http://adrian26.sunphoto.ro/Medicamentatia_la_iepuri

Intarcarea puilor

Cu cat puii de iepure au fost mai bine obisnuiti (inca din perioada alaptarii) sa consume hrana vegetala, cu atat vor suporta mai usor criza cauzata de trecerea de la regimul lactat la cel vegetal. Pentru a reduce din efectele acestei crize, intarcarea trebuie sa se faca in mod treptat, respectiv, iepurasii vor fi izolati in timpul zilei de mama lor (3 - 4 zile la rand) si vor fi lasati sa suga numai noaptea. In aceste zile li se va administra paine inmuiata in zer sau lapte, amestec umed de uruieli, lucerna, trifoi palit etc. Pentru a preveni congestionarea ugerului la iepuroaica - mama, nu se vor indeparta cu ocazia intarcarii toti puii deodata, ci numai cate 1 - 2 in fiecare zi (prima data masculii sau puii mai bine dezvoltati, iar apoi in decurs de 4 - 5 zile si ceilalti). In mod obisnuit, la varsta de 4 saptamani se intarca puii destinati productiei de carne, iar la 8 saptamani cei destinati reproductiei. Ideea intarcarii timpurii a iepurasilor nu este noua si a fost experimentata cu succes de crescatorii americani si de certatorii francezi. Este cunoscut faptul ca iepurasii incep sa iasa din culcus la varsta de 12 - 15 zile in timpul verii si la 18 - 21 zile in timpul iernii. Iepurasii la aceasta varsta pot sa consume nutreturi diferite de laptele matern. Practicand intarcarea la 3 saptamani este suficient sa se administreze o hrana care inlocuieste laptele numai 7 zile, deoarece la varsta de 4 saptamani iepurasii consuma zilnic o cantitate de apa egala cu 20% din greutatea lor vie. Intarcarea la 14 zile permite montarea femeli, imediat dupa fatare. In mod firesc, succesul metodei este strans legat de conditiile de crestere, deoarece toate animalele trebuie sa fie intr-o stare de sanatate perfecta. In caz contrar se poate ajunge la situatii dezastruoase. Cresterea foarte rapida a iepurasilor alaptati de iepuroaica face sa se presupuna ca laptele acesteia este foarte bogat in substante nutritive. Tinand seama de faptul ca iepurasii incep sa iasa din cuibul lor la varsta de 12 - 15 zile de la nastere in timp de vara si la 18 - 21 zile in timp de iarna, ca incep sa caute hrana pusa la dispozitia lor cateva zile mai tarziu si, in sfarsit, ca inlocuirea primilor dinti de lapte are loc chiar la varsta de 21 - 22 zile, intarcarea timpurie (la varsta de 21 - 29 zile) s-ar putea practica destul de usor, prin administrarea unor amestecuri de fainoase cu lapte, in stare lichida sau sub forma de praf de lapte. Toate aceste nutreturi combinate, anume destinate intarcarii, trebuie completate corespunzator cu substante minerale solubile in apa de baut, pe langa fanul si nutreturile combinate. Intarcarea traditionala (la 30 - 40 zile) si cea tarzie ( la 50 - 56 zile ) fac parte din practica curenta si sunt usor de aplicat. Revenind la intarcarea timpurie se constata ca iepurasii incep consumarea spontana a hranei suplimentare la varsta de 21 zile in lunile calde si la 25 zile in cursul iernii. Din clipa in care incep sa consume hrana

suplimentara, laptele matern ocupa pentru ei un loc de importanta secundara. In primele 4 - 5 zile de hranire mixta, iepurasii ingera substanta uscata din hrana suplimentara si laptele matern in cantitati egale. In momentul intarcarii (12 - 30 zile ), hrana suplimentara reprezinta 65% din alimentatie, iar laptele matern 35%. Cu cat iepurasii au avut in primele 25 zile de viata mai mult lapte matern, cu atat vor consuma mai multa hrana uscata in momentul intarcarii, adica tocmai in momentul in care cresc cerintele nutritive ale iepurasilor si scade cantitatea de lapte matern produs. In privinta productiei de lapte a iepuroaicei, se stie ca in prima zi de lactatie ea produce aproximativ 40 g lapte, pentru a ajunge la cca 220 g dupa 20 de zile (cu o medie zilnica de 140 g). Asadar se constata o puternica crestere a productiei de lapte in cursul primelor 3 saptamani, urmata de o descrestere, de asemenea foarte accentuata. Deci, iepuroaica atinge maximum productiei zilnice de lapte la 21 - 22 zile de la fatare (220 g) ; la 42 zile productia scade la 110 g ; la 60 zile, ea scade la 60 - 70 g, iar la 70 zile, la 40 -45 g. In realitate, atunci cand alaptarea se prelungeste pana la 60 zile de la nastere, cat mai reprezinta aportul matern in alaptarea unui iepuras de cca 2 Kg greutate vie ? Cantitativ aproape nimic, fiind mai curand o manifestare de lacomie, de viciu sau de distractie din partea iepurasului. in cursul primei saptamani de viata, un iepuras poate consuma in 24 h o cantitate de lapte egala cam cu 15 - 20% din greutatea sa. Acest consum se reduce pe masura ce animalul ingereaza alte nutreturi. Este deci convenabil sa se practice intarcarea cat mai curand posibil. Intr-adevar, intarcarea conditioneaza - in fiziologia animalului tanar - declansarea mecanismelor digestie si asimilarii nutreturilor in celelalte perioade ale vietii sale si indeosebi, in perioada care urmeaza intarcarii. Astfel, in lumina tehnicilor de alimentaie moderne si rationale s-a ajuns sa se recomande intarcarea timpurie a iepurasilor, pentru ca ei sa poata fi pusi cat mai repede posibil la acelasi regim de alimentaie ca si adultii, regim care conditioneaza o crestere rapida in a doua perioada a existentei lor si totodata o productie de carne de calitate superioara. Este recomandabil ca ratia suplimentara de lapte praf si aminoacizi, suplimentata corespunzator cu substante minerale si vitamine ( spre a se putea realiza intarcarea timpurie ) , sa fie pusa la dispozitie iepurasilor in primele zile ale iesirii lor din cuib, dupa principiul hranirii la discretie. In acest mod animalele in curs de intarcare au posibilitatea liberei alegeri intre laptele matern, alimentatia suplimentara si ratia pusa la dispozitia mamei. Administrarea acestor nutreturii va trebui continuata, cel putin timp de 10 - 15 zile si dupa intarcare.

Ghid de diagnostic in bolile infectioase ale animalelor

Generalitati: Iepurii crescuti in captivitate sunt mult mai sensibili decit cei din salbaticie, motiv pentru care este necesar sa li se acorde o grija deosebita. Ei sunt foarte

sensibili la schimbarile de temperatura. Astfel, temperaturile sub 10 grade provoaca diverse afectiuni respiratorii, ce pot duce la moartea animalelor. De asemenea, si temperaturile ridicate, de peste 27 de grade au efecte negative asupra sanatatii iepurelui. Infierbintarea excesiva a corpului (ex: intr-o zi caniculara de vara) va duce la moartea animalului. Frecvent intilnite la iepurii crescuti in captivitate mai sunt si boli precum pietrele la vezica urinara, blocajul digestiv cauzat de parul inghitit de animale (cu ocazia cand isi efectueaza toaleta pilozitatii) . Bolile se manifesta in general prin scaderea poftei de mancare, excremente mai putine sau mai mici. Pasteureloza, o boala infectioasa bacteriana, se manifesta prin scurgeri nazale si oculare, dificultati in respiratie etc. O problema serioasa de sanatate la iepuri o constituie si abcesele. Acestea reprezinta acumulari de puroi format prin degenerarea tesuturilor si apar atunci cînd diversi agenti infectiosi, paraziti, ciuperci sau corpuri straine (precum aschiile, tepii) intra in tesut si produc infectarea sa. Cele mai des intalnite cauze ale abceselor la iepuri sunt ranile provocate prin muscatura, rani ce se infecteaza, ducand deseori la septicemii ce le sunt fatale.Afectiunile dentare se numara printre cele mai des intalnite probleme de sanatate la iepuri. Spre deosebire de dintii omului, cei ai iepurilor nu au smalt, ceea ce ii face sa se toceasca destul de usor. Ei au radacini deschise si continua sa creasca pe parcursul intregii vieti a animalului, in mod normal si nu necesita prea multa ingrijire. Continua retezare a hranei cu dintii din fata si mestecarea cu ajutorul celorlalti le asigura uzuraconstanta, prevenind cresterea excesiva a lor. Uneori insa, dintii isi pierd alinierea cauzand malocluzie (inchiderea defectuasa a maxilarelor). In cazul malocluziei masivilor, dintii de jos cresc foarte lungi, iar cei de sus se curbeaza spre interiorul gurii, iepurele nemaiputand sa reteze hrana. Malocluzia duce adesea la formarea de muchii ascutite de dinti, cauzate de tocirea lor neregulata. Aceste muchii pot taia obrajii si limba, fiind foarte dureros pentru animal si complicandu-se cu infectii. Daca stiti ca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-l izolati pentru a-i proteja pe ceilalti. Cusca pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metrii de celelalte. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca rapid si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile crescatorului. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va veti spala bine mainile. Cand iepurii bolnavi sunt luati din cusca de carantina, aruncati toata mancarea care a ramas. Aceasta cusca particulara trebuie sa fie curatata obligatoriu de doua ori pe saptamana cu solutie de inalbitor de 3-5 %. In caz contrar ,urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi cu usurinta . Cand cumparati iepuri noi, ii veti pune in cusca de carantina pentru o perioada de minim 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi , dupa care le veti administra vaccinurile corespunzatoare.

Retineti: •Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi niste iepuri sanatosi.Ca sa fiti siguri ca veti descoperi bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati imediat animalele ce va trezesc indoieli. Avand in vedere numeroasele probleme de sanatate pe care le pot avea iepurii (chiar si la aparitia primelor semne de boala), un bun crescator trebuie sa tina periodic legatura cu medicul veterinar pentru consultarea efectivelor sale de iepuri. Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti convins, adresati-va preventiv medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi.

1. Boli netransmisibile Bolile digestive

Balonarea si diareea sunt cele clasice si sunt cauzate ,in general, de hrana nepotrivita. Indicatii pentru a preveni aceaste boli veti gasi la capitolul despre alimentatie. Diareea. Diareea este o inflamare a intestinelor , are cauze extrem de variate . In intestinul oricarui mamifer exista un ecosistem extrem de fragil, format dintr-o flora microbiana „ buna ” rezidenta permanent la acest nivel si o alta flora formata din elemente de natura patogena compusa din virusi, bacterii sau paraziti. Actiunea acestor elemente patogene la nivelul mucoasei este temperata de sistemul de aparare local. Cand mecanismele locale defensive se dezechilibreaza, fie din cauza maririi actiunii elementelor patogene de natura bacteriana, virala ori parazitara, fie din cauza actiunii unor factori exteriori ( de exemplu alimente alterate) se instaleaza o inflamatie la nivelul intestinului care se exprima clinic prin diaree. Diareea afecteaza toate rasele de iepuri si toate categoriile de varsta, in toate anotimpurile ( dar cu precadere toamna). Toamna e un anotimp cu anumite particularitati si predispune specia iepureasca la contractarea unor forme de diaree, unele chiar foarte grave. In acest anotimp se fac simtite fluctuatii mari de temperatura, zilele incep a fi tot mai reci, iar frigul, mai ales frigul umed, sunt un factor predispozant pentru instalarea diareilor prin faptul ca obliga organismul sa se adapteze, acest efort de adaptare influentand sistemul circulator, nervos, endocrin, favorizand patrunderea si instalarea unor germeni infectiosi la nivelul mucoasei intestinale. Alti factori favorizatori sunt furajele intarite (lignificate), iar toamna este bogata in astfel de furaje (de exemplu :otava si fanuri invechite, coceni de porumb). Toamnele ploioase predispun de asemenea furajele la mucegaire, iar mucegaiurile sunt, de

asemenea, factori predispozanti pentru instalarea enteritelor grave. Primele simptome ale diareei la iepuri nu sunt greu de observant. Fecalele au consistenta diferita, de la moale la lichida, iar culoarea difera in functie de bacilul contractat si de cat de avansata este boala. Animalele nu consuma furaje, nu au pofta de mancare si sunt deshidratate ( din cauza deselor descarcari diareice). Uneori apare si febra,alteori nu. Frecvent, diareea este insotita si de balonari mortale. Diareea este mai usor de prevenit decat de combatut, fiind o boala grava. Daca observati simptomele, izolati imediat exemplarele si contactati imediat doctoral veterinar pentru a stabili urgent tratamentul. Osteoperoza si Rahitismul (maladii ale oaselor). Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere progresiva a oaselor. Consistenta oaselor devine " de burete" , acestea devin fragile si friabile putand aparea foarte usor fracturi ale membrelor. Rahitismul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe. Aceasta maladie are drept cauza insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara, sau ambele. Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu ( ex: lucerna si orz ). Hipercalcemia. Hipercalcemia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor. Caracteristica: forma naturala a corpului iepurelui se schimba treptat si miscarile ii devin greoaie , rigide. Pentru a preveni aceasta maladie, incercati sa nu exagerati cu adaosuri de calciu in dieta iepurilor. De asemenea, dati-le mai putine plante bogate in calciu (ex: lucerna si orz). Avitaminoza. Aceasta maladie apare cind dieta iepurilor este saraca in vitamina A. Boala se caracterizeaza printr-o cadere exagerata a parului. Putem evita cu usurinta aceasta situatie adaugand in dieta animalelor alimente bogate in vitamina A ( ex: sfecla rosie si morcovi).

2. Boli infectioase Pasteureloza . Pasteureloza este o boala infecto-contagioasa produsa de germeni din genul Pasteurella (acesta cuprinde mai multe specii). Germenul este un cocobacil de dimensiune redusa, gram negativ, nesporulat, fiind un comensal al tractului respirator superior, gasindu-se la absolute toate speciile de animale, inclusiv la om. Aparitia bolii depinde de mai multi factori incluzand specia, varsta, virulenta germenului, infectiile recurente, conditiile de mediu. De cele mai multe ori semnele predominante sunt cele respiratorii: tuse, stranut, raluri, lacrimare, sinuzita si depresie. Boala mai este denumita si “ Septicemia Hemoragica” a iepurilor. De obicei sunt afectate animalele tinere, dar poate afecta si animalele adulte. Agentul cauzal este cel mai frecvent este virusul Pasteurella Multocida care actioneaza pe fondul unor factori favorizanti: frigul, supraaglomerarea sau alimentatia deficitara. Boala evolueaza enzootic (grupuri limitate) sau chiar epizootic ( pe o scara larga) , fiind una dintre cele mai pagubitoare boli ale iepurilor. Clinic, evolueaza

sub forma supraacuta, acuta si cronica. Simptome : abatere, congestie, dispnee si uneori moarte fulgeratoare in maxim 24 de ore. In forma supraacuta apare brusc hipertermia (42 grade Celsius). In forma acuta, pe langa semnele descrise mai sus apar si tulburari respiratorii: dispnee, jetaj, stranut, raluri si matitate pulmonara. Animalele mor de obicei in 5-8 zile. Forma cronica apare de obicei la adulti. Se caracterizeaza prin febra moderata si semne in functie de localizare. In localizarea nazala (coriza) apare prurit nazal, stranut, jetaj bilateral purulent, dispnee si conjunctivite mucopurulente si cheratite, uneori pleuropneumonie. Boala se poate exprima si prin formare de abcese reci solitare sau multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara, in ganglioni etc. care prin deschidere lasa sa se scurga un puroi albicios cremos. Aceasta forma are evolutie lenta, chiar luni de zile, timp in care animalele slabesc si mor prin epuizare. Pasteureloza este un flagel care ataca toate organele animalului bolnav. Animalele infectate vor fi obligatoriu eutanasiate si incinerate. Cele sanatoase din aceiasi crescatorie vor fi sacrificate de asemenea ,dar ( dupa controlul si avizul sanitar - veterinar ) pot fi consumate. Mixomatoza Agent etiologic: Boala este cauzata de virusul Myxoma (genul Leporipoxvirus), un virus care apartine aceleiasi familii ca si virusul ce produce variola. Virusul este originar din America de Sud unde a produs o pierdere majora printre iepurii salbatici. Cand iepuri provenind din Europa au fost importati inAmerica nici unul nu a rezistat acestui virus, toti cei atinsi de el au decedat, imunitatea lor fiind foarte scazuta. La fel s-a intamplat si in cazul iepurilor importati din Europa in Australia. Dintr-un accident, virusul a fost adus si in Europa si numarul iepurilor existenti a scazut drastic. Virusul se raspandeste atat la iepurii de casa cat si la cei salbatici, atat prin contact direct (mucoasa, piele , cale digestiva) cat si indirect (prin intepaturile insectelor hematofage: tantar , purici s.a.). Simptome Primele simptome apar la 4 - 5 zile dupa ce iepurele a fost infectat. Acestea sunt febra , rinita , aparitia MIXOAMELOR (umflaturi) in primul rand in zona genitala si apoi in zona capului( urechi,bot ,pleoape), urmatoarea zona afectata sunt ochii (conjuctivita seroasa). Mixoamele cresc rapid in volum devenind moi,friabile si rupandu-se usor,lasand in urma lor suprafete sangerande. Iepurii slabesc brusc, desi apetitul le ramane neschimbat pana in ultimele zile de viata, din cercetari s-a constatat ca abia in ultimele 2 saptamani de viata iepurele isi pierde pofta de mancare. Cu timpul, iepurii si-au dezvoltat imunitatea la acest virus, in unele cazuri boala devenind cronica. In faza cronica a bolii apar tumori dupa 10-15 zile de la infectarea cu virusul. Aceste excrescente apar la nivelul urechilor, nasului si al labelor, uneori excrescentele se resorb lasand doar niste urme care dispar si ele cu timpul. Mortalitatea in forma cronica a Mixomatozei este de 95 - 100 % iar media de viata din momentul infectarii cu virusul este de 7-14 de zile. Spre

sfarsitul epizootiei , animalele dobandesc un oarecare grad de rezistenta, dar (indiferent de sex) devin sterile. Tratamentul. Mixomatoza este o boala declarabila si supusa masurilor de carantina. Boala are un caracter sezonier , fiind mai frecventa in zonele joase si mlastinoase. La iepurii care nu mor, trecerea prin boala este urmata de o imunitate puternica si de durata. Din pacate tratamentul in cazul Myxomatozei este de cele mai multe ori ineficient, oricat de mult ne-am stradui, complicatiile respiratorii (pneumonia)sunt inevitabile si iepurele nu mai poate fi salvat, de aceea este mai bine sa fie eutanasiat in momentul in care diagnosticul este pus de catre medicul veterinar. Cum impiedicam raspandirii bolii ? Trei lucruri sunt foarte importante pentru a impiedica raspandirea bolii: •eutanasierea tuturor iepurilor contaminati; •dezinfectarea locului in care iepurii au locuit dupa ce au fost infectati •exterminarea mustelor si tantarilor (dezinsectie) Prevenire. Pentru ca nu exista un tratament propriu-zis pentru Mixomatoza ,ca si pentru celelalte boli virale, vaccinarea este obligatorie (va fi administrat subcutanat un vaccin heterolog). Animalele dobandesc imunitatea cam la 3-7 zile dupa administrare.

3. Boli parazitare: TOXOPLASMOZA IEPURELUI. Toxoplasma gondii este un protozor parazit intracelular care poate fi gasit in peste 300 de specii de animale (in general paraziteaza animalele cu sange cald). Desi gazda finala este pisica, el poate exista si pe gazde intermediare cum ar fi iepurele sau omul. Gazdele de transport sunt ramele, mustele si gandacii de bucatarie. Afecteaza predominant aparatul respirator si sistemul neuro-muscular. In cazul iepurilor, gazda preferata a acestui parazit este tineretul cunicul. Boala poate fi supraacuta, acuta sau cronica iar pierderile in randul efectivelor sunt importante (prin morbiditate, mortalitate si avort). Mortalitatea iepurilor infestati ajunge la 35-50 %. La disectie sunt gasite granuloame necrotice (puncte de culoare inchisa) in toate organele interne (splina, plamani, ficat etc). Splina va fi supradezvoltata iar ficatul presarat de focare mici de culoare oranj. La iepurii vii putem observa urmatoarele simptome : indiferenta, scurgeri de sange la nas. Atat animalele domestice cat si omul se infesteaza in general de la o sursa principala : pisica din gospodarie. La om, boala trece usor, dar atentie : la femeile gravide infestate cu aceasta boala, vor rezulta adesea copii cu malformatii. Caracteristicile bolii si evolutia ei sunt prea complexe pentru a face obiectul acestei prezentari succinte. Deci, varianta scurta : - in urma infestarii, in organismul iepurelui apar chisturi in creier, muschi, plamani si ochi, dar nu numai.

- Toxoplasmele (rezultatul toxic al activitatii parazitului) pot fi gasite prin analize de laborator specifice in mai toate organele interne ale animalului bolnav. - Aparitia bolii poate fi prevenita prin indepartarea pisicilor din crescatorie si prin montarea de plasa de sarma cu ochiuri mici la ferestrele adaposturilor de iepuri (pt a restrictiona accesul mustelor).

PASALUROZA IEPURILOR. Este un parazitism al intestinului gros (cecum si colon) produs de oxiurul Passalurus Ambiguus , care afecteaza atat iepurele de casa cat si pe cel salbatic. Acest gen de parazitism apare in toate sistemele de crestere. Passalurus Ambiguus este un vierme nematod de talie mica de culoare albicioasa. Masculul are 3-5 mm lungime iar femela 8-12 mm. Ouale parazitilor se amesteca cu fecalele fiind astfel eliminate in mediul exterior. In 18-24 de ore larvele ajung in stadiul infestant si pot trece la alte exemplare de iepuri prin apa de baut sau furajele contaminate. Rezistenta oualor in mediul exterior variaza pana la maxim 15 zile.Simptome : In general animalul suporta bine infestarea,neexistand semne clinice decat in cazul unei infestatii majore (cazuri rare). Diagnosticul se face de obicei la necropsie si ,mai rar, prin examene coproscopice de laborator. La necropsie se observa existenta unor « butoni » in zona mijlocie a cecumului variind ca dimensiuni de la o gamalie de ac la dimensiunile unui bob de fasole. Tratamentul se poate face cu fenotiazina 50 mg per kilogramul viu, timp de 3 zile consecutiv sau cu thiabendazol in doza de 400 mg/kg viu. Tratamentul are o eficacitate de 99,5 %. Intrucat parazitul afecteaza exclusiv aparatul digestiv, carnea animalului este comestibila. TRICHINELOZA.Este o boala provocata de viermele nematod Trichinella Spiralis si vizeaza aparatul digestiv si musculatura. Boala poate afecta foarte multe specii de mamifere (peste 100) atat domestice cat si salbatice si, desigur, omul. Spre deosebire de om, la care boala are o evolutie grava, la animale boala evolueaza aproape fara simptome vizibile. Viermele cu pricina este un nematod mic si subtire avand doar 1,4-1,6 mm lungime. Acesti paraziti se localizeaza in aparatul digestiv ( adultii) sau musculatura (larvele). O femela poate produce peste 1500 de larve zilnic. Infestarea se produce prin consumul de carne care contine chisti trichinelici. In cazul iepurilor de ferma exista situatii de canibalism sau de atacare a soarecilor si sobolanilor, deci boala exista si la iepuri. Ajunsi in stomacul animalului, chistii sunt supusi actiunii acizilor gastrici si elibereaza din interiorul lor larva. Larva migreaza in intestin si in 26 de ore naparleste de 4 ori ajungand la stadiul de adult. Are loc si imperecherea (cam la 30-35 de ore de la infestare). Dupa ce este fertilizata, femela trece prin mucoasa gastrica si ajunge in nodulii limfatici. Dupa 4-6 zile incepe sa depuna larve. Aceasta « productie » dureaza cam 4-6 saptamani ( in functie de specia careia apartine gazda), dupa care femela moare. Larvele migreaza prin vasele de

sange in intreg organismul, dar supravietuiesc doar cele care ajung in tesutul muscular (mai ales in diafragma, limba, muschii oculari). In muschi,larvele naparlesc si ajung in stadiul de chisti. Durata de viata a unei larve cuibarita in muschi este egala cu durata de viata a gazdei. La om ,durata de viata a larvei este de maxim 25 de ani. Dupa moartea acestor larve, chistii se calcifiaza , devenind duri. Daca la animale,boala evolueaza cu simptome usoare, la om se schimba datele problemei. Astfel, la om, dupa ingestia de carne neprelucrata prin fierbere corespunzator, boala debuteaza in maxim 10-20 de zile. Apar febra (pana la 40 de grade), tremuraturi, dureri de ceafa si ochi, oboseala, ameteli, dureri de burta ,transpiratie abundenta si ,la final, moartea (cam la 24-48 de ore de la debutul durerilor). Daca totusi omul bolnav nu moare (mai sunt cazuri) , apar umflaturi la nivelul fetei , conjuctivita, miscarile globilor oculari devin dificile si dureroase, paralizie, mancarimi insuportabile si eruptii ale mucoaselor. Se intalnesc de asemenea (dar mai rar) pierderea poftei de mancare, grata, voma, constipatie, crampe abdominale, pierderi in greutate si diaree. Cele de mai sus dureaza aproximativ 5-7 zile. O noua faza a bolii sunt durerile de inima, limba,hemoragii gastrice, gat si ochi. Inflamatia atinge pragul maxim cam la 5-6 saptamani dupa infestare. Urmeaza o alta faza care consta in probleme respiratorii, tulburari nervoase,(plus inca vreo 6-7 simptome pe care nu are rost sa le descriem aici, patologia omului fiind de domeniul altor situri). Concluzionand , vom spune doar ca omul infestat are o stare de rau general. Diagnosticul efectivelor de iepuri va fi pus in stransa legatura cu aparitia bolii la om ( daca boala apare la un grup restrans de oameni care au mancat din carnea aceluiasi animal, e clar ca animalul era bolnav). Ca sa nu se ajunga insa la aceasta situatie, este bine sa supunem carnea animalelor sacrificate unui examen trichineloscopic (de laborator). Speranta de viata a unui om infestat este … mica , prin urmare fiti mai rezervati la consumul fripturilor « in sange » si tratati termic carnea cat mai radical (fierberea de minim 2 ore a carnii distruge 100 % parazitul). Prepararea carnii in cuptoarele cu microunde nu ucide toti parazitii. CUM PREVENIM aparitia bolii in crescatorie ? Deratizarea impotriva soarecilor si a sobolanilor este salutara. Chiar daca un om urmeaza un tratament impotriva acestei boli, el nu se va vindeca niciodata 100 %, totdeauna ramanand cu boli de inima. Ca sa nu va sperii , trebuie sa amintesc ca ,in general infestarea omului cu acest parazit are ca punct de plecare carnea de porc si nu cea de iepure. Oricum, daca fierbeti carnea, problema e ca si rezolvata.

4. Boli parazitare (continuare) SARCOSPORODIOZA IEPURELUI DE CASA. Agentul care produce boala este un organism microscopic ce face parte din familia Sarcosporide. Forma clinica poate fi: acuta, grava sau cronica fiind afectate indeosebi animalele tinere. Boala este incidenta indeosebi in perioada iunie-noiembrie.

Sarcosporidiile sunt raspandite pe tot globul (mai putin zonaantarctica) si afecteaza numeroase specii de animale. Iepurele (alaturi de bovine,suine,caprine,ovine ,rozatoare si alte specii) constituie o gazda intermediara , gazde finale fiind pisica, cainii, pasarile de prada, reptilele si omul. Simptomele la iepure pot fi : avort, tulburari ale sistemului nervos, reducerea ratei de crestere, pierderi in greutate (forma cronica a bolii nu are simptome vizibile). Agentul care produce boala actioneaza chiar in interiorul celulelor organismului ( celulele din muschii striati, esofag sau din sistemul nervos central). In formele cronice ale bolii, sarcochistii pot creste chiar si timp de un an, producand niste chisti ce devin vizibili cu ochiul liber la disectie (au diametrul de 15 mm). Chistii formati in interiorul corpului animalului sunt foarte rezistenti la orice forma de tratament. Rata redusa a metabolismului ii face practic invulnerabili la medicamente. In corpul animalului se duce insa o lupta permanenta, rezultatul final fiind uneori dobandirea imunitatii si adeseori decesul.Totusi , nu trebuie sa ne ingrijoram cu privire la carnea pe care o obtinem de la iepuri , intrucat sarcosporidele si sarcochistii pot fi distrusi prin prelucrarea termica a carnii :- prin congelarea carnii de iepure timp de o saptamana la cel putin –20 grade Celsius - sau prin fierberea ei (s-a demonstrat prin teste in laborator ca sarcochistii nu rezista la o temperatura de peste 60-65 grade Celsius). Tocmai de aceea este recomandat sa nu consumam nici un fel de carne inainte de a o prelucra termic (indiferent de specia de la care provine carnea.).Un exemplu: Oamenii care se infecteaza cu Sarcocystis suihominis (agent sarcoptic specific porcului) prezinta diaree intensa si severa si pot ajunge pana la probleme circulatorii fatale dupa consumul a doar100 grame de carne de porc infestata.

ENCEFALITOZOONOZA. Este o boala cronica, debilitanta, uneori fatala caracterizata prin encefalita si vasculita provocata de parazitul microscopic Encephalitozoon cuniculi ce afecteaza in general iepurii,cainele, pisica, porumbeii, vulpile si omul (nu neaparat in ordinea asta :). Caile de difuzare a parazitului de la un organism la altul nu au fost inca deplin elucidate de oamenii de stiinta. S-ar parea ca sunt implicate urina,fecalele , calea transplacentara sau (dupa alte opinii) doar pisica. Boala a fost prima oara descrisa la specia umana in 1959.Parazitul (care mai poarta si denumirea de Nosema cuniculi) e un parazit intracelular ce se localizeaza predilect in creier si rinichi. Structura sporilor parazitului poate fi observabila doar la microscopul electronic. Cand o celula este distrusa de parazit, se sparge iar sporii invadeaza celula vecina. La iepuri incidenta bolii ajunge pana la 15-76 % din efectivele tinere ( intre 0 si 16 saptamani). Mortalitatea atinge 50 %. O iepuroaica bolnava va transmite pe cale

placentara boala urmasilor sai. Leziunile principale vor aparea in sistemul nervos central al iepurelui si in rinichi. Ele pot fi intalnite insa si in plamani si ficat (mici focare de 2-4 mm de culoare gri, cu marginile zimtate). Cum ne vom da seama ca exista boala ? Manifestari : - tulburari cerebrale precum paralizia, orbirea, miscari in cerc si convulsii ; - tulburari digestive ce constau in reducerea apetitului si diaree. Oricum…pana la ora actuala, cea mai sigura metoda de diagnosticare sigura a bolii este cea post-mortem. Tratament si prevenire : Cloroquin fosfatul are cea mai mare eficacitate. Oamenii de stiinta au descoperit ca sporul nu rezista mai mult de o saptamana la temperatura de 4 grade Celsius si mai mult de 4 saptamani la 22 de grade. Slaba consolare pentru iepure. In orice caz, izolati exemplarele suspecte de boala. Incinerati exemplarele decedate. Luati legatura cu doctorul veterinar in cazul in care suspicionati aparitia bolii in crescatorie.

CRIPTOSPORODIOZA. Este o protozooza enteropatogena (digestiva si pulmonara) ce evolueaza singura sau in asociere cu Escherichia coli. Afecteaza tineretul mai multor specii de animale : iepurele de casa, vitel, manz ,ied , miel, purcel, soarece, cobai, curca, gasca, gaina, paun . Boala are o incidenta mai mare vara si se caracterizeaza prin enterocolite acute sau cronice si are caracter de zoonoza deoarece este transmisibila la om. Criptosporodioza apare in toate sistemele de crestere si produce mari pierderi economice prin diareea neonatala pe care agentul etiologic (un organism unicelular denumit Criptosporidium) o provoaca. Agentul etiologic paraziteaza gazdele prin oochisti de dimensiuni microscopice, acestia putand fi gasiti in tot aparatul digestiv,incepand cu faringele si terminand cu rectul. Criptosporodioza este o boala foarte contagioasa, fiind foarte frecventa la tineret si destul de rara la exemplarele adulte. Poate fi intalnita atat la animalele de ferma ,cat si la animalele de apartament. Contaminarea se face prin inghitirea oochistilor aflati in hrana sau apa infestata cu fecalele altor animale. Dupa 3-5 zile se instaleaza diareea si animalul bolnav devine la randul sau transmitator prin fecalele sale contaminate. Dat fiind faptul ca boala poate trece de la animal la om si invers, putem interpreta criptosporodioza ca fiind o boala profesionala pentru crescatorii, ingrijitorii si detinatorii de animale de ferma si / apartament. In interiorul organismului parazitii se ataseaza de interiorul membranei intestinului, membrana externa a acestora lipindu-se de vilozitatile intestinale si formand asa numitele « organite de hranire ». Diagnosticul este dificil de dat de un necunoscator (diareea fiind un simptom al mai multor boli). Un diagnostic precis poate fi stabilit numai in conditiile unui examen de laborator a fecalelor exemplarului suspect . Mortalitatile ce intervin in randul tineretului cunicul sunt mari. Boala este supusa regulilor carantinei. Tratamentul in sine si dozajul acestuia poate fi stabilit numai de catre doctorul veterinar in urma unui examen de laborator.

Coccidiozele. Agent etiologic: Iepurii de casa sunt parazitati de zece tipuri distincte de coccidii (genul Eimeria). Dupa infectare,sporochistii se dechisteaza si elibereaza sporozoizi, acestia patrunzand si dezvoltandu-se in epiteliul intestinal (in general) sau in canalele hepatice. Din punct de vedere clinic,coccidiozele evolueaza sub trei forme : intestinala, hepatica si otorinofaringiana. Aproape ca nu exista iepure care sa nu aiba oochisti. Un iepure poate trai sanatos toata viata lui,fara ca boala sa apara (desi agentul etiologic exista in corpul sau).

Coccidiozele izbucnesc in randul efectivelor,daca li se ofera urmatoarele sanse favorizatoare : •suprapopulare in crescatorii; •asternut umed ( de aceea mentionam la pagina despre custi ca nu este recomandata podeaua compacta , intrucat retine urina, favorizand aparitia bolilor); •lipsa ventilatiei in adapusturile inchise; •hranirea necorespunzatoare,deficitara; •zgomote puternice; •lotizari (repartizarea unui iepure bolnav intr-un lot sanatos); •microclimat necorespunzator (curenti de aer,stagnarea dejectiilor si temperaturi de peste 22 grade in adapost.

Factorii de mai sus sunt agresivi si determina o slabire a reactivitatii generale ,ceea ce conduce la o inmultire masiva a coccidiilor din organismul animalului. Odata aparuta boala , aceasta trece de la un animal la altul prin oochistii din excremente ,acestia infestand furajele si a apa de baut. Cum se manifesta boala? Boala apare de obicei la tinereul cunicul (cam in perioada intarcarii) si este consecinta unei infestari interne masive cu oochisti. Simptome : In forma supraacuta fecalele devin lichide, cu aspect mucos si sunt eliminate mai frecvent. Abdomenul este permanent balonat si (din pricina diareei) iepurii slabesc foarte repede ,devenind casectici (scheletici). Moartea survine dupa 9-10 zile de la infestare. In forma acuta exista aceleasi simptome,dar mai atenuate. Boala evolueaza mai lent (14-15 zile). Spre sfarsitul evolutiei iepurii prezinta tulburari nervoase. Acestea sunt pricinuite de prezenta toxinelor in organism. Forma cronica apare numai la iepurii mai in varsta de 4 luni si este mai putin grava. Se manifesta prin urinari frecvente, o usoara diaree si uneori chiar constipatie. La aceasta forma animalele se pot vindeca spontan.

Scabia si Dermatomicoza. Cauzele cele mai importante ale scabiei sunt lipsa curateniei in incaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel si numarul mare de animale intr-o incapere. De asemenea, dermatomicoza poate fi favorizata de lipsa vitaminei A, D sau E. Aveti grija ca incaperea pentru

animale sa fie suficient de mare si folositi pentru curatirea custilor solutia de inalbitor. Furnizati animalelor hrana bogata in vitamina A, D si E. Locurile afectate ( pe pielea animalului) pot fi tratate cu ulei camforat sau cu o solutie de vazelina medicala si Butox.

Infestarea cu insecte parazite (purici,paduchi). Bolile, simtomele si tratamentul in cazul infestarii iepurilor cu insecte parazite hematofage (care se hranesc cu sange) sunt identice cu cele din cazul celorlalte animale domestice.

Bolile infectioase constituie un din cele mai importante probleme ale patologiei veterinare, prin pierderile economice ce le pot antrena, ca o consecinta a difuzibilitatii mari si mortalitatii ridicate. Reusita luptei depinde in mare masura de stabilirea cat mai rapida si mai precisa a diagnosticului. Principii generale de diagnostic in bolile infectioase. In bolile infectioase , stabilirea diagnosticului are o importanta deosebita, deoarece de precocitatea si de precizia lui depinde nu numai succesul curativ, dar si succesul masurilor profilactice, care trebuie initiate imediat,pentru prevenirea extinderii bolii. Orice eroare a diagnosticului antreneaza consecinte economice foarte grave, uneori putand compromite intregul efectiv de animale in care a izbucnit boala. De aceea diagnosticul bolilor infectioase la animale incuba o responsabilitate deosebita din partea medicilor veterinari. In general diagnosticul bolilor infectioasela animale se stabileste prin manifestarile clinice, a modificarilor morfopatologice, si a celor furnizate de examenul alergicsi a cercetarilor de laborator (bacteriologice, virusologice, serologice, hematologice, etc.) In situatile in care se ivesc boli infectioase sau suspiciune de asemena boli medicul veterinar efectueaza "ancheta epizootologica". Aceasta reprezinta un complex de investigatii prin care se urmareste stabilirea conditiilor de aparitie a unor boli transmisibile, originea, caile de vehiculare, factorii care au favorizat aparitia imbolnavirilor, extinderea si caile de difuzarea epizootiei si alte date necesare in vederea diagnosticului si aplicarii masurilor pentru combaterea si prevenirea extinderii bolii.

Ancheta epizootologica are drept scop sa stabileasca urmatoarele: -date privind situatia epizootiei: daca boala s-a extins si in alte curti sau localitati; fermele zootehnice si numarul curtilor in care a aparut; afectivele de animale receptive (pe ferme, curti , sectoare); specia afectata; numarula nimalelor imbolnavite, categoria de varsta, dinamica imbolnavirilor si pierderilor. - originea si caile de introducere a bolii: se va analiza daca in efectiv a mai evoluat boala respectivasau a fost introdusa din afara. In acest scop se vor face cercetari pentru a stabili: daca in zonele din jur au existat focare de boala cunoscute sau necunoscute; daca boala a fost introdusa cu animale nou achizitionate ( ce animale, cand au fost introduse si daca au fost tinute in carantinaprofilacticasi supuse testelor de diagnostic conform instructiunilor);

daca se banuieste ca boala a fost introdusaprin animale salbatice(cand si ce imprejurari); daca boala a fost introdusa prin animale de import, prin produse de origine animala, receptioneri straini; daca boala a putut fi introdusa pe cale indirecta, prin persoane, mijloace de transport, furaje si alte produse sau diferiti factori (invazii de rozatoare, pasari migratoare, cand si in ce imprejurari). - factorii care au favorizat aparitia si evolutia bolii in efectiv: pentru acestea se vor face investigatiicu privire la: starea de intretinere a animalelor la care a apraut boala; daca alimentatia a fost corespunzatoarecantitativ si calitativ; daca sau folosit deseuri de abator, de la fabricile de prelucrare a produselor animale sau resturi culinare nesterilizate; conditile de cazare si microclimat ( denstitate, ventilatie, temperatura, evacuarea dejectilor, etc.); situatia imunologica fata de epizootia respectiva; daca s-au aplicat tratamente de necesitate pentru boala respectiva si ce rezultate sau obtinut; daca au existat deficiente in aplicarea masurilor de profilaxie generala pentru prevenirea aparitiei epizootiei; daca se aplica corect tehnologiile de productie si sanitar veterinare; daca au intervenit schimbari brsce de temperatura; alti facotori care au putut favoriza aparitia si extinderea bolii. EXAMENUL CLINIC. Examenul clinic al animalelor bolnavede boli infectioase se face prin utilizarea metodelor generale (inspectie, palpatie, percutie, ascultatie) si uneori, prin metode speciale (examenul sangelui, al urinei etc.) fiind intotdeauna un examen general complet, deoarece:

1. Bolile infectioase in marea majoritate a cazurilor evolueaza ca boli generale ale intregului organism, ce pot provoca tulburari patomomorfologice si functionale in diverse organe, tulburari ce trebuie avute in vedere intotdeauna la stabilirea diagnosticului, al tratamentului si profilaxiei.

2. Nu sunt rare cazurile cand pe aceleasi animale evoloueaza simultan, doua sau mai multe boli infectioase.

3. Examenele partiale, incomplete sau superficiale pot duce la erori sau scapari in diagnostic cu consecinte economice grave. Examenul clinic trebuie sa fie precedat intotdeauna de luarea datelor anamnetice, acestea relevand antecedente adesea foarte pretioase pentru diagnostic si care ajuta la evitarea eventualelor accidente. La examenul clinic al animalelor nu se va omite niciodata luarea temperaturii interne a corpului, stiind ca una din manifestarile cliniceintalnite in marea majoritate a bolilorinfectioase este hipertermia. Ridicarea temperaturii peste limita normala a speciei este adesea singura manifestare a starii de boala, alteori este elementulcare premerge instalarea cortegiului simptomatic. Succesiunea diferitelor faze ale examenului clinic este urmatoarea: anamneza; examenul animaluui de la distanta prin inspectie, in statiune si in locomotie; contentia animalului in vederea examenului imediat; termometria;controlul marilor functiuni (puls, respiratie, mucoase); examenul pe aparate, pentru depistarea eventualelor tulburari patomorfologice si functionale, caracteristice sau nu unor boli infectioase.

EXAMENUL ALERGIC. Unii agenti patogeni patrunsi in organism, datorita insusirilor antigenice produc o stare de sensibilitate particulara (alergie), care fac ca organismul gazda sa reactioneze diferitla un nou contact cu acelasi antigen. Punerea in evidenta a starii de alergie se face cu ajutorul unor produse revelatoare (maleina, tuberculina, alergenul brucelic, etc.) Alergia nu se instaleaza concomitent cu infectia, ci dupa o anumita perioada (prealergica), a carei durata poate fi de 14-21 de zile sau mai lunga, in functie de agentul determinantsi de starea de reactivitate a organismului. Odata instalata, alergia prezinta o perioada de crestere in intensitate, o perioada care poate prezenta unele oscilatii, apoi o perioada de declin. Ea are durata diferita, in functie de organism si de boala, in unele cazuri disparand la cateva luni, alteori persistand chiar 1-2 ani de la vindecare.

EXAMENUL ANATOMOPATOLOGIC. De multe ori aparitia primelor cazuri de imbolnaviri in colectivitatile de animale ramane nesesizata la timp, din cauza lipsei de atentie a personalului de ingrijire si supraveghere, simptomatologiei uneori necaracteristice si putin manifestatecu care evolueaza boala, unei evolutii rapide a bolii. Pentru aceste considerente, de foarte multe ori, medicul veterinar de teren se gaseste in fata unuia sau mai multor cadavre si numai cu ocazia examenului necropsic al acestora face prima constatare despre prezenta unei boli infectioase la animalele din gospodaria respectiva. La examenul necropsic efectuatin mod curent in colectivitatile de animale, medicul va trebui sa acorde intotdeauna o foarte mare atentie si sa cerceteze daca printre modificarile anatomopatologice constatate nu se gasesc si modificari care sa trezeasca banuiala sau sa stabileasca cu certitudine existenta si a unei boli infectioase.

Dieta unui iepure

Tractul digestiv al unui iepure este foarte diferit de cel al unui caine sau al unei pisici. Iepurele are un cecum activ, care ii permite sa digere chiar si fan. Multe substante nutritive devin disponibile prin intermediul digestiei care are loc in cecum, in care este localizat inceputul intestinului gros. Pentru a permite absorbtia intestinului subtire, iepurele "recicleaza" acesti nutrienti mancandu-si excrementele. Iepurii fac mai multe tipuri de excremente, unele fiind mai bogate in nutrienti decat altele. Acest comportament trece adesea neobservat de catre proprietari, deoarece se intampla noaptea.

Balanta dintre bacterii si alte microorganisme din tractul digestiv al iepurelui trebuie sa fie echilibrata pentru mentinerea in parametri normali a motilitatii, digestiei, absorbtiei si eliminarii dejectiilor. Fibrele sunt de un real folos in acest proces, multe cazuri de diaree datoandu-se unei schimbari defavorabile in

balanta organismelor din tractul digestiv. Alimentatia potrivita joaca un rol important in mentinerea echilibrului. Iepurii au nevoie de un regim alimentar bogat in vitamine si cu un continut mare de fibre (15%). Dati-le in cantitati nelimitate fan de iarba, ca de exemplu cel de timoftica. Fanul de lucerna nu este recomandat din cauza ca este prea bogat in calciu si proteine pentru iepurii adulti. In plus, pentru iepurii mai mari de opt luni, adaugati la dieta l/8 pana la l/4 ceasca de granule pentru iepuri din comert la doua kilograme greutate corporala, de doua ori pe zi. Evitati acele granule care contin nuci si cereale. Pentru iepurii mai mici de opt luni, hrana va contine granule simple de lucerna, in cantitate nelimitata. Limitarea granulelor pentru iepurii tineri poate avea efecte dezastruoase.

Legumele cu frunze, proaspete, sunt extrem de importante. Dati zilnic minim o ceasca de legume la 1,5 kilograme corp. Incercati sa le dati muguri de lucerna, patrunjel, frunze de sfecla, frunze de conopida si varza, morcovi si frunze de morcovi, andive, piper verde, laptuca, frunze de zmeura, tulpini de grau verde, dovleac, frunze de ridichi si de papadie. Iepurilor pare sa le placa orice, dar, la fel ca la toate animalele, este irnportant ca orice fel de hrana sa fie introdusa treptat, pentru a evita tulburarile gastrointestinale. In general, fructele, cerealele si produsele fainoase trebuie date numai in cantitati limitate, intrucat excesele pot provoca diaree. Limitati fructele la doua linguri pe zi, alegand fructele precum merele, perele, prunele, pepenii, zmeura, papaya, coacazele, murele si ananasul. Evitati fructele cu continut mare de zahar, bananele si strugurii.

Dati-le zilnic apa proaspata intr-o sticla de apa sau o oala de lut, grea. Schimbati apa in fiecare zi si dezinfectati vasul o data pe saptamana.

Iata un exemplu de dieta potrivita pentru iepuri: - iarba la alegere (orz sau timothy; exclus alfalfa); - o cupa cu leguminoase de culoare verde inchis pentru 2,5 kg iepure pe zi (frunze de papadie, nap sau varza furajera, frunze de mustar, andive, laptuci sau salata verde, morcovi, pastarnac etc.); - 1/4 cupa de excremente alfalfa pentru 2,5 kg iepure pe zi; - delicii: o ligurita pentru 2,5 kg iepure pe zi (banana, mar, morcov, papaya); - evitati zaharul prelucrat, painea, dulciurile, etc.; - apa la discretie.

Nu este necesara administrarea de vitamine sau sare pentru lins. Hrana trebuie administrata in recipiente grele pentru a nu fi rasturnate. Apa poate fi administrata din sticle din care picura permanent apa curata intr-un vas solid. Dupa cum vedeti, deliciile sunt mica parte din dieta unui iepure.

Fanul este disponibil in diferite cantitati la magazinele pentru animale si in alte locatii. Acesta poate fi depozitat intr-un cos din rachita sau intr-un sac din material textil. Este bun chiar si o fata de perna. Poate ca elemental cel mai important in dieta unui iepure este fanul de iarba si ar trebui sa fie hranit la discretie cu acest produs, atat iepurii adulti cat si cei tineri. Iepurii crescuti doar concentrate, pot avea serioase tulburari gastrice datorita lipsei fibrelor din compozitia hranei.

Lucerna si trifoiul, fan sau palite, sunt prea bogate in proteina si calciu si NU este indicate hranirea unilterala cu aceste produse. In schimb, fanul proaspat de iarba de munte, de ovaz, de timoftica si chiar de grau sunt mai mult decat indicate. Chiar si un fan cu un continut mai mic de fibra este mai indicat decat hranirea iepurelui unilateral cu pelete. Asta ca san u mai vorbim de costuri… Este adevarat ca peletele au in compozitia lor nutrienti, vitamine şi minerale extreme de utile organismului, darn u trebuie abuzat de o astfel de hrana, fie si datorita lipsei din compozitia acestora a fibrelor, atat de necesare unui metabolism echilibrat. Iepurii sunt animale ierbivore prin definitie, si atunci cand elaboram o dieta pentru ei trebuie avut in vedere ca cea mai indicate hrana este cea pe care iepurele o consuma de sute si sute de ani in mediul natural. Ori in acest cadru foarte rar iepurele mananca seminte de nuci, spre exemplu, fructe sau alte alimente grase, cu un continut mare de zaharuri ori amidon. Flora complexa din cecum poate deveni rapid de periculoasa pentru sanatatea animalului daca dieta san u este cea adecvata.

O dieta adecvata ar trebui sa contina fibre cel putin 22%, nu mai mult de 14% proteine, aproximativ 1% calciu si tot atatea grasimi. Cele mai multe dintre pelete sunt pe baza de lucerna ceea ce inseamna ca au un continut mare de calorii si calciu. Verificati eticheta de pe produs inainte de a-l cumpara si daca aveti posibilitatea, alegeti peletele care au la baza fanul de graminee ori de munte. Trebuie retinut ca iepurii tineri pot beneficia de pelete la discretie pentru ca si nevoile lor sunt sporite, iar oasele si muschilorau nevoie de multe proteine si calciu pentru creştere si o dezvoltare armonioasa. Dar nici fanul de calitate nu trebuie sa lipseasca. La iepurii adulti, atat consumul de lucerna cat sic el de pelete trebuie redus caci pe langa obezitate vor genera si refuzul de fan ceea ce poate produce dezechilibre majore. Reduceti cantitatea de concentrate si iepurele d-tra, sanatos fiind, va manca din nou cu placere fanul oferit. Este posibil sa fi auzit, nu odata, spunandu-se ca legumele proaspete provoaca diareea le iepuri: nimic mai fals. De fapt, verdeturi proaspete ajuta la menţinerea conţinutului intestinal hidratat, prin aportul de lichide hranitoare, ceea ce le face mai uşor pentru iepuraş. Este aceeasi senzatie de usurare pe care o are un om care consuma vegetale in comparative cu consumul de carne de porc, spre

exemplu. Verdeturile proaspete sunt aproape la fel de importante ca si un fan de calitate. Iepurele consuma cu placere frunze de broccoli ori de laptuci, varza, patrunjel, morcovi ( frunze ori morcovul propriuzis), menta, andive, marar, busuioc, etc. Aproape tot ce este verde, ne referim la legume, sunt bune pentru iepure, inclusive ierburile care cresc prin gradini, cu exceptia busuicului cerbilor. Mai putin indicate tomatele, usturoiul, ceapa, cartofii, solanaceele in general si cele care fac tuberculi.. Alimentele verzi trebuiesc insa introduce in dieta doar dupa o prealabila pregatire a iepurelui cu acestea, in mod progresiv, si nu abrupt. Nu trebuie insa uitat nici o clipa ca prea mult zahăr şi amidon poate provoca tulburari intestinale si la nivelul cecumului mai mult decat serioase.

Iepurii tineri pot sa primeasca frunze de varza in dieta dupa varsta de 2 luni, dar foarte treptat, pentru a nu provoca balonari stomacale. Morcovii, salata verde si varza create sunt deasemeni bune in dieta iepurasilor. Este indicat insa ca iepurasii sa primeasca in dieta cel putin trei feluri de legume, ori plante pe zi. Aceste fapt le imbunatateste apetitul, iar organismul le va procesa mai usor. Acest fapt este valabil si pentru iepurii adulti; o dieta variata va fi mai bine acceptata de acestia decat una unilaterala. In cazul legumelor verzi asigurati-va ca acestea sunt spalate in prealabil si apoi zvantate, pentru a elimina praful ori alti compusi nedoriti, dar si pentru a reduce cat mai mult posibil un eventual continut de oesticide ori ingrasamente chimice. Chiar si produsele ecologice trebuiesc spalate pentrua elimina bacteriile potential daunatoare.

Atentie insa la starea legumelor, caci cele cu miros urat, nespecific, cu portiune de mucegaiuri ori putregaiuri, pot crea serioase probleme iepurilor d-tra. Nu trebuie de fel abuzat de fructe in hrana iepurelui chiar daca majoritatea acestora aduc un aport de vitamine considerabil. Sunt bune dar in cantitati limitate.

Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume. Apa este un element vital nu numai pentru supravietuire dar si pentru un metabolism echilibrat. Un iepure care nu are apa proaspata la discretie si care nu-si va putea satisface setea la timp va suferi de deshidratare, cu efecte deloc benefice pentru organism. Si chiar daca este putin mai dificil pentru ingrijitor, care trebuie sa schimbe apa zilnic si sa curete vasele, iepurele agreeaza mult mai bine apa dintr-un vas tip cana, oala, strachina, etc., decat din biberon. De doua-trei ori pe luna, vasele de apa se spala cu apa fiarta si detergenti si apoi se clatesc bine cu apa curata, pentru distrugerea agentilor patogeni nedoriti care se pot dezvolta intr-un vas neintretinut curat. Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi), de starea de sanatate sau

de starea de gestatie. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor. Deshidratarea se poate observa foarte repede daca iepuri nu primesc apa suficenta; daca ridicati iepurele de spate si se pot prinde blana prea usor ar putea fi si un semn deja, blana nu are voie sa se distanteaza prea mult de restul corpului.Cu cat mai greu se pot prinde iepure de spate cu atat mai sanatos este.

Pe langa fanul obisnuit de iarba ii putem oferi si alte tipuri de nutreturi fibroase uscate. Fanul alpin (din zona de deal) contine iarba si plante salbatice cu aroma si gust placut. Datorita mirosului de ovaz, fanul de ovaz de culoare verde deschis este apetisant pentru iepure, si nu numai.Se va cosi la inspicare. Fanul de iarba poate fi amestecat cu diferite alte specii ierboase, ca tarsaca / obsiga (lat. Bromus inermis), obsiga (lat. Bromus erectus, engl. Brome grass/hay), golomat (Dactylis glomerata, orchard grass/cocksfoot grass), firuta angustifolie (Poa pratensis var. angustifolia, narrow-leaved meadow grass), pir crestat (Agropyron cristatum, Crested Wheat grass), ierbaluta (Phalaris arundinacea, canary-grass), firuta de camp (Poa pratensis, Blue-grass). Fanul cel mai des administrat in tarile de vest este cel de timoftica de lunca * (Phleum pratense*, Timothy-hay*), pe care nu doar iepurele, ci si alte ierbivore il agreaza mult. O alternativa este si fanul de ovaz, de orz si de grau, amestecat, ierburile fiind recoltate pentru fan inainte de formarea bobului (la inspicare). Mai rar ii putem da si porumb uscat, tulpina si frunzele uscate ale plantei tinere (nu groase!). In acest fel el se va familiariza cu noi gusturi, varietatea avand o influenta benefica asupra sanatatii lui. * Nota: timoftica de lunca poate fi confundata cu coada vulpii (Alopecurus pratensis, Meadow Foxtail), si cu timoftica de stepa (Phleum phleoides - Purple-stem Cat's-tail).

Fanul de lucerna contine mult calciu, consumarea lui exagerata poate avea ca rezultat depunerea calciului in rinichi (100 grame fan de lucerna contine 2200 mg calciu). Amestecat cu fan obisnuit se poate da puilor pana la varsta de patru luni, femelelor gestante si celor care alapteaza. Iepurele adult care in general consuma hrana speciala pe baza de lucerna, sau primeste frecvent pelete lucerna, nu va avea nevoie de acesta. Daca totusi dorim sa ii oferim, ii vom da mai rar, amestecand o mica parte de fan de lucerna cu fanul obisnuit. Daca suntem alergici la un anumit tip de fan, sa incercam diferite alte amestecuri de fan. Iepurele nu se poate lipsi de acest nutret atat de important pentru sustinerea sistemului sau digestiv. Pe langa faptul ca asigura necesitatile nutritionale, fanul toceste si dintii care sunt in permanenta crestere, si are si rolul de a-l stimula mental.

Daca suntem generosi cu fanul (avem o sursa bogata de fan), si acoperim o parte a podelei cu fan, sa avem grija ca acesta sa fie schimbat la timp. Fanul nu are putere de absorbire si se murdareste repede. Pe langa fan, accentul va fi pe iarba verde si palita, si alternativ diferite verdeturi, zarzavaturi, fructe.

Cateva idei despre fan: - Daca este de culoare bruna, a fost prea tarziu taiat sau a fost uscat timp prea indelungat. Astfel se va pierde o cantitate mare de Vitamina E si va avea o valoare nutritiva mai mica. - Este de calitate cel, care are mai putine seminte in el. - Fanul umed, murdar, prafuit sau mucegait nu este recomandat. Fanul murdar, umed, mucegait cauzeaza tulburari digestive, si este un mediu favorabil de inmultire a bacteriilor, ciupercilor.

Iarba proaspat cosita se va lasa la "palit" si numai dupa aceea administrata ca nutret. Fanul ii ajuta la digestie si nu lasa sa se formeze ghemotoace de par in stomac. Cand trecem de la fan la iarba verde ( cosita si palita), dupa o mai lunga sistare (primavara), o vom face treptat, pentru ca iepurele sa aiba timp sa se obisnuiasca cu noua hrana spre a nu se produce probleme digestive. Iarba va fi culeasa din zone nepoluate, departe de sosele si de locurile vizitate de caini. Va fi data in alimentatia iepurelui dupa o prealabila palire a ei.

Daca iarba este umeda (dupa ploaie, roua etc.), o vom pune la uscat pana se va usca apa de pe ea. Se va evita hranirea cu alimente umede, acestea sunt periculoase mai ales in cazul puilor (poate provoca diaree, sau alte probleme digestive). Papadia, traista ciobanului, rocoina, trifoiul, trifoiul salbatic, stirul, gramineele, patlagina, rapita, iarba, papadia, secara, ovazul, graul, orzul, porumbul, macrisul, volbura si chiar palamida, pelinul, coada soricelului, frunzele, mugurii si ramurelele de mar, salcam, salcie, stejar, artar, mesteacan, frasin, plop, alun, dud, sunt si ele o alternativa in alimentatie. Le vom da proaspete, putin palite si curate.

Si borceagul constituie o importanta sursa de proteină. El este cultura furajeră formată dintr-un amestec de măzăriche de primăvară sau mazăre cu ovăz sau orz de primăvară. Se recomandă semănatul împreună cu ovăzul sau orzul pentru faptul că măzărichea, semănată singură, cade şi putrezeşte pe sol, mai ales în anii ploioşi.Din cercetările efectuate rezultă că, la o participare de 20-25% a măzărichei, conţinutul de proteină brută a borceagului este de 9,1%, în timp ce la o participare de 50-70% conţinutul în proteină brută creşte la 13,7%. . Fanul obtinut din borceaguri este relativ grosier (datorita cerealei) fiind consumat foarte bine de iepuri. Compozitia chimica a borceagurilor este dependenta de

proportia de participare a celor doua componente. Coeficientul de digestibilitate este de 70 % pentru proteina si peste 90 % pentru extractive neazotate Putem rasfoi si cartile de plante medicinale, ne vor fi de ajutor la alegerea hranei diversificate. In cantitati foarte mici putem oferi iepurelui si galbenele, coada soricelului, casul-popii (nalba), susai, musetel, urzica (se va da doar dupa ce s-a ofilit putin), iarba cucului (cimbrisor), cimbru de gradina, tarhon, patlagina, splinuta (varga de aur), frunzele si fructele de afin , frunzele si fructele de zmeura, nalba alba (nalba mare), podbal (se utilizeaza doar frunzele!), lipicioasa (cornatei, asprisoara).

Pentru ros, puneti-i zilnic la dispozitie mult fan de timoftica si ovaz, sau oricare altul. Iepurelui nu trebuie sa ii lipseasca niciodata fanul proaspat, intrucat acesta ii ajuta la dinti si, mai importat, ii ofera furajul grosier care impiedica blocajele ori caderea parului.

Nu se vor folosi in alimentatie cojile ori partile aeriene de la cartofi (care pot provoca intoxicatii, din cauza solaninei), tulpini de rosii, frunzele de conifere (acele) si nici a altor plante toxice, sau pe care eventual le cunoastem mai putin. In general cam toate plantele cu bulbi contin substante toxice si este bine sa le evitati. Nu sunt indicate nici ceapa, usturoiul, prazul, sparanghelul, arpagicul, cartofii cruzi ( pot fi dati in alimentatie doar fierti in prealabil, si apa aruncata), resturile de planta de tomate, tutun, regina noptii ( in general, solanaceele nu sunt indicate), coniferele de tot felul, apa in care a nimerit o canifera. Varza, salata, frunzele de sfecla, trifoiul rosu, se vor da in alimentatie cu retinere caci provoaca balonari.

Se pot folosi de asemenea, pe langa iarba ori fan, si cu rezultate foarte bune, granule de furaje speciale amestecate, in proportii relative egale, cu grau , orz, ( ambele foarte bune pentru iepuri ), ovaz, floarea soarelui, porumb chiar, desi nu este foarte indicat caci produce ingrasarea iepurelui. 80 – 100 gr/ zi din acest amestec sunt suficiente pentru iepure. Concentratele speciale din pet-shopuri potfi de mai multe tipuri, avand producatori diferiti. Interesat-va mai intai care dintre ele contine mai multi nutrienti, fibre si este mai sanatoasa. Aveti grija ca aceasta sa fie compusa in special din: amestec de seminte, fructe uscate, verdeata, minerale si uleiuri nutritive si sa nu aiba coloranti alimentari.

Tractul digestiv al unui iepure este foarte diferit de cel al unui caine sau al unei pisici. Iepurele are un cecum activ, care ii permite sa digere chiar si fan. Multe substante nutritive devin disponibile prin intermediul digestiei care are loc in cecum, in care este localizat inceputul intestinului gros. Pentru a permite

absorbtia intestinului subtire, iepurele "recicleaza" acesti nutrienti mancandu-si excrementele. Iepurii fac mai multe tipuri de excremente, unele fiind mai bogate in nutrienti decat altele. Acest comportament trece adesea neobservat de catre proprietari, deoarece se intampla noaptea. Balanta dintre bacterii si alte microorganisme din tractul digestiv al iepurelui trebuie sa fie echilibrata pentru mentinerea in parametri normali a motilitatii, digestiei, absorbtiei si eliminarii dejectiilor. Fibrele sunt de real folos in acest proces, multe cazuri de diaree datoandu-se unei schimbari defavorabile in balanta organismelor din tractul digestiv. Alimentatia potrivita joaca un rol important in mentinerea echilibrului. Iarba este foarte importanat pentru un tract digestiv sanatos. Excrementele alfala contin prea mult calciu si, din aceasta cauza, fibra nu este suficient de aspra pentru nevoile iepurelui, desi hranirea iepurilor cu aceste excrementele este buna pentru o dieta echilibrata.

Fanul alfalfa nu este insa ideal. Iata un exemplu de dieta potrivita pentru iepuri: - iarba la alegere (orz sau timothy; exclus alfalfa); - o cupa cu leguminoase de culoare verde inchis pentru 2,5 kg iepure pe zi (frunze de papadie, nap sau varza furajera, frunze de mustar, andive, laptuci sau salata verde, morcovi, pastarnac etc.); - 1/4 cupa de excremente alfalfa pentru 2,5 kg iepure pe zi; - delicii: o ligurita pentru 2,5 kg iepure pe zi (banana, mar, morcov, papaya); - evitati zaharul prelucrat, painea, dulciurile, etc.; - apa la discretie.

Hrana trebuie administrata in recipiente grele pentru a nu fi rasturnate. Apa poate fi administrata din sticle din care picura permanent apa curata intr-un vas solid. Dupa cum vedeti, deliciile sunt mica parte dindieta unui iepure. Fanul este disponibil in diferite cantitati la magazinele pentru animale si in alte locatii. Acesta poate fi depozitat intr-un cos din rachita sau intr-un sac din material textil. Este bun chiar si o fata de perna. Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume. Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor ( in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi ), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. Iepurasii adora salata, laptucile, varza, telina, napi, conopida, sfecla (atat frunze cat si radacini), gulii, castraveti, dovleci si dovlecei, trifoi, lucerna, grau (verde) sau ovaz.

Nu se recomanda cartofii in hranirea iepurilor datorita continutului ridicat de carbohidrati. Exista o gama larga de hrana in magazinele dedicate conceputa si produsa de specialisti pentru nevoile iepurilor. Pentru aceasta trebuie sa va interesati in magazinele de specialitate pentru a afla exact de ce cantitate are nevoie iepurele

dumneavoastra, in fuctie de concentratia produsului, greutatea si varsta iepurelui. Pentru a se obtine o dezvoltare normala a iepurilor, trebuie sa li se asigure o alimentatie variata, care sa contina: • Substante minerale • Vitamine • Proteine, lipide ( grasimi ), glucide

Substante minerale in nutritia iepurilor. In alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram:

Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase.

Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie.

Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate.

De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos. Proteine, lipide si glucide.Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului. 1. Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase. 2. Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ). 3. Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare. Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.4. Glucidele ( amidon, zaharuri ) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase. Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.

Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni. Plante si alimente proaspete pentru iepure, crude sau deshidratate: Fructe

Mere Afine Banane uscate Merisor Cantalup Struguri Pepene zaharos Portocale Papaya Pere Piersica Ananas Zmeura (frunze, tulpini, fructe) Capsune Pepene verde Fructe de paducel

Legume Anghinare Sparanghel Salata verde Laptuci Frunze de fasole Varfuri de sfecla Sfecla Radacini de sfecla Broccoli Varza de Bruxelles Varza (frunze exterioare) Morcovi (varfuri si radacini) Conopida (frunze exterioare) Gulie Telina Castravete Andive Escarole Ardei verde Nap Gulie Pastarnac Frunze de mazare Dovleac Varfuri de ridiche Spanac (frunze exterioare)

Sfecla de zahar Dovlecel

Plante Anason Salvie Salata Bernet Orz Busuioc Coada soricelului Musetel Marar Chimen dulce Patrunjel Tarhon Arpagic (cu moderatie) Oregano grecesc Levantica Lemn de lamai Sovarv Mustar Rozmarin Menta Tataneasa

Flori Galbenele Papadie (bogata in calciu) Crin Garoafa Margarete Caprifoi Liliac Caltunas Panseluta Trifoi rosu Trandafir Muscata parfumata Flori de dovlecei Begonie Viola Violeta

Altele Ghinda Lucerna Alune de fag Cereale Studenita Trifoi Cruciulita Grau Stir Lucerna Urzica Plantain

Seminte de dovleac Traista ciobanului Seminte de floarea soarelui Salcie

Plante otravitoare: Anemone Azalee Caladium Ciclama Caldarusa Mercurul cainelui Untisor Umbra noptii Mac Buton de aur Narcisa galbena Gloria diminetii Gura leului Lobelie Smochine Bobitei Philodendron Rhododendron Cucuta Piciorul cocosului Galbenele de mlastina Sofran de pajiste Vasc

Chiparos Patrunjel salbatic Dalie Crizanteme Nemtisor de munte Liliac de vale Lalele Iris Cireasa de Ierusalim Ienupar Zambila Lemn cainesc Mare parte a copacilor carora nu le cad frunzele

Simptomele otravirii. Ingerarea plantelor otravitoare poate va poate afecta animalul de companie in mai multe feluri. Acestea variaza de la deranjamente stomacale pana la moarte. Simptomele includ: salivare, alergii ale pielii si probleme cardiace si respiratorii; deoarece porcusorii de guineea nu pot sa vomite, stapanii isi dau seama ca ceva nu este in regula, de obicei, prea tarziu. Multi iepuri pot suferi un strs fiziologic dupa indigestia care le-a iritat tractul digestiv. Primul ajutor in caz de otravire Diagnosticul poate fi dificil , in afara de cazul in care iepurele este vazut mancand planta. Daca l-ati vazut facand acest lucru, aduceti cu dumneavoastra la medicul veterinar si planta respectiva, pentru ca medicul sa fie capabil sa il trateze mai rapid. De obicei, iepurilor le sunt administrate fluide pentru a ajuta eliminarea rapida a toxinelor din organism. Incercati sa tineti animalul intr-un mediu cald si linistit, pentru a minimiza efectul socului pe care acesta il sufera.

Fatarea

Dupa cum se stie, fatarea reprezinta un ansamblu de acte fiziologice naturale, datorita carora fetusii trec brusc din mediul uterin in mediul extern. In mod obisnuit fatarea la iepuroaica este usoara, se produce mai ales noaptea si dureaza 15 - 25 minute. Foarte rare sunt cazurile de fatari distocice la iepuroaica. Dupa fatare, iepuroaica desface cu dintii invelisul embrionar, taoe cu dintii cordonul ombilical al fiecarui pui, linge apoi puii si ii asaza in apropierea sfarcurilor pentru a-i determina sa suga, pe urma ii acopera cu parul pe care singura si l-a smuls de pe abdomen. Puii se nasc cu ochii inchisi si sunt complet golasi. La scurt interval de timp dupa fatare (10 - 20 minute) iepuroaica elimina placenta, pe care o consuma imediat. Dupa eliminarea placentei se controleaza de catre ingrijitor fiecare cusca in parte, se inregistreaza numarul

puilor fatati, se indeparteaza cei morti. Acest control se efectueaza in absenta iepuroaicei iar ingrijitorul trebuie sa fie foarte bine spalat pe maini cu sapun fara miros. In momentul in care femela este readusa in cusca va fi foarte preocupata de problema hranei si a apei, iar in cazul cand nu le gaseste, recurge uneori la devorarea propriilor pui. Este absolut necesar ca in crescatorie sa se asigure liniste (latratul cainilor constituie factor perturbator) si sa se impiedice accesul rozatoarelor in vecinatatea iepurilor , pentru a se preintampina consumarea puilor de catre mama. Aceasta pornire canibala a iepurelui este o reminescenta a instinctului de conservare mostenit de la forma salbatica a speciei. Canibalismul mai poate fi determinat de carente alimentare in perioada de gestatie precum si de absenta apei imediat dupa fatare.

Gestatia

La iepuroaica, spre deosebire de alte specii de animale, dehiscenta foliculara nu se realizeaza in mod spontan, ci numai datorita excitatiilor sexuale din timpul montei. Coitul la iepuroaica este determinant pentru declansarea ovulatiei. O alta particularitate consta in faptul ca procesul de nidare, sau fixare, a embrionilor pe mucoasa coarnelor uterine la iepuroaica se realizeaza doar in a patra zi dupa amfimixie. Datorita acestui fapt, la 6 - 7 zile de la data cand a avut loc monta se poate efectua controlul gestatiei, prin aducerea femelei in cusca masculului. In cazul cand iepuroaica refuza se conchide ca este gestanta. Perioada de gestatie la iepuroaica dureaza in medie 30 - 31 de zile 9cu limite cuprinse intre 26 - 38 de zile). In scopul asigurarii unei dezvoltari normale a fetusilor si pentru a mentine iepuroaicele intr-o stare buna de intretinere va trebui sa tinem cont de urmatoarele : - femelelor gestante sa li se administreze ratii nutritive cat mai complete, alcatuite din nutreturi proaspete si de cea mai buna calitate; - sa aiba la dispozitie in permanenta, apa proaspata si potabila; - asternutul iepuroaicelor sa fie uscat si curat, iar adapostul sa fie bine ventilat, curat si uscat. In perioada de gestatie, iepuroaica este foarte sensibila la zgomote. Pentru acest motiv trebuie sa ii asiguram un climat calm, de liniste, care sa ii creeze senzatia de izolare si siguranta, in caz contrar se pot produce avorturi. Acesta este motivul pentru care in timpul cat femelele sunt gestante se vor interzice vizitele persoanelor straine in crescatorii, se vor indeparta cainii, iar ingrijitorii isi vor desfasura activitatea in cea mai perfecta liniste. Cu 2 - 3 zile inaintea fatarii, iepuroaicele devin nelinistite, isi captusesc cuibul cu parul smuls de pe abdomen. In cazul producerii unor avortuei, iepuroaicele respective pot fi date din nou la monta chiar a doua zi, intrucat mucoasa lor uterina se reface foarte repede (cateva ore), bineinteles daca au fost eliminate cauzele care au generat avorturile respective.

Ingrijirea iepurilor bolnavi

Daca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-i izolati pentru a-i proteja pe ceilalti.

1. Casuta pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metri de celelalte incaperi. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi.

2. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile Dvs. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va spalati bine mainile.

3. Când iepurii bolnavi sunt luati din casuta, aruncati toata mincarea care a ramas. Locul trebuie sa fie curatat de doua ori cu solutie de inalbitor de 3%. Altfel si urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi.

4. Cand cumparati iepuri noi, ii puneti in casuta de izolare pentru o perioada de 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi si apoi administrati vaccinurile corespunzatoare.

Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti sigur, adresati-va medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi. Retineti: Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi curate, vor fi sanatosi. Ca sa fiti siguri ca ei sunt sanatosi si sa descoperiti bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati animalele ce va trezesc indoieli.

Medicamentatia la iepuri

1. Coccidioza : Toltazuril ( substanta activa ) – foarte puternic, Baycox, Sulfachinoxalina, Sulfadiazina, Sulfadimidina, Salinomicina, Diclazuril, Robenidin, Coccitostop, Gelliprim Orale.

2. Hemoragii dupa coccidioze: Vitamina K asociat cu coccidiostatice 3. Boala hemoragica ( Septicemia virala, RHD ): Cunipravac (Cunipravac-

RHD), Mixohemovirovac, Mixohemoragivac. 4. Colibaciloza: Enrofloxacina Salmonelloza ( complicatii gastro. ) :

Enrofloxacina Mixomatoză: Mixohipra-H, Mixohemoragivac Endo si ectoparaziti: Ivermectina (tratament intern, injectabil subcutanat). Albendazol (tratament extern, peros).

5. Raia auriculara: Evomec (s.a. Ivermectina) + ulei comestibil ( uns zona afectata pentru inmuierea pielii.

6. Raceala: Colistina, Doxicilina

7. Rani deschise: Neocaf spray, Asocilin + apa oxigenata, Mibazon + apa oxigenata, Tetraciclina simpla – este totusi cea mai slaba + apa oxigenata

8. Diareea atipica ( diareea netipica unei boli anume ci doar un deranjament stomacal): Otet de mere, Frunze de stejar, Crengi si frunze de salcam. Vitaminizare: Vitamm 2, Promotor, Provimi ( furaj medicamentos ), Sare bulgari + o bucata BCA

9. Dezinfectie custi: Cloramina effervescent10.Pasteureloza (septicemia hemoragica ): Eritrom, Galimicin,

Streptomicina, Enrofloxacina, Neomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol.11.Dermatomicoze: Clotrimazol ( Canesten ), Enikomazol ( Inaverol ),

Griseofluvin ( Licoden M ), Ketokonazol ( Nizarol ). 12.Plagi, Infectii, Stomatite: Oxivet ( oxitetraciclina), Terramycin

( oxitetraciclina ). 13.Plagi, Afectiuni podale: Negerol 14.Afectiuni ale ochilor: Ceai de musetel + Gentamicina picaturi ( picaturi

de ochi de la farmacia umana. )15.Balonari: Enteroguard cate o pastila pe zi timp de 5 zile, incepand cu

varsta de 3-4 saptamani, Colitrim, Otet de mere16.Stranut nealergic: Colitrim 17.Stranut alergic: - fara tratament.18.Antibiotice pentru iepure Diaree, Dizenterie, Slabire, Cadera parului:

Penicilina, Ampicilina, Cefalexina Caderea parului: Spiramicina19.Diaree, Slabire accentuata: Canamicina Diaree: Tilozina 20.Tratamente preventive - - acidifiant Nutrisure (produs natural), rol

antibiotic si stimulator de crestere prin imbunatatirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apa, permanent pana la 4 luni. - Albastru de metilen – de doua ori pe luna. - 1 data pe luna se adauga AD3E 2mml pe un litru de apa de baut timp de 5 zile ( AD3E fixeaza calciu din mancare in corp) - 1 data in 3 luni se adauga in apa 2mml de Enrofloxacina intru-un litru de apa de baut ( deparazitare interior) - pui la 6 - 8 sapt se vaccineaza cu Mixohipra-H - adulte se vaccineaza cu Mixohipra-H de doua ori pe an (de regula in luna martie si septembrie) - Colitrim un mg. de la 3-4 saptamani / un litru de apa timp de 5 zile ( preventiv pentru balonari). Cand se umfla trebuie si atunci - Ivermectina ( paraziti interni ) si Albendazol ( purici)

Metode de hranire

1. Hranirea in sistem gospodaresc. In practicarea acestui sistem se intrebuinteaza nutreturile obtinute in propria gospodarie sau subprodusele acestora. Acesta este cel mai vechi si cel mai raspandit sistem, sistem care este specific micilor gospodarii, cu efective reduse de iepuri. Ca furaje de tip gospodaresc putem mentiona : masa verde, fanul, frunzele de varza, de sfecla, cartofii, alte plante precum si diferite resturi menajere. Nutreturile

mentionate se pot utiliza fie ca atare, fie dupa o prealabila preparare (oparire, fierbere, macinare etc.). Iata un exemlu de ratie (dupa Kardon, 19730 destinata tineretului cunicul (in greutate de 2 Kg), ratie alcatuita din nutreturi de tip gospodaresc : 50 g fan, 100 g sfecla furajera (taiata felii), ca nutreturi de baza, la care se mai adauga 50 g orz boabe ca nutret energetic. Aceasta ratie ar putea acoperi necesarul de balast, substanta uscata, amidon, dar nu si pe cele de proteina. De aici rezulta ca nu este tocmai usor sa alcatuiesti o ratie echivalenta din nutreturi produse in gospodaria proprie. Desi ratia iepurilor poate fi completa cu resturi menajere, trebuie sa fim totusi atenti la calitatea acestor nutreturi, in sensul sa nu fie mucegaite, rancezite, acre etc. Daca nutreturile nu sunt proaspete, acesta dauneaza sanatatii animalelor care le consuma.

2. Hranirea Combinata. In principiu, acest sistem se bazeaza pe hranirea iepurilor atat cu nutreturi de tip gospodaresc cat si cu nutreturi folosite in cresterea industriala (nutreturi concentrate combinate). In felul acesta, exista posibilitatea imbunatatirii si echilibrarii ratiilor. Trebuie avut insa grija ca cele doua tipuri de nutreturi sa fie de buna calitate si sa fie utilizate in mod rational. Hranirea combinata se poate aplica foarte bine in acele crescatorii unde exista surse ieftine de nutreturi de baza. Asa de pilda, s-a constatat ca pe timp de vara s-ar putea folosi ca nutret de baza varza furajera. Aceasta planta rezista bine la conditiile vitrege din timpul iernii, iar de primavara timpuriu pana toamna tarziu reprezinta un nutret foarte bun in hrana iepurilor. In special frunzele sale au un continut nutritiv ridicat si o buna digestibilitate. Iepurii sunt hraniti cu acest furaj la discretie, adaugandu-se insa si 50 - 70 g de nutreturi concentrate combinate. Un asemena tip de hranire este practicat destul de frecvent in crescatoriile mici. Atat cantitatile, cat si natura nutretului folosit in hranirea combinata difera in functie de varsta si starea fiziologica a iepurilor.

3. Hranirea Unisortimentala. La aceasta metoda se foloseste un nutret complex (alcatuit din mai multe sortimente de nutreturi), produs industrial ca unica sursa de substante nutritive de care beneficiaza iepurele. Compozitia acestui nutret unic difera in functie de varsta, starea fiziologica si directia de exploatare (reproductie sau ingrasare). In felul acesta se poate asigura iepurilor o ratie echilibrata in vitamine si substante minerale, ratie de care pot beneficia pe parcursul intregului an. In compozitia acestui nutret se mai includ antibiotice, antioxidante si coccidiostatice. Calitatea constanta a nutreturilor asigura o productie continua pe intreg anul (fara fluctuatii legate de sezon) si in acelasi timp foarte economica. Acest nutret prezinta marele avantaj ca asigura o hranire rationala, deoarece se administreaza in hranitori automate care se umplu de 1 - 2 ori pe saptamana, iar iepuri au posibilitatea sa consume la discretie, in functie de necesitati. Printr-un astfel de mod de administrare

a hranei se reduce munca si o data cu ea si pretul de cost al productiei. Nutretul respectiv se produce la F.N.C care il transporta la crescatorii unde se depoziteaza in buncare turn.

Monta

Iepuroaicele fac parte din categoria animalelor poliestrice, motiv pentru care pot fi montate in orice anotimp al anului. Dupa diagnosticarea caldurilor, femela este introdusa in cusca masculului ce i-a fost repartizat prin planul de monta (femela este transportata la mascul tinand-o de spate, cat mai aproape de gat, iar daca este cazul poate fi sustinuta cu o mana si de abdomen). Daca am duce masculul la femela acesta, din cauza ca nu cunoaste noul mediu de viata nu va monta, iar femela va deveni nelinistita si va avea fata de el o comportare agresiva, provocandu-i rani prin muscaturi, mai ales la nivelul testiculelor. La iepure actul montei se desfasoara rapid, avand durata doar de cateva secunde. Este insa indicat ca monta sa se efectueze in liniste si pe timp racoros (dimineata sau seara). Ingrijitorul care asista la monta va trebui sa duca iepuroaica din nou in cusca dupa ce aceasta a fost montata. Pe cusca femelei montate se pune o tablita, pe care se va scrie data montei, masculul care a efectuat-o si data probabila a fatarii. Femelele care desi sunt in calduri refuza sa se monteze, se introduc in custi ce se vor aseza in vecinatatea masculului si vor fi duse la monta mai multe zile la rand, pana vor accepta masculul. Sunt insa cazuri cand femela, refuzand un mascul, este apoi dusa la altul, il accepta pe acesta din urma. Iepuroaicele care dupa cateva zile de la data montei incep sa-si smulga parul de pe abdomen si sa-si pregateasca culcusul, vor trebui date din nou la monta, intrucat acestea sunt semne ale infecunditatii lor.

Principii esentiale in cresterea iepurilor

Ca specie, iepurele se inmulteste foarte repede si des si in natura are o perioada de inmultire de aproape o luna. Astfel, o femela nu va avea o viata lunga pentru ca fatarea este obositoare pentru organismul sau. La fiecare fatare are de la 4 la 12 iepurasi. Masculul ajunge la maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni. Femela poate fi fecundata la aceeasi varsta. Femela poate fi fecundata iarasi la un interval de 24 ore dupa fatare, daca masculul este lasat cu ea in casuta. Aceasta nu este prea bine pentru femela, deoarece e posibil ca ea va avea probleme la viitoarea fatare. Problemele pot fi urmatoarele:

1. Femela nu va pregati cuibul pentru iepurasii nou-nascuti si ei vor muri din cauza frigului.

2. Femela nu va avea lapte sau va refuza sa alapteze puii. Ei pot fi hraniti cu biberonul, dar veti pierde mult timp si majoritatea iepurasilor vor muri.

3. Daca femela nu este suficient de sanatoasa, se va imbolnavi din cauza stresului alimentar.

Ce puteti face pentru o inmultire mai eficienta? Procesul de inmultire se recomanda de efectuat doar atunci cind femela are o virsta nu mai mica de 7-8 luni. Se recomanda nu mai mult de 3 fatari pe an la o singura femela. Intre 2 cicluri de inmultire se recomanda o pauza de 3-4 luni. Aceasta imbunatateste sanatatea femelei. Folositi numai animale sanatoase pentru inmultire. In cazul cand o femela este sanatoasa, dar nu are grija de iepurasii sai, nu o mai folositi ca reproducator. Aceasta lipsa de grija se poate transmite prin ereditare si urmasilor sai. Daca folositi endogamia, ea este posibila intre verisori, intre bunici si nepoti, sau intre unchi/matuse si nepoti; intre frati si surori riscul de aparitie a defectelor va fi mai mare, de exemplu a rahitului. Folositi doi sau trei masculi si selectati pentru fiecare ciclu animale diferite. Faceti o evidenta de fiecare data a rezultatelor obtinute. Intotdeauna aduceti femela la mascul pentru inmultire. Daca aduceti masculul la femela, ea poate fi agresiva . Masculul si femela trebuie sa fie aproximativ de aceeasi marime. Daca el este mai mare, iepurasii pot fi prea mari si vor muri din cauza unei nasteri dificile. Uneori fecundarea poate sa nu aiba loc. Cauza poate fi sterilitatea femelei sau lipsa de hormoni. In cazul lipsei de hormoni se recomanda ca in fiecare zi, timp de 2 saptamini inainte de inmultire, sa se hraneasca femela cu iarba tanara si verde sau de a-i da o picatura de ulei de grau. Daca acesta nu ajuta, inseamna ca femela este sterila si poate fi sacrificata. La 28-32 de zile dupa fecundare femela va fata. La 15-20 de zile dupa nastere, incepeti sa introduceti plante in dieta iepurasilor, iar la 30 de zile introduceti mancarea iepurilor maturi in plus la laptele iepuroacei-mame. Dupa 8 saptamini, iepurasii pot fi intarcati , asigurindu-va ca ei mananca foarte bine.

Putina anatomie

Punerea in valoare a potentialului de crestere a iepurilor este strict dependenta de nivelul calitativ al hranei. Iepurele, la fel ca toate celelalte rozatoare, are dintii intr-un permanent proces de crestere, motiv pentru care necesita hrana de cel putin doua ori pe zi. Daca ii vom oferi nutreturi cu consistenta tare,prin care sa isi realizeze tocirea dintilor, problema este rezolvata. Daca ii vom oferi doar nutreturi de o consistenta slaba , dintii sai vor creste prea mult , ceea ce inseamna ca la un moment dat va fi pus in imposibilitate de a se mai hrani , de a mai putea sa mestece. In hranirea iepurilor de casa trebuie sa se tina cont de faptul ca musculatura stomacului sau este slab dezvoltata, cu exceptia orificiilor de intrare si iesire din

stomac (cardia si pilor). Musculatura puternica a intrarii in stomac (orificiul cardia) face practic imposibil actul vomitarii la iepure. Aceasta particularitate devine mortala pentru iepure in cazul consumarii de nutreturi toxice (iepurele se va balona si va muri). Alta informatie importanta este aceea ca musculatura puternica a iesirii din stomac (orificiul pilor) , face ca stomacul iepurelui sa nu se poata goli decat sub presiunea altor furaje ingerate . Din acest motiv, iepurele consuma mici cantitati de furaje ( 1- 4 grame la un tain ) , dar aproape continuu. In 24 de ore , iepurele va consuma 70-80 de tainuri , durata fiecarui tain avand cam 1-2 minute. Ritmicitatea ingerarii nutreturilor in aparatul digestiv va asigura iepurelui un bun tranzit gastrointestinal si o digestie normala.

Atentie : Un interval mai mare de 7-8 ore intre tainuri va produce iepurelui deranjamente gastrointestinale. Tocmai de aceea este foarte important ca urechiatii sa aiba in permanenta la dispozitie furaje de buna calitate , in caz contrar vor aparea mortalitati mari.Cecotrofia. (sau reingestia crotinelor). La neamul iepuresc , datorita constructiei tubului digestiv, cecotrofia constituie un act fiziologic normal si absolut necesar. La animalele rumegatoarele (ex: vaca,oaia ) actiunea microorganismelor asupra hranei ingerate are loc in prima parte a aparatului digestiv (stomac si intestin subtire) iar substantele cu valoare nutritiva sunt repede absorbite in organism datorita suprafetei mari de digestie. La iepure (rozator) microorganismele intalnesc hrana abia in partea finala a aparatului digestiv , adica in cecum . La specia umana, apendicele vermiform (care ne creeaza uneori probleme medicale) este o reminescenta a cecumului. La iepure cecumul este un organ care are un rol foarte important in digestie. Hrana stationeaza aici aproximativ sase ore, timp in care microflora bacteriana actioneaza asupra bolului alimentar , rezultand elemente nutritive importante. De aceste elemente nutritive, iepurele va beneficia numai reingerand (mancand) propriile sale excremente sub forma de crotine moi. Cecotrofia debuteaza la puii de iepure cam pe la varsta de 3 saptamani , adica in perioada cand incep sa consume furaje celulozice (iarba uscata,etc).

Fluturele german

Paternitatea sa este atribuita iepurelui iepurelui de casa Urias Belgian, raspindit mult in tinutul Rinului pina in 1905 si rebotezat in 1916 in iepure de casa Urias German. A fost format in Germania la inceputul secolului XIX in urma selectiei Fluturelui urias francez cu care se aseamana foarte mult. A fost format in Germania la inceputul secolului XIX in urma selectiei Fluturelui urias francez cu care se aseamana foarte mult. Uriasul German i-a transmis o serie de particularitati specifice, evidentiate prin marimea si conformatia corpului.

Uriasul Pestrit

Iepurele belgian era cunoscut si sub denumirea de “Nas alb”, datorita capului alb. Uriasul pestrit avea initial o structura corporala asemanatoare cu cea a belgianului, fiind insa cea mai fina, mai delicata. prezentind petele de culoare specifice rasei, fara a avea desenul specific al capului, desenul fluturelui si punctele maxilarelor, dar avind inele din jurul ochilor. Exemplarele pestrite au fost prelucrate ulterior, obtinindu-se desenul specific al capului de la Uriasul pestrit iar in 1908 Uriasul pestrit a fost recunoscut ca o noua rasa. Intrucat selectia s-a facut in directia productiei de carne,Pestritul german este ceva mai masiv decat Fluturele urias francez. Prolificitatea medie este de 5-8 pui la fatare si ating maturitatea sexuala la cca 9-10 luni. Culori: alb-negru ; alb-albastru Greutatea normala este de 6,0 kg.Limita inferioara este de 5,0 kg,iar limita superioara nu exista. Lungimea urechilor este de 16-17 cm. Dinamica greutatii corporale: Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8 Greutatea (in kg) 0,6 1,2 2,3 3,5 4,5 5,0 5,5 6,0

Uriasul Alb

Rasa s-a format in Belgia si Germania prin selectia iepurilor din rasa Urias Belgian si este de talie mai mica decat rasa din care provine, greutatea medie fiind de 6-7 kg. Prolificitatea medie este de 5-7 pui la fatare si ating maturitatea sexuala la cca 10 luni. Caractere de exterior -capul la masculi este rotunjit si la femele mai alungit, ochii de culoare roz(pupila rubinie inchissi irisul mai deschis); -urechile au o lungime de cca 18-20 cm, cu varfurile rotunjite; -gatul la masculi este fara salba ; la femele insa se poate intalni o usoara salba. -corpul cilindric, voluminos si bine legat; -culoarea blanii este alba cu par des, scurt si matasos, iar pielea nu prezinta pigment Dinamica greutatii corporale: Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8 Greutatea (in kg) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,2 5,8 6,3

Uriasul Belgian

Uriasul Belgian. Rasa a fost formata in jurul anului 1825, in districtul Gand din provincia belgiana Flandra (modul de formarea a rasei este neclar).Actualele calitati se datoresc in mare masura crescatorilor belgieni, care printr-o munca

asidua de ingrijire si selectie au creat o rasa care s- impus in intreaga lume. Rasa a fost preluata si iar prin selectie, factorii de mediu, incrucisari si nu in ultimul rand din dornita crescatorilor din diferite tari de a creea noi, s-au fixat caracterele dorite si asa au aparut o serie de denumiri, precum Uriasul German, Uriasul Maghiar. O caracteristica convenabila este dezvoltarea rapida a tineretului, care in a 3-a luna pot atinge greutati ce trec de 3 kg, fapt ce permite crearea liniilor de masculi pentru incrucisarile industriale. Greutatea medie adultilor este de 7-8 kg, dar sunt exemplare ce ajung si la 12 kg. Femele sunt apte de reproductie la 8 luni(dupa aceasta varsta se pot ingrasa si deveni sterile), iar masculii la 9 luni. Prolificitatea medie este de 5-7 pui la fatare. Caractere de exterior -capul este relativ mare, ochii mici, de culoare bruna la iepurii de culoare inchisa si roza la cei de culoare deschisa; -urechile lungi (20-24 cm), cu varfurile rotunjite, mobile si tinute in forma de V; -gatul este relativ gros, salba aproape enexistenta la masculi; la femele salba este usor dezvoltata, intinzandu-se pe membrele anterioare; -corpul este cilindric, cu pietul si crupa larga, linia spinarii dreapta sau putin lasata si bine dezvoltata; -membrele sunt musculoase, puternice, unghiile brune-negricioase sau albe (de culoarea parului de pe trunchi);-culoarea blanii poate fi : neagra, aguti roscat, alba, albastru-cenusiu si baltata. Ca defecte sunt: marime si greutate necorespunzatoare, cap berbecat, pete la ochi, urechi ascutite sau lasate in jos, pipt ingustcrupa tesita, parul lung sau lanos, blana de nuanta galbuie. Nota: Caracterele de rasa de mai sus nu au pretentie de standard. Standardul national (recunoscut) ca si la pasari, nu exista. Arbitrajul se face in general dupa standarul german. Dinamica greutatii corporale: Varsta (in luni) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Greutate (in kg) 0,7 1,6 2,6 3,6 4,6 5,4 6,0 6,5 7,0

Retete Hranire

In cresterea iepurilor nu este nevoie de multe boabe. Ei sunt mici fabrici de carne (si blanita) ce folosesc furajele existente in orice gospodarie, oricat de saraca ar fi ea: furaje verzi in general, fanuri si sfecla iarna si doar putine boabe. Si sunt "fabrici" si pentru faptul ca se inmultesc foarte repede (gestatia dureaza numai 30 de zile). Iata un tip de reteta: 50% granulte de iepuri din comert 50% orz

din amestec se administreazai la rase grele 120 gr pe zi la rase medie 100 gr pe zi si la rase mici 80 gr pe zi la rase pitice ca 40 gr pe zi pe langa asta, fan la discretie si ca 500ml apa pe zi nu administrati nimic verde !!! Doar palit si dupa o obisnuire treptata a organismului.

1. Coccidioza : Toltazuril ( substanta activa ) – foarte puternic, Baycox, Sulfachinoxalina, Sulfadiazina, Sulfadimidina, Salinomicina, Diclazuril, Robenidin, Coccitostop, Gelliprim Orale.

2. Hemoragii dupa coccidioze: Vitamina K asociat cu coccidiostatice3. Boala hemoragica ( Septicemia virala, RHD ): Cunipravac (Cunipravac-

RHD), Mixohemovirovac, Mixohemoragivac.4. Colibaciloza: Enrofloxacina5. Salmonelloza ( complicatii gastro. ) : Enrofloxacina6. Mixomatoză: Mixohipra-H, Mixohemoragivac7. Endo si ectoparaziti: Ivermectina (tratament intern, injectabil subcutanat).

Albendazol (tratament extern, peros).8. Raia auriculara: Evomec (s.a. Ivermectina) + ulei comestibil ( uns zona

afectata pentru inmuierea pielii.9. Raceala: Colistina, Doxicilina10.Rani deschise: Neocaf spray, Asocilin + apa oxigenata, Mibazon + apa

oxigenata, Tetraciclina simpla – este totusi cea mai slaba + apa oxigenata11.Diareea atipica ( diareea netipica unei boli anume ci doar un deranjament

stomacal): Otet de mere, Frunze de stejar, Crengi si frunze de salcam.12.Vitaminizare: Vitamm 2, Promotor, Provimi ( furaj medicamentos ), Sare

bulgari + o bucata BCA13.Dezinfectie custi: Cloramina effervescent14.Pasteureloza (septicemia hemoragica): Eritrom, Galimicin, Streptomicina,

Enrofloxacina, Neomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol.15.Dermatomicoze: Clotrimazol ( Canesten ), Enikomazol ( Inaverol ),

Griseofluvin ( Licoden M ), Ketokonazol ( Nizarol ).16.Plagi, Infectii, Stomatite: Oxivet ( oxitetraciclina), Terramycin

( oxitetraciclina)17.Plagi, Afectiuni podale ( Pododermita ): Negerol18.Afectiuni ale ochilor: Ceai de musetel + Gentamicina picaturi ( picaturi

de ochi de la farmacia umana.

19.Balonari: Enteroguard cate o pastila pe zi timp de 5 zile, incepand cu varsta de 3-4 saptamani, Colitrim, Otet de mere

20.Stranut nealergic: Colitrim21.Stranut alergic: - fara tratament22.Antibiotice pentru iepure23.Diaree, Dizenterie, Slabire, Cadera parului: Penicilina, Ampicilina,

Cefalexina24.Caderea parului: Spiramicina25.Diaree, Slabire accentuata: Canamicina26.Diaree: Tilozina27.Tratamente preventive la iepurii de casa

1 zi pe sapt pun in apa de baut 2mml de Coccistop per 1 litru de apa (preventiv contra coccidiozei) sau alt coccitostop acidifiant Nutrisure (produs natural), rol antibiotic si stimulator de crestere prin imbunatatirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apa, permanent pana la 4 luni.

Albastru de metilen – de doua ori pe luna. 1 data pe luna se adauga AD3E 2mml pe un litru de apa de baut

timp de 5 zile ( AD3E fixeaza calciu din mancare in corp) 1 data in 3 luni se adauga in apa 2mml de Enrofloxacina intru-un

litru de apa de baut (deparazitare interior) pui la 6 - 8 sapt se vaccineaza cu Mixohipra-H adulte se vaccineaza cu Mixohipra-H de doua ori pe an (de regula

in luna martie si septembrie) Colitrim un mg. de la 3-4 saptamani / un litru de apa timp de 5 zile

( preventiv pentru balonari). Cand se umfla trebuie si atunci- Ivermectina ( paraziti interni ) si Albendazol ( purici )

Numim infecţie sau contaminare apariţia, fixarea şi înmulţirea agenţilor patogeni în organismul gazdă.

Infecţii virale.Viruşii sunt cei mai mici agenţi patogeni care se pot înmulţi numai în celule vii. În afara organismului viu ei nu sunt active, dar capacitatea lor de înmulţire se menţine adesea mult timp. Ei pot fi transmişi prin intermediul căpuşelor şi ţânţarilor, la iepurii sănătoşi.

Mixomatoza. Mixomatoza este o infecţie virală a iepurilor care se transmite la iepurii de casă prin insecte înţepătoare (ţânţar, pureci) şi căpuşele iepurilor sălbatici. Iepurii de casă sunt contaminaţi când parazitul a supt anterior virusul

prin sângele iepurilor sălbatici. Fiindcă apariţia insectelor aduce cu ea mari dezechilibre pe parcursul anului, adesea apare mixomatoza în lunile de vară şi toamnă. Evoluţia bolii este neunitară deoarece receptivitatea depinde şi de rasă şi de condiţia animalelor luate separat. Primele simptome apar la iepuri la aproximativ 3-5 zile după contaminare.

În evoluţia acută a bolii pleoapele se umflă şi se inflamează până la forma de pungi de puroi. Apar apoi umflături noi la baza urechii, la buze, la nas şi în spatele nasului. Aceste umflături apar şi în regiunile genitale şi anale. Animalele sunt ameţite, refuză hrana şi cad văzând cu ochii. Animalul moare la 8-10 zile de la începutul bolii. Toate animalele grav bolnave mor.

Dacă evoluţia bolii este cronică, animalele prezintă o uşoară umflătură a pleoapelor, câteva pustule la orificiile nasului, în regiunea genitală şi la baza urechii. O parte dintre aceste animale se însănătoşesc.

Tratament şi prevenire: Tratamentul formei acute a bolii nu are şanse. Vaccinarea profilactică împotriva mixomatozei ar trebui realizată corect în regiunile acut periclitate, înainte de începerea anotimpului călduros. Ea este tolerată fără probleme de toţi iepurii şi asigură imunitate pe o perioadă de circa 6 luni. La locul vaccinării poate apărea o umflătură care, însă, dispare mai apoi.

Observaţie: Rareori, această boală poate apărea şi la iepuraşii vaccinaţi. În aceste cazuri este vorba despre o formă mai blândă a bolii, cu mai mult de 95% şanse de vindecare.

Virusul nu se transmite la om.

Boala hemoragică a iepurilor (septicemie virală, Rabbit Haemorrhagic Disease – RHD, epidemia chinezească). Contaminarea animalelor expuse are loc prin consumarea viruşilor eliminaţi de către animalele infectate, este vorba despre o tipică infecţie de contact. Este posibilă şi contaminarea prin hrana verde infectată. Perioada de la contaminare şi până la apariţia cazurilor mortale sau semne de boală însumează 1 până la 3 zile. În total sunt cunoscute trei forme de boală:

- fără simptome anterioare de boală, animalele se prăbuşesc, ţipă şi se sufocă cu hemoragiile nazale.

- iepurii manifestă o uşoară ameţeală, devin neliniştiţi, respiră greu şi mor în urma unor hemoragii, în special nazale.

- o formă blândă de evoluţie decurge printr-o tulburare temporară a stării generale, dar aceasta nu este, de fapt, RHD.

Asemenea diverse forme de evoluţie ale bolii pot lua naştere dintr-o infecţie sau printr-o imunitate scăzută a organismului. De cele mai multe ori, rata mortalităţii iepurilor de casă este, la început, foarte mare. Preventiv se va face un vaccin în regiunile periclitate. Puii trebuie vaccinaţi cel târziu la vârsta de 6-7 săptămâni.

Agentul patogen aparţine viruşilor foarte mici picoma, care apar şi la alte mamifere.

Leucoză (limfadenoză, limfosarcomatoză). Leucoza, este, probabil, o infecţie virală care duce la o transformare tumorală a organelor interne şi îşi face apariţia izolat în adăposturile iepurilor. Contaminarea cu agentul patogen al leucozei se realizează deja la mamă în timpul gestaţiei. Boala izbucneşte la animalele adulte, maturizate sexual, prin combinarea unor factori diverşi, printre care şi cel ereditar. Boala se cronicizează, animalul slăbeşte lent , îi piere pofta de mâncare şi dorinţa de a face mişcare. După izbucnirea bolii. Animalele mor până în cel târziu 2 săptămâni. Simptomele exterioare recognoscibile pot fi nodulii limfatici măriţi, care se pot simţi pe sub piele, la palpare.

Tratament şi prevenire: tratamentul animalelor bolnave nu are nicio şansă de reuşită.

Turbarea. Turbarea apare rareori la iepurii de casă, de cele mai multe ori ca urmare a pătrunderii animalelor sălbatice: jderi, vulpi, sau dihori în ţarcurilor iepurilor. Virusul turbării se transmite printr-o muşcătură a unui animal turbat şi are întotdeauna sfârşit letal. Semnele bolii sunt specifice: hipersensibilitate, stare de anxietate, salivaţie abundentă. Dificultatea la înghiţit şi paraliziile sunt simptome tipice. Turbarea trebuie anunţată în mod obligatoriu; chiar şi bănuiala unei infecţii de acest gen trebuie anunţată la cabinetul veterinar. Toate măsurile de combatere sunt decise de autorităţile veterinare.

Variola iepurilor. Variola iepurilor nu prea mai este studiată în ziua de azi. Virusul (orthopoxvirus) este înrudit cu virusul variolei vacilor şi se transmite prin contactul cu animalul bolnav.

Simptomele bolii: iepurii atacaţi sunt ameţiţi şi apatici şi se observă schimbări ale pielii, cum ar fi: pete roşiatice, şi pustule la urechi, pleoape, cavitatea bucală, vagin sau testicule. Variola poate pătrunde şi în cavitatea bucală. Durata bolii

este cuprinsă între 3-7 zile. Diagnosticul infecţiei variolice este stabilit prin analiza microscopică a virusului. Nu este posibil un tratament al animalelor bolnave şi nu există măsuri profilactice.

Fibromatoză. Rareori se constată la iepuri evoluţii spontane, de cele mai multe ori există tumori subcutanate izolate. Adeseori, se dezvoltă formaţiuni ca tumori apărute în urma vaccinării profilactice împotriva mixomatozei.

Simptome: La aproximativ 7 până la 14 zile după infecţie sau după vaccinarea cu un vaccin heterolog împotriva mixomatozei, sub piele se pot dezvolta tumori până la mărimea unui ou de găină. Ele regresează, de cele mai multe ori, după 4-5 săptămâni. Virusul fibromatozei este transmis prin înţepături de insecte.

Tratamentul tumorilor este posibil pe cale chirurgicală. De cele mai multe ori, se realizează după câtva timp, o vindecare spontană.

Boala lui Aujeszky (pseudoturbare). Virusul bolii lui Aujeszky atacă în primul rând porcii, dar şi ale specii de animale, printre care şi iepurii, care se infectează şi la care se declanşează simptomele bolii. Infectarea iepurilor cu acest virus are loc prin intermediul hranei.

Simptomele bolii: Animalele suferă de o puternică mâncărime, îşi rod membrele şi pielea, au crampe şi constrângeri. Un tratament al animalelor bolnave nu este posibil. Preventiv, cuştile iepurilor nu ar trebui amplasate în apropierea coteţelor de porci.

Boala Bornash. O altă boală virală care apare la iepuri este infecţia cu virusul Borna. Acesta este transmis prin înţepăturile insectelor.

Simptome: Iepurii dau dovadă de afecţiuni ale sistemului nervos: ameţeală, capul sprijinit pe podea, tulburări de echilibru. Nu există un tratament al animalelor bolnave.

Infecţii bacteriene. La apariţia şi la declanşarea bolilor bacteriene, contribuie, de regulă, mai mulţi facori patogeni:

• întreţinere deficitară (igienă nesatisfăcătoare);

• climatizarea proastă, curent, o mare concentraţie de gaze toxice;

• greşeli de furajare sau lipsa hranei;

• atacul paraziţilor sau alte boli;

• gestaţia şi fătarea.

Unii factori auxiliari slăbesc rezistenţa organismului, aşa încât ocurenţa bolilor este sporită.

Agenţii patogeni, care, în mod normal, nu duc la îmbolnăvire, pot înfrânge rezistenţa organismului iepurilor şi declanşa simptomele bolii. Adeseori, nu se pot stabili cauzele primare ale bolii, fiindcă acestora li se suprapun factori secundari. Alteori, agenţii patogeni sunt combătuţi fără ca factorii dăunători să regreseze. În niciunul din cele două cazuri descrise mai sus nu este posibilă o combatere efectivă a bolii.

Pe lângă combaterea agenţilor patogeni, trebuie recunoscuţi şi înlăturaţi şi factorii favorizanţi ai bolii.

Pasteureloza. Pasteureloza este cauzată de bacterii (Pasteurella multocida) şi poate cunoaşte o evoluţie acută sau cronică. Acesta este exemplul tipic al bolii multifactoriale, adică diferiţi factori agravanţi trebuie să contribuie pentru ca boala să se declanşeze. Cel mai frecvent, tabloul clinic al bolii este aşa-numitul guturai contagios.

Agentul patogen, Pasteurella multocida se găseşte la mulţi iepuri sănătoşi în orificiile nazale şi în mucoasa nazală. Factorii care irită mucoasa nazală, cum ar fi; curentul, o umezeală prea mare a aerului sau vremea rece, afectează organismul. Apărarea imunitară a organismului este, în acest fel, slăbită. Acest lucru face ca agenţii patogeni să se înmulţească, ducând, astfel, la declanşarea bolii. În continuare, se adaugă alte bacterii care sporesc gravitatea îmbolnăvirii. La început se poate observa o scurgere apoasă, care devine mai târziu purulentă. Orificiul nazal este lipit, acoperit cu o crustă şi murdărit cu particule de praf. Şi pe suprafaţa interioară a picioarelor din faţă sunt vizibile cruste lipicioase şi murdare. Animalele sunt apatice, blana zbârlită şi lipsită de strălucire. Semnele bolii se accentuează, iar la 2 până la 8 zile, animalele mor. La alţi iepuri, simptomele bolii dispar când factorii vătămători sunt înlăturaţi sau când se realizează un tratament corespunzător. Boala poate, însă, izbucni oricând, fiindcă agenţii patogeni există încă în continuare în corpul animalului sau în habitatul acestuia.

Bordeteloza. Agenţii patogeni ai bolii (Bordetella bronchiseptica) se găsesc, în caz de îmbolnăvire, aproape întotdeauna în căile respiratorii, unde, este dovedită prezenţa acestora.

Simptome: Când boala îşi face apariţia în adăpost, iepurii bolnavi prezintă adesea simptome asemănătoare cu ale pasteurelozei – guturai cu strănut, scurgeri nazale apoase şi purulente, dar şi inflamaţii ale pleoapelor şi infecţii pulmonare cu o evoluţie rapidă, dificultăţi respiratorii, lipsa de apetit şi, în câteva zile, moartea animalelor.

Infecţie: agenţii patogeni se strecoară neobservaţi prin iepurii noi achiziţionaţi; ei infectează rapid animalele sănătoase din adăpost. Şi la expoziţii ei reprezintă un mare risc de contaminare. Ca şi în cazul pasteurelelor, rezistenţa organismului scade prin iritarea căilor respiratorii de către gazele toxice, căldură mare, frig, falsă aerisire.

Infecţia: Contaminarea are loc prin mâncare sau apa puternic infectată cu bacterii Pseudomonas, iar contaminarea pielii şi mucoaselor este cauzată de existenţa unui mediu înconjurător foarte murdar. Măsurile terapeutice sunt luate de cele mai multe ori prea târziu. Dacă evoluţia bolii este mai lentă, animalele vor fi tratate cu antibiotice timp de mai multe zile.

Profilactic se va menţine o igienă absolută a apei de băut şi a adăpostului – condiţie la fel de necesară ca şi curăţarea cuştii. Pentru tratarea animalelor bolnave se folosesc diverse antibiotice care trebui stabilite după realizarea unei antibiograme într-un laborator de cercetări. este importantă recunoaşterea timpurie a îmbolnăvirii pentru a se aplica imediat un tratament bine ţintit.

Rodenţioza (Pseudotuberculoza, Yersinioza, Pesta rozătoarelor). Rodenţioza este cauzată de Yersinia pseudotuberculosis sau – rareori – de Versinia enterocolis. Boala apare cu preponderenţă la iepurii de casă şi la alte rozătoare ca, de exemplu, Chinchilla. Animalele se pot imbolnăvi la orice vârstă.

Contaminarea are loc prin consumul furajelor şi apei de băut infectate în grajd. Infecţia se răspândeşte rapid.

Pseudomoniaza. Agentul patogen al bolii este Pseudomonas aeruginoasa şi apare accidental la iepurii de casă ducând la modificări ale pielii şi ale mucoaselor sau cauzează o infecţie generală acută.

Simptome: În infecţiile pielii şi mucoaselor se observa o evoluţie cronică a bolii cu abcese ale mucoasei bucale şi ale pielii de pe tot corpul şi de pe membre. În cazul infecţiei generale, evoluţia acută a bolii se caracterizează prin ameţeală, scurgeri nazale cu sânge, insuficienţă respiratorie şi după câteva zile, moartea

animalului.Infecţia: Contaminarea are loc prin mâncarea sau apă puternic infectate cu bacterii Pseudomonas, iar contaminarea pielii şi mucoaselor este cauzată de existenţa unui mediu înconjurător foarte murdar.

Măsurile terapeutice sunt luate de cele mai multe ori prea târziu. dacă evoluţia bolii este mai lentă, animalele vor fi tratate cu antibiotice (după efectuarea antibiogramei) timp de mai multe zile.

Profilactic se va menţine o igienă absolută a apei de băut – condiţie la fel de necesară ca şi curăţarea cuştii.

Stafilococoza. Diverşi stafilococi (Staphylococcus aureus, S. intermedius) provoacă diferite şi multiple simptome atât la pui cât şi la iepurii adulţi.

Infecţia generală acută: apatie, lipsa apetitului, inflamaţii purulente ale pleoapelor, moartea survenind la una până la două zile după apariţia primelor simptome.

Infecţia generală cronică: Începutul bolii este puţin bătător la ochi şi doar uneori, după apariţia bolii, organele atinse (plămâni, ficat, uter) trădează simptome organice tipice.

- inflamaţia purulentă a pielii: Apar pustule în piele în special la pui.

- inflamaţia purulentă a nodulilor limfatici. Umflarea şi mărirea nodulilor limfatici ai gâtului, parţial cu formarea de abcese se constată în cazul acestei forme inflamatorii.

- inflamaţia articulaţiilor: articulaţiile sunt îngroşate şi dureroase, fenomen care duce la dificultăţi clare de mişcare.

- inflamaţia dentare: maxilarele sunt foarte îngroşate şi se poate observa inflamarea oaselor.

- inflamaţia glandei mamare (mastită): La iepuroaicele care alăptează se observă adesea o inflamaţie dureroasă izolată a complexului mamar, umflat, înroşit, cu abcese chiar.

- inflamaţia uterină purulentă: din vagin este eliminată o secreţie vâscoasă purulentă.

Infecţia: Agenţii patogeni ai bolii (stafilococi) pătrund prin micile răni ale pielii; la pui se transmit prin consumarea laptelui matern infectat. Stafilococii există în mediul înconjurător al animalelor şi sunt greu de combătut. Tratamentul adecvat se face cu diferite antibiotice (după efectuarea unei antibiograme) la care trebui luată în considerare toleranţa iepurilor. Rezultatele tratamentului sunt adesea discutabile. În infecţiile locale (abcese), pe lângă tratamentul local , trebuie administrate antibiotice. Pe lângă aceste măsuri, trebuie curăţat mediul: cuştile, respectiv grajdul vor fi temeinic dezinfectate. În cazul îmbolnăvirii puilor trebuie să le asigurăm un strat de paie curat, uscat şi moale. culcuşul lor trebui dezinfectat cu grijă.

Listerioza. Agentul patogen al bolii, Listeria monocytogenes este transmis de alte animale infectate (şoareci, şobolani, oi) şi prin iarba putrezită. Boala apare izolat şi doar rareori se îmbolnăvesc toţi iepurii dintr-un adăpost.

Simptome: În evoluţia acută a infecţiei, iepuroaicele gestante avortează, scurgerea vaginală conţine sânge, animalele trădează lipsa poftei de mâncare, apatie şi mor după una până la două zile. În evoluţia cronică a bolii, animalele slăbesc şi manifestă tulburări de echilibru cu poziţia strâmbă a capului şi cu mişcări necordonate (inflamaţia membranei cerebrale).

Tratamentul animalelor bolnave nu işi are rostul, ele trebuie eutanasiate.

Infecţii cu protozoare. Protozoarele sunt paraziţi unicelulari care apar accidental la iepuri şi cauzează infecţii generale acute şi cronice. Printre protozoarele care provoacă infecţii generale se numără toxoplasmele şi aşa numitul encefalitozoon. Coccidiile sunt, de asemenea, protozoare care cauzează îmbolnăviri ale intestinului şi ficatului.

Toxoplasmoza. Infecţiile cu toxoplasme sunt rare la iepuri. ele pot lua forme acute sau cronice. Aşternutul murdărit cu excremente de pisică sau nutreţurile murdare pot conţine ovochişti de toxoplasme care pot duce la declanşarea infecţiei.

Simptome: În evoluţia acută a bolii, animalele sunt ameţite, manifestă lipsa poftei de mâncare şi se observă apariţia tulburărilor de motricitate. Moartea se instalează la puţin timp de la declanşarea bolii. În forma sa cronică, se observă lipsa apetitului, o stare de epuizare fizică, anemie, mai târziu tulburări de motricitate cu paralizia membrelor posterioare.

Tratamentul animalelor bolnave îşi are rostul numai după stabilirea exactă a diagnosticului.

Zoonoza encefalitică infecţioasă. Agentul patogen, Encephalitozoon (nosema) cuniculi, apare la iepuri şi şoareci şi se transmite pe cale orală. Fiind eliminat prin urină de către animalele infectate, este posibilă o transmitere prin hrana infectată. Se presupune că boala se poate transmite şi la puii nenăscuţi, pe cale uterină.

Simptome: Dacă creierul sau măduva spinării este infectată apar paralizii, tulburări de echilibru, lipsă de coordonare ca şi la toxoplasmoză. Nu se cunosc măsuri terapeutice şi profilactice eficiente.

Infecţii cu ciuperci (micozele). Micozele sunt provocate de diverse ciuperci patogene. În funcţie de localizare, deosebim îmbolnăviri ale pielii provocate de ciuperci (dermatomicoze) şi micoze ale organelor sau de sistem. În afară de acestea mai apar şi îmbolnăvirile cauzate de toxinele ciupercilor care sunt numite intoxicaţii micotice.

Dermatomicoze. Ciupercile patogene ca Trichophyton, mai rar Microsporum şi Achorium se localizează pe pielea iepurilor. Adesea se poate observa vătămarea pielii cauzată de scurgerile oculare sau nazale ca şi de paraziţii exteriori. Prin contact cu alţi iepuri sau animale infestate cu ciuperci cum ar fi câinele, pisica sau alte rozătoare, sporii ciupercilor se localizează pe piele.

Primele simptome ale bolii se observă în regiunea oculară, pe aripile nasului şi la baza urechii. Modificările apar adesea sub formă de erupţii cutanate inelare. Blana cade în smocuri, iar pielea este puţin îngroşată, înroşită şi prezintă o crustă. Dacă evoluţia bolii continuă, mari părţi ale pielii devin locuri pleşuve, exantematice, acoperite cu o crustă. de regulă, dermatomicozele se răspândesc destul de repede de la un animal la altul. Diagnosticul este stabilit cu certitudine prin analizele de laborator ale crustelor, cojilor, solzilor sau părului.

Medicul veterinar dispune măsurile terapeutice, adică felul şi cantitatea medicamentelor precum şi durata tratamentului. Pe lângă aceasta trebuie să se facă neapărat o curăţenie şi o dezinfecţie adecvată a cuştilor şi a ustensilelor, fiindcă sporii ciupercilor sunt foarte rezistenţi. Dacă animalele se îmbolnăvesc izolat, poate fi aplicat un tratament antimicotic cu medicamente. Modificările vizibile ale pielii trebuie tratate.pe perioada mai lungi, regulat şi în cantităţi

suficiente. tratamentul trebuie continuat şi după ce apar semne vizibile de vindecare.

Mijloacele terapeutice adecvate dermatomicozelor sunt:

• Clotrimazolul (canesten): se aplică local asupra zonelor pielii cu modificări.

• Enikomazol (Inaverol): se aplică prin băi sau tamponări locale cu soluţie 2%

• Griseofulvin (licuden M): mijloace sistemice: 25 mg/kg de greutate corporală de două ori pe zi peste 3 săptămâni prin hrană.

• Ketokonazol (Nizoral): mijloace sistemice; 5 până la 10 mg/kg de greutate corporală zilnic prin hrană

O cercetare amănunţită a animalelor achiziţionate împiedică apariţia agenţilor patogeni. Cuştile trebuie regulat curăţate şi tratate cu dezinfectante în cazul apariţiei dermatomicozelor.

Ciuperci în organele interne. Prin inspirarea sporilor de mucegai sau al miceliului o dată cu aerul sau prin consumul acestora prin hrană, în plămâni sau în intestin se dezvoltă infecţii micotice. Această formă a infecţiei micotice este rară la iepuri. Contaminarea are loc prin inspirarea sporilor sau prin consumul lor prin hrana mucegăită. Din plămâni sau intestin, infecţia micotică se poate răspândi mai departe în corp. Tabloul clinic al bolii cronice se caracterizează prin slăbire accentuată, stare generală proastă, prin afectarea plămânilor, insuficienţă respiratorie. Această formă de infecţie micotică are întotdeauna un sfârşit letal.

Tratamentul animalelor bolnave are puţine şanse de reuşită. Mucegaiurile se pot înmulţi în stratul de paie vechi, necorespunzător sau în nutreţurile umede şi încălzite. Amplasarea optimă uscată a stratului de paie şi a hranei reprezintă cea mai bună profilaxie împotriva infecţiilor micotice.Intoxicaţii provocate de toxine micotice transmise pe cale digestive

Unele specii de mucegaiuri pot forma toxine care pot duce la afecţiuni ale unor organe. Aceste intoxicaţii apar rareori la iepuri. Totuşi, este strict interzisă furajarea iepurilor cu nutreţuri care prezintă semne vizibile de mucegai. depozitarea uscată a hranei previne formarea mucegaiurilor.

TABACIREA PIEILOR

Eu folosesc urmatoarea metoda:

Dupa taiere pun blana intr-o punga de plastic si in congelator.Cand am vreo 5 - 10 le scot la dezgetat si le pun intr-o galeata de plastic cu apa cu sare si acid sulfuric 250ml la 10 litri de apa.Dupa 7 - 10 zile le scot cu o manusa si le las sa se scurga apoi clatesc si pielitele si grasimea de pe piele se trage foarte usor.Apoi le pun inapoi in solutie pt 7 - 10 zile si cand le scot le clatesc mai bine si le las sa se scurga 24 de ore apoi le pun in uscatorul de rufe dar fara caldura si astfel se usuca complet in miscare si devine pielea moale.Dupa ce am terminat de taiat iepurele iau pielea si indepartez primul strat de pielita subtire iar apoi o dau cu sare pe partea fara blana si o las sa se usuce.Dupa ce se usuca, iau o perie de sarma si indepartez sarea uscata de pe ea.Cam asa arata dupa ce a fost dara cu peria de sarma:

SFATURI PRACTICE

Numai salata de la inceput nu este prea bine.Da-i si niste paine uscata.Adauga niste otet de mere in apa de baut ca sa previ o infectie intestinala.

Va dati seama ca odata inceputa fermentatia furajului continua in sistemul digestiv.

Pana la urma m-am desteptat (mintea romanului de pe urma) si nu mai fac asemenea lucruri, dau in paralel fan uscat cu verdeata neincinsa, dar palita. Cand ploua trec la fan uscat de baza, pe langa celelalte.

Reteta contine urmatoarele: -poromb, -orz, -grau, -srot de floarea soarelui(floarea soarelui macinata cu tot cu coaja), -calciu furajer -si putina sare, neiodata desigur, am adaugat toate acestea dupa care le-am amestecat. Am observat ca merge foarte bine si la tineret, mai ales pentru ingrasare si o dezvoltare mai rapida.

Tractul digestiv al unui iepure este foarte diferit de cel al unui caine sau al unei pisici. Iepurele are un cecum activ, care ii permite sa digere chiar si fan. Multe substante nutritive devin disponibile prin intermediul digestiei care are loc in cecum, in care este localizat inceputul intestinului gros. Pentru a permite absorbtia intestinului subtire, iepurele "recicleaza" acesti nutrienti mancandu-si excrementele. Iepurii fac mai multe tipuri de excremente, unele fiind mai bogate in nutrienti decat altele. Acest comportament trece adesea neobservat de catre proprietari, deoarece se intampla noaptea.

Balanta dintre bacterii si alte microorganisme din tractul digestiv al iepurelui trebuie sa fie echilibrata pentru mentinerea in parametri normali a motilitatii, digestiei, absorbtiei si eliminarii dejectiilor. Fibrele sunt de un real folos in acest proces, multe cazuri de diaree datoandu-se unei schimbari defavorabile in balanta organismelor din tractul digestiv. Alimentatia potrivita joaca un rol important in mentinerea echilibrului.

Iepurii au nevoie de un regim alimentar bogat in vitamine si cu un continut mare de fibre (15%). Dati-le in cantitati nelimitate fan de iarba, ca de exemplu cel de timoftica. Fanul de lucerna nu este recomandat din cauza ca este prea bogat in calciu si proteine pentru iepurii adulti. In plus, pentru iepurii mai mari de opt luni, adaugati la dieta l/8 pana la l/4 ceasca de granule pentru iepuri din comert la doua kilograme greutate corporala, de doua ori pe zi. Evitati acele granule care contin nuci si cereale. Pentru iepurii mai mici de opt luni, hrana va contine granule simple de lucerna, in cantitate nelimitata. Limitarea granulelor pentru iepurii tineri poate avea efecte dezastruoase.

Legumele cu frunze, proaspete, sunt extrem de importante. Dati zilnic minim o ceasca de legume la 1,5 kilograme corp. Incercati sa le dati muguri de lucerna, patrunjel, frunze de sfecla, frunze de conopida si varza, morcovi si frunze de morcovi, andive, piper verde, laptuca, frunze de zmeura, tulpini de grau verde, dovleac, frunze de ridichi si de papadie. Iepurilor pare sa le placa orice, dar, la fel ca la toate animalele, este irnportant ca orice fel de hrana sa fie introdusa treptat, pentru a evita tulburarile gastrointestinale. In general, fructele, cerealele si produsele fainoase trebuie date numai in cantitati limitate, intrucat excesele pot provoca diaree. Limitati fructele la doua linguri pe zi, alegand fructele precum merele, perele, prunele, pepenii, zmeura, papaya, coacazele, murele si ananasul. Evitati fructele cu continut mare de zahar, bananele si strugurii.

Dati-le zilnic apa proaspata intr-o sticla de apa sau o oala de lut, grea. Schimbati apa in fiecare zi si dezinfectati vasul o data pe saptamana.

Iata un exemplu de dieta potrivita pentru iepuri:- iarba la alegere (orz sau timothy; exclus alfalfa);

- o cupa cu leguminoase de culoare verde inchis pentru 2,5 kg iepure pe zi (frunze de papadie, nap sau varza furajera, frunze de mustar, andive, laptuci sau salata verde, morcovi, pastarnac etc.);- 1/4 cupa de excremente alfalfa pentru 2,5 kg iepure pe zi;- delicii: o ligurita pentru 2,5 kg iepure pe zi (banana, mar, morcov, papaya);- evitati zaharul prelucrat, painea, dulciurile, etc.;- apa la discretie.Nu este necesara administrarea de vitamine sau sare pentru lins.

Hrana trebuie administrata in recipiente grele pentru a nu fi rasturnate. Apa poate fi administrata din sticle din care picura permanent apa curata intr-un vas solid. Dupa cum vedeti, deliciile sunt mica parte dindieta unui iepure.Fanul este disponibil in diferite cantitati la magazinele pentru animale si in alte locatii. Acesta poate fi depozitat intr-un cos din rachita sau intr-un sac din material textil. Este bun chiar si o fata de perna.

Poate ca elemental cel mai important in dieta unui iepure este fanul de iarba si ar trebui sa fie hranit la discretie cu acest produs, atat iepurii adulti cat si cei tineri. Iepurii crescuti doar concentrate, pot avea serioase tulburari gastrice datorita lipsei fibrelor din compozitia hranei.Lucerna si trifoiul, fan sau palite, sunt prea bogate in proteina si calciu sin u este indicate hranirea unilterala cu aceste produse. In schimb, fanul proaspat de iarba de munte, de ovaz, de timoftica si chiar de grau sunt mai mult decat indicate. Chiar si un fan cu un continut mai mic de fibra este mai indicat decat hranirea iepurelui unilateral cu pelete. Asta ca san u mai vorbim de costuri…Este adevarat ca peletele au in compozitia lor nutrienti, vitamine şi minerale extreme de utile organismului, darn u trebuie abuzat de o astfel de hrana, fie si datorita lipsei din compozitia acestora a fibrelor, atat de necesare unui metabolism echilibrat.

Iepurii sunt animale ierbivore prin definitie, si atunci cand elaboram o dieta pentru ei trebuie avut in vedere ca cea mai indicate hrana este cea pe care iepurele o consuma de sute si sute de ani in mediul natural. Ori in acest cadru foarte rar iepurele mananca seminte de nuci, spre exemplu, fructe sau alte alimente grase, cu un continut mare de zaharuri ori amidon. Flora complexa din cecum poate deveni rapid de periculoasa pentru sanatatea animalului daca dieta san u este cea adecvata.

O dieta adecvata ar trebui sa contina fibre cel putin 22%, nu mai mult de 14% proteine, aproximativ 1% calciu si tot atatea grasimi. Cele mai multe dintre pelete sunt pe baza de lucerna ceea ce inseamna ca au un continut mare de calorii si calciu. Verificati eticheta de pe produs inainte de a-l cumpara si daca

aveti posibilitatea, alegeti peletele care au la baza fanul de graminee ori de munte.Trebuie retinut ca iepurii tineri pot beneficia de pelete la discretie pentru ca si nevoile lor sunt sporite, iar oasele si muschilorau nevoie de multe proteine si calciu pentru creştere si o dezvoltare armonioasa. Dar nici fanul de calitate nu trebuie sa lipseasca.La iepurii adulti, atat consumul de lucerna cat sic el de pelete trebuie redus caci pe langa obezitate vor genera si refuzul de fan ceea ce poate produce dezechilibre majore. Reduceti cantitatea de concentrate si iepurele d-tra, sanatos fiind, va manca din nou cu placere fanul oferit.

Este posibil sa fi auzit, nu odata, spunandu-se ca legumele proaspete provoaca diareea le iepuri: nimic mai fals. De fapt, verdeturi proaspete ajuta la menţinerea conţinutului intestinal hidratat, prin aportul de lichide hranitoare, ceea ce le face mai uşor pentru iepuraş. Este aceeasi senzatie de usurare pe care o are un om care consuma vegetale in comparative cu consumul de carne de porc, spre exemplu. Verdeturile proaspete sunt aproape la fel de importante ca si un fan de calitate. Iepurele consuma cu placere frunze de broccoli ori de laptuci, varza, patrunjel, morcovi ( frunze ori morcovul propriuzis), menta, andive, marar, busuioc, etc. Aproape tot ce este verde, ne referim la legume, sunt bune pentru iepure, inclusive ierburile care cresc prin gradini, cu exceptia busuicului cerbilor. Mai putin indicate tomatele, usturoiul, ceapa, cartofii, solanaceele in general si cele care fac tuberculi.. Alimentele verzi trebuiesc insa introduce in dieta doar dupa o prealabila pregatire a iepurelui cu acestea, in mod progresiv, si nu abrupt.Nu trebuie insa uitat nici o clipa ca prea mult zahăr şi amidon poate provoca tulburari intestinale si la nivelul cecumului mai mult decat serioase.

Iepurii tineri pot sa primeasca frunze de varza in dieta dupa varsta de 2 luni, dar foarte treptat, pentru a nu provoca balonari stomacale. Morcovii, salata verde si varza create sunt deasemeni bune in dieta iepurasilor. Este indicat insa ca iepurasii sa primeasca in dieta cel putin trei feluri de legume, ori plante pe zi. Aceste fapt le imbunatateste apetitul, iar organismul le va procesa mai usor. Acest fapt este valabil si pentru iepurii adulti; o dieta variata va fi mai bine acceptata de acestia decat una unilaterala.In cazul legumelor verzi asigurati-va ca acestea sunt spalate in prealabil si apoi zvantate, pentru a elimina praful ori alti compusi nedoriti, dar si pentru a reduce cat mai mult posibil un eventual continut de oesticide ori ingrasamente chimice. Chiar si produsele ecologice trebuiesc spalate pentrua elimina bacteriile potential daunatoare. Atentie insa la starea legumelor, caci cele cu miros urat, nespecific, cu portiune de mucegaiuri ori putregaiuri, pot crea serioase probleme iepurilor d-tra.

Nu trebuie de fel abuzat de fructe in hrana iepurelui chiar daca majoritatea acestora aduc un aport de vitamine considerabil. Sunt bune dar in cantitati limitate.

Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume.Apa este un element vital nu numai pentru supravietuire dar si pentru un metabolism echilibrat. Un iepure care nu are apa proaspata la discretie si care nu-si va putea satisface setea la timp va suferi de deshidratare, cu efecte deloc benefice pentru organism. Si chiar daca este putin mai dificil pentru ingrijitor, care trebuie sa schimbe apa zilnic si sa curete vasele, iepurele agreeaza mult mai bine apa dintr-un vas tip cana, oala, strachina, etc., decat din biberon. De doua-trei ori pe luna, vasele de apa se spala cu apa fiarta si detergenti si apoi se clatesc bine cu apa curata, pentru distrugerea agentilor patogeni nedoriti care se pot dezvolta intr-un vas neintretinut curat.Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor.deshidratarea se pot observa forte repede daca iepuri nu primesc apa suficenta. daca ridicati iepurele de spate si se pot prinde blana prea usor ar putea fi si un semn deja. blana nu are voie sa se distanteaza prea mult de restul corbului.cu cat mai greu se pot prinde iepure de spate cu atat mai sanatos este.Pe langa fanul obisnuit de iarba ii putem oferi si alte tipuri de nutreturi fibroase uscate. Fanul alpin (din zona de deal) contine iarba si plante salbatice cu aroma si gust placut. Datorita mirosului de ovaz, fanul de ovaz de culoare verde deschis este apetisant pentru iepure, si nu numai.. Se va cosi la inspicare.Fanul de iarba poate fi amestecat cu diferite alte specii ierboase, ca tarsaca / obsiga (lat. Bromus inermis), obsiga (lat. Bromus erectus, engl. Brome grass/hay), golomat (Dactylis glomerata, orchard grass/cocksfoot grass), firuta angustifolie (Poa pratensis var. angustifolia, narrow-leaved meadow grass), pir crestat (Agropyron cristatum, Crested Wheat grass), ierbaluta (Phalaris arundinacea, canary-grass), firuta de camp (Poa pratensis, Blue-grass). Fanul cel mai des administrat in tarile de vest este cel de timoftica de lunca * (Phleum pratense*, Timothy-hay*), pe care nu doar iepurele, ci si alte ierbivore il agreaza mult.O alternativa este si fanul de ovaz, de orz si de grau, amestecat, ierburile fiind recoltate pentru fan inainte de formarea bobului (la inspicare).Mai rar ii putem da si porumb uscat, tulpina si frunzele uscate ale plantei tinere (nu groase!). In acest fel el se va familiariza cu noi gusturi, varietatea avand o

influenta benefica asupra sanatatii lui.

* Nota: timoftica de lunca poate fi confundata cu coada vulpii (Alopecurus pratensis, Meadow Foxtail), si cu timoftica de stepa (Phleum phleoides - Purple-stem Cat's-tail).

Fanul de lucerna contine mult calciu, consumarea lui exagerata poate avea ca rezultat depunerea calciului in rinichi (100 grame fan de lucerna contine 2200 mg calciu). Amestecat cu fan obisnuit se poate da puilor pana la varsta de patru luni, femelelor gestante si celor care alapteaza. Iepurele adult care in general consuma hrana speciala pe baza de lucerna, sau primeste frecvent pelete lucerna, nu va avea nevoie de acesta. Daca totusi dorim sa ii oferim, ii vom da mai rar, amestecand o mica parte de fan de lucerna cu fanul obisnuit.Daca suntem alergici la un anumit tip de fan, sa incercam diferite alte amestecuri de fan. Iepurele nu se poate lipsi de acest nutret atat de important pentru sustinerea sistemului sau digestiv. Pe langa faptul ca asigura necesitatile nutritionale, fanul toceste si dintii care sunt in permanenta crestere, si are si rolul de a-l stimula mental.Daca suntem generosi cu fanul (avem o sursa bogata de fan), si acoperim o parte a podelei cu fan, sa avem grija ca acesta sa fie schimbat la timp. Fanul nu are putere de absorbire si se murdareste repede.Pe langa fan, accentul va fi pe iarba verde si palita, si alternativ diferite verdeturi, zarzavaturi, fructe.

Cateva idei despre fan:- Daca este de culoare bruna, a fost prea tarziu taiat sau a fost uscat timp prea indelungat. Astfel se va pierde o cantitate mare de Vitamina E si va avea o valoare nutritiva mai mica.- Este de calitate cel, care are mai putine seminte in el.- Fanul umed, murdar, prafuit sau mucegait nu este recomandat. Fanul murdar, umed, mucegait cauzeaza tulburari digestive, si este un mediu favorabil de inmultire a bacteriilor, ciupercilor.

Iarba proaspat cosita se va lasa la "palit" si numai dupa aceea administrata ca nutret. Fanul ii ajuta la digestie si nu lasa sa se formeze ghemotoace de par in stomac.Cand trecem de la fan la iarba verde ( cosita si palita), dupa o mai lunga sistare (primavara), o vom face treptat, pentru ca iepurele sa aiba timp sa se obisnuiasca cu noua hrana spre a nu se produce probleme digestive.Iarba va fi culeasa din zone nepoluate, departe de sosele si de locurile vizitate de caini. Va fi data in alimentatia iepurelui dupa o prealabila palire a ei.Daca iarba este umeda (dupa ploaie, roua etc.), o vom pune la uscat pana se va

usca apa de pe ea. Se va evita hranirea cu alimente umede, acestea sunt periculoase mai ales in cazul puilor (poate provoca diaree, sau alte probleme digestive).Papadia, traista ciobanului, rocoina, trifoiul, trifoiul salbatic, stirul, gramineele, patlagina, rapita, iarba, papadia, secara, ovazul, graul, orzul, porumbul, macrisul, volbura si chiar palamida, pelinul, coada soricelului, frunzele, mugurii si ramurelele de mar, salcam, salcie, stejar, artar, mesteacan, frasin, plop, alun, dud, sunt si ele o alternativa in alimentatie. Le vom da proaspete, putin palite si curate.Si borceagul constituie o importanta sursa de proteină.El este cultura furajeră formată dintr-un amestec de măzăriche de primăvară sau mazăre cu ovăz sau orz de primăvară. Se recomandă semănatul împreună cu ovăzul sau orzul pentru faptul că măzărichea, semănată singură, cade şi putrezeşte pe sol, mai ales în anii ploioşi.Din cercetările efectuate rezultă că, la o participare de 20-25% a măzărichei, conţinutul de proteină brută a borceagului este de 9,1%, în timp ce la o participare de 50-70% conţinutul în proteină brută creşte la 13,7%. . Fanul obtinut din borceaguri este relativ grosier (datorita cerealei) fiind consumat foarte bine de iepuri. Compozitia chimica a borceagurilor este dependenta de proportia de participare a celor doua componente. Coeficientul de digestibilitate este de 70 % pentru proteina si peste 90 % pentru extractive neazotatePutem rasfoi si cartile de plante medicinale, ne vor fi de ajutor la alegerea hranei diversificate.In cantitati foarte mici putem oferi iepurelui si galbenele, coada soricelului, casul-popii (nalba), susai, musetel, urzica (se va da doar dupa ce s-a ofilit putin), iarba cucului (cimbrisor), cimbru de gradina, tarhon, patlagina, splinuta (varga de aur), frunzele si fructele de afin , frunzele si fructele de zmeura, nalba alba (nalba mare), podbal (se utilizeaza doar frunzele!), lipicioasa (cornatei, asprisoara).Pentru ros, puneti-i zilnic la dispozitie mult fan de timoftica si ovaz, sau oricare altul. Iepurelui nu trebuie sa ii lipseasca niciodata fanul proaspat, intrucat acesta ii ajuta la dinti si, mai importat, ii ofera furajul grosier care impiedica blocajele ori caderea parului.

Nu se vor folosi in alimentatie cojile ori partile aeriene de la cartofi (care pot provoca intoxicatii, din cauza solaninei), tulpini de rosii, frunzele de conifere (acele) si nici a altor plante toxice, sau pe care eventual le cunoastem mai putin. In general cam toate plantele cu bulbi contin substante toxice si este bine sa le evitati. Nu sunt indicate nici ceapa, usturoiul, prazul, sparanghelul, arpagicul, cartofii cruzi ( pot fi dati in alimentatie doar fierti in prealabil, si apa aruncata), resturile de planta de tomate, tutun, regina noptii ( in general, solanaceele nu sunt indicate), coniferele de tot felul, apa in care a nimerit o canifera.Varza, salata, frunzele de sfecla, trifoiul rosu, se vor da in alimentatie cu retinere caci provoaca balonari.

Se pot folosi de asemenea, pe langa iarba ori fan, si cu rezultate foarte bune, granule de furaje speciale amestecate, in proportii relative egale, cu grau , orz, ( ambele foarte bune pentru iepuri ), ovaz, floarea soarelui, porumb chiar, desi nu este foarte indicat caci produce ingrasarea iepurelui. 80 – 100 gr/ zi din acest amestec sunt suficiente pentru iepure.Concentratele speciale din pet-shopuri potfi de mai multe tipuri, avand producatori diferiti. Interesat-va mai intai care dintre ele contine mai multi nutrienti, fibre si este mai sanatoasa. Aveti grija ca aceasta sa fie compusa in special din: amestec de seminte, fructe uscate, verdeata, minerale si uleiuri nutritive si sa nu aiba coloranti alimentari.

Tractul digestiv al unui iepure este foarte diferit de cel al unui caine sau al unei pisici. Iepurele are un cecum activ, care ii permite sa digere chiar si fan. Multe substante nutritive devin disponibile prin intermediul digestiei care are loc in cecum, in care este localizat inceputul intestinului gros. Pentru a permite absorbtia intestinului subtire, iepurele "recicleaza" acesti nutrienti mancandu-si excrementele. Iepurii fac mai multe tipuri de excremente, unele fiind mai bogate in nutrienti decat altele. Acest comportament trece adesea neobservat de catre proprietari, deoarece se intampla noaptea.Balanta dintre bacterii si alte microorganisme din tractul digestiv al iepurelui trebuie sa fie echilibrata pentru mentinerea in parametri normali a motilitatii, digestiei, absorbtiei si eliminarii dejectiilor. Fibrele sunt de real folos in acest proces, multe cazuri de diaree datoandu-se unei schimbari defavorabile in balanta organismelor din tractul digestiv. Alimentatia potrivita joaca un rol important in mentinerea echilibrului.Iarba este foarte importanat pentru un tract digestiv sanatos. Excrementele alfala contin prea mult calciu si, din aceasta cauza, fibra nu este suficient de aspra pentru nevoile iepurelui, desi hranirea iepurilor cu aceste excrementele este buna pentru o dieta echilibrata. Fanul alfalfa nu este insa ideal.Iata un exemplu de dieta potrivita pentru iepuri:- iarba la alegere (orz sau timothy; exclus alfalfa);- o cupa cu leguminoase de culoare verde inchis pentru 2,5 kg iepure pe zi (frunze de papadie, nap sau varza furajera, frunze de mustar, andive, laptuci sau salata verde, morcovi, pastarnac etc.);- 1/4 cupa de excremente alfalfa pentru 2,5 kg iepure pe zi;- delicii: o ligurita pentru 2,5 kg iepure pe zi (banana, mar, morcov, papaya);- evitati zaharul prelucrat, painea, dulciurile, etc.;- apa la discretie.Hrana trebuie administrata in recipiente grele pentru a nu fi rasturnate. Apa poate fi administrata din sticle din care picura permanent apa curata intr-un vas solid. Dupa cum vedeti, deliciile sunt mica parte dindieta unui iepure.Fanul este disponibil in diferite cantitati la magazinele pentru animale si in alte

locatii. Acesta poate fi depozitat intr-un cos din rachita sau intr-un sac din material textil. Este bun chiar si o fata de perna.

Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume. Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor ( in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi ), de starea de sanatate sau de starea de gestatie.Iepurasii adora salata, laptucile, varza, telina, napi, conopida, sfecla (atat frunze cat si radacini), gulii, castraveti, dovleci si dovlecei, trifoi, lucerna, grau (verde) sau ovaz.Nu se recomanda cartofii in hranirea iepurilor datorita continutului ridicat de carbohidrati.Exista o gama larga de hrana in magazinele dedicate conceputa si produsa de specialisti pentru nevoile iepurilor. Pentru aceasta trebuie sa va interesati in magazinele de specialitate pentru a afla exact de ce cantitate are nevoie iepurele dumneavoastra, in fuctie de concentratia produsului, greutatea si varsta iepurelui.Pentru a se obtine o dezvoltare normala a iepurilor, trebuie sa li se asigure o alimentatie variata, care sa contina:• Substante minerale• Vitamine• Proteine, lipide ( grasimi ), glucide

Substante minerale in nutritia iepurilorIn alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram:Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase.Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie.Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate.De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos.

Proteine, lipide si glucideHrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei

productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului.Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase.Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ).Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare.Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.Glucidele ( amidon, zaharuri ) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase.Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni.

Plante si alimente proaspete pentru iepureCrude sau deshidratate:FructeMereAfineBanane uscateMerisorCantalupStruguriPepene zaharosPortocale PapayaPerePiersicaAnanasZmeura (frunze, tulpini, fructe)CapsunePepene verdeFructe de paducel

LegumeAnghinareSparanghelSalata verdeLaptuciFrunze de fasoleVarfuri de sfeclaSfeclaRadacini de sfeclaBroccoliVarza de BruxellesVarza (frunze exterioare)Morcovi (varfuri si radacini)Conopida (frunze exterioare)Gulie TelinaCastraveteAndiveEscaroleArdei verdeNapGuliePastarnacFrunze de mazareDovleacVarfuri de ridicheSpanac (frunze exterioare)Sfecla de zaharDovlecel

PlanteAnasonSalvieSalata BernetOrzBusuiocCoada soriceluluiMusetelMararChimen dulcePatrunjel TarhonArpagic (cu moderatie)Oregano grecesc

LevanticaLemn de lamaiSovarvMustarRozmarinMentaTataneasa

FloriGalbenelePapadie (bogata in calciu)CrinGaroafaMargareteCaprifoiLiliacCaltunas PanselutaTrifoi rosuTrandafirMuscata parfumataFlori de dovleceiBegonieViolaVioleta

AlteleGhindaLucernaAlune de fagCerealeStudenitaTrifoiCruciulitaGrau StirLucernaUrzicaPlantainSeminte de dovleacTraista ciobanuluiSeminte de floarea soarelui

Salcie

Plante otravitoare:AnemoneAzaleeCaladiumCiclamaCaldarusaMercurul caineluiUntisorUmbra noptiiMacButon de aurNarcisa galbenaGloria diminetiiGura leuluiLobelieSmochineBobiteiPhilodendronRhododendron CucutaPiciorul cocosuluiGalbenele de mlastinaSofran de pajisteVascChiparosPatrunjel salbaticDalieCrizantemeNemtisor de munteLiliac de valeLaleleIrisCireasa de IerusalimIenuparZambilaLemn cainescMare parte a copacilor carora nu le cad frunzele

Studiile mai vechi au ajuns la concluzia ca dieta iepurelui este 60% arbusti si arbori si 40% ierburi si plante anuale.

Tinand cont ca procentajul de proteina este mult mai ridicat in coaja arbustilor este mai usor de inteles ce le place si ce le face bine.

Cresterea profesionala in cadru privat a iepurilor de casa este o ocupatie relativ noua in Romania. Cresterea iepurilor de casa aduce pe piata libera de astazi o carne dietetica de calitate superioara, piei, lana si alte produse. Aceasta profesie este foarte bine dezvoltata în Europa, unde se realizeaza, de altfel, 85% din productia mondiala. Cei mai mari producatori de carne de iepure la ora actuala sunt Rusia, Ucraina, Franta si Spania. Carnea de iepure este o carne usoara, savuroasa si deosebita de celelalte feluri de carne pe care le consumam in mod curent. Ea este asemanatoare din punct de vedere organoleptic cu cea de pasare, prezinta marele avantaj ca este saraca in grasimi si este aproape lipsita de colesterol, prin urmare este recomandata persoanelor care tin dieta si celor care sufera de diverse boli, cum ar fi cele de inima.

La ora actuala , cei mai mari consumatori de carne de iepure din Europa sunt italienii si francezii. Dupa parerea unor crescatori cu experinta, cunicultura are sansa sa devina o ocupatie deosebit de profitabila in tara noastra, deoarece carnea de iepure este ferita momentan de bolile care afecteaza celelalte animale a caror carne este consumata în mod curent (boala "vacii nebune", pesta porcina , gripa aviara s.a.). Practic, cresterea iepurilor de carne este o afacere deosebit de profitabila, deoarece aceste animale se înmultesc repede, nu sunt pretentioase si pot fi valorificate în cicluri de cate trei luni. Concurenta în acest domeniu este foarte mica în Romania.

Iepurii sunt mici fabrici de carne si blanita ce folosesc furajele existente în orice gospodarie, oricat de saraca ar fi: furaje verzi, fânuri si sfecla pe timp de iarna si putine boabe. Avantajul cresterii iepurilor il reprezinta si inmultirea rapida, gestatia durând doar 30-31 de zile. De asemenea, iepurii pot fi crescuti cel mai bine in încaperi cu mai multe niveluri, numarul nivelurilor putand sa ajunga pana la 3 si chiar 4 etaje, facandu-se astfel economie de spatiu.

Iar acum , sa vorbim putin despre principalii factori implicati in procesul de crestere :custile, igiena si alimentatia .

Cresterea iepurilor “pe lânga casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pâna la sfârsitul anului o sa se umple tot satul. Cresterea iepurilor in gospodariile populatiei poate incepe cu putine animale, pentru ca apoi sa se ajunga, in scurt timp, la un anumit numar, care sa permita si sacrificarea tineretului, asigurând in fiecare zi carne pe masa. Este obisnuit taranul român sa aiba in curte pasari. Este bine, dar stim ca din acestea nu se infrupta prea des. Ba le lasa sa mai faca un ou, ba le vinde pentru un ban si masa tot cu fiertura de legume ramâne.

Cu cheltuiala si cu munca putina, dar facuta cu tragere de inima, iepurii cresc “ca din apa”. Chiar daca in multe zone ale tarii nu exista traditie, oamenii nefiind obisnuiti sa aiba pe lânga casa astfel de animale, aceasta nu trebuie sa constituie o piedica in a indrazni sa porneasca in practicarea acestei indeletniciri. In fosta Germanie Democrata, marea majoritate a crescatorilor de iepuri detineau nu mai mult de 5 pâna la 25 de ieporoaice-mame de la care realizau câteva sute de kg de carne/an pentru vânzare. Un asemenea exemplu ne demonstreaza ca se pot creste iepuri cu bune rezultate in gospodariile mici si, o repet, dovedind ca merita sa incepem o activitate care poate aduce beneficii chiar si in conditiile pe care le avem astazi.

In orice crescatorie de iepuri, indiferent de marime, exista un numar de animale, femele si masculi, numit "efectiv matca" sau efectiv de reproductie. Aceste animale trebuie sa se incadreze in anumite limite de varsta si, practicand reproductia, sa asigure producerea animalelor tinere pentru sacrificare, precum si exemplarele necesare reinnoirii treptate a efectivului matca. Altfel spus, chiar si atunci cand crescatorul nu doreste sa-si sporeasca numarul animalelor adulte din crescatorie este absolut necesar sa realizeze procesul de reproductie.

Daca avem in vedere o crescatorie mica de iepuri, in sistem gospodaresc, cu un efectiv matca de 10 femele si 2 masculi, un calcul, plecand de la calitati mijlocii ale animalelor si, de asemenea, de la conditii de hranire si intretinere mijlocii, ne arata ca, in decursul unui an calendaristic, prin reproductie se pot obtine 100-150 exemplare de tineret in varsta de 4, pana la 8 luni. Dar realizarea inmultirii in conditii avantajoase, ca si posibilitatea de a dispune de date concrete pentru calcularea eficientei economice a crescatoriei sunt conditionate de cunoasterea tuturor aspectelor privind reproductia iepurilor de casa. Precizam ca atunci cand ne referim la procesul de reproductie al acestora avem in vedere urmatoarele particularitati de ordin biologic si tehnic ce privesc:

- maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca; - monta si caldurile; - gestatia; - fatarea; - alaptarea si intarcarea; - reluarea ciclului de reproductie, respectiv monta dupa fatare.

Iepurasii sunt animale cu blana moale si fina, foarte prietenosi si foarte incantati cand li se acorda atentie – motiv pentru care sunt foarte potriviti pentru a tine companie copiilor de 6-8 ani. Iepurii prefera sa traiasca alaturi de alte animale din specia lor, precum si alaturi de porcusori de Guineea. Poti recunoaste un iepure sanatos dupa: - comportamentul sau plin de viata - blana curata, bogata si lucioasa - ochiii atenti si clari - nasul uscat - urechile curate - zona curata din jurul anusului. Iepurele este un animal foarte sociabil si, cu putina rabdare, poti deveni usor prietenul lui. Intotdeauna sa ii vorbesti pe un ton prietenos si incearca sa il chemi mereu pe numele pe care i l-ai ales. La inceput, iepurasul este timid, asa ca pentru a-l putea convinge sa accepte mangaierea ta, atrage-l cu ceva delicios de mancare. Astfel, se va obisnui cu mirosul mainii tale si vei putea sa il mangai oricand. Cand sta intins, inseamna ca nu vrea sa fie deranjat. Intotdeauna trebuie sa te comporti cu el gentil, fara miscari bruste, pentru a nu-i speria.

Iepurele este foarte agil si are nevoie de destul spatiu in cusca lui pentru a se misca in voie. Cusca trebuie sa fie suficient de inalta, tinand cont de faptul ca de obicei iepurele se ridica in doua labute. Iata care ar fi “trusoul” unui iepuras: -

un recipient (inoxidabil) pentru mancare si unul pentru apa (care sa fie fixate bine de cusca, pentru a nu se rasturna) - un cristal de sare pentru suplimentarea mineralelor necesare - un mic adapost in care sa se odihneasca si sa doarma - o asa zisa casuta a lui (este esential pentru iepuri) - la baza custii se aseaza un asternut natural fin, special pentru animale (talas) - o cutie pentru necesitatile iepurelui, umpluta cu nisip granulat igienic pentru pisici. Cel mai potrivit loc pentru amplasarea custii iepurelui este intr-un un colt luminat si adapostit al camerei. Pe timpul verii, sta cu placere in spatii deschise, cum ar fi in gradina sau pe balcon. Atentie: lumina directa a soarelui poate dauna iepurelui. De asemenea, ar fi indicat sa plasezi cusca iepurelui cat mai departe de televizor sau radio, deoarece are un auz foarte fin si este deranjat de sunete pe care noi nici macar nu le auzim. Pentru a avea un iepure sanatos si fericit, este important sa fie lasat deseori sa alerge liber, in toata camera sau apartamentul. Avand in vedere ca ii place sa exploreze tot ce e nou, ar fi bine sa stai prin preajma si sa te asiguri ca nu se raneste. In general, nu va trebui sa petreci mult timp cu igiena iepurasului pentru ca este un animal foarte curat, care are singur grija de blana lui. Primavara, cand naparleste, este indicat sa il perii cat mai des cu o perie fina. Atentie: iepurii nu trebuie imbaiati! Exista cazuri in care este nevoie sa i se taie gherutele periodic – ai grija sa nu cumva sa ii atingi zona vascularizata pentru ca este foarte dureros. Pentru aceasta operatiune ar fi bine sa ceri ajutorul medicului veterinar. Dintii iepurelui cresc tot timpul, motiv pentru care este necesar sa aiba mereu la dispozitie ceva tare de ros. Castroanele pentru hrana si apa trebuie spalate frecvent cu apa fierbinte. O data sau de doua ori pe saptamana, parte de jos a custii trebuie spalata si asternutul trebuie curatat si improspatat. O data pe luna, intreaga cusca trebuie spalata cu apa fierbinte. Nu folosi produse de curatat care contin substante caustice! Stramosii iepurelui domestic traiau in “zone verzi” – ca urmare, iepurele este foarte incantat de orice hrana “verde”: cereale, diferite tipuri de iarba, furaje, fructe si legume proaspete. In magazinele pentru animale poti gasi hrana special creata pentru nevoile unui iepure: meniuri, batoane sau dropsuri. Pentru a se mentine sanatos, un iepure are nevoie de o dieta cat mai variata. Intotdeauna ai grija sa aiba apa proaspata la dispozitie. Toate resturile de mancare trebuie inlaturate. Este indicat ca iepurele sa primeasca hrana de doua ori pe zi, de preferat dimineata si seara.

Avantajele cresterii iepurilor

Cresterea iepurilor “pe lânga casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pâna la sfârsitul anului o sa se umple tot satul. Cresterea iepurilor in gospodariile populatiei poate incepe cu putine animale, pentru ca apoi sa se ajunga, in scurt timp, la un anumit numar, care sa permita si sacrificarea tineretului, asigurând in fiecare zi carne pe masa. Este obisnuit taranul român sa aiba in curte pasari. Este bine, dar stim ca din acestea nu se infrupta prea des. Ba le lasa sa mai faca un ou, ba le vinde pentru un ban si masa tot cu fiertura de legume ramâne.

Care sint avantajele cresterii iepurilor?

ˇ Carnea de iepure este gustoasa, dietica si are putina grasime.

ˇ Blana poate fi folosita ca subprodus.

ˇ Alimentatia iepurilor nu este costisitoare - pot fi hraniti cu iarba care se gaseste pe cimpuri sau finete si care poate fi cosita, de exemplu, nu mai des de doua ori pe saptamina.

ˇ Cusca destinata cresterii iepurilor nu ocupa mult loc.

ˇ Ciclul rapid de inmultire.

ˇ Pe piata pot fi vinduti atit iepurii vii, cit si carnea sau blana lor ca produse auxiliare.

In cresterea iepurilor mai exista unele momente, in care este necesar sa se acorde o atentie deosebita pentru a avea succes in aceasta activitate.

Principiile esentiale in cresterea iepurilor

Ca specie, iepurele se inmulteste foarte repede si des si in natura are o perioada de inmultire de aproape o luna. Astfel, o femela nu va avea o viata lunga pentru

ca fatarea este obositoare pentru organismul sau. La fiecare fatare are de la 4 la 12 iepurasi.

Masculul ajunge la maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni. Femela poate fi fecundata la aceeasi varsta. Femela poate fi fecundata iarasi la un interval de 24 ore dupa fatare, daca masculul este lasat cu ea in casuta. Aceasta nu este prea bine pentru femela, deoarece e posibil ca ea va avea probleme la viitoarea fatare. Problemele pot fi urmatoarele:

ˇ Femela nu va pregati cuibul pentru iepurasii nou-nascuti si ei vor muri din cauza frigului.

ˇ Femela nu va avea lapte sau va refuza sa alapteze puii. Ei pot fi hraniti cu biberonul, dar veti pierde mult timp si majoritatea iepurasilor vor muri.

ˇ Daca femela nu este suficient de sanatoasa, se va imbolnavi din cauza stresului alimentar.

Ce puteti face pentru o inmultire mai eficienta?

ˇ Procesul de inmultire se recomanda de efectuat doar atunci cind femela are o virsta nu mai mica de 7-8 luni.

ˇ Se recomanda nu mai mult de 3 fatari pe an la o singura femela.

ˇ Intre 2 cicluri de inmultire se recomanda o pauza de 3-4 luni.

Aceasta imbunatateste sanatatea femelei.

ˇ Folositi numai animale sanatoase pentru inmultire. In cazul cand o femela este sanatoasa, dar nu are grija de iepurasii sai, nu o mai folositi ca reproducator. Aceasta lipsa de grija se poate transmite prin ereditare si urmasilor sai.

ˇ Daca folositi endogamia, ea este posibila intre verisori, intre bunici si nepoti, sau intre unchi/matuse si nepoti; intre frati si surori riscul de aparitie a defectelor va fi mai mare, de exemplu a rahitului. Folositi doi sau trei masculi si

selectati pentru fiecare ciclu animale diferite. Faceti o evidenta de fiecare data a rezultatelor obtinute.

ˇ Intotdeauna aduceti femela la mascul pentru inmultire. Daca aduceti masculul la femela, ea poate fi agresiva .

ˇ Masculul si femela trebuie sa fie aproximativ de aceeasi marime. Daca el este mai mare, iepurasii pot fi prea mari si vor muri din cauza unei nasteri dificile.

ˇ Uneori fecundarea poate sa nu aiba loc. Cauza poate fi sterilitatea femelei sau lipsa de hormoni. In cazul lipsei de hormoni se recomanda ca in fiecare zi, timp de 2 saptamini inainte de inmultire, sa se hraneasca femela cu iarba tanara si verde sau de a-i da o picatura de ulei de grau. Daca acesta nu ajuta, inseamna ca femela este sterila si poate fi sacrificata.

ˇ La 28-32 de zile dupa fecundare femela va fata.

ˇ La 15-20 de zile dupa nastere, incepeti sa introduceti plante in dieta iepurasilor, iar la 30 de zile introduceti mancarea iepurilor maturi in plus la laptele iepuroacei-mame.

ˇ Dupa 8 saptamini, iepurasii pot fi intarcati , asigurindu-va ca ei mananca foarte bine.

Comportamentul iepurelui

Iepurii de casa sunt animale deosebit de fricoase si sperioase, cu reactii foarte puternice. Reactioneaza imediat, chiar violent fata de prezenta altor animale, la zgomote puternice si necunoscute. In urma fricii determinate de diferiti factori stresanti, femelele isi pot devora puii. Toate modificarile de mediu pot constitui factori stresanti declansatori ai multor entitati patologice. In general, iepurii de casa sunt animale sociabile, atasandu-se rapid de persoanele care-i ingrijesc, manifestand, insa, frica fata de persoanele straine. In grup, nu se instaleaza o ierarhie sociala vizibila, intalnita la majoritatea rozatoarelor. Mirosul are un rol important in viata sociala a iepurelui. Iepurii isi marcheaza

teritoriul cu secretii ale glandelor odorante de la nivelul barbiei si a regiunii anale. Sunt animale vivace, jucause, dar aveti grija ca le place sa roada orice. Rosul este utilizat atat pentru tocirea dentitiei, cat si pentru investigarea mediului de viata. Dintre rozatoarele de companie, iepurii sunt cel mai puternic afectati de schimbarile bruste de mediu, facand frecvent crize de aclimatizare.

Aspecte particulare

Puii se nasc lipsiti de par, cu ochii inchisi. La 4-5 zile dupa nastere, parul incepe sa creasca pe cap, pentru ca la varsta de 18-20 zile, corpul sa fie in intregime acoperit cu par. Ochii se deschid la varsta de 10-12 zile. La iepure, incisivii superiori sunt dubli. Iepurii se nasc cu incisivi si premolari; unii dinti au caracter permanent, iar altii sunt de lapte si vor fi schimbati. Odata cu inaintarea in varsta, apar modificari ale dintilor, unghiilor, ale parului, oaselor si ale organelor genitale. La varsta de 60 zile se produce prima naparlire. Unghiile cresc continuu, dar pana la varsta de 1 an, ele nu sunt observabile, intrucat sunt acoperite de parul labutelor, sunt subtiri, elastice si ascutite. Odata cu inaintarea in varsta, unghiile se modifica, devenind moi, lungi, groase si tot mai curbate. Culoarea lor se inchide cu trecerea timpului, iar pe suprafata lor apar valuri circulare de corn, care indica perioadele de gestatie sau de hranire deficitara. Oasele lungi cresc pana la varsta de un an.

Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 3-4 luni, in functie de rasa. Varsta optima pentru imperechere este de la 5-6 luni. Imperecherea se face dimineata intre orele 6-7 si seara intre orele 18-20 in lunile de vara si intre orele 10-15 in lunile de iarna. Actul imperecherii dureaza circa 2 minute. Femelele pot fi folosite la reproducere pana la varsta de 3 ani, iar masculii pana la 2-3 ani. In cazul exemplarelor valoroase, viata reporducatoare poate dura pana la varsta de 4-5 ani. Controlul gestatiei se face prin palparea abdomenului, fetusii putand fi simtiti dupa 14 zile de la monta. Fatarea se produce fara dificultati, rareori intalnindu-se distocii sau hemoragii dupa fatare.

Ingrijirea si intretinerea iepurilor

- iepurii sunt animale active carora le place sa alerge si sa sara, astfel ca este esential sa le asigurati un spatiu sigur pentru miscare. Daca lasati iepurasul liber prin casa, trebuie sa fiti atenti la cablurile electrice intrucat acesta are tendinta de a le roade; - blana iepurelui trebuie periata aproape zilnic, pentru a o mentine curata si lucioasa, pentru a indeparta eventualele fire de par moarte, parazitii sau alte mizerii; - saptamanal se vor verifica dintii, nasul, ochii si urechile pentru a le mentine in perfecta stare si pentru a descoperii eventualele aspecte anormale; - unghiile, daca nu sunt tocite in mod natural, vor fi taiate la fiecare 2 luni.

ˇ Cusca destinata cresterii iepurilor trebuie sa fie curata si bine construita.

ˇ Unele plante si legume obisnuite pot cauza aparitia maladiilor si pot provoca chiar moartea animalelor.

ˇ Iepurii sunt sensibili la boli, care se raspindesc foarte rapid la intreaga populatie.

ˇ Daca endogamia (incrucisarea intre descendentii acelorasi parinti) nu este facuta corect, pot rezulta defecte genetice, de exemplu, la oase sau dinti, precum si boli reproductive.

Iepurii pot fi crescuti cel mai bine in incaperi cu mai multe niveluri, numarul nivelurilor putand sa ajunga pina la 3-4 etaje. Astfel faceti economie de spatiu. Aceasta incapere se construieste usor daca acordati atentie urmatoarelor aspecte:

ˇ Incaperea destinata intretinerii iepurilor trebuie sa aiba podeaua facuta din plasa de sarma sau din scanduri de lemn cu o distanta de 1,5-2 cm intre ele. O incapere cu podea plata va fi mai murdara, intrucit va fi mai dificil de a face curatenie si ea va trebui sa fie curatita mai des.

ˇ Acoperisul casutei (la fiecare etaj) trebuie sa fie inclinat. In acest caz murdaria va fi curatita mai usor din casuta. Intre niveluri, distanta ideala pentru o

curatenie cit mai eficienta este de 15 cm.

ˇ Incaperea pentru intretinerea animalelor trebuie sa se afle intr-un loc luminos, dar sa nu fie expusa direct razelor de soare, vintului sau ploii. In cazul cind aceasta conditie este respectata, iepurii cresc mai sanatosi si sint mai bine protejati de diferite boli.

ˇ Este important sa aveti o casuta suplimentara care trebuie pusa la o anumita distanta de incaperile initiale. Ea va fi destinata izolarii iepurilor bolnavi sau iepurilor procurati din alta parte.

Este foarte important sa curatiti casutele cit mai des, cel putin o data pe luna. In caz contrar exista un risc sporit de imbolnavire. Cea mai indicata substanta chimica de curatire a incaperilor animalelor este solutia de inalbitor de 3%.

Pentru a face curatenie aveti nevoie de urmatoarele:

-Scoateti iepurii si mincarea din casuta.

- Maturati toata murdaria si scoateti gunoiul din casuta.

- Spalati casuta cu solutia de inalbitor si lasati-o sa se usuce. Când incaperea este uscata, puteti sa dati iepurii inapoi.

Temperatura ideala in incaperile de intretinereale animalelor este de +18°C.

Hranirea iepurilor de casa

Hrana de baza pentru iepuri este fanul uscat. Din cauza ca iepurii au un sistem digestiv destul de complicat, este nevoie ca fanul sa fie de o calitate foarte buna. Nu e voie sa administrati iepurilor un fan care are miros de mucegai sau care are culoarea maro sau galben. Un fan bun care se administreaza la iepuri trebuie sa aiba culoarea verde, trebuie sa miroase bine si trebuie sa fie bine uscat. Daca fanul este mucegait se fac diverse ciuperci in stomacul iepurilor care dauneaza si pot duce la moarte. Furajul pentru iepuri care se gaseste in comert contine de regula vitamine si minerale de care iepurii au nevoie. Furajul de iepuri se poate

amesteca cu orz in proportie de 50%. Deasemena foarte important pentru iepuri este apa. De multe ori am auzit persoane spunand ca iepurii nu beau apa. Este un lucru total gresit. Un iepure are nevoie de aproximativ 500 ml de apa pe zi. Apa trebuie sa fie tot timpul proaspata si de o calitate buna. Din cand in cand se pot administra si morcovi. Iepurii au nevoie de suculente si in timpul iernii cand este mai frig si se poate administra sfecla furajera pe langa morcovi. Daunator pentru iepuri poate fi tot ce este verde si toate felurile de legume ca varza,cartofi, etc. care pot produce balonari intestinale. Deasemena nu este indicat sa administrati iepurilor prea multa paine uscata. Sunt animale erbivore, putin pretentioase. Alimentatia este un factor esential in mentinerea sanatatii iepurelui. Iepurii consuma nutreturi de origine vegetala: plante verzi, fibroase uscate, suculente, radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate. Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei. Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat. Cartofii se adminsitreaza numai fierti. Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa administrandu-se seara. Nutreturile concentrate vor fi administrate sub forma de granule. Asigurarea apei proaspete in permanenta este un factor esential. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor. Daca iepurii sunt crescuti in apartament, este recomandat sa fie hraniti cu granule speciale pe care le gasiti in pet-shop-uri si care le asigura un regim alimentar echilibrat si complet. Nu se recomanda administrarea in hrana iepurilor a urmatoarelor produse: dulciuri, prajituri, mere, pere, pepeni, zmeura, mure, ananas, banane si struguri care sunt bogate in glucide si i-ar putea determina iepurelui diferite tulburari gastro-intestinale.

Nu toate plantele constituie o hrana potrivita pentru ei. Unele din ele au un efect toxic si pot provoca imbolnavirea sau chiar moartea. Sunt cazuri cind aceste efecte toxice sint intirziate si apar numai peste citeva zile, saptamini sau chiar luni. Exista si plante foarte bune pentru sanatatea iepurilor, care au un rol

profilactic sau de tratament impotriva maladiilor.

Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi timp cu o mincare variata si balansata. Dati hrana principala seara pentru ca iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot. Iepurii permanent trebuie sa aiba apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi. Pentru a sti cita hrana sa dati la iepuri, trebuie sa experimentati. Daca ei nu termina toata mincarea pe care le-ati dat-o, data urmatoare dati-le mai putin, in asa fel ca la urma veti afla de ce cantitate ei au nevoie. Mai jos va propunem o clasificare a plantelor cu efect pozitiv pentru iepuri, cit si cele toxice. In cazul cind nu sinteti sigur daca o anumita planta este buna, nu o folositi si cereti sfatul medicului veterinar in aceasta problema.

Plantele cu efect pozitiv

Lucerna - Este o planta bogata in proteina si calciu. Poate fi crescuta in gradina si o puteti recolta de 4-5 ori la sezon.

Morcovul, Sfecla rosie- Sunt bogate in vitamina A si pot servi ca profilaxie impotriva scabiei si napirlirii

Patlagina - Poate fi data iepurilor in cantitati nelimitate. Este buna pentru functia intestinelor si pentru membranele mucoase.

Vetrice - Poate fi data in cantitati nelimitate. Va ajuta in prevenirea viermilor si altor probleme ale sistemului digestiv.

Podbalul - Poate fi dat uscat, dar numai de doua ori pe saptamina. Va impiedica aparitia balonarii.

Varza (verde, alba si rosie), Trifoiul rosu, Conopida

Suplimentar la aceste plante, se mai recomanda hranirea iepurilor si cu iarba obisnuita (din paduri, de exemplu), deorece si ea are unele calitati medicinale pentru iepuri. Se mai recomanda sa dati iepurilor si un amestec de plante, astfel

iepurii vor putea sa-si aleaga hrana dupa plac.

Mai puteti hrani iepurii si cu diferite cereale cum ar fi grau, porumb si orz, dar si floarea soarelui, de obicei ca nutret combinat. Astfel de hrana este utila in special in timp de iarna, cind nu este masa verde. Mai puteti face fan din iarba cosita vara, pentru a hrani iepurii in timp de iarna. Si cioclejii pot fi folositi in hrana iepurilor

Plantele cu efecte negative

Ceapa, Sparanghelul, Arpagicul, Prazul, Cartofii cruzi, Frunza de cartofi, Resturi de planta de rosii, Resturi de planta de tutun, Plantele conifere, Apa in care a nimerit o planta conifera

Clima la Iepuri

Iepurilor nu le place sa fie extrem de frig sau căldură excesivă, ideal este între 15 ° C şi 20 ° C. Oricum, ar trebui să ştiţi că mai bine tolereaza vremea rece decât căldura excesivă. Vara, nu expuneti iepurele la razele de soare in mod constant. Dacă locul de cuşcă e langa o fereastră sau un balcon la umbra va fi mai rece. În cazul în care temperatura este foarte mare le place să linga un cub de gheata sau de un nou flacon de la frigider.Pe scurt : lumina ambientală, temperatura medie, un loc care sa nu fie expus la curent, o umiditate nu prea mare şi protecţie de la ploaie, vreme rea şi de razele solare sunt cerinte obligatorii.

Sfaturi : Este recomandat pentru iepuri care locuiesc in casa deoarece acestea nu sunt obişnuiţi la temperaturi extreme şi, prin urmare, sunt protejate împotriva animalelor sălbatice,insecte, precum şi în aer liber. Iepurii pot să ruleze liber intr-o grădină sau în afara. Doar trebuie să iei anumite măsuri de precauţie : sa lasi cusca deschis aproape, asigura-te că nu sunt prădători în jur, controleaza sa nu manance plante toxice sau flori. In timpul iernii la temperaturile scăzute, profita de zile insorite pentru a-l scoate afara.

Bolile iepurilor de casa

Indiferent de varsta, iepurele de casa este predispus diferitelor boli infectioase, nutritionale, parazitare si micotice, precum si diferitelor afectiuni de reproducere. Bolile trec usor neobservate la iepurii de exterior, din cauza ca semnele sunt subtile. Detinatorii de iepuri de exterior care au murit spun adesea ca iepurele se simtea bine cand l-au vazut ultima oara, iar apoi “a murit din senin”. Printre bolile care se instaleazd rapid si nu sunt observate la iepurii de exterior se numara: - Atacul de caldura (infierbantarea excesiva intr-o zi de vara, fapt care duce la moartea iepurelui). - Pietrele la vezica urinara (incordare in timpul urinarii, posibil cu sange; in acest caz, este necesar examenul veterinar imediat. Si adesea operarea). - Blocajul cauzat de par (blocajul digestiv brusc care adesea are semne subtile precum scaderea poftei de mancare, excremente mai putine sau mai mici, aspecte deseori neobservate in cazul iepurilor de exterior). - Pasteureloza (o infectie microbiana care se evidentiaza prin scurgera din ochi si nas, dificultate si respiratie si care necesita ingrijire imediata din partea medicului veterinar). Printre cele mai frecvent intalnite si cele mai agresive ca evolutie, la iepure se semnaleaza urmatoarele boli: Boala hemoragica a iepurilor este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza cu predilectie iepurii in varsta de peste 50 de zile si care se caracterizeaza din punct de vedere clinic prin anorexie, apatie, jetaj spumos-hemoragic sau epistaxis, semne nevroase cu agitatie puternica si tipete inainte de moarte. Masculii sunt mai sensibili. Animalele cu forme clinice se sacrifica, neexistand un tratament specific, iar cele sanatose se vaccineaza de urgenta. Mixomatoaza iepurelui este o boala infecto-contagioasa, de natura virala, care afecteaza iepurii de orice varsta. Dupa o perioada de incubatie variabila (4-10 zile), boala debuteaza cu hipertermie (febra) si blefaroconjunctivita sero-mucoasa si apoi muco-purulenta. Ulterior, boala poate evolua sub trei forme: - forma nodulara, forma principala de manifestare a bolii, se caracterizeaza prin aparitia in tesutul conjunctiv subcutanat din regiunea capului (pleoape, bot, urechi) si apoi in regiunea organelor genitale, pe abdomen si perianal, a unor tumefactii edematoase, pastoase. Nodulii cresc in mod continuu, deformand

regiunile in care se formeaza; - forma respiratorie este forma cea mai des intalnita la sugari si tineretul intarcat, terminandu-se cu moartea rapida a animalutului; - maladia butonilor rosii sau negri se constata la iepurii de Angora la 7-10 zile dupa recoltarea parului si se caracterizeaza prin eruptii cutanate, initial, rosii si apoi maroniu-negricioase, situate in zonele depilate. Animalele depistate sau suspecte de mixomatoza sunt sacrificate. In scopul prevenirii acestor maladii infecto-contagioase exista un vaccin bivalent contra mixomatozei si hemoragiei septice, care se administreaza de doua ori pe an, primavara si toamna, la iepuri incepand de la varsta de 1 luna. Leucoza iepurilor sau leucemia limfoblastica este o viroza rara a iepurelui care se manifesta prin simptome putin caracetristice, slabire continua pana la cahexie si marirea in volum a nodulilor limfatici.

Maladiile dentare la iepuri

Trebuie sa stim ca problemele dentare sunt frecvente la iepuri. In acelasi timp, incidenta lor poate fi redusa prin folosirea unei alimentatii adecvate. Dintii iepurelui. Iepurele are o dentitie care se poate numi originala. El nu poseda canini, dar in spatele incisivilor aflati pe maxilarul superior se gasesc alti doi incisivi auxiliari. Oricum, incisivii si molarii iepurelui cresc pe tot parcursul vietii sale. Cand vom afla ca aceasta crestere se situeaza intre 8 si 12 cm pe an, vom intelege nevoia vitala a iepurelui de a-si tocii dintii. In legatura cu aceasta trebuie sa mai stim ca iepurele nu este un rozator ! De aici rezulta ca uzura dentara provine mai ales din frecarea generata de miscarea maxilarului inainte si inapoi, in timpul masticatiei. In general, problemele dentare ale iepurelui provin mai ales de la o uzura anormala, generata de o proasta ocluzie. Se vorbeste de o proasta ocluzie atunci cand dintii de pe maxilarul inferior si superior nu sunt alaturati, si deci nu se pot uza corect, frecandu-se unii de ceilalti. Aceasta poate avea o origine genetica (forma anormala a maxilarului), traumatica (fracturi), alimentara sau metabolica (lipsa de calciu). Maladiile dentare pot determina o tocire neregulata a dintilor sau cresterea dintilor in directie anormala. Iregularitatile dintilor determina ranirea gingiilor si

a limbii si aparitia abceselor. Daca nu se iau masuri, maladiile dentare pot avea urmari grave. Molarii neuzati suficient pot impiedica iepurele sa inchida gura si determina pe plan secundar o proasta uzura a incisivilor. Acestia devin din ce in ce mai lungi si apar in afara botului. Acesti incisivi si molari deformati impiedica iepurele sa se hraneasca . De asemenea, datorita presiunii, ei pot incepe sa creasca in sens invers, lezand osul maxilarului. Pentru a se realiza uzura corecta a dintilor, iepurele trebuie sa mestece intens, un timp cat mai lung posibil. Acest obiectiv este atins daca hrana este saraca in energie dar bogata in fibre. Ea trebuie sa fie in acelasi timp si suficient de abraziva. Cel mai indicat este sa oferim iepurelui granule adaptate nevoilor sale si fan la discretie. Atentie ! Toate afectiunile prezentate mai sus au o consecinta comuna : iepurele nu mai mananca. Anorexia este mortala in scurt timp pentru iepure. Diagnosticul de proasta ocluzie odata pus, cel mai des prin radiografie, dintii pot fi taiati sau piliti

A. Maladiile infectioase:

Hemoragie Septica

Hemoragia septica este o infectie care ataca toate organele animalului bolnav. Aceasta maladie se caracterizeaza prin: inflamatii hemoragice la nivelul mucoasei, creierului, splinei si ficatului. Animalele infectate se elimina, iar cele sanatoase din zona afectata se sacrifica, apoi dupa expertiza sanitara pot fi folosite in alimentatia personala.

Mixomatoza

Mixomatoza este o boala infectocontagioasa provocata de un virus. Ea se caracterizeaza printr-o inflamatie a capului si botului, in jurul nasului si ochilor. Iepurii infectati de aceasta maladie sint ucisi si ingropati la o adincime de 1,5 m. Curatiti casutele si dezinfectati-le de 3 ori pe an. In scopul prevenirii acestor maladii infectioase exista vaccinuri combinate contra mixomatozei si gemoragiei septice, care se administreaza de medicul veterinar de 2 ori pe an (primavara si toamna) la tot efectivul de animale de la virsta de o luna. In

paralel este foarte important intretinerea animalelor intr-o perfecta stare igienica.

Scabia, Dermatomicoza

Cauzele cele mai importante ale scabiei sunt lipsa curateniei in incaperi sau dimensiunile prea mici ale acestora, la fel si numarul mare de animale intr-o incapere. De asemenea, dermatomicoza poate fi cauzata de lipsa vitaminei A, D sau E. Aveti grija ca incaperea pentru animale sa fie suficient de mare si folositi pentru curatirea lor solutia de inalbitor. Folositi hrana bogata in vitamina A, D si E; locurile afectate pot fi tratate cu ulei camforat sau cu o solutie de Butox cu vaselina.

B. Maladiile nutritionale

Maladii digestive

Balonarea, voma, gazele si diareea sunt cauzate de hrana nepotrivita. Faceti tot posibilul ca iepurii sa nu fie hraniti cu plantele indicate la capitolul “Plante cu efecte negative”.

Osteoperoza, Rahitul

Osteoperoza si Rahitul sunt maladii ale oaselor. Osteoperoza se caracterizeaza printr-o descompunere a oaselor, mai ales cele fragile pot fi fracturate foarte usor. Rahitul se caracterizeaza prin oase malformate si membre strimbe. Aceste maladii pot fi cauzate de insuficienta vitaminei D, ceea ce inseamna ca iepurii nu primesc suficienta hrana ce contine calciu, lumina solara, sau ambele. Straduiti-va sa-i hraniti cu plante ce au un continut bogat de calciu, de exemplu, cu lucerna sau orz.

Hypercalcimie

Hypercalcimia este cauzata de un exces de calciu in hrana iepurilor. Caracteristica: forma iepurelui se schimba si miscarea devine greoaie. Pentru a

preveni aceasta maladie, incercati sa reduceti nivelul de calciu in dieta iepurilor. Dati mai putin plante bogate in calciu, ca lucerna, de exemplu.

Hypoavitaminoze

Maladia apare cind iepurii duc lipsa de vitamina A si se caracterizeaza printr-o cadere a parului.

Dati mai multa mâncare bogata in vitamina A, de exemplu - sfecla rosie si morcov.

Ingrijirea iepurilor bolnavi

Daca unul dintre iepuri este bolnav sau credeti ca este bolnav, trebuie sa-i izolati pentru a-i proteja pe ceilalti. Casuta pentru asemenea iepuri trebuie sa fie la o distanta de cel putin zece metri de celelalte animale. Daca iepurii bolnavi sunt prea aproape de cei sanatosi, nu este exclus ca boala sa se raspindeasca si sa-i molipseasca si pe cei sanatosi. Iepurii bolnavi trebuie sa fie hraniti ultimii, altfel boala poate fi transmisa la cei sanatosi prin miinile Dvs. Dupa ce ati hranit iepurii bolnavi, va spalati bine mainile. Când iepurii bolnavi sunt luati din casuta, aruncati toata mincarea care a ramas. Locul trebuie sa fie curatat de doua ori cu solutie de inalbitor de 3%. Altfel si urmatorii iepuri, pusi in aceeasi incapere, se pot imbolnavi.

Cand cumparati iepuri noi, ii puneti in casuta de izolare pentru o perioada de 30 de zile, ca sa fiti siguri ca sint sanatosi si nu bolnavi si apoi administrati vaccinurile corespunzatoare.

Daca credeti ca unul dintre iepuri este bolnav, dar nu sunteti sigur, adresati-va medicului veterinar. Consultatia lui este mai ieftina decit cumpararea iepurilor noi.

Retineti:

Iepurii care primesc apa curata , mancare buna si sunt intretinuti in incaperi

curate, vor fi sanatosi. Ca sa fiti siguri ca ei sunt sanatosi si sa descoperiti bolile la timp, se recomanda sa-i examinati des, cel putin o data la fiecare 2-3 saptamini. Examinati foarte bine ochii, urechile, nasul si organele genitale. Daca observati ca ceva nu este in ordine, izolati animalele ce va trezesc indoieli.

Bola Chinezeasca (Boala Hemoragica) la Iepuri Boala chinezeasca este cunoscuta si sub numele de boala hemoragica. Boala hemoragica la iepuri este o boala cauzata de un virus care este forte rezistant. Sursele de infectare la iepuri pot fi prin transmiterea directa de la iepure la iepure, prin furaj sau chiar prin ingrijitorul iepurilor daca acesta are contact cu iepurii infectati. Foarte periculos sunt expozitiile sau targurile unde ajung multi iepuri din diferite locuri laolalta. Bola hemoragica se poate transmite si prin insecte de la un iepure la altul. Simptomele bolii hemoragice la iepuri sunt moarte neasteptata si foarte rapida. Iepurii reproduc un zgomot de speriatura si in cateva secunde acesta moare. In plina dezvoltare a bolii hemoragice la iepuri, acestia prezinta febra, probleme de raspiratie precum si curgerea de sange din nas. Foarte putini iepuri rezista la aceasta boala. Procentajul de scapare este nesemnificativ de mic. Preventiv se poate aplica un vaccin inpreuna cu vaccinul pentru mixomatoza. Exista un vaccin combinat pentru iepuri care se numeste mixohemoragivac. In Romania vaccinul combinat pentru iepuri este produs de Pasteur Bucuresti. Pe [iata externa se gasesc vaccinuri cu efect mult mai bun dar procurarea lor este dificila pentru ca vaccinurile se transporta doar la temperaturi scazute, in recipiente frigorifice. Mixomatoza este o boala care apare la iepuri din cauza tantarilor , sau alti paraziti, care pot fi in fan sau in furajul cu care se hranesc iepurii. Cand iepurii au mixomatoza (numit si pesta de iepuri), apar bube pe cap iar iepurii incep sa slabeasca. Iepurii care sunt forte bine hraniti pot trece de mixomatoza fara sa moara. Dar iepurii slabi cel mai adesea decedeaza. Mixomatoza poate fi transmisa si de la un iepure la alt iepure. Un alt simptom pe langa bube este acela ca iepurii au probleme de raspiratie si au puroi la ochi. Exista un vaccin preventiv contra bolii mixomatoza pentru iepuri si acest vaccin se aplica de doua ori pe an. Este de preferat ca iepurii sa fie vaccinati in lunile martie si septembrie.

Inmultirea iepurilor

Perioda de gestatie este de 30 de zile, alaptare este de 30 - 42 de zile dar deja in perioda alaptari poate fi montata iepuroaica si asa se pot obtine in de curs de un an un nr de 25 - 40 de pui fara probleme. Totusi nu este foarte indicat sa se abuzeze de numarul mare de fatari intr-un an pentru ca se va ajunge la epuizarea fizica a femelei. Media la o fatare este de 6-8 pui, cu oscilatii generate de rasa, momentul montei, ingrijire, etc.

Maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca

Maturitatea sexuala reprezinta stadiul de dezvoltare incepand de la care animalele pot realiza monta fecunda, adica imperecheri care au ca efect insamantarea femelelor de catre masculi. Tineretul devine apt pentru a se reproduce, in principiu, atunci cand greutatea corporala ajunge la circa 80% din greutatea medie a animalelor adulte. Aceasta greutate si deci momentul cand iepurii tineri se dau pentru prima data la monta corespunde cu varsta de 6-8 luni, diferentele fiind conditionate de rasa ierpurilor. Pentru rasa Chinchilla, de pilda, varsta maturitatii sexuale este in medie de 7 luni. Subliniem insa faptul ca, pentru stabilirea momentului primei monte, hotaratoare este greutatea corporala. Altfel spus, iepurii tineri pot fi dati la monta si la o varsta sub 7 luni, daca au greutatea de 80% din greutatea specifica rasei careia ii apartine.. Ca si in cazul altor specii de animale, nu este bine sa se foloseasca la reproductie animale prea tinere, dar nici batrane, deoarece prin imperecherea animalelor cu asemenea varste se obtin putini pui la fatare si acestia vor fi insuficient de vigurosi si mai predispusi la imbolnaviri. Varsta pana la care se folosesc iepurii la reproductie, in crescatoriile de tip gospodaresc, este de 3 ani pentru femele si de 4 ani pentru masculi.

Monta si caldurile

Dupa instalarea maturitatii sexuale, iepuroaicele pot fi date la monta in orice anotimp, deoarece caldurile apar, in mod ciclic, la intervale de 8-10 zile in tot

cursul anului. Este de retinut insa ca, datorita unor rationamente de ordin tehnologic, in crescatoria de tip gospodaresc - deci cu intretinerea iepurilor in custi sub cerul liber sau sub sopron - cel mai bine este ca monta sa se limiteze numai la perioada 1 martie-1 august. Se constata ca, desi apar in tot cursul anului, caldurile la iepuroaice, se manifesta cu mai mare intensitate primavara si toamna si pot fi depistate mai usor. Semnele pentru recunoasterea femelelor in calduri sunt: - iepuroaicele se agita in custi, rascolesc asternutul, fac cuib, isi smulg par de pe abdomen; - daca este introdusa in cusca masculului, iepuroaica accepta monta; in cazul cand nu este in calduri, tine coada lipita de corp, fuge prin cusca, se tranteste si deci nu se lasa montata; - la iepuroaicele in calduri vulva apare tumefianta (umflata) si are culoarea rosu-aprins.

Caldurile dureaza, in medie, 3 zile. Pentru monta se va proceda intotdeauna la introducerea femelei in cusca masculului si nu invers, pentru ca acesta sa se simta "acasa" si sa-si faca datoria mai in siguranta. Durata actului montei la iepuri este foarte scurta, doar cateva secunde. Un semn sigur ca masculul a ejaculat (a depus "samanta) este caderea acestuia pe o parte, in timp ce scoate un tipat scurt. Monta e bine sa se faca dimineata sau seara, in aceste perioade ale zilei animalele fiind mai linistite.

Actul imperecherii trebuie supravegheat. Crescatorul, dupa ce introduce femela aflata in calduri in cusca masculului, va ramane in apropiere pentru a observa daca are loc monta, dupa care va scoate femela tinand-o, cu atentie, de pielea din regiunea greabanului si sprijinindu-i trenul posterior. Atunci cand constata ca femela refuza monta si se bate cu masculul o va indeparta deoarece nu este in calduri. Pentru a se asigura rezultate bune ale procesului de reproductie, in efectivul matca trebuie sa existe un anumit raport de sexe, respectiv un mascul la 8-10 femele.

Masculii vor fi folositi la monta de doua sau cel mult trei ori pe zi.

Gestatia La iepuroaica, spre deosebire de alte specii de animale, dehiscenta foliculara nu se realizeaza in mod spontan, ci numai datorita excitatiilor sexuale din timpul montei. Coitul la iepuroaica este determinant pentru declansarea ovulatiei. O alta particularitate consta in faptul ca procesul de nidare, sau fixare, a embrionilor pe mucoasa coarnelor uterine la iepuroaica se realizeaza doar in a patra zi dupa amfimixie. Datorita acestui fapt, la 6 - 7 zile de la data cand a avut loc monta se poate efectua controlul gestatiei, prin aducerea femelei in cusca masculului. In cazul cand iepuroaica refuza se conchide ca este gestanta. Perioada de gestatie la iepuroaica dureaza in medie 30 - 31 de zile cu limite cuprinse intre 26 - 38 de zile). In scopul asigurarii unei dezvoltari normale a fetusilor si pentru a mentine iepuroaicele intr-o stare buna de intretinere va trebui sa tinem cont de urmatoarele : - femelelor gestante sa li se administreze ratii nutritive cat mai complete, alcatuite din nutreturi proaspete si de cea mai buna calitate; - sa aiba la dispozitie in permanenta, apa proaspata si potabila; - asternutul iepuroaicelor sa fie uscat si curat, iar adapostul sa fie bine ventilat, curat si uscat. In perioada de gestatie, iepuroaica este foarte sensibila la zgomote. Pentru acest motiv trebuie sa ii asiguram un climat calm, de liniste, care sa ii creeze senzatia de izolare si siguranta, in caz contrar se pot produce avorturi. Acesta este motivul pentru care in timpul cat femelele sunt gestante se vor interzice vizitele persoanelor straine in crescatorii, se vor indeparta cainii, iar ingrijitorii isi vor desfasura activitatea in cea mai perfecta liniste. Cu 2 - 3 zile inaintea fatarii, iepuroaicele devin nelinistite, isi captusesc cuibul cu parul smuls de pe abdomen. In cazul producerii unor avortuei, iepuroaicele respective pot fi date din nou la monta chiar a doua zi, intrucat mucoasa lor uterina se reface foarte repede (cateva ore), bineinteles daca au fost eliminate cauzele care au generat avorturile respective.

Fatarea

Dupa cum se stie, fatarea reprezinta un ansamblu de acte fiziologice naturale, datorita carora fetusii trec brusc din mediul uterin in mediul extern. In mod obisnuit fatarea la iepuroaica este usoara, se produce mai ales noaptea si dureaza 15 - 25 minute. Foarte rare sunt cazurile de fatari distocice la iepuroaica. Dupa fatare, iepuroaica desface cu dintii invelisul embrionar, taoe cu dintii cordonul ombilical al fiecarui pui, linge apoi puii si ii asaza in apropierea sfarcurilor pentru a-i determina sa suga, pe urma ii acopera cu parul pe care singura si l-a smuls de pe abdomen. Puii se nasc cu ochii inchisi si sunt complet golasi. La scurt interval de timp dupa fatare (10 - 20 minute) iepuroaica elimina placenta, pe care o consuma imediat. Dupa eliminarea placentei se controleaza de catre ingrijitor fiecare cusca in parte, se inregistreaza numarul puilor fatati, se indeparteaza cei morti. Acest control se efectueaza in absenta iepuroaicei iar ingrijitorul trebuie sa fie foarte bine spalat pe maini cu sapun fara miros. In momentul in care femela este readusa in cusca va fi foarte preocupata de problema hranei si a apei, iar in cazul cand nu le gaseste, recurge uneori la devorarea propriilor pui.

Cresterea iepurilor in custi in spatiu deschis Iepurii in decursul anului sunt expusi la aer curat si la soare in functie de conditiile meteorologice. Aceasta este modalitatea cea mai des practicata in micile ferme de casa, unde productia este indreptata spre satisfacerea nevoilor casnice. Cresterea iepurilor in custi sub cerul liber este mai economica deoarece nu necesita fonduri pentru construirea de cladiri. In acest caz, o singura persoana poate avea grija de 80 pana la 100 de femele, impreuna cu puii lor pana la maturizarea acestora. Aceasta modalitate de crestere este foarte potrivita pentru rasele cu folosire combinata, adica pentru carne si piele. Custile destinate cresterii iepurilor sub cerul liber, in functie de materialul de constructie, pot fi din lemn, din metal sau din ziderie. Pentru o mai usoara ingrijire, acestea au un etaj, 2 sau foarte rar 3 etaje. In general pentru iepurii adulti, cusca are urmatoarele dimensiuni: Lungime 80cm, Adancimea 60cm si Inaltimea 60cm. Pardoseala custii poate fi din lemn de esenta moale in spate cu un gratar metalic de 10-15 cm. Peretii laterali ai custii se confectioneaza din diferite materiale(lemn, tabla,etc.).Fata custii unde se gaseste si cusca este formata dintr-o carcasa din lemn sau metal, pe care se fixeaza plasa de sarma. Aici se vor fixa jgheburi pentru fibroase si adapatoarea. Pentru furajele concentrate se recomanda folosirea unui hranitor semi-automat, care se fixeaza pe unul din peretii laterali.

Spaţiu de cazare asigurat iepurilor de casă crescuţi în sistem semiintensiv

Custile pentru iepuri in crescatoriile mici

Sunt necesare unele specificari cu privire la componentele constructive, dar nu inainte de a face urmatoarea precizare: pentru a ne da mai usor seama de particularitatile cerintelor privind adapostirea este folositor sa stim ca iepurii domestici provin din iepurele salbatic de vizuina. Denumirea stiintifica a lui de "Oryctolagus cuniculus" vine de la unele cuvinte din limbile greaca si latina, care, in traducere, inseamna "iepure scormonitor de galerii"

Deci, adapostul pe care si-l face iepurele nostru, in stare de libertate, este o galerie. Sa notam ca aceasta galerie prezinta si o ramificatie in care iepuroaica fata si isi alapteaza puii si ca sapatura este laterala, constituind un loc ferit de curenti si de modificari de temperaturi. Este bine, ca aceste caracteristici sa se regaseasca si la custile pe care le construim. Din cele de mai sus rezulta recomandarea ca, in cazul custilor amplasate in aer liber, acestea sa aiba trei pereti - cei laterali, cel din spate, dar si plafonul, din material compact, in mod obisnuit din scandura. Tot in acest scop imbinarea pe lungime a scandurilor trebuie facuta "dulghereste", adica in "nut si feder", sau cel putin cu marginile in caturi de 90 de grade. Cel mai ades se foloseste scandura cu grosimea de un tol (2,54 cm). Nu este obligatoriu, dar este bine ca peretii exteriori ai bateriei de custi, deci peretii laterali si cel din spate, ai grupului de 6 custi sa aiba scandurile asezate vertical, pentru a inlesni scurgerea apelor din ploi si zapada si a fi astfel in mai mica

masura expusi degradarii (putrezirii). Peretele din fata va fi diferit, dupa caz. Atunci cand cusca reprezinta un singur compartiment, jumatatea, sau o parte si mai mare, din stanga lui - va fi confectionata din plasa de sarma, pe cadru de lemn. Dar daca avem posibilitatea sa construim o cusca cu doua compartimente, atunci peretele din fata al compartimentului din stanga va fi din plasa de sarma, iar compartimentul din dreapta, pentru a fi mai ferit, va avea peretele frontal din scandura.

In oricare din variantele amintite, peretele din fata (la cusca cu doua compartimente valabil pentru amandoua) trebuie sa reprezinte practic o usa, deci sa aiba balamale solide, pentru a servi la curatenie, prinderea animalelor etc. La custile cu un singur compartiment, folosite la iepuroaicele mame va fi necesar ca, la timpul potrivit, adica cu 3-4 zile inainte de fatare, sa se introduca cate un cuib de fatare. Este vorba de o cutie-cuib, in care si din care, iepuroaica sa poata intra-iesi. Puii pana la varsta de cca 18 zile vor ramane in acest cuib, la adapost, adica nu vor fi expusi la curenti de aer. Rostul celui de-al doilea compartiment, ca si al cuibului de fatare (in cazul custilor cu un singur compartiment) este de a li se asigura puilor confortul necesar unor nou-nascuti, golasi si neajutorati, cum sunt ei la aceasta specie de animale. Peretele din fata al custii este destinat si altor functii si anume, este indicat sa fixam hranitoarele, daca se poate si adapatorul, pe acest perete. Vom preciza putin mai jos de ce e bine asa.

Plafonul (sau tavanul) custii intotdeauna trebuie sa fie din material compact. El poate avea una sau doua functii: (1) atunci cand separa doua custi suprapuse care au pardoseala din plasa de sarma sau gratar, trebuie sa fie inclinat spre spatele bateriei de custi pentru a asigura scurgerea dejectiilor de la cusca nivelului superior sau (2) va fi dispus in plan orizontal, in cazul cand dejectiile de la fiecare binivel al custii se colecteaza in tavite-sertar, (aceasta din urma este varianta recomandabila si functia plafonului in astfel de situatie va fi doar cea principala, adica de a reduce viteza curentilor de aer).

Inventarul sau echipamentul custii

Este vorba despre hranitori, adapatori si, pentru iepuroaicele mame, cuibul de fatare despre care am amintit mai sus.Trebuie sa spunem mai intai ce nu e bine. Gasim la prea multi dintre crescatorii nostri vase pentru hrana si apa, in cusca, pe pardoseala acesteia. Nu este bine deloc! In astfel de cazuri atat furajele (uruiala sau grauntele), cat si apa pot fi usor murdarite cu dejectii constituind medii cu infectie, de imbolnavire. Nu este bine ca hranitorul pentru concentrate si adapatorul sa fie asezate pe pardoseala si din alt motiv: se pot rasturna. Corect este ca nutretul concentrat, cat si apa sa li se dea iepurilor in vase de tabla fixate pe unul din peretii custii, la o inaltime de circa 10 cm de pardoseala.

Pentru furajele verzi sau fbroase cusca va fi prevazuta cu o mica iesle, adica sa aiba un hranitor cu gratar, de preferat cu posibilitatea de a se incarca din afara, fara deschiderea usitei.

Pentru ferma de iepuri se alege un teren neted sau usor inclinat, cu ape freatice de suprafata, ferit de vinturi puternice, pe un sol care sa nu fie argilos sau mocirlos. In alegerea locului pentru construirea fermai este necesar ca sa aiba in vedere posibilitatea aprovizionarii cu apa, cu curent electric si existenta legaturilor rutiere. Terenul ales trebuie sa fie inconjurat de un gard solid care sa nu permita accesul oamenilor si animalelor. Ferma de iepuri trebuie sa fie asezata la departare de alte ferme de crestere a animalelor, precum si de calea ferata sau de sosea, pentru ca zgomotele il afecteaza in mod deosebit. In cazul construirii unor ferme mari de iepuri, cu peste 500 de femele, este necesar sa se construiasca cladiri de productie pentru diferite categorii de iepuri, o sectie de furaje, de depozite, un spatiu adecvat de dezinfecie, un punct veterinar, un abator,. un garaj etc Pentru micile ferma de linga gospodarii, cel mai adesea se alege un loc in curte,

care sa fie ferit de vinturi puternice si, in acelasi timp, sa fie cit se poate de departat de locul unde se cresc si alte animale, in special pasari.In functie se posibilitati custile de iepuri sint asezate departe si de gramada de gunoi de grajd.

De modalitatea de crestere depinde intr-o mare masura productivitatea, starea de ingrijire a iepurilor si dezvoltarea normala a acestora. Cresterea impropie, cel mai adesea in conditii igienice preacare constituie cauza multor imbolnaviri si a unei rate ridicate de mortaliate. In practica cresterii iepurilor sunt cunoscute cateva modalitati de crestere a iepurilor: liber, in spatii ingradite, in boxe sau pe asterunuturi. Pentru organizarea cresterii iepurilor in modalitatiile indicate, cheltuielile de productie sunt insignifiante. Indiferent insa de acest lucru, datorita cazurilor de imbolnavire in masa animalelor si a ratei ridicate a mortalitatii, rezultatele economice sunt nemultumitoare. De aceea, in cresterea moderna a iepurilor sa trecut la cresterea iepurilor in custi, in care sunt create conditii pentru productivitate ridicata, se asigura posibilitatea organizarii unei alimentatii corecte, care sa tina seama de particularitatile fiziologice ale diferitelor categorii de iepuri, de desfasurarea procesului de inmultire, de evitare a unei imbolnaviri etc. In cresterea iepurilor se folosesc cateva modalitati de crestere a animalelor in custi: in custi in spatiu deschis, sub streasina sau sopron, in spatii inchise si combinat.

În multe ţări există o reală preocupare pentru creşterea iepurilor de casă datorită avantajelor economice pe care le prezintă aceştia. În acest scop au fost elaborate programe cu caracter educaţional (pentru elevi), social (pentru cei din zone sărace) şi industrial, prin care se încearcă să se stimuleze creşterea şi consumul cărnii de iepure de casă. Spre deosebire de ţările anterior amintite, în ţările din jurul Mării Mediterane consumul de carne de iepure de casă este constant ridicat, iar creşterea îmbracă forme intensive. Din păcate în ţara noastră continuă să se manifeste mult dezinteres pentru crearea unui cadru economic propice creşterii iepurilor de casă. Constatăm cu surprindere că Asociaţiile crescătorilor de iepuri de casă rămân în continuare la nivelul hobysmului, fără a manifesta vreun interes înspre producerea intensivă şi rezultate economice benefice propriei exploataţii. Pentru a veni în sprijinul micilor crescători doritori să practice o creştere eficientă a iepurilor de casă vom încerca să prezentăm aspecte ce privesc

diverse etape ale fluxului tehnologic. Drept urmare vom încerca să prezentăm principalele caracteristici ale cuştilor folosite în sistemul semiintensiv, pentru creşterea iepurilor de casă. În România, pentru asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare a iepurilor, cuştile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să protejeze iepurii împotriva intemperiilor (ploi, zăpezi, vânturi, frig, caniculă); să nu permită nici accesul altor animale (păsări, rozătoare, animale de pradă) în cuşcă şi nici evadarea iepurilor (inclusiv a puilor) din cuşcă; să asigure un loc confortabil de odihnă (se vor evita materialele reci) şi spaţiul suficient de mişcare pentru iepuri; să fie prevăzute cu utilajul necesar pentru furajare, adăpare şi evacuarea dejecţiilor, iar cuştile de maternitate cu cuiburi; să asigure condiţii optime de zooigienă (să nu se îmbibe cu urină, să fie uşor de curăţat şi dezinfectat); să fie construite din materiale ieftine, durabile şi uşor de procurat. Dimensiunile cuştilor utilizate pentru creşterea iepurilor în sistem gospodăresc diferă în funcţie de rasă, producţie, stare fiziologică şi vârsta iepurilor (tab. 1).

Tabelul 1 Dimensiunile cuştilor pentru iepuri

Dimensiunile U.M. Rase mari mijlocii şi Angora mici Lungime cm 100 80 60 Adâncime cm 60 60 60 Înălţime cm 60 60 50

La construirea cuştilor pentru iepuri trebuie să se aibă în vedere că adâncimea acestora să nu depăşească 60 cm, în caz contrar crescătorul întâmpină dificultăţi în curăţirea cuştii şi în prinderea iepurelui refugiat în colţurile opuse uşii, iar la bateriile etajate, pardoseala ultimului nivel de cuştii să nu depăşească 150-165 cm de la suprafaţa solului, pentru a uşura manipularea şi observarea animalelor

cazate. Bateriile constituite din cuşti etajate cu pardoseala tip grătar, trebuiesc prevăzute sub cuşti fie cu tăviţe pentru colectarea dejecţiilor, fie cu tablă înclinată (sub un unghi de 35 - 400) înspre spate, care favorizează scurgerea dejecţiilor într-un canal colector (confecţionat din beton sau materiale plastice) dispus în spatele bateriei. Suprafaţa de creştere dintr-o exploataţie şi a numărului de cuşti se calculează în funcţie de efectivul de femele de reproducţie, de rasă, de frecvenţa montelor şi a fătărilor (tab. 2).

Tabelul 2 Necesarul de cuşti şi suprafaţa de padoc pentru diferitele rase de iepuri

Rase Pentru fiecare femelă de reproducţie sunt necesare: La creşterea numai în cuşti: La creşterea tineretului în padoc: Cuşti individuale (buc.) Cuşti colective pentru tineret (buc.) Cuşti individuale (buc.) Suprafaţa padocurilor (m2) Mari 3 0,8 1,3 10-15 Mijlocii 4 2 1,5 15-20 Angora 5-6 - 3-4 15-20

În Germania există încă din anul 1972 o Lege a protecţiei animalelor în care se specifică, care sunt condiţiile de hrănire, îngrijire şi adăpostire a acestora. Se atrage atenţia asupra obligativităţii asigurării spaţiului de mişcare pentru animale în aşa fel încât să nu le pricinuiască vătămări corporale sau dureri. Cu toate că în această lege nu există prevederi specifice pentru iepurii de casă, există însă recomandări ale World Rabbit Science Association (WRSA) conform cărora crescătorii de iepuri de casă sunt atenţionaţi asupra spaţiului ce trebuie asigurat şi asupra stratului de aşternut pe care trebuie să-l amenajeze (tab. 3).

Tabelul 3 Spaţiul de cazare impus de normele WRSA pentru iepurii de casă crescuţi în cuşti sau pe sol

Rasa Întreţinere în cuşcă (o iepuroaică cu puii) Întreţinere pe sol (creştere şi îngrăşare) (iepuri/m2 de sol) lăţime (cm) Lungime (cm) înălţime (cm) Pitice (până la 1,6 kg) 60 50-60 35-40 8-12 Mici (1,7-3,5 kg) 60-80 50-60 40-50 6-8 Mijlocii (3,5-5,5 kg) 80-100 50-70 40-60 4-6 Mari (peste 5,5 kg) 100-150 80 60-70 3-4 Iepuri îngrăşaţi (până la 2,7 kg) cel puţin 800 cm2/iepure 35-40 5-8 Angora cel puţin 2000 cm2/iepure 35-40 -

În sistem semiintensiv iepurii de casă se cresc în cuşti bine izolate termic, amplasate sub cerul liber, sub şoproane sau în spaţii închise. Acest sistem impune limitarea mărimii crescătoriei la 40-100 femele sau la producerea a maximum 10 tone carne/an. Cuştile pot fi simple, dar cu pereţii bine izolaţi termic în vederea menţinerii aşternutului uscat şi călduros, feririi iepurilor de acţiunea directă a ploilor, razelor solare, zgomotelor, alte animale etc. Ele se pot amplasa pe un singur nivel sau pe 2-4 nivele. Cuştile pentru femelele de reproducţie trebuie dotate cu cuiburi de fătare, fixe sau mobile. Utilizarea acestui sistem de creştere a iepurilor de casă presupune reproducerea sezonieră, cu prima montă la 15 februarie şi ultima înţărcare în luna noiembrie.

Abatorizarea iepurilor de casă

Sacrificarea si Jupuirea Iepurilor

Sacrificarea iepurilor se face de obicei cu o lovitura scurta, dar puternica aplicata la baza occipitalului. Animalul mort este suspendat de membrele posterioare si apoi sangerat prin sectionarea septumului nazal. Inainte de suspendare, muncitorul executa o usoara presiune asupra regiunii inferioare a abdomenului, pentru golirea vezicii urinare, acesta pentru ca urina sa nu murdareasca blana animalului si carnea in timpul jupuirii. La iepuri exista si alte metode de sacrificare dintre care amintim : metoda tensionarii, rasucirea capului si injunghierea. Metoda tensionarii consta in executarea unei intinderi bruste a animalului, tinut cu mana stanga de membrele posterioare si cu cea dreapta de urechi. In urma acestui fapt se produce o ruptura a coloanei vertebrale si a maduvei spinarii, fapt de determina moartea rapida a iepurelui. Rasucirea capului : in urma unei rasuciri a capului cu un unchi de 90 grade, se produce luxatia regiunii cervicale a coloanei vertebrale, care atrage dupa sine moartea animalului. Injunghierea : iepurele este suspendat de membrele posterioare, iar apoi, cu un cutit bine ascutit, se taie carotida. Prin aceasta metoda se realizeaza o sangerare normala a iepurilor. Jupuirea trebuie sa aiba loc imediat dupa sacrificarea iepurilor (de pe cadavrul racit, pielea se jupoaie mult mai greu). Jupuirea incepe printr-o sectionare a pielii membrelor posterioare de la nivelul jaretelor. De la aceasta incizie se face o noua sectiune pana in regiunea anusului, incizie care merge pe ambele fete interne ale coapselor. Apoi, pielea se taie usor in jurul anusului si se deloleteaza de pe coada. In cele din urma se practica o incizie similara si la membrele anterioare. O data facute aceste incizii, blana se trage usor de pe carcasa (operatia se face strict manual), incepand cu partea posterioara spre partea anterioara.

Iepuroaicele fac parte din categoria animalelor poliestrice, motiv pentru care pot fi montate in orice anotimp al anului. Dupa diagnosticarea caldurilor, femela este introdusa in cusca masculului ce i-a fost repartizat prin planul de monta (femela este transportata la mascul tinand-o de spate, cat mai aproape de gat, iar daca este cazul poate fi sustinuta cu o mana si de abdomen). Daca am duce masculul la femela acesta, din cauza ca nu cunoaste noul mediu de viata nu va monta, iar femela va deveni nelinistita si va avea fata de el o comportare agresiva, provocandu-i rani prin muscaturi, mai ales la nivelul testiculelor. La iepure actul montei se desfasoara rapid, avand durata doar de cateva secunde.

Este insa indicat ca monta sa se efectueze in liniste si pe timp racoros (dimineata sau seara). Ingrijitorul care asista la monta va trebui sa duca iepuroaica din nou in cusca dupa ce aceasta a fost montata. Pe cusca femelei montate se pune o tablita, pe care se va scrie data montei, masculul care a efectuat-o si data probabila a fatarii. Femelele care desi sunt in calduri refuza sa se monteze, se introduc in custi ce se vor aseza in vecinatatea masculului si vor fi duse la monta mai multe zile la rand, pana vor accepta masculul. Sunt insa cazuri cand femela, refuzand un mascul, este apoi dusa la altul, il accepta pe acesta din urma. Iepuroaicele care dupa cateva zile de la data montei incep sa-si smulga parul de pe abdomen si sa-si pregateasca culcusul, vor trebui date din nou la monta, intrucat acestea sunt semne ale infecunditatii lor.

Daca spuneti ca nu accepta monta, inseamna ca iepuroaica nu este in calduri.Ce varsta are mai exact femela?Verificarea caldurilor la femele se face prin verificarea vulvei(zona genitala). Cand femela este in calduri vulva isi modifica volumul devenind mai mare si capata o culoare rosie aprinsa sau vinetie.Nu va sfatuiesc sa lasati prea mult timp femela in cusca masculului deoarece aceasta se va stresa foarte mult si e posibil sa castreze masculul muscandu-l de testicole.

Cu cat puii de iepure au fost mai bine obisnuiti (inca din perioada alaptarii) sa consume hrana vegetala, cu atat vor suporta mai usor criza cauzata de trecerea de la regimul lactat la cel vegetal. Pentru a reduce din efectele acestei crize, intarcarea trebuie sa se faca in mod treptat, respectiv, iepurasii vor fi izolati in timpul zilei de mama lor (3 - 4 zile la rand) si vor fi lasati sa suga numai noaptea. In aceste zile li se va administra paine inmuiata in zer sau lapte, amestec umed de uruieli, lucerna, trifoi palit etc.Pentru a preveni congestionarea ugerului la iepuroaica - mama, nu se vor indeparta cu ocazia intarcarii toti puii deodata, ci numai cate 1 - 2 in fiecare zi (prima data masculii sau puii mai bine dezvoltati, iar apoi in decurs de 4 - 5 zile si ceilalti).In mod obisnuit, la varsta de 4 saptamani se intarca puii destinati productiei de carne, iar la 6-8 saptamani cei destinati reproductiei.Ideea intarcarii timpurii a iepurasilor nu este noua si a fost experimentata cu succes de crescatorii americani si de certatorii francezi. Este cunoscut faptul ca iepurasii incep sa iasa din culcus la varsta de 12 - 15 zile in timpul verii si la 18 - 21 zile in timpul iernii. Iepurasii la aceasta varsta pot sa consume nutreturi diferite de laptele matern.

Practicand intarcarea la 3 saptamani este suficient sa se administreze o hrana care inlocuieste laptele numai 7 zile, deoarece la varsta de 4 saptamani iepurasii consuma zilnic o cantitate de apa egala cu 20% din greutatea lor vie.Intarcarea la 14 zile permite montarea femeli, imediat dupa fatare. In mod firesc, succesul metodei este strans legat de conditiile de crestere, deoarece toate animalele trebuie sa fie intr-o stare de sanatate perfecta. In caz contrar se poate ajunge la situatii dezastruoase. Cresterea foarte rapida a iepurasilor alaptati de iepuroaica face sa se presupuna ca laptele acesteia este foarte bogat in substante nutritive. Tinand seama de faptul ca iepurasii incep sa iasa din cuibul lor la varsta de 12 - 15 zile de la nastere in timp de vara si la 18 - 21 zile in timp de iarna, ca incep sa caute hrana pusa la dispozitia lor cateva zile mai tarziu si, in sfarsit, ca inlocuirea primilor dinti de lapte are loc chiar la varsta de 21 - 22 zile, intarcarea timpurie (la varsta de 21 - 29 zile) s-ar putea practica destul de usor, prin administrarea unor amestecuri de fainoase cu lapte, in stare lichida sau sub forma de praf de lapte.Toate aceste nutreturi combinate, anume destinate intarcarii, trebuie completate corespunzator cu substante minerale solubile in apa de baut, pe langa fanul si nutreturile combinate. Intarcarea traditionala (la 30 - 40 zile) si cea tarzie ( la 50 - 56 zile ) fac parte din practica curenta si sunt usor de aplicat. Revenind la intarcarea timpurie se constata ca iepurasii incep consumarea spontana a hranei suplimentare la varsta de 21 zile in lunile calde si la 25 zile in cursul iernii.Din clipa in care incep sa consume hrana suplimentara, laptele matern ocupa pentru ei un loc de importanta secundara. In primele 4 - 5 zile de hranire mixta, iepurasii ingera substanta uscata din hrana suplimentara si laptele matern in cantitati egale. In momentul intarcarii (12 - 30 zile ), hrana suplimentara reprezinta 65% din alimentatie, iar laptele matern 35%.Cu cat iepurasii au avut in primele 25 zile de viata mai mult lapte matern, cu atat vor consuma mai multa hrana uscata in momentul intarcarii, adica tocmai in momentul in care cresc cerintele nutritive ale iepurasilor si scade cantitatea de lapte matern produs. In privinta productiei de lapte a iepuroaicei, se stie ca in prima zi de lactatie ea produce aproximativ 40 g lapte, pentru a ajunge la cca 220 g dupa 20 de zile (cu o medie zilnica de 140 g). Asadar se constata o puternica crestere a productiei de lapte in cursul primelor 3 saptamani, urmata de o descrestere, de asemenea foarte accentuata. Deci, iepuroaica atinge maximum productiei zilnice de lapte la 21 - 22 zile de la fatare (220 g) ; la 42 zile productia scade la 110 g ; la 60 zile, ea scade la 60 - 70 g, iar la 70 zile, la 40 -45 g. In realitate, atunci cand alaptarea se prelungeste pana la 60 zile de la

nastere, cat mai reprezinta aportul matern in alaptarea unui iepuras de cca 2 Kg greutate vie ? Cantitativ aproape nimic, fiind mai curand o manifestare de lacomie, de viciu sau de distractie din partea iepurasului. in cursul primei saptamani de viata, un iepuras poate consuma in 24 h o cantitate de lapte egala cam cu 15 - 20% din greutatea sa. Acest consum se reduce pe masura ce animalul ingereaza alte nutreturi. Este deci convenabil sa se practice intarcarea cat mai curand posibil.Intr-adevar, intarcarea conditioneaza - in fiziologia animalului tanar - declansarea mecanismelor digestie si asimilarii nutreturilor in celelalte perioade ale vietii sale si indeosebi, in perioada care urmeaza intarcarii. Astfel, in lumina tehnicilor de alimentaie moderne si rationale s-a ajuns sa se recomande intarcarea timpurie a iepurasilor, pentru ca ei sa poata fi pusi cat mai repede posibil la acelasi regim de alimentaie ca si adultii, regim care conditioneaza o crestere rapida in a doua perioada a existentei lor si totodata o productie de carne de calitate superioara.Este recomandabil ca ratia suplimentara de lapte praf si aminoacizi, suplimentata corespunzator cu substante minerale si vitamine ( spre a se putea realiza intarcarea timpurie ) , sa fie pusa la dispozitie iepurasilor in primele zile ale iesirii lor din cuib, dupa principiul hranirii la discretie. In acest mod animalele in curs de intarcare au posibilitatea liberei alegeri intre laptele matern, alimentatia suplimentara si ratia pusa la dispozitia mamei.Administrarea acestor nutreturii va trebui continuata, cel putin timp de 10 - 15 zile si dupa intarcare.

Dupa cum se stie, fatarea reprezinta un ansamblu de acte fiziologice naturale, datorita carora fetusii trec brusc din mediul uterin in mediul extern. In mod obisnuit fatarea la iepuroaica este usoara, se produce mai ales noaptea si dureaza 15 - 25 minute. Foarte rare sunt cazurile de fatari distocice la iepuroaica. Dupa fatare, iepuroaica desface cu dintii invelisul embrionar, taoe cu dintii cordonul ombilical al fiecarui pui, linge apoi puii si ii asaza in apropierea sfarcurilor pentru a-i determina sa suga, pe urma ii acopera cu parul pe care singura si l-a smuls de pe abdomen. Puii se nasc cu ochii inchisi si sunt complet golasi. La scurt interval de timp dupa fatare (10 - 20 minute) iepuroaica elimina placenta, pe care o consuma imediat. Dupa eliminarea placentei se controleaza de catre ingrijitor fiecare cusca in parte, se inregistreaza numarul puilor fatati, se indeparteaza cei morti. Acest control se efectueaza in absenta iepuroaicei iar ingrijitorul trebuie sa fie foarte bine spalat pe maini cu sapun fara miros. In momentul in care femela este readusa in cusca va fi foarte preocupata

de problema hranei si a apei, iar in cazul cand nu le gaseste, recurge uneori la devorarea propriilor pui. Este absolut necesar ca in crescatorie sa se asigure liniste (latratul cainilor constituie factor perturbator) si sa se impiedice accesul rozatoarelor in vecinatatea iepurilor , pentru a se preintampina consumarea puilor de catre mama. Aceasta pornire canibala a iepurelui este o reminescenta a instinctului de conservare mostenit de la forma salbatica a speciei. Canibalismul mai poate fi determinat de carente alimentare in perioada de gestatie precum si de absenta apei imediat dupa fatare.

La iepuroaica, spre deosebire de alte specii de animale, dehiscenta foliculara nu se realizeaza in mod spontan, ci numai datorita excitatiilor sexuale din timpul montei. Coitul la iepuroaica este determinant pentru declansarea ovulatiei. O alta particularitate consta in faptul ca procesul de nidare, sau fixare, a embrionilor pe mucoasa coarnelor uterine la iepuroaica se realizeaza doar in a patra zi dupa amfimixie. Datorita acestui fapt, la 6 - 7 zile de la data cand a avut loc monta se poate efectua controlul gestatiei, prin aducerea femelei in cusca masculului. In cazul cand iepuroaica refuza se conchide ca este gestanta. Perioada de gestatie la iepuroaica dureaza in medie 30 - 31 de zile 9cu limite cuprinse intre 26 - 38 de zile). In scopul asigurarii unei dezvoltari normale a fetusilor si pentru a mentine iepuroaicele intr-o stare buna de intretinere va trebui sa tinem cont de urmatoarele : - femelelor gestante sa li se administreze ratii nutritive cat mai complete, alcatuite din nutreturi proaspete si de cea mai buna calitate; - sa aiba la dispozitie in permanenta, apa proaspata si potabila; - asternutul iepuroaicelor sa fie uscat si curat, iar adapostul sa fie bine ventilat, curat si uscat. In perioada de gestatie, iepuroaica este foarte sensibila la zgomote. Pentru acest motiv trebuie sa ii asiguram un climat calm, de liniste, care sa ii creeze senzatia de izolare si siguranta, in caz contrar se pot produce avorturi. Acesta este motivul pentru care in timpul cat femelele sunt gestante se vor interzice vizitele persoanelor straine in crescatorii, se vor indeparta cainii, iar ingrijitorii isi vor desfasura activitatea in cea mai perfecta liniste. Cu 2 - 3 zile inaintea fatarii, iepuroaicele devin nelinistite, isi captusesc cuibul cu parul smuls de pe abdomen. In cazul producerii unor avortuei, iepuroaicele respective pot fi date din nou la monta chiar a doua zi, intrucat mucoasa lor uterina se reface foarte repede (cateva ore), bineinteles daca au fost eliminate cauzele care au generat avorturile respective.

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi din familia leporidae ordinul Lagomorpha . Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii

sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ei. Iepurele european (Oryctolagus cuniculus) este la originea multor rase de iepuri de casă, crescuți în prezent în lumea întreagă.

Iepurele de casă a păstrat multe dintre particularitățile biologice ale rudei sale sălbatice. Asemenea acestuia, are o activitate mai intensă odată cu venirea nopții. Când are posibilitatea, chiar și iepurele de casă sapă adăposturi în pămant și acolo își stabilește culcușul.Iepurele este un animal deosebit de fertil și naște câte 7-8 pui, câteodată chiar mai mulți la o singură sarcină. Drept rezultat al domesticirii, iepurii de casă nu manifestă caracter sezonier în privința înmulțirii, însă în lunile de toamnă, în condițiile scăderii duratei zilei, se manifestă o reducere ușoară a activității sexuale. Acest fapt dă posibilitatea ca, anual, de la o singură femelă (iepuroaică) să se obțină un număr de 5-6 nașteri, însumând în medie un număr de 34-40 de pui. Coeficientul ridicat de înmulțire la iepure este dat și de perioada scurtă de gestație, proprie acestei specii, de numai 30-32 de zile. Femelele de iepure pot fi fecundate imediat dupa naștere, deoarece această specie combină în mod fericit sarcina și lactația. Această particularitate este exploatată pe scară largă în practică. Fecundarea în termen de zece zile de la naștere se practică în sistemul de creștere intensivă, fecundarea din cea de a zecea până în cea de a douăzecea zi pentru sistemul de creștere semi-intensiv, iar după a douăzecea zi în sistemul de creștere extensivă a iepurilor. Dezvoltarea embrionară a fătului decurge de asemenea foarte repede. În cea de a 13-a – 15-a zi, embrionii au mărimea unei nuci, în cea de a 20-a zi, ei sunt aproape formați în întregime și încep să capete caracterele morfologice (de formă și aspect) specifice speciei. Femelele de iepure nasc, cel mai adesea, în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții. Durata nașterii este de 15-20 de minute. Puii se nasc cu o greutate de la 45 la 80 de grame, în funcție de rasa din care provin.Caracteristici■Un iepure matur poate ajunge la 3-6 kg în greutate, în funcție de sex și rasă.■Poate trăi până la 7 ani■Formula dentară: 2 * (I 2/1, C 0/0, P 3/2, M 3/3) = 28■Temperatura medie a corpului: 39 C■Urechi puternic vascularizate■Până la 0,5 m lungime■Incisivi dezvoltați■4 perechi de glande mamare■Auzul bine dezvoltat

Creșterea iepurilor de casă (cuniculicultura) este o subramură relativ nouă a creșterii animalelor, asigurând carne dietetică de calitate superioară, piei frumoase, lână și alte produse suplimentare, fără a uita frumusețea acestor

animale drăgălașe.

Lungimea corpului este de 48-52 cm la care se adaugă coada de 8-9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Gestația este de 42-43 de zile.

Toti iepurii care vor fi vanduti vor beneficia in prealabil de tratamente si vaccinuri si vor avea la dispozitie hrana pentru cateva zile astfel incat stresul provocat de plecarea din crescatorie sa fie cat mai mic si sa nu fie amplificat si de schimbarea hranei.

De asemenea, pentru fiecare exemplar vandut voi oferi ajutor si sfaturi cat timp va fi nevoie.

In urmatoarele randuri voi descrie in cateva cuvinte caracteristicile iepurilor de rasa crescuti de mine

Tipul rasei : trunchiul este lung, puternic, de forma cilindrica, bine proportionat. Membrele anterioare si posterioare puternice, drepte si putin departate intre ele, determina o pozitie semiinalta a iepurelui. Capul este strans legat de trunchi, iar gatul nu prea vizibil. Lungimea ideala a corpului este de 70 cm si peste. Urechile puternice carnoase, drepte, rotunjite la varf, bine acoperite cu par, cu o lungime ideala de 19 cm si peste. Coada lunga si puternica, lipita de corp.

Blanita si culoarea : Puful des, cu spic uniform distribuit pe suprafata corpului, cu o lungime a parului de 3 – 4 cm.

Variatiile de culoare crescute de mine sunt aguti si grifier.

Tip productiv, specific pentru carne, acest iepure este originar din America de Nord si a fost obtinut de catre crescatorul american G.S. Westin anul 1923. Nucleele de paternitate le-au constituit rasele Chinchilla si Rusesc (Himalaia). Descendentii rezultati s-au imperecheat cu Neozeelandezul alb, de la care a mostenit conformatia tipica pentru carne.

Tipul rasei : Trunchiul masiv, lat cu o musculatura puternica. In mod deosebit iese in relief dezvoltarea musculaturii pe sale si pe pulpe. Corpul purtat pe

pulpele puternice. Urechile sunt puternice, bine acoperite cu par si rotunjite le capete. Lungimea ideala a urechilor este de 11 – 11.5 cm.

Blanita si culoarea: Blanita are o culoare de aproximativ 3 cm, cu spicul si puful foarte des.

Semnele distinctive sunt reprezentate de masca, urechi, membre si coada de culoare neagra. Masca are o forma alungita, ovala, fara zig-zag-uri . Acopera nasul pana in partea de sus, pana la nivelul ochilor, pe latimea maxilarului.

Este permis ca masca sa cuprinda si mandibula. Urechile sunt negre si strict delimitate de baza. Desenul de culoara neagra pe membrele anterioare ajunge putin peste articulatia genunchiului si pe membrele posterioare pana la jarete. Coada este de culoare inchisa de la baza la varf. Ghearele sunt inchise la culoare.

Culoarea de baza este alba, curata, fara amestec de cenusiu sau galben. Culoarea ochilor este rosie-mata, cu pupila rosie.

Urias BELGIAN

Rasa a fost formata in jurul anului 1825, in districtul Gand din provincia belgiana Flandra. Actualele calitati se datoreaza in mare masura crescatorilor belgieni, care printr-o munca asiduua de ingrijire si selectie au creat o rasa care s-a impus in intreaga lume.Rasa a fost preluata si din nou prin selectie, factori de mediu, incrucisari si nu in ultimul rand din dornita crescatorilor din diferite tari de a creea noi soiuri, s-au fixat caracterele dorite si asa au aparut o serie de denumiri, precum Uriasul German, Uriasul Maghiar.O caracteristica convenabila este dezvoltarea rapida a tineretului, care in a III-a luna pot atinge greutati ce trec de 3 kg, fapt ce permite crearea liniilor de masculi pentru incrucisarile industriale. Greutatea medie adultilor este de 7-8 kg, dar sunt exemplare ce ajung si la 12 kg. Femele sunt apte de reproductie la 8 luni (dupa aceasta varsta se pot ingrasa si deveni sterile), iar masculii la 9 luni. Prolificitatea medie este de 8-10 pui la fatare.Caractere de exterior:-capul este relativ mare, ochii mici, de culoare bruna la iepurii de culoare inchisa si roz la cei de culoare deschisa;-urechile sunt lungi (20-22 cm), cu varfurile rotunjite, mobile si tinute in forma de V;- gatul este relativ gros, salba aproape inexistenta la masculi; la female, salba este usor dezvoltata, intinzandu-se pe membrele anterioare;- corpul este cilindric, cu pietul si crupa larga, linia spinarii dreapta sau putin lasata si bine dezvoltata;- membrele sunt musculoase, puternice,

unghiile brun-negricioase sau albe (de culoarea parului de pe trunchi);- culoarea blanii poate fi: neagra, aguti roscat, alba, albastru-cenusiu sau baltata.

Neozeelandez Alb

Sunt o rasa foarte populara in intreaga lume fiind folositi adesea drept companioni . Au un spor natural rapid ceea ce a condus la utilizarea lor intensiva pentru productia de carne si blana din pacate, sunt des utilizati si in laboratoarele de cercetari medicale .Denumirea rasei este oarecum eronata intrucat rasa a fost obtinuta initial in america de nord, nicidecum in Noua Zeelanda. Sunt animale vesele si foarte prietenoase. De asemenea sunt afectuosi si inteligenti invata foarte repede diverse trucuri atunci cand sunt dresati . Culoarea blanii este alb curat iar a ochilor este roz.Are un trunchi lung de 47-51 cm , foarte larg si cu o musculatura bine dezvoltata . Perimetrul toracic masoara 32-36 cm . Linia spinarii este dreapta . Spatele si trenul posterior sunt largi , armonios dezvoltate si cu musculatura bine exprimata .Membrele sunt scurte , puternice si musculoase . Greutatea corpului este in medie de 4 kg , cu limite intre 3,5 si 5 kg .La varsta de 3 luni ating 2,2 kg iar la 6 luni greutatea ajunge la 4-4,5 kg. In Romania sunt utilizati mai ales pentru productia de carne. Iepuroaicele duc la termen 4 – 5 gestatii pe an , avand cam 8 – 10 pui la o gestatie. Maturitatea sexuala se instaleaza apare la varsta de 4 – 5 luni.

CALIFORNIAN

umele rasei provine de la denumirea statului California, unde a fost creată. La baza producerii acestei rase a stat ideia obţinerii unui iepure de mare valoare comercială, rustic, precoce şi cu producţie mare de carne.

În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au început încrucişările experimentale între două rase mici: Himalaia şi Chinchilla mic.

În urma acestei încrucişări a rezultat un număr de produşi. Dintre toţi a fost ales un iepuroi ce întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei rase şi care a fost împerecheat cu femelele din rasa Neozeelandeză alb, cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari şi a spori gradul de precocitate.

Printr-o selecţie riguroasă a produşilor rezultaţi din această încrucişare s-a reuşit să se obţină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Himalaia, însă de dimensiuni mai mari, cu o mare producţie de carne, precoci şi rustici. Pe parcursul a cinci ani, caracterele respective au fost consolidate şi se transmiteau ereditar şi în mod constant descendenţilor.

În anul 1928, rasa a fost recunoscută oficial. În acelaşi an au fost prezentate câteva exemplare la expoziţia din South Gate (California). După 11 ani, în 1939, rasa a fost standardizată. Astăzi este una dintre cele mai populare rase, de mare valoare zootehnică şi comercială. Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe ţări din lume, inclusiv la noi, şi câştigă din ce în ce mai mult teren, fiind una dintre rasele de iepuri de casă cele mai frecvent utilizate în producerea de hibrizi pentru carne.

CALIFORNIAN

Numele rasei provine de la denumirea statului California, unde a fost creată. La baza producerii acestei rase a stat ideia obţinerii unui iepure de mare valoare comercială, rustic, precoce şi cu producţie mare de carne.

În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au început încrucişările experimentale între două rase mici: Himalaia şi Chinchilla mic. În urma acestei încrucişări a rezultat un număr de produşi. Dintre toţi a fost ales un iepuroi ce întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei rase şi care a fost împerecheat cu femelele din rasa Neozeelandeză alb, cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari şi a spori gradul de precocitate. Printr-o selecţie riguroasă a produşilor rezultaţi din această încrucişare s-a reuşit să se obţină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Himalaia, însă de dimensiuni mai mari, cu o mare producţie de carne, precoci şi rustici. Pe parcursul a cinci ani, caracterele respective au fost consolidate şi se transmiteau ereditar şi în mod constant descendenţilor.

În anul 1928, rasa a fost recunoscută oficial. În acelaşi an au fost prezentate câteva exemplare la expoziţia din South Gate (California). După 11 ani, în 1939, rasa a fost standardizată. Astăzi este una dintre cele mai populare rase, de mare valoare zootehnică şi comercială. Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe ţări din lume, inclusiv la noi, şi câştigă din ce în ce mai mult

teren, fiind una dintre rasele de iepuri de casă cele mai frecvent utilizate în producerea de hibrizi pentru carne.

Dinamica greutăţilor corporale:

Vârsta (în luni): 1 2 3 4 5 6 7---------------------------------------------------------------------------------Greutatea (în kg): 0,5 1,0 1,7 2,3 2,8 3,4 4,0

Aspect, armonie, defecte. Greutatea medie normală a rasei Californiene se consideră a fi de 4,0 kg, cea minimă de 3,5 kg, iar cea maximă de 5,0 kg.

Fenotipul rasei şi armonia de ansamblu. Capul este de mărime potrivită. Urechile le poartă în sus, în formă de V şi au o lungime de 11-11,5 cm. Gâtul este scurt şi bine ataşat de cap şi trunchi. Trunchiul este relativ lung, proporţionat, uniform de larg (pe toată lungimea lui), bine îmbrăcat în muşchi (mai ales la nivelul trenului posterior). Membrele sunt aproximativ scurte, puternice şi cu aplomb general corect.

Calitatea blănii. Corpul este acoperit cu păr foarte des şi uniform distribuit pe suprafaţa sa. Lungimea părului este de circa 3 cm.

Culoarea de acoperire şi desen. Culoarea de acoperire este albă pură, fără ton gălbui sau gri, cu excepţia extremităţilor care sunt negre. Desenul negru trebuie să cuprindă botul (masca trebuie să aibă forma ovală, să fie fără colţuri, să cuprindă porţiunea delimitată între vârful botului, oasele nazale până la nivelul ochilor, iar lateral se poate întinde pe maxilar şi chiar mandibulă), urechile, coada şi membrele anterioare (de la genunchi în jos).

Ochii sunt de culoare roşietică, iar pupila de un roşu-intens. Ghearele au culoarea cornului închis. Culoarea de bază este albă pură.

Defecte uşoare. Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard. Uşoare abateri de la fenotipul rasei şi lungimii urechilor. Densitatea mică a părului, diferenţe în plus sau în minus privind lungimea părului faţă de prevederile standardului.

Mască deformată sau chenăruită. Culoarea desenului depăşeşte articulaţia jaretului sau genunchiului. Existenţa unor fire sau pete colorate la nivelul culorii de acoperire. Diferenţe privind culoarea ochilor sau ghearelor faţă de prevederile standardului.

Defecte grave. Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise de standard. Corp disproporţionat, îngust, deşirat, musculatură slab dezvoltată. Urechi mai lungi de 13,5 cm. Existenţa unei prea mici densităţi a părului sau a unei prea mari diferenţe a lungimii lui faţă de prevederile standardului. Ochi sau gheare de alte culori decât cele prevăzute de standard. Mască ce depăşeşte nivelul ochilor, colţuroasă, chenăruită. Înspicări sau pete albe în interiorul desenului negru sau pete negre pe suprafaţa culorii de acoperire.

BERBEC GERMAN

Berbecul German este o rasa de iepuri de talie mare. Istoricul rasei : cunoscuta in Anglia si Franta din anii 1800, apare in Germania in 1869, iar in 1933 este recunoscuta si denumita rasa "Berbec German".

Varietate de culori:

toate nuantele de gri, negru, albastru, rosu, galben, havana si maro rosiatic;culoarea argintie este exclusa;

Greutate:

minima:4,5 kgnormala:peste 5 kgmaxima: nu se cunoaste cu exactitateDesen corporal :

asemanator unei mantii, capul predmoinant colorat;pata de pe frunte, ramura mandibulara, buza inferioara, pieptul, partea inferioara a cozii si membrele sunt de culoare alba;Defecte usoare:

corp intinscap si coroana imperfecta,gat lung,urechi putin subtiri sau pliate,piele lasata,o gusa mai mare,

usoare defecte ale culorii;

Defecte grave:

deformari corporaleforma a capului imperfecta,coroana nedefinita,una sau ambele urechi ridicate temporarmai putin de 38 cm si mai mult de 45 cm lungimea urechilor,putin puf,urechi subtiri sau pliate,gusa prea mare,blana prea scurta;

Defecte usoare la varietatea pestrita:

buza inferioara partial colorata, lipsa petei pe frunte, manta neuniforma, pete de culoare pe piept;Defecte grave la varietatea pestrita:

capul dintr-o singura culoare,buza inferioara colorata,mult alb in zona capului,manta incopleta, foarte pestrita,culoare necorespunzatoare a ochilor;

Spatiu necesar pentru miscare: cusca cu dimensiunile 100x80x70 ( lungime/latime/inaltime).

Fertilitate: naste intre 8 sau 10 pui;

RETETE

Carnati

Reteta 1:Ingrediente:

Carne de iepure 1 kg, carne de porc 1 kg, slanina cruda 750 g, piper 5 g, boia de ardei dulce 5 g, usturoi 30 g, maghiran 1/2 fir, sare, mate de oaie.

Mod de preparare:Carnea de iepure se toaca cu satarul, carnea de porc si slanina se trec prin masina de tocat. Se amesteca cele doua compozii, si se adauga mujdei de usturoi, piper, boia de ardei, maghiran pisat si se potriveste gustul de sare. Se umplu matele, se lasa sa se zvante 1- 2 zile, se pun carnatii in afumatoare la un fum cald si se afuma 3- 4 ore.

Reteta 2:Se curate carnea de pe oasele iepurelui. Se adauga grasime de porc aproximativ 1/3din cantitatea de carne de iepure, si se dau prin masina de tocat carne. Se pune usturoi , piper, sare si condimente pentru carnati dupa gust. Se umplu matele, si se servesc cat mai proaspeti cu putinta, sau afumati.

TOCANITA

Ingrediente:

1 kg de carne de iepure1l suc de rosii1 ceapaun pahar de vin albo lamaieputin unt+ Adauga la lista!Preparare:Se spala bine carnea de iepure si se pune in apa rece cu sucu de la o lamaie lasandu-se cam o ora. Se pune in oala carnea adaugand un pahar de vin alb si amestecand, astfel incat carnea sa arunce toate bucatele de osisoare. Cand a scazut aproape tot vinul se ia carnea si se pune in farfurie.

Se spala oala si se pune putin ulei, jumatate de ceapa taiata marunt si carnea care am pregatito mai devreme, punand-o pe foc si amestecand pana ce ceapa se inmoaie si carnea devine usor aurie.

Apoi scoatem carnea si adaugam sucul de rosii lasand sa fiarba pana acesta incepe sa se ingroase. Adaugam carnea de iepure si lasam sa fiarba inca putin.

Pofta buna.Timp Preparare: 1 h Complexitate: redusa

Iepurele din bucatarie

Iepurele, se pune la bait inainte de preparare cu aprox 24 de ore. Se poate folosi cu acelasi succes si iepure de casa, dar pe acesta nu-l mai punem la bait. Baitul trebuie sa contina:o ceapa taiata in patru, un pahar otet, un pahar vin rosu, 4-5 foi de dafin, piper boabe, preferential 3-4 catei usturoi, apoi se completeaza cu apa astfel incat iepurele sa fie acoperit complet.

Carnati de iepure:

Se curate carnea de pe oasele iepurelui. Se adauga grasime de porc aproximativ 1/3 din cantitatea de carne de iepure, si se dau prin masina de tocat carne. Se pune usturoi , piper, sare si condimente pentru carnati dupa gust. Se umplu matele, si se servesc cat mai proaspeti cu putinta, sau afumati.

Pateu de iepure:

Organele de la iepure, putina carne si grasime de porc(1/4 din cantitatea de carne+organe de iepure) se pun la fiert cu foi de dafin, sare, o ceapa taiata in patru. Cand carnea e fiarta se dau prin masina de tocat carne de trei ori, se adauga piper macinat, unt sau margarina (aprox 50 g. pentru organele unui iepure) si se potriveste de sare. Toate acestea se amesteca pana devin o pasta omogena, apoi se da pateul la rece.

Iepure cu vin alb si rosmarin

Se foloseste de preferinta iepure impuscat cu carabina ,nu cu alice pt a feri dintii de incidente iar carnea sa nu fie f.afectata prea mult. Iepurele nu se fragezeste in baitz ci se taie bucati cam de 4 cm grosime,se pune intr-o oala smaltuita cu ulei de masline si vin alb,in parti egale astfel incat bucatile sa fie acoperite cam 1/2.Se pun 10 catei de usturoi si rosmarin.Marele secret este ca se pune la cuptor la foc cat mai mic timp de 4-5 ore pana ce sosul a scazut si carnea se desprinde f.usor.Se strecoara sosul de rosmarin.Se serveste cu piure proaspat de cartofi in care se poate adauga si un pastarnac fiert si facut pasta...

Iepure la ceaun

Este o reteta specific vanatoareasca, prezentarea nu este prea eleganta, dar gustul... Dupa ce a fost portionat si tinut la bait, iepurele se pune intr-un ceaun in care s-a pus la incins aproximativ 250 ml ulei. Se caleste putin iepurele, numai pana cand isi schimba culoarea, apoi se adauga 1/2 pahar vin rosu, 2-3 foi de dafin, piper, cimbru,sare si se completeaza cu apa imediat pana cand iepurele este perfect acoperit.Se acopera cu un capac si se fierbe inabusit pana cand carnea este bine fiarta. Daca a scazut apa de tot si inca nu e gata, se completeaza din nou cu apa,cat credem ca este necesar ca sa fiarba carnea, astfel incat sa ramana zeama cat sos vrem sa facem.Cand carnea este gata, se adauga 2-3 linguri bulion, in functie de lichidul ramas, se mai fierbe aproximativ 5 minute, apoi se opreste focul si se adauga usturoi pisat dupa gust ( eu pun o capatana de usturoi), si friptura poate fi servita. Repet, este o friptura cu sos, deci nu este pentru mese festive, e reteta vanatoreasca.

Iepure umplut cu mana.

Se impusca iepurele, se jupoaie, se spala bine si se pune pe masa. Se pregateste o umplutura din conopida si prune uscate afumate. Dupa ce se condimenteaza umplutura cu sare, piper, busuioc, coreandru, nucshoara, mazghiran, cimbru si tot ce mai este prin casa, se va amesteca bine de tot pentru omogenizare.

Se ia iepurele si se umple cu amigdale zdrobite. Toata umplutura pregatita anterior, se ia cu grija si se arunca la gunoi (deoarece nu este buna de nimic). Iepurele astfel pregatit este ornat cu ardei iute si glazurat cu o crema

Iepure cu masline si smantana

1 l vin rosu 1 lingurita rozmarin macinat 1 lingurita maghiran 2 foi dafin 20 boabe piper coaja razuita de la o lamaie 2 marcovi taiati rondele 2 cepe taiate felii mai grosute 1 ardei iute 4 catei usturoi taiate felii 1/2 telina taiata felii

Vinul se pune la incalzit si adaugam codimentele de mai sus . Carnea se pune intr-un vas si se toarna peste vinul codimentat. Se adauga apoi si legumele de mai sus si totul se pune apoi la rece. Carnea se tine in acest bait timp de 4-5 zile, timp in care in fiecare zi carnea se intoarce.

carne de iepure 200 gr slanina afumata 1 ceapa mai mare sau 1/2 praz partea mai verde 100 ml vin sec sau demisec 200 gr masline negre 1 cutie ciuperci feliate (se pot folosi si proaspete cca. 1/2kg ) o mana de morcovi din bait taiati mai marunt 3 catei usturoi feliat 400 gr smantana Punem slanina taiata bastonase la prajit, adaugam prazul taiat rondele si cand aceasta esta calita adaugam si carnea de iepure scoasa din bait. Se sareaza ,pipereaza si se lasa la calit carnea pana devine alba . Acum adaugam vinul si apa cat sa acopere carnea. Punem morcovii taiati si cateii de usturoi feliati . Se acopera cu un capac si lasam sa fiarba pana se inmoaie carnea . Cand

apa a scazut adaugam maslinele taiate rondele si ciupercile si lasam sa fiarba mai departe cca . 10 minute punand si un pic de patrunjel verde tocat. Se toarna smantana peste si se mai lasa pe foc cat sa dea un clocot. Se serveste cu piure de cartofi sau cu garnitura de orez

Iepure cu legume

Carne de iepure 1 kg, morcovi 200 g, pătrunjel 100 g, ţelină 150 g, ceapă 150 g, arpagic 250 g, ulei 150 g, bulion de tomate 50 g, vin 200 ml, piper, sare.

Carnea de iepure se taie bucăţi, se sărează, se prăjeşte în ulei şi se scoate pe un platou. In uleiul rămas se căleşte zarzavatul de supă tăiat rondele şi ceapa tocată mărunt. Se stinge cu bulion subţiat cu apă, se aşează carnea peste sos, se adaugă arpagicul, piperul şi sarea şi se fierbe 30 min. Se adaugă vinul şi se continuă fierberea, pană ce carnea este gata, iar sosul a scăzut suficient.

Iepure pe pat de legume

1 kg carne iepure casa 2-3 morcovi 2 radacini patrunjel verde 4-5 buc ceapa (rosie si alba) 1 ardei gras 1 gogosar 1 ardei iute 6-7 catei usturoi 2-3 frunze dafin (mai mici) 1/4 lingurita cimbru sare, piper delikat 300 ml vin alb sec sau demisec 300 gr slanina afumata taiata cubulete 3 linguri untura

Intr-o tava(sa cratita mai adanca ce se poate pune la cuptor) punem untura . Curatam ceapa , usuroiul, morcovii, patrunjelul ardeiul si gogosarul. Ceapa o taiem felii mai groase , morcovii si patrunjelul se taie rondele ,usturoiul ardeiul gras, ardeiul iute si gogosarul le feliem. Carnea de iepure o condimentam din abundenta cu sare si piper. Am pregatit toate , acum sa vedem ce avem de facut mai departe. In tava in care am pus in prealabil untura asezam ceapa ,morcovii, patrunjelul, usturoiul, ardeii (gras si iute) ,gogosarul apoi punem deasupra bucatile de carne condimentate si bucatelele de slanina afumata si foile de dafin. Turnam peste 300 ml vin alb sec (demisec) completam cu apa pana carnea se intrezareste ca niste insulite , se presara deasupra un pic de delikat si 1/4 de lingurita cimbru . Totul il dam la cuptor si asteptam cu rabdare sa se prajeasca carnea . Servim cu pireu de cartofi.

Iepure cu smantana:

1 Nu este nevoie de baitz, insa e recomandat ca iepurele sa fie tinut intr-un vas cu apa rece cel putin 12 ore. Se portioneaza, se prajeste intr-o cratitza adanca la foc iute cat sa se rumeneasca la suprafata(sa prinda o coaja pe toata suprafata) in acelasi ulei se rumenesc 2-3 cepe taiate in sferturi. Dupa ce s-au rumenit toate, se umple vasul cu apa si se lasa la fiert pana carnea devine frageda si apa a scazut(trebuie sa ramana cca 300 de ml). Se condimenteaza cu sare, piper si 2 linguritze de chimen(e obligatoriu). La sos se adauga cca 400-500 de grame de smantana de calitate in care s-a introdus o lingura de faina. Se serveste fierbinte cu paste fainoase. PS: Eu am facut doar cu iepure salbatic insa cred ca merge si cu cel domestic.

2

ceapa, ardei, patrunjel, piper, mincare, cartofi cu smantana, boia de ardei, boia ce ardei, carnea, galuste, dulce, ceapa de apa, piure, marinare, carne Ingrediente: 600-700 g de carne, 100 g ceapa, 100 ml smintina, 25 g faina, 50-

80 ml untdelemn, o lingurita piper, 1/2 de lingurita boia dulce de ardei, o lingurita de patrunjel taiat marunt. Ceapa taiata marunt se caleste, un minut, in untdelemn; se adauga carnea taiata in bucati de marime mijlocie si se amesteca, ca sa se prajeasca putin pe toate partile. Se pun 4-5 linguri cu zeama de la marinare sau cu apa si 1/2 de lingurita cu sare si se lasa sa fiarba acoperita, pina cind se moaie bine, adaugind cite putina zeama sau apa, ca sa nu se arda sosul. Cind este gata, faina se freaca cu circa 250 ml de apa rece, adaugata cite putin, ca sa nu se formeze cocoloase si se toarne in sos, lasindu-l sa fiarba citeva clocote, ca sa se lege. Daca sosul este prea gros, se mai dilueaza cu apa, atit cit sa cuprinda bucatile de carne. Dupa ce a fiert citeva clocote, se ia de pe foc, se amesteca imediat ci smintina, batuta bine cu o lingura cu apa rece, se sareaza dupa gust, se adauga patrunjelul si piperul. Pentru culoare, se incalzeste o lingura de untdelemn cu boia si se desarta in mincare. Se serveste cu piure de cartofi, cu garnitura de orez sau cu galuste, ca fel doi.

Iepure cu sos ragu

rosii, ceapa, patrunjel, piper, cimbrul, cuptor, suc rosii, cutit, suc de morcov, sucul de morcov, vin alb, vinul, alba, preparare vin, suc de telina Ingrediente: Cca 1 kg carne, 100 mg untdelemn, morcov, patrunjel, telina si ceapa, o foaie de dafin, cite un virf de cutit piper si ienibahar, 100 ml suc de rosii, 100 ml vin alb sec, 3-4 felii de lamiie, 30 g faina, 20 g zahar, o ramura de cimbru, sare. Preparare: Zarzavatul si ceapa , rase prin razatoarea cu gauri mari, se calesc 2 minute, in tot untdelemnul; se sting, apoi, cu 200 ml apa fierbinte, numai cit sa cuprinda zarzavatul.Carnea, taiata in bucati, se asaza peste zarzavat si se lasa sa fiarba acoperita, la foc mic , intorcind-o din cind in cind in sos.Cind scade sosul, se mai completeaza cu apa, nu cu zeama de marinare, deoarece, fiind acra, intareste zarzavatul.Cind carnea este suficient de moale, se scoate din sos, iar acesta se trece prin sita de sirma inoxidabila sau prin alt aparat de presat.Se pun din nou in cratita, atit sosiul cit si carnea, se adauga faina frecata cu sucul de rosii rece, vinul, piperul, ienibaharul, cimbrul,feliile de lamiie fara coaja alba si apa sau zeama de la marinare, daca este nevoie, ca sa rezulte cca 7-800 ml sos.Intr-o tigaita, se caramelizeaza zaharul, (maro-deschis) si se stinge cu 2- 3 linguri de apa fierbinte, se lasa pina cind se topeste, apoi se amesteca cu sosul

si se sareaza dupa gust.Cratita se introduce in cuptor, unde se lasa 10 minute, ca sa se ridice untdelemnul.Se serveste rece ca fel intii.In acest sos, cind este strecurat, se pot pune 30-40 masline, impreuna cu toate celelalte ingrediente mentionate mai sus, se lasa in cuptor 20 minute, ca sa fiarba si maslinele si sa se ridice untdelemnul; mincarea se serveste rece.

Iepure cu masline

rosii, ceapa, piper, cimbrul, cuptor, suc rosii, boabe de mustar, vinul, preparare vin, marinata, suc de ceapa, iepure cuptor, carnea, suc de ceapa preparare, boabe mustar Ingrediente: 1 Kg de carne, 100 g ceapa, 100 ml de untdelemn, o foaie de dafin, 10 boabe de piper, 1/4 l suc de rosii, 25 g de faina, 100 ml vin, 3-4 felii de lamiie, o lingurita mustar, o ramura de cimbru, 1/4 l zeama in care a fost marinata carnea sau apa, sare. Preparare: Ceapa, rasa prin razatoarea cu gauri mici sau taiata foarte marunt, se caleste in tot untdelemnul, 2 minute, apoi se adauga carnea marinata, taiata in bucati de marime mijlocie si 4-5 linguri cu apa sau zeama de la marinare. Se frige inabusit, tot timpul cu capac, la foc mic, pe plita sau la cuptor, la foc mijlociu, circa 2 ore, sau pina cind se moaie bine, adaugind cite putina zeama de la marinare sau apa simpla, ca sa nu se arda ceapa. Carnea se poate fierbe in oala sub presiune. Ceapa se caleste direct in oala, impreuna cu carnea, timp de 3 min., amestecindu-se, ca sa se prajeasca putin la suprafata; apoi, se toarna 500 ml de apa si carnea se lasa sa fiarba la foc, mic, ca sa nu scada apa. Dupa ce a fiert carnea, faina se freaca cu sucul de rosii, turnat cite putin de la inceput, ca sa nu sa se formeze cocoloase si apoi se desarta in cratita si se amesteca cu sosul; se adauga vinul si apa sau zeama de la marinare, daca aceasta nu este prea acra, foaia de dafin, mustarul, feliile de lamiie, cimbrul si maslinele nedesarate. Cratita se introduce in cuptor, unde se lasa cca 20 minute, ca sa fiarba si maslinele si sa se formeze sosul. Acesta se mai subtiaza, daca este nevoie, deoarece servindu-se rece, se mai ingrasa, fiind cu faina. Cind este gata, i se potriveste gustul cu sare si, dupa dorinta, se acreste cu zeama de lamiie. Se serveste ca fel intii.

Iepure cu ceapa

rosii, ceapa, piper, cimbrul, usturoiul, cuptor, suc rosii, cutit, vinul, preparare vin, suc de ceapa, iepure cuptor, carnea, catei, suc de ceapa preparare Ingrediente: 750-1 kg carne, 300-400 g ceapa, 100 ml untdelemn, 200 ml suc de rosii, 100 ml vin, 4-5 felii de lamiie, o ramura de cimbru, o foaie de dafin, cate un varf de cutit de piper si ienibahar, usturoi (3-4 catei), sare. Preparare: Carnea, taiata in bucati de marime mijlocie, se pune intr-o cratita de la suprafata, se presara, apoi cu 1/2 lingurita cu sare, se adauga 3-4 linguri cu zeama de la marinare sau apa simpla si se lasa sa fiarba acoperita, la foc mic, sau se introduce, tot acoperita la cuptor, unde se lasa circa o ora, pina cind se moaie pe jumatate, adaugind pe parcurs apa ca sa nu se arda sosul.Dupa aceea, se pune ceapa taiata in felii subtiri care se amesteca cu carnea si se lasa sa fiarba 10 minute, acoperite pina cind se moaie putin ceapa.Se adauga apoi sucul de rosii, vinul, feliile de lamiie, foaia de dafin, cimbrul, condimentele si circa 200 ml apa.Carnea se fierbe in continuare, acoperita, completind mereu cu apa cit este necesar, ca sa nu scada lichidul si sa se arda ceapa si amestecind mai des, pina cind se moaie carnea si ceapa.Ceapa nu trebuie sa se terciuiasca, numai sa se moaie; daca, pe parcurs, se arde intr-o parte, nu se mai pune apa, ci se schimba imediat mincarea in alta cratita, altfel ceapa va deveni maronie si mincarea va capata un gust amar.Cind toate sint fierte , ceapa trebuie sa fie ca un sos mai gros.Se adauga usturoiul taiat marunt (facultativ), se sareaza si se acreste, dupa gust si se lasa la cuptor inca 10 minute, ca sa se ridice untdelemnul.Se serveste rece ca fel intii.

Friptura de iepure: 1 ceapa, patrunjel, friptura de iepure, sarea, friptura iepure, piper, cimbrul, usturoiul, carne de porc, friptura, friptura porc, porc, vin alb, friptura de porc, vinul

1 spinare de iepure sau pulpele din spate

cca. 100 g grasime de porc sau 100 ml. untdelemn

50-100 ml vin alb

3-5 catei de usturoi

1 ramura de cimbru

1 virf de lingurita piper

1 lingurita rasa de sare

Carnea, curatata de pielite, se aseaza intr-o tava sau cratita potrivita cu marimea ei, pe un rind de rondele de morcov, patrunjel, telina si ceapa, taiate de 1 cm grosime, se unge bine cu grasimea sau untdelemnul si se presara cu piperul macinat. In cratita se pun 4-5 linguri cu apa, sarea , cimbrul, o foaie de dafin, apoi aceasta se introduce in cuptorul bine incalzit la foc mijlociu, ca sa se friga carnea in vaporii formati. Se intoarce din cind in cind, se stropeste intotdeauna cu sosul din cratita care se completeaza cu apa, cind scade ca sa nu se arda zarzavatul, pina ce acesta se moaie; apoi se adauga vinul sau zeama de la marinare, cind scade lichidul. Durata de frigere variaza intre 1,5-2 ore sau mai mult, dupa cit de batrin este animalul. Cind furculita intra cu usurinta in carne, pina la mijloc, inseamna ca aceasta este gata; daca nu s-a rumenit suficient, se lasa putin descoperita, ca sa se rumeneasca pe toate partile, dupa gust. Cind este gata, in sos se pune usturoiul taiat in felii si cu acesta se stropeste friptura care, de altfel, se aromeaza mai intens decit daca s-ar impana cu usturoi. Se serveste cu sote de sfecla sau de legume, cu piure de cartofi, garnitura de orez etc. Friptura se serveste si rece.

2 1,5 kg carne de iepure (de preferat pulpele), 100 gr slanina afumata, 20 gr usturoi, 20 gr sare, 100 ml ulei, 50 gr unt, 250 ml otet, 10 gr foi de dafin, 10 gr piper boabe, 7 gr piper macinat, 7 gr enibahar macinat, 250 ml vin rosu. 1. Se spala carnea , se pune in otet , piper boabe , foi de dafin si se lasa la rece 24-30 ore. 2. Dupa marinare se zvanta bine cu un prosop de bucatarie sau cu o bucata de tifon. Se impaneaza cu bucatele mici de slanina de cca 3 cm lungime care se introduc cu ajutorul unui varf ascutit de cutit. Bucatelele de slanina , inainte de a fi introduse , se tavalesc prin piper , enibahar , ambele macinate. 3. Astfel pregatita , carnea se pune intr-o tava , impreuna cu apa , ulei , unt si vin . In timpul cat se frige , se unge cu sosul lasat. 4. Se serveste calda , taiata felii(2-3 felii la portie) cu garnitura de cartofi facuti piure si sosul deasupra si cu castraveciori murati. Se poate servi servi si rece cu garnitura de cartofi prajiti . 5. Ca bautura se recomanda vinul rosu.

Iepure la cuptor

1 carne de iepure, kaizer 200gr, slaninuta 150gr, usturoi, o ceapa, morcov 2 buc sare piper, 250 ml vin roziu, o cescuta de ulei.

Daca iepurele este tanar nu se mai tine in bait...asa ca dupa ce l-am spalat bine l-am impanat cu fasii de slaninuta ,kaizer si usturoi.Apoi l-am sarat si piperat dupa gust dupa care l-am asezat in tava in care am pus ulei(o cescuta) vinul , cam doua cani de apa,ceapa taiata in doua si morcovii si ei taiati mare.Am acoprit tava cu folie de aluminiu si am tinut la cuptor pana ce a scazut aproape toata zeama .Dupa care am indepartat folia si am lasat sa se rumeneasca carnea. Acesta friptura am servit-o alaturi de piure de cartofi si gogosari in otet. Pofta buna!

2

1/2 kg carne de iepure,3 cepe,sare,1 capatana usturoi,300 g slanina,piper,1 lamaie,2 foi de dafin,200 ml ulei,200 ml vin rosu.

Carnea de iepure ,fara sa se spele de sange,se pune intr-un vas mare,se acopera cu foi de ceapa alba si se sareaza.Dupa cateva ore se intoarce pe partea cealalta.Dupa 12 ore se ia ceapa,se impaneaza cu usturoi si slanina,se pune in tava se presara piper pisat sau boabe,felii de lamaie,sare si foi de dafin,se toarna ulei si vin rosu.Se acopera si se pune la cuptor.Se unge din cand in cand cu sos pana cand carnea se desprinde usor de pe os.

Iepure la cuptor cu sos de bere

Este reteta mea preferata in ceea ce priveste friptura de iepure preparata la cuptor. Am tot adaptat diverse retete si sunt gata sa va impartasesc aceasta minunata reteta incercata si verificata. Avem nevoie de : un kilogram pe carne de iepure portionat in bucati potrivite ca marime, un morcov,o jumatate de praz, cateva tomate cerise, 2-3 bucati de ceapa mica, o jumatate de ardei, 2-3 catei de usturoi ( la capitolul legume puteti sa inlocuiti sau sa adaugati ce preferati ) sare, piper, un fir de rozmarin si unul de cimbru, 300 ml bere blonda, 2 linguri de faina, 2 linguri ulei de masline.

Ca si garnitura la aceasta friptura eu am facut de aceasta data cartofi intregi fierti 10 minute si apoi pusi la cuptor cu condimente si stropiti cu ulei de masline pentru inca 30 de minute pana prind o crusta aurie. Preparare : pregatim bucatile de carne de iepure le condimentam cu sare, piper, putina boia si ierburi aromate ( eu am folosit rozmarin si 2 frunze de salvie maruntite fin ) si le ungem cu ulei de masline si le lasam la frigider pentru o ora :

Iepure impanat, la cuptor

1 iepure, usturoi, sunculita afumata, cimbru, sare si piper. Iepurele se impaneaza cu bucati de usturoi si sunculita si se presara cimbru, piper si sare deasupra. Astfel pregatit, se lasa la fezandat 1-2 zile. Se pune in tava, se stopeste cu ulei sau grasime si se baga in cuptorul incins, apoi dupa 15 min se reduce la foc mic cuptorul. Tot timpul prajirii, tava va fi acoperita cu o bucata de hirtie. Cind este aproape gata, se pune 1 pahar cu vin rosu si se mai lasa 15 min. Se serveste cu mamaliguta calda si un pahar de vin bunTimp de preparare: 120 Min

Friptura de iepure inabusita

Pentru 10 kg carne de iepure: 50 g usturoi, 500 g slanina, 100 ml ulei, 400 ml vin rosu, 4 foi de dafin, sare, piper, dupa gust. Vanatul trebuie lasat citeva zile la fezandat pentru fragezire. In cazul in care vanatul este tanar, se pune la fezandat numai 2-3 ore.

Carnea se curata, se sterge (nu se spala) şi se transeaza in bucati, dupa cum urmeaza: pentru friptura - pulpele si muschii spatelui, pentru mincare - pulpele din fata (spete). Pasarile salbatice mari: rata, gisca, cocorul, lisita; se taie in sferturi.

Se sareaza vinatul, se pune intr-un vas si se adauga toate componentele (ceapa curatata si taiata inele, teilna curatata, spalata si taiata felii subtiri. Se amesteca toate componentele cu carnea, se acopera si se lasa la marinat 2-3 ore, la loc

racoros sau se tine la frigider 2 - 3 zile, in functie de timpul pregatirii. Prin fezandare carnea de vinat devine mai frageda, capata un gust si un miros mai placut.

Cand se scoate din bait, se scurge de zeama care s-a format. Carnea pentru friptura se impaneaza cu slanina si cu catei de usturoi. Baitul se strecoara si se adauga in mincare, cu care se fierbe 5 - 6 minute, se condimenteaza cu piper si sare, apoi se pune intr-o cratita cu grasime si adaos de apa. Se acopera si se inabusa pana este bine patrunsa.

In timpul inabusirii se amesteca, si se mai adauga vinul, iar spre sfirsit zeama si toate componentele de la macerare, dupa care se mai fierbe 10-15 minute. Cand este gata, se pastreaza in vasul de inabusire pina la servire. Se portioneaza si se aşeaza pe un platou incalzit, insotita de diferite garnituri: orez, macaroane, galuste, piure de cartofi etc. Sosul din tava se strecoara si se serveste separat in sosiere.

Friptura condimentata de iepure

Pulpe de iepure, ulei, sare, vin alb, piper, cimbru, morcovi, patrunjel radacina, ceapa, telina radacina, foi de dafin, usturoi Carnea se asaza intr-o tava in care s-au adaugat rondelele de zarzavat, se unge cu ulei si se pipereza. Se adauga 50 ml de apa, sarea, cimbrul si foile de dafin. Se introduce la cuptor, la foc potrivit. Din cand in cand se stropeste cu jiul format, pana cand se inmoaie zarzavatul, dupa care se adauga vinul. Cand e gata, in sos se adauga usturoiul tocat marunt si cu aceastea se stropeste friptura.

Friptura de iepure: Pulpe de iepure, ulei, sare, vin alb, piper, cimbru, morcovi, patrunjel radacina, ceapa, telina radacina, foi de dafin, usturoi Carnea se asaza intr-o tava in care s-au adaugat rondelele de zarzavat, se unge cu ulei si se pipereza. Se adauga 50 ml de apa, sarea, cimbrul si foile de dafin. Se introduce la cuptor, la foc potrivit. Din cand in cand se stropeste cu jiul format, pana cand se inmoaie zarzavatul, dupa care se adauga vinul. Cand e gata, in sos se adauga usturoiul tocat marunt si cu aceastea se stropeste friptura.

Iepure cu sos vanatoresc:1,5 kg iepure (pulpa si spinare), 2 linguri de ulei, 1 legatura de zarzavat pentru supa, 1 ceapa mare,

1 lingura de faina, 100 g slanina afumata, 100 ml smantana, 50 g zahar, 1 pahar vin rosu sec, 2 linguri de gem de coacaze sau de afine, sare, piper boabe, 3-4 foi de dafin, mustar; 1. Zarzavatul pentru supa se curata si se taie rondele, se acopera cu 100 ml. otet slab si cu apa pana la 1,5 litri, se condimenteaza cu sare, piper boabe si foi de dafin. Se adauga ceapa taiata rondele si se fierbe 10 minute.

2. Carnea de iepure se curata de pielite, apoi se asaza in tava, se toarna peste ea marinata fierbinte si se lasa la racit. Se pune la frigider cel putin 12 ore, iar carnea se intoarce din cand in cand.

3. Se scoate apoi carnea, se impaneaza cu slanina afumata si se frige in ulei pe toate partile. Zarzavatul se aseaza de jur imprejurul carnii si se fierbe inabusit, adaugand, de cate ori este necesar, marinata pana se inmoaie carnea.

4. Zaharul se caramelizeaza si se stinge cu marinata, iar cand carnea este moale, se adauga si sosul de zahar. Se scoate carnea si se taie felii. In sosul din tava, se presara faina amestecata bine cu smantana,vinul, gemul de fructe si mustarul,pentru ca sosul sa fie picant. Se fierb impreuna pana se obtine un sos dens, pe care il punem in blender pentru a deveni ca o smantana nu prea groasa.

5. Carnea taiata felii se pune in sos si se lasa la fiert 3-4 minute. Se serveste cu crochete de cartofi, orez sau paste fainoase si un vin rosu sec.

Friptura de iepure sote vinatoresc

1/2 de iepure, 2 linguri ulei, 1/2 lingura faina, 50 g unt, 1 pahar cu vin alb, 3 cepe, 2 ciuperci, patrunjel verde, sare, piper, 2 bucati zahar Se spala bine carnea si se sterge cu o cirpa curata, se taie bucati si se rumeneste in ulei amestecat cu unt. Se adauga ceapa taiata rondele, ciupercile taiate feliute si patrunjel tocat. Se lasa pe foc pina ce se ingalbeneste ceapa. Se presara faina. Se pune sare si piper si se subtiaza cu vin si putina apa. Se acopera si se fierbe pina ce carnea s-a fragezit. Inainte de a servi friptura, se adauga la sos zaharul caramelizat si o bucatica de unt.

Pulpe de iepure cu usturoi

1,2kg.varza creata, 16 catei de usturoi, 4 pulpe mari de iepure, 4 lg.de ulei, 1foaie de dafin, 1lg. cimbrisor, 1lg. faina; 1.Varza creata se taie fideluta si se opareste in apa clocotita si sarata. Se scurge de apa. 2. Pulpele de iepure se sareaza si pipereaza, apoi se frig in ulei pina carnea se albeste. Se scot pulpele.In uleiul ramas se caleste usturoiul2min.,apoi se adauga varza creata si calim 2-3min.,sub capac.Peste varza se aseaza pulpele,foaia de dafin ,cimbrisorul si 2 dl.apa.Se fierbe25min., in cratita sub capac,pana carnea se patrunde. 3.Faina se amesteca cu putina apa si se ingroasa sosul din cratita.Servim preparatul cu un vin alb sec.

Ostropel de iepure

Partea din fata a iepurelui, 5 linguri ulei, 5 linguri otet, 2-3 cepe, patrunjel, foaie de dafin, cimbru, 100g slanina, ½ kg arpagic, 1 lingura faina, ½ l vin rosu, ½ l bulion, ½ capatina usturoi, sare Se rumeneste slanina taiata in bucati. Se scoate din cratita si se prajesc pe rind cepele taiate felii si bucatile de iepure, marinate mai inainte 2-3 ore in ulei cu sare, ceapa, patrunjel si mirodenii. Cind carnea s-a rumenit usor, se presara faina si se subtiaza cu vin si bulion. Se adauga bucatile de slanina, ceapa si usturoiul, verdeata si zeama de la marinata. Se acopera si se fierbe incet 2 ½ ore. Dupa o ora se strecoara sosul, se adauga in sos arpagicul. Cind arpagicul a fiert se degreseaza sosul si se amesteca cu singe de iepure, apoi se mai fierbe inca 2 minute. Se toarna sosul peste bucatile de carne Se serveste inconjurat cu crutoane.

Iepure cu ciuperci

1 kg carne, 200 g slanina afumata, 25 fire arpagic, o lingura unt, 1/2 lingura faina, 2 pahare vin rosu, o ceasca zeama de la amrinata, 3-4 catei de usturoi, sare, piper, patrunjel, cimbru, 300 gr ciuperci Se rumenesc, intr-o cratita cu o lingura de unt, 200 gr slanina sau costita afmata si vreo 25 fire arpagic. Cand s-au rumenit, se scot, iar in locul lor se pun bucatile de carne, scoase din marinata si bine scurse (marinata: apa amestecata cu vin, 2-3 linguri otet, 2-3 linguri untdelemn, felii de ceapa, morcov, telina, foi de dafin, cimbru, sare, piper - se lasa doua zile). Se rumenesc bine pe toate partile, apoi se adauga 1/2 lingura faina. Se lasa sa se rumeneasca putin si faina se stinge cu zeama strecurata a marinatei si doua pahare de vin rosu. Se adauga cativa catei de usturoi striviti, sare, piper, patrunjel, cimbru. Se acopera si se lasa sa fiarba la foc domol, pana ce carnea este bine fiarta. Atunci se adauga costita si arpagicul, precum si 300 gr ciuperci inabusite in unt. Se mai fierbe totul impreuna, iar in momentul cand se serveste, se adauga ficatul iepurelui, tocat si amestecat cu sangele, pastrat. Se mai da un clocot impreuna si se serveste. Timp de preparare: 120 Min

Iepure de casa marinat

Iepurele de casa sau salbatic se prepara la fel - se pune la marinat câteva ore. Cel tânar se poate prepara proaspat. Compozitia marinatei: 200 ml otet, 200 ml vin, 50 ml ulei, 1 capatâna de usturoi pisat, 1-2 foi de dafin, cimbru, felii de ceapa si de telina, boabe de piper si de enibahar

Iepurele se spala, se curata de pielite si de vine, se taie bucati, se amesteca cu ceapa si telina taiate subtiri. Se acopera cu otetul fierbinte si componentele de mai sus. Se poate tine si doua zile

Marinata (bait) pentru fezandare rapida

Pentru 10 kg carne de vinat: 800 g ceapa, 600 g telina, 3g piper pisat si piper boabe, enibahar, 10 foi de dafin, 3 fire cimbru, 300 ml vin negru, sare. Vanatul trebuie lasat citeva zile la fezandat pentru fragezire. In cazul in care

vinatuI este tinar, se pune la fezandat numai 2-3 ore. Carnea se curata, se sterge (nu se spala) şi se transeaza in bucati, dupa cum urmeaza: pentru friptura - pulpele si muschii spatelui, pentru mincare - pulpele din fata (spete). Pasarile salbatice mari: rata, gisca, cocorul, lisita; se taie in sferturi. Se sareaza vinatul, se pune intr-un vas si se adauga toate componentele (ceapa curatata si taiata inele, telina curatata, spalata si taiata felii subtiri). Se amesteca toate componentele cu carnea, se acopera. si se lasa la marinat 2-3 ore, la loc racoros sau se tine la frigider 2 - 3 zile, in functie de timpul pregatirii. Prin fezandare carnea de vinat devine mai frageda, capata un gust si un miros mai placut. Cind se scoate din bait, se scurge de zeama care s-a format. Carnea pentru friptura se impaneaza cu slanina si cu catei de usturoi. Baitul se strecoara si se adauga in mincare, cu care se fierbe 5 - 6 minute.

Marinata (bast) pentru fezandare de durata

Pentru 10 kg carne de vinat (iepure) 1 I vin rosu, 50 ml otet de vin, 1 I apa, 100 g ceapa, 100 g morcovi, 200 g telina, 50 g usturoi, 5-6 foi de dafin, cimbru, enibahar boabe, 2 g piper, sare, dupa gust. Vinatul trebuie lasat citeva zile la fezandat pentru fragezire. In cazul in care vinatuI este tinar, se pune la fezandat numai 2-3 ore. Carnea se curata, se sterge (nu se spala) şi se transeaza in bucati, dupa cum urmeaza: pentru friptura - pulpele si muschii spatelui, pentru mincare - pulpele din fata (spete). Pasarile salbatice mari: rata, gisca, cocorul, lisita; se taie in sferturi. Se sareaza vinatul, se pune intr-un vas si se adauga toate componentele (ceapa curatata si taiata inele, telina curatata, spalata si taiata felii subtiri). Se amesteca toate componentele cu carnea, se acopera si se iasa la marinat 2-3 ore, la loc racoros sau se tine la frigider 2 - 3 zile, in functie de timpul pregatirii. Prin fezandare carnea de vinat devine mai frageda, capata un gust si un miros mai placut. Cand se scoate din bait, se scurge de zearna care s-a format. Carnea pentru friptura se impaneaza cu slanina si cu catei de usturoi. Baitul se strecoara si se adauga in mincare, cu care se fierbe 5 - 6 minute. Zarzavatul se curata, se spala, se taie in felii subtiri si se pune la fiert impreuna cu toate componentele. Se fierb acoperit 10 -15 minute, pe foc iute. Carnea de vinat se asaza intr-un vas smaltuit sau de inox, in care se toarna marinata calduta. Se pastreaza intr-un loc racoros, vasul fiind acoperit cu capac, 2 -3-4 zile, in functie de virsta si felul vinatului. In timpul fezandarii carnea se va intoarce cel putin o data pe zi.

Friptura italiana de iepure

Iepure, lamaie, oregano, patrunjel, usturoi Am primit un iepuras proaspat si am cautat o reteta potrivita unui astfel de eveniment. Am gasit-o in Good Food si m-am pus de indata pe treaba. Aveti nevoie de carne de iepure (stiati ca e cea mai sanatoasa carne? am aflat cu uimire ca nu contine deloc colesterol) pe care o ungeti cu putin ulei de masline si o condimentati cu 2-3 catei de usturoi taiati marunt, 1 lingurita de oregano, 4 linguri de patrunjel verde, sucul de la doua lamai si 300 ml de vin. In reteta originala se recomanda si masline, dar eu am sarit peste acest aspect. Se acopera si se da la cuptor. Eu l-am tinut destul de putin (un pic peste o jumatate de ora) pentru ca a fost carnea foarte frageda. Dar depinde ce iepure aveti.

L-am servit cu cartofi la cuptor. A fost o minunatie aromata :)

Si cu scuzele de rigoare pentru intarziere, va prezint si dragutul meu premiu primit de la Gustos.ro si Knorr :) A ajuns cu destule aventuri la mine, dar ma bucur ca a ajuns intreg dupa ce a trecut prin mainile celor de la Posta Romana. De fapt le datorez multumiri celor de la Gustos.ro care l-au ambalat cu multa grija ;)

Friptura de iepure cu morcov

500 gr carne iepure, 1 capatana usturoi, 1 morcov mare, 30 ml ulei, 100 ml apa, 1 lingurita piper, 1 lingurita piper alb, coriandru, 150 ml vin alb, 50 gr pasta tomate, sare Carnea de iepure se dezoseaza, se condimenteaza si se pune la fiert in apa si ulei. Cand este aproape fiarta (timpul de fierbere depinde de varsta iepurelui) se adauga pasta de tomate, cateii de usturoi taiati in doua si morcovul feliat. Se lasa la fiert 10 minute apoi se adauga vinul. Se mai lasa inca 10 minute. Se serveste cald, iar ca garnitura recomand piure.

Friptura de iepure

1 Stiu, iepurele este delicios dar nu se prea gaseste la noi ... nu pot sa ma abtin sa nu pun aceasta reteta, poate o sa o incercati vreodata pentru ca este nemaipomenit de gustoasa si foarte simpla! Avem nevoie de: 1 iepure ( materia de baza), 2-3 morcovi, 1 patrunjel, 3-4 cepe mai mici, 2 ardei kapia sau gogosari, 2 ardei iuti, 6-7 catei de usturoi, 1/2 pahar vin alb, 3-4 rosii mici sau de tip cherry Pentru uns carnea: rozmarin, putina salvie, cimbru, boia, piper, sare, 100 ml ulei de masline, 1/2 de lamaie stoarsa

Curatam legumele, le taiem bucati mai mari, ungem o tava cu putin ulei si le asezam amestecate . Usturoiul nu l-am mai curatat , cateii i-am pus intregi , zdrobiti putin cu lama cutitului. Iepurele il impartim in 6 bucati pe care le asezam peste legume. Amestecam restul ingrendientelor si ungem carnea Adaugam vinul si o jumatate de pahar de apa, punem o folie deasupra si coacem la foc mic 1 1/2 ora. Apoi luam folia si lasam sa se rumeneasca. Eu l-am servit cu catofi copti.

2 1,5kg iepure (spate, pulpe), 100ml ulei, 5 catei usturoi, 150ml vin, sare, piper, cimbru, 3 foi de dafin Vezi cat de sanatoase sunt: Usturoiul, Mustarul, Condimente, Ghimbirul, Scortisoara, Busuiocul, Tarhonul, Dafinul

Iepurele taiat si portionat se cresteaza cate putin apoi se condimnteaza cu sare si piper si se pune la prajit in ulei incins. Dupa ce s-a prajit se rastoarna cu tot cu uleiul in care a fiert in 3-4 cani de apa calda (cat sa acopere iepurele), daca vi se pare prea mult ulei nu-l rasturnati pe tot, si se lasa la fiert la foc mic. Se adauga sare, usturoiul taiat marunt, vinul, cimbrul si foile de dafin si se lasa la fiert cam 45min la foc mic-potrivit. Daca

mai e nevoie mai completati cu apa, dar la sfarsit zeama sa fie cam la jumatate cat era la inceput. Cand carnea s-a fragezit bine mai sarati daca e nevoi si serviti Friptura de iepure calda cu mujdei de usturoi si mamaliguta sau cu castraveti acri. Timp de executie 2 ore

Iepure ca in andaluzia

Un iepure de casa, o capatana de usturoi, 100 g migdale, 1 pahar cu ulei de masline, o felie de paine, o lingurita cu cimbru, un varf de cutit cu sofran, o ceasca cu n alb sec, 2 lamai, coriandru, sare, piper

Taiati carnea de iepure in bucati potrite. intr-o tigaie puneti putin ulei de masline si lasati acolo sa se aureasca potrit cateii de usturoi, necuratati de coaja, apoi scoateti-i. in acelasi vas puneti restul de ulei, asezati felia de paine sa se rumeneasca usor pe ambele fete. Tocati frunzele de coriandru si puneti-le pentru cateva secunde in ulei. Sofranul si cimbrul legati-le in pungute de tifon curat. Prajiti putin crocant bucatile de carne, asezati-le intr-o cratita, puneti apa cat sa le acopere si asezati cimbrul si sofranul (cu pungute). Potriti de sare si de piper, lasati vasul pe foc domol sa clocoteasca incet timp de 45 de minute. Spre sfarsitul fierberii puneti zeama de lamaie si cand sosul este potrit de legat, preparatul este gata. Aduceti friptura pe platou decorata cu felii subtiri de lamaie si insotita de sosul de preparare prezentat in sosiera speciala.

Iepure cu sos alb

1 iepure de casa, 1 buc. morcov, 1 buc. radacina patrunjel, 1 buc. ceapa. Iepurele de casa, bine spalat, se taie bucati, se aseaza in cratita, se toarna apa atit

cit sa acopere carnea. Cind apa a inceput sa clocoteasca se ia spuma, se sareaza si se adauga morcovi, ceapa si patrunjel, 5-8 boabe de piper(sau o bucatica de ardei iute), foi de dafin (1-2 foi) si se fierbe in clocote mici timp de 40-60 minute. Carnea gata fiarta se scoate din cratita se asaza pe platou si se toarna deasupra un sos alb preparat cu zeama ramasa la fiertul carnii. Ca garnitura se servesc cartofi fierti sau piure de cartofi, orez fiert cu unt. 1 ora, 15 min

Iepure taranesc

. Bucatarie: mexicana Grad de dificultate: usorCantitate: 4 portiiDurata: 2 ore si 00 minute

• 1 iepure semipreparat sau 4 pulpe de iepure (cca. 1,2 kg) • 2 linguri otet • sare • piper negru macinat • 2 cepe taiate rondele subtiri • 1 lingura praf de achiote • 1 portocala, zeama de la • 2 lamai, zeama de la •

Se uda bine o oala romana. Iepurele se taie in 4-6 bucati. Se face o marinata din otet, sare si piper in care se pune carnea si se lasa sa stea o ora. Praful de achiote se amesteca cu zeama de lamaie si portocale. Jumatate din cantitatea de ceapa se pune pe fundul oalei. Carnea se asaza deasupra, se stropeste cu compozitia de suc de portocale si se acopera cu restul de ceapa. Se acopera oala si se pune in cuptorul rece. Se incinge cuptorul pala la 200 grade C si se lasa oala intre o ora si un sfert, o ora si jumatate.

Iepure de casa dupa reteta taraneasca

1 1 iepure semipreparat sau , 4 pulpe de iepure (cea 1,2 kg), 2 lingura otet sare, piper negru macinat, 2 cepe, 1 lingura praf de achiote, zeama de la 1 portocala , zeama de la 2 lamai. Timp de preparare: cea 2 ore. Timp de marinat: cea 1 ore. Cca 550 kcal/portie 1. Se uda bine o oala romana (cucta). 2. Iepurele se taie in 4-6 bucati. Se face o marinata din otet, sare si piper si se pune carnea in aceasta intr-un castron mare si se lasa sa stea 1 ora. 3. Ceapa se taie in rondele subtiri. Praful de achiote se amesteca cu zeama de lamaie si portocale. 4. Jumatate din cantitatea de ceapa se pune pe fundul oalei. Carnea se aseaza deasupra, se stropeste cu compozitia de suc de portocale si se acopera cu restul de ceapa. 5. Se inchide oala, se pune in cuptorul rece si iepurele se coace la 200°C, 1 1/4 pana la 1 1/2 ore. Se consuma cu tortillas.In acest mod au preparat si astecii iepurele. Ei gateau carnea pe pietre fierbinti in cuptor de „pamant".

Tocana tunisiana de iepure

Bucatarie: tunisiana Grad de dificultate: mediu Cantitate: 4 portii Durata: 1 ore si 45 minute

• 1 iepure • 1 lingura tabil (vezi reteta la MIX-URI DE CONDIMENTE) • 1 1/2 lingura ulei de masline • 2 cepe medii tocate • 20-30 de catei de usturoi tocati • 2 rosii medii, curatate de coaja si zdrobite • 2 1/2 linguri pasta de rosii • 2 cartofi medii curatati si taiati felii foarte subtiri • 500 ml ulei de gatit

• 2 lingurite otet rosu • patrunjel tocat, pentru ornat

Se curata iepurele, se indeparteaza capul, iar restul se portioneaza (se taie in 8 bucati). Se asezoneaza cu sare, piper si putin tabil. Se incinge ulei de gatit intr-o cratita si se pune carnea la prajit, amestecand, frecvent, pana se rumeneste. Se scoate carnea din cratita si se adauga usturoiul, ceapa, rosiile si pasta de rosii impreuna cu 1/4 cana apa. Se aromatizeaza cu restul de tabil si se lasa sa fiarba incet, 2 minute. Se readuc bucatile de iepure in cratita. Se adauga apa cat sa fie acoperite, se acopera cratita cu un capac si se fierb inabusit 30-45 de minute, functie de cat de mare este iepurele. Se incinge ulei de gatit intr-o tigaie si se prajesc feliutele de cartofi. Se scot cu o spumiera si se scurg de ulei pe prosoape de hartie. Cand iepurele este gata, se adauga putin otet si se potriveste de sare si piper. Se serveste tocana ornata cu patrunjel tocat, alaturi de chipsuri de cartofi.

Orez cu carne de pui si iepure (Paella Valenciana) - Bucataria Spaniola

Bucataria spaniola isi datoreaza faima unor mancaruri ca: paella, gazpacho, tortilla sau tapas. Reteta de Paella Valenciana este un fel de mancare clasic spaniol, provenind din frumoasa Valencia. Gatita deasupra unui foc de lemne, Paella cu orez de Albufera, se poate prepara in 2 variante: cu carne de pui si iepure (paella valenciana de pollo y conejo) sau cu legume, peste si fructe de mare (paella de marisco). Paella cu fructe de mare nu e totusi specifica Valenciei, ci oraselor de pe malul Mediteranei. Pentru a obtine o paella reusita nu trebuie sa iti lipseasca dintre ingrediente orez de Albufera si sofran, fasole verde, carne de pui si de iepure, ulei, sare, boia de ardei dulce si rosii. Tava de metal este foarte importanta pentru obtinerea unei texturi potrivite. • 550 g carne de pui • 300 g carne de iepure

• 200 g orez • 150 g fasole verde pastai • 100 g fasole • 2 - 3 lingurite suc de rosii • 25 ml de ulei • 400 ml apa • 1 lingura de boia dulce de ardei • piper, sare, sofran 1. Se clatesc boabele de fasole mari, albe, se lasa in apa rece 12 ore. Se fierb in aceeasi apa. 2. Carnea de pui si de iepure, fasolea verde se taie bucati. 3. Pe o tigaie mare se incinge ulei, apoi se frig bucatile de pui si de iepure pe toate partile. Se adauga fasolea verde si se prajeste 2 – 3 minute. Se adauga fasolea fiarta si sucul de rosii si apa. Orezul se toarna incet si se amesteca cu o lingura de lemn. 4. Se fierbe 15 minute la foc mare apoi se adauga boia, sare si se amesteca. Dupa ce ati adugat sofranul se mai lasa sa fiarba inca 5 minute la foc mic. Aveti grija sa diluati sofranul in apa si apoi sa-l adaugati in mancare, altfel veti obtine un gust amar. Se da jos de pe foc si se lasa 5 minute inainte de a o consuna, pe o tigaie imensa.

Rulada de iepure

4 portii . Timp de pregatire: 2 h pentru sos • supa de iepure (facuta din oasele de iepure, fierte intr-un litru de apa) • 100 g ciuperci proaspete • 100 g ceapa (tocata marunt) • 20 g unt • 40 g amidon diluat in apa 50 ml frisca lichida • un iepure intreg (de casa sau vanat) dezosat si curatat, pentru umplutura • 100 g ceapa rosie (tocata marunt) • 100 g ciuperci proaspete (tocate marunt) • 50 ml frisca lichida (smantana dulce Dorna) • 2 oua, neseparate

• sare, piper dupa gust 1 folie aluminiu pentru garnitura : • 400 g radacina de pastarnac • 2 dovlecei • 400 g morcov • 40 ml ulei sare, dupa gust De obicei carnea de vanat se lasa la marinat peste noapte. Puteti lasa iepurele la marinat in lapte sau in otet de vin cu boabe de piper verde. Taiati pulpele iepurelui si puneti-le deoparte. Desfaceti carnea de pe oase, astfel incat sa ramana o singura bucata. Intindeti bucata de carne in forma de dreptunghi, adaugati umplutura (vezi reteta mai jos), rulati si impachetati intr-o folie de aluminiu. Bagati la cuptor si lasati timp de 25 minute.

Adaugati garnitura, preparata astfel: taiati legumele rondele si fierbeti-le (dovlecelul se fierbe separat). Prajiti pastarnacul in uleiul incins pana se rumeneste.

Mod de preparare umplutura: Dati carnea scoasa de pe pulpe prin masina de tocat, impreuna cu ceapa si ciupercile. Adaugati frisca lichida, ouale, sarea si piperul si omogenizati amestecul.

Mod de preparare sos: Fierbeti supa de iepure, lasand-o sa scada pana obtineti 350 ml lichid. Separat, caliti ciupercile si ceapa in unt si stingeti apoi cu supa. Mai fierbeti amestecul timp de 20 minute. Strecurati si adaugati frisca lichida si amidonul, pana rezulta o crema de consistenta potrivita

Ciorba de iepure

Este o ciorba foarte aromata si gustoasa, putin acrisoara excelenta pentru orice ocazie.

Avem nevoie de 1 kg de carne de iepure (eu am pus partea din fata a iepurelui, mai osoasa), un morcov mare dat pe razatoare, o ceapa, o jumatate de telina, un sfert de praz, o jumatate de ardei rosu mare taiat cubulete, 2 rosii decojite, 4-5 cartofi taiati cubulete , o crenguta de cimbru, 300 ml smantana, sare, piper, o lingura ulei de masline, leustean maruntit. Pregatim carnea de iepure , taiata in bucati potrivite ca marime, spalate bine si uscate cu un tifon : Separat curatam si pregatim legumele pe care le vom pune la fiert impreuna cu iepurele : Intr-o lingura de ulei de masline calim pentru cateva minute bucatile de carne si legumele, apoi adaugam condimentele, 4 l de apa rece si o crenguta de cimbru si punem la fiert. Pentru aceasta operatiune au am folosit oala sub presiune si am lasat sa fiarba de cand am inchis supapa timp de 40 de minute. Dupa aceea am deschis oala si am adaugat cartofii taiati cubulete si rosiile decojite si am mai lasat sa fiarba normal, nu sub presiune timp de 15 minute. Telina fiarta bucati am facut-o cu robotul si am adaugat-o inapoi la fiert, da un plus de aroma si consistenta ciorbei. La sfarsit am adaugat 300 ml de smantana si am acrit-o cu putin Bors Magic dupa care am adaugat sarea si restul de verdeata.

Paella Valenciana

Paella este mancarea traditionala valenciana pe baza de orez cu rosii, usturoi sau ceapa, carne de pui sau iepure, toate acestea gatite intr-un recipient special (numit tot paella). Exista si variante cu fructe de mare sau vegetariene

Ingrediente (6 persoane):

- 5 linguri ulei de măsline - 25 de grame de garrofón - 1,4 litri de apă - 50 de grame de fasole verde - 50 de grame de alcachofas (carciofi in italiana) - 0,5 de boia de ardei( o lingurita) - 425 de grame de orez - 150 de grame de pui - 1 lingurita de şofran

- 3 inguri pasta de roşii - 150 de grame de carne de iepure

Se incalzeste uleiul in tigaia speciala ( paella) pana cand incepe sa scoata fum, se adauga carnea de iepure si de pui bucatele pana cand se rumenesc(foc mediu).Apoi adaugam legumele tocate marunt care la randul lor se calesc cateva minute.Facem o gaura in mijlocul tigaii prajim usor pasta de rosii pana ce se inchide putin la culoare peste care adaugam boiaua cu grija sa nu se arda,se amesteca bine si se adauga apa pana la marginea tigaii.Se lasa la foc timp de 30 min. Saram dupa gust.Se adaugă orezul şi şofranul , având grijă să se împartă omogen în tigaie , şi lăsaţi-o să se fiarba la foc viu, până cand orezul este fiert si apa sa evaporat complet. Se lasă cinci minute, acoperit cu o pânză

Pastrama de Iepure

Ingrediente:

-carcasa de iepure ( spalat bine si stoars de sange)

- trei morcovi

- trei ceape mari

-10 catei usturoi

-sare

-piper( macinat sau boabe)

-cimbru

-foi de dafin

-vegeta ( delicat de legume)

-boia dulce

-patrunjel

-leustean (putin)

Preparare Bait:

Se pune intr-o oala 5l apa la fiert.Se baga in apa sare,cepa taiata bucati mari,usturoiul taiat bucati,piper,cimbru,foi dafin,vegeta ,boia dulce si morcov.

Cantitatea condimentelor nu este specificata.Se pun dupa gust. Se lasa pana da in clocot apoi se ia de pe foc si se lasa cu capacul pe oala pana se raceste.

In alt vas se pune sare (grunjoasa -din cea pentru muraturi), se da cu sare pe carnea de iepure si se baga in vasul respectiv. Dupa ce s-a racit baitul, se adauga in bait 1 litru vin alb ( din productia proprie) se amesteca , strecuram iar zeama din vasul cu bait turnam peste iepurii nostri si se lasa 48-72 ore,intorcandu-se carnea in vas dupa 12h. Dupa ce se scoate carnea din bait,se pune o zi la uscat. Apoi se ia un penson se unge cu ulei,mujdei de usturoi si boia iute ( sau dulce) si se pune la fum 3-4 h.

Se scoate de la fum si se lasa 3-5 zile la ustuit.( agatata undeva in camara la loc rece). Se serveste cruda sau fripta.

Focul la afumatatoare sa nu se faca cu lemn de brad, carnea devine iute. Se va folosi lemn de cires , par sau salcim uscat dar fara coaja.Si focul trebuie sa fie tare pentru a se patrunde carnea. Iepurii se vor mai intoarce la afumatoare.

Iepuri – tratamente-

Medicamente si tratamente ce se fac la iepuri cand aveti probleme sau preventiv Coccidioza : Toltazuril ( substanta activa ) – foarte puternic, Baycox, Sulfachinoxalina, Sulfadiazina, Sulfadimidina, Salinomicina, Diclazuril, Robenidin, Coccitostop, Gelliprim Orale.

Hemoragii dupa coccodioze: Vitamina K asociat cu coccidiostatice

Boala hemoragica ( Septicemia virala, RHD ): Cunipravac (Cunipravac-RHD), Mixohemovirovac, Mixohemoragivac.

Colibaciloza: Enrofloxacina

Salmonelloza (complicatii gastro.): Enrofloxacina

Mixomatoză: Mixohipra-H, Mixohemoragivac

Endo si ectoparaziti: Ivermectina (tratament intern, injectabil subcutanat). Albendazol (tratament extern, peros).

Raia auriculara: Evomec (s.a. Ivermectina) + ulei comestibil ( uns zona afectata pentru inmuierea pielii.

Raceala: Colistina, Doxicilina

Rani deschise: Neocaf spray, Asocilin + apa oxigenata, Mibazon + apa oxigenata, Tetraciclina simpla – este totusi cea mai slaba + apa oxigenata

Diareea atipica ( diareea netipica unei boli anume ci doar un deranjament stomacal): Otet de mere, Frunze de stejar, Crengi si frunze de salcam.

Vitaminizare: Vitamm 2, Promotor, Provimi ( furaj medicamentos ), Sare bulgari + o bucata BCA

Dezinfectie custi: Cloramina efervescent

Pasteureloza (septicemia hemoragica ): Eritrom, Galimicin, Streptomicina, Enrofloxacina, Neomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol.

Dermatomicoze: Clotrimazol ( Canesten ), Enikomazol ( Inaverol ), Griseofluvin ( Licoden M ), Ketokonazol ( Nizarol ).

Plagi, Infectii, Stomatite: Oxivet ( oxitetraciclina), Terramycin (oxitetraciclina).

Plagi, Afectiuni podale: Negerol

Afectiuni ale ochilor: Ceai de musetel + Gentamicina picaturi ( picaturi de ochi de la farmacia umana. )

Balonari: Enteroguard cate o pastila pe zi timp de 5 zile, incepand cu varsta de 3-4 saptamani, Colitrim, Otet de mere

Stranut nealergic: Colitrim

Stranut alergic: - fara tratament -

Antibiotice pentru iepure

Diaree, Dizenterie, Slabire, Cadera parului: Penicilina, Ampicilina, Cefalexina

Caderea parului: Spiramicina

Diaree, Slabire accentuata: Canamicina

Diaree: Tilozina

Tratamente preventive la iepurii de casa

- 1 zi pe sapt pun in apa de baut 2mml de Coccistop per 1 litru de apa (preventiv contra coccidiozei) sau alt coccitostop - acidifiant Nutrisure (produs natural), rol antibiotic si stimulator de crestere prin imbunatatirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apa, permanent pana la 4 luni. - Albastru de metilen – de doua ori pe luna. - 1 data pe luna se adauga AD3E 2mml pe un litru de apa de baut timp de 5 zile ( AD3E fixeaza calciu din mancare in corp) - 1 data in 3 luni se adauga in apa 2mml de Enrofloxacina intru un litru de apa de baut ( deparazitare interior) - pui la 6 - 8 sapt se vaccineaza cu Mixohipra-H - adulte se vaccineaza cu Mixohipra-H de doua ori pe an (de regula in luna martie si septembrie) - Colitrim un mg. de la 3-4 saptamani / un litru de apa timp de 5 zile ( preventiv pentru balonari). Cand se umfla trebuie si atunci - Ivermectina ( paraziti interni ) si Albendazol - O lingura de otet de mere la 1l apa de baut o data pe saptamana.

Medicamente pentru iepuri

MIXOROMVAC-O

Vaccin viu, liofilizat, omolog, contra mixomatozei iepurilor Compoziţie: Fiecare doză conţine: - Suspensie de virus mixomatos, atenuat cu titrul minim

………………………………...103,0DICP50/ml - Excipient .................................................................................. q.s. ad. 1 doză Specii ţintă: Iepure. Indicaţii: MIXOROMVAC-O se foloseşte în prevenirea şi combaterea mixomatozei la iepuri. Contraindicaţii şi precauţii: Sterilizarea instrumentarului folosit la vaccinare se face numai prin fierbere sau se utilizează seringi de unică folosinţă. Schimbarea acului folosit pentru inocularea vaccinului la fiecare iepure este obligatorie. Vaccinul nu se foloseşte la puii de iepuri sub vârsta de 4 săptămâni. Vaccinul trebuie utilizat într-un interval de 2 ore după reconstituire. Se va evita vaccinarea femelelor în a doua parte a gestaţiei. Animalele afectate de boli nutriţional-metabolice sau boli produse de germeni condiţionat patogeni, pot avea un răspuns imun necorespunzător. Reacţii adverse: Rareori, după vaccinare, se poate observa o uşoară stare generală de depresie care dispare în câteva zile; local poate apare un nodul care în timp se resoarbe. Posologie şi mod de administrare În vederea inoculării, fiecare doză vaccinală se reconstituie în 0,5 ml diluant şi se inoculează intramuscular. Vaccinul se aplică la iepurii de reproducţie la vârsta de 6-8 săptămâni cu rapel la fiecare 6 luni; În focarele evolutive de mixomatoză se vaccinează toate animalele clinic sănătoase, indiferent de vârstă şi stare fiziologică, iar cele infectate sau bolnave trebuie sacrificate. În caz de necesitate pot fi vaccinate, cu grijă asupra manipulării, chiar şi animalele aflate în prima parte a gestaţiei. Recomandări privind administrarea corectă: Vaccinarea contra mixomatozei cu produsul MIXOROMVAC–O se execută conform: Modului de administrare prezentat în instrucţiune, utilizând instrumentar steril. Se vor evita stresurile legate de transporturi înainte şi după vaccinare cu cel puţin o săptămână. Timp de asteptare: Carne: zero zile. Precauţii speciale pentru depozitare: A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Vaccinul liofilizat se conservă la + 2oC - +8oC, ferit de lumină, atât la beneficiar, cât şi pe timpul transportului (lăzi izoterme sau maşini frigorifice). Diluantul se păstrează într-un spaţiu rece. A nu se utiliza după data de expirare inscripţionată pe etichetă. Atenţionări speciale: Nu sunt indicate măsuri speciale pentru personalul care administrează produsul. În caz de injectare accidentală adresaţi-vă imediat medicului şi arătaţi-i instrucţiunile de folosire a produsului şi/sau eticheta. Nu sunt informaţii disponibile asupra siguranţei şi eficacităţii prin folosirea concomitentă împreună cu alt produs biologic. Vă recomandăm să nu administraţi alt vaccin cu mai puţin de 14 zile înainte sau după vaccinul MIXOROMVAC-O. Precauţii speciale pentru

eliminarea produsului neutilizat sau a deseurilor, după caz: Pentru protecţia mediului, flacoanele goale, rămase după adminstrarea vaccinului, sunt tratate cu un dezinfectant adecvat, inactivate prin fierbere sau ardere şi nu sunt aruncate în ape reziduale sau la resturi menajere, ci sunt depuse în locuri special amenajate. Mod de prezentare: Vaccinul este liofilizat în flacoane care conţin 5, 10, 20 şi 50 doze şi este însoţit de diluant şi Modul de folosire. Vaccinul liofilizat are aspectul unei pelete compacte, microporoase, uneori, cu structură lamelară, de culoare alb-sidefie sau alb-roşcată. Diluantul (DILUVAC) pentru vaccinul MIXOROMVAC–O se livrează în flacoane capsulate, în cantitate corespunzătoare numărului de doze pe flacon şi reprezintă o soluţie de tampon fosfat salin, incoloră, clară, transparentă. Termen de valabilitate: 12 luni de la data liofilizării.

MIXOHEMOVIROVAC Vaccin asociat contra mixomatozei şi bolii hemoragice a iepurelui Composition: MIXOHEMOVIROVAC este un produs biologic ce conţine două componente: vaccin viu, liofilizat, contra mixomatozei iepurelui, preparat cu tulpina MXO-82, cu titrul minim de 103 DICP50/doză şi vaccin inactivat contra bolii hemoragice a iepurelui, preparat cu tulpina VSHI-CN-6, cu titrul minim de 1024 UHA înainte de inactivare/doză. Indications: Se recomandă pentru prevenirea şi combaterea mixomatozei şi bolii hemoragice a iepurelui. Contraindications and precautions: Sterilizarea instrumentarului folosit la vaccinare se face numai prin fierbere sau se utilizează seringi de unică folosinţă. Schimbarea acului folosit pentru inocularea vaccinului la fiecare iepure este obligatorie. După reconstituirea produsului din cele două componente, inocularea se realizează în maximum 20 minute. Ne se recomandă vaccinarea femelelor în ultima parte a gestaţiei. Animalele tarate sau cu diverse boli cronice, pot avea un răspuns imun necorespunzător. Administration and dosage for each species: După rehidratarea componentei liofilizate în cea apoasă (vaccinul contra bolii hemoragice a iepurelui) produsul se aplică pe cale subcutanată sau intramusculară în doză de 0,5 ml, atît la tineret (după prima lună de viaţă), cît şi la iepurii adulţi. Consolidarea imunităţii se face prin rapel la 21-45 zile de la vaccinare şi “booster“ din 6 în 6 luni pe toată viaţa economică a iepurelui. Withdrawal period: Nu este cazul. Presentations: Flacoane cu 5, 10, 20 sau 40 doze.

HEMOVIROVAC Vaccin inactivat contra bolii hemoragice a iepurelui Compoziţie:

HEMOVIROVAC cuprinde în compoziţia sa, per doză vaccinală (0,5 ml): Antigen -Virusul bolii hemoragice a iepurelui, tulpina VSHI-CN-6, cu titrul înainte de inactivare de cel puţin 1024 UHA. Adjuvant -Gel de Hidroxid de aluminiu sau adjuvant de tip Montanide………................ ad. 0,5 ml. Specii ţintă: Iepuri. Indicaţii: Vaccinul HEMOVIROVAC se recomandă în prevenirea bolii hemoragice a iepurelui. Contraindicaţii şi precauţii: De regulă, se vaccinează animalele sănătoase. În situaţii cu presiune infecţioasă mare, se pot vaccina şi animalele cu boli infecto-contagioase sau afectate de boli nutriţional-metabolice şi parazitare, în acest caz, însă, la unele animale, răspunsul imun poate fi necorespunzător. Pe cât posibil este recomandabil să nu se vaccineze femelele în ultima parte a gestaţiei din cauza stresului creat de actul vaccinării. La această categorie de animale, durata scurtă a gestaţiei permite aplicarea vaccinului după fătare sau la câteva zile după montă (7-10 zile). Reacţii adverse: Rareori, după vaccinare, se poate observa o uşoară stare generală de depresie care dispare în câteva zile; local poate apare un nodul care în timp se resoarbe. Posologie şi mod de administrare Vaccinul se inoculează pe cale subcutanată sau intramusculară la tineret, după prima lună de viaţă, ca şi la iepurii adulţi, nevaccinaţi, în doză de 0,5 ml/animal. La 21-28 zile se efectuează vaccinarea de rapel. Din 6 în 6 luni, se efectuează vaccinarea de întreţinere a imunităţii. Timp de asteptare: Carne: zero zile. Precauţii speciale pentru depozitare: A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Vaccinul liofilizat se conservă la + 2o-+8oC, ferit de lumină, atât la beneficiar, cât şi pe timpul transportului (lăzi izoterme sau maşini frigorifice). Diluantul se păstrează într-un spaţiu rece. A se proteja de lumină. A nu se utiliza după data de expirare inscripţionată pe etichetă. Atenţionări speciale: Nu sunt indicate măsuri speciale pentru personalul care administrează produsul. În cazul unei injectări accidentale cu acest produs, solicitaţi imediat sfatul medicului şi prezentaţi-i prospectul produsului, chiar dacă a fost injectată o cantitate redusă de produs. Precauţii speciale pentru eliminarea produsului neutilizat sau a deseurilor, după caz: Pentru protecţia mediului, flacoanele goale, rămase după adminstrarea vaccinului, sunt tratate cu un dezinfectant adecvat, inactivate prin fierbere sau ardere şi nu sunt aruncate în ape reziduale sau la resturi menajere, ci sunt depuse în locuri special amenajate. Mod de prezentare: Vaccinul se prezintă sub forma unei suspensii de culoare brun-roşietică, care prin depozitare la +2-+8oC, se separă în două straturi: superior de culoare brun-roşietică, inferior, de culoare brună. Prin agitare vaccinul devine o

suspensie omogenă de culoare brun-roşietică. Vaccinul se prezintă în flacoane conţinând 5, 10, 25, 40, 50, 100, 150, 200, 250, 300, 350 şi 400 doze. Termen de valabilitate: 18 luni de la data condiţionării.

EKODIÁR® conţine un preparat din uleiuri volatile extrase din mai multe soiuri de plante medicinale din familia Lamiaceae –lor, preparat (Aetheroleum Herbae Officinalis) în care există un sinergism între substanţele active thymol şi carvacrol şi a căror influenţă este în continuare sporită de alte componente ajutătoare. Forme de prezentare: • EKODIÁR® Plusz solutio pentru apa de băut • EKODIÁR® TST solutio pentru fabricarea de granule: o 6 mase % ulei volatil (Aetheroleum Herbae Officinalis cu un conţinut de 36.000 mg/l. carvacrol şi thymol) • EKODIÁR® Plusz pulvis pentru nutreţuri • EKODIÁR® TST pulvis pentru fabricarea de granule: o 6 mase % ulei volatil (Aetheroleum Herbae Officinalis cu un conţinut de 36.000 mg/kg. carvacrol şi thymol) • EKODIÁR® Szol w.s. pulvis praf solubil în apă: o 1,2 mase % ulei volatil (Aetheroleum Herbae Officinalis cu un conţinut de 7.200 mg/kg carvacrol şi thymol) Descriere: EKODIÁR® este un produs sigur, de origine vegetală, fabricat din uleiurile volatile ale unor plante medicinale. EKODIÁR® : - prin aşa-numitul efect condimentar ameliorează digestia,contribuie la utilizarea mai bună a componentelor nutreţurilor, la dezvoltarea organelor interioare, a scheletului, a sistemului muscular, întăreşte sistemul imunitar, sporeşte rezistenţa la stres, reduce mortalitatea animalelor conducând astfel la un şeptel mai rezistent la microbi şi mai sănătos. - în calitate de produs antimicrobian, acţionează ca bactericid împotriva microorganismelor care infectează cel mai adesea sistemul digestiv al animalelor (cum ar fi: E. Coli, Salmonella spp., Enterobacteria, Treponema hyodysenteriae). - Poate fi cu succes utilizat şi împotriva majorităţii speciilor Eimeria (coccidioze) şi de ciuperci (cum ar fi Candida albicans). - Numeroase experienţe demonstrează rezultate pozitive şi în cazul afecţiunilor sistemului respirator. - În afara acestora, componentele active ale EKODIÁR® mai dispun şi de o acţiune antispastică, cu un rol important în combaterea simptomelor bolilor diareice.

Recomandat: - pentru sporirea ritmului de creştere, îmbunătăţirea stării de sănătate a şeptelului, - în cazul unor enterite nespecifice, datorate, de exemplu, nutreţului, precum şi - la prevenirea şi tratarea diareelor şi a infecţiilor sistemului digestiv provocate de coccidioză şi de agenţi patogeni sensibili la substanţa sa activă. Întrebuinţare: Producătorii de nutreţuri: avantajos pentru diferite soiuri de nutreţuri, întrucât poate fi utilizat în două scopuri: material de aromare cu efect condimentar şi produs microbicid. Crescătorii de animale îl pot întrebuinţa în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi sporirea creşterii: administrare permanentă; tratament: administrare timp de 7 zile. Procedeu obişnuit: administrare timp de 1 săptămână de la ieşirea din ouă, fătare, cumpărarea unui şeptel nou (cum ar fi puii de o zi), apoi se administrează săptămânal câte 1 doză de tratament, sau doze preventive în fiecare a doua săptămână (dar întotdeauna câte o săptămână înainte şi după schimbarea felului de nutreţ). În cazul apariţiei vreunei boli, sau a apariţiei simptomelor datorită neglijării administrării preventive, se recomandă trecerea la administrarea, timp de o săptămână, a dozei de tratament. Atenţie! Substanţa activă este volatilă, de aceea - păstraţi preparatul, sau ambalajul nutreţului mixat, bine închis, - atât preparatul cât şi nutreţul gata mixat trebuie ferite de căldură, - preparatul lichid trebuie dozat permanent, sau amestecat zilnic în apa de băut! Doze: In apa de baut preventiv 250 ml/1000 l sau 500 ml/1000 l ca tratament curativ. In nutret : 500 g/1000 kg preventiv sau 1000 g/1000 kg ca tratament curativ

Păstrare: în vase sau ambalaje bine închise, la loc răcoros şi ferit de lumină, unde accesul copiilor să fie interzis. Mod de prezentare: - EKODIÁR® Plusz şi Szol pulvis: 50 g, 100 g, 250 g, 500 g, 1 kg, 5 kg, 25 kg - EKODIÁR® Plusz solutio: 10 ml, 50 ml, 100 ml, 100 ml Malac Készlet (Asortiment Purcel), 1 l, 5 l, 10 l, 20 l - EKODIÁR® TST pulvis: 25 kg - EKODIÁR® TST solutio 20 l Scopul fundamental al crescătorilor de animale este de a menţine capacitatea de rezistenţă împotriva bolilor, sănătatea animalelor, astfel încât, alături de o activitate cât mai economică, să aibă în vedere în mod deplin şi protecţia mediului şi siguranţa alimentelor. Pe baza experienţei din Ungaria, câştigate de-a lungul multor ani de zile, am rezumat avantajele pe care EKODIÁR® le oferă crescătorilor de animale. 1. CONDIŢIILE ÎNTREBUINŢĂRII ŞI AVANTAJELE REALE ALE EKODIÁR® - poate fi utilizat în cadrul oricărei

tehnologii, indiferent de dimensiunile gospodăriei agricole; - calitate uniformă şi bună, stabilitate şi dozabilitate bună; - plăcut pentru organele senzitive. 2. CERINŢELE NORMELOR DE PROTECŢIE A MEDIULUI ŞI DE SIGURANŢĂ A ALIMENTELOR ŞI AVANTAJELE REALE ALE EKODIÁR® - atât fabricarea cât şi utilizarea produsului EKODIÁR® conţinând substanţe active naturale respectă prevederile de protecţie a mediului înconjurător - în cazul utilizării de EKODIÁR®, în animalele destinate tăierii nu vor fi găsite nici agenţi patogeni, nici resturi de medicamente. 3. DEZIDERATELE MEDICAŢIEI ŞI AVANTAJELE REALE ALE EKODIÁR® - efect rapid, intens, vindecă rapid boala, respectiv suprimă rapid simptomele bolii, întremare rapidă după boală, respectiv după tratament; - eficienţă bună, cu rezultate bune în doze mici, economice; - spectru de acţiune larg, fără a se observa dezvoltarea rezistenţei agenţilor patogeni; - are efect imediat, nu au fost observate reacţii adverse; - un şeptel cu poftă bună, cu o condiţie fizică bună, sănătos, cu rezistenţă sporită faţă de agenţii patogeni. - poate fi utilizat împreună cu vitaminele, medicamentele şi metodele curative obişnuite, cu excepţia preparatelor homeopatice. 4. CERINŢELE ECONOMICITĂŢII ŞI AVANTAJELE REALE ALE EKODIÁR® a. Efect de reducere a cheltuielilor - poate fi utilizat în scop preventiv, fiind mai ieftin decât tratamentul; - produsul are un preţ pe doză redus; - prin întrebuinţarea sa creşte utilitatea nutreţului. b. Efect de sporire a veniturilor - mortalitate mai mică, - o greutate medie mai mare, un şeptel uniform dezvoltat.

Provimi Descriere produs : Furaj medicamentos: PB-14.2% Grasime bruta: 2.7% Fibra: 13.32% Cycostat 66 G premix Robenidin mg/kg 50 .00 E758 Atenţionare: Nu se administrează cu alte coccidiostatice! Timp de aşteptare: 5 zile Mod de administrare: Penru iepuri crescuti în sistem intensiv şi semi-intensiv. (iepuroaică 250-300g/zi, tineret 80-100g/zi, iepuri la îngrăşat 120-140g/zi Geliprim oral

Contine sulfadiazina si trimethoprim. Se administreaza la bovine, suine,

cabaline, ovine, leporide si pasari in tratamentul infectiilor gastrointestinale, ale aparatului respirator si urogenital. In general este indicat in toate infectiile produse de bacterii sulfamidosensibile. Cele doua substante active actioneaza sinergic, asociind activitatea bacteriostatica cu cea bactericida, ceea ce confera o eficacitate ridicat, nu numai

impotriva bacteriilor gram pozitive si gram negative cat si impotriva protozoarelor ( coccidii, toxoplasme)

Oxyvet Oxitetraciclina este un antibiotic cu spectru larg de activitate fata de majoritatea agentilor patogeni:bacterii gram+ si gram -,mycoplasme,actinomycete,spirochete,rickettsii,chlamydii si unele protozare. Sprayul cu oxitetraciclina se admnistreaza la bovine,suine,ovine,ecvine,canide si feline ,iepuri,pasari in : -plagi chirurgicale,accidente de parturitie,boli ale canalului galactofor,arsuri,infectii,stomatite ,gingivite prin administrare locala externa

Terramycin 150 ml

Oxitetraciclina este un antibiotic cu spectru larg de activitate fata de majoritatea agentilor patogeni:bacterii gram+ si gram -,mycoplasme,actinomycete,spirochete,rickettsii,chlamydii si unele protozare. Sprayul cu oxitetraciclina se admnistreaza la bovine,suine,ovine,ecvine,canide si feline ,iepuri,pasari in : -plagi chirurgicale,accidente de parturitie,boli ale canalului galactofor,arsuri,infectii,stomatite ,gingivite prin administrare locala externa.

Negerol 150 ml

Tiamfenicolul este un antibiotic din familia cloramfenicolului, ale carui proprietati le pastreaza. Se deosebeste de cloramfenicol printr-o legatura

disulfurica care-i imbunatateste caracteristicile farmacologice. Negerol asigura o aplicare localizata si uniforma a substantei active (tiamfenicolul) precum si o remanentamare la nivelul zonei lezionate. Este indicat in afectiunile cutanate produse de germenii sensibili la tiamfenicol, la toate speciile : plagi de orice natura (dermatite infectioase sau traumatice), panaritii interdigitale, afectiuni podale, postoperator in mica chirurgie. Doar pentru uz extern.

Albastrul de metilen este o substanta organica de culoare albastra, folosita ca antiseotic pentru uz extern ( badijonare in gat) sau administrata pral ( in infectii urinare), ca si in esploararea functiei renale. Se foloseste deasemenea pentru dezinfectarea apei de baut. Are actiune antisepticã moderatã si de duratã penetrând usor în tesuturile lezionate (plãgi, arsuri, faringe, glosã, etc) asupra cãrora, prin aplicatii repetate, are efect analgezic si favorizeazã cicatrizarea. Administrat în apa de bãut, se absoarbe rapid din tubul digestiv, activând procesele oxidoreducãtoare din organism.

Indicatii: În hipoxii, methemoglobinemii, intoxicatii cu sulfamide. Asociat cu glucoza, favorizeazã oxidarea acesteia, permitând energizarea rapidã a animalelor hipodinamice. Se eliminã renal si actioneazã ca antiseptic al aparatului excretor, colorând verde-albãstrui urina. Solutia de albastru de metilen este si colorant în microbiologie.

Mod de administrare si doze: Curativ: se administreazã în apa de bãut, în cantitãti de 100 ml solutie 1% la 4-5 litri de apã, timp de 2-3 zile. Profilactic 100 ml solutie 1% albastru de metilen la 10-15 litri apã de bãut. Pentru aplicatii locale pe plãgi si arsuri ale pielii se folosesc solutii hidroalcoolice de 0,7% albastru de metilen, obtinute prin diluarea solutiei 1% cu apã distilatã.

Conditii de pastrare: La temperatura de 8 - 150 C, ferit de luminã. Flacon de 25g. Indicatii: Se recomanda a fi utilizat ca antiseptic local si dezinfectant. Compozitie: Albastru de metilen, apa distilata, produs de uz extern.

Furaj de crestere si ingrasare iepuri

Furaj medicamentos: PB-14.2% Grasime bruta:2.7% Fibra:13.32% Cycostat 66 G premix Robenidin mg/kg 50 .00 E758 Atenţionare: Nu se administrează cu alte coccidiostatice! Timp de aşteptare: 5 zile Mod de administrare: Penru iepuri crescute în sistem intensiv şi semi-intensiv. (iepuroaică 250-300g/zi, tineret 80-100g/zi, iepuri la îngrăşat 120-140g/zi

Vitamm 2, 5L Complex polivitaminic si de aminoacizi, destinat administrarii in apa de baut la toate animalele domestice, pasari si mamifere pentru cresterea imunitatii, profilaxia stresuilui,stari de convalescenta dupa infectii si paraziti,stimularea fertilitatii si a productiei.

Vitamm 2 Complex polivitaminic si de aminoacizi, destinat administrarii in apa de baut la toate animalele domestice, pasari si mamifere.

Petnil este un supliment nutritiv ideal pentru piele si blana, bogat in proteine si vitamine. Prin continutul de faina de ficat animal, Petnil are in componenta sa vitamine ale intregului complex B, biotina, oligoelemente si aminoacizi esentiali care activeaza procese chimice precum procesele metabolice de la nivelul pielii, sinteza de albumina precum si tranzitul intestinal. Suplimentarea cu Petnil se indica in : tulburari metabolice ale pielii de cauza nutritionala, in timpul si dupa imbolnaviri pentru o vindecare mai rapida si stimularea apetitului, in timpul si dupa terapia parazitozelor ( purici, capuse, paduchi, malofagi, tenii). Blana sau parul animalului va capata vigoare si o noua stralucire din interior catre exterior.

SA 37 100 buc. Supliment nutritional pentru caini si pisici in crestere, animale gestante, in lactatie, convalescente (dupa interventii chirurgicale, boli , accidente), animale de vanatoare si de munca. Poate fi administrat si la reptile, pasari, alte animale de companie. Produs pe baza de multivitamine si minerale perfect echilibrate, imbogatit cu acizi grasi si proteine, cu valoare nutritiva mare. Acopera necesarul zilnic de vitamine si minerale. Previne si opreste caderea parului, asigura sanatatea pielii, fortifica scheletul, stimuleaza apetitul si este folosit ca energizant in perioada de lactatie. Contine : vitaminele A, B1, B6, B12, C, D3, E, K3, biotina, acid folic, acid nicotic, colina, lecitina, calciu, cobalt, cupru, cazeina iodata, carbonat de fier, mangan, potasiu, acid silicilic, zinc, drojdie uscata, etoxiquin, aroma T de ficat, tarate, faina de soia, faina de peste.

Pentru micoze se poate folosi clotrimazol + mibazon, enrofloxacina solutia la 10%. dai 2mml intru un litru de apa si administrezi timp de 5 zile. tratamentul pot fi repetat din 3 in 3 luni timp de 5 zile (daca o faci mai des nu mai are efect) vaccin MIXOHEMOVIROVAC din sase in sase luni si la pui pana la varsta de patru luni COCCISTOP in fiecare luna cate cinci zile timp de patru luni Puteti face tratamente preventive pentru Pasteurelloza, cerand antibiotice pt.

aceasta afectiune. Ca si coccidiostatice folosesc: Robenidin, Sulfachinoxalina si Sulfadiazina. nu va recomand vaccinuri produse de ROMVAC. Un iepure balonat e semn de paraziti.

Ar mai fi un coccidiostatic foarte puternic Toltazuril, doar ca se gaseste mai greu si e scump.

Gelliprim Orale este un produs cu Sulfadiazina si Trimetroprim, este pentru prevenirea cocidiozelor insa nu atat de eficient ca si Toltazurilul. Enrofloxacina puteti sa le dati 2ml/L apa, 5 zile.

Vitaminele ajung daca le dati 7 zile pe luna.

Cunipravac este foarte bun dar nu se gaseste in farmaciile din Romania.

Pentru rani superficiale nu are rost sa-i pansati rana pt. ca va smulge bandajul. Va recomand sa dati rana cu spray "Neocaf" de 2-3 ori pe zi timp de o saptamana, o sa-l gasiti in farmiciile veterinare.

Daca este pododermatita rana e aproximativ rotunda iar zona e lipsita de par. Daca este sa fie o intepatura, toate aceste semne lipsesc. In orice caz trebuie sa aplicati un antibiotic. daca nu gasiti Neocaf e bine si cu apa oxigenata si apoi cu tetraciclina , Tetraciclina simpla e insa antibioticul cu cele mai slabe rezultate pt. ca cele mai multe tulpini de bacterii au dezvoltat rezistenta. Incercati mai bine cu Asocilin.

Si Mibazonul este bun Impotriva diareilor atipice (care nu sunt de origine bacteriana) va puteti apara cu otet de mere (10 ml/L apa). Pentru raie tratati cu Evomec (s.a. Ivermectina), cu 0,2 ml subcutanat.

Da, e sigur Raie auriculara. Procedati cum v-am sfatuit si o sa scapati de ea. Solutia ustura f. tare, s-ar putea sa fi mictionat (urinat) involuntar ca si reactie la Ivermectina. Este firesc sa consume mai multa apa daca este si in lactatie, iar otetul de mere stimuleaza consumul de apa.

Pentru lipsa de minerale, va recomand sa-i dati sare de lins (bulgar).

Daca stranuta sau ii curge nasul e racit, atunci cereti din farmacie veterinara un antibiotic pentru afectiuni respiratorii (incercati colistina si doxicilina).

Ivermectina e f buna pt endo si ectoparaziti. Dozajul scrie pe eticheta si puteti calcula in functie de greutate. La rasele mijlocii e suficient 0.2 ml la cele mari e bine 0.3 ml. Pe moment am doar mascul de Urias Alb si Berbec German de vanzare care ar fi la 6-8 saptamani.

Simptome : Pt. afectiuni respiratorii sa nu le curga ochii, nasul sau sa nu stranute. Pt. probleme digestive sa nu aibe diaree, sa nu fie balonati. Sa nu aibe rana in urechi sau in talpa, sa nu aiba par lipsa de pe corp. In rest e mai greu de diagnosticat, de aceea trebuiesc tinuti in carantina 30 de zile, pana atunci se elucideaza orice problema, dc. exista desigur. Toltazurilul este substanta activa, forma comerciala a produsului difera de la producator la producator, Bayer-ul are produsul cu denumirea "Baycox". Mult succes! pentru coccidioza cel mai eficient este Toltazurilul, pentru boala hemoragica si mixomatoza exista vaccinuri, iar denumirea lor difera in functie de producator (cereti pentru Boala Hemoragica a iepurelui, respectiv pentru Mixomatoza), nu va recomand vaccinuri produse de ROMVAC. Impotriva diareilor atipice (care nu sunt de origine bacteriana) va puteti apara cu otet de mere (10 ml/L apa). Impotriva Salmonellozei si Colibacilozei cu Enrofloxacina. Daca le curg ochii si au pleoapele lipite, face-ti spalaturi cu ceai de musetel si apoi aplica-ti picaturi de Gentamicina, de la farmaciile umane. Timp de cinci zile, de doua ori pe zi. Pe langa vaccinurile amintite impotriva bolii hemoragice si a mixomatozei pe care le recomand de la varsta de 60 de zile, recomand tratamente lunare cu coccidiostatice, minim un tratament preventiv cu Enrofloxacina. Tot preventiv recomand otetul de mere cu miere de albine (10 ml/L apa), eu le dau o zi da si una pauza, tot timpul. Toamna este bine venit un tratament preventiv impotriva Pasteurellozei. Orzul nu are efecte nedorite.

Doxicilina, de preferat sub forma de DOXIVIT.

Gratarele, daca se evacueaza dejectiile atunci sunt bune, dar sa nu intre picioarele printre ochiuri, si-le pot rupe. (Miclos Botha).

KENFLOX 20% ORAL. COMPOZITIE: Per ml. solutie: Enrofloxacin baza 200 mg DESCRIERE: Enrofloxacina face parte din grupul Quinolonelor si are o activitate bacteriana impotriva bacteriilor Gram-pozitive si Gram-negative, inclusiv impotriva anaerobilor patogeni. Cele mai importante microorganisme

sunt: E.Coli, Salmonella spp., Staphylococcus spp., Pasteurella spp., Streptococcus spp., Klebsiella spp., Pseudomonas spp. si Campylobacter. INDICATII: Infectii gasatro-intestinale si respiratorii cauzate de microorganisme sensibile la enrofloxacina, ca pneumonia/ bronhopneumonia, infectii cu Mycoplasma, septicemie cu Coli, diaree cu coli, enterite, pasteureloza, infectii ale tractului urinar, rani infectate, infectii bacteriene secundare aparute ca si complicatii ale bolilor virale.

CONTRAINDICATII: Hipersensibilitate la enrofloxacina. A nu se administra in combinatie cu chloramfenicol, microlide, tetracicline si lincosamide.Nu se administreaza la gainile ouatoare. A nu se administra in caz de rezistenta la Enrofloxacina. DOZAJ SI ADIMINISTRARE: Pentru administrare orala, in apa de baut. Pui : 100 ml la 400 litrii apa de baut ( 1 litru la 4000 litrii apa de baut), timp de 3-7 zile consecutiv. PERIOADA DE ASTEPTARE: Pentru carne: 2 zile DEPOZITARE: In loc uscat, ferit de lumina, la temperatura 15-25 grade C PREZENTARE/AMBALAJ: Flacoane de 100 ml si 1000 ml Nr. de inregistrare:040270/03.08.2003 PRODUCATOR: KEPRO B.V. OLANDA Ce vaccin folositi pt viroza respiratorie Mixohemovirovac sau Pestorin sau Hemovirovac.Si pentru coccidioza e bun sulfacocciromul sau e mai bun furajul granulat cu medicament in el ?

Otetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, mentionat pentru prima oara in tratate de medicina egiptene, scrise in urma cu mai bine de trei milenii. Medicii Greciei antice il foloseau pe scara larga, acesta regasindu-se si in scrierile lui Hipocrate. Si in medicina populara romaneasca, este folosit din timpuri imemoriale. Romanii din zonele de deal si de munte prepara otetul de mere in fiecare toamna, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori, pur si simplu, pentru mentinerea sanatatii. Desi nu este un panaceu, ar putea candida cu sanse serioase la acest titlu. Iata care sunt principalele categorii de afectiuni care raspund pozitiv la administrarea otetului de mere: reumatism, si reumatism degenerativ. Pentru remedierea acestei boli se ia de trei ori pe zi cate o lingura de otet de mere amestecata cu o lingurita de miere. Cura dureaza minimum trei luni si are efecte de dezintoxicare a organismului foarte puternice. In plus, anumite substante

continute de otetul de mere au efecte antiinflamatoare articulare si impiedica procesele de imbatranire si de degenerare a cartilajelor si epiteliilor.

Obezitate, ingrasare - cu otetul de mere se fac cele mai simple si mai eficiente tratamente de reglare ponderala. Iata unul dintre ele: se bea in fiecare dimineata, la trezire, pe stomacul gol, un pahar de apa de izvor, in care au fost dizolvate doua lingurite de otet de mere. Apoi, pe parcursul zilei, dupa fiecare masa, vom bea o jumatate de pahar de apa in care am adaugat o lingurita de otet de mere si doua lingurite de miere. Otetul de mere stimuleaza procesele de eliminare din organism (in special tranzitul intestinal) si activeaza anumite lanturi metabolice care favorizeaza slabitul. Daca vreti o cura de slabire forte, folositi-o pe urmatoarea: inainte de fiecare masa, oricat de imbelsugata sau saraca, se inghit doi catei de usturoi pisati impreuna cu o lingura mare de otet de mere si putina apa. Este un preparat nu foarte rafinat ca aroma si cu atat mai putin ca gust, insa efectul merita efortul. Ar mai fi de retinut ca aceasta cura, destul de dura pentru tubul digestiv, nu se face mai mult de sapte zile la rand, urmate de sapte zile de pauza.

Colecistita si alte afectiuni ale bilei - majoritatea persoanelor care au probleme cu bila ar putea fi scutite de multe necazuri luand 1-2 lingurite de otet de mere cu 10 minute inainte de fiecare masa (20-25 de minute in cazul persoanelor cu un apetit alimentar foarte puternic).

Indigestii frecvente, hipoaciditate - beti inainte de masa cu 5-10 minute si imediat dupa masa cate un sfert de pahar de apa in care a fost diluata o lingurita de otet. Otetul stimuleaza salivatia, secretia de sucuri gastrice si mareste peristaltismul tubului digestiv.

Inapetenta, anemie, slabiciune corporala la copii - medicina recomanda in toate aceste cazuri administrarea unei lingurite de otet, combinata cu o lingurita de miere, inainte de fiecare masa (doza va fi redusa la jumatate, in cazul copiilor sub cinci ani). Otetul de mere, pe langa faptul ca stimuleaza pofta de mancare si digestia, ajuta la asimilarea fierului si a altor minerale esentiale din alimente, favorizeaza procesul producerii hematiilor (globulelor rosii), stimuleaza foarte bland sistemul nervos central, inducand o stare de vioiciune si tonus. Suplimentar, pe langa administrarea interna, se fac saptamanal frectii pe tot corpul cu otet de mere, mai ales in cazul copiilor debili, care se imbolnavesc usor.

Migrenele - mai ales cele care apar ca o consecinta a unor probleme hepato-biliare sau a constipatiei, se trateaza intern cu otet de mere, din care se iau 2 lingurite diluate in putina apa. Extern se fac frictionari ale tamplelor si ale bazei craniului (deasupra cefei) cu otet de mere. O metoda populara care uneori da rezultate surprinzator de rapide este inspirarea vreme de cinci minute a vaporilor de otet de deasupra unui vas umplut cu acest lichid cresc iepuri si am probleme cu coccidioza.dupa intarcare cam la o saptamana max doua incep sa moara.am avut o serie care i-am intarcat la 1 kg si la o saptamana au inceput sa moara pana la ultimul.am incercat coccifort tot acelasi rezultat,am flambat custile dupa fiecare serie si rezultatul acelas.acuma am trecut la sulfacoccirom,dupa un tratament de 2 zile repetat la 5 zile,am sacrificat un exemplar(10 zile dupa ultimul tratament) si avea coccidioza forma hepatica.sunt foarte ingrijorat si nu stiu ce sa le dau.momentan sunt hraniti cu lucerna uscata si porumb. va sugeram sa utilizati produsul SULFADIAROM in doza de 10 ml / 1 litru apa potabila / zi, timp de 6 zile sau injectat subcutanat (sub piele), 1 - 2 ml / 5 kg greutate vie / zi, timp de 5 - 6 zile. Simultan se va administra COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, 1 - 2 ml / litru de apa sau kg furaj / zi, timp de 10 zile si HEPATOPROTECT pulbere hidrosolubila, 1 g / 10 ml apa / zi, timp de 3 saptamani minim

SULFADIAROM Soluţi injectabilă Uz veterinar Antibacterian cu spectru larg Compoziţie: Sulfadimidină sodică ............………….................... 25 g Excipient (apă distilată) ad. .................................... 100 ml Acţiune: Sulfadimidină sodică este o sulfamidă care are efect bactericid, fiind eficientă în combaterea infecţiilor provocate de streptococi, pneumococi, stafilococi, meningococi, salmonele, pasteurele, colibacili şi toxoplasmoză. Având o toxicitate redusă este foarte bine tolerată de organism. Nu produce rezistenţă la microorganisme şi are acţiune anticoccidiană faţă de Eimeria spp. Produsul se resoarbe repede în organism şi îşi menţine concentraţia serică ridicată un timp îndelungat (2-5 zile). Specii ţintă: Bovine adulte şi tineret, porci, cabaline adulte şi tineret, ovine, caprine, canide, păsări (găină, curcă, raţă, gâscă, bibilică, prepeliţă, fazan, păun inclusiv porumbel) şi iepuri. Indicaţii: Produsul este recomandat în tratamentul infecţiilor cu agenţi sulfamidosensibili la bovine adulte şi tineret, porci, cabaline adulte şi tineret, ovine, caprine, canide, păsări şi iepuri. Sulfadimidina sodică se recomandă a fi administrată la cai în infecţii ale căilor respiratorii şi pulmonului (catarul contagios al cailor aeriene, bronhopneumonii şi pneumonii); la bovine şi ovine

în bronhopneumonii, mamite acute, infecţii puerperale, infecţii ale plagilor, chirurgicale postoperatorii; la purcei în rujet, în infecţii secundare, în gripa purceilor, pneumonie enzotică, infecţii puerperale şi intoxicaţii, diarea purceilor; la câini în toate formele evolutive ale bolii Carré, în infecţii febrile ale căilor respiratorii şi digestive. Sulfadiarom soluţie injectabilă este eficient în tratamentul bronhopneumoniilor, infecţii urinare, stafilococilor, streptococilor, colibacilozei, coccidiazei la păsări şi animalele de renta. Concentraţiile cele mai mari de substanţa activă se realizează în rinichi. Contraindicaţii şi precauţii: Adăparea animalelor aflate în tratament se va face la discreţie, cu frecvenţă crescută. A nu se administra păsărilor ce produc ouă destinate consumului uman. Nu se recomandă la animalele cu insuficienţă hepatică şi renală şi nici la cele cu stare de întreţinere precară. Reacţii adverse: Nu s-au constatat. Mod de administrare şi doze pentru fiecare specie: La animalele mari (bovine, cabaline): 70-100 ml i.v. în prima zi, apoi 35-50 ml i.v. sau s.c. la fiecare 12 ore până la scaderea temperaturii; La viţei, mânji, oi, capre: 15-25 ml i.v., i.m. sau s.c. zilnic până la scăderea febrei ; la ovine se recomandă ca administrarea să se facă mai ales prin injecţii intravenoase.; La porci - adulţi: 15-25 ml i.m., s.c. zilnic - grăsuni: 5-10 ml i.m., s.c. zilnic; - purcei: 2-5 ml i.m., s.c. zilnic; - sugari: 1-2 ml i.m., s.c., de preferinta se va administra s.c., zilnic; La câini: 2-4 ml/10 kg greutate vie, i.m., s.c. zilnic; Tratamentul cu Sulfadiarom dureaza 5-6 zile şi chiar mai mult, până la scăderea temperaturii corpului. La păsări şi iepuri: 10 ml Sulfadiarom dizolvat la 1 l de apă potabilă timp de 6 zile consecutiv. Recomandări privind administrarea corectă: De reţinut că în cazul administrarii produsului pe cale intravenoasă injectarea se face lent, iar în cazul celei subcutanate injectarea se face în mai multe locuri. Timp de asteptare: La animalele destinate sacrificării pentru carne: - 7 zile pentru bovine, ovine şi suine; - 28 zile cabaline, caprine, păsări, şi iepuri; Precauţii speciale pentru depozitare: La temperatura camerei, în ambalaj original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor! Atenţionări speciale: Nu se vor depăşi dozele de medicament pentru a se preveni eventualele intoxicaţii. Precauţii speciale pentru eliminarea produsului neutilizat sau a deseurilor, după caz: Pentru protecţia mediului, medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau resturi menajere ci în locuri special amenajate. Mod de prezentare: Se ambalează în flacoane de 20, 50 şi 100 ml. Termen de valabilitate: Timp de 2 ani. Ultima revizuire a prospectului: Aprilie 2007. Producător: S.C. ROMVAC COMPANY S.A.

Iepurii - Cresterea iepurelui de casa Cresterea profesionala in cadru privat a iepurilor de casa este o ocupatie relativ noua in Romania.. Avantajul cresterii iepurilor il reprezinta si inmultirea rapida, gestatia durând doar 30-31 de zile. De asemenea, iepurii pot fi crescuti cel mai bine in încaperi cu mai multe niveluri, numarul nivelurilor putand sa ajunga pana la 3 si chiar 4 etaje, facandu-se astfel economie de spatiu. Iar acum , sa vorbim putin despre principalii factori implicati in procesul de crestere :custile, igiena si alimentatia . Cresterea iepurilor “pe lânga casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pâna la sfârsitul anului o sa se umple tot satul. Cu cheltuiala si cu munca putina, dar facuta cu tragere de inima, iepurii cresc “ca din apa”. Poti recunoaste un iepure sanatos dupa: - comportamentul sau plin de viata - blana curata, bogata si lucioasa - ochiii atenti si clari - nasul uscat - urechile curate - zona curata din jurul anusului. Pentru a se mentine sanatos, un iepure are nevoie de o dieta cat mai variata. Intotdeauna ai grija sa aiba apa proaspata la dispozitie. Principiile esentiale in cresterea iepurilor Ca specie, iepurele se inmulteste foarte repede si des si in natura are o perioada de inmultire de aproape o luna. Astfel, o femela nu va avea o viata lunga pentru ca fatarea este obositoare pentru organismul sau. La fiecare fatare are de la 4 la 12 iepurasi. Masculul ajunge la maturitatea sexuala la varsta de 5-6 luni. Femela poate fi fecundata la aceeasi varsta. Femela poate fi fecundata iarasi la un interval de 24 ore dupa fatare, daca masculul este lasat cu ea in casuta. Aceasta nu este prea bine pentru femela, deoarece e posibil ca ea va avea probleme la viitoarea fatare. Problemele pot fi urmatoarele: ˇ Femela nu va pregati cuibul pentru iepurasii nou-nascuti si ei vor muri din cauza frigului. ˇ Femela nu va avea lapte sau va refuza sa alapteze puii. Ei pot fi hraniti cu biberonul, dar veti pierde mult timp si majoritatea iepurasilor vor muri.

Daca femela nu este suficient de sanatoasa, se va imbolnavi din cauza stresului alimentar. Ce puteti face pentru o inmultire mai eficienta? ˇ Procesul de inmultire se recomanda de efectuat doar atunci cind femela are o virsta nu mai mica de 7-8 luni. ˇ Se recomanda nu mai mult de 3 fatari pe an la o singura femela. ˇ Intre 2 cicluri de inmultire se recomanda o pauza de 3-4 luni. Aceasta imbunatateste sanatatea femelei. ˇ Folositi numai animale sanatoase pentru inmultire. In cazul cand o femela este sanatoasa, dar nu are grija de iepurasii sai, nu o mai folositi ca

reproducator. Aceasta lipsa de grija se poate transmite prin ereditare si urmasilor sai. ˇ Daca folositi endogamia, ea este posibila intre verisori, intre bunici si nepoti, sau intre unchi/matuse si nepoti; intre frati si surori riscul de aparitie a defectelor va fi mai mare, de exemplu a rahitului. Folositi doi sau trei masculi si selectati pentru fiecare ciclu animale diferite. Faceti o evidenta de fiecare data a rezultatelor obtinute. ˇ Intotdeauna aduceti femela la mascul pentru inmultire. Daca aduceti masculul la femela, ea poate fi agresiva . ˇ Masculul si femela trebuie sa fie aproximativ de aceeasi marime. Daca el este mai mare, iepurasii pot fi prea mari si vor muri din cauza unei nasteri dificile. ˇ Uneori fecundarea poate sa nu aiba loc. Cauza poate fi sterilitatea femelei sau lipsa de hormoni. In cazul lipsei de hormoni se recomanda ca in fiecare zi, timp de 2 saptamini inainte de inmultire, sa se hraneasca femela cu iarba tanara si verde sau de a-i da o picatura de ulei de grau. Daca acesta nu ajuta, inseamna ca femela este sterila si poate fi sacrificata. ˇ La 28-32 de zile dupa fecundare femela va fata. ˇ La 15-20 de zile dupa nastere, incepeti sa introduceti plante in dieta iepurasilor, iar la 30 de zile introduceti mancarea iepurilor maturi in plus la laptele iepuroacei-mame. ˇ Dupa 8 saptamini, iepurasii pot fi intarcati , asigurindu-va ca ei mananca foarte bine.

Comportamentul iepurelui.Iepurii de casa sunt animale deosebit de fricoase si sperioase, cu reactii foarte puternice. Reactioneaza imediat, chiar violent fata de prezenta altor animale, la zgomote puternice si necunoscute. In urma fricii determinate de diferiti factori stresanti, femelele isi pot devora puii. Toate modificarile de mediu pot constitui factori stresanti declansatori ai multor entitati patologice. In general, iepurii de casa sunt animale sociabile, atasandu-se rapid de persoanele care-i ingrijesc, manifestand, insa, frica fata de persoanele straine. In grup, nu se instaleaza o ierarhie sociala vizibila, intalnita la majoritatea rozatoarelor. Mirosul are un rol important in viata sociala a iepurelui. Iepurii isi marcheaza teritoriul cu secretii ale glandelor odorante de la nivelul barbiei si a regiunii anale. Sunt animale vivace, jucause, dar aveti grija ca le place sa roada orice. Rosul este utilizat atat pentru tocirea dentitiei, cat si pentru investigarea mediului de viata.ozatoarele de companie, iepurii sunt cel

Aspecte particulare Puii se nasc lipsiti de par, cu ochii inchisi. La 4-5 zile dupa nastere, parul incepe sa creasca pe cap, pentru ca la varsta de 18-20 zile, corpul sa fie in intregime acoperit cu par. Ochii se deschid la varsta de 10-12 zile. La iepure, incisivii superiori sunt dubli. Iepurii se nasc cu incisivi si premolari; unii dinti au caracter permanent, iar altii sunt de lapte si vor fi schimbati. Odata cu inaintarea in varsta, apar modificari ale dintilor, unghiilor, ale parului, oaselor si ale organelor genitale. La varsta de 60 zile se produce prima naparlire. Unghiile cresc continuu, dar pana la varsta de 1 an, ele nu sunt observabile, intrucat sunt acoperite de parul labutelor, sunt subtiri, elastice si ascutite. Odata cu inaintarea in varsta, unghiile se modifica, devenind moi, lungi, groase si tot mai curbate. Culoarea lor se inchide cu trecerea timpului, iar pe suprafata lor apar valuri circulare de corn, care indica perioadele de gestatie sau de hranire deficitara. Oasele lungi cresc pana la varsta de un an. Maturitatea sexuala este atinsa in jurul varstei de 3-4 luni, in functie de rasa. Varsta optima pentru imperechere este de la 5-6 luni. Imperecherea se face dimineata intre orele 6-7 si seara intre orele 18-20 in lunile de vara si intre orele 10-15 in lunile de iarna. Actul imperecherii dureaza circa 2 minute. Femelele pot fi folosite la reproducere pana la varsta de 3 ani, iar masculii pana la 2-3 ani. In cazul exemplarelor valoroase, viata reporducatoare poate dura pana la varsta de 4-5 ani. Controlul gestatiei se face prin palparea abdomenului, fetusii putand fi simtiti dupa 14 zile de la monta. Fatarea se produce fara dificultati, rareori intalnindu-se distocii sau hemoragii dupa fatare. Tratamente preventive la iepurii de casa - 1 zi pe sapt pun in apa de baut 2mml de Coccistop per 1 litru de apa (preventiv contra coccidiozei) sau alt coccitostop - acidifiant Nutrisure (produs natural), rol antibiotic si stimulator de crestere prin imbunatatirea digestiei. Dozaj: 1ml/l apa, permanent pana la 4 luni. - Albastru de metilen – de doua ori pe luna. - 1 data pe luna se adauga AD3E 2mml pe un litru de apa de baut timp de 5 zile ( AD3E fixeaza calciu din mancare in corp) - 1 data in 3 luni se adauga in apa 2mml de Enrofloxacina intru-un litru de apa de baut (deparazitare interior) - pui la 6 - 8 sapt se vaccineaza cu Mixohipra-H - adulte se vaccineaza cu Mixohipra-H de doua ori pe an (de regula in luna martie si septembrie) - Colitrim un mg. de la 3-4 saptamani / un litru de apa timp de 5 zile ( preventiv pentru balonari). Cand se umfla trebuie si atunci - Ivermectina ( paraziti interni ) si Albendazol ( purici )

Balonari: Enteroguard cate o pastila pe zi timp de 5 zile, incepand cu varsta de 3-4 saptamani, Colitrim, Otet de mere Pasteureloza iepurelui Iepurele de casa este sensibil la frig si la curentii de aer, chiar daca este „imbracat“ in blanita, in cazul in care conditiile de „cazare“ (custile) sunt necorespunzatoare. Cel mai in

masura sa dea sfaturi despre modul in care poate fi prevenita imbolnavirea iepurilor este medicul Andrei Butaru, directorul Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Dolj (DSVSA). Acesta ii avertizeaza pe posesorii de animale de casa ca in aceasta perioada iepurii pot fi afectati de tot felul de boli, cel mai frecvent intâlnita fiind pasteureloza. „Pasteureloza, o boala comuna tuturor animalelor de curte, cunoscuta si sub numele de septicemia hemoragica a iepurilor de casa, este o infectie caracterizata prin manifestari de bronhopneumonie si pleuropneumonie“, a precizat Andrei Butaru. Aceasta boala face parte din grupul celor respiratorii, fiind direct legata de parametrii de ambianta, temperatura, curenti de aer, lipsa indelungata a apei si a furajului, conditii zootehnice precare, mult praf, gaze nocive si chiar factorii de stres. Incubatia dureaza 24-72 de ore, iar debutul clinic este tragic. Pasteureloza se previne, nu se trateaza Dupa contractarea bolii, initial, animalele par sanatoase, dar in dimineata urmatoare pot fi gasite moarte in custi. De asemenea, Andrei Butaru aminteste câteva dintre simptomele bolii. „Iepurii fac febra (cu temperatura de 41-42 de grade Celsius), sunt tristi, se retrag ghemuiti in coltul custii unde stau cu capul in jos, sunt somnolenti si le atârna urechile. Respiratia animalelor bolnave se accelereaza, mucoasele sunt cianotice, albastre-vinetii. Moartea survine rapid, in mai putin de 12 ore, animalul fiind gasit intins lateral“. Medicul veterinar recomanda crescatorilor de iepuri sa incerce pe cât posibil sa previna boala, pentru ca o data contractata nu mai poate fi vindecata. Singurul mod de prevenire consta in administrarea urmatoarelor medicamente: Penstrep injectabil + antiinflamator (Dexametazona), Eritrom, Galimicin, Streptomicina, Enrofloxacina, Neomicina, Tetraciclina, Cloramfenicol. ( Nu se fac vaccinuri preventive caci acestea pot declansa boala si in nici un caz posesorii de iepuri nu trebuie sa isi trateze singuri animalele, antibioticele, in special Penicilina si Ampicilina, putând fi deosebit de toxice. ). In nici un caz posesorii de iepuri nu trebuie sa isi trateze singuri animalele, antibioticele, in special Penicilina si Ampicilina, putând fi deosebit de toxice.

Iepuri ingrasare

Carnea de iepure fiind foarte hranitoare, gustoasa si usor de digerat, se pune problema, ca inainte de sacrificare, iepurii sa fie ingrasati. Aceasta operatiune se face vara si toamna pina tirziu si se practica, de regula, la: iepurii scosi la reforma din efectivele matca; iepurii care nu intrunesc insusirile rasei respective (in cazul crescatoriilor de reproductie); masculii castrati; tineretul metis, chiar

de la doua luni, bine dezvoltat, destinat obtinerii unei carni fragede si gustoase, care supus unei cresteri fortate timp de o luna poate ajunge la circa 2 kg (broiler). Durata ingrasarii este de 20 zile pentru iepurii adulti si de 30 zile pentru tineretul (broiler) supus unui regim special de furajare. In perioada de ingrasare, la iepurii adulti se poate obtine un spor de carne de 25—30% fata de greutatea initiala, iar la tineret, de 45—50%, observindu-se la exterior o rotunjire a corpului.

Iepurii destinati ingrasarii sint cazati in loturi mici (adulti cite 3 in boxa; tineri cite 5 in boxa), "dupa sex, greutate si starea de intretinere. Adaposturile destinate efectivelor supuse ingrasarii se instaleaza in locuri izolate, sub soproane semi-obscure si ferite de orice zgomot. In perioada de ingrasare nu se recomanda sa se dea varza si ridichi, deoarece ele dau un gust neplacut carnii si produc diaree. In schimb, ramurile verzi, frunzele si faina de brad dau carnii o aroma si gust placut, asemanator vinatului. Raportul nutritiv trebuie sa fie larg (1:7—8) la iepurii adulti, fiindca furajele bogate in hidrocarbonate (cartofi, uruieli, furaje verzi) indeplinesc la ingrasat rolul principal; la tineret, raportul nutritiv trebuie sa fie mijlociu (1:4—5). Pentru iepurii cu greutatea corporala de 4 kg sint necesare 0,19—0,2 U.N. si 23—25 g P.D.; pentru tineret pasta umeda si grauntele se dau la discretie.

In hranirea iepurilor adulti, pe durata celor circa 20 zile de ingrasare se disting doua etape:

in prima se reduc usor fibroasele (finurilej si masa verde si se maresc concentratelei

in etapa urmatoare se inlocuieste mai mult finul si masa verde cu concentrate (in special uruiala de porumb), la care se adauga si plante aromate.

La tineretul in virsta de cel putin doua luni, bine dezvoltat, se urmareste ca, dupa o luna de ingrasare, sa se obtina iepuri (broiler) de circa 2 kg, Furajarea broileri lor se face in conditii cu totul speciale, administrindu-li-se ratia de furaje in 5 tainuri, dintre care si in timpul noptii.

Ingrasarea se face pe baza de pasta umeda (cu zer sau lapte tras) de cea mai buna calitate (cartofi fierti fara coaja + tarite de griu + faina de lucerna + faina de oase + sare). Restul furajelor necesare cresterii si ingrasarii rapide (fin, morcovi etc.) pot fi inlocuite cu furaje granulate (la discretie).

lata, de exemplu, cum se poate repartiza intr-o zi hrana iepurilor pusi la ingrasat: dimineata — cartofi fierti cu tarite; la prinz ovaz boabe sau uruiala sub forma de pasta umeda, porumb fiert sau mazare muiata cu tarite etc.; la ora 16 — radacinoase cu plante aromate; seara — ovaz sau alte graunte; peste noapte se lasa la discrete fin sau ramuri verzi.

z germinare orz

Germinarea orzului

Unul dintre medicii de renume recunoscut în toată lumea pentru descoperirile sale în plan fitoterapeutic, şi anume Dr. Hagiwara, care a arătat că orzul verde ne poate ajuta la tratarea afecţiunilor grave cum este cancerul sau ne poate fi un partener de nădejde pentru întreţinerea corpului şi pentru păstrarea tinereţii.

Se ia o cană de orz, se spală, se alege de impurităţi şi se pune într-un borcan de 1 litru. Se umple borcanul pe trei sferturi cu apă călduţă, apoi se leagă la gură cu un tifon. După 24 ore se lasă borcanul cu gura în jos timp de 30 de minute ca să se scurgă bine. Apoi, de 3-4 ori pe zi, se toarnă de apă călduţă prin tifon şi se scurge de fiecare dată.

După câteva zile se va constata că boabele de orz au făcut colţişori de 1-2 cm. În acest moment se scurge apa şi se poate ţine la frigider timp de maximum 7 zile. Dacă boabele germinate au fost preparate bine nu vor avea gust amar. Boabele se trec apoi prin maşina de carne şi se ia din acest produs câte 1 lingură de 3 ori pe zi. Tratamentul are un efect foarte puternic asupra organismului şi se pot folosi perioade lungi de timp.

Mlădiţele tinere de orz

Se culeg mlădiţele tinere care ajung la 20-30 cm deoarece acesta este momentul când conţin cele mai multe principii active. Se spală bine cu apă şi apoi se trec prin storcătorul de fructe pentru obţinerea sucului. Plantele din care a fost stors sucul se vor amesteca apoi cu apă, se vor lăsa timp de 2-3 ore şi apoi se vor mai da o dată prin storcătorul de fructe.

În acest fel se obţin mult mai multe substanţe şi mult mai mult suc. Se amestecă cu sucul obţinut prima dată. Se ţine la rece în borcane etanşe şi eventual pentru

a nu se altera se poate pune peste ele puţin alcool alimentar. Se va lua apoi din acest borcan câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, cu 15 minute înaintea meselor principale, pe perioade de 30 zile urmate de o pauză de 3-5 zile.

Suplimente alimentare iepuri

Optimin Hrana suplimentara pentru iepuri.Optimin este un supliment excelent pentru nutritia animalelor tinute in captivitate ce nu isi pot selecta hrana pentru nevoile lor,varstei,cererea de inalta performanta,etc.Din cauza sistemului imunitar slabit,aceste animale sunt foarte sensibile la diferite boli.Deranjand balansul mineralelor in corpul animalelor poate duce deasemenea la probleme cu randamentul,vitalitatea,etc.Optimin contine un amestec specific de minerale si alte substante tinand cont de nevoile individuale ale iepurilor(... porumbeilor,pasarilor exotice,pasarilor de curte). Mineralele sunt intr-o forma care asigura eficienta maxima a fiecarui element incat sa balanseze nivelul de elemente in corp.Nivelurile optime ale elementelor in corp este deasemenea o necesitate pentru rezistenta mare si imunitate,de exemplu,la infectii si boli virale. La animalele de randament mare,asta elimina consecintele negative al declinului in performanta datorita scaderii nivelului de elemente macro si micro in corp.Eficienta mare a Optiminului este consolidata de substantele naturale,in particular,raportului specific de electroliti,care sunt optimizati pentru iepuri.Acesti electroliti accelereaza tranzitia substantelor active prin membrana celulelor in celule.Din aceste motive,Optimin este mult mai efectiv decat orice supliment lichid. Instructiuni:Administrati 10 ml la 1 L de apa bauta pe tot parcursul vietii animalului. Compozitie:minerale,extract de ierburi,apa.Aditivi:Fier-80 mg;Iod-3,5 mg;Cobalt-3,0 mg;Cupru-20 mg;Mangan-70 mg;Zinc-75 mg. Depozitare:A se depozita intr-un loc rece,intunecat in sticla originala.A se scutura inainte de folosire!Dupa deschidere,continutul ar trebui sa fie folosit incontinuu.A nu se depozita sticle partiale pentru mult timp.

Amivit Hrana suplimentara pentru iepuri.Amivit contine un amestec de vitamine,amino-acizi si alte substante,tinand cont de nevoile individuale ale iepurilor.Nivelurile optime de amino-acizi si vitamine in corp este deasemenea

o premisa pentru rezistenta mare si imunitatea,de exemplu,la infectii si boli virale.La animalele de randament mare,asta elimina consecintele negative al declinului in performanta datorira reducerii de amino-acizi si vitamine din corp.Amivit este in principal folosit in situatii de stres,probleme de sanatate sau prevenirea lor,reducerea riscului de infectii,lipsa de vitamine sau amino-acizi iarna,dieta nepotrivita,etc.Produsul ajuta la regenerarea rapida dupa o boala si este recomandat sa fie administrat pe durata sarcinii si administrat la pui pe durata cresterii.Eficienta mare rezulta din tehnologia speciala productiei,unde substantele active sunt incapsulate si protejate de degradarea in stomac si in tractul digestiv.Acest strat protector este dizolvat gradual,pana cand solutia desemnata special pentru a ajuta si pentru a izola microstructurile,care previne lipirea de peretii tevilor de apa si a sistemului de distributie de apa a animalelor,dar este folosit si cand se utilizeaza o forma standard de vitamine lichide uleioase. Instructiuni: Se administreaza de 3 ori pe saptamana cate 10 ml la 1 L de apa. Compozitie:Vitamine(B1-200 mg;B2-500 mg;B6-250 mg;B12-5000 microg;C-1100 mg;Biotina-20 mg;Ca pantothenan-350 mg;Nicotinamid-1500 mg;L-Carnitina - 500 mg;Inositol-120 mg);Amino-acizi(L-Theronina - 200 mg;L-Tryptofan - 60 mg),extract de ierburi,apa.Aditivi:Vitamina A- 250000 I.U.;Vitamina D3- 10000 I.U. Depozitare: :A se depozita intr-un loc rece,intunecat in sticla originala.A se scutura inainte de folosire!Dupa deschidere,continutul ar trebui sa fie folosit incontinuu.A nu se depozita sticle partiale pentru mult timp.

Acidomid Hrana suplimentara pentru iepuri.Acidomid este un produs de calitate superioara a unui concept modern care actioneaza nu numai impotriva proliferarii bacteriilor patologice,dar si impotriva inhibarii cresterii si proliferarii parazitilor intracelulari cum ar fi coccidia.Acidomid nu este un drog,nu contine coccidiostati si nu lasa urme de reziduuri in organism.Are o perioada de retragere.Acidomid contine toti acizii organici importanti pentru digestie.Acizii organici,acidifiaza suplimentul de apa potabila incat sa se conserve eficient si sa se stabilizeze.Previne cresterea bacteriei patogene si a ciupercilor in apa,jgheaburi si tevilor de distributie.Acizii organici sunt digerati usor de organism si sunt folositi si ca o sursa de energie.Acizii organici reduc problemele gastrointestinale si imbunatatesc felul in care se digera

proteinele.Ingredientele pe baza de plante ale Acidomidului,inhiba proliferarea parazitilor intracelulari,cum ar fi coccidia.Pentru efect maxim trebuie sa se adauge apa.Acidomid este singurul produs de acest fel pe piata care contine electrolitii elementelor in balans si care maresc eficacitatea tuturor ingredientelor din produs.Electrolitii accelereaza si sporesc tranzitia substantelor active din membrana celulelor in celule. Instructiuni:A se administra 10 ml la 1 L de apa.In primele 2-3 zile este recomandata administrarea a jumatate de dozaj(5 ml la 1 L de apa). Compozitie:acid formic,acid propionic,acid lactic,acid citric,vitamine,minerale,extract de plante,apa. Aditivi: Fier- 20 mg;Iod- 0,8 mg;Cobalt- 0,7 mg;Cupru- 5 mg;Mangan- 17 mg;Zinc- 18 mg. Depozitare: A se depozita intr-un loc rece,intunecat in sticla originala.A se scutura inainte de folosire!Dupa deschidere,continutul ar trebui sa fie folosit incontinuu.A nu se depozita sticle partiale pentru mult timp.

Rabitin Hrana suplimentara pentru iepuri.Rabitin contine un amestec specific de substante care sporesc reproducerea pentru iepurii reproducatori.La masculi,Rabitin promoveaza spermatogeneza prin cresterea calitatii spermei,in special a spermatozoizilor si motilitatea.Pentru femele,imbunatateste fertilizarea si dezvoltarii fatului.Multumita lui Rabitin,iepurii sunt fatati cu mai multa greutate,imunitate si vitalitate,care are un impact pozitiv asupra sanatatii si dezvoltarii.Rabitin ar trebui administrat puilor dupa nastere,pentru ca mentine vitalitatea si imunitatea,care este reflectata in mortalitatea mai scazuta.Toate ingredientele active sunt intr-o forma care asigura eficienta maxima.Rabitin poate fi folosit si in cazul in care se doreste cresterea muschilor,ca de exemplu in cazul unei ferme de animale sau animalele pentru sporturi sau expozitii.Eficacitatea mare rezulta din tehnologia speciala a produsului,unde substantele active sunt incapsulate si protejate de degradarea in stomac sau in tractul digestiv. Acest strat protector este dizolvat gradual,pana cand se lasa sunbstantele active in corp la eficacitate maxima.Un beneficiu major al acestei tehnologii este ca solutia desemnata special pentru a ajuta si a izola microstructurile,care previne lipirea de pereti sau a tevilor de apa.Asta elimina amenintarea multiplicarii organismelor nedorite in detritus si raspandirea in

sistemul de distributie a apei. Instructiuni: A se administra zilnic 1 ml la 1 L de apa. Compozitie:Vitamine(B12-1000 microg;C-3000 mg;E-4000 mg;Biotin-2 mg;L-carnitina-25000 mg),extract de plante,apa. Aditivi : --------- Depozitare: :A se depozita intr-un loc rece,intunecat in sticla originala.A se scutura inainte de folosire!Dupa deschidere,continutul ar trebui sa fie folosit incontinuu.A nu se depozita sticle partiale pentru mult timp. EKODIÁR® conţine un preparat din uleiuri volatile extrase din mai multe soiuri de plante medicinale din familia Lamiaceae –lor, preparat (Aetheroleum Herbae Officinalis) în care există un sinergism între substanţele active thymol şi carvacrol şi a căror influenţă este în continuare sporită de alte componente ajutătoare. Forme de prezentare: • EKODIÁR® Plusz solutio pentru apa de baut Descriere: EKODIÁR® este un produs sigur, de origine vegetală, fabricat din uleiurile volatile ale unor plante medicinale. EKODIÁR® : - prin aşa-numitul efect condimentar ameliorează digestia,contribuie la utilizarea mai bună a componentelor nutreţurilor, la dezvoltarea organelor interioare, a scheletului, a sistemului muscular, întăreşte sistemul imunitar, sporeşte rezistenţa la stres, reduce mortalitatea animalelor conducând astfel la un şeptel mai rezistent la microbi şi mai sănătos. - în calitate de produs antimicrobian, acţionează ca bactericid împotriva microorganismelor care infectează cel mai adesea sistemul digestiv al animalelor (cum ar fi: E. Coli, Salmonella spp., Enterobacteria, Treponema hyodysenteriae). - Poate fi cu succes utilizat şi împotriva majorităţii speciilor Eimeria (coccidioze) şi de ciuperci (cum ar fi Candida albicans). - Numeroase experienţe demonstrează rezultate pozitive şi în cazul afecţiunilor sistemului respirator. - În afara acestora, componentele active ale EKODIÁR® mai dispun şi de o acţiune antispastică, cu un rol important în combaterea simptomelor bolilor diareice. Recomandat: - pentru sporirea ritmului de creştere, îmbunătăţirea stării de sănătate a şeptelului, - în cazul unor enterite nespecifice, datorate, de exemplu, nutreţului, precum şi - la prevenirea şi tratarea diareelor şi a infecţiilor sistemului digestiv provocate de coccidioză şi de agenţi patogeni sensibili la substanţa sa activă. Întrebuinţare: Crescătorii de animale îl pot întrebuinţa în scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi sporirea creşterii: administrare permanentă; tratament: administrare timp de 7 zile. Procedeu obişnuit: administrare timp de 1 săptămână de la ieşirea din ouă, fătare, cumpărarea unui şeptel nou (cum ar fi puii de o zi), apoi se administrează săptămânal câte 1 doză de tratament, sau

doze preventive în fiecare a doua săptămână (dar întotdeauna câte o săptămână înainte şi după schimbarea felului de nutreţ). În cazul apariţiei vreunei boli, sau a apariţiei simptomelor datorită neglijării administrării preventive, se recomandă trecerea la administrarea, timp de o săptămână, a dozei de tratament. Atenţie! Substanţa activă este volatilă, de aceea - păstraţi preparatul, sau ambalajul nutreţului mixat, bine închis, - atât preparatul cât şi nutreţul gata mixat trebuie ferite de căldură, - preparatul lichid trebuie dozat permanent, sau amestecat zilnic în apa de băut! Doze: In apa de baut preventiv 250 ml/1000 l sau 500 ml/1000 l ca tratament curativ. In nutret : 500 g/1000 kg preventiv sau 1000 g/1000 kg ca tratament curativ

Provimi Descriere produs : Furaj medicamentos: PB-14.2% Grasime bruta: 2.7% Fibra: 13.32% Cycostat 66 G premix Robenidin mg/kg 50 .00 E758 Atenţionare: Nu se administrează cu alte coccidiostatice! Timp de aşteptare: 5 zile Mod de administrare: Penru iepuri crescuti în sistem intensiv şi semi-intensiv. (iepuroaică 250-300g/zi, tineret 80-100g/zi, iepuri la îngrăşat 120-140g/zi Geliprim oral

Contine sulfadiazina si trimethoprim. Se administreaza la bovine, suine, cabaline, ovine, leporide si pasari in tratamentul infectiilor gastrointestinale, ale aparatului respirator si urogenital. In general este indicat in toate infectiile produse de bacterii sulfamidosensibile. Cele doua substante active actioneaza sinergic, asociind activitatea bacteriostatica cu cea bactericida, ceea ce confera o eficacitate ridicat, nu numai

impotriva bacteriilor gram pozitive si gram negative cat si impotriva protozoarelor ( coccidii, toxoplasme)

Negerol 150 ml

Tiamfenicolul este un antibiotic din familia cloramfenicolului, ale carui proprietati le pastreaza. Se deosebeste de cloramfenicol printr-o legatura

disulfurica care-i imbunatateste caracteristicile farmacologice. Negerol asigura o aplicare localizata si uniforma a substantei active (tiamfenicolul) precum si o remanentamare la nivelul zonei lezionate. Este indicat in afectiunile cutanate produse de germenii sensibili la tiamfenicol, la toate speciile : plagi de orice natura (dermatite infectioase sau traumatice), panaritii interdigitale, afectiuni podale, postoperator in mica chirurgie. Doar pentru uz extern.

Furaj de crestere si ingrasare iepuri

Furaj medicamentos: PB-14.2% Grasime bruta:2.7% Fibra:13.32% Cycostat 66 G premix Robenidin mg/kg 50 .00 E758 Atenţionare: Nu se administrează cu alte coccidiostatice! Timp de aşteptare: 5 zile Mod de administrare: Penru iepuri crescute în sistem intensiv şi semi-intensiv. (iepuroaică 250-300g/zi, tineret 80-100g/zi, iepuri la îngrăşat 120-140g/zi Vitamm 2, 5L Complex polivitaminic si de aminoacizi, destinat administrarii in apa de baut la toate animalele domestice, pasari si mamifere pentru cresterea imunitatii ,profilaxia stresuilui,stari de convalescenta dupa infectii si paraziti,stimularea fertilitatii si a productiei. Vitamm 2 Complex polivitaminic si de aminoacizi, destinat administrarii in apa de baut la toate animalele domestice, pasari si mamifere. Petnil Petnil este un supliment nutritiv ideal pentru piele si blana, bogat in proteine si vitamine. Prin continutul de faina de ficat animal, Petnil are in componenta sa vitamine ale intregului complex B, biotina, oligoelemente si aminoacizi esentiali care activeaza procese chimice precum procesele metabolice de la nivelul pielii, sinteza de albumina precum si tranzitul intestinal. Suplimentarea cu Petnil se indica in : tulburari metabolice ale pielii de cauza nutritionala, in timpul si dupa imbolnaviri pentru o vindecare mai rapida si stimularea apetitului, in timpul si dupa terapia parazitozelor ( purici, capuse, paduchi, malofagi, tenii). Blana sau parul animalului va capata vigoare si o noua stralucire din interior catre exterior.

SA 37 100 buc

Supliment nutritional pentru caini si pisici in crestere, animale gestante, in lactatie, convalescente (dupa interventii chirurgicale, boli , accidente), animale de vanatoare si de munca. Poate fi administrat si la reptile, pasari, alte animale de companie. Produs pe baza de multivitamine si minerale perfect echilibrate, imbogatit cu acizi grasi si proteine, cu valoare nutritiva mare. Acopera necesarul zilnic de vitamine si minerale. Previne si opreste caderea parului, asigura sanatatea pielii, fortifica scheletul, stimuleaza apetitul si este folosit ca energizant in perioada de lactatie. Contine : vitaminele A, B1, B6, B12, C, D3, E, K3, biotina, acid folic, acid nicotic, colina, lecitina, calciu, cobalt, cupru, cazeina iodata, carbonat de fier, mangan, potasiu, acid silicilic, zinc, drojdie uscata, etoxiquin, aroma T de ficat, tarate, faina de soia, faina de peste. Pentru micoze se poate folosi clotrimazol + mibazon

. Simultan se va administra COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, 1 - 2 ml / litru de apa sau kg furaj / zi, timp de 10 zile si HEPATOPROTECT pulbere hidrosolubila, 1 g / 10 ml apa / zi, timp de 3 saptamani minim

SULFADIAROM Soluţi injectabilă Uz veterinar Antibacterian cu spectru larg Compoziţie: Sulfadimidină sodică ............………….................... 25 g Excipient (apă distilată) ad. .................................... 100 ml Acţiune: Sulfadimidină sodică este o sulfamidă care are efect bactericid, fiind eficientă în combaterea infecţiilor provocate de streptococi, pneumococi, stafilococi, meningococi, salmonele, pasteurele, colibacili şi toxoplasmoză. Având o toxicitate redusă este foarte bine tolerată de organism. Nu produce rezistenţă la microorganisme şi are acţiune anticoccidiană faţă de Eimeria spp. Produsul se resoarbe repede în organism şi îşi menţine concentraţia serică ridicată un timp

îndelungat (2-5 zile). Specii ţintă: Bovine adulte şi tineret, porci, cabaline adulte şi tineret, ovine, caprine, canide, păsări (găină, curcă, raţă, gâscă, bibilică, prepeliţă, fazan, păun inclusiv porumbel) şi iepuri. Indicaţii: Produsul este recomandat în tratamentul infecţiilor cu agenţi sulfamidosensibili la bovine adulte şi tineret, porci, cabaline adulte şi tineret, ovine, caprine, canide, păsări şi iepuri. Sulfadimidina sodică se recomandă a fi administrată la cai în infecţii ale căilor respiratorii şi pulmonului (catarul contagios al cailor aeriene, bronhopneumonii şi pneumonii); la bovine şi ovine în bronhopneumonii, mamite acute, infecţii puerperale, infecţii ale plagilor, chirurgicale postoperatorii; la purcei în rujet, în infecţii secundare, în gripa purceilor, pneumonie enzotică, infecţii puerperale şi intoxicaţii, diarea purceilor; la câini în toate formele evolutive ale bolii Carré, în infecţii febrile ale căilor respiratorii şi digestive. Sulfadiarom soluţie injectabilă este eficient în tratamentul bronhopneumoniilor, infecţii urinare, stafilococilor, streptococilor, colibacilozei, coccidiazei la păsări şi animalele de renta. Concentraţiile cele mai mari de substanţa activă se realizează în rinichi. Contraindicaţii şi precauţii: Adăparea animalelor aflate în tratament se va face la discreţie, cu frecvenţă crescută. A nu se administra păsărilor ce produc ouă destinate consumului uman. Nu se recomandă la animalele cu insuficienţă hepatică şi renală şi nici la cele cu stare de întreţinere precară. Reacţii adverse: Nu s-au constatat. Mod de administrare şi doze pentru fiecare specie: La animalele mari (bovine, cabaline): 70-100 ml i.v. în prima zi, apoi 35-50 ml i.v. sau s.c. la fiecare 12 ore până la scaderea temperaturii; La viţei, mânji, oi, capre: 15-25 ml i.v., i.m. sau s.c. zilnic până la scăderea febrei ; la ovine se recomandă ca administrarea să se facă mai ales prin injecţii intravenoase.; La porci - adulţi: 15-25 ml i.m., s.c. zilnic - grăsuni: 5-10 ml i.m., s.c. zilnic; - purcei: 2-5 ml i.m., s.c. zilnic; - sugari: 1-2 ml i.m., s.c., de preferinta se va administra s.c., zilnic; La câini: 2-4 ml/10 kg greutate vie, i.m., s.c. zilnic; Tratamentul cu Sulfadiarom dureaza 5-6 zile şi chiar mai mult, până la scăderea temperaturii corpului. La păsări şi iepuri: 10 ml Sulfadiarom dizolvat la 1 l de apă potabilă timp de 6 zile consecutiv. Recomandări privind administrarea corectă: De reţinut că în cazul administrarii produsului pe cale intravenoasă injectarea se face lent, iar în cazul celei subcutanate injectarea se face în mai multe locuri. Timp de asteptare: La animalele destinate sacrificării pentru carne: - 7 zile pentru bovine, ovine şi suine; - 28 zile cabaline, caprine, păsări, şi iepuri;

Precauţii speciale pentru depozitare: La temperatura camerei, în ambalaj original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor! Atenţionări speciale: Nu se vor depăşi dozele de medicament pentru a se preveni eventualele intoxicaţii. Precauţii speciale pentru eliminarea produsului neutilizat sau a deseurilor, după caz: Pentru protecţia mediului, medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau resturi menajere ci în locuri special amenajate. Mod de prezentare: Se ambalează în flacoane de 20, 50 şi 100 ml. Termen de valabilitate: Timp de 2 ani. Ultima revizuire a prospectului: Aprilie 2007. Producător: S.C. ROMVAC COMPANY S.

OTET DE MERE FACUT ACASA.

Otetul de mere este unul din cele mai vechi medicamente cunoscute de umanitate, mentionat pentru prima oara in tratate de medicina egiptene, scrise in urma cu mai bine de trei milenii. Romanii din zonele de deal si de munte prepara otetul de mere in fiecare toamna, folosindu-l apoi pe timpul lungii ierni contra diferitelor boli ori, pur si simplu, pentru mentinerea sanatatii. Iata care sunt principalele categorii de afectiuni care raspund pozitiv la administrarea otetului de mere: reumatism, si reumatism degenerativ. Pentru remedierea acestei boli se ia de trei ori pe zi cate o lingura de otet de mere amestecata cu o lingurita de miere. Cura dureaza minimum trei luni si are efecte de dezintoxicare a organismului foarte puternice. In plus, anumite substante continute de otetul de mere au efecte antiinflamatoare articulare si impiedica procesele de imbatranire si de degenerare a cartilajelor si epiteliilor. Obezitate, ingrasare – cu otetul de mere se fac cele mai simple si mai eficiente tratamente de reglare ponderala. Iata unul dintre ele: se bea in fiecare dimineata, la trezire, pe stomacul gol, un pahar de apa de izvor, in care au fost dizolvate doua lingurite de otet de mere. Apoi, pe parcursul zilei, dupa fiecare masa, vom bea o jumatate de pahar de apa in care am adaugat o lingurita de otet de mere si doua lingurite de miere. Otetul de mere stimuleaza procesele de eliminare din organism (in special tranzitul intestinal) si activeaza anumite lanturi metabolice care favorizeaza slabitul. Daca vreti o cura de slabire forte, folositi-o pe urmatoarea: inainte de fiecare masa, oricat de imbelsugata sau saraca, se inghit doi catei de usturoi pisati impreuna cu o lingura mare de otet de mere si putina apa. Este un preparat nu foarte rafinat ca aroma si cu atat mai putin ca gust, insa efectul merita efortul. Ar mai fi de retinut ca aceasta cura, destul de dura pentru tubul digestiv, nu se face mai mult de sapte zile la rand, urmate de sapte zile de

pauza. Colecistita si alte afectiuni ale bilei – majoritatea persoanelor care au probleme cu bila ar putea fi scutite de multe necazuri luand 1-2 lingurite de otet de mere cu 10 minute inainte de fiecare masa (20-25 de minute in cazul persoanelor cu un apetit alimentar foarte puternic). Indigestii frecvente, hipoaciditate – beti inainte de masa cu 5-10 minute si imediat dupa masa cate un sfert de pahar de apa in care a fost diluata o lingurita de otet. Otetul stimuleaza salivatia, secretia de sucuri gastrice si mareste peristaltismul tubului digestiv. Inapetenta, anemie, slabiciune corporala la copii – medicina recomanda in toate aceste cazuri administrarea unei lingurite de otet, combinata cu o lingurita de miere, inainte de fiecare masa (doza va fi redusa la jumatate, in cazul copiilor sub cinci ani). Otetul de mere, pe langa faptul ca stimuleaza pofta de mancare si digestia, ajuta la asimilarea fierului si a altor minerale esentiale din alimente, favorizeaza procesul producerii hematiilor (globulelor rosii), stimuleaza foarte bland sistemul nervos central, inducand o stare de vioiciune si tonus. Suplimentar, pe langa administrarea interna, se fac saptamanal frectii pe tot corpul cu otet de mere, mai ales in cazul copiilor debili, care se imbolnavesc usor. Migrenele – mai ales cele care apar ca o consecinta a unor probleme hepato-biliare sau a constipatiei, se trateaza intern cu otet de mere, din care se iau 2 lingurite diluate in putina apa. Extern se fac frictionari ale tamplelor si ale bazei craniului (deasupra cefei) cu otet de mere. O metoda populara care uneori da rezultate surprinzator de rapide este inspirarea vreme de cinci minute a vaporilor de otet de deasupra unui vas umplut cu acest lichid. Ani de-a randul, otetul natural de mere a fost utilizat ca produs alimentar, dar si ca medicament. Chiar si parintele medicinei, Hipocrate a folosit otetul de mere cu miere ca energizant si ca element de vindecare. Cu timpul, beneficiile otetului s-au raspundit, devenind un remediu popular aproape in toate domeniile de ingrijire. Otetul de mere pastreaza toate proprietatile merelor. O caracteristica principala a otetului de mere este culoarea sa, galben-maroniu. Care sunt benefiicile otetului de mere? Otetul de mere este bogat in acizi care ajuta la eliminarea depozitelor de grasimi la suprafata pielii, lasandu-i un aspect imbunatatit. In plus, regenereaza celulele la nivelul pielii si promoveaza circulatia sangvina. Otetul prezinta o proprietate importanta; un antiseptic natural. Exista numeroase moduri de utilizare a

otetului de mere; multe dintre ele fiind foarte simple. In ce tratamente se utilizeaza otetul de mere? Otetul de mere pentru par 1. Clatiti parul cu otet de mere Pentru a scapa de impuritati si pentru a avea un par stralucitor clatiti cu otet de mere. Cum veti face acest lucru? Se amesteca o jumatate de ceasca de otet de mere cu un litru de apa. Optional se poate adauga 5-10 picaturi de ulei de lavantica, pentru ca parul sa nu aiba un miros de otet. Aceasta combinatie se va folosi la final dupa samponare. Efectele clatirii parului cu otet sunt: - parul moale si fin - previne caderea parului si aparitia cheliei - elimina mancarimea 2. Impotriva matretii Inainte de a incerca diferite remedii sau produse scumpe pentru eliminarea matretii, folositi otetul de mere. Faceti o combinatie dintr-o patre otet de mere si trei de apa si aplicati pe scalp. Acest tratament echilibreaza pH-ul scalpului si elimina matreata. De asemenea, se poate aplica si otet simplu, nediluat cu apa. Se lasa cateva minute pentru actiune si apoi se samponeaza. 3. Balsam de par Ingrediente: - trei oua - doua linguri de ulei de masline - o lingurita de otet de mere Amestecati toate ingredientele si aplicati pe par. Acoperiti parul cu o folie de plastic si lasti aproximativ o jumatate de ora. Apoi, spalati parul folosind un sampon obisnuit. Otet de mere pentru piele 1. Tratament antiacneic cu otet de mere Faceti o pasta din miere, faina de grau si otet. Aplicati o cantitate mica direct pe cosuri, acoperindu-le. Lasati aceasta masca pe ten sa actioneze intreaga noapte. Clatiti dimineata. O alta reteta este sa aplicati otet de mere pe ten inainte de culcare. Pielea va deveni catifelata. Cosurile sunt eliminate daca combinati doua linguri de otete de mere cu un pahar de apa. Cu ajutorul unul disc de bumbac aplicati pe zonele acneice, cam de trei-patru ori in fiecare zi. In cateva zile cosurile vor disparea. In unele cazuri

se poate adauga (optional) si hrean, aceasta va grabi vindecarea. 2. Tratament pentru pielea crapata Otet de mere se amesteca cu crema de maini sau lotiune, in parti egale. Se aplica pe maini. 3. Elimina petele In cazul in care mainile tale sunt patate cu fructe (mure, fragi, dude, cirese, etc.) aplicati otet de mere direct pe pete si acestea vor disparea imediat. 4. Pentru a reduce petele aparute odata cu varsta Se amesteca o lingurita de otet de mere cu o lingurita suc de ceapa. Combinatia obtinuta se aplica pe petele tenului. Aceasta solutie nu va albi imediat pielea, ci in timp. 5. Calmeaza arsurile solare Daca v-a prins soarele, adaugati o ceasca de otet de mere in cada si spalati-va pe corp, 10 minute. 6. Pentru mainile si picioarele umflate Daca mainiel si picioarele vi s-au umflat si simtiti oboseala, aplicati (masand usor) putin otet de mere pe maini si picioare. Imediat va veti relaxa. 7. Tratament pentru unghii Combinati oua lingurite de otet de mere cu o jumatate de ceasca de apa calduta. Introduceti degetele in amestec, uscati si apoi aplicati lacul de unghii. Lacul sau oja va rezista mai mult timp. 8. Ca aftershave Barbatii pot folosi otetul de mere imediat dupa barbierire. Tenul isi va mentine aspectul fin si tanar. Otet de mere pentru slabire Doua lingurite de otet de mere amestecat cu un pahar de apa va pot ajuta sa slabiti. Se consuma inaintea fiecarei mesei. De asemenea, este indicat ca acest tratament sa-l urmati impreuna cu exercitiile fizice. Otetul de mere previne diabetul zaharat. Nivelul glucozei nu va creste, daca in dieta dumneavoastra veti introduce otetul de mere. De-a lungul timpului, otetul a fost folosit in cele mai variate scopuri: in gastronomie (pentru prepararea muraturilor si a diferitelor feluri de salate), pentru exterminarea unor plante daunatoare, pentru a curata armurile sau diferite ustensile din bucatarie. De asemenea (si deloc intamplator) , i-au fost atribuite importante proprietati curative. In aceeasi nota, cercetarile efectuate in ultimii ani au pus in evidenta faptul ca otetul de mere este un tonic deosebit de eficient. Efectele sale benefice au fost

demonstrate cu succes in cazul unor afectiuni precum diabetul sau obezitatea. Cu siguranta, ar merita sa stii mai multe despre acest produs si modul in care te poate ajuta. Otetul de mere – remediu universal? Cu toate ca este folosit din timpuri indepartate, otetul de mere a devenit cunoscut cu precadere incepand de la sfarsitul anilor ’50, cand un celebru medic american, D.C. Jarvis, a tratat acest aspect in detaliu, intr-o lucrare intitulata “Ghidul sanatatii”. De altfel, faptul ca in ultimii ani medicina alternativa a cunoscut o deosebita revigorare, a facut ca otetul de mere sa fie tot mai recomandat (si folosit cu succes) ca tonic, in special in cadrul regimurilor alimentare. Nu este surprinzator, daca ne gandim ca este indicat (alaturi de eventualul tratament medical specific) pentru imbunatatirea procesului de digestie, detoxifiere, tratarea reumatismului, colecistitei, anemiei si migrenelor, iar acestea sunt numai cateva exemple. Diabetul Efectul otetului de mere asupra nivelului glicemiei se inscrie printre cele mai importante descoperiri in domeniu. S-au efectuat numeroase cercetari in acest sens, tocmai pentru a exclude posibilitatea unor simple coincidente. Un exemplu: in cadrul unui studiu efectuat in anul 2007, 11 persoane suferind de diabet de tip II, care au luat seara, inainte de culcare, doua tablete de otet de mere, au constatat faptul ca, dimineata, glicemia scazuse cu 4 pana la 6%. Atentie, insa! Daca ai diabet, nu consuma otet de mere fara avizul medicului. Continutul de crom al produsului ar putea afecta nivelul de insulina. Colesterol marit O serie de cercetari realizate in anul 2006 au stabilit ca otetul de mere are un efect foarte bun asupra persoanelor al caror colesterol depaseste valorile normale. Pentru a exclude insa posibilele efecte secundare nedorite, este bine sa ceri sfatul medicului inainte de a recurge la acest procedeu. Hipertensiune arteriala Pentru aceasta, este recomandat consumul frecvent (de circa cinsi-sase ori pe saptamana) de otet de mere si ulei de masline. Bineinteles, cel mai la indemana este sa-ti prepari salate. Un alt fapt, ce-i drept inca nesustinut de cercetari complexe, este ca otetul de mere imbunatateste circulatia sangelui si previne afectiunile cardiace. Cancer Medicii americani au concluzionat, in urma unor cercetari, ca administrarea de

otet de mere poate “ucide” celulele canceroase, ori incetini ritmul proliferarii acestora. De asemenea, ar putea preveni cancerul esofagian. In cadrul regimurilor alimentare In fiecare dimineata, bea o cana de apa in care ai pus o lingura de otet de mere. Dupa doua saptamani, vei constata ca ai pierdut, in medie, trei-patru kilograme. Atentie, insa! Nu este recomandabil sa repeti dieta decat dupa un interval de minimum trei luni. Si, pentru ca tot vorbim despre otet, este bine de retinut si ca otetul alb confera senzatia de satietate. Cum ar trebui folosit otetul de mere si care sunt riscurile administrarii? Deocamdata, nu se prescriu retete; cei mai multi oameni iau doua lingurite de otet de mere zilnic (intr-un pahar cu apa sau suc natural). Pe de alta parte insa, nu trebuie omise posibilele riscuri ale consumului de otet de mere, desi despre acestea se poate spune ca sunt nesemnificative. Dar, daca il administrezi in cantitati mari si pentru o perioada indelungata, pot aparea si probleme. Iata care sunt cele mai importante aspecte pe care este bine sa le ai in vedere. Principalul element din compozitia otetului de mere este acidul acetic. Acesta, dupa cum se poate cu usurinta intui, poate fi destul de agresiv pentru organism, atacand smaltul dintilor si provocand senzatii de arsura la nivelul gurii si gatului. Tocmai de aceea, este bine ca produsul sa nu se consume ca atare, ci dizolvat in apa ori suc. Administrarea prelungita de otet de mere poate duce la scaderea nivelului de potasiu din organism si a densitatii osoase. Tocmai de aceea, nu este recomandat femeilor aflate la menopauza, care prezinta un risc mai mare de osteoporoza. Nu este recomandabil sa consumi otet de mere daca urmezi vreun tratament ce include substante laxative sau diuretice.

Pentru cura cu otet de mere se procedeaza astfel: Dimineata, cand ne sculam, luam doua lingurite de otet de mere intr-un pahar cu apa sau cu ceai de plante. Lichidul se bea incet, inghititura cu inghititura in timp ce ne imbracam. Durata unei cure este de 1- 2 luni. Tratamentul poate fi reluat dupa o intrerupere de circa o luna. Cura cu otet de mere se recomanda nu numai pentru intarirea organismului si in cazul lipsei de potasiu, ci si in cazul mai multor afectiuni cum ar fi: sterilitatea primara, graviditate, sinuzita, intoxicatii alimentare, nevralgie faciala, artrite ale

articulatiilor mici de la maini si de la picioare, degenerescenta, ateroscleroza, cistite, pielite, hipercolesterolemie , nevroze, insomnii, oboseala cronica, migrene, ameteli, hipertensiune arteriala, anchiloza incheieturilor, lacrimare la oamenii in varsta, relaxarea si calmarea sistemului nervos, in caz de epidemii, in zona zoster, arsuri, varice, dureri musculare si articulare. Pentru durerile in gat Puteti folosi gargara cu o solutie de otet de mere, o lingurita la un pahar cu apa. Din aceasta solutie se ia din ora in ora cate o gura, cu care se face gargara si apoi se inghite. Pe masura ce jena din gat cedeaza, gargarele pot fi facute la intervale mai mari. Contraindicatii: litiaza renala urica, guta, insuficienta tiroidiana si paratiroidiana, obezitate, aciditate gastrica, gastrita hiperacida, ulcer gastro- duodenal, febra musculara si hipotensiune arteriala. http://www.sanatate ata.com/diete- cure/cura- cu-otet-de- mere.htm ____________ _________ _________ _________ ____ Alte intrebuintari ale otetului din mere: - Ca sa opriti sughitul trebuie sa muiati o bucata de zahar in otet de masa, sa-l sfaramati repede in gura si sa-l inghititi. - Daca aveti febra, aplicati pe picioare o compresa din apa rece cu otet. O bucata de tesatura groasa se inmoaie in solutie, se invelesc gleznele sau laba piciorului si se tin pana ce compresa se incalzeste. Dupa aceasta picioarele se invelesc cu o plapuma calda. Daca temperatura este mare, se foloseste otet curat, fara apa, sau in proportie 1:1. - Pentru a trata bataturile, trebuie sa se puna in otet coji de ceapa timp de 2 saptamani. Se scot apoi cojile, se pun pe bataturi, se panseaza si se lasa peste noapte. Se repeta procedura cateva nopti la rand, apoi se scot bataturile. - Compresa pentru vanatai: 1 lingura de otet, apa fiarta. Se inmoaie in aceasta solutie o bucata de tesatura alba si se acopera vanataia, deasupra punand celofan si apoi pansand cu tifon. Cand compresa se usuca, se inmoaie din nou, repetand procedura de cateva ori. Este un procedeu usor si eficient, chiar si la vanatai mari. - Contra anginei faceti gargara la fiecare ora cu o lingurita de otet de mere la un pahar de apa. - Contra artritei se bea de 4 ori pe zi cate 1 pahar de apa cu o lingurita de otet din mere timp de 2 saptamani, apoi se face pauza 1 saptamana, si se repeta procedura. - Contra tusei: se amesteca 3 linguri de otet de mere, 1 lingurita de suc de aloe,

1/2 pahar de miere de albine. De 3-4 ori pe zi se iau cate 2 lingurite inainte de masa. - La intinderile musculare trebuie sa puneti comprese cu 100 g argila lichida si 4 linguri de otet de mere o data pe zi. Aceasta procedura intareste si oasele. - Micoza la picioare se trateaza cu ablutiunea locurilor bolnave cu otet de mere. - Muscaturile si piscaturile de tantari, musculite se ung cu otet de mere. - Daca aveti dureri de cap, provocate de raceala sau febra, luati o lingura de otet de mere cu terci din 2 cartofi rasi. Solutia se intinde pe o panza sau tifon pus in 4 si se aplica pe frunte. Peste 2-3 ore aplicam o compresa proaspata. – Daca aveti dureri de cap puternice sau v-ati lovit, faceti o compresa cu otet si durerea va trece imediat. - Daca in organism au aparut viermi intestinali, trebuie sa fierbeti in otet de mere cu sare, urzica tanara taiata marunt, la fel ca varza, si apoi o mancati. Viermii intestinali mor si ies din organism. - Contra diverselor boli de unghii faceti de 6 ori pe zi comprese din otet de mere, pana la tratarea completa. Se consuma de 3 ori pe zi cate un pahar de apa fiarta cu 2 lingurite de otet si 2 lingurite de miere de albine. - Contra poliartritei si pintenului osos: intr-un pahar de otet se pune un ou crud, 100 g slanina de porc taiata marunt (nesarata), se amesteca bine, se lasa timp de 10 zile la intuneric. Locul bolnav il opariti si puneti pe el un tampon de vata uns cu unguentul obtinut timp de 4-5 ore, 4-5 zile la rand. Daca va arde nu continuati tratamentul. - Contra radiculitei: 1 pahar de otet, 1 pahar de apa, 2 lingurite de miere, 2 lingurite de bicarbonat de sodiu se amesteca, se lasa 5 zile. Se fac frectii seara inainte de culcare cu solutia obtinuta, apoi se freaca locul cu o bucata de tesatura din lana. - Daca vi se ridica brusc tensiunea, inveliti timp de cateva minute o laba a piciorului cu o carpa inmuiata in otet. Se apasa cu degetul mijlociu al mainii drepte pe tragusul urechii astfel incat sa auziti pulsul, si numarati pana la 7. Tensiunea se normalizeaza. - Daca va sangereaza gingiile, luati 2 linguri de scrum din maiul pamantului, 1 lingura din scrum de vita de vie, amestecati-le bine. O lingurita din amestec se pune in 100 ml apa cu 100 ml otet, si se fierb 5 minute. Se strecoara prin tifon cu vata. Se adauga 1 lingura de sare. Se clateste gura de 5 ori pe zi timp de 3 minute. Procedura dureaza 3 zile, apoi faceti o pauza de 5 zile si repetati. - Pentru restabilirea culorii parului carunt: se usuca frunze si radacini de

patlagina. Se pun 50 g la 0,5 1 otet si 0,5 1 apa, se fierb 30 minute, se raceste si se strecoara . Se frectioneaza pielea capului in fiecare seara timp de cateva zile. - Tusea se trateaza cu un amestec din 1 pahar de miere de albine si 6 linguri de otet din miere. Se bea cate 1 lingura dimineata si seara. Cand incepeti sa tusiti beti cateva inghitituri de apa cu otet de mere. - Mialgia lombara – frecati spatele cu otet si apa calda 1:1. Pe bolnav il puneti pe partea stanga a corpului, inmuiati un servet in solutie, scurgeti usor, frecati rapid si atent spatele bolnavului, incepand cu umarul stang si apoi jos pana la coapsa; inmuiati servetul din nou si frecati apoi de la gat pe lungimea coloanei vertebrale, apoi de la umarul drept pana la coapsa. Culcati bolnavul pe spate si il inveliti intr-o plapuma calda. Peste o ora repetati frectiile, incalzind putin solutia, in loc de frectii puteti face o compresa din otet cu apa calda de 3 ori la fiecare ora. Se asterne pe pat un celofan, deasupra se pune o plapuma stransa in doua. Se ia un cearceaf sau alta tesatura, se strange in patru, ca sa ajunga pe toata spinarea. Tesatura se inmoaie in solutie calda si se scurge usor, se pune pe plapuma. Bolnavul dezbracat se culca pe compresa si se inveleste cald. - Gripa cu temperatura mare: se fac 5 frectii cu apa rece pe tot corpul cate 2-3 minute la fiecare 30 minute. Dupa fiecare frectie va culcati in pat si va inveliti; a 6-a si a 7-a frectie se face cu o solutie din apa si otet 1:1. in pauza se bea ceai din lastari de zmeura. Nu se recomanda sa mancati. Se consuma cat mai multe lichide. E bine sa beti apa cu lamaie sau ceai de coacaze. - Dureri in articulatii provocate de saruri. Se ia paine neagra proaspata, se pune intr-un vas, se toarna o lingura de otet si una de apa calda. Se amesteca cu painea si se face o turta. Pe timpul noptii puneti turta pe articulatia bolnava, deasupra puneti celofan, legati cu un fular de lana astfel ca sa nu cada toata noaptea. Se urmeaza Tratamentul timp de 25-30 zile. Daca pielea se inroseste, dimineata o clatiti cu apa si o ungeti cu crema. - Bronsita cronica: Se inmoaie o bucata de tesatura din lana in solutie din otet, ulei vegetal si camfor. Se pune pe timpul noptii pe piept. Pe spate se aplica o compresa din hrean dat prin razatoare. - Contra guturaiului. inmuiati 2 degete in otet din mere frecati putin lateralele nasului de sus in jos. Cand degetele se vor usca inmuiati un deget in otet si ungeti narile pe dinauntru. - Persoanelor cu inima bolnava li se recomanda sa bea otet fiert cu usturoi si miere de albine. Aceasta solutie curata arterele de grasimile depuse si intareste muschiul cordului. - Cu otet din mere se poate trata herpesul tonsurant la animale, daca il ungeti de

6 ori pe zi. Daca de aceasta boala se molipseste copilul ce s-a jucat cu animalul bolnav trebuie sa punem vata pe un chibrit si sa ungem de 5-6 ori pe zi locul bolnav, si 2-3 mm in jur, cu otet din mere. - Cei care doresc sa slabeasca, pot folosi o astfel de reteta. in timpul fiecarei mese se bea (prima luna) 1 pahar cu apa si 1 lingurita de otet din mere, apoi cate 2 lingurite de otet la 1 pahar de apa (in a doua luna). Pe zi trebuie sa se consume 3 pahare. Nu se recomanda sa mancati dulciuri si paine alba. - E bine sa udati florile cu apa cu otet, 1-2 linguri la o caldare. - Otetul din mere se intrebuinteaza la tratarea menstruatiei abundente (menoragie) ce apare la femeile cu boli ginecologice. in fiecare dimineata, pe parcursul ciclului menstrual trebuie sa se bea cate un pahar de apa cu 1-2 linguri de otet si indulcit cu miere de albine. Consumarea regulata a otetului poate schimba termenul de incepere a ciclului, de aceea, inainte de ciclu cu 4 zile, incetati sa consumati otet. - Daca la femei apare leucoree, se pun in 2 litri de apa calda 3 linguri de otet din mere si se fac spalaturi in fiecare zi, pana ce leucoreea dispare. Apoi spalaturile se fac o data pe saptamana pentru profilaxie. - Persoanelor la care apare des hemoragie la nas li se recomanda sa bea otet din mere dizolvat in apa. Sangele se poate opri cu tampoane de vata inmuiate in otet si puse in nas. - Cei care sufera de transpiratie abundenta noaptea, inainte de culcare pot sterge tot corpul cu otet din mere. Aceasta procedura trateaza si pruritul cutanat. - La arsuri de gradul I si II (dar nici intr-un caz la III si IV !) trebuie spalata pielea cu otet dizolvat in apa, daca arsura nu este prea mare, ea se poate spala cu otet curat. Aceasta procedura amelioreaza durerea si dezinfecteaza. Arsura de soare se spala cu otet diluat cu apa si se acopera cu un servetel inmuiat in aceeasi solutie. - Daca aveti edem la picioare, va va ajuta o baie calda. Turnati in cada apa cea. 30 cm, adaugati 3-4 pahare de otet din mere. Umblati incet prin cada, miscati picioarele, pana veti simti ca picioarele s-au odihnit. Nu stergeti picioarele, lasati-le sa se usuce de la sine. Daca aveti dureri puternice inveliti picioarele cu servetele inmuiate in otet. - Multi oameni sufera de varicoza. Se toarna otet din mere pe palme si se freaca picioarele de jos in sus dimineata si seara, in fiecare zi, timp de 1-2 luni, sau se invelesc picioarele cu servetele inmuiate in otet, apoi se leaga cu un stergar si se sta in pat sau in fotoliu, cu picioarele ridicate, timp de 30 minute. in timpul acestui Tratament trebuie sa beti, de 2 ori pe zi, un pahar de apa cu 2 lingurite

de otet din mere. - Cu otet din mere se pot trata hemoroizii daca la fiecare 2 ore, se aplica pe ei un tampon de vata inmuiat in otet din mere, iar dimineata se bea apa cu otet si miere de albine. Daca ati hotarat sa folositi otet din mere pentru Tratament, va trebui sa-l preparati singuri, deoarece otetul cumparat din magazin nu este bun pentru scopul propus, el fiind preparat pe cale chimica sau din coaja de mere si deseuri. Dupa prelucrarea chimica si termica in el raman foarte putine vitamine si microelemente.

Preparare otet de mere (reteta 1)

Otetul pentru tratarea bolilor trebuie sa fie preparat din mere intregi.Se aleg soiuri mai acre daca vrem ca otetul sa fie mai tare, cum ar fi merele tiganesti. Merele se dau prin razatoare cu tot cu miezul lemnos, sau se taie marunt, se pun in borcane de sticla (5-10 litri). La un kg de mere se toarna 1 litru de apa incalzita pana la 60-65Β° C si 100-150 g miere. Daca merele sunt foarte dulci atunci punem numai 70-80 g miere Ia 1 kg de mere. Adaugam 10 g de drojdie la fiecare litru de apa. Borcanul se pune intr-un loc cald si intunecos timp de 10-14 zile si, de 2-3 ori pe zi, se amesteca cu o lingura de lemn. Dupa aceasta merele se strecoara prin tifon pus in 3-4, otetul se toarna in borcan, lasand 5-7 cm pana la gura borcanului, se acopera cu tifon si se lasa inca 2 saptamani. Cand otetul este gata el se toarna in sticle, se astupa cu dopuri sterile si se acopera cu ceara. Se pastreaza la intuneric si rece. Un astfel de otet este un leac unicat.

Preparare otet de mere (reteta 2)

- 5 kg mere - 5 litri apa calda - 500 grame miere de albine - 50 grame drojdie proaspata Se zdrobesc(taie marunt,rad,etc) merele, cu tot cu cotor,doar stricaciunea se inlatura.Se pun intr-un borcan de 10 litri, se adauga drojdia si se toarna apa calda peste ele, sa nu oparim drojdia si se aseaza intr-un loc intunecos, dar cald(23-28 ) grade,acoperind doar cu tifon. Se amesteca de 2 ori pe zi. Dupa 2 saptamani ,cand merele s-au macerat si cand miroase a otet, se strecoara in prima faza printr-un tifon asezat in strecuratoarea de paste si apoi se storc bine

in tifon la mana; zeama obtinuta se toarna in acelasi borcan,curat .Peste zeama se adauga mierea de albine,se amesteca pana se omogenizeaza si se lasa iar la fermentat in loc calduros si intuneric(se pune borcanul intr-o cutie de carton si se poate tine in bucatarie langa calorifer),pana se formeaza o pelicula foarte groasa deasupra,care este ciuperca si care se indeparteaza cand otetul este limpede si frumos.In timpul fermentatiei se acopera borcanul cu tifon si nu se mai umbla la el pana cand se scoate pelicula,cand va fi limpede.In final se toarna in sticle cu capace cu filet,se strange bine si se pastreaza la rece,in camara. Otetul de mere se poate face in orice anotimp. Obs.unele retete sunt cu mierea pusa de la inceput, odata cu drojdia,insa eu nu am facut asa, l-am pus in partea doua de fermentație, așa cum am scris mai sus si mi-a iesit un otet tare si tare bun,folosit si la mancare si la cure de slabit si la insanatosire,daca luam raceala din timp la ..palme cu otet In total,10-15 zile in prima faza si inca 40 de zile a doua faza,inseamna ca-n 7 saptamani de zile este gata. Oțetul din mere, un leac ușor de pregătit Pentru adepții tratamentelor naturiste, oțetul de mere este unul dintre ingredientele uzuale, folosit deopotrivă în alimentație, cosmetică, prevenirea și chiar tratarea unor afecțiuni. Cel mai sigur mod de obținere a oțetului de mere de calitate este atunci cînd acesta se pregătește acasă. Cea mai folosită rețetă cere ca merele să fie bine spălate, date prin răzătoare mare, cu tot cu coajă, apoi așezate într-un vas nemetalic și acoperite cu apă netratată (de izvor sau fîntînă). Pot fi utilizate și merele lovite, înghețate sau viermănoase, după ce, în prealabil, s-au înlăturat părțile stricate. Unul dintre secretele reușitei constă în alegerea îndulcitorului: oțetul preparat cu zahăr fermentează mai repede, iar cel pregătit cu miere de albine fermentează mai greu dar este, în schimb, mult mai gustos și eficient ca ingredient terapeutic. Oțetul de mere obținut acasă, deși mai puțin acru decît oțetul din comerț, poate fi folosit în preparate culinare, cu excepția murăturilor, pentru că nu este un bun conservant. Cum se administrează hreanul

Salata de hrean

Metoda de obţinere este destul de simplă: trei-şase rădăcini de hrean se spală, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine,

adăugându-se apoi sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean şi sfeclă se poate păstra la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.

Vin tonic cu hrean

Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă la macerat conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri de vin, pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodiziac foarte puternic.

Siropul de hrean

Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Recomandări: astm, bronşită cronică, afecţiuni ale căilor respiratorii medii şi inferioare, în general.

Cataplasme cu hrean

Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare senzaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este preferată o variantă mai blândă: Varianta 2: Mai întâi, se obţine făina de hrean din rădăcinile tăiate cubuleţe şi uscate pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldură. Atunci când se elimină complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic iritative:

făina de hrean. Se pun într-un vas 2 linguri din această făină şi 2 linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat vreme de o oră.

Tratamente cu hrean

Boala canceroasă - un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean creşte rezistenţa organismului uman la boala canceroasă, atât în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja instalate. Pacienţii cu tumori cu diferite localizări prezintă o mai bună vitalitate, evoluţia bolii este încetinită, celelalte tratamente - fie ele naturale sau alopate - sunt potenţate de către acest super-aliment. Se admi-nistrează, în mod special, salata de sfeclă cu hrean, minimum 50 de grame pe zi.

Infecţii urinare (cistită), infecţii renale - Cincizeci de grame de hrean proaspăt, ingerate pe parcursul unei zile, atacă bacteriile parazite din rinichi, vezică şi de pe traiectul urinar, distrugându-le. Tratamentul este de durată (minimum 21 de zile) şi se asociază cu oricare altă formă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.

Retenţie de lichide - Consumul regulat de hrean, mai ales după orele după amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.

Tuse de diverse etiologii - se iau 5-6 linguriţe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului şi al arborelui bronşic. Suplimentar, se consumă salata de hrean cu sfeclă roşie, câte 50 de grame, de două ori pe zi.

Bronşită cronică şi acută - se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salata cu sfeclă roşie, al cărei mod de preparare l-am prezentat mai sus. Suplimentar, se pun seara cataplasme cu hrean pe zona toracelui. Hreanul are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.

Polipii uretrali - se iau de trei ori pe zi câte trei linguriţe de suc de hrean, dizolvate într-un pahar de apă. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de trei luni, urmate de alte trei luni de pauză. În paralel, se va ţine un regim alimentar alcalin, cu foarte multe zarzavaturi şi legume verzi, fără carne, şi cu cât mai puţine proteine animale.

Anemie la adulţi - se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hreanul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai important rol al său este optimizarea digestiei şi a metabolismului, aşa încât fierul prezent în celelalte alimente să poată fi asimilat de către organism.

Inapetenţă, anemie la copii - se consumă cel puţin o dată pe zi o salată obţinută din hrean ras fin (1-2 linguriţe), măr cu tot cu coajă (2 linguriţe), sfeclă roşie (1-2 linguri) şi morcov (1-2 linguri). Această mini-cură se ţine minimum o lună, fiind recomandată cu precădere pe perioada iernii şi la trecerea de la sezonul rece la cel cald.

Reumatism, gută - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tratament durează minimum trei săptămâni, având efecte antiinflamatoare şi detoxifiante.

Sinuzită, rinită - iată cel mai puternic şi rapid remediu contra acestor afecţiuni, preluat din medicina populară românească: într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia!) se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică pe zona frunţii, atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsura pe piele. Nasul se desfundă aproape instantaneu şi încep să fie eliminate secreţii din abundenţă, curăţindu-se astfel căile respiratorii superioare. Se recomandă să se facă acest tratament, cu efecte extrem de rapide, câte patru-cinci zile la rând. Dacă aveţi pielea prea sensibilă şi nu suportaţi hreanul aplicat direct, este suficient să inspiraţi, de cât mai aproape de nas, vaporii emanaţi de rădăcina proaspăt rasă.

Dureri articulare - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după îndepărtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.

Paralizie facială - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o cataplasmă cu făină de hrean şi in, obţinută după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune un nailon şi

se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţină o uşoară hipertermie locală. Fiecare aplicaţie nu va dura la început mai mult de 1 minut, ajungându-se într-o săptămână la 10-15 minute, cu grijă pentru ca pielea sensibilă a obrazului să nu fie lezată.

Precauţii şi contraindicaţii

Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon iritabil sau care suferă de colită de fermentaţie. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase. Extern, mai ales sub formă de cataplasmă, hreanul va fi folosit cu prudenţă de către persoanele care au pielea sensibilă, alergică.

Reţetă cu hrean pentru bolile de plămâni

Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot, şi se ţin timp de 12 ore în suc natural de lămâie (trebuie să le acopere). Se scot ouăle din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare (palincă de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele principale, 1-3 linguri. Este o reţetă folosită în special contra pneumoniilor recidivante, a bronşitelor cronice şi a tuberculozei pulmo-nare. Pe lângă efectele puternic antibiotice ale hreanului, acest preparat este şi un puternic vitaminizant şi remineralizant, precum şi un redutabil stimulent imunitar.

http://arhivarul.sunphoto.ro/OTET_DE_MERE/93594016