Guerlain a Botezat Parfumul

35
Guerlain a botezat parfumul... - de Lucia Verona PERSONAJELE în ordinea intrării în scenă: ZERLINA MĂDĂLINA DAN SONIA GETA GETA MARTORA MARTORUL AVOCATUL (poate fi avocată) DON JUAN ELVIRA GABRIELA Se luminează un colţ al scenei. În orice decor sau fără decor, Zerlina, o femeie frumoasă, cu vîrsta între 40 şi 400 de ani, îmbrăcată într-un costum vag spaniol, oarecum de epocă, povesteşte: ZERLINA: ...şi ne-am dus care încotro, fiecare la casele noastre. Mai aveam încă în nări mirosul de pucioasă şi ochii îmi lăcrimau... da, fireşte, din cauza fumului, ce altceva să fi fost?... Bărbatu-meu,

description

Guerlain a botezat parfumul - piesa de teatru

Transcript of Guerlain a Botezat Parfumul

Page 1: Guerlain a Botezat Parfumul

Guerlain a botezat parfumul... - de Lucia Verona

PERSONAJELE în ordinea intrării în scenă:

ZERLINA

MĂDĂLINA

DAN

SONIA

GETA

GETA

MARTORA

MARTORUL

AVOCATUL (poate fi avocată)

DON JUAN

ELVIRA

GABRIELA

Se luminează un colţ al scenei. În orice decor sau fără decor, Zerlina, o femeie frumoasă, cu vîrsta între 40 şi 400 de ani, îmbrăcată într-un costum vag spaniol, oarecum de epocă, povesteşte:

ZERLINA: ...şi ne-am dus care încotro, fiecare la casele noastre. Mai aveam încă în nări mirosul de pucioasă şi ochii îmi lăcrimau... da, fireşte, din cauza fumului, ce altceva să fi fost?... Bărbatu-meu, Dumnezeu să-l odihnească, mi-a zis: „Iute, dă-mi să mănânc şi să beau, azi e o zi mare”. Mitocanul tot mitocan, Doamne, iartă-mă că vorbesc în felul ăsta despre răposat, dar niciodată nu i-a trecut prin minte să mă întrebe sau să caute să afle ce-i în sufletul meu. Când am ajuns acasă, erau doar câţiva paşi de la castel până la noi, m-am apucat de gătit, ce era să fac şi eu, că era tare rău de foame bărbatu-meu, fie iertat. Gazpacho voia să mănânce şi gazpacho i-am făcut, gazpacho sevillan cu ceapă alături şi cu cârnaţi chorizo, iuţi şi usturoiaţi, vă daţi seama cum puţea... şi vin din belşug, din via lui. A mâncat şi a băut ca un porc... I-am scos cizmele şi l-am urcat în pat. Sforăia de se zguduiau pereţii... şi asta la doar două zile

Page 2: Guerlain a Botezat Parfumul

după nuntă. Aşa mi-a fost dat, se vede treaba. Gelos şi bănuitor, de nu puteam să schimb o vorbă cu nimeni. O dată, chiar în ziua cununiei ori poate a doua zi, a adunat ţăranii şi, înarmat cu o puşcă şi-un pistol, s-a dus să se răzbune. S-a întors cotonogit, vai de oasele lui, de-abia am putut să-l lecuiesc. Îmi părea şi rău de el că de, era bărbatul meu cu cununie. Dar căpăţînos şi nesimţitor... şi prost pe deasupra. Puteam să-l duc de nas cum voiam. Frumos început de căsnicie, cu bărbatul sforăind şi nevasta... ei, ce să mai spun de mine, eram amărâtă, fireşte. Nu aşa visasem eu viaţa la casa mea, cu bărbatul meu. N-avea şi el un cuvînt bun, o mângîiere pentru mine. Şi după întâmplarea de la castel, mereu îmi scotea ochii când îl certam că vorbeşte urât. „Sigur, acu’ vrei purtări de cavaler! Uiţi ce-ai făcut!” Ca şi cum as fi putut uita, ca şi cum cineva ar fi putut uita... Vă spun eu, niciuna n-a uitat, ştiu eu ce ştiu. Dar despre asta mai încolo. Ei, da, aşa treceau zilele, n-aveam de ales, ziua muncă, noaptea... Ce să zic, că se îmbăta aproape în fiecare seară şi adormea de cum punea capul pe pernă, iar când nu, tot nu era cine ştie ce grozav, iar gîndul meu zbura tot spre castel. După nouă luni am născut. Bărbatu-meu iar s-a îmbătat, de bucurie că i-am facut un fecior. Acu’ nu că mă laud, dar era cel mai frumos copil din tot ţinutul Sevillei. L-am botezat Juanito, cu toată împotrivirea lui bărbatu-meu, care voia să-l cheme ca pe el. După vreo cinci ani, bărbatu-meu a murit. Tot firea lui geloasă şi bănuitoare. Credea că- mi place noul castelan, care venise de puţină vreme şi omul meu tot dădea târcoale castelului, mereu la pândă, ca nu cumva să vină stăpânul la mine. Ca şi cum eu m-aş fi uitat la el! Eu eram fericită că-l aveam pe Juanito al meu şi atât. Ei, şi cum spuneam, bărbatu-meu s-a dus să pândească, dupa ce trăsese vreo trei clondire de vin şi, ameţit cum era, a căzut într-un şanţ şi acolo a rămas. Aşa m-am pomenit văduvă la douăzeci şi trei de ani... Am luat obiceiul să mă duc în fiecare zi la cimitir, împreună cu Juanito. Copilul, ce ştia el, se zbenguia printer morminte, se juca, eu îmi plîngeam durerea... nu vreau să spun că ar fi fost vreo mare iubire, dar eram acum singură pe lume cu un copil şi fără nici un sprijin. Într-o bună zi, stăteam la umbră sub un copac şi, ce să vezi, năzdrăvanul de Juanito trăgea cu praştia chiar în statuia comandorului de Ulloa şi a tot tras până a reuşit sa-i ciupească o bucăţică de nas. Sigur că trebuia să-l pedepsesc. Nu că-mi părea rău, în sufletul meu chiar mă bucuram, dar trebuia să-l cert pe Juanito, să nu pocescă şi alte statui. Abia am deschis gura să-i zic ceva, că văd lîngă mine o doamnă elegantă, în rochie neagră şi cu văl de doliu, de mână cu o fetiţă cam de seama lui Juanito al meu. Mă uit la cucoană, se uită la mine şi zice: „Parcă te- am mai întâlnit. Sau mi se pare?” Mi-era cunoscută vocea ei, dar nu eram sigură. Am făcut o plecăciune şi ea a continuat: „Am venit la mormântul tatălui meu, să-l văd înainte de a pleca din Sevilla”. Şi-o văd că pune un buchet de flori lîngă soclul statuii comandorului. Îşi ridică vălul, da, nu mă înşelasem, ea era. Ce puteam face? Vechea poveste, de, au trecut anii, dar dacă vede nasul spart al statuii? Zic: „Doña Anna, vă cer iertare.” La care ea, uitându-se mai bine la mine: „Zerlina, tu erai?” „Eu, doña Anna”. „Şi Masetto?” „L-am înmormântat acu’ o lună.” „Sărmana de tine, zice ea, eşti singură acum?” Zic: „Singură şi amărâtă, doña Anna şi cu obrăznicătura asta de copil, care numai necazuri îmi face. Vă cer iertare, doña Anna, vedeţi, a tras cu praştia în răposatul comandor, tatăl dumneavoastră.” „Cu praştia? Ia vino-ncoace, băiete!” zice ea, mânioasă. Zic eu: „Iertaţi-l pe Juanito, că e copil bun, doar cam zburdalnic, leit taică-său.” Se uită ea la Juanito, tresare, se uită la mine şi zice: „Ai dreptate, Zerlina, leit taică-său!” Şi nici urmă de supărare nu mai era în glasul ei. Din bună cuviinţă am întrebat-o de don Ottavio, cu care ştiam că se măritase la vreun an de la întâmplarea aceea. „Don Ottavio a fost numit ambasador în Franţa. Peste câteva zile plecăm. Ce zici, Zerlina, n-ai vrea să vii cu noi? Am nevoie de o cameristă de încredere şi... cred că şi pentru Juanito al tău ar fi mai bine să nu rămână aici. Prea seamănă cu taică-său şi dacă de pe-acum trage cu praştia în statui, ce-o să facă mai încolo?” La asta nu mă gîndisem. Poate

Page 3: Guerlain a Botezat Parfumul

avea dreptate doña Anna. Ce mai încolo-ncoace, am spus da, după ce-am mai făcut nişte fasoane, ca să nu mă vadă prea dornică, mi-am strâns lucruşoarele din casă şi-am plecat cu doña Anna la Paris. Mi-a făgăduit că-l va da pe Juanito la şcoli înalte şi s-a ţinut de cuvînt. Juanito a crescut împreună cu fata donei Anna, ca fraţii, a învăţat carte cu profesorii ei, apoi l-a ajutat don Ottavio, l-a trimis la şcoli înalte să ajungă avocat. Să vedeţi ce frumos e acum, când îşi pune peruca pentru procese! Şi are la clientelă... Femeile se prăpădesc după el. Nu, cum să se însoare? Eu îi ţin gospodăria, bani are, să tot trăiască...

Lumina scade, apoi creşte brusc. Zerlina a dispărut, a apărut în schimb sufrageria unui apartament de bloc. Poate fi un living. Pe o masă vedem un calculator. Dimineaţă de vară. Mădălina, în cămaşă de noapte, iese din dormitor, se uită buimacă la public, apasă pe butonul aparatului de radio, care reacţionează prompt şi dă ora exactă – 5 şi 31 de minute. În continuare se vor auzi, pe fundal, ştiri, muzică, publicitate. Mădălina intră în baie, se aud sau nu zgomote specifice - duş, W.C., paşi lipăind cu tălpile ude pe gresie, uscător de păr, spălat pe dinţi. Mădălina apare în capot, se repede în bucătărie, reapare cu o ceaşcă mare de cafea şi se aşază la calculator. Se aud sunete specifice de calculator, inclusiv clinchetul care anunţă sosirea unui e-mail. Din când în când, Mădălina fredonează fragmente din melodiile de la radio.

MĂDĂLINA: Ia să văd ce mesaje am… De la Liviuţa, ştiam eu că nu uită să-mi scrie! Draga de ea… Încearcă să pară veselă, vrea să mă menajeze… dar ştiu eu că nu-i e uşor pe-acolo, între străini. (Suspină.) Hai să-i şi răspund. „Draga mamei, îţi mulţumesc pentru… (scrie) Aşa, acum „send”… Gata… Bun, şi acum la lucru.

(Trage mai aproape un vraf de dosare, lucrează la calculator, aruncându-şi uneori privirea spre hîrtiile din dosare. Când termină cu un dosar, exclamă „Gata!”, apoi reîncepe lucrul. Intră dan, pe jumătate îmbrăcat La radio tocmai se aude buletinul meteo de după ştirile de la ora 7)

DAN: Iar e rece cafeaua! Nici măcar o cafea bună nu mai pot bea în casa asta!

MĂDĂLINA: (lucrează, răspunde cu o oarecare întârziere) Dacă te trezeşti târziu! Cine se scoală de dimineaţă bea cafeaua caldă.

DAN: Ce-am înnebunit, să mă scol cu noaptea-n cap, ca tine? Iar ai început să bîntui de la şase dimineaţa, măcar de n-ai face zgomot…

MĂDĂLINA: (Cu o oarecare întârziere) Eroare! Cinci şi jumătate, nu şase.

DAN: Ei, poftim! Ce ţi-o fi trebuind să te scoli aşa de devreme?! Doar tu nu trebuie să semnezi condica…

Page 4: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Economii, dragul meu, economii. Noaptea telefonul e mai ieftin, aşa că trebuie să profit, altminteri, cu Internetul, chiar că am ajunge la pepeni. Asta e cu conexiunea Dial-Up, sper că în curând vom avea cablu...

DAN: Internet îţi trebuia?! Tichie de mărgăritar…

MĂDĂLINA: Ce amabil eşti pe ziua de azi! Doar nu vrei să spui că te deranjează…

DAN: Cum să nu mă deranjeze? Ai văzut nota de telefon? Peste un milion de lei!

MĂDĂLINA: Da, am văzut. Îţi dai seama cât ar fi fost dacă nu profitam de tariful redus din timpul nopţii?!

DAN: Asta numeşti tu economii?!

MĂDĂLINA: (dă din umeri) Oricum, nu văd de ce te agiţi, doar factura o plătesc eu.

DAN: Mă rog, mă rog, dacă insişti să pierzi nopţile, treaba ta.

MĂDĂLINA: Fiecare îşi petrece nopţile cum doreşte. Eu, la calculator, tu… Apropo, n-ai prea dormit acasă săptămâna asta. (Voce la radio: „Mai sunt 20 de minute până la ora 8”.)

DAN: Aoleu, trebuie să fug. Am o şedinţă importantă. Habar n-ai ce zi mare e astăzi! (în timpul replicilor următoare se rade şi termină de îmbrăcat, luînd din când în când o gură de cafea)

MĂDĂLINA: Mie-mi spui?!

DAN: Azi se decide cine rămâne şi cine pleacă.

MĂDĂLINA: Unde?

DAN: Care încotro. Unde vor. Ministerul se restructurează.

MĂDĂLINA: Şi tu? Crezi că rămâi?

DAN: Cum să nu rămân? Pleacă numai leneşii, chiulangiii, incompetenţii… Ministrul nu se descurcă fără mine. Mi-a şi spus: Popescule, fără tine…

MĂDĂLINA: Da, mi-ai mai spus.

DAN: Aşa că fii fără grijă, nu ajung eu pe drumuri.

MĂDĂLINA: Sunt convinsă.

DAN: Pa, am plecat!

MĂDĂLINA: Pa… (Zgomot de uşă trântită, muzică) Asta e… Mai bine să-mi continui treaba… (Sunete de radio şi de calculator. După un timp, semnalul emisiunii „O melodie pentru fiecare” sau al altei emisiuni de dedicaţii muzicale. Muzică, dedicaţii, Patricia Kaas - „Mon mec à moi”) Ce Dumnezeu, aici lipseşte o factură… (Formează un număr de telefon. Vorbeşte pe un ton profesional, detaşat, politicos, dar ferm.)

Page 5: Guerlain a Botezat Parfumul

Alo? Domnul Dediu? Bună dimneaţa. Aaa, m-aţi recunoscut… Nu, nu e gata. Cum să fie gata când lipseşte o factură… Absolut sigur. La mine nu se nimic nu se pierde… (aparte, spre public, cu un uşor amuzament) …totul se rătăceşte… (la telefon) Bine, trimiteţi-o prin fax, ca să câştigăm timp. Acum, bineînţeles… Bine, într-o jumătate de oră. Dar nu mai mult, că mai am şi altele pe cap. (Închide telefonul. Muzică. Se aude vocea animatorului.)

Vocea: Şi o dedicaţie specială, cu urarea de „La mulţi, mulţi ani fericiţi, cu dragoste veşnică” de la Gelu din Oradea pentru viitoarea lui soţie, Mariana, care împlineşte azi o frumoasă vîrstă, nu ne spune ce vîrstă, nici nu contează, importantă e dragostea, asta spune şi melodia care urmează…

MĂDĂLINA: Fericită Mariana asta! Şi eu împlinesc azi o vîrstă… mai mult sau mai puţin frumoasă… dar nimeni nu-mi dedică melodii…

(Vocea îi tremură a plîns. Muzică. Sună telefonul.) Da?

Maseuza: (Vorbeşte colorat, familiar, dar nu vulgar) La mulţi ani! Ce mai face o cocoană frumoasă?

MĂDĂLINA: Doamna Lenuţa, ce bine-mi pare! Ţi-ai amintit că e ziua mea…

Maseuza: Cum să nu-mi amintesc? Doar de ani de zile „colaborăm”. Mai ţii minte când ai venit prima dată la masaj?

MĂDĂLINA: Da… încă nu divorţasem… Livia avea doar câţiva anişori…

Maseuza: N-aş prea zice că ai o voce foarte festivă… Ce mai face domnul Dan?

MĂDĂLINA: (indiferentă) Cred că bine. La minister.

Maseuza: Şi, ia spune, ce ţi-a făcut cadou?

MĂDĂLINA: (ezită) Nimic.

Maseuza: Cum nimic?

MĂDĂLINA: Uite-aşa, nimic. Nici „La mulţi ani” nu mi-a spus.

Maseuza: Ei, lasă, nu fi supărată. S-o fi trezit omul buimac. Sigur o să-ţi vină diseară cu flori.

MĂDĂLINA: M-aş mira.

Maseuza: Da’ ce, vă certarăţi?

MĂDĂLINA: Nici măcar.

Maseuza: Te pomeneşti că şi-a găsit pe vreuna …

Page 6: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: (amuzată) Ce idee! Nu… e foarte ocupat.

Maseuza: Auzi, ca să nu mai consumăm impulsuri, că telefonul costă, ia vino matale la un masaj şi o bîrfoterapie, da’ acum, urgent.

MĂDĂLINA: N-am timp… Am închidere de lună la trei firme...

Maseuza: Ei, mai las-o-ncolo de treabă...

MĂDĂLINA: Mai trebuie să trec şi pe la şantier… Dar ştii ceva, ai dreptate. E ziua mea, ia să mă gîndesc întâi la mine…

(Întuneric, vorbele se pierd, se aude zgomot de ambreiaj, maşini, tramvaie, fluiere, o frână bruscă, un „Boule!”, eventual o înjurătură anatomo-fiziologică, dacă asta nu deranjează sensibilitatea regizorului sau a spectatorilor, claxoane, sirenă de ambulanţă, voci, adică tot ceea ce înseamnă zgomotul oraşului la amiază, apoi paşi, o cheie răsucindu-se în broască, încă una, un declic, trei paşi, apoi se aude cum o poşetă grea e trântită pe canapea. Mădălina intră, este proaspăt coafată şi are o rochie nouă. Căldura amiezii a obosit-o)

MĂDĂLINA: Uf! Credeam că nu mai ajung acasă! Ce căldură… (Trece dintr-o încăpere în alta, deschide uşa frigiderului) Am uitat să pun apă la rece… (Robinet lăsat să curgă) … merge şi aşa… să aduc apa minerală şi berea din maşină, până nu uit… (Iese grăbită, apoi revine cu o navetă de bere şi una de apă) Doamne! Am uitat să închid robinetul. Numai de spălat pe jos nu-mi ardea! (Se aude, foarte muzical, o pendulă) S-a şi făcut douăsprezece… Trebuie să mă grăbesc, dacă vreau să pun ceva pe masă… dar să ascult întâi robotul, ia te uită, nouă mesaje…

O femeie: Ciao, bella, la mulţi ani, ne vedem la prânz!

MĂDĂLINA: Unu…

Altă femeie: Robotule, spune-i Mădălinei c-o pup şi-i urez ani muuuulţi! Şi frumoşi!

MĂDĂLINA: Doi…

Un bărbat: Ăă…alo? Doamnă? Doamnă, să veniţi pe la apartament că nu ajunge vopseaua…

MĂDĂLINA: Asta s-a rezolvat. Trei …

O femeie: Doamna Mădălina sunt Georgina Stăiculeanu de la Bolero Impex, îmi pare rău că nu eram la birou când aţi adus bilanţul. Ştiu că e ziua dumneavoastră şi voiam să vă felicit şi să vă dau un mic cadou din partea firmei. Rămâne pentru când ne vedem. La mulţi ani!

MĂDĂLINA: Drăguţ din partea ei! Deci, patru…

Page 7: Guerlain a Botezat Parfumul

Un bărbat: Alo? Mădălina? Nu-mi place să vorbesc cu roboţii, dar vreau să-ţi spun la mulţi ani. Sunt Sergiu, în caz că nu m-ai recunoscut.

MĂDĂLINA: (Emoţionată) Sergiu! N-a uitat…

Alt bărbat: (Grăbit, profesional) Pentru domnul Popescu Dan. Un mesaj de la agenţia imobiliară „Castelul din Carpaţi”. Dacă mai e de actualitate vînzarea garsonierei, v-am găsit un amator.

MĂDĂLINA: Ia te uită! Şi eu habar n-aveam… Castelul din Carpaţi? Interesant… Cinci… ba nu, şase… (Robotul păcăne cu ton de ocupat.) Şi cineva care n-a vrut să vorbească… Oare cine-o fi? Dan? Şi-o fi adus aminte să-mi spună la mulţi ani.

O femeie: Mădălina pe unde umbli de ziua ta? La mulţi ani şi mai vorbim!

MĂDĂLINA: Opt.

Un bărbat: Sărut mâinile, domniţă! Emanoil Pescaru vă deranjează. Vreau să vă comunic că v-am virat banii în cont, azi dimineaţă am fost personal la bancă să rezolv situaţia asta. Şi vă rog să mă scuzaţi pentru întârziere.

MĂDĂLINA: Mai bine mai târziu… Gata, astea-s toate. Pot să trec la bucătărie. (Sună telefonul.) Nu pot. O fi Dan? Poate şi-a adus aminte…(Ridică receptorul.) Alo?

DAN: Iubito, bine că te-am găsit…

MĂDĂLINA: Ai sunat şi mai devreme?

DAN: Da, dar era ocupat. Uită-te, te rog, pe masă, dacă nu găseşti un dosar gri, pe care scrie „Organizare”…

MĂDĂLINA: O clipă… Da, e aici.

DAN: (Uşurare în voce) Uf, bine că nu s-a pierdut! Am să dau o fugă să-l iau. Te sărut.

MĂDĂLINA: (Trânteşte receptorul) Asta e… La mulţi ani,

MĂDĂLINA:… (Brusc se înviorează.) Şi acum, la cratiţă! (Sună soneria apartamentului.) Înnebunesc! Cine e? (deschide uşa.)

GETA: (intră, aproape cu forţa, o femeie, cu aspect de ţaţă şi voce necultivată, suburbană) Bună ziua.

MĂDĂLINA: Bună ziua.

GETA: Doamna Mădălina?

MĂDĂLINA: Da, eu.

GETA: Aş vrea să vorbesc cu soţul dumneavoastră.

Page 8: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Dar cine sunteţi?

GETA: O prietenă a soţului dumneavoastră.

MĂDĂLINA: Care soţ?

GETA: Da’ ce, aveţi mai mulţi?

MĂDĂLINA: Doi, unul de care am divorţat şi unul cu care încă nu m-am măritat. Plus şi minus. Egal zero. Adică în prezent n-am nici un soţ.

GETA: Faceţi mişto de mine?

MĂDĂLINA: Nu, deloc. Ce doriţi?

GETA: Doamnă, ce caută numărul dumneavoastră de telefon în agenda soţului meu?

MĂDĂLINA: Poftim? (Aparte) Asta-mi mai lipsea!

GETA: Ce caută numărul dumneavoastră de telefon în agenda soţului meu?

MĂDĂLINA: Cine este soţul dumneavoastră?

GETA: Lăsaţi, că ştiţi dumneavoastră.

MĂDĂLINA: Nu ştiu. (Aparte) Chiar nu ştiu. Nu cunosc pe nimeni care să poată avea o nevastă cu o asemenea voce. Cine naiba o fi?

GETA: Ba ştiţi foarte bine.

MĂDĂLINA: De unde să ştiu? Numărul meu e în multe agende.

GETA: Dar cine sunteţi dumneavoastră?

MĂDĂLINA: Credeam că ştiţi, din moment ce aţi venit aici.

GETA: Unde lucraţi?

MĂDĂLINA: Asta nu vă priveşte.

GETA: Aflu eu tot, şi unde lucraţi şi tot ce învîrtiţi dumneavoastră. Vedeţi că adresa v-am aflat-o!

MĂDĂLINA: Mă rog, dar de ce vă interesează?

GETA: Ce caută numărul dumneavoastră de telefon în agenda soţului meu?

MĂDĂLINA: Nu ştiu. V-am spus doar că numărul meu se află în foarte multe agende. Poate dacă-mi spuneţi numele...

GETA: Dar de ce sunteţi în atâtea agende?

Page 9: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Uite-aşa. Munca mea mă face să cunosc mulţi oameni.

GETA: A, da?

MĂDĂLINA: Da.

GETA: Chiar aşa de mulţi?

MĂDĂLINA: Foarte mulţi.

GETA: Şi numai bărbaţi, nu?

MĂDĂLINA: (amuzată) Da, întâmplător mai mult bărbaţi. Dar şi femei. Nu fac discriminări.

GETA: Nu? (E clar că nu cunoaşte cuvîntul.) Şi cu soţul meu ce aveţi?

MADĂLINA: Doamnă, nu ştiu despre cine vorbiţi.

GETA: Pe mine nu mă duceţi. Îl ştiu eu câte parale face. Cum vede o fustă...

MĂDĂLINA: Eu port mai mult pantaloni.

GETA: Lăsaţi, că ştiţi ce vreau să spun. Umblă după femei...

MĂDĂLINA: (Aparte) Ar fi mai bine dacă ar umbla după bărbaţi? Ce-ai mai zice atunci? (Femeii, pe un ton neutru) Aşa sunt unii bărbaţi.

GETA: Atunci de ce i-aţi dat numărul?

MĂDĂLINA: Cui?

GETA: Soţului meu.

MĂDĂLINA: (Aparte) Urlu! (Femeii, aparent calmă) Tot nu mi-aţi spus cine este.

GETA: Ştiţi dumneavoastră foarte bine. Şi vă rog să-l lăsaţi în pace, că vin cu poliţia.

MĂDĂLINA: (Aparte) Asta-i isterică! Cine-o fi podoaba de bărbatu-său?

GETA: Eu n-am bărbat de lăsat! Mă auziţi, doamnă? Eu n-am bărbat de lăsat!

MĂDĂLINA: (Aparte) Ştiam eu! Este refrenul preferat al femeilor care nu aşteaptă de la viaţă altceva decât o familie proprietate personală. (Femeii, detaşată) Asta este treaba dumneavoastră.

GETA: Ba şi a poliţiei şi a tribunalului.

MĂDĂLINA: Mă rog, cum doriţi. Oricum, pe mine nu mă priveşte, nu mă ştiu vinovată cu nimic.

GETA: Păi nu, că v-o fi spus că nu-i însurat.

Page 10: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Cine?

GETA: Soţul meu.

MĂDĂLINA: (Aparte) Nu mai suport! N-are şi nenorocitul un nume? (Femeii, cu voce calmă şi decisă, chiar tăioasă) Doamnă, nu am timp de pierdut. Spuneţi cine e soţul dumneavoastră ca să lămurim lucrurile sau plecaţi în clipa asta şi mă lăsaţi în pace!

GETA: Pe Nelu Mâşcu îl cunoaşteţi?

MĂDĂLINA: Nelu... Habar n-am. Nu cunosc nici un Nelu. Nelu Mâşcu? Nelu… (Aparte) Aoleu, e zugravul! Mor de râs! (Femeii) A, da, sigur că da, îl cunosc, este meşterul care-mi zugrăveşte apartamentul cel nou din strada...

GETA: A, deci dumneavoastră sunteţi? Doamnă, vă rog din suflet să nu-i spuneţi.

MĂDĂLINA: Ce să nu-i spun?

GETA: Că v-am sunat.

MĂDĂLINA: Nu-i spun, fiţi liniştită.

GETA: Deci dumneavoastră aveţi apartamentul acela mare şi gol?

MĂDĂLINA: Da, eu.

GETA: Deci asta era... Şi eu care credeam...

MĂDĂLINA: Vedeţi că n-aveţi motive de gelozie. (Aparte) Adică nu din cauza mea, acest Nelu nu este deloc genul meu.

GETA: Doamnă, nu-i spuneţi, că mă bate!

MĂDĂLINA: (Aparte) Eram sigură! (Femeii) Nu-i spun. Dar cred că n-ar trebui să fiţi atât de suspicioasă.

GETA: Am eu motive. L-am şi văzut cu una la piaţă, una înaltă şi slabă, brunetă. Deci nu eraţi dumneavoastră?

MĂDĂLINA: Eu, după cum vedeţi, sunt scundă şi blondă. (Aparte) Şi grasă, din păcate.

GETA: Deci la dumneavoastră face lucrarea aceea mare?

MĂDĂLINA: Da, e mare. (Aparte) Şi nu se mai termină o dată! Nu mai spun cât mă costă…

GETA: Vă rog să mă scuzaţi. Bună ziua.

MĂDĂLINA: Bună ziua. (vrea să închidă uşa)

GETA: Deci nu eraţi dumneavoastră?

Page 11: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Nu, nu eu.

GETA: Deci nu-i spuneţi?

MĂDĂLINA: Nu, fiţi pe pace. Bună ziua. (Trânteşte uşa) Ia te uită, cine-mi era domnu’ Nelu! Nu m-aş fi gîndit… Aoleu, e aproape ora unu, fir-ar să fie de Don Juan de Pantelimon, uite cum pierd eu timpul din cauza lui! (Sună un telefon mobil) Da! … Ziceai că treci să iei mapa… mă rog, dosarul. Da... o fi fost ocupat, nu zic nu, azi m-a sunat multă lume... Bine, fă cum crezi.

(Scurtă cortină de întuneric, se aud voci feminine cântând „Mulţi ani trăiască!”, râsete, clinchete de pahare. Lumina creşte. Mădălina şi prietenele ei sunt la masă. Beau şi mănâncă. Uşor de tot euforice, atât cât să fie clar că nu beau doar apă minerală. )

MĂDĂLINA: Mulţumesc. Mă bucur că ne-am adunat toate trei.

SONIA: Trio Gălăgia… Virgil te pupă. Ar fi venit şi el, dar i-am spus că e interzis pentru bărbaţi. E o idee bună să ne vedem la prinz.

GETA: Noroc că e vacanţă, în timpul şcolii mi-era mai greu…

SONIA: Eu, de la redacţie, pot să lipsesc o oră-două, nu se cunoaşte.

MĂDĂLINA: Zici că ai de făcut un reportaj.

GETA: Ce-ţi mai face fata? Când vine din America?

MĂDĂLINA: Bursa e până în decembrie. Apoi, Dumnezeu ştie… Mi-a trimis o felicitare prin e-mail.

SONIA: Ce vremuri! Nu tu scrisori, nu tu ilustrate, nu, dragă, acum se poartă e-mailul.

MĂDĂLINA: Sau emailul, cum zicea cineva (Râsete) Cine desface şampania?

SONIA: Ţineţi minte când n-am fost în stare să deschidem sticla şi-am băut rom alb cu suc de grapefruit?

GETA: Şi pe urmă ne-a luat somnul…

MĂDĂLINA: Să nu păţim şi azi la fel. Dar am un vin…

GETA: Las’ pe mine. M-am specializat, luna trecută, la Paris.

SONIA: Credeam că te-ai specializat în literatura franceză.

GETA: Ei, ce să fac şi eu, astea au fost condiţiile. Prietena mea, la care locuiam, m-a ţinut la un regim crunt de şampanie şi paté de foie gras. În fiecare seară!

Page 12: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Ce viaţă grea! Cum ai suportat? (Râsete, dop de şampanie.)

GETA: La mulţi ani!

SONIA: La mulţi ani!

GETA: Ia te uită ce lecturi are Mădălina… (răsfoieşte ziarele de pe măsuţă) „Săptămâna financiară, „Bursa”, „Capital”, „Ziarul Financiar”, „Revista de contabilitate şi informatică de gestiune” (răsfoieşte, murmură) …contabilitate... audit... Tu chiar iei în serios chestia asta?

MĂDĂLINA: Asta, cum îi zici tu, este, de şase, ba nu, de şapte ani de zile, meseria mea, din care câştig foarte bine. Contabil autorizat.

GETA: De acord cu câştigul, chiar te invidiez, îmi pare rău că n-am avut curajul tău, dar tu chiar citeşti toate astea? Nu mi se pare deloc feminin.

MĂDĂLINA: De ce, crezi că feminitate înseamnă doar telenovele şi modele de croşetat?

SONIA: Ei, n-o lua chiar aşa, că devenim prea serioase şi ne plictisim.

MĂDĂLINA: Ura! Trăiască neseriozitatea!

GETA: Vivat!

MĂDĂLINA: A, hai să vă spun o poantă grozavă. A venit astăzi una… (muzică, vocea se pierde în râsetele celor trei femei, din când în când se aude vocea Mădălinei, imitând-o pe Geta: „Ce caută numărul dumneavoastră în agenda soţului meu?”)

SONIA: De mult n-am mai râs aşa…

GETA: Ce donjuan, pramatia de bărbatu-său… Măcar arată bine?

MĂDĂLINA: Deloc. Apropo de donjuani, m-a sunat Sergiu.

SONIA: A, tatăl Liviei.

MĂDĂLINA: Mă întreb dacă am făcut bine că am divorţat de el…

GETA: Hai, lasă trecutul, că pe urmă te miri de ce eşti deprimată. Mai bine spune-mi, Dan de ce nu participă la reuniunea noastră de lucru?

MĂDĂLINA: Cine? Dan? Glumeşti! Trebuia să treacă, să ia un dosar pe care l-a uitat de dimineaţă, dar a intervenit ceva şi a trimis curiera.

SONIA: Hai, arată-ne ce cadou ţi-a luat.

MĂDĂLINA: Nici un cadou. Nici nu şi-a amintit că e ziua mea. (Pauză jenată) Mai bine povesteşte-ne, Geto, ce parfumuri ţi-ai cumpărat de la Paris.

Page 13: Guerlain a Botezat Parfumul

GETA: Ce vorbeşti! Un Magie Noire minuscul sau un Dune costă zeci de euro! Multe zeci... Să nu mai vorbim de Shalimar...

MĂDĂLINA: Shalimar?

GETA: Cel mai sexy parfum inventat vreodată. Costă mult, nici nu poţi să te apropii. E de la Guerlain.

SONIA: Guerlain... Guerlain a inventat parfumul... Nu, cum era?

MĂDĂLINA: Parcă... Guerlain a botezat parfumul...

GETA: Aşa e.

Toate trei:

Guerlain a botezat parfumul

« Voila pourquoi j’aimais Rosine ».

Guerlain a botezat parfumul

Extras din cupele de crin

Cu numele necunoscutei —

Boeme

Sau aristocrate —

În ale cărei bucle blonde,

Decolorate

Sau pudrate,

A cunoscut întâia oară

Parfumul cupelor de crin...

Guerlain a botezat parfumul

« Voila pourquoi j’aimais Rosine ». (râd.)

SONIA: Pune şi tu puţină muzică, dacă tot s-a mai înveselit atmosfera. (Declic, căutare pe scala radioului, frânturi de cuvinte şi cântece.) Încearcă pe Muzical, mai bine.

MĂDĂLINA: A, da, că tu eşti cu opera… (Căutare)

Crainicul: Transmitem opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Page 14: Guerlain a Botezat Parfumul

(Se aude începutul uverturii, apoi fragmente din diferite momente ale operei, ca un fundal foarte discret, până aproape de finalul piesei.)

SONIA: Asta da!

MĂDĂLINA: Se şi potriveşte cu ce discutam.

GETA: Auzi, voi când vă căsătoriţi?

MĂDĂLINA: Nici nu ştiu dacă mai e cazul. De opt ani tot amânăm...

SONIA: De ce, dragă?

MĂDĂLINA: Ba erau alegeri, ba termina Livia facultatea, ba o delegaţie, ba o remaniere…

GETA: Ce-are remanierea cu prefectura, vreau să spun cu căsătoria?

MĂDĂLINA: Trebuia să stea pe baricade, să-şi păzească postul. Cum altfel crezi că ar fi rămas director în minister cu toate schimbările de guverne? El, are, n-are treabă, e acolo.

SONIA: Bun, dar acum?

MĂDĂLINA: Am zis, eu am zis, recunosc, să amânăm până ne mutăm în noul apartament.

GETA: Şi când vă mutaţi?

MĂDĂLINA: Păi, săptămâna viitoare e gata.

GETA: Şi-atunci, ce aştepţi? Ia-l, dragă, cu acte, să ai cu cine să te cerţi la bătrâneţe.

SONIA: Hei, mai e până atunci.

MĂDĂLINA: Nu ştiu ce să fac. Nu prea am chef. El lipseşte mult de-acasă…

SONIA: Crezi că…

MĂDĂLINA: Aproape că aş prefera. Dar nu, el mă înşeală cu o instituţie, nu cu o femeie.

GETA: Nu poţi să fii sigură. Toţi sunt nişte donjuani nenorociţi. Am lipsit şi eu o lună, cât am fost la Paris şi Toni a profitat de ocazie şi s-a cuplat cu alta, mai tânără cu şaptesprezece ani.

SONIA: Nu se poate!

GETA: Ba uite că se poate. Loc tineretului! Aşa că mărită-te cu Dan, nu repeta prostia pe care am făcut-o eu, că altfel rişti să-l pierzi.

Page 15: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Mă întreb dacă am ce pierde…

SONIA: Totuşi, e un om cumsecade…

MĂDĂLINA: Da, asta aşa e. Foarte cumsecade. Nu bea, nu înjură, nu fumează…

SONIA: Nu afemeiază… (Râsete) De ce vă uitaţi aşa, e un neologism „implementat” în redacţie.

MĂDĂLINA: (râde) Nu, nu afemeiază. (Tristă) Dar…

GETA: Dar? ...

MĂDĂLINA: ... Nu ştiu, probabil că e vina mea… Am impresia că nu-l iubesc.

GETA: Poveşti cu zîne, chérie, nu mai suntem la vîrsta marelui amor. Pentru Dumnezeu, ai 45 de ani!

MĂDĂLINA: Dar abia comunicăm, de fapt, am impresia că suntem aproape străini. Uneori mă întreb ce avem în comun? Dacă om avea ceva în comun...

GETA: Un pat.

MĂDĂLINA: Din ce în ce mai puţin. El vine târziu sau deloc, eu mă scol devreme…

SONIA: Un apartament…

MĂDĂLINA: Pe care l-am cumpărat eu şi de şantier mă ocup tot eu. El va fi, dacă va fi, doar un locatar.

GETA: Hai, lasă prostiile, diseară o să vină cu flori şi totul va fi bine. Te măriţi cu el, şi gata.

(Cortină de întuneric, continuă să se audă fragmente din „Don Giovanni”. Scena se luminează parţial. Acelaşi decor)

MĂDĂLINA: (strânge farfuriile şi paharele de pe masă) Ei, şi-acum ar fi cazul să-mi văd de-ale mele. E aproape ora patru, alte vizite nu mai aştept…

Crainicul: Aţi ascultat opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart. Transmitem acum…

MĂDĂLINA: Ajunge, vreau linişte. (Închide radioul, se aşază la calculator. Lucrează un timp, exclamă nemulţumită:) Ce Dumnezeu, nu sunt în stare să fac nimic! (Se ridică, se mută pe canapea) Probabil de la şampanie... Ia să citesc ceva... Sonia mi-a adus o carte... (răsfoieşte) Tot cu Don Juan! (citeşte cu voce tare) Auzi! „Lui Don Juan, cu dragoste”. Hm! „Înainte de toate, te rog să mă ierţi că nu te-am recunoscut sub numele de împrumut pe care-l porţi de ochii lumii. Precum Zeus, olimpianul, te înfăţişezi muritoarelor sub diferite identităţi, diferite chipuri, îţi schimbi numele, înălţimea, culoarea ochilor, a părului, uneori îţi laşi barbă, alteori ai chelie, poţi fi tânăr sau bătrân, bogat sau fără o leţcaie, celebru

Page 16: Guerlain a Botezat Parfumul

sau un cetăţean oarecare. De aceea femeile nu te recunosc decât atunci când e prea târziu”. (lasă cartea) Mai bine să mă uit puţin la televizor...

(Dă drumul la televizor. Scena se întunecă, se luminează într-un colţ. Decor sumar de tribunal.)

MARTORA: Don Juan ? E un porc, un ticălos, un bandit! A dat buzna în viaţa mea, m-a făcut să divorţez, să-mi las familia, casa, tot, apoi m-a părăsit...

AVOCATUL: V-a promis că vă ia de nevastă?

MARTORA: De fapt, nu, de promis, nu mi-a promis, recunosc.

AVOCATUL: Ce v-a spus?

MARTORA: Că sunt frumoasă, că am cei mai frumoşi ochi din lume, că n-a mai întâlnit o femeie ca mine... Şi am crezut că...

AVOCATUL: V-a violat?

MARTORA: Doamne fereşte, cum să facă una ca asta?

AVOCATUL: Deci, de bunăvoie si nesilită de nimeni v-aţi înşelat soţul?

MARTORA: Da.

AVOCATUL: De ce?

MARTORA: Nu ştiu nici eu. Asta a fost prima dată...

AVOCATUL: Cât timp aţi fost căsătorită cu reclamantul?

MARTORA: Zece ani.

AVOCATUL: A mai existat vreun bărbat în viaţa dumneavoastră înainte de căsătorie?

MARTORA: Nu.

AVOCATUL: Dar în timpul căsătoriei?

MARTORA: V-am mai spus, nu. Evident că nu. Până acum, vreau să zic.

AVOCATUL: Vă înţelegeaţi bine?

MARTORA: Aşa şi-aşa.

AVOCATUL: Vă certaţi?

Page 17: Guerlain a Botezat Parfumul

MARTORA: Nu, în general, nu.

AVOCATUL: Aveaţi motive să vă plîngeţi de el?

MARTORA: De fapt, nu prea.

AVOCATUL: L-aţi iubit?

MARTORA: Este un om foarte cumsecade.

AVOCATUL: Răspundeţi la întrebare, doamnă.

MARTORA: Cred că nu.

AVOCATUL: Dar el vă iubea? Mă refer la soţul dumneavoastră.

MARTORA: Nu ştiu. Nu mi-a spus-o niciodată.

(foarte scurtă cortină de întuneric)

MARTORUL: Numai ticălosul acela de Don Juan e de vină! Nu ştiu ce-o fi văzut la el. Un derbedeu!

AVOCATUL: Eraţi în relaţii bune cu soţia dumneavoastră?

MARTORUL: Da, foarte bune.

AVOCATUL: Aveţi idee de ce v-a părăsit?

MARTORUL: Nu, nu înţeleg de ce-a făcut asta. Doar nu-i lipsea nimic. Aduceam toată leafa acasă, nu mă îmbătam, n-o băteam...

AVOCATUL: Îi aduceaţi flori?

MARTORUL: Nu. Avea ea nişte muşcate în balcon, la ce să mai cheltuiesc pentru flori?

AVOCATUL: Îi făceaţi declaraţii de dragoste?

MARTORUL: Bineînţeles că nu. Doar eram căsătoriţi!

(Mădălina zapează. Foarte scurtă cortină de întuneric)

Page 18: Guerlain a Botezat Parfumul

DON JUAN: (îmbrăcat ca în secolul nostru, dar cu mici sugestii de costum de epocă) Ce întâmplare! Mă bucur că ne-am întâlnit. Să ţi-o prezint pe soţia mea, Elvira. (cele două femei dau mâna)

ELVIRA: (tânără, frumoasă, pare calmă, mulţumită de viaţă, de ea însăşi, ca o pisică lîngă sobă. O examinează cu suspiciune pe Gabriela) Vă cunoaşteţi de mult? (vorbeşte rar, egal, fără vreo emoţie sesizabilă. Dar sensul întrebării pare a fi: „Ai fost amanta lui?”)

GABRIELA: (ceva mai în vîrstă, frumoasă, genul nonconformist, o priveşte amuzată) Da.

DON JUAN: Haideţi să mergem undeva, la o cafea, să mai stăm de vorbă.

(Cortină de întuneric, apoi le vedem pe cele două femei la o masă de cafenea. Don Juan, în picioare, se apleacă să-şi sărute soţia)

DON JUAN: Scuze, trebuie să plec urgent. Dar voi mai puteţi să staţi. (o sărută scurt şi pe Gabriela, apoi dispare)

ELVIRA: Cum ţi se pare? S-a schimbat?

GABRIELA: Nu, n-aş zice. Este ca întotdeauna, egal cu el însuşi.

ELVIRA: (declară cu convingere în glas) Eu cred că s-a schimbat radical.

GABRIELA: Poate, nu vreau să te contrazic, tu îl vezi mai mult, ştii mai bine. (aparte) La urma urmei, poate chiar s-a schimbat. Poate nu mi-am dat eu seama.

ELVIRA: Ştii, la început am fost foarte geloasă. Eram geloasă pe toate fostele lui iubite, de fapt pe toate femeile din lume. Aş fi fost în stare să le scot ochii, să le omor... (a spus-o calm, nu pare în stare de sentimente atât de violente) I-am rupt şi agenda cu numerele amantelor!

GABRIELA: Şi el ce-a zis?

ELVIRA: A râs şi mi-a spus că oricum nu mai are nevoie de agendă, acum că mă are pe mine!

GABRIELA: (aparte) Mai degrabă are o copie a agendei pe undeva. Dar dacă ea vrea să creadă... (tare, Elvirei) Spui că asta era la început. Dar acum?

ELVIRA: Acum m-am liniştit. Mi-a dovedit că pot avea încredere în el, s-a schimbat total, sunt sigură că numai pe mine mă iubeşte.

GABRIELA: Atunci totul este în ordine. Bravo! Ai reuşit ceea ce nici o femeie n-a reuşit până acum.

ELVIRA: Nici tu?

Page 19: Guerlain a Botezat Parfumul

GABRIELA: (aparte) Hait! Pisica blîndă... (tare, Elvirei) Sincer, nici n-am încercat. (aparte) De ce-aş fi încercat imposibilul?

(Foarte scurtă pauză de întuneric, apoi un spot pe Gabriela, singură, la calculator )

GABRIELA: (la calculator. E îmbrăcată, dacă ne putem exprima astfel, într-o cămaşă de noapte vaporoasă) Deci, dacă ar fi s-o credem pe Elvira, Don Juan, seducătorul fără limite, a devenit un soţ model, a cărui fidelitate nu mai poate fi pusă la îndoială. Vine acasă fără să se abată din drum decât pentru a-i cumpăra un buchet de flori, aduce tot salariul, mai mult, i-a încredinţat cardul bancar să dispună ea de toţi banii, îi vorbeşte frumos, o duce la teatru sau la restaurant din când în când. Fac dragoste în fiecare noapte, iar în fiecare dimineaţă el o trezeşte cu un sărut şi o declaraţie de iubire veşnică. Ce frumos! (Cască. Foarte scurtă pauză de întuneric, apoi un spot pe Elvira, în alt colţ al scenei, la calculator şi ea. Gabriela vorbeşte, Elvira scrie) Un timp n-am mai întâlnit-o pe Elvira. Când îl întrebam de ea, Don Juan mă asigura că e bine. Dar când am revăzut-o, deşi s-a grăbit să-mi spună că totul era minunat, am avut senzaţia clară că o nemulţumeşte ceva. Cam în această perioadă am început să corespondăm prin E-mail. Nu chiar de la primul mesaj, dar după un timp a început să mi se plîngă. Ceva nu era în ordine. Tocmai acum, când viaţa ei de cuplu era un exemplu pentru toate familiile prietene. Tocmai acum, când el devenise un soţ perfect monogam, dedicat adoratei lui soţii. Se trezea visînd cu ochii deschişi… greu îi venea să recunoască, şi doar în sinea ei, că tânjea după Don Juan, aşa cum îl cunoscuse pe vremuri, seducătorul, imprevizibilul…

ELVIRA: (vorbeşte în timp ce scrie) Îl iubesc mai mult ca oricând, dar se întâmplă ceva, nu ştiu de ce, parcă şi-a mai pierdut din mister, din farmec, parcă nu mai este cel de care m-am îndrăgostit... (locul în care se află se întunecă lent, pe următoarea replică a Gabrielei)

GABRIELA: Aş putea s-o liniştesc, să-i răspund că i se pare sau, dimpotrivă, să-i spun cu cinism că are ce merită. N-a vrut ea să fie singura lui femeie? După unele teorii, monogamia rimează cu monotonia…

(Vrea să scrie, Don Juan apare în uşă, oarecum gol)

DON JUAN: Hai, frumoasă doamnă, lasă calculatorul şi vino în pat, e mult mai interesant aici!

(Cortină de întuneric, apoi Mădălina, pe canapea, cu telecomanda în mână)

Page 20: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: (pe canapea) Nici nu ştiu cum e mai bine... (închide brusc televizorul) Vreau să stau aşa, în tăcere… O, doamne, ce singură mă simt… (Pauză, linişte, apoi, brusc, Mădălina strigă.) Ce cauţi aici? Cum ai intrat? Cine eşti?

(S-a luminat un colţ al scenei şi a apărut Don Juan, în costumul clasic. Eventual a fost precedat de câteva măsuri din uvertura la „Don Giovanni” )

DON JUAN: (Vorbeşte firesc, cald, cu umor, dar nici o clipă caricatural) Cine sunt? Un om fără nume, ca să citez un autor celebru.

MĂDĂLINA: Cred că visez!

DON JUAN: Nu, doamnă, sunt chiar eu, Don Juan, la dispoziţia dumneavoastră.

MĂDĂLINA: Don Juan?

DON JUAN: Chiar eu.

MĂDĂLINA: Nu te apropia.

DON JUAN: Vă e teamă de mine? De ce? Doar sunt un gentilom.

MĂDĂLINA: Halal gentilom! Dai buzna în casă străină... Eşti un derbedeu oarecare, nu un gentilom!

DON JUAN: Vă înşelaţi, doamnă, şi ce dovadă mai bună să vă aduc decât aceea că statuia comandorului a acceptat invitaţia mea la masă. N-ar fi venit la un derbedeu, atât mai puţin la unul oarecare (Pleonastic, dar asta e situaţia, se aude fragmentul cu „Don Giovanni a cenar”.)

MĂDĂLINA: A acceptat invitaţia numai ca să te poată azvîrli în infern!

DON JUAN: Tot ce se poate, e o idee şi nu vreau să contrazic o doamnă atât de frumoasă. Trebuie să remarc însă, din experienţă, că până şi infernul este mai suportabil după o masă bună.

MĂDĂLINA: Apropo de infern, nu trebuia să stai acolo? Ce cauţi aici? Sau am ajuns eu în infern? E drept că viaţa asta e destul de…

DON JUAN: Nu, nu, e cu totul altceva. Am fost nevoit să plec de acolo. Am avut anumite… să le spun neînţelegeri cu Lucifer. El susţine că le-am sedus în asemenea hal pe drăcoaicele din subordinea lui, încât au ajuns să-şi neglijeze îndatoririle lor diabolice. Aşa că la prima restructurare…

MĂDĂLINA: Cum, şi acolo?

DON JUAN: Desigur. Deci, a profitat de ocazie şi m-a expulzat pe Pământ.

Page 21: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Diabolic din partea lui.

DON JUAN: Depinde cum priveşti lucrurile. Mie-mi convine. Femeile de aici sunt mai frumoase. Şi mai parfumate…

(Se aude fragmentul de recitativ din actul 1 în care Don Giovanni spune „Stai! Mi se pare că simt în jur femeie”, iar Leporello răspunde „La naiba! Ce miros formidabil!”)

MĂDĂLINA: Mă întreb, totuşi, cum de ţi-a venit ideea să inviţi o statuie la masă.

DON JUAN: Am mai spus-o, nu pot să sufăr să mănânc singur.

MĂDĂLINA: (oftează) Nici eu.

DON JUAN: (se bucură) Vezi? Avem gusturi asemănătoare. Încet, încet, vei avea încredere în mine.

MĂDĂLINA: Încredere? Niciodată… Spune-mi… Lista lui Leporello este reală?

DON JUAN: La fel de reală ca Leporello însuşi. (Eventual, aria catalogului.)

MĂDĂLINA: (curioasă) Ai avut, deci, 1003 iubite?

DON JUAN: 1003 numai în Spania! De fapt, trebuie să recunosc că nu ştiu cifra exactă, n-am fost niciodată bun la aritmetică. Poate că au fost 1004 sau numai 1002... deşi Leporello, fidelul meu valet, se jură că a numărat cu mare atenţie.

MĂDĂLINA: Nu ţi se pare că această listă este… imorală?

DON JUAN: Imorală? Ce vezi imoral în asta? Dumneata, frumoasă doamnă, nu ai o agendă cu numerele de telefon ale cunoştinţelor?

MĂDĂLINA: Ba da, am, dar…

DON JUAN: Sau distinsul domn care locuieşte în acest apartament nu are şi el o agendă?

MĂDĂLINA: Două, una de buzunar şi una la birou.

DON JUAN: Păi vedeţi, stimată doamnă…

MĂDĂLINA: Dar pe vremea aceea nu exista telefon...

DON JUAN: Tocmai de aceea era nevoie de listă.

MĂDĂLINA: Cred că totuşi visez. Toată discuţia asta e absurdă… Nici nu exişti, eşti o plăsmuire a unor scriitori, a unor compozitori…

Page 22: Guerlain a Botezat Parfumul

DON JUAN: Ţţţ… Ce-ar trebui să fac ca să te conving? (o îmbrăţişează)

MĂDĂLINA: Ia mâna de pe mine! Ia mâna că ţip! (el se îndepărtează cu un pas) Bine, m-ai convins, exişti. Şi ce cauţi la mine?

DON JUAN: Am venit pentru că e momentul să te îndrăgosteşti.

MĂDĂLINA: Să mă îndrăgostesc, eu? De cine?

DON JUAN: (firesc) De mine.

MĂDĂLINA: De tine?

DON JUAN: Sigur. Toate femeile se îndrăgostesc de mine. („La ci darem la mano”, poate chiar până la finalul scenei, cu unele întreruperi.)

MĂDĂLINA: Câtă modestie! Chiar toate?

DON JUAN: Ai dreptate, nu toate. Numai cele care iubesc idea de aventură. Şi cele foarte tinere. Şi cele curioase. Şi cele singure, părăsite, neglijate, maltratate, plictisite, nefericite. Adică majoritatea.

MĂDĂLINA: Chiar aşa?

DON JUAN: Cunoşti multe femei fericite?

MĂDĂLINA: Fericite în dragoste? Mmm… destul de puţine. Vrei să spui că ele sunt imune la… fermecul tău?

DON JUAN: Să zicem că le găsesc… mai puţin disponibile. Dar ia gîndeşte-te câte femei singure există pe lume.

MĂDĂLINA: Multe...

DON JUAN: O adevarată problemă socială. Ce s-ar întâmpla dacă n-aş exista eu?

MĂDĂLINA: Ce s-ar întâmpla?

DON JUAN: Eu le dăruiesc o clipă de fericire, un strop de culoare într-o existenţă altminteri cenuşie.

MĂDĂLINA: Un strop de culoare…

DON JUAN: Le fac să se simtă frumoase, deosebite, dorite.

MĂDĂLINA: Crezi că eşti singurul?

DON JUAN: Ceilalţi bărbaţi le pun doar la muncă şi le tratează ca pe nişte obiecte. Eu le dăruiesc flori minunate şi parfumuri…

MĂDĂLINA: Dar le minţi.

Page 23: Guerlain a Botezat Parfumul

DON JUAN: Niciodată! În viaţa mea n-am spus minciuni vreunei femei.

MĂDĂLINA: N-am pomenit o minciună mai gogonată!

DON JUAN: Fiecare femeie este un adevărat univers! Poţi oare să minţi Universul?

MĂDĂLINA: Şi chiar ai iubit-o pe fiecare?

DON JUAN: Din tot sufletul.

MĂDĂLINA: Dar le-ai părăsit, pe rând, pe toate.

DON JUAN: Numai pentru a mă îndrăgosti de alta!

MĂDĂLINA: Deci, ai să mă părăseşti şi pe mine?

DON JUAN: Asta e regula jocului.

MĂDĂLINA: Şi atunci, la ce bun? Ce rost are?

DON JUAN: Nu există ceva mai minunat decât clipa în care te îndrăgosteşti, decât fericirea de a iubi, de a fi îndrăgostit! Ai altă părere?

MĂDĂLINA: Nu… nu ştiu. Nu m-am mai îndrăgostit de mult.

DON JUAN: Ştiu. De aceea sunt aici. Ce rost are viaţa dacă nu iubeşti?

MĂDĂLINA: Dar iubirea poate însemna şi suferinţă.

DON JUAN: E adevărat. Şi asta face parte din joc. Dar, crede-mă,

este mai bine să suferi din dragoste, decât din lipsă de dragoste.

MĂDĂLINA: (amar) Aşa e... (alt ton) Vorbeşti de alţi bărbaţi că se

poartă urât cu femeile, dar eşti mai rău decât ei! Nu vrei decât un singur lucru!

DON JUAN: Bîrfe! Zvonuri! Minciuni! Îmi pare rău, mă confunzi cu Casanova sau cu vreun afemeiat de duzină. Sunt victima acestor confuzii. Nu există om să iubească şi să respecte femeile mai mult decât mine.

MĂDĂLINA: Vrei să spui că eşti, cum scrie în cărţi, mereu în căutarea femeii ideale? Aşa am citit despre tine.

DON JUAN: Ce spuneam? Bîrfe, zvonuri… Nu există femeia ideală.

MĂDĂLINA: Nu?

Page 24: Guerlain a Botezat Parfumul

DON JUAN: Nu. Toate femeile sunt ideale, de aceea le iubesc. (Aria şampaniei, Don Juan fredonează şi el. ) O cupă de şampanie?

MĂDĂLINA: Da… nu… da… Nu mă atinge!

DON JUAN: Nu trebuie să te temi de mine. Să ştii că sunt ultimul om de pe lume care ar putea fi acuzat de hărţuire sexuală, de viol…

MĂDĂLINA: Bine, te cred, dar nu te apropia…

DON JUAN: Vărul meu Almaviva da, dar nu eu. Eu nu hărţuiesc, nu agresez, eu cuceresc. (Din nou “La ci darem la mano”)

MĂDĂLINA: De data asta, nu cred că ai reuşit.

DON JUAN: Vom mai vedea. Deocamdată, dacă ţi-e teamă, gata, dispar.

MĂDĂLINA: Dispari?

DON JUAN: Da.

MĂDĂLINA: De tot?

DON JUAN: Am să revin când ai să mă chemi.

MĂDĂLINA: Când am să te chem eu?

DON JUAN: Adică foarte curând. Am onoarea, doamnă!

(Se mai aude finalul duetului „La ci darem la mano”, apoi linişte)

MĂDĂLINA: Cred că am aţipit… Ce vis ciudat! Ce vis! (Merge prin cameră) Ei… Şi acum trebuie să revin la realitate. Care realitate înseamnă bilanţul societăţii… Trebuie să fac curat prin casă... (Sonerie) Cine-o fi la ora asta? (Descuie uşa)

O voce: Doamna Mădălina? Aveţi aici un buchet de flori şi un pachet.

MĂDĂLINA: Poftim? Pentru mine? V-a trimis Dan de la minister?

Vocea: Nu, doamnă, de la florărie. Semnaţi, vă rog, de primire.

(Pleacă, Mădălina închide uşa)

Page 25: Guerlain a Botezat Parfumul

MĂDĂLINA: Ce flori superbe! Orhideee… Nu e Dan omul să-mi ia orhidee… Costă o avere… Dar de la cine-o fi? Nici o carte de vizită… Să mă uit în pachet (Fîşîit de hîrtie) Ce-o fi înăuntru? Un parfum… Ia te uită, Shalimar de la Guerlain. Apropo de ce discutam cu fetele. Geta zicea că e foarte scump… Cine să-mi cumpere mie orhidee şi parfum? Sau poate că mai dorm. Ia să mă ciupesc. Au! (Uimită) Nu dorm. Dar poate că mai visez… Şi uite cât e ceasul! Doamne, câtă treabă am! (Cortină de întuneric peste care se suprapun zgomote casnice – aspirator, robinet care curge. Lumina creşte) Bun, le-am făcut şi pe astea. Dar de la cine or fi orhideele şi parfumul? Misterul persistă. Poate că totuşi Dan … Ei, ia să mai muncesc eu puţin...

(Cortină de întuneric. Apoi zgomote de calculator, pe fundalul sonor al unor emisiuni TV. Se deschide uşa.)

DAN: Bună seara.

MĂDĂLINA: Bună seara! Ce surpriză!

DAN: Ce surpriză?

MĂDĂLINA: Ai venit foarte devreme.

DAN: A, da.

MĂDĂLINA: Nu e decât zece şi jumătate.

DAN: Ministrul a plecat într-o delegaţie.

MĂDĂLINA: Spune-i că-l iubesc, dacă pleacă mai des.

DAN: De ce?

MĂDĂLINA: Cum de ce? Că te mai văd şi eu la faţă.

DAN: Aha. Ce-i de mâncare? Nu, stai şi lucrează, îmi iau singur. (Se mişcă prin casă) Dar ce-i cu atâtea flori?

MĂDĂLINA: Au venit Sonia şi Geta.

DAN: (cu gura plină) Şi ce mai zic?

MĂDĂLINA: A, nimic special. Geta a fost la Paris, ne-a mai povestit ce-i pe-acolo. Spune, mi s-a părut mie sau ai trecut pe-aici după-amiază?

Page 26: Guerlain a Botezat Parfumul

DAN: Eu? Ai visat, poate. Până la opt nici n-am scos nasul din hîrtii, apoi m-a chemat ministrul...

MĂDĂLINA: A, da, restructurarea. Cum a fost?

DAN: S-a amânat. Oricum, eu nu aveam emoţii. Mai e ceva de mâncare?

MĂDĂLINA: Tort-bezea.

DAN: În cinstea prietenelor tale?

MĂDĂLINA: Nu chiar. În cinstea mea.

DAN: Nu înţeleg.

MĂDĂLINA: E şi greu! Astăzi este ziua mea, Dane, am împlinit 45 de ani.

DAN: (cu gura plină) Excelent tortul! A, da, şi la mulţi ani. Am uitat că e astăzi. Îţi dau bani să-ţi iei mâine un cadou, ceva frumos, ce vrei tu.

MĂDĂLINA: (Alb) Mulţumesc. Bani am şi eu.

DAN: (tot cu gura plină, n-a auzit remarca ei) Şi un ghiveci cu muşcate. Pe la apartamentul nou ai trecut?

MĂDĂLINA: Da.

DAN: Şi?

MĂDĂLINA: Săptămâna viitoare cred că e gata. Azi au vopsit lemnăria. Dar mai e de lucru... Apropo, a sunat cineva pentru tine de la o agenţie imobiliară. Nu mi-ai spus că vrei să vinzi garsoniera.

DAN: Păi e logic. Apartamentul nou e gata, în două-trei săptămâni ne mutăm. Tu, dacă vrei să păstrezi apartamentul ăsta pentru fiică-ta, înţeleg. Dar eu, ce nevoie mai am de garsonieră? Mai bine îmi iau o maşină nouă, ştii că de mult îmi visez un „Passat”... sau măcar un „Golf”, numai Volkswagen să fie. Putem să stabilim şi data căsătoriei, dacă vrei.

MĂDĂLINA: Data căsătoriei? (Se aude vocea Getei, reverberată: „Te măriţi cu el, şi gata”.) ...Şi gata. (Se aude, uşor ca o adiere la început, „La ci darem la mano”, peste care se suprapune repetat de două-trei ori vocea reverberată a Mădălinei.) Şi gata…

DAN: Ce-ai spus?

MĂDĂLINA: Nimic. (Pauză) Şi gata… (Pauză) Mă gîndesc... poate că ar fi mai bine... deocamdată... să nu te grăbeşti să vinzi garsoniera.

DAN: De ce?

MĂDĂLINA: Pentru că… Oricum, încă nu ne putem muta în apartamentul nou. Mai trebuie mobilă, corpuri de iluminat. Mai durează.

Page 27: Guerlain a Botezat Parfumul

DAN: Cum vrei. (Cască) Hai la culcare, pic de somn.

MĂDĂLINA: Du-te tu, eu mai am ceva de lucru.

(Muzica se aude tot mai tare.)

DAN: Cu ce parfum te-ai dat? Miroase de te trăzneşte.

MĂDĂLINA: Shalimar. Îţi place? L-am primit cadou.

DAN: Nu prea mă pricep. E cam tare. Dar dacă ţie-ţi place şi tot nu te-a costat nimic… (Cască) Noapte bună.

MĂDĂLINA: Noapte bună. (Se închide uşa.) Şi gata… (Pauză) De ce nu i-oi fi spus că nu mă mai mărit cu el? Sau să mă mărit totuşi? La ce bun? Doar aşa, vorba Getei, să am cu cine să mă cert la bătrâneţe? Dar de ce să mă cert? Niciodată nu mi-a plăcut cearta... La urma urmei, de ce nu-mi mai convine? Nu ştiu... când l-am cunoscut era mai interesant, vorbea cu pasiune despre istoria Europei, citea foarte mult, discutam despre integrare... eu nu prea pricepeam mare lucru, dar de la el am învăţat foarte mult... Acum însă, nu-l mai interesează nimic, nici eu nu-l mai interesez, stă zi şi noapte la minister, cred că îi este greu, muncă multă... Conform principiului lui Peter, faptul că trebuie să stea peste program ar însemna că a atins pragul incompetenţei... Dar cum la noi principiile nu funcţionează, nu sunt convinsă că asta e explicaţia. O viaţă dublă? O altă femeie? Nu prea cred... (râde) Probabil niciunei femei nu-i vine să creadă... Dar dacă nu mă mărit cu el, ce fac? Stau singură… Parcă aşa nu tot singură sunt… (Pauză) Cine ştie, poate că mai am o şansă… (Pe fundalul muzicii lui Mozart, se aude vocea lui Juan: „Am să revin când ai să mă chemi”) Poate mai apare Don Juan… (Muzică - La ci darem la mano) Ticălosul, ştia că am să-l chem. Ştia… De unde ştia? Cum putea să ştie când eu eram convinsă că nu... Dar cum să-l chem? Cum? Poate să-i scriu… (Se aud tastele calculatorului) Dragă Don Juan…

(Peste vocea Mădălinei se suprapun alte voci feminine, distincte, cu acelaşi text: „Dragă Don Juan…”)

Cortina