INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul...

46
INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a Republicii Moldova în anul 2019 Anul 2019 este al patrulea an consecutiv în care se înregistrează creștere economică – 3,6% în termeni reali. Valoarea adăugată brută creată în activitatea “Construcții” a avut cea mai mare influență asupra creșterii economice, asigurând 35% din creșterea PIB, după care “Comerțul cu ridicata și cu amănuntul, transport și depozitare, hoteluri și restaurante” – 34%; ”Informații și comunicații” – 12%, „Industria” - 11% din creștere. Aceste activități au fost cele mai influente în anul 2019. Totodată, VAB creată în Agricultură a avut impact negativ asupra creșterii economice și a sustras 6%. Creșterea prețurilor se accentuează. Rata inflației anuală (decembrie 2019 față de decembrie 2018) a constituit 7,5%, comparativ cu rata inflației de 0,9% înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent. Rata inflației anuală (7,5%) a depășit limita de sus a intervalului de variație al țintei inflației stabilite de BNM (5% +/- 1,5%). Rata inflației medie anuală a constituit 4,8%. Leul moldovenesc s-a depreciat ușor față de dolarul SUA. De la începutul anului 2019 moneda națională a marcat o depreciere de 0,4% față de dolarul SUA în termeni nominali (de la 17,14 lei pentru 1 dolar american la 01.01.2019 până la 17,21 lei la 31.12.2019). Față de Euro leul moldovenesc s-a apreciat cu 1,3%. Stocul activelor valutare de rezervă ale BNM la 31.12.2019 a atins un record istoric de 3059,6 mil. dolari, majorându-se cu 3% comparativ cu nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2018 și cu 2,2% - față de situația la 28.12.2018. Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ cu sfârșitul lunii decembrie a anului 2018. Evoluția masei monetare M3 a fost determinată preponderent de majorarea banilor în circulație cu 8,9%, volumului depozitelor la vedere cu 8,8% și depozitelor în valută străină – cu 8%. Situația creditară se îmbunătățește: volumul creditelor noi acordate în anul 2019 a înregistrat o majorare cu circa 17,5% față de perioada respectivă a anului 2018. Anul 2019 s-a încheiat cu deficit bugetar de circa 3 mild. lei. În ianuarie-decembrie 2019 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de circa 62,9 mild. lei (cu 8,5% mai mult față de ianuarie- decembrie 2018) și cheltuieli circa 66 mild. lei (mai mult cu 10,7%). Cea mai mare parte din cheltuieli sunt direcționate spre protecția socială, dar cea mai mică – spre protecția mediului. Bugetul public național s-a soldat cu un deficit de -3022,7 mil.lei, spre deosebire de anul 2018, când bugetul s-a încheiat cu un deficit de -1581 mil. lei. Valoarea totală a datoriei de stat administrată de Guvern la 31 decembrie 2019 a constituit circa 52,5 mild. lei, în creștere cu 0,9% față de data similară a anului 2018. Datoria de stat internă a atins un nivel de 23,2 mild. lei și a înregistrat o majorare de 0,5%. Datoria de stat externă a însumat circa 1,7 mild. dolari (29,3 mild. lei), fiind în creștere cu 0,9% (în creștere cu 1,3% - exprimată în lei). Nivelul de îndatorare a țării se încadrează în parametrii de risc stipulați în Programul Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2019-2021). Gradul de dependență a economiei naționale de exterior rămâne înalt. Conform datelor preliminare ale Balanței de plăți pentru anul 2019, deficitul contului curent a constituit 9,7% în raport cu PIB, transferurile persoanelor fizice (compensarea pentru muncă și transferurile personale) – 16%, acumularea netă de pasive la investițiile străine directe – 5%, balanța negativă a bunurilor și serviciilor 24,8%. Dinamica descendentă a ratelor de creștere a comerțul exterior a continuat. În anul 2019 exporturile s-au majorat cu 2,7%, iar importurile - cu 1,4%. Soldul negativ al balanței comerciale a constituit 3062,6 mil. dolari SUA, față de 3053,9 mil. dolari în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a constituit 47,6%, fiind mai mare cu 0,6 p.p. decât cel înregistrat în anul 2018. Remiterile de bani efectuate de către persoanele fizice din străinătate sunt pe un trend constant descendent. În anul 2019 volumul total al transferurilor bănești din străinătate efectuate prin băncile din

Transcript of INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul...

Page 1: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

INFORMAȚIE

cu privire la evoluția social - economică a Republicii Moldova

în anul 2019

Anul 2019 este al patrulea an consecutiv în care se înregistrează creștere economică – 3,6% în termeni

reali. Valoarea adăugată brută creată în activitatea “Construcții” a avut cea mai mare influență asupra

creșterii economice, asigurând 35% din creșterea PIB, după care “Comerțul cu ridicata și cu amănuntul,

transport și depozitare, hoteluri și restaurante” – 34%; ”Informații și comunicații” – 12%, „Industria” - 11%

din creștere. Aceste activități au fost cele mai influente în anul 2019. Totodată, VAB creată în Agricultură

a avut impact negativ asupra creșterii economice și a sustras 6%.

Creșterea prețurilor se accentuează. Rata inflației anuală (decembrie 2019 față de decembrie 2018) a

constituit 7,5%, comparativ cu rata inflației de 0,9% înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent.

Rata inflației anuală (7,5%) a depășit limita de sus a intervalului de variație al țintei inflației stabilite de

BNM (5% +/- 1,5%). Rata inflației medie anuală a constituit 4,8%.

Leul moldovenesc s-a depreciat ușor față de dolarul SUA. De la începutul anului 2019 moneda

națională a marcat o depreciere de 0,4% față de dolarul SUA în termeni nominali (de la 17,14 lei pentru 1

dolar american la 01.01.2019 până la 17,21 lei la 31.12.2019). Față de Euro leul moldovenesc s-a apreciat

cu 1,3%. Stocul activelor valutare de rezervă ale BNM la 31.12.2019 a atins un record istoric de 3059,6

mil. dolari, majorându-se cu 3% comparativ cu nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2018 și cu 2,2% - față

de situația la 28.12.2018.

Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2%

comparativ cu sfârșitul lunii decembrie a anului 2018. Evoluția masei monetare M3 a fost determinată

preponderent de majorarea banilor în circulație cu 8,9%, volumului depozitelor la vedere – cu 8,8% și

depozitelor în valută străină – cu 8%. Situația creditară se îmbunătățește: volumul creditelor noi acordate

în anul 2019 a înregistrat o majorare cu circa 17,5% față de perioada respectivă a anului 2018.

Anul 2019 s-a încheiat cu deficit bugetar de circa 3 mild. lei. În ianuarie-decembrie 2019 la bugetul

public național au fost acumulate venituri în sumă de circa 62,9 mild. lei (cu 8,5% mai mult față de ianuarie-

decembrie 2018) și cheltuieli – circa 66 mild. lei (mai mult cu 10,7%). Cea mai mare parte din cheltuieli

sunt direcționate spre protecția socială, dar cea mai mică – spre protecția mediului. Bugetul public național

s-a soldat cu un deficit de -3022,7 mil.lei, spre deosebire de anul 2018, când bugetul s-a încheiat cu un

deficit de -1581 mil. lei.

Valoarea totală a datoriei de stat administrată de Guvern la 31 decembrie 2019 a constituit circa 52,5

mild. lei, în creștere cu 0,9% față de data similară a anului 2018. Datoria de stat internă a atins un nivel de

23,2 mild. lei și a înregistrat o majorare de 0,5%. Datoria de stat externă a însumat circa 1,7 mild. dolari

(29,3 mild. lei), fiind în creștere cu 0,9% (în creștere cu 1,3% - exprimată în lei). Nivelul de îndatorare a

țării se încadrează în parametrii de risc stipulați în Programul Managementul datoriei de stat pe termen

mediu (2019-2021).

Gradul de dependență a economiei naționale de exterior rămâne înalt. Conform datelor preliminare

ale Balanței de plăți pentru anul 2019, deficitul contului curent a constituit 9,7% în raport cu PIB,

transferurile persoanelor fizice (compensarea pentru muncă și transferurile personale) – 16%, acumularea

netă de pasive la investițiile străine directe – 5%, balanța negativă a bunurilor și serviciilor – 24,8%.

Dinamica descendentă a ratelor de creștere a comerțul exterior a continuat. În anul 2019 exporturile

s-au majorat cu 2,7%, iar importurile - cu 1,4%. Soldul negativ al balanței comerciale a constituit 3062,6

mil. dolari SUA, față de 3053,9 mil. dolari în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a

constituit 47,6%, fiind mai mare cu 0,6 p.p. decât cel înregistrat în anul 2018.

Remiterile de bani efectuate de către persoanele fizice din străinătate sunt pe un trend constant

descendent. În anul 2019 volumul total al transferurilor bănești din străinătate efectuate prin băncile din

Page 2: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

1

Republica Moldova de către persoanele fizice au înregistrat o diminuare cu 3,5% comparativ cu perioada

similară a anului 2018 și au însumat 1222,9 mil. dolari SUA. Diminuarea transferurilor a fost cauzată, în

general, de stagnarea economiei Federației Ruse (țara din care provine cea mai mare parte din remitențe),

contractarea cererii interne în Italia și recesiunea economică din Turcia.

Sectorul industrial a finalizat anul 2019 cu un rezultat pozitiv (+2%), însă mai modest decât cel atins

în anul precedent. Creșterea înregistrată a fost determinată de majorarea industriei prelucrătoare (+3,1%).

Producția și furnizarea de energie a fost în diminuare (-4%), fiind influențată de regimul termic ridicat. De

asemenea, un rezultat negativ a fost înregistrat de industria extractivă (-1,9%). Principalii factori care au

determinat creșterea sectorului industrial au fost: dezvoltarea ramurii automotive, evoluțiile pozitive din

sectorul construcțiilor și ale industriei alimentare. Totodată, temperarea cererii externe a fost factorul de

bază care a încetinit ritmurile de creștere ale sectorului industrial.

După trei ani de creștere consecutivă, în anul 2019 sectorul agricol a înregistrat un rezultat negativ (- 1,9%). Această evoluție a fost determinată, în special, de scăderea producției animaliere (-6%), fiind în

diminuare atât producția (creșterea) vitelor și păsărilor, producția de lapte, cât și producția de ouă. Volumul

producției vegetale a fost aproape la nivelul anului 2018 (-0,3%). A fost în creștere producția de floarea

soarelui, legume de câmp, cartofi, iar în descreștere - grâul, sfecla de zahăr, strugurii, fructele, pomușoarele.

Activitatea investițională a fost în creștere. În 2019 volumul investițiilor a crescut în termeni reali cu

9,4% față de anul precedent, însumând circa 27,8 mild. lei. Intensificarea activității investiționale s-a datorat

majorării investițiilor private, investițiilor din contul creditelor externe, precum și celor provenite din surse

străine. Au fost efectuate investiții majore în sectorul construcțiilor, fapt ce a asigurat mai mult de jumătate

(63%) din creșterea investițiilor totale.

Volumul mărfurilor transportate a fost în diminuare în anul 2019. În această perioadă au fost

transportate circa 18,9 mil. tone de mărfuri, cu 3,7% mai puțin. A scăzut, în special, volumul de mărfuri

transportate pe cale feroviară (-13,6%). Aceeași tendință a fost înregistrată și de transportul rutier (-0,4%).

În creștere a fost volumul mărfurilor transportate cu transportul aerian (+18,3%) și transportul naval (2%).

Comerțul interior de bunuri și servicii s-a majorat în 2019. Volumul cifrei de afaceri în comerțul cu

amănuntul a crescut cu 13,2% față de anul precedent, iar volumul cifrei de afaceri în servicii de piață

prestate populației - cu 14,6%. Aceste evoluții demonstrează o intensificare a consumului din partea

populației și agenților economici.

Câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat din economia națională a crescut. În anul 2019

valoarea acestuia a constituit 7356,1 lei și s-a majorat în termeni nominali cu 14,1% față de anul 2018. În

termeni reali salariul s-a majorat cu 8,8%. Exprimat în valută străină acesta a constituit circa 374 Euro sau

418 dolari SUA. În sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit 6636,2 lei, fiind în creștere cu

16,9%, iar în sectorul real – 7627,1 lei și s-a majorat cu 13%, respectiv (în termeni nominali). Majorarea

salariilor stimulează creșterea cererii interne și, ca rezultat, impulsionează pe termen scurt creșterea

economică, dar, în același timp, creează presiuni inflaționiste.

Mărimea medie a pensiei lunare la 01.01.2020 a constituit 1901,14 lei și s-a majorat cu 11,2% față de

aceeași dată a anului 2019 în termeni nominali.

În anul 2019 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2880,6 lei,

iar cheltuielile medii lunare de consum - 2786,5 lei.

Mărimea minimului de existență pentru anul 2019 a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2031,2

lei.

Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în forța de muncă) la nivel de țară în anul 2019 a înregistrat

valoarea de 5,1%. La oficiile forței de muncă în anul 2019 au fost înregistrați circa 31,5 mii șomeri, fiind

cu 11,4% mai puțini față de numărul acestora înregistrați în anul 2018

Page 3: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

2

1. Cadrul macroeconomic

1.1. Produsul intern brut

În anul 2019 Produsul intern brut a însumat 210,1 mild. lei și o creștere reală de 3,6% față de anul precedent. Pe categorii de resurse, creșterea PIB a fost determinată, în principal, de contribuția pozitivă a următoarelor sectoare:

Construcții – a asigurat 35% din creștere

Comerț interior – 34%

Informații și comunicații – 12%

Industrie – 11%

Totodată, în anul 2019 creșterea economică a fost mai modestă decât în anii precedenți, fiind influențată negativ de următoarele sectoare:

Agricultura – a sustras 6% din creștere

Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii, învățământ etc. – 3%

Sursă: Biroul Național de Statistică

În trimestrul IV creșterea economică s-a temperat esențial, înregistrând un rezultat foarte modest - 0,2%

Principalii factori care au temperat creșterea

economică în trimestrul IV sunt:

Contribuția negativă din partea sectorului

agricol (-1,6 p.p.):

o s-au înregistrat diminuări atât ale

producției vegetale, cât și animaliere

Contribuția negativă din partea sectorului

industrial (-0,1 p.p.):

o din cauza regimului termic ridicat, a

descrescut producţia şi furnizarea de

energie electrică şi termică, gaze, apă

caldă şi aer condiţionat

Temperarea accentuată a activității în sectorul construcții!

o preponderent ca rezultat al descreșterii

volumului de lucrări de construcții în

clădiri nerezidențiale

Sursă: Biroul Național de Statistică

-0.3

4.44.7

4.3

3.6

-2.0

0.0

2.0

4.0

6.0

2015 2016 2017 2018 2019

Evoluția anuală a PIB (%) și contribuția pe sectoare (p.p.), anii 2015-2019

Impozite Alte servicii

Informaţii şi comunicaţii Comerț interior

Construcţii Industrie

Agricultura PIB

3.7

5.2

3.43.9

4.4

5.8

4.3

0.2

-2

3

2018Q12018Q22018Q32018Q42019Q12019Q22019Q32019Q4

Evoluția trimestrială a PIB (%) și contribuția sectoarelor (pp), anii 2018-

2019

Impozite Alte serviciiInformaţii şi comunicaţii Comerț interiorConstrucţii IndustrieAgricultura PIB

Page 4: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

3

Pe categorii de utilizări, creșterea economică a

fost asigurată de intensificarea consumului privat

și a investițiilor:

Consum privat – cu o pondere de 83% și un

avans de 3%, a asigurat 70% din creșterea PIB

Formarea brută de capital fix (investițiile) –

având ponderea de 26% și înregistrând o

creștere de 13%, a contribuit la creșterea PIB

în proporție de 88%

Exportul net a avut un impact negativ și a

sustras 43% din creșterea PIB, faptul

confirmat prin o contribuție negativă mai mare

a importului (-3,7 p.p.) față de export, având o

contribuție pozitivă dar modestă (2,2 p.p.)

Sursă: Biroul Național de Statistică

În trimestrul IV al anului 2019 cererea internă s-a

restrâns destul de mult comparativ cu trimestrele

precedente, fapt ce a redus simțitor ritmul de

creștere a PIB (până la 0,2%).

Consumul privat a crescut cu 2,5%, comparativ

cu 5,6% din trimestrul precedent. Cu o pondere

însemnată în PIB, evoluția acestuia are un impact

evident asupra creșterii economice.

Din volumul total al consumului, 74% revin

bunurilor și 25% - serviciilor. Creșterea de 3,2% a

consumului de bunuri a asigurat aproape în

totalitate creșterea consumului privat.

Sursă: Biroul Național de Statistică

Formarea brută de capital fix și-a temperat

puternic ritmul de creștere: de la 16,1% în 9 luni

până la 3,3% în trimestrul IV. Creștere majoră a

fost înregistrată în trimestrul II (26%). Cel mai

mare impact negativ a fost cauzat de încetinirea

investițiilor în construcții.

Totodată, se mențin în creștere investițiile în

mașini și echipamente, fapt ce confirmă tendința

sectorului privat de modernizare a utilajelor de

producție.

Sursă: Biroul Național de Statistică

-0.3

4.4 4.7 4.33.6

-7.0

-2.0

3.0

8.0

2015 2016 2017 2018 2019

Evoluția anuală a PIB (%) și contribuția pe componente (p.p.), anii 2015-2019

ImportExportFormarea brută de capitalConsum publicConsum privat

3.1 2.5

5.46.4

3.75.2

4 3.9 4.4

5.8

4.3

0.2

-6.0

-4.0

-2.0

0.0

2.0

4.0

6.0

8.0

10.0

Contribuția la creșterea trimestrială a PIB (p.p.)

Cererea internă Export net PIB

3.36.3 5.5 5.9

4.2

9.3

20.318.1

11.3

26.1

10.9

3.3

-5

0

5

10

15

20

25

30

Contribuția la creșterea Formării Brute de Capital Fix (p.p.)

AlteMașini și echipamenteConstrucțiiFormarea brută de capital fix

Page 5: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

4

1.2. Inflația

Rata inflației, în luna decembrie 2019, a constituit 7,5% față de decembrie 2018, înregistrând o majorare

de 6,6 p.p. comparativ cu rata inflației din aceeași perioadă a anului 2018 și, depășind limita de sus a

intervalului de variație al țintei inflației stabilite de BNM (5% +/- 1,5%).

Dinamica ratei inflației anuale (lună față de luna respectivă a anului precedent), %

Sursă: Biroul Național de Statistică

Printre factorii cei mai importanți care au determinat creșterea prețurilor în anul curent se enumeră

intensificarea cererii interne ca rezultat al politicii fiscale expansioniste, condițiile climaterice nefavorabile

din vară a anului curent și majorarea tarifelor la energia electrică livrată consumatorilor, ca urmare a

hotărârii ANRE.

Evoluția ratei inflației în anii 2015–2019, %

Anii

Față de luna precedentă

Decembrie

față de

decembrie

a anului

precedent

Rata

inflației

medie

anuală

Rata

inflației

medie

lunară

Ian

ua

rie

Feb

rua

rie

Ma

rtie

Ap

rili

e

Ma

i

Iun

ie

Iuli

e

Au

gu

st

Sep

tem

bri

e

Oct

om

bri

e

No

iem

bri

e

Dec

emb

rie

2015 0,8 2,2 0,9 1,0 0,5 0,1 -0,5 2,9 1,2 1,8 1,1 0,8 13,6 9,7 1,1

2016 0,7 -0,5 0,0 0,0 0,2 -0,3 -0,9 -0,4 0,6 1,3 1,2 0,5 2,4 6,4 0,2

2017 1,2 1,2 0,4 1,4 0,9 -0,4 -0,9 -0,4 0,9 1,5 0,7 0,5 7,3 6,6 0,6

2018 0,0 0,2 0,1 0,5 0,0 0,0 -1,2 -0,2 0,1 0,4 0,4 0,5 0,9 3,0 0,1

2019 1,3 0,4 0,5 0,8 1,4 -0,2 -0,2

-

0,03 0,8 0,9 0,8 0,9 7,5 4,8 0,6

Sursă: Biroul Național de Statistică

Prețurile la produsele alimentare în luna decembrie 2019 au înregistrat o creștere de 12,4% față de

decembrie 2018. În perioada vizată s-au majorat prețurile la cartofi cu 53,5%; fructe proaspete - cu 52,4%;

ouă – cu 37,3%; legume proaspete - cu 20%; pește și conserve din pește – cu 9,6%; carne, preparate și

conserve din carne – cu 6,6% etc.

Ca rezultat, creșterea prețurilor la produsele alimentare a avut cea mai mare contribuție la IPC general - de

4,8 p.p. Creșterea prețurilor la fructe proaspete a contribuit la majorarea IPC general cu 1,3 p.p.; legume –

cu 0,7 p.p., carne, preparate și conserve din carne - cu 0,5 p.p; cartofi, produse de morărit și panificație și

lapte și produse lactate– cu câte 0,4 p.p.; pește și conserve din pește – cu 0,2 p.p

În general, dinamica prețurilor la produsele alimentare în Republica Moldova este determinată de caracterul

sezonier al economiei: în lunile de vară se înregistrează o scădere esențială a prețurilor la legume, fructe,

cartofi etc., cu o ulterioară majorare a acestora în lunile de iarnă.

7.3

6.0

5.04.7

3.7

2.83.2 3.0 3.2

2.4

1.20.9 0.9

2.2 2.42.8

3.2

4.6 4.4

5.4 5.5

6.36.8

7.17.5

0

2

4

6

8

10

12

.20

17

01

.20

18

02

.20

18

03

.20

18

04

.20

18

05. 2

018

06. 2

018

07

.20

18

08. 2

018

09. 2

018

10

.20

18

11

.20

18

12

.20

18

01

.20

19

02

.20

19

03

.20

19

04. 2

019

05. 2

019

06. 2

019

07. 2

019

08. 2

019

09. 2

019

10. 2

019

11. 2

019

12. 2

019

Page 6: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

5

Prețurile la mărfurile nealimentare în noiembrie 2019 s-au majorat cu 5,2% față de decembrie 2018, în

special, ca rezultat al majorării prețurilor la țigări – cu 29%, mobilă - cu 7,4%, autoturisme – cu 7,1%,

confecții – cu 6,3%, frigidere și congelatoare - cu 5,4%, încălțăminte – cu 4,9%, mașini de spălat – cu 4,1%,

materiale de construcție - cu 2,5% etc. Totodată, s-au redus prețurile la combustibil cu 1,2%.

Fluctuațiile prețurilor la mărfurile nealimentare sunt determinate, în mare măsură, de evoluția cursului de

schimb al monedei naționale. Plus la aceasta, majorarea prețurilor minime pentru țigările comercializate în

Republica Moldova, conform Legii bugetului de stat pentru anul 2019, a condiționat majorarea prețurilor

la această categorie de mărfuri.

Contribuția prețurilor la mărfurile nealimentare asupra modificării IPC general a fost de 1,8 p.p., în special

datorită creșterii prețurilor la țigări (0,5 p.p.) și confecțiilor (0,3 p.p.).

Tarifele la serviciile prestate populației s-au majorat cu 3,5% față de decembrie 2018, fiind cauzată, în

mare parte, de majorarea costurilor la serviciile de educație și învățământ cu 6,1% determinată de creșterea

prețurilor pentru creșe și grădinițe, alimentație publică – cu 6,2% și chirie - cu 5,6%. De asemenea, s-au

majorat tarifele la energie electrică cu 10%, ca rezultat al hotărârii ANRE din 16.08.2019. Per ansamblu,

contribuția tarifelor la servicii asupra IPC general a fost neesențială (0,9 p.p.), din care 0,4 p.p. revin

tarifelor la energie electrică.

Contribuția principalelor componente la rata inflației,

luna decembrie față de decembrie a anului precedent (p.p.)

Sursă: Biroul Național de Statistică

Calculele Ministerului Economiei și Infrastructurii

Rata inflației de bază1 exclusiv produse alimentare și băuturi, combustibili, produse și servicii cu prețuri

reglementate a fost 6,9% fată de decembrie 2018, cu 4,6 p.p. mai mare decât nivelul ratei inflației de bază

în luna respectivă a anului 2018. Rata inflației exclusiv produse alimentare și băuturi a fost 4,5%, exclusiv

combustibil – 8,1%. Rata inflației exclusiv produse și servicii cu prețuri reglementate a constituit 9%, fiind

cu 6,4 p.p. mai mare comparativ cu nivelul lunii decembrie 2018.

1Indicele inflaţiei de bază reflectă sursele persistente ale presiunilor inflaţioniste care permite de a percepe trendul inflaţiei în

cazul cînd efectele influenţelor temporare şi tranzitorii sunt eliminate. Calculul acestui indice se efectuează prin eliminarea din

indicele preţurilor de consum general a efectelor unor şocuri tranzitorii de genul modificărilor intervenite în urma schimbării

preţurilor şi tarifelor la bunuri şi servicii cu preţuri reglementate, a condiţiilor climaterice nefavorabile care au afectat oferta de

produse alimentare, modificărilor de preţ la unele produse sezoniere şi a variaţiilor preţurilor internaţionale la combustibili.

13.6

2.4

7.3

0.9

7.5

-1

1

3

5

7

9

11

13

2015 2016 2017 2018 2019

Produsele alimentareMărfurile nealimentareServicii cu plată prestate populației

Page 7: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

6

Dinamica ratei anuale a inflației

(fată de luna respectivă a anului precedent), %

Sursă: Biroul Național de Statistică

1.3. Cursul de schimb și piața valutară

Pe parcursul anului 2019 moneda națională a marcat o depreciere de 0,4% față de dolarul SUA în termeni

nominali (de la 17,14 lei pentru 1 dolar american la 01.01.2019 până la 17,21 lei la 31.12.2019). Față de

Euro leul moldovenesc s-a apreciat cu 1,3%. Principalii factori care au determinat deprecierea monedei

naționale au fost diminuarea intrărilor de valută din contul remiterilor de peste hotare, precum și criza

politică din luna iunie. De asemenea, la evoluția cursului de schimb au influențat oscilațiile dolarului SUA

pe piețele valutare internaționale și politica monetară a BNM.

Evoluția cursului de schimb al monedei naționale

față de dolarul SUA și Euro, Lei/USD, Lei/EUR

Sursă: Banca Națională a Moldovei

În anul 2019, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă

de valută de la persoanele fizice a constituit 94%, comparativ cu 102,8% în anul 2018. Deficitul de valută

pe piața valutară este determinat, în mare parte, de micșorarea ofertei de valută din partea persoanelor fizice,

ca rezultat al reducerii influxului remitențelor valutare de peste hotare și creșterea cererii de valută din

partea agenților economici.

-1

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Dec. Ian. 2019 Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Noiem. Dec.Rata inflaţiei

Rata inflaţiei exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

Rata inflaţiei exclusiv produse alimentare şi băuturi

Rata inflaţiei exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

Rata inflaţiei exclusiv combustibil

17.2317.2717.1417.13

17.0917.1317.1717.17

17.3517.65

17.8917.9318.1918.18 18.11

17.75 17.7717.50

17.8317.71 17.7317.56 17.5417.58 17.4417.32

17.21

19.5919.65 19.5219.65 19.63

19.3119.60

19.40 19.49

19.96 19.9220.14 20.25

20.52 20.61

19.99 19.8119.56

19.7519.52

19.3619.3819.55

19.32 19.2019.28 19.26

16

17

18

19

20

21

Lei/USD Lei/EUR

Page 8: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

7

Gradul de acoperire a cererii nete de valută străină din partea agenților economici

prin oferta netă de valută străină de la persoanele fizice, %

Sursă: Banca Națională a Moldovei

În structura ofertei nete de valută de la persoanele fizice ponderea majoră revine monedei euro – 71,8%,

ponderea dolarului a constituit 6%, rublei rusești – 10,9%.

În luna decembrie gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta

netă de valută de la persoanele fizice a constituit circa 97,3%. În aceste condiții, în luna decembrie BNM

nu a efectuat cumpărări nete de valută pe piața valutară interbancară.

În anul 2019 Banca Națională a Moldovei (BNM) a efectuat vânzări nete pe piața valutară interbancară în

valoare de 5,1 mil. dolari.

Activitatea BNM pe piața interbancară, echivalentul în mil. dolari SUA

Sursă: Banca Națională a Moldovei

Situația respectivă a determinat majorarea Stocului activelor valutare de rezervă ale BNM cu 2,2% față de

situația la 28.12.2018, atingând un record istoric de 3059,6 mil. dolari (la 31.12.2019). Majorarea activelor

oficiale de rezervă se datorează nu numai intervențiilor BNM pe piața valutară internă sub formă de

cumpărări de valută, dar și intrărilor valutare în favoarea Ministerului Finanțelor, unor granturi primite

pentru suport bugetar, precum și aprecierii cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor

valutare în raport cu dolarul SUA.

17.2317.15 17.12

17.19

17.68

17.95

18.17

17.76 17.74 17.76

17.5517.47

17.35

16.40

16.60

16.80

17.00

17.20

17.40

17.60

17.80

18.00

18.20

18.40

0

20

40

60

80

100

120

140

Gradul de acoperire a cererii prin oferta Cursul de schimb mediu lunar, MDL/USD (axa dreaptă)

14.90.0 0.0

59.3 59.9

7.027.9 23.0

14.0 0.015.0 11.0

0.0

-36.1

-92.7-84.8

0.0-5.6

-29.0

-5.9

0.0 -4.20.0

0.0 0.0 0.0

-120

-60

0

60

Dec.2018

Ian.2019

Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Noiem. Dec.

Cumpărări Vînzări

Page 9: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

8

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei

(mil. dolari SUA)

Sursă: Banca Națională a Moldovei

1.4. Indicatorii monetari

Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2%

comparativ cu situația similară din anul 2018. În componența M3 intră banii lichizi în circulație (25,5%),

depozite în lei la vedere (21,9%), depozite în lei la termen (22,8%) și depozitele în valută (29,8%).

Cea mai mare parte în structura M3 revine depozitelor - 74,5%. La sfârșitul lunii decembrie 2019 soldul

acestora a fost la nivel de 67 mild. lei, înregistrând o majorare cu 7,9% față de sfârșitul lunii decembrie

2018.

Contribuția la evoluția masei monetare M3,

sfârșitul lunii decembrie 2015-2019, p.p.

Sursă: Banca Națională a Moldovei

Volumul de bani în circulație a constituit 22,9 mild. lei și a crescut cu 8,9% față de situația de la sfârșitul

lunii decembrie 2018. Banii în circulație reprezintă numerarul implicat în procesul de conversie, și anume:

bancnote, monede metalice etc. În sfera schimbului de mărfuri banii ca mijloc de circulație asigură

executarea plăților pentru cumpărarea materiei prime și a materialelor și achitarea cu producătorii de

mărfuri pentru producția finită. Respectiv, creșterea continuă a banilor în circulație reflectă intensitatea

activității economice.

1756.8

2205.9

2803.32995.2 3059.6

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

31.12.2015 30.12.2016 29.12.2017 28.12.2018 31.12.2019

-2.3

10.2

9.37.9 8.2

-10.0

-5.0

0.0

5.0

10.0

15.0

2015 2016 2017 2018 2019

Bani lichizi în circulaţie Depozite la vedere Depozite la termen

Depozite în valută străină M3

Page 10: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

9

Față de sfârșitul lunii decembrie 2018 soldul depozitelor în monedă națională (60% din volumul total) s-

a majorat cu 7,9%, atingând un volum de 40,2 mild. lei. Este de remarcat creșterea semnificativă a

depozitelor la vedere – cu 8,8%. Aceasta se argumentează prin faptul că populația preferă să-și păstreze

economiile în lei având acces la ele fără restricții, în pofida dobânzii mai mici comparativ cu depozitele la

termen. Totodată, depozitele la termen s-au majorat cu 7% față de sfârșitul lunii decembrie 2018.

Soldul depozitelor și ratele dobânzii (medii lunare)

la sfârșitul lunii decembrie 2015-2019

Sursă: Banca Națională a Moldovei

În luna decembrie 2019 au fot atrase depozite noi în monedă națională cu 25,2% mai mult comparativ cu

perioada respectivă a anului 2018, iar de la începutul anului - cu 8,8% mai mult.

Soldul depozitelor în valută străină este cu 8% mai mare față de situația de la sfârșitul lunii decembrie

2018, însumând 26,8 mild. lei. Deoarece soldul depozitelor în valută străină este recalculat în lei, valoarea

acestora în mare parte depinde de evoluția cursului de schimb. În luna decembrie 2019 au fost atrase

depozite noi în valută străină cu 7,8% mai puțin față de perioada respectivă din 2018, iar în ianuarie-

decembrie 2019 – cu 0,5% mai mult.

Soldul creditelor și ratele dobînzii (medii lunare)

la sfârșitul lunii decembrie 2015-2019

Sursă: Banca Națională a Moldovei

Datorită nivelului redus al ratelor dobânzii la credite, precum și lansării programului ”Prima casă”,

creditarea economiei se înviorează. Soldul creditelor în economie a marcat o creștere cu 11,5% față de

nivelul înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2018, constituind 44,2 mild. lei. Soldul creditelor în monedă

14.22

6.795.19

4.10 4.88

2.12 2.03 1.37 1.08 1.10

-5

0

5

10

15

20

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

2015 2016 2017 2018 2019

%

mil.

lei

Depozite în monedă naţională Depozite în valută străină

Rata dobînzii la dep. în monedă naţională Rata dobînzii la dep. în valută străină

15.58

11.749.58

8.61 8.37

6.935.29 4.66 4.46 4.33

-5

0

5

10

15

20

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

2015 2016 2017 2018 2019

%

mil.

lei

Credite în monedă naţională Credite în valută străină

Rata dobînzii la credite în monedă naţională Rata dobînzii la credite în valută străină

Page 11: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

10

națională s-a majorat cu 19,9%, iar al celor în valută străină - cu 0,2%. Cu toate acestea, încă persistă

reticența din partea băncilor în a oferi credite, dată fiind norma rezervelor obligatorii înaltă și profitabilitatea

acestora.

Portofoliul de credite pe sectorul bancar al Republicii Moldova la 31.12.2019,

mil. lei

Sursă: Banca Națională a Moldovei

În portofoliul de credite acordate cea mai mare pondere – 23,8% - revine creditelor destinate comerțului,

apoi 16,9% - consumului, 15,5% - pentru procurarea/construcția imobilului, 8,8% - industriei alimentare

etc.

Cea mai intensă creștere a fost înregistrată la creditele acordate pentru procurarea/construcția imobilului,

volumul cărora s-a majorat față de decembrie 2018 de circa 1,6 ori (2,3 mild. lei), fapt care se explică

inclusiv prin lansarea în luna mai 2018 a programului "Prima Casă".

Credite acordate pentru procurarea/construcția imobilului

Sursă: Banca Națională a Moldovei

9624.8

6824.8

6239.1

3566.5

3040.4

2214.7

1807.9

1692.4

1642.0

1533.7

843.5

801.6

544.0

Credite acordate comerţului

Credite de consum

Credite acordate pentru procurarea/construcţia imobilului

Credite acordate industriei alimentare

Credite acordate agriculturii

Credite acordate industriei productive

Alte credite acordate

Credite acordate în domeniul prestării serviciilor

Credite acordate în domeniul transport, telecomunicaţii şi…

Credite acordate mediului financiar nebancar

Credite acordate în domeniul construcţiilor

Credite acordate persoanelor fizice care practică activitate

Credite acordate industriei energetice

219189

248228

257

362 352 338

392417

496464

399360

493 491 507 490

541

637600

557 565

412

516

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

0

100

200

300

400

500

600

700

Soldul la sfîrșitul lunii, mil.lei (axa dreaptă) Numărul de credite acordate în perioada lunii gestionare

Page 12: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

11

În luna decembrie 2019 a fost acordat un volum de credite noi în monedă națională mai mare cu 4% față

de cel din luna decembrie 2018. Totodată, volumul de credite noi acordate în valută străină s-a majorat cu

33,3%. Cumulativ în anul 2019 volumul creditelor noi acordate în monedă națională a fost în creștere față

de perioada analogică a anului 2018 cu 22,5%, iar în valută străină – cu 9%.

Rata de bază se aprobă în calitate de rată de referință pentru principalele operațiuni de politică monetară

pe termen scurt. Aceasta se stabilește de către BNM în rezultatul evaluării balanței riscurilor interne și

externe cărora ar putea fi supusă economia Republicii Moldova și a perspectivelor inflației pe termen scurt

și mediu. Începând cu 11.12.2019, conform deciziei de politică monetară, rata de bază a fost micșorată până

la 5,5% ca răspuns la presiunile dezinflaționiste care se așteaptă în anul 2020. La fel, au fost luate în calcul

anticipările cu privire la mediul extern și evoluțiile recente din economia națională.

Evoluția ratei de bază și a ratelor dobînzii la depozite și credite, %

Sursă: Banca Națională a Moldovei

Gradul de acoperire a creditelor prin depozite a fost la nivel de 151,6%. Aceasta indică faptul că există

resurse pentru intensificarea creditării, iar băncile comerciale au lichiditatea necesară pentru finanțarea

economiei.

Un indicator important care arată atât eficiența bancară, cât și riscul creditării, este nivelul creditelor

neperformante. Acestea reprezintă datoriile care cel mai probabil nu vor fi rambursate, astfel creând

probleme și dificultăți băncilor creditoare. Soldul datoriei la credite neperformante ca pondere în soldul

total al datoriei la credite după 2 ani de evoluție ascendentă, înregistrează o tendință de diminuare de la

18,5% în luna noiembrie 2017 (când a fost atins nivelul maxim) până la 8,5% în luna decembrie 2019.

Diminuarea ponderii creditelor neperformante se explică prin faptul că băncile au aplicat unele proceduri

noi (separarea activelor „bune” de cele „rele” etc.), care au condus la reducerea stocului acestora.

6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.57.0 7.0 7.5 7.5 7.5 7.5

5.5

0

2

4

6

8

10

Dec.2018

Ian.2019

Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sept. Oct. Noiem. Dec.

Rata de bază Rata dobînzii la depozitele în lei

Rata dobînzii la depozitele în valută Rata dobînzii la creditele în lei

Rata dobînzii la creditele în valută

Page 13: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

12

Datoria la credite neperformante, % din total datorie la credite

Sursă: Banca Națională a Moldovei

2. Finanțe publice

2.1. Bugetul public național

În anul 2019 la bugetul public național (BPN) s-au acumulat venituri într-un volum de 62,9 mild. lei, sau

cu 8,5% mai mult decât s-a acumulat în anul 2018, în timp ce s-au efectuat cheltuieli în sumă de 66 mild.

lei, sau cu 10,7% mai mult. Cheltuielile bugetare au depășit veniturile cu 3 mild. lei – un deficit bugetar

semnificativ, dacă se ia în considerare deficitul din anul 2018 de 1,6 mild. lei.

Indicatorii principali privind executarea Bugetului Public Național, mil.lei

Bugetul

Public

Național

Inclusiv:

Bugetul

de Stat

Bugetele

locale

Bugetul

Asigurărilor

Sociale de

Stat

Fondurile

Asigurărilor de

Asistență

Medicală

Venituri 62 949,2 39 968,0 16 724,3 21 748,3 7 636,3

din care transferuri primite 12 328,2 7 957,0 2 813,6

Cheltuieli 65 971,9 43 070,2 16 937,5 21 602,3 7 489,6

din care transferuri acordate 23 098,8

Deficit (-)/Excedent(+) -3 022,7 -3 102,2 -213,2 146,0 146,7 Sursă: Ministerul Finanțelor

Cu o pondere majoritară de circa 64% în total venituri, impozitele și taxele au contribuit cel mai

semnificativ la creșterea veniturilor BPN, înregistrând o creștere de 6,4%. Încasările din impozite și taxe pe

mărfuri și servicii, preponderent cele din contul Taxei pe valoarea adăugată, au influențat în cea mai mare

măsură creșterea veniturilor. Încasările din TVA s-au majorat cu 8,4% și au asigurat 32% din creșterea

totală a veniturilor și din Accize – cu 9,6%, contribuind la creștere în proporție de 11%. Menținerea

veniturilor din impozite și taxe pe mărfuri și servicii pe un trend ascendent accentuează dependența

economiei naționale de consum (în ianuarie-noiembrie 2019 comerțul cu amănuntul a înregistrat o creștere

reală de circa 13,7% și comerțul cu ridicata – o creștere nominală de 16,1% față de perioada similară a

anului trecut).

18.31

16.6316.2415.64

15.1714.7314.3614.16

13.5413.2713.37

12.5412.1511.8911.5210.9010.9310.6310.93

10.7810.22 9.999.52

8.49

8

10

12

14

16

18

20

Page 14: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

13

Sursă: Ministerul Finanțelor

Acumulările din impozitele pe venit au rămas la același nivel ca în anul 2018. În pofida creșterilor salariale

înregistrate în anul curent (conform datelor pentru ianuarie-septembrie 2019, salariul mediu lunar în

economie s-a majorat cu 15%: în sectorul bugetar – cu 20,4% și în sectorul real – cu 13,1%), încasările din

impozitele pe venitul persoanelor fizice (salariu) sunt în diminuare – cu 0,3%. Totodată, încasările din

impozitele pe venitul persoanelor juridice au înregistrat o creștere de numai 0,2%.

Veniturile din impozite pe proprietate dețin o pondere de numai 1,0% și impactul creșterii acestora cu 3%

asupra evoluției veniturilor totale nu este simțitor.

Din contul contribuțiilor și primelor de asigurări obligatorii s-au acumulat venituri în sumă de 18,4 mild.

lei. Deținând ponderea de circa 29% în volumul total al veniturilor bugetare, majorarea acestora cu 7,3% a

asigurat circa 25% din creșterea totală a veniturilor. Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale s-au

majorat cu 4,6%, dar din contul primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală – cu 15,8%.

Au fost primite granturi într-un volum ce depășește de circa 4 ori volumul primit în aceeași perioadă a

anului trecut. De la organizațiile internaționale au fost primite granturi mai mult de 5 ori. Deși ponderea

acestora este destul de joasă (2,5%), această majorare a asigurat 25% din creșterea veniturilor totale.

În perioada ianuarie-decembrie 2019 au fost efectuate cheltuieli în sumă de 65 971,9 mil. lei, ceea ce este

cu 10,7% peste nivelul înregistrat în anul 2018. După clasificarea funcțională, cea mai mare pondere în

volumul total al cheltuielilor revine prestațiilor sociale – 35,4%, urmată de cheltuielile de învățământ –

18,4%, ocrotirea sănătății – 13,1%, servicii de stat cu destinație generală – 9,3%, ordine publică și securitate

națională – 6,6% etc.

63,6

29,2

2,5

4,6

Structura veniturilor BPN în anul 2019 (%)

Impozite și taxe

Contribuții și prime de asigurări

obligatorii

Granturi primite

Alte venituri

Page 15: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

14

Cheltuielile BPN după clasificarea funcțională,

ianuarie-decembrie 2019, mil.lei

Creșterea cheltuielilor cu un ritm mai mare decât a veniturilor preponderent ca rezultat al măsurilor de

majorare a salariilor în sectorul bugetar a determinat acumularea unui deficit de -3022,7 mil.lei. În perioada

analogică a anului trecut a fost creat un deficit de -1581,0 mil.lei.

Evoluția veniturilor, cheltuielilor și a deficitului bugetar

în anii 2010-2019, mil.lei

Sursă: Ministerul Finanțelor

Deficitul bugetar a fost acoperit de surse interne și externe de finanțare sub formă de active financiare

(creanțe, credite interne acordate instituțiilor nefinanciare și financiare, împrumuturi recreditate interne

instituțiilor nefinanciare și financiare) și datorii (datorii interne, împrumuturi interne de la instituțiile

nefinanciare și financiare).

23354.9

12127.4

8635.8

7213.6

6141.4

4322.2

1842.7

1557.6

611.3

165

Protecție socială

Învățămînt

Ocrotirea sănătății

Servicii de stat cu destinație generală

Ordine publică și securitate națională

Servicii în domeniul economiei

Cultură, sport, tineret, culte și odihnă

Gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor comunale

Apărare națională

Protecția mediului

-1786.2

-1961.3-1843.2

-1751.8

-1946.3

-2733.2

-2480.1

-1146.5

-1581

-3022.7

-3500

-3000

-2500

-2000

-1500

-1000

-500

0

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019

Venituri Cheltuieli Deficit

Page 16: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

15

2.2. Datoria de stat administrată de Guvern

Datoria de stat (internă și externă) administrată de Guvern a însumat circa 52,5 mild. lei la sfârșitul

lunii decembrie 2019, fiind în creștere cu 0,9% față de aceeași dată a anului 2018. În structura totală a

datoriei de stat, datoria internă are o pondere de 44,1% și, respectiv, datoria externă – 55,9%. Nivelul de

îndatorare a țării se încadrează în parametrii de risc stipulați în Programul Managementul datoriei de stat

pe termen mediu (2019-2021).

Sursă: Ministerul Finanțelor

Datoria de stat internă s-a majorat față de situația de la sfârșitul anului 2018 cu 0,5%. Situația respectivă

s-a produs din contul majorării emisiunii valorilor mobiliare de stat (VMS) pe piața primară. O creștere atât

de neesențială permite de a constata o anumită stabilitate la capitolul datoriei interne.

Stocul datoriei de stat interne este complet format din VMS, volumul cărora a constituit circa 23,2 mild. lei

la prețul de cumpărare, inclusiv: VMS emise pe piața primară – 8,3 mild. lei (în creștere cu 4,3%), VMS

convertite (datoria de stat internă contractată anterior de la BNM convertită în VMS) – 2063,4 mil. lei (la

nivelul situației similare a anului 2018) și VMS emise pentru executarea garanției de stat – 12,9 mild. lei

(față de situația similară a anului trecut denotă o diminuare cu 230 mil.lei, ca rezultat al executării

obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat). Spre informare, VMS emise pentru executarea garanției

de stat au intrat în componența datoriei de stat interne în luna octombrie 2016, când soldul s-a majorat brusc

cu 13,3 mil.lei.

Valorile mobiliare de stat cu scadență până la un an au fost emise pe trei termene: 91, 182 și 364 zile,

ponderea acestora în totalul VMS comercializate fiind de circa 92%. Majoritatea VMS au fost emise pe

termen de 364 zile (42%), după care urmează cele emise pe 182 zile (37%) și 91 zile (13%). Scadența scurtă

a titlurilor de stat crește riscul de refinanțare a datoriei, creând impedimente în calea implementării unor

proiecte investiționale pe termen lung.

Piața VMS este în continuare dominată de băncile comerciale (circa 81%), care au în prezent lichidități în

exces. Restul investitorilor sunt în continuare slab dezvoltați și neinițiați în investițiile în titluri de stat

(nivelul jos de educație financiară a populației și lipsa de cunoștință cu privire la posibilitățile și avantajele

investițiilor în instrumentul respectiv).

Rata medie a dobînzii la VMS realizate prin licitație în luna decembrie 2019 a fost de 6,39% (cu 0,41 p.p.

peste nivelul din luna decembrie 2018). Rata dobînzii la VMS, la fel ca și rata dobînzii la depozite și credite,

sunt corelate cu rata de bază a BNM. În același timp, se observă faptul că rata dobînzii la VMS este mai

mare decât rata dobînzii la depozitele în monedă națională - principalele instrumente de investiții

7,225

21,520 22,579 23,059 23,168

26,284

29,266 29,082 28,954 29,322

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

2015 2016 2017 2018 2019

Datoria de stat la data de 31 decembrie 2015-2019,

mil.lei

Datoria de stat internă Datoria de stat externă

Page 17: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

16

concurente. Constatarea respectivă determină alegerea investitorilor de a-și plasa lichiditățile în

instrumente mai rentabile, cu o dobândă mai mare, respectiv, în VMS.

Evoluția lunară a ratelor dobînzii la VMS și depozitele în monedă națională, %

Sursă: Ministerul Finanțelor, Banca Națională a Moldovei

Soldul datoriei de stat externe administrată de Guvern a însumat 1703,9 mil. dolari, comparativ cu 1689

mil. dolari la data de 31 decembrie 2018 (în creștere cu 0,9%). În lunile ianuarie-decembrie 2019 surse

externe de finanțare au intrat în valoare de circa 241,6 mil. dolari și au fost rambursate – 215,0 mil. dolari.

Respectiv, finanțarea externă netă a atins 26,6 mil. dolari. Totodată, fluctuația ratei de schimb a dolarului

SUA față de alte valute, pe parcursul anului 2019, a atins valori negative și a constituit 11,68 mil. dolari

SUA. Astfel, soldul datoriei de stat externe la 31 decembrie 2019 s-a majorat față de soldul datoriei de stat

externe la situația din 01 ianuarie 2019 cu aproximativ 14,87 mil. dolari SUA sau cu 0,9%.

Intrări lunare de surse externe de finanțare, rambursările și finanțarea externă netă

(mil. dolari)

Sursă: Ministerul Finanțelor

5.7

5.9

7.0

6.6

7.8 8.0

7.6

6.76.4

6.4 6.36.0

5.7

5.3

4.84.54.5 4.6

4.6 4.5 4.94.9

5.2

6.06.1 6.16.0

6.2 6.16.16.2 6.2 6.3 6.4

6.66.46.80 6.68

6.12

5.355.335.67

5.24

5.785.825.725.575.195.17

4.544.664.47

4.204.584.444.19

4.514.59

4.45

4.1

4.434.354.44.444.534.6 4.544.54 4.694.63

5.26

4.88

9.0 9.0 9.0 9.0 9.0 9.0

8.0

7.57.50

7.007.00

6.506.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5 6.5

7.0

7.5 7.5 7.5 7.5 7.5

5.5

3

4

5

6

7

8

9

10

I 2

01

7 II III

IV V VI

VII

VII

I

IX X XI

XII

20

17

I 2

01

8 II III

IV V VI

VII

VII

I

IX X XI

XII

20

18

I 2

01

9 II III

IV V VI

VII

VII

I

IX X XI

XII

20

19

VMS Depozite în monedă națională Rata de bază

0.51

43.57

-2.29

10.549.57

6.36-0.94

-12.92

44.90

7.041.29

16.26

-3.39

-26.84

-4.80-1.29

3.80

24.44

41.72

-26.96

-1.70-2.16

20.4

9.7

-1.7

-28.4

-12.0

48.4

4.8

1.1

1.8

-33.3

19.620.5

-0.6

6.3

-35

-15

5

25

45

65

85

105

I 2

01

7 II III

IV V VI

VII

VIII IX X X

I

XII

20

17

I 20

18 II III

IV V VI

VII

VIII IX X X

I

XII

20

18

I 20

19 II III

IV V VI

VII

VIII IX X X

I

XII

20

19

Intrări de surse externe Rambursări de surse externe Finanțarea externă netă

Page 18: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

17

3. Sectorul real

3.1. Industria

În 2019, volumul producției industriale a crescut, însă ritmurile de creștere s-au temperat comparativ

cu anul trecut. Întreprinderile industriale au produs în 2019 cu 2% mai multe bunuri comparativ cu 2018.

Creșterea respectivă a fost determinată de majorarea industriei prelucrătoare cu 3,1%. Celelalte ramuri ale

sectorului industrial au scăzut: industria extractive – cu 1,9%, producția și furnizarea de energie – cu 4%.

În structura sectorului industrial, industria prelucrătoare ocupă 85,4%, producția și furnizarea de energie –

12,1%, industria extractivă – 2,5%

Evoluția sectorului industrial, % 2014-2019

Structura sectorului industrial, 2019

Sursa: Biroul Național de Statistică

Fabricarea de piese pentru autovehicule și motoare a fost ramura principală care a contribuit la creșterea

sectorului industrial. Ocupând o cotă de 3,5% în total industrie, această ramură a înregistrat o majorare de

23,8% în 2019, contribuind cu 1.4 p.p. (69%) la creșterea sectorului. Ramura respectivă continuă să se

extindă datorită dezvoltării proiectelor investitorilor străini inițiate în cadrul Zonelor Economice Libere, în

anii precedenți, în toate regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova.

De asemenea, în ascensiune au fost ramurile industriale conexe cu sectorul construcțiilor: fabricarea

articolelor din material plastic (geamuri, uși, etc.) (+17,8%), fabricarea construcțiilor metalice și a

produselor din metal (+18,8%), fabricarea de mobilă (+12%).

O contribuție esențială (+1,3 p.p) la creșterea sectorului industrial a fost adusă de ramurile industriei

alimentare: fabricarea băuturilor (creștere de +4,9%), prelucrarea fructelor și legumelor (+12,5%),

fabricarea uleiurilor și a grăsimilor vegetale si animale (+11,7%), fabricarea produselor de brutărie

(+7,7%), fabricarea și prelucrarea cărnii (+4%).

Principalii factori care au determinat creșterea ramurilor sus-numite au fost:

- Extinderea proiectelor investitorilor străini în ramura industriei automorive, în cadrul Zonelor

Economice Libere.

- Evoluțiile pozitive din sectorul construcțiilor care au susținut creșterea ramurilor industriale conexe cu

acest sector. Sectorul construcțiilor a înregistrat în 2019 o creștere de 9,8%;

0.6

-0.6

3.43.7

2.0

-2

-1

0

1

2

3

4

2015 2016 2017 2018 2019

Industria extractivă Industria prelucrătoare

Producția și furnizarea de energie TOTAL industie

85.4

2.5 12.1 Industriaprelucrătoare

Industriaextractivă

Producția și furnizarea de energie

Page 19: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

18

Majorarea cererii interne din partea agenților economici și a populației pentru produsele industriale

autohtone, ca rezultat al creșterii veniturilor disponibile ale populației și dezvoltării unor ramuri economice.

Principalele ramuri care au influențat evoluția industriei în anul 2019, p.p.

(+ influență pozitivă; - influență negativă)

Sursa: Biroul Național de Statistică

În același timp, în 2019, ramuri industriale importante și-au restrâns volumul producției, contribuind

negativ la evoluția sectorului industrial.

Industria ușoară, ce produce circa 14% din producția industrială, a înregistrat o descreștere medie de circa

14% în 2019, ce a avut un efect total de circa -1,4 p.p. asupra sectorului industrial. Descreșterea industriei

ușoare a fost determinată de scăderea pronunțată a celor 3 sub-ramuri din care e constituită: fabricarea

articolelor de îmbrăcăminte (evoluție -6,5%), tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj

și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei (evoluție -13,9%), fabricarea produselor textile, altele

decât îmbrăcămintea (evoluție -11,7%). Factorul de bază care a provocat aceste descreșteri a constituit

diminuarea cererii externe, produsele industriei ușoare fiind exportate în proporție de circa 76%.

Industria lactatelor a fost pe un trend negativ în 2019. Această industrie a scăzut cu 5,8% și a influențat

rezultatul sectorului industrial cu -0,2 p.p. Scăderea respectivă este legată de situația nefavorabilă din

sectorul zootehnic (scăderea continuă a efectivului de vaci, ovine și caprine și a producției de lapte,

concentrarea efectivului de animale în sectorul casnic), precum și de imposibilitatea certificării calității

producției animaliere pentru export în Uniunea Europeană, ceea ce limitează dezvoltarea ramurii.

1.4

0.6

0.5

0.5

0.3

0.3

0.3

0.3

0.3

0.2

0.2

0.2

-0.2

-0.2

-0.2

-0.2

-0.2

-0.3

-0.4

-0.5

-0.5

-0.6

-1.0 -0.6 -0.2 0.2 0.6 1.0 1.4

Productia de piese si accesorii pentru autovehicule motoare

Fabricarea articolelor din material plastic

Fabricarea bauturilor

Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor

Industria constructiilor metalice si a produselor din metal

Fabricarea de mobila

Fabricarea uleiurilor si a grasimilor

Fabricarea produselor de brutarie si a produselor fainoase

Productia, prelucrarea si conservarea carnii

Fabricarea cimentului, varului si ipsosului

Fabricarea altor produse alimentare

Fabricarea preparatelor farmaceutice

Fabricarea masinilor si utilajelor pentru agricultura si exploatari forestiere

Fabricarea articolelor din beton, ciment si ipsos

Fabricarea produselor lactate

Fabricarea altor produse din minerale nemetalice n.c.a.

Fabricarea de fire si cabluri

Fabricarea sticlei si a articolelor din sticla

Tabacirea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie,harnasamentelor si incaltamintei; blanuri

Fabricarea articolelor de imbracaminte

Producția și furnizarea de energie

Fabricarea altor articole textile

Page 20: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

19

Sectorul energetic a înregistrat un rezultat negativ în 2019. Fiind influiențată de regimul termic mai

ridicat, producția și furnizarea de energie a scăzut cu circa 4%.

De asemenea, o contribuție negativă esențială la rezultatul sectorului industrial au avut următoarele ramuri:

fabricarea sticlei și articolelor din sticlă (-11,9%), fabricarea de fire și cabluri (-9,6%), fabricarea

articolelor din beton, ciment, ipsos (-9,6%), fabricarea de mașini și utilaje pentru agricultură și exploatări

forestiere, etc.

Principalele constrângeri care au limitat dezvoltarea sectorului industrial în 2019 au fost:

- diminuarea prețurilor la producția industrială pe piețele externe și temperarea cererii externe pentru

unele produse industriale, legată de evoluțiile economiilor țărilor partenere ale Republicii Moldova,

factori ce au influențat în special ramurile exportatoare (industria ușoară)

- competitivitatea scăzută a produselor moldovenești cauzată de utilaje de producție și standarde de

calitate depășite. Conform evoluțiilor recente, cea mai afectată ramură de acest factor este fabricarea de

mașini, utilaje și echipamente, inclusiv cele destinate agriculturii și exploatării forestiere;

- regimul termic ridicat, ce a avut impact negativ asupra sectorului energetic.

- existența unor bariere interne ce țin de certificarea producției, inclusiv pentru export (producția

animalieră, etc.);

prezența pe piață a unor monopoluri și oligopoluri, concurența neloială și condiții inegale de activitate –

factor general, ce conduce la subdezvoltare și număr mic de întreprinderi, instabilitate în evoluție,

vulnerabilitate sporită față de factori interni și externi. Printre ramurile identificate unde ar putea predomina

problemele respective s-ar putea regăsi: producerea de uleiuri vegetale, industria metalurgică, industria

farmaceutică, industria zahărului, etc.

3.2. Agricultura

După trei ani de creștere consecutivă, în anul 2019 sectorul agricol a înregistrat un rezultat negativ.

Producţia globală agricolă în anul 2019, conform estimărilor preliminare, a înregistrat o scădere de 1,9%

(în preţuri comparabile) faţă de anul 2018.

Scăderea producţiei agricole a fost determinată, în special, de descreșterea profundă a producției animaliere,

care a scăzut cu 6%. Totodată, producția vegetală a fost puțin sub nivelul anului 2018, înregistrând a

descreștere de circa 0,3%.

În anul 2019 ponderea producţiei vegetale în total producţia agricolă a constituit 72,5%, iar producţiei

animalieră i-a revenit 27,5%.

Evoluţia producţiei agricole, 2010-2019,

în % față de anul precedent

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

7.9 5

-22.3

39.1

8.6

-13.4

18.89.1

2.5

-1.9

-40

-20

0

20

40

60

80

2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019

Producția globală agricolă Producția vegetală Producția animalieră

Page 21: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

20

În 2019, volumul producției vegetale s-a redus neesențial față de anul precedent (-0,3%).

Comparativ cu anul 2018, 2019 a fost un an mai favorabil, în special, pentru floarea soarelui (+2,1%),

castraveți (+93,5%), fasole (+17,5%), morcov (+73,6%), sfeclă de masă (+45,7%), ceapă (+12,4%), ardei

(+51,2%), caise (+75,8%), pomușoare (+18,7%), etc.

Totuși, condițiile climaterice mai puțin favorabile din 2019, precum și diminuarea suprafețelor însămânțate

pentru unele culturi agricole, nu a permis atingerea nivelului de producție înregistrat în anul precedent. A

fost în diminuare producţia la asemenea culturi cum sunt strugurii (-10,1%), merele (-9%), tomatele (-

27,3%), sfecla de zahăr (-16,8%), grâul (-1,5%), usturoiul (-25,1%), etc.

Principalele culturi agricole care au influențat evoluția producției globale agricole

( 2019 față de 2018)

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

Sectorul zootehnic este în descreștere al treilea an consecutiv, tendința negativă accentuându-se de la

an la an. În 2019, producția animalieră a scăzut cu 6%, ceea ce reprezintă 87% din descreșterea totală a

sectorului agricol. Rezultatul negativ a fost determinat de micșorarea producției (creșterea) vitelor și

păsărilor (-5%), a producției de lapte (-10,9%) și a producția de ouă (-2,2%).

Diminuarea producției vitelor și producției de lapte este explicată de micșorarea efectivului de vaci, care în

anul 2019 a coborât până la circa 110 mii capete cu 14,1% mai puțin comparativ cu anul precedent. Situația

nefavorabilă în sectorul zootehnic se datorează concentrării efectivului de vaci în gospodăriile individuale

ale populaţiei (circa 94,4%) și subdezvoltării activităților de antreprenoriat.

A fost în scădere și producţia (creşterea) în masă vie a porcinelor (-6,1%), ovinelor, caprinelor (-5,8%) şi

păsărilor (-2,4%), în special în gospodăriile populației. Totodată, producţia de ouă în gospodăriile de toate

categoriile s-a diminuat cu circa 2,2%.

De menționat că, constrângeri majore în dezvoltarea sectorului zootehnic sunt create și de imposibilitatea

certificării calității producției animaliere, din care cauză aceasta nu poate fi exportată în Uniunea

Europeană.

-0,3%-0.2 p.p.

+0.5 p.p.

+0.3 p.p.

+0.2 p.p.

+0.2 p.p.

+0.2 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

+0.1 p.p.

-0.1 p.p.

-0.1 p.p.

-0.1 p.p.

-0.1 p.p.

-0.1 p.p.

-0.1 p.p.

-0.2 p.p.

-0.2 p.p.

-0.3 p.p.

-0.3 p.p.

-0.8

-1.0 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8

Total producţia vegetală

Castraveţi

Floarea soarelui

Sorg

Morcov

Pomuşoare de cultură

Caise

Fasole

Ardei

Porumb

Sfeclă de masă

Ceapă uscată

Soia

Gogoşari

Verzături

Orz

Nuci de cultură

Total plante de nutreţ

Bostani

Grîu

Rapiţă - total

Usturoi uscat

Sfeclă de zahăr

Tomate

Mere

Struguri

Page 22: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

21

Influența subsectoarelor din zootehnie asupra producţiei globale agricole

(2019 față de 2018)

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

3.3. Investițiile

Activitatea investițională a fost în creștere în 2019. Volumul investițiilor a crescut în termeni reali cu

9,4% față de anul precedent, însumând circa 27,8 mild. lei. De menționat, că creșterea anuală obținută a

fost asigurată, în special, de evoluțiile pozitive din primele două trimestre, în trimestrele III și IV fiind

remarcată o creștere moderată a investițiilor private (de circa +4%) și o descreștere a celor publice (-11% -

trim. III; -5% - trim. IV).

Creșterea activității investiționale s-a datorat majorării investițiilor private, investițiilor din contul creditelor

externe, precum și celor provenite din surse străine. Au sporit investițiile practic în toate tipurile de active:

clădiri nerezidențiale și rezidențiale, maşini şi utilaje, construcții inginerești2, programe informatice,

terenuri, etc. Totuși, impactul major asupra evoluției investițiilor a fost asigurat de sectorul construcțiilor

ce a asigurat mai mult de jumătate (63%) din creșterea investițiilor totale.

2 Construcții inginerești - drumuri, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, etc.

-6,0%-1.7 p.p.

-11,2%-0.6 p.p.

-6,1%-0.6 p.p.

-2,4%-0.1 p.p.

-8,8%-0.1 p.p.

-7,6%-0.1 p.p.

-1,9%-0.1 p.p.

-1.8 -1.6 -1.4 -1.2 -1.0 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0.0

Total producţia animalieră

Lapte de vacă

Producția porcine în masă vie

Producția păsări în masă vie

Producția bovine în masă vie

Lapte de oaie

Ouă (mii.buc.)

Page 23: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

22

Evoluția investițiilor în active imobilizate, %, 2017-2019

Evoluția trimestrială a investițiilor în active imobilizate, %

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

Investițiile din sursele proprii ale agenților economici s-au dovedit a fi, în 2019, principalul motor de

creștere al investițiilor totale. Acestea au însumat 16,5 mild. lei (59% din totalul investițiilor) și au crescut

cu 8,2%, asigurând 52% din creșterea totală.

Agenții economici au sporit investițiile în spații de producere și comercializare, în clădiri rezidențiale, în

mașini și utilaje, mijloace de transport și terenuri. Investițiile în mașini și utilaje au fost majorate, în special,

de agenții economici cu capital străin sau cu participație străină. Totodată, au crescut investițiile private în

programe informatice și în domeniul cercetării-dezvoltării. Majorarea investițiilor sectorului privat în

utilaje, cercetare-dezvoltare, soft-uri va duce la modernizarea proceselor de producție și va contribui,

respectiv, la creșterea competitivității producției autohtone. Un factor important care a stimulat agenții

economici să sporească investițiile din surse proprii a fost impactul reformei fiscale de micșorare a

contribuțiilor de asigurări sociale.

Creditele și împrumuturile externe au constituit o sursă importantă de finanțare a investițiilor (pe

locul II după impact). Acestea au însumat circa 1,7 mild. lei și au crescut de 1,9 ori, asigurând 33% din

creșterea totală a investițiilor. Un factor important al acestor creșteri este debursarea de către instituțiile

financiare internaționale a mijloacelor financiare destinate pentru infrastructură contractate de stat. Circa

61% din aceste surse au fost investite de către întreprinderile și instituțiile publice.

De asemenea, și creditele interne au avut un impact pozitiv asupra investițiilor. Acestea au însumat 2,5

mild. lei și au crescut cu 5,4%, asigurând 5% din creșterea totală a investițiilor. Această evoluție se

datorează îmbunătățirii situației creditare din economie. Volumul creditelor noi acordate în anul 2019 a

înregistrat o majorare cu circa 17,5% față de perioada respectivă a anului 2018. Investiții finanțate din

credite interne au fost efectuate în special de către sectorul privat (circa 96% din suma investițiilor din

credite). Cota acestor investiții în total este de circa 9%.

În 2019 un impact important asupra creșterii investițiilor a fost asigurat de investițiile din surse

străine. Acestea au crescut cu 33,9% și au însumat circa 1,5 mild. lei (5,2% din totalul investițiilor),

asigurând 16% din creșterea totală a investițiilor. Principalii beneficiari de mijloace financiare din aceste

surse au fost instituțiile/ întreprinderile publice (62% din suma investițiilor respective) și cele cu capital

străin (26% din suma).

Investițiile publice au crescut neînsemnat în 2019. Acestea au însumat 4,5 mild. lei și s-au majorat cu

circa 2,5%, asigurând 5% din creșterea totală a investițiilor. Au crescut doar investițiile din bugetele

unităților administrativ-teritoriale (cu 8,3%), iar investițiile din bugetul de stat au fost în diminuare (cu

3.1

7.1

0.4-1.4

1.7

4.90.8

3.5

4.1

2.5

12.3

9.4

-2.0

0.0

2.0

4.0

6.0

8.0

10.0

12.0

14.0

2017 2018 2019

Contribuța investițiilor din alte surse, p.p.

Contribuția investițiilor private p.p.

Contribuția investițiilor publice p.p.

Evoluția investițiilor imobilizate, %

-1.24.7 2.6 -0.1 2.9

10.1

21.0

10.7

25.1 27.8

3.2 2.6

-15

5

25

45

65

85

105

Trim.I

Trim.II

TrimIII

Trim.IV

Trim.I

Trim.II

TrimIII

Trim.IV

Trim.I

Trim.II

TrimIII

Trim.IV

2017 2017 2017 2017 2018 2018 2018 2018 2019 2019 2019 2019

Investiţii în active imobilizate, total

Investitii publice

Investitii din surse proprii ale agenților economici

Page 24: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

23

0,6%). Creșteri semnificative ale investițiilor publice a fost înregistrată în prima jumătate a anului, în a

doua jumătate însă - investițiile statului au fost în regres. Au crescut investițiile publice orientate în

construcții inginerești, mașini și utilaje, programe informatice. Au fost în scădere semnificativă investițiile

din fondul rutier (-32,2%) și ecologic (-13,5%). Ponderea investițiilor publice în total investiții a constituit

circa 16%.

Gradul de influență asupra evoluției investițiilor, pe tipuri de surse de finanțare, 2019

(+ influență pozitivă; - influență negativă)

Structura investițiilor pe surse de finanțare, 2018-2019, %

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

Analiza datelor după tipurile de active arată că investițiile în construcții au avut cel mai mare aport la

creșterea investițiilor.

Sectorul construcțiilor a atras, în 2019, investiții totale în sumă de 15 mild. lei (54% din totalul investițiilor),

cu 11,2% mai mult decât în anul precedent. Această creștere a asigurat circa 63% din creșterea totală a

investițiilor.

Au sporit atât investițiile în clădiri nerezidențiale3, cât și în cele în clădiri rezidențiale (de locuit). Investițiile în clădirile nerezidențiale au însumat 5,2 mild. lei (19% din total), înregistrând o majorare de

8,4%. Investițiile în clădirile rezidențiale au însumat 3,9 mild. lei (14% din totalul investițiilor) și au crescut

cu 14%.

De menționat că, în 2019 au fost date în exploatare 8994 locuințe (apartamente și case individuale de locuit),

cu o suprafață de 688.2 mii m², cu 45,9% mai mult față de perioada similară a anului precedent. Un factor

stimulativ pentru aceste evoluții a fost implementarea Programului de stat ”Prima casă”.

Au crescut investițiile în construcții inginerești (drumuri, sisteme de alimentare cu apă și canalizare,

etc.). În 2019, acestea au însumat 5,9 mild. lei și au crescut cu 12%, asigurând 17% din creșterea totală a

investițiilor. Peste 77% din suma acestor investiții au fost efectuate de către stat.

În perioada analizată, întreprinderile cu genul principal de activitate „Construcții” au efectuat lucrări în

antrepriză în volum de 13,1 mild. lei, cu 9,8% mai mult. Au fost în creștere volumul lucrărilor de construcții

3 Clădirile nerezidențiale sunt clădirile destinate altor scopuri decât cele rezidențiale (clădirile administrative şi de producție, magazinele, depozitele, cinematografele etc.)

100%9.4

52%4.9 p.p.

33%3.1 p.p.

16%1.5 p.p.

5%0.5 p.p.

5%0.4 p.p.

-11%-1.0 p.p.

-2.0 0.0 2.0 4.0 6.0 8.0 10.0

Total investiții imobilizate

Surse proprii ale agenților economici

Credite si imprumuturi externe

Surse străine

Credite si imprumuturi interne

Bugetul de stat și bugetul UAT

Fondul rutier, ecologic, alte

59.9 59.2

17.5 16.4

9.59.1

4.35.3

3.6 6.1

5.2 3.9

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

2018 2019

Alte surse

Credite si imprumuturiexterne

Surse din străinătate

Credite si imprumuturiinterne

Bugetul de stat și bugetele UAT

Surse proprii ale agenților economici

Page 25: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

24

noi (+21,2%), lucrările de reparații capitale (+3,7%). Lucrările de întreținere și reparații curente au fost

în diminuare (-7,5%).

Continuă tendința de retehnologizare a economiei. Investițiile în mașini, instalații și utilaje de producere

au crescut cu 5,6%, însumând circa 8,1 mild. lei (29% din total investiții). Acestea au asigurat 29% din

creșterea investițiilor înregistrată în 2019.

În creștere neînsemnată au fost investițiile în mijloacele de transport (cu circa 0,8%). În special,

agenții economici cu capital privat și cei cu capital mixt (cu participație străină) au crescut investițiile în

aceste tipuri de active.

În 2019 au crescut investițiile în terenuri cu circa 4,7%, însumând 888,1 mil. lei (3% din totalul

investițiilor). Au investit mai mult în terenuri, în special, întreprinderile cu capital mixt (proprietate străină

cu participarea Republicii Moldova) (creștere de 2,3 ori).

Investițiile în imobilizări necorporale au crescut cu circa 70%, inclusiv în programe informatice – cu

85%. În 2019, acestea au însumat 863,8 mil. lei, ceea ce constituie circa 3% din totalul investițiilor.

Au scăzut investițiile în activele biologice imobilizate. Acestea au însumat circa 136,5 mil. lei, diminuând

cu circa 15%. Aceste tendințe nu sunt favorabile pentru ramurile fitotehniei și zootehniei ale sectorului

agricol, care necesită atragerea de noi investiții pentru dezvoltare.

Gradul de influență pe tipuri de active asupra

evoluției investițiilor, 2019 (+ influență pozitivă; - influență negativă)

Structura investițiilor pe tipuri de active, 2018-2019, %

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

3.4. Transportul

Volumul mărfurilor transportate în 2019 a scăzut. Acesta a însumat circa 18,9 mil. tone, fiind în

diminuare cu 3,7%. Evoluția respectivă a fost determinată, în special, de diminuarea volumului de mărfuri

transportate pe cale feroviară (-13,6%) și a volumului mărfurilor transportate pe cale rutieră (-0,4%).

100%9.4

29%2.7 p.p.

20%1.9 p.p.

18%1.7 p.p.

17%1.6 p.p.

15%1.4 p.p.

2%0.2 p.p.

1%0.1 p.p.

-1%-0.1 p.p.

-2 0 2 4 6 8 10

Total investiții imobilizate

Constructii speciale (ingineresti)

Cladiri rezidentiale (de locuit)

Masini și utilaje

Cladiri nerezidentiale

Programe informatice și alte imobilizări necorporale

Terenuri

Mijloace de transport

Alte active

30.2 29.3

20.8 21.2

18.8 18.6

13.5 14.1

9.2 8.5

3.3 3.2

2.0 3.1

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

2018 2019

Alte active

Active biologiceimobilizate

Programe informatice și alte imobilizări necorporale

Terenuri

Mijloace de transport

Cladiri rezidentiale (delocuit)

Cladiri nerezidentiale

Constructii speciale(ingineresti)

Masini și utilaje

Page 26: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

25

Volumul mărfurilor transportate pe cale aeriană a crescut cu 18,3%, iar pe cale navală – cu 2%. Însă

aceste creșteri nu au avut impact la nivel național, deoarece transportul naval și aerian de mărfuri dețin o

cotă neînsemnată în structura serviciilor respective, de circa 1%.

Principalii factori care au determinat descreșterea serviciilor de transport marfar au fost încetinirea creșterii

volumului importurilor și exporturilor, scăderea producției agricole, performanța scăzută a transportului

feroviar.

Evoluția lunară a volumului mărfurilor transportate, 2017-2019,

% Structura transportului de mărfuri, 2019, %

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

În 2019 numărul pasagerilor transportați a crescut nesemnificativ (cu circa 0,8%), de aceste servicii

beneficiind în total circa 103 milioane pasageri. Creșteri ale numărului de pasageri au fost înregistrate în

cazul transportului rutier (+1,4%), ce ocupă aproape integral piața serviciilor de transport pasageri (circa

97%). În rest, celelalte tipuri de transport au fost scădere: transportul fluvial – cu 0,1%, transportul aerian

– cu 3,2%, transportul feroviar – cu 32,1%.

Evoluția lunară a volumului mărfurilor transportate, 2017-2019,

% Structura transportului de mărfuri, 2019, %

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

Printre problemele de bază ale sectorului de transport rămân a fi performanța scăzută a transportului feroviar

și a serviciilor de transport public, transportul ilicit de pasageri. Conform ultimelor date disponibile (2017),

ponderea economiei neobservate în sectorul transporturilor constituie circa 7,8%. Totodată, din cauza

34

4

2122

43

22

33

1821

3536

15

30

47

-10

1015

1719

7

-6

911

8

-4

8

47

14

-6-10

-12-12

9

-18

-17

-10

-20

-10

0

10

20

30

40

50

Feroviar Auto Fluvial Aerian Total

Feroviar22%

Auto77%

Fluvial1%

Aerian0%

1.6

-4.7-4.4

-5.8

0.3

0.9

-1.7-1.7

-3.1

-1.8-1.3

3.3

-1.5-1.2

-2.5

-1.5-1.3

-2.8

-0.5

-5.5

0.2

-0.7-0.2

-3.4

1.21.3

6.6

4.8

2.8

-2.7

-1.6

1.6

-0.5

-3.5

3.4

-3.4

-7.0

-5.0

-3.0

-1.0

1.0

3.0

5.0

7.0

I 20

17

III 2

017

V 2

01

7

VII

20

17

IX 2

017

XI 2

01

7

I 2

018

III 2

018

V 2

01

8

VII

20

18

IX 2

018

XI 2

01

8

I 20

19

III 2

019

V 2

01

9

VII

20

19

IX 2

019

XI 2

01

9

Feroviar Auto Fluvial Aerian Total

Auto97%

Feroviar1%

Aerian1%

Fluvial0%

Page 27: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

26

subdezvoltării sectorului feroviar, în Republica Moldova se accentuează tendința de migrare a traficului

de la calea ferată spre transportul rutier, deși tendința și viziunea de dezvoltare a sectorului de transport în

țările UE este inversă.

3.5. Comerțul intern cu bunuri și servicii

Volumul serviciilor de piață prestate populației, de asemenea, a crescut. În 2019, cifra de afaceri pentru

serviciile de piață prestate populației au marcat o creștere de 14,6% (în prețuri comparabile) și a însumat

circa 21,6 mild. lei. La fel ca în cazul comerțului cu amănuntul, factorul de bază care a influențat creșterea

solicitărilor de servicii a constituit îmbunătățirea situației financiare a populației.

În structura vânzărilor, predomină serviciile prestate în domeniul sănătății și asistență socială (circa 45%

din volumul total), după care urmează serviciile de alimentație publică și cazare (20,3%), turism, activități

de recreare și agrement (21,3%), învățământ (10,2%). Comparativ cu anul precedent, în structura serviciilor

se evidențiază tendința de creștere a ponderii serviciilor de recreare și agrement (+3,2 p.p) și a activităților

de cazare și alimentație publică (+0,9 p.p.), concomitent cu scăderea ponderii serviciilor prestate de

agențiile turistice (-3,1 p.p.) și serviciilor de sănătate și asistență socială (-1,0 p.p.).

Volumul schimburilor comerciale între producători și comercianți s-a majorat. În 2019, comerțul cu

ridicata, care asigură intermedierea dintre producători și comercianții cu amănuntul, s-a majorat cu 14,7%

(în prețuri curente) și a înregistrat o valoare a cifrei de afaceri de circa 114 mild. lei. O influență majoră

asupra creșterii comerțului cu ridicata au avut-o vânzările cu ridicata a bunurilor de consum (+15%),

vânzările de produse alimentare, băuturilor și tutunului (+8,6%), vânzările de produse agricole și animale

vii (+15% creștere). În descreștere a fost comerțul cu ridicata de echipament informatic și de telecomunicații

(-25%)

În 2019, cifra de afaceri în comerțul cu

amănuntul a însumat circa 58,8 mild. lei și

a înregistrat o creștere de circa 13,2% (în

prețuri comparabile) față de perioada

similară a anului trecut. Creșterile

volumului mărfurilor comercializate cu

amănuntul demonstrează o creștere a cererii

de mărfuri din partea populației, fapt

datorat, în special, de creșterea reală a

veniturilor salariale, a creditelor noi de

consum, precum și a altor surse de venituri.

În structura vânzărilor pe grupe de mărfuri

predomină produsele nealimentare, cota

cărora constituie circa 70%, inclusiv

carburanți pentru autovehicule – 22%,

produse de uz casnic – 15,5%, echipament

informatic și de telecomunicații – 2,8%,

bunuri culturale – 1,7%. Vânzările de

produse alimentare reprezintă circa 30%

din volumul total al vânzărilor.

Evoluția lunară a comerțului cu amănuntul de bunuri și

servicii, % față de luna corespunzătoare a anului precedent

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

-15

-10

-5

0

5

10

15

20

25

30

Evoluția lunară a CA în comertul cu amănuntul

Evoluția lunară a CA pentru serviciile prestate populației

Page 28: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

27

Concomitent, a crescut volumul serviciilor

prestate întreprinderilor. În 2019, acestea s-

au majorat cu circa 8,2% (în prețuri curente),

înregistrând o cifră de afaceri de circa 46,5

mild. lei. Cerere sporită a fost înregistrată, în

special, pentru serviciile de transport și

depozitare (+6,8%), tranzacțiile imobiliare

(+25,2%), activitățile juridice și de

contabilitate (+14,8%).

Ameliorarea comerțului cu ridicata se explică,

pe de o parte, de creșterea cererii din partea

comercianților cu amănuntul, pe de altă parte,

de dinamizarea activității întreprinderilor ce

utilizează în procesele de producție materie

primă furnizată de rețeaua de comerț angro,

precum și a agenților economici ce utilizează

servicii din partea altor întreprinderi pentru a-

și asigura activitatea economică.

Cifra de afaceri în comerț, întreținere și

reparație a autovehiculelor şi motocicletelor,

a crescut cu 26,4% (în preţuri curente),

înregistrând o valoare de 11,5 mild. lei. Această

creștere se datorează creșterii cifrei de afaceri la

comerțul cu autovehicule (+23,9%), comerțul cu

piese pentru autovehicule (+27,2%) și la

serviciile de întreținere și reparare a

autovehiculelor (+26,1%).

Evoluția lunară a comerţului cu ridicata și serviciilor prestate întreprinderilor,

% față de luna corespunzătoare a anului precedent

Evoluția lunară a comerţului cu autovehicule % față de luna corespunzătoare a anului precedent

Sursă: Biroul Naţional de Statistică

-14

-9

-4

1

6

11

16

21

26

31

Comert cu ridicata Servicii prestate intreprinderilor

26.727.427.4

5.6

23.9

5.8

19.7

27.4

2

0.9

1.610.8

17.9

-8

-7.2

21.811

16.812.2

0.7 0.5

17.49.7

-2.6

17.8

39.5

26.326.4

1715.9

33.8

24.625.628.6

22.2

40.1

-10

0

10

20

30

40

201

7-0

1

201

7-0

3

201

7-0

5

201

7-0

7

201

7-0

9

201

7-1

1

201

8-0

1

201

8-0

3

201

8-0

5

201

8-0

7

201

8-0

9

201

8-1

1

201

9-0

1

201

9-0

3

201

9-0

5

201

9-0

7

201

9-0

9

201

9-1

1

Page 29: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

28

4. Sectorul extern

4.1. Balanța de plăți

Datele Balanţei de plăţi pentru anul 2019 reflectă un grad înalt al deschiderii economiei naţionale şi

vulnerabilităţii faţă de mediul extern. Contul curent s-a ameliorat ușor față de anul 2018 datorită

creșterii mai mare a exporturilor față de importuri, preum și majorării intrărilor de remiteri. Totodată

deficitul acestuia rămăne la nivel înalt, atingînd 9,7% în raport cu PIB, ceea ce crează presiuni asupra

sustenabilității financiare a țării. Necesarul de finanțare externă a țării raportat la PIB a depășit 10%.

Intrările investițiilor directe străine, deși au înregistrat o dinamică pozitivă, nu au fost suficiente pentru

a acoperi necesarul de finanțare.

Contul curent și contul de capital

Deficitul contului curent s-a diminuat neesențial, constituând 9,7% în raport cu PIB. Deficitul contului curent a înregistrat 1159,3 mil. dolari, micșorîndu-se cu 4,3% comparativ cu anul 2018. Principalele componente ale conului curent

Soldul comercial cu bunuri: -3312,8 mil. dolari (+0,6%)

Soldul comercial cu servicii: 352,8 mil. dolari (-2,4%)

Soldul veniturilor primare: 576,3 mil. dolari (+5,1%)

Soldul veniturilor secundare: 1224,3 mil. dolari (+4,4%)

Sursă: Banca Naţională a Moldovei Cu toate că exporturile au crescut cu un ritm mai mare decît importurile, balanța negativă comerțului exterior cu bunuri a s-a majorat cu 0,6%.

Exportulile de bunuri au constituit 2116,3 mil. dolari (+ 7,1%), determinate în general, de:

extinderea activității Zonelor economici libere; conițiile climaterice nefavorabile care au condiționat reducerea roadei a floarei soarelui și altor culturi agricole destinate exportului; temperarea cererii externe; micșorarea prețurilor internaționale la bunurile exportate.

Importurile de bunuri au constituit 5429 mil. dolari (+ 3%), determinate de:

cererea internă pentru bunurile importate; micșorarea prețurilor internaționale la bunurile importate.

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

-462.8-282.3

-555.3

-1211.4 -1159.3

-7.1-4.2

-5.8-10.7 -9.7

-35.0-30.0-25.0-20.0-15.0-10.0-5.00.05.010.015.020.025.0

-3500-3000-2500-2000-1500-1000

-5000

5001000150020002500

2015 2016 2017 2018 2019

Principalele componente ale contului curent,mil. dolari SUA

Venituri secundare Venituri primare Servicii BunuriSoldul contului curentSoldul contului curent/PIB, % (axa dreaptă)

1506.9 1557.81866.1 1975.1 2116.3

3630.7 3636.5

4424.9

5269.1 5429.0

-2123.7 -2078.7-2558.8

-3294.0 -3312.8

-32.7 -30.7-26.8 -29.1 -27.7

-40.0

-30.0

-20.0

-10.0

0.0

10.0

20.0

30.0

40.0

50.0

60.0

-4000.0

-3000.0

-2000.0

-1000.0

0.0

1000.0

2000.0

3000.0

4000.0

5000.0

6000.0

2015 2016 2017 2018 2019

Comerțul exterior cu bunuri, mil. dolari

Exportul bunurilor

Importul bunurilor

Balanța bunurilor

Balanța bunurilor/PIB, % (axa dreaptă)

Page 30: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

29

Soldul pozitiv al balanței serviciilor în ultimii 10 ani are o tendință de majorare, dar valoarea acestuia rămâne mult mai mică comparativ cu soldul balanței comerciale cu bunuri.

Exportul serviciilor s-a majorat cu 3,9%, în general, datorită creșterii înregistrate la servicii de informatică (+32,1%), de afaceri (+19,6%), prelucrare a materiei prime aflate în proprietatea terților (cu 6,8%). Importul serviciilor s-a majorat cu 6%, creștetrea fiind determinată de servicii de turism (+ 9,6%) și transport (+4%).

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

Soldul pozitiv al balanței veniturilor primare s-a majort cu 5,1% comparativ cu anul 2018 datorită creșterii intrărilor veniturilor aferente remunerării salariațiilor (+3,6%). Concomitent, au crescut substantial plățile sub formă de dividende achitate investitorilor străini direcți (+29,4%).

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

Veniturile secundare nete au înregistrat un excedent în valoare de 1224,3 mil. dolari, (+4,4%). Această situație s-a datorat creșterii volumului al asistenței tehnice și granturilor primite de toate sectoarele în cadrul cooperării internaționale în valoare de 188,7 mil. dolari (+22,7%) și transferurilor personale primite din exterior în mărime de 933,9 mil. dolari (+4,2%).

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

Contul de capital a înregistrat ieșiri de capital, înregistrând un sold negativ de 52,1 mil. dolari, (+45%). Valoarea granturilor aferente proiectelor investiţionale primite din exterior de administraţia publică a constituit 20,1 mil. dolari (-1,4%), în timp ce ieșirile nete înregistrate la sectorul privat au însumat 73 mil. dolari (+7,5%).

981.5 1066.7

1254.3

1476.5 1534.6

849.2 840.0942.8

1114.91181.8

132.3 226.7 311.4361.6

352.82.0

3.3 3.3 3.2 3.0

0.0

1.0

2.0

3.0

4.0

5.0

6.0

7.0

8.0

0.0

200.0

400.0

600.0

800.0

1000.0

1200.0

1400.0

1600.0

2015 2016 2017 2018 2019

Comerțul exterior cu servicii, mil. dolari

Exportul serviciilor

Importul serviciilor

Balanța serviciilor

Balanța serviciilor/ PIB, % (axa dreaptă)

449.5 446.0557.7 548.6 576.3

6.9 6.6 5.8 4.9 4.8

-40.0

10.0

60.0

-400.0

100.0

600.0

2015 2016 2017 2018 2019

Veniturile primare nete, mil. dolari

Alte venituri primare

Venituri din active de rezervă

Venituri din alte investiţii

Venituri din investiţii de portofoliu

Venituri din investiţii directe

Remunerarea salariaților

Soldul veniturilor primare

Soldul veniturilor primare/PIB, % (axa dreaptă)

1079.1 1123.7 1134.4 1172.5 1224.3

16.6 16.6

11.9 10.4 10.2

0.0

10.0

20.0

30.0

40.0

0.0

500.0

1000.0

1500.0

2015 2016 2017 2018 2019

Veniturile secundare nete, mil. dolari

Alte transferuri curente

Transferuri personale (transferuri curente între gospodăriile populației rezidente şi nerezidente)Administraţia publică

Venituri secundare

Venituri secundare/PIB, % (axa dreaptă)

Page 31: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

30

În anul 2019 soldul contului curent şi de capital a înregistrat un necesar de finanţare de1211,4 mil. dolari, ceea ce constituie 10,1% în raport cu PIB.

Contul financiar

Contul financiar a înregistrat intrări nete de capital, necesare pentru acoperirea deficitului contului curent, în mărime de 1205,9 mil.dolari. Acumularea netă a pasivelor a însumat 694,4 mil. dolari, în timp ce activele financiare nete s-au micșorat cu 511,5 mil. dolari. Această situație a fost determinată, în mare măsură, de creșterea intrărilor investițiilor străine directe (ISD) în de 593 mil. dolari – o sursă durabilă de finanțare a deficitului contului curent. Totodată, majorarea considerabilă a acestora a fost parțial contrabalansată de scăderea netă a activelor sub formă de numerar și depozite cu 537,6 mil. dolari.

Principalele componente ale contului financiar

Investiții străine directe: -546,1 mil. dolari (+2,5%)

Investiții de portofoliu: 4,7 mil. dolari (+29,2%)

Derivative financiare: -0,8 mil. dolari (-1,7 ori)

Alte investiții: -724,3 mil. dolari (-37,3%)

Active de rezervă: 60,5 mil. dolari (-74,3%)

Notă: (+) ieșiri nete de capital, (-) intrări nete de capital

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

Investițiile străine directe au înregistrat cele mai mari intrări de capital din ultimii 10 ani, fiind direcționate preponderent în industria prelucrătoare, comerț, informații și comunicații. Investiţiile directe au înregistrat intrări nete în valoare de 546,1 mil. dolari (de 2 ori mai mult față de 2019 ), ca urmare a creşterii nete de pasive cu 593 mil. dolari, în timp ce activele nete s-au majorat cu 46,9 mil. dolari.

-463.8-374.3

-507.7

-1185.4 -1205.9

-7.1-5.5 -5.3

-10.5 -10.1

-16.0

-14.0

-12.0

-10.0

-8.0

-6.0

-4.0

-2.0

0.0

-1600.0

-1400.0

-1200.0

-1000.0

-800.0

-600.0

-400.0

-200.0

0.0

200.0

400.0

600.0

2015 2016 2017 2018 2019

Contul financiar, mil. dolari

Active de rezervă ((+)majorarea, (-)micșorarea )

Alte investiţii

Investiţii de portofoliu și Derivate financiare

Investiţii directe

Capacitatea netă (+)/ necesarul net (-) de finanţare (soldulcontului financiar)Contul financiar/PIB (axa dreaptă)

Page 32: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

31

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

Sursă: Banca Naţională a Moldovei

Active oficiale de rezervă s-au majorat pe parcursul anului 2019 cu 60,5 mil. dolari, astfel, contribuind

pozitiv la modificarea totală a activelor țării.

4.2. Comerțul exterior

Evoluția comerțului exterior în anul 2019 a fost influențată de temperarea cererii externe, diminuarea

prețurilor la resursele energetice, în special la gaz natural, valorificarea oportunităților oferite de acordurile

de cooperare internațională (Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Acordul de Comerț Liber cu

Turcia). Temperarea industriei automotive din UE a amplificat efectele negative asupra creșterii

exporturilor moldovenești spre această direcție. De menționat că, exporturile au fost în creștere doar grație

livrărilor spre Turcia, în timp ce exporturile spre țările UE au scăzut, iar cele spre țările CSI au înregistrat

valori pozitive datorită sporirii reexporturilor.

Exporturile de mărfuri realizate în anul 2019 au înregistrat o valoare de 2779,2 mil. dolari SUA, mai mult

cu 73 mil. dolari comparativ cu anul 2018, iar importurile – 5841,8 mil. dolari, mai mult cu 81,7 mil. dolari.

În termeni nominali exporturile s-au majorat cu 2,7%, iar importurile – cu 1,4%.

7.3

13.310.7

42.2

46.9

-10

0

10

20

30

40

50

2015 2016 2017 2018 2019

Achiziția netă de active financiare a investițiilor directe pe instrumente , mil. dolari

Instrumente de natura datoriei

Participații și acțiuni ale fondurilor de investiţii

Achiziția netă de active financiare

225.6

88.4154.4

311.9

593.0

-50

50

150

250

350

450

550

2015 2016 2017 2018 2019

Acumularea netă de pasive a investițiilor directe pe instrumente, mil. dolari

Instrumente de natura datoriei

Reinvestirea profiturilor

Participaţii la capital și acțiuni ale fondurilor de investiții, exceptând reinvestirea profiturilorAcumularea netă de pasive

Page 33: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

32

Indicii comerțului exterior în trimestrul IV 2019

Temperarea creșterii economiei mondiale și, respectiv, diminuarea cererii externe a determinat micșorarea

prețurilor mondiale la majoritatea bunurilor. Astfel, în trimestrul IV 2019 au fost exportate mărfuri cu 0,9% (6,5 mil.

dolari) mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2018. Această situație a fost determinată de majorarea

volumului mărfurilor exportate în expresie naturală (cantitatea) cu 1,6%. Totodată, valoarea unitară (prețurilor) a

acestora s-a micșorat cu 0,7%.

Evoluția trimestrială a indicilor privind mărfurile exportate, %

Sursă: Biroul Național de Statistică

Valoarea mărfurilor importate s-a micșorat cu 0,8% (13,2 mil. dolari), cauzată preponderent de diminuarea valorii

unitare cu 3,1%. Totodată, volumul fizic al mărfurilor importate s-a majorat cu 2,4%.

Evoluția trimestrială a indicilor privind mărfurile importate, %

Sursă: Biroul Național de Statistică

-10

-1

20.9

23.3

27.6

5

9.811

15.1 14.4

-0.1 -0.4

13.8

3.1

8.7

1.6

-5-2

-4.1 -4.3

-0.6

-2.6

7.7

13.9

11.5 11.4

3.5

-3.1

-5.1 -4.3

-5.1 -0.7

-14.5

-3.1

15.9

18

26.8

2.3

18.3

26.428.4 27.4

3.5

-3.4

8.1

-1.3

3.10.9

-20

-10

0

10

20

30

trim. I2016

trim. II2016

trim.III2016

trim. IV2016

trim.I2017

trim. II2017

trim. III2017

trim.IV2017

trim .I2018

trim. II2018

trim. III2018

trim.IV2018

trim. I2019

trim. II2019

trim. III2019

trim.IV2019

indicii volumului fizic indicii valorii unitare Indicii valorici

4

7

11.5 11.1

20.1

13.3 13.412 11.9

9.2

6.58.9

5.16 6.1

2.4

-12 -7

-5.8

-1.1 -0.3

0.8

7.9

10.5

15

12.1

8

4.4

-2.1-3.4

-4.3

-3.1

-8.9

-0.1

5.1

9.8

19.7

14.3

7.9

23.8

28.7

22.4

14.713.6

2.9 2.41.5

-0.8

-20

-10

0

10

20

30

trim. I2016

trim. II2016

trim. III2016

trim. IV2016

trim. I2017

trim. II2017

trim.III2017

trim. IV2017

trim. I2018

trim. II2018

trim.III2018

trim. IV2018

trim. I2019

trim. II2019

trim.III2019

trim. IV2019

Indicii volumui fizic Indicii valorii unitare Indicii valorici

Page 34: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

33

Evoluția exportului, importului și soldului balanței comerciale

în anii 2015-2019, mil. dolari SUA

Sursă: Biroul Național de Statistică

Decalajul în evoluția exporturilor și importurilor a determinat acumularea unui deficit al balanței

comerciale de 3062,6 mil. dolari, înregistrând o ușoară creștere de 0,3% (8,7 mil. dolari) față de cel

înregistrat în anul 2018. În structura soldului balanței comerciale predomină soldul negativ la: petrol,

produse petroliere și produse înrudite (20,1% din total), vehicule rutiere (9,5%), gaz și produse industriale

obținute din gaz (9,3%), fire, țesături, articole textile (7,3%), mașini și aparate specializate pentru industriile

specifice (6,3%), produse medicinale și farmaceutice (5,5%), mașini și aparate industriale cu aplicații

generale (5,1%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului

și imaginii (5,1%) etc., acestea fiind destinate atât pentru consumul populației, cât și pentru aprovizionarea

întreprinderilor cu materie primă.

Totodată, s-a înregistrat un sold pozitiv la semințe și fructe oleaginoase (6,6%), cereale și preparate pe bază

de cereale (5,4%), îmbrăcăminte și accesorii (5,5%), băuturi (4,4%), legume și fructe (3,8%), mașini și

aparate electrice și părți ale acestora (2,8%) etc.

Dinamica schimburilor comerciale

Anul 2018 Anul 2019

mil. dolari

SUA

structura,

%

în % față de

anul 2017

mil. dolari

SUA

structura,

%

în % față de

anul 2018

Export – total 2706.2 100.0 111.6 2779.2 100.0 102.7

inclusiv în: țările Uniunii Europene (UE-28) 1861.9 68.8 116.6 1830.5 65.9 98.3 țările CSI 415.9 15.4 89.9 435.0 15.6 104.6 celelalte țări ale lumii 428.4 15.8 117.2 513.7 18.5 119.9

Import – total 5760.1 100.0 119.2 5841.8 100.0 101.4 inclusiv din: țările Uniunii Europene (UE-28) 2850.9 49.5 119.3 2890.0 49.5 101.4 țările CSI 1449.1 25.2 120.2 1416.6 24.2 97.8 celelalte țări ale lumii 1460.1 25.3 118.1 1535.2 26.3 105.1

Balanța comercială -3053.9 x 126.9 -3062.6 x 100.3

Gradul de acoperire a importului

prin export 47.0% x -3,2 p.p. 47.6% x 0,6 p.p.

Sursă: Biroul National de Statistică

1966.8 2044.62425.0 2706.2 2779.2

3986.8 4020.3

4831.3

5760.1 5841.8

-2020.0 -1975.7-2406.3

-3053.9 -3062.6

-4000

-2000

0

2000

4000

6000

2015 2016 2017 2018 2019

export import soldul balanţei comerciale

Page 35: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

34

În cadrul comerțului exterior pe grupe de țări, s-a atestat majorarea deficitului balanței comerciale în

raport cu țările UE în proporție de 7,1%, iar cu țările CSI și cu celelalte țări ale lumii a fost înregistrată o

diminuare cu câte 5% și, respectiv, 1%.

Primele 10 țări-partenere în derularea export-import, mil. dolari SUA

anul 2018

Sursă: Biroul National de Statistică

anul 2019

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în anul 2019 s-a îmbunătățit puțin, constituit 47,6%,

comparativ cu 47,0% înregistrat în anul 2018.

Exporturile după destinație. Creșterea exporturilor s-a datorat, în totalitate livrărilor cu destinația

“celelalte țări ale lumii”, însumând 513,7 mil. dolari și depășind cu 19,9% valoarea din anul 2018. Printre

acestea se remarcă exporturile către Turcia – în valoare de 175,5 mil. dolari (în creștere de 1,6 ori) și Elveția

– 85,4 mil. dolari (cu 42% mai mult), acestea contribuind la creșterea exporturilor cu 128,3%.

Creșterea anuală a exporturilor (%) și

contribuția pe grupe de țări (p.p.),

în anii 2014 - 2019

Structura exporturilor pe grupe de țări

în anii 2014 - 2019 (%)

Sursă: Biroul National de Statistică

Principala destinație a exporturilor Republicii Moldova rămâne țările Uniunii Europene, cu o pondere de

65,9% în total export. Livrările de mărfuri către această grupă de țări au însumat 1830,5 mil. dolari și s-au

micșorat cu 1,7% față de anul 2018, având cea mai accentuată contribuție negativă la evoluția exporturilor

și au sustras 43% din creșterea acestora. Cele mai semnificative exporturi (circa 76% din total export UE a

fost direcționat către doar 4 țări membre: România, Italia, Germania și Polonia). Astfel, exporturile spre

Romania

Federatia Rusa

Germania

Italia

Ucraina

China

Turcia

Polonia

Belarus

Franta

900 700 500 300 100 100 300 500 700 900

Exportul de bunuri

Importul de bunuri

Romania

Federatia Rusa

Germania

Italia

Ucraina

China

Turcia

Polonia

Belarus

Franta

900 700 500 300 100 100 300 500 700 900

Exportul de bunuri

Importul de bunuri

-3.7

-15.9

4.0

18.6

11.6

2.7

-20

-10

0

10

20

2014 2015 2016 2017 2018 2019

Ţările UE Ţările CSI

Celelalte țări ale lumii Exporturile

53.3

61.9

65.1

65.9

68.8

65.9

31.4

25.0

20.3

19.1

15.4

15.7

15.3

13.1

14.6

15.1

15.8

18.5

0% 20% 40% 60% 80% 100%

2014

2015

2016

2017

2018

2019

Țările UE Țările CSI Celelete țări ale lumii

Page 36: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

35

cea mai importantă piață de desfacere a Republicii Moldova, precum România au constituit – 765,4 mil.

dolari, cu 3,4% mai puțin, drept urmare a diminuării exportului de semințe de floarea soarelui și zahăr. Au

scăzut exporturile către Italia cu 13,7% în urma reducerii exporturilor de îmbrăcăminte și încălțăminte, dar

și a cerealelor. Totodată se remarcă o creștere cu 11,9% a livrărilor spre Germania, datorată majorării

exportului de cabluri și spre Polonia – cu 15,3%, urmare a majorării exportului de sucuri de fructe și cabluri.

Se observă o reorientare a exporturilor din direcția țărilor CSI spre UE, în special, în cazul semințelor de

floarea soarelui, vinului și strugurilor, fructelor, datorată pe de o parte de restricțiile impuse de Federația

Rusă, iar pe de altă parte de noile oportunități oferite de DCFTA.

Livrările către țările CSI au contribuit pozitiv la creșterea exporturilor cu 26,2%. Exporturile către această

grupă de țări au însumat 435 mil. dolari, în creștere cu 4,6% față de anul 2018. Cele mai multe exporturi au

avut ca destinație: Federația Rusă – în valoare de 249,9 mil. dolari (+14,3%), Republica Belarus – 80,5 mil.

dolari (-7,3%) și Ucraina – 80,2 mil. dolari (-0,1%).

Sursă: Biroul National de Statistică

Exporturile pe grupe de mărfuri. Creșterea exporturilor a fost determinată în cea mai mare parte de

extinderea activității investitorilor străini în Zonele Economice Libere și sporirea capacităților de producere

a industriilor care activează în lohn (în special, în ramura industriei auto motive, asigurând majorări de

exporturi preponderent la categoriile „mașini și aparate electrice și părți ale acestora”, „mașini și aparate

industriale cu aplicații generale”, „vehicule rutiere”, precum și de majorarea exporturilor unor produse

agroalimentare (cereale și preparate pe bază de cereale, legume și fructe, semințe și fructe oleaginoase etc.),

datorită unei cereri sporite preponderent din partea țărilor UE pentru aceste produse.

Exporturile de mărfuri autohtone în anul 2019 au constituit 1998,2 mil. dolari, cu o pondere de 71,9% din

total exporturi și s-au majorat cu 7,9% față de anul 2018.

Reexporturile de mărfuri străine reprezintă 28,1% din valoarea exporturilor. Acestea au însumat 781,5 mil.

dolari și s-au diminuat cu 8,5% comparativ cu anul 2018. Reexporturile de mărfuri după prelucrare dețin

19,6% din total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale –

8,5%.

România, 27.5

Italia, 9.6

Germania, 8.9Alte țări UE, 19.9

Federația Rusă, 9.0

Belarus, 2.9

Ucraina, 2.9

Alte țări CSI, 0.9

Turcia, 6.3 Elveția, 3.1SUA, 0.9 Alte țări, 8.2

Ponderea principalelor țări în exportul total, %

(anul 2019)

Page 37: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

36

Evoluția exporturilor de mărfuri în anii 2018-2019,

mil. dolari SUA

Sursă: Biroul Național de Statistică

Factorul cel mai important care a impulsionat creșterea exporturilor a fost intensificarea activității

întreprinderilor din domeniul industriei auto motive: valoarea livrărilor de mașini și echipamente pentru

transport a constituit 648,4 mil. dolari, înregistrând o creștere cu 10,6%. De menționat, că ponderea acestor

mărfuri în total export este cea mai semnificativă – 23,3%, influențând creșterea totală a exporturilor în

proporție de 85,2%. Din această secțiune de mărfuri, se remarcă exporturile de mașini și aparate electrice

și părți ale acestora, care au asigurat 68,3% din creștere.

Valoarea exporturilor de produse alimentare și animale vii a însumat 636,8 mil. dolari (22,9% în total

export), fiind în creștere cu 3,9% față de anul 2018. Astfel, acestea au contribuit la creșterea totală a

exporturilor în proporție de 32,5%, inclusiv legume și fructe – 39,9%, cereale și preparate pe bază de cereale

– 13,6%. Totodată, exporturile de zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere au avut o contribuție negativă

de 12,5%, produse lactate și ouă de păsări – de 7,6%, animale vii – de 2,2% etc.

Exporturile de articole manufacturate diverse s-au diminuat cu 5,2%, însumând 580,5 mil. dolari (20,9%

în total exporturi). Contribuția negativă a acestora la evoluția exporturilor a fost cea mai accentuată – în

mărime de 43,2%, din care îmbrăcăminte și accesorii – 43,2%, mobilă și părțile ei – 17,1%, articole de

voiaj; sacoșe și similare – 2,4%. De menționat că, descreșterea exporturilor este legată de scăderea

volumului producției articolelor de voiaj; sacoșe și similare cu 15,4%, îmbrăcăminte și accesorii– cu 7,4%.

În același timp, exporturile de articole diverse au avut o contribuție pozitivă de 11,9%.

Valoarea exporturilor de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili s-a majorat cu 5,8% față de

anul 2018, însumând 296,1 mil. dolari (10,7% în total exporturi). Acestea au asigurat 22,1% din creșterea

totală a exporturilor, în totalitate din contul livrărilor de semințe și fructe oleaginoase, contribuția cărora a

fost de 28,4%. Concomitent, micșorarea livrărilor de piei crude, piei tăbăcite și blănuri brute și de

îngrășăminte naturale și minerale natural au contribuit negativ la creșterea exporturilor în proporție de câte

- 1,7% etc.

Exportul de băuturi și tutun în anul 2019 a constituit 218,3 mil. dolari, cu 0,2% mai puțin față de anul 2018

și o pondere de circa 7,9% în total export. În cadrul acestei secțiuni de mărfuri preponderente rămân a fi

exporturile de băuturi (alcoolice și nealcoolice), volumul cărora a constituit 195,9 mil. dolari, practic, la

586.3

613.0

612.1

280.0

218.8

179.8

129.8

66.8

19.5

648.4

636.8

580.5

296.1

218.3

172.4

145.4

70.0

11.3

0 100 200 300 400 500 600 700

Masini si echipamente pentru transport

Produse alimentare si animale vii

Articole manufacturate diverse

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

Bauturi si tutun

Marfuri manufacturate, clasificate mai ales dupa materia prima

Produse chimice si produse derivate nespecificate in alta parte

Uleiuri, grasimi si ceruri de origine animala sau vegetala

Alte

anul 2019 anul 2018

Page 38: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

37

nivelul anului 2018. Exportul de tutun brut și prelucrat a fost de circa 22,4 mil. dolari, cu 2,0% mai puțin

față de anul 2018, contribuind negativ la creșterea totală a exporturilor cu 0,6%.

Produsele chimice și produsele derivate au fost exportate în valoare de 148,4 mil. dolari, majorându-se cu

12%. Acestea au contribuit la creșterea totală a exporturilor în proporție de 21,4%, grație sporirii valorii

exportului de produse medicinale și farmaceutice cu 35,5%, (rezultat al reexportului de mărfuri, dar și

creșterii volumului de fabricare a preparatelor farmaceutice cu 16,6%), astfel asigurând circa 35% din

creșterea totală a exporturilor. Totodată, exporturile de uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate,

preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare și de produse chimice organice au avut o contribuție

negativă de 8,1%, exportul acestora micșorându-se cu 28%.

Gradul de influență la creșterea (+), scăderea (-) exporturilor pe grupe de mărfuri, p.p.

(anul 2019)

Sursă: Biroul Național de Statistică

Importurile după țările de origine. Creșterea importurilor totale de bunuri s-a datorat importurilor din

celelalte țări ale lumii – în proporție de circa 92%. Acestea au însumat 1535,2 mil. dolari și au înregistrat

o creștere cu 5,1% comparativ cu anul 2018. Cele mai semnificative importuri au provenit din China - în

valoare de 602,2 mil. dolari (+0,3%), Turcia – 400,6 mil. dolari (+17,7%) și Statele Unite ale Americii –

74,3 mil. dolari (+2%).

Creșterea anuală a importurilor (%) și

contribuția pe grupe de țări (p.p.),

în anii 2014-2019

Structura importurilor pe grupe de țări

în anii 2014-2019 (%)

Sursă: Biroul Național de Statistică

-3.2

-25.0

0.8

20.2 19.2

1.4

-30

-20

-10

0

10

20

30

2014 2015 2016 2017 2018 2019

Ţările UE Ţările CSI

Alte ţări Importurile

48.3

49.0

49.1

49.5

49.5

49.5

27.3

25.5

25.6

25.0

25.2

24.2

24.4

25.4

25.4

25.6

25.3

26.3

0% 20% 40% 60% 80% 100%

2014

2015

2016

2017

2018

2019

Țările UE Țările CSI Celelalte țări ale lumii

2.3

0.9

0.6

0.6

0.1

2.7

-0.3

-0.3

-1.2

Masini si echipamente

Produse alimentare, animale vii

Materiale brute necomestibile,

Produse chimice si produse derivate

Uleiuri, grasimi

EXPORT -total

Marfuri manufacturate,

Combustibili minerali,

Articole manufacturate diverse

Page 39: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

38

Importurile din țările Uniunii Europene au însumat 2890 mil. dolari și au avansat cu doar 1,4% față de

anul 2018. Contribuția acestora la creșterea totală a importurilor a fost de 47,9%. În mare parte importurile

au provenit din România – în valoare de 841,2 mil. dolari, înregistrând o ușoară creștere față de anul 2018

cu 0,4%. De asemenea, au crescut importurile din Germania – cu 0,2%, Italia - cu 4,4%, Franța – cu 11%

și Republica Cehă - cu 29,9%, acestea asigurând creșterea importului total în proporție de circa 75%.

Importurile din țările CSI au scăzut cu 2,2% față de anul 2018 și au înregistrat o valoare de 1416,5 mil.

dolari, contribuind negativ la creșterea totală a importurilor cu 39,8%. Cele mai semnificative importuri au

provenit din Federația Rusă - în valoare de 691,8 mil. dolari, cu 4% mai puțin față de anul 2018, din Ucraina

– 569 mil. dolari (-1,4%) și Belarus – 131 mil. dolari (+2,2%).

Sursă: Biroul Național de Statistică

Importurile pe grupe de mărfuri. În anul 2019 creșterea importurilor s-a datorat preponderent

intensificării creșterii cererii interne pentru bunurile importate cu caracter investițional. În cea mai mare

măsură, importurile au avut drept scop aprovizionarea întreprinderilor cu materie primă și utilaje pentru

funcționarea economiei. Totodată, importurile au fost influențate de micșorarea prețurilor mondiale la

combustibilii minerali, în deosebi la gazul natural și de încetinirea consumului.

Evoluția importurilor de mărfuri în anul 2018-2019

mil. dolari SUA

Sursă: Biroul Național de Statistică

Evoluția importurilor a fost influențată de importurile de mașini și echipamente pentru transport. Astfel, în

perioada de referință importul acestora a crescut cu 3% și a însumat 1425,8 mil. dolari. Cu o pondere

România, 14.4

Germania, 8.3

Italia, 7.0

Alte tari UE, 19.8

Federația Rusă, 11.8

Ucraina, 9.7

Belarus, 2.2

Alte tari CSI, 0.4

China, 10.3

Turcia, 6.9SUA, 1.3 Alte tari, 7.8

Ponderea în total import,%

(anul 2019)

1384.4

1142.0

989.7

814.0

589.7

561.4

140.6

125.2

13.0

1425.8

1132.7

922.1

841.2

630.1

610.4

139.5

127.9

12.1

0 200 400 600 800 1000 1200 1400

Masini si echipamente pentru transport

Marfuri manufacturate, clasificate mai ales dupa materia prima

Combustibili minerali, lubrifianti si materiale derivate

Produse chimice si produse derivate nespecificate in alta parte

Articole manufacturate diverse

Produse alimentare si animale vii

Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili

Bauturi si tutun

Alte

Ianuarie-noiembrie 2019 Ianuarie-noiembrie 2018

Page 40: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

39

însemnată de 24,4% în volumul total al importurilor, această categorie de produse a asigurat 50,6% din

creșterea totală a importurilor, din care: vehicule rutiere – 31%, mașini și aparate industriale cu aplicații

generale – 19,2%, aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea

sunetului și imaginii – 17,9%, mașini si aparate electrice si părți ale acestora – 12,8% etc. Totodată, grupul

mașini și aparate specializate pentru industriile specifice au contribuit negativ la creșterea importurilor – în

proporție de 20,1%, mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor – de 9%, mașini

și aparate pentru prelucrarea metalelor – 3,8% etc.

O contribuție negativă la evoluția importurilor au avut importurile de mărfuri manufacturate, clasificate

mai ales după materia primă. Acestea au fost importate în valoare de 1132,7 mil. dolari (19,4% în total),

fiind cu 0,8% mai puțin față de anul 2018 și contribuind negativ la evoluția importurilor cu 11,4%. În cadrul

acestei secțiuni de mărfuri cea mai mare contribuție negativă, în proporție de 30%, au avut importurile de

fire, țesături și articole textile, precum și importurile de metale neferoase – de 17,5% etc.

Volumul importurilor de combustibili minerali, lubrifianți și materiale derivate în anul 2019 a însumat

922,1 mil. dolari (15,8% în total) și s-a diminuat cu 6,8% față de anul 2018 și a contribuit negativ la

creșterea importurilor cu 82,7%, fapt datorat scăderii cu 7% a importurilor de petrol, produse petroliere și

produse înrudite. Cu o pondere de 10,1% în total importuri acest grup de mărfuri a sustras din creșterea

exporturilor 54,3%. De asemenea, micșorarea importului de energie electrică cu 27,6% și de gaz și produse

industriale obținute din gaz cu 3% a influențat negativ creșterea importurilor cu 18,6% și, respectiv, 10,3%.

Diminuarea prețurilor mondiale la petrol și produse petroliere, gaz natural, precum și vremea caldă în

perioada de iarnă reprezintă cel mai important factor care a determinat diminuarea valorii importurilor

respective.

Importurile de articole manufacturate diverse au contribuit pozitiv la evoluția importurilor. Acestea au fost

importate în valoare de 630.1 mil. dolari (10,8% în total importuri), cu 6,8% mai mult față de anul 2018,

asigurând 49,4% din creșterea totală. În cadrul acestei secțiuni cele mai importante contribuții au venit din

partea importurilor de alte articole diverse – 25,5%, construcții prefabricate; alte instalații și accesorii

pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat – 8,6%, încălțăminte – 6%, mobilă și părțile ei – 5,8 %.

În anul 2019 au fost importate produse alimentare și animale vii în volum de 610,4 mil. dolari (10,5% în

total importuri), în creștere cu 8,7% față de anul 2018. Acestea au contribuit la creșterea totală a

importurilor în proporție de 60%, inclusiv: legume și fructe – 17,6%, produse lactate și ouă de păsări –

11,9%, cereale și preparate pe bază de cereale – 9,2%, pește, crustacee, moluște – 7,7%, carne și preparate

din carne – 7,4% etc.

Produselor chimice și produselor derivate le revin 14,4% din volumul total al importurilor, însumând 841,2

mil. dolari, în creștere cu 3,3%. Contribuția acestora la creșterea totală a importurilor a fost de 33,3%, din

care produsele medicinale și farmaceutice – 36,4%, materialele plastice prelucrate – 3,7%.

Totodată, materialele plastice sub forme primare au contribuit negativ la evoluția importurilor - în proporție

de 7,3%, alte materiale și produse chimice – 4,2%, îngrășăminte minerale sau chimice – 2,7% etc.

Page 41: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

40

Gradul de influență la creșterea (+), scăderea (-) importurilor pe grupe de mărfuri, p.p.

(anul 2019)

Sursă: Biroul Național de Statistică

Persoanele fizice au importat în anul 2019 mărfuri și produse în valoare de 218,9 mil. dolari, cu 19,2% mai

mult decât în anul 2018. Creșterea importurilor a fost determinată de majorarea procurărilor de autoturisme

(+22,4%), cărora le-au revenit 83,2% din importurile realizate de persoanele fizice.

4.3. Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate de persoanele fizice ale Republicii

Moldova

Temperarea activității economiei globale evidențiată în anul curent, care se datorează în mare parte

accentuării tensiunilor geopolitice și comerciale și înăspririi condițiilor financiare în țările dezvoltate, se

resimte și asupra evoluției remiterilor.

Astfel, în anul 2019 volumul total al transferurilor bănești din străinătate efectuate prin băncile din

Republica Moldova de către persoanele fizice au înregistrat o diminuare cu 3,5% comparativ cu perioada

similară a anului 2018 și au însumat 1222,9 mil. dolari SUA. De fapt, diminuarea transferurilor a avut loc

începând cu luna august 2018, fiind cauzată, în general, de stagnarea economiei Federației Ruse (țara din

care provin cea mai mare parte a remitențelor). De asemenea, transferurile respective s-au diminuat și din

contul contractării cererii interne în Italia și recesiunii economice din Turcia.

Factorii principali ce influențează volumul remitențelor sunt salariul mai mare oferit în țările angajatoare

decât în țară pentru același post de muncă, precum și nivelul scăzut de trai al populației.

Transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate de persoane fizice

prin băncile din Republica Moldova, pe zone geografice (mil. dolari)

Sursă: Banca Națională a Moldovei

90.8 91.2 93.7 92.9

105.9

85.8 85.9

99.0 97.4102.9 99.4 97.9 96.5

0

20

40

60

80

100

120

0

20

40

60

80

100

120

140

CSI UE Alte țări total transferuri in % față de anul precedent (axa dreaptă)

0.9

0.7

0.7

0.51.4

-0.2

-1.2

Produse alimentare, animale vii

Articole manufacturate diverse

Masini si echipamente

Produse chimice

IMPORT -total

Marfuri manufacturate,

Combustibili minerali,

Page 42: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

41

În structura geografică a remitențelor, predomină transferurile din Rusia și Israel. Ponderea acestora a

constituit respectiv 20,9% și 18,7%, fiind urmată de Italia cu cota de 12,3% din volumul total. Astfel,

acestor 3 țări revin circa 51,9% din volumul total al transferurilor.

Structura geografică a transferurilor de mijloace bănești din străinătate

în favoarea persoanelor fizice, %

Sursă: Banca Națională a Moldovei

Totodată, ponderea transferurilor din Federația Rusă continuă să se diminueze, atingând 20,9%, față de

27,1% în anul 2018. Transferurile din Federația Rusă s-au micșorat cu 25,4% față de anul 2018. În același

timp, transferurile din Franța au crescut cu 36%, din România - cu 31,4%, Marea Britanie – cu 19,6%,

Germania - cu 17,9%, Spania – cu 12% etc. Această situație se explică, pe de o parte, prin stagnarea

economică în Rusia și, pe de altă parte, prin orientarea muncitorilor spre statele din Uniunea Europeană și

Israel, având acces mai liber pe piețele muncii ale acestor țări.

Primele 10 țări după proveniența transferurilor de mijloace bănești din străinătate

în favoarea persoanelor fizice,

mil. dolari SUA

Sursă: Banca Națională a Moldovei

27.1

17.7

12.6

12.4

8.3

6.5

5.7

9.7

Ianuarie-decembrie 2018

Rusia

Israel

alte state

Italia

SUA

Germania

Marea Britania

alte țări

20.9

18.7

12.39.8

8.0

7.8

7.0

15.6

Ianuarie-decembrie 2019

Rusia

Israel

Italia

alte state

Germania

SUA

Marea Britania

alte țări

255.8

229.1

150.7

97.3

95.4

85.6

64.3

20.1

18.9

17.8

343.0

224.5

157.6

82.5

105.1

71.6

47.3

16.1

16.9

13.6

0.0 50.0 100.0 150.0 200.0 250.0 300.0 350.0

Rusia

Israel

Italia

Germania

SUA

Marea Britania

Franța

Irlanda

Spania

România

Ianuarie-noiembrie 2018 Ianuarie-noiembrie 2019

Page 43: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

42

5. Sfera socială

5.1. Câștigul salarial

Câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat din economia națională în anul 2019 a constituit 7356,1

lei și s-a majorat cu 14,1% în termeni nominali și cu 8,8% în termeni reali față de anul 2018. Exprimat în

valută străină acesta a constituit circa 374 Euro.

Cea mai însemnată majorare s-a atestat în sfera bugetară - cu 16,9%, câștigul salarial mediu lunar însumând

6636,2 lei, iar în sectorul real – 7627,1 lei și s-a majorat cu 13% (în termeni nominali). Creșterile salariale

din sectorul bugetar se datorează exclusiv implementării sistemului unic de salarizare în sectorul bugetar.

Totuși, trebuie de ținut cont de faptul că aceste măsuri creează povară asupra bugetului public. Conform

celor mai recente date disponibile, în anul 2019 bugetul public național s-a încheiat cu un deficit de circa 3

mild. lei, spre deosebire de perioada similară a anului trecut, când bugetul s-a încheiat cu un deficit în

valoare de circa 1,6 mild. lei.

Sursă: Biroul Național de Statistică

Majorarea salariilor din sectorul real a fost determinată în mare măsură de implementarea reformei fiscale,

care, pe de o parte, a favorizat ieșirea salariilor din economia ascunsă, iar pe de altă parte a condiționat

acumularea economiilor pe conturile angajatorilor și, prin urmare, creșterea salariilor în sector. Totodată,

creșterea cererii interne a impulsionat activitatea agenților economici, ceea ce a condiționat accentuarea

necesarului de forță de muncă și, în condițiile unei oferte mai mici, s-a creat presiune asupra prețului muncii

(salariul). Cu toate acestea, trebuie de atenționat asupra faptului că majorarea salariilor și a cererii interne

din partea populației conduce la încălzirea economiei și creează presiuni inflaționiste.

12.3

5.7

13.5

14.616.9

10.0

11.911.3

12.513.0

0

3

6

9

12

15

18

0

2000

4000

6000

8000

2015 2016 2017 2018 2019

%lei

Evoluția câștigului salarial mediu pe economie, sectorul bugetar și real,

anii 2015-2019

Total economie

Sector bugetar

Sector real

Creștere anuală a salariului în sectorul bugetar, %

Creștere anuală a salariului în sectorul real, %

Page 44: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

43

Câștigul salarial mediu lunar pe activități economice

anul 2019, lei

Salarii mai mari decît media pe economie au

fost oferite doar în 5 sectoare ale economiei:

„informații și comunicații” (de circa 2,2 ori față

de nivelul salariului mediu), „activităţi

financiare şi de asigurări” (de 1,9 ori), „activități

profesionale, științifice și tehnice” (+33%),

„administrație publică” (+21%) și în „alte

activităţi de servicii” (+19%).

Totodată, în alte sectoare ale economiei nu s-a

atins nivelul mediu de salarizare. Printre acestea

se numără “agricultura, silvicultura și pescuitul”

- cu cel mai mic nivel al salariului, care a

constituit doar circa 66% din salariul mediu pe

economie, urmată de sectoarele: activități de

cazare și alimentație (70%), „artă, activități de

recreere şi de agrement” (70%), „activități de

servicii administrative şi de suport” (78%),

„învățământ” (86%) etc.

Sursă: Biroul Național de Statistică

5.2. Forța de muncă și șomajul

Forța de muncă (oferta curentă de muncă pentru producerea bunurilor și serviciilor în schimbul unei plăți sau a unui profit, care include ocuparea și șomajul) a constituit în anul 2019 doar 42,3% din total persoane cu vârsta de 15 ani și peste. Populația în afara forței de muncă - cu 36,5% mai mult decât forța de muncă. Din aceasta: pensionari - 45,1%, grupul persoanele casnice - 12,9%, grupul elevi și studenți -12,8% etc. Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste a constituit 40,1%.

Repartizarea populației de 15 ani și peste în anul 2019, mii persoane

Sursă: Biroul Național de Statistică

Persoane cu vârstă de 15 ani și peste (2175,2)

Forța de muncă (919,3)

Populația în afara forței de

muncă (1255,9)

Populația ocupată (872,4) Șomeri

(BIM) (46,9) Agricultura

(182.8) Industrie

(128) Construcții

(61,4) Servicii (500,1)

15757.6

13173.4

9584.3

9037

8364.8

7302.6

6886.2

6886.1

6884.3

6814.8

6403.6

6383.5

5840.2

5424.1

5087

4837.9

4417.8

0 3000 6000 9000 12000 15000 18000

Informaţii şi comunicaţii

Activități financiare

Activităţi profesionale,…

Administrație publică

Alte activităţi de servicii

Total pe economie

Construcţii

Transport și depozitare

Sănătate și asistență socială

Industrie

Comerţ cu ridicata şi amănuntul

Învăţămînt

Tranzacţii imobiliare

Activităţi de servicii…

Artă, activităţi de recreere şi…

Activităţi de cazare şi…

Agricultură, sivicultură şi pescuit

15896.9

13144.6

9647.3

8923.4

8534.3

7203.9

7149.3

7001.4

6894.5

6878

6562.1

6324.8

5971.1

5603

5079.9

5015.6

4688.6

Informaţii şi comunicaţii

Activități financiare

Activităţi profesionale, ştiinţifice…

Administrație publică

Alte activităţi de servicii

Total pe economie

Construcţii

Industrie

Sănătate și asistență socială

Transport și depozitare

Comerţ cu ridicata şi amănuntul

Învăţămînt

Tranzacţii imobiliare

Activităţi de servicii…

Artă, activităţi de recreere şi…

Activităţi de cazare şi alimentaţie…

Agricultură, sivicultură şi pescuit

16323.6

13834

9792.6

8916.9

8773.4

7356.1

7301.5

7184.3

7160.1

6979.3

6729.4

6338.7

6096.9

5748.2

5128.4

5136.5

4834.4

0 3000 6000 9000 12000 15000 18000

Informaţii şi comunicaţii

Activități financiare

Activităţi profesionale, ştiinţifice…

Administrație publică

Alte activităţi de servicii

Total pe economie

Construcţii

Industrie

Sănătate și asistență socială

Transport și depozitare

Comerţ cu ridicata şi amănuntul

Învăţămînt

Tranzacţii imobiliare

Activităţi de servicii…

Artă, activităţi de recreere şi…

Activităţi de cazare şi…

Agricultură, sivicultură şi pescuit

Page 45: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

44

Populația ocupată pe activități economice:

- Administrația publică, învățământ, sănătate și asistența socială 22,6% din total;

- Agricultura, silvicultura și pescuit (21%);

- Comerț cu ridicata și cu amănuntul (18,8%);

- Industrie (14,7%); - Construcții (7%) etc.

Sursă: Biroul Național de Statistică

Șomeri înregistrați la oficiile forței de muncă în anul 2019 - circa 31,5 mii persoane, cu 11,4% mai puțin față de anul 2018. Doar circa 36% din numărul șomerilor înregistrați au fost plasați în câmpul muncii. Numărul beneficiarilor de ajutor de șomaj a crescut cu 4,2%. Mărimea medie a ajutorului de șomaj a fost la nivelul anului 2018. Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în forța de muncă) în anul 2019 – 5,1%. Rata șomajului la bărbați – 5,8%, femei – 4,4%. În categoria de vârstă 15-29 ani - 8,5%.

Sursă: Biroul Național de Statistică

Agricultură, silvicultură şi

pescuit182.8

Industrie128.0

Construcţii61.4

Comerţ cu ridicata și cu amănuntul; activități de cazare și

alimentație publică, hoteluri şi restaurante

163.8

Transporturi şi depozitare; informații și comunicaţii

59.9

Administraţia publică, învăţămînt, sănătate şi asistenţa

sociala197.5

Alte activităţi78.9

Distribuția populației ocupate pe activități economiceîn anul 2019, mii persoane

1558.1

3283

14702

35544

1558.8

3422

11245

31484

0 10000 20000 30000 40000

Mărimea medie a ajut.șomaj, lei

Beneficiari ajutor șomaj, persoane

Șomeri plasați în cîmpul muncii, persoane

Someri înregistrați, persoane

Șomeri, anii 2018-2019

anul 2019 anul 2018

Page 46: INFORMAȚIE cu privire la evoluția social - economică a ... · Masa monetară M3 la sfârșitul lunii decembrie 2019 a constituit circa 89,9 mild. lei și s-a majorat cu 8,2% comparativ

45

5.3. Veniturile disponibile și cheltuielile de consum ale populației

Veniturile disponibile medii lunare ale populației au constituit în medie pe o persoană 2880,6 lei, din acestea:

- venituri disponibile bănești – 2658 lei (92,3% din total)

- venituri disponibile în natură – 222,6 lei (7,7%).

Veniturile lunare ale populaţiei din mediul urban pentru o persoană au constituit 3529,1 lei, de 1,4 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Principalele surse de venituri:

- activitatea salarială - 62,9%; - prestaţiile sociale – 16,8%.

În mediul rural veniturile lunare ale populaţiei a constituit 2457,2 lei. Principalele surse de venituri:

- activitatea salarială – 38,1%; - prestaţiile sociale - 20,5% - veniturile obţinute din activitatea

individuală agricolă - 16,6%; - transferurile din afara ţării - 16,0%.

Sursă: Biroul Național de Statistică

Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei, în anul 2019, au constituit în medie pe o persoană 2786,5 lei. În mediul urban cheltuielile de consum ale populației au fost in mărime de 3469,2 lei, de 1,5 ori mai mari faţă de cheltuielile populaţiei din mediul rural. Principalele cheltuieli în mediul urban:

- asigurarea consumului de produse alimentare, 36,6% din total cheltuieli lunare de consum;

- întreținerea locuinței – 15,8%; - îmbrăcăminte, încălțăminte - 9,4%; - transport - 6,9% - servicii de sănătate – 5,6% etc.

În mediul rural cheltuielile de consum ale populației au constituit 2335,7 lei. Principalele cheltuieli:

- produse alimentare - 44,5% din total; - întreţinerea locuinţei - 16,6%; - îmbrăcăminte, încălţăminte - 9,9%; - dotarea locuinţei - 5,5% etc.

Sursă: Biroul Național de Statistică

5.4. Pensia lunară

Mărimea medie a pensiei lunare la 01.01.2020 a constituit 1901,14 lei și s-a majorat cu 11,2% față de aceeași dată a anului 2019 în termeni nominali.

Activitatea salarială

50.2%

Prestaţii sociale18.7%

Transferuri din afara ţării

12.4%

Activitatea individuală agricolă

8.9%

Activitatea individuală non-

agricolă6.3%

Alte venituri3.6%

Structura veniturilor disponibile în anul 2019, %

Comunicaţii, 4.5%

Îmbrăcăminte, încălţăminte, 9.7%

Produse alimentare, 40.6%Sănătate, 5.2%

Transport, 6.1%

Întreţinerea locuinţei,

16.2%

Dotarea locuinţei,

5.1%

Diverse, 12.6%

Structura cheltuielilor de consumîn anul 2019, %