Habitate forestiere din județul Dolj

30
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Biodiversitatea și conservarea ecosistemelor Habitate forestiere din județul Dolj Student: Grosan Ovidiu-Mihail 1

Transcript of Habitate forestiere din județul Dolj

Page 1: Habitate forestiere din județul Dolj

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Biodiversitatea și conservarea ecosistemelor

Habitate forestiere din județul Dolj

Student: Grosan Ovidiu-Mihail

An universitar 2012-2013

1

Page 2: Habitate forestiere din județul Dolj

Importanța pădurilor în țara noastră

România dispune de un covor vegetal natural deosebit de variat si bogat, in care pădurile sunt reprezentative și acoperă aproape 27% din teritoriul național. De la munte și până la mare întâlnim tufișuri și vegetație de stâncă pe crestele munților, pajiști înflorate și păduri seculare de codru la munte și dealuri,stejărete și cerete ori arborete de șleau cu multe specii la câmpie, zăvoaie de plop și salcie în luncile apelor, plante de sărături și nisipuri pe lângă marile râuri și pe litoralul românesc al Mării Negre, ierburi de zonă umedă și stuf nemărginit în bălți și în Delta Dunării. Această mare diversitate biologică este consecința poziției geografice a României situată la interferența climatelor est-european-continental, sud-european-submediteraneean și central-european cu influență oceanică.

Pădurile României se caracterizează printr-o mare bogăție și diversitate de specii forestiere și erbacee (60 de specii autohtone de arbori forestieri, peste 60 de specii arbustive de interes silvicultural, peste 500 de specii erbacee principale, ș.a.m.d.), fapt care asigură mare stabilitate ecosistemelor forestiere și protecția mediului ambiant.

Varietatea vegetației forestiere și a vegetației erbacee asigură existența unei faune autohtone bogate, din care se remarcă circa 10000 de specii de insecte, sute de specii de păsări, 15 specii de reptile, 11 specii de rozătoare, 10 specii de broaște, ș.a.m.d.

Remarcabilă este fauna cinegetică a țării noastre, constituită din urs (5600 buc. Circa 60% din populația europeană), cerb carpatin (9000 buc.), mistreț (46000 buc.), iepure (1100000 buc.), capră neagră (9000 buc.), lup (3000 buc.-40% din populația europeană), vulpe (31000 buc.), pisică sălbatică (8000 buc.), jder de copac (10400 buc.), jder de piatra (2600 buc.), viezure (18000 buc.), dihor (28000 buc.), cocoș de munte (9700 buc.), potârniche (92000 buc.) ș.a.m.d.

Pădurea este o sursă naturală inestimabilă, un bun de interes național, care a fost din timpuri străvechi esențială pentru civilizația rurală (adăpost, lemn, hrană) și care tinde în epoca modernă să fie foarte importantă și pentru civilizația urbană, mai ales prin calitățile acesteia de igienizare a mediului (funcția sanitară), de creare a cadrului natural favorabil pentru odihna și recreerea populației (funcția recreativă), și de cercetare pentru conservarea naturii ( funcția științifică). Pădurea reprezintă desigur baza economică a producției de lemn și alte produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt și funcțiile speciale de protecție, esențiale pentru protecția solului împotriva eroziunii, îmbunătățirea bilanțului hidric și asigurarea purității apelor, ameliorarea factorilor climatici dăunători. Aceasta intervine ca factor activ în purificarea atmosferei de poluanți, în reducerea concentrației de bioxid de carbon și punerea în libertate a oxigenului indispensabil vieții, în reducerea intensității zgomotelor, în protecția florei și a faunei, conservarea și înfrumusețtarea peisajului.

De altfel, profesorul Marin Drăcea spunea în 1938 că: „Aici în sufletul națiunii este începutul și sfârșitul pădurii, Alfa și Omega economiei forestiere...Pădurea nu trăiește numai cu căldura soarelui, cu ploaia cerului, ci trăiește, mai cu seamă astăzi, cu roua inimii românești, care poate face și păstra pădurea în piatră seacă și care atunci când lipsește usucă și cele mai frumoase păduri pe care ni le-a dăruit Dumnezeu iubitor al pământului românesc.”

2

Page 3: Habitate forestiere din județul Dolj

Încă din secolul al XVI-lea, practica socială a împărțit pădurile din Europa, după rolul lor, în păduri destinate producției de lemn (păduri de producție) și păduri destinate să îndeplinească anumite funcții de protecție (păduri de protecție). În România, după cel de-al doilea război mondial, s-a trecut la reglementarea prin lege a funcțiilor pădurilor, astfel că astăzi pădurile țării noatre se impart în:

-păduri cu funcții speciale de protecție, in proporție de 52,1%

-păduri de producție și protecție, în proporție de 47,9%

Compoziția prezentă a pădurilor țării noastre este următoarea: foioase 70,1% și rășinoase 29,9%.

Caracteristici naturalistice ale județului Dolj

Județul Dolj este unul dintre județele reprezentative ale Olteniei și se numără printre județele cu vechi tradiții din România. Existența și dezvoltarea sa în timp a fost legată de râul Jiu, sau, mai precis, de valea acestuia, vale considerată ca o axă geografică și istorică, pe care se află și reședința din toate timpurile a regiunii și către care converg toate căile de legătură. Râul Jiu străbate județul de la nord la sud și este al doilea curs de apă din județ ca importanță, după Dunăre. Etimologia cuvântului Dolj provine din împreunarea cuvântului slav „dolii” sau „dolie”(care înseamnă jos, de jos), cu numele râului, adică Jiul în aval sau Jiul de jos.

În primele atestări documentare ale județelor din Oltenia, datând din secolul al XV-lea, județul Dolj apare sub numele de „județul de baltă”. Din punct de vedere geografic, Doljul este situat în sud-vestul țării și apartine Câmpiei Române, având o suprafață agricolă apreciabilă, dar posedă totuși și o suprafață totală de pădure de aproximativ 78000 ha.

Factorii cei mai importanți pentru indicarea caracteristicilor naturalistice ale suprafețelor acoperite cu păduri sunt factorii climatici, edafici și relieful.

În zona luată în considerare, temperatura cea mai ridicată a fost la stațiunea Craiova, la data de 5 iulie 1916, 41,5 grade celsius, iar cea mai scăzută a fost la aceeași stțiune meteorologică, -30,5 grade celsius, la data de 5 ianuarie 1942. Numărul zilelor de îngheț (cu temperaturi minime mai mici sau cel mult egale cu 0 grade celsius), la stațiunea meteorologică Craiova a fost de 102,6 anual. Oltenia, ca de altfel marea parte a țării, se află sub influența anticiclonilor care vin din est, precum și a climatului mediteranean. Vânturile cele mai importante de pe teritoriul județului sunt Crivățul su Austrul (sau Coșava) și, mai puțin, Băltărețul din sud.

Crivățul bate tot timpul anului din direcția nord-est și est, dar mai mult iarna. Fiind de origine continentală, iarna este rece, dând nastere la geruri intense și la viscole de zăpadă. Vara este mai puțin frecvent, dar când bate, din cauza aceleiași origini continentale, este cald și uscat, secetos.

3

Page 4: Habitate forestiere din județul Dolj

Austrul este vantul care bate dinspre sud și sud-vest, atât iarna, cât și vara, fiind un vânt uscat. Vara, provoacă uneori mari furtuni, iar iarna este uscat și rece, provocând o scădere bruscă a temperaturii aerului, datorită vitezei sale.

Băltărețul bate din sud și este de obicei umed.

Relieful terenurilor acoperite cu păduri este relativ variat, atât pe plan local, cât și pe ansamblu, știut fiind că pădurile se întind de la Dunăre până la zona colinară (inclusiv). În cuprinsul celor 4 ocoale din sudul județului –Calafat, Poiana Mare, Segarcea, Sadova- unitatea geomorfologică este , în cea mai mare parte, câmpie și luncă; în raza ocoalelor din centrul județului (Craiova și Perișor), unitatea geomorfologică este în proporție de 50% câmpie, 10% luncă și 40% versant, iar în cele doua ocoale din nordul județului (Amaradia și Filiași), predomină versantul și foarte puțin câmpia.

Configurația terenului pe care sunt situate pădurile Doljului este in cea mai mare parte plană (mai ales in zona celor patru ocoale din sud –Calafat, Poiana, Segarcea, Sadova) și intr-o proporție mai mică ondulată (în special în raza ocolelor din sud și, în parte, în raza ocolului Craiova -zona nisipurilor). În zona de sud, pe suprafețe foarte mari, se află regiunea nisipurilor, inițial zburătoare și, în prezent, fixate prin împăduriri cu salcâm; aici, datorită vânturilor s-au format numeroase dune , ceea ce conferă terenului un relief foarte ondulat (dune și interdune). Dunele de nisip sunt, în general, joase (sub 2 m înălțime), mai puțin mijlocii (intre 2-5 m) și înalte (peste 5 m înălțime).

În raza ocolului silvic Calafat, la punctul “Cioace”, înălțimea dunelor variază între 2-15 m, versantul din partea vânturilor este mai prelung cu o înclinare cuprinsă între 5 și 10 grade, iar sub vânt, mai scurt și mai înclinat (25-40 grade). Gradul de consolidare a dunelor se reflecta în grosimea stratului de sol și în rezistența ce o prezintă față de acțiunea vânturilor puternice, care pot pune în mișcare cantități importante de nisipuri.

Din punct de vedere al înclinării (pantei), terenul din raza celor patru ocoale din sud, ca și al celor două din centru este, în cea mai mare parte este câmpie plană; pentru aceste suprafețe nu există pantă sau panta este prea mică. Totuși, în raza ocolului Craiova mai există și terenuri înclinate, iar în raza ocoalelor Amaradia și Filiași majoritatea suprafețelor sunt înclinate, prezentându-se aproximativ astfel:

-versanți ușor înclinați (1-15 grade) -45%

-versanți mijlocii înclinați (16-30 grade) -50%

-versanți repezi (31-40 grade) -5%

Din punct de vedere al expoziției, suprafețele înclinate menționate mai sus, prezintă toate expozițiile, și anume:

-expoziții însorite: S și SV;

4

Page 5: Habitate forestiere din județul Dolj

-expoziții parțial însorite: V, NV, E și SE;

-expoziții umbrite: N și NE.

În ceea ce privește altitudinea, aceasta diferă foarte mult: 28-60 m la ocoalele din sud, 61-90 m la ocolul Perișor, 91-180 m la ocolul Craiova și 100-450 m la ocoalele Amaradia și Filiași. În majoritate (60%) sunt altitudini peste 200 m.

Un aspect important de menționat în regiunile din județul Dolj, dar și din întreaga Oltenie este așa numitul fenomen de deșertificare, ilustrat în imaginile de mai jos.

http://romaniaenigmatica.webgarden.ro/panelright/enigmele-naturii/desertul-din-oltenia

http://www.gandul.info/reportaj/desertul-migrator-din-sudul-olteniei-1021723/galerie?p=1#galerie

Speciile forestiere arborescente autohtone din județul Dolj

Arboretele din raza județului Dolj sunt populate cu numeroase specii forestiere arborescente.

În fucție de suprafața pe care o ocupă, pădurile doljene sunt constituite în proporție de 63% din specii forestiere indigene (naturale), și în proporție de 37% din specii exotice, introduse în culturi prin plantații. Dintre speciile natural, o mare pondere o prezintă Quercus frainetto (gârnița) și Quercus cerris (cerul) – prima specie cu 26%, iar a doua cu 16% din suprafața păduroasă. Urmează în ordine, dar la mare distanță Quercus robur (stejarul pedunculat) cu 4%, diverse foioase tari (ulm, acerinee, carpen) cu 4%, plopii indigeni, Fraxinus excelsior (frasinul), salcia și aninul, diverse moi, fiecare cu câte 2%.

Dintre speciile exotice introduce în cultură, cea mai mare suprafață este ocupată de Robinia pseudacacia (salcâm) cu 26% din întreaga suprafață păduroasă, după care urmează Populus x canadensis sau Populus x euramericana (plopii euramericani) cu 9%. Speciile rășinoase introduce în cultură ca Pinus sylvestris (pinul silvestru), Pinus nigra (pinul negru) și Pseudotsuga menziesii var. glauca (duglasul albastru) reprezintă aproximativ 1%.

5

Page 6: Habitate forestiere din județul Dolj

În zonele de deal și de câmpie ale Oltenie, speciile amintite, deși se află într-o proporție neînsemnată, prezintă interes atât di punct de vedere peisagistic, cât și silvo-productiv, deoarece s-a constatat că mai ales speciile de pin sunt repede crescătoare, acoperă bine solul și fixează unele terenuri degradate.

Este important de menționat slaba participare a stejarului pedunculat și a frasinului, care împreună ocupă circa 6% din suprafața pădurilor județului, specii care găsesc condiții favorabile de dezvoltare în stațiuni mai înalte din lncile râurilor inerioare, atât ăn câmpie, cât și în silvostepă. Din datele actuale, ponderea acestor specii a regresat sistematic in ultimele decenii, de la 10-12% în 1940, la 6% în prezent.

Cerul (Quercus cerris) și arboretele de cer

Quercus cerris (cerul) este o specie indigenă de cvercinee, cu înălțime de până la 30-35 m (mărimea I), cu tulpina adeseori dreaptă și ritidom format de timpuriu. Coroana este în general îngustă și concentrată spre vârful tulpinii, bogată în frunziș. Cerul este ușor de evidențiat de la distanță datorită coloritului întunecat al coroanei și luciului frunzelor, pe față.

Frunzele sale sunt eliptice până la ovat-oblongi, uneori ovat-lanceolate, de 5-15 cm lungime, cu varful acut și baza îngustată sau slab cordată, pe margini de la penat-fidate până la penat-sectate, cu lobi întregi sau lobulați. Fructele sunt achene solitare sau până la 4 într-un fascicul.

http://crdp.ac-besancon.fr/flore/Fagaceae/especes/quercus_cerris.htm

http://apps.kew.org/trees/?page_id=89

Este caracteristic pădurilor de câmpie și dealurilor joase ale județului, ocupând 17% din suprafața păduroasă a Doljului. Este o specie relative termofilă (eutermă-mezotermă). Gerurile mari de iarnă sunt greu suportate, provocându-i gelivuri (deficiență majoră a acestei specii). Suportă bine seceta și uscăciunea, încadrându-se în categoria speciilor mezoxerofite-xerofite (relative xerofite). Preferă solurile profunde cu textură lutoasă (luto-argiloasă). Acolo unde argila depășește proporția de 40%, cerul cedează locul gârniței.

6

Page 7: Habitate forestiere din județul Dolj

Are o înrădăcinare mixtă, în general, remarcându-se deosebiri între înrădăcinarea arborilor proveniți din sămânță (la care pivotul pătrunde în profunzime) și aceea a arborilor din lăstari, la care pivotal lipsește, fapt care constituie o cauză a încetinirii ritmului de creștere, după 30-40 de ani.

De asemenea, cerul este specia de cvercinee care, în stațiuni de productivitate mijlocie pentru specii de quercus, prezintă cele mai mari creșteri, mai ales în tinerețe.

În cadrul cereretelor pure și practice pure, inclusive ceroșleauri (circa 6000 ha), tipurile de stațiuni si tipurile de pădure cu cea mai mare pondere sunt:

-tip stațional 6143 – deluros de cvercete, podzolit, pseudogleizat I;

-tip de pădure 7111 – ceret normal de dealuri de productivitate superioară;

-tip stațional 8312 – câmpie forestieră, podzolit, 8322 profund II, I;

-tip de pădure 7121 – ceret normal de câmpie de productivitate superioară;

-tip stațional 9312 – silvostepă, cernoziom, slab moderat levigat;

-tip de pădure 7131 – ceret de silvostepă pe cernoziom degradat.

Gârnița (Quercus frainetto) și arboretele de gârniță

Quercus frainetto (gârnița) este specia autohtonă reprezentativă pentru pădurile Doljului, atât ca pondere (26% din suprafața pădurilor), cât și ca răspândire, întâlnindu-se atât la dealuri, cât și în câmpia forestieră și în silvostepă. Este un arbore de mărimea I, realizând până la 30 (40) metri înălțime, cu tulpina bine conformată și coroana largă și relativ deasă. Frunzele sunt mari, de 10-18 cm lungime și 6-12 cm lățime, îngrămădite spre vârful lujerului, lat-eliptice până la obovat-eliptice, la bază auriculate și sesile sau scurt pețiolate. Ghindele sunt sesile sau foarte scurt pedunculate, câte 2-8 la un loc.

http://www.plantpedia.ro/garnita/

7

Page 8: Habitate forestiere din județul Dolj

http://www.eplante.ro/plante-a-z/garnita-Quercus-frainetto.html

La fel ca și cerul, gârnița este o specie eutermă-mezotermă, preferând ținuturile cu climă moderată, cu veri lungi și călduroase. Rezistă mulțumitor la gerurile din iarnă, dar manifestă sensibilitate față de înghețuri.

În zona sa de răspâdire în județ, gârnița se întâlnește mai mult în amestec, în diferite proporții, mai ales cu cerul. Din cele aproximativ 20000 ha, numai aproximativ 6000 ha sunt gârnițete pure și practic pure, restul fiind amestecuri de cer cu gârniță în diferite proporții. Ca urmare a largii sale răspândiri, poate fi întâlnită ăn toate ocoalele silvice ale județului, cu excepția celor din sud, și anume Calafat și Poiana Mare. Ponderea cea mai mare o are în ocoalele silvice Craiova și Amaradia.

În arboretele pure, subarboretul este foarte slab reprezentat, mai ales la vârste mici și mijlocii.

În nordul județului se localizează mai ales pe versnți sudici, iar către silvostepă preferă versanții umbriți și semiumbriți. Suportă bine solurile uscate și compacte, cu condiția să nu fie superficiale. Indiferent de apa disponibilă din sol, are o transpirație redusă, fapt care îi permite să se acomodeze atât în condițiile unui surplus de apă primăvara, cât și în condițiile unui deficit de umiditate care este specific în această regiune în mijlocul verii și începutul toamnei.

Arborii din sămânță au o înrădăcinar complex în gemeral, pivotantă și mijlociu trasantă, pe când cei din lăstari au o înrădăcinare superficială.

În cadrul gârnițetelor pure, tipurile de stațiuni si tipurile de pădure cu cea mai mare pondere sunt:

-tipul stațional 8322 – câmpie forestieră, podzolit de gârnițet, I, II;

-tipul de pădure 7211 – gârnițet de platou, de productivitate superioară (mijlocie);

-tipul de pădure 7213 – gârnițet de câmpie, de productivitate mijlocie;

-tipul de stațiune 6142 – deluros de gorunete, podzolit, pseudogleizat II;

-tipul de pădure 7222 – gârnițet de versantde productivitate mijlocie.

Pădurile amestecate din regiunea de câmpie (șleauri)

Deși ocupă o suprafață relative redusă (6%) din suprafața pădurilor doljene, șleaurile și, mai ales șleaurile de câmpie și cele de luncă, prezintă o importanță deosebită, atât din punct de vedere economic, cât și social.

După S. Pașcovschi (1958), șleaul reprezintă o “pădure amestecată, în care participă o specie din genul Quercus (uneori două) și o serie de specii din alte genuri dintre care cele mai caracteristice sunt carpenul, ulmul (de diferite specii), jugastrul,teii (de diferite specii) și frasinul. ”

8

Page 9: Habitate forestiere din județul Dolj

După N. Doniță și Șt. Purcelean(1975), prin șleauri se înțeleg “acele cvercete amestecate în care, pe lângă specia de Quercus, participă, ca elemente de amestec obligatorii, de egală importanță, specii de Tilia și Carpinus.

Quercus robur Quercus petraea ssp petraea

http://en.wikipedia.org/wiki/Quercus_robur

http://www.pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Quercus+petraea

În județul Dolj, cele mai frecvente sunt șleaurile de câmpie (cu o suprafață de aproximativ 2000 ha) și cele de luncă (cu aproximativ 2300 ha).

Ca tipuri reprezentative de păduri în cadrul șleaurilor de câmpie, menționez:

-T.P. 7522 - șleauoceret de câmpie, de productivitate superioară;

-T.P. 6222 - șleaul normal de câmpie, de productivitate superioară;

-T.P. 6223 – stejaretoșleaul de câmpie, de productivitate mijlocie.

În cadrul șleaurilor de luncă:

-T.P. 6322 - șleau normal de luncă, de productivitate superioară;

-T.P. 6122 a – stejaretoșleau de luncă, de productivitate mijlocie;

-T.P. 6323 - șleauoplopiș normal de luncă, de productivitate superioară;

-T.P. 6322 - șleauoplopiș de luncă, de productivitate mijlocie.

Din punctul de vedere al compoziției specifice, șleaurile doljene se caracterizează prin proporția ridicată a stejarului (mai ales în arboretele regenerate din sămânță), participarea relativ redusă a carpenului și teiului, prezența uneori masivă a subarboretului, apariția unor

9

Page 10: Habitate forestiere din județul Dolj

acerinee, apariția frasinului(Fraxinus excelsior) , a plopului alb (Populus alba) și a ulmului în proporție de facies.

Sub raport stațional, ocupă în general forme de relief domoale, cum ar fi terenuri plane, ușor înclinate sau slab ondulate, pe soluri profunde, fertile. Substraturile sunt, în majoritate, depozite loessoide în câmpie și aluvionare în lunci.

Zăvoaiele de plopi (alb și negru indigeni)

Pădurile constituite din speciile indigene de plopi și salcie ocupă, în Lunca Dunării și a râurilor interioare din județ o suprafață efectivă de 6400 ha, ceea ce reprezintă aproximativ 8% din întreaga suprafață păduroasă a județului și 10% din suprafața pădurilor de stat. În perioada anilor 1950-1960, suprafața zăvoaielor de plopi și salcie era, pe întreg județul, de aproximativ 11000 ha.

Populus alba Populus nigra

http://trees.stanford.edu/ENCYC/POPalb.htm

http://www.arbolesornamentales.es/Populusnigra.htm

În perioada ce a urmat, cultura plopilor euramericani, a sălciilor selecționate, a pus stăpânire pe aproximativ 4500 ha, înlocund o parte din zăvoaiele naturale ce prezentau carențe în ceea ce privește compoziția, consistența și productivitatea, cu unele culturi mai productive.

Zăvoaiele de salcie

Zăvoaiele de salcie din județul Dolj acoperă o suprafață cu puțin pest 1000 ha, fiind localizate exclusiv în Lunca Dunării.

Bonitatea (productivitatea) tipurilor de stațiuni pe care se găsesc sălcetele, după cartările și releveurile efectuate, are următoarea structură:

10

Page 11: Habitate forestiere din județul Dolj

-stațiuni de productivitate superioară pentru salcie (8%)

-stațiuni de productivitate mijlocie pentru salcie (79%)

-stațiuni de productivitate inferioară pentru salcie (3%)

Din întreaga suprafață a zăvoaielor de salcie, 65% este ocupată de arborete naturale și 35% de arborete din culturi (plantații).

Speciile forestiere arborescente exotice din județul Dolj

Salcâmul și arboretele de salcâm

Robinia pseudacacia (salcâmul) este un arbore de mărimea a doua, de până la 25 (uneori 30) m înălțime, cu rădăcini bine dezvoltate, atât în profunzime (pivotul ajunge până la 1-2 m) cât și în lateral (până la circa 20 m).

Arborii din masiv au tulpinile drepte, bine elagate, respectiv relativ sinuoase în arborete rărite și la arborii izolați, noduroase și chiar înfurcite.

În România, cultura salcâmului s-a bucurat de o atenție deosebită, mai ales ăncepând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind cultivat în toată țara, ca arbore ornamental, dar și în culturi forestiere, în ținuturi cu multă căldură estivală. S-a naturalizat, devenind subspontan, de la câmpie până în zona montană inferioară.

Primele culturi forestiere s-au făcut în anul 1852, chiar în județul nostru, la Băilești, pentru ca, ulterior să fie plantat pe suprafețe tot mai mari, îndeosebi în Oltenia, pe nisipuri mișcătoare. Principele Ştirbei, prin reprezentantul său, Gronow a folosit în mare măsură salcâmul în scopul fixării nisipurilor din zona Băileşti.

Marin Drăcea arată, citind scrisoarea lui Gronow an Knechtel în Economia rurală

(1885), că între 1866 – 1870 s-a discutat la Bucureşti despre această problemă şi despre

mijloacele ce trebuie folosite pentru împiedicarea deşertificării din sudul Olteniei, şi după o

consiliere bine cumpănită s-a ajuns la concluzia că salcâmul ar fi cea mai potrivită specie

lemnoasă pentru acest scop, Gronow lucrând anterior pe domeniul Băileşti.

Rusticitatea de care dă dovadă a făcut să fie cultivat uneori și în condiții improprii, pentru că, totuși, salcâmul are anumite limite de suportanță ecologică, de acum bine conturate și cunoscute, deprinse din numărul mare de experimentări efectuate în cei aproximativ 150 de ani de cultură la noi.

În ceea ce privește nisipurile din sudul Olteniei, acestea au fost aduse în majoritatea lor de la Dunăre. Cât privește nisipurile de pe terasele și terenurile plane, situate între Craiova și Dunăre, acestea au fost la rândul lor aduse, În cea mai mare parte, de Jiu. Ulterior acestor depuneri, și, în parte, concomitent cu acestea, vântul și în special cel de vest și sud-vest, a dus la mari mișcări de nisipuri, spulberându-le și răspândindu-le, fapt care a determinat apariția

11

Page 12: Habitate forestiere din județul Dolj

dunelor de diverse înălțimi, lățimi și orientări. Drept urmare, s-au creat de-a lungul Dunării și Jiului fâșii și zone de diferite lățimi (de la câteva sute de m până la 15-20 km), acoperite cu nisipuri, înălțimea dunelor fiind între 2 și 15 metri, iar lățimea interdunelor, între 40 (60) și 800 (1000) m.

Trebuie amintit că acum 100-130 de ani sate întregi au avut de suferit din cauza nisipurilor purtate de vânt. Mărturie stau vechile sate acoperite pur și simplu de nisipul spulberat de austru, răsturnat și reașezat în valuri adesea uriașe.

In sud-vestul Olteniei, în zona numită „Cioace” din cadrul Ocolul Silvic Calafat,

caracterizată prin dune de nisip de o anumită formă (cu coame în formă de cârlig), salcâmul

vegetează foarte greu formând arborete de productivitate scăzută incluse în clasele de

producţie IV şi V.

Spre deosebire de aceste „staţiuni extreme” salcâmul realizează unele din cele mai

bune arborete din staţiunile din Câmpia Olteniei pe dune de nisip joase (sub 2 m) frecvent

plane la slab ondulate, cu soluri de tip psamosol tipic, moderat humifer, aerisite, permeabile,

neutre, fără carbonaţi şi de troficitate mijlocie.

In aceste zone s-au obţinut arborete incluse în categoria „salcâmetelor de

productivitate superioară pe dune de nisip (bonitate superioară pentru salcâmete).

Arborete valoroase se înregistrează în sudul Olteniei şi în „staţiuni de productivitate

mijlocie pe dune de nisip” (bonitate mijlocie pentru salcâm), cu psamosoluri tipice şi

psamosoluri gleizate , slab moderat humifere, mezobazice, slab acide la neutre.

Insuşirile chimico-fizice ale solului sunt aşadar importante în dezvoltarea salcâmului,

fiind contraindicate pentru cultura acestei specii solurile compacte, argiloase, bogate în

carbonaţi de calciu (efectul negativ fiind amplificat de condiţiile deficitului accentuat de

umiditate).

Temperamentul salcâmului este de lumină, modificând foarte puţin climatul interior.

In sudul judeţului Dolj, la Ocolul Silvic Calafat, pe astfel de staţiuni s-au executat în

mod experimental plantaţii cu salcâm descris ca Robinia pseudacacia var Oltenica, unde

arborii înregistrează în prezent la vârste înaintate (39 ani diametrul de bază de 40 cm şi o

înălţime de 32 m (UP III Desa ua 63C), trunchiurile având o rectitudine excepţională şi foarte

bine elagate, cu un port forestier deosebit.

12

Page 13: Habitate forestiere din județul Dolj

Această varitate de salcâm a fost descrisă în anul 1966 de către Ing. E. Bîrlănescu,

Ing.A.Costea, Ing. Cr Stoiculescu în „Revista pădurilor nr.9” sub titlul: „O nouă varietate de

salcâm identificată în România Robinia pseudacacia L.var.Oltenica Bîrl.Cost.et Stoic.”

Noua varietate de salcâm a fost descrisă în sinteză astfel:

arbore cu tulpina foarte dreaptă care se „urmăreşte” până la mugurele terminal

ritidom cenuşiu – închis crăpat longitudinal cu spini până la 15 mm dispuşi

perpendicular, cu o deformaţie în plus longitudina (ca o „cocoaşă”)

ramuri subţiri cu unghi de inserţie mic

lujeri brun – măslinii, nemuchiaţi sau slab muchiaţi, nespinoşi sau cu câte doi spini

stipelari, lungi până la 1 mm

frunze imparipenat compuse de 10 – 25 cm lungime, cu 9-19 foliole ovat-

lanceolate cu vârful ascuţit având lăţimea maximă în treimea inferioară

peţiol de 3-4 mm

rahis verzui slab pubescent

flori albe de aproximativ 2 cm lungime, slab mirositoare, către 15 la 25 în raceme

lungi de 5 la 18 cm cu pedunculi de 0,4-1,0 cm, petale slab dezvoltate sau

rudimentare, vexilul alungit slab emarginat, uneori rotund, alteori atrofiat

caliciul campanulat, brun – roşcat, tomentos, cu cinci dinţi ascuţiţi alungiţi

stamine exerte

stilul exert cu aproximativ 5 mm mai lung decât staminele, în partea superioară

curbat

- carena nu acoperă pistilul şi staminele şi prin urmare nu colectează polenul de pe

stamine şi nu creează insectelor posibilitatea de a-l colecta

S-au înfiinţat plantaţii comparative cu diferite clone selecţionate, constatându-se

faptul că clonele de Robinia pseudacacia L.var.Oltenica au realizat după cinci ani

cele mai mari înălţimi.

La această dată încă mai există o parte din arboretele provenite în urma

plantării puieţilor obţinuţi prin înmulţire vegetativă prin metodele menţionate mai

sus, acestea fiind în administrarea Ocolului Silvic Calafat şi în evidenţa ICAS –

Staţiunea Craiova ca şi plantaţii comparative.

13

Page 14: Habitate forestiere din județul Dolj

Arbore de salcâm var. Oltenica din U.P. III Desa, u.a. 64C, Ocolul Silvic Calafat

Culturile de plopi euramericani din clone selecționate

Culturile de plopi euramericani, create în terenuri din Lunca Dunării și luncile râurilor interioare din județ, ocupă o suprafață de aproximativ 6200 ha, ceea ce reprezintă 9% din suprafața ocupată de pădure. Din suprafața amintită, jumătate reprezintă culturi instalate în terenuri goale, îndeosebi în Lunca Dunării, iar jumătate, în stațiuni de luncă, proprii următoarelor formații naturale: șleau de luncă, plopișuri pure și amestecate de plop alb și negru, zăvoaie de salcie, amestecuri de plopi cu salcie și plopiș de interdune din Lunca Dunării.

Clona de plopi euramericani folosită pe scară largă în ultimii ani, clonă din care sunt constituite majoritatea culturilor, este R.16, dispozitivul de plantare cel mai frecvent folosit

14

Page 15: Habitate forestiere din județul Dolj

fiind 4x4 m. Există totuși culturi la care s-au folosit dispozitiv de plantare 3x3 m sau 5x5 m, dar acestea ocupă o suprafață redusă.

http://www.pfaf.org/user/Plant.aspx?LatinName=Populus+x+canadensis

http://www.sciencephoto.com/media/567

Pinul și culturile de pin

Dintre speciile de pin care interesează mai mult pentru condițiile pedoclimatice din Câmpia Română, Pinus nigra (pinul negru) și Pinus sylvestris (pinul silvestru sau pinul comun) prezintă un interes deosebit pentru județul Dolj. Ambele specii, spontane la noi în unele regiuni de dealuri și munți, se găsesc și în afara arealului lor natural în limitele ocolului silvic Craiova, fi ind introduse în cultură prin plantații încă din primii ani ai secolului XX.

15

Page 16: Habitate forestiere din județul Dolj

http://www.baumkunde.de/Pinus_sylvestris/Blatt/

http://www.baumkunde.de/Pinus_nigra_var_salzmanii/Blatt/

Sub raport ecologic și silvicultural, ambele specii de pin se remarcă în special prin posibilitatea lor de adaptare la condiții grele ca: soluri sărace, erodate, superficiale, scheletice, uscate excesiv (uneori umede), acide, în climat aspru, cu geruri frecvente, secete prelungite și vânturi puternice.

Este important de menționat că pinul negru constituie o excelentă specie forestieră în zonele calcaroase.

Din informațiile obținute, reiese că primii puieți de pin au fost cultivați în anii 1892-1895, în pepiniera Ștubei din ocolul silvic Craiova.

Plantațiile au început în perioada 1895-1900 în pădurea Seaca și au continuat apoi în pădurea Știubei, punctul Oblegi, după care s-au făcut și alte plantații în ocolul silvic Craiova. În anii următori plantării au fost făcute concomitent completări și noi plantații.

Arboretele de pin fructifică destul de abundent, până în jurul vârstei de 60 de an, dar puieți u s-au găsit decât la marginea masivului – în afara lui – pe terenuri în pantă ușoară și cu expoziție N-NE.

Douglasul albastru (Pseudotsuga menziesii var glauca)

Printre speciile de rășinoase considerate în ultimul timp ca prezentând atât interes silvoproductiv, cât și peisagistic, se încadrează și douglasul albastru. Douglasul albastru a fost

16

Page 17: Habitate forestiere din județul Dolj

considerat inferior din punct de vedere calitativ douglasului verde și probabil datorită acestui considerent, nu i s-a dat importanță până în prezent.

După rezultatele obținute, însă, în plantația de duglas albastru din pădurea Cobia , ocolul Segarcea, și din pădurea Târnava, ocolul Perișor, reiese că această specie merită toată atenția pentru a fi cultivată în regiunea de câmpie și chiar în zona de silvostepă, dând o producție mai mare decât celelalte specii cultivate aici (stejar brumăriu- Quercus pedunculiflora, cer, gârniță) și sensibil apropiată de cea a pinului.

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Pseudotsuga_glauca_cones.jpg

http://www.wnps.org/landscaping/herbarium/pages/pseudotsuga-menziesii.html

Din punct de vedere al maturizării semințelor, s-a observat că aceasta se produce diferit, în raport cu poziția conurilor pe coroana arborilor. Perioada de coacere a conurilor începe în a doua jumătate a lunii august, continuându-se până la începutul lunii septembrie. Cele dintâi conuri care se coc sunt cele situate în partea de est și sud a coroanei, iar cele mai târzii sunt cele situate spre nord. Conurile situate la vârful coroanei se coc mai de timpuriu, iar cele de la baza coroanei mai târziu (cu două-trei săptămâni).

În medie, la un arbore revin peste 1300 de conuri. Numărul mediu de semințe obținut la un con de douglas albastru complet matur este mai mic cu circa 26% decât la conurile mai puțin coapte. Rezultă deci că este necesar a se recolta conurile înainte de maturizarea completă (dacă se poate în pârgă), deoarece altfel se pierde o cantitate apreciabilă de semințe.

17

Page 18: Habitate forestiere din județul Dolj

BIBLIOGRAFIE

-Haralamb, A.T., 1963: Cultura speciilor forestiere. (Ediția a II-a, revizuită și adăugită). Editura Agro-Silvică, București.

-Nicolescu, V.N., 2009: Silvicultură. Editura Aldus, Brașov.

-Rîmbu, A., Armășescu,S., Tănăsescu, S., 1984: Pădurile Doljului și gospodărirea lor eficientă. Editura Scrisul Românesc, Craiova.

-Regia Națională a Pădurilor, 2004: Pădurile României. Editura Tipografia Intact, București.

-Stănescu, V., 1979: Dendrologie. Editura Didactică și Pedagogică, București.

-Șofletea, N., Curtu, L., 2008: Dendrologie. (Ediția a II-a). Editura “Pentru viață”, Brașov.

-Târziu, D.R., 2006: Pedologie și stațiuni forestiere. Editura Silvodel, Brașov.

18