LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE

BĂLCESCU

EXAMEN DE CERTIFICARE A

COMPETENȚELOR

PROFESIONALE NIVEL III

ELEV

Dascălu Ștefan

COORDONATOR

Apostu - Alexandru Ramona

-2015-

LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE

BĂLCESCU

ÎNFIINȚAREA

PLANTAȚIILOR

POMICOLE

ELEV

Dascălu Ștefan

COORDONATOR

Apostu - Alexandru Ramona

-2015-

2

Cuprins

Argument........................................................................................................................................................4

Cap. 1. Principalele soiuri pomicole...............................................................................................................5

1.1. Clasificarea sistematică, clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă......................................5

Cap. 2. Sisteme de culturi ale speciilor pomicole...........................................................................................8

2.1. Sisteme de culture....................................................................................................................................8

2.2. Tipuri de plantatii pomicole.....................................................................................................................9

Cap. 3. Lucrări de îngrijire...........................................................................................................................11

3.1. Îngrijire pomi fructiferi..........................................................................................................................11

3.2. Fertilizarea pomilor fructiferi................................................................................................................11

3.3. Irigarea pomilor fructiferi......................................................................................................................12

3.4. Tăieri pomi fructiferi.............................................................................................................................12

3.5. Protecţia fitosanitară..............................................................................................................................13

Cap. 4. Epoca de plantare.............................................................................................................................14

Cap. 5. Plantarea pomilor și îngrijirea în primul an de la plantare...............................................................17

5.1. Plantarea pomilor...................................................................................................................................17

5.2. Îngrijirea pomilor în primul an de plantare............................................................................................20

Cap. 6. Norme de securitate a muncii...........................................................................................................22

Concluzii.......................................................................................................................................................24

Bibliografie...................................................................................................................................................25

3

Argument

Plantatiile pomicole reprezinta lucrari de investitii, cu durata lunga de exploatare, de

aceea nu se admit greseli la infiintare, intrucat acestea sunt practic iremediabile si se rasfrang pe

intreaga durata de exploatare.

Lucrarile tehnologice de infiintare trebuie sa fie ireprosabile, de aceea este de preferat

amanarea cu 1-2 ani a plantarii decat sa se recurga la improvizatii.

Sistemul de cultura trebuie sa raspunda unor obiective de productie si economice

coerente.Astfel, este iluzoriu de a pretinde 4 kg/m2 la o livada in palmeta cu 800 pomi/ha, dupa

cum pare imposibil sa cerem unei livezi de 10.000 pomi/ha sa produca 20 de ani.

Sistemul de livada se caracterizeaza prin cel putin 6 elemente si anume:

- randamente ridicate la hectar

- productie precoce ( din anul II sau III )

- calitatea fructelor si regularitatea productiei

- conformitatea productiei integrate

- grad ridicat de mecanizare

- rationalizarea lucrarilor manual

4

Cap. 1. Principalele soiuri pomicole

1.1. Clasificarea sistematică, clasificarea după habitus şi clasificarea

pomicolă

Clasificarea sistematică - Speciile fructifere de climat temperat aparţin încrengăturii

Angiospermae. Principalele specii pomicole cultivate în ţara noastră aparţin familiei Rosaceae,

care cuprinde 40 de specii spontane importante la formarea unora dintre soiurile actuale, a unora

dintre portaltoii utilizaţi în prezent, cât şi pentru utilizarea lor în lucrările de ameliorare în

vederea creării de noi soiuri. Trei dintre cele patru subfamilii existente şi anume: Pomoideae,

Prunoideae şi Rosoideae furnizează 2/3 dintre principalele specii fructifere.

Clasificarea după habitus - Ţinând seama de aspectul general al plantelor, adică după

habitusul lor, speciile pomicole pot fi grupate în:

1. Pomi propriu-zişi Sunt plante lemnoase de vigoare variabilă în general mare, cu un

singur trunchi şi o coroană omogenă. Înălţimea pomilor oscilează între 5-20 m şi au longevitate

mare (de la 15 ani până la 100 de ani). Se înmulţesc prin seminţe, altoire şi prin drajoni la unele

specii. Din această grupă fac parte: mărul, părul, cireşul, nucul, prunul, piersicul, caisul, vişinul şi

castanul dulce.

2. Arbustoizii Sunt plante lemnoase de vigoare redusă cu forma de tufă, constituită di 2-4

tulpini care iau naştere din zona coletului. Durata vieţii este de cca. 20- 30 de ani iar înălţimea

arbustoizilor ajunge până la 3-7 m. Se înmulţesc prin seminţe şi pe cale vegetativă prin drajoni,

butaşi şi marcote. Din această grupă fac parte: gutuiul, alunul, vişinul arbustoid, mărul paradis,

scoruşul, cătina albă.

3. Arbuştii Sunt plante lemnoase de vigoare redusă cu înălţimea de 1-2 m, care prezintă

numeroase tulpini de grosimi mici, slab ramificate ce apar din zona coletului, formând tufe

compacte. Arbuştii emit rădăcini adventive şi se înmulţesc vegetativ prin drajoni, butaşi şi

marcote, dar se pot înmulţi şi prin seminţe. Din această grupă fac parte: coacăzul, agrişul, socul,

etc.

4. Semiarbuştii Sunt plante semilemnoase cu tulpini ce trăiesc numai doi ani. În primul an

apar tulpini simple înalte de 1-3 m, iar în cel de-al doilea an formează ramificaţii şi apoi

5

fructifică. După recoltarea fructelor tulpinile se usucă, însă plantele se regenerează prin drajoni.

Din această grupă fac parte: zmeurul şi murul.

5. Plantele fructifere semierboase Acestea fac trecerea dintre plantele arborescente şi cele

ierboase, fiind reprezentate de căpşun şi frag şi formează tufe mici de 25 - 30 cm.

Clasificarea pomicolă - După particularităţile biologice şi tehnologice ale speciilor

fructifere de climat temperat, au fost alcătuite 5 grupe:

1. Pomacee

Cuprind speciile din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae şi anume: măr, păr, gutui,

moşmon, sorb etc. Speciile de Pomoideae sunt foarte rezistente la ger, iar repausul de iarnă al

mugurilor fiind lung, înflorirea scapă de brumele târzii de primăvară. Durata de viaţă în cultură a

speciilor de pomaceae este mare iar intrarea pe rod relativ târzie. Acestea depind mult de sistemul

de cultură: în livezile clasice pomii trăiesc 6 - 70 de ani şi încep să producă economic la 5 - 7 ani;

în livezile intensive şi superintensive trăiesc 15 - 25 de ani şi dau recolte economice începând din

al doilea şi al treilea an.

Aceste specii formează fructe false, rezultate din concreşterea ovarului cu receptacolul

florii. Fructul poartă denumirea de poamă. Mugurii florali sunt micşti. Ramurile de rod ale

pomaceaelor au mugurii floriferi situaţi terminal, 6 iar spre baza lor există rezerve de muguri

vegetativi. Majoritatea soiurilor sunt autosterile şi se altoiesc pe numeroşi portaltoi.

2. Drupacee

Cuprind speciile din familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae şi anume: prunul, caisul

piersicul, cireşul, vişinul, migdalul.

Reţinem: Drupaceele sunt ceva mai puţin rezistente la ger decât Pomaceele, iar repausul

hibernal al mugurilor este mai scurt. Ca urmare speciile din această grupă înfloresc primăvara

mai devreme. Cultura drupaceelor este cantonată în zone mai calde ale ţării, pe coline şi la

câmpie, cu excepţia unor grupe de soiuri din unele specii (prun, cireş, vişin) care urcă la altitudini

mai mari.

Drupaceele sunt mai pretenţioase faţă de căldură, au cerinţe mai reduse faţă de umiditate

fiind relativ rezistente la secetă (cais, migdal). Durata de viaţă a pomilor este mai scurtă. În

livezile clasice ele trăiesc 40 - 50 ani precum cireşul iar celelalte 15 - 20 de ani (cais, piersic).

În livezile intensive şi superintensive durata lor de viaţă este şi mai scurtă. Soiurile de

drupaceae sunt autofertile, iar numărul portaltoilor este mai redus decât la pomaceae.

6

3. Nuciferele

Cuprind: nucul care face parte din familia Juglandaceae, iar castanul şi alunul fac parte

din familia Fagaceae. Aceste specii formează fructe uscate. Ele sunt puţin rezistente la geruri

mari şi pretenţioase faţă de căldură mai ales nucul, castanul şi alunul turcesc. Alunul comun este

mai puţin pretenţios. Speciile de nucifere sunt reprezentate în cultură de un număr mai restrâns de

soiuri.

4. Baciferele

Cuprind: coacăzul roşu şi agrişul din familia Saxifragaceae, zmeurul, murul şi căpşunul

din familia Rosaceae. Din punct de vedere morfologic fructele acestor specii sunt: bace false la

coacăz şi agriş; polidrupe la zmeur şi mur; receptacul îngroşat la căpşun.

Coacăzul şi agrişul sunt specii lemnoase, zmeurul şi murul sunt semiarbuşti, iar căpşunul

face trecerea între plantele lemnoase şi ierboase.

Baciferele au talie mică, formează tufe cu mai multe tulpini, ele trăiesc 10-15 ani şi încep

să rodească din al doilea an după plantare. Speciile cuprinse în această grupă emit cu uşurinţă

rădăcini, drajoni, stoloni. Se înmulţesc uşor prin drajoni, stoloni şi marcote.

5. Grupa speciilor subtropicale

Cuprinde smochinul şi citricele, specii cu însuşiri diferite ale plantelor din climatul

temperat puţin răspândite în cultura ţării noastre. Mai fac parte şi kiwi, kaki care se cultivă în

câmp, iar citricele în apartament (lămâiul, portocalul, etc.).

Observaţie: Trebuie subliniat faptul că în pomicultură, alături de speciile cultivate

(alcătuite din totalitatea soiurilor), mai sunt utilizate şi specii spontane fie ca portaltoi, fie ca

genitori în activitatea de creare a unor soiuri.

-

7

Cap. 2. Sisteme de culturi ale speciilor pomicole

2.1. Sisteme de culture

Plantaţiile pomicole reprezintă lucrări de investiţii, cu durata lungă de exploatare, de

aceea nu se admit greşeli la înfiinţare, întrucât acestea sunt practic iremediabile şi se răsfrâng pe

întreagă durata de exploatare.

Lucrările tehnologice de înfiinţare trebuie să fie ireproşabile, de aceea este de preferat

amânarea cu 1-2 ani a plantării decât să se recurgă la improvizaţii.

Sistemul de cultură trebuie să răspundă unor obiective de producţie şi economice

coerente.Astfel, este iluzoriu de a pretinde 4 kg/m2 la o livada în palmetă cu 800 pomi/ha, după

cum pare imposibil să cerem unei livezi de 10.000 pomi/ha să producă 20 de ani.

Sistemul de livada se caracterizează prin cel puţin 6 elemente şi anume:

- randamente ridicate la hectar

- producţie precoce ( din anul ÎI sau III )

- calitatea fructelor şi regularitatea producţiei

- conformitatea producţiei integrate

- grad ridicat de mecanizare

- raţionalizarea lucrărilor manuale

În funcţie de aceste considerente, cât şi în funcţie de altele, mai

mult sau mai puţin esenţiale, se pot distinge în prezent următoarele sisteme de culturi pomicole:

Sistemul intensiv – utilizat la sâmburoase şi la semintoase, altoite pe portaltoi vegetativi

de vigoare mijlocie.În acest caz, pomii intră pe rod după 3-4 ani, dau producţiile maxime după 6-

7 ani şi trăiesc 25-30 ani.

Sistemele de coroana adoptate sunt: fusul tufă, palmetă etajată şi neetajata, vasul

întârziat aplatizat, Tătură trellis, etc.

Sistemul superintensiv – se utilizează la măr şi par, la soiurile de vigoare mică altoite pe

portaltoi nanizanti ( M 27, M 9, M 20, Cepilland 1 şi 2, cel mult pe M 26).

Producţiile ating 5-7 t/ha în anul plantării, 15-25 t/ha în anul ÎI şi apoi 40-50 t/ha constant

în anii 12-15, după care plantaţia se desfiinţează.

8

Sistemele de coronare practicate sunt cele cu volum redus: Pillar, cordon vertical, gard

belgian, Sollen, etc, iar înălţimea maximă este de 2,5 m ( livezi pietonale)

Sistemul clasic – este încă bine reprezentat în ţară noastră şi se recomandă eventual

pentru zonele de deal pentru sâmburoase ( prun, cireş ) şi chiar pentru măr, par , altoiţi pe

portaltoi supramijlocii sau mari.

Densitatea la hectar este de 250-400 pomi, în funcţie de combinaţia soi/portaltoi,

înălţimea pomilor este de 3,5-4,5 m, iar sistemele de coroane pretabile sunt vasul întârziat,

piramidă etajată modificată, piramidă mixtă, etc.

La sistemul clasic, pomii intră pe rod după 4-6 ani, dau producţiile maxime după 10-12

ani şi trăiesc 30-40 de ani ( mai puţin visinul, piersicul ).

2.2. Tipuri de plantatii pomicole

Tipurile de plantatii pomicole se deosebesc dupa scopul productiei, suprafata cultivata,

calitatea fructelor si alte aspecte economice.

In functie de aceste criterii, principalele tipuri de plantatii sunt:

- comerciale – avand drept scop obtinerea de productii mari, omogene ca soi si calitate,

destinate comercializarii ca fructe proaspete sau pentru industrializare.Ele cuprind 1-3 specii, un

numar redus de soiuri care sa permita aplicarea unei tehnologii ireprosabile si sa fie echipate

tehnic superior.

- didactice si experimentale - se infiinteaza in statiuni de profil, facultati, scoli, dupa

scheme speciale.In aceste plantatii, se urmareste comportarea soiurilor sau a diferitelor variante

tehnologice si ca atare sunt extrem de variate, marimea parcelelor fiind dictata de tehnica

experimentala.

- familiale – se amplaseaza in jurul locuintelor sau la mica distanta de acestea si au

rolul principal de a aproviziona familia cu fructe tot timpul anului, plus o rezerva pentru

piata.Aceste plantatii trebuie sa cuprinda un numar mare de specii si soiuri cu esalonare in

coacere, iar sistemele de coroane trebuie sa fie specifice pentru livezile intensive si chiar artistic

palisate pentru a satisface aspectul estetic, chiar decorativ.

9

- de aliniament – practicate in lungul soselelor, drumurilor, canalelor de irigatii, cai

ferate, etc.Acest tip de plantatie se practica din ce in ce mai putin.Ele trebuie sa fie alcatuite din

specii si soiuri rezistente la ger si boli, pomi de talie mare, cu trunchiul inalt.

10

Cap. 3. Lucrări de îngrijire

3.1. Îngrijire pomi fructiferi

La pomii fructiferi din grădina dvs, care sunt în număr redus faţă de dimensiunile unei

livezi, întreţinerea solului se face pentru eliminarea buruienilor din copcă de udare în vederea

eliminării concurenţei pentru apă şi hrană pe care acestea o fac pomilor, distrugerea crustei şi

evitarea pierderii apei prin evaporare.

3.2. Fertilizarea pomilor fructiferi

Fertilizarea are că scop asigurarea pomilor cu elementele minerale necesare unei creşteri

şi fructificări normale. Fertilizarea se realizează în funcţie de vârstă pomilor, de cantitatea de

precipitaţii din zona, de tipul de sol. La pomii tineri, înainte de intrarea pe rod sau în primii ani de

fructificare nu se recomandă fertilizarea cu azot pentru că va determina prelungirea perioadei de

vegetaţie, creşteri vegetative viguroase şi va întârzia intrarea pe rod. Se vor folosi numai

îngrăşăminte complexe, cu NPK.

La pomii de talie mare se administrează o dată la 3-4 ani gunoi de grajd descompus, care

se încorporează imediat după aplicare pentru a fi valorificat corespunzător de pomi precum şi

îngrăşăminte minerale NPK.

Administrarea îngrăşămintelor se va face eşalonat, în 2-3 etape, din care 1/3 toamna, 1/3

primăvară la înflorire şi restul la o luna după înflorit.

3.3. Irigarea pomilor fructiferi

Irigarea este foarte importantă în creşterea şi dezvoltarea pomilor fructiferi. Existenţa

unui sistem de udare automat poate simplifică mult această operaţiune, prin distribuirea

controlată a cantităţii de apă necesară pomului fructifer. Momentele critice de udare sunt: la 2-3

săptămâni după legarea fructelor, la diferenţierea mugurilor de rod, înainte de pârgă şi în perioada

de măturare a lemnului. Apă de udare nu trebuie să conţină mai mult de 5% săruri, în special

cloruri sau metale grele.

11

3.4. Tăieri pomi fructiferi

Tăierile aplicate pomilor fructiferi sunt de 3 feluri: de formare, de întreţinere (producţie),

de regenerare.

Tăierile de formare se aplică în primii 4-5 ani de viaţă a pomilor şi urmăresc formarea

coroanei şi mai puţin obţinerea fructelor. Tăierile se execută diferenţiat, în funcţie de fiecare

specie în parte şi este recomandat să se efectueze mai mult tăieri în verde şi dirijări ale ramurilor

decât tăieri în uscat în perioada de tinereţe a pomilor.

Tăierile de întreţinere se execută anual, primăvară foarte devreme sau chiar în ferestrele

iernii (ianuarie-februarie) şi au că scop întreţinerea coroanelor şi normarea încărcăturii de fructe.

Se aplică la pomii fructiferi începând cu anul 5-6 de la plantare. Prin acest tip de tăiere se

urmăreşte menţinerea dimensiunilor coroanei, tăierea de plafonare a înălţimii şi limitarea

extinderii laterale, se asigura rărirea coroanei pentru o bună pătrundere a luminii, se înlătura

ramurile lacome, rupte, uscate, bolnave. Pentru normarea încărcăturii de fructe se înlătura

surplusul de muguri de rod de pe ramuri în funcţie de vigoarea acestora, astfel că fiecărei ramuri

îi va reveni o cantitate de fructe pe care o poate hrăni şi susţine în condiţii optime.

Tăierile de regenerare se aplică pomilor bătrâni în vederea reîntineririi, se pot înlătura

sau scurtă ramuri şi sarpante groase în vederea stimulării apariţiei lăstarilor tineri. Se urmăreşte

de asemenea şi păstrarea unui echilibru în cadrul coroanei pomilor. Dacă tăietură are mai mult de

2 cm în diametru se aplică mastic special, pentru a preveni infecţiile şi a stimula vindecarea lor.

3.5. Protecţia fitosanitară

Bolile şi dăunătorii compromit anual o parte însemnată a recoltei de fructe. Bolile cele

mai importante care afectează pomii şi producţia de fructe, şi asupra cărora se poate interveni

direct prin combatere, sunt provocate de ciuperci şi bacterii. Dintre dăunători, pagubele cele mai

mari le provoacă insectele şi acarienii, care atacă partea aeriană şi nematozii, care afectează

rădăcina.

Măsurile de prevenire şi combatere sunt caracteristice pentru fiecare specie în parte, dar pentru că

în grădina avem diferite specii de pomi fructiferi (măr, par, piersic, cais, cireş, etc) ne vom

orienta spre grupele de insecto-fungicide, aflate în comerţ, care pot fi folosite pentru mai multe

12

specii de pomi şi care are un spectru mare de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Primele

tratamente se efectuează iarnă (ianuarie-februarie) în zilele cu temperatura peste 5 grade Celsius.

Se vor îmbăia pomii prin stropire cu ulei horticol iar la un interval de 10 zile cu sulfat de cupru.

În timpul vegetaţiei se aplică mai multe tratamente, cele mai importante se fac la

dezmugurit, la înflorire, când fructele au 1cm, când fructele au 5 cm, după căderea frunzelor.

În tehnică stropitului se recomandă aplicarea tratamentului cât mai mult posibil pe dosul

frunzelor prin atingerea tuturor zonelor aeriene ale plantei. Momentul optim este până la ora 10-

11, sau între orele 18-20. În timpul preparării şi administrării soluţiilor pentru combatere, feriţi-va

de contactul cu acestea, nu consumaţi alimente şi nu fumaţi.

13

Cap. 4. Epoca de plantare

Pomii fructiferi se pot planta până la altitudinea de 1.500 m, unde se adaptează bine

arbuştii fructiferi.

Pentru o plantare reuşită terenul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

să fie plan sau să aibă o pantă uşoară de până la 10%;

terenurile cu pante de peste 10% şi până la 15% nu sunt recomandate pentru cais, piersic

şi nectarin;

solurile uşoare, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase sunt favorabile pentru cultura căpşunului;

solurile lutoase şi luto-argiloase nu sunt favorabile pentru cultura pomilor;

cele mai bune soluri sunt cernoziomurile, bogate în humus, solurile brun-roşcate de

pădure;

solul trebuie să corespundă cerinţelor argofitotehnice ale speciei ce urmează a fi plantată;

pe solurile mai puţin fertile, se recomandă utilzarea unei culturi premergătoare (lucerna)

care fertilizează natural terenul;

să fie permeabile, pentru a se evita băltirea apei;

pânza de apă freatică trebuie să se afle la peste 2-3 m adâncime;

se vor evita terenurile puternic înierbate;

reacţia solului este de preferat să fie neutră, slab acidă sau slab alcalină, cu pH-ul cuprins

între 5-8;

terenurile vor fi expuse la soare, orientarea preferată a rândurilor fiind N- S; se vor evita

expoziţiile nordice;

nu se recomandă plantarea în văile înguste, cu curenţi de aer, precum şi zonele cu

frecvente îngheţuri târzii de primăvară;

sursele permanente de apă pentru udarea pomilor şi pentru tratamente fitosanitare să nu

fie poluate;

în zonele cu frecvenţă mare a vânturilor sunt obligatorii perdelele de protecţie cu arbori

înalţi (stejar, frasin, arţar, salcâm) sau chiar cu alun.

14

Zonarea speciilor pomicole

zonarea se va face în funcţie de pretenţiile fiecărei specii şi chiar a soiurilor faţă de lumină

şi căldură, precum şi de rezistenţa la geruri, oscilaţii de temperatură şi alte accidente

climatice;

specile: măr, păr, gutui, prun, cireş, vişin, se pot cultiva în zona dealurilor subcarpatice;

în zonele calde de câmpie, se vor planta mai ales: cais, piersic, nectarin, migdal, fără a

exclude celelalte specii;

în zonele înalte şi reci se pot cultiva doar arbuştii fructiferi;

deşi în cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri autocompatibile, se recomandă folosirea a

cel puţin 2-3 soiuri, pentru o mai bună polenizare;

este recomandat ca soiurile să fie amplasate în funcţie de epoca de coacere, astfel încât să

fie uşurate tratamentele fitosanitare, irigarea şi recoltarea.

Epoca de plantare

optimă este plantarea în toamnă, începând cu 15 octombrie şi până la venirea primului

îngheţ; există avantajul că prinderea este sigură, deoarece există în sol umiditate

suficientă; în perioada de iarnă rănile de pe rădăcini au timp suficent să se cicatrizeze,

emiţând noi perişori absorbanţi, care permit reluarea vegetaţiei primăvara timpuriu; pomii

plantaţi în această perioadă se vorproteja în mod obligatoriu de rozătoare;

plantarea de primăvară este recomandată a se efectua înainte de umflarea mugurilor,

prinderea fiind condiţionată de udările repetate, ce devin absolut obligatorii în perioada de

secetă;

se mai pot planta pomi şi în "ferestrele iernii", cu condiţia ca temperaturile din timpul

plantării să nu scadă sub 0°C.

Procurarea materialului săditor

15

este indicat ca materialul săditor să fie procurat din toamnă, din pepiniere consacrate,

recunoscute oficial şi controlate, care garantează autenticitatea, calitatea şi sănătatea

pomului;

pomii cumpăraţi se vor transporta direct în gospodărie, menţinând rădăcinile protejate de

contactul cu aerul, de căldură sau curent, pentru a nu se deshidrata; în funcţie de data când

are loc plantatul, pomii se pot ţine în beciuri, cu umiditate corectată prin udarea

rădăcinilor;

pentru păstrarea un timp mai îndelungat, pomii se vor stratifica în şanţuri sau gropi adânci

de 30-40 cm, cu lăţimea de 30-50 cm, făcute la adăpostul clădirilor, în scopul protecţiei

pomilor;

materialul săditor se va aşeza în picioare, în legături, cu etichetă, şi se va acoperi pe

rădăcini şi pe 20-30 cm din tulpină cu nisip sau pământ bine mărunţit;

se mai pot păstra pomii în spaţii cu atmosferă controlată, plantaţi individual în containere

sau pungi de plastic cu amestec de pământ;

Cum trebuie să arate un pom corespunzător pentru plantare

să aibă 1-2 ani, şi o înălţime de peste Im;

rădăcinile principale să fie sănătoase, de peste 20-30 cm, iar în cazul pomilor altoiţi pe portaltoi

vegetativi să fie cu un smoc de rădăcini subţiri;

tulpina şi rădăcina nu trebuie să fie deshidratate sau cu răni;

la pomii de 2-3 ani, coroana trebuie să fie deja formată.

16

Cap. 5. Plantarea pomilor și îngrijirea în primul an de la plantare

5.1. Plantarea pomilor

Este lucrarea de bază de care depinde prinderea si dezvoltarea pomilor în viitor si

cuprinde cîteva faze principale.

Stabilirea epocii de plantare — trebuie făcută cu multă atentie, in zonele cu toamne

lungi si cu ierni nu prea aspre, cele mai bune rezultate le dă plantarea de toamnă. Ea poate începe

imediat după căderea frunzelor si se poate continua pînă la venirea înghetului. Este -mai bine să

plantăm pomii toamna deoarece rădăcinile lor pană primăvara, realizează cm contact strans cu

pămantal, tăieturile lor se calusează, iar uneori emit rădăcini noi.

In gropi se acumulează o cantitate mare de apă care se pastreaza si în perioadele mai

secetoase din timpul primăverii. Pomii pornesc in vegetatie mai devreme cu 15—20 zile decat cei

plantati primăvara.

In cazul cand din anumite motive nu s-a putut face plantatul de toamna, rezultate bune dă

si plantatul făcut primăvara de timpuriu, cu conditia ca pregătirea terenului si gropile să fie făcute

toamna.

Practica a mai dovedit că se pot planta pomii si în cursul iernii cand temperatura este de 7

—9°C, cu mai bune rezultate decat primăvara.Cu cateva zile înainte de plantare, gropile sau

santurile se umplu cu pămînt lăsandu-se goale numai 20—25 cm, ast¬fel ca pînă la plantare

pămîntul să aibă timp suficient să se aseze. Umplerea gropilor se face numai cu pămant fertil, la

care se adaugă si ingrăsăminte minerale formate din 150— 200 gr. superfosfat si 40—60 gr. sare

potasică.

Umplerea partială cu părnînt :

Pe pămantul scos din groapă se împrăstie

îngrăsămintele apoi cu sapa se taie pămîntul în

fîsii verticale si se trage în groapă, astfel ca solul

să se amestece bine cu ingrăsămintele.Pentru a

obtine un sol cu fertilitate uniformă in toată

groapa, se trage concomitent atat din pămantul

17

scos din partea superioară a gropii cat si din cel scos din partea inferioară pentru a se amesteca. In

timpul umplerii, pămantul se calcă de 2 - 3 ori.

Dacă pămantul scos din fundul gropii este pietros - sărac acesta nu se folosesste la

umplere si pentru inlocuirea lui se va aduce pămînt bun „de imprumut" din apropierea gropii.

Pregătirea pomilor pentru plantare — Pomii scosi de la stratificare, si adusi la locul de

plantare, sau adusi direct de la pepinieră, se supun unui control riguros, urmărindu-se ca fiecare

pom să aibă rădăcina sănătoasă să nu fie rănită, ruptă sau despicată. Tulpina de asemenea să fie

sănătoasă si fără răni. Pomii care n-au fost fasonati, la rădăcină cu o-cazia stratificării se

fasonează la plantare.

Operatiunea constă în scurtarea rădăcinilor principale la 15—20 cm iar a celor secundare

la 2 - 3 cm. Tot cu această ocazie se îndepărtează, rădăcinile rupte. Tăierea se face cu o foarfecă

bine ascutită, perpendicular pe axul rădăcinii.

Mocirlirea asigură un contact strans cu pămantul si stimulează calusarea si formarea de

rădăcini noi. După mocirlire pomii se repartizează la gropi în momentul plantării.

Tehnica plantării - Pomii trebuiesc plantati la adancimea la care au crescut în pepinieră.

Dacă se plantează mai la suprafată, vor suferi din cauza uscăciunii, "iar dacă se plantează prea

adine, pornesc greu în vegetatie si cresc slab.

Plantatul se face de către o echipă formată din 2 persoane care trebuie să aibă cu ei rigla

de suprapichetaj descrisă la pregatirea terenului, sapă, lopată.

O persoana fixează rigla peste groapă intre cei doi tărusi fixati cu ocazia

suprapichetajului, pentru a stabili locu] pomului si adancimea în groapă. Apoi se introduce pomul

în groapă exact la crestătura din centrul riglei si cu coletul la nivelul ei.

Atunci cînd este prea putin pămant in groapă, se mai introduce pămant pe care să se aseze

rădăcinile pomului cat mai bine. Dacă este pămant prea mult în groapă si rădăcinile pomului nu

încap, se mai scoate din el pînă ce rădăcinile se asează bine.

După ce s-a aranjat pomul în groapă, în timp ce o persoana il tine fixat în pozitie verticală,

altul trage pămînt mărunt si reavăn peste rădăcini. Pentru a asigura pătrunderea cît mai bună a

pămîntului printre rădăcini, persoana care tine pomul il scutură vertical prin miscări-scurte, dar

bruste, apoi introduce pămantul cu mana, printre rădăcini si il indeasă bine. După ce rădăcinile au

fost acoperite cu un strat de pămant de 5—10 cm grosime, se face primul călcat, începand de la

18

marginea gropii spre pom. Persoana care calcă trbuie să aibă incăltămintea cu talpă moale ca să

nu rănească, rădăcinile.

 

După primul călcat se adaugă

in groapă incă un strat de gunoi

putrezit în cantitate 8—10 kg, dacă s-

a făcut ferlilizarea cu ocazia

desfundatului, iar dacă nu s-a făcut,

atunci se dă 10—15 kg gunoi la pom.

După aceasta se umple groapa cu

pămant pană la suprafaţă si se face al doilea călcat. Se completează apoi toată groapa făcîndu-se

un mic musuroi la baza pomului, in cazul cand pămmtul este umed si nu este nevoie de udat.

La plantările de toamnă, de obicei, daca timpul este secetos, înainte de a se face musuroiul

se face o copcă in jurul pomului în care se toarnă 1 - 2 găleţi de apă. Desigur, udarea se face si la

plantările de primăvară în caz de secetă.

După infiltrarea apei în pămaut se face musuroiul in jurul pomului cu înălţimea de 15-20 cm si

a cărei lărgime sa depăsească marginile gropii, pentru a proteja rădăcinile pomului de ger sau

uscăciune.

Cand plantarea pomilor se face in sanţuri, de obicei se procedează la fel cu deosebirea că

nu se mai suprapichetează, folosindu-se o sarmă marcată, după care se inseamnă locul de plantare

cu cite un ţărus. Procedandu-se in felul acesta, prinderea pomilor este asigurată, la fel si

comportarea lui ulterioară.

Neprinderea pomilor — se datoreste defecţiunilor de plantare, dintre acestea amintim

următoarele :

• asezarea pomului cu coletul mai sus sau mai jos de suprafaţa solului.

• pămmtul nu s-a călcat bine în jurul rădăcinilor, creindu-se goluri de aer la nivelul lor,

favorizandu-se dezvoltarea mucegaiului si uscarea rădăcinilor.

• lipsa de apă din sol, după plantare, provocată de secetă sau de lipsa udării.

• exces de umezeală si răceală în sol, impiedică calusarea si rădăcinile nu se formează.

• ingrăsămintele azotoase date cu ocazia plantării, dacă vin in contact cu rădăcinile provoacă

vătămări ale lor. De aceea la plantare nu se foloseste acest ingrăsămant.

19

5.2. Îngrijirea pomilor în primul an de plantare

În principal lucrările care se aplică pomilor în primul an după plantare, au că scop să

asigure prinderea şi condiţii optime pentru creştere.

Neaplicarea lucrărilor de îngrijire a pomilor, în primul an face că un număr de "pomi să

nu se prindă, s-au dacă s-au prins să vegeteze slab, iar în perioadele de seceta se usucă.

Pomii mai pot suferi şi din cauza daunelor provocate de rozătoare (iepuri, şoareci),

animale domestice şi mai ales boli şi dăunători.

Cea mai bună măsură contra rozătoarelor este gardul din plasa de sârmă galvanizată sau

oricare altă împrejmuire cu condiţia să nu poată intră animalele, în caz contrar imediat după

plantarea de toamna, pomii se vor proteja la trunchi cu materiale de care dispunem, sau pomii se

ung cu o substanţă epurifuga.

Tăierea de formarea pomilor, este o lucrare de mare importantă, care se face după

plantarea pomilor. Această lucrare se face numai primăvară, înainte de pornirea vegetaţiei, chiar

şi la cei plantaţi în toamna. Tăierea sau scurtarea tulpinii pomilor se va face ţinându-se seama de

specie, de formă de conducere şi de sistemul de cultură, aşa cum vom arată în continuare.

Lucrarea solului. Pentru asigurarea prinderii şi creşterii pomilor, un rol deosebit de

important are lucrarea solului, care asigura o menţinere cît mai bună a apei şi să permită

pătrunderea aerului şi a căldurii în sol pentru a favoriza creşterea bună a rădăcinilor ce au fost

amputate cu acazia scoaterii pomilor şi la plantare.

Prima lucrare care se execută este desfacerea muşuroiului. Lucrarea se execută odată cu

creşterea lăstarilor. Cu a-ceasta ocazie, pământul se nivelează în jurul pomului pe o suprafaţă care

să depăşească marginile gropii şi se afinează.

În cursul verii această suprafaţă se menţine tot timpul curată de buruieni şi afânată, prin

prăsile repetate.

În primii 2-3 ani, ori care vor fi scopurile noastre privitor la sistemul de cultură al

grădinii, terenurile dintre rândurile cu pomi se vor cultivă cu plante agroalimentare de talie mică,

care să nu secătuiască solul.

Nu se va cultivă : trifoi, lucerna şi porumb. Fîşia de pământ de pe rândul cu porni se va

menţine la negru prin prăsile repetate.

20

Udatul pomilor. O condiţie esenţială pentru reuşită prinderilor şi creşterii pomilor, în

primul an, este aprovizionarea cu apă în tot cursul perioadei de vegetaţie.În cursul verii, dacă

intervin perioade secetoase, este necesar că pomii să fie udaţi, indiferent dacă au fost udaţi în

toamna sau în primăvară.

În vederea udării, în jurul fiecărui pom se face câte un sântuleţ circular, la distanţă de 20

—30 cm de la pom, larg de 25—30 şi adânc de 10—15 cm. în acest sântuleţ se toarnă 15—20 l

apă, după gradul de uscăciune al solului. Se lasă să se infiltreze apă în sol, apoi şanţul se astupă

cu pământul din jur, nivelindu-se. Normă de udat pentru 1 ha de pomi este de 300—500 mc apă,

în funcţie de gradul de uscăciune al solului.

21

Cap. 6. Norme de securitate a muncii

Munca în domeniul agricol este plină de dificultăţi, însă pericolele pot fi minimalizate sau

îndepărtate urmând normele de protecţie a muncii recomandate. Privind atenţionarea inspectorilor

de protecţie a muncii, se recomandă ca:

- utilizarea maşinăriilor pentru tăiat, treierat, măcinat, etc. va avea loc doar conform cu

instrucţiunile de folosire, şi doar în scopul pentru care au fost create; în plus, se va acorda o

atenţie deosebită utilizării acestora, precum şi a obiectelor ascuţite, lamelor, etc.,

- greutăţile mari şi activităţile dificile vor fi realizate doar cu susţinerea altor persoane;

afecţiunile spatelui, gâtului, ale sistemului muscular şi osos sunt cel mai des întâlnite accidentări

ale angajaţilor din acest sector, stropirea cu substanţe împotriva dăunătorilor şi utilizarea

îngrăşămintelor vor fi realizate doar de către un personal instruit în acest sens, echipat cu

instrumentele adecvate şi deţinând echipamente pentru protecţia muncii – costume, mănuşi,

ochelari de protecţie, mască de protecţie, etc. Substanţele toxice, chimice, iritante, vor fi

depozitate în condiţii optime, departe de surse de căldură şi produse inflamabile,

- utilajele specifice pentru arat, semănat, transport, etc. vor fi coordonate doar de către

persoane special instruite în acest sens,

- persoanele ce prezintă afecţiuni ale căilor respiratorii – bronşită, astm, sau alergii la praf,

polen, etc. vor evita lucrul în domeniul agricol.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu substanțele chimice folosite la fertilizarea solului,

personalul trebuie să fie instruit pentru a respecta următoarele măsuri specifice:

a) la manipularea îngrășămintelor vor fi dotați cu masca de protecție contra prafului și cu

ochelari de protecție;

b) se lucrează întotdeauna cu spatele în bataia vântului;

c) se poartă ochelari și masca de protecție la lucrarea de mărunțire a îngrășămintelor;

d) se menține curățenie perfectă în spațiile de păstrare a îngrășămintelor chimice;

e) la manipularea azotatului de amoniu, livrat în saci, se evită ruperea sau spargerea

acestora.

Sacii rupți din care curge azotatul de amoniu trebuie considerați periculoși, deoarece

favorizează apariția procesului de descompunere și aprindere.

22

Se vor lua obligatoriu măsuri pentru izolarea sacilor rupți în care se afla azotat de amoniu,

depozitându-i în adăposturi corespunzătoare.

Este interzis fumatul, folosirea lămpilor deschise, sudarea în locurile unde se păstrează şi

se pregăteşte azotatul de amoniu.

Azotatul de amoniu fiind o substanţă care în anumite condiţii se poate descompune dând

naştere la explozii violente, pregătirea să pentru încorporare se va face fără şocuri care pot

declanşa asemenea reacţii.

Se interzice că azotatul de amoniu să vină în contact cu substanţe organice, uleiuri,

cărbuni, pîrîta, sulf, acizi, pulberi metalice şi alte substanţe care pot provoca descompunerea şi

explozia.

Pentru prevenirea exploziei, piesele şi zona respectivă de la maşinile care distribuie azotat

de amoniu, înainte de sudare, trebuie bine curăţate.

Atunci când se folosesc îngrăşăminte lichide cu azot (apă amoniacală şi amoniac anhidru),

se vor lua măsuri de respectare întocmai a instrucţiunilor prevăzute în cartea tehnică a maşinii, a

transportului în condiţii de securitate, a depozitării şi încorporării.

Înainte de începerea lucrului se va verifică starea tehnică, urmărindu-se echiparea cu

apărătorile de protecţie la transmisiile cardanice şi la angrenaje, fiind interzisă punerea în

funcţiune fără apărători de protecţie.

Personalul care manipulează azotatul de amoniu va purta mănuşi de protecţie, salopete

bine închise şi strânse pe corp şi capul acoperit.

În timpul lucrului se interzic reglarea, ungerea sau repararea maşinilor pentru administrat

îngrăşăminte. Acestea se vor execută numai cu motorul oprit şi cu priză de putere decuplată de la

tractor. Cuplarea la tractor va fi asigurată cu ştifturi autoblocante pentru împiedicarea decuplării.

În timpul lucrului şi în timpul transportului este interzis a se transporta persoane pe

încărcătură. De asemenea, se interzice transportul persoanelor pe remorcile cisternei.

23

Concluzii

Una din ramurile de baza ale economiei, avand ca obiect cultura plantelor si cresterea

animalelor in vederea obtinerii unor produse alimentare si a unor materii prime, este agricultura.

Din cele mai vechi timpuri aceasta a ocupat un loc extrem de important in activitatea umana, mai

ales la inceputurile dezvoltarii rasei omenesti, cand se numara printre putinele mijloace de

asigurare a necesarului alimentar, fiind, ca urmare, practicata in mai toate zonele locuite de pe

glob. Agricultura a luat amploare continuu de-a lungul timpului, datorita mai multor cauze, una

dintre ele fiind reprezentata de permanenta crestere demografica de pe Terra - manifestata uneori

prin reale explozii de populatie - influentand direct proportional nevoile nutritionale ale

locuitorilor planetei. O alta cauza care a contribuit hotarator la evolutia acestui tip de activitate a

fost si existenta unor civilizatii preponderent agricole, de tipul celor din antichitate (China, India,

Mesopotamia, Egipt, Grecia, Imperiul Roman,etc), a caror subzistenta bazata aproape exclusiv pe

rezultatele obtinute din agricultura a condus inevitabil la cautarea de mijloace de perfectionare a

produselor avand utilitati multiple, nu numai alimentare, precum si de modalitati din ce in ce mai

avantajoase si economice de sporire a productivitatii agricole si de facilitare a muncii in sine. Ca

urmare a preocuparii continue a oamenilor in aceste directii s-a ajuns, in timp, de la uneltele

rudimentare ale epocii de piatra la utilajele foarte evoluate folosite actualmente in majoritatea

zonelor agrare de pe glob. Pe parcursul acestei traiectorii de transformare si imbunatatire

perpetua au existat cateva descoperiri realmente revolutionare pentru vremurile respective:

aparitia rotii, utilizarea animalelor ca forta de munca, folosirea irigatiilor si ingrasamintelor

pentru fertilizarea solului, dezvoltarea permanenta a utilajelor, apoi, incepand cu modernismul,

implicarea chimiei, aparitia ingrasamintelor chimice, implicarea biotehnologiilor,etc. Ca urmare,

multe tari din ziua de azi continua sa pastreze agricultura ca ramura economica de baza, mai ales

cele unde o mare parte a populatiei este implicata in agricultura, si care beneficiaza si de

importante venituri comerciale de pe urma acestui domeniu. De altfel produsele obtinute din

cultivarea pamantului si cresterea animalelor au o gama larga de utilizare in diverse domenii: in

primul rand se asigura resursele nutritionale ale intregii populatii a Terrei, ale animalelor din

zootehnie, se furnizeaza materii prime pentru diverse ramuri industriale - industria producatoare

de textile, de produse din piele, alimentara,etc., iar aproximativ jumatate din forta de munca de la

nivel mondial se regaseste in acest areal lucrativ.

24

Bibliografie

1. Dorel Hoza, Sfaturi practice pentru cultura pomilor, editura Nemira, 2003

2. Andrei M., 1997 – Morfologia generală a plantelor. Editura Encicloped. Bucureşti

3. Baciu A., 2005 – Pomicultură generală. Editura Universitaria, Craiova.

4. Babuc V., 2002 - Producerea materialului săditor pomicol. Universitatea Agrară de Stat

din Moldova. Chişinau: UASM, 219 p.

5. Bălan, V., Cimpoieş, Gh., Barbaros, M., 2001 - Pomicultura. Chişinău: Museum, 2001,

452p.

6. Botu I., 2003 - Pomicultură modernă şi durabilă. Editura Conphys, Rm. Vâlcea.

7. Braniste N., 2000 - Ghid pentru pomicultori, Editura Ceres, Bucuresti.

8. Cepoiu N., 2001 – Pomicultură aplicată. Editura ştiinţelor Agricole, Bucureşti.

9. Cichi M., 2001 – Pomicultură (Parte generală). Lucrări practice pentru uzul studenţilor.

Reprografia Universităţii din Craiova

25