Sven Hassel LICHIDATI PARISUL ! Liquidate Paris

CAPITOLUL NTI

Ma ntreb, spuse Micutul, punndu-si mna la ochi si uitndu-se n zare, daca poti sa aju gi n Anglia not? Probabil ca da, raspunse Legionarul, cu o voce plictisita. Dac-ai fi peste, adauga Batrnul. Si ai avea cu tine si hrana cta ti trebuie... Oricum, ti-ar lua o groaza de timp. Hm! Micutul si atinti din nou privirea catre orizont, ncruntndu-se si scarpinndu-se n vrf l capului. Dar a facut-o careva? spuse el ntr-un trziu. Sigur, dar nu de-aici. Unde-ai ajunge, dac-ai porni de-aici? insista Micutul, care nu ar fi fost el dac a nu s-ar fi tinut cu-ncapatnare de o idee, cnd i casuna pe ea. Legionarul ridica din umeri. Al naibii sa fiu daca stiu... Poate la Dover. Atunci, cam ct de departe zici ca ar fi? ncerca iar Micutul. Mm... treizeci de kilometri. Optzeci de kilometri. Un drum al dracului de greu, n orice caz. De ce nu l-am ncerca? Batrnul zmbi: Pentru ca te-ai neca nainte sa ajungi la jumatate. Faci pariu? De ce nu? Sunt sigur de ceea ce ti spun! Desigur, murmura Barcelona, exista ntotdeauna si un alt punct de vedere. Daca teai rataci, ceea ce ar fi foarte probabil, fiindca fiecare particica din mare ara ta exact la fel ca oricare alta particica din mare, nu ai cum sa stii unde-ai aj unge pna la urma. S-ar putea sa fii destul de norocos sa te trezesti pe coasta Ir landei, dar daca ai trece pe lnga ea, ar trebui sa o tii asa tot nainte, pna n Groen landa. As fi n stare sa risc, spuse Micutul. As prefera sa not de acum ncolo de-a lungul s i de-a latul oceanului, pentru tot restul vietii, dect sa mai lupt n razboiul asta mizerabil. Orict ar parea de absurd, am nceput efectiv sa ne antrenam pentru asta. n fiecare z i notam cu putin mai departe dect n ziua precedenta, facnd mereu eforturi pna cnd sim eam ca am ajuns la capatul puterilor, regula fiind ca cel mai slab sa tina pasu" cu cel mai puternic. n ce ma priveste, eu am renuntat la ideea de a ajunge not pna n Groenlanda n ziua n care eram gata sa ma nec din cauza unui crcel. Daca n-ar fi fos t Gregor, pentru mine razboiul s-ar fi terminat. Dar vreo doi din grup si-au con tinuat nca o vreme programul de antrenament. Amndoi s-au ntors la miezul noptii, du pa ultima lor excursie pe apa, complet epuizati, dar declarnd plini de entuziasm ca au vazut la orizont tarmul Angliei. nca vreo doua saptamni, si dadu cu parerea Micutul, si cred ca vom reusi. N-au avut nsa aceasta sansa. Din anumite motive necunoscute noua, paza s-a dublat de-a lungul ntregii coaste si, nainte ca Micutul si echipa lui de candidati la tr aversarea not a Canalului Mnecii sa fi gasit mijloacele de a trece neobservati, is toria a pus capat ambitiilor lor prin debarcarea din Normandia. Razboiul interve nise din nou.

NICI O CRUTARE PENTRU PLUTONUL NOUAZECI SI UNU

Se aruncau grenade n mijlocul nostru. Cazemata n care ne aflam fusese lovita deja n plin si statea nclinata asemenea unui betiv, cu un umar adnc nfipt n nisip si cu ce lalalt aratnd spre cer. Acoperisul se lasase n jos de la mijloc. Parerea mea este ca grenadele sunt si mai diabolice dect bombele. ti toaca nervii cu si mai multa cruzime. Zgomotul pe care l fac este infernal, si au obiceiul sa cada unde sunt mai putin asteptate. Cnd este vorba de o bomba, ai macar sansa de a-i calcula punctul probabil de aterizare. nca o explozie. Cazemata si-a primit a doua lovitura n plin. De data aceasta, acop erisul s-a prabusit definitiv. O ploaie de tarna si nisip cazu cu zgomot pe lnga u rechile noastre, bucati de beton se facura tandari de jur-mprejur si toate lumini le se stinsera brusc. Aceia dintre noi care puteau, au iesit afara. Maiorul Hink a fu proiectat violent, cu capul nainte, si ateriza cu un zgomot surd pe un morma n de darmaturi. Se ridica de acolo ncet, cu multa grija. Avea snge pe fata, uniform a i era zdrentuita, iar ciotul bratului drept i iesea ntr-un mod grotesc printr-o r uptura a mnecii. si pierduse bratul cu doi ani n urma. Ciotul nu apucase nca sa se v indece cum trebuie. O hoarda de sobolani chitaind se revarsa dintre ruinele cazematei darmate. Unul, intrnd n panica, se repezi la maior, i se agata de piept, cascndu-si puternic botul hidos, dnd la iveala un sir de dinti ascutiti si galbeni. Micutul azvrli cu dosul palmei animalul, care zbura prin aer si n clipa n care atinse pamntul fu apucat de camarazii din pluton si sfsiat n bucatele. Din larg, artileria marinei tragea asupra noastra fara oprire, demolnd ncetul cu nc etul zidurile de beton n care ne pusesem sperantele de a fi protejati. Trupele de infanterie recent debarcate naintau, iar noi le respingeam cum ne pricepeam mai bine, aruncnd grenade. Micutul legana neglijent n mna o grenada, n vreme ce ajuta la scoaterea unui supravietuitor de sub darmaturile cazematei. l priveam nmarmurit: c uiul grenadei era pe jumatate scos, iar el nu dadea nici un semn ca ar fi observ at. Micutul nsa stia ce face, cnd era vorba de grenade. El si cu mine eram, ca sa zic asa, campionii n domeniu. Micutul le arunca la o distanta de 118 metri; eu la 110. Pna la acea data, nimeni nu fusese n stare sa ne depaseasca performantele. ntre timp, distractia continua. Dura deja de cteva ceasuri bune si ncepuse sa ne pl ictiseasca. Era ca si cum ne-am fi aflat n interiorul unei tobe uriase, n care ar fi batut un milion de nebuni. Dupa un timp, simturile ti se toceau si l percepeai ca pe un simplu zgomot de fond. Porta propuse un joc de carti, dar cine se putea concentra asupra lui? Nervii ne erau ncordati la maximum, iar urechile ne pocneau la cea mai mica schimbare n cal itatea zgomotului provocat de infernul ce facea ravagii de jur-mprejurul nostru. Banuiam nsa ca aceasta nu era dect o joaca de copii, n comparatie cu ceea ce, cu si guranta, avea sa urmeze. Mai curnd sau mai trziu, vor lansa un atac pe scara larga , un adevarat macel. Dea Domnul sa nu foloseasca aruncatoare de flacari. Daca ar face-o, am fi pierduti. Stiam ca ei nici nu crutau si nici nu asteptau crutare. Avusesera grija sa ne informeze ca singura noastra posibilitate de a scapa era sa ne predam, caci intentionau sa lupte pna cnd ar fi sters de pe fata pamntului si pe ultimul dintre noi. Propaganda, fireste. Lansam si noi astfel de prostii. Cnd ar fi sosit momentul, fie ca s-ar fi folosit aruncatoarel e de flacari, fie ca nu, noi trebuia sa luptam pna la ultimul, cu spatele la zid, fara ca vreun gnd de a ne preda sa ne treaca prin mintile noastre bine instruite . Batrnul statea n picioare, singur si parasit, ntr-un colt, leganndu-se usor dintr-o parte n alta, privindu-si cu o expresie nghetata casca de otel pe care o tinea cu ambele mini. Nu stia ca-l privesc, si pe obrajii lui am vazut doua siroaie curate de lacrimi rostogolindu-se prin stratul de fum si murdarie. Iata, mi-am zis, un om care nu mai putea ndura prea mult dezgustatoarele imagini si zgomote si miros uri ale razboiului. Bombardamentul continua. Absolut pe neasteptate, fara nici un semn prevenitor, t avanul noului nostru adapost se prabusi. Pentru o clipa, dominara panica si conf uzia. Ca un telegraf batnd n nestire, n minte mi se ntiparea gndul: deci asta simti c d esti ngropat de viu. Deci asta simti cnd esti ngropat de viu. Deci asta... Si apo

i, deodata, m-am trezit n picioare, lnga Micutul, amndoi chinuindu-ne sa sprijinim o traversa grea, pentru a preveni o noua alunecare de pamnt. Micutul nu spunea ni mic: statea doar acolo, transpirnd si strngnd din dinti. Aveam senzatia ca fiecare oscior din trup mi se frnge sub apasare. Aproape ca-mi doream ca Micutul sa renun te la aceasta lupta inegala pentru ca pe urma si eu, fara sa ma fac de rs, sa pot da drumul partii mele de povara si sa ma scufund n pace pentru a-mi da sfrsitul s ub darmaturi. Dar Micutul ramase cu ncapatnare pe pozitie si, nainte ca eu sa ma fac de rusine, aparu Gregor cu un ciocan si niste proptele. Nu eram ngropati de vii, dar fusesem pe aproape. Un capat al adapostului era, evident, expus nca pericolului, asa ca ne ngramadeam n tacere si treceam fara un cuvnt, de la unul la altul, tigari aprinse si o sticla de calvados. Singurul zgomot, n afara urletului bataliei ce se desfasura afara, erau gemetele ranitilor, care te umpleau de mila. Un baietan de saptesprezece-op tsprezece ani urla din toate puterile, n agonie, zacnd ntr-un colt cu ambele picioa re zdrobite pna la maduva de greutatea unui tun. L-au scos n graba si l-au mbibat c u morfina, dar eu nu as fi pariat pe sansele lui. Oricum, sigur era ca n-ar mai fi putut vreodata sa umble. Porta se tra printre picioarele oamenilor, cautndu-si pachetul de carti pe care-l m prastiase explozia. Legionarul desfasura calm un mic postav verde si ncepu sa joa ce zaruri, cu mna stnga contra minii drepte. Noi, ceilalti, stateam n picioare, sau asezati, nghesuiti unul ntr-altul, ntr-o atmosfera ncordata ca un arc. Atinsesem ace a limita a spaimei si tensiunii care te aduce n pragul nebuniei, cnd orice remarca ntmplatoare sau incident nensemnat i poate duce pe oameni dincolo de limita rationa lului si i poate transforma n animale salbatice care sa se sfsie si sa se arunce n l upta unul mpotriva celuilalt. A fost o usurare cnd a aparut o a doua hoarda de sob olani: ne-a dat un pretext legitim pentru a actiona violent si, probabil, a prev enit un mic dezastru. Orele treceau, ncet, greoi, una dupa alta, ntr-o procesiune ordonata, trndu-se nainte , spre o noua zi sau o noua noapte. Nu mai eram siguri ce ora era, sau de cta vre me ne aflam acolo. Stateam si asteptam, pur si simplu. Nu puteam face nimic altc eva. Unii dintre noi fumau, altii stateau de vorba, altii dormeau. Majoritatea s edeau si priveau. Legionarul si strnsese demult postavul verde, iar Micutul si scos ese muzicuta si ne cnta, iarasi si iarasi, aceleasi melodii. Ctiva dintre noi l oca rau, dar majoritatea sufeream n tacere. Daca nu altceva, armata te nvata macar sa ai rabdare. Afara nu puteai sa-ti dai seama daca era zi sau noapte. Un nor gros de fum atrna sa fi s ca un giulgiu ntre cer si pamnt. Nu parea posibil ca cineva sau chiar ceva upravietuit crncenului atac. La un moment dat, Porta a scos cele patruzeci si noua de carti de joc pe care re usise sa le salveze si a nceput sa le mparta celor care stateau n apropierea lui, d ar chiar si entuziasmul lui se topi n fata totalei noastre letargii. n primul rnd, era aproape imposibil sa vezi cartile fara sa aprinzi mereu chibrituri, iar pe d e alta parte, cui naiba i mai pasa daca pierde sau cstiga? Nici macar sa trisezi nu-ti mai vine, fir-ar sa fie, mormai Porta, adunnd pachetu l si amestecnd cartile cu un aer suparat. Nimeni nu se deranja macar sa nege. Continuam sa ne ndeplinim istovitoarea sarcin a de a astepta. Ati putea sa mncati, dracului, n loc sa stati pe nenorocitele voastre de funduri s i sa nu faceti nimic. Porta trecu cu privirea roata peste noi, n ntuneric. Nimeni nu misca nici macar un muschi. Dnd din umeri cu indiferenta, el si soase ratia de supravietuire si ncepu sa o haleasca. Priveam cu ochii goi. Nici macar maiorul Hinka nu comenta, desi d eschiderea ratiei de supravietuire, ca sa nu mai vorbim de consumarea ei, era in terzisa n mod expres pna la, sau fara, ordinul unui comandant. Porta continua sa m estece cu srg, folosindu-si vrful baionetei drept furculita. Cnd si termina ratia, b au din apa ce se folosea pentru racirea mitralierelor. Nimeni nu protesta. Niman ui nu-i pasa. Cine ar fi vrut sa raceasca mitralierele cnd n orice clipa era n peri col sa fie facut farme de catre inamic? Porta, aparent impertubabil, si ncheie masa scobindu-si unicul dinte ramas cu o bucata de crpa unsuroasa, folosita la curati rea pustilor. Se aseza apoi pe spate, cu minile sub cap si cu un zmbet de multumir

e pe buze, ca unul care ar fi terminat o masa cu trei feluri de mncare si o sticl a de vin. n sfrsit, bombardamentul dadu semne ca s-ar potoli. Ne ridicaram cu grija, luaram pustile n mna, mpinseram placile protectoare din dreptul deschizaturilor din zid si instalaram mitralierele n pozitie. Ar fi fost un adevarat miracol daca, n iadul l umii de afara, cineva ar mai fi ramas n viata. Peisajul devenise de nerecunoscut de cnd l vazusem utima oara. De jur-mprejur, pe distanta de kilometri, zaceau mprast iate darmaturi. Instalatiile cu srma ghimpata, supravegheate cu att drag de Rommel, disparusera cu desavrsire. Maiorul Hinka facu ncercari disperate, dar lipsite de succes, de a contacta baza la telefonul de campanie. Nu mai exista telefon. Nu m ai exista baza. Toate pozitiile pe care le detinusem fusesera pesemne rase de pe fata pamntului de bombardament. Iar acum, inamicul se revarsa din ambarcatiunile de desant si misuna cu miile pe plaje. Val dupa val de figuri mbracate n kaki, carora nici nu le trecea prin mint e ca ar putea sa mai ntmpine vreo opozitie. La urma urmei, cine ar fi putut suprav ietui atacului salbatic, pentru a putea opune vreo rezistenta? Si apoi, deodata, mortierele ncepura sa arunce o cascada nentrerupta de grenade n m ijlocul hoardelor kaki. Pentru o clipa, infanteria ezita,dadu napoi, evident soca ta de aceasta primire neasteptata. Comandantii lor nu le oferira nici un ragaz. Dadeau ordine cu glas ridicat, ncolo si ncoace, si si grabeau oamenii prin miscari nerabdatoare de brate si zmucituri din cap. Mitralierele taiau n plin n sirurile c are se apropiau, secerndu-i cu zecile. Aruncatorul de flacari al lui Porta si trim itea limbile lui dracesti printre acestia, nhatnd ici pe cte unul, dincolo pe altul . Ne ridicaram din gaura noastra de iad pentru a-i privi cum mor. Era acum rndul nostru sa le aratam ce nseamna o distrugere n masa. Siluetele n kaki cadeau una pes te alta, calcau peste camarazii lor cazuti, se mpiedicau si se ncurcau n picioare, dar continuau sa vina. Am vazut un soldat mpiedicndu-se de un morman de darmaturi s i strapuns n cadere de srma ghimpata ascunsa. Tipetele lui erau ngrozitoare chiar s i pentru urechile mele surescitate. A fost o binefacere cnd, prins n focul mitrali erelor, a fost aproape taiat n doua. Cel putin au ncetat tipetele. Maiorul Hinka se ridica brusc n picioare si se napusti afara strigndu-ne sa-l urma m. Porniram pe urmele lui, cu Micutul si Legionarul n frunte. Cu o mna tineam arma care atrna la spate, prinsa de cureaua agatata n jurul gtului. Cu mna libera, trage am grenade de la bru si le aruncam n puzderia de inamici. Peste tot n jurul nostru, erau oameni care tipau, strigau, trageau cu arma, ncurcati n srma ghimpata, murind n tacere pe nisipul mbibat cu unsoare. Chiar n fata mea a rasarit un soldat n kaki. si pierduse casca. L-am izbit cu genunchiul n stomac, l-am dobort cu patul pustii, l-am lasat lat acolo si am alergat mai departe. Deodata mi-am dat seama ca Barc elona era lnga mine. Ne-am croit drum mpreuna, balacindu-ne cu bocancii nostri gre i ntr-o mare de snge si cadavre. Iar acum, inamicul se retragea. La nceput lent, apoi accelerndu-si gradat ritmul, pna s-a ajuns la o navala nebuneasca spre mare, lasnd n urma, n goana, arme, masti d e gaze, casti. Venise rndul nostru, si triumfasem. Dar cum si de ce, pentru cine si n ce scop? Pentru Patrie? Pentru Fhrer? Pentru onoare, pentru glorie, pentru me dalii si promovare? Nicidecum. Nici pe departe. Am luptat din instinct. Pentru a ne conserva pretioasele noastre vieti cu orice pret. Si fiecare minut fusese un cosmar. Ba luptnd umar la umar cu un prieten, ba, n clipa urmatoare, ntorcndu-ti ca pul sa constati ca ceea ce fusese cndva o fiinta umana acum nu mai este dect o mas a sngernda de carne sfrtecata si de oase zdrobite. Si timp de cteva minute te simti distrus, simti ca lacrimile te neaca, ti izbesti capul cu patul pustii, simti ca nn ebunesti, nu mai suporti. Iar cteva clipe mai trziu, esti din nou n focul bataliei, luptnd din nou pe viata si pe moarte, plin de ura pentru toti si pentru toate, l uptnd pentru a ucide si ucignd din placere. De ndata ce sosi un moment de acalmie, gndurile lui Porta se ntoarsera din nou la mn care. N-am cunoscut niciodata pe cineva care sa mannce att de mult si att de des, c a acest om. Iar n timp ce el sedea si se ndopa, Micutul porni sa-si ndeplineasca ob

isnuita sarcina macabra de a inspecta gurile cadavrelor pentru a gasi dinti de a ur pe care i extragea cu grija si i baga ntr-un saculet pe care-l tinea totdeauna a supra sa. Batrnul obisnuia sa faca mare scandal si sa bombane ca o sa-l duca n fat a Curtii martiale, dar nu se inventase nca amenintarea care sa aiba cel mai mic e fect asupra Micutului. Cei mai multi dintre noi ne ntinsesem pe jos, n spatele adapostului de beton si l p riveam pe Porta cum si deschidea prada cutii cu conserve sterpelite cine stie de pe unde. Se dovedi ca prima cutie era plina de unsoare pentru curatat armamentul . La fel si a doua. Si a treia, si a patra. Era clar ca tmpitul jefuise un depozi t de armament. El era nsa singurul caruia nu i se parea amuzant ce se ntmplase, si chiar ncepu sa ameninte ca ne sparge capul, pna cnd Legionarul i abatu atentia sugern d ca ar trebui sa legam cutiile de o grenada de mna si apoi totul de un baton de fosfor, ca sa le aruncam n rndurile inamice. Daca nu ar fi pus Batrnul piciorul n pr ag, Porta ar fi ncercat, fara ndoiala, noua arma, acolo si atunci. Atacul ncepu din nou. Mitralierele se nfierbntasera la maximum. Barcelona mnuia mort ierul cel mare, iar manusile lui cu armura de otel atrnau n zdrente. Nu cunosteam repaus, nu aveam loc sa respiram, nu aveam timp sa gndim. Lupta era pe viata si p e moarte, si att noi ct si inamicul notam n snge pna la glezne. Fsia de nisip care n espartea, odata att de lina si argintie, se transformase acum ntr-un amestec infor m, lipicios, brun-ruginiu. n departare, pe mare, parea sa fi crescut o adevarata padure de catarge. ntre mare si plaja, o puzderie de nave de desant revarsau tot mai multe siluete pe uscat. Multe mergeau numai ctiva metri pe plaja, nainte de a se prabusi definitiv. Dar a saltul continua. O ntreaga armata era aruncata pe coasta Normandiei pentru a atac a. Daca ncercarea dadea gres, le-ar fi trebuit cu siguranta ani de zile nainte de a-si putea aduna fortele pentru a face o noua tentativa. Toti eram, de acum, pe jumatate nnebuniti de sete, si nu mai faceam nazuri ca mai nainte n a-i urma exemplul lui Porta si a ne mbuiba cu apa folosita pentru racirea mitralierelor. Era calda, unsuroasa si urt mirositoare pna la dumnezeu, dar sampa nie sa fi fost, nu era mai binevenita. De altfel, nici noi nu eram prea frumos m irositori, daca tot veni vorba. Un grup dintre ai nostri statea si privea cu indiferenta cum un soldat necunoscu t ardea pna se facea scrum, ntr-o pala de un albastru pur. Era un nou tip de grena da folosita de inamic. Continea fosfor si ardea violent n contact cu aerul. Explozii puternice, izbucnite ca la un semnal, ne-au aruncat din nou n actiune. Ts niram nainte, nlaturndu-i grabiti pe muribunzi si raniti, dintre care multi ni se a gatau de picioare, se trau spre noi prin nisipul naclait. Era contraofensiva, nu aveam nici timp, nici lor de mila. Alergam nainte, cu grenadele suiernd pe la urec hi si explodnd n dreapta si n stnga. Alergam fara sa ne gndim la nimic, orbeste, ca r obotii. Cine statea pe gnduri, era pierdut. Si mai multe vapoare, si mai multe ambarcatiuni, si mai multe nave de desant. Si luetele n kaki care ieseau din apa si se revarsau pe plaja pareau sa nu se mai sfr seasca. Dar majoritatea nu erau dect niste copii. Tot ce stiau nvatasera acasa, pe terenul de instructie, n cursul manevrelor, n sala de lectura. Aici era botezul f ocului pentru ei, si alergau ca nebunii, nevinovati, spre gurile pustilor noastr e. ncet, ne retrageam. Englezii ne urmareau. i ademeneam pna ajungeau exact acolo unde doream noi, dedesubt, n bataia aruncatoarelor noastre de flacari. Ei se faceau u na cu pamntul, cautndu-si adapost n spatele povrnisurilor calcaroase ce se ridicau p e plaja. Ct despre noi, ne adaposteam printre ruinele de beton ale cazematei, str ecurndu-ne n cratere si gropi de obuze. Eram jegosi, eram extenuati si miroseam ngr ozitor. Nu ncape ndoiala. M-am trezit dorindu-mi, n mod absurd, sa putem fi compara ti, n starea n care ne aflam, cu bravii luptatori de la Nrnberg, toti membri devota ti al Partidului, care executau marsuri si contra-marsuri ca niste jucarii mecan ice, n vesnica parada, cu toata pompa stralucitoare si cu figurile sufocant de bi ne ngrijite, batnd n tobe, suflnd n trompete si fluturnd frumoasele lor stegulete. No zaceam murdari, plini de snge si de paduchi, n transeele noastre, dar eu aveam cu mva sentimentul ca, n comparatie cu noi, marionetele acelea de la Nrnberg puteau s a para complet stupide! M-am uitat ntmplator spre camaradul din stnga. Si-a aratat dintii catre mine, n ceea

ce trebuia sa fie un zmbet, si m-a strafulgerat gndul ca el nu mai era o fiinta u mana, ci un animal salbatic. Eram toti animale salbatice, noi toti cei care lupt am n acest razboi nenorocit. Un geamat de mnie si spaima se ridica si ma nabusi, ma facu sa tremur din tot trupul si sa-mi clantene dintii. Am muscat cu furie patu l pustii, am strigat si am urlat, am chemat-o pe mama asa cum fac ntotdeauna barb atii cnd i lasa brusc nervii. Era o melodie frecventa n linia nti. Mai devreme sau ma i trziu, tuturor ni se ntmpla asta. Si atunci, nu aveai dect un singur gnd: sa scapi dracului de acolo! Sa te ridici si sa fugi! La dracu' Curtea lor martiala; la dr acu' nchisorile lor, Torgau-rile lor; la dracu' toata adunatura lor de rahat... Am fost oprit cu o zmucitura, de mi-au trosnit oasele, de un genunchi nfipt n spat e. O mna uriasa m-a apucat de par. O alta, la fel de mare, mi-a ndesat casca napoi n cap. M-am uitat n sus si l-am vazut pe Micutul. Respira adnc si linisteste-te, spuse el, ciudat de rational avnd n vedere persoana. O sa treaca, batrne, o sa treaca. Nu te speria, ct ai capul nca pe umeri. mi rnji ncurajator, dar fara nici un folos: ma lasasera nervii, si odata cu ei si a utocontrolul. n trecut, vazusem asta ntmplndu-li-se altora, urma s-o vad ntmplndu-li si mai multora n viitor. Poate si lui Porta, Micutului nsusi. Batrnul fusese pe-ap roape, Legionarul trecuse de cteva ori prin ea, desi era, un adevarat veteran, cu o experienta de 14 ani. Dar deocamdata era rndul meu sa sufar, si stateam tremurn d n strnsoarea de urs a Micutului. El mi sterse sudoarea de pe fata cu o bucata de crpa murdara, ma mpinse mai adnc n ruinele cazematei si imi nfipse o tigara ntre buze Mi-am dat seama, vag, ca Batrnul se tra spre noi. Ce se-ntmpla? Nu te simti prea bine? Respira si ncearca sa te relaxezi. Ghemuieste -te aici pna ti trece. N-ai de ce sa intri-n panica, n-o sa renceapa lupta imediat. Calm, scoase o rola de leucoplast, rupse o fsie si mi-o lipi pe rana ntinsa ce-mi brazda fruntea. Cum si cnd o capatasem, nu-mi puteam aminti. Continuam sa suspin, dar tigara avea un efect linistitor. Si, mai presus de orice, nu mai eram singu r. Eram cu prieteni, prieteni carora le pasa, prieteni care ntelegeau. Stiam sigu r ca si-ar risca viata pentru mine, ca si-ar mparti ultima coaja de pine cu mine. Probabil ca, singura consolare a razboiului este aceasta prietenie extraordinara si generoasa ntre oameni constrnsi sa traiasca si sa lupte mpreuna zi dupa zi, sap tamna de saptamna, nu se stie pentru ct timp. Treptat, m-am calmat. Criza trecuse si stiam ca, deocamdata cel putin, puteam sa continui sa lupt. Vor veni si alte atacuri, aproape sigur. Si se vor napusti as upra mea brusc, fara nici un avertisment. Era nsa inutil sa ma gndesc prea mult la asta, pentru ca as fi nnebunit. Batrnul propuse sa jucam carti. Ne asezaram n gropile noastre de beton, ei ma lasa ra sa cstig, eu stiam ca m-au lasat, ei stiau ca am stiut, dar, ce dumnezeu, eram prieteni. Si deodata, fara nici un motiv, ne apuca rsul, si desi viata nu era ch iar roza, nu mai era nici asa de cumplita ca nainte. Ziua Z plus 1. Ziua de dupa... Contactul cu inamicul fusese ntrerupt. Pierderile de ambele parti erau ngrozitoare. Nu prea mai ramasese sat neatins de jur-mprejur. Cele mai multe fusesera facute una cu pamntul. Porta continua sa mannce. Cred ca ar fi putut devora o vaca ntreaga fara sa sufere consecinte vizibile. nalt, subtir e si osos, tras la fata si cu ochii adnciti n orbite, mnca, rgia, tragea vnturi, mnc in nou, rgia din nou, parea permanent ntr-o stare vecina cu inanitia. Si totusi ramn ea expresia celei mai zdravene sanatati. Masina de razboi i dereglase n mod eviden t metabolismul. De data asta, avusese un festin cu fasole. Nu mai daduse de cutii cu unsoare, ci descoperise o ascunzatoare cu conserve argentiniene cu carne de vita. Am taiato bucati si am ncalzit-o n castile de metal, la spirtiere. Porta amesteca ncet, cu vrful unei baionete, Micutul i adauga un strop de rom pe care-l furase de pe undev a. Pna si maiorul Hinka consimti sa ni se alature la mncare. Era cea mai buna din tot ce mncasem de multa vreme ncoace. Eu eram de paza la mitraliera. Era o sarcina neplacuta, caci o ceata groasa pare a sa se ridice din fiecare groapa si sa se ntinda pe pamnt ca un giulgiu. Din cnd n cnd, cte o racheta sau un trasor si croiau drum prin pcla. Camarazii mei dormeau ncov rigati pe jos, ca niste cini. Cadea o ploaie usoara, iar vntul trecea pe undeva, p e deasupra cetei. Eram singur si era al naibii de frig. M-am nfofolit mai tare n m antaua mea cea grozava, mi-am tras casca pe urechi, dar ploaia tot si croi drum s

i ncepu sa-mi siroiasca rece pe spinare. Verifica mitraliera. Verifica precutorul, verifica alimentarea si ejectorul de c artuse. Era o treaba plictisitoare, dar vietile noastre puteau depinde de ea. De undeva, dincolo de punctul unde consideram ca se afla inamicul, se auzi un zg omot slab, scurt, ca un declic. Insidios si ca de otel. Oare ce mai pregateau ac um? Ascultare atenta de cteva minute, dar nu se ntmpla nimic. Mai ncolo, spre dreapta, e o papadie, de un galben stralucitor, naltndu-se stingher a n pustietate. Singura floare, pe o ntindere de kilometri de jur-mprejur. Cum era oare tara asta nainte sa vina razboiul si sa o distruga? Copaci, cmpii si vaci. Pi ciorul-cocosului si margarete. Iarba grasa, verde, pamnt manos, garduri vii frumo s ngrijite si poteci unduitoare. Cum arata acum? Desfigurata si nsngerata. Ma ntreb unde s-au dus oamenii, mai traiesc ei oare, se vor mai ntoarce oare vreodata? Departe spre nord, rapaitul artileriei grele. Deodata, cerul se aprinde, devine purpuriu nchis. Trebuie sa fie Omaha, unde debarca americanii. Ma ntorc spre sud s i urmaresc traseul rachetelor n flacari care brazdeaza cerul noptii si distrug or ice forma de viata oriunde ating pamntul. Porta vorbeste n somn. La nceput l asculti, doar-doar va spune ceva interesant, dar curnd ti se face lehamite. Monologurile lui nocturne sunt, mai mult ca sigur, me reu pe aceeasi tema: mncarea. Pe tacute, Legionarul si paraseste pozitia ncovrigata din timpul somnului si porneste n cautarea unui coltisor mai ntunecat. Face un zg omot ca de cascada. E greu de nteles cum poate cineva sa doarma ntr-o asemenea lar ma, dar, incredibil, ei dorm. Legionarul se ntoarce mpleticindu-se si se prabusest e cu un geamat ntre Micutul si Gregor. Micutul tresare n somn. Gregor se ntoarce pe spate si ncepe sa sforaie. Noaptea se scurge greu. Dupa un timp, mi dau seama ca visez, iar visul este att de viu nct pare ca se ntmpla n realitate. Am din nou cinsprezece ani. Ma aflu iar n Cop nhaga. Vad clar strazile umede si alunecoase de atta ploaie. Este o noapte ca ace ea n care l-au nhatat pe Alex. Ne pierdeam vremea fara nici o noima, ca toti tiner ii someri din Copenhaga, cnd s-au napustit asupra noastra; erau patru contra noas tra, doi. Dar ne-am batut cu ei, am reusit sa scapam si nu ne-am oprit din goana pna am ajuns la Havnegade. Pe unul l izbisem eu n burta. Eram destul de ncntat. Alex si cu mine i uram pe curcani. Era o chestiune de mndrie sa le poti raspunde cu ac eeasi moneda.

n seara urmatoare nsa, am asteptat zadarnic n fata restaurantului Wivel, lnga gara, caci Alex nu s-a mai aratat. Ne ntelesesem sa ne ntlnim acolo ca sa putem da trcoale pe la bucatarii. Uneori, cte un bucatar mai bun la suflet deschidea usa din dos si azvrlea resturile din farfuriile bogatasilor n minile nerabdatoare ale cersetori lor si somerilor. Alex nsa n-a venit deloc. Nu l-am mai vazut niciodata. Am aflat mai trziu ca l ridicasera n timpul uneia din raziile lor periodice, odata cu un tna r suedez (Ce naiba cauta n Copenhaga? Ar fi trebuit sa aiba mai multa minte dect a tt.) si i trimisesera pe amndoi n detentie n Iutlanda. Alex a evadat de cteva ori, da de fiecare data a fost prins. ntr-o buna zi, i-am vazut fotografia n ziar. Se mbar case clandestin pe un vapor, Odin, si se necase cnd acesta s-a scufundat. Nu sunt foarte sigur, pentru ca s-a ntmplat demult, dar cred ca am plns cnd am citit stirea. Alex fusese prietenul meu. Singurul meu prieten. Dupa ce a murit el, n-am mai s capat niciodata de senzatia ca sunt complet singur pe lume. Mi-am trecut mna amenintator, mngietor, peste ncarcatorul mitralierei. N-aveam dect s a trag piedica, si ea ar fi fost gata pregatita pentru sarcina-i ucigatoare... D oamne, cum mai uram asa-numitele lor democratii, cu tiradele lor ipocrite si int erminabilele lor minciuni! E asa de usor sa stai si sa dai sfaturi cnd te afli la loc sigur, cu burta plina si ti-e cald si bine. Dar ce se ntmpla cu cei 275.000 d e someri din Copenhaga? Si asta numai n Copenhaga! De ce nu i-ai mpusca pe toti, s a termini odata cu ei? Asta le-ar rezolva cteva din problemele lor democratice. Ultimul Craciun la Copenhaga... Ce bine-mi aminteam de acel ultim Craciun! mi ami nteam cum mi tram picioarele pe strazi, fara manusi, cu minile nfundate n buzunarele gaurite, rascolind zapada cu pantofii mei jerpeliti, privind n sus catre luminile feerice din pomul din mijlocul Pietei Primariei. Uram pomul acela. Era simbolul sigurantei si multumirii de sine. Al sigurantei lor, nu a noastra. M-am apropia

t si am urinat pe el, ct de sus am putut, si apoi m-am ndepartat lasnd o urma galbu ie n zapada nghetata. Rataceam singur pe Vesterbrogade. La fiecare fereastra vedeai cte un pomisor sau luminite aprinse, sau frumoase figurine de hrtie. Craciun fericit! Sarbatori feri cite tuturor! Erau cuvintele de ordine pe buzele oricui. Craciun fericit, Craciu n vesel. Doar vorbe frumoase, nimic mai mult. Nu nsemnau nimic. ncearca numai sa b ati la o usa si sa cersesti din bucatele de Craciun, si te vei trezi cu un picio r n fund ct ai clipi. Si cu toate acestea, era perioada bunelor intentii, iar ei e rau multumiti de ei nsisi si mpacati cu ntreaga omenire. A doua zi de Craciun, trziu dupa - amiaza, m-am ntlnit cu un baiat pe care l cunoste am, pe nume Paul. O multime de lume se grabea spre cinematograf, deoarece era zi ua n care schimba programul si rula un film nou. mi amintesc ca rulau o multime de filme despre razboi si unul despre moartea lui Al Capone. Toate erau foarte snge roase, foarte potrivite pentru acea perioada a anului. Paul si cu mine ne-am ase zat ntr-o cafenea si am mpartit o ceasca de cafea si un corn. Undeva pe strada res pectiva, mai n jos, era un post de politie, asa nct nici unul dintre noi nu ne pute am simti la largul nostru. Ce parere ai avea de o slujba? ma ntreba Paul dupa un timp. Vorbise foarte degajat, ca si cum ofertele de serviciu ar fi fost pe toate drumu rile. M-am uitat fix spre el si am ridicat din sprnceana, sceptic. O slujba adevarata, cu plata adevarata n fiecare vineri, spuse el, mai degajat ca oricnd. Fugi de-aici! spusei eu. Vorbesc serios. A urmat o pauza. l priveam sfidator fara sa cred un cuvintel din toate acestea si provocndu-l sa continuie, sa spuna limpede ce vrea sa zica. Dupa putin timp dadu din umeri. Am crezut c-ar putea sa te intereseze... Mi-a dat cineva o adresa din Germania. Ei duc ntr-adevar lipsa de brate de munca acolo, daca poti sa-ti nchipui asa ceva. .. Sunt dispusi sa te nvete o meserie si sa te plateasca n acelasi timp. Este o fa brica, nu stiu de care... Mi s-a spus ca ntr-un an poti agonisi o suma destul de buna. O clipa am ramas ncremenit. Sa ai o slujba... bani de buzunar... burta plina, hai ne pe tine si un pat adevarat n care sa poti dormi... Si acuma mi vine greu sa cre d ca a fost adevarat. nainte de a putea ntreba mai multe amanunte, aparu lnga noi p roprietarul cafenelei gesticulnd furios si aratndu-ne usa. Exista o limita pentru timpul pe care ti permitea sa-l petreci de vorba n cafenea cu o singura cafea si u n corn. Cinsprezece zile mai trziu, Paul si cu mine soseam n Berlin dupa ce calatorisem ca pasageri clandestini ntr-un tren de marfa Foarte curnd dupa aceea, Paul a murit nt r-un accident la fabrici si, ca urmare, am intrat n armata. Pentru prima oara n mai multi ani dect mi puteam aminti, mncam trei mese pe zi si do rmeam noaptea ntr-un pat. Munca era grea, dar la fabrica fusese si mai greu. ncet am nceput sa ma ngras, gropile din obraji s-au mplinit, au nceput sa mi se dezvolte muschii. Mi-am ngrijit dintii cariati si sparti la dentistul armatei si totul pe gratis. Mi s-a dat o uniforma frumoasa si am cunoscut luxul de a schimba lenjeri a o data pe saptamna. Dintr-o data, devenisem o fiinta umana. Dintr-o data, am nte les ce este fericirea. Apoi a venit razboiul si odata cu el s-a sfrsit si fericirea de a trai pe care o aflasem de curnd. Camarazii mpreuna cu care traisem de cnd intrasem n armata fuseser a ucisi, mutilati sau transferati n alte unitati. Noi, soldatii, nu mai eram trat ati ca fiinte umane, ci ca instrumente necesare ale razboiului. Eram importanti daca se dorea continuarea razboiului, dar la fel de necesare erau tancurile si t unurile si minele. Zilele lenjeriei curate si ale tratamentului dentar gratuit a pusesera. Devenisem zdrentarosi si murdari, nespalati si plini de paraziti. Frum oasele uniforme gri-verzui, de care eram att de mndri cndva, se decolorasera pna ce ajunsesera de culoarea si consistenta crpelor de vase. Regimentul si pierduse iden titatea, contopindu-se cu restul masinii de razboi. Si parea ca tot timpul sunte m n mars. Marsaluiam pe ploaie, marsaluiam pe vreme nsorita; marsaluiam pe cele ma

i groaznice calduri si pe cele mai groaznice friguri; pe ceata si pe zapada, pe gheata si prin noroi, ne potoleam setea bnd apa din lacuri acoperite cu musita, s au din santuri pline de buruieni. Ne nfasuram picioarele n crpe cnd ni se gaureau bo cancii. Si la ce te puteai astepta n viitor pentru a pastra vie o raza de sperant a? Pentru oricare dintre noi erau numai trei variante posibile: ori erai att de g rav ranit nct puteai fi reformat ca nefolositor; ori puteai fi luat prizonier si s a scapi de razboi ntr-un lagar de prizonieri", ori cel mai sigur sa sfrsesti sub o lespede singuratica la marginea vreunui drum necunoscut. Visului meu i-a pus capat lumina orbitoare a unei flacari ce ardea pe cerul nopt ii. Instinctiv, m-am aruncat la pamnt si m-am trt pentru a ma adaposti. Nu a fost n evoie sa-i trezesc pe ceilalti: reactiile lor au fost la fel de spontane cu ale mele. Ce se ntmpla oare acolo, afara, n Tara nimanui"? Am tras piedica mitralierei. Btrnul lansa o racheta luminoasa si terenul din fata noastra fu scaldat n lumina cr uda a acesteia. Ne tineam respiratia si ascultam. De undeva, din departare, se a uzeau vibratiile unor motoare grele si, din cnd n cnd, un rapait ascutit de mitrali era. Tancuri, sopti Gregor cam agitat. Vin spre noi, ncuviinta Porta. Batrnul lansa nca o racheta. Liniste. Afara, n bezna, dincolo de lumina rachetei, n u misca nimic, si totusi stiam ca e ceva acolo. Stateam ntepeniti, cu urechile ci ulite si cu ochii tinta. Mneca goala a hainei maiorului Hinka flutura ncoace si nco lo, n bataia vntului. Lumina pieri, si ndata auziram scrsnet si zanganit de senile, venind din ntuneric. Soseau tancurile. In aceeasi clipa ne-am pus n miscare, prega tind aruncatoarele antitanc. Era o ntreaga armata. Pamntul se cutremura si gemea sub ele. l puteai zari deja pe primul, naintnd pe coama stncoasa, unul din sirul lung, cenusiu, de monstri preisto rici. Sub focul ncrucisat de mitraliere grele, ne-am trt afara, n Tara nimanui", pentru a i nstala aruncatorul de grenade antitanc Pak. Nu trecu mult pna l-am pus la punct, si nici pna cnd rachele lui si atinsera tinta. S-a auzit un zgomot ca de tunet si u n fulger rosu, stralucitor, a brazdat cerul. Churchill-ul din frunte ncasa o gren ada exact sub turela, si ceea ce, cteva secunde mai nainte, era o fortareata ameni ntatoare din otel, ndreptndu-se cu lacomie spre prada, se transformase brusc ntr-un urias foc de artificii. La cincizeci de metri departare, nspre partea dreapta, un Cromwell si croia drum, huruind, catre noi. Micutul se ntoarse, si potrivi linistit aruncatorul de flacari pe umar, tinti nchiznd un ochi si apasa pe tragaci. O limba de flacari izbucni pna departe. Cromwell-ul avu aceeasi soarta ca si Churchill-ul. Scena se repeta, cu mici variatii, de nenumarate ori. O multime de tancuri pieri ra n flacari, o multime de oameni fura arsi de vii, dar mereu veneau altii din ur ma sa le ia locul. Oameni si tancuri se revarsau asupra noastra ntr-un suvoi nence tat. Pak-ul fusese ras de pe fata pamntului, iar artileria inamica se distra acum pe socoteala noastra. Aerul era plin de resturi zburatoare, din care unele de o rigine umana. Un fum fetid ne umplea plamnii, ne ardea gtul si ochii. Urechile ne rasunau dureros din cauza nenumaratelor explozii. Zaceam lipit de pamnt, cu pumni i strnsi, cu capul pe jumatate ngropat n nisip. Acum ntelegeam de ce oamenii numesc pamntul mama" si l venereaza. Asa murdar si plin de snge cum era n acel moment, el er a totusi o mare mngiere. La ctiva metri de mine, am vazut un soldat englez lipit de pamnt ca si mine. M-a v azut si el n aceasi clipa. Si pot spune ca n aceasi clipa ne pregateam sa ne ucide m reciproc. Eu nu voiam sa ucid, nu aveam nici ura personala mpotriva lui, dar, p e de alta parte, nu voiam nici sa fiu eu cel ucis. Fara doar si poate, el simtea la fel. Legile razboiului cereau ca unul din noi sa moara, si nu era timp atunc i sa stai sa te gndesti daca legile erau ntelepte si bune. Se punea problema ca tu sa omori pe altcineva ca sa poti trai. Aveam o grenada n mna. Fara ndoiala ca si soldatul englez avea una. Am tras cuiul g renadei cu dintii. Sedeam acolo si numaram. Douazeci si unu, douazeci si doi, do uazeci si trei, douazeci si patru... Grenada a suierat prin aer spre soldatul en glez. n calea sa, a trecut pe lnga a lui care suiera prin aer, n directia mea. El o aruncase n exact acelasi moment. Dar nici una nu a nimerit. Evident, am avut amnd

oi aceleasi reactii si ne-am rostogolit din calea lor la timp pentru a ne salva pielea. Eu am facut un salt pna la mitraliera si am tras cteva rafale. Exploda o a doua grenada. De data aceasta era gata sa ma nimereasca. n fata mea izbucni un f ulger viu. Mi-am simtit capul bine acoperit cu casca de otel plesnind, parca, di n ncheieturi. Un moment am simtit frica, iar apoi, aproape imediat, m-a cuprins o furie nebuna. Pna n acea clipa nu resimteam o ura personala contra inamicului. Al ucide era o necesitate. Acum devenise o placere perversa. Fara ndoiala, nu avea m intentia sa mor pe cmpurile mocirloase ale Frantei. Ne-am aruncat unul asupra celuilalt, n lupta corp la corp. Era o lupta crncena pen tru supravietuire, fara scrupule. Ne-am lovit cu paturile armelor, ne-am izbit u nul pe celalalt cu bocancii nostri grei, ne-am zgriat si ne-am taiat cu baionetel e. Englezul mi-a pus piedica si am simtit o durere ca o mpunsatura ascutita. M-am napustit asupra lui cu o furie rennoita. Din nefericire pentru el, i-a cazut cas ca. S-a ales cu o rana adnca n frunte, mare ct un pumn. Eram prea istovit ca sa mai continui lupta. Deocamdata nici nu era nevoie, deoar ece omul zacea la picioarele mele. L-am privit cu prudenta, dorind sa-l vad mort , sa se sfrseasca odata. Puteam sa pun eu capat luptei, dar, la fel de brusc cum ma cuprinsese, setea mea de snge disparu. Omul privea n sus spre mine cu ochii lip siti de expresie, cu respiratia gfita, crispndu-se dureros... Sngele i acoperea fata, scurgndu-i-se din coltul gurii. M-am simtit slab si vulnerabil. Ma durea picioru l si daca vreunul din camarazii lui m-ar fi gasit acolo, nu ma puteam astepta la mila. M-am ntors sa plec, dar respiratia gfita a omului pe care ncercasem sa-l omor ma tinea pe loc. Am ngenuncheat n graba lnga el, i-am bandajat fruntea ct am putut mai bine, am scos bidonul meu de apa. Bea, spusei poruncitor. El continua sa ma priveasca fara sa faca vreo miscare pentru a primi apa. Ce ast epta prostul? Vroia sa-i pun eu bidonul la gura si sa risc sa-mi bage un cutit n coaste? I-am lasat apa la-ndemna si am fugit ct am putut sa-mi scap pielea, la ada post, de partea noastra, n ciuda schijelor care zburau n toate partile si a grenad elor ratacite. L-am gasit pe Legionar ghemuit sub ramasitele arznde ale unui Churc hill", tragnd rafale rapide cu automatul lui. Nu prea departe l-am vazut pe Micut ul cu fata iluminata de flacari, avnd figura aporape satanica. Mi-am scos batista din buzunar si am legat-o strns n jurul piciorului. Deocamdata, inamicul fusese respins. Aveam un moment de respiro, dar acesta pute a sa fie foarte scurt si noi profitam ct mai mult de el. Porta nfuleca a cincea cu tie de carne conservata, Barcelona trecea din mna n mna o sticla cu gin, Batrnul se juca n dorul lelii cu un pachet de carti. n spatele nostru, Formigny era n flacari. Bombardierele grele Wellington" erau n aer, deasupra Caen-ului, si flacarile se r idicau sus, spre cer. Sub noi, pamntul tremura si se zguduia anticipnd, parca, o c atastrofa. ntr-un jeep abandonat, Porta gasise un gramofon vechi si cteva placi. Le-am pus sa ne cnte una dupa alta, mbatati de sunetul muzicii dupa zgomotele oribile, obisnui te ale luptei, si dupa ce am ascultat-o pe ultima le-am luat din nou de la capat . Eram la a treia runda cnd din penumbra iesi un grup de soldati care veneau spre noi. Pareau nenarmati. Purtau un steag cu o cruce rosie mare si pe castile lor p urtau aceeasi emblema. Micutul ridica arma, dar nainte ca el sa poata trage, Batrn ul i-o zmuci din mna. Ce dracu' vrei sa faci? Micutul se ntoarse spre el indignat. De ce se ngrijesc numai de ranitii lor? Ai nostri de ce nu sunt ridicati? Cine trage n astia de la Crucea Rosie, zise Batrnul, sa astepte de la mine un glon t direct ntre ochi. E clar? A urmat un moment de liniste plina de stinghereala, apoi Porta izbucni n rs. Tu ai gresit razboiul, Batrne! Ar trebui sa te nrolezi n Armata Salvarii, acolo ai ajunge general n doi timpi si trei miscari! Se ntoarse si scuipa, dar Batrnul dadu dovada de ntelepciune ramnnd linistit. Nimeni nu se mai ncumeta sa ridice arma. Ultimul dintre raniti fusese ridicat, ultimul dintre brancardieri trecuse napoi l inia inamica. Era liniste peste tot. Si apoi, deodata, sus n transee, un tnar loco tent dadu un tipat ascutit si cazu pe spate, n noroi. Glontul unui machisard si ga

sise tinta. Un alt glont veni suiernd n directia noastra si n cteva momente lupta sng eroasa rencepu. Trei mitraliere si rapaira replica si ctiva din echipa de brancardi eri cazura. Legionarul sari n picioare naintea noastra si alerga nainte,strignd spre noi sa-l urmam, asa cum facuse de attea ori n trecut, n stepele nghetate ale Rusiei , pe povrnisurile de la Monte Cassino. n ngrozitoarea ambuscada care urma, aproape ntreaga echipa de brancardieri sl ranit ii pe care i culesesera au fost facuti una cu pamntul. nca o data, pamntul se umplu de cadavrele oamenilor din ambele parti. Era nevoie de o noua echipa de brancard ieri pentru a ridica noii raniti. Atac, contraatac. Moartea era cuvntul de ordine . Nu exista nici o crutare pentru Plutonul 91.

CAPITOLUL DOI

Porta se juca cu aparatul de radio ntorcnd butoanele ntr-o parte si n alta, ncercnd s izoleze vocea sonora a postului B.B.C., dintre bolboroselile si pocnetele ce se auzeau. Esti nebun, spuse Heide dezgustat. Te lasi prins n joc si dus la taietor fara sa clipesti... De fapt, ce rost are? Nu poti crede un cuvnt din ce spun ei, chiar da ca i prinzi. Porta facu un semn din mna. Taci din gura, pentru Dumnezeu! Asta e, i-am prins. Sunetele unui gong puternic, foarte deliberat si amenintator. Apoi vocea rece, c orecta, a postului de radio B.B.C.: Ici Londres., ici Londres, B.B.C. pour Iu France..." Fireste, ceea ce nu ntelegeam noi atunci era ca, practic, ntreaga miscare de rezis tenta franceza asculta aceeasi emisiune. Ici Londres, ici Londres... Atentiune, atentiune. Iata cteva mesaje personale: Les sanglots longs des violons de l'autmne". Repet: Les sanglots longs des violons de l'autmne" (Suspinele lungi ale viorilor toamnei). Era primul vers al unui poem, La Chanson d'autmne" de Verlaine. Era mesajul astept at de toata lumea de saptamni ntregi. Locotenentul major Meyer de la Cartierul Gen eral al Armatei a XV-a, a carui sarcina era sa receptioneze toate emisiunile B.B .C, informa emotionat si n mare graba pe guvernatorul militar al Frantei, precum si pe sefii de comandament din Olanda-Belgia. A fost tratat cu dispretul pe care parea ca-l merita. Ce sa spun, asa un mesaj important! Pur si simplu trancaneal a fara noima despre toamna. Evident, tipul era un cretin. Locotenentul major Mey er a ridicat din umeri si a continuat sa asculte. Ici Londres, ici Londres. Continuam sa transmitem mesaje personale: Les fleurs son t d'un rouge sombre. Les fleurs sont d'un rouge sombre" (Florile sunt rosu nchis) . Era mesajul pentru reteaua Rezistentei din Normandia. Hlne pouse Joe. Hlne pouse Joe." (Elena se casatoreste cu Joe)." Semnalul pentru ntreaga regiune Caen. El a declansat o ntreaga serie de atentate, de sabotaje, dintre care multe au reusit. S-au prabusit poduri, linii de cale fe rata au sarit n aer, legaturi telefonice au fost taiate. La Cartierul General al Armatei a XV-a era general acceptata acum ideea ca ceva, undeva, mergea foarte p rost. Nu poti tu sa ntelegi nimic din toate astea, Meyer? ntreba nelinistit generalul vo n Salmuth. Meyer dadea din umeri si continua sa asculte. Timp de trei zile a fost linistit, dupa care mesajele au renceput cu vigoarea si inventivitatea rennoita. Ici Londres, ici Londres..." Les ds sont jets" (Zarurile sunt aruncate). Repet: Les d sont jets". Ca urmare, o multime de santinele si-au pierdut pe cnd nici nu se asteptau viata, njunghiate pe la spate si aruncate n ruri sau mlastini.

Jean pense Rita." (Jean se gndeste la Rita) Jean pense Rita." Crainicul pronunta cuvintele foarte rar si cu grija, cu pauze ntre ele. Porta rdea ncntat. Ce de tmpenii! Jean se gndeste la Rita cea pierduta... Nu cred ca tipul face asta. Si la urma urmelor, cine dracu sunt ei? Cine sunt acesti Jean si Rita? Pare un basm pentru copii. Este codificat, explica Heide, care pretindea ntotdeauna ca stie totul. Am fost cn dva radiofonist. Foloseau mesaje de astea tot timpul. Le dimanche les enfants s'impatient." (Duminica copii devin nerabdatori) Le dimanc he les efants s'impatient." Asta era adresat membrilor Rezistentei care asteptau sosirea parasutistilor n Nor mandia. Ici Londres. Vom transmite noi mesaje peste o ora." ULTIMA ORA

nveleam mortii n giulgiu din pnza groasa nainte de a-i ngropa si lnga fiecare puneam cutie de bere goala, n care bagam actele personale.Mai curnd sau mai trziu,probabi l cnd razboiul se va termina, ne nchipuiam ca cineva se va ocupa de niste cimitire corespunzatoare, cu morminte adevarate, cu siruri dupa siruri de mici cruci alb e si cnd va veni acel timp si vor dezgropa mortii n descompunere din santuri si di n porumbiste, ar fi fost bine sa se cunoasca identitatea fiecarui cadavru. Deci cutiile de bere si actele. Ni se parea o necesitate categorica, pentru ambele parti, sa existe cimitire ngri jite, pline cu eroii cazuti. Altfel ce le-ar putea arata n viitor tinerilor recur ti pentru a-i impresiona? Iata, baieti, aici sunt mormintele gloriosilor nostri ostasi cazuti pentru patri e n razboiul trecut... Sub crucea de aici zace Paul Schultze, un simplu soldat ca re, cu ambele picioare zdrobite de o grenada, a ramas totusi la post si a tinut piept inamicului. Acest simplu soldat a salvat un ntreg regiment. A murit n bratel e comandantului sau, cu un cntec patriotic pe buze. Erau attea cadavre de nmormntat, nct nu aveam suficiente cutii de bere pentru toate. Dupa o dimineata de munca gre a la sapatul mormintelor ni s-a permis o jumatate de ora sa mncam, dupa care am f ost trimisi n misiune pentru dezamorsarea minelor. Asta era mult mai greu dect saparea de gropi. Viata oricui lucra la dezamorsarea minelor era considerata, n genere, al dracului de scurta si, fara ndoiala, deloc d ulce. Minele erau magnetice si potrivite astfel nct sa explodeze la apropierea cel ei mai mici si nesemnificative bucati de metal. De aceea, am renuntat la toate o biectele metalice pe care le aveam cu noi, scotndu-ne pna si nasturii si nlocuindui cu bucatele de lemn. Nu ni se dadusera bocanci cu talpa de cauciuc, si cei mai multi dintre noi trebuia sa ne descurcam nfasurndu-ne picioarele cu crpe. Porta nsa , att de priceput n inventarierea cadavrelor, avusese marele noroc sa puna mna pe o pereche de bocanci americani veritabili, din cauciuc galben. Era imposibil sa te bazezi pe dispozitivul de detectare a minelor, deoarece reac tiona nu numai la mine, ci si la cele mai minuscule particule de metal, astfel nct , potrivit personalitatii fiecaruia, ori nnebuneai de teama permanenta, ori deven eai apatic datorita obisnuintei cu falsele semnale. Si una si alta nsemnau un per manent pericol. Pentru a avea cea mai mica sansa de supravietuire cnd ai de-a fac e cu minele, trebuie sa fii mereu atent, sa ai nervi de otel, sa actionezi ntotde auna cu cea mai mare precautie si sa ai mini ct mai sigure. Locul care ti se pare cel mai lipsit de pericol poate ascunde cele mai mari primejdii. Fireste, Rommel fusese initiatorul capcanei mortale cu aparenta inofensiva, si a l ridicarii la un att de nalt grad de perfectiune. Usa care se deschide si ti explo deaza n fata, roaba care ti bareaza drumul astfel nct trebuie sa o ocolesti, iar la primul pas pamntul se deschide si te nghite; usa dulapului care ramne deschisa, iar cnd o nchizi produce o asemenea nebunie nct sare n aer un ntreg sir de cladiri. Apoi este srma aceea aproape invizibila, ascunsa dibaci sub un covor de frunze: cei d in fruntea sirului calca pe ea, si o jumatate de companie dispare ntr-o fractiune de secunda. nvatasem o multime de lucruri despre mine, si cu ct nvatam mai multe, cu att ne plac

eau mai putin. Facusem cunostinta cu mina P.2s, conectata n releu, care declansa o reactie de explozii n lant. Si cu acele mine care trebuiau distruse prin detona re. Si cu acelea probabil cele mai groaznice care trebuie demontate bucata cu bu cata pna ajungi la detonatorul facut din cea mai fina sticla posibila... Daca ti d oreai moartea si n plus ti era n fire sa-ti petreci ore n sir cautnd o singura piesa dintr-un puzzle foarte complicat, totul era n ordine, putea sa-ti faca placere sa lucrezi n astfel de conditii. Dar daca erai ct de ct ca mine, transpirat de spaima si complet nendemnatic atunci, fara nici o ndoiala, te potriveai ca nuca-n perete. naintam ncet, nsirati, tatonnd terenul pas cu pas, niciodata destul de linistiti, ni ci macar cnd ne aflam la coada si deci ne puteam astepta sa fim relativ feriti de pericol. La fiecare zece minute ne schimbam capul de coloana (ca si bocancii de cauciuc). Astfel, ne riscam viata doar cte unul, si fiecare stia ca perioada n ca re era supus pericolului avea macar o limita. Mentineam tot timpul o distanta de siguranta ntre noi si fiecare pasea cu grija pe urmele celui din fata sa. Pentru cteva momente, totul mergea bine, inima si mai potolea bataile nebune, sudoarea s e mai linistea... si deodata, cu un suierat care-ti ngheta sngele n vine, omul din fruntea coloanei facea semne disperate cu minile si ne oprea. Detectorul de mine reactionase din nou... Ne oprim cu totii. Nefericitul aflat temporar n posesia bocancilor ndreapta detect orul nainte, ntr-o parte, n spate. Indica locul care provoaca tot necazul, se lasa pe vine, sovaind, lnga el, si ncepe sa rcie cu teama pamntul la suprafata. Trec cinci minute. Cinci minute de sudoare si teroare. Si tot ce iese la iveala este o buc ata de srapnel, o frntura de obuz sau o ramasita de grenada. Mereu aceeasi povest e. Sau aproape mereu. Ne eliberam de tensiunile noastre interioare prin adevarate crize de nervi si nju raturi la adresa prizonierului care a declarat ca regiunea ar fi plina de mine, m potriva Serviciului de Informatii care raspndise stirea si era deci raspunzator p entru faptul ca ne aflam acolo. Era clar ca prizonierul mintise si ca Serviciul de Informatii era o adunatura de tmpiti creduli. Pornim mai departe ceva mai repede, suparati si bombanind. O explozie brusca ne tintuieste locului. Bietul om care se ntmplase sa fie n frunte este aruncat cu pute re spre cer, de unde cade pe pamnt n mii de bucati, de nerecunoscut. Asadar, prizo nierul nu mintise, iar Serviciul de Informatii nu e plin de tmpiti creduli, ci de tipi foarte inteligenti, care fac o treaba excelenta,... ajutndu-ne sa sarim n ae r. Poate este vorba despre o mina T, fabricata special pentru distrugerea tancur ilor. Daca-i asa, atta-ti trebuie: greu sa-ti nchipui ca cineva scapa cu viata dup a explozia unei mine T. Pe de alta parte, daca este o mina S, situatia nu-i asa de crunta: mai poti scapa, pierzndu-ti doar picioarele. Ei, asta nu-i cea mai mar e tragedie n vremurile de razboi pe care le traim. O sa-ti puna o pereche de minu nate picioare artificiale si, daca nu se dovedeste ca esti un cretin irecuperabi l, o sa fii primit la un curs de subofiteri. Exista o multime de ologi la astfel de cursuri n ziua de azi. Poate fi si mai rau. Poti sa te nrolezi pentru treizeci si sase de ani, sa astepti sa devii Feldwebel" dupa vreo cinspreze-ce-optsprezec e, si sa te pensionezi la saizeci si cinci de ani cu un venit gras. De aceea, n general vorbind, cnd nu eram implicati efectiv n detectare, priveam pro blema minelor cu sentimente amestecate. Pe de o parte, puteai sa-ti pierzi viata . Pe de alta parte, puteai sa-ti pierzi numai picioarele cu avantajul enorm de a deveni invalid si a parasi linia frontului pentru totdeauna. Dar, sa fie clar: n-avea nici un rost sa-ti pierzi un singur picior sau un singur brat. Trebuia sa fie ambele, sau deloc. Erau destui schiopi pe front, iar ciungii erau att de num erosi nct ajungeai sa-i consideri drept fiinte umane perfect normale si bine adapt ate. Maiorul Hinka, de pilda, si luase adio de la bratul drept cu vreo doi ani n u rma, si de atunci a fost tot timpul n forul actiunii. Iata-ma acum pe mine, pentru un timp n postura de conducator de coloana, purtnd bo cancii galbeni, riscndu-mi viata si picioarele. Cu nervii ncordati pentru a sesiza orice semn de pericol, m-am aplecat cu precautie si am netezit un smoc de iarba deasa. O fi aici ceva... ceva metalic? Chiar n spatele meu se oprisera Porta si Legionarul. Simteam apriga tentatie sa ma ntorc si s-o iau la goana. Din neferici re, era imposibil. M-am aplecat ncet si mi-am pus urechea la pamnt. Auzeam oare un ticait, sau era numai imaginatia lasului din mine? Era oare o mina magnetica, s

au o mina cu actiune ntrziata? Eram deja asudat tot, dintii mi clantaneau nervos si genunchii mi tremurau mai sa se ciocneasca. Era, ntr-adevar, o mina.Tacuta deocam data, dar nu mai putin periculoasa. O cobra ar fi fost mai putin de temut. Cu vrf urile degetelor pipaiam conturul antenelor invizibile, calota boltita, placuta s ubtire de sticla usor casabila. Era o mina T clasica. Acu-i acu'. Controleaza-te, nvinge-ti frica, daca vrei sa traiesti. Aminteste-ti tot ce te-au nvatat... Doua degete pe sub calota, doua rasuciri spre stnga... Dar n cet, ncet... Daca spargi sticla, s-a zis cu tine, Sven, baiatule! Roaga-te la Dum nezeu sa nu aiba vreun fir ascuns, sa nu fie legata de alte mine, cei care pun c apcanele astea ale mortii si folosesc toata viclenia de care sunt n stare... Doua rasuciri. Am facut-o si pe-asta. Acum, doi milimetri mai sus, trei rasuciri spre dreapta... Nu se misca! Nenorocita nu se misca! Ce dracu' vrea sa-nsemne asta? Un nou soi de mina? Una de care nici nu ne-au pomenit? Dumnezeule mare, fa-ma sa scap de aici! Duca-se la dracu' tribunalele lor martiale si acuzatiile lor de l asitate! Vreau sa traiesc. Cu putin noroc, se sfrseste razboiul pna ma condamna ei . Ratiunea mi dicteaza sa ma ntorc si sa o iau la goana. Trupul meu nsa, ntr-un mod de tasat si parca facndu-mi n ciuda, ramne pe loc. Bun, am ramas. Ei, acum ce fac? Sa scot blestematia asta afara nainte de a o dezamorsa? De ce nu, cnd nu-i vorba dect sa te sinucizi? n tot acest timp cnd eu stau fara sa fac nimic, blestemata de mina zace acolo, dis retuitoare, n pamnt. Privind n sus, la mine, cu obraznicie. Batndu-si joc de mine. A poi, mi vine o noua idee, si mai ngrozitoare: daca e o mizerie de-aia cu efect ntrzi at? Tinnd n continuare calota cu dreapta, mi vr usor mna stnga pe sub corpul minei. p sa trag cu dintii smocurile de iarba de pe ambele parti. De ce n-or dresa nist e nenorocite de maimute sa faca treaba asta? Alea ar putea sa-si foloseasca si mi nile si picioarele. Si n plus, ar face si o treaba mai buna, pentru ca n-ar trebu i sa se lupte tot timpul cu spaima. De ce nu s-o fi gndit nimeni la asta mai de m ult? Au folosit porumbei, si cini, si cai, si porci, de ce nu si maimute? (n Polon ia foloseam porci. i mnam peste cmpurile minate pentru ca sa curete drumul. Necazul era ca porcii ajunsesera sa valoreze greutatea lor n aur, si n cele din urma s-a hotart ca oamenii sunt mai ieftini). Cu o ncetineala chinuitoare, am tras mna n sus. Era mai grea dect prevazusem, dar n s frsit era afara, la vedere, n toata grozavia ei. Oribil de urt obiect. Tare i-as ma i fi dat un sut puternic, s-o vad zburnd, dar placerea asta trebuia amnata pna cnd a s fi reusit s-o dezamorsez. I-am chemat sl pe ceilalti. Porta si Legionarul se trra pna la mine. Porta, desi nu facuse o pregatire speciala, era un geniu n mecanica, el se uita nti la mina si ap oi mi arunca o privire dispretuitoare: Tmpit nenorocit ce esti! Ai ntors mizeria asta de mina exact pe dos! Asta nu-i un fir frantuzesc normal, credeam ca pna si tu ai fi n stare sa-ti dai seama. Se ntoarse si-i facu semn Micutului: Adu-ne o cheie franceza! Cheia aparu. Un timp, Porta studie mina. n regula, ntoarce-o din nou. M-am supus, cu un aer umil. Legionarul si sterse palmele transpirate de turul pan talonilor. Porta ridica cheia. Bun, baieti! Capetele jos, minile pe fund! Se apleca spre mina, fredonnd ca pentru sine o frntura de melodie aleasa ntmplator: Ce va fi cu noi, iubito? Vom fi fericiti sau tristi? Cum o vom sfrsi, iubito? n lacrimi, sau optimisti? Tepeni ca niste bete, Legionarul si cu mine stateam si-l priveam. Porta ridica mn a cu nepasare. Uite-o! rnji el spre noi. Inofensiva ca un pui de gaina. Se ntoarse si se mpauna catre ceilalti, tinnd mina sub brat ca pe o minge de rugby. Deodata, o arunca spre Gregor.

Ia-o! ncearca tu! Eu nu ma descurc cu ea! Gregor scoase un tipat ascutit de groaza si se arunca la pamnt. Porta se apleca s pre el, ridicnd din sprncene. Ce-i, mititelule? Te-ai speriat? Imbecil nenorocit! i spuse Gregor dndu-i suturi la gioale lui Porta. Ticalos prost si nenorocit ce esti! Terminati odata, spuse Batrnul cu oboseala n glas. N-am chef de joc si distractie. Gnditi-va totusi ca am pierdut sase oameni pna acum cu treaba asta. mi plnge inima, spuse Porta. Hai, Sven, da-mi gumarii. E rndul meu sa fiu erou. mi lua bocancii si se ndrepta spre fruntea coloanei, sa-si ocupe locul, dar nu fac u dect ctiva metri si se opri, se apleca, examina locul si ne facu semn Legionarul ui si mie, care ne aflam n spatele lui. Ne-am uitat unul la altul. Stiam ce se ntmp lase: Porta daduse de o mina n releu si avea nevoie de nca cineva sa-l ajute. Care dintre noi sa fie? Avui o clipa de ezitare, si atunci Legionarul ridica din ume ri si nainta. Va fi rndul meu data viitoare, si n clipa aceea, mi-as fi dorit sa fi fost eu cel care s-a dus de data asta, ca sa scap. Porta si Legionarul se trra, urmarind firul. Existase cndva o vreme cnd ei ar fi put ut taia pur si simplu nenorocitul de fir si gata, dar de atunci inamicul devenis e mai destept.Acum nveleau firul n cupru. Daca l atingeai cu ceva metalic, curentul trecea prin el si detona mina. Ne trebuise ceva timp pna sa descoperim acest nou truc. Inamicul avea grija sa nu lase instructiunile de folosire prin apropiere, iar noi pierdusem ctiva oameni pna sa descoperim secretul. Acest mic cadou special fusese agatat ntr-un pom si era conectat la trei grenade 10,5. Porta striga enervat peste umar: Vino ncoace, pentru Dumnezeu! Doar nu ne ducem la biserica! Cu o dureroasa strngere de inima, mi-am dat seama ca eu trebuie sa ma duc, cu une ltele necesare; ca sa scoatem nenorocitul de detonator. Nu era o treaba usoara. Multi oameni buni avusesera un sfrsit rau pe cnd demontau detonatoare, si, n plus, exista oricnd riscul ca inamicul sa ne fi pregatit nca o mica surpriza pentru a ne arunca n aer. Porta, pe jumatate urcat n copac, tinea cele patru fire care veneau dinspre mina. M-am ntins n fata, strngnd bine uneltele. Era o mina T. Detonatorul nu era mai mare dect un pachet de tigari, dar mie-mi era prea de-ajuns. Pe una din grenade, vreu n glumet scrisese mesajul: Lua-v-ar dracu, Friti blestemati". Era semnat, simplu, Isaac. Daca te gndeai, puteai sa vezi punctul de vedere al necunoscutului Isaac. Nimeni cu un astfel de nume nu avea vreun motiv special sa ne iubeasca. Prin cine stie ce minune, am avut noroc. Ne-am descotorsit de mina antitanc si d e declansatorul ei disimulat, si am furat cteva clipe de odihna desi ne simteam o arecum cu un picior n groapa. Ne-am asezat pe jos, nghesuiti, n semicerc, si am fum at ceea ce, n conditiile date, era strict interzis. Stiti ce? spuse Porta deodata. Pun pariu ca daca nea Adolf ar fi obligat sa vina ca noi pe un cmp minat timp de o jumatate de ora, n-ar mai fi asa al naibii de t antos... Si poate nici n-ar mai tine asa mult la nenorocitu' asta de razboi! Gndul asta, spus asa de simplu, ne nveseli pe toti. Sedeam acolo si rdeam fara gril a, pna cnd ajunse la noi restul grupei, condus de locotenentul Brandt, care raspun dea de ntreaga operatiune. Brandt fusese cu noi nca de la nceput. Disparuse din tim p n timp, la cursuri de pregatire, dar se ntorsese de fiecare data la noi si aveam tendinta sa-l consideram mai curnd ca pe unul de-al nostru dect ca pe un ofiter, pna-ntr-acolo nct i spunem pe numele de botez si l tratam cu stilul nostru propriu de familiaritate obscena. Era un adevarat ofiter de front si unul dintre putinii o ameni care reuseau sa ne impuna un anume respect altfel acordat cu mare greutate . Ticaloase mine, mormai el. Daca o mai tine mult tot asa, o sa sfrsim cu totii jucn d arsice, la casa de nebuni. O sa visam nenorocitele de mine, zise Porta, si cnd o sa ne-ntoarcem acasa si-o s a ne sapam gradina de zarzavat. O sa ne trezim ncercnd sa detonam si cartofii, uitn d unde, ne aflam. Porta spunea totdeauna cnd", niciodata daca". Cred ca de fapt toti gndeam cam n aceia si, termeni, dar cei mai multi dintre noi erau prea superstitiosi pentru a o spu ne cu glas tare. Pe undeva, nu reuseai nicicum sa-ti imaginezi ca ntr-o zi s-ar p

utea sa-ti vina rndul sa sfrsesti ntr-un sant, lnga o cutie de bere cotinnd actele ta le personale. Te gndeai deseori la moarte, te trecea o sudoare rece, dar n strafun dul inimii nu puteai crede cu seriozitate ca asta ti s-ar putea ntmpla tie vreodat a. Destul de des, naintea unui atac masiv, ajutam la pregatirea mormntului comun, l captuseam cu fn, nfigeam crucile mici de lemn. Niciodata, n tot acest timp, nu-ti imaginai propriul cadavru aruncat acolo, mpreuna cu ale altora, desi, Dumnezeu mi -e martor, moartea era o experienta foarte la-ndemna. De cte ori pe zi nu auzeai s uieratul ascutit al unei grenade, bufnitura ei n cadere, apoi explozia, apoi tipe te de durere, ca sa-ti dai seama ca omul care se aflase lnga tine cu o secunda n u rma nu mai era... De cte ori, nu se ntmplase ca jumatate din pluton sa sara n aer, d e jur-mprejurul tau sa zaca numai oameni morti sau muribunzi si tu singur sa fi r amas teafar? Stiai ca norocul nu poate dura o vesnicie si totusi, instinctiv, si mteai ca norocul tau era cu siguranta inepuizabil. Porta iar mnca. De data aceasta era o cutie cu conserve de ananas pe care o gasis e ntr-un jeep american abandonat. Curios cum niciodata pna acum nu am apreciat ananasul la justa lui valoare, spuse el meditativ. Primul lucru pe care o sa-l fac cnd s-o sfrsi razboiul o sa fie sa ma duc ntr-un restaurant si sa ma ndop pna mi s-o face rau si mi-o iesi pe urechi. Acesta era, fireste, semnalul pentru una din distractiile noastre preferate: joc ul de-a cnd s-o sfrsi razboiul...". De fiecare data vorbeam despre asta cu o vigoare rennoita si, cumva, jocul nu-si pierdea niciodata atractia, desi dintre noi toti Heide era singurul care stia si gur ce vroia sa faca n viata. Era deja subofiter si se hotarse demult sa faca cere re pentru a fi primit la cursurile de ofiteri. n acest scop, el si consacra zilnic d parte din timp, indiferent unde eram si ce faceam, nvatarii a zece pagini din Manualul Campaniilor Militare. Ne bateam joc de el fara mila, desi eram probabil putin invidiosi pe hotarrea; lui ncapatnata de a reusi. Toti stiam, dar nimeni nu ar fi recunoscut, ca am fost ostasi pentru prea multa vreme pentru a ne mai pute a ntoarce la viata civila, obisnuita. Batrnul zicea ca numai fermierii si pot relua n mod fericit activitatea dinainte de razboi si, probabil, avea dreptate. Pentru m ine fermierii erau, oricum, o rasa aparte. Arata-le numai un cmp de cartofi, sau un sir de meri, si ai toate sansele sa-i vezi iesindu-si din minti. Multi fermie ri au dezertat din cauza unui mar n floare. Aporoape toti erau prinsi doua-trei z ile mai trziu si carati n fata curtii martiale unde bolboroseau nfrigurati vrute si nevrute despre porci sau pruni. Din nefericire, nici o curte martiala, din cte a m cunoscut, nu putea sa nteleaga socul pe care l traiau acesti oameni pusi fata n f ata cu o particica din adevarata natura vie, iar rezultatul era, inevitabil, plu tonul de executie. Trecusera zece ore de cnd pornisem sa croim drum prin cmpul de mine. Zece ore de t ensiune, zece ore de mers, ntr-adevar, pe calea mortii, zece ore fara ntreruperi, caci ce nseamna o pauza de douazeci de minute ici si colo, cnd stii ca treaba nu-i facuta nici pe jumatate? Dar, n cele din urma, ne-am apropiat de sfrsit. Tocmai fixasem indicatorul alb de trecere fara pericole a tancurilor si ne puteam destinde. Eram pe punctul de a nf ige ultimul par, cnd cu coada ochiului am vazut ceva. M-am oprit si m-am uitat n s us. Ceilalti stateau ntepeniti ca niste statui, cu gurile cascate si cu ochii hol bati. Toti se uitau spre locotenentul Brandt. Se afla ceva mai departe de grupul principal, cu picioarele imobilizate, cu bratele putin departate de corp... De spaima, am simtit cum mi se face pielea de gaina pe mini si pe picioare. Stiam fo arte bine ce nsemna pozitia aceea stranie: Klaus se afla direct pe mina. Cea mai mica miscare si ea va exploda. Puteam sa vad firele care porneau de la ea. Klaus stia probabil la fel de sigur ca si noi ceilalti ca i venise ceasul. Cei aflati mai aproape de el au nceput sa se retraga, pas cu pas, mergnd de-a-ndaratelea. Si ei erau n mare pericol. Era evident, din pozitia firelor, ca era legata de altele . Unul singur manifesta dorinta sa se repeada nainte, ntr-o ncercare eroica, dar, f ara ndoiala, sinucigasa, de a veni n ajutorul locotenentului si acesta a fost Micu tul. L-am retinut prin forta si a fost nevoie de trei dintre noi pentru ca s-o p utem face. Abia reusisem sa-l linistim, cnd pe Barcelona l apuca o criza de nebuni e si ncepu sa se trasca ncet spre Klaus, care continua sa stea imobilizat n capcana

mortii. Prinde-l pe tmpitu' ala de nebun, striga Porta. Fata locotenentului era oribila, ca de plumb. Era unul dintre cei mai curajosi o ameni pe care i cunosteam, dar chiar si cei mai bravi oameni au dreptul la o oare care ngaduinta cnd se afla pe o mina amorsata. Noi pregateam o seringa cu morfina, scoteam bandaje si fase. Daca, printr-un miracol, supravietuia, ar fi avut nevo ie de toate bandajele de care dispuneam. Legionarul si scoase revolverul. Intenti a lui era clara: orice s-ar fi ntmplat, Klaus nu trebuia sa sufere mai mult dect er a necesar. Considerati-o crima, daca vreti, dar el fusese mpreuna cu noi timp de sase ani, luptfnd umar la umar cu oamenii de sub comanda lui n unele dintre cele mai grele momente ale razboiului. Cnd cunosti, iubesti si respecti pe cineva asa cum l cunoastem, l iubim si l respectam pe Klaus, nu te mai intereseaza prea mult c e va gndi restul lumii, ci vei merge mai departe, facnd ceea ce trebuia facut. Sa fii prins n acest mod de o mina relativ simpla, expus privirilor tuturor, era una din ironiile razboiului att de greu de suportat. Si totusi, cred ca era aproa pe inevitabil ca ceva asemanator sa se ntmple. Dupa zece ore de munca ncordata n mij locul unui cmp de mine, nu este foarte surprinzator daca atentia te paraseste pen tru o clipa sau doua. Din nefericire, absenta atentiei fie si pentru o fractiune de secunda este prea adesea fatala n asemenea circumstante. Deodata Porta i striga lui Klaus: Sari! Este singura ta sansa! Klaus ezita si cine l-ar putea acuza! Una e sa spui ca e unica sansa si cu totul altceva sa ai curajul sa-ti ncerci norocul. ntre timp, noi asteptam. Si moartea si ea, la fel de rabdatoare, o prada care era foarte sigura. Dupa un timp zece minute? O jumatate de ora? Zile, saptamni, luni? Parea o vesnic ie Klaus a ridicat mna spre noi n semn de adio, si-a ndoit genunchii pregatindu-se pentru unica sa sansa... Mi-am acoperit urechile cu minile. Klaus a ramas n pozitia aceea ca un alergator n asteptarea pistolului de start. Cred ca toti i-am mpartasi agonia ultimelor lui gn duri. Atta timp ct ramnea pe loc era un om viu; n momentul n care se misca, el devene a, probabil, un om mort. si nfipse vrfurile degetelor n pamnt pregatidu-se pentru mom entul cnd trebuia sa-si ncerce norocul. Apoi, deodata, se ndrepta din nou. Aruncati-mi mantalele de lupta! Zece mantale fura aruncate imediat spre el. Numai trei au ajuns la el. Micutul s e repezi din nou, dar Porta i trase pe loc o casma si l trnti la pamnt. Sa-i multumesti din partea mea, spuse Klaus cu gravitate. si nfasura cele trei mantale n jurul corpului protejndu-si abdomenul si pieptul cum putea mai bine. Apoi ridica din nou mna n semn de salut. Sari! Pentru numele lui Dumnezeu, sari! M-am auzit imediat si pe mine soptind comanda dar sunetul se neca n dangatul brusc nlantuit al clopotelor din ntreaga tara. Clopotele anuntau eliberarea Frantei. Vnt ul ne aduse dangatul victorios care striga ca Franta este libera. Oamenii uitase ra ororile razboiului, iadul debarcarii din Normandia, cladirile ruinate si cmpur ile devastate. Stiau numai ca erau din nou liberi. Pe strazi soldatii americani dansau cu fetele franceze. Vive la France! Mort aux Allemands!" Locotenentul Brandt si ncorda muschii si sari. Iar o explozie care ne sparse timpa nele acoperi dangatul clopotelor. O limba de foc... Am sarit nainte. Ambele picio are i fusesera retezate Unul zacea n apropiere, lnga el, celalalt Dumnezeu stie und e era. ntregul corp i era acoperit de arsuri, dar era contient nca. Batrnul i facu imediat injectia cu morfina. Porta si cu mine i legaram bandajele n j urul cioturilor picioarelor. Uniforma i atrna n zdrente: se simtea miros de carne f ripta. Klaus strnse din dinti ct putu, dar curnd durerea ncepu sa l rapuna si tipetel e lui de durere izbucnira si se mpletira cu dangatul vesel al clopotelor. Mai faceti-i morfina! striga Micutul care si venise n fire dupa lovitura de cazma a lui Porta. Nu mai avem, spuse Batrnul ncet. Micutul se ntoarse spre el. Ce dracu vrei sa zici, ca nu mai avem? Ce am zis, spuse Batrnul aruncnd seringa cu un gest de dezgust. Nu mai avem morfin

a. Ce mai putem face? Nu prea mult. Numai sa ne asezam lnga locotenent si sa mpartim agonia cu el. Cineva i puse o tigara ntre buzele care se nvinetisera deja. O sa-ti fie bine... O perioada simpatica la spital... O sa fie n regula cnd o sa te ducem la baza... Auzi clopotele? E sfrsitul razboiului! Sfrsitul razboiului si curnd sfrsitul vietii nsasi pentru locotenentul nostru. Muri peste cteva secunde si noi porniram napoi prin cmpul de mine, printre indicatoarele albe pe care el ne ajutase sa le instalam, purtndu-l pe umeri, o procesiune mort uara avnd ca acompaniament clopotele triumfatoare. Micutul mergea n frunte. Porta n cheia procesiunea cntnd din fluierul sau o melodie melancolica. Era "Calatoria leb edelor salbatice", una dintre melodiile care lui Klaus i placeau cel mai mult.

CAPITOLUL TREI Rusul, locotenentul Koranin din Batalionul estic 439, mpreuna cu compania sa de t atari, facu o descoperire uimitoare: ntr-un avion de desant american, lnga trei of iteri morti, zacea o caseta cu documente. Koranin puse imediat mna pe caseta cu d ocumente si alerga cu ea la comandantul companiei sale, care cu aceeasi iuteala hotar ca este o problema de competenta generalului Marcks, comandantul Armatei a 84-a. n consecinta, cei doi au plecat mpreuna cu pretioasa caseta cu documente. Generalul si dadu imediat seama de valoarea descoperirii lui Koranin si nu pierdu nici o clipa, transmitnd imediat vestea Armatei a opta. Spre surprinderea si ind igantea lui nsa, la Armata a Opta i s-a rs n nas si i s-a comunicat gratios ca ceea ce spune el este un nonsens. Un timp, generalul Marcks fu prea nmarmurit de furi e pentru a mai face altceva dect sa stea si sa fumeze, n timp ce ajutorul sau de cm p sedea plin de tact de-o parte si citea pentru sine continutul nenorocitei de c asete du documente. Ambii erau convinsi ca actele sunt autentice. Nu cumva credeti ca Serviciul Secret... Generalul asa credea. Serviciul Secret trebuie informat imediat. Nu ncape ndoiala ca documentele sunt de cea mai mare importanta. Urmatorul pas a fost sa-l contac teze pe feldmaresalul von Rundstedt si sa-i spuna ca el, generalul Marcks, detin ea planuri strict secrete ale aliatilor referitoare la invazia din Normandia. Pl anurile demonstrau clar adevarul asupra ceea ce pna acum era considerat o chestiu ne de pura conjunctura: recentele debarcari erau numai preludiul invaziei totale pe care toata lumea o anticipa n ultimii patru ani. Prostii! zbiera von Rundstedt si trnti telefonul. Ramase neclintit n convingerea lui. Planurile erau falsuri. O capcana pusa la cal e intentionat. Au fost plantate acolo pentru a prinde n mreje exact niste creduli prosti ca generalul Marcks. Daca e s judecam, nsesi debarcarile au fost efectuate cu intentia de a induce n eroare. Von Rundstedt avea propriile sale idei asupra acestui subiect. Fireste ca Aliatii planuiau o debarcare, orice idiot stia asta, dar debarcarea din Normandia nu era preludiul ei. Ba fusese conceputa ca o foar te complicata diversiune. Luati-i generalului Marcks comanda! ordona von Rundstedt iritat. Omul asta e un idiot. Viseaza, si nu are dreptul sa aiba comanda unei armate. Descotorositi-va de el. PE MUNTELE GOLGOTA Era noapte. Ne deplasam pe trei coloane spre cota 112. O ceata deasa, venind din spre Marea Nordului plutea n aer, si si facea drum sub hainele noastre, sub pielea noastra, cobora n piepturile noastre si ne patrundea pna la oase. Noi marsaluiam undeva, spre coada uneia dintre coloane. Avangarda disparuse de mult n ceata. Tre cuse o vreme de cnd i vazusem ultima data si luam drept de la sine nteleasa, pe ncre dere, prezenta lor permanenta n fruntea coloanei.

De data asta, Porta nu vorbea despre mncare. Se ancorase n cel de-al doilea subiec t preferat de conversatie si nsira una din interminabilele lui povesti despre pro stituate. Batrnul ncheia coloana mergnd apatic, cu capul ntre umeri, cu nelipsita-i pipa nfipta n coltul gurii si casca atrnndu-i de arma. ntotdeauna i spusesem Batrnul hiar de la nceput. De fapt, el era feldwebel Willy Beier, conducatorul plutonului nostru. Ilustra foarte putin ideea armatei despre ostasul perfect strivind drum ul cu o pereche de bocanci cu cteva numere mai mari dect masura lui, avnd uniforma ponosita si barba nerasa de o saptamna, dar era cel mai bun conducator de pluton pe care l-am cunoscut vreodata. Am cotit, parasind soseaua, si mergeam acum prin ceea ce, n urma cu cteva zile, er a o ntinsa si minunata padure. Copacii erau nsa acum doborti, pamntul rascolit de tr ecerea senilelor de tancuri; tot felul de resturi arse, jeepuri abandonate, cami oane rasturnate zaceau, unele lnga altele, pe tot terenul. Nici gramezile de cada vre umane nu erau mai rare. Isuse, au avut nitica treaba astia, mormai Micutul, parnd pentru prima oara n viat a aproape impresionat. Porta facu o binevenita pauza n povestirea sa despre dame si prostitutie. Obuze grele, spuse el. E un tip nou de mortier, l contrazise Heide care era ntoteauna la curent cu ultime le informatii. Se evapora pe uniforma si te ard. Nostim, nostim! spuse Porta aplaudnd. Abia astept sa ncerc una! ntr-adevar, cadavre carbonizate erau la tot pasul. Si mai erau si alte privelisti cutremuratoare. Proptit de trunchiul unui copac, era un corp fara picioare. Pic ioare si mini erau mprastiate peste tot. Micutul dadu peste un cap retezat, acoper it nca de casca si i dadu un sut puternic de se rostogoli ca o minge de fotbal. Le gionarul, care de obicei nu era cea mai impresionabila persoana, si puse mna la gu ra si si ntoarse privirea. Sunt cteva lucruri, care pur si simplu mi ntorc stomacul pe dos, ne spuse el. Si ve derea capetelor de oameni topaind asa, singure, se ntmpla sa faca parte din aceast a categorie. E ca ntr-un abator aici, remarca Gregor ntr-una din rarele sale dovezi de imaginat ie. Peste tot atrna halci de carne. Mai curnd ca n bucataria iadului, daca vreti parerea mea, spuse Porta. Pun pariu c a aici e suficienta carne fripta sa hraneasca jumatate din Armata germana o sapt amna ntreaga. Mai taceti din gurile alea scrboase! izbucni Batrnul deodata. Ne cufundaram ntr-o liniste jenanta. Porta tocmai ncepuse sa ntrebe daca ne-a spuso vreodata pe aia despre...", cnd pamntul se zgudui si dudui sub picioarele noastre si se auzi zgomotul asurzitor al unei explozii. Instinctiv, am cazut n genunchi toti ca unul. Aruncati chistoacele! mprastiati-va! Ne-am mprastiat n graba. O tromba de flacari tsni stralucitoare spre cer, peste cap etele noastre. Probabil ca venea dinspre bateriile Dora, baterii de rachete cu d ouasprezece tevi. n sir indian, aplecati de la mijloc, ne-am furisat la adapostul unuia dintre zidu rile de piatra care abundau n aceasta parte a tarii. Inamicul ne facea viata mai grea dect era absolut necesar, schimbndu-si pozitiile dupa fiecare noua salva, mun cind din greu sa-si mute tunurile n locuri noi pentru a trage asupra noastra din cine stie ce punct neasteptat. Miscati-va odata, n-auziti? suiera Batrnul. Se apropie tot mai mult. Acusi-acusi ne cad n crca. Remarca era absolut justificata: chiar n spatele nostru se ridica un nor de fum d ens, strabatut din cnd n cnd de flacari purpurii. Judecnd dupa urletele si tipetele n fioratoare care ne ajungeau la urechi de dincolo de nor, se parea ca multi nefer iciti o patisera. Ne strecuraram pe lnga zid. Protectia pe care ne-o oferea acesta era mai mult psi hologica dect reala, dar din fericire nimeni nu statea sa se gndeasca atunci la as ta. Un locotentent de artilerie, observator din linia nti, sari deodata dintr-o ga ura de obuz si ne ntmpina mnios. Era plin de noroi si de snge si avea o rana proaspa ta n frunte.

Ce dracu se ntmpla aici? ntreba e. Cine raspunde de adunatura asta de cretini? Locotenentul major Lwe, care l nlocuia pe fostul nostru locotenent, Brandt, tremura de enervare: Cui i zici tu adunatura de cretini? Locotenetul si ridica bratelel spre cer, ntr-un gest de disperare. Nenoricitei dumitale de companii, fireste! Nu puteti sa plecati dracului de-aici ? Atrageti focul inamicului spre noi! Ghemuiti n spatele zidului de piatra, noi urmarea discutia cu interesul nostru ob isnuit pentru astfel de ocazii. Vrea un sut zdravan n fund, declara Porta cu voce tare. Ce-si nchipuie ca facem ai cea? Ca ne jucam de-a baba oarba? Bateria de rachete era asezata pe pozitie, la cteva sute de metri distanta, pe ce alalta parte a drumului. Proiectilele veneau mereu, dese si rapide, iar umbrela de foc lumina aerul cetos pe distante de kilometri. Noi continuam sa stam la adapostul iluzoriu al zidului, gramada, nghesuiti unul nt r-altul, Flacarile nu mai erau acum asa departe. si adunau fortele si, fara ndoial a, vor navali si ne vor nghiti. Locotenentul Lwe dadu ordin sa pornim n sir indian, subliniind ca vrea sa plecam ntr-adevar unul cte unul si sa nu se produca agitati e si indisciplina pentru ocuparea locurilor din frunte. Am pornit disciplinati. Ne departasem foarte putin cnd, uitndu-ma napoi, am vazut o avalansa de flacari rostogolindu-se de-a curmezisul drumului si lovindu-se de b aza zidului care fusese adapostul nostru. Pentru o clipa conturul unui om se pro fila pe lumina orbitoare, apoi si ridica ncet minile si cazu napoi, n flacari. Era ar ogantul locotenent de artilerie. Daca n-ar fi pierdut atta timp pentru a ncerca sa -l puna la punct pe locotenentul Lwe, poate ca ar mai fi viu. Dar, asta-i viata, cum mi reaminti vesel Porta. Mi-am amintit de alta ocazie cnd, din pura ntmplare, lucrurile au iesit bine pentru noi si prost pentru altii, iar Porta a facut aceeasi remarca. Grupul nostru se adapostea ntr-o padure n compania unor oameni dintr-un corp de tehnicieni. Ploua c u galeata si dupa putin timp eram la fel de uzi ca si cnd am fi stat sub cerul li ber. Micutul, ca de obicei, se plictisise sa nu faca nimic. Mi-ajunge! declara el. N-am putea sa plecam mai departe? Si asa, a trebuit sa plecam. nainte de a ne fi departat cu 50 de metri se auzi o explozie asurzitoare si att copacii ct si tehnicienii au sarit n aer n mici farme. Iar alta data, mi amintesc, ne instalasem ntr-o casa parasita ntr-un sat am uitat u nde eram si el juca o partida de carti cu un grup de baieti de la aruncatoarele anititanc. Numai purul noroc a facut ca ochii lui Porta sa rataceasca tocmai n co ltul aceia de camera unde se puteau vedea doua srme pe lnga plita. Stati asa, spuse el. Ce-i acolo? Fiind suspiciosi att prin natura ct si prin experienta, noi am pus jos cartile si am nceput sa urmarim srmele. Baietii de la aruncatoarele antitanc au ramas la locu rile lor njurndu-ne ca am ntrerupt jocul. Cteva secunde mai trziu noi urmarea srmele upa ce iesisem pe usa din spate si nainte de a ajunge la capatul lor casa sari n a er, cuprinsa de flacari. Dar, asta-i viata. n cele din urma am ajuns la cota 112 si am preluat-o n ordine de la compania pe ca re ni se ordonase s-o eliberam. Erau SS-isti din Divizia a 12-a Panzergrenadiere n, din diviziile Hitler Jugend. Nici unul dintre ei, cu exceptia ofiterilor, nu avea mai mult de 17 ani, dar n ultimele trei zile acesti baieti linistiti, tepeni , mbatrnisera, devenisera adulti cu fetele brazdate, cu capul vrt ntre umeri, cu ochi i ficsi si adnciti n orbite. Mai mult de jumatate din compania lor cazuse n lupta. La sosirea noastra, ei si-au mpachetat fara un cuvnt efectele si au ramas n picioar e, asteptnd semnalul de plecare. Predasera pna si situatia cartuselor folosite. Er au un model de perfectiune si asta era cea mai trista priveliste din lume. Ne ui tam la ei cum plecau si dadeam din cap a uimire. Numai Heide era impresionat fav orabil. Asa o disciplina v-ar trebui! spune el cu admiratie. Ce mai soldati sunt baietii astia! Vedeti, ei si merita ofiterii pe care i au... Ati vazut? Toti aveau Crucea de Fier Clasa I-a, fiecare om... Doamne, ce n-as da sa fiu comandant de pluton la baietii astia!

Sa-ti fie de bine, spuse Porta laconic. Este absolut sinistru, daca vreti sa-mi stiti parerea. La dracu, cu nenorocitii astia de eroi, adauga Micutul pentru echilibru. Ramasesem n picioare uitndu-ne lung cum coloana se ndeparta si cum acesti adevarati batrni, nsirati doi cte doi, dispareau din cmpul nostru vizual, dincolo de vrful dea lului. Uniformele le erau imaculate, tinuta militareasca, echipamentul stralucea si scnteia prin ceata toate astea dupa trei zile de lupte grele! Pentru noi toti , cu exceptia lui Heide, privelistea era aproape insuportabil de patetica. Pentr u Heide ea parea perfectiunea nsasi. Ochii i straluceau si parea incapabil sa pric eapa cum de noi, ceilalti, simtim altfel. Du-te dupa ei, daca asta vrei, mormai Porta. Cine dracu' te opreste, attator de r azboi nenorocit ce esti! Heide a ramas indiferent la cuvintele lui Porta. Dupa toate probabilitatile nici macar nu le auzise. Era pierdut n propriile visuri intime despre glorie. n imagin atia sa el se visa deja ofiter ntr-un regiment traznet. I-am vazut mna ridicndu-se spre piept, fara ndoiala cautnd Crucea de Cavaler care ntr-o zi va trebui sa i mpodob easca tunica. Micutul dadu din cap a dezgust. Rupse n graba doua crengute si le l ega mpreuna n forma de cruce. Na! Vezi daca ti e buna ca marime! Heide l privi cu ochii goi si-i adresa un zmbet mai curnd frumos, desi absolut gol. Micutul se ntoarse si trase un scuipat. ncepu sa ploua, iar picaturile reci rapaiau dezolant pe castile noastre si ni se scurgeau pe spate n jos. Ce clima nenorocita era n partea asta a tarii! Ceata, plo aie, vnt, noroi noroi n special. Nu te puteai misca fara sa te nnamolesti. Era un fel de clei gros, lipicios si ro su, care se agata cu ncapatnare de uniforma si de echipament si care lasa o pata r osiatica pe orice. Putin nainte de caderea serii inamicul ataca. Ei nu stiau ca trupele S S care apa rasera pozitia n ultimele trei zile fusesera retrase si noi nu-i lasaram sa se ap ropie suficient pentru a-si da seama de schimbare. Noi aveam propria noastra dis ciplina ndrjita cnd ne aflam n bataia focului, disciplina nvatata n conditii amare, p frontul rusesc. Inamicul parea sa fie reprezentat aici mai ales printr-un regiment canadian. i ur am n mod special pe canadieni si metodele lor sadice. Auzisem ca ei obisnuiau sa lege prizonierii cu srma ghimpata si sa-i atace cu tancurile si stiam sigur ca da ca am fi cazut n minile lor, lucrul cel mai bun la care puteam spera era un glonte n ceafa. Dupa un timp, canadienilor li s-au alaturat Highlander-ii, iar scotienilor nu le purtam vreo ranchiuna speciala. Ba am mers pna acolo nct am salvat trei raniti deai lor care se ncurcasera n srma ghimpata a transeelor noastre. Baietii nenorociti erau ngroziti si evident sub impresia ca i vom mpusca la prima vedere. Dumnezeu sti e de unde aveau o asemenea informatie. Propaganda, presupun. Zvonuri raspndite de ziaristi cu limba ascutita care, dac-ar fi dupa mine, ar merita sa fie macelari ti pe loc fara nici o problema. Ne-am petrecut ntreaga zi sub foc continuu. Britanicii lansau un atac aerian asup ra Caenului, iar cerul era plin de bombardiere si obuze si alte proiectile zbura toare. Sper, pentru Dumnezeu, ca nu se gndesc sa ne trimita ncolo, mormai Porta dnd din ca p n directia Caenului. Tineti minte cum a fost la Kiev, cu rusii la numai doi pas i n spatele nostru tot timpul? Ce dracu! Nu pot sa sufar lupta n orase. Dar despre Roma, ce zici? l provoca'Micutul. Te-ai distrat al dracului de bine la Roma, daca-mi amintesc eu bine. Ca prin minune ai scapat sa nu ajungi cardinal. Ei, Roma a fost altceva, zise Porta. O mitraliera inamica mprosca terenul din fata noastra cu o ploaie de gloante. Cas ca lui Barcelona i zbura din cap si se rostogoli pna la capatul transeei. El tipa si se apleca sa si-o ridice. Adunatura de scotieni nenorociti! Hai, veniti ncoace si va arat eu voua! O brusca acalmie n furia macelului. ntinseram repede mantalele si ne asezaram la c apatul transeei, la un joc de carti. Ochii mici si stralucitori ai lui Porta ful gerau pe sub sprncenele stufoase iscodind ntr-o parte si n alta n ncercarea de a vede

a ce carti au ceilalti n mna. Heide, mereu banuitor, si tinea cartile la piept si t ragea din cnd n cnd cu ochiul la ele. Era, probabil, o precautie nteleapta, se stia ca Porta trisa ntotdeauna si ca ochii lui erau adevarate raze X. Din expresia de pe fata lui Gregor, mi-am dat seama ca se gndea la o smecherie cu cel putin toate cinci cartile. M-am ntors sa ma uit la Micutul, dar acesta era departe, ntins pe spate, cu picioarele lui urt mirositoare sprijinite pe geanta unei masti de gaze, scobindu-si dintii cu limba. Doamne, cum i mai miroseau picioarele! Trebuie sa f i fost saptamni de cnd nu mai vazusera apa, si numai Dumnezeu stie cnd au venit n co ntact cu sapunul ultima oara. Barcelona arunca o privire la cartile din mna si declara pe un ton dezgustat: Hombre! Eu am terminat-o cu voi! Si si arunca pe jos toate cartile. n ultimul timp, Barcelona devenise mai spaniol dect oricnd. Vesnic visa la anii petrecuti n Spania, luptnd n Razboiul Civil. Pastra chiar o portocala uscata n buzunar, ca amintire. E chiar din Valencia, obisnuia sa ne spuna el cu dragoste n glas. Legionarul si lua cartile si le privi fara emotie. N-aveai ce ntelege daca fi stud iai figura. Anii petrecuti n Legiunea Straina franceza si lasasera amprenta asupra lui, ochii sai cenusii erau ntotdeauna ficsi si reci, iar gura ntotdeauna strnsa nt r-o linie sinistra. Mi-era greu sa-mi amintesc daca l-am vazut vreodata rznd. n gen eral ma gndeam ca, probabil, nu-l vazusem, pentru ca daca as fi facut-o mi-as fi amintit cu siguranta ocazia. Batrnul scoase un zgomot din fundul gtului si si arunca jos cartile, apelnd la draga lui pipa sa-l consoleze. ntr-un fel sau altul, Batrnul mi amintea de Kat al lui Er ich Maria Remarque. Batrnul fusese cel care ne nvatase pe toti cum sa recunoastem diversele grenade dupa sunetul pe care-l fac, exact asa cum facuse Kat" pentru gr upa lui. Tot Batrnul fusese cel care ne nvatase aproape tot ce stiam acum, si Dumn ezeu mi-e martor ca multi dintre noi n-ar mai fi fost astazi n viata daca n-ar fi fost el. El