolisul. Este singura diferenţă faţă de metoda precedentă.

AlaunFaceţi ca marinarii, adică gă-siţi pudră de alaun de dilu-at în apă şi umeziţi zonele afectate sau, dacă procurați o pia-tră de alaun (numită popular piatră acră), fricţionaţi băşicuţele cu piatra înmuiată în amestec.

LavandăBășicuțele au nevoie de circa o săp-tămână pentru a se cicatriza. Apli-caţi pe vezicula spartă o compresă cu următorul amestec: 20 de pică-turi de ulei esenţial de lavandă de bună calitate (Lavandula angusti-folia) în 25 ml de ulei vegetal (gen ulei de migdale dulci sau ulei de susan). În caz contrar, puteţi aplica direct pe băşicuţă o bucată de tifon îmbibată în 2 picături de ulei esen-ţial de lavandă.

Bicarbonat de sodiu

Diluaţi 2 linguri de bicarbonat de sodiu într-un lighean cu apă călduţă (4 sau 5 litri) sau 1 linguriţă într-un bol şi ţineţi la înmuiat picioarele sau degetul timp de aproximativ 15 minute. Uscaţi bine fără să frecaţi şi nu ezitaţi să puneţi un plasture sau un pansament care protejează pielea și calmează durerea. Repetaţi băile 2 sau 3 zile. Bicarbonatul de sodiu accelerează uscarea şi vinde-carea veziculei.

Propolis purTrebuie să fărâmiţaţi bine cu mâna o bucăţică sau o tabletă de propolis pur şi să-l aplicaţi pe zona afectată ca şi cum ar fi o plastilină. Este sufici-entă o grosime de doar 2 sau 3 mili-metri. Căldura piciorului va menţine propolisul la locul lui, ajutată de un mic pansament şi de un adeziv. Plas-turele trebuie schimbat din două în două zile, dar bătătura sau calozita-tea ar trebui să se resoarbă destul de repede. Veţi ezita poate să aplicaţi propolis pe o veziculă, dacă băşica s-a spart şi s-a transformat într-o

VeziculeVeziculele sunt asociate unor mici arsuri . Un frecat repetat face

ca pielea să se încingă și apare astfel o roşeaţă, iar stratul superior al epidermei se desprinde, formând o băşică plină cu un lichid seros care

se acumulează între epiderma superficială şi epiderma profundă .•

• 80 •

Sănătate

Gargară cu miere şi cu lămâie

Lămâia asociată cu miere şi cu anu-mite uleiuri esenţiale are virtuţi calmante, antivirale şi antiseptice. Faceţi 3 gargare pe zi cu 1 lingură de miere (este de preferat mierea de cimbru sau de lămâi) diluată într-un pahar cu apă fierbinte pe care o lăsaţi să se răcească puţin înainte de a-i adăuga zeama de la 1 lămâie. Este neîndoielnic metoda cea mai efi-cientă de a reduce inflamaţia şi de a dezinfecta, chiar dacă este puţin recomandabilă pentru copii. Să ştiţi că trebuie să gargarisiţi cât mai mult timp posibil, coborând lichidul cât mai adânc în gât (nu e întotdeauna uşor!). Este preferabil să faceţi gar-gara după masă şi după ce v-aţi spă-lat pe dinţi.

Lămâie şi gheaţă Se recomandă deseori consumul de lichide foarte reci, pentru a anestezia şi descongestiona gâtul. Diluaţi 1 lingură de miere lichidă în ½ pahar de apă caldă, lăsaţi să se răcească, adăugaţi sucul de la 1  lămâie şi 2 sau 3 cuburi de gheaţă. Beţi încet, cu paiul.

Infuzie de urziciUrzica este cunoscută pentru propri-etăţile sale tonice. Se ştie că frunzele de urzică întăresc sistemul imuni-tar, ridică tonusul şi luptă împotriva oboselii provocate de angină. O infu-

zie din frunze de urzici sau un suc din frunze proaspete (presaţi frun-zele într-o centrifugă) ameliorează durerea de gât. Modul de preparare a infuziei: puneţi 25 g de frunze proaspete de urzică în ½ litru de apă plată ajunsă aproape de punc-tul de fierbere (dar nu clocotită). Lăsaţi la infuzat 10 minute şi apoi filtraţi. La debutul unei angine, beţi această infuzie călduţă în por-ţii de 2 sau 3 ceşti pe zi.

Principalele simptome ale anginei sunt următoarele: gât iritat, fur-nicături în fundul gâtului, jenă şi durere constrictivă la înghiţire ira-diind până în urechi, febră fluctu-antă, ganglioni inflamați la nivelul gâtului, frisoane, cefalee (durere de cap), oboseală accentuată…

Oricare ar fi cauza anginei, trebuie să vă odihniţi, să consumați lichide din abundenţă, să urmați o dietă ușoară, să reduceţi febra, să atenu-aţi durerea şi să dezinfectaţi gâtul. Spre deosebire de angina virală, cea bacteriană necesită administrare de antibiotice, fiindcă poate antrena complicaţii grave. În ambele cazuri este indispensabil un tratament local dezinfectant și calmant al durerii.

AngineAngina este o inflamație acută a faringelui,

în general de provenienţă virală sau, uneori, bacteriană . Un test de diagnostic rapid permite diferenţierea . •

Atenţie!Unele angine pot fi bacteriene şi pot da complicaţii grave la copii. Prin urmare, la cel mai mic semn, este preferabil să consultaţi un medic, cu atât mai mult cu cât există acum un test rapid care depistează originea acestui tip de patologie.

• 84 •

Sănătate

Pentru a calma iritarea bronhiilor şi tusea

Amestecaţi, într-o ceaşcă cu apă caldă, 1 lingură de miere (în mod special de cimbru sau de brad) şi zeama de la 1 lămâie. Beţi de mai multe ori pe zi, încet, cu înghi-ţituri mici. Alternaţi cu infuzie de cimbru, lămâie şi rădăcină de lemn-dulce, expectorantă şi anti-infecţioasă. Lăsaţi la infuzat, timp de 5 minute în 250 ml de apă clo-cotită, 1 linguriţă de rădăcină de lemn-dulce pulbere şi 1 linguriţă de cimbru cu 1 linguriță de miere şi zeama de la 1 lămâie. Beţi câte 1 cană de 3 ori pe zi.

esenţiale (lămâie, arbore de ceai, eucalipt albastru). Folosiţi umidifi-catori pentru a atenua uscăciunea aerului, iritantă pentru bronhii.

Oboseala, atacul de tuse expec-torantă, uneori febra sau larin-gita sunt manifestări curente ale acestei afecţiuni. Este întotdeauna preferabil să consultaţi un medic, mai cu seamă dacă simptomele persistă.

Câteva sfaturiPentru a evita bronşita şi tusea, spălaţi-vă cât mai des pe mâini pen-tru a preveni contaminarea. Evitaţi să fumaţi. Mâncaţi fructe şi legume bogate în vitamine C şi antioxidanţi şi hidrataţi-vă. Dezinfectaţi şi puri-ficaţi atmosfera vaporizând uleiuri

BronşiteBronşita se caracterizează prin inflamarea şi iritarea bronhiilor .

În general de origine virală, nu necesită un tratament cu antibiotice . Apare uneori după un guturai sau după o stare gripală, dar poate fi

la fel de bine provocată sau agravată de substanţe iritante: poluanţi, fum, mucegai… •

Inhalaţie pentru des con­gestionarea bronhiilor

Faceţi o inhalaţie de 3 ori pe zi. Turnaţi într-un castron: 500 ml de apă fiartă, dar nu clocotită, adăugaţi 1 lămâie tăiată bucăţi, 1 linguriţă de sare de mare și câte 2 picături de ulei esenţial de pin şi de arbore de ceai. Inhalaţi timp de 15 minute.

• 85 •

Sănătate

Câteva sfaturiUn regim adaptat şi mese luate în tihnă, mestecând bine, pot fi de ajuns pentru a ameliora lucrurile. Evitaţi, de asemenea, să mâncaţi chiar înainte de a vă culca, refluxu-rile acide fiind favorizate de poziţia orizontală a corpului.

Lapte de argilă Argila acţionează ca un pansament, depunându-se pe mucoasa stomacu-lui şi a intestinului, ceea ce calmează iritaţia. Elimină toxinele, reglează aciditatea şi absoarbe gazele de fer-mentaţie. În uz extern, poate domoli contracţiile şi durerile. Laboratoa-rele farmaceutice propun, de altmin-teri, pansamente gastrice pe bază de argilă, dar combinate cu alte com-ponente. Pentru uz intern, se reco-mandă caolinul. Pentru a calma iritaţia mucoasei gastrice sau sto-macale, precum şi hiperaciditatea (exces de acid clorhidric), faceţi o cură de apă şi lapte de argilă timp de 2 sau 3 săptămâni. Preparaţi cu o seară înainte laptele de argilă din-tr-o linguriţă de caolin într-un pahar cu apă. În dimineaţa următoare beţi

lactate, la  alcool, la cafea sau la mâncăruri condimentate… Aceste senzaţii neplăcute nu sunt în gene-ral grave, dar în caz de dureri puter-nice, de dificultăţi la înghiţire, de vomismente cu sânge, se impune consultarea medicului.

În ceea ce privește crampele, aces-tea sunt contracţii ale muşchilor stomacului. Aceste senzaţii supă-rătoare şi frecvente au cauze mul-tiple: stres, mese luate în grabă, alimentaţie prea bogată în grăsimi sau zahăr, intoleranţă la produse

Arsuri gastriceArsurile gastrice denotă deseori o slăbiciune a sfincterului esofagian

care permite urcarea din stomac a sucului gastric foarte acid . Dar ele pot apărea și în lipsa refluxului acid, fiind vorba, în acest

caz, de o inflamare a mucoasei stomacale sau de o gastrită . •

Bine de ştiutExistă cel puţin două tipuri de remedii contra arsurilor gastrice: protejarea mucoasei gastro-intestinale cu ajutorul unui pansament – acesta fiind efectul multor medicamente alopate sau ale argilei – ori neutralizarea refluxurilor acide. În această manieră acţionează bicarbonatul de sodiu şi lămâia.

• 248 •

Gospodărie

de vopsea. Există mai multe modali-tăți de a proceda pentru a obține un rezultat satisfăcător: puteţi pune o cratiţă cu oţet fierbinte în mijlocul camerei sau câte un vas cu oţet rece pe fiecare calorifer; puteţi pulveriza oţet nediluat în diverse locuri din încăpere sau puteţi adăuga câteva picături de oţet într-un umidifica-tor de aer.

Dar oţetul nu are un miros prea plă-cut şi, deşi maschează mirosurile urâte, nu parfumează atmosfera. Rezultatul ar fi mai satisfăcător dacă preparaţi oţet aromatizat cu batoane de scorţişoară, coji de por-tocală, flori de lavandă sau petale de trandafiri, pe care le lăsaţi la mace-rat cel puţin 1 săptămână. Nu veţi obţine un oţet cu parfum intens de fruct sau de floare, ci unul mai blând şi mai puţin acid.

cuptorul la putere maximă. Lăsaţi să stea 1 oră fără a deschide uşa, astfel ca vaporii de oţet să umezească pere-ţii laterali şi să desprindă depunerile de murdărie. Ştergeţi uşor… şi repe-taţi operaţia dacă nu sunteţi mulţu-mit de rezultat.

Dezodorizare cu oţet alb

Așa cum am văzut până acum, oțe-tul alb este polivalent. Pe lângă alte proprietăți, el are şi virtuţi dezodo-rizante. Unii îl folosesc, de exemplu, ca să elimine mirosul urât din pan-tofi cu ajutorul unei bucăţi de vată îmbibate în el. Alţii pun din când în când vase cu oţet în dulapurile cu miros greu, închis. Iar alţii îl folo-sesc ca să dezodorizeze toată încă-perea şi să elimine atât mirosurile de ars, cât şi pe cele de tutun sau

Un parfum de vacanţă

Aceeaşi problemă se poate pune şi

pentru echipamentul de camping sau

de plajă depozitat de la un an la altul.

Pentru a evita mirosurile şi mucegaiul

înainte de a le depozita, presăraţi

un strat fin de bicarbonat peste sacii

de dormit, pânzele de cort, umbrele,

covoraşe, colaci şi alte obiecte

pneumatice. Nu va trebui decât să

le scuturaţi sau să le aspiraţi înainte

de a le folosi din nou. Această metodă

se aplică cu succes şi la pernele

scaunelor de grădină depozitate peste

iarnă, ca şi la păturile şi plăpumile

împachetate peste vară.

bicarb.

de sodiu

• 249 •

Gospodărie

obiecte din plasticobiectele de bucătărie din plastic au multe avantaje şi

câteva inconveniente . plasticul reţine mirosurile şi se curăţă foarte greu dacă a fost în contact cu alimente grase . •

Cutiile care au conţinut sardele în ulei sau unele brânzeturi cu miros intens sunt un coşmar pentru toți – excepţie fericiţii posesori ai unei maşini de  spălat vase. Sticlele de plastic (sau de sticlă) care au conţi-nut ulei sau vin și au rămas cu depu-neri sunt la fel de greu de curăţat.

Pentru cutii şi ustensile

Lăsaţi-le la înmuiat în chiuvetă cu 4 linguri de bicarbonat şi 1 linguriţă de detergent lichid de vase la 1 litru de apă caldă sau umpleţi-le cu apă caldă în care ați pus 1 sau 2 lingu-riţe de bicarbonat şi puţin deter-gent lichid de vase. Frecaţi cu un burete, clătiţi cu apă caldă şi lăsaţi să se usuce.

Pentru sticleTurnaţi printr-o pâlnie 2 linguri de bicarbonat de sodiu pulbere și ace-eași cantitate de oţet de alcool. Apoi umpleţi sticla pe trei sferturi cu apă caldă (dar nu clocotită). Agitați energic amestecul, ţinând o mână pe gura sticlei și cealaltă mână pe fun-dul ei. Nu închideţi sticla cu dop la această operaţie, fiindcă amestecul oţet–bicarbonat este la fel de explo-ziv ca şampania! Lăsaţi să acţioneze timp de câteva minute, scuturaţi din nou şi clătiţi cu apă foarte caldă. Sticlele vor fi ca noi.

Pentru tocătoareAceste ustensile de bucătărie foarte folositoare, fie ele din plastic sau din lemn, nu au rezistență bună la maşina de spălat. Problema este că se impregnează de mirosuri persis-tente. Pe de altă parte, resturile de alimente se încrustează în urmele lăsate de cuţit, devenind astfel ade-vărate depozite de bacterii. Ce este de făcut? Trebuie presărate din bel-şug cu bicarbonat, lăsate timp de 5–10 minute, apoi frecate şi clătite cu apă caldă. Tocătoarele vor fi curate, purificate şi dezodorizate.

Bicarbonat şi uleiCând se varsă ulei pe podea sau pe blatul de lucru este o adevărată catastrofă. Nimic nu-i vine de hac. Şi totuşi, este suficient să presărați bicarbonat peste balta de ulei. Praful absoarbe grăsimea şi nu vă rămâne decât să spălați pata rămasă şi să limpeziți cu apă cu puţin oţet. Făina poate fi folosită în același scop, chiar când curățați friteuza de resturile de ulei.

• 250 •

Gospodărie

Călcatul rufelorCălcatul lenjeriei nu este întotdeauna o treabă uşoară .

putem totuşi să o ușurăm şi să o facem mai plăcută cu puţin oţet şi câteva soluţii ingenioase de-ale bunicii . •

Cum călcați mai uşor

Un pulverizator umplut cu oţet alb diluat este de mare ajutor când tre-buie înlăturate nişte cute dificile. E şi mai folositor în cazul ţesăturilor sen-sibile, care nu tolerează călcatul cu aburi la temperatură ridicată.

Amestecul – jumătate apă, jumătate oţet  – poate fi folosit pulverizând direct pe ţesătură în timp ce o călcăm. Dar putem netezi în felul acesta şi o haină întreagă pusă pe umeraş, pen-tru a uşura călcatul sau a-l face inu-til. În sfârşit, pentru blugi şi alţi pan-taloni, folosiţi metoda tradiţională

de a intercala între ţesătură şi talpa fierului de călcat o pânză îmbibată în oţet diluat (şi apoi stoarsă). Acelaşi procedeu este valabil și pentru eli-minarea urmei unui tiv, dacă dunga nu s-a uzat sau nu s-a decolorat. În general, trebuie să repetăm de mai multe ori operația.

Să parfumăm apa pentru călcat

Folosind o asemenea apă de călcat, lenjeria noastră va mirosi bine în comode şi dulapuri!

O primă metodă este de a turna puţină apă distilată în rezervorul fie-rului de călcat şi de a adăuga 4 pică-turi de ulei esenţial de lavandă îna-inte de a începe călcatul.

Mai puteți turna într-un recipient 1 litru de apă distilată. Adăugaţi 5 ml de oţet alb şi 30 de picături de ulei esenţial de levandină. Amestecaţi soluția şi turnaţi-o într-un recipient de sticlă. Puneţi etichetă. Din acest amestec puteţi pune regulat în rezer-vorul fierului de călcat, dacă acesta funcționează cu aburi.

Atenţie! Nu puneţi oţetul diluat direct în rezervorul fierului de călcat, fiindcă acidul acetic detartrează în acelaşi timp aparatul, şi lenjeria dumneavoastră va rămâne pătată de murdărie.

• 251 •

Gospodărie

ruginăMobilier de bucătărie sau ustensile pătate…

dacă nu putem scăpa întotdeauna de formarea ruginii, putem totuşi să o combatem . Şi fără a întrebuinţa

produse chimice agresive pentru mediul înconjurător .•

Îndepărtarea ruginii cu oţet alb

Oţetul alb este folosit în mod curent pentru a curăţa rugina. Pentru o simplă pată pe un obiect din metal, este suficientă de obicei o cârpă înmuiată în oţet alb. Pentru ustensilele din fier sau din oţel, în special pentru unelte de grădină, este preferabil să

folosiți un ghemotoc de hârtie de ziar înmuiat în oţet alb, cu care veţi freca energic. Nu uitaţi apoi să uscaţi bine, ca să nu facilitați forma-rea unor noi depuneri. În plus, puteți even-tual să ungeţi cu ulei uneltele sau celelalte obiecte, pentru a evita refacerea ruginei.

Îndepărtarea ruginii cu bicarbonat

Nu vă faceţi iluzii, bicarbonatul nu-i va veni de hac unui metal foarte corodat. În schimb, dacă e vorba doar de pete sau de puncte de rugină, înlăturaţi mai întâi grosul cu o perie de sârmă sau cu şmirghelul, apoi frecaţi cu un cartof tăiat în două, presărat în prealabil cu bicarbonat. De ase-menea, puteţi să întindeţi o pastă din bicarbonat de sodiu cu apă şi apoi să frecaţi cu folie de alumi-niu, folosind partea mai lucioasă a foliei.

Cum să demontăm mai uşor

O piuliţă și o balama roase de rugină sunt întotdeauna greu de deşurubat. Pentru a uşura operaţia şi a evita stricarea piesei prin forţare, turnaţi mai întâi oţet cald pe zona cu pricina şi lăsaţi să acţioneze câteva minute. Dacă aţi reuşit, înmuiaţi apoi componentele din metal, timp de 12 ore, într-o baie de oţet pur. Uscaţi bine şi ungeţi uşor cu ulei înainte de a le remonta.

• 332 •

Grădină

BrustureleZeama de brusture putrezit stimu-lează viaţa solului şi, prin urmare, creşterea vegetalelor. Se dovedeşte totodată un bun fungicid pentru mana cartofului şi pentru culturile de sfeclă. Maceraţi 1 kg de frunze în 10 litri de apă, timp de 5 zile, apoi stropiţi pământul la rădăcina plan-telor cultivate. Atenţie, folosiţi-l imediat, fiindcă are un miros foarte puternic.

Păpădia, socul şi calomfirul

Zeama de păpădie stimulează creş-terea legumelor. Smulgeţi câteva păpădii de pe pajişte şi puneţi-le la macerat, cu flori, frunze şi rădăcină la un loc, timp de 3 zile, în 10 litri de apă, apoi diluaţi cu încă 10 litri îna-inte de a stropi.

Socul negru, sub formă de extract fermentat (1 kg de frunze şi flori tocate în 10 litri de apă, strecurați

TătăneasaZeama de tătăneasă (Symphytum officinale) putrezită favorizează încolţirea seminţelor şi alungă păduchii de lemn, precum şi mus-culiţele albe din culturile de seră. Maceraţi 1 kg de frunze în 10 litri de apă, timp de 1 săptămână, strecu-rați şi stropiţi pământul sau pulveri-zaţi. Frunzele uscate tăiate activează compostul şi, îngrămădite la rădă-cina plantelor, îmbogăţesc solul cu azot şi potasiu.

Pipirigul Contra oidiumului care atacă dovle-celul şi castravetele şi contra manei care atacă pătlăgeaua roşie, preparaţi un decoct de pipirig (200 g de tul-pini în 10 litri de apă fiartă) sau un extract fermentat, lăsând apoi 24 de ore la macerat. Acest remediu este un accelerator de creștere, un insectifug contra păianjenilor roşii şi a vierme-lui prazului şi, mai cu seamă, un excelent fungicid folosit deopotrivă în scop preventiv şi curativ.

Îngrăşăminte de gunoi, decocturi şi infuzii

În grădină, remediile pe bază de plante se dovedesc a fi cele mai eficiente în acțiunea de prevenţie, dar şi în metodele de tratare şi de întărire a rezistenţei plantelor cultivate . Aceste remedii naturale sunt cunoscute de generaţii întregi și au fost aliaţii grădinarilor cu mult înainte de apariţia produselor chimice . •

Importanţa apei

Pentru toate preparatele făcute în casă prin macerare, infuzare sau decoct, folosiţi apă necalcaroasă şi la temperatura camerei. Apa de ploaie este în mod special recomandată.

• 333 •

Grădină

şi pulverizaţi), acţionează ca fungicid şi îndepărtează tripșii (trizanoptere), gândacii şi coropişniţele din grădina de zarzavat.

În sfârşit, calomfirul este un bun insectifug contra furnicilor şi a gân-dacilor de Colorado. Lăsaţi la mace-rat 500 g de frunze şi tulpini tocate în 10 litri de apă, timp de 5 zile, stre-curați şi pulverizaţi fără a mai dilua.

UrzicaPutregaiul de urzică este cel mai bun întăritor al culturilor. Mergeţi şi culegeţi, cu mănuşi, 1 kg de urzici. Tăiaţi-le bucăţi şi lăsaţi-le la

macerat, timp de 3 zile, în 10 litri de apă. Strecurați, puneţi frunzele la compost şi diluaţi (1 litru de zeamă la 10 litri de apă) înainte de a stropi pământul atunci când se face plan-tarea şi 1 dată pe săptămână în luna imediat următoare. Păstraţi într-un vas închis ermetic, dar nu mai mult de o lună.

Înmuiaţi şi seminţele de legume în această zeamă de urzică, o noapte, înainte de a le semăna. Vor încolţi mai bine și mai repede, iar răsadu-rile vor fi mai puternice.

Urzicile proaspete plasate pe fundul gropilor pentru plantare se descom-pun şi favorizează dezvoltarea rădă-cinilor, precum şi o rezistenţă mai bună a plantelor.

Pulverizarea unei infuzii de urzică respinge insectele parazite, cum sunt păduchii de lemn (afide) şi acarienii. Infuzaţi 1 kg de frunze în 10 litri de apă, strecurați şi apoi pulverizaţi pe plantă.

Cum se păstrează zeama de urzică

Puteţi să conservaţi zeama de urzică (sau extractul fermentat) timp de 1 an dacă îl ţineţi într-un bidon opac de plastic sau de sticlă, care se închide ermetic, şi dacă acesta este depozitat într-un loc aerisit şi răcoros (evitaţi extremele termice).