Azi e 04.05.202304/05/2023

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului național, anul încununării victorioase a lungului șir de lupte și sacrificii umane și materiale pentru făurirea statului național unitar. Acest proces istoric, desfășurat pe întreg spațiul de locuire românesc, a înregistrat puternice seisme în 1784, 1821, 1848-1849, ca și evenimente cardinale cum ar fi unirea Moldovei și Munteniei în 1859, proclamarea independenței absolute a țării de sub dominația otomană, consfințită pe câmpul de luptă de armata română în războiul din 1877-1878, precum și adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânirea străină de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia din 1918.Aceste memorabile momente din 1918 au făcut ca jertfa ostașilor români în primul război mondial să nu fi fost zădarnică. Ceea ce la 1600 – prin fapta Viteazului – fusese doar o clipa de vis, la 1 Decembrie 1918 devenea cea mai miraculoasă realizare a acestui popor.

În această zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l așteptam de veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat si am gândit. A sosit ceasul în care cerem și noi lumii dreptul de a trăii pentru noi, dreptul de a nu da nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre”.

Organizați în state separate din punct de vedere politic, amenințați mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu părți din teritoriul strămoșesc – Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea – anexate de cele trei mari imperii, otoman, habsburgic (din 1867 austro-ungar) și rus, românii și-au păstrat dintotdeauna conștiința că aparțin aceluiași popor, că au aceiași geneză. Delegații de la 1918

. Această conștiință a unității de neam a românilor a fost consolidată de permanentele și multiplele relații politice, militare, economice și culturale între țările române de-a lungul întregului eveniment de la mijlocul Secolul al XIX-lea – denumit și “secolul naționalităților” – a adus în spațiul românesc o nouă realitate, cea a națiunii române, în cadrul căreia s-a cristalizat conștiința unității naționale, a conștiinței destinului comun – trecut, prezent și viitor. 1 Decembrie 1918

Delegația ARAD Delegați din Bihor

Experiența istorica a relevat cu tărie faptul că unitatea politica era singura cale de rezistență în fața presiunilor concentrice covârșitoare ale marilor puteri vecine, că doar ea putea asigura supraviețuirea ființei etnice romanești și evoluția nestingherită pe coordonatele progresului. Caracteristica ideologiei generației pașoptiste – cea care a pus bazele statului român modern – și a practicii politice românești a constat în afirmarea permanentă a unei opțiuni fundamentale: refacerea unității de stat pe pământul vechii Dacii. În adâncul inimii fiecărui român – scria Nicolae Bălcescu – era întipărita credința că “mântuirea de orice domnire străină” nu se putea realiza decât “prin unitatea națională”.

Imagini de la PALAT 1918

Desăvârșirea unității naționale a românilor la sfârșitul primei conflagrații mondiale trebuie înțeleasă ca o firească împlinire ca o necesitate istorică impusă de evoluția statului național și de necesitatea desăvârșirii sale și nu ca urmare a efortului militar al României. Nu primul război mondial a creat România Mare; el a fost doar ocazia. România a intrat în război pentru eliberarea provinciilor asuprite și pentru întregirea țării, idealul Unirii afirmându-se intens prin eforturi, jertfe și eroism pe câmpurile de luptă din Transilvania și Dobrogea, de pe Valea Jiului și de pe Argeș, ca si pe cele de la Mărăști, Mărășești, și Oituz

Imagini de la POIANA SIBIULUI

Nu o victorie militară a stat la temelia statului național român, ci actul de voință al națiunii române. Sacrificiile ei în campania anilor 1916 si 1917 au fost răsplătite de izbânda idealului național, în condițiile prăbușirii autocrației țariste, urmată de instaurarea regimului comunist și a destrămării monarhiei austro-ungare, precum și al afirmării dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiului naționalităților.

1917 - Trecerea în revistă a gărzii de onoare la ieşirea din clădirea gării Constanţa.

27 martie- 9 aprilie 1918- Unirea Basarabiei cu Țara

Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României și totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor granițelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 Ziua Națională a României.

Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania pentru două pricini.La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul, biruitor la Șelimbăr, își făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreț. Cetatea a fost capitala domnitorului în timpul scurt cât reușise să săvârșească cea dintâi unire a Țărilor Române. La 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca, sufereau supliciul frângerii pe roată în urma condamnării lor.

Cei dintâi care au pus în aplicare dreptul la autodeterminare au fost românii dintre Prut si Nistru. Primul pas a fost făcut la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 când Sfatul Țării a proclamat “Republica Democratică Moldovenească” – urmat de cel din 24 ianuarie/6 februarie 1918 când s-a adoptat declarația de independență. Încununarea acestor acțiuni s-a împlinit la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Țării de la Chișinău, ales prin vot universal, direct, egal și secret a decis cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) “în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre și Marea Neagra și vechile granițe cu Austria, ruptă acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldave”.

Muzeul și sala UNIRII

Armata română care, la începutul anului 1918, intrase în Basarabia nu a exercitat nici un fel de presiune asupra membrilor Sfatului Țării și n-a instalat un regim de dictatură militară. Ea a fost chemată numai pentru restabilirea ordinii și a liniștei, pentru protejarea regimului legal constituit al Republicii Moldovenești, pentru paza depozitelor militare de alimente și armament românești – create acolo în timpul refugiului în Moldova – și a cailor de comunicații. Prezența militară românească a reușit să împiedice acțiunile bolșevicilor, ce urmăreau instaurarea puterii sovietice în Basarabia.

Mihai Viteazul-1599 la ALBA IULIA

Același rol de protecție l-au îndeplinit și trupele române intrate în Bucovina la cererea Consiliului Național Român, ca urmare a dezordinilor provocate de retragerea unităților militare austriece și a bandelor de ucraineni, împiedicând totodată intențiile Consiliului Național Ucrainean de a alipi nordul Bucovinei la Ucraina. Intervenția armatei române s-a făcut după ce Constituanta – adunare din 14/27 octombrie 1918 – a decis “unirea Bucovinei integrale cu celelalte țării românești într-un stat național independent, în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria”.

La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunării Naționale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, aclamat de o impresionantă adunare populară, încununa celelalte acte de unire de la Chișinău (27 martie/9 aprilie 1918) și Cernăuți (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia și Bucovina reveneau în hotarele României. Această Românie, în granițele sale firești, s-a făcut de la sine, peste îndoielile și erorile clasei politice, ajutată ce-i drept și de un nemărginit noroc” – datorat destrămării concomitente a celor două imperii rus și austro-ungar ce înglobau ambele teritorii…

Românești, după cum scria unul dintre artizanii Unirii ei, generalul Radu R. Rosetti. Adunările reprezentative și organele lor – Sfatul Țării, Consiliul Național Român din Bucovina, Consiliul Național Român Central – prin hotărârile lor liber consimțite au exprimat năzuințele poporului român înfăptuind unirea provinciilor românești cu patria mamă într-un cadru democratic, prin acte de voința liber exprimată, pe teritoriu românesc, înainte ca pacea să pună capăt formal – prin tratate internaționale – primului război mondial.

Înfăptuirea statului național a permis națiunii române să-și pună în valoare energiile, capacitățile sale creatoare în slujba progresului economic al dezvoltării științei, învățământului și culturii. Evoluând în cadrul regimului de democrație parlamentară, România s-a înscris în anii interbelici pe traiectoria unei vieți moderne, aducându-și pe plan internațional o contribuție substanțială la opera de pace și securitate.

1918-BUCUREȘTI

“…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Delegația din Bistrița

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere dintre state: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat.

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: STATUL NAȚIONAL ROMÂN.

SFATUL

LA MULȚI ANI ROMÂNII! LA MULȚI ANI ROMÂNIA!“1 Decembrie 1918 este fapta istorica a întregii națiuni române”Dragii mei, trebuie să rămânem datori față de înaintași noștri cărora le datorăm cel mai scump lucru din viața unui neam : libertatea națională. Prin urmare chiar dacă suntem foarte ocupați nu trebuie să neglijăm istoria noastră națională, trebuie să citim în cărțile de istorie despre curajul pe care l-au avut românii dinaintea noastră, să ne întrebăm dacă noi mai avem aceea forță și să nu uităm să simțim obiceiurile și tradiția noastră românească!

Suntem conștienți de ce se întâmplă în jurul nostru ne influențează dar să nu uităm cine suntem și de unde ne tragem, care este originea noastră, să demonstrăm și altor popoare că suntem și noi cineva și avem meritele și demnitatea noastră și că putem fi la înălțime.Limba românească este cea mai scumpă comoară a noastră și merită să o păstrăm curată, trebuie să vorbim clar românește între hotarele acestei țări, în Europa putem vorbi foarte bine orice limbă.

JUNII BRAȘOVENI

Unirea de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României și totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor granițelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 Ziua Națională a României.

Drapelul

Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania.

Clubul Doamnelor „Unirea Românilor” (1935)

Cetatea bastionară Alba Iulia - Porţile În preajma Zilei Naţionale, voi vorbi despre Alba Iulia, capitala simbolică a tuturor Românilor, cetatea în care a intrat triumfător Mihai Viteazu după victoria de la Şelimbăr, cetatea jertfei lui Horia, Cloşca şi Crişan şi locul Marei Adunări din 1918, care a consfinţit Unirea Transilvaniei cu România, reîntregind, după unirea Bucovinei şi a Basarabiei, hotarele istorice ale ţării. Mai este un motiv pentru care vorbesc cu plăcere despre Alba Iulia: în ultimii ani în acest oraş s-a petrecut o mică minune, sub forma restaurării porţilor, zidurilor şi fortificaţiilor cetăţii, lucrări efectuate cu fonduri europene. Mai mult, lucru rarisim în România, cetatea est patrulată de grupuri de oşteni îmbrăcaţi în costume de epocă, costume austriece din epoca construcţiei ei (1716-1718) spre deliciul turiştilor. La Alba Iulia turistul va putea parcurge traseul porţilor cetăţii, ce îl va purta în inima ei, sau va putea opta pentru vizitarea bastioanelor şi a atracţiilor amenajate de-a lungul lor, inclusiv călărie. De asemenea, va putea vizita locurile de pelerinaj ce sunt Sala Unirii şi Catedrala Reîntregirii. Nu trebuie ocolite Muzeul Naţional al Unirii şi Catedrala Catolică Sfântul Mihail, unde sunt înmormântaţi glorioşii voievozi ai Transilvaniei printre care îi menţionăm în primul rând pe Iancu de Hunedoara (1441-1456), Gabriel Bethlen (1613-1629) şi Ştefan Bocksai (1605-1606).

În paginile următoare vă prezint imagini ale porţilor cetăţii, restaurate recent. Porţile unei cetăţi trebuie să o apere de inamic, dar pe lângă soliditatea lor materială, monumentalitatea sau chiar fastul lor au un rol psihologic, de intimidare, precum şi de glorificare a Austrei cuceritoare. Turcii nu au mai putut ataca niciodată Alba Iulia şi cetatea a fost asediată doar în 1849 de revoluţionarii maghiari. Trupele austriece ajutate de români au împiedicat cucerirea oraşului. Prin Alba Iulia, România se poate număra printre ţările ce se pot mândri cu fortificaţii complexe ce şi-au lăsat amprenta în istorie, alături de arhitecţii lor, printre care se remarcă cel mai ilustru dintre ei, Vauban.

Cetatea Alba Iulia, simbolul unității românești.

Între zidurile ei s-au desfăşurat evenimente de cea mai mare importanţă pentru istoria poporului roman: epilogul rascoalei lui Horea şi marea unire a Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Astăzi, cetatea refăcută îşi aşteaptă vizitatorii într-o atmosferă de secol XVIII completă, turistul putând chiar asista la defilarea gărzilor îmbrăcate şi înarmate după obicieul şi tehnica din vremea Imperiului Austriac.

Hora Unirii -Theodor Aman, pictură în ulei pe pânză

„OCROTEŞTE-I DOAMNE, PE ROMÂNI"

Nu am putut și nu pot, să mă abțin să nu pun niște rânduri pentru această temă, ziua națională a noastră a românilor. Noi ca români trebuie să ne gândim că în mâna stângă avem tăria lui Mihai Viteazul iar în măna dreaptă avem forța lui Ștefan cel Mare, și deci ne putem întrece cu oricine.

Sentimentele mele față de Țară sunt reale; pentru mine nu reprezintă un subiect desuet și nu le rostesc pentru a îmi crește prestigiul în preajma marilor sărbători ale acestui Neam.Sentimentele mele nu sunt adresate unui Popor fictiv, găsite în paginile romantice ale lui Iorga, ele sunt adresate oamenilor din stradă și locurilor reale. Ele reprezintă încununarea vieții mele până în acest moment.De ce ne e frica sau rușine să spunem franc aceste cuvinte?„ÎMI IUBESC ȚARA!” Mă gândesc, că acest lucru pleacă prima oară din familie, din cei 7 ani de acasă. Este rolul părinților să sculpteze oameni care își iubesc Țara și o pun înaintea oricărui alt lucru. Nu există onoare și îndatorire mai mare și mai sfântă decât aceea de a fi părticică la continuitatea românismului. „A fi patriot nu e un merit, e o datorie, numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie e în stare să se laude cu ea” Autor: George Topârceanu (1886-1938)

Primul pas spre demnitate națională ar trebui să treacă mai întâi prin respectul față de însemnele noastre. Ce lucru poate fi mai simplu decât acela de a te ridica la întonarea Imnului Național, sau de a pleca capul în fața Tricolorului?.... Doamne ajută! TOADER BENDRIȘ

La fel de mult să iubim portul si folclorul nostru național, măcar noi, pentru a nu ne pierde identitatea de român. Din istoria noastră națională să învățăm și să ne mândrim cu ea pentru că suntem mult mai bogați cu valori naționale și spirituale decât multe alte state din Europa.Rugându-ne Bunului DUMNEZEU să rămână în continuare cu noi, să ne mândrim că suntem români și să arătăm cu faptele de ce suntem în stare.

Doamne ajută!

    “Doamne Dumnezeule al părinţilor noştri, carele ai călcat moartea şi pe diavolul l-ai surpat, şi ai dăruit viaţă poporului Tău Românesc, revarsă pacea şi binecuvântarea Ta cerească asupra miilor nenumărate cari cu buzele tremurânde îşi împreună azi rugămintea în faţa Altarului Tău - în cetatea marelui Mihai Viteazul - şi pentru suferinţele şi umilirile de veacuri, încununează-l azi cu darul Presfântului Tău duh, ca într-o mână şi într-o suflare, să fie toţi fiii Lui la acelaşi gând, rumpând pentru vecie lanţurile iobăgiei şi ale întunerecului.     Cutremură Doamne, cenuşa mucenicilor de ieri şi alaltăieri - şi din moaştele lor sfinte aprinde focul dragostei în inimile tuturora. Şi lacrimile orfanilor şi maicilor îndurerate, fă cu puterea Ta să se prefacă toate în stele de bucurie pe tăria ceriului, sub cari azi neamul românesc dela patru vânturi, cu genunchii plecaţi îţi joară din nou credinţă părinţilor noştri”.

“Rugăciunea de la Alba Iulia” din 1918

Ascultă Doamne ruga noastrăŞi lasă-ne să fim copii tăi,Ascultă Doamne ruga noastrăŞi ocroteşte toţi copii Tăi.Români din colţurile ţăriiÎnalţă ruga lor fierbinte:Doamne ocroteşte România,Doamne ocroteşte-i pe români.Aici la templele din munte,Se roagă toţi copii TăiDoamne ocroteşte România,Doamne ocroteşte-i pe români.Suntem aici de mii de aniCu inimile pline de iubireSuntem bogaţi şi plini de har,Şi ochii noştri sunt luminăDoamne ocroteşte România,Doamne ocroteşte-i pe români.Doamne luminează România,Doamne luminează-i pe români.

Ascultă Doamne ruga noastră!

Azi e 04.05.202304/05/2023