Ghidul Viitorului Diplomat

2 Ghidul Viitorului Diplomat

Cuprins

Testimonial Prof.univ.dr. Silviu Neguţ .....................................................................3

Ce este diplomaţia? ....................................................................................................4

Ce este misiunea diplomatică? ..................................................................................6

Cum ajungi diplomat? .............................................................................................11

Etichetă şi protocol ..................................................................................................14

România şi diplomaţia .............................................................................................17

Gafe şi momente amuzante ......................................................................................20

WikiLeaks ................................................................................................................22

Activitate IDR ..........................................................................................................24

Stiluri de negociere ..................................................................................................27

Echipa ......................................................................................................................31

Colaboratori .............................................................................................................32


Diplomaţia este ceea ce ştim cu toţii, şi ceva pe deasupra. A fost

dintotdeauna şi a rămas o profesie nobilă, visată de mulţi oameni, întrucât

aşa cum aprecia, în urmă cu 130 de ani, francezul Paul Pradier-Fodére,

diplomatul este “învestit cu cea mai nobilă, cea mai strălucitoare şi de

invidiat funcţie la care ar putea aspira un spirit luminat şi un suflet ales:

aceea de a reprezenta în străinătate demnitatea culturală, morală,

interesele perene şi drepturile legitime ale patriei sale”. Deşi diplomatul

de astăzi dispune de multe şi complexe tehnici de sprijin, nu se poate nega

faptul că, cel puţin pentru cel proeminent, instrumentele lui ţin

eminamente de intelect, aşa cum remarca încă în urmă cu peste două mii

de ani oratorul atenian Demostene: “Solii nu dispun nici de corăbii de

luptă, nici de infanterie grea, nici de cetăţi; armele lor sunt cuvintele şi

momentele prielnice. În tratativele importante, acele momente sunt

trecătoare, şi, odată pierdute, ele nu mai pot fi recâştigate”.

Nu de puţine ori a fost apreciată drept artă, şi este adevărat: arta

de a duce tratative pentru a câştiga fără conflict, a urmări să obţii

maximum de avantaj naţional fără a folosi forţa şi, preferabil, fără să

provoci resentimente.

În mod practic, diplomaţia este un instrument de promovare şi

realizare a politicii externe a statelor.

Aş mai menţiona şi faptul că, dincolo de aura de

reprezentativitate, diplomaţia înseamnă foarte multă trudă, aceasta fiind

partea invizibilă a aisbergului.

Prof.univ.dr. Silviu Neguţ


I.Ce este diplomatia?

Aceasta îşi are originea în trecutul îndepărtat în convenţiile teritoriale şi de

bună-credinţă ce existau uneori chiar şi în rândul animalelor. Noţiunea de

diplomaţie derivă din vechiul cuvânt grecesc “diplo”, în traducere

“dublez”. Acesta a însemnat acţiunea de redactare a diplomelor sau actelor

oficiale în 2 exemplare dintre care unul era dat ca scrisoare de

împuternicire trimişilor, iar celălalt se păstra la arhivă.

Purtătorul unui astfel de dublet se numea diplomat, iar activitatea

desfăşurată de el, diplomaţie.

Preluat de la grecii antici, cuvântul a intrat în vocabularul politicii

diplomatice moderne. Dintre multiplele definiţii ale diplomaţiei,

considerată de unii artă, de alţii ştiinţă, ne oprim asupra aceleia conform

căreia diplomaţia este ştiinţa raporturilor şi intereselor dintre state sau arta

de a concilia interesele dintre popoare, deci într-un sens restrâns, ştiinţa

sau arta negocierii.

Diplomaţia a fost cel mai bun mijloc pe care civilizaţia a fost capabilă să-l

inventeze pentru a veghea ca relaţiile internaţionale să nu mai fie

guvernate de forţă deoarece războiul ca mijloc de rezolvare a litigiilor

internaţionale nu este practic şi nici lipsit de primejdii.

În Dicţionarul Oxford se consideră că diplomaţia reprezintă conducerea

relaţiilor internaţionale prin negocieri, metode prin care aceste relaţii se

reglementează, la aceasta participând ambasadorii şi trimişii. În sens

riguros, diplomaţia nu este o ştiinţă aşa cum este de pildă matematica,

după cum nu se poate preciza nici cât este de aproape de domeniul artei.

De menţionat că în multe definiţii sunt folosite simultan termenele ştiinţă

şi artă. În domeniul practicii se întâlnesc atât rigoarea ştiinţifică cât şi arta

diplomatului.

Trebuie înţeles faptul că diplomaţia este o activitate care serveşte şi

asigură buna funcţionare a relaţiilor internaţionale, fiind menită să creeze

cele mai bune condiţii pentru ca aceste raporturi să se desfăşoare normal.

Deşi unii autori consideră că diplomaţia se ocupă şi de raporturile ostile

ale statelor, în definirea diplomaţiei trebuie pornit de la caracterul paşnic


al acţiunii.

Ca disciplină, diplomaţia poate fi considerată ca având principii

determinate întrucât are la bază anumite noţiuni şi un obiectiv precis şi

distinct şi anume de a reglementa raporturile existente între state.

Între elementele care alcătuiesc definiţia diplomaţiei, conceptul de « stat »

trebuie legat de adjectivul «suveran». Nu se poate recunoaşte o activitate

diplomatică în sensul propriu al cuvântului între state care se află în relaţii

de subordonare, deci care nu sunt caracterizate de principiul egalităţii

suverane. Conceptul de diplomaţie este echivalent cu cel de dialog.

Diplomaţia ca metodă este opusă războiului şi în general politicii de forţă.

Flexibilitatea este esenţa diplomaţiei, respectiv căutarea unor soluţii

reciproc acceptabile.

Din perspectiva ştiinţifică, diplomaţia are ca obiect studierea relaţiilor

politice sau juridice ale diverselor state, precum şi a intereselor pe care le

generează.

Ca artă, diplomaţia are ca obiect administrarea afacerilor internaţionale,

ceea ce implică aptitudinea de a ordona şi conduce negocierile politice.

“Ce este diplomaţia?” Diplomaţia este o jonglerie a cuvintelor şi

gesturilor premeditate, adresate persoanelor influente, pentru a asigura

succesul diplomatului interesat. (definiţie de Valeria Mahok)


II.Ce este misiunea diplomatica?

Dacă până la începutul celui de al doilea război mondial primele misiuni

diplomatice cuprindeau pe membrii şi suita lor care aveau imunităţi şi

privilegii prin extinderea imunităţilor şi privilegiilor ambasadorului asupra

lor. După cel de-al doilea război mondial s-a încetăţenit concepţia că

membrii misiunilor diplomatice nu pot fi decât persoane cu calitate

specială. Membrii misiunii diplomatice au datoria să informeze statul

primitor despre efectivul misiunii şi al personalului care o compune. Statul

care primeşte misiunea are dreptul să declare persona non grata pe oricare

dintre membrii ei. Convenţia de la Viena din 1961 reglementează

componenţa misiunilor diplomatice, reglementează asupra relaţiilor

diplomatice, stabileşte şi defineşte categoria de membrii ai misiunii

diplomatice precizând şeful misiunii şi personalul misiunii diplomatice.

Potrivit art. 3 din Convenţia de la Viena 1961 se prevede că funcţiile unei

misiuni diplomatice constau în special în :

1. reprezentarea statului acreditant în staul acreditar

2. de ocrotire a interesului statului acreditant în statul acreditar şi a

cetăţenilor acestora în limitele admise de dreptul internaţional

3. de a duce tratative sau negocieri cu statul acreditar în diverse domenii:

politice, economice, tehnico-ştiinţifice, social-umanitare

4. de informare prin mijloace licite despre viaţa economică, politică din

statul acreditar

5. de promovare a relaţiilor de prietenie şi cooperare cu statul acreditar.

Personalul misiunii diplomatice este format din:

personalul diplomatic

personalul tehnico-administrativ

personalul de serviciu.

Convenţia continuă şi precizează că din misiunile diplomatice mai fac

parte membrii de familie ai membrilor misiunilor diplomatice, membrii

personalului privat ( angajaţi ai unor membrii şi personalului misiunilor


diplomatice). Clasificarea lor are la bază criteriul funcţional şi se

diferenţiază prin regimul diferit al imunităţilor şi privilegiilor.

Şeful misiunilor diplomatice:

- este agentul diplomatic împuternicit să conducă misiunea diplomatica

- singurul agent cu răspundere multiplă

- superior tuturor membrilor misiunii diplomatice, indiferent dacă este

intermediar sau titular şi indiferent dacă ceilalţi membrii ai misiunii

diplomatice au alt grad

- este titularul unor prerogative speciale , şi anume:

1. reprezintă membrii misiunii diplomatice

2. ţine legătura cu toate organele statului acreditar

3. este răspunzător faţă de statul acreditar

4. are răspundere pe plan internaţional

5. are atribuţii disciplinare

Atribuţiile acestuia, dimensiunea, întinderea şi limitele lor depind de

scrisorile de acreditare. Scrisoarea de acreditare este documentul prin care

statul acreditant aduce oficial la cunoştinţa şefului statului de reşedinţă

acreditarea unui agent diplomatic în calitate de şef de misiune. Scrisoarea

de acreditare este semnată de şeful statului care numeşte reprezentatul

diplomatic şi este contrasemnată de ministrul de externe. Scrisoarea de

acreditare se dă ambasadorilor, trimişilor plenipotenţiari şi ambasadorilor

cu misiuni speciale. Însărcinaţii cu afaceri primesc o scrisoare a

ministrului de externe către ministrul de externe al ţării de reşedinţă a

misiunii diplomatice. Scrisoarea de acreditare are importanţa unei

împuterniciri cu caracter general. Când diplomatul poartă negocieri sau

trebuie să semneze un acord are nevoie de o împuternicire specială numită

depline puteri. Înmânarea scrisorii de acreditare marchează momentul

intrării în funcţie a şefului misiunii diplomatice. Şeful misiunii

diplomatice şi-a asumat funcţiile în statul acreditar în momentul în care şi-

a prezentat scrisorile de acreditare sau când ţi- notificat sosirea.

Prezentarea scrisorii de acreditare are loc în mai multe situaţii:

- pentru prima dată la post a şefului de misiune

- şeful misiunii a fost ridicat în rang

- schimbarea formei de stat sau guvernământ într-una din cele două state

- schimbarea monarhului unui stat, etc.


Clasificarea şefilor misiunii diplomatice se face după următoarele criterii:

1. criteriul numirii lor:

- titulari acreditaţi pe timp nedeterminat

- interimari - au o numire provizorie

2. după durată:

- cu acreditare permanentă

- cu acreditare nepermanentă

3. după întinderea atribuţiilor

- cu misiuni generale

- cu misiuni speciale

4. după rang sau clase:

Convenţia de la Viena 1961 precizează că şefii misiunii diplomatice se

împart în trei clase:

a) ambasadorii şi ceilalţi şefi de misiune cu rang echivalent, categorie

acreditată întotdeauna pe lângă şefii de stat

b) trimişii: miniştrii acreditaţi pe lângă şefii statului

c) însărcinaţii cu afaceri , acreditaţi pe lângă ministrul de externe a statului

acreditar.

Convenţia de la Viena precizează că toţi cei menţionaţi sunt şefi de

misiune diplomatică şi în afară de precădere şi etichetă nu se face nicio

deosebire între ei, în raport cu clasa lor. Precăderea este instituţia

diplomatică conform căreia se stabileşte ordinea sau locul aşezării

diplomaţilor cu ocazia primirii oficiale a festivităţilor şi solemnităţilor.

Personalul diplomatic este format din agenţi diplomatici - primii

colaboratori ai şefului misiunii diplomatice, dintre ei se recrutează cel ce

va asigura la nevoie interimatul. Sunt aşezaţi în ordinea ierarhică

descrescătoare: consilier, secretar 1,2,3, ataşaţi. Sunt împărţiţi în trei

grupe: prima grupă formată din consilier şi secretar1; a doua grupă :

secretar 2, secretar3; a treia grupă : secretar 3 şi ataşaţi (membrii misiunii

diplomatice care au o anumită specializare tehnică necesară realizării

sarcinilor pentru care au fost trimişi: ataşaţi militari, consilieri economici,

comerciali, consilieri şi ataşaţi de presă, cultural.). Această categorie poate

fi formată din cetăţenii statului acreditant, bucurându-se integral de toate

imunităţile şi privilegiile.


Ierarhia personalului diplomatic:

• ministru consilier

• consilier

• ataşaţi militari

• secretar 1,2,3

• ataşaţi

Personalul tehnico-administrativ se referă la membrii personalului

misiunii diplomatice folosiţi în serviciul administrativ şi tehnic al

misiunii. Printre aceştia se numără: contabili, arhivari, dactilografi,

translatori. Această categorie de personal nu se bucură de un statut

diplomatic propriu-zis ci de unul special. Din această categorie pot face

parte şi cetăţenii statului acreditar. Se bucură de privilegii restrânse în

raport de prima categorie.

Personalul de serviciu cuprinde membrii personalului misiunii folosiţi în

serviciu casnic al misiunii. În această categorie intră : portarii, curierii,

intendenţii, grădinarii, şoferii, mecanicii, oamenii de serviciu, bucătari,

etc. Această categorie de personal cu statut special au minim de privilegii

şi numai pe timpul exercitării serviciului. Pot fi şi cetăţeni ai statului

acreditar.

În ceea ce priveşte efectivul misiunilor diplomatice, există două tendinţe:

statele foarte mici cu un nr. foarte redus de personal şi statele foarte mari

cu un personal efectiv excesiv. Convenţia de la Viena: „în lipsa unui acord

explicit, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limita

a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal”. În practică se urmăresc

două reguli:

- efectivul se stabileşte prin negocieri între cele două state

- prin reciprocitate.

Încetarea funcţiei de membru a misiunii diplomatice poate fi determinat

de multiple cauze:

a) cauze legate de voinţa statului acreditant: rechemarea ( din cauze

multiple); pentru gafe făcute în misiuni diplomatice; şi-a încheiat

misiunea; transferul


b) cauze legate de voinţa statului acreditar: declararea persoanei non

grata- nu trebuie motivată, chemat în 48 de ore, nu expulzat;

c) cauze legate de voinţa agentului diplomatic: demisia( motive

personale), de onoare (a făcut o gafă şi si-a dat seama); decesul

“Ce este misiunea diplomatică?” Un diplomat este o persoană care îţi va

spune să te duci în iad într-o manieră în care chiar de-abia vei aştepta

călătoria. (definiţie de Caskie Stinnett)


III.Cum ajungi diplomat?

Cred că orice persoană care şi-a pus măcar o dată întrebarea “Încotro mă

îndrept?” şi care aspiră către un statut social înalt s-a gandit la o carieră în

diplomaţie. Despre acest domeniu nu se ştiu foarte multe lucruri, multe

elemente nu sunt făcute publice şi o reţetă pentru a ajunge ambasador sau

diplomat nu există. Totuşi, dacă visezi să devii membru al Corpului

diplomatic şi consular al României, trebuie să: ocupi o funcţie publică, să

nu fii membru al unui partid politic, să cunoşti cel puţin o limbă străină, să

fi absolvit Academia Diplomatică sau să fi promovat concursul de

admitere în Corpul diplomatic şi consular al României (organizat potrivit

regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în

Ministerul Afacerilor Externe) şi nu în ultimul rând să ai o stare de

sănătate corespunzătoare, atestată de Ministerul Afacerilor Externe.

Concursurile de admitere în Corpul diplomatic şi consular se organizează

pentru funcţiile diplomatice sau consulare vacante.

Dacă ar fi să întrebăm un specialist în acest domeniu, ar declara că

sociabilitatea, lucrul în echipă, ţinuta vestimentară, spiritul analitic şi

capacitatea de sinteză, flexibilitatea, rigurozitatea şi, nu în ultimul rând,

loialitatea sunt printre calităţile care nu ar trebui să-i lipsească unui

diplomat.

În ceea ce priveşte etapele pe care trebuie să le parcurgă o persoană pentru

a ajunge diplomat, este bine de ştiut că Membrii Corpului diplomatic şi

consular al României pot dobândi următoarele grade:

a) gradele diplomatice

• ambasador;

• ministru plenipotenţiar;

• ministru-consilier;

• consilier diplomatic;

• secretar I;

• secretar II;


• secretar III;

• ataşat diplomatic;

b) gradele consulare

• consul general;

• consul;

• viceconsul;

• agent consular.

Se ştie că pentru a ajunge ambasador sau orice alt fel de diplomat, este

necesară parcurgerea unor anumite stagii de o durată relativ determinată.

Stagiul pentru promovarea în grad diplomatic

• 2 ani, de la ataşat diplomatic la secretar III;

• 3 ani, de la secretar III la secretar II;

• 4 ani, de la secretar II la secretar I;

• 3 ani, de la secretar I la consilier diplomatic;

• 4 ani, de la consilier diplomatic la ministru-consilier;

• 2 ani, de la ministru-consilier la ministru plenipotenţiar;

Stagiul pentru promovarea în grad consular

• 4 ani, de la agent consular la viceconsul;

• 4 ani, de la viceconsul la consul;

• 4 ani, de la consul la consul general

În mod deosebit, gradul diplomatic de ambasador se acordă prin decret, de

către Preşedintele României, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe.

Pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar,

Ministrul Afacerilor Externe propune, de regulă, diplomaţi de carieră care,

la încheierea misiunii, nu depăşesc vârsta legală de pensionare. În mod

excepţional, pot fi propuse pentru numire în această funcţie personalităţi

ale vieţii publice care însa îndeplinesc condiţiile amintite la inceput.

Este posibilă şi trecerea de la un grad consular la unul diplomatic, fapt

care se realizează cu respectarea următoarei echivalenţe a gradelor:


1. consul general – consilier diplomatic, ministru-consilier;

2. consul – secretar I;

3. viceconsul – secretar III, secretar II;

4. agent consular – ataşat diplomatic.

O carieră în diplomaţie presupune ascensiune constantă, răbdare,

flexibilitate. Un exemplu de traseu profesional al unui diplomat ar putea fi

urmatorul:

Acesta să fie absolvent a 2 facultăţi - Facultatea de Drept (Universitatea

Bucureşti) şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

(SNSPA).

Începutul activităţii va fi la MAE, îndeplinind pe rând, funcţiile de

Secretar III la Direcţia Uniunea Europeană, apoi Consilier de Cabinet la

Cabinetul Ministrului. Apoi va deveni secretar I la Misiunea României la

UE, adjunct al şefului Misiunii. Următoarea funcţie pe care o va ocupa

este: Însărcinat cu afaceri la Misiunea României pe lângă Uniunea

Europeană, membru, coordonator al Secretariatului Naţional al Delegaţiei.

Ultimul pas este revenirea în MAE, până la numirea sa ca Ambasador al

României într-o ţară.

Meseria de diplomat are foarte multe avantaje. În primul rând, diplomatul

asistă la scrierea istoriei, are acces la diversitate culturală, interacţionează

cu diverşi oameni, din diferite culturi şi nu în ultimul rând influenţează

viziunea interlocutorilor asupra ţării pe care o reprezintă.

Cariera de diplomat aduce, pe lângă foarte multe beneficii, şi dezavantaje:

sacrificii în viaţa personală şi cea de familie, responsabilitate ridicată,

prudenţă în declaraţii şi cenzurare permanentă.

Atâta timp cât există pasiune pentru meseria aleasă şi sunt respectate

regulile jocului, lucrurile vin de la sine şi satisfacţiile nu întârzie să

apară.


IV.Eticheta si protocol

Rolul protocolului

Ceremonialul creează cadrul şi atmosfera în care urmează să se desfăşoare

raporturile dintre interlocutori sau parteneri. Protocolul codifică regulile

care guvernează ceremonialul, al cărui obiect este de a oferi fiecărui

participant prerogativele, privilegiile şi imunităţile la care are dreptul.

Ceremonialul şi protocolul garantează egalitatea în drepturi a partenerilor,

care permite fiecăreia dintre ei să-şi facă auzită în mod liber vocea. Şi

unul şi celălalt impun curtoazia care trebuie să guverneze raporturile între

oamenii de bună credinţă. Ceremonialul şi protocolul guvernează, de

asemenea, negocierea, încheierea şi intrarea în vigoare a unor

documente/acte specifice. Ambele au o incidenţă zilnică asupra vieţii şi

activităţii de afaceri.

Protocolul pune problema regulilor care determină ordinea de precădere

între parteneri.

Stabilirea unui contact, menţinerea sau întreruperea lui ţin de capacitatea

de a înţelege semnele, de a le decoda şi de a le respecta. Limbajul

protocolului şi al etichetei evoluează. Ca în orice comunicare, trebuie

evitat un vocabular depăşit sau impunerea unuia nou, al cărui sens, prea

personal, ar fi ermetic şi eventual şocant, pentru că ar fi de neînţeles sau,

şi mai rău, greşit interpretat.

Arta de a stăpâni bunele maniere constă în a trăi bine şi a profita în linişte

de bucuriile pe care le oferă relaţiile cu ceilalţi sau, cel puţin, în a

beneficia de acestea pe cât se poate. Protocolul, eticheta, politeţea, fac

parte din preţul care trebuie plătit pentru a menţine armonia între oameni

şi mediul în care evoluăm. Cu cât sunt mai bine cunoscute şi asimilate, cu

atât intervin mai puţin asupra libertăţii oamenilor. Inerente vieţii în

societate, ele însoţesc progresul civilizaţiei.

Eticheta

“Regulile de conduită” sau “regulile de comportare” la care se referă

eticheta contribuie la buna desfăşurare a relaţiilor din societate, în general,


şi la o desfăşurare normală a activităţii în afaceri în special. Este foarte

importantă cunoaşterea şi aplicarea acestor reguli de către fiecare partener,

dat fiind că necunoaşterea sau ignorarea lor pot duce, uneori, la

interpretări eronate, la complicaţii relaţionale care depăşesc sfera relaţiilor

strict personale ale celor în cauză. Nu se pot concepe relaţii între parteneri

fără contactul uman necesar şi, în cadrul acestui contact, fără respectarea

unor reguli de etichetă.

Necunoaşterea acestor reguli poate fi considerată, în ultimă instanţă, o

lipsă de competenţă profesională a unei persoane chemate să reprezinte

interesele unei părţi pe planul relaţiilor specifice. În concluzie, însuşirea şi

respectarea unor reguli de etichetă pot şi trebuie să constituie o sarcină de

ordin profesional.

Unii s-ar putea crede autorizaţi să ignore protocolul, eticheta, sau chiar

politeţea, argumentând că este vorba de norme perimate cărora oamenii

sunt în mod inutil obligaţi să se supună. Preocuparea pentru aceste

probleme ar echivala cu încercarea de a perpetua un trecut de mult apus,

sau cu aceea de a trezi la viaţă, în mod artificial, nişte piese de muzeu.

Eticheta se referă la formalismul relaţiilor dintre particulari, adică al

relaţiilor individuale, indiferent dacă acest raport este ierarhic sau nu. De

asemenea, eticheta face parte din domeniul comportamentului în societate.

Etichetă versus protocol

Un alt motiv al confuziei între cei doi termeni ţine de originea cuvântului

etichetă. La începutul secolului al XV-lea, acesta desemna activitaţile

desfăşurate la curtea unui suveran, redactate sub formă de listă pe o foaie,

o etichetă; azi am spune o “agendă”. De la semnificaţia “ce se petrece la

curte” utilizarea cuvântului a evoluat pentru a însemna “cum se petrec

lucrurile la curte”. Eticheta la curtea lui Carol Quintul a rămas celebră

pentru rigiditatea sa şi multitudinea regulilor sale.

Să mai adăugăm şi că, dacă în sens strict protocolul se aplică relaţiilor

între state, relaţiilor internaţionale sau, în sens mai larg, activităţilor din

viaţa oficială, este evident că elaborarea sistemelor democratice a

determinat amenajarea unui spaţiu public care, pentru a se exprima, are


nevoie de aplicarea unui formalism inspirat din protocolul statelor.

În acelaşi timp, intensificarea relaţiilor internaţionale de tot felul,

consacrată de sistemul Naţiunilor Unite, inclusiv actuala globalizare a

pieţelor, a antrenat o mulţime de manifestări publice care cer, din partea

celor care răspund de organizarea lor, o cunoaştere a normelor respectate

din timpuri imemoriale şi un mod mai recent de aplicare a acestora,

adaptat contextului contemporan.

“Etichetă și protocol”,. Un diplomat este un om care-şi aminteşte

întotdeauna ziua de naştere a unei femei, dar nu-şi aminteşte niciodată

vârsta ei. (definiţie de Robert Frost)


V.Romania si diplomatia

Şcoala diplomatică românească

Sedimentată în decursul secolelor pe baza contactelor cu cele mai mari

şcoli, diplomaţia românească constituie un aspect distinct în istoria

diplomaţiei mondiale. Ca primă trăsătură a diplomaţiei noastre putem avea

în vedere vechimea, întrucât a fost practicată pe teritoriul ţării de peste 2

milenii. În scrierile lui Herodot precum şi în alte izvoare sunt menţionate

tratativele născute prin convieţuirea coloniilor greci cu pământeni,

respectiv băştinaşii.

În statul geto-dac găsim o instituţie diplomatică corespunzătoare întinderii

şi rolului jucat de această ţară în perioada greco-romană.

În primele secole de consolidare ale Moldovei întâlnim menţiuni despre

Moldova şi Muntenia în documentele diplomatice străine.

În perioada când solii lui Ştefan cel Mare sunt primiţi cu cinste la curţile

Europei şi când domnitorul Moldovei şi urmaşii săi încearcă aplicarea

unor scheme politice externe deosebit de ingenioase, în Ţara Românească

a apărut o carte despre normele de bună conducere a politicii externe şi

despre practica diplomatică. “Învăţăturile lui Neagoe către fiul său

Teodosie” reprezintă un moment al şcolii diplomatice româneşti care

conţine în genere toate calităţile ce au fost folosite în momentele de

încercare din epocile de mai târziu.

În perioada de dependenţă de Imperiul Otoman au avut loc neîntrerupt

contacte cu Ungaria, Polonia, Rusia, Republicile Italiene etc. Solii au

desfăşurat o activitate intensă, de multe ori pe ascuns datorită sancţiunilor

impuse de Imperiul Otoman. După Marea Unire din 1859 şi apoi, odată

cu aducerea Prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen la conducerea

ţării se conturează puternic conceptul de “independenţa României”,

urmând apoi ca aceasta să fie proclamată la data de 9 mai 1877 de către

ministrul de externe de atunci, Mihail Kogălniceanu. Următoarea zi,

România devenea regat. În perioada ce va urma, România se va alătura

alianţei Germaniei, Austro-Ungariei şi Italiei, mai ales datorită relaţiilor

tensionate cu Rusia. După moartea lui Carol, a urmat la tron Ferdinand I,


care era căsătorit cu regina Maria, o nepoată a reginei Victoria din Anglia,

România consolidându-şi relaţiile cu Marea Britanie.

După 2 ani de la începerea primului război mondial şi doi ani de

neutralitate pentru România, aceasta intră în război alături de Franţa,

Marea Britanie, Rusia şi Italia pentru a elibera românii din Transilvania.

La sfârşitul războiului, cauza este îndeplinită. La 27 martie 1918, Sfatul

Ţării s-a întrunit la Chişinău şi a hotărât “Unificarea Basarabiei cu

România, acum şi pentru totdeauna”. Unitatea deplină a statului naţional

român a fost recunoscută prin Tratatele de pace de la Versailles (1919-

1920) după primul război mondial şi legiferată prin încoronarea regelui

Ferdinand I şi a reginei Maria, la Alba Iulia, în anul 1922.

În ceea ce priveşte politica externă, România a militat, în cadrul Ligii

Naţiunilor, fiind reprezentată, între alţii, de o mare personalitate a

diplomaţiei româneşti, Nicolae Titulescu, pentru menţinerea securităţii

europene. Ea a jucat un rol important în alianţele regionale, precum Mica

înţelegere (1921), ce cuprindea România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia.

După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov urmează şi destrămarea

unităţii române. Grava criză din anul 1940 a dus la abdicarea regelui Carol

al II-lea în favoarea fiului său, Mihai I (Mihai de România). Generalul Ion

Antonescu a devenit primul ministru al României. Dorinţa românilor de a

readuce Basarabia şi Bucovina la patria-mamă, ca şi pericolul

bolşevismului, a facut ca guvernul României, condus de mareşalul Ion

Antonescu, să se alăture Germaniei la 22 iunie 1941 şi să declare război

U.R.S.S. şi ulterior SUA şi Marii Britanii. Înfrângerile militare de după

1942 au determinat guvernul Antonescu şi opoziţia forţelor democratice să

încerce să iasă din alianţa cu Germania.

În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, susţinută de toate forţele

politice ale ţării şi cu concursul nemijlocit al regelui Mihai, regimul

Antonescu a fost înlăturat. România a întors armele împotriva Germaniei

naziste şi şi-a pus întreaga forţă militară şi economică la dispoziţia

coaliţiei antifasciste. România a luat parte la război până la victoria din

mai 1945. După ce a izgonit duşmanul din ţara, armata română a dus lupte

pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. După tratatul de pace de la

Paris, Transilvania a rămas alături de România, în timp ce Nordul


Bucovinei, Ţinutul Herţei şi Basarabia au rămas sub ocupaţie sovietică.

În urma ocupaţiei militare a României de către forţele armate sovietice şi a

înţelegerii între I.V. Stalin şi W. Churchill de la Moscova (în toamna

anului 1944), România a intrat în sfera de influenţă sovietică, comunismul

devenind sistemul său de guvernare.

Din a doua parte a anilor '60, România a avut o politică externă curajoasă

şi realistă, fiind considerată “copilul teribil” al lagărului socialist.

Succesele politicii externe româneşti se leagă de constanţa şi

predictibilitatea sa, atribute care, în mare măsură, lipseau politicii interne.

După decembrie 1989, România şi-a reorientat politica pe calea întăririi

legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite şi Uniunea

Europeană.

Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale şi a FMI şi

de asemenea a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în 2004 ea a devenit

membră a NATO. România este membră a Uniunii Europene de la 1

ianuarie 2007.

Liderii actuali ai României au făcut declaraţii publice în ceea ce priveşte

strângerea relaţiilor cu alte ţări europene şi, de asemenea, în ceea ce

priveşte ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, (în

special în cazul Moldovei, Ucrainei şi Georgiei). Liderii români au

declarat public în mai multe ocazii că se aşteaptă ca, într-o perioadă de

aproximativ 10 ani, toate ţările democratice postsovietice din Europa

Răsăriteană şi din Caucaz să acceadă în UE şi NATO.

În decembrie 2005 s-a semnat un acord care permite instalarea de baze

militare americane în România.

România şi-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia şi Croaţia în

eforturile făcute de aceste ţări pentru admiterea la Uniunea Europeană

(Relaţiile economice turco-române au statut privilegiat).

Relaţiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt,

Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE. Reprezentanţii

minorităţii maghiare din România participă la coaliţia de guvernământ.

“România și diplomația”, Diplomație . Arta de a mânui un arici fără a-i

deranja acele.


VI.Gafe si momente amuzante

Diplomaţia nu este o ştiinţă exactă aşa că întotdeauna au loc incidente

neaşteptate.

Un fost ministru australian de externe povesteşte cum, la un moment dat,

se adresa unui grup de francezi, cărora le spunea, în engleză, că, uitându-

se înapoi, la cariera sa de diplomat, constată că aceasta este formată din

două faze - prima, plictisitoare, înainte să ajungă la Paris, iar a doua, mult

mai interesantă, care a urmat serviciului diplomatic în capitala Franţei. Ce

au înţeles translatorii şi au transmis mai departe suna cu totul altfel: “Când

mă uit la dosul meu, văd că este împărţit în două părţi”.

Într-un incident separat, el le-a spus oficialităţilor din Palembang,

Indonesia: “Doamnelor şi domnilor, în numele meu şi al soţiei, doresc să

spun cât de încântaţi suntem să ne aflăm în Palembang”. Traducătorii au

interpretat, poate mai mult decât trebuia, din nou, şi au transmis mai

departe exact ce au înţeles ei: “Doamnelor şi domnilor, deasupra soţiei

mele, sunt încântat să mă aflu în Palembang”.

La un moment dat, un fost premier australian, aflat în vizită în Japonia, şi-

a lăsat audienţa fără replică când a aflat de la el că “Nu mă aflu aici să ne

jucăm de-a homosexualii veseli”. Ce spusese el - şocându-i pe interpreţi,

cărora le-a luat ceva timp să găsească această formulă de traducere - era o

expresie din argoul australian, care s-ar fi tradus prin “nu mă aflu aici să

mă ţin de trăznăi”.

Un şef al diplomaţiei române, în contextul scandalului din Italia legat de

cazul lui Mailat şi a mişcărilor antiromâneşti faţă de românii de acolo, a

declarat în timpul unei intervenţii telefonice pentru un post de televiziune

că se gândeşte că ar trebui să cumpere un teritoriu în deşertul egiptean

pentru a-i deporta pe infractorii români. “Aceşti oameni care comit astfel

de fapte, aceştia nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor, ar

trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate, probabil, batalioane din

alea disciplinare...”. Vehement criticat, acesta a revenit asupra

declaraţiilor sale, explicând că dorea să dea un alt sens mesajului. De fapt,


el s-ar fi referit la violatori şi la pedofili, infractorii de “cea mai joasă

speţă”, după părerea sa.

Cu ocazia unei vizite în Italia, în cadrul unei întâlniri cu asociaţiile

românilor, o personalitate diplomatică a discutat amical cu o persoană

căutată de Interpol. “Sa traiască domnul!”, a spus acesta după care l-a

sărutat pe obraji.

La sfârşitul lunii noiembrie, un Ministru de Externe a încălcat protocolul

diplomatic şi, odată prezentat regelui Spaniei, i s-a adresat Majestăţii într-

un limbaj colocvial. “Good point, good, good point”, i-a spus acesta

suveranului spaniol. Mai mult, el a continuat, ridicând degetul mare de la

mâna dreaptă în sus, cu pumnul strâns în dreptul pieptului, făcându-i

regelui semnul “OK”.

În cadrul unei întâlniri cu ministrul sârb de Externe, un omolog de-al său

a apelat la limbajul amical. Întâmpinându-l la sediu, acesta s-a adresat

ministrului sârb cu apelativul “My friend”. Ulterior, ministrul s-a apărat,

declarând presei că relaţia dintre el şi omologul sârb este una foarte

destinsă.

Şi americanii au avut şirul lor de gafe diplomatice de-a lungul timpului.

Una dintre acestea a fost atunci când Departamentul american de Stat i-a

urat “La mulţi ani” reginei Marii Britanii cu o săptămână mai devreme.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a încercat să

minimalizeze gafa. “Suntem cu o săptămână înainte. Ca întotdeauna, este

mai bine să transmiţi urările cu o săptămână mai devreme decât cu o

săptămână mai târziu”, a spus acesta.

Tot guvernul SUA a comis “o greşeală total neintenţionată” atunci când

steagul Filipinelor a fost desfăşurat invers, ceea ce, în limbaj diplomatic ar

fi însemnat că naţiunea din Asia de Sud-Est este în stare de război.

“Gafe diplomatice”, Un diplomat este cineva care spune ceva ce este

interpretat greşit de ambele părţi şi nu este niciodată clar pentru niciuna.


VII.WikiLeaks

WikiLeaks este o organizaţie fără scop lucrativ, internaţională care

publică documente care nu sunt destinate publicului, provenite din

scurgeri de informaţii, în general din surse anonime. Site-ul său web,

lansat în 2006, aparţine The Sunshine Press.

La un an de la înfiinţarea sa în decembrie 2006, WikiLeaks declara că

baza sa de date conţinea peste 1,2 milioane de documente.

Organizaţia declară că a fost înfiinţată de dizidenţi chinezi, jurnalişti,

matematicieni şi programatori din SUA, Taiwan, Europa, Australia şi

Africa de Sud.

Site-ul şi proiectul au fost secrete până când existenţa lor a devenit publică

într-un articol din ianuarie 2007 când WikiLeaks a invitat editorul Secrecy

News să facă parte din comitetul de decizie.

Iniţial WikiLeaks a folosit pentru site-ul său MediaWiki, acest site putând

fi actualizat de utilizatori, dar în prezent nu mai acceptă editări sau

comentarii din partea utilizatorilor. Deşi foloseşte MediaWiki, WikiLeaks

nu este o componentă a WikiMedia şi nu trebuie asociată în niciun fel cu

Wikipedia.

WikiLeaks a fost găzduit de PRQ, un furnizor de internet din Suedia, însă

ca urmare a atacurilor de tip DoS şi a boicotării de către unele servere

DNS site-ul a fost mutat. Actualmente acesta este disponibil pe mai multe

servere online.

Principalele informaţii publicate:

•În februarie 2008 domeniul de internet wikileaks.org a fost oprit după

ce Wikileaks şi autoritatea pentru domenii internet Dynadot au fost date în

judecată de banca Julius Baer care a obţinut un mandat judecătoresc de

oprire a domeniului. Wikileaks a publicat documente ce acuzau banca de

operaţiuni ilegale în sucursala din Insulele Cayman. Site-ul a rămas

accesibil prin adresa IP numerică. American Civil Liberties Union şi

Electronic Frontier Foundation au depus o moţinune protestând la cenzura

Wikileaks. Judecătorul care a emis mandatul l-a retras pe 29 februarie, iar

Wikileaks a putut să-şi redobândeasca domeniul. Banca a renunţat la


proces pe 5 martie.

•O copie a documentului Operating Procedures for Camp Delta a fost

publicată pe websitul Wikileaks pe 7 noiembrie 2007. Documentul, a

cărui copie se găseşte şi pe site-ul The Guardian, dezvăluie unele restricţii

impuse deţinuţilor, pe care armata SUA le-a negat în repetate rânduri.

•Wikileaks a republicat mesajele şi interviurile cu un cunoscut terorist pe

o durată de 10 ani. Unul dintre mesaje include negarea de către acesta a

implicării în atacurile din 11 septembrie.

•În ianuarie 2009, peste şase sute de rapoarte interne ale ONU, dintre care

60 marcate “strict secret” au fost publicate.

•În 28 noiembrie 2010, Wikileaks a început publicarea a 251.287 de

documente reprezentând corespondenţa dintre Departamentul de Stat al

Statelor Unite ale Americii şi ambasade ale Statelor Unite din toată lumea.

Dintre acestea, aproximativ 100.000 sunt confidenţiale şi 15.000 secrete,

dar nici una nu este marcată “strict secret” (engleză top secret).

Majoritatea se referă la relaţiile diplomatice dintre SUA şi ţările din

Orientul Mijlociu. Wikileaks urmează să publice toate documentele

treptat, într-o perioadă de câteva luni.

În paralel au apărut articole în: New York Times, The Guardian, El Pais,

Le Monde şi Der Spiegel, publicaţii care au avut posibilitatea de a studia

documentele în avans (astfel la revista Der Spiegel 50 de redactori au

evaluat materialul timp de 5 luni).

“Wikileaks”, Diplomaţia este arta de a-l face pe om să nu mai ştie ce

caută; adevărul sau minciuna? (definiţie aforistică de Victor Martin)


VIII.Activitate IDR

Obiectivele majore ale Institutului Diplomatic Român se axează pe 2

direcţii:

• Furnizarea de expertiză în domeniul relaţiilor internaţionale - studii,

analize de strategie politică, lucrări de specialitate - pentru Ministerul

Afacerilor Externe şi pentru alte instituţii publice sau private din România

şi străinătate.

• Organizarea de cursuri de instruire şi perfecţionare profesională pentru

membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României în spiritul

promovării profesionalismului şi responsabilităţii în misiunea de

reprezentare a României în străinătate. Un obiectiv este şi formarea

profesională a proaspeţilor angajaţi din toate departamentele Ministerului

Afacerilor Externe, precum şi perfecţionarea continuă a altor angajaţi.

Totodată, se vor organiza cursuri şi pentru alte categorii de cursanţi –

funcţionari internaţionali, publici, personal al ambasadelor acreditate în

România şi alte persoane interesate. Cursurile vor acoperi arii diferite de

interes: istoria şi teoria relaţiilor internaţionale, evoluţii contemporane în

lumea politică, tehnici diplomatice, drept internaţional şi drept european,

etichetă şi protocol, studii regionale, etc.

Institutul Diplomatic Român va încheia acorduri cu instituţii de profil din

Europa şi din întreaga lume în vederea iniţierii unei cooperări

internaţionale fructuoase pentru parteneri şi va continua, totodată,

acordurile deja existente.

Organele de conducere ale Institutului Diplomatic Român sunt:

• Preşedintele Institutului Diplomatic Român este, de drept,

ministrul Afacerilor Externe.

• Colegiul Director, numit de către Preşedintele Institutului,

asigură conducerea operativă a Institutului şi este format din Directorul

general, Directorul cu atribuţii privind formarea profesională, Directorul

cu atribuţii privind furnizarea de expertiză şi doi membri având atribuţii


de conducere în cadrul Institutului.

• Consiliul Diplomatic este format din miniştrii afacerilor externe

ai României după 1989 şi defineşte cadrul general de acţiune al

Institutului Diplomatic Român în concordanţă cu obiectivele sale, având

un rol consultativ.

Biblioteca Institutului Diplomatic Român îşi desfăşoară activitatea din

anul 2005, prin preluarea fondului documentar al Institutului Român de

Studii Internaţionale şi al Academiei Diplomatice.

Ca bibliotecă specializată, aceasta contribuie la sprijinirea pregătirii

profesionale a viitorilor diplomaţi din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe, asigurând informarea şi documentarea utilizatorilor ei prin

accesul gratuit la un fond de documente ce a ajuns la 4.200 unităţi

bibliografice.

Procesul de dezvoltare a bazei de documente este subordonat cerinţelor

utilizatorilor specifici Bibliotecii Institutului Diplomatic Român, interesaţi

de aprofundarea studiilor universitare şi de cercetare. Strategia

achiziţionării de pe piaţa editorială internă şi internaţională are în vedere

criterii obiective ce rezultă din consultarea largă a angajaţilor, cadrelor

didactice si cursanţilor Institutului Diplomatic Român.

Sistemul de informare automatizat este asigurat prin implementarea

programului de bibliotecă Softlink Alice.

Accesul utilizatorilor la colecţiile şi serviciile bibliotecii IDR se face în

conformitate cu Regulamentul de funcţionare al acesteia, elaborat în

corelaţie cu prevederile legale referitoare la protecţia patrimoniului

cultural naţional.

Persoanele din afara MAE şi care fac parte din instituţii cu care Institutul

Diplomatic Român nu are încă stabilite acorduri de parteneriat vor putea

avea acces la colecţiile de documente ale bibliotecii pe baza unei cereri

adresată conducerii Institutului Diplomatic Român.

Programul de Internship al IDR

Acest segment al activităţii IDR se adresează în special studenţilor de la

ciclurile de licenţă şi master. Programul însumează 40 de ore şi cuprinde


prezentarea institutului, vizite ale diverselor instituţii ale statului cu

precădere ale celor care îşi au activitatea în domeniul relaţiilor

internaţionale. De asemenea, studenţii vor participa la conferinţe şi

prelegeri, vor întâlni diverse persoane care pot furniza informaţii cu

privire la domeniul mai sus amintit şi vor contribui la redactarea unor

articole şi recenzii destinate publicării în Revista IDR. În urma stagiului

de practică, studenţii vor căpăta o imagine de ansamblu asupra activităţii

Ministerului Afacerilor Externe şi a Institutului Diplomatic Român.

Programul de Internship al IDR este operaţional încă din 2006 şi

funcţionează pe baza acordurilor realizate între Institutul Diplomatic

Român şi instituţiile doritoare. Intenţia IDR este de a lărgi semnificativ

numărul facultăţilor din care sunt selectaţi studenţii care participă la

Programul de Internship. În acest sens, propuneri pentru semnarea unor

acorduri de cooperare cu IDR sunt aşteptate la Secretariat pe toată durata

anului, urmând ca instituţiile respective să selecteze studenţii interesaţi de

a efectua un stagiu de practică, pe baza cererilor pe care le primesc.

Pentru a ajunge din student, diplomat, procesul este unul complex. Primul

pas este depunerea unei cereri la facultate, acestea urmând să fie trimise la

IDR. Următorea etapă este internshipul, şi abia apoi stundenţii vor fi

trecuţi prin toate filtrele IDR şi le vor fi oferite posturi de la minister.

“Activitatea Institutului Diplomatic Român”, Arta diplomaţiei constă în

a-l ţine pe adversar în expectativă. (citat din Paulo Coelho)


IX.Stiluri de negociere

Stiluri de negociere:

1. Stilul american - se individualizează prin profesionalismul

negociatorilor americani, care pregătesc serios orice negociere, sunt

operativi în tratative căci, după cum spun ei, “time is money”, iar deciziile

lor sunt luate pe baza criteriului cost - profit. Profesionalismul mai sus

amintit presupune şi faptul că ei pleacă de la premisa că părţile au şanse

egale şi trebuie să câştige cel mai bun.

Atitudinea deschisă se manifestă prin faptul că americanii îşi tratează

partenerii cu respect şi interes şi au grijă să transmită informaţia într-un

mod clar şi exact. Francheţea tipic americană poate să meargă uneori către

extreme: pe de o parte până la naivitate şi pe de altă parte până la aroganţă

(şocantă pentru culturile unde formarea de sine trebuie făcută în limitele

impuse de modestie).

Pragmatismul american se referă la concentrarea asupra lucrurilor

precise, asupra faptelor şi problemelor concrete. Americanii urmăresc

soluţionarea problemelor şi obţinerea rezultatelor concrete pe termen

scurt.

Legalismul presupune faptul că americanii pun în prim plan respectarea

legi/a contractului care urmează să fie semnat şi nu relaţiile dintre

parteneri, tradiţiile, religia sau cultura.

2. Stilurile europene - în cadrul continentului european pot fi identificate

mai multe tipuri de culturi de afaceri, deci mai multe stiluri de negociere.

Stilul britanic se remarcă prin caracterul formal al raporturilor dintre părţi

în timpul negocierilor. Astfel, ei acordă importanţă protocolului şi

etichetei, se exprimă politicos.

Comunicarea este indirectă, aluzivă, nuanţată şi plină de subînţeles pe de

o parte, iar pe de altă parte se remarcă prin profesionalism.

Britanicii sunt negociatori înclinaţi spre o abordare integrativă,

caracterizându-se prin toleranţă, deschidere spre dialog, stăpânire de sine,

fiind însă motivaţi de aspectele financiare, băneşti.


Stilul francez se remarcă prin raţiune, prin rigoare în gândire şi prin

abordarea logică pe care o au: pleacă de la elemente cunoscute şi tratează

problemele punct cu punct până ajung la un acord.

Limbajul lor este unul elaborat, riguros, iar atitudinea este formală şi

conservatoare, nefiind agreate discuţiile despre viaţa personală în

întâlnirile de afaceri.

Cultura de afaceri franceză se caracterizează prin importanţa valorilor

naţionale: este apreciată cunoaşterea limbii franceze de către străini,

precum şi referirile, atunci când este cazul, la aspecte din istoria

civilizaţiei franceze.

3.Stilurile continentului asiatic - există 3 culturi principale foarte bine

conturate: japoneză, chineză, indiană.

Stilul japonez este unul profesionalist, în cadrul căruia negociatorii îşi

definesc clar interesele şi le apără cu îndârjire. Comunicarea se face atât

prin mesaje verbale, cât şi prin mesaje non-verbale iar mesajele implicite

sunt de asemenea importante, fiind vorba de o cultură înalt contextuală.

Negociatorii japonezi nu fac apel exclusiv la logică, ci pun accent şi pe

componenta emoţională, care este de multe ori cea mai importantă în

adoptarea deciziei.

Stilul chinezesc. Chinezii se numără printre cei mai duri negociatori pe

plan mondial. Ei pregătesc cu minuţiozitate şedinţele de negociere,

strângând cât mai multe informaţii. Fiind o cultură înalt contextuală,

comunicarea este implicită, chiar metaforică iar atitudinea adoptată în

negocieri este mai degrabă pasivă, fără a trăda entuziasm sau deceptive.

Stilul Indian- este condiţionat de tradiţiile culturale, de religie, elemente

care influenţează şi acum relaţiile din societatea Indiană. Negocierile se

derulează în condiţii formale dar într-o atmosferă relaxată, orientarea

primordială fiind spre cultivarea raporturilor dintre ţări.

Acest gen de negociator îşi schimbă de multe ori părerea sau poziţia în

urma argumentelor celeilalte părţi numai pentru a fi plăcut partenerului

străin sau pentru a menţine armonia în raporturile reciproce .


Stiluri de negociere pe plan mondial:

AMERICAN:

-pragmatism, urmărirea de rezultate concrete

-operativitate (Time is money)

-profesionalism, bună pregătire, spirit de competiţie

-abordare directă, sinceritate, limbaj explicit

-importanţă acordată valorii comerciale, modului de prezentare

BRITANIC:

-stăpânire de sine, exactitate

-toleranţă, deschidere spre dialog, sociabilitate

-profesionalism, expertiză în purtarea tratativelor

-limbaj cu elemente contextuale, subtilitate (umorul britanic)

-mândrie, conştiinţa valorii proprii

GERMAN

-seriozitate, rigoare (Ein Mann, ein Wort)

-formalism, punctualitate, comunicare explicită

-păstrarea distanţei

-decizia îndelung pregătită

-importanţă acordată valorilor naţionale, performanţei tehnice

FRANCEZ:

-fermitate

-rigoare în gândire, abordare “carteziană”

-limbaj elaborat, comunicare cu elemente contextuale

-mândrie naţională (utilizarea limbii franceze)

-înclinaţii artistice, hedoniste (ex. Dejun la restaurant)

JAPONEZ:

-profesionalism, pregătirea aprofundată a negocierilor

-comunicare înalt contextuală, negocieri lungi

-raţionalitate îmbinată cu afectivitate

-rigoare, formalism, etichetă

-mândrie, importanţa salvării reputaţiei


CHINEZ:

-bună specializare a membrilor echipei de negociatori

-circumspecţie în raporturile cu străinii (occidentalii)

-evitarea conflictului, principiul armoniei

-comunicarea implicită, metafore

-importanţa reputaţiei

ARAB:

-rol însemnat al relaţiilor personale

-adaptabilitate la exigenţele afacerilor

-pragmatism, combinat cu manifestări emoţionale

-mândrie, importanţa onoarei

-respect pentru tradiţii religioase şi laice

ITALIAN:

-interes pentru afaceri, profit

-afectivitate, căldură, exuberanţă

-discuţii lungi, divagaţii

-flexibilitate, creativitate

-relaţii interpersonale

-importanţa reputaţiei


X.Echipa

Echipa Clubului Studenţilor Diplomaţi este formată din voluntari

pasionaţi, a căror experienţă a crescut enorm cu ajutorul proiectului.

Responsabilitatea, devotamentul şi pasiunea sunt valorile care definesc

grupul, valori împărtăşite de fiecare membru al echipei.

Deşi nu suntem numeroşi, ne-am valorificat potenţialul şi am reuşit să

creem o echipă care susţine reuşita proiectului prin profesionalism,

încredere şi dăruire.

Împreună, vă invităm să vă bucuraţi de rodul muncii noastre. Să gustaţi

puţin din domeniul diplomaţiei şi ce implică el. Să realizaţi că visele pot

deveni realitate, chiar dacă uneori sunt de neatins, iar domeniul

diplomaţiei este cel mai bun exemplu.

Aim for the highest. - Andrew Carnegie

Silvia Radu- Project Manager

Mara Hoaghe- Junior Project Manager

Cătălin Sandu- Marketing&IT Responsible

Raluca Frumuşelu- Marketing&PR Responsible

Raluca Danţis – Scriere de Proiecte

Alexandra Dinu- Coordonator Invitaţi

Andreea Ţintescu- Adm&Fin Responsible

Andreea Radici- Junior Fundraising Responsible


XI.Colaboratori

Mulţumim

Ghidul Viitorului Diplomat

Documents

Transcript of Ghidul Viitorului Diplomat