.

Aprobat Administrator

INSTRUCTAJ INTRODUCTIV GENERALprivind

APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

Scopul şi condiţiile de efectuare a instructajului introductiv general

Instruirea salariaţilor în domeniul apărării împotriva incendiilor este o componentă a

pregătirii profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare în

vederea prevenirii şi stingerii incendiilor, reducerii efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă

sau ale dezastrelor la locul de muncă şi în incinta instituţiilor şi operatorilor economici.

La instructajul introductiv general participă următoarele categorii de persoane:

a) nou-angajaţii în muncă, indiferent de durata sau de forma contractului de muncă;

b) salariaţii transferaţi de la o unitate la alta sau detaşaţi în unitatea respectivă;

c) lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri;

d) studenţii şi elevii din şcoli şi licee aflaţi în practică de specialitate.

La terminarea instructajului introductiv general persoanele instruite vor fi verificate pe bază

de teste asupra cunoştinţelor acumulate. Persoanele care nu şi-au însuşit nivelul minim de

cunoştinţe stabilit pentru instructajul introductiv general nu vor fi admise la locurile de muncă.

Reglementări specifice:

. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor

Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu Ordinul Ministrului de

Internelor şi Reformei Administrative nr. 163/2007

OMAI nr. 712/ 2005 privind executarea instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă

CAUZE DE INCENDII

Iniţierea unui incendiu presupune următoarele elemente, absolut obligatorii pentru producerea acestuia:

sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului;

existenţa combustibilului (gazos, lichid, solid), în cantitate suficientă pentru susţinerea arderii;

existenţa unor împrejurări determinante şi a altor condiţii favorizante, care să pună în contact sursa de aprindere cu masa combustibilă.

Analiza şi clasificarea incendiilor se face după sursa de aprindere, astfel, se pot deosebi:

a) Surse de aprindere cu flacără:

Chibritul. Aruncat din neglijenţă, un băţ de chibrit aprins poate iniţia incendierea unor materiale uşor aprinzibile (lan de grâu, resturi de hârtie – inclusiv din coşuri de gunoi, lichide inflamabile – inclusiv uleiul încis din bucătării ş.a.).

Un risc deosebit îl reprezintă aprinderea unui băţ de chibrit în atmosferă explozivă (chiar scurderi de gaz).

Focurile în loc deschis, aprinse voluntar în diferite scopuri, cum ar fi pentru arderea gunoaielor ori deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în, şantiere, curţi, depozite, cât şi în spaţii interioare (clădiri în construcţie ş.a.) pot să se propage la materiale şi elemente de construcţie combustibile din apropiere, iniţiind incendii dezvoltate.

Factori favorizanţi sunt vântul şi prezenţa materialului combustibil în apropiere (deşeuri ori resturi menajere, construcţii din lemn etc.).Aparatele de tăiere, lipire, sudare oxiacetilenică. Flăcările acestor aparate pot atinge temperaturi înalte şi pot provoca incendii prin acţiune directă asupra materialelor combustibile din apropiere sau prin conducţie termică – când se sudează grinzi metalice.

b) Surse de aprindere de natură termică

. Ţigara. Incendiile datorate fumatului deţin o pondere ridicată (10-11% din total). Restul de ţigară

poate iniţia incendierea resturilor de hârtie, ţesăturilor din materiale fibroase ş.a.

Becuri incandescente, proiectoare. Se pot iniţia incendii în cazul becurilor cu puteri mari, peste 150 W şi în cazul contactului direct cu materile combustibile (draperii, perdele, hârtie, rafturi, mărfuri în stive înalte, abajururi din materiale combustibile).

Sobele, îndeosebi cele cu combustibil lichid, pot prezenta un pericol ridicat de incendiu în perioada de iarnă, în special, ca urmare, a unor situaţii anormale de funcţionare.

În cazul sobelor cu combustibil solid, ca surse de aprindere potenţiale sunt jarul şi cenuşa provenite din ardere, uneori depozitate necorespunzător, precum şi scânteile şi particulele aprinse care ies pe uşiţa deschisă a focarului.

În cazul sobelor metalice, dar mai ales a sobelor cu acumulare de căldură, depozitarea materialelor combustibile în contact direct cu pereţii sobei sau în imediata apropiere provoacă incendii chiar după încetarea programului de lucru.

Coşurile de evacuare a fumului defecte si burlanele supraîncălzite se manifestă ca sursă de aprindere prin scânteile şi particulele incandescente care ies pe gura coşului sau prin fisurile existente, ca şi prin temperatura pereţilor lor în contact direct cu elementele de construcţie combustibile (grinzi lemn ş.a.).

Aparatele de încălzire electrice. Reşourile şi radiatoarele constituie o sursă de aprindere, prin amplasarea necorespunzătoare – sub birouri şi rafturi etc., unde există o probabilitate mare de intra în contact cu materiale combustibile (lemn, textile etc.). Un risc mărit îl prezintă reşorile improvizate, de putere mare, executate artizanal, datorită pericolului de supraîncălzire a ştecherelor improvizate.

Brocurile de la sudare şi particulele incandescente. Incendiile datorate acestei cauze au încă o frecvenţă mare şi provoacă deseori pagube importante. Aceste particule au un potenţial termic ridicat şi pot pătrunde în cele mai mici fisuri sau crăpături. Un astfel de broc de la sudare poate ajunge până la o distanţă de 10 m de punctul de lucru, cu o temperatură de peste 800°C.

c) Surse de aprindere de natură electrică

Scurtcircuitul – poate deveni o sursă de aprindere în anumite condiţii favorizante: montarea instalaţiilor electrice direct pe elementele combustibile; depozitarea materialelor combustibile (hârtie, ambalaje, textile, paie) în apropierea circuitelor

sau în interiorul tablourilor electrice; îmbinarea conductorilor electrici prin metode improvizate şi nu prin cleme de legătură, lipire

sau sudare; supradimensionarea sau improvizarea elementelor de protecţie (îndeosebi a siguranţelor); suprasolicitarea instalaţiilor electrice prin folosirea de consumatori (reşouri, ventilatoare,

aparate electrocasnice etc.) cu puteri care depăşesc puterea calculată prin proiect pentru reţeaua respectivă;

instalarea sau înlocuirea unor echipamente sau accesorii electrice (întrerupătoare, prize, dulii etc.) de către persoane incompetente, cu nerespectarea prevederilor normelor;

. în cazul aparatelor electrice, cordonul de alimentare constituie cea mai importantă cauză de

incendiu; nu numai că astfel de cordoane de alimentare sunt mai puţin bine izolate, atât electric cât şi mecanic, dar suferă numeroase deteriorări datorită unor manevrări greşite sau a unor şocuri; cordoanele se încălzesc, atât de la o suprasarcină elecrică, cât şi de la eventualele surse exterioare, iar izolaţia din plastic se înmoaie, suficient pentru ca să intre în contact conductoarele, provocând un scurtcircuit care va aprinde, de regulă, izolaţia.

Arcul electric, scânteile electrice – constituie importante surse de incendii şi explozii, în general, în prezenţa unor materiale combustibile uşor aprinzibile sau a unor amestecuri inflamabile.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂSursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionînd fie în contact

direct cu materialul combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri ridicînd temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană. Este o categorie foarte largă care include obiecte incandescente( ţigară, becuri electrice ) căldura degajată de aparate termice, căldura degajată prin efectul temic al curentului electric.

Radiaţia Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie este

reprezentat de undele electromagnetice.Conducţia termicăReprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări aparente, în

masa căruia există diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci cînd între acestea există un contact minim şi diferenţe de temperatură.

Corpurile incandescente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge temperaturi ridicate, 700 – 1 500 gradea C, prin acest nivel termic acţioneaza ca sursă de aprindere a materialelor combustibile.

Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întîmplare pe materiale uşor aprinzibile ) reprezintă 7-8 % din total în ultimii ani.

Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandescente se caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.

Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întîlnesc rar, dar prezintă un nivel termic deosebit de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate, de regulă, cu efectuarea unor manevre greşite sau defecţiuni. În cazul în care cantitatea de material topit deversat este mare, propagarea incendiului este rapidă, iar intervenţia dificilă.

Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere, sudare, formează o categorie aparte, ce nu poate fi identificată cu scînteiele mecanice ( rezultate din operaţiuni mecanice care au un potenţial termic mai scăzut ) sau particulele incandeşcente proiectate de gazele arse prin coşuri.

Scînteiele care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial termic necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri învecinate, precum şi materialele combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de circa 10 – 30 m.

Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decît sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.

Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scînteile şi particulele incandeşcente ce ies prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

3. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂIncendiile provocate la instalaţiile electrice, atît în ţară, cît şi în străinătate, au o pondere tot mai mare

în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi omeneşti. Regulile anormale de funcţionare care apar la instalaţiile electrice pot pune în pericol fie instalaţia respectivă, fie viaţa

. personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin distrugerea unor piese electrice şi întreruperea funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste cazuri trebuie să intervină dispozitivele de protecţie, care la ivirea unui regim anrmal să comande izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau numai să semanalizeze apariţia regimului anormal.

Cele mai fregvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune şi care constitue principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :

- Supracurenţii;- Supratensiunile;- Scăderea tensiunilor sub anumite limite;- Apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune;- Punerea la pămînt a unei faze.

Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale de funcţionare, în ordinea fregvenţei de manifestare sunt :

- creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate;- creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate;- producerea anormală de căldură în izolaţie;- producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuase;- arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă;- arcuri şi scîntei în aparate şi echipamente;

- localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de disipare a căldurii produse.

Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune.Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul deschiderii

unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor. Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de rupere a aparatajului, apar efectele sale devastatoare.

Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de valoare mică a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce cînd izolaţia dintre două conductoare ale unei instalaţii electrice ale unei reţele sau ale unui aparat se degradează şi cele două conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact unul cu celălalt.

4. SURSE DE APRINDERE SPONTANĂAprinderea spontană ( autoaprinderea ) este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin

autoîncălzirea unei substanţe combustibile pînă la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor şi reacţiilor ce produc autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură chimică, fizico-chimică şi biologică.

Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe în contact cu oxigenul din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în condiţii normale.

Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care acţionează reciproc, atunci cînd vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi : scîntei, lumină solară, căldură, umiditate. Efectul de aprindere, explozie se manifestă fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari de căldură sau a flăcării iniţiale.

Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe combustibile în urma acţiunii atît a unor procese chimice, cît şi a unor factori de natură fizică.

- În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică. Are loc atît o absorţie de oxigen ce ridică temperatura întregii mase. Procesul de oxidare este foarte lent şi poate dura săptămani sau luni. Acumularea căldurii duce la creşterea temperaturii peste cea de autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C focarele de aprindere spontane se înmulţesc.

. Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de acumulare

de căldură. Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea unei surse de căldură şi este favorizată de existenţa unor straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen, mai ales în spaţii închise.

Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de aprindere spontană la contactul cu aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai ales în combinaţie cu diluanţi avînd conţinut de toluen, mai mare decît limitele admise duce la iniţiertea unor incendii atît în cabinele de vopsire cît şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante, lipsă ventilaţie, tip recipient.

Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atît unor produse vegetale, cît şi unor produse de natură animală ( lînă, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa acţiunii unor microorganisme produc căldura necesară procesului de autoaprindere.

Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ fregvent.Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile constitue o

cauză importantă de incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întîlnit îl reprezintă ţesăturile impregnate cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci cînd aceste produse sunt absorbite de materialele poroase, cum sunt ţesăturile, creşte supărafaţa uleiului în contact direct cu aerul, viteza de oxidare se măreşte considerabil la fel debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică necesară, pentru autoîncălzire pînă la producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine violentă, putînd provoca explozii.

Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de încălzire, atunci cînd din motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9- 14%. Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa umidităţii în exces şi mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru germinaţie.

5.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂSpre deosebire de scînteile electrice care sunt de tipul descărcărilor electrice, scînteile mecanice sunt

particule materiale, cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a metalelor sau din ciocniri mecanice. Deşi ca sursă de aprindere intervin prin potenţialul lor termic, sunt individualizate prin natura activităţilor mecanice care le generează.

Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două suprafeţe în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.

Scînteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de cîţiva microni, de metal prelucrat, care se încălzesc pînă la incandescenţă. Dacă în zona în care se produc aceste scîntei există materiale combustibile sau amestecuri explozive, nu poate fi neglijată posibilitatea unor aprinderi sau explozii.

6.SURSE DE APRINDERE NATURALETrăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, de mare intensitate care se produce în timp de

furtună, între nori şi pămînt, prin interiorul unor canale de aer izolat Se pot deosebi:

- trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ mare, astfel încît sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă. Produce pagube îndeosebi prin efecte termice;

- trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică, sarcina trecută prin canalul de descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar produce pagube prin efectele electromagnetice puternice.

7. SURSE DE APRINDERE DATORATE EXPLOZIVILILOR SI MATERIALELOR INCENDIARE

ExploziviiExplozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor

mecanic se descompun brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea majoritate a explozivilor au o structură organică complexă cu particularitatea că au în structură molecule de azot.

Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :

. - propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un amestec de

salpetru-azotat de potasiu-mangal şi sulf );- lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire;- brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de exemplu :

dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid picric, nitroglicerina ).ArtificiiArtificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze flacăra

sau să producă ceaţă şi fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv (artificii pirotehnice) în teatre pentru imitarea focului sau a incendiului, în arta militară — pentru semnalizări luminoase etc.

In împrejurări favorabile (apropiere de materiale uşor aprinzibile, aflate în condiţii de deshidratare sub acţiunea unei călduri intense pot fi generate incendii. Substanţe incendiare

Pe lângă substanţe piroforice (fosfor alb, sodiul ş.a.) ca surse cu potenţial mare de aprindere pot fi menţionate şi substanţele incendiare special fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea război mondial pentru bombele incendiare:

— electronul, având în componenţă magneziu 85—90%, aluminiu 14—9%, mangan, cupru, alte elemente .1%, se aprinde la 800°C şi degajă o temperatură de circa 3000°C. Arde cu o flacără albastră, puternică, degajând un fum alb, dens.

— termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% şi praf de aluminiu 24%. Se foloseşte sub formă de praf presat într-o masă solidă, formată din amestecul de mai sus, plus o răşină dizolvată în alcool. Temperatura de aprindere este de circa 1200—1300°C, pentru aprindere fiind necesară o amorsă specială. Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 2000°C fără a genera fum sau gaze.

— napalmul, cea mai cunoscută substanţă incendiară, este un gel alcătuit din 90—95% benzină şi 5—10% săpun de napalm (fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu, plus acceleranţi: spirt, creozat etc.).

Napalmul se aprinde şi arde uşor cu o temperatură de circa 1000°C, având şi putere de aderenţă superioară benzinei.

Substanţele incendiare de luptă aflate în dotarea actuală a armatelor (supernapalm ş.a.) au caracteristici destructive superioare.

8. INCENDII INTENTIONATE (ARSON)

Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care provoacă distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aliatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.

Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan internaţional, a fost preluat ca atare în limba romînă, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este definit drept incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu are echivalent în terminologia juridică romînească.

Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :- pentru obţinerea unui cîştig;- din răzbunare;- pentru acoperirea altor infracţiuni;- din motive social-politice;- din vanitate;- din vandalism;- înfăptuite de persoane cu tulburări mentale;- autoincendierea.

Efectele nocive ale incendiilor

. Efectele nocive asupra oamenilor, bunurilor şi mediului au şi căldura degajată, fumul şi gazele

arse şi chiar utilizarea neadecvată a unor produse de stingere.Fenomene cum ar fi degajarea fumului şi a gazelor de ardere sunt de multe ori ignorate,

neapărând atât de evident periculoase cu flăcările. De multe ori, însă, aceste produse ale arderii provoacă pericole şi distrugeri mai mari decât flăcările, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti.

A SE REŢINE: Propagarea rapidă a fumului (pe casa scărilor, tubulatura de ventilaţie, coridoare etc.) provoacă panică în rândul persoanelor care ocupă clădirea. Reducerea vizibilităţii duce atât la diminuarea capacităţii de orientare a acestora, cât şi la îngreunarea intervenţiei pompierilor. Aceasta împiedică părăsirea rapidă a zonei periculoase şi, ca urmare, se măreşte durata de staţionare sub influenţa căldurii şi gazelor toxice, şansele de supravieţuire diminuându-se.

Particularităţile fizico-psihice ale fiecărui individ provoacă reacţii faţă de incendii şi fum, în funcţie de anumiţi factori, cum ar fi:

- gradul de cunoaştere a căilor de evacuare;- interesul privind bunurile afectate de incendiu;- instructajul prealabil asupra conduitei optime în caz de evenimente negative;- aptitudini fizice;- starea emotivă şi trăsături psihice.Deşi majoritatea particulelor de fum sunt prea grosiere pentru a fi inhalate, ele se pot localiza

mai întâi în nas, în gură sau în gât, înainte de a fi înghiţite, provocând simptome de ameţeală şi vomă.

Lipsindu-i oxigenul, victima incendiului intră în stări euforice, comportându-se însă într-o manieră iraţională sau ineficace.

Reacţia datorită atât stresului, cât şi alterării comportării datorită fumului este predominant caracterizată de frică şi panică şi se manifestă sub trei forme majore: fuga (uneori, însă, în direcţie greşită), lupta sau acţiunea (de multe ori victimele sunt împinse la gesturi disperate – aruncarea pe fereastră în cazul cladirilor înalte) ori ignorarea realităţii pericolului, o pasivitate totală (un procent mic de oameni se pot apuca de ordonarea hârtiilor de pe birou, în timp ce acoperişurul în flăcări se prăbuşeşte peste ei).

IMPORTANT: Comportarea recomandată în toate cazurile de propagare a fumului într-o incintă este următoarea: ştiind că fumul şi gazele au tendinţa de a se aduna în strat sub tavan, se dă alarma, apoi se merge aplecat, fără ezitări, spre o cale de evacuare. De aceea, o importanţă deosebită o are instructajul periodic în cazul ocupanţilor unei clădiri (care asigură reflexe indispensabile evitării actelor ilogice datorate intoxicaţiei cu fum), respectiv inscripţionarea vizibilă a căilor de evacuare şi măsuri de avertizare.

În compoziţia fumului intră însă şi gaze de ardere cu efecte, deseori, extrem de nocive.Oxidul de carbon se formează aproape la toate incendiile (mai ales la cele mocnite sau cu aport

insuficient de aer). El reprezintă cel mai mare pericol, deoarece este deosebit de toxic (oxidul de carbon are pentru hemoglobina din sânge o afinitate de 300 de ori mai mare decât oxigenul, formând carboxihemoglobina, care, chiar la valori foarte mici, induce modificări ireversibile fatale).

. Dioxidul de carbon produce moartea prin asfixie la concentraţii peste 20%, iar la concentraţii

mai mici produce dureri de cap, congestie cerebrală, reducerea capacităţii de a auzi.Tot mai des utilizate ca elemente de construcţii, de finisaj, obiecte de uz casnic, izolaţie electrică

etc., materialele plasice degajă, prin ardere, gaze toxice sau corozive. Alături de fosgen, amoniac, formaldehidă, îndeosebi acidul clorhidric produce simptome de sufocare şi afectează sistemul pulmonar, dar, în acelaşi timp, are un efect coroziv, distructiv asupra aparatelor şi instalaţiilor tehnologice, calculatoarelor, aparaturii de măsură şi control, de birotică etc.

În caz de incendiu, un pericol deosebit îl reprezintă materialele plastice termoplaste, care se înmoaie la căldură, se topesc şi curg. Ele pot cădea pe pielea oamenilor, provocând arsuri greu vindecabile sau pe alte materiale, propagând incendiul mai rapid.

Evacuarea persoanelor Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în

care incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.Căile de circulaţie, prin care se realizează evacuarea, sunt constituite din uşi, scări, coridoare

care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte etc.) sau a unor suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior), în cel mai scurt timp posibil şi în deplină siguranţă.

Dimensionarea căilor de evacuare se face de proiectanţi, pe baza reglementărilor în vigoare, în funcţie de numărul de persoane pe fiecare nivel şi compartiment de incendiu, concretizat în numărul de fluxuri de persoane.

Avertizarea la timp a ocupanţilor unei clădiri despre apariţia unui incendiu creşte mult şansele de evacuare şi salvare a celor care ar putea fi surprinşi de flăcări şi fum.

A SE REŢINE:- nu constituie căi de evacuare: ascensoarele, trecerile prin uşi antifoc care se pot bloca în poziţie

închisă, precum şi trecerile, galeriile, tunelurile etc. prin care se transportă substanţe periculoase;- traseele căilor de evacuare trebuie să fie distincte şi independente (după caz) şi astfel

inscripţionate încât persoanele care se evacuează să recunoască traseul spre exterior cu uşurinţă;- căile de evacuare trebuie să asigure capacitatea de ieşire rapidă şi în siguranţă a tuturor

persoanelor aflate la orice etaj;- căile de evacuare nu trebuie să intersecteze zone cu pericol de incendiu;- în casele de scări de evacuare nu vor fi amenajate spaţii de lucru sau de depozitare şi nu vor fi

introduse conducte de gaze naturale sau lichide combustibile; căile de evacuare trebuie să fie în permanenţă libere;

- se recomandă iluminatul natural pentru casele de scări de evacuare, direct din exterior; în caz contrar, se va asigura iluminatul de siguranţă şi posibilitatea de evacuare a fumului;

- uşile căilor de evacuare se vor deschide numai spre exterior;- nu se vor amplasa oglinzi pe căile de evacuare.

Stingerea incendiilor

. Clase de incendiiÎn funcţie de natura materialelor materialelor sau substanţelor combustibile prezente în spaţiile afectate de incendiu, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile pot fi clasificate, astfel:

- clasa A – incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combustie are loc în mod normal cu formare de jar. Exemple: lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse din cauciuc, materiale plastice care nu se topesc la căldură ş.a.;

- clasa B – incendii de lichide sau de solide lichefiabile. Exemple: benzină, petrol, alcool, toluen, lacuri, vopsele, uleiuri, gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc la căldură ş.a.;

- clasa C – incendii de gaze. Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.;

- clasa D – incendii de metale. Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, titan etc.

Procedee de întrerupe a arderiiAlegerea unui sau altuia dintre procedee depinde de natura, situaţia şi mărimea incendiului, de

proprietăţile substanţelor care ard, de calitatea produselor de stingere, de mijloacele şi personalul care participă la stingere şi altele.

a) Răcirea zonei de ardere. Se realizează prin introducerea unor substanţe aflate la temperatură joasă comparativ cu cea a incendiului, care să preia o parte din căldura necesară continuării procesului de ardere. Ca urmare, viteza de ardere se micşorează, iar cantitatea de căldură degajată se reduce.Produsele de stingere indicate a se folosi în acest procedeu sunt: apa, zăpada – când lipseşte apa, dioxidul de carbon sau alte gaze de stingere.

b) Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile de aerul atmosferic care întreţine arderea. În acest fel, se reduce viteza de ardere şi, respectiv, degajarea de căldură. Metodele cele mai utilizate pentru izolarea de aerul atmosferic a materialor şi substanţelor care ard sunt aplicarea de prelate ude, refularea de spume ori pulberi stingătoare etc.

c) Reducerea conţinului de oxigen. Procedeul constă în introducerea de substanţe care nu întreţin arderea. La un conţinut în oxigen sub 15% arderea încetează.Produsele de diluare cele mai întrebuinţate sunt dioxidul de carbon, aburul, apa pulverizată foarte fin etc.

d) Îndepărtarea materialelor combustibile din zona de ardere. Prin îndepărtarea materialor combustibile care vin în contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului poate fi limitată.

Pentru întreruperea procesului de ardere se pot folosi, simultan, mai multe procedee descrise. La o combinare a acestora însă, unul din ele este principal şi hotărâtor în acţiunea de stingere a incendiului.

Prevederi generale privind organizarea apărării împotriva incendiilor

. Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul de activităţi specifice şi măsuri

organizatorice şi tehnice, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor şi asigurării intervenţiei operative pentru limitarea şi stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării şi protecţiei persoanelor periclitate, protejării bunurilor şi mediului împotriva efectelor situaţiilor de urgenţă determinate de incendii.

Responsabilităţile şi modul de organizare privind apărarea împotriva incendiilor sunt reglentate de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor si actele normative subsecvente acesteia. La art. 22 sunt stabilite pentru salariati urmatoarele obligaţii privind prevenirea si stingerea incendiilor la locul de muncă:

a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de conducatorul unitatii;

b) să utilizeze instalaţiile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de conducătorul unitatii;

c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale mijloacelor tehnice şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor;

d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului unitatii orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la mijloacele tehnice şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;

e) să coopereze cu salariaţii cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;

g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.

Organizarea apărării împotriva incendiilor într-o unitate constă în:

a) respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, prin intretinerea aparatelor si echipamentelor care prezintă pericol de incendiu, eliminarea surselor posibile de aprindere, marcarea pericolelor de incendiu prin montarea de indicatoare de securitate şi de orientare sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare;

b) asigurarea conditiilor tehnice si organizatorice pentru alarmarea personalului si anuntarea dispeceratului pentru situatii de urgenta, precum si a mijloacelor de interventie pentru stingere;

c) instruirea salariaţilor şi certificarea efectuării acestuia;

d) menţinerea condiţiilor de evacuare pentru salvarea personalului propriu si clientilor şi evacuarea valorilor si bunurilor, precum si afişarea planurilor de evacuare;

e) stabilirea componenţei echipei care trebuie să asigure stingerea unui eventual incendiu, salvarea şi evacuarea persoanelor.

Reguli de prevenire a incendiilor

.

Reguli specifice încăperilor pentru birouri

a) Se vor lua măsuri de reducere, la minim, a pericolului de incendiu, prin limitarea, la strictul necesar, a materialelor combustibile şi respectarea regulilor stabilite privind folosirea focului deschis etc.

b) Deşeurile din hârtie şi alte materiale combustibile, care rezultă din operaţiunile de lucru în birouri, se colectează şi se evacuează ritmic si la terminarea programului.

c) La terminarea programului de lucru, toti consumatorii electrici se vor deconecta de la retea. d) Insecticidele sau alte produse inflamabile se vor utiliza la lumina zilei, numai după

întreruperea curentului de la tabloul de alimentare, a reţelei electrice existente în încăperi, precum şi verificarea inexistenţei altor surse de foc sau scântei.

Reguli specifice exploatării instalaţiilor electrice

Pentru a nu constitui cauze de incendiu, instalaţiile si aparatele electrice vor fi întreţinute, verificate şi utilizate în condiţiile prevăzute în documentaţiile producătorului. Se interzice:

a) înlocuirea siguranţelor, releelor de protecţie şi a întreruptoarelor automate cu altele necalibrate;

b) supraîncărcarea circuitelor peste sarcina admisă pentru instalaţia respectivă prin racordarea mai multor consumatori;

c) supunerea conductorilor si legăturilor electrice la eforturi de tracţiune;d) folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductoarelor electrice, fără ştecher, direct

în prize;e) utilizarea receptorilor de energie electrică ( radiatoare, reşouri etc.) fără luarea măsurilor de

izolare faţă de materialele şi elementele combustibile din spaţiul sau încăperea respectivă;f) utilizarea lămpilor mobile (portative), alimentate prin cordoane improvizate şi/sau uzate;g) utilizarea consumatorilor electrici neomologati sau în alte locuri decât cele stabilite prin

instrucţiunile producatorului;h) folosirea în stare defectă, uzată şi/sau cu improvizaţii, a instalaţiei electrice şi/sau a

receptorilor electrici;i) introducerea în panouri, nişe, tablouri sau canale electrice a obiectelor de orice fel;j) efectuarea lucrărilor de întreţinere, revizii şi reparaţii de către persoanal necalificat şi

neautorizat.

Lucrările cu foc deschis

Prin foc deschis, în sensul prezentelor instructiuni, se înţelege acea ardere care nu se desfăşoară într-un spaţiu închis de combustie. Pot fi incluse în această categorie flacăra produsă de: brichete, chibrituri, aparate de lipire, tăiere, sudură etc.

În categoria foc deschis se includ şi materialele în stare incandescentă, aflate în situaţii deosebite, cum sunt: împroşcările, deversările, care pot provoca incendii datorită contactului direct cu materialele combustibile.

. Lucrările cu foc deschis se vor executa şi se vor supraveghea numai de persoane calificate şi

instruite.Fumatul

Incendiile produse de fumat se datorează atât flăcării (chibrit, brichetă) utilizate pentru aprinderea ţigării, cât şi resturilor de tigari si chibrituri aprinse aruncate la intamplare pe materiale combustibile.

La locurile de muncă unde este permis fumatul se vor asigura scrumiere. Acestea se amplasează astfel încât să nu facă posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere. De asemenea, la locurile stabilite pentru fumat se vor prevedea scrumiere si se vor instala inscripţii "LOC PENTRU FUMAT".

Golirea scrumierelor şi a vaselor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile este interzisă.

Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este interzisă.Se interzice aprinderea chibriturilor sau a brichetelor în încăperi în care s-au produs scurgeri de

gaze.

Căi de acces, de evacuare şi de intervenţie

Menţinerea în stare de utilizare a căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie la parametrii la care au fost proiectate şi realizate, este necesara în vederea salvării şi acordării ajutorului persoanelor aflate în pericol, stingerii incendiilor şi limitării efectelor acestora.

Se interzice blocarea căilor de acces, de evacuare şi de intervenţie cu materiale care reduc lăţimea sau înălţimea liberă de circulaţie stabilită ori efectuarea unor modificări la acestea, prin care se înrăutăţeşte situaţia iniţială.

Nu este permisa blocarea în poziţie deschisă a uşilor care, în caz de incendiu, au rol să oprească pătrunderea fumului, a gazelor fierbinţi şi propagarea incendiilor.

Sistemul de închidere a uşilor de pe traseele de evacuare trebuie mentinut in stare de functionare incat să permită deschiderea cu uşurinţă a acestora în caz de incendiu.

Sezonul rece

Perioada sezonului rece este caracterizată de cresterea numarului de incendii datorate utilizarii necorespunzatoare a sistemelor şi mijloacelor de încălzire. Efectele sezonului rece (îngheţ şi depuneri de zăpadă) pot influenţa în sens negativ şi operaţiunile de intervenţie pentru stingerea incendiilor prin reducerea posibilităţilor de acces la locul incendiului si de folosire a surselor de alimentare cu apă.

Aparatele electrice de încălzit si reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea lor necorespunzătoare, în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.). De asemenea, aparatele electrice de încălzit improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a acestora şi a deficienţelor pe circuitele de alimentare, care conduc la suprasolicitarea instalaţiei electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.).

.

Incendiile intenţionate

Numărul incendiilor intenţionate este într-o continuă creştere, atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră.

Locurile alese de un incendiator pentru a provoca incendiu sunt, de regulă, nepăzite, puţin circulate (mai dosnice), cu aglomerare de materiale (mobilier, arhive, deşeuri etc.) care permit, în primele faze ale incendiului, o dezvoltare lentă şi fără manifestări vizibile. Obiectivele fără pază vizibila şi împrejmuiri sigure, fără instalaţii de antiefracţie şi antiincendiu sunt ţinte pentru incendiator.

Reguli privind stingerea şi evacuarea în caz de incendiu

Responsabilităţi

Conducătorul unităţii este responsabil pentru: Repartizarea membrilor echipei de primă intervenţie; Asigurarea resurselor necesare tuturor membrilor echipei de intervenţie, pentru a-şi putea

îndeplini atribuţiile; Asigurarea îndeplinirii măsurilor şi recomandărilor făcute de autorităţi, cu ocazia controalelor

de specialitate, pe timpul aplicaţiilor şi exerciţiilor; Asigurarea gestionării eficiente a modului de evacuare.

Responsabilul cu atribuţii de prevenire si stingere a incendiilor are următoarele obligatii: Verifică funcţionarea mijloacelor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor şi se ocupă de

întreţinerea periodică a acestora; Menţine legătura cu serviciile de urgenţă (pompieri, ambulanta, protecţia civilă, poliţia etc.)

pentru asigurarea pregătirii intervenţiei în caz de incendiu; Întocmeştea evidenţa exerciţiilor de stingere şi evacuare în caz de incendiu, efectuate în

unitate;

Membrii echipei de primă intervenţie sunt responsabili pentru: Cunoaşterea locurilor în care sunt amplasate mijloacele de primă intervenţie în caz de

incendiu, ieşirile de urgenţă şi punctele de declanşare manuală alarmei de incendiu din zona de care răspund;

Îndeplinirea atribuţiilor stabilite pentru intervenţia în cazul unui incendiu; Anunţarea la Dispeceratul pentru Situaţii de Urgenţă (tel. 112) a oricărui început de incendiu

sau alt accident tehnic, generator de incendii sau explozii, care impune necesitatea evacuării persoanelor sau a altor situaţii de risc deosebit, care presupune intervenţie organizată cu mijloace adecvate;

. Procedura de urgenţă

La descoperirea unui incendiu, orice persoană are următoarele obligaţii: Să anunţe imediat incendiul si sa actioneze butoanele manuale de alarmare; Să încerce să stingă incendiul (se vor utiliza 2-3 stingătoare), iar dacă focul nu s-a putut

stinge – să parasească imediat zona; Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situatii de Urgenta – număr 112, din cea mai

apropiată zonă neafectată; Să comunice conducătorului unităţii informaţii privind locaţia exactă şi la amploarea

incendiului.

La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel: Încetează orice activitate; Opresc aparatele sau echipamentele la care lucrează; Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă sau prin locurile indicate de membri echipei

de intervenţie şi se deplasează la locul de adunare stabilit; Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie; Participă, dacă este posibil, la evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara unităţii si a

bunurilor si valorilor materiale;

La declanşarea alarmei de incendiu, membrii echipei de primă intervenţie sunt obligaţi: Să dirijeze clientii pentru evacuarea clădirii pe cea mai apropiată ieşire de urgenţă; Să încerce stingerea incendiului, folosind stingatoare si hidrantii interiori, iar dacă focul nu

poate fi stins – să parasească imediat zona; Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situatii de Urgenta – număr 112, din cea mai

apropiată zonă neafectată; Să informeze conducătorul unităţii privind locul şi amploarea incendiului; Să se deplaseze la punctul de adunare după evacuare; Să asigure ca nici o persoană să nu intre înapoi în clădire până la primirea dispoziţiei, în

acest sens, a conducerii unităţii; Să participe la analiza de după terminarea evenimentului şi să informeze despre orice

dificultate întâlnită în procesul de evacuare;

Stingătoarele sunt recipiente sub presiune care la punerea în funcţiune refuleaza o pulbere fină cu efect de stingere, care acoperă focarul, împiedicând contactul acestuia cu oxigenul atmosferic. Agentul propulsor utilizat este azotul sau dioxidul de carbon. Stingătoarele se utilizează la incendii incipiente, pentru stingerea focarelor de tip A (solide combustibile) sau de tip B (lichide combustibile).

Declansarea stingatorului se face prin scoaterea sigurantei si actionarea manerului.

Jetul de pulbere va fi indreptat la baza focarului.

Procedura de contabilizare a persoanelor

Îndată ce salariaţii unităţii şi persoanele din afara acesteia, care se aflau în clădire, s-au adunat la locul stabilit, membrii echipei de intervenţie vor proceda la numărarea persoanelor.

. Contabilizarea persoanelor se va face consultând:

Condica de prezenţă a personalului salariat; Informaţiile primite de la personalul salariat al unităţii, după asigurarea validităţii

informaţiei.Se va ţine cont de starea emotivă a persoanelor într-o astfel de situaţie şi se va încerca validarea

informaţiilor primite prin consultarea a cel puţin 2 surse de informare.

Accesul forţelor de intervenţie

Accesul echipajelor specializate ale pompierilor militari se va face pe usa de acces principală. Conducătorul unităţii sau şeful echipei de primă intervenţie vor asigura accesul echipelor de

intervenţie şi le vor comunica detalii referitoare la incendiu (locaţie, amploare, situaţiile în care nu se va folosi apa pentru stingere, starea alimentării cu energie electrică etc.).

De asemenea, îi vor informa cu privire la eventualele persoane lipsă la apel (împreună cu locaţia presupusă a acestora) şi vor rămâne la dispoziţia acestora pe durata operaţiunii de stingere a incendiului.

Modul de acţiune şi evacuare în cazul unui incendiuLa descoperirea unui incendiu, orice angajat are următoarele obligaţii:

Să anunţe imediat incendiul;

Să încerce să stingă incendiul, dacă nu este prea riscant (se vor utiliza 2-3 stingătoare), iar dacă focul nu s-a putut stinge – să parasească imediat zona;

Să comunice conducătorului unităţii informaţii privind locaţia exactă şi la amploarea incendiului;

Să anunţe telefonic la Dispeceratul pentru Situatii de Urgenta – număr 112, din cea mai apropiată zonă neafectată.

La declanşarea alarmei de incendiu, salariaţii sunt obligaţi să acţioneze astfel:

Încetează orice activitate;

Opresc instalaţiile sau aparatele la care lucrează;

Părăsesc imediat clădirea prin ieşirile de urgenţă sau prin locurile indicate de membri echipei de intervenţie şi se deplasează la locul de adunare stabilit;

Urmează toate indicaţiile primite de la membrii echipei de intervenţie;

Participă, dacă este posibil, la evacuarea în siguranţă a persoanelor din afara unităţii si a bunurilor si valorilor materiale.

Apelarea la numărul de urgenţă 112

. Apelarea la numărul de urgenţă 112 este gratuită şi poate fi făcută din orice reţea de telefonie

fixă sau mobilă. Cu cât daţi mai multe informaţii corecte, cu atât intervenţia pompierilor va fi mai rapidă, eficientă şi mai sigură.

Dacă sunaţi la 112 trebuie sa anunţaţi:

- Ce urgenţă aveţi (exemplu: incendiu si ce arde...);

- Unde este urgenţa (adresa exactă);

- Unde vă aflaţi;

- De la ce număr de telefon sunaţi;

- Cum vă numiţi.

Operatorul evaluează urgenţa apelantului în funcţie de informaţiile primite şi transmite aceste informaţii serviciilor de urgenţă.

După furnizarea acestor date, trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legătură cu pompierii şi pentru a primi eventuale recomandări.

Dacă legătura cu numarul 112 se întrerupe, trebuie să sunaţi din nou.

Rămâneţi calmi şi răspundeţi la toate întrebările; nu închideţi până când nu vi se spune.

Sunaţi la 112 doar dacă aveţi o urgenţă!

Apelurile false sunt pedepsite prin lege!

Utilizarea stingătoarelor portative de incendiu

Stingatoarele pot salva vieti si pot împiedica producerea unor pagube materiale considerabile. Daca s-a observat la timp producerea unui incendiu, acesta poate fi stins si de neprofesionisti cu un stingator.

Declansarea stingatorului se face prin scoaterea sigurantei si actionarea manerului.

Jetul de pulbere sau de bioxid de carbon va fi indreptat la baza focarului.

Stingătoarele se utilizează la incendii incipiente, pentru stingerea focarelor de tip A (solide combustibile) sau de tip B (lichide combustibile).

Evacuarea persoanelor

Evacuarea persoanelor urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care incendiul sau alte evenimente pot afecta viaţa şi sănătatea oamenilor.

Căile de circulaţie prin care se realizează evacuarea sunt constituite din uşi, scări, coridoare care asigură ieşirea persoanelor în exterior, la nivelul terenului (stradă, curte etc.) sau a unor

. suprafeţe circulabile (deschise, de unde se poate ajunge în exterior), în cel mai scurt timp posibil şi în deplină siguranţă.

Deschideţi cu prudenţă uşile, deoarece afluxul de aer proaspăt poate provoca o înteţire a arderii.

Deplasarea prin spaţiile inundate cu fum se poate face târâş, deoarece la nivelul pardoselii este mai puţin fum. Puneţi pe cap o pătură sau o haină umedă.

Căile de evacuare (holurile, casa scării) nu trebuie blocate prin depozitarea a tot felul de materiale, mobilier, coşuri de gunoi, cutii ş.a.

În cazul în care aţi părăsit clădirea nu vă mai întoarceţi în nici un caz înapoi, pentru a v ă lua acte, haine sau lucruri de valoare.

Aşteptaţi sosirea echipajelor de intervenţie în apropierea clădirii.

La sosirea acestora informaţi-i despre situaţia din clădire şi despre eventuala existenţă a altor persoane surprinse în interiorul acesteia.

Pompierii pot găsi persoanele rămase înăuntru mai repede cu ajutorul informaţiilor care le daţi dumneavoastră.

Cum se procedează dacă este blocată calea de evacuare

Dacă sunteţi într-o clădire cu mai multe etaje, în cele mai multe cazuri, singura cale de evacuare este casa scărilor. În cazul în care nu puteţi coborî pe scări:

- Închideţi uşile care despart zona unde se manifestă incendiul de restul clădirii.

- Dacă incendiul v-a blocat ieşirea sau atunci când casa scărilor din clădire este blocată sau inundată cu fum, păstraţi-vă calmul, încercaţi să vă retrageţi într-o cameră cât mai depărtată de focar şi care să aiba, pe cât posibil, telefon şi geam care să poată fi deschis.

- Aşezaţi cârpe, pături şi alte materiale textile umede avute la dispoziţie, în jurul cadrului uşii, pentru a împiedica pătrunderea fumului în încăperea în care vă aflaţi.

- Deschideţi geamul pentru a respira aer curat, pentru a striga după ajutor şi pentru a putea fi observat şi salvat de echipajele de intervenţie. Dacă nu puteţi deschide geamul, atunci trebuie să-l spargeţi.

Cum se procedează dacă vă iau foc hainele:

- OPRIŢI-VĂ!

- ARUNCAŢI-VĂ LA PODEA!

- ROSTOGOLIŢI-VĂ!

Nu alergaţi sau să vă agitaţi atunci când vă iau foc hainele deoarece acest comportament nu duce decât la o ardere şi mai accentuată.

Dacă hainele nu se sting prin rostogolire, încercaţi să înăbuşiţi flăcările acoperindu-le cu un material textil umed (pătură udă, prelată, ş.a.).

.

Tratarea arsurilor

Arsurile sunt leziuni ale pielii şi pot fi: uşoare (când pielea se înroşeşte, devine fierbinte şi dureroasă), medii (când pe piele apar băşicuţe) şi grave (când arsura a străpuns pielea, a ajuns la muşchi şi vase de sânge). Gravitatea arsurii poate depinde şi de suprafaţa ei, chiar dacă este uşoară sau medie. Primul-ajutor constă în stingerea focului de pe accidentat cu o pătură şi îndepărtarea hainelor. În funcţie de felul arsurii se va proceda astfel:

a) pentru arsuri uşoare - aplicarea compreselor cu apă rece, spirt sanitar sau cloramină;

b) pentru arsuri medii - leziunile se dezinfectează cu betadină sau cloramină, (atenţie, nu se sparg băşicile!), se pansează steril;

c) pentru cele grave sau pe suprafeţe mari (peste 10 % din suprafaţa corpului) accidentatul se va acoperi cu un prosop curat şi se va transporta cât mai repede la spital. Pentru calmarea durerilor se vor administra calmante.

Este interzisă folosirea cremelor, unguentelor, substanţelor uleioase!

Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheaţă în contact direct cu tegumentul. Se acoperă pacientul pentru a preveni pierderea căldurii.

STINGĂTOARE DE INCENDIU

In cadrul mijloacelor de prima interventie la incendiu, stingatoarele ocupa un loc prioritar. Ele sunt mijloace de stingere actionate manual, care contin o substanta ce poate fi refulata si dirijata asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create in interiorul lor.

Intrucat stingatoarele au o capacitate limitata (o anumita cantitate de substanta de stingere), ele pot fi folosite numai in faza initiala a arderii.

Utilizarea stingatoarelor la stingerea unor suprafete mai mari decat cele recomandate (capacitatea de stingere a utilajului) este inutila, in aceste cazuri fiind indicat a se recurge la alte mijloace de prima interventie ( hidranti, motopompe,etc.).

In general, suprafata controlata de un stingator este dependenta de natura materialelor combustibile si de substanta de stingere , precum si de caracteristicile functionale ale utilajului (capacitate, intensitate de refulare,lungime jet).

Actiunea de stingere poate fi influentata si de indeminarea manuitorului, de conditiile de mediu in care se desfasoara interventia (temperatura, umiditate, curenti de aer), la care se pot adauga uneori factori de influenta subiectiva, de natura psihica ( frica, incertitudine, inhibare ) sau de natura tehnica (incarcare necorespunzatoare, defectiuni, etc.).

Stingătorul de incendiu este un utilaj ce conţine o substanta de stingere care poate fi expulzata prin acţiunea presiunii interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.

Stingătorul portabil de incendiu este un stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi operat cu mâna şi care în stare de serviciu are o masă mai mica de 20 kg.

Stingatoarele se simbolizeaza in functie de natura substantei de stingere pe care o contin, astfel:cu pulbere (P);cu spuma mecanica (SM);

. cu dioxid de carbon (G);cu apa pulverizata (AP).

STINGATOARE PORTABILE CU PULBEREStingatoarele portabile cu pulberi sunt destinate primei interventii la incendiile din clasele B si C (gaze

combustibile sub presiune) si mai putin la cele din clasele A si D, la care se utlizeaza pulberi speciale.Eficienta ridicata la stingerea lichidelor combustibile, lipsa pericolului de electrocutare in cazul

interventiei la echipamentele electrice sub tensiune si domeniul larg al temperaturii admise pentru pastrare, le asigura utilizarea cu preponderenta in spatii exterioare sau interioare cu pericol mediu si mare de incendiu: magazine, ateliere mici de reparatii auto si vopsitorii, instalatii tehnologice folosind lichide combustibile, ateliere pentru tratamente termice ( calire in ulei ), depozite de marime redusa pentru lichide combustibile, posturi TRAFO de mica capacitate,etc.

Aplicarea sustantei de stingere pe suprafata incendiata, mai ales la stingerea lichidelor combustibile, se face prin dirijarea jetului la baza flacarilor, incepandu-se, in general, cu marginea cea mai apropiata si progresandu-se catre extremitatea opusa cu o miscare de maturare (dreapta- stanga), pe intreaga latime a focarului.Trebuie avut grija, totusi, a se dirija jetul tangential la suprafata ce arde, pentru a se evita deversarea lichidului incendiat.

In cazul utilizarii stingatorului in aer liber, pentru contracararea efectelor nedorite ale curentilor de aer, se recomanda dirijarea jetului perpendicular pe directia vantului, cu deplasare spre directia de inaintare a acestuia. In nici un caz nu se actioneaza in sens contrar directiei vantului.

STINGATOARE PORTABILE CU PULBERE SI DOXID DE CARBONAcestea folosesc ca agent de vehiculare dioxidul de carbon, incarcat in butelii interioare sau exterioare.Functionarea stingatoarelor se bazeaza pe principiul sifonului: dioxidul de carbon eliberat din butelie, prin

spargerea membranei, impinge cu presiune pulberea din recipient si o dirijeaza prin tubul sifon si furtunul de refulare spre exterior.

Recipientii stingatoarelor sunt executati din otel sudat.STINGATOARE PORTABILE CU PULBERE

PRESURIZATEAceste stingatoare sunt presurizate permanent, agentul

propulsor utilizat fiind azotul ce prezinta stabilitate la variatiile de temperatura si este ecologic. Recipientii stingatoarelor sunt executati din otel sau aluminiu.

Stingatoarele cu pulbere sunt echipate cu robineti din alama cu parghie de declansare, dotati cu supapa de siguranta cu arc pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu sigiliu. Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu intaritura textila stratificata si dotat cu duza din alama galvanizata. Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie. Pulberea utilizata este tip ABC sau BC; nu este coroziva, abraziva si este ecologica. Se utilizeaza pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mica de 1000 V.

Tip stingator

FocarIncarcatura

nominala (kg)Masa

totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)P1 5A; 21BC 1 2,4 330x80P2 8A; 34BC 2 4,2 420x100P4 13A; 70BC 4 8 460x160P6 21A; 113BC 6 10 500x160P9 27A; 144BC 9 13,5 620x170

. P12 43A; 183BC 12 18 700x170

STINGATOARE PORTABILE CU SPUMA MECANICA

Stingatoarele presurizate pe baza de spuma sunt utilizate cu mare eficienta pentru stingerea inceputului de incendiu la focare de tip A si B.

Ele sunt presurizate permanent, agentul propulsor utilizat fiind azotul, ce prezinta stabilitate la variatiile de temperatura si este ecologic.

Agentul de stingere utilizat este spuma.Recipientii stingatoarelor pe baza de spuma sunt executati

din otel sudat sau aluminiu si sunt protejate la interiorStingatoarele pe baza de spuma sunt echipate cu robineti

din alama cu parghie de declansare, supapa de siguranta cu arc pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu sigiliu.

Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu intaritura textila stratificata. Duza de spuma este realizata din alama galvanizata sau material plastic, proiectata si executata pentru a obtine un grad de infoiere corespunzator, o lungime a jetului si un timp de descarcare optime.

Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie.ATENTIE ! Nu se utilizeaza pentru echipamentul electric !

Tip stingator

FocarIncarcatur

a nominala (kg)Masa

totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)

SM35A;

55BC3 6 430x130

SM68A;113

BC 6 10,5 500x160

SM913A;

183BC 9 14,7 620x170

.

STINGATOARE PORTABILE CU DIOXID DE CARBON

Stingatoarele portabile cu dioxid de carbon sunt destinate primei interventii la incendiile dezvoltate, in general, in spatii inchise de dimensiuni reduse, indiferent de natura materialelor combustibile, exceptandu-le pe cele din clasa D(metale piroforice), cu care dioxidul de carbon, venind in contact, ar putea genera reactii periculoase.

Stingatoarele cu dioxid de carbon sunt utilizate la stingerea incendiilor din clasele B, C si E, in spatii interioare si exterioare.

Utilizarea dioxidului de carbon are avantajul ca:- nu lasa urme; - nu impurifica- nu prezinta pericol de electrocutare in cazul

interventiei la echipamente electrice sub tensiune.Pentru punerea in functiune a stingatoarelor cu dioxid

de carbon, indiferent de tipul ventilului sau marimea lui, se procedeaza astfel:

- se apuca stingatorul de suportul de sustinere sau manerul pistoletului si se scoate agrafa de siguranta ( sigiliul );

- se actioneaza ventilul pentru refularea dioxidului de carbon, dirijand jetul spre focar;

Refularea poate fi facuta, dupa caz, cu intreruperi, chiar repetate. Ea nu necesita o tehnica deosebita de lucru,dar nu este recomandabil a se dirija jetul direct asupra lichidelor care ard, pentru a se evita imprastierea sau deversarea acestora, precum si asupra elementelor electronice sensibile, socul termic putandu-le deteriora.

In medii deschise sau cu curenti puternici de aer, eficacitatea dioxidului de carbon scade apreciabil, mai ales la stingerea lichidelor inflamabile in strat adanc si in rezervoare metalice.

Stingatoarele cu dioxid de carbon au o dubla actiune asupra focarului: inlocuirea oxigenului atmosferic si racirea focarului prin evacuarea agentului de stingere sub forma de zapada carbonica.

Stingatoarele cu dioxid de carbon au recipientii din otel sau aluminiu, recipienti care sunt testati la o proba de presiune de 250 bar, in conformitate cu normele in vigoare (EN).

Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu insertie dubla de metal, iar duza de evacuare de inalta performanta este realizata dintr-un plastic izolator special impotriva racirii mainii.

Se utilizeaza pentru echipamente electrice aflate sub tensiune mai mica de 1000 V.

Tip stingator

Focar

Incarcatura nominala (kg)

Masa totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)

G221

B2 9 505x115

G334

B3 12 645x115

G555

B5 20 615x152

G670

B6 23 720x152

.

STINGATOARE PORTABILE CU APA PULVERIZATA

Stingatoarele portabile cu apa pulverizata sunt destinate primei interventii la incendiile de clasa A (materiale celulozice si carbonoase uscate, mase plastice) si limitat la unele din clasa B ( motorina grea, uleiuri, vopsele, unsori) dezvoltate cu precadere in spatii cu pericol redus de incendii (locuinte, birouri, scoli, magazine, ateliere sau locuri unde se lucreaza cu cantitati mici de materiale combustibile, de regula solide.

Stingatoarele cu apa imbunatatita sunt utilizate cu eficienta ridicata pentru stingerea inceputului de incendiu din clasa A. Apa este pulverizata sub forma de ceata, iar presiunea ridicata permite stingerea incendiilor de la o distanta sigura.

Aplicarea substantei de stingere (a apei) trebuie sa inceapa cat mai aproape de focar pentru a folosi energia jetului la patrunderea apei in masa incendiata. Totodata, prin miscari permanente ale furtunului de refulare sau rotire in jurul focarului, se va asigura acoperirea intregii suprafete incendiate.

Pentru racirea jarului, refularea va continua chiar dupa ce se observa disparitia flacarilor.La stingerea unor lichide combustibile, procedeul de interventie va fi, in prima faza, diferit: refularea apei va incepe de la distanta de peste 2 m si pe o directie tangentiala la suprafata lichidului incendiat, pentru evitarea unor reactii de intensificare brusca a arderii ( prin descompunerea vaporilor de apa) si pentru eliminarea pericolului de imprastiere a lichidului combustibil.

Stingatoarele cu apa imbunatatita sunt presurizate permanent, agentul propulsor utilizat fiind azotul ce prezinta stabilitate la variatiile de temperatura si este ecologic. Recipientii stingatoarelor cu apa imbunatatita sunt executati din otel sau aluminiu si sunt protejati la interior.

Stingatoarele cu apa imbunatatita sunt echipate cu robineti din alama cu parghia de declansare, dotati cu supapa de siguranta cu arc pentru autodeclansare la 20-24 bari si inel de siguranta cu sigiliu. Furtunul de evacuare este executat din cauciuc cu intaritura textila stratificata si dotat cu duza din alama galvanizata. Manometrul este tip EBUR, de inalta precizie.ATENTIE ! Nu se utilizeaza pentru echipamentul electric

Tip stingator

Focar

Incarcatura normala (l)

Masa totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)AP6 8A 6 10,5 500x160

AP913

A9 14,7 620x170

AP1013

A10 14,5 640x170

AP1221

A12 18 700x170

. STINGATOARE TRANSPORTABILE CU PULBERE

Tip stingator

FocarIncarcatur

a nominala (kg)Masa

totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)P30 ABC 30 60 850x300P50 ABC 50 75 1070x300P100 ABC 100 145 1300x350

STINGATOARE TRANSPORTABILE CU SPUMA

Tip stingator

FocarIncarcatur

a nominala (kg)Masa

totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)SM50 AB 50 78 1070x300SM100 AB 100 156 1300x350

.

STINGATOARE TRANSPORTABILE CU DIOXID DE CARBON Stingatoarele transportabile sunt o solutie eficienta in stingerea incendiilor prin cantitatea mare de agent

de stingere ce se elibereaza intr-un interval de timp redus. Pot fi incarcate cu pulbere, spuma sau dioxid de carbon.

Sistemul mobil de transport permite deplasarea cu usurinta la locul incendiului.

Tip stingator

Focar

Incarcatura nominala (kg)

Masa totala (kg)Dimensiuni HxD

(mm x mm)

G10BC

E10 40 1190x170

G20BC

E20 67 1240x202

G30BC

E30 80 1700x202

G60BC

E60 173 1700x440

ÎNDRUMAR PENTRU COMPLETAREA ETICHETELOR STINGĂTOARELOR

CuloareCuloarea corpului stingătorului trebuie să fie roşie. Culoarea etichetei (precizată mai jos) va fi utilizată

pentru identificarea produsului de stingere, iar textul etichetei (se recomandă tipul de literă TIMES NEW ROMAN) va fi scris cu litere de culoare conform tabelului:

Substanţa de stingere Culoare de identificare Culoare litere textApă Albastru AlbSpumă Galben Roşu

. CO2 Negru AlbPulbere Alb Negru

TEMATICA SI GRAFICUL ANUAL PENTRU INSTRUCTAJUL PERIODIC AL PERSONALULUI ADMINISTRATIV IN DOMENIUL SITUATIILOR DE URGENTA

.

PERIOADA DE DESFASURARE

TEMA - MATERIALUL PRELUCRAT LA INSTRUCTAJ

Trim. I-luna Februarie-

Tema 1- Legea 307/2006, art. 6-8, 22 Obligatii privind apararea impotriva incendiilorTema 2- Cauze de incendiu

Trim. II-luna Mai-

Tema 3- Organizarea activitatii de aparare impotriva incendiilor pe locul de muncaTema 4- Legea 481/2004, art. 1,3,20 Protectia civila – atributiile apararii civile si obligatiile cetatenilor privind protectia civila

Trim. III-luna Septembrie-

Tema 5- Ordonanta de urgenta Nr. 21 din 15 aprilie 2004 Sistemul national de management al situatiilor de urgentaTema 6- Stingatoare de incendiuTema 7- Exercitiu practic: Folosirea instalatiilor si a mijloacelor de prima interventie din dotare

Trim. IV-Luna Decembrie-

Tema 8- O.M.A.I. nr. 163/2007, art. 80 – 86, 89 - 94 Masuri generale de prevenire a incendiilor la exploatarea constructiilor, instalatiilor si amenajarilorTema 9 - Situatii de urgenta – riscuri naturale (cutremure, alunecari de teren)Tema 10 - Verificare de fond, pe bază de teste tip chestionare

Tema 1. LEGEA nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor

OBLIGAŢII GENERALE  Art. 6. - (1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile

de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.    (2) Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă,

primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.    (3) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul

răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie.

   Art. 7. - (1) În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă.

      Art. 8. - În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii:

   a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor;    b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de

salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane;    c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea

unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea

. temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor măsuri.   

OBLIGAŢIILE SALARIAŢILOR Art. 22. - Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:    a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice

formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;    b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele,

potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;    c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de

apărare împotriva incendiilor;    d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor

de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor;

   e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;

   f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu;

   g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.

TEMA nr. 2CAUZE DE INCENDIU

În sensul prevederilor Legii nr. 307/2006, incendiul reprezinta o ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere

Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de elementele obligatorii menţionate mai sus, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii sursei de aprindere

Astfel se pot deosebi următoarele categorii :1. Surse de aprindere cu flacără deschisă

ChibritulChibritul este cel mai obişnuit mijloc utilizat pentru a obţine o flacără. Cele mai răspîndite sunt

chibriturile de siguranţă alcătuite dintr-un băţ de lemn ( în general de plop ) impregnat cu parafină şi o gămălie ce constă dintr-o pastă pe bază de clorat de potasiu. Suprafaţa de frecare de pe cutie este alcătuită dintr-o pastă pe bază de fosfor roşu ce conţine clei şi material abraziv – praf de sticlă.

Flacăra de chibrit arde timp de circa 20 secunde şi poate atinge o temperatură de pînă la 600 grade C.

LumînareaDeşi lumînarea nu mai este utilizată de mult ca factor de iluminat, sunt semnalate totuşi în continuare,

unele incendii provocate de această sursă de aprindere. Lumînările pot fi utilizate şi ca mijloc de aprindere întîrzietor la incendii intenţionate.

Bricheta

. Bricheta este un dispozitiv producător de flacără acţionat manual sau electric, utilizînd drept

combustibil hidrocarburi lichefiate. Brichetele pot fi de unică folosinţă, reglabile, nereglabile sau cu reglare automată, cu sau fără mecanism de autostingere, cu sau fără sistem paravînt.

Brichetele lăsate la îndemîna copiilor chiar şi cele cu mecanism de siguranţă, pot provoca incendii grave.

Focuri în loc deschisFocurile în loc deschis aprinse voluntar în diferite scopuri ( distructiv, gătit, încălzit ), cum ar fi focul de

tabără, focul pentru arderea gunoaielor, deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în curţi, depozite, cît şi în spaţii interioare pot să se propage la materialele şi elementele de construcţie combustibile din apropiere.

Flăcările unor aparate casnice sau industriale

Flăcările acestor aparate au un nivel termic foarte ridicat. Flacăra unei lămpi de lipit poate atinge 1 500 grade C lîngă doză, respectiv 200 grade C la 40 cm şi 100 grade C la 70 cm, iar cea a unui arzător cu propan atinge 2700 grade C

Flacăra unui bec de sudură oxiacetilenică are temperatura de 3 100 grade C la doză, iar aceasta scade cu distanţa, la circa 10 cm fiind de 1200 grade C iar la 100-130 cm de circa 200 gradeC

Aceste flăcări prin căldura degajată, provoacă incendii :- prin acţiunea directă asupra materialelor aflate în apropiere

- prin conducţie termică – dacă piesa metalică asupra căreia se efectuează lucrări de sudură sau tăiere este în legătură cu un material uşor aprinzibil.

În aceiasi categorie pot fi menţionate si maşinile de gătit, sobele, cuptoarele casnice, arzătoarele, aragazele – toate funcţionînd pe principii similare, fie cu combustibil gazos, fie cu combustibil lichid.

2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂSursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionînd fie în contact

direct cu materialul combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri ridicînd temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană. Este o categorie foarte largă care include obiecte incandescente( ţigară, becuri electrice ) căldura degajată de aparate termice, căldura degajată prin efectul temic al curentului electric.

Radiaţia Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie este

reprezentat de undele electromagnetice.Conducţia termicăReprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări aparente, în

masa căruia există diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci cînd între acestea există un contact minim şi diferenţe de temperatură.

Corpurile incandescente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge temperaturi ridicate, 700 – 1 500 gradea C, prin acest nivel termic acţioneaza ca sursă de aprindere a materialelor combustibile.

Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întîmplare pe materiale uşor aprinzibile ) reprezintă 7-8 % din total în ultimii ani.

Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandescente se caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.

Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întîlnesc rar, dar prezintă un nivel termic deosebit de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate, de regulă, cu efectuarea unor manevre greşite sau defecţiuni. În cazul în care cantitatea de material topit deversat este mare, propagarea incendiului este rapidă, iar intervenţia dificilă.

Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere, sudare, formează o categorie aparte, ce nu poate fi identificată cu scînteiele mecanice ( rezultate din operaţiuni

. mecanice care au un potenţial termic mai scăzut ) sau particulele incandeşcente proiectate de gazele arse prin coşuri.

Scînteiele care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial termic necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri învecinate, precum şi materialele combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de circa 10 – 30 m.

Sobele metalice , îndeosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decît sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.

Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scînteile şi particulele incandeşcente ce ies prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

3. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂIncendiile provocate la instalaţiile electrice, atît în ţară, cît şi în străinătate, au o pondere tot mai mare

în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi omeneşti. Regulile anormale de funcţionare care apar la instalaţiile electrice pot pune în pericol fie instalaţia respectivă, fie viaţa personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin distrugerea unor piese electrice şi întreruperea funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste cazuri trebuie să intervină dispozitivele de protecţie, care la ivirea unui regim anrmal să comande izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau numai să semanalizeze apariţia regimului anormal.

Cele mai fregvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune şi care constitue principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :

- Supracurenţii;- Supratensiunile;- Scăderea tensiunilor sub anumite limite;- Apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune;- Punerea la pămînt a unei faze.

Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale de funcţionare, în ordinea fregvenţei de manifestare sunt :

- creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate;- creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate;- producerea anormală de căldură în izolaţie;- producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuase;- arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă;- arcuri şi scîntei în aparate şi echipamente;

- localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de disipare a căldurii produse.

Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune.Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul deschiderii

unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor. Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de rupere a aparatajului, apar efectele sale devastatoare.

Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de valoare mică a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce cînd izolaţia dintre două conductoare ale unei instalaţii electrice ale unei reţele sau ale unui aparat se degradează şi cele două conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact unul cu celălalt.

4. SURSE DE APRINDERE SPONTANĂAprinderea spontană ( autoaprinderea ) este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin

autoîncălzirea unei substanţe combustibile pînă la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor şi reacţiilor ce produc autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură chimică, fizico-chimică şi biologică.

. Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe în

contact cu oxigenul din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în condiţii normale.

Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care acţionează reciproc, atunci cînd vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi : scîntei, lumină solară, căldură, umiditate. Efectul de aprindere, explozie se manifestă fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari de căldură sau a flăcării iniţiale.

Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe combustibile în urma acţiunii atît a unor procese chimice, cît şi a unor factori de natură fizică.

- În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică. Are loc atît o absorţie de oxigen ce ridică temperatura întregii mase. Procesul de oxidare este foarte lent şi poate dura săptămani sau luni. Acumularea căldurii duce la creşterea temperaturii peste cea de autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C focarele de aprindere spontane se înmulţesc.

Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de acumulare de căldură. Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea unei surse de căldură şi este favorizată de existenţa unor straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen, mai ales în spaţii închise.

Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de aprindere spontană la contactul cu aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai ales în combinaţie cu diluanţi avînd conţinut de toluen, mai mare decît limitele admise duce la iniţiertea unor incendii atît în cabinele de vopsire cît şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante, lipsă ventilaţie, tip recipient.

Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atît unor produse vegetale, cît şi unor produse de natură animală ( lînă, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa acţiunii unor microorganisme produc căldura necesară procesului de autoaprindere.

Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ fregvent.Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile constitue o

cauză importantă de incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întîlnit îl reprezintă ţesăturile impregnate cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci cînd aceste produse sunt absorbite de materialele poroase, cum sunt ţesăturile, creşte supărafaţa uleiului în contact direct cu aerul, viteza de oxidare se măreşte considerabil la fel debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică necesară, pentru autoîncălzire pînă la producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine violentă, putînd provoca explozii.

Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de încălzire, atunci cînd din motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9- 14%. Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa umidităţii în exces şi mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru germinaţie.

5.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂSpre deosebire de scînteile electrice care sunt de tipul descărcărilor electrice, scînteile mecanice sunt

particule materiale, cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a metalelor sau din ciocniri mecanice. Deşi ca sursă de aprindere intervin prin potenţialul lor termic, sunt individualizate prin natura activităţilor mecanice care le generează.

Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două suprafeţe în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.

Scînteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de cîţiva microni, de metal prelucrat, care se încălzesc pînă la incandescenţă. Dacă în zona în care se produc aceste scîntei există materiale combustibile sau amestecuri explozive, nu poate fi neglijată posibilitatea unor aprinderi sau explozii.

6.SURSE DE APRINDERE NATURALETrăsnetul este o descărcare electrică disruptivă, de mare intensitate care se produce în timp de

furtună, între nori şi pămînt, prin interiorul unor canale de aer izolat Se pot deosebi:

. - trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ mare,

astfel încît sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă. Produce pagube îndeosebi prin efecte termice;

- trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică, sarcina trecută prin canalul de descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar produce pagube prin efectele electromagnetice puternice.

7. SURSE DE APRINDERE DATORATE EXPLOZIVILILOR SI MATERIALELOR INCENDIARE

ExploziviiExplozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor

mecanic se descompun brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea majoritate a explozivilor au o structură organică complexă cu particularitatea că au în structură molecule de azot.

Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :- propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un amestec de

salpetru-azotat de potasiu-mangal şi sulf );- lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire;- brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de exemplu :

dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid picric, nitroglicerina ).ArtificiiArtificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze flacăra

sau să producă ceaţă şi fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv (artificii pirotehnice) în teatre pentru imitarea focului sau a incendiului, în arta militară — pentru semnalizări luminoase etc.

In împrejurări favorabile (apropiere de materiale uşor aprinzibile, aflate în condiţii de deshidratare sub acţiunea unei călduri intense pot fi generate incendii. Substanţe incendiare

Pe lângă substanţe piroforice (fosfor alb, sodiul ş.a.) ca surse cu potenţial mare de aprindere pot fi menţionate şi substanţele incendiare special fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea război mondial pentru bombele incendiare:

— electronul, având în componenţă magneziu 85—90%, aluminiu 14—9%, mangan, cupru, alte elemente .1%, se aprinde la 800°C şi degajă o temperatură de circa 3000°C. Arde cu o flacără albastră, puternică, degajând un fum alb, dens.

— termitul este un amestec mecanic format din oxid de fier 76% şi praf de aluminiu 24%. Se foloseşte sub formă de praf presat într-o masă solidă, formată din amestecul de mai sus, plus o răşină dizolvată în alcool. Temperatura de aprindere este de circa 1200—1300°C, pentru aprindere fiind necesară o amorsă specială. Dezvoltă prin ardere o temperatură de circa 2000°C fără a genera fum sau gaze.

— napalmul, cea mai cunoscută substanţă incendiară, este un gel alcătuit din 90—95% benzină şi 5—10% săpun de napalm (fabricat din stearat sau naftenat de aluminiu, plus acceleranţi: spirt, creozat etc.).

Napalmul se aprinde şi arde uşor cu o temperatură de circa 1000°C, având şi putere de aderenţă superioară benzinei.

Substanţele incendiare de luptă aflate în dotarea actuală a armatelor (supernapalm ş.a.) au caracteristici destructive superioare.

8. INCENDII INTENTIONATE (ARSON) Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care provoacă

distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aliatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.

Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan internaţional, a fost preluat ca atare în limba romînă, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este definit drept incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu are echivalent în terminologia juridică romînească.

Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :- pentru obţinerea unui cîştig;

. - din răzbunare;- pentru acoperirea altor infracţiuni;- din motive social-politice;- din vanitate;- din vandalism;- înfăptuite de persoane cu tulburări mentale;- autoincendierea.

TEMA nr. 3

ORGANIZAREA ACTIVITATII DE APARARE IMPOTRIVA INCENDIILOR LA LOCURILE DE MUNCAO.M.A.I. nr. 163/2007, art. 21 - 36 Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă are ca scop asigurarea

condiţiilor care să permită salariaţilor ca, pe baza instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie, să acţioneze eficient pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice.

Prin loc de muncă, în înţelesul prevederilor prezentelor norme generale, se înţelege:    a) filială, punct de lucru şi altele asemenea;    b) depozit de materiale,etc.;    c) atelier de întreţinere;    d) compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri, cu destinaţie

financiar-bancară;    e) bibliotecă, arhivă; Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai mulţi

operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori, prin înţelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice respective.

Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în:    a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice care prezintă

pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor;

   b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor;    c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor;    d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor de

protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite;    e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă şi

verificarea efectuării acesteia;    f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripţii ori

mijloace de atenţionare. La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:    a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;    b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea

normelor specifice de prevenire a incendiilor;    c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţia tehnică

de proiectare;    d) verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru;    e) menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor instalaţii,

echipamente şi utilaje tehnologice. Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde:    a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a personalului de la locul

de muncă, a conducătorului locului de muncă, precum şi a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor;

.    b) stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a

incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi de protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie să existe la fiecare loc de muncă;

   c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea persoanelor/bunurilor;

   d) organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la echipamente şi utilaje tehnologice.

Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi se afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu.

Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor.

Intervenţia la locul de muncă presupune:    a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace specifice si

anunţarea incendiului la forţele de intervenţie;    b) salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite;    c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor şi

efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către persoanele anume desemnate;    d) acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din

dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală;

   e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei;

   f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului: temperatură, fum, gaze toxice;

   g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora.

Pentru efectuarea operaţiunilor nominalizarea se face pentru programul de lucru, precum şi în afara acestuia, în zilele de repaus şi sărbători legale.

Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.

TEMA nr. 4

LEGEA 481/2004 (extras) art. 1, 3, 20 Protectia civila – atributiile apararii civile si obligatiile cetatenilor privind protectia civila

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele: a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de

pe teritoriul României; b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la

protecţia civilă;

. c) informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă,

măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;

d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;

e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă; f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului

împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate; g) asigurarea condiţiilor minime de supravieţuire a populaţiei în situaţii de urgenţă sau de conflict

armat; h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti,

limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate; i) limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi a efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor

armate; j) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare; k) participarea la misiuni internaţionale specifice; l) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice în situaţii de urgenţă sau

de conflict armat.Obligatiile cetatenilorCetăţenii sunt obligaţi: a) să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile administraţiei

publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai agenţilor economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz;

b) să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de autorităţile competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor publice de urgenţă;

c) să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea oricărei situaţii de urgenţă despre care iau cunoştinţă;

d) să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase neexplodate;

e) să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea; f) să participle la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de necesitate,

la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren; g) să-şi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi apă, precum

şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor; h) să permită, în situaţii de urgenţă civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în incinte sau

pe terenuri proprietate privată; i) să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparţinând

asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor autorizate, în vederea întreţinerii acestora;

j) să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate;

k) să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege. Îndeplinirea obligaţiilor revine, corespunzător situaţiei în care se găsesc, şi cetăţenilor străini care

desfăşoară activităţi, au reşedinţa sau se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României. Cetăţenii declaraţi inapţi de muncă din motive medicale sunt scutiţi, pe timpul intervenţiei în sprijinul

forţelor de protecţie civilă, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrări, evacuarea de bunuri şi altele asemenea, care presupun effort fizic.

TEMA 5ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 15 aprilie 2004, privind Sistemul National de

Management al Situatiilor de Urgenta,aprobată cu modificări prin Legea 15 din 28 februarie 2005

. ART. 1(1) Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, se înfiinţează, se organizează

şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.

(2) Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice şi se compune dintr-o reţea de organisme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, constituite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de infrastructură şi de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

Pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:

a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol; b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă; c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz,

hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată; d) intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi

înlăturarea efectelor negative; e) acordarea de ajutoare de urgenţă; f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României,

republicată; g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională; h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice; i) alte măsuri prevăzute de lege.(2) Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de

forţă majoră.Sistemul Naţional are in compunere:-comitete pentru situaţii de urgenţă( Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; comitetele

ministeriale şi ale altor instituţii publice centrale pentru situaţii de urgenţă; Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă;comitetele judeţene si locale pentru situaţii de urgenţă;

-Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: -servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;-centre operative pentru situatii de urgenţă: - comandantul acţiunii.

TEMA nr. 6STINGATOARE DE INCENDIUIn cadrul mijloacelor de prima interventie la incendiu, stingatoarele ocupa un loc prioritar. Ele sunt

mijloace de stingere actionate manual, care contin o substanta ce poate fi refulata si dirijata asupra unui focar de ardere, sub efectul presiunii create in interiorul lor.

Intrucat stingatoarele au o capacitate limitata (o anumita cantitate de substanta de stingere), ele pot fi folosite numai in faza initiala a arderii.

Utilizarea stingatoarelor la stingerea unor suprafete mai mari decat cele recomandate (capacitatea de stingere a utilajului) este inutila, in aceste cazuri fiind indicat a se recurge la alte mijloace de prima interventie ( hidranti, motopompe,etc.).

In general, suprafata controlata de un stingator este dependenta de natura materialelor combustibile si de substanta de stingere , precum si de caracteristicile functionale ale utilajului (capacitate, intensitate de refulare,lungime jet).

Actiunea de stingere poate fi influentata si de indeminarea manuitorului, de conditiile de mediu in care se desfasoara interventia (temperatura, umiditate, curenti de aer), la care se pot adauga uneori factori de influenta subiectiva, de natura psihica ( frica, incertitudine, inhibare ) sau de natura tehnica (incarcare necorespunzatoare, defectiuni, etc.).

Stingătorul de incendiu este un utilaj ce conţine o substanta de stingere care poate fi expulzata prin acţiunea presiunii interioare şi poate fi dirijat asupra unui focar.

Stingătorul portabil de incendiu este un stingător de incendiu care este proiectat să fie cărat şi operat cu mâna şi care în stare de serviciu are o masă mai mica de 20 kg.

Stingatoarele se simbolizeaza in functie de natura substantei de stingere pe care o contin, astfel:

. cu pulbere (P);cu spuma mecanica (SM);cu dioxid de carbon (G);cu apa pulverizata (AP).

Intocmit,