Influnta Comportamentului Deviant Vagabondaj Asupra Inadaptarii Scolare

download Influnta Comportamentului Deviant Vagabondaj Asupra Inadaptarii Scolare

of 55

Transcript of Influnta Comportamentului Deviant Vagabondaj Asupra Inadaptarii Scolare

CAPITOLUL 1. DEVIANTA SI DEPENDENTA IN VAGABONDAJ

1.

DEVIANTA 1. Fenomen social care const n svrirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor svrite, la un moment dat, intr-un anumit

Delicven

mediu sau de ctre persoane de o anumit vrst pe parcursul unei perioade. Delict fapt care contravine legii penale; infraciune mai puin grav, sancionat cu nchisoare corecional sau amend; Deviant () (depre oameni) care are o conduit de devian Devian tip de conduit care se abate de la regulile admise de societate Sorin M. Radulescu il abordeza ca un lait-motiv al lucrarilor sale. Din varietatea acestora, sunt punctate cateva idei extrase din Dictionar selectiv :100 de termeni cheie in domeniul patologiei sociale, criminologiei si sociologiei deviantei. In primul rand, devianta constituie suma acelor conduite care se abat de la normele socioculturale ale unui sistem social. Ea cuprinde o paleta larga de forme, acestea variind intre excentrism si infractionalitate. Manifestarile deviante sunt caracterizate, in primul rand, de oponenta fata de comportamentul conventional general si, din aceasta cauza, ele provoaca reactii ostile sau sanctiuni din partea membrilor colectivitatii. Talcott Parsons (citat de Radulescu) intelege devianta ca un .esec al soliditatii sociale., esec concretizat prin .perturbarea relatiilor armonioase dintre membrii unei colectivitati. Devianta este privita ca disfunctie sau conflict intre doua sisteme normativ-valorice: sistemul social si cel personal. Ea se manifesta ori prin incapacitatea individului de a se conforma regulilor sociale, ori printr-o incalcare cu buna stinta a normelor. Refuzul conformitatii ia forma unui protest explicit (devianta activa) sau implicit (devianta pasiva) fata de exigentele si presiunile exercitate de sistemul social. In afara cazurilor de .devianta legitima. (boala), devianta este .mai mult o stare potentiala decat reala. si ea nu conduce cu necesitate catre un comportament infractional. De altfel, Radulescu adauga: Devianta, ca atare, este un concept echivoc si relative avandu-se in vedere ca normele sociale difera de la un context istoricogeografic la un altul si ca aceeasi conduita este sau nu sanctionata in functie de cadrul in care se desfasoara. O contributie remarcanta in explicarea comportamentului deviant, si cu aplicabilitate in contextul dat, o are Robert K. Merton. Acesta sustine ca devianta este rezultatul conflictului

dintre aspiratiile, cultural induse, spre succes economic si posibilitatile structurale reale, licite de atingere a acestora. Raportarea la sistemul scopuri-mijloace creaza o tipologie a comportamentelor de adaptare. Relevant in cazul de fata este tipul evazionistului, descris ca mod de neadaptare fata de cerintele societatii, el decide ca acestea sunt imposibil de atins, si in final, prefera sa se retraga intr-o lume proprie, fictiva. Merton subliniaza exemplifica profilul vagabondului drept exemplu de comportament evazionist. Mai multe date ale teoriei mertoniene vor fi luate in considerare in decursul lucrarii de fata. Inainte de aceasta, insa, se impune prezentarea unor elemente descriptive ale fenomenului studiat.

2.

TIPURI DE COMPORTAMENT DEVIANT IN STRADA

Merton enumera cateva forme pe care evazionistul, ca tip de comportament deviant, le imbraca. Printre acestea, vagabondul ocupa un loc semnificativ, alaturi de psihotici, autisti, consumatorii cronici de alcool si toxicomani. In cazul vagabondajului, se poate vorbi de o suprapunere a formelor de devianta, el insumeaza mai multe comportamente anormale si reprimate, in general, de catre societatea majoritara. In continuare se vor aborda cateva aspecte ale personalitatii vagabondului care reflecta devierea de la normal. Este vorba despre consumul de droguri, prostitutia, cersetoria, devianta de grup, delincventa.. CONSUMUL DE DROGURI Este bine cunoscut faptul ca drogurile volatile au fost printre primele care au avut deschidere in spatiul romanesc, prin intermediul copiilor strazii. Imaginea vagabondului nu se poate disocia de aceea a pungii de aurolac, acest tip de drog facand parte din insasi identitatea lui. Drogul este orice substanta care, introdusa ntr-un organism viu, i poate modifica acestuia perceptia, umoarea, comportamentul ori functiile sale cognitive sau motrice si a carei folosire abuziva poate crea dependenta fizica si psihica sau tulburari grave ale activitatii mintale si comportamentului. Cea mai utilizata clasificare a drogurilor surprinde doua tipuri: cele legale (alcool, tutun, cofeina, medicamente) si ilegale (heroina, marijuana, cocaina s.a.). Abuzul de droguri se refera la orice utilizare excesiva a unui drog. Consumul poate avea caracter exceptional, ocazional, episodic, sau sistematic (dependenta). Efectele imediate ale abuzului consta in senzatia de placere si relaxare resimtita de consumator, dar si anumite schimbari comportamentale, motiv pentru care ele sunt considerate subtante pishotrope ce pot produce modificari ale starii de constiinta. Abuzul de droguri este un comportament specific in mediul stradal, fapt facilitat si de lipsa unor presiuni sociale care sa-l limiteze (familie si alti

actori sociali) si de lipsa unui interes activ al autoritatilor (de exemplu, actiunile lor au in vedere eliminarea grupurilor din zonele de interes public). Dependenta de droguri este exprimata in senzatia de high pe care consumatorul o resimte dupa administrarea drogului, urmata de o stare intensa de neplacere ce-l determina sasi doreasca sa-si administreze o noua doza. Toleranta la droguri consta in atenuarea in timp a efectelor substantei administrate, fapt ce duce la cresterea succesiva a cantitatii acesteia in scopul realizarii rezultatului scontat. In continuare, se va trata problematica drogurilor legale si ilegale din strada. Drogurile legale, adica cele acceptate si nesanctionate de catre sistemul legislativ, in prezent, pe plan mondial, si care au incidenta in mediul stradal, sunt tutunul si alcoolul. Iar substantele uzuale ilicite, intalnite in acest context, le reprezinta drogurile volatile (din categoria drogurilor cu risc) si, mai nou, in ultimii ani s-a semnalat, in strada, prezenta heroinei (drog de mare risc) Consumul de tutun este o practica des utilizata in cercul copiilor din strada si are un caracter intensificator, intrucat fumatul creaza in timp foarte scurt o dependenta pe care copii nu o pot controla. Cantitatile de tutun folosite au valori crescute, tinand cont de faptul ca ei sunt copii sau adolescenti: 41,5% de la un pachet in sus, iar 38% intre 5 si 15 tigari pe zi prea mare pentru copii sau adolescenti. Cca 80% dintre ei fumeaza zilnic, cifra din care o treime o reprezinta copiii sub 14 ani. Debutul dependentei de tutun este la vrsta de 9-10 ani. Doar un mic procentaj de 9% dintre subiecti au afirmat ca nu consuma. Consumul de alcool este intalnit cu precadere la grupa de varsta de 14-18 ani si debuteaza la 11-12 ani. Intre 7 si 18 ani, uzual, e consumul de bere. Dupa 19 ani, consumul de bauturi tari are o pondere crescuta, intalnindu-se, acest interval de varsta cuprinzand cei mai multi consumatori permanenti de alcool 95% dintre intervievati au declarat ca au consumat sau obisnuiesc sa consume bauturi alcoolice. Inhalantii sunt vapori chimici care patrund n plamni prin inhalare si care produc efecte psihoactive de alterare a functiilor mentale. Drogurile volatile se impart in trei categoriii: solventi (vopsele, adezivi, benzina, petrolul, acetona), substantele gazoase de uz casnic (brichete, spray-uri, deodorante) sau medical (cloroform, halotan, eter) si nitritii alifatici. Drogul emblematic al strazii este aurolacul, fiind consumat de majoritatea copiilor si tinerilor din strada: zilnic peste doua treimi si aproape zilnic de cealalta treime. Aurolacul este administrat in mod vizibil, fara retineri fata de simplii spectatori sau autoritati. Varsta debutului in utilizarea aurolacului corespunde cu varsta la care a avut loc contactul cu strada (7-10 ani), ca urmare a presiunilor vietii de grup, iar cotele cele mai ridicate ale consumului apartin grupelor de varsta de 11-13 ani (74%) si 14-18 ani (74%).

Consumul de lunga durata are valori intre 4 si 9 ani, in unele cazuri, acest interval este depasit. Intoxicatia si efectele acestui drog se restrang doar la cateva minute, dupa care intervin efectele negative: oboseala, dureri de cap, stare depresiva, lipsa capacitatii de concentrare. Tocmai de aceea, consumatorul cauta sa-si prelungeasca efectele pozitive prin inhalarea continua a drogului pe durata a mai multor ore. In ideea de a avea mereu la indemana drogul, el prefera sa renunte la hrana, ceea ce defineste existenta unui comportament compulsiv si instalarea dependentei de tip solvent. Diversele variante de substante chimice ce pot fi procurate fara dificultati la un pret redus creaza oportunitatea de a fi achizitionate si consumate de catre copiii si tinerii din strada. Comercializarea acestor produse catre minori este interzisa prin lege, insa nimeni nu a semnalat cazuri de incalcare a legii de catre vanzatori. Drogurile cu mare risc au inceput sa fie semnalate in strada incepand cu anul 2000. Dintre acestea, heroina are o incidenta majoritara. Efectela acesteia au consecinte grave, putatand fi letala. Dependenta (fizica si psihica) de heroina atinge niste cote impresionante astfel incat dependetul in cauza face orice pentru a si procura o noua doza de drog. Situatia consumului de droguri puternice n strada, n rndul adolescentilor si tinerilor, a atins cote periculoase: 19%, dintre care 13% au atins nivelul de dependenta, ceea ce inseamnca ca zilnic13% din tineri reusesc sa stranga bani suficienti pentru a acoperi dozele zilnice de heroina si zilnic acelasi procent de 13% traiesc din starile de sevraj. Studiul Copiii strazii si drogurile a surprins chiar cazul unui copil de 11 ani. Au fost inregistrate si cazuri de consum ocazional de marihuana si hasis. Dozele de heroina vandute n strada sunt combinate cu alte substante (zahar, amidon, lapte praf, chinina), fapt care poate fi letal pentru un necunoscator in cazul administrarii unei doze cu puritate crescuta. Declaratiile ezitante ale intervievatilor lasa sa se inteleaga ideea ca traficantii de droguri provin din alte medii, ei incercand sa-si creeze o noua piata de desfacere. In Romania, consumului de droguri ilicite are un caracterul infractional reglementat de Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. Prevederile specifice consumului de droguri fac obiectul capitolului IV, art. 27-30. Masurile prevazute pentru comiterea acestei fapte sunt cura de dezintoxicare sau supravegherea medicala, masuri dispuse in urma unei expertize medico-legale. PROSTITUTIA SI CERSETORIA Prostitutia si cersetoria sunt doua realitati caracteristice ale vietii de strada, constituind surse importante de venituri pentru exponentii vagabondajului.

Prostitutia este un fenomen greu de detaliat in ce priveste situatia copiilor si tinerilor din strada, intrucat exista aspecte necunoscute restului membrilor societatii din care fac parte. Putine date statistice releva, in mod limitat, amploarea acesteia, intrucat problemele sexuale sunt dificil de evaluat, iar activitatea sexual este mai mare dect cea raportat . Multe lucrari de specialitate care abordeaza fenomenul copiilor si tinerilor din strada, doar enunta existenta prostitutiei in randul acestora ca mijoc de castig si ca forma de exploatare a celor in cauza. Raportul de activitate R. M. S (1997) estima ca o treime dintre copii intervievati au declarat o implicare n prostituie. Manualul lucratorului social stradal prezinta mai detaliat aceasta latura a fenomenului. Autorul porneste de la o afirmatie care constituie motivatia de baza a prostitutiei juvenile: Copiii strazii se prostitueaza pentru a supravietui. Subiectii in cauza percep fenomenul ca o sursa de venit normala si facila. Implicarea in prostitutie are o incidenta crescuta la copii de sex femin si care au contacte sporadice ori inexistente cu familia. Lansarea in aceasta activitate se realizeaza ori prin intermediul altor prieteni din strada, ori sunt racolati de liderii grupului de apartenta care au rol de proxenet. Cei care debuteaza, sunt insotiti la prima intrevedere cu clientul de un prieten. Sunt rare cazurile in care prima experienta sexuala se realizeaza cu un client, intrucat, daca ei nu au avut deja, in mediul familial, astfel de incidente tragice, isi incep viata sexuala in cadrul grupului stradal de apartenenta. Debutul relatiilor sexuale are loc la o varsta sub limita normalului si, in multe cazuri, sub forma violului. Art. 389 din Codul Penal in vigoare defineste si reglementeaza statutul de infractiune al prostitutiei in urmatorii termeni: Fapta persoanei care, in mod obisnuit si in scopul obtinerii de foloase patrimoniale, pentru sine sau pentru altul, practica acte sexuale cu diferite persoane. Sanctiunea pedepsei cu inchisoarea de la 3 luni la un an sau a amenzii este aplicabila, bineinteles, persoanelor care detin raspundere penala, fiind exclusi minorii cu lipsa de discernamant. In ce priveste minorii, legislatia contine prevederi care le confera acestora statutul de victima a unor infractiuni de natura sexuala: violul, agresiunea sexuala, actul sexual cu un minor, coruperea sexuala de minori (art. 207-211), pornografia infantila (art. 387) si proxenetismul (art. 366). Masura aplicabilitatii practice a acestora va fi abordata intrun capitol ulterior, insa. In ce priveste cersetoria, atitudinea generala a lucrarilor din domeniu surprinde ideea ca toti copiii si tinerii din strada sunt victime ale acestui fenomen. Cersitul este privit ca o forma grava de exploatare prin munca. Desi este o formulare improprie, cersitul este incadrat de aceste lucrari drept tip de munca stradala. Aceasta activitate este prestata in diverse amplasamente cu un debit mare de populatie (statii sau vagoane de metrou, intersectii, parcari,

in proximitatea complexelor comerciale s.a.) Subiectii folosesc instrumente manipulatorii care au ca scop impresionarea trecatorilor (ei canta sau povestesc intaplari tragice pe care si le atribuie). Aceasta latura de victima nu caracterizeaza decat in parte cersetoria. Este de necontestat valoarea ei, insa este necesara si punctarea a inca unui aspect ce implica consecinte pe termen lung, atat asupra celor care uzeaza de ea, cat si asupra societatii in care se dezvolta indivizii ce o practica. Este vorba despre partea devianta pe care o implica acest fapt, si anume, asimilarea unor valori incorecte despre munca. In momentul de fata, cersetoria are statut de infractiune in urmatoarele situatii surprinse de art. 363-368 din actualul Cod Penal: exploatarea unei persoane (obligarea la practicarea cersetoriei) , exploatarea cersetoriei (fapta persoanei care determina un minor [...]sa apeleze in mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, sau beneficiaza de foloase patrimoniale de pe urma acestei activitati) si folosirea unui minor in scop de cersetorie (in cazurile in care copilul e insotit de un adult). Aceste conjuncturi implica pozitia de victima a minorului in raport cu adultul tanar care a ocupa pozitia de lider in grup si care se foloseste de acest statut in vederea obtinerii de foloase personale. In ce priveste atitudinea legala fata de actiunea celui care cerseste, nu exista reglementari curente, ceea ce suprima caracterul delincventional al faptei in sine, neasociata cu alte comportamente. COMPORTAMENT VIOLENT SI INFRACTIONALITATE Virgil Dragomirescu, in Psihosociologia comportamentului deviant, face o distinctie intre agresivitate si agresiune: agresivitatea reprezinta un potential, o predispozitie spre agresiune, iar aceasta din urma este forma manifesta a agresivitatii. O alta subliniere pe care o face autorul consta in faptul ca agresivitatea nu este, in mod generalizat, un comportament antisocial si infractional sau un produs al unei afectiuni neuro-psihice. Aceasta idee ce sta la baza urmatoarei clasificari a comportamentelor agresive: 1. de tip nediferentiat, ocazional (nu implica, in mod necesar, un impact antisocial sau imediat); 2. delictual propriu-zis (comportament specific criminal); 3. ca expresie integranta a unei stari patologice preexistente (afectiuni psihice, suicidul) ori dobandite (psihopatizari, diverse narcomanii). Din categoria comportamentului heterodistructiv-delictual fac parte cersetoria si vagabondajul, denumite de autor drept .parazitism social. Fenomenul are caracteristica de permanenta si e constituit din actiunea unor factori socio-negativi. Apreciem comportamentul heterodistructiv nu numai ca expresia unei agresivitati potentiale deosebite, ca o tulburarea a comportamentului emotional, ci strans legata de personalitatea individuala, ca o aberatie a

activitatii

influentata

de

temperament

si

vointa,

de

exacerbarea

unor

porniri

instinctivemotionale. Acest tip de comportament este intalnit la acei indivizi care nu au tulburari pshice sau la personalitati aflate la granita dintre normal si patologic, cu dezvoltari dizarmonice. Dragomirescu mentioneaza ca acest tip de conduita devianta se detaseaza net de celelate doua prin cote ridicate in savarsirea de infractiuni ca omucideri si tentative de omucideri, agresiuni si perversiuni sexuale, delapidari si inselaciuni, furturi, talharii, loviri, raniri de persoane, huliganism, santaj si falsuri, s.a. Desi datele prelucrate in identificarea procentelor pentru tabloul infractional descris sunt neactualizate, totusi acestea releva anumite directii ale comportamentului vagabondului. Distributia gradului de delincventa stradala, insa, variaza in functie de criteriul varstei. Dintre determinantele comportamentului violent si infractional intalnite la tinerii din strada, se numara in fruntea clasamentului, alcoolul si drogurile, in special, cele tari. Efectele alcoolului si starea de sevraj la care conduce lipsa unei noi doze de drog, se concretizeaza in comiterea de infractiuni ca furturi si talharii, loviri, vatamari corporale, incaierari, rele tratamente impotriva minorului, amenintari, hartuiri, distrugeri de posesie. Alte acte delincvente se refera la supunerea la munca fortata a minorilor din grup, santaje si lista continua. DEVIANTA DE GRUP A trai zi si noapte n strada presupune acceptarea neconditionata a vietii n grup, fapt care determina modificari dramatice n optiunile si prioritatile persoanei ajunse n aceasta situatie. Contactul copiilor cu strada conduce la o asimilare a acestuia in grupul proximitar din strada, iar, odata aceasta realizata, individul in cauza isi insuseste normele care guverneaza in grup. Sunt foarte rare cazurile de copii care raman in afara acestor cercuri. Avandu-se in vedere istoricul relativ indelungat al acestei subculturi, s-a nascut in strada un stil propriu de viata a carui esenta este negarea normelor socio-culturale si legale la care se raporteaza restul comunitatii. Acest stil de viata este constituit dintr-un sistem atitudinalvaloric specific, apreciat ca fiind deviant. Cu titlu de exemplu, sunt mentionate cateva aspecte ale acestuia. Una dintre valorile esentiale ale unei societati o reprezinta munca. Vexliard subliniaza faptul ca antagonismul vagabondolui fata de institutiile sociale se manifesta cu precadere in obligatia de a munci. Oportunismul este reflectat in atitudinea vagabondului fata de munca: ideea ca munca este destinata .prostilor care muncesc pentru noi este un motto impamantenit in mediul stradal. Actul trecatorilor de a da bani sau alte bunuri solicitantilor nu fac decat sa alimenteze acest viciu; de fapt, vagabondul incearca din rasputeri sa faca bani usori. In esenta,

este vorba despre o problema de mentalitate cultivata pe scara larga in contextul dat. Acelasi substrat logic se regaseste, la un anumit nivel de rutinizare, si in practicarea prostitutiei, perceputa ca o modalitate facila de castig. In plus, atitudinea pasiva, de acceptare a relatiilor si abuzurilor sexuale, inca de la varste mici, arata o grava deformare a dimensiunii normalului. Un alt item atitudinal deviant il reprezinta reponsabilitatea individului fata de partenerul de viata (formulare improprie in contextul strazii) si modul in care este inteles statutul de parinte. Se remarca in strada o instabilitate ridicata a partenerilor. Nici nu se poate aduce in discutie legalizarea relatiilor dintre sexe opuse fapt cauzat si de lipsa documentelor de identitate a subiectilor. Aceste schimbari frecvente au repercursiuni indubitabile asupra persoanelor implicate: insecuritate emotionala, incidenta ridicata a bolilor transmisibile pe cale sexuala, conceptia copiilor s.a. Consecinte acute se rasfrang, insa, in exercitarea rolului de parinte care, din cauza lacunelor in materie de informare sexuala si planificare familiala, survine aproape implacabil, in experienta persoanelor de pe strada. Lipsa unor modele pozitive in experienta familiara de copil ii pun pe cei care devin acum parinti in situatia de a nu avea insusite cele mai elementare responsabilitati parentale. De exemplu, exista cazuri frecvente in care parintii permit unor terte persoane sa ii invate pe copiii de varsta frageda sa fumeze ori sa consume droguri volatile. In plus, schimbul des al partenerilor, ii expun pe cei mici la profunde tulburari emotionale si la asimilarea unei perceptii gresita despre rolul tatalui, cu precadere. Schimbarea reprezinta un subiect tabu in vagabondaj. Sunt cercetari de teren ce au inclus, ca item de interviu, exprimarea atitudinii fata de schimbare a persoanelor din strada. Desi s-au inregistrat valori semnificative ale declaratiilor pozitive vizavi de aceasta, se ridica problema veridicitatii lor. Observarea pe perioada mai indelungata a subiectilor poate usor releva o tendinta generala spre oportunism si de modificare a realitatii, subcultural asimilate. In postura de exclus social, individul poate inventa valori anomice si poate numi retragerea sa din lume drept independenta. Desi este posibil ca el sa doreasca o revenire in societate, el nu intelege pe deplin necesitatea intoarcerii spre o lume care l-a refuzat. Pus in fata unor alternative, el le refuza, intrucat nu are aceeasi perceptie interiorizata (nu exprimata) asupra sensului comun de autorealizare. Ajuns in acest stadiu, el atinge o stare de auto-satiscaftie, ori de pasivitate psihica, cum a numit-o Merton. O parte din caracteristicile grupului stradal de adolescenti si tineri ce vagabondeaza au fost deja surprinse in primul capitol al acestei lucrari. Cadrul l-a constituit analiza comparativa fenomenului in discutie cu cel al bandelor de adolescenti din America, in incercarea de a

defini locul distinct pe care vagabondajul il presupune in cadrul urbanistic romanesc. In cosecinta, se vor detalia doar unele aspecte ale acestuia. Apartenenta la un grup presupune o anumita uniformizare a pattern-urilor membrilor, orice .nou-venit. fiind nevoiti sa se conformeze acestora. Printre comportamentele generale ce se impun a fi adoptate sunt consumul de droguri (volatile, in acest context), practicarea cersetoriei si, in multe cazuri, a prostitutiei (din care un anumit procent revin liderilor), acceptarea statutului de protejat. al unui membru mai varstnic (fapt ce implica achitarea de taxe periodice), insusirea unor conduite violente sau infractionale (care le asigura subzistenta si un oarecare grad de securitate personala). Coeziunea grupului stradal, desi nu este bine inchegata, ea se reflecta prin anumite obligatii mutuale, cum ar fi, impartirea hranii ori protectia oferita de lider celui ce il plateste pentru aceasta sau acceptarea innoptarii in aceleasi adaposturi improvizate. Este de mentionat faptul ca egocentrismul sta la baza tututor actiunilor de reciprocitate; aceastea se realizeaza, de multe ori, deficitar, motiv care starneste dese conflicte interne severe. Insa izolarea, marginalizarea sociala a membrilor si instinctul de supravietuire confera un anumit grad de omogenitate grupului Dinamica grupurilor stradale se reflecta in frecventele migratii ale membrilor de la o zona la alta. Mobilitatea indivizilor se resfrange asupra structurii organizatorice a grupului de apartenenta: el detine un sistem de statusuri si roluri, insa la un nivel scazut de cristalizare. Tinandu-se cont de componenta actuala a grupului stradal in care o parte din membrii sunt copii, iar cealalta tineri, institutia lidership-ului se divizeaza in favoarea mai multor membri varstinici care reclama respectarea statutului lor in fata de celorlalti. Singurele atuuri care le confera aceasta pozitie sunt varsta si forta, folosite, in genere, in detrimentul altor membri din grup. Nu se iau decizii importante fara acordul liderului si el este cel care intermediaza relatiile membrilor grupului cu restul comunitatii (de exemplu, gestioneaza solicitarile clientilor in materie de prostitutie). Sunt frecvente cazurile de abuzuri din partea tinerilor fata de adolescenti, si mai ales, fata de copii de varste mai mici. Aderarea la un grup stradal, dupa cum s-a amintit, presupune internalizarea unor reguli explicite sau a unor presiuni indirecte, impuse, de obicei, de catre liderii de grup. Vagabondajul juvenil de grup (aici incluzandu-se si tinerii din strada) este un tip aparte de devianta specific societatilor urbaniste contemporane. El manifesta o tendinta majora spre delincventa, nu atat prin gravitatea faptelor savarsite legal incriminate, cat mai ales prin incidenta ridicata a lor. Mediul stradal este unul profund criminogen ce reflecta valori subculturale specifice acestuia. Unicitatea fenomenului este data de interactiunea unui numar

impresionant de trasaturi anomice, de multi-cauzalitatea ce a dus la aparitia si dezvoltarea rapida a acestuia, de implicatiile ingrijoratoare pe termen lung si de reactia societatii ce oscileaza intre tolerare, reprimare si terapie. O DESCRIERE PANORAMICA A FENOMENULUI VAGABONDAJ

3.

Vagabondajul in Romania nu este o realitate tipica doar epocii contemoporane. O intreaga lucrare coordonata de catre Adrian Majuru argumenteaza acest fapt. Insa in perioada comunista acesta a cunoscut suprimari, fiind orientat catre sectorul de munca. Dupa anii 90, este foarte cunoscut faptul ca a avut loc o explozie a fenomenului numit de catre jurnalisti copii ai strazii, termen preluat ulterior si de catre literatura de specialitate. In cativa ani de zile, acesta a capatat o asemenea amploare incat foruri nationale de cercetare si interventie sociala l-au catalogat drept o problema sociala acuta, cu grave repercursiuni asupra societatii. Ca urmare, a inceput sa apara si un sistem social de management al fenomenului, care prezinta, insa, si in momentul de fata, mari lacune strategice si aplicative. Datele statistice si materialul informational de baza al expunerii descriptive ce urmeaza au fost preluate cu precadere din studiul Copiii strazii si drogurile, efectuat de catre Organizatia Salvati Copiii in anul 2003. Data relativ recenta a realizarii acestuia permite includerea in cercetare a unui segment nou de subiecti vizati, si anume: tinerii, pe langa cel de copii abordat in cercetarile clasice din Romania. Obiectivul studiului anterior mentionat a necesitat restrangerea ariei subiectilor la persoanele cu caracteristica de permanenta in strada, fapt ce vine in concordanta cu obiectivul lucrarii in curs. Lotul de studiu a fost format dintr-un numar de 148 de subiecti. Exista in uzul specialistilor mai multe clasificari ale persoanelor care traiesc in strada, cu precadere ale copiilor. Avand in vedere, insa, scopul urmarit de aceasta lucrare, va fi aminta doar cea mai frecvent utilizata. O prima categorie o reprezinta copiii care muncesc n strada si care se ntorc, de regula, zilnic n familiile lor. Ei frecveteaza rar sau deloc scoala, iar anafalbetismul e destul de des intalnit printre ei. Prezenta lor in strada are scopul de a castiga bani prin cersit sau prin alte activitati, iar seara se intorc, in mod obisnuit, in familie. Insa, influenta contactelor zilnice cu ceilalti copii si tineri care habiteza in strada, dar si experinta unor abuzuri din partea familiei, cresc riscul ca acestia sa se afilieze definitiv strazii. Consumul de droguri (volatile) are pondere mica, dar presiunea implicita a mediului ii poate determina sa le experimenteze.

Copii care traiesc in strada circumstantial formeaza un alt segment al vietii stradale. Acestia, desi au perioade mai mici sau mai indelungate de timp cand revin in familiile sau institutiile de apartenta, atractia strazii are, totusi, o putere de influentare covarsitoare asupra lor. Vulnerabili, ei se intorc constant in strada si sunt, intr-o masura crescanda, in pericolul de a permanentiza sederea lor aici. Exceptand acest aspect, ei nu se diferentiaza prea mult de categoria mentionata in continuare. Este vorba despre copii care traiesc permanent n strada, fara sa aiba contacte cu familia sau cu institutia de ocrotire. Acestia au o atitudine confuza sau indiferenta fata de familie, amintirile predominante fiind cele din viata stradala sau institutionala. Sursele de castig sunt munca, cersitul, prostitutia si micile furturi. In ce priveste igiena si sanatatea, starea lor este una extrem de improprie si alarmanta. Fiind nevoiti sa supravietuiasca la cerintele dure ale strazii, comportamentul acestora are tendinte violente. Fumatul, consumul de droguri volatile este aproape generalizat, iar adolescentii consuma si alcool. Tinerii care traiesc n strada sunt o componenta aparte a vietii stradale. Ei sunt neglijati atat de catre cercetatori ai fenomenului care ii ignora sau doar le mentioneaza fugitiv existenta, cat si de majoritatea organizatiilor, institutiilor si masurilor de protectie sociala. Tinerii sunt catalogati drept esecul incercarilor anterioare de reintegrare ale institutiilor asistentiale si dupa aceasta afirmatie se pune, de obicei, punct. Peste jumatate dintre tineri au mai mult de noua ani de experienta in strada. Cu toate ca nu mai au varsta legala, ei sunt asimilati in continuare copiilor strazii si au, in genere, rol de lideri de grup, fiind cei care stabilesc regulile dupa care acestea functioneaza. Pe langa fumat, consumul de alcool si de droguri volatile, in ultimii cinci ani, consumul de heroina a devenit printre tineri o problema serioasa. Sursele acestora de venituri provin din munci grele, cersit sau furturi. Un ultim grup mentionat este cel al copiii care traiesc cu parintii n strada. Situatia respectiva a condus la pierderea locuintelor a numeroase familii care, din pricina lipsei unor institutii tip adaposturi familiale (nu exista decat centre pentru mamele cu copii foarte mici), acestea au fost nevoite sa traiasca in strada cu copiii lor. Pentru a supravietui, parinti si copii, impreuna, cersesc sau presteaza diverse munci slab remunerate. In aceasta categorie sunt inclusi si acei tineri din strada care au devenit parinti la randul lor. n cazul adolescentilor si tinerilor din strada, relatia cu familia de provenienta este rupta sau conflictuala, fiind abandonati de catre aceastea sau, in functie de caz, de catre institutiile de ocrotire care ar fi trebuit sa se ocupe de ei. Lipsa de afectiune, de ocrotire parinteasca si experienta tratamentelor rele sunt factori determinanti in alegerea strazii ca loc de trai. Actul fugii este perceput ca o evadare din cadrul tensionant din familie. Saracia ca

mod de viata acceptat constituie o alta caracteristica predominanta a cadrului familial de apartenenta, determinata, in majoritatea cazurilor, de lacunele mari in educatia parintilor. Acest fapt favozizeaza, bineinteles, locuri de munca slab remunerate ori lipsa acestora. Implicit, educatia scolara acumulata a copiilor si tinerilor din strada are si ea o natura ocazionala sau nu exista deloc. Ajunsi in strada, ei performeaza stilul de viata dezorganizat de dinainte. Aici, nu au locuinta sau locuri stabile unde sa poata inopta, ci doar adaposturi temporare si lipsite de igiena.Cadrul de viata este strada ce insumeaza spatiile de supravietuire, orice loc unde traiesc in permanenta sau partial, ziua ori noaptea, adica orasul, strazile sale, terenurile virane, cladirile parasite sau aflate in constructie, garile, porturile, statiile de parcare, de metrou. Ca atare, vestimentatia este insalubra si sumara, de multe ori ei preferand sa comercializeze bunurile personale in favoarea unei cantitati de drog. Starea nutritionala si de sanatate este, deasemenea, precara tradusa printr-o gama larga de afectiuni. Principala sursa de castig in strada o reprezinta cersitul, insa, si munci necalificate sau furturi marunte. Se constata o mobilitate a copiilor strazii cu dimensiuni ample; acestea integreaza circuite de migratie care variaza in functie de anotimp si de distanta fata de locuinta familiei si pentru a nu fi usor descoperiti de politie. Traiesc organizati in grupuri intrucat asocierea la ele confera anumite avantaje in ce priveste supravietuirea. Si totusi, ei supusi unui grad ridicat de riscuri ce provin din interiorul sau exteriorul grupului de apartenenta, riscuri descrise ca violenta si maltratare, abuz, agresiuni si exploatari sexuale. Apartenenta de grup implica, in plus, si respectarea unor norme interne care contrasteaza cu valorile societatii majoritare. Acest fapt conduce, printre altele, la savarsirea de infractiuni, de regula, impotriva proprietatii, dar si delicte ale comportamentului violent. In decursul anilor de cand fenomenul copiilor strazii a devenit o caracteristica a spatiului urban romanesc, au fost facute cateva estimari ale numarului acestora la nivel national sau de capitala. In 1992, s-a desfasurat primul studiu de acest gen, sub tutela mai multor institutii si organizatii din plan local si international: Copiii strazii evaluare si caracteristici. Acesta estima ca in Bucuresti existau aproximativ 1500 de copii aflati n strada. Urmatoarea estimare a avut loc in 1998: Studiul national privind situatia copiilor fara adapost, din care a reiesit ca la nivel national exista 2100 de copii traiesc permanent n strada, dintre care 1500 sunt doar in Bucuresti. Desi fenomenul acesta este unul foarte dinamic, el nu pare sa depaseasca, totusi, cifra de 2000 de copii si tineri (pentru anul 2003), la nivelul de capitala, iar dintre acestia, doar un sfert au ca mediu predominant de viata strada. Documentarul Children Underground realizat in 2001, mentiona, in mod eronat ca in Romania existau in strada peste 20.000 de copii. Insa, trebuie subliniat faptul ca metodele care au stat la

baza acestei estimari sunt de natura empirica si ca in realitate nu depasesete cifra de 5000 de subiecti la nivel national. Locurile specifice de rezidenta ale copiilor si tinerilor strazii se afla, cu precadere, in zona statiilor de metrou, a garilor, a pietelor, arii ce reprezinta surse de supravietuire mai facile. In ce priveste distributia pe sexe, studiile releva urmatoarele date statistice: 68 dintre cei intervievati apartin sexului masculin, n timp ce 32% sunt de sex feminin. Acest fapt reflecta, odata, dispozitia fetelor de a suporta intr-o masura mai mare conflictele, violenta sau saracia din familie in defavoarea conditiilor insecuritare din strada, pe cand grupul stradal ofera baietilor anumite resurse de valorizare si modele de identificare pe care ei le asimileaza cu mai mare facilitate. Un fapt recent, demn de remarcat, este acela ca incep sa se estompeze diferentele dintre sexe in ceea ce priveste fumatul si consumul de droguri (volatile sau de mare risc). Doar rata consumului de alcool a ramas mai ridicata la baieti. Un alt aspect al vietii stradale il reprezinta distributia pe varste. Un procent majoritar de 66% este format din minori, dintre care grupa de vrsta cea mai bine reprezentata este de 14-18 ani pentru ambele sexe (42%). Printr-o simpla deductie, se constata ca exista un numar impresionant de tineri in strada a caror prezenta nu a fost decat semnalata in treacat in extrem de putine lucrari: 34%, cu varste cuprinse intre 19-30 ani. Concluzionand, se observa o tendinta de varsta crescuta in strada la habitantii permanenti, copiii pana in 13 ani avand o reprezentare mult scazuta fata de inceputul anilor 90. Vrsta la care habitantii din strada ncep consumul de droguri este corelata perioadei de 14-16 ani pentru 76% din cazuri. Sub 14 ani, caracteristice sunt fumatul, inhalarea de solventi si, uneori, consumul de alcool. Sunt necesare de evidentiat si cateva referinte privitoare la raportul dintre varsta si timpul petrecut in strada. Valoarea declarativa a varstei de 17 ani la care subiectii au ajuns in strada pune mari semne de indoiala, avandu-se in vedere faptul ca media de varsta a copiilor din strada este de 13-14 ani. Se estimeaza ca momentul real al debutului in mediul stradal a avut loc in intervalul de 11-13 ani. Tinerii au furnizat informatii mai relevate: ei sustin ca au petrecut intre 8- 13 ani in strada. Un procent de 61% atribuit intregului ansamblului de copii si tineri intervievati este corelat cu o vechime de peste 6 ani de istoric stradal. Privitor la sursele de venit ale subiectilor, trebuie tinut si in acest caz cont de valoarea de adevar pe care o au declaratiile celor intervievati. Conform datele furnizate de catre acestia, 20% dintre ei o folosesc cersitul ca modalitate de castig, urmata de mici servicii in procentaj de 16% si mici furturi - 0.7%. Cea mai mare sursa de venit o asigura, insa, imbinarea mai multor activitati (62.8%), subiectii orientadu-se in functie de conjunctura spre cersit, spalatul

masinilor, furturi marunte, micile servicii pe care le fac pe lnga magazine sau din prostitutie. De remarcat este ca foarte putini au declarat prostitutia sau tlharia ca surse de venituri. Starea de sanatate a copiilor si tinerilor din strada este una subreda, cu o paleta larga de afectiuni: boli respiratorii, dermatologice si venerice, afectiuni ale ficatului si vatamari corporale grave ca urmare a accidentelor sau batailor. Un procent de 39% este reprezentat de cei care au declarat ca sufera de o boala cu transmitere sexuala. Nivelul de educatie in strada are cote scazute . Desi peste 80% dintre subiectii intervievati in anul 2000 au frecventat n trecut scoala, cei mai multi nu au terminat cursurile primare sau gimnaziale, iar aproape15% dintre ei au declarat ca nu stiu sa scrie sau sa citeasca. Alte date mult mai recente si extinse la nivel national arata ca o treime din totalul copiilor din strada sunt analfabeti, 20% nu au fost niciodata la scoala iar 40% dintre ei abia stiu sa citeasca si sa scrie. Motivele acestei situatii au o natura cauzala socio-familiala.

4.

VAGABONDUL - PERSONALITATE DEVIANTA

S-a amintit anterior despre modul de neadaptare al evazionismului si ca acesta are drept exponent vagabondajul. El apare in circumstantele unei societati care are niste obiective culturale cu valoare ridicata, dar caile institutionale de acces catre acestea sunt neproductive. Individul percepe acesta situatie ca pe un conflict internalizat: sa uzeze de mijloacele institutionale legale sau sa cedeze presiunii de a apela la modalitati ilicite in dobandirea succesului? Frustrat, el nu poate face fata acestei presiuni si renunta. Aici sunt folosite anumite mecanisme de evadare specifice: defetismul, tacerea, resemnarea. Conflictul provocat de ce si cum trebuie sa faca isi gaseste facil rezolvarea in abandon. Individul decide c atat scopurile de autorealizare, cat si a mijloacele de insusire a acestora sunt dificil de asimilat, inutilizabile, chiar irealistice. Astfel fuga este completa, conflictul este eliminat si individul este asocializat. Aceasta atitudine de neafiliere si respingere a sistemului de valori majoritare, il exclude pe cel in cauza din colectivitate, el fiind parte componenta a ei doar intr-un sens fictiv; desi este membru al societatii, in fapt, nu-i apartine.Pentru ca nu valorizeaza idealul de succes pe care cultura il pretuieste, evazionistii sunt repudiati si aspru criticati. Aceia care au abandonat urmarirea succesului, sunt implacabil prigoniti pana in vizuinile lor de catre o societate insistenta in a-i avea pe toti membrii sai orientati in lupta reusitei. Ca un raspuns la condamnarea sociala pe care o resimte in mod profund, evazionistul isi gaseste unul sau mai

multi substituti falsrecompensatorii intr-o lume fictiva, anormala, nociva ori psihotica. In postura de dezmostenit social, el supravietuieste prin aceste subterfugii. Evazionismul mai este descris de Merton drept stare a pasivitatii psihice, fapt ce explica, in parte, lipsa de implicare acestui tip de personalitate in procesul de schimbare. Aceasta pasivitate psihica este tratata de catre Robin M. William Jr. in American Society: a sociological interpretation ca apatie culturala, caracterizata de indifirenta, cinism, oboseala morala, dezamagire, retragere afectiva si oportunism. Una din formele apatiei este pierderea implicarii in atingerea scopurilor esentiale ale vietii, lasand individul intr-un vid social, fara directie focalizata sau sens. Un alt tip de apatie apare in contexul unor schimbari complexe sau rapide, care dezorienteaza si demoralizeaza persoana afectata de ele, facand-o incapabila sa-si asigure stabilitatea. Ea reactioneaza printr-o renuntare la resonsabilitatate, caz in care individul renunta la autonomia morala si este expus la o disciplina externa. Tangenial cu pasivitatea psihica a evazionstului, este dependenta pe care vagabondajul o manifesta, in mod cronic, fata de mediul stradal. Anumiti indivizi, odata ce au luat contactul cu strada, se ataseaza de ea. Ignorand conditiile aspre de trai, pe care aceasta microsocietate le implica, ei o prefera familiilor sau institutiilor asistentiale. Motivatia consta intr-un gen aparte de libertate, pe care nimeni nu le-o ingradeste, si care le creeaza, celor ce adera la ea, un sentiment de auto-valorizare ce le lipseste in afara acestui cadru. Este evidenta o anume atractie pe care strada o exercita cu putere asupra copiilor si tinerilor din strada, fapt care explica, intr-o anumita masura, istoricul indelungat al celor care si-au permanentizat sederea aici. Alexandre Vexliard, trateaza pe larg acest aspect multele sale lucrari despre vagabondaj. El lanseaza ideea existentei unei ideologii a vagabondului, denumita dragoste de libertate, care are repercursiuni profunde asupra intregii sale personalitatii. Aceasta influenteaza atat autoperceptia si perceptia individului fata de lumea inconjuratoare, cat si motivatiile care-i conduc actiunile, care-i determina constiinta fara de sine si care-i conditioneaza aspiratiile. Concept propus este descris ca atitudine opozanta fata de societatea in care institutiile reprezinta un obstacol in calea libertatii, iar tema glorificarii libertatii constituie esenta identitatii vagabondului. Insa, libertatea de care acesta face caz reflecta realitatea in mod nerealist, ea este iluzorie. Individul in cauza doar se inseala pe sine insusi, dandu-si argumente sentimentale pentru a rationaliza, justifica si valorifica actiunile sale. In fapt, este vorba de mecanismele mertoniane de evadare amintite anterior. In spatele fatadei numita libertate se ascunde o modalidate comoda de retragere din interactiunile sociale tensionante si traumatizante care-l afecteaza. Este calea cea mai simplista de a supravietui in

intensul conflictul psihic provocat de dezgust, sensul demnitatii, rusine si dorinta de a reveni printre oameni. Odata ce s-a instalat definitiv in intreaga sa solitudine existentiala, vagabondul poate inventa valori si poate numi libertate sau independenta retragerea sa din lume. Pentru ca el se defineste ca exclus din pozitia sociala, vagabondul nu ar sti sa fie fericit in sensul unei definitii oarecare. El poate spune sunt asa cum sunt si sunt bine cum sunt, lasati-ma in pace. Vexliard afirma ca falsa libertate a vagabondului este rezultatul unor presiuni economice, care, in conjuncturi limita, conduc individul la comportamente antisociale. Autorul nu aminteste, insa, nimic si despre incidenta altor factori de natura sociala si individuala in determinarea adoptarii acestui gen de comportament.

CAPITOLUL 2. INADAPTAREA COLAR LA ADOLESCENI Fenomenul de dezadaptare scolara poate fi consecinta unor greseli didactice ale educatorilor. Experienta indelungata a scolii arata ca elevii invata si se formeaza asa cum sunt calauziti de educator. Tehnologizarea excesiva a procesului educational si tratarea simplificatoare a maiestriei pedagogice pot sa duca la un efect de indepartare de particularitatile personale ale copilului, ca fiinta umana. Personalitatea didactica este expresia legaturii dintre un cuantum de insusiri psihoindividuale si cerintele de rol specifice prefesiunii de educator. In componenta ei intra mai multe variabile: pregatirea de specialitate; structurile filosofice, etice, estetice, culturale, ca indicatori ai masurii in care educatorul este format ca om; aspectul mimicii, al gesturilor si actiunilor fizice, al modului de comunicare verbala si nonverbala.Importanta deosebita a acestei varibile consta in faptul ca educatorul este o personalitate care ajuta la formarea altor personalitati. Procesele si insusirile sale psihice suporta un proces de specializare si vocationalizare pe directia cerintelor statutului si rolului de personalitate didactica. Perceptia, limbajul, atentia, motivatia, atitudinile si abilitatile sale se structureaza si se orienteaza in sens pedagogic, mediind realizarea conduitei de instruire si educare: transmiterea de cunostinte, formularea unor instructiuni si indicatii, punerea de intrebari, aprobari, dezaprobari, stimulare si incurajare, organizarea activitatii de invatare a elevilor, controlul, corectia si evaluarea conduitei de invatare. Reusita elevilor este strans legata de maiestria pedagogica a profesorului, concretizata in stilul activitatii sale de comunicare cu elevii. Astfel se pot distinge patru stiluri de comunicare educationala, in functie de cum se asociazadimensiunile de continut cu cele ale caracteristicilor formal-dinamice: stilul emotional-improvizator; stilul emotional metodic, stilul rational-improvizator si stilul rational metodic. Cadrele didactice pot utiliza o serie de strategii educationale, pentru indeplinirea rolurilor: strategia educarii diferentiate a elevilor, strategia interventiei pentru prevenirea sau rezolvarea conflictelor individuale si de grup, strategia de interventie pentru inlaturarea unor disfunctii in activitatea grupului si pentru optimizarea acesteia. Aceste tipuri de interventii educationale trebuie folosite cu mult tact pedagogic, intrucat altfel ar putea provoca fenomene negative in comportamentul elevilor.

Un rol decisiv il au si documentele utilizate in managementul clasei de elevi: caietul dirigintelui; planul de colaborare si de consiliere educativa a familiei; planul de consiliere, orientare scolara si profesionala; fisa de caracterizare a clasei de elevi; fisa de caracterizare psihopedagogica a elevilor. De toate aceste componente, care formeaza un tot unitar, depinde reusita elevilor, in timp ce, neconcordanta dintre aceste componente, abordarea stilurilor necorespunzatoare de comunicare, neglijenta cadrelor didactice in ceea ce priveste intocmirea documentatiei necesare cunosterii elevilor, reprezinta cauze sigure ale esecului scolar, care atrage dupa sine comportamente deviante din partea elevilor. Putem concluziona, deci, ca greselile didactice ale cadrelor pot cauza fenomenul de devianta scolara, caci profesorul este o parte componenta a mediului scolar si unul dintre factorii care determina particularitatile socializarii in acest mediu, iar aceste particularitati alcatuiesc, de fapt, una dintre categoriile de factori care genereaza devianta scolara. De cele mai multe ori, cuplurile de tineri care devin parinti se afla intr-o situatie problema: se confrunta cu teama de a nu gresi in cresterea copilului. Cei mai multi parinti recurg la materiale de specialitate, documentandu-se periodic. Exista insa si oameni care, fie nu au o educatie corespunzatoare, fie manifesta indiferenta in aceste situatii, si prefera sa lase lucrurile sa isi urmeze singure cursul. Orice familie are nevoie de consiliere, odata cu aparitia primului copil. Fiecare parinte trebuie sa constientizeze faptul ca orice fiinta este unica si ca fiecare copil va reactiona diferit iin diverse situatii. Modelul pe care parintii il vor oferi copiilor in primul mediul social din care ei fac parte, va urmari si determina evolutia micutilor pe tot parcursul vietii. Copilul va fi pentru prima data solicitat sa se conformeze si sa constate ca viata in familie este supusa unor norme, care trebuie respectate. Parintii trebuie sa aiba in vedere sa atribuie fiecarui membru al familiei responsabilitati, in concordanta cu varsta si posibilitatile fiecaruia, sa-i implice in rezolvarea unor probleme, in luarea unor decizii. Comunicarea este deci un factor deosebit de important, chiar decisiv in prima integrare sociala a copilului. Afirmatia careia viata te invata pe parcurs tot ce trebuie sa stii nu trebuie luata in considerare si atunci cand vorbim despre educatia pe care o oferim copiilor in familie. Parintii trebuie sa constientizeze necesitatea documentarii in aceasta privinta, familiarizarea cu particularitatile dezvoltarii copilului in diferite stadii, intelegand astfel mult mai usor comportamentele copiilor la diferite varste si chiar invatand ce decizii se pot lua in anumite situatii cu care se confrunta. Orice parinte trebuie sa transmita copilului sentimentul de

siguranta; copilul trebuie sa se simta dorit si iubit; trebuie evitata amenintarea, frica, pedeapsa; copilul trebuie educat ca persoana independenta, care are anumite responsabilitati. Cunoscand particlaritatile dezvoltarii fizice si psihice a copilului, in diferite stadii, parintele va ramane calm, fara sa se socheze observand manifestarile instinctului la copil; va manifesta toleranta, evitand conflictele. Copilul nu trebuie sa se simta inferior si nu trebuie impins dincolo de ceea ce este natural pentru el. Cei mici au sentimente, au dorinte proprii, care trebuie respectate, chiar daca nu corespund sistemului de norme al parintilor. Adultii trebuie sa raspunda cu sinceritate la orice intrebare a copilului, sa manifeste interes pentru activitatile desfasurate de acestia, chiar daca le considera inutile. Dificultatile intampinate de copii trebuie tratate fara a-i considera pe acestia anormali. Preocuparile zilnice ale parintilor ar trebui uitate de indata ce intra in contact cu copilul. Orice parinte trebuie sa isi faca zilnic timp pentru a desfasura diverse activitati impreuna cu copilul, chiar daca a avut o zi solicitanta la serviciu sau a avut de infruntat o serie de probleme personale. Poate chiar ar trebui sa impartaseasca copiilor (aflati la varsta corespunzatoare) experientele sale, pentru ca, de multe ori, ei reprezinta pentru parinti, prin inocenta, optimismul, jovialitatea lor, un izvor pretios de energie.

1.

ADAPTARE VERSUS INADAPTARE

Se vorbete tot timpul de adaptare colar de modaliti de a promovare a capacitii intelectuale a copilului la cerinele colare toate acestea din dorina de a evita diferite manifestri de respingere a eforturilor prinilor i educatorilor. J. Piaget vorbea despre adaptare in termeni de asimilare si acomodare in cadrul interactiunii om-mediu. Adaptarea este, deci, acordul individului cu mediul (in primul rnd cu mediul social social), presupunnd acomodarea optima la mediul dat si raspunsul favorabil la solicitarile si exigentele sale. Putem sa aratam ca adaptarea scolara este data de calitatea si eficienta realizarii concordantei relatiei dintre personalitatea elevului si cerintele scolare, concretizate intr-un rezultat favorabil al procesului de invatamnt. Un elev adaptat din punct de vedere scolar face fata cerintelor educative conform disponibilitatilor sale bio- psiho- sociale, in acord cu regulile pretinse de programa scolara. Cu alte cuvinte, acesta si-a insusit cu succes rolul si statusul de elev. Daca adaptarea scolara reprezinta un deziderat major, vizat in cadrul oricarui sistem de invatamnt, inadaptarea scolara este un fenomen de mare amploare, cu o cauzalitate si o

etiologie multipla, ce se doreste limitat si pe ct posibil controlat. Astfel, pregatirea copilului pentru o buna adaptare la cerintele scolii se face inca din primii ani de viata ai copilului, in familie si la gradinita (grupa pregatitoare urmareste tocmai acest lucru), premergator, deci perioadei scolare. Problemele de inadaptare scolara nu sunt insa apanajul primului an de scolarizare. Desi intlnite inca de la intrarea in scoala, situatiile de inadaptare pot sa apara la orice vrsta de-a lungul perioadei petrecute de elev in scoala, fiind insa mai frecvente la tranzitia de la o etapa de scolarizare la alta (clasa I, a V-a, a VIII-a etc.), deoarece aceste treceri necesita prin insasi natura lor, o readaptare a elevului, la noi cerinte educative, la un alt mod de organizare al procesului de invatamnt. Pe de alta parte, tranzitia insasi este acuta in functie de perioadele de dezvoltare ontogenetica asa cum le descrie J. Piaget. Organizarea scolara este legata de schimbarile de dezvoltare; spre exemplu, cresterea puberala denota apropierea tranzitiei scoala generalaliceu. Aceasta se intmpla deoarece pusse-urile de crestere si perioada in care acestea se produc au o profunda influenta asupra practicii educationale. Inadaptarea comportamental a unor elevi vizeaz, n principal, tulburrile de relaionare a elevilor n cauz cu prinii, profesorii, colegii i nclcarea regulilor colectivitii colare sau extracolare. Paleta acestor tulburri este larg, ea cuprinznd att modificri comportamentale mai puin grave sub raport juridic (penal), dar suprtoare, de tipul: minciun, inconsecven comportamental, violene verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea de ctre biei a fetelor, refuzul de a saluta, diferite atitudini nonconformiste; ct i abaterile grave de la normele morale i legislaia penal, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tlhrie, consumul curent de alcool sau droguri, prostituie etc. Profesorii se confrunt de obicei cu tulburrile de conduit mai uoare, neinfracionale n sensul propriu al termenului; dar destul de rspndite sunt, n ultimul timp, i abaterile severe de conduit, care cer mult timp i efort pentru a fi eradicate. O discuie pertinent asupra cauzelor comportamentelor deviante la elevi pretinde, aadar, o considerare simultan a celor trei grupe de factori, menionate mai sus: tendinele ereditare (condiiile interne predispozante) se realizeaz i se manifest ntotdeauna ntr-un mod diferit, n dependen de antecedentele dezvoltrii individuale, de evenimentele copilriei i de mediul n care triete copilul (sau tnrul n cauz). Fiecare caz de inadaptare colar are, prin urmare, o "istorie" proprie, care impune o interpretare psiho-genetic, dinamic i funcional a inadaptrii colare.

n general se consider c un individ este adaptat ( diferit de la o vrst la alta) cu att mai mult cu ct are mai frecvente i profunde raporturi interpersonale cu ceilali indivizi ai ambianei sale sociale. Astfel exist: - indivizi bine adaptai , care se comport ca atare n orice situaii; - persoane adaptate, care pot face fa cerinelor fcnd eforturi; - persoane general inadaptate. Mai nti mediul familial i colar, apoi cel profesional i social vor constitui etape de adaptri i remodelri succesive ale individului. Pragul principal pentru testare a adaptabilitii generale a unui individ tnr este coala cu sarcinile i exigenele sale intelectuale i sociale. Acesta se maifest att la debutul colaritii dar poate s apar i la trecerea de la un nivel la altul de nvmnt.Confruntarea cu mediul colar va proba validitatea modalitilor de comportament n curs de formare. Acesta este i momentul cnd adaptatrea social, ncepe s fie luat n considerare printr-unul din aspectele sale particulare specifice unei categorii de vrst adaptarea colar. Chiar nainte de debutul colar, copiii care triesc ntr-un regim sever de interdicii impuse de prini (mai ales pedeapsa cu interdicia jocului - pe calculator, mai nou) sau care trebuie s-i inhibe tendina de activitate i micare pot dezvolta n timp datorit represiunii activitii specific infantile, comportamente inadecvate de tipul negativismului, opoziionismului atitudini de protest manifestat violent de micui. Inhibiia micrii, ntrebrilor, curiozitii se poate generaliza acionnd n orice situaie.Acest echilibru delicat pe care prinii trebuie s-l realizeze n privina dreptului i nevoii de activitate ale copilului este suplimentar perturbat prin intrarea acestuia n coal, care va institui noi interdicii i reguli care nu marcheaz altceva dect un stadiu n care copilul trebuie s renune la o parte din joc n favoarea muncii sistematice. i iat c situaia aceasta prezint coala ca pe un factor conflictual pentru copil pentru c el nu vede nc utilitatea colii care-l oprete exact de la activitile ce-I fac mai mult plcere. Se spune despre un copil c este adaptat cnd are relaii amiabile cu celilai i un mod adecvat de a rspunde exigenelor externemsocial acceptate printre care figureaz i cele colare. Deci, o condiie esenial a adaptrii colare o reprezint realizarea concordanei ntre cerinele obiectivelor instructiv educative i rspunsul comportamental adecvat al elevului fa de acestea. Trebuie avut n vedere permanent c esena adaptrii colare const n combinarea armonioas a procesului de educaie i a caracteristicilor de personalitate ale elevului.

Inadaptarea colar se refer la dificultile de a ndeplini sarcinile colare, ct i la eecul de integrare n mediul colar din care copilul face parte. ndeplinirea cu dificultate a sarcinilor colare poate s fie la toate disciplinele (global) sau la un obiect sau o anumit arie curricular (parial).Vorbim n acst caz de o inadaptare pedagogic sau instrucional. Exist i inadaptarea comportamental care se refer la tulburrile de relaionare a copilului cu colegii, prinii sau profesoriim la nclcarea regulilor colectivitii colare sau extracolare. Fenomenele de adaptare si respectiv de inadaptare scolara pot fi recunoscute si identificate pe baza anumitor indicatori specifici. Coasan (1988) in urma studiilor desfasurate a descoperit urmatorii indicatori specifici ai adaptarii scolare: a. insusirea continutului invatamntului de catre elev, adica a ansamblului de cunostinte pe care acesta trebuie sa le dobndeasca din principalele domenii ale cunoasterii; b. reusita scolara, considerata de majoritatea specialistilor drept cel mai important si mai relevant criteriu de evaluare al adaptarii scolare si anume calitatea rezultatelor scolare ale elevului. Ca observatie, intre reusita scolara si adaptare exista o corelatie puternica, semnificativa, insa inversul nu coreleaza in aceeasi masura (insucces scolar-inadaptare). Se poate vorbi despre cazuri de insucces scolar care nu sunt insa si cazuri de inadaptare. c. indicatori relationali-valorici, precum: - integrarea in grup; - perceperea pozitiva a grupului scolar (clasa); - perceperea pozitiva a elevului de catre grup; - asimilarea unor valori corespunzatoare vrstei; d. indicatori comportamentali: conduita corespunzatoare. Din analiza acestor indicatori se desprinde concluzia ca intotdeauna adaptarea scolara va corespunde unei situatii de randament scolar asociat cu conformarea la normele de conduita sociala. Cauzele inadaptrii colare pot fi de natur : - intelectual tulburri ale dezvoltrii cognitive generale, identificabile prin teste psihologice de inteligen; - paraintelectual tulburri permanente sau ocazionale ale ateniei; - instrumental tulburri de percepie, integrare cerebral i rspuns motric ce afeteaz limbajul i psihomotricitatea; - organic tulburri care au la origine o etiologie organic;

- afectiv tulburri prin perturbarea echilibrului emoional. Perron R. a constat c exist trei mari tipuri de inadptare infantil: Inadaptarea datorat ntrzierilor sau tulburrilor dezvoltrii intelectuale, manifestate prin incapacitatea de a oreri rspunsuri adecvate solicitrilor ambianei din cauza deficitului intelectual; Handicapurile senzo-motorii i tulburrile intrumentale care acioneaz defavorizant n adaptarea armonioas a copilului la nivelul funciei de recepie senzorial (tulburri de vedere, auz), de expresie (handicap motor, instabilitate psiho-motorie) i a funciilor instrumentale (tulburri sau ntrzieri ale dezvoltrii limbajului oral i scris etc.) Tulburrile i dificultile de construcie i cristalizare a personalitii, referitoare la copiii aa-zis caracteriali i manifestate prin conduite inadaptate, agresivitate, bizarerii, n general, comportamente care vizeaz mai ales aspectele etico-morale ale conduitei i relaionrii sociale. Sentimentul de insecuritate resimit de unii elevi care triesc n societatea actual marcat de ritmul accelerat al schimbrilor socio.economice i culturale, de faptul c ei particip la incertitudinile prinilor fa de viitorul economic i poziia lor, de aparenta libertate excesiv, de sentimentul de neadeziune la nite valori care nu sunt ale generaiei lor, totate acestea i nc multe altele i mping uneori pe tineri spre apatie sau aagresivitate, negarea societii, anomie, inadaptare, culpabilizrile prinilor i profesorilor de nerealizrile lor. Invazia generalizat a informaticii i tehnologiei n practica colii i familieim dezvoltarea unei automatizri excesive prin care orice este facil i rezolvabil, o ntrziere n plan verbal, copilul fiind un etern spectator al imaginilor de pe marile ecrane , televizoare sau monitoare i nu un factor activ al comunicrii interpersonale , toate acestea au efecte noneducative. Este adevrat ns c aceste situaii nu sunt permanente i pot s apar i stri de hiperexcitabilitate, de emotivitate crescut, de impresionabilitate excesiv, stri care nu sunt propice nvrii i formrii colare i profesionale i aceasta cu att mai mult cu ct elevii resimt adesea decalajul ntre lumea colii i viaa social real, treisc dramele tensiunilor intra-familiale i mai ales pe cele care se refer la ei nii. Faptul c majoritatea copiilor evolueaz spre comportamente adaptate i conduite eficiente impune constatarea c dezvoltatea global a copilului este un proces adaptativ, rezultat din relaia dinamic contrngeri- rspunsuri ateptate i eficiente. Ar fi totui eronat s se considere c , n ntregime, comportamentele inadaptate sunt nejustificate. Exist situaii

snd anumite atitudini, considerate acum ca inadaptate, vor putea fi n viitor apreciate ca progresiste adaptate exprimnd un protest fa de constrngeri excesivem nedemne i deci inacceptabile. Din punctul de vedere al dezvoltrii psihologice, adaptarea este att un indicator, ct i un efect al acesteia, rezultat al procesului de difereniere i organizare prin care se realizeaz att echilibrul intern, ct i adaptarea extern.Astfel se explic situaiile de inadaptare manifestate prin comportamente specifice, prin strile de dezechilibru intren al unui individ real i activ n comparaie cu unul primitor al contrngerilor la care trebuie doar s se supun. Fiecare individ este motorul prorpiei adasptri, care va avea o dinamic relativ comun tuturor i rezultate secifice fiecruia.Exist pentru fiecare copil perioade i conjuncturi maximal favorabile internalizrii constrngerilor externe. n fiecare etap cronologic de dezvoltare, elevul are resurse, motivaii i mecanisme diferite de adaptare. Nivelul de dezvoltare produce i face active noi procese i modaliti de adaptare, de planificare, de amnare sau evitare, ntr-o coresponden mai mare cu realitatea, printr-o analiz prealabil a situaiilor i controlul mintal al activitilor posibile.n acest proces pot apare dezechilibre majore n ceea ce privete maturizarea i integrarea conduitelor adaptate, adic internalizarea constrngerilor. Dac acsete constrngeri nu acioneaz pregresiv i elastic se ajunge la cristalizarea unei personaliti care este structurat pe interdicii, pe mecanisme de inhibiie continu, fapt care va duce la stri de aparent echilibru, la tensiuni i conflicte interne, n ultim instan la inadaptare. Evoluia copilului nu este continu i linear, ci prezint momente de stagnare i avnt, dar toate acestea ntr-o succesiune logic i articulat, fiecare stadiu fiind un nivel de organizare funcional n echilibru dar care, progresiv, devine insuficeint dezvoltrii complexe i adptate. Dezvoltarea i adaptarea presupun stri de inadaptare funcional relativ i provizorie. Strile de criz temporar sunt adesea provocate incontient chiar de copilul n cauz pentru c acestea i ofer prilejul i justificarea schimbrii, a descoperirii de noi conduite sau sisteme de organizare comportamental. Cronicizarea strii de criz, prelungirea excesiv sau chiar rmnerea ntr-o perpetu stare de inadaptare vor trebui s fac obiectul ateniei celor avizai, pentru a interveni, atenua sau rezolva aceste situaii dramatice. Nu orice adaptare este acceptabil i orice inadaptare suprtoare. Oprirea dezvoltrii unor structuri care ar fi trebuit s evolueze chiar dac pn la un anumit moment dezvoltarea acestora a fost armonioasm nu este un fapt pozitiv; doar o perspectiv genetic poate oferi un rspuns asupra valorii pozitive sau negative a adaptrii i / sau indaptriim permind, totodat, s nu se confunde palierele de echilibru caracterizate prin dominaia sistemelor

de conduite adaptate cu stagnarea dezvoltrii naintea maturizriim etap n care pot s se instaleze fixaii pe conduite inadaptate [Perron. R. 1992]. Aa cum s-a demonstrat fenomenul de inadaptare se manifest printr-o atitudine inadecvat sau de respingere a unorcerine din mediul colar i social, concretizat n diferite forme de comportament deviant: miciun, furt, fug de la coal, vagabondaj, acte de violen etc. Una din cauze o constituie deficienele mintale (genetice, dobndite). Acestea la rndul lor, sunt determinate de factori interni (anomalii cromozomiale, tulburri metabolice, degenerative) i factori externi (ingestie de alcool, intoxicaii cu medicamente, radiaii, infecii materne, traumatisme cranio-cerebrale, subalimentaie, infecii, imaturitate organic la natere). Alte cauze sunt de ordin afectiv. Ele exist la copii privai de ngrijirea matern n primii ani de via. Cauzele socio-culturale determin i ele unele ntrzieri mintale, observate la copiii ce aparin familiilor cu situaie socio economic inferioar, frustrate, cu posibiliti economice i culturale sczute. Devierile de comportament ntlnim i la copii provenii din familiile dezorganizate, atrainmicrogrupuri antisociale, din familii unde copiii sunt angajai n strile conflictuale dintre prini, sau li se ofer un regim educativ restrictiv ori excesiv de liberal. n toate aceste cazuri diriginii trebuie s intervin prin terapie educativ, aplicat n colaborare cu profesorii clasei i cu prinii. Formele de devian comportamental pot fi prevenite dac sunt depistate la prima form de manifestare i se nltur cauzele ce le-au produs, avnd n vedere factorii biologici, psiholofici i psihosociali, apoi condiiile socio-culturale n care se formeaz omul ca personalitate. Examinrile medicale i psihologice vor oferi posibilitatea iniierii unor msuri de reeeducare, cum sunt: psihoterapia individual i de grup, prima asigurnd rezultate bune atunci cnd se stabilete o comunicare adecvat ntre terapeut i pacient. Mai eficient este ns terapia de grup, la care particip mai muli psihoterapeui. Energoterapia sau terapia prin muncm, vizeaz reintegrarea social a inadaptatului pe baza resurselor educaionale ale grupului, care l ajut, pornind de la nclinaiile i preferinele lui. Socioterapia vizeaz reintegrarea inadaptatului n grup, care l ajut s-i reorganizeze viaa satisfcndu-i trebuinele i interesele prin aciuni socio-utile.

De asemenea, nvarea de ctre delicvenii minori a unei profesiuni, convorbirile etice individuale i de grup, studiul de caz, jocul de rol i sociodrama sunt metode care i-au dovedit eficiena. Consilierea este o activitate extrem de complex, avnd valene educativem vocaionale, suportiv-terapeutice de rezolvare a problemelor, de deteptare acontiinei, de autocunoatere. De aceea consilierul este cel cae poate interveni acordnd ajutor competent atunci cn ntro coal se constat cazuri de inadaptare. De altfel aa cum este gndit procesul de consiliere se adreseaz problemelor de integrare/ adaptare a individului la realitile vieii, urmrin stabilirea unui acord ntre individ i mediu i rezolvarea situaiilor critice ce pot aprea. n coal, principala sarcin a consilierului este de a ajuta elevii s parcurg etapele procesului de contientizare, clarificare, evaluare i actualizare a sistemului propriu de valori totul i n vederea unei mai bune adaptri colare. La nivel mondial, Conferina Mondial a Counselling-ului de la Paris (august 1998) a scos n eviden cteva din efectele consilierii: diminuarea absenteismului, a abandonului colar, reducerea delicvenei juvenile, creterea eficienei nvrii i a succesului colar. Iat de ce este att de necesar prezena i activitatea consilierului n fiecare coal i n ara noastr. FACTORI ALE INADAPTRII COLARE

2.

Pentru a fi luate msurile profilactice necesare scderii numrului de conduite deviante n coal, trebuie s punem n discuie, fie i succint, rolul factorilor individuali (sau interni) i al celor sociali (sau externi) n deter-minarea acestor conduite. A. Factorii interni (individuali) care in de capacitatea personal a fiecrui elev de a reaciona, adic de resursele personale, de bogia i calitatea "schemelor de adaptare" ; astfel, unii elevi au un potenial mai mare de adaptare (de malea-bilitate, comunicare, acceptare a interdiciilor, de toleran la frustrare), iar alii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai intolerani, mai puin permisivi n raportul cu ceilali), n general, aceti factori individuali pot fi grupai n dou categorii: 1. factori constituionali, dependeni de zestrea ereditar i de structura neuro-psihic a copilului (de exemplu, debilitate mental, hiper-emotivitate, autism, tendine agresive etc.); 2. unele particulariti ale personalitii n formare (de exemplu, diferite tulburri de caracter sau atitu-dini negative, formate sub influena unor factori defavorabili ai mediului). Spaiul restrns acordat acestui material nu ne permite s realizm dect unele consideraii succinte asupra factorilor menionai.

Determinrile ereditare, dei importante, nu trebuie s duc la exage-rri de genul: "inadaptat prin natere", care favorizeaz un anumit "fatalism" educaional. Adevrul este c factorii ereditari (sau predispozani) acioneaz nu direct, ci prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu expri-marea acestor potenialiti ereditare. Deficienele intelectuale. Se apreciaz astzi tot mai mult c ntrzierile mintale reprezint o premis a devianei comportamentale, mai ales atunci cnd nivelul mintal sczut se asociaz cu tulburri afective i cu condiii defavorabile de mediu. Deficienele intelectuale exprim, de regul, dificultatea sau imposibilitatea celui n cauz de anticipare, pe plan mental, a urmrilor inevitabile ale atitudinilor deviante adoptate. Altfel spus, ele exprim slaba capacitate de a tri anticipativ o serie ntreag de efecte sau stri emotive, motiv pentru care persoana respectiv triete mai mult "n prezent", sub presiunea tiranic a pulsiunilor i trebuinelor sale primare. Modificri accentuate ale vieii afective i ale voinei. Dintre aceste modificri, cu un puternic substrat ereditar, menionm: tolerana foarte sczut la frustrare ; o pronunat labilitate afectiv ; un potenial agresiv ridicat; indiferen afectiv (absena emoiilor altruiste i simpatetice). - Se tie c sentimentul de frustrare exprim starea noastr de disconfort n raport cu o trebuin sau aspiraie care, din diferite motive, nu a fost satisfcut. Oamenii au diferite praguri de rezisten la privare (frustrare), n funcie de ct de mult sunt dispui s realizeze un dialog flexibil cu ceilali, respectiv de a face schimburi de valori materiale i spirituale cu cei care i ncon-joar. Elevii "problem" sub raport comportamental (disciplinar) sunt, de obicei, persoane ncorsetate de egoism n interpretarea situaiilor sociale, sunt persoane dominate de incapacitatea de a se detaa de propriile triri i tendine egocentrice, ceea ce le determin s cread c au numai drepturi, nu i ndatoriri. Incapacitatea de a accepta o frustrare, un repro sau sugestie constructiv i face pe aceti elevi s recurg la ncercri de satisfacere a trebuinelor lor egoiste pe alte ci dect cele legale. - Labilitatea afectiv reprezint una din caracteristicile personalitii delincvenilor, ea manifestndu-se prin : sugestionarea rapid n raport cu impresiile de moment formate ; reacii imprevizibile (datorate insu-ficientei dezvoltri a autocontrolului afectiv); lipsa unei autonomii afective (determinate de o slab dezvoltare a emoiilor i sentimentelor superioare, ndeosebi a celor morale). Despre labilul afectiv, cunoscutul specialist n domeniul psihologiei judiciare, Tiberiu Bogdan spune c este "un instabil emotiv, un element care n reaciile sale trdeaz discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrem la alta, inconstan n reacii fa de stimul. .." .

- Fenomenul de agresivitate, determinat de instabilitatea emotiv i de o structur dizarmonic de personalitate de tipul psihopatiei impulsive, st la originea multor devieri comportamentale. Investigarea tendin-elor psihice ale delincvenilor cu teste de personalitate (de exemplu, T.A.T., testul de frustraie al lui S. Rosenzweig etc.) a relevat faptul c foarte muli dintre minorii delincveni testai au dat rspunsuri de tip agresiv, care exprim opoziia i intolerana deschis a acestora fa de reguli (norme, cerine) i fa de ceilali din jur. Dei nu se poate pune semn de egalitate ntre "caracteriali" i delinc-veni, deoarece nu toi copiii cu tulburri de caracter devin delincveni, i nu toi delincvenii au cunoscut (traversat) n copilrie sau adolescen o faz "caracterial", se constat totui faptul c, n numeroase cazuri, delincventa juvenil este precedat de tulburri de caracter care apoi, prin cronicizare, s-au fixat n structura caracterului respectivilor minori. Astfel, cercettori cum ar fi D. Lagache (1964), R. Mucchielli (1965), G. Basiliade (1978) etc. arat c un copil caracterial (cu un "caracter ru") se prezint adesea, n cadrul vieii sociale, ca un inadaptat, ca un sociopat, deoarece el nu reuete s realizeze relaii armonioase ntre el i mediul social (datorit educaiei greite primite i a experienelor dureroase de via avute). Dup R. Mucchielli, disocializarea copilului caracterial se exprim prin: fals percepie a celor din jur ; absena aprofundrii i evalurii corecte a consecinelor actelor comise ; respingerea sarcinilor i rolurilor propuse de prini sau profesori. Astfel de trsturi, care exprim insolena, voluntarismul afectiv, opoziia fa de ncer-crile educative ale adulilor se obiectiveaz, evident, n diferite reacii i acte predelictuale care apoi, prin cronicizare, se structureaz n personalitatea tnrului, dnd natere la ceea ce se cheam un caracter deficitar (imatur sau greit structurat). B. Factori externi O discuie asupra factorilor externi n determinarea conduitelor de dezadaptare colar este motivat de faptul constatat de attea ori c moti-vaia elevului pentru nvare, perseverena acestuia n activitate, atitudinea sa fa de coal sunt n relaie strns cu realitatea psiho-pedagogic din coal, cu climatul afectiv din familie, cu gradul de dificultate al activitii colare impuse de profesori sau prini. 1. Factori psiho-pedagogici de ordin familial. Familia, prin tonalitatea i atmosfera sa afectiv, prin dimensiunea sa cultural i gradul ei de integrare social, constituie un mediu educativ determinant. Orice dezacorduri i tensiuni existente n mediul familial vor genera n contiina copilului ndoieli, reticene sau reacii neadaptative. Dintre factorii familiali care pot genera tulburri comportamentale la copii, menionm:

Deficite de climat familial i de structur familial. Familia reprezint "un soi de personalitate colectiv", a crei armonie general influeneaz echilibrul psihologic al fiecreia dintre pri. Faptele de via arat, n acest sens, c diferitele nsuiri moral-volitive ale copilului, cum ar fi, de exemplu, iniiativa i fermitatea n aciuni, curiozitatea epistemic, spiritul obiectiv de autoevaluare etc. depind de o serie de trsturi pe care le are familia n care copilul triete. Astfel, exist - spune Rose Vincent - familii reprimatoare, care nbu spiritul de independen al copilului, i familii liberale, care dezvolt iniiativele acestuia. De asemenea, sunt familii integrate social, sigure de ele, care prezint un grad ridicat de receptivitate social, i familii la limita integrrii, nesigure, nchistate, refractare la tot ce apare nou pe plan social. Nu mai puin interesante sunt aa-numitele familii active i pasive, n cazul celor active, principala nsuire este aceea de a se afirma, de a lupta cu greutile, de a se impune, n sensul bun al cuvntului, n societate; ele ncurajeaz formarea la membrii mai tineri ai familiei a dinamismului, a ncrederii n sine, a motivaiei muncii. Familiile pasive, indiferente, indolente, gene-reaz sentimentul de eec, de nencredere n via, de descurajare n lupta cu obstacolele ntlnite n activitate. Prinii formeaz, se tie, miezul grupului familial. Absena temporar a unuia dintre prini, situaia de deces a unuia sau a ambilor prini etc. reprezint tot attea condiii cu rsunet diferit asupra mediului familial i al echilibrului psihic al copilului, n familia adoptiv, de exemplu, alctuit de obicei din prini mai vrstnici i dintr-un singur copil, nfiat sau luat sub ocrotire, ntreaga afeciune i grij se ndreapt de regul spre acest copil; saturat i plictisit de attea atenii, copilul va adopta atitudinea minimei rezistene fa de greuti, fa de efort, n familiile disociate, deseori cei doi prini, dei desprii, revendic, n aceeai msur, copilul, fiecare dintre ei cutnd s-1 atrag de partea lui i s-1 instige mpotriva celuilalt, pentru a-1 compromite. Impresionante sunt, n aceast privin, cazurile acelor copii devenii confidentul unuia sau altuia dintre prini: aflai n postura de consolator, de "suport afectiv" al unuia dintre prini, aceti copii i dau seama de prbuirea condiiilor securitii vieii lor de familie, ceea ce-i face s devin blazai i nencreztori n oameni, n cazul copiilor orfani sau abandonai, care se afl n grija asistenei publice, cu toat atenia care li se acord aici, le lipsete tocmai mediul afectiv familial. De aceea, din rndul acestora se detaeaz, uneori, copilul depresiv, descurajat, aflat n continu cutare de afectivitate, de ncredere i nelegere din partea celor din jur. Familiile reconstituite din persoane divorate, cu copii rezultai din cstorii anterioare, vin de obicei cu principii i deprinderi de educaie total diferite, fapt ce poate favoriza o atmosfer de nesiguran i nelinite sau apariia unor conflicte i tensiuni fie ntre prini, fie ntre prini i copii. O situaie special o reprezint

acele familii cu o ambian a cminului apstoare, ca rezultat al unor certuri continue dintre prinii. Aceste familii creeaz un mediu nefavorabil dezvoltrii psihice normale a copilului: o atmosfer fami-lial prea trist sau prea agitat, caracterizat de certuri, injurii, brutaliti, se rsfrnge n sens negativ asupra psihicului copilului, provocndu-i tulburri emoionale puternice Copilul i divergenele educative dintre membrii aduli ai familiei. Este tiut c mediul familial nu se limiteaz strict la membrii grupului familial nuclear (adic numai la prini i copii). Cel mai adesea i ali aduli, cum ar fi: bunici, mtui, unchi, veri, prieteni, vecini iau parte, n mod per-manent sau doar din cnd n cnd, la viaa familiei respective. Aceste persoane pot s joace un rol important influennd, n unele cazuri, natura relaiilor copilului cu prinii. "Ceea ce complic pedagogia familial - arat Andre Berge -, este numrul de jurisdicii crora trebuie s li se supun copilul. .. Sunt familii n care cea mai mic msur de ordin educativ strnete strigtele de indignare ale bunicilor, unchilor, mtuelor, prietenilor etc., care i prezint opiniile, se contrazic, reproeaz severi-tatea sau indulgena, sugereaz sisteme i soluii salvatoare. Copiii mici sunt meteri mari cnd este vorba s profite de aceste divergene pentru a se elibera de orice regul". De cele mai multe ori, ns. bunicii constituie o surs de experien bogat i preioas pentru copil. Astfel, pentru copiii dintr-o familie numeroas, bunicii ofer acel "surplus de cmin", care completeaz i ntregete mediul familial propriu-zis i n care fiecare dintre copii se bucur de o atenie egal. Copilul gelos, care consider c alt copil (frate sau sor) i-a luat locul n inima prinilor si, vine la bunici, unde gsete un loc de refugiu. Este adevrat ns c uneori bunicii se arat deosebit de protectori i de ngduitori cu nepoii, ocrotindu-i i aprndu-i de pedepsele prinilor lor i atunci cnd nu ar trebui. Desigur, astfel de intervenii directe n atribuiile prinilor clatin auto-ritatea acestora, schimb poziia copilului fa de prini, perturb relaiile familiale, dnd natere la tensiuni i conflicte de pe urma crora va suferi, n primul rnd, copilul. De asemenea, bunicii prea ngduitori, care permit copilului s se manifeste oricum, "educ" nepoi prea alintai, obraznici, Grupul fratern. Este cunoscut faptul c, n familie, copilul sufer influena nu numai a membrilor aduli, ci i a celorlali copii (frai i surori, veriori etc.). Desigur, aceste influene depind de numrul copiilor n familie, de vrsta i sexul fiecruia, de poziia copiilor n colectivul familial. Faptul, de exemplu, c un copil mai are 3-4 frai i surori, l face s intre n relaii umane mai bogate (mai variate), n comparaie cu copilul unic n familie (i anume s cunoasc experiena rivalitii, a competiiei, dar i raporturile de colaborare, de solidaritate la nevoi). Adesea, n snul fami-liei i fac simit prezena, printre copii, unele grupuri ostile :

cel al copiilor mici mpotriva celor mari, al fetelor mpotriva bieilor, al frailor mpotriva verilor etc. Faptele de via arat c, de cele mai multe ori, conflictele dintre frai sunt determinate de poziia copilului pe scara vrstei. Cel mai mare, de pild, care a avut la un moment dat totul (atenie, dragoste etc.) triete, din momentul apariiei urmtorului copil cu care trebuie s mpart dragostea prinilor, un "complex de detronare" (A. Adler) i puternice sentimente de gelozie. El poate ajunge chiar s cread c este ignorat, respins de prini, ceea ce-1 va face s-i urasc fratele mai mic, s se nchid n sine i s-i neglijeze obligaiile colare. Copilul cel mai mic din familie ocup i el o poziie aparte i destul de primejdioas n colectivul familial. El ajunge n situaia de a fi rsfatul familiei, fiind nconjurat de cele mai calde sentimente de duioie i dragoste din partea prinilor, n felul acesta, el i va dezvolta la maximum "firea voluntar", devenind impulsiv, revendicativ, obraznic n relaiile cu cei din jur. Fraii lui mai mari sau cei intermediari de obicei nu-1 iubesc, asociindu-se pentru a-1 exclude din grupul lor, sau pentru a rezista mai bine n faa presiunilor prinilor. Problemele cele mai mari le ridic ns, pentru viaa grupului familial, copilul unic, care este destul de des un "copil-problem" n coal. Rsful continuu l transform pe copilul unic ntr-un mic tiran al familiei, pe ct de iraional i capricios, pe att de temut i de imprevizibil n reacii, n raport cu ceilali din jur. Dezacordul dintre cerere i ofert. Prinii trebuie s fac dovada unui sim al msurii n atitudinea i exigenele preconizate fa de copil, dublat de capacitatea de a prevedea reaciile i strile interne ale copilului, ap-rute atunci cnd iau o msur educativ. Exigenele exagerate, manifestate de unii prini fa de copiii lor, favorizeaz eecurile colare, provoac "intoxicaii intelectuale", generatoare de irascibilitate i chiar agresivitate n raport cu sarcinile colare. Defectele copilului nu reprezint altceva - precizeaz A. Berge - dect partea vizibil a unui conflict profund dintre printe i copil: "Un defect nu este o imperfeciune esenial a fiinei, ci un mod deosebit i aberant de a aciona la exigenele lumii exterioare. Defectul vdete o dificultate de adaptare... un copil dificil este aproape ntotdeauna un copil care are anumite dificulti" 2. Factori psiho-pedagogici de ordin colar. Mediul colar poate prezenta uneori influene psiho-pedagogice negative, care s determine fenomene de dezadaptare colar la elevi, lat cteva dintre aceste posibile influene negative. Sub- i supraaprecierea capacitilor reale ale elevului. Un factor deosebit de important al reuitei colare a elevului l reprezint ncrederea lui n forele proprii. Aceast ncredere este ns, n mare msur, ecoul aprecierii profesorului, al ncrederii pe care el o acord elevului. Cnd exigenele profesorului fa de un elev, considerat submediocru, sunt

superficiale i formale, nvarea elevului respectiv devine formal i mecanic. Sarcinile colare prea uoare au ca efect slbirea energiei nervoase i stingerea intereselor de cunoatere. Nestimulat de ctre profesor, elevul n cauz va deveni tot mai pasiv i indiferent n timpul orelor, trecnd treptat n rndul elevilor rmai n urm la nvtur. De asemenea, dac, nemulumit de rspunsurile unui elev, profesorul i va exprima n mai multe rnduri nencrederea n capacitile acestuia de a se ndrepta n viitor, elevul res-pectiv va ncepe s se conving tot mai mult de "adevrul" celor spuse de profesor, dnd rspunsuri din ce n ce mai nesigure i obinnd rezultate tot mai slabe ; "incapacitatea" acestui elev se nscrie, aadar, n categoria deficienelor "didascogene", create de profesor prin ignorarea, uneori fr voia lui, a efectelor psihologice pe care le au aprecierile verbale i auto-ritatea profesoral. Nu mai puin duntoare, prin efectele ei, este i atitudinea de supraestimarea de ctre profesor a posibilitilor reale ale elevului. Ca efect al supraaprecierii i a ncrederii deosebite pe care o manifest n capacitile unui elev, profesorul l supra-ncarc intelectual, elevul n cauz fiind nevoit s fac mereu fa unei disproporii, de ordin intensiv i calitativ, ntre sarcinile i cerinele care-i sunt puse n fa i propria rezisten nervoas. Acest dezacord ntre "cerere" i "ofert" l poate determina pe elev s acioneze fie prin protest i respingere a exigenei, fie printr-o ndeplinire formal a acesteia. Dezacordul asupra motivaiilor conduitei elevului, ntre profesor i elev pot s apar dezacorduri importante cu privire la motivele reale care explic reuitele sau nereuitele sale colare : astfel, n timp ce profesorul atribuie comportamentului elevului un motiv pe care el, ca educator, l consider real, elevul n cauz nu se arat de acord cu motivele ce i se atribuie n legtur cu o fapt svrit de el i, n consecin, respinge msurile luate de profesor mpotriva lui. Acest dezacord i protestul luntric pot duce la apariia sentimentului elevului c este victima unei nedrepti sau a unei nenelegeri, precum i a convingerii sale c pedeapsa la care a fost supus este nemeritat. Adesea, vznd c nu este neles, elevul poate s se nchid n sine i s refuze s dea explicaii. Dac asemenea cazuri se repet, apare la elevul respectiv aa-numitul fenomen de "rezisten interioar" n virtutea cruia elevul, dei nelege bine i poate s fac ceea ce-i cere profesorul, nu-i nsuete aceast cerin i se ncpneaz s nu o duc la ndeplinire, n aceste cazuri, contactul dintre profesor i elev se ntrerupe, iar nelegerea reciproc dispare. S ne nchipuim, de pild, c un elev nu-i pregtete o perioad de timp leciile sau i le pregtete n mod neglijent, fiind eti-chetat de profesorul diriginte ca un elev lene. Lenea de care d dovad ns la un moment dat un elev n activitatea sa poate s fie, aa cum remarc Alfred Binet, o lene "de ocazie" sau o lene "din natere". Lenea de ocazie este tranzitorie, accidental, fiind determinat de un eveniment

neplcut, care ar fi putut lipsi. Dintre aceste evenimente neplcute putem meniona: un elev este descurajat de o not proast sau de un eec la un examen; indiferena prinilor, care nu numai c nu se intereseaz de conduita colar a copilului lor, dar reprezint ei nii exemple de lene i neglijen; n alte familii, dimpotriv, prinii au prostul obicei de a prelua parial sau n totalitate sarcinile colare ale copilului lor, realizndu-i temele i dezobinuindu-1 astfel s mai mun-ceasc; n sfrit, mai pot fi influene nefavorabile venite din partea altor elevi care au ajuns i ei, n urma unor experiene colare negative, la descurajare sau chiar dezgust pentru studiu. La leneul "din natere" exist, spune A. Binet, o lips, un defect iniial n preocuparea pentru munc. Acest elev este apatic din fire, ceea ce se constat din insensibilitatea sa chiar fa de stimulii obinuii; n consecin, el este indiferent la orice; este aton, indolent, nedecis i incapabil de a "gusta" plcerea care este inspirat de perspectiva scopului de atins. Dac profesorul va lega ns, n mod invariabil, aceast lene a elevului numai de dezinteresul acestuia fa de coal, explicaie cu care elevul nu va fi de acord n forul su interior, va aprea fenomenul de "rezisten interioar" amintit, de pe urma cruia dialogul dintre profesor i elev nceteaz. Mai mult chiar, dezacordul respectiv l va face pe elev s devin cu adevrat lene, el extinzndu-i cu repeziciune resentimentele de la persoana profesorului la disciplina pe care o pred, i chiar asupra activitii colare n general, Conflictele individuale n cadrul clasei de elevi. Apariia unor tendine centrifugale i a unor stri de tensiune ntre elevii clasei, ca urmare a competiiei acerbe care apare uneori ntre acetia, sau ca urmare a conflic-tului de interese dintre elevi, poate s duc la crearea unor subgrupuri i fraciuni cu caracter nchis, care nu comunic dect n cadrul lor strmt i care se izoleaz de restul clasei, devenind "bisericue" sau "clici", cum sunt denumite de restul clasei, n aceste grupuri se cultiv, adesea, preocupri i atitudini cu caracter predelictual sau infracional, de tipul: practicarea jocurilor de noroc, vizionarea de filme pornografice, hoinrirea pe strzi, furturi sau tlhrii. RELAI