Ghidul antreprenorului roman in 2015 av coltuc marius

1 Ghidul juridic al antreprenorului roman in 2015

www.coltuc.ro, www.coltuc.ro/blog, www.facebook.com/avocatcoltucoficial

Ghidul juridic al antreprenorului roman in 2015

Un antreprenor este o

persoană fizică sau juridică

care se obligă, pe baza

unor clauze şi condiții contractuale, să execute

(întreprindă) diferite

lucrări (industriale, de

construcții etc.) în

beneficiul altei persoane

sau organizații, în

schimbul unei sume de

bani dinainte convenite. E este un tip de agent economic reprezentativ în

economia de piață care adoptă un comportament întreprinzător, de

esență activă şi novatoare, specific sistemelor economice bazate pe

concurență, risc şi inițiativă privată.

In acest ghid gratuit incercam sa va oferim cate detalii practice, juridice

din activitatea de zi cu zi a unui antreprenor din Romania

Ghidul cuprinde 3 parti:

- Ghidul inspectiei fiscale a unei firme

- Ghidul angajatorului

- Ghidul care raspunde la intrebarea: Cum sa...



MONOGRAFIE “INSPECTIA FISCALA

SUB LUPA UNUI AVOCAT”

INTRODUCERE

Inspectia fiscala este definita ca fiind activitatea de verificare a unui contribuabil sub

aspect fiscal. Acest lucru presupune, pe de-o parte verificarea declaratiilor fiscale ale

contribuabilului din punct de vedere al legalitatii si corectitudinii acestora, precum si

respectarea de catre contribuabil a prevederilor legislatiei fiscale si contabile, iar pe de

alta parte, verificarea sau stabilirea bazelor de impunere si a eventualelor diferente

privind obligatiile de plata la buget, ce atrag dupa sine dobanzi si penalitati.

Asa cum am precizat mai sus, spre deosebire de expresia ”inspectie fiscala”, expresie

definita in Codul de procedura fiscala, nu exista o definitie a termenului de ”control

fiscal”. Totusi, am putea asimila intelesul termenului ”control fiscal” cu expresia

”inspectie fiscala”, aceasta din urma, fiind, de fapt noua denumire a activitatii de control

fiscal, terminologie instituita in legislatia fiscala odata cu aparitia Codului de procedura

fiscal, Intrucat activitatea de inspectie fiscala (control fiscal) presupune mai multe tipuri

de verificari, de la cele prin care organele fiscal realizeaza o activitate de documentare si

faptica a activitatii unui contribuabil si pana la controalele ce cuprind verificari ale

intregii activitati a unui contribuabil pe o anumita perioada de timp sub aspectul unei sau

al tuturor obligatiilor fiscale, este necesara clasificarea activitatii de inspectie fiscala in

functie de obiectul acesteia, prin definirea formelor sale.

Astfel, Codul de procedura fiscala defineste formele de inspectie fiscal ca fiind: inspectia

fiscala generala - ce reprezinta activitatea de verificare a tuturor obligatiilor fiscale ale

unui contribuabil, pentru o perioada de timp determinata si inspectia fiscala partiala - ce

reprezinta activitatea de verificare a unei sau mai multor obligatii fiscale, pentru o

perioada de timp determinata; iar ca proceduri de control fiscal, Codul de procedura

fiscala defineste: controlul inopinat - ce consta in activitatea de verificare faptica si

documentara, in principal, ca urmare a unei sesizari cu privire la existenta unor fapte de

incalcare a legislatiei fiscale, fara anuntarea in prealabil a contribuabilului si controlul

incrucisat - ce consta in verificarea documentelor si operatiunilor impozabile ale

contribuabilului, in corelatie cu cele detinute de alte persoane; controlul incrucisat poate

fi si inopinat.

Pentru mai multa rigurozitate in definirea si clasificarea inspectiei fiscale si o mai buna

intelegere a ceea ce inseamna activitatea de inspectie fiscala, consider ca aceasta poate fi

clasificata in functie de obiectul de verificare, astfel:



1. ”Inspectia fiscala de impunere” - avand ca scop verificarea unui contribuabil sub

aspect fiscal in sensul ca vor fi verificate sau stabilite bazele de impunere si eventualele

diferente privind obligatiile de plata la buget, inclusiv dobanzile si penalitatile de

intarziere.

Astfel, in functie de obligatiile fiscale ce pot fi verificate, inspectia fiscala de impunere

cuprinde:

a. inspectia fiscala generala;

b. inspectia fiscala partiala.

Ambele forme de inspectie fiscala vor fi finalizate prin emiterea unei decizii de impunere

(in cazul in care se stabilesc diferente suplimentare fata de cele declarate de contribuabil)

sau prin emiterea unei decizii de nemodificare a bazei de impunere (in situatia in care in

urma inspectiei fiscale nu s-au stabilit diferente suplimentare fata de cele declarate de

contribuabil).

2. ”Inspectia fiscala de documentare” - avand ca scop verificarea contribuabilului sub

forma unei documentari, realizata, in general, ca urmare a unei sesizari sau solicitari din

partea altei institutii, privind o tema punctuala, faptica, concreta. ”Inspectia fiscala de

documentare” va cuprinde:

a. controlul inopinat;

b. controlul incrucisat.

Ambele forme de inspectie fiscala de documentare vor fi finalizate prin incheierea unui

proces-verbal ce va cuprinde rezultatele constatarilor verificarii dar si prejudiciul estimat,

in situatia in care se constata incalcarea prevederilor fiscale din partea contribuabilului,

iar prin aceasta prejudicierea bugetului de stat. In baza procesului-verbal ce va cuprinde

prejudiciul estimat, organele fiscale care au realizat inspectia fiscala de documentare vor

face propuneri pentru initierea unei inspectii fiscale de impunere, prin care se va emite

decizia de impunere, ce constituie titlu de creanta si atesta obligatia de plata a

contribuabilului catre bugetul de stat. De asemenea, in cazul in care prejudiciul produs

bugetului de stat este realizat ca urmare a savarsirii unei fapte de natura penala, procesul-

verbal incheiat va fi inaintat si organelor de urmarire penala pentru continuarea

cercetarilor sub aspect penal.

Ca si competente in realizarea inspectiei fiscale, in functie de cele doua forme ale

inspectiei fiscale prezentate mai sus, putem preciza ca ”inspectia fiscala de impunere” va

fi exercitata doar de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), prin



organele sale de specialitate, respectiv directiile cu atributii de inspectie fiscala, iar

”inspectia fiscala de documentare” va putea fi realizata atat de catre directiile cu atributii

de inspectie fiscala din cadrul ANAF, cat si de Garda Financiara, autoritate distincta in

cadrul ANAF, ce are ca principal scop desfasurarea controalelor inopinate, deci a

inspectiei fiscale de documentare.

Din punct de vedere al constatarilor realizate ca urmare a unei inspectii fiscale, respectiv

stabilirea sau nu de obligatii suplimentare fata de cele declarate de contribuabil, in

practica fiscala intalnim doua situatii, si anume: cea in care se constata incalcarea de catre

contribuabil a legislatiei fiscale concretizata prin diminuarea bazei de impunere si situatia

in care, organele fiscale nu constata diferente ale obligatiilor fiscale fata de cele declarate

de contribuabil.

In prima situatie, inspectia fiscala se finalizeaza prin incheierea unui proces-verbal ce va

cuprinde ”prejudiciul” (in cazul inspectiei fiscale de documentare) sau prin emiterea unei

Decizii de impunere (in cazul inspectiei fiscale de impunere).

In cea de-a doua situatie, inspectia fiscala se finalizeaza prin incheierea unui procesverbal

ce va cuprinde doar o ”radiografiere” a situatiei fiscale a contribuabilului si detalierea

unor fapte, situatii sau documente inregistrate in activitatea contribuabilului verificat, in

functie de obiectul controlului respectiv (in cazul inspectiei fiscale de documentare) sau

prin emiterea unei Decizii de nemodificare a bazei de impunere (in situatia inspectiei

fiscale de impunere).

In activitatea de inspectie fiscala, fie ca vorbim de inspectia fiscala de documentare sau

de inspectia fiscala de impunere, se poate recurge la urmatoarele metode de inspectie

fiscala:

a) metoda ”sondajului” - ce consta in activitatea de verificare selectiva a documentelor si

operatiunilor semnificative, in care sunt reflectate modul de calcul, de evidentiere si de

plata a obligatiilor fiscal datorate bugetului general consolidat;

b) metoda ”electronica” de verificare - ce consta in activitatea de verificare a

contabilitatii si a surselor acesteia, prelucrate in mediu electronic, utilizand metode de

analiza, evaluare si testare asistate de instrumente informatice specializate;

c) metodele ”indirecte” - se aplica in cazul persoanelor fizice in situatia in care organele

de inspectie fiscala constata ca evidentele contabile sau fiscale ori declaratiile

contribuabilului sunt incorecte, incomplete, false, precum si in situatia in care acestea nu

exista sau nu sunt puse la dispozitie.



Acestea sunt:

metoda sursei si cheltuirii fondului - consta in compararea cheltuielilor efectuate de o

persoana fizica cu veniturile declarate in perioada verificata. Astfel, orice cheltuiala peste

valoarea declarata a veniturilor poate reprezenta venit impozabil nedeclarat. Pentru

aceasta, fluxurilor de numerar li se asociaza cheltuielile si veniturile persoanei fizice,

determinandu-se astfel numerarul utilizat pentru efectuarea cheltuielilor, care va fi

comparat cu numerarul incasat din orice sursa;

metoda fluxurilor de trezorerie - consta in analiza intrarilor si iesirilor de sume operate

prin conturile bancare sau in numerar, pentru a compara miscarile de disponibilitati

banesti cu sursele de venit si utilizarea acestora. Prin utilizarea metodei fluxurilor de

trezorerie se vor putea identifica venituri nedeclarate, pornindu-se de la analiza valorii si

frecventei depunerilor in conturile bancare si a surselor acestor depuneri;

metoda patrimoniului - permite stabilirea bazei impozabile ajustate pentru o persoana

fizica verificata, analizand modificarile intervenite in patrimoniul net al acesteia.

Selectarea metodelor indirecte pentru ajustarea bazei impozabile se face in functie de

situatia constatata si sursele de informatii identificate, iar utilizarea metodelor indirecte se

poate face individual sau combinat, in functie de complexitate, sursele de informatii si de

perioada verificata. In aceasta monografie vom trata subiectele din ochii unui avocat, nu

contabil.

CAPITOLUL I

Inspectia fiscala

Obiectul inspectiei, organe competente, durata inspectiei

Reguli generale de inspectie fiscala

Momente importante ale inspectiei. Discutia finala. Raportul de inspectie

Drepturi si obligatii ale contribuabililor si ale inspectorilor

PRACTICA



CAPITOLUL II

Litigii fiscale

Contestatia administrativa: acte care ar putea fi contestate; termene de contestare;

modalitati de evitare a sanctiunii nerespectarii termenelor de contestare

Suspendarea executarii actului administrativ: momentul optim de promovare; tipuri de

argumentatie; tipuri de probatoriu de natura a facilita suspendarea

Actiuni judiciare; termene de promovare; durata de solutionare; cai de atac

Probleme frecvente intalnite in practica; probatoriul relevant in astfel de litigii

PRACTICA

Obiectul inspectiei, organe competente, durata inspectiei

Obiectul si functiile inspectiei fiscale

Inspectia fiscala are ca obiect verificarea legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale,

corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor de catre contribuabili, respectarii

prevederilor legislatiei fiscale si contabile, verificarea sau stabilirea, dupa caz, a bazelor

de impunere, stabilirea diferentelor obligatiilor de plata si a accesoriilor aferente acestora.

Inspectia fiscala are urmatoarele atributii:

a) constatarea si investigarea fiscala a tuturor actelor si faptelor rezultand din activitatea

contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea

declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea indeplinirii obligatiilor fiscale, in

vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;

b) analiza si evaluarea informatiilor fiscale, in vederea confruntarii declaratiilor fiscale cu

informatiile proprii sau din alte surse;

c) sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate si dispunerea de masuri pentru

prevenirea si combaterea abaterilor de la prevederile legislatiei fiscale. Pentru ducerea la

indeplinire a atributiilor prevazute la alin. (2) organul de inspectie fiscala va proceda la:

a) examinarea documentelor aflate in dosarul fiscal al contribuabilului;

b) verificarea concordantei dintre datele din declaratiile fiscale cu cele din evidenta

contabila a contribuabilului;



c) discutarea constatarilor si solicitarea de explicatii scrise de la reprezentantii legali ai

contribuabililor sau imputernicitii acestora, dupa caz;

d) solicitarea de informatii de la terti;

e) stabilirea corecta a bazei de impunere, a diferentelor datorate in plus sau in minus,

dupa caz, fata de creanta fiscala declarata si/sau stabilita, dupa caz, la momentul inceperii

inspectiei fiscale;

f) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de plata, precum si a obligatiilor fiscale

accesorii aferente acestora;

g) verificarea locurilor unde se realizeaza activitati generatoare de venituri impozabile;

h) dispunerea masurilor asiguratorii in conditiile legii;

i) efectuarea de investigatii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);

j) aplicarea de sanctiuni potrivit prevederilor legale;

k) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, intocmind in acest sens proces-verbal.

Nu intra in atributiile inspectiei fiscale efectuarea de constatari tehnico-stiintifice sau orice alte

verificari solicitate de organele de urmarire penala in vederea lamuririi unor fapte sau imprejurari

ale cauzelor aflate in lucru la aceste institutii.

Inspectia fiscala se exercita asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare,

care au obligatii de stabilire, retinere si plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume

datorate bugetului general consolidat, prevazute de lege.

Formele si intinderea inspectiei fiscale

Formele de inspectie fiscala sunt:

a) inspectia fiscala generala, care reprezinta activitatea de verificare a tuturor obligatiilor

fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioada de timp determinata;

b) inspectia fiscala partiala, care reprezinta activitatea de verificare a uneia sau mai

multor obligatii fiscale, pentru o perioada de timp determinata.

Inspectia fiscala se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare,

daca acestea prezinta interes pentru aplicarea legii fiscale.



Proceduri si metode de control fiscal

In realizarea atributiilor, inspectia fiscala poate aplica urmatoarele proceduri de control:

a) controlul inopinat, care consta in activitatea de verificare faptica si documentara, in principal,

ca urmare a unei sesizari cu privire la existenta unor fapte de incalcare a legislatiei fiscale, fara

anuntarea in prealabil a contribuabilului;

b) controlul incrucisat, care consta in verificarea documentelor si operatiunilor impozabile ale

contribuabilului, in corelatie cu cele detinute de alte persoane; controlul incrucisat poate fi si

inopinat. La finalizarea controlului inopinat sau incrucisat se incheie proces-verbal. In realizarea

atributiilor, inspectia fiscala poate aplica urmatoarele metode de control:

a) controlul prin sondaj, care consta in activitatea de verificare selectiva a documentelor si

operatiunilor semnificative, in care sunt reflectate modul de calcul, de evidentiere si de plata a

obligatiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

b) controlul electronic, care consta in activitatea de verificare a contabilitatii si a surselor

acesteia, prelucrate in mediu electronic, utilizand metode de analiza, evaluare si testare asistate

de instrumente informatice specializate.

Perioada supusa inspectiei fiscale

Inspectia fiscala se efectueaza in cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili

obligatii fiscale. La contribuabilii mari, perioada supusa inspectiei fiscale incepe de la

sfarsitul perioadei controlate anterior, in conditiile alin. (1). La celelalte categorii de

contribuabili inspectia fiscala se efectueaza asupra creantelor nascute in ultimii 3 ani

fiscali pentru care exista obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Inspectia fiscala se poate

extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, daca este

identificata cel putin una dintre urmatoarele situatii:

a) exista indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate

bugetului general consolidat;

b) nu au fost depuse declaratii fiscale in interiorul termenului de prescriptie;

c) nu au fost indeplinite obligatiile de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume

datorate bugetului general consolidat.



Realizarea inspectiei fiscale

Competenta

Inspectia fiscala se exercita exclusiv, nemijlocit si neingradit prin Agentia Nationala de

Administrare Fiscala sau, dupa caz, de compartimentele de specialitate ale autoritatilor

administratiei publice locale, conform dispozitiilor prezentului titlu, ori de alte autoritati

care sunt competente, potrivit legii, sa administreze impozite, taxe, contributii sau alte

sume datorate bugetului general consolidat.

Competenta de exercitare a inspectiei fiscale pentru Agentia Nationala de Administrare

Fiscala si unitatile sale subordonate se stabileste prin ordin al presedintelui Agentiei

Nationale de Administrare Fiscala.

Organele de inspectie fiscala din aparatul central al Agentiei Nationale de Administrare

Fiscala au competenta in efectuarea inspectiei fiscale pe intregul teritoriu al tarii.

Competenta privind efectuarea inspectiei fiscale se poate delega altui organ fiscal. In

cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala conditiile in care se poate efectua

delegarea altui organ fiscal se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de

Administrare Fiscala.

Selectarea contribuabililor ce urmeaza a fi supusi inspectiei fiscale este efectuata de catre

organul fiscal competent. Contribuabilul nu poate face obiectii cu privire la procedura de

selectare folosita.

Avizul de inspectie fiscala

Inaintea desfasurarii inspectiei fiscale, organul fiscal are obligatia sa instiinteze

contribuabilul in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin transmiterea

unui aviz de inspectie fiscala.

Avizul de inspectie fiscala va cuprinde:

a) temeiul juridic al inspectiei fiscale;

b) data de incepere a inspectiei fiscale;

c) obligatiile fiscale si perioadele ce urmeaza a fi supuse inspectiei fiscale;

d) posibilitatea de a solicita amanarea datei de incepere a inspectiei fiscale. Amanarea

datei de incepere a inspectiei fiscale se poate solicita, o singura data, pentru motive

justificate.



Comunicarea avizului de inspectie fiscala

Avizul de inspectie fiscala se comunica contribuabilului, in scris, inainte de inceperea

inspectiei fiscale, astfel:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalti contribuabili.

Comunicarea avizului de inspectie fiscala nu este necesara:

a) pentru solutionarea unor cereri ale contribuabilului;

b) in cazul unor actiuni indeplinite ca urmare a solicitarii unor autoritati, potrivit legii;

Locul si timpul desfasurarii inspectiei fiscal

Inspectia fiscala se desfasoara, de regula, in spatiile de lucru ale contribuabilului.

Contribuabilul trebuie sa puna la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica

necesara desfasurarii inspectiei fiscale. Daca nu exista un spatiu de lucru adecvat pentru

derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se va putea desfasura la sediul

organului fiscal sau in orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.

Indiferent de locul unde se desfasoara inspectia fiscala, organul fiscal are dreptul sa

inspecteze locurile in care se desfasoara activitatea, in prezenta contribuabilului sau a

unei persoane desemnate de acesta. Inspectia fiscala se desfasoara, de regula, in timpul

programului de lucru al contribuabilului. Inspectia fiscala se poate desfasura si in afara

programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia si cu aprobarea

conducatorului organului fiscal.

Durata efectuarii inspectiei fiscale

Durata efectuarii inspectiei fiscale este stabilita de organele de inspectie fiscala sau, dupa

caz, de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, in

functie de obiectivele inspectiei, si nu poate fi mai mare de 3 luni.

In cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspectiei nu

poate fi mai mare de 6 luni. Perioadele in care derularea inspectiei fiscale este suspendata

nu sunt incluse in calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. (1) si (2).

Conducatorul inspectiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspectii fiscale

ori de cate ori sunt motive justificate pentru aceasta. Conditiile si modalitatile de



suspendare a unei inspectii fiscale se vor stabili prin ordin al presedintelui Agentiei

Nationale de Administrare Fiscala, respectiv prin ordin comun al ministrului economiei si

finantelor si al ministrului internelor si reformei administrative, in cazul inspectiilor

fiscale efectuate de organele fiscale prevazute la art. 35, care se publica in Monitorul

Oficial al Romaniei.

Reguli privind inspectia fiscal

Inspectia fiscala va avea in vedere examinarea tuturor starilor de fapt si raporturile

juridice care sunt relevante pentru impunere. Inspectia fiscala va fi efectuata in asa fel

incat sa afecteze cat mai putin activitatea curenta a contribuabililor si sa utilizeze eficient

timpul destinat inspectiei fiscale.

Inspectia fiscala se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit, taxa, contributie si

alte sume datorate bugetului general consolidat si pentru fiecare perioada supusa

impozitarii. Prin exceptie, conducatorul inspectiei fiscale competent poate decide

reverificarea unei anumite perioade daca, de la data incheierii inspectiei fiscale si pana la

data implinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor

fiscali la data efectuarii verificarilor sau erori de calcul care influenteaza rezultatele

acestora.

Inspectia fiscala se exercita pe baza principiilor independentei, unicitatii, autonomiei,

ierarhizarii, teritorialitatii si descentralizarii.

Activitatea de inspectie fiscala se organizeaza si se desfasoara in baza unor programe

anuale, trimestriale si lunare aprobate in conditiile stabilite prin ordin al presedintelui

Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, respectiv prin acte ale autoritatilor

administratiei publice locale, dupa caz.

La inceperea inspectiei fiscale, inspectorul este obligat sa prezinte contribuabilului

legitimatia

de inspectie si ordinul de serviciu semnat de conducatorul organului de control. Inceperea

inspectiei fiscale trebuie consemnata in registrul unic de control.

La finalizarea inspectiei fiscale, contribuabilul este obligat sa dea o declaratie scrisa, pe

propria raspundere, din care sa rezulte ca au fost puse la dispozitie toate documentele si

informatiile solicitate pentru inspectia fiscala. In declaratie se va mentiona si faptul ca au

fost restituite toate documentele solicitate si puse la dispozitie de contribuabil.

Contribuabilul are obligatia sa indeplineasca masurile prevazute in actul intocmit cu

ocazia inspectiei fiscale, in termenele si conditiile stabilite de organele de inspectie

fiscala.



Obligatia de colaborare a contribuabilului

Contribuabilul are obligatia sa colaboreze la constatarea starilor de fapt fiscale. Acesta

este obligat sa dea informatii, sa prezinte la locul de desfasurare a inspectiei fiscale toate

documentele, precum si orice alte date necesare clarificarii situatiilor de fapt relevante

din punct de vedere fiscal.

La inceperea inspectiei fiscale, contribuabilul va fi informat ca poate numi persoane care

sa dea informatii. Daca informatiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de

acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa si altor persoane pentru

obtinerea de informatii.

Pe toata durata exercitarii inspectiei fiscale contribuabilii supusi acesteia au dreptul de a

beneficia de asistenta de specialitate sau juridica.

Dreptul contribuabilului de a fi informat

Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfasurarii inspectiei fiscal asupra

constatarilor rezultate din inspectia fiscala. La incheierea inspectiei fiscale, organul fiscal

va prezenta contribuabilului constatarile si consecintele lor fiscale, acordandu-I acestuia

posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu exceptia cazului

in care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare in urma inspectiei fiscale sau a

cazului in care contribuabilul renunta la acest drept si notifica acest fapt organelor de

inspectie fiscala.

Data, ora si locul prezentarii concluziilor vor fi communicate contribuabilului in timp

util.

Contribuabilul are dreptul sa prezinte, in scris, punctul de vedere cu privire la constatarile

inspectiei fiscale.

Sesizarea organelor de urmarire penala

Organele fiscale vor sesiza organele de urmarire penala in legatura cu constatarile

efectuate cu ocazia inspectiei fiscale si care ar putea intruni elemente constitutive ale unei

infractiuni, in conditiile prevazute de legea penala.

In situatiile prevazute la alin. (1) organele de inspectie au obligatia de a intocmi proces-

verbal semnat de organul de inspectie si de catre contribuabilul supus inspectiei, cu sau

fara explicatii ori obiectiuni din partea contribuabilului. In cazul in care cel supus

controlului refuza sa semneze procesul-verbal, organul de inspectie fiscala va consemna



despre aceasta in procesul-verbal. In toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat

contribuabilului.

Raportul privind rezultatul inspectiei fiscale

Rezultatul inspectiei fiscale va fi consemnat intr-un raport scris, in care se vor prezenta

constatarile inspectiei din punct de vedere faptic si legal.

La finalizarea inspectiei fiscale, raportul intocmit va sta la baza emiterii deciziei de

impunere care va cuprinde si diferente in plus sau in minus, dupa caz, fata de creanta

fiscala existenta la momentul inceperii inspectiei fiscale. In cazul in care baza de

impunere nu se modifica, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea

bazei de impunere.

Procedurile de control reprezinta modalitatea prin care se efectueaza controlul fiscal.

Inspectia fiscala poate fi generala sau partiala. Inspectia fiscala generala presupune

verificarea tuturor operatiunilor pe o perioada de timp determinata. Inspectia fiscala

partiala reprezinta verificarea uneia sau mai multor operatiuni pe o perioada de timp

determinata.

Controlul fiscal este de doua feluri:

• Inopinat;

• Incrucisat

Controlul incrucisat consta in verificarea documentelor si operatiunilor efectuate de

contribuabil in concordanta cu alt contribuabil. Acest control poate fi si inopinat.

Ca metode de control se disting doua metode: prin sondaj si electronic;

Controlul prin sondaj se efectueaza prin verificarea selectiva a documentelor justificative

si a operatiunilor semnificative in care sunt reflectate modul de calcul, de inregistrare si

de plata a obligatiilor fiscale datorate bugetului consolidat.

Controlul electronic presupune verificarea programelor de calcul cu ajutorul carora se

tine contabilitatea, in principal a programelor de contabilitate cu ajutorul unor

instrumente informatice specializate. Metodele si procedurile de control se stabilesc in

functie de natura inspectiei fiscale iar documentele analizate, operatiunile verificate se

stabiliesc de catre inspectorul fiscal pe baza rationamentul profesional. Indiferent de

metodele si tehnicile folosite intotdeuna trebuie sa fie acelasi rezultat care reprezinta

situatia de fapt fiscala a contribuabilului.



Drepturi si obligatii ale contribuabililor si ale inspectorilor

Drepturile persoanelor juridice supuse inspectiei fiscale

Obligatiile persoanei juridice supusa inspectiei fiscale

Drepturile persoanelor fizice supuse inspectiei fiscale

Obligatiile persoanelor fizice supuse inspectiei fiscale

În contextul înmulţirii controalelor fiscale, contribuabilii trebuie să-şi cunoască foarte

bine atât drepturile, cât şi obligaţiile. Prin tradiţie, românii au o atitudine defensivă în

timpul inspecţiilor fiscale, depunând eforturi importante pentru păstrarea unor relaţii

amiabile. Totuşi, în ultima perioadă se observă schimbări, contribuabilii realizând că

trebuie să-şi apere activ drepturile. „Pe fondul lipsei acute de resurse financiare la bugetul

statului, ne aşteptăm la o intensificare a activităţilor de inspecţie fiscală, de urmărire şi

executare a creanţelor stabilite prin actele de control, ceea ce amplifică riscul creşterii

presiunii fiscale, respectiv a cheltuielilor reprezentând impozite, taxe şi contribuţii,

precum şi a costurilor corelative acestora (dobânzi de întârziere, penalităţi, amenzi).”

Drepturile contribuabilului

Dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală prin transmiterea unui aviz

de inspecţie fiscală care va cuprinde: temeiul juridic şi data de începere a inspecţiei;

obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale; posibilitatea de a

solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.

Avizul se comunică în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.

Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară însă în cazul controlului

inopinat şi al controlului încrucişat. (Controlul inopinat constă în activitatea de verificare

faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenţa unor

fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului.



Controlul încrucişat constă în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale

contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul încrucişat poate

fi şi inopinat).

Dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale aflate în

cadrul termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii

fiscale este de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în

care s-a născut creanţa fiscală. Însă, în cazul în care obligaţia fiscal rezultă din săvârşirea

unei fapte prevăzute de legea penală, termenul de prescripţie este de 10 ani şi curge de la

data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca ata¬re printr-o hotărâre

judecătorească definitivă.

Atenţie însă că aceste termene pot fi întrerupte la orice act începător de executare care poate fi şi

o notificare, ceea ce înseamnă că prescripţia o ia de la început din momentul întreruperii. La

contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate

anterior. La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor

născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Dreptul

de a solicita modificarea datei de începere a inspecţiei fiscale.

Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive

justificate. Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie

socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării. Prin excepţie, conducătorul

inspecţiei fiscal competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data

încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date

suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul

care influenţează rezultatele acestora.

Dreptul de a fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscal asupra constatărilor rezultate

din inspecţia fiscală. Dreptul de a fi primul solicitat pentru a furniza informaţii. Numai dacă pe

timpul desfăşurării inspecţiei fiscale starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către

contribuabilul asupra căruia se desfăşoară inspecţia, organul poate solicita informaţii şi altor

persoane, care vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte

mijloace de probă.

Dreptul de a refuza furnizarea de informaţii.

Soţul/soţia contribuabilului supus inspecţiei şi rudele până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza

furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri. De

asemenea, preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii,

experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele

de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor.



Dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate pe toată durata exercitării inspecţiei.

Dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal în privinţa informaţiilor furnizate

organelor de inspecţie. În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret

fiscal intră datele referitoare la identitatea contribuabililor, natura şi cuantumul

obligaţiilor fiscale, natura, sursa şi suma veniturilor debitorului, plăţi, conturi, încasări,

deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute

din declaraţii ori din documente prezentate de către contribuabil sau orice alte informaţii

cunoscute de organul fiscal ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.

Dreptul de a primi dovada scrisă în cazul reţinerii unor documente de către organele de

inspecţie fiscală.

Dreptul de a cunoaşte rezultatele inspecţiei fiscale. La încheierea inspecţiei fiscale

organul fiscal trebuie să poarte o discuţie finală cu contribuabilul asupra constatărilor şi

consecinţelor lor fiscale. Data, ora, locul şi problematica discuţiei vă vor fi comunicate în

timp util. Contribuabilul are dreptul să-şi prezinte în scris punctul de vedere cu privire la

constatările inspecţiei fiscale. De asemenea, după încheierea inspecţiei fiscale, în cazul în

care nu se modifică baza de impunere aferentă impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale

şi altor sume datorate bugetului general consolidat, supuse inspecţiei fiscale, acest fapt va

fi comunicat în scris. Dacă în urma inspecţiei fiscale se modifică baza de impunere a

obligaţiilor bugetare supuse inspecţiei fiscale, se va comunica Decizia de impunere

privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală.

Obligaţiile contribuabilului

Potrivit art. 106 din Codul de procedură fiscală, contribuabilul are obligaţia să colaboreze

la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la

locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date

necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Contribuabilul are următoarele obligaţii:

Obligaţia de a permite accesul organului de inspecţie fiscală în incintele de afaceri.

Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul de inspecţie fiscală are

dreptul să inspecteze orice incintă de afaceri sau orice alte incinte ori locuri în care există

bunuri impozabile sau se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, în prezenţa

contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta. De regulă, obligaţia de a

permite accesul este în timpul programului normal de lucru. Însă, cu acordul scris al

contribuabilului şi cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală, inspecţia

fiscală se poate desfăşura şi în afara programului.



Obligaţia de a asigura un spaţiu adecvat şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei

fiscale. Prin spaţiu adecvat se înţelege asigurarea unui spaţiu în limita posibilităţilor, după

caz, dotat cu necesarul minim de birotică şi care să permită păstrarea în siguranţă a

documentelor primite pentru inspecţia fiscală sau elaborate de organele de inspecţie

fiscală. În cazul în care contribuabilul nu poate asigura un spaţiu corespunzător, va

anunţa în scris şi motivat organul de inspecţie fiscală competent.

Obligaţia de a pune la dispoziţie organului de inspecţie fiscală toate documentele care

stau la baza calculării impozitelor datorate: registrele de evidenţă contabilă, documentele

de afaceri şi orice alte înscrisuri relevante pentru inspecţia fiscală. Organul de inspecţie

fiscală are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a

fost clarificată pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de contribuabilul inspectat. La

finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul are obligaţia de a da o declaraţie scrisă, pe

propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi

informaţiile relevante pentru inspecţia fiscală.

Obligaţia de a colabora la desfăşurarea inspecţiei fiscale. Contribuabilul este obligat să

dea informaţii şi să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele,

precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de

vedere fiscal. Obligaţia de a conduce, a păstra şi a arhiva evidenţele contabile şi fiscale

într-un mod adecvat şi de a le păstra la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după

caz.

Contestarea deciziei de impunere emise în urma inspecţiei

În cazul în care drepturile contribuabilului nu au fost respectate, acesta are dreptul să

conteste decizia de impunere. Contestaţia se depune în scris, în termen de 30 de zile de la

data comunicării rezultatelor inspecţiei fiscale, la organul fiscal al crui act este atacat. În

soluţionarea contestaţiei organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie.

Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative

de atac.

Drepturile persoanelor fizice supuse inspectiei fiscale sunt similare.

Legiuitorii, si de aceasta data, nu sunt interesati de un parteneriat real cu contribuabilul

platitor de impozite intr-un Cod de procedura fiscal rescris care ridica la „nivel de arta”

obligatiile contribuabilului simultan cu desconsiderarea drepturilor acestuia prin

nelegiferarea acestora. Poate fi un Cod fiscal extraordinar de benefic pentru contribuabil,

dar daca drepturile si obligatiile in aplicarea acestuia, respectiv Codul de procedura

fiscala, nu sunt echilibrate atunci Codul fiscal este ca „branza buna in burduf de caine”.

Pentru a face afaceri conform Codului de procedura fiscala rescris trebuie sa pui la



dispozitia organelor de control orice informatie iar acesta, organul de control decide daca

le ia in considerare sau nu. De asemenea, decide si cat sta la tine acasa iar tu trebuie sa i

te supui. Pentru aceste obligatii de punere la dispozitie a timpului tau, dintr-o viata

limitata si intr-o piata in viteza, a “oricarui” document, organelle fiscale nu trebuie sa

aiba nici o conduita, cum ar fi eficienta timpului sau sa ia in considerare documentele

chiar daca este in avantajul contribuabilului.

Poate scuza pentru organele fiscale ar fi ca au plan de incasari si plan de stabilire de

sume suplimentare formalizate care ii conduc pe acestia la „formalizarea” rezultatelor,

dar aceasta tot nu justifica povara de a dovedi a contribuabilului si nici sintagma „esti

contribuabil vinovat pana dovedesti contrariul”. Toate aceste abordari transforma ANAF

intr-un jucator pe piata economica din Romania. In aceste conditii ne-ar trebui un arbitru

care sa asigure un Fairplay al jocului, in conditiile in care exercitarea puterii statului sta

cu functionarii din ANAF … si tot contribuabilul trebuie sa dovedeasca.

Pentru exemplificare :

Discutia finala, din procedura aferenta inspectiei fiscala, este un drept al contribuabilului

(atentie !!! - nu o obligatie a organului fiscal) care poate fi exercitat printr-un punct de

vedere in scris. Pentru acest drept al contribuabilului se stabileste (de catre organul fiscal)

o data calendaristica de prezentare a unui punct de vedere cu privire la constatarile

efectuate pana in acel moment iar contribuabilul poate veni cu informatii, documente si

argumente suplimentare. Acest drept este scris in Codul de procedura fiscala dar

procedurizarea pentru organele de control practic nu exista.

Mentionez ca aceasta procedura de „discutie finala” a fost introdusa in lege pentru a

diminua numarului de contestatii, care sunt consumatoare de resurse (umane si materiale)

atat pentru contribuabil dar si pentru fisc. Pentru punctul de vedere al contribuabilului

prezentat in discutia finala organele de control trebuie sa raspunda daca accepta sau nu

argumentele prezentate, fara a fi necesara o argumentare din punct de vedere al motivelor

de fapt cat si al celor de drept.

Astfel in toate cazurile organul de inspectie raspunde sec „nu se accepta punctul

dumneavoastra de vedere”. Cel putin din punct de vedere al respectului reciproc organul

de inspectie fiscala ar trebui sa spuna si „De ce?” nu se accepta punctul de vedere. Acest

”De ce?” ramane fara raspuns din partea organelor de control/inspectie fiscala iar

contribuabilul se alege doar cu o „Discutie finala” formala care „mananca resurse” iar

fiscul cu acelasi numar de contestatii (ca si inainte de introducerea discutiei finale) si deci

cu o crestere a resurselor consumate prin marirea duratei de efectuare a inspectiei fiscale

datorita termenelor pentru exprimarea punctelor de vedere.



Tot in Codul de procedura fiscala se spune despre obligatia organului de inspectie fiscala

de a informa contribuabilul , pe parcursul desfasurarii inspectiei fiscale, despre constatari

precum si despre dreptul contribuabilului de a fi intrebat prima data despre eventualele

argument sau informatii suplimentarenecesare organului fiscal. Surpriza, o data nu exista

nici o formalizare a etapei de informare a contribuabilului deci organul de

control/inspectie o poate face sau nu si, te trezesti si ca se incepe un control incrucisat la

partenerul de tranzactionare, care afecteaza atat increderea reciproca dintre contribuabili

cat si, nu in ultimul rand, durata inspectiei fiscale care se suspenda si in realitate se

prelungeste pana la … cand or mai avea timp.

Procedura de contestare este introdusa pentru a se asigura echilibrul in ceea ce priveste

exercitarea „puterii statului” care prin unica vointa impune legea, si da dreptul

contribuabilului de a contesta. Dincolo de faptul ca organele care solutioneaza

contestatiile sunt in subordinea managerului care stabileste sumele, ceea ce afecteaza

„usor” independent deciziei, organele de solutionare a contestatiei nu se obosesc sa

justifice de ce nu iti ia in seama argumentele din contestatie si vin cu un „100 file” in care

se da copy/paste la contestatia contribuabilului si se raspunde in ½ pagina ca nu este

acceptata contestatia. „De ce?” nu se accepta contestatia ramane un mister pentru

contribuabil care cunoaste inca o data pozitia dominanta a „puterii statului”.

Trebuie sa spunem ca fiscul ar trebui ca pentru fiecare obligatie pe care o creeaza pentru

contribuabil ar trebui „in balanta” sa acorde si drepturile care sa garanteze „buna

credinta” si limitarea abuzului de „pozitie dominant” a puterii statului in raportul juridic

fiscal, pentru a statua o data pentru totdeauna parteneriatul cu contribuabilul. Poate mai

important ar fi ca in legatura cu drepturile contribuabilului sa se „marcheze” obligatia

fiscului. Adica daca prezint un punct de vedere in discutia finala/contestatie etc. ar trebui

sa mi se raspunda argumentat (motiv de fapt si temei de drept) de ce se ia/sau nu se ia in

considerare, raspunsul de pe pozitia dominant „nu se accepta” nefiind specific unui

parteneriat cu contribuabilui pe care toti managerii publici il invoca.

In aceeasi lumina a parteneriatului as aduce in discutie si termenele de solutionare a

diferitelor cereri ale contribuabililor, care sunt intarziate din diverse motive, justificate

sau nu, cu precizarea ca ar trebui ca dupa termenul legal de solutionare sa se aprobe

„tacit” abordarea propusa de contribuabil in cerere. Spre exemplu daca nu se emit decizii

care sa impuna sume suplimentare, in cazul inspectiei fiscal anterioare aferente

rambursarilor de TVA, sumele de rambursat sa fie restituite in urmatoarea zi trecerii

perioadei legale de solutionare.

Reiterez ideea unei institutii care sa guverneze in mod independent raportul juridic fiscal

dintre „puterea statului” si „contribuabil” respectiv „Avocatul contribuabilului”. Aceasta



abordare este necesara deoarece fiscul, cu indicatori de performanta si planuri de

realizare, s-a transformat intr-un „jucator” intr-un „joc” pe care il si „arbitreaza”. Aceasta

calitate de „arbitru jucator” poate conduce la abuzuri. Sigur ca in final poti gasi dreptatea

in justitie dar timpul si banii investiti trebuie sa fie disponibili si in cele mai multe cazuri

nu sunt, aceste limitari influentand grav mediul de afaceri si predictibilitatea fiscala.

PRACTICA

Anularea parțială a raportului de inspecție fiscală.

R O M Â N IA CURTEA DE APEL BACĂU - SECȚIA COMERCIALĂ, DE

CONTENCIOS administrativ ŞI FISCAL -

Sentința nr. 146/2008

Şedința publică de la 02 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

Astăzi a venit spre pronunțare acțiunea în contencios administrative formulată de

reclamanta B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Şi Finanțelor - Agenția

Națională De Administrare Fiscală, Direcția Generală A Finanțelor Publice B şi

Administrația Finanțelor Publice B, având ca obiect anulare act de control taxe şi

impozite. Dezbaterile în fond au avut loc în şedința publică din 24 noiembrie 2008, fiind

consemnate în încheierea de şedință întocmită la aceeaşi dată.

A: - deliberând - Asupra acțiunii în contencios administrativ de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 401/32/20.06.2008 reclamanta Bac

hemat în judecată Agenția Națională de Administrare Fiscală şi Direcția Generală a

Finanțelor Publice B în contradictoriu cu care a solicitat anularea parțială a raportului de

inspecție fiscală încheiat la data de 31.03.2008, a deciziei de impunere nr. 80/31.03.2008

şi a deciziei nr. 221/27.05.2008.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut următoarele:

Este nelegală veniturilor impozabile în sumă totală de 1.250.690 lei pentru seria - - de la

nr. - la nr. - achiziționat la data de 8.02.2005 şi care nu a putut fi prezentat la control.



Actualul administrator al societății, a cumpărat societatea la data de 7.06.2005 de la

fostul administrator, potrivit actului adițional întocmit la orc sub nr. 2386/7.06.2005 şi

înregistrat prin încheierea nr. 3313/9.06.2005 a judecătorului delegat la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău. în cauză a fost achiziționat de

fostul administrator şi nu se regăseşte între actele care i-au fost predate pe baza de

procesul-verbal la data când a cumpărat societatea noul administrator. ui a fost declarată

în Monitorul Oficial, Partea a III-a, nr. 88/22.02.2008, chiar de către fostul administrator.

Din luna februarie 2005 până în luna iunie 2005 societatea nu a avut nici un fel de

activitate.

II. Nelegală este şi considerarea ca nedeductibile a cheltuielilor în sumă de 102.758 lei

efectuate cu achiziția de materiale de construcții pentru obiectivul Casa. Aceasta întrucât

pentru materialele de construcție achiziționate există facturi fiscale şi documente

justificative, fiind îndeplinite atât cerințele art. 145-146 coroborate cu cele ale art. 155 5

din Codul fiscal, cât şi cerințele rezultând din art. 21 din Codul fiscal.

Codul fiscal nu face nicio referire cu privire la completarea dispozițiilor sale cu cele ale

Legii nr. 50/1991. Facturile prezentate de societate îndeplinesc condițiile de documente

justificative, existând şi procese-verbale de recepție, situații de lucrări care cuprind

materialele utilizate şi înglobate în construcție. Toate acestea se reflectă în balanța

întocmită în 2007 şi ianuarie 2007.

Nu este aplicabil pct. 59 3 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 invocat în decizia nr.

221/27.05.2008 întrucât acest punct se referă la livrările de bunuri mobile, iar în cauză

este vorba de achiziții de materiale pentru construcția unui imobil.

Reclamanta a formulat două cereri de completare a acțiunii, după cum urmează:

- pentru termenul din 13.10.2008 a depus o cerere prin care şi-a completat obiectul

acțiunii, solicitând şi anularea raportul de inspecție fiscal nr. -/31.03.2008 care a stat la

baza deciziei nr. 80/31.03.2008;

-pentru termenul din 27.10.2008 reclamanta a depus o cerere prin care a lărgit cadrul

procesual sub aspectul părților - solicitând chemarea în judecată a Administrația

Finanțelor Publice B - şi sub aspectul motivelor de anulare a actelor contestate. Sub acest

din urmă aspect, reclamanta a invocat nulitatea raportului de inspecție fiscală întrucât

inspecția fiscală s-a desfăşurat în perioada 14.01.2008-28.03.2008, iar în avizul de

inspecție fiscală nr. -/25.02.2008 s-a menționat că inspecția se va efectua începând cu

data de 25.02.2008; prin urmare, inspecția fiscală s-a făcut fără respectarea dispozițiilor



art. 101 şi art. 102 din Codul d e procedură fiscală şi nu se poate reține nici situația de

excepție prevăzută de art. 103 3.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas usținut că cererea de

anulare a raportului de inspecție fiscală este fără temei legal întrucât acesta nu este un act

administrativ fiscal în sensul Codului d e procedură fiscală, ci doar un document care

reflect constatările inspecției fiscale.

Pârâta a mai arătat că acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care aspectele legate de

emiterea avizului de inspecție fiscală nu au fost reclamate nici în timpul controlului şi

nici prin contestația administrativă.

Reclamanta a formulat două cereri de completare a acțiunii, după cum urmează:

- pentru termenul din 13.10.2008 a depus o cerere prin care şi-a completat obiectul

acțiunii, solicitând şi anularea raportul de inspecție fiscal nr. -/31.03.2008 care a stat la

baza deciziei nr. 80/31.03.2008;

-pentru termenul din 27.10.2008 reclamanta a depus o cerere prin care a lărgit cadrul

procesual sub aspectul părților - solicitând chemarea în judecată a Administrația

Finanțelor Publice B - şi sub aspectul motivelor de anulare a actelor contestate. Sub acest

din urmă aspect, reclamanta a invocat nulitatea raportului de inspecție fiscală întrucât

inspecția fiscală s-a desfăşurat în perioada 14.01.2008-28.03.2008, iar în avizul de

inspecție fiscală nr. -/25.02.2008 s-a menționat că inspecția se va efectua începând cu

data de 25.02.2008; prin urmare, inspecția fiscală s-a făcut fără respectarea dispozițiilor

art. 101 şi art. 102 din Codul d e procedură fiscală şi nu se poate reține nici situația de

excepție prevăzută de art. 103 3.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas usținut că cererea de

anulare a raportului de inspecție fiscală este fără temei legal întrucât acesta nu este un act

administrativ fiscal în sensul Codului d e procedură fiscală, ci doar un document care

reflect constatările inspecției fiscale.

Pârâta a mai arătat că acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care aspectele legate de

emiterea avizului de inspecție fiscală nu au fost reclamate nici în timpul controlului şi

nici prin contestația administrativă.

Pe de altă parte, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 102 2 lit. b) din Codul de

procedură fiscală. Examinând actele contestate în raport de susținerile părților, de probele

administrate şi de dispozițiile legale aplicabile în materie, curtea de apel constată

următoarele:



Prin adresa nr. -/3.10.2007 Garda Financiară - Secția județeană Ba solicitat Direcției

Generale a Finanțelor Publice B - Activitatea de inspecție fiscală, în temeiul art. 7 lit. f)

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003, să stabilească obligațiile fiscale

datorate bugetului de stat de B motivat de faptul că, în urma verificărilor, s-a constatat că,

în perioada 2006-2007, societatea a încasat sume cu titlu de avans de la diverşi clienți

(252.493,34 lei), fără a calcula şi evidenția taxa pe valoarea adăugată aferentă (filele 159-

160).

În vederea soluționării acestei adrese Administrația Finanțelor Publice B - Activitatea de

Inspecție Fiscală a efectuat un control la reclamantă, în perioada 15.01.2008-25.02.2008

şi la data de 31.03.2008. Rezultateleacestui control au fost consemnate în procesul-verbal

întocmit la data de 31.03.2008 (filele 13-19 şi 108).

Sub aspectul contestat prin acțiune, la pct. 3 al acestui proces-verbal s-au constatat

următoarele:

- în perioada 2003- 31.05.2005, deşi conform datelor înscrise în deconturile de TVA şi

bilanțurile contabile nu sunt evidențiate venituri şi TVA colectată, a achiziționat mai

multe documente cu regim special, între care şi fiscal seria - - de la nr. - la nr. -

achiziționat de la B cu factura nr. 1656/8.02.2005;

- prin actul adițional nr. 2386/7.06.2005 înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Bacău conform certificatului nr. 24858/8.06.2005 în a fost cooptat ca

asociat şi administrator şi s-a retras din societate şi din administrare;

- în procesul-verbal de predare-primire încheiat între şi nu s-au regăsit în lista

documentelor predate în cauză.

Având în vedere această situație organul de inspecție fiscală a procedat la bazei de

impunere în conformitate cu art. 67 1 din Codul d e procedură fiscală. Totodată, au fost

reținute dispozițiile art. 49 1 lit. c), art. 62, art. 63 1 din Codul d e procedură fiscală, pct.

65.1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004. Astfel, s-a considerat că fiscal seria -

- de la nr. - la nr. - achiziționat la data de 8.02.2005 putea fi utilizat pe parcursul anului

2005 şi constituie mijloc de probă la

stabilirea bazei de impunere. bazei de impunere s-a realizat prin compararea veniturilor

obținute de în anul 2005, din perioada în care societatea a fost preluată de. Conform

datelor din evidența contabilă la data de 31.12.2005 societatea a înregistrat venituri totale

de 275.152 lei care sunt aferente unui număr de 11 facturi fiscale emise în perioada

30.06.2005-31.12.2005 pentru care s-a estimat o medie de 25.013,81 lei pe factură,

reprezentând medie venit bază impozabilă. Ca urmare, pentru seria - - de la nr. - la nr. -



neprezentat la control s-au estimat venituri suplimentare impozabile în sumă de

1.250.690 lei (25.013,81x50 facturi). S-a stabilit că, potrivit art. 140 1 din Legea nr.

571/2003 aceste venituri constituie baza impozabilă din punctul de vedere al TVA asupra

căreia s-a aplicat cota standard de 19% rezultând o taxă pe valoarea adăugată în sumă de

237.631 lei.

Întrucât inspecția fiscală s-a prelungit şi după perioada inițială (15.01.2008-25.02.2008)

organul de control a emis avizul de inspecție fiscală nr. -/25.02.2008 prin care societății

reclamante i s-a adus la cunoştință faptul că începând cu 25.02.2008 va face obiectul unei

inspecții fiscal generale.

În baza raportului de inspecție fiscală pârâta Administrația Finanțelor Publice B a emis

decizia de impunere nr. 80/31.03.2008 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare

de plată pentru taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit, contribuția de asigurări

sociale datorate de angajator, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la

asigurați, contribuția pentru asigurări de sănătate datorate de angajator, contribuția pentru

asigurări de sănătate reținută de la asigurați, contribuția de asigurări pentru şomaj

datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări pentru şomaj reținută de la

asigurați, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată

de angajator, contribuția pentru concedii şi indemnizații datorate de persoanele aflate în

incapacitate de muncă, contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata

creanțelor salariale şi impozitul pe veniturile din salarii şi din venituri asimilate salariilor.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestație administrativă, suma

totală contestată fiind de 858.250 lei, între obligațiile fiscale contestate fiind şi cele în

legătură cu care s-a formulat prezenta acțiune.

Prin decizia nr. 22 din 27.05.2008 Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Biroul

soluționare contestații a respins în totalitate contestația pentru următoarele motive:

- Suma de 28.159 lei taxă pe valoarea adăugată a fost corect stabilită întrucât societatea

nu a prezentat autorizație de construire. În conformitate cu art. 94 3 lit. c) din Ordonanța

Guvernului nr. 92/2003 reprezentantului societății i s-a solicitat notă explicativă, notă din

care rezultă că autorizația nu a fost obținută întrucât nu au fost soluționate actele de

proprietate asupra terenului. Nerespectarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 50/1991

conduce la concluzia că societatea nu poate demonstra că achizițiile de materiale de

construcții sunt destinate realizării operațiunilor taxabile, fiind încălcate prevederile art.

145 2 lit. a) şi art. 146 lit. a), precum şi cele ale art. 21 1, art. 17 1 din Legea nr. 571/2003

republicată.



- Organul de inspecție fiscală a procedat în mod corect la bazei de impunere în

conformitate cu art. 67 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 în ceea ce priveşte seria -

- de la nr. - la nr. - achiziționat la data de 8.02.2005. Prin urmare, s-au stabilit o taxă pe

valoarea adăugată de 237.631 lei şi un impozit pe profit de 200.110 lei.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus o serie de înscrisuri din care rezultă

următoarele: ui seria - - de la nr. - la nr. - a fost declarată de şi publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea a III-a, Nr. 88/22.02.2008 (fila 22).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B, cu sediul în B,-,.

A,. 2, județul B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Şi Finanțelor - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B,-, sector 5, Direcția Generală A

Finanțelor Publice B, cu sediul în B,--3, județul B şi Administrația Finanțelor Publice B,

cu sediul în B,-, județul B, astfel cum a fost completată. Respinge excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Anulează,

în parte, decizia nr. 221/27.05.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B,

decizia de impunere nr. 80/31.03.2008 şi raportul de inspecție fiscală -/31.03.2008 emise

de Administrația Finanțelor Publice B în ceea ce priveşte următoarele obligații fiscale

suplimentare stabilite de inspecția fiscală:

- 237.631 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă veniturilor estimate şi 181.313 lei majorări

de întârziere;

- 28.129 lei taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de material de construcții şi

5.181,44 lei majorări de întârziere;

- 200.110,4 lei impozit pe profit aferent veniturilor estimate şi 152.684 lei majorări de

întârziere;

- 16.441 lei impozit pe profit aferent achizițiilor de materiale de construcții şi 3.024,96 lei

majorări de întârziere.

Obligă pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B şi Administrația Finanțelor

Publice B să plătească reclamantei suma de 2004,30 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în şedința publică

din 02 2008.

Preşedinte,



- - -

Grefier,

---

Tehnored.

- ex. 6

03 2008

Preşedinte: Mona Gabriela Ciopraga

Judecători: Mona Gabriela Ciopraga

CAPITOLUL II. Litigii fiscale

Contestatia administrativa: acte care ar putea fi contestate; termene de contestare;

modalitati de evitare a sanctiunii nerespectarii termenelor de contestare. Suspendarea

executarii actului administrativ: momentul optim de promovare; tipuri de argumentatie;

tipuri de probatoriu de natura a facilita suspendarea. Actiuni judiciare; termene de

promovare; durata de solutionare; cai de atac Probleme frecvente intalnite in practica;

probatoriul relevant in astfel de litigii.

Prin OMFP 2906/2014 au fost aprobate noi instructiuni pentru aplicarea titlului IX din

Codul de procedura fiscala - Solutionarea contestatiilor formulate impotriva actelor

administrative fiscale.

Conform prevederilor Titlului IX din Codul de procedura fiscala, impotriva titlului de

creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscal se poate formula contestatie

potrivit legii.Contestatia este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul la actiune

al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin

lipsa acestuia, in conditiile legii.Este indreptatit la contestatie numai cel care considera ca

a fost lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Orice persoana care formuleaza o contestatie pentru lipsa unui act administrativ fiscal

trebuie sa demonstreze dreptul sau sau interesul legitim lezat.

Contestatia se depune la organul fiscal emitent al actului administrative fiscal contestat.



Contestatia se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului

administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii. Daca actul administrativ fiscal nu contine

elementele cu privire la posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei

si organul fiscal la care se depune contestatia, contestatia poate fi depusa, in termen de 3

luni de la data comunicarii actului administrativ fiscal, la organul fiscal emitent al actului

administrativ atacat.

Dispozitiile privind termenele din Codul de procedura civila se aplica in mod

corespunzator, astfel:

a) Termenul de depunere a contestatiei se calculeaza pe zile libere, cu exceptia cazului in

care prin lege se prevede altfel, neintrand in calcul nici ziua cand a inceput, nici ziua cand

s-a sfarsit termenul.

De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului in data de 29

iunie, termenul de 30 de zile incepe sa curga de la data de 30 iunie si se implineste in data

de 29 iulie, astfel incat ultima zi de depunere a contestatiei este 30 iulie.

b) Termenul care se sfarseste intr-o zi de sarbatoare legala sau cand serviciul este

suspendat (de exemplu, zile de repaus saptamanal) se va prelungi pana la sfarsitul primei

zile de lucru urmatoare.

De exemplu: In situatia in care data de 30 iulie prezentata la exemplul anterior este

sambata, ultima zi de depunere a contestatiei este luni, 1 august.

c) Termenul de 3 luni prevazut la art. 207 alin. (4) din Codul de procedura fiscala se

sfarseste in ziua lunii corespunzatoare zilei de plecare.

De exemplu: Actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului in data de 15

ianuarie, termenul de 3 luni se sfarseste in data de 15 aprilie, astfel incat ultima zi de

depunere a contestatiei este data de 15 aprilie.

d) Termenul care, incepand la data de 29, 30 sau 31 a lunii, se sfarseste intr-o luna care

nu are o asemenea zi se va socoti implinit in ultima zi a lunii, cum ar fi exemplul expus

mai jos:

Actul administrativ fiscal este comunicat in data de 30 noiembrie, termenul de 3 luni se

sfarseste in ultima zi a lunii februarie, respective 28 sau 29 februarie, reprezentand ultima

zi de depunere a contestatiei.

Ordinul cuprinde instructiuni cu privire la posibilitatea de contestare, forma si continutul

contestatiei, termenul de depunere a contestatiei, organul competent, retragerea



contestatiei, solutionarea contestatiei, decizia de solutionare, suspendarea procedurii de

solutionare a contestatiei pe cale administrativa, comunicarea deciziei si calea de atac.

La data intrarii in vigoare a OMFP 2906/2014 se abroga prevederile OANAF nr.

450/2013 privind aprobarea Instructiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta

Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, publicat in Monitorul Oficial

al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 24 aprilie 2013.

Recent, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate

ridicată la Tribunalul Dâmboviţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ, într-

o cauză ce are ca obiect anularea în parte a unei decizii de impunere.

Critica se referă la dispoziţiile art. 205 din Codul de procedură fiscal şi art. 7 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, autorul acesteia susţinând că textele de

lege criticate încalcă prevederi din Constituţie, precum şi din Convenţia pentru apărarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece “încalcă liberul acces la justiţie

şi dreptul la un proces echitabil soluţionat de o instanţă de judecată prevăzută de lege”.

Posibilitatea de contestare

Orice persoană care formulează o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal

trebuie să demonstreze dreptul său sau interesul legitim lezat.

Lipsa actului administrativ fiscal înseamnă nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri

a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.

Deciziile referitoare la bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei

referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ulterior în temeiul

acesteia.

Forma şi conţinutul contestaţiei.

În cazul în care contestatarul precizează că obiectul contestaţiei îl formează actul

administrativ fiscal atacat, fără însă a se menţiona, înăuntrul termenului acordat de

organul de soluţionare, cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de

impozite, taxe, datorie vamală, contribuţii, precum şi accesorii ale acestora, sau măsurile

pe care le contestă, contestaţia se consideră formulată împotriva întregului act

administrativ fiscal. În cazul în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit al

contestatorului, organele de soluţionare competente vor verifica împuternicirea, iar în

cazul în care contestatorul se află în procedură de

insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare, contestaţia va purta semnătura şi ştampila

administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz.



În situaţia în care contestaţia nu îndeplineşte cerinţele de depunere (împuternicirea în

original sau în copie legalizată, semnătura şi ştampila), organele de soluţionare

competente vor solicita contestatorului printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de

primire, ca în termen de 5 zile de la comunicare să îndeplinească aceste cerinţe. În caz

contrar, contestaţia va fi respinsă.

Termen de depunere a contestaţiei.

Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrative fiscal contestat,

iar la primirea contestaţiei organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi

dosarul contestaţiei, precum şi referatul cu propuneri de soluţionare.

Dosarul contestaţiei va cuprinde: contestaţia în original, ce trebuie să poarte semnătura

persoanei îndreptăţite, precum şi amprenta ştampilei, în cazul contestatorului persoană

juridică, împuternicirea avocaţială în original sau în copie legalizată, după caz, actul prin

care se desemnează administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul

administrativ fiscal atacat, în copie, precum şi anexele acestuia, dovada comunicării

actului administrativ fiscal atacat din care să reiasă data la care acesta a fost comunicat,

copii ale documentelor ce au legătură cu cauza supusă soluţionării, documentele depuse

de contestator şi sesizarea penală în copie, dacă este cazul.

Dispoziţiile privind termenele din Codul de procedură civilă se aplică în mod

corespunzător, astfel, termenul de depunere a contestaţiei se calculează pe zile libere, cu

excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrând în calcul nici ziua când a

început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.

Retragerea contestaţiei

Cererea de retragere trebuie să fie semnată de contestator sau de împuternicit, cu

îndeplinirea aceloraşi condiţii de formă prevăzute la formularea şi depunerea contestaţiei.

Dovada calităţii de împuternicit se face potrivit legii. În cazul în care contestatorul se află

în procedură de insolvenţă/ reorganizare/faliment/lichidare, cererea de retragere a

contestaţiei va purta semnătura şi ştampila administratorului special/administratorului

judiciar sau a lichidatorului, după caz. Persoanele fizice vor anexa la cererea de retragere

copia actului de identitate.

Decizia de soluţionare:

În soluţionarea contestaţiei, organele de soluţionare competente ale Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală se pronunţă prin decizie. Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei

este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, în sensul că asupra ei organul de

soluţionare competent nu mai poate reveni, cu excepţia situaţiilor privind îndreptarea



erorilor materiale, potrivit legii, şi este obligatorie pentru organele fiscale emitente ale

actelor administrative fiscale contestate.

Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrative:

Dacă prin decizie se suspendă soluţionarea contestaţiei până la rezolvarea cauzei penale,

organul de soluţionare competent va relua procedura administrativă, în condiţiile art. 213

alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, numai după încetarea definitivă şi executorie a

motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele

fiscal sau de contestator printr-un înscris emis de organele abilitate. Soluţia dată de

organele de cercetare şi urmărire penală trebuie însoţită de rezoluţia motivată, atunci când

suspendarea a fost pronunţată până la rezolvarea cauzei penale. Dacă solicitarea de

reluare a procedurii de soluţionare aparţine împuternicitului contestatorului, altul decât

cel care a formulat contestaţia, acesta trebuie să facă dovada calităţii de împuternicit. În

situaţia în care solicitarea de reluare a procedurii aparţine contestatorului, organele de

soluţionare vor cere organului fiscal abilitat, printr-o adresă, comunicarea faptului că

motivul de încetare a suspendării soluţionării contestaţiei a rămas definitiv/definitiv şi

irevocabil. În situaţia în care solicitarea de reluare a procedurii aparţine contestatorului,

organele de soluţionare vor cere organului fiscal abilitat, printr-o adresă, comunicarea

faptului că motivul de încetare a suspendării soluţionării contestaţiei a rămas

definitiv/definitiv şi irevocabil.

Soluţii asupra contestaţiei

Contestaţia poate fi respinsă ca:

- neîntemeiată, în situaţia în care argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea

contestaţiei nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal

atacat;

- nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în

susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse

soluţionării;

- fiind fără obiect, în situaţia în care sumele şi măsurile contestate nu au fost stabilite prin

actul administrativ fiscal atacat sau dacă prin reluarea procedurii administrative, luându-

se act de soluţia pronunţată de instanţa penală, se constată că cererea rămâne lipsită de

obiect;

- inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei

referitoare la baza de impunere, având în vedere prevederile art. 205 alin. (6) din Codul

de Procedură Fiscală. Aceste soluţii nu sunt prevăzute limitativ.



Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedural Contestaţia poate fi

respinsă ca:

- nedepusă la termen, în situaţia în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de lege;

- fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situaţia în care aceasta este

formulată de o persoană fizică sau juridical lipsită de calitate procesuală;

- fiind depusă de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, potrivit legii;

- lipsită de interes, în situaţia în care contestatorul nu demonstrează că a fost lezat în dreptul

sau interesul său legitim;

- prematur formulată, în situaţia în care sumele contestate nu sunt individualizate prin titlu de

creanţă şi în situaţia în care nu au fost emise decizii privind baza de impunere.

Comunicarea deciziei şi calea de atac

Decizia de soluţionare a contestaţiei se comunică prin modalităţile de comunicare a

actului administrativ fiscal prevăzute de art. 44 din Codul de Procedură Fiscală.

Instrucţiuni privind îndreptarea erorilor materiale din deciziile privind soluţionarea

contestaţiilor

Procedura de efectuare a corecţiei erorilor materiale din deciziile de soluţionare a

contestaţiilor cuprinde activităţile ce trebuie effectuate pentru corectarea erorilor

materiale. Prin erori materiale se înţelege orice greşeli de redactare, omisiuni sau

menţiuni greşite din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea

actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ

fiscal.

Erorile materiale din deciziile de soluţionare a contestaţiilor pot fi îndreptate de către

organul de soluţionare a contestaţiilor competent, la iniţiativa acestuia, a organului fiscal

emitent al actului administrative fiscal contestat, a contestatorului sau a oricărei persoane

direct interesate.

Instrucţiuni privind publicarea pe site a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor

În cadrul Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor, birourilor/serviciilor de

soluţionare contestaţii din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene/

Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti toate deciziile emise în

soluţionarea contestaţiilor şi soluţiile instanţelor judecătoreşti, după caz, după



depersonalizarea lor, se transpun într-un format citibil pentru a fi postate pe site-ul

Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Depersonalizarea deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor se face prin eliminarea

oricăror elemente care ar conduce la identificarea persoanelor fizice sau juridice

implicate ori a funcţionarilor publici care au participat la redactarea şi semnarea deciziei.

PRACTICA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care se solicită suspendarea

executării unui act administrativ-fiscal prin care s-a dispus în sarcina persoanei vătămate

plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente, prevăzută

de art. 2 alin. 1 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, nu este dovedită şi demonstrată prin simpla

susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul

acesteia întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în

majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului

de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea

Legii nr. 554/2004. În speţă, Înalta Curte a reţinut că reclamanta nu a administrat niciun

fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube

materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care, în final, actul ar fi

anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării

actului administrativ, ceea ce impune respingerea cererii de suspendare.(Decizia nr. 2132

din 8 mai 2014 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiectsuspendarea executării

Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis de

A.P.D.R.P.)

Va uram succes in conbaterea abuzurilor ficale ale statului. Peste 95 din contestatii sunt

admise in favoarea contribuabilului.



Ghidul angajatorului in Romania 2014-2015

Introducere

Angajatorul sau antreprenorul in Romania trebuie sa se adapteze problemelor

juridice,politice,fiscale si nu in cele din urma cotidiene. Iata zece trasaturi ale unui antreprenor

de succes:

1. Disciplina

Acesti oameni sunt extrem de concentrati asupra atingerii obiectivelor si elimina orice obstacol

sau factori disturbatori ce le stau in cale. Au strategii bine puse la punct si dezvolta tactici pentru

a le duce la indeplinire. Antreprenorii de succes sunt suficient de disciplinati incat sa faca toti

pasii necesari in vederea atingerii obiectivelor.

2. Incredere

Antreprenorul de succes nu se intreaba daca va avea sau nu succes sau daca merita sa ajunga

acolo sus. Acesta este suficient de increzator in fortele proprii incat STIE ca afacerea sa va avea

succes. Acesta emana incredere prin tot ceea ce face.

3. Deschis la minte

Antreprenorii de succes isi dau seama ca fiecare zi este o noua oportunitate. Acesta genereaza in

mod continuu idei noi, isi imbunatateste abilitatile de comunicare eficienta cu oamenii si vede

orice provocare ca pe o noua oportunitate de dezvoltare.

4. Intreprinzator

Antreprenorii de succes stiu ca daca ceva trebuie facut, cel mai bine este sa inceapa chiar ei

lucrul respectiv. Acestia stabilesc standarde inalte pentru angajati si le ofera un exemplu demn de

urmat. Sunt proactivi, nu asteapta aprobarea nimanui.

5. Spirit competitiv

Multe companii au fost infiintate si au ajuns sa aiba succes pentru simplul motiv ca un

antreprenor a stiut ca poate face o treaba mai buna decat altii. Antreprenorii de succes sunt

extrem de competitivi, le place sa castige, in viata si in afaceri.

6. Creativitate

O latura a creativitatii este aceea de a putea face conexiuni intre evenimente si situatii care,

aparent, nu au niciun fel de legatura unele cu altele. Antreprenorii dau dovada de un simt al

creativitatii extrem de dezvoltat, acestia gasind solutii acolo unde altii nu vad decat obstacole si

provocari,. Acestia pot gasi alte intrebuintari pentru produse si servicii vechi.

7. Determinare

Antreprenorii ed succes nu se lasa doborati de obstacole si greutati. Acestia vad in fiecare

infrangere si in fiecare esec o noua oportunitate de a dobandi succesul si de a reveni in forta, si



mai puternici. Acestia sunt pregatiti sa faca fata tuturor dificultatilor si vor incerca iar si iar pana

cand vor reusi. Astfel de oameni cred ca totul este posibil.

8. Pasiune

Pasiunea este o trasatura esentiala a unui antreprenor de succes. Acestia isi iubesc cu adevarat

munca si sunt dispusi sa depuna eforturi suplimentare pentru a atinge succesul deoarece sunt

motivati de pasiune, nu de rasplata financiara. Un antreprenor de succes doreste intotdeauna sa se

imbunateasca si sa isi dezvolte compania.

9. Comunicare

Antreprenorii de succes au abilitati de comunicare excelente. Acestia stiu cum sa isi vanda

produsele si serviciile si cum sa isi motiveze angajatii. Stiu cum sa scoata in evidenta beneficiile

produselor si serviciilor oferite si sa ii indrume pe cei din jurul lor catre succes.

10. Putere de concentrare

Un antreprenor de succes este de multe ori primul care ajunge la birou si ultimul care pleaca

acasa. Acesta este extrem de concentrat asupra atingerii obiectivelor. Antreprenorii prezintă un

stil comportamental aparte, definit printr-o serie de atribute de personalitate:

• Ambiţia de a se ridica la standardele cele mai înalte, adesea auto-impuse;

• Fler în anticiparea tendinţelor economice;

• Imaginaţie, creativitate şi pasiune în identificarea oportunităţilor;

• Discernământ în luarea deciziilor strategice;

• Comportament raţional în raport cu ameninţările pieţei;

• Capacitate de orientare şi tenacitate în atingerea obiectivelor propuse;

• Tendinţa spre diferenţiere şi originalitate sub toate aspectele;

• Putere de anticipare şi flexibilitate în adoptarea de măsuri critice;

• Motivare şi perseverenţă;

• Dorinţa de a reuşi în lumea afacerilor;

• Dedicare totală faţă de interesele de business;

• Capacitatea de a învăţa din experienţele anterioare şi dorinţa de auto-depăşire;

• Înclinaţia naturală spre asumarea de riscuri;

• Spirit de iniţiativă şi responsabilitate în rezolvarea problemelor;

• Abilitatea de a tolera schimbarea şi buna adaptare la situaţii de criză şi incertitudini;

• Orientare spre rezultate.

Pregătirea profesională

Antreprenorii pot aparţine oricărui grup profesional. Nu există meserii "predestinate" pentru a

produce antreprenori. Întreprinzătorii cu vocative pot avea aproape orice profesie, dar au, în mod

obligatoriu, nevoie de cunoştinţe şi aptitudini specializate, care să le permită lansarea şi

dezvoltarea unei afaceri. Cea mai nouă abordare în ce priveşte instruirea antreprenorială vizează

cultivarea de competenţe diverse: de la formarea de cunoştinţe şi atitudini cu caracter general,

referitoare la antreprenoriat, până la aptitudini strict specializate, legate de domeniul afacerilor.



Antreprenorii preferă munca ce implică persuasiune, influenţă şi direcţionarea altora. Adesea, ei

sunt interesaţi de probleme economice fără legătură cu domeniul pentru care s-au pregătit. Ceea

ce ii incită şi îi motivează este, în esenţă, rezolvarea de probleme.

Indiferent de profesia lor de bază, întreprinzătorii, sunt înclinaţi în mod natural, către activităţi de

tipul:

• supervizare;

• coordonare;

• managementul afacerilor;

• managementul proiectelor.

Resursele financiare

Resursele financiare sunt o componentă esenţială a unei afaceri, dar nu cea mai importantă.

Lumea afacerilor oferă suficient de multe exemple de afaceri care au fost vândute, parţial sau în

întregime, chiar din faza de dezvoltare. Deci "ideea de afacere" are, în sine, un capital financiar

demn de luat în seamă.

Ştiai că...

• La inaugurarea unei afaceri, profitul nu apare imediat. În primul an de activitate, este de

aşteptat să apelezi la economiile proprii pentru a susţine şi impulsiona afacerea.

• Treptat, însă, business-ul va deveni auto-sustenabil. Acest lucru se poate întampla mai

devreme sau mai tarziu, în funcţie de o serie de factori:

• experienţa profesională a antreprenorului;

• domeniul de activitate al firmei;

• ritmul de dezvoltare al ramurii economice în care se încadrează afacerea;

• puterea financiară a întreprinzătorului;

• gradul de accesare a surselor de finanţare;

• nivelul de promovare a afacerii.

• Primii bani pe care îi câştigă un antreprenor reprezintă, în general, dividende din profitul

realizat de firma. Din această sumă, o bună parte se va reinvesti pentru creşterea afacerii.

• Abia atunci când compania obţine venituri lunare stabile, oamenii de afaceri încep să se

gândească la propriul salariu.

• Antreprenorii îşi încep prima afacere de obicei cu resurse minime, de subzistenţă. În aceste

condiţii, devine aproape obligatoriu ca antreprenorul să caute expertiza în afara companiei, să

apeleze la consultanţi de business şi să acceseze surse de finanţare care să-I permită să se

dezvolte.

In cele ce urmeaza vom trata in concret ce trebuie sa faca un angajatorul,chiar putand fi folosit zi

de zi Este un Ghid Juridic al angajatorului.

Cuprins

1.Care sunt drepturile angajatorilor in Romania?

2.Care sunt drepturile salariatilor?



3.Cum pot "da afara"legal pe cineva?

4.Ce se intampla daca am pierdut un proces cu un salariat?

5.Cum ma pot apara de salariatii procesomani?

1.Care sunt drepturile angajatorilor in Romania

Angajatorul are, in principal, urmatoarele drepturi:

a) sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii;

b) sa stabileasca atributiile corespunzatoare fiecarui salariat, in conditiile legii;

c) sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor;

d) sa exercite controlul asupra modului de indeplinire a sarcinilor de serviciu;

e) sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare, potrivit

legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern;

f) sa stabileasca obiectivele de performanta individuala, precum si criteriile de evaluare a

realizarii acestora.

Angajatorului in revin, in principal, urmatoarele obligatii:

a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc

desfasurarea relatiilor de munca;

b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea

normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;

c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca

aplicabil si din contractele individuale de munca;

d) sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii, cu exceptia

informatiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea

unitatii.

Periodicitatea comunicarilor se stabileste prin negociere in contractual colectiv de munca

aplicabil;

e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor

susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;

f) sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze

contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;

g) sa infiinteze registrul general de evidenta a salariatilor si sa opereze inregistrarile prevazute de

lege;

h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;

i) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

1. Dispozitiile art. 40 C. muncii privitoare la drepturile angajatorului materializeaza puterea

acestuia de directivare, control si disciplinara in raport cu salariatii.

2. Stabilirea organizarii si functionarii unitatii nu este doar un drept, ci si o obligatie a

angajatorului. Toate persoanele juridice au obligatia de a elabora regulamentul de organizare si

functionare, prin...



3. Prerogativa angajatorului de a stabili organizarea unitatii se poate concretiza in elaborarea

regulamentului de organizare si functionare, care, spre deosebire de regulamentul intern, nu

implica consultarea reprezentantilor salariatilor.

4. Având în vedere că este lăsat la latitudinea exclusivă a angajatorului, nu este susceptibil de

abuz dreptul acestuia de a-şi fixa cifra de afaceri, precum şi de a stabili...

5. Aptitudinea angajatorului de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii realizează conţinutul

puterii de gestionare a acestuia. Puterea de gestionare nu este absolută, instanţa judecătorească

fiind îndreptăţită să examineze deciziile...

6. Stabilirea atributiilor corespunzatoare fiecarui salariat, concretizate in fisa postului, reprezinta

prerogativa exclusiva a angajatorului, care se va raporta, desigur, la obligatiile principale pe care

si le asuma salariatul la incheierea...

7. Prerogativa angajatorului de a stabili atributiile corespunzatoare fiecarui salariat trebuie

inteleasa ca se refera la fixarea atributiilor in abstract sau in mod obiectiv; cu alte cuvinte, de

vreme ce atributiile...

8. În baza dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. b)-c) din Codul muncii, angajatorul poate proceda

oricând, pe parcursul executării contractului individual de muncă, dar cu respectarea principiului

bunei-credinţe în raporturile...

9. Dreptul angajatorului de a da dispozitii cu caracter obligatoriu este tarmurit de principiul

legalitatii, ceea ce inseamna ca salariatul este indreptatit sa refuze executarea unor ordine

contrare legii.

2.Care sunt drepturile salariatilor

Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc, potrivit

legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de

muncă.

Salariaţii nu pot renunţa la drepturile care le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care

se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor

drepturi este lovită de nulitate.

Conform art. 39 din Codul Muncii, drepturile salariatului sunt următoarele:

- dreptul la salarizare pentru munca depusă;

- dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;

- dreptul la concediu de odihnă anual;

- dreptul la egalitate de şanse şi tratament;

- dreptul la demnitate în muncă;

- dreptul la securitate şi sănătate în muncă;

- dreptul la acces la formarea profesională;

- dreptul la informare şi consultare;

- dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de

muncă;

- dreptul la protecţie, în caz de concediere;

- dreptul la negociere colectivă şi individuală;

- dreptul de a participa la acţiuni colective;

- dreptul de a se constitui sau a adera la un sindicat;



- alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă.

Totodată, obligaţiile salariatului se disting după cum urmează:

- obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin

conform fişei postului;

- obligaţia de a respecta disciplina muncii;

- obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de

muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;

- obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;

- obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;

- obligaţia de a respecta secretul de serviciu;

- alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

În ceea ce priveşte angajatorul, acesta deţine următoarele drepturi:

- să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;

- să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii;

- să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;

- să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

- să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit

legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;

- să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a

realizării acestora.

În cele din urmă, art. 40 alin (2) din Codul Muncii prevede că angajatorului îi revin următoarele

obligaţii:

- să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc

desfăşurarea relaţiilor de muncă;

- să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor

de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;

- să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă

aplicabil şi din contractele individuale de muncă;

- să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia

informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea

unităţii.

Periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractual colectiv de muncă

aplicabil;

- să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor

susceptibile să afecteze substantial drepturile şi interesele acestora;

- să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze

contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;

- să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de

lege;

- să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;

- să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor.



3. Cum pot "da afara" legal pe cineva

Încetarea contractului individual de muncă - Legea 53 /2003 Codul muncii (Art.31,55-

79,169,170)

Toate tipurile de contract individual de muncă pot înceta prin acordul părţilor, de drept sau din

iniţiativa uneia din părţi. Regula este că situaţiile de încetare a contractului de muncă sunt cele

prevăzute de lege, grupate într-un capitol special al Codului muncii. Sunt totuşi şi excepţii de la

această regulă, aplicabile în situaţii speciale cum ar fi perioada de probă, anularea judecătorească

a deciziei de concediere sau transferul întreprinderii.

7.1. Încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor

Contractul individual de muncă poate înceta, aşa cum a fost şi încheiat, prin simplul acord al

părţilor contractante. Angajatul şi angajatorul stabilesc încetarea contractului la o dată convenită.

Iniţiativa poate aparţine oricăreia dintre părţi, decizia devenind efectivă în momentul în care

angajatul şi angajatorul stabilesc de comun acord data la care se va produce încetarea

contractului.

Documentul prin care este materializat acordul pentru încetarea contractului, poate fi o decizie

comună a angajatului şi angajatorului, o cerere a salariatului aprobată de angajator sau o

propunere scrisă a patronului acceptată explicit de salariat. Oricare ar fi forma acestui act, el

trebuie să conţină exprimarea neechivocă a voinţei ambelor părţi pentru încetarea contractului

individual de muncă la o dată precisă.

Unitatea ____________________________________

Sediul _____________________________________

C.U.I. ________________________

D E C I Z I E D E Î N C E T A R E A

C O N T R A C T U L U I I N D I V I D U A L D E M U N C Ă

C A U R M A R E A A C O R D U L U I P Ă R Ţ I L O R

Nr. _______ din _____________

Subsemnatul (a) ____________________________________________, reprezentant

legal al ________________________________________________________, în

calitate de

____________________________ , şi salariatul (a) ________________________________,

în temeiul prevederilor art. 55, lit. b din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, DECIDEM

1. Contractul individual de muncă al d-lui (d-nei) _________________________________,

înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu nr. _________/___________ şi în registrul

general de evidenţă a salariaţilor cu nr. _________/___________, încetează la data

______________, ca urmare a acordului părţilor.

2. Compartimentele resurse umane si financiar contabil, vor duce la îndeplinire prezenta decizie.



3. Prezenta decizie se va comunica Inspectoratului Teritorial de Muncă în termen de 5

zile de la perfectare.

Conducătorul unităţii: Salariat:

Numele şi prenumele Numele şi prenumele _________________________________

_________________________________ Funcţia ________________________ Semnătura

_____________________ Semnătura _____________________

7.2. Încetarea de drept a contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă poate înceta fără intervenţia directă a vreuneia din părţile

contractante. Situaţii de fapt, prevederi legale, incompatibilităţi, natura contractului sau voinţa

terţilor duc la încetarea contractului fără ca intervenţia uneia din părţile contractante să poată

schimba această situaţie. Excepţie face doar situaţia încetării contractului încheiat pe durată

determinată, când părţile pot conveni prelungirea contractului sau transformarea acestuia pe

durată nedeterminată.

Unitatea ____________________________________

Sediul _____________________________________

C.U.I. ________________________

N O T I F I C A R E

P R I V I N D Î N C E T A R E A D E D R E P T

A C O N T R A C T U L U I I N D I V I D U A L D E M U N C Ă

Nr. _______ din _____________

Subsemnatul (a) ___________________________________________, reprezentant

legal al ______________________________________, în calitate de

________________________ , în baza dispoziţiilor statutului societăţii,

Având în vedere (1)

__________________________________________________________

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

În temeiul prevederilor art. 56, lit. (2)_____ din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii,

VĂ COMUNIC URMĂTOARELE


înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi cu nr. _________/___________ şi în

registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. _________/___________, încetează de

drept la data ______________.

2. Corespunzător pregătirii profesionale şi capacităţii dumneavoastră de muncă, în cadrul

unităţii sunt disponibile următoarele locuri de muncă: (3) ______________________________

_________________________________________________________________________.

Aşteptăm exprimarea expresă a opţiunii dumneavoastră, până la data (4)

___________ .

3. Prezenta notificare se va comunica salariatului în termen de 5 zile de la emitere şi

Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi în termen de 5 zile de la perfectare. Compartimentele

resurse umane şi financiar contabil vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei decizii.



Conducătorul unităţii (5): Numele şi prenumele _____________________

Funcţia ________________________

Semnătura _____________________

Salariatul (a) _________________________ am primit un exemplar astăzi __________,

semnătura ________.

1 Se va indica situaţia care implică încetarea de drept a contractului individual de muncă, cu

indicarea actului prin care este dovedită această situaţie: certificat de deces; hotărâre

judecătorească de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie; actul de dizolvare, dovada

înscrierii în registrul comerţului şi publicării în Monitorul Oficial al României; decizia de

pensionare; actul prin care se constată nulitatea contractului individual de muncă prin acordul

părţilor sau hotărârea judecătorească definitivă; hotărârea judecătorească de reintegrare;

mandatul de executare a pedepsei la locul de muncă; actul prin care sunt retrase avizele,

autorizaţiile sau atestările necesare pentru exercitarea profesiei; hotărârea judecătorească

definitiva prin care a fost interzisă exercitarea profesiei sau a funcţiei; contractul individual de

muncă pe durată determinată şi actele adiţionale de prelungire a duratei determinate; actul prin

care se retrage acordul părinţilor în cazulsalariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani.

2 Se va preciza litera din cuprinsul art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, care constituie

temeiul legal al desfacerii de drept a contractului individual de muncă, în funcţie de situaţie.

3 În cazul concedierii în temeiul art. 56, lit. f se vor preciza locurile de muncă disponibile iar în

situaţia în care angajatorul nu dispune de acestea, se va preciza modalitatea în care a fost solicitat

sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă şi răspunsul acestei instituţii.

4 Se va avea în vedere respectarea termenului de cel puţin 3 zile lucrătoare de la comunicare.

5 Persoana care reprezintă legal unitatea şi care conform statutului are dreptul să angajeze şi să

concedieze personalul. Se va aplica ştampila unităţii.

7.2.1. Decesul salariatului sau a angajatorului persoană fizică

Dispariţia fizică a uneia din părţile contractante duce la încetarea contractului individual de

muncă. Certificatul de deces este documentul pe baza căruia contractul încetează, la data

menţionată ca dată a decesului.

În cazul decesului angajatorului persoană fizică poate apărea o situaţie deosebită: salariatul îşi

continuă munca şi după data decesului necunoscând acest fapt sau pur şi simplu deoarece

activitatea nu poate fi oprită. În această situaţie apare o neconcordanţă între data încetării

contractului şi data încetării activităţii. Codul muncii nu precizează ce se întâmplă în acest caz

dar salariatul care şi-a continuat activitatea după data încetării de drept a contractului de muncă,

trebuie să beneficieze de toate drepturile prevăzute de codul muncii, inclusive vechime în muncă

şi stagiu de cotizare pentru asigurări sociale.

7.2.2. Hotărârea judecătorească irevocabilă de declarare a morţii sau de punere sub interdicţie a

salariatului ori a angajatorului persoană fizică



La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti se produce încetarea de drept a

contractului individual de muncă. În cazul punerii sub interdicţie a angajatorului persoană fizică

există o condiţie suplimentară: hotărârea judecătorească irevocabilă trebuie să antreneze

lichidarea afacerii. Punerea sub interdicţie reprezintă pierderea capacităţii de a desfăşura

raporturi de muncă.

7.2.3. Dizolvarea angajatorului persoană juridică

La data la care persoana juridică îşi încetează existenţa prin dizolvare, contractele individuale de

muncă ale angajaţilor încetează de drept. În situaţia parcurgerii unei etape de reorganizare şi

faliment anterior dizolvării, este foarte probabil ca toţi salariaţii să fi fost concediaţi datorită

încetării activităţii şi desfiinţării posturilor.

7.2.4. Pensionarea

La data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată,

pensionare anticipată parţială sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, contractul

individual de muncă al acestuia încetează de drept. Pentru a evita situaţiile conflictuale este

de preferat ca decizia de pensionare să fie comunicată deopotrivă angajatului şi angajatorului.

Salariatul pensionat pentru limită de vârstă sau pentru invaliditate de gradul III, îşi poate

continua raporturile de muncă şi după comunicarea deciziei de pensionare, dar pentru acest lucru

este necesară încheierea unui nou contract individual de muncă.

7.2.5. Nulitatea absolută

- Legea 53 /2003 Codul muncii (Art.56)

La data constatării prin acordul părţilor a nulităţii contractului individual de muncă sau la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat nulitatea, contractul

individual de muncă încetează de drept.

Nulitatea este dată de nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea

valabilă a contractului individual de muncă. Efectele nulităţii se produc pentru viitor, contractul

încetând de drept iar persoana care a prestat munca în temeiul acelui contract individual de

muncă are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului în care şi-a îndeplinit

atribuţiile de serviciu.

Nulitatea contractului nu se produce atunci când una sau mai multe clause sunt afectate de

nulitate deoarece stabilesc drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme

legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile. Acea clauză este înlocuită de

drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.



7.2.6. Reintegrarea persoanei concediate ilegal

Ca măsură de restabilire a situaţiei anterioare concedierii, în situaţia în care salariatul solicită

acest lucru, instanţa de judecată poate dispune reintegrarea salariatului contestatar pe postul avut

anterior. Având în vedere că după concediere, cu excepţia celei pentru desfiinţarea postului,

angajatorul trebuie să angajeze o altă persoană pentru continuarea activităţii se impunea găsirea

unei soluţii legale pentru încetarea contractului individual de muncă al acestei persoane.

Astfel, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare, contractul individual

de muncă al persoanei angajate pe acel post încetează de drept. Luând în considerare situaţia

instabilă a locului de muncă a acestui salariat s-ar impune să fie informat de către angajator,

înaintea încheierii contractului individual de muncă, despre existenţa unei contestaţii în instanţă

iniţiată de persoana concediată care a ocupat anterior postul respectiv.

Oricum, în scopul protejării acestui salariat, angajatorul este obligat să-i ofere alte locuri de

muncă vacante din unitate, compatibile cu pregătirea profesională şi capacitatea de muncă

stabilită de medicul de medicină a muncii, salariatul având la dispoziţie un termen de 3 zile

lucrătoare pentru a-şi manifesta expres opţiunea pentru locul de muncă oferit. Dacă angajatorul

nu dispune de locuri de muncă vacante, are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei judeţene de

ocupare a forţei de muncă, pentru găsirea unui loc de muncă pentru salariatul concediat.

7.2.7. Pedeapsă privativă de libertate

Starea de detenţie face imposibilă continuarea raporturilor de muncă. La data rămânerii

definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se pronunţăcondamnarea penală la executarea unei

pedepse privative de libertate, contractul individual de muncă încetează de drept. Codul muncii

nu stabileşte cine trebuie să se afle în această situaţie, dar prin analogie putem considera că este

vorba deopotrivă de salariat sau de angajatorul persoană fizică.

7.2.8. Retragerea avizelor sau atestărilor

Pentru exercitarea unor profesii este obligatorie obţinerea unor avize, atestări sau autorizaţii.

Lipsa acestora pune salariatul într-o situaţie de lipsă a capacităţii juridice speciale pentru

ocuparea acelui post.

La data retragerii de căre autorităţile sau organismele competente a avizelor autorizaţiilor ori

atestărilor necesare exercitării profesiei, contractul individual de muncă al salariatului vizat

încetează de drept.



7.2.9. Interzicerea exercitării unei profesii sau funcţii

Instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă complementară, ca măsură de siguranţă, constând în

interzicerea exercitării unei profesii sau funcţii. Daca salariatul practică acea profesie sau ocupă

acea funcţie, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti contractul său individual de

muncă încetează de drept.

7.2.10. Expirarea termenului

Codul muncii permite, în anumite situaţii limitativ stabilite de lege, încheierea unor contracte

individuale de muncă pe durată determinată. La expirarea termenului pentru care au fost

încheiate, aceste contracte individuale de muncă încetează de drept.

7.2.11. Retragerea acordului părinţilor

Codul muncii permite angajarea tinerilor între 15 şi 16 ani doar cu acordul părinţilor sau

reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele

sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. În timpul

derulării raportului de muncă, părinţii sau reprezentanţii legali ai minorului salariat pot retrage

acordul dat la încheierea contractului de muncă. La această dată contractul individual de muncă

încetează de drept.

7.3. Concedierea

Încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului este denumită concediere.

Codul muncii împarte motivele care duc la concediere în motive care ţin de persoana salariatului

(abaterea disciplinară gravă, arestarea preventivă, inaptitudinea medicală, necorespunderea

profesională, îndeplinirea condiţiilor de pensionare) şi motive care nu ţin de persoana salariatului

(desfiinţarea postului).

Unitatea ____________________________________

Sediul _____________________________________

C.U.I. ________________________

N O T I F I C A R E

P R I V I N D Î N C E T A R E A D E D R E P T

A C O N T R A C T U L U I I N D I V I D U A L D E M U N C Ă

Nr. _______ din _____________

Subsemnatul (a) ___________________________________________, reprezentant legal al

______________________________________, în calitate de ________________________

, în baza dispoziţiilor statutului societăţii, Având în vedere (1)

__________________________________________________________

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________

__________________________________________________________________________



În temeiul prevederilor art. 56, lit. (2)_____ din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii,

VĂ COMUNIC URMĂTOARELE



registrul general de evidenţă a salariaţilor cu nr. _________/___________, încetează de

drept la data ______________.

2. Corespunzător pregătirii profesionale şi capacităţii dumneavoastră de muncă, în cadrul

unităţii sunt disponibile următoarele locuri de muncă: (3) ______________________________

_________________________________________________________________________.

Aşteptăm exprimarea expresă a opţiunii dumneavoastră, până la data (4) ___________ .



resurse umane şi financiar contabil vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei decizii.

Conducătorul unităţii (5): Numele şi prenumele _____________________

Funcţia ________________________

Semnătura _____________________

Salariatul (a) _________________________ am primit un exemplar astăzi __________,

semnătura ________.

1 Se va indica situaţia care implică încetarea de drept a contractului individual de muncă, cu

indicarea actului prin care este dovedită această situaţie: certificat de deces; hotărâre

judecătorească de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie; actul de dizolvare,

Dovada înscrierii în registrul comerţului şi publicării în Monitorul Oficial al României; decizia

de pensionare; actul prin care se constată nulitatea contractului individual de muncă prin acordul

părţilor sau hotărârea judecătorească definitivă; hotărârea judecătorească de reintegrare;

mandatul de executare a pedepsei la locul de muncă; actul prin care sunt retrase avizele,

autorizaţiile sau atestările necesare pentru exercitarea profesiei; hotărârea judecătorească

definitiva prin care a fost interzisă exercitarea profesiei sau a funcţiei; contractul individual de

muncă pe durată determinată şi actele adiţionale de prelungire a duratei determinate; actul prin

care se retrage acordul părinţilor în cazul salariaţilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani.

2 Se va preciza litera din cuprinsul art. 56 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, care constituie

temeiul legal al desfacerii de drept a contractului individual de muncă, în funcţie de situaţie.

3 În cazul concedierii în temeiul art. 56, lit. f se vor preciza locurile de muncă disponibile iar în

situaţia în care angajatorul nu dispune de acestea, se va preciza modalitatea în care a fost solicitat

sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă şi răspunsul acestei instituţii.

4 Se va avea în vedere respectarea termenului de cel puţin 3 zile lucrătoare de la comunicare.



7.3.1. Situaţii sau motive pentru care concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă

Angajatorul nu poate dispune concedierea salariatului în următoarele situaţii sau pentru

următoarele motive:



• discriminare prin utilizarea unor criterii bazate pe sex, orientare sexuală, caracteristici

genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine

socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă sau activitate sindicală;

• motivată de participarea la grevă a salariatului sau exercitarea celorlalte drepturi sindicale;

• pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;

• pe durata concediului pentru carantină;

• pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat

cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;

• pe durata concediului de maternitate;

• pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul

copilului cu handicap, până la împlinirea vîrstei de 3 ani;

• pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în

cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

• pe durata îndeplinirii serviciului militar;

• pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, cu excepţia situaţiei în

care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare

repetate, săvârşite de către acel salariat;

• pe durata exercitării concediului de odihnă.

În cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a

falimentului angajatorului interdicţia de mai sus nu este aplicabilă. Angajatorul îşi reduce sau îşi

încetează actvitatea, iar în aceste condiţii de insolvabilitate menţinerea contractelor de muncă nu

mai are nici o motivaţie. Salariaţii care beneficiază de indemnizaţii de asigurări sociale vor fi

preluaţi în plată de casele teritoriale de pensii.

Concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului

7.3.2. Concedierea disciplinară

În cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de

disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv

de muncă aplicabil sau regulamentul intern, angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară cea

mai gravă, desfacerea contractului individual de muncă.

Anterior concedierii disciplinare angajatorul este obligat să efectueze cercetarea prealabilă. În

acest scop va convoca în scris salariatul cu precizarea orei, datei şi locului întrevederii. Cu

această ocazie salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să

ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le

consideră necesare, având dreptul să fie asistat de un reprezentant al sindicatului din care face

parte.



Dacă salariatul nu se prezintă la cercetare, se prezintă dar refuză să motiveze abaterile săvârşite

sau apărările, probele şi justificările prezentate nu sunt de natură să-l dezincrimineze, angajatorul

poate recurge la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Decizia de concediere disciplinară va fi emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile

calendaristice de la data la care persoana care poate aplica sancţiunea disciplinară a luat la

cunoştinţă despre săvârşirea abaterii fără a depăşi 6 luni de la producerea faptei. Decizia se

comunică salariatului personal, cu semnătură de primire, ori în caz de refuz al primirii, prin

scrisoare recomandată la domiciliul acestuia, în termen de 5 zile calendaristice de la emitere.

Decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie

abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau

contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate, motivele pentru care au fost

înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, sau motivele

pentru care nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea

disciplinară se aplică (art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii) şi temeiul de drept în baza căruia se

desface contractul individual de muncă (art. 61 lit. a din Codul muncii), termenul în care

sancţiunea poate fi contestată (30 zile calendaristice de la comunicare) şi instanţa competentă

(tribunalul din judeţul în care salariatul îşi are domiciliul).

7.3.3. Arestarea preventivă

În cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în

condiţiile Codului de procedură penală, angajatorul poate decide încetarea contractului

individual de muncă. Situaţia în sine este cea care justifică decizia angajatorului fără a conta dacă

se va stabili sau nu vinovăţia salariatului.

Decizia de concediere trebuie luată în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării

împlinirii celor 30 zile de detenţie. Decizia va fi emisă în scris, va fi motivată în fapt şi în drept,

va cuprinde termenul în care poate fi contestată şi instanţa de judecată la care se contestă.

Decizia produce efecte de la data comunicării salariatului.

7.3.4. Inaptitudinea medicală

Organele competente de expertiză medicală pot constata, pe parcursul derulării raporturilor de

muncă, inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa îşi

îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. Această situaţie nu trebuie

confundată cu încadrarea într-un grad de invaliditate, situaţie care se încadrează în cazurile de

încetare de drept a contractului individual de muncă. În acest caz, capacitatea de muncă a

salariatului este afectată doar în raport cu atribuţiile şi responsabilităţile specifice postului

ocupat.



Salariatul trebuie preavizat cu privire la concediere cu 15 zile lucrătoare înainte. Suspendarea

contractului individual de muncă, cu excepţia celei datorate absenţelor nemotivate, suspendă şi

termenul de preaviz.

Angajatorul este obligat să ofere salariatului alte locuri de muncă vacante din unitate,

compatibile cu pregătirea profesională şi capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a

muncii, salariatul având la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare pentru a-şi manifesta expres

opţiunea pentru locul de muncă oferit. Dacă angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante,

are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncă, pentru găsirea

unui loc de muncă pentru salariatul concediat.


situaţiei de inaptitudine medicală. Decizia va fi emisă în scris, va fi motivată în fapt şi în drept,

va cuprinde durata preavizului, termenul în care poate fi contestată şi instanţa de judecată la care

se contestă, precum şi lista locurilor de muncă disponibile şi termenul de exprimare a opţiunii.

Decizia produce efecte de la data comunicării salariatului.

Salariatul concediat va primi o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de

muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.

7.3.5. Necorespunderea profesională

Dacă în cursul derulării raporturilor de muncă, angajatorul constată că salariatul nu corespunde

profesional postului pe care este încadrat, poate decide desfacerea contractului individual de

muncă.

În această situaţie, este obligatorie evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii

stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramură

aplicabil, precum şi prin regulamentul intern (după 05 iulie 2006, până la stabilirea procedurii de

evaluare în contractele colective de muncă).

Până la data stabilirii în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional sau la nivel de

ramură aplicabil, sau cel mai târziu până la 05 iulie 2006, angajatorul este obligat să efectueze

cercetarea prealabilă.

În acest scop va convoca în scris salariatul cu precizarea orei, datei şi locului întrevederii. Cu

această ocazie salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să

ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le

consideră necesare, având dreptul să fie asistat de un reprezentant al sindicatului din care face

parte.

Dacă salariatul nu se prezintă la cercetare, se prezintă dar refuză să motiveze necorespunderea

profesională, sau apărările, probele şi justificările prezentate nu sunt de natură să schimbe

aprecierile angajatorului, acesta poate recurge la desfacerea contractului individual de muncă.



Salariatul trebuie preavizat cu privire la concediere cu 15 zile lucrătoare înainte. Suspendarea

contractului individual de muncă, cu excepţia celei datorate absenţelor nemotivate, suspendă şi

termenul de preaviz.

Angajatorul este obligat să ofere salariatului alte locuri de muncă vacante din unitate,

compatibile cu pregătirea profesională şi capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a

muncii, salariatul având la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare pentru a-şi manifesta expres

opţiunea pentru locul de muncă oferit. Dacă angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante,

are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncă, pentru găsirea

unui loc de muncă pentru salariatul concediat.


situaţiei de necorespundere profesională. Decizia va fi emisă în scris, va fi motivată în fapt şi în

drept, va cuprinde durata preavizului, termenul în care poate fi contestată şi instanţa de

judecată la care se contestă, precum şi lista locurilor de muncă disponibile şi termenul de

exprimare a opţiunii. Decizia produce efecte de la data comunicării salariatului.

7.3.6. Îndeplinirea condiţiilor de pensionare

Odată cu îndeplinirea condiţiilor de vârstă standard şi stagiul de cotizare, salariatul poate solicita

pensionarea pentru limită de vârstă, situaţie în care, odată cu comunicarea deciziei de pensionare

contractual individual de muncă încetează de drept. Dacă salariatul nu solicit pensionarea,

angajatorul poate decide desfacerea contractului individual de muncă.

Decizia de concediere va fi emisă în scris, va fi motivată în fapt şi în drept, va cuprinde termenul

în care poate fi contestată şi instanţa de judecată la care se contestă. Decizia produce efecte de la

data comunicării salariatului.

Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului

7.3.7. Concedierea pentru desfiinţarea postului

Angajatorul poate decide concedierea salariatului în situaţia în care locul de muncă ocupat este

desfiinţat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării

activităţii.

Salariaţii aflaţi în această situaţie beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot

beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă

aplicabil.

Concedierea este colectivă atunci când într-o perioadă de 30 zile calendaristice, pentru motive

care nu ţin de persoana salariatului, sunt concediaţi cel puţin 10 salariaţi dacă angajatorul are

între 21 şi 99 salariaţi, cel puţin 10% din salariaţi dacă angajatorul are între 100 şi 299 salariaţi,

sau cel puţin 30 salariaţi dacă angajatorul are cel puţin 300 de salariaţi.



În cazul concedierii colective angajatorul are obligaţia să iniţieze consultări cu sindicatul sau,

după caz, cu reprezentanţii salariaţilor şi să pună la dispoziţia acestora toate informaţiile

relevante în legătură cu concedierea colectivă, în vederea formulării propunerilor din partea

acestora.

Procedura concedierii colective

1. Angajatorul va întocmi un proiect de concediere colectivă care va cuprinde:

• numărul total de salariaţi ai angajatorului şi repartizarea pe categorii a acestora;

• motivele care determină concedierea;

• numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere;

• criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă aplicabile,

pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere între salariaţii care ocupă posturi identice, de

natura celor avute în vedere pentru desfiinţare;

• măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor;

• măsurile ce vor fi luate pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce

urmează să fie acordate salariaţilor supuşi concedierii, conform dispoziţiilor legale şi/sau

contractului colectiv de muncă aplicabil;

• data, perioada, datele sau perioadele în care vor avea loc concedierile;

• termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face

propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.

2. Proiectul de concediere colectivă va fi comunicat sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor

salariaţilor, inspectoratului teritorial de muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de

muncă, la aceeaşi dată.

3. În termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea proiectului, sindicatul sau, după caz,

reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri în vederea evitării ori diminuării numărului

salariaţilor concediaţi.

4. În termen de 5 zile calendaristice de la primirea propunerilor angajatorul are obligaţia de a

răspunde în scris şi motivat la acestea.

5. În termen de cel puţin 30 de zile calendaristice de la comunicarea proiectului de concediere

colectivă, angajatorul emite deciziile de concediere. La solicitarea oricăreia dintre părţi

inspectoratul territorial de muncă poate dispune amânarea momentului emiterii deciziilor de

concediere cu maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care aspectele legate de concedierea

colectivă nu pot fi soluţionare în 30 de zile calendaristice.

Codul muncii nu prevede obligativitatea angajatorului de a oferi salariatului alte locuri de muncă

vacante din unitate, compatibile cu pregătirea profesională şi capacitatea de muncă stabilită de

medicul de medicină a muncii, în situaţia concedierii pentru motive care nu ţin de

persoana salariatului. Totuşi, instanţele judecătoreşti au apreciat că angajatorul are această

obligaţie, în spiritul prevederilor legale pentru protecţia salariaţilor.



Decizia va fi emisă în scris, va fi motivată în fapt şi în drept, va cuprinde durata preavizului,

termenul în care poate fi contestată şi instanţa de judecată la care se contestă, criteriile de

stabilire a ordinii de prioritate între salariaţii care ocupă posturi identice, de natura celor avute în

vedere pentru concedierea colectivă precum şi lista locurilor de muncă disponibile şi termenul de

exprimare a opţiunii. Decizia produce efecte de la data comunicării salariatului.

Dacă în termen de 9 luni angajatorul reia activităţile a căror încetare a condus la concedieri

colective, acesta are obligaţia de a transmite salariaţilor care au fost concediaţi o comunicare

scrisă în acest sens şi de a-i angaja pe aceleaşi locuri de muncă, fără examen sau concurs ori

perioadă de probă. În cazul în care în cel mult 10 zile lucrătoare, salariaţii notificaţi nu îşi

manifestă expres consimţământul, sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate face noi

angajări pe locurile de muncă rămase vacante.

7.3.8. Anularea concedierii

Instanţa de judecată va dispune anularea concedierii dacă se constată că a fost făcută în mod

netemeinic sau nelegal. Totodată va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile

indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la

cererea acestuia va dispune reintegrarea pe postul avut anterior.

7.4. Demisia

Salariatul poate decide unilateral încetarea contractului individual de muncă, prin demisie, fără a

fi obligat să motiveze gestul său.

Demisia presupune o notificare scrisă de salariat care se comunică angajatorului cu 15 zile

calendaristice înainte de încetarea activităţii pentru salariaţii cu funcţii de execuţie şi cu 30 de

zile calendaristice înainte pentru salariaţii cu funcţii de conducere (dacă în contractul

individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă nu se prevăd termene mai scurte).

Forma scrisă a demisiei şi efectuarea preavizului sunt condiţii esenţiale pentru validitatea acestei

proceduri.

D E M I S I E

Subsemnatul (a) _______________________________________, salariat la

___________________________________, în funcţia de ____________________,

vă rog să luaţi act de demisia mea, urmând să încetez activitatea la data de ________________.

Perioada de timp dintre prezenta notificare şi data încetării activităţii reprezintă

preavizul de ___ zile calendaristice prevăzut în contractul individual de muncă. În

cazul în care doriţi să renunţaţi parţial sau total la preaviz vă rog să-mi comunicaţi.

Data _______________ Semnătura __________________



Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect şi suspendarea termenului de preaviz,

salariatul urmând sa-şi continue preavizul după încetarea suspendării.

Având în vedere că preavizul este acordat în favoarea angajatorului, acesta poate renunţa total

sau parţial la el, contractul individual de muncă încetând mai devreme.

În situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate la încheierea contractului

individual de muncă, salariatul poate demisiona fără a mai fi obligat să respecte termenul de

preaviz.

Contractul individual de muncă încetează la data expirării preavizului, sau la data la care

angajatorul a renunţat la acesta.

Unitatea ____________________________________

Sediul _____________________________________

C.U.I. ________________________

N O T I F I C A R E P R I V I N D

Î N C E T A R E A C O N T R A C T U L U I I N D I V I D U A L D E M U N C

Ă C A

U R M A R E A D E M I S I E I

Nr. _______ din _____________

Subsemnatul (a) _____________________, reprezentant legal al _______________________,

în calitate de ________________________ , în baza dispoziţiilor statutului societăţii,

Având în vedere cererea de demisie _______________________________________________

____________________________________________________________________________

____________________________________________________________________________

În temeiul prevederilor art. 79 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii,

VĂ ADUC LA CUNOŞTINŢĂ



registrul general de evidenţă a salariaţilor la fila _____, pagina ______, încetează la data

______________.



resurse umane şi financiar contabil vor duce la îndeplinire conţinutul prezentei notificări.

Conducătorul unităţii(2): Numele şi prenumele _____________________

Funcţia ________________________

Semnătura _____________________

1 Se va indica cererea de demisie, numărul de înregistrare a acesteia la unitate şi dacă a expirat

termenul de preaviz sau renunţarea de către angajator la termenul respectiv.



7.5. Situaţii speciale de încetare a contractului individual de muncă



Codul muncii a consacrat un capitol special încetării contractului în cadrul titlului referitor la

contractul individual de muncă. Totuşi, deşi modalităţile de încetare a contractului individual de

muncă s-au dorit a fi grupate în acelaşi capitol şi prezentate clar şi explicit, există situaţii de

încetare care decurg logic din cuprinsul altor articole, dar nu sunt prevăzute expres în capitolul

special creat.

7.5.1. Încetarea contractului individual de muncă în perioada de probă

Pentru flexibilizarea relaţiilor de muncă şi pentru a marca caracterul instabil al raportului de

muncă în timpul perioadei de probă, a fost introdusă posibilitatea încetării contractului individual

de muncă printr-o simplă notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia din părţi. Astfel este exclusă

orice procedură, termen sau obligativitatea motivaţiei din partea angajatorului, cu excepţia unei

notificări scrise adresate celeilalte părţi. Salariatul este scutit de obligativitatea acordării unui

preaviz, simpla notificare scrisă fiind suficientă.

7.5.2. Anularea deciziei de concediere, fără reintegrare

În urma unei acţiuni în instanţă promovată de salariat, instanţa de judecată hotărăşte anularea

deciziei de concediere emisă de angajator, fără însă a pronunţa repunerea părţilor în situaţia

anterioară, respective reintegrarea salariatului pe postul avut anterior. Se naşte întrebarea, care

este modalitatea prin care a încetat contractul individual de muncă, din moment ce decizia de

încetare la iniţiativa angajatorului a fost anulată de instanţă, fără reluarea raporturilor de muncă.

Teoretic am putea vorbi de un acord al părţilor, având în vedere că angajatorul şi-a manifestat

voinţa de a înceta contractul de muncă (prin emiterea deciziei de concediere), iar salariatul a

consimţit la încetarea raporturilor de muncă prin nesolicitarea reintegrării. Practic nu putem

asocia această situaţie cu încetarea contractului individual de muncă prin acordul ambelor părţi,

deoarece nu este vorba de un acord exprimat clar şi concomitent de angajat şi angajator.

7.5.3. Transferul întreprinderii

În cazul în care întreprinderea, unitatea, sau părţi ale acesteia sunt transferate către un alt

angajator, cesionarul va prelua de la angajatorul cedent, drepturile şi obligaţiile în raport cu

salariaţii, decurgând din contractele individuale de muncă.

Putem vorbi în această situaţie de un transfer colectiv al salariaţilor, care vor deveni salariaţii

angajatorului care preia mijloacele de producţie. Faţă de angajatorul cedent, raporturile de muncă

încetează ireversibil, locurile de muncă ocupate de salariaţii implicaţi nemaifiind în proprietatea

şi sub autoritatea acestuia.

Textul de lege nu prevede ce se întâmplă cu salariaţii care nu acceptă continuarea raporturilor de

muncă cu noul angajator, iar procedura demisiei, datorită consecinţelor pe care le are

(obligativitatea preavizului şi lipsa beneficiului ajutorului de şomaj), nu poate fi acceptată în

această situaţie. Mutaţia care generează decizia salariatului se produce independent de voinţa sa,



iar alternativa concedierii pentru desfiinţarea postului ca urmare a reorganizării unităţii (care ar

oferi beneficiul măsurilor active de combatere a şomajului şi a unor compensaţii), nu este

aplicabilă fiind interzisă expres de lege.

Cei doi angajatori au obligaţia ca anterior transferului să consulte şi să informeze sindicatul sau

reprezentanţii salariaţilor, cu privire la implicaţiile juridice, economice şi sociale asupra

salariaţilor, decurgând din transferul proprietăţii.

Situatii sau motive pentru care concedierea salariatilor nu poate fi dispusa

Angajatorul nu poate dispune concedierea salariatului in urmatoarele situatii sau pentru

urmatoarele motive:

• discriminare prin utilizarea unor criterii bazate pe sex, orientare sexuala, caracteristici genetice,

vârsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala,

handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta sau activitate

sindicala;

• motivata de participarea la greva a salariatului sau exercitarea celorlalte drepturi sindicale;

• pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificate medical conform legii;

• pe durata concediului pentru carantina;

• pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de

acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;

• pe durata concediului de maternitate;

• pe durata concediului pentru cresterea copilului in vârsta de pâna la 2 ani sau, in cazul copilului

cu handicap, pâna la implinirea virstei de 3 ani;

• pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in vârsta de pâna la 7 ani sau, in cazul

copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pâna la implinirea vârstei de 18 ani;

• pe durata indeplinirii serviciului militar;

• pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care

concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare

repetate, savârsite de catre acel salariat;

• pe durata exercitarii concediului de odihna.

Concedierea disciplinara

In cazul in care salariatul a savârşit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de

disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv

de munca aplicabil sau regulamentul intern, angajatorul poate aplica sanctiunea disciplinara cea

mai grava, desfacerea contractului individual de munca. Anterior concedierii disciplinare

angajatorul este obligat sa efectueze cercetarea prealabila. in acest scop va convoca in scris

salariatul cu precizarea orei, datei şi locului intrevederii. Cu aceasta ocazie salariatul are dreptul

sa formuleze şi sa sustina toate apararile in favoarea sa şi sa ofere persoanei imputernicite sa

realizeze cercetarea toate probele şi motivatiile pe care le considera necesare, având dreptul sa

fie asistat de un reprezentant al sindicatului din care face parte. Daca salariatul nu se prezinta la

cercetare, se prezinta dar refuza sa motiveze abaterile savârşite sau apararile, probele şi



justificarile prezentate nu sunt de natura sa-l dezincrimineze, angajatorul poate recurge la

desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Decizia de concediere disciplinara va fi emisa in forma scrisa in termen de 30 de zile

calendaristice de la data la care persoana care poate aplica sanctiunea disciplinara a luat la

cunoştinta despre savârşirea abaterii fara a depaşi 6 luni de la producerea faptei. Decizia se

comunica salariatului personal, cu semnatura de primire, ori in caz de refuz al primirii, prin

scrisoare recomandata la domiciliul acestuia, in termen de 5 zile calendaristice de la emitere.

Decizia de concediere trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu descrierea faptei care

constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul

intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate, motivele pentru care au

fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile, sau

motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea prealabila, temeiul de drept in baza caruia

sanctiunea disciplinara se aplica (art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii ) şi temeiul de drept in

baza caruia se desface contractul individual de munca (art. 61 lit. a din Codul muncii ), termenul

in care sanctiunea poate fi contestata (30 zile calendaristice de la comunicare) şi instanta

competenta (tribunalul din judetul in care salariatul işi are domiciliul).

4. Ce se intampla daca am pierdut un proces cu un salariat

Speta Buna ziua. Am castigat in instanta de fond procesul cu angajatorul in urma unei concedieri

cu art 65 alin.1.instanta anuleaza decizia de concediere si obliga angajatorul la reintegrarea pe

acelasi post detinut anterior obliga angajatorul la plata unor despagubiri egale cu salariile

indezate,majorate si reactualiate pana la efectiva reincadrare.

Hotararea este definitiva si executorie,cu drept de recurs in 10 zile.

Domnule avocat va rog daca ma puteti indruma cum sa procedez ? eu trebuie sa fac cerere de

repunere pe post sau este in sarcina angajatorului sa mi faca cererea de reintegrare ?nu patesc

nimic daca nu depun aceasta cerere deoarece eu am solicitat in instanta toate aceste capete de

cerere.precizez ca am fost contactata de avocatul angajatorului sa ma determine sa renunt pe cale

amiabila la serviciu deoarece angajatorul nu ma mai vrea in cabinet. va multumesc .

Raspuns

Adresati-va angajatorului cu o cerere in sensul respectarii hotararii judecatoresti.

In cazul refuzului acestuia, va puteti adresa unui executor judecatoresc.

Referitor la incetarea contractului individual de munca, aceasta va putea avea loc in cazurile si

conditiile prevazute de Codul muncii: fie prin acordul partilor, fie prin demisie, fie prin

concediere.

Reintegrare pe locul de munca- plata despagubiri

Intrebare: buna ziua,as dori sa ma lamuriti intr-o problema, avem un salariat care a fost

concediat, a castigat in instanta si a fost repus in functie. i s-a calculat o despagubire egala cu

salariul de incadrare indexat si majorat, spor conditii grele de munca si vechime. el solicita

concediul de odihna (c/val) pe perioada concedierii si spor ore de noapte. nu stiu daca acestea

trebuie acordate.alt aspect este ca desi exista o hotarare definitorie si irevocabila el nu vrea sa ne



comunice un cont in care sa ii viram despagubirile castigate in instanta. va rog sa ma ajutati cu

un raspuns privind aceste doua aspecte semnalate. va multumesc. cu respect

Raspuns

Intrucat prin anularea deciziei de concediere se considera retroactiv ca persoana in cauza a avut

calitatea de salariat in mod neintrerupt, acesteia i se cuvin toate drepturile salariale

corespunzatoare calitatii sale, inclusiv sporul orelor de noapte.

In ceea ce priveste contravaloarea indemnizatiei concediului de odihna, facem precizarea ca

acesta trebuie efectuat efectiv, cel tarziu pana la sfarsitul anului urmator celui pentru care se

solicita concediul.

In caz contrar, se va putea compensa in bani neefectuarea concediului de odihna, insa doar la

incetarea contractului individual de munca. Fata de refuzul comunicarii unui cont in care sa ii fie

virate despagubirile, aveti posibilitatea ofertei reale urmate de consemnatiune. In acest sens, va

veti adresa unui executor judecatoresc pentru somarea creditorului, in vederea primirii prestatiei

datorate. In cazul in care creditorul nu se prezinta sau refuza sa primeasca plata, veti consemna

suma datorata la CEC Bank - S.A. sau la orice alta institutie de credit ori, dupa caz, la o unitate

specializata, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecatoresc care a trimis

somatia.

Acordarea daunelor morale in cazul concedierilor nelegale/ netemeinice

• Ce intelegem prin "daune morale" ?

In contextul unei concedieri nelegale/ netemeinice, daunele morale presupun o atingere adusa

integritatii persoanei. Intr-o astfel de ipoteza, persoana suporta o frustrare greu de evaluat. Simte

ca i se "pateaza" imaginea in ochii colectivului, se simte nedreptatita, se straduieste sa isi reprime

cumva nemultumirea. La toate acestea se adauga si aspectul financiar: de cele mai multe ori,

salariul este singura sursa de venit. Or, in ipoteza pierderii locului de munca, apare si tensiunea

cauzata de grijile financiare. Cheltuielile cotidiene si eventualele datorii contractate dau nastere

unor sentimente de angoasa, de temere, de panica.

• Ce presupune o concediere nelegala/ netemeinica?

Codul muncii reglementeaza, in art. 58-80 cazurile si conditiile in care se poate dispune

concedierea, interdictiile aplicabile, procedura de urmat, precum si sanctiunile ce intervin in

cazul unei concedieri necorespunzatoare.

Astfel, concedierea poate fi individuala sau colectiva. Ea poate intervene atat pentru persoane ce

tin de persoana salariatului, cat si pentru motive independente de conduita acestuia. Vorbim

despre o concediere nelegala atunci cand, de exemplu: se procedeaza la concedierea unei

persoane pe criterii discriminatorii ( incalcarea art. 59 lit.a), este concediat un salariat pentru ca

si-a exercitat dreptul la greva, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare ( art. 59 lit.b) ori

cand acesta se afla in concediu de maternitate (art. 60 alin.1, lit.d), de odihna (art. 60

alin.1, lit. h) sau de crestere a copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv pana la 3 ani, in cazul

copilului cu handicap (art. 60 alin.1 lit. e), este concediata o salariata gravida, a carei stare de

graviditate era cunoscuta de angajator (art. 60 lit.c) etc.



O concediere netemeinica presupune incetarea raporturilor contractuale de munca in baza unei

conduite pretins necorespunzatoare a angajatului, desi in realitate nu exista un motiv pentru a se

dispune concedierea acestuia.

Asadar, netemeinicia rezida in motivele de fapt care au determinat luarea acestei masuri. Cu titlu

de exemplu, mentionam: un salariat este concediat pe motiv ca a savarsit o abatare grava de la

regulile de disciplina muncii (art. 61 lit.a), insa ulterior se constata ca acesta nu are nicio vina,

situatia respectiva fiind rezultatul unei forte majore, ea producandu-se indiferent de conduita sa

(conform art. 254 alin.2: "salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte

cauze neprevazute...") ; salariatul este concediat pe motiv ca nu este apt, din punct de vedere

fizic, sa indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca (art. 61 lit.c), insa acesta este

clinic sanatos, apt sa isi duca la bun sfarsit sarcinile profesionale etc.

3. Temeiul legal al acordarii daunelor morale in cazul concedierilor nelegale/ netemeinice

Art. 6 alin 2) teza finala din Codul muncii consacra, cu titlu de principiu, "dreptul la protective

impotriva concedierilor nelegale" .

Aceasta protectie se traduce prin reglementarea unei intregi procedure obligatorii de urmat in

cazul dispunerii concedierii unei persoane, prin sanctiunile prevazute in cazul incalcarii acesteia.

Codul muncii, in Sectiunea a 7-a din capitolul V, intitulata "Controlul si sanctionarea

concedierilor nelegale" , prevede sanctiunea nulitatii absolute pentru concedierile dispuse cu

incalcarea procedurii necesar a fi parcursa.

Art. 80 alin.1) C.muncii prevede modalitatile de reparare a prejudiciului material suferit.

Referitor la prejudiciul moral, art. 253 C. muncii, in forma sa modificata in 2007, este singurul

din legislatia noastra care instituie raspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral pe care

acesta i l-a produs angajatului. Astfel, se face vorbire despre "prejudiciu material sau moral" ,

precizandu-se expres posibilitatea introducerii unei plangeri la instantele judecatoresti

competente in ipoteza in care despagubirea efectiva nu se realizeaza. Anterior introducerii

acestui text in forma sa actuala, Instanta Suprema considera ca daunele se pot acorda doar pentru

prejudiciile de natura materiala cauzate, pentru prejudiciile morale trebuind sa existe o prevedere

expresa in acest sens, fie in cadrul unei legi, fie in cadrul contractului de munca, individual sau

colectiv aplicabil.

Referitor la prejudiciul moral suferit, intalnim o rezolvare partiala a acestui aspect in art. 80 alin.

2) si 3) C.muncii, unde se precizeaza posibilitatea repunerii partilor in situatia initiala, la cererea

expresa a persoanei concediate nelegal. Asadar, raporturile de dreptul muncii nu inceteaza,

concedierea nu isi mai produce efectele. Evaluarea prejudiciului moral suferit este foarte dificila

in practica. Conform art. 272 C.muncii, "sarcina probei in conflictele de munca revine

angajatorului...". Asadar, in favoarea angajatului functioneaza o prezumtie relativa, conform

careia prejudiciul a fost produs. Existenta sa poate fi contestata de catre angajator, daca rastoarna

prezumtia prin intermediul probelor, pana la prima zi de infatisare.

Totodata, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca prejudiciul moral nu poate fi probat prin probe

materiale in aceeasi masura precum prejudicial material. In evaluarea acestuia, judecatorului ii

revine rolul esential de a constata, prin apreciere, care este este intinderea lui.



In acest context, in practica, se remarca o tendinta de evitare a acordarii daunelor morale de catre

instantele nationale, in litigiile de dreptul muncii. In motivare, instantele arata ca nu s-au

prezentat probe indestulatoare pentru dovedirea prejudiciului moral existent.

Consideram ca nu se pot aplica decat tangential regulile cuprinse in Noul Cod civil referitoare la

evaluarea prejudiciului: art. 1385 ( “Intinderea reparatiei”), art. 252 ( “Ocrotirea personalitatii

umane”) , art. 253 alin.4) (“Mijloace de aparare”) . Codul civil aduce completari atunci cand un

gasim o norma aplicabila in speta, insa raporturile dintre angajat si angajator sunt raporturi ce tin

de dreptul muncii, nu de dreptul civil.

Intre acestia exista o relatie de subordonare, partile nu sunt puse pe pozitie de egalitate.

• Tendinte actuale in jurisprudenta nationala Apreciem gresita tendinta majoritara a instantelor

nationale de a nu acorda daune morale in ipoteza litigiilor de munca in absenta unor dovezi

temeinice aduse de reclamant referitoare la prejudiciul moral suferit. Asa cum am aratat deja,

consideram ca este atributia judecatorului sa extraga din contextul cauzei amploarea

prejudiciului suferit, existenta acestuia fiind deja prezumata.

Pentru a exemplifica directia practicii nationale, respectiv cerinta impusa de instante ca

prejudiciul moral suferit sa fie dovedit, citam, cu titlu de exemplu, considerentele avute in vedere

de Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, in decizia nr. 184 din

17.02.2010 : „În cauza de faţă Tribunalul a reţinut faptul că nu s-a făcut dovada prejudiciului

moral suferit; având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se

întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat şi fapta

angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare; în această situaţie sarcina probei aparţine

salariatului lezat, respectiv a contestatorului din cauza de faţă. Astfel, contestatorul nu a probat

existenţa şi întinderea prejudiciului moral, a existenţei şi întinderii vătămării, nefiind suficientă

simpla susţinere în sensul lezării onoarei şi demnităţii prin măsura luată de angajator, chiar dacă

această măsură s-a dovedit a fi nelegală. Mai mult, prin reintegrarea sa şi plata tuturor drepturilor

de care ar fi beneficiat s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat (acesta a fost repus în situaţia

anterioară).”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , prin Decizia nr. XL din 7 mai 2007, pronunţată în recursul în

interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, a statuat că „daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea,

contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest

sens ,” iar potrivit dispozitiilor din Codul de procedură civilă, deciziile pronuntate de Instanta

Suprema in recurs in interesul legii sunt obligatorii.

Decizia mentionata avea in vedere forma initiala a art. 269 C.muncii, care nu prevedea

posibilitatea acordarii daunelor morale. Consideram ca in contextul actual, cand art. 253 face

vorbire despre acest drept la o reparatie a prejudiciului moral suferit de angajat, instantele trebuie

sa dea dovada de intelepciune si sa acorde aceste reparatii atunci cand este cazul.

Asa cum in mod corect a retinut Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru cauze

privind Conflicte de munca si Asigurari sociale, in Decizia civila nr.7047/R din 02.12.2009 ,

„recursul in interesul legii a analizat dispozitiile art.269 alin.1 din Codul Muncii in varianta in



vigoare anterior modificarii Codului prin Legea nr.237/2007. La data respectiva, art.269 Codul

Muncii reglementa raspunderea patrimoniala a angajatorului doar pentru prejudiciul material

cauzat salariatului sau.”

Astfel, se arata ca „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile

contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu

material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în

legătură cu serviciul.”

In speta, s-a retinut in mod corect faptul ca „prejudiciul constă în atingerea adusă imaginii şi

demnităţii contestatoarei prin emiterea deciziilor nelegale. Instanţa va reţine din materialul

probator administrat în cauză faptul că nu este pentru prima oară când recurenta o concediaza în

mod nelegal. În aceste condiţii, concedierea abuzivă, act ce face parte dintr-un şir de acţiuni prin

care s-a urmărit înlăturarea salariatei din cadrul societatii recurente este fără îndoială un act

cauzator de prejudiciu. În acest fel Curtea a analizat şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită

şi prejudiciu.”

• Practica europeana in materie. Solutii pronuntate de Tribunalul Functiei Publice

In ceea ce priveste practica europeana in materie, este remarcabila activitatea Tribunalului

Functiei Publice, infiintat prin Decizia Consiliului nr. 2004/752/CE/Euratom, a carui competenta

priveste litigiile dintre institutiile europene si agentii lor.

Referitor la acordarea daunelor morale lucratorilor, in relatiile acestora cu angajatorii,

jurisprudenta Tribunalului Functiei Publice a cunoscut o evolutie interesanta. Intr-o prima etapa,

se considera ca desfiintarea deciziei atacate de catre un functionar constituie, per se, o reparare

echitabila si suficienta, in principiu, a prejudiciului suferit.

Acum, judecatorul european procedeaza la acordarea daunelor morale ori de cate ori constatata

ca in cauza s-a suferit un prejudiciu de aceasta natura.

Judecatorii Tribunalului Functiei Publice nu analizeaza daca exista un prejudiciu, aceasta

existenta este prezumata. Ei analizeaza doar impactul pe care l-a avut aceasta vatamare asupra

persoanei. In concret, se stabileste daca, raportat la circumstantele cauzei, simpla desfiintare a

deciziei este de natura sa aduca o satisfactie suficienta celui vatamat in drepturile si interesele

sale legitime.

Reclamantul nu trebuie sa dovedeasca faptul ca a suferit un prejudiciu, insa trebuie sa arate ca

prejudiciul suferit nu poate fi acoperit prin simpla anulare a deciziei de concediere.

• Concluzii

Contractul individual de munca este inclus in categoria contractelor intuitu personae, intrucat

este incheiat in considerarea unei personae anume, a trasaturilor ei proprii. Doar angajatul este

cel care se oblige sa presteze munca, in conditiile negociate cu angajatorul. Obligatia de a

presta munca nu se transmite mostenitorilor, in caz de deces al angajatului.

Contractele incheiate intuitu personae trebuie sa fie executat e numai de catre persoanele in

considerarea carora au fost incheiate, moartea acestora determinand incetarea de drept a

contractului.



Un alt contract incheiat intuitu personae este contractul de drepturi de autor, asa cum este el

reglementat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

In cadrul dreptului de autor regasim, conform art. 10 din Legea nr. 8/1996, un numar de

drepturi morale. Atunci cand se aduce atingere acestor drepturi, ia nastere dreptul de a fi reparat

prejudiciul suferit. Desi drepturile morale nu pot fi transmise, dreptul la reparatia prejudiciului

suferit, reparatie ce se realizeaza pe cale pecuniara, se transmite mostenitorilor, dupa moartea

autorului. Tot astfel, in cazul contractului individual de munca, dreptul la salarii compensatorii,

in cazul concedierii angajatului, se transmite, in ipoteza decesului acestuia, mostenitorilor sai.

Intrucat atunci cand se dispune o concediere nelegala sau netemeinica, se aduce atingere nu doar

persoanei in cauza, ci si profesiei practicate de aceasta, putem vorbi nu doar despre un contract

intuitu personae, ci despre un contract intuitu professionale, incheiat si executat in considerarea

profesiei pe care o are persoana in cauza.

In vederea unei justitii eficiente, consideram ca practica nationala ar trebui sa fie una

unitara, in acord cu perspectiva judecatorului european, persoanelor concediate in mod nedrept

fiindu-le acordate daunele morale cuvenite.

5.Cum ma pot apara de salariatii procesomani?

Conform DEX PROCESOMÁN, -Ă, procesomani, -e, s.m. şi f. Persoană care are mania de a

intenta procese juridice. – Proces+ suf. -oman.

Accesul la justitie este liber pentru orice persoana. Exista si dezavantaje,cum ar fi situatii in care

unele persoane cu probleme psihice sauprocesomani (oameni care isi gasesc placerea in a sta

toata ziua prin tribunale si judecatorii), diversi reclamagii, care au impresia ca toata lumea e

impotriva lor, sistemul e corupt si numai ei au dreptate trantesc tot felul de procese la o gramada

de oameni.

Acesti indivizi depun imediat o plangere penala la Parchet, pentru ca este fara taxe si se trezeste

omul citat acasa din cauza oricarui nebun.

In primul rand, este un abuz de drept sa chemi foarte multe persoane in instanta in mod

nejustificat si inutil, iar judecatorii, avocatii, procurorii, juristii, politistii isi ocupa timpul cu

dosare penibile in loc sa rezolve probleme reale si nu suspiciuni, acuzatii si pure imaginatii ale

unor persoane paranoice.

Nu poate exista in prealabil o procedura prin care sa se constate discernamantul persoanei, modul

in care intelege si percepe realitatea? Nu se poate stabili ca obligativitate o mediere sau o

procedura premergatoare accesului la justitie?

Pentru ca justitia se impovareaza inutil cu cauze din ce in ce mai stupide. Unii ar fi in stare sa il

cheme in judecata si pe Dumnezeu, daca ar putea.



Chiar nu se poate face nimic in prezenta acestor persoane?

Se consideră urmăriţi, persecutaţi, iar orice li se întâmplă poate fi motiv de judecată. Aceştia sunt

procesomanii, „specia“ care contribuie generos la sufocarea Justiţiei române.

Sistemul judiciar din România, suferind la capitolul resurse umane, este sufocat de numărul uriaş

de dosare, iar procesomanii sunt ca sarea pe rana deschisă, un coşmar pentru procurori,

judecători, ba chiar şi pentru grefieri. Obsedaţi de lege, procesomanii vin la tribunal ca la

serviciu. Au sute de dosare pe rol şi singura constantă care-i caracterizează este inventivitatea cu

care găsesc o nouă pricină de judecată. Când, în sfârşit, sunt amendaţi pentru abuz de drept,

cotestă amenda, apoi rezultatul contestaţiei şi aşa mai departe. Unele cazuri sunt atât de frapante,

încât notorietatea lor a depăşit cadrul instanţelor de judecată. Maria Igiescu, de pildă, intentează

procese de peste trei decenii. În acest moment are peste 700 de dosare la diferite instanţe din ţară.

Un alt caz este al lui Mihai Roman, care numai la o singură secţie a Curţii de Apel Bucureşti, cea

de contencios administrativ, a depus 195 de plângeri. Cum liberul acces la justiţie este un drept

fundamental în România, procesomanii sunt însă foarte greu - în unele situaţii chiar imposibil -

de oprit. Psihologii avertizează că acest tip de oameni intră în tiparul de personalitate paranoidă,

sunt suspicioşi faţă de ceilalţi şi obişnuiesc să interpreteze cu rea-credinţă motivaţiile celor din

jur, chiar dacă nu au niciun temei. „Campioana" proceselor Bucureşteanca Maria Igiescu, în

vârstă de 69 de ani, este, de departe, cel mai prolific procesoman, cu cele aproape 1.000 de

dosare şi plângeri penale pe care şi-a pus numele.

Prima victimă a fost vecinul său de la etajul 11, care, în 1978, a făcut o greşeală

majoră: a inundat-o pe Maria Igiescu. De atunci, bărbatul a fost dat în judecată de 20 de ori,

ultima dată în 2009, pe acelaşi motiv - inundaţia din '78. „Eu, Maria Igiescu, victimă a

Cumplitelor, Mizerabilelor şi Nenorocitelor Abuzuri în Serviciu ale Mafiei Hoţilor de Case

Transprofesionale (escrocii şi impostorii ordinari, interlopi, funcţionari publici, poliţişti, notari,

procurori, judecători) care au pus ochii pe apartamentul meu cumpărat în Douăzeci de Ani de

Rate Comuniste, chem în judecată pe numiţii... Aceştia mi-au inundat nu numai cu apă, ci şi cu

urină umană şi animală, sistematic, cu rea-credinţă şi/sau neglijenţă, total sau parţial, toate cele

patru camere, baia, bucătăria, două balcoane, apa curgând şiroaie pe pereţi, prin tavane, chiar

local în mijlocul tavanului bucătăriei, distrugând chiar structura de beton până la armătură", scrie

femeia în cererea de chemare în judecată înaintată Tribunalului Bucureşti. Judecătorul Daniel

Grădinaru, de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), spune că o cunoaşte de mulţi ani pe Maria

Igiescu, încă de când era stagiar. „Doar la noi, la Secţia VII Civilă, are acum 43 de dosare.

Problema cu această doamnă este că, după ce deschide procesele, nu se prezintă la şedinţele de

judecată. Regula spune că dacă justiţiabilii nu apar timp de un an în faţa magistraţilor, procesul

se perimă, iar judecata încetează de la sine. Ei bine, Maria Igiescu se prezintă de fiecare dată în

sala de judecată cu 2-3 zile înainte de expirarea termenului. Aşa că procesul trebuie să continue",

explică magistratul Daniel Grădinaru. Femeia mai foloseşte un tertip: cere despăgubiri în fiecare

cauză, dar nu specifică suma.

Dacă ar face această precizare, ar fi obligată să plătească taxă de timbru, care reprezintă

8-9% din totalul despăgubirilor solicitate. În ciuda insistenţelor noastre, Maria Igiescu n-a putut



fi contactată pentru a-şi exprima punctul de vedere. Provocatori în instanţă Dezincriminarea

penală a insultei şi a calomniei a mai relaxat o idee sistemul judiciar şi-aşa extrem de aglomerat.

Problema însă persistă. „Procesomanii fac cele mai multe plângeri pentru calomnie şi insultă,

pentru că le e la-ndemână să acuze pur şi simplu pe cineva de aceste fapte. Firesc, insulta şi

calomnia nemaireprezentând infracţiuni, la aceste plângeri primesc soluţia de neînceperea

urmăririi penale (NUP).

Consecinţa: fac plângere împotriva NUP-ului. Din fericire, aceasta este ultima lor cale

de atac, soluţia în acest caz fiind definitivă. Înainte exista şi recursul, dar acum, în urma ultimei

reforme din justiţie, s-a scos", precizează judecătorul Daniel Grădinaru. De-a lungul carierei,

magistratul a văzut „la lucru" oameni de toate felurile. Unul a dat statul în judecată pentru că

auzea ţiuituri în casă şi era convins că ele provin de la microfoanele „plantate" de serviciile

secrete. Un altul, Anton Sommert, s-a potolit abia după ce a fost arestat pentru ultraj - se luase de

un poliţist - şi a petrecut câteva luni după gratii. „De obicei, aceste persoane nici nu vor să-şi

finalizeze dosarul. În instanţă se comport şicanator, iar dacă sunt puşi la punct, încep cu

plângerile împotriva judecătorilor. Întâi la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), apoi la

Parchet, apoi plângere împotriva rezoluţiei procurorului şi tot aşa...", explică judecătorul de la

CAB. " Vecinii m-au inundat nu numai cu apă, ci şi cu urină umană şi animală, sistematic, toate

cele patru camere." Maria Igiescu procesomană 4.305 dosare la un judecător Cea mai aglomerată

instanţă din ţară este Curtea de Apel Bucureşti, a cărei competenţă teritorială acoperă Capitala şi

cinci judeţe. Ultimul bilanţ al instituţiei arată că, în 2010, CAB a avut pe rol 641.444 de dosare,

cu 160.995 mai multe faţă de anul precedent. Toate acestea în condiţiile în care CAB a avut doar

149 de judecători. Astfel, reiese o medie de 4.305 dosare aflate în sarcina unui singur magistrat.

Paranoici şi ostili Procesomanii trăiesc permanent cu impresia că ceilalţi îi exploatează, îi

prejudiciază sau îi înşală, susţine psihologul Keren Rosner. Din acest motiv, ei au îndoieli, chiar

dacă nejustificate, privind loialitatea sau buna-credinţă a prietenilor, a asociaţilor sau a justiţiei.

„Persoanele cu tulburare de personalitate paranoidă atribuie altora rea-voinţa, colectând pentru

ele motive de-a se simţi neîndreptăţite. Sunt adeseori ostile, iritabile şi mânioase. Având tendinţa

de a vedea peste tot lucruri ascunse, sunt tot timpul pregătite să contraatace", mai explică

specialistul. Procesomanii percep atacuri la adresa reputaţiei, bunurilor, caracterului, familiei lor

acolo unde nimeni nu le vede. În consecinţă, acţionează imediat cu furie în faţa acestor

„provocări". „Ei pot lesne găsi înţelesuri ascunse, periculoase, ameninţătoare în discuţii,

evenimente sau în derularea anumitor situaţii, de altfel fireşti şi banale. Păstrează în inima lor

resentimente, sunt neiertători faţă de cele mai mici remarci legate de ei", conchide psihologul

Keren Rosner.

Legea e de partea hărţuitorilor „Nu există niciun mijloc legal eficient de a-I stopa pe

procesomani", spune judecătorul bucureştean Daniel Grădinaru. Asta deoarece, în primul rând,

accesul la justiţie este liber, deci nu există niciun temei legal în baza căruia i se poate interzice

procesomanului numeroasele petiţii nejustificate. Apoi, majoritatea cauzelor care ajung în

instanţă sunt scutite de taxa de timbru - ea se aplică în procesele în cadrul cărora se cer

despăgubiri - deci perpetuarea obsesiei este şi foarte ieftină. În jurisprudenţa din România există,

totuşi, noţiunea de abuz de drept procesual, care constă în exercitarea drepturilor conferite de

lege cu rea credinţă, cu încălcarea scopului pentru care ele au fost instituite, de fapt „în scopul de

a produce consecinţe vătămătoare" pentru altcineva. Din păcate, însă, abuzul de drept nu are

criterii legale de identificare, ceea ce înseamnă că dovedirea şi, implicit, pedepsirea lui sunt



extrem de dificil de realizat. Chiar şi atunci când există dovezi împotriva procesomanului, legea

nu prevede altă pedeapsă decât amenda judiciară, care, potrivit Codului de procedură civilă, este

cuprinsă între 50 şi 700 de lei. În cele mai multe cazuri, aplicarea sancţiunii nu înseamnă decât

prelungirea chinului, pentru că - spune judecătorul Daniel Grădinaru - „procesomanul va face

imediat contestaţie, apoi va contesta soluţia contestaţiei şi aşa mai departe". Pe scurt, încercarea

de-a opri un astfel de personaj, nu face decât să genereze alte procese. Denunţarea mincinoasă -

cinci ani de închisoare Există o singură situaţie în care se poate lupta cu procesomanul, şi anume

atunci când acesta minte în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, acţiunea lui poate fi

încadrată la articolul 259 Cod penal, denunţarea calomnioasă: „Învinuirea mincinoasă făcută prin

denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană, se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se

pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani". Acţiunea penală împotriva procesomanului se poate

declanşa în urma unei plângeri. De asemenea, învinuitul fără vină se poate constitui parte civilă

dacă poate demonstra existenţa unui prejudiciu moral sau material. Odată demonstraţia făcută,

victima poate solicita în instanţa civilă plata de daune material şi morale din partea

procesomanului.

O SPECIE APARTE: PROCESOMANII IMPOTRIVA ANGAJATORILOR

Un angajator pentru a nu pati nimic juridic trebuie sa respecte legea

Daca se respecta legea atunci procesomanii nu au ce face.

Sa aveti rabdare cu acestia.Sa nu ii provocati.

Nu depuneti plangeri impotriva acestora decat in “ultima instanta”,cand nu se mai poate face

nimic antejudiciar

Raspundeti legal la toate solicitarile acestora,nu evitati raspunsurile.

Daca tot depun cereri,adrese ,plangeri de depus actiune civil ape abuz de drept si plangere penale

Inducerea in eroare a organelor judiciare

Art. 268 din CODUL PENAL

Inducerea în eroare a organelor judiciare

Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existent unei fapte prevăzute de

legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană,

cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu

amendă.

Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existent unei fapte prevăzute de

legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de

la unu la 5 ani.

Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară,

înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de

care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele

sunt nereale.



Abuzul de drept procesual, varietate a abuzului de drept concretizată în exercitarea unui

drept procesual cu rea-credinţă, contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.

Abuzul de drept procesual comportă două elemente, şi anume:

a) unul de natură subiectivă, constând în exercitarea dreptului cu rea-credinţă, fie în scopul de a-l

şicana pe adversar, fie deliberat în vederea constrângerii acestuia la anumite concesii sau chiar la

abandonarea dreptului său;

b) altul de natură obiectivă, exprimat în deturnarea dreptului de la finalitatea social-economică

pentru care a fost recunoscut şi garantat juridi-ceşte titularului său. Abuzul de drept procesual se

poate manifesta sub multiple forme, cum ar fi: efectuarea unui act procedural în scopul

tergiversării judecării procesului sau numai pentru a pune în dificultate partea adversă în

probarea unor situaţii; cererea de măsuri asigurătorii excesive, care, prin numărul şi importanţa

lor, depăşesc sfera interesului legitim privind conservarea creanţei deduse în faţa instanţei;

introducerea contestaţiei la executare exclusiv în scopul şicanării creditorului şi întârzierii

punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti; promovarea unei acţiuni în stabilirea

paternităţii făcută în scopul şantajării pârâtului, care, în eventualitatea admiterii acţiunii

respective, ar fi pus într-o situaţie neplăcută în propria-i familie sau la locul de muncă;

promovarea cu rea-credinţă a unei acţiuni în pretenţii de către un creditor a cărui creanţă a fost

onorată, dar care încearcă pe această cale să obţină o nouă plată; exercitarea cu mare întârziere a

apelului sau a recursului de către partea ce a fost prezentă la pronunţarea hotărârii, profitând de

faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată, dacă aceasta este făcută în mod deliberat, cu scopul de

a obţine despăgubiri cât mai mari (de exemplu, într-un litigiu ce avea ca obiect contestarea unei

decizii de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţie, partea, profitând de faptul

că hotărârea nu i-a fost comunicată, a declarat recurs după câţiva ani de la pronunţarea hotărârii,

solicitând despăgubiri pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul desfacerii contractului de

muncă şi cel în care va fi reintegrată efectiv; recursul, care pe fond era întemeiat, nu a putut fi

respins nici ca tardiv, întrucât a fost exercitat în termen, hotărârea necomunicându-i-se

contestatorului, nici ca abuziv, deoarece nu există un text de lege care să prevadă o asemenea

soluţie; instanţa a diminuat însă despăgubirile pretinse de salariat, în fapt, fiind vorba de o culpă

concurentă: a unităţii, ce constă în desfacerea nelegală a contractului de muncă, respectiv a

salariatului, ce constă în inactivitatea sa un timp îndelungat, deşi a cunoscut hotărârea încă de la

pronunţarea acesteia) etc. De asemenea, există Abuzul de drept procesual chiar atunci când

titularul unui drept subiectiv promovează o acţiune în justiţie, aparent întemeiată, dar care, prin

referire la comportamentul pârâtului, se relevă a fi inutilă. Uneori, chiar legea califică anumite

acte ca abuzive; de exemplu, în cazul declinării competenţei, trimiterea dosarului instanţei

competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent nu este împiedicată de

exercitarea recursului de către partea care a invocat excepţia de necompetenţă ce a fost admisă.

Potrivit legii, Abuzul de drept procesual se sancţionează, în principiu, cu obligarea la despăgubiri

a celui vinovat de săvârşirea lui; pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii, despăgubirile

vor fi acordate numai la cerere, nu şi din oficiu. întrucât niciun text de lege din codul de

procedură civilă nu se referă la condiţiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea

abuzivă a unui drept procesual, se vor aplica regulile răspunderii civile delictuale pentru fapta

proprie (art. 998 C. civ.); în cazul în care despăgubirile nu se solicită în procesul în care partea a



folosit abuziv dreptul procedural, partea interesată poate să le pretindă pe calea unui proces

separat, în termenul de prescriptive extinctivă de trei ani, care începe să curgă de la data când

păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Pe lângă obligaţia de a plăti despăgubiri, partea care a folosit anumite drepturi procesuale cu rea-

credinţă, cum ar fi: introducerea unor cereri vădit netemeinice, formularea unei cereri de

recuzare sau de strămutare, obţinerea citării prin publicitate a oricărei părţi, obţinerea de către

reclamantul căruia i s-a respins cererea, a unor măsuri asigurătorii prin care pârâtul a fost

păgubit, contestarea scrierii sau semnăturii unui înscris, poate fi sancţionată cu o amendă civilă,

în cuantumul stabilit de lege. Codul de procedură civilă prevede şi o serie de sancţiuni specifice:

revenirea asupra asistenţei juridice gratuite încuviinţate şi obligarea părţii la plata sumelor

datorate, dacă instanţa constată că cererea de asistenţă a fost făcută cu rea-credinţă, prin

ascunderea adevărului; suspendarea judecăţii în situaţia când părţile exercită abuziv dreptul de a

obţine amânarea; trimiterea dosarului la instanţa competentă înainte de rămânerea irevocabilă a

hotărârii de declinare a competenţei, în cazul în care calea de atac a recursului a fost exercitată de

către partea care a obţinut declararea necompetenţei; neacordarea cheltuielilor de judecată dacă

pârâtul a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului. Actul de procedură abuziv

va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul exercitat abuziv a fost recunoscut;

dacă actul abuziv are o existenţă de sine stătătoare, sancţiunea va lovi numai acest act, iar în

cazul în care el stă la baza unor alte acte de procedură, atât actul abuziv, cât şi cele ulterioare vor

fi lipsite de eficienţă (de exemplu, în cazul în care pârâtul dovedeşte că a fost citat prin

publicitate cu rea-credinţă).

ABUZ DE DREPT PROCESUAL, formă a abuzului de drept materializată în exercitarea unui

drept procesual cu rea-credinţă, contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.

Abuzul de drept procesual prezintă două laturi, şi anume: una de natură subiectivă constând în

exercitarea dreptului cu rea-credinţă fie în scopul de a-1 şicana pe adversar, fie deliberat în

vederea constrângerii acestuia la anumite concesii sau chiar la abandonarea dreptului său; alta de

natură obiectivă exprimată în deturnarea dreptului de la finalitatea social-economică pentru care

a fost recunoscut şi garantat juridiceşte titularului său.

Abuzul de drept procesual se poate manifesta sub multiple forme, cum ar fi: efectuarea unui act

de procedură în scopul tergiversării judecării procesului sau numai pentru a pune în dificultate

partea adversă în probarea unor situaţii; invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate, cererea

de măsuri asigurătorii excesive, care prin numărul şi importanţa lor depăşesc sfera interesului

legitim, cereri privind conservarea creanţei deduse în faţa instanţei; introducerea contestaţiei la

executare exclusiv în scopul şicanării creditorului şi întârzierii punerii în executare a unei

hotărâri judecătoreşti; promovarea unei acţiuni în stabilirea paternităţii făcută în scopul şantajării

pârâtului care, în eventualitatea admiterii acţiunii respective, ar fi pus într-o situaţie

neplăcută în propria-i familie; promovarea cu rea-credinţă a unei cereri în pretenţii de către un

creditor a cărei creanţă a fost onorată, dar care încearcă pe această cale să obţină o nouă plată. De

asemenea, există abuz de drept procesual chiar atunci când titularul unui drept subiectiv

promovează o acţiune în justiţie, aparent întemeiată, dar care prin referire la comportamentul

pârâtului se relevă a fi inutilă.



Ghid: Cum sa...

Din punct de vedere juridic:

1.Cum te inregistrezi, din nou, ca platitor de TVA, dupa ce ti-a fost anulata aceasta calitate?

2. Cum afli daca o firma este in insolventa?

3.Cum verifici existenta unui litigiu pe Portalul Instantelor de Judecata si cum sa urmaresti

evolutia sa pana la solutionarea finala?

4.Cum afli informatii despre un dosar de insolventa folosind Buletinul Procedurilor de

Insolventa?

1. Cum te inregistrezi, din nou, ca platitor de TVA, dupa ce ti-a fost anulata aceasta

calitate?

Daca ai fost inregistrat ca platitor de TVA (persoana fizica sau juridical impozabila), dar ti-a fost

anulata aceasta calitate pe motivul ca:

(i) asociatii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabila insasi au avut inscrise

in cazierul fiscal, infracţiuni sau fapte pentru care s-a dispus atragerea raspunderii solidare cu

debitorul declarat insolvabil sau insolvent;

(ii) nu s-a depus niciun decont de TVA pe parcursul unui semestru calendaristic sau

(iii) nu s-a evidentiat, in deconturile de TVA depuse pentru 6 luni consecutive in cursul unui

semestru calendaristic, in cazul persoanelor care au perioada fiscala luna calendaristica, si pentru

doua perioade fiscale consecutive in cursul unui semestru calendaristic, in cazul persoanelor

impozabile care au perioada fiscala trimestrul calendaristic, nicio operatiune realizata, trebuie sa

stii ca ai posibilitatea sa te reinregistrezi ca si platitor de TVA, insa nu in baza procedurii

obisnuite de inregistrare in scopuri de TVA, ci in baza unei proceduri speciale reglementate

recent de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) prin Ordinul nr. 1436/2012.

Ce trebuie sa faci ca sa redevii platitor de TVA dupa ce ti-a fost anulata aceasta calitate

pentru unul din motivele enuntate mai sus:

(1) trebuie sa depui o cerere de inregistrare in scopuri de TVA, insotita de un set de documente

care difera in functie de motivul pentru care ti-a fost anulata calitatea de platitor de TVA



(2) trebuie: (a) sa te asiguri ca situatia care a dus la anularea inregistrarii tale anterioare ca si

platitor de TVA a incetat (in cazul anularii pe motivul de la pct. (i) de mai sus) (b) sa remediezi

situatia care a dus la anularea calitatii de platitor de TVA, adica sa depui deconturile respective

(in cazul de la pct. (ii) de mai sus) si (c) sa depui o declaratie specifica pe proprie raspundere (in

cazul de la pct. (iii) de mai sus) Atentie: Pentru a te asigura ca a incetat situatia care a dus la

anularea inregistrarii tale anterioare ca si platitor de TVA (pe motivul existentei infractiunilor

sau situatiei privind atragerea raspunderii solidare din cazierul fiscal al

asociatilor/administratorilor/persoanei impozabile), trebuie sa ai in vedere ca, pana la data

primirii de catre organul fiscal a cererii de reinregistrare ca platitor de TVA, respectivele

infractiuni sau situatia privind atragerea raspunderii solodare sa fi fost scoase din evidenta

cazierului fiscal. Totodata, trebuie sa te asiguri ca in cazierul fiscal al

asociatilor/administratorilor/persoanei impozabile nu au fost inscrise alte asemenea fapte/situatii

care ar impune, din nou, anularea calitatii de platitor de TVA, si nici ca persoana impozabila nu

se incadreaza intr-o alta situatie de anulare a inregistrarii ca platior de TVA.

Documentatia necesara pentru reinregistrarea in scopuri de TVA dupa anularea

inregistrarii initiale pe motivul faptelor penale ale asociatilor/administratorilor:

o formularul 099 „Cerere de inregistrare in scopuri de TVA” (descarca aici

formularul 099)

o certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului din care sa rezulte

datele de identificare ale asociatilor si administratorilor persoanei impozabile la

data depunerii cererii de inregistrare in scopuri de TVA

Documentatia necesara pentru reinregistrarea in scopuri de TVA dupa anularea inregistrarii

initiale pe motivul lipsei deconturilor:

o formularul 099 „Cerere de inregistrare in scopuri de TVA” (descarca aici

formularul 099)

o toate deconturile de TVA – formular 300 (descarca aici formularul 300, nedepuse

la termen, pe o perioadă de 6 luni sau doua trimester calendaristice consecutive

anterioare inregistrarii in scopuri de TVA



o o cerere motivata din care sa rezulte ca se angajeaza sa depuna deconturile de

TVA la termenele legale

o certificatul constatator emis de Registrul Comertului din care sa rezulte datele de

identificare ale asociatilor si administratorilor persoanei impozabile la data

depunerii cererii de inregistrare in scopuri de TVA, in cazul societatilor

comerciale inmatriculate in Registrul Comertului

Atentie: Potrivit Codului fiscal, contribuabilii (persoanele impozabile) carora le-a fost anulata

calitatea de platitor de TVA pentru lipsa deconturilor pot fi reinregistrati in scopuri de TVA,

daca indeplinesc toate conditiile prevazute de lege, numai dupa o perioada de 3 luni de la

anularea inregistrarii. Daca abaterea se repeta dupa reinregistrarea persoanei impozabile,

organele fiscale vor anula codul de inregistrare in scopuri de TVA si nu vor aproba eventuale

cereri ulterioare de reinregistrare in scopuri de TVA.

Documentatia necesara pentru reinregistrarea in scopuri de TVA dupa anularea inregistrarii

initiale pe motivul neevidentierii in deconturi a operatiunilor realizate:

formularul 099 „Cerere de inregistrare in scopuri de TVA” (descarca aici formularul 099)

certificatul constatator emis de Registrul Comertului din care sa rezulte datele de

identificare ale asociatilor si administratorilor persoanei impozabile la data depunerii

cererii de inregistrare in scopuri de TVA, in cazul societatilor inregistrate la Registrul

Comertului

declaratie pe propria raspundere din partea solicitantului (persoana impozabila) din care

sa rezulte ca va desfasura activitati economice cel mai tarziu in cursul lunii urmatoare

celei in care solicita inregistrarea in scopuri de TVA

Atentie: Redobandirea calitatii de platitor de TVA, dupa ce anterior i-a fost anulata pe motivul

neevidentierii in deconturi a operatiunilor realizate este posibila numai daca solicitarea de

reinregistrare in scopuri de TVA se face in cel mult 180 de zile de la data anularii inregistrarii

anterioare.



2. Cum afli daca o firma este in insolventa?

Deschiderea procedurii insolventei cu privire la o firma poate avea un impact deosebit asupra

tuturor celor care au relatii comerciale cu aceasta (ex: pierderea sumelor avansate catre

respectiva firma, denuntarea imediata a contractelor existente, nelivrarea/intarzierea la livrare a

marfii etc.).

Avand in vedere ca, din cauza crizei economice, tot mai multe firme risca sa intre in insolventa,

in cazul in care vreti sa incheiati un contract cu o firma si, in special, in cazul in care intentionati

sa virati un avans catre aceasta, ar fi bine sa va asigurati, mai intai, ca respectiva firma nu este in

insolventa, folosind urmatoarele surse de informare:

I. Surse neoficiale

Daca este vorba despre o firma cunoscuta, vestea cu privire la deschiderea procedurii insolventei

circula de regula foarte repede prin presa. Prin urmare, verificarea poate incepe printr-o simpla

cautare pe Internet cu privire la numele firmei si cuvantul insolventa. Spre exemplu, daca vom

cauta pe Google dupa expresia „insolventa Flanco” vom gasi imediat foarte multe articole

privind procedura insolventei deschisa cu privire la aceasta firma cunoscuta.

II. Surse oficiale

Avand in vedere ca informatiile postate pe Internet sau obtinute din alte surse neoficiale pot fi

incorecte/incomplete, este foarte recomandabil sa verificati intotdeauna aceste informatii,

folosind sursele oficiale, mentionate mai jos.

De asemenea, in cazul in care firma cu care doriti sa incheiati contractual nu este foarte

cunoscuta, este foarte posibil sa nu obtineti nicio informatie relevanta din sursele neoficiale. Prin

urmare, si in acest caz este recomandabil sa folositi urmatoarele surse oficiale de informatii cu

privire la procedurile de insolventa:

a) Portalul Instantelor de Judecata Intrati pe portal.just.ro

b) Buletinul Procedurilor de Insolventa

Intrati pe www.bpi.ro



3. Cum verifici existenta unui litigiu pe Portalul Instantelor de Judecata si cum sa

urmaresti evolutia sa pana la solutionarea finala?

Portalul instantelor de judecata este un website oficial, lansat si administrat de catre

Ministerul Justitiei, de unde se pot obtine, printer altele, informatii oficiale cu privire la toate

dosarele (litigiile) aflate pe rolul instantelor de judecata, inclusiv cu privire la dosarele de

insolventa.

Pe scurt, pentru a obtine informatii despre un litigiu, este necesar (i) sa accesati pagina

principala a Portalului instantelor de judecata, (ii) sa selectati judetul in care se afla instanta care

este competenta sa solutioneze litigiul respectiv, (iii) sa selectati instanta competenta, (iv) sa

folositi criteriile de cautare disponibile si (v) sa selectati dosarul care va intereseaza.

Pentru a intelege mai bine cum functioneaza procesul de cautare pe Portalul instantelor de

judecata, sa luam niste exemple practice:

Exemplul 1: Sa presupunem ca ati dori sa verificati daca o firma este in insolventa (spre

exemplu, firma Flanco) In acest caz, va trebui sa verificati pe Portalul instantelor de judecata

daca firma respectiva are calitatea de „debitor” intr-un dosar de insolventa. Pentru aceasta este

necesar sa cunoasteti judetul in care isi are sediul social respectiva firma si sa urmati urmatorii

pasi:

(i) accesati sectiunea principala de pe Portalul instantelor de judecata, in care se regaseste harta

interactiva cu judetele din Romania. Pentru a va asigura ca ati intrat in sectiunea corecta, puteti

apasa pe linkul catre Portalul instantelor de judecata disponibil in Centrul de Informare Pro-

Legal.

(ii) selectati cu mouse-ul, pe harta interactiva, judetul in care isi are sediul social respectiva

firma

Spre exemplu, in cazul firmei Flanco, deoarece stim ca aceasta isi are sediul social in Bucuresti,

vom selecta acest oras.

(iii) selectati cu mouse-ul, pe harta interactiva, TRIBUNALUL in care isi are sediul social

respectiva firma



Dupa ce selectati judetul aferent, va vor aparea pe ecran toate instantele din acest judet.

Deoarece, conform legii, doar Tribunalul este competent sa judece dosarele de insolventa, mai

departe va trebui sa selectati cu mouse-ul doar Tribunalul. Spre exemplu, in cazul firmei Flanco,

vom selecta Tribunalul Bucuresti.

(iv) folositi criteriile de cautare a dosarelor

Dupa ce selectati Tribunalul, vor aparea in partea de sus a ecranului mai multe casute, in care se

pot insera criterii de cautare (ex. Numar, Parte, Obiectul cauzei).

Spre exemplu, in cazul firmei Flanco, presupunand ca nu cunoastem decat numele acesteia vom

insera acest nume in casuta „Parte” si vom apasa butonul de „Cautare”.

(v) selectati dosarul de insolventa/faliment unde firma cautata are calitatea de „Debitor” (daca

este cazul)

Dupa inserarea numelui firmei si apasarea butonului de cautare, este posibil ca pentru

firma respectiva sa apara mai multe dosare. In acest caz, va trebui sa selectati doar dosarele de

insolventa/faliment si sa verificati daca firma cautata are calitatea de „Debitor” in unul dintre

aceste dosare.

Spre exemplu, in cazul firmei Flanco, in urma cautarii pe baza numelui apar foarte

multe tipuri de dosare. Insa, daca ne uitam doar la dosarele de insolventa, observam ca acestea

sunt mult mai putine iar, dintre acestea, doar in unul firma are calitatea de Debitor, si anume

dosarul nr. 48482/3/2009. Dupa ce selectam acest dosar, putem afla imediat foarte multe

informatii utile cu privire la desfasurarea si stadiul actual al procedurii insolventei. Astfel, spre

exemplu, aflam ca procedura insolventei a Flanco a fost deschisa in data de 10.12.2009 si, de

asemenea, ca firma a reusit sa iasa din insolventa in data 13.10.2011, in urma reorganizarii

activitatii.

Exemplul 2: Sa presupunem ca doriti sa stiti daca o persoana fizica este implicata in vreun

litigiu, in calitate de reclamant ori in calitate de parat

Veti putea verifica o astfel de informatie pe Portalul instantelor de judecata, urmand aproximativ

aceiasi pasi ca in exemplul precedent:

(i) accesati sectiunea principala de pe Portalul instantelor de judecata, in care se regaseste harta

interactiva cu judetele din Romania



(ii) pe aceasta harta interactiva, va trebui sa selectati judetul pe raza caruia persoana fizica

despre care faceti investigatia ar putea avea un litigiu

Atentie: *) In cazul in care persoana fizica are calitatea de parat (adica a fost chemat in judecata

de cineva) intr-un litigiu, acest litigiu ar trebui sa figureze, de regula, la o instanta din judetul in

care respectiva persoana isi are domiciliul.

**) Daca insa persoana fizica are calitatea de reclamant intr-un litigiu (adica este cea care a dat

in judecata pe cineva), respectivul litigiu ar putea figura pe rolul instantelor din orice judet, in

functie de locul unde, persoana chemata in judecata isi are domiciliul sau sediul social.

(iii) dupa ce ati selectat judetul, selectati cu mouse-ul, instanta pe rolul careia ar putea exista

litigiul

Atentie: Atunci cand nu aveti informatii cu privire la instanta pe rolul careia ar putea fi un

litigiu, nu va ramane decat sa verificati, prin incercare, fiecare instanta din judetul respectiv (de

regula sunt 2 – 3 judecatorii, un tribunal si, in unele cazuri o curte de apel)

(iv) dupa ce ati selectat o instanta, introduceti numele persoanei fizice cautate (preferabil

numai numele de familie) in criteriul de cautare „Parte”; in cazul in care apar mai multe

persoane, puteti diferentia persoana cautata de alte persoane cu acelasi nume de familie, dupa

prenumele sau.

Odata ce ati gasit un litigiu cu privire la o anumita persoana, puteti urmari evolutia acelui litigiu

pana la solutionarea sa finala, de-a lungul parcurgerii tuturor cailor de atac (apel, recurs).

Aceasta o puteti face folosind nr. de dosar identificat la prima instanta si introducandu-l in

motorul de cautare la instanta superioara (ex. judecatoria Turda – Tribunalul Cluj – Curtea de

Apel Cluj).

4. Cum afli informatii despre un dosar de insolventa folosind Buletinul Procedurilor de

Insolventa?

Cea mai importanta sursa oficiala de informatii cu privire procedurile de insolventa este

Buletinul Procedurilor de Insolventa. Acesta este o publicatie oficiala care se editeaza si se

difuzeaza in format electronic de catre Oficiul National al Registrului Comertului.



Pentru a verifica daca o firma este in insolventa, folosind Buletinul Procedurilor de Insolventa,

este necesar sa urmati urmatorii pasi:

(i) accesati pagina principala a Portalului ONRC – www.onrc.ro

(ii) creati-va, gratuit, un cont de utilizator

Pentru aceasta va trebui sa accesati link-ul „Creeaza un cont” aflat in partea dreapta-sus pe

pagina principala a Portalului ONRC.

(iii) accesati sectiunea „Persoane publicate in BPI” de pe pagina principala a Portalului ONRC

Aceasta sectiune se afla in partea centru-dreapta a paginii, in zona referitoare la Buletinul

Procedurilor de Insolventa. Dupa accesarea link-ului aferent vi se solicita inserarea numelui de

utilizator si a parolei aferente contului de utilizator creat la pasul (ii) de ma sus.

(iv) folositi criteriile de cautare a dosarelor

Dupa introducerea datelor de la pasul (iii) de mai sus, va aparea pe ecran o casuta in care puteti

sa introduceti numele firmei cautate, ca si criteriu de cautare.

Spre exemplu, daca introducem numele firmei Flanco International, in urma cautarii va aparea

dosarul de insolventa al acestei firme.

Dupa identificarea dosarului de insolventa (in cazul in care exista un asemenea dosar), puteti

accesa link-ul „Mai mult…” pentru a vedea informatii detalitate privind toate Buletinele de

insolventa in care au fost publicate informatii in legatura cu procedura respectiva. Mai departe,

daca doriti sa studiati informatiile publicate in Buletinele respective, va trebui sa cumparati

aceste Buletine de la ONRC sau sa va faceti un abonament.

In cazul in care, in urma cautarii, nu este identificat niciun dosar de insolventa, inseamna ca nu

exista niciun Buletin al insolventei in care sa se fi publicat vreo informatie cu privire la o

eventuala procedura de insolventa referitoare la firma respectiva.

Av. Coltuc Marius Vicentiu

www.coltuc.ro

Ghidul antreprenorului roman in 2015 av coltuc marius

Documents

Transcript of Ghidul antreprenorului roman in 2015 av coltuc marius