Standardul Internaţional de

Contabilitate IAS 16(revizuit 1998)

Imobilizări corporale

IAS 16, Contabilitatea imobilizărilor corporale a fost aprobat în martie 1982. În decembrie 1993, IAS 16 a fost revizuit ca parte a proiectului referitor la Comparabilitate şi îmbunătăţiri ale situaţiilor financiare. El a devenit IAS 16, Imobilizări corporale (IAS 16 (revizuit 1993)). În iulie 1997, când a fost aprobat IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare. Paragraful 66 (e) din IAS 16 (revizuit 1993) (actualul paragraf 60 (e) din prezentul Standard) a fost amendat.

În aprilie şi iulie 1998 mai multe paragrafe din IAS 16 (revizuit 1993) au fost revizuite pentru a fi consecvente cu IAS 22 (revizuit 1998), Combinări de întreprinderi, IAS 36, Deprecierea activelor şi IAS 37, Provizioane, dator şi active contingente. Standardul revizuit (IAS 16 (revizuit 1998)) a intrat în vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând de la 1 iulie 1999. În aprilie 2000, paragraful 4 a fost modificat de IAS 40, Investiţii imobiliare. IAS 40 intră în vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând de la 1 ianuarie 2001. În ianuarie 2001, paragraful 2 a fost modificat de IAS 41, Agricultura. IAS 41 intră în vigoare pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadele începând de la 1 ianuarie 2003. Pentru scopul acestei publicaţii, noul text este trecut în raster gri, iar textul şters din IAS 16 (revizuit 1998) este trecut în raster gri şi tăiat cu o linie. Următoarele Interpretări SIC se referă la IAS 16: SIC-14, Imobilizări corporale – Compensarea deprecierii sau pierderii elementelor. SIC-23, Imobilizări corporale – Costuri de revizii sau reparaţii generale IAS 16 (revizuit 1998)

Cuprins

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 16

Imobilizări corporale

OBIECTIV Paragrafele

ARIE DE APLICAPILITATE …………………………………………………………………..1 - 5

DEFINIŢII…………………………………………………………………………………… 6

RECUNOAŞTEREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE…………………………………………….. 7-13

MĂSURAREA INIŢIALĂ A IMOBILIZĂRILOR CORPORALE………………………………………14-22 Componente ale costului 15-20 Schimburi de active 21-22

CHELTUIELI ULTERIOARE ………………………………………………………………….23-27

MĂSURAREA ULTERIOARA RECUNOAŞTERII INIŢIALE………………………………………...28- 53 Tratament contabil de bază 28 Tratament contabil alternativ permis 29-40 Reevaluări 30-40 Amortizare 41-52 Revizuirea duratei utile de viaţă 49-51 Revizuirea metodei de amortizare 52 RECUPERABILITATEA VALORII CONTABILE – PIERDERI DIN DEPRECIERE……………………….53-54

CASARE ŞI CEDARE………………………………………………………………………..55-59

PREZENTAREA INFORMAŢIILOR……………………………………………………………60-66

DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ……………………………………………………………... 67-68

IAS 16 (revizuit 1998)

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 16 (revizuit 1998)

Imobilizări corporale

Standardele, tipărite cu litere de tipar italic, aldin, trebuie citite în contextul materialului de fond şi al recomandărilor de implementare din acest Standard, precum şi în contextul Prefeţei la Standardele Internaţionale de Contabilitate. Standardele Internaţionale de Contabilitate nu au fost elaborate cu intenţia de fi aplicate elementelor nesemnificative (a se vedea paragraful 12 din Prefaţă).

Obiectiv

Obiectivul acestui Standard este descrierea tratamentului contabil pentru imobilizările corporale. Problema principală în contabilizarea imobilizărilor corporale este identificarea momentului de recunoaştere a acestor active, a valorii contabile şi a amortizării aferente. Acest Standard prevede recunoaşterea ca activ a unei imobilizări corporale atunci când aceasta satisface definiţia şi criteriile de recunoaştere pentru un activ, aşa cum sunt ele definite în „Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare”.

Arie de aplicabilitate

1. Acest standard trebuie aplicat în contabilitatea imobilizărilor corporale, exceptând cazul în care un alt IAS prevede sau permite o abordare contabilă diferită.

2. Acest standard nu este aplicabil pentru: (a) Active biologice aferente activităţii agricole ( a se vedea IAS41, Agricultura) păduri şi alte resurse naturale neregenerabile similare; şi(b) concesiuni miniere, prospecţiuni şi extracţie de minereu, de petrol, gaze naturale şi resurse naturale neregenerabile.

Oricum, acest standard se aplică imobilizărilor corporale destinate dezvoltării sau întreţinerii activităţilor, sau activelor prevăzute la literele (ŞL) şi (b) de mai sus şi care pot fi individualizate.

3. În anumite cazuri, Standardele Internaţionale de Contabilitate permit ca recunoaşterea iniţială a valorii contabile a imobilizărilor corporale să fie determinată utilizându-se o abordare diferită de cea prevăzută de acest Standard. Spre exemplu, IAS 22 Combinări de întreprinderi prevede ca imobilizările corporale achiziţionate într-o combinare de întreprinderi să fie evaluate iniţial la valoarea justă, chiar dacă aceasta este superioară costului. În aceste cazuri, toate celelalte aspecte ale tratamentului contabil pentru aceste active, incluzând amortizarea, sunt determinate de cerinţele acestui Standard.

4. Pentru investiţii imobiliare, o întreprindere aplică, mai degrabă, IAS 40, Investiţii imobiliare, decât acest Standard. O întreprindere aplică acest Standard proprietăţilor construite sau dezvoltate în scopul utilizării viitoare ca investiţii imobiliare. Odată cu finalizarea construcţiei sau dezvoltării, întreprinderea aplică IAS40. IAS 40 se aplică, de asemenea, investiţiilor imobiliare existente care sunt redezvoltate în scopul utilizării şi în viitor ca investiţii imobiliare. IAS 25, Contabilitatea investiţiilor financiare, permite unei

întreprinderi să trateze investiţiile în bunuri imobiliare drept mijloace fixe, definite în conformitate cu acest Standard, sau ca investiţii pe termen lung, în conformitate cu IAS 25.

5. Acest Standard nu tratează anumite aspecte ale aplicării unui sistem complet care să reflecte efectele variaţiei preţurilor (a se vedea IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare şi IAS 29, Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste). Întreprinderile ce aplică acest sistem trebuie să respecte toate aspectele acestui Standard, cu excepţia celor care se referă la evaluarea imobilizărilor corporale ulterior recunoaşterii lor iniţiale.

Definiţii

6. Următorii termeni sunt folosiţi în acest Standard cu semnificaţia specificată mai jos: Imobilizări corporale sunt acele active care: (a) sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; (b) este posibil a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă.

Valoarea amortizabilă este costul activului sau o altă valoare substituită costului în situaţiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală. Durata de viată utilă reprezintă: (a) perioada pe parcursul căreia se estimează că întreprinderea va utiliza activul supus amortizării; sau (b) numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de întreprindere prin folosirea activului respectiv.

Costul reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau construcţiei acestuia.

Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o întreprindere estimează că o va obţine pentru un activ la sfârşitul duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a costurilor de cedare estimate.

Valoarea justă reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv.

Pierderea din depreciere reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea recuperabilă.

Valoarea contabilă este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ după scăderea amortizării cumulate până la acea dată, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere.

Recunoaşterea imobilizărilor corporale

7. Imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ atunci când: (a) este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului; şi (b) costul activului poate fi măsurat în mod credibil.

8. Imobilizările corporale reprezintă adesea o parte importantă din activele întreprinderii şi, prin urmare, ele sunt relevante în prezentarea poziţiei sale financiare. Mai mult, decizia dacă o cheltuială reprezintă un activ sau o cheltuială de exploatare poate avea un efect semnificativ asupra rezultatelor raportate de întreprindere.

9. Pentru a determina dacă un element satisface primul criteriu de recunoaştere, o întreprindere trebuie să stabilească gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenţei disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale. Existenţa unei certitudini suficiente că beneficii economice viitoare vor fi generate către întreprindere necesită ca aceasta să primească avantajele aferente activului respectiv şi să suporte riscurile aferente. Această asigurare este de obicei disponibilă numai când întreprinderea a preluat riscurile şi avantajele aferente activului, înainte ca această situaţie să apară, tranzacţia pentru achiziţionarea activului poate fi, de obicei, anulată fără penalizări semnificative, caz în care activul nu este recunoscut.

10. Al doilea criteriu de recunoaştere este, de obicei, satisfăcut, întrucât tranzacţia de schimb evidenţiind cumpărarea activului identifică astfel costul acestuia. În cazul unui activ imobilizat construit de întreprindere, o măsurare obiectivă a costului poate fi făcută prin intermediul tranzacţiilor cu terţii pentru achiziţionarea de materiale, forţă de muncă şi alte intrări utilizate în procesul de construcţie.

11. Pentru a se identifica ce constituie un element individual din cadrul imobilizărilor corporale, se cere un raţionament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstanţelor sau a tipurilor specifice de întreprinderi. Poate fi indicat să se grupeze elementele individuale nesemnificative, cum ar fi: matriţele, uneltele şi vopselele, şi apoi să se aplice criteriile respective valorii totale a acestor elemente. Piesele de schimb şi echipamentul de service de interes major sunt de obicei înregistrate ca stocuri şi sunt recunoscute ca şi cheltuieli, pe măsură ce sunt consumate. Piesele de schimb şi echipamentul de interes major se pot considera în categoria imobilizărilor corporale, atunci când întreprinderea se aşteaptă a le folosi pentru mai multe perioade. Similar, dacă piesele de schimb şi echipamentul de service pot fi folosite doar în legătură cu un activ imobilizat şi utilizarea acestora se aşteaptă să fie neregulată, ele sunt înregistrate în contabilitate ca imobilizări corporale şi sunt amortizate pe o perioadă ce nu depăşeşte durata de viaţă utilă a respectivului activ imobilizat.

12. În anumite cazuri este recomandată alocarea cheltuielilor totale privind activul asupra părţilor sale componente şi contabilizarea fiecărei componente în mod separat. Acesta este cazul în care activele componente au durate de viaţă utilă diferite sau aduc beneficii

întreprinderii, într-un mod diferit, necesitând deci utilizarea unor rate şi metode de amortizare diferite. De exemplu, un avion şi motoarele sale trebuie tratate ca active amortizabile separate, dacă au durate de viaţă utilă diferite.

13. Imobilizările corporale pot fi achiziţionate, cu scopul sporirii gradului de siguranţă sau de protecţie a mediului. Achiziţionarea unor astfel de imobilizări corporale, chiar dacă nu cresc în mod direct beneficiile economice viitoare ale unui activ imobilizat, poate fi necesară pentru ca întreprinderea să obţină beneficii viitoare din celelalte active ale sale. În aceste situaţii, astfel de achiziţii de imobilizări corporale îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca active, pentru că permit beneficiilor economice viitoare generate de activele aferente să fie mai mari decât beneficiul care ar putea deriva dacă ele nu ar fi fost achiziţionate. Aceste active sunt recunoscute numai în măsura în care valoarea contabilă a unui astfel de activ şi a activelor aferente nu depăşeşte valoarea totală recuperabilă ale acestor active şi a activelor aferente. Spre exemplu, s-ar putea ca un producător de chimicale să fie nevoit să introducă un nou proces chimic de producţie pentru a se putea alinia la cerinţele ecologice pentru producţia şi depozitarea de produse chimice periculoase; noile îmbunătăţiri aduse fabricii sunt recunoscute ca active în măsura în care sunt recuperabile, pentru că, fără acestea, întreprinderea este în imposibilitatea de a produce şi de a vinde chimicalele respective.

Măsurarea iniţială a imobilizărilor corporale

14. Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ trebuie măsurat iniţial la costul său.

Componentele costului

15. Costul unei imobilizări corporale este format din preţul de cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile, precum şi toate celelalte cheltuielile direct legate de punerea în funcţiune a activului; toate cheltuielile direct legate de punerea în funcţiune a activului; toate reducerile comerciale sunt scăzute pentru calculul preţului de cumpărare. Exemple de costuri direct atribuibile sunt: (a) costul de amenajare a amplasamentului; (b) costuri iniţiale de livrare şi manipulare; (c) costuri de montaj; (d) onorariile arhitecţilor şi inginerilor etc. (e) costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, respectiv, costurile de restaurare a amplasamentului, în măsura în care costul este recunoscut ca un provizion pe baza IAS 37, Provizioane, active şi datorii contingente.

16. Când plata pentru o imobilizare corporală este amânată peste condiţiile normale de plată, costul acesteia este echivalentul în numerar al preţului. Diferenţa dintre această sumă şi totalul plăţilor ulterioare este recunoscută ca şi cheltuială cu dobânda, pe perioada creditului, cu excepţia cazului în care ea este capitalizată în conformitate cu tratamentul contabil alternativ permis de IAS 23, Costurile îndatorării.

17. Cheltuielile administrative şi celelalte cheltuieli de regie nu sunt un component al costului imobilizărilor corporale, numai daca ele pot fi direct atribuite achiziţionării activului sau punerii în funcţiune a acestuia. În mod similar, costurile de constituire şi costurile care preced producţia nu sunt parte a costului activului, numai dacă ele sunt necesare pentru punerea în funcţiune a activului. Pierderile iniţiale din exploatare efectuate înainte ca activul să atingă parametrii planificaţi sunt recunoscute ca şi cheltuială.

18. Costul unui activ construit în regie proprie este determinat folosind aceleaşi principii ca şi pentru un activ achiziţionat. Astfel, dacă întreprinderea produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacţii normale, atunci costul activului este de obicei acelaşi cu costul de producţie a acelui activ destinat vânzării (a se vedea IAS 2 – Stocuri). Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate în calculul costului acestui activ. În mod similar, cheltuiala reprezentând rebuturi, manopera sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum şi pierderile care au apărut în cursul construcţiei în regie proprie a activului nu este inclusă în costul activului IAS 23, Costurile îndatorării, stabileşte criteriile care trebuie îndeplinite înainte ca şi cheltuiala cu dobânda să fie inclusă în costul imobilizării corporale.

19. Costul unui activ deţinut de un locatar în cadrul unui contract de leasing financiar este determinat pe baza principiilor prevăzute în IAS 17, Leasing.

20. Valoarea contabilă a imobilizărilor corporale poate fi diminuată cu valoarea corespunzătoare a subvenţiilor guvernamentale, în conformitate cu IAS 20, Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor referitoare la asistenţa guvernamentală.

Schimburi de active

21. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi achiziţionat prin schimbul total sau parţial cu un alt element de aceeaşi natură, sau un alt activ. Costul unui astfel de element este determinat la valoarea justă a activului primit în schimb, care este echivalentă cu valoarea justă a activului cedat, corectată cu valoarea oricărei sume transferate în numerar sau echivalente de numerar.

22. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi achiziţionat în schimbul unui activ similar care are o întrebuinţare similară în acelaşi domeniu de activitate şi care are o valoare justă similară. Un element de natura imobilizărilor corporale poate fi, de asemenea, vândut în schimbul unor titluri de participare. În ambele cazuri, deoarece procesul de realizare a unui câştig este incomplet, nu se recunoaşte nici un profit sau pierdere corespunzător acestor tranzacţii. De fapt, costul noului activ este valoarea contabilă corespunzătoare activului vândut. Totuşi, valoarea justă a activului primit în schimb poate pune în evidenţă o depreciere a valorii activului cedat. În acest caz, activul cedat este înregistrat la valoarea ajustată, ca urmare a deprecierii, şi această valoare este apoi atribuită noului activ. Exemple de schimburi de active similare includ schimburi de

avioane, hoteluri, ateliere service şi alte bunuri imobile. Dacă alte active, cum ar fi numerarul, sunt incluse ca parte a tranzacţiei de schimb, aceasta poate indica faptul că elementele schimbate nu au o valoare similară.

Cheltuieli ulterioare

23. Cheltuielile ulterioare aferente unul element de natura imobilizărilor corporale care a fost deja recunoscut trebuie adăugate valorii contabile a activului numai atunci când se estimează că întreprinderea va obţine beneficii economice viitoare suplimentare faţă de performanţele estimate iniţial ca fiind corespunzătoare. Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuieli în perioada în care au fost suportate.

24. Cheltuielile ulterioare privind imobilizările corporale sunt recunoscute ca activ numai atunci când acea cheltuială îmbunătăţeşte starea respectivului activ faţă de performanţa estimată iniţial. Exemple de îmbunătăţiri care duc la creşterea de beneficii economice viitoare sunt:(a) modificarea unei imobilizări corporale pentru a-i extinde durata de viaţă utilă, incluzând sporirea capacităţii acesteia ; (b) modernizarea unor componente ale activelor imobilizate, cu scopul de a obţine îmbunătăţiri substanţiale ale calităţii producţiei; (c) adoptarea unui nou proces de producţie care permite reducerea substanţială a costurilor de exploatare estimate iniţial.

25. Cheltuielile privind reparaţiile sau întreţinerea imobilizărilor corporale sunt făcute cu scopul de a obţine sau de a păstra nivelul beneficiilor economice viitoare, pe care o întreprindere se aşteaptă să le obţină pe baza performanţelor estimate iniţial. Prin urmare, acestea sunt înregistrate în contabilitate ca şi cheltuieli, atunci când au loc. De exemplu, costul întreţinerii sau al reparaţiilor generale pentru imobilizările corporale se înregistrează drept cheltuială, atunci când mai degrabă restabileşte decât îmbunătăţeşte performanţele estimate iniţial.

26. Tratamentul contabil adecvat în cazul cheltuielilor efectuate ulterior achiziţionării unei imobilizări corporale depinde de factorii care au fost luaţi în considerare la evaluarea iniţială şi la recunoaşterea elementelor aferente, şi de posibilitatea recuperării acestei cheltuieli ulterioare. De exemplu, când valoarea contabilă a unei imobilizări corporale a ţinut cont deja de pierderea unor beneficii economice, cheltuiala ulterioară efectuată pentru a readuce activul imobilizat în situaţia de a realiza beneficii economice viitoare este capitalizată, cu condiţia ca valoarea contabilă să nu depăşească valoarea recuperabilă

a activului. Acelaşi lucru se întâmplă şi când preţul de achiziţie al activului reflectă deja obligaţia întreprinderii de a realiza cheltuieli în viitor pentru a aduce activul în stare de funcţionare. Un astfel de exemplu poate fi achiziţionarea unei clădiri ce necesită renovări, în acest caz, cheltuielile ulterioare sunt adăugate la valoarea contabilă a activului, în măsura în care aceste cheltuieli pot fi recuperate din utilizarea în viitor a acestuia.

27. Unele componente importante din cadrul imobilizărilor corporale pot necesita înlocuiri la intervale regulate de timp. De exemplu, un furnal necesită recăptuşirea pereţilor după un anumit număr de ore de funcţionare; interiorul unui avion (scaunele şi tapiseria) necesită înlocuirea de câteva ori în timpul duratei de viaţă a aeronavei. Aceste componente sunt contabilizate ca active distincte, pentru că ele au durate de viaţă utilă diferite de cea a activului din care fac parte. Prin urmare, în cazul în care criteriile de recunoaştere din paragraful 7 sunt îndeplinite, atunci cheltuiala efectuată pentru înlocuirea şi renovarea unei componente este contabilizată ca o achiziţie a unui activ distinct, iar componenta înlocuită este scoasă din evidenţă.

Măsurarea ulterioară recunoaşterii iniţiale

Tratament contabil de bază

28. Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată la cost, mai puţin amortizarea cumulată aferentă şi orice pierderi cumulate din depreciere.

Tratament contabil alternativ permis

29. Ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, o imobilizare corporală trebuie înregistrată Ia valoarea reevaluată care reprezintă valoarea justă la momentul reevaluării, mai puţin orice amortizare ulterioară cumulată aferentă şi pierderile ulterioare cumulate din depreciere. Reevaluările trebuie efectuate cu suficientă regularitate, în aşa fel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de valoarea care poate fi determinată pe baza valorii juste la data bilanţului.

Reevaluări

30. Valoarea justă a terenurilor şi clădirilor este, de obicei, valoarea lor de piaţă. Această valoare este determinată pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizaţi.

31. Valoarea justă a celorlalte categorii de imobilizări corporale este, de obicei, valoarea lor de piaţă determinată în urma unei evaluări. Atunci când nu există nici o posibilitate de a identifica o valoare de piaţă, din cauza faptului că acel gen de imobilizări corporale este foarte rar vândut, atunci acele active sunt evaluate la costul de înlocuire, mai puţin amortizarea corespunzătoare.

32. Frecvenţa reevaluărilor depinde de evoluţia valorii juste a imobilizărilor corporale în cauză, în cazul in care valoarea justă a unui activ reevaluat diferă semnificativ de valoarea contabila, atunci este necesară o nouă reevaluare. Unele imobilizări corporale pot suferi modificări semnificative şi fluctuante ale valorii juste, necesitând, prin urmare, reevaluări anuale. Pentru imobilizările corporale ale căror valori juste nu suferă modificări semnificative, nu este necesar să se facă reevaluări. Pentru acestea, reevaluările făcute la 3-5 ani pot fi mai adecvate.

33. La reevaluarea unei imobilizări corporale, orice amortizare cumulată la data reevaluării este: (a) fie recalculată proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă brută a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită în cazul în care activul este reevaluat cu ajutorul unui indice pentru a se ajunge la costul de înlocuire, mai puţin amortizarea corespunzătoare; fie (b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă recalculată la valoarea reevaluată a activului. De exemplu, această metodă este folosită pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.

Valoarea ajustării care se face în urma recalculării sau eliminării amortizării cumulate este parte a creşterii sau descreşterii valorii contabile şi este tratată în conformitate cu paragrafele 37 şi 38.

34. În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă din care face parte acel element trebuie reevaluată.

35. O clasă de imobilizări corporale este o grupare de active de aceeaşi natură şi cu utilizări similare, aflate în exploatarea unei întreprinderi. Exemple de astfel de clase sunt următoarele: (a) terenuri; (b) terenuri şi clădiri; (c) maşini şi echipamente; (d) nave (e) aeronave; (f) automobile; (g) mobilier, instalaţii, piese de schimb şi asamblare; şi (h) echipament de birotică.

36. Elementele dintr-o clasă de imobilizări corporale sunt reevaluate simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite. Cu toate acestea, o anumită clasă de active poate fi reevaluată permanent, dacă această reevaluare se poate realiza în timp scurt şi dacă aceste reevaluări pot fi mereu actualizate.

37. În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este majorata ca urmare a unei reevaluări, această majorare trebuie înregistrată direct în creditul conturilor de capitaluri proprii sub titlul de „diferenţe din ‚reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare trebuie recunoscută ca venit în măsura în care aceasta compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi activ recunoscută anterior ca o cheltuială.

38. În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială. Cu toate acestea, p diminuare rezultată din reevaluare trebuie scăzută direct din surplusul din reevaluare corespunzător aceluiaşi activ, în măsura în care diminuarea nu depăşeşte valoarea înregistrată anterior ca surplus din reevaluare.

39. Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii poate fi transferat direct în rezultatul reportat atunci când acest surplus este realizat. Se considerată că întregul surplus este realizat la casarea sau la cedarea activului. Cu toate acestea, o parte din surplus poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de întreprindere; în acest caz, valoarea surplusului realizat este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului. Transferul din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul de profit şi pierdere.

40. Efectele asupra impozitului pe profit, dacă există, rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale sunt reglementate în IAS 12 – Impozitul pe profit.

Amortizarea

41. Valoarea amortizabilă a unul element al imobilizărilor corporale trebuie alocată în mod sistematic pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului. Metoda de amortizare folosită trebuie să reflecte modul în care beneficiile economice aduse de aceste active sunt consumate de către întreprindere. Valoarea amortizării corespunzătoare fiecărei perioade trebuie recunoscută ca o cheltuială, cu excepţia cazului în care ea este inclusă în valoarea contabilă a unui alt activ.

42. Pe măsură ce beneficiile economice aferente unui activ sunt consumate de către întreprindere, valoarea contabilă a activului se reduce pentru a reflecta consumul său, de regulă prin înregistrarea unei cheltuieli cu amortizarea. O cheltuială cu amortizarea este efectuată chiar dacă valoarea activului depăşeşte valoarea sa contabilă.

43. Beneficiile economice aferente unui element al imobilizărilor corporale sunt consumate de către întreprindere, în principal, prin utilizarea activului. Cu toate acestea, şi alţi factori, cum sunt uzura morală şi uzura fizică apărute chiar şi când activul nu este utilizat, participă la diminuarea beneficiilor economice pe care acest activ le-ar fi putut aduce întreprinderii. Prin urmare, toţi factorii enumeraţi mai jos trebuie să fie luaţi în considerare, în determinarea duratei de viaţă utilă a unui activ:

(a) nivelul estimat de utilizare de către întreprindere. Nivelul de utilizare este estimat pe baza capacităţii sau a producţiei fizice estimate a activului; (b) uzura fizică estimată, care depinde de condiţiile de exploatare, cum ar fi numărul de schimburi în care se utilizează, programul de reparaţii şi întreţinere practicat de întreprindere, modul de păstrare şi întreţinere a activului când acesta nu este utilizat; (c) uzura morală apărută ca urmare a schimbărilor sau îmbunătăţirilor aduse procesului de producţie sau datorită schimbării în structura cererii pe piaţă pentru bunurile produse şi serviciile furnizate cu activul în cauză; (d) limitele juridice privind posibilitatea folosirii activului, cum ar fi expirarea termenelor din contractele de leasing aferente.

44. Durata de viaţă utilă a unui activ este definită pe baza utilităţii pe care întreprinderea a estimat-o pentru respectivul activ. Politica de management privind activele, practicată de conducerea întreprinderii, poate implica cedarea activului după un anumit timp sau după consumarea unei anumite proporţii a beneficiilor economice aferente activului. Prin urmare, durată de viaţă utilă a unui activ poate ti mai scurtă decât durata de viaţă economică a acestuia. Estimarea duratei de viaţă utilă a unui element al imobilizărilor corporale este o problemă de raţionament profesional, bazat pe experienţa întreprinderii cu alte active similare.

45. Terenurile şi clădirile sunt active individuale şi sunt tratate din punct de vedere contabil în mod distinct, chiar şi atunci când sunt achiziţionate împreună. Terenurile au în mod normal durata de viaţă nelimitată şi, prin urmare, nu sunt supuse amortizării. Clădirile au o durată de viaţă limitată şi sunt, prin urmare, supuse amortizării. O creştere a valorii unui teren pe care este situată o clădire nu afectează determinarea duratei de viaţă utilă a acelei clădiri.

46. Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după ce s-a scăzut valoarea reziduală a acelui activ. În practică, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe ori nesemnificativă şi, prin urmare, nu se ia în considerare la calcularea amortizării. Când se aplică tratamentul contabil de bază şi valoarea reziduală este estimată ca fiind semnificativă, atunci aceasta este estimată la data achiziţiei şi nu este ulterior majorată ca urmare a creşterii preturilor. Cu toate acestea, când se aplică tratamentul contabil alternativ permis, se face o nouă estimare la data fiecărei reevaluări ulterioare. Estimarea se bazează pe valoarea reziduală atribuită la acea dată unor active similare care sunt la sfârşitul duratei lor de viaţă utilă, şi oare au funcţionat în condiţii asemănătoare celor în care activul în cauză va funcţiona la rândul său.

47. Există o serie de metode de amortizare ce pot fi utilizate pentru a aloca în mod sistematic valoarea amortizabilă a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă utilă.

Aceste metode includ metoda liniară, metoda degresivă şi metoda însumării anilor de viaţă utilă. Metoda liniară duce la o cheltuială constantă pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului. Metoda însumării anilor de viaţă utilă are ca rezultat o cheltuială bazată pe utilizarea sau producţia estimată a activului pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului. Metoda degresivă rezultă într-o cheltuială descrescătoare cu amortizarea pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului. Metoda ce urmează a fi folosită este adoptată în funcţie de modul în care se estimează că activul va aduce beneficii economice şi este apoi aplicată consecvent de la o perioadă la alta, cu excepţia cazului în care intervine o schimbare în modelul estimat al beneficiilor economice generate de activ.

48. Amortizarea aferentă unei perioade este în mod normal recunoscută drept cheltuială. Totuşi, în unele cazuri, beneficiile economice aduse de un activ sunt consumate de o întreprindere în procesul de obţinere a altor active, mai degrabă decât în procesul de generare a altor cheltuieli. În acest caz, cheltuiala cu amortizarea devine o parte a costului celuilalt activ şi este inclusă în valoarea contabilă a acelui activ. De exemplu, amortizarea unei hale de producţie este inclusă în costul de prelucrare a stocurilor (a se vedea IAS 2, Stocuri). Similar, amortizarea imobilizărilor corporale folosite în activităţi de dezvoltare poate fi inclusă în costul unui activ necorporal care este recunoscut pe baza IAS 38, Active necorporale.

Revizuirea duratei de viaţă utilă

49. Durata de viaţă utilă a unui element al imobilizărilor corporale trebuie revizuită periodic şi, dacă estimările sunt semnificativ diferite de cele efectuate anterior, atunci cheltuiala cu amortizarea corespunzătoare perioadei curente şi perioadelor viitoare trebuie ajustată.

50. Pe parcursul duratei de viaţă a unui activ, se poate face constatarea că durata de viaţă utilă estimată nu este adecvată. De exemplu, durata de viaţă utilă poate fi prelungită ca urmare a efectuării unor cheltuieli ulterioare privind activul, ce îmbunătăţesc parametrii de funcţionare ai acestuia în plus faţă de performanţa estimată iniţial. Pe de altă parte, schimbările tehnologice sau schimbările în structura pieţei pot duce la diminuarea duratei de viaţă utilă a activului. În aceste cazuri, durata de viaţă utilă şi, prin urmare, rata de amortizare, sunt modificate pentru perioada curentă şi pentru perioadele viitoare.

51. Politica de reparaţii şi întreţinere practicată de întreprindere poate, de asemenea, afecta durata de viaţa utilă a unui activ. Politica întreprinderii poate duce la prelungirea duratei de viaţă utilă a activului sau la creşterea valorii sale reziduale. Totuşi, adoptarea unei astfel de politici nu înseamnă că nu mai este necesară înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea.

Revizuirea metodei de amortizare

52. Metoda de amortizare aplicată activelor trebuie revizuită periodic şt, dacă se constată o modificare semnificativă în modelul estimat al beneficiilor economice aduse de acele active, atunci metoda trebuie schimbată pentru a reflecta această modificare. Când apare

necesitatea schimbării metodei, atunci este necesara şi modificarea estimărilor contabile şi deci, cheltuiala cu amortizarea corespunzătoare perioadei curente şi perioadelor viitoare trebuie ajustată.

Recuperabilitatea valorii contabile – pierderi din depreciere

53. Pentru a determina dacă un element al imobilizărilor corporale este depreciat, o întreprindere aplică IAS 36, Deprecierea activelor. Acel Standard explică modul în care o întreprindere revizuieşte valoarea contabilă a activelor sale, determină valoarea recuperabilă a unui activ şi când recunoaşte sau reia o pierdere din depreciere.

54. IAS 22, Combinări de întreprinderi, explică modul în care se tratează o pierdere din depreciere recunoscută înainte de sfârşitul primei perioade contabile anuale, începută după realizarea combinării de întreprinderi, care este o achiziţie.

Casarea şi cedarea

55. Un element al imobilizărilor corporale trebuie eliminat din bilanţ, atunci când acesta este cedat sau când este scos din uz definitiv şi nu se mai aşteaptă obţinerea unor beneficii economice viitoare în urma cedării acestuia.

56. Câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării sau cedării unui element al imobilizărilor corporale trebuie determinate ca diferenţă între încasările nete estimate din cedare şi valoarea contabilă a activului, şi trebuie recunoscute ca venit sau cheltuială în contul de profit şi pierdere.

57. În cazul în care un element al imobilizărilor corporale este schimbat pentru un activ similar, în condiţiile descrise în paragraful 22, costul activului achiziţionat este egal cu valoarea contabilă a activului cedat şi nu se înregistrează nici un câştig sau pierdere.

58. Tranzacţiile de vânzare şi de leaseback sunt contabilizate în conformitate cu IAS 17, Leasing.

59. Imobilizările corporale care sunt retrase din uz şi deţinute în scopul cedării sunt înregistrate la valoarea lor contabilă de la data la care activul este retras din uz. Cel puţin la sfârşitul fiecărui an financiar, o întreprindere testează activul la depreciere pe baza IAS 36, Deprecierea activelor şi recunoaşte în consecinţă orice pierdere din depreciere.

Prezentarea informaţiilor

60. Situaţiile financiare trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de imobilizări corporale, următoarele informaţii: (a) bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute. Dacă s-au folosit mai multe baze, atunci trebuie prezentată pentru fiecare clasă în parte valoarea contabilă brută a respectivei clase; (b) metodele de amortizare folosite;

(c) duratele de viaţă utilă sau ratele de amortizare folosite; (d) valoarea contabilă brută şi amortizarea cumulată (împreună cu pierderile cumulate din depreciere) la începutul şi la sfârşitul perioadei; (e) o reconciliere a valorii contabile la începutul şi la sfârşitul perioadei, menţionându-se: (i). intrările; (ii). cedările; (iii). achiziţiile rezultate din combinări de întreprinderi; (iv). Creşteri sau diminuări din timpul perioadei rezultate din reevaluări, pe baza paragrafelor 29, 37 şi 3&, şi din pierderile din depreciere recunoscute sau reluate direct în capitalurile proprii pe baza IAS 36, Deprecierea activelor (dacă există astfel de pierderi); (v). pierderi din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în timpul perioadei pe baza L4S 36 (dacă există astfel de pierderi); (vi). pierderi din depreciere reluate în contul de profit şi pierdere în timpul perioadei pe baza IAS 36 (dacă există astfel de pierderi); (vii). amortizarea; (viii). diferenţele de curs valutar nete, rezultate în urma conversiei situaţiilor financiare ale unei entităţi externe; (ix). Alte mişcări valorice. Informaţii comparative nu sunt solicitate pentru reconcilierea de la punctul (e) de mai sus.

61. Situaţiile financiare trebuie, de asemenea, să prezinte şi următoarele informaţii: (a) existenţa şi valoarea activelor gajate sau ipotecate, sau acordate drept garanţie pentru anumite obligaţii ale întreprinderii; (b) politici contabile privind costurile estimate de restaurare a amplasamentului aferent elementelor de imobilizări corporale; (c) valoarea cheltuielilor efectuate pentru imobilizările corporale în curs; (d) valoarea angajamentelor privind achiziţionarea de imobilizări corporale.

62. Alegerea metodei de amortizare şi estimarea duratei de viaţă utilă a activelor se face pe baza raţionamentului profesional. Prin urmare, prezentarea metodelor adoptate sau a duratelor de viaţă utilă estimate şi a ratelor de amortizare oferă utilizatorilor situaţiilor financiare acele informaţii de care aceştia au nevoie pentru a avea o imagine asupra deciziilor managementului şi pentru a putea face comparaţii cu alte întreprinderi. Din aceleaşi motive, este necesară prezentarea amortizării alocate perioadei, ca şi a amortizării cumulate la sfârşitul acelei perioade.

63. O întreprindere trebuie să prezinte natura şi efectul unei modificări în estimările contabile, dacă aceste modificări au un efect semnificativ în perioada curentă sau se estimează că vor avea un efect semnificativ în perioadele ulterioare, conform prevederilor IAS 8 – Profitul net sau pierderea netă a perioadei, erori fundamentale şi modificări ale politicilor contabile. Aceste informaţii pot apărea din modificări în estimări referitoare la: (a) valorile reziduale; (b) costurile estimate de demontare şi mutare a activelor, şi de restaurare a amplasamentului; (c) duratele de viaţă utilă; şi (d) metodele de amortizare.

64. În cazul în care elementele imobilizărilor corporale sunt exprimate la valori reevaluate, trebuie prezentate următoarele informaţii: (a) baza folosită în reevaluarea activelor; (b) data intrării în vigoare a reevaluării; (c) dacă a fost implicat un evaluator independent; (d) natura oricăror indici folosiţi în determinarea costurilor de înlocuire; (e) valoarea contabilă a fiecărei clase de imobilizări corporale care ar fi fost inclusă în situaţiile financiare, dacă activul ar fi fost înregistrat conform tratamentului contabil de bază din paragraful 28; şi (f) surplusul din reevaluare, indicând modificările aferente perioadei şi orice restricţii care privesc distribuirea către acţionari a soldului rezultat din diferenţele din reevaluare.

65. O întreprindere prezintă informaţii referitoare la imobilizări corporale depreciate pe baza IAS 36, Deprecierea activelor, în plus faţă de informaţiile cerute de paragraful 60 (e) (iv) până la (vi).

66. Utilizatorii situaţiilor financiare consideră ca fiind relevante pentru nevoile lor şi următoarele informaţii: (a) valoarea contabilă a imobilizărilor corporale aflate temporar în conservare; (b) valoarea contabilă brută a oricăror active integral amortizate şi care sunt încă în folosinţă; (c) valoarea contabilă a imobilizărilor corporale scoase din folosinţă şi care sunt ţinute cu scopul de a fi cedate; şi (d) dacă se aplică tratamentul contabil de bază, valoarea justă a imobilizărilor corporale atunci când aceasta este semnificativ diferită de valoarea contabilă. Prin urmare, întreprinderile sunt încurajate să prezinte aceste informaţii.

Data intrării în vigoare

67. Prezentul Standard Internaţional de Contabilitate intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor începând de la 1 Iulie 1999. Se încurajează aplicarea acestui Standard anterior acestei date. Dacă o întreprindere aplică prezentul Standard

pentru situaţiile financiare anuale aferente perioadelor începând mai devreme de 1 iulie 1999, întreprinderea trebuie: (a) Să prezinte informaţii referitoare la acest fapt şi (b) Să adopte IAS 22 (revizuit 1998), Combinări de întreprinderi, IAS 36, Deprecierea activelor şi IAS 37, Provizioane, active şi datorii contingente, în acelaşi timp.

68. Prezentul Standard înlocuieşte IAS 16, Imobilizări corporale, aprobat în anul 1993.