HEPATITA INFECŢIOASĂ A CÂINELUI (BOALA LUI RUBARTH) - ENCEFALITA VULPILOR

(Infectious Canine Hepatitis)

1. Istoric‚ răspîndire şi importanţă.

2. Etiologie, date epidemiologice.

3. Patogeneză, tablou clinic şi patomorfologic.

4. Diagnostic, diagnostic diferenţial.

5. Tratament. Măsuri de combatere şi profilaxie.

OBIECTIVE

Este o boală infectocontagioasă, de natură virală, de tip evolutiv acut, semnalată la animale din familia Canidae şi caracterizată clinic prin:

- febră, - tulburări hepatogastroenterice, - uneori tulburări nervoase,

anatomopatologic prin: - leziuni grave ale ficatului.

Boala a fost observată de către Green, în 1928, în SUA, la vulpile argintii.

Descrisă ca entitate morbidă, în 1947, în Suedia de către Rubarth.

Ulterior, boala a fost diagnosticată şi în alte ţări (Anglia, Italia, Canada, Ungaria etc.).

Hepatita infecţioasă este răspândită pe toate continentele şi provoacă pierderi importante, îndeosebi în crescătoriile de câini şi vulpi, atât prin mortalitate cât şi prin deprecierea biologică a animalelor.

Istoric, răspândire şi importanţă

în sol se menţine activ 3-4 luni, - rezistă la eter, cloroform, fenol, 30-60 minute la 56oC şi 3-5 minute la 60oC,

- antisepticele îl distrug după 10 minute.

Rezistenţa - în mediul extern este mare, - temperaturile scăzute şi liofilizarea îl conservă peste 1 an

Agentul cauzal - Adenovirus canin 1 (CAV - 1) încadrat în familia Adenoviridae, cu un diametru de 70-80 nm.

Virusul se cultivă pe oul embrionat de găină şi pe culturi celulare renale de câine, de porc, de mustelide, de dihor etc.

Are proprietăţi hemaglutinante faţă de hematiile mai multor specii.

Etiologie

•Sunt afectaţi câinii şi vulpile, dar boala a fost observată şi la lupi, coioţi, bursuci, unele specii de urşi şi chiar la maimuţe, mai ales sub formă inaparentă.

•Sensibilitatea cea mai mare o prezintă căţeii şi puii de vulpe de 2-3 luni.

Receptivitate

•animalele bolnave, convalescente, vindecate sau care au făcut infecţii inaparente, purtătorii sănătoşi .

•Căile de pătrundere ale virusului în organism sunt cea digestivă (ingerarea de apă, furaje sau lingerea obiectelor contaminate), respiratorie,ectoparaziţi.

Sursele primare

•Boala îmbracă un caracter endemic.•Frecvenţa cea mai ridicată a cazurilor este primăvara şi toamna.F/ manif.

Epidemiologie

Virusul se multiplică la poarta de intrare (tonsile, plăcile

Peyer), apoi pe cale limfatică ajunge în sânge, determină

starea de viremie, difuzează în tot organismul.

Virusul se localizează în organele parenchimatoase, îndeosebi în ficat, unde

determină procese inflamatorii acute cu necroză.

Afectarea endoteliului vascular stă la baza

producerii de exsudate, edeme şi hemoragii în diferite

ţesuturi.

Complexul virus-anticorp este asociat şi cu un proces

ocular caracteristic, constând în edem cornean

Apare reacţie de hipersensibilitate de tipul

Arthus.

Patogeneză

Perioada de incubaţie - 3-6 zile. Boala poate evolua supraacut, acut şi benign. Forma supraacută este rară, fiind semnalată la căţeii foarte tineri şi se

exprimă prin moarte fulgerătoare, fără ca animalele să prezinte semne de boală. Uneori, se constată:- abatere profundă, - diaree hemoragică,- vomitări,- hemoragii pe mucoasele aparente, frecvent în camera anterioară a ochiului, - convulsii, - comă, urmate de moarte după câteva ore, în 100% din cazuri.

Forma acută este cea mai frecventă şi debutează prin :- hipertermie(40-41oC). - abatere accentuată, - anorexie, - adinamie,- sete accentuată,- vomitări alimentare sau biloase,- diaree, uneori sangvinolentă,- conjunctivită seroasă sau purulentă.

Aproape constant se observă - amigdalite acute, - edeme în regiunea capului, gâtului şi toracelui.

Mucoasele sunt icterice, uneori apar hemoragii pe mucoasa gingivală.

Tabloul clinic

Moartea survine după 2-4 zile, 10-12 % din cazuri sau cu vindecare lentă, în 10-15 zile.

Evoluţia bolii poate fi agravată când este asociată şi cu alte afecţiuni.

La vulpe, simptomatologia este dominată de tulburările nervoase de tip encefalomielitic.

- stare de hiperexcitabilitate, - prostraţie profundă, - convulsii, - tulburări locomotorii, - pareze, paralizii, - crize epileptiforme, - moarte prin epuizare în 1-3 zile. Forma benignă, se manifestă prin semne discrete

(hipertermie moderată, keratoconjunctivită, subicter, faringite sau tonsilite), urmate de vindecare.

Tabloul clinic

Mucoasele – icterice, cu peteşii şi echimoze. În cavităţi - exsudate seroase, serohemoragice sau serofibrinoase. Ficatul - mărit în volum,de culoare galbenă, distrofiat. In unele cazuri ficatul poate fi de culoare vişinie, cu lobulaţia

evidentă şi capsula îngroşată, acoperită cu membrane de fibrină, -sub capsulă se pot observa mici hemoragii şi focare de necroză

cenuşii-gălbui. Vezica biliară este mărită în volum, cu peretele edemaţiat, îngroşat

până la 4-5 mm.

Splina - hipertrofiată şi adesea prezintă hemoragii subcapsulare şi chiar infarcte marginale,

limfonodurile - congestionate sau hemoragice.

Edeme, hemoragii la nivelul stomacului, intestinului, pulmonului, timusului, tumefacţia amigdalelor.

La vulpi, leziunile sunt puţin caracteristice, se pot constata congestie şi peteşii în SNC.

Tabloul morfopatologic

Se are în vedere: - vârsta tînără, - evoluţia rapidă a bolii, - prezenţa tulburărilor hepato-gastrointestinale şi nervoase,

acompaniate de leucopenie, glicozurie precoce.Utile sunt leziunile hepatice şi ale vezicii biliare, precum şi evidenţierea incluziilor specifice în ficat şi alte organe.

Pentru confirmarea diagnosticului:- examene virusologice (evidenţierea antigenului viral, prin

testul de IF, în secţiuni hepatice sau renale, detectarea ADN-ului viral prin metoda PCR,

- - izolarea virusului prin inoculări pe ouă embrionate sau pe culturi celulare),

- - serologice (SN pe culturi celulare, RFC, IHA) - - bioproba pe câini (inoculare în camera anterioară a

ochiului) sau căţei de 2-15 zile.

Diagnosticul

boala Carré , leptospiroză ,

toxoplasmoză.

Diagnosticul diferenţial

În faza incipientă a infecţiei se poate utiliza serul specific, 2ml, i.v. sau s.c., repetat după 2-3 zile.

Cu rezultate bune, se recomandă transfuzii de sânge, 15-20 ml/kg, repetate la 48 ore dacă este necesar.

Simptomatic - se urmăreşte combaterea hipoglicemiei, folosind serul glucozat, susţinerea ficatului cu metionină (per os 0,5-2g, zilnic) şi vitaminele C, A, B12.

Pentru prevenirea sau combaterea infecţiilor secundare se utilizează antibacteriene.

Animalelor bolnave li se vor asigura condiţii de zooigienă şi alimentaţie corespunzătoare.

Tratamentul

PERIOADA OPTIMĂ DE IMUNIZARE

Curba titrelor de anticorpi pasivi (maternali)

NIVELUL DE INTERFERENŢĂ a/m - v/v

Imunizarea activă se realizează cu ajutorul vaccinurilor vii atenuate obţinute pe embrioni de găină sau pe culturi de ţesuturi.

Vaccinurile mixte: contra bolii lui Carré, hepatitei infecţioase, leptospirozei (Caniffa, Canivax CHL, Candur SHL etc.) sau contra bolii lui Carré, hepatitei infecţioase, leptospirozei şi turbării (Canivax CHLR, Pentadog etc.), Nobivac DHP” (contra bolii Carré, hepatitei infecţioase, adenovirozelor şi parvovirozei); „Nobivac HPPi” (şi contra parainfluenţei); „Nobivac Puppy”, Vangard…

VACCINURI

Pentru prevenire se vor respecta măsurile sanitar veterinare aplicabile şi în alte boli infecţioase.

Imunoprofilaxia se realizează cu vaccinuri vii atenuate sau cu vaccinuri inactivate, cu avantajele şi dezavantajele pe care le au fiecare şi pot fi monovalente sau mixte.

Vaccinarea se recomandă a se face la vârsta de 2 luni, cu rapel după 3-4 săptămîni şi apoi anual (în cazul vaccinurilor atenuate) sau bianual (vaccinurile inactivate).

Se poate folosi vaccinurile vii atenuate, enunţate la boala lui Carre şi vaccinul „Heparom” contra hepatitei contagioase canine şi encefalomielitei infecţioase a vulpilor (animalele adulte se vaccinează în perioada decembrie - februarie, iar tineretul la vârsta de 10-12 săptămâni, administrarea făcându-se s.c. sau i.m., în doză de 1 ml).

În caz de apariţie a bolii, aceasta se declară oficial şi se instituie măsuri de carantină de gradul II.

Animalele bolnave se izolează şi se tratează, cele sănătoase se vaccinează, se distrug materiile virulente, se reglementează circulaţia şi se fac dezinfecţii.

Profilaxie şi combatere