Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

48
Afla cum poti sa slabesti usor si rapid, dar mai ales sanatos In lume, peste 40% dintre persoane au dificultati in mentinerea unei greutati optime, cele mai multe fiind supraponderale. Se cunoaste faptul ca tesutul adipos nu este deloc sanatos, ba chiar poate accelera aparitia unor boli periculoase, printre care putem aminti: cancerul de colon, cancerul pancreatic, cancerul mamar, degenerarea rapida a creierului, s.a. Aceasta problema este studiata foarte intens, incepand cu ultimele decenii medicii incercand sa gaseasca alternative sanatoase pe care dealtfel le recomanda si persoanelor in cauza, cele mai cunoscute sfaturi ale aces tora fiind folosirea dietelor si practicarea sportului. Este bine de stiut faptul ca prin sport, persoanele supraponderale pot avea rezultate foarte bune in timp record, insa ambitia trebuie pusa pe primul loc. Pentru a reusi sa slabiti aveti nevoie de sustinerea celor din jur, trebuie sa va formati un mediu propice care va va ajuta pe parcursul a tot ceea ce faceti. Trebuie sa gasiti sprijin in membrii familiei, in cercul prietenilor si incercati sa aderati unui grup de suport, unde persoanele cu aceeasi problema ca si a dvs. va vor putea ajuta motivandu-va reciproc. Un pas foarte important este stabilirea greutatii optime pe care trebuie sa o aveti in raport cu inaltimea, astfel veti sti exact cat trebuie sa slabiti, putand tine o evidenta clara cantarindu-va zi de zi. S-a dovedit ca televizorul joaca un rol foarte important din viata noastra, astfel persoanele supraponderale pica in capcana mancarii atunci cand se uita la Tv. Trebuie incercat ca atunci cand vizionati emisiunea sau serialul preferat, sa nu mancati, pentru ca riscati sa faceti o obsesie din asta, iar in momentele de liniste corpul asimileaza mult mai bine substantele nutritive din hrana. Pentru rezultate optime va recomandam sa nu sariti niciunul dintre pasii de mai jos, acestia fiind necesari pentru drumul pe care il parcurgeti spre o viata noua si o silueta supla. Nu uitati ceea ce va doriti cu adevarat si faptul ca motivatia trebuie mereu sa fie pe primul plan in viata voastra. 1

Transcript of Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 1/48

Afla cum poti sa slabesti usor si rapid,

dar mai ales sanatos

In lume, peste 40% dintre persoane au dificultati in mentinerea unei greutati optime, cele

mai multe fiind supraponderale. Se cunoaste faptul ca tesutul adipos nu este deloc sanatos, ba

chiar poate accelera aparitia unor boli periculoase, printre care putem aminti: cancerul de colon,

cancerul pancreatic, cancerul mamar, degenerarea rapida a creierului, s.a.

Aceasta problema este studiata foarte intens, incepand cu ultimele decenii medicii

incercand sa gaseasca alternative sanatoase pe care dealtfel le recomanda si persoanelor in cauza,

cele mai cunoscute sfaturi ale acestora fiind folosirea dietelor si practicarea sportului. Este bine

de stiut faptul ca prin sport, persoanele supraponderale pot avea rezultate foarte bune in timp

record, insa ambitia trebuie pusa pe primul loc.

Pentru a reusi sa slabiti aveti nevoie de sustinerea celor din jur, trebuie sa va formati un

mediu propice care va va ajuta pe parcursul a tot ceea ce faceti. Trebuie sa gasiti sprijin in

membrii familiei, in cercul prietenilor si incercati sa aderati unui grup de suport, unde persoanele

cu aceeasi problema ca si a dvs. va vor putea ajuta motivandu-va reciproc. Un pas foarte

important este stabilirea greutatii optime pe care trebuie sa o aveti in raport cu inaltimea, astfel

veti sti exact cat trebuie sa slabiti, putand tine o evidenta clara cantarindu-va zi de zi.

S-a dovedit ca televizorul joaca un rol foarte important din viata noastra, astfel persoanele

supraponderale pica in capcana mancarii atunci cand se uita la Tv. Trebuie incercat ca atunci

cand vizionati emisiunea sau serialul preferat, sa nu mancati, pentru ca riscati sa faceti o obsesie

din asta, iar in momentele de liniste corpul asimileaza mult mai bine substantele nutritive din

hrana.

Pentru rezultate optime va recomandam sa nu sariti niciunul dintre pasii de mai jos,acestia fiind necesari pentru drumul pe care il parcurgeti spre o viata noua si o silueta supla. Nu

uitati ceea ce va doriti cu adevarat si faptul ca motivatia trebuie mereu sa fie pe primul plan in

viata voastra.

1

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 2/48

 

Pasul 1: Stabilirea greutatii optime!

Primul pas pentru a slabi este stabilirea greutatii optime in raport cu inaltimea ta. Mai jos

gasesti un tabel cu greutatea ideala in raport cu inaltimea pentru ambele sexe. Stabileste

greutatea la care trebuie sa ajungi si asigura-te ca nu uiti unde esti acum si unde trebuie sa ajungi.

2

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 3/48

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 4/48

Un cuvant de incheiere!

Am incercat in acest ghid de trei pasi sa va prezentam cea ma usoara metoda de a slabi,

combinand sportul cu ambitia si cu o alimentative sanatoasa. Toate acestea, fiind tratate cu

atentie, pot duce la rezultate uimitoare in timp record, in functie de cate kg trebuie sa slabiti.

Astfel, puteti slabi pana la 10kg saptamanal in mod sigur si sanatos, fara a va pune corpul in

 pericol.

Tratati cu atentie toti pasii descrisi si repetati-i ori de cate ori este nevoie, pentru a ajunge

la greutatea optima. Dupa aceea continuati sa faceti antrenamente zilnic, pentru pastrarea

siluetei, astfel riscati sa va ingrasati din nou.

Va dorim sanatate si mult success in

reusita a ceea ce v-ati propus!

4

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 5/48

Diete

Cura de slabire – la birou

Pauza de pranz la birou: ce sa mananci? Depinde, nu numai de gusturile tale; pranzul tau

va varia daca vrei sa slabesti, daca mergi la sala, daca ai prea putin timp… Iti propunem patru

mini-pranzuri sanatoase si rapide care ofera solutia potrivita pentru stilul tau de viata.

Obiceiul de a manca in oras nu este foarte sanatos. Pentru ca, chiar daca ne satisfacegustul, nu consimte tinerea sub control a grasimilor, caloriilor si cel mai adesea a portiilor. Mai

ales in cazul pranzului ne lasam invinsi de lacomie si de graba, ingurcitand feluri de mancare

foarte consistente sau sandwich-uri bogate in sosuri. In acest fel insa, se va resimti nu doar 

silueta ci si digestia. Grasimile din abundenta in multe ingrediente tipice ca maioneza, sosul

cocktail sau mezelurile se digera foarte lent. Astfel, in timpul dupa-amiezei, se ajunge la o

adevarata somnolenta si se va lucra cu dificultate. Ce sa mancam atunci? Va prezentam in

continuare patru mini-pranzuri studiate ad-hoc pentru diferite exigente. Te vor ajuta sa rezolvi

toate acele situatii in care nu stii ce sa mananci: cand vrei sa dai jos cateva kilograme; cand

valorifici pauza de pranz frecventand o sala de gimnastica; cand ai foarte putin timp; in sfarsit,

cand ai o digestie mai dificila sau suferi de balonari.

Satula pana la ora cinei!

Aceste mini-pranzuri de serviciu sunt complete si, impreuna cu gustarea, te ajuta sa

ajungi satula la ora cinei. Pentru a nu se ingrasa sau a nu pierde timpul, multe femei cedeaza

tentatiei de a sari peste pranz si, dupa-amiaza mai ales, isi potolesc foamea rontaind fara oprire

snacks-uri sau biscuiti. Astfel stomacul este stimulat continuu sa produca sucurile gastrice iar 

rezultatul este invers: apetitul va creste. E mult mai bine sa optezi pentru o masa echilibrata si o

gustare bine aleasa care sa o completeze. Poti prepara acestea la micul dejun. Si daca te asalteaza

iarasi foamea, asculta de un sfat pe cat de simplu, pe atat de eficace: bea un pahar de apa caredilueaza sucurile gastrice si taie foamea. Cu zero calorii!

La pranz, iesi din priza!

5

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 6/48

 

- mini-pranzul tau trebuie sa fie practic. Foloseste casolete inchise ermetic. Ideal ar fi sa

transporti mancarea intr-o geanta termica. Organizeaza-te cu un kit de ulei, otet, sare, piper,

farfurii si pahare de plastic pe care sa le ai la serviciu.

- nu manca in timp ce lucrezi, nu vorbi cu colegii in timp ce mananci. Inchide computerul, nu

raspunde la telefon si acorda-ti cel putin jumatate de ora pentru pranz si 5-10 minute pentru

gustare, respectand mereu acelasi program.

- asaza-ti masa cu grija astfel impresia de pranz complet te va tine departe de snacks-urile de

dupa amiaza.

- dupa ce ai mancat, schimba locul. Daca poti, ia o gura de aer sau bea o cafea la bar. Fa cativa

 pasi ca sa reactivez circulatia. Vor avea de castigat atat digestia cat si starea de spirit.

1. Mini-pranz cand esti la dieta. Vrei sa slabesti? Alege branza proaspata slaba dar nutritiva.

Bea un suc light cu maxim 5 calorii.

- Problema: incerci sa pierzi din greutate. Pentru tine este nevoie de un pranz putin caloric dar 

 bine echilibrat care sa-ti ofere toti nutrientii: proteine, carbohidrati, saruri minerale si fibre. In

 plus, pranzul si gustarea trebuie sa te faca sa ajungi satula la cina. Intr-adevar, daca seara vei fi

 prea flamanda, risti sa mananci mai mult decat necesar, iar eforturile precedente devin inutile.

- Ce trebuie sa mananci: o portie de branza slaba (100 de grame) cu rosii (200 de grame) si o

felie de paine (50 de grame). E un pranz complet care te va ajuta sa-ti mentii silueta. Contine 285de calorii, aducand foarte putini carbohidrati din felia de paine. Branza o poti amesteca cu rosiile

si astfel nu mai adaugi ulei. Band cola light sau suc de portocale vei fi satisfacuta cu doar 5

calorii.

- Alternative: daca nu suporti lactatele, inlocuieste branza slaba cu friptura de vita sau curcan

(80-100 de grame). Poti inlocui si rosiile cu orice alta leguma, dar atentie la adaosul de ulei.

Prefera otetul, sucul de lamaie, iaurtul sau ierburi aromatice.

- Ce sa mananci in restul zilei: micul dejun – o ceasca de lapte semi-degresat (150 ml) cu 40 de

grame de cereale (4 linguri). Gustare – un iaurt slab cu fructe. Cina – salata de verdeturi (150 degrame) cu o lingurita de branza rasa (5 grame); sunca presata sau muschi afumat (80-100 de

grame) cu salata de legume fierte (200 de grame) cu o lingurita de ulei (10 grame) si 50 de grame

de paine. Salata de mere si portocale (200 de grame).

6

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 7/48

2. Mini-pranz daca mergi la sala.

Inainte de sport, mananca un mar. Iti va da impulsul necesar. Dupa, reintegreaza cu

carbohidrati energia pe care ai consumat-o.

- Problema: profiti de pauza de pranz ca sa mergi la sala sau la piscina. Ai nevoie deci de un

 pranz energetic dar care sa nu te ingreuneze. Poti hotari daca sa mananci inainte sau dupa sport.

Daca practici un sport lejer (yoga), mananca trei sferturi de ora inainte. Daca activitatea fizica

este mai intensa (aerobica, step), e mai bine sa astepti. Ideal ar fi sa mananci marul inainte si

carbohidratii dupa exercitiul fizic. Astfel nu vei avea gauri in stomac si caderi de energie, dar 

nici dificultati digestive.

- Ce trebuie sa mananci: salata de paste (50 de grame) cu mazare (20 de grame), sunca presata

(30 de garme) si cascaval (20 de grame). Poti adauga o lingurita de ulei (10 grame).

Carbohidratii din paste sunt ideali pentru a reintegra rezervele de energie utilizate in timpul

gimnasticii, asa cum marul iti va da zaharul de absorbtie imediata. Acest pranz are si aportul

necesar de proteine (mazarea, sunca si branza) pe langa sarurile minerale si vitaminele continute

in fructe si suc. Totul continand doar 540 de calorii.

- Alternative: poti alterna cu salata de orez in locul pastelor sau cu un toast, sau un sandwich cu

sunca, verdeturi sau legume si branza.

- Ce sa mananci in restul zilei: mic dejun – o ceasca de lapte semi-degresat cu doua felii de paine

toast unse cu gem. Gustare – o banana, care satura si reintegreaza potasiul pierdut prin

transpiratie. Cina – o felie de carne (150 de grame de biftec la gratar), doua felii de paine (50 degrame) cu o garnitura de legume (200 de grame) si o lingurita de ulei (10 grame).

3. Mini pranz daca esti mereu pe fuga.

Adauga fructe si biscuiti: iaurtul tau va deveni un pranz complet. Dar si foarte bine

digerat si foarte rapid.

- Problema: o zi tip din viata ta este intr-adevar stresanta: te trezesti devreme si dai fuga la

serviciu, unde te asteapta sedinte, telefoane, colegi super stresati… Apoi sunt copiii care trebuie

luati de la scoala, cumparaturile, gatitul… minutele tale sunt numarate! Din aceasta cauza,

 pranzul tau trebuie sa fie foarte rapid de preparat si consumat, dar si energetic. Trebuie sa fie

usor astfel incat sa nu-ti ingreuneze digestia si sa-ti poti relua lucrul imediat.

7

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 8/48

- Ce trebuie sa mananci: un iaurt integral (125 ml) cu un fruct taiat bucatele (un mar, o para, 100

de grame de ananas, o jumatate de banana, 100 de grame de struguri) plus 5 biscuiti. Iaurtul

cu fructe este un aliment aproape complet, continand zahar de prim ajutor, proteine si saruri

minerale. In plus este foarte usor de digerat. Biscuitii iti furnizeaza carbohidratii de lenta

absorbire care iti dau energie pentru toata dupa-amiaza. Pentru a-ti potoli setea, prefera apa

minerala gazoasa celei naturale deoarece favorizeaza digestia.

- Alternative: daca te simti slabita si vrei ceva dulce, alege o budinca de vanilie cu 3 biscuiti.

- Ce trebuie sa mananci in restul zilei: mic dejun – lapte semi degresat (150 de ml) si un

sandwich (30 de grame) cu gem. Gustare – un pachetel de biscuiti sarati, sticksuri (25 de grame).

Cina – avand in vedere pranzul redus la minim, poti sa-ti pregatesti o cina completa: spaghetti cu

sos de rosii (50 de grame) si carne la gratar (120 de grame) cu garnitura de legume fierte sau

crude (200 de grame) si o lingurita de ulei (10 grame).

4. Mini-pranz daca suferi de balonari.

Alege mancaruri usoare ca orezul si morcovii si paine toast. Adauga un ceai cald.

- Problema: in timpul mesei de pranz nu stii niciodata ce sa mananci pentru ca… iti ramane totul

in stomac. Ai tendinta de a digera putin si greu si mai ales sa te umfli: dupa-amiaza burta ta se va

transforma intr-o minge! Sandwich-urile de la bar sunt un dezastru pentru tine. Unica solutie este

sa-ti aduci de acasa un aliment ad-hoc care sa nu te umfle si care sa te faca sa te simti bine.

- Ce trebuie sa mananci: orez fiert (60 de grame) cu morcovi fierti (30 de grame), cu o lingurita

de ulei (5 grame) si una de branza rasa (5 grame), plus 3 felii toast. Orezul fiert este foarte usor 

de digerat si iti aduce carbohidrati, adica te vei mentine satula pe toata durata dupa-amiezei.

Morcovii contin multe fibre si nu te umfla. Trebuie sa eviti painea proaspata care este foarte greu

de digerat din cauza miezului si poate sa-ti provoace balonare din cauza drojdiei. Prefera painea

toast. Bea la sfarsit un ceai de marar care are un efect antibalonare. Ca sa se mareasca efectul

digestiv trebuie baut cald.

- Alternative: daca nu ai avut timp sa-ti prepari acasa pranzul, poti comanda o portie de branza

slaba (120 de grame) cu un cartof sau 2 dovlecei fierti si o lingurita de ulei.

- Ce trebuie sa mananci in restul zilei: mic dejun – o ceasca de ceai sau de lapte (evita lamaia

 pentru ca stimuleaza sucurile gastrice) si 3 felii toast cu miere. Gustare – o para. Cina – poti

alege intre paste (50 de grame) cu unt (5 grame), legume fierte (200 de grame), gris sau

mamaliga (150 de grame), apoi peste fiert (150 de grame) mult mai usor de digerat decat carnea,

si doi cartofi fierti (250-300 de grame).

8

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 9/48

 

Cura de slabire bazata pe Antidieta

Itinerariul nostru in domeniul regimurilor alimentare se opreste acum asupra dietelor 

asociate.

Desi au o eficienta mai redusa si necesita o buna stare de sanatate pentru a fi puse in

 practica, dietele asociate merita sa fie prezentate, tocmai pentru a sti la ce riscuri va expuneti.

Dietele asociate se bazeaza pe modul de combinare a alimentelor, in functie de care – ne

asigura sustinatorii ei – cele care o urmeaza se ingrasa mai mult sau mai putin. Insa, in general,

endocrinologii nu privesc cu ochi buni aceste regimuri.

Antidieta are la baza alimentatia in proportie de 70% cu fructe si verdeturi, fara a lecombina cu produse de origine animala sau lactate, precum si consumarea unui anumit grup de

alimente la o anumita ora din zi.

Antidieta include efectuarea unui exercitiu destul de solicitant: 20 de minute de diverse

exercitii abdominale, de 3 ori pe zi.

Se bea apa distilata – niciodata in timpul meselor. Pentru asezonare se folosesc doar 

uleiul de masline si lamaia.

Se interzice prajirea alimentelor.

Cele cinci elemente de baza: rosii, mazare, pui, pepene galben si grepfrut

Durata: minimum o luna; maximum 3 luni.

Kilograme pierdute: cinci, in prima luna

(Contra) indicatii: adecvata numai persoanelor adulte, perfect sanatoase, sau celor cu greutate

cu mult peste normal.

Structura dietei:

DIMINEATA: fructe proaspete si sucuri de fructe sau sucuri de verdeturi proaspete si salate

DUPA-MASA: verdeturi / legume fierte, nuci si seminte (de soia si ovaz)

SEARA: paine, cartofi si legume sau carne de pui sau peste si lactate

9

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 10/48

Avantaje:

Alimentatia este in general sanatoasa.

Dezavantaje:

Reducerea greutatii se bazeaza partial pe numarul foarte mare de exercitii fizice si pe

cantitatea redusa de mancare.

Consumul de carne si de produse lactate seara ingreuneaza digestia, acestea fiind

alimente mai grele.

Se pierde din greutate, dar intr-un timp mai indelungat.

OPINIA SPECIALISTULUI

Dr. Gheorghe Soare, medic primar endocrinolog, medic principal medicina interna:

„Principiile pe care se bazeaza aceasta dieta sunt relativ excentrice. Impunerea unui orar pentru

consumarea unui tip de aliment sau altul nu are nici un fundament stiintific – organismul poate

digera perfect, in acelasi timp, verdeata si carne. Fara indoiala, insa, consumul de fructe si

verdeturi in cantitati mari, precum si reducerea proteinelor si a grasimilor sunt deprinderi

sanatoase.”

PUNCTAJ:

Varietatea alimentelor: 3 puncte

Kilograme pierdute: 4 puncte

Sanatos: 2 puncte

Durata: 1 punct

10

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 11/48

Cura de slabire cu grepfrut

Lansat la inceputul anilor ‘70, acest regim se bazeaza pe consumul de grepfrut si ananas, alternat

cu alte alimente.

Cele 2 elemente de baza: ananas, grepfrut

Durata: 1 saptamana

Kilograme pierdute: 2 – 3

Contraindicatii: interzisa persoanelor cu infectii urinare si celor cu diabet

Structura:

• Timp de trei zile, se poate consuma numai grepfrut sau ananas – sucul sau fructul

propriu-zis.

• In celelalte patru zile, se permite o alimentatie variata, care include carne, oua, peste si

salate, gatite cu foarte putin ulei, grepfrutul (sau ananasul) constituind desertul.

• Sunt interzise: zaharul, alcoolul si orice alt lichid cu aport de calorii.

Avantaje:

Este o dieta bogata in vitamina C, potrivita pentru persoanele „mofturoase”.

Inconveniente:

 Nu se poate prelungi mai mult de sapte zile, fiind vorba de un regim care asigura putine

calorii. Pentru ca pe durata lui se elimina multa apa, kilogramele pierdute se recupereaza cu

usurinta. 

11

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 12/48

Opinia specialistului

Dr. Gheorghe Soare

Medic primar endocrinologie, medic principal medicina interna

„Fiti foarte precaute cand urmati aceasta dieta, pentru ca este una de semi-post. Este adevarat ca

grepfrutul este bogat in vitamina C, dar un kilogram din acest fruct aduce organismului doar 370

de calorii – mult prea putin fata de cat este minimum necesar.”

Punctaj

Varietate: 2 puncte

Kilograme pierdute: 4 puncte

Sanatos: 2 puncte

Durata: 4 puncte

Evaluare finala: putin recomandabila si numai pentru 7 zile.

1 punct = rau

2 puncte = normal (obisnuit)

3 puncte = bine

4 puncte = deosebit

5 puncte = excelent

12

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 13/48

Cura de slabire cu pepeni

Este rosu sau galben si contine 90% apa. Este delicios, e permis si nici nu ingrasa.

Ramane fructul ideal nu doar pentru vara, ci si pentru slabit: pepenele.

Il poti combina cu alte fructe de sezon, obtinand astfel deserturi gustoase, racoritoare si

dietetice. Iti propunem doua retete, prima cu pepene rosu, cealalta cu pepene galben, care fac

minuni: vei slabi patru kilograme in zece zile.

Dieta cu pepene rosu

La micul dejun vei consuma in fiecare zi aceleasi alimente: o felie de pepene rosu, 50 g

de paine prajita, o cana de ceai sau de cafea indulcita cu zaharina. Consuma zilnic trei litri de

ceaiuri de plante si sucuri de fructe fara zahar sau indulcite cu zaharina.

Prima zi

Pranz: 100 g de carne fiarta de vaca, 100 g de orez fiert cu sos de rosii si o felie de pepene rosu

Cina: 50 g de branza de vaci, o felie de paine prajita si orice cantitate de pepene rosu

A doua zi

pranz: paine prajita, 50 g de piept de pui sau de curcan fiert, o felie de pepene rosu

cina: 100 g de peste slab, fiert sau la gratar, o felie de paine prajita si una de pepene rosu

A treia zi

pranz: 30 g de spaghete cu sos de rosii si branza rasa si orice cantitate de pepene rosu

cina: o salata mare de legume (rosii, castraveti, ardei, ceapa, salata verde) si o felie de pepene

rosu

A patra zi

pranz: un castron de supa-crema de legume cu crutoane, 50 g de piept de pui fiert cu o felie de

 paine prajita si o felie de pepene rosu

cina: doi cartofi natur cu parmezan si verdeata si orice cantitate de pepene rosu

13

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 14/48

A cincea zi

pranz: 50 g de carne fiarta de vaca cu sote de ciuperci si orice cantitate de pepene rosu

cina: 50 g de branza de vaci cu doua felii de paine prajita si orice cantitate de pepene rosu

Dieta cu pepene galben

In timpul acestui regim alimentele permise sunt: carne de pui sau de peste, orez, ciuperci,

  branza de vaci, iaurt, oua fierte, varza si fasole verde. Nu renunta la lichide, bea ceaiuri

neindulcite si sucuri naturale din fructe.

Prima zi

mic dejun: o jumatate de pepene galben, un iaurt dietetic cu 20 g de fulgi de ovaz

pranz: 150 g de carne fiarta de pui, 200 g de fasole verde si o felie de pepene galben

cina: omleta dintr-un ou, 30 g de orez cu sos de rosii si o felie de pepene galben

A doua zi

mic dejun: 20 g de branza de vaci cu o felie de paine prajita si jumatate de pepene galben

pranz: salata de varza cu un copan fiert si o felie de pepene galben

cina: dovlecei pane (preparati in tigaie de teflon, fara ulei) si orice cantitate de pepene galben

A treia zi

mic dejun: un ou fiert tare cu o felie de paine prajita si orice cantitate de pepene galben

pranz: supa de legume, 100 g de carne fiarta de vita cu doi cartofi natur 

cina: orice cantitate de pepene galben

A patra zi

mic dejun: o cana de lapte cu 30 g de fulgi de ovaz si o felie de pepene galben

pranz: doua rosii umplute cu orez, un piept de pui fiert

cina: o salata mare de legume si o felie de pepene galben

14

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 15/48

A cincea zi

mic dejun: orice cantitate de pepene galben

pranz: 200 g de peste slab, 30 g de orez fiert cu sos de rosii

cina: 30 g de orez fiert cu sote de ciuperci si sos de rosii, o felie de pepene galben

Aceste meniuri se repeta timp de zece zile

Cocktail de sampanie cu pepene

Pune la racit doua cupe de sampanie. Umple o cana cu bucatele de pepene galben foarte

 bine copt. Amesteca-le cu mixerul si toarna o jumatate de cana de suc de portocale foarte rece,

amestecand in continuare, pana ce vei obtine o pasta omogena.

Toarna pasta in cele doua cupe, peste sampanie, si decoreaza-le cu cate o felie de lamaie.

Exista cinci soiuri de pepene:

-  Galben

-  de miere

-  verde sau de apa

-  charentais

-  ogen

La noi poti gasi primele trei soiuri de pepeni

15

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 16/48

Dieta de slabire a Monicai Anghel

Reteta de slabit:

3 ZILE DE CARNE - carne pe gratar sau fiarta: pui, vita chiar si porc; se pot manca si mezeluri:

 parizer, cremwursti, sunca de Praga

3 ZILE DE LACTATE - iaurt: fara fructe, lapte batut, branza de vaci dulce, chiar schwaitzer 

3 ZILE DE FRUCTE SI LEGUME -in afara fructelor si legumelor, la nevoie, se poate manca

cate un baton Fibrobar, maxim 2 bucati / zi – bun energizant in acelasi timp

ATENTIE: Se consuma minim 2 litri de lichide / zi

Este exclus zaharul, alcoolul.

16

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 17/48

Dieta de slabire cu struguri

Scopul dietelor depurative este de a ajuta organismul sa elimine toxine si sa se

regenereze, contribuind, bineinteles, si la scaderea in greutate. Ele sunt recomandate mai ales decatre medicii naturisti. Perioadele optime pentru a le urma sunt primavara si toamna.

Dupa cum o arata si numele, baza acestei diete o formeaza strugurii, consumati in

cantitatea dorita, timp de o saptamana. (In general, se mananca intre 2 si 4 kg pe zi.) Poate fi

repetata la fiecare 4 sau 5 luni.

Cele doua elemente de baza: supa de verdeturi si struguri

Durata: 1 saptamana

Kilograme pierdute: De la 2 la 2,5 Kg

Contraindicatii: Nu se recomanda persoanelor cu diabet

Structura:

La cele trei mese principale ale zilei (al caror interval poate fi restrans intre jumatatea

diminetii si cea a amiezii), se mananca struguri (integral, cu pielita si samburi). De cateva ori pe

zi, se poate consuma cate o portie de supa de verdeturi/legume, fara sare. De asemenea, puteti

 bea infuzie de plante, in cantitatea dorita.

Avantaje:

 Nu apare senzatia de oboseala si nici de foame.

Inconveniente:

O parte din greutatea pierduta este reprezentata de apa care se elimina prin urina, si nu de

grasime, dieta fiind foarte diuretica.

Opinia specialistului

Dr. Gheorghe Soare – Medic primar endocrinologie, medic principal medicina interna

“Este potrivita mai ales pentru persoanele cu gusturi culinare vegetariene sau cu probleme de

retentie a lichidelor. Endocrinologii mai conservatori le pot gasi neadecvate, in timp ce unii

medici homeopati le recomanda ca semiajunari.”

17

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 18/48

Punctaj:

Varietate: 1 p

Kilograme pierdute: 3 p

Sanatos: 3 p

Durata: 4 p

Evaluare finala: Recomandabila

1 punct = rau

2 puncte = normal (obisnuit)

3 puncte = bine

4 puncte = deosebit

5 puncte = excelent

18

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 19/48

Dieta de slabire de 66 zile

ETAPA 1 - 2 SAPTAMANI

• CARNE – fara restrictie de cantitate , gatita fara ulei (gratar, frigarui, friptura la cuptor, fiarta) -

inclusiv peste si organe

• MEZELURI – fara restrictie de cantitate

• OUA – 1/ZI

• BRANZETURI FERMENTATE - telemea, cascaval, branza topita - 100g/zi

REGULI GENERALE :

1. 5 MESE/ZI

2. NU SE MANANCA INTRE MESE

3. NU SE SARE PESTE MESE

4. NU SE BEA LICHID IN TIMPUL MESEI

PERMISE

LICHIDE: -apa, apa plata , minerala ,carbogazoasa, sifon , ceai , cafea (total 2-3 litri/zi)

(INTERZIS –bauturi de gen COCA COLA, PEPSI….ETC)

INDULCITORI : -ATIFICIALI, CICLAMAT, ASPARTAM, ZAHARINA

CONDIMENTE : -lamaie fara restrictii, sare, boia, piper , condimente din plante, cimbru, marar ,

 patrunjel, (mustar-moderat, fara zahar)

(INTERZIS –hrean , ceapa , usturoi, miere de albine)

19

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 20/48

CANTAR - SAPTAMANAL

EFFORT FIZIC – echivalent cu 5 km/zi- o ora mers pe jos - 15 min. gimnastica/zi

ZAHARUL SI ALCOOLUL BLOCHEAZA SCADEREA PONDERALA!

SE GATESTE FARA ULEI!

Impotriva constipatiei : mentolax -2-3 tb/zi

- FUROSEMID - 1/2 tb. In ziua a 4-a

- 1 tb. In ziua a 10-a

- 1 tb. In ziua a 14-a

- ASPACARDIN - se administraza in zilele in care se ia furosemid – doza 4 tb/zi - 2 dimineata, 2

 pranz

 Numai daca exista ameteli - Wallmark (calciu , magneziu, zinc -2tb/zi)

Doar la mesele cu grasimi si fara a deveni obisnuinta (in general nu se recomanda) – XENICAL

-1 tb./zi- ocazii speciale

ETAPA II- 9 ZILE

3 ZILE

• FRUCTE - crude, coapte, compot , sub forma de gustari -500G/ZI

• LEGUME(zarzavaturi) - fara restrictie de cantitate (crude , supe, ciorbe-cu lamaie sau iaurt,

ghiveci la cuptor)

• LACTATE PROASPETE - 400 G/ZI

Toate acestea trebuiesc mancate in 5 mese/zi

FRUCTE PERMISE: orice in afara de: castane, mango, avocado, struguri, pere, prune, fructe

uscate , smochine, stafide, curmale, nuci , alune, fistic, semnite.

LEGUME, ZARZAVATURI PERMISE orice in afara de: sfecla rosie, cartofi , linte, porumb,

fasole uscata, mazare, dovleac, masline.

20

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 21/48

LACTATE PERMISE: lapte, chefir, cas, lapte batut, iaurt, sana, branza de vaci, branza de casa,

Mozzarella si Ricotta.

INDICATII:

SUPE : fara ulei, fara bors - cu lamaie

LEGUME GATITE - nu crude, nu cu ulei

FRUCTE – sa se consume separat, nu ca desert ci ca gustari

6 ZILE – CARNE, MEZELURI + SAU OU - fara restrictie de cantitate

ETAPA III-12 ZILE

3 ZILE

-2 oua/zi; 100g. Branzeturi nefermentate

sau

-1 ou/zi; 200g. Branzeturi nefermentate

Se adauga 2 mese/zi de legume cu pigment verde fara restrictii de cantitate (spanac, urzici,

castravete, varza alba, dovlecei, fasole verde, conopida, brocolli, ciuperci, vinete, gulii, ceapa

verde, usturoi verde, andive)

3 ZILE

CARNE, MEZELURI + SAU OU - fara restrictie de cantitate

3 ZILE

FRUCTE - crude, coapte, compot, sub forma de gustari - 500G/ZI

LEGUME (zarzavaturi) - fara restrictie de cantitate (crude, supe, ciorbe - cu lamaie sau iaurt,

ghiveci la cuptor)

LACTATE - 500 G/ZI

3 ZILE

CARNE, MEZELURI (+ – un ou) - fara restrictie de cantitate

21

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 22/48

ETAPA a IV-a-13 ZILE

2 ZILE

FRUCTE - 500G/ZI

LEGUME: fara restrictie de cantitate

LACTATE: -500 G/ZI

3 ZILE

CARNE slaba si MEZELURI slabe

La o singura masa a zilei o salata verde, ardei verde si varza alba.

2 ZILE

FRUCTE si LEGUME

1 ZI

LACTATE proaspete - 500 G/ZI

2 ZILE

FRUCTE si LEGUME

3 ZILE

CARNE slaba si MEZELURI slabe

ETAPA a V-a-8 ZILE

CATE MESE DORESTI PE ZI, FARA RESTRICTIE DE CANTITATE

2 ZILE

FRUCTE si LEGUME

1 ZI

LACTATE proaspete

22

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 23/48

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 24/48

Dieta de slabire disociata simpla

Reteta de slabit:

Aceasta dieta disociata este o dieta ce tine relativ putin (4 zile) si este ideala pentru a pierde din

greutate inainte de un eveniment important!

Principala caracteristica este consumarea unui singur tip de alimente in fiecare din cele 4 zile.

Ziua 1: fructe (se alege un singur fruct, de exemplu mar, si se consuma in cite cantitati se

doreste).

Ziua 2: lactate – un sigur fel dintre branza, lapte sau iaurt, in cantitati la alegere

Ziua 3: cartofi, fierti, fara condimente sau unt.

Ziua 4: carne, slaba, de pui sau vita, nu prajita in ulei.

In urma dietei, daca este tinuta corect, se pot pierde aproximativ 2 - 2.5 kg si este relativ simplu

de tinut.

24

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 25/48

Dieta de slabit asociata echilibrata

Face parte din categoria dietelor hipocalorice. Acestea se bazeaza pe limitarea caloriilor 

consumate. Sunt regimurile “traditionale” urmate pentru a scadea in greutate, fiind si cele mai

sanatoase.

Iti permite sa mananci aproape orice, limitand insa cantitatile, ca de altfel si consumul de

zahar si grasimi. Se bazeaza pe controlul numarului de calorii ingerate si pe un bun aport de

glucide (din cereale, legume, fructe, paine), caracterizate printr-un inalt grad de satietate.

Cele cinci elemente de baza: apa, orez, carne, paine, iaurt

Durata: minimum, o luna, maximum – sase luni.

Kilograme pierdute: trei - patru pe luna

(Contra) Indicatii: recomandata tuturor 

Structura: (pentru 1.600 de calorii):

Micul dejun: cafea cu lapte cu putin caimac, trei felii de paine din tarate, zece grame de unt, un

suc de portocale sau un pahar cu lapte fara caimac, cu cacao (pudra), un croissant si un mar.

Pranzul: o salata, o portie de carne/peste sau oua si patru cartofi mici fierti sau sase pana la opt

linguri de supa de orez, legume sau paste, branza alba si fructe sau linte cu costita, iaurt si o

 portocala.

Cina: salata marinareasca (din peste marinat in lamaie, branza, amestec de laptuca si mirodenii)si o piersica sau salata taraneasca (din carne de pasare, morcovi, fasole verde fiarta, grepfrut) si

 branza sau peste argintiu (macrou sau cod) la cuptor, cu dovlecei si struguri.

Avantaje:

Este sanatoasa si se poate transforma chiar intr-un obicei. Permite mentinerea greutatii potrivite

timp indelungat.

Inconveniente:

Greutatea se pierde lent, in comparatie cu alte diete mai rapide: patru kg pe luna.

25

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 26/48

Opinia specialistului:

Dr. Gheorghe Soare: “Principiul acestei diete este sa mananci de toate, dar moderat. Pauzele pe

care le propune sunt echilibrate si limiteaza caloriile, reducand totodata proteinele si grasimile.

Alimentele vor trebui gatite fara grasime si nu se va putea manca mai mult decat cantitatea

indicata. In aceste conditii, dieta este potrivita oricarei persoane si pe perioada de timp necesara pentru atingerea greutatii dorite.”

Punctaj:

Varietate: 4 puncte

Kilograme pierdute: 3 puncte

Sanatos: 5 puncte

Evaluare finala: foarte indicata

26

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 27/48

Regim de slabire cu vitamine

Reguli pregatitoare: este absolut necesar a se lua 1 tableta Polivitamina + 1 fiola vitamina C +

1 tableta vitamina B complex.

Etapele de slabire pot dura de la 4 zile la 2 saptamani, in functie de cit doriti sa slabiti.

Pentru 4-5 kg peste greutatea ideala este indicat sa alegeti durata scurta.

Nu este bine sa slabiti repede: cu cit veti slabi mai incet, cu atit va veti mentine greutatea la

care ati ajuns si cu atit va veti ingrasa mai greu dupa urmatoarele excese de alimente.

Etapa I

Durata 1-2 saptamini, slabind 3-5 kg pe saptamana

Se poate manca:

-  carne de orice fel, preferabil cite 250-500 g/zi, preparata oricum (fiarta, fripta); atentie la

salamurile cu soia

-  supa de carne de vita sau pasare (fara zarzavat) nelimitat

-  carne de pasare de orice fel si oricit, dar fara umplutura sau zarzavat

-  oua de gaina nelimitat, preparate in orice fel

-  grasimi: slanina, ulei, unt, margarina

-  salate, numai 2 farfurii pe zi: salata verde cu telina, ridichi, castraveti in otet cu sare,

muraturi, masline.

-  apa potabila, apa minerala (sifon nu), suc de lamiie, ceai, cafea.

 Nu sunt indicate:

-  ceapa si usturoiul

-  scoicile, stridiile si pestele in ulei (conservat)

-    Nu uitati: 1 tableta polivitamina + fiola vitamina C + 1 tableta vitamina B complex,

zilnic.

Efecte: senzatia de foame dispare numai 2-3 zile. Slabirea medie este de 0,5 kg/zi. Daca se

slabeste prea repede, poate aparea o senzatie de ameteala sau oboseala, care se combate printr-un

consum sporit de sare.

27

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 28/48

Etapa a II-a

Durata 1-2 saptamani, slabindu-se 2-3 kg pe saptamana

Se utilizeaza aceleasi alimente ca in prima etapa, la care se adauga treptat 6g hidrocarbonate pe

saptamina din alimentele care va lipsesc mai mult, ca de exemplu:

-   brinza de vaci 50 g

-  3 felii de rosii sau 3 fibre de ceapa linga friptura

Etapa a III-a

Durata 1-2 saptamani, slabindu-se 2-3 kg pe saptamana

Se utilizeaza aceleasi alimente ca in etapa anterioara, adaugindu-se in plus 8g de hidrocarbonate

 pe saptamana. De exemplu, se mareste cantitatea de legume.

Etapa a IV-a

Durata 1-2 saptamani

Se utilizeaza aceleasi alimente ca in etape anterioara, la care se adauga fructe. Fructele sint foarte

 periculoase, deci mare atentie la tablete. Se recomanda mai mult capsuni si coacaze.

Alcool: exista bauturi nehidrocarbonate: vin alb sec, sampanie, whisky scotian, se vor evita bauturile indulcite, lichiorul si berea.

NOTA:

30g alcool cu tarie de 50g contin 20g de hidrocarbonate

se permite de 4 ori pe saptamana cite 30 ml votca sau 100 ml vin alb sec

smantana 2-3 linguri pe zi sau 150 g paine graham sau de secara

Etapa a V-a

Se va ajunge la 40 g hidrocarbonate pe zi

Se va observa zilnic cantarul, pentru a nu creste in greutate. Se vor varia alimentele. In 8

saptamani se poate slabi pina la 20 kg. Limita de 40 g de hidrocarbonate pe zi se va mentine

toata viata.

28

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 29/48

ATENTIE:

Daca v-ati permis o zi de exces, nu trebuie sa disperati: treceti 2-3 zile inapoi la prima etapa si

apoi iar la normalul de 40 g hidrocarbonate zilnic.

Legume permise: (nu in prima etapa) vinete, conopida, fasole verde, ciuperci, varza, dovlecei,varza murata, telina, castraveti murati, sparanghel, rosii, andive, castraveti, ridichi, patrunjel,

salata, ceapa, praz.

Alimente strict interzise: paine, cartofi, biscuiti, prajituri, bomboane, inghetata, ciocolata, gem,

dulceata, macaroane, faina alba, lapte, orez, clatite, iaurt, miere de albine, curmale, smochine,

stafide, pepeni verzi, pepeni galbeni.

29

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 30/48

Regim de slabit Caloric

Principiu: scazand zilnic cate 500-1000 cal din ratia alimentara se poate slabi Intre 0,5

kg. si 1 kg. Intr-o saptamana. Nu este o dieta foarte severa, lasand libertatea individului sa-sistabileasca propriul regim alimentar, avand In vedere doar alimentele care pot fi folosite si cele

ce trebuie evitate.

Alimente permise:

vegetale: sparanghel, fasole verde, sfecla broccoli, varza Bruxelles, patrunjel, ridichi, varza

dulce, morcovi, conopida, telina, dovlecei, piper, spanac, castraveti, praz, laptuci, mustar, ceapa,

dovleac, rosii;

bauturi: apa minerala sau plata, ceai, cafea, limonada fara zahar, bauturi acidulate fara zahar,

supe de carne, bauturi pentru diabetici;

diverse: preparate cu aspartam, zaharina, sare, otet, arome.

Alimente de evitat:

Indulcitori: zahar, glucoza, sorbitol, sirop, melasa;

dulciuri: bomboane, ciocolata, gem, miere, fructe confiate, fructe uscate, curmale, caise,

 prajituri, budinci, deserturi Imbogatite, biscuiti cu ciocolata, lapte condensat si praf, creme,Inghetate, deserturi cu gelatina;

mancaruri: maioneza, sosuri, prajeli, carnuri grase, carnati, peste gras;

bauturi: sucuri de fructe Indulcite, toate bauturile alcoolice.

30

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 31/48

Regim de slabit explicat

Multa lume este interesata de reducerea stratului adipos, mai ales persoanele de sex

feminin, si cu totii recurg la diferite metode aflate de prin reviste sau de pe la serviciu, etc.

Adevarul este ca majoritatea nu fac altceva decat sa-si inrautateasca situatia si in loc sa-si

reduca stratul adipos, il maresc (sau daca reusesc o mica reducere aceasta este doar de moment

 pentru ca dupa un timp acesta va reveni la vechea forma). Aici va voi invata cum sa “luptati”

impotriva grasimilor corporale.

Grasimile sunt prezente in tot corpul si oricat o sa incercati nu o sa le puteti inlatura in

totalitate pentru ca isi au si ele rolul lor (de exemplu grasimea viscerala (aflata pe organele

interne) trebuie redusa, dar nu poate fi inlaturata in totalitate).

Multa lume incearca sa slabeasca prin reducerea numarului de mese servite zilnic si

cantitatea lor, ceea ce este o prostie pentru ca nu prin infometare o sa slabiti!

Organismul uman are o tendinta de conservare. Inca de la nastere fiecare individ are

inscrisa o informatie genetica dupa care organismul se dezvolta; daca organismul trebuie sa se

dezvolte in inaltime pana la 180 cm, atunci acesta daca va avea toate nutrimentele necesare pe

 parcursul vietii, se va dezvolta ca atare pana la acea inaltime dupa care se va oprii indiferent ce

ati face (mai exista unele metode actuale, dar care nu prea sunt aprobate de doctori datorita lipsei

de control asupra evoluarii organismului, si anume tratamentul cu hormoni, dar inca o data va

atentionez ca este periculos! ).

Asa si in cantitatea de masa musculara: daca ati ajuns la varsta de 20 de ani la o greutate

de 80kg fara antrenamente, si va incepeti antrenamentele de culturism, chiar daca intr-un an dv. osa ajungeti la 90kg, daca intrerupeti aceste antrenamente, organismul va incerca “sa scape” de

surplusul de masa musculara de care nu are nevoie. Dv. prin antrenamente dure fortati

organismul sa creasca! Cu grasimea lucrurile stau la fel: multe femei incearca sa slabeasca prin

infometare, reusesc pentru scurt timp, dupa care revin a forma initiala nestiind de ce.

Ce trebuie sa faceti ca sa slabiti:

trebuie sa mancati corect cam la aceleasi ore in fiecare zi

mancati cate putin, nu pe saturate, la fiecare 2-3 ore

nu ratati niciodata micul dejun

masa de seara nu trebuie sa fie dupa ora 19:30

consumati cat mai putine grasimi, prajeli, dulciuri

consumati alimente de calitate pregatite mai mult prin fierbere

31

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 32/48

straduiti-va sa aveti un regim alimentar strict

nu uitati antrenamentul aerobic

Daca urmati sfaturile de mai sus este imposibil sa nu slabiti.

Sa nu credeti ca veti slabi, doar mancand si odihnindu-va: Fara miscare nu rezolvati nimic!

Incercati sa va faceti putin timp liber pe saptamana pentru antrenamentul aerobic: saritul

cu coarda, alergarea rapida, ciclism, inot (voiniceste), mersul pe role,…!

De exemplu aveti nevoie de 3 sedinte pe saptamana de sarit cu coarda a cate 15-20

minute fiecare sedinta, dar acest exercitiu sa fie efectuat destul de intens. Sau puteti avea cam 4

sedinte pe saptamana de inot tip voiniceste, fiecare de vreo 30 de minute. Aceste antrenamente

asociate cu produse ce accelereaza arderile de grasimi (L-Carnitina), pot face minuni.

Si antrenamentul de culturism consuma grasimi, dar intr-o cantitate mica, deoarece acest

antrenament este de tip anaerob si are drept sursa de energie carbohidratii, si nu grasimile.

Sa nu incercati sa slabiti prin infometare pentru ca va ingreunati situatia; in momentul in

care organismul va primi la ore fixe nutrimentele necesare, destul de des in fiecare zi, acesta nu

va mai depozita grasimile si chiar va incerca sa le arda, deci aveti un avantaj atunci cand aveti

fixat un program alimentar bine stabilit.

Cum va mentineti forma castigata:

Organismul dv. se adapteaza greu la forma capatata, asa ca trebuie sa continuati cu

regimul alimentar strict, chiar sa faceti un mod de viata din asta. O sa jungeti la un moment dat

(dupa o perioada destul de indelungata) cand o sa va permiteti sa mancati mai multe dulciuri sau

grasimi fara riscul de a va ingrasa, insa nu consumati in exces pentru ca tot ce este in exces se

depune sub forma de strat adipos!

Aerobicul este bine sa-l continuati oricat de mult timp doriti pentru ca acest tip de

antrenament contribuie la buna functionare a intregului organism!

32

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 33/48

Regimul de slabit – 3 kg In 3 zile

Ziua 1 – legume

Ziua 2 – fructe

Ziua 3 – orez

In regimul de slabire trebuie sa bem suficienta apa. Apa atat cat este necesara organismului, o

vom bea intre mese si nu In timpul meselor.

33

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 34/48

Regimul de slabit – 6-8 kg In 3 saptamani

Luni – legume

Marti – carne fiarta

Miercuri – oua

Joi – lapte

Vineri – peste

Sambata – fructe

Duminica – orice, dar moderat

34

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 35/48

 

EXERCITII

ABDOMEN PLAT

DA chiar asa iti voi explica niste pasi pentru a avea un abdomen plat si ce ar trebui sa

mananci , ce exercitii sa faci mai pe scurt poti sa iti spui in minte ” voi avea un abdomen plat”.

Invata cum sa ai un abdomen plat. Separa adevarul de mituri. Invata cum sa executi

exercitiile abdominale in mod corespunzator.

Atunci cand ne gandim la pierderea kilogramelor de pe abdomen si obtinerea unui stomacfrumos ne imaginam facand o gramada de exercitii abdominale. Ei bine, aceste exercitii

abdominale sunt bune pentru tonifierea muschilor stomacului dar acestea nu sunt suficiente.

Pentru a obtine un abdomen plat si bine tonifiat ai nevoie sa pierzi grasimea care iti

acoperi muschii stomacului si cel mai bine este sa iti schimbi stilul de alimentatie. Bauturile

calde iti taie pofta de mancare si te ajuta sa ajungi la silueta pe care o visezi!

Ceea ce mananci si felul in care mananci este foarte important daca vrei sa ai un abdomen

 plat. Si nu este vorba de ceea ce mananci sau nu mananci. Cand si cat de des mananci este la fel

de important si determina daca organismul tau depoziteaza sau arde grasimile.

Exercitiile cardio sunt cele mai importante pentru a obtine un abdomen plat. In primul

rand, ar trebui sa faci exercitii pentru intreg organismul.

Cheia succesului este sa incepi azi si sa nu renunti. Chiar daca ti se va parea greu,

important este sa iti schimbi obiceiurile de alimentatie si stilul de viata. Jogging-ul este si el

foarte bun si ajuta la mentinerea in forma si la eliminarea kilogramelor in plus.

35

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 36/48

BELLYDANCE

Bellydance-ul se mai numeste si dansul din buric este foarte recunoscut in alte tari ca un

exercitiu foarte bun pentru slabit acesta are un efect de detensionare in mare parte deoarecemuzica este foarte exotica si eficienta.

Dansul din buric este foarte popular deoarece e bun pentru organism, in special pentru

forma fizica, si e mult mai interesant decat sa te extenuezi la sala.

Daca mergi practici in mod regulat dansul din buric, multe calorii vor fi arse si tot felul

de grupe musculare se vor tonifia, in special pulpele si soldurile, abdomenul si chiar si bratele.

Faptul ca dansul din buric e atat de popular in ultima vreme printe femei are legatura cu

faptul ca se maseaza organele interne, ajutand digestia si usurand de cele mai multe ori durerile

menstruale.

Din punct de vedere spiritual, dansul din buric este un omagiu la adresa zeitei prezente in

fiecare femeie, asa ca nu e de mirare ca elibereaza mintea si inalta sufletul.

E cunoscut de asemenea ca fiind un dans al nasterii si al reproduceri si poate fi practicat

de femeile insarcinate inainte si dupa nastere. Chiar daca dansul din buric intareste muschii si e

similar cu exercitiile cardio, nu va modifica niciodata curbele corpului feminin.

Un alt motiv al popularitatii se refera la faptul ca sustine o viata sanatoasa, lucru

important in special pentru femeile mai in varsta. Multe spun ca le-a schimbat viata deoarece

sunt mult mai increzatoare si mai fericite.

Desi este un dans feminin, se pare ca dansul din buric este abordat de ambele sexe in

cultura araba; acolo chiar si barbatii practica acest dans.

36

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 37/48

ACTIVITATI FIZICE DE SLABIT

Va vom prezenta o serie de activitati fizice pe care le-ati putea practica oricand si oriunde

si mai ales oricine dupa care va vom explica cat de mult ne ajuta acestea pentru a slabi si a scapade kg in plus.

Insa ar trebui sa va faceti o idee il legatura cu tipurile de activitati fizice cu randamentul

cel mai crescut.

Pe primul loc se situeaza alergatul, daca alergati cu o viteza medie de 10 km/ora veti da

 jos 900 calorii/ora. Pe locul secund este schi fond-ul.

Daca practicati schi fond timp de o ora veti slabi 700 calorii. Locul al treilea revine

tenisului.

Daca faceti tenis simplu timp de o ora scapati de 400 calorii. A patra activitate fizica ca

randament este innotul.

Daca innotati la viteza medie timp de o ora slabiti 270 calorii Ciclismul ocupa pozitia a

cincea cu 240 calorii/ora iar daca mergeti pe jos cu o viteza de 5 km/ora veti slabi 200 calorii.

37

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 38/48

DIVERSE EXERCITII PENTRU SLABIT

 Noi va vom recomanda o serie de exercitii pentru slabit pe care cu siguranta uni dintre

voi le practicati dar, incercam sa le spunem secretul nostru si altor persoane pentru ca sa

slabeasca cu usurinta sau sa se intretina fizic.

Flotari sprijinite pe coate intindeti-va pe saltea cu fata in jos. Luati pozitia specifica

flotarilor. Sprijiniti-va corpul de varfurile degetelor de la picioare si antebrate. Impingeti-va

greutatea corpului pe podea. Atunci cand va ridicati, va sprijiniti pe degetele de la picioare si va

odihniti corpul pe antebrate. In timpul efectuarii exercitiului, pastrati-va linia spatelui perfect

dreapta . Incordati-va pelvisul si muschii abdominali pentru a efectua corect exercitiul. Repetati

miscarea de 3-5 ori.

Lumanarea Pozitia “lumanare” este recomandata indeosebi persoanelor care au o pozitiede stat incorecta. Acest exercitiu se poate efectua ridicand picioarele la 90 de grade. Este bine sa

ramaneti in aceasta pozitie pana cand vi se inmoaie genunchii. Daca nu puteti sta cu capul pe sol,

va puteti pune o carte sau o perna nu foarte inalta. Alt exercitiu, tot in aceasta pozitie: cu mainile

sub ceafa, ridicati umerii de la sol si incercati sa faceti abdomene. In acelasi timp, intindeti

  picioarele astfel incat capul si umerii sa fie paralele cu acestea. Reveniti in pozitia initiala,

mentinand insa picioarele in “lumanare”. Repetati exercitiul de 12-16 ori.

Exercitii tip bicicleta >Din pozitia culcat pe spate, tineti genunchii indoiti si mimati

mersul pe bicicleta. Ridicati piciorul stang la 45 de grade. Simultan cu aceasta miscare, rotiti

corpul spre partea dreapta, aducand cotul stang spre genunchiul drept. Schimbati pozitia. Ridicati  piciorul drept la 45 de grade.Rotiti corpul spre partea stanga si aduceti cotul drept spre

genunchiul stang. Alternati miscarile timp de 12-16 “pedalari”.

Tot mai utilizata in salile de fitness, mingea pentru gimnastica reprezinta un excelent

instrument, care destinde si modeleaza corpul in acelasi timp. Din pozitia asezat pe minge cu

 partea inferioara a spatelui, tineti mainile incrucisate pe piept sau asezati-le dupa cap. Incordati-

va muschii fesieri si intindeti spatele.

Exercitiile sunt recomandate in intinderea si tonifierea musculaturii, dar si in vederea

eliminarii tensiunii musculare. Studiile arata ca exercitiile cu mingea de gimnastica aduc buna-

dispozitie si ajuta la functionarea sistemului nervos.

38

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 39/48

EXERCITII ANTI-CELULITA

Toate femeile isi doresc sa nu aiba celulita de aceea noi va v-om ajuta sa scapati de ea

foarte repede prin niste exercitii anticelulitice cu efect rapid pe care noi le-am gasit pentru voi .

Pentru muschii feselor:

La o distanta de circa 30 cm de un perete, sprijiniti-va cu spatele de el.

Incordati muschii pantecului si-ai feselor si lasati-va in jos, pana ce coapsele formeaza un

unghi de 90 de grade cu gambele (sa fie paralele cu podeaua).

Pastrati pozitia, numarand pana la 30-50, apoi ridicati-va, incet.

Relaxati-va. Exercitiul se repeta de 20 de ori. Impotriva celulitei: culcati-va pe podea pe

 partea stanga, cu capul sprijinit pe bratul stang.

Intindeti piciorul drept si ridicati-l in sus, lateral, de 30 de ori.

Schimbati partea. (Persoanele care nu au antrenament fizic trebuie sa progreseze treptat,

 pornind de la 5-10 miscari pe zi.)

Exercitii in apa:

Joggingul acvatic este un veritabil dusman al celulitei. Fuga prin apa (mare, bazin sau

rau), fara sa scoateti picioarele afara (mers contra apei) arde de doua ori mai multe calorii decat

  joggingul normal. Presiunea apei maseaza puternic tesuturile, stimuleaza circulatia sangelui si

intareste vasele sanguine.

39

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 40/48

EXERCITII PENTRU SLABIT

Exercitiile fizice sunt cele mai bune metode pentru a slabii dar si pentru a avea un corp

sanatos si tonifiat. Slabirea o putem compara cu o problema de matematica care trebuie dusa la bun sfarsit. Greutatea nu apare de nicaieri, ci din ceea ce mananci si din ce depoziteaza corpul

tau.

Daca mananci 3500 de calorii, va trebui sa arzi 3500 de calorii pentru a slabi. Scapa de

grasime cu ajutorul antrenamentului pe intervale Cea mai buna metoda de a scapa de kilogramele

in plus se face cu ajutorul antrenamentului pe intervale.

E vorba de practicarea a 3 sau mai multe tipuri de exercitii intr-o singura sesiune. De ce e

mai bine asa? Cand faci miscare, e posibil sa iti obosesti unele grupe musculare.

Dar daca lucrezi mai multe grupe musculare pe rand, vei depune mai mult efort in

activitate si ca atare vei arde mai multe calorii. Incet versus repede In timpul sesiunii poti face

exercitii cardio mai usor sau la un nivel mai alert. Exercitiile facute la un nivel mai incet trebuie

sa fie facute in continuu aproximativ 45 de minute dintr-o ora.

Acestea sunt bune pentru incheieturi si ard mai multe grasimi decat carbohidrati.

Exercitiile rapide sunt mai intense si implica miscari explozive precum sprintul. Acest tip de

exercitiu metine metabolismul la un nivel foarte inalt si trebuie practicat timp de 20-30 de minute

intr-o sesiune.

Mers sau inot? In medie, aerobicul, inotul, mersul cu bicicleta si tenisul sunt la fel deeficiente in arderea caloriilor, desi succesul fiecarui sport e strict legat de efortul depus. Mesul pe

de alta parte, arde doar jumatate din caloriile arse de sporturile mentionate.

Dar mersul poate fi mai placut pentru multe persoane. Alte forme excelente de exercitii

fizice sunt alergatul sau alergatul pe banda. Daca vrei rezultate si mai bune, ia in considerarea

saritul coardei sau sprintul.

Acestea sunt exercitii intense care dau rezultate extreme de bune. Convinge-te sa faci

miscare Cea mai importanta parte e sa te auto convingi sa faci sport. Daca exercitiile sunt

 plictisitoare, nu iti vei dori sa la continui. Daca nu iti planifici cand sa faci miscare, vei observa

ca nu gasesti niciodata timp pentru sport.

Ar putea ajuta notarea tuturor sesiunilor de exercitii pe care le faci pe parcursul unei

 perioade. Daca sari peste o zi fara sport, asta nu inseamna ca te vei ingrasa cu 7 kilograme, dar 

trebuie sa constientizezi de cate ori sari peste sesiunile de miscare. Iti reamintim ca exercitiile

fizice iti fac numai bine si te vor ajuta foarte mult pentru a scapa de kilogramele in plus .

40

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 41/48

EXERCITII PENTRU SUPLETEA MAINILOR 

Oricine si-a dorit niste maini suple si frumoase. Acum noi venim in ajutor cu cateva

exercitii pentru maini:

- Se descrie cu incheietura mainii un opt.

- Se rasfira degetele la maximum pe masura ce se roteste incheietura.

- Se preseaza doua mingi de cauciuc cu doua degete; apoi cu toate degetele.

- Se pliaza fiecare deget in parte, apoi se destine.

- Se inchide palma strangand degetul mare in scobitura mainii.

- Cu palmele in sus se indoaie degetele spre incheietura mainii.

- Se executa miscari ca la pian.

- Se executa miscari circulare pe rand cu fiecare deget in parte.

- Se deschid si se inchid brusc mainile

- Se lasa mana sa cada in fata, apoi in spate.

Exercitiile se executa de 5 pana la 10 ori fiecare.

41

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 42/48

EXERCITII PENTRU UN POSTERIOR FRUMOS

Poti sa il numesti cum vrei posterior , dorsal etc. important este ca toata lumea isi doreste

sa il aibe ferm si rotund noi iti vom prezenta niste exercitii care speram ca te vor ajuta. Acesteexercitii simple te pot ajuta.

1. Exercitiul in care stai in genunchi ridicate si stai drepta, indeparteaza picioarele exact

cat e distanta dintre umeri. Puneti mainile pe solduri , acum prefate ca vrei sa te asezi pe un

scaun imaginar. Tine spatele drept, si nu lasa genunchii sa fie mai in fata decat degetele de la

 picioare. Poti lasa mainile sa atarne lejer pe langa corp sau le poti duce in fata pentru mai mult

echilibru. Daca e nevoie, te poti tine de un scaun pentru mai mult echilibru si stabilitate. Pe

masura ce iti vei cali rezistenta vei fi capabil sa te lasi din ce in ce mai jos.

2. Intinderile sunt exercitii clasice pentru posterior Incepe prin a te ridica, cu picioarele

larg desfacute si cu mainile pe solduri. Fa un pas in fata cu piciorul stang si flexeaza ambii

genunchi pana cand genunchiul drept atinge podeaua. Incordeaza-ti posteriorul pentru a te ridica.

Apoi vino in fata cu piciorul drept si repeta miscarea.

3. Exercituil cunoscut sub denumirea de “pod” Pentru acest exercitiu vei avea nevoie de o

rogojina sau o suprafata comfortabila pe care sa te intinzi. Aseaza-te pe spate cu bratele intinse

  pe langa corp. Flexeaza genuchii si pune-ti talpile pe podea. Incordeazati muschii abdominali

care vor ridica zona buricului si vor determina ridicarea pelvisului. Acum incordeazati muschii

 posteriorului si lasa-i sa te ridice de la sol. Centrul de greutate se va muta in zona umerilor. Apoi

dati drumul incet si revino la pozitia initiala. Pentru acest exercitiu nu trebuie sa-ti faci griji de

cat de mult te ridici de la sol, ar trebui sa conteze cat de incordati sunt muschii pelvisului si ai

 posteriorului.

42

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 43/48

EXERCITII COMBINATE CU DIETE DE SLABIRE

Va vom prezenta o serie de exercitii fizice si putine diete care va vor ajuta sa slabiti intr-

un ritm alert , dar va trebui sa respectati ce va voi zice.

O bicicleta nu strica niciodata

Vine primavara, dispozitia noastra se schimba, se schimba si garderoba si vrem sa aratam

si sa ne simtim cat mai bine. Unii isi cumpara bicicleta si profita de fiecare weekend ca sa faca

miscare, altii prefera sa mearga la sala de aerobic de cateva ori pe saptamana sau sa tina cure de

slabire pentru a-si recapata silueta.

Ceea ce multi ignora sau nu stiu, pur si simplu, este ca exercitiile fizice sau dieta

alimentara pot deveni mai eficace daca sunt insotite de masaj. Nu de putine ori am intalnit sfaturi

care spun ca este mai eficient sa combini cura de slabire cu masajul sau sauna pentru a capata un

tonus muscular mai bun si o tinuta de invidiat.

Cit de util este masajul

Daca pe langa exercitiile pe care le facesi veti apela si la un masor, veti descoperi ca

muschii devin mai flexibili si mai puternici fara insa a fi incordati tot timpul. Pe langa aceasta,

veti obsera ca puteti prelungi durata exercitiilor fizice pentru ca muschii raspund mai bine, fiind

mai bine oxigenati.Nu numai muschii au de castigat in urma masajului, ci si tendoanele.

Prin combinarea exercitiilor de aerobica sau de la sala de fitness cu masaj, tendoanele

castiga in elasticitate si astfel riscul accidentarii scade simtitor. In plus, conditia fizica pe care

mizati atunci cand recurgeti la dieta sau exercitii se va imbunatati simtitor, iar aceasta se va face

simtita in intreaga activitate, acasa, la serviciu sau la cumparaturi. In cazul curelor de slabire se

recomanda masajul chiar daca, acestea nu sunt asociate cu un program de exercitii.

Pe masura ce scade greutatea, corpul pierde din tesutul gras, dar se intampla ca si muschii

sa se deshidrateze si sa isi piarda din suplete. O data ce apelati la masaj, muschii isi recapata

tonusul iar silueta se defineste, capatand un aspect mult mai tineresc. Pe langa efectul pe care il

are asupra aspectului corpului, masajul este si un excelent aliat in lupta cu stresul.

Cum in perioadele de dieta restrictiva este stiut ca anxietatea creste, masajul actioneaza si pe latura reechilibrarii psihice si restabilirii increderii de sine. Specialistii recomanda tuturor sa

apeleze la un masor atunci cand vor sa isi recapete tonusul, dar ne avertizeaza sa ne alegem cu

atentie masorul si sa apelam la profesionisti daca vrem ca rezultatele sa apara.

43

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 44/48

FACETI SPORT PENTRU A SALBI

Sportul este cheia spre reusita tuturor de a slabi, vrei sa slabesti trebuie sa faci sport sau te

apuci degeaba de o dieta.

Un sport reprezinta o activitate de natura fizica. Printre multele beneficii pe care le aduce

sportul se numara si intretinerea unui stil de viata sanatos si a unei siluete echilibrate.

Persoanele care fac sport in mod regulat si au o dieta echilibrata slabesc intr-un mod mai

eficient pe termen lung. Iar importanta exercitiilor fizice merge dincolo de starea fizica. Acestea

  produc o stare si o atitudine mentala pozitiva, de incredere in sine si dorinta de imbunatatire

continua.

Prin sport veti reduce riscul de boli de inima, osteoporoza sau diabet. Chiar si mersul pe

 jos are o importanta deosebita in obtinerea unei conditii fizice bune. Curele de slabire determina

 pirdere de masa musculara si incetinirea metabolismului.

Prin activitate sportiva veti arde calorii dar va veti imbunatati si metabolismul. Ati

remarcat vreodata cum persoanele obeze isi dau si sufletul la sala de gimnastica in prima lor zi in

care vin acolo?

Mai fac sport tot asa vreo saptamana sau maxim o luna. I-ati mai vazut insa dupa aceea

trecand pe la sala? Sau poate ceva similar vi s-a intamplat si dumneavoastra? Va recomandam sa

incepeti cu pasi mici, eventual, pentru inceput, cu mersul pe jos.

Astfel evitati si febra musculara. Trebuie sa va faceti un program strict de genul: imi

  place nu-mi place miercurea merg pe jos la serviciu, vinerea ma intorc pe jos de la serviciu,

sambata alerg in parc iar liftul il desfiintez si urc pe scari tot timpul.

Cu acesti pasi aparent insignifianti trebuie inceput. Mai apoi puteti face si alte activitati

fizice care va satisfac pretentiile si veti vedea rezultatele! Un stil de viata echilibrat si sanatos

alaturi un corp de invidiat!

44

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 45/48

FITNESS IN APA

Este un mod sanatos de a slabii si de a scapa de foarte multe kilograme . Aprope ca te va

face sa arati ca la 20 de ani daca te ti de aceste exercitii.

In multe cazuri exercitiile aerobice in apa pot fi foarte folositoare.

Apa sustine intreaga greutate a corpului, luand durerile de la genunchi si solduri, facand

exercitiile mult mai usoare si crescand masa musculara. Daca ai o piscina in curte poti sa iti faci

linistita exercitiile acolo.

Te va ajuta sa slabesti rapid, deoarce a dat foarte bune rezultate peste tot. Daca insa nu

esti atat de norocoasa, poti sa te duci la strand sau sa astepti pana cand te duci la mare. O piscina

cu apa incalzita este mult mai buna.

Daca ai facilitatile corespunzatoare si vrei sa o faci pe cont propriu trebuie sa stii cum

anume sa faci exercitii. Sunt multe resurse pe internet, asa ca ai de unde sa te documentezi.

Exercitiile din apa sunt bune si pentru ca se spune ca apa slabeste. In acest mod, pe langa

faptul ca iti vei face ritualul obisnuit de exercitii, dar le vei face si cu mai multa usurinta si vei

slabi si mai mult.

45

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 46/48

HIDRATAREA – CHEIA UNUI ANTRENAMENT REUSIT

Apa este cea mai importanta sursa pentru intretinerea omului.

Exercitiile fizice facute aproximativ in fiecare zii sunt o metoda buna de a slabi foarte

repede si de a arata bine. Totusi cheia unui program de antrenament reusit se refera la hidratare.

Pagubele pe care le poti produce organismului prin deshidratare sunt mult mai importante

decat orice posibile beneficii. In timp, oamenii s-au preocupat de cata apa pierde corpul in timpul

unei sesiuni de exercitii.S-a estimat ca pierde din lichidul corporal.

Din cauza dezhidratarii petrecute in urma sesiunilor, apare riscul producerii crampelor,

insolatiilor si ametelilor. Deci, este necesar pentru o hidratare perfecta, urmarea unor pasi. Bea o

cantitate suficienta de apa Pare o solutie simpla sa bei apa suficienta in timpul antrenamentului.

Modul in care bei afara e foarte important . Inghitirea a 4 litri de apa rece ca gheata in

mijlocul sesiunii de antrenament nu e o solutie buna.E bine sa bei jumatate de litru de apa inainte

de antrenament si 750 de ml pentru fiecare ora de exercitii.

Este bautura sportivilor si tu esti unul, corpul tau pierde fluide, minerale si electroliti prin

transpiratie. Nivelurile de sodiu, potasiu si alti electroliti pot sa scada intr-un mod periculor pe

 parcursul antrenamentului.bauturile speciale pentru sportive cum ar fi Gatorade sau PowerAde te

 pot ajuta sa inlocuiesti aceste minerale.

Majoritatea brandurilor au acum disponibile si produse cu un continut redus de zahar.

Evita bauturile cu cafeina E bine sa eviti bauturile cu cafeina inainte, in timpul si imediat dupa

antrenament. Cafeina poate avea un efect diuretic asupra organismului si orice bautura pe care o

 bei va fi insuficienta.

In general, aproape toate bauturile se axeaza pe cofeina, asa ca ar fi mai bine sa le eviti.

In concluzie Nu conteaza daca faci miscare pentru a arde calorii sau doar pentru ca iti place, e

important sa te mentii hidratat. Nu e greu sa iti mentii organismul hidratat. Cand organismului

tau ii este sete, bea o cantitate suficienta de lichide si evita acele fluide care te fac sa iti fie si mai

sete.

46

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 47/48

JOGGING

Cum toata lumea stie alergatul este cel mai bun exercitiu pentru a slabii noi va vom

 prezenta cum si cu ce va ajuta si va vom mai spune cateva trucuri .

Spui ca vrei sa slabesti si sa fii in forma, dar atunci cand vine vorba de a te apuca propriu-

zis de treaba, incepi sa dai inapoi si eviti sa te duci la sala. Vrei sa fii in forma si sa iti tonifiezi

muschii? Atunci apuca-te de jogging in aer liber.

Mananca mai putin pentru a slabii si pentru a avea un corp perfect. Este extrem de placut

sa experimentezi o deconectare de realitate si sa iti atingi si telurile tale. Nu te sfii sa alergi

dimineata in parc si ia-o treptat. Jogging-ul te poate ajuta sa arzi 700 de calorii pe ora. Iti vei

creste bataile inimii, iti vei scadea tensiunea si vei scapa de stres. Toate acestea in timp ce iti

tonifiezi si sculptezi corpul.

Motivul pentru care multi oameni se intimideaza de jogging este ca nu incep prin a se

antrena corespunzator. Ei fac greseala sa alerge atat cat pot, in loc sa o ia gradat. Acesta

metodolofie poate sa oboseasca muschii si sa iti lase sentimentul de frustrare si convingerea ca

alergatorii sunt masochisti in cel mai pur sens.

In loc sa-ti sochezi corpul, ia-o usor pentru a fii in forma. Incepe cu distante mici de

 parcurs, distante pe care le maresti constant.

47

8/3/2019 Ghid Pentru Slabire Rapida Si Sanatoasa

http://slidepdf.com/reader/full/ghid-pentru-slabire-rapida-si-sanatoasa 48/48

SCAPA DE KILOGRAMELE IN PLUS CU YOGA

Un mod de a slabii foarte usor, sunt exercitii foarte utile pentru fiecare parte din corp si

care iti va aduce un echilibru in viata.

Yoga implica cateva posturi de intinderi care imbunatatesc mobilitatea. Dupa executarea

acestor exercitii vei simti un nivel ridicat de relaxare.

Exercitiile fizice te vor ajuta foarte mult sa scapi de kilogramele in plus. Exercitiile Yoga

sunt benefice si eficiente si in reducerea excesului de greutate. Totusi vei avea nevoie sa executi

corect aceste exercitii.

Executa exercitiile Yoga de cinci ori pe saptamana pentru rezultate mai bune. Desi de trei

ori pe saptamana este suficient pentru imbunatatirea pierderii kilogramelor.

Dar daca faci exercitiile mai des, iti imbunatatesti sansele de a slabi. – Nu incerca

niciodata sa faci cele mai complicate exercitii Yoga din prima zi. Ia-o treptat.

Executa exercitiile Yoga cu blandete. Yoga nu implica miscari bruste si nu trebuie sa iti

tii respiratia. Incearca sa fii relaxata. Daca vrei sa fii in forma si ai dorinta de a elimina excesul

de greutate, atunci trebuie sa te implici in astfel de exercitii.