Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Drept

REFERAT

Repere istorice ale organizării jurisdicționale

Student – Luca Haralambie - Cosmin

Profesor Coordonator – Lect. dr. D. Constantin Mâță

1

Iași, Ianuarie 2015

Repere istorice ale organizarii jurisdictionale

Justiţia este un factor esenţial de echilibru şi stabilitate socială în statul de drept. În

realizarea acestui rol, reforma unui sistem fundamental al societăţii, cum este cel judiciar, se

impunea nu numai prin restructurarea instituţională propriu-zisă, ci şi prin reformarea

mentalităţilor care stau la baza funcţionării sistemului judiciar, precum şi costuri pe care

societatea trebuie să şi le asume.

Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a

libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta

Internaţională a Drepturilor Omului, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a

Libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării

Constituţiei şi a legilor ţării. Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază

asigurarea respectării dreptului la un process echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe

judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe externe.

De la 1859 la 1919

Perioada la care urmează să ne referim poate fi caracterizată ca fiind dominată de măsuri

menite să consolideze unitatea statutului ce au influențat si dezvoltarea si modernizarea activității

judecătoresti. Domnitorul A.I.Cuza,ca si Regele Carol I,în marea lui domnie, sunt figuri

luminoase ale epocii care in consolidare unitații statale s-au aplecat asupra legilor franceze pe

care cu înțelepciune au lăsat să fie adoptate la condițiile din țara noastră.

Printre legile importante ale acestei perioade amintim pe aceea de la 24 ianuarie 1861 prin care s-

a înființat Curtea de Casație si Justiție.Curtea de Casație era compusa din trei secțiuni:

O secție a reclamantilor(Chambre des requites);

O secție pentru afacerile civile;

2

O secție pentru afacerile penale;

În acest context amintim Legea pentru admisibilitate și înaintare în funcțiile judecatorești

din 6 decembrie 1864 care reglementa condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a ocupa o funcție

judecătorească,inclusiv funcțiile auxiliare.Potrivit art.3,instanțele judecătorești erau:Judecătoriile

de plasă, Tribunalele județene, Curțile de Apel,Curțile cu Jurați,in materie criminală și Curtea de

Casație.1

Judecătoriile de plasă se înființau în fiecare plasă de ocol(o subdiviziune administrativă a

județului)În orașele principale,reședința de județ, se forma una sau mai multe judecătorii în

raport cu numărul populației.

Judecătoriile erau împărțite in trei clase:

Clasa I cuprindea judecătoriile din orașele București, Craiova, Galați, Brăila,

Focșani, Botoșani Giurgiu, Ismail, Ploiești, Bârlad și Turnu-Severin;

Clasa II cuprindea judecătoriile din celelalte orașe reședințe de judet;

Clasa III cuprindea judecătoriile rurale care au funcționat până în anul 1875 când

au fost suprimate prin legea din 17 mai 1875,iar atribuțiile lor au fost trecute in

mod provizoriu subprefecților;

În fiecare capitală de județ,se inființa de asemenea câte un tribunal,compus din una sau

mai multe secțiuni,a cărei rază de competență se confunda cu aceea a județului(art.17)cu excepția

tribunalului Ismail care cuprindea și județul Bolgrad. Legea de organizare judecătorească din

1909 pe lângă dreptul de priveghere si disciplină acordat Ministrului Justiției le recunoaște

președinților Curților de Apel un drept de control și o disciplină ierarhică asupra judecătorilor de

la Tribunalele din circumscripția Curții și președinților de Tribunale asupra judecătorilor de ocol

din circumscripțiile lor.

Curtea de de Apel București avea trei secțiuni;Curțile de Apel Iași, Focașani si Craiova

aveau câte două secțiuni iar Curtea de Apel Constanța o secțiune. Competența curților de Apel

era stabilită de Codul de procedură civilă.

1O. Cojocaru, Organizarea judecătorească și administrarea justiției în România din cele mai

vechi timpuri până în zilele noastre, p 47. Ed.Lumina Lex,1998

3

Curtea de Jurați

În aplicarea dispozițiilor din Codul de procedură penala, legea de organizare

judecătorească de la 1865, a fixat câte o Curte cu Jurați pe lângă fiecare Curte de Apel. Curtea de

Jurați avea pe lângă cauzele criminale și judecarea delictelor de presă și a celor politice. Curtea

de Jurați era compusă dintr-un consilier de Curte de Apel, ca președinte,doi judecători de tribunal

ca membri și 12 jurați trași la sorți.2

Ministerul public,origine

Originea Ministerului public este controversata.O parte a doctrinei situează instituția

Ministerului public chiar in dreptul roman,în persoana unor inspectori imperiali,însărcinați cu

administrarea bunurilor suveranului. Alți autori situează originea instituției in Germania lui Carol

Cel Mare sau in Republica Veneția.3

Instituția a fost consacrată în dreptul românesc mult mai târziu.Primele reglementări în

materie pot fi identificate in Regulamentul organic din anul 1832 și in Regulametul asupra

îndatoririlor procurorilor tribunalelor și divanurilor în cauzele civile și criminale. Trei decenii

mai târziu instituția îsi găsește consacrarea juridică in Moldova.

Ulterior, Ministerul Public a fost reglementat in Codul de procedura civila din anul 1865.Aceasta

prevedea două forme de participare a procurorului in procesul civil:

Ca parte principal si;

Ca parte alăturată

Reglementarea consacrată în Codul de procedură civilă, cu multiple modificări, s-a păstrat

până în dreptul actual. În timpul dictaturii socialiste s-a realizat o noua reglementare juridică a

2 Ibidem,p 503 Ioan Leș,Instituții judiciare contemporane ,p. 122,Ed.C.H.Beck

4

funcțiilor Ministerului Public.Prin Decretul nr.2/1948 a fost desființat vechiul Parchet.O lege

ulterioară(nr. 6/1952)a organizat Procuratura Republicii Populare Române.Acest ultim act

normative a amplificat atribuțiile procurorului in procesul civil.

Palatul de Justiție

Sediul instanțelor judecătorești,mai ales celor înalte s-a aflat aproape de cel al

domniei,dată fiind legătura dintre aceștia. Astel în 1832 Înaltul Divan își ținea ședințele în casele

clucerului Costache Ștefănescu din Podul Mogoșoaiei unde se afla și Logofeția

dreptații.Celelalte instanțe lucrau pe aceași ulița in casele răposatei Anica Desloaica unde in

1891 era sediul Jockey Clubului.Nevoia de a aduna toate autoritățile judecătorești la un loc a

determinat statul sa cumpere,la 1840 casele biv-logofatului Mihalache Manu din Podul Caliți.

Aici ,salonul cel mare era ocupat de Înaltul Divan,iar celelalte două au revenit Curții Apelative.

Curtea criminal judeca in sala de jos,unde se afla Curtea cu Jurați. Tribunalele au fost inghesuite

în dependințe, unde a fost instalat si Ministerul Justiției.

Ulterior, sub presiunea magistraților și a presei,guvernul a repartizat Curții de Casație un

alt local, alaturi de celelalte tribunale si de Baroul avocaților. Dar dezvoltarea statului de drept și

maturizarea justiției reclamau și un edificiu pe măsură.Ideea construirii uni Palat de Justiție în

București și chiar trecerea la primele demersuri în acest sens au fost lansate de Vasile

Boerescu,în calitatea de ministru al justiției.4

Înalta Curte de Casație și Justiție

Conform primei legi a Curții de Casație(1861),completul de judecată era format din șapte

judecători,iar deciziile se dădeau cu cinci glasuri(art.21).Deși prin legea din 1905 completul a

fost redus la cel puțin șase membri(hotărîrile fiind luate tot cu cinci glasuri),în fapt se judeca tot

în completul de șapte sau chiar opt consilieri.

Completul obligatoriu de șapte consilieri a fost reînființat în 1910, sub ministeriatul

justiției al lui Toma Stelian”pentru anumite rațiuni superioare, în deplin acord cu avizul Înaltei

Curți”

4 Mircea Duțu,Istoria Înaltei Curți de Casație si Justiție a României,,Ed.Universul Juridic. p.201

5

Această tradiție a completului de șapte judecători care”făcea parte din însăși structura

organică a Înaltei noastre Curți”5

Organizarea Baroului roman

Legea pentru constituirea corpului de avocați din 6 decembrie 1864, și ea o cerință a

Convenției de la Paris,a marcat începutul organizării moderne a profesiei avocaturii în țara

noastră,după principiile vest-europene. Toți avocații dintr-un județ erau inscriși intr-un tablou,iar

în capitala unității administrative-teritoriale,cu cel puțin 10 membri înscriși,se forma un Consiliu

de disciplină. Pentru București si Iași Consiliul era format din 7 membri,iar în restul ,unde

numărul avocaților era de cel puțin 10,din 3. Prima modificare a legii din 1864 a avut loc prin

legea”completatoare”din 8 iunie 1884, ce aducea modificări modalităților de admitere în barou

și stabilea o procedură de contestare a decizilor adoptate în acest sens.Noua lege a avocaturii din

12 martie 1907 a adăugat la condițiile de admisibilitatea în profesie , a completat incapacitațile și

a introdus o serie de incompatibilități;s-au adus modificări statutului avocaților,s-a acordat

personalitate juridică corpului de avocați din fiecare județ, corpul fiind reprezentat de Decan.6

De la 1919 la 1938

În primul său articol, legea unificatoare din 1924 enunță organle puterii judecătorești:

Judecătoriile;

Tribunalele;

Curțile de Apel;

Curțile de Jurați;

Înalta Curte de Casație si Justiție;

Judecătoriile erau potrivit art.3 de trei categorii(urbane,rurale,mixte)după caracterul

comunelor care corespundeau circumscripților lor.Numărul și reședințele ale judecătorilor erau

stabilite într-un tablou anexat la lege iar circumscripțiile urmau să fie determinate de Ministerul

5 Ibidem.p 726 Ibidem.p 114

6

Justiției,prin decret legal cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii și cu aprobarea

Consiliului de Miniștri. În ceea ce privește competența jdecătoriilor, aceasta era reglementată

prin legea judecătorilor de pace. Judecata avea loc de regulă la sediul judecătoriei dar exista

posibilitatea ca ministrul justișiei sa poată autoriza ca judecătoriile rurale și mixte să judece la

primăriile comunelor anumite principii mărunte.

La judecătoriile cu mai mulți judecători unul dintre ei era delegat de minister ca șef al

judecătoriei. De asemenea la judecătoriile la care existau cărți funduare era numit și un

conducător al acestor cărți. Tribunalele funcționau în fiecare capitală de județ cu una sau mai

multe secții cu excepția județului Severin în care funcționau doua tribunale, unul cu sediul la

Lugoj iar celălalt cu sediul la Caransebeș.

Fiecare tribunal pe lângă numărul de judecători de ședința mai avea și un număr de judecători

care prin delegație îndeplineau unele însărcinări speciale cum ar fi judecător de instrucție,

judecător sindic,judecător concordator,judecător pentru tutele, judecător pentru infracțiunile

minorilor.Judecătorul de instrucție era delegat de ministrul justiției și se afla sub supravegherea

procurorului general de pe lângă Curtea de Apel în ceea ce privește atribuțiile speciale de poliție

judiciară.7

În situația în care Înalta Curte de Justiție era chemată să judece acuzațiile împotriva

Patriarhului,Mitropoliților,Episcopiilor eparhioți și Arhiereilor și nu avea numărul cerut de

judecători ea se completa cu membrii Curții de Apel din București ,trași la sorți în pretoriul

Curții de Casație. Ministerul Justiției era “capul suprem”al Ministerului Public. Procurorul

General al Curții de Casație avea dreptul de a ataca actele celorlalți procurori precum și actele

judecătorești contrare legilor. El avea dreptul de control și de priveghere asupra tuturor

parchetelor Curților de Apel.8

„Judecătorii de pace”

7 O. Cojocaru, Organizarea judecătorească și administrarea justiției în România din cele mai

vechi timpuri până în zilele noastre. Ed.Lumina Lex,1998, p 60.8 Ibidem. p 62-63.

7

Denumirea de judecători de pace nu a figurat decât în legile din 1894 și 1896.În legile de

organizare judecătorească din 1865 se folosea denumirea de “judecători de plăși”,iar în legile din

1879 și 1907,au fost denumite „judecătorii de ocol”,după circumscripția în care aveau

competență, respective ocolul,ce cuprinde mai multe comune sau o parte determinată dintr-un

oraș. Judecătoriile de pace erau instanțe inferioare, organizate cu cauze de mică imortanța ,cu

scopul de a oferi justițiabililor o judecată mai simplă, mai puțin costisitoare prin faptul că este

foarte apropiată de aceștia. Judecătorul de pace judecă in circumscripții foarte restrânse,

cunoscând cel mai adesea colectivitatea, joaca un rol conciliator, încercând prin autoritatea sa, să

punăcapăt unui litigiu.9

De la 1945 la 1990

În sistemul judecătoresc organizat prin Decretul nr.132/1949 judecătoria populară era

veriga de bază, în fața acestei instanțe se dezbătea majoritatea cazurilor civile si penale.

Judecătoriile populare erau de trei feluri (urbane, rurale si mixte)categorisirea lor fiind

determinată după felul comunelor care intrau în circumscripția lor. Judecătoria populara era

prima instanță competentă să judece in fond cauzele civile sau penale ori de câte ori legea nu

dispunea altfel. Ea era instanța de drept comun, având plenitudinea jurisdicției atât în materie

penală cât și în materie civilă. Judecata se făcea în complet format dintr-un judecător (sau un

ajutor de judecător)cu doi asesori populari. Tribunalele erau instanțele imdeiat superioare

judecătoriilor populare.Ele funcționau în fiecare capitală de județ,având în circumscripțiile lor

teritoriul întregului județ, cu excepția județelor Sălaj și Hunedoara unde funcționau câte doua

tribunale. 10 În vârful ierarhiei judiciare a funcționat Curtea Supremă. Aceasta era în primul rând

un organ de supraveghere a activității instanțelor judecătorești ,penrtu apărarea “legalitații

populare”. Acest drept acordat prin art.90 din Constituția din 1948(art.27 al legii),era exercitat în

deosebi prin judecarea cererilor de îndreptare,care erau introduse de Procurorul General al

Republicii sau de către Primul Președinte al Curții Supreme. Spre deosebire de judecătorii de la

celelalte instanțe, care toți erau numiți de Ministrul Justiției, membrii Curții Supreme, erau

9 Traian Cornel Briciu,Instituții judiciare, Ed.C.H.Beck, p 7-8.10 O. Cojocaru, Organizarea judecătorească și administrarea justiției în România din cele mai

vechi timpuri până în zilele noastre,. Ed.Lumina Lex,1998, p 105.

8

numiți de Prezidiul Marii Adunări Naționale la propunerea Guvernului ,în baza recomandării

Ministrului Justiției. Curtea supremă judecă în complet format din cinci consilieri, fără asesori

populari. În cazul când în cursul rezolvării unui recurs, se aprecia că era necesar a se reveni

asupra unei practici judiciare statuate în ultimii trei ani de către secțiunea respectivă, Curtea

judecă în complet de nouă consilieri.11

Legea de organizare judecătorească nr.5/1952 consacra principiul ca judecătorii sunt

independenți și se supun, în exercitarea atribuților lor, numai legii. Totuși hotărârea

judecătorească era pronunțată în numele poporului, iar nu în numele legii. În plus, caracterul

retrograd al legii consta și în faptul că ea nu cuprindea dispoziții referitoare la statutul

magistratului. Gradele de jurisdicție erau judecata în fond și recursul,cu precizarea că această

cale de atac verifica legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, iar nu numai legalitatea, așa cum

era Curtea de Casație din perioada interbelică.12

Procuratura Republicii Populare Române trebuia să vegheze în primul rând la

supravegherea și asigurarea respectării legilor Republicii Populare Române, apărarea orânduirii

sociale și a orânduirii de stat,iar tocmai orânduirea era una represivă și multe din legile ei

nedrepte. Procuratura era condusă de Procurorul General al R.P.R.Procurorul General al

Republicii Populare Române nu era ca în perioada interbelică sub autoritatea ministrului

justiției,ci era desemnat de Marea Adunare Națională a R.P.R, pe o perioadă de 5 ani și

răspunderea față de aceasta și de Consiliul de Miniștri, participa și avea drept de vot consultativ

la ședințele Prezidului Marii Adunări Naționale și a Consiliului de Miniștri.13

Potrivit art.19 și 20 din legea de organizare judecătorească mijloacele materiale pentru buna

funcționare a instanțelor erau asigurate de Ministerul Justiției ,pentru instanțele militare de

Ministerul Forțelor Armate,iar pentru Tribunalul Suprem din bugetul acestei instanțe. Ministerul

Justiției avea ca sarcină să asigure întreținerea sediilor necesare pentru desfășurarea în condiții

corespunzătoare a activității de judecată, asigurarea și întreținerea personalului necesar pentru

administrarea justiției în condiții corespunzătoare unei apărări eficente a legalitații (starea

11 Ibidem.p 105-106-107.12 Traian Cornel Briciu,Instituții judiciare. Ed.C.H.Beck, ,p 15.13 Ibidem.p 18.

9

convenabilă puterii) procurarea și întreținerea materialelor necesar activității judiciare.14 Legea

de organizare judecătorească cuprindea numeroase dispoziții cu privire la judecători, dispoziții

cu privire la modul în care erau selecționați, promovați în muncă, la încetarea funcției, obilgațiile

lor profesionale și disciplinare.

Numărul necesar de judecători pentru tribunalele județene și judecătorii se

stabileau de Ministerul Justiției,iar pentru tribunalele militare tot acest minister

împreună cu Ministerul Forțelor Armate(Denumirea de atunci a Ministerului

Apărării Naționale 1968)

Alegerea judecătorilor pentru tribunalul județean și judecătoriile din cuprinsul

județului sau municipiului București se făcea,de consiliul popular al județului

respectiv sau al municipiului București.Tot astfel se alegea și președintele

tribunalului județean sau al municipiului București.15

Prezentarea sistemului de organizare judecătorească în raport cu legile ce au guvernat în

domeniu ne-a adus și ne aduce dincolo de pragul istoric marcat de sfârșitul anului 1989.

Depășirea pragului este determinată de aplicarea în continuare a Legii nr.58/1968. Cu toate

acestea, în cele ce urmeaza suntem nevoiți să ne referim la unele legi care deși nu au legatură cu

organizația judecătorească , prefigurează apariția unei noi reglementări care să corespundă etapei

noi pe care o parcurgem ăi care să se înscrie în normele obligatorii ale statului de drept.16

De la 1990 la zi

14 O. Cojocaru, Organizarea judecătorească și administrarea justiției în România din cele mai

vechi timpuri până în zilele noastre, Ed.Lumina Lex,1998, p .128.15 Ibidem p. 124.16 Ibidem p.133.

10

Instanțele judecătorești sunt compuse din Judecătorii,Tribunale,Curți de Apel și Curtea

Supremă de Justiție. În limetele stabilite prin lege pot funcționa și instanțele militare.

Competența instanțelor judecătorești se stabilesc prin lege. Judecătoriile funcționează in fiecare

județ și în municipiul București , numărul și locațiile de reședința al judecătorilor sunt prevăzute

in anexa nr.1 la lege.În fiecare județ, circumscripțiile judecătorilor se stabilesc prin hotărâre a

Guvernului, la propunerea ministrului justiției.(art. 10-25)17

Potrivit art.42 din lege,are calitatea de magistrat și fac parte din corpul magistraților,

judecătorii de la toate instanțele judecătorești,procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă

acestea, precum și magistrații asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Personalul de specialitate

juridică din Ministerul Justiției,așa cum se precizează în alin.2 al art.43 din lege, indiferent de

vechime,este asimilat magistraților pe durata îndeplinirii funcției.18

Institutul Național al Magistraturii

Instituție publica cu personalitate juridică, aflata în coordonarea Consiliului Superior al

Magistraturii, Institutul National al Magistraturii este organizat si funcționează în baza

urmatoarelor acte normative:

- Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciară, cu modificările si completările

ulterioare;

- Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, cu modificările si completările

ulterioare;

- Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările si

completările ulterioare;

- Regulamentul Institutului National al Magistraturii aprobat prin Hotarârea nr. 320/2005

a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările si completările ulterioare.

Institutul realizeaza formarea initiala a viitorilor magistrati - judecatori si procurori -,

formarea profesionala continuă a magistratilor în functie, precum si formarea formatorilor, în

condițiile legii. Prima promoție a absolvit cursurile în anul 1992, însa doar din 1997 accesul în

17 Ibidem p .138.18 Ibidem. p .146.

11

magistratură este conditionat de pregătirea în cadrul Institutului National al Magistraturii.

Pregatirea auditorilor de justiție pentru profesia de magistrat se bazează pe cunoasterea

tendințelor și a evoluției principalelor instituții juridice, inclusiv în dreptul comparat, având în

vedere mai ales dobândirea de cunoștinte practice necesare pentru a deveni judecator sau

procuror.

Institutul National al Magistraturii a elaborat programele de învătamânt având în vedere

promovarea unei formări pe baze practice, fară a neglija aspectele teoretice, de natură a scoate în

evidenta gândirea critică si de a accentua ideea de serviciu în folosul comunității pe care o

reprezinta sistemul judiciar.19

Consiliul Superior al Magistraturii

Legea din 24 martie 1909 pentru modificarea unor dispoziţiuni din legile relative la

organizarea judecătorească, în Titlul III, intitulat "Despre Consiliul Superior al Magistraturii"

prevedea, că se înfiinţează pe lângă Ministerul de Justiţie un Consiliu Superior al Magistraturii,

ale cărui atribuţiuni vor fi:

a-şi da cu părerea, conform legii, asupra confirmării, numirii şi înaintării magistraţilor de

orice grad, începând cu judecătorii de ocoale şi cei de tribunale de judeţe;

a judeca, conform legii, infracţiunile magistraţilor inamovibili la datoriile profesionale, şi

a hotărî pedepsele aplicabile acelora care se abat de la acele datorii;

a-şi da avizul în toate cazurile în care va fi consultat de ministru;

a îndeplini orice alta însărcinare i s-ar da prin legi.

Alegerea membrilor se făcea de către fiecare Curte, în adunarea generala, în prezența

procurorului general respectiv, cu scrutin secret şi cu majoritatea absolută a voturilor. Prin Legea

pentru organizarea judecătorească din anul 1924, cu modificările din anul 1925, au fost aduse

completări referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii, privind componența acestuia,

cvorumul necesar ţinerii şedinţelor şi luării hotărârilor, precum şi modul de înlocuire a

membrilor consiliului. De asemenea, s-a prevăzut ca funcţia de secretar al consiliului urma sa fie

îndeplinita de directorul general al personalului din Ministerul Justiţiei sau de către înlocuitorii

19 http://www.inm-lex.ro/displaypage.php?p=40 .22:26(6.01.2016)

12

săi. Prin Legea pentru organizarea judecătorească din anul 1952 dispoziţiile privind Consiliul

Superior al Magistraturii au fost abrogate. După anul 1989 instituţia Consiliului Superior al

Magistraturii este consacrată în două articole ale Constituţiei din anul 1991, care a preluat un

model răspândit atât în state cu o considerabila tradiţie democratică, cât şi în cele aflate în

tranzitie catre o aşezare a instituţiilor pe principii democratice.20

În societațile moderne,justiția este o funcție fundamentală a statului,iar administrarea ei

reprezintă unul dintre atributele esențiale ale puterii suverane.După cum se poate vedea și în

elaborarea referatului “ Repere istorice ale organizării jurisdicționale”, justiția a evoluat odată cu

timpul, astfel se pot observa marile schimbări din domeniu. De la domnia lui Alexandru Ioan

Cuza, justiția împreună cu organele sale a tot găsit mijloace de îmbogătire a statului de drept. Un

impediment important asupra desfașurării normale a justiției a apărut în perioada totalitară. După

căderea regimului comunist, organizarea jurisdicțională și-a urmat dezvoltarea pâna în zilele

noastre, respectând statul de drept și Constituția anului 1991.

Cuprins Repere istorice ale organizarii jurisdictionale.................................................................................2

De la 1859 la 1919...........................................................................................................................2

Curtea de Jurați............................................................................................................................3

Ministerul public,origine..............................................................................................................4

Palatul de Justiție.........................................................................................................................4

Înalta Curte de Casație și Justiție.................................................................................................5

Organizarea Baroului român........................................................................................................5

20 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=9201 23:32(6.01.2016)

13

De la 1919 la 1938...........................................................................................................................6

„Judecătorii de pace”...................................................................................................................7

De la 1945 la 1990...........................................................................................................................8

De la 1990 la zi..............................................................................................................................10

Institutul Național al Magistraturii.............................................................................................11

Consiliul Superior al Magistraturii............................................................................................12

Bibliografie

1. Ioan Leș ,Instituții judiciare contemporane ,Ed.C.H.Beck;

2. Mircea Duțu, Istoria Înaltei Curți de Casație si Justiție a României,Ed. Universul

Juridic;

14

3. O. Cojocaru, Organizarea judecătorească și administrarea justiției în România din

cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Ed.Lumina Lex, 1998;

4. Traian Cornel Briciu ,Instituții judiciare, Ed.C.H.Beck;

5. http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=9201 ;

6. http://www.inm-lex.ro/displaypage.php?p=40;

15