Introducere in Psihologia Adleriana - Curs

7/17/2019 Introducere in Psihologia Adleriana - Curs

http://slidepdf.com/reader/full/introducere-in-psihologia-adleriana-curs 1/34

ASOCIAŢIA PENTRU PSIHOLOGIE ŞI PSIHOTERAPIE ADLERIANĂ DINROMÂNIA

APPAR

INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE ADLERIANĂ

Curs de formare în psihoterapie adleriană

dr. C Ă T Ă LIN MARIUS GHERASIM

psiholog principal, psihoterapeut supervizor formator în psihoterapie adleriană

tel : 0744 846 669e-mail : labpsy2004 @yahoo.com

www.cabpsi.ro



2

PROGRAMA ANALITICĂ

Cursanţi: CURSANŢII GRUPELOR DE FORMARE ÎN PSIHOTERAPIEADLERIANĂ

Ritm săptămânal: 15 ore curs; 1 oră seminar.Evaluare: lucrări şi prezentări practice, de-a lungul cursului şi examen final, scris.

I. Obiective generale şi standarde de performan ţă

Obiective didactice:• Dezvoltarea la cursanţi a respectului faţă de valorile adleriene autentice ale umanităţii.• Prezentarea psihologiei şi psihoterapiei adleriene, autocunoaştere, exerciţii de gândire şi atitudine

terapeutică, individuale şi de grup, prezentări şi joc de rol.• Formarea la cursanţi a capacităţii de a înțelege care sunt principiile adleriene specifice și cum se

regăsesc ele în activitatea psihoterapeutică.•

Cultivarea la viitorii psihoterapeuţi adlerieni a elementelor inițiale adleriane în psihologiaadleriană.

• Familiarizarea cu problemele specifice psihologiei individuale.

Standarde de performanţă. La sfâr şitul activit ăţ ilor didactice: • Cursanţii sesizează cu uşurinţă care sunt elementele esenţiale ale psihologiei şi psihoterapiei

adleriene, şcoala de la Toronto/Chicago;• Cursanţii recunosc şi diferenţiază psihologia individuală cu alte şcoli majore de psihologie

(asemănări şi diferenţe);• Cursanţii cunosc formele de psihoterapie adleriană şi aplicabilitatea ei acum, în România, Europa

, Statele Unite şi Canada;• Cursanții vor putea să facă prezentări publice (să susţină o anumită temă în faţa unui grup de

persoane).• Cursanţii sunt în măsură să distingă şi să prezinte elementele esenţiale ale psihologiei adleriene,

deasemenea vor avea ocazia de a se cunoaşte mai bine pe sine şi de a înţelege oamenii dinperspectivă adleriană. Cu timpul vor putea dezvolta un mod de gândire încurajator, pozitiv, unstil de viaţă cooperant.

Bibliografie:• RomâniaAdler, A. (1995). Sensul Vie ţ ii. Bucureşti: IRI.

•

Statele UniteAdler, A., (1964). The Individual Psychology of Alfred Adler . (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher,Eds.). New York: Harper Torchbooks.Mosak, H. H., Maniacci, M. (1999) A Primer of Adlerian Psychology, Philadelphia: Brunner/Mazel.Shulman, B. H. (1973). Contributions to Individual Psychology. Chicago: Alfred Adler Institute.



3

II. EVALUAREA Evaluarea cursanţilor se face continuu, pe baza participării la cursuri şi seminarii, precum şi pe

baza modului de prezentare a unor prezentări practice individuale (incurajare, detectarea scopului,stilul vieții, amintiri timpurii)

Evaluarea finală se va face prin întocmirea unei fise cu postulatele de bază ale psihologieiindividuale. Ponderea fiecărei componente se stabileşte în funcţie de prezenţa fiecărui cursant lacursuri şi seminarii.

III. TEMATICA PRELEGERILOR

1. Introducere. Biografia lui Alfred Adler. Încurajarea.2. Postulate de bază în psihologia individuală: unicitate, inserare socială, fenomenologie,

holism, finalism (teleologie).3. Stilul vieții în abordarea adleriană – discuție preliminară.(I)4. Stilul vieții. Influenţe asupra lui, cum se dezvoltă, componente, funcţii (II)5. Stilul vieții Constelaţia familiei, atmosferă şi valori familiale, amintiri timpurii (III) 6. Sarcinile vieţii, protestul masculin (I) “Normalitate”, “anormalitate” (II)

7.

Convingeri care interferează cu dezvoltarea; nevroza8. Tipologie (I). Psihoterapia adleriană (II)

IV. TEMATICA SEMINARIILOR

1.

Încurajarea.Exercițiu cu toți participanții.2. Insula. Detectarea scopului. Finalitate. Postulatele de bază adleriene în practică 3. Panel de discuții : împingere vs tragere; selectivitate în serviciul scopului; conștient și

neconștient;.4. Încurajarea în fața unei schimbări.5.

Poziția nașterii. Amintirile timpurii și interpretarea lor.6. Sarcinile vieții. Importanța stimei de sine.

7.

Oricine poate avea convingeri distorsionate.8. Elemente de tipologie la fiecare din noi. Percepția pozitivă. Dorința împărtășită –realizarea unei dorințe.

V.ANEXEANEXA 1 – Alfred Adler – cronologieANEXA 2- Stiluri de străduință spre semnificație – de KoppANEXA 3 – Noi principii de bază pentru practica Psihologiei IndividualeANEXA 4 - BASIS A

Supervizare şi format:Course 401 – Principles of Adlerian Psychology, Linda J. Page, Ph. D., Adler School of ProfessionalPsychology, Toronto



4

SESIUNEA NR. 1

INTRODUCERE

1. Prezentarea reciprocă 2.

Biografia lui Alfred Adler3. Aplica ț ie - încurajarea

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică direcțiile de dezvoltare a psihologiei individuale.• Cunosc principalele elemente din biografia lui Alfred Adler.• Identifică și folosesc încurajarea.

1.Prezentare reciprocă: în grupuri de câte 2, primul partener întreabă orice despre celălalt (3 min.),apoi invers. Fiecare se prezintă grupului ca şi cum ar fi celălalt, la persoana I. După toateprezentările, cine vrea poate corecta descrierea despre sine.

Discutarea planului general

2.Biografia lui Alfred Adler (şi naşterea psihologiei individuale – PI)1870 – 1937

Norman Silverman:"Psihologia individuală este o psihologie a utilului

în care fiecare individ î şi caută semnificaţiapentru a împlini scopuri fictive

într-o manieră creativă holistă unică folosindu-şi ereditatea şi mediulpentru a dezvolta un stil de viaţă ce devine normal şi folositorcând este în acord cu nevoile altora şi arată sentiment de comuniune socială."

3.Aplicaţie – încurajare (Richard R. Kopp, Ph.D., Metaphor Therapy advanced course) scop: sublinierea procesului de încurajare, vital terapiei şi benefic oricui

Aşezaţi-vă confortabil pe scaun şi respiraţi încet, adânc de câteva ori. […] Acum gândiţi-vă la o întâmplare din viaţa dvs. în care v-aţi simţit încurajat(ă) – orice înseamnă încurajare pentru dvs.Întâmplarea poate fi recentă sau din copilărie.

Acum gândiţi-vă la ce s-a întâmplat – ceea ce s-a spus sau s-a f ăcut – şi v-a dat un sentimentde încurajare. Ce anume a fost încurajator ?

Scrieţi, pe scurt, reacţia dvs.:• Descrieţi succint întâmplarea.•

Ce anume a fost încurajator?• Cum vi s-a părut Aplicaţia?• Aţi avut dificultăţi cu Aplicaţia? Dacă da, vă rog să le descrieţi.• Ce aţi învăţat din această Aplicaţie?• Ce sugestii aveţi pentru a o face mai folositoare?

Discuţie deschisă despre încurajare – ce rol şi importanţă credeţi că are încurajarea în terapie?



5

SESIUNEA NR. 2

POSTULATE DE BAZĂ ÎN PSIHILOGIA ADLERIANĂ

1.

Elementele esen ț iale ale psihologiei adleriană 2. Aplica ț ii : povestea numelui, insula, comunicarea

eficient ă , dilema de anu lua nicio decizie, detectarea

scopului

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică elementele esențiale ale psihologiei individuale.• Cunosc principalele elemente din principiile adleriene și le aplică.

1. Elemente esenţiale ale psihologiei adleriene.

1.1.UNICITATE• legi idiografice şi nomotetice

(H. S. Sullivan a afirmat că oamenii sunt mai degrabă asemănători decât diferiţi; ne

interesează mai mult particularul decât generalul)• mişcarea de la un perceput minus spre un perceput plus

(a fi om înseamnă a te simţi inferior; diferenţa dintre – şi + ne dinamizează)• nu ne alegem circumstanţele, însă în cadrul lor avem opţiuni

(chiar şi deţinuţii î şi pot alege atitudinea faţă de situaţie; V. Frankl)• ereditatea şi mediul sunt “pietrele de construcţie” ale copilului creativ

(copilul î şi alege şi î şi combină metodele şi regulile de operare, de adaptare)

2.1.Aplicaţie – povestea numeluiscop: numele este un dat, nu l-am ales noi, dar reacţionăm la el şi îl purtăm fiecare în felul propriu

Cum v-aţi primit numele? Care este povestea numelui dvs.?Are leg

ătur

ă cu via

ţa dvs., din copil

ărie

şi pân

ă acum?

1.2.INSERARE SOCIALĂ • nu se poate înţelege persoana izolată, în vid

(trăim printre semeni; copii lup nu sunt foarte sociabili)• problemele vieţii sunt probleme sociale, soluţiile sunt sociale

(evoluţia lui homo sapiens a fost şi este socială, în grup)• sentimentul de comuniune socială este un poten ţ ial, marca sănătăţii şi adaptării

(toţi avem potenţialul comuniunii sociale)

2.2.Aplicaţie – insulascop: sublinierea cooperării, pentru rezolvarea unei sarcini comune

Dacă am merge cu toţii pe o insulă nelocuită, ce aduce fiecare, pentru grup, pe insulă? Unsingur lucru de persoană. (desen comun sau scris o listă la vedere, cu ce spune fiecare, pe rând)

1.3.FENOMENOLOGIE• subiectivitate vs. obiectivitate

(pictura de Klee este obiectul, impresia mea despre ea e realitatea mea)• stoicii – „Omnia ex opinione suspensa sunt:” toate lucrurile depind de opinia persoanei

(Seneca); „în fiecare caz felul în care călătoreşte omul e determinat de judecata sa”(Epictet)

• „A vedea cu ochii, a asculta cu urechile şi a simţi cu inima altuia”



6

(Adler despre empatie)• psihologia folosirii – nu contează ceea ce ai, contează cum foloseşti ceea ce ai

2.3.Aplicaţie – comunicare eficientă scop:

Participanţii se grupează câte 2, apoi A îi spune celuilalt ce vrea să realizeze prin profesiaaleasă, f ără ca B să întrerupă. Apoi B repetă cele auzite, cât mai exact. La final A corectează eventualele diferenţe dintre povestiri.

Partenerii schimbă rolul şi repetă Aplicaţia.Există diferenţe între spusele lui A şi ale lui B? Dacă da, spun ele ceva despre B?

1.4.HOLISM• holism vs. reducţionism

(reducţionism – totul se reduce la: pulsiuni, libido, condiţionare, economie, foame,etc.)

• Jan Smuts: “întregul este mai mare decât suma părţilor sale componente”(Holismul “este la baza tendinţei sintetice din univers”; “Evoluţia nu este decâtdezvoltarea gradată şi stratificarea seriilor progresive de întreguri, de la începuturianorganice până la cele mai înalte niveluri de creaţie spirituală”)un cerc – egal cu suma arcelor sale

un ceas – diferite părţi puse într-o anumită ordine, cu o finalitate precisă; f ăcut dinexterioro portocală – creşte din interior spre exterior; fructul pomului care se reproduce;creşte

• teoria generală a sistemelor (Ludwig von Bertalanffy)(studierea construcţiei şi funcţionării sistemelor, şi a diferenţelor şi asemănărilordintre sisteme)“Teoria generală a sistemelor este, astfel, explorarea ştiinţifică a ‘întregurilor’ şi‘întregirii’”

• tot ce facem este consistent, unitar, aceeaşi personalitate, f ără diviziuni sau conflicteinterne

(G. Linden: “Deşi o persoană poate fi diferită în diferite faze ale dezvoltării, aceste

stadii ‘vor fi legate împreună de către şi vor fi rezultatul personalităţii interioareidentice’”)

2.4.Aplicaţie – “dilema” ca decizie de a nu lua nici-o deciziescop: dilema poate fi, de fapt, decizia de a nu înainta în viaţă, de a nu rezolva o problemă

Un exemplu de dilemă personală, pentru tehnica celor 2 scaune sau proiecţiei în viitor, etc.

1.5.FINALISM (TELEOLOGIE)• teleologie vs. cauzalitate mecanistică

(mecanicist: b e cauzat de a; finalist: b se îndreaptă spre c)• scopurile sunt definite subiectiv

(dacă întâlnesc pe cineva pe stradă, mă interesează mai ales unde se duce, nu de undevine)• scopuri de lungă durată şi immediate

(de obicei oamenii au 2-3 scopuri de lungă durată, fundamentale şi altele imediate)• scopuri conştiente şi neconştiente

(ne putem conştientiza foarte bine scopurile, sau doar uneori, sau aparent deloc)• indeterminism, determinism “tare” şi determinism “moale”

(luăm decizii în funcţie de ceea ce ni s-a întâmplat în trecut, de situaţia prezentă şi deceea ce urmărim)



7

2.5.Aplicaţie – detectarea scopuluiscop: orice comportament are un scop, de multe ori social

Gândiţi-vă la o situaţie recentă în care aţi vrut ceva şi vi s-a opus rezistenţă, sau vi s-a arătatlipsă de cooperare. Ce f ăcea persoana cealaltă? Cum v-aţi simţit în acel moment? Cum aţi răspuns?Ce scopuri posibile a avut cealaltă persoană?

Pregătirea dezbaterii: participanţii se împart în 5 echipe, fiecare echipă î şi alege un alt postulat (dincele discutate până acum), pe care îl va susţine data viitoare, de faţă cu celelalte 4. Postulatul X estecel mai important în teoria lui Adler, în sensul că de la el decurg toate celelalte. Listă cu membriiechipelor.



8

SESIUNEA NR. 3

STILUL VIEȚII ÎN PSIHILOGIA ADLERIANĂ (I)

1.

Discu ț ie preliminar ă 2. Panel – dezbatere pe echipe : împingere vs. tragere,

selectivitate în seviciul scopului, con știent și

neco știent, aspecte3.

Aplica ț ie : aspecte personale bune

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică elementele esențiale ale stilului de viață.• Cunosc principalele elemente din principiile adleriene și le aplică.• Își cunosc propriile aspecte personale bune

1. Discuţie preliminară Amintirea unor noţiuni comune psihologiei adleriene şi altor curente majore de psihologie.

2.Dezbatere pe echipe: argumentaţi faptul că postulatul X este cel mai important în teoria lui Adler(dacă începi cu el, toate celelalte decurg de aici).

"Împingere" vs. "tragere"• behavioriştii şi freudienii: condiţionare şi pulsiuni• Freud: principiul plăcerii şi al realităţii urmăresc amândouă împlinirea nevoilor• adlerienii şi umaniştii: creativitate, alegere, responsabilitate

(toţi 3 co-fondatorii psihologiei umaniste – Abraham Maslow, Rollo May şi CarlRogers – au studiat cu Adler la Viena sau New York devreme în carierele lor şi auapreciat tot mai mult ceea ce au învăţat de la el)

Selectivitate în serviciul scopului• omul trage concluzii din percepţii selectate, apoi selectează pentru confirmare• disonanţă cognitivă: ne schimbăm percepţia sau sensul ei în faţa lipsei de confirmare• memorie selectivă (amintiri timpurii – AT)

(din toate care ni s-au întâmplat, ne amintim numai unele momente – de ce acelea?)• emoţii selective: funcţii, relaţie cu logica privată, antrenament

scopul final “trezeşte” emoţiile şi sentimentele care să îl ajute pe om a-l atingeemoţii social disjunctive: supărare, tristeţe, teamă, etc.- scopul lor este de a aduce o schimbare în situaţie, în favoarea individului-

sunt folosite când persoana crede că alte metode sunt inutile- nu există furie sau supărare f ără un duşmanemoţii social conjunctive: bucurie, căldură, veselie, simpatie, etc.

-

sunt atitudini sociale; invită apropiere; bucuria este expresia depăşirii problemelor-

elevarea şi fericirea aparţin şi persoanei în cauză, şi sunt transmise şi celor din jur- simpatia e un indiciu bun pentru sentimentul de comuniune socială, arată cât poate

individul să empatizeze cu alţii

Conştient şi neconştient• Freud: barieră, conflict (dualitate)• Adler: trecere lină, gradată (holism)• neconştient pentru a evita responsabilitatea



9

• funcţia conştientului în evoluţie• Bassin: inconştient vegetativ, automatizat şi răspunsuri neconştiente

(de la răspunsurile automate ale organismelor primitive, la tot neconştientul nostru)

Logica privată este în mare parte neconştientă, bunul sim ţ comun este conştient.(cu cât cele două sunt mai în acord, cu atât persoana este mai sănătoasă, fericită,activă, socială, cooperantă)

3.Aplicaţie – aspecte personale bunescop: antrenarea percepţiei pozitive

Enumeraţi 10 lucruri bune despre dvs., în scris. Poate să apară tentaţia de a vedea mai aleslucruri neplăcute; ignoraţi-o şi continuaţi lista cu cele pozitive.

Discuţie în grup despre Aplicaţie: aţi avut dificultăţi? Unde anume?



10

SESIUNEA NR. 4

STILUL VIEȚII ÎN PSIHOLOGIA ADLERIANĂ (II)

1.

Influen ț e asupra stilului de via ță. Componente, func ț ii.2. Aplica ț ie : încurajarea în fa ț a unei schimbări

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică ce este stilul de viață și care sunt influențele asupra lui.• Cunosc cum se dezvoltă stilul de viață și care sunt părțile lui.• Identifică funcțiile stilului de viață.

1.Influenţe asupra lui, cum se dezvoltă, componente, funcţii.

1.1.Ce este stilul vieţii?• istoric

(Adler l-a numit, în timp, linie-ghid, plan al vieţii, apoi stilul vieţii)•

folosirea obişnuită vs. cea a lui Adler şi Dreikurs(nu este vorba despre “stilul de viaţă” explorat în revistele mondene)

• legea unică de mişcare(fiecare om se mişcă altfel, în viaţă; chiar şi păşitul, călcatul este unic fiecăreipersoane)

1.2. Influenţe asupra stilului vieţii• supravieţuirea este socială, nu individuală; aşadar sentimentul de comuniune socială

serveşte evoluţia(specia, pe ansamblu, este îmbunătăţită de fiecare individ al ei care î şi ajută semenii)

• factori biologici, psihologici şi sociali

(persoana este înţeleasă bio-psiho-social)1.3. Dezvoltarea stilului vieţii

• percepţie şi apercepţie(percepţia distorsionează mai puţin datele, apercepţia este mai subiectivă)

• bun simţ comun şi logică privată (raţiunea societăţii – acceptată de comun acord; logica privată – unică, personală)

• familia influenţează copilul şi copilul influenţează familia(copilul şi familia se adaptează unii la alţii)

• suntem creatori de sens(noi înşine dăm sens vieţii)

• nou-născutul ghiceşte reguli

(“copiii sunt excelenţi observatori şi groaznici interpreţi” – Dreikurs)• consecinţele duc la crearea de reguli

(încercare şi eroare, generalizare, deducţie, etc. – în primii ani de viaţă)• percepţiile confirmă regulile

(ne orientăm după, observăm şi reţinem ceea ce vrem, ceea ce ne confirmă crezurile)



11

1.4. Părţile stilului vieţiiMosak:

conceptul de sine(simţ al corpului, identitate, imagine de sine, părere despre sine, sine-ca-obiect)

idealul de sine(scopul final al vieţii persoanei – punct de orientare pentru linia directoare demişcare)

weltbild(convingeri despre tot ce este “exterior” sinelui)

convingeri etice(idealurile judecă ce este sau ce nu este important, bun sau de dorit)

Shulman:"regula regulilor"

(pentru a funcţiona, omul are nevoie de reguli; stilul vieţii este organizarea tuturorregulilor individului într-un cadru, ce domină regulile singulare şi activitateapersoanei respective)

Scopurile ca ficţiuni create de sine (Vaihinger)

1.5. Funcţii ale stilului vieţii• organizare şi simplificare(oferă un set de reguli după care se pot acorda valori, se poate stabili o ierarhie,determina priorităţi – conferă o organizare generală activităţii psihice)

• direcţionare(stabileşte direcţia mişcării în viaţă; idealurile SV devin repere pentru linia mişcării)

• percepţie selectivă (percepe selectiv evenimentele şi persoana se comportă în funcţie de aceste perceperi)

• prezicere şi anticipare(aşteptările se potrivesc cu SV, ajungând la a fi o personalitate, nu o variabilă situaţională; aceasta duce la crearea profeţiilor auto-împlinite)

• radar

(veghează la situaţii speciale, care se potrivesc cu schemele dorite)• decizii

(multe decizii zilnice sunt luate pe baza bunului simţ comun; acolo unde, totuşi, bunulsimţ comun este împotriva logicii private a stilului de viaţă, aceasta din urmă comandă)

• rezolvare de probleme(oferă reguli pentru soluţii, şi direcţii de adaptare)

• confirmare(ne ghidează spre experienţele ce o confirmă)

• controlul experienţelor:

Din moment ce experienţe trecute şi prezente sunt percepute prin stilul vieţii, oriceeveniment poate fi catalogat drept traumatic, fericit, etc.Dacă o anume experienţă este necesară, atunci persoana va aranja ca să o aibă.

• crearea de mituri:Imaginea de sine şi imaginea lumii sunt fictive, folosite pentru a organiza o naraţiunea lumii şi existenţei în ea.

• tinde să fie mai fixă odată cu înaintarea în vârstă



12

• auto-protejare:Percepţia selectivă filtrează, reconstruieşte sau reinterpretează evenimente ce potameninţa stilul vieţii.Comportamentul este motivat să restabilească echilibrul cognitiv, pentru a păstrastima de sine.

2.Aplicaţie – încurajare în faţa unei schimbăriscop: orice situaţie poate fi privită în bine

Cineva care urmează să trăiască o schimbare şi are reţineri, este invitat să descrie pe scurtsituaţia. La final ceilalţi oferă încurajare: cum aţi putea să-i daţi încredere în schimbare?



13

SESIUNEA NR. 5

STILUL VIEȚII ÎN PSIHILOGIA ADLERIANĂ (III)

3.

Constela ț ia familiei. Amintirile timpurii4. Aplica ț ie : pozi ț ia na șterii, exemple de amintiri

timpurii -interpretare

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică ce este stilul de viață și care sunt influențele asupra lui.• Cunosc cum se dezvoltă stilul de viață și care sunt părțile lui.• Identifică funcțiile stilului de viață.

1. Constelaţia familiei, atmosferă şi valori familiale, amintiri timpurii.

1.1.Constelaţia familiei• ordinea naşterii: subiectivă

(cel mai mult contează părerea copilului despre locul său în familie şi despre cei din

jur)• copil unic: niciodată detronat• primul născut: responsabil faţă de ceilalţi• al doilea născut: trebuie să ajungă din urmă • mijlociu: poate vedea ambele părţi• mezin: adesea ambiţios

2.1.Aplicaţie – poziţia naşterii

scop: poziţia naşterii poate influenţa convingerile din stilul vieţiiParticipanţii se grupează pe poziţia naşterii – copil unic, primul născut, al doilea născut,

mijlociu, mezin. Fiecare grup desemnează o persoană care să scrie o listă cu “bune” şi “rele”, alepoziţiei respective în copilărie. La final cei desemnaţi citesc lista cu voce tare, pentru toată lumea.

Părinţii, bunicii şi orice persoană importantă din copilăria individului îi poate influenţa convingerile.

Atmosfera valorile şi miturile familiei. Modelul masculin şi feminin, şi al relaţiei dinte sexe.Valoarea unui singur părinte este o valoare a liniei directoare a sexului (“gender guiding line

value”), iar o valoare a ambilor părinţi este o valoare familială.

1.2.Amintirile timpurii sunt indici ai convingerilor noastre din prezent, despre lume, noi înşine,ceilalţi oameni, valori, reguli, viaţă în general, etc. Memoria este subiectivă. Amintirile nu suntdespre trecut, sunt despre viitor.

1.2.1.Elemente ale amintirilor timpurii (egale ca importanţă):1. Sentimentul (dacă este + persoana se apropie de tema amintirii, dacă este – se depărtează)2.

Momentul cel mai intens (problemă esenţială din viaţa persoanei, la care răspunde acum)3. Componente (conceptul de sine, idealul de sine, perspectiva asupra lumii, convingerile etice)4.

Vârsta (de ce vor să cupleze amintirea cu acea vârstă? ce i se întâmpla persoanei la acea vârstă?)5. Secvenţă (secvenţa amintirilor are un înţeles, prin ea persoana spune o poveste)6.

Activitate (este persoana activă sau pasivă?)7. Direcţie/mişcare (mişcare orizontală, deci cooperare, sau verticală, adică superior şi inferior)8. Oamenii (ce fac ceilalţi oameni faţă de persoană, cine acţionează asupra cui, etc.?)



14

9.

“Rai şi Iad” (dacă o amintire este ideală, cum ar vrea persoana să fie viaţa, următoarea estegroaznică, cum este viaţa de fapt; de căutat perechi de acest gen)

10.

Indicatori ai tipului (stomac – control, mâncare – a primi/obţine, etc.)11. Detalii/simţuri (modalitatea senzorială primară)

2.2. Aplicaţie – exemple de amintiri timpurii şi interpretarescop: exersarea interpretării amintirilor timpurii

Listă cu amintiri timpurii ale unor clienţi reali, anonimi. Ipoteze formulate în grup.



15

SESIUNEA NR. 6

SARCINILE VIEȚII. PROTESTUL MASCULIN(I)NORMALITATE ȘI ANORMALITATE(II)

1.

Cum rezolvă stilul vie ț ii protestul masculin. Sarcinilevie ț ii. Forme de protec ț ie. Inferioritate și stilul vie ț ii.Protestul masculin.

2.

Aplica ț ie :sarcinile vie ț ii3.

Normalitate si anormalitate. Stilul vie ț ii ca hart ă mentală.

4. Aplica ț ie : importan ț a stimei de sine

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică cum rezolvă stilul de viață protestul masculin.• Cunosc care sunt formele de protecție și inferioritatea.• Identifică ce este normalitatea și cum stilul vieții este o hartă mentală.

1.Cum rezolvă stilul vieţii sarcinile aduse de viaţă?

1.1.Sarcinile vieţiiCele trei originale, propuse de Adler:

A. Muncă (cum rezolv ceea ce am de f ăcut? mai greu de eschivat decât dragostea)

B. Relaţii sociale, prietenie(cât contează prietenii în viaţa mea?)

C. Sex, dragoste, căsătorie(ce fel de relaţii de cuplu am avut? cum e viaţa mea de familie?)

Cele două mai recente, propuse de Mosak şi Dreikurs:D. Sine

(cât de mult mă accept? sunt mulţumit(ă) de mine?)E. Existenţială, spirituală

(care este locul meu în lume, în Univers; cred într-un Dumnezeu, etc.?)

1.2.Forme de protecţieFuncţii diferite la Freud (ego-ul se apără de conflicte) şi la Adler (eschivări ale

problemelor)Normal: Da, pot.Nevrotic: Da, dar…

Simptom: Da, dar suf ăr.Tulburare de personalitate: Da, dar o fac cum vreau eu.Psihotic: Nu.

Vezi “Sesiunea 7: convingeri care interferează cu dezvoltarea; nevroza”1.3.Inferioritate şi stilul vieţii

• inferioritate, sentimente de inferioritate, complex de inferioritate(obiectivă, subiective, declaraţie de faliment)

• superioritate reală şi fictivă

1.4.Protestul masculin(pe vremea lui Adler “protest” însemna declara ţ ie pentru calităţile de “succes”, atribuitebărbatului de succes)



16

2.Aplicaţie – sarcinile vieţiiscop: abordarea mai eficientă a sarcinilor vieţii

Când nu am curaj cu prietenii, ______________________________________________________Dacă aş avea mai mult curaj cu prietenii, ______________________________________________Când nu am curaj la muncă, ________________________________________________________Dacă aş avea mai mult curaj la muncă, ________________________________________________Când nu am curaj cu partenerul de via ţă,_______________________________________________Dacă aş avea mai mult curaj cu partenerul de via ţă,_______________________________________

3.“Normalitate”, “anormalitate”(II)De citit “Criterii subiective ale normalităţii” de H. Mosak..

“Ceea ce ne duce la succesele noastre (stilul vieţii – n. n.) ne duce şi la dificultăţile noastre.” –Francis X. Walton

3.1."Normalitate"• orice stil de viaţă cu suficient sentiment de comuniune socială invită cooperarea altora în

împlinirea scopurilor

•

imaginea nu e completă – trebuie privit în context social(se îndreaptă persoana spre alţi oameni, cooperant?)• individul se mişcă spre împlinirea scopurilor• mişcare folositoare vs. nefolositoare• ierarhia valorilor: orice linie de mişcare are erori – unele valori sunt auto-distructive,

greşite

• orientare pe rezolvarea sarcinilor, creştere(mişcarea spre rezolvarea problemelor şi spre alţi oameni este benefică, sănătoasă)

3.2.Stilul vieţii ca hartă mentală Stilul vieţii poate duce la:

“convingeri care interferează cu creşterea”“idei iraţionale” (Ellis)

(“Dar gre şelile de bază subliniate de adlerieni sunt similare convingeriloriraţionale ale REBT” – Albert Ellis, 1995)

“distorsiuni cognitive” (Beck)(“Greşeli sistematice în raţionare, numite distorsiuni cognitive, sunt evidente întimpul distresului psihologic” – Aaron Beck, 1967)

şi la:calităţi pozitive, părţi tari, dezvoltare benefică

• fiecare persoană î şi foloseşte convingerile (harta mentală) util, inutil, sau chiar

dăunător• în terapie se pot descoperi convingerile de bază ale clientului şi felul în care le

foloseşte zilnic

4.Aplicaţie - importanţa stimei de sineGândiţi-vă la 5 aspecte care fac persoana valoroasă, în sensul că (1) sunt independente de

ceea ce face persoana, (2) sunt adevărate din ziua în care se naşte, până când moare, şi (3) se aplică tuturor oamenilor.



17

SESIUNEA NR. 7

CONVINGERI CARE INTERFEREAZĂ CU DEZVOLTAREA . NEVROZA

1.

Convingeri care interferează cu dezvoltarea. Nevroza..Gre șeli de bază.. Cooperare și competi ț ie..

2.

Aplica ț ie : oricine poate avea convingeri distorsionate

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică care sunt convingerile care interferează cu creșterea și ce este nevroza.• Cunosc care sunt greșelile de bază și cum putem coopera.• Identifică convingerile distorsionate la ei și la alții.

1. Convingeri care interferează cu dezvoltarea; nevroza“Oamenii nu vin în terapie pentru probleme, ci pentru soluţii nepotrivite.”

Freud: nervoza este preţul pe care îl plătim pentru civilizaţieAdler: nevroza este preţul pe care îl plătim pentru lipsa civilizaţiei

Oamenii î şi dezvoltă de-a lungul vieţii moduri de operare, de rezolvare a problemelor, care deobicei funcţionează (le-au perfecţionat tocmai pentru că s-au dovedit eficiente). La un moment datapare o situaţie nouă, pentru care metodele de până acum nu se mai potrivesc. Persoana nu ştie cumaltfel să încerce, de fapt foloseşte aceleaşi vechi metode tot mai exagerat şi astfel intră în criză. Estemomentul când vine la terapie.

1.1.Greşeli de bază "Idei iraţionale" (Ellis)"Distorsiuni cognitive" (Beck)

Dreikurs: Greşeli de bază Mosak: Percepţii distorsionatePowers şi Griffith: Idei ce interferează

Actualmente se numesc şi "Convingeri care interferează cu dezvoltarea"

Mosak:• generalizări• scopuri false sau imposibile de "siguranţă"• percepere deformată a vieţii şi cerinţelor ei• minimalizări sau devalorizare de sine• valori false

Valorile sociale contemporane duc la dorinţa de elevare personală, perfecţionism, teama degreşeli, ignorarea sentimentelor. Convingerile care interferează cu dezvoltarea pot creşte din cerinţesociale care au fost împotriva dezvoltării omului.

Convingerile acestea duc la dificultăţi în viaţă, se intensifică dacă sunt puse faţă în faţă cubunul simţ comun.

De obicei sunt:• în afara atenţiei noastre• mai potrivite situaţiilor din copilărie



18

“Greşelile de bază sunt prezumpţii inconştiente cu care valorizăm ceea ce este corect, potrivitşi necesar în viaţă. Ele se nasc din mediul nostru cultural, sunt învăţate de timpuriu, şi neinfluenţează aşteptările şi comportamentul orientat spre scop.” – H. H. Mosak şi B. Shulman

1.2.Cooperare şi competiţieDreikurs: orientare pe ego vs. pe sarcină Orizontal vs. verticalSensul egalităţii (capcana superior – inferior)A acapara vs. a face

1.3.Exemple:Idei distorsionate despre sine:

“Sunt mai puţin capabil(ă) decât alţii.”“Am un spirit malefic în mine.”“Nu suport nici-o neplăcere.”“Fac numai cum vreau eu.”“Sunt ne-iubit(ă), ne-dorit(ă), nu merit.”

Idei distorsionate despre lume şi oameni:“Viaţa este complet neprevăzută.”“Oamenii nu sunt buni de nimic.”

“Bărbaţii urmăresc un singur lucru.”“Femeile sunt iraţionale şi neglijabile.”“Viaţa nu este corectă.”

Scopuri distorsionate:“Trebuie să fiu perfect(ă), f ără greşeală.”“Toată lumea trebuie să mă iubească.”“Nu trebuie să cedez nimănui.”“Trebuie să fiu mereu în control.”“Trebuie să nu îmi doresc nimic, niciodată.”“Trebuie să fiu mereu bun(ă).”

Metode de operare distorsionate:Găsirea greşelilor pentru elevarea de sine sau păstrarea distanţei.

Dependenţă excesivă.Competitivitate excesivă.Revoltă împotriva oricărei autorităţi.A face din ţânţar armăsar.

Idealuri distorsionate:“Un bărbat adevărat este agresiv, f ără frică, eroic şi niciodată înfrânt.”“O femeie adevărată este adorată de toţi şi întotdeauna bine îmbrăcată şi manierată.”“Singurul lucru care merită să fii este o vedetă.”“Dragostea mea trebuie să fie cea mai profundă din lume.”

2. Aplicaţie – oricine poate avea convingeri distorsionatescop: depistarea unor posibile convingeri distorsionate la cineva cunoscut

Descrieţi succint, în scris, o cunoştinţă care foloseşte convingeri distorsionate (asemeni celorde mai sus). Fără nume sau alte indicii care pot identifica persoana în cauză.



19

SESIUNEA NR. 8

TIPOLOGIE (I)PSIHOTERAPIA ADLERIAN(II)

1. Tipologia după Adler și Mosak.2.

Aplica ț ie : BASIS- A TM

3.

Aplica ț ie :elemente de tipologie la fiecare din noi4.

Psihoterapia adleriană 5. Aplica ț ie : percep ț ie pozitivă 6. Aplica ț ie : dorin ță important ă

Standarde de performan ţă: La sfârşitul activităţii didactice cursanţii :• Identifică care sunt tipologiile după Adler și după Mosak.• Cunosc care sunt elementele psihoterapiei adleriene.• Identifică tipologiile proprii, percepțiile pozitive și cum se realizează o dorință.

Tipopogia nu este încurajată de adlerieni, este folosită în scop didactic sau de cercetare.

1.TipologieAdler (după gradul de activitate şi de sentiment de comuniune socială):

Ruling type (tipul conducător)Getting type (tipul care primeşte/obţine)Avoiding type (tipul evitant)Socially useful type (tipul util social)

Mosak:Getter cel sau cea care primeşte/obţineDriver conducător/ghidController controlorMartyr martirVictim victimă To be right a avea dreptateTo be superior a fi superiorTo be liked a fi plăcutTo be good a fi bunAginner cel/cea care se opuneBaby bebeluş Inadequate inadecvat

Feeling avoider evitant al sentimentelorExcitement seeker căutător de senzaţii tari

2.Aplicaţie – BASIS - ATM

scop: o privire spre stilul de viaţă personalAuto-aplicarea inventarului BASIS – ATM (Basic Adlerian Scales for Interpersonal Success –

Adult Form) 1 şi interpretare pe scurt.

1 Version 1.3 Copyright © 1982, 1993 TRT Associates, Inc., Highlands, C. All rights reser!ed.



20

3.Aplicaţie – elemente de tipologie la fiecare dintre noiscop: a descoperi elemente de tipologie la noi înşine

Descoperiţi elemente de tipologie la dvs.? Fiecare este invitat să se gândească şi să răspundă.

4. Psihoterapie adleriană O imagine de ansamblu a psihoterapiei adleriene, şcoala Toronto/Chicago.

4.1.Psihoterapie4.1.1.Principii generale:

Respect reciprocEgalitateCooperare (lucru împreună, în echipă)

Stil activ, educaţie psihologică ÎncurajareAcceptare necondiţionată Propagarea sentimentului de comuniune socială

4.1.2.Modelul lui DreikursŞcoala de la Chicago (Mosak şi Dreikurs)Interviul general şi cel special (Adler)Evaluarea formală a stilului vieţiiTerapie per se

Evaluarea progresului din terapie (sentiment de comuniune socială, amintiri timpurii)

5. Aplicaţie – percepţie pozitivă scop: a vedea aspecte bune în orice problemă

În grupuri de 2 sau 3, A spune o problemă, ceilalţi doi ascultă f ără să întrerupă, apoi spun ceau vă zut bun, pozitiv în situaţie. (5 min. problema, 5 min. feedback-ul)

6. Aplicaţie – dorinţă importantă scop: realizarea unei dorinţe

Răspundeţi în scris la întrebarea: "Ce ţ i-ar place să faci, în timpul vieţii tale, şi simţi că nupoţi?"

Apoi la întrebarea: "Ce ai putea să-ţi spui, ca să te încurajezi să o faci?" (de ex.: ce e bine pt.mine, realizări anterioare, momente de curaj, etc.)



21

ANEXA 1 Alfred Adler - cronologie

1868 – Naşterea lui Sigmund Adler (fratele mai mare al lui Alfred)1870 – Naşterea lui Alfred Adler, la 7 Februarie1871 – Naşterea Herminei Adler (soră)1873 – Naşterea lui Rudolf Adler (frate)

1874 – Naşterea Irmei Adlermoartea lui Rudolf Adler, în patul de lângă Alfred (care împlinea 4 ani) Leopold Adler (tatăl copiilor) era vesel, avea umor şi era foarte mândru; întotdeauna era

elegant. Relaţia lui cu Alfred era bună; î şi încuraja mereu fiul. Pauline Adler (mama copiilor) era bolnăvicioasă şi mohorâtă; avea grijă de familie şi

casă. Cu Alfred nu s-a înţeles – ea a fost pentru el omul faţă de care şi-a măsurat şi încercat forţele.

Alfred are o copilărie activă, se joacă cu prietenii pe stradă. De câteva ori este la un pas de moarte – răceşte la patinaj şi doctorul spune că nu va trece

de noapte; este lovit de o trăsură.1877 – Naşterea lui Max Adler (frate)

Merge la gimnasium-ul la care fusese şi Freud, cu 14 ani înainte; repetă primul an.

Studiază clasicii latini, greci şi germani.1884 – Naşterea lui Richard Adler (frate) Sigmund Alder (primul născut) era foarte inteligent şi dotat, a ajuns om de afaceri

prosper; toată viaţa “Alfred s-a simţit pus în umbra unui frate mai mare model” – PhyllisBottome

1888 – Adler începe studiul la Universitatea din Viena, Şcoala de Medicină Cursurile şi notele sunt “suficiente”; nu a f ăcut pregătire în psihiatrie.

1895 – Adler î şi primeşte diploma de medicină de la Universitatea din Viena1897 – Adler se îndrăgosteşte de Raissa Timofeievna Epstein, se căsătoreşte cu ea

Interesat de socialism, o întâlneşte pe Raissa în grupurile socialiste.1898 – Adler î şi aranjează practica particulară în Viena;

se naşte Valentine (fiică)

Adler publică două articole la “Buletinul de ştiri medicale”. Adler publică monografia “Carte de sănătate pentru breasla croitorilor” (prima sa carte).

1901 – Se naşte al doilea copil al lui Adler, Alexandra 1902 – Adler publică încă două articole la “Buletinul de ştiri medicale”

Se spune că Noua Presă Liberă a criticat “Interpretarea viselor” de Freud, iar Adler apublicat tot acolo o scrisoare de protest. De fapt Noua Presă Liberă nu a publicat niciodată aceste materiale.

Sigmund Freud îl invită pe Adler să participe la Societatea Psihologică de Miercuri(ulterior re-numită Societatea Psihanalitică din Viena).

Freud a copilărit sub privirile părinţilor şi profesorilor – ulterior a subliniat relaţiile dintrecopil şi părinţi mai mult decât cele dintre fraţi şi surori. În plus, Freud a fost primul născut,apropiat de mamă şi rivalizând cu tatăl.

Adler a copilărit la marginea Vienei, rural (nu ca Freud), cu copii de vârsta lui. Nu a fostsupravegheat strict de părinţi, ca Freud. A fost al doilea născut (din 6 copii), respins demamă şi protejat de tată. Ştia oamenii străzii, idiomul şi viaţa lor – ulterior s-a îngrijit deei, lor li s-a adresat.

1904 – Adler publică cel mai important articol al său de până atunci, “Medicul ca educator” Adler se converteşte de la iudaism, devine protestant.Naşterea lui Kurt Adler (fiu)

1905 – Este publicat “Un studiu al inferiorităţii organelor”1909 – Naşterea Corneliei (fiică)1910 – Activitatea lui Adler în cercul freudian



22

În primii săi acolo a fost membrul cel mai activ; Freud îl preţuia. Este ales preşedintele Societăţii, iar Stekel vice-preşedinte.

1911 – Adler este expulzat din Societatea Psihanalitică din Viena, la imboldul lui Freud Perspectiva lui Adler asupra nevrozelor nu mai era complementară psihanalizei, ci opusă.

Adler este invitat să î şi prezinte punctul de vedere în detaliu. Pe 4 ianuarie şi 4 februarie el î şi expune părerile în faţa Societăţii Psihanalitice. La

următoarele 2 întâlniri au loc discuţii înflăcărate, după care Adler şi Stekel demisionează,iar Adler pleacă, împreună cu partizanii săi.

Adler î şi formează propriul grup, iniţial numit Societatea pentru Explorare Psihanalitică Liberă.

Spre deosebire de Freud, preferă să î şi întâlnească grupul la cafenelele vieneze. Uniiopozanţi considerau aceasta ceva nedemn.

Adler î şi reformulează sistemul şi î şi organizează propria şcoală.se publică “Filosofia lui ‘ca şi cum’”, de Hans Vaihinger

1912 – Publicarea “Constituţiei nevrotice” Familia Adler este prietenă cu familia Trotzky (în exil la Viena între 1907 şi 1914).

1913 – Adler î şi re-numeşte grupul Societatea pentru Psihologie Individuală 1914 – Se publică “Vindecare şi educaţie”, editată de Adler

cu Carl Furtmüller editează “Jurnalul Psihologiei Individuale”1916 – Adler este încorporat ca medic militar pentru Imperiul Austro-Ungar, în timpul Primului

Război Mondial A fost un medic de război exemplar.1918 – Adler este eliberat din serviciul militar, începe să sublinieze sentimentul social în scrierile

sale Concluzia lui Freud despre război a fost Tanatosul. A lui Adler a fost că ne trebuie mai

mult sentiment de comuniune socială.1922 – Este publicată “Teoria şi practica psihologiei individuale”

Adler începe să organizeze echipe de consultanţă educativă pentru ghidarea copiilor, înşcolile publice vieneze.

1924 – Adler devine profesor la Institutul Pedagogic din Viena1927 – Este publicată “Înţelegerea naturii umane”

Primul tur de lecturi al lui Adler în Statele Unite.

1928 – Este publicat “Cazul domnişoarei R: interpretarea poveştii unei vieti”1929 – Adler ajunge profesor adjunct la Columbia University, începe să î şi schimbe baza deoperaţiuni de la Viena la New York City Se publică “Psihologia individuală în şcoli”; Se publică “Probleme ale nevrozei: o carte cuistorii de cazuri”; Se publică “Ştiinţa trăirii”; Se publică “Ghidând copilul: despre principiilepsihologiei individuale”, editată de Adler

1930 – Adler demisionează din poziţia sa de la Columbia UniversitySe publică “Educaţia copiilor”; Se publică “Modelul vieţii”; Se publică “Copilul problemă:stilul de viaţă al copilului dificil, analizat în cazuri specifice”

1931 – Se publică “Ce ar trebui să însemne viaţa pentru tine”1932 – Adler devine profesor la Long Island College of Medicine, prima sa poziţie academică full-

time în Statele Unite

1933 – Se publică “Religie şi psihologie individuală”Se publică “Sentimentul de comuniune socială: o provocare pentru omenire”

1934 – Austria este cucerită de fasciştii săi, iar mişcarea psiho-educaţională a lui Adler estesuprimată

1935 – Austria este anexată de Germania nazistă a lui HitlerRaissa revine la New York City şi î şi reia traiul cu AdlerAdler devine mentorul tânărului Abraham Maslow

1937 – Decesul lui Alfred Adler la 28 Mai, Aberdeen, Scoţia.



23

ANEXA 2

Stiluri de Străduinţă spre Semnificaţiecu şi f ără Interes Social: o Tipologie Adleriană

de Richard Royal Kopp

Alfred Adler a descris patru tipuri de indivizi, în funcţie de atitudinea şi comportamentul lor în faţa problemelor exterioare: tipul conducător (rulling – n. trad.), o persoană ce caută să domine;tipul ob ţ inător (getter – n. trad.), care „se sprijină pe alţii”; tipul evitant, care încearcă să ocolească problemele; şi tipul util social, care se luptă să rezolve problemele vieţii într-un mod ce este util şialtora (Adler, 1956). Scopurile primelor trei tipuri de mai sus – a-i conduce pe al ţii, a obţine de laalţii, şi a evita problemele şi responsabilităţile – sunt necooperante şi nu au interes social (Sentimentcomunitar – n. trad.). În contrast, al patrulea tip urmăreşte un scop de cooperare şi se străduie pentrua întâlni cu succes sarcinile vieţii. Tipologiile stilului de viaţă ce au urmat (Mosak, 1959, 1968,1973); Kafir şi Corsino, 1974; Manaster şi Corsini, 1982; shulman şi Mosak, 1967; Dinkmeyer şiMcKay, 1976; Driscoll şi Eckstein, 1982), au descris stiluri adiţionale „neconstructive”, omiţând odescriere a tipului „constructiv”. Mosak (1979) notează totuşi că orice „tip” se poate angaja atât încomportamente disctructive, cât şi în comportamente constructive. Mai departe, el consideră că „e de

ajuns numai să căutăm gradul de interes social arătat de fiecare tip (mai exact, în fiecare persoană),ca un index sau măsură a normalităţii sale” (Wolfe, 1932) sau a „idealităţii” sale (Mosak, 1979, p.195).

Tipologia descrisă în prezentul articol foloseşte în mod explicit interesul social ca dimensiunemajoră. Alte dimensiuni importante includ străduinţa spre semnificaţie, scopul de semnificaţie pentrufiecare tip, rolul ales pentru mişcarea spre scop, şi strategia şi tacticile folosite în aceste roluri.Aceste elemente vor fi discutate în raport cu teoria adleriană, şi vor fi urmate de o descriere a nouă stiluri de viaţă care vor servi drept exemple pentru străduinţa spre semnificaţie.

Străduinţa cu şi f ără Interes Social

În teoria adleriană este un truism faptul că fiecare individ se străduie spre un scop de

semnificaţie şi securitate, definit subiectiv ca scop fictiv (Adler, 1956). Discuţia lui Adler (1958)despre un om care fură este un bun exemplu. Scopul mişcării de a fura este ca cineva „să se îmbogăţească şi să se simtă în siguranţă posedând mai mult” (p. 28). Adler arată că omul a ales „ometodă greşită de a securiza ceea ce-şi doreşte”, spunând că „nu trebuie să criticăm scopul său final;dar putem fi în stare să arătăm că el a ales o cale eronată în a-l face concret” (p. 29). Obiectivul luiAdler este de a-l ajuta pe om să găsească sensuri utile social, pentru a se îmbogăţi pe sine. Dorinţa dea avea mai mult trebuie să devină mai puţin un „trebuie” sau „ar trebui”, şi mai mult un „mi-arplace” sau un „ar fi frumos dacă”. Observaţi că îmbogăţirea de sine ar rămâne o preferin ţă pentruindivid în mişcarea sa cu interes social spre scop. Când această preferinţă este exprimată într-un modsocial interesat, omul aduce o contribuţie socială, în acelaşi timp în care-şi exprimă „stilul” său.Privite din această perspectivă, pare că cele mai multe descrieri ale unui „stil de viaţă” din literatură pot fi considerate ca descrieri ale căilor de străduinţă spre un scop de semnificaţie f ăr ă interes social

(sentiment comunitar – n. trad.). Rezultă că o tipologie completă a stilurilor de străduinţă ar trebui să includă şi căi de urmărire a fiecărui scop de semnificaţie care reprezintă celălalt capăt al continuum-ului – străduinţa spre semnificaţie cu interes social. Ambele abordări por exprima străduinţa spre unscop final unic de semnificaţie. Vom discuta mai în detaliu aceasta în cele de mai jos.

Strategie şi Tactici

Am ales să numesc fiecare tip, folosind roluri bi-polare perechi, care exprimă mişcarea f ără şi, respectiv, cu interes social. De exemplu, „Cel care face pe plac ( pleaser , lb. engl.)/Diplomatul”, se



24

pot mişca spre semnificaţie fie f ăcând pe plac, fie fiind diplomat. Scopul fictiv final al ambelor roluriar putea fi numit „căutarea păcii”. Strategia rolului de „Cel care face pe plac” reflectă o convingere

că „Trebuie să le fac pe plac celorlalţi pentru a însemna ceva şi a fi în siguranţă”. Tacticile folositepentru a face pe plac sunt să-i urmărească atent pe ceilalţi, să stabilească ce doresc, şi apoi să facă ceea ce-i mulţumeşte pe aceştia şi să le câştige aprobarea. Dacă alţii nu ar fi mulţumiţi, vor figenerate sentimente de rănire şi respingere. Această mişcare reflectă sentimente exagerate deinferioritate – „Dacă nu reuşesc să fac pe plac, nu însemn nimic.” Tacticile comportamentale folosite

în mişcarea spre „pacea cu orice preţ” sunt caracterizate de o atitudine descurajată şi neconstructivă şi un comportament necooperant.

În contrast, rolul de Diplomat caută să creeze pace în lume prin acţiune constructivă,reflectând convingerea că „a ajuta la rezolvarea conflictelor din lume îmi dă un sentiment desiguranţă şi semnificaţie”. Tacticile folosite pot implica negocierea, medierea, arbitrajul, rezolvareaproblemelor, facilitarea, compromisul, şi căutarea înţelegerii şi acordului, toate acestea în serviciulobţinerii unor nivele mai înalte de pace interioară şi pentru ceilalţi. Spre deosebire de forma demişcare a Celui care face pe plac, rolul Diplomatului nu cere pacea ca o condiţie iniţială, pentru asimţi că însemană ceva şi are valoare. Ca şi alte roluri, strategii şi tactici din tipologiile care reflectă un nivel ridicat de interes social, rolul Diplomatului reflectă o convingere că „ Însemn ceva şi sunt însiguran ţă chiar dacă fac sau nu pe plac celorlalţi. Preferin ţ a mea este să caut pacea. Sunt satisf ăcutde progresul spre acest scop şi de efortul f ăcut în serviciul acestui scop. Nu sunt descurajat uşor, am

o atitudine curajoasă, iar tacticile mele sunt destinate să contribuie la soluţii mereu mai îmbunătăţiepentru conflicte şi neînţelegeri. Deasemenea, voi adopta alte strategii şi tactici atunci când va finevoie, pentru a face faţă nevoilor situaţiei.”

Observaţi că rolul neinteresat social şi cel interesat social reprezintă extremele unuicontinuum. În orice punct dat, un individ poate funcţiona oriunde pe acest continuum, şi totuşi să-şiexprime unitatea de bază a stilului său de străduinţă spre un scop unic de siguranţă şi semnificaţie.

Strategii f ără Interes Social descrise în literatură

În tipologia prezentă, rolurile, strategiile şi tacticile de străduinţă spre semnificaţie f ără interes social, derivă din literatură. Eu am adăugat perechile lor interesate social. Mosak (1971)discută despre Obţinător, Controlor, Conducător (driver, lb. engl.), persoana care are nevoie să aibă

dreptate (Criticul/Judecătorul) , persoana care se simte obligată să facă pe plac ( pleaser , lb. engl.),persoana care are nevoie să fie „bună”(Moralizatorul), persoana care se opune la orice (Opozantul),Victima, şi Martirul. Unele dintre acestea au fost elaborate mai departe (vezi Shulman şi Mosak,1967, pentru o descriere mai elaborată a acestor tipuri). Dinkmeyer şi McKay (1976) discută despremoralist (Moralizatorul), Victima, Ştie-tot, Judecător şi comandantul-şef (Controlorul). Jones şiSicigano (1979) explorează Dobânditorul (getter , lb. engl.) din perspectivă frommiană, accentuândaspectele pozitive şi negative ale stilului său de viaţă, deşi ei folosesc termenul „dobânditor” pentruambele tipuri de aspecte. Manaster şi Corsini (1982) discută despre tipurile Sf. Sebastian(Victima/Martirul) şi Savoranola (Moralizatorul).

Ar trebui spus că cele nouă tipuri descrise mai jos (vezi tabel 1) reprezintă numai exemple destiluri de străduinţă spre semnificaţie cu şi f ără interes social. Alte stiluri ar putea fi generate încadrul de referinţă al acestei tipologii.



25

Tabel 1

Stiluri de Străduinţă spre Semnificaţie

Fă ră interes social Cu interes social

Tipul: Moralizatorul/Conştiinţa„To be good“ – A fi bun

Scopul: Moralitatea

Rol: MoralizatorStrategie: Trebuie să fiu superior din punct devedere moral pentru a mă simţi în siguranţă şia insemna ceva.

Tactică: Voi ţine predici, voi judeca şicondamna pentru a-mi demonstra justeţea şisuperioritatea morală.

Rol: ConştiinţaStrategie: Faptul că ajut lumea să fie un locmai moral şi mai drept îmi dă sentimentul că

însemn ceva şi că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi susţine standarde etice înalte şifair play-ul pentru a crea o lume mai dreaptă.

Tipul: Victimă-Martir/SusţinătorulScopul: Dreptatea

Rol: Victimă-MartirStrategie: Trebuie să demonstrez cum mă nedreptăţeşte lumea şi cât de mult suf ăr dincauza asta pentru a putea simţi că însemn cevaşi a mă simţi în siguranţă.

Tactică: Mă voi plânge, voi jeli şi voi arăta

dezastrele şi nedreptăţile care mi se întâmplă pentru a arăta ce victimă sunt şi/sau cum suf ăr.

Rol: Susţinător (advocate, lb. engl.)Strategie: Ajutând la repararea nedreptăţilorşi a opresiunii în lume îmi dă sentimentul că

însemn ceva şi că mă sunt în siguranţă.

Tactică: Voi fi un activist şi un cruciat pentru

egalitate şi fair-play, pentru a crea mai multă dreptate în lume.

Tipul: Opozant /Individualist„Aginner“

Scopul: Independenţa

Rol: OpozantStrategie: Trebuie să mă opun altora pentru asimţi că însemn ceva şi pentru a mă simţi însiguranţă.

Tactică: Mă voi certa, revolta, lupta şi rezista în faţa celorlalţi pentru a-mi arăta opoziţia şiputerea.

Rol: IndividualistStrategie: Crearea soluţii unice, din proprieiniţiativă şi independente la problemele lumii,

îmi dă sentimentul că însemn ceva şi că sunt

în siguranţă.

Tactică: Voi fi un non-conformist, original,creator de idei noi şi mă voi împotrivi gîndiriişi acţiunii obişnuite, pentru a contribui larezolvarea problemelor.

.



26

Stiluri de străduinţă spre semnificaţie


Tipul: Atoateştiutorul /Isteţul (cel cu resure)„To be superior“

Scopul: Cunoaşterea

Rol: Ştie-totStrategie: Trebuie să arăt că ştiu mai multedecât oricine altcineva pentru a simţi că

însemn ceva şi a mă simţi în siguranţă.

Tactică: Voi ţine predici, mă voi certa, voicritica, sf ătui şi contrezica cu alţii pentru a-miarăta cunoştinţele superioare.

Rol: Isteţul (cel cu resurse)Strategie: Ajutând la rezolvarea problemelorlumii şi ale altora prin oferirea de informaţii şicunoştinţe îmi dă sentimentul că însemn cevaşi că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi investiga, cerceta, şi întrebapentru a obţine informaţia necesară rezolvăriiproblemelor.

Tipul: Conducătorul – Workaholicul („Driver“) /Realizatorul („Achiever“)Scopul: Realizările, Reuşitele

Rol: Cel care conduceStrategie: Trebuie să fiu Numărul Unu pentrua mă simţi în siguranţă şi a simţi că însemnceva.

TACTICĂ: Trebuie să fiu un „workaholic“,competitiv, ambiţios, activ permanent şiextrem de intens pentru a deveni şi/sau arămâne Numărul Unu.

Rol: RealizatorStrategie: Ajutând lumea şi pe ceilalţi prinfaptul că sunt producrtiv îmi dă sentimentulcă sunt în siguranţă şi că însemn ceva.

Tactică: Pentru a fi productiv, voi munci dingreu, mă voi strădui pentru realizări, voi căutasă dau ce e mai bun din mine, acceptând totuşigreşelile şi nereuşitele f ără ca stima mea desine să aibe de suferit.

Tipul: Controlorul/OrganizatorulScopul: Ordinea

Rol: ControlorStrategie: Trebuie să fiu în control tot timpulpentru a mă simţi în siguranţă şi a simţi că

însemn ceva.

Tactică: Voi evita spontaneitatea, voi insistaasupra ordinii, curăţeniei şi a previzibilităţiipentru a menţine controlul.

Rol: OrganizatorulStrategie: Ajutând lumea să fie un loc maiorganizat îmi dă sentimentul că sunt însiguranţă şi că însemn ceva.

Tactică: Voi fi ordonat, eficient, punctual,curat şi sistematic pentru a ajuta lumea şi peceilalţi să fie mai organizaţi.



27

Stiluri de străduinţă spre semnificaţie


Tipul: Dobânditorul (Cel care ia, „Getter“)/Strângătorul (Cel care culege, Harvester“) Scopul: Obţinerea

Rol: Cel care ia, care obţineStrategie: Trebuie să iau pentru a simţi că

însemn ceva şi a mă simţi în siguranţă.

Tactică: Voi exploata, manipula, intimida,fermeca, voi fi perfid sau voi face crize pentrua obţine ceea ce vreau.

Rol: Cel care adună Strategie: Ajutând oamenii să primească ceeace le trebuie şi ce merită îmi dă sentimentul că

însemn ceva şi că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi procura, strânge şi cumpărapentru a-i ajuta pe alţii să-şi obţină parteacuvenită.

Tipul: Critic – Judecător („To be right“ – a avea dreptate) /Placa de rezonanţă Scopul: Evaluarea

Rol: Critic-judecătorStrategie: Trebuie să am dreptate (sau, celpuţin, să am mai „multă“ dreptate ca ceilalţi)pentru a simţi că însemn ceva şi şi a mă simţi

în siguranţă.

Tactică: Voi critica, judeca, le voi arăta altoragreşelile şi cât de nepotrivit se poartă pentru a-mi arăta judecata superioară.

Rol: Placa de rezonanţă Strategie: Ajutând la rezolvarea problemelorprin oferirea de feed-back constructiv şisugestii îmi dă sentimentul că însemn ceva şică sunt în siguranţă.

Tactică: Voi asculta estima, evalua, răspundeşi sugera pentru a ajuta la rezolvareaproblemelor.

Tipul: cel care Face pe Plac/Diplomatul„Pleaser“, „To be liked“ – A fi plăcut

Scopul: Pacea

Rol: Cel care face pe placStrategie: Trebuie să fac pe plac altora pentrua simţi că însemn ceva şi a mă simţi însiguranţă.

Tactică: Îi voi urmări cu atenţie pe ceilalţi

pentru a-mi da seama ce vor şi apoi voi faceaşa pentru a-i mulţumi şi a le câştigaaprobarea.

Rol: Diplomat

Strategie:Ajutând la rezolvarea conflictelor înlume îmi dă sentimentul că însemn ceva şi că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi negocia, media, rezolvaprobleme, facilita, voi face compromisuri şi

voi căuta înţelegere şi acord pentru a rezolvaconflictele.



28

Discu ţ ie

Este interesant de observat că eforturile unui individ de a depăşi sentimente percepute deincompletitudine, insecuritate sau inferioritate, pot duce la strategii utile sau inutile social (Adler,1956, 1958, 1973a). Toate strategiile care merg spre semnificaţie f ără interes social suntcaracterizate de sentimente de inadecvare private, exagerate; aceste strategii caută puterea asupra

altora, şi conţin convingerea că persoana se poate simţi în siguranţă numai dacă î şi atinge scopul.În contrast, strategiile car descriu mişcarea spre semnificaţie cu interes social sunt caracterizatede sentimente de inadecvare “normale” (Adler, 1973b), care acţionează ca o legătură întreoameni, în efortul lor de a întâmpina sarcinile vieţii (dreikurs, 1953); ele caută un simţ aleficienţei sau “puterii” care vine prin depăşirea greutăţilor cu alţii, şi care reflectă o convingerecă cineva înseamnă ceva şi este în siguranţă chiar dacă nu reuşeşte în efortul de a avea succes (deexemplu, cineva care “are curajul de a fi imperfect”, Dreikurs, 1971). Cu cuvintele lui Adler, “Afi uman înseamnă a avea sentimente de inferioritate. Ne recunoaştem lipsa de putere în faţanaturii. Vedem moartea ca pe o consecinţă inevitabilă a existenţei. Dar la persoana sănătoasă mintal aceste sentiment de inferioritate acţionează ca un motiv pentru productivitate, ca motiv dea încerca depăşirea obstacolelor, de a ne menţine în viaţă. Numai un sentiment de inferioritatesupradimensionat, care trebuie privit ca rezultatul unui eşec în creştere, duce povara unui

caracter cu prea multă sensibilitate, duce la consideraţii şi reflecţii despre sine egoiste, punebazele pentru nevroză cu toate simptomele sale cunoscute ce vor permite vieţii să devină unchin” (Adler, 1928, în Adler, 1973b, p. 54-55).

Această descriere a stilurilor de străduinţă spre semnificaţie pune unele problemeteoretice. Ceea prezentăm aici ca roluri (de ex. Diplomat, Cel care face pe plac, etc.), se nume ştetipic în literatură “stiluri de viaţă”. Din perspectiva acestei tipologii, însăşi stilul de viaţă (ceea ceeu am numit “stil de străduinţă spre semnificaţie”) şi scopul său, include roluri, strategii şitactici, atât constructive, cât şi neconstructive. Caracterizarea rolului (de ex., Diplomat) nureprezintă stilul de viaţă în sine. Rolul reprezintă mai degrabă modul în care persoana facescopul fictiv al stilului de viaţă mai “concret”. Includerea rolurilor constructive (cu interessocial) şi neconstructive (f ără interes social) într-un stil de viaţă specific este potrivită cuperspectiva dialectică holistică a lui Adler, în care contrariile sunt văzute integrat (sau sintetizat)

în cadrul unui scop sau model mai cuprinzător. Această perspectivă subliniază şi ideea că direcţiade străduinţă aleasă de individ reprezintă un efort de a depăşi sentimente percepute de inadecvaresau nesiguranţă. Astfel, ar fi cel mai bine ca termeni precum “victimă”, “controlor”, etc., să fiestrict limitaţi la descrierea rolurilor, stategiilor şi tacticilor neconstructive sau nefolositoare.Această formulare subliniază deasemenea şi aspectul din teoria lui Adler conform căruiastrăduinţa universală spre semnificaţie are potenţial înnăscut de a fi exprimată cu interes social;totuşi, dacă nu este cultivată, aceasta poate fi deplasată spre partea inutilă social. Deci această tipologie este concepută pentru a surprinde explicit optimismul inerent din psihologia adleriană.Eu sper ca educatorii, consilierii şi terapeuţii adlerieni să o considere de ajutor în eforturile lor de

încurajare şi “reorientare” a celorlalţi (Dreikurs, 1967) spre dezvoltarea unui interes social(sentiment comunitar) crescut.



29

Referinţe bibliografice

Adler, A. The Individual Psychology of Alfred Adler . (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: BasicBooks, 1956.

Adler, A. What life should mean to you. London: George Allen & Unwin, 1962. (Originally published, 1962.)Adler, A (1973a). Superiority and Social Interest . (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: VikingPress.Adler, A. (1973b). Besuch bei Dr. Alfred Adler (Visit with Dr. Alfred Adler). Interview with Artur Ernst. Neues

WienerTagblatt (Vienna), July 1, 1928, p. 5-6. Quoted in Adler, A. Superiority and Social Interest . (H. L.Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Viking Press.

Dinkmeyer, D. and McKay, G. (1976). Systematic training for effective parenting. Circle Pines, Minn.: AmericanGuidance Service.

Dreikurs, R. Fundamentals of Adlerian Psychology. Chicago: Alfred Adler Inst., 1950.Dreikurs, R. (1967) Psychodynamics, psychotherapy and counseling. Chicago: Alfred Adler Institute.Dreikurs, R. (1967). Social equality: The challenge of today. Chicago, Ill.: Henry Regnery Co. Driscoll, R. and Eckstein, D. (1982). Life-style questionnaire. In Pfeiffer, J.W. and Goldstein, L. (Eds.), The 1982

annual for facilitators, trainers and consultants, San Diego, Calif.: University Associates. Jones, M. and Sicignano, J. (1979). Toward a more specific and flexible understanding of the getter: A Frommian

approach. Journal of Individual Psychology, 35, 187- 191.Kafir, N., Corsini, R. 81974). Dispositional sets: A contribution to typology.. Journal of Individual Psycholog, 30,

163-178. Manaster, G., Corsini, R. 81982). Individual Psychology. Itasca, Ill: F.E.Peacock.

Mosak, H. H., “The Getting Type: A Parsimonious Social Interpretation of the Oral Character.” J. Indiv. Psychol.,15 (1959), pp. 67-70.

Mosak, H. H., “The Interrelatedness of the Neuroses Through Central Themes”, J. Indiv. Psychol., 24 (1968), pp.67-70.Mosak, H. (1971). Lifestyle. In A. G. Nikely (Ed.), Techniques for behaviour change. Springfiel, Il: Charles C.Thomas.Mosak, H. (1973). The controller: A social interpretation of the anal character. In H. Mosak (ed.), Alfred Adler: His

influence on psychology today. Park Ridge, N.J.: Noyes Press. Mosak, H. (1979). Mosak’s Tipology: An update. Journal of Individual Psychology, 35, 192-195. Mosak, H., Shulman, B. (1967). Various purposes of symptoms. Journal of Individual Psychology, 23, 79-87. Wolfe, W. 81932). How to be happy though human. London: Routledge and Keagan Paul.



30

ANEXA 3

Noi principii de bază pentru practica Psihologiei Individuale(1913)

I.

Fiecare nevroză poate fi înţeleasă ca o încercare de a se elibera de un sentiment de

inferioritate pentru a câştiga un sentiment de superioritate.II. Drumul nevrozei nu duce în direcţia funcţionăriii sociale, şi nici nu ţinteşte spre

rezolvarea problemelor de viaţă date, ci î şi găseşte o deschidere pentru sine în micul cerc alfamiliei, obţinând astfel izolarea pacientului.

III.

Unitatea mai mare a grupului social este lăsată de-o parte fie complet, fie foartemult, de un mecanism care consistă în hiper-sensibilitate şi intoleranţă. Se păstrează numai ungrup mic pentru manevrele care ţintesc spre diferite tipuri de superioritate, ce se risipesc asupragrupului. În acelaşi timp, sunt f ăcute posibile protecţia şi retragerea de la cerinţele comunităţii şide la deciziile vieţii.

IV.

Astfel înstrăinat de realitate, omul nevrotic trăieşte o viaţă de imaginaţie şi fantezie,şi desf ăşoară un număr de dispozitive pentru a-i permite să ocolească cerinţele realităţii şi pentrua se îndrepta spre o situaţie ideală care l-ar elibera de orice serviciu pentru comunitate şi l-arabslovi de responsabilitate.

V. Aceste scutiri şi privilegii ale bolii şi suferinţei îi dau un substitut pentru scopul săuhazardat, iniţial de superioritate.

VI. Astfel, nevroza şi psihicul reprezintă pentru individ o încercare de a se elibera detoate constrângerile comunităţii, prin stabilirea unei contra-compulsii. Aceasta din urmă esteconstituită astfel încât să facă faţă efectiv naturii particulare a împrejurimilor şi cerineţeloracestora. Aceste două inferenţe convingătoare pot fi deduse din maniera în care contr-compulsiase manifestă în sine şi din nevrozele selectate.

VII.

Contra-compulsia preia aspectul unei revolte, î şi adună materialul fie din experienţeafective favorabile, fie din observaţii. Ea permite gândurilor şi afectelor să devină preocupate fiede neliniştile de mai sus, fie de detalii neimportante, atâta timp cât acestea servesc cel pu ţin

scopului de a îndepărta ochii şi atenţia pacientului de la problemele vieţii sale. În această manieră, depinzând de nevoile situaţiei, pacientul pregăteşte situaţii de anxietate şi compulsive,insomnie, perversiuni, leşinuri, halucinaţii, afecte uşor patologice, complexe neurastenice şihipocondriace şi tablouri psihotice ale condiţiei sale actuale, toate acestea pentru a-i servi dreptscuze.

VIII.

Chiar logica cedează sub dominaţia contra-compulsiei. Ca în psihoză, unde acestproces poate merge atât de departe încât, practic, anulează logica.

IX.

Logica, dorinţa de a trăi, dragostea, simpatia umană, cooperarea şi limbajul, toate senasc din nevoile vieţii comunale. Împotriva acesteia sunt îndreptate automat toate planurileindividului nevrotic, care se străduie spre izolare şi tânjeşte după putere.

X. Pentru a vindeca o nevroză şi o psihoză este necesar a se schimba complet întreagadezvoltare a pacientului şi a-l înapoia, definitiv şi necondiţional, societăţii umane.

XI.

Toată voinţa şi toate străduinţele nevroticului sunt dictate de politica sa de căutare aprestigiului, prin căutarea continuă de scuze ce-i vor permite să lase problemele vieţiinerezolvate. În consecinţă, el se va împotrivi automat ideii de a permite dezvoltarea oricăruisentiment comunitar.

XII. Prin urmare, dacă putem considera justificate nevoia pentru o înţelegere completă şiunificată a omului şi pentru o înţelegere a individualităţii sale (nedivizate) – perspectivă cerută atât de natura raţiunii cât şi de cunoaşterea psihologic-individuală a nevoii ardente de integrare apersonalităţii – atunci metoda compara ţ iei, principala unealtă a metodei noastre, ne permite să ajungem la o concepţie despre reperele de bază de-alungul cărora un individ se străduie să atingă superioritatea. Următoarele vor servi drept doi poli contrastanţi pentru comparaţie:



31

1. Propria noastră atitudine într-o situaţie similară cu cea a unui pacient greu apăsat deo cerinţă oarecare. În acest caz, este esenţial pentru practician să deţină, într-omăsură considerabilă, darul de a se pune în locul celelalte persoane.

2. Atitudinile şi anomaliile pacientului din copilăria timpurie. Acestea se pot observa întotdeauna ca fiind dominate de relaţia copilului cu mediul său, prin evaluarea sadespre sine eronată şi, mai ales, generalizată, prin sentimentul său de inferioritate

îndârjit şi adânc înrădăcinat, şi prin străduinţa sa pentru putere.3. Alte tipuri de indivizi, în special cei nevrotici. În aceste cazuri, vom ajunge la

descoperirea evidentă că ceea ce un anume tip atinge cu ajutorul problemelorneurastenice, altul doreşte să atingă cu ajutorul temerilor, isteriei, compulsieinevrotice sau psihozei. Trăsături de caracter, afecte, principii şi simptomeemoţionale, care ţintesc acelaşi scop şi care când sunt extrase din context li se poateoferi o semnificaţie contrară, toate acestea servesc drept protecţie împotriva şoculuicauzat de cerinţele comunităţii.

4.

Exact acele cerinţe ale comunităţii, precum cooperarea, sentimentul pentru semeni,dragostea, adaptarea socială şi responsabilităţile comunităţii, pe care individultulburat emoţional în diverse grade le ocoleşte.

Cu ajutorul acestei investigaţii psihologic-individuale realizăm că individul nevrotic î şiaranjează viaţa sa psihică în acord cu dorinţa de putere asupra semenilor săi, mult mai mult decâtindividul obişnuit, normal. Dorinţa sa pentru superioritate îi permite să respingă continuu şi pescară largă toată compulsia exterioară, cerinţele f ăcute de alţii şi responsabilităţile impuse deSocietate. Realizarea acestui aspect elementar în viaţa psihică a nevroticului, uşurează astfelsarcina de a obţine o lămurire despre inter-conexiunile psihice destinate a deveni cea mai utilă ipoteză de lucru în investigarea şi vindecarea bolilor nevrotice, până când o înţelegere maiprofundă a individului ne va permite să desluşim şi să înţelegem factorii reali implicaţi în fiecarecaz, cu întreaga lor semnificaţie.

Ceea ce-l irită pe omul sănătos în acest tip de argument şi concluziile derivate din acesta,este sugestia că un scop imaginat, construit de o superioritate condiţionată emoţional, poatedeţine o forţă mai mare decât deliberarea raţională. Dar noi găsim destul de frecvent această inversare a unui ideal, atât în viaţa indivizilor sănătoşi, cât şi în cea a unor naţiuni întregi.Războiul, abuzurile politice, crimele, suicidul, pedepsele ascetice, ne furnizează surprizesimilare. Un bine pe care îl creem chiar noi, prin multe din suferinţele şi torturile noastre, şi pecare-l luăm asupra noastră sub influenţa unei anumite idei.

Faptul că o pisică ar trebui să prindă un şoarece, faptul că f ără a fi măcar învăţată să facă asta ar trebui să fie pregătită încă din primele zile ale existenţei sale pentru aşa ceva, nu este cunimic mai remarcabil decât faptul că individul nevrotic, conform naturii şi destinului său, poziţieişi auto-evaluării sale, ar trebui să evadeze şi să considere de nesuportat orice formă decompulsie; că ar trebui să caute scuze, conştient sau inconştient, în secret sau pe faţă – frecventsă le iniţieze chiar el – pentru a se elibera pe sine.

Motivul pentru intoleranţa nevroticilor faţă de constrâgerile societăţii trebuie căutat în

atitudinea conflictuală continuă împotriva mediului ce a fost practicată de mulţi ani, aşa cum nearată istoria copilăriei lor. Această atitudine este impusă copilului, f ără a exista deci nici o justificare reală, pentru că ea se exprimă în sine numai printr-o astfel de reacţie, prin poziţiacondiţionată corporal sau psihic pe care o ocupă, şi de la care copilul preia sentimente deinferioritate, fie de lungă durată, fie intensificate. Obiectul atitudinii de conflict este cucerireaputerii şi importanţei, un ideal de superioritate construit printr-o incapacitate şi supra-evaluare acopilului, şi împlinirea a ceea ce compensările şi supra-compensările actuale de tipul cel maigeneral. În urmărirea acestui ideal intervine întotdeauna o victorie asupra constrângerilorsocietăţii şi asupra voinţei mediului. Imediat ce acest conflict ia forme mai acute, el evoluează,din sine însuşi, spre un antagonism împotriva compulsiilor de orice fel, fie că sunt educaţia,



32

realitatea, interesul comun, forţe exterioare, slăbiciunea personală; la fel, şi împotrivacompulsiilor reprezentate de factori ca munca, curăţenia, acceptarea îngrijirii, urinarea şidefecaţia normale, somnul, tratamentul bolii, dragostea, tandreţea, prietenia, singurătatea şioopusul ei, sociabilitatea. Per total, avem imaginea „câinelui grădinarului” (care nu mănâncă paiele, dar nici nu lasă pe altul să le mănânce – n. trad). În timp ce antagonismul e îndreptat

împotriva trezirii sentimentelor de dragoste şi camaraderie, apare o teamă de dragoste, decăsătorie, care poate avea forme şi grade diverse şi diferite. În acest moment, permiteţi-mi să

atrag atenţia asupra câtorva forme de compulsie greu perceptibile pentru individul normal, acăror dezvoltare este totuşi prevenită în mod regulat prin apariţia unei condiţii psihotice saunevrotice. Aceste compulsii sunt: să recunoşti această compulsie, să fii grijuliu, să tesubordonezi, să spui adevărul, să înveţi sau să treci examenele, să fii punctual, să ai încredere încineva, în ceva, în calea ferată; să te destăinui despre gospodărie, slujbă, copiii, partener, sau sinealtor oameni; să devii propietar sau să adopţi o profesie; să te căsătoreşti, să ţii cont decorectitudinea părerii celulalt, să fii recunoscător, să aduci copii pe lume, să ai un rol sexualadecvat sau să recunoşti responsabilităţile iubirii adecvate; să te scoli dimineaţa, să dorminoaptea, să recunoşti drepturi egale şi egalitatea celorlalţi, drepturile femeii, să ai o măsură întoate, să fii loial, etc. Toate aceste idiosincrazii pot fi conştiente sau neconştiente, dar ele nu suntniciodată înţelese în toate subtilităţile lor de către pacient.

Această examinare ne învaţă două lucruri:1. Conceptul de compulsie la nevrotic a fost enorm lărgit şi include relaţii, chiar dacă,

numai din punct logic de vedere, un individ normal nu le include în categoria compulsiei.2. Antagonismul nu este un fenomen-final, ci se extinde mai departe. El are o continuare

şi este urmat de o stare de fermentaţie. El semnifică tot timpul o atitudine-conflict şi ne apare caşi cum ar fi într-un anume punct de oprire, străduinţa nevroticului de a triumfa asupra altora,străduinţa pentru o schimbare violentă, direcţionată, a inferenţelor logice extrase din viaţa umană comunală. „Non me rebus, sed mihi res subigere conor.” În acest pasaj preluat dintr-o scrisoare alui Horaţiu către Mecena, primul ne arată cum se termină această tânjeală pentru importanţă: cuo durere de cap şi insomnie.

Un pacient de 35 de ani, mi se plângea că de un număr de ani a suferea de insomnie,de gânduri şi compulsii de masturbare. Acest ultim simptom era în special semnificativ, pentrucă pacientul era căsătorit, tată a doi copii, şi avea relaţii maritale excelente cu soţia sa. Printe altefenomene chinuitoare, el vorbea despre un fel de „fetişism la cauciuc”. Din când în când, în oricesituaţie excitantă, cuvântul „cauciuc” se „prindea cu forţa” de buzele sale.

Rezultatele unei examinări extinse psihologic-individuale au dus la următoarele: începând dintr-o perioadă a copilăriei caracterizată de depresie marcată, într-o perioadă în carepacientul uda patul şi era privit ca un copil retardat datorită neăndemânării sale, el s-a dezvoltatde-alungul liniei- ghid a ambi ţ iei, într-o măsură atât de mare, încât aceasta a devenitmegalomanie. Presiunea mediului său, care era de fapt foarte prezent, i-a adus aproape imagineaunei lumi exterioare clar ostile şi i-a oferit o perspectivă permanent pesimistă asupra vieţii. Într-o astfel de dispoziţie, el considera toate cerinţele lumii exterioare drept compulsii de nesuporta şi

retalia udând patul şi fiind neîndemânatic, până când a întâlnit un profesor prin care, pentruprima oară în viaţa sa, a intrat în contact cu echivalentul unui seamăn bun. Atunci el a început să-şi potolească dispreţul şi furia faţă de cerinţele celorlalţi şi atitudinea-conflict spre comunitate,până acolo încât a f ăcut posibilă oprirea din udatul patului şi transformarea într-un elev„talentat”, care lucra pentru cele mai înalte idealuri în via ţă. Ostilitatea sa pentru compulsiaaltora a rezolvat-o într-o manieră de poet şi filosof, printr-un zbor în transcedental. El a dezvoltato idee adânc emoţională, ca şi cum el ar fi fost singura fiin ţă vie din existenţă, şi că orice altceva,

în special fiinţele umane, sunt aparenţe, în cea mai mare parte. Nu poate trece neobservată relaţiacu ideile lui Schopenhauer, Kant, Fichte. Însă scopul mai profund se afla totuşi în existenţavalorii sale, pentru a obţine un sentiment de securitate, şi a scăpa de „îndoilelile şi chinurile



33

timpurilor trăite”. Toate acestea se puteau împlini prin magie, comparabil cu ceea ce copiii pecare nu te poţi baza folosesc când vor să ascundă dovezile puterii lor. În acest mod, ştergerea cucauciuc (rubber-erasure, n. trad.) a devenit simbolul şi semnul puterii sale, pentru că unui copil,

în rol de distrugător al vizibilului, cauciucul apare ca o posibilitate împlinită. Întreaga situaţiecerea o supra-evaluare şi o generalizare, şi astfel cuvântul şi conceptul de „cauciuc” adevenit cuvântul-cheie cuceritor, când, fie acasă, la şcoală, sau mai târziu bărbatul sau femeia,copilul sau soţia, manifestau greutăţi sau îl ameninţau cu obligarea.

Deci, într-o manieră poetică exemplar ţesută, el a ajuns la scopul eroului izolat, şi-a împlinit străduinţa spre putere şi a renunţat la societate. Poziţia sa îmbunătăţită, stabilă, l-a împiedicat totuşi să dea la o parte sentimentele comunitare actuale şi dintotdeauna prezente. S-apierdut numai puţin din dragostea şi logica ce ne leagă pe to ţ i, şi astfel el a fost scutit de soartade a dezvolta o boală paranoică. El a mers numai până la o nevroză compulsivă.

Dragostea sa nu se baza pe un sentiment comunitar pur. De fapt, ea a apărut subatracţia direcţiei sale principale, de strădiuinţă pentru putere. De vreme ce conceptul şisentimentul de „putere” erau unite prin cuvântul magic „cauciuc”, el a căutat şi a găsit un cuvânt-cheie, care să-l elibereze de sexualitatea sa, în imaginea unei cingători de cauciuc. Nu o femeie,ci o cingătoare de cauciuc; cu alte cuvinte, nu l-a influenţat un obiect personal, ci unulimpersonal. Şi astfel, în timp ce-şi asigura intoxicaţia cu putere şi atitudinea de derogare faţă defemei, el a devenit un fetişist, pentru că aceste trăsături se găsesc de obicei la debutul

fetişismului. În cazul în care credinţa în virilitatea sa ar fi fost mai mică, am fi văzut că aparsugestii pentru homosexualitate, pedofilie, gerontofilie, necrofilie şi trăsături similare.

Compulsia sa pentru masturbare avea acelaşi caracter elementar. Îl ajută în aceeaşimăsură să scape de compulsia dragostei, de „magia” femeilor.

Insomnia era direct cauzată de compulsia sa pentru gânduri, care lupta împotrivaconstrângerii la somn. O ambiţie nestrămutată îl forţa să-şi petreacă noaptea rezolvândproblemele zilei. Nu a reuşit el – ca şi Alexandru cel Mare – atât de puţine lucruri, deocamdată?Această insomnie avea totuşi şi un alt aspect. Îi slăbea energia şi puterea de acţiune; a devenit

justificarea pentru boala sa. Ceea ce el reuşise până acum a fost f ăcut – să spunem aşa – cu osingură mână, a fost f ăcut în ciuda insomniei. Ce n-ar fi putut face el dacă nu avea insomnie! Darel nu putea dormi şi, în acest mod, prin compulsii de gânduri nocturne, el obţinea un alibi. Astfelel î şi salva unicitatea şi asemănarea cu Dumnezeu. Toată vina pentru orice deficienţă nu maiputea fi acum atribuită caracterului său, ci numai circumstanţelor fatale şi complicate ale faptuluică nu era în stare să doarmă. Astfel, starea sa invalidă a devenit un accident dezagreabil, iarpentru continuarea acesteia nu el era responsabil, ci cunoştinţele insuficiente ale medicilor. Dacă el nu e în stare să-şi dovedească măreţia, va fi preocuparea medicilor să facă asta. Aşa cum sepoate vedea, nu era neimportant pentru el să rămână un invalid şi nu avea deloc să facă maiuşoară sarcina medicilor.

Este interesant de văzut cum rezolvă el problema vieţii şi a morţii, pentru a-şi salvaasemănarea cu Dumnezeu. El crede că mama sa, care era decedată de 12 ani, încă trăieşte. Darexistă o mare îndoială despre această presupunere, care se manifestă mai puternic decât acelsentiment tandru ce apare după moartea unei rude apropiate. Această îndoială privitoare lapreesupunerea sa stranie nu vine deloc din logica rece. Ea este de explicat prin introspec ţia

oferită de psihologia individuală. Dacă totul este numai aparenţă, atunci mama sa nu a murit.Dacă, totuşi, ea trăieşte, atunci ideea că el este unic se prăbuşeşte. El nu a mai rezolvat această problemă, aşa cum filosofia n-a rezolvat ideea că universul este aparenţă. El răspunde compulsieişi înşelăciunii morţii cu o îndoială.

Interconectarea tuturor manifestărilor bolii sale e privită de el ca o justificare pentruasigurarea tuturor privilegiilor sale în faţa soţiei, rudelor şi inferiorilor. Părerea sa înaltă despresine nu poate avea de suferit niciodată, pentru că luându-şi suferinţele în considerare, el este

întotdeauna mai măreţ decât pare că este, şi poate întotdeauna depăşi iniţiativele dificile arătândspre boala sa. Dar el poate acţiona şi diferit. În faţa superiorilor săi el poate fi cel mai



34

conştiincios, cel mai harnic şi cel mai ascultător, şi se poate bucura de aprobarea lor completă,deşi tot timpul speră, în secret, să-i depăşească.

Această străduinţă extrem de intensă pentru senzaţia de putere l-a f ăcut bolnav. Viaţasa emoţională şi senzaţională, iniţiativa şi capacitatea sa pentru muncă, chiar şi puterea sa deraţionare, intră sub compulsia auto-impusă a dorinţei sale de omnipotenţă, astfel încâtsentimentele sale pentru umanitate şi dragostea ei, pentru prietenie şi adaptarea la societate, toateacestea au dispărut. Un tratament ar putea fi obţinut numai prin demontarea întregului său

mecanism de prestigiu şi prin iniţierea dezvoltării unui sentiment pentru societate.

Introducere in Psihologia Adleriana - Curs

Documents

Transcript of Introducere in Psihologia Adleriana - Curs