Identitatea Spatiului Balcanic

84
CUPRINS Introducere................................................. ............................................................ ...2 Metodologia cercetării şi sursele de informare................................................... ...5 I. Identitatea spaţiului balcanic.................................................... .............7 I.1. Perspectiva istorică.................................................... ............................7 I.2. Perspectiva geografică.................................................. .......................13 I.3. Perspectiva demografică................................................. .....................15 I.3.1 Realităţi etnice...................................................... .........................17 1

Transcript of Identitatea Spatiului Balcanic

Page 1: Identitatea Spatiului Balcanic

CUPRINS

Introducere................................................................................................................2

Metodologia cercetării şi sursele de informare......................................................5

I. Identitatea spaţiului balcanic.................................................................7

I.1. Perspectiva istorică................................................................................7

I.2. Perspectiva geografică.........................................................................13

I.3. Perspectiva demografică......................................................................15

I.3.1 Realităţi etnice...............................................................................17

I.3.2 Realităţi confesionale....................................................................20

II. Geopolitica zonei balcanice....................................................................23

II.1. Kosovo independent............................................................................24

II.2. Problema regională a ariilor de populaţie.........................................26

II.3. Balcanii în zilele noastre......................................................................26

III. Violenţa în spaţiul balcanic.....................................................................33

III.1. Iugoslavia. Prăbuşirea castelului de cărţi....................................33

III.2. Războiul din Iugoslavia şi paradigma balcanică.........................35

III.2.1. Războiul din Slovenia..................................................................37

III.2.2. Războiul din Croaţia..................................................................39

III.2.3. Războiul din Bosnia-Herţegovina..............................................40

III.2.4. De la Bosnia la Kosovo...............................................................42

Concluzii......................................................................................................................45

Bibliografie..................................................................................................................47

1

Page 2: Identitatea Spatiului Balcanic

INTRODUCERE

Balcanii, sunt un subiect care reprezintă o continuă provocare, o zonă în care

situaţia se poate schimba de la o zi la alta, totuşi, interesul general pentru acest subiect nu

este prea mare, atât în România cât şi în restul statelor din Europa, decât în situaţii aparte,

care atrag atenţia tuturor.

Sursele sunt destul de multe pentru toate perioadele, până în ultimii ani; pentru

evenimentele dintre anii 2000-2004 pot fi folosite revistele şi sursele electronice,

volumele fiind mult mai puţine. Unele dintre cele mai importante surse pentru această

lucrare sunt volumele Mariei Todorova (Balcanii şi Balcanismul), şi al lui Larry Wolff

(Inventarea Europei de Est). Maria Todorova cercetează această regiune de-a lungul

istoriei, şi vine în multe momente, cu o perspectivă pro-balcanică, arătând înţelesul

Balcanilor, importanţa lor, factorii care i-au împins spre situaţia actuală, dar şi modul în

care au fost influenţaţi de, şi au influenţat, restul Europei. Larry Wolff prezintă balcanii

ca fiind o lume necultivată, barbară şi un petic de pământ care nu se putea asocia cu

Europa şi nici cu Orientul mijlociu.

Atât conflictele actuale, cât şi cele din trecutul recent au avut uneori un aer

anacronic. Ar fi exagerat însă să se explice totul prin istorie, dar, în acelaşi timp, este

adevărat că lumea balcanică nu poate fi înţeleasă decât cunoscându-i istoria. Până atunci,

istoria balcanică a fost încadrată în istoria unuia sau altuia dintre imperiile sau statele care

au stăpânit, în anumite perioade, regiuni ale ei. În procesul constituirii statelor naţionale,

istoria popoarelor din Peninsula Balcanică a fost instrumentalizată ideologic într-o

măsură neîntâlnită altundeva. Din această cauză, nu se poate vorbi de o singură istorie

globală a Peninsulei, ci de mai multe istorii naţionale, care se contrazic reciproc nu numai

în ceea ce priveşte perioada contemporană, dar şi trecutul balcanic comun, pe care fiecare

încearcă să-l acapareze în folos propriu. Totuşi, sau, poate şi din această cauză istoria

balcanică prezintă un interes cu totul deosebit, ca istorie a unei zone în care se

intersectează influenţe şi interese diverse.

Peninsula balcanică formează, de fapt o unitate geografică, politică şi culturală

distinctă, cu personalitatea sa specifică, deosebită de alte zone, chiar învecinate cu ea din

2

Page 3: Identitatea Spatiului Balcanic

punct de vedere geografic. Au contribuit la aceasta în primul rând faptul că popoarele din

această parte a continentului sunt moştenitoare ale unor străvechi tradiţii comune de viaţă

spirituală şi de organizare social-politică traco-daco-getă, greacă, romană şi bizantină.

Zona sud-estului european formează una dintre acele aşa-numite ”unităţi

regionale” categorie cu un rol deosebit de important în istoria civilizaţiilor, trăsături

comune tuturor popoarelor din regiune se împletesc cu puternice elemente naţionale

specifice, dând măsura personalităţii fiecărui popor. Într-o astfel de grupare conştiinţa

intereselor comune este cvasi-generală, sentimentele de prietenie şi solidaritate sunt

reciproce, cum reciproce sunt şi împrumuturile de valori materiale şi spirituale.

Ceea ce a contribuit însă în cea mai mare măsură lastrângerea legăturilor şi la

consolidarea prieteniei dintre popoarele din această regiune au fost suferinţele şi luptele

comune împotriva dominaţiei străine, de cele mai multe oriaceeaşi pentru toţi, pentru

libertate socială şi independenţă naţională. Din punct de vedere geografic, Peninsula

Balcanică este o regiune terestră înconjurată de mările Neagră, Egee, Ionică şi Adriatică.

Deşi cursurile Dunării, Savei şi Kupei sunt cel mai adesea desemnate ca trasând conturul

perimetrului nordic al ei,trebuie avut în vedere şi soarta ţinuturilor de dincolo de Dunăre

locuite de români,croaţi şi sloveni legate şi de spaţiul central european.

Realitatea geoculturală a arealului regiunii Balcanilor presupune existenţa unei

serii de aspecte proprii acestei regiuni: afluxul de persoane şi influenţe culturale dintoate

punctele cardinale, marea mobilitate internă a populaţiei, fuziunea şi difuziunea etnică,

pluralismul confesional şi cultural, bilingvismul şi fenomenele de aculturaţie.

Primele deplasări substanţiale de populaţie, pentru care există date globale, au

avut loc în a doua parte a secolului al XIX-lea. Astfel, mai bine de un milion de

musulmani au părăsit Balcanii în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea şi s-au

stabilit la Istanbul şi în Anatolia. Tot atunci, un milion de locuitori creştini şi-au schimbat

caminul cu musulmanii care parăseau zona. Situaţia aceasta s-a prelungit în prima parte a

secolului XX, în special în perioada 1912-1922 (cele două războaie balcanice, Primul

Război Mondial şi războiul greco-turc).

Aproape două milioane şi jumatate de oameni au fost afectaţi de aceste dislocări

(printre ei aproximativ un milion şi jumătate de greci din Asia Mică, circa un sfert de

milion de musulmani care au parăsit Balcanii, pornind spre Turcia, un sfert de milion de

3

Page 4: Identitatea Spatiului Balcanic

refugiaţi bulgari). Astfel de emigrări masive erau atipice pentru restul Europei şi au fost

depăşite doar de evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial.

4

Page 5: Identitatea Spatiului Balcanic

METODOLOGIA CERCETĂRII ŞI SURSE DE INFORMARE

Această lucrare se vrea a fi o trecere în revistă a tuturor întâmplărilor din spaţiul

Balcanic până în zilele noastre. În elaborarea lucrării am încercat sa urmez un fir logic, în

primul rând pentru a stârni interesul cititorului cu fiecare capitol avansat şi, în cel de-al

doilea rând pentru a avea o creştere progresivă a fluidităţii informaţiilor.

Pentru o mai bună înţelegere a lucrării, am abordat în fiecare capitol subiecte şi

teorii diferite pentru ca cititorul să afle cât mai multe informaţii despre spaţiul Balcanic.

Metoda utilizată în primul capitol al lucrării este cea istorico-descriptivă,

evenimentele istorice fiind descrise în ordine cronologică. Analiza istorică este una

diacronică. Utilizarea unei abordări cronologice aduce claritate, ordine şi coerenţă

fiecărei lucrări de acest gen.

Cel de-al doilea capitol abordează geopolitica balcanilor, precum şi esenţialitatea

negativă al acestei părţi a continentului, termenul de Balcani” fiind sinonim cu războiul,

tensiunile interetnice şi interconfesionale, promiscuitatea, sărăcia pe scrut tot ceea ce

înseamnă răul în Europa. Negativitatea acestei părţi, circumscrisă etichetei „balcanice”are

nu doar actualitate, ci şi ocarieră istorică imposibil de trecut cu vederea.

Capitolul al treilea descrie violenţa din balcani. Acest capitol este o sinteză al

războaielor dintre anii 1990-1999. Războiul de zece zile din Slovenia şi desfăşurarea

conflictului, primul război din Croaţia şi războiul din Bosnia-Herţegovina.

Având în vedere că subiectul tratat este unul foarte larg varietatea surselor de

informare este la fel. Sunt disponibile numeroase cărţî care tratează această temă, însă

acestea se găsesc în alte ţări şi mai puţin la noi.

Totuşi, evoluţia din ultimii ani a Internet-ului şi, implicit, a bibliotecilor digitale

şi cărţilor în format electronic m-au ajutat să culeg informaţii cât mai interesante pentru

această lucrare.

În elaborarea acestei lucrări, m-am inspirat din cărţile Mariei Todorova şi ale lui

Larry Wolff în cea mai mare parte şi din articole publicate de diverşi autori. Pe lângă

carţile aferente, o altă sursă bibliografică a fost Google Book Search1 care oferă acces la

numeroase lucrări publicate de autori străini.

1 http://books.google.com/intl/en/googlebooks/about.html accesat în data de 04.06.2011

5

Page 6: Identitatea Spatiului Balcanic

Lucrarea merge de la general către particular, de la evoluţia de tip istoriografic,

către geopolitica balcanilor, iar apoi la situaţiile particulare ale ţărilor balcanice.

CAPITOLUL I. IDENTITATEA SPAŢIULUI BALCANIC

I.1. Perspectiva istorică

6

Page 7: Identitatea Spatiului Balcanic

Balcanii, un spaţiu controversat al conflictelor, al violenţelor, dar şi al unor mari

pasiuni. Simbolismul Balcanilor poate fi cel mai bine observat pornind de la două puncte:

afirmaţia acceptată că Balcanii sunt butoiul de pulbere al Europei, iar al doilea punct este

realitatea unei uri de rasă elementară şi ireversibilă2. Reprezintă teritoriul cu frontierele

mereu în schimbare şi cu regiuni variate.

Lumea balcanilor a fost observată de către şcolile naţionale de călătorie,care au

provenit in mare parte din faptul că, la diferite intervale, o putere europeană avea relaţii

puternice cu Imperiul Otoman descriind cea mai mare parte dintr-o perioadă dată:

veneţienii au dominat secolul al XV-lea, împreună cu habsburgii, secolul al XVI-lea;

literatura de limba germană a fost preponderentă în secolul XVI şi XVII pentru a fi

înlocuită treptat de relatările franceze şi ulterior de cele engleze, în urmatoarele două

secole 3.

Un spaţiu transit care oferea aventuri, drumul către Constantinopol era

interesant dar, în acelaş timp, neplăcut: pericolele, mizeria, nesiguranţa, contrastul cu

lumea occidentală, aduceau în mintea călătorului imaginea unei lumi cu totul şi cu totul

diferită, o lume barbară.

Unii călători au numit teritoriul ca fiind al ignoranţei şi al barbariei4 mirându-

se de o atât de mare barbarie necultivată5, de cele mai multe ori Balcanii fiind situaţi, de

către geografi, călători, scriitori, între Europa şi Asia, un loc în care Asia s-a întâlnit cu

Europa6, erau nişte ţări care scăpau atât de asocierea cu Europa, cât şi cu Orientul rival,

ţări pe care nici enciclopediştii şi nici geografii nu le puteau cunoaşte cu certitudine.

Totuşi, o hartă din 1772 îi includea până şi pe tătarii din Crimeea printre poparele din

Europa.

Orientul şi Occidentul sunt prezentate de obicei ca entităţi incompatibile,

Balcanii invocând întotdeauna imaginea unui pod, de aceea dezvoltarea din această

regiune a fost una distinctă, fiind influenţată de ambele părţi.

2 M. Todorova, Balcanii si Balcanismul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 1963 Ibidem, p. 1824 L. Wolff, Iventarea Europei de Est, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 241.5 Ibidem, p. 2386 D.R.Kaplan, Fantomele balcanilor, Ed. Antet, Filipineştii de Târg, Prahova, 2002, p. 48.

7

Page 8: Identitatea Spatiului Balcanic

Secolele de dominaţie otomană au inspirat un caracter particular la nivelul

regiunii, care ulterior s-a transformat într-un naţionalism agresiv, ajungând cel mai

puternic factor motivant pentru regiune.

Un punct de răscruce în istoria Balcanilor îl constituie cucerirea

Constantinopolului, in 1453, de către Mahomed al II-lea7. Gladstone8 îi considera pe turci

duşmani ai progresului civilizaţiei9, susţinănd ca înainte să estimăm capacităţile raselor

slavone din sud, trebuie să înţelegem pe deplin efectele unei ocupaţii turceşti de mai mult

de patru secole10. Totuşi în mod paradoxal, cucerirea otomană ce i-a dat peninsulei

numele a instaurat cea mai lungă perioadă de unitate politică înregistrată vreodată în

regiune11.

Grea, in special din punct de vedere economic, stăpânirea otomană a lăsat destul

de multă libertate din punct de vedere religios. Convertirile la islam au fost destul de rar

întâlnite, iar autonomia de care s-a bucurat Biserica Ortodoxă a permis păstrarea valorilor

culturale tradiţionale. Convertirile la religia musulmană s-au produs adesea în cazuri

particulare şi din motivaţii concrete (ascensiune politică, militară), mai ales în Bosnia si

în rândul albanezilor12.

Consolidarea stăpânirii otomane în Balcani a izolat peninsula de dezvoltarea

europeană, şi a împiedicat-o să ia parte la marile idei şi transformări ale Renaşterii şi

Reformei. Cucerirea otomană, prin efectul ei devastator, a întrerupt cursul normal al

societăţilor din Sud-Estul Europei, ca parte integrată a procesului umanist şi al Renaşterii

din Europa.

Haosul din Europa de Est 13, era una din formulele preferate ale lui Voltaire,

pentru un teritoriu cu frontiere mereu în schimbare, cu o mare complexitate etnică, un

amestec rasial care după prăbuşirea Imperiului Otoman a provocat mari violenţe în

regiune. Pentru E. Garrison Walters, analist de limba engleză, este o parte de lume în care

7.Căderea Constantinopolelui, http://ro.orthdoxwiki.org/C%C4%83derea_Constantinopolului. accesat în data de 24.05.20118 William Edward Gladstone (1809-1898), om politic liberal englez şi prim-ministru al Marii Britanii (1868-1874, 1880-85,1886,1892-94), în: Spartacus Educaţional, William Ewart Gladstone. http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/PRgladstone.htm. accesat în data de 24.05.20119 L Wolff, op. cit., p. 480. 10 Ibidem.11 M. Todorova, op. cit., p. 25312 T. S Stanciu, Balcanii-eternul butoi cu pulbere, în: Magazin Istoric, nr. 10, octombrie 2002, http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current10/49_53.html. accesat in data de 24.05.201113 L.Wolff, op. cit., p. 485.

8

Page 9: Identitatea Spatiului Balcanic

simplele devin peste noapte extrem de complexe, de aceea nu este important să se caute

un spirit de coerenţă şi unitate, ci, mai degrabă, sa fie foarte bine înţelese contradicţiile şi

diversităţile spaţiului în sine14.

În ciuda spiritului negativ pe care îl inspiră regiunea, şi în lipsa sprijinului şi a

admiraţiei constante a vecinilor, sârbii au impresionat occidentali precum Goethe, Walter

Scott sau Rebecca West, iar filozoful german Johann Herder (1744-1803) vedea în slavi

viitorii conducători ai Europei15.

Bazele naţionalismului au fost schimbate de Revoluţia franceză, de prăbuşirea

Imperiului napolean. Revoluţia împotriva ordinii publice tradiţionale a legitimat un nou

concept de naţionalism, concept care permitea popoarelor să se identifice cu un teritoriu

pe care au toate drepturile să-şi dezvolte propria formă de guvernământ. La fel ca pentru

toate popoarele opresate din Europa, pentru popoarele Balcanice acesta reprezenta un nou

început.

În prima parte a secolului al XIX-lea, occidentalii au găsit o noua atracţie,

grecii, care luau locul sărbilor, naţionalismul romantic în rândul occidentalilor fiind trezit

de războiul grecilor din 1820 pentru caştigarea independenţei de stat. Imperiul Otoman a

devenit duşmanul întregii Europe, evenimente precum masacrul grecilor din insula

Chios16 au devenit standarde ale campaniei pro-elenistice. Intelectualii precum Byron,

Goethe, Schiller sau Shelley au impus o nouă modă în rândul intelectualilor occidentali

de a se avânta în lupta pentru cauze drepte17.

După încheierea războiului de independenţa, în 1832, interesul marilor puteri

faţa de spaţiul grecesc a sporit, mai ales al Marii Britanii şi al Rusiei. Rusia era ostilă

pretenţiilor micilor state naţiuni europene, ea dorind controlul asupra Constantinopolului

şi al Strâmtorilor, pretenţii care au trezit atenţia Marii Britanii şi a Franţei. Balanţa

puterilor europene era în pericol de a-şi pierde echilibrul, iar gesturile altruiste în

favoarea popoarelor oprimate s-au produs doar pentru a reechilibra balanţa forţelor.

14 T.S. Stanciu, op. cit.15 Ibidem.16 În 1821, o mare parte din Grecia era revoltată împotriva Imperiului Otoman, insula Chios nu s-a alăturat revoluţiei, şi dorea pacea datorită prosperităţii aduse de comerţ.Totuşi, cateva nave cu rebeli au sosit pe insulă în 24 martie 1822 şi au organizat rezolva, lucru cu care Franţa şi Marea Britanie nu au fost de acord, denunţând aceste planuri sultanului. Sultanul a dorit să dea un exemplu sângeros prin masacrarea locuitorilor insulei, la 12 aprilie 1822. Peste 60.000 de oameni au fost ucişi şi 40.000 transformati în sclavi, Cf: M.P. ILICH, “Chios 1822”: Martyrdom and Resurrection of People, http://www.seaburn.com/Chios%201822.htm. accesat în data de 24.05.201117 T.S. Stanciu, , op. cit.

9

Page 10: Identitatea Spatiului Balcanic

În perioada Războiului Crimeei, estul Europei revine în actualitate, Franţa

devine aliatul tradiţional al României (fiind invocate tradiţia Latină a românilor).

Numeroşi intelectuali francezi se aliază cauzei românilor, printre care Lamartine, J.

Michelet, Saint Marc Girardin, care scriu despre rezistenţa spiritului român intr-o mare

slavă. Aceasta trece repede, iar din 1876, opinia publică engleză sensibilizată de

problemele creştinilor slavi din Bulgaria, asupriţi de Imperiul Otoman. Unul dintre

promotorii acestei politici era William Gladstone, liderul opoziţiei liberale, care a scris un

pamphlet întitulat Ororile bulgare şi problema estului18.

Statele din Europa de Sud-Est au reuşit rănd pe rănd să-şi câştige independenţa

prin luptă şi prin suferinţă, independenţa care de cele mai multe ori era recunoscută doar

pentru propriul interes şi pentru a stabili apetitul expansionist al unor state.

La formarea graniţelor statelor au contribuit mai mulţi factori determinanţi: tradiţia

administrativă europeană; aspiraţiile mişcărilor naţionale bazate pe criterii adesea

incompatibile (drepturile istorice şi autodeterminarea); interesele strategice ale marilor

puteri europene care priveau Imperiul Otoman drept coloană de sprijin, iar tinerele state

balcanice ca pe o serioasă ameninţare pentru echilibrul de putere din Europa19.

Au existat cazuri cănd unele state din Balcani au reuşit să forţeze mâna marilor

puteri, un bun exemplu fiind cel românesc al faptului împlinit: Moldova şi Ţara

Româneasca s-au unit la 24 ianuarie 1859 prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca

domnitor în cele două principate, la Convenţia de la Paris nu s-a dorit unirea celor două,

ci doar înfiinţarea unor anumite instituţii comune ( Comisia Centrală cu rol legislativ şi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu rol juridic, la Focşani). Astfel, românii au realizat de

fapt unirea, prin forţele proprii, şi prin respectarea Convenţiei de la Paris20.

Crearea statelor balcanice independente şi autonome a fost nu doar o separare, ci

şi o respingere a trecutului politic. Ideea este exprimată de încercarea de a schimba

vechile instituţii şi forme otomane de autoguvernare locală cu unele de tip European.

Maşina judecaţii de apoi politice21, de care vorbeşte Henry Kissinger, cu referire

la situaţia creată de marile puteri înainte de primul război mondial a cuprins în mod

automat şi Balcanii. Astfel, încă din 1881 şi 1883, Serbia şi respectiv România au semnat 18 Ibidem.19 M. Todorova, op. cit., p. 264.20 M. Bărbulescu , Istoria României, Ed. Corint, Bucuresti, 2003, pp. 306-307.21 H. Kissinger, Diplomaţia, Ed. All, Bucuresti, 2003, p. 142.

10

Page 11: Identitatea Spatiului Balcanic

cu puterile centrale acorduri cu caracter defensiv, din motive care ţineau de consolidarea

independenţei, obţinute la congresul de la Berlin din 1878, dar şi de securitate. În 1908

Austro-Ungaria profita de slăbiciunea imperiului otoman şi anexează Bosnia-

Herţegovina; Rusia, slabită în urma revoluţiei din 1905 nu îşi poate sprijini aliatul sărb,

iar ostilităţile se accentuează22. Austria a tulburat echilibrul fragil al unor resentimente şi

uri, care s-au revărsat la scurt timp.

În 1912-1913 are loc primul război balcanic, care a opus Serbia, Grecia,

Bulgaria şi Muntenegru Imperiului Otoman; Liga Balcanică, deşi victorioasă, este

obligată să accepte arbitrajul marilor puteri, preocupate să menţină o aparenţă de

echilibru în regiune. În 1913 al doilea război balcanic opune Bulgaria, susţinută de

Austro-Ungaria, celorlalte învingatoare ale Imperiului Otoman, ajutate de România.

Bulgaria este învinsă, iar în Pacea de la Bucureşti o serie de teritorii revin Serbiei, Greciei

şi României23.

Războaiele balcanice au impus diminuarea forţei otomane în regiune, creşterea

prestigiului statelor învingatoare,dar au fost şi motive pentru care Balcanii au fost

consideraţi, de către contemporani şi istorici, butoiul cu pulbere al Europei. Trebuie

adăugat însă că detonatorul se afla în mâinile Marilor Puteri, fapt dovedit chiar de

declanşarea ostilităţilor în 1914, Austro-Ungaria declarând râzboi Serbiei sub pretextul

asasinării arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo, de către un student sârb24. Mişcări

drastice de populaţie au avut loc în Balcani în timpul îndelungatei perioade de Război din

1912-1922 (cele două razboaie balcanice, primul război mondial şi războiul Greco-turc).

Aproape 2,5 milioane de oameni au fost afectaţi de aceste dislocări (printre ei,

aproximativ 1,5 milioane de greci din Asia Mică, jumatate de million de musulmani care

au părăsit Balcanii, pornind spre turcia, un sfert de million de refugiaţi bulgari)25.

Aceste conflicte au depărtat statele din Balcani unele de altele, le-au fragmentat,

le-au izolat şi le-au slăbit. Această lipsă de unitate a permis ocuparea , exploatarea si

dominarea lor de către interese străine, mai ales ale marilor puteri. Primul război balcanic

a arătat că, prin unitate, statele din balcani pot acţiona pentru a-şi defini propriile agende

22 Ibidem, pp. 166-16723 Macedonia and the first Balkan war, http://www.balkanalysis.com/2004/04/15/macedonia-and-the-first-balkan-war-part-1/. accesat în data de 24.05.201124 H. Kissinger, op. cit., p. 18025 M. Todorova, op. cit., p. 273.

11

Page 12: Identitatea Spatiului Balcanic

politice, dar al doilea Război a arătat cât de fragilă este oricare alianţă balcanică26. La

scrut timp, în primul război mondial, statele din balcani au ajuns să lupte în tabere

diferite: pe de o parte Bulgaria şi Imperiul Otoman iar de alta Grecia, România şi Serbia.

Unul dintre apărătorii Balcanilor este Maria Todorova, cercetătoare Americană

de origine bulgară, care argumenteaza că Balcanii au servit drept depozitar al

caracteristicilor negative împotriva cărora a fost construită o imagine pozitivă şi plină

de sine a europeanului şi a occidentalului27.Todorova continuă ideea că neimplicarea

occidentală era legitimă de pretinsul caracter noneuropean şi necreştin, dar bogat în

petrol28.

Un trist renume a insoţit Balcanii în ultimul secol, pentru Europa Occidentală

regiunea reprezentănd doar un butoi cu pulbere. Totuşi, în ciuda crizelor periodice care

au străbătut acest spaţiu, imaginea Balcanilor nu a fost dintotdeauna sumbră, vreme de

secole Balcanii au fost priviţi ca un teritoriu exotic şi fascinant, care până la urmă a

devenit ţinta apetitului expansionist al marilor puteri europene.

Ei nu sunt doar un teritoriu de conflict, ci şi un spaţiu în care oscilează tradiţii

puternice care au dat forma culturii europene29.

I.2. Perspectiva geografică şi politică

Termenul Balcani denumeşte, din punct de vedere istoric şi geografic, Europa

de Sud-Est, Balcani fiind denumită şi Peninsula Balcanică, pentru că este înconjurată de

apa din trei părţi, ceea ce face ca doar limita Nordică să fie mai greu de stabilit.

Limitele exacte ale Balcanilor sunt dificil de stabilit, deoarece unele state,

precum Slovenia, Croaţia, Ungaria si România, nu doresc să fie considerate balcanice,

totuşi limita Nordică a peninsulei Balcanice este considerată linia formată din râurile

26 Macedonia and the first Balkan war, http://www.balkanalysis.com/2004/04/18/macedonia-and-the-first-balkan-war-part-4/ accesat la data de 27.05.201127 M. Todorova, op. cit., p. 294.28 Ibidem.29 A. Olteanu, Homo balcanicus,trăsături ale mentalităţii balcanice , Ed. Paideia, Bucureşti, 2004, p. 101.

12

Page 13: Identitatea Spatiului Balcanic

Dunăre, Sava şi Kupa, germanul Karl Kaser fiind cel care a adus limita Nordică până la

Munţii Carpaţi30.

Etimologia termenului identifică drept sursă, limba turcă, în care înţelesul e acelaş de lanţ

muntos, otomanii folosind pentru prima dată termenul Balkan în Rumelia, cu înţelesul

său general de munte. Denumirea Balkan provine din cuvăntul balk, derivat cu sufixul

turcesc an31.

Noţiunea geografică, destul de recentă, de Peninsulă Balcanică32 este văzută ca

un concept stabil care nu şi-a schimbat deloc sensul iniţial. Putem spune clar că ea

reprezintă o zonă geografică, care include mai multe state, mai multe naţiuni şi

naţionalităţi, mai multe religii, şi ca întreg poate fi văzută sub egida multiculturalităţii

spaţiale.

Delimitarea Peninsulei Balcanice la est, la vest şi sud este lesnicioasă deoarece

aici ţărmurile constituie o linie de separaţie evidentă a uscatului de mările înconjurătoare.

La nord, în schimb, nu există un element de relief care să ne permită să afirmăm cu

certitudine unde se termină peninsula33.

G.Prevelakis foloseşte ca element fluviul din partea de nord a peninsulei afirmând

următorul lucru: “Dunărea constituie o linie care ar putea servi drept limită; acest fluviu

nu are totuşi semnificaţia geografică a unui element de separaţie între două mari

ansambluri regionale. Cele două maluri ale sale nu ţin de lumi diferite”. În viziunea lui,

este mai greu să alcătuim o delimitare geografică în timp ce ne deplasăm pe uscat înspre

vestul .

Pe de altă parte, unele dicţionare şi enciclopedii folosesc drept elemente care

despart Peninsula Balcanică de Europa Centrală, fluviile Dunărea şi Sava. De asemenea,

într-o enciclopedie destul de cunoscută, întâlnim acele probleme ale delimitării fizico-

geografice ale peninsulei: „nu există nici un element fizio-geografic de separare între

peninsulă şi Europa Centrală34.

30 M, Todorova, Cine, Ce şi Unde sunt Balcanii, p. 1, http://www.strategikon.ro/files/studii/aria_Balcani.pdf, accesat în data de 27.05.201131 M. Todorova, op. cit., p. 51.32 Primul care a făurit şi a folosit termenul, Peninsula Balcanică, a fost geograful german August Zeune în lucrarea sa din 1808, Goea.33 G. Prevelakis, Balcanii.Cultură şi Geopolitică, traducere, note şi postfaţă de Nicolae-Şeban Tanaşoca, Editura Corint, Bucureşti, 2001, p. 2134 The Columbia Encyclopedia, 6th edition, Columbia University Press, 2004.

13

Page 14: Identitatea Spatiului Balcanic

Despre cadrul geografic al peninsulei, Antoaneta Olteanu este de părere că: “Nu

există un punct de vedere comun asupra numărului statelor şi a populaţiilor care intră în

regiunea Balcanilor, întrucât criteriile de determinare sunt variabile”35.

De obicei, ţările care sunt incluse în această zonă variază; în majoritatea cazurilor, statele

şi regiunile întâlnite sunt: România, Bulgaria, Serbia, Grecia, Macedonia, Albania,

Muntenegru, Turcia (partea europeană), Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi Slovenia.

Câteodată, în această regiune sunt incluse Ungaria şi Moldova. Din motivul criteriilor

variabile ale delimitării geografice, multe din statele din Balcani contestă apartenenţa lor

la Peninsula Balcanică, identificându-se mai mult cu Europa Centrală – este cazul

României – sau cu ţări mediteraneene, precum încearcă Grecia.

Totuşi, limitele variabile ale peninsulei nu au schimbat cu nimic noţiunea

geografică de „Peninsula Balcanică”. Ceea ce ne frământă tot timpul este un subiect de

actualitate despre noţiunea geografică „Peninsulă Balcanică” şi are legătură cu limitele

teritoriale care de fiecare dată includ sau exclud unele state. Această problemă legată de

limitele teritoriale rămâne, în observaţia lui Misha Glenny. o întrebare încă fără răspuns,

din cauză că definirea regiunii de către anumiţi diplomaţi, jurnalişti, un număr larg de

oameni de ştiinţă şi politicieni, a avut la bază argumente geografice, istorice, etnice sau

politice36.

Este necesar să amintim în acest context analiza lui Larry Wolf asupra epocii

iluministe, în care apare un nou fenomen de împărţire spaţială a Europei, în Est şi Vest,

ce a modificat radical percepţia mentală a celor două jumătăţi. Din punctul lui de vedere,

în Epoca Luminilor, perspectiva geografică asupra Europei se coagulează, capătă forme

bine întărite, transformând vechea perspectivă asupra continentului de la sud-nord într-o

axă asemănătoare, vest-est.

Podul acestei transformări geografice, în secolul al XVIII-lea, a fost noţiunea de

„civilizaţie”, care în acea epocă, după cum relatează autorul, era un neologism în centrele

intelectuale ale Europei, dezvoltându-se pe acelaş continent ca opoziţie a estului. Axa

geografică a format, în paralel, acel etalon spaţial de centru periferie, contrast prin care a

fost construită percepţia vest-est. În mintea intelectualilor din centrele intelectuale din

35 A. Olteanu, op. cit., p. 75.36 M. Glenny, The Balkans. Nationalism, War, and the Great Powers, 1804-1999, /Balacanii: Naţionalism, Război şi Marile Puteri, 1804-199/ Penguin Books, New York, 2001, p. xxii

14

Page 15: Identitatea Spatiului Balcanic

Vestul Europei, Europei de Est îi erau atribuite formele contrare ale dezvoltării şi ale

civilizaţiei, noţiunile de înapoiere şi barbarie37.

Pasivitatea s-a transformat în actualitate, iar centrul de greutate a rămas pe loc,

fără să se deplaseze. Astfel, Balcanii au fost incluşi în Europa de Est încă din Epoca

Luminilor, de unde au apărut acele asocieri ca fiind periferia Europei. Pe parcurs, zona

balcanică a evoluat, integrată în cadrul geografic al Europei de Est, Balcanii fiind

identificaţi cu metafora folosită de mulţi autori: „Balcanii reprezintă uşa de dos a

Europei”.

I.3. Perspectiva demografică. Realităţi entice şi confesionale

În ultimii ani, în Europa de est s-au înregistrat modificări drastice în ceea

ce priveşte structura etnică şi demografică a numeroaselor state şi teritorii. Războaiele din

teritoriul balcanic, cu aferentele valuri de refugiati, emigraţia tinerilor către Occident dar

şi un spor demografic negativ, toate acestea au contribuit acestui fenomen, în care

observăm în comentariul lui Deutsche Welle38.

Rata natalităţii din statele comuniste şi din sud-estul Europei era mult mai

ridicată decât în vestul continentului, în ultimul deceniu aceasta a scăzut continuu într-un

mod înfricoşător. Acest fenomen este deosebit de vizibil în România şi Bulgaria, în

aceste state sporul demografic la mia de locuitori a scăzut în acest interval de timp de la

15,8% la 10,3% şi respectiv, de la 13% la 8%. În statele din fosta federaţie Iugoslavă

criza demografică nu este atăt de accentuată , ajungând la un spor al natalitaţii. Exceptând

Bosnia-Herţegovina, unde tinerii refugiaţi din cauza războiului nu au mai revenit in ţară.

Deficitul demografic se explică, prin creşterea mortalităţii mai ales la bărbaţii de 35 până

la 60 de ani. Speranţa de viaţa este mai scăzută decât în vestul Europei, cu excepţia

României unde tendinţa este staţionară, dar nu se poate ignora decalajul dintre femei şi

bărbaţi.

37 Larry Wolff, “Inventarea Europei de Est. Harta Civilizaţiei în Epoca Luminilor”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, pp 19-26.

38 http://www.divers.ro/documentar_ro?func=viewSubmission&sid=5935&wid=37456, accesat în data de 15.05.2011

15

Page 16: Identitatea Spatiului Balcanic

Cel mai prost se prezintă Bulgaria, unde media de viaţă a bărbaţilor se situeaza în

jurul vârstei de 67 de ani, în timp ce femeile pot atinge vârsta de 73 de ani. La începutul

anilor '90, în Europa de vest s-a creat un curent de panică în perspectiva unei migraţii a

milioane de oameni înfometaţi din răsăritul şi sud-estul continentului39.

Acestă tendinţă s-a dovedit exagerată, totuşi cota emigrării a crescut. În zece ani,

populaţia Bulgariei a scăzut cu mai mult de un milion de locuitori. În cazul de faţă a fost

vorba şi de un exod organizat oficial pentru diminuarea minorităţii turce. Cazul

Romăniei nu este atât de grav dacă se ţine seama de plecarea populaţiei de origine

germană din zonele Ardealului şi Banatului 40.

În fosta Iugoslavie, cu excepţia Sloveniei, diferitele războaie urmate de criza

economică au declanşat un val foarte important de emigraţie. Astfel, numai în Germania,

în anul 2001 trăiau 1,1 milioane de foşti cetăţeni iugoslavi. În 1990 numărul lor se ridică

la 662.000. Albania a fost parasită în decurs de opt ani de o şesime din populaţia sa, care

se cifrează la numai trei milioane de oameni, jumatate din aceştia sunt barbaţi în vârsta de

20 şi pâna la 35 de ani. Mai grav este fenomenul general din sud-estul continentului al

hemoragiei tinerilor cu înaltă calificare.

Un alt dezechilibru demografic se datorează depopulării zonelor rurale şi creşterii

aglomeraţiilor urbane. În era comunistă, Albania era o ţară eminamente rurala41. Din anul

1997, în România un proces similar intră în regres datorită şanselor sporite de a

supravieţui la ţara în urma retrocedării terenurilor agricole şi a crizei în care se află

industria naţională extinsă disproporţionat sub regimul Ceauşescu. Este greu de spus câtă

vreme va dura această translaţie de populaţie.

Nu se poate şti nici câtă vreme va dura hemoragia tinerilor calificaţi. Dacă în

vestul continentului sporul natural al populaţiei este parţial compensat prin imigranţii

veniţi din alte state, aşa ceva nu se poate spune despre sud-estul Europei. Media de vârstă

a locuitorilor din cele mai multe ţări se situează între 35 şi 40 de ani, un nivel apropiat

celui din Germania şi Elveţia. Numai România şi Albania, cu medii de 34,6 şi respectiv,

26,5 ani constituie excepţii ale căror consecinţe în urmatoarele decenii sunt uşor de

prevăzut42.39 Ibidem40 Ibidem41 Ibidem42 Ibidem

16

Page 17: Identitatea Spatiului Balcanic

I.3.1. Realităţile etnice

Rezolvarea problemelor etnice depinde de anumite criterii, cum ar fi numărul

minorităţii etnice, răspândirea teritorială, limba şi religia, civilizaţia şi cultura.

Numărul minorităţii naţionale reprezintă elementul cel mai important care

influenţează reglementarea problematicii minorităţii, deşi, se acceptă ca toate

minoritaţile, fară a se ţine cont de numărul lor şi alte caracteristici (limbă şi religie)

trebuie sa profite de drepturile omului şi de un corp codificat de drepturi colective. În

ceea ce priveşte răspândirea teritorială, posibilităţile de a se bucura de drepturile

minoritare sunt influenţate pozitiv dacă minoritatea este compactă, respectiv sunt

influenţate negativ dacă minoritatea etnică este dispersată în teritoriu43.

Conflictele etnice nu se datorează doar dificultăţilor pe care le întâlnesc

grupurile locale în găsirea strategiilor şi soluţiilor pentru viaţa de zi cu zi, ci şi presiunii şi

intervenţiilor pe care grupul le suportă din exterior, în ceea ce priveşte structura de roluri

şi trăsături pe care ar urma să le deţină. Definind în modul corect evaluarea problemelor

care apar, între grupurile etnice în cauză apar diferite tensiuni pentru care soluţiile găsite

pot fi de natură conflictuală sau de interacţiune paşnică44.

Conflictul etnic este de două feluri primordial şi înnăscut sau instrumental şi

construit social. Masura în care analiştii percep etnia ca fiind invariabilă şi înnăscută şi nu

construită social sau manipulată de liderii politici, influenţează convingerile despre

tipurile de instituţii şi cele mai bune practici care pot ameliora conflictul etnic. Un factor

critic este dacă grupurile etnice se ameninţă reciproc deoarece sunt diferite sau dacă

există motive pragmatice ale conflictului. Existenţa unor diferenţe pragmatice poate duce

la gestionarea paşnică45. Rezolvarea conflictelor are loc în timpul sau, mai probabil, după

încetarea ostilităţilor şi se referă la eforturile de a elimina sursele de dezacord violenţe

sau de a impune o soluţionare parţială

Tratarea primordialistă a etniei

43 Interetnicitate in Europa Centrala si de Est, Complexul Muzeal Arad, Arad, 2002, p. 2444 http://www.didactic.ro/files/19/cun_interetnica.doc accesat în data de 27.05.201145 Timothy D. Sisk, Power sharing and International Meditation in Ethnic Conflicts, 1996

17

Page 18: Identitatea Spatiului Balcanic

Primordialismul reprezintă un fel de a înţelege etnicitatea ca un ataşament

comunitar profund înrădăcinat în natura afectivă a persoanelor, ce funcţionează ca o

forma naturală a solidarităţii şi a legăturilor comunitare, ce formează straturile cele mai

profunde ale identităţii, au un impact determinat asupra oricăror alte loialităţi sau

solidarităţi46. Aşadar, paradigma primordialistă pune accent pe înclinaţiile ce ţin de

presupusele legături de rudenie, de trăsăturile fenotipice, de limbă, de religie , de etnonim

şi de alte însuşiri specifice. Înclinaţiile ar fi esenţiale deoarece ele s-ar impune ca un dar

al individului încă din naştere. Pentru etnologul sovietic Y. Bromley, aceste înclinaţii

primordiale formează nucleul cel mai stabil al etnicităţii. Acest nucleu ar persista în

pofida schimbărilor politice, economice sau sociale induse de mediul înconjurător.

Argumentul primordialist a fost supus de numeroşi critici, astfel încât nimeni nu

se mai declara adeptul său. Una dintre neajunsurile acestei abordări este că promotorii

acestei paradigme au uitat să ia în considerare formele de exploatare, divergenţele de

interese şi conflictele de tot felul care constituie locul comun al fiecarei societăţi şi

limitează influenţa solidarităţii în sânul ei, generând chiar tensiuni47. De asemenea,

abordarea primordialistă eşuează în a explica de ce etnicitatea dispare intr-o anumită

perioadă istorică şi se reintensifică în alta48.

Tratarea instrumentalistă a etniei

Perspectiva instrumentalistă avansează ideea că etnicitatea reprezintă un

instrument strategic de care actorii se folosesc în vederea accesului la anumite resurse. În

conformitate cu teoriile instrumentaliste, asumarea şi manifestarea etnicităţii sau

conformarea la anumite norme de comportament impuse de solidaritatea etnică pot fi

analizate şi descrise în termeni de balanţă costurilor şi beneficiilor. Un exemplu ar fi

situaţia parinţilor minoritari care trebuie să decidă limba în care copii urmează să

frecventeze şcoala. Ei pot să considere avantajele instrucţiei în limba majorităţii, dar pot

46 I. Horvath, Sociologia relaţiilor etnice, UBB, Centrul de Formare Contiunuă şi Învăţământul la Distanţă, Cluj-Napoca, p.1747 M. Selagen Etnologie-concepte şi arii culturale, Ed. Amarcord, Timişoara, 2002.48 John F. Stack Jr., The primordial challenge- Ethnicity in the Contemporary World, Greenwoodpress, Westport, 1986, p. 2

18

Page 19: Identitatea Spatiului Balcanic

să aibă reţineri datorate costurilor relaţionale implicate de o asemenea decizie49. Primii

teoreticieni ai acestei teorii au studiat raporturile între grupurile de emigranţi stabilite în

tinerele oraşe din Africa şi din Statele Unite, medii cosmopolite şi plurietnice, unde există

o competiţie puternică între comunităţi şi care se dovedesc foarte propice reconstrucţiilor

identitare.

Funcţia ideologică al separărilor etnice, sunt intreţinute de clasele dominante ale

societăţilor industriale, ceea ce ascunde interesele convergente ale păturilor exploatate şi

chiar de a descalifica anumite forme de revendicare. Deci, pe de o parte, etnicitatea este

concepută ca un instrument de mobilizare din care cei oprimaţi trag foloase, iar pe de altă

parte, e percepută ca un mijloc de divizare utilizat cu abilitate de clasele dominante.

Ambele concepţii instrumentaliste au un defect major: univocitatea lor. Intr-

adevăr, ele raportează construirea unor identităţi colective la nişte scopuri politice

reparabile, însă evită să-şi pună întrebări cu privire la efectele interacţiunilor de care

depinde aplicarea lor. Reducând identităţile etnice la un simplu joc de strategii politico-

economice, ele refuză să considere cultura altfel decât o resursa exterioară indivizilor.

Instrumentaliştii ignoră structurile de afecte, coduri sau valori transmise în cadrul

procesului de socializare şi care condiţionează conduitele indivizilor. Totuşi, abordările

instrumentaliste nu sunt lipsite de interes, în măsura în care “oamenii nu se bat, pur şi

simplu, pentru că sunt diferiţi din punct de vedere cultural”50.

I.3.2. Realităţile confesionale

În ceea ce priveşte apartenenţa religioasă, doar pe teritoriul Iugoslaviei sau în

statele din jur sunt intâlnite trei religii monoteiste mari, respectiv bisericile: creştină

ortodoxă, creştină catolică şi islamică. Pe lângă acestea, există şi alte biserici şi secte

religioase. Majoritatea poporului sârb în Iugoslavia aparţine religiei creştine ortodoxe,

respectiv Bisericii ortodoxe sârbe. Comunităţile etnice minoritare aparţin unor religii şi

biserici deferite. Albanezii din Iugoslavia sunt, în majoritate, de confesiune islamică;

slovacii sunt, în majoritate luterani; rromii sunt, în majoritate, musulmani, dar există şi

ortodocşi; există, de asemenea, şi o comunitate evreiască cu un număr redus de enoriaşi. 49 I. Horvath op. cit., p. 2450 M. Selagen op,cit., pp.19-20

19

Page 20: Identitatea Spatiului Balcanic

Macedonienii şi bulgarii sunt ortodocşi. Aşadar, grupului Islamic îi aparţin cei mai mulţi:

albanezii din Iugoslavia, musulmanii şi un număr mare de rromi. Grupului catolic îi

aparţin maghiarii, croaţii, slovenii. Grupului ortodox îi apartin romănii, bulgarii şi o parte

din rromi51.

Religia este ataşată tehnologiei, istoriei şi în acelaş timp chiar şi politicii. Este

componenta vieţii umane. De când religia a avut capacitatea să integreze clase sociale cu

interese politice şi economice diferite, aceasta a fost şi este folosită pentru a obţine

variate efecte politice. Religia a devenit spaţiul unui interes social şi obiectul dezbaterii

parlamentare52.

Iugoslavia a fost considerată ca fiind ţara cea mai diversificată din punct de

vedere etnic şi religios. Relaţiile autorităţilor iugoslave comuniste cu grupurile religioase

au fost marcate cu un grad accentuat de asprime; în plus relatiile erau diferite în fiecare

regiune al Iugoslaviei53.

În Slovenia liderii politici şi comunişti au adoptat o atitudine liberală spre

religie. Conducerea celorlalte republici iugoslave şi autorităţile federale au critizat

slovenii în mod riguros pentru acest fapt, în timp ce oameni orientaţi spre democraţie au

primit cu braţele deschise punctul de vedere al autorităţilor Slovene. Biserica Catolica si-

a schimbat în final metoda de comunicare cu autorităţile. Pe durata a mai multor decenii,

conducerea Slovenă şi conducerea bisericii catolice au petrecut timp discutând despre

modul în care s-ar putea să realizeze cererile bisericii şi să nu înrăutăţească relaţiile

Sloveniei cu autorităţile federale şi celelalte republici. Problemele relaţiilor dintre

conducerea slovenă şi biserica Catolică au continuat în anii 1980 şi începutul anilor 1990,

când biserica a introdus dialogul cu autorităţile. Biserica Catolica în Slovenia a jucat un

rol important în emergenţa opoziţiei politice dar nu a încetat dialogul cu autorităţile

comuniste54.

Situaţia bisericii în Croaiţa la începutul anilor 1980 a fost mult mai gravă;

autorităţile au introdus un regim comunist destul de aspru după infrângerea aşa-numitei

“Primăveri Croaţiene” la începutul anilor 1970. Ca un răspuns, interesul populaţiei în

51 Interetnicitate in Europa Centrală şi de est, Complexul Muzeal Arad, 2002, p. 2552 A. Cimdina, Religion and political change in Europe:Past and present, Ed. Edition Plus Universita de Pisa p. XI53 Matjaz Klemencic, Religious and ethnic diversity in the second half of the 20th century: war and political changes in the territories of former Yugoslavia, p 195-19654 Ibidem, p.199

20

Page 21: Identitatea Spatiului Balcanic

biserica Catolică a crescut, deşi la inceputul anilor ’80 aceasta a fost o cale de a arăta

identitatea naţională decât a demonstra religiozitatea poporului croat55.

O poziţie similară a fost adoptată de biserica Catolică din Bosnia şi

Herţegovina, fară surprindere de cănd majoritatea catolicilor din Bosnia şi Herţegovina

erau croaţi. Este extrem de interesant faptul ca în acest timp, cănd criza Iugoslavă se

adâncea, membri din comunităţile islamice şi catolice deveneau aliaţi. Acesta a fost bazat

primordial pe faptul că ambele comunităţi s-au opus ideologiei şi instituţiilor regimului

comunist, care era sub dominaţie sârbească. Mai existau câteva motive pentru producerea

alianţei între catolicii bosniaci şi musulmani. Musulmanii erau deja deschişi valorilor

civile şi culturale din Europa de Vest. Musulmanii din Bosnia nu au dezvoltat niciodată o

aripă fundamentalistă, care a cerut ca toată viaţa socială şi politică ar trebui sa fie bazată

şi ar trebui să urmeze Coranul56.

Autorităţile iugoslave au ajutat la prevenirea răspândirii fundamentalismului

Islamic în Bosnia, cănd, în 1968, ei au recunoscut musulmanii bosniaci ca fiind a şasea

naţiune constitutivă din Iugoslavia.

Biserica ortodoxă din Serbia, care şi în perioada socialistă iugoslavă s-a

proclamat singura aparatoare a Serbdom, a funcţionat în direcţia opusa. De când a fost

exclus din viaţa publică până în anii 1980, comentariile nu au avut niciun efect. Situaţia

s-a schimbat la sfârşitul anilor 1980, preşedintele Comunităţii Sârbeşti, Slobodan

Milosevic, a vorbit deschis despre sărbii din exteriorul Serbiei că erau ameninţaţi.

“Biserica ortodoxă din Serbia a primit ideea lui Milosevic astfel: “Serbia va fi

mareaţa,sau nu va exista”57.

55 Ibidem, p.19956 Ibidem, p.20057 J. Pirjevec, Yugoslavia 1918-1992, Conception, Development and Dissolution of Karadjordjevic’s and Tito’s Yugoslavia, , p. 385-386

21

Page 22: Identitatea Spatiului Balcanic

CAPITOLUL II. GEOPOLITICA ZONEI BALCANICE

Înscris, firesc în geografia continentului European şi ceea ce de multe ori nu se

spune, dar se subînţelege ca un concept care descarcă spaţiul vizat de stigmatul balcanic.

Fără îndoială termenul de „Balcani” şi-a depăşit de mult sfera proprie de aplicaţie,

ajungând sa fie de două secole încoace, sinonim cu războiul, tensiunile interetnice şi

interconfesionale, promiscuitatea, sărăcia pe scrut tot ceea ce înseamnă răul în Europa58.

Esenţialitatea negativă al acestei părţi al continentului, circumscrisă etichetei

„balcanice” având nu numai actualitate, ci şi o carieră istorică imposibil de trecut cu

vederea.

A doua etichetă ce vizează acest spaţiu este cea ”sud-est europeană” 59 Astfel,

pentru cea mai tulbure zonă a Eurasiei, cuprinzând Orientul Mijlociu, Caucazul şi

prelungindu-se până în Afghanistan, în teoria relaţiilor internaţionale se foloseşte

denumirea de “Balcanii Eurasiei”60. Mai mult, conceptul de “Balcani” şi derivatele sale

îşi depăşesc treptat, nu numai aria geografică de referinţă (sud-estul Europei), ci şi

rolurile de stigmate geopolitice, ele căpătând, ca etichete negative, o şocantă

58 I. Bădescu, Tratat de Geopolitică p. 36959 D. Cristea , Balcanii- concept si imagine. Ometafora substituită realitaţii, Centrul de geopolitică şi antropologie vizuală, Universitatea Bucureşti, 2002, p. 369 60 Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de şah – supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, EdituraUnivers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, pp. 139-169

22

Page 23: Identitatea Spatiului Balcanic

cvasigeneralitate: este de menţionat, aici, celebra definiţie a sexualităţii dată de Emil

Cioran: “sexualitatea: balcanism al trupurilor”61.

Aşa sunt percepuţi Balcanii astăzi. Dar cum vor fi ei văzuţi mâine, din

perspectiva proceselor de lărgire a NATO şi UE? Evident că fondul “chestiunii

balcanice” (sau ar trebui să spunem, pe linia secolului al XIX-lea, al “problemei

orientale”) se va schimba foarte greu, a pune pe picioare o democraţie viguroasă şi o

economie de piaţă care să aducă standardele de viaţă din zonă aproape de cele “europene”

nu este deloc uşor. În plus, Peninsula Sud-Est Europeană are şi această imagine

tradiţional deteriorată, atât de deteriorată încât multă lume (includem aici un număr mare

de politicieni), consideră că statele balcanice nu sunt decât geografic în Europa. Şi

acestea, luate în bloc, ca state balcanice.

Existenţa blocului balcanic, de care fiecare ţară din zonă se leapădă, este o

realitate subiectivă pe care nebalcanicii şi chiar o parte a sud-estului europenilor o iau ca

atare, fără să aibă mustrări de conştiinţă. Situaţia este cu atât mai supărătoare cu cât acest

bloc balcanic este, de cel puţin două secole, materializarea acelui stigmat al zonei descris

anterior. Investigarea modului în care o astfel de realitate subiectivă este construită şi

ajunge să se autoreproducă (în acest sens, se ştie că războaiele din fosta Iugoslavie au fost

interpretate de mulţi analişti ca indicatori ai renaşterii “problemei orientale”) este cu atât

mai importantă cu cât reflecţia geopolitică, indiferent de nivelul de putere de la care este

realizată, asupra zonei balcanice şi, chiar asupra întregului sud-est european, va avea ca

punct de plecare stereotipurile, stigmatele etc., statuate în trecut şi, aparent confirmate

astăzi, associate termenului de “Balcani”62.

Rezolvarea stigmatului balcanic apare astăzi, poate mai mult chiar decât

rezolvarea problemelor obiective cu care se confruntă statele din zonă, drept calea de a

soluţiona polarităţile istorice pe care a fost construită, cel puţin până acum, Europa: vest

vs. est, Europa centrală vs. Balcani, Viena vs. Sarajevo, catolicism vs. ortodoxie. Şi

aceasta, atât pentru că Balcanii sunt “prototipul Europei”63, aşa cum spune Keyserling, cât

şi pentru că Europa însăşi nu există ca şi realitate neutră, geografică, ci doar prin latura sa

61 Emil Cioran, Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 9062 S. Tămaş, De regulă, conflictele geopolitice se întemeiază pe reprezentări geopolitice ce utilizeazănu numai datele prezentului, ci se referă la situaţii şi conflicte care urcă în timpul trecut, (Geopolitică, Editura Noua Alternativă, Bucureşti, 1995, p.53)63 H. Keyserling, Analiza spectrală a Europei, Insitutul European Iaşi, 1993, p. 309

23

Page 24: Identitatea Spatiului Balcanic

culturală şi politică. Observaţia lui Dimitrie Gusti este, în acest sens, remarcabilă:

“Europa nu este un termen corespunzător unei noţiuni ştiinţifice geografice.

Geografia tăgăduieşte existenţa unui continent al Europei. Europa este însă un

continent uman, o creaţie spirituală, o splendidă manifestare de voinţă şi gândire. Europa

nu înseamnă deci un teritoriu, ci o idee social-spirituală”64.

II.1. Kosovo independent

În 17 februarie 2008 Parlamentul din Kosovo a adoptat o lege care facea din

Kosovo un stat independent. Acest stat se desprindea din Republica Serbia din care

facuse parte până atunci. Din zilele următoare, majoritatea ţărilor europene (Franţa,

Germania, Marea Britanie) şi Statele Unite recunosc noul stat. Alte state, dintre care

Serbia, dimpotrivă, refuză să îl recunoască. Această independenţă fusese de mult timp

anunţată şi nu constituia o surpriză; fusese amânată de mai multe ori pentru motive

conjuncturale variate, dintre care ultimul ca dată, fusese alegerea preşedintelui Serbiei.

Uniunea Europeană încercase, fără succes însă, să armonizeze această independenţă şi să

obţină un acord între sârbi şi kosovari65.

Această independenţă şi recunoaşterea ei constituie un precedent în cadrul

relaţiilor internaţionale contemporane în Europa. Într-adevăr, celelalte state apărute din

dizolvarea Iugoslaviei aveau rang de republici federative şi Constituţia federaţiei le

recunoştea dreptul de a se despărţi de federaţie cu condiţia ca celelalte republici să fie de

acord. Ori, Kosovo nu era o republică ci o provincie autonomă a Serbiei căreia nu îi era

recunoscut acest drept. Până în februarie 2008, statele europene precum şi Uniunea

Europeană au avut ca principiu intangibil respectarea frontierelor existente, inclusiv în

cadrul republicilor federative. Acesta a fost, de exemplu, cazul Slovaciei, atunci când

aceasta a hotărât, în 1993, să se despartă de Cehia; a fost de asemenea cazul atunci când

Uniunea Sovietică a explodat şi doar republicile federative au devenit state independente,

nu şi republicile autonome, dintre care Cecenia este un bun exemplu66.

64 D. Gusti, Problema Federaţiei Statelor Europene , în Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială, nr. 1-3/1930, Editura Institutului Social Român, Bucureşti, p. 765 M. Sivignon , Une geopolitique de la violence, Editura Belin, Paris, p. 1366 Ibidem p.15

24

Page 25: Identitatea Spatiului Balcanic

Nu toate statele europene au recunoscut Kosovo. Serbia, pe care independenţa

Kosovo o amputează de o parte a teritoriului său, a refuzat-o şi a contestat împotriva

ilagalităţii acesteia. Dar şi alte state urmează Serbia: Grecia, aliata Serbiei, şi care se teme

de o operaţiune similară în Cipru, republica Cipru însăşi care vede în acesta o încurajare a

recunoaşterii autoproclamatei republici a Ciprului de Nord, Spania care se teme de

încurajarea secesioniştilor din ţinutul Basc şi din Catalonia, Rusia care îşi susţine aliaţa

Serbia. Există deci mai multe grile de lectură a evenimentului şi aceste grile nu se explică

neapărat una pe cealaltă. Problema Kosovo ilustrează în mod exemplar problemele

balcanice de astăzi.

II.2. Problema regională a ariilor de populaţie

A doua grilă de lectură făcută asupra independenţei Kosovo este una regională.

Am văzut că aria de populaţie sârbă se prelungeşte în Serbia fără soluţie de continuitate.

Sârbii din Mitrovica se bazează pe această continuitate geografică. Din acest moment,

problema îşi schimbă dimensiunea: este aceea a raporturilor dintre aria de populaţie sârbă

şi aria de populaţie albaneză67. Dacă legitimitatea frontierelor se defineşte de acum

înainte prin această logică, spun sârbii, s-o ducem până la capăt şi să alipim Serbiei

sectorul de populaţie sârbă omogenă din Kosovo.

Este ocazia pentru sârbi de a pune din nou în discuţie principiul frontierelor

istorice moştenite, deoarece, spun ei, acest principiu însuşi a fost negat în cazul Kosovo

de către comunitatea internaţională. Mingea a fost prinsă la Banja Luka, capitala

republicii sârbe Bosnia-Herţegovina. De ce nu am pune în discuţie statutul aceastei

entităţi şi de ce să nu alipim, după referendum, ca şi în Kosovo, republica Bosnia de

Serbia, care era de altfel unul din scopurile războiului lui Miloševič.

Această repunere în discuţie e periculoasă pentru toată lumea. În mod

paradoxal, ea este periculoasă pentru Serbia care, în sectorul ei meridional, în jur de

Preševo, include o arie omogenă de populaţie albaneză învecinată cu Kosovo şi cu

67 Ibidem p. 17

25

Page 26: Identitatea Spatiului Balcanic

Macedonia. De asemenea, albanezii din Macedonia privesc cu interes la Kosovo apropiat

şi văd în independenţa lui o încurajare a propriilor tendinţe autonomiste68.

Problema Kosovo se înscrie deci în acest context spaţial lărgit la ariile culturale

interesate, cea sârbă şi cea albaneză.

II.3. Blacanii în zilele noastre

Europenii au primit vestea proclamării independenţei regiunii Kosovo în 17

februarie 2008 cu sentimente amestecate. Trebuia să se bucure sau să regrete? Pe de o

parte se constată bucuria imensă a majorităţii covârşitoare a locuitorilor provinciei,

drapelele fluturând în aer şi declaraţiile pline de satisfacţie ale responsabililor politici

locali. Poate pentru prima dată, acest popor kosovar era stăpân pe propriul destin.

Pe de altă parte, având în vedere refuzul sârbilor, erau de temut alte violenţe şi

greutăţi internaţionale. Dreptul de a trăi al minorităţilor va fi respectat în noul stat? S-a

aflat că Uniunea Europeană avea să trimită o misiune foarte importantă prin numărul şi

ambiţia proclamată.

În ziua proclamării independemţei regiunii Kosovo, Balcanii au fost din nou

invitaţi la masa europeană. De atunci amintiri proaspete revin în memorie69.

Europa occidentală a luat la cunoştinţă declanşarea războiului iugoslav în iunie

1991 cu uimire, neîncredere, apoi, treptat, cu tristeţe şi cu o anumită resemnare. După 15

ani, nu e sigur că opinia publică s-ar fi schimbat foarte tare. În 1991, Balcanii nu erau în

prim-planul preocupărilor europene. Sau, mai bine zis, soarta republicilor populare din

Balcani apărea ca un episod local şi, la urma urmei, secundar al prăbuşirii regimurilor

comuniste din Europa de Est70.

Problema centrală era evoluţia internă din U.R.S.S., politica lui Gorbaciov,

perestoika, desfiinţarea zidului Berlinului şi a Germaniei de Est (a Republicii Democrate

Germane), estul decurgea din acestea. Regimurile comuniste se prăbuşeau ca niste castele

68 Ibidem p. 1869 Ibidem, p. 570 Ibidem, p. 6

26

Page 27: Identitatea Spatiului Balcanic

de nisip. Pentru Europa Occidentală, reunificarea Germaniei şi viitorul U.R.S.S. erau în

centrul discuţiilor. Problemele din Balcani aveau o importanţă secundară71.

Balcanii au revenit în prim plan datorită României. În decembrie 1989, căderea

dramatică a lui Ceauşescu, procesul său, apoi executarea lui au sugerat ideea unor

societăţi balcanice aparte, greu de clasificat în categoriile obişnuite ale ştiinţei politice.

Opinia occidentală putea avea impresia de a fi în primele rânduri: dacă înainte

de 1990 evenimentele politice din Europa de Est aveau loc de obicei într-o societate

închisă care controla total informaţia, mass-media occidentală transmitea acum regizarea

dramatică a procesului lui Ceauşescu şi a condamnării sale. Deja atenţia s-a canalizat în

altă parte şi Yugoslavia trece în prim-plan.

Înfruntările dintre sloveni care îşi proclamă independenţa la 25 iunie 1991 şi

armata federală iugoslavă se limitează la câteva încăierări şi durează numai vreo zece

zile. În schimb, aceste ostilităţi au fost reluate din 3 iulie de un conflict armat cu mult mai

amplu între croaţi care şi-au proclamat independenţa şi ei şi sârbii din Croaţia apăraţi de

armata asa-zis naţională.

Din acel moment, conflictul a luat amploare. Războiul sârbo-croat pe teritoriul

croat s-a prelungit cu un alt război în Bosnia-Herţegovina şi asediul oraşului Sarajevo a

început în aprilie 1992, după referendum-ul din 1 martie 1992 care duce la independenţa

Bosniei-Herţegovina, apoi la admiterea ei în Organizaţia Naţiunilor Unite, alături de

Slovenia şi de Croaţia. Luptele dintre croaţi şi bosniaci de la Mostar au loc în acelaşi timp

cu asediul oraşului Sarajevo.

Miza începe să se clarifice: pe de o parte sârbii care controlează aparatul de stat

iugoslav şi pe de altă parte popoarele care nu mai vor să audă vorbindu-se de Iugoslavia.

Se estimează de asemenea consecinţele geopolitice ale războiului: nu numai

pierderile şi distrugerile de pe diferite fronturi, dar şi masacrele în rândul civililor şi

deplasări enorme de populaţie. Aceste distrugeri teritoriale, masacre şi migraţii nu erau

numai consecinţele supărătoare ale războiului. Ele erau chiar scopul său. Era vorba de

cucerirea unor teritorii şi de golirea acestora de populaţia indezirabilă. Războiul devine

din ce în ce mai dur exemplul cel mai concret fiind, masacrul de la Srebenica.

71 Ibidem, p. 6

27

Page 28: Identitatea Spatiului Balcanic

În acest timp, Statele Unite se implică din ce în ce mai mult în războiul iugoslav

şi Uniunea Europeană se dovedeşte incapabilă să aprecieze în suficientă măsură

beligeranţii pentru a obţine o încetare a focului. Statele Unite aleg atunci să îi înarmeze

pe croaţi împotriva sârbilor.

Sârbii se retrag şi preşedinţii Serbiei, Croaţiei şi Bosniei-Herţegovina adunaţi la

baza americană de la Dayton semnează un acord, sub presiunea americană, în decembrie

1995, confirmând o împărţire teritorială a Bosniei-Herţegovina în două entităţi, una sârbă

şi alta croato-bosniacă, nu pe baza repartizării etnice ci pe baza liniei de front. Forţe

internaţionale sub egida O.N.U. trebuie să vegheze respectarea acordului de la Dayton.

Europa este implicată puternic în aceste operaţiuni.

Există părerea că problema este reglată sau că cel puţin se va profita de timp

pentru a se avansa într-o reglare definitivă.

După acordul de la Dayton urmează doi ani de acalmie relativă, dar operaţiunile

de represiune duse de sârbi în Kosovo relansează războiul şi suita lui de nenorociri.

NATO, sub conducerea americană, întreprinde atunci bombardarea unor obiective precise

din Serbia, mai ales din Belgrad, în iunie 1999. Forţele sârbe pleacă din Kosovo care

devine în fapt un protectorat al ONU. De atunci, fără angajamente pe durată limitată,

armele au tăcut72. Confruntată cu aceşti zece ani de violenţă extremă, opinia occidentală

nu are repere.

Pe de o parte, doreşte din toată inima să rămână deoparte de nişte evenimente

ale căror desfăşurare şi logică nu prea le înţelege. Dar, în acelaşi timp, constată că trupe

provenite din diverse armate europene sunt angajate în conflict pe un timp mai

îndelungat, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Apoi, în mod paradoxal, în acelaşi

timp în care scepticismul cu privire la Uniunea Europeană creşte, toate statele din Balcani

se înghesuie la uşa ei.

În sfârşit, evident, problema nu s-a încheiat şi focul continuă să ardă mocnit73. În

faţa aceste situaţii, cerinţa opiniei publice este dublă. Pe de o parte, dorinţa unei

clarificări a evenimentelor, a ierarhizării faptelor, a unui calendar ordonat. Pe de altă

parte, se caută o explicaţie globală.

72 Ibidem, p.773 Ibidem, p.7

28

Page 29: Identitatea Spatiului Balcanic

Numeroşi sunt cei care propun argumente simple şi conforme cu modele de

moment, care acordă un loc important psihologiei popoarelor: Balcanii ar fi o rezervă de

sălbăticie, în care statul nu îşi exercită monopolul violenţei legitime şi în care s-ar

transmite din generaţie în generaţie viziuni despre celălalt care ar conduce la răzbunări

sângeroase şi nepotolite. Această explicaţie este cu atât mai uţor de acceptat cu cât duce

la fatalism şi la resemnare: de ce am mai încerca să înţelegem ce se întâmplă dacă tot nu

putem face nimic?74

Există o altă cale între excesele de erudiţie ale specialiştilor şi o psihologie a

popoarelor care se înrudeşte cu lenea intelectuală.

Balcanii sunt, înainte de toate, un spaţiu, o întindere de pământ, o parte a

continentului european la joncţiunea dintre Europa şi Asia tot aşa cum Asia Mică este la

joncţiunea dintre Asia şi Europa.

Balcanii sunt un teritoriu, ceea ce înseamnă o suprafaţă concretă, o poziţie pe

continent, distanţe ce trebuie parcurse, obstacole ce trebuie trecute, culoare în care să te

strecori, pe scurt, asperităţi la care oamenii trebuie să se adapteze.

Un teritoriu înseamnă de asemenea exercitarea unor puteri, împărţirea şi

înfruntarea lor, a locuitorilor şi ale vecinilor.

Balcanii prezintă în Europa o originalitate istorică certă. Este singura regiune

din Europa în care un imperiu exterior, neeuropean, şi-a disputat cu naţiunile europene o

parte a continentului, într-o perioada recentă. Este singura regiune din Europa în care

europenii nu erau stăpâni la ei acasă, ci depindeau de un centru exterior, adică Istanbul,

capitala Imperiului Otoman.

Această istorie specifică face din Balcani singura regiune din Europa care a fost

islamizată parţial, după ce fusese împărţită între creştinismul occidental cu centrul la

Roma şi creştinismul răsăritean cu centrul la Constantinopol. Chiar pentru naţiunile

balcanice, dominaţia otomană a fost trăită ca fiind ilegitimă şi nefastă. Ea este considerată

ca o perioadă de aservire faţă de o putere care constituia un obstacol în calea modernizării

şi a dezvoltării naţionale: Turcia tăiat contactele Europei balcanice cu Occidentul într-o

perioadă în care se dezvoltau Renaşterea şi Iluminismul. Ea este considerată ca

74 Ibidem, p.8

29

Page 30: Identitatea Spatiului Balcanic

manifestarea unei dominaţii brutale fără nimic pozitiv în schimb. Balcanii sunt şi un

fascicol de imagini şi de reprezentări.

Balcanii au intrat în conştiinţa europeană prin intermediul conflictelor legate de

ieşirea la suprafaţă a naţionalismelor dintre care menţionăm războaiele balcanice ca fiind

primele. De mai multe ori pe durata secolului al XX-lea, europenii din Apus şi-au văzut

memoria aţâţată cu ocazia înfruntărilor sângeroase care se desfăşurau în proximitatea lor.

În 1912 şi 1913, au citit în presă întâmplări legate de războaiele balcanice. Puţin

după aceea, au aflat în 1914 că arhiducele moştenitor al tronului Imperiului Austriac a

fost ucis la Sarajevo de un student sârb, Gavrilo Princip. Turiştii mai puteau, cu ceva timp

în urmă, să calce pe amprentele sale imortalizate în piatră, pe trotuarul unde îşi scosese

revolverul. Amprentele au fost apoi transferate într-un muzeu, statutul oficial al lui Gavril

Princip, altădată erou naţional, schimbându-se şi el. Apoi s-au familiarizat cu „armata din

Răsărit” citind Roger Vercel şi al său „căpitan Conan”, reînviat în film prin talentul lui

Bernard Tavernier. În 1946, au descoperit „cortina de fier”, expresie inventată pentru a

descrie frontiera italo-jugoslavă, pe care diplomaţii au fixat-o cu dificultate şi care a

devenit frontiera ce a separat cele două blocuri, la începutul războiului rece.

Dar viziunea occidentalilor nu s-a bazat numai pe o cunoaştere literară,

jurnalistică sau istorică. Sute de mii de soldaţi francezi şi englezi au luptat în strâmtoarea

Dardanele apoi pe frontul Monastir în timpul primului război mondial. Englezii au făcut

eforturi pentru a veni în ajutorul grecilor scufundaţi de nemţi în momentul în care grecii

erau singurii lor aliaţi de război. Mai puţin numeroşi şi pentru un timp mai scurt, alţi

militari au mers în Balcani începând cu 1992 sub egida ONU, NATO şi a Uniunii

Europene. Încă mai sunt acolo.

Într-un alt registru, imaginea Balcanilor construită în Occident vine şi de la

călători şi turişti. Toţi călătorii vestici care au mers în Balcani, descriau o altă lume, o

lume străină, apropiată fără îndoială, dar totuşi străină. Numeroase texte au difuzat

această imagine. Dezvoltarea turismului de masă, începând cu anii 50, a permis

milioanelor de occidentali să intre în contact fizic, direct, cu Balcanii, fără însă a le

ameliora cunoaşterea.

Incertitudinea în ce priveşte viitorul Balcanilor seamănă mult cu modestia.

Chiar dacă se pot schiţa nişte perspective, acestea nu pot fi considerate certitudini.

30

Page 31: Identitatea Spatiului Balcanic

Deceniul teribil al anilor 90, al războaielor jugoslave, a adus o inflaţie de scrieri

consacrate Balcanilor. În 1996, Jacques Rapnik, conducea o lucrare colectivă pe care o

numea Peisaj după bătălie. Dar bătălia nu se terminase şi după doi ani se reluau luptele

în Kosovo. Cu toate acestea, după 1999 armele au tăcut. Cu toate acestea focul arde încă

mocnit: trebuie oare să reamintim pogromul din martie 2004 în acceeaşi regiune Kosovo,

împotriva sârbilor şi a monumentelor religioase? Viitorul regiunii Kosovo, care a trecut

recent la independenţă, nu mai mult decât cel al Bosniei-Herţegovina şi, într-o oarecare

măsură cel al Macedoniei, nu pare fixat în mod clar. Deja Muntenegru a preferat să îşi

disocieze soarta de cea a Serbiei.

Predicţiile experţilor, fie ele şi cu cea mai bună încărcătură ştiinţifică, sunt

aproape la fel de sigure ca şi ghicitul în cafea. După prăbuşirea Jugoslaviei, au apărut

mulţi specialişti care subliniau faptul că această construcţie politică nu are nici un viitor şi

că dispariţia ei este sigură! Dar, sunt cu mult mai puţini cei care au anunţat acest lucru

înainte şi, dimpotrivă, mult mai numeroşi cei care îşi exprimaseră încrederea în acest stat.

Unul din cei mai buni specialişti din această ţară, geograful André Blanc, care a

trăit mult timp acolo, mergând frecvent în Iugoslavia de peste douăzeci de ani şi vorbind

foarte bine sârbo-croata, conchide în lucrarea sa despre Iugoslavia apărută în 1967: „dacă

există o problemă perfect rezolvată, este aceea ridicată de această amestecătură de

popoare: Federaţia a devenit un organism viu şi sănătos”. Acest optimism se baza pe o

observare competentă şi raţională. Şi totuşi, a fost cumplit contrazis de fapte75.

75 Ibidem, p.10

31

Page 32: Identitatea Spatiului Balcanic

CAPITOLUL III. VIOLENŢA ÎN BALCANI

III.1. Iugoslavia. Prăbuşirea castelului de cărţi76

De la începutul anului 1989, ştirile din Balcani încep să vină în redacţiile

ziarelor occidentale, de la presa tipărită la televiziune: se află că armata naţională

Iugoslavă a fost expediată în grabă în Kosovo ca urmare a unei situatii generale grave şi a

unor înfruntări violente.

În lunile mai şi august intervin manifestaţii ale minorităţii turce din Bulgaria,

din cadrul căreia mii de membri pleacă în Turcia deoarece guvernul bulgar cere, între alte

neajunsuri, bulgarizarea numelor. Balcanii continuă să figureze pe prima pagină a

cotidianelor de la vremea aceea77.

Dar, în acelaşi timp, privirile se întorc spre Ungaria, care începe să doboare

„cortina de fier” situată de-a lungul frontierei cu Austria. În noiembrie şi decembrie, au

loc căderea zidului Berlinului şi prăbuşirea Republicii Democrate Germane.

76 Ibidem, p. 2777 Ibidem, p. 27

32

Page 33: Identitatea Spatiului Balcanic

Aceste evenimente incredibile contribuie la orientarea opiniei publice şi a mass-

mediei spre Europa centrală. Problema principală este perspectiva reunificării Germaniei

şi a dispariţiei U.R.S.S. pe care evoluţia din Europa centrală o presupune. Restul, inclusiv

evoluţia din Balcani, decurge din aceasta.

Republicile balcanice care urmează modelul sovietic, precum Bulgaria, dar şi

cele care sunt mai îndepărtate, dar care se reclamă de la acelaşi socialism, ca România,

Albania, Jugoslavia, par să depindă de ceea ce se petrece la Moscova, adică de acţiunile

lui Mihail Gorbaciov.

Până în acest punct al evoluţiei, explicaţiile sunt relativ simple: modelul sovietic

se prăbuşeşte şi, în căderea sa, antrenează toate regimurile care se reclamă de la

comunism mai mult sau mai puţin. Pe deasupra, aceste evenimente neaşteptate se

desfăşoară fără prea multe violenţe.

Totuşi, în decembrie 1989, privirile se întorc spre Balcani, cu deosebire spre

Bucureşti. Erau cunoscute derivele regimului Ceauşescu. Arestarea lui, procesul,

condamnarea şi executarea lui se desfăşoară atunci în mod precipitat şi tragic, aproape la

vederea camerelor din mass-media occidentală. Dar România era un caz cu totul deosebit,

cu o politică căreia nu te puteai opune. Se credea că situaţia era cu totul alta în celelalte

ţări din Europa de Sud-Est78.

Iugoslavia continua să funcţioneze cu instituţiile sale complexe: fiecare din

republicile federative avea parlamentul ei, guvernul ei, dar preşedenţia ansamblului era

turnantă şi atribuită succesiv fiecărei republici. Exista un parlament federal, un guvern

federal, o armată federală (zisă naţională) şi mai ales exista Liga Comuniştilor Iugoslavi,

care concentra esenţa puterii79.

Dintr-un anumit punct de vedere, sistemul federal permitea exprimarea

divergenţelor politice mai bine decât în celelalte ţări din est. În plus, jugoslavii se bucurau

de unele libertăţi de invidiat: aceea de a se deplasa şi de a munci în străinătate în ţările

capitaliste. În acelaşi timp, această libertate relativă nu reuşea să mascheze conflictele

latente care luau o coloratură naţională. Una din problemele pereche importante era

menţinerea diferenţei de dezvoltare şi a nivelului de trai între diversele republici ale

Federaţiei. Cele mai sărace erau Macedonia, provincia autonomă Kosovo, (inclusă în

78 Ibidem, p.2879 Ibidem, p 28

33

Page 34: Identitatea Spatiului Balcanic

Serbia) şi Bosnia-Herţegovina. Cele mai bogate erau Slovenia şi, într-o măsură mai mică,

Croaţia. Ori, prăpastia care îi separă pe bogaţi de săraci nu se prea atenuează, în ciuda

discursurilor oficiale şi a existenţei sistemelor de compensare. Unele studii arătau chiar

că această prăpastie continua să se adâncească. Slovenii şi croaţii aveau sentimentul că

din munca lor ţin în spate restul Federaţiei şi că, de fapt, nu beneficiază de fructul muncii

lor. Îşi făceau apariţia tendinţele separatiste.

O altă sursă de tensiune provenea din rolul sârbilor. Aceştia, istoriceşte vorbind,

îşi dobândiseră primii independenţa împreună cu Muntenegru. Prin victoriile lor din

timpul războaielor balcanice, apoi din timpul Primului Război Mondial, ei purtaseră

Jugoslavia pe culmi de glorie80.

III.2. Războiul din Iugoslavia şi paradigma balcanică

Balcanismul, în sensul deja definit de noi, pe linia Said-Todorova, a creat, prin

longevitatea şi succesul său la public, o paradigmă balcanică. Aceasta explică, aşa cum

am spus, orice conflict, tensiune etc. din peninsulă sau din marginile ei, tautologic, prin

balcanicitatea actorilor implicaţi, mai degrabă decât prin jocul (real) de interese al

diferitelor puteri ale căror sfere de influenţă se intersectează, în mod tradiţional, aici, sau

decât printr-un nefast concurs de împrejurări. Paradigma balcanică este, nu de puţine ori,

extinsă şi la alte zone: astfel, Indonezia81, Canada 82, India83 sunt pândite, în opinia

analiştilor avându-şi cartierul general în Occident, de balcanizare. Europa însăşi este

bântuită, din secolul al XIX-lea încoace, de spectrul propriei balcanicităţi.

Paradigma balcanică este expresia metodologică a stigmatului aplicat sud-estului

de către Europa Centrală şi Occidentală. În restul cazurilor, ambii termeni apar relativ la

războiul provocat de destrămarea federaţiei sud-slave, la genocid, epurare etnică, sau la

teribile episoade ale istoriei balcanice, dătătoare de seamă, în opinia autorilor, de evoluţia

Iugoslaviei în anii 90. Acest lucru nu este lipsit de semnificaţie dacă este, într-o anumită

măsură, de înţeles că, într-un număr de texte, autorul, când menţionează Iugoslavia şi

80 Ibidem, p.2981 a se vedea David Rohde, Indonesia Unraveling, în Foreign Affairs, iulie-august 200182 Charles F. Doran, Will Canada Unravel?, Foreign Affairs, sept.-oct. 199683 Ved Mehta, The Mosque and the Temple, Foreign Affairs, spring 1993

34

Page 35: Identitatea Spatiului Balcanic

conflictul declanşat aici, să facă şi paradă de erudiţie geoistorică şi să pomenească şi

“butoiul cu pulbere al Europei”, este aproape incredibil cum numele de Balcani, singur,

apare în articole ce ating problema războaielor şi epurărilor etnice petrecute în anii 90 şi

localizate aici (deşi, în realitate, ele se petreceau în contextul războiului civil din

Iugoslavia).

Mai mult, numărul de articole care exemplifică acest caz este imposibil de

neglijat, constatăm deci o generalizată şi mult prea lejeră integrare a conflictului din

Iugoslavia într-un ipotetic context balcanic, procedeul folosit de analiştii occidentali,

perpetuarea unor stereotipuri, a unor percepţii trunchiate ale realităţii istorice sud-est

europene, extinderea şi aducerea la zi a stigmatului pe care modernitatea l-a fixat asupra

acestei părţi a Europei84.

Observând în detaliu, pe fiecare an, frecvenţele de apariţie ale articolelor ce

conţin termenul Balcani, respectiv Iugoslavia, putem face şi o serie de alte consideraţii

privind corespondenţa pe care analiştii occidentali o stabilesc între Balcani şi Iugoslavia

sfârşitului de secol XX, dând astfel o întemeiere balcanică destrămării violente a

federaţiei pravoslavnicilor.

Anul 1992 este cel în care comunitatea internaţională conştientiza situaţia

Iugoslaviei, un focar de conflict, şi încă unul foarte greu de stins, de lungă durată, în

Europa. Era anul scenariilor apocaliptice care luau în considerare nu numai republicile

federaţiei, ci întreaga arie sud-est europeană. Centrul preocupărilor era însă Iugoslavia.

Plasarea conflictului într-un specific balcanic nu era încă o dimensiune serioasă a analizei

occidentalilor. Curând însă, analiştii redescoperă stigmatul balcanic şi îl repun în uz, ca o

explicaţie simplă dar cuprinzătoare a problemei iugoslave.

Dacă până în 1996 ideea Iugoslaviei ca locul de desfăşurare al celui de-al treilea

război balcanic era încă o metaforă, ea devine spre sfârşitul deceniului atât de obişnuită,

atât de comună, încât este, treptat, creditată ca paradigmă hegemonică în explicarea

conflictului din fosta federaţie sud-slavă. În plus, anii 2000 şi 2001 sunt, ca final şi

început de secol şi mileniu, ani de realizare, în mai toate domeniile, a unor retrospective –

era de aşteptat, din această perspectivă, ca Balcanii anilor 90 să fie conectaţi la întreagă

serie istorică a Balcanilor, sau, mai bine zis, la modul occidental, european, de a citi

84 D. Cristea, Balcanii concept şi imaginaţie,o metaforă substituită realităţii , p.6

35

Page 36: Identitatea Spatiului Balcanic

această serie istorică, mod care clar aşează sud-estul Europei pe o poziţie de

inferioritate85.

La această sumară analiză, să-i spunem, cantitativă, se pot adăuga o serie de

consideraţii de natură calitativă, care ne-ar arăta că balcanismul este, în unele din titlurile

şi articolele revistei, de o teribilă evidenţă. Şi aceasta, de la deja banalul head-line War in

the Balkans86, la ideea naţionalismlui balcanic esenţial îngemănat cu violenţa87, opus

naţionalismului de sorginte occidentală, democratic88. La acestea se adaugă mitul oraşului

Sarajevo, marcă balcanică prin excelenţă, de care se leagă şi o superstiţioasă teamă de

“mare război” a analiştilor occidentali.

În rest, paradigma balcanică este la ordinea zilei, articolele fiind pline de incerte

dar comode şi, mai ales, de efect, plasări ale conflictelor intraiugoslave undeva, în

Balcani, redând, parcă, un clişeu cinematografic, somewhere in the Balkans. Rămâne,

astfel, acea impresie că nu există atât o problemă iugoslavă, cât una balcanică, localizările

precise ale războiului, ale cazurilor de epurare etnică fiind inutile într-o astfel de zonă. Se

naşte explicarea Iugoslaviei anilor 90 prin paradigma balcanică, prin formule de genul

“epurarea etnică practicată în Balcani89, “virusul care a răvăşit Balcanii, conflictul etnico-

religios”90, “principalele provocări ale anilor 90 au fost extinderea NATO şi războaiele

balcanice”91, “balcanizarea s-ar putea să nu se limiteze la Europa de Est”92, “Prăbuşirea

Iugoslaviei: al treilea război balcanic”93, folosite pentru a descrie realitatea prezentului.

III.2.1. Razboiul din Slovenia (Razboiul de zece zile 1991)

Ciocnirile din Slovenia, dintre 26 iunie şi 7 iulie 1991 au fost un episod de

scurtă durată, care a luat sfârşit la intervenţia Comunităţii Europene. Dar problema sârbă,

care este la originea conflictului iugoslav, nu se referea la Slovenia: există puţini sârbi în

85 Ibidem, p.886 Sabrina Petra Ramet, Foreign Affairs, fall, 199287 William W. Hagen, The Balkans, Lethal Nationalisms, Foreign Affairs, iulie-august 199988 Michael Lind, In Defense of Liberal Nationalism, Foreign Affairs, mai-iunie 199489 Michael Mandelbaum, Foreign Policy as Social Work, Foreign Affairs, ianuarie-februarie 199690 David Rohde, Indonesia Unraveling?, Foreign Affairs, iulie-august 200191 Robert W. Tucker, Alone or With Others, Foreign Affairs, nov.-dec. 199992 Charles F. Doran, Will Canada Unravel?, Foreign Affairs, sept.-oct. 199693 titlul unei cărţi scrisă de Misha Glenny, corespondent BBC World– a se vedea Misha Glenny,Heading Off War in Southern Balkans, Foreign Affairs, mai-iunie 1995

36

Page 37: Identitatea Spatiului Balcanic

Slovenia şi aceştia au purtat doliu după această republică pentru a se dedica susţinerii

sârbilor din Croaţia. Intervenţia Uniunii Europene a fost eficientă în această primă

înfruntare şi e posibil chiar ca această primă uşurinţă să îi fi înşelat pe europeni94.

Războiul de Zece Zile , uneori numit şi Războiul Sloven de Independenţă a fost

un conflict militar de scurtă durată dintre Slovenia şi Armata Populară Iugoslavă în anul

1991, imediat dupa declaraţia de independenţă a Sloveniei. 95

Slovenia îşi declara independenţa pe 25 iunie 1991, odată cu declaraţia

Croaţiei. Acest "avans" al datei de declarare a independenţei a fost un element important

al planului slovenilor caştigând un avantaj în conflictul ce se lasă aşteptat.

Guvernul sloven se aştepta ca armata iugoslavă să răspundă prin forţa în ziua

declaraţiei sau la scurt timp după aceasta. Prin schimbarea în secret a datei cu o zi în

avans, slovenii au pus pe picior greşit guvernul iugoslav, care a decis data atacului la 26

iunie . Cu toate că armata iugoslavă se opunea vehement independenţei slovene ,aceasta

era divizată în legatură cu modul de intervenţie.şeful statului major general al armatei

iugoslave susţinea o intervenţie la scara mare ,menită să înlăture regimul sloven şi să-l

înlocuiască cu unul aservit iugoslaviei. Superiorul său politic ,ministrul apărării ,Veljko

Kadijević, a pledat pentru o abordare mai precaută un atac forţa care să descurajeze

regimul sloven. În cele din urmă ultima abordare menţionată a fost şi folosită. 96

Desfăşurarea conflictului:

26 iunie 1991: -ocuparea de către sloveni a aeroportului internaţional Brnik fără

deschiderea focului : (majoritatea vameşilor erau sloveni conflictul reducându-se la

simplul schimb de uniforme şi însemne).

- importanţa strategică: controlul sloven asupra graniţei, economiei regionale şi a

spaţiului aerian.

94 M.Sivignon Les Balkans-Une geopolitique de la violence, La guerres des Balkans: 1991-1999, p. 3295 Tom Gallagher, Balcanii în umbra noului mileniu, Editura Humanitas, 200596 R. Craig Nation, War in Balkans, 1991-2002

37

Page 38: Identitatea Spatiului Balcanic

27 iunie 1991: - Armata iugoslavă începe ostilităţile : până la miezul nopţii deţin

controlul asupra tuturor punctelor de trecere a graniţei către Italia, Austria şi asupra altor

puncte vamale noi între Slovenia şi Croatia.

- cu toate acestea unele unităţi ale Armatei populare iugoslave se aflau în poziţii

vulnerabile pe teritoriul inamic.

28 iunie 1991: - armata Populară Iugoslavă pierde factorul problemă :

DEZERTAREA : majoritatea soldaţilor sloveni înrolaţi în armata iugoslavă dezetează sau

pur şi simplu schimbă taberele.

29 iunie 1991 : - Armata populară iugoslavă dă un ultimatum Sloveniei cerând

încetarea imediata a ostilităţilor până la 9:30 în data de 30 iunie. Ca răspuns, Slovenia

adoptă o rezoluţie cerând o soluţie paşnică a crizei care să nu încalce independenţa ţării,

respingând astfel ultimatumul iugoslav.

30 iunie 1991 : - luptele continuă : - forţele armate slovene capturează tunelul de

importanţă strategică Karawanken ce traversează Alpii la graniţa cu Austria şi capturează

9 tancuri lângă Nova Gorica.

- întrega garnizoană iugoslvă de la Dravograd - 16 ofiţeri şi 400 de soldaţi , plus

echipament se predau iar, garnizoanele Tolmin şi Bovec sunt deasemenea capturate.

1 iulie 1991: - armata populară iugoslavă incearcă o schimbare a abordării: -

liderul iugoslav Borisav Jović, refuză invazia Sloveniei.

2 iulie 1991: - cea mai sângeroasâ zi a conflictului : Armata populară iugoslavă

pierde unităţi , trupe şi echipament în cantităţi mari.

- la ora 21:00, preşedintele sloven anunţă un tratat unilateral de încetare a focului

- iugoslavii il resping jurând zdrobirea oponeţilor.

3 iulie 1991: - luptele continuă în defavoarea iugoslavilor

- armata populară iugoslavă capitulează, acceptând retragerea şi semnarea tratatului de

încetare a focului.

4-6 iulie 1991: - trupele Slovene iau controlul asupra tuturor punctelor de trecere

a graniţelor ţării, permiţând armatei populare iugoslave retragerea către Croaţia.

7 iulie 1991: - Războiul de zece zile se încheie oficial prin semnarea Acordului

Brioni.97

97 http://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_de_Zece_Zile, consultat în data de 27.05.2011

38

Page 39: Identitatea Spatiului Balcanic

III.2.2. Primul război din Croaţia

În Croaţia sârbii formau o populaţie importantă: 580 000 persoane, aproape

12% din populaţia Croaţiei la recensământul din 1991. Dar, ei erau grupaţi mai ales în

trei zone care constituiau pentru naţionaliştii croaţi un pericol public, deoarece aceste

zone ofereau posibilitatea ciopârţirii teritoriului naţional. În Slovenia orientală, puternice

minorităţi sârbe, de-a lungul Dunării, puteau cu uşurinţă să întindă mâna sârbilor din

Serbia. Totuşi, în această zonă, amestecul era regula şi proporţia celor care, din această

cauză, preferau să se declare iugoslavi, era importantă.

În Slovenia centrală, la nord şi la sud de Pakrač, numeroase sate sârbeşti erau

moştenitoarele sistemului austro-ungar cu graniţe militare: sârbii fuseseră chemaţi aici

pentru a popula regiunea cu creştini în fata turcilor. Putem vedea aici un prim „pod”

sârbesc, care izolează Slovenia de est de restul ţării. Mai era un al doilea, în dreptul

oraşului Karlovac, oraş situat şi el la o mică distanţă de graniţa slovenă. În sfârşit, mai era

un al treilea care prelungea Krajina până la mare, între Zadar şi Šibernik98.

În realitate, zonele cu populaţii aproape exclusiv sârbeşti, care populau

unsprezece comune, reprezentau doar 135 000 locuitori, ceva mai puţin de o treime a

sârbilor din Croaţia. Ceilalţi erau în marile oraşe, amestecaţi cu restul populaţiei. Doar

primii aveau o importanţă strategică imediată.

În iunie 1991, după referendum, a fost proclamată independenţa Sloveniei şi a

Croaţiei. Între iulie 1991 şi armistiţiul din 2 ianuarie 1992 a bântuit războiul. Armata

federală se sprijină pe sârbii din Krajina care se erijează în republică autonomă, alungă

croaţii şi poartă două asedii asupra oraşului Dubrovnik la Marea Adriatică şi a oraşului

Vukovar pe malurile Dunării. Începând cu Krajina şi cu Slovenia de Est, sârbii îşi lărgesc

baza teritorială (Kordun, Banja) peste tot unde sârbii sunt numeroşi chiar dacă sunt

minoritari. Urmează purificarea etnică cu tot cortegiul ei de orori.

În faţa hotărârii sârbilor şi a rezistenţei croaţilor, nici CE, nici Statele Unite, nici

ONU nu acţionează în mod unanim şi concertat. Totuşi ONU impune un embargou

asupra armelor, apoi o încetare a focului în 2 ianuarie 1992. Această încetare a focului a

98 M.Sivignon, op. cit., p. 32

39

Page 40: Identitatea Spatiului Balcanic

fost încălcată de la începutul războiului din Bosnia, câteva luni mai târziu, deoarece cele

două conflicte erau intim legate între ele99.

III.2.3. Războiul din Bosnia-Herţegovina

Situaţia din Bosnia-Herţegovina este extrem de diferită de cea din Croaţia. În

Croaţia, poporul croat era unanim în voinţa sa de independenţă, la fel ca în Slovenia. În

Bosnia-Herţegovina, dimpotrivă, doar bosniacii musulmani cereau independenţa. Ei erau

cei mai numeroşi, dar nu reprezentau decât 44% din populaţie în 1991, faţă de 31% sârbi

şi 17% croaţi. Nici sârbii, nici croaţii nu erau favorabili independenţei. Ei aveau privirile

fixate pe republicile respective. În octombrie 1991, parlamentul bosniac a hotărât că

Bosnia-Herţegovina este un stat suveran. Pentru a obţine recunoaşterea internaţională,

care întârzia să vină, s-a organizat un referendum în 29 februarie 1992; a fost boicotat de

sârbi. Confirmând rezultatele, a fost declarată independenţa. Bosnia-Herţegovina a ajuns

cu greu la independenţă în timp ce 70% din teritoriul său era ocupat de către armata

federală sub control sârbesc. Începuse deja purificarea etnică.

Dar nici ONU, nici CE, nici NATO, nici principalele state europene nu erau

convinse de viabilitatea acestui nou stat şi planurile propuse succesiv aveau la bază de

fapt împărţirea ţării în trei entităţi100. În ciuda violenţelor de toate felurile, şi a asediului

prelungit al sârbilor asupra oraşului Sarajevo, ezitările ONU, ale CE, ale Statelor Unite au

durat mult. Diverse planuri de pace, abia concepute, au fost abandonate101.

Determinantă a fost o schimbare a politicii americane: în martie 1994, Statele

Unite încurajează o alianţă între bosniaco-croaţi şi bosniacii musulmani, în ciuda unui

îndelungat contencios care a culminat cu lupta de la Mostar. Ajutorul american în

armament şi antrenamente diverse a permis croaţilor să recucerească Krajna în vara lui

1995. După instalarea forţei rapide de reacţie în iunie 1995, la 28 august, bombardarea

pieţei din Sarajevo de către sârbi a dus la o reacţie vie a NATO. Din acest moment,

timpul era împotriva sârbilor care au acceptat o încetare a focului la 5 octombrie 1995.

Tratativele au început sub egida americană la baza aeriană de la Dayton, în prezenţa celor

99 Ibidem, p. 33100 Ibidem, p. 33101 Ibidem, p. 33

40

Page 41: Identitatea Spatiului Balcanic

trei preşedinţi ai Croaţiei, Bosniei, şi Serbiei, Tudjman, Izetbegovič şi Miloševič. S-a

obţinut un acord în marş forţat la capătul căruia Bosnia-Herţegovina avea două „entităţi”,

Federaţia bosniaco-croată (numită atunci Musulmano-Croată) şi Republica Srpska,

populată de sârbi. Frontiera dintre cele două entităţi era rodul unui compromis între

repartizarea teritorială a populaţiilor înainte de război şi linia de încetare a focului,

respectându-se procentajul aplicat suprafeţelor entităţilor: 49% pentru Republica sârbă şi

51% pentru Federaţie. Se mai ridicau probleme multiple, în timp ce un înalt reprezentant

al comunităţii internaţionale avea întreaga putere102.

Cel puţin, luptele încetaseră, dar fiecare dintre cele trei populaţii continuă să

urmărească propriile scopuri.

III.2.4. De la Bosnia la Kosovo

Acordurile de la Dayton care au pus capăt conflictului din Bosnia-Herţegovina

au fost semnate în noiembrie 1995. S-au scurs peste trei ani înainte de bombardamentele

NATO în Serbia şi încetarea focului din iunie 1999. Războiul din Kosovo nu era deloc o

surpriză.

De multă vreme poziţiile albanezilor şi ale sârbilor erau ireconciliabile.

Proporţia albanezilor în Kosovo, majoritară, a continuat să crească, apropiindu-se de

90%, prin creşterea naturală mult mai ridicată (de departe cea mai ridicată din Europa, ca

şi cea din Albania de Nord) şi prin efectul indirect al emigrării sârbilor către Belgrad. Ori,

Kosovo fusese odinioară un pământ sârbesc şi toate monumente simbolice principalele

ale Imperiului Sârbesc din Evul Mediu se găsesc aici: patriarhia din Peč, mânăstirile din

Dečani şi Gracanica. În zilele noastre, sârbii se găsesc în majoritate în partea de nord, la

nord de Mitrovica şi, de asemenea, în enclave săteşti, izolate în mijlocul masei

albaneze103.

Fără a merge dincolo de tratatele semnate după Primul Război mondial, întreaga

istorie a Kosovo este presărată de violenţe. Violenţe exercitate de statul iugoslav, apoi de

Albania Mare între 1941 şi 1944. Tot violenţe sub Iugoslavia socialistă, cel puţin sub

102 Ibidem, p. 34103 M. Sivignon , op. cit., p. 34

41

Page 42: Identitatea Spatiului Balcanic

dominaţia lui Rankovic, până în 1966. Din partea cealaltă, plângerile sârbilor au la baza

lor un sentiment de nesiguranţă. La ţară, se plâng de jigniri în şcoli, de stricăciuni asupra

recoltelor. Mulţi îşi vând pământurile. Aşa cum scrie Paul Garde, „violenţa sârbească este

rezultatul instituţiilor şi al statului. Violenţa albaneză este rezultatul indivizilor, este

difuză şi resimţită ca fiind constantă şi omniprezentă”.

La drept vorbind, sârbii nu ştiu cum să rezolve în folosul lor o problemă

insolubilă: văd că provincia le scapă din mâini în mod inevitabil, fiind convinşi totodată

că trebuie să îşi păstreze drepturile lor istorice104.

Începând din 1986, Miloševič a ales soluţia asupririi şi a violenţei. Dacă

alegerea prin referendum clandestin a lui Ibrahim Rugova nu poate împiedica represiunea

sârbească, acest eşec a deschis poarta unei strategii agresive, sau a armatei de Eliberare a

provinciei Kosovo. Sârbii au întreprins atunci golirea Kosovo de populaţia sa albaneză.

Era „purificarea etnică” la cel mai înalt grad. Din acel moment, „Grupul de contact”,

formulă informală reunind reprezentanţi ai UE, Statelor Unite, Franţei, Germaniei, Marii

Britanii şi Rusiei, va încerca să adune la Rambouillet pe sârbi şi pe albanezi. Propunerile,

acceptate de albanezi, au fost respinse de sârbi. Era deschisă calea către

bombardamentele NATO asupra unor obiective economice şi simbolice din Serbia.

Guvernul sârb a cedat şi şi-a retras trupele din Kosovo care devine, în fapt, un teritoriu

administrat de ONU cu o importantă forţă de intervenţie, KFOR. Rezoluţia 1244 a ONU

putea apărea totuşi ca o semivictorie a sârbilor, deoarece Kosovo era recunoscut ca

făcând parte din Serbia.

Loviturile aeriene zise chirurgicale, ca cele care au distrus Ministerul Apărării

sârb din Belgrad, au lăsat un peisaj urban impresionant: clădirea complexă a ministerului

este total distrusă, în timp ce clădirile învecinate nici nu au fost atinse. Este imposibil să

nu ne gândim la disproporţia forţelor ilustrată de acest peisaj. Cu toate acestea, nici

încetarea luptelor în Kosovo, nici formulele alese pentru Bosnia-Herţegovina cu ocazia

acordurilor de la Dayton, nu au rezolvat problemele existente. Evenimentele din

Macedonia ilustrează acest fapt105.

Macedonia, ca şi Bosnia-Herţegovina, s-a angajat târziu pe calea independenţei.

Avea totuşi un avantaj faţă de Bosnia-Herţegovina, acela de a face uz de naţionalitatea

104 Ibidem, p. 35105 Ibidem, p. 35

42

Page 43: Identitatea Spatiului Balcanic

macedoneană care era revendicată de majoritatea populaţiei. Slavii macedoneni

constituiau 64% din locuitori, apoi veneau albanezii, cam 25%, după aceea alţii, romii

3%, sârbii 2%. Totuşi, constituţia macedoneană stipula că Macedonia este statul

poporului macedonean, în sensul de popor macedonean. Această definiţie nu putea să

convină albanezilor care cer egalitate şi nu statut de minoritate. Albanezii din Macedonia

erau adunaţi de-a lungul frontierelor cu Albania şi Kosovo, în nord-vestul ţării. Erau mai

degrabă ţărani decât orăşeni: oraşele erau mai macedonene decât satele. Capitala, Skopje,

era înconjurată parţial de sate albaneze, chiar la sud106.

Mai ales că, la fel ca în Kosovo, şi din aceleaşi motive, proporţia albanezilor

continua să crească datorită natalităţii mult mai mari. În afară de asta, în sistemul

iugoslav, albanezii din Macedonia întreţineau legături strânse cu Kosovo: erau pregătiţi la

universitatea din Priština. De altfel, pe durata perioadei de purificare etnică a lui

Miloševič, 180 000 de kosovari şi-au găsit un refugiu temporar în Macedonia.

S-a putut crede pentru un moment că războiul avea să treacă repede din Kosovo

în Macedonia. Deja în 1997 s-au produs incidente sângeroase în satele Tetovo şi Gostivar

cu majoritate albaneză. În 2001, grupuri înarmate albaneze se proclamă din Armata de

Eliberare Naţională din Macedonia (UCKM) şi armata naţională albaneză. Aceste grupări

reuşesc să controleze 10% din teritoriu. Dar UE şi NATO intervin rapid pentru a pune

capăt înfruntărilor, deoarece nu doreau să vadă o nouă extindere a războiului şi pentru că

guvernul de la Skopje merita să fie susţinut pe motiv că, în Balcani, era unul dintre acelea

care protejau minorităţile cel mai bine. De la obţinerea independenţei, într-adevăr,

albanezii fuseseră întotdeauna reprezentaţi în guvern. A fost obţinută o încetare a focului,

apoi acordul de la Ohrid, în baza căruia albanezii obţineau mai multe drepturi la nivel

local, precum şi în poliţie şi în domeniul funcţiilor publice. Limba albaneză era învăţată

peste tot unde populaţia albaneză reprezenta peste 20% din populaţie şi universitatea

particulară în limba albaneză a dobândit un statut oficial107.

Fără îndoială, aceste compromisuri au fost considerate excesive de către

macedoneni, dar, oricare ar fi fost peripeţiile electorale, şi tensiunile care se traduc prin

dificultatea macedonenilor de a găsi un aliat albanez în parlament, perspectiva unei

aderări la Uniunea Europeană a contribuit la realizarea unităţii.

106 Ibidem, p. 36107 Ibidem, p. 36

43

Page 44: Identitatea Spatiului Balcanic

CONCLUZII

Când vorbim despre Balcani, este mereu tentant sa vorbim despre istorie,

deoarece istoria Balcanilor este fascinantă. Balcanii sunt un spaţiu european cu o istorie

bogată, plina de evenimente, care au marcat regiunea, o parte a europei care a fost

condusă sau dominată de mai multe imperii multinaţionale, pentru perioade mai mari

decât în orice altă parte a continentului european, a fost cucerit pe rând de marile puteri

ale vremii, un spaţiu care în ciuda acestor evenimente, şi-a păstrat elementele definitorii

intacte.

În anii războiului rece, Europa a uitat de existenţ Balcanilor, dar şi-a amintit

brusc la începutul anilor ’90, când problemele fostei Iugoslavii au atras atenţia întregii

lumi prin încălcarile succesive ale drepturilor omului. Prabuşirea Iugoslaviei şi razboaiele

care i-au urmat, au dovedit faptul ca o unitate artificială, nu poate şterge o moştenire şi o

diversitate acumulată de secole.

Problema refugiaţilor şi existenţa unui mare număr de minorităţi au redevenit în

istoria contemporană a Peninsulei Balcanice o grea povară pentru poparele acesteia. În

momentul în care s-a desăvârşit procesul ,,balcanizării” fragmentarea peninsulei în

entităţi statale separate şi uneori ostile, supuse ingerinţei puterilor străine, ,,globalizarea”

a readus pe primul plan diasporele, forme de organizare mai bine adaptate psihologiei

colective balcanice decât statele naţionale.

Realitatea politico-istorică a spaţiului balcanic este definită de statutul

nternaţional rezultat în urma a cel puţin cinci crize majore: 1877-1878, 1912-1913, 1914-

1919, 1940-1945 şi 1991-1999. Consecinţa a fost modelarea şi remodelarea fontierelor

politice fără a se ţine cont de diversitatea etnică, lingvistică şi confesională a regiunii. De

44

Page 45: Identitatea Spatiului Balcanic

altfel, în anumite zone ale Peninsulei Balcanice, este cu neputinţă ca frontierele politice

să coincidă vreodată perfect cu cele naţionale şi confesionale.

Corpul civic al multor state naţionale balcanice include minorităţi etnice de

acelaşi neam şi limbă cu majoritatea altuia şi multe dintre naţiunile balcanice sunt

împărţite între mai multe religii şi confesiuni. Prin urmare, fenomenul migraţiei

involuntare din această zonă a Europei nu poate fi înţeles fără a ţine cont de aceste

realităţi.

O alta ramură importantă în această lucrare este violenţa din balcani. Izbucnirea

conflictului din fosta Iugoslavie a demonstrat slăbiciunea politică a Comunităţii din acea

vreme fiind incapabilă să prevină criza şi careia să-i dea un răspuns politic.

Prin urmare conflictele din Europa nu vor dispărea, pur şi simplu, ci perioada de

rezolvare a acestora va creşte, pacea continentului bazându-se într-o mai mare măsură pe

instrumentele politice şi juridice decât pe cele militare.

45

Page 46: Identitatea Spatiului Balcanic

BIBLIOGRAFIE

Lucrări generale şi de specialitate

1. Ausma Cimdina, Religion and political change in Europe:Past and present, Ed.

Edition Plus Universita de Pisa.

2. Bărbulescu Mihai , Istoria României, Editura. Corint, Bucuresti, 2003.

3. Bădescu Ilie, Tratat de Geopolitică.

4. Cioran Emil, Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.

5. Cristea Darie , Balcanii- concept si imagine. Ometafora substituită realitaţii, Centrul

de geopolitică şi antropologie vizuală, Universitatea Bucureşti, 2002.

6. Gallagher Tom, Balcanii în umbra noului mileniu, Editura Humanitas, Bucuresti,

2006.

7. Georgios Prevelakis, Balcanii.Cultură şi Geopolitică, traducere, note şi postfaţă de

Nicolaea-Şeban Tanaşoca, Editura Corint, Bucureşti, 2001, p. 21

8. Gusti Dimitrie, Problema Federaţiei Statelor Europene, în Arhiva pentru ştiinţa şi

reforma socială, nr. 1-3/1930, Editura Institutului Social Român, Bucureşti.

9. Kaplan D. Robert, Fantomele balcanilor, Editura. Antet, Filipineştii de Târg, Prahova,

2002.

10. Kissinger Henry, Diplomatia, Editura. All, Bucuresti, 2003.

11. Keyserling Hermann, Analiza spectrală a Europei, Insitutul European Iaşi, 1993.

12. Klemencic Matjak, Religious and ethnic diversity in the second half of the 20 th

century: war and political changes in the territories of former Yugoslavia.

13. Olteanu Antoaneta, Homo balcanicus,trăsături ale mentalităţii balcanice, Editura.

Paideia, Bucureşti, 2004.

46

Page 47: Identitatea Spatiului Balcanic

14. Pirjevec J., Yugoslavia 1918-1992, Conception, Development and Dissolution of

Karadjordjevic’s and Tito’s Yugoslavia.

15. Segalen Martine Etnologie-concepte şi arii culturale, Editura. Amarcord, Timişoara,

2002.

16. Sivignon Michel, Les Balkans Une geopolitique de la violence, La guerres des

Balkans: 1991-1999. Editura Belin, Paris.

17. Stack Jr. John F., The primordial hallange- Ethnicity in the Contemporary World,

Greenwoodpress, Westport, 1986.

18. Tămaş Sergiu, Geopolitica, Editura Noua Alternativă, Bucureşti, 1995.

19. Todorova Maria, Balcanii si Balcanismul, Editura. Humanitas, Bucureşti, 2000.

20. Wolff Larry, Inventarea Europei de Est, Editura. Humanitas, Bucureşti, 2000.

21. Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de şah – supremaţia americană şi imperativele

sale geostrategice, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.

Studii şi articole

1. Sabrina Petra Ramet, Foreign Affairs, fall, 1992.

http://www.foreignaffairs.com/articles/48212/sabrina-petra-ramet/war-in-the-balkans

(consultat la data de 25.05.2011).

2. William W. Hagen, The Balkans’ Lethal Nationalisms, Foreign Affairs, iulie-august

1999. http://www.foreignaffairs.com/articles/55213/william-w-hagen/the-balkans-lethal-

nationalisms (consultat la data de 25.05.2011).

3. David Rohde, Indonesia Unraveling, în Foreign Affairs, iulie-august 2001

http://www.foreignaffairs.com/articles/57058/david-rohde/indonesia-unraveling

(consultat la data de 25.05.2011).

47

Page 48: Identitatea Spatiului Balcanic

4. Charles F. Doran, Will Canada Unravel?, Foreign Affairs, sept.-oct. 1996

http://www.foreignaffairs.com/articles/52437/charles-f-doran/will-canada-unravel-

plotting-a-map-if-quebec-secedes (consultat la data de 25.05.2011).

5. Ved Mehta, The Mosque and the Temple, Foreign Affairs, spring 1993

http://www.foreignaffairs.com/articles/48752/ved-mehta/the-mosque-and-the-temple

(consultat la data de 25.05.2011).

6. Michael Lind, In Defense of Liberal Nationalism, Foreign Affairs, mai-iunie1994

http://www.foreignaffairs.com/search/Michael%20Lind,%20In%20Defense%20of

%20Liberal%20Nationalism,%20Foreign%20Affairs,%20mai-iunie1994 (consultat la

data de 25.05.2011).

7. Michael Mandelbaum, Foreign Policy as Social Work, Foreign Affairs, ianuarie

februarie1996http://www.foreignaffairs.com/articles/51618/michael-mandelbaum/

foreign-policy-as-social-work (consultat la data de 25.05.2011).

8. Robert W. Tucker, Alone or With Others…, Foreign Affairs, nov.-dec. 1999

http://www.foreignaffairs.com/articles/55599/robert-w-tucker/alone-or-with-others-the-

temptations-of-post-cold-war-power (consultat la data de 25.05.2011).

9. Misha Glenny, Heading Off War in Southern Balkans, Foreign Affairs, mai-iunie

1995 http://www.foreignaffairs.com/articles/50976/misha-glenny/heading-off-war-in-the-

southern-balkans ( consultat la data de 25.05.2011).

10. William Edward Gladstone (1809-1898),om politic liberal englez şi prim-ministru al

Marii Britanii (1868-1874,1880-85,1886,1892-94), în: Spartacus Educaţional, “William

Ewart Gladstone”. http://www.spartacus.schoolnet.co.uk/PRgladstone.htm. (consultat la

data de 24.05.2011).

48

Page 49: Identitatea Spatiului Balcanic

11. T. S. Stanciu, Balcanii-eternul butoi cu pulbere, în: Magazin Istoric, nr. 10,

octombrie 2002, http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current10/49_53.html

(consultat la data de 24.05.2011).

12. Macedonia and the first Balkan war:

http://www.balkanalysis.com/2004/04/15/macedonia-and-the-first-balkan-war-part-1/.

(consultat la data de 24.05.2011).

13. “Cine, Ce şi Unde sunt Balcanii”, p. 1,

http://www.strategikon.ro/files/studii/aria_Balcani.pdf. (consultat la data de 27.05.2011).

14. Interetnicitate in Europa Centrala si de est, Complexul Muzeal Arad, 2002.

15. “The Columbia Encyclopedia”, Sixth Edition, Columbia University Press, 2004.

16. Misha Glenny, The Balkans. Nationalism, War, and the Great Powers, 1804-1999, /Balacanii: Naţionalism, Război şi Marile Puteri, 1804-199/ Penguin Books, New York, 2001, p. xxii

Alte surse electronice:

1. http://www.divers.ro/documentar_ro?func=viewSubmission&sid=5935&wid=3746

2. http://www.didactic.ro/files/19/cun_interetnica.doc

3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Războiul_de_Zece_Zile

4. http://books.google.com/intl/en/googlebooks/about.html

49

Page 50: Identitatea Spatiului Balcanic

50