II.II Actorii procesului electoral. Actorii procesului ... · PDF fileDreptul de autor...

I .I Actorii procesului electoralI .I Actorii procesului electoralCei care votează şi cei care sunt votaţiCei care votează şi cei care sunt votaţi

CReD -Mare

Asociaţia Pro DemocraţiaBd.Pavilion 7, etaj 3Sector 3, Bucureşti, cod 011 454Tel.: (+4021) 222 82 45Fax: (+4021) 222 82 54Mobil: (+4) 0723 152 493; 0744 688 163E-mail: [email protected]: www.apd.ro

şalAverescu nr. 17

Au contribuit la această lucrare:

Adrian Sorescu

Laura Munteanu

Conf. dr. Cristian PîrvulescuAdrian SorescuLaura MunteanuCristian Bratu

Laura MunteanuCiprian BobeicăCristian BratuIulia GeorgescuHoraţiu IancuCorina IordacheAna-Maria MoşneaguCostică Topală

Constantin Mârza

Coordonator:

Asistent coordonator:

Analiză comparată, texte:

Documentare:

Tehnoredactare:

Dreptul de autor©Asociaţia Pro Democraţia

Publicat Bucureşti, 2006.:

Cuprins

Cine are dreptul să voteze

Cine are dreptul să candideze

Cine poate propune candidaţi pentru alegerile parlamentare

Situaţia celor care votează i a celor care sunt votaţi, în fiecare dintreţârile Uniunii Europene, în Bulgaria

Bibliografie

Vârsta minim

ţe legate de cet ţenieCerinţe legate de re ţ

VârstaCet ţeniaRe ţa în ţarRe ţa pe teritoriul circumscripţieiConstituirea unui depozit bancar la dispoziţia instituţiilorstatului sau plata unei taxe de înscriere în alegeriSemn ţinereAlte restricţii

ă pentru votSănătatea mintalăCerin ă

ăVotul obligatoriu

ăă

ăturile de sus

şedin

şedinşedin

şi în România

Reguli privind asocierea în partide, alianţe, alte tipuri de organizaţii

555669

11121212

131616

22

24

11

17

25

39

Cine are dreptul să voteze

Criteriile care definesc alegerile democratice din punctde vedere al modului în care se exercită votul, criteriiunanim acceptate, la ora actuală, în toată lumeademocrată, sunt cele care ţin de caracterul universal,egal, secret şi liber exprimat al votului. Discuţia dinacest material cu privire la cine are dreptul să votezepleacă de la sintagma „vot universal”, sintagm carenecesită o serie de explicaţii pentru a fi percepută înraport cu realitatea.

Deşi votul universal este considerat de toată lumea a fiun prim criteriu pentru ca alegerile să fie consideratedemocratice, Katz, spre exemplu, observa că

.

De-a lungul secolului XIX şi în prima parte a secoluluiXX, dreptul la vot pentru femei şi cetăţenii fără resursefinanciare a făcut obiectul, nu numai al unor dezbateriaprinse, ci şi al unor ample campanii în care serevendica acest drept. Spre deosebire de situaţia dinacele vremuri, restricţiile actuale afectează grupurimult mai mici de persoane. De regulă, este vorba decondamnaţi, locuitorii unei ţări care nu sunt cetăţeni aiţării respective, persoanele cu deficienţe mintale.Intrebarea cine ar trebui şi cine nu ar trebui lăsat săvoteze rămâne însă, în continuare, una la care se cautăîn permanenţă răspunsul cel mai potrivit.

Capitolul de faţă tratează modul în care ţăriledemocratice limitează dreptul de a vota. Sunt trecute înrevistă prevederile legilor în vigoare şi sunt menţionatedezbaterile care se poartă în legătură cu cine ar trebuişi cine nu ar trebuie să aibă drept de vot. Este descrisăfrecvenţa şi „greutatea” unor restricţii şi se analizeazădacă există un consens între ţările democratice înlegătură cu restricţiile legitime, totodată semnalândparticularităţi legislative.

Vom vedea, totodată, şi cum percep democraţiileexistente votul - ca un drept sau ca o responsabilitate,vom analiza în mod particular cazul ţărilor în care votuleste obligatoriu şi ce sancţiuni există în cazulnerespectării acestei obligaţii.

Cea mai des întâlnită restricţie referitoare lacompetenţă este cea legată de vârsta la care individuleste considerat apt pentru a exprima un vot într-omanieră rezonabilă. Excluderea ne-adulţilor de laaceastă acţiune se justifică în mod obişnuit pe motivulcă doar persoanele mature pot lua decizii raţionale şică, având în vedere dificultatea măsurării maturităţiiunei persoane, o decizie bazată pe vârstă estejustificată. Copiilor şi adolescenţilor le pot lipsicunoştinţele şi înţelegerea necesară şi pot fi influenţaţide către părinţii lor. Cei care susţin o vârstă maiavansată la care individul să obţină dreptul de a votaconsideră că gradul de maturitate creşte o dată cuvârsta, deci cu cât mai vârstnic, cu atât mai bine. Ceicare propun o vârstă mai redusă pentru vot susţin căadolescenţii sunt mai bine informaţi şi mai independenţiîn judecata lor decât erau în trecut. De asemenea sesubliniază faptul că, în unele domenii, adolescenţii sunttrataţi ca adulţi: pot avea o slujbă, plătesc taxe şi, înunele cazuri, pot fi chiar condamnaţi de către oinstanţă.

Cu mici excepţii, în mai toate ţările, vârsta minimă de lacare cetăţenii pot vota este de 18 ani. Este şi cazultuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene, precum şial Bulgariei şi României.

Plecându-se de la ideea că o persoană nu poate lua odecizie raţională atâta timp cât propria sănătate mintalăîi este pusă la îndoială, deposedarea persoanei cudeficienţe mintale de dreptul său la vot este, înaparenţă, o soluţie pe deplin justificată. Criteriile dupăcare sunt clasificate bolile mintale însă, au evoluatfoarte mult în ultimul timp astfel că, în opinia multoranalişti, în timp ce este normal ca bolile grave să ducăla suspendarea dreptului la vot, problemele mai uşoareşi temporare nu ar trebui să determine acest lucru. Pede altă parte însă, este aproape imposibil să se trasezeo limită care să nu fie subiectivă între dizabilităţile graveşi mai puţin grave, astfel încât în marea majoritate a

ă

„...nici oţară nu permite tuturor adulţilor să voteze. Chiar dacăexistă o tendinţă în ultimii 200 de ani de a înlătura obarieră după alta, încă există multe restricţii”

1. tVârsta minimă pentru vo

2. Sănătatea mintală

statelor membre ale Uniunii Europene li se interzicepersoanelor cu dizabilităţi mintale să participe la vot.Excepţiile de la această practică sunt ,

şi , ţări ale căror legi nu prevăd nici un felde restricţii în acest sens.

Până în urm cu câteva decenii, deţinerea cetăţenieireprezenta o condiţie indiscutabilă pentru acordareadreptului la vot în orice ţară. La momentul actual însă,această condiţie este pusă în discuţie de multă lume.

De bună seamă, păstrarea cetăţeniei ca şi condiţieobligatorie pentru obţinerea dreptului de vot estemenită să conserve coeziunea în cadrul comunităţiinaţionale. Se pleacă de la ideea că, înainte de a puteavota, un individ ar trebui să fie complet integrat însocietatea din care face parte. În acest sens, seconsideră că imigranţii stabiliţi recent într-o ţară anumesunt mai puţin familiarizaţi cu chestiunile ţăriirespective şi cu cele caracteristice comunităţilor în carese stabilesc, fiind, în mod implicit, mai uşor demanipulat. Unii analişti consideră inacceptabil faptulcă, în absenţa acestei condiţii, imigranţii recenţi arputea să împiedice majoritatea membrilor „vechi” aicomunităţii, a celor care au şi cetăţenie, să obţină, prinvot, ceea ce-şi doresc, mai ales în contextul uneicompetiţii electorale strânse.

De cealaltă parte, cei care susţin „relaxarea” obligaţieide a fi cetăţean pentru a putea vota consideră căaceastă limitare nu reprezintă altceva decât odiscriminare politică, cei care nu sunt cetăţeni fiindtrataţi doar ca „subiecţi” ai statului. La urma urmei,imigranţii plătesc şi ei taxe şi impozite către stat şirespectă legile, ori, din acest punct de vedere, şi ei artrebui să-şi poată exprima opinia în legătură cu taxele şiimpozitele respective, precum şi în legătură cu legilecărora trebuie să li se supună.

În Uniunea Europeană există reguli diferite cu privire laacordarea, de către un stat, a dreptului la vot cetăţeniloraltor state, în funcţie de tipul de alegeri.

În cazul alegerilor locale, orice persoană care are îşiare reşedinţa pe teritoriul unei ţări fără a deţine şicetăţenia ţării respective are dreptul (alături decetăţenii acelei ţări) de a vota (şi candida) atunci cândîn ţara respectivă se aleg autorităţile publice locale.Acest drept este reglementat de Directiva ConsiliuluiEuropei 94/80/EC şi are la origine ideea că o persoanăcare locuieşte într-o localitate dintr-o ţară, alta decâtcea a cărei cetăţenie o deţine, este la fel de interesatăde deciziile care se iau la nivelul administraţiei publicelocale ca şi orice alt cetăţean din localitatea respectivă.Deciziile se pot referi, spre exemplu, la construirea unuidrum în apropierea casei sale sau a unei şcoli înapropiere, la care să poată învăţa copii săi, şi estenormal ca rezidentul respectiv să aibă un cuvânt de

spus cu privire la astfel de decizii. Este de reţinut faptulcă, persoanele care aleg să voteze la alegerile locale înţara în care îşi au reşedinţa fără să fie cetăţeni airespectivei ţări nu îşi pierd dreptul de a vota şi înalegerile locale organizate în ţara ai cărei cetăţeni sunt.

În cazul alegerilor legislative, există trei cazuri de ţări încare este acordat dreptul de vot persoanelor care nu aucetăţenia acelor ţări, însă şi acolo acest drept esterezervat doar anumitor categorii de străini. Astfel,

acordă drept de vot cetăţenilorCommonwealth-ului şi Irlandei, acordă dreptde vot cetăţenilor britanici, iar acordă dreptde vot cetăţenilor Uniunii Europene cu reşedinţă stabilăîn Portugalia şi cetăţenilor brazilieni care au „drepturiegale” speciale.

La alegerile pentru Parlamentul European, oricecetăţean al unei ţări membre a Uniunii Europene poatesă voteze alegând un candidat sau o listă de candidaţicare participă la competiţie în ţara în care îşi arereşedinţa, chiar dacă această ţară este alta decât ceaal cărei cetăţean este. Spre deosebire de alegerilelocale însă, dacă alege s îşi exercite dreptul la vot caorice cetăţean al ţării în care el doar locuieşte (fără aavea şi cetăţenie), pierde dreptul de a vota în alegerileorganizate în ţara al cărei cetăţean este (drept pe careşi l-ar putea exercita fie deplasându-se în acea ţară,dacă votul are loc într-o zi diferită de cea în care sevotează în ţara de reşedinţă, fie, în cazul multor ţări,prin corespondenţă). Motivul este acela că nici uncetăţean al unei ţări din Uniunea Europeană nu trebuiesă poată contribui, prin votul său, la alegerea a mai multde un membru al Parlamentului European.

Obligaţia ca un alegător să fi avut reşedinţa încircumscripţia sa pentru o perioadă înainte de alegerieste apărată de cei care susţin că integrarea într-ocomunitate este esenţială pentru a ajuta ladeterminarea viitorul ei. Oponenţii acestei idei susţin căaceastă măsură poate să rezulte în privarea de dreptulde vot a cetăţenilor care se mută des şi că, în cazulalegerilor legislative, alegerile sunt o chestiunenaţională, şi nu una pur locală.

Acere alegătorilor să fi avut reşedinţa în respectiva ţarăpentru o anumită perioadă înaintea alegerilor sebazează pe ideea că persoanele care au ajuns decurând în ţară nu sunt destul de informate pentru aputea vota de manieră rezonabilă. Adversarii acesteiidei consideră că nu există nici un motiv pentru a-iîmpiedica pe aceşti alegători să voteze doar pentru că

FinlandaIrlanda Italia

Marea BritanieIrlanda

Portugalia

3. Cerinţe legate de cetăţenie

4. Cerinţe legate de reşedinţă

ă

ă

Reşedinţa în circumscripţie

Reşedinţa în ţară

25 + 2 modele electorale6

Ţara

Suspendareadreptului de vot

pentru persoanele cudizabilităţi mintale

Suspendarea dreptuluide vot pentru cetăţenii

cu domiciliul înstrăinătate

Suspendarea dreptului de votpentru condamnaţi

Austria

Da Nu

Da, pentru condamnările cedepăşesc 1 an, suspendareaeste revocată la 6 luni dupăsfârşitul pedepsei

Belgia Da Nu Da, pentru condamnaţii cupedepse ce depăşesc 4 luni

Cehia Da Nu Nu

Cipru Da Da Da, pentru orice pedeapsă

DanemarcaDa

Da, pentru cei caredepăşesc 12 ani derezidenţă

Nu

Estonia Da Nu Da

nu au trăit în ţară în perioada recentă.Aceşti cetăţeni auaceleaşi obligaţii, ar trebui să aibă aceleaşi drepturi.

Acere alegătorlori să aibă reşedinţa în ţara de origine înmomentul alegerilor a fost pentru o lungă perioadă ocerinţă foarte fermă şi obişnuită a legilor electorale. Înţările cu o rată ridicată a emigraţiei, păstrarea dreptuluide a vota pentru expatriaţi poate avea rolul de a letrimite mesajul că sunt încă membri ai comunităţiinaţionale şi că sunt oricând bineveniţi dacă vor să seîntoarcă. Unii analişti insistă că expatriaţii sunt maipuţin interesaţi de felul în care este condusă ţara lor deorigine, în special dacă nu plătesc taxe acolo, sausubliniază costurile acestui vot şi pericolul fraudării.Mulţi consideră că dreptul expatriaţilor de a vota îndouă ţări diferite duce la un privilegiu inacceptabil.

În marea majoritate a ţărilor, cetăţenii Uniunii Europenecare trăiesc în străinătate îşi păstrează dreptul de avota.

În unele cazuri însă, dreptul de a vota al rezidenţilor înstrăinătate este mai mult simbolic decât real. Astfel, înanumite ţări, cetăţenii care trăiesc în străinătate trebuiesă se întoarcă în ţară în ziua alegerilor pentru a puteavota. Această dispoziţie se găseşte în legislaţia din

, , , şi . În ,totuşi, statul încearcă să le faciliteze alegătorilorîntoarcerea în ţară: cei care lucrează în străinătate,însă în serviciul statului italian, au până la trei zile timpsă voteze şi beneficiază de faptul că li se deconteazătoate cheltuielile de transport de către stat, iar celorlalţicetăţeni care se află în străinătate li se acoperă, tot decătre stat, transportul cu trenul.

Suspendarea dreptului de vot deţinuţilor porneşte dintr-o credinţă că societatea se bazează pe un contractimplicit care obligă pe toată lumea să se conformeze culegea. Prin urmare, cei care încalcă legea nu-şirespectă angajamentul şi nu sunt demni să participe laprocesul democratic: „doar cetăţenii au dreptul săvoteze şi nu ar fi rezonabil să-i considerăm pe criminalicetăţeni” (Planinc). Posibilitatea, oricât de îndepărtată,ca într-o competiţie electorală strânsă, votul unorpersoane încarcerate să încline balanţa către uncompetitor sau altul este întru totul de respins pentruunii. A permite deţinuţilor să voteze ridică şi câtevaprobleme practice, ca de exemplu locul în care aceştiaar trebui să voteze.

Subiectul suspendării dreptului la vot al deţinuţilor estediscutat din mai multe puncte de vedere. Uniicomentatori consideră că regimul penal actual are cascop mai curând reabilitarea decât pedepsirea şi cănelimitarea dreptului de vot al deţinuţilor le faciliteazăacestora reintegrarea în societate. Unii propun odiferenţiere între deţinuţii cu pedepse de scurtă duratăşi cei încarceraţi pentru crime grave, astfel încât cădoar ultimii să îşi piardă dreptul de vot.

În tabelul de mai jos este prezentată o situaţiecentralizată privind suspendarea dreptului de votpentru persoanele cu dizabilităţi mintale, pentrucetăţenii cu domiciliul în străinătate (dar avândcetăţenia ţării de origine) şi pentru deţinuţi, în ţărilemembre ale Uniunii Europene.

Cetăţenii cu reşedinţa în străinătate

Deţinuţii

Cehia Grecia Italia Malta Slovacia Italia

II. Actorii procesului electoral 7

(se continu )ăTabelul 1. Dreptul la vot pentru bolnavi mintal, deţinuţi ţionali nerezidenţişi na


Ţara

Suspendareadreptului de vot

pentru persoanele cudizabilităţi mintale

Suspendarea dreptului devot pentru cetăţenii cudomiciliul în străinătate

Suspendarea dreptului devot pentru condamnaţi

Finlanda Nu Nu Nu

Franţa Da Nu Da, pentru anumite pedepse

Germania

Da

Da, cu excepţia celor cudomiciliul în ţările membreale Consiliului Europei şi acelor care au domiciliul înalte ţări de mai puţin de 10ani

Nu

Grecia Da Da Da

Irlanda Nu Nu Nu

ItaliaNu Nu

Da, pentru anumite pedepse,inclusiv cele legate delegislaţia electorală

Letonia Da Nu Da

Lituania Da Nu Nu

Luxemburg Da Nu Da

Malta

Da

Da, doar pentru cei care auavut reşedinţa în străinătatemai mult de 12 luni înultimele 18 luni

Da, pentru pedepsele caredepăşesc 1 an

Olanda

Da

Nu, cu excepţia celor carelocuiesc în Antileleolandeze sau în Aruba şicare nu au avut reşedinţaîn Olanda pe o perioadă decel puţin10 ani

Da, pentru unele pedepsedintre cele care depăşesc 1an

Polonia Da Nu Nu

Portugalia Da Da, dar doar pentrualegerile legislative Da

Regatul Unit alMarii Britanii Da

Da, doar pentru cei care aureşedinţa în străinătate demai mult de 15 ani

Da

Slovacia Da Nu Da

Slovenia Da Nu Nu

Spania Da Nu Da, pentru anumite pedepse

Suedia Da Nu Nu

Ungaria Da Da Da

Bulgaria Nu Nu Da

România Da Nu Da

(continuare)Tabelul 1. Dreptul la vot pentru bolnavi mintal, deţinuţi ţionali nerezidenţişi na

5. Votul obligatoriu

„Problema secolului XX”, cum observa un analistbritanic în anii 20 este

(Robson 1923). Aceastăchestiune a devenit din ce în ce mai spinoasă pe în anii90, când rata de participare la vot a scăzut în toatedemocraţiile în aproape toate ţările democratice.

Votului obligatoriu îşi are originea în cantonul SaintGallen în Elveţia anului 1835. a adoptat aceastăregulă în 1893, iar în Uniunea Europeană, la oraactuală, votul este obligatoriu în alte trei state: ,

şi .

Votul obligatoriu este rezultatul unei viziuni asupraactului de a vota ca fiind o responsabilitate civică, caretrebuie impusă de către stat. Fiecare membru alcomunităţi trebuie să participe la procesul de alegere areprezentanţilor în diverse foruri. Se presupune căneprezentarea alegătorilor la vot afecteazălegitimitatea aleşilor, aruncând o umbră de îndoialăasupra rezultatelor care ar fi fost obţinute dacă toţialegătorii s-ar fi prezentat la vot. Unii susţin că votulobligatoriu produce efecte pozitive, atât pentru colectiv,cât şi individuale, pentru că le permite cetăţenilor să fie„cetăţeni adevăraţi” în sensul ideii lui Green (dându-leposibilitatea să participe la afacerile interne) şi, înacelaşi timp, statul devine un „stat adevărat” careacţionează pentru a preveni excluderea.

Votul obligatoriu a avut o susţinere mai largă înainte deal doilea război mondial decât astăzi. Ceea ce s-aîntâmplat în perioada interbelică, când Republica de laWeimar, unde prezenţa la vot era ridicată, a devenit unstat totalitar, în timp ce S.U.A. şi Marea Britanie, cu oprezenţă la vot scăzută, au rămas regimuridemocratice, i-a determinat pe mulţi să concluzionezecă o prezenţă la vot ridicată, deşi dezirabilă în teorie, nueste o garanţie pentru supravieţuirea democraţiei.

Cei care sunt împotriva votului obligatoriu susţin căvotul nu este o obligaţie, ci un drept şi c cetăţeniitrebuie să aibă libertatea de a-l exersa sau de a nu-l

exersa. Unii merg până la a susţine că votul obligatoriueste, în principiu, în contradicţie cu alegerile libere,pentru că

(Mackenzie 1958, 131). În plus, într-o epocă încare politicienii sunt prea puţin respectaţi de cătrealegători, neprezentarea la vot poate fi considerată unmijloc de a exprima decepţia sau izolarea de politicapartidelor politice, un semnal de alarmă adresat uneiclase politice deconectate de la realităţile societăţii. Alţianalişti subliniază, de asemenea, şi greutatea de apune în aplicaţie o asemenea regulă unei mari mase decetăţeni care nu ar respecta-o şi că alegătorii aduşi cuforţa ar putea să-şi anuleze votul sau să voteze pentrucandidaţi extremişti sau marginali. În sfârşit, mulţisusţin că

(Hughes, 1966).

În ceea ce priveşte votul obligatoriu, ţările din UniuneaEuropeană se împart în trei grupuri:

a) cele în care votul este obligatoriu şineprezentarea este sancţionată prin lege,anume Belgia, Cipru, Grecia şi Luxembourg.În aceste ţări, sancţiunea constă într-oamendă, iar în cazul Belgiei, cei care nu seprezintă la vot, în mod repetat, pot fi omişi dinlistele electorale, urmând a nu putea priminici o nominalizare, promovare sau distincţiedin partea unei autorităţi publice. Pe de altăparte, nu plătesc amendă alegătorii care seaflă în custodie în Belgia, cei care au mai multde 70 de ani şi locuiesc la mai mult de 50 dekm de secţia lor de votare, precum şialegătorii care au un motiv „rezonabil” de a nuse prezenta la vot (boală, deces în familieetc.);

b) cele în care legislaţia declară votul ca fiindobligatoriu, fără să existe, însă, nici osancţiune pentru alegătorii care nu seprezintă la vot, anume şi ;

c) ţările în care votul nu este obligatoriu, saueste „vot voluntar”.

'

'

„de a-i convinge pe oameni săfacă uz de dreptul pentru care au luptat: nu să-iconvingi să voteze de manieră responsabilă, ci să-iconvingi să se prezinte la vot”

„una dintre libertăţile democratice estedecizia de a nu vota pentru nici una din alternativeleoferite”

„părerile alegătorilor neglijenţi sau apatici nusunt demne de luat în seamă”

Belgia

CipruGrecia Luxembourg

Italia Portugalia

ă


Cine are dreptul să candideze

În perioadele de început ale parlamentarismului, maitoate statele impuneau o serie de condiţii de îndeplinitde către cei care doreau să candideze pentru a fimembri ai parlamentului, precum şi de către cei care îisusţineau, condiţii legate de vârstă, sex, avere,proprietăţi, studii etc. Chiar dacă, în ultimele decenii,majoritatea acestor „restricţii” au fost înlăturate, o partedintre ele încă se regăsesc în legislaţia tuturor ţărilor,acestora adăugându-li-se altele, adaptate noilorcontexte şi standardelor existente, în momentul defaţă, la nivel european şi mondial. Astfel, în prezent,legile electorale ale celor mai multe dintre ţările în careau loc alegeri democratice fac referire la condiţii ce auorigini mai vechi, cum ar fi cele legate de vârstă,cetăţenie, reşedinţă (în ţară sau pe teritoriulcircumscripţiei pentru care urmează să se depunăcandidatura), dar şi la unele mai noi, aşa cum este, înunele ţări, obligativitatea de a achita „taxe” departicipare la alegeri sau de a constitui depozitebancare la dispoziţia statului (ca şi garanţie pentrudovedirea unui minim suport electoral de care sebucură candidatul sau formaţiunea care îl susţine).

Se poate spune că, în bună măsură, actualele restricţii„de eligibilitate” sunt universale, chiar dacă detaliile potsă varieze de la o ţară la alta. Este vorba, în special, decondiţiile legate de vârstă şi cetăţenie. Altele sunt maimult sau mai puţin controversate, în această categorieincluzându-se şi măsurile menite să limiteze „inflaţia”de candidaţi şi efectele acestui fenomen, cum ar fidiluarea dezbaterii din timpul perioadelor electorale,cheltuieli mari şi nejustificate din bugetul public cucandidaţi nereprezentativi, confuzia electoratului ş.a.,măsuri în care se înscrie, spre exemplu, obligativitateaconstituirii unui depozit bancar pe care candidatul sauformaţiunea care îl susţine îl poate pierde sau nu înfuncţie numărul de voturi obţinut, sau aceea deprezentare, la depunerea candidaturii, de semnăturidin partea unui anumit număr de susţinători.

Impunerea, în toate ţările în care se organizeazăalegeri democratice, a unei limite minime de vârstăpentru candidaturile la diferite funcţii în stat, începând

cu cele din administraţia publică locală şi ajungândpână la funcţia de preşedinte, reflectă existenţa uneiopinii unanim împărtăşite cu privire la faptul că opersoană care aspiră la o astfel de funcţie trebuie săaibă un anumit nivel de maturitate, de experienţă deviaţă şi de cunoştinţe generale, nivel la care se poateajunge numai la o anumită vârstă.

Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că limitaminimă de vârstă este diferită de la o funcţie la alta, ceamai ridicată înregistrându-se în cazul candidaturilorpentru preşedinţia ţării, iar cea mai scăzută în cel alfuncţiilor din administraţia publică locală.

O altă diferenţiere se face, acolo unde existăparlamente bicamerale, între cele două Camere aleParlamentului, în sensul că, de regulă, vârsta minimăimpusă candidaţilor pentru Camera „superioară” estemai ridicată decât în cazul celor care candideazăpentru un fotoliu în Camera „inferioară”. Deşi, în celemai multe dintre ţările cu parlamente bicamerale,modul în care sunt împărţite atribuţiile celor douăCamere în prezent nu ar justifica o astfel de diferenţiereîn ceea ce priveşte vârsta minimă a membrilor lor,diferenţa exprimă perpetuarea ideii că în viaţaparlamentară, entuziasmul, uneori excesiv, al tinerilor,trebuie să fie temperat de experienţa şi înţelepciuneacelor mai în vârstă.

S-ar putea spune că, la nivel european, vârsta minimămedie pentru alegerea în Parlament (sau în Camerainferioară, acolo unde există parlamente bicamerale)este de 21 de ani, existând, totuşi, un număr destul deimportant de ţări unde vârsta minimă este de 18 ani(

), dar şi alteleunde este de 23 de ani ( ) sau chiarmai ridicată ( ).

Cât priveşte alegerile prezidenţiale, vârsta minimămedie impusă candidaţilor ar putea fi apreciată în jur de35 de ani. Şi aici însă, pot fi întâlnite diferenţe destul demari, de la , unde limita este de 18 ani, sau

, unde este de 23, până la şi ,ţări în care Preşedintele trebuie să aibă cel puţin 40 deani (sunt avute în vedere doar ţările în carePreşedintele este ales în mod direct).

1. Vârsta

Danemarca, Germania, Malta, Olanda, Portugalia,Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria

Franţa, RomâniaCipru, Italia, Lituania

SloveniaFranţa Bulgaria Lituania


Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că în nici o ţarănu există o limită superioară de vârstă, cel puţin pentrufuncţiile pentru care se organizează alegeri directe . Dealtfel, exemplele unor mari oameni de stat care aumarcat nu numai istoria ţărilor lor, ci şi pe cea a Europeisau chiar istoria universală, confirmă faptul că, îngeneral, vârsta înaintată nu este în sine un obstacol încalea performanţei politice, iar atunci când este,electoratul trebuie să decidă acest lucru. Între acesteexemple, probabil cele mai cunoscute sunt cele ale luiKonradAdenauer care a devenit cancelar al RepubliciiFederale Germania la vârsta de 73 de ani şi a exercitataceastă funcţie până la vârsta de 87 de ani (după care acontinuat să fie Preşedintele Uniunii DemocratCreştine încă trei ani), Charles de Gaulle care a fostales în funcţia de Preşedinte al Franţei la vârsta de 67de ani (funcţi pe care a exercitat-o vreme de aproape12 ani) sau Ronald Reagan care a fost ales pentruprimul mandat ca Preşedinte al Statelor Unite aleAmericii la vârsta de 69 de ani, după care a urmat aldoilea mandat pe care l-a început când avea 73 de ani.

Aşa cum am mai arătat, cetăţenia este un alt criteriu deeligibilitate unanim acceptat în toate ţările în care au localegeri democrate, pornindu-se de la ideea că, pentrua-i reprezenta sau conduce pe cetăţeni, trebuie să fiimembru al comunităţii, alături de cetăţenii respectivi.Cu toate acestea, faptul că numărul de ţări în care seacceptă şi cetăţenia dublă a candidaţilor este încreştere face ca acest criteriu să înceapă a fi unul maipuţin „rigid”.

Ca regulă, întâlnim faptul că toate ţările UniuniiEuropene impun condiţia de cetăţenie candidaţilor lapreşedinţie (este vorba, bineînţeles, de ţările unde seorganizează alegeri pentru funcţia de preşedinte) şicelor care candidează pentru parlament. Ceea ce facediferenţa între ţări este „vechimea cetăţeniei” sau, altfelspus, durata perioadei dintre momentul obţineriicetăţeni i şi cel al depunerii candidaturii pentru ofuncţie sau alta.

Obligativitatea impusă candidatului de a avea, de oanumită perioadă de timp, reşedinţa pe teritoriul ţării înal cărei parlament ar urma să fie ales, îşi are originea înviziunea conform căreia cetăţenii unei ţări nu pot fireprezentaţi mai bine în Parlament decât de cei carelocuiesc şi îşi desfăşoară activitatea profesională saude afaceri pe teritoriul ţării.

Această restricţie poate ridica însă, unele probleme,cum ar fi cele legate de drepturile emigranţilor careprimesc cetăţenie (dar a căror cetăţenie nu estesuficient de „veche” pentru a putea să candideze) sau,în cazul ţărilor care au traversat perioade de dictatură,

probleme legate de dreptul de a candida şi a fi aleşi alcelor care, în trecutul recent, au fost nevoiţi să-şipărăsească ţările de origine şi care, ulterior, au revenitde unde au plecat, atunci când dictatura a fostînlăturată. Aceste aspecte au determinat mareamajoritate a ţărilor Uniunii Europene să nu introducă,pentru alegerile parlamentare, restricţii legate dereşedinţa în ţară, excepţiile fiind şi , undenumai persoanele care au reşedinţa în ţară de cel puţin6 luni, respectiv 5 ani, au dreptul de a candida. Laalegerile prezidenţiale însă, acestor două ţări li sealătură , unde durata minimă de reşedinţă înţară pentru candidaţi este de ani. În ,candidaţii la preşedinţie trebuie să fi avut reşedinţa peteritoriul ţării de minim ani.

Condiţia de reşedinţă a candidatului în circumscripţiape care ar urma să o reprezinte are raţiuni similare celeilegate de reşedinţa în ţară. Susţinătorii acestei condiţiiprezintă ca argument faptul că parlamentarul este, celpuţin în parte, delegatul în Parlament al locuitorilordintr-o anumită porţiune a întregului teritoriu al ţării, iaraceştia nu pot fi reprezentaţi mai bine decât deunul dintre ei.

Partea bună a acestui mod de a vedea lucurile rezidă înfaptul că, transpunerea în practică a acestei viziuniprevine dominaţia politicienilor „de la centru”, a aceloracare, cu alte cuvinte, locuiesc şi îşi desfăşoarăactivitatea în capitala ţării.

Opus acestei teorii este doctrina care prevalează înrândul mai tuturor specialiştilor în drept constituţionaleuropeni şi care afirmă că, odată ales, parlamentarulnu mai reprezintă unitatea teritorială la nivelul căreia afost ales, ci întreaga naţiune, activitatea sa urmând atranscede intereselor „parohiei”, din moment ceproblemele abordate în activitatea legislativă sunt, cufoarte mici excepţii, unele de interes naţional. Mai mult,există ţări cum ar fi , şi ,dacă este să ne referim la Uniunea Europeană, sau

, care au acest principiu prevăzut în texteleconstituţionale. Ori din acest punct de vedere, nu artrebui să existe nici un fel de restricţii cu privire lareşedinţa candidatului, alegătorii trebuind să fie ceicare decid dacă doresc să fie reprezentaţi de cinevacare locuieşte în circumscripţia lor sau nu.

Marea majoritate a democraţiilor, între care şi toateţările membre ale Uniunii Europene, au reguli care nuimpun restricţii legate de reşedinţa candidaţilor. Poateeste bine de ştiut că există, totuşi, în alte regiuni alelumii, ţări în care funcţionează astfel de restricţii, ţăricum ar fi: Brazilia, Chile, Filipine, Panama, Taiwan şiTrinidad & Tobago. În alte trei ţări,Argentina, Ecuador şiPapua Noua Guinee, este impusă o perioadă minimă

1

,

,

e,

,

e

,

,

trei

cinci

c tre

2. Cetăţenia

3. Reşedinţa în ţară

4. Reşedinţa pe teritoriulcircumscripţiei

Malta Polonia

LituaniaBulgaria

Germania Italia Portugalia

România

ă

ă

1 În Canada, spre exemplu, există o limită de vârstă de retragere din viaţa politică, anume 75 de ani, însă numai pentru senatorii numiţi.

de rezidenţă în circumscripţie, dar numai pentrucandidaţii care nu s-au născut în circumscripţiarespectivă.

Condiţia de constituire a unui depozit bancar ladispoziţia statului, fie el recuperabil sau nu, precum şitaxa de înscriere în alegeri au rostul de a-i descuraja săcandideze pe cei care nu au nici un fel de susţinere lanivelul electoratului (sau, dintre aceştia, cel puţin pe ceicare nu îşi pot permite să piardă bani). Se pleacă de laideea că, din moment ce orice candidat obligă statul lacheltuieli suplimentare în timpul perioadei electorale,fiecare candidat sau partid politic trebuie să contribuiela cheltuielile pe care le genereaz , mai cu seamădacă, în urma alegerilor, se dovedeşte că partidul saucandidatul nu este reprezentativ decât pentru un numărfoarte mic de cetăţeni. Dacă este să ne referim doar labuletinele de vot, în ţările care urmează modelulfrancez, spre exemplu, pentru fiecare candidat (încazul alegerilor prin sistem majoritar uninominal) saupentru fiecare listă de candidaţi (acolo unde sefoloseşte scrutinul de listă) se tipăreşte câte un buletinde vot, buletin pe care alegătorul care doreşte săvoteze candidatul respectiv sau lista respectivă trebuiesă îl aleagă dintre toate buletinele, să îl introducă într-un plic, iar plicul să îl introducă în urnă. Este evident că,în contextul unui astfel de model, se cheltuiesc sumeimportante inclusiv cu tipărirea buletinelor de vot alecelor care nu primesc nici un vot. Chiar dacă nu înaceeaşi măsură, oarecum similar se pune problema şiîn cazul în care toţi candidaţii sau toate listele decandidaţi dintr-o circumscripţie electorală se tipărescpe unul şi acelaşi buletin de vot, alegătorul urmând amarca numele candidatului sau lista către care doreştesă direcţioneze votul. Fiecare candidat sau fiecare listămăreşte buletinul de vot şi, prin asta, creşte costurile detipărire. În multe ţări, la aceste cheltuieli se pot adăugaşi cele asociate timpilor de antenă pe care îi primesccandidaţii, în mod gratuit, la posturile publice de radio şiteleviziune sau cele legate de efortul pe care trebuie săîl depună membrii organismelor electorale la diferitenivele, în diferite momente ale procesului electoral, celmai evident fiind efortul legat de numărarea voturilor şistabilirea rezultatelor.

Un efect negativ mai important decât cel legat decreşterea cheltuielilor, însă, constă în „diluareadezbaterii” din timpul campaniei electorale şi înderutarea sau „bulversarea” alegătorului. În specialacolo unde candidaţii şi partidele beneficiază de timpide antenă gratuiţi se pune şi problema faptului căacelaşi timp se împarte la mai mulţi, iar candidaţii carear avea cu adevărat ceva de spus au la dispoziţie un

timp mai scurt pentru a se adresa alegătorilor prinintermediul mass-mediei publice. Mai mult, prin faptulcă la dezbaterile directe participă un număr mare decandidaţi, calitatea dezbaterilor este afectată. Toateacestea reprezintă un motiv în plus, dacă nu cumva celmai important, pe care îl invocă susţinătorii ideii decontribuţie la cheltuielile cu organizarea alegerilor, dinpartea partidelor şi candidaţilor, cel puţin a celor cureprezentativitate foarte scăzută.

Adversarii acestui principiu susţin că obligaţia de aconstitui un depozit bancar la dispoziţia instituţiilorstatului introduce o discriminare în favoareacandidaţilor bogaţi sau care dispun de sumeimportante de bani, o astfel de obligaţie nefiind altcevadecât un „cens de avere mascat” care, printre altele,stabileşte şi o barieră pentru „nou veniţii” în competiţiapolitică.

Principiul constituirii unui depozit bancar sau al plăţiiunei taxe la depunerea candidaturilor împarte ţărileUniunii Europene în două „tabere” relativ echilibrate. Întimp ce ţări precum , , ,

, , , , ,, , , , şi

nu impun partidelor şi candidaţilor careparticipă la alegerile parlamentare nici să facă dovadaconstituirii de depozite bancare la dispoziţia statului nicisă plătească o anumită taxă la înscrierea în alegeri, înalte ţări funcţionează astfel de obligativităţi: în ,orice partid politic care doreşte să participe la alegeritrebuie să plătească o taxă (nerambursabilă) de 435Euro reprezentând contribuţia la costurile cu tipărireabuletinelor de vot; în , depozitul se stabileştepentru fiecare listă de candidaţi în parte şi serambursează dacă lista obţine cel puţin 5% din voturilevalabil exprimate, în cazul partidelor politice, 7% încazul coaliţiilor formate din două partide, 9% în cazulcoaliţiilor formate din trei partide, 11% în cazul coaliţiilorformate din patru partide sau mai multe; în ,depozitul este stabilit la nivel de fiecare candidat înparte şi este returnat pentru fiecare candidat careobţine (în voturi preferenţiale) cel puţin 4% dincoeficientul electoral ; în , depozitul se restituiepentru candidatul care obţine cel puţin

ectoral sau pentru lista de candidaţi careobţine cel puţin 5% din voturile valabil exprimate; în

(unde se foloseşte sistemul cu vot unictransferabil) returnarea se face pentru candidatul care,în orice moment al numărării voturilor, acumulează celpuţin 25% din „cota electorală”; în , depozituleste restituit pentru listele din care cel puţin un candidateste ales; în , depozitul se restituiecandidaţilor din circumscripţiile uninominale care suntaleşi, precum şi listelor de candidaţi care obţin cel puţin5% din voturile valabil exprimate; în (unde sefoloseşte un sistem similar celui din Irlanda), depozitulse restituie fiecărui candidat care pe parcursulnumărării voturilor, atinge cota de 10% din voturilevalabil exprimate; în , se cere constituirea unuidepozit în valoare de 11 250 de Euro numai partidelor

5. Constituirea unui depozitbancar la dispoziţia instituţiilorstatului sau plata unei taxe de

înscriere în alegeri

ăBelgia Danemarca Franţa

Germania Ungaria Italia Luxemburg PoloniaPortugalia Slovacia Slovenia Spania SuediaUngaria

Austria

Cehia

Cipru

Estonia

Irlanda

Letonia

Lituania

Malta

Olanda

2

½ dincoeficientul el

.


2 Coeficientul electoral se stabileşte la nivelul circumscripţiei electorale sau la nivel naţional şi reprezintă numărul mediu de voturicorespunzător unui candidat ales, calculat ca fiind câtul împărţirii numărului de voturi valabil exprimate la numărul de mandate.


care nu au obţinut nici un mandat la precedentelealegeri, urmând ca depozitul să fie restituit partidelorale căror liste de candidaţi (fiecare partid având dreptulla o singură listă, la nivel naţional) obţin cel puţin 75%din coeficientul electoral; în , depozitul serestituie pentru fiecare candidat care obţine cel puţin5% din voturile valabil exprimate. În şi

nu există obligativitatea constituirii dedepozit.

Este de menţionat faptul că, în ţările în care ex stăobligativitatea de constituire a unui depozit bancar ladepunerea candidaturilor, sumele cerute nu sunt, îngeneral, prohibitive, deci nu sunt menite a-i elimina dincompetiţia electorală pe cei care nu sunt avuţi, ci doarde a-i descuraja pe cei care nu se bucură de susţinerela nivelul electoratului. Spre exemplu, în ,depozitul corespunzător unei liste de candidaţi lanivelul unei regiuni este de 200.000 coroane cehe,ceea ce ar însemna aproximativ 7.000 Euro, în

depozitul corespunzător fiecărui candidat estede două salarii minime lunare, în , pentrufiecare listă de candidaţi depusă (alegerile se

desfăşoară prin scrutin de listă organizat în cincicircumscripţi i), suma depozitată reprezintăechivalentul a 1.420 Euro, iar în , pentrufiecare candidat într-o circumscripţie uninominală,depozitul trebuie să fie în valoare egală cu un salariulunar mediu, în timp ce pentru fiecare listă de candidaţivaloarea depozitului trebuie să fie egală cu 20 de salariilunare medii. În , de asemenea, suma de11 250 Euro nu poate fi considerată prohibitivă,avându-se în vedere faptul că este stabilită la nivelnaţional. Aceste sume ne indică faptul că, în ţărilerespective nu se urmăreşte stoparea accesului înalegeri al celor care nu sunt bogaţi, ci doar, aşa cum ammai arătat, descurajarea de a participa la alegeri a celorcare sunt conştienţi de faptul că nu au şanse de aobţine un număr rezonabil de voturi.

În tabelul de mai jos se găseşte o situaţie centralizată,pe cele 27 de ţări care fac obiectul studiului, cu privire ladepozitele bancare pe care trebuie să le constituie saula taxele pe care trebuie să le plătească partidelepolitice pentru a se putea înscrie în alegeri.

Regatul Unit

BulgariaRomânia

Cehia

EstoniaLetonia

Lituania

Olanda

i

dede

de

. de

ŢaraSuma care trebuie

depozitată sau plătităca taxă

Se rambursează /

nu serambursează

Observaţii

Austria 435 Euro Nu serambursează.

Suma este considerată contribuţie lacosturile tipăririi buletinelor de vot.

Belgia - - -

Cehia 7.000 Euro pentrufiecare listă decandidaţi

Se rambursează. Suma se restituie pentru fiecare listăcare, în cazul partidelor, primeşte 5% dinvoturi, iar în cazul coaliţiilor, un procentîn funcţie de numărul de partide.

Cipru Se rambursează. Suma se restituie pentru fiecare candidatcare primeşte un număr de voturipreferenţiale egal cu cel puţin 4% dincoeficientul electoral.

Danemarca - - -

Estonia 2 salarii minime lunarepentru fiecare candidat

Se rambursează.

Finlanda - - -

Franţa - - -

Germania - - -

Grecia 146,74 Euro pentrufiecare candidat

Nu serambursează.

Suma este considerată „taxă departicipare” menită să acopere costurileaferente participării la alegeri.

Irlanda 300 lire irlandezepentru fiecare candidat

Se rambursează. Depozitul se restituie pentru fiecarecandidat care, pe parcursul numărăriivoturilor, acumulează cel puţin 25% din„cota electorală”.

( continu )se ăTabelul 2. Depozite i taxe ceruteş şi partidelor politicecandidaţilor


(continu )areTabelul 2. Depozite i taxe ceruteş şi partidelor politicecandidaţilor

ŢaraSuma care trebuie

depozitată sauplătită ca taxă

Se rambursează /

nu se ramburseazăObservaţii

Italia - - -

Letonia 1.420 Euro pentrufiecare listă decandidaţi.

Se rambursează. Suma se restituie pentru fiecare listăcare conţine cel puţin un candidat ales.

Lituania 1 salariu mediu lunarpentru fiecarecandidat într-ocircumscripţieuninominală + 20 desalarii medii pt. listade candidaţi la nivelnaţional.

Se rambursează. Restituirea se face pentru fiecarecandidat ales şi pentru fiecare listăcare obţine cel puţin 5% din voturilevalabil exprimate la nivel naţional (listafiind propusă la nivelul circumscripţieiunice care este întreaga ţară).

Luxemburg - - -

Malta - Se rambursează. Depozitul se restituie pentru fiecarecandidat care, pe parcursul numărăriivoturilor, acumulează cel puţin 10% din„cota electorală”.

Olanda 11.250 Euro Se rambursează. Depozitul se constituie numai de cătrepartidele care, la precedentele alegeri,nu au obţinut nici un mandat şi serestituie partidelor care obţin voturi înnumăr egal cu cel puţin 75% dincoeficientul electoral.

Polonia - - -

Portugalia - - -

Regatul Unit Aprox. 732 Euro (500£) pentru fiecarecandidat.

Se rambursează. Suma se restituie fiecărui candidatcare obţine cel puţin 5% din voturilevalabil exprimate în circumscripţia sa.

Slovacia - - -

Slovenia - - -

Spania - - -

Suedia - - -

Ungaria - - -

Bulgaria - - -

România - - -

6. Semnăturile de susţinere

7. Alte restricţii

O altă modalitate de a descuraja inflaţia de candidaţi,folosită, în multe cazuri, ca alternativă la obligativitateade constituire a unui depozit bancar la dispoziţiastatului, o reprezintă prezentarea unui număr desemnături de la susţinători, în momentul depuneriicandidaturii. Merită menţionat, de la bun început,punctul slab al acestei metode, anume faptul că nu toţicei care semnează în lista de susţinători ai unuicandidat sau ai unui partid politic votează cu candidatulsau partidul respectiv. În spre exemplu, undeo astfel de condiţie funcţionează la alegerileprezidenţiale - un candidat la funcţia de Preşedinte alţării trebuind să prezinte lista cu numele, datele dinactul de identitate şi semnătura a cel puţin 200.000 decetăţeni cu drept de vot, la alegerile din 2004, opt dincei 12 candidaţi înscri i în cursă au obţinut mai puţin de200.000 de voturi. Explicaţia constă (dincolo decorectitudinea cu care sunt strânse semnăturile şiîntocmite listele) în faptul că o persoană căreia i sesolicită să semneze în lista de susţinători ai unuicandidat poate să facă acest lucru din amabilitate(neavând, oricum, nimic de pierdut), chiar dacă nu arenici un fel de intenţie de a vota candidatul respectiv.

În unele ţări, întâlnim această condiţie în contextul unorprevederi foarte lejere referitoare la înfiinţareapartidelor politice. Altfel spus, dreptul la asociere înpartide politice este reglementat minimal (sunt ţărimembre ale Uniuni Europene, cum ar fi ,

, , , în care un singurcetăţean poate înfiinţa un partid politic, sau altele, cumsunt sau , unde doi sau trei cetăţeni cudrept de vot pot iniţia un astfel de demers), dar suntimpuse condiţii destul de exigente în momentulînscrierii partidului politic într-o competiţie electorală,condiţii constând, de regulă, în dovada unui anumitnumăr de membri sau prezentarea unei liste cu unanumit număr de susţinători ( , ,

).

Semnăturile de la susţinători sunt cerute mai cu seamăîn cazul alegerilor prezidenţiale şi mai puţin în cel alalegerilor parlamentare. Bunăoară, în toate ţărileeuropene în care preşedinţii sunt aleşi în mod direct de

către cetăţeni, cu două excepţii, candidaţii trebuie săprezinte liste cu un anumit număr de susţinători.Excepţiile sunt , unde un candidat la preşedinţietrebuie susţinut nu de alegători, ci de oficiali aleşi(indiferent la ce nivel), în număr de cel puţin 500,respectiv , ţară în care un candidat la funcţia dePreşedinte trebuie să fie susţinut fie de cel puţin 20 demembri ai Parlamentului, fie de cel puţin patru consiliidistrictuale („county councils”), fie de un fostPreşedinte.

În sub-capitolele precedente sunt prezentate condiţiileşi restricţiile cu privire la cadidaturi întâlnite într-unnumăr important de ţări, în special cele din UniuneaEuropeană. În afară de acestea, însă, mai există unelepracticate doar în anumite ţări şi care îşi au explicaţia înparticularităţile ţărilor respective.

În şi , spre exemplu, este impusă, înmod specific, obligativitatea cunoaşterii limbii oficiale astatului, acest lucru fiind legat de faptul că populaţia delimbă rusă reprezintă un procent important dinpopulaţia fiecăreia din cele două ţări (aprox. 40% înfiecare din cele două ţări).

În , membrii clerului aparţinând bisericiianglicane, celei romano-catolice şi celei presbiterienenu au dreptul de a candida, aceeaşi restricţie fiindu-leimpusă şi persoanelor cu titluri nobiliare: prinţi, lorzi,cavaleri etc. (exceptând cazurile în care respectiviirenunţă la titluri).

În , cei care nu îşi depun declaraţia cu privire lasituaţia financiară nu sunt lăsaţi să candideze.

În fine, o situaţie interesantă este întâlnită în, acolo unde nu pot fi membri ai

Parlamentului, în acelaşi timp, rude de până la graduldoi. În cazul în care două persoane aflate într-o astfelde situaţie candidează şi ambele sunt alese, candidatulmai tânăr trebuie să renunţe în favoarea celuilalt.

România

AustriaDanemarca Olanda Suedia

Franţa Slovacia

Austria DanemarcaSlovacia

Franţa

Irlanda

Estonia Letonia

Marea Britanie

Franţa

Luxemburg

ş


În ţările membre ale Uniunii Europene (ca şi în multealte ţări), principalul „actor” al competiţiei electoraleeste partidul, covârşitoarea majoritate a candidaţilorfiind propuşi de partide şi susţinuţi, sub toate formele, încadrul alegerilor, de către partide. Faptul că în cele maimulte ţări sunt acceptaţi şi candidaţi propuşi de alianţesau coaliţii de partide nu schimbă foarte mult lucrurile,fiind bine ştiut faptul că, în cadrul unei astfel destructuri, de regulă, fiecare partid îşi numeşte candidaţiiîn limita numărului stabilit la nivelul alianţei/coaliţiei.

Alături de candidaţii propuşi de partide sau coaliţii departide întâlnim, aproape fără excepţie, candidaţiindependenţi, ceea ce diferă de la o ţară la alta fiindcondiţiile în care aceştia se pot înscrie în cursaelectorală.

Există însă şi o serie de ţări în care, pe lângă partidepolitice, coaliţii şi cetăţeni într-un anumit număr carepot propune candidaţi independenţi, întâlnim şi altestructuri care pot propune candidaturi. Bunăoară, în

, trei membri ai Camerei inferioare aParlamentului (Nationalrat) pot propune un candidat. ÎnFinlanda, o „asociaţie de alegători”, cu minimum 100 demembri, constituită într-o circumscripţie electorală,poate propune un candidat în circumscripţiarespectivă. Oarecum similar stau lucrurile şi în ,unde „asociaţiile de alegători” pot propune, deasemenea, candidaţi, precum şi în şi în ,unde candidaţii pot fi propuşi inclusiv de către „grupuripolitice” formate din alegători la nivelul circumscripţiilor(altele decât partidele politice). În legislaţia electoralădin , există chiar în mod explicit specificatfaptul că nu există un monopol al partidelor politice înceea ce priveşte participarea la alegeri, celelalte tipuride organizaţii fiind tratate în mod egal, atâta vreme câtprezintă liste cu 200 de susţinători pentru fiecarecandidat propus.

În , candidaţii sunt propuşi de către „comiteteelectorale”, sub această titulatură putându-se regăsi,conform legii, structura de reprezentare şi execuţie aunui partid politic sau a unei coaliţii de partide, dar şi ungrup de cetăţeni cu cel puţin 1.000 de membri.

O categorie de ţări care trebuie menţionată în modspecial este cea care cuprinde , şi

şi căreia i s-ar alătura şi înmomentul intrării în Uniunea Europeană. Este vorba deţări în care organizaţiile minorităţilor naţionale potpropune candidaţi în toate tipurile de alegeri (în multedin celelalte ţări, minorităţile naţionale pot, deasemenea, trimite reprezentanţi în parlament, numaică trebuie să folosească una din formele de asocierecare le stau la dispoziţie tuturor cetăţenilor: partidepolitice, grupuri politice, asociaţii de alegători, etc.), încondiţiile în care beneficiază de o serie de facilităţideloc nesemnificative.

În spre exemplu, grupurile politice care reprezintăminorităţi lingvistice recunoscute sunt exceptate de laregula conform căreia partidele politice care nu augrupuri parlamentare în ambele Camere trebuie săprezinte liste cu semnături din partea susţinătorilorpentru fiecare circumscripţie electorală, în numărvariind între 1.000 şi 5.000, în funcţie de mărimeacircumscripţiei. Singura condiţie pe care ca un astfel degrup politic trebuie să o îndeplinească pentru abeneficia de această facilitate este să fi obţinut cel puţinun mandat la ultimele alegeri parlamentare.

În , o organizaţie reprezentând o minoritatenaţională poate trimite un reprezentant în CameraDeputaţilor dacă lista sa de candidaţi obţine, în toatăţara, cel puţin 10% din numărul mediu de voturi peîntreaga ţară cu care se alege un deputat (în anul 2004,o astfel de organizaţie a avut nevoie de ceva mai multde 3.200 de voturi pentru a avea un deputat ales, încondiţiile în care numărul mediu de voturicorespunzător unui deputat ales a fost de 32.446). Cutoate acestea, trebuie menţionată o discriminarenejustificată care s-a făcut, la momentul adoptării legii,între organizaţiile cu reprezentare parlamentară la acelmoment şi organizaţ i i le fără reprezentareparlamentară, acestea din urmă trebuind săîndeplinească, pentru a se înscrie în alegeri, toatecondiţiile care trebuie îndeplinite la înfiinţarea unuipartid politic: prezentarea unei liste cu cel puţin 25.000de susţinători, provenind din cel puţin 15 judeţe (din 41)şi municipiul Bucureşti, din fiecare din aceste judeţetrebuind strânse cel puţin 300 de semnături.

În , o organizaţie a unei minorităţi naţionale (caorice altă „organizaţie socială” care respectă legea

Austria

Spania

Franţa Olanda

Germania

Polonia

Italia Slovenia

Ungaria România

Italia

România

Ungaria

Cine poate propune candidaţi pentrualegerile parlamentare

finanţării partidelor politice) poate propune candidaţidoar în circumscripţiile uninominale (drepul de apropune liste de candidaţi la nivelul „circumscripţiilorteritoriale” şi la nivel naţional fiind rezervat doarpartidelor politice şi coaliţiilor de partide).

Un ultim lucru care trebuie subliniat în cadrul acestuisub-capitol este faptul că, în mai toate ţările care facobiectul acestui studiu, sunt acceptate candidaturileindependente (cu respectarea unor condiţii, mai mult

sau mai puţin dificile, diferind de la o ţară la alta),existând însă şi două excepţii: şiţări în care candidaţii pot fi propuşi doar de către partidepolitice sau diferite forme de asociere ale acestora.

În tabelul de mai jos este înfăţişată o situaţiecentralizată referitoare la tipurile de candidaţi dinfiecare ţară care face obiectul acestui studiu, în funcţiede cine sunt propuşi.

Letonia Portugalia


Ţara Tipuri de candidaţi Observaţii

Austria� Candidaţi propuşi de

- partide politice

- coaliţii de partide

� Candidaţi independenţi

Candidaturile pentru Camera inferioară (Nationalrat)trebuie susţinute, fie, de trei membri în funcţie aiCamerei, fie de un număr de cetăţeni cu drept devot. Acest număr diferă în funcţie de mărimeacircumscripţiei şi poate fi între 200 şi 500.

Belgia� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Candidaturile pentru Senat trebuie să fie susţinutede cel puţin 5.000 de electori care fac parte fie dincircumscriptia flamandă, din cea franceză, sau dedoi senatori care aparţin zonei lingvistice acandidaţilor.

Candidaturile pentru Camera Reprezentanţilortrebuie susţinute de un număr între 200 şi 500 deelectori, în funcţie de mărimea circumscripţiei, saude către cel puţin trei membri ai Camerei.

Cehia� Candidaţi propuşi de

- partide politice



În cazul unui candidat independent, este necesară opetiţie semnată de 1.000 de cetăţeni cu drept de votcare îl susţin.

Cipru� Candidaţi propuşi de

- partide politice



-

Danemarca� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Fiecare candidat independent trebuie susţinut de150 de alegători.

Estonia� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Un independent poate candida fără nici o susţineredin partea cuiva.

( continu )se ăTabelul 3. Tipuri de candidaţi în funcţie de cine îi propune



Finlanda� Candidaţi propuşi de

- partide politice


- asociaţii formatede alegători dincircumscripţii

Pentru a forma o asociaţie de circumscripţie care săaibă dreptul de a propune un candidat la alegerileparlamentare, este necesar un număr de 100 desemnături ale unor alegători din aceeaşicircumscripţie.

Franţa� Candidaţi propuşi de

- partide politice


- grupări politiceformate dinalegătorii dincircumscripţie


Un candidat independent poate candida fără a fiafiliat la o organizaţie politică, dar voturile sale nuvor fi luate în calculul repartiţiei subvenţiei publice.

Germania� Candidaţi propuşi de

- partide politice


- alte tipuri deorganizaţii


În cazul alegerilor pentru Bundestag, fiecarecandidat trebuie sa depuna o lista cu 200 desemnături, indiferent dacă este susţinut de un partidpolitic sau nu.

La alegerile pentru Bundesraat, în cazul în carepartidul nu are reprezentare naţională sau filială încircumscripţia pentru care doreşte să depunăcandidaturi, lista de candidaturi trebuie însoţită deun număr de semnături între 100 şi 2.000 (în funcţiede mărimea circumscripţiei). Aceasta obligativitatenu se aplică şi formaţiunilor care reprezintăminorităţile naţionale.

În legislaţie este specificat în mod explicit că nuexistă un monopol al partidelor politice în ceea cepriveşte participarea la alegeri, celelalte organizaţii(aparţinând minorităţilor naţionale sau de alt tip) şicandidaţii independenţi având aceleaşi drepturi şiobligaţii ca şi partidele politice.

Grecia� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Un candidat independent trebuie susţinut de celpuţin 12 cetăţeni cu drept de vot.

Irlanda� Candidaţi propuşi de

- partide politice



În cazul alegerilor pentru Camera Inferioară aParlamentului şi pentru Parlamentul European,candidaţii care nu sunt afiliaţi unui partid politictrebuie să prezinte un număr de 30 de semnături alealegătorilor înregistraţi în circumscripţia în carecandidează.

( )continuareTabelul 3. Tipuri de candidaţi în funcţie de cine îi propune




Italia� Candidaţi propuşi de

- partide politice


- grupurile politicereprezentândminorit ţileălingvistice


Partidele sau coaliţiile care nu au grupuriparlamentare în ambele Camere, precum şi celecare nu au obţinut cel puţin un mandat la ultimelealegeri pentru Parlamentul European trebuie săprezinte un num ţional cuăr de semnături proporm ţiei în care candideazărimea circumscrip ă. Suntexceptate de la această regulă grupurile politicecare reprezint ţile lină minorită gvisitce recunoscute şicare au obţinut cel puţin un mandat în cadrulultimelor alegeri pentru Senat sau Cameră.

Letonia� Candidaţi propuşi de

- partide politice


Accesul la competiţia electorală este permis doarpartidelor politice sau asociaţiilor de partide politice,candidaturile independenţilor nefiind acceptate.

Lituania� Candidaţi propuşi de

- partide politice


� Candidaţi independenţi(doar în circumscripţiileuninominale).

Fiecare candidat independent trebuie să prezinte olistă cu numele ăturile a cel puşi semn ţin 1.000 desusţinători.

Luxemburg� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Listele de candidaţi trebuie susţinute de un numărde 250 de alegători, de un membru al parlamentuluinaţional sau de un parlamentar european.

Malta� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Foaia de nominalizare trebuie semnat? de cel puţinpuţin patru aleg ţia pentru caători din circumscrip recandidatul este nominalizat.

Olanda� Candidaţi propuşi de

- partide politice


� Grupări politice formatede alegători dincircumscripţii


Polonia� Candidaţi propuşi de

comitetele electoraleComitetul Electoral (CE) este o structură dereprezentare ţie a unui partid politic, coaliţieşi execusau grup de minimum 1.000 de cet ţeni.ă

Candidatura unui senator trebuie însoţită de 3 .000de semn ţeni.ături de la cetă

Portugalia� Candidaţi propuşi de

- partide politice


Pe lista unui partid sau a unei coaliţii pot figurainclusiv candidaţi care nu su nt membri ai partidului,respectiv ai coaliţiei.




Regatul Unit� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Formularul de candidatură trebuie semnat de cătrecel care propune candidatul ţiitor,şi de către un locprecum ţişi de cel pu n 10 susţinători.

Slovacia� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Un partid politic având cel puţin 10.000 membripoate înainta o list ţi. Dacă de candida ă numărulmembrilor unui partid este sub numărul cerut,trebuie înaintat ţie cu un numă o peti ăr echivalent desemn ţa. Excepţieături care să compenseze diferenfac partidele care sunt reprezentate deja în„Consiliul Naţional”.

Slovenia� Candidaţi propuşi de

- partide politice


- organizaţii aleminorit ţilorănaţionale


Listele trebuie s ţinute de semnă fie sus ăturile a celpuţin trei reprezentanţi în Adunarea Naţională sauale cel puţin 50 de alegători cu domiciliu permanentîn regiune.

Spania� Candidaţi propuşi de

- partide politice


- asociaţii dealegătoriformate dinminimum doimembri

Candidaţii independenţi pot figura doar pe listelepropuse de asociaţiile de alegători

Pentru a prezenta o list ţi întră de candida -ocircumscripţie, trebuie prezentat un număr desemnături egal cu 1% din numărul alegătorilorînscri ţiaşi pe listele electorale din circumscriprespectivă.

Suedia� Candidaţi propuşi de

- partide politice


Dacă un partid nu este deja reprezentat în Riksdag,pentru a putea propune o listă de candidaţi trebuies ţină prezinte o lista cu 1.500 de sus ători cu dreptde vot.

Faptul c ţi din Suedia nu seă între tipurile de candidaîntâlnesc ţii independenţi se explicşi candida ă prinaceea c ţară, în această ă, o singură persoană poateînfiinţa un partid politic.

Ungaria� Candidaţi propuşi de

- partide politice



Candidaţii independenţi pot participa la alegeri doarîn circumscripţiile uninominale şi trebuie să aibă unnumăr minim de 750 de susţinători.O list ţiile regionale poate fiă pentru circumscrippropusă de un partid care a nominalizat un anumitnum ţi (stipulat de lege pentru fiecareăr de candidaregiune în parte) într-un sfert din circumscripţiileuninominale ale regiunii respective (însă cel puţin îndou ţii).ă circumscripO list ţional poate fi propusă la nivel na ă de un partiddoar dac ţină a înaintat liste în cel pu şaptecircumscripţii regionale.Organizaţiile sociale includ ţiileşi organizaminorit ţilor naţionale sau etnice.ă


Reguli privind asocierea inpartide, alianţe, alte tipuri de

organizaţii

Având în vedere faptul că, în toate ţările, fără excepţie,principalii actori ai cursei elecorale sunt partidelepolitice, cel puţin prin prisma faptului că majoritateacovârşitoare a candidaţilor, mai cu seamă a celor careajung să fie aleşi, sunt propuşi de către partide,considerăm utilă o prezentare a condiţiilor pe caretrebuie să le îndeplinească partidele politice laînfiinţare, sub aspectul numărului minim de membrifondatori. Aşa cum se observă din tabelul de mai jos,acest aspect variază foarte mult de la o ţară la alta,putându-se afirma că, la nivelul Uniunii Europene, nuexistă încă un standard în această privinţă. Dacă în ţări

precum Austira, Danemarca, Olanda sau Suedia, osingură persoană poate înfiinţa un partid politic, înPortugalia este nevoie de 7.500 de cetăţeni cu dreptde vot pentru acest lucru. Însă din toate ţărileanalizate, România este ţara care impune de departecel mai mare număr minim de membri fondatori ai unuipartid politic 25.000, observaţia fiind valabilă chiar şiatunci când este avut în vedere raportul dintre acestnumăr şi populaţia ţării. Mai mult, în România nu pot fiînfiinţate partide politice care să îşi propunăpromovarea unor politici la nivel local sau zonal, pelângă condiţia legată de minimum 25.000 de membrifondatori, existând şi aceea conform căreia respectiviitrebuie să provină din cel puţin 15 judeţe ale ţării (din54) şi municipiul Bucureşti, câte cel puţin 300 dinfiecare din aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.


( )se continuăTabelul .4 Num ţărul de membri fondatori necesar înfiin ării unui partid


Bulgaria� Candidaţi propuşi de

- partide politice


� Candidaţi independenţipropuşi de comitete deiniţiativă

Candidaţii independenţi trebuie să prezinte unnumăr de semnături din partea alegătorilor cudomiciliul stabil în circumscripţia în carecandideaz ţional cuă, număr care este proporm ţieiărimea circumscrip ă între 1.100şi care variazşi 2.000.

România� Candidaţi propuşi de

- partide politice

- coaliţii de partide(însemnând alianţepolitice sau alianţeelectorale)

- organizaţii aleminorit ţilorănaţionale


Un candidat independent trebuie prezinte o listă cususţin ţin 5% dinători în număr egal cu cel punumărul total al alegătorilor înscrişi în listeleelectorale din circumscripţia în care candidează.

ŢaraNumăr demembri

fondatoriObservaţii

Austria 1 -

Belgia 3 -

Cehia - -

Cipru - -

Danemarca 1 -

Estonia 1.000 -

(continuare)Tabelul .4 Num ţărul de membri fondatori necesar înfiin ării unui partid

ŢaraNumăr demembri

fondatoriObservaţii

Finlanda 5.000 Asociaţiile care au ca scop principal influenţarea afacerilor interne potfi introduse în registrul partidelor. Pentru a fi înregistrate ca şi partide,asociaţiile trebuie să prezinte un program politic şi 5.000 de semnăturiaparţinând alegătorilor.

Franţa 2 Conform statutului partidelor politice, toate asociaţiile care intră subincidenţa legii finanţării partidelor politice sunt considerate partide.

Germania 300 -

Grecia 200 -

Irlanda 300 Pentru a înfiinţa un partid este nevoie de un număr de 300 dealeg ţia unui parlamentar membru al partidului.ători, sau de declara

Italia 2 - 5 Nu există o limită minimă de membri necesari pentru constituirea unuipartid, pot fi chiar două persoane, însă în unele regiuni se cere unminimum de cinci membri pentru înscrierea în registrul organizaţiilor.

Letonia 200 -

Lituania 400 -

Luxemburg 3 -

Malta - -

Olanda 1 -

Polonia 1.000 -

Portugalia 7.500 -

Regatul Unit 8 -

Slovacia 3 -

Slovenia 2 Partidele politice sunt definite de legea asociaţiilor, iar în legeaasociaţiilor nu se menţionează un număr minim de membri, doar sefoloseşte pluralul „membri”.

Spania 2 De fapt, în legea partidelor politice nu exist ţionat un numă men ărminim; doar se foloseşte pluralul „membri”.

Suedia 1 -

Ungaria 5.000 -

Bulgaria 50 -

România 25.000 Cei 25.000 trebuie s ţin 15 judeţeă provină din cel pu şi municipiulBucureşti, iar în fiecare dintre acestea s ţin 300ă aibă domiciliul cel pudintre membrii fondatori.

În imaginea următoare este înfăţişat un grafic realizatpe baza raportului dintre numărul de membri fondatorinecesari pentru înfiinţarea unui partid şi numărul de

locuitori în fiecare din cele 27 de ţări care fac obiectulstudiului.


0

20

40

60

80

100

120

Austria

Belgia

Danem

arca

Estonia

Finla

nda

Ger

man

ia

Gre

cia

Irlan

daIta

lia

Letonia

Lituan

ia

Luxem

burg

Ola

nda

Polonia

Portugal

ia

Regat

ul Unit

Slova

cia

Slove

nia

Spania

Suedia

Ungaria

Bulgar

ia

Roman

ia

Grafic 1. Raportul dintre numărul de membri fondatori necesari pentru înfiinţarea unui partid şinumărul de locuitori

Situaţia celor care votează şi a celor caresunt votaţi, în fiecare dintre ţările Uniunii

Europene, în Bulgaria şi în România

În cele ce urmează, este prezentată o sinteză ainformaţiilor conţinute de capitolele precedente,sinteză structurată însă, pe ţările care fac obiectulstudiului. Informaţiile prezentate în acest capitol suntcele care se referă la aspecte care diferă, în general, dela o ţară la alta. Caracteristici comune tuturor celor 27de ţări, cum ar fi vârsta minimă la care cetăţeanul aredrept de vot (care este de 18 ani) nu au mai fost incluse.

Prezentarea aferentă fiecărei ţări cuprinde şi o scurtădescriere a sistemului electoral folosit în alegerileparlamentare, descriere preluată din prima broşură dinciclul „25 + 2 modele electorale”, anume cea dedicatăsistemelor electorale, astfel încât cititorul să îşi poatăda seama în ce context funcţionează regulile cu privirela candidaţi.

Austria

Cetăţenii cărora le este suspendat sau anulatdreptul la vot

Cetăţeni ai altor state care pot vota pe teritoriulţării, la alegerile legislative

Obligativitatea de a vota

Vârsta minimă pentru candidatură

Restricţii legate de cetăţenie şi reşedinţă, pentrucandidaţi

Obligativitatea de plată a unei taxe sau deconstituire a unui depozit bancar, la depunereacandidaturilor

Tipul de sistem electoral folosit în alegerileparlamentare

Tipuri de candidaţi, în funcţie de cine îi propune

Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele caresuferă condamnări ce depăşesc an, suspendareafiind revocată la luni după sfârşitul pedepsei.

Nu.

Nu.

21 de ani pentru Consiliul Naţional (Camerainferioară), 30 de ani pentru Consiliul Federal (CameraSuperioară) şi 35 de ani pentru funcţia de Preşedinte.

Pentru candidatura în alegerile parlamentare şialegerile prezidenţiale este obligatorie cetăţeniaaustriacă.

Orice partid care participă la alegeri parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 435 de Euro; nu serambursează.

Consiliul Naţional este ales prin sistem electoralproporţional cu listă închisă şi vot preferenţial, în timpce locurile din Consiliul Federal sunt ocupate de cătrepersoanele nominalizate, la nivelul adunărilorregionale, de către partidele politice reprezentate înparlamentele respective, fiecare partid având dreptulla un număr de nominalizări în funcţie de numărul delocuri deţinut în fiecare adunare.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, precum şicandidaţi independenţi.

unaseş

Belgia


Cetăţenii altor state care pot vota pe teritoriulţării, la alegerile legislative



Condiţii legate de cetăţenie şi reşedinţă, pentrucandidaţi



Tipurile de candidaţi, în funcţie de cine îi propune

Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele caresuferă condamnări ce depăşesc patru luni.

Nu.

Da.

21 de ani pentru alegerile parlamentare.

Se impune condiţia de cetăţenie candidaţilor lapreşedinţie şi celor care candidează pentru parlament.Nu există condiţionare de perioada de reşedinţă peteritoriul ţării.

Nu se impune nici dovada constituirii de depozitebancare la dispoziţia statului, nici plata unei anumitetaxe la înscrierea în alegeri.

Pentru alegerea Camerei Reprezentanţilor, sefoloseşte un sistem proporţional cu scrutin de list şi votpreferenţial (opţional) organizat la nivelul mai multorcircumscripţii plurinominale. În ceea ce priveşteSenatul, 40 dintre membrii acestuia sunt aleşi direct, încircumscripţii plurinominale constituite pe criteriilingvistice (25 de către colegiul electoral olandez şi 15de către colegiul electoral francez), folosindu-sesistemul proporţional cu scrutin de listă. 21 de senatorisunt desemnaţi de către adunările comunităţilor - 10 decătre şi din cadrul consiliului comunităţii flamande, 10numiţi de consiliul comunităţii franceze şi 1 de către şidin cadrul consiliului comunităţii germane. Încă 10 suntnumiţi în funcţie de puterea partidelor reprezentate înSenat, 6 de către senatorii aleşi direct şi 4 de către cei21 de senatori desemnaţi de către comunităţi.Descendenţii direcţi ai monarhului sunt, de asemenea,senatori, însă nu sunt luaţi în calcul atunci când sestabileşte cvorumul acestei Camere.


ă

Cehia









Persoanele cu dizabilităţi mintale.

Nu.

Nu.


Se impune condiţia de cetăţenie celor care candideazăpentru parlament. Nu există condiţionarea de perioadade reşedinţă pe teritoriul ţării.

Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 7.000 de Euro pentrufiecare listă de candidaţi; se rambursează.

Senatorii se aleg prin sistem majoritar absolut (pentruca un candidat să fie ales, trebuie să obţină mai mult dejumătate din voturile valabil exprimate), în cadrul unorcircumscripţii uninominale. Deputaţii se aleg prinsistem proporţional cu scrutin de listă (închisă),desfăşurat la nivelul unor circumscripţii electorale carecorespund regiunilor administrative ale RepubliciiCehe, fiecare alegător având şi posibilitatea de aexprima voturi preferenţiale în favoarea a maximumpatru candidaţi de pe lista pe care o votează.


(Pre)

şedinteleeste ales de Parlament


Cipru









Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele caresuferă condamnări.

Nu.

Da.

25 de ani pentru alegerile parlamentare şi 35 de anipentru cele prezidenţiale.

Se impune condiţia de cetăţenie candidaţilor lapreşedinţie şi celor care candidează pentru parlament.Nu există condiţionarea de perioada de reşedinţă peteritoriul ţării.

Depozitul este stabilit la nivelul fiec rui candidat înparte şi este returnat pentru fiecare candidat careobţine (în voturi preferenţiale) cel puţin 4% dincoeficientul electoral. Coeficientul electoral sestabileşte la nivelul circumscripţiei electorale sau lanivel naţional şi reprezintă numărul mediu de voturicorespunzător unui candidat ales, calculat ca fiind câtulîmpărţirii numărului de voturi valabil exprimate lanumărul de mandate

Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoralproporţional cu scrutin de listă închisă şi votpreferenţial, organizat la nivelul a şase circumscripţiielectorale.


ă

Danemarca









Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele care audomiciliul în străinătate de mai mult de 12 ani.

Nu.

Nu.

18 ani pentru Parlament.

Se impune condiţia de cetăţenie celor care candideazăpentru parlament. Nu există condiţionare de perioadade reşedinţă pe teritoriul ţării.

Nu se impune nici dovada constituirii de depozitebancare la dispoziţia statului nici plata unei anumitetaxe la înscrierea în alegeri.

Sistemul electoral danez este unul complex şi construitpe baza principiului reprezentării proporţionalecoroborat cu cel al distribuirii teritoriale a mandatelor înfuncţie de populaţie, de numărul alegătorilor şi desuprafaţa geografică. În alegeri, Danemarca esteîmpărţită în trei regiuni: "Metropolitan Copenhagen”,“Islands” şi “Jutland”. Acestea, la rândul lor, suntdivizate în circumscripţii electorale în număr total de 17.Cele 17 circumscripţii sunt împărţite în districte„nominale” în număr de 103, districte care nu au nici orelevanţă din punct de vedere al distribuirii mandatelorîntre competitorii electorali, însă deţin un rol importantîn procesul de alocare a mandatelor între candidaţi,precum şi din punct de vedere al administrăriialegerilor. Fiecare partid politic are posibilitatea (însănu şi obligaţia) ca în cadrul fiecăreia din cele 17circumscripţii, să repartizeze fiecărui candidat unanumit district „nominal”, în districtul respectivcandidatul urmând a figura primul pe lista partidului săupe buletinele de vot.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, precum şicandidaţi independenţi. Persoanele cu dizabilităţimintale.



Estonia










Nu.

Nu.


Se impune condiţia de cetăţenie candidaţilor lapreşedinţie şi celor care candidează pentru parlament.

Nu există condiţionare de perioada de reşedinţă peteritoriul ţării.

Candidaţii care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă echivalentă ca valoare cudou salarii minime lunare; se rambursează.

Membrii Parlamentului sunt aleşi printr-un sistemelectoral cu scrutin de listă (deschisă) şi vot preferenţial(obligatoriu), desfăşurat la nivelul a 11 circumscripţiiplurinominale.


ă

Finlanda









Nu există.

Nu.

Nu.



Nu există.

199 dintre reprezentanţii Parlamentului sunt aleşiprintr-un sistem de reprezentare proporţională cuscrutin de listă şi vot preferenţial obligatoriu, scrutinulfiind organizat la nivelul celor 15 circumscripţiielectorale care corespund unitaţilor administrative aleţării. Într-una dintre circumscripţii (Insulele Aland), sealege un singur deputat, anume candidatul careobţine cel mai mare număr de voturi.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, precum şicandidaţi propuşi de asociaţii formate de alegători dincircumscripţii.

Franţa




Vârsta minimă pentru candidaturăPersoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele caresuferă condamnări, doar pentru anumite pedepse.

Nu.

Nu.

23 de ani pentru Preşedinte şi Parlament.







Deputaţii din Adunarea Naţională sunt aleşi prin sistemmajoritar uninominal în două tururi de scrutin, alegeriledesfăşurându-se în 577 de circumscripţii electorale

uninominale. Senatul prezintă originalitatea ca pentrualegerea membrilor săi să fie folosite două tipuri desisteme - sistem majoritar în departamentele mici (încare se aleg cel mult trei senatori) şi sistem proporţionalîn celelalte. Cei 331 de senatori sunt aleşi pentru unmandat de ani, reînnoibil. La fiecare trei ani seorganizează alegeri pentru jumătate din locurile dinSenat. Senatorii sunt aleşi de către un colegiu electoralformat din peste 145.000 de persoane: deputati,consilieri regionali sau generali, delegaţii consiliilorlocale membri ai Consiliului Superior al francezilor dinstrăinătate.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, candidaţipropuşi de grupări politice formate din alegătorii dincircumscripţie, precum şi candidaţi independenţi.

şase


Germania









Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele cedomiciliază în străinătate, cu excepţia celor cudomiciliul în ţările member ale Consiliului Europei şi acelor care au domiciliul în alte ţări de mai puţin de 10ani.

Nu.

Nu.

18 ani pentru Parlament (Pre).

Se impune condiţia de cetăţenie celor care candideazăpentru parlament. Nu există condiţionare de perioadade reşedinţă pe teritoriul ţării.


Pentru Bundestag, alegerile se desfăşoară în bazaunui sistem proporţional prin compensare, cu selecţiepersonalizată. Un număr de 299 de membri sunt aleşiîn tot atâtea circumscripţii uninominale, în fiecare dintreacestea fiind declarat ales candidatul care obţine celmai mare număr de voturi. Celelalte locuri revincandidaţilor de pe listele pe care partidele politice lepropun la nivelul landurilor. O persoană carecandidează într-o circumscripţie uninominală poate săfigureze şi pe lista de candidaţi a partidului la nivelullandului. Membrii Bundesrat-ului sunt desemnaţi deadunările legislative ale celor 16 landuri.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, candidaţipropuşi de alte tipuri de organizaţii, precum şi candidaţiindependenţi.

şedintele este ales deParlament

Grecia




Cetăţenii cărora le este suspendat sau anulat dreptul lavot. Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanelecare domiciliază în străinătate.

Nu.

Da.







Se impune condiţia de cetăţenie. Nu existăcondiţionare de perioada de reşedinţă pe teritoriul ţării.

Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 146,74 de Euro pentrufiecare candidat; nu se rambursează.

Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoralproporţional cu scrutin de listă (deschisă) şi voturipreferenţiale obligatorii, organizat la nivelul a 56 decircumscripţii electorale (între care cinci au repartizatcâte un singur mandat).



Irlanda









Nu există.

Da, doar pentru cetăţenii britanici.

Nu.



Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 300 de lire irlandezepentru fiecare candidat; se rambursează.

Începând din 1922, pentru alegerea CamereiReprezentanţilor se foloseşte sistemul cu vot unic

transferabil, alegerile fiind organizate în 42 decircumscripţii electorale, numărul de mandate carecorespunde fiecărei circumscripţii variind, conform legiiîntre trei şi opt (în funcţie de numărul locuitorilor dincircumscripţie). În realitate, numărul de reprezentanţicare se aleg într-o circumscripţie nu este mai mare decinci. Membrii Senatului sunt desemnaţi în maximum90 de zile după alegerea Camerei Reprezentanţilor, înfelul următor: 11 dintre ei sunt numiţi de Primul Ministru(Taoiseach); 6 sunt aleşi de către absolvenţii a douăuniversităţi - Universitatea Naţională a Irlandei şiUniversitatea din Dublin, dintre reprezentanţii acestoruniversităţi (câte trei de fiecare), folosindu-se sistemulcu vot unic transferabil; 43 sunt aleşi dintre persoaneavând experienţă şi expertiză într-unul din următoarele5 domenii de activitate: cultură şi educaţie, agriculturăşi pescuit, muncă, industrie şi comerţ (incluzândarhitectur ) şi administraţie şi servicii sociale(incluzând activităţi de voluntariat). Alegerea se face(prin corespondenţă) de către un corp electoral formatdin membrii Camerei Reprezentanţilor, membriiSenatului în funcţie, membrii consiliilor districtuale,folosindu-se sistemul cu vot unic transferabil.Nominalizările candidaţilor pentru cele cinci domenii sefac de către membrii celor două Camere (oricare patrumembri pot propune un candidat, însă orice membru nupoate susţine decât un candidat).


ă

Italia









Persoanele care suferă condamnări, doar pentruanumite pedepse, acestea incluzând condamn rilepentru toate cazurile de înc lcare a legislaţieielectorale.

Nu.

Da, fără să existe însă nici o sancţiune pentrualegătorii care nu se prezintă la vot.

25 de ani pentru Parlament.



Începând din decembrie 2005, s-a revenit la un sistemproporţional cu scrutin de listă (blocată). Totodată,sistemul electoral italian prevede şi acordarea uneiprime electorale partidului/coaliţiei care se clasează peprimul loc. Pentru Camera Deputaţilor, 12 mandatesunt atribuite într-o circumscripţie reprezentândcetăţenii din străinatate şi un mandat este atribuitregiunii Valle d'Aosta. Restul de 617 mandate suntatribuite în 26 de circumscripţii electorale constituite lanivelul regiunilor, fiecare circumscripţie având un numărde mandate proporţional cu mărimea sa. În cazulSenatului, un mandat este atribuit în Valle d'Aosta,

în Trento Alto Adige şi în circumscripţiareprezentând cetăţenii din străinătate. Restul de 301mandate se atribuie în circumscripţii constituite lanivelul celor 18 regiuni rămase, fiecare regiune primindun număr de mandate proporţional cu populaţia sa.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, candidaţipropuşi de grupurile politice reprezentând minorităţilelingvistice, precum şi candidaţi independenţi.

ăă

şapte şase


Letonia










Nu.

Nu.



Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 1.420 de Euro pentrufiecare listă de candidaţi; se rambursează.

Alegerile se desfăşoară pe baza unui sistemproporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţialorganizat la nivelul a cinci circumscripţii electorale. Uncandidat poate figura pe listele depuse în mai multecircumscripţii electorale.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice şicandidaţi propuşi de coaliţii de partide.


Lituania










Nu.

Nu.

Pentru alegerile parlamentare, vârsta minimă acandidaţilor este de 25 de ani, iar pentru Preşedinţieeste de 40 de ani.

Candidaţii la alegerile parlamentare şi prezidenţialetrebuie să fi avut reşedinţa în ţară cel puţin trei ani.

Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă echivalentă ca valoare cuun salariu mediu lunar pentru fiecare candidat într-ocircumscripţie uninominală + 20 de salarii medii pentrulista de candidaţi la nvel naţional; se rambursează.

Sistemul electoral este unul mixt/paralel direct: 71 decandidaţi sunt aleşi prin scrutin uninominal încircumscripţii uninominale, iar ceilalţi 70 sunt aleşi prinscrutin de listă desfăşurat la nivel naţional (întregteritoriul constituie o circumscripţie electorală).

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, precum şicandidaţi independenţi, doar în circumscripţiileuninominale.

Luxemburg










Nu.

Da.




Pentru alegeri se foloseşte sistemul proporţional cu votmultiplu, în patru circumscripţii electorale, după cumurmează: Nord - 9 deputaţi, Sud - 23 deputaţi, Centru -21 deputaţi, Est - 7 deputaţi.


Malta





Persoanele cu dizabilităţi mintale, persoanele caredomiciliază în străinătate - doar pentru cei care au avutreşedinţa în străinătate mai mult de 12 luni în ultimele18 luni, şi persoanele care suferă condamnări.

Nu.

Nu.






Candidaţii la alegerile parlamentare şi prezidenţialetrebuie să fi avut reşedinţa pe teritoriul ţării cel puţinşase luni.

Nu exist .

Sistemul electoral folosit pentru alegerea Parlamentuluieste unul de reprezentare proporţională, cu vot unictransferabil şi care presupune şi un mecanism decompensare, pentru anumite situaţii. Scrutinul esteorganizat în 13 circumscripţii, în fiecare dintre acesteaalegându-se câte cinci parlamentari.


ă


Polonia







Nu.

Nu.


Se impune condiţia de cetăţenie candidaţilor lapreşedinţie şi celor care candidează pentru parlament.Candidaţii la preşedinţie şi la alegerile parlamentaretrebuie să fi avut reşedinţa pe teritoriul ţării de cel puţincinci ani.

Olanda









Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele caresuferă condamnări ce depăşesc un an, doar pentruanumite pedepse.

Nu.

Nu.



Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 11.250 de Euro; serambursează.

Pentru alegerea Camerei inferioare (mai importantădecât cealaltă, prin prisma faptului că este singura carepoate iniţia legi), se foloseşte un sistem dereprezentare proporţională, cu scrutin de listă şi votpreferenţial organizat la nivelul unei singurecircumscripţii (care este teritoriul ţării). MembriiCamerei superioare sunt aleşi în mod indirect, de cătreun corp de electori format din reprezentanţii consiliilorregionale, folosindu-se acelaşi sistem proporţional cuscrutin de listă şi vot preferenţial. Locurile suntdistribuite la nivel naţional între diferitele liste saugrupuri de liste care au obţinut un minimum de 0.67%;fiecare primeşte atâtea locuri cât numărul de ori de carenumărul de voturi primite este multiplu al normei dereprezentare stabilite la nivel naţional (numărul devoturi valabil exprimate în întreaga ţară împărţit lanumărul de locuri care trebuie distribuite). În cadrulfiecărei liste locurile sunt alocate între candidaţicorespunzător ordinii în care apar în aceasta. Alocarearestului de mandate rămase nedistribuite se realizeazăprin metoda d'Hondt.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, candidaţipropuşi de grupări politice formate de alegători dincircumscripţii, precum şi candidaţi independenţi.





Sistemul electoral folosit pentru alegerea Sejm-uluieste unul proporţional cu scrutin de listă şi votpreferenţial (obligatoriu) organizat la nivelul unorcircumscripţii electorale plurinominale. Circumscripţiilesunt organizate la nivelul voievodatelor sau al unordiviziuni ale acestora, regula de bază în stabilirea„graniţelor” circumscripţiilor fiind aceea că acestegraniţe nu le pot întrerupe sau intersecta pe cele alejudeţelor sau ale oraşelor care au statut de judeţ înlegislaţia electorală, din cele care formează teritoriulunui voievodat. Cu alte cuvinte, o circumscripţie

electorală poate să cuprindă doar judeţe şi oraşe (degenul celor menţionate mai sus) întregi, nicidecumdiviziuni ale acestora. Mărimea unei circumscripţiitrebuie să fie de aşa natură încât la nivelul ei să sealeagă cel puţin şapte deputaţi în Sejm. Senatorii suntaleşi printr-un sistem bazat pe principiul majorităţii, încircumscripţii stabilite de aşa natură încât, în fiecaredintre ele să se aleagă între doi şi patru senatori. Înfiecare circumscripţie electorală, fiecare comitetelectoral (reprezentând partid politic, alianţă politicăetc.) poate propune un număr de candidaţi cel mult egalcu numărul de senatori care trebuie aleşi încircumscripţia respectivă.

Pot exista candidaţi propuşi de comitetele electorale.Comitetul Electoral este o structură de reprezentare şiexecuţie a unui partid politic, coaliţie sau grup deminimum 1.000 de cetăţeni.


Portugalia


Cetăţenii altor state care pot vota pe teritoriul ţării,la alegerile legislative







Persoanele cu dizabilităţi mintale, persoanele caredomiciliază în străinătate - dar doar pentru alegerilelegislative, şi persoanele care suferă condamnări.

Da, doar pentru cetăţenii Uniunii Europene cu reşedinţăstabilă în Portugalia şi cetăţenilor brazilieni care au„drepturi egale” speciale.

Da, fără să existe însă nici o sancţiune pentru alegătoriicare nu se prezintă la vot.

18 ani pentru Parlament şi 35 de ani pentru Preşedinţie.



Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoralproporţional cu scrutin de listă (blocată). Un număr de226 parlamentari sunt aleşi în cadrul unor circumscripţiielectorale ce corespund unităţilor administrative.Numărul de mandate care revin unei circumscripţii esteproporţional cu numărul de alegători din circumscripţiarespectivă şi este stabilit prin metoda d'Hondt (cea maimare medie). Patru mandate sunt alocate la nivelul adouă circumscripţii electorale constituite pentru cetăţeniicu drept de vot care se află în afara ţării - una pentrucetăţenii portughezi rezidenţi în ţările membre aleUniunii Europene, pentru care sunt alocate doumandate, şi o alta pentru cetăţenii din celelalte ţări lacare se adaugă regiunea Macao.


ă

Regatul Unit al Marii Britanii şiIrlandei de Nord

Cetăţenii cărora le este suspendat sau anulatdreptul la vot Cetăţenii altor state care pot vota pe teritoriul

ţării, la alegerile legislativePersoanele cu dizabilităţi mintale, persoanele caredomiciliază în străinătate - dar doar pentru cei care au

reşedinţa în străinătate de mai mult de 15 ani, şipersoanele care suferă condamnări.

Da, doar cetăţenilor Commonwealth-ului şi Irlandei.







Nu.



Partidele care participă la alegerile parlamentaretrebuie să plătească o taxă de 732 de Euro pentrufiecare candidat; se rambursează.

Pe teritoriul Marii Britanii (Anglia, Scoţia şi ŢaraGalilor), membrii Camerei Comunelor se aleg prinsistem majoritar cu un singur tur de scrutin, organizat încircumscripţii uninominale, cunoscut în literatura despecialitate sub denumirea (denumire care provine dincursele hipice, unde învingătorul este concurentul caretrece primul de un anumit punct de pe pista de alergare- linia de sosire, toţi cei care trec linia respectivă după elfiind consideraţi a fi pierdut cursa) sau (deşi această dinurmă denumire mai este valabilă şi pentru unelesisteme majoritare de listă). Un partid politic are dreptulla un candidat în fiecare circumscripţie electorală. ÎnIrlanda de Nord, alegerile se organizează dupăsistemul „votului unic transferabil”, folosit în Irlanda.



Slovenia








Nu.

Nu.

18 ani atât pentru Parlament.


Nu se impune nici dovada constituirii de depozite

Slovacia










Nu.

Nu.




În Slovacia, Parlamentul este ales prin sistem electoralproporţional cu scrutin de listă şi vot preferenţial,organizat la nivelul unei singure circumscripţiielectorale (stabilită la nivelul întregului teritoriu).


bancare la dispoziţia statului, nici plata unei anumitetaxe la înscrierea în alegeri.

Parlamentul este ales prin sistem electoral proporţionalcu scrutin de listă (închisă), organizat la nivelul a optcircumscripţii electorale. La rândul ei, o circumscripţieeste împărţită în 11 regiuni, câte una pentru fiecaredintre candidaţii de pe lista unui partid (într-ocircumscripţie electorală, cei 11 candidaţi de pe lista

unui partid sunt repartizaţi, fiecare, în câte o regiune).Pentru minorităţile naţionale - italiană şi maghiară careau dreptul, fiecare, la câte un mandat de deputat, sestabilesc două circumscripţii speciale.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, organizaţii aleminorităţilor naţionale, precum şi candidaţiindependenţi.




Spania









Persoanele cu dizabilităţi mintale şi persoanele caresuferă condamnări, doar pentru anumite pedepse.

Nu.

Nu.




Pentru alegerea Camerei Deputaţilor se foloseşte unsistem de reprezentare proporţională cu scrutin de listă(blocată) organizat la nivelul a 50 de circumscripţiielectorale. Pentru alegerea Senatului se folosesc douăsisteme: 208 senatori sunt aleşi în mod direct în 52 decicrumscripţii electorale plurinominale (cu patrusenatori fiecare), prin aşa numitul “sistem cu votlimitat”, în care fiecare alegător votează nu o listă decandidaţi, ci un număr de maximum trei candidaţi;ceilalţi 40 de senatori sunt aleşi în mod indirect, ei fiinddesemnaţi de adunările legislative ale celor 17comunităţi autonome, fiecare dintre acestea avânddreptul de a alege un senator la care se adaugă încăunul pentru fiecare milion de locuitori.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide şi candidaţipropuşi de asociaţii de alegători formate din minimumdoi membri.

Suedia








Nu.

Nu.






Sistemul electoral folosit este unul poporţional cuscrutin de listă şi vot preferenţial (opţional), organizat lanivelul a 29 de circumscripţii electorale care corespundregiunilor administrative.



Bulgaria







Persoanele care suferă condamnări.

Nu.

Nu.

21 de ani pentru Parlament şi 40 de ani pentruPreşedinte.

Se impune condiţia de cetăţenie candidaţilor lapreşedinţie şi celor care candidează pentru parlament.Candidaţii la preşedinţie trebuie să fi avut reşedinţa peteritoriul ţării de minimum cinci ani.


Ungaria









Persoanele cu dizabilităţi mintale, persoanele caredomiciliază în străinătate şi persoanele care suferăcondamnări.

Nu.

Nu.

18 ani pentru Parlament (Pre).



Sistemul electoral folosit este unul mixt, care combinăsistemul majoritar cu sistemul proporţional: 176 demembri sunt aleşi la nivelul a tot atâtea circumscripţiiuninominale, prin sistem majoritar uninominal cu douătururi, cel mult 152 la nivelul a 20 de circumscripţiidepartamental teritoriale, prin scrutin de listă organizatîn circumscripţiile respective, iar cel puţin 58 demandate sunt „compensatorii”, fiind atribuite unoradintre candidaţii aflaţi pe listele naţionale ale partidelor.Fiecare partid/coaliţie are dreptul să propună: câte uncandidat în fiecare din cele 176 de circumscripţiiuninominale; câte o listă de candidaţi în fiecare din cele20 de circumscripţii departamentale; o listă la nivelnaţional.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, candidaţipropuşi de organizaţii sociale, precum şi candidaţiindependenţi.

şedintele este ales deParlament



Alegerile se desfăşoară în baza unui sistem electoralproporţional cu scrutin de listă (blocat), organizat lanivelul a 31 de circumscripţii electorale, între care treisunt consituite în Sofia şi două în Plovdiv (celelalte 26de circumscripţii corespund regiunilor administrative).

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide, precum şicandidaţi independenţi propuşi de comitete deiniţiativă.


România










Nu.

Nu.

23 de ani pentru Camera Deputaţilor 35 de ani pentruSenat ţie.

Candidaţii trebuie să fie cetăţeni ai României lamomentul depunerii candidaturii.


Pentru ambele Camere, alegerile se desfăşoară înbaza unui sistem electoral proporţional cu scrutin delistă (blocat), organizat la nivelul a 42 de circumscripţiielectorale, între care una o reprezintă municipiulBucureşti.

Pot exista candidaţi propuşi de partide politice,candidaţi propuşi de coaliţii de partide (însemnândalianţe politice sau alianţe electorale), organizaţii aleminorităţilor naţionale, precum şi candidaţiindependenţi.

şişi pentru preşedin

Bibliografie

Massicotte, Louis,Andre Blais, andAntoine Zoshinaka. 2004.. University of Toronto Press.

Blais,Andre. 2000. . University of PittsburghPress.

Katy, Richard S. 1997. . Oxford University Press.

Establishing the Rules of the Games. Election Laws inDemocracies

To Vote of Not to Vote?The Merits and Limits of Rational Choice Theory

Democracy and Elections

II.II Actorii procesului electoral. Actorii procesului ... · PDF fileDreptul de autor...

Documents

Transcript of II.II Actorii procesului electoral. Actorii procesului ... · PDF fileDreptul de autor...