Important A Legumelor (Salata, Spanac, Morcov Si Varza)

Negrea Monica Viorica - TEZĂ DE DOCTORAT

CAPITOLUL 1ASPECTE GENERALE PRIVIND PLANTELE LEGUMICOLE STUDIATE

CHAPTER 1GENERAL ASPECTS REGARDING VEGETABLES STUDIED

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SALATEI (LACTUCA SATIVA L.), FAMILIA COMPOSITAE

1.1. GENERAL ASPECTS REGARDING LETTUCE CULTURE (LACTUCA SATIVA L.), FAMILIA COMPOSITAE

Denumiri: lettuce (engleză); laitue (franceză); kopfsalat (germană).

Salata are o mare importanţă nutriţională, ca urmare a aportului de vitamine şi alţi compuşi

valoroşi, pe tot parcursul anului. Cultura salatei deopotrivă în câmp, sere şi solarii, o face disponibilă

pentru consum chiar şi în perioada de iarnă şi primăvară timpurie, când carenţele vitaminice sunt mai

accentuate. Salata este folosită în consum, preponderent în stare crudă, în unele preparate culinare însă,

ea este supusă procesului de fierbere (Bodea C., 1984). Varietăţile cunoscute sub formă de salată sunt

prezentate în tabelul 1.1.

Tabel 1.1.Varietăţi cunoscute sub denumirea de salată (Ciofu Ruxandra şi colab., 2003)

Table 1.1.Varieties known as lettuce (Ciofu Ruxandra şi colab., 2003)

Familia Denumirea populară Denumirea ştiinţifică ObservaţiiCompositae Salata de căpăţână Lactuca sativa L, conv. incocta

Helm, var. capitataformează căpăţâni

rotund-turtiteSalata de frunze Lactuca sativa L, conv. incocta

Helm,var. secalinanu formaeză căpăţână

Marula Lactuca sativa L, conv. sativa, var. longifolia Lam.

formează căpăţâni alungite

1.1.1. IMPORTANŢA CULTURII.1.1.1. CULTURE IMPORTANCE

Salata se cultivă pentru frunzele sale care se consumă în stare crudă sau pregătite. Importanţa

alimentară constă în conţinutul ridicat de glucide 2-3,5%; protide 1-1,6%; caroten 1-3 mg/100 g

produs proaspăt; vitaminele B1 - 0,07 mg/100 g produs proaspăt; B2 - 0,12 mg/100 g produs proaspăt;

C - 5-20 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de fosfor: 1-7 mg/100 g produs proaspăt şi săruri de

potasiu 260 mg/100 g produs proaspăt. Consumul a 100 g salată aduce în organism 16-20 calorii.

Fiind o plantă rezistentă la frig şi având o perioadă scurtă de vegetaţie se cultivă în culturi de

succesiune şi asociate în câmp, forţat în sere şi protejate în solarii, tunele, asigurând consumul eşalonat

de salată tot timpul anului. Salata cultivată în câmp are un conţinut mai ridicat de vitamina C decât cea

cultivată forţat sau protejat. (Horgoş, A., 2003).

5


1.1.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ1.1.2. ORIGIN AND CULTURE AREA.

Salata cultivată provine din Lactuca seriola, care creşte spontan în Europa Centrală şi de Sud,

Asia de Sud-Vest, Asia Mică, Insulele Canare şi Madera. A fost luată în cultură în urmă cu 2500 de ani

de către greci şi romani, care o cultivau frecvent.

Astăzi se cultivă pe tot globul, mai ales în zonele cu climat temperat. Dintre ţările mari

consumatoare de salată, amintim pe cele din vestul Europei (Germania, Franţa, Olanda, Polonia),

S.U.A. şi Japonia.

La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane (Butnaru,

H. şi colab., 1992).

1.1.3. PARTICULARITĂŢI BOTANICE ŞI BIOLOGICE.1.1.3. BOTANICAL AND BIOLOGICAL CHARACTERISTICS.

Este o plantă anuală cu perioadă scurtă de vegetaţie, 45-50 zile până la maturitatea de consum

şi 120 zile până la recoltarea semincerilor.

Rădăcina pivotantă pătrunde în sol până la 60-70 cm când este cultivată prin semănat direct şi

30-70 cm când este cultivată prin răsad.

Frunzele sunt sesile, de formă rotundă, oval-alungită, cu nervuri groase, bogate în latex.

La începutul perioadei de vegetaţie plantele formează o rozetă de frunze, iar apoi la unele

soiuri o căpăţână mai mult sau mai puţin îndesată. Forma, mărimea şi culoarea căpăţânilor diferă în

funcţie de cultivare. Faza de căpăţână durează 10-15 zile, după care plantele emit tulpini florifere.

Tulpinile florifere apar după 45-65 zile de la răsărire, au o înălţime de 70-120 cm şi sunt

puternic ramificate. Ele se termină cu inflorescenţe capitule, compuse din 20-25 flori de culoare

galbenă.

Florile sunt hermafrodite şi au polenizare autogamă, dar şi alogamă într-o proporţie mică (4-

6%). La culturile semincere este necesară izolarea soiurilor între ele.

Fructul este o achenă eliptică, de culori diferite, cu 5-7 dungi longitudinale şi prevăzute cu

papus. Greutatea a 1000 seminţe este de 0,8-1,2 g, având o facultate germinativă de 65-80% care se

păstrează 2-3 ani (Ciofu Ruxandra şi colab., 2003).

1.1.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE1.1.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Fiind o specie rezistentă la frig şi cu perioadă scurtă de vegetaţie, se poate semăna sau planta

în câmp primăvara devreme sau toamna. Temperatura minimă de germinare a seminţelor este de 2-

4,4oC, cea optimă fiind de 5-10oC. În faza de rozetă (4-5 frunze) plantele suportă temperaturi de -5...-

8oC, iar cele cu plantare din toamnă -16...-18oC. Temperatura optimă în perioada de creştere a

6


căpăţânii este de 15-18oC, iar valori peste 24o conduc la emiterea timpurie a tulpinilor florifere şi

deprecierea calitativă a producţiei.

Salata este o plantă de zi lungă, însă partea comestibilă se dezvoltă normal în condiţii de zi scurtă. În

ultimul timp au fost create cultivare cu durată neprecizată care se pretează pentru culturi de vară.

Faţă de intensitatea luminii are cerinţe moderate şi de aceea se poate cultiva în sere în perioada

de toamnă-primăvară, în solarii sub formă de culturi pure şi asociate.

Cerinţe faţă de umiditatea din sol sunt ridicate. Astfel, umiditatea din sol trebuie menţinută la

70-80% din capacitatea de câmp, iar cea din aer la 70-80%. Cerinţele cele mai mari faţă de apă sunt în

faza de germinare şi de formare a căpăţânii. Excesul de apă din sol şi aer duce la instalarea de boli, la

putrezirea şi pierderea unui mare număr de plante.

Salata este pretenţioasă faţă de sol, solicitând soluri structurate, permeabile, bogate în humus,

cu reacţie neutră uşor acidă (pH=5,8-7,6). Având perioada de vegetaţie scurtă, elementele nutritive

trebuie să fie uşor asimilabile, în special azotul.

Consumul specific mediu pentru o tonă de produs proaspăt este de 4 kg s.a./ha N; 0,3 kg

s.a./ha P2O5 şi 3,5 kg s.a./ha K2O. Raportul de echilibru între elemente fiind de 1:0, 07:0,8, iar

perioada critică a nutriţiei fiind în faza de 5-6 frunze. Solurile cele mai bune pentru cultura salatei sunt

cele de luncă şi cernoziomurile (Popescu,V., 2000).

1.1.5. SOIURI CULTIVATE1.1.5. CULTIVATED VARIETIES

Figura 1.1. Varietăţi de salată.Figure 1.1. Lettuce varieties.

Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 1.2.

7


Tabelul 1.2. Principalele cultivare de salată omologate a fi cultivate în România (Stan N., 2001)

Table 1.2 The main lettuce cultivars homologate for cultivation in Romania (Stan N., 2001)

Grupa dePrecocitate

Tipul cultivarului

Denumirea cultiva-rului

Perioada de la răsărire la recoltare (zile)

Forma căpăţânii

Culoarea căpăţânii

Alte caracteristici

Timpurii soi De Mai 50-60 tron-conică verde gălbui

căpăţână semi-îndesată

soi Jessy 55-60 sferic-turtită

verdegălbui

culturi în sere şi solarii

Semi-timpurii

soi Cora 60-70 ovală verde gălbui

mijlociu îndesată

soi Dena 60-70 ovală- rotundă

verde-gălbui

emite greu tulpini florifere

soi Mona 60-70 sferică-turtută

galben verzui

soi pentru culturi de vară

Tărzii soi Polul Nord 70-80 sferic alungită

verde- deschis, gălbui

rezistentă peste iarnă

soi Silvia 70-80 sferic turtită

verde gălbui

rezistent la ger

soi New York 70-80 sferică verde gălbui

Semi- timpurii

soi Marula de Brăila

70-80 căpăţâna sub formă de păpuşi

verde cu nuanţe gălbui

cultură de vară-toamnă

1.1.6. TEHNOLOGIA CULTURII1.1.6. CULTURE TECHNOLOGY

Pentru realizarea unei eşalonări a producţiei de salată se practică:

culturi în câmp, în ogor, anticipate şi succesive;

culturi forţate în sere;

culturi protejate în solarii, tunele şi răsadniţe.

Cultura în câmp se realizează prin plantare de răsaduri, toamna sau semănat şi plantat răsaduri

primăvara.

Pregătirea terenului şi fertilizarea de bază se execută din toamnă după tehnologia culturii

principale. Odată cu pregătirea patului germinativ, pe suprafeţe mai mari se aplică erbicide (tabelul

1.3).

8


Tabelul 1.3. Erbicide omologate pentru cultura salatei (Lăzureanu, A., 1994)

Table 1.3. Herbicides homologated for lettuce culture (Lăzureanu, A., 1994)

Nr.crt.

Produsul Buruieni Combătute

Momentulaplicării

Dozal, kg/haDenumirea

comercialăSubst.activă şi remanenţa

1. Balan 18 CE benfluralin4-6 luni

Monocotiledonate şi unele dicotiledonate anuale

ppi 6-8

2. Benefex benfluralin180 g/l4-6 luni


ppi 6-8

3. Kerb 50 W propyzamid 50%2-3 luni

Monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi perene

pre/post 2-3

Modelarea terenului în straturi de 104 cm se face toamna pentru culturile ce se înfiinţează

primăvara devreme sau cu câteva zile înaintea semănatului sau plantatului pentru culturile care se

înfiinţează primăvara mai târziu, vara sau toamna. Pentru realizarea unor culturi încheiate patul

germinativ trebuie să fie aşezat şi bine mărunţit.

Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad.

Producerea răsadurilor se face pentru culturi ce se înfiinţează toamna, primăvara şi vara.

Pentru culturile ce se înfiinţează toamna, răsadurile se produc pe straturi reci, semănând în

perioada 1-5.IX. Pentru producerea răsadului necesar unui hectar de cultură sunt necesare 250-350 g

seminţe. Producerea răsadurilor necesare pentru culturile ce se înfiinţează primăvara devreme se

realizează în răsadniţe calde sau solarii încălzite, semănând în perioada 1-10.III şi utilizând 2-3 g/m2

sămânţă.

Pentru culturile ce se înfiinţează primăvara, răsadurile se repică în cuburi de 3x3x3 cm, iar

pentru celelalte forme de cultură în câmp semănatul se face rar, fără a se repica răsadurile.

Răsadurile se plantează manual sau cu plantatorul, în gropi deschise, sau mecanic cu MPR-

6(8).

Perioada optimă de plantare este 20.IX-10.X sau 1-15.III pentru consumul din primăvară şi

25.VIII-5.IX pentru consumul din toamnă. Vârsta răsadurilor la plantare este de 35-40 zile . Se

plantează 4 rânduri pe strat conform figurii 1.2.

Distanţa între plante pe rând este de 15-20 cm la cultivarele timpurii şi 25-30 cm la cele târzii.

Desimile ce se realizează de 165-192 mii pl/ha.

Cultura salatei în câmp prin semănat direct se face cu ajutorul maşinilor SUP-21, Saxonia,

Stanhay, folosind 1,5-2 kg/ha sămânţă.

Adâncimea de semănat este de 1,5-2 cm în funcţie de tipul de sol şi epoca de semănat (Berar,

V., 1998).

9


Figura 1.2. Scheme de înfiinţare a culturii de salată în câmp: a-pe teren modelat; b - pe teren

nemodelat (Horgoş A., 2003)Figure 1.2. Lettuce culture set up in experimental field: a- on work up field; b- on unwork up field

(Horgoş A., 2003)

Semănatul se face eşalonat în perioada 1-15.IX şi 1-15.III pentru consumul timpuriu de

primăvară, 25.III-10.IV pentru consumul de vară şi 20.VII-20.VIII pentru consumul din toamnă.

Lucrările de întreţinere se referă la completarea golurilor cu răsad rezultat din rărit; răritul pe

rând la 15-20 cm; irigatul de 2-3 ori cu norme de udare de 200-250 m3/ha; fertilizarea fazială cu 50 kg

s.a./ha N şi 1-2 praşile manuale sau mecanice pe suprafeţe mari.

Recoltarea are loc în intervalul 20.IV-20.VI pentru culturile înfiinţate toamna sau primăvara

prin răsad şi semănat direct şi în perioada 15.IX-15.X pentru consumul din toamnă.

Recoltarea se face eşalonat, manual sau mecanizat cu ajutorul unor maşini prevăzute cu

palpator şi cuţite acţionate electric. Producţia ce se obţine este de 15-25 t/ha în funcţie de cultivare şi

de condiţiile de cultură.

Păstrarea salatei până la valorificare se poate face 2-3 zile la 1-2oC şi o umiditate atmosferică

de 90-95% (Chilom Pelaghia, 2002).

1.1.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR.1.1.7. PEST AND DISSEASES PREVENTION AND CONTROL.

Pagubele cele mai mari sunt produse de mana salatei Bremia lactucae. Boala se manifestă pe

faţa superioară a frunzelor sub forma unor pete de decolorare delimitate de nervuri. În dreptul petelor

pe faţa inferioară se dezvoltă un puf alb. Frunzele intens atacate se deformează, se zbârcesc şi se

usucă.

Septorioza salatei este produsă de ciuperca Septoria lactucae. Boala se manifestă pe frunze şi

pe tulpini. Pe frunze apar pete neregulate, bine delimitate de nervuri. Acestea sunt izolate sau

confluente şi au mărimea de 1-10 mm. La apariţie, petele au o culoare galbenă-brunie, care cu timpul

devin cenuşii-albicioase. Frunzele infestate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.

Putregaiul cenuşiu este produs de ciuperca Botrytis cinerea. Boala afectează plantele în

răsadniţă sau în câmp în fenofaza de formare a căpăţânilor. În primul rând sunt afectate frunzele de la

exteriorul rozetei care devin transparente, se înmoaie şi putrezesc. Cu timpul atacul se produce şi la

10


frunzele din interiorul rozetei. Pe frunzele bolnave se formează o pâslă deasă cenuşie-albicioasă

(Docea E.şi colab., 2008).

Dintre dăunători pagube mari produce limaxul cenuşiu (Deroceras agreste reticulatum).

Limaxii rod frunzele, producând perforaţii de diferite forme şi mărimi. La atacuri intense frunzele se

usucă.

Păduchii de frunze -Aphis fabae- produc încreţirea şi răsucirea frunzelor, depreciind calitativ

producţia. Pe partea inferioară a frunzelor se pot observa larve şi adulţi (Iacob Viorica, 2003).

Măsuri de prevenire şi combatere sunt prezentate în tabelul 1.4.

Tabelul 1.4.

Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la salată(Docea E.şi colab.,2008)(Iacob V., 2003)Table 1.4.

Prevention and control of illness and pest to lettuce(Docea E.şi colab., 2008) (Iacob Viorica, 2003)Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatereMana salateiBremia lactucae

În spaţiile protejate se dezinfectează solul, se dirijează temperatura şi umiditatea prin aerisiri.În perioada de vegetaţie se fac stropiri cu Captadin 50 PU-0,3%, Dithane M-45-0,2%, Ridomil plus-0,3% Previcur N-0,15%.

Septorioza salateiSeptoria lactucae

La apariţia primelor semne ale atacului se fac stropiri cu Dithane M-45-0,25%, Captadin 50 PU-0,2%, Turdacupral 50 PU-0,4%, Benlate 50 WP-0,4-0,6kg/ha.

Putregaiul cenuşiuBotrytis cinerea

Tratamente foliare cu Sumilex 50 PU-0,15%, Rovral 30 PU-0,1% şi Ronilan 0,2%.

Păduchii de frunzeAphis fabae

La apariţia coloniilor se fac tratamente cu Fastac 10 CE-0,02%, Ecalux 25 CE-0,1%, Decis 2,5 EC-0,05%.

Limaxul cenuşiuDeroceras agrestereticulatum

Se fac tratamente la sol prin prăfuire cu oxid de calciu, clorură de sodiu sau superfosfat în doze de 150-200 kg/ha.Tratamente chimice se fac cu produse pe bază de metaldehidă: Escartox 5G, Metaldehidă în doză de 25-30 g/m2 aplicate direct pe sol seara. Se mai utilizează Aminocarb 50 PU în doză de 2,5 kg s.a./ha, Metiocarb 4 PP în doză de 3g/10 m2.

11


1.2. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA SPANACULUI(SPINACEA OLERACEA L.)

1.3. GENERAL ASPECTS REGARDING SPINACH CULTURE (SPINACEA OLERACEA L.)

Denumiri: spinach (engleză); epinard (franceză); spinat (germană).

Spanacul (Spinacia oleracea), este o plantă anuală, face parte din Familia Chenopodiaceae,

fiind des cultivată pentru frunzele sale suculente. Spanacul îşi are originile în Persia, fiind adusă în

Europa în secolul al XV – lea. Cele mai bune randamente o dă spanacul pe un sol bun, bine lucrat şi

foarte bine fertilizat cu îngrăşământ organic iar cultura de vară trebuie irigată foarte bine (Cardwell,

G., 2005).

Valoarea nutriţională a frunzelor acestei specii este deosebită prin conţinutul ridicat în β-

caroten, acid ascorbic, alte vitamine, oligoelemente, mai ales fier şi prin precocitatea consumului.

Prezenţa acidului oxalic în formă liberă în cantităţi mari limitează utilizarea spanacului, mai ales în

alimentaţia copiilor şi în cazurile de litiază renală. Efectul nutriţional negativ al spanacului constă în

acumularea preponderentă, de – a lungul fazei de vegetaţie, a nitraţilor. Forma în care se consumă

spanacul după fierbere este foarte variată, un loc important ocupându-l conservele (Bodea, C., 1984).

Tabel 1.5. Varietăţi cunoscute sub denumirea de spanac(Cardwell, G., 2005)

Table 1.5 Varieties known as spinach(Cardwell, G., 2005).

Familiabotanică

Denumireapopulară

Denumireaştiinţifică

Observaţii

Chenopodiaceae Spanacul Spinacea oleracea L. var. inermis cu seminţe netedeSpinacea oleracea L. var. spinosa cu seminţe care au ţepi

1.2.1. IMPORTANŢA CULTURII1.2.1. CULTURE IMPORTANCE

Spanacul se cultivă pentru frunzele sale bogate în vitamine şi elemente minerale, care se

utilizează la pregătirea unor mâncăruri şi în industria conservelor.

Frunzele de spanac conţin 7-10% s.u.; 1,5-3,5% glucide; 2-3,7% protide; 40-70 mg/100 g

produs proaspăt vitamina C; 0,15 mg/100 g produs proaspăt vitamina B1; 0,20 mg/100 g produs

proaspăt vitamina B2. De asemenea ele conţin: 520 mg potasiu, 160 mg fosfor, 130 mg calciu, 8 mg

fier, 160 mg iod la 100 g produs proaspăt. Dintre produsele de origine vegetală spanacul este sursa

cea mai importantă de iod şi fier.

Însuşirile alimentare şi terapeutice recomandă consumul de spanac în cazuri de anemie,

rahitism, senescenţă, astenie fizică şi nervoasă, scorbut, eczeme, arsuri.

Fiind rezistent la temperaturi scăzute şi având o perioadă scurtă de vegetaţie, se cultivă pentru

consum primăvara devreme şi toamna târziu (Gherghi, A. şi colab., 2001).

12


1.2.2. ORIGINEA ŞI ARIA DE CULTURĂ.1.2.2. ORIGIN AND CULTURE AREA.

Specia este originară din Asia Centrală (Iran, Afganistan, Turkmenistan), provenind din

spanacul sălbatic Spinacea tetranda Roxb., care creşte spontan în aceste zone. În cultură a fost luat în

secolul IV. În Europa a fost adus de către arabi (în Spania), de unde s-a răspândit în toate ţările cu

climat temperat fiind cultivat până la altitudini de 2000 m.

La noi în ţară se cultivă în toate judeţele, cu pondere în jurul marilor centre urbane, pe o

suprafaţă de 7500 – 8000 ha anual, în special în culturi succesive, asigurând piaţa cu praduse proaspete

şi materia primă pentru industria conservelor (Stan, N., 2001).


Spanacul este o plantă anuală, erbacee, unisexuat dioică cu un raport de 1/1 între sexe.

Rădăcina este pivotantă şi pătrunde în sol până la 100 cm adâncime. Rădăcinile secundare se

dezvoltă în stratul superficial al solului, la 30-40 cm adâncime.

În prima parte a vegetaţiei formează o rozetă de frunze (8-12 frunze) cărnoase, verzi, de formă

şi dimensiuni diferite, iar mai târziu tulpina floriferă cu flori şi seminţe. Tulpina floriferă apare la 50-

60 zile de la răsărire, este erbacee, cilindrică, având o înălţime de 60-80 cm.

Vârsta plantelor, umiditatea scăzută din sol şi aer, temperatura ridicată şi zilele lungi grăbesc

apariţia tulpinilor florifere. Zilele scurte şi temperaturile moderate favorizează dezvoltarea unei rozete

bogate de frunze, întârziind fructificarea.

Florile sunt aşezate în glomerule la subsuoara frunzelor. Polenizarea este alogamă, anemofilă.

Fructul este o pseudoachenă, de formă rotundă (var. inermis), colţuros şi spinos (var. spinosa)

şi de culoare galbenă cu nuanţe verzui.

Într-un gram intră 85-135 seminţe, care au o capacitate germinativă de 50-70% şi care se

păstrează 2-3 ani. În condiţii optime de temperatură şi umiditate plantele răsar în 8-12 zile de la

semănat (Horgoş, A., 1999).

1.2.4. RELAŢIILE PLANTELOR CU FACTORII DE VEGETAŢIE.1.2.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Spanacul este o plantă rezistentă la temperaturi scăzute. Seminţele încep să germineze la

temperaturi de 1,7-3,2oC, când răsărirea are loc în 15-20 zile. Temperatura optimă de germinare este de

20-25oC, plantele răsărind în 5-6 zile. În perioada de vegetaţie temperatura optimă de creştere este de

15-17oC, iar la valori de peste 25oC apar tulpini florifere. Plantele tinere, bine călite, rezistă peste iarnă

la temperaturi de -18...-20oC, o perioadă scurtă de timp. Pagube importante sunt produse de către

îngheţurile târzii de primăvară care afectează plantele decălite. Astfel, existenţa unor temperaturi de -

5...-10oC o perioadă mai lungă de timp, pot duce la compromiterea culturii.

13


Faţă de intensitatea luminoasă cerinţele sunt moderate, fapt ce permite cultivarea sa şi în

condiţii de asociere. Spanacul este sensibil însă faţă de durata de iluminare. Cultivat în condiţii de zi

lungă (după 15 mai), plantele emit foarte repede tulpini florifere în detrimentul producţiei de frunze.

Cerinţele faţă de apă sunt ridicate. De aceea, în condiţii de secetă formează o rozetă mică de

frunze, producţii scăzute şi de calitate inferioară. Pe timp secetos plantele emit foarte repede tulpini

florifere ( după 30-35 zile de la răsărire).

Faţă de sol pretenţiile sunt ridicate. Cultura asigură bune rezultate pe solurile mijlocii, bogate

în humus, permeabile, cu capacitate mare de reţinere a apei şi cu un pH=6,0-7,0.

Consumul specific mediu pe tona de produs proaspăt este de 3,3 kg s.a.N; 1,5 kg s.a. P2O5 şi 5

kg s.a. K2O. Raportul de echilibru între elementele minerale este de 1:0,5:1,5, iar perioada critică a

nutriţiei este faza de 5-6 frunze (Popescu V., Atanasiu N., 2001).

Îngrăşările masive cu îngrăşăminte azotate conduc la acumularea de nitraţi în frunze, peste 20

mg/100 g produs proaspăt, depreciind calitativ producţia.

1.2.5 SOIURI CULTIVATE1.2.5. CULTIVATED VARIETIES

Figura 1.3. Varietăţi de spanacFigure 1.3. Spinach varieties.

Soiurile cultivate recomandate pentru cultură sunt prezentate în tabelul 1.6.

Tabelul 1.6. Principalele cultivare de spanac recomandate a fi cultivate în România (Catalogul oficial al soiurilor

de plante de cultură din România)Table 1.6.

The main spinach cultivars recomanded to be cultivated in Romania (Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România)

Grupa deprecocitate

Tipul cultivarului

Denumirea cultivarului


Forma frunzelor

Alte caracteristici

Semi-timpurii

soi Matador (Sl) 45-50 ovală recoltare mecanizatăsoi Nores 50-55 lanceolată recoltare mecanizatăhibrid San Severo 45-48 lanceolat rezistent la bolihibrid Wolter 45-49 uşor rotunjită recoltare mecanizatăhibrid San Mateo 53-58 uşor rotunjită rezistent la boli

Târzii soi Smarald 55-60 lanceolată, rozetă semie-rectă, hibrid Nordic 55-59 lanceolată

14


1.2.6. TEHNOLOGIA CULTURII.1.2.6. CULTURE TECHNOLOGY.

Datorită perioadei scurte de vegetaţie se cultivă succesiv ca plantă premergătoare sau

următoare culturii de bază, asigurând consumul primăvara devreme şi toamna târziu.

Primăvara, spanacul poate fi cultivat înaintea culturilor de tomate, ardei, vinete sau castraveţi.

În cultură de toamnă urmează după: tomate timpurii, varză timpurie, fasole păstăi, cartofi timpurii şi de

vară. Pe suprafeţe mai mari se aplică erbicide (tabelul 1.7), pentru combaterea chimică a buruienilor.

Tabelul 1.7. Erbicide omologate pentru cultura spanacului (Lăzureanu, A. şi colab., 2006)

Table 1.7.Herbicides homologated for spinach culture (Lăzureanu, A. şi colab., 2006)

Nr. Produsul Buruieni combătute

Momentulaplicării

Dozal, kg/hacrt. Denumirea

comercialăSubst. activă şi remanenţa

1. Olticarb75 CE

Cicloat 720 g/l6 luni

Monocotiledonate şi dicotiledonate

ppi 4-6

2. Adol 80 WP Lenacil 80% 3 luni Dicotiledonate anuale ppi 1-1,53. Ro-Neet 6E Cicloat 720 g/l 6 luni Monocotiledonate şi

dicotiledonate anualeppi 4-6

4. Venzar 80 WP

Lenacil 80% 3 luni Dicotiledonate anuale

pre 1-1,5

Cultura de spanac se realizează pe teren modelat sau nemodelat (figura 1.4) prin semănat

direct. Semănatul se face cu SUP-21, Saxonia, Hassia, IMT (Yu), toamna în perioada 1-15.IX şi

primăvara în perioada 5-10.III pentru consumul din primăvară şi în perioada 20-VII-15.VIII pentru

consumul din toamnă.

Figura 1.4. Schema de semănat la spanac: a- pe teren modelat; b- pe teren nemodelat

(Indrea D., şi colab., 2007) Figure 1.4. Spinach field set up : a-on work up field, b- on unwork up field

(Indrea D., şi colab., 2007)

Distanţa între plante pe rând este de 2-4 cm, realizându-se desimi de 450-600 mii pl/ha.

Adâncimea de semănat este de 2-3 cm în funcţie de sol şi epoca de semănat.

Cantitatea de sămânţă este de 15-20 kg/ha, cu o suplimentare de 20% la semănăturile

efectuate toamna (Popescu Angela, 1999).

15


Lucrările de întreţinere se aplică diferenţiat în funcţie de perioada de înfiinţare a culturii.

În zonele secetoase se aplică încă 1-2 udări în perioada de vegetaţie.

Fertilizarea suplimentară se face când plantele au 5-6 frunze aplicând 50 kg s.a./ha N. Acesta

se încorporează prin efectuarea unei praşile mecanice sau manuale (Drăghici Elena, 2002).

Recoltarea spanacului din culturi înfiinţate în toamnă se face în luna martie; la cele din

primăvară, în luna aprilie-mai, iar la cele de toamnă, în septembrie-octombrie. Recoltarea începe când

frunzele au ajuns la dimensiunile specifice soiului. Pe suprafeţe reduse recoltarea se face manual,

repetat în 2-3 reprize, iar pe suprafeţe mari cu coasa sau cu maşina MRM-2,2 M prevăzută cu elevator

pentru a ridica producţia în remorcă. Recoltarea se face pe timp uscat pentru a evita deprecierea

producţiei. Producţia ce se obţine este de 15-20 t/ha. Spanacul se poate păstra timp de 5-7 zile, fără a

se deprecia, la temperaturi de 1-5oC şi o umiditate relativă a aerului de 90-95% (Ciofu Ruxandra,

2003).


Pagube importante sunt produse de mana spanacului - Peronospora spinaciae. Boala se

manifestă, pe partea superioară a frunzelor, sub forma unor pete galbene, decolorate, de formă

neregulată. În dreptul acestor pete, pe partea inferioară, se dezvoltă un mucegai cenuşiu-violaceu.

Ofilirea este produsă de ciuperca Vermicularia spinaceae care produce pe frunze pete aproape

circulare de 1,5-6 mm, de culoare cenuşie albicioasă. Acestea sunt dispuse neregulat pe suprafaţa

limbului. Frunzele intens atacate se îngălbenesc, se vestejesc şi se usucă.

Pătarea brună este produsă de ciuperca Ramularia pastinacae, care produce pagube mai ales la

culturile semincere, prin uscarea plantelor (Popescu, Gh., 2001).

Dintre dăunători, păduchele negru Doralis fabae atacă înţepând frunzele, care se răsucesc,

diminuând producţia (Pălăgeşiu, I., 1993).

Măsurile de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor sunt prezentate în tabelul 1.8.

Tabelul 1.8. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la spanac (Popescu, G., 2001) (Pălăgeşiu, I., 1993).

Table 1.8.Prevention and control of illness and pest to spinach culture (Popescu, G., 2001) (Pălăgeşiu, I., 1993).Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatereMana spanaculuiPeronospora spinaciae

Se efectuează tratamente cu unui din produsele: Captadin 50 PU-0,3%; Dithane M 45-0,2%; Ridomil Plus-0,3%; Previcur N-0,15%.

Ofilirea spanaculuiVermicularia spinaciae

La apariţia petelor se tratează cu zeamă bordeleză 1%, Ridomil cupru 45 WP-0,2%.

Pătarea brunăRamularia pastinacae

Asigurarea unei desimi optime pentru a favoriza pătrunderea luminii. Tratamente cu zeamă bordeleză 1%.

Păduchele negruDoralis fabae

Tratamente foliare la apariţia coloniilor cu: Fernos 50 DP-0,05%; Fastac 10 CE-0,2%; Ecalux 25 CE-0,1%.

16


1.3. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA MORCOVULUI (DAUCUS CAROTA L. CONV. SATIVUS), FAMILIA APIACEAE (UMBELLIFERAE)

1.3. GENERAL ASPECTS REGARDING CARROT CULTURE (DAUCUS CAROTA L. CONV. SATIVUS), FAMILIA APIACEAE (UMBELLIFERAE)

Denumirea: carrot (engleză); carotte (franceză); karotte (germană).

Morcovul este considerat ca una dintre cele mai valoroase legume datorită valorii sale

alimentare şi a faptului că poate fi consumat în stare proaspătă tot timpul anului. Partea comestibilă a

plantei o constituie rădăcina. Sub aspect nutriţional morcovul are o deosebită importanţă ca sursă

principală de provitamina A, accesibilă tot timpul anului, vara din culturi, iarna din depozitele de

păstrare precum şi ca aliment dietetic. Ţesutul celulozic fin, prezenţa substanţelor pectice, fac

morcovul de neînlocuit în afecţiunile gastrointestinale (Bodea, C., 1984).

1.3.1. IMPORTANŢA CULTURII.1.3.1. CULTURE IMPORTANCE.

Morcovul, se cultivă pentru rădăcinile sale îngroşate care se consumă în stare proaspătă,

preparată, deshidratată, conservată şi sub formă de sucuri. Cultura morcovului necesită climat temperat

şi se face preponderent în câmp.

Rădăcinile de morcov conţin 86,77% apă, 12-14% substanţă uscată; 6-9% glucide; 0,2-0,3%

lipide; 0,8-1,4% proteină brută şi 1-1,9% substanţe minerale cu pondere săruri de Ca, Fe, Mg, P, K

şi substanţe volatile.

Se remarcă conţinutul ridicat în vitamine: în special provitamina A (5-24 mg/100 g s.p.);

vitamina C (14,5 mg/100 g s.p.); vitamina P (50-100 mg/100 g s.p.) şi cantităţi mai mici din vitaminele

B1, B2, B6, E, PP.

Consumul a 100 g morcov/zi asigură necesarul organismului uman în vitamina A importantă

în procesele de creştere, îmbunătăţirea vederii la bătrâni, menţinerea sănătăţii pielii şi a diferitelor

organe ale corpului omenesc.

De asemenea, sucul de morcov se recomandă copiilor, femeilor gravide, bolnavilor şi în

tratarea colitelor cronice şi gastrice. Datorită proprietăţilor diuretice, este folosit ceaiul din seminţe de

morcov pentru a dizolva pietrele şi nisipul din vezica urinară şi rinichi.

Din seminţele de morcov se extrage şi daucarinul folosit în tratarea bolilor cronice de inimă.

Din punct de vedere caloric morcovul întrece multe legume, consumul a 100 g morcov produce 35

calorii.

Morcovul prezintă importanţă şi în alimentaţia animalelor în special a vacilor cu lapte,

reproducătorilor, tineretului cabalin şi a iepurilor de casă (Popescu V., Atanasiu N ., 2001 ).

17



Morcovul provine din bazinul Mării Mediterane şi Asia de Sud-Vest unde creşte în flora

spontană.

Specia a fost luată în cultură în sec. al X-lea e.n. în Iran, de unde s-a răspândit în secolele al

XII-lea şi al XIII-lea în Europa ( Spania, Grecia şi Italia), Asia şi America.

In secolul al XVIII-lea, olandezii au ameliorat multe soiuri de morcov, care au un conţinut

ridicat de zahăr şi caroten, iar în secolul al XIX-lea Vilmorin (Franţa) a realizat şi ameliorat multe

soiuri , care se cultivă şi astăzi (Nantes, Chatenay). Ulterior aceste soiuri s-au răspândit în cultură pe

toate continentele.

În anul 1994 (Anuarul FAO, 1994) producţia mondială de morcov a fost de 14,2 mil.t. faţă de

10,2 mil.t în anul 1981. Ţări cu pondere în producţia de morcov sunt: China (2,47 mil.t), C.S.I. (12,5

mil.t), SUA (1,9 mil. t), Polonia (7,86 mil.t), Franţa (6,04 mil.t), Olanda (5,7 mil.t), Italia (3,0 mil.t).

În ţara noastră, morcovul se cultivă în toate judeţele, mai ales pe solurile aluvionare uşoare din

luncile râurilor (Butnaru, H. şi colab., 1992).


Morcovul este o plantă erbacee, bienală. În primul an formează o rozetă de frunze şi rădăcina

tuberizată, iar în al doilea an, tulpina floriferă, florile şi fructele.

Pe solurile uşoare, profunde şi bine lucrate, sistemul radicular pătrunde până la 2 m adâncime,

dar marea masă a rădăcinilor este răspândită în sol până la 30 cm.

În ceea ce priveşte dezvoltarea laterală a rădăcinilor la morcov, acestea ajung la 60-80 cm

diametru (figura 1.5).

Figura 1.5. Dezvoltarea laterală a rădăcinilor de morcov.

Figure 1.5. Lateral evolve of carrots roots.

Îngroşarea secundară a rădăcinii principale începe la 20-35 de zile de la răsărire, când plantele

au 1-3 frunze, după îngroşarea şi depozitarea substanţelor durează 90-180 zile.

Rădăcinile secundare sunt subţiri, dispuse pe patru rânduri (Ciofu Ruxandra ,1995).

18


Rădăcina de morcov variază ca formă (sferică, conic alungită, cilindrică, fusiformă), mărime şi

culoare în funcţie de soi. (figura 1.6). Culoarea rădăcinii este dată de conţinutul în caroten şi poate fi:

roşie, portocalie, mai rar galbenă sau albă. Cu cât rădăcinile tuberizate sunt mai intens colorate şi

prezintă un cilindru central mai redus, precum şi lenticele superficiale, cu atât valoarea alimentară a

acestora este mai ridicată.

Figura 1.6. Varietăţi de rădăcini

Figure 1.6. Roots varieties.

Ramificarea rădăcinii îngroşate produsă de nematozi, viruşi sau defecţiuni de tehnologie

(insuficienţa apei în primele stadii de dezvoltare) scade valoarea comercială a acesteia.

Frunzele din rozetă în număr de 8-20, sunt lung peţiolate, uşor pubescente, iar cele de pe

tulpina floriferă sunt peţiolate sau sesile.

Tulpina floriferă apare în anul al doilea (rareori apare în primul an), este înaltă de 1-1,5 m,

ramificată, fistuloasă, cilindrică, striată şi pubescentă.

Inflorescenţele sunt umbele compuse pe tipul 5, alcătuite din flori de culoare albă,

hermafrodite şi care au polenizarea alogamă entomofilă.

Înfloritul începe la 45-60 zile de la plantarea semincerilor în câmp şi durează 25-40 zile la o

plantă, în funcţie de condiţiile de climă. Maturarea fructelor şi seminţelor are loc după 60-70 zile de la

fecundare (Horgoş A., 2003).

Fructul este o dicariopsă formată din două mericarpii elipsoidale sau ovoidale, care prezintă pe

partea dorsală cinci coaste proeminente pe coama cărora se găsesc ţepi.

Seminţele de morcov germinează greu, în 15-25 zile în condiţii de mediu favorabile şi în 25-30

zile în condiţii de mediu vitrege. Germinaţia se păstrează 2-3 ani.

1.3.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE.1.3.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Morcovul fiind originar din zonele temperate este mai puţin pretenţios faţă de temperatură.

Seminţele încep să germineze la 3-4oC, când răsărirea durează 15-20 zile în timp ce la temperatura

optimă (20-24oC) răsărirea are loc după 8-10 zile.

Temperatura optimă de creştere a rădăcinii este de 18-20oC, iar pentru formarea masei

vegetative, de 25-28oC.

19


La valori de temperatură de peste 24oC se dezvoltă rădăcini tuberizate scurte iar sub 13oC,

rădăcinile sunt lungi şi subţiri. În primăverile răcoroase şi secetoase plantele emit uşor tulpini florifere

chiar în primul an.

Plantele tinere în faza de cotiledon suportă, o perioadă scurtă de timp, temperaturi de -2...-5oC,

în timp ce rădăcinile tuberizate şi semincerii degeră sub -2oC.

Semincerii de morcov înfloresc şi fructifică normal la valori de temperatură moderată cuprinsă

între 15-25oC.

Faţă de lumină cerinţele sunt moderate, prezentând însă cerinţe mai ridicate faţă de durata de

iluminare. Astfel, conţinutul în caroten este mai ridicat la morcovii crescuţi în condiţii de 14 h/zi, decât

la cei iluminaţi o perioadă mai scurtă (Stanciu Gh., 2001).

De aceea, pentru a obţine rădăcini tuberizate de calitate se impune efectuarea la timp a

lucrărilor de combatere a buruienilor şi de rărit.

Cerinţele morcovului faţă de apă sunt moderate având un coeficient de transpiraţie de 244-282

l apă/1 kg s.). El manifestă cerinţe mari în faza de germinare a seminţelor, formare a sistemului

radicular şi de îngroşare secundară a rădăcinii. În perioada de creştere activă necesită o umiditate

constantă de 65-70% din I.U.A., iar în perioada de îngroşare a rădăcinii, o umiditate de 75-80% din

I.U.A.( Miron, V., şi Rădoi, V., 1995)

Variaţia bruscă a umidităţii din sol în perioada formării rădăcinilor tuberizate conduce la

ramificarea şi crăparea rădăcinilor, depreciindu-le calitativ, iar lipsa apei duce la lemnificarea

ţesuturilor. Plantele semincere de morcov au cerinţe mai ridicate faţă de umiditatea din sol, exceptând

faza de maturare a seminţelor când umiditatea trebuie să fie mai scăzută. Excesul de apă este dăunător,

deoarece favorizează apariţia unei boli care diminuează producţia.

Culturile de morcov dau rezultate corespunzătoare pe solurile uşoare, nisipo-lutoase sau

lutoase, aluviale, structurate, fertile, bogate în humus (4 - 5%) cu un pH de 5,8-7,0.

Consumul specific de elemente nutritive (Kg/tona de produs proaspăt) este de 4 kg N; 1,7 kg

P2O5, 6,7 kg K2O, 5,5 kg CaO şi 1 kg MgO (Davidescu, D., 1992).

Raportul de echilibru între N: P2O5 : K2O este de 1 : 0,4 : 1,6. Neasigurarea acestui raport

conduce la acumularea în rădăcină a unor cantităţi reduse de glucide şi caroten, imprimând acestora o

rezistenţă scăzută la boli şi o capacitate redusă de păstrare. Cantităţile cele mai mari de elemente

nutritive sunt consumate de către morcov în partea a doua a vegetaţiei. În perioada de creştere a

aparatului foliar şi de îngroşare a rădăcinii se constată cerinţe maxime faţă de azot şi fosfor, iar în faza

de îngroşare şi de depunere a substanţelor de rezervă, cerinţe mai ridicate sunt faţă de fosfor şi potasiu.

Dintre microelemente, borul, magneziul şi cuprul prezintă importanţă pentru cultura morcovului.

Morcovul nu suportă fertilizarea cu gunoi de grajd nedescompus sau îngrăşăminte verzi,

deoarece azotul în exces provoacă ramificarea rădăcinilor şi de aceea acestea se aplică culturii

premergătoare. Numai în cazuri de excepţie, pe terenurile nisipoase, pot fi aplicate îngrăşăminte

organice bine descompuse şi în doze moderate (Goian, M., 2000).

20


1.3.5. SOIURI CULTIVATE.1.3.5. CULTIVATED VARIETIES.

Soiurile şi hibrizii omologaţi pentru cultură sunt de provenienţă olandeză sau franceză. În

tabelul 1.7. sunt prezentate principalele soiuri şi hibrizi recomandaţi a fi cultivaţi.

Tabelul 1.7 Soiuri şi hibrizi de morcovi (Apahidean S., şi colab., 2001)

Table 1.7.Carrots types and hybrides (Apahidean S., şi colab., 2001

Adelaide Amsterdam Forcing Autumn King 2 Bertan Carson

Flyaway Flyfree Healthmaster Infinity Ingot

Jeanette Jumbo Juwarot Kingston Lange rote

Littlefinger Nanduri Nantes frubund Nigel Parmex

Resistafly New Red St Valery Supreme Chantenay Yellowstone

21


1.3.6. TEHNOLOGIA CULTURII MORCOVULUI.1.3.6. CARROTS CULTURE TECHNOLOGY.

În ţara noastră, morcovul se cultivă prin semănat direct în câmp, primăvara devreme sau în

pragul iernii (în cazul culturilor timpurii şi de vară) pentru consumul de toamnă şi iarnă.

Cultura timpurie.

Pentru înfiinţarea culturilor timpurii se aleg terenuri plane, permeabile, irigabile, cu un

conţinut scăzut în azot.

Bune premergătoare sunt culturile fertilizate organic în anul de cultură (tomate, ardei, vinete,

cartofi, dovlecei, castraveţi), care lasă terenul curat de buruieni şi eliberează toamna terenul devreme.

Nu se recomandă amplasarea culturii după legume bulboase, vărzoase, porumb, floarea-

soarelui, iar după legume rădăcinoase cultura va reveni doar după 4-5 ani (Ciofu Ruxandra şi colab.,

2003).

Pe suprafeţe reduse morcovul poate fi cultivat şi în asociere cu mărar (50 g sămânţă/1000 m2),

asigurând materialul necesar pentru conservarea altor legume.

Lucrările solului se aplică diferenţiat în funcţie de perioada când are loc semănatul.

Ele se execută începând din toamnă prin mobilizarea solului cu GD-3,4 în agregat cu U-650

M la adâncimi de 12-15 cm, efectuându-se două treceri perpendiculare.

Fertilizarea de bază se realizează prin administrarea îngrăşămintelor minerale cu fosfor şi

potasiu, pentru aplicare folosind maşinile MIC-0,4 sau MA-3,5 A.

Dozele de îngrăşăminte minerale se stabilesc în funcţie de producţia planificată, consumul

specific, sol, sistem de cultură şi cultivar. Orientativ, se recomandă aplicarea la îngrăşarea de bază a

75-90 kg/ha s.a. P2O5 şi 25-30 kg/ha s.a. K2O.

Arătura de bază se execută la adâncimi de 28-30 cm cu PP-3-30 M sau PP-2A .

Terenul arat se mărunţeşte imediat cu grapa cu discuri GD-3,2 N, combinatorul CPGC-4 sau

cu freza FPP-1,3 + V-445, IMT-8 (YU),

Pregătirea patului germinativ se realizează cu grapa cu discuri GD-3,2 sau cu combinatorul

CPGC-4, IMT-5 (YU), lucrând la adâncimi de 7-10 cm. Odată cu efectuarea acestei lucrări se aplică şi

2/3 din doza de îngrăşăminte cu azot în cantitate de 56-75 kg/ha s.a. N. (Stan, N., 2001)

Erbicidele folosite în combaterea buruienilor aplicate :ppi (înainte de semănat), pre

(preemergent), post (postemergent). În tabelul 1.8 sunt prezentate principalele erbicide omologate

pentru cultura morcovului.

22


Tabelul 1.8 Erbicidele omologate pentru cultura morcovului (Cârciu, Gh., 2003)

Table 1.8.Herbicides homologated for carrot culture (Cârciu, Gh., 2003)

Nr.crt

Produsul Buruieni Momentul DozeleDenumirecomercială

Subst. activă şi remanenţa

combătute aplicării l, kg/ha

1. Stomp 330 CE

pendimetalin 330 g/l 3 luni

Monocotiledonate +dicotiledonate

pre 5

2. Prometrex 50 SC

prometrin 50% 3 luni

Monocotiledonate + dicotiledonate anuale

pre/post 3 - 4

3. Promedon 50 SU

prometrin 50%3 luni


pre/post 3 - 4

4. Prometrin 50 WP

prometrin 50%3 luni


pre/post 3 - 4

5. Gesagard 50 WP

prometrin 50%3 luni


pre/post 3 - 4

Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct toamna (10 - 25.XI) sau primăvara devreme (1

- 15.III), când în sol se realizează temperaturi de 4 - 5oC. Semănatul se poate efectua pe teren modelat

sau nemodelat.

Semănatul se face manual pe suprafeţe mici şi mecanic cu maşinile SUP-21, Saxonia, pe

suprafeţe mari, distribuind seminţele pe rând la 3,5 - 4 cm.

Adâncimea de semănat este de 2- 4 cm, când se seamănă toamna în pragul iernii şi 1 - 1,5 cm,

când semănatul se face primăvara. Înainte de semănat se recomandă tratarea seminţelor, prin prăfuire

cu Tiuran 75- 4 g/kg sau Tiramet 60 PTS - 4 g/kg, pentru combaterea ciupercilor de sol şi de pe

seminţe (Iacob Viorica, 2003).

Cantitatea de sămânţă este de 2,5 - 3 kg/ha în terenurile bine pregătite şi de 4 - 5 kg/ha în cele

mai slab pregătite şi la semănăturile din toamnă (Miron, V. şi Rădoi, V., 1995).

Lucrările de întreţinere constau în efectuarea tăvălugitului, după semănat sau concomitent cu

semănatul, cu 3 T.N-1,4 sau Bratstvo (YU).

Prăşitul mecanic se execută cu CL-4,5, CPPT-3, Majevica (YU) de 2- 3 ori şi manual de 1-2

ori. Prima praşilă este "praşila oarbă", lucrare cu care se combate crusta şi eventualele buruieni răsărite

(Guş P., şi colab., 2003)

Răritul pe rând se efectuează la 3,5 - 4 cm, când plantele au 5-6 frunze în rozetă, realizând

desimi de 700-800 mii plante/ha. Plantele rezultate în urma răritului se valorifică sub formă de

legături.

Fertilizarea fazială se aplică după rărit în două reprize, prima când plantele au 5-6 frunze, iar a

doua după 25-30 zile când începe îngroşarea rădăcinii tuberizate.

23


La prima fertilizare se aplică 50 kg s.a.N/ha, iar la a doua, 50 kg s.a. N/ha şi 25 kg s.a.

K2O/ha.

Irigarea culturii de morcov se face numai în zonele unde precipitaţiile sunt sub 40 mm în

decursul perioadei de vegetaţie.

Astfel, în zonele de câmpie aridă se aplică 5 - 6 udări cu norme de 150-200 m3/ha în perioada

de răsărire a culturii şi cu norme de 300 m3/ha în perioada de îngroşare a rădăcinii. În celelalte zone se

aplică 2-4 udări cu norme de 250-300 m3/ha, dacă nu sunt precipitaţii suficiente.

În perioada de îngroşare a rădăcinii trebuie evitată alternanţa secetei din sol cu umiditatea

ridicată pentru a preveni crăparea rădăcinilor (Berar, V., 1998).

Recoltarea se face eşalonat pentru satisfacerea nevoilor de consum din vară. La recoltat se

aleg rădăcinile cele mai dezvoltate, care au minim 1,5 - 2 cm grosime la colet. Rădăcinile se smulg

manual sau se dislocă cu cazmaua şi se prind în legături de 5-10 bucăţi (5-6 legături/kg). Când

rădăcinile au ajuns la dimensiunile specifice soiului (iulie-august), plantele sunt dislocate, li se

scurtează frunzele la 10 cm de la colet şi apoi se valorifică. Producţia de rădăcini destinată păstrării se

recoltează după primele brume, fapt ce favorizează intrarea în repaus natural şi o mai bună păstrare.

Recoltarea rădăcinilor de morcov poate fi făcută şi cu combinele de recoltare (HERRIAU,

ASA-LIFT, MASTER-PLATT) reducând costul la recoltare cu până la 20%. Producţia realizată este

de 15-20 t/ha la culturile timpurii şi 25-30 t/ha la culturile de toamnă(Miron, V. şi Rădoi, V., 1995).

Păstrarea rădăcinilor tuberizate se face în pivniţe, bordee, silozuri, şanţuri şi în depozite

industriale. În pivniţe şi bordee stratificarea rădăcinilor se face cu nisip sau rumeguş.

Depozitarea rădăcinilor tuberizate poate fi făcută şi în brazde, mai ales în regiunile cu climat

moderat. Lăţimea brazdei este de 150-200 cm, iar adâncimea de 25-30 cm.

Pentru cantităţi mari de rădăcini tuberizate se recomandă amenajarea de silozuri cu canal de

fund şi coşuri de aerisire (Gherghi, A. şi colab., 2003).

1.3.7. PREVENIREA ŞI COMBATEREA BOLILOR ŞI DĂUNĂTORILOR1.3.7. PEST AND DISSEASES PREVENTION AND CONTROL.

Constă în aplicarea de măsuri preventive şi curative. Principalele boli ce se întâlnesc în cultură

sunt: făinarea produsă de Erysiphe umbelliferarum şi cercosporioza cauzată de ciuperca Cercospora

carotae. În câmp, dar mai ales în depozitele de păstrare, alte două boli produc pagube importante.

Acestea sunt: putregaiul alb al rădăcinii produs de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum şi putregaiul

umed produs de bacteria Ervinia carotovora. În urma atacului de putregai alb pe suprafaţa rădăcinii se

formează un mucegai alb pâslos, sub care ţesuturile se înmoaie şi putrezesc. Rădăcinile tuberizate

atacate de putregaiul umed prezintă în interior un mucegai brun, rău mirositor. Acestea se înmoaie şi

putrezesc (Docea E.şi colab., 2008).

24


Dintre dăunători, se poate menţiona musca morcovului - Psilarosae - care apare în culturile

din Banat, Transilvania şi nordul Moldovei. Atacul este produs de către larve sub formă de galerii

sinuoase în stratul subepidermic. O altă insectă dăunătoare este molia morcovului - Dethes williana

răspândită mai mult în Banat, Oltenia şi Muntenia. Aceasta atacă în stadiul de larvă sub forma unor

galerii în tije, zona coletului şi rădăcini (Pasol, P., 2001).

Tabelul 1.9Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la morcov (Docea E.şi colab., 2008) (Pasol, P., 2001)

Table 1.9Prevention and control of illness and pest to carrot culture (Docea E.şi colab., 2008) (Pasol, P., 2001)

Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatereFăinarea

(Erysiphe umbelliferarum) Combaterea se va efectua numai dacă boala se manifestă anual cu intensitate mare. Se recomandă produsele: Afugan 30 EC- 0,05%; Metoben 70 PU - 0,1%; Saprol CE- 0,1%; Rubigan 12 EC-0,05%; Bayfidan 250 EC-0,05%.

Putregaiul alb şi umed(Sclerotinia sclerotiorum

Ervinia carotovara)

Rotaţia culturii pe o perioadă de 3-4 ani, păstrarea produselor în depozite uscate, aerisite, la o temperatură de 2-3oC; dezinfecţia nisipului utilizat la stratificarea rădăcinilor cu formalină 2%. Tratarea rădăcinilor înainte de însilozare cu Derosal 50 WP-0,2 kg/t; Rovral 50 PU-0,2%; Caroben T - 0,2%.

Musca morcovului(Psila rosae)

Semănatul timpuriu, evitarea îngrăşării solului cu gunoi de grajd proaspăt, care atrage muştele. Stropirea plantelor când acestea au cca. 5 cm înălţime cu: Sinoratox 35 CE-0,1%; Onevos 35 CE- 0,15%; Carbetox 37 CE-0,4%. În zonele în care în anii anteriori s-au înregistrat atacuri mari, tratamentul se repetă la 8-10 zile.

Molia morcovului(Dethes williana)

Recoltarea la timp şi sortarea materialului înainte de depozitare. Tratamente cu unul din produsele menţionate la musca morcovului, la apariţia primelor larve din generaţia I şi a II-a (respectiv în a doua jumătate a lunii iunie şi ultima decadă a lunii iulie).

25


1.4. ASPECTE GENERALE PRIVIND CULTURA DE VARZĂ CU CĂPĂŢÂNĂ ALBĂ BRASSICA OLERACEA VAR. CAPITATA L. FORMA ALBA (LAM) D.C. FAMILIA

CRUCIFERAE1.4. GENERAL ASPECTS REGARDING WHITE BULB CABBAGE CULTURE BRASSICA

OLERACEA VAR. CAPITATA L. FORMA ALBA (LAM) D.C. FAMILIA CRUCIFERAE

Denumiri: cabbage (engleză); chou pomme blanc (franceză); weisskohl (germană).

Culturile în câmp timpurii şi tardive, sau în sere şi solarii, fac posibil consumul de varză în

stare proaspătă tot timpul anului.

Sub aspect nutriţional importanţa verzei constă în primul rând în aportul de vitamină C pe care

îl asigură iarna şi primăvara, prin consum în stare crudă ca salată, sau după murare, stare în care mare

parte din vitamina conţinută se păstrează. Varza se mai poate conserva şi prin deshidratare (Bodea, C.,

1984).

1.4.1. IMPORTANŢA CULTURII.1.4.1. CULTURE IMPORTANCE.

Varza albă se cultivă pentru căpăţâna sa care se consumă crudă (salate), preparată sau

conservată (murată, deshidratată sau congelată). Este solicitată în consum în cantităţi mari, datorită

gustului plăcut şi a conţinutului chimic ridicat.

Pentru realizarea unei alimentaţii echilibrate se recomandă consumul a 75 g/zi de varză albă,

respectiv 27 kg anual, din care 80% (22 kg) pe timp de iarnă (Popescu V. şi Atanasiu N., 2000).


Specia provine din varza sălbatică (Brassica oleracea, var. silvestris L.) care creşte spontan în

zonele litoralului Mării Mediterane.

În cultură a fost luată încă din antichitate de către greci, romani şi chinezi. De aici s-a

răspândit în secolul al XI-lea în ţările Europei de Vest şi în secolul al XII-lea în ţările din Estul

Europei.

Specia cuprinde trei subspecii ecologice localizate astfel:

- ssp. orientalis (Asia Mică, Iran, Bulgaria, C.S.I.);

- ssp. mediteranea (Siria, Palestina, Portugalia);

26


- ssp. europea, care cuprinde trei grupe agroecologice:

-grupa vest europeană (Franţa);

-grupa central europeană (partea europeană a C.S.I. până în Germania);

-grupa olandeză (de climat oceanic).

Răspândirea şi ponderea verzei albe în cultură, pe plan mondial, sunt prezentate în tabelul 1. 10

Tabelul 1.10. Suprafeţele şi producţiile realizate la varză cu căpăţână albă (Ciofu Ruxandra, 2003)

Table 1.10.Areas and production realized to white bulb cabbage (Ciofu Ruxandra, 2003)Specificare Suprafaţa

recoltată mii ha

Producţia medie kg/ha

Producţia totalămii t

În lume 1713 23496 40250Africa d.c. Ethiopia

33 16

2537327500

841 440

America de Nord d.c. S.U.A.

10676

2013321625

21391650

America de Sudd.c. Columbia

25 13

2316926923

569 350

Asia d.c: China IndiaCoreea

928 41920047

24031235201650054968

22299985033002600

Europad.c:Rusia PortugaliaOlanda România

2651805798

2526426000292563700017500

668546801672315140

Oceaniad.c.Australia

43

2897532630

12788

La noi în ţară varza cu căpăţână se cultivă în toate judeţele, mai ales în luncile râurilor.


Varza albă este o plantă bienală, alogamă, care formează în primul an o tulpină scurtă, rozeta

de frunze compusă din frunze lung peţiolate, cărnoase, ceroase şi căpăţână falsă formată din frunze cu

creştere închisă.

Rădăcina este pivotantă, cu ramificaţii ce explorează stratul de sol pe adâncimea de 40-50 cm.

În perioada de creştere intensă a căpăţânii, rădăcinile ramificate pot ajunge până la 120-150 cm

adâncime.

În primul an de cultură tulpina este scurtă (20-30 cm), cilindrică, iar în anul al doilea, la

plantele semincere, înălţimea ajunge la 100-150 cm şi este ramificată.

27


Florile din inflorescenţă sunt în număr de 3000-4000/pl, de culoare galbenă. Perioada de

înflorire a unei inflorescenţe este de 20-35 zile.

Fructul este o silicvă lungă de 6-10 cm, care conţine 10-15 seminţe sferice de culoare brun-

roşietice.

Producţia de seminţe obţinută de la 4-5 plante semincere asigură necesarul de sămânţă pentru

1 ha cultură comercială (Butnariu, H. şi colab., 1992).

Greutatea a 1000 seminţe este de 3,2-4,2 g, într-un gram intrând 240-300 seminţe. Capacitatea

germinativă este cuprinsă între 84-94% şi se păstrează 4-6 ani.

1.4.4. RELAŢIILE PLANTEI CU FACTORII DE VEGETAŢIE.1.4.4. PLANT RELATIONS WITH VEGETATION FACTORS.

Varza albă este o varietate cu mare plasticitate biologică, fapt ce face posibilă cultivarea ei

până la altitudinea de 1200-1500 m.

Faţă de temperatură, varza este puţin pretenţioasă. Seminţele germinează la valori minime de

2-3oC, optima fiind de 15-17oC.

În faza de răsad, plantele rezistă la temperaturi de -2...-3oC, iar dacă sunt călite, până la -10oC.

În faza de căpăţână, rezistă toamna până la -8...-10oC.

Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-20oC, iar maxima de 24oC.

Temperaturile de peste 25oC împiedică formarea căpăţânilor şi favorizează emiterea tulpinilor

florifere.

Fiind plantă de zi lungă ea are cerinţe moderate faţă de intensitatea luminoasă (3000 lucşi) dar

este pretenţioasă faţă de durata de iluminare. Insuficienţa luminii în faza de răsad conduce la alungirea

acestora şi cultivată în condiţii de umbrire formează căpăţâni afânate, reduse ca mărime. (Horgoş A.,

2003)

Având un aparat foliar bogat şi coeficient de transpiraţie mare (250-540), varza este

pretenţioasă faţă de umiditatea din sol şi atmosferă. Consumuri maxime de apă se înregistrează în faza

creşterii rozetei de frunze, a căpăţânii, în perioada înfloritului şi la începutul maturării seminţelor.

Aplicarea irigării are eficienţă maximă când se aplică udări dese, cu norme mici, pentru a

menţine o umiditate constantă în sol. Umiditatea din sol trebuie să fie de 70-75% din I.U.A. Peste

aceste valori frunzele se colorează în violaceu, plantele îşi încetează creşterea, căpăţânile rămân mici,

iar dacă sunt formate, crapă.

Varza se cultivă cu rezultate bune pe soluri aluviale, luto-nisipoase, fertile, cu reacţie neutră

spre alcalină (pH= 6,2-7,8).

Cerinţele faţă de elementele nutritive din sol (N, P, K, Ca, Mg) sunt mari şi cresc pe măsura

înaintării în vegetaţie a plantelor. Consumul maxim se înregistrează în perioada creşterii intense a

căpăţânii.

28


Consumul specific în kg s.a./tona de produs este de 3-3,8 kg s.a.N; 1-1,5 kg s.a. P2O5; 4,5-7

kg s.a. K2O; 5-5,8 kg CaO şi 0,26-0,3 kg MgO (Ruxandra Ciofu şi colab., 2003).

Raportul de echilibru este de 1:0,16:1,27:0,74:0,18. Menţinerea acestui raport asigură

obţinerea de producţii de calitate, cu un conţinut ridicat de substanţă uscată şi glucide, căpăţâni

îndesate cu rezistenţă la păstrare.

În primele faze de creştere, plantele consumă mai mult azot, iar în cea de formare a căpăţânii,

mai mult fosfor şi potasiu.

Cultura de varză suportă fertilizarea cu gunoi de grajd în anul de cultură. Fertilizarea organică

împreună cu 1/2 din dozele de fosfor şi potasiu se aplică toamna, iar restul împreună cu 1/2 din doza

de azot primăvara.

Bune premergătoare pentru varza sunt legumele solanacee, cucurbitacee şi leguminoase.

Varza nu este bună premergătoare pentru tomate şi spanac deoarece lasă terenul sărac şi cu

unele toxine (Berar V., 1998).

1.4.5. SOIURI DE VARZĂ CULTIVATE1.4.5. CULTIVATED CABBAGE VARIETIES.

Soiurile cultivate omologate pentru cultura verzei sunt prezentate în tabelul 1.11 şi figura 1.7.

Figura 1.7. Varietăţi de varzăFigure 1.7. Cabbage varieties.

29


Tabelul 1.11. Principalele cultivare de varză albă omologate a fi cultivate în România

(Popescu V., Atanasiu N., 2001)Table 1.11.

The main cultivars of white cabbage homologated in Romania (Popescu V., şi Atanasiu N., 2001)Grupa deprecoci-tate

Tipul cultiva-rului

Denumirea cultivarului


Forma bulbului Culoarea bulbului

Sistemul de cultură

Foarte timpurii

hibrid Delphy 55-65 sfericăverde strălucitor

consum în stare proaspătă

hibrid Tucana 58-70 sferic-turtit verde consum în stare proaspătăhibrid Musketter 71-81 circulară verde deschis consum în stare proaspătă

Timpuriisoi

Timpurie de Vidra

70-85globuloasă-uşor turtită

verde-gălbui consum şi industriali-zare

soi Ditmark 100-110 sferică-ovală verde deschis consum şi industrial

Semi-timpurii

hibrid Parel 85-89 circulară verde deschis consum în mai-iunie

hibrid Quisto 114-120 ovală verde deschisconsum proaspăt şi industrial

hibrid Histona 106-112 circulară verde deschisconsum proaspăt şi industrial

Semitârzii

hibrid Bronco 121-124 rotund turtită verde deschis consum proaspăt vara

soi Gloria 120-135rotundă, uşor turtită

verde deschisconsum curent vara şi industrializare

soi Licurişcă 120-140 rotund turtită verde deschisconsum curent şi industrializare

hibrid Atria 133-137 sferic turtită verde griconsum proaspăt şi industrializare

hibrid Megaton 137-145 circular turtită verde cenuşiuconsum proaspăt şi industrializare

Târziisoi Măgura 145-150 sferic turtită

verde albăstruie

consum proaspăt şi industrializare

soiMocira 140-150

sferic turtită verde albăstruie

industrializare şi păstrare îndelungată

1.4.6. TEHNOLOGIA CULTURII.1.4.6. CULTURE TECHNOLOGY.

Cultura verzei albe pentru producţie de vară

Varza de vară se cultivă în toate zonele de cultură, asigurând consumul în stare proaspătă, de

la jumătatea lunii iulie până la începutul lunii septembrie. Cultura se înfiinţează prin plantare de

răsaduri nerepicate, produse în răsadniţe semicalde, solarii încălzite şi tunele.

30


Pentru eşalonarea consumului, semănatul se face în două etape: prima (20.II-1.III), când

semănatul se face în răsadniţe semicalde, solarii încălzite, iar a doua (10-20.III), semănând în tunele şi

solarii neîncălzite.

Cantitatea de sămânţă este de 3-4 g/m2 şi 300-350 g pentru obţinerea răsadului necesar unui

hectar de cultură comercială (Indrea D. şi colab., 1992).

Tabelul 1.12Erbicide omologate pentru cultura verzei albe (Guş P., şi colab., 1998)

Table 1.12Herbicides homologated for white cabbage culture (Guş P., şi colab., 1998)

Nr.Crt.

Produsul Buruieni combătute

Momentulaplicării

Dozal,kg/haDenumirea

comercialăSubst.activă şi remanenţa

1. Dual 500 CE metolaclor 500 g/l2-4 luni


ppi 3

2. Devrinol 500 WP napropamid4-12 luni


ppi 4

3. Clorilat 50 PU propaclor 50%2-4 luni

Monocotiledonate şi dicotiledonate

pre 6-10

4. Ramrod 48 F propaclor 480g/l2-4 luni

Monocotiledonate şi dicotiledonate anuale

ppi/prevarza de toamnă

6-8

5. Stomp 330 EC pendimetalin330 g/l - 3 luni

Monocotiledonate şi dicotiledonate anuale

pre 5

6. Semeron 25 WP

desmetrin 25%3 luni

Dicotiledonate şi parţial monocotiledonate

post 1,5-2

Pregătirea terenului se face din toamnă, prin aplicarea a 25-30 t/ha gunoi de grajd bine

descompus şi 50 kg s.a./ha P2O5, încorporate prin efectuarea arăturii adânci la 28-30 cm.

Primăvara, odată cu pregătirea patului germinativ se aplică: 60 kg s.a./ha N; 35 kg s.a./ha

P2O5; 35 kg s.a./ha K2O; insecticidele de combatere a viermilor sârmă, coropişniţelor, muştii verzei şi

erbicidele omologate (tabelul 1.12).

La plantare, răsadurile trebuie să aibă o vârstă de 35-45 zile. Înainte de plantare acestea se

fasonează şi se mocirlesc. Plantarea se face pe terenuri modelate sau nemodelate (figura 1.8), manual

pe suprafeţe mici şi mecanizat cu maşina MPR-6 (8) pe suprafeţe mari. Perioada de plantare este

30.III-10.IV pentru răsadurile produse în prima etapă şi 25.IV-15.V pentru răsadurile produse în etapa

a doua. Distanţele între plante pe rând sunt de 22-24 cm. Desimile ce se realizează sunt de 60-65 mii

pl/ha.

În zonele foarte favorabile se practică şi semănatul direct al verzei de vară. Epoca optimă de

semănat este 25.III-5.IV pentru prima etapă şi 20.IV-20.V pentru etapa a doua.

31


Semănatul se face cu maşina SPC-6 la adâncimea de 1,5-2,5 cm în solurile uşoare şi 1,5-2 cm

în cele mijlocii. cantitatea de sămânţă este de 2-2,5 kg/ha (Indrea, D. şi Apahidean Al., 1995).

Schema de semănat este aceeaşi ca şi în cazul plantării de răsaduri. După răsărire se execută

răritul plantelor pe rând la 22-24 cm. Cu o parte din plantele rărite se face completarea golurilor.

Figura 1.8. Scheme de plantare a verzei în câmp: a - pe straturi modelate; b - pe straturi nemodelat (Indrea, D. şi Apahidean Al., 1995).

Figure 1.8. Cabbage set up in experimenatal field: a- on work up field; b- on unwork up field. (Indrea, D. şi Apahidean Al., 1995).

Lucrările de întreţinere se referă la:

Completarea golurilor, la 3-5 zile după plantare, pentru a menţine o desime optimă;

Imediat după plantare se irigă, cu o normă de udare de 400 m3/ha. În decursul perioadei

de vegetaţie se aplică 6-8 udări, la intervale de 8-10 zile, cu norme cuprinse între 350-400

m3/ha.

Cultura se prăşeşte manual pe rând şi mecanic de 2-3 ori între rânduri şi pe rigole.

Fertilizarea fazilă se aplică de trei ori: cu 45 kg s.a./ha N după plantare; la

creşterea rozetei frunzelor; la începutul formării căpăţânii.

Recoltarea se face eşalonat, pe măsura maturării căpăţânilor, începând din 20.VII-15.IX.

Producţiile care se obţin sunt de 30-35 t/ha. (Popescu, V., Atanasiu, N., 2000).


Principalele boli şi dăunători ale legumelor din vărzoase sunt:

- Putregaiul plăntuţelor, o boală foarte periculoasă care produce pagube în faza de răsad.

Agetul patogen este ciuperca Pythium debaryanum, care determină înnegrirea, subţierea şi putrezirea

coletului. Boala este favorizată de temperatură şi umiditate ridicată;

- Mana, produsă de ciuperca Peronospora brassicae, se întâlneşte frecvent atât în faza de

răsad, cât şi în câmp după plantare. Se manifestă sub forma unor pete neregulate de culoare gălbuie ce

apar pe faţa superioară a frunzelor. Pe faţa inferioară, în dreptul petelor se dezvoltă un praf alb-

cenuşiu;

32


- Putregaiul umed este produs de bacteria Erwinia carotovora. La varză este atacată tulpina

adevărată (coceanul), a cărui ţesuturi putrezesc, transformându-se într-o masă mucilaginoasă de

culoare brună cu miros neplăcut (Popescu, Gh., 2001).

Dintre speciile de insecte dăunătoare menţionăm:

Ploşniţa roşie (Eurydema ornata) care se întâlneşte în toate zonele de cultură a legumelor

vărzoase, producând daune mai mari în anii secetoşi.

Păduchele cenuşiu (Brevicoryne brassicae) produce atacuri în toată perioada de vegetaţie.

Colonizează frunzele şi lăstarii, hrănindu-se cu seva acestora.

Purecii de pământ (Phyllotreta sp.) se întâlnesc în toate zonele de cultură, producând

pagube mai mari în zonele mai secetoase.

Buha verzei (Mamestra brassicae). Este răspândită în toate zonele de cultură a legumelor

vărzoase şi produce atacuri în stadiul de larvă. (Lauer K.F., 1996).

Tabelul 1.13. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la legumele din grupa verzei (Popescu, Gh., 2001),

(Lauer K.F., 1996).Table 1.13.

Prevention and control of illness and pest to white cabbage (Popescu, Gh., 2001), (Lauer K.F., 1996).Boala sau dăunătorul Măsuri, mijloace de combatere

Putregaiul plăntuţelor(Pythium debaryanum)

Se tratează patul germinativ la suprafaţă cu 15-20 l suspensie/100 m2

semănătură cu Previcur 607 SL-0,15% sau Captadin 50 PU-0,2%, după semănat şi după răsărire

Mana(Peronospora brassicae)

Stropiri cu Dithane M 45-0,2%, Sandofan M8-0,25%, Curzate plus T-0,25%, Alliette 80 WP-0,2%, la semnalarea primelor pete şi se repetă în raport cu evoluţia bolii

Putregaiul umed(Erwinia carotovora)

Tratarea seminţelor cu Tiuram 75 - 4 g/ka

Ploşniţa roşie(Eurydema ornata)

Stropiri cu Tamaron 600 LC-0,05%, Sinoratox 35 EC-0,15%, Decis 25 EC-0,05%, Carbetox 37 EC-0,4%. Tratamentul se face în perioada migrării ploşniţelor hibernante pe plante

Păduchele cenuşiu(Brevicoryne brassicae)

Stropiri cu Ecalux S-0,1%, Sinoratox 35 EC-0,15%, Fastac 10 CE-0,02%. Tratamentul se aplică la apariţia coloniilor de păduchi pe plante

Buha verzei(Mamestra brassicae)

Stropiri cu Actellic 50 EC-0,15%, Talstar 10 EC-0,04%, Sumi-Alpha 2,5 EC-0,03%, Supersect 10 EC-0,03%, Foray 48 TM-0,1%, Dimilin 25 WP-0,05%. Tratamentul începe la 2-4 zile după apariţia larvelor şi se repetă la 8-12 zile pentru fiecare generaţie

*La toate zemurile se adaugă Aracet-0,2% sau Detersin-0,2%.Cu 10-15 zile înainte de recoltat nu se mai aplică tratamente fitosanitare.

33


CAPITOLUL 2 STADIUL ACTUAL PRIVIND CONTAMINAREA PLANTELOR LEGUMICOLE STUDIATE (SALATĂ, SPANAC, MORCOV ŞI VARZĂ) CU COMPUŞI CU AZOT

CHAPTER 2THE ACTUAL STAGE OF NITROGEN COMPOUNDS CONTAMINATION OF VEGETABLES STUDIED (LETTUCE, SPINACH, CARROTS AND CABBAGE)

Legumele sunt alimente cu o valoare nutriţională deosebită datorită sursei permanente de

vitamine, microelemente şi alte substanţe nutritive. Dezavantajul pe care îl prezintă consumul acestor

produse este că la un moment dat, în compoziţia lor apar unii compuşi cu caracter toxic pentru

organismul uman: nitraţii şi nitriţii. Aceşti contaminanţi pot rămâne permanent sau temporar în

plantă având nivele foarte variate funcţie de diferiţi factori, de aceea se impune cunoaşterea

modalităţilor prin care se poate diminua nivelul nitraţilor şi nitriţilor din produsele vegetale, astfel

încât, la momentul consumului nivelul acestora să fie cât mai redus.

Contaminant reprezintă orice substanţă care nu se adaugă în mod intenţionat alimentelor,

prezentă în acestea ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind creşterea plantelor, creşterea

animalelor şi medicină veterinară), fabricaţiei, prelucrării, preparării, tratamentelor, împachetării,

ambalării, transportului sau manipulării acestora ori ca rezultat al contaminării mediului

înconjurător.

Sursele de hrană, respectiv alimentele, au constituit dintotdeauna principalul mijloc de

supravieţuire a tuturor speciilor vii.

Încă din anul 1945 cercetătorul american H.H. COMLY atrage atenţia asupra dependenţei

dintre apariţia cianozei (mathemoglobinemie infantilă), cu manifestarea unor simptome specifice la

copiii mici şi sugari şi nivelul nitraţilor din lichidele consumate de aceştia. Laptele uman şi animal,

ceaiurile, supele, respectiv apa potabilă, consumată, constituiau atunci cât şi astăzi surse importante de

intoxicare cu nitraţi, în cazul în care nivelul acestora depăşeşte concentraţia tolerabilă, respectiv

concentraţia maximă admisă, în special în produsele utilizate preponderent în alimentaţia sugarilor şi a

copiilor mici. De atunci, cercetările privind potenţialul toxic al nitraţilor şi nitriţilor asupra

organismului animal şi uman au decurs concomitent cu încercările de a stabili o limită maximă admisă

de nitraţi şi nitriţi care ingerată să nu acţioneze toxic asupra organismului(Rădulescu Hortensia, 1999)

Aportul variabil de nitraţi şi nitriţi, ca urmare a consumului alimentar, depinde preponderent de

structura regimului alimentar. Cel mai frecvent întâlnit regim alimentar, este regimul mixt care conţine

în structura sa atât alimente de origine vegetală cât şi alimente de origine animală (figura 2.1).

34


Figura 2.1. Grupe principale de alimente (Alexa Ersilia, 2003)Figure 2.1. Dominant aliment groups (Alexa Ersilia, 2003)

2.1. SURSE DE NITRAŢI ŞI NITRIŢI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE2.1. NITRATES AND NITRITES SOURCES IN VEGETABLES

Azotul este unul din elementele principale pentru susţinerea vieţii, intervenind în diferite faze

de existenţă a plantelor şi animalelor. Azotul este un element fundamental cu rol plastic, de

construcţie. El se găseşte în constituţia substanţelor cuaternare-proteine, aminoacizi, acizi nucleici,

clorofilă, alcaloizi, heteroglucide, ş. a. Plantele asimilează din sol azotul amoniacal şi nitric, iar în

cantităţi mici şi pe cel aminic şi amidic.

Figura 2.2. Ciclul azotului în natură (Berca M., 2000)Figure 2.2. Nitrogen cycle in nature (Berca M., 2000)

35


Principalele procese care condiţionează circuitul azotului şi formele în care se află în sol

sunt: amonificarea, nitrificarea şi denitrificarea.

Amonificarea - este procesul de descompunere a substanţei organice cu degajare de amoniac şi

are loc sub acţiunea reciprocă a unor grupe de ciuperci, bacterii şi actinomycete. În sol, amoniacul ce

rezultă poate fi reţinut în complexul adsorbativ, poate trece în amoniu, în contact cu apa, sau poate fi

transformat în nitriţi sau nitraţi.

Nitrificarea – în condiţii de aeraţie suficientă, reacţie neutră sau uşor alcalină, umiditatea

suficientă şi temperaturi de peste 50 C amoniacul este oxidat de un grup de bacterii( Nitrosomonas,

Nitrobacter) şi transformat în nitriţi şi nitraţi.

Denitrificarea – procesul de reducere a nitraţilor.

Compuşii cu azot (amoniacul, nitriţii şi nitraţii) constituie etape importante ale prezenţei

azotului anorganic în ciclul său complex din natură (Alexa Ersilia, 2008).

Nitraţii (NO-3) sunt compuşi care au în compoziţie azot şi oxigen, apar în mod natural în

plantele legumicole pe care le consumăm şi în solul pe care plantele se dezvoltă. Nitraţii prezenţi în

sol, în apele de suprafaţă şi de adâncime, provin, în cea mai mare parte din mineralizarea materiei

organice a solului, cealaltă parte provenind din aplicarea îngrăşămintelor minerale.

Nitratul este un metabolit important în ciclul biologic al azotului, luând naştere în timpul

procesului de nitrificare a compuşilor reduşi cu azot. Nitratul este de asemenea un compus normal în

mamifere.

Nitraţii pot fi obţinuţi pe cale sintetică şi folosiţi ca îngrăşământ. Industrial nitraţii se obţin pe

scară largă, din acidul nitric, format din amoniu prin oxidare catalitică. Nitraţii sunt formaţi în urma

reacţiei acidului nitric cu amoniacul sau anumite minerale (fosfaţi) formându-se nitratul de amoniu şi

săruri apoase solubile folosite ca îngrăşăminte.

Principalele tipuri de îngrăşăminte pe bază de azot utilizate în agricultură sunt:

Îngrăşăminte cu azot sub formă nitrică

Îngrăşămintele care conţin azotul sub formă nitrică sunt : azotatul de calciu cu 15.5 % N şi 36

% Ca, azotatul de sodiu cu 16.4 % N şi 27 % Na şi azotatul de potasiu cu 13.7 % N şi 46.5 % K2O.

Sunt îngrăşăminte foarte solubile în apă, iar umiditatea relativă critică determinată la 30 0C este de

46.7% la azotatul de calciu, 72.4 % la azotatul de sodiu şi 87.5 % la azotatul de potasiu. Cel mai

higroscopic este azotatul de calciu, iar cel mai puţin higroscopic este azotatul de potasiu (Goian M.,

2000).

Îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală

Îngrăşămintele care conţin azotul sub formă amoniacală sunt: amoniacul şi sulfatul de

amoniu.

36


Amoniacul conţine 82 % N. Este folosit ca îngrăşământ, fie direct (în stare anhidră sau ca ape

amoniacale), fie ca materie primă pentru obţinerea diferitelor tipuri de îngrăşăminte cu azot, simple şi

complexe. Deoarece la aplicare, direct în sol sau prin apa de irigaţie au loc pierderi importante prin

volatilizare de până la 50-60 %, este indicat să fie aplicat cu stabilizatori acizi.

Sulfatul de amoniu conţine 21 % N şi 23 % S. Este solubil în apă. Are o umiditate relativă critică

ridicată de 80 % la 30 0C. Nu este higroscopic. Prin conţinutul de sulf se asigură şi fertilizarea cu acest

element, în special la culturile irigate. La aplicare în sol ionul de amoniu este parţial absorbit de plante,

parţial adsorbit de complexul coloidal, iar o altă parte este oxidată la ionul nitrat, eliberându-se doi

protoni de hidrogen, ceea ce conferă îngrăşământului o reacţie fiziologică acidă la care contribuie şi

radicalul SO2

4

. Ionul nitrat poate fi parţial consumat de plante sau levigat (Rusu M., şi colab., 2005).

Îngrăşăminte cu azot nitric şi amoniacal

Din această categorie de îngrăşăminte care conţin ambele forme de azot, nitric şi amoniacal,

fac parte azotatul de amoniu şi nitrocalcarul.

Azotatul de amoniu conţine 34.5 % N din care jumătate este azot nitric şi jumătate azot

amoniacal. Este foarte solubil în apă, 187g /100 g apă la 20 0C. Datorită ionului nitrat şi oxidării unei

părţi, peste 50 % din ionii de amoniu, azotatul de amoniu are o reacţie finală acidă. Umiditatea relativă

critică este 52 % la 30 0C. Este un îngrăşământ higroscopic şi prezintă riscul de aprindere şi chiar

explozii la temperaturi ridicate, impunându-se anumite precauţii la transport, păstrare şi manipulare.

Prin amestecare cu carbonat de calciu sau dolomit se obţine nitrocalcarul. La aplicare în sol, plantele

beneficiază de la început de ambele forme de azot, iar procesele chimice care se desfăşoară . Se

recomandă să se aplice pe solurile neutre şi alcaline, iar pe solurile acide şi slab acide în doze mici şi

moderate sau odată cu amendarea calcică.

Nitrocalcarul conţine 27 % N. Nu este higroscopic. Nu prezintă riscul de aprindere. Are reacţie

fiziologică bazică. Este indicat la toate plantele, cu deosebire la fertilizarea de bază pe solurile cu

reacţie acidă.

Nitritul (NO-2) este de asemenea un metabolit în ciclul biologic a azotului, este un compus

intermediar atât în procesul nitrificare cât şi în procesul de denitrificare. Şi nitritul este de asemenea

un compus normal în corpul mamiferelor. Nitriţii în uzul comercial sunt toţi de origine sintetică. Ei

sunt formaţi din dizolvarea oxizilor de azot (NO şi NO-2) în soluţii alcaline. (Corre WJ şi colab.,

1999)

Nitritul este folosit ca şi conservant alimentar şi agent de colorare, pentru conservarea cărnii prin

punerea la saramură, în fabricarea cauciucului, în industria textilă, cât şi în fotografie. Nitritul, de

asemenea, folosit în chimia analitică ca inhibant al coroziunii şi ca antidot în intoxicaţiile cu cianură.

(Fassett DW., 2003)

37


2.2. TOXICITATEA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR2.2. NITRATES AND NITRITES TOXICITY

Prezenţa unor concentrării mari de nitraţi, nitriţi, amoniu determină o serie de efecte negative

asupra organismului uman şi animal, şi anume: efect iritant, congestiv asupra mucoasei digestive,

acţiune iritantă asupra rinichilor, acţiune nocivă asupra glandelor endocrine, acţiune hepatotoxică,

acţiune neurotoxică. Cea mai importantă consecinţă a aportului mare de nitrat este formarea de

substanţe cancerigene, şi anume formarea de nitrozoamine, puternic cancerigene.

Nitraţii şi nitriţii sunt responsabili de apariţia bolii la sugari şi copii mici denumită "sindromul

gurii albastre". Adulţii nu sunt afectaţi de ingestia nitraţilor şi nitriţilor deoarece în stomacul adulţilor

se formează acizi, care luptă împotriva bacteriei sindromului, care transformă nitraţii în nitriţi. Această

transformare şi nitritul rezultat, sunt responsabile de intoxicarea cu nitrat sau sindromul "gurii

albastre".

Simptomele acestei boli sunt: colorarea albăstruie a pielii, indeosebi, în jurul ochilor şi a gurii.

Această boală se numeşte cianoză . Sugarii care prezintă aceste simptome trebuie duşi imediat la

spital. Doctorul va lua probe de sânge pentru a fi sigur că, există intoxicare cu nitrat a copilului.

Sângele unui copil intoxicat cu nitrat are culoarea maro ciocolatiu in loc de culoarea roşie a sângelui

sănătos. Intoxicarea cu nitrat poate fi tratată şi în majoritatea cazurilor, copii îşi revin complet.

(http://ohioline.osu.edu/b744/b744_2.html).

În general toxicitatea nitraţilor şi nitriţilor se apreciază în funcţie de 3 criterii de toxicitate.

Toxicitatea primară a nitratului, adică toxicitatea proprie într-un mediu nereducător, care este

mică. Pentru nitrat doza mortală este de 15 grame. Pentru a da tulburări, trebuie ingerate cantităţi mari

(până la 10 g în doză unică). Predomină simptome digestive: greaţă, vărsături, crampe, etc. În

condiţiile unui aport ce nu depăşeşte limitele obişnuite, nitraţii se absorb, practic, integral în prima

parte a intestinului subţire, şi se elimină prin urină, salivă şi suc gastric.(Trif Alexandra şi

colab.,1983)

Nitratul poate fi redus în nitrit într-un mediu anaerob, în corpul uman, locul unde are loc, cu

preponderenţă, această reacţie este mucoasa bucală şi stomacul, dar prezenţa nitritului în intestinul

gros şi în vezica urinară (infecţie urinară) poate avea de asemenea importanţă şi din punct de vedere

toxicologic. Transformarea nitraţilor în nitriţi are loc la pH mai mare de 5.

Toxicitatea secundară este dată de nitriţi şi care sunt mult mai toxici decât nitraţii. Ei se găsesc

în cantităţi mici în alimente, iar aportul lor exogen este redus. Concentraţia lor poate însă creşte până

la limite periculoase, prin acţiunea reducătoare a microorganismelor asupra nitraţilor cu ajutorul

enzimei nitratreductază. Reducerea nitratului poate avea loc deja în cavitatea bucală sau în zona

stomacului şi intestinului şi de asemenea în căile urinare. Simptoamele se pot observa la oameni

sensibili începând cu o doză de 10 miligrame nitrit. Intoxicări (otrăviri) mai uşoare se constată la un

aport de 0,5 – 1 grame nitrit, puternice la 1 - 2 grame nitrit şi mortale la 4 - 6 grame nitrit.

38

http://ohioline.osu.edu/b744/b744_2.html


Intoxicarea se datorează acţiunii methemoglobinizante a nitritului care conduce la boala

numită "cianoză" sau "methemoglobinemie". Ca urmare a combinării nitriţilor cu hemoglobina

aceasta se transformă în methemoglobină care determină reducerea capacităţii sângelui de a transporta

şi de a fixa oxigenul, diminuarea respiraţiei tisulare şi modificarea culorii mucoaselor în brun-cenuşiu,

iar pielea bebeluşilor se albăstreşte. Poate apărea de asemenea hipotensiunea şi leşinul( Curry S.,

1992).

Methemoglobina este o hemoglobină puternic oxidată. În condiţii obişnuite ea se formează

în mod continuu, dar cu ritm lent, şi pe măsură ce se formează este reconvertită în hemoglobină prin

mecanisme reducătoare. Din această cauză nivelul methemoglobinei rămâne întotdeauna coborât (sub

0,8% din hemoglobina totală la adult şi sub 1,5% la sugarul mic). În intoxicaţiile cu nitraţi - nitriţi,

formarea methemoglobinei depăşeşte ritmul de reducere şi ca urmare, procentul ei creşte. Cianoza

devine perceptibilă când nivelul ei a depăşit 10% din totalul hemoglobinei. Cei mai sensibili sunt

copiii din primul an de viaţă, datorită persistenţei hemoglobinei fetale şi a insuficienţei enzimelor de

reducere a methemoglobinei . (Sanchez-Echaniz J., şi colab., 2001)

Studiile de literatură au indicat faptul că adulţii au în sistemul digestiv o serie de bacterii care

îi protejează de multe substanţe toxice. Aceste bacterii asimilează toxinele precum azotaţii şi le

transformă în substanţe inofensive. Reducerea nitraţilor la nitriţi se face în intestin la copii mici şi

sugari datorită prezenţei unei flore bacteriene reducătoare stimulată de hrănirea cu lapte. Dacă

ingerarea de nitraţi durează mai multe săptămâni, copiii mai mici de şapte luni pot muri din cauza

azotaţilor. Tot din acest motiv nu se recomandă ca în dieta bebeluşilor de sub şapte luni să se introducă

salată sau spanac. ( Fritsch P., si colab., 1992).

Doze cuprinse între 2 şi 9 g NO-3 au fost raportate ca fiind cele care ar conduce la apariţia

methemoglobinemiei. Aceste valori corespund cu valorile de 33 la 150 mg NO3-/kg (Walker R .,1990).

Doza letală de nitrit, îngerată pe cale orală, la adulţi a fost stabilită la valori între 0,7 and 6 g

NO-2

(aproximativ 10 la 100 mg NO-2/kg). Doze mai mici au fost stabilite pentru copii (în special

sugari), bătrâni şi persoane cu anumite deficienţe enzimatice. (Gao L., şi colab., 1991) .

La aprecierea toxicologică a cantităţilor de nitrit formate endogen din nitrat joacă un rol

important mai ales conţinutul de nitrat din alimentele ingerate, vârsta şi constituţia. La adulţi, la un

stomac cu aciditate normală, nitratul care ajunge în stomac este redus datorită valorii joase a pH-ului.

(Budavari S., 1996) .

Toxicitatea terţiară a nitratului apare ca urmare a reacţionării nitriţilor cu aminele secundare

cu formare de nitrozamine, proces care are loc la valori ale pH - ului mai mici de 3. Pentru ca

nitrozarea să aibă loc nitritul trebuie convertit întâi la acid azotos (HNO2), şi pentru aceasta este nevoie

de un mediu acid ca cel din stomac. Viteza de nitrozare este influenţată de prezenţa unor substanţe care

o accelerează cum sunt: tiocianaţii, halogenurile şi formaldehida. În schimb, acidul ascorbic (vitamina

C), sulfiţii şi taninul pot bloca formarea compuşilor nitrozo prin reducerea nitriţilor la oxid nitric.

Acidul ascorbic reacţionează cu nitriţii în mediul acid din stomac. Din cauza acestei reacţii, acidul

39


ascorbic este adăugat în conserve.

Nitrozoaminele sunt compuşi activi implicaţi în cancerogeneză având o hepatotoxicitate

moderată. În funcţie de natura substituenţilor, nitrozoaminele au valoarea DL50 variind între 20 - 5000

mg/kg. Prin intoxicaţie cronică, câteva micrograme pe zi, produc cancer (hepatic, dar şi al căilor

digestive sau plămâni) (Rădulescu H., 1999).

Nitritul se poate transforma uşor într-un agent nitros intr-un mediu acid şi poate reacţiona cu o

varietate de compuşi ca: acidul ascorbic, aminele, amidele. (Donovan JW., 1990).

Având în vedere faptul că incidenţa naturală a nitraţilor în produsele alimentare destinate

sugarilor şi copiilor mici, de tipul: mazăre verde, morcov, spanac, sfeclă, este ridicată, mai mare decât

în apă, se recomandă ca aceste alimente să nu fie introduse în hrană, până la vârsta de 3 luni.

(http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/116/3/784).

O alternativă pentru prepararea produselor alimentare destinate sugarilor şi copiilor mici, o

constituie produsele organice, ecologice care nu sunt susceptibile de a fi contaminate cu compuşi cu

azot. Cu toate acestea se recomandă introducerea alimentelor menţionate anterior, doar după vârsta

de 8 luni.

2.3. TRANSFORMĂRILE NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN SOL ŞI ÎN PLANTELE LEGUMICOLE

2.3. NITRATES AND NITRITES TRANSFORMATION IN SOIL AND VEGETABLES

Nutriţia cu azot a plantelor se poate realiza prin intermediul azotului mineral din sol, existent

sub formă de rezervă de azot sau, prin intermediul îngrăşămintelor minerale şi organice. La aplicarea

în sol, azotul nitric rămâne în soluţia solului, de unde parţial este consumat de plante şi serveşte ca

materie primă pentru sinteza proteinelor, parţial intră în diferite reacţii cu alte săruri, iar o altă parte

este levigată (spălată) de apele de suprafaţă sau de cele care traversează solul, regăsindu-se în râuri,

lacuri sau apele subterane. Cantitatea levigată este în funcţie de volumul de apă ce se infiltrează (creşte

cu intensitatea infiltraţiei), de viteza de asimilare a plantelor (scade cu creşterea consumului plantelor)

şi de porozitatea solului (se reduce cu creşterea porozităţii).

În mod natural, între nitraţii şi nitriţii din sol, apă şi plante se stabileşte un echilibru, care

poate fi rupt de utilizarea intensivă în agricultură sau horticultură a îngrăşămintelor organice naturale

sau sintentice. Produşii lor de degradare îmbogăţesc solul şi se pot acumula în plantele cultivate până

la niveluri dăunătoare pentru consumatori.

În sol îngrăşămintele cu azot suferă următoarele transformări:

- 40-60% sunt absorbite de către plante;

- 15% se pierd prin denitrificare;

- 5-15%, uneori până la 30%, se pierd prin levigare;

- 9-20% se imobilizează în sol.

40

http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/116/3/784


Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, cu trecerea azotului dintr-o formă chimică într-

alta, se poate solda de cele mai multe ori cu pierderi de azot mineral asimilabil şi cu modificări de

reacţie a solului de natură să reducă eficienţa acestor îngrăşăminte.

Pierderi însemnate de azot pot avea loc şi prin procesul de volatilizare a amoniacului din

îngrăşămintele cu azot amoniacal aplicate la suprafaţă sau pe solurile nisipoase, sau prin hidroliza

enzimatică a îngrăşămintelor care conţin azot amidic, precum şi pierderi sub formă de oxizi inferiori ai

azotului (NO şi N2O) şi chiar azot molecular în procesul de reducere a nitraţilor cunoscut sub numele

de proces de denitrificare.

Aceste procese şi îndeosebi cel de levigare (spălare) se petrec în toate solurile din ţara noastră şi

sub toate culturile şi sunt mai accentuate pe solurile nisipoase, cu deosebire pe cele irigate (Burns I.,

2000).

În majoritatea solurilor arabile şi pentru majoritatea culturilor, nitraţii reprezintă principala

sursă de azot accesibil. Nitriţii constituie o sursă de importanţă redusă pentru nutriţia plantelor, pentru

că se acumulează rareori în solurile neutre sau acide şi numai în cantităţi mici şi efemere în solurile

alcaline şi calcaroase. Amoniul schimbabil este o sursă importantă de azot accesibil pentru plante,

îndeosebi în solurile de pajişti.

Întrucât nitraţii nu reacţionează cu complexul adsorbtiv al solului, datorită procesului de

excludere anionică, întreaga cantitate de nitraţi din zona radiculară este accesibilă pentru plante. La

leguminoase mai intervine fixarea azotului gazos de către bacteriile simbiotice, care îl folosesc la

sinteza de amide şi aminoacizi. Aceşti compuşi sunt apoi preluaţi de către plantă, care în schimb

asigură bacteriilor glucidele necesare acestei sinteze.

Pentru plantă forma amoniacală este mai apropiată de produşii cu azot care se formează în

plantă, decât forma nitrică. Datorită acestui fapt, ionul nitric după ce pătrunde în rădăcini este redus la

forma amoniacală. Speciile care manifestă preferinţă pentru nutriţia cu azot amoniacal sunt: cartoful,

inul, meiul, orezul, iar cele care preferă azotul nitric: castraveţii, dovleceii, hrişca, pepenii, sfecla de

zahăr.

Transformarea nitraţilor în nitriţi se face preponderent în rădăcini şi frunze. Asimilarea

azotului în plantă este prezentată în figura 2.3.

Transformările pe care le suferă nitraţii în plante, în prima etapă, constă în două reduceri

succesive, catalizate de enzimele nitratreductaza şi nitritreductaza. Aceste enzime conţin

oligoelemente (nitratreductaza conţine molibden, iar nitritreductaza conţine fier şi cupru). Reducerea

nitraţilor este influenţată de lumină şi de prezenţa molibdenului, care furnizează electronii necesari

reacţiei de reducere. Cu cât cantitatea de molibden este mai mică cu atât cantitatea de nitraţi

acumulată în plantă este mai mare. Capacităţile diferite de acumulare a nitratului pot fi corelate cu

activitatea diferită a nitratreductazei în plantă şi de asemenea cu capacitatea variabilă de absorbţie

a nitratului şi transferul în planta (Hambrige T., 2003).

41


NO3

- nitratreductaza NO2- nitritreductaza NH4

+

NO3- Aminoacizi Proteine

NH4+ Amide Acizi nucleici

N2 Amine Fracţiune anorganică azot organic cu azot organic cu

greutate moleculară greutate moleculară mică mare

Figura 2.3. Transformările azotului în plantă (Rădulescu Hortensia, 1999)Figure 2.3. Nitrogen transformation in plants (Rădulescu Hortensia, 1999)

În continuare azotul din fracţiunea anorganică este transformat în substanţe organice cu masă

moleculară mică. Această etapă este ireversibilă, azotul organic o dată transformat în aminoacizi,

amine şi amide rămâne sub această formă şi nu mai revine la forma anorganică. Azotul organic cu

greutate mică este transformat în continuare în proteine şi acizi nucleici. Aceşti compuşi pot fi

descompuşi, în anumite condiţii, sub acţiunea enzimelor hidrolaze . În plantele tinere sinteza

proteinelor este mai intensă decât descompunerea, iar în plantele mature fenomenul are loc invers.

Dacă transformarea (reducerea) se face în rădăcini, planta absoarbe preferenţial anionii;

dacă este metabolizat în frunze, NO3 este însoţit de cationi (K, Ca, Mg), care neutralizează

unii acizi organici .

2.4. SURSELE ŞI CAUZELE CONTAMINĂRII PLANTELOR LEGUMICOLE CU NITRAŢI ŞI NITRIŢI

2.4. SOURCES AND CAUSES OF VEGETABLES CONTAMINATION WITH NITRATE AND NITRITE

Sursele de contaminare cu nitraţi şi nitriţi a plantelor legumicole sunt:

surse naturale: date de nitraţii proveniţi din sol, apa de suprafaţă, apa freatica ca rezultat al

descompunerii naturale a azotului organic, de către microorganisme, şi transformarea în

materii ca proteinele în plante, animale. Apariţia naturală a nitraţilor şi nitriţilor în mediul

înconjurător este consecinţa aşa numitului:"ciclu al azotului".

surse antropice date de utilizarea îngrăşămintelor sintetice în fertilizarea culturilor horticole

agricultură şi a aplicării deşeurilor rezultate din aceste fermele zootehnice pe soluri cultivate.

Adriano (2003) a concluzionat că deşeurile obţinute de la maxim 7-8 bovine, pot fi folosite pe

un hectar de pământ şi această doză mare de aplicare poate duce la creşterea nivelului de nitraţi peste

10 mg/l în apa freatică.

Cauzele care condiţionează acumularea de către plante a unei forme sau alta de azot în

cursul vegetaţiei sunt următoarele:

Fertilizarea excesivă, cu doze care depăşesc necesarul de azot al plantei în perioada de

consum maxim, duce la creşterea conţinutului de nitraţi din plantă. Utilizarea unor cantităţi mari de

42


îngrăşăminte chimice în vederea menţinerii producţiei la niveluri ridicate a determinat nu numai

degradarea pământului arabil, dar şi siguranţa alimentară a produselor vegetale.

Bruce în 2001 a observat că fertilizarea cu azot tinde să crească cantitatea nitraţilor în

produsele vegetale şi au stabilit strategii şi măsuri privind corelarea dozelor de azot aplicate cu

conţinutul de nitraţi din salată, ridichi şi spanac. Studiile realizate în Bulgaria, la cultura spanacului de

către Gangolli SD, în 1994 au arătat că nivelul de nitrat a crescut chiar şi în cazul aplicării a unor

cantităţi reduse de azot (20 kg de azot/ ha). Schuphan (1997) a observat că aplicarea unei cantităţi mai

mari de patru ori decât cantitatea normală, de îngrăşăminte are conduce la valori mari de nitraţi în

spanac, depasind limitele admise, dar cantităţile de nitriţi rămân scăzute.

Administrarea îngrăşămintelor cu azot, sub formă de fertilizant foliar, duce la creşterea

conţinutului de nitraţi, dar pe parcursul unei perioade scurte de la aplicare, nivelul nitraţilor scade la

valoarea de dinainte de tratament. Conţinutul de nitraţi din plante poate fi redus cu 20-25%, prin

stropirea cu apă a culturilor în perioada premergătoare recoltării.

Nivele ridicate ale nitraţilor se constată în culturile crescute pe soluri bogate în azot,

respectiv humus, chiar şi în absenţa unei fertilizări cu îngrăşăminte cu azot. Problema poluării cu

nutrienţi pleacă de la nivelul gospodăriilor şi anume de la gestionarea şi utilizarea

necorespunzătoare a gunoiului de grajd în agricultură.

Agricultura ecologica promoveaza folosirea compostului, îngrăşământ care nu este dăunător

pentru mediu, este mai ieftin şi usor accesibil.

Programul de Reducere a Poluării cu Nutrienţi promovează folosirea compostului, îngrăşământ

care nu este dăunător pentru mediu. De altfel, un studiu efectuat de Institutul de Cercetare a Calităţii

Vieţii a relevat că managerii companiilor şi asociaţiilor agricole din zona în care este

implementat programul pentru controlul poluării în agricultură, consideră că utilizarea compostului

este mai bună decât cea a îngrăşămintelor chimice din mai multe motive: compostul nu este poluant

pentru mediu, este mai ieftin şi disponibil în zona în urma înfiinţării platformelor de gunoi în fiecare

comună.

Caracteristicile solului: pH-ul, conţinutul de anioni şi cationi însoţitori din soluţia solului,

concentraţia soluţiei, capacitatea de reţinere a solului şi capaciatatea de tamponare influenţează

acumularea nitraţilor şi nitriţilor în produsele vegetale.

Potenţialul genetic al plantei determină acumularea nitraţilor în plantă. Speciile vegetale

caracterizate prin conţinutul cel mai ridicat de nitraţi sunt legumele la care organul care se consumă

este frunza. De asemenea şi legumele la care partea consumabilă este rădăcina (sfeclă, ridichi, morcov,

etc.) se remarcă printr-un conţinut ridicat de nitraţi. Aceste diferenţe în acumularea de nitrat se

datorează existenţei în unele plante a unor cantităţi reduse de nitratreductază, aşa cum se întâmplă la

legumele din familia Chenopodiaceae (spanac, sfeclă, ridichi, etc.) şi Umbelliaferae (morcov, mărar,

pătrunjel, etc.) şi carenţei în oligoelemente ce participă la activitatea enzimelor reducătoare pot

conduce la acumulări de nitrat în plantă datorită inhibării reacţiei de reducere (Alexa Ersilia , 2003).

43


Pe baza unor determinări efectuate de către specialişti la salată, specie pentru care există şi

informaţii certe privind existenta unui determinism genetic, s-a propus şi iniţierea unui program de

ameliorare în acest sens.

Clasificarea speciilor vegetale funcţie de conţinutul de nitraţi conduce la împărţirea acestora în

trei clase:

- cu conţinut ridicat de nitraţi (salată, spanac, andive, sfecla roşie, ridichi, varză, fenicul);

- cu conţinut mediu de nitraţi (cartofi, conopidă, ştevie, morcov, varză);

- cu conţinut redus de nitraţi (tomate, castraveţi, ardei, pepeni, mazăre, fructe, cereale).

Specia şi vârsta plantei, aprovizionarea plantei cu hidraţi de carbon determină acumularea

diferită a compuşilor cu azot.

Condiţiile climatice (temperatura, precipitaţiile, intensitatea luminoasă) determină nivelul

nitraţilor din plante, ca urmare a condiţiilor în care se desfăşoară reacţia de reducere. Dintre aceştia

regimul de iluminare are un rol foarte important, deoarece intervine ca sursă ce furnizează energie în

procesul de reducere a nitraţilor în plantă (nitrat – nitrit – amoniu – aminoacid). Astfel în lunile din an

(mai – septembrie) în care durata zilei lumină, respectiv intensitatea luminoasă tinde spre maxim,

permite obţinerea unor legume cu conţinut redus de nitraţi, deoarece este favorizată reacţia de

reducere, în timp ce în lunile de toamnă - iarnă creşte conţinutul de nitrat în plantă.

Condiţiile de depozitare şi ambalare reprezintă un factor deosebit de important de care

depinde nivelul contaminării cu nitraţi şi nitriţi al produselor vegetale. În prezent se practică ambalarea

sub formă de semipreparate, în ambalaje vidate a amestecurilor de legume. În alimentele de origine

vegetală proaspete, ionul nitrit lipseşte sau se găseşte în urme. Ca urmare a depozitării, prin reducerea

microbiană a nitraţilor, la temperaturi mai mari de 50C, conţinutul de nitriţi creşte foarte mult, chiar

dacă scade conţinutul în nitraţi. Având în vedere potenţialul toxic de 6-12 ori mai ridicat al nitriţilor

comparativ cu nitraţii, este importantă respectarea condiţiilor şi a duratei de depozitare.

Stagnările în fluxul tehnologic al fabricării conservelor din legume şi fructe pot să conducă

de asemenea la creşterea ratei de transformare a nitraţilor în nitriţi. (Alexa Ersilia., 2008).

Deşi de o mai mică importanţă, există şi alte elemente care influenţează acumularea nitraţilor.

Dintre acestea amintim: reacţia solului, substanţele bioactive, îngrăşămintele cu eliberare lentă,

inhibitorii de nitrificare, mulcirea culturii, protejarea temporară, erbicidele, tratamentele fitosanitare

preventive, densitatea de plantare şi, nu în ultimul rând, modul de recoltare, condiţionare, şi consum .

(Lăcătuş V., şi colab., 1997)

2.5. MĂSURI ŞI STRATEGII DE REDUCERE A CONTAMINĂRII CU NITRAT ŞI NITRIT A PLANTELOR LEGUMICOLE

44


2.5. MEASURES AND STRATEGIES FOR DECREASING NITRATE AND NITRITE CONTAMINATION OF VEGETABLES

Aceste măsuri de reducere a conţinutului nitric pot fi clasificate în:

măsuri privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol;

măsuri ce pot fi aplicate de către producător pe parcursul perioadei de vegetaţie;

măsuri ce pot fi aplicate de către procesator sau consumator din momentul achiziţionării

produsului până în momentul consumării acestuia.

Măsurile privind reducerea procesului de levigare a nitraţilor din sol constă în alegerea

eficientă a metodei de fertilizare cu azot cât şi selectarea speciilor cultivate şi practicarea judicioasă

a rotaţiei culturilor.

Alegerea eficientă a metodei de fertilizare cu azot ţine cont de cerinţa de azot a plantelor şi care

reprezintă cantitatea de azot absorbită de plantă în condiţii optime de nutriţie. Cantitate a absorbită de

plantă este funcţie de valoarea producţiei şi este dată de disponibilul de azot din sol plus cantitate a

oferită suplimentar prin fertilizarea cu azot. Disponibilul de azot în sol este alcătuit pe de o parte din

rezerva de azot mineral din sol la înfiinţarea culturii şi care se poate determină prin calcul şi

disponibilul de azot asigurat în timpul vegetaţiei, care se poate aprecia.

În scopul reducerii cantităţii de azot levigate este foarte important a se corela doza de

fertilizant aplicată cu disponibilul de azot din sol. De asemenea, este important a se ţine cont de modul

în care se face administrarea fertilizantului. Astfel, în cazul solurilor cu capacitate ridicată de reţinere a

apei şi la culturile cu înrădăcinare profundă, întreaga doză de fertilizant se poate aplica o dată, la

înfiinţarea culturii sau în faza de consum maxim, fără a apare pericolul levigării nitraţilor. În cazul

solurilor nisipoase, cât şi a culturilor cu înrădăcinare superficială, se urmăreşte aplicarea secvenţială a

fertilizanţilor.

Modalităţile de reducere a conţinutului nitric din produsele vegetale în timpul perioadei de

vegetaţie în scopul obţinerii unor cantităţi minime în momentul recoltării sunt următoarele:

reducerea nutriţiei cu azot nitric al plantelor şi care se realizează prin asigurarea necesarului

optim de azot pe baza calculului necesarului de azot al plantei, respectarea intervalului de

pauză între fertilizare şi recoltare, utilizarea fertilizanţilor cu azot greu solubil, înlocuirea

parţială a ionului nitric din soluţia nutritivă cu ion clorură. În acest sens se recomandă şi

45


încheierea de contracte între industria conservelor şi producătorii de legume şi fructe, care să

reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de cultură;

evitarea epocilor de cultură şi a termenului de recoltare în condiţii de iluminare scăzută se

recomandă având în vedere importanţa intensităţii şi duratei de iluminare în procesul de

reducere a nitraţilor din plante şi anume: conţinutul de nitraţi din produsele vegetale creşte

când condiţiile de luminozitate sunt reduse;

amânarea datei de recoltare în condiţiile în care conţinutul de nitraţi în plantă depăşeşte

limita maximă admisă;

reducerea ponderii părţilor bogate în nitraţi (tulpini) prin practicarea unor tehnici de

recoltare adecvate. În tabelul 2.1. se prezintă conţinutul de nitraţi în frunză comparativ cu

tulpină pentru câteva legume;

cultivarea soiurilor cu un conţinut scăzut de nitraţi prin selectarea soiurilor sau hibrizilor

care conţin cantităţi reduse de nitraţi.

Măsurile pe care le poate aplica procesatorul în vederea reducerii cantităţii de nitraţi şi nitriţi

din produsele vegetale:

încheierea de contracte între industria de conserve şi producătorii de legume şi fructe care

să reglementeze utilizarea îngrăşămintelor naturale şi sintetice pe terenurile de cultură;

depozitarea pe perioadă scurtă înainte de procesare a legumelor care se caracterizează prin

sisteme reducătoare puternice, care transformă rapid nitraţii în nitriţi (spanacul, salata,

rădăcinoasele);

alegerea de procedee tehnologice de prelucrare a legumelor şi fructelor care să conducă la

scăderea conţinutului de nitraţi. Astfel prin spălare cu multă apă sau chiar opărirea scurtă a

legumelor şi fructelor se îndepărtează 30% din conţinutul de nitraţi. Dezavantajul opăririi este

că prin acest procedeu scade şi conţinutul de vitamine şi substanţe minerale din legume şi

fructe datorită hidrosolubilităţii lor.

Măsurile pe care le poate aplica consumatorul în vederea reducerii cantităţii de nitraţi şi nitriţi

din produsele vegetale se referă la următoarele aspecte:

limitarea consumului de legume provenite din seră sau a celor cultivate în anotimpul rece;

îndepărtarea înaintea consumului a părţilor din plantă (nervuri, tulpini, coji) care

acumulează nitrat in cantitate ridicată;

spălarea atentă cu apă având in vedere că nitraţii sunt hidrosolubili şi o mare parte din

aceştia se îndepărtează ca urmare a procesului de spălare;

respectarea condiţiilor optime de depozitare (max. 5°C, pe o perioadă de 1-2 zile).

Depozitarea la temperaturi joase, chiar dacă nu împiedică total formarea nitriţilor, inhibă

desfăşurarea normală a activităţii microorganismelor nitrat-reducătoare, limitând astfel

conţinutul de nitriţi;

evitarea consumului de supe sau pireuri din legume şi fructe dacă acestea nu au fost

46


preparate în aceeaşi zi.(Ersilia Alexa, 2008)

Fierberea legumelor în apă nu va reduce concentraţia nitraţilor. Nitraţii de fapt trec în apa

utilizată pentru fierberea legumelor. Este recomandat ca să nu fie folosită această apă pentru

prepararea piureului din legume. Nu se recomandă hrănirea bebeluşilor sub 8 luni cu morcovi,

salată sau spanac (http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/116/3/784).

2.6. INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN MONDIAL

2.6. NITRATES AND NITRITES INCIDENCE IN VEGETABLES, WORLD WIDE

Pe lângă alimentele de origine animală, în raţia zilnică a omului, un rol important îl au

alimentele de origine vegetală. Legumele, datorită complexităţii lor nutritive sunt consumate de către

om pe parcursul întregului an. Concentraţii ridicate de nitrat se regăsesc în rădăcinile şi frunzele

plantelor legumicole, îndeosebi în spanac, salată, varză, broccoli, sfeclă şi ale legume cu frunze verzi.

Rădăcinoasele de morcovul, ţelina conţin nitrat în cantităţi inferioare frunzoaselor. Nivelul nitratului

depinde de specia legumicolă, condiţiile climatice, intensitatea luminoasă, umiditatea solului şi

conţinutul de azot din sol.

Studiile de literatură indică influenţa condiţiilor de stocare şi preparare a legumelor asupra

nivelului de nitrat. Prepararea adecvată şi imediată a vegetalelor, precum şi păstrarea la rece, în

condiţii optime de temperatură, micşorează sau elimină riscul contaminării cu nitrat a produselor

vegetale.

Analiza conţinutului de nitraţi şi nitriţi la câteva specii de legume mai frecvent folosite în

hrană evidenţiază valori foarte diferite între specii şi chiar în cadrul aceleiaşi specii ( tabelul 2.1). În

ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitrit valori maxime s-au determinat la gulie şi varză (4,1 ppm,

4,4 ppm). În cazul salatei şi spanacului valoarea medie nu depăşeşte 1,1 ppm, dar există încărcătură

maximă de 27,0 ppm în cazul salatei, respectiv 45,0 ppm în cazul spanacului, valori înregistrate, cu

frecvenţă redusă, pentru probe individuale.

Tabelul 2.1. Conţinutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume (Kienle şi colab., 1985)

Table 2.1

47

http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/116/3/784


Nitrates and nitrites content in a few vegetables species( Kienle şi colab., 1985)Specia Nr.

probe (mg/kg) (mg/kg)

Interval conţinut

Valoare medie Interval conţinut

Valoare medie

Salată 15 40 – 2950 1030 0,4 – 27,0 1,1Spanac 16 53 – 2025 950 0 – 45,0 0,6Ridichi 12 40 – 2160 501 0,1 – 4,8 0,4Gulie 19 115 – 990 460 0,1 – 24,0 4,1Varză 20 24 – 1084 447 0 – 19,7 4,4Castraveţi 17 21 – 559 75 0 – 4,8 0,3Ceapă verde 10 16 – 450 64 0 – 2,5 0,2Ardei 20 26 – 339 40 0 – 0,4 0,1

Analiza aportului de nitraţi, furnizat prin intermediul alimentelor solide, indică preponderenţa

ingerării nitraţilor ca urmare a consumului de alimente de origine vegetală (92%) şi în mică măsură

datorită consumului de alimente de origine animală (8%) (Kampe W., 1985).

Tabelul 2.2.Aportul mediu de nitraţi ca urmare a consumului de alimente solide şi băuturi (Kampe, 1985)

Table 2.2.Weekly mean dose of nitrates in consumption of solid food and drinks ((Kampe, 1985)

Sortiment de hrană Conţinut de nitraţi

mg %% din aportul total

de hranăAlimente solide

Produse de origine animală 23 8Produse cerealiere 11 4Fructe 18 6Legume 215 71Cartofi 33 11Total 300 100 60

BăuturiCafea 60 30Ceai 30 15Suc natural de fructe 30 15Suc natural din legume 45 22Vin 15 7,5Bere 15 7,5Lapte 5 3Total 198 100 40

O analiză mai atentă a statisticilor, pe plan mondial, evidenţiază un aport preponderent de

nitraţi adus prin consumul alimentelor de origine vegetală. Pe baza valorilor medii ale conţinutului de

nitraţi, legumele şi fructele pot fi grupate funcţie de potenţialul de acumulare a nitraţilor (tabelul 2.3).

Având în vedere toleranţa maximă admisă de 1532 mg /persoană /săptămână, se poate constata

că aportul mediu săptămânal de nitraţi, adus prin intermediul hranei, acoperă doar un procent de 32%

din total. (R. Gopal Menon, 2004).

48


Tabelul 2.3. Clasificarea alimentelor vegetale în funcţie de conţinutul lor în nitraţi (Scharpf HC., 1994)

Table 2.3Vegetables clasification according as their nitrates content (Scharpf HC., 1994)

Conţinut de nitraţi Sfeclă vegetalăConţinut ridicat Salată, spanac, andive, sfeclă roşie, ridichi, varzăConţinut mediu Morcov, cartofi, conopidăConţinut redus Roşii, castraveţi, ardei, pepene verde, mazăre, fructe, cereale

Datorită multitudinii de factori care influenţează procesul de acumulare a nitraţilor în legume,

datele din literatură indică de obicei un interval de variaţie a nivelului de nitraţi (tabelul 2.4). Se

constată că, în cazul unor legume intervalul conţinutului de nitraţi este foarte larg, iar valorile

individuale urcă până la valori maxime foarte ridicate.

Tabelul 2.4. Nivelul nitraţilor în legume (după Venter F, 1983 )

Table 2.4.Nitrates level in vegetables (Venter F, 1983 )

Specia Nivelul de nitraţi (ppm/S.P.)Sfeclă roşie 150 – 5960Spanac 345 – 3890Salată 382 – 3520Ridichi 261 – 1186Conopidă 62 – 664Tomate 10 – 100Castraveţi 20 – 300Fasole 80 – 822

Tabelul 2.5. Conţinutul de nitraţi în diferite specii de legume (după Rauter W., şi colab., 1982)

Table 2.5.Nitrates content in different vegetable species (Rauter W., şi colab., 1982)

Specia Nr. probe Nitrat (mg/kg substanţă proaspătă)Medie Minim Maxim F = maxim /

minimLegume pentru frunze

Varză creaţă 52 1060 10 3640 364Varză 58 1070 10 3230 323Spanac 85 840 20 2720 136Andive 31 1060 70 2590 37Salată de câmp 27 1170 180 2980 17Salată (căpăţână) 162 1560 230 3290 14

Alte legumeRidichi 106 1530 80 3383 42Sfeclă roşie 115 1950 180 5360 30Morcov 39 500 90 1100 12Gulie 109 1330 360 2950 8

Valorile cele mai mari ale conţinutului de nitraţi se înregistrează la speciile de legume

frunzoase şi la unele rădăcinoase, în frunze respectiv rădăcini. Aportul mărit de nitraţi aduşi de

49


consumul de legume se datoreşte consumului acelor părţi ale legumelor care se constată, acumulează

cea mai mare parte a nitraţilor din plantă (tabelul 2.5). Aportul de 71 % din cantitatea totală de nitraţi,

ingeraţi prin intermediul legumelor, se datoreşte consumului de legume în stare crudă .

Tabelul 2.6. Conţinutul în nitraţi a unor legume (Venter., 1987; Schlegel şi colab., 1981; Achtzehn şi Hawath,

1969; Wedler, 1979; Borneff, 1982; Linderf, 1979) Table 2.6.

Nitrate content in some vegetables (Venter., 1987; Schlegel şi colab., 1981; Achtzehn şi Hawath, 1969; Wedler, 1979; Borneff, 1982; Linderf, 1979)

Specia Nitrat (mg/kg) Autor; literatură AnMorcov 28 – 795 Venter 1987

18 - 1000 Schlegel şi colab. 198180 – 320 Achtzehn şi Hawath 1969

Sfeclă roşie 250 – 5690 Wedler 19791230 – 3680 Achtzehn şi Hawath 1969

Spanac 340 – 3890 Venter 198740 – 2100 Borneff 1982

2800 – 6000 Lindner 1979220 – 2700 Achtzehn şi Hawath 1969

Salată 382 – 3520 Wedler 1979Castraveţi 20 – 300 Venter 1987Tomate 20 – 300 Venter 1987

Concentraţiile de nitraţi din plantele legumicole, conform studiilor de literatură, au variaţii foarte largi, şi sunt prezentate în tabelul 2.6.

Tabelul 2.7. Conţinutul de nitraţi şi nitriţi în câteva specii de legume (după Kienle şi colab., 1995)

Table 2.7.Nitrates and nitrites content in a few vegetables species (Kienle şi colab., 1995)

Specia Nr. probe

(mg/kg) (mg/kg)

Interval conţinut

Valoare medie

Interval conţinut

Valoare medie

Salată 15 40 – 2950 1030 0,4 – 27,0 1,1Spanac 16 53 – 2025 950 0 – 45,0 0,6Ridichi 12 40 – 2160 501 0,1 – 4,8 0,4Gulie 19 115 – 990 460 0,1 – 24,0 4,1Varză 20 24 – 1084 447 0 – 19,7 4,4Castraveţi 17 21 – 559 75 0 – 4,8 0,3Ceapă verde 10 16 – 450 64 0 – 2,5 0,2

Cele mai mari valori ale conţinutului de nitraţi se constată la speciile de legume frunzoase

(tabelul 2.7) (salată, spanac) a căror conţinuturi sunt evident mai mari decât a celorlalte specii de

legume (1030 mg/kg, 950 mg/kg). În ceea ce priveşte conţinutul mediu de nitriţi, valori maxime s-au

determinat la gulie şi varză (4,1 mg/kg, 4,4 mg/kg). Se poate constata că în cazul salatei şi a spanacului

apar valori individuale ale nitriţilor (27 mg/kg, 45 mg/kg) chiar mai mari decât în gulie şi varză (24

mg/kg, 19,7 mg/kg) dar frecvenţa acestora este mai redusă (Kienle şi colab., 1995).

50


Valori limită a nivelului nitraţilor în diferite plante legumicole din câteva ţări ale Europei, sunt prezentate în tabelul 2.8.

Tabelul 2.8. Valori limită privind conţinutul de nitraţi în legume, în câteva ţări (Fritz D, 1985)

Table 2.8.Limit values regarding nitrates content in some vegetables, in different countries(Fritz D, 1985)

Ţara Specia Epoca de cultură Concentraţia maximă admisă

(ppm/S.P.)

Austria Legume verdeţuri 3500

Legume rădăcinoase 1500Elveţia Salată căpăţână 3500

Ridichi 3000Sfeclă roşie 3000

Salată (câmp) 2500Spanac crud 2500

Salată căpăţânămai – octombrie 2500

noiembrie – aprilie 4500

Olanda

Spanacmai – octombrie 3500

noiembrie – aprilie 4500Salată verde mai – octombrie 2500

Sfecla roşiemai – octombrie 3500

noiembrie – aprilie 4000Morcov 400

Sfeclă roşie 1400

Concentraţiile mari de nitraţi în produsele vegetale se datorează în mare parte cantităţii

excesive de azot din sistemul solului, care conduce la deteriorarea calităţilor nutriţionale a legumelor

şi la complicaţii în procesarea şi depozitarea acestora. Din acest motiv, o atenţie deosebită este

acordată nitraţilor, nu numai de către personalul medical, dar mai ales de fermieri, nurtiţionişti şi mai

ales de către consumatori. (Karoviová J. and all., 2006).

Bruce şi Seelig în 2001 au indicat faptul că acumularea de nitrat are loc preponderent în

frunzele exterioare şi nervuri, în cazul salatei valorile înregistrate sunt mai scăzute în interiorul

căpăţânii şi cresc spre exterior (tabelul 2.9).

Tabelul 2.9.Conţinutul de nitrat (ppm) în diferite părţi ale salatei (Bruce and Seeling,2001)

Table 2.9.Nitrate content (ppm) in diferent (Bruce and Seeling,2001)

Experimentul 1 (cu îngrăşăminte)

Experimentul 2 (fără îngrăşăminte)

Frunză Nervură Frunză NervurăFrunze exterioare

Al doilea rând de frunzeAl treilea rând de frunze

Al patrulea rând de frunzeFrunzele interioare

5311 4995 3454 1989 1204

7021 5731 4080 2646 1665

3611 3248 2520 1674 1159

5130 4431 3581 2252 1357

51


Modul de determinare a conţinutului de nitrat şi îndeosebi procedeu de extracţie influenţează

valorile obţinute. S-a constata că extracţia la rece în mediu apos conduce la o recuperare mai eficientă

a nitratului din matricea vegetală (Adriano şi colab., 2003).

Tabelul 2.10. Comparaţia dintre extracţia la cald şi la rece a nitraţilor (ppm) din salată (Adriano şi colab.,2003)

Table 2.10.Comparision between warm and cold extraction of nitrates (ppm) in lettuce (Adriano şi colab.,2003)

Extractul Extracţia la cald cu H2O

Extracţia la rece cu H2O - Methanol

1 2 3 4

4340 4387 4327 4305

4380 4350 4357 4307

Meotdologia analitică de determinare a nitratului utilizând metode spectrofotometrice

sau cromatografice nu conduce la diferenţe seminifcative în ceea ce privesc valorile obţinute.

Rezultatele comparative privind conţinutul de nitraţi în plante utilizând determinarea

spectrofotometrică cu Spectrofotometrul Cecil si ionometrică cu ionometrul Consort sunt prezentate

în tabelul 2.11.

Tabelul 2.11.Rezultatele comparative privind determinarea conţinutului de nitraţi din probe de plante cu

Spectrofotometrul Cecil şi ionometrul Consort (Davidescu V. şi colab, 2004)Table 2.11.

Comparative results regarding nitrates content determination in plant samples with Cecil Spectrophotometer and Consort Ion-meter ((Davidescu V. şi colab, 2004)

Nr.Crt

Plantă

Determinare nitraţispectrofotocolorimetric

Diluţie 1:5

Determinare nitraţiionometricDiluţie 1:50

Determinare nitraţiionometric

EC

ppmN-NO3

ppmN-NO3

mVC

ppmNO3

ppmN-NO3

mVC

ppmNO3

ppmN-NO3

1 Castraveţi 0,059 0,129 645 288 2,989 657,58 166 148,71 654,3242 Ceapă 0,052 0,114 570 291 2,630 578,6 169 131,499 578,3953 Gulie 0,148 0,324 1620 267 7,322 1610,84 144 367,601 1617,444 Pătrunjel 0,05 0,109 545 292 2,519 554,18 170 126,216 555,3505 Ridichii 0,233 0,511 2555 256 11,716 2577,52 133 577,668 2541,746 Salata 0,409 0,897 4485 214 20,767 4548,72 119 1027,62 4521,527 Spanac 0,138 0,302 1515 268 7,021 1544,62 145 352,834 1552,49

Nivelul maxim de NO-3 (ppm) în diferite produse vegetale în ţări ale Uniunii Europene,

conform studiilor efectuate de Pietro Santamaria sunt prezentate în tabelul 2.12.

Tabelul 2.12.

52


Nivelul maxim de NO-3 (ppm) în diferite produse vegetale în ţări ale U. E. (Santamaria P, 2006)

Table 2.12.NO-

3 maximum level (ppm) in different vegetables in European Union countries (Santamaria P, 2006)

Plantele legumicole Austria Belgia Germania Olanda Elveţia

Morcovi 1500 - - - -Sfecla rosie 4500 - 3000 3500 3500Andive (vara) 3500 2000 - 2500 2500Varză 1500 - - - -Ridichi - - - - 3500Ţelină (verde) - 5000 - - -Ţelină (rădăcină) - 4000 - - -Salată frunze - 3500 2500 - -

2.7. INCINDENŢA NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE PE PLAN NAŢIONAL

2.7. NITRATES AND NITRITES INCIDENCE IN VEGETABLES IN ROMANIA

În ţara noastră utilizarea iraţională a îngrăşămintelor pe bază de azot şi necorelarea acestora cu

nivelul azotului din sol şi cerinţele plantei, a determinat acumularea nitratului în produsele legumicole

cu efecte nocive asupra consumatorului. Din aceste considerente, în prezent se acordă o atenţie sporită

monitorizării conţinutului de nitrat în produsele legumicole şi elaborării de strategii privind reducerea

conţinutului nitric până în domeniul de valorii maxim admisibil.

Cercetările anterioare efectuate în România în ceea ce priveşte acumularea de nitrat în

produsele vegetale au vizat principalele grupe de culturi, cereale prăşitoare şi păioase, culturi

leguminoase şi culturi furajere, plante industriale şi medicinale, acordandu-se o atenţie specială

legumelor care, după cum s-a constatat, asigură un aport de 70% din totalul mediu, zilnic de nitraţi,

ingerat ca urmare a consumului de hrană. Având în vedere toleranţa maximă admisă de 1532 mg

/persoană /săptămână, se poate constata că aportul mediu săptămânal de nitraţi, adus prin intermediul

hranei, acoperă doar un procent de 32% din total. (R. Gopal Menon, 2004).

În vederea evaluării situaţiei din ţara noastră, privind conţinutul de nitraţi în alimentele de

origine vegetală, s-au analizat produsele provenite de la producători agricoli şi comercializate pe pieţe.

Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta

datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este

tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai

departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile

de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000 – 3000 ppm, în

timp ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm (Trif, Alexandra şi colab., 1983).

Încă din anii 1970 au existat preocupări în ceea ce priveşte studiul acumulării nitratului în

plantele legumicole. Cercetările efectuate de Răutu şi colaboratorii în 1972, precum şi de Dumitrache

53


în 1980 au evidenţiat un conţinut ridicat de nitrat îndeosebi în legumele cu frunze verzi şi rădăcinoase

(tabel 2.13).

Tabelul 2.13. Conţinutul mediu de nitraţi în unele legume (mg /kg)

(Răutu şi colab., 1972)( Dumitrache şi colab.,1980)Table 2.13.

Nitrates content average in some vegetables (mg /kg)(Răutu şi colab., 1972)( Dumitrache şi colab.,1980)

Produsul Răutu şi colab. (1972) Dumitrache şi colab. (1980)Ţelină 2900 821Ridichi 2840 -Mărar 2174 -Leuştean 1737 -Sfeclă - 1441Pătrunjel frunze 1549 -Pătrunjel rădăcină 583 -Spanac 1159 774Morcov 947 473Salată verde 935 634Varză 352 567Castraveţi 149 -Cartofi 119 217Ceapă uscată 74 -Ardei 66 275Tomate 61 162Usturoi 40 -

Tabelul 2.14. Conţinutul de nitraţi la legume şi fructe şi încadrarea procentuală în limitele maxime admise (LMA)

(după Bibicu Miruna, 1994)Table 2.14.

Nitrates content in vegetables and fruits and procentual framing in maximum allowed limits (MAL)(Bibicu Miruna, 1994)

Specia L.M.A. Nr. probe

Conţinut mediu de nitraţisub limită peste limită

ppm % ppm %Cultivat în seră

Salată 2000 440 1826 16,82 3113 83,18Gulii 1500 360 1305 20,40 2344 79,6Castraveţi 400 170 216 35,50 474 64,40Tomate 300 197 245 92,32 335 7,62

Cultivat în câmpSpanac 2000 215 1672 75,00 3140 25,00Salată 1000 304 763 43,20 2164 56,80Sfeclă roşie 2000 102 - - 2064 100,00Varză timpurie 900 87 816 71,40 1376 28,60Varză târzie 500 297 386 64,60 837 35,40Morcovi 400 245 352 85,70 1036 14,30Ardei gras 150 204 121 40,00 203 60,00Castraveţi 150 193 132 53,40 303 46,60Vinete 300 115 208 100,00 - -Tomate 150 247 127 37,80 292 62,20

54


Cercetările efectuate în ţara noastră de către Bibicu, în 1994, asupra potenţialului de

acumulare al ionului nitrat în produse legumicole au evidenţiat posibilitatea de acumulare ridicată,

peste limita maximă admisă, a principalelor specii analizate. Depăşiri ale limitelor maxime admise s-

au înregistrat îndeosebi la sfeclă roşie şi gogoşari (100% din probele analizate au depăşit LMA), dar şi

la cultura salatei (83,18% din probe depăşesc LMA), spanac (25%), varză timpurie (28%), morcov

(14,3%). Valorile obţinute pentru conţinutul de nitraţi au variat între 1672-3140 ppm pentru salată,

1672-3140 ppm pentru spanac, 816-1376 ppm pentru varză timpurie şi 352-1036 ppm pentru

morcov (tabelul 2.14). (Bibicu Miruna, 1994)

Tabelul 2.15. Conţinutul de nitraţi al unor legume (după Riviş, A., 2004)

Table 2.15.Nitrates content in some vegetables (Riviş, A., 2004)

Produsul Nitrat mg/kgSpanac 130 – 4090Salată 396 – 3550Sfeclă 682 – 8008Ţelină 70 – 6500

Pătrunjel 62 – 4125Leuştean 230 – 3660

Mărar 40 – 5500Varză 35 – 580

Ridichi 350 – 3520Morcovi 18 – 947

Ceapă uscată 0 – 240Cartofi 10 – 217

Castraveţi 40 – 445Ardei 16 – 275

Tomate 39 – 162

Studiile de literatură (Riviş A., 2004) cu privire la acumularea nitratului în principalele plante

legumicole indică un domeniu larg de variaţie al concentraţiilor şi valori excesive îndeosebi la culturile

de spanac (valoare maximă 4090 ppm), salată (3550 ppm), sfeclă (8008 ppm), ţelină (6500 ppm),

pătrunjel (4125 ppm), morcov (947 ppm), care depăşesc limitele maxime prevăzute de legislaţia în

vigoare (tabel 2.15).

Cercetări recente indică un interval larg de valori ale ionului nitrat în principalele plante

legumicole (tabel 2.16).

Tabelul 2.16. Conţinutul de nitraţi al unor specii de legume(după Alexa Ersilia.,2003)

55


Table 2.16.Nitrates content of some vegetables (Alexa Ersilia., 2003)

Legume Conţinut de nitrat (ppm)Salată 396 – 3550Spanac 130 – 4090Tomate 39 – 162Ridichi 350 – 3520Varză 35 – 580Sfeclă 682 – 8008Leuştean 230 – 3660Mărar 40 – 5500Morcovi 18 – 947Castraveţi 40 – 445Ardei 16 – 275

Studiile efectuate de Lăcătuşu pe parcursul a 30 de ani de activitate de cercetare au condus la

concluzia că nivelul nitraţilor în produsele legumicole poate varia în limite largi în cadrul speciei şi cu

valori diferite de la o specie la alta (tabel 2.17). S-a evidenţiat faptul că legumele frunzoase

(verdeţurile) conţin mai mulţi nitraţi comparativ cu cele la care se consumă fructele.

Au fost studiate şi diferenţele în ceea ce priveşte acumularea nitratului în culturile protejate

comparativ cu cultura în câmp deschis (tabel 2.17). S-a constatat faptul că în cultura protejată nivelul

conţinutului de nitraţi este mult mai mare (de până la 10 ori) comparativ cu plantele cultivate în câmp

deschis.

Tabelul 2.17. Domeniul de variaţie al conţinutului de nitraţi şi limita maximă admisă (L.M.A.) la principalele

legume cultivate în câmp (c.) şi protejat (p.)(după Lăcătuşu V. şi colab.,1997)Table 2.17.

Variation domain of nitrates content and maximum allowed limit (M.A.L) to the main field vegetables (c.) and greenery vegetable (p.) . (Lăcătuşu V. and all.,1997)

Cultura 3NO mg/kg s.p. Cultura mg/kg s.p.

Domeniul L.M.A. Domeniul L.M.A.Castraveţi, p. 10 – 1000 400 Mazăre grădină, c. 6 – 126 -Cartofi, c. ± 40 160 Mazăre grădină, p. 200 – 3250 -Cartofi, p. 0 – 200 200 Morcov timpuriu 100 – 800 300Ceapă uscată, c. 20 – 80 80 Morcov toamnă 2 – 800 200Ceapă verde, p. 100 – 840 600 Pepene, p. ± 420 500Conopidă, p. 250 – 850 400 Pătrunjel, c. 224 – 3025 -Ridichi, c. 10 – 1250 600 Pătrunjel, p. ± 5300 -Ridichi, p. vară 900 – 2000 - Tomate, c. 5 – 150 150Salată, p. 1500 – 6600 3000 Varză albă, c. ± 200 500Salată creaţă, c. 1300 – 3500 - Varză albă, p. 200 – 1800 900Sfeclă roşie c. 413 – 8967 2000 Varză chinez, c. 400 – 2400 -Spanac, c. 60 – 3340 2000 Varză chinez, p. 1000 – 4500 -Spanac, p. 2600 – 4900 - Varză Bruxelles, c. 1 – 65 -

Aceste domenii de variaţie foarte mari par să excludă un eventual control genetic. De altfel,

56


majoritatea studiilor au arătat în acest sens doar corelaţii între concentraţia de nitraţi şi unele caractere

morfologice, cum ar fi: lungimea, grosimea şi gradul de castare al peţiolului, culoarea, mărimea şi

gradul de gofrare al frunzelor, gradul de afânare al căpăţânii ş.a.

Centrul Naţional de Statistică în Agricultură şi Centrul de Cercetări Economice în colaborare

cu laboratorul de cercetări al ICPA - Institutul de Cercetări pentru Pedologie si Agrochimie din

Bucureşti au efectuat, în 1992, un studiu privind efectele poluării determinat de traficul rutier,

activitatea industrială dar şi de utilizarea îngrăşămintelor chimice în perimetrul Bucureştiului, asupra

populaţiei din zonă.

Rezultatele obţinute au evidenţiat faptul că în partea sud-estică a Bucureştiului, conţinutul de

nitraţi depăşesc de 6 ori conţinutul normal din sol, de 3 ori conţinutul maxim admis pentru legume si

de peste 10 ori concentraţia max. admisă în apa potabilă .

O persoană care consuma zilnic castraveţi, varza, morcovi, tomate şi cartofi din aceste grădini

ingerează de 5,2 ori mai mulţi nitraţi/zi decât limita maxim admisa. Cei mai periculoşi sunt castraveţii

care depăşesc de 2 ori limita maxim admisă. Varza şi morcovii au cu 50% mai mult azotat decât limita

maxim admisă. Aceasta duce la cancer gastric, dereglări cardiovasculare si ale glandei tiroide. La

copii, aceasta poate duce la moarte (ca în jud. Brăila şi Teleorman) sau la malformaţii congenitale al

nou-născuţilor. În urma cercetărilor efectuate s-a concluzionat că poluarea cu nitraţi a produselor

legumicole, ca urmare a utilizării excesive şi nejudicioase a îngrăşămintelor, conduce la micşorarea

speranţei de viaţă, în special în Bucureşti şi zona limitrofă, cu 10 ani .

Cercetări vaste privind acumularea de nitrat în produsele legumicole au fost efectuate în cadrul

Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, în perioada 1994-1996,

de către Rădulescu Hortensia (Radulescu H., 1999). Studiile au urmărit influenţa îngrăşămintelor

minerale şi organice pe bază de azot asupra acumulării de nitrat în apă, sol şi plante.

Variantele experimentale au cuprins doze de azot situate între 50-300 kg N/ha, administrate

atât sub formă de fertilizanţi minerali (uree, azotat de amoniu, azotat de potasiu) cât şi organici (gunoi

de grajd, mraniţă) diferitelor culturi agricole şi legumicole. Considerând factorii care determină

concentrarea nitraţilor şi a nitriţilor în plante, la interpretarea rezultatelor obţinute, concomitent cu

fertilizarea, s-au avut în vedere specia analizată, tehnicile de cultură, caracteristicile solului cât şi

condiţiile climatice pe parcursul experimentului şi în preajma recoltării.

La fertilizarea cu azotat de amoniu, creşterea la doza maximă a fost de 268%, atingând

maximul în cazul variantei cu azotat de potasiu (286%), în care azotul se găseşte integral sub formă

nitrică. Existenţa azotului sub formă integral nitrică, în azotatul de potasiu şi parţial, în azotatul de

amoniu, imprimă procesului de creştere a conţinutului de nitraţi o ascendenţă crescută în special la

depăşirea dozei de 150 kg N/ha. Din punct de vedere nutriţional, se constată că, la depăşirea dozei de

150 kg conţinutul de nitraţi din salată se situează la o valoare egală cu 50% din aportul mediu zilnic

admis de nitraţi, prin consumul a numai 100 g salată.

Valorile ridicate ale conţinutului de nitraţi, se datorează nu numai dozelor mari de azot ci şi

57


condiţiilor climatice caracteristice epocii de cultură (toamna) cu o durată a insolaţiei redusă. Pe

fondul unei fertilizări cu doze crescătoare de azot, modificarea conţinutului, de nitraţi în salată

depinde hotărâtor de epoca de cultură, respectiv de condiţiile climatice caracteristice fiecărei epoci. În

aceleaşi condiţii de sol şi variante de fertilizare cu azot. nivelul nitraţilor în cultura de primăvară este

mult diferit de cel din cultura de toamnă (figura 2.4). Această constatare se explică, ţinând cont de

condiţiile în care decurge reacţia de reducere a nitraţilor în plantă, respectiv condiţiile favorizante de

mediu.

Figura 2.4. Variaţia nivelului nitraţilor în salată, la epoci de cultură diferite(Rădulescu Hortensia, 1999)

Figure 2.4. Nitrates content fluctuation in lettuce , in different stages (Rădulescu Hortensia, 1999)

Rezultatele obţinute privind modificarea conţinutului de nitraţi în frunzele de spanac, în

funcţie de doza de azot administrată, evidenţiază o proporţionalitate directă a acestora (tabelul 2.18).

Cercetările efectuate în trei ani consecutivi (1994, 1995, 1996) indică creşterea proporţională a

conţinutului de nitraţi cu doza de azot, în toate variantele de fertilizare experimentate (50-300 kg

N/ha). Având în vedere că cercetările s-au reluat în aceleaşi condiţii de sol, specie şi variantă de

fertilizare, explică valorile relativ apropiate care s-au obţinut. Diferenţele constatate se datoresc

condiţiilor climatice specifice fiecărui an agricol.

Evaluarea procentuală a creşterii conţinutului de nitraţi faţă de proba nefertilizată, se cifrează

în jurul valorii de 200% pentru variantele cu fertilizare maximă (300 kg N/ha).

Pe fondul creşterii conţinutului de nitraţi, concomitent cu doza de azot administrată, s-au

determinat unele deosebiri privind rata creşterii în funcţie de forma azotului din fertilizant. În cazul

fertilizării spanacului cu doze crescătoare de uree, corelaţia existentă între creşterea conţinutului de

nitraţi şi varianta de fertilizare, este foarte semnificativă, începând cu doza de 150 kg N/ha. Conţinutul

cel mai mare de nitraţi s-a constatat în varianta de fertilizare maximă (300 kg N/ha), creşterea

reprezentând 273% faţă de varianta martor nefertilizată (tabelul 2.18).

Tabelul 2.18.Variaţia conţinutului de nitraţi în spanac, în funcţie de doza de azot administrată.

58


(Rădulescu Hortensia, 1999)Table. 2.18.

Nitrates content variation in spinach, according as administrated nitrogen dose(Rădulescu Hortensia 1999)

Doza de azot (kg N/ha)

Conţinutul de nitraţi (ppm / S.P.)Anul 1994 Anul 1995 Anul 1996

0 600 613 59350 975 993 972100 1075 1090 1105150 1165 1170 1115200 1290 1315 1295250 1543 1535 1602300 1835 1840 1785

O analiză comparativă a acţiunii fertilizanţilor organici şi minerali cu azot asupra conţinutului

de nitraţi din spanac evidenţiază la aceleaşi doze de azot, valori mult crescute ale nivelului de nitraţi în

variantele cu fertilizare minerală (tabelul 2.19).

Tabelul 2.19. Dinamica conţinutului de nitraţi din spanac în funcţie de dozele de azot organic şi mineral aplicate

(Rădulescu Hortensia, 1999).Table 2.19.

Dinamic of nitrates content in spinach according to nitrogen applied doses, organic or synthetic (Rădulescu Hortensia, 1999).

Doza de gunoi (t/ha)

Doza de azot (kg/ha) Conţinutul de nitraţi (ppm / S.P.)Fertilizare organică Fertilizare minerală

0 0 550 60020 100 620 107630 150 700 110040 200 825 125060 300 980 1708

Studiul corelaţiei dintre doza de azot şi acumularea nitraţilor în spanac a fost realizat spre

aprofundare, atât pe o cultură de toamnă cât şi pe o cultură de primăvară. Analizarea cifrelor obţinute,

foarte diferite pentru cele două epoci de cultură evidenţiază influenţa deosebită pe care o au condiţiile

climatice asupra acumulării nitraţilor în plantă (tabelul 2.20). Se constată diferenţe mari ale

conţinutului de nitraţi nu numai în variantele fertilizate similare ci şi în cele nefertilizate. Diferenţele

înregistrate nu se datoresc numai procesului de reducere a nitraţilor în plantă ci şi condiţiilor de

asimilare ale azotului în plantă, determinate de condiţiile climatice.

Tabelul 2.20. Variaţia conţinutului de nitraţi din spanac în funcţie de epoca de cultură şi dozele de azot aplicate.

(Rădulescu Hortensia,1999).

59


Table 2.20.Nitrates content variation in spinach according to culture period and applied nitrogen doses.

(Rădulescu Hortensia.,1999).Doza de azot (kg

N/ha)Conţinutul de nitraţi (ppm/S.P.)

Cultură de primăvară Cultură de toamnă0 50 60050 153 950100 168 1076150 250 1100200 315 1250250 481 1467300 789 1708

Cercetările efectuate de Hortensia Rădulescu privind variaţia conţinutului de nitraţi ca urmare

a fertilizării cu azot, au relevat faptul că există o corelaţie directă între doza de azot administrată şi

cantitatea de nitraţi din căpăţâna verzei (tabelul 2.21). Corelaţia se verifică în toţi anii de cercetare.

Valorile obţinute pentru variantele de fertilizare similare, în trei ani consecutivi, sunt foarte apropiate,

având în vedere condiţiile aproape identice în care s-au repetat cercetările. Diferenţele constatate apar

ca urmare a condiţiilor climatice caracteristice fiecărui an agricol.

Tabelul 2.21. Variaţia conţinutului de nitraţi în varză, funcţie de doza de azot administrată

(Rădulescu Hortensia, 1999).Table 2.21.

Nitrates content variation in cabbage, according as administrated nitrogen dose (Rădulescu Hortensia, 1999)

Doza de azot (kg N/ha)

Conţinutul de nitraţi (ppm/S.P.)Anul 1994 Anul 1995 Anul 1996

0 120 118 10150 195 180 195100 348 325 356150 360 350 349200 420 425 385250 690 670 719300 758 745 747

Având în vedere limita maximă de nitraţi admisă în varză legiferată în ţara noastră (900 ppm),

valorile experimentale obţinute indică încadrarea probelor analizate în indicii de calitate prevăzuţi,

pentru toate variantele de îngrăşământ utilizate.

Studii anuale repetate efectuate de către Hortensia Rădulescu au relevat dependenţa direct

proporţională dintre conţinutul de nitraţi din morcov şi doza de azot administrată la fertilizare (tabelul

2.22). Diferenţele determinate între conţinutul de nitraţi la doza de fertilizare maximă (300 kg N/ha) şi

în varianta nefertilizată, indică o creştere de 653% pentru anul 1994, 791 % pentru anul 1995 şi 890%

pentru anul 1996.

Tabelul 2.22. Variaţia conţinutului de nitraţi din morcovi, funcţie de doza de azot administrată

(Rădulescu Hortensia,1999)

60


Table 2.22.Nitrates content variation in carrots, according as administrated nitrogen dose

(Rădulescu Hortensia , 1999)Doza de azot (kg

N/ha)Conţinutul de nitraţi (ppm/S.P.)

Anul 1994 Anul 1995 Anul 19960 75 60 5450 180 190 164100 235 215 234150 255 270 258200 315 323 301250 355 348 377300 490 475 481

Din valorile înregistrate privind conţinutul de nitraţi din morcov şi distribuţia ionului nitrat în

organele vegetative ale acestuia în funcţie de gradul de fertilizare apare evident faptul că în rădăcina

morcovului, care reprezintă organul comestibil, chiar şi la doza maximă experimentată (300 kg N/ha)

conţinutul nitric este relativ redus în comparaţie cu valorile determinate în legumele frunzoase.

Stabilirea unui nivel maxim de fertilizare, de care depinde concentraţia de nitraţi determinată

în recoltă, are în vedere respectarea limitei maxime admise în alimentele vegetale (400 ppm).

Rezultatele obţinute permit aprecierea dozei de 250 kg N/ha ca nivel limită în fertilizarea cu azot la

morcov, pentru condiţiile date.

Cercetările efectuate în anul 2006 de Cumpătă Simona-Diana, în 2006, privind conţinutul de

nitraţi şi nitriţi la câteva specii legumicole comercializate în municipiul Iaşi au evidenţiat faptul că în

majoritatea probelor analizate valorile obţinute pentru nitraţi şi nitriţi sunt cu mult mai mici decât

limitele maxime admise (LMA) menţionate în literatură. Astfel, conţinutul în nitraţi la salata analizată

este de aproximativ 10 ori mai mic decât valoarea menţionată în literatură pentru salata de iarnă,

obţinută în seră. La fel pentru varză, morcov şi spanac valorile sunt mult mai mici decât valorile

respective menţionate în literatură, adică de 500-900 mg NO3-/kg pentru varză, de 200-300 mg

NO3-/kg pentru morcov şi de 2000 mg NO3

-/kg pentru spanac.

Un conţinut de nitraţi relativ mare pe specii se observă că se acumulează în salată, pătrunjelul

de rădăcină şi sfecla roşie (tabelul 2.22). Valori relativ mici se constată la varză şi la morcovi, iar

valori intermediare la spanac şi pătrunjelul de frunze.

În privinţa conţinutului de nitriţi, o singură specie se remarcă printr-un conţinut mai evident,

anume sfecla roşie (14,5 mg NO2- /kg ), în timp ce restul speciilor analizate au avut un conţinut

determinat între 0,21 mg NO2- /kg (morcovi) şi 1,44 mg NO2

- /kg (spanac).

Se poate remarca şi relativa convergenţă a valorilor experimentale obţinute pe fiecare specie în

parte, eroarea standard calculată la şase specii cu trei determinări fiecare fiind de 0,088.

Tabelul 2.23 Concentraţia de ioni nitraţi şi nitriţi în speciile studiate (mg/kg) (Cumpătă S., şi colab., 2006)

Table 2.23

61


Concentration of nitrates and nitrites ions in studied species (mg/kg) (Cumpătă S., şi colab., 2006)Specia Valori obţinute (mg/kg)

NO2- NO3

-

Salată (Lactuca sativa) 0,63 376,00,63 412,60,67 394,2

Spanac (Spinacia oleracea) 1,44 159,70,85 144,71,04 114,3

Varză (Brassica oleracea) 0,63 3,30,40 5,10,67 3,5

Pătrunjel rădăcină (Petroselinum crispum) 0,48 454,10,86 430,10,89 401,1

Morcov (Daucus carota) 0,31 4,80,21 3,10,28 4,6

Sfecla roşie (Beta vulgaris) 14,5 275,9

Spre deosebire de nitraţi, conţinutul de nitriţi din legume şi fructe este foarte redus. Aceasta

datorită faptului că, în procesele de transformare pe care le suferă nitraţii în plante, etapa nitriţilor este

tranzitorie şi anume, pe măsură ce nitriţii se formează sub influenţa nitratreductazei, ei sunt reduşi mai

departe cu aceeaşi viteză de către nitritreductază în formă amoniacală. Aşa se explică de ce cantităţile

de nitraţi în spanac, sfeclă, ţelină, ridichi şi alte legume ajung frecvent până la 2000-3000 ppm, în timp

ce nitriţii nu depăşesc 1-5 ppm. (Alexa, Ersilia, 2008)

2.8. CERINŢE LEGISLATIVE PRIVIND LIMITELE MAXIME ALE NITRAŢILOR ŞI NITRIŢILOR ÎN PLANTELE LEGUMICOLE

2.8. LEGISLATIVE REQUIREMENTS REGARDING MAXIMUM LIMITS OF NITRATES AND NITRITES IN VEGETABLES

Pentru prevenirea principalelor maladii generate de acumularea nitraţilor şi nitriţilor în

organism, respectiv methemoglobinemia şi cancerul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus o

legislaţie privind nivelul maxim de nitraţi şi nitriţi admişi în alimente, în momentul consumului

acestora. Legislaţia este cu atât mai importantă cu cât s-a constatat că majoritatea surselor de hrană,

atât pentru om cât şi pentru animal, conţin în cantităţi diferite nitraţi, respectiv nitriţi.

Potrivit statistici lor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii aportul săptămânal de nitraţi, datorat

consumului de alimente solide şi lichide se cifrează la 498 mg de persoană.

Cerinţele legiferate privind nivelul nitraţilor din produsele alimentare de origine vegetală, se

referă la specii cunoscute ca fiind mari acumulatoare de nitraţi în faza de vegetaţie, în care sunt

recoltate pentru consum. Valorile citate pentru ţările Comunităţii Europene sunt în general aceleaşi sau

au valori apropiate (tabel 2.24). În toate legislaţiile consultate se constată o grijă specială privind

conţinutul de nitraţi din hrana dietetică sau cea destinată alimentaţiei sugarilor şi a copiilor mici, unde

62


limitele sunt mult reduse (250 ppm).

Tabelul 2.24.Nivele maxime de NO-

3 (ppm) în diferite produse vegetale în ţări ale Uniunii Europene.(Commission Regulation (EC) No. 655/2004)

Table 2.24.Maximum levels of NO-

3 (ppm) in different vegetables in Europe Union countries. (Commission Regulation (EC) No. 655/2004)

Produsele vegetale Austria Belgia Germania Olanda Elveţia

Morcovi 1500 - - - -Sfecla rosie 4500 - 3000 3500 3500Andive (vara) 3500 2000 - 2500 2500Varză 1500 - - - -Ridichi - - - - 3500Ţelină (verde) - 5000 - - -Ţelină (rădăcină) - 4000 - - -Salată frunze - 3500 2500 - -

Nivelele maxime (limitele) pentru nitrat (mg/kg) în salată şi spanac conform Regulamentului

Comisiei Europene Nr. 563/2002 sunt prezentate în tabelul 2.25, diferenţiat în funcţie de perioada de

recoltare şi sistemul de cultivare

Tabelul 2.25. Nivelele maxime pentru nitrat (mg/kg-1) în salată şi spanac (Regulamentului Comisiei Europene Nr.

563/2002)Table 2.25.

Maximum levels for nitrate (mg/kg-1) in lettuce (Europe Comision Regulation Nr. 563/2002).

Pentru produsele destinate sugarilor şi copiilor mici din cereale procesate şi din legume şi fructe,

s-a stabilit de către Comisia Europeana EC limita maximă admisă a nitratului de 2000 mg/kg, tabelul

2.25. (Commission Regulation (EC) No 563/2002 of 2 April 2002).

În Statele Unite ale Americii nu există nici un Standard pentru conţinutul de nitraţi din plantele

legumicole.

Tabelul 2.26.Cerinţe impuse nivelului de nitraţi (ppm/subst. proaspătă) din legume, în Austria (Manafi M., 1999).

Table 2.26.Requirements regarding nitrates level (ppm/fresh vegetable)in vegetables, Austria (Manafi M., 1999)

Specia Cultură convenţională

Biocultură

Produsul Perioada de recoltare NO-3(ppm)

Spanac proaspăt (Spinacia oleracea L.) 1 noiembrie - 31 martie1 aprilie - 31 octombrie

30002500

Spanac conservat, congelat - 2000Salata proaspătă (Lactuca sativa L.) Sera 1 oct. - 31 martie

1 aprilie – 30 sept.45002500

Salata proaspătă (Lactuca sativa L.) Câmp 1 oct.- 31 martie 1 aprilie – 30 sept.

25002000

Salata tip Iceberg Sera 2500

63


Ridichi, sfeclă roşie 3500 2000Ridichi, sfeclă roşie (cultivate în perioada noiembrie – aprilie)

4500 -

Spanac 3500 1200Hrană pe bază de legume destinată sugarilor şi copiilor mici

250 -

Morcovi 1500 800

Limita impusă nivelului de nitraţi din alimentele destinate consumului pentru copii, este de

maxim 250 mg /kg produs. Cerinţele de calitate privind apa potabilă în ţările Comunităţii

Europene, prevăd o limită maximă admisă a nitraţilor de 50 mg/l, respectiv nitriţi 0,1 mg/l . (Greer F.

R., 2005).

În China, limita maximă admisă pentru nitrat în produsele vegetale a fost stabilită la 3100

mg/kg. (Zhou ZY, 2000).

În ţările europene limitele maxime ale nitraţilor admise în produsele comestibile sunt mai puţin

severe decât cele din ţara noastră. Astfel concentraţia maximă admisă la legumele recoltate în perioada

mai-octombrie este de 3500 mg nitrat/kg produs.

Reglementările interne în ceea ce priveşte valoarea maximă admisă a nitraţilor în legume şi

fructe proaspete destinate comercializării şi consumului uman sunt stipulate în Ordinul Nr.

293/640/2001-1/2002 precum şi în NORMELE privind siguranţa alimentară din 28 februarie 2002 şi

sunt în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene. Astfel, conform NORMELOR din 28 februarie

2002 privind contaminanţii din alimente, limitele maxime legiferate privind nivelul nitraţilor din

produsele horticole cunoscute ca fiind mari acumulatoare de nitraţi în faza de vegetaţie (salata, spanac)

sunt diferenţiate în funcţie de perioada de recoltare.

Tabelul 2.27. Limitele maxime de azotaţi admise în unele produse vegetale conform Ordinului Nr.

293/640/2001-1/2002 privind conditiile de securitate si calitate pentru legume si fructe proaspete destinate consumului uman.

Table 2.27.

64


Maximum addited limits of nitrates in some vegetables according to Order No. 293/640/2001-1/2002 regarding security and quality conditions for vegetables and fresh fruits destinated for human

consumption.

ProdusulCultivat în:

SerăCâmp (teren descoperit)

Ardei (ardei gras, gogoşar, kapia, iute) 150 400Cartofi 300 -Castraveţi 200 400Ceapă uscată 80 -Conopidă 400 400Dovlecei 500 -Morcovi 400 -Salată verde 2.000 3.000Sfeclă roşie 2.000 -Spanac 2.000 3.000Tomate 150 300Varză 900 -Vinete 300 400Mere 60 -Pere 60 -Pepene roşu 100 -Struguri 60 -

Tabelul 2.28. Limite maxime ale contaminanţilor prezenţi în diferite alimente –conform NORMELOR din 28

februarie 2002 privind contaminanţii din alimenteTable 2.28.

Maximum limit of contaminants prezent in different food – according to Norms from 28 february 2002 regarding contaminants in food.

Produsul Limitele maxime de nitraţi

(mg NO3/kg produs proaspăt)Spanac(Spinacia oleracea L.)

recoltat de la 1 noiembrie la 31 martie 3.000recoltat de la 1 aprilie la 31 octombrie 2.500

Salata verde (Latuca Sativa L.)(salata cultivata in sera si salata cultivata in câmp deschis)

recoltata de la 1 octombrie la 31 martie 4.500recoltata de la 1 aprilie la 30 septembrie 3.500cu excepţia salatei cultivate în câmp deschis, recoltata de la 1 mai la 31 august

2.500

Nivelul maxim admis de nitriţi în produsele vegetale nu este reglementat printr-un ordin,

dar conform studiilor din literatură, acesta nu trebuie să depăşească 1-5 ppm (Alexa Ersilia, 2008),

(Trif Alexandra, 1983).

65

Important A Legumelor (Salata, Spanac, Morcov Si Varza)

Documents

Transcript of Important A Legumelor (Salata, Spanac, Morcov Si Varza)