Imagini ale Bucureştiului în literatura română până

la al Doilea Război Mondial

Disertaţie

Lucrarea a fost gândită ca o excursie imaginară într-un Bucureşti păstrat în

literatură.

Alegerea temei a fost determinată de faptul că există multe cărţi

de memorii, studii, eseuri, ghiduri care analizează oraşul real din diverse

perspective (istorică, estetică, socială), dar nu există nicio lucrare

consacrată Bucureştiului imaginar, literar, deşi literatura Bucureştiului oferă

o perspectivă interesantă asupra atmosferei şi evoluţiei oraşului, fixând

momentele cele mai importante.

Sursele utilizate

La baza lucrării au stat în principal romane, dar şi schiţe şi piese de teatru scrise

între 1863 şi 1938, a căror acţiune se petrece în Bucureşti, permiţând astfel

conturarea unei imagini a oraşului.

Versiunea subiectivă oferită de textele literare a fost coroborată cu cea obiectivă

oferită de studii de istorie sau sociologie, ca şi de texte memorialistice.

a) Criteriile de selecţie a textelor

Situarea spaţio-temporală a acţiunii (Bucureşti, până la al Doilea Război Mondial)

Publicarea textului în intervalul menţionat (până la al Doilea Război Mondial)

Valoarea estetică şi relevanţa textului pentru tema aleasă

b) Periodizare (în funcţie de data apariţiei textului)

Bucureştiul balcanic: Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi

Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri

Începutul modernizării: I.L.Caragiale, Teatru, Momente şi schiţe

Epoca interbelică (centrul):

Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite

Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Patul lui Procust

Cezar Petrescu, Calea Victoriei

Mihail Sebastian, Accidentul, Oraşul cu salcâmi, Femei

George Călinescu, Cartea nunţii, Enigma Otiliei

Epoca interbelică (periferia): Ion Peltz, Calea Văcăreşti

G.M.-Zamfirescu, Maidanul cu dragoste

Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-veche,

Sub pecetea tainei

Structura lucrării

Argument

Capitolul I Bucureştiul balcanic

Capitolul II Carnavalul citadin: strada, cafeneaua; Mitică

Capitolul III Geografia sacră: mitul marelui oraş; deschideri spre Occident

Capitolul IV Formele periferiei: maidanul şi mahalaua

Concluzii

Bibliografie

Fiecare capitol urmăreşte patru aspecte:

Lumea femeilor şi Lumea bărbaţilor (modele umane, tipologii, funcţii şi roluri)

Interiorul şi Exteriorul (elemente reprezentative, evoluţie, funcţii sociale, atmosferă)

Imaginile (fotografii sau reproduceri ale unor tablouri celebre) ilustrează diverse

aspecte ale lumii textelor şi surprind realităţi ale vremurilor de odinioară

mai greu de imaginat de lectorul de astăzi.

Argumentul fixează reperele importante ale evoluţiei oraşului

de la primele semne ale locuirii până la sfârşitul perioadei interbelice,

precum şi etapele modernizării lui (pentru că literatura oraşului începe

odată cu acest proces), sub influenţa unor factori diverşi: modelul

rusesc, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, modelul vienez şi parizian

adus de tinerii plecaţi la studii în străinătate; este evidenţiat rolul major al

regalităţii, negustorilor şi climatului de cosmopolitism accentuat în

dezvoltarea elementelor urbane, de la pietruirea străzilor până la apariţia

palatelor şi a instituţiilor moderne. S-a oferit spre exemplificare cazul

unor străzi care au şi o prodigioasă carieră literară, cum e situaţia

Podului Mogoşoaiei / Calea Victoriei.

De asemenea, Argumentul punctează conceptul oraşului-

puzzle pe baza căruia se dezvoltă imaginea Bucureştiului în literatură,

acest concept permiţând construirea mai mult sau mai puţin ficţională a

unor spaţii diverse (Bucureştiul fanariot, oraşul modern ridicat între 1860

şi 1920, apoi separarea centrului de periferie).

Ultima parte a Argumentului recurge la o trecere în

revistă succintă a textelor despre Bucureşti, de la primele menţiuni

despre oraş în literatura călătorilor străini (Raoul Perrin, François

Recordon…) până la istoriile scrise de Nicolae Iorga sau

Constantin C. Giurescu şi studiile de diverse tipuri (George Potra,

Gheorghe Leahu, Dana Harhoiu, Frédéric Damé, Ioana

Pârvulescu, Adrian Majuru), oferind şi câteva repere ale carierei

literare a oraşului, de la primele texte care îl au ca decor, până la

ultimul mare roman de la sfârşitul perioadei interbelice a cărui

acţiune se petrece la Bucureşti.

Capitolul 1

Bucureştiul balcanic reflectă Bucureştiul secolului al XIX-lea, un oraş marcat

de un gust pronunţat pentru spectacol şi teatralizare, vizibile în ceremoniile de la

curte, în vestimentaţia bărbaţilor şi a femeilor, în transformarea acoperământului

pentru cap într-o marcă a statutului social şi a profesiei. Originalitatea acestei lumi

constă în transpunerea ritmului de viaţă la nivelul vestimentaţiei.

Bucureştiul este cuprins în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de patosul

unor profunde transformări, astfel că şi literatura surprinde efortul modernizării

declanşat după revoluţia de la 1848 şi apariţia teatrului, a învăţământului (în limba

greacă iniţial, apoi în limba franceză…); Ion Ghica şi Nicolae Filimon acordă atenţie

atmosferei bucureştene, ritualizării gesturilor de curtare, spectacolului profesiilor,

distracţiilor de toate felurile, artei vestimentare. Specifică epocii este ieşirea femeilor

de sub tutela bărbaţilor şi ieşirea lor din sfera gospodăriei pe scena socială.

Dacă interiorul este marcat de moliciunea sofalelor şi a divanurilor, păstrând

aerul oriental, spaţiul urban se organizează în funcţie de mahalalele formate în jurul

bisericilor, iar ritmul vieţii este dictat de molime, de sărbătorile religioase şi de

revărsările periodice al Dâmboviţei.

Capitolul 2

Carnavalul citadin: strada, cafeneaua; Mitică surprinde Bucureştiul

începutului de secol XX, aşa cum este descris în opera lui I. L. Caragiale, o lume

stând sub semnul moftului şi trăind intens spectacolul străzii, lume al cărei model

uman, reluat în diverse variante socio-profesionale, este Mitică.

Lumea bărbaţilor sugerează la nivel onomastic confruntarea dintre lumi;

se evidenţiază astfel două tipuri distincte de bucureşteni: cei ale căror nume se

termină în sufixul -ache, reprezentanţii vechii lumi, dominată de lentul ritm balcanic

şi cei cu nume în -escu, energici, locvace, dornici de afirmare pe scena socială.

Personajele feminine pot fi şi ele distribuite în două categorii: mahalagioaicele, cele

care animă cu verva lor mahalaua şi maidanul, şi moftangioaicele, cele ce

frecventează, la braţul soţului sau amicului berăria, restaurantul şi grădina.

Ca deformare a Parisului, Bucureştiul-Parisuleţ este însufleţit de birjele

muscalilor, figură reprezentativă pentru oraşul văzut de Caragiale sau Arghezi, iar

bucureştenii de la începutul secolului al XX-lea se distrează la baluri, la Târgul de

Moşi, la Capşa sau Union, localuri pe care opera lui I. L. Caragiale le transformă în

spaţii emblematice ale unei lumi ce trăieşte intens.

Capitolul 3

Geografia sacră: mitul marelui oraş; deschideri spre Occident este o

descriere a epocii interbelice şi a modernizării oraşului şi mentalităţilor în urma

preluării modelului occidental. În plus, capitolul urmăreşte cristalizarea unor nuclee

urbane din care evoluează centrul şi periferia ca spaţii distincte, primul funcţionând

în regim nocturn şi fiind profund cosmopolit, în timp ce al doilea spaţiu este diurn şi

provincial.

Lumea bărbaţilor este dominată de forţă şi mobilitate, pentru că

Bucureştiul este oraşul în care toţi ambiţioşii îşi realizează visurile. Diversitatea

tipurilor umane se reflectă în diversificarea localurilor frecventate - cafenele,

cârciumi, baruri, cluburi - şi a distracţiilor preferate: box, curse (de cai, maşini,

avioane…), vizionări de filme la cinematograf şi de spectacole la teatru, în timp ce

bucureştencele din epoca interbelică manifestă o preferinţă clară pentru concerte şi

expoziţii de pictură modernă. În concepţia eroinelor literaturii interbelice, Bucureştiul

este o cetate vie al cărei aer tare în respiră cu voluptate.

În acelaşi timp, lumea femeilor păstrează ca o constantă nevoia de a

căpăta vizibilitate prin apariţia în rubrica mondenă a gazetelor astfel încât perioada

interbelică este impregnată de nostalgia articolelor lui Claymoor.

Dinamismul exteriorului este vizibil în pasiunea pentru mijloacele de

transport de diverse feluri şi de gustul pentru escapade, excursii, curse ce

evidenţiază modificarea viziunii despre spaţiu. Modernizarea străzilor, înălţarea

blockhausurilor îşi găsesc contrapunctul în amintirea unui Bucureşti balcanic

sau floral păstrat numai în varianta muzeificată, spre disperarea bucureştenilor

autentici, care se consideră reprezentaţi numai de Bucureştiul lui Filimon sau de

cel din vechile gravuri.

Agitaţia străzilor este atât de impresionantă încât o stradă dezvoltă

veleităţi de „personaj” şi un roman îi poartă numele: Calea Victoriei. Târgul de

Moşi, adevărat personaj al operei lui Caragiale, lasă locul Oborului descris de

Tudor Arghezi.

Interiorul oscilează între balcanic, rural şi modernismul de factură

cubistă, ilustrând imposibilitatea lumii de a exprima opţiuni clare.

Capitolul 4

Formele periferiei: maidanul şi mahalaua urmăreşte dezvoltarea

câtorva tipuri de spaţii şi de personaje specifice marginaliilor: ghetoul, mahalaua,

maidanul, dintre spaţii, iar dintre personaje, adolescentul şi prostituata.

Romancierii reţin în textele lor fenomene sociale specifice periferiei, cum ar fi

violenţa familială, luptele între bande, comerţul ambulant, iar dintre distracţii, jocul

de cărţi, beţiile prin cârciumi sordide, joaca pe maidan…

Exteriorul este perceput ca agresiv (zona celeilalte bande sau a autorităţii

exercitate opresiv), dar poate oferi şi modelul reuşitei (evreii din ghetoul din

Văcăreşti doresc să se mute în centru şi chiar în America). Altfel, periferia se

organizează în jurul unor repere cum ar fi gara, cârciuma, casa de toleranţă, hanul

şi templul (ultimele două pentru ghetou), repere ce subliniază dificultatea separării

dimensiunii rurale a periferiei de cea urbană.

Interiorul se caracterizează prin prelungirea casei, pe model rural şi

balcanic, în curte şi pe stradă, ceea ce face ca o bună parte a vieţii de familie să se

desfăşoare sub privirile tuturor.

Lumea femeilor pendulează între două modele extreme: pe de o

parte, este reţinut tipul mamei de familie care se sacrifică pentru binele

celorlalţi, iar pe de altă parte, este descris, în mai multe variante, tipul

prostituatei, oferindu-se şi detalii ale industriei acestei profesii.

Lumea bărbaţilor se remarcă prin caracterul cosmopolit şi prin

spectacolul profesiilor ai căror reprezentanţi pot fi întâlniţi la periferie;

modelele de succes ale acestei lumi sunt băiatul de prăvălie care îşi va

deschide, mai târziu, propria prăvălie, chelnerul, negustorul, şeful de

bandă. George Călinescu contrapune mahalalei moderne vechea mahala a

meseriaşilor de altădată ale căror urme s-au păstrat în arhitectura caselor

sau în dispunerea anexelor.

Concluziile evidenţiază marea varietate de texte care au în centru

Bucureştiul: memorialistica (jurnalele, memoriile, cărţile de interviuri), studiile

de specialitate (având în centru povestea unor străzi, a unor clădiri), ghidurile

dedicate oraşului.

Din beletristica Bucureştiului lipsesc câteva teme cu potenţial literar

(nu există o literatură a Dâmboviţei sau una a marilor figuri regale sau a

personalităţilor de seamă), fiind în schimb bine reprezentată literatura

periferiilor şi cea a ficţiunilor subiective construite pornind de la locuri reale

din Bucureşti, mai ales în literatura postbelică (Mircea Eliade, Mircea

Cărtărescu, Eugen Barbu).

În privinţa imaginarului Bucureştiului se poate vorbi despre

permanenţa confruntării celor două tipuri de civilizaţie (cea balcanic-orientală

şi cea occidentală) la diverse niveluri, despre o imagine fragmentată a

oraşului sau despre coexistenţa unor oraşe imbricate pentru care literatura

este o oglindă ideală.