IOAN BÂCA

GHIDAJ TURISTIC

NOTE DE CURS

BISTRIȚA

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

EXTENSIA UNIVERSITARĂ BISTRIŢA

SPECIALIZAREA GEOGRAFIA TURISMULUI

GHIDAJ TURISTIC

NOTE DE CURS

BISTRIŢA 2012

UZ INTERN

INTRODUCERE

Prezentul curs se adresează studenţilor de la specializarea Geografia Turismului, anul II, dar şi celor care doresc să pătrundă în tainele ghidăriei turistice. Călătoria şi cunoaşterea unor locuri noi stau în firea omului. Dintotdeauna omul, mânat de o curiozitate organică, dar şi de necesităţi economice (procurarea hranei, resurselor, schimb de mărfuri), spirituale (cunoaştere, învăţare, relaxare, închinare, misiuni religioase) şi militare (apărare, cucerire, colonizare) a explorat lumea din jurul său. Şi în acest context, anumite persoane au dobândit abilitatea de a-i conduce pe ceilalţi pentru a junge în locurile propuse. Aşa au apărut ghizii, adică cei care-i ghidează pe însetaţii de cunoaştere. Ulterior, spre folosul călătorilor, au fost redactate sfaturi şi descrieri legate de itinerarul străbătut. Aşa s-au născut ghidurile de călătorie. De aici, mai departe, totul a intrat în vâltoarea vremurilor, iar ghidajul turistic şi ghidurile de turism au devenit componente complexe ale actului turistic. Pentru o mai bună înţelegere a problematicii, cursul este structurat pe trei părţi: a)ghidajul turistic (tourist guiding) şi ghidul de turism (tourist guide, guide tour, tour-manager); b)ghidul turistic (guide book); c)pregătirea teoretică a ghidului de turism (psihologia turiştilor, oferta turistică, serviciile turistice, semnalizare turistică, portofoliu, comunicare şi relaţii publice, modalităţi de plată, asigurările în turism). Scopul acestui demers este de a forma capacităţi şi abilităţi pentru a opera cu informaţia turistică în activitatea de îndrumare a consumatorilor de turism, indiferent de preocupările lor (relaxare, cultură, cură, aventură), de a asigura un cadru organizatoric adecvat desfăşurării diferitelor practici agrementale și de a sintetiza cunoștințele despre o anumită regiune cu potențial atractiv pentru a redacta ghiduri de călătorie necesare activităților de relaxare și petrecere a timpului liber.

PRECIZĂRI NOŢIONALE

A)Ghidajul turistic – operaţiune de ghidare, de îndrumare sau de cǎlǎuzire a unui grup de turişti, efectuatǎ de cǎtre o persoanǎ calificatǎ şi autorizatǎ, numitǎ ghid de turism, pe un anumit traseu sau în cadrul unui obiectiv atractiv (muzeu, complex architectural, staţiune).

B)Ghidul de turism

Ghidul de turism este persoana care conduce şi îndrumǎ un grup de turişti sau vizitatori, oferind explicaţiile necesare referitoare la locurile vizitate, şi care asigurǎ desfǎşurarea în cele mai bune condiţii a programului turistic contractat (H.G. 631 din 05/29/2003 modificatǎ şi completatǎ prin H.G. 305/2009 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism).

C)Ghidul turistic

a)Operǎ literarǎ care cuprinde informaţii diverse despre un loc sau despre un obiectiv turistic, menite sǎ ofere cunoştinţele necesare participanţilor la actul turistic, sǎ aducǎ lǎmuriri şi sǎ direcţioneze programul de agrement. b)Broşurǎ sau carte care cuprinde informaţii pentru orientarea într-o regiune, într-un oraş, într-un muzeu (DEXLR).

ISTORICUL GHIDAJULUI TURISTIC ȘI A GHIDURILOR DE TURISM

Ghidajul sau ghidǎria turisticǎ (tourist guiding) are o istorie îndelungatǎ care a mers în paralel cu dezvoltarea culturalǎ şi materialǎ a omenirii. În evoluţia acestei îndeletniciri pot fi separate cel puţin trei perioade mari dupǎ cum urmeazǎ: A)Perioada anticǎ

În această perioadă, grecii, romanii și egiptenii efectuau adesea cǎlǎtorii spre locurile cu bǎi curative, spre locurile de desfǎşurare a jocurilor sportive şi spre locurile cu conotaţii mitico-religioase. Este posibil ca în aceastǎ perioadǎ sǎ fi apǎrut preocuparea de a ghida grupurile de pelerini şi vizitatori spre destinaţiile turistice alese.

Pelerinajul, înțeles ca și călătorie privată sau colectivă spre un loc sacru, este o forma de cult și devoțională foarte răspândită în religiile antice, practicată ăi azi cu intensitate. Chiar dacă fiecare religie în parte prezinta diferențe importante în ceea ce privește timpul, modalitatea și semnificatia pelerinajului, idea de bază este comună și scoate in evidenta necesitatea de a vizita regiuni considerate ca fiind “locuite” de divinitate, sub diverse forme, obiecte sacre ale unor fondatori de religii, relicve ale sfinților și martirilor sau chiar unele locuri legate de evenimente particulare.

Se pare ca aceasta practică a pelerinajului local, destul de răspândită în lumea antică, are ca motiv principal distanța dintre localitatea în care locuiește pelerinul și popasul final. Acest element ne amintește de originea latină a termenului peregrinus, transmisă în multe limbi europene. Etimologic cuvântul se referă la cineva care se îndepărtează de propriul ținut și trăiește ca străin în alt loc. Uneori termenul de peregrinus era considerat ca și sinomim pentru cuvântul exilat. Începând chiar cu antichitatea, cuvântul latin suferă încet o transformare semantică în direcția actualei semnificații: călător spre locuri sfinte, cu scop devoțional. La această mutație semantică și-a adus contribuția și concepția prezentă în Vechiul și Noul Testament și, în special, în Epistola către Diognet (sec. II), potrivit căreia creștinul este un străin pe acest pământ, mereu în pelerinaj spre adevărata patrie cerească. În noua accepție, de călător spre locurile sfinte cu scop devoțional, termenul este atestat începand cu secolul al VII-lea, în patru reprezentații găsite pe pereții lăcașului Sf. Mihail din Gargano (Italia). În ceea ce privește practicarea pelerinajului înainte de creștinism, știm că vechii egipteni îl practicau în masă, spre exemplu deplasându-se spre localitatea Bubasti, după spusele lui Herodot. Indienii, din timpuri

stravechi ca și astăzi, se îndreptau spre râul sacru Gange, în timp ce japonezii aveau printre locurile preferate templul lui Amaterasu. În lumea clasică păgână pelerinajul nu avea numai un caracter devoțional, ci avea ca obiectiv și realizarea unor scopuri determinate, cum ar fi: de a obține răspunsuri de la oracole sau vindecări miraculoase; în Grecia centre de pelerinaj erau templele și mormintele eroilor, în epoca romană pelerinii se îndreptau spre sanctuarele unor divinități ca Zeus și Diana.

În consecință, în pelerinaj se întrunesc și coexistă motive de natură diversă, de la cele religioase la cele culturale și până la cele spirituale, psihologice, sociologice, topografice și economice, fapt care se va regăsi și în profilul viitorului consumator de turism. B)Perioada medievală

În perioada medievală pelerinajele continuă și chiar se diversifică,

deoarece creștinismul devine religie recunoscută la nivel european. Un moment crucial în istoria pelerinajului creștin îl reprezintă, fără îndoială, edictul de la Milan (313), prin care se recunoaște libertatea de cult a creștinilor și se schimbă statutul Bisericii în societatea epocii.

La vremea respectivă, precursorul ghidului turistic a fost periplul, adică un document de navigație, în care se enumerau porturile, reperele de pe țărm și distanțele aproximative, în sprijinul navigatorilor. Periplu este forma latină a cuvântului „periplous„ (περίπλοσς), din greaca veche, care înseamnă „a naviga în jurul„.

Ca exemplu, poate fi dat Periplul Mării Erythraea, scris în limba greacă în secolul I de către un călător din Alexandria numit Arrian, în care se precizează porturile de pe coastele Mării Roșii, distanțele aproximative, diferite repere de pe uscat, iar dincolo de Marea Roșie documentul descrie coastele Indiei până la fluviul Gange și coasta Africii numită Azania.

Alte peripluri sunt: Periplus Ponti Euxini, o descriere a rutelor comerciale de-a lungul coastelor Mării Negre, scris de Arrian la începutul secolului II, Massaliote Periplus, o descriere a rutelor comerciale de-a lungul coastelor Europei Atlantice, datând din secolul 6 î.e.n., Periplus de Pseudo-Scylax, redactat în secolul III î.e.n. sau Periplus de Scymnus de Chios, datat la aproximativ 110 î.e.n.

Fig.1-Harta lui Abraham Ortelius (1527-1598) pentru Periplus Maris Erythraei

(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:PeriplusAncientMap.jpg)

Fig.2-Locații, denumiri și rute în cadrul Periplului Erythraean (sursa http://en.wikipedia.org/wiki/

File:Map_of_the_Periplus_of_the_Erythraean_Sea.jpg)

În același scop ca și periplul a fost inițiat Itinerariul Roman. Acesta avea aspectul unei hărți rutiere, care cuprindea o listă de orașe, sate și alte stații, cursuri de apă, etc., cu distanțele dintre ele. Un astfel de document este Tabula Peutingeriană sau Itinerariul Antonine.

Fig.3-Fragment din Tabula Peutingeriana care cuprinde Dacia, Epirus, Macedonia, Dalmatia, Achaia, Sicily și Cyrenaica

(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Part_of_Tabula_Peutingeriana.jpg)

Un alt gen literar al epocii elenistice a fost „periegesis„ care însemna "progresul în jurul". Dionisie Periegetes sau Dionysius călătorul din Alexandria a fost autorul unei astfel de descrieri în versuri destinate celor care călătoreau în acea parte a Imperiului Roman din timpul lui Hadrian. Cel mai cunoscut ghid din Grecia antică este Pausanias, care descrie locuri, lucrări de arhitectură şi sculptură şi puncte vamale.

Odată cu ascensiunea creștinismului aceste lucrări au devenit foarte importante pentru pelerini. De asemenea, se adaugă lucrările redactate de către călătorii spre locurile sfinte. Un asemenea ghid aparține unei pelerine din Galia, numite Egeria, care a vizitat Țara Sfântă în secolul IV și lăsat o descriere detaliată a itinerarului urmat.

Egeria sau Aetheria (adesea numită Sylvia), a călătorit spre Ţara Sfântă între anii 381–384. Ea a scris despre călătoria ei într-o scrisoare

lungă adresată unui cerc de prietene. Această scrisoare este cunoscută ca Itinerarium Egeriae, Peregrinatio Aetheriae (Pelerinaj spre Aetheria) sau Peregrinatio ad Loca Sancta (Pelerinaj la ţinuturile Sfânt).

Partea de mijloc a scrisorii a supraviețuit și a fost copiată în Aretinus Codex, care a fost scris la Monte Cassino, în secolul al XI-lea, în timp ce începutul şi sfârşitul acesteia sunt pierdute. Acest Aretinus Codex a fost descoperit în 1884 de către savantul italian Gian Francesco Gamurrini, care a găsit manuscrisul într-o bibliotecă monastică din Arezzo. Egeria descrie călugări, locuri şi puncte geografice în călătoriile sale şi chiar detalii ale practicilor liturgice desfășurate de Biserica din Ierusalim.

În lucrarea sa Demonstratio evangelica, compusa intre 314 si 320, Eusebiu afirma, nu fără entuziasm, că toti credincioșii la Hristos veneau, din toate părțile pământului, în Cetatea Sfântă, însă nu ca înainte, doar sa admire frumusețea și practicarea cultului la templu, ci pentru a se ruga la muntele Maslinilor.

Numeroasele informatii ale lui Eusebiu in legatura cu pelerinajul crestin, demonstreaza un flux moderat de pelerini spre Ierusalim si alte locuri sfinte din Palestina, la jumatatea secolului al IV-lea.

Pelerinajul la Ierusalim, spre sfârșitul secolului al IV-lea devenise o realitate bogată și elevată spiritual, iar pe lângă persoanele care reprezentau “spuma” societății, întâlnim și meseriași, comercianți și chiar sclavi evadați, care intreprind pelerinaje la Locurile Sfinte.

O alta etapa importanta a pelerinajului in Tara Sfanta, il reprezinta Betleemul, iar în apropiere mai sunt amintite si alte locuri legate de evenimentele biblice cum ar fi Betania, Nazaretul, Cana, muntele Tabor, Naimul si Capernaumul. În acest context spiritual, este foarte probabil ca la vremea respectivă să fii existat călăuze pentru îndrumarea grupurilor de pelerini care se îndreptau spre locurile cu semnificație biblică. În Europa, în prima jumătate a secolului al XI-lea poate fi amintit Drumul lui Iacob (în galiciană Camiño de Santiago) străbătut de pelerini prin diferite țări ale Europei pentru a ajunge la mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela, Spania. In primul rând sub acest termen se înțelege „Camino Francés” care este un drum medieval principal ce leagă regiunea Pirineilor cu mormântul apostolului, traversând orașele Jaca, Pamplona, Estella, Santillana del Mar, Burgos și León. Un ghid al pelerinilor din secolul al XII-lea este în culegerea de manuscripte latină Liber Sancti Jacobi, unde sunt amintite 4 drumuri pe teritoriul Franței care se unesc la Munții Pirinei. In anii 1970-1980 are loc o reactivare a pelerinajului la mormântul lui Iacob, iar în anul 1993 drumul principal de pe terioriul Spaniei este declarat patrimoniu mondial UNESCO.

Embrioanele unor ghiduri de călătorie au existat în vechiul imperiu chinez şi persan, iar primul ghid se pare că a fost întocmit pe timpul lui Carol cel Mare al Franţei (742 – 814), care stabilise legături de prietenie cu califul Bagdadului Harud al Raşid. Ghidul cuprindea informaţii privind distanţele, vămile, hanurile, chiar date despre climă şi construcţii celebre.

Preocupările privind elaboarerea ghidurilor turistice se regăsesc și în secolul IX e.n când arabii redacteazǎ ghiduri pentru vânǎtori şi ghiduri pentru cǎlǎtorii aflaţi în cǎutarea artefactelor, monumentelor şi comorilor din Ţara Sfântǎ.

În perioada următoare, se menționează ghidul turistic întocmit la 1130 de cǎtre un cǎlugǎr francez numit Aimeri Picaud. În lumea medievalǎ cǎlǎtoriile spre locurile sfinte, spre lǎcaşurile de cult şi spre zonele cu frumuseţi ale naturii erau frecvente, de aceea, probabil, şi ghidajul turistic, în forma lui simplǎ era o activitate obişnuită. C)Perioada modernǎ Primul ghid din epoca modernǎ a fost întocmit de Mariana Starke şi se referea la trasee de cǎlǎtorie spre Franţa şi Italia. Alte ghiduri au fost elaborate de cǎtre Karl Baedeker în Germania şi John Murray în Anglia. Mariana Starke (1761/2-1838) a fost o scriitoare engleză care a scris un ghid turistic numit Călătorie în Italia între 1792 și 1798, foarte util pentru cei care doreau să viziteze Europa continentală. Karl Baedeker (1801–1859) a publicat în anul 1828 primul său ghid, Rheinreise von Mainz bis Köln (Călătorie pe Rin între Mainz și Koln). El a dat numele primei edituri pentru ghiduri de călătorie, numită simplu „Baedeker”(uneori termenul este folosit pentru lucrări similare din alte edituri, sau cu referire la orice fel de ghid). Ghidurile Baedeker, conţin introduceri importante, descrieri de clădiri, muzee și colecţii, etc., fiind elaborate de specialiştii şi sunt frecvent revizuite pentru a fi actualizate. Editura fondată de Karl Baedeker în 1827, s-a mutat în 1872 la Leipzig, iar controlul societății a fost preluat de către cel de-al treilea fiu al său Fritz Baedeker. În timpul acestuia a avut loc o explozie de ghiduri internaționale. Înainte de primul război mondial, ghidurile Baedeker au fost suficient de celebre pentru a genera conceptul de ”baedekering” pentru a desemna călătoria spre o țară sau ghidul redacta cu acest scop. În perioada aprilie-iunie 1942, Germania a lansat o serie de atacuri aeriene asupra unor orașe engleze, fapt care a avut o importanță mai mult istorică și pitorescă, decât strategică.

Fig.4-Ghidul turistic redactat de Mariana Starke la sfârșitul secolului XVIII (sursa http://www.tower.com/travels-in-italy-between-1792-1798-mariana-starke-

paperback/wapi/113941367)

Fig.5-Karl Baedeker (1801-1859) (sursa http://www.welt.de/reise/article4708573/Karl-Baedeker-Der-Mann-der-das-

Reisen-erfand.html)

Aceasă situație a fost numită "Baedeker Blitz" de britanici, crezându-se că orașele au fost vizate din cauza celor trei stele care li s-au acordat în ghidul destinat Marii Britanii (fig.6).

Fig.6-Coperta ediției din 1937 dedicată Marii Britanii (sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:BaedekerGB_1937.png)

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul nazist a comandat publicarea mai multe ghiduri de călătorie despre regiunile ocupate din Europa. Printre acestea se numără ghidurile de călătorie pentru Polonia și Alsacia. Compania Baedeker a fost distrusă într-un raid aerian, în decembrie 1943, dar nepotul lui Karl Baedeker a relansat societatea, reluând publicarea de ghiduri turistice după 1948. Editura s-a unit cu societatea de asigurări Allianz Grup în 1978, şi multe dintre ghidurile editate ulterior au fost numite "Baedeker Allianz-ghiduri de călătorie" (Baedeker Allianz Reiseführer). Cu toate acestea, din 2001, 64 de titluri în limba engleză şi 24 în franceză nu poartă logo-ul Allianz. Timp de 40 de ani, între 1878–1918, frații scoțieni James și Findlay Muirhead au publicat ghidurile Baedeker în limba engleză. James Muirhead (1853–1934) a început lucru pentru Baedeker în 1878, pregătind un ghid de călătorie la Londra. Findlay Muirhead (1860–1935), absolvent de la Universității din Edinburgh, a părăsit studiile din Leipzig în 1887 pentru a se alătura fratelui său la Baedeker. Timp de

aproape 30 ani frații Muirhead au fost responsabili pentru toate ghidurile Baedeker apărute în limba engleză, inclusiv pentru elaborarea ghidurilor din Marea Britanie, SUA şi Canada. După izbucnirea primului război mondial, frații Muirhead își pierd locul de muncă, dar în 1915 achiziționează Murray’s Handbooks de la editorul Edward Stanford. În același an au întemeiat propira lor companie, Muirhead's Guide-books Limited. John Murray al III-lea (1808-1892) (fig.7) lansează în anul 1836 primul ghid de călătorie pe continentul european (Handbook for Travellers on the Continent) (fig.8). Primul ghid Baedeker în limba engleză, The Rhine (Rinul), a fost publicat în comun de Baedeker şi Murray la 1861. Aceste ghiduri aveau să devină standarde pentru toți călătorii englezi din secolul al XIX-lea.

Fig.7-John Murray III (sursa http://www.flickr.com/photos/mando_gal/favorites/page14/?view=lg)

În anul 1917 un acord între Baedeker și editorul francez Hachette a permis co-publicarea în limbile engleză şi franceză de ghiduri turistice sub numele Blue Guides-Guides Blues (Ghiduri Albastre). Ghidurile Hachette preexistente, numite Ghiduri Joannes (Guides Joannes) aveau coperți albastre, iar ghidurile Baedeker aveau coperți roșii. Primul ghid albastru a fost Ghidul Albastru Londra şi împrejurimi sale (Blue Guide London and its Environs), editat de James și Findlay Muirhead (fig.9),

iar la 1918 a apărut Guide Bleu Londres et ses Environs. Relația dintre Hachette și Blue Guide s-a încheiat în 1933.

Fig.8-Ghidul turistic elaborat de John Murray la 1836 (sursa http://openlibrary.org/works/OL8563575W/ A_Handbook_for_Travellers_on_the_Continent)

Ghidurile Albastre (Blue Guides) reprezintă o serie de ghiduri de călătorie foarte detaliate şi autoritare care se concentrează aproape exclusiv pe artă, arhitectură și istorie. Ghidurile Albastre au fost achiziționate de către Ernest Benn Limited în 1931. Pentru seria din 1934 editor a fost Russell Muirhead (1896-1976), fiul lui Findlay Muirhead. Acesta s-a retras în 1963, rămânând un editor de consultanță până în 1965 când s-a încheiat relația familiei Muirhead cu seria. În 1963, Stuart Rossiter (1923-1982) a fost numit editor şi în 1967 apare primul ghid complilat a lui Rossiter, Ghidul Albastru Grecia. În 1971 apare Ghidul Albastru Roma şi împrejurimile sale, de Alta Macadam (fig.9). Alte ghiduri albastre pentru Italia au apărut ulterior,

pentru Sicilia (1975), nordul Italiei (1978), Florența (1982), Veneţia (1980), Toscana (1993) și Umbria (1993), toate frecvent actualizate şi reeditate. Alți autori pentru Ghidul Albastru au fost Ian Robertson (Spania, Portugalia, Irlanda, Austria, Elveția, Cipru, Franţa, & Paris și Verseilles), John Tomes (Scoţia, Ţara Galilor), Ian Ousby (Anglia), Paul Blanchard (Italia).

Fig.9-Coperți ale unor Ghiduri Albastre (sursa http://blueguides.com/tripjournal/blog/2011/06/25/blue-guide-literary-

companions-rome-london-venice/ http://blueguides.com/read/blue-guides/history-of-the-blue-guides/preface-to-blue-guide-london-1918/

http://blueguides.com/tripjournal/blog/2009/11/01/blue-guide-new-york/)

În 1982, W.W. Norton din New York a devenit co-editor în Statele Unite și vinde toate ghidurile albastre în această ţară. Doi ani mai târziu, Ghidurile Albastre au fost achiziționate de A & C Black Limited, iar mai târziu au fost achiziţionate de Bloomsbury Publishing Plc, care a editat și romanul Harry Potter, printre altele. În 2004, Somerset Books achiziționează Ghidurile Albastre și un an mai târziu a publicat primul titlu original, Ghidul Albastru Nordul Italiei. Somerset Books este o editură mică specializată pe ghiduri de călătorie, cu filiale la Londra și Budapesta. În 1999 a lansat seria de ghiduri Orașe Vizibile (Visible Cities) (fig.10).

Fig.10-Coperta colecției Orașe Vizibile (sursa http://blueguides.com/tripjournal/blog/2008/06/23/visible-cities-

budapest/)

Dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial se remarcǎ în domeniul ghidurilor turistice Eugene Fodor, un autor de articole de cǎlǎtorie maghiar, care emigrând în America a scris un ghid turistic despre Europa, şi Arthur Frommer, un soldat american stabilit în Europa, care dupǎ cǎlǎtoriile sale pe bǎtrânul continent, a redactat lucrarea “ Europa cu 5 dolari pe zi” în 1957.

Eugene Fodor (1905-1991) s-a născut în Ungaria, a copilărit în Cehoslovacia și a urmat școala în Anglia și Franța (fig.11), devenind un pionier al ghidurilor de călătorie. Primul săi ghid a fost „Pe Continent„ (On the Continent) și a apărut în 1936 (fig.12). Lucrarea s-a extins pentru a include și Marea Britanie, devenind "Europa 1938", când a fost publicată în Statele Unite. Volumul reprezintă cartea de vizită a lui Fodor, care a transmis cititorilor dragostea pentru călătorie, despre care spunea că nu trebuie intreprinsă doar pentru "atracţiile" unui teritoriu, ci șipentru întâlnirea cu popoarele lumii, cu ale căror obiceiuri şi trăsături generale sunt diferite de la un loc la altul. Acest ghid nu conține liste de hoteluri și atracții, ci informaţii despre oameni, locuri, cultură, precum și îndrumări practice. Acest lucru este subliniat de afirmația făcută de Fodor în introducerea ghidului său :”Roma nu conţine doar monumente magnifice, ci și italieni."

Fig.11- Eugene Fodor în 1986 la biroul său din Litchfield, Conn (sursa http://www.msnbc.msn.com/id/42215999/ns/travel-news/t/eugene-fodor-

feted-spy-who-loved-travel/)

Eugene Fodor a fondat seria de ghiduri turistice Fodor`s, care este cel mai mare distribuitor de informaţii de călătorie şi de turism în limba engleză, şi primul producător de ghiduri profesionale de călătorie (fig.13). Fodor Tourism şi Fodors.com sunt compartimente ale Random House, Inc.

Fig.12-Coperta ghidului omagial lansat de Eugene Fodor în 1936

(sursa http://www.goodreads.com/book/show/11303495-1936-on-the-continent)

Fig.13-Ghid turistic apărut la editura Fodor`s (sursa http://www.flowsa.com/portfolio/entry/fodors_guides1/)

Arthur Frommer (n. 1929) este un scriitor de călătorie, editor, avocat și fondator al seriei de ghiduri turistice Frommer's și al Arthur Frommer's Budget Travel (fig.14). El a publicat mai multe cărţi pentru călători cu buget limitat şi a fost, începând cu 1950, o autoritate în ceea ce privește călătoriile turistice cu buget. Cartea lui Frommer, ”Europa cu 5 dolari pe zi” scrisă în 1957, a schimbat modul în care americanii călătoresc, prevestind ghidurile Lonely Planet şi Rick Steves, pentru călătoriile cu buget conștient.

Fig.14-Arthur Frommer în anul 2007 (sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:ArthurFrommer.jpg)

Frommer s-a născut în Jefferson City, Missouri, dintr-o mamă poloneză și un tată austriac. S-a mutat în Brooklyn, New York când el avea 14 ani. A absolvit Universitatea din New York în 1950, cu diplomă în ştiinţe politice, şi a absolvit cu onoruri Yale Law School, unde a fost editor al Yale Law Journal. Frommer a fost înrolat în Armata Statelor Unite în timpul războiul coreean, dar a fost postat în Europa (fig.15).

Fig.15-Arthur Frommer în timpul stagiului militar din Europa (sursa http://www.malgre-nous.eu/spip.php?article2104&lang=fr)

În timp ce era soldat în Germaia, el a scris și a publicat în 1955, pe cont propriu, un ghid numit ”The GI's Guide to Traveling In Europe”. Acesta a fost bine vândut, iar în 1957 Frommer a revenit cu varianta civilă intitulată ”Europe on 5 Dollars a Day”, care acoperea majoritatea destinațiilor urbane. Deși după război a îmbrățișat avocatura, el a continuat să călătorească și să scrie. Primele ghiduri au inclus Europa, New York, Mexic, Caraibe şi Los Angeles-San Francisco-Las Vegas, ajungându-se în decursul anilor la peste 350 de titluri (fig.16). În 1961, Frommer a fondat agenția tour-operatoare ”$5-a-Day Tours, Inc.” El a renunțat la avocatură în 1962 pentru a-și continua activitatea în domeniul călătoriilor ”Arthur Frommer International, Inc.”, al cărui preşedinte a fost până în 1981. În 1969, Frommer construit primul hotel în Amsterdam, în Noorderstreet, cunoscut astăzi ca Hotel Mercure Amsterdam Arthur Frommer (parte a grupului Accor). Frommer a vândut afacerea cu ghiduri turistice editurii Simon & Schuster, în 1977. După mai multe vânzări ulterioare, seria Frommer's a fost cumpărată de John Wiley & Sons, în 2001. El deține rolul de consultant cu Wiley în cadrul liniei de ghiduri de călătorie Frommer's, având timp și pentru alte proiecte. Frommer a rămas fidel ideii de buget

redus, alternative de călătorie şi de asistență juridică în călătorie. În anii 1980, el a publicat Frommer's New World of Travel, care a susţinut stilurile alternative de vacanță, și a fondat revista Travel Budget. El scrie de două ori săptămânal un articol de călătorie care apare în peste 60 de ziare din SUA, şi a creat recent revista proprie de cumpărături numită Arthur Frommer's Smart Shopping.

Fig.16-Ghid de călătorie apărut în seria Frommer`s (sursa http://www.travelmuse.com/reviews/book-review/family-travel-guidebooks)

În ultimele decenii au apǎrut o mulţime de ghiduri turistice printre care “Let’s go”, “Lonely Planet”, “Insight Guides” sau “Rough Guides.” Odatǎ cu dezvoltarea informaticii şi a internetului ghidurile turistice au îmbrǎcat formǎ digitalǎ putând fi accesate sau downlodate de cǎtre oricine (ex.Lonely Planet, Frommers, Your City Handbook, Schmap,

Ulysses). De asemenea existǎ şi ghiduri interactive, cum ar fi: Trip Advisor, Wiki Travel, CityLeaves ,World 66 sau Traveller Point, care invitǎ pe cǎlǎtori sǎ îşi împǎrtǎşeascǎ experienţele şi sǎ adauge noi informaţii ghidurilor. Let's Go cuprinde o serie de ghiduri renumite de călătorie, scrise și editate în întregime de către studenţi (fig.17). Prima dintre seriile care vizează turismul de tip backpacker, Let's Go promovează călătoriile studențești, dar vizează și pe cei tineri sufletește. Editura Let's Go a fost fondată în 1960 și are sediul central în Cambridge, Massachusetts.

Fig.17-Coperta unui ghid de călătorie Let`s Go (sursa http://www.iappfind.com/app/482996699)

Inițial, ghidul Let's Go a fost un pamflet de 25 de pagini realizat de un student din anul întâi de la Harvard pe nume Oliver Koppell şi înmânat pe zboruri charter studenților din Europa. Ghidul profesional publicat prima a fost redactat în în 1961. Prima ediţie include sfaturi pentru cei care vor să călătorească din Europa spre Asia cu doar patru

cenţi: prin folosirea feribotului peste Bosfor, care separă partea europeană de partea asiatică a orașului Istanbul din Turcia. În 1996, compania Let's Go a lansat site-ul său, www.letsgo.com, publicând în continuare 22 titluri şi o nouă linie de ghiduri mini-hartă. De asemenea, Let's Go s-a extins dincolo Europa şi America de Nord, piețele sale tradiționale, spre Africa, Asia, America de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Producția de ghiduri a compania este extrem de dinamică : 30 titluri în 2000, 33 titluri în 2001, 37 titluri în 2002, 41 titluri în 2003, 45 titluri în 2004 şi 48 titluri în 2005. Lonely Planet este cea mai mare editură pentru ghiduri de călătorie din lume. Compania este deţinută de BBC Worldwide, care a cumpărat o cotă de 75% de la fondatorii Maureen şi Tony Wheeler în 2007 şi îm final 25% în februarie 2011. Iniţial numită Lonely Planet Publishing, compania și-a schimbat numele în Lonely Planet în iulie 2009, pentru a reflecta deschiderea sa spre industria de călătorie şi accentul pus pe produsele digitale (fig.18).

Fig.18-Coperta unui ghid marca Lonely Planet (sursa http://www.st-christophers.co.uk/backpacker-resources/travel-books/top-5-

books-february-2008)

După ghidurile Let's Go, ghidurile Lonely Planet au fost în anul 2010 printre primele din seria de cărţi de călătorie care vizează turismul de tip backpackers şi de tip low-cost. Această editură își publică

ghidurile în 8 limbi, dispune de programe TV, are o revistă, aplicații pe telefonul mobil și site-uri Web. Lonely Planet are, de asemenea, propria companie de producţie de televiziune, care a produs numeroase seriale, cum ar fi: Lonely Planet Six Degrees, Vintage Sport Travel, Going Bush, Vintage New Zealand, Bluelist Australia şi Lonely Planet: Roads Less Travelled. Lonely Planet își are sediul în Footscray, o suburbie din Melbourne, Australia, cu birouri afiliate în Londra şi Oakland, California. Compania Rough Guides editează ghiduri de călătorie pentru mai mult de 200 de destinaţii, distribuite la nivel mondial prin intermediul grupului Penguin (fig.19). Seria a început în 1982 cu Rough Guide Grecia, o carte concepută de Mark Ellingham, care a fost nemulţumit de discrepanța dintre bugetele studențești reduse și greutatea tomurilor culturale.

Fig.19-Coperta unui ghid din seria Rough Guides (sursa http://www.penguin.com.au/products/9781848360730/rough-guide-

australia)

Inițial, seria a avut drept scop turismul de tip backpackers cu buget redus, în anii 90 a încorporat și recomandări mai scumpe și fotografii

color, iar în acest moment este comercializată pentru toate bugetele. De asemenea, o mare parte din cărţile de călătorie sunt disponibile online. Sloganul de ghiduri marca Rough Guides este : Petreceți-vă cea mai mare parte a timpului pe Pământ (Make the Most of Your Time on Earth). Cele mai multe titluri de la începutul seriei au fost scrise sau editate de John Fisher, Jack Holland şi Martin Dunford, care, împreună cu Mark Ellingham, au fost co-fondatorii şi proprietarii de companiei Rough Guides. În 1995, ei au negociat vânzarea seriei către pentru Penguin Books, proces care a fost finalizată în 2002. În 1994, pentru prima dată compania Rough Gudes e editat cărți cu muzica lumii și muzică clasică. Succesul acestor titluri a încurajat expansiunea acestor ghiduri și în alte zone de publicare pentru a acoperi o gamă variată de preferințe și subiecte (film, literatura, artă popular, etică de viaţă, Internet, muzică populară, rock, hip-hop, jazz, e-Bay, blogging-ul şi iPod-uri). Insight Guides reprezintă o corporaţie din Londra care creează ghiduri de călătorie și hărți pentru uz comercial. De asemenea, produce și globuri geografice. Insight Guides a fost fondată de Hans Johannes Hofer. Insight Guides se remarcă prin tehnica de fuziune dintre fotografiile pline de culoare și eseurile scrise de experţi locali (fig.20).

Fig.20-Coperta unui ghid de călătorie din seria Insight Guides (sursa http://interestingworld.info/Literature.htm)

Ideea din spatele unui astfel de concept nu este numai de a oferi cititorilor informații fiabile şi practice, dar și o înţelegere reală a istoriei şi culturii destinațiilor turistice. Prima carte a lui Hofer, publicată în 1970, s-a referit la insula Bali, şi a fost finanţată de către un hotel local de acolo. Ulterior imperiul său publicitar s-a extins, ajungând la peste 400 ghiduri și peste 100 de destinaţii. La sfârşitul anilor 1990, el a vândut partea sa din societatea firmei Langenscheidt KG

În ceea ce privește ghidurile montane, trebuie să-l amintim pe William Arthur Poucher (1891–1988), cunoscut ca Walter, deoarece el și-a luat această poreclă în timpul serviciului militar (fig.21). A fost unul dintre fotografii montani britanici și autor de ghiduri din timpul și după cel de-al II-lea Război Mondial. El personal a explorat şi fotografiat toate rutele descrise în ghidurile sale montane, astfel încât utilizatorii poate fi liniștiți în ceea ce privește corectitudinea informațiilor. Ghidurile lui s-au bazat pe cărţile anterioare, care acoperă cele mai multe dintre regiunile muntoase din Marea Britanie, dar exclud munții cu rute mai puțin populare, cum ar fi Berwyns, şi munții cu restricții, cum ar fi Black Mountains și Brecon Beacons. W.A. Poucher a fost, de asemenea, cercetător principal specializat în chimia cosmetică de parfumuri şi săpun.

Fig.21-W.A.Poucher-autor de ghiduri montane (sursa http://1000fragrances.blogspot.com/2009/01/william-poucher.html)

Poucher a folosit aceste volume preexistente ca bază pentru ghidurile sale de buzunar pentru regiunile montane selectate, adăugând instrucțiuni pentru rutele spre majoritatea vârfurilor menționate. O inovație în domeniul ascensiunilor montane introdusă de Poucher este desenarea traseului pe fotografia obiectivului, pentru a fi mai ușor de găsit de către alpiniști. El îi sfătuiește pe drumeți să fie atenți la anumite repere din teren pentru aflarea traseului, cum ar fi : megaliți, formațiuni stâncoase, așezări, cascade, etc. De asemenea, face referiri și la echipamentul neceasr în ascensiuni :haine viu colorate pentru vizibilitate, haine groase împotriva frigului, cagule, rucsac, bocanci, piolet, hartă, alimente, etc. El descrie abilităţile necesare, cum ar fi : orientarea după hartă, prevenirea accidentelor, măsuri de precauție pentru a contracara hipotermia, orientarea pe timp cețos, ploaie și zăpadă. Fiecare dintre ghidurile sale include o listă de vârfuri principale, detalii despre oraşe şi sate, informații despre punctele de acces spre trasee, hărți și fotografii. Ghidurile lui Poucher se referă la arealele montane din Marea Britanie, cum ar fi: The Welsh Peaks (1962),The Scottish Peaks (1965), The Lakeland Peaks (1960), The Peak and Pennines (1966), The Magic of Skye (1980) (fig.22). Poucher a creat și o serie de cărţi pentru masa de cafea (coffee table book), cu coperți tari, pentru a fi consultate în timpul ritualului. Acestea includ ghiduri de călătorie pentru West Country, Scoția, Irlanda şi Ţara Galilor.

Fig.22-Ghiduri montane redactate de A.W.Poucher (sursa http://books.google.ro/books?id=We3aWqPA6v0

C&hl=ro&source=gbs_similarbooks)

În România activitatea turisticǎ debuteazǎ la începutul secolului XIX, iar în evoluţia ghidǎriei şi a ghidurilor turistice pot fi subliniate urmǎtoarele repere cronologice: -la începutul secolului XIX sunt menționate numeroase activități de turism montan în arealul munților Ceahlău și Bucegi ; -în 1838, sunt consemnate o serie de drumeţii ale lui Gheorghe Asachi, cel care va publica şi o lucrare, considerată drept primul ghid turistic montan românesc;

-înainte însă ca prima asociaţie de turism românească să ia fiinţă, sunt semnalate grupări neoficiale de turişti, cea mai remarcabilă fiind trinitatea, existentă în 1869, formată din pictorul Nicolae Grigorescu, chimistul Alfred Bernath şi naturalistul Dimitrie Greceanu; -la data de 28 iulie 1872, oficialităţile aprobă înfiinţarea primului club turistic din România, Siebenburgischer Alpenverein, Clubul alpin al Transilvaniei, cu sediul în Braşov şi care a funcţionat până în 1881, adunând peste 1600 de persoane; -din iunie 1875 este semnalată o altă asociaţie îndreptată spre turism, numită “Societatea geografilor”, cu sediul în Bucureşti, iar până la sfârşitul secolului mai apar încă o serie de asociaţii turistice: „Cercul ecscursioniştilor din Bucureşti”, în 1 ianuarie 1891 şi, în 11 martie 1893, “Societatea carpatină «Sinaia»”;această asociaţie îşi propunea construirea de adăposturi montane, poteci de acces, dar şi realizarea unei biblioteci şi a unui muzeu al Bucegilor; -înaintea lor însă, la iniţiativa unor magistraţi, profesori, medici şi geografi din Sibiu, a luat fiinţă, la data de 28 noiembrie 1880, cea mai importantă asociaţie turistică: Siebenbürgischen Karpathenverein, cunosucută sub iniţialele S.K.V., adică „Societatea carpatină ardeleană a turiştilor” şi a cărei prim preşedinte a fost Karl Conradt;organizaţia, care va funcţiona fără întrerupere până în 1944, se va extinde repede şi va avea filiale şi membri, în: Giurgiu, Bucureşti, Bistriţa, Năsăud, Rodna, Braşov, Reghin, Făgăraş, dar şi la Viena, Frankfurt şi Londra; -„Societatea carpatină ardeleană” va construi peste 50 de cabane şi va amenaja şi marca, mii de kilometri de poteci. Asociaţia va edita, între 1881 şi 1944, Anuarul S.K.V., o tipăritură remarcabilă, de tip enciclopedic, în care au fost prezentate rezultatele cercetărilor montane, descrieri de trasee şi hărţi; -în 1902, apare la Iaşi, „Societatea de Gimnastică, Sport şi Muzică” pe temelia unei prestigioase tradiţii de drumeţie moldavă; principalul obiect de activitate al acesteia l-a constituit masivul Ceahlău, acolo unde a fost construit un adăpost montan în 1908, pe locul actualei cabane Dochia; asociaţia publică, în 1932, primul ghid turistic consacrat masivului şi în 1936, o hartă a Ceahlăului; tot această asociaţie a instituit

aici, „Ziua Muntelui” – o serbare valabilă şi astăzi, în fiecare zi de 6 august; -la un an după ieşeni, în data de 24 ianuarie 1903, la Bucureşti lua fiinţă „Societatea Turiştilor din România”, la iniţiativa lui Ludovic Mrazec şi Alexandru Tzigara-Samurcaş; comitetul de conducere a acestei noi asociaţii turistice număra, printre alţii, pe: biologul Grigore Antipa, geograful Simion Mehedinţi, doctorul Ioan Cantacuzino, chimistul Constantin Istrati, geologul Munteanu Murgoci, matematicianul Traian Lalescu, scriitorul Alexandru Vlahuţă şi doctorul Alecu Urechia; asociaţia a organizat numeroase drumeţii şi chiar a construit, în cei 16 ani de activitate, două cabane: una în Piatra Craiului, inaugurată la 8 iunie 1908 şi una sub Negoiu, inaugurată la data de 18 august 1908; realizarea cea mai remarcabilă va rămâne însă elaborarea „Anuarului S.T.R.”, care va rivaliza cu cel al S.K.V.-ului, conţinând informaţii variate, enciclopedice, descrieri de natură, itinerare şi note de călătorie; -în 1920 este creată la Sinaia asociaţia Hanul Drumeţilor, transformatǎ ulterior în Touring Clubul Românie, având drept scop „cultural, educativ, moral patriotic şi sportiv, o asociaţie pentru răspândirea turismului şi crearea de parcuri naţionale în România.”; actul ei de naştere este semnat la 25 decembrie 1920, iar principalul animator a fost Bucura Dumbravă, autoarea interesantei lucrări „Cartea munţilor”, un îndemn spre drumeţie şi educaţie montană. Acestei lucrări i se vor adăuga şi altele, semnate de Mihai Haret;

-datorită ambiţiilor crescute, această asociaţie se va transforma, la 10 iunie 1925, în „Turing-Clubul României” , asociaţie recunoscută oficial de autorităţi la data de 2 aprilie 1926; organizaţia a funcţionat până în 1948, perioadă în care a dinamizat mişcarea turistică din ţară şi a avut o serie de performanţe demne de reţinut: mărirea şi înzestrarea Casei Peştera (1925), terminarea construcţiei Casei Omul (1926), construirea Casei Piscul Câinelui (1929), construirea Casei Suru (1939), dar şi repararea şi marcarea potecilor de munte, propagarea cunoştinţelor pentru protecţia naturii precum şi organizarea de excursii; sub egida T.C.R., au apărut mai multe titluri consacrate Munţilor Carpaţi: „Le massif de Bucegi” a lui Mihai Haret (1931), „Tăul Roşu” de Valeriu Puşcariu (1934), „Case de adăpost şi drumuri marcate” având drept coautori pe Emil Ţeposu şi Valeriu Puşcariu (1942), „Valea Arieşului” a lui Vasile Rusu (1947), precum şi mai multe hărţi ale munţilor din jurul Braşovului; Turing Clubul va sta la baza Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”, de după cel de al doilea război mondial;

-până atunci însă sunt semnalate încă o serie de asociaţii turistice cu rezonanţă; prima este „Frăţia munteană”, înfiinţată în 1920, la Cluj, de Emil Racoviţă, cu scopul cercetării şi cunoaşterii Munţilor Apuseni;

-în vestul ţării, sunt semnalate asociaţiile „La drum“, apărută la Arad în 1924 precum şi „Clubul Turistic Bănăţean”, cu sediul la Caransebeş; aceasta din urmă, născută la data de 16 martie 1935, având drept scop declarat acela de a proteja natura, de a dezvolta turismul şi alpinismul, de a promova cercetarea geografică, istorică, etnografică şi geologică a Munţilor Banatului, va avea şi o iniţiativă extrem de originală, aceia de a realiza un monument al turismului; acest monument unic în felul său, a fost dezvelit în vara anului 1936, în zona „Şapte izvoare”, la altitudinea de 800 de metri, lângă comuna Ruşchiţa Montană; pe el sunt gravate cuvintele:

„Turistule, ajuns sub poala pădurii, Aruncă necazul şi patima urii, Încearcă să prinzi din legile firii Scânteia divină, virtutea iubirii”.

-tot între cele două războaie mondiale, mai sunt semnalate o serie de asociaţii, care au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea turismului românesc; între acestea se remarcă: „Prietenii naturii”, imediat după primul război mondial, „Clubul Alpin Român” (Bucureşti;1934), „Asociaţia Drumeţilor din Munţii Iubiţi ai României”, cunoscută sub iniţialele „ADMIR” şi ale cărei baze s-au pus în 1929, la cabana Padina din Bucegi; au mai fost apoi „Asociaţia România Pitorească” (Bucureşti;1930) şi „Hai la Drum” (Bucureşti; 1939);

-în 1934 se constituie Federaţia Societăţilor de Turism din România, iar până în 1948, pe teritoriul României, sunt semnalate un total de 42 de asociaţii şi cluburi de turism;. Toate acestea au fost premise pentru dezvoltarea ghidajului turistic şi al ghidurilor turistice care sunt elaborate într-o manieră sistematică începând cu anii ’60 ai secolului XX, fiind mai numeroase în deceniile 7 şi 8. Menţionǎm astfel ghidurile turistice ale judeţelor României, ghidurile unităţilor montane din colecţia Munţii Noştrii, ghidurile din colecţia Monografii Montane, ghidurile staţiunilor turistice din colecţia Mic Îndreptar Turistic (Editura Sport-Turism), etc. În perioada actualǎ, când activitățile de relaxare și petrecere a timpului liber cunosc o creștere în intensitate, s-au reeditat o serie de ghiduri şi s-au redactat unele noi la o calitate superioarǎ şi în ediţii bilingve. În acest context, în ultimul deceniu au apărut la Editura Vremea, în colecţia În Jurul Lumii, ghidurile unor ţări şi oraşe turistice (Turcia, Austria, Franţa, etc., Praga, Viena, Londra, Budapesta, etc.), în anul 2010 Editura Adevărul Holding a lansat pe piaţă în colecţia National Geographic Traveler ghidurile mai multor ţări cu potenţial turistic, iar editura Litera a scos pe piață în colecția Ghiduri Turistice Vizuale Top 10, numeroase ghiduri destinate unor țări și orașe.

GHIDUL TURISTIC (Guide book)

I.Tipuri de ghiduri turistice

Tipologia ghidurilor turistice se bazeazǎ pe urmǎtoarele criterii: A) Criteriul taxonomiei unitǎţilor turistice funcţionale: 1)Ghiduri de nivel continental, care oferǎ informaţii despre reţeaua principalelor tour-operatori, hǎrţi turistice generale şi obiective turistice emblematice. 2)Ghiduri de nivel naţional, care ofera informaţii privind principalele regiuni turistice, programe de traseu şi obiective specifice statului respectiv (ex. ghidurile apărute la editurile Vremea sau Adevărul Holding). 3)Ghiduri de nivel regional, care conţin informaţii detaliate privind oferta turisticǎ a unei regiuni abordate-obiective, infrastructurǎ, material cartografic (ex. ghidurile unităţilor montane din România apărute în colecţiile Munţii Noştri şi Monografii Montane) 4)Ghiduri turistice zonale sau de traseu, care oferǎ informaţii pentru un areal mai restrâns, pe criteriul diversitǎţii ofertei şi al omogenitǎţii. 5)Ghiduri de localitǎţi sau staţiuni turistice, care cuprind informaţii despre oferta turisticǎ din cadrul unor localitǎţi sau staţiuni turistice (ex. ghidurile apărute în colecţia Mic Îndreptar Turistic). 6)Ghiduri ale unor obiective turistice antropice (mǎnǎstiri, muzee, biserici, monumente istorice, etc) şi naturale (peşteri, cascade, rezervaţii naturale, etc.). B)Criteriul activitǎţilor turistice dominante : 1)Ghiduri ale bazelor de agrement şi cazare care oferǎ informaţii referitoare la spaţiile de agreement (terenuri de sport, bazine de înot, cazinouri, parcuri de distracţie etc.) şi la baza de cazare şi alimentaţie publicǎ (profil, grad de confort, capacitate) dintr-o anumita regiune turisticǎ. 2)Ghiduri ale turismului de tratament şi de refacere psihicǎ şi fizicǎ, ce includ reţeaua staţiunilor şi stabilimentelor balneoclimaterice, gama de afecţiuni tratate, compoziţia chimicǎ a apelor

termale şi minerale, elementele curative ale climatului, tratamentele aflate la dispoziţia consumatorului. 3)Ghiduri ale obiectivelor culturale (festivaluri, muzee, catedrale, etc). C)Criteriul specializǎrii turiştilor: 1)Ghiduri pentru turismul de masǎ, care oferǎ informaţii generale şi accesibile unei palete largi de turişti (geografie, istorie, trasee turistice, cazare, alimentaţie, agrement). 2)Ghiduri pentru turismul de nişǎ, care oferǎ informaţii specializate turiştilor interesaţi de anumite aspecte din naturǎ sau din cultura tradiţionalǎ (alpinişti, speologi, personae interesate de biodiversitate, de antropologie, de diferite geomorfosituri, de gastronomie, etc). D)Criteriul complexității: 1)Ghiduri exhaustive, care conțin foarte multe informații din domenii variate (istorie, cultură, gastronomie, evenimente, obiective și trasee turistice). 2)Ghiduri de buzunar (handbook), care conțin doar informații strict necesare pentru orientarea turistului la destinație. 3)Ghiduri-hărți (map guide), care se prezintă sub forma unei hărți, însoțite de un text sintetic, pe care sunt trecute trasee turistice, rute stradale, obiective importante, etc. II. Întocmirea ghidurilor turistice A)Statutul ghidului turistic Ghidul turistic este o lucrare literarǎ în care textul are un rol egal cu cel al materialelor foto, fiind aşadar opera artistului fotograf şi a scriitorului, scopul sǎu fiind acela de a ajuta turistul sǎ descopere o ţarǎ, o regiune, o zonǎ sau o localitate. B)Cerinţe generale privind conţinutul ghidurilor turistice -prezentarea obiectivǎ a informaţiei fǎrǎ exagerǎrile specifice reclamelor turistice; -gradul de detaliere a informaţiilor prezentate trebuie sa se situeze mult peste al celorlalte materiale publicitare cu caracter turistic; -orientarea cǎtre informaţiile utile, menite sǎ confere siguranţǎ potenţialului turist şi sǎ elimine din posibilele erori în derularea activitǎţii turistice (obiceiuri locale, accesibilitate, duratǎ, distanţe, etc.);

- întregirea textului cu hǎrţi, planuri, fotografii, schiţe elocvente şi uşor de citit, într-o proporţie adecvatǎ; - introducerea şi actualizarea datelor privind serviciile turistice. C)Principiile elaborǎrii ghidurilor turistice ca materiale publicitare: 1)Modificarea în sens pozitiv a imaginii pe care o are turistul potenţial despre un anumit obiectiv turistic; 2)Evidenţierea elementelor cu caracter de unicitate şi specialitate; 3)Imaginile create în proiecţiile mentale ale indivizilor, prin parcurgerea informaţiilor din ghidul turistic, trebuie sǎ fie intense şi sǎ-şi pǎstreze atractivitatea în timp; 4)Exprimarea trebuie sǎ se debaraseze într-o mare mǎsurǎ de clişeele convenţionale; 5)Oferta naturalǎ, culturalǎ şi socialǎ prezentatǎ în cadrul ghidului trebuie completatǎ cu informaţiile precise privind cheltuielile cǎlatoriei; 6)Dorinţa de nou şi de diferit a omului trebuie convertitǎ în informaţii publicitare ( alte peisaje, alte culturi, alte obiceiuri decât cele cu care este obişnuit clientul); 7)În mesajele incluse în materialul publicitar trebuie prezentate elemente frapante, pentru stimularea unei modalitǎţi eficiente de transmitere a mesajului publicitar, şi anume comunicarea verbalǎ; 8)Se va pune accent pe diversitatea ofertei turistice şi se va sugera imaginea unui produs turistic bogat în atracţii; 9)Orientarea ghidului spe evitarea aspectelor negative; 10)Materialul publicitar trebuie întocmit în vederea derulǎrii unui sejur cât mai îndelungat; 11)Trebuie corelate atracţiile extrasezoniere cu tarifele scǎzute din aceastǎ perioadǎ, pentru a mǎri sezonul turistic şi a lǎrgi piaţa vizitatorilor. D) Motivaţii ale deplasǎrilor cu scop turistic reflectate în ghidul turistic: Pentru a deveni atractive, ghidurile turistice trebuie sǎ fie adaptate la profilul psihologic al turiştilor şi la motivaţiile de cǎlatorie ale acestora, dintre care menţionǎm: -surprinderea modului de viaţǎ al oamenilor; -elemente inedite; -curiozitǎţi şi experimentarea unor situaţii aparte; -informare şi înţelegerea unei realitǎţi la faţa locului; -participarea la manifestǎri interesante;

-fuga de rutina cotidianǎ; -petrecerea timpului liber într-un mod agreabil; -practicarea unor sporturi; -vizitarea unor situri cu semnificaţie istoricǎ şi culturalǎ importante.

E)Conţinutul în mesaje publicitare a ghidurilor turistice

trebuie sǎ ţinǎ cont de alegerea unei axe psihologice sau a unui element motor care sǎ genereze stimularea unei motivaţii şi diminuarea unor frâne (inhibiţii legate de anumite motivaţii, temeri legate de un anumit produs, temeri legate de preţuri, de siguranţa turistului, etc.).

F)Întocmirea textului publicitar: a)Caracteristicile textului: -sǎ fie memorizabil; -sǎ fie dinamizant; -sǎ fie clar; -sǎ fie redactat într-un stil atractiv. b)Elementele literare urmǎrite: 1)vocabularul trebuie sǎ conţinǎ: -cuvinte încǎrcate cu semnificaţii (substantive, adjective, calificative etc.); -cuvinte utile pentru punerea în valoare a celor dintâi (prepoziţii, comparaţii, adverbe); -cuvinte – forţǎ cu o puternicǎ încǎrcǎturǎ emoţionalǎ; -transmiterea şi fixarea mesajelor; -rigoare ştiinţificǎ; -utilizarea unor termeni tehnici explicaţi prin note de subsol; -proporria dintre verbe şi substantive conferǎ textului caracter dinamic, prin urmare trebuie ales raportul adecvat pentru porţiunile de text care cuprind descrieri (substantive, adjective, attribute, complemente) şi acţiuni (verbe). 2)imaginile şi tehnicile de stimulare a imaginaţiei: -metafora; -comparaţia; -analogia; -personificarea; -hiperbola. 3)sintaxa, care necesitǎ folosirea frazelor exclamative (titluri), enunţiative (text), interogative (titluri) şi adresarea impersonala şi indirectǎ; 4)ilustrarea graficǎ trebuie sǎ cuprindǎ fotografii artistice, schiţe elocvente, desene şi trebuie sǎ asigure limpezimea înţelegerii, memorabilitate şi credibilitate.

III.Rolul şi importanţa ghidurilor turistice Ghidurile turistice sunt un accesoriu care nu trebuie sǎ lipseascǎ din bagajul unui turist deoarece: oferǎ informaţii, motiveazǎ cǎlǎtoria, ajutǎ orientarea şi deplasarea cǎlǎtorilor, faciliteazǎ înţelegerea unor locuri sub aspect geografic, istoric, cultural şi economic, educă. Ghidurile turistice sunt adevărate manuale pentru cei care doresc să pătrundă în universul călătoriilor și a locurilor noi. Vizitarea unei regiuni sau a unui obiectiv turistic fără a consulta în prealabil sau pe parcurs un ghid turistic este în mare parte sortită eșecului, deoarece turistul va omite multe elemente atractive și va fi pus în dificultate în legătură cu orientarea pe traseu.

GHIDUL DE TURISM (Tourist guide, Guide tour, Tour-manager)

I.Definiţii: A ghida însemnǎ a arǎta ceva cuiva, a conduce pe cineva spre o anumitǎ destinaţie, a organiza şi direcţiona evenimentele. Un ghid de turism (tourist guide) sau un ghid de tur (tour guide) acordǎ asistenţǎ, informaţii şi interpretǎri cultural–istorice turiştilor, persoanelor care organizeazǎ tururi, clienţilor individuali, stabilimentelor educaţionale şi siturilor istorico – religioase. Comisia Europeanǎ pentru Standarde considerǎ cǎ ghidul de turism este persoana care ghideazǎ vizitatorii în limba pe care aceştia o aleg, şi interpreteazǎ moştenirea culturalǎ şi naturalǎ a unui areal, în baza unei calificǎri recunoscute de autoritǎţile în domeniu. De asemenea C.E.S introduce şi termenul de tour–manager, care este persoana ce conduce şi supravegheazǎ un itinerariu în numele tour–operatorului, asigurându-se cǎ programul se desfǎşoarǎ aşa cum este prevǎzut în documentaţia operatorului de turism şi este vândut clienţilor, acordând informaţii practice. În Europa, ghizii de turism sunt reprezentaţi de către Federaţia Europeană a

Asociaţiilor Ghizilor de turism (EFTGA), iar la nivel mondial de către Federaţia

Mondială a Asociaţiilor Ghizilor de turism (WFTGA). În concluzie, ghidul de turism este persoana care în baza certificatului de calificare şi a atestatului de ghid poate asigura desfǎşurarea în bune condiţii a programelor turistice. II.Contextul legislativ Potrivit legislaţiei în vigoare profesia de ghid poate fi exercitatǎ de cetǎţeni români cu vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, posesori ai unui certificate de calificare obţinut în urma absolvirii unui curs de calificare la una din instituţiile de profil autorizatǎ conform legii şi agreatǎ de Ministerul Dezvoltǎrii Regionale şi Turismului. Existǎ 3 tipuri de pregǎtire şi atestare în profesia de ghid: -ghidul local, care asigurǎ asistenţǎ turisticǎ pe un teritoriu limitat. -ghidul naţional, care asigurǎ asistenţǎ turisticǎ pe un teritoriu naţional şi strǎinǎtate. -ghidul specializat, care asigurǎ asistenţǎ turisticǎ pe anumite segmente (turism litoral, turism montan, ghid cultural, ghid speologic, ghid sportiv, ghid rezervaţie naturalǎ, ghid animator, ghid safari etc.).

Profesia de ghid poate fi exercitatǎ fie ca activitate de bazǎ, fie ca activitate complementarǎ, fie pe cont propriu, de cǎtre personae fizice, cu condiţia sǎ fie respectate urmǎtoarele prevederi legale: 1)HG nr. 305/08.03.2002 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism, publicatǎ în M.O. nr. 140/21.03.2002.

2)Ordinul Ministrului Turismului nr. 263/20.06.2001, pentru aprobarea normelor metodologice privind condiţiile şi criteriile pentru selecţionarea, şcolarizarea, atestarea şi utilizarea ghizilor de turism, precum şi atribuţiile acestora, publicat în M.O. nr. 437/06.08.2001.

III.Condiţiile şi criteriile necesare pentru selecţionarea, şcolarizarea, atestarea şi utilizarea ghizilor de turism: A)Selecţionarea şi şcolarizarea ghizilor de turism Selecţionarea candidaţilor pentru cursurile de calificare profesianalǎ în profesia de ghid de turism local are loc în baza prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 129/2000 privind formarea profesionalǎ a adulţilor, republicatǎ, precum şi a actelor normative care reglementeazǎ aplicarea acesteia. Condiţiile pentru selecţionarea candidaţilor sunt urmǎtoarele: -vârsta între 18 – 65 ani; -studii liceale cel puţin; -sǎ nu fi suferit condamnǎri; -sǎ fie apt din punct de vedere medical (sanǎtos clinic, psihic, fǎrǎ defecte fizice de vorbire sau auz); -sǎ cunoascǎ cel puţin o limbǎ strǎinǎ de circulaţie internaţionalǎ; -sǎ aibǎ cunoştinţe de culturǎ generalǎ dovedite prin test de verificare. Formarea profesionalǎ a ghizilor de turism se poate realiza prin sistemul naţional de învǎţǎmânt, dar şi în cadrul sistemului de formare profesionala a adulţilor. Organizarea programelor de formare profesionalǎ în sistemul formǎrii profesionale a adulţilor, precum şi evaluarea şi certificarea formǎrii profesionale se fac în conformitate cu reglementǎrile în vigoare. Planurile şi programele de pregǎtire pentru calificarea în meseria de ghid de turism se elaboreazǎ de cǎtre unitǎţile care organizeazǎ cursurile de calificare şi specializare, pe baza standardelor ocupaţionale recunoscute la nivel naţional în condiţiile legii. Persoanele care deţin documente care atestǎ pregǎtirea profesionalǎ pentru una sau mai multe dintre categoriile de ghizi (local, naţional, specializat) pot solicita atestatul afferent categoriei de ghid pentru care au pregǎtirea profesionalǎ.

B)Specializarea ghizilor Specializarea profesionalǎ pentru categoria de ghid de turism naţional sau ghid de turism specializat se realizeazǎ numai de cǎtre persoanele care deţin certificate de calificare pentru ghid de turism. Condiţiile pentru participarea la cursurile de specializare profesionalǎ pentru categoriile de ghid de turism naţional sau specializat sunt urmǎtoarele: -sǎ aibǎ calificarea profesionalǎ pentru profesia de ghid; -sǎ aibǎ cel puţin studii liceale; -sǎ aibǎ vârsta între 18-62 ani pentru ghidul de turism specializat şi 18-65 ani pentru ghidul naţional; -sǎ nu aibe cazier judiciar; -sǎ fie apt din punct de vedere medical; -sǎ dovedeascǎ cunoştinţe temeinice teoretice şi practice de culturǎ generalǎ; -sǎ cunoascǎ o limbǎ strǎinǎ de circulaţie; Organizarea cursurilor de specializare de cǎtre furnizorii de formare profesionalǎ se realizeazǎ în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Persoanele care deţin documente care atestǎ specializarea pentru categoria de ghid de turism naţional sau ghid de turism specializat pot solicita Ministerului Turismului atestatul de ghid de turism naţional şi de turism specializat. C)Atestarea ghizilor de turism Profesia de ghid de turism în România poate fi exercitatǎ numai de cǎtre persoane fizice deţinǎtoare de atestat de ghid. Atestatul de ghid de turism este documentul eliberat de Ministerul Turismului prin care se confirmǎ capacitatea profesionalǎ a persoanelor fizice calificate în profesia de ghid de turism, de a exercita activitatea în una din categoriile de ghizi de turism definite în normele metodologice specifice (local, naţional, specializat). Criteriile minime pentru obţinerea atestatului de ghid sunt: -sǎ fie cetǎţean roman, vârsta între 18 – 65 ani; -studii medii cel puţin; -cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţionalǎ dovedite cu acte justificative; -sǎ fie absolvent al unui curs de calificare profesionalǎ pentru profesia de ghid, organizat de instituţiile autorizate ale Ministerului Turismului; -sǎ fie absolvent al unui curs de specializare organizat de instituţii autorizate conform legii;

-sǎ nu aibǎ cazier judiciar; -sǎ aibǎ o conduitǎ moralǎ ireproşabilǎ doveditǎ cu recomandare de la ultimul loc de muncǎ; -sǎ aibǎ o ţinutǎ corespunzǎtoare şi înfǎţişare fizicǎ agreabilǎ; -sǎ fie apt din punct de vedere medical. Documentaţia pe care solicitantul o va prezenta pentru obţinerea atestatului de ghid de turism local este: -cerere tipizatǎ; -copie de pe actul de identitate; -copie de pe certificatul de calificare în profesia de ghid; -copie de pe atestatul privind cunoaşterea unei limbi strǎine; -certificat de cazier judiciar; -certificat medical; -2 fotografii de tip buletin. Aceastǎ documentaţie va fi prezentatǎ Autoritǎţii Naţionale pentru Turism, iar termenul de eliberare a atestatului este de 30 de zile. D)Utilizarea ghizilor de turism Ghidajul şi pregǎtirea de ghid presupune deprinderi de a selecta informaţia, în funcţie de audienţǎ, şi de a o prezenta într-un mod simplu şi precis, precum şi îndrumarea vizitatorului pentru a vedea şi înţelege. Activitatea de ghid de turism în România poate fi exercitatǎ fie ca activitate de bazǎ, fie ca activitate complementarǎ–secundarǎ, numai de cǎtre ghizii deţinǎtori de atestat şi ecuson. Persoanele juridice autorizate cu activitate de turism (agenţii, pensiuni, etc) pot utiliza ghizi de turism numai în baza unui contract individual de muncǎ, deţinǎtori de atestat de turism. Profesia de ghid de turism poate fi practicatǎ şi pe cont propriu de cǎtre persoane fizice autorizate în condiţiile legii 300/2004. Ecusonul de ghid se elibereazǎ de Ministerul Turismului prin Autoritatea Naţionalǎ pentru Turism. Retragerea atestatului de ghid are loc dupǎ cum urmeazǎ: -abateri comportamentale repetate; -peste 5 reclamaţii întemeiate. Ridicarea sau retragerea atestatului de ghid se contestǎ în scris în termen de 30 de zile, la Autoritatea Naţionalǎ pentru Turism. IV. Atribuţiile şi sarcinile ghidului de turism Ghidul de turism are obligaţia ca in timpul desfǎşurǎrii activitǎţii sǎ deţinǎ asupra sa în permanenţǎ atestatul de ghid de turism şi sǎ poarte ecusonul de ghid la vedere.

Ghidul de turism verificǎ înainte de plecare dacǎ are asupra sa toate documentele programului turistic, se prezintǎ cu cel puţin o orǎ la locul de adunare al turiştilor, identificǎ mijlocul de transport auto şi verificǎ modul de prezentare al acestuia, urmǎreşte ca mijlocul de transport sǎ plece conform orarului stabilit, la plecare ghidul face cunoscut turiştilor programul pe ore şi zile menţionând traseul, obiectivele atractive, punctele de oprire, locurile de cazare şi masǎ, posibilitǎţile de agrement, etc.

Ghidul de turism monitorizează permanent starea de spirit a grupului pe toată perioada de sejur, utilizând metode adecvate în funcţie de situaţia existentă. De asemenea:

-intermediază relaţiile dintre turişti, dintre turişti şi personalul din turism sunt ori de cate ori situaţia creată impune acest lucru;

-asigură desfăşurarea obiectivelor programului în termenele stabilite, urmărindu-se respectarea bugetului de timp alocat iniţial;

-rezolvă situaţiile de criză cu operativitate în vederea eliminării disfuncţionalităţilor ce se pot declanşa;

-situaţiile de criză sunt rezolvate cu atenţie în funcţie de gravitatea situaţiei, urmărindu-se încadrarea în normele legale impuse;

-situaţiile de criză sunt rezolvate pe baza soluţiilor personale aprobate de client / grup şi / sau sugerate / impuse de societatea organizatoare;

-asigură fluiditatea şi respectarea programului pe baza respectării baremurilor programului de timp alocate fiecărei activităţi din programul zilnic;

-adaptarea orarului la dorinţele grup / client se face cu condiţia atingerii tuturor punctelor din program; În unitǎţile de cazare şi alimentaţie publică va verifica igiena, dotarea şi calitatea serviciilor. În cazuri de îmbolnǎvire sau accidentare a unor participanţi va lua mǎsuri de asigurare a asistenţei medicale. De comun acord cu turiştii, ghidul poate face modificǎri în cadrul excursiei sau sejurului. La întoarcerea din excursie sau sejur ghidul se va asigura ca finalizarea acestuia sǎ se facǎ în bune condiţii.

PREGĂTIREA TEORETICĂ A GHIDULUI DE TURISM

I.Psihologia grupului şi psihologia turistului. Profile de turişti. Comportamentul turistului.

Activitatea ghidului de turism presupune gestionarea informaţiilor turistice, organizarea programului turistic şi îndrumarea turiştilor. De aceea este foarte importantǎ cunoaşterea psihologiei şi dinamicii grupului de turişti în vederea stabilirii unui climat de comunicare şi relaxare atât între ghid şi participanţi cât şi între membrii grupului respectiv. Indivizii care alcǎtuiesc un grup turistic formeazǎ caracterul grupului şi imprimǎ acestuia un mod propriu de comportament. Aceştia pot acţiona ca un grup plǎcut, agreabil sau dimpotrivǎ, ca un grup dificil, care ridicǎ probleme ghidului sau tuturor participanţilor, determinând dezmembrarea acestuia. O parte importantǎ a activitǎţii ghidului o reprezintǎ tocmai crearea stǎrii de unitate şi armonie necesarǎ bunei derulǎri a acţiunilor grupului. De asemenea, este important ca ghidul sǎ observe cum se înţeleg şi cum acţioneazǎ membrii grupului între ei deoarece, dacǎ apar neînţelegeri în grup, datoria ghidului este de a rezolva problemele şi de a restabili liniştea şi siguranţa. Cunoscând caracteristicile grupurilor de indivizi sau ale indivizilor în parte, ghidul de turism va fi în stare sǎ anticipeze, sǎ înţeleagǎ şi sǎ controleze în sens pozitiv comportamentul şi reacţiile oamenilor pe care îi întâlneşte şi îi ghideazǎ. Factorii care caracterizeazǎ şi determinǎ profilul turistului sunt : a) factori geografici, care se referǎ la locul de provenienţǎ a turiştilor şi la psihologia şi preferinţele imprimate acestora; de exemplu locuitorii regiunilor nordice sau montane vor avea preferinţe pentru locuinţele confortabile, ei vor fi în general introvertiţi mai puţin exuberanţi decât oamenii din zonele sudice însorite a cǎror viaţǎ se petrece în cea mai mare parte în afara locuinţei. Turiştii din sud au preferinţǎ pentru culorile vii, zilele calde şi însorite şi au tendinţa de a trǎi în relaţii strânse cu vecinii. b) factori social-economici, care se referǎ la climatul social şi economic în care trǎiesc în mod obişnuit turiştii. Comportamentul şi o mare parte a vieţii unei persoane sunt influenţate de munca şi de mediul în care aceasta trǎieşte. Turiştii din ţǎrile puternic industrializate îşi petrec cea mai mare parte a timpului într-o lume închisǎ, de multe ori monotonǎ, care se aflǎ încontinuu sub presiunea lipsei de timp. Oraşele aglomerate, traficul intens şi staţiunile înţesate de lume sunt tipice pentru aceste ţǎri, de aceea locuitorii acestora vor fi atraşi de locurile larg deschise şi de plajele singuratice. Persoanele din regiunile îndepǎrtate faţǎ de destinaţia turisticǎ şi din ţǎrile în curs de dezvoltare, vor cǎuta

distracţii care în ţǎrile lor nu existǎ, dar de care au auzit vorbindu-se. Oraşele mari şi aglomerate, cinematografele, teatrele şi activitǎţile tipice ale orǎşenilor din zonele respective se vor numǎra printre preferinţele vizitatorilor. c)factori psihologici, care se referǎ la motivaţia pentru care turiştii se aflǎ angrenaţi în programul turistic respectiv (relaxare, cunoaştere, nevoie de culturǎ, distracţie şi aventurǎ etc.). Percepţia asupra obiectivelor şi locurilor turistice pe care la viziteazǎ precum şi convingerile legate de actul turistic respectiv şi atitudinile faţǎ de convieţuirea în grupul turistic format (individualist, solidar, comunicativ, etc) poartǎ amprenta factorilor psihologici. d)factori culturali, reprezentaţi prin sistemul de valori care guverneazǎ comportamentul turiştilor în comunitate şi în grupul respectiv, rezultat al mediului educaţional în care s-au format. e)factori personali, care se referǎ la personalitate (temperament, caracter), imaginea de sine, situaţia materialǎ, ocupaţia, stilul de viaţǎ şi vârsta turiştilor. În funcţie de aceşti factori se disting mai multe modele psihocomportamentale de turişti: a) modelul turistului sedentar-retras, care-şi conservǎ obiceiurile şi trece neobservat; b) modelul turistului sedentar-mobil, deschis la nou, amator de odihnǎ şi relaxare; c) turistul itinerant, care viziteazǎ, fotografiazǎ, participǎ la evenimentele culturale, etc; d)modelul turistului nomad, dominat de motivaţii multiple (evadare, aventurǎ, voiaj religios, artistic sau artizanal); e) modelul turistului psihocentric, organizat, îngrijorat, calculat, puţin sociabil; f) modelul turistului alocentric, aventuros, puţin pretenţios, sociabil, atras de diversitate; g) modelul turistului introvertit, tǎcut, rezervat, atent, retras, studios, încet; h)modelul turistului extrovertit, amator de distracţie, spontan, expansiv, comunicativ, sǎritor; i)modelul turistului explorator, flexibil, prospector, exclusivist, necontrolabil, discret; j)modelul turistului aventuros, spontan, întreprinzǎtor, inovativ, curios, cultivat, sociabil. II.Cunoaşterea ofertei turistice În desfǎşurarea activitǎţilor sale ghidul de turism trebuie sǎ cunoascǎ potenţialul turistic al zonei care face obiectul ghidajului, şi serviciile

turistice care asigurǎ valorificarea resurselor atractive şi satisfac cerinţele vizitatorilor. Dezvoltarea turismului presupune existenţa unui potenţial turistic care prin atractivitatea sa are menirea sǎ incite şi sǎ asigure integrarea unei zone sau regiuni cu vocaţie turisticǎ în circuitele de turism intern şi internaţional, permiţând accesul turiştilor prin amenajǎri corespunzǎtoare. Printre componentele potenţialului turistic trebuie menţionate în primul rând resursele naturale (frumuseţile montane şi peisagistice, plajele de pe litorale, factorii de curǎ şi staţiunile balneoclimaterice, unitǎţile acvatice, vegetaţia, fauna, ariile protejate, etc.) care reprezintǎ oferta turisticǎ primarǎ. Ghidul de turism trebuie sǎ cunoascǎ toate elementele atractive ale acestei oferte primare şi sǎ furnizeze informaţii despre ele vizitatorilor. Aceste informaţii trebuie sǎ fie exacte, concise şi formulate într-o manierǎ atractivǎ, care sǎ trezeascǎ atenţia şi curiozitatea auditoriului. Se vor ezita confuziile, exagerǎrile şi detaliile plictisitoare. Resursele naturale sunt completate cu obiectivele antropice create de mâna omului care formeazǎ oferta turisticǎ secundarǎ, menitǎ sǎ îmbogǎţeascǎ şi sǎ faciliteze valorificarea raţionalǎ a potenţialului turistic, asigurând premisele transformǎrii acestei oferte potenţiale într-o ofertǎ turisticǎ atractivǎ. Ghidul de turism trebuie sǎ cunoascǎ aceste valori ale patrimoniului cultural şi sǎ ofere informaţii substanţiale, referitoare la istoria locurilor, încadrarea cronologicǎ şi tipologicǎ a faptelor, caracteristicile structurale, estetice şi funcţionale ale obiectivelor cu încărcătură culturală, etc. Punerea în valoare a potenţialului natural şi antropogen dintr-o anumitǎ regiune depinde într-o mare mǎsurǎ de dinamica dezvoltǎrii economiei naţionale, de politica turisticǎ promovatǎ de cǎtre regiunile primitoare de turişti, de facilitǎţile oferite pentru atragerea vizitatorilor, etc. III.Cunoaşterea serviciilor turistice Conceptul de potenţial turistic, pentru a deveni o ofertǎ turisticǎ realǎ, trebuie corelat cu prestaţiile turistice, care pun în valoare caracteristicile atractive ale unei zone. Corespunzǎtor etapelor pe care le parcurge un turist de la reşedinţa sa permanentǎ pânǎ la destinaţia turisticǎ şi înapoi se desfǎşoarǎ un complex de activitǎţi menite sǎ satisfacǎ nevoile variate de consum, în funcţie de preferinţele solicitanţilor de servicii. În mod inevitabil, aceste activitǎţi de prestare a serviciilor turistice se aflǎ într-o strânsǎ interdependenţǎ, iar realizarea lor presupune existenţa unor unitǎţi

economice prestatoare (societǎţi comerciale, agenţii de turism, etc.) care se specializeazǎ pentru serviciile respective (cazare, masǎ, agrement, transport). Ghidul de turism este obligat sǎ cunoascǎ structura şi caracteristicile acestor servicii precum şi mecanismul de producere şi livrare a lor cǎtre turişti. Dacǎ aceste servicii turistice sunt precare, superficiale, slab calitative şi prestate dezinteresat, actul turistic va fi compromis, iar ghidul va primi un calificativ slab din partea turiştilor. Produsele turistice oferite de aceste unitǎţi prestatoare de servicii sunt solicitate în contextul petrecerii plǎcute a timpului liber şi, ca atare, trebuie sǎ ofere turiştilor satisfacţie materialǎ şi calitativǎ în urma consumului turistic. Concretizarea acestor oferte de produse turistice a necesitat crearea şi dezvoltarea unei baze în toate zonele turistice (reţea de unitǎţi de cazare, de restaurante, de unitǎţi prestatoare de agreement, baze de tratament, balneomedical etc.). În acest fel, volumul şi complexitatea ofertei turistice a generat dezvoltarea unei adevǎrate industrii a cǎlǎtoriilor şi turismului. Ghidul de turism are sarcina de a supraveghea prestarea serviciilor turistice cǎtre grupurile de turişti pe care le îndrumǎ şi de a asigura, prin cunoştinţele şi îndemnarea sa, o relaţie corectǎ între prestatorii de servicii, grupul de turişti şi agenţia de turism care a conceput produsul turistic respectiv (excursie, sejur etc.). Deosebit de important în profesia de ghid este cunoaşterea structurii şi funcţionǎrii sistemului de servicii turistice deoarece acestea reprezintǎ materializarea concreatǎ a produsului turistic pentru care s-au cheltuit anumite sume de bani. De calitatea şi promtitudinea serviciilor turistice depinde în mare mǎsurǎ reuşita unei activitǎţi turistice. A)Serviciile prestate de cǎtre agenţia de turism Agenţia de turism reprezintǎ o unitate specializatǎ cu personalitate juridicǎ, ce organizeazǎ, oferǎ şi vinde pachete de servicii turistice (OG 107/1999). Agenţiile de turism pot fi de douǎ feluri : 1)agenţii de turism engrosiste sau tour-operatoare; 2)agenţii de turism endetail, detailiste sau distribuitoare. Agenţiile de turism tour-operatoare sunt organizatoare de voiajuri şi sejururi, asigurând servicii de transport, cazare, alimentaţie, agrement, servicii suplimentare (plimbǎri, închirieri de maşini, ghizi etc). În funcţie de tipul produsului oferit existǎ douǎ tipuri principale de tururi : -pachetul vacanţǎ, în care destinaţia principalǎ o constituie un hotel sau o staţiune, iar turiştii pot fi însoţiţi de un ghid pe durata cǎlǎtoriei;

-turul cu ghid sau condus, în care este inclusǎ o atracţie specialǎ (obiectiv, peisaj etc.), iar turiştii sunt însoţiţi obligatoriu de un ghid de turism. Agenţiile de turism distribuitoare sau detailiste (agenţii de voiaj) se ocupǎ cu comercializarea pachetelor de servicii produse de tour-operatori, dar pot şi ele fabrica, în mod punctual, produse turistice la comandǎ, pentru anumite ocazii şi la cererea unor grupuri de turişti. Agenţiile de voiaj desfǎşoarǎ urmǎtoarele tipuri de activitǎţi: vânzarea biletelor de cǎlǎtorie, rezervǎri de locuri, asigurarea şi asistarea turiştilor, informarea şi consilierea turiştilor. B)Serviciile de transport turistic Acestea se încadreazǎ în categoria serviciilor turistice de bazǎ şi asigurǎ deplasarea turistului din bazinul cererii în bazinul ofertei, în cazul turismului de sejur sau pe toatǎ durata cǎlǎtoriei în cazul turismului itinerant. Transportul turistic reprezintǎ prima formǎ de manifestare a consumului turistic fiind o componentǎ la care în general nu se poate renunţa. În desfǎşurarea transporturilor turistice se apeleazǎ la o varietate de mijloace de transport, alegerea acestora fiind determinatǎ de distanţa de parcurs, specificul itinerariului, motivul deplasǎrii, starea cǎilor de comunicaţii, nivelul tarifelor aplicate. Transporturile turistice rutiere deţin primul loc în desfǎşurarea traficului turistic, deplasarea realizându-se fie cu autovehicule proprii, fie cu autovehiculele societǎţilor comerciale. Avantajele turismului rutier sunt : -libertatea de mişcare; -atractivitatea voiajului; -costul cǎlǎtoriei. Transportul feroviar reprezintǎ una dintre formele de transport cele mai vechi şi se remarcǎ prin urmǎtoarele avantaje : -costul relativ scǎzut; -gradul de confort ridicat (spaţiu, căldură, muzică, restaurant, cuşete, etc.). Transportul turistic aerian este utilizat în principal pentru cǎlǎtoriile pe distanţe lungi şi foarte lungi şi prezintǎ urmǎtoarele avantaje : -durata scurtǎ a cǎlǎtoriei; -grad ridicat de confort. Ca dezavantaje amintim: -dependenţa de condiţiile atmosferice; -costul ridicat al cǎlǎtoriei;

-îmbarcarea şi debarcarea se realizeazǎ în afara marilor oraşe ceea ce reclamǎ şi utilizarea transportului la sol. Transporturile maritime şi fluviale oferǎ un produs turistic numit croazierǎ, o formǎ de turism cu vaporul care apeleazǎ pentru asigurarea cazǎrii la hoteluri de pe mal atunci când este cazul. Acestea prezintǎ câteva avantaje: -servirea mesei se poate face 24 din 24; -turiştii au o gamǎ largǎ de posibilitǎţi de divertisment (baruri, restaurante, sǎli de fitnes, cinema, cazino, sǎli de spectacole, magazine). Existǎ mai multe tipuri de croaziere: -croaziere care asigurǎ un circuit prin mai multe porturi; -zbor şi croazierǎ; -zbor, croazierǎ şi sejur; -croazierǎ în jurul lumii; -croazierǎ cu tematicǎ (concerte, vizitarea unor vestigii istorice). C)Serviciile de cazare vizeazǎ crearea condiţiilor şi a confortului pentru adǎpostirea şi odihna cǎlǎtorului. Aceste servicii reprezintǎ un produs al industriei hoteliere şi cuprinde totalitatea proceselor desfǎşurate în unitǎţile de cazare în legǎturǎ cu primirea, sejurul şi plecarea turistului. Principalele activitǎţi ale serviciilor de cazare sunt : -cazarea propriu-zisǎ; -serviciul de alimentaţie; -activitǎţile cultural artistice şi de agrement; -activitǎţi de intermediere (închirieri de obiecte şi mijloace de transport, servicii de traducere, servicii de supraveghere a copiilor, servicii comerciale). D)Serviciile prestate în unitǎţile de alimentaţie publicǎ pentru turişti se desfǎşoarǎ în unitǎţi specializate şi includ douǎ componente : -producţia de preparate culinare; -serviciile de servire . Producţia de preparate culinare este o activitate complexǎ de transformare a materiilor prime alimentare (carne, legume, fructe, cereale etc) în produse finite (alimente) pe baza specificaţiilor din reţetele de fabricaţie şi din planurile meniu. Aceastǎ activitate se desfǎşoarǎ în bucǎtǎrie, compartiment spre care converg materiile prime şi forţa de muncǎ. Dintre caracteristicile de preparate culinare menţionǎm : -grad redus de mecanizare ; -producţie de serie micǎ şi unicate ;

-structurǎ sortimentalǎ variatǎ ; -modificarea zilnicǎ a unei pǎrţi din structura sortimentalǎ ; -reluarea zilnicǎ a producţiei de la faza aprovizionǎrii bucǎtǎriilor cu materiale prime necesare ; -proces de producţie fǎrǎ stoc. Serviciile de servire a preparatelor culinare cǎtre turişti se desfǎşoarǎ în restaurante, sǎli de mese, etc., şi presupun livrarea felurilor de mâncare comandate şi a bǎuturilor solicitate de cǎtre turişti. Ghidul de turism trebuie sǎ se îngrijeascǎ de calitatea preparatelor culinare şi a serviciilor de servire a acestora, de respectarea orarului de servire a mesei şi de participarea tuturor turiştilor la aceastǎ etapǎ. Orice neregulǎ apǎrutǎ în timpul servirii mesei (alimente expirate, cantitǎţi necorespunzǎtoare, abateri de la meniu, comportament defectuos al personalului) vor fi raportate conducerii unitǎţii turistice respective. E)Serviciile de agrement şi animaţie în turism Printre motivaţiile care determinǎ pe un turist sǎ viziteze o destinaţie turisticǎ se numǎrǎ şi factorul de atractivitate, denumit generic agrement, respectiv plǎcerea, destinderea şi divertismentul care însoţesc odihna activǎ a turistului. Agrementul se referǎ la ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor, etc., puse la dispoziţia turiştilor pentru plǎcere, distracrie sau relaxare. Pentru turist agrementul reprezintǎ destindere şi reconfortare fizicǎ, divertisment şi dezvoltarea capacitǎţilor acestuia, satisfacţia psihicǎ prin comunicare şi sporirea volumului de cunoştinţe. Pentru prestatorii de servicii turistice agrementul este : -o sursǎ importantǎ de încasǎri şi de creştere a eficienţei economice; -mijloc de creare de clienţi fideli; -mijloc de individualizare a produsului turistic şi de personalizare a destinaţiilor. Serviciile de agrement sunt legate de mai mulţi factori cum ar fi : -vârsta turiştilor; -sexul; -profesia; -starea de sǎnǎtate; -mediul de provenienţǎ; -profilul psihologic al turiştilor, şi se clasificǎ dupǎ cum urmeazǎ : a) dupǎ formele de turism: 1)agrementul în turismul montan presupune urmǎtoarele mijloace: cluburi de alpinism şi deltaplanism, rafting, canoeing, kayaking, zboruri cu elicopterul, mijloace de transport pe cablu (telescaun, telecabinǎ,

teleschi), pârtii de schi, sanie şi snowbord, patinoare artificiale, poteci şi puncte de belvedere, saune, piscine acoperite, sǎli pentru fitnes, sǎli cu jocuri mecanice, bowling, biliard, popice, sǎli de sport, sǎli polivalente, sǎli de gimnasticǎ, şcoli de schi şi patinaj, terenuri de sport, discoteci, cluburi, etc.; 2)agrementul în turismul de litoral se bazeazǎ pe urmatoarele elemente: plaje amenajate şi dotǎri aferente, debarcadere, şalupe, iahturi, bǎrci cu motor, nave de agrement, teleschi nautic, hidrobiciclete, surfing, parcuri de distracţie, trenuleţe, piste de carting, piscine, saune, solarii, terenuri de minigolf, sǎli de gimnasticǎ şi aerobic, teatru de varǎ, terenuri de sport, cluburi, baruri de noapte, plimbǎri cu elicopterul, zboruri cu parapanta. 3)agrementul în turismul balnear presupune urmǎtoarele dotǎri: alei amenajate, muzee, sǎli de spectacole, parcuri de agrement, piscine acoperite, piste de atletism, terenuri pentru cros, sǎli de audiţii muzicale, ştranduri termale în aer liber. 4)agrementul în turismul urban implicǎ: bazine de înot, patinoare artificiale, stadioane, discoteci, grǎdini zoologice, curse de cai, lacuri amenajate, muzee, expoziţii, teatre, cinematografe, parcuri de distracţie, parcuri şi grǎdini publice ; b)dupǎ spaţiul de desfǎşurare avem: 1) agrement în spaţiu închis (club, hotel, teatru, cinema); 2) agrement în aer liber (grǎdini, parcuri, ştranduri etc); c)dupǎ sezon existǎ : agrement de iarnǎ şi agrement de varǎ. d)dupǎ vârsta turiştilor existǎ : agrement pentru copii, agrement pentru tineri, agrement pentru adulţi şi agrement pentru vârsta a III-a. Animaţia turisticǎ reprezintǎ realizarea activitǎţilor care sǎ permitǎ turiştilor sǎ se distreze, sǎ se amuze şi sǎ se destindǎ pe timpul voiajului sau la locul sejurului. Persoanele care animǎ activitǎţi turistice, care dinamizeazǎ o activitate turisticǎ sau o unitate turisticǎ se numeşte animator de turism. În acest context, ghidul de turism trebuie sǎ posede reale calitǎţi de animator pentru a induce voia bunǎ şi distracţia în cadrul grupului de turişti pe care îi conduce. Principalele obiective ale animaţiei turistice sunt : -sǎ defineascǎ un mod de organizare între turişti; -să insufle dinamism organizaţiei sau unitǎţii turistice respective; -sǎ creeze o stare de spirit beneficǎ; -sǎ se centreze pe nevoile, dorinţele şi problemele fiecǎrui membru al grupului; -sǎ determine recunoaşterea unei plǎceri sau dorinţe, dându-i fiecǎruia ocazia de a descoperi şi de a participa la viaţa grupului; -sǎ susţinǎ procesul de socializare în grup. Principalele forme de animaţie sunt : -animaţie de tip destindere;

-animaţie de tip distracrie; -animaţie culturalǎ; -animaţie de tip spectacol; -animaţie destinatǎ menţinerii formei fizice; -animaţie istoricǎ; -animaţie comercialǎ; -animaţie gastronomicǎ. Animaţia turisticǎ se ocupǎ cu asigurarea caracterului atractiv al petrecerii timpului liber şi cuprinde o însumare de acţiuni şi tehnici dirijate spre a motiva, a promova şi a facilita o cât mai mare participare activǎ a turistului. Animatorul de turism trebuie sǎ propunǎ activitǎţi, sǎ vândǎ ideile firmei de turism pentru care lucreazǎ şi sǎ afişeze o atitudine pozitivǎ prin care sǎ motiveze participanţii la actul turistic. Competenţele necesare pentru a deveni animator sunt : -cunoştinţele (culturǎ generalǎ, culturǎ specializatǎ); -aptitudinile (dicţie, actorie, comunicare); -atitudinile (felul de a fi). Funcţiile animatorului de turism sunt urmǎtoarele : -funcţia de organizator; -funcţia de coordonator; -funcţia de ghid-consilier. IV.Semnalizare turistică Semnalizarea turistică este o componentă a comunicării în turism, care cuprinde o serie de semne şi simboluri cu rol de a exprima anumite mesaje constituite într-un limbaj universal valabil. Instrumentele semnalizării turistice sunt: a)indicatoare cu semne convenţionale: 1)indicatoare turistice rutiere-conţin pictograme sau iconiţe referitoare la elementele turistice semnalizate, numele localităţii unde se găseşte obiectivul, direcţia de urmat şi distanţa de parcurs (ex.telecabină, pensiune agroturistică, vestigii istorice, monumente, telescaun, teleschi, rezervaţie naturală, biserici, peşteri, cascade, cetăţi, castele, mănăstiri, pârtii de schi, etc.- pe fond alb, cadru roşu, înscris negru; plaje, zone de pescuit, centru viticol, loc de joacă pentru copii, acces interzis, port, muzeu, teatru, autogară, poştă, apă potabilă, stadion, supermarket, gară, tunel, etc.- pe fond alb, cadru albastru, înscris negru); 2)indicatoare pentru atracţii şi activităţi publice (grădini zoologice, puncte de informare turistică, camping, restaurant, pensiune, hotel, motel, loc de pescuit, etc.);

3)panouri cu logotiopuri (sigle)-se aplică pentru trasee turistice (ex.Drumul Vinului, Drumul Peştelui, Drumul Grâului, etc.), destinaţii turistice (ţări, regiuni, localităţi), evenimente speciale (competiţii sportive, târguri, etc.); b)panouri direcţionale-au sau nu formă de săgeată şi se amplasează pentru semnalizarea traseelor turistice, intersecţiilor, la ieşirea pe autostradă, în localităţi, în areale nelocuite, în interiorul incintelor, în clădiri, etc. (ex. indicatoare turistice de direcţie); c)panouri de informare-cuprind date sub formă de text şi imagini referitoare la obiectivele turistice din zona respectivă (indicatoare documentare); fiecare panou trebuie să aibă un logo (siglă) sau un titlu (ex. Beclean-oraş turistic; Bistriţa-Poarta Transilvaniei, etc.); d)firme luminoase, folosite pentru semnalizarea unităţilor de cazare şi alimentaţie, a campingurilor, etc.; e)totemuri, reprezentate printr-o suită de panouri de identificare, etajate pe un cadru metalic; f)steaguri, folosite în turismul urban pentru semnalizarea muzeelor, plajelor, sălilor de expoziţie, stadioanelor, etc.; g)borne, sub forma unor stâlpi din diferite materiale, cu înălţimi de maxim 1,5 m, pe care sunt plasate marcaje şi texte pentru orientarea şi informarera turiştilor; h)marcaje turistice, sub forma unor semne geometrice (bandă, cruce, triunghi, punct), colorate în roşu, galben şi albastru pe fond alb, amplasate pe traseele turistice din zonele montane. Aceste mijloace de semnalizare turistică se amplasează în locuri publice (aeroporturi, porturi, gări, autogări), pe drumuri, străzi, poteci, pârtii de schi, parcuri, clădiri, monumente, în cadrul siturilor naturale, în puncte de belvedere, regiuni turistice, etc.

PORTOFOLIUL GHIDULUI DE TURISM

A. Definiţie Prin portofoliul ghidului de turism înţelegem totalitatea documentelor cu specific turistic, logistic şi financiar pe care le posedǎ ghidul pentru buna desfǎşurare a activitǎţilor sale şi a programului turistic în care este angrenat. B. Structura portofoliului

a) documente cu specific turistic reprezentate prin: -fișa de documentare; -fişa tehnicǎ a traseului/circuitului; -note asupra traseului (obiective, etape, descrieri); -elemente de animaţie (jocuri, cântece, anecdote); -programul voiajului/sejurului (pe date, etape, ore). b) documente cu caracter logistic constituite din : - tabele nominale cu participanţii la activitatea turisticǎ respectivǎ; - vauchere pentru cazare şi masǎ; - contracte încheiate între agenţia de turism şi transportatori ; - procurǎ din partea pǎrinţilor pentru turiştii minori; - cazier judiciar; - paşapoartele turiştilor; - asigurǎrile de sǎnǎtate ale turidtilor; - declaraţia pe proprie rǎspundere din partea fiecǎrui turist. c) documente de tip financiar: - carduri bancare; - facturi; - chitanţe; - analize de preţ; - deconturi; - cash.

COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE ÎN TURISM

Comunicarea şi relaţiile publice în turism reprezintă o componentă importantă a activitătii turistice care asigură legătura dintre producătorul, organizatorul, prestatorul de servicii turistice şi consumatorul de servicii turistice. Comunicarea prezintă următoarele particularităţi : - are rolul de a pune în legătură oamenii; - are loc într-un anumit spaţiu psihologic; - mesajul comunicării urmăreşte realizarea anumitor scopuri; - are un caracter dinamic (evoluează, se adaptează); -are o dimensiune multiplă (exteriorizată, metacomunicarea, intracomunicarea). Reprezentând un liant în cadrul relaţiilor sociale, comunicarea îndeplineşte anumite funcţii cum ar fi : -funcţia informativă prin care se fac cunoscute anumite intenţii, fapte, evenimente, trăiri personale; -funcţia emoţională prin care se prezintă altora propriile trăiri emoţionale şi reacţii afective care se induc grupului de turişti în cadrul operaţiunilor de ghidare; -funcţia motivaţională care stimulează participarea la actul turistic, la luarea unor decizii etc;. -funcţia de control prin care se verifică, se controlează şi se observă propriul comportament sau comportamentul altora. În cadrul activităţii de ghidare turistică este necesară cunoaşterea câtorva elenemte specifice procesului de comunicare dintre care amintim : 1)emiţătorul şi receptorul, respectiv ghidul de turism şi turişti; 2)codul de comunicare între ghid şi grupul de turişti (limbaj, terminologie, regului etc.); 3)mesajul transmis; 4)mijlocul de transmitere al mesajului (verbal, scris, prin semne etc); 5)feed – back-ul dinspre grupul de turişti spre ghidul de turism; 6)mediul comunicării (autocar, avion, tren, obiectiv turistic, agenţie de turism).

Relaţiile publice în turism îndeplinesc atât o funcţie de apel, stârnind interesul pentru turism în general, cât şi o funcţie de informare, adică prezentarea tuturor datelor necesare pentru ca un potenţial turist să devină un turist real, practicant. În acest sens este necesar ca potenţialul consumator de turism să accepte informarea din partea unei entităţi, instituţii sau organizaţii turistice (agenţie, asociaţie, prestatori). Acest lucru este posibil dacă entitatea turistică respectivă are credibilitate element care reprezintă unul dintre atributele principale ale

relaţiilor publice, întrucât acestea presupun o consolidare a încrederii reciproce dintre public şi compania turistică.

Orice proces de convingere a unui potenţial consumator se bazează pe trei stadii : 1)stadiul cognitiv în care consumatorul ia la cunoştinţă faptul că firma turistică şi produsul turistic există (elemente vizuale, audio, textuale etc.) fapt care determină captarea atenţiei, 2)stadiul afectiv în care are loc trezirea interesului şi dorinţei clientului prin mesaje funcţionale (produse, servicii, impact asupra mediului) şi mesaje emise deliberat (promovarea produsului, mărcii şi imaginii companiei). 3)stadiul comportamental în care se urmăreşte ca individul să manifeste la modul clar comportamentul de achiziţie al produsului respectiv. Obiectivele relaţiilor publice în turism sunt : - promovarea bunăvoinţei; - promovarea unui produs sau unui serviciu; - pregătirea comunicării interne; - contracararea publicităţii negative ; - organizarea de lloby-uri. Principalele instrumente ale relaţiilor publice care stau la dispoziţia firmei de turism pentru a-şi promova imaginea şi produsele şi pentru a menţine legătura cu piaţa turistică sunt : 1)relaţiile cu mass-media; 2)comunicatele firmei sub forma mesajelor către consumatori pentru a cunoaşte misiunea şi obiectivele urmărite, activităţile desfăşurate, resursele alocate şi performanţele obţinute; 3)lloby-ul care este un component de negociere a unor măsuri prin care să fie reglementate activităţile în domeniul respectiv de acţiune, în strânsă legătură cu organismele publice existente; 4)consultanţa care presupune reconsiderarea anumitor aspecte de imagine şi marketing în cadrul firmei turistice respective. Aceste instrumente ale relaţiilor publice sunt puse în aplicare prin intermediul următoarelor tehnici : 1)difuzarea de ştiri despre activitatea firmei, despre noi destinaţii şi produse turistice; 2)discursurile susţinute de către managerii şi reprezentanţii firmei turistice în cadrul unor eveniment; 3)evenimentele speciale prin care se atrage atenţia publicului di consumatorilor de turism asupra formei de turism şi produselor fabricate de acestea (târguri turistice, lansarea unor produse turistice; 4)materialele de identificare reprezentate prin documente scrise, audio-vizuale sau electronice despre activitatea financiarǎ a firmei, despre produsele şi serviciile oferite;

5)activitǎţi de interes social sau umanitar prin care creşte prestigiul firmei turistice şi se îmbunǎtǎţeşte imaginea acesteia; 6)sponsorizarea de cǎtre firmǎ a unor event-uri în scopul publicitǎţii.

MODALITĂŢI DE PLATĂ ÎN TURISM

Produsele turistice (bunuri şi servicii) precum şi alte cheltuieli pe care le efectueazǎ ghidul de turism şi turiştii trebuie achitate prin diferite instrumente şi modalitǎţi de platǎ dintre care menţionǎm : a)cec-ul care reprezintǎ un ordin scris, necondiţionat, dat unei bǎnci pe un formular tipizat, de a plǎti în favoarea unei persoane fizice sau juridice o sumǎ de bani. Pǎrţile implicate în plata prin cec sunt : -trǎgatorul – emitentul, cel care emite, ordonǎ plata unei sume de bani (turistul, agenţia de turism); -trasul – banca la care trǎgǎtorul are cont deschis şi urmeazǎ sǎ facǎ plata; -beneficiarul – persoana fizicǎ sau juridicǎ (agenţia de turism, hotelul, prestatorul de servicii); Existǎ mai multe tipuri de cec-uri: 1)cec-uri nominative, când în text este menţionat numele beneficiarului, iar cec-ul este achitat numai acestuia ; 2)cec-uri la ordin, când este menţionat numele beneficiarului şi clauza ’’ la ordin’’, prin care cec-ul poate fi transmis prin GIR unei alte persoane (plǎtiţi la ordinul agenţiei de turism..., plǎtiţi la ordinul domnului...) ; 3)cec-uri la purtǎtor, când în textul înscrisului este menţiunea expresǎ ’’ la purtǎtor’’ sau ’’ plǎtiţi purtǎtorului’’ sau ’’plǎtiţi lui...’’, adicǎ celui care îl prezintǎ (dezavantaj furtul) ;

Dupǎ modul de încasare cec-urile pot fi : 1)barate (semn de demarcare specific), utilizat pentru plata într-un cont bancar ; 2)nebarate, utilizate pentru plata în numerar. b)cartea de credit este o formǎ simplificatǎ de platǎ care poate efectua plǎţi din contul posesorului cǎtre persoane fizice sau juridice contra unor mǎrfuri, bunuri sau servicii prestate.De asemenea, cartea de credit permite şi beneficiarului sǎ retragǎ sume de bani în numerar. Utilizarea cǎrţilor de credit presupune anumite cheltuieli, atât pentru emiţǎtor cât şi pentru beneficiar (comision 10 % pentru firmele emitente în industria turismului). Cǎrţile de credit oferǎ urmatoarele facilitǎţi deţinǎtorului : -retragerea de numerar din contul sǎu prin intermediul bancomatelor ; -achitarea contravalorii unui bun sau serviciu, pe baza unui contract încheiat între posesorul cǎrţii de credit, emitentul acesteia şi comerciantul de bunuri sau prestatorul de servicii turistice. Cǎrţile de credit se clasificǎ dupǎ cum urmeazǎ :

1)dupǎ facilitǎţile pe care le oferǎ : -cǎrţi de credit care indicǎ faptul cǎ deţinǎtorului i-a fost deschisǎ o linie de credit care permite sǎ achiziţioneze bunuri, servicii şi sǎ ridice în numerar în limita unui plafon stabilit în prealabil; -cardul de magazin (store card) emis de cǎtre anumite magazine pentru plata cumpǎrǎturilor din cardul acestora fapt care asigurǎ loialitatea clienţilor pentru magazinele respective şideterminǎ creşterea vânzǎrilor prin facilitǎţi de platǎ oferite: -cartea de debit (debit card) care permite ca deţinǎtorului sǎ-i fie debitatǎ din contul sǎu în mod direct contravaloarea bunurilor sau seviciilor achiziţionate şi/sau a numerarului retras cu ajutorul automatelor; -cardul multifuncţional care este un debit card care are şi alte funcţiuni ce îl pot face recunoscut ca mijloc de platǎ precum:

carte de numerar (cash card);

carte de garantare a cec-urilor. -smart cardul care permite derularea unor tranzacţii mult mai sofisticate decât celelalte carduri cu bandǎ magneticǎ. Aceste carduri sunt alcǎtuite dintr-un circuit integrat cu microprocessor şi memorie semiconductoare, care prelucreazǎ local toate informaţiile necesare amortizǎrii unei tranzacţii, fǎrǎ a fi necesarǎ obţinerea acestor informaţii de la un calculator independent. Acest fapt reduce vulnerabilitatea cǎrţilor de credit di conduce la diversificarea tipurilor de servicii oferite. 2)în funcţie de emitent: -cǎrţi bancare emise de banci; -cǎrţi private ale comercianţilor (store cardurile) care oferǎ o serie de facilitǎţi cum ar fi: asigurarea maşinilor şi a locuinţelor, servicii de livrare şi parking gratuity, acces la servicii de club ale emitentului; -cardurile emise de alte instituţii şi organizaţii cum ar fi companiile de transport, turism, cluburi, societǎţi de asigurǎri etc. Piaţa internaţionalǎ a cardurilor este dominatǎ de Visa Internaţional, MasterCard, EuroCard, American Express, Diners Club, etc.

ASIGURĂRILE ÎN TURISM În timpul desfǎşurǎrii unui program turistic (voiaj, sejur) pot avea loc diferite evenimente neplǎcute, care sǎ afecteze sǎnatarea sau integritatea corporalǎ a participanţilor, decesul acestora precum şi pierderea sau deteriorarea unor bunuri personale. Pentru a beneficia de tratament medical, de recuperare a pagubelor sau de repatrierea persoanelor decedate turiştii apeleazǎ la poliţa de asigurare. Firmele turistice ca persoane juridice profitǎ de un şir de servicii acordate de cǎtre anumite companii de asigurare. Asigurarea turiştilor este o activitate complexǎ care implicǎ firma de turism, compania de asigurare şi turistul. Firma turisticǎ, prin intermediul companiei de asigurare, asigurǎ potenţialele riscuri care pot apǎrea în cazul turismului organizat. Pentru a preîntâmpina situaţiile neplacute agenţiile de turism trebuie sǎ comercializeze produsul turistic respectiv împreunǎ cu poliţa de asigurare. Asigurǎrile în turism sunt de mai multe feluri dupǎ cum urmeazǎ : -asigurǎri individuale şi colective ; -asigurǎri pentru turişti şi pentru bunurile lor ; -asigurarea riscurilor firmelor turistice ; -asigurarea turiştilor pentru cǎlǎtoriile peste hotare ; -asigurarea turiştilor strǎini; -asigurarea deprinderii civile; -asigurarea deprinderii civile pentru posesorii mijloacelor de transport (carte verde) -asigurarea privind situaţiile neprevazute (accidente) şi achitarea serviciilor medicale (asigurarea medicala) -asigurari obligatorii (pentru turişti, pentru mijloace de transport etc) asigurǎri benevole (pentru bunuri, pentru firme de turism etc). Poliţa de asigurare care însoţeşte turiştii în cǎlǎtoriile peste hotarele ţǎrii include : -acordarea primului ajutor medical turistului în timpul cǎlǎtoriei, în caz de accident sau îmbolnǎvire ; -transportul la cel mai apropiat spital unde este posibilǎ obţinerea unui tratament medical adecvat ; -asistenţǎ medicalǎ la spital şi informarea familiei pacientului; -asigurarea cu medicamentele necesare în cazul în care acestea nu pot fi obţinute la staţionarul de moment; -servicii de consultanţǎ din partea medicului specialist (dacǎ este necesarǎ) ;

-acordarea serviciilor de transport a pacientului sau a cadavrului acestuia în ţara de reşedinţǎ ; -repatrierea cadavrului turistului (rǎmǎşiţelor) ; -acordarea asistenţei juridice necesare în cazul unui litigiu peste hotarele ţǎrii; La încheierea contractului privind poliţa de asigurare, suma asigurǎrilor depinde de ţara care urmeazǎ a fi vizitatǎ şi se calculeazǎ în conformitate cu acoperirea cheltuielilor minimale. Turistul încheie contractul de asigurare medicalǎ obligatorie cu compania de asigurare care deserveşte firma turisticǎ respectivǎ, prin intermediul acesteia. În situaţia prezenţei evenimentului de asigurare, turistul, la întoarcere, prezintǎ firmei turistice documentele necesare stipulate în contract, iar firma turisticǎ asigurǎ asistenţǎ pentru obţinerea banilor de la compania de asigurare, în vederea achitǎrii costurilor suportate de turişti. De regulǎ turiştii procurǎ asigurarea medicalǎ obligatorie la firma turisticǎ unde achiziţioneazǎ pachetul turistic. Firma turisticǎ emite poliţa de asigurare turiştilor asigurându-i de situaţiile neprevǎzute, iar pe firmǎ însǎşi de posibilele neplǎceri. Conform înţelegerii cu partenerul, compania de asigurare autohtonǎ stabileşte costul serviciilor oferite de cǎtre poliţa de asigurare. Toatǎ raspunderea în cazul producerii evenimentelor de asigurare peste hotare, se atribuie companiei partenere asistente iar reglarea conturilor între parteneri se realizeazǎ prin avansarea unei sume sau plata pe loc. Plǎţile de asigurare pentru diverse situaţii la diferite companii de asigurare variazǎ în funcţie de trauma, zilele petrecute în staţionar etc. Astfel, plata pentru poliţa de asigurare depinde de complexul serviciilor oferite, de politica de preţuri a companiei de asigurǎri, de suma pentru acoperire, de specificul ţǎrii etc. Înainte de a încheia contractul de colaborare cu compania de asigurǎri, firma de turism trebuie sǎ solicite urmǎtoarele informaţii : -documentele de fondare a companiei de asigurari (statutul companiei, certificatul de înregistrare, licenţa de activitate, bilanţul contabil pentru anul precedent de gestiune, rezultatul controlului de audit) ; -analiza listei fondatorilor şi marimea capitalului statutar ; -ofertele de asigurare (deservirea tehnicǎ a autocarului defectat în timpul cǎlǎtoriei, asistenţǎ juridicǎ, asigurarea bagajului turistului în caz de pierdere sau de furt etc).

BIBLIOGRAFIE Bâca, I., (1999), Bistriţa-ghid turistic, Ed. George Coşbuc, Bistriţa Bâca, I., Şteff, I., (2010), Colibiţa-dimensiuni turistice, Ed. Nova Didactica, Bistriţa Cocean, P., (1993), Geografia Turismului, Curs litografiat, Facultatea de Biologie, Geografie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca Cocean, P., (1997), Geografia turismului românesc, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca Cocean, P., et al., (2002), Geografia generală a turismului, Ed. Meteor Press, Bucureşti Cocean, P., (2010), Patrimoniul turistic al României, Ed. Presa Universitară Clujeană Ciangă, N., (2001, 2006), România. Geografia turismului, Ed. Presa Universitară Clujeană Dinu, Mihaela, (2005), Geografia turismului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Neguţ, S., (1987), Căutători de noi tărâmuri, Ed. Eminescu, Bucureşti Nicoară, L., Puşcaş, Angelica, (2007), Regionare şi regiuni turistice, ediţia II, Ed. Silvania, Zalău Păcurar, Al., (2009), Turism internaţional, Ed. Presa Universitară Clujeană Popovici, I., (1974), Pe urmele marilor exploratori, Ed. Albatros, Bucureşti Rotar, Gabriela, Sonea-Câmpeanu, Eugenia, Ilieş, M., Ilieş, Gabriela, (2006), Comunicare în turism, Ed. Presa Universitară Clujeană Stănciulescu, Gabriela, Jugănaru, I.D., (2006), Animaţia şi animatorul în turism, Ed. Uranus, Bucureşti