Hepatitele virale

Virusurile care cauzează hepatite fac parte din familii diferite

au proprietăţi diferite, dar au acelaşi organ ţintă (ficatul) în care produc leziuni similare, evoluţia clinică find asemănătoare. Există vir. hep. A, B, C, D, E, G

alte virusuri produc leziuni inflamatoare ale ficatului (afectează secundar) au tropism mai larg, organul ţintă fiind altul:- VEB, VCM, v.febrei galbene, varicela, rujeola, rubeola, herpes simplex

HAV - Fam. Picornaviridae ARN m.c. simetrie cubică, neînvelit un singur tip antigenic nu are înrudiri cu alte

virusuri hepatitice se multiplică în

citoplasma hepatocitelor prezent în sânge şi

materii fecale (sfârşitul incubaţiei → toată perioada acută)

rezistă 1 oră/60 ºC la pH acid

Fierberea îl distruge în 5 min.

gazde naturale – om, cimpanzeu

este greu cultivabil în laborator

Hepatita A are caracter endemo-sporadic sau endemo-

epidemic

apare la orice vârstă mai ales la copii, tineri

caracter sezonier – mai frecventă toamna,

început de iarnă explicabil prin transcmiterea

în colectivităţi de copii reuniţi după vacanţă

condiţiile igienico-sanitare nerespectate

determină frecvenţa mare a hepatitei A

Hepatita A

incubaţia 2-3-6 săptămâni (în media 30 zile)

clinic: fenomene generale şi digestive: febră,

anorexie, dureri musculare, cefalee, somnolenţă,

icter, decolorarea materiilor fecale şi colorarea urinii

forme anicterice 12/1

leziunile se vindecă în ~ 6 luni – evoluţie uşoară →

complet!

este o infecţie acută – NU se cronicizează

Hepatita A

virusul se poate evidenţia în timpul boli în materii fecale prin IEM – filtrat de fecale + ser de convalescent → agregate

dg. de certitudine – constă în identificarea IgM anti-HAV – inf. acută

apar apoi IgG, titrul lor creşte în convalescenţă şi persistă toată viaţa!

receptivitate 100%

HBV - fam. Hepadnaviridae

ADN d.c. cu o catenă mai scurtă la ME, în plasma infectată – 3 tipuri

particule (formaţiuni): sferice mici diam. 22 nm (în cantitate mare) filamentoase diam. 22 nm, cu lungimi

variabile = înveliş viral ce se agregă în aceste formaţiuni

particule virale – virioni cu diam 42 nm (particula Dane)

HBV - virionul1. porţiunea centrală (core) nucleocapsida

cu: ADN d.c. cu o catenă mai scurtă ADN polimeraza cu rol în replicare alte enzime -proteinkinaze

2. înveliş lipoproteic cu cantităţi mici de glucide. Componentele învelişului - sintetizate în exces → agregă spontan formând structurile sferice şi filamentoase

HBV- 3 categorii de antigene Ag de

suprafaţă (de înveliş) – HBs

Ag central (core) HBc

Ag HBe

Antigenul HBs detectat în cantitate mare la bolnavi şi la cei

cu infecţii persistente are o structură heterogenă cu un

determinant antigenic „a” comun de grup şi două seturi de determinaţi ce se exclud reciproc dy şi wr

prin combinarea determinanţilor antigenici ai HBs rezultă patru subtipuri, mutual exclusive adw, adr, ayw şi ayr.

Ag central (core) HBc

comun pentru toate virusurile B

fără variaţia antigenică

prezent numai în celulele hepatice infectate

nu apare în sânge

Ag HBe

- asociat cu core - apare în replicarea virusului - marker de infecţiozitate - prezenţa lui în sânge denotă o replicare

activă a virusului → o infectivitate crescută a sângelui

Fiecare Ag induce Ac specifici Ac anti HBs

Ac anti HBc

Ac anti HBe

Ac anti HBs

conferă imunitate sunt protectori se menţin toată viaţa apar ultimii la majoritatea apar în convalescenţă, târziu

Ac anti HBc

apar primii în cursul hepatitei B apar înainte de debutul clinic cresc în perioada de stare repezintă indicator cert de

infecţie acută

Ac anti HBe

marchează scăderea infectivităţii

sângelui

scăderea replicării virusului

evoluţie spre vindecare

Ac anti HBc (IgM) şi Ag HBs indică infecţie acută

Ac anti HBc (IgG) şi Ag HBs indică infecţie peristentă (genomul viral se poate integra în genomul celulei gazdă – provirus, virusul nu dispare după vindecarea clinică aparentă)

HBV

nu a putut fi cultivat în laborator. poate fi transmis experimental la maimuţă rezistă 10 ore la 60 ºC, rezistă la pH acid distrus prin autoclavare şi fierbere 30 min.

HBV Incubaţia: 45-180 zile (în medie 60-90 zile) Calea de transmitere: transmitere sanguină – parenterală, sânge şi

derivate (transfuzii, toxicomani, droguri i.v., hemofilici)

manopere medicale,stomatologie, explorări invazive, înţepături accidentale nemedicale – manichiură, sacrificări, tatuaje

sexuală – prin secreţii genitale – NU este boală venerică!

materno-fetală – în timpul naşterii → contact cu sânge matern infectat

după naştere: contact intim mamă-copil, alăptare

HBV - profilaxia donatori – testarea sângelui pentru Ag HBs şi Ac

HBc pentru reducerea hepatitei nosocomiale –

sterilizarea corectă a instrumentelor medicale preparare vaccinuri:

plecând de la plasma umană din Ag de suprafaţă (dezav: costul ridicat şi posibilitatea transmiterii HIV)

tehnologia ADN recombinant – din HBV s-a separat gena codifica HBs – este introdusă în drojdia de bere care va secreta Ag HBs

vaccin ENGERIX B

HBV - diagnostic

evidenţierea Ag HBs în palsmă şi HBc în hepatocite (biopsie + IF, imunohistochimie)

detectarea ADN viral liber evidenţierea anti HBc şi anti HBe

HCV - fam. Flaviviridae descris în 1989 ARN m.c. +, simetrie cubică, învelit, 50-60 nm nu a fost cultivat încă în laborator, se poate

transmite experimental la maimuţe pătrunde în organism prin inoculare de sânge

sau derivate de sânge infectat, mai rar pe alte căi (sexual)

Cauzează majoritatea hepatitelorposttransfuzionale

HCV - clinic

este rar manifestă clinic, puţin severă tendinţă la cronicizare ½ din persoanele cu hepatită C – hepatită

cronică persistentă Patogenitatea este diferită (ARN nu este

integrat în hepatocite) În lume ~ 100 milioane indivizi purtători

cronici de HCV → 50% fac hepatită cronică din care ¼ ciroză

HCVIncubaţia: ~ 2 luni (8 săptămâni) poate varia între 1-6 luni

Simptome: similare cu celelalte hepatite dar: debut mai insidios simptome mai accentuată, dar care durează f.

mult timp febră f. Rar, icter – rar

HCVDiagnostic: evidenţierea Ac anti HCV evidenţierea prezenţei HCV prin tehnologia aDN recombinant s-a separat

o proteină C-100-3 → pentru evidenţierea Ac elaboraţi în cursul infecţiei

proteina reacţionează cu Ac care apar la cei infectaţi HCV

Tratamentul: cu IFN mai eficient ca în hepatita B (virusul nu este integrat)

HDV neclasificat conţine ARN m.c. circularizat nu determină infecţii singur, ci numai în

asociere cu HDV este detectat în nucleul celulelor

heaptice infectate cu HDV

HDV

porţiune centrală (core) formată din ARN

o porţiune reprezentând Ag delta (fig.2)

învelişul viral este folosit de HBV

HDV nu se multiplică decât în prezenţa

HBV → HDV este considerat un virus

defectiv (cu degfecte de replicare) iar HBV

funcţionează ca un virus helper care oferă

învelişul necesar HDV

HDV se transmite pe acelaşi căi ca şi HBV infecţia cu HDV poate fi:

o coinfecţie HBV şi HDV (se poate vindeca, indicele de cronicizare fiind de 5-10%)

o suprainfecţie cu HDV a purtătorilor cronici (factor ce agravează boala)

Incubaţie: 2-10 săptămâni Profilaxia: hepatita D presupune profilaxia

hepatitei B

HEV din 1993 încadrat în fam. Caliciviridae ARN m.c. simetrie cubică, neînvelit nu a fost cultivat în laborator poate fi transmis experimental la

maimuţe se transmite pe cale digestivă (apă

infestată)

HEV infecţia evoluează mai ales inaparent clinic nu se cronicizează afinitate pentru celulele embrionare, infecţia este

f. gravă virusul a putut fi vizualizat în fecalele voluntarilor

infectaţi pe cale fecal-orală, prin ME → particule sferice, neînvelite ~ 30 nm

incubaţia 15-60 zile în medie 25-40 zile persoanele care pot infecta sunt cele cu infecţii

inaparente şi bolnavi

HEV - dg. de laborator metode specifice (Ag sau Ac) metode nespecifice (evidenţierea alterării

funcţiei hepatice) evidenţierea particulei virale (virioni) în

plasmă şi materii fecale (MF, IEM pt. HAV şi HEV)

detectarea ADN viral liber – HBV în sânge detectarea Ag viral inclusiv Ag D în ser prin

teste imunoenzimatice, imunoprecipitare evidenţierea Ac prin metode serologice

HGV - fam. Flaviviridae 1996 ARN m.c., simetrie cubică, învelit nu a fost cultivat în laborator are aceleaşi căi de transmitere cu HCV

şi deseori infecţia asociată cu HCV infecţia poate evolua spre cronicizare

(sub 25%)