INFO Şcoalamedia1.webgarden.ro/files/media1:590e2d47cef2b.pdf.upl/nr.3.INFO... · Al 10-100 mg Mo...

18

Transcript of INFO Şcoalamedia1.webgarden.ro/files/media1:590e2d47cef2b.pdf.upl/nr.3.INFO... · Al 10-100 mg Mo...

INFO Şcoala

ARGUMENT

Ideea de a crea o revistă educaţional - didactică online nu este

inovatoare, alţi premergători având meritul de a se fi gândit anterior la

această acţiune şi activitate publicistică.

Originale însă, se doresc a fi subiectele abordate, pescuite din toate

domeniile de activitate didactică, diversitatea abordărilor şi a dezbaterilor

acestora, acestea fiind produsul unor persoane diferite din punct de vedere

al tipului de inteligenţă predominant (oameni de litere, fizicieni,

matematicieni, biologi - cadre didactice din toate ariile curriculare -

precum şi elevi de diferite vârste şi cu diferite concepţii). Se poate spune că

revista vizează şi un schimb de experienţă - culturală şi didactică - întrucât

colaboratorii revistei implică mai multe şcoli, atât din mediul rural cât şi

urban.

Denumirea aleasă sugerează, într-o oarecare măsura, scopul şi

obiectivele propuse. INFO Şcoala se doreşte a fi o revistă educational -

didactică online care să furnizeze informaţii din mediul cultural- educativ-

şcolar, cu scop cultural-educativ.

Prin propunerea de atingere a unor performanţe la nivel

informaţional se urmăreşte nu numai îmbogăţirea şi dezvoltarea unui bagaj

de cunoştinţe obţinute prin explorarea diferitelor domenii ştiinţifice

corespunzătoare disciplinelor de învăţământ ci şi redarea unor informaţii

utile elevilor şi cadrelor didactice ( gen noutăţi legate de admiterea in liceu /

învăţământul universitar, desfăşurarea olimpiadelor etc ) dar şi a unor

informaţii de tip administrativ.

Sperăm să vă fie de folos şi să o citiţi cu interes!

2

CUPRINS

1.Prof. Gabriela Păunescu - Elemente chimice existente in organismele vii/pag. 4

2.Prof. Rosemarie Cocoană - Studiu de caz / pag. 6

3. Prof. Gabriela Păunescu - Cheia originii vieții /pag. 8

4.Prof. Maria-Felicia Băbeanu - Recreere prin ecoturism / pag. 13

3

ELEMENTE CHIMICE EXISTENTE IN ORGANISMELE VII

Prof. Gabriela Păunescu

Şcoala cu clasele I-VIII, Eşelniţa

Procesele biologice implică compuşi formaţi de diferitele elemente ale sistemului

periodic cu substratul biologic. Organismele animale şi vegetale sunt constituite din substanţe

chimice cu o compoziţie complexă, fiind formate atât din metale cât şi din nemetale. Cele mai

importante dintre nemetale sunt: C, H, O, N, P, S şi halogenii. Metalele prezente în

organismele vegetale şi animale sunt: Na, K, Ca, Mg, Fe, Zn, Co, Cu, Mn, Mo, etc. Elementele chimice care intră în componenţa materiei vii sunt selectate de către natură

după nişte principii care nu sunt încă bine elucidate, dar se poate afirma cu certitudine, că

răspândirea lor în mediu, nu este elementul hotărâtor. De exemplu, siliciul, aluminiul şi titanul

sunt destul de răspândite în natură, dar nici unul dintre ele nu face parte dintre elementele

vieţii [2].

Organismul uman cu o greutate medie de 70 kg este constituit din:

- 97,5 % nemetale: oxigen (65%), carbon (18%), hidrogen (10%), azot (3%) şi altele (1,5%) - 2,5 % metale: Na, K, Mg, Ca reprezentând 99% din cele 2,5% și metalele tranziţionale 1%

Elementele chimice din organismele vii au fost împărţite în două mari categorii:

-microelemente (sub 0,01%) care la rândul lor pot fi:

-esenţiale: Fe, Co, Ni, Cu, Zn, Cr, Mo, Mn, V, Sn, F, I, Se

-posibil esenţiale: Al, Br, Ba, Sr, Rb, As, B, Li, Ge, Ti -

neesenţiale: Sb, Ge, Hg, Pb, Au, Ag, Bi

-macroelemente (99,99%)

-esenţiale: C, H, O, N, P, S, Na, K, Mg, Cl, Ca Biometalele, includ elemente care formează ioni cu structură electronică de gaz rar,

care nu prezintă valenţă variabilă (Na+, K

+, Ca 2 , Mg 2 ). În aceeaşi categorie, sunt incluse şi

metalele tranziţionale cu o structură electronică de 18 electroni ca Zn 2 , sau cu o structură

incompletă de 18 electroni Cu 2 , Co 2 , Fe 2 , Fe 3 , Mo(V), Mo(VI). Metalele cu orbitalul d

incomplet îşi pot modifica starea de oxidare în timpul proceselor metabolice. Urmărind biometalele în sistemul periodic, observăm următoarea distribuţie:

Tab.1. Distribuția bioelementelor în perioade și grupe

Perioada Grupa

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

3 Na Mg - - - - - - - - - -

4 K Ca - - V Cr Mn Fe Co Ni Cu Zn

5 - - - - - Mo - - - - - Cd

Cea mai importantă caracteristică a bioelemetelor este reprezentată de cantitatea dintr-

un element chimic necesară organismului uman zilnic. Tab.2. Cantitățile necesare zilnic organismului uman

Elementul Cantitatea Elementul Cantitatea

Na 1-2 g Cr 0,1-0,3 mg

K 0,8 g Mn 3 mg Mg 0,3-0,4 g Fe 10 mg/femei

15-18 mg/bărbați

Ca 0,6-1,2 g Co 0,1 μg

4

Sr 1-4 mg Ni 0,2-0,5 mg

Rb 1-3 mg Cu 1,5-2,0 mg

Al 10-100 mg Mo 0,1-0,3 mg

V 1-2 mg Sn 1-3 mg

În tabel se constată existenţa unor limite foarte largi de concentraţie care variază de la

ordinul gramelor la ordinul μg (părţi per milion-ppm). Practic, aceste elemente „în urme” mai

sunt denumite şi microelemente, sau oligoelemente. De obicei, elementele care se găsesc în

cantităţi egale sau mai mici de 1mg/kg ţesut sau sub 0,01% ţesut uscat în greutate sunt

denumite elemente în urme sau oligoelemente [3]. Rolul biometalelor este foarte diversificat. Astfel, biometalele se împart în:

- Transportori de sarcină: Na, K

- Stabilizatori ai structurii: Mg, Ca - Catalizator acid Lewis: Zn - Catalizatori redox şi transportul oxigenului: V, Cr, Mn, Fe,

Practic, din punct de vedere al chimiei anorganice biometalele se împart în două

categorii fundamentale:

- elemente netranziţionale: Na, K, Mg, Ca - elemente tranziţionale: Mn, Fe, Co, Cu, Mo, Zn, Cr, V, Sn, Ni, Se

Elementele netranziţionale se deosebesc de cele tranziţionale prin faptul că au stare de

oxidare constantă şi ionii lor au o structură electronică stabilă de gaz rar. Metalele

tranziţionale indicate, sunt caracterizate prin stări de oxidare variabile, formând ioni cu

configuraţie electronică incompletă, fapt ce explică o serie de proprietăţi fizice particulare

cum ar fi: absorţia în UV-VIS al spectrului radiaţiilor electromagnetice, paramagnetismul, etc. În sistemele biologice, diferenţele au un rol foarte important, care se manifestă în mai

multe direcţii:

- ionii de Na intră în componenţa fluidului extracelular pe când ionii de potasiu K intră în

componenţa fluidului intracelular. Ionii de K pot fi înlocuiţi în biosisteme cu ioni cu

dimensiuni fizice mari: Rb , Cs , NH 4 , Ti . Ionii de sodiu, pot fi înlocuiţi cu ionii de Li dar nu şi cu ioni de Cu cu dimensiuni apropiate, deoarece cuprul are tendinţa de a forma

covalenţe şi de a participa la o serie de procese redox.

- ionii de Ca 2 şi Mg 2 se diferenţiază mai puternic unul de altul. Este de remarcat diferenţa

între dimensiunile ionilor de Ca 2 şi Mg 2 şi diferenţa între căldurile de hidratare. Diferenţele

între potenţialele de ionizare explică tendinţa mai puternică de a forma legături covalente pentru magneziu în raport cu calciul.

- ionii de Zn 2 se deosebesc destul de mult de ceilalţi ioni ai biometalelor. Raza ionică a

Zn 2 este apropiată de raza ionică a ionului Ca 2 sau Mg 2 . Valorile ridicate ale potenţialului

de ionizare al zincului conduce la concluzia că interacţiunile covalente ale acestuia sunt mai

puternice faţă de alţi ioni luaţi în discuţie. Ionul de zinc joacă un rol important în biosisteme,

intrând în componenţa multor enzime (spre exemplu alcooldehidrogenaza ADH). În cazul elementelor tranziţionale, manganul, fierul, cobaltul şi cuprul intră în

componenţa multor biosisteme fiind biometale tipice. Diferenţa dintre aceşti ioni şi cei

discutaţi anterior este reprezentată de existenţa orbitalilor d incomplet ocupaţi cu electroni,

ceea ce le conferă proprietăţi chimice şi fizice speciale şi caracteristice metalelor tranziţionale.

În biosisteme, nu pot exista probabil ionii de Ni(II) şi Ni(III), se oxidează greu ionii de

Co(II) şi Mn(II) dar se oxidează relativ uşor de Fe(II) la Fe(III) şi ionii de Cu(I) la Cu(II) 2 .

5

STUDIU DE CAZ

Prof. Rosemarie Delia Cocoană

Şcoala cu clasele I-VIII, Eşelniţa Numele şi prenumele elevului: C. A Clasa a IV-a A Şcoala cu clasele I – VIII Eşelniţa

Pe parcursul unei zile am observat activitatea elevei atât la lecţii cât şi în timpul

pauzelor. Am studiat comportamentul acesteia în situaţii concrete (orele de limba română,

matematică, educaţie tehnologică) dar şi reacţiile din timpul pauzelor atunci când comunica

cu ceilalţi colegi. Am structurat observaţiile şi le-am interpretat din punct de vedere psihopedagogic

încercând să creez o imagine cât mai clară a profilului acestei eleve.

Prezentarea faptelor pedagogice în cadrul orelor de limba română şi matematică: este foarte atentă şi activă în timpul orei;

ascultă cu mare atenţie explicaţiile date;

răspunde prompt solicitărilor învăţătoarei; este foarte receptivă;

citeşte clar , expresiv , respectând semnele de punctuaţie şi intonaţia cerută de acestea;

exersează acasă cititul suplimentar pentru îmbogăţirea vocabularului; se grăbeşte să răspundă la întrebări fiind foarte sigură pe ea; este foarte sensibilă la observaţii; doreşte să se impună;

foloseşte cuvinte rar întâlnite în vocabularul colegilor atunci când compune / scrie

propoziţii;

construieşte corect propoziţii utilizând cuvintele necunoscute foarte uşor; ritmul de lucru este rapid; scrie îngrijit, citeţ şi aşează corect în pagină; permanent îi sunt necesare sarcini suplimentare de lucru;

depistează cu uşurinţă greşelile colegilor şi le corectează;

rezolvă corect, rapid exerciţiile de la tablă ; stăpâneşte tehnica calculului oral şi scris; compune probleme manifestând originalitate; găseşte soluţiile unor probleme mai dificile;

Interpretarea psihopedagogică: - manifestă flexibilitate în gândire , originalitate;

- utilizează uşor cu operaţiile gândirii; - analizează corect, abstractizează şi generalizează; - este receptivă în asimilarea noilor cunoştinţe; - memoria este foarte bine dezvoltată ; - îşi concentrează atenţia pe o perioadă mare de timp;

prezintă interes faţă de orele de curs şi faţă de muncă;

6

promptitudine în răspunsuri; deprinderea scrierii corecte este foarte bine conturată; - imaginaţia este foarte bogată;

Prezentarea faptelor pedagogice în cadrul orei de educaţie tehnologică: - este atentă la explicaţiile date de învăţătoare cu privire la etapele de lucru necesare pentru

realizarea lucrării; - lucrează atent, îngrijit; - se impune în faţa colegilor de echipă cu privire la realizarea lucrării; - foloseşte corect materialele necesare pentru realizarea lucrării; - respectă etapele de lucru prezentate; -realizează corect lucrarea dată;

-solicită o sarcină suplimentară atunci când îşi termină mai repede lucrările;

Interpretarea psihopedagogică: grad mare de concentrare a atenţiei; prezintă interes faţă de realizarea lucrării; deprinderile motrice sunt foarte bine dezvoltate;

imaginaţia este bogată ;

manifestă originalitate; Prezentarea faptelor pedagogice în timpul recreaţiilor:

- îşi bagă în ghiozdan cărţi, caiete şi apoi îşi pregăteşte din timp cele necesare pentru ora care

urmează, fără deranjarea colegului de bancă; - împărtăşeşte idei cu colega sa S., cu care este în permanentă întrecere: orice succes a

acesteia o ambiţionează, o face mai activă şi mai atentă;

serveşte pacheţelul la bancă; nu-i place să iese în curtea şcolii;

udă florile din clasă chiar dacă nu este ea de serviciu pe

clasă; menţine ordinea şi disciplina în clasă; îşi notează în carneţel abaterile colegilor din timpul pauzei;

7

CHEIA ORIGINII VIEȚII

Prof. Gabriela Păunescu

Şcoala cu clasele I-VIII, Eşelniţa

Există multe ipoteze în ceea ce privește originea vieții. Toate se lovesc însă de un paradox al

naturii comparabil cu celebra întrebare cu oul și găina. Cum este posibil ca anumiți compuși

organici de bază precum aminoacizii și nucleotidele să fi apărut înaintea catalizatorilor

(proteinele sau ribozomii) care le formează?

Fig.1. Citrat de fier

Cercetătorii susțin că structuri asemenea citratului de fier, compus produs de

numeroase bacterii, alge și plante, ar putea fi secretul din spatele originii vieții [4]. Întrebarea aparent este derutantă, întrucât este cunoscut faptul că proteinele sunt

lanțuri mari de aminoacizi. Explicația vine din partea lui Harold Morowitz de la Universitatea

George Mason, cel care a propus o teorie nouă în rezolvarea acestei probleme alături de

Vijayasarathy Srinivasan de la aceeași universitate și împreună cu Eric Smith de la Institutul

Santa Fe. Este nevoie de molecule mari de proteine pentru a fi catalizatori în obținerea

monomerilor, dar totodată monomerii sunt necesari pentru a crea catalizatorii!

Într-o lucrare prezentată în ultimul număr al jurnalului „The Biological Bulletin”,

cercetătorii au propus o nouă teorie conform căreia complecșii metalelor tranziționale având

ca liganzi molecule organice ar putea deține cheia originii vieții. Teoria lor este cu atât mai

interesantă cu cât se poate testa experimental, observând rolul complecșilor de a cataliza

reacția monomerilor pentru a forma moleculele organice complexe care au dus în final la

generarea vieții, prin mecanismul prezentat mai sus. Harold Morowitz susține că nu putem

înțelege formarea vieții decât studiind chimic fenomenul și că doar trebuie descifrat

comportamentul elementelor organogene.

Teoria propusă de cercetători are ca și mediu în care a luat naștere viața fisurile

oceanice hidrotermale, care ar oferi condițiile optime pentru declanșarea reacțiilor. Acestea

sunt fisuri apărute în scoarța pământului din care izvorăște apă încălzită geotermal. Ei explică

modul în care complecșii metalelor tranziționale au catalizat reacția în adâncurile oceanelor,

dând naștere unor molecule mai complexe. Acestea la rândul lor au devenit liganzi, având loc

o tranziție între metal și liganzii din ce în ce mai mari. Treptat, moleculele organice mici au

devenit capabile să se organizeze prin lanțuri de reacții chimice ce au pus bazele vieții. Carbonul, hidrogenul, oxigenul, azotul și sulful reprezintă un procent mare din

biomasă. Alături de acestea se găsește si o serie de metale tranziționale. Este scopul

8

cercetătorilor de a afla ce anume a determinat apariția lor în structurile vieții și care este rolul

acestora. Această teorie lansată de Harold Morowitz, Vijayasarathy Srinivasan și Eric Smith

strecoară indicii fine privind originea vieții de mai multe ori și în legătură cu forma posibilelor

organisme extraterestre. Și, în defavoarea popularilor omuleți verzi, organismele extraterestre

ar avea forme similare celor pământești, întrucât ar lua naștere în același mod, bazat pe

complecși de metale tranziționale și liganzi organici. În viitorul apropiat, cercetătorii intenționează să testeze această teorie pornind de la

acid citric, având și câteva indicii în favoarea acestui compus. Ei urmează să încerce

descifrarea secretului ce stă la baza vieții încălzind diferite metale tranziționale cu acești

compuși organici și observând catalizatorii obținuți [4].

Până la mijlocul secolului al XVII-lea lipseau metodele ştiinţifice de investigaţii

chimice. Principalul motiv pentru care s-a mai întârziat încă un secol şi jumătate este acea

excludere rigidă a combinaţiilor metalice din chimia organică. Lipsea de fapt fundamentul

teoretic pentru admiterea metalelor în această chimie a vieţii. Meritul esenţial al ridicării

podului peste prăpastia ce separa chimia organică de cea a combinaţiilor minerale a aparţinut

unui tânăr savant elveţian: Alfred Werner (1866—1919), prin formularea în anul 1893 a unei

ipoteze ştiinfiţice revoluţionare. În deceniul naşterii lui Werner s-a realizat ordinea mult visată în domeniul chimiei

organice. Ideile esenţiale ale teoriei structurii au fost formulate aproape concomitent şi relativ

independent unul de altul de către chimistul german August Kekule (1829—1896), de

Archibald Couper (1831—1892) originar din Scoţia şi de chimistul rus Alexandr Butlerov

(1828—1886). Teoria structurii elaborată în esenţă de Kekule, Couper şi Butlerov a izbutit să

explice prima oară corect modul în care diversele combinaţii organice sunt constituite din

atomi de carbon, hidrogen, oxigen şi azot. Valenţele acestor elemente formează, asemenea

unor braţe minuscule, legături între diverşii atomi, constituind ansambluri denumite molecule.

Teoria structurii a putut explica în chip foarte raţional diversele structuri moleculare ce sunt

posibile pentru un anumit fel şi număr de atomi. Natura forţelor de legătură era mai puţin elucidată în cazul combinaţiilor organice, în

schimb se respectau cu stricteţe valenţele elementelor. Cu un hidrogen monovalent, oxigen

divalent, azot trivalent şi carbon tetravalent erau explicate toate structurile organice cunoscute. Formarea substanţelor minerale, anorganice, părea să fie guvernată de legi mai simple,

motiv pentru care a şi fost elucidată mai devreme, şi anume de către chimistul suedez J.

Berzelius (1779—1848) în cunoscuta lui teorie electrochimică din anul 1819. Elementele

bazice, deci metalele, sunt încărcate cu sarcini electrice pozitive cu care atrag elementele

acide încărcate cu sarcini electrice de semn opus. Un element bazic cu sarcina +2, de exemplu

Co2 , se combină aşadar cu doi ioni negativi de Cl—, rezultând clorura de cobalt. Exista deci în cazul substanţelor anorganice relaţii electrostatice simple în care combinaţia chimică

corespunde compensării sarcinilor opuse. Atenţia tânărului Alfred Werner era atrasă de câteva combinaţii chimice considerate

drept curiozităţi la acea vreme. Precipitatul verde ce rezulta la amestecarea clorurii de cobalt

cu etilendiamină se arată drept o substanţă unitară. Datele analitice au indicat raportul de două

molecule de etilendiamină H2 N—CH2—CH2—NH 2 şi câte doi atomi de clor pentru fiecare

atom de cobalt. Faptul că s-a găsit încă o combinaţie cu exact aceeaşi compoziţie dar de

culoare violetă nu putea fi explicat prin presupunerea că acest compus ar fi tot un amestec de

clorură de cobalt şi etilendiamină. Nu puteau exista două feluri de săruri mixte (combinațiile

chimice rezultate la amestecarea unei substanțe organice cu o sare anorganică erau considerate

înainte niște săruri mixte adică amestecuri de săruri în proporții definite) cu aceeaşi

compoziţie. Intenţia elucidării acestui caz nemaiîntâlnit de izomerie (două substanţe diferite

dar cu compoziţie chimică şi formulă moleculară identică) l-a determinat pe Werner

9

să emită o teorie foarte îndrăzneaţă pentru acea vreme, şi care ulterior a fost calificată de un

coleg drept o „obrăznicie genială”. După mărturisirea descoperitorului, ideea unor valenţe suplimentare care puteau

explica enigma i-a venit noaptea la ora două când s-a trezit brusc din somn. Fireşte că n-a mai

putut să adoarmă de emoţii şi până a doua zi după masă au şi fost elaborate principiile

fundamentale ale chimiei coordinative.

Teoria lui Werner prevedea că atomul de metal mai poate lega în afara resturilor

negative cu care se combină prin atracţie electrostatică şi atomi sau molecule neutre.

Legăturile acestea pe care le realizează cu ajutorul unor valenţe excedentare au fost numite

legături coordinative.

Condiţia esenţială pentru formarea unei combinaţii coordinative este pe de o parte

existenţa aşa-numitului ligand (L), o moleculă (organică de regulă) care posedă cel puţin o

pereche de electroni neparticipanţi (notată cu :), adică electroni care nu iau parte la legăturile

chimice din acea moleculă. Cea de-a doua componentă, nelipsită într-o combinaţie

coordinativă este metalul (Me) capabil să accepte aceşti electroni ai ligandului formând astfel

o legătură coordinativă.

Werner a reuşit să furnizeze şi informaţii cu privire la orientarea spaţială a acestor

legături coordinative, precizând că ea va fi:

-octaedrică (adică spre cele şase vârfuri ale unui octaedru regulat) dacă numărul valențelor

suplimentare este șase;

-tetraedrică (spre vârfurile unui tetraedru regulat) sau -coplanară (într-un singur plan) dacă există patru valenţe suplimentare (vezi şi exemplele din

fig. 2).

Importanţa covârşitoare a teoriei lui Werner provine din performanţa de a fi rupt

bariera dintre structuri organice şi anorganice, arătând totodată şi multiplele posibilităţi de

legare a unor molecule organice de metale. După natura legăturii ei esenţiale, chimia care se

ocupă de astfel de combinaţii se numeşte chimie coordinativă. Substanţele în cauză, care pot fi

socotite atât organice cât şi anorganice, au fost denumite combinaţii coordinative sau

combinaţii complexe.

Pentru lansarea ideii îndrăzneţe a legăturilor suplimentare, Werner nu dispunea decât

de un singur argument convingător şi anume de posibilitatea explicării raţionale a acelui caz

de izomerie. Tot restul vieţii s-a străduit şi a reuşit să aducă noi şi noi fapte experimentale

pentru confirmarea teoriei sale. Meritul de a fi întemeietorul şi principalul promotor al chimiei

coordinative i-a adus în 1913 premiul Nobel pentru chimie. Opera lui a fost continuată de

numeroşii săi elevi care au dezvoltat vertiginos această nouă ramură a ştiinţelor chimice.

Un fenomen foarte important în chimia coordinativă este posibilitatea închiderii unor

cicluri între doi atomi ai aceleiaşi catene organice, închidere realizată tocmai prin atomul

metalic. Ciclul se numeşte inel chelatic, iar fenomenul realizării ciclului se cheamă chelatizare

(termenul „chelat" s-a preluat din limba greacă în care înseamnă gheară, exprimând astfel

foarte plastic modul în care ligandul cuprinde ionul metalic). În exemplele de combinaţii

coordinative din fig. 2 sunt trecuţi tocmai astfel de liganzi chelatici, adică molecule care se

leagă de metal prin doi dintre atomii săi proprii. Interesant şi totodată foarte important e faptul

că o asemenea chelatizare este însoţită şi de o stabilizare suplimentară, astfel că un ligand

chelatic se leagă de regula mai puternic de metal decât doi liganzi individuali.

10

Fig.2. Exemple de combinații chimice

Numeroase investigaţii de chimie coordinativă, realizate de Werner şi colaboratori,

cum a fost Paul Pfeiffer, precum şi de alţii dintre care îi amintim pe L. Ciugaev, au arătat că

cea mai mare tendinţă de a forma combinaţii coordinative o au metalele tranziţionale, cum

sunt: Cu, Fe, Co, Zn, Ni, Cr, Ag, Pt, Pd şi altele similare. Liganzii, adică moleculele care se

ataşează de metal prin legături coordinative, se remarcă de regulă prin prezenţa atomilor de N,

O şi S. Interesul deosebit cu care au fost investigate combinaţiile coordinative a contribuit

neîndoielnic la câteva descoperiri, respectiv realizări chimice deosebit de importante din

secolul al XX-lea. Dintre acestea se evidenţiază în primul rând reuşita stabilirii structurii

clorofilei, a hemului (globulele roşii, adică hemoglobinele, sunt compuse din hem care este o

combinaţie coordinativă de fier şi din aşa-numita globină care este o proteină) şi mai recent a

ciancobalaminei (vitamina B12).

Pentru a continua firul istoriei, să notăm că determinarea structurii clorofilei se leagă

în primul rând de lucrările efectuate în laboratorul condus de profesorul Hans Fischer,

laureatul premiului Nobel pentru chimie al anului 1930 pentru aceste realizări. La fel a fost

răsplătită în 1964 Dorothy Crowfoot-Hodgkin pentru determinarea în 1955, cu ajutorul

difracţiei de raze X, a structurii vitaminei B12. În anul 1972 s-a realizat şi prima sinteză în laborator a acestei vitamine cu structură

complicată.

Autorii acestei capodopere de sinteză organică, ridicată la nivel de artă, sunt Robert

Woodward şi Alfred Escheumoser, primul laureat încă din anul 1965 al celei mai înalte

distincţii ştiinţifice. Pentru a respecta adevărul se cuvine să menţionăm că toate aceste

cercetări s-au realizat în primul rând cu mijloacele şi metodele chimiei organice. Deşi

substanţele în cauză sunt de natură complexă, principala dificultate o constituie sinteza părţii

organice, introducerea atomului metalic fiind de regulă o simplă formalitate.

Este greu de apreciat cine a fost cel dintâi care a abordat problemele de chimie

coordinativă în scopul nemijlocit al elucidării fenomenelor de coordinare a metalelor în

sisteme vii. Cel mai renumit dintre ei este fără îndoială savantul Melvin Calvin, premiat

11

Nobel în 1961 pentru contribuţii aduse la cunoaşterea fotosintezei, unde rolul esenţial îl are o

combinaţie coordinativă a magneziului și anume clorofila. Există un număr însemnat de rezultate deosebit de interesante şi importante care au

fost obţinute recent în chimia coordinativă a metalelor necesare vieţii. Ele sunt deocamdată

atât de proaspete încât evaluarea lor în cadrul unor considerente de ordin istoric nu e încă

justificată.

12

RECREERE PRIN ECOTURISM

Prof. Maria-Felicia Băbeanu

Atingerea unui înalt nivel de cultură şi civilizaţie de către om s-a realizat prin muncă,

iar munca a stârnit curiozitatea, dorinţa de a cunoaşte, de a explora. Sfârşitul explorărilor

noastre va fi atunci când ne vom întoarce în locul de unde am pornit şi vom începe să-l

cunoaştem din nou. Focul şi lumina ne întorc la origini, iar originea noastră este, neîndoielnic,

natura. Desigur, meritul ştiinţei iese în evidenţă deoarece descoperirile întreprinse doar prin

puterea minţii umane sunt principalul factor care aminteşte cum, când şi de unde venim. Un

pasionat de frumos, naturalistul – botanist Nicolae Botnariuc, afirma în deschiderea cărţilor de

specialitate următoarele: „Cartea naturii nu se lasă citită prea uşor. Pentru aceasta trebuie o

pregătire temeinică, multă răbdare, perseverenţă, imaginaţie, pasiune şi curaj”. Aceste calităţi,

omul le întruneşte prin natura sa biologică, iar pentru afirmarea lor este nevoie de obiectul de

studiu, adică de mediul său de viaţă. Cunoaştere mediului înconjurător implică conlucrarea

tuturor calităţilor fiinţei umane, calităţi care se modelează prin educaţie. Ecoturismul în Municipiul Dr.Tr.Severin Adaptând expresia „Munţii noştri aur poartă…”, putem spune că, inestimabile sunt

frumuseţile ţării noastre care te îmbie la tot pasul, încântă ochiul, încarcă trupul cu energie, iar

sufletul îl umplu de bucurie, într-un cuvânt, călătorind în natură te regăseşti ca parte integrantă

a acesteia şi îţi recapeţi vioiciunea, calmul de zi cu zi, pofta de viaţă. Atunci te întrebi: „cine

sunt eu?” şi răspunsurile se găsesc astfel: dacă aş fi pasăre aş zbura, dacă aş fi culoare aş

colora, dacă aş fi floare aş parfuma, dacă aş fi instrument muzical aş cânta. Tot mai simplu!

Turismul, mai nou convertit în ecoturism, oferă răspunsuri la toate întrebările noastre.

Împrumutat din limba franceză – tourisme sau limba italiană – turismo, termenul se traduce

prin: activitate cu caracter recreativ, sportiv, ce constă în parcurgerea pe jos sau cu mijloace

de transport a unei regiuni pitoreşti, interesantă dintr-un anumit punct de vedere: cercetare,

protecţie, investiţie etc.

Ecoturismul este generos atât în ceea ce priveşte resursele informative, cât şi pentru

discriminarea unor probleme de interes biogeografic.Un bun exemplu este oraşul Drobeta-

Turnu Severin, care este cel mai frumos oraş de la Dunarea ţării noastre, graţie aşezării lui pe

cea mai etanşată terasă dunăreană, un amfiteatru arhitectonic armonios, aproape muzical,

plăcut echilibrului. Privit pe harta terestră, locul este marcat dintotdeauna prin asa-numita

cotitură a Dunării, un curriculum străbătător încă de la intrarea sa în defileul montan. Vadurile

Dunării, care scaldă sudul întregului judeţ Mehedinţi, tocmai în acest spaţiu s-au "dedat" la o

aventură extraordinară cu stâncile, cu malurile. Intrând în defileu, Dunărea parcă urcă asaltând

muntele, apoi se adânceşte şi se arcuieşte până la Porţile de Fier, continuându-şi intrândul,

nerăzgândindu-se, până ridică pe trepte înalte terasa din dreptul Drobetei Severinene. Apoi,

respiră rectiliniu, aşa cum o primeste câmpia, fără capricii, leganând un debit de 5.850

mc/secundă, însă mai jos, cu o ultimă zvâcnire bucla se întoarce privind mirabil spre malul

celălalt.

13

Turnu Severin, la data înfiinţării sale din 23 aprilie 1833

botezat Noul Oraş, Severinul a fost un dar al momentului

istoric numit Pacea de la Adrianopol din 1829 prin care s-a

edictat libertatea navigaţiei pe Dunăre şi a relaţiilor

comerciale. De-acum Severinul va deveni port şi poartă de

legatură între Europa Centrală şi Dunărea de jos, între Europa

şi Orientul Apropiat. O încercare de a clădi aici un oraş o

avuseseră şi austriecii, dar cum administraţia lor asupra Olteniei a durat putin (1718-1739) proiectul a căzut. Turcii au

revenit, iar un moment prielnic nu s-a mai ivit decât abia după

un secol. Mehedinţiul nu avea oras la Dunăre, fostele cetăţi Drobeta şi Cetatea Severinului

disparuseră cu secole în urmă, oamenii se retraseseră mai la adăpost din calea pradatorilor

turci, astfel că dorinţa locuitorilor din Cerneţi (capitala de atunci a judeţului) era acum una de

revendicare, să se construiască un oraş alături de fostele cetăţi, care avuseseră cândva o istorie

teribilă. Locul era marcat prin vestigiile Castrului roman Drobeta, Podului lui Traian şi

Turnului lui Sever, care s e văd şi astăzi, semne emblematice pe harta istoriei. DROBETA

(Drubeta în limba geţilor, drub=despicătură, după cum arăta Dunărea în faţa Insulei Şimian) a

fost o re-descoperire a legiunilor romane în deambularile imperiului după noi spaţii, ca pentru

o "globalizare" a lumii de atunci, prin strategii întrucâtva reeditate şi astăzi, cei ce nu dialogau

urmând să fie cucerişi pe calea războiului. Dacii au fost cuceriţi după trei războaie, ultimele

două câstigate cu greu de împăratul Traian în anii 101-106. Şi a urmat romanizarea, un

program care echivala cu un proces de civilizare occidentală. Sămânţa latină a rodit

precumpănitor, rezultând o etnogeneză daco-romană ce a rezistat nu în veacuri cât peste

veacuri, încât urmaşii de mai târziu si-au revendicat chiar numele amintitor de Roma, de

români, iubindu-şi cuceritorul, trăindu-şi...Traianul. Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-

105), un castru roman de apărare, iniţal pentru a adăposti 500

de soldaţi care asigurau paza podului. Se văd şi azi fundaţiile

(refăcute de Constantin cel Mare) pe o suprafaţă de 2 hectare,

cu cele patru porţi laterale, cu locuinţe, cazărmi, depozite de

arme, străzi şi în centrul castrului clădirea pretorului

(comandantului) unde a poposit însuşi împăratul Traian în

iarna anului 105. La vest de castru, pe malul Dunării se văd

ruinele băilor (therme) romane, în ziduri s-au găsit cărămizi

cu ştampila legiunii a V-a Macedonica, semn de datare a

construirii băilor o dată cu lucrările castrului şi podului. PODUL LUI TRAIAN, construit în numai trei ani (103-105) după

planurile aceluiaşi celebru arhitect, Apolodor din Damasc, a fost cea

mai indrazneaţă lucrare inginerească a antichităţii romane. Opera în

premieră de mare complexitate tehnologică (nici astăzi nu i se cunosc

înîntregime formulele tehnice), acest pod a fost ridicat pe 20 de

pile(piloni) din blocuri de piatră, era lung de 1.135 m, lat de 14,55 m

şi înalt de 18,60 m, la capete câte un portal monument, din care relicve

pe verticală se văd şi azi pe ambele maluri ale Dunării. Pentru partea

lemnoasă a construcţiei s-au folosit stejarii de pe 200 de hectare de

pădure. Suprastructura podului a fost darâmată din ordinul împăratului

Adrian pentru a împiedica trecerea Dunrii de către barbarii nesupuşi.

Acest colos făcut pentru o duratăîn timp, ca liant între civilizaţii, în

14

alte condiţii istorice devenise incomod, o temere pentru oameni, căci

nu timpul se teme de eternitate. Drobeta, dintr-un punct strategic iniţial, devenise un oraş civilizat şi de răscruce a

drumurilor pe uscat şi pe apă, care duceau în ţară şi peste Dunăre. Devenise primul centru

urban din Oltenia română şi al treilea din Dacia, după Sarmisegetuza şi Apullum. În timpul lui

Hadrian (117-138) oraşul a fost declarat municipium (121), când populaţia atinsese 14.000 de

locuitori, iar în timpul lui Septimiu Sever (193-211) a fost ridicat la rangul de colonia (193)

ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetăţenii Romei. O colonia era un oras

prosper, cu temple, basilici, un teatru, un forum, un port, bresle de meşteşugari. Drobeta pe la

mijlocul sec. III se întinsese pe o suprafaţă de 60 de hectare şi avea o populaţie de aproape

40.000 de locuitori. Împăraţii romani chiar şi în timpul scindării imperiului au continuat să

refacă şi să întreţină cetăţile de la Dunăre, devastate câteva secole la rând de popoarele

migrante. Ultimul împărat care mai adusese acvilele romane la Dunăre a fost Justinian (527-

565), a adăugat şi el un turn Drobetei, cu el încheindu-se istoria antică a cetăţii, ramasă apoi

pradă devastatorilor. Zona fostei cetăţi va mai purta interes peste alte veacuri,

o dată cu formarea regatului ungar şi a voievodatelor valahe,

care se vor lupta cu Imperiul Otoman ce apăruse pe harta

politică a Dunării şi a Balcanilor. În acest context cetăţile de

pe malurile fluviului din zona Porţilor de Fier şi până la

Calafat au început să fie refăcute. Andrei al II-lea al Ungariei

în apărarea regatului său a organizat Banatul de Severin,

primul ban de Severin, Luca, fiind menţionat în 1233. Aşadar

anul 1233 poate fi luat ca dată de naştere a unei noi cetăţi

peste ruinele Drobetei, locul regăsindu-se de acum sub numele

de Severin (Severinopolis) iar de aici Banatul de Severin, Terra Zeurino, Ţara Severinului. Numele de Severin

poate că a fost preluat în amintirea împăratului

Septimiu Sever care ridicase Drobeta la rangul de colonia. În

1247 regatul ungar i-a adus în ţară pe Cavalerii Ioaniti dându-

le reşedinţa aici la Severin, unde vor construi CETATEA

MEDIEVALĂ A SEVERINULUI (Castrul Zeurini menţionat

în Diploma Ioaniţilor din 1247), puternica fortăreaţă, în

incinta căreia a fost construită şi o biserică gotică, probabil

sediul episcopiei catolice de la Severin care a durat pană în 1502. Cavalerii se vor retrage în 1259, cetatea rămânând în

bătaia tunurilor tuturor: a turcilor, bulgarilor şi tătarilor care

voiau să treacă Dunărea spre unguri, a ungurilor care antrenau

şi pe valahi, aceştia în apărare şi de unii şi de alţii. Cetatea Severinului era cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre, cine o

cucerea acela îşi asigura un cap de pod împotriva celorlalţi şi posibilitatea înaintării spre noi

cuceriri. La sfârşitul sec. XIII regele Ştefan al Ungariei a purtat cinci razboaie cu ţaratul

bulgar pentru apărarea Cetăţii Severinului. Ducii şi voievozii români şi-au disputat şi ei

întâietatea asupra redutabilei cetăţi cucerind-o sau revendicând-o în răstimpuri. Pentru ea a

murit Litovoi, iar Basarab I îl va umili pe Carol Robert la Posada (1330), de acum Ţara

Severinului (Oltenia) alipindu-se Munteniei. Mircea cel Bătrân a înfiinţat Bănia Severinului,

iar în 1406 încheia un tratat de alianţă cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. După

moartea lui Mircea, Sigismund va elibera Cetatea Severinului ocupată de turci şi va face chiar

unele concesii mănăstirilor Vodiţa şi Tismana, protejându-le. Regina Elisabeta a încredinţat

apoi Banatul de Severin lui Iancu de Hunedoara care a întărit toate cetăţile de la Dunăre. După

15

căderea Constantinopolului (1453) atacurile asupra cetăţilor dunărene s-au înteţit, Bănia se va

muta la Strehaia, ulterior la Craiova, populaţia Severinului va migra către Cerneţi, sat la 6 km

spre nord, ce va deveni capitala districtului Mehedinti. În 1524, după ce un atac devastator al

turcilor lui Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai rămas vertical doar un turn, de

unde mehedinţenii vor numi locul Turnul lui Sever. Timp de aproape 300 de ani trupul cetăţii

fusese rezidit de tot atâtea ori câte bătălii s-au dat aici pentru apărarea inimii Ţării Româneşti,

pentru nepătrunderea ungurilor spre sud şi pentru nepătrunderea turcilor spre centrul Europei.

Fosta Drobeta renăscuse (s-au descoperit mai târziu chiar şi monumente drobetane încastrate

în zidurile noii cetăţi), semn în habitatul noii aşezări în această perioadă de trei secole fiind

funcţionarea a două biserici creştine, catolică şi ortodoxă, semn de "dialog" în lumile

Schismei ce împarţise Europa în două.

Cu această istorie la temelie şi cu ferestrele unui prezent

prosper, nou oraş Tr. Severin intra în epoca modernă cu faţa

spre Dunăre. Peste câţiva ani în acest loc cu efigii istorice

devenea pentru a doua oară via regia. Pe aici intrase Traian

pentru a aduce Europa peste Dunăre, pe aici intra acum (8 mai

1866) prinţul Carol pentru a îndrepta România spre Europa.

Traian a semnat naştere al poporului român, Carol a semnat

actul de nastere al României moderne. La Tr. Severin Carol I

va mai reveni cu plăcerea amintirii şi cu folosul de obşte,

sprijinind iniţiativele severinenilor pentru ridicarea primului

nou oraş european al României de atunci.

Era gândit şi croit europeneste încă de ctitorii săi: generalul P.Kisselef, domnitorul Al.Ghica,

arhitectul Xavier Villacrose, inginerul Moritz von Ott, domnitorul Barbu Ştirbei. Era locuit de

la început de oameni cu vederi progresiste, mulţi străini: austrieci, nemţi(vezi cartierul

nemţesc şi astăzi), italieni, sârbi, evrei, francezi, unguri, greci, armeni, bulgari, până în 1900

oraşul fiind populat 85% de străini, care s-au severşi au trasîmpreună liniile definitorii acestei

aşezări cu personalitate. În 1841 Severinul a devenit capitală de judeţ, în 1851 municipiu. Era un orăşel cochet, cu frumoase clădiri, firme, străzi

pavate, iluminat, parcuri, fântâni. Principal port la Dunăre în

condiţiile libertăţii comerţului a facilitat pătrunderea

capitalului austriac şi schimbul de valori materiale necesare

dezvoltării economice. Până în 1900 fuseseră construite:

şoseaua naţională, calea ferată, bulevardele Carol şi Elisabeta,

Navigaţia Fluvială Românească, Atelierele CFR, Şantierul

Naval (care în 1914 devenise cel mai mare din ţară), Hala

"Radu Negru", Palatul Municipal, trei biserici, două spitale,

două şcoli germane, una grecească, şcoli şi gimnazii

româneşti, în 1892 Liceul "Traian" care în secolul nostru va

deveni o şcoală modernă de prestigiu naţional.

16

În 1914 a fost inaugurat Castelul de Apă, monument emblematic

pentru severineni, operă de stil şi de ţinută civilizatoare, care şi astăzi

dă identitate oraşului prin aşezarea sa giratorie în axul principal.. În perioada interbelică, municipiul Tr. Severin, deşi încă tânăr,

reuşise să ajungă în primele 18 mari centre urbane ale României. Oraş

civilizat cu frumoase achiziţii occidentale, Severinul devenise o

metropolă a culturii prin iniţiativele Liceului "Traian" şi a instituţiilor ce

funcţionau în saloanele impozante ale Palatului Culturii: bibliotecă,

muzeu, teatru, cinematograf. Ansamblul coral "Doina", Societatea

"Lumina", Universitatea Liberă, acestea continuând în virtutea inerţiei şi

în regimul comunist.

În perioada fostului regim s-a construit mai puţin în cartierele

centrale, scăpând astfel de demolare arhitecturi specifice oraşului. Din

edificiile mai reuşite în această perioadă: Hotel "Parc", resedinţa SHN

Porţile de Fier, Palatul Administrativ şi blocurile colaterale, Casa

Tineretului, magazinul "Decebal", Casa Sindicatelor, fântâna cinetică

din faţa Palatului Cultural. În 1969 Tr. Severin a redevenit capitală de

judeţ, iar în 1972 municipiu, adăugându-i-se la nume şi pe cel antic

Drobeta.

Ecoturismul în parcul natural Porţile de Fier Culoarul transmontan al Porţilor de Fier dunărene este o unitate fitogeografică cu

următoarele trasee ecoturistice distincte ca întindere şi importanţă: Muntele Trescovăţ, Şviniţa – Tricule (amfitreatul Veligan), Valea Vodiţei -Dealul Duhovnei, Valea Racovăţului – Dealul

Boldovin, Dealul Alion(Vf. Voicului), Valea Tarovăţului (vale de graniţă cunoscut şi sub

numele de „Patraula”), Cazanele Mici, Cazanele Mari, Cremeneasca- Rudina, Valea

Liubotinei – Rudina. Parcurgând aceste trasee suntem motivaţi să considerăm Parcul Natural

Porţile de Fier un unicat geografic al continentului european, considerent determinat de

patrimoniul peisagistic.

În baza Ordinului nr. 84/30.01.1998 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţia

Mediului, se declară Parcul Natural Porţile de Fier în zona porţilor de fier ale Dunării din

judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi cu o suprafaţă de 115655,85 ha. Rezervaţiile existente în Parcul Natural Porţile de Fie au caracter ştiinţific, fiind

protejate integral. Aceste rezervaţii sunt:

Balta Nera – Dunăre (10 ha.)

Baziaş (170 ha.)

Râpa cu lăstuni din valea Divici (5 ha.)

Valea Mare (1179 ha.)

Sviniţa (loc fosilifer, 95 ha.)

Cazanele Mari şi Mici (115 ha.)

Bahna (loc fosilifer 10 ha.)

Dealul Duhovnei (190 ha.)

Gura Văii – Vârciorova (305 ha.)

Faţa Virului (1 ha.)

Cracul Crucii (2 ha.)

Valea Oglăniocului (150 ha.)

Cracul Găioara (5ha.)

Dealul Vărănic (100 ha.)

17

Importanţa ştiinţifică şi peisagistică a Parcului Natural Porţile de Fier atinge cote

uriaşe, cu atât mai mult cu cât teritoriul său ajunge în contact cu sectorul sudic al Parcului

Naţional Retezat, iar în partea sudică se continuă cu Parcul Naţional Djerdap din Serbia. În de la sfârşitul secolului al XIX-lea, peisajele Parcului Natural Porţile de Fier au

dobândit o reputaţie internaţională. Prestigiul este cu atât mai mare cu cât teritoriul său va

deveni Parc Natural Transfrontalier alcătuit din sectorul românesc, ce cuprinde zona Clisurii

(sau Cazanele Dunării) şi sectorul iugoslav al Parcului Naţional Djerdap.

Obiective turistice remarcabile rămân totuşi: zona Clisurii între Eşelniţa şi Valea

Plavişeviţei, care cuprinde Cazanele Mari şi Mici, Mănăstirea şi Valea Mraconiei, precum şi

traseul rutier dintre Orşova şi Drobeta – Turnu Severin – un peisaj de interes estetic deosebit. Pe malul sârbesc se află drumul roman săpat în stâncă, traversat de legiunile romane în timpul

războiului dacic şi străjuit de „Tabula Ttraiana”, cuprinsă în patrimoniul UNESCO. Interes

turistic prezintă şi sectorul danubian între Coronini şi Sviniţa, traseu pe care se află faimoasă

stâncă Babacai.

Probleme de mediu Pe teritoriul Parcului au fost identificate, până în prezent, 1749 specii de plante

vasculare, reprezentând 49,97 % din totalul speciilor cunoscute în flora ţării noastre. Peisajul

floristic şi faunistic al parcului a suferit transformări favorabile şi nefavorabile odată cu

amenajările hidrotehnice (Hidrocentrala Porţile de Fier I), feroviare, rutiere şi de agrement din

ultimii ani, ceea ce a condus la dispariţia multor specii de vieţuitoare (plante şi animale). Odată constituit ca arie protejată interstatală Parcul Natural Porţile de Fier implică

intensificarea măsurilor pentru protecţia naturii, realizarea unui program unitar care să

integreze activităţile de protecţie la scara întregului continent. Declaraţia Conferinţei O.N.U. asupra mediului înconjurător (Stockholm) arată că

există perspective pentru îmbunătăţirea calităţii mediului, dar este nevoie de mult entuziasm,

sânge rece, eforturi intense şi o acţiune unitară, ordonată. Pentru a se bucura liber de

binefacerile naturii, omul trebuie să profite de cunoştinţele sale în vederea creării unui mediu

mai bun.

18