Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

68

Click here to load reader

Transcript of Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

Page 1: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

Caluschi, Mariana. (2001). Probleme de psihologie socială. Iaşi: Editura Cantes

V. GRUPUL - MIJLOC DE FORMARE Şl AFIRMARE AINDIVIDULUI

GRUPUL - MIJLOC DE FORMARE ŞI AFIRMARE AINDIVIDULUI................................................................................. 120

1. Definiţie, caracteristici, perspective de abordare..................1202. Funcţiile grupului.................................................................1223. Dinamica grupului şi impactul asupra participanţilor...........123

3.1. Dinamica grupului. Concept şi caracteristici...............1233.2. Impactul grupului între beneficii şi costuri..................125

3.2.1. Trebuinţa de viaţă în grup şi avantajele grupului.. 1253.2.2. Beneficii şi costuri în grup....................................1263.2.3. Impactul grupului asupra creativităţii....................1273.2.4. Grupul mic ca factor terapeutic............................130

4. Performanţa obiectiv prioritar al studierii grupurilor............1314.1. Când sunt grupurile eficiente?.................................... 1314.2. De la performanţa individuală în contextsocial la performanţa de grup............................................ 133

5. Tipuri de grupuri psihosociale.............................................1375.1. Delimitare între psihogrup şi sociogrup......................1375.2. Grupuri destinate modificării comportamentului........138

5.2.1. Grupul de sensibilizare şi grupul de formare.........1395.2.2. Grupul de întâlnire şi grupul Maraton...................140

5.3. Grupul creativ de formare...........................................1435.3.1. Caracteristici ale grupului creativ de formare........1435.3.2. Obiective ale grupului creativ de formare.............1445.3.3. Procedura de constituire a grupului creativde formare......................................................................1445.3.4. Normele grupului creativ de formare....................1455.3.5. Comunicarea în grupul creativ..............................14653.6. Funcţiile grupului creativ de formare....................1465.3.7. Antrenamentul creativ..........................................1475.3.8. Avantaje şi limite ale metodelor de creativitateutilizate în grupul creativ................................................ 149

întrebări şi sugestii pentru pregătirea individualăşi/sau seminar..........................................................................151BIBLIOGRAFIE.....................................................................152

119

. . ■ ; . . ■ ■ ■ . : - . - . ' ■ : . . ■ ■ ■ ■ ■ ; ■ , . " ■ :

Page 2: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

GRUPUL - MIJLOC DE FORJARE Şl AFIRMARE A INDIVIDULUI

1. Definiţie, caracteristici, perspective de abordareGrupurile ocupă o poziţie centrală în schema vieţii sociale, dar trăind cea

mai mare parte din^viaţa noastră în grup, încercând să intrăm, să ieşim dintr-un grup, să convieţuim într-un grup, ne obişnuim cu grupul într-atât încât influenţa lui asupra comportamentului nostru devine imposibil de măsurat şi identificat.

Accentuând asupra importanţei sociale, a interacţiunii dintre oameni, noiputem defini grupul ca „doi sau mai mulţi indivizi care se influenţează unul.pe altuiîn timpul interacţiunii" (D. ForsyTfi7T9l59). ""'"'"*""""".......

aprecia în 1950 „noi înţelegem prin grup un număr de persoane care comunică unii cu alţii în spaţiu şi timp, în poziţia faţă în faţă". Zander (1968) dădea următoarea definiţie „grupul este o colecţie de indivizi care au relaţii unul cu altul care îi fac interdependenţi într-un anume grad de semnificaţie".

Există multe tipuri de grup şi mulţi autori au elaborat definiţii pentru grup. Aceste definiţii au în comun câteva elemente esenţiale pentru grup. Grupul apare definit ca fiind o formaţiune socială constând în doi sau mai mulţi membri percepuţi a avea caracteristicile următoare (măcar una):

* interacţiune directă unul cu altul;

* scop comun al interacţiunii;* întâlnirea membrilor dintr-o categorie socială bazată pe atribute ca: vârstă,

rasă, aceiaşi origine (loc naştere), o soartă, un destin comun într-o perioadă.Utilizând aceste categorii o familie este percepută ca un grup în timp ce un

aeroport plin de oameni sau o piaţă niciodată nu va fi perceput ca grup, (Un aspect interesant: unele persoane pot forma un grup numai în ochii altora).

Un grup poate fi definit ca un sistem de relaţii între oameni care acţioneazădupă anumite norme şi valori, pentru atingerea unor scopuri sau sarcini comune. Fiecă este natural sau formal orice grup are câteva caracteristici:

a)un scop comun de care depind mărimea, structura, compoziţia, sarcinile,rolurile, procesele şi spaţiul de viaţă;

b)grupul se confruntă simultan cu sarcini ce orientează spre realizareascopului şi cu sarcini ce orientează spre menţinerea grupului în acţiune;

c) între membrii grupului există procese de interacţiune;d)membru grupului au diferite poziţii, status-uri în grup;e)fiecare membru are un rol esenţial pentru menţinerea echilibrului grupului

şi pentru realizarea sarcinii;f) fiecare grup dezvoltă propriile valori şi norme în relaţie cu scopul său;g)fiecare grup manifestă atât tendinţa de a-şi menţine starea atinsă şi

totodată de a creşte, a se dezvolta şi schimba;h) membrii manifestă aspiraţia de a obţine un anumit nivel al eficienţei la

nivelul grupului,Performanţa colectivă dată de nivelul cantitativ şi calitativ la care se rezolvă

sarcinile grupului şi sunt atinse obiectivele nu este o simplă însumare a resurselor şi

120

Page 3: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

potenţialelor individuale ale membrilor ci rezultanta proceselor de grup. Factorii care influenţează realizarea performanţei la nivelul grupului pot fi consideraţi variabile independente în raport cu care performanţa (eficienţa maximă a grupului) este o variabilă dependentă.

Când se aduce în discuţie grupul, specialiştii au în vedere structura, funcţiile, roiurile şi statutele membrilor, conducerea (liderul), procesele de grup, puterea, etc.

Discutarea vastei problematici abordate în literatura de specialitate cu privire la grup este o întreprindere dificilă, dar incitantă în acelaşi timp. Să punem în evidenţă alături de M. Zlate (1982) diferite expresii şi moduri de înţelegere a grupurilor sociale:

• Grupul ca mediu existenţial ai indivizilor - ca spaţiu în care ei trăiesc şiîşi desfăşoară activitatea, întreţin relaţii şi cooperează, se ajută sau se ciocnesc, seconfruntă, se centrează pe realizarea scopurilor comune sau împiedică realizarea lor,sunt satisfăcuţi, sau dimpotrivă, nemulţumiţi, frustraţi, stresaţi.

• Grupul înţeles ca nivel specific de organizare a realităţii sociale - carenu se reduce la suma membrilor săi, nu este echivalent cu indivizii luaţi separat, alcărui specific derivă din interacţiunea pregnantă, puternică şi autentică dintre toţimembrii săi în virtutea căreia se realizează orientarea acestora spre îndeplinireascopurilor, ca şi ierarhizarea şi structurarea statutelor şi rolurilor sociale. Accentulcade nu pe adunarea spontană sau întâmplătoare a unor persoane la un loc, ci pesistemul de interacţiuni, pe structura relativ stabilă a acestuia, pe durabilitatea maimult sau mai puţin îndelungată a normelor comportamentale.

« Grupul înţeles ca mijloc de socializare, formare şi dezvoltare a personalităţii umane - ca mediu educativ şi educogen, ca laborator în care se plămădeşte nu numai personalitatea fiecăruia dintre membrii componenţi, ci şi relaţiile dintre aceştia, în care are loc clarificarea progresivă a concepţiilor şi atitudinilor despre sine, despre alţii şi despre grup, în care se cristalizează conştiinţa de grup a participanţilor, în care omul se formează ca om şi ca personalitate.

« Grupul înţeles ca factor determinant al comportamentului şi acţiunii umane - cu influenţe pozitive şi negative asupra acestora, ca facilitator al inserţiei sociale al individului sau ca accelerator al maturizării sociale a acestuia.

• Grupul înţeles ca centru activ, dinamic - evolutiv nu doar al deveniriiumane, ci şi al autodevenirii, al schimbării şi transformării sale permanente. Grupulevoluează, se transformă, dispare, moare, are o istorie proprie în funcţie de care seconfigurează atât prezentul cât şi viitorul lui.

• Grupul înţeles ca produs ai istoriei şi al împrejurărilor - dar şi cagenerator de istorie, de împrejurări, de reacţie şi evenimente sociale, fapte careevidenţiază rolul său atât la nivel macrosocial (clasă socială, popor, naţiune) saumicrosocial având mare însemnătate pentru viaţa cotidiană a individului.

Toate aceste laturi sub care poate fi privit şi interpretat grupul, ne evidenţiază două aspecte importante:

« mai întâi apare clar conturată relaţia de interacţiune şi interdependenţă care există între grup şi personalitate; pe de o parte personalitatea este oglinda grupurilor prin care a trecut individul de-a lungul existenţei sale, pe de altă parte ea este cauza generatoare a unor fenomene de grup, a interacţiunii sociale

121

Page 4: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

ce duce atât la constituirea grupului, la generarea unor climate diferite de grup, cât şi la trecerea grupului de la un stadiu de dezvoltare la altul;

® în al doilea rând formele sub care apare grupul sugerează necesitatea organizării unor acţiuni speciale de cunoaştere a personalităţii în vederea ameliorării structurii, organizării, funcţionării şi sporirii eficienţei grupurilor în care ea intervine.

Această pluralitate de moduri şi înţelegere a grupului evidenţiază pluralitatea funcţiilor sale.

2. Funcţiile grupuluiPrecizăm că în discuţia noastră ne vom referi la grupurile mici. Când analizăm natura funcţională a grupului trebuie să nu pierdem din vedere două reguli de prudenţă elementare avertizează specialiştii:

a. nevoile apărute sau mărturisite ale membrilor grupului - acestea nusunt întotdeauna nevoile reale şi, în consecinţă, funcţiile aparente sau mărturisite alegrupului pot să nu fie funcţiile reale;

b. nevoile pe care le satisface în prezent un grup - pot să nu mai fie aceleape care grupul le-a satisfăcut iniţial.

Analiza funcţiilor grupului trebuie să încerce să pătrundă şi viaţa invizibilă a grupului. Asupra funcţiilor principale pe care grupul le îndeplineşte există un consens la cei mai mulţi autori. Aceste funcţii sunt îndeosebi funcţii psihologice:

1. Funcţia de satisfacere diferenţiată - a nevoilor membrilor grupului,datorită faptului că grupul presupune o organizare ierarhică graţie căreia unii membriau o mai mare autoritate, un mai mare aport în luarea deciziilor comune, ele nu potsatisface egal toate dorinţele şi nevoile membrilor. Aceasta deoarece aceste nevoi şidorinţe sunt foarte diverse şi, de multe ori, în contradicţie şi pentru că grupul solicităuneori renunţări din partea membrilor.

2. Funcţia de integrare socială şi de dominare - orice grup distribuieroluri şi permite afirmarea capacităţilor membrilor săi. Grupul satisface unora dintremembri trebuinţa de a-şi exercita influenţa şi puterea de a conduce. în timp ce nevoiade dominare se găseşte doar la unii din indivizi, nevoia de a participa la activităţicomune se întâlneşte la toţi membrii. Individul simte nevoia să fie acceptat, să fieadmis între ceilalţi. Această trebuinţă se regăseşte la originea înfiinţării unorasociaţii, cluburi, grupuri. Pentru iniţiere şi securitatea colectivă unele grupurifolosesc o serie de ceremonii, tradiţii, ritualuri.

3. Forţa de creare a noilor trebuinţe - aderând la un grup nevoileindividului se schimbă potrivit noilor cerinţe şi aspiraţii. Cu cât nevoile grupului suntmai numeroase şi corespund scopului grupului, cu atât grupul are şansa de a fi maiputernic, mai durabil. Noile nevoi sunt acelea care contribuie cel mai mult lapermanentizarea coeziunii şi moralului şi care dau durabilitate grupului.

4. Funcţia de securitate, de a fi apărat - de a găsi un cadru afectiv socialcare să ofere protecţie

5. Funcţia de reglare a relaţiilor dintre membri - exprimată denecesitatea unei coeziuni interioare a grupului, nevoia oamenilor de a le fi apreciaterezultatele, de a se simţi bine în grup.

122

Page 5: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

între structura grupului şi funcţiile grupului există o relaţie de determinare: funcţiile grupului determină alegerea unei anumite structuri şi la rândul său, o structură deja adoptată orientează grupul spre anumite funcţii.

Există o mare varietate de grupuri. Fiecare tip de grup poate satisface o gamă întinsă de nevoi individuale şi colective.

Structura grupului, (formal sau nonformal), va trebui să se modifice după funcţia dominantă pe care o îndeplineşte grupul în situaţia dată.

Grupul poate prezenta, după funcţia pe care o îndeplineşte la un moment dat, structuri diferite, modele diverse de relaţii între membrii săi.

3. Dinamica grupului şi mpactul asupra participanţilor

3.1. Dinamica, grupului. Concept şi caracteristici

Cercetările de psihologie socială consacrate grupului de-a lungul secolului XX, fie că au răspuns la întrebări cum ar fi: Ce este un grup? Cum funcţionează un grup? De ce se întâlnesc oamenii în grup? Ce avantaje oferă grupul sau ce prejudicii aduce ei individului? fie au delimitat raţiuni şi condiţii ale activităţii în grup urmărind în principal un scop - cum să facă grupurile mai eficiente, cum să crească performanţa lor în activitate. Studiile au dus la descrierea şi descoperirea principalelor caracteristici, fenomene şi procese de grup, dar şi la evidenţierea faptului că "grupul apare a fi într-o stare de continuă schimbare" (Seamen D.F.,1981, p.103).

Studiul ştiinţific al grupului a impus ca termen pentru a desemna evoluţia fenomenelor şi proceselor de grup, conceptul de dinamica grupului, cafe~desemna într-o transpunere exactă forţele care acţionează îrTTnterioruT unui grup (A.Neculau, 1974, p.59).

Kurt Lewin este creditat de oamenii de ştiinţă ca fiind cel care a delimitat şi a făcut cunoscut termenul, pentru a se referi la ceea ce se întâmplă în situaţii de grup, iar D.Cartwright şi Zander A. au continuat utilizarea termenului, numind dinamica grupului "câmpul cercetării dedicate pentru a strânge cunoştinţe despre natura grupurilor, legilor dezvoltării lor, a interrelaţiilor lor cu indivizii, cu alte grupuri şi instituţii mai mari" (D.Forsyth, 1983, p.l 1).

în timp, în sfera dinamicii de grup au intrat mai multe aspecte ale grupului: de la analiza ştiinţifică a grupurilor la construcţia teoriilor cu privire la grup şi riguroasa testare a adecvării acestor teorii, prin cercetările empirice; de la studiul metodelor ce permit acţiunea asupra membrilor grupului la impactul proceselor de grup şi a efectului lor asupra organizaţiilor sociale.

Ca urmare, domeniul dinamicii grupului cuprinde, după opinia autorilor R.Mucchielli, (1971, p. 15) şi A.Neculau, (1977, p.59) două subdomenii distincte:

1) ansamblul de fenomene psihosociale care se produc în grupurile mici caşi legile naturale ce fac să interacţioneze aceste fenomene;

2) ansamblul, constelaţia metodelor ce permit acţionarea asuprapersonalităţii prin intermediul grupului şi a celor ce permit grupurilor mici săacţioneze asupra organizaţiilor sociale.

Cercetarea dinamicii grupului a conturat trăsături ale acesteia cum este caracterul său holistic care, cere ca grupul să fie privit ca un tot, ca un sistem în care comportamentul membrilor este determinat de interacţiunea dintre caracteristicile

123

Page 6: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

personale şi factorii de mediu (care includ însuşiri ale grupului, ale membrilor grupului şi ale situaţiei) sau grupul primeşte informaţii din mediu, procesează aceste informaţii prin comunicarea internă şi elaborează produse. Prin dinamica de grup se ajunge la formularea scopurilor şi împlinirea lor prin acţiuni, iar membrii sunt răspunzători de • eficienţa acţiunilor sale. D.Forsyth, (1983, p. 14) argumentează caracterul interdiscipiinar al dinamicii grupului prin faptul că studiul şi influenţa grupurilor este larg răspândită. Teoria şi cercetarea grupurilor sunt relevante pentru marea majoritate a disciplinelor sociale "chiar dacă scopurile principale ale acestor discipline diferă"; studiul dinamicii de grup este prezent şi în disciplinele aplicative ca afaceri, administraţie, managementul resurselor umane, justiţie etc.

Forsyth a grupat principalele discipline şi subiectele aparţinând de dinamica grupului pentru a evidenţia caracterul interdisciplinar al dinamicii grupului, după cum apare în tabelul de mai jos:

TabelTeme ale dinamicii de grup studiate de variate discipline

(apud D.Forsyth, 1983)

DISCIPLINA SUBIECTE RELEVANTE

1. Psihologia -Facilitare socială, rezolvare de probleme, schimbarea atitudinii, percepţia altora, compararea socială etc.

2. Sociologia -Formarea coaliţiilor, influenţa normelor asupra comportamentului, relaţiile de rol, devianţa.

3. Antropologia - Grupurile în context - cultural, schimbarea socială, grupuri bazate pe sex, rasă, vârstă.

4. Ţinta politică -Leadership, relaţii intergrup, influenţa politică, putere5. Discurs şi comunicare

-Transmiterea informaţiei în grupuri, reţele de comunicare, probleme în comunicare.

6. Bussiness şi industrie

Motivaţie, productivitate, determinarea eficienţei industriale, structurarea scopurilor.

7. Munca socială - Creşterea adaptării prin participarea la grup, consiliere familială.

.8. Educaţie - Grupul clasa, echipa de învăţare, compoziţia clasei, scopurile educaţiei (finalitate).

9. Psihologia clinică

- Schimbare terapeutică prin grup de consiliere, antrenat în sensibilizare, grupul de discuţii.

10. Criminalistica - Organizarea agenţiilor pentru întărirea legilor, juriul ca grupuri de deliberare, eficienţa patrulei ca echipă.

Noi adăugăm acestui tabel domeniul creatologiei cu subiecte relevante - grupul creator, grupul creativ, leadership- creativ etc.

Apreciem însă faptul că D.Forsyth este primul care pune în evidenţă caracterul muitidisciplinar al dinamicii grupului, idee avansată recent şi de P.D.Wisscher (3996, p.396) pentru a explica funcţionarea câmpului dinamicii grupurilor.

Definită drept "capacitatea grupurilor de a se schimba în timp" dinamica grupului a pus în lumină şi caracterul stadial al dezvoltării grupurilor, specialiştii având două explicaţii cu privire la schimbările ce apar în evoluţia grupurilor:

124

Page 7: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

a) modelul fazelor care se repetă: explicaţie care sugerează că anumitestructuri tind să domine interacţiunea în grup în timpul diferitelor faze ale dezvoltăriigrupului, aceste faze putând să reapară în viaţa de mai târziu a grupurilor, mai ales îngrupurile terapeutice şi de sensibilizare;

b) teoria stadiilor secvenţiale care explică mişcarea grupului şidezvoltarea sa ca trecând prin câteva faze. După Tuckman şi Jensen (apud Forsyth1983, p.201), acestea sunt:

1. stadiul de formare - caracterizat prin tentativa de interacţiune între membrii;discursuri politicoase, tăceri ambigue; este stadiul în care se schimbă informaţii, sedezvoltă atracţia între vecini şi orientarea către alţii şi situaţia de grup;

2. stadiul haosului şi furtunii - caracterizat prin tensiuni şi insatisfacţiiprovocate de alţii, competiţie între membri, lipsa ascultării active, criticarea ideilor,interpunerea vorbitorilor, ostilitate şi conflicte, tensiune emoţională crescută etc.

3. stadiul normativ - când se dezvoltă structura de grup, creşte coeziunea şiarmonia, se stabilesc roluri şi reiaţii, normele încep să fie agreate, apare consensul şistarea de bine în prezenţa celorlalţi;

4". stadiul performanţei - în care se pune accentul pe realizare, orientare în sarcină şi concentrarea pe productivitate, eficienţă, performanţă, creşte cooperarea în rezolvarea problemelor şi încrederea în ceilalţi membri ai grupului, descreşte starea tensională.

5. stadiul suspendării (final) - caracterizat prin îndeplinirea sarcinilor, reducerea dependenţelor, atingerea scopurilor; apare tendinţa de dezvoltare a grupului şi regretul, creşte starea emotivă.

O descriere şi analiză asemănătoare asupra stadiilor de dezvoltare şi evoluţie realizează şi Johnson şi E.Johnson (1983) preluată şi de Van Demark (1991, p. 182-183). G Corey. şi Mariane Corey (1982) în lucrarea "Groups: Process aud Practice", delimitează în plus, un stadiu de pre-grup de la care se trece la stadiul de formare şi un stadiu de post-grup care urmează stadiul final, de suspendare.

în înţelegerea dinamicii grupului, ambele construcţii teoretice oferă explicaţii şi perspective utile pentru cunoaşterea variatelor tipuri de grupuri, a proceselor de grup, a apariţiei, manifestării şi duratei impactului activităţii în grup asupra membrilor etc.

3.2. Impactul grupului între beneficii şi costuri

3.2.1. Trebuinţa de viaţă în grup şi avantajele grupului

Majoritatea psihosociologilor au apreciat necesitatea grupului şi avantajele lui pentru formarea indivizilor. în timp ce A.Neculau (1977, p.35) afirmă că atunci când nu va mai avea nevoie de grup, omul îşi va pierde principala caracteristică a naturii sale, D. Forsyth (1983) apreciază că desfaşurându~şi cea mai mare parte din existenţă în grup, omul se obişnuieşte atât de mult cu grupurile, încât influenţa lor asupra comportamentului unora devine greu de măsurat dacă nu imposibil iar, N.Grosu discutând despre grupul mic susţine că nevoia individului pentru intimitatea unui grup este atât de mare încât, dacă omul nu are posibilitatea să-1 creeze spontan, îl creează deliberat, sub formă de asociaţii. Alături de efectele pozitive pe care impactul activităţii în grup îl are asupra participanţilor, cercetătorii grupurilor au evidenţiat şi efectele negative percepute de participanţi la diferite forme de grup.

125

Page 8: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

încercând să răspundă la întrebarea: de ce unor oameni nu le place să lucreze în grup? Van Demark (1991, p, 189-191) identifică mai multe cauze ce ţin de individ cum sunt: frica de a-şi pierde identitatea şi independenţa lucrând cu alţii, frica de alţii, frica de risc, de critică, de insucces, de ridicol, sau cauze ce ţin de grup, cum sunt: dependenţa de opiniile altora, presiunea la conformitate, tendinţa la consens şi la a activa şi gândi ca alţii etc. Apelând la studiile lui Morgan (1968) şi Dyert (1977), Van Demark (1991, p.19l) identifică şapte factori ce cauzează neplăcerea de a lucra în grup:/. slăbiciunea şi sărăcia relaţiei de conducere care este nedemocratică, lasă discuţiile să devieze de la subiect, incapabilă să coordoneze activitatea grupului;2. scopuri şi obiective neclare - membrii nu sunt siguri ce vor face, care estescopul final;3. unii membri nu iau în serios sarcinile, neîncrederea mare dintreparticipanţii la grup;4. lipsa pregătirii şi neîndeplinirea obligaţiilor din partea celui care conducesau a membrilor cu responsabilităţi;5. timp mult pierdut în discuţii neproductive, fără concluzii delimitate, fărăasumare de responsabilităţi, fără acţiuni concrete şi recomandări ale grupuluiignorate de superiori;6. interese de microgrup, persoane negativiste, supercritice sau dominatoare;7. plasarea intereselor personale înaintea sau în detrimentul scopurilor şiobiectivelor grupului.

Concluzia autorului citat este că pentru a avea un grup eficient trebuie luată în considerare o serie de factori: acţiunea unora este necesar a îl redusă, iar a altora facilitată. Beneficiile şi costurile, efectele pozitive şi negative pe care activitatea în grup o are la nivelul participanţilor, evidenţiază trebuinţa de a cunoaşte şi delimita impactul dinamicii grupului în funcţie de tipologia grupurilor atât în relaţie cu aspectele legate de fenomenele şi procesele de grup cât şi cu metodele şi tehnicile ce permit şi facilitează apariţia efectelor pozitive şi un impact benefic la nivelul personalităţii participanţilor.

3.2.2. Beneficii şi costuri în grupReflectând la beneficiile şi costurile pe care grupul le aduce membrilor săi,

N.Grosu (1997, p.38) consideră că "beneficiile vitale dobândite de individ prin grup presupun suportarea unor costuri rezultate din specificul funcţional al grupului"

Autorul citat pune în paralel avantajele, beneficiile aduse de grup şi costurile implicate sintetizate de noi în următorul tabel.

Tabelul 2BENEFICII COSTURI

1. pontenţează capacitatea indivizilor

1. totuşi potenţialul grupului, afectat de posibilitatea unora să se eschiveze, este mai mic decât suma potenţialelor individuale.

2. stimulează 2. totuşi, gândirea grupului preocupată de menţinerea

Page 9: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

126

m

Page 10: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

gândirea indivizilor consensului şi marcată de iluzia invulnerabilităţii este inferioară gândirii indivizilor.

3. constituie mediul de realizare a intereselor indivizilor

3. totuşi, realizarea intereselor de grup, având prioritate faţă de interesele individuale este derutantă şi dăunătoare pentru indivizi supramedii,

Concluzia formulată de N. Grosu este că, nivelul valoric al grupului este corelativ cu media valorică a membrilor săi; asigurând existenţa tuturor membrilor pe seama contribuţiei indivizilor supramedii, grupul constituie prin sine un factor de ocrotire a indivizilor submedii şi un factor de constrângere a indivizilor supramedii. "Fără acest preţ, existenţa umană ca existenţă culturală nu este posibilă1'' (N. Grosu, 1997, p.39).

Deşi nu ia în considerare decât unele aspecte ale impactului grupului asupra indivizilor ce formează grupul, autorul citat pare să considere costurile mai mari decât beneficiile aduse de grup, iar impactul grupului defavorizant pentru indivizii dotaţi.

Dovezile oferite de observarea timp de doi ani a unor grupe de elevi cu sarcină didactică şi a peste opt ani de studiere a unor grupuri creative formate din subiecţi diferiţi ca vârstă şi pregătire culturală, ne permit să afirmăm că activitatea în grup este benefică şi pentru indivizii de nivel submediu şi mediu cât şi pentru cei supramedii şi superior dotaţi. De asemenea, activitatea în grupurile cu sarcină didactică poate fi mai mult stresantă decât ocrotitoare pentru indivizii de nivel submediu şi mediu. Aprecierea lui N.Grosu nu are în vedere şi alte aspecte ale impactului activităţii de grup cum ar fi valoarea terapeutică a activităţii de grup (alături de cea formativă, actualizatoare, educativă etc).

3.2.3. Impactul grupului asupra creativităţii

• Influenţă şi impact socialInteresat de procesul de influenţare socială a indivizilor de către grupuri sau

de către alţi indivizi B. Latane a elaborat teoria impactului social care stabileşte că influenţa socială de orice fel este impactul total al altor oameni asupra unei persoane ţintă. Acest impact este o funcţie multiplicativă a puterii sursei, apropierii (proximitatea) sursei şi a numărului indivizilor, (B.Latane şi Sharm Wolf Î981, p.438). Forţele sociale acţionează asupra individului în acelaşi mod în care forţele fizice acţionează asupra unui obiect. Ca urmare, în prezenţa unor surse puternice oamenii se vor conforma, iar rezistenţa la influenţa socială este mai posibil să apară când impactul social se divide între câteva forţe puternice şi apropiate sau când conformitatea la presiunea socială va scădea în prezenţa unor persoane rebele.

Cercetătorii în câmpul psihologiei sociale apreciază utilitatea teoriei impactului social pentru predicţia influenţei sociale, ori de câte ori se pune problema complezenţei sau obedienţei. Noi considerăm impactul într-o accepţiune mai largă ca rezultat al activităţii de grup. Precizăm că în acest studiu vom înţelege prin impact un fenomen psihosocial complex, cauzat de activitatea desfăşurată în grup şi relevat de efectele şi schimbările survenite la nivelul personalităţii şi comportamentului participanţilor. Prin efectele sale de facilitare a acţiunii sociale,

127

Page 11: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

personalităţii membrilor, sub forma impactului grupului, contribuind la realizarea ei ca un "construct social".

Amprenta poate avea un caracter pozitiv sau negativ, grupurile mari fiind blamate pentru fenomenele de deindividuare şi groupthink, iar cele mici de blocare a manifestării originalităţii, a divergenţei, a inventivităţii,

• Impactul grupului asupra creativităţii între facilitare socială şipresiune Ia conformitate.Două aprecieri conturate din studiul grupului mic şi creaţiei în diferite

domenii, de-a lungul timpului, au contribuit la susţinerea impactului - puţin benefic şi nefavorabil - pe care grupul îl are asupra potenţialului creator al individului. Aceste teoretizări sunt:

a) susţinerea influenţei negative pe care interacţiunea în grup, prinpresiuni la conformare, obedienţă şi manipulare, o are asupra membrilor, îngeneral şi asupra manifestării divergenţei şi originalităţii, în special;

b) considerarea subiectului creator ca identifîcându-se cu individulsolitar (Anca Munteanu, 1994,p.l39; M.Stein, 1994) şi argumentul că noile ideise nasc într-o singură minte.

Trebuinţa de a realiza grupuri de lucru performante a condus la realizarea unor studii comparative între grupele/echipele de lucru, eficiente şi cele neeficiente. Van Demark apreciază contribuţiile lui Lippit (1982, p. 196-232) şi Johnson şi E.Johnson (1983, p. 1-3) realizate prin compararea grupurilor după criteriul eficienţei. Comparaţia susţine punctul de vedere conform căruia principalele condiţii ce contribuie la încurajarea individului de a se manifesta deschis şi liber, de a-i respecta pe ceilalţi din grup (care se comportă la fel), se întâlnesc în grupurile creative. "Când un grup nu este eficient în realizările sale, ne putem aştepta la efecte negative în creativitate".

Sunt citate concluziile investigaţiilor realizate de Morgan (1968, p. 71-73) cu privire Ia efectele presiunii la conformitate care acompaniază efortul grupului şi al echipei, ce tind să descurajeze opiniile divergente şi să supună individul la presiunea conformării.

Presiunea la conformitate şi efectele ei au fost şi sunt intens studiate de sociologi şi psihologi. într-o cunoscută lucrare, R. Mucchielli (1971, p.27-29) consideră conformismul ca având aspecte multiple după varietatea grupurilor, dar acestea există întotdeauna ca o cerinţă a grupului faţă de cel ce participă la activitate şi aceasta tinde să unifice conduitele, opiniile, percepţiile, informaţiile şi ideile, fiind o presiune ce tinde să uniformizeze membrii între ei.

Principalii factori ce determină presiunea la conformitate sunt: trebuinţe de aprobare, dragoste, acord şi trebuinţe de certitudine.

Aceşti factori, consideraţi şi surse ale presiunii la conformitate se traduc prin două tipuri de conformare: conformare normativă şi conformare informaţională.

Afirmaţiile psihosociologilor evidenţiază implicarea primelor patru niveluri ale piramidei motivaţiei, după H.Maslow, ce cuprind trebuinţe de

128

- . ' . ' - * ■ ■ ■ < * - ■ . ■ ■ - . . • - ■

Page 12: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

deficienţă, care acţionează tiranic. Cumularea tensiunii lor reprezintă o parte din forţa presiunii la conformitate.

Efectele presiunii la conformitate se constată atunci când un individ emite idei noi, originale, insolite, într-un grup de lucru şi i se cere să renunţe la ele, fîip=d dezaprobate. Conformarea la cerinţele grupului este resimţită ca o frână, ca o rezistenţă a grupului, descurajantă pentru inovator. în anumite cazuri, presiunea la conformitate face ca activitatea unui grup să fie mai puţin eficientă decât activitatea individuală.

Van Demark (Î991, p.194) sintetizează şi concretizează efectele pe care dinamica grupului le are asupra creativităţii. El conturează imaginea impactului pe care grupul îl are asupra creativităţii, iar fenomenele care relevă impactul grupului asupra creativităţii sunt următoarele:

a) Presiunea grupului inhibă originalitatea;b) chiar oamenii creativi se conformează la presiunea grupului;c) nivelul conformismului depinde de tolerarea sau nu a devianţei;d) opiniile experţilor tind să crească conformitatea;e) oamenii se conformează mai mult când acţiunile afectează pe alţii

decât atunci când ei înşişi sunt afectaţi;f) diferenţele de statute cresc conformismul, descurajează opiniile

deviante şi reduce eficienţa creativă a grupului de lucru;g) oamenii care se simt respinşi se conformează mai mult decât cei care

se simt acceptaţi;h) uneori grupul aşteaptă să se realizeze consensul asupra scopurilor şi

direcţiilor şi atunci conformarea este considerată a fi cerută de cele mai bune şi corecte raţiuni.

Impactul grupului asupra creativităţii membrilor apare ca limitând manifestarea însuşirilor gândirii creative şi a atitudinilor creative. Liderii, moderatorii sau supervizorii grupurilor şi echipelor trebuie să prevină manifestarea fenomenelor ce blochează afirmarea creativităţii membrilor Ia nivel de grup şi "în primul rând" presiunea Ia conformitate.

Concepţiile şi rezultatele cercetărilor cu privire Ia impactul dinamicii de grup asupra manifestării potenţialului creativ conduc spre imaginea unui impact având un caracter dual: pe de o parte efecte negative, inhibitoare şi blocante ale manifestării însuşirilor gândirii creative şi ale comportamentului creator, datorită presiunii la conformitate şi respingerii conduitelor insolite, inovatoare, originale; pe de altă parte, în grup se manifestă fenomenul de facilitare socială, posibilitatea schimbului de informaţii, de asociere şi combinare şi multiplicare a acestora. Ca urmare, întrebarea care s-a pus a fost: "cum reducem efectele negative şi cum favorizăm şi creştem producerea efectelor benefice ale dinamicii de grup asupra creativităţii?"

Pentru a avea un grup performant, concluzia este să se faciliteze manifestarea unor anumiţi factori şi să se limiteze acţiunea altora. Mulţi specialişti apreciază condiţiile din grupul creativ sau echipele de cercetare ca fiind stimulatoare pentru manifestarea, creşterea şi afirmarea creativităţii

129

Page 13: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

individului. Pentru ca impactul grupului asupra creativităţii să fie benefic, trebuie Suate în considerare principalele variabile ale dinamicii grupului: structura, relaţiile, componenţa, regulile de desfăşurare a activităţii, caracteristicile sarcinii de realizat şi metodele utilizate în rezolvarea lor etc,

3.2.4. Grupul mic ca factor terapeuticLiteratura de specialitate cu privire la grupurile mici a evidenţiat în

diferite cazuri efectele terapeutice ale activităţii efectuate în grup.în 1970 Yalom I. a identificat îl factori curativi care apar în diferite

forme de grup şi care sunt factori ce induc schimbarea participanţilor în timpul activităţii de grup. Factorii curativi defsniţi de I. Yalom (1975) sunt:

1. încubarea - (inducerea speranţei: - dacă alţii pot să se schimbe pot şieu);

2. univesalizarea - (recunoaşterea faptului că toţi avem probleme);3. împărtăşirea informaţiei - (se învaţă metode de rezolvare a

problemelor);4. altruism - (eu pot să ajut pe alţii din grupul meu);5. recapitularea corectivă a grupului familial primar - grupul mă face să

înţeleg relaţiile mele familiale);6. dezvoltarea tehnicilor de socializare - (abilităţi sociale de bază:

comunicare, atenţie la durerile altora);I. comportamentul imitativ - (învăţare observaţională; efecte ale

modelării);8. învăţare interpersonală - (grupul este un microcosmos social);9. coeziunea grupului - (membrii se acceptă unii pe alţii;10. catharsis - (participanţii sunt capabili să-şi exprime liber emoţiile);I1. factori existenţiali - (responsabilitatea fiecărui membru pentru propria

viaţă indiferent de circumstanţe).Prin delimitarea şi descrierea acestor factori curativi ce acţionează în

grupurile mici, Yalom a creat o nouă perspectivă pentru cercetarea terapiei de grup, el specificând mecanisme care operează în grup şi pot fi definite (Forsyth D., 1983, p. 466).

Yalom I. a ajuns la concluzia că aceşti factori sunt interdependenţi în grup (unii pot varia în funcţie de metoda grupului) şi că este necesară o muncă de cercetare deosebită pentru a defini interacţiunea dintre aceşti factori şi variabilele de grup cum sunt: scopurile grupului, deosebirile dintre membri, relaţia de conducere, metodele de evaluare a rezultatelor etc.

In cercetările noastre cu privire la impactul grupului creativ asupra personalităţii participanţilor datele de cercetare au evidenţiat existenţa unui factor curativ specific grupului creativ. Participarea membrilor grupului la activităţi creative, respectarea normelor specifice grupului creativ, feedback-ul primit în urma antrenării în metode diferite de generare de soluţii care pun în lumină abilităţile şi potenţialul lor creativ, au condus în final la reduceri substanţiale,

V:^-'j&3f?*sv'*î:'f

Page 14: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

semnificative statistic, ale unor blocaje afective, cognitive, conative, de relaţio-nare recunoscute iniţial de participanţi. Reducerea blocajelor apare ca factor terapeutic, curativ ce acţionează în grupul creativ (Mariana Caluschi, 200 l~b).

4. Performanţa obiectiv prioritar al studierii grupurilorîncepând cu familia, grupul dejoacă, grupul de clasă, grupul profesional,

grupul de loisir etc, individul aparţine, traversează, părăseşte sau aderă la numeroase colective, echipe sau grupuri, primind într-o măsură mai mare sau mai mică, influenţa activităţii desfăşurată în aceste grupuri. Formarea indivizilor pentru obţinerea performanţei depinde de mediile grupurilor traversate chiar şi în cazul persoanelor superior dotate, de factorii facilitatori sau inhibitori ai performanţei întâlnite în aceste grupuri. în 1924 E.C.Lindeman scria: "Viaţa modernă este viaţa de grup" (apud R.S.Cathcart, L. A. Samovar, 1970, p.l).

Deşi omul utilizează grupurile pentru a îndeplini anumite obiective şi scopuri, pentru a discuta probleme, a elabora planuri, a realiza produse, a îndeplini sarcini, a lua decizii etc, deseori grupurile sunt criticate deoarece oamenii lucrează ineficient, neperformant (H.Selye, 1968, p.l92; VanDenmark, 1991, p.194).

4.1. Când sunt grupurile eficiente?întrebarea la care specialiştii şi cercetătorii au încercat să răspundă este

"când sunt grupurile eficiente?" Un răspuns recent l-au dat specialiştii în creatologie. Scott Isacksen spunea în 1991: "Dacă sunteţi întrebat să numiţi pe inventatorii telefonului, aeroplanului sau becului nu vă va fi prea dificil să vă reamintiţi numele lui Bell, al fraţilor Wright sau al lui Edison. Din contra mulţi oameni întâmpină mari dificultăţi când trebuie să numească pe inventatorul lui Jumbo-jet 747 sau al cip-ului de silicon. Cea mai mare diferenţă între cele două categorii de invenţii este că cele mai recente produse sunt rezultatul creativităţii de grup". Autorul citat accentuează asupra faptului că importanţa creativităţii de grup este în creştere şi recunoscută (cerută) de toate tipurile de organizaţii (Scott Isacksen, 1991). Trebuinţa întreprinderilor de a fi competitive impune promovarea inventivităţii şi creativităţii atât la nivel individual cât şi de grup. Freedman, 1978., Hanson, 1981 arătau că: "... pe măsură ce societatea şi organizaţiile devin mai complexe, deciziile ce afectează multe vieţi sunt rareori luate de unul singur. Din ce în ce mai multe decizii sunt luate în grup..." (apud Scott G. Isacksen, 1991). Accentul pus pe creativitatea de grup nu înseamnă diminuarea semnificaţiei creativităţii individuale, există multe ocazii în care se cere manifestarea creativităţii individuale pentru găsirea soluţiilor creative dar schimbarea accentului este impusă, sublinia Scott Isacksen, de indivizi care simt nevoia de a lucra împreună pentru a fi eficienţi, inventivi.

Schimbarea, complexitatea, competiţia, creşterea interdependenţelor în lumea contemporană cer dezvoltarea colaborării creative, utilizarea grupurilor în luarea deciziilor şi rezolvarea creativă a problemelor.

M

131

Page 15: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

in amplul studiu "Creativitatea în societatea japoneză", cercetătoarea Martina Schwarz subliniază că în timp ce occidentalii pun accent pe creativitatea individuală, în japonia se dă o atenţie deosebită creativităţii de grup, deoarece societatea japoneză poartă amprenta valorilor orientate spre grup (fapt ce conduce la superaccentul pus pe munca în echipă). Creativitatea de grup, relevă Martina Schwarz, înseamnă că ideile originale ale individului prelucrate în activitatea de grup sunt prezentate în final ca fuziune a ideilor individuale, ca rezultat şi performanţă a grupului. (Martina Schwarz, Î992).

Cercetările de psihologie socială oferă date experimentale şi elaborări teoretice care pot contribui la înţelegerea legăturilor dintre performanţa individuală şi cea de grup, la fixarea reperelor devenirii şi contribuţiei individului şi grupului la progresul, respectiv performanţa societăţii. Să consemnăm că doi dintre cei mai competenţi psihologi români consideră performanţa a fi: "... acţiune cu un efort ce depăşeşte nivelul comun, este superior, poate constitui chiar un record. în psihologie se apreciază performanţe toate rezultatele activităţii ce deţin un rang maxim şi aceasta fie în ordinea individuală fie în cea colectivă" (P.P.Neveanu, 1978, p.531); şi "grad de reuşită a unui subiect la un test psihologic sau la o probă profesională, nivel la care se ridică realizările individuale sau colective într-un domeniu specific de activitate. în genere, performanţa se exprimă în unităţi de măsură relative, aparţinând unor scale mai mult sau mai puţin standardizate. Esenţial este ca în evaluarea unei performanţe să se surprindă atât aspectele cantitative (cât de mult a rezolvat individul sau grupul din volumul total al sarcinilor date) cât şi calitative (dificultatea sarcinii rezolvate, valoarea soluţiilor, modalitatea de rezolvare". (M.Golu, 1981, p.8).

Creatorul Şcolii de Inventică din România, V. Belous a aprofundat studiul performanţei la nivel individual elaborând o lucrare originală consacrată acestui complex fenomen: "Performantica". înţelegând, în general, prin performanţă individuală rezultatul acţiunii umane, superior rezultatelor cunoscute; V. Belous (1994, p.5) consideră că performanţa individuală constituie un raport între ceea ce se cheltuieşte şi ceea ce se obţine în cadrul acţiunii umane, fapt ce reprezintă randamentul uman care, comparativ cu alte forme de randament (mecanic, hidraulic, electric) poate fi supraunitar: "se poate obţine mai mult decât s-a consumat (investit) deci "este evident că performanţa individuală constă în maximizarea eficienţei acţiunii" iar "spiritul uman este singurul care poate acţiona în zona randamentului supraunitar" (V. Belous, 1995, p.7).

între atributele fundamentale ale performanţei umane, V. Belous (1994, p.5) înscrie: superioritatea sau progresul rezultatelor obţinute raportată la rezultatele cunoscute; autonomia înţeleasă ca sinteză a autonomiei de structură şi autonomiei de funcţionare; utilitatea, ce reprezintă capacitatea unui rezultat al acţiunii umane performante de a avea o sferă determinată de aplicabilitate; remanenta - calitatea performanţei umane de a-şi conserva un anumit timp superioritatea în raport cu alte performanţe din acelaşi domeniu; socialitatea - reprezentând calitatea performanţei umane de a contribui la dezvoltarea complexă a personalităţii umane şi a societăţii.

132

Page 16: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

Deşi întreaga istorie a omenirii consemnează contribuţia marilor personalităţi performante la procesul societăţii nu este de neglijat rolul activităţii în grup a indivizilor în obţinerea performanţei cât şi influenţa acestor activităţi în manifestarea individului la nivel performant. Faptul că, în ultimii ani, premiul Nobe! în diferite ramuri ale ştiinţei a fost acordat unor grupuri de cercetători arată că marile descoperiri devin tot mai rar apanajul unor personalităţi individuale.

4.2. De la performanţa individuală în context social la performanţa de grup

Psihologia organizaţională, psihologia muncii şi psihologia utilizării resurselor umane au consacrat şi consacră spaţii tot mai largi evaluării şi creşterii performanţei umane angajată în formaţiuni şi colective de lucru din toate sectoarele de activitate economică, socială, politică etc.

Ca urmare au apărut întrebări cu privire la factorii şi formele eficiente ale activităţii de grup sau privitor la legităţile performanţei colective - identificare, posibilitate de creştere a performanţei, metodologie de cuantificare etc. -L.W.Faust (1959) aprecia că: "Utilizarea actuală a colectivelor pentru a conduce activităţile în numeroase organizaţii, accentul pus pe învăţarea în grup, în învăţământ şi apelul frecvent în ştiinţe, la reuniuni (conferinţe) şi la cercetări de grup, toate acestea indică faptul că grupul poate acţiona mai eficace decât indivizii" (apud Î.Radu ş.a., 1994, p.127).

încă de la începuturile sale, studiile şi experimentele din domeniul psihologiei sociale s-au orientat spre investigarea performanţei individului în contextul social, (colectiv), spre delimitarea factorilor facilitatori ai muncii în grup şi ai atingerii performanţelor, spre conturarea unor căi, metode, strategii de creştere a performanţelor individuale şi de grup.

Cercetătorii în domeniile psihologiei sociale (I.Radu şi a., 1994, Theresa Amabile, 1989) sau dinamicii grupului (Zajonc B.R., Î967, Moscovici S., Paicheler G., 1973, R.Forsyth, 1983 etc.) disting trei tipuri de situaţii experimen-tale ce evidenţiază trei tipuri de implicare a variabilei grup după cum urmează:

a) situaţia în care grupul apare ca public sau martor colectiv în faţacăruia se desfăşoară prestaţia individului sau performanţa individuală cândalţii asistă;

b) situaţia în care celelalte persoane nu mai apar ca simpli "stimuli"ci între participanţi apar relaţii reciproce însă activitatea, efectul,performanţa păstrează un caracter individual. Se vorbeşte în această situaţiede co-acţiune, (este situaţia biroului format din celule sau locuri de muncăaditive, reunite într-o situaţie de co-acţiune). Atât în situaţia "a" cât şi în situaţia "b"activitatea rămâne individuală, chiar dacă subiectul lucrează într-un context colectiv;

c) în situaţia a treia apare un element nou: activitatea, rezultatulperformant este colectiv, membrii grupului sunt angajaţi într-o sarcină unică,comună. In viaţa practică se întâlneşte grupa de muncă, grupul de dezbatere,grupul de decizie, grupul de rezolvare de probleme, grupul creator etc.

133

Page 17: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

In prima situaţie avută în vedere, L.Travis ş.a. constată că performanţa subiecţilor în prezenţa publicului depăşeşte nivelul atins de ei în probele individuale fără martori; acest fenomen s-a numit efectul de facilitare socială. Pe aceiaşi linie B. Zajonc (1967) a remarcat o variabilitate interindividuală destul de ridicată: în timp ce unii subiecţi reacţionează pozitiv la prezenţa publicului martor, alţii îşi reduc performanţele. Concluziile cercetătorilor (Î.Radu, 1994, p. 129) arată că prezenţa publicului stânjeneşte învăţarea dar, facilitează performanţa; situaţia de grup constituie o sursă de activare, prezenţa altora are ca efect creşterea nivelului de motivare care se reflectă în indici superiori de performanţă. Fenomenul de facilitare socială a fost considerat un model al influenţei sociale, cercetările din ultimul timp reflectând faptul că efectul de facilitare socială datorat prezenţei sau co-acţiunii altora nu este înnăscut ci învăţat.

Grupul poate fi un public tăcut dar atent (ca în cazul urmăririi unui meci de tenis, partidă de şah etc.) sau poate fi un public critic sau aprobativ (în cazul majorităţii competiţiilor sportive - fotbal). Rezultatele cercetărilor au arătat că subiecţii criticaţi decad în eficienţă şi performanţă în timp ce în condiţii de încurajare, laudă randamentul şi performanţa cresc.

Situaţia a doua apare, ori de câte ori indivizii sunt angajaţi într-o sarcină, activitate simultană (în timp ce ceilalţi din jur sunt angajaţi într-o activitate similară) cum ar fi luarea mesei în familie, rezolvarea unei probleme într-o clasă de elevi, a conduce o maşină pe o şosea aglomerată, a studia într-o sală de bibliotecă etc. Acestea sunt situaţii de co-acţiune în care rezultatul, performanţa şi reuşita rămân sarcini individuale.

începând cu primele experienţe asupra situaţiilor de co-acţiune realizate de F.H.Allport (1924) până la cele mai recente studii realizate de S.Moscovici (1985), s-au conturat paradigmele co-acţiunii care constau în faptul că, pe de o parte, în condiţii de co-acţiune creşte productivitatea în raport cu individul care lucrează singur, dar produsele tind să fie inferioare, slabe ca nivel al calităţii; uneori co-acţiunea facilitează performanţa, alteori în timpul co-acţiunii performanţa descreşte; se semnalează şi o tendinţă de nivelare a performanţelor realizate în situaţia de grup: lucrând alături unul de altul se stabileşte un fel de nivel mediu, diferenţele interindividuale se reduc, extremele se apropie, apare astfel o tendinţă de "normare", de evoluţie spre medie a performanţelor realizate simultan de către indivizi ce lucrează în prezenţa altora (G.Montmullin, 1969).

Dacă F.Allport releva o tendinţă de moderare a judecăţilor în prezenţa altuia, G.Montmullin accentua convergenţa spre medie ca efect al schimbului de opinii, iar M.Sherif reliefa faptul că această convergenţă este o rezultantă care nu poate fi întrevăzută din datele individuale şi apare ca efect de grup, datorat interacţiunilor, schimbului de opinii şi informaţii, S.\4oscovici vine cu o explicaţie alternativă a procesului de influenţare socială. El pleacă de la ideea că influenţa îşi are rădăcina într-un conflict şi tinde spre un consens. Participanţii la grupuri sunt animaţi de interese şi valori deosebite, vehiculează informaţii şi

134

Page 18: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

opinii diferite. Diferenţele dintre indivizi, traduse prin discrepanţe, induc tensiuni în interiorul grupului care se cer rezolvate. Pe fondul presiunii grupului pentru unitate apare o tendinţă spre o medie sau o normă comună.

Datele contradictorii reieşite din studierea situaţiilor de co-acţiune a crescut interesul pentru studiul fenomenului de facilitare socială. R.B.Zajonc integrând diferitele rezultatele a făcut o distincţie între răspunsurile dominante şi nedominante şi ajunge la următoarele concluzii: a) prezenţa altora creează o stare de trezire, activare asupra individului; b) activarea creşte emisia de răspunsuri dominante; c) dacă răspunsurile dominante sunt corecte, prezenţa auditoriului, publicului va creşte probabilitatea apariţiei răspunsurilor corecte; d) dacă răspunsurile dominante sunt incorecte prezenţa publicului face ca probabilitatea emiterii de răspunsuri incorecte să crească. Rezultă că prezenţa altora (co~ prezenţa) facilitează răspunsurile bine învăţate şi inhibă răspunsurile nefamiliare.

în contrast cu teoria lui Zajonc (şi a altor cercetători pe aceeaşi temă), Gleen S. Sanders şi colegii săi au emis ipoteza că prezenţa altora în timpul performanţei la sarcină perturbă (distrage) performerul. Ori de câte ori perturbarea interferează cu atenţia ce trebuie acordată sarcinii apar conflicte ce pot fi depăşite cu eforturi mari. La sarcinile simple efectele interferenţei par să faciliteze performanţa. La sarcinile complexe efectele perturbării şi interferenţelor subminează performanţa. Sanders denumeşte aceste explicaţii teoria distragerii prin conflict.

Teoriile cu privire la facilitarea socială evidenţiază variabile diferite când fac predicţia asupra performanţei în situaţie de co-acţiune; între experţi se înregistrează dezacorduri în ce priveşte efectul fenomenului de facilitare socială. Cu toate incertitudinile teoretice, susţine D.R.Forsyth (1990, p.149), concluziile cercetărilor cu privire la facilitarea socială trebuie fructificate pentru înţelegerea performanţei în activităţile zilnice, cum ar fi învăţarea unor skilîs-uri noi, a unei limbi străine, memorarea unui discurs etc. El dă ca exemplu sugestiile făcute studenţilor de către Zajonc, care le recomandă acestora să studieze singuri într-o cameră izolată, dar să aranjeze să-şi treacă examenele în compania altor studenţi şi în prezenţa unui public larg. Atunci rezultatele examenului vor fi superioare aşteptărilor, deci performante.

într-un studiu amplu din 1990, Tereza Amabile .- cunoscut cercetător al psihosociologici creativităţii - examinează efectele aşteptării evaluării şi aie prezenţei altora asupra creativităţii. în ambele experimente organizate subiecţii aşteaptă ca activitatea lor să fie evaluată de experţi. Aşteptarea evaluării a fost încrucişată în flecare experiment cu prezenţa altora. în primul experiment prezenţa altora a fost operaţionaîizată drept co-acţiune; jumătate din subiecţi au lucrat individual dar în grupuri mici, iar alţii au lucrat singuri. în al doilea experiment prezenţa altora a fost operaţionaîizată ca supraveghere; jumătate din subiecţi au crezut că ei erau priviţi în timp ce lucrau. în ambele studii, nivelul de creativitate al produselor au fost evaluate de experţi. Efectele evaluării aşteptate au fost în mod consistent puternice. Atât la o sarcină verbală, cât şi la o sarcină artistică, creativitatea a fost mai scăzută în grupurile care aşteptau evaluarea

135

Page 19: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

decât în cele care nu aşteptau evaluarea. Evaluarea pentru facilitarea sociaiă sau inhibiţie în ceea ce priveşte creativitatea a fost mai puţin cîară. Co-acţiunea nu a avut efect şi supravegherea a avut un siafe efect negativ. Mai mult au existat semne că efectul supravegherii s-a datorat evaluării trăite (experimentate). Rezultatele obţinute sunt interpretate de autoare în termenii influenţei motivaţionale şi cognitive asupra creativităţii. Astfel, ea arată că rezultatele celor mai recente meta-analize cu privire la facilitarea sau inhibiţia socială asupra performanţei, indică faptul că prezenţa altora, alţii decât coactori, sau observatori, cresc viteza şi performanţa la sarcinile simple dar descresc viteza şi performanţa la sarcini complexe.

Performanţa creativă, subliniază Tereza Amabile (1990, p.8) poate fi în particular susceptibilă de influenţe sociale, dar trebuie ţinut cont că sarcinile creative sunt sarcini complexe, deci în acord cu rezultatele cercetărilor ele pot fi influenţate negativ de prezenţa altora. Sarcinile creative comportă atât aspecte euristice cât şi algoritmice. în timp ce performanţa la aspectele algoritmice ale sarcinii pot fi influenţate pozitiv, aspectele euristice pot fi subminate de prezenţa altora. Mai mult, alte cercetări cu privire la rolul influenţei sociale sugerează că prezenţa altora poate inhiba creativitatea.

Armonizat cu premisele de bază ale modelului componenţial, motivaţia intrinsecă v-a conduce către performanţa creativă, în timp ce motivaţia extrinsecă subminează creativitatea. Mecanismul după care motivaţia intrinsecă şi extrinsecă afectează performanţa creativă poate fi şi cognitiv şi afectiv (Amabile Tereza, 1990, p.9). Faptul că, prezenţa altora (sub formă de supraveghere sau aşteptare a evaluării) motivează extrinsec, înseamnă că vom avea efect inhibitiv asupra creativităţii.

După autoarea citată, cercetările viitoare trebuie să examineze diferite varietăţi ale influenţei sociale asupra performanţei creative şi să determine circumstanţele în care facilitarea socială apare. Pe aceeaşi linie ideatică cu Al.Osborn, care sugera că efectele facilitării sociale apar în situaţiile de grup, Tereza Amabile consideră că evidenţa empirică sugerează că lucrul în grupurile de antrenament creativ conduce către eficienţă, productivitate şi performanţă creativă, dar acest lucru trebuie dovedit experimental.

A treia situaţie sau performanţa colectivă.Când s-a studiat fenomenul facilitării sociale în situaţia de co-acţiune sau asistenţă pasivă s-au ignorat multe aspecte ale proceselor de grup deoarece participanţii nu interacţionau, dar când atenţia se concentrează asupra grupurilor în care se interacţionează lista factorilor care influenţează performanţa se lungeşte deoarece trebuie să includă variabilele relevante cu privire la grup, membrii noi şi procesele interacţiunii. în situaţia grupului de interacţiune se suprapune situaţiei de co-acţiune o dinamică de grup complexă. Cercetările experimentale în această situaţie iau în considerare performanţa colectivă comparativ cu cea individuală.

136

i?Kv.:.; .;

Page 20: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

■PL

Aşa cum arată şi LRadu (1994, p.135-138) în decursul timpului s~au conturat patru strategii de comparaţie în alternativa individ-grup:

Prima strategie de comparaţie pune faţă în faţă performanţa unui grup, exprimată prin cota sa totală cu media performanţelor individuale (în situaţia de pretest) ale membrilor grupului. Concluzia experimentelor după această strategie este că performanţa de grup este superioară celei individuale, dar realizarea sarcinii presupune un timp mai mare pentru comunicarea mesajelor, familiarizarea cu sarcina, coordonarea eforturilor, adoptarea deciziei. Un grup este semnificativ mai bun decât individul mediu pentru că pune laolaltă resurse multiple, capacităţi multiple şi diferite.

A dona strategie de comparare pune în paralel performanţa grupului cu performanţa celui mai bun dintre membrii săi5 realizată în mod individual. Cota totală a grupului ar trebui să depăşească semnificativ performanţa celui mai capabil membru al grupului (obţinută în situaţia de pretest, când a lucrat individual). Rezultatele experimentale nu sunt concludente. în unele situaţii performanţa grupului este superioară celei realizată de către cel mai capabil membru al grupului, în altele se situează sub nivelul acestuia, mai ales în cazul sarcinilor complexe când individul cu aptitudini superioare este mai performant decât grupul.

în cea de a treia strategie, se compară performanţa grupului real cu suma prestaţiilor unui grup echivalent în situaţie individuală (se introduce paradigma grupului nominal ca termen intermediar între individ şi grup). Concluzia experimentelor este că diferenţele constatate între performanţa grupurilor reale şi cele nominale sunt adesea mici şi nesemnificative.

Cea de a patra strategie compară grupul real cu modelul matematic anticipat. Se cunosc în această privinţă două modele: unul centrat pe calculul teoretic al resurselor (în genul grupului nominal) şi un model al proceselor implicate (articularea eforturilor, luarea deciziei). Concluzia este că grupul nu utilizează deplin resursele, capacităţile ipotetice ale membrilor săi.

Concluzia la care au ajuns cercetătorii, indiferent de strategiile utilizate pentru a studia performanţa de grup, indică necesitatea depăşirii simplei comparaţii şi studierea compoziţiei şi dinamicii grupului pentru a delimita factorii şi vectorii performanţei de grup. în volumul "Performanţa de grup" J.H.Davis (1974) supunea atenţiei specialiştilor problema comportamentului şi performanţei în grupuri realizând o analiză comparativă a indivizilor şi grupurilor.

6, Tipuri de grupuri psihosociale

5.1. Delimitare între psihogrup şi sociogrupAdevărata revoluţie în studierea grupului mic o constituie cercetările

desfăşurate de K. Lewin, R. Lippitt şi L. Bradford începând cu anul 1946.K. Lewin organizatorul primelor grupuri de antrenament (T-group) a

propus distincţia între socio-grup înţeles ca grup organizat şi structurat în funcţie

137

Page 21: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

de îndeplinirea şi executarea unei sarcini şi psiho-grup definit ca un grup de formare în sensul larg al cuvântului, adică un grup structurat, organizat, orientat şi polarizat în funcţie de membrii înşişi care constituie grupul (apud G.B. Mailhiot, 1968, p. 36-37). Psihogrupul s~a mai numit şi grupul centrat pe grup şia cunoscut o puternică diversificare.

Seamen F. (1981, p. 7-15) citându-i pe Egah G. (1970) şi Bradford L.(1976), face distincţia între psihogrupuri prezentate în diferite forme (grupuri de întâlnire, grupuri de evoluţie, grupuri sociale, etc.) şi grupuri orientate spre sarcină. Distincţia iniţială între psihogrup şi sociogrup nu s~a mai păstrat, autorii în domeniu utilizând frecvent termenul de grup psihosocial cu referinţă la grupurile mici.

Prezentând cele mai reprezentative clasificări cu privire la grupurile psihosociale (ale lui P. Arbousse-Bastide, D. Anzieu, R. Mucchielli, J. Maisonneuve, A. Mihu, M. Zlate, etc), A. Neculau (1974, p. 26-42) realizează o imagine clară asupra criteriilor de clasificare şi definire a grupurilor psihosociale. Autorul atrage însă atenţia asupra diversităţii lor când spune: "criteriile de clasificare pe care le-am pomenit aici, precum şi tipurile de grupuri pe care le-am încercat nu reprezintă o pretenţie de exhaustivitate. Am pomenit însă pe cele mai des întâlnite, care pot fi taxate fără rezerve drept grupuri psihosociale". (A. Neculau, 1974, p. 42).

De la afirmaţia făcută de K. Lewin în 1950 că grupul (T-grup) este un mediu de învăţare a noi abilităţi sociale (apud N.S. Feldman, 1985, p. 367) şi până la considerarea lui ca un mediu existenţial al indivizilor, ca spaţiu în care aceştia trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea, un mijloc de socializare, formare şi dezvoltare a personalităţii, un centru activ, dinamic al devenirii umane (M. Zlate, Camelia Zlate, 1982, p. 8-9), ca instrument şi mijloc de intervenţie şi schimbare şi educare (A. Neculau, 1989, p. 127; A. Neculau, Boncu St., 1998), au trecut câteva decenii în care tipologia grupurilor mici s-a diversificat.

După patru decenii, sub influenţa diferitelor teorii psihologice şi sociologice, ideile iniţiale ale lui K. Lewin care stăteau la baza organizări T-grupului s-au restructurat odată cu schimbările denumirilor: grup de bază, grup de întâlnire, de evoluţie, de diagnostic, de sensibilizare, etc. (A. Neculau, 1989, p. 135), Din diversitatea acestor forme de psihogrup mai frecvent prezentate în literatura de specialitate întâlnim grupul de sensibilizare sau antrenament în senzîtivitate, grupul de formare, grupul de întâlnire, grupul de evoluţie, grupul de învăţare, etc. Grupul creativ apare şi ei ca formă de psihogrup.

5.2. Grupuri destinate modificării comportamentuluiîntr-o antologie destinată grupurilor de sensibilizare şi grupurilor de

întâlnire, R Siroka , Ellen Siroka (1971, p. 7) arată că au realizat lucrarea deoarece cred în valoarea potenţială a indivizilor de a se ajuta unul pe altul pentru a se autorealiza. Autorii mărturisesc că au fost incitaţi de posibilitatea îmbogăţirii vieţii umane prin grup şi totodată contrariaţi de lipsa de claritate a standardelor şi

138

Page 22: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

scopurilor în câmpul de antrenament, în grupurile de sensibilizare şi în grupurile de întâlnire.

Una din confuziile majore delimitate de autori ca lideri de grup sau participanţi la diferite grupuri a fost lipsa distincţiei între antrenamentul în sensibilizare şi grupul de psihoterapie. R. Siroka, avansează ideea că această confuzie are două surse:

• Una este dată de faptul că cele mai bune lucrări pe problemă au fost elaborate de psihoterapeuţi care au venit cu noi abordări în psihoterapia de grup;

» Cealaltă sursă este alimentată de complexitatea comportamentului uman manifestat atât în grupul de sensibilizare cât şi în cel terapeutic.

5.2.1. Grupul de sensibilizare şi grupul deformare

Grupul de sensibilizare are ca obiectiv antrenarea şi experimentarea membrilor săi în relaţii umane, în relaţii de conducere, în conseling etc. experienţa intensă de grup are loc în diferite locuri: în industrie, universităţi, în grupuri religioase, în diferite instituţii de educaţie ca şi în penitenciare.

De la experimentare în relaţii umane prin grup s-a trecut la formarea prin grup; grupurile de formare au ca obiectiv dezinhibarea şi manifestarea potenţialelor personalităţii în scopul educării pentru stilul colectiv de viaţă, al învăţării prosociale dirijate (A. Neculau, 1989, p. 13). O formă a grupului de formare este grupul "Synanon" sau "de atac". El îşi propune recuperarea celor care se droghează, prin metoda atacului, a provocării şi agresivităţii de limbaj (R. Siroka., Ellen Siroka 1971, p. 83).

D. Casriel defineşte grupul Synanon ca un grup cu slabă conducere pentru a crea o interschimbare agresivă şi provocativă. Interacţiunea de grup este deseori ostilă şi violentă, singura restricţie fiind interzicerea violenţei fizice, dar orice fel de atac verbal este permis. Individul este "scuturat" verbal apoi este sprijinit să-şi modifice comportamentul ca rezultat al acestei experienţe.

Grupul Synanon acţionează ca un fenomen pentru tratamentul persoanelor individuale. El este un grup terapeutic utilizând ca metodă atacul verbal (critică, umilire, ridiculizare şi sarcasm) care reprezintă o pedeapsă pentru comportamentul subiectului. Terapia de atac a fost utilizată în multe programe de combatere a viciilor, în special a dependenţei de droguri.

O concluzie a autorilor R. Siroka şi Ellen Siroka (1971, p. 74) este că grupul Synanon oferă fiecărui

participant o şansă de a se vedea aşa cum alţii îl văd pe el şi de a contribui la propria schimbare.

Totodată, prin climatul de grup se ajunge la catharsis indus de posibilitatea de a-şi exprima deschis sentimentele şi gândurile. Calităţile şi limitele grupului Synanon au fost şi încă mai sunt discutate de specialişti.

Două aspecte ale activităţii în grupul Synanon au reţinut atenţia:a) o conducere slabă, mai mult sub forma de observator al activităţii şi

interacţiunii grupului;

139

Page 23: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

b) metoda atacului creează posibilitatea exprimării libere, ca şi în cazul opus când se renunţă la critică şi evaluare

Cele două aspecte ce ţin de normă şi metodă apar implicate în mod deosebit în efectele scontate ale grupului "Synanon".

5.2.2. Grupul de întâlnire şi grupul MaratonGrupul de întâlnire este unul din cele mai cunoscute forme de

psihogrup. Deşi unii autori (Schlass G.A., R.. Siroka , Ellen Siroka, 1981, p.3) afirmă că "Moreno, creatorul psihodramei, poate fi considerat ca precursorul grupului de întâlnire", C. Rogers (1971) este cel care a pus la punct metodologia acestei forme de grup (Neculau A., 1981, p. 130) şi a organizat grupul de întâlnire ca grup terapeutic de învăţare a autenticităţii, autoacceptării şi participării la propria formare şi schimbare.

Grupul de întâlnire s-a răspândit în diferite forme. După Egon G. (1970, p, 7-9; Seamen F., 1981, p. 8) participanţii se strâng împreună într-un grup de întâlnire, sub conducerea unui lider sau facilitator, în direcţia de a creşte eficienţa interpersonală în timpul experienţei de grup. Scopul nu este îndeplinirea unei sarcini ci creşterea abilităţii de comunicare, de înţelegere şi de a stabili legături a fiecărui participant cu alţii ca şi creşterea sensibilităţii faţă de sentimentele, ideile, atitudinile proprii şi ale altora.

Seamen F. şi alţii consideră că grupul de întâlnire are patru obiective mari:• să înveţi cum să înveţi;• să înveţi cum să dai ajutor;• creşterea eficienţei în relaţii;• a deveni sensibil la procesele de grup. Esenţial pentru grupurile de'

întâlnire, consideră specialiştii, sunt: locul în care se desfăşoară activitateagrupului; climatul pentru experimentare; a învăţa prin experienţele actuale îngrupuri mici; comunicare şi emoţie; ambiguitate etc.

Neculau A. care a organizat grupuri de întâlnire (Neculau A Dorofte T., Janosi N., 1977) sublinia că grupul de întâlnire construieşte cadrul ce prilejuieşte' descoperirea experienţei trăite.

Bredford L.; Egon G.: $& au delimitat printre factorii principali care influenţează nivelul învăţării şi al abilităţilor dobândite în grupul de întâlnire câteva de o importanţă deosebită:

• ambiguitatea situaţiei nestructurată;• identitatea de sine - puternic experimentată de fiecare individ;• colaborarea şi învăţarea de la perechi;• comportament experimental;• feed-back-ul;« orientarea atentă şi direcţionarea din partea facilitatorului, care îi

apare lui Seamen crucială pentru grupurile de instruire de succes (Seamen, 1981, p. 9).Comparând aprecierile unor cunoscuţi psihosociologi care au organizat grupuri de întâlnire, au descris aceste experienţe şi au conturat o serie de aprecieri asupra

140

Page 24: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

efectelor activităţii în grupul de întâlnire, au delimitat câteva idei reţinute din lucrările psihosociologului Neculau A. (1981, 1989), care sintetizează valoarea grupurilor de întâlnire:

a) deosebirea grupului de întâlnire faţă de alte variante de psihogrupuri(cum ar fi grupul de evoluţie, grupul de antrenament, grupul de dezbateri) constăîn introducerea unei rigori în evoluţia discuţiilor şi interpretarea rezultatelor;

b) achiziţiile în grupul de întâlnire nu apar atât în urma antrenamentuluicât datorită prizei de conştiinţă prin feedback

c) grupul de întâlnire apare ca centru activ şi emoţional al formării"pornind de la o condensare a experienţei trăite "aici şi acum" şi de la conştiinţascopului urmărit: să ne cunoaştem";

d) modul în care grupul acţionează asupra fiecăruia dintre membrii săipoate constitui un adevărat model de învăţare psihosocială "în şi prin colectiv".

O formă a grupului de întâlnire preferată de unii psihoterapeuţi este grupul Maraton organizat pentru prima dată de Bach G.R.

Grupul Maraton este un grup mic (5 până la 12 persoane) în care se practică intimitatea şi interacţiunea umană autentică. Caracteristica maratonului este intensificarea şi accelerarea transparenţei şi întâlnirii originale după o instigare deliberată a presiunii de grup concentrată pe schimbarea comportamen-tală. După Bach (1966), normele de bază ale maratonului sunt:

1) organizarea întâlnirii într-un loc izolat, participanţii trebuie să steaîmpreună şi să nu părăsească locul până ce grupul nu îşi termină programul;

2) în grup fiecare vorbeşte către grup, nu este permisă formareasubgrupurilor, discuţii în doi;

3) masa, sub formă de gustări simple, se serveşte în grup fără să seîntrerupă continuitatea activităţii; se pol lua scurte pauze pentru dezmorţire,schimbarea hainelor, dar ele se decid la nivelul grupului (nu se servesc băuturialcoolice, droguri);

4) liderul se supune aceloraşi reguli ca orice participant cu excepţiafaptului că după 24 ore are dreptul să se odihnească 4 ore în afara grupuluipentru a putea conduce în continuare;

5) orice formă de atac fizic sau violenţă sunt interzise, atacurile selimitează la critici verbale;

6) unele tehnici de grup ca psihodrama, antrenament în sensibilizare,jocuri de analiză tranzacţională se pot utiliza temporar şi numai în situaţiispeciale (decise de lider);

7) experienţa întâlnirii în grupul maraton are patru faze:a) faza de cunoaştere-a reacţiona către grup;b) faza ostilă - deschisă agresivităţii, ostilităţii, rezistenţei la

exprimare şi plictiselii - se recepţionează răspunsul, feedback-ul la prima fază;c) faza dependenţei - în care participanţii exprimă trebuinţa de a fi

iubiţi şi teama de a fi respins;

141

Page 25: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

d) faza finală - caracterizată prin coeziune, căldură şi generozitate, în care membrii trăiesc sentimente de părere de rău că întâlnirea se apropie de sfârşit;

8) membrii grupului se mai numesc şi expresori, de la faptul că trebuiesă exprime, să dezvăluie în faţa celorlalţi, sentimente adevărate şi clare,greutăţile întâmpinate; fiecare participant trebuie să se pună voluntar în centrulatenţiei, pe "locul fierbinte", reacţiile feedback-ului trebuie să fie cinstite,critice, nu se admite cocoloşirea, autoînţelegerea, protecţionismul şi nicifrancheţea brutală;

9) "arată-mi acum - nu-mi spune când" este laitmotivul maratonului;recunoaşterea şi exprimarea sentimentelor aici şi acum; împărtă-şirea lor altoraeste modul de participare;

10) "aşa cum eşti în grup eşti şi în lume": grupul maraton simuleazălumea semnificativă emoţional a altora şi căile (modurile) în care membrii legaţide această lume reflectă structura de esenţă a fiinţei lor; reacţiile membrilor caefect al comportamentului propriu sunt indicaţii pentru un model decomportament; participantul are posibilitatea să opteze pentru noi căi deexistenţă;

11) în timp ce nimic nu este sacru în grup, informaţia adunată în timpulmaratonului este confidenţială;

12) cu excepţia grupurilor speciale conduse de terapeuţi, grupurilemaraton se compun prin autoselecţia participanţilor interesaţi în rezolvareaproblemelor lor emoţionale.

între efectele maratonului autorii (G. Bach, 1966; Elisabeth Mintz, 1967) menţionează:

a) maratonul generează niveluri înalte ale tensiunii emoţionale carestimulează reorientarea cognitivă (a membrilor) către schimbarea lor;

b) în general două moduri de acţiune emerg în timpul maratonului:I - transparenţa eu-lui real care fiind acceptat şi reîntărit prin grup

duce la:II- intimitate psihologicăc) în cursul lungilor ore de lucru în grupul Maraton, tranziţia de la

autoapărarea care alienează la intimitatea psihologică este vizibilă pentruoricare din cei prezenţi.

Există o literatură abundentă despre alte tipuri de grupuri mici. Grupul T sau de antrenament şi grupul de evoluţie ca formă a T-grupului sunt cunoscute psihosociologilor ele fiind descrise la noi de Achim Mihu, Adrian Neculau, Elena Zamfir ş.a. De asemenea, un loc deosebit se acordă în literatura de specialitate grupurilor de psihoterapie organizate de medicii psihiatri (Ionescu G., 1990, p. 105 - 171) sau de educatori, psihologi (Sen Al., 1978, p. 283-289).

142

Page 26: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

5,3. Grupul creativ de formarePrin grup creativ de formare înţelegem un grup mic format din 6-12

persoane care are ca scop stimularea, dezinhibarea, creşterea şi manifestarea potenţialului creativ prin însuşirea metodologiei creativităţii în timpul activităţii de grup. Este un grup mic de creştere şi evoluţie umană în care formarea se face prin creativitate.

El se aseamănă cu grupul creativ descris de Mihaela Roco în sensul că îşi propune stimularea şi dezvoltarea potenţialului creativ al participanţilor dar este o formare prin creativitate în care 80% din timp este consacrat antrenamentelor în tehnicile de creativitate şi maxim 20% din timp este acordat îmbogăţirii fondului informaţional interdisciplinar, spre deosebire de grupul creativ descris de creatologi care este un grup de asimilare prin curs a unor cunoştinţe de creativitate în primul rând.

5.3.1. Caracteristici ale grupului creativ de formare1. grupul îşi desfăşoară activitatea după un program în care obiectivele

grupului sunt clare şi definite pe cât posibil în termeni comportamentali şi prinadeziunea membrilor;

2. apartenenţa la grup nu este impusă;3. motivele intrării în grup sunt exprimate sub forma dorinţelor de

perfecţionare a propriului stil de gândire şi acţiune, trebuinţa de afinităţi şicunoaştere socială, dorinţa de autocunoaştere şi participare la propria formare;

4. grupul creativ de formare se poate organiza cu adolescenţi, studenţi,tineri specialişti şi cu pensionari;

5. relaţiile dintre membrii grupului sunt bogate şi neformale,desfaşurându-se într-un climat de destindere, manifestare spontană, liberă;

6. comunicarea în acest grup este o comunicare creativă care stimuleazăşi manifestarea empatiei membrilor;

7. activitatea desfăşurată în grupul creativ este o formă de învăţaresocială creativă;

8. evoluţia în grupul creativ se face de la asimilarea tehnicilor şimetodelor de stimulare a creativităţii la dezvoltarea şi manifestarea potenţialuluisub forma unor creaţii concrete în diverse domenii;

9. conducerea este de tip nondirectiv, liderul având rol de moderator şifacilitator al activităţii de grup sau mentor în anumite condiţii; uneori se lucreazăşi cu un colider;

10. metodologia de stimulare a creativităţii se îmbină cu tehnicile deînvăţare socială şi cu cele de formare prin grup între care se acordă atenţietehnicilor de învăţare empatică;

11. viaţa unui astfel de grup creativ cunoaşte mai multe faze:a) faza de organizareb) faza de creştere şi dezvoltare a activităţii de grup;

143

Page 27: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

c) faza de transformare în care grupul se transformă fie într-un grup creator cu statut propriu acceptat într-o instituţie, fie evoluează ca grup de formare şi creştere umană fără să mai pună accent pe dezvoltarea potenţialului creator, fie îşi încetează activitatea, fiecare membru devenind lider şi formator al altui grup creativ de formare.

5.3.2. Obiective ale grupului creativ de formare1. stimularea, dezvoltarea şi manifestarea potenţialului creativ al

participanţilor;2. cultivarea motivaţiei pentru creaţie în general şi stimularea motivaţiei

pentru realizarea de sine prin creaţie în special;3. stimularea şi dezvoltarea capacităţii empatice, manifestarea

comportamentului empatic;4. însuşirea de către toţi membrii grupului a tehnicilor şi metodelor de

creativitate şi formarea capacităţii de utilizare a acestora în cât maimulte domenii;

5. identificarea blocajelor subiective ale creativităţii la nivel individual şireducerea lor;

6. formarea şi exersarea membrilor ca lideri de grup creativ.

5.3.3. Procedura de constituire a grupului creativ de formare

Constituirea grupului creativ de formare are următorii paşi:1. anunţarea intenţiei de a organiza un grup creativ şi invitarea celor

interesaţi de a se înscrie;2. investigarea psihologică complexă a celor care s-au înscris;3. constituirea grupului şi prezentarea normelor şi programului de lucru.• Modul de aranjare a participanţilor. Membrii grupului creativ iau

loc la o masă rotundă cu diametrul de cea. 1,5m, fiecare putând să privească pe fiecare şi să fie privit. Locul liderului este între participanţi, la fiecare întâlnire atât participanţii cât şi liderul având posibilitatea să-şi schimbe locul.

4. începerea activităţii în grup se desfăşoară sub formă de antrenament şiînsuşirea metodelor şi tehnicilor de creativitate.

Principalele metode de creativitate utilizate în grupul creativ sunt metode de delimitare a problemelor, (metoda "De-ce, metoda celor 5 W şi H, metoda "examinării graniţelor", etc); metode de generare de soluţii (Brainstromingul şi unele din variantele sale, metoda "6-3-5"; metoda Philips 6-6"; Sinectica; vizualizarea creativă; cercetări analogice; metoda matricială); metode de evaluare (confruntarea selectivă, evaluarea creativă, etc). Se utilizează şi strategii primare de stimulare a creativităţii: capturarea, depăşirea graniţelor, învăluirea, provocarea.

Liderul sau facilitatorul îmbină metodele în programul de antrenament ţinând cont de pregătirea participanţilor şi fondul lor informaţional ca şi de

144

Page 28: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

experienţa acestora. De exemplu sinectica se va exersa după ce membrii grupului s-au antrenat în realizarea de analogii de diferite tipuri şi în emiterea de metafore,

5.3.4. Normele grupului creativ de formareDupă realizarea procedurii de formare a grupului creativ primul pas pe

care îl face liderul, facilitatorul sau mentorul, este să emită normele grupului care sunt de regulă normele brainstormingului şi unele norme ale grupurilor de formare:

• acceptaţi, nu criticaţi ideile altora (critica ideilor, opiniilor care se exprimă în grup este interzisă);• daţi frâu liber imaginaţiei;• preluaţi ideile altora şi le dezvoltaţi;• emiteţi un număr cât mai mare de idei;• opriţi autocenzura gândurilor şi ideilor;« metafora este binevenită;• aici şi acum începe schimbarea;• bun venit gândului pozitiv• eşecul este o provocare la creativitate şi schimbare.Aceste norme cer şi induc:• acceptarea ideilor şi opiniilor altora;• dezvoltarea-transformarea ideilor;• îndepărtarea,autocenzurii, criticii;• preluarea perspectivei celuilalt;• ascultare activă;• toleranţă la ambiguitate;• activizarea imaginaţiei;• gândire metaforică;• comunicare creativă, empatică, nonagresivă;• afirmarea propriilor idei.Specificul acestor norme constă în faptul că înlătură pe timpul activităţii

în grup teama de critică, evaluare, blamare a ideilor, părerilor, opiniilor, favorizând exprimarea liberă, noncomformismul şi ascultarea activă a celorlalţi. Grupul creativ de formare este condus de un lider care propune programul de antrenament şi are sarcina de îmbogăţire a fondului informaţional interdisciplinar. El urmăreşte respectarea normelor grupului creativ prevenind tendinţa de critică şi evaluare care se face simţită la participanţi la începutul antrenamentului. Normele grupului creativ sunt cele care generează instalarea în reuniunile grupului a unui climat permisiv, liber de critică, normative şi o atmosferă de libertate şi bucurie a comunicării.

145

Page 29: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

5.3.5. Comunicarea în grupul creativ

M. Stein (1975, p. 6) consideră că în grupurile creative, problema comunicării nu este numai de a ţine deschise toate canalele de comunicare cu membrii grupului pentru a uşura circulaţia ideilor ci şi de a încuraja comunicarea dintre indivizi pentru a-şi dezvolta unii altora ideile şi sugestiile. De aceea în grupurile creative reţeaua de comunicare trebuie să fie flexibilă, reţeaua centralizată putând fi schimbată uşor cu cea în cerc. Reamintim că cercetătorii care au studiat grupul mic au arătat că atunci când problemele sunt simple reţelele centralizate produc mai rapid soluţii (Shavv, 1964, apud M. Stein, 1975) iar când problemele (sarcinile) sunt mai complexe, reţelele de comunicare descentralizate produc mai rapid soluţii. M. Stein (1975, p. 8) acceptă ca valabilă şi pentru grupurile creative concluzia lui Shaw conform căreia reţelele descentralizate sunt bune pentru a colecta informaţii, dar dacă dorim să rezolvăm ceva cu aceste informaţii atunci reţelele centralizate sunt mai bune.

Caracterizarea comunicării ce se desfăşoară în grupul creativ a stat mai puţin în atenţia creatologilor eonsiderându-se de la sine înţeles că este o comunicare noncomformistă.

Noi considerăm că în grupul creativ se realizează o comunicare care posedă următoarele însuşiri:

• este o comunicare nonagresivă şi nonviolentă;• în conţinutul comunicării sunt abundente analogiile, comparaţiile,

metaforele care creează situaţii de ambiguitate şi insolit;® este o comunicare nonevaluativă care facilitează asocierea ideilor,

realizarea punţilor intermediare de trecere între idei, opinii divergente;

• este o comunicare empatică.• este o comunicare incitantă• este o comunicare de suport.Datorită poziţiei faţă în faţă a şi acţiunii variabilei "contactul privirilor",

grupul creativ înlesneşte o comunicare verbală dar şi nonverbală.Prin aceste însuşiri comunicarea în grupul creativ se deosebeşte de

comunicarea ce are loc în alte forme de psihogrup şi este opusă celei din grupul de atac "Synanon", este o comunicare creativă.

5.3.6. Funcţiile grupului creativ deformare

Au fost mai puţin abordate de specialişti şi ca urmare mai rar delimitate şi argumentate ştiinţific. în raport cu scopul şi obiectivele grupului principalele funcţii recunoscute ale grupului creativ sunt:

• de creştere a eficienţei şi productivităţii grupului;® de facilitare a dezinhibării, dezvoltării şi manifestării potenţialului

creativ;• de depistare a factorilor care blochează creativitatea;

146

Page 30: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

ţiraz

Page 31: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

• de sprijinire a persoanelor creative în finalizarea ideilor, (vezi şiMihaela Roco, 1989, p. 153).H. Jaqui (1975, p. 180-181) identificăurmătoarele funcţii:

• de percepere din mai multe puncte de vedere a problemei;• de destructurare şi restructurare a problemelor;• de explicitare dintr-o perspectivă pluridisciplinară;• de stimulare a producţiei creatoare;• de susţinere a ideilor originale care presupun asumarea unui risc;• funcţia ludică sau chiar erotică, susţinute de dorinţa de sublimare în

creaţie;• de compensare;• de exprimare liberă a dorinţelor şi revendicărilorAceste funcţii desprinse de autor mai mult din informaţii teoretice

evidenţiază, considerăm noi, specificul grupului creativ faţă de celelalte forme de psihogrup. Specific grupului creativ de formare apar funcţiile:

1. de stimulare dezvoltare şi manifestare a potenţialului abilităţilorcreative ca suport pentru dezvoltarea şi manifestarea celorlalte abilităţi şicompetenţe: empatia, comunicarea, asertivitatea, abilitatea de relaţionare, derezolvarea conflictelor, etc.

2. de Individuare şi afirmare a subiecţilor prin creativitate3. de formare a abilităţii de prevenire şi reducere a blocajelor

creativităţii.Jaqui avansează cu opiniile în direcţia conturării efectelor funcţionării

grupului creativ asupra participanţilor dezvăluind latura terapeutică a grupului. Chiar dacă grupul creativ îndeplineşte astfel de funcţii pe lângă cele ale unui grup mic, se poate sintetiza un impact specific al acestui grup asupra participanţilor pe care noi l-am delimitat ca fiind un impact multiplu formativ şi terapeutic (Mariana Caluschi, 2001-b).

5.3.7. Antrenamentul creativîn grupul creativ de formare se desfăşoară o activitate complexă (80% din

timpul afectat) de antrenament, pentru realizarea obiectivelor propuse: stimularea, dezinhibarea, dezvoltarea potenţialului creativ, formarea abilităţilor creatoare şi de transfer a metodologiilor exersate în diferite domenii de activitate în ultimă instanţă.

Antrenamentul creativ este un proces sistematic (metodic, gradat) practic şi teoretic. în grupul creativ de formare el este proiectat ca o înlănţuire dinamică de strategii, tehnici, metode de creativitateinventivitate urmărind fazele principale ale elaborării deprinderilor şi dezvoltării abilităţilor şi priceperilor.

Transpunem în activitatea grupului creativ de formare un principiu desprins din concepţia lui Odobleja Şt ( 1982, p. 575) "nu este suficient a cunoaşte principiile artei de a crea ceva, trebuie in plus ca ele Să fie exersate

147

Page 32: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

până la automatizare, până la însuşirea lor ca pe nişte obişnuinţe".în antrenamentul specific grupului creativ de formare sunt activate

următoarele variabile:a) variabila demonstrare (oferire de modele, exemple) -exersare; b )variabila antrenare şi transfer individual şi în grup;c) variabila îmbogăţire şi structurare a fondului informaţional

interdisciplinar;d) variabila stimularea vectorilor creativi (motivaţie, afectivitate, vârstă);Grupul creativ de formare se poate utiliza şi pentru dezvoltarea

unor competenţe sociale ca: empatie, comunicare, asertivitate, relaţionare, rezolvare de conflicte sau pentru constituirea unor echipe de lucru etc.

în aceste cazuri antrenamentul se va derula pe baza unei triangulaţîi metodologice utilizând metodele şi tehnicile de creativitate, tehnici şi procedee specifice psihologiei sociale aplicate (joc de rol, grup "focus.1, tehnici specifice competenţei antrenate. De exemplu in antrenamentul empatiei utilizăm exerciţii ca: alte denumiri pentru empatie, ce s-ar întâmpla dacă oamenii nu ar putea empatiza apoi exerciţii pentru empatie afectivă, empatie predictivă, exerciţiul empatic "Noapte banală" pentru identificare cu model evocat, dar şi exerciţii de relaţionare prin combinarea exerciţiiîor creative cu exerciţiul empatic cu model evocat şi deteffi 1 inarea stilului apreciativ al persoanei,

Pentru începerea activităţii şi antrenamentului într-un grup creativ de foffilare sunt necesare câteva precondiţii:

a) existenţa unor persoane (de orice vârstă sau pregătire profesională)doritoare (motivaţi intrinsec sau extrinsec) să-şi dezinhibe, dezvolteşi să-şi manifeste creativitatea lucrând intr-un grup ni ic;

b) existenţa unui antrenor, persoană formată să organizeze, să conducăşi să mentorizeze un grup creativ de fomlare (nu este suficientpentru a fi antrenor de creativitate Să cunoşti câteva exerciţii şimetode):

c) condiţii materiale minime, sală pentru antrenament cu mobilier uşormanevrabil (mese şi scaune ce se pot grupa diferit) aparatură deînregistrare-redare a activităţilor pentru evaluarea amânată,materiale de suport pentru antrenament (postere şi schiţe făcute deantrenor sau realizate de cursanţi) etc,

Antrenamentul creativ solicită efort psihic şi timp atât din partea antrenorului cât şi a celor antrenaţi.

Răbdarea, perseverenţa şi toleranţa la ambiguitate şi insolit sunt alte calităţi necesare pentru a participa la activitatea unui grup creativ de formare.

A te antrena o reuniune sau două într-un grup creativ nu este suficient pentru a-ţi dezinhiba şi dezvolta creativitatea chiar dacă ai un fond informaţional bogat în domeniul psihologiei creativităţii şi creaţiei.

Antrenamentul creativ presupune: exersarea în grup şi individual, pe modele prezentate, demonstrarea abilităţilor formate, transferul lor în alte domenii, elaborarea de tehnici şi exerciţii individuale sau de grup pentru

148

tşsj^V;:^1- . '^"i'f t."-- :.■ .

Page 33: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

stabilizarea unui comportament specific creatorului.

5.3.8. Avantaje şi limite ale metodelor de creativitate utilizate în grupul. creativ

Descrierea principalelor metode de stimulare a potenţialului creativ este realizată în lucrări de referinţă începând cu "Imaginaţia constructivă" (Alex Osborn, 1957), "Brainstorming" (Clark. Ch, 1971), "Stimulating Creaţivity" (Stein, M., 1975), "The Basic Course in Sinectics" (Gordon, W.J.J., 1981), "Techniques of Structural Problem Solving" (VanGundy, 1990) etc

Multe lucrări de referinţă ale psihologilor, creatologilor, inventologilor români cum sunt: Ana Stoica (1983), Anca Munteanu (1994), V. Befous (1990, 1994), prezintă detaliat metodele şi exemplifică posibilitatea de utilizare a lor.

Atracţia suscitată de metodele clasice de stimulare a creativităţii: brainstorming, sinectica, tehnica Panel ş.a. au impus şi considerarea avantajelor şi dezavantajelor implicate de utilizarea lor.

Mare parte din cei care au scris despre aceste metode şi tehnici de stimulare a creativităţii apreciază uneori (M. Stein, 1975; M. Argyle, 1988; î. Radu, 1994) eficienţa metodelor comparativ cu performanţa grupului, delimitând avantajele şi dezavantajele utilizării lor. Puţini autori se opresc însă asupra efectelor pe care metodele de rezolvare creatoare a problemelor le induc la nivelul altor componente ale sistemului psihic uman, în afară de însuşirile gândirii şi imaginaţiei.

Psihosociologul J. C. Abric (1984, p. 207) care a studiat problema creativităţii grupului a remarcat că "toate tehnicile de creativitate au acelaşi obiectiv: să reducă constrângerile afective, sociale sau cognitive care frânează imaginaţia creatoare".

Deoarece cercetările teoretice şi empirice asupra creativităţii grupului sunt la început, aprecia Abric, investigaţiile viitoare în această problemă ar putea să ofere răspunsuri fundamentale pentru domeniul social şi economic.

D.W. Stewart şi P. Shamdasani (1990, p. 24-27) preocupaţi de grupul focus, ca tehnică de cercetare, menţionează brainstorminguî şi sinectica printre tehnicile generatoare de idei noi utilizate în activitatea grupului focus. Autorii subliniază că cele două metode facilitează "exprimarea creativă" şi constituie "experienţe creative excitante" pentru participanţii la grup ce îi forţează să depăşească modurile obişnuite de a analiza problemele, să comunice spontan prin analogii şi metafore, să interacţioneze pentru a elabora perspective şi soluţii noi la probleme ambigui. Din descrierea efectelor pe care cele două metode le induc în activitatea grupului, se conturează unele caracteristici ale influenţei metodelor asupra membrilor grupului creativ, dar neprecizate de autori, nesintetizate sub un nume comun.

Una din cele mai pertinente concepţii, cu privire la beneficiile utilizării tehnicilor de rezolvare creatoare a problemelor, o constituie opinia lui VanGundy (1990, p. 9-11) care, pe baza analizei a peste 100 metode de creativitate apreciază

149

Page 34: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

că 5 sunt consecinţele pozitive ce pot fi aşteptate în utilizarea tehnicilor de rezolvare creatoare a problemelor:

/. reducerea incertitudinii în problema studiată;2. creşterea numărului de soluţii alternative;3. creşterea nivelului de competitivitate a produsului;4. descreşterea numărului de soluţii ce trebuie corectate;5. o utilizare mai eficientă a abilităţilor individuale.Ideea că metodele de creativitate cresc eficienţa utilizării abilităţilor

participanţilor consideraţi ca resurse nelimitate ale grupului este susţinută şi de Isaksen S.C. (1991, p. 18). El afirmă că resursele membrilor grupului aduc energie, experienţe diverse şi o largă varietate de puncte de vedere şi, ţine de lider să realizeze balanţa între efectele induse de metodele de creativitate (prin amânarea evaluării, de exemplu) şi utilizarea raţionamentului critic în alegerea obţinute în grupul creativ.

Metodelor de creativitate, pe lângă avantaje şi beneficii le sunt recunoscute şi limite şi dezavantaje. Se impun în această problemă delimitările realizate de Mihaela Roco - (1985 , cap. II şi III) şi VanGundy - (1990). Astfel, se consideră că brainstormingul sub diferite forme, este utilizat pentru generare de soluţii la probleme simple. Pentru probleme mai complexe trebuie realizate sesiuni separate pentru fiecare aspect în parte, apreciază VanGundy (op. cit., p. 140). Ca urmare, este dificilă considerarea problemei ca un tot.

Altă limită a metodelor de creativitate apare din făptui că atmosfera, climatul liber de evaluare, poate fi greu controlat şi pot rezulta la început multe idei superficiale, banale şi cunoscute (Mihaela Roco, 1985, p. 144),

O observaţie critică este şi aceea care pune în lumină faptul că, pentru multe persoane apare nenatural faptul de a amâna evaluarea ideilor, cel puţin în primele activităţi de grup. De asemenea, multe metode şi procedee de rezolvare creatoare a problemelor necesită lideri bine antrenaţi, de exemplu, liderul pentru synectică. Iar majorităţii metodelor de creativitate în grup li se reproşează faptul că nu se recunoaşte contribuţia individuală la generarea soluţiilor, autorul fiind considerat grupul. (VanGundy, op. Cit., p. 141; Van Demark, 1991, p. 193;) etc.

Beneficiile şi eficienţa metodelor cresc, spune VanGundy, atunci când liderul grupului, cunoscând avantajele şi limitele fiecărei tehnici, ştie să le armonizeze în activitatea grupului şi să obţină maxim de efecte.

Nici VanGundy nici S. Isaksen nu insistă asupra influenţei pe care brainstormingul, sinectica, rezolvarea creatoare a problemelor (ca strategie) etc. o au, prin utilizare în activitate, asupra participanţilor.

Tereza Amabile (1983, p. Î94) este singura care atrage atenţia, de pe poziţiile unei psihologii sociale a creativităţii, că doar pornind de la rezultatele de încredere şi pline de semnificaţie pe care le oferă amânarea evaluării, s-ar putea rezolva şi cunoaşte efectele de subminare a influenţei negative pe care evaluarea externă o are asupra creativităţii şi asupra motivaţiei pentru creaţie.

Numai trăind experienţa activităţii într-un grup creativ, în care se activizează metode şi tehnici de creativitate, poţi cunoaşte, înregistra şi măsura valenţele metodelor de creativitate şi influenţa lor asupra subiectului.

150

Page 35: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

BIBLIOGRAFIE

1. Anzieu, D. (1992) - Grupul, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii"ALLCuza", Iaşi, Editura Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi.

2. Argyris, C (1972) - De Tavenir des seminaires de formafion in voi."Dynamique des groupes: Ies groupes d'evoîution", Paris, EPI.

3. Argyle, M. (1989) - Working Groups and Relationships in The SocialPsychology of Work, London Penguin Books, ed. a-II-a.

4» Brehm, Sharon şi Kassin, S.P (1990) - Social Psychology, Houghton Mifflin Company Boston.

5. Cartwright D., Zander A (1968) - Group dynamics research and theory;Tharpu Row, New York.

6. Corey, G., Corey M. (1982) - Groups: Process and Practice, Brooks/ColePublishing Company - California.

7. Chatel, Mărie - Madeleine (1971) - Les groupes de recontre aux Etats Units,in voi. "Dinamique des groupes: les groupes d'evolution" EPI Paris.

8. David. J.H. (1974) - Group Performance, Reading, Mass: Addison-Wesley.9. Egan, G. (1970) - Encounter Group Processes for interpersonal Growth,

Belmont,: Brooks - Cole Publishing Co, California .10. Forsyîh, D.R., (1983) - An Introduction to GroupDynamics, Brooks/Cole

Publishing Company California.11. French Jr. J.P. Raven B. - Bazele puterii sociale in voi. "Influenţa socială -

texte alese, Editura Universităţii "Al.I.Cuza".12. Grosu, N. (1997) - Esenţele sociologiei; Editura Militară, Bucureşti.13. Jaque H. (1975) - La creativite, Ed.Seghers Paris14. Levey A (1972) - Analyse critique du groupe d'evolution et ses

develeppements recents în "Dynamique des groupes: les groupesd'evolution, Ed.EPI Paris.

15. Miiler D.L. (1985) - Introduction to collective beîewior, Edited by WadsworthInc.

16. Mucchielli, R., (1971) - La Dynamique des Groupes, Les editiones ESF -Paris.

17. Mucchielli, R., (1982) - Metode active în pedagogia adulţilor, EdituraDidactică şi Pedagogică, Bucureşti.

18. Munteanu A (2001) - Experienţa ATLANTIS, Editura Augusta Timişoara.

19. Neculau A. (1974) - Introducere în dinamica grupurilor, Universitatea"Al.I.Cuza" Iaşi.

20. Neculau A. (1977) - Liderii în dinamica grupurilor, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică Bucureşti.

21. Neculau A. (1981) - Grupul - mediu de comunicare, mijloc de formare, invoi. Cunoaştere-creativitate comunicare, Analele Ştiinţifice aleUniv."Al.l.Cuza", vol.L, laşi.

152

Page 36: Grupul Mijloc de Formare Si Afirmare

22. Neculau A. (1984) - Cercetarea psihosociologilor a grupurilor umane, invoi.Psihologia socială în România, coord. Ana Tucicov-Bogdan, EdituraAcademiei RSR, Bucureşti.

23. Neculau A. (1985) - Psihologie socială, Univ. "Al.I.Cuza" Iaşi.24. Neculau A. (1987) - Grupul in voi. Comportament şi civilizaţie, Editura

Enciclopedică Bucureşti.25. Neculau, A. (coord) (1996) - Psihologie socială - aspecte contemporane,

Collegium, Polirom Iaşi.26. Odobleja, St. (1982) - Psihologia eonsoraaitţistă, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti.27. Palmade G. (1972) - Une coneeption des groiipes d'evolutioso. in

vol.Dynamique des groupes Ies groupes d'evolution .28. Radu I. (1994) - Psihologie socială, Editura Exe SRL, Cluj-Napoca 1994,29. Roco M. (1985) - Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti.30. Roco M. (1978) - Tendinţe în construirea grupelor de creaţie, în Revista de

Psihologie nr.l.31. Roco M. (1979) - Creativitatea individuală şi de grup, Editura Academiei

R.S.R. - Bucureşti.32. Roco M. (1981) ■- Stimularea creativităţii la nivel de grup, in voi.Stimularea

creativităţii elevilor în procese de învăţământ, Grigore Nicola, coord. EdituraDidactică şi Pedagogică Bucureşti.

33. Sharo, M, (1981) - Group Dynamics: the Psychology of Small GroupBehavior, Mc Graw Hill Boston.

34. Sirota A. (1998) - Conduite perverse în grup - interpretări şi intervenţii,Editura Polirom Iaşi.

35. Sjlund, A. (1982) - Gruppen - psychoiogische iibungen - Ein Arbeitsbuchmii Begleitmaterial; Bettz Verlag - Weinheim und Basei.

36. Stein, M. (1975)■- Stimulating Creativity, Academic Press -■ New York.37. Stervart, W. David; Shanidasani, P.N. (1990) - Focus Groups. Theory and

Practice, Sage Publications, The Internaţional Profesional Pufolishers,Newburg Park, London, New Delhi.

38. Visscher, P.D. (1996) - Dinamica grupurilor restrânse în voi. "Psihologiesocială"(coord, A.NecuIau)Editura Polirom, Iaşi.

39. Yalom, I. (1975) - The Theorie and Practice of Group Psychotherapy, BasicBooks, New York.

40. Zlate, M.; Zlate, C. (1982) - Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale,Editura Politică-Bucureşti.

153