IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

87
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere si evaluare

Transcript of IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Page 1: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Standardul Internaţional de

Contabilitate IAS 39

Instrumente financiare:

recunoaştere si evaluare

În decembrie 1998, Consiliul a aprobat IAS 39. Acest Standard intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente exerciţiilor financiare cu începere de la 1 ianuarie 2001. Este permisă aplicarea acestui Standard anterior acestei date, mai exact de la începutul unui exerciţiu financiar care se încheie după 15 martie 1999, data emiterii IAS 39. Nu este permisă aplicarea retrospectivă l a acestui Standard.

Page 2: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Introducerea la IAS 39 sintetizează lucrările trecute ale IASC în instrumentelor financiare. În octombrie 2000, Consiliul a aprobat cinci revizuiri limitate ale IAS 39 ţ ale altor Standarde Internaţionale de Contabilitate aflate în legătură cu acest (IAS 27, IAS 28, IAS 31 şi IAS 32), cu scopul de îmbunătăţi paragrafe specifice şi de a ajuta la garantarea aplicării consecvente a Standardelor. Aceste modificări intră în vigoare în momentul în care întreprinderea aplică pentru prima dată IAS 39. Aceste revizuiri: (a) prevăd contabilizarea consecventă a achiziţionărilor şi vânzărilor de active financiare, pentru fiecare categorie de active financiare, utilizând fie principiul înregistrării în funcţie de data tranzacţionării, fie principiul înregistrării în funcţie de data decontării (paragrafele 30, 32, 33 şi 167); (b) elimină o cerinţă existentă în IAS 39, care permitea iniţial unui creditor să recunoască în bilanţ un instrument de garanţie primit de la debitor (paragrafele 44-46 şi 170); (c) furnizează cerinţe mai explicite cu privire la recunoaşterea deprecierii (paragraful 112); (d) prevăd contabilizarea consecventă în situaţiile financiare consolidate a investiţiilor temporare în titluri de capitaluri proprii, în conformitate cu IAS 39 şi cu alte Standarde Internaţionale de Contabilitate (IAS 39, paragraful 1; IAS 27, paragraful 13; IAS 28, paragrafele 8 şi 1O şi IAS 32, paragraful 35); şi (e) elimină din IAS 32 cerinţele de prezentare a informaţiilor pentru instrumentele de acoperire împotriva riscurilor (IAS 32, paragrafele 91-94). În martie 2000, Consiliul a aprobat publicarea unor ghiduri de implementare a IAS 39 sub formă de „întrebări şi răspunsuri”, în consecinţă, Comitetul pentru ghidurile de implementare a IAS 39, care a fost înfiinţat de Consiliu tocmai cu acest scop, a publicat o serie de întrebări şi răspunsuri pe marginea IAS 39. Aceste ghiduri de implementare nu au fost luate în considerare de Consiliu şi nu reprezintă neapărat punctul de vedere al acestuia.

Pentru scopul acestei publicaţii, noul text este trecut în raster gri, iar textul şters din IAS 39 este trecut în raster gri şi tăiat cu o linie. IAS39 (2000)

Introducere

1. Prezentul Standard („IAS 39”) stabileşte principiile pentru recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea informaţiilor privind activele şi datoriile financiare. Acesta este primul Standard cuprinzător elaborat de IASC în domeniu, deşi unele elemente din aria de aplicabilitate a acestui Standard au fost tratate şi în alte Standarde. IAS 25, Contabilitatea investiţiilor financiare, s-a ocupat de recunoaşterea şi evaluarea plasamentelor în titluri de împrumuturi şi capitaluri proprii, precum şi a investiţiilor în terenuri şi clădiri şi a altor active corporale şi necorporale deţinute ca investiţii. Acest Standard înlocuieşte IAS 25 cu excepţia prevederilor referitoare la terenuri şi clădiri şi la alte active corporale şi necorporale deţinute ca investiţii. IASC elaborează în prezent un Standard referitor la astfel de investiţii. IAS 38, Active necorporale , înlocuieşte IAS 25 în ceea ce priveşte investiţiile în active necorporale. Acest Standard completează, de asemenea, prevederile ce se referă la modul de prezentare din IAS 32, Instrumente financiare, prezentare şi descriere. Diferitele modificări la actualele Standarde Internaţionale de Contabilitate sunt prezentate la sfârşitul acestui Standard. IAS 39 se aplică situaţiilor financiare aferente exerciţiilor financiare cu începere de la l ianuarie 2001 sau după această dată. O aplicare anterioară acestei date este permisă numai de la începutul exerciţiilor financiare ce se sfârşesc după 15 martie 1999, data emiterii acestui Standard.

Istoric

2. În 1988, IASC a. început, în colaborare cu Institutul Canadian al Experţilor Contabili, un proiect pentru dezvoltarea unui Standard cuprinzător cu privire la recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea instrumentelor financiare, în septembrie 1991, IASC a publicat un proiect de

Page 3: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

expunere (E40) pentru a fi comentat, în baza multiplelor contribuţii primite, propunerile au fost reconsiderate şi a fost elaborat un proiect de reexpunere (E48) ce a fost emis pentru a fi comentat în ianuarie 1994.

3. Având în vedere reacţiile critice la E48, evoluţia practicilor în utilizarea instrumentelor financiare, precum şi dezvoltarea gândirii în domeniu de către anumite organisme de elaborare a standardelor naţionale, IASC a decis divizarea proiectului în mai multe faze, începând cu prezentarea situaţiilor financiare.

4. Prima fază s-a încheiat în martie 1995, când Consiliul IASC a aprobat IAS 32, Instrumente financiare, prezentare şi descriere. IAS 32 se ocupă de: a) clasificarea, de către emitenţi, a instrumentelor financiare ca datorii sau capitaluri proprii, precum şi clasificarea dobânzii, a dividendelor şi a câştigurilor şi pierderilor aferente. Aceasta include separarea anumitor instrumente compuse în componente de datorie şi de capitaluri proprii; b) compensarea activelor şi a datoriilor financiare; şi c) prezentarea informaţiilor referitoare la instrumentele financiare.

5. A doua fază a proiectului adresează în mod aprofundat aspecte legate de recunoaşterea, încetarea recunoaşterii (derecunoaşterea), evaluarea, precum şi contabilitatea activităţii de acoperire a riscului. Aceste probleme sunt tratate în prezentul Standard.

6. În iulie 1995, IASC a ajuns la un acord cu Organizaţia Internaţională a Comisiilor pentru, Valori Mobiliare (IOSCO) cu privire la conţinutul unui program de lucru pentru a finaliza un set de Standarde Internaţionale de Contabilitate de bază, ce a putut fi aprobat de IOSCO ca bază pentru operaţiunile de atragere de capital transfrontaliere şi pentru cotarea pe pieţele internaţionale. Aceste standarde de bază includ standarde referitoare la recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare, la elemente în afara bilanţului, operaţiuni de acoperire a riscului şi investiţii. Prevederile privind prezentarea informaţiilor din IAS 32 nu îndeplinesc, doar ele, angajamentul IASC faţă de IOSCO cu privire la standardele de bază minimale.

7. În martie 1997, IASC, în asociere cu Institutul Canadian al Experţilor Contabili, â publicat un Document de lucru cuprinzător, intitulat „Contabilitatea activelor financiare şi a datoriilor financiare”, invitând la comentarii asupra propunerilor conţinute de acesta. IASC a ţinut în numeroase ţări o serie de întâlniri consultative speciale cu diferite grupuri de interes naţionale şi internaţionale, având ca obiect acele propuneri. Acele întâlniri şi analiza comentariilor primite asupra Documentului de lucru confirmă faptul că IASC se confruntă cu numeroase controverse şi situaţii complexe. Deşi există un anumit consens asupra punctului de vedere expus în Documentul de lucru, acela că o evaluare a tuturor activelor şi datoriilor financiare la valoarea lor justă este necesară în vederea asigurării consecvenţei şi relevanţei pentru utilizatori, aplicarea acestui concept pentru o serie de activităţi şi pentru unele dintre activele şi datoriile financiare continuă să prezinte dificultăţi. Neliniştea generală este, de asemenea, evidentă în ceea ce priveşte perspectiva recunoaşterii câştigurilor nerealizate, în special din datorii pe termen lung, ca venituri, aşa cum s-a propus în Documentul de lucru. Aceste dificultăţi nu vor fi rapid şi uşor de rezolvat. Mai mult, în timp ce câteva organisme naţionale de standardizare iniţiază proiecte de dezvoltare a standardelor naţionale cu privire la diverse aspecte ale recunoaşterii şi evaluării instrumentelor financiare, nici o ţară nu are în vigoare sau nu a propus standarde care să fie similare cu propunerile din Documentul de lucru.

Page 4: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

8. Realizarea unui singur Standard Internaţional de Contabilitate comprehensiv referitor la instrumentele financiare în baza Documentului de lucru, pentru includerea acestuia, înainte de sfârşitul anului 1998, în standardele de bază ce trebuiau propuse IOSCO, nu a constituit o variantă realistă. Cu toate acestea, nu este mai puţin urgent, atât pentru investitori cât şi pentru întreprinderi, ca să existe posibilitatea utilizării Standardelor Internaţionale de Contabilitate în deciziile de investiţii şi creditare, ca şi pentru emisiunea de titluri şi listarea acestora. Mai mult decât atât, în timp ce instrumentele financiare sunt deţinute şi utilizate în întreaga lume, în momentul de faţă, doar foarte puţine ţări deţin într-o mică măsură standarde naţionale pentru recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare.

9. Prin urmare, la întâlnirea din noiembrie 1997, Consiliul IASC a decis următoarele: (a) IASC se va alătura organismelor naţionale de standardizare pentru dezvoltarea unui standard internaţional de contabilitate integrat şi armonizat dedicat instrumentelor financiare. Acest standard urmează a fi construit în baza Documentului de lucru al IASC, a standardelor naţionale existente şi în curs de elaborare şi a celor mai pertinente concepţii şi studii asupra subiectului pe plan internaţional; şi că (b) în acelaşi timp, recunoscând urgenţa problemei, IASC trebuie să lucreze pentru a încheia elaborarea unui Standard internaţional interimar pentru recunoaşterea şi evaluarea instrumentelor financiare în 1998. Această soluţie, împreună cu IAS 32 pentru prezentarea instrumentelor financiare, precum şi cu alte Standarde Internaţionale de Contabilitate existente, care tratează probleme referitoare la instrumente financiare, va fi utilizată până la terminarea standardului cuprinzător integrat.

10. Un grup de lucru comun, cuprinzând reprezentanţi ai IASC şi câteva organisme naţionale de standardizare, a început să lucreze la prima dintre cele două etape menţionate mai sus. Obiectivul prezentului standard este să răspundă necesităţilor celei de-a doua etape. IASC recunoaşte faptul că propunerile din Documentul de lucru din martie 1997 reprezintă schimbări semnificative faţă de practicile contabile tradiţionale pentru instrumente financiare şi că un număr de probleme tehnice dificile (care au fost discutate în Documentul de lucru) trebuie rezolvate înainte ca standardele, reflectând în totalitate acele propuneri, să poată intra în vigoare. De asemenea, IASC consideră că, pentru a permite ca aceste principii să fie eficient implementate, va fi necesar un program de dezvoltare, testare pe teren, de pregătire a materialului de ghiduri practice şi instruire. Consiliul IASC se angajează să lucreze cu organismele naţionale de standardizare din întreaga lume, în vederea atingerii acestor scopuri într-un timp rezonabil. În perioada interimară, până când aceste scopuri vor fi atinse, acest Standard îmbunătăţeşte semnificativ modul de raportare a instrumentelor financiare.

Proiect de Expunere E62

11. Prezentul Standard are la bază Proiectul de Expunere E 62, pe care IASC 1-a emis în vederea comentării publice pe 17 iunie 1998. Termenul oficial pentru comentare a fost 30 septembrie 1998, dar Consiliul a anunţat că face toate eforturile pentru a lua în considerare comentariile primite până la 25 octombrie, ceea ce a şi făcut Punctele de vedere ale participanţilor despre propunerile din E 62 au fost, de asemenea, solicitate în cursul unei serii de mai mult de 20 seminarii conduse în întreaga lume de către directorul proiectului şi prin |

Page 5: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

j£3 publicarea rezumatelor Proiectului de expunere £62 în publicaţii de specialitate. Pentru a asigura o perioadă cât mai lungă pentru ca participanţii IASC să-şi revizuiască şi să-şi dezvolte comentariile asupra Proiectului E62, o copie a E62 â fost introdusă în pagina IASC de pe Internet pentru a putea fi încărcată pe computerele celor interesaţi.

12. Problemele care au apărut ca rezultat al procesului de comentare au fost luate întâi în discuţie de un Comitet special al IASC, care a făcut recomandări Consiliului, iar apoi chiar de Consiliu, în cadrul întâlnirilor sale din noiembrie şi decembrie 1998.

Utilizarea suplimentară a valorii juste pentru instrumente financiare

13. Acest Standard sporeşte semnificativ utilizarea valorii juste în contabilitatea instrumentelor financiare, în concordanţă cu recomandarea făcută de Consiliul IASC grupului de lucru comun, de a continua mai departe studiul privind utilizarea contabilităţii bazată în întregime pe valoarea justă pentru toate activele şi datoriile financiare. Acest Standard modifică practica prezentă impunând utilizarea valorii juste pentru: (a) cvasitotalitatea activelor şi a datoriilor derivate (care astăzi, deseori, nu sunt nici măcar recunoscute, dar evaluate la valoarea justă) (b) toate titlurile de împrumut, titlurile de capitaluri proprii şi alte active financiare deţinute în scopul tranzacţionării (IAS 25 permit ca acestea să fie raportate la cost, la valoarea cea mai mică dintre cost şi piaţă, sau la valoarea justă, iar practica actuală este mixtă); (c) toate titlurile de datorii, titlurile de proprietate şi alte active financiare ce nu sunt deţinute în scopul tranzacţionării, dar care, cu toate acestea, sunt disponibile pentru vânzare (IAS 25 permite ca acestea să fie raportate la cost, la valoarea cea mai mică dintre cost şi piaţă sau la valoarea justă, iar în prezent, acestea sunt în general raportate la cost); (d) anumite derivate încorporate în instrumente nederivate (în prezent, în general nu sunt recunoscute); (e) instrumentele financiare nederivate ce conţin instrumente derivate încorporate ce nu pot fi separate de instrumentul nederivat (în prezent, în general, evaluate la costul amortizat); (f) active şi datorii nederivate pentru care riscurile privind valoarea justă au fost acoperite prin instrumente derivate (întrucât nu există standarde contabile pentru operaţiuni de acoperire a riscului, practica este foarte diferită de la caz la caz); (g) plasamentele cu scadenţă fixă pe care întreprinderea nu le identifică drept „deţinute până la scadenţă” (IAS 25 permite ca acestea să fie raportate la cost, la valoarea cea mai mică dintre cost şi piaţă sau la valoarea justă, iar în prezent, în general, sunt recunoscute la cost) şi (h) împrumuturile şi creanţele cumpărate pe care întreprinderea nu le consideră ca „păstrate până la scadenţă” (IAS 25 permite ca acestea să fie raportate la cost, la valoarea cea mai mici dintre cost şi piaţă sau la valoarea justă, în prezent,

Page 6: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

acestea fiind în prezent în general raportate la cost).

14. Cele trei categorii de active financiare ce rămân înregistrate la cost, aşa cum stabileşte acest Standard, sunt împrumuturile şi creanţele emise de întreprindere, alte plasamente cu scadenţă fixă pe care întreprinderea intenţionează şi are capacitatea de a le păstra până la scadenţă şi instrumentele de capitaluri proprii necotate a căror valoare justă nu poate fi evaluată credibil (inclusiv instrumentele derivate condiţionate de şi care trebuie decontate prin livrarea unor astfel de instrumente de proprietate necotate). Consiliul IASC a hotărât, pentru moment, să nu solicite evaluarea pe baza valorii juste pentru împrumuturi, creanţe şi alte instrumente cu scadenţă fixă, din mai multe motive. Unul dintre acestea constituie importanţa schimbării de la practica curentă ce ar fi necesară în multe jurisdicţii. Un alt motiv îl constituie corelaţia portofoliilor de credite, creanţe şi alte investiţii cu scadenţă fixă, din multe domenii de activitate, cu datoriile care, conform acestui Standard, vor fi evaluate la valoarea lor iniţială amortizată. De asemenea, se ridică unele întrebări privind relevanţa valorii juste pentru plasamentele cu scadenţă fixă intenţionate a fi păstrate până la scadenţă. Grupul de lucru comun studiază aceste probleme.

15. Dacă şi în ce mod valoarea justă este credibil estimată pentru instrumentele de capitaluri proprii necotate constituie, de asemenea, o problemă de studiu pentru grupul de lucru comun. Cea mai mare parte a datoriilor nu sunt evaluate Ia valoarea justă, conform acestui Standard, deşi toate datoriile derivate (dacă nu sunt indexate la un instrument de capitaluri proprii a cărui valoare justă nu poate fi corect evaluată) şi cele deţinute în scopul tranzacţionării sunt evaluate la valoarea justă. Evaluarea justă a datoriilor face subiectul câtorva studii efectuate în prezent de către grupul de lucru comun.

Rezumatul prezentului Standard

16. Conform acestui Standard, toate activele şi datoriile financiare,inclusiv toate celelalte derivate, trebuie să fie recunoscute în bilanţ. Iniţial, acestea ar trebui evaluate la cost, care reprezintă valoarea justă a contraprestaţiei oferite sau încasate pentru achiziţionarea activelor sau datoriilor financiare (plus anumite câştiguri sau pierderi rezultate din operaţiunea de acoperire a riscului).

17. Ulterior recunoaşterii iniţiale, toate activele financiare trebuie să fie reevaluate la valoarea justă, excepţie făcând următoarele elemente, ce trebuie înregistrate la costul amortizat, sub rezerva unui test de depreciere (scădere a valorii):

(a) creditele şi creanţele create de întreprindere şi care nu sunt deţinute pentru tranzacţionare; (b) alte plasamente cu scadenţă fixă, cum ar fi titlurile de valoare şi acţiunile preferenţiale obligatorii răscumpărabile, pe care întreprinderea intenţionează şi este capabilă să le păstreze până la scadenţă; şi (c) activele financiare ale căror valori juste nu pot fi evaluate credibil (limitate la câteva instrumente de capitaluri proprii al căror preţ nu este cotat pe o piaţă şi câteva instrumente derivate condiţionate de şi care trebuie decontate prin livrarea unor astfel de instrumente de capital necotate).

18. După achiziţionare, majoritatea datoriilor financiare trebuie să fie evaluate la valoarea iniţială de înregistrare, netă de rambursările din principal şi de amortizare. Numai

Page 7: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

instrumentele derivate şi datoriile păstrate pentru tranzacţionare trebuie să fie reevaluate la valoarea justă.

19. Pentru acele active financiare şi datorii financiare ce sunt reevaluate la valoarea justă, o întreprindere va avea la latitudinea ei o singură alegere generală, fie de: (a) a recunoaşte valoarea totală a ajustării în profitul net sau pierderea netă aferentă perioadei; sau (b) date a recunoaşte în profitul net sau pierderea netă aferentă perioadei numai acele modificări ale valorii juste corespunzătoare activelor şi datoriilor financiare păstrate pentru tranzacţionare, concomitent cu prezentarea efectului modificărilor valorii .aferente instrumentelor netranzacţionabile capitaluri proprii în capitalurile proprii, până la vânzările activului financiar, moment .la care profitul sau pierderea realizat(ă) este reportat(ă) în profitul net sau pierderea netă. În acest scop, instrumentele derivate sunt totdeauna considerate păstrate pentru tranzacţionare, în afara cazului în care sunt componente ale unei relaţii de acoperire a riscului care se califică pentru contabilitatea operaţiunilor de acoperire a riscului.

20. Prezentul Standard stabileşte condiţiile pentru determinarea momentului la care controlul asupra activelor şi datoriilor financiare a fost transferat unei alte părţi. Pentru activele financiare, un transfer, în mod normal, poate fi recunoscut dacă (a) cel către care se face transferul are dreptul de a vinde sau de a gaja activul respectiv şi (b) cel care face transferul nu are dreptul de a reachiziţiona activele transferate, în afara cazului în care, fie activul poate fi obţinut imediat de pe piaţă, fie preţul de reachiziţie reprezintă valoarea justă la momentul reachiziţiei. Referitor la derecunoaşterea datoriilor, debitorul este exonerat în mod legal de obligaţia iniţială aferentă datoriei (sau unei părţi componente) fie pe cale juridică, fie, de către creditor. Dacă o parte componentă a activelor sau datoriilor financiare este vândută sau stinsă, valoarea contabilă este corectată pe baza valorilor juste relative. În cazul în care valorile juste nu sunt determinabile, în procesul de recunoaştere a profitului se va adopta o abordare a recuperării costului.

21. Printr-o operaţiune de acoperire a riscului, din punct de vedere .contabil, se înţelege desemnarea unui instrument derivat sau (în situaţii limitate) a unui instrument financiar nederivat, ca instrument de compensare, totală sau parţială, a modificării valorii juste sau fluxurilor de numerar aferente unui element acoperit împotriva riscurilor. Un element acoperit împotriva riscurilor poate fi un activ, o datorie, un angajament ferm sau o tranzacţie preconizată viitoare, expuse riscului de modificare a valorii sau de modificare a fluxurilor de numerar viitoare. Contabilitatea operaţiunilor de acoperire a riscului recunoaşte simetric, efectele compensării asupra profitului net sau a pierderilor nete.

22. Contabilitatea operaţiunilor de acoperire a riscului este permisă, conform prezentului Standard, în anumite situaţii, cu condiţia ca relaţia de acoperire să fie clar definită, măsurabilă şi în mod real eficace.

23. Prezentul Standard se aplică în cazul societăţilor de asigurări, cu excepţia drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în contractele de asigurare. Prezentul Standard se aplică instrumentelor

Page 8: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

derivate ce sunt încorporate în contractele de asigurări. Un proiect separat al IASC cu privire la contabilitatea contractelor de asigurări este în curs de elaborare.

IAS 39 (2000)

Cuprins

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 39 (revizuit 2000)

Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare

OBIECTIV Paragrafele

ARIE DE APLICABILITATE ………………………………………………………………………1 - 7

DEFINIŢII……………………………………………………………………………………. 8 - 26 Din IAS 32 8 - 9 Definiţii suplimentare

10 Definiţia unui instrument derivat

10 Definiţiile celor patru categorii de active financiare

10 Definiţii privind recunoaşterea şi evaluarea

10 Definiţii privind contabilitatea operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor

10 Alte definiţii 10 Elaborarea definiţiilor

11 - 21 Instrumente de capitaluri proprii

11 - 12

Page 9: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Instrumente derivate 13 - 16 Costuri de tranzacţionare

17 Datorii deţinute în scopul tranzacţionării

18 Împrumuturi şi creanţe generate de întreprindere

19 - 20 Active financiare disponibile pentru vânzare

21 Instrumente derivate încorporate

22 - 26

RECUNOAŞTERE…………………………………………………………………………….. 27 - 65 Recunoaşterea iniţială

27 - 29 Data tranzacţionării vs. Data decontării 30 - 34 Derecunoaştere 35 - 65 Derecunoaşterea unui activ financiar

35 - 43 Contabilitatea unui instrument de garanţie

44 - 46Derecunoaşterea unei componente a unui activ financiar

47 - 50 Derecunoaşterea activului cuplată cu un nou activ financiar sau cu o nouă datorie financiară

51 - 56 Derecunoaşterea unei datorii financiare

57 - 64 Derecunoaşterea unei părţi a unei datorii financiare sau cuplarea cu un nou activ financiar sau o nouă datorie financiară

65

EVALUARE…………………………………………………………………………………. 66-165 Evaluarea iniţială a activelor financiare şi a datoriilor financiare

66 - 67 Evaluarea ulterioară a activelor financiare

68 - 92 Plasamentele păstrate până la scadenţă

79 - 92 Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare

93 - 94 Consideraţii privind evaluarea Ia valoarea justă

95 -102 Câştiguri şi pierderi rezultate din reevaluări ale valorii juste

103-107

Page 10: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Câştiguri şi pierderi generate de activele şi datoriile financiare ce nu sunt reevaluate la valoarea justă 108 Deprecierea şi irecuperabilitatea activelor financiare

109-119 Active financiare înregistrate la cost amortizat

111-115 Recunoaşterea veniturilor din dobândă, ulterior înregistrării deprecierii

116 Active financiare reevaluate la valoarea justă

117-119 Contabilitatea valorii juste în domeniul anumitor servicii financiare

120 Acoperirea împotriva riscurilor 121-165 Instrumente de acoperire împotriva riscurilor

122-126 Elemente acoperite împotriva riscurilor

127-135 Contabilitatea operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor

136-145 Evaluarea eficienţei operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor

146-152 Operaţiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor

153-157 Operaţiuni de acoperire a fluxurilor de numerar împotriva riscurilor

158-163 Operaţiuni de acoperire împotriva riscurilor a unei investiţii nete într-o entitate externă

164 Cazul în care o operaţiune de acoperire împotriva riscurilor nu se califică pentru contabilitatea unei operaţiuni speciale de acoperire împotriva riscurilor

165

PREZENTAREA INFORMAŢIILOR…………………………………………………………….. 166-170

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ŞI TRANZIŢIA LA PREZENTUL STANDARD…………………………. 171-172

Page 11: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

lAS 39 (2000)

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 39 (revizuit 2000)

Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare

Standardele tipărite cu litere de tip italic aldin trebuie citite în contextul materialului de fond şi al recomandărilor de implementare din acest Standard, precum şi în contextul Prefeţei la Standardele Internaţionale de Contabilitate. Standardele Internaţionale de Contabilitate nu au fost elaborate cu intenţia de a fi aplicate elementelor nesemnificative (a se vedea paragraful 12 din Prefaţă).

Obiectiv

Obiectivul acestui Standard este de a stabili principii pentru recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea informaţiilor privind instrumentele financiare în situaţiile financiare ale unei întreprinderi.

Arie de aplicabilitate

1. Acest Standard trebuie aplicat de către toate întreprinderile pentru toate instrumentele financiare, exceptând: (a) acele participată in filiale, întreprinderi asociate şi asocieri în participare ce sunt reglementate de IAS 27, Situaţii financiare

Page 12: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale; IAS 28, Contabilitatea investiţiilor în întreprinderi asociate şi IAS 31, Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie. Totuşi, o întreprindere aplică acest Standard în situaţiile financiare consolidate pentru a contabiliza o participaţie într-o filială,întreprindere asociată sau asociere în participaţie care (a) este achiziţionată şi deţinută exclusiv în vederea cedării ulterioare, în viitorul apropiat sau (b) îşi desfăşoară activitatea sub restricţii severe pe termen lung , care îi deteriorează semnificativ capacitatea de a transfera fonduri către întreprindere. În aceste situaţii, se aplică cerinţele de prezentare a informaţiilor din IAS 27, IAS 28, şi IAS 31, în puls faţă de cerinţele prevăzute de acest Standard;(b) drepturile şi obligaţiile rezultate din contractele de leasing, pentru care se aplică IAS 17, Leasing; totuşi, (i) creanţele din activitatea de leasing recunoscute în bilanţul unui locator fac subiectul prevederilor privind derecunoaşterea din acest standard (paragrafele 35 – 65 şi 170 (d) şi (ii) acest Standard se aplică în mod expres instrumentelor derivate ce sunt încorporate în activităţile de leasing (a se vedea paragrafele 22 – 26); (c) activele şi datoriile angajatorilor în cazul planurilor de beneficii ale angajaţilor, care sunt reglementate de IAS 19, Beneficiile angajaţilor; (d) drepturile şi obligaţiile asumate prin contractele de asigurare aşa cum sunt definite în paragraful 3 din IAS 32, Instrumente financiare: prezentare şi descriere, însă acest Standard se aplică pentru instrumentele derivate ce sunt încorporate în contractele de asigurări (a se vedea paragrafele 22 – 26); (e) instrumentele de capitaluri proprii emise de întreprinderile raportoare, inclusiv opţiuni, warrant-uri şi alte instrumente financiare considerate capital al acţionarilor la întreprinderile raportoare (oricum, se cere ca deţinătorul unor astfel de instrumente să aplice acest Standard pentru instrumentele respective); (f) contractele de garantare financiară, inclusiv acreditivele, care \ fisură efectuarea plăţilor în cazul în care debitorul nu reuşeşte să efectueze plata la scadenţă (IAS 37, Provizioane, datorii şi active contingente, furnizează recomandări privind recunoaşterea şi evaluarea garanţiilor financiare, obligaţiilor de garantare, precum şi a altor instrumente similare). Din contră, contractele de garantare financiară intră sub incidenţa acestui Standard în cazul în care acestea asigură efectuarea plăţilor ca urmare a modificărilor ratei dobânzii, preţului titlurilor de valoare, preţului mărfurilor, creditului, cursului de schimb valutar, indexului preţurilor sau ratelor sau alte elemente variabile (uneori denumite „de bază”). De asemenea, acest Standard cere recunoaşterea garanţiilor financiare generate sau reţinute ca rezultat al criteriilor de derecunoaştere stabilite în paragrafele 35 – 65; (g) contractele cu titlu de contraprestaţie eventuală într-o combinare de întreprinderi (a se vedea paragrafele 65 – 76 din IAS

Page 13: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

22 (revizuit 1988), Combinări de întreprinderi; (h) contractele care impun efectuarea unei plăţi pe baza unor variabile climatice, geologice sau altor variabile fizice (a se vedea paragraful 2), dar acest Standard se aplică altor tipuri de Instrumente derivate ce sunt încorporate în astfel de contracte (a se vedea paragraf ele 22 – 26).

2. Contractele care impun efectuarea unei plăţi pe baza unor variabile climatice geologice sau a altor variabile fizice sunt, de obicei, utilizate ca poliţe de asigurare. (Cele care au la bază variabile climatice sunt cunoscute, uneori, sub denumirea de instrumente derivate meteo.) În astfel de cazuri, plata de efectuat se calculează pe baza valorii pierderii înregistrate de întreprindere. Drepturile şi obligaţiile asumate prin contractele de asigurare sunt excluse din aria de aplicabilitate a acestui Standard prin paragraful 1 (d). Consiliul IASC recunoaşte că plata efectuată prin unele dintre aceste contracte nu are legătură cu valoarea pierderii unei întreprinderi. Deşi Consiliul IASC a avut în vedere lăsarea acestor instrumente în aria de aplicabilitate a acestui Standard, a ajuns totuşi la concluzia că este necesar un studiu suplimentar în vederea dezvoltării definiţiilor operaţionale care să facă distincţia între contractele de tip asigurare şi contractele de tip instrumente derivate.

3. Prezentul Standard nu modifică cerinţele referitoare la: (a) înregistrarea de către o societate-mamă a participaţiilor în filiale în situaţiile financiare individuale ale societăţii-mamă, aşa cum se prevede în paragrafele 29-31 din IAS 27; (b) înregistrarea de către un investitor a participaţiilor în întreprinderi asociate în situaţiile financiare individuale ale investitorului, aşa cum se prevede în paragrafele 12 -15 din IAS 28; (c) înregistrarea de către un asociat în situaţiile sale financiare individuale a investiţiilor în asocierile în participaţie, aşa cum se prevede în paragrafele 35 şi 42 din IAS 31; sau la (d) planurile de beneficii ale angajaţilor, ce îndeplinesc cerinţele IAS 26, Contabilitatea şi raportarea planurilor de pensii.

4. Uneori, o întreprindere face o investiţie considerată ca fiind o „participaţie strategică”, în titluri de capitaluri proprii emise de către o altă întreprindere, cu intenţia de a stabili sau menţine o relaţie operaţională pe termen lung cu întreprinderea respectivă în care a fost luată participaţia. Întreprinderea investitoare utilizează IAS 28, Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate, pentru a determina dacă metoda contabilă a punerii în echivalenţă este corespunzătoare pentru o astfel de investiţie, deoarece investitorul are o influenţă semnificativă asupra întreprinderii asociate. În mod similar, întreprinderea investitoare utilizează IAS 31, Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie, pentru a determina dacă este corespunzătoare pentru o astfel de investiţie consolidarea utilizând metoda proporţională sau metoda punerii în echivalenţă. Dacă nici metoda punerii în echivalenţă şi nici metoda consolidării proporţionale nu sunt corespunzătoare, atunci întreprinderea va aplica prezentul Standard, in cazul acestei participaţi! strategice.

5. Acest Standard se aplică activelor şi datoriilor financiare ale societăţilor de asigurare, altele decât drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele de asigurare, care sunt excluse de paragraful 1 (d). Un proiect separat al IASC privind contabilitatea contractelor de asigurare este în cure de elaborare şi va trata drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractele de

Page 14: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

asigurare. A se vedea paragrafele 22 – 26 pentru recomandări privind instrumentele financiare încorporate în contractele de asigurare.

6. Prezentul Standard trebuie aplicat contractelor bazate pe mărfuri ce conferă fiecărei părţi dreptul de decontare în numerar sau cu ajutorul altui instrument financiar, cu excepţia contractelor de mărfuri ce (a) sunt angajate să îndeplinească şi continuă să îndeplinească cerinţele preconizate ale întreprinderii privind achiziţia, vânzarea sau utilizarea, (b) care au fost desemnate pentru acel scop la momentul iniţial şi (c) care sunt preconizate a se deconta prin livrare.

7. În cazul în care o întreprindere urmează un model de angajare în contracte de compensare care efectuează efectiv decontarea pe o bază netă, aceste contracte nu sunt angajate să îndeplinească cerinţele preconizate ale întreprinderii privind achiziţia, vânzarea sau utilizarea.

Definiţii

Din IAS 32

8. Următorii termeni sunt utilizaţi în acest Standard cu semnificaţiile specificate în IAS 32:

Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o întreprindere şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă întreprindere.

Un activ financiar reflectă orice activ care reprezintă: (a) numerar; (b) un drept contractual de a încasa numerar sau alt activ financiar de la altă întreprindere; (c) un drept contractual de a schimba instrumente financiare cu altă întreprindere, în condiţii ce sunt potenţial favorabile sau (d) un instrument de capital al altei întreprinderi.

O datorie financiară este orice datorie ce reprezintă o obligaţie contractuală: (a) de a livra numerar sau un alt activ financiar unei alte întreprinderi sau (b) de a schimba instrumente financiare cu o altă întreprindere .

Un instrument de capitaluri proprii înseamnă orice contract ce evidenţiază o participare reziduală în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale (a se vedea paragraful 11).

Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacţional un activ sau decontată o datorie, de bunăvoie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv.

9. Pentru scopurile definiţiilor anterioare, IAS 32 stabileşte că termenul „întreprindere” include persoane fizice, asociaţii, organisme încorporate şi agenţii guvernamentale.

Definiţii suplimentare

10. Următorii termeni sunt utilizaţi în prezentul Standard cu semnificaţiile specificate:

Definiţia unui instrument derivat

Un instrument derivat reprezintă un instrument financiar: (a) a cărui valoare se modifică în funcţie de evoluţia unei rate specificate a dobânzii, a preţului unui titlu, a preţului unor

Page 15: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

mărfuri, a cursului de schimb valutar, a unui indice de preţ curs, a unei clasificări de credit sau a unui indice de credit orice alt sau element variabil similar (câteodată denumit „bază”); (b) care nu necesită nici o investiţie netă iniţială sau o investiţie netă iniţială de valoare mică în comparaţie cu alte tipuri de contracte ce au o reacţie similară la modificarea condiţiilor de piaţă şi (c) care se decontează la o dată stabilită în viitor. Definiţiile celor patru categorii de active financiare

Un activ financiar (sau datorie financiară) deţinut în scopul tranzacţionării este un activ achiziţionat sau produs, în principal, în scopul de a genera un profit, ca rezultat al fluctuaţiilor pe termen scurt ale preţului sau ale marjei intermediarului. Un activ financiar trebuie clasificat ca activ deţinut pentru tranzacţionare dacă, indiferent de motivul pentru care a fost achiziţionat, constituie o parte a unui portofoliu pentru care există dovada unui ritm efectiv recent de a câştiguri pe termen scurt (a se vedea paragraful 21). Activele financiare Derivate şi datoriile financiare derivate sunt întotdeauna considerate a fi păstrate pentru tranzacţionare dacă nu sunt desemnate şi nu sunt, în fapt, instrumente de acoperire a riscului (a se vedea paragraful 18 pentru un exemplu de datorie deţinută pentru tranzacţionare).

Plasamentele deţinute până la scadenţă reprezintă active financiare cu plăţi fixe sau determinabile şi scadenţă fixată pe care o întreprindere are intenţia fermă şi posibilitatea de a le păstra până la scadenţă (a se vedea paragrafele 80 – 92), altele decât împrumuturile şi creanţele generate de întreprindere.

Creditele şi creanţele emise de întreprindere sunt active financiare create de întreprindere ca urmare a remiterii directe către un debitor a unor sume de bani, mărfuri sau servicii direct unui debitor, altele decât cele ce sunt iniţiate cu intenţia de a fi vândute imediat sau în termen care trebuie categorisite ca reţinute pentru tranzacţionare. Creditele fi creanţele generate de întreprindere nu sunt induse m investiţiile reţinute până la scadenţă, ci sunt clasificate separat în acest Standard (a se vedea paragrafele 19-20).

Activele financiare disponibile pentru vânzare sunt acele active financiare ce nu sunt: (a) credite şi creanţe generate de întreprindere; (b) plasamente deţinute până la scadenţă sau (c) active financiare deţinute pentru tranzacţionare (a se vedea paragraful 21).

Definiţii privind recunoaşterea si evaluarea

Costul amortizat al unui activ financiar sau datorie financiară reprezintă valoarea la care activul financiar sau datoria financiară a fost evaluară) la momentul recunoaşterii iniţiale, minus rambursările de principal, plus sau minus amortizarea cumulată a oricărei diferenţe între valoarea iniţială şi valoarea la scadenţă şi diminuată cu orice reducere (directă sau prin utilizarea unui cont de compensare) a valorii sau imposibilităţii de încasare.

Metoda dobânzii efective reprezintă o metodă de calcul al amortizării utilizând rata efectivă a dobânzii a unui activ financiar sau datorie financiară. Rata efectivă a dobânzii reprezintă rata care actualizează exact fluxul preconizat al plăţilor de numerar din viitor, la valoarea curentă de înregistrare a activului financiar sau a datoriei financiare, pe parcursul perioadei, până la scadenţă sau până la următoarea dată de restabilire a preţului, în funcţie de piaţă. Acest calcul trebuie să includă toate comisioanele şi punctele de bază plătite sau încasate de participante la contract. Rata efectivă a dobânzii reprezintă uneori nivelul randamentului la scadenţă sau la următoarea dată de restabilire a preţului şi reprezintă rata internă de rentabilitate a activului financiar sau a datoriei financiare pentru perioada respectivă (a se vedea IAS 18, Venituri din activităţi curente, paragraful 31 şi IAS 32, paragraful 61).

Page 16: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Costurile de tranzacţionare reprezintă costurile marginale direct imputabile achiziţionării sau ieşirii unui activ financiar sau a unei datorii financiare (ase vedea paragraful 17).

Un angajament ferm este un acord irevocabil de a schimba o cantitate specificată de resurse la un preţ specificat, la o dată sau la mai multe date viitoare specificate.

Controlul asupra unui activ reprezintă capacitatea de a obţine beneficiile economice viitoare generate de activul respectiv. Derecunoaşterea înseamnă operaţiunea de scoatere din bilanţul întreprinderii a unui activ financiar sau a unei datorii financiare sau a unei componente a unui activ financiar sau datorii financiare.

Definiţii privind contabilitatea operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor

Operaţiunea de acoperire a riscurilor, din punct de vedere contabil, presupune desemnarea unuia sau mai multor instrumente de acoperire, astfel încât modificarea valorii juste a acestora să compenseze total sau parţial modificările valorii juste sau afluxurilor de numerar ale unui element de acoperit.

Un element acoperit împotriva riscurilor reprezintă un activ, o datorie, un angajament ferm sau o tranzacţie preconizată în viitor care (a) expune întreprinderea la riscul modificării valorii juste sau a fluxurilor viitoare de numerar şi care (b) din punctul de vedere al contabilităţii operaţiunilor de acoperire sunt desemnate ca fiind acoperite (paragrafele 127-135privind definiţia elementelor acoperite).

Un instrument de acoperire împotriva riscurilor, din punct de vedere Contabil, reprezintă un instrument derivat desemnat sau (în situaţii limitate) un alt activ financiar (sau datorie financiară) a cărui valoare justă sau fluxuri de numerar se preconizează să compenseze bonificările valorii juste sau fluxurilor de numerar aferente unui element desemnat ca element acoperit (paragrafele 122-126 vin să completeze definiţia unui instrument de acoperire). Conform acestui Standard, un activ financiar sau o datorie financiară nederivat(ă) poate fi desemnat(ă) ca instrument de acoperire pentru contabilitatea operaţiunilor de acoperire numai dacă acoperă riscul de modificare a cursului de schimb valutar.

Eficienţa unei acoperiri reprezintă gradul în care realizează compensarea modificărilor în valoarea justă sau în fluxurile de numerar atribuibile unui risc acoperit se realizează prin instrumentul de acoperire (a se vedea paragrafele 146 -152).

Alte definiţii

Titlurizarea reprezintă procesul prin care activele financiare sunt transformate în titluri de valoare.

Un contract de răscumpărare reprezintă un acord de transferare a unui activ financiar unui terţ în schimbul unei anumite sume sau altă contrapartidă şi o obligaţie simultană de răscumpărare a activului financiar respectiv la o dată viitoare pentru o valoare egală cu suma sau contraprestaţia la care s-a efectuat schimbul, plus dobânda.

Elaborarea definiţiilor

Instrumente de capitaluri proprii

11. O întreprindere poate avea o obligaţie contractuală pe care o poate stinge fie prin plată cu active financiare, fie prin plată sub forma propriilor titluri de capitaluri proprii. Într-un astfel de caz, dacă numărul titlurilor de capitaluri proprii cerute pentru stingerea obligaţiei variază în raport cu modificările valorii juste a acestora, astfel încât valoarea justă totală a

Page 17: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

titlurilor de proprietate plătite echivalează întotdeauna cu valoarea obligaţiei contractuale, atunci deţinătorul obligaţiei nu este expus unui câştig sau pierderi ca urmare a modificărilor de preţ la titlurile de capitaluri proprii. O astfel de obligaţie trebuie să fie considerată ca o datorie financiară a întreprinderii şi, prin urmare, nu este exclusă din aria de aplicabilitate a acestui Standard prin paragraful 1(e).

12. O întreprindere poate deţine un contract la termen (forward), o opţiune sau un alt instrument derivat a cărui valoare se modifică drept reacţie la modificarea unui factor, altul decât preţul de piaţă al propriilor titluri de capitaluri proprii ale întreprinderii, dar pe care întreprinderea poate opta să-1 deconteze sau i se cere să-1 deconteze prin propriile sale titluri de capitaluri proprii. Într-un astfel de caz, întreprinderea înregistrează instrumentul respectiv ca un instrument derivat şi nu ca un instrument de capitaluri proprii, deoarece valoarea unui astfel de instrument nu este dependentă de modificările survenite în fondurile acţionarilor întreprinderii.

Instrumente derivate

13. Exemple tipice de instrumente derivate sunt contractele futures şi la termen (forward), contractele swap şi de opţiuni. Un instrument derivat are, de obicei, o valoare noţională, ce reprezintă valoarea unei valute, a unui număr de acţiuni, a unui număr de unităţi de greutate sau volum sau altor unităţi specificate în contract. Totuşi, în cazul unui instrument derivat, nu se cere ca deţinătorul sau subscriitorul (vânzătorul) să investească sau să primească valoarea noţională în momentul iniţierii contractului. In schimb, în cazul unui instrument derivat, s-ar putea solicita o plată fixă ca rezultat al unui eveniment viitor ce nu depinde de o valoare noţională. De exemplu, printr-un contract se poate solicita o plată fixă de 1.000 dacă rata LIBOR pe şase luni creşte cu 100 de puncte de bază. În acest exemplu nu este menţionată nici o valoare noţională.

14. Angajamentele de cumpărare sau vânzare a activelor şi datoriilor nefinanciare pe care întreprinderea raportoare intenţionează să le deconteze prin efectuarea sau primirea livrării în cadrul activităţii sale normale şi pentru care nu există nici o practică de decontare netă (fie cu partea corespondentă, fie prin angajarea în contracte de compensare) nu sunt înregistrate ca instrumente derivate, ci mai degrabă ca fiind contracte executorii. Prin decontare netă înţelegem efectuarea unei plăţi în numerar pe baza variaţiei valorii juste.

15. Una dintre condiţiile definitorii ale unui instrument derivat este faptul că necesită o investiţie netă iniţială de valoare mică comparativ cu alte contracte care reacţionează în mod similar la condiţiile de piaţă. Un contract de opţiune îndeplineşte condiţiile acestei definiţii deoarece prima este semnificativ mai mică decât investiţia ce ar fi necesară pentru obţinerea instrumentului financiar de bază cu care este corelată opţiunea.

16. În cazul în care o întreprindere convine prin contract să cumpere un activ financiar în condiţii care cer livrarea activului în cadrul perioadei de timp stabilite în general prin reglementările sau convenţiile pieţei respective (uneori denumit contract obişnuit (regular way), angajamentul de a plăti un preţ fix în perioada cuprinsă între data tranzacţiei şi data decontării reprezintă un contract la termen (forward) ce corespunde definiţiei unui instrument derivat. Prezentul Standard asigură contabilitatea specială pentru astfel de contracte obişnuite (regular way) (a se vedea paragrafele 30-34) .

Costuri de tranzacţionare

Page 18: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

17. Costurile de tranzacţionare includ onorariile şi comisioanele plătite agenţilor, consultanţilor, brokerilor şi dealerilor; cotizaţii pentru agenţiile de reglementare şi burse, precum şi taxe şi cheltuieli de transfer.

Datorii deţinute în scopul tranzacţionării

18. Datoriile deţinute în scopul tranzacţionării includ (a) datorii derivate ce nu sunt instrumente de acoperire a riscurilor şi (b) obligaţia de livrare a titlurilor de valoare împrumutate de un vânzător descoperit („short” – întreprindere ce vinde titluri pe care nu le deţine încă). Faptul că o datorie este utilizată pentru finanţarea activităţilor comerciale nu înseamnă că acea datorie este deţinută în scopul tranzacţionării.

Împrumuturi şi creanţe generate de întreprindere

19. Un împrumut obţinut de o întreprindere ca parte dintr-un împrumut de la un alt creditor este considerat ca fiind emis de întreprindere cu condiţia să fie finanţat de întreprindere la data la care împrumutul este creat de celălalt creditor. Totuşi, achiziţionarea unei participaţii într-un fond comun de împrumuturi sau creanţe, de exemplu, în cadrul unei titlurizări, de exemplu, reprezintă o cumpărare şi nu o emisiune, deoarece întreprinderea nu a furnizat bani, mărfuri sau servicii în mod direct debitorilor de bază şi nici nu şi-a achiziţionat participaţiunea printr-o participare cu un alt creditor la data Ia care au fost emise creditele sau creanţele de bază. De asemenea, o tranzacţie care, în esenţă, reprezintă o operaţiune de cumpărare a unui împrumut creat anterior, de exemplu, un împrumut către o entitate neconsolidată cu un scop special, ce este efectuat pentru a finanţa achiziţiile acesteia de împrumuturi create de alţii, nu reprezintă un împrumut creat de întreprindere. Un împrumut obţinut de o întreprindere într-o combinare de întreprinderi, este considerat a fi omis de întreprinderea achizitoare cu condiţia ca acesta să fi fost clasificat în mod similar de către întreprinderea achiziţionată. Împrumutul este evaluat la momentul achiziţiei conform IAS 22, Combinări de întreprinderi. Un împrumut obţinut printr-un proces de sindicalizare constituie un credit emis deoarece fiecare creditor participă la crearea creditului şi furnizează lichidităţile direct debitorilor.

20. Împrumuturile sau creanţele obţinute de o întreprindere, şi nu emise de către aceasta, sunt clasificate corespunzător ca fiind păstrate până la scadenţă, disponibile pentru vânzare sau păstrate pentru tranzacţionare, după caz.

Active financiare disponibile pentru vânzare

21. Un activ financiar este clasificat ca disponibil pentru vânzare dacă nu face parte din una dintre celelalte trei categorii de active financiare – păstrate pentru tranzacţionare, păstrate până la scadenţă, precum şi împrumuturi sau creanţe create de întreprindere. Un activ financiar este clasificat ca păstrat în scopul tranzacţionării, şi nu ca disponibil pentru vânzare, în cazul în care face parte dintr-un portofoliu de active similare pentru care există un model de tranzacţionare în scopul obţinerii de profit din fluctuaţiile pe termen scurt ale preţului sau ale marjei intermediatorului.

Instrumente derivate încorporate

22. Uneori, un instrument derivat poate reprezenta o componentă a unui instrument financiar derivat hibrid (combinat) care include atât un instrument derivat, cât şi un contract de bază

Page 19: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(contract gazdă) având ca efect faptul că modul de variaţie a unor fluxuri de numerar generate de instrumentul derivat este similar cu cel al unui instrument derivat de sine stătător. Astfel de instrumente derivate sunt uneori cunoscute sub denumirea de instrumente derivate încorporate. Un instrument derivat încorporat generează unele sau toate fluxurile de numerar pentru care, altfel, s-ar stipula în contract modificarea acestora în funcţie de o variabilă specificată ca rata dobânzii, preţul titlului, preţul mărfii, rata de schimb valutar, indicele de preţ sau indicele ratei sau alte variabile.

23. Un instrument financiar derivat trebuie diferenţiat de contractul de bază (gazdă) şi considerat ca un instrument derivat, în concordanţă cu prezentul Standard, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare: (a) caracteristicile şi riscurile economice aferente instrumentelor derivate încorporate nu sunt strâns legate de caracteristicile economice şi riscurile aferente contractului de bază; (b) un instrument distinct conţinând aceleaşi condiţii (termeni) ca şl instrumentul derivat încorporat corespunde definiţiei unui instrument derivat; şi (c) un instrument hibrid (combinat) nu este evaluat la valoarea justă cu modificări ale valorii juste raportate în profitul net sau pierderea netă. În cazul în care un instrument derivat este distinct, contractul de bază însuşi trebuie contabilizat (a) conform acestui Standard, dacă este, prin el însuşi, un instrument financiar şi (b) în concordanţă cu alte Standarde Internaţionale de Contabilitate corespunzătoare în cazul în care nu este un instrument financiar.

24. În următoarele exemple, caracteristicile şi riscurile economice ale unui instrument derivat încorporat nu sunt considerate a fi strâns corelate cu contractul de bază (paragraful 23(a)). În aceste situaţii, presupunând că, de asemenea, sunt îndeplinite condiţiile din paragrafele 23(b) şi 23(c), o întreprindere, conform acestui Standard, va înregistra instrumentul derivat încorporat în mod separat de contractul de bază: (a) o opţiune de vânzare asupra unui instrument de capitaluri proprii deţinut de o întreprindere nu este strâns corelată cu instrumentul de capitaluri proprii de bază; (b) o opţiune de cumpărare încorporată într-un instrument de capitaluri proprii deţinut de o întreprindere nu este strâns înrudită cu instrumentul de capitaluri proprii de bază din perspectiva deţinătorului (din perspectiva emitentului, opţiunea de cumpărare este un instrument de proprietate al emitentului dacă emitentul trebuie să deconteze sau are dreptul să solicite decontarea în acţiuni, caz în care este exclus din aria de aplicabilitate a acestui Standard); (c) o opţiune sau o prevedere de extinderea automată a termenului (scadenţei) unei datorii nu este strâns înrudită cu contractul de credit de bază deţinut de o întreprindere, cu excepţia cazului în care, la momentul extinderii termenului, are loc o ajustare simultană a ratei de piaţă a dobânzii; (d) plăţile dobânzii sau principal indexate capitaluri proprii asupra capitalurilor proprii – prin care valoarea dobânzii sau principalului indexată la valoarea acţiunilor proprii – nu sunt strâns înrudite cu instrumentul de datorie de bază sau cu

Page 20: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

contractul de asigurare deoarece riscurile aferente instrumentului derivat de bază şi instrumentului derivat încorporat sunt diferite; (e) plăţile dobânzii sau de capital indexate la marfă – prin care valoarea dobânzii sau capitalului este indexată la preţul unei mărfuri – nu sunt strâns înrudite cu instrumentul de datorie de bază sau cu contractul de asigurare deoarece riscurile aferente instrumentului derivat de bază şi instrumentului derivat încorporat sunt diferite; (f) posibilitatea de conversie în capitaluri proprii încorporată într-un instrument de datorie nu este strâns înrudită cu instrumentul de datorie de bază; (g) o opţiune de cumpărare sau de vânzare asupra unui împrumut emisă primă de emisiune sau de rambursare semnificativă nu este strâns corelată cu instrumentul de datorie, cu excepţia cazului în care instrumentul de datorie (cum ar fi o obligaţiune cu cupon zero) este răscumpărabil la iniţiativa emitentului sau investitorului o valoare ce reprezintă valoarea sa după capitalizare; şi (h) acordurile cunoscute ca instrumente derivate de credit ce sunt încorporate într-un instrument de împrumut de bază şi care permit unei părţi (beneficiarului) să transfere riscul de credit al unui activ, pe care îl poate deţine efectiv sau nu, unei alte părţi (garantului) nu sunt strâns înrudite cu instrumentul de împrumut de bază. Astfel de derivaţi de credit permit garantului să-şi asume riscul de credit asociat unui activ de referinţă fără cumpărarea directă a acestuia.

25. Pe de altă parte, caracteristicile şi riscurile economice ale unui instrument derivat încorporat sunt considerate a fi strâns asociate cu caracteristicile şi riscurile economice ale contractului de bază, în exemplele ce urmează. Conform acestui Standard, o întreprindere nu consideră instrumentul derivat încorporat separat de contractul de bază în următoarele condiţii: (a) derivatul încorporat este legat de o rată a dobânzii ori de un index al ratei dobânzii ce poate modifica valoarea dobânzii care ar fi plătită, altfel, sau primită prin contractul de datorie de bază (aceasta, deoarece acest Standard nu permite ca datoria cu o rată variabilă să fie tratată ca o datorie cu rată fixă cu un instrument derivat încorporat); (b) un instrument derivat floor sau cap asupra ratelor dobânzii este considerat a fi strâns corelat cu rata dobânzii asupra unui instrument de împrumut în cazul în care la emiterea instrumentului contractul cap este la sau peste rata pieţei dobânzii sau contractul floor este la sau sub rata pieţei dobânzii, iar contractul cap sau floor nu este echilibrat în raport cu instrumentul de bază (gazdă); (c) instrumentul derivat încorporat reprezintă un flux de plăţi de capital sau dobândă exprimat într-o monedă străină. Un astfel de instrument derivat nu este distinct de contractul de bază deoarece IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar,

Page 21: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

prevede ca şi câştigurile şi pierderile din conversia valutei aferente întregului element monetar de bază să fie recunoscute în profitul net şi în pierderea netă; (d) contractul de bază nu este un instrument financiar şi cere plăţi exprimate în (i) moneda mediului economic primar în care operează oricare parte la contract sau (ii) moneda în care preţul mărfurilor sau serviciilor asociate primite sau livrate este în mod obişnuit exprimat în comerţul internaţional (de exemplu, dolarul american pentru tranzacţiile cu petrol brut). Altfel spus, un astfel de contract nu este considerat ca un contract de bază incluzând instrument derivat încorporat în monedă străină; (e) un instrument derivat încorporat reprezintă o opţiune de plată în avans cu un preţ de exercitare ce nu are ca rezultat un câştig sau o pierdere semnificativă; (f) instrumentul derivat încorporat reprezintă o opţiune de plată în avans care este încorporată într-un flux numai de dobândă sau numai de principal (valoare nominală) care (i) a rezultat iniţial din separarea dreptului de a primi fluxurile de numerar contractuale ale unui instrument financiar care, acesta în sine, nu a conţinut un instrument derivat încorporat şi care (ii) nu conţine nici un termen (condiţie) ce no este prezent(ă) în contractul de împrumut de bază original; (g) referitor la im contract de bază, de leasing, instrumentul derivat încorporat poate fi (i) un indice corelat cu inflaţia, cum ar fi un indice al plăţilor de leasing corelat la indicele preţului unui bun de larg consum (cu condiţia ca respectivul contract de leasing să nu fie echilibrat, iar indicele să fie corelat la inflaţia mediului economic al proprietarului), (ii) plăţi de leasing (redevenţe) având la bază rate de dobândă variabile; sau (h) instrumentul financiar încorporat reprezintă o rată a dobânzii sau un indice al ratei dobânzii ce nu modifică plăţile dobânzii nete, care, dacă ar fi plătită prin contractul de bază, deţinătorul nu şi-ar recupera în mod substanţial toate investiţiile înregistrate sau (în cazul unui instrument derivat care este o datorie), emitentul ar plăti o rată mai mare decât dublul ratei pieţei la iniţierea contractului.

26. În cazul în care, conform prezentului Standard, o întreprindere trebuie să separeu un instrument derivat încorporat de contractul de bază al acestuia, dar nu are posibilitatea să evalueze separat instrumentul derivat încorporat fie în momentul achiziţiei, fie la o dată de raportare financiară ulterioară, aceasta trebuie să trateze întregul contract combinat ca un instrument financiar păstrat pentru tranzacţionare.

Recunoaştere

Recunoaşterea iniţială

Page 22: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

27. O întreprindere trebuie să recunoască un activ financiar sau o datorie financiară în bilanţ atunci şi numai atunci când aceasta devine parte la prevederile contractuale ale instrumentului (A se vedea paragraful 30 cu privire la achiziţiile obişnuite – regular way de active financiare.)

28. Ca o consecinţă a principiului enunţat în paragraful precedent, o întreprindere recunoaşte în bilanţul său ca active sau datorii toate drepturile şi obligaţiile contractuale rezultând din instrumente derivate.

29. Cele ce urmează constituie exemple ale modului de aplicare a principiului din paragraful 27: a) creanţele şi datoriile necondiţionate sunt recunoscute ca active sau datorii atunci când întreprinderea devine parte în contract sau datorii atunci când întreprinderea are obligaţia legală de a plăti; b) activele ce urmează a fi achiziţionate şi datoriile ce urmează să apară ca rezultat al unui angajament ferm de a cumpăra bunuri sau servicii nu sunt recunoscute până în momentul în care cel puţin una dintre părţi acţionează conform contractului, astfel încât fie are dreptul de a primi un activ, fie este obligată să livreze un activ. De exemplu, o întreprindere ce primeşte o comandă fermă nu recunoaşte un activ (iar întreprinderea ce lansează comanda nu recunoaşte o datorie) în momentul angajamentului, ci se amână recunoaşterea până când mărfurile comandate sunt încărcate, livrate sau serviciile sunt prestate; c) în contrast cu punctul (b) de mai sus, un contract la termen (forward) – un angajament de a cumpăra sau vinde un anumit instrument financiar sau o anumită marfă ce face obiectul acestui Standard la o dată viitoare şi la un preţ specificat – este recunoscut ca un activ sau ca o datorie la data angajamentului şi nu aşteaptă până la data închiderii poziţiei care este data la care tranzacţia are efectiv loc. Atunci când o întreprindere devine parte într-un contract la termen (forward), valorile juste ale dreptului şi ale obligaţiei sunt adesea egale, astfel că valoarea justă netă a contractului la termen (forward) este zero şi numai valoarea justă netă a dreptului sau obligaţiei este recunoscută ca activ sau datorie. Totuşi, fiecare parte este expusă riscului modificării preţului prevăzut în contract Astfel, un contract la termen (forward) satisface cerinţele principiului recunoaşterii prevăzut în paragraful 27, atât din perspectiva cumpărătorului, cât şi a vânzătorului, în momentul la care întreprinderile devin părţi contractante, chiar dacă valoarea netă justă poate fi zero la data respectivă. Valoarea justă a contractului poate deveni un activ net sau o datorie netă în viitor în funcţie de, printre altele, valoarea timp a banilor şi valoarea instrumentului de bază sau a mărfurilor ce sunt subiect al contractului la termen (forward); d) opţiunile financiare sunt recunoscute ca active sau datorii atunci când deţinătorul sau vânzătorul (emitentul) devine parte contractantă; şi

Page 23: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

e) tranzacţiile futures planificate (oricare ar fi gradul lor de probabilitate) nu constituie active şi datorii ale unei întreprinderi în măsura în care aceasta, la data raportării financiare, nu este încă parte la un contract ce necesită primirea sau livrarea în viitor a activelor ce apar din tranzacţiile futures.

Data tranzacţionării vs. Data decontării

30. Recunoaşterea unei achiziţii sau a unei vânzări normale (regular way) de active financiare trebuie să se facă utilizând fie principiul înregistrării în funcţie de data tranzacţionării , sau fie data decontării, după cum este descris în paragrafele 32 şi 33. Metoda folosită trebuie aplicată în mod consecvent pentru toate achiziţiile şi vânzările de active financiare care aparţin aceleiaşi categorii fiecare dintre cele patru categorii de active financiare definite în paragraful 10. O vânzare normală (regular way) a activelor financiare trebuie recunoscută utilizând principiul înregistrării la data decontării.

31. Un contract de cumpărare sau vânzare a unui activ financiar ce prevede livrarea activelor la o dată stabilită în general prin reglementările sau practicile în vigoare pe piaţa respectivă (uneori denumit contract standard (regular way)) constituie un instrument financiar, conform definiţiei prezentului Standard.. Luarea angajamentului de preţ între data de tranzacţionare şi data decontării îndeplineşte condiţiile definiţiei unui instrument derivat – este vorba despre un contract la termen (forward). Totuşi, conform prezentului Standard, datorită duratei scurte a angajamentului, un asemenea contract nu este recunoscut ca instrument financiar derivat.

32. Data de tranzacţionare reprezintă data la care o întreprindere se angajează să cumpere sau să vândă un activ. Înregistrarea la data de tranzacţionare se referă la (a) recunoaşterea unui activului ce urmează a fi primit şi a datoriei ce urmează a fi achitată pentru acesta, la data de tranzacţionare şi (b) derecunoaşterea unui activ care este vândut şi la recunoaşterea unei creanţe de la cumpărător pentru plata de la data de tranzacţionare. În general, acumularea dobânzii asupra activului şi datoriei corespondente nu începe înainte de data decontării, care este data la care se efectuează transferul titlului.

33. Data decontării reprezintă data la care un activul 4 este livrat către sau de către o întreprindere. Înregistrarea la data decontării se referă la (a) recunoaşterea unui activului în data în care aceste este transferat către o întreprindere şi (b) derecunoaşterea unui activ în data în care acesta este transferat către întreprindere. Atunci când se aplică înregistrarea la de data decontării, conform paragrafului 106, o întreprindere, conform acestui Standard, va înregistra orice modificare a valorii juste a activului ce urmează a fi primit între data încheierii contractului şi data decontării, în acelaşi mod în care înregistrează activul achiziţionat. Aceasta înseamnă că modificarea valorii nu este recunoscută pentru activele înregistrate la cost sau costul amortizat; este recunoscută în profitul net sau pierderea netă pentru activele clasificate ca tranzacţionale; de asemenea, este recunoscută în profitul net sau pierderea netă sau în capitaluri (conform paragrafului 103) pentru activele clasificate ca disponibile pentru vânzare.

34. Exemplul următor ilustrează modul de aplicare a paragrafelor 30 – 33 şi a secţiunilor ce urmează în acest paragraf care specifică cuantificarea şi recunoaşterea modificărilor valorilor juste pentru diferite tipuri de active financiare. Pe data de 29 decembrie 20x1, o întreprindere se angajează să cumpere un activ financiar pentru 1.000 (inclusiv costurile de tranzacţionare), ceea ce reprezintă valoarea justă la data încheierii contractului (data de tranzacţionare). Pe

Page 24: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

data de 31 decembrie 20x1 (sfârşitul exerciţiului financiar) şi 4 ianuarie 20x2 (data decontării) valoarea justă a activului este de 1.002 şi respectiv 1.003. Valorile ce urmează a fi înregistrate pentru acest activ sunt în funcţie de modul fa care acesta este clasificat şi de metoda de înregistrare folosită, după data încheierii contractului sau data decontării, aşa cum este prezentat în cele două tabele de mai jos:

CONTABILIZAREA ÎN FUNCŢIE DE DATA DECONTĂRIISolduri Investiţii păstrate

până la scadenţă – înregistrate la costul amortizat

Active disponibile pentru vânzare – reevaluate la valoarea justă cu impact în capitalurile proprii

Active deţinute pentru tranzacţionare şi active disponibile pentru vânzare - reevaluate la valoarea justă cu impact în contul de profit sau pierdere

29 decembrie 20x1 Activ financiar Datorie

--- ---

--- ---

--- ---

31 decembrie 20x1 CreanţeActiv financiarDatorieCapitaluri proprii (ajustarea valorii juste)Profit nedistribuit (prin profit net sau pierdere netă)

--- --- --- ---

---

2 --- --- (2)

---

2 --- --- ---

(2)

4 ianuarie 20x2 CreanţeActiv financiarDatorieCapitaluri proprii (ajustarea valorii juste)Profit nedistribuit (prin profit net sau pierdere netă)

--- 1.000 --- ---

---

--- 1.003 --- ---

---

--- 1.003 --- ---

(3)

CONTABILIZAREA ÎN FUNCŢIE DE DATA ÎNCHEIERII CONTRACTULUISolduri Investiţii păstrate Active disponibile Active deţinute

Page 25: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

până la scadenţă – înregistrate la costul amortizat

pentru vânzare – reevaluate la valoarea justă cu impact în capitalurile proprii

pentru tranzacţionare şi active disponibile pentru vânzare - reevaluate la valoarea justă cu impact în contul de profit sau pierdere

29 decembrie 20x1 Activ financiar Datorie

1.000 (1.000)

1.000 (1.000)

1.000 (1.000)

31 decembrie 20x1 CreanţeActiv financiarDatorieCapitaluri proprii (ajustarea valorii juste)Profit nedistribuit (prin profit net sau pierdere netă)

1.000 (1.000)

---

---

1.002 (1.000)

(2)

---

1.002 (1.000)

---

(2)

4 ianuarie 20x2 CreanţeActiv financiarDatorieCapitaluri proprii (ajustarea valorii juste)Profit nedistribuit (prin profit net sau pierdere netă)

---

---

--- (1.003)

---

(3)

Derecunoaştere

Derecunoaşterea unui activ financiar

35. O întreprindere trebuie să derecunoască un activ financiar sau o componentă a unui activ financiar atunci când, şi numai atunci când, întreprinderea pierde controlul drepturilor contractuale ce cuprind activul financiar (sau o componentă a activului financiar). O întreprindere pierde acest control în cazul în care aceasta realizează drepturile asupra beneficiilor specificate în contract, drepturile expiră, sau întreprinderea renunţă la aceste drepturi.

36. În cazul în care un activ financiar este transferat unei alte întreprinderi, dar transferul nu satisface condiţiile pentru derecunoaştere din paragraful 35, cel care efectuează transferul

Page 26: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(transferatorul) înregistrează tranzacţia ca un împrumut garantat. În acest caz, dreptul transferatorului de reachiziţie a activului nu reprezintă un instrument derivat.

37. Stabilirea cazului în care o întreprindere pierde controlul asupra unui activ financiar depinde atât de poziţia întreprinderii, cât şi de a beneficiarului transferului. Prin urmare, în cazul în care poziţia oricărei întreprinderi indică faptul că transferatorul a păstrat controlul, transferatorul nu trebuie să scoată activul din bilanţul său.

38. Un transferator nu a pierdut controlul asupra unui activ financiar transferat şi, prin urmare, activul nu trebuie derecunoscut dacă, de exemplu: (a) transferatorul are dreptul să reachiziţioneze activul transferat, în afară de cazul când fie (i) activul se poate obţine imediat de pe piaţă, fie (ii) preţul de reachiziţie reprezintă valoarea justă la momentul reachiziţiei; (b) transferatorul are atât dreptul, cât şi obligaţia de a reachiziţiona sau răscumpăra activul transferat în condiţii ce asigură beneficiarului o rentabilitate a activelor primite în schimbul activului transferat, rentabilitate similară cu cea a unui creditor. O rentabilitate a unui creditor este acel venit care nu diferă semnificativ de cel ce ar putea fi obţinut dintr-un credit acordat transferatorului ce este pe deplin garantat de activul transferat; sau (c) activul transferat nu poate fi obţinut imediat pe piaţă, iar transferatorul păstrează într-o măsură substanţială toate riscurile şi beneficiile ce decurg din proprietate, printr-o operaţiune de swap global de randament cu beneficiarul transferului sau păstrează într-o măsură substanţială toate riscurile legate de proprietatea asupra activului printr-o opţiune de vânzare necondiţionată asupra activului transferat, deţinut de către beneficiarul transferului (un swap global de randament furnizează pentru una dintre părţi veniturile de piaţă şi riscurile de credit, în schimbul unui indice de dobândă pentru cealaltă parte, cum ar fi plata dobânzii LIBOR).

39. Conform paragrafului 38 (a), un activ transferat nu este derecunoscut dacă transferatorul are dreptul de recumpărare a activului la un preţ fix, iar activul nu se poate obţine imediat de pe piaţă, deoarece preţul fix nu reprezintă în mod necesar valoarea justă la momentul reachiziţiei. De exemplu, transferul unui portofoliu de credite ipotecare, care dă dreptul transferatorului de a reachiziţiona aceleaşi credite la un preţ fix, nu va avea ca rezultat derecunoaşterea.

40. Transferatorul poate avea atât dreptul, cât şi obligaţia de recumpărare sau răscumpărare a unui activ printr-un (a) un contract de cumpărare la. termen (forward), (b) printr-o opţiune de cumpărare deţinută şi o opţiune de vânzare emisă cu un preţ de exerciţiu practic identic sau (c) prin alte modalităţi. Totuşi, nici contractul la termen (forward) de cumpărare de la punctul (a), nici combinaţia de opţiuni de la punctul (b) nu sunt suficiente pentru menţinerea controlului asupra unui activ transferat dacă preţul de răscumpărare reprezintă valoarea justă la momentul recumpărării.

41. În general, un transferator nu pierde controlul asupra unui activ financiar transferat decât dacă beneficiarul transferului are capacitatea de a obţine beneficiile generate de activul transferat. Această capacitate este demonstrată, de exemplu, dacă beneficiarul transferului:

Page 27: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(a) este liber fie să vândă, fie să garanteze cu aproximativ întreaga valoare justă a activului transferat; sau(b) este o entitate cu scop special, ale cărei activităţi permise sunt limitate, si dacă fie entitatea cu scop special însăşi, fie deţinătorul beneficiilor din acea entitate are capacitatea de a obţine într-o măsură substanţială toate profiturile generate de activul transferat. Această capacitate poate fi demonstrată şi în alte feluri.

42. Nici paragraful 38, nici paragraful 41 nu sunt privite izolat. De exemplu, o bancă transferă un credit către o altă bancă, dar pentru a păstra relaţia băncii transferatoare cu clientul său, banca achizitoare nu are dreptul să vândă acest credit sau să-l folosească drept garanţie. Deşi incapacitatea de a vinde sau gaja ar putea sugera că beneficiarul transferului nu a obţinut controlul, în acest exemplu, transferul reprezintă o vânzare condiţionată ca transferatorul să nu aibă dreptul sau capacitatea de a reachiziţiona activul transferat.

43. În momentul derecunoaşterii, diferenţa între (a) valoarea contabilă a activului (sau a unei componente a activului) transferată unei alte părţi şi (b) valoarea (i) veniturilor încasate sau ce urmează a fi încasate şi (ii) oricărei ajustări anterioare făcute, pentru a reflecta valoarea justă a unui activ, cu impact asupra capitalurilor proprii, ce a fost raportată în capital, trebuie inclusă în profitul net sau în pierderea netă pentru perioada respectivă.

Contabilitatea unui instrument de garanţie

44.-46. [Şterse]

44. În cazul în care un debitor furnizează o garanţie creditorului, iar creditorului i se permite să vândă sau să regajeze garanţia fără constrângeri, atunci:(a) debitorul trebuie să evidenţieze garanţia separat de alte active ce nu sunt utilizate ca garanţii;şi(b) creditorul trebuie să recunoască garanţia în bilanţul său ca un activ , evaluat iniţial la valoarea sa justă, şi trebuie, de asemenea, să recunoască obligaţia sa de returnare a garanţiei ca o datorie.

45. În cazul în care unui creditor i se interzice vânzarea sau regajarea garanţiei, deoarece debitorul are dreptul şi capacitatea de a răscumpăra garanţia în termen scurt, de exemplu, prin înlocuirea cu altă garanţie sau prin terminarea contractului, atunci creditorul nu recunoaşte garanţia în bilanţul său.

46. Pentru a ilustra aplicarea paragrafului 44, în cazul în care A transferă şi livrează anumite titluri către B, dar tranzacţia nu se califică pentru derecunoaştere în evidenţele societăţii A, iar B ia în posesie garanţia şi este liberă să o vândă sau să o constituie garanţie, înregistrările zilnice prezentate mai jos trebuie făcute astfel încât să reflecte garanţia;Evidenţele societăţii A (împrumutatul) Debit CreditTitluri date drept garanţie xxTitluri xxSe separă activele constituite ca garanţiede activele fără restricţii.Numerar xxDatorii xx

Page 28: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Se înregistrează împrumutul garantat

Evidenţele societăţii B (creditorul) Debit CreditTitluri deţinute ca garanţii xxObligaţia de returnare a titlurilor xxSe reflectă controlul societăţii B asupra activului şi obligaţia de returnare către A.Creanţe xxNumerar xxSe înregistrează creditul garantat

Derecunoaşterea unei componente a unui activ financiar

47. În cazul în care o întreprindere transferă o parte a unui activ financiar către alţi parteneri, păstrând cealaltă parte, valoarea contabilă a activului financiar trebuie să fie distribuită între partea rămasă şi partea vândută, pe baza valorilor juste relative ale acestora, la data vânzării Orice câştig sau pierdere trebuie recunoscură) în baza beneficiilor aferente părţii vândute. În cazul rar în care valoarea justă a părţii din activ ce este reţinută nu poate fi evaluată credibil, atunci activul respectiv trebuie înregistrat la valoarea zero. Întreaga valoare contabilă a activului financiar trebuie repartizată părţii vândute şi venitul sau pierderea trebuie recunoscură) la o valoare echivalentă cu diferenţa dintre (a) încasări şi (b) valoarea contabilă anterioară a activului financiar plus sau minus orice ajustare anterioară ce a fost raportată în capitaluri proprii pentru a reflecta valoarea justă a activului respectiv (o abordare de recuperare a costului).

48. Exemple privind paragraful 47: (a) separarea fluxurilor de numerar aferente unei obligaţiuni în principal şi dobânda, şi vânzarea unora dintre acestea către un terţ, păstrând restul; şi (b) vânzarea unui portofoliu de creanţe păstrând dreptul de administrare a acestor creanţe în mod profitabil, contra unui comision, având ca rezultat o poziţie de activ aferentă dreptului de administrare (a se vedea paragraful 50).

49. Pentru a ilustra aplicarea paragrafului 47, presupunem că nişte creanţe cu valoare contabilă de 100 sunt vândute la 90. Întreprinderea vânzătoare reţine dreptul de executare a creanţelor respective pentru un comision ce depăşeşte costul de executare, dar valoarea justă a dreptului de executare nu poate fi evaluată credibil. În acest caz, o pierdere de 10 va fi recunoscută, iar dreptul de executare va fi înregistrat la valoarea 0.

50. Acest exemplu ilustrează cum înregistrează un transferator o vânzare sau o operaţiune de conversie în titluri în care este reţinut dreptul de administrare. O întreprindere iniţiază pentru împrumuturi 1.000, cu o dobândă de 10% pentru durata estimată de nouă ani. Întreprinderea vinde cei 1.000 de principal plus dreptul de a primi o dobândă de 8% unei alte întreprinderi pentru 1.000. Transferatorul va continua să deruleze împrumuturile, iar contractul stipulează că, pentru activitatea de administrare, compensaţia acestuia este dreptul de a primi jumătate din venitul din dobândă ce nu a fost vândut (aceasta înseamnă 100 din cele 200 puncte de bază). Cealaltă jumătate din venitul din dobândă ce nu a fost vândut se consideră ca o creanţă numai pentru dobândă. La data transferului, valoarea justă a împrumuturilor, inclusiv

Page 29: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

administrarea (operarea), este 1.100, din care valoarea justă a activului aferent administrării este 40, iar valoarea justă a creanţei numai asupra dobânzii este 60. Alocarea valorii de înregistrare a împrumutului de 1.000 se face astfel:

Procent din total Valoarea Valoare justă Valoarea justă contabilă

alocată Împrumuturile vândute 1.000 91,0% 910 Activul de administrare 40 3,6 36 Creanţă numai asupra dobânzii 60 5,4 54 Total 1.100 100,0% 1.000

Transferatorul va recunoaşte un câştig de 90 din vânzarea împrumutului – diferenţa dintre profiturile nete de 1.000 şi valoarea contabilă alocată de 910. Bilanţul acestuia va raporta de asemenea un activ aferent administrării de 36 şi o creanţă numai asupra dobânzii de 54. Activul aferent administrării este un activ necorporal ce intră sub incidenţa prevederilor din IAS 38, Active necorporale.

Derecunoaşterea activului cuplată cu un nou activ financiar sau o nouă datorie financiară

57. Dacă o întreprindere transferă controlul unui întreg activ financiar, dar procedând astfel creează un nou activ financiar sau îşi asumă o nouă datorie financiară, atunci întreprinderea trebuie să recunoască noul activ sau datoria financiară la valoarea justă şi trebuie să recunoască un câştig sau o pierdere rezultat (ă) din tranzacţie pe baza diferenţei dintre: (a) încasările din vânzări; şi (b) valoarea contabilă a activului financiar vândut plus valoarea justă a oricărei noi obligaţii financiare asumate, minus valoarea justă a oricărui nou activ financiar achiziţionat şi plus sau minus orice ajustare ce a fost anterior înregistrată în capitalurile proprii pentru a reflecta valoarea justă a activului respectiv.

52. Exemple privind aplicarea paragrafului 51 sunt: (a) vânzarea unui portofoliu, de creanţe, concomitent cu asumarea unei obligaţii pentru compensarea cumpărătorului creanţelor dacă încasările sunt sub un nivel specificat; şi (b) vânzarea unui portofoliu de creanţe concomitent cu reţinerea dreptului de operare a creanţelor contra unui comision, iar comisionul ce urmează a fi primit este mai mic decât costurile de operare, având, prin urmare, ca rezultat o datorie pentru obligaţia de operare.

53. Exemplul următor ilustrează aplicarea paragrafului 51. A transfera anumite creanţe către B contra unei singure plăţi fixe. A nu are obligaţia de a efectua plăţi viitoare de dobândă

Page 30: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

pentru suma pe care aceasta a primit-o de la B. Cu toate acestea, A garantează pe B pentru pierderile datorate debitorilor insolvabili până la o valoare specificată. Pierderile juste în plus faţă de suma garantată vor fi suportate de B. Ca rezultat al tranzacţiei, A a pierdut controlul asupra creanţelor, iar B a obţinut controlul. Acum, B are dreptul contractual de a primi suma aferentă creanţelor, precum şi o garanţie din partea societăţii A. Conform paragrafului 51: (a) B recunoaşte creanţele în bilanţul său, iar A scoate creanţele din bilanţul său, deoarece acestea au fost vândute către B; şi (b) garanţia este tratată ca un instrument financiar distinct, creat ca rezultat al transferului, cu scopul de a fi recunoscut ca o datorie financiară de către A şi ca un activ financiar, de către B. Din punct de vedere practic, B poate include activul drept garanţie împreună cu creanţele.

54. În condiţii rare, în care valoarea justă a noului activ financiar sau a noii datorii financiare nu poate fi evaluată credibil, atunci: (a) în cazul în care un activ financiar este creat, dar nu este evaluat credibil, valoarea contabilă iniţială trebuie să fie 0, trebuind să se recunoască un câştig sau o pierdere la o valoare egală cu diferenţa dintre (i) încasări şi (ii) valoarea contabilă anterioară a activului financiar derecunoscut plus sau minus orice ajustare anterioară ce a fost raportată în capitaluri proprii pentru a reflecta valoarea justă a activului respectiv; şi (b) în cazul în care este asumată o nouă datorie financiară, dar nu poate fi evaluată credibil, valoarea contabilă iniţială a acestuia trebuie să fie astfel stabilită încât nici un câştig aferent tranzacţiei să nu fie recunoscut, şi dacă IAS 37, Provizioane, active şi datorii eventuale, cere recunoaşterea unui provizion atunci trebuie recunoscută o pierdere. Paragrafele 95 – 102 furnizează recomandări pentru situaţiile când valoarea justă este evaluată credibil.

55. Ca exemplificare a paragrafului 54(b), valoarea suplimentară a încasărilor faţă de valoarea contabilă nu este recunoscută în câştigul net sau în pierderea netă. În schimb, aceasta este înregistrată ca o datorie în bilanţ.

56. În cazul în care o garanţie este recunoscută ca o datorie conform acestui Standard, aceasta continuă să fie recunoscută ca o datorie a garantului, evaluată la valoarea ei justă (sau la valoarea cea mai mare dintre valoarea iniţial înregistrată şi valoarea oricărui provizion cerut de IAS 37, în cazul în care valoarea justă nu este evaluată credibil) până la data expirării. În cazul în care garanţia implică un număr mare de elemente, garanţia trebuie evaluată prin ponderarea tuturor rezultatelor posibile cu probabilitatea asociată fiecăruia.

Derecunoaşterea unei datorii financiare

57. O întreprindere trebuie să scoată din bilanţul său o datorie financiară (sau o componentă a unei datorii financiare) atunci şi numai atunci când aceasta este stinsă, adică atunci când obligaţia specificată în contract este descărcată, anulată sau expiră.

58. Condiţia din paragraful 57 este îndeplinită atunci când, fie:

Page 31: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(a) debitorul descarcă datoria prin plata creditorului, în mod normal în numerar sau cu alte active financiare, mărfuri sau servicii; sau (b) debitorul este legal exonerat de responsabilitatea iniţială de îndeplinire a obligaţiei (sau a unei părţi a acesteia) fie printr- un proces legal, fie de către creditor (faptul că debitorul a constituit o garanţie nu înseamnă în mod necesar că această condiţie este îndeplinită).

59. În absenţa unei exonerări legale, efectuarea plăţii către o terţă parte (uneori denumită anulare neîntemeiată), şi numai aceasta, nu exonerează debitorul de obligaţia sa iniţială către creditor.

60. Deoarece exonerarea legală, indiferent că este judiciară sau făcută de creditor, va avea ca rezultat derecunoaşterea unei datorii, întreprinderea poate fi obligată să recunoască o nouă datorie dacă criteriile de derecunoaştere din paragrafele 35-57 nu sunt îndeplinite pentru activele financiare nelichide ce au fost transferate. În cazul în care aceste criterii nu sunt îndeplinite, activele transferate nu sunt scoase din bilanţul transferatorului, iar transferatorul recunoaşte o nouă datorie aferentă activelor transferate ce poate fi echivalentă cu datoria derecunoscută.

61. Un schimb între un debitor existent şi un creditor al instrumentelor de datorie cu. termeni substanţial diferiţi reprezintă o stingere a vechii datorii ce ar trebui să aibă ca rezultat derecunoaşterea datoriei respective şi recunoaşterea unui nou instrument de datorie. În mod similar, o modificare substanţială a termenilor unui instrument de datorie existent (indiferent dacă se datorează unor dificultăţi financiare ale debitorului sau nu) trebuie contabilizată ca o stingere a vechii datorii.

62. Din punctul de vedere al paragrafului 61, termenii sunt substanţial diferiţi în cazul în care valoarea prezentă actualizată a fluxurilor de numerar conform noilor termeni, inclusiv orice comisioane plătite sau primite, reprezintă o diferenţă de cel puţin 10% faţă de valoarea prezentă actualizată a fluxurilor de numerar rămase, aferente instrumentului de datorie original. În cazul în care efectuarea unui schimb de instrumente de datorie sau modificarea termenilor este contabilizată ca fiind o stingere a unei datorii, toate costurile şi comisioanele ce apar sunt recunoscute ca parte a câştigului sau pierderii aferente stingerii datoriei. În cazul în care efectuarea unui schimb de instrumente de datorie sau modificarea termenilor nu este contabilizată ca o stingere, toate costurile sau comisioanele implicate reprezintă o ajustare la valoarea contabilă a datoriei şi sunt amortizate pe parcursul perioadei rămase a creditului modificat.

63. Diferenţa dintre valoarea contabilă a unei datorii (sau a unei părţi din datorie) stinse sau transferate unei alte părţi, inclusiv costurile neamortizate aferente, şi valoarea plătită pentru acesta trebuie să fie inclusă în profitul net sau în pierderea netă a perioadei.

64. În anumite cazuri, un creditor exonerează un debitor de obligaţia sa prezentă de efectuare a plăţilor, dar debitorul îşi asumă obligaţia de a plăti în cazul în care partea ce şi-a asumat obligaţia iniţială nu îşi îndeplineşte îndatoririle. În aceste condiţii, debitorul: (a) recunoaşte o nouă datorie financiară în baza valorii juste a obligaţiei sale pentru garanţie; şi

Page 32: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(b) recunoaşte un câştig sau o pierdere pe baza diferenţei dintre (i) orice încasări şi (ii) valoarea contabilă a datoriei financiare iniţiale (inclusiv orice cost neamortizat aferent) minus valoarea justă a noii datorii financiare.

Derecunoaşterea unei părţi a unei datorii financiare sau cuplarea cu un nou activ financiar sau o nouă datorie financiară

65. În cazul în care o întreprindere transferă o parte a unei datorii financiare către alţii, reţinând o parte a acestuia, sau dacă o întreprindere transferă în totalitate un activ financiar şi procedând astfel creează un nou activ financiar sau îşi asumă o nouă datorie financiară, întreprinderea trebuie să contabilizeze tranzacţia în maniera prezentată în paragrafele 47-56.

Evaluare

Evaluarea iniţială a activelor financiare şi a datoriilor financiare

66. Atunci când un activ financiar sau o datorie financiară este iniţial recunoscură), o întreprindere trebuie să-l evalueze la costul său, ceea ce înseamnă valoarea justă a contraprestaţiei oferite (în cazul unui activ) sau primite (în cazul unei datorii) pentru acesta. Costurile de tranzacţionare sunt incluse în evaluarea iniţială a tuturor activelor sau datoriilor financiare.

67. Valoarea justă a contraprestaţiei oferite sau primite este, în mod normal, determinabilă prin referire la preţul de tranzacţionare sau alte preţuri de piaţă. În cazul în care aceste preţuri de piaţă nu pot fi determinabile în mod credibil, valoarea justă a unei contraprestaţii este estimată a fi egală cu suma tuturor plăţilor sau încasărilor viitoare, actualizată, dacă, efectul este semnificativ, utilizând rata (ratele) dobânzii preponderente pe piaţă pentru un instrument similar (în ceea ce priveşte moneda, termenul, tipul ratei dobânzii, şi alţi factori) al unui emitent clasificat în aceeaşi categorie de credit (a se vedea IAS 18, Venituri din activităţi curente, paragraf 11). Ca o excepţie la paragraful 66, paragraful 160 cere ca anumite venituri şi pierderi din operaţiunile de acoperire a riscurilor să fie incluse şi ele în evaluarea iniţială a costului respectivului activ acoperit.

Evaluarea ulterioară a activelor financiare

68. Din punctul de vedere al evaluării unui activ financiar ulterior recunoaşterii iniţiale, acest Standard clasifică activele financiare în patru categorii: (a) credite şi creanţe emise de întreprindere şi care nu sunt deţinute în scopul tranzacţionării; (b) plasamente păstrate până la scadenţă; (c) active financiare disponibile pentru vânzare; şi (d) active financiare deţinute în scopul tranzacţionării.

69. După recunoaşterea iniţială, o întreprindere trebuie să evalueze activele financiare, inclusiv instrumentele derivate ce constituie active la valoarea lor justă, fără nici o deducere a costurilor de tranzacţionare ce ar putea să apară din vânzare sau altă ieşire, excepţie făcând următoarele categorii de active financiare, ce ar trebui evaluate conform paragraf ului 73:

Page 33: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(a) împrumuturile şi creanţele create de întreprindere şi care nu sunt păstrate în scopul tranzacţionării; (b) plasamentele păstrate până la scadenţă; şi (c) toate activele financiare ce nu au un preţ cotat pe o piaţă activă şi a căror valoare justă nu poate fi evaluată credibil (a se vedea paragraful 70). Activele financiare ce sunt desemnate ca elemente de acoperire împotriva riscurilor sunt subiect al evaluării conform prevederilor contabilităţii operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor potrivit paragrafelor 121-165 din acest Standard.

70. Există prezumţia că valoarea justă poate fi determinată credibil pentru cele mai multe active financiare clasificate ca disponibile pentru vânzare sau păstrate pentru tranzacţionare. Cu toate acestea, această prezumţie poate fi greşită pentru un plasament într-un instrument de capitaluri proprii (inclusiv un plasament ce este ca substanţă un instrument de capitaluri proprii –a se vedea paragraful 71) ce nu are un preţ cotat pe o piaţă activă şi pentru care alte metode de estimare rezonabilă a valorii juste sunt în mod evident inadecvate sau inoperabile. Prezumţia poate fi, de asemenea, greşită pentru un instrument derivat ataşat acestui instrument de capitaluri proprii şi care trebuie decontat prin remiterea acestuia. A se vedea paragrafele 95-102 pentru recomandări privind estimarea valorii juste.

71. Un exemplu de plasament a cărui substanţă este instrument de capitaluri proprii îl constituie drepturile speciale de participare fără scadenţă specificată şi a căror rentabilitate este corelată cu rezultatele întreprinderii.

72. În cazul în care un activ financiar trebuie evaluat la valoarea justă, iar lui justă este negativă, acesta este contabilizat ca fiind o datorie financiară, conform paragrafului 93.

73. Acele active financiare care sunt excluse de la evaluarea pe baza valorii juste conform paragrafului 69 şi care au o scadenţă fixă trebuie evaluate la costul amortizat, utilizând metoda ratei efective a dobânzii. Acelea care nu au o scadenţă fixă trebuie cuantificate la cost. Toate activele financiare trebuie supuse unui test de depreciere, aşa cum este prevăzut în paragrafele 109-119.

74. Creanţele pe termen scurt fără o rată a dobânzii stabilită sunt, în mod normal, evaluate la valoarea iniţială a facturii în afara cazului în care atribuirea unei dobânzi implicite nu avea un efect semnificativ.

75. Împrumuturile şi creanţele create de o întreprindere şi care nu sunt păstrate pentru tranzacţionare sunt evaluate la costul amortizat, indiferent de intenţia întreprinderii de a le păstra sau nu până la scadenţă.

76. Pentru instrumentele financiare cu dobândă variabilă, reestimarea periodică a fluxurilor de numerar pentru a reflecta evoluţia dobânzilor pe piaţă modifică randamentul efectiv al unui activ monetar financiar. Astfel de modificări în fluxurile de numerar trebuie recunoscute pe perioada rămasă până la scadenţa activului sau până la următoarea dată de restabilire a preţului, în cazul în care preţul activului este restabilit la nivelul preţului pieţei. În cazul unui activ financiar cu dobândă variabilă recunoscut iniţial la o valoare echivalentă cu valoarea nominală a principalului rambursabil la scadenţă, reestimarea viitoarelor plăţi de dobândă nu are, în mod normal, un efect semnificativ asupra valorii contabile a activului.

Page 34: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

77. Exemplul următor ilustrează modul în care costurile de tranzacţionare afectează de evaluarea iniţială şi ulterioară a unui activ financiar păstrat pentru tranzacţionare. Un activ este achiziţionat pentru 100, la care se adaugă un comision de cumpărare de 2. Iniţial, activul este înregistrat la 102. La următoarea dată de raportare financiară, preţul cotat pe piaţă al activului rămâne la 100. Dacă activul ar fi vândut, ar trebuie plătit un comision de 3. În această situaţie, activul este evaluat la 100 (fără a se lua în considerare plata unui posibil comision la vânzare), se recunoaşte o pierdere de 2 în contul de rezultat al perioadei.

78. O întreprindere aplică IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar, pentru unele active financiare ce sunt elemente monetare conform IAS 21, şi care sunt exprimate într-o monedă străină. Conform IAS 21, toate câştigurile şi pierderile din cursul de schimb aferente activului monetar sunt raportate în profitul net sau pierderea netă, cu excepţia cazului în care elementul monetar este desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor într-o operaţiune de acoperire a fluxurilor de numerar (a se vedea paragrafele 121-165). Orice modificare a valorii juste a unui astfel de element monetar, alta decât de câştigurile şi pierderile generate de schimbul valutar, este înregistrată conform paragrafului 103. În ceea ce priveşte activele financiare ce nu sunt elemente monetare conform IAS 21 (de exemplu instrumentele de capitaluri proprii), orice modificare a valorii juste, inclusiv orice componentă a acestei modificări ce poate fi atribuită modificărilor ratelor de schimb valutar, trebuie înregistrată conform paragrafului 103. Conform prevederilor contabilităţii operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor din acest Standard (paragrafele 121-165), în cazul în care există o relaţie de acoperire între un activ monetar nederivat şi o datorie monetară nederivată, modificările în valoarea justă a acestor instrumente financiare sunt recunoscute în contul de rezultat.

Plasamente păstrate până la scadenţă

79. O întreprindere nu are intenţia declarată de a păstra până la scadenţă o investiţie într-un activ financiar cu o scadenţă fixă, în cazul in care este satisfăcută oricare dintre următoarele condiţii: (a) întreprinderea nu are intenţia de a păstra activul financiar decât pentru o perioadă nedeterminată; (b) întreprinderea este gata să vândă activul financiar (în afara cazului în care o situaţie singulară, irepetabilă, a apărut şi care nu a putut fi rezonabil anticipată de către întreprindere) ca urmare a unor modificări ale dobânzii pe piaţă sau ale riscurilor, a unor nevoi de lichiditate, a unor modificări în disponibilitatea şi randamentul instrumentelor alternative, a unor modificări în sursele şi condiţiile de finanţare sau ale riscurilor valutare; sau (c) emitentul are dreptul de a recupera activul financiar la o valoare semnificativ inferioară costului amortizat al acestuia.

80. Un titlu de creanţă cu rată variabilă poate satisface criteriile pentru un plasament păstrat până Ia scadenţă. Cele mai multe titluri de capitaluri proprii nu pot fi plasamente păstrate până la scadenţă fie din cauză că nu au o perioadă de viaţă nedefinită (cum ar fi acţiunile ordinare), fie din cauză că sumele pe care deţinătorul este posibil să le primească pot varia de o manieră ce nu este predeterminată (cum ar fi opţiunile pe acţiuni, bonurile de subscriere, şi drepturile). În ceea ce priveşte plasamentele, înţelegem plăţi în sumă fixă sau determinabilă şi scadenţă fixă un aranjament contractual ce defineşte valorile şi termenele plăţilor către deţinător, cum ar fi plăţile dobânzii şi principalului aferente creanţei.

Page 35: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

81. Un activ financiar răscumpărabil de către emitent satisface criteriile pentru un plasament păstrat până la scadenţă dacă deţinătorul intenţionează şi este capabil să îi păstreze până când acesta este răscumpărat sau până la scadenţă şi dacă deţinătorul recuperează în mod substanţial toată valoarea contabilă a acestuia. Opţiunea de cumpărare, dacă este exercitată, pur, accelerează doar scadenţa activului. Cu toate acestea, dacă activul financiar este răscumpărabil în asemenea condiţii încât deţinătorul nu recuperează în mod substanţial toată valoarea contabilă a acestuia, activul financiar nu poate fi clasificat ca păstrat până la scadenţă. Pentru a determina dacă valoarea contabilă va fi substanţial recuperată, întreprinderea va lua în considerare toate primele plătite, precum şi costurile de tranzacţie încorporate.

82. Un activ financiar ce este răscumpărabil la iniţiativa investitorului (deţinătorul are dreptul de a cere emitentului rambursarea sau răscumpărarea activului financiar înainte de scadenţă) poate fi clasificat ca instrument păstrat până la scadenţă doar dacă deţinătorul are intenţia declarată şi capacitatea să îl păstreze până la scadenţă şi să nu exercite clauza de răscumpărare înainte de scadenţă.

83. O întreprindere nu trebuie să clasifice nici un activ financiar ca păstrat până la scadenţă dacă întreprinderea, pe parcursul exerciţiului financiar curent sau a două exerciţii financiare precedente, a vândut, transferat sau exercitat, înainte de scadenţă, o opţiune de vânzare asupra unei valori mai mari decât una nesemnificativă de plasamente păstrate până la scadenţă (mai mare decât una nesemnificativă în comparaţie cu totalul portofoliului păstrat până la scadenţă), altele decât: (a) vânzări efectuate suficient de aproape de data scadenţei sau de data de exercitare a opţiunii de vânzare, astfel încât modificările ratei dobânzii pe piaţă nu au avut un afect semnificativ asupra valoni juste a activului financiar; (b) vânzări efectuate după ce întreprinderea a încasat deja substanţial principalul tuturor activelor financiare prin plăţi sau plăţi în avans eşalonate; sau (c) vânzări efectuate datorită unui eveniment izolat ce nu poate fi controlat de către întreprindere, care este irepetabil şi care nu a putut fi anticipat rezonabil de către întreprindere. Paragrafele 90-92 tratează reclasificările între valoarea justă şi costul amortizat

84. Conform acestui Standard, valoarea justă reprezintă un mod mai adecvat de evaluare decât costul amortizat, pentru cele mai multe dintre activele financiare. Plasamentele păstrate până la scadenţă reprezintă o excepţie, dar numai în cazul în care întreprinderea are intenţia declarată de a le păstra până la scadenţă. Atunci când acţiunile întreprinderii ridică îndoieli privind intenţia şi capacitatea de a păstra astfel de plasamente până la scadenţă, paragraful 83 exclude excepţia pentru o perioadă rezonabilă de timp.

85. Ipoteza unui „scenariu de dezastru”, foarte puţin probabil, cum ar fi o sustragere masivă a depozitelor bancare sau o situaţie similară ce afectează o societate de asigurări, nu este anticipat de întreprindere în luarea deciziei de a avea sau nu intenţia declarată şi capacitatea de a păstra o investiţie până la scadenţă.

Page 36: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

86. Vânzările înainte de scadenţă ar putea satisface condiţia din paragraful 83 – şi, prin urmare, nu se ridică întrebări privind intenţia întreprinderii de păstra plasamentele până la scadenţă – în cazul în care acestea sunt cauzate de: (a) o degradare semnificativă a credibilităţii emitentului; (b) o modificare a legislaţiei fiscale ce elimină sau reduce semnificativ statutul de exceptare de la impozit a dobânzii pentru plasamentele păstrate până la scadenţă (dar are o modificare a legislaţiei fiscale ce revizuieşte ratele marginale de impozit aplicabile venitului din dobândă); (c) o combinare importantă de întreprinderi sau o disponibilizare importantă (cum ar fi vânzarea unui segment) ce necesită vânzarea sau transferul unor investiţii păstrate până la scadenţă pentru a menţine nivelul actual al ratei de risc a întreprinderii sau politica de risc de credit (deşi combinarea întreprinderilor în sine reprezintă un eveniment sub controlul întreprinderii, modificările în portofoliul acesteia în vederea menţinerii nivelului privind riscul ratei dobânzii sau riscul de credit pot fi privite ca o consecinţă şi nu neapărat anticipate); (d) o modificare a statutului sau a cerinţelor legale ce modifică semnificativ fie ceea ce constituie un plasament admisibil, fie nivelul maxim al anumitor tipuri de plasamente, determinând prin aceasta o întreprindere să lichideze o investiţie păstrată până la scadenţă; (e) o creştere semnificativă a cerinţelor de capital, impusă de organele de reglementare, ce determină întreprinderea să se restructureze prin vânzarea unui plasament păstrat până la scadenţă; sau (f) o creştere semnificativă a ponderilor riscului aferent plasamentelor păstrate până la scadenţă, utilizate în cadrul reglementării prudenţiale a riscurilor de capital.

87. O întreprindere nu prezintă o capacitate dovedită de a păstra până la scadenţă un plasament într-un activ financiar cu scadenţă fixă dacă oricare dintre următoarele condiţii este îndeplinită: (a) nu are resursele financiare disponibile pentru a continua finanţarea investiţiei până la scadenţă; sau (b) este subiect al unei restricţii legale existente sau al altei restricţii ce ar putea repune în cauză intenţia acesteia de a păstra activul financiar până la scadenţă (cu toate acestea, o opţiune de cumpărare a emitentului nu repune în cauză în mod necesar Intenţia întreprinderii de a păstra activul financiar până la scadenţă –ase vedea paragraful 81).

88. Circumstanţe, altele decât cele descrise în paragrafele 79-87, pot indica faptul că o întreprindere nu are intenţia sigură sau capacitatea de a păstra o investiţie până la scadenţă.

89. O întreprindere evaluează intenţia şi capacitatea sa de a deţine până la scadenţă plasamentele sale păstrate până la scadenţă nu numai la momentul achiziţionării acestor active financiare, ci şi la fiecare dată de bilanţ.

Page 37: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

90. Dacă, datorită unei modificări a intenţiei sau capacităţii, nu mai este adecvat să se înregistreze un plasament păstrat până la scadenţă la costul amortizat, acesta trebuie reevaluat la valoarea justă, iar diferenţa între valoarea de înregistrare şi valoarea justă a acesteia trebuie înregistrată conform paragrafului 103.

91. În mod similar, în cazul în care devine posibilă o evaluare corectă posibilă anterior, activul trebuie reevaluat la valoarea justă iar diferenţa dintre valoarea de înregistrare şi valoarea justă a acestuia trebuie înregistrată conform paragrafului 103.

92. În cazul în care, datorită unei modificări a intenţiei sau capacităţii de păstrare sau în cazurile rare în care o evaluare corectă a valorii juste nu mai este posibilă sau dacă cele două exerciţii financiare anterioare la care se face referire în paragraful 83 s-au încheiat, devine adecvat ca un activ financiar să fie înregistrat la costul amortizat şi nu la valoarea justă, valoarea justă contabilă a activului financiar la data respectivă devenind noul său cost amortizat. Orice câştig anterior sau pierdere anterioară generat(ă) de activul respectiv ce a fost înregistrat(ă) direct în capitaluri proprii conform paragrafului 103 trebuie înregistrat după cum urmează: (a) în cazul unui activ financiar cu scadenţă fixă, un câştig anterior sau o pierdere anterioară legat(ă) de activul financiar respectiv ce a fost înregistrat(ă) direct în capitaluri proprii trebuie amortizat(ă) pe perioada de viaţă rămasă a investiţiei păstrate până la scadenţă. Orice diferenţă între noul cost amortizat şi valoarea scadentă trebuie să fie amortizată în perioada de viaţă rămasă a activului financiar, ca şi o ajustare de randament, în mod similar amortizării primei şi discount- ului; şi (b) în cazul unui activ financiar ce nu are scadenţă fixă, un câştig anterior sau o pierdere anterioară generat(ă) de activul financiar ce a fost înregistrară) direct în capitaluri proprii trebuie menţinută până la data la care activul financiar este vândut sau altfel disponibilizat printr-o altă modalitate, dată la care trebuie să intre în determinarea profitului net sau a pierderii nete.

Evaluarea ulterioară a datoriilor financiare

93. După recunoaşterea iniţială, o întreprindere trebuie să evalueze la costul amortizat toate datoriile financiare, altele decât datoriile pentru tranzacţionare şi instrumentele derivate ce sunt datorii. După recunoaşterea iniţială, o întreprindere trebuie să evalueze datoriile pentru tranzacţionare şi instrumentele derivate ce sunt datorii la valoarea justă, excepţie făcând o datorie derivată ce este corelată cu şi trebuie decontată prin livrarea unui instrument de capital necotat a cărui valoare justă nu poate fi corect evaluată şi care în consecinţă trebuie evaluat la cost. Datoriile financiare ce sunt desemnate ca elemente de acoperire împotriva riscurilor sunt evaluate conform prevederilor contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor din paragrafele 121-165 ale acestui Standard.

94. O întreprindere aplică IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar, datoriilor financiare ce sunt elemente monetare conform IAS 21 şi care sunt exprimate în valută. Conform IAS 21, toate câştigurile şi pierderile rezultate din schimbul valutar aferent datoriilor monetare sunt raportate în profitul net sau pierderea netă. O excepţie face un element monetar

Page 38: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

ce este desemnat ca un instrument de acoperire împotriva riscurilor pentru acoperirea unui flux de numerar (a se vedea paragrafele 121-165). Orice modificare recunoscută a valorii juste a unui astfel de element monetar, în afară de câştigurile şi pierderile rezultate din schimbul valutar, este înregistrată conform paragrafului 103. În ceea ce priveşte datoriile financiare ce nu sunt elemente monetare conform IAS 21 (cum ar fi unele acţiuni preferenţiale răscumpărabile prin împuternicire, emise de către întreprindere), orice modificare recunoscută a valorii juste, inclusiv orice componentă a modificării respective ce poate fi asociată cu modificările cursurilor de schimb valutar, este înregistrată conform paragrafului 103. Conform prevederilor contabilităţii de acoperire împotriva riscurilor din acest Standard (paragrafele 121-165), dacă există o relaţie de acoperire între un activ monetar nederivat şi o datorie monetară nederivată, modificările în valorile juste ale acestor instrumente financiare vor fi raportate în profitul net sau pierderea netă.

Consideraţii privind evaluarea Ia valoarea justă

95. Valoarea justă a unui instrument financiar poate fi evaluată credibil dacă (a) estimările rezonabile a valorii juste pentru instrumentul respectiv nu variază într-un interval semnificativ sau (b) dacă probabilităţile diferitelor estimări din cadrul intervalului pot fi rezonabil evaluate şi utilizate în estimarea valorii juste. Deseori, o întreprindere este capabilă să efectueze o estimare a valorii juste a unui instrument financiar, ce este suficient de corectă pentru a fi utilizată în situaţiile financiare. Uneori, variabilitatea în cadrul intervalului estimărilor rezonabile ale valorii juste este atât de mare, iar probabilităţile diverselor - venituri sunt atât de dificil de evaluat, încât utilitatea unei evaluări singulare a valorii juste este respinsă.

96. Situaţiile în care valoarea justă este evaluabilă credibil includ (a) un instrument financiar pentru care există o cotaţie de preţ publicată pe o piaţă activă publică de titluri pentru instrumentul respectiv, (b) un instrument de datorie ce a fost cotat de o agenţie de evaluare independentă şi al cărui flux de numerar este rezonabil estimat, şi (c) un instrument financiar pentru care există un model de evaluare corespunzător şl pentru care pot fi evaluate credibil informaţiile necesare pentru modelul respectiv datorită faptului că informaţiile provin de pe pieţele active.

97. Valoarea justă a unui activ financiar sau a unei datorii financiare poate fi determinată prin una dintre cele câteva metode general acceptabile Tehnicile de evaluare trebuie să incorporeze ipotezele pe care participanţii pe piaţă le vor utiliza în estimările valorilor juste, inclusiv ipotezele privind ratele de plăţi anticipate, ratele pierderilor din credite precum şi ratele de dobândă şi de discount. Paragraful 167(a) cere prezentarea metodelor şi a ipotezelor semnificative aplicate Ia estimarea valorilor juste.

98. Fundamentală pentru definirea valorii juste este ipoteza că o întreprindere desfăşoară o activitate continuă fără nici o intenţie sau nevoie de a o lichida, de a reduce în mod semnificativ dimensiunea operaţiunilor sale sau de a se angaja într-o tranzacţie în condiţii nefavorabile. Valoarea justă nu este, prin urmare, valoarea pe care o întreprindere o va primi sau o va plăti într-o tranzacţie iniţiată forţat, lichidare involuntară sau vânzare fortuită. Cu toate acestea, o întreprindere are în vedere condiţiile sale curente, atunci când determină valorile juste pentru activele şi datoriile sale financiare. De exemplu, valoarea justă a unui activ financiar, pe care întreprinderea a decis să-1 vândă în scopul de a obţine în termen foarte scurt lichidităţi, este determinată de valoarea pe care aceasta se aşteaptă să o obţină dintr-o

Page 39: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

astfel de vânzare. Suma ce urmează a fi realizată dintr-o vânzare imediată va fi afectată de factori cum ar fi lichiditatea curentă şi profunzimea pieţei pentru activul respectiv.

99. Existenţa unor cotaţii de preţ publicate pe o piaţă activă reprezintă în mod normal cea mai bună indicaţie a valorii juste. Preţul cotat de piaţă, corespunzător pentru un activ deţinut sau unei datorii ce urmează a fi emise este de obicei preţul de cumpărare a zilei, iar pentru un activ ce urmează a fi achiziţionat sau pentru o datorie ce urmează a fi deţinută, preţul de vânzare. Atunci când preţurile de cumpărare şi cele de vânzare nu sunt disponibile, preţul celor mai recente tranzacţii poate furniza o indicaţie pentru valoarea justă curentă, cu condiţia să nu fi avut loc nici o modificare semnificativă a condiţiilor economice între data tranzacţiei şi data raportării financiare. Când o întreprindere şi-a corelat poziţiile de activ cu cele de pasiv, aceasta poate utiliza în mod corespunzător media preţurilor de piaţă ca baia. Pentru stabilirea valorii juste.

100. În cazul în care piaţa unui instrument financiar nu este o piaţă activă, ar putea fi necesară ajustarea cotaţiilor de preţ publicate pentru a se ajunge la o evaluare credibilă a valorii juste. Dacă nu există o activitate frecventă pe piaţă, piaţa nu este încă bine stabilită (de exemplu unele dintre pieţele în afara bursei) sau volumul tranzacţiilor este mic comparativ cu numărul unităţilor de tranzacţionare ale activului financiar ce trebuie evaluat, preţurile cotate de piaţă nu pot să constituie o indicaţie valorii juste a activului respectiv. În unele cazuri, când volumul tranzacţional este relativ mic, o cotare de preţ pentru un volum mai mare poate fi disponibilă din partea celui care face piaţa (market maker) instrumentului respectiv. În alte circumstanţe, precum şi atunci când un preţ de piaţă cotat nu este disponibil, pot fi utilizate tehnici de estimare pentru a determina valoarea justă, cu un grad de corectitudine suficient pentru a satisface cerinţele acestui Standard. Tehnicile, care sunt bine stabilite pe pieţele financiare, iau în considerare valoarea curentă de piaţă a unui alt instrument care este substanţial similar, analiza fluxurilor de numerar actualizate şi modele pentru stabilirea preţului unei opţiuni. În aplicarea analizei fluxului de numerar actualizat, o întreprindere utilizează rata de actualizare echivalentă cu rata (ratele) de rentabilitate predominantă(e) pentru instrumentele financiare ce au în mod substanţial aceiaşi termeni şi aceleaşi caracteristici, inclusiv categoria de credit a debitorului, termenul rămas, pe parcursul căruia rata contractuală a dobânzii este fixă, termenul rămas de rambursare a principalului şi moneda în care trebuie efectuate plăţile.

101. În cazul în care nu există un preţ de piaţă pentru un instrument financiar luat ca întreg, dar există pieţe pentru părţile sale componente, valoarea justă este construită pe baza preţurilor de piaţă relevante. În cazul în care nu există o piaţă pentru un instrument financiar, dar exista o piaţă pentru un instrument financiar similar, valoarea justă este construită pe baza preţului de piaţă al instrumentului financiar similar.

102. Există multe situaţii, altele decât cele enumerate în paragrafele 95-101, în care variabilitatea în plaja valorilor juste estimate rezonabile, poate fi nesemnificativă. În mod normal, există posibilitatea estimării valorii juste a unui activ financiar pe care întreprinderea 1-a achiziţionat de la un partener din afară. Este puţin probabil ca o întreprindere să cumpere un activ financiar pentru care aceasta nu preconizează posibilitatea obţinerii unei evaluări corecte a valorii juste după achiziţie. Cadrul general al IASC stipulează: „În multe cazuri, costul sau valoarea trebuie estimate; utilizarea estimărilor rezonabile constituie o parte esenţială în pregătirea situaţiilor financiare şi nu subminează corectitudinea acestora”.

Câştiguri şi pierderi rezultate din reevaluări ale valorii juste

Page 40: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

103. Un câştig sau o pierdere recunoscură), rezultând dintr-o modificare a valoni juste a unui activ financiar sau datorie financiară ce nu constituie parte a unei operaţiuni de acoperire împotriva riscurilor (a se vedea paragrafele 121-165), trebuie raportat(ă) după cum urmează: (a) un câştig sau o pierdere generat(ă) de un activ sau datorie financiară păstrat(ă) pentru tranzacţionare trebuie inclus(ă) în profitul net sau în pierderea netă aferent(ă) perioadei în care acestea au fost generate (din acest punct de vedere, un instrument derivat trebuie întotdeauna considerat ca păstrat pentru tranzacţionare dacă nu este un instrument desemnat pentru o operaţiune de acoperire –ase vedea paragraful 122); (b) un câştig sau o pierdere generat(ă) de un activ financiar disponibil pentru vânzare trebuie să fie ori: (i) inclusă în profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei în care a fost generat(ă); ori (ii) recunoscută în mod direct în capitaluri proprii, prin situaţia modificărilor survenite în capitaluri proprii (a se vedea IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, paragrafele 86-88), până în momentul vânzării, încasării sau disponibilizării într-o altă modalitate a activului financiar sau până în momentul în care activul financiar este considerat ca fiind depreciat (a se vedea paragrafele 117-119), moment la care câştigul sau pierderea cumulat(ă) recunoscură) anterior în capital trebuie să fie inclus(ă) în profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei .

104. O întreprindere trebuie să aleagă fie paragraful 103(b) (i), fie paragraful 103(b)(ii) ca politică contabilă şi trebuie să aplice politica respectivă tuturor activelor sale financiare disponibile pentru vânzare (excepţie făcând cele pentru operaţiunile de acoperire împotriva riscurilor –a se vedea paragraful 121).

105. IAS 8, Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile, prevede că o modificare intenţionată a politicii contabile trebuie făcută numai dacă aceasta va avea ca rezultat o prezentare mai adecvata a evenimentelor sau a tranzacţiilor în situaţiile financiare ale întreprinderii. Comitetul IASC consideră că acest lucru este foarte puţin probabil să constituie cazul unei modificări de la paragraful 103(b)(i) la paragraful 103(b)(ii).

106. În cazul în care a întreprindere recunoaşte cumpărările de active financiare în funcţie de data decontării (a se vedea paragraful 30), nu este recunoscută nici o modificare a valorii juste a activului ce urmează a fi primit pe parcursul perioadei dintre data tranzacţionării şi data decontării, pentru activele înregistrate la cost sau la cost amortizat (excepţie făcând pierderile de valoare). Pentru activele reevaluate la valoarea justă însă, modificarea valorii juste trebuie recunoscută în profitul net sau pierderea netă sau în capitaluri proprii, după cum este cazul, conform paragrafului 103.

107. Datorită faptului că desemnarea unui activ financiar ca fiind păstrat pentru tranzacţionare se efectuează pe baza scopului pentru care a fost iniţial achiziţionat iniţială a acestuia, o întreprindere nu trebuie să reclasifice activele sale financiare ce sunt în curs de reevaluare la valoarea justă. În afara categoriei celor pentru tranzacţionare, atâta timp cât

Page 41: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

acestea sunt deţinute. O întreprindere nu trebuie să reclasifice un activ financiar în categoria celor pentru tranzacţionare, decât în cazul în care o indicaţie dovedeşte un ritm real recent de obţinere de beneficii pe termen scurt care să justifice o astfel de reclasificare (a se vedea paragraful 21).

Câştiguri şi pierderi generate de activele şi datoriile financiare ce nu sunt reevaluate Ia valoarea justă

108. Pentru acele active financiare şi datorii financiare înregistrate la costul amortizat (paragrafele 73 şi 93), un câştig sau o pierdere este recunoscut(ă) în profitul net sau în pierderea netă atunci când activul sau datoria financiară este derecunoscut sau deteriorat (sau devalorizat), precum şi pe parcursul procesului de amortizare. Totuşi, dacă există o relaţie de acoperire a riscurilor între activele sau datoriile financiare respective (elementele fiind acoperite) şi un instrument de acoperire, aşa cum este descris în paragrafele 121-152, înregistrarea câştigurilor sau a pierderilor trebuie să urmeze prevederile paragrafelor 153-164.

Deprecierea şi irecuperabilitatea activelor financiare

109. Un activ financiar este considerat depreciat în cazul în care valoarea toi de înregistrare este mai mare decât valoarea recuperabilă estimată a acestuia. O întreprindere trebuie să fiecărui bilanţ dacă există o dovadă obiectivă că un activ financiar sau un grup de active ar putea fi considerate deteriorate. În cazul în care există o astfel de dovadă, întreprinderea trebuie să estimeze valoarea recuperabilă a activului respectiv sau a grupului de active şi să recunoască orice pierdere din depreciere în concordanţă cu paragraful 111 (pentru activele financiare înregistrate la costul amortizat) sau paragraful 117 (pentru activele financiare reevaluate Ia valoarea justă).

110. Dovada obiectivă că un activ financiar sau un grup de active este depreciat sau imposibil de recuperat include informaţii ce atrag atenţia deţinătorului activului respectiv cu privire la: (a) dificultatea financiară semnificativă a emitentului; (b) încălcarea efectivă a contractului, de exemplu neîndeplinirea obligaţiei de plată a dobânzii sau principalului; (c) acordarea de către creditor debitorului, din motive economice sau legale legate de dificultatea financiară a debitorului, a unei concesii pe care creditorul nu ar fi avut-o în vedere în alte condiţii; (d) probabilitatea ridicată de faliment sau de o altă reorganizare financiară a emitentului; (e) recunoaşterea unei pierderi din depreciere (scăderea valorii), generată de activul respectiv într-o perioadă de raportare financiară anterioară; (f) dispariţia unei pieţe active pentru activul financiar respectiv cauzată de unele dificultăţi financiare; sau (g) un model istoric de recuperare a creanţelor ce indică faptul că nu va fi încasată întreaga valoare nominală a portofoliului de. Dispariţia unei pieţe active din cauza faptului că titlurile întreprinderii nu mai sunt tranzacţionale public nu constituie o dovadă de depreciere. Reducerea categoriei de credit al unei întreprinderi nu constituie, în sine, evidenţa unei deprecieri, deşi aceasta poate constitui evidenţa unei deprecieri atunci când este luată în considerare împreună cu alte informaţii disponibile.

Page 42: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Active financiare înregistrate la costul amortizat

111. În cazul în care există probabilitatea ca o întreprindere să nu fie capabilă să încaseze toate sumele scadente (principal şi dobândă) conform termenilor contractuali ai creditului, creanţelor sau plasamentelor păstrate până la scadenţă, înregistrate la costul amortizat, indică faptul că o depreciere sau o pierdere dintr-un credit neperformant indică. Valoarea pierderii reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă a activului şi valoarea prezentă a fluxurilor de numerar aşteptate, actualizată la rata iniţială a dobânzii efective a instrumentului financiar (valoarea recuperabilă). În general, fluxurile de numerar aferente creanţelor pe termen scurt nu se actualizează (a se vedea paragraful 74). Valoarea contabilă a activului trebuie redusă la valoarea recuperabilă estimată a acestuia direct, fie prin utilizarea unui cont de reduceri de valoare. Valoarea pierderii trebuie inclusă în profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei .

112. Deprecierea şi incapacitatea de recuperare pot fisunt evaluate şi recunoscute în mod individual pentru activele financiare ce sunt în mod individual semnificative. Deprecierea şi incapacitatea de recuperare pot fi evaluate si la nivel de portofoliu pentru un grup de active financiare similare care nu sunt individual identificate ca fiind depreciate.

113. Deprecierea unui activ financiar înregistrat la costul amortizat este evaluată prin utilizarea ratei iniţiale a dobânzii efective a instrumentului financiar, datorită faptului că actualizarea la rata curentă a pieţei ar impune, de fapt, evaluarea valorii juste a unor active financiare care, conform acestui Standard ar fi, în alte condiţii, evaluate la costul amortizat. Dacă un credit, o creanţă sau un plasament păstrat până la scadenţă are o rată a dobânzii variabilă, rata de actualizare pentru evaluarea sumei recuperabile, conform paragrafului 111 reprezintă rata(ratele) curentă(e) a dobânzii efective determinată conform contractului. Ca alternativă la o astfel de calculaţie a valorii juste, un creditor poate evalua deprecierea valorii juste a unui instrument prin utilizarea unui preţ de piaţă observabil, în cazul în care un activ este garantat şi este posibilă lichidarea, atunci deţinătorul evaluează deprecierea pe baza valorii juste a garanţiei.

114. În cazul în care, într-o perioadă anterioară, valoarea pierderii aferente deprecierii sau aferente unui credit neperformant a scăzut, iar descreşterea poate fi corelată cu un eveniment ce apare după înregistrare (cum ar fi o îmbunătăţire a categoriei de credit a debitorului), înregistrarea acestei scăderi a valorii unui activ financiar trebuie reluată fie direct, fie prin ajustarea unui cont de reduceri. Rezultatul operaţiunii inverse nu trebuie să ducă la o valoare contabilă a activului financiar ce depăşeşte valoarea ce ar fi constituit costul amortizat, dacă deprecierea nu ar fi fost recunoscută, la data la trecerea pe cheltuieli a activului financiar este reluată. Valoarea reluată trebuie inclusă în profitul net sau în pierderea netă aferentă perioadei.

115. Valoarea contabilă a oricărui activ financiar ce nu este înregistrat la valoarea justă întrucât valoarea justă a acestuia nu poate fi evaluată credibil (paragraful 69(c)), trebuie revizuită pentru a avea indicii privind deprecierea, la fiecare dată de elaborare a bilanţului, în baza unei analize a intrărilor nete de numerar preconizate. În cazul în care există indicii de depreciere, valoarea pierderii generate de deprecierea unui astfel de activ financiar reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă a acestuia şi valoarea prezentă a fluxurilor de numerar preconizate în viitor, actualizată la rata curentă de piaţă a dobânzii pentru un activ financiar similar (suma recuperabilă).

Page 43: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Venituri din dobânzi, ulterioare recunoaşterii deprecierii

116. Odată ce un activ financiar a fost înregistrat la valoarea recuperabilă estimată a acestuia, veniturile din dobânzi sunt, prin urmare, recunoscute pe baza ratei dobânzii ce a fost utilizată în actualizarea fluxurilor de numerar, în scopul evaluării valorii recuperabile. În plus, după recunoaşterea iniţială a unei pierderi din depreciere, întreprinderea va revizui activul respectiv pentru a constata deprecieri suplimentare la datele de raportare financiare ulterioare (a se vedea paragraful 110(e)). IAS 18 paragraful 30 furnizează recomandări pentru recunoaşterea veniturilor din dobânzi generate de un activ nedepreciat.

Activele financiare reevaluate la valoarea justă

117. Dacă o pierdere generată de un activ financiar înregistrat la valoarea justă (valoarea recuperabilă este sub costul iniţial de achiziţie) a fost recunoscută direct în capitaluri proprii conform paragrafului 103(b)(ii) şi există un indiciu obiectiv (a se vedea paragraful 110) că activul respectiv este depreciat, pierderea netă acumulată ce a fost recunoscută direct în capitaluri proprii trebuie scoasă din capital şi recunoscută în profitul net sau în pierderea netă aferent(ă) perioadei chiar dacă activul financiar nu a fost derecunoscut.

118. Valoarea pierderii ce trebuie scoasă din capitaluri proprii şi raportată acestuia de achiziţie (după scăderea oricărei rambursări a principalului şi a oricărei amortizări) şi valoarea justă curentă (pentru instrumentele de capital) sau valoarea recuperabilă (pentru instrumentele de datorie), mai puţin (minus) orice pierdere rezultată din deprecierea activului respectiv recunoscută anterior în profitul net sau pierderea netă. Valoarea recuperabilă a. unui instrument de datorie, reevaluat la valoarea justă, reprezintă valoarea prezentă a fluxurilor de numerar viitoare preconizate, actualizate la rata curentă de piaţă, a dobânzii pentru un activ financiar similar.

119. Dacă într-o perioadă ulterioară, valoarea justă sau valoarea recuperabilă a activului financiar înregistrat la valoarea justă creşte, iar creşterea poate fi în mod obiectiv corelată cu un eveniment ce a survenit după ce pierderea a fost recunoscută în profitul net sau pierderea netă, pierderea trebuie reluată, cu valoarea reluată inclusă în profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei .

Contabilitatea valorii juste în domeniul anumitor servicii financiare

120. În unele ţări, fie în legislaţia naţională, fie în practica acceptată în domeniu, întreprinderile din anumite sectoare de servicii financiare efectuează evaluarea majorităţii activelor financiare la valoarea justă. Exemple ale unor astfel de sectoare includ, în anumite ţări, fondurile mutuale, brokerii şi dealerii de titluri şi societăţile de asigurări. Conform acestui Standard, o astfel de întreprindere va fi capabilă să continue să evalueze activele sale financiare la valoarea justă dacă activele financiare ale acesteia sunt clasificate conform acestui Standard fie ca disponibile pentru vânzare, fie ca păstrate pentru tranzacţionare.

Acoperirea împotriva riscurilor

121. În cazul în care există o relaţie de acoperire între un instrument de acoperire şi un element corelat ce este acoperit, aşa cum este prezentat în paragrafele 122-152, înregistrarea câştigului sau a pierderii trebuie să urmeze prevederile paragrafelor 153-164.

Page 44: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Instrumente de acoperire împotriva riscurilor

122. Prezentul Standard nu restricţionează circumstanţele în care un instrument derivat poate fi desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor, din punct de vedere al contabilităţii de acoperire, dacă condiţiile din paragraful 142 sunt îndeplinite, excepţie făcând anumite opţiuni emise (a se vedea paragraful 124). Totuşi, un activ sau o datorie financiară nederivată poate fi desemnată ca instrument de acoperire, din punct de vedere al contabilităţii operaţiunilor de acoperire, numai pentru o operaţiune de acoperire a riscului valutar. Motivul unei astfel de limitări îl constituie bazele diferite pentru evaluarea instrumentelor derivate şi nederivate. Conform prezentului Standard, instrumentele derivate sunt întotdeauna considerate ca păstrate pentru tranzacţionare sau pentru acoperire împotriva riscurilor şi, prin urmare, sunt (numai dacă nu sunt condiţionate de, şi trebuie a fi decontate prin livrarea unui instrument de capital necotat a cărui valoare justă nu poate fi corect evaluabilă) reevaluate la valoarea justă, iar modificările în valoarea justă sunt incluse în profitul net sau pierderea netă sau în capitaluri proprii dacă instrumentul respectiv este folosit pentru acoperirea unui flux de numerar. Pe de altă parte, instrumentele nederivate sunt uneori evaluate la valoarea justă iar modificările în valoarea justă incluse în profitul sau pierderea netă sau câteodată în capitaluri proprii, şi câteodată evaluate la costul amortizat. A permite ca instrumentele nederivate să fie desemnate ca instrumente de acoperire în alte condiţii decât cele limitate creează inconsecvenţă în procesul de evaluare.

123. Titlurile proprii de capital ale unei întreprinderi nu reprezintă active financiare sau datorii financiare ale întreprinderii şi, prin urmare, nu sunt instrumente de acoperire împotriva riscurilor.

124. Operaţiunea de acoperire implică o compensare proporţională a venitului între modificările valorii justă a sau ale fluxurilor de numerar atribuite instrumentului de acoperire şi elementul acoperit. Pierderea potenţială aferentă unei opţiuni emise de întreprindere poate fi semnificativ mai mare decât câştigul în valoarea unui element acoperit corelat. Aceasta înseamnă că emiterea unei opţiuni nu este eficientă pentru reducerea riscului aferent profitului net sau pierderii nete. Prin urmare, emiterea unei opţiuni nu reprezintă un instrument de acoperire dacă aceasta nu este desemnată ca o compensare a unei opţiuni cumpărate, inclusiv a celei care este încorporată într-un alt instrument financiar, cum ar fi o opţiune emisă folosită pentru acoperirea unei datorii. Spre deosebire de aceasta, câştigul potenţial aferent unei opţiuni cumpărate este echivalent cu sau mai mare decât pierderea şi, prin urmare, o astfel de opţiune oferă posibilitatea reducerii riscului privind câştigul sau pierderea generat(ă) de modificările valorii juste sau fluxurilor de numerar. În consecinţă, aceasta poate fi clasificată ca un instrument de acoperire.

125. Plasamentele păstrate până la scadenţă înregistrate la costul amortizat generate de modificările ratelor de schimb valutar.

126. Un activ financiar sau datorie financiară a cărui valoare nu poate fi în mod corect evaluată nu poate reprezenta un instrument de acoperire cu excepţia cazului unui instrument nederivat (a) care este exprimat în valută, (b) care este desemnat ca instrument de acoperire a riscului valutar şi (c) a cărui componentă valutară poate fi evaluată credibil. Elemente acoperite împotriva riscurilor

Page 45: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

127. Un element acoperit poate fi un activ sau datorie recunoscută, un angajament ferm nerecunoscut, o tranzacţie viitoare neangajată, dar foarte probabil anticipată (tranzacţie prognozată). Elementul de acoperire poate fi (a) un singur activ, datorie, angajament ferm sau o singură tranzacţie prognozată sau (b) un grup de active, datorii, angajamente ferme sau tranzacţii prognozate cu caracteristici de risc similare. Spre deosebire de creditele şi creanţele generate, un plasament păstrat până la scadenţă nu poate constitui un element acoperit în cazul riscului ratei dobânzii datorită faptului că desemnarea unei investiţii ca păstrată până la scadenţă nu implică recunoaşterea modificărilor ratelor dobânzii. Totuşi, o investiţie păstrată până la scadenţă poate fi considerată un element acoperit în cazul riscurilor aferente modificărilor ratelor de schimb valutar şi riscului de credit.

128. Dacă elementul acoperit este un activ financiar sau o datorie financiară, acesta poate fi un element acoperit faţă de riscurile asociate numai pentru un segment al fluxurilor de numerar sau al valorii juste ale acestuia, cu condiţia ca eficienţa să poată fi evaluată.

129. În cazul în care un element acoperit este un activ sau o datorie financiară, acesta trebuie desemnat ca element de acoperire fie (a) pentru riscurile de schimb valutar, fie (b) în totalitatea acestuia pentru toate riscurile, din cauza dificultăţii de a izola şi evalua segmentul corespunzător modificărilor în fluxurile de numerar sau în valoarea justă aferente riscurilor specifice, altele decât riscurile de schimb valutar.

130. Datorită faptului că modificările în preţul unei părţi componente a unui activ nefinanciar sau datorie nefinanciară, în general, nu au un efect previzibil asupra preţului elementului respectiv, şi evaluabil, comparabil cu efectul, să zicem, unei modificări în ratele de piaţă ale dobânzii sau în preţul unei obligaţiuni, un activ nefinanciar sau o datorie nefinanciară poate constitui un element acoperit doar în totalitatea sa (în întregime).

131. Un instrument singular de acoperire poate fi desemnat ca instrument de acoperire pentru mai mult decât,un singur tip de risc, cu condiţia ca: (a) riscul acoperit să poată fi în mod clar identificat, (b) să poată fi demonstrată eficienţa operaţiunii de acoperire şi (c) să fie posibil să se asigure că există o destinaţie specifică a instrumentului de acoperire şi poziţii de risc distincte.

132. Dacă active similare sau datorii similare sunt agregate şi acoperite ca un grup, activele luate separat sau datoriile luate separat, din cadrul grupului vor fi expuse riscului pentru care acestea sunt desemnate ca fiind acoperite. În plus, modificarea valorii juste aferente riscului acoperit pentru fiecare element din cadrul grupului, considerat separat, se preconizează a fi aproximativ proporţională cu modificarea generală a valorii juste aferente riscului acoperit al grupului.

133. Datorită faptului că eficienţa activităţii de acoperire trebuie evaluată comparând modificarea valorii juste sau fluxului de numerar aferent unui instrument de acoperire (sau unui grup de instrumente de acoperire similare) şi un element acoperit (sau grup de elemente similare acoperite), comparând un instrument de acoperire cu poziţia netă generală şi nu cu un element acoperit specific (de exemplu, valoarea netă a tuturor activelor cu rată fixă şi datoriilor cu rată fixă cu scadenţe similare), aceasta nu se califică pentru contabilitatea activităţii de acoperire. Totuşi, aproximativ acelaşi efect asupra profitului net sau a pierderii nete ale contabilităţii de acoperire pentru acest tip de relaţie de acoperire poate fi realizat desemnând o parte a elementelor de bază ca poziţii acoperite. De exemplu, dacă o bancă are 100 de unităţi de active şi 90 de unităţi de datorii cu riscuri şi termeni de natură similară şi

Page 46: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

doreşte să acopere valoarea netă de 10 unităţi, aceasta poate desemna 10 unităţi din activele respective ca elemente acoperite. Această desemnare poate fi utilizată în cazul în care astfel de active şi datorii reprezintă instrumente cu rată fixă, situaţie în care constituie o acoperire a valorii .juste, sau în cazul în ţâre reprezintă amândouă instrumente cu rate variabile, situaţie în care constituie o acoperire a fluxului de numerar. În mod similar, dacă o întreprindere are un angajament ferm de a efectua o cumpărare în valută de 100 de unităţi şi un angajament ferm de a efectua o vânzare în valută de 90 de unităţi, aceasta poate acoperi valoarea netă de 10 unităţi, achiziţionând un instrument derivat pe care îl desemnează ca instrument de acoperire asociat cu cele 10 unităţi ale angajamentului ferm de cumpărare a celor 100 de unităţi.

134. Din punctul de vedere al contabilităţii de acoperire, numai instrumentele derivate ce implică un terţ pot fi desemnate ca instrumente de acoperire. Deşi societăţile distincte din cadrul unui grup consolidat sau diviziunile din cadrul unei companii se pot angaja în tranzacţii de acoperire cu alte companii din cadrul grupului sau diviziuni din cadrul companiei, toate câştigurile şi pierderile aferente unor astfel de tranzacţii sunt eliminate în momentul consolidării. Prin urmare, astfel de tranzacţii de acoperire în cadrul grupului sau în cadrul companiei nu se califică pentru tratamentul contabil de acoperire în cazul unei consolidări.

135. Un angajament ferm de achiziţionare a unei întreprinderi în cadrul unei combinări de întreprinderi nu poate constitui un element de acoperire, cu excepţia riscului de schimb valutar asociat, deoarece celelalte riscuri ce sunt acoperite nu pot fi identificate şi evaluate în mod distinct. Aceasta este o operaţiune de acoperire a riscului general al afacerii.

Contabilitatea operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor

136. Contabilitatea de acoperire recunoaşte în mod simetric efectele compensării asupra profitului sau a pierderii nete aferente modificărilor valorii juste a instrumentului de acoperire şi evenimentelor corelate ce sunt acoperite.

137. Relaţiile de acoperire sunt de trei tipuri: (a) acoperirea valorii juste: acoperirea riscului aferent modificărilor valorii juste a unui activ sau a unei datorii recunoscute sau a unui segment identificat al unui astfel de activ sau pasiv ce poate fi atribuit unui risc particular şi care va afecta venitul net raportat; (b) acoperirea fluxului de numerar: acoperirea riscului aferent variabilităţii fluxurilor de numerar care (i) poate fi atribuit unui risc particular asociat cu un activ sau o datorie recunoscută (cum ar fi toate sau unele plăţi de dobândă aferente creditelor cu dobândă variabilă) sau cu o tranzacţie prognozată (cum ar fi o cumpărare sau o vânzare anticipată) şi care (ii) va afecta profitul net raportat sau pierderea netă raportată. Acoperirea unui angajament ferm nerecunoscut de cumpărare sau de vânzare a unui activ ta un preţ fix stabilit în moneda de raportare a întreprinderii este ‚contabilizată ca o acoperire a fluxului de numerar, chiar dacă aceasta este expusă riscului valorii juste; şi (c) acoperirea unei investiţii nete într-o entitate străină conform definiţiei din IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar.

Page 47: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

138. Un exemplu de operaţiune de acoperire a valorii juste reprezintă acoperirea riscului de modificare a valorii juste a unui împrumut cu rata fixă ca rezultat al modificărilor ratelor dobânzii. Într-o astfel de operaţiune de acoperire poate intra fie emitentul, fie deţinătorul titlurilor.

139. Exemple de operaţiuni de acoperire a fluxului de numerar sunt: (a) acoperirea riscului de schimb valutar al unui angajament contractual neînregistrat al unei linii aeriene de a cumpăra un avion pentru o sumă fixă într-o anumită valută; (b) acoperirea modificării preţului la combustibil referitor la un angajament contractual neînregistrat de către o companie de energie electrică de a cumpăra combustibil la un preţ fix, cu plata în moneda sa internă; şi (c) utilizarea unui contract swap pentru a schimba o datorie cu rată fluctuantă cu o datorie cu rată fixă (aceasta reprezintă acoperirea unei tranzacţii prognozate; fluxurile de numerar viitoare ce sunt acoperite reprezintă plăţile viitoare de dobândă).

140. Acoperirea unui angajament ferm exprimat în moneda proprie de raportare a întreprinderii nu reprezintă o acoperire a riscului aferent fluxului de numerar, ci mai degrabă a riscului aferent modificării valorii juste. Fără îndoială, o astfel de operaţiune de acoperire este înregistrată ca o acoperire a fluxului de lichidităţi conform prezentului Standard, şi nu ca o acoperire a valorii juste pentru a evita recunoaşterea unui angajament ca un activ sau ca o datorie, angajament ce altfel nu ar fi fost recunoscut ca un activ sau o datorie conform practicii contabile curente.

141. Conform definiţiei din IAS 21, o entitate străină reprezintă o unitate de operare străină ale cărei activităţi nu constituie parte integrantă din întreprinderea ce elaborează raportările financiare. Conform I AS 21, toate diferenţele de schimb valutar rezultate în urma conversiei situaţiilor financiare elaborate de entitatea străină, în moneda de raportare a societăţii-mamă, sunt clasificate drept capitaluri proprii până la momentul disponibilizării investiţiei nete.

142. Conform prezentului Standard, o relaţie de acoperire se califică pentru contabilitatea specială a operaţiunilor de acoperire, aşa cum este prevăzut în paragrafele 153-164 dacă şi numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos: (a) la iniţierea operaţiunii de acoperire există o documentaţie oficială privind relaţia de acoperire, precum şi obiectivul şi strategia întreprinderii de gestionare a riscului pentru a întreprinde operaţiunea de acoperire. Documentaţia respectivă trebuie să includă identificarea instrumentului de acoperire, elementul acoperit sau tranzacţia acoperită aferent(ă), natura riscului ce se acoperă şi modul în care întreprinderea va efectua evaluarea eficienţei instrumentului de acoperire în compensarea expunerii la modificările valorii juste a elementului acoperit sau a fluxurilor de numerar aferente tranzacţiei acoperite, ce corespund riscului acoperit; (b) operaţiunea de acoperire se preconizează a fi foarte eficientă (a se vedea paragraful 146) în procesul de compensare a modificărilor valorii juste sau fluxurilor de numerar aferente riscului acoperit, consecvent cu strategia de gestionare a

Page 48: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

riscului pentru relaţia de acoperire respectivă; (c) pentru operaţiunile de acoperire a fluxurilor de numerar o tranzacţie preconizată ce face subiectul operaţiunii de acoperire trebuie să aibă un grad ridicat de probabilitate şi trebuie să prezinte o expunere la variaţiile fluxurilor de numerar ce ar putea, în final, afecta profitul net sau pierderea netă raportat(ă). (d) eficienţa operaţiunii de acoperire poate fi corect evaluată, aceasta însemnând că şi valoarea justă a fluxurilor de numerar aferente elementului acoperit şi valoarea justă a instrumentului de acoperire pot fi evaluate credibil (a se vedea paragraful 95 pentru recomandări privind valoarea justă); şi (e) operaţiunea de acoperire a fost evaluată pe principiul continuităţii şi determinată în mod real pentru a avea un grad înalt de eficienţă pe parcursul perioadei de raportare financiară.

143. În cazul riscului ratei dobânzii, eficienţa activităţii de acoperire poate fi evaluată elaborând un grafic de scadenţă ce reflectă o reducere totală sau parţială a ratei de risc, pentru fiecare porţiune a graficului de scadenţă, ce rezultă din agregarea elementelor, poziţiei nete pentru care s-a procedat la acoperire, furnizând astfel riscul net ce poate fi asociat unui activ sau unei datorii ce generează riscul net, iar corelaţia poate fi evaluată comparativ cu activul sau cu datoria respectivă.

144. În mod obişnuit, pentru un instrument de acoperire în totalitatea sa există o singură evaluare a valorii juste, iar factorii ce determină modificările valorii juste sunt co-dependenţi. Astfel, o relaţie de acoperire este desemnată de o întreprindere pentru un element de acoperire în totalitatea sa. Singurele excepţii permise sunt (a) separarea valorii intrinsecă şi a valorii timp a unei opţiuni, precum şi desemnarea numai a modificării valorii intrinseci a unei opţiuni ca instrument de acoperire în timp ce componenta rămasă a opţiunii (valoarea timp) este exclusă (b) separarea elementului dobândă şi a preţului la vedere în cazul unei operaţiuni la termen (forward). Aceste excepţii recunosc ca valoarea intrinsecă a unei opţiuni şi prima într-o operaţiune la termen (forward) în general pot fi evaluate în mod separat. O strategie dinamică ce evaluează şi valoarea intrinsecă, dar şi valoarea timp a unei opţiuni se poate califica pentru contabilitatea activităţii de acoperire.

145. O anumită proporţie a întregului instrument de acoperire, cum ar fi 50% din valoarea noţională, poate fi desemnată ca parte a unei relaţii de acoperire. Totuşi, o relaţie de acoperire nu poate fi desemnată numai pentru o parte a perioadei de timp pe parcursul căreia instrumentul de acoperire este neîncasat.

Evaluarea eficienţei operaţiunilor de acoperire împotriva riscurilor

146. O operaţiune de acoperire este considerată ca fiind foarte eficientă dacă la iniţierea şi pe parcursul perioadei de viaţă a operaţiunii de acoperire, întreprinderea poate preconiza modificările valorii sau a fluxurilor de numerar aferente elementului acoperit să fie aproape în totalitate compensate cu modificările valorii juste sau fluxurilor de numerar ale instrumentului de acoperire, iar rezultatele juste se încadrează într-un interval de 80% până la 125%. De exemplu, dacă pierderea aferentă instrumentului de acoperire este de 120 şi câştigul aferent instrumentului de numerar este de 100, compensarea poate fi măsurată prin procentul 120/100, ceea ce înseamnă 120 % sau prin 100/120, ceea ce înseamnă 83%. Întreprinderea va trage concluzia că acoperirea este destul de efectivă.

Page 49: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

147. Metoda pe care o adoptă o întreprindere pentru a evalua eficienţa operaţiunilor de acoperire va depinde de strategia de gestionare a riscului. În unele cazuri, o întreprindere va adopta metode diferite în funcţie de timpul operaţiunii de acoperire. Dacă termenii principali ai instrumentului de acoperire şi ai întregului activ sau datorie acoperită sau ai unei tranzacţii preconizate sunt acoperiţi similar, atunci modificările valorii juste sau ale fluxurilor de numerar aferente riscului pe care îl acoperă se compensează în totalitate, atât la momentul iniţierii operaţiunii de acoperire, cât şi la închiderea acesteia. De exemplu, o operaţiune swap pe rata dobânzii este posibil să constituie o operaţiune de acoperire eficientă în cazul în care valorile noţionale şi ale principalului, termenul, datele de restabilire a preţului, datele de încasare şi de plată a dobânzii şi principalului, precum şi baza de evaluare a ratelor dobânzii sunt aceleaşi (similare) atât pentru instrumentul de acoperire, cât şi pentru elementul acoperit.

148. Pe de altă parte, uneori, instrumentul de acoperire va compensa doar parţial riscul acoperit De exemplu, o operaţiune de acoperire nu va fi total eficientă dacă instrumentul de acoperire şi elementul acoperit sunt exprimate în monede diferite iar cele două monede nu evoluează în acelaşi, ritm. De asemenea, o operaţiune de acoperire a riscului ratei dobânzii utilizând un instrument derivat nu este total efectivă în cazul în care modificarea valorii juste a instrumentului derivat se datorează parţial riscului de credit al partenerului.

149. Pentru a se califica pentru contabilitatea operaţiunilor speciale de acoperire, operaţiunea de acoperire trebuie să se refere la un risc specific identificat şi desemnat, şi nu numai la riscul general al afacerii întreprinderii şi trebuie în final să afecteze profitul net sau pierderea netă a întreprinderii. O operaţiune de acoperire a riscului de perimare a unui activ fizic sau riscul de expropriere a unei proprietăţi de către guvern nu va fi eligibil pentru contabilitatea de acoperire: eficienţa nu poate fi evaluată deoarece aceste riscuri nu pot fi corect evaluate.

150. O investiţie înregistrată utilizând metoda punerii în echivalenţă poate constitui un element de acoperire în cadrul unei operaţiuni de acoperire a valorii juste deoarece metoda punerii în echivalenţă recunoaşte partea investitorului din profitul net sau pierderea netă acumulată al(a) societăţii asociate, şi nu modificările valorii juste în profitul net sau pierderea netă. Dacă ar fi un element de acoperire, atunci ar fi fost ajustat atât pentru modificările valorii juste, cât şi pentru acumulările în pierderea netă sau profitul net. Dintr-un motiv similar, o investiţie într-o filială consolidată nu poate constitui un element acoperit într-o operaţiune de acoperire a valorii juste datorită faptului că, consolidarea recunoaşte partea societăţii mamă din profitul net cumulat sau pierderea netă cumulată a filialei. O operaţiune de acoperire a unei investiţii nete într-o filială străină se prezintă diferit. Nu are loc nici o înregistrare dublă deoarece este o operaţiune de acoperire a riscului valutar, şi nu o operaţiune de acoperire a modificării valori juste a investiţiei.

151. Prezentul Standard nu menţionează nici o metodă de evaluare a eficienţei operaţiunilor de acoperire. Documentaţia unei întreprinderi asupra strategiei sale de acoperire va cuprinde procedeele acesteia de evaluare a eficienţei. Aceste procedee vor stabili dacă evaluarea va cuprinde în totalitate câştigul sau pierderea aferent(ă) instrumentului de acoperire sau dacă valoarea timp a instrumentului va fi exclusa. Eficienţa este evaluată, cel puţin, la momentul la care întreprinderea elaborează raportul financiar anual sau interimar. În cazul în care termenii importanţi ai instrumentului de acoperire şi ai întregului activ sau datorie acoperită (ca elemente opuse fluxurilor de numerar selectate) sau al unei tranzacţii preconizate acoperite sunt aceiaşi (similari), o întreprindere poate concluziona că modificările valorii juste sau ale fluxurilor de numerar aferente riscului pe care îl acoperă se preconizează să fie complet

Page 50: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

compensate la momentul iniţierii operaţiunii şi în mod pregnant. De exemplu, o entitate poate presupune că o operaţiune de acoperire a unei cumpărări de marfă preconizate, prin utilizarea unui contract la termen (forward), va fi foarte eficientă şi că nu va trebui recunoscută nici o ineficientă în profitul net sau pierderea netă dacă: (a) contractul la termen (forward) se încheie pentru cumpărarea aceleiaşi cantităţi din aceeaşi marfă la aceeaşi dată şi din acelaşi loc ca şi tranzacţia de cumpărare preconizată; (b) valoarea justă a unui contract la termen (forward) la momentul iniţierii este 0; şi (c) fie modificarea discount-ului sau a primei aferente contractului la ; termen (forward) este exclusă de la evaluare şi inclusă direct în profitul net sau în pierderea netă, fie modificarea în fluxurile de numerar viitoare aferente tranzacţiei preconizate are la bază preţul la termen (forward) pentru marfa respectivă.

152. În procesul de evaluare a eficienţei unei operaţiuni de acoperire, în general, o întreprindere va trebui să aibă în vedere valoarea în timp a banilor. Rata fixă aferentă unui element acoperit nu trebuie să corespundă exact ratei fixe dintr-un contract swap desemnat ca operaţiune de acoperire a valori juste. De asemenea, nici rata variabilă aferentă unui activ sau unei datorii purtătoare de dobândă nu trebuie să fie similară cu rata variabilă dintr-un contract swap desemnat ca operaţiune de acoperire a fluxului de numerar. Valoarea justă a unui contract swap rezultă din compensările nete ale acestuia. Ratele fixe şi variabile aferente unei operaţiuni swap pot fi modificate fără a afecta decontările nete dacă ambele rate se modifică cu aceeaşi valoare.

Operaţiuni de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor

153. Dacă o operaţiune de acoperire a valorii juste îndeplineşte condiţiile prevăzute în paragraful 142 pe toată durata perioadei de exerciţiu financiar, atunci trebuie justificată după cum urmează: (a) câştigul sau pierderea rezultat(ă) din reevaluarea instrumentului de acoperire la valoarea justă trebuie recunoscute imediat în profitul net sau pierderea netă; şi (b) câştigul sau pierderea aferent(ă) elementului acoperit corespunzătoare riscului acoperit trebuie ajustat(ă) la valoarea contabilă a elementului acoperit şi trebuie recunoscut(ă) imediat în profitul net sau pierderea netă. Acest principiu se aplică chiar dacă un element acoperit este evaluat diferit la valoarea justă cu recunoaşterea modificărilor valorii juste direct în capitaluri proprii conform paragrafului 103(b). De asemenea, se aplică în cazul în care un instrument acoperit este evaluat diferit la valoarea costului .

154. Următoarele exemple ilustrează cum se aplică paragraful 153 unei operaţiuni de acoperire a riscului modificărilor în valoarea justă a unei investiţii într-un instrument de credit cu rată fixă, ca rezultat al modificărilor ratelor dobânzii. Acest exemplu este prezentat din perspectiva deţinătorului, în anul l un investitor achiziţionează 100 de unităţi ale unui titlu de credit ce este clasificat ca disponibil pentru vânzare. La sfârşitul anului 1, valoarea justă curentă este 110. Prin urmare, creşterea de 10 unităţi este raportată în capitaluri proprii (se presupune că investitorul a ales această metodă), iar valoarea contabilă din bilanţ a crescut la 110. Pentru a proteja valoarea de 110, deţinătorul se angajează într-o operaţiune de acoperire

Page 51: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

achiziţionând un instrument derivat. Până la sfârşitul anului 2, instrumentul derivat înregistrează o creştere de 5 unităţi, iar titlul de datore înregistrează un declin corespunzător în valoarea justă.

Înregistrările investitorului în anul 1 Debit Credit Investiţia în titlul de datorie 100 Numerar 100 Se reflectă cumpărarea titlului Investiţia în titlul de datorie 10 Creşterea în valoarea justă (inclusă în capitaluri proprii) 10 Se reflectă creşterea în valoarea justă a titlului

Înregistrările investitorului în anul 2 Debit Credit Activul derivat 5Câştigul (inclus în pierderea netă sau profitul net) 5 Se reflectă creşterea valorii juste a instrumentului derivat Pierderea (inclusă în pierderea netă sau profitul net) 5Investiţia în titlul de datorie 5 Se reflectă scăderea valorii juste a titlului de datorie

Valoarea de înregistrare a titlului de datorie este de 105 unităţi la sfârşitul anului 2, iar valoarea de înregistrare a instrumentului derivat este de 5 unităţi. Câştigul de 10 unităţi este raportat în capitaluri proprii până la momentul la care titlul de datorie este vândut şi este supus amortizării conform paragrafului 157.

155. În cazul în care au fost acoperite numai anumite riscuri aferente unui element acoperit, modificările valorii juste recunoscute a instrumentului acoperit ce nu are legătură cu operaţiunea de acoperire sunt raportate utilizând unul dintre cele două moduri prezentate în paragraful 103.

156. O întreprindere trebuie să întrerupă în viitor contabilizarea operaţiunilor de acoperire specificată în paragraful 153, în cazul în care apare oricare dintre situaţiile următoare: (a) expiră termenul (durata) instrumentului de acoperire sau acesta este vândut, încheiat sau este exercitat (din acest motiv, înlocuirea sau transformarea unui instrument de acoperire într-un alt instrument nu este considerată ca fiind o expirare sau terminare dacă o astfel de înlocuire sau transformare face parte din strategia de acoperire documentată a întreprinderii); sau (b) operaţiunea de acoperire nu mai îndeplineşte criteriile de calificare pentru contabilitatea operaţiunilor de acoperire din paragraful 142.

157. O ajustare la valoarea de înregistrare a unui instrument financiar purtător de dobândă acoperit trebuie să fie amortizată la profitul net sau valoarea netă. Amortizarea nu trebuie să înceapă mai târziu de momentul la care elementul acoperit încetează să fie ajustat pentru modificările valorii sale juste datorate riscului acoperit. Ajustarea trebuie amortizată în totalitate până la scadenţă.

Page 52: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

Operaţiuni de acoperire a fluxurilor de numerar

158. În cazul în care un flux de numerar îndeplineşte condiţiile din paragraful 142 pe durata exerciţiului financiar, acesta trebuie contabilizat după cum urmează: (a) partea de câştig sau pierdere aferentă instrumentului de acoperire ce este determinată a fi o operaţiune de acoperire eficientă (a se vedea paragraful 142) trebuie să fie recunoscută direct în capitaluri proprii prin declararea modificărilor în capital (a se vedea IAS 1, paragrafele 86-88); şi (b) partea ineficientă trebuie raportată: (i) imediat în profitul net sau pierderea netă în cazul în care instrumentul de acoperire este un instrument derivat; sau (ii) în concordanţă cu paragraful 103 în situaţiile restrânse în care instrumentul de acoperire nu este un instrument derivat.

159. Mai precis, o operaţiune de acoperire a unui flux de numerar este contabilizată după cum urmează: (a) componenta distinctă a capitalului propriu asociată elementului acoperit este ajustată la valoarea minimă a următoarelor (în valori absolute): (i) câştigul cumulativ sau creşterea cumulativă aferente instrumentului de acoperire necesar pentru compensarea modificării cumulative a viitoarelor fluxuri de numerar aferente elementului acoperit de la iniţierea operaţiunii de acoperire, excluzând componenta ineficientă ce a fost discutată în paragraful 158(b); şi (ii) valoarea justă a modificării cumulate a fluxurilor de numerar viitoare aferente elementului acoperit de la iniţierea operaţiunii de acoperire; (b) orice câştig sau pierdere aferentă instrumentului de acoperire (care nu reprezintă o operaţiune de acoperire afectivă) este inclus(ă) în profitul net sau în pierderea netă sau direct în capitaluri proprii după cum este adecvat; conform paragrafelor 103 şi 158; şi (c) dacă strategia de gestionare a riscului documentat al unei întreprinderi pentru o anumită relaţie de acoperire exclude o componentă distinctă a câştigului sau pierderii sau a fluxurilor de numerar aferente instrumentului de acoperire, de la evaluarea eficienţei operaţiunii de acoperire (a se vedea paragraful 142(a)), respectiva componentă a câştigului sau a pierderii, ce a fost exclusă, este recunoscută în conformitate cu paragraful 103.

160. Dacă angajamentul ferm sau tranzacţia prognozată acoperit(ă) are ca rezultat recunoaşterea unui activ sau a unei datorii, atunci, la momentul la care activul sau datoria este recunoscută câştigurile sau pierderile asociate ce au fost recunoscute direct în capitaluri proprii în conformitate cu paragraful 158 trebuie scoase din capital şi trebuie introduse în evaluarea, iniţială a costului de achiziţie sau în alte valori contabile ale activului sau datoriei respective.

Page 53: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

161. Câştigul sau pierderea aferent(ă) instrumentului de acoperire ce a fost inclus(ă) în evaluarea iniţială a costului de achiziţie sau în alte valori contabile ale activului sau datoriei este ulterior inclus(ă) în câştigul net sau în pierderea netă atunci când activul sau datoria afectează câştigul net sau pierderea netă (cum ar fi în perioadele în care sunt recunoscute cheltuielile de amortizare, venitul sau cheltuiala din dobândă sau costul vânzărilor). Prevederile altor Standarde Internaţionale de Contabilitate ce se referă la deprecierea activelor (a se vedea IAS 36, Deprecierea activelor) şi la alte valori nete realizabile ale stocurilor (portofoliilor) (a se vedea IAS 2, Stocuri) se aplică activelor ce rezultă din operaţiunile de acoperire a tranzacţiilor preconizate.

162. Pentru toate operaţiunile de acoperire afluxurilor de numerar, altele decât cele acoperite de paragraful 160, valorile ce au fost recunoscute direct în capitaluri proprii trebuie să fie incluse în profitul net sau în pierderea netă în aceeaşi perioadă sau în perioadele pe parcursul cărora angajamentul ferm sau tranzacţia preconizată afectează profitul net sau pierderea netă (de exemplu, atunci când o vânzare preconizată are loc efectiv).

163. O întreprindere trebuie să anticipeze încetarea contabilizării operaţiunilor de acoperire, specificată în paragrafele 158-162, în cazul în care apare una dintre următoarele situaţii: (a) un instrument financiar expiră sau este vândut, ajunge la final sau este exercitat (în acest scop, înlocuirea sau transformarea unui instrument de acoperire într-un alt instrument de acoperire nu este considerată o expirare sau o terminare, dacă o asemenea înlocuire sau transformare este parte a strategiei documentate de acoperire a întreprinderii). În acest caz, câştigul cumulat sau pierderea cumulată aferent(ă) instrumentului de acoperire ce a fost raportat iniţial direct în capital atunci când operaţiunea de acoperire era eficientă (a se vedea paragraful 158(a)) trebuie să rămână separat în capital până în momentul în care tranzacţia preconizată are loc. Atunci când tranzacţia are loc, se aplică paragrafele 160 şi 162; (b) operaţiunea de acoperire nu mai îndeplineşte criteriile pentru calificarea pentru contabilitatea operaţiunilor de acoperire din paragraful 142. In acest caz, câştigul cumulat sau pierderea cumulată aferent(ă) instrumentului de acoperire ce a fost iniţial raportat direct în capital atunci când operaţiunea de acoperire era efectivă (a se vedea paragraful 158(a)) trebuie să rămână în mod separat în capital până la momentul la care apare tranzacţia angajată sau preconizată. Atunci când tranzacţia are loc, se aplică paragrafele 161 şi 162; sau (c) tranzacţia angajată sau preconizată nu mai este prognozată să apară, caz în care orice câştig cumulativ sau pierdere cumulativă asociată ce a fost raportat(ă) direct în capital trebuie raportat(ă) direct în profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei .

Operaţiuni de acoperire împotriva riscurilor unei investiţii nete într-o entitate externă

Page 54: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

164. Operaţiunile de acoperire a unei investiţii nete într-o entitate străină (a se vedea IAS 21, Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar) trebuie contabilizate în mod similar cu operaţiunile de acoperire a fluxurilor de numerar: (a) partea componentă din câştigul sau pierderea aferent(ă) instrumentului de acoperire ce este determinat ca o operaţiune de acoperire eficientă (a se vedea paragraful 142) trebuie să fie recunoscută direct în capitaluri proprii prin situaţia financiară a modificărilor capitalurilor proprii (a se vedea IAS 1, paragrafele 86-88); şi (b) partea componentă ineficientă poate fi raportată: (i) imediat în profitul net sau pierderea netă dacă instrumentul de acoperire este un instrument derivat; sau (ii) în concordanţă cu prevederile paragrafului 19 din IAS 21, în situaţiile limitate în care Instrumentul de acoperire nu este un instrument derivat Câştigul sau pierderea aferent(ă) instrumentului de acoperire corespunzătoare părţii componente eficiente a operaţiunii de acoperire poate fi clasificară) în aceeaşi manieră ca şi câştigul sau pierderea rezultat(ă) din transformarea valutei .

Cazul în care o operaţiune de acoperire împotriva riscurilor nu se califică pentru contabilitatea unei operaţiuni speciale de acoperire împotriva riscurilor

165. În cazul în care o operaţiune de acoperire nu se califică pentru contabilitatea specială a operaţiunilor de acoperire datorită faptului că nu îndeplineşte criteriile prevăzute în paragraful 142, câştigurile şi pierderile rezultate din modificările survenite în valoarea justă a elementului acoperit ce este evaluat la valoarea nominală ulterior momentului recunoaşterii iniţiale sunt raportate într-una dintre cele două modalităţi menţionate în paragraful 103. Ajustările valorii juste a instrumentului de acoperire ce este un instrument derivat vor fi raportate în profitul net sau pierderea netă.

Prezentarea informaţiilor

166. Situaţiile financiare trebuie să cuprindă toate prezentările impuse de prevederile din IAS 32, exceptând prevederile din IAS 32 ce se referă la prezentarea de informaţii suplimentare privitoare la valoarea justă (paragrafele 77 şi 88) ce nu sunt aplicabile acelor active financiare şi datorii financiare înregistrate în contabilitate la valoarea justă.

167 Următoarele elemente trebuie cuprinse în prezentarea politicilor contabile ale întreprinderii, ca parte componentă a prezentărilor impuse prin prevederile din 1AS 32 paragraful 47(b): (a) metodele şi ipotezele semnificative aplicate In estimarea va/0rilor juste ale activelor financiare şi datoriilor financiare ce sunt înregistrate la valoarea justă, separat pentru clasele importante de active financiare (paragraful 46 din IAS 32 furnizează recomandări pentru determinarea claselor de active financiare); (b) dacă câştigurile sau pierderile ce rezultă din modificarea valorii juste a acelor active disponibile pentru vânzare ce sunt evaluate la valoarea justă, ulterior datei recunoaşterii iniţiale, sunt incluse în profitul net sau în pierderea netă aferent(ă) perioadei de exerciţiu sau sunt recunoscute direct în capitaluri proprii până la data la care activul financiar este disponibilizat; şi

Page 55: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(c) pentru fiecare dintre cele patru categoriicategorie de active financiare definite în paragraful 10, indiferent dacă achiziţiile sau vânzările normale de active financiare sunt contabilizate la data tranzacţiei sau la data decontării (a se vedea paragraful 30).

168. Atunci când se aplică paragraful 167(a), o întreprindere va prezenta ratele plăţilor anticipate, ratele pierderilor estimate aferente creditului şi ratele dobânzilor sau de discount.

169. Situaţiile financiare trebuie să cuprindă toate prezentările suplimentare de mai jos, aferente operaţiunii de acoperire: (a) descrierea obiectivelor şi a politicilor de gestionare a riscului acoperire pentru flecare tip de tranzacţie prognozată (a se vedea paragraful 142(a));

De exemplu, în cazul operaţiunilor de acoperire, pentru riscurile aferente vânzărilor viitoare, descrierea respectivă trebuie să prezinte natura riscului ce urmează a fi acoperit, perioada aproximativă, exprimată în luni sau ani, aferentă vânzărilor viitoare, ce a fost acoperită, şi procentul aproximativ al vânzărilor din lunile sau anii respectivi;

(b) prezentarea următoarelor elemente separat pentru valoarea justă a operaţiunilor de acoperire desemnate, fluxurile de numerar aferente operaţiunilor de acoperire şi operaţiunile de acoperire a unei investiţii nete într-o entitate străină: (i) o descriere a operaţiunii de acoperire; (ii) o descriere a instrumentelor financiare desemnate ca instrumente de acoperire pentru operaţiunea de acoperire şi valorile juste ale acestora la data bilanţului; (iii) natura riscului ce urmează a fi acoperit; şi (iv) pentru operaţiunile de acoperire a tranzacţiilor preconizate, perioadele în care aceste tranzacţii preconizate urmează să apară, momentul la care acestea urmează să intre în determinarea profitului net sau a pierderii nete şl o descriere a fiecărei tranzacţii preconizate pentru care a fost utilizată anterior contabilitatea operaţiunilor de acoperire, dar care nu se mai preconizează să aibă loc; şi (c) în cazul în care un câştig sau pierdere aferent(ă) unui activ financiar şi unei datorii financiare, derivate şi nederivate, desemnate ca instrumente de acoperire în operaţiunile de acoperire a fluxului de numerar, a fost recunoscut(ă) direct în capitaluri proprii, prin situaţia modificărilor capitalurilor proprii, se prezintă: (i) valoarea ce a fost astfel recunoscută în capitaluri proprii pe parcursul perioadei curente; (ii) valoarea ce a fost scoasă din capitaluri proprii şi raportată f/r profitul net sau pierderea netă aferent(ă) perioadei; şi (iii) valoarea ce a fost scoasă din capitaluri proprii şi adăugată înregistrare ale activului într-o tranzacţie prognozată acoperită pe parcursul perioadei curente (a se vedea paragraful 160).

170. Situaţiile financiare trebuie să cuprindă toate informaţiile suplimentare următoare referitoare la instrumentele financiare:

Page 56: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

(a) în cazul în care un câştig sau o pierdere rezultat(ă) din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare (cu excepţia activelor aferente operaţiunilor de acoperire) se înregistrează direct în capitaluri proprii, se va prezenta în situaţia modificărilor capitalului propriu: (i) valoarea care a fost înregistrată în cadrul capitalului propriu în perioada curentă; şi (ii) valoarea cu care au fost diminuate capitalurile proprii şi care a fost declarată ca profit sau pierdere nete în cadrul respectivei perioade; (b) dacă nu se poate aplica ipoteza că toate activele financiare disponibile pentru vânzare sau deţinute pentru tranzacţii pot fi evaluate la valoarea justă (a se vedea paragraful 70), iar prin urmare întreprinderea evaluează orice astfel de active financiare la costuri de amortizare, prezentând acest fapt împreună cu o descriere a activelor financiare, a valorii lor contabile, o justificare a imposibilităţii evaluării valorii juste şi, dacă este posibil, o gamă de estimări în cadrul căreia este probabil să se găsească valoarea justă. Dacă sunt vândute active financiare a căror valoare justă nu a putut fi evaluată înainte de vânzare, trebuie prezentat acest fapt, precum şi valoarea contabilă a respectivelor active la momentul vânzării şi valoarea câştigului sau pierderii; (c) prezentarea componentelor semnificative ale veniturilor, cheltuielilor, profiturilor sau pierderilor care rezultă din activele şi datoriile financiare care fie sunt incluse în profit sau pierderea netă, fie sunt prezentate ca o componentă separată a capitalurilor proprii. În acest scop: (i) vor fi prezentate separat veniturile din dobânzi şi cheltuielile cu dobânzile (ambele pe baza costului istoric); (ii) în ceea ce priveşte activele disponibile pentru vânzare care, după achiziţionarea iniţială, sunt ajustate la valoarea justă, câştigurile şi pierderile totale din cadrul perioadei se vor prezenta separat de câştigurile sau pierderile totale din ajustările la valoarea justă a activelor şi datoriilor înregistrate, incluse in profit sau pierderea netă, aferente perioadei (pentru activele şi datoriile financiare destinate tranzacţiilor nu este necesară o astfel de distincţie între câştigurile şi pierderile realizate şi nerealizate); (iii) întreprinderea trebuie să prezinte valoarea venitului din dobândă, ce s-a acumulat din credite devalorizate, în conformitate cu paragraful 116, şl care nu a fost încă primit în numerar; (d) în cazul în care întreprinderea s-a angajat într-un proces de transformare a creanţelor în titluri de valoare sau în contracte REPO (angajament de răscumpărare la un anumit preţ şi la o vândute), pentru astfel de tranzacţii înregistrate în perioada curentă de raportare şi pentru dobânda reţinută rămasă din tranzacţii efectuate în perioadele financiare anterioare de raportare, întreprinderea va prezenta separat: (i) natura şi valoarea unor astfel de tranzacţii, inclusiv o descriere a oricărei garanţii sau informaţii cantitative referitoare

Page 57: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

la principalele ipoteze de determinare a valorii juste a dobânzilor curente sau reţinute din perioade anterioare; (ii) dacă activele financiare au fost derecunoscute; (e) în cazul în care întreprinderea a procedat la reclasificarea unui activ financiar, fiind necesar a-l raporta la costul amortizat şi nu valoarea justă (a se vedea paragraful 92), întreprinderea va menţiona motivul care a stat la baza reclasificării;şi(f) prezentarea naturii şi a valorii oricărei pierderi din devalorizare sau reluarea unei pierderi din depreciere înregistrată de un activ financiar, separat pentru fiecare clasă importantă de active financiare (paragraful 46 al IAS 32 oferă recomandări pentru determinarea claselor de active financiare); (g) un debitor trebuie să prezinte informaţii cu privire la valoarea contabilă a activelor financiare gajate ca şi garanţie pentru datorii, precum şi (în concordanţă cu IAS 32.47(a) şi IAS 32.49(g)) orice termeni şi condiţii semnificative aferente activelor gajate ; şi(h) un creditor trebuie să prezinte informaţii cu privire la: (i) valoarea justă a instrumentului de garanţie (atât active financiare, cât şi nefinanciare) care a fost acceptat şi care este permis a fi vândut sau regajat în absenţa onorării obligaţiei; (ii) valoarea justă a instrumentului de garanţie care a fost vândut sau regajat ;şi (iii) (în concordanţă cu IAS 32.47(a) şi IAS 32.49(g)) orice termeni şi condiţii semnificative aferente utilizării instrumentului de garanţie.

Data intrării în vigoare şi tranziţia la prezentul Standard

171. Prezentul Standard Internaţional de Contabilitate intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la l ianuarie 2001. Aplicarea anterioară este posibilă numai de la începutul exerciţiului financiar care se încheie după 15 martie 1999 (data emiterii prezentului Standard). Aplicarea retroactivă nu este permisă.

172. Tranziţia la prezentul standard se va realiza astfel: (a) politicile contabile referitoare la recunoaştere /derecunoaştere, evaluare şi acoperire împotriva riscurilor folosite în situaţiile financiare aferente perioadelor anterioare datei de aplicare a prezentului Standard nu vor fi reluate şi, prin urmare, acele situaţii financiare nu vor fi retratate; (b) pentru acele tranzacţii clasificate anterior de întreprindere ca fiind operaţiuni de acoperire împotriva riscurilor şi la care a participat întreprinderea înainte de începerea exerciţiului financiar în care prezentul Standard va fi aplicat pentru prima dată vor fi aplicate clauzele prezentului Standard referitoare la recunoaştere, derecunoaştere şi evaluare. Prin urmare, dacă operaţiunile anterior desemnate ca operaţiuni de acoperire nu îndeplinesc condiţiile stabilite de paragrafului 142 şi instrumentul de acoperire este menţinut încă, contabilitatea operaţiunilor de acoperire nu mai este corespunzătoare

Page 58: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

/adecvată din momentul debutului exerciţiului financiar în care prezentul standard va fi aplicat pentru prima dată. Politicile contabile folosite în exerciţiile financiare anterioare nu trebuie modificate retroactiv pentru a fi în conformitate cu cerinţele prezentului standard. Paragrafele 156 şi 163 explică modul de modificare a contabilizării operaţiunilor de acoperire; (c) la începutul exerciţiului financiar în care prezentul Standard va fi aplicat pentru prima dată, companiile vor trebui să înregistreze toate instrumentele derivate în bilanţ fie ca active, fie ca datorii şi trebuie să le evalueze la valoarea lor justă (cu excepţia instrumentelor derivate care implică livrarea unui instrument de proprietate necotat, a cărui valoare justă nu poate fi evaluată corect). Deoarece toate instrumentele derivate, altele decât cele desemnate ca instrumente de acoperire, se consideră a fi păstrate pentru tranzacţionare, diferenţa dintre valorile contabile anterioare (care s-ar putea să „fi fost egale cu zero) şi valoarea justă a derivativelor trebuie înregistrată ca o ajustare a soldului profiturilor reinvestite la începutul exerciţiului financiar în care prezentul Standard se aplică pentru prima dată (altul decât pentru un instrument derivat care este desemnat ca instrument de acoperire); (d) la începutul exerciţiului financiar în care prezentul Standard este aplicat pentru prima

dată, companiile trebuie să aplice criteriile stabilite de paragrafele 66-102 pentru a identifica acele active şt datorii financiare care trebuie evaluate la valoarea justă şi pe cele care trebuie evaluate la costul amortizat şi, ‚totodată, trebuie să procedeze la reevaluarea acestor active în corespunzător, ‚Toate modificările efectuate asupra contabile iniţiate trebuie înregistrate ca modificări ale soldului profitului reinvestit la începutul exerciţiului financiar în care prezentul standard este aplicat pentru prima dată; (e) la începutul exerciţiului financiar în care prezentul standard este aplicat pentru prima dată, orice poziţii ale bilanţului contabil exprimate la valoarea justă a operaţiunilor de acoperire a activelor şi datoriilor existente trebuie contabilizate prin ajustarea valorii lor contabile pentru a reflecta valoarea justă a instrumentului de acoperire; (f) în cazul în care politicile contabile referitoare la operaţiunile de acoperire anterioare aplicării pentru prima dată a prezentului Standard au inclus amânări, ca active şi datorii, ale profiturilor sau pierderilor din operaţiunile de acoperire a fluxului de numerar, la începutul anului financiar în care prezentul Standard este aplicat pentru prima dată, acele profituri sau pierderi amânate trebuie reclasificate ca o componentă separată capitalului propriu, în condiţiile în care tranzacţiile îndeplinesc criteriile stabilite în paragraful 142 şi, după aceasta, sunt contabilizate în conformitate cu prevederile paragrafelor 160-162; (g) tranzacţiile angajate înainte de începutul exerciţiului financiar în care prezentul Standard este aplicat pentru prima dată nu

Page 59: IAS Standardul International de Contabilitate IAS 39

trebuie desemnate retroactiv ca operaţiuni de acoperire; (h) dacă o operaţiune de transformare a creanţelor in titluri de valoare, un transfer sau altă tranzacţie de derecunoaştere a fost angajat(ă) anterior începutului exerciţiului financiar în care prezentul Standard este aplicat pentru prima dată, contabilizarea respectivei tranzacţii nu va fi modificată retroactiv pentru a îndeplini cerinţele prezentului standard; şi (i) la începutul exerciţiului financiar în care prezentul standard aplicat pentru prima dată, companiile trebuie să procedeze la clasificarea instrumentelor financiare ca active sau datorii, în concordanţă cu prevederile paragrafului 11 al prezentului Standard.