Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

1

Înmulțirea plantelor fructifere

Înmulțirea (reproducerea) este un proces biologic, pe parcursul căruia se creează un individ nou. Fiind o activitate conștientă

a omului, înmulțirea folosește părțile, organe-le plantelor potrivite pentru reproducere. Și gruparea modurilor de reproducere este po-sibilă având această bază, luând în considera-re constituirea acestor organe, care deservesc înmulțirea.

Deosebim moduri de înmulțire sexuate și asexuate; primul se referă la reproducerea prin sămânță, la al doilea este vorba de înmulțire prin folosirea organelor vegetative. Tabelul nr. 1 cuprinde într-un sistem clar metodele de re-producere ale plantelor lemnoase, și include și tehnicile in vitro, dezvoltate în ultima perioadă.

A. Înmulțirea prin sămânță1. Înmulțire sexuată: semințele celor mai

multe plante lemnoase sunt rezultatul procesului sexuat.

2. Embriogeneză somatică (in vitro), „să-mânță arti� cială”

B. Înmulțirea prin organe vegetative1. Metode autovegetative

1.1. Prin butași (în verde, în uscat, înrădă-cinat)

1.2. Marcotaj (obișnuit, prin mușuroire, chinezesc)

1.3. Desprinderea lăstarilor1.4. Desprinderea plantelor cu stolon1.5. Despărțirea tufelor1.6. Culturile de lăstari in vitro, organoge-

neza culturilor calus2. Metode xenovegetative

2.1. Altoire și altoire în ochi2.2. Microaltoiri in vitro

Tabelul nr. 1Gruparea metodelor de înmulțire

Motivul folosirii metodelor de înmulțire prin organele vegetative constă în faptul că ast-fel devine posibilă � xarea genotipului unui sin-gur exemplar valoros, conservarea lui, ceea ce, la speciile de copaci, este și azi de o importanță hotărâtoare. Prin răspândirea și cunoașterea utilizării altoirii a devenit posibilă combinarea trăsăturilor avantajoase ale mai multor geno-tipuri într-un singur exemplar (altoiuri), care

în tehnologia cultivării poate avea și alte avan-taje. Un alt avantaj este că astfel este posibilă � xarea anumitor faze de dezvoltare (formă ju-venilă), respectiv atingerea mai rapidă a stării maturității, roditoare. Ca dezavantaj trebuie să amintim că această tehnologie de reprodu-cere este mai complicată, necesită mai multe cunoștințe de specialitate, posibilitățile de de-pozitare ale materialului de reproducere sunt mai restrânse, sunt necesare instalații și instru-mente deosebite, din aceste motive este mai costisitoare.

La soiurile de plante lemnoase din horticul-tură utilizarea reproducerii sexuate este limitată de faptul că este potrivită numai pentru produ-cerea materiilor de reproducere pentru liniile curate, liniile de endogamie și soiurile hibride. Are însă avantajul că face posibilă o reprodu-cere de masă ie� ină, materialul de reproducere se creează în cantitate mare, tratarea seminței este simplă, depozitarea este posibilă pentru o perioa dă de timp mai lungă, și este un puiet care se poate crește în mare măsură fără tratamente și instalații mai speciale. Din punct de vedere ecologic, în orice caz, constituie un avantaj fap-tul că elasticitatea populației este mai mare și ea se acomodează mai bine la condițiile schimbă-toare, respectiv neechilibrate, ale locului de cul-tivare. Puieții proveniți din sămânță sunt fără viruși la mai multe specii (măr, citrice), ceea ce este un avantaj important și din punct de vedere al producerii de puieți și al înnobilării.

REPRODUCERE SEXUATĂ ȘI PRODUCERE DE MATERIALE DE ÎNMULȚIRE În școala de puieți reproducerea sexuată are rol important în crearea puieților de portaltoi, în special la plantele sâmburoase, cea mai mare parte din aceste specii sunt altoite pe portalto-iuri provenite din sămânță. Baza reproducerii sexuate este zigotul provenit din uni� carea ce-lor două gameturi, respectiv sămânța sau rodul provenit din aceasta, respectiv și din inițierea de sămânță și de rod, numite în cultivare deo-potrivă sămânță de reproducere. Plantele pro-ducătoare de fructe se pot înmulți în general bine pe cale sexuată. Pe parcursul înmulțirii se-xuate, din semințele realizate creștem indivizi, puieți noi proveniți din sămânță.

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

2

Se obișnuiește a se reproșa înmulțirii sexuate faptul că, astfel înmulțite, soiurile de fructe nu-și păstrează identitatea de soi. În cazul soiului în-mulțit pe cale asexuată, cerința însăși ar � ireală, deoarece astfel de soiuri se pot înmulți numai pe cale asexuată pentru a-și păstra identitatea de soi.

Avantajele înmulțirii sexuate: majoritatea plan-telor cultivate se pot înmulți cel mai ie� in și cu rezultatele cele mai bune prin înmulțirea sexuată deoarece procurarea materialului de reproducere nu este așa de costisitoare, culegerea, transporta-rea și îngrijirea de asemenea costă mult mai puțin decât în cazul materialelor de reproducere ase-xuate. Prin înmulțirea sexuată se pot produce mai multe plante într-o perioadă de timp mai scurtă, decât la înmulțirea asexuată.

Dezavantajele înmulțirii sexuate: urmașul plantelor polenizate de străini moștenește trăsătu-rile tatălui și mamei, astfel el nu va � identic cu planta-mamă, ba chiar dacă trăsăturile plantei-tată, din punct de vedere al cultivării, sunt mai sla-be, valoarea urmașului va putea scădea, raportată la valoarea plantei-mamă.

Culegerea roduluiCoacerea și căderea roadelor și a semințelor este speci� că soiului, dar pot � in� uențate de vreme și de mediul înconjurător. Vremea vântoasă, uscată din perioada coacerii împiedică procesele de dezvoltare desfășurate în sămânță, în astfel de situații capaci-tatea de germinare a semințelor nu este perfectă. Mai are efect asupra coacerii perioada de timp fără înghețuri, cantitatea și repartizarea precipitațiilor, căldura – de exemplu un soare mai puternic are ca rezultat semințe de o calitate mai bună.

Culegătorul trebuie să cunoască: când este coaptă sămânța pentru culegere, când se poate cu-lege rodul în siguranță, cum trebuie culese roadele de pe plantă și de pe pământ, și despre ce fel de plante trebuie culese roade.

Perioada de culegere a roadelor este determi-nată de starea de coacere a seminței și de timpul cât sămânța poate rămâne pe plantă sau pe pământ fără a se altera.

Înainte de culegere, în interesul muncii plani� -cate, trebuie făcută prima dată evaluarea recoltei. Pe parcursul acestei munci, pe câte o ramură a plantei-mamă se numără roadele și se stabilește cantitatea de sămânță din conținutul lor. Pornind de la aceas-tă bază se calculează producția preconizată pentru o ramură, iar această cifră se va raporta la planta întreagă, eventual la întregul efectiv. În anul produ-cerii semințelor, roadele se estimează de două ori, prima dată când mărimea lor este la jumătate, iar a doua oară imediat înainte de coacere.

Pentru culegere sunt necesare instrumente corespunzătoare. Roadele tufelor se culeg stând pe sol, ale pomilor însă se strâng de pe scară sau

cățărat pe pomi. Pentru culegerea semințelor sunt necesare instalații de asigurare, utilaje de culegere și de transport, ambalaje, respectiv locuri de de-pozitare corespunzătoare. Pentru o producție mai sigură trebuie recoltată întotdeauna atâta sămânță, încât să rămână rezervă și pentru anii fără roade.

Curățarea roadelor după recoltareDin roadele culese semințele trebuie extrase și păstrate până la însămânțare în astfel de condiții, încât să nu le scadă capacitatea de germinare.

Zdrobirea și extragereaSămânța trebuie extrasă imediat după culegere din cea mai mare parte a fructelor cu carne sau su-culente, pentru ca ea să nu se altereze. Cantitățile mai mici se pot spăla și cu mâna. La cantitățile mai mari semințele se extrag cu ajutorul mașinii de extras cu ciocan cu arc. Cu această mașină se pot curăța până la 225 de kg de semințe de mere pe oră. Din borhotul zdrobit sau presat semințele se extrag cu apă curgătoare, respectiv prin ciuruire, după uscare.

În timpul spălării semințele să nu rămână prea mult timp în apă, pentru că din lipsă de oxigen pot începe procese de descompunere dăunătoare, care ar putea diminua capacitatea de germinare. Apa caldă conține puțin oxigen, de aceea nu trebuie folosită pentru spălarea semințelor. La spălare, sămânța sănătoasă se scufundă de obicei în apă, iar coaja și pulpa rămân la suprafață sau se scu-fundă mai încet. Astfel se îndepărtează ușor.

Uscare, extragereSemințele prea umede se usucă prin împrăștierea lor în aer liber sau în cuptoare pentru uscare. Pe vreme uscată, semințele care nu pot � luate de vânt se pot întinde în aer liber. Metoda necesită o supreveghere constantă și multe prelate; păsările și rozătoarele pot produce mari pagube.

Pe vreme umedă semințele se vor usca sub acoperiș, deși este o metodă mai costisitoare, însă se poate supraveghea mai ușor. Încinta de uscare trebuie să � e înzestrată neapărat cu instalație de aerisire adecvată. Recolta de semințe de măr și de păr să � e întinsă în straturi subțiri, de o grosime de 1 cm, semințele decarni� cate ale plantelor sâmbu-roase în straturi de 2 cm. Este importantă întoar-cerea frecventă a semințelor întinse.

Putem așeza semințele și pe ra� uri făcute din plasă de sârmă, care se aerisesc și de jos, astfel re-colta se usucă mai bine.

Temperatura încăperii de uscare la semințele sâmburoase să � e între 30-35 C°, iar la pomacee de 25 C°. La temperaturi prea ridicate capacitatea de germinare se poate distruge, iar în încăperi prea reci semințele pot mucegăi. În condiții corespunzătoare semințele de măr se pot usca în două-trei zile.

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

3

Conservarea și depozitarea semințelorPrin conservarea semințelor înțelegem păstrarea lor începând de la data culegerii și până la data de însămânțare cea mai apropriată. Depozitarea în-seamnă păstrarea făcută pe parcursul unei perioa-de de timp mai lungi, eventual mai mulți ani, fără scăderea viabilității.

Perioada de viață a semințelor, pe parcursul con-servării, poate � in� uențată de umiditate, tempera-tură, lumină, aerisire, caracterul cojii semințelor, starea de coacere a seminței, microfolora și conta-minarea cu insecte, dar şi de alți factori.

Perioada de timp pentru pregătirea germină-rii este diferită, în funcție de specia de plantă. Conservarea necorespunzătoare a seminței poate reduce capacitatea și puterea de germinare, dar poate duce și la distrugerea semințelor. În perioa-da depozitării, cele mai mari daune sunt provocate de conținutul mare de umiditate și de temperatura ridicată. Trebuie evitată variația gradului de umi-ditate, pentru că aceasta activează în sămânță un proces biochimic și � ziologic.

Încăperile de depozitare să aibă temperatură uniformă (aproximativ 1-5 C°) și să � e cu conținut de umiditate relativ uniform (50-60%, dar să nu depășească 70%), respectiv să � bine aerisite și de-zinfectabile. Semințele de păr, măr, cireș, prun și vișin au încolțit cel mai bine după păstrarea lor în încăperi având umiditatea relativă cuprinsă între 50-55%.

Semințele provenite din pomacee se pun în saci cu capacitatea de 15-20 kg, iar cele sâmburoase în saci de 50-60 kg. Depozitarea se poate face și în lăzi (Fig. nr. 1).

Pregătirea semințelor pentru încolțireÎnaintea însămânțării, pentru sprijinirea încolțirii, semințele a� ate în stare de repaus trebuie să aibă parte de un tratament special. În anumite situații se poate aplica orice metodă, în altele este nevo-ie de un tratament foarte exact chiar și în cazul aplicării metodei celei mai bune sau, mai mult: în situații speciale perioada de repaus nu poate � întreruptă cu nici un fel de tratament. Semințele se pot trata înainte, concomitent sau după depo-zitare. În multe cazuri semințele ajung în starea de repaus neobservabil, între data de culegere și cea de însămânțare. Semințele proaspăt culese în mare majoritate nu au coajă impermeabilă, dar după uscare coaja multor soiuri va deveni imper-meabilă.

Strati� carea rece. Pentru întreruperea stării interioare de repaus, metoda cel mai des folosită este: pe o perioadă de 1-4 luni, la o temperatură de 0-10 C° furnizăm semințelor oxigen din plin, prin strati� care umedă. Avantajul strati� cării este că la numeroase specii nu numai că accelerează, dar și sprijină încolțirea. Combinația dintre frig și umezeală are un efect bene� c asupra transfor-mării substanțelor nutritive complexe în substanțe simple, care cu ocazia încolțirii se pot absorbi mai ușor. În anumite cazuri înmoaie coaja de sămânță și sprijină și alte schimbări folositoare. Prin stra-ti� carea rece în general nu numai că germinarea este mai bună, dar este și mai uniformă. Nu nece-sită utilaje mai deosebite.

Are dezavantajul că tratarea necesită uneori o perioadă lungă de timp. Semințele se pot desprin-de mai di� cil de mediul de strati� care. Dacă în timpul curățării semințele se lezează, strati� carea accentuează în plus efectele vătămărilor. Semințele scoase de la temperatura joasă trebuie însămânțate imediat, altfel pierderile pot � însemnate.

Dacă perioada de strati� care este prea lungă, atunci un procent semni� cativ din semințe încolțește încă în timpul strati� cării și devin ne-corespunzătoare pentru semănat. Dacă este mai scurtă decât trebuie, încolțesc prea puține semințe, eventual mai multe dintre ele ajung din nou în sta-rea de repaus.

Semințele de măr și păr care încolțesc mai lent, necesită în esență timp mai lung pentru strati� -care, decât speciile care încolțesc mai repede. De asemenea, semințele soiurilor de măr de toamnă trebuie strati� cate mai mult timp, decât cele ale soiurilor de iarnă.

Dintre semințele portaltoiurilor de pomi înmulțite în masă, semințele de cireș și vișin tre-buie strati� cate cel târziu până la sfârșitul lui septembrie, cele ale pomaceelor până la sfârșitul lui noiembrie, iar semințele provenite de la nuc și de la prun corcoduș până la terminarea lunii de-cembrie.

Fig. nr. 1 Depozitarea semințelor de pomi în depozite răcite

(Foto: Hrotkó K.)

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

4

În scopul temperaturii și umidității cores-punzătoare putem folosi pentru strati� care di-ferite medii de strati� care (nisip, turbă, perlită, mușchi, rumeguș). Cele mai răspândite dintre ele sunt nisipul și perlita.

O condiție importantă a strati� cării este și tem-peratura optimă. Aceasta trebuie să � e cuprinsă în general între 0-10 C°, dar nici aici nu se pot oferi reguli general valabile. Nevoia de temperatură de-pinde se specie, soi, de perioada de culegere și de depozitare.

Gradul de umezeală corespunzător trebuie stabi-lit după experiență. Strati� catorul să � e menținut în condiții mai mult uscate decât umede, pentru că în cazul al doilea mucegăiește sau se încinge. Umezeala este necesară nu numai pentru încolțire, dar și pentru terminarea proceselor de coacere ulterioare. Uscarea temporară a semințelor duce la perturbații de metabolism și � ziologice, și din aceste cauze rezultatele de răsărire scad. Față de asta, uscarea semințelor imediat după culegere nu este păgubitoare. Materialul strati� cator trebuie să � e permanent umed și uniform. Apa evapo-rată trebuie completată prin stropire și prin udare. Pentru evacuarea apei în exces în josul strati� cato-rului să confecționăm un sistem pentru îndepăr-tarea apei. Strati� catorul din aer liber trebuie ins-talat la o înălțime mai mare, nu cumva semințele să putrezească datorită creșterii nivelului apei din sol. În aer liber vom strati� carea la o adâncime de 80 cm, ferită de îngheț, pentru ca semințele să nu moară datorită apei strânse (ca urmare a încălzi-rii de primăvară) peste stratul de sol înghețat, af-lat mai jos. Gospodărirea apei este foarte bună la semințele strati� cate puse în folie de polietilenă, și ținute în condiții de umezeală și la temperaturi scăzute.

ÎNMULȚIREA ASEXUATĂ ȘI PRODUCEREA MATERIALELOR DE ÎNMULȚIRETeoretic, orice plantă se poate înmulți pe cale ase-xuată dacă cunoaștem care parte din ea este potri-vită pentru reproducere, dacă cunoaștem perioada ei de înmulțire, cunoaștem factorii de mediu ne-cesari pentru o înmulțire cu bune rezultate, și dacă suntem în stare să și creăm aceste condiții.

Înmulțirea asexuată are și avantaje și dezavan-taje. Avantajul ei este că obținem un urmaș identic cu planta-mamă; din plantele care cresc puternic se pot crește mai repede astfel plante gata făcute; plantele înmulțite pe cale asexuată în� oresc mai repede decât cele provenite din sămânță. Dezavan-tajul este că este mai costisitoare decât reproduce-rea sexuată (însă prin folosirea substanțelor care stimulează dezvoltarea rădăcinilor, cheltuielile se pot reduce); pentru crearea multor plante sunt ne-

cesare multe plante-mamă, iar pentru aceasta este nevoie de o bază de plante-mamă corespunzătoa-re; necesită cunoștințe de specialitate mai bune și instalații mai costisitoare decât la reproducerea sexuată.

Metodele de înmulțirea asexuată au două gru-pe mari:

1. Vorbim despre reproducere autovegetativă atunci când noul individ ia naștere datorită regenerării propriei sale rădăcini (marcotaj, butășire, lăstar, plantă cu stolon).

2. Pe parcursul reproducerii xenovegetative orga-nele lipsă se completează prin împreunarea cu un individ străin (altoire).

Astfel, pe parcursul înmulțirii, la reproducerea au-tovegetativă, formarea rădăcinilor complementa-re este un proces regenerativ determinant, iar la reproducerea xenovegetativă sudarea/închegarea altoiurilor. La metodele de înmulțire autovegeta-tive regenerarea părților vegetative se poate pro-duce în stare desprinsă de planta mamă sau prin menținerea legăturii cu ea. În primul caz vorbim despre butășire, iar în cazul al doilea este vorba despre marcotaj și înmulțirea prin lăstari, respec-tiv prin plante cu stolon.

Prin butășire se pot înmulți cele mai multe plan-te, este însă deosebit de semni� cativă la înmulțirea speciilor de plante bacifere, la unele portaltoiuri și soiuri de pomi fructiferi. Este o metodă simplă și deosebit de rapidă care, ca urmare a dezvoltării tehnicii (stropire prin dispersie/ceață, folosirea de substanțe stimulatoare) așează în planul al doilea din ce în ce mai mult marcotajul, folosit în general până acum. Butașii se pot crea din părți de lăstar cu dezvoltare diferită sau din rădăcini, ale căror cerințe față de procesul regenerativ, precum și față de condițiile de mediu sunt foarte diferite. Butașii de tulpină (butaș de lăstar și butaș uscat) au cea mai mare importanță în cultivarea în școlile de puieți. Fiecare butaș de tulpină are meristemă de creștere sau lăstar în începere și a� at în repaus (mugure), deci pentru a deveni o plantă de sine stătătoare este nevoie de regenerarea sistemului rădăcinal.

Altoirea este denumirea cuprinzătoare utilizată în horticultură pentru acele procedee pe parcursul cărora lăstarii (mai rar rădăcinile) sunt lezate în așa fel, încât prin îmbinarea, și mai apoi prin su-darea lor să trăiască mai departe ca plantă (altoi), având mai multe componente. Astfel de legături se realizează cel mai mult între organe sau țesuturi. Altoirea este nu numai o metodă de reproducere xenovegetativă, utilizarea ei este multilaterală. Sis-temul de lăstari care se creează din muguri nobili formează altoiul, împreună cu portaltoiurile care posedă deja rădăcini, și cu cele la care se vor crea rădăcini mai târziu. În altoi se păstrează trăsăturile genetice ale componentelor, cu anumite modi� cări

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

5

fenotipice, astfel altoiul este o plantă multicompo-nentă, în care trăsăturile partenerilor se a� rmă în mod speci� c într-un singur individ.

Altoiuri arti� ciale se pot crea cu scopuri diferi-te, dintre acestea cele mai importante sunt:

– Altoirile cu scop de reproducere sunt cele mai dese la acele soiuri la care metodele au-tovegetative nu au rezultate; altoirea poate � o metodă potrivită în scopul reproducerii vegetative. La realizarea altoiurilor putem vorbi despre reproducere numai în cazul soiului nobil, condiția preliminară a proce-deului este însă creșterea premergătoare a plantelor de portaltoi (puieți) de o calitate corespunzătoare.

– Pe lângă nevoia exclusivă de reproduce-re, în pomicultura contemporană are deja o importanță mai mare crearea de altoiuri combinate cu caracteristici de portaltoi avantajoase. În acest scop, în funcție de ne-cesităţi, se cresc cel mai des altoiuri cu două componente, dar dacă se dorește, este posibilă unirea într-un singur exemplar a caracteristi-cilor avantajoase ale mai multor componente.

– Altoirea face posibilă realizarea și a unor forme deosebite, aspecte de coroane diferite de cea normală. Asemănător copacilor cu coroane de formă globulară sau cu coroa-ne cu atârnare, se poate ca, prin altoire din plante cu statură de arbust (coacăz, alun) să se crească copaci cu trunchi.

– În pomicultură, pentru urmărirea schim-bărilor accelerate ale speciilor, pentru expe-rimentarea funcțională rapidă a unor soiuri noi, există posibilitatea realtoirii, al cărei re-zultat este schimbarea soiurilor copacilor și ale plantațiilor existente. Tot cu această me-todă se pot crea altoiuri cu mai multe soiuri, păstrând în același timp și soiul originar. Într-o plantație având același soi, deci o plantație curată, putem altoi în coroanele so-iurilor de rod și ramurile soiului producător de polen. Prin altoire se pot completa părțile lezate din trunchi sau din coroană, pentru completarea leziunilor se foloseşte altoirea în punte.

– La înnobilarea soiului, prin folosirea vâr-furilor de lăstari ai puieților proveniţi din sămânță pentru a altoi pomi mai vârstnici, roditori sau portaltoiuri mai scunde, putem să accelerăm semni� cativ intrarea în rod al puietului, și astfel punerea în valoare a hib-rizilor nou creaţi.

– Altoirea este mijlocul de transmitere sigură a virușilor, servește la detectarea și studie-rea îmbolnăvirilor cauzate de viruși. Pentru transmiterea virușilor este su� cientă altoi-rea unei singure mlădițe.

Crearea puieților prin butășire Școlile de puieți folosesc metodele de butășire în pri-mul rând pentru realizarea puieților de portaltoi, se întâmplă mai rar ca metoda să poată � aplicată și pentru înmulțirea anumitor soiuri de plante bacifere.

Crearea de puieți prin butășire prin mușuroireLăstarii dezvoltaţi în anul ulterior plantării se taie în primăvara anului al doilea până la nivelul so-lului, prin asta gâtul rădăcinii devine mai gros, și pe el pot crește mulţi lăstari. Partea de bază a lăstarilor dezvoltaţi din gâtul rădăcinii plantei-mamă tăiate se va umple cu pământ, înrădăcina-rea se va petrece în etapa a doua a perioadei de cultivare, după ce lăstarii capătă aspectul de copac, iar creșterea rădăcinilor va avea loc deseori până și după ce frunzele cad. Când lăstarii care ies din gâtul rădăcinii ating dimensiunea de 20-25 cm, dar încă nu sunt lemni� caţi, se face mușuroirea la înălțimea de 10-15 cm, astfel încât � ecare dintre ei să � e înconjuraţi cu solul afânat (Fig. nr. 2).

Se înmulțesc astfel portaltoii de gutui și măr, dar și portaltoiurile unor clone de plante sâmbu-roase, respectiv cu această metodă se pot înmulți soiuri de coacăz și de agriș. Orientarea rândurilor să � e în direcția nord-sud, ceea ce asigură încălzi-rea uniformă a bilonului. Și la distanțele cele mai mici dintre două rânduri să existe o cantitate de sol (pământ) su� cientă pentru realizarea de biloa-ne, (distanța între rânduri cuprinsă între 0,9–1,5 m). Distanța dintre tulpini este între 25-40 cm.

Udarea are o importanță foarte mare în veri deosebit de secetoase. Prin udare regulată putem împiedica uscarea biloanelor. Printre biloane e potrivită și udarea prin revărsare și prin brazdă, însă acestea răcesc și compactează foarte mult so-

Fig. nr. 2 Operațiile de în� ințare ale coloniei-mamă

prin mușuroire

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

6

lul. Cel mai bine este să ne organizăm pentru uda-rea prin stropire.

În cazul portaltoiurilor de măr cele mai uti-lizate, înmulțite prin butășire prin mușuroire, se pot culege de pe planta-mamă anual 6-10 buc. de puieți cu caracteristici standard, dar la portalto-iurile care se înrădăcinează foarte bine, această producție poate ajunge și la 15-20 de bucăți.

Marcotaj razant sau chinezesc La marcotajul chinezesc nuielele plantei mamă se îndoaie orizontal în brazdele puțin adânci create la suprafața solului, iar lăstarii ieșiţi din mugurii nuie-lelor se mușuroiesc treptat. Pe parcursul unui unui an se înrădăcinează partea de bază a lăstarilor, în anumite cazuri și nuiaua îndoită în jos, sau ambele părți. După căderea frunzelor, lăstarii înrădăcinaţi sau partea de nuia se taie de pe planta mamă, cea din urmă va � tăiată în bucăți, în așa fel încât pe � ecare bucată să rămână un singur lăstar (Fig. nr. 3).

Marcotajul chinezesc necesită un volum de muncă mai mai mare decât marcotajul prin mușuroire (încârligare). Se poate utiliza la acele plante, care sunt mai puțin capabile la formarea de muguri adventivi, nuielele lor se înrădăcinează mai ușor decât lăstarii, sau dacă nu se pot înmulți în mod economic prin marcotajul prin mușuroire. Astfel se înmulțesc de ex. unele altoiuri sâmburoa-se (FI 2/1, Brompton).

Marcotajul obișnuit La marcotajul obișnuit nuielele plantei mamă se înrădăcinează prin îndoirea lor în sol la o adân-cime de 30-40 cm (Fig. nr. 4). Dintr-o nuia mar-cotată se poate obține o singură marcotă înrădă-cinată. Înrădăcinarea se realizează într-un an, dar poate ține și 2-3 ani.

Comparativ cu metodele de mai înainte este metoda de marcotaj cea mai simplă, însă numărul de exemplare înmulțite este mic, deoarece dintr-un singur lăstar se poate obține în cel mai bun caz nu-mai o singură plantă nouă.

Prin această metodă putem marcota lăstari, nuiele având vârsta de un an sau părți de creangă mai vârstnice și încă îndoibile. Perioada optimă

pentru marcotaj este primăvara, dar și lăstarii anu-ali trebuie marcotaţi cel târziu până la începutul-mijlocul lui iunie. În cazul marcotării obișnuite facem cu sapa în pământ mișcări laterale, și astfel creăm breșe de câțiva centimetri către lăstarul ales, situat lângă planta mamă. În această breșă îndoim lăstarul sau nuiaua, astfel încât vârful ei să se ridi-ce deasupra nivelului solului, iar partea ei îndoită cu boltă să ajungă în josul breșei/adânciturii. Vom umple adâncitura cu pământ afânat, după acea-sta tasăm pâmântul cu piciorul. În cazul în care nuiaua marcotată nu se � xează în groapă, ea tre-buie � xată cu un cârlig. Este important ca îndoirea nuielei în sol să � e cât mai abruptă, căci dacă ea va avea o boltă crescătoare, pe ea vor crește mulţi lăstari noi, astfel înrădăcinarea va � slabă sau nu va avea loc, respectiv puietul obținut va � mai slab.

Și îndoirea și înrădăcinarea sunt ajutate dacă se răsucește nuiaua pentru marcotaj, și partea care ajunge în pământ se trosnește cu atenție. Înrădăci-narea poate � ajutată și prin inelare.

Pe parcursul verii, săpatul de pe lângă planta mamă trebuie să � e făcut cu grijă, ca să nu peric-lităm viitorii puieți de marcotaj, și ca să nu per-mitem nici uscarea solului. În caz de necesitate se în� ge pe lângă lăstarii de marcotă câte un țăruș, și se leagă lăstarii de ei. Această măsură este im-portantă mai ales împotriva plantelor târîtoare. La sfârșitul toamnei vom desface marcotele, și dacă au format rădăcini, atunci după desprinderea lor de pe planta mamă le putem transplanta în locația lor permanentă, ca � ind plante noi. La speciile care se înrădăcinează mai greu (de exemplu alunul), pe-rioada de înrădăcinare poate dura mai mulți ani.

Importanța marcotajului obișnuit a scăzut da-torită costurilor mari de menținere a coloniei mamă, problemelor datorate combaterii buruie-nilor, respectiv datorită perioadei de înrădăcinare lungi și a numărului redus de plante obţinute. În străinătate se utilizează pentru înmulțirea soiurilor de alun.

Fig. nr. 4 Marcotaj obișnuit

Fig. nr. 3 Marcotaj razant sau chinezesc

(Sursă: Hrotkó, 1999)

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

7

Crearea puieților prin butășireCele mai multe plante se pot înmulți prin butășire, procedeul este însă deosebit de important la înmulțirea speciilor de plante bacifere, la anumite portaltoiuri și soiuri de pomi. Este o metodă sim-plă și deosebit de rapidă, care datorită dezvoltării tehnicii (stropire prin dispersie/ceață, folosirea de substanțe stimulente) scade din ce în ce mai mult importanța metodei butășirii, utilizate în general până acum. Marea parte al portaltoiurilor sâmbu-roase noi, reproduse prin metode vegetative, se pot înmulți cu succes prin butășire prin lăstar și prin butășire în uscat, în vreme ce la portaltoiurile de măr și gutui cea mai răspândită este butășirea în uscat.

În plantațiile de butași ale soiurilor de talia co-pacilor trebuie să se urmărească crearea de garduri fructifere, care oferă o calitate bună pentru butași. Distanța aproximativă de 3 m între rânduri să facă posibilă cultivarea mecanizată. În funcție de spe-cie, distanța dintre plantele mamă este de 0,3-0,8 m. Înălțimea tulpinii să nu depășească 80-100 cm deoarece recoltarea manuală a butașilor devine di-� cilă în treimea superioară a gardului fructifer.

Plantele mamă se plantează des, cu distanța dintre rânduri de 70-80 cm și cu distanța dintre tulpini de 30-40 cm. În � ecare an se aplică tăierea totală, producția de nuiele de pe o tufă, având lun-gimea de 70-80 cm, este de 15-25 buc. În funcție de calitatea nuielei asta înseamnă 25-60 buc. de butași, cu o lungime de 20 cm.

Butășirea în uscat Prin butășire în uscat se înmulțesc foarte bine soiu-rile de coacăz și anumite portaltoiuri de pomi (de ex. prun corcoduș, prun, gutui). Butașii se pregătesc imediat, iar în cazul celor depozitaţi, ei se pregătesc pe parcursul iernii. Butășirea imediată dă rezultatele cele mai bune. Din cauza organizării exploatării, în pepinierele mari se efectuează recoltarea materiale-lor de butășit și tăierea butașilor în general în lunile decembrie-ianuarie. Această perioadă însă oferă re-zultate bune numai la speciile care se înrădăcinează ușor, și unde există rădăcină inițială preformată.

Dintr-o nuia dezvoltată se pot realiza și 2-3 butași simpli. Lungimea butașului lemnos este de 15-30 cm. Butașul cu o lungime de 20 cm dă în general rezultate bune. La speciile unde nuielele sunt scurte, nu sunt întotdeauna coapte, și sunt mai subțiri, deci este de preferat să se facă butași cu călcâi sau butași cu cârlig.

Înrădăcinarea butașilor poate � sprijinită prin utilizarea de preparate stimulatoare. În condiții de exploatare, preparatele cele mai indicate sunt prafurile, iar la butașii lemnoși se folosesc mai ales preparatele cu conținut de IVS. Efectul auxinelor sintetice este foarte diferit în funcție de speciile și soiurile de fructe.

Pentru menținerea stării de repaus a mugurilor este nevoie de o temperatură scăzută (0 - +2 °C), iar la baza butașilor, pentru formarea rădăcini-lor, temperaturi mai mari (12-21 °C). În ultimii ani, mai ales în Anglia, se aplică un tratament de încălzire la baza butașilor de portaltoi care cresc rădăcini mai greu. Se face pe podea încălzibilă. Procedeul asigură dezvoltare maximă de rădăcină și dezvoltare minimă de muguri.

Butașii lemnoși realizați, dacă nu sunt butășiți în aer liber imediat după tăiere, trebuie depozitați. Depozitarea cea mai simplă este îngroparea în aer liber în pământ sau într-o altă substanță care menține bine apa și este bine aerisită, într-un loc protejat și umbros. Rumegușul, ca substanță pen-tru îngropat, este chiar mai bun decât pământul în cazul gutuiului dar și în cazul altor specii de plante. La îngropare, utilizarea depozitelor refri-geratoare are un risc mai scăzut, în ele se menține o temperatură de +1 - +3 °C. Prin această metodă, data efectuării butășirii devine independentă de vreme (Fig. nr. 5).

Pentru școala de butași sunt cele mai potrivite solurile nisipoase cu humus, afânate, aerisite, care se încălzesc ușor. Butașii lemnoși se butășesc în aer liber toamna sau primăvara timpuriu. Toamna se butășeşte devreme, pentru ca butașii să formeze calus până la frigurile de iarnă, însă primăvara numai atuncicând solul s-a încălzit su� cient (10 – 12 °C). Dintre plantelele fructifere se butășesc în aer liber toamna timpuriu, mai ales cele bacifere (coacăz). La portalto-iurile de prun, perioada optimă pentru butășire este octombrie-noiembrie. La butășirea de primăvară tre-buie avut grijă, ca butașii să nu încolțească în groapă. Este preferabil ca speciile și soiurile care încolțesc mai târziu să � e butășite mai ales primăvara.

Fig. nr. 5 Procesul butășirii în uscat

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

8

În școala de butași distanța dintre rânduri este de 40-70 cm, iar distanța dintre tulpini de 5-10 cm. La coacăz, butășirea se efectuează în general la distanțele de 70 x 10-20 cm, această distanță dintre tulpini � ind su� cientă și pentru realizarea tufărișului puietului. Rândurile se pot organiza și în răstavuri, lățimea acestora depinde de lățimea de lucru a utilajului de cultivare. În cazul lucrului manual distanța este de 120 cm, iar distanța din-tre rânduri este de 20 cm. După controlarea lor, trebuie mușuroite sau butașii trebuie acoperiţi la o înălțime de 3-4 cm cu o substanță afânată, ofe-rindu-le astfel protecție împotriva evaporării și a pagubelor provocate de vreme (înghețare).

Este recomandabil să se acopere solul școlii de butași cu compost semicopt, turbă sau alt material organic, având grosimea de un deget. Acoperirea păstrează umiditatea din sol, umbrește solul și re-duce înburuienirea.

Creșterea puieților de butași prin butași de lăstar Butașul de lăstar se poate realiza din părți de lăs-tari cu frunze, lemni� cate în măsuri diferite. Cele mai multe plante se pot înmulți foarte bine prin butașii de lăstar. Aceștia în general se înrădăcinea-ză mai repede și mai bine, însă sunt mai sensibili, au nevoie de o atenție mai mare și de o pregătire mai bună decât butașii lemnoși. Butășirea prin lăs-tari este o metodă de înmulțire costisitoare.

În practica horticolă, pentru înrădăcinarea și creșterea butașilor de lăstari sunt cunoscute nu-meroase procedee. La conceperea tehnologiilor de înmulțire și de creștere a speciilor de fructe trebuie să ținem cont însă de câteva caracteristici:

– rădăcinile tinere ale butașilor de lăstari ai soiu-rilor de fructe sunt fragile, transplantarea lor directă după înrădăcinare sunt suportate cu greutate;

– pentru tehnologiile de creștere (școala de alto-iu ri) din cadrul practicii contemporane de cul-tivare trebuie crescuţipuieți, care să posede pe cât posibil rădăcini libere, să � e fără frunze, să � e copţi și să aibă nuiea și rădăcină;

– dimensiunile puietului să facă posibilă planta-rea lui pe cale mecanizată;

– la soiurile de portaltoiuri, partea gâtului de rădă-cină să � e dreaptă și fără rami� cații pe o lungi-me de cel puțin 15 cm, și după plantarea lor în școlile de altoiuri, până la perioada de altoire în ochi, (august) să atingă grosimea de 8-16 cm.

Nu avem metode obiective pentru selectarea stării de lăstărire corespunzătoare, suntem nevoiți să ne bazăm pe aplicarea experienței deținute. La noi, prin butășirea prin lăstari aplicată în perioada înce-putului lunii mai și sfârșitul lunii iulie se pot înmulți cu rezultate bune cele mai multe specii de fructe.

Pentru portaltoiurile de fructe realizăm butași de lăstari cu o lungime de 30-35 cm. După ce

prind rădăcini, în primăvara anului viitor ei se pot planta în școala de altoiuri. Butașii se taie în gene-ral cu cuțitul în așa fel, încât planul de bază tăiat să � e imediat sub nod. Frunzele de mai jos și partea de vârf necoaptă se îndepărtează, iar frunzele mai mari se scurtează, pentru a evita putrefacția.

Rănirea – împreună cu substanțele care sti-mulează formarea rădăcinilor – este deosebit de e� cien tă. Putem cauza rănire și mai substanțială dacă tăiem o plăcuță mică din coaja tulpinii de pe partea de bază al butașului, sau dacă efectuăm crestări verticale pe partea de jos a butașului.

La majoritatea soiurilor de fructe și-au de-monstrat e� cacitatea în stimularea înrădăcinării preparatele care conțin IVS – (β-acid indolil butiric). La speciile care se înrădăcinează bine (de ex. vișin turcesc, prun corcoduș) se folosesc tratamentele având în general concentrația de 2 g/kg, iar la cele care se înrădăcinează mai greu (de ex. portaltoiuri de prun) concentrația este de 4 g/kg (MEZEI, 1974).

Pentru realizarea puietului de butaș prin lăsta-ri trebuie asigurate corturi de folie temporare sau deplasabile, tuneluri de folie, eventual cadre de răsadniță.

În cazul folosirii caselor de reproducere depla-sabile, înrădăcinarea butașilor se desfășoară în instalația de reproducere, iar după ce înrădăcinarea s-a produs și butașii sunt căliți su� cient, instalația se înlătură, pentru ca apoi puieții să crească în condiții de aer liber, până la sfârșitul vegetației.

În perioada înrădăcinării butașilor, în funcție de condițiile de vreme, îi asigurăm udare prin stro-pit, udare prin dispersie (ceață) și umbrire. După înrădăcinarea butașilor (6-8 săptămâni), prin înlă-turarea anumitelor straturi acoperitoare (folia exte-rioară, iar apoi mijlocul de umbrire), prin lipsirea treptată al umbririi și a udării prin dispersie (ceață), plantele sunt obișnuite treptat-treptat la condițiile de aer liber. Această călire durează 1-2 săptămâni. La sfârșitul verii și toamna puieții cresc în condiții de aer liber, până la sfârșitul vegetației (Fig. nr. 6).

Fig. nr. 6 Variante pentru creșterea butașilor de lăstari (a) în instalație de înmulțire temporară, (b) în instalație

pentru înmulțire permanentă cu compartiment per-forat, (c) în instalație pentru înmulțire permanentă în

vas de turbă (Hrotkó, 1995)

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

9

Butașii se pot înrădăcina și în medii de înrădă-cinare așezate pe sol – corturi de folii permanente. La instalațiile permanente este indicat să asigurăm existența drenajului și încălzirea solului. Aceasta din urmă este importantă în cazul perioadelor în care vremea este mai răcoroasă, mai înnorată, și când apa folosită pentru udat poate răci ușor me-diul sub nivelul optim. În corturile de folie, aerisi-rea se poate rezolva printr-un canal de aerisire su-perior și prin ferestre de aerisire așezate deasupra nivelului de stropire, astfel în imediata apropiere a butașilor se poate modera efectul de uscare datorat mișcării aerului.

Răstavele ridicate și mesele oferă mai multe avantaje. Temperatura mediului de înrădăcina-re în spațiul aerian al cortului nu se răcește așa de mult nici în lipsa încălzirii solului, pe de altă parte aerisirea mediului este mai bună, și este mai bună și aprovizionarea cu oxigen a rădăcinilor în creștere. Dacă butașii rămân pe masă și după înrădăcinare, sub mediul de înrădăcinare se va așterne un amestec de compost - sol de grădină cu o grosime de 15-20 cm. Exploatarea instalațiilor de înmulțire se poate îmbunătăți, dacă pe parcursul verii înrădăcinăm butași până și de 2-3 ori. Butașii înrădăcinați în oale de turbă, în „paper-pot”, după o anumită călire se pot transplanta în școlile de întărire pentru populare (umbrite), în câmp liber, sau îi putem folosi pentru creștere în vase. Practică bună este și înrădăcinarea butașilor în comparti-mente cu fundul perforat. Butașii înrădăcinați îi plasăm împreună cu compartimentul pe solul bine nivelat și înzestrat cu mijloc de umbrire al școlii de întărire, unde puieții pot crește până la sfârșitul vegetației în condițiile de aer liber.

Cultivarea altoiurilor pomilor

Rolul cultivării de altoiuri este realizarea de alto-iuri de pomi fructiferi, care satisfac cerințele de calitate existente. Nevoile livezilor care produc marfă diferă foarte mult de cele ale grădinilor de pe lângă casă, și în � ecare domeniu se constată o schimbare permanentă a așteptărilor. Altoiul tradițional cu coroană posedă în general trunchi de doi ani și nuiele de coroană de un an. Sunt standardizate și diferitele lungimi de trunchiuri și numărul minim al nuielelor de coroană. Pen-tru formarea anumitor forme de coronă (garduri fructifere, fus zvelt) nu întotdeauna este avanta-jos însă altoiul cu coroană, pentru că lungimea trunchiului, așezarea nuielelor de coroană sunt predispuse, iar nuielele de coroană formate din lăstarii inițiali au în preponderență o orientare prea dreaptă. În cazul mărului, pentru forma-rea coroanei de fus zvelt, sunt foarte căutate în străinătate altoiurile de un an, care posedă nuiele de coroană de rangul doi, și care se îndoaie ori-

zontal. Pe puietul de doi ani nu există rami� cații, şi are avantajul că la formarea coroanei oferă po-micultorului libertate mai mare, însă întârzie cu un an dezvoltarea plantației de pomi fructiferi.

Metode de cultivare a altoiurilor În școlile de puieți, cea mai răspândită este realiza-rea de altoiuri prin altoirea în ochi dormind, care pe parcursul procesului se divide în două sau trei părți. Prima etapă începe cu plantarea și ține timp de un an, rolul ei este creșterea puieților de portal-toiuri potriviţi altoirii în ochi, proces încheiat până la urmă cu altoire în ochi dormind. În următoarele două etape este vorba de creșterea trunchiului și a coroanei portaltoiului franc), iar perioadele acesto-ra sunt de unu sau doi ani.

Folosirea altoirii de primăvară este destul de rară la noi, reprezintă doar o modi� care mică față de cea precedentă. La altoirea în coroană sau la altoirea în ochi, trunchiul cu înălțimea dorită tre-buie format în perioada creșterii portaltoiului, iar după aceea să se facă altoirea sau altoirea în ochi la înălțimea coroanei.

Există o diferență importantă la altoiurile reali-zate în mână, unde altoirea se face înaintea plan-tării, iarna, în sală de lucru. Pentru asta se folosesc de la început puieți cu mărimea potrivită pentru altoit. În școala de altoiuri, rolul primului an este creșterea puietului de doi ani, formarea coroanei standardizate având loc în anul al doilea.

Din motivul igienei plantelor, nu este recoman-dată metoda prin care puieții de portaltoi sunt altoiți în ochi încă în locul de cultivare-mamă și se plantează astfel în școala de altoiuri pentru a crește mai departe. În astfel de situație, putem contamina prin ramura altoi plantele mamă-portaltoiuri, și putem declanșa semni� cativ răspândirea virușilor, dar și a altor boli. Din motive asemănătoare, nu se recomandă recoltarea de butași de pe puieții altoiți în oculație, înaintea tăierii în ochi.

La altoiurile cu intermediar, respectiv la altoiu-rile cu mai multe soiuri, se folosesc combinații di-ferite ale modurilor de cultivare deja menționate.

Sarcini pregătitoarePentru evitarea daunelor produse de nematodele rădăcinilor din sol, ale ciupercilor și ale oboselii speci� ce a solului, școala de puieți trebuie reali-zată pe cât posibil pe teren virgin. Pe suprafața școlii de puieți, din cauza replantărilor dese, efec-tuate devreme, din cauza nerespectării princi piilor rotației culturilor, se poate înmulți cancerul bac-terian al pomilor (Agrobacterium tumefaciens), diferitele ciuperci de sol (Rossellinia, Rösleria) și nematodele care parazitează rădăcinile pomilor noștri, acestea din urmă sunt periculoase datorită pagubelor directe, respectiv repezintă și vectori de viruși (VÉGHELYI, 1992).

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

10

În școala de altoiuri este necesară o rotație a culturilor cu perioada de minim 8 ani. Creșterea altoiurilor ține în general doi ani, astfel rotația se folosește pentru scopurile școlii de altoiuri numai doi ani. La alegerea plantelor premergătoare este un aspect important, ca ele să combată bine bu-ruienile, să nu folosească prea mult rezervele de apă din sol, îngrășământul natural să poată � ad-ministrat sub plantele premărgătoare, terenul să poată � eliberat de ele devreme pentru ca acesta să � e pregătit din timp pentru plantare, și să nu lase în urmă reziduuri de rădăcină care să împiedice cultivarea. Pentru acest scop în general sunt potri-vite cerealele cu spic.

Cultivarea altoiului prin altoire în ochi dormind În scopul altoirii în ochi dormind se plantează puieți standard de un an proveniți din sămânță, puieți de butaș și de marcotă. La anumite specii (piersic, migdal), și din sămânță preîncolțită și să-dită în școala de puieți de altoiuri se poate crește puiet potrivit pentru altoire în oculație. În cazul penuriei de puieți, puieții crescuți din sămânță preîncolțită, cu minge de pământ și cu cuburi de hrănire, de asemenea se pot altoi în ochi la sfârșitul verii (Fig. nr. 7).

Protejarea frunzelor împotriva bolilor și dăună-torilor este o sarcină de bază. La noi cel puțin în sfârșitul lunii august neapărat trebuie să avem gri-jă de dezvoltarea imperturbabilă a plantelor. Îm-potriva pagubelor produse de seceta de vară să ne apărăm prin alegerea corespunzătoare a terenului, printr-o adecvată gospodărire a apei, eventual fo-losirea udării. Să � m atenți la aceasta mai ales la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie, nu cumva dezvoltarea puieților plantației să se blocheze aici, pentru că prin aceasta pe de o parte se scurtează perioada altoirii în ochi dormind, pe de altă par-

te prinderea puieților altoiți va mai redusă față de cea așteptată. Pentru altoirea în ochi sunt potriviți acei puieți care ating în perioada altoirii o grosime de� nită. Aceasta diferă în funcție de specie, dia-metrul gâtului de rădăcină � ind cuprins între 8-18 cm. Puieții portaltoi deveniți prea groși se altoiesc și se leagă greu, și adesea nici calitatea ramurilor altoite nu este satisfăcătoare.

Altoirea în ochi dormind în general ține de la mijlocul lui iulie până în mijlocul lunii septembrie. La noi este cea mai răspândită și azi tradiționala altoire în T. Deschiderea în formă de T a scoarței și a liberului, și tăierea scutului de altoire are nume-roase variante individuale, între care, din punct de vedere al necesarului de timp și al productivității, există mari diferențe.

În ultima perioadă diferitele tehnici de oculație au fost analizate prin diferite comparații referitoa-re la sudarea lor și la dezvoltarea altoiurilor. S-a constatat că la altoirea în T coaja nu se desprin-de de partea lemnoasă pe linia cambiului, ci în zona elementelor de lemn secundare, și din aceas-tă cauză cambiul portaltoiului și al nobilului nu se potrivesc, sau se potrivesc greșit unul de celă-lalt, iar din cauza aceasta sudarea și procesele de diferențiere începute în calus sunt mai încetini-te. Contrar acestui fapt, la oculația chip linia de intersecție a inelului de cambiu în componenta portaltoi și nobil se așează una față de cealaltă, și după formarea de calus diferențierea vaselor de transport începe deja toamna. Din cauza aceasta, prin oculația chip, deteriorarea de iarnă a altoiuri-lor în ochi se poate reduce la minim, și primăvara după răsărire obținem o creștere mai puternică și mai echilibrată.

În urma unghiului scutului de oculație chip, curbura de deasupra locului oculației, și calitatea trunchiului portaltoiurilor sunt mai bune (Fig. nr. 8). Deoarece la noi căderile cauzate de gerul de iar-nă sunt destul de mari în oculațiile nesatisfăcător sudate, avantajele oferite de oculația chip ar meri-ta o atenție mai mare.

Creșterea inițială a altoiurilor înmulțite prin oculația chip a fost mai puternică, și aceasta s-a evidențiat printr-un diametru mai mare al trun-chiu lui încă de la exploatare. Se arată o diferență vizibilă în dimensiunea curburii de deasupra lo-cului oculației, ceea ce se datorează faptului că, urmare a poziției scutului de oculație al oculației chip, axul mugurului altoit în oculație se îndoaie mai mult către verticală, decât la altoirea în T.

După oculația chip, sudarea locului tăierii în ochi s-a petrecut pe o suprafață mai mare și a ofe-rit o calitate mai bună, decât la altoirea în T.

Cu cât oculația se efectuează la o înâlțime mai mare, cu atât se a� rmă mai mult efectul de scurtare al portaltoiului. Condiția preliminară a oculației la înălțime mare este puietul de portaltoi de o

Fig. nr. 7 Procesul creșterii altoiului de pom

prin altoire în ochi dormind (Hrotkó, 1995)

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

11

calitate și înălțime potrivită, și bineînțeles tre-buie acordată grijă pentru curățirea trunchiu-lui portaltoiului înainte de oculație, respectiv în anul de cultivare a vergii, ca muncile plivitului pe trun chiul portaltoiului să � e făcute în mai mare măsură, decât în mod obișnuit.

Pentru îndepărtarea părții de portaltoi de dea-supra mugurelui metoda cea mai răspândită în practica actuală este tăierea în ochi. Prin tăierea în ochi mugurele nobil altoit în oculație obţine o poziție terminală, și va înmuguri cu siguranță. Prin tăierea în ochi se taie și materialul de legat, astfel desfacerea și îndepărtarea lui nu necesită un efort deosebit dacă legarea s-a început de jos.

Este esențială alegerea datei corecte pentru efec-tuarea tăierii în ochi. După tăierea în ochi efectuată după înmugurire, cicatrizarea rănilor este mai in-tensă. Ciotul de portaltoi tăiat prea devreme poate să se usuce, ceea ce are ca urmare și uscarea mugure-lui nobilului/portaltoiului franc. La speciile mai sen-sibile la uscare (de ex. piersic) este indicat să lăsăm tăierea în ochi până după perioada de înmugurire.

Pe trunchiul portaltoiului, pe partea gâtului de rădăcină, răsar de asemenea şi mugurii rămași. Pentru asigurarea creșterii lăstarului portaltoiului franc/nobilului, aceşti lăstari trebuie îndepărtaţi de tot. Să nu întârziem cu plivitul sălbaticului pen-tru a nu se usca partea de bază a lăstarilor, pentru că în acest caz ei se pot tăia numai cu cuțitul, dar nu e bine să se facă nici prea devreme, pentru că creșterea vergilor se va începe anevoios. În funcție de portaltoiuri, data ideală pentru primele pliviri este atunci când lungimea lăstarilor sălbatici atin-ge cel puțin 10-15 cm.

La altoiurile de pomi fructiferi, lungimile de trunchi prescrise de standard sunt următoarele:

– copac cu tufă (b): 30-50 cm, – cu tulpină scundă (ts): 60-80 cm, – cu tulpină medie (tm): 100-120 cm, – cu tulpină lungă (tl): peste 150 cm.

Pe aceste porțiuni, tulpina să � e fără rami� cații. Lăstarii laterali formaţi se rup cu mâna înainte să se lemni� ce. Această operație se numește copilitul subsuorilor, și trebuie făcută înainte de a atinge înălțimea de tulpină proiectată.

Lângă înălțimea de tulpină lăstarii laterali vor rămâne iar pe parcursul anului de creștere a coroa-nei, vom selecționa dintre ei lăstarii de coroană. Ciupirea în coroană se poate face la sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie, când lăstarul portaltoiului franc depășește deja cu 6-8 frunze înălțimea de tulpină dorită. Vârful de lăstar în creștere se ciupește peste înălțimea de tulpină cu 6-8 frunze. Dacă nu s-a în-ceput până atunci, peste 2-3 săptămâni după ciu-pirea în coroană, din lăstarii secundari va începe formarea coroanei. La începutul lunii iulie putem sprijini creșterea lăstarilor secundari prin udare și îngrășare în cursul vegetației. La multe soiuri ale mărului ciupirea în coroană nu este urmată de o formare corespunzătoare a coroanei, aceasta este valabilă în mod deosebit pentru soiurile cu dominanță apicală puternică. În străinătate, în ul-timii ani, la aceste soiuri s-au folosit substanțe de reglare a creșterii, prin care s-a reușit și la aceste soiuri formarea satisfăcătoare de lăstari secundari.

Creșterea altoiului altoit la masă Creșterea altoiului altoit la masă diferă la numeroa-se operațiuni de tehnologia altoirii în ochi dor-mind, dar � ind o cultură de doi ani, se încadrează bine în rotația școlii de altoiuri (Fig. nr. 9).

Corzile de altoi se pot strânge pe întreg parcur-sul iernii, în perioada de repaus, recoltarea însă să se efectueze numai în zile lipsite de ger. Corzile re-coltate în perioada de repaus adânc se pot păstra cel mai mult timp în starea de repaus, în condițiile în care rezerva de substanțe nutritive a acestora nu a scăzut încă. Modi� cările de temperatură din perioada de repaus forțat pot reduce rezerva de substanțe nutritive. Pierderile de apă ale corzilor de altoi culese devreme pot � mai mari, iar acest lucru trebuie luat în considerare la altoire.

Pentru depozitarea corzilor de altoi, tempe-ratura corespunzătoare este de 1°C (± 1°C), iar conținutul de umiditate corespunzător este cup-rins între 95-98%. Vor � depozitate până la utiliza-re prin așezarea lor în mediu umed, în lăzi umplu-te cu rumeguș, turbă sau perlită. Dacă apare vreun mucegai pe ele, atunci legătura trebuie desfăcută și corzile spălate cu apă curată.

În scopul altoirii la masă, portaltoiurile trebuie depozitate în așa fel, încât în perioada altoirii să

Fig. nr. 8 oculație chip (Hrotkó, 1995)

a) tăierea de jos pe portaltoi, b) placa în formă de coif seo scoatem printr-o tăiere pornită de sus, c) locurile

tăierii efectuate pe portaltoi văzute din laterală, d) portaltoiul tăiat, văzut din față e) scutul de altoire

va � tăiat în mod asemănător, f) ordinea de tăiere în scutul de altoire, g) portaltoiul tăiat, văzut din lateral, h) scutul de altoirea potrivit la loc din vedere laterală,

i) scutul de altoire potrivit la loc, văzut din față

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

12

� e folosibile independent de condițiile de vreme exterioare. Pentru asta sunt bune și hrubele de ier-nat mai simple, pivnițele, unde media de tempera-tură zilnică este sub 3-5 °C, deci unde după termi-narea perioadei de repaus mugurii nu vor răsări încă. Bineînțeles este cel mai bine dacă depozităm portaltoiurile în același mod ca și corzile de altoi, deci în compartimente de refrigerat cu tempera-tură reglată automat, la aceeași temperatură ca și corzile de altoi.

Corzile de altoi se scot din depozit imediat îna-inte de altoire, se desfac legăturile, dacă este ne-cesar corzile se înmoaie câteva ore în apă, după aceea se șterg și se folosesc pentru înmulțire. Părțile de coardă foarte um� ate sau unde mugurii au intrat în dezvoltare nu se altoiesc; acestea în ge-neral nu se sudează bine cu portaltoiul.

Altoirea se poate face cu mâna sau mecanizat. La componente cu grosime identică se pot folosi altoiri în placaj în mână diferite, dar și componen-tele cu grosimi diferite se pot altoi în placaj sau prin altoire în triangulație. Experiența obținută în urma utilizării mașinii de altoire, arată că ra-poartele de prindere sunt cele mai bune la mașinile care execută copulație și copulație perfecționată, se apropie de rezultatele altoirii la masă, care nu arareori depășește 80-90%.

Altoiul tăiat și îmbinat se � xează cu bandă cu folie având ca materie de bază supervinil elastic. Dimensiunile ideale ale benzii: grosime 0,1 mm,

lățime 6-8 mm, lungime 20-25 cm. Fixarea (lega-rea) se face asemănător ca la altoirea în oculație, însă se începe de sus. Pentru evitarea secării, alto-iurile altoite la masă se tratează cu para� nă.

Altoiurile care sunt gata se depozitează în rumeguș umed pus în lăzi. Pe cât posibil într-o ladă să ajungă altoiuri de același soi. Ca și în cazul general al plantelor lemnoase, și altoiurile altoite la masă se păstrează la o temperatură de 1 °C (± 1 °C) și având umiditatea relativă de 98%. Partea su-perioară a rumegușului din lăzi să � e permanent umedă.

Procesele de sudare a altoirii se desfășoară mai repede la temperaturi mai ridicate. Trebuie să ne străduim, ca în parcursul preîncolțirii să se por-nească numai formarea calusului și sudarea, însă mugurii să nu înceapă să răsară. La sudarea sâm-buroaselor este avantajos dacă altoiurile sunt duse înainte de plantare în încăperi având temperatura de 20-25 °C, iar la altoiurile de nuc este cel mai bine să le preîncolțim la temperaturi de 25-28 °C. Cele de măr se sudează bine în general și la tempe-raturi mai scăzute (12-15 °C).

Pe parcursul creșterii altouirilor realizați prin altoire la masă, pentru valori� carea unei vergi de un an este optim ca distanța între tulpini să � e de 15 cm, iar la creșterea altoiului cu coroană de doi ani este optimă distanța dintre tulpini de 20-25 cm. Asemănător cu altoirea în ochi dormind, pli-vitul trebuie efectuat și aici. Pe cetul de altoire pot � doi sau trei muguri, din aceștia în general răsar mai mulți. Concomitent cu plivitul este necesară și selectarea lăstarilor, vom păstra numai lăstarii cei mai puternici, care cresc în direcția cea mai bună, iar pe ceilalţi îi rupem cu mâna cu atenție.

Oprirea creșterii vârfului de lăstar reduce cali-tatea preconizată a altoiurilor, de aceea prin udare și îngrășare pe parcursul vegetației trebuie să ne străduim ca vergile să crească încontinuu, până ating înălțimea necesară. Banda de folie folosită la legare nu mai poate urmări după anumit timp îngroșarea, prin urmare se va tăia în coaja altoiu-lui. Înainte de producerea acesteia, banda se va tăia cu atenție, ca să nu vătămăm altoiul.

Creștera altoiului cu coroană, dacă este de-marată din vargă, corespunde în totalitate cu cele descrise la altoirea în ochi.

Din altoiuri de un an realizate prin altoire la masă putem să creștem asemena altoiuri de doi ani, ale căror trunchiuri formează în mare parte vlăstari de un an și de rangul al doilea. În Europa de Vest, asemenea altoiuri sunt foarte căutate pen-tru forma de coroană cu fus zvelt (Knippbaum).Esența creșterii constă în faptul că varga de un an va � tăiată pe 2 muguri, și pe părțile puternice de lăstar de un an vor crește mulţi lăstari de rangul al doilea, a căror poziționare este în unghi apropiat de orizontală.

Fig. nr. 9 Procesul de creștere al altoiului de pom prin altoire

la masă și prin altoire în coroană (Sursă Hrotkó, 1999)

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

13

Prin cultivarea făcută sub folie și în vase, pro-ducția altoiurilor altoite la masă se poate accelera; prin acest procedeu putem obține din altoiuri-le de iarnă material săditor (vargă) care până la sfârșitul lui august va ajunge la calitatea de a putea � plantat.

PORTALTOIURILE SOIURILOR DE FRUCTEInițial pomicultorii au folosit portaltoiurile numai pentru că, în afară de altoire și de altoire în ochi, nu au putut înmulți soiurile nobile prin alte meto-de. Mai târziu au selecționat portaltoiurile potrivi-te pentru diferitele soiuri din cauza trăsăturilor de cultivare avantajoase ale diferitelor portaltoiuri. În pomicultură cea mai răspândită este folosirea por-taltoiului generativ, când portaltoiul furnizează ră-dăcinile și o parte scurtă a tulpinii altoiului (cu o lungime de 10-30 cm). Este mai rar portaltoiul altoit la nivel de coroană, când portaltoiul dă atât rădăci-na, cât și tulpina (de exemplu la altoirea în coroană), iar în ultima vreme se răspândesc altoirile interme-diare, când între portaltoiul generativ și soiul nobil se intercalează un alt treilea soi, și acesta va constitui o parte a tulpinii, cu o lungime de 30-100 de cm.

Deci rădăcinile și părțile mai scurte sau mai lungi ale altoiurilor de pomi fructiferi sunt oferi-te de portaltoi, astfel altoiul este un sistem meta-bolic cu două componente, legate între ele, unde componentele, cu păstrarea independenței, prin transportul apei, al substanțelor minerale, al asi-milatelor și prin celelalte produse metabolice in� uențează trăsăturile celeilalte componente.

În pomicultura modernă se recunoaște din ce în ce mai mult importanța portaltoiului, care din privința rezultatelor de producție nu este cu nimic mai prejos decât portaltoiul franc (nobi-lul) altoit pe el. Împreună cu nobilul, portalto-iul in� uențează dimensiunile pomilor, forma de coroană aplicabilă, metoda de cultivare, și prin acești factori e� ciența plantațiilor. Pe lângă asta de� nește fundamental capacitatea de adaptare a altoiului la condițiile ecologice ale cultivării, care datorită condițiilor plantației, a problemelor de protecție a plantelor au de asemenea in� uență asupra efecienței. Pentru a putea reacționa � exibil la problemele economice, de tehnologie a cultivă-rii și cele ecologice, cu care se confruntă perma-nent pomicultura, folosirea multiplă și adaptabilă la condiții a portaltoiurilor este un mijloc indis-pensabil la nivel mondial (Hrotkó, 1999).

Portaltoiuri de mărPortaltoiurile de măr au o in� uență foarte mare asupra dimensiunilor pomilor, dimensiunile re-zultate datorită acestor in� uențe sunt între valorile marginale de 20-100% (Fig. nr. 10).

În plantațiile moderne, în cazul plantării în număr mare a exemplarelor, pot � luate în calcul numai portaltoiurile cu creștere mai slabă, foarte scunde, scunde sau a� ate între cele două. La alege-rea corectă a portaltoiului trebuie să se aibă în vede-re și faptul că trebuie luate în considerare cu aceeași pondere puterea de creștere a soiului nobil, respectiv condițiile de sol. Pentru soiurile cu creștere foarte puternică (Mutsu, Gloster) și pentru cele cu creștere puternică (de ex. Jonagold, Elstar) se recomandă fo-losirea partaltoiurilor având dezvoltare mai slabă decât Mailing 9, sau creșterea poate � moderată prin altoirea în ochi făcută la înălțime mai mare sau prin interaltoirea de por taltoiuri scunde. Din oferta de portaltoiuri existente în circulație în zilele noastre pot � luate în calcul soiurile de tip șpur sau, dintre cele cu creștere foarte slabă, se miscunde și cu o forță medie, Mailing 26, Malling-Merton 106 și Malling-Merton 111.

Trebuie scos în evidență în mod special rolul înălțimii locului de oculație. Cu cât partea de tul-pină de deasupra solului a portaltoiului este mai lungă, cu atât mai mult se a� rmă efectul lui de re-ducere a înălțimii. La o climă răcoroasă, umedă se recomandă efectuarea oculației la înălțimea de 25-30 cm, în condiții mai uscate poate � su� cientă și înălțimea de 15-20 cm.

Mărul nu agreează seceta, relativa „capacitate de suportare” a lipsei de apă a unor portaltoiuri nu în-seamnă că ele se pot planta și în condiții aride în mod expres. Capacitatea de rezistență împotriva lipsei de apă a unor portaltoiuri are legătură cu adâncimea la care pătrund rădăcinile, și cât de � n împânzesc aces-te rădăcini granulele de sol. Prin luarea în considera-re a acestor puncte de vedere, portaltoiul având cea mai mare rezistența la secetă este Malling-Merton 111, în același timp portaltoiurile scunde, groase și cu rădăcini � rave au capacitate slabă de rezistență împotriva lipsei apei. Din punct de vedere al rădă-cinilor portaltoiurilor scunde, situate la adâncime mică, este importantă � ecare operațiune agroteh-nică, ca de ex. umbrirea solului, prin care se poate modera încălzirea suprafeței solului.

În părțile de rădăcină a� ate la bază pot apărea lăs-tari, care sunt periculoşi din cauza că, a� aţi sub co-

Fig. nr. 10In� uența grupurilor de creștere a portaltoiurilor

de măr asupra mărimii pomilor (Sursă Hrotkó, 1999)

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

14

roană, ies din zona de acțiune a protecției plantelor, pot reprezenta focare de infecție pentru răspândirea dăunătorilor și bolilor. Alte probleme apar când ei absorb ierbicide, și pomul suferă daune din aceas-tă cauză. Înlăturarea regulată a lăstarilor înseamnă munci suplimentare și obositoare. Acest lucru este caracteristic la anumite portaltoiuri, astfel sunt Mailing 7 și Mailing 4, din fericire la portaltoiurile scunde și foarte scunde nu este foarte caracteristic. La portaltoiurile de măr este frecvent ca pe trunchi-ul portaltoiului, în părțile dintre articulații, să apară inițiative de rădăcină auxiliare, care mai târziu gene-rează o proliferare de țesuturi. Pomul în aceste părți este mai vulnerabil, în părțile unde aceste rădăcini sparg scoarța este mai receptiv la infecții, de aseme-nea pătrunderea dăunătorilor aici este mai ușoară.

Portaltoiul in� uențează receptivitatea plantației împotriva arsurii bacteriene (Erwinia amylovora). Plantațiile cu portaltoiuri scunde, intensive, unde pomii încep să în� orească la vârstă tânără, sunt mai receptive la infecții, și pierderile depășesc me-dia. În� orescențele prezintă culoare de infectare și, în plantațiile dese, unde albinele parcurg � ecare șir, răspândirea infecției este rapidă. Portaltoiurile sunt receptive la infecții în diferite măsuri, și portalto-iurile sensibile, cum sunt de ex. Mailing 9, Mailing 26 pun în pericol pomul și atunci când nobilul este rezistent. Împotriva daunelor produse de păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) unele portaltoiuri sunt rezistente (de ex. șirul Malling-Merton), dar această rezistență nu o transferă la soiul nobil. Rezistența lor se poate exploata numai când plantăm pomi altoiți la înălțime mare, în oculație, pentru ca nobilul să nu să se înrădăcineze. Agentul patogen al cancerului bacte-rian al pomilor este Agrobacterium radiobacter provar tumefaciens, și este răspândit în general, atât în școlile de puieți, cât și în livezi. Dintre portaltoiurile scunde, Mailing 9 este deosebit de sensibil la infecții. Recep-tivitatea celorlaltor portaltoiuri este variabilă, cel mai puțin receptiv la infecție este Malling-Merton 111, nu se cunoaște vreun portaltori de măr, care ar � total rezistent împotriva cancerului bacterian al pomilor.

Un sumar al portaltoiurilor folosite în pomi-cultura românească puteţi găsi în Fig. nr 11.

Proprietățile celor mai importante portaltoiuri de măr

Portaltoiuri foarte scundeÎn această categorie sunt trecute cele cu creștere mai slabă decât M 9. În pomicultura intensivă pot avea importanță în acele locuri de cultivație în care portaltoiurile scunde se dovedesc a � prea pu-ternice, sau la soiurile cu fruct prea mare, unde re-ducerea mărimii fructului ar putea avea avantaje.

Pe lângă portaltoiul foarte scund cel mai cu-noscut - M 27 -, dintre cele mai noi, și cu o creștere ceva puternică par demn de remarcat B 491 și J-TE-G, mai ales � indcă M 27 lăstărește des.

Portaltoiuri scundePomicultura intensivă din Europa se clădește în mare parte pe portaltoiurile scunde, mai precis pe unul singur, şi anume M 9 (Mailing 9). Frecvenţa utilizării lui este diferită de la țară la țară și oscilea-ză între 70-95%.

Portaltoiuri semiscunde și cu o creștere cu o putere medie La plantațiile noi și azi se ia în considerare nu-mai M 26. Pe baza rezultatelor experimentelor, asemenea creșteri au fost semnalate la J-TE-H, respectiv P 14, capacitatea lor de producție însă nu depășește pe cea consemnată la M 26. Pe baza date lor din literatura de specialitate, în această grupă de cultivație se dovedește încurajatoare Be-mali, precum și Geneva 11 și 16 din America, a căror rezistență împotriva arsurii bacteriene poate reprezenta un serios avantaj.

Dintre portaltoiurile care se pot clasa în grupa de creștere cu o putere medie, cel mai răspândit este în continuare MM 106. Datorită rezistenței împotriva secetei și a sensibilității mai mici îm-potriva arsurii bacteriene, MM 111 poate � mai de perspectivă, iar acolo unde trebuie să se confrunte și cu geruri de iarnă mai mari, pentru cultivatori se poate recomanda B 118 cu frunze roșii.

Portaltoiuri de păr Până în vremurile actuale eram nevoiți, ca pentru cultivarea altoiurilor să folosim altoiuri proveni-te din puieții din sămânță ai părului pădureț sau ai gutuiului. Pentru utilizarea portaltoiurilor din sămânță, care se înrădăcinează mai adânc și care asigură intrarea în rod mai târziu au fost nevoie de decenii, deoarece foarte mult timp nu s-a reușit rezolvarea înmulțirii vegetative a părului.

La crearea plantațiilor cu număr mare de exem-plare, utilizarea portaltoiurilor s-a redus până acum, în mare parte, la portaltoiuri de gutui, care asigură o creștere mai slabă și intrare mai de-vreme în rod. Pomii crescuți pe baza gutuiului au lărgit cercul formelor de coroană aplicabile, și în

Fig. nr. 11 Puterea de creștere relativă ale portaltoiurilor

de măr mai importante, autorizate pentru înmulțire în România

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

15

cultivație s-au putut include și soluri cu straturi fertile mai subțiri. În același timp gutuiul, foarte sensibil la conținutul de apă și de calcar ale solului, a crescut și limitele de cultivare: loc de cultivație mai bogat în precipitații, sol mai sărac în cal-car, udare. O grijă deosebită a constituit faptul că predispoziția soiurilor nobile de a conviețui cu gu-tuiul este foare variată, dar este în mare măsură sau total incompatibilă cu câteva soiuri de păr.

Pe baza caracteristicilor de conviețuire cu gu-tuiul a soiurilor aparținând de Pyrus communis, aceste soiuri se pot grupa conform celor de mai jos (SOLTÉSZ, 1997):

A) Necultivabile pe bază de gutui: de ex. Bosc ko-bak, preferat de Clapp.

B) Se dezvoltă slab pe bază de gutui: pe bază de gutui (în primul rând la tipurile cu creștere mai puternică) ele se pot planta numai în plantații intensive, cu număr de exemplare mari, irigate și cu sol cu conținut de calcar scăzut: de ex. Williams, Packhams’s Tri-umph, Conference, Concorde, abatele Fétel, Dr. Guyot Gyula, Luiza bună de Avranchesi, Aromata de Bistrica, Honeysweet.

C) Are o a� nitate bună cu gutuiul, dar și pe por taltoiul de păr pădureț crește pomi de dimensiu ne redusă. Folosirea portaltoiului de gutui trebuie gândită, se iau în calcul cel mult variantele cu o vigoare de creștere mai mare, și într-un loc de cultivație excelent deopotri-vă și pentru gutui și pentru păr: de ex. Krasz-szan Nobil, Untoasă Gi� ard, Republica.

D) Conviețuirea cu gutuiul este foarte bună, și avându-l și ca bază, crește pomi cu dimensiuni corespunzătoare: de ex. Hardy untoasă, Har-denpont păr untos de iarnă, Tongre, Général Leclerc, Serres Olivér, „Protopop de iarnă”.

Aprecierea compatibilității gutuiului cu părul di-feră mult în funcție de locul de cultivare. Con vie-țuirea componentelor altoiului, în afara stării lor de sănătate, este in� uențată de calitatea altoirii și de vremea în momentul efectuării altoirii. Soiurile incompatibile se pot înmulți pe gutui numai prin altoire prin intermediar. În Europa cel mai des se folosește în acest scop Hardy untoasă sau Curé, iar în SUA soiul Old Home. Dintre metodele de altoire prin intermediar, metoda cea mai rapidă și mai ie� ină ar � așa numita nicolinizare, dar prin ea obținem o conviețuire puțin durabilă și pomi cu durată de viață mai scurtă. Celelalte metode cresc substanțial cheltuielile de producție ale altoiului, de aceea altoirea prin intermediar menită să înlătu-re incompatibilitatea este eliminată din ce în ce mai des din practică, mai ales în urma răspândirii por-taltoiurilor noi, reproductibile pe cale vegetativă.

Portaltoiurile de păr cu diferite potențiale de dezvoltare, provenite din încrucișarea soiului de portaltoi Old Home mai vechi cu Farmingdale au

contribuit la un progres semni� cativ, acestea � ind foarte rezistente la arsura bacteriană și împotriva degradării cu micoplazmă, rezistă bine la ger și se pot înmulți foarte bine și pe cale vegetativă:a) au o dezvoltare puternică: OHF-18, OHF-97,

OHF-112, OHF-198,b) au o dezvoltare semiputernică: OHF-217, OHF-

267,c) se dezvoltă slab: OHF-34, OHF-40 (Daygon),

OHF-51 (Broklyl), OHF-69 (Daynir), OHF-87 (Daytor), OHF-230, OHF-333 (Brokmal).

Înlocuirea portaltoiurilor de gutui se poate accele-ra prin noile portaltoiuri de păr înnobilate/altoite recent, și reproductibile pe cale vegetativă:

• seria Rétuziere-INRA : de ex. BH-15, K-32,• seria Brossier-INRA: de ex. RV-139,• seria IDCA-Bologna: de ex. A-28 (Fox 11),

B-21 (Fox 16),• Pyrodwarf (din încrucișarea OHF x Luiza

bună din Avranchesi).

Portaltiurile prunuluiÎn cultivație încă nu s-au răspândit portaltoiuri cu creștere slabă și care fac posibilă o populare deasă. Din acest punct de vedere, în viitor sunt de per-spectivă puieții din sămânță ai prunului Wangen-heim, respectiv selecțiile de porumbel.

Pentru portaltoi trebuie asigurată o dezvoltare corespunzătoare, intrarea devreme în rod și fruct de mărime mare și în situația în care șirurile sunt acoperite cu plante protectoare.

Utilizarea portaltoiurilor va � necesară și în vii tor. În cultivație nu s-au răspândit pomi care să stea pe rădăcinile lor proprii. La pomii soiurilor nobile provenite din microreproducere și cu rădă-cini proprii s-a observat o intrare în rod mai târzie și formarea de spini.

Factorii care in� uențează alegerea portaltoiu-lui: condițiile ecologice ale terenului, compabili-tatea și mărimea coroanei de format. Din oferta largă de portaltoiuri existente în străinătate la noi s-au testat încă numai câteva. Ca portaltoiuri ale soiurilor de prun, în România se folosesc aproape exclusiv (99-100%) puieți proveniți din sămânță myrobalan (Prunus cerasifera).

Puieții proveniți din sămânță myrobalan, în afara renclodului, demonstrează o compabilita-te bună și dau altoiuri cu creștere puternică. Cu excepția tipurilor de sol extreme, acești pomi se dezvoltă bine oriunde. Perioada de vegetație la po-mii înmulțiți pe bază de puieți din sămânță myo-balan este mai lungă, maturizarea părților lemnoa-se și a mugurilor este mai târzie, iar sensibilitatea la ger se poate accentua.

Myrobalan B de origine engleză crește pomi de tip myrobalan înmulțiți pe cale vegetativă, cu dezvoltare foarte puternică și cu intrare mai devreme în rod. Are o compatibilitate bună cu � ecare soi de prun.

Înm

ulțir

ea p

lant

elor f

ruct

ifere

16

Printre hibrizii prunului corcoduș se numără varietățile lui Myrobalan GF 31 și Marianna, care se înmulțesc bine prin butășire în verde și prin butășire în uscat. Prunul Marianna GF 8-1 se aco-modează bine cu solurile variate, însă preferă mai mult pe cele cu mai bună aprovizionare cu apă. Cu soiurile altoite pe el dă altoiuri cu creștere semi-puternică sau puternică. Comparat cu portaltoiu-rile de prun corcoduş (Prunus cerasifera) intră în rod mai devreme și are o capacitate de producție speci� că mai bună.

Semințele produse de unele soiuri ale prunu-lui domestic (Prunus domestica) se folosesc în cerc larg în străinătate. În Europa este răspândit soiul de portaltoi de prun denumit Brompton, înmulțit asexuat. Are o compatibilitate bună cu soiurile nobile altoite pe el, și dă altoiuri cu creștere semi-puternică sau puternică. Suportă mai bine solurile compacte.

În Polonia se utilizează puieții din sămânță ai prunului Wagenheim. Produc pomi cu creștere slabă și cu intrare devreme în rod. Sunt potriviţi pentru realizarea de plantații intensive.

Un rezumat al portaltoiurilor de prun utilizate în România se găseşte în Fig. nr. 12.

Dintre puieții proveniți din sămânță ai pru-nului gogoneț (Prunus insititia), în străinătate se comercializează soiul St. Julién Hybride No2. St. Julién GF 655-2, care înmulțit asexuat are o com-patibilitate bună cu soiurile de prun, oferă altoiuri cu putere de creștere medie și crește mulţi lăsta-ri. Varianta Pixy este compatibilă și cu renclodul. Pomii de statură mică (având jumătate de mărime comparativ cu portaltoiurile myrobalan provenite din sămânță) intră devreme în rod, însă cantitatea de producție speci� că nu depășește cantitatea ofe-rită de portaltoiurile cu creștere mai puternică, iar mărimea și conținutul fructelor pot � mai slabe.

Portaltoiul MrS 2/5 este hibridul provenit de la Prunus cerasifera și Prunus spinosa. Are o creștere mai slabă ca myrobalanul, pe ea pomii de prun intră în rod mai devreme și produc fructe de mă-rime mare.

Portaltoiurile cireșului și vișinului

Cireșul sălbaticPortaltoiul cireșului sălbatic este folosit ca portaltoi pentru cireș din cele mai vechi timpuri. Prezintă în general o compatibilitate bună cu partenerii de altoire, și se dezvoltă cel mai bine pe solurile cu vălătuc cu adâncime mare, cu compactitate medie. Prezintă probleme faptul că altoiurile se dezvoltă slab în condiții extreme (soluri prea compacte sau prea afânate, uscate și cu conținut de calcar ridi-cat), și în acelaşi timp sunt sensibile la oboseala so-lului intervenită la replantare. Puieții din sămânță ai cireșului sălbatic au o forță de creștere puter-nică. Pomii bazați pe aceste portaltoiuri intră în rod mai târziu, dar au durată de viață mai lungă (HROTKÓ, 1987, 1995).

Vișinul În școlile de puieți sunt folosite în primul rând cele din sămânță ca portaltoiuri pentru vișin. Ca portaltoi, vișinul nu este prea exigent în privința solului, dezvoltă sistem de rădăcină cu rami� cații mai dese decât vișinul turcesc, și se a� ă la adânci-mi mai mici, de aceea poate � potrivit pe terenuri-le cu nivelul apei din sol mai ridicat, iar la solurile uscate pomii suferă.

Vișin turcesc Este portaltoiul pentru cireș și vișin utilizat cel mai frecvent. Tolerează mai bine condițiile ecolo gice mai extreme, ca portaltoiul de cireș sălbatic (vișinul turcesc suportă mai bine solurile cu structură afâ-nată, eventual pietroasă, și cu toate acestea nu este sensibil la conținutul de calcar) (HROTKÓ, 1987, 1995). Suportă bine și condițiile mai secetoa se, iar dintre portaltoiurile de cireș are rezistența cea mai bună la ger (LANG și colegii, 1997). Datorită rădăcinii puternice, � xează bine pomii altoiți pe el, puieții din sămânță sunt foarte predispuși pentru dezvoltarea de rădăcini pivotante.

Rezumatul portaltoiurilor folosite în cultivația de cireși din România se găsește în Fig. nr. 13.

Fig. nr. 12 Puterea de creștere relativă al portaltoiurilor

de prun mai importante autorizate în România.

Fig. nr. 13Puterea de creștere relativă al portaltoiurilor

de cireș și vișin mai importante autorizate în România.