Interviu cu Octavian SOVIANY - revista-astra.ro · PDF fileOctav Dessila), ci şi Maitreyi sau...

of 4 /4
23 Braşovul rămâne pentru mine un oraş magic, în care năzuiesc să mă întorc într-o zi. Iulian CĂTĂLUI: Pentru început, aş dori să ne povestiţi câte ceva despre Braşov, anii de copilărie, şcoala, Liceul „Şaguna” etc. Octavian SOVIANY: Nu-mi pot imagina că m-aş fi putut naşte în altă parte decât la Braşov. E un oraş de care mă simt legat prin toate fibrele mele sufleteşti: aici am copilărit, aici am învăţat să scriu şi să citesc, aici m-am îndrăgostit pentru prima oară, aici am început să mă joc de-a literatura, aici e mormântul părinţilor mei. Am copilărit pe strada Aurel Vlaicu, undeva în apropierea fostei gări Suburbiu. Deşi părinţii mei au fost nişte oameni simpli, chiar foarte simpli (tata – electrician, mama – croitoreasă), Dumnezeu a vrut ca-n copilărie să beneficiez de o mică educaţie artistică. Tata nu citea decât programul de radio (televiziune încă nu exista), mama era în schimb o mare cititoare de romane şi poseda chiar şi o bibliotecă, în care puteai găsi nu doar romanţurile siropoase din interbelic (gen Neastâmpăr de Octav Dessila), ci şi Maitreyi sau Anna Karenina. Unele dintre aceste cărţi aveau şi ilustraţii, la care mi se îngăduia să mă uit, iar ceva mai târziu (după ce mi-am descoperit – vorba vine! – talentele plastice) să le şi colorez. De pe la 3-4 ani au început să mi se citească poveşti. Îmi citeau toţi: tata, mama, bunică-mea), iar cu vremea, aceste lecturi au devenit un fel de ritual zilnic. Indiferent dacă aveau treabă sau nu, indiferent dacă aveau chef sau nu, părinţii mei trebuiau să-mi citească, iar pentru asta aveam metodele mele de persuasiune: urlete, lacrimi, tăvăliri pe jos etc., ce mai, eram micul terorist al familiei! Cred că prima carte care mi s-a citit a fost o culegere de basme româneşti intitulată A fost odată ca niciodată. Au urmat apoi Andersen, Iepuraşul încrezut, de un autor sovietic (Serghei Mihalkov, n.n.), fraţii Grimm, Nuieluşa de alun de Călin Gruia, basmele lui Vladimir Colin, legendele lui Alexandru Mitru. Iar ceva mai târziu, O mie şi una de nopţi (în ediţie pentru copii) şi poveştile lui Wilhelm Hauff pe care le citesc şi azi cu mare plăcere şi le socotesc cele mai frumoase poveşti pe care le-am auzit vreo- dată. O altă sursă de educaţie artistică era difuzorul. La noi în casă difuzorul mergea toată ziua, iar teatrul la microfon (care s-a numit mai apoi teatru radiofonic) era urmărit cu religiozi- tate de întreaga familie. Şi nu se difuzau numai piese proletcul- tiste (Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, Cetatea de foc de M. Davidoglu, Vlaicu şi feciorii lui de Lucia Demetrius erau în topul dramaturgiei din anii 50). La difuzor am ascultat pentru prima dată o bună parte din piesele lui Shakespeare (bunăoară Macbeth cu Emil Botta în rolul titular, Richard al III-lea, cu Ion Manolescu), Hoţii şi Don Carlos, o dramatizare după Învierea lui Tolstoi (cu George Vraca), Revizorul lui Gogol, Bădăranii lui Goldoni (lui tata nu-i plăceau decât comediile şi era un mare fan al filmelor cu Stan şi Bran, ca şi al poveştilor cu Păcală), piesele lui Caragiale şi Alecsandri, dar şi Zăpadă în toiul verii o dramă chinezească cu fantome, care m-a impresionat foarte puternic şi m-a făcut să tremur de frică. Duminica se mergea invariabil la film. Mergeam la cinema „Tractorul” – un cine- matograf muncitoresc care funcţiona în clubul fabricii de trac- toare şi unde biletul costa numai un leu. Acolo am văzut multe filme ruseşti, unele bune (Balada soldatului, Zboară cocorii – cu Tatiana Samoilova, Soarta unui om – cu Serghei Bondarciuk), dar şi o ecranizare (pare-se, tot rusească) după Odiseea, dar şi Război şi pace (în variantă americană), dar şi Contele de Monte Cristo, dar şi Mănăstirea din Parma (cu Gérard Philippe), dar şi Mizerabilii (cu Jean Gabin), dar şi Valurile Dunării (primul film al lui Liviu Ciulei, în care debuta, dacă nu mă înşel, şi Irina Petrescu). Mai trebuie să spun că şi unii dintre vecinii noştri aveau preocupări artistice: doamna Farcaş picta (case ţărăneşti şi peisaje din Sighişoara, niciodată portrete), iar fiul ei, domnul Emil cânta (nu ştiu cât de bine) la pian, vioară, trompetă şi acordeon. Probabil sub înrâurirea doamnei Farcaş am început şi eu să pictez. Cu acuarele, pe bucăţi de carton, asistat de maică- mea, care intervenea mereu cu retuşuri şi se dovedea mult mai talentată ca mine. Una dintre capodoperele noastre comune, care reprezenta un castel, a împodobit câţiva anişori buni latrina familiei Soviany. Şi pentru ca educaţia mea artistică să fie completă, timp de vreo doi ani maică-mea m-a obligat să iau lecţii de pian (era o modă în sensul ăsta pe vremea aceea). Dar, spre marea ei supărare, m-am dovedit un antitalent, iar urechea Interviu cu Octavian SOVIANY realizat de IULIAN CăTăLUI Interviu

Embed Size (px)

Transcript of Interviu cu Octavian SOVIANY - revista-astra.ro · PDF fileOctav Dessila), ci şi Maitreyi sau...

  • 23

    Braovul rmne pentru mine un ora magic, n care nzuiesc s m ntorc ntr-o zi.

    Iulian CTLUI: Pentru nceput, a dori s ne povestii cte ceva despre Braov, anii de copilrie, coala, Liceul aguna etc. Octavian SOVIANY: Nu-mi pot imagina c m-a fi putut nate n alt parte dect la Braov. E un ora de care m simt legat prin toate fibrele mele sufleteti: aici am copilrit, aici am nvat s scriu i s citesc, aici m-am ndrgostit pentru prima oar, aici am nceput s m joc de-a literatura, aici e mormntul prinilor mei. Am copilrit pe strada Aurel Vlaicu, undeva n apropierea fostei gri Suburbiu. Dei prinii mei au fost nite oameni simpli, chiar foarte simpli (tata electrician, mama croitoreas), Dumnezeu a vrut ca-n copilrie s beneficiez de o mic educaie artistic. Tata nu citea dect programul de radio (televiziune nc nu exista), mama era n schimb o mare cititoare de romane i poseda chiar i o bibliotec, n care puteai gsi nu doar romanurile siropoase din interbelic (gen Neastmpr de Octav Dessila), ci i Maitreyi sau Anna Karenina. Unele dintre aceste cri aveau i ilustraii, la care mi se ngduia s m uit, iar ceva mai trziu (dup ce mi-am descoperit vorba vine! talentele plastice) s le i colorez. De pe la 3-4 ani au nceput s mi se citeasc poveti. mi citeau toi: tata, mama, bunic-mea), iar cu vremea, aceste lecturi au devenit un fel de ritual zilnic. Indiferent dac aveau treab sau nu, indiferent dac aveau chef sau nu, prinii mei trebuiau s-mi citeasc, iar pentru asta aveam metodele mele de persuasiune: urlete, lacrimi, tvliri pe jos etc., ce mai, eram micul terorist al familiei! Cred c prima carte care mi s-a citit a fost o culegere de basme romneti intitulat A fost odat ca niciodat. Au urmat apoi Andersen,

    Iepuraul ncrezut, de un autor sovietic (Serghei Mihalkov, n.n.), fraii Grimm, Nuielua de alun de Clin Gruia, basmele lui Vladimir Colin, legendele lui Alexandru Mitru. Iar ceva mai trziu, O mie i una de nopi (n ediie pentru copii) i povetile lui Wilhelm Hauff pe care le citesc i azi cu mare plcere i le socotesc cele mai frumoase poveti pe care le-am auzit vreo-dat. O alt surs de educaie artistic era difuzorul. La noi n cas difuzorul mergea toat ziua, iar teatrul la microfon (care s-a numit mai apoi teatru radiofonic) era urmrit cu religiozi-tate de ntreaga familie. i nu se difuzau numai piese proletcul-tiste (Citadela sfrmat de Horia Lovinescu, Cetatea de foc de M. Davidoglu, Vlaicu i feciorii lui de Lucia Demetrius erau n topul dramaturgiei din anii 50). La difuzor am ascultat pentru prima dat o bun parte din piesele lui Shakespeare (bunoar Macbeth cu Emil Botta n rolul titular, Richard al III-lea, cu Ion Manolescu), Hoii i Don Carlos, o dramatizare dup nvierea lui Tolstoi (cu George Vraca), Revizorul lui Gogol, Bdranii lui Goldoni (lui tata nu-i plceau dect comediile i era un mare fan al filmelor cu Stan i Bran, ca i al povetilor cu Pcal), piesele lui Caragiale i Alecsandri, dar i Zpad n toiul verii o dram chinezeasc cu fantome, care m-a impresionat foarte puternic i m-a fcut s tremur de fric. Duminica se mergea invariabil la film. Mergeam la cinema Tractorul un cine-matograf muncitoresc care funciona n clubul fabricii de trac-toare i unde biletul costa numai un leu. Acolo am vzut multe filme ruseti, unele bune (Balada soldatului, Zboar cocorii cu Tatiana Samoilova, Soarta unui om cu Serghei Bondarciuk), dar i o ecranizare (pare-se, tot ruseasc) dup Odiseea, dar i Rzboi i pace (n variant american), dar i Contele de Monte Cristo, dar i Mnstirea din Parma (cu Grard Philippe), dar i Mizerabilii (cu Jean Gabin), dar i Valurile Dunrii (primul film al lui Liviu Ciulei, n care debuta, dac nu m nel, i Irina Petrescu). Mai trebuie s spun c i unii dintre vecinii notri aveau preocupri artistice: doamna Farca picta (case rneti i peisaje din Sighioara, niciodat portrete), iar fiul ei, domnul Emil cnta (nu tiu ct de bine) la pian, vioar, trompet i acordeon. Probabil sub nrurirea doamnei Farca am nceput i eu s pictez. Cu acuarele, pe buci de carton, asistat de maic-mea, care intervenea mereu cu retuuri i se dovedea mult mai talentat ca mine. Una dintre capodoperele noastre comune, care reprezenta un castel, a mpodobit civa aniori buni latrina familiei Soviany. i pentru ca educaia mea artistic s fie complet, timp de vreo doi ani maic-mea m-a obligat s iau lecii de pian (era o mod n sensul sta pe vremea aceea). Dar, spre marea ei suprare, m-am dovedit un antitalent, iar urechea

    Interviu cu Octavian SOVIANYrealizat de IulIan CtluI

    Interviu

  • 24

    mea muzical nu era cu mult mai breaz dect cea a unei girafe. Din pcate, prinii mei nu m-au dus niciodat la teatru. La teatru aveam s merg abia ceva mai trziu, dup ce am devenit elevul colii Nr. 15, peste drum de igandomb (astzi Colina Universitii), unde ne ddeam iarna cu sania. La aceast coal m-am ndrgostit de istorie, pentru c Dumnezeu a vrut s am o profesoar extraordinar: Elena Naghiu. Apoi au urmat anii de la aguna, cu dascli de excepie precum Constantin Cuza (care mi-a ncurajat primele blbieli literare, Spiru Hoidas (care, n plin regim comunist, ne sftuia s citim Biblia), Mircea Bltescu, Ion Topolog, Dora Prvulescu, Tamara Arbna, Melania Miarca, Dan Mihilescu, Hermann Lang Mi s-a ntmplat s am colegi precum Alexandru Andrie, Alexandru Muina, dar mai cu seam Radu G. eposu, cu care am stat n aceeai banc i am pus la cale otii i nzdrvnii despre care s-ar putea scrie o carte ntreag. Pe vremea aceea, la aguna exista un cenaclu, dar mai ales exista un aa-zis Club al Artelor Moderne, unde am auzit pentru prima dat despre Eugen Ionescu, Kafka sau Samuel Beckett. Vedeta acestor ntlniri era Sandu Muina, mereu polemiznd cu absolut toat lumea i mereu cu un fular rou la gt. Ca s concluzionez: pentru mine aguna n-a fost o coal, a fost o stare de spirit, aa cum i Braovul rmne pentru mine un ora magic, n care nzuiesc s m ntorc ntr-o zi. Dac m-am nscut aici, s-ar cuveni s mor tot aici, nu-i aa? Astzi l-a vrea puin mai activ din punct de vedere cultural, puin mai viu, puin mai apropiat de marile sale tradiii.

    I.C.: n Dicionarul General al Literaturii Romne, se spune c n adolescen ai nvat multe despre literatur de la poetul sceleano-braovean Darie Magheru, care a experimentat noi registre ale poeticului i ale literaturii. Cu ce anume v-a nflu-enat Darie Magheru pe plan literar, resurecia baladescului, manierism, barochism, nonconformismul su etc.?

    O.S.: ntlnirea mea cu Darie Magheru a fost, fr doar i poate, providenial. De la el am nvat c poezia este unul dintre acele lucruri de o gravitate extrem, pentru care uneori se pltete cu viaa. Iar Darie a pltit-o cu viaa. Din cauza asta obinuiesc s le spun tinerilor care mi arat primele lor ncer-cri poetice c nu tebuie s scrie dect dac simt c n-au ncotro. Poezie obinuia s spun Darie e atunci cnd i curge snge din nas. i apoi, trebuie tiut c n anii 1970, garsoniera lui de pe strada Saturn, unde mi-am petrecut o parte nsemnat din adolescen, era o oaz de nonconformism, la ua lui Darie se termina Republica Socialist Romnia i ncepea un teritoriu liber de orice ngrdire i de orice prejudecat. Evident c des-chiderea spre baladesc, barochismul su etc. din primele mele volume de poezie sunt i rezultatul influenei lui Darie. Dar, nainte de toate, el a fost un om de o mare calitate sufleteasc i, din acest punct de vedere, nu tiu dac i-am neles lecia n totalitate. i a fost, desigur, i un personaj incomod ntr-o er a ticloilor, crora poetul nu se sfia s le arate cu degetul faa

    adevrat... De asta a fost marginalizat. De asta, poate nici azi scrierile sale nu se bucur de preuirea pe care ar merita-o.

    I.C.: Ai activat n cenacluri literare la Braov (Astra, 1969-1973), Cluj (Echinox, 1975-1979), Bucureti (Cenaclul Asociaiei Scriitorilor din Bucureti, condus de poeta i scriitoa-rea Nora Iuga, din 1998, cenaclul Euridice, condus de teoreti-cianul i criticul literar Marin Mincu, ntre 2002-2003) etc. Cum era viaa de cenaclu nainte de 1989 i dup Revoluie? n ce fel se practica sau cum aciona cenzura, evident nainte de 1989?

    Am reuit s fiu totui unul dintre ultimii autori care a beneficiat de un volum de debut individual

    O.S.: E mai interesant s vorbim despre cenaclurile de dinainte de 1989, unde funcionau cenzura i autocenzura i de unde informatorii erau nelipsii. i tocmai de aceea surveneau adesea tot felul de ntmplri desprinse parc din literatura absurdului. mi amintesc, bunoar, c, pe la 18 ani, citeam n cenaclul Astra un ciclu de poezii total inocente, intitulat Muntele Cenuii, iar dup lectur, o doamn oarecare se ridic i spune ceva de genul: Muntele Cenuii... da, da... Munte este Ceahlul... Munte este Retezatul... Munte este Sadoveanu... (stupoare n asisten, dar locutoarea vine cu lmurirea)... Muntele literaturii romne, nu-i aa? Dar un munte de cenu? i mai ales un munte de cenu n zilele noastre? Nu tiu toaru ce-a vrut s insinueze... Mai ndeaproape am avut ns de-a face cu cenzura la debutul editorial. ncredinasem Ucenicia btrnului alchimist, dei locuiam la Bucureti, Editurii Dacia, pentru c pe vremea aceea eram foarte legat de Clujul n care mi-am petrecut studenia i am avut privilegiul s fac parte din redacia Echinoxului. Ei bine, la puin timp nainte de apariia volumului primesc un telefon de la redactorul meu de carte: s m prezint de urgen la Cluj cu 15-20 de poeme noi (neaprat i cteva patriotice!), cci sunt probleme mari cu cenzura (care, teoretic, fusese desfiinat de Ceauescu!). Acum, poeme patriotice pe linie nu aveam, aveam, ns, n schimb, un ciclu intitulat Tripticul Mioria, precum i cteva poezii cu voevozi, scrise i ele sub influena lui Darie Magheru. Le-am luat pe acelea. La editur, am aflat ce se ntmplase: tovarilor de la cenzur le cunase pe ciclul care ddea titlul volumului (acesta era partea cea mai solid a crii) i pe cteva poeme de dragoste, n care li s-a nzrit c a descrie (Doamne, ferete!) un viol... i au nceput negocierile... Am salvat Ucenicia, am scos poemele de dragoste, am bgat voevozii.