Imagini transparente

76

description

carte, proza scurta, pamflat

Transcript of Imagini transparente

Page 1: Imagini transparente
Page 2: Imagini transparente
Page 3: Imagini transparente
Page 4: Imagini transparente

Copyright © Ileana-Lucia Floran

http://ileana.floran.ro

Toate drepturile sunt rezervate autorului.

Nicio parte din acest volum

nu poate fi copiată fără

permisiunea scrisă a autorului.

Volumul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Redactare computerizată: Ileana-Lucia Floran

Prefața: Ioan Velica

Coperta: Ileana-Lucia Floran

MEMBRĂ A UNIUNII EDITORILOR DIN ROMÂNIA

e-mail: [email protected];

Tel.: 0354 104 753; Fax: 0354 814 387

http://www.edituraemma.ro

Page 5: Imagini transparente

Gânduri de observator

Prefaţă

În micul volum de proză scurtă „Imagini

transparente” se observă „pana şcolită într-ale

romanului”. Descrierea, principalul decor al „umorului

aluziv” întreţine dialogul. Dialog, ce ţine în frâu

imaginaţia cititorului, pentru ca, în final, să i se ofere pe

tavă o cu totul altă situaţie, pe care el, cititorul, credea că

a dibuit-o de la începutul descrierii.

Terapia prin „tratament” propusă de autoare este o

aluzie, mică, amară, un fel de haz de necaz, la care

participă fără să dorească însuşi cititorul. „Glumiţele...”

parlamentarului de tipul „din 4 în 4 ani” îi dezgustă pe

alegători care „fac şi ei o glumă chiar dacă

netelevizată”... cum că o să-l voteze!

Autoarea, un fin observator al decorului societăţii,

ba chiar, cu o insistenţă obsesivă, a descrierii situaţiilor în

care se complac „intelectuali de marcă”, nu face decât să

înfiereze activităţi „oficiale” ce se bifează de culturnici

zeloşi să-şi mulţumească „şefii politici”.

Recenzia maestrului Pache Popescu, marele

consacrat într-ale poeziei, a pus-o pe gânduri pe

debutanta poetă Diana Brad, fapt ce atestă dominaţia

nonvalorii în arealul literar al unei urbe.

Bună cunoscătoare a „ustensilelor” aparţinătoare

calculatoarelor, mânuieşte cu nonşalanţă denumirile

moderne ale redactării schiţelor (laptop, hard, e-mail, fax,

internet etc.). Cu toate aceste accesorii moderne, în schiţa

Page 6: Imagini transparente

„Caruselul” se scot în evidenţă aceleaşi racile ale

societăţii noastre (mită, şpagă, o cafea, o atenţie, o floare,

o ...). Problemele, le au întotdeauna oamenii, că şefii n-au

„nicio treabă cu problemele lor”!

Schiţa „Cameleonul” este o radiografie a societăţii

în ajunul Revoluţiei Române din 1989, care se înscrie în

înţeleptele vorbe din popor, „Afară-i vopsit gardul

şi-năuntru’ leopardul”. Această schiţă se regăseşte în

genul literar al nuvelei. De la grijile unei familii tinere,

de zi cu zi, la problemele serioase ale serviciului, de la un

caracter la altul, la „binefacerile certificatului de

revoluţionar”. Puţini au fost şi mulţi sunt astăzi! Aşa-zişii

„revoluţionari”!

În „Discurs”-ul unui „poet” neînţeles, Ileana-Lucia

Floran, cu scriitura subtilă şi acidă, reuşeşte să creioneze

un anumit tip de caractere. Se trage concluzia că numai

cei care au caracter, pot să fie respectaţi de cei din tagma

literară, ceilalţi sunt simpli „mâncători de sandwichuri” şi

consumatori de... doze de bere. La asemenea specimene,

o şedinţă literară sau o lansare de carte, le prelungeşte

viaţa fizică, dar le scurtează viaţa literară.

Distinsa autoare îşi încheie, într-un mod strict

literar acest volum de proză scurtă cu schiţa „Revelion”.

Îndemnul la lectură, deopotrivă celor mici şi celor

ieşiţi la pensie, la gura sobei, nu face altceva decât o

prelungire a vieţii, de trecere prin toate etapele pe care şi

le aminteşte: copilăria, maturitatea, senectutea şi iubirea

de frumos.

„Imaginile transparente” se pot citi uşor, fără vreo

greutate. Nu are preţiozităţi inutile. La o ceaşcă

Page 7: Imagini transparente

dimineaţa se poate sorbi din priviri, la o gură de cafea,

aceste poveşti de viaţă. În schiţele abordate putem să ne

punem „prieteni”, duşmani sau alte specii literare pe care

le cunoaştem în viaţa reală. Fără a fi vehementă, cu

ajutorul mijloacelor literare, pe care le mânuieşte cu

foarte multă acurateţe, Ileana-Lucia Floran poate fi

înscrisă în antologia prozei scurte româneşti la loc de

frunte.

Citiţi aceste povestiri. Nu veţi pierde nimic. Poate

vă veţi regăsi... vecinul, prietenul, duşmanul.

Ioan Velica

Preşedintele Ligii Scriitorilor din România

Filiala jud.Hunedoara

Page 8: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

8

„Tratament”

Dinu intră timid în baza de tratament. Mai fusese

la băi, dar niciodată aici. Auzise de multe ori despre

calitățile benefice ale apei termale, așa că, necăjit de o

durere rebelă la genunchi, se hotărî să-ncerce.

Bazinul nu era prea mare, dar apa se vedea curată

și limpede.

Dinu citi toate anunțurile afișate, așa că făcu un

duș rapid, cum cerea regulamentul și coborî cele câteva

trepte, privindu-și cu interes „colegii” de bazin.

Într-un colț, un ins grizonat, cu vârstă incertă îi

dădea – teoretic – lecții de înot unui bătrânel uscățiv și

știrb, care-l privea mut de admirație. Dinu auzi numai

ultima frază, spusă pe un ton categoric:

- Păi, știi matale cu cine vorbești? La 18 ani am

trecut Dunărea înot...

Apa nu era adâncă, un metru șaizeci, scria peste

tot, așa că Dinu, care nu se ducea la fund ca un bolovan,

dar nici nu putea să spună că știe să înoate, înaintă

curajos către un alt grup, format din doi bărbați și o

femeie care discutau aprins:

- Ce părere aveți, doamnă, după ce terminăm

procedura asta, mergem să bem un păhărel? întrebă unul

dintre bărbați, un tip excesiv de slab și foarte înalt, cu

pletele prinse, cu ajutorul unui elastic „de bani” într-o

coadă udă, la fel de udă ca și barba albă și subțirică, à la

Don Quijote.

Page 9: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

9

- Vai, domnule, se alintă, ca o fetișcană, doamna

– bine trecută de vârsta a doua, cu pungi mari sub ochi și

riduri profunde – bucuroasă că cineva-i dă atenție, poate

o cafea, că eu nu prea beau alco-hol.

- Da, nici eu nu beau alcool, intră în vorbă cel

de-al doilea domn, rotofei, roșu la față, chel în vârfului

capului, dar cu un breton stufos și bine pieptănat.

- De ce, domnule? Câte un păhărel nu strică...

răspunse mirat cel care făcuse propunerea...

- Poate, da' mie nu-mi permite religia, răspunse cu

emfază domnul rotofei.

- Serios? Ești penticostal? se interesă doamna.

- Nu, sunt baptist.

- Deci, tot protestant, concluzionă Don Quijote

atoatecunoscător.

- Nu, greșiți, neoprotestant...

- Și care-i diferența? Nu Luther e cu pocăiții?

- Nici vorbă, domnule, Luther e cu altceva, nu știu

acum, așa rapid, cu ce, dar sigur cu altceva...

- Dacă zici mata... așa o fi... zâmbi doamna.

- Sigur! Vă spun sigur, că eu am studiat puternic...

Da matale, colegu', ce religie ai?

- Eu-s creștin ortodox.

- Greșit! Nu zici bine, nu se poate zice creștin

ortodox...

- De ce, dom'le, așa zice toată lumea...

- Atunci, greșește toată lumea...

- Haida-de!, Atunci, fă bine și mă luminează, să

pricep și eu... Domnul cel rotofei părea deja înfuriat.

Page 10: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

10

- Stai ușor, că nu vreau să te jignesc cu nimic. Îți

explic imediat; ți-am zis deja c-am studiat și mă pricep...

- Așa... sunt numai ochi și urechi...

- Uite cum stă treaba... creștin înseamnă „drept în

credință”, iar ortodox, tot aia. E, acum pricepuși?

- Ce-ai zis pricepui... da' nu cred... Popa nostru a

zis că creștin înseamnă de-a lu' Cristos...

- Apăi, popa dumitale s-o fi referit la altceva,

sigur că toți suntem de-a lu' Cristos, da' nu cred că zice că

nu are „dreapta credință”...

- Are, cum nu? Ortodoxia e credința aia bună și

dreaptă...

- Așa-i, da' și eu sunt creștin, chiar dacă nu-s

ortodox, acu' ce mai zici?

- Habar n-am, nu mai pricep nimica...

- Uite, e simplu, ortodox vine de la greci, din

„orto” care-nseamnă „drept” și „doxa” care-nseamnă

„ceas”, adică ortodoxul e drept ca un ceas...

- Scuzați-mă, interveni timid doamna, copleșită de

înaltele cunoștințe ale interlocutorului său, doxa

nu-nseamnă „gândire”? Că nouă așa ne-a zis părintele

Lucian, că ortodoxia e gândirea aia dreaptă.

- Doamnă, nu mă mai întrerupeți, doar v-am zis

că eu am studiat, ce n-ați auzit de ceasurile alea suedeze

„Doxa”?

- Elvețiene... șopti doamna.

- Hai, doamnă, că nu contează... Uite un exemplu

mai bun: Dumneata, domnule, poți sluji numa' la biserica

ortodoxă, așa-i?

Page 11: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

11

- Apăi eu nu pot sluji de loc, că nu-s popă...

- Hai, că nu știi Biblia... Dacă ești creștin

adevărat, atunci poți sluji. De un singur lucru ai nevoie:

să faci religie numai printr-o filosofie creștină! Auzi cum

zic? Fi-lo-so-fie... cu „s” ca să fii de partea lui Cristos, că

dacă-i zici cu „z” ești de partea ăluilalt și nu vrei...

- Da' ce legătură are?

- Are, că dacă-s „filosof” și credincios, eu pot

sluji și la baptiști și la penticostali, dar și la ortodocși.

- Cum așa? Da' ce? ai terminat Teologia?

- Nici vorbă... oricum, nici Isus n-a terminat-o...

nu mă poți contrazice. Nu, dom'le, e vorba de credință și

de înțelegere... ți-am zis ce-nseamnă „ortodox”, așa că,

dacă îs drept și corect ca un ceas...

- N-are legătură, domnule!

- Cum să n-aibă? Dacă mergi „ceas”, mergi bine,

ești creștin adevărat.

- O fi ceva, interveni iarăși doamna, are dreptate,

dacă ești creștin adevărat poți orice...

Domnul rotofei îi dărui un zâmbet. Doamna își

spălase păcatele făcute prin intervențiile anterioare...

- Aha, acu' pricep. Păi, dacă-i așa, ce-are, frate,

credința cu alcoolul? Ce, Isus n-a băut vin?

- Sincer? Nu știu dacă a băut, da' altora le-a dat...

Hm, dreptate ai!

- Păi vezi? Atunci, lasă dom'le teoria și hai la un

șpriț. Continuăm tratamentul la barul din hol... Și-mi mai

povestești acolo...

- Bine, hai, treacă de la mine, matale vii, doamnă?

Page 12: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

12

- Vin, cum nu? Dacă-i vorba de tratament, vin, că

am nevoie, iar dacă-i vorba de religie, nu pot refuza, că-s

tare credincioasă...

Page 13: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

13

Glume și... glumițe

Început de noiembrie. Zile scurte, mai calde decât

ne-am fi așteptat. Oamenii grăbiți (fie că ai sau nu treabă,

e trendy să fii grăbit...) ies la cumpărături, la plimbare

sau doar la o bârfă la cafeneaua de la parterul unui fost

supermarket închis înainte de a-și fi meritat numele. Nu,

nu fiindcă nu ar fi mers vânzarea, ci fiindcă proprietarul a

preferat un venit sigur și fără muncă, așa c-a dat

construcția în chirie. Și nu oricui. Unei fabrici cu

potențial. Asta e! Nu e bine să dai pasărea din mână pe

cea de pe gard. Trecătorii pot acum admira ambalajele

aruncate pe fostele scări rulante, cândva mândria unui

oraș modest și liniștit, fără nazuri și pretenții. Păcat că

nici n-au apucat să fie folosite prea mult, mai ales că nu

prea funcționau nici pe vremea când era deschis

magazinul, cumpărătorii fiind obligați – în lipsa unor alte

scări – să se chinuie să le escaladeze.

Dar să revenim...

Deși sfârșit de toamnă, cafeaua se bea pe terasă.

Pensionarii stau ore întregi lângă cafeaua deja rece și-și

deapănă impresiile. Subiecte sunt destule. De la prețul

verzei prin piețe, până la alegerile care bat la ușă.

Discuția se întețește atunci când apare Marinel cu ziarul

local. Câteva minute e liniște, toți se cufundă în lectură.

Apoi, discuțiile încep și mai însuflețite. Nu trece mult și

pe terasă își face apariția un domn cam de 60 de ani, cu

un aer tineresc, îmbrăcat foarte moden și extrem de

jovial:

Page 14: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

14

- Ce faceți, dragilor? Tot politică? Iar politică?

- Ce să facem, domnule deputat, răspunse un tip

cam de aceeași vârstă, dar îmbrăcat modest, într-o haină

cu gulerul lustruit și la gât cu o cravată fostă verzuie.

Privindu-l cu mai multă atenție, puteai vedea că ținuta era

completată de o pereche de pantaloni roși la spate și o

șapcă cadrilată, „posesoare” de culori incerte.

- Hai, mă Doru, ce te formalizezi așa? Doar am

fost colegi de școală, ce naiba?

- Bine că nu mă formolizez, domnule dep... adică,

Sandule dragă, că-s vremuri grele...

- Hai, hai, tot glumeț, tot glumeț, nu te-ai

schimbat deloc.

- Eu nu m-oi fi schimbat, dar lumea din jurul meu

nu mai e aceeași...

- Ei, acuma nu mai fii și tu pesimist, om rezolva

noi totul până la urmă...

- Noi? Cum adică „noi”?

- Adică noi, ai noștri, numai să ieșim în alegeri și

gata, facem să fie bine...

- De binele ăsta ne-am cam săturat, Sandule...

Și-apoi, ți-am citit „programul”... Zici că vei face ce n-ai

făcut. Dar nu zici de ce n-ai făcut, că doară de opt ani,

timp ai fi avut, nu?

- Iar mă faci de minune între oamenii ăștia... Nu-l

băgați în seamă, dragii mei! Doru glumește, c-am fost

colegi și...

- Apăi, interveni un comesean, vă știți voi

poveștile, noi vrem numa' să-ntrebăm ceva... Ne puteți

Page 15: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

15

ajuta și pe noi cu un semafor la biserica de jos, că prea

mulți bătrâni au fost accidentați la trecerea aia...

- Sigur, nea Mitică, se rezolvă, cum ajung iar în

funcție, cum se rezolvă. De altfel, chiar m-am gândit și

eu la asta... Dar, dacă nu mă votați și nu mai aveți deputat

de-aici, din oraș, tot degeaba, un străin nu va face nimic

pentru voi, nu va fi ca mine care-s de-al locului și vă știu

toate necazurile, nimănui n-o să-i pese, ca mie, de

oamenii mei... Zâmbetul politicianului devenea tot mai

larg pe măsură ce vorbea, iar figura i se lumina mulțumit

de efectul vizibil pe care vorbele lui îl aveau asupra

„auditorului”.

- Să știi, măi băiatule că nu-i chiar așa, nu se lăsă

Doru, hotărât să facă opoziție... Îi drept că ești de aici,

dar nu te-am prea văzut în ultimii patru ani, ba, dacă mă

gândesc bine, ultima dată te-am văzut tot în campanie. Și

atunci, tot cu promisiuni de-astea... Și, de făcut ce-ai

făcut? Ai ridicat mâna împotriva noastră!

- Ce-am făcut? Doar nu vrei să zici că te-oi fi

bătut, poate la șah, dar nici acolo, că te știu specialist...

zâmbi la fel de liniștit parlamentarul...

- Nu, prietene, nu m-ai bătut la propriu, ne-ai

bătut pe toți de nu ne revenim...

- Serios? Cum așa?

- Păi n-ai ridicat tu mâna la legea pensiilor? N-ai

votat tu să ieșim la pensie numa' la 65 de ani? N-ai votat

tu să i se taie pensia lui nea Mitică? Și lui nea Popa, și

uite, celor de colo, din colț... Iar ăstora mai tineri, n-ai

Page 16: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

16

ridicat tu mâna să li se închidă fabrica și să rămână pe

drumuri?

- Hai, măi dragule, că nu-i așa... Eu nici n-am fost

atunci la vot. De altfel, am fost pe la Parlament numai de

vreo câteva ori, dar nu m-am băgat în politica lor...

Oricum nu conta votul meu, jocurile-s făcute cu sau fără

mine... Am mai glumit și eu pe la televizor, doar nu le

crezi pe toate... Glumițe, Dorule, glumițe...

- C-ai glumit e bine, da' cum mai poți zice că vei

face ceva pentru noi?

- Ei, în sesiunea asta va fi altfel... Se schimbă

treaba... O să vedeți câte-o să fac...

- Om vedea tot la televizor. Toți. Și noi și tu,

concluzionă nea Mitică, că nu te mai votăm, Sandule,

numa' dacă ne faci semaforul înainte, nu după...

- Cum... înainte?

- Așa cum auzi. Înainte, adică acum, că nu-i gata

mandatu'. Mai e o lună până la alegeri și-n loc să faci

campanie poți face ceva util, să vedem și noi că meriți...

- Așa, așa, interveni Gogu, fă-ne semaforul și te

susținem, umblăm pe străzi pentru tine și le spunem la

toți c-ai făcut ceva bun...

- Păi, nea Gogu, l-oi face peste câteva luni, că

banii ce i-am avut pentru mandatul ăsta s-au terminat și

n-am cu ce să mai ajut Primăria...

- Și pe ce s-or terminat banii?

- Cheltuieli obișnuite, nu știți voi... nu pricepeți,

pentru oraș, pentru țară...

Page 17: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

17

- Alea nu le știm, zise nea Gogu cu năduf, da' le

știm pe-ale noastre și, drept să spun, noi am ajuns de mult

la fundul sacului... Știi cât am eu pensie? 400 de lei,

prietene, 400! Ce zici?

- Da, știu, dragii mei, știu că e greu... și mie mi

s-a tăiat din indemnizație, mi-e greu și mie, dar nu

renunț. Nu renunț pentru voi, pentru prietenii mei. Nu vă

pot lăsa la greu! Vreau să vă fiu alături încă patru ani și

numai de voi depinde asta...

- Păi, dragă colega, nu ne lăsa! Fii-ne alături!

Uite, poți veni cu mine la șomaj când semnez luna asta,

să vezi ce „venit” am... Poate vrei să trăiești și tu o lună

din banii ăștia, să fii alături de mine efectiv, nu numai cu

vorba...

- Dorule, Dorule, tot glumeț, tot glumeț!

- Tot, Sandule, că altceva nu mi-a mai rămas...

Da, uite, să știi că eu te votez! Spun aici, de față cu toată

lumea, ca la televizor: Sandule, eu te votez!

- Așa te vreau, colega! Așa te vreau! Bun! Nu mai

stau cu voi, dragilor, că am o întâlnire în cinci minute...

Contez pe voi, așa-i?

- Așa-i, Sandule, contezi pe noi, stai liniștit!

Parlamentarul se îndepărtă cu mers sigur de

sportiv bine întreținut, ajutat și de pantofii scumpi, de

marcă.

Cei de la masă îl urmăresc cu privirea, gânditori...

- Și cum, Dorule, chiar ai de gând să-l votezi?

- Aș! Ce? Merită? Nu, „dragilor”, dʾapăi n-a zis el

că-s glumeț? Făcui și eu o glumă, chiar dacă

Page 18: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

18

netelevizată... glumițe, „dragilor”, glumițe... învățai de la

coleguʾ meu...

Page 19: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

19

Printre intelectuali

O zi frumoasă de iarnă, cu soare nu prea generos,

dar prezent. Norii își scuturaseră de dimineață fulgii peste

oraș, dar la ora prânzului nu mai rămăseseră decât bălți

răzlețe. Doi scriitori, cunoscuți mai ales pe plan local,

merg agale către vechea clădire a teatrului, acum

proaspăt renovată, discutând despre evenimentul la care

vor participa:

- Ca să-ți spun drept, nu cred să fie prea multă

lume. Oamenii nu mai sunt interesați de asemenea cărți.

- De niciun fel de cărți, colega, de niciun fel... Nu

vezi că nu mai citește nimeni? Câte exemplare ai vândut

din ultima ta carte?

- Ei, ce contează? N-am vândut, știi bine, am mai

dat cadou pe unde am avut treabă: la doctor, la bancă,

chestii de-astea...

- Vezi? Și era un roman excelent. Și-atunci, crezi

că o monografie se vinde?

- Aș, nu se vinde. Oricum, am auzit că n-au tipărit

prea multe și că e scumpă foc.

- Serios? Cât să fie?

- Habar n-am, dar fiind trei volume mari și groase

or fi ceva bani.

- Clar, cartea mea de poezii, are doar o sută de

pagini și tot m-a uscat.

- Vezi? De-asta zic eu că e tare greu în meseria

asta.

Page 20: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

20

- Uite, domʾle, lumea bună s-a adunat deja... Stai!

Cunosc multă lume: profesori pensionari, doctori,

bibliotecari...

- Și foarte mulți colegi de breaslă...

- Da, acolo, lângă ușă, nu e președintele asociației

de scriitori?

- Ba el, e membru al multor asociații profesionale,

un scriitor extrem de valoros.

- Și uite, lângă el e doamna profesoară...

- O, critic de temut...

- Da, dar e corectă...

- Știu, în ultima ei carte m-a prezentat și pe

mine...

Între timp, cei doi se apopiaseră destul pentru a se

integra printre cei prezenți. Erau cam douăzeci de oameni

din întregul județ. Exact în acel moment, ușa teatrului se

deschise și invitații au fost poftiți în foaierul elegant,

aranjat festiv pentru o întâlnire de asemenea anvergură.

Paharele cu șampanie așteptau cuminți pe mesele

laterale, gătite și ele cu fețe noi, viu colorate. În stânga,

exact înainte de intrarea în sala de spectacole,

organizatorii aranjaseră o inedită expoziție de carte

veche. Puteau fi văzute exemplare rare și extrem de

valoroase. Foarte mulți dintre cei care le admirau le

vedeau pentru prima dată, așa că telefoanele mobile nu

mai pridideau prin a le imortaliza.

Pe măsură ce se apropia ora de începere a lansării

monografiei, foaierul se umplea de tot mai mulți

participanți. Niciodată nu mai fuseseră atâția oameni la o

Page 21: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

21

lansare de carte. În curând, locul deveni neîncăpător. Cei

doi prieteni încercaseră să se retragă într-un colț, dar

oamenii, din ce în ce mai mulți, îi împingeau fără milă

către perete.

- Parcă am fi într-un autobuz la ora prânzului...

comentă cineva.

- Ce se întâmplă? – întrebă o doamnă mai în

vârstă – n-am mai văzut așa ceva în viața mea și, credeți-

mă, am fost la multe manifestări de acest gen.

- Cum, nu știți? – intră în vorbă una dintre

bibliotecare – monografia se va dărui gratuit, de-asta au

venit atâția oameni.

- Gratuit? Vai, ce mă bucur, zise iarăși doamna în

vârstă, am auzit că prețul e cât pensia mea.

- Da, așa e, am văzut factura, vă speriați dacă vă

spun.

- Și-atunci? Cum de „se dă” gratuit? Așa se zice,

doamnă, „se dă gratuit”, nu „se dăruiește gratuit” că-i

pleonasm... comentă un domn elegant, cu părul grizonat

și cu ochelari cu ramă aurie.

- Pleonasm, ne-pleonasm, ideea e că a fost

sponsorizată de autorități, de-asta se „dă” gratuit, apăsă

bibliotecara pe cuvântul „dă”, să priceapă toată lumea că

e deschisă la... lingvistică.

- Foarte frumos, așa da, să se mai ajute și cultura,

își arătă domnul entuziasmul.

Între timp se deschiseseră larg ușile sălii de

spectacole pentru ca mulțimea să poată intra. Pe măsură

ce oamenii intrau în sală și-și ocupau locurile, foaierul

Page 22: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

22

redevenea locul pașnic, liniștit și elegant din totdeauna.

După ce nu mai rămăseseră decât vreo trei scriitori care

nu puteau să renunțe la țigara dătătoare de idei,

organizatorii au început să aducă plasele elegante,

inscripționate cu antetul producătorului, care conțineau

cele trei volume atât de râvnite de asistență.

În sală, totul decurgea normal. Personalități

marcante ale județului, autorii monografiei și

colaboratorii vorbeau despre carte, importanța ei și

munca depusă pentru realizarea acesteia. La un moment

dat, unul dintre vorbitori a povestit și despre costurile

lucrării, care apăruse în condiții grafice deosebite, cu

copertă tare și supracopertă, cu imagini color în interior

și cu file veline. Ca o concluzie, respectivul, ca

reprezentant al editurii, aminti și despre faptul că tirajul

era destul de mic și că, după ce cartea fusese donată

bibliotecilor și depozitului legal, mai rămăseseră în jur de

200 de seturi pentru a fi dăruite celor care onoraseră prin

prezența lor evenimentul lansării.

Imediat ce participanții auziră ce tiraj mic fusese

tipărit, în sală începu rumoarea. Unii se ridicară să iasă în

foaier, pentru a fi cât mai aproape de masa amplasată

exact lângă ieșire, alături de ușa mare, de sticlă, unde

stăteau frumos așezate plasele cu cărți. În nici zece

minute, lângă masă se formase o adevărată coadă care

creștea văzând cu ochii. De pe scenă, vorbitorii priveau

mirați cum sala se golea văzând cu ochii și nu înțelegeau

ce anume se întâmplă. N-ar fi vrut să vorbească unei săli

goale, așa că, momentul se scurtă și organizatorul anunță

Page 23: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

23

că toți cei prezenți sunt așteptați la un pahar de șampanie

în foaier, după care vor primi câte o plasă cu cele trei

volume. Acesta fu click-ul care declanșă debandada.

Oamenii începură să se înghesuie către ieșire,

blocându-se în ușă, împingându-se, certându-se. Cei care

ieșeau numai acum din sală, constatau că între ei și masa

cu cărți sunt deja mulți alți doritori, care fuseseră mai

vigilenți și părăsiseră sala din timp. Rândul se îngroșa,

oamenii se împingeau, unii mai bătrâni sau mai slabi

fiind striviți pur și simplu de mulțimea dezlănțuită.

Domnișoara din spatele mesei cu cărți țipă s-o ajute

cineva să țină piept mulțimii care împingea masa din ce

în ce mai tare, mai s-o doboare. Organizatorul principal

nu văzu decât o rezolvare, așa că țipă și el să se împartă

rapid cărțile pentru a scăpa de necaz.

Oameni în toată firea, cu părul alb și cu multe

realizări în CV, se văzură prinși în mijlocul unui vacarm

de nedescris, în mijlocul unei adevărate „revoluții

culturale”. Culmea e că, în toată nebunia, unii se trezeau

că primesc, din mână în mână plasa cu cărți, fără să fi

fost specialiști în practicarea „cozii”. Alții, care se

străduiseră din greu să ajungă la cadouri, erau împinși de

mulțime spre ușă și se trezeau în stradă fără mult râvnita

plasă. Fiecare cu norocul lui. Chiar și unii dintre invitații

speciali, despre care se amintește și în manualele școlare,

ieșiră din teatru șifonați și fără cărți.

Cei doi scriitori fuseseră împinși ușor-ușor către

ieșire. În trecere, cineva le dădu câte o plasă cu cărți. În

stânga lor, un domn slăbuț se aplecă să-și caute ochelarii

Page 24: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

24

pierduți în înghesuială, dar fu împins și căzu. Se agăță de

masă pentru a nu fi călcat în picioare. Un domn rotofei,

transpirat și agitat, strigă din toate puterile:

- Nu vă mai împingeți, oameni buni, că spargeți

geamul!

Într-un final, masa cedă și se rupse, căzând peste

domnul ce nu mai reușise să-și recupereze ochelarii. În

vânzoleală, oamenii călcară peste coșul de gunoi din inox

și-l transformară într-o sculptură abstractă. Totuși,

geamul de la intrare, mare și scump, scăpă intact.

Mulțimea se liniștise ca prin minune: nu mai erau cărți.

- Îți vine să crezi? Nu numai c-am scăpat, dar am

primit și monografia! se minună pe bună dreptate unul

dintre cei doi scriitori, ajunși cu bine pe trotuar.

- Mda... n-am mai văzut așa ceva nici la moaște

sau la apă sfințită...

- Știi de ce? Acolo sunt tot felul de oameni, aici

au fost numai intelectuali!

Page 25: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

25

Recenzie

Diana Brad e poetă. Scrie mult și, zic unii, scrie

bine. Nu mai departe decât azi, bucuria i-a fost fără

margini. Volumul ei de debut a văzut lumina tiparului. Îl

privește de minute bune, îl mângâie, îl strânge la piept.

„Doamne, cel mai frumos vis al meu s-a împlinit! Acum

am șansa de-a intra în lumea poeților! Da! Voi vorbi cu ai

mei să-mi facă o lansare cu fast, cu DJ, cu bufet suedez

și, bineînțeles, cu invitați de marcă. M-am gândit să-l rog

pe cunoscutul poet Pache Popescu să spună câteva

cuvinte. Mai ales că a venit pe la cenaclu exact când

citeam eu și s-a arătat încântat de poeziile mele... Da...

Chiar acum mă duc să-i dau o carte... Hm! Oare să-i

scriu un autograf sau nu se cade? Încă sunt prea

neînsemnată pentru a-i da un autograf... Poate, da-i scriu

o dedicație, nu-i dau un autograf... cum să-i duc omului o

carte, așa, nepersonalizată, l-aș jigni, zău așa... Buuun...

Deci îi scriu o dedicație... Mda, dar ce să-i scriu? Știu!

Ceva simplu: «Maestrului Pache, mentorul unei întregi

generații de poeți»... O fi bine? Ei, lasă că nu-mi dau

doctoratul cu dedicația asta... E bine, cum să nu fie...

Așa... Gata! Data, semnătura... am plecat să i-o duc, la

ora asta e sigur la cafeneaua de pe bulevard”.

Cafeneaua e goală la acea oră, așa că Diana îl

zărește rapid pe maestru. Se apropie timid, își drege

vocea și încetișor, așa cum îi stă bine unei poete tinere,

zice:

Page 26: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

26

- Maestre, mă scuzați că vă deranjez, nu știu dacă

vă mai amintiți de mine... Citeam când ați fost la cenaclul

nostru literar... Diana înghiți în sec. Maestrul nu zicea

nimic. O privea mirat și cumva încruntat. Continuă:

astăzi am primit cartea de la editură, e cartea mea de

debut și m-am gândit să vă ofer un exemplar... Spusese

totul rapid, ca pe-o poezie îndelung repetată și acum

aștepta.

Cunoscutul poet privi undeva peste ea, apoi, se

reculese rapid și brusc își schimbă complet atitudinea,

devenind jovial:

- Vai, domnișoară, ce frumoasă carte! Cine v-a

făcut coperta? Nu cumva pictorul Stelian?

- Ba da, e prieten cu tata și...

- Frumos, frumos, trebuia să vii la mine cu

manuscrisul, îți scriam o prefață... altfel era primită

cartea...

- Nu m-am gândit! Da, era bine... De altfel, nici

n-aș fi îndrăznit...

- Ei, cum nu, doar suntem colegi de breaslă...

Lasă, nu fii supărată, îți fac o recenzie în locul prefeței și

tot efectul ăla-l are. Că te știu eu talentată... Uite, în

ziarul de miercuri, la pagina culturală, îți promit o

surpriză...

- Mulțumesc, mastre, mulțumesc mult! Și, vă rog,

scuzați-mi îndrăzneala de-a vă fi deranjat aici...

- Nu-i nimic, dragă, nu-i nimic, ajut întotdeauna

generația tânără. Fără urmași, noi, consacrații, nu mai

Page 27: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

27

avem niciun rost... Citește pagina culturală și-apoi,

vorbim!

Diana părăsi cafeneaua atât de fericită cum nu

fusese nici la absolvirea facultății de litere. Marele poet

Pache Popescu s-a oferit să-i scrie o recenzie. „Nu e puțin

lucru. gândi tânăra poetă, o recenzie semnată de maestrul

Pache îmi deschide toate ușile... Vor veni toate somitățile

la lansare... Poate am chiar norocul să vând din cărți...

Da, am avut o idee bună. Uf! Ce zi e azi? Vineri? Mai e

tare mult până miercuri. Chiar acum trec pe la chioșcul

de ziare s-o rog pe doamna de acolo să-mi rețină vreo

zece ziare... Ba nu, vreo douăzeci, să le dau la prieteni!”

Zilele trecură repede. Vară, cald, vacanță, bucurie.

Diana se trezi cu speranță și vise noi. Miercuri! O zi pe

care o va iubi întotdeauna. Ziua în care vor citi toți

cunoscuții despre poeta Diana Brad. Deja se simțea,

cumva, importantă... „Da... și copiii, la școală vor afla că

profesoara lor e poetă... și colegii... după asta, invitația la

lansare va sosi ca ceva firesc... Nu va comenta nimeni că

mi s-a făcut recenzia înaintea lansării, semnatarul îmi va

da girul... Va fi minunat!”.

Domnul Brad intră în bucătărie cu zâmbetul pe

buze și cu un maldăr de ziare în mână:

- Dragele mele, am lăsat deoparte serviciul astăzi

și-am venit să sărbătorim... Am cumpărat și câteva

ziare... Ei, Diana, cum te simți ca poetă consacrată?

Diana tăcea. Pe obraji îi curgeau lacrimi mari,

rotunde și reci. Maică-sa o ținea de mână, încercând s-o

consoleze. Tatăl rămase descumpănit în ușă:

Page 28: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

28

- Ce e? Ce s-a întâmplat? Ți-a făcut o recenzie

proastă poetul ăla de doi bani sau ce-i?

- Nu, dragă, recenzia e foarte bună, chiar prea

laudativă... încercă soția să-l lămurească...

- Atunci? Ce ți s-au înecat așa corăbiile, Diana?

Fata suspină și spuse printre lacrimi:

- Îmi zice de câteva ori „poetesă”...

- Așa, și? Doar ești o fată fină, tânără și talentată,

o adevărată poetesă...

- Tată, și tu? strigă Diana printre lacrimi și ieși în

fugă din bucătărie...

- Ce-am zis? Chiar, Maria, lămurește-mă, ce-am

zis?

- Mai nimic, problema e că în dicționarul

explicativ al limbii române „poetesă” înseamnă „poetă

mediocră, lipsită de talent”.... I-am spus că nimeni nu știe

asta, dar ea nu pricepe și pace...

.

Page 29: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

29

Caruselul

Imediat ce a aflat că trebuie să ajungă cât mai

curând la București unde, în sfârșit, i se va pune în

discuție o cerere importantă depusă cam de multișor, n-a

mai stat pe gânduri. A alergat acasă, și-a luat strictul

necesar și-a dat fuga la autogară. Ei bine, deși nu spera,

a avut noroc: autobuzul era în stație, de parcă îl aștepta.

Era destul de obosit, lucrase toată noaptea, așa că, un

drum de câteva ore nu putea decât să-i prindă bine. Se

putea odihni puțin și, mai ales, putea să-și pună ordine în

documente. Își luasem laptopul și, cum avea toate

documentele pe hard, nu-i rămânea decât să le recitească

pentru a-și putea susține cererea la București.

Spre seară a ajuns în capitală, a tras la un hotel de

pe lângă Gara de Nord și a dormit ca un prunc până pe la

șase dimineața. Se gândea că dacă totul merge bine, s-ar

putea întoarce cu autobuzul de prânz. Așa că după un mic

dejun frugal a alergat la birourile centrale. Era înscris în

audiență și, în nici cinci minute era deja în biroul

directorului care se ocupa de problema sa. Se simțea

fericit. Nici nu sperase să meargă atât de repede.

Directorul aruncă o privire peste dosar și zise cu voce

înceată, plină de bunăvoință:

- Domnule, problema e ca și rezolvată. Dați-mi,

vă rog, certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului

și gata, plecați cu aprobarea.

Page 30: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

30

Domnul Pop își deschise geanta și zâmbind, căută

calm documentul. Zâmbetul i se transformă, însă, curând

într-o grimasă și zise nesigur:

- Vai, regret, dar nu l-am adus. Vocea îi trăda

teama și neputința care puseseră stăpânire pe el.

- Ar fi bună și o copie, scrieți pe ea „conform cu

originalul”, semnați, ștampilați și gata! Se rezolvă!

- Nu am nici măcar o copie, dar, stați puțin, rezolv

imediat. Îi dau un telefon soției să-mi trimită certificatul

prin e-mail sau fax.

- O foarte bună idee, domnule Pop, documentele

vă așteaptă. Sunt aici până la ora 13, iar acum nu e mai

mult de 9. Mergeți liniștit și rezolvați problema, o să-i

spun portarului că puteți intra la mine oricând.

- Vă mulțumesc, domnule director, sper să revin

repede...

Abia ajuns pe trotuar, domnul Pop își sună

nevasta:

- Nela, te pup! Ești la birou? Uite ce te rog:

trimite-mi prin fax sau e-mail certificatul de înregistrare

al firmei. Am nevoie de el aici și apoi se rezolvă...

- Știi că asta mi-ar lua cinci minute în mod

normal, numai că acum nu pot. Nu am nici ton, nici

internet. De azi-dimineață.

- De ce? N-ai încercat să afli?

- Cum nu? Am sunat de pe mobil. Mi s-a răspuns

că n-am plătit. Simplu. N-am plătit.

- Dar am plătit, ripostez.

Page 31: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

31

- Știu, dragul meu, dar n-am cum demonstra. Cred

că nu mi-ai lăsat chitanța. Probabil e la tine în buzunar.

- A, da, ai dreptate. E în geanta mea. Am văzut-o

azi-dimineață. Bun, încerc să rezolv eu și apoi te sun. Pa,

iubito!

- Pa, dragă! Să-ți meargă bine.

Domnul Pop avu o idee. Văzuse din taxi că sediul

firmei de telefonie era foarte aproape de birourile

ministerului, așa că, i se păru că soluția cea mai rapidă

este de a merge direct acolo, să stea de vorbă cu cineva și

să lămurească problema. Zis și făcut! În mai puțin de

cinci minute, domnul Pop era în fața unui ghișeu pe care

scria cu litere mari, albastre: informații. Se apropie încet

și cum nu mai era nimeni, zise:

- Bună dimineața, vă rog să-mi spuneți cu cine aș

putea vorbi pentru restabilirea unei legături telefonice...

- Da, ce? Cu mine nu puteți vorbi? Sau n-am

mutră de persoană competentă...

- Vai, se poate? Cum să nu! Zise domnul Pop

nonșalant, uitați care e problema... eu sunt din provincie

și am un abonament la dumneavoastră... de azi dimineață

nu mai avem nici ton, nici internet...

- Așa... păi, dacă n-ați plătit..

- Nu vreți prima dată să verificați? Cum puteți

trage concluzia înainte de-a verifica?

- N-am nevoie să verific nimic, dacă plăteați,

vorbeați, dacă nu, gata, l-am tăiat, nu mai stăm să ne

rugăm de fiecare... Clar?

Page 32: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

32

- Domnișoară, încercă domnul Pop să rămână

calm, am achitat chiar eu la ghișeul firmei din orașul

nostru. Vă rog să verificați.

- N-am cum. Aici sunt „informațiile”, nu vedeți?

mergeți la „abonați” sau „contabilitate”.

- Păi, n-ați zis să vorbesc cu dumneavoastră?

- Așa, și? Acum ați vorbit destul, mergeți unde

v-am spus că mai am și alți clienți.

Domnișoara înaltă, excesiv de slabă, cu un păr

roșcat, vâlvoi, nu părea deloc dispusă la conversație.

Totuși, domnul Pop încercă să mai obțină câteva detalii:

- Unde sunt birourile acelea, vă rog?

Unghiile lăcuite în nuanțe diferite, ajustate cu

flori și frunze bătură nervos în geam:

- Pe coridor, în stânga, scrie mare pe uși!

Doamne, ce oameni dezorientați!

Domnul Pop se îndepărtă de biroul domnișoarei

roșcate cu vaga senzație că tocmai s-a îndepărtat și mai

mult de o rezolvare imediată. Totuși, bătu la ușa

„abonaților” și, luându-și o mină senină, intră zâmbind:

- Bună ziua, aș avea și eu o problemă... Așteptă

liniștit să fie întrebat. De după primul birou, o femeie

grasă, cu părul lins, prin într-o coadă subțirică își ridică

capul și-l privi întrebător peste niște ochelari cu ramă

groasă:

- Spuneți! zise autoritar.

- Da, uitați care e problema... Am un abonament

la dumneavoastră și...

- Codul de client! Veni brutal întrebarea...

Page 33: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

33

- 12214554 veni răspunsul rapid, semn că domnul

Pop își făcuse temele.

- Domnule, dumneavoastră n-ați plătit! Ce servicii

vreți? Să venim noi acasă la fiecare să încasăm?

- Doamnă, mă scuzați, am achitat cu trei zile

înainte de termen, la casieria firmei dumneavoastră.

- Chitanța! veni iar sec solicitarea...

- Poftiți!

Chitanța poposi în mâna mare, roșie și transpirată

a femeii. Aceasta o privi ca și cum vedea pentru prima

oară un asemenea document, încercă s-o verifice, apoi o

aruncă înapoi pe masă și zise dur:

- Nu merge! Codul de pe ea nu e bun!

- Și ce-i de făcut? îndrăzni domnul Pop.

- Nimic! Ce să-i fac? Nu-i bun codul, e ca și cum

n-ați plătit. Vreți să vă dau drumul la servicii, plătiți la

casierie și în cinci minute aveți toate serviciile la loc. Și

nici măcar nu vă ia penalizări, că-s trecute numaʾ cinci

zile de la termen.

- Doamnă, cum să merg să plătesc, dacă am

plătit?

- Păi, dacă nu-i bună chitanța, ce să fac eu?

- Dar eu ce vină am? Eu am dat banii, nu puteam

să emit eu și chitanța, aveți om plătit pentru asta, nu?

Dacă a greșit ceva, repară, eu așa văd că ar fi bine...

- Ar fi, dar nu se poate... Eventual dacă vrea

colega din provincie s-o anuleze și să emită alta... Altfel,

n-am cum.

Page 34: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

34

- Bine, dar eu sunt aici și am nevoie de internet.

Până ajung acasă, merg cu chitanța, mai e mult... Dacă

aici la sediul central nu se poate rezolva, unde să se

poată?

- Acasă la dumneatale, unde s-a emis chitanța...

- Doamnă, să ne înțelegem... Eu am abonament!

Am contract cu firma, nu cu o persoană de nu știu unde.

Deci, firma trebuie să-mi rezolve problema. Contractul e

bilateral: firma îmi furnizează servicii eu achit. Simplu!

- Numaʾ că n-ați achitat...

- Cum n-am achitat, când am chitanța în mână?

Vreau să vorbesc cu un director, unde să mă adresez?

- În capătul coridorului... Vă spune secretara cum

puteți intra la directorul adjunct... zise funcționara

țâfnoasă și, în semn că nu-și mai pierde timpul cu clientul

nemulțumit, ridică receptorul și începu convorbirea,

întorcându-i acestuia spatele.

Domnul Pop ieși supărat și o luă către biroul

directorului. Bătu la ușă și intră fără să mai aștepte

răspunsul. Secretara nu-l băgă în seamă. Stătea cu fundul

pe birou, un picior pe scaun și receptorul la ureche.

Interlocutorul era, probabil, extrem de simpatic, deoarece

domnișoara, de altfel foarte frumoasă și elegantă, râdea

cu gura până la urechi.

Clientul își drese vocea, doar-doar l-o băga în

seamă, apoi tuși destul de tare și, în final,

nemaiputându-se abține zise:

- Bună ziua, domnișoară, aș dori să vorbesc cu

domnul director.

Page 35: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

35

În acel moment, domnișoara păru să realizeze că

nu mai e singură în încăpere, așa că sări de pe birou, își

aranjă ținuta și spuse cu un glas suav, ca un clinchet de

clopoțel:

- Puteți vorbi cu doamna director adjunct. Dacă

vreți, vă trec pe lista de audiențe. Încep la ora 11, deci nu

mai sunt decât vreo zece minute. Sunteți al patrulea.

Vreți?

- Sigur, vă mulțumesc mult!

- Dați-mi, vă rog cartea de identitate să vă

înregistrez.

Domnul Pop se apropie de birou pentru a-i da

documentul cerut, iar domnișoara completă:

- Stați, vă rog, mai departe, avem camere de luat

vederi și nu e voie, în registrul de intrări sunt date

secrete...

- Sigur, domnișoară, mă scuzați, zise domnul Pop,

îndepărtându-se de birou, voiam doar să vă dau cartea de

identitate...

- Așa, zise domnișoara ridicându-se, poftiți

buletinul! Ieșiți în hol, mergeți în camera „unu” și

așteptați acolo. Vă chem eu.

Domnul Pop ieși mulțumindu-i domnișoarei

pentru solicitudine. Camera „unu” era exact alături.

Constată că ar fi putut intra direct din secretariat, dar,

probabil, acest lucru nu era permis de regulament. În

încăpere mai erau câteva persoane, care-și așteptau

rândul. Nu vorbea nimeni. Fiecare părea cufundat în

propriile gânduri. Omul se așeză și privi ceasul care era

Page 36: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

36

atârnat pe peretele din față. Arăta 11 fără 5. „Nu mai e

mult” gândi. „Încă am timp să ajung cu certificatul....”

Ușa se deschise brusc. Secretara intră cu un

carnețel în mână și strigă:

- Doamna Belea!

Nu răspunse nimeni. Secretare mai strigă o dată:

- Doamna Belea! Nu e nimeni cu acest nume?

Cum nu-i răspunse nimeni, citi următorul nume

de pe listă. Nici acum nu răspunse nimeni. Nu avu noroc

nici cu al treilea, așa că strigă:

- Domnul Pop! Poftiți! Ați ajuns primul. Vedeți

cu ce oameni am de-a face? Se înscriu în audiență, insistă

să fie primiți cât mai curând și-apoi pleacă. Asta e! Dacă

nu-și cunosc interesul... Poftiți! Intrați pe ușa din capătul

coridorului, doamna directoare vă așteaptă...

Domnul Pop bătu la ușă, așteptă câteva secunde

apoi apăsă pe clanță și intră. Biroul era spațios, aranjat cu

gust. Mobila era dintr-un material lucios, albastru,

covorul și perdelele la fel și, deși atmosfera era rece din

cauza culorii, senzația pe care-o resimțeai era destul de

calmă și plăcută. În spatele biroului stătea o doamnă de

vreo 50 de ani, blondă, cu ochelari, iar de pe scaunul din

fața biroului îl privi o domnișoară micuță și firavă.

Doamna mai în vârstă îl privi nemulțumită și spuse cu un

glas ușor, dar autoritar:

- Vă rog să așteptați puțin afară, mai am ceva de

discutat cu colega. Vă chemăm noi!

Nemulțumit, dar fără drept la replică, domnul Pop

ieși și începu să se plimbe prin fața ușii. Minutele

Page 37: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

37

treceau, iar răbdarea îi devenea tot mai fragilă. Se gândi

că n-are rost să comenteze, fiindcă are nevoie de ajutor.

Într-un târziu, tânăra ieși din birou și-i spuse scurt:

- Intrați! E liberă acum.

Din păcate, nu apucă să intre bine, că doamna

directoare îl și luă la rost:

- Mi-au spus colegele că deși n-ați achitat factura

sunteți supărat că v-am tăiat serviciile.

- Ați fost informată greșit, doamnă directoare,

serviciile mi s-au tăiat, e adevărat, numai că eu am

achitat la timp, la fel ca în ultimii 20 de ani.

- O, sunteți client vechi!

- Da, printre primii... Uitați chitanța. Vă rog să mă

ajutați, am nevoie de un document de acasă și soția nu

are internet să mi-l poată trimite...

- A, deci e urgent!

- Foarte urgent, vă rog frumos, altfel pierd

progamul de la minister...

- Așa, să vedem contul dumneavoastră de client...

Da, așa e, aveți abonament de 20 ani. Nu e puțin lucru.

Uitați, eu vreau să vă ajut. Chem pe cineva să rezolve

treaba. Bine?

- Sigur! Vă mulțumesc mult!

Directoarea formă un număr de interior și zise

calm:

- Carmen, vino, te rog până la mine!

Apoi, către client:

- Vine acum, se rezolvă imediat! Și altă dată, să

achitați la timp...

Page 38: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

38

- Bine, dar eu am achi... vorbele îi rămaseră în

gât. În birou intrase o doamnă ce părea aproape de

pensionare, îmbrăcată într-un costum negru, de birou,

care-l privea mustrător. „Oare de ce?” se întrebă domnul

Pop.

- Mergeți cu doamna Carmen, zise directoarea,

faceți o cerere și se rezolvă... Vă spune ea... Carmen,

rezolvi, da?

- Sigur, doamna directoare, se poate? Veniți cu

mine, domnule!

Ieșiră. Ajunși pe coridor, doamna Carmen îi

comuncă sec, fără amabilitatea din birou:

- Eu rămân puțin să-i spun ceva unei colege,

megeți jos și așteptați-mă la ghișeul 2. Ați înțeles? O luați

pe scările din stânga...

- Da, sigur, vă mulțumesc, dar, vă rog, grăbiți-vă,

nu mai am prea mult timp ca să rezolv problema...

- Sigur! veni sec răspunsul.

„Oi fi devenit eu paranoic sau mi-a răspuns cu un

ton cam zeflemitor?” gândi domnul Pop coborând scările.

Ajunse într-un hol mare, luminat și elegant. Erau cinci

ghișee, dar nicio funcționară. Se așeză cuminte în fața

ghișeului 2. Doamna Carmen nu întârzie prea mult.

Apăru în nici trei minute și-l trimise la ghișeul 1 după o

cerere. Și aici merse repede. Imediat ce ajunse în fața

ghișeului, apăru ca din neant o altă domnișoară, care-i

dădu cererea fără să mai fie necesar s-o solicite. Domnul

Pop realiză că, fiind o încăpere comună, se auzea de la un

ghișeu la altul ce se discută.

Page 39: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

39

- Așa, buuun, zise doamna Carmen. Dați-mi

chitanța să-i fac o copie până completați cererea... Așa...

Acum mergeți cu toate astea la registratură, a patra ușă pe

dreapta și apoi, după ce aveți număr de înregistrare,

intrați în sala mare din față și căutați-o pe doamna

Angela. Ea știe mai bine despre ce e vorba, s-a ocupat de

dumneavoastră, rezolvă ea.

- Bine, mulțumesc, zise domnul Pop epuizat, iar

în gândul său continuă: Or mai avea ghișee? Dar

funcționare? Doamne, atâta umblătură... mori cu

dreptatea în mână. Exact în fața registraturii sună

mobilul. Era soția:

- Ei, ce-ai rezolvat?

- Încă nimic, sunt aici, la firma de telefonie, te sun

eu imediat ce rezolv, bine?

- Bine, aștept!

Ceva mai liniștit, clientul intră la registratură.

Aici, după ce i se verificară toate actele, cererea îi fu

ștampilată și i se dădu un număr de înregistrare:

- Mergeți la doamna Angela! Știe ea despre ce e

vorba!

- Da, mulțumesc!

„Iar am senzația că-s luat peste picior” gândi Laur

Pop ieșind. „Oare pe unde trebuie să merg? A! Știu! În

încăperea din față... Bine, dar aici am fost prima dată...

N-am încotro, intru...”

- Bună ziua, cu doamna Angela, vă rog... zise

destul de timid.

Page 40: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

40

- Eu sunt... se auzi un glas ca de tunet. Doamna

grasă și mai transpirată ca înainte îl privea cumva

amuzată:

- Și zi-i așa, domnule, te-ai dus la directoarea, nu?

Siiiiigur... Toți vă duceți... Numaʾ că, dacă vreți să se

rezolve tot la Angela vă întoarceți. Nu-i așa? Sau n-ați

auzit că până la Dumnezeu vă mănâncă sfinții.... Ha! Ia

să vedem „documenturile”. Buun! Cerere aveți, chitanța

în copie este, cartea de identitate în copie este, număr de

înregistrare aveți. Gata! Le lăsați aici și văd eu ce fac ca

în maxim trei zile să aveți serviciile restabilite.

- Trei zile? Întrebă domnul Pop buimac. Cum trei

zile? Eu am nevoie de internet acum, imediat, aștept un

document important...

- Chiar? Păi, de ce nu ziceți? Dacă n-ați mai fi

umblat după cai verzi pe pereți pe la directoarea, acum ați

fi avut internet.

- Dar, dumneavoastră ați zis....

- Așa, și? Mai zice omul, numaʾ că în loc de

ceartă trebuia să vii și mata cu o cafea... Ei?

- Sigur, cu orice... O pungă mare de cafea, o

ciocolată, cum să nu! Acum fug la alimentara din colț...

- Lasă, nu mai fugi, că nu e cazul, primim atenția

în numerar, doar ești grăbit și matale, nu? Ce să mai

pierzi vremea? Daʾ să știi că nu mai mult decât de-o

cafea, că n-am nevoie de probleme... Uite, să nu zici că-s

rea, dai o surtică și nu mai ai treabă...

Suta se transferă în buzunarul doamnei Angela,

care schimbă imediat tonul, zâmbind mieros:

Page 41: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

41

- Vezi ce simplu? Dacă plătește omul la timp, are

și servicii...

- Pe când aș putea să sper că va merge?

- Merge deja! Ce crezi? Eu sunt om de cuvânt! Și

ursul joacă dacă-i cânți! Hai, sănătate multă! La

revedere!

Domnul Pop nu-și revenea. „Oare chiar să se fi

rezolvat? Hai să sun acasă, să văd!”

- Bună iubito, merge? Da? Mă bucur! Mi-ai și

trimis? Mulțumesc, te pup! O iau pe stick și mă duc s-o

tipăresc. Te sun când termin. Pa!

Ieși în hol și văzu cu coada ochiului că ceasul

arată 12 jumătate. Alergă la un birou de copiat acte și-și

tipări documentul.

„De-acum, am ajuns în linie dreaptă. Încă puțină

răbdare și aprobarea e a mea!”

La minister, toate neschimbate. Parcă nu lipsise

mai mult de zece minute. Portarul moțăia.

- Aș dori să merg la domnul director, sunt Laur

Pop, mi-a spus că mă așteaptă...

- Sigur, domnule, mi-a comunicat. Din păcate, e

trecut de ora 13...

- Nu, nu încă, mai sunt cam patru minute, sunt

sigur că mă va primi...

- Stați să-l sun să-l întreb...

Portarul se duse lent spre telefon, ridică și mai

lent receptorul și-apoi formă interiorul... Așteptă câteva

minute, apoi, mai formă o dată... mai așteptă... În final,

spuse, cumva cu jenă:

Page 42: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

42

- Regret, domnule, a plecat, nu-l mai găsiți decât

mâine dimineață la ora opt.

- N-am ce face, revin mâine, trebuie să mă înscriu

în audiență?

- Nu, domnule, nu mai trebuie. Păcat doar că de

mâine se schimbă legea și cine știe ce acte vă mai cere.

De-asta a fost azi așa o nebunie pe-aici, toți au vrut să

„prindă” legea veche, păcat că n-ați ajuns la timp...

- Da, păcat... revin mâine...

Ieșind, îl auzi pe portar comentând de unul singur:

- Ce oameni, domnule, ce oameni... Depun cereri

și apoi, de comozi ce sunt, nu vin la timp, cine să-i mai

înțeleagă?

Auzind comentariile „la indigo” cu ale secretarei

de la firma de telefonie, domnului Pop parcă-i trecu toată

supărarea. Ieși zâmbind și se gândi că proverbele

românești sunt întotdeauna adevărate: „Scumpul mai

mult păgubește... Dacă azi-dimineață la nouă mai

plăteam o dată telefonul, cheltuiala mi-era mult mai

mică!”

Page 43: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

43

Cameleonul

O dimineață umedă și destul de rece. Elvira s-a

trezit ca de obicei pe la cinci, i-a pregătit biberonul celui

mic și a dat drumul radioului. Obișnuia să asculte

programul matinal. Radu era deja în baie. Pleca foarte

devreme la serviciu. Fabrica era destul de departe și dacă

ar fi întârziat i s-ar fi tăiat din ore și, împlicit, din salariu.

Oricum, nu întârziase niciodată, era extrem de

conștiincios. Camera fu inundată de cântecul patriotic

obișnuit: „Din veacuri a luptat această țară/ Și fiii ei de

veacuri au visat/ Această minunată primăvară/ Pe care o

trăiesc înflăcărat...”. Ei erau atât de obișnuiți cu melodia,

încât nici n-o mai auzeau. Începu refrenul laudativ:

„Poporul, Ceaușescu, România”... Dintr-o dată, melodia

se opri și începură știrile.

- Radu, tu auzi? întrebă Elvira. La radio nu e

programul normal...

- Ce spui? N-am auzit, zise Radu apărând în ușa

băii cu un prosop în mâini.

- Ziceam că nu e programul obișnuit la radio...

Ascultă! Se vorbește despre o revoltă prin Timișoara...

- Serios? Ciudat! De obicei nu se spun lucrurile

astea...

- Exact... Asta mă miră și pe mine...

- Lasă, nu te îngrijora, nu va fi nimic rău, o să

vezi!

Page 44: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

44

- Poate va fi chiar bine... La fabrică n-ai auzit

nimic?

- Nu, nimic, de fapt, stai puțin, n-am mai fost la

fabrică. Doar știi c-am fost trei zile în delegație...

- Da, așa e, nu m-am gândit la asta... Oricum, ai

grijă pe-acolo...

- Stai liniștită, ce-ar putea fi? Oamenii sunt

temători, nu va fi nimic. Vezi de copil, să nu răcească. Și

spune-i, te rog, la Moșu să nu mai facă atât de cald în

casă. Să-ncercăm să-i oferim, pe cât posibil, aceeași

temperatură...

- I-am mai spus eu, daʾ lor așa le place, cald. N-au

stat la bloc să vadă cum e. Buna mi-a zis să-l las acolo și

peste noapte și s-a cam supărat când i-am spus că nu

putem sta acasă fără el.

- Asta e! Lasă că nu se supără... Știi doar cât vă

iubesc pe amândoi...

- Pe „amântrei”... acum și tu ești nepotul lor iubit.

Radu zâmbi. Așa era. Bunicii Elvirei nu făceau

deosebire între nepoata lor și el. Se simțea tot timpul în

largul lui, de parcă ar fi fost dintotdeauna împreună.

- Radu, zise Elvira petrecându-l în ușă, vezi ce

faci pe la fabrică... să nu zici nimic, să nu pățim ceva...

- Fii liniștită, nu va fi nimic. Și crede-mă, nu mă

amestec în nicio revoltă... Oricum nu sunt speranțe...

Întoarsă în cameră, Elvira se așeză pe scaunul de

la geam. Privirea ei îl petrecu pe Radu până se pierdu în

noapte. Într-un mod ciudat, simțea cum îngrijorarea se

cuibărea în întreaga ei ființă. O neliniște ciudată pusese

Page 45: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

45

stăpânire pe ea. „Ceva așa, ca înaintea unui examen...”

gândi Elvira. Nu mai avu timp să-și continue gândurile.

Cristi se trezise și începu întrecerea matinală cu timpul.

La început biberonul, joaca de-a v-ați ascunselea cu

hăinuțele, apoi papucii, povestea cu pisicuța care era

desenată pe cărucior și la urmă geanta cu cele necesare

pentru ziua ce va urma: lapte praf, biberoane, haine de

schimb și alte mărunțișuri pregătite de cu seară. Se făcuse

deja șapte, așa că Elvira își luă rapid paltonul și poșeta

din cuier și scoase căruciorul pe coridor. Acum aștepta

„ajutoare”. Un băiat din vecini, amabil și săritor venea în

fiecare dimineață s-o ajute să coboare cele trei etaje cu

întregul calabalâc. Nici nu avu timp să încuie ușa că

vecinul era lângă ea:

- Bună dimineața, tanti Elvira, gata de plecare?

- Gata, Nelule, gata... Azi am și mai multe ca de

obicei, duc la bunici și o păturică.

- Nu-i nimic, ne descurcăm... Dacă e nevoie, vin

cu dumneavoastră până acolo.

- Mersi, chiar nu trebuie, o dată ajunși jos, le pun

pe toate „la bagaje”. Uite, vezi? Căruciorul are dedesubt

o poliță...

- A, e bine așa. Luați-l pe Cristi în brațe, eu duc

căruciorul și păturica.

- Bun, eu iau copilul, plasa și poșeta.

Coborâră râzând și povestind. Chiar și Cristi

zâmbea și gângurea bucuros.

Nelu, elev în ultima clasă de liceu, era un copil

inteligent și serios, care se străduia să învețe bine deși, în

Page 46: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

46

condițiile date, era destul de greu. Stătea cu maică-sa

într-o garsonieră confort redus, la etajul patru al blocului

și, din cauză că acoperișul nu mai fusese reparat de mult,

„beneficia” de duș gratuit ori de câte ori ploua. Mama lui,

o femeie înaltă și uscățivă, lucra „cu ziua” pe la diferite

familii. Făcea menaj sau se ocupa de grădinile celor pe

care soarta îi favorizase mai mult. Copilul stătea mai

mult singur și devenise mai retras, dar cu Elvira discuta

întotdeauna și se bucura s-o ajute, deoarece simțise că

tânăra îl tratează ca pe un egal. Când ajunseră în fața

blocului, copilul, cu un aer extrem de serios spuse:

- Tanti Elvira, ați auzit știrile?

- Da, Nelu, am dat drumul la radio de dimineață.

- Mama zice că la Timișoara s-a tras în oameni,

i-a spus o doamnă care are fiul student. Ce credeți că va

fi?

- Nu știu, chiar nu știu ce să-ți spun. Că oamenii

se revoltă, cred, dar nu cred că se va schimba ceva... Cine

știe? Om trăi și-om vedea.

- Nenea Radu a plecat la serviciu?

- Da, de dimineață.

- În fabrici e revoltă. Sigur va fi și la noi în oraș.

Poate ar fi bine să rămâneți acasă.

- Nu, Nelu, n-am cum. Trebuie să ajung la

serviciu. Și-apoi, duc copilul la bunicii mei, vor avea

grijă de el.

- Dar de dumneavoastră? Cine știe ce va fi prin

oraș.

Page 47: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

47

- Nu te teme, cu noi n-are nimeni nimic. Du-te la

școală ca de obicei și mai vorbim după masă...

- Sunteți atât de liniștită... Mama era tare nervoasă

și speriată... A plecat plângând.

- De ce? Are vreun motiv special?

- Da, are un frate la Timișoara, e vatman. A

încercat să dea telefon la depou, unde mai sunase și altă

dată, dar nu i-a răspuns nimeni. De-asta se teme, să nu i

se întâmple ceva.

- Ai încredere în Dumnezeu. Va fi bine.

- Da, va fi bine... Vă mulțumesc, tanti Elvira,

parcă mi-ați mai dat curaj. Mă duc la școală.

Copilul plecă, iar Elvira îl urmări zâmbind: „De

fapt, fusese pe trei sferturi hotărât să plece la școală,

altfel nu și-ar fi luat ghiozdanul... O, Doamne, cine știe

ce-o mai fi... Generația mea a avut noroc. A fost pace și

liniște, chiar dacă au mai fost greutăți și lipsuri. Părinții și

bunicii au suferit în război. Doamne, fă, te rog, să fie

pace pentru Cristi, să crească într-o lume mai bună!”

Nici bunicii nu erau liniștiți. Toată lumea asculta

dimineața radioul și cu toții fuseseră uimiți de ce-au

auzit. Încă din ușă, Elvira fu întâmpinată cu temeri:

- Vai, ce bine c-ai ajuns! Unde e Radu? întrebă

bunica.

- Vrei să mergi la birou? Nu cred că e bine, zise și

bunicul, mai bine-ați sta aici amândoi, e mai sigur.

- Lasă, moșule, că nu-i nimic, cum să nu mă duc

la serviciu? Și Radu s-a dus. Abia a venit din delegație,

Page 48: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

48

are treabă, nu poate sta acasă. Voi să aveți grijă de copil,

noi vom fi atenți, nu vă temeți.

- Bine, fata mea, bine, să ai mare grijă pe drum și

nu te înhăita cu nimeni, n-are rost să te bagi singură în

bucluc...

- Da, completă iarăși bunicul, cine știe ce poate

ieși de-aici. Pare să fie o răzmeriță în toată regula. Am

fost după lapte de dimineață și oamenii vorbeau că la

Timișoara s-a tras în populație. Nu te încrede în nimeni.

Dacă pleacă și colegii, vii acasă. Nicăieri altundeva. Și

sună-l pe Radu, la fabrică, să vă întâlniți aici. Să nu plece

cu muncitorii, dacă iasă în stradă. Te rog, ai grijă!

- Bine, așa voi face. Plec acum, trebuie să ajung la

timp, aveți grijă de Cristi! Te pup, Cristi! Să fii cuminte!

Dacă strada bunicilor era destul de pustie, către

centru străzile deveneau extrem de animate. În fața

birourilor unde lucra Elvira, era o adevărată adunare.

Oamenii vociferau, dar nu se înțelegea nimic. Se vedea

că veniseră aici sub impulsul anunțurilor de la radio sau

televizor și că, încă, nu au un lider sau un program clar.

Elvira intră în clădire și se miră că la fereastra

dinspre curte nu este obișnuita „ședință” la cafeaua de

dimineață. În biroul în care lucra ea era liniște. Toate

colegele ei ajunseseră deja și stăteau cu nasul în hârtii,

fără să scoată vreo vorbă. Elvira își lăsă paltonul în cuier

și se așeză la birou. Luă din sertar registrul în care scria și

apoi se aplecă spre colega din dreapta și întrebă în

șoaptă:

- Ce s-a întâmplat, Mona? Ce e cu atmosfera asta?

Page 49: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

49

- Stt! Taci! Șefa e turbată!

- De ce? Ce are?

- Ca de obicei și-n plus știrile de azi...

- Haida de! Ce-i pasă ei? Parcă e regalistă... ar

trebui să se bucure.

- Ce faci, Elvira? zise șefa din ușă. N-ai de lucru?

Văd că-ți arde de bârfă! Statul ăsta acasă te-a prostit de

tot. Nu-i bună măsura ca mamele să stea patru luni

acasă... Hai, hai, la treabă!

- Sunt de acord, șefa, nu e bine ca mamele să stea

numai patru luni și să-și lase copiii mici în grija altora. În

țările civilizate...

- Crezi că nu știe Partidul cum e bine? Uite unde

stătea dușmanul poporului... izbucni șefa ca de obicei

când era contrazisă... Măi, fată, partidul te-a crescut și

ți-a dat o pâine, iar tu ești împotriva lui? Păi, atunci ești

împotriva țării, a oamenilor muncii...

- Ba m-au crescut părinții mei care au muncit

extrem de mult, nu partidul, comentă iar Elvira. Iar

pâinea mi-o câștig singură. Am învățat, am terminat o

facultate și acum muncesc, nu cer de pomană...

- Dacă mai zici ceva să știi că te dau afară...

- Mă dați afară atunci când va fi fabrica

dumneavoastră... Deocamdată am fost angajată prin

concurs și nu mă puteți da afară după bunul plac...

- Crezi? Vrei să te pui cu mine? Biiineeee! Hai la

tovarășul secretar de partid, să vedem ce părere are.

În birou nimeni nu mișca. Cele patru funcționare

își țineau capetele plecate și-și făceau de lucru. Șefa, o

Page 50: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

50

femeie trecută de cincizeci de ani, înaltă, brunetă,

aranjată excesiv, dar îmbrăcată fără gust, cu niște haine

care nu se potriveau deloc unele cu altele, continuă cu și

mai multă înverșunare:

- A, poate crezi că dușmanii poporului vor pune

mâna pe putere... Îi fi și tu revoluționară... De-asta ți-a

plătit statul patru luni în care n-ai făcut nimic, să

complotezi împotriva lui... Bine, n-ai decât să te dai de

partea cui vrei... Urma alege, cine râde la urmă, râde mai

bine. Și-acuma, hai, nu mai sta, mergem la tovarășul

secretar.

- Tovarășa Josan, zise Mia speriată, coloana de

muncitori a ajuns în fața geamurilor! Ce facem?

Afară, se întețeau vociferările. Acum, se auzeau

scandări clare: „Jos comunismul!” și „Nu vă fie frică,

Ceaușescu pică!”, semn că mulțimea își găsise lideri și

devenise organizată.

- Pleacă de la geam! Nu fraternizăm cu dușmanul!

Noi trebuie să fim demne de-a fi membre ale Partidului

Comunist Român! Nu vă lăsați induse în eroare! strigă

iarăși șefa.

- O singură problemă ar fi, comentă iar Elvira, eu

nu sunt membră de partid, pot fraterniza? Fetelor! De ce

nu ziceți nimic? Vă place să stați în frig? Vă plac

„adidașii” și „frații Petreuș”? Sau vă place că n-aveți

curent între șapte și opt seara... O, știu, vă place

emisiunea de la televizor. Aia de ține două ore și-l vedem

pe tovarășuʾ...

Page 51: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

51

- Elvira! Ține-ți gura! Pe cuvântul meu că te

reclam la partid... Pușcăria te mănâncă...

Șefa devenise palidă din cauza nervilor. Nu se

așteptase la atâta curaj din partea unei tinere abia

angajate de nici doi ani.

De afară se auzeau noi și noi îndemnuri. „Veniți

cu noi!” striga mulțimea... Din partea de jos a orașului,

coloana de muncitori de la fabrică se apropia și se se

îngroșa pe măsură ce înainta.

- Haideți, să mergem și noi! îndrăzni Mia, una

dintre doamnele mai în vârstă. De ce mai stăm aici s-o

ascultăm pe femeia asta? Până mai ieri ne lămurea că

numai regalitatea ne mai poate salva și-acum, uitați-vă și

voi cât de comunistă este. De ce, tovarășa Josan? De ce?

Poate fiindcă la ședința de ieri s-a pus problema să fiți

schimbată? De-asta?

- Nu, nu-i adevărat! N-a zis nimeni că mă

schimbă... Minciuni!

- Ba-i adevărat, interveni Mona. Cine ne-a spus

nouă a fost de față. Și, ca să fim sigure, pornim noi

revolta împotriva dumitale, chiar acum. Haideți fetelor!

Ziceți împreună cu mine: Jos Josan! Jos Josan!

De pe coridor, intră Petre de la contabilitate, unul

dintre cei mai mucaliți colegi, râzând de situația creată în

birou:

- Cu „Jos Josan!” sunt de acord, că mi-a mâncat

nervii, dar sună atât de ciudat, că mai că-mi pare rău că

nu avem pe cineva „Susan” pe-aici să strigăm și „Sus

Susan!”... Ar fi o distracție pe cinste!

Page 52: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

52

- Tu ce vrei? sări șefa cu gura. Du-te-n biroul tău!

- Jos Josan! răspunse Petre râzând, urmat de

celelalte colege...

Șefa, dându-și seama că nu mai poate răzbi cu

vorba răstită, încercă o altă strategie:

- Haideți, măi copii, că nimeni nu vă vrea răul,

mai vorbim noi peste câțiva ani când îmbătrâniți, nu mai

strigați așa, că mă doare inima. N-am fost eu ca o mamă

pentru voi?

- Ba da, vitregă! râse Sorina. Fetelor! Ieșim la

revoluție? Tocmai a spus la radio că Ceaușescu a fugit!

Haideți, nu putem rămâne nepăsătoare!

Toți cei prezenți fură de acord. Se îmbrăcară,

încuiară tot și ieșiră în stradă. Șefa rămase închisă în

biroul ei, plângând. În fața ferestrelor, era deja mai

liniște. Coloana înaintase până în piața din fața

restaurantului central. De acolo se auzea un discurs și

urale. Oamenii păreau bucuroși. Elvira se gândi că din

cauza discuțiilor intreminabile, a uitat să-i dea un telefon

lui Radu. „Singura soluție e să merg acasă” își zise Elvira

și porni, împreună cu toate colegele, către locul de unde

se auzea discursul. Piața era plină. La microfon era un

inginer din fabrică pe care-l cunoștea din vedere. Tocmai

anunțase și el că Ceaușescu a fugit pe la ora 12 cu un

elicopter și că revoluția nu mai poate fi înfrântă. Uralele

ieșite din sute de piepturi o făcură pe Elvira să simtă și ea

bucuria victoriei. Ocoli mulțimea și o luă către casă.

Trebuia să se întâlnească cu Radu, să vadă ce vor face în

următoarele ore. Aleile dintre blocuri erau pline de

Page 53: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

53

oameni. Unii mergeau spre piața centrală, alții se

întorceau să le povestească celor rămași acasă. Unii

deschiseseră geamurile și puseseră radioul pe pervaz.

Știrile de la București le întăreau credința că vor reuși să

se smulgă de sub dictatura comunistă.

În scara blocului, Elvira fu întâmpinată de Nelu:

- Tanti Elvira, unchiul meu e bine. A vorbit mama

cu el acum vreo oră. La Timișoara e revoluție în toată

regula. Se trage pe străzi. El e la serviciu, nu pleacă de

acolo deocamdată. Zicea că printre revoluționari sunt și

hoți, așa că, ei stau să păzească.

- Vezi, Nelu, că totul e bine?

- Da, aveți dreptate. A venit și nenea Radu. E sus.

- O, mă bucur, mersi, Nelu, merg să vorbesc cu el.

Elvira urcă scările în fugă, cu cheia în mână. Descuie și

intră grăbită:

- Radu, Radu! Unde ești?

- Aici, dragă, în bucătărie, acum am ajuns...

- Bine c-ai venit acasă! Mă gândeam să-ți dau un

telefon, dar n-am mai reușit, a fost o nebunie la birou,

ne-am certat, am strigat, madam Josan a făcut iar nazuri,

apoi, după ce a trecut coloana de la fabrică, am plecat și

noi. M-am tot uitat după tine, dar nu te-am văzut în

coloană.

- Am fost, dar numai până la cimitir, de-acolo unii

au luat-o către centru, iar alții către cartierul nostru.

M-am dus și eu cu ei, în ideea de-a te întâlni întâi pe tine

și, abia apoi, de-a mai ieși în oraș.

Page 54: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

54

- Dragul meu, zise Elvira strângându-l în brațe.

Mă bucur că am gândit la fel. Ce zici? Mergem după

copil? În drum luăm și pâine, am văzut că e deschis, dar

n-aveam cartela la mine.

- Oare nu ne dă și pâinea pe mâine? întrebă Radu.

Așa, n-am mai fi obligați să ieșim. Uite, la televizor arată

străzile din București. Acum câteva minute revoluționarii

vorbeau deja dintr-un studio, cred că nu mai e cale de

întoarcere. N-aș fi crezut, speram, dar parcă nu mai

credeam...

- Da, poate Cristi va avea o altfel de viață, va trăi

într-o democrație adevărată, va vedea lumea, of,

Doamne, ce bine ar fi!

- Când am plecat de la fabrică nu știam încă ce să

cred. Directorul a ieșit în fața mulțimii și a vrut să

oprească ieșirea coloanei din fabrică. Se auzea chiar că

vrea să trimită oameni la Timișoara pentru a opri

revoluționarii. Apoi, ceva s-a întâmplat. Nu știam ce.

Ideile i s-au schimbat brusc și le-a spus portarilor să dea

drumul mulțimii. Erau zvonuri că Ceaușescu a fugit.

Poate de-asta. Oricum, directorul s-a văzut deodată

singur. Nimeni nu mai era de partea lui. Nici măcar

lingăii obișnuiți.

- Bine că nu l-a bătut nimeni...

- Să știi că oamenii au fost extrem de pașnici.

Inginerul Bârjov le-a vorbit oamenilor și a păstrat ordinea

dându-le curaj și speranță. Chiar l-am admirat. A fost un

act de curaj. Dacă revoluția va fi înăbușită, va plăti cu

capul.

Page 55: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

55

- Așa e, l-am văzut și în centru. Am asistat la

discursul lui. Vorbește cu mult curaj. Nu mi-am amintit

cum îl cheamă, dar știam că-l cunosc.

- Pe cine-ai mai văzut?

- O, erau foarte mulți cunoscuți. Și atât de

entuziasmați erau toți, c-am simțit cum mă cuprinde și pe

mine euforia. Împreună, oamenii pot constitui o forță.

Mai știi? Poate vedem înlăturat comunismul, doar și-n

alte țări sunt mișcări populare...

- Da, poate e vremea schimbării... Om fi noi cei

care trăim să vedem cum arată occidentul.

- Sau poate-l mutăm aici. Cum ar fi să cumpărăm

o pâine întreagă?

- Să vedem alimentara plină...

- Falimentara? Ha! Ha! Nici nu-mi pot imagina...

Să fie și altceva pe rafturi în afară de creveți?

Cei doi râseră. Se îmbrăcară în ceva comod și

ieșiră. Tot mai mulți oameni se îndreptau spre centru. Se

amestecară în mulțime și ascultară discursurile. La

primărie se împărțeau arme tuturor celor care se credeau

apți să tragă. Noii conducători organizau apărarea

principalelor obiective.

- Nu mai stăm, zise Radu. Mergem acasă. Bunicii

or fi îngrijorați.

Începuse să se întunece când plecară de la casa

bunicilor. Ar fi rămas peste noapte acolo, dar nu era loc

pentru toți. Vara ar fi fost altfel, iarna însă, camerele

mari, înalte erau friguroase. Dacă aveau musafiri, bunicii

făceau foc cu o săptămână înainte. Strada devenise

Page 56: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

56

liniștită, chiar pustie. Radu îl luase pe cel mic în brațe,

pentru a merge mai repede, iar Elvira ducea plasa cu

hăinuțe. Căruciorul îl lăsaseră la bunici, nu se mai

complicaseră cu el.

Mergeau tăcuți. Ciudat, exact când ajunseră la

colțul blocului, se lăsă o ceață densă cum nu mai

văzuseră niciodată.

În acel moment, undeva, aproape de tot, se auzi o

mitralieră. Cineva trăgea către blocul lor. Din stânga alte

arme răspunseseră. Cei trei urcară în fugă scările

întunecate, intrară în apartament și se retraseră în camera

din spate, care avea o draperie groasă la fereastră. Deși

draperia era trasă, n-au aprins becul. Se temeau. Afară

gloanțele zburau. Zgomotul era atât de apropiat...

- Cred că se trage din scara noastră, zise Elvira.

- Așa pare...

- Așez copilul în pătuț, trage-l mai lângă perete,

să fie departe de geam...

- Bine, acum, ajută-mă, tragem și canapeaua, să

fim și noi feriți.

- Noroc că stăm la trei... La parter mi-ar fi fost

teamă...

- Cum stăm cu mâncarea? E posibil să fim

obligați să rămânem în casă vreo câteva zile.

- Nu rău. Important e că avem lapte praf pentru

Cristi. În plus, avem cartofi destui, ceva morcovi, ceapă,

fasole. E bine, nu murim de foame...

- Bun. Am luat și porția de pâine, ne descurcăm.

- Cât crezi că vom sta în casă?

Page 57: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

57

- Știu și eu? Două-trei zile. Vedem noi. Încercăm

să dormim?

- Sigur, parcă e mai liniște...

- Acalmia dinaintea furtunii... Vezi cum se

luminează cerul? Sunt rachete de semnalizare... Înseamnă

că ceața e la fel de deasă...

- Mă duc să mă uit pe geamul din sufragerie...

- Nu, stai aici, poate fi periculos...

- Nu aprind becul. Mă uit de după perdea...

Elvira ieși în sufragerie, apoi, după câteva

secunde reveni cu vești:

- Ceața e și mai groasă. Nu se văd decât niște

reflectoare, undeva către „Pompieri”. Nu-mi dau seama

ce pot fi sau de ce sunt aprinse. Mitraliera a încetat.

Până-n zori nu mai avem ce face. Stăm liniștiți...

- Nici Veta nu s-a îmbătat. E liniște și la ei în

apartament. Mi se pare ciudat să n-aud certuri de la ei.

- Poate n-or fi acasă...

- Unde să fie? Doar n-o fi primit și bărbatu-său

pușcă... Ar fi un pericol public.

- Lasă că dacă nu bea e băiat bun. Chiar e apreciat

la fabrică...

- Dacă...

Parcă auzind discuția lor, în apartamentul de

alături începu cearta. Veta striga ca din gură de șarpe și

trântea tot ce întâlnea în cale.

În ciuda zgomotului de alături și a gloanțelor care

se mai auzeau din când în când, noaptea trecu fără

incidente. La fel și următoarele zile. Faptul că la televizor

Page 58: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

58

știrile nu mai conteneau și că întreaga țară putea urmări

în direct mersul revoluției era ceva nou și ciudat.

În zona blocului, mitralierele nu mai tăceau. Zi și

noapte se auzeau alte și alte împușcături. Totuși, oamenii

nu păreau a fi în pericol, așa că viața aproape că-și urma

cursul firesc. Crăciunul bătea la ușă, iar prin bloc se

zvonea că la magazinul din cartier sunt alimente: ulei,

zahăr, făină și alte lucruri „rare” care înainte se „dădeau”

numai pe cartelă. Elvira se hotărî să meargă și ea să vadă,

deși Radu nu era prea încântat de idee:

- Te rog, ai grijă, ai văzut și ieri când am fost prin

centru ce furioasă e mulțimea...

- N-au treabă cu noi... Au altele de făcut. Mă duc

să văd dacă pot cumpăra și eu ceva. eventual pâine. S-a

anunțat că s-a lucrat la fabrica de pâine pentru ca

populația să nu ducă lipsă.

- Da, am auzit și eu. Să nu stai mult!

- Nu, nu stau, dacă pot, le cumpăr și bunicilor o

pâine și-apoi mă întorc.

Elvira coborî scările și se miră că prin fața

blocului nu erau vecinele la bârfă. „Ieri erau mai multe ca

de obicei” se gândi ea trecând pe aleea străjuită de

trandafiri acum ofiliți și triști din cauza iernii. Contrar

celor auzite, alimentara era la fel de goală ca întotdeauna.

Numai la raionul de pâine părea că belșugul coborâse de

Crăciun. Pâinea stătea pe rafturi, iar oamenii cumpărau

fără obișnuita cartelă. Se apropie timid și întrebă dacă

poate cumpăra două pâini, pentru a le duce una și

bunicilor.

Page 59: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

59

- Sigur, chiar și trei, veni răspunsul.

- Avem destulă! – zise cineva care se prezentă ca

reprezentant al Frontului Salvării Naționale din oraș – și

dacă mai trebuie, mai aducem. Nimeni nu mai trebuie să

ducă lipsă de nimic. Acum, poporul și-a făcut dreptate,

nu-i așa, doamnă?

Elvira zâmbi și dădu din cap aprobator. Omul

continuă:

- Acum nu mai trebuie să vă temeți. Puteți să vă

spuneți părerea deschis. S-a terminat cu dictatura, chiar

dacă prin orașele mari, mai sunt victime ale vechiului

regim. Nu știu dacă v-ați uitat la televizor, astăzi va fi

procesul celor doi tirani. Ceaușeștii vor fi judecați pentru

toate faptele lor, atât pentru că au înfometat poporul și

l-au ținut în frig și întuneric, cât și pentru că au ordonat

să se tragă asupra populației. O să vedeți: pușcăria îi

mănâncă.

Apoi, întorcându-se către vânzătoare:

- Puteți să le spuneți clienților că după masă vom

aduce zahăr, ulei, făină și carne de pui. Să nu se

înghesuie, vor fi destule și de acum înainte nu vor duce

lipsă de nimic. Să scăpăm numai de teroriștii ăștia care

trag în noi și veți vedea ce viață bună vom duce. La

revedere, doamnelor! Domnilor!

Omul ieși, iar cei câțiva cumpărători din magazin

rămăseseră descumpăniți. Se temeau că vorbele lui au

fost auzite și vor urma probleme. Rând pe rând uitară ce

caută la magazin și plecară către casă. Elvira cumpără

două pâini, o duse pe una bunicilor și se grăbi către casă.

Page 60: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

60

Voia să gătească înainte de a se întuneca, pentru a nu fi

nevoită să aprindă lumina. Se obișnuiseră să stea pe

întuneric pentru a nu atrage atenția eventualilor teroriști.

Pe aleea dintre blocuri tot nu erau prea mulți oameni, iar

vecinele nu-și realuaseră bârfa. Intră în scara blocului și

urcă primul etaj. Exact în momentul în care dădu să urce

la etajul doi, văzu un ins care-o sperie grozav. Era înalt,

solid, dar nu gras, tipul sportiv, îmbrăcat soldățește, cu un

fel de uniformă maro cu bej, cu niște ghete înalte până

sub genunchi, încheiate în față cu șireturi și cu o curea

lată de piele, în aceeași culoare cu ghetele. Pe cap avea o

beretă din materialul uniformei, iar la brâu un fel de

borsetă, tot de piele. Elvirei i se păru ciudat, mai ales, că

omul purta ochelari de soare cu rame mari și lentile

extrem de închise la culoare. În momentul în care o văzu,

soldatul – căci asta trebuie să fi fost – se dădu politicos la

o parte și-i făcu loc, fără niciun cuvânt. Elvira trecu, apoi

se întoarse și-l privi iar. În spate, pe vestă avea cusut un

logo maro cu bej, dar nu-și putu da seama despre ce e

vorba. De altfel, omul coborî în fugă și, după cum văzu

ea pe geamul de la casa scărilor, se urcă într-o mașină de

teren care demară în trombă.

Deși auzise mai târziu că în blocul lor și-n cele

din jur fuseseră niște soldați care căutaseră eventuale

bombe plasate de teroriști, Elvira trăi tot timpul cu ideea

că cel cu care se întâlnise fusese el însuși terorist și că

pur și simplu, ea avusese noroc, probabil, pentru că omul

era extrem de grăbit, iar ea nu schițase niciun gest, nicio

emoție, ca și cum ar fi fost un vecin oarecare.

Page 61: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

61

*

Trecură mulți ani de la revoluție și Elvira, ajunsă

acum șefă de birou, nu se mai gândi la acele zile în care

dăduse dovadă, uneori, de inconștiență și curaj, alteori de

realism și lașitate.

Asta, până într-o zi, când o doamnă elegantă,

îmbrăcată modern și, după cum se vedea cu ușurință,

costisitor, veni în biroul lor jerpelit, de la parterul

aceleiași clădiri nerenovate de multișor. Doamna intră

fără să bată la ușă și strigă cu nedisimulată bucurie:

- Bună, fetelor, ce faceți? O, dar aici totul este

neschimbat... Parcă ieri am plecat...

- Doamna... Josan? întrebă una dintre colege

timid. Nu pot să cred! Ce bine arătați! Vă priește la

pensie!

- Absolut! De mai bine de douăzeci de ani. Am

avut noroc să ies la pensie la o vârstă încă tânără și, mai

ales, să iau o sumă foarte bună...

- Cum așa? întrebă iarăși colega... Mona se plânge

de pensia pe care-o primește...

- Da, dragă, pensia nu-i mare, dar eu am și

indemnizație de revoluționar, așa că, se schimbă treaba...

- De revoluționar? se arătă Elvira mirată. Parcă ați

rămas la birou atunci când noi am plecat cu

manifestanții...

- Exact ăsta mi-a fost norocul. La nici zece minute

a venit un tânăr. Făcea o listă cu toți cei care doreau ca în

Page 62: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

62

numele revoluției să rămână la locul de muncă, să apere

bunurile poporului. M-am gândit că oricum stau, de ce să

nu mă trec pe listă. Ei bine, peste o vreme, lista aia a fost

proba c-am fost revoluționară. Voi, fricoase, ați plecat...

Eu, curajoasă, am rămas pe baricade...

Page 63: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

63

Discurs

Ca să nu se mai spună și anul acesta că nu a

organizat nicio activitate, președintele Organizației

Artiștilor Consacrați (OAC) le-a promis membrilor o

întâlnire deosebită cu marele poet Laur Monazzi, cel

care, deși tânăr, a primit mai multe diplome decât toți la

un loc.

- Ba mai mult, le spunea președintele celor deja

adunați în vechea sală a Casei de Cultură, a fost chiar de

acord să se înscrie în Organizația noastră, am deja

adeziunea la birou. Astăzi vom avea onoarea să-i

înmânăm carnetul de membru.

Emoțiile au pus stăpânire pe întreaga asistență.

Președintele și-a început prezentarea:

- Vom fi colegii unui tânăr consacrat, vom sta

alături de unul dintre cei mai de seamă promotori ai

culturii, de cel pe care îl vom scrie cu litere de aur în

cartea de onoare a Organizației. Ne mândrim să-i fim

contemporani...

În acel moment, ușa se deschise și în lumina

difuză care reuși să pătrundă în sală, se zări chipul roșu și

congestionat al renumitului poet. Acesta intră, ezită o

secundă, apoi se așeză la marginea unui rând, rămas, nu

se știe din ce motive, în întregime gol.

Conducerea Organizației trecuse la desfășurarea

ordinii de zi. De la prezidiu, secretarul tocmai citea

Page 64: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

64

programul de activități pentru anul care tocmai începea,

iar membrii, atenți, îl ascultau cu interes. OAC era una

dintre cele mai importante Organizații culturale, cea care

se ocupa îndeaproape de toate activitățile urbei, oricum

destul de puține, așa că oamenii erau extrem de interesați.

Numai poetul Monazzi părea plictisit de toată vorbăria.

Începu să se foiască, apoi se întoarse către două doamne

care ascultau liniștite și întrebă destul de tare ca să

perturbe întreaga activitate:

- Au zis ceva de mine? În aer se răspândi un

miros greu de alcool, semn că, înainte de-a veni la

ședință, poetul își făcuse „curaj” cu mai multe păhărele

decât ar fi fost necesar.

- Da, răspunse una dintre ele, tocmai v-a lăudat

domnul președinte...

- Ce-a zis? A zis ceva de concursul de

azi-dimineață?

- Încă nu, poate urmează, răspunse încet, vădit

jenată cealaltă doamnă.

- Cum? Se arătă poetul supărat. N-a zis nimic?

Stai atunci, să le zic eu...

Ridică mâna și începu s-o fluture ca și cum,

mândru că știe răspunsul corect la o întrebare grea,

tocmai pusă de profesor, era grăbit să-l împărtășească și

celorlalți.

Președintele îl văzu și nu știu ce să facă. Într-un

fel, ar fi trebuit să-l lase să vorbească, doar era renumitul

Laur Monazzi, într-altul, nu-l putea întrerupe pe

profesorul Murda, un colaborator apropiat și foarte activ.

Page 65: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

65

După câteva secunde de gândire, pentru a împăca și

capra, și varza, zise ușurel:

- Imediat, domnule Monazzi, să-l lăsăm pe

domnul secretar să termine prezentarea și trecem la

discuții libere...

Poetul nu păru mulțumit de răspuns. Se întoarse

iar către cele două doamne și bolborosi tare:

- Stai să vezi ce le fac... Le țin un discurs, să mă

țină minte...

Apoi, dându-i amical peste mână unui cunoscut

ziarist care avusese nenorocul să stea și el pe același rând

cu cele două doamne, protagoniste fără voia lor în

spectacolul ce tindea să devină comedie, continuă:

- Mă, să nu te râzi! Auzi? Să nu te râzi, să pot să

vorbesc...

În prima fază, ziaristul nu-i răspunse, apoi,

gândindu-se că e mai bine să-l oprească înainte de-a se

face de râs, încercă să-l tempereze:

- Stai cuminte, Laur, mai bine taci și ascultă...

Din păcate, cuvintele blânde ale ziaristului nu

avură efectul scontat, ba, dimpotrivă, puseseră paie pe

foc, așa că, omul se dezlănțui:

- Ce? Să tac? De ce să tac? Nu-s liber să zic ce am

de zis? Stai să vezi ce le fac... Ce cred ei, că le merge cu

mine? La cinci lei se uită? Stai numa' că le spun eu de la

obraz...

Doamnele se priviră întrebătoare, dar nu

comentară. Simțiseră că e mai bine să se distanțeze de

acest individ recalcitrant. Din față, se auzi glasul unui alt

Page 66: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

66

poet local care, sătul de indisciplina noului venit, încercă

să-l pună la punct:

- Domnule președinte, dați-i cuvântul lui

Monazzi, că altfel nu ne mai putem continua ședința, o

avea ceva important de spus...

- Și tu ai face mai bine să taci, replică Monazzi

nervos. Ce? Crezi că dacă scrii poezii de clasa a III-a ai

dreptul să vorbești?

- Eu n-am zis despre tine că ești beat, replică

interlocutorul și continuă rar, cu o dicție perfectă, să fie

auzit de toată asistența: n u î n c ă!

Oamenii chicotiră și începură să comenteze ceea

ce-l scoase din minți pe marele poet, care începu iar să se

foiască și să fluture mâna dreaptă, semn că vrea neapărat

să vorbească.

Secretarul încheie grăbit citirea programului,

sărind peste unele pasaje și-i făcu semn președintelui să-l

lase pe invitatul de onoare să-și țină discursul. Acesta,

nerealizând încă starea precară în care se găsește poetul

încercă să-l introducă elegant, dar fu oprit cu brutalitate.

Poetul se ridicase în picioare și începuse să se bâlbâie

penibil:

- Așa... Vreau să spun că... Ă...Ă... Uite, am toată

stima pentru preotul nostru ortodox... Ă... Care este în

prezidiu... Ă... Care a fost... Păcat c-a plecat deja la slujbă

și nu poate să audă... Ă... Ă... Dar și pentru părintele care

a rămas... Ă... Ă... popa greco... Ă... Ă... greco-roman...

Așa... De ce să ne urâm noi, mă? De ce? De ce să nu ne

Page 67: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

67

iubim unii pe alții? Da... Să ne iubim... Nu vreau ură... Să

ne înțelegem... Da! Așa!...

Monazzi făcu o pauză mai lungă, căutându-și

cuvintele ce păreau că s-au ascuns bine prin cotloanele

unui creier îmbibat de alcool. Se întoarse iar către cei trei

din spatele său și strigă:

- Mă! Să nu mai râdeți, mă! De fapt... continuă

cumva dintr-o dată trist... De fapt... Ce mai contează!

Mergeți, mă, naibii! Toți! Am plecat de aici!

Odată cu ultimele cuvinte, poetul alergă către ușă

și părăsi brusc sala.

Președintele încercă să salveze aparențele reluând

discuția anterioară despre activitățile pe care OAC le

pregătește, dar oamenii nu mai păreau interesați. În sală

se produsese o ruptură. Un zumzet continuu arăta că

răbdarea auditoriului se încheiase.

Tocmai când președintele îi invită pe toți la

protocol, „partea cea mai interesantă a ședinței”, în sală

intră val-vârtej femeia de serviciu, cu-o falcă-n cer și cu

una-n pământ:

- Domnule președinte, veniți, vă rog, în sala de

protocol, un ins a „ras” un întreg platou de sandvișuri,

apoi și-a umplut o pungă de plastic cu încă un platou

și-acum își burdușește buzunarele cu doze de bere...

- Nu-i nimic, stați liniștiți, interveni din ușă

vicepreședintele, care ieșise să se ocupe de aranjarea

mesei, nu-i nimic, e poetul Monazzi... ciudățenii de

geniu, atâta tot!

Page 68: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

68

Revelion

O priveam pe Magda... Dormea exact ca în

copilărie, cu mâna stângă sub cap și cu genunchii îndoiți.

Inima mea tresărea la fiecare respirație lină de-a ei.

Mi-am lăsat ochii să răscolească încăperea cu dor și

nesaț. Zâmbii în sinea mea, văzând la capul patului

ursulețul mic, de pluș.

Oare cât trecuse? Nu știu exact. Timpul nu mai

înseamnă nimic pentru mine. Nu mă mai grăbesc la

serviciu, nu mai am de făcut cumpărături, nu mă mai

așteaptă nimeni.

Alunec încet pe lângă noptieră ca să nu fac cumva

vreun zgomot și-ncerc să deslușesc titlurile cărților aflate

la capul patului. Magdei îi place lectura... Perfect! Fără

educație omul e ca un pom care nu poate lega rod. Poate

că e un pom frumos, înalt, cu crengile bogate și frunze

multicolore, dar, din păcate, nefolositor...

Mă așez pe fotoliul de piele vișinie și-mi amintesc

discuțiile interminabile generate de această

„cumpărătură”. Leo fusese nemulțumit că îndrăznisem să

„stric” atât de mulți bani „pe un amărât de scaun”. Ce

gânduri mărunte mă năpădesc! Atâtea lucruri pe care le

credeam uitate... Atâtea bucurii sau tristeți... Atâtea

imagini colorate ale unei vieți... Am fost fericită? Poate...

Acum simt doar un imens regret. Acut.

Magda oftează. Somnul îi devine agitat. Oare își

amintește?

Page 69: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

69

*

* *

Era 30 decembrie. Fetița răcise puțin alergând

prin zăpadă. Pur și simplu nu-i mai ajungea curtea. Avea

cam patru ani și devenea din ce în ce mai îndărătnică.

„Seamănă cu tine” comenta Leo... „Frumoasă și rea”.

Zâmbeam. Mi se părea un compliment. Nu-mi amintesc

să mă fi supărat vreodată pe Leo. Orice ar fi spus,

spunea cu drag. Nu putea fi rău. Nu-i stătea în fire.

În iarna aceea nu avusese chef de revelion. „Hai

să stăm acasă... Noi trei. Vom sărbători în familie”.

N-am zis nimic, dar m-am îmbufnat. M-a simțit imediat.

„Ce ai? Nu te bucuri să stai cu noi? Nu suntem noi cei

mai importanți din viața ta? Nu ne iubești mai mult decât

orice?” Leo folosise un ton glumeț, dar pentru mine a

fost ca și cum ar fi pus „paie pe foc”. „Ce-are revelionul

cu iubirea? Sigur că vă iubesc. Atâta doar, că aș fi dorit

să petrecem cu prietenii, cu nașii, cu finii, să ieșim din

cotidian, să nu stau iar la bucătărie, să nu mă simt

gospodină. Pricepi?” Nu a înțeles, dar a fost de acord.

I-am anunțat pe nași că vom merge și noi la cabană,

undeva la munte, deși Magda tușea și avea năsucul

înfundat. Am alergat prin magazine, am umplut

portbagajul cu băuturi scumpe și carne gata pregătită

pentru grătare și, iată-ne porniți. Leo era tăcut, Magda

părea obosită și era destul de morocănoasă, dar eu nu

vedeam nimic. Mă bucuram de plecare, de noutate, de

Page 70: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

70

soarele care se revărsa în valuri dând zăpezii o sclipire

de cristal. Dacă ne-ar fi urmărit cineva din afară, ar fi

fost uimit de contrastul dintre noi: un soț trist și

îngrijorat, o soție exuberantă și zâmbitoare și o fiică

adormită și apatică.

Drumul nu era prea lung. Cam cincizeci de

kilometri. Nu mai ninsese în ultimele trei zile, așa că

șoseaua era destul de curată. Totuși, de pe margini,

nămeții ne zâmbeau enigmatic amintindu-ne că iarna e

departe de final și mai are încă un cuvânt de spus.

În mașină, atmosfera se mai încălzise. Și la

propriu, și la figurat. Leo pusese un CD cu colinde, iar

Magda începuse să cânte și ea, încântată.

„Tati, facem un om maaaare de zăpadă?” întrebă

Magda la un moment dat, impresionată de albul

muntelui. „Sigur!” îi răspunse Leo, care pur și simplu o

adora. De când se născuse Magda, devenise tată cu

normă întreagă. Nimic nu-i părea prea greu, nu lăsa

nimic la voia întâmplării. Fetița era fericirea lui, iar eu

mă simțeam cumva în plus. Între ei nu mai încăpea

nimeni. Poate și din cauza asta eu nu mă ocupam destul

de ea. Avea cine s-o facă. Magda era fericită doar când

era el acasă. Uneori nu voia să mănânce decât din

brațele lui, iar el îi făcea toate capriciile și nu era obosit

niciodată, nici măcar după 12 ore de serviciu solicitant.

- Uite, tati, un patinoar... Mergem și noi? întrebă

deodată Magda.

- La întoarcere, scumpo, acum vrem să ajungem

la timp, să nu ne prindă Anul Nou pe drum...

Page 71: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

71

- Dar, taaati, te roog!

- Nu se poate, crede-mă, mai avem de mers și, din

câte mi-au spus nașii, în sus e zăpadă așa că vom merge

mai încet...

- Mmmm – mormăi Magda făcând „botic”, așa

cum îi plăcea lui Leo să spună...

- Lasă, nu fi supărată, la întoarcere dansăm pe

gheață cât vrei tu...

- Promiți? se alintă fetița.

- Promit! zâmbi Leo fericit că „munca de

convingere” nu fusese prea grea.

După nici cinci kilometri, drumul se schimbă.

Încărcat de zăpadă, alunecos, aproape impracticabil.

- Ce-ar fi să oprim și să punem lanțurile? am

întrebat cu glas temător...

- Da, zise Leo, e o idee bună, dar nu putem opri

aici, în mijlocul drumului, stai să încerc să trag puțin pe

dreapta.

- Bine, dar lasă-mă, te rog, să cobor. Din cauza

zăpezii nu se prea vede marginea și râpa e adâncă aici.

- Cu grijă, te rog!

- Știi ce? O îmbrac pe Magda, apoi coborâm

amândouă.

- OK, până atunci scot lanțurile din portbagaj...

Magda, grăbită să coboare, mai mult mă încurca

decât să mă ajute. Se învelise în fular și se încălțase

invers cu cizmulițele, râzând de mama focului. Buna

dispoziție părea să fi pus iarăși stăpânire pe familia

noastră.

Page 72: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

72

M-am aplecat către scaunul din față, să iau

căciulița și atunci am văzut o mașină mare, albă ca

zăpada din jur, probabil 4x4, venind direct spre noi. Am

realizat că șoferul nu putea frâna din cauza drumului

alunecos și că nici nu are loc să treacă fiindcă mașina

noastră era pe mijlocul drumului. Disperată, l-am strigat

pe Leo:

- Atenție, vine o mașină din față, ferește-te!

N-am mai avut timp să văd ce face. Mașina a

intrat direct în noi și, din cauza impactului am simțit c-o

luăm la vale deși Leo trăsese frâna de mână. Magda nu

se speriase. Nu realiza ce se întâmplă. Am luat-o în brațe

și-am privit în spate. Mașina noastră coborâse vreo

câțiva metri și, deși nu prinsese încă viteză nu dădea

semne că s-ar opri. Ba mai mult, aluneca direct către

prăpastie.

Atunci l-am văzut pe Leo. După ce fugise pe

lângă mașină, acum încerca s-o oprească cu propriile-i

mâini. Ajunsese pur și simplu între prăpastie și mașină și

încerca să oprească alunecarea celei din urmă. O clipă

ochii ni s-au întâlnit și atunci am văzut disperarea cu

care își apăra familia. Iubirea pentru Magda, pentru

mine, îi dădea curaj și putere. Împingea din răsputeri,

schimonosit de disperare și durere strigând întruna:

„Nu!!, Nu!!, Nu!!”. Am realizat într-o fracțiune de

secundă că șansele erau destul de mici. Putea, cel mult,

să alunece și să cadă sub propria-i mașină. Norocul

nostru era că automobilul care ne lovise frontal se oprise

în urma impactului. Din păcate, șoferul acestuia stătea

Page 73: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

73

ca paralizat și privea fără putere efortul supraomenesc

al soțului meu.

Leo, realizând că nu poate opri alunecarea,

încercă altceva: să devieze mașina spre stânga, astfel

încât să alunece către munte, nu către prăpastie. Atunci,

mi-am dat seama că și eu pot ajuta. Că nu mașina

contează, ci noi trei. Am deschis ușa din stânga și i-am

spus Magdei să sară. Fetița n-a stat prea mult pe

gânduri, mai ales că mașina nu avea viteză.

- Îndepărtează-te, i-am strigat Magdei, du-te

către mașina albă...

Magda m-a auzit sau pur și simplu s-a lăsat dusă

de instinct. Am mai avut timp s-o văd în siguranță.

Mi-am luat avânt și am sărit și eu. Am alunecat. Piciorul

mi s-a răsucit. O durere surdă m-a străfulgerat. Apoi,

m-a învăluit zăpada.

*

* *

Am tresărit. Ușa camerei se deschise încet. Leo

intră aducând cu el un iz dulce de cafea. O dâră de

lumină se aplecă deasupra Magdei. Era la fel de

frumoasă.

- Magda, dragă! Regret că te trezesc, mai ales c-ai

adormit atât de târziu...

- Tati? E deja dimineață? Cât e ceasul?

- Aproape opt...

- Am întârziat?

Page 74: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

74

- Nu, dragă, slujba de pomenire a mamei începe

doar la zece.

- Ora zece... zece ani... murmură Magda...

Page 75: Imagini transparente

Imagini transparente

---------------------------------------------------------------------

75

Cuprins

Gânduri de observator .............................................................. 5

„Tratament” .............................................................................. 8

Glume și... glumițe ................................................................. 13

Printre intelectuali .................................................................. 19

Recenzie ................................................................................. 25

Caruselul ................................................................................. 29

Cameleonul ............................................................................. 43

Discurs .................................................................................... 63

Revelion ................................................................................. 68

Cuprins ................................................................................... 75

Page 76: Imagini transparente

Ileana-Lucia Floran

---------------------------------------------------------------------

76