HRISTOS A INVIAT! B.P.16/2020 - Parohia Invierea Domnului · El este o preînchipuire a Domnului...

12
Sfanta Evanghelie în Ziua Învierii „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dum- nezeu era Cuvân-tul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. (Ev. Ioan I, 1-17) Apostolul Duminical Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a HRISTOS A INVIAT! B.P.16/2020

Transcript of HRISTOS A INVIAT! B.P.16/2020 - Parohia Invierea Domnului · El este o preînchipuire a Domnului...

  • Sfanta Evanghelie în Ziua Învierii

    „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dum-nezeu era Cuvân-tul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. (Ev. Ioan I, 1-17)

    Apostolul DuminicalCuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a

    HRISTOS A INVIAT! B.P.16/2020

  • înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patru-zeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă. Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Ia-cov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui. Şi în zilele acelea, sculân-du-se Petru în mijlocul fraţilor (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis: Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scrip-tura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei slujiri. (Ap. Fapte I, 1-8)

  • SCRISOAREA PASTORALĂ A ARHIEPISCOPU-LUI VALERIAN

    PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI, 1953

    Iubiți credincioși,Sfânta Scriptură ne spune că,

    după suferințele pe care Mântuitorul le-a răbdat pentru neamul omenesc pe Golgota, trupul Său sfânt a fost așezat într-un mormânt nou și dea-supra lui soldații au prăvălit o piatră mare, ca nimeni să nu poată ajunge la El. A treia zi după această punere în mormânt, un grup de femei, care veniseră cu Iisus din Galileea, pentru a-și arăta dragostea și încrederea în El, au pregătit miresme și s-au dus la cimitir ca să ungă cu ele trupul Dom-nului.

    Inima lor era plină de îngrijorare. Ele, care veniseră cu Iisus Învățătorul și care credeau că El este cu adevărat Fiul lui Dum-nezeu, fuseseră martore la chinurile de pe cruce și văzuseră cum Dumnezeu Omul fusese răstignit și îngropat. Uitând profețiile, femeile acestea erau pline de întristare. Ele se vor fi întrebat: cum a fost oare posibil ca Cel care a venit să mântuiască lumea să se lase răstignit? Răsunau și în urechile lor cuvintele tâlharu-lui care a zis, hulind împotriva Mântuitorului: „Nu ești Tu, oare, Mesia? Mântuiește-te pe Tine Însuți și pe noi”. Dar, cu toate acestea, în sufletul lor nu se topise dragostea pentru Marele Învățător și voiau acum, cel puțin, să-I îngrijească mormântul, ungând trupul, după datină, cu miresme. Dis de dimineață, în drum spre cimitir, pe când răsărea soarele, își ziceau între ele: noi ne ducem acolo, dar „cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?”.

    Săracele femei! Își vedeau puterile limitate și simțeau că trebuie ca cineva mai tare să le vină în ajutor. Nu știau cine, și cum, însă ceva le îndemna să meargă înainte. Așa au ajuns la cimitir și, spre surprinderea lor, au aflat piatra răsturnată de la ușa mormântului Domnului. Iar Îngerii le-au spus: „Ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, a înviat” (Luca 24,6). Și

  • îngerul le-a îndemnat să meargă și să spună ucenicilor că Iisus a înviat, dar ele au fugit de acolo, „că le cuprinsese cutremur și uimire și nimic nu au spus, că se temeau”.

    Iubiți credincioși,Întâmplarea cu femeile din Sfânta Scriptură este foarte

    asemănătoare cu ceea ce se petrece în zilele noastre. Creștinătatea de astăzi se apropie de ziua Învierii Domnului cu îngrijorări și cu multe întrebări. Frică și cutremur a cuprins și sufletele mul-tora. Ne apropriem de Sfântul Mormânt și de ziua cea mare a Învierii cu îndoieli și cu necazuri; milioane și milioane de oa-meni, care zac în robie și mizerie, se întreabă: oare cum ne-a lăsat Dumnezeu nouă numai lacrimile și suferințele și cum de rabdă pe cei necredincioși și le dă putere ca să ne asuprească; iar de altă parte asupritorii, amețiți de putere și închinându-se ma-teriei, nu văd în Învierea Domnului decât o superstiție veche și cred că ei sunt îndreptățiți să stăpânească cererile și pământul; iar creștinii cu frica de Dumnezeu în inimă, se uită la această piatră uriașă care apasă pe toată creștinătatea și se întreabă ca și femeile: cine o va prăvăli, pentru că puterea omenească nu poate face lucrul acesta?

    Răspunsul la toate aceste întrebări, iubiți creștini, trebuie căutat tot în marele eveniment care a fost Învierea Mântuitoru-lui. Creștinătatea nu trebuie să uite că prinderea și răstignirea Mântuitorului au adus îndoială și descurajare până și între Apostoli. Petru s-a lepădat, ceilalți s-au risipit, femeile s-au cutremurat și se părea că nu mai este nicio speranță și nicio cale salvatoare. Iată însă că Mântuitorul, împlinind Scripturile, S-a ridicat din mormântul așa de puternic pecetluit și a adus învățăceilor și lumii întregi viață nouă. Propovăduirea Sa nu a fost zadarnică și lumina lumii s-a aprins din nou.

    Toate durerile, toate necazurile, toate îndoielile lumii de astăzi se pot vindeca ascultând cuvintele Îngerului, care a spus femeilor: „Nu căutați pe cei vii între cei morți: Iisus a înviat!”. Învierea Domnului rămâne ca dovadă veșnică, pentru mici și pentru mari, pentru slabi și pentru tari, că Dumnezeu nu poate fi nici omorât, nici luat în batjocură și nici eliminat din afacerile omenești. Nu există piatră și nu există pază, nu există mormânt și nu există diplomație care să împiedice justiția dumnezeiască să-și urmeze cursul ei. Nu există lacrimă pe care El să nu o șteargă, nu este lanț al sclaviei pe care El să nu-l poată rupe și nu este nedreptate care să fie trecută cu vederea.

  • Crucea de pe Golgota a fost necesară pentru mântuirea lumii din păcatul strămoșesc, suferințele unei lumi chinuite au fost preluate de Fiul lui Dumnezeu și vindecate prin durerile Sale, iar Învierea, pe care o sărbătorim din nou, a fost necesară pen-tru a ne arăta că, după întuneric, vine lumină, că după suferință, vine bucurie.

    Singura cerință este aceea ca gândurile și faptele noastre să aibă ca îndreptar învățătura Mântuitorului, așa cum neîndeamnă însuși Profetul Isaia din vechime, zicând: „Ascultați-mă pe mine și veți mânca cele bune și se va desfăta întru bunătăți sufletul vostru: luați aminte cu urechile voastre și urmați căilor mele. Ascultați-mă pe mine și va fi viu întru bunătăți sufletul vostru [...]. Tată mărturie întru neamuri l-am dat pe dânsul Domn și poruncitor neamurilor. Neamurile care nu te știau pe tine te vor chema și popoarele care nu te cunoșteau, la Tine vor alerga [...] (Isaia 55, 3-5).

    Despre Săptămâna Patimilor (Interviu cu pr. Teofil P.)

    Răstimpul acesta până la Sfintele Pasti se numeste Săptămâna Patimilor sau poate că mai corect Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergătoare acestor sufer-inte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastră, lucruri de o importantă deosebită. De aceea săptămâna aceasta se mai numeste si Săptămâna Mare, săptămâna în care ne gândim la lucruri mari si minunate, de importantă pentru fiecare dintre noi.

    Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Ii-sus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu îm-plinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun si binevoitor cu fratii săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, este o preînchipuire a Dom-nului Hristos, care a tinut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc si să ne fie nouă pildă de urmat. Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim si o minune pe care a făcut-o Domnul Hris-

  • tos, o minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru că negăsind smo-chine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atrăgându-le atentia că suntem toti chemati spre rodire si că Domnul Hristos asteaptă ceva de la noi, si noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să stim că Domnul Hristos răsplăteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplăteste si pedepseste si îndărătniciile lor, si neangajările lor spre bine.

    Marti Sfânta noastră Biserică ne învata despre despre pilda ce-lor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si despre fecioarele neîntelepte. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiti prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospătul cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si vă rugati că nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13).

    Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, ne aminteste despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă si ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastră Biserică se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie.

    Joi ne minunăm de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului si care a rânduit ca si noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: “Voi mă numiti pe mine Învătătorul si Domnul si bine ziceti căci sunt. Deci dacă Eu Domnul si Învătătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, si voi sunteti datori să vă spălati picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca si voi să faceti la fel” (In. 13, 14). Pomenim apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui. Noi pomenim si am pomenit în Joia cea Mare si rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferintelor de la El dacă este cu putintă si a pre-

  • cizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: “Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Mt. 26, 39). Mai po-menim si prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în

    grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat si i-a zis” “Bucură-te, Învătătorule” (Mt. 26, 49), si când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus să-l chinuiască. În fata Sfântului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, ceres-tile si de viată făcătoarele Taine ale lui Hris-tos, noi spunem Mântuitorului: “Nu-ti voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmasilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Tie: Pomeneste-mă, Doamne, în-tru împărătia Ta”.

    Vinerea Pătimirii Mântuitorului nos-tru Iisus Hristos, ne aducem aminte de

    suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastră mântuire, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot fe-lul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au făcut pentru noi si pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri si simtăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce, ne pune în legătură cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pentru noi. Stăm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântu-itorului nostru Iisus Hristos si învătăm de la El să iertăm pe vrăjmasii nostri. Căci Domnul Hristos a zis: “Părinte, iartă-le lor că nu stiu ce fac” (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învătăm de la Domnul Hristos să ne încredintăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: “Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu” (Lc. 23, 46). Învătăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: “Săvârsitu-s-a” (In. 19, 30). “Pe cel ce S-a răstignit pentru noi veniti toti să-L lăudăm că pe acesta L-a văzut Maria - e vorba de Maica Domnului - pe cruce si a zis: Desi rabzi răstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu”.

    Sâmbăta cea Mare este ziua pomenirii înmormântarii Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în

  • vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastră mântuire în această zi. Si anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea si totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viată, că Viata a primit moartea. Căci zicem: “În mormânt, Viată, pus ai fost, Hristoase, si împărătia iadului Tu ai zdrobit”.

    Duminica este ziua Învierii. Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume si zice:

    “În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea si unii pe altii să ne îmbrătisăm, si să le zicem frati si celor ce ne urăsc pe noi si asa să strigăm: Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte călcând si celor din morminte viată dăruindu-le”.

    Coșul de Paște

    După terminarea Sfântului Post obiceiul nostru românesc este de a consuma în primele zile mâncăruri sfințite chiar în Ziua cea mare a Învierii. Sfânta Tradiție a Bisericii noastre Ortodoxe ne învață să pregătim sâmbăta un coș de dimensiune mică sau medie pe care să-l umplem cu tot felul de bunătăți. Imediat după slujbă vom ruga pe Dumnezeu să binecuvin-teze coșurile pregătite pentru masa de paște: ouă colorate, brânză, cașcaval, suncă, vin, chiftele, pâine, etc. Aceste mâncăruri sfințite trebuie consumate în întregime în Saptămâna Luminată.

    Vă așteptăm la Sfânta Biserică să sărbătorim cea mai mare minune săvârșită de Dumnezeul nostru Iisus Hristos: Învierea Sa din Morți.

    “Dumnezeu nu este pravilă, Dumnezeu este dra-goste”

  • Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne vedem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dum-nezeu este dragoste.Lacrimile? Stiti… Dar hai sa va spun un caz cu parintele Rafail Noica, despre care voi stiti mai multe decat mine, ca sunteti din zona. A fost la noi intr-o noapte [la schituletul de la Bogaltin] si am slujit Liturghia cu el, si pe urma am stat de vorba. Eu auzisem de acest parinte Rafail, dar nu credeam bine despre el. Eu m-am gandit, zic, iara romanii astia au facut…, fiul lui Constantin Noica…, ma rog.Avea cineva o carte cu el si spune: “Ai citit Rafail Noica? Scrie bine”. Zic: “Ce fel de Noica?” Zice: “Fiul lui Constantin”. “Nu mai cartesc, zic, daca-i fiul lui Constantin Noica. Nu-mi place cum fac romanii tot felul de povesti si mituri despre cine vrei si despre cine nu vrei, mai ales credinciosii. Sunt satul de intelectuali”. Si spun ca si atunci cand a venit, nu prea mi-au tremurat mie genunchii, nici nu aveam de gand sa-l intreb ceva, ca nu aveam nevoie. Dar dupa ce am slujit Liturghia, m-am aprins de dragoste pentru el si mi-am cerut blagoslovenie sa-l intreb cateva vorbe.Si vreau sa va spun despre lacrimi. Stateam si vorbeam ceva despre pravila, despre rugaciune, stiti, cum ne rugam. Parintele statea in pat, ca era obosit, si-mi pare ca si cam bolnav, iar eu stateam jos pe po-dea, langa dansul. Eu am inceput sa fac o apologie a pravilei, ca, de, cand o faci, ai putina mangaiere, iar cand n-o faci, ai prilej de pocainta. Si el imi strange mana si se uita la mine si imi zice: “Dumnezeu nu este pravila, Dumnezeu este dragoste”. Si atunci i s-au inlacrimat ochii.

    Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne ve-dem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dumne-zeu este dragoste. Ati vazut vreodata? Atunci cand nu ne vedem mult cu cineva, la intalnire plangem. Dar mai ales se vede asta la batranii de prin sate, care au copiii plecati, si-i vad foarte rar, poate doar de Paste. Si vezi acesti batrani cum ii asteapta in gara si cand ii imbratiseaza plang. Dar ei plang de bucurie, si numai ei stiu de ce mai plang, ce-si mai amintesc atunci, ce mai gandesc, pentru ca plansul acela e o mare bucurie. Asa cred eu ca sunt lacrimile astea cand spunem: “Mila si adevarul s-au intampi-nat, dreptatea si pacea s-au sarutat”(Ps. 84,11), atunci cand noi ne-am imbratisat cu Dumnezeu si, iaca, plangem, pentru ca nu ne-am vazut de mult.Stiti, asa ma gandesc, ca or fi asa lacrimi. Dar sunt si oameni care n-au lacrimi in afara, lacrimile lor sunt inauntru. Sunt unii asa mai plangaciosi, dar sunt si care…. Asa,

  • cred ca sunt fel de fel. Importanta e bucuria noastra. Ca lacrimile fara bucurie nu sunt nimic, “cine seamana cu lacrimi, cu bucurie va secera”(Ps. 125,5). Asa ca, intai lacrimile, pe urma bucuria…cu lacrimi. ...

    Mielul a fost rastignit de către iepuraş.Deniile de joi şi vineri seara ne cheamă să cinstim Patimile

    Mântuitorului. Spuneam şi altădată că acestea reprezintă Jertfa supremă a Mielului lui Dumnezeu. El vine smerit şi de bunăvoie la această desăvârşire a iubirii şi, aşa cum remarca părintele Du-mitru Stăniloae, prin Patimile Sale, curăţă întreaga fire umană de patimile ei, adică îi dă putere să învingă toate ispitele. Căci păcatul pricinuise coruperea firii, slăbirea puterilor ei spirituale şi, prin urmare, împătimirea ei, o stare de robie a umanităţii de către păcat.

    Tocmai de aceea, în ortodoxie, Patimile Domnului şi, în gen-eral suferinţa, sunt văzute ca eliberatoare de păcat, atunci când sunt asumate de bunăvoie, din iubire. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Iar odată curăţită firea umană de păcat, ea va fi îndumnezeită în Hristos, pentru totdeauna, prin Înviere. Tocmai de aceea, după ce ne întărim duhovniceşte în Patimile lui Iisus, pe Cruce, Îl vom aşeza, la Prohod, în mormânt, prevestind într-un final, prin cântări, Învierea.

    Dar Patimile Domnului, în special Răstignirea Sa pe Cruce, sunt şi rezultatul unei contradicţii absolute şi eterne între două lumi: cea a sfinţeniei şi cea a păcatului. Aceasta se observă în decizia căpeteniilor poporului iudeu de ucidere a lui Hristos, care vedeau în El un pericol foarte mare: ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Înţelesul rostirii lui Caiafa arhiereul este dublu.

    Pe de o parte, aflăm că Hristos era perceput de căpetenii ca un eretic, un hulitor de Dumnezeu, care strica rânduielile reli-gioase ale poporului (de fapt le desăvârşea). Totodată, ei îşi simţeau ameninţate interesele financiare, care transformaseră credinţa în mercenariat religios, în consumism ritualic profit-abil pentru şmecherii timpului. Puterea conducătoare, neînsoţită de înţelepciune şi dragoste dusese inevitabil la corupţie (ca să vezi de ce este capabil cineva, oferă-i putere administrativă). Duşmănia faţă de Iisus avea ca fundament decăderea spirituală

  • a unora dintre conducători, dar şi a unei părţi a poporului, ma-nipulat de aceştia. Rezultatul începe să apară în răspunsul apo-stat al arhiereilor, adresat către Pilat (un alt lider corupt): Nu avem împărat decât pe Cezarul. Este momentul suprem de coru-pere umană, când jocurile politice ale căpeteniilor, murdărite de trădarea credinţei, judecă nedrept pe Dumnezeu, Cel iubi-tor şi drept. Finalul (dorit de ei) este condamnarea lui Hristos la execuţie publică prin crucificare, alături de doi tâlhari, ca avertisment pentru oricine va încerca eliminarea corupţiei şi a consumismului aducător de profit. Urmaşii lui Hristos au părut şi ei mari duşmani ai lumii, fiind martirizaţi doar pentru că au avut curajul să propovăduiască demistificarea minciunii, în nu-mele iubirii. Şi astăzi clericii şi credincioşi care propovăduiesc pe Hristos par multora dintre noi nişte duşmani, doar pentru că te doare atunci când afli că ai trăit în înşelare şi minciună. Pare mai simplu să ucizi pe cel ce te luminează, decât să alu-ngi întunericul din tine. Apropo, pentru că pe 2 mai este Ziua Libertăţii Presei, aduc aici cinstire tuturor jurnaliştilor care au fost, sunt şi vor mai fi martirizaţi, fizic sau sufleteşte, pentru curajul şi dăruirea de a sluji adevărului, dreptăţii şi societăţii, devenind astfel, pe diverse trepte, urmaşi ai Martirului Suprem, Hristos. Prin aceştia, presa poate deveni, cum scriam altă dată, o fiică (urmaşă) a Bisericii, care să combată corupţia şi superfi-cialitatea din societate.

    Pe de altă parte, vorbele lui Caiafa devin profetice. Prin moartea Sa, Domnul ne oferă puterea de a învia din moartea sufletească a păcatului. Cuvintele rostite de Hristos pe Cruce sunt lămuritoare. Se începe de la Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? (umanitatea este departe de divini-tate), prin Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (umanitatea este iertată de divinitate) şi se încheie cuastăzi vei fi cu Mine în rai[…] Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu (umanitatea este în comuniune cu divini-tatea). Astfel, Răstignirea devine, pentru fiecare din noi, o poartă către Rai. Sf.

  • Ap. Pavel ne încredinţează că a fi desăvârşit înseamnă a ne purta crucea şi a ne răstigni trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Altfel spus, creştinismul înseamnă lepădarea mândriei şi egois-mului, întoarcerea celuilalt obraz, iubirea vrăjmaşilor şi părăsirea păcatelor. Pare foarte greu, pentru că şi acum, ca şi atunci, este greu a izbi cu piciorul în ţepuşă, adică a te arunca în cea mai grea luptă din Univers, cea cu răul din tine, cu propriile porniri deca-dente.

    Să ne răspundem onest la următoarele întrebări: Înseamnă Sărbătorile pentru noi numai mâncare, băutură şi distracţii (club-bing, paranghelii, bairamuri, carnavaluri, grătare, toate în deliri-um tremens)? Greu de răspuns „nu”, mai ales cu minivacanţa de 1 mai în plină desfăşurare. Este mielul din piaţă mai important decât Mielul Hristos? Au devenit Sărbătorile prilej de market-ing sau shopping (depinde de care parte a tejghelei eşti)? A de-venit iepuraşul simbol al capitalismului contemporan? Aşteptăm ca iepuraşul să ne împlinească toate poftele, în timp ce noi nu aruncăm măcar o privire celui sărman şi neajutorat? Am uitat să ne împăcăm cu cei cu care avem dispute sau să ne vizităm măcar părinţii? Este Învierea motiv ca noi să fim în centrul atenţiei pentru a ne satisface toate orgoliile? Ne aruncăm repede, după Sărbători, în zilnica şi obositoarea luptă de gherilă cu aproapele nostru? Aş mai întreba şi de mersul pe la slujbe, dar ar comenta unii că sunt părtinitor şi fac publicitate Bisericii, uitând că însuşi Dumnezeu strigă după omul cel căzut: Adame, unde eşti?… Însă pot adresa şi nouă, slujitorilor Domnului, o întrebare: Ne uităm mai des la banul credinciosului decât la sufletul său; privim mai repede în cutia milei decât pe Sfânta Masă, unde Se Jertfeşte Hristos în fiecare Liturghie?

    Pentru orice „da“ de mai sus, Mielul lui Dumnezeu este răstignit de iepuraş, după cum scrie tot Sf. Pavel: ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.

    Dacă răspunsul este nu, atunci, în chip fericit, putem citi iarăşi pe Sf. Pavel: Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumne-zeului nostru.[…]Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume![…] Căci cuvântul Cru-cii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mân-tuim, este puterea lui Dumnezeu.

    Doxologia.ro