Ghid Pentru Parinti

Amy Lew, doctor in filosofieBetty Lou Bettner, doctor in filosofie

GHID PENTRU PARINTISA INTELEGEM SI SA MOTIVAM COPIII

Ce pot face parintii pentru a-si proteja copiii

O lume periculoasa pentru copii – si pentru parinti

Toti stim ca in general, viata din afara familiei este dificla pentru copii. Este dificila si pentru parinti, dar acest lucru nu necesita atata atentie. Presiunile si conflictele vietii de zi cu zi se regasesc impreuna intr-un mod extrem de dificil pentru a a ne ajuta sa ducem la bun sfarsit sarcinile de parinti. Se regasesc la fel de dificil de suportat si in transformarea copilului intr-un adult responsabil.Multi spun ca nu s-a schimbat nimic. Ca principalele sarcini ale copilului si ale parintelui au fost dintotdeauna cele mai dificile in viata. Este posibil sa fie asa, dar viata de azi este mereu sub amenintarea pierderilor, amenintari catastrofice privind supravietuirea economica, sociala si spirituala. Somajul, drogurile, SIDA, pierderea locuintelor, slabirea sistemului de valori, pericliteaza viata oamenilor si distrug familii.Chiar si mediul familial poate fi dificil, atat pentru copii cat si pentru parinti, deoarece problemele mediului inconjurator se transpun in familie si inving cooperarea, dragostea si buna-vointa. Deficitul financiar si emotional deseori impinge familiile spre competitie in loc de cooperare, spre revendicari si pretentii in loc de tratative si discutii, spre a lua fara intrebari in loc de compromisuri. In timp ce aceste forte castiga teren, viata de familie devine instabila, asemeni unui castel din carti de joc, unde fiecare piesa adaugata ameninta caderea intregii structuri. Asadar, nu e surprinzator faptul ca toti privim ingrijorati spre viitor. Parintii se tem de numarul tot mai mare al adolescentilor ce abuzeaza de droguri si alcool, de grupuri de cartieri si violenta, de alienarea generala a tinerilor. Se tem de asemenea de numarul tot mai mare al divorturilor si al parintilor adolescenti si in general de atitudinea tot mai egoista a celor tineri. Tendintele acestea nemiloase ne provoaca tuturor ingrijorare. Dar ca si consilieri pentru familie care sunt implicati in mod activ in educarea parintilor si a educatorilor, precum si ca parinti noi insine, suntem optimisti. Credem ca parintii pot reusi sa se descurce, sa fie buni parinti si sa aiba o viata implinita, si ca, copiii isi pot indeplini principalele sarcini ale dezvoltarii si sa devina adulti fericiti si productivi in stabilirea relatiilor.Aceasta carte se refera la modul in care parintii pot face fata cu succes acestui proces dificil.Abordarea din prisma parintelui, pe care o sustine in cartea de fata, nu inseamna ca recomandam severitatea, regulile stricte si obedienta copilului. Asa cum stiu si parintii de daolescenti, este mult mai usor sa creezi o regula decat s-o aplici, asa ca deseori parintii sunt descurajati de acest sfat. Cand incearca sa impuna copiilor un anumit comportament, copiii fie accentueaza sfidarea, fie se retrag si ascund ceea ce faceau. Orice relatie pozitiva va fi distrusa de incercarile parintilor de a impune o anumita regula si respectul pentru parinte va disparea datorita incercarile acestuia de a

crea reguli pe care nu le pot impune. Daca impunerea regulilor nu este raspunsul, de ce au nevoie copiii si ce pot face parintii?

Sa le oferim copiilor ceea ce au nevoie

Acum cativa ani s-a intreprins o cercetare pentru a descoperi de ce unii copii au succes si altii nu. Rezultatale au fost foarte clare in privinta acestor deosebiri: copiii cu succes aveau relatii mult mai apropiate cu cei din jur, se simteau apreciati de comunitate si aveau control asupra anumitor aspecte din viata lor; ceilalti copii se simteau izolati, inutili pentru societate si lipsiti de putere.Copiilor care de obicei au mai multe esecuri, le lipsesc patru calitati esentiale pentru a face fata provocarilor vietii. Aceste calitati nu sunt litera de lege, nu sunt abilitati pe care ei le pot invata sau rememora. Sunt convingeri ce trebuiesc insuflate de catre parinti si care le vor servi ca orientari comportamentale.

• Sa fie in permanenta legatura (conectat) cu cei din jur, cu familia si comunitatea• Sa aiba capabilitatea sa aiba grija de el insusi.• Sa fie apreciat de cei din jur, sa stie ca persoana sa conteaza si este importanta• Sa aiba curaj

Aceste patru convingeri, cei patru C, le consideram a fi cruciale, pentru ca reprezinta piatra de temelie a procesului de crestere a unui copil, in asa fel incat acesta sa fie pregatit sa faca fata provocarilor vietii, mai ales in aceste timpuri dificile. Datorila acestora, copilul va deveni:

• Responsabil• Productiv• Cooperant• Increzator in sine, independent• Optimist• Inventiv, descurcaret• Vesel• Fericit

In primul rand vom vedea in ce fel aceste atribute contribuie la protejarea copilului in copilarie si cum ii dau acestuia posibilitatea de a deveni un adult capabil sa aduca o contributie pozitiva in familie si in societate.Apoi vom vedea ce pot face parinti pentru a impartasi aceste convingeri interne copiilor si in ce mod pot stimula cresterea capacitatii de a duce o viata plina de satisfactii. De asemenea, le vom oferi parintilor cateva sfaturi pentru a intelege comportamentul copiilor.Aceasta abordare pe care o oferim, ajuta atat copiii sa atinga anumite scopuri in dezvoltarea lor, cat si parintii ca duca o viata plina desuccese si satisfactii. Ceea ce vom prezenta in continuare este o schita necesara parintilor si copiilor in ceea ce priveste relatiile dintre ei si viata de familie.

Cei patru C esentiali

Necesitatea de a apartine unui grup (de a fi conectat)

Oamenii sunt animale sociale. Deoarece nu avem nici carapace, nici ghiare, nici colti sau aripi si nu putem fi mai rapizi sau mai puternic decat dusmanii nostri, trebuie sa ne unim pentru a supravietui. Trebuie sa acceptam acest lucru pentru siguranta noastra fizica si psihica. Supravietuirea noastra depinde de capacitatea de a ne integra intr-un grup. Aceasta capacitate apare in diferite moduri, in functie de momentul in care ne aflam, dar ne insoteste pe tot parcursul vietii. Din punct de vedere al dezvoltarii omului este imortant ca din persoane total dependente

dealtele, sa ne transformam in persoane interdependente, lucru care duce nu numai la propria supravietuire, ci la supravietuirea speciei. Asadar, necesitatea ne invataca trebuie si sa aducem contributie in cadrul grupului, si sa castigam de pe urma acestuia. Astfel, din persoane dependente, ne transformam in persone de care depind altii.

Perioada de sugarPrima necesitate a sugarului este sa se afle in stransa legatura cu cineva, legaturace ii este vitala. La nastere nu ne putem tine capul, cu atat mai mult sa ne luam singuri hrana. Dependenta noastra de legatura cu ceilalti nu se rezuma doar la procurarea hranei. Suntem dependenti de protectie, de siguranta, de antrenarea in actiuni ce ne vor face independenti. Aceast proces, de a trece dela dependenta la independenta, este unul destul de lung. Dincolo de nevoile fizice de baza, un bebelus are si nevoi emotionale, iar acestea se manifesta doar in cadrul relatiilor. Legatura bebelusului cu apartinatorii (parintii) este prima relatie in care se evidentiaza aceste nevoi, iar aceasta legatura ce se stabileste pe baza nevoilor emotionale este satisfacatoare si pentru parinti, fiind prima recompensa emotionala.Cand nevoile de a fi tinut in brate, de a fi alintat sau de a i se vorbi, nu sunt satisfacute, capacitatea copilului dea relationa cu ceilalti nu se dezvolta corespunzator.In timp, copilul poate deveni introvertit si nu va mai fi capabil sa stabileasca relatii sociale. Insa daca toate aceste nevoi ii sunt satisfacute din primul moment, copilul se va dezvolta armonios, atingandu-si intregul potential.Sarcina parintilor este sa asigure supravietuirea nou-nascutului cand el este total dependent si sa favorizeze dobindirea capacitatii de a fi independent si mai tarziu interdependent.

CopilariaPe masurace copiii cresc, incep sa treaca de la stadiul de totala dependenta, cartre independenta. Totusi, copiii trebuie sa dezvolte noi modalitati de a relationa cu ceilalti, pentru a-si gasi locul lor in societate. Copilaria este perioaada in care se experimenteaza diferite moduri de relationare, se incearca forme si grade variate de independenta si interdependenta.de-a lungul acestui proces de incercari si erori, copilul isi insuseste un set de convingeri despre lume si posibilitatile sale, o strategie de viata si un set de comportamente care sa-l ajute sa respecte strategia respectiva.Copiii care dezvolta sentimente pozitive in relationarea cu membrii familiei, au incredere in relatiile cu ceilalti, isi fac prieteni si colaboreaza mai usor. Atunci cand cresc, mai mult ca sigur vor avea relatii armonioase cu cei din jur.Copiii care nu sunt siguri de abilitatile lor de relationare, se simt nesiguri, izolati si speriati. Vor face tot ce cred ei de cuviinta pentru a-si gasi un loc. Vor fi „copilul perfect”, „copilul rau”, colvnul clasei, tapul ispasitor si alte asemenea roluri. Vor cauta cu orice pret atentia celorlalti. Ideea principala este ca fiecare dintre noi are un plan despre ce ar trebui sa facem pentru a relationa cu cei de care depindem.Chiar si in familiile unde copilul este neglijat sau abuzat, el trebuie sa gaseasca pe cineva cu care sa relationeze, pentru a supravietui si a fi protejat din punct de vedere psihologic. Copiii din familiile disfunctionale nu realizeaza ca familia lor e diferita. Unii vor relationa cu cei care ii abuzeaza, daca aceastia par a detine puterea; altii se vor alia cu parintele care nu ii protejeaza, dar care pare preocupat de starea lui.

AdolescentaPe asurace copiii se transforma in adolescenti se pot observa efectele credintelor lor despre relationare si apartenenta. Tinerii are sunt increzatori in pozitia pe care o au in cadrul grupului sunt capabil sa participe si sa coopereze. Ei pot devenii lideri sau adepti in functie de situatie. Acestia pot decide cand trebuie sa urmeze ideile grupului sau cand sa refuze, pentru ca nu le este teama ca vor fi exclusi i izolati. Tinerii care nu au aceasta siguranta sunt in perioclului de a ceda presiunii. Ei sunt convinsi ca daca nu urmeaza grupul in totalitate, vor fi ostracizati.

Copilul RELATIONEAZA in mod constructiv?

Copilul care nu relationeaza in mod constructiv:

• Se simte nesigur• Se simte izolat• Este foarte posibil sa cedeze presiunii• Cauta atentie• Poate crede ca a relationa in mod

negativ este mai bine decat a nu relationa deloc

Copilul care relationeaza pozitiv

• Se simte sigur pe el• Este extrovertit• Isi poate face prieteni• Poate coopera

Daca un copil este constient ca poate relationa in mod pozitiv, inseamna ca relationeaza in mod constructiv.Copiii care relationeaza constructiv pot spune cu toata convingerea „ sunt sigur ca apartin”.

Aceasta nevoie derelationare a fost prezentata in cadrul unei cercetari realizate pe 12.000de elevi, cu varsta intre 12-18 ani. Studiul a relevat existenta unor factori de protectie in domeniul sanatatii emotionale, violentei, uzului de substante nocive si sexualitatii.cercetatorii au studiat familia, scoala si individul in sine si au descoperit ca relationarea parinte-familie si scoala – tineri cuprind factori de protectie vis-a-vis de majoritatea riscurilor la care sunt supusi adolescentii, cu exceptia sarcinilor. Studiul a relevat ca dezacordul parintilor fata de activitatea sexuala precoce rezida in amanarea inceperii vietii sexuale de catre adolescenti.

Nevoia de a se simti capabil si competent

In procesul de trecere de la dependenta la interdependenta, oamenii dezvolta si abilitatea de a fi independent. In cazul oamenilor, „independenta” semnifica o auto-suficienta in ceea ce priveste executareaunor sarcini. Dezvoltarea copilului in directia obtinerii capacitatii de a fi independent si a capacitatii de a avea grija de el insusi reprezinta primul pas in a se vedea competent si capabil.

Perioada de sugarNou-nascutul cand vine pe lume este capabil doar sa planga, sa se agite si sa suga. Treptat, invata sa isi tina capul, sa se rostogoleasca, sa stea in picioare si sa mearga. Nu trebuie fortati; ei le vor face singuri de placere. Daca privim un copil cand invata sa mearga vom observa ca dezvoltarea spre independenta este instinctiva. Nimeni nu ne-ar convinge acum sa ne ridicam si sa cadeam asa de des ca atunci cand am invatat sa mergem; dar ca si copii, incercam de nenumarate ori si fiecare pas ne aduce o imensa satisfactie!

CopilariaPe masura ce copiii cresc trebuie sa li se ofere ocazia de a-si dezvolta competenta prin mici sarcini si activitati. Parintii in general sunt obositi si grabiti si li se pare mai usor sa faca ei toate lucrurile. Dar aceasta greseala are consecinte neplacute. Cand parintii esueaza in a le da diverse sarcini, copiii percep aceast lucru ca un vot de neincredere in abiliatile lor de a se descurca singuri. Se pot compara cu parintii sau alte rude care par a fi in stare sa rezolve orice problema si hotarasc ca din moment ce nu sunt la fel de capabili ca cei din jor, nici nu are rost sa incerce. Daca simt ca cei din jur incearca sa-i mentina dependenti se vor simti plini de resentimente sau nepotriviti. Sau in cel

mai rau caz, se pot resemna in rolul copilului rasfatat, fara responsabilitati si sa se comporte ca atare. Acesti copii fie devin total dependenti de ceilalti, fie le permit celor din jur sa ii trateze cu lipsa de consideratie, de teama sa fie ei insisi. Pot interpreta comportamentul celorlalti ca fiind manipulant, indiferent de situatia reala. Devin atat de confuzi, incat sunt convinsi ca manipularea si controlul sunt semne ale competentei si independentei. Mai mult, pot deveni atat de incantati de ideea controlului, incat isi vor manifesta puterea prin manipularea celor din jur.

AdolescentaTinerii care isi dezvolta atributiile intr-un mediu pozitiv, care ii sustine si incurajeaza, vor avea auto-control si vor deveni increzatori in fortele proprii. Vor fi capabili si dornici sa isi asume responsabilitati si sa intretina relatii sociale armonioase. Pe de alta parte, tinerii care nu sunt siguri de competenta lor, pot incerca sa o demonstreze asumandu-si riscuri inutile. Acestia nu vor accepta niciun sfat si vor incerca sa demonstreze lumii ca pot face tot ceea ce doresc. Alt tip de adolescenti descurajati adopta o alta tactica. Ei incearca sa-si gaseasca justificari pentru a scapa de responsabilitati si sa-i faca pe ceilalti sa le ofere atentie deosebita.

Copilul se crede CAPABIL sau nu?

Copilul care nu are incredere in capabilitatea sa• Se simte necorespunzator pentru pozitia

sa• Incearca sa-i controleze pe altii si devine

insolent• Poate deveni dependent• Cauta sa aiba putere cu orice pret

Copilul care are incredre in capabilitatea sa• Se simte competent

• Are auto-control si auto-disciplina

• Isi asuma responsabilitati• Este increzator in sine

Copiii care sunt siguri de capacitatatea lor, pot spune cu convingere:,,sunt sigur ca voi reusi”.Copiii vor gasi mereu modalitati de a-si exprima capacitatea, in functie de relationarile anterioare cu cei din jur. Cateodata oamenii dobandesc doar capacitatea de a-i face pe ceilalti sa aiba grija de ei. Altii pot deveni capabili sa fie persoane de incredere, care au grija de cei din jur in primul rand. Competenta se deprinde in moduri variate, unele mai satisfacatoare, alte nu.

Nevoia de a fi important; de a sti ca contezi

A treia necesitate umana este aceea de a te simti important, de a sti ca contezi pentru cei din jur. Cu totii vrem ca existenta noastra sa conteze, sa aiba importanta. Ne place sa credem ca ni se simte lipsa daca nu suntem prezenti.

Perioada de sugarOamenii isi incep viata fiind egoisti. Ocupatia lor principala este sa le fie satisfacute necesitatile. Sugarii sunt incapabili sa se diferentieze fata de cei din jur: ii vad pe ceilalti numai in relatie cu ei insisi. Daca adultii au grija de ei si le raspund solicitarilor, isi dezvolta un sentiment de siguranta. Astfel invata ca pot conta pe altii si ca binele lor este important pentru cei din jur. In primii ani, copiii invata care sunt efectele si ce inseamna cu adevarat sa iti pese de cineva. Daca sunt tratati cu consideratiesi respect, le va fi mai usor sarelationeze. Daca sunt ingnorati sau tratati necorespunzator,vor fi atat de implicati in a-si satisface necesitatile si se vor retrage intr-o lume egoista.

Copilaria

Pe masura ce copiii cresc si isi dezvolta capacitatile, incearca sa se implice tot mai mult in viata familiei si a grupului de apartenenta. Daca aceste incercari sunt apreciate si incurajate, vor da nastere unor sentimente de importanta prin apartenenta si contributia in cadrul grupului. Li se va dezvolta increderea in sine deoarece se simt apreciati si stiu ca sunt importanti in ochii celor din jur. Atunci cand copiii nu sunt convinsi de importanta contributiei lor in cadrul grupului se vor simti neinteresanti, neluati in seama. Nevoia de ase simti important este atat de mare, incat, copiii descurajati vor incerca sa se impune prin mijloace neconstructive. Vor apela la intimidare, la un comportament superior, la provocari adresate celorlalti si razbunari.

AdolescentaAdolescentii care sunt convinsi de rolul si importanta lor in familie sunt nerabdatori sa se implice, devi activi in scoala si in serviciile comunitare. Sunt constienti de influenta pe care o au asupra celor din jur. Este putin probabil ca acesti tineri sa incalce legea sau sa evite responsabilitatile, pentru ca realizeaza care sunt consecintele comportamentului lor. De asemenea sunt constienti de importantanta votului, a dezvoltarii abilitatilor si a participarii la viata comunitatii. Este de retinut faptul ca persoanele care nu sunt constiente de importanta lor, vor incerca sa se faca vazuti prin mojloace total neconstructive. Tinerele pot deveni active sexual pentru a avea pe cineva care sa aiba grija de ele. Unele pot chiar sa aiba copii pentru a avea pe de care sa aiba grija. Unii adolescenti pot lasa tinerele insarcinate pentru a avea impresia ca au facut ceva important. Un alt mod de a avea impact asupra celor din jur poate fi vandalismul si alte comportamente anti-sociale. Chiar si tinerii care nu incearca sa se impuna prin metode distructive sunt supusi unui grad de risc. Ei pot refuza sa coopereze tocmai din credinta ca actiunile lor sunt lipsite de importanta.

Copilul este constient de IMPORTANTA sa, in mod constructiv?

Copilul care nu este constient de importanta sa• Se simte neimportant si ranit• Poate incerca sa raneasca la randul lui

• Poate cauta razbunare• Poate ajunge la conscluzia ca un impact

negativ este mai bun decat niciun impact

Copilul care este constient de importanta sa• Se simte apreciat• Este constient ca este important intr-un

mod constructiv• Poate contribui in mod constructiv

Daca un copil este convinsa ca este important intr-un mod pozitiv, atunci se va comporta constructiv.

Copiii care sunt convinsi de rolul si importanta lor pot spune cu convingere: „sunt sigur ca persoana mea conteaza si este importanta”.Copiii vor gasi mereu modalitati de a fi luati in seama. Forma acestor modalitati este bazata pe alegerile facute anterior in viata cu privire la modul de relationare si capabilitatile lor. Daca ne dorim un copil care sa faca alegeri constructive, care sa-si gaseasca locul in societate, care sa devina un bun cetatean, trebuie invatat de mic ca opinia si faptele lor conteaza.

Nevoia de curaj

Dezvoltarea umana, din copilarie pana la varsta adulta este o sarcina complexa, plina de rsicuri, o calatorie plina de incercari si erori, pana cand ne gasim drumul potrivit pentru fiecare. Aceasta calatorie necesita foarte mult curaj.

Cat de important este curajul? Rudolf Dreikus, psihanalist celebru a spus ca daca am putea sale oferim copiilor o singura caliate in viata, curajul ar fi esential.

Perioada de sugar si copilariaPrimele semne ale curajului apar dupa fiecare efort nereusit pe care il face un copil. Nimic din ceea ce intreprinde un sugar nu are succes de prima data, decat accidental; totul necesita multe incercari. Sugarii si copiii detin o mare doza de curaj pentru a duce la bun sfarsit tot ceea ce isi propun. Acest lucru este evident daca ne aducem aminte figura si vocea lor atunci cand intalnesc un mare esec: un genunchi zgariat, un cucui, picioarele nesigure cand invata sa mearga, incapacitatea de a se face intelesi cand invata sa vorbeasca, ranirea fizica si emotionala cand cad de pe bicicleta prima oara, etc.Pentru a vae idee despre rolul curajului in dezvoltarea umana este suficient sa ne amintim propriile emotii atunci cand ne-am confruntat cu sarcini dificile in copilarie: prima zi de scoala, cand ne-am ratacit, cand am mers prima data singuri cu autobuzul, cand am invatat sa inotam, etc. amintiti-va teama sau chiar teroarea resimtita atunci cand ne doream sa facem ceva cu orice pret. Ati perseverat in ciuda fricii? Ati renuntat si ati evitat situatii de genul acesta?Durerea, furia, frustrarea, dezamagirea si teama sunt emotii ce se formeaza foarte devreme in viata. In procesul de invatare, copii au parte de mai multe esecuri decat de succese. Curaj nu inseamna absenta fricii; curaj inseamna vointa de a merge mai departe pentru a ne atinge scopul, in ciuda fricii. Copiii care nu au curaj se concentreaza pe ceea ce nu pot face. Deseori ei renunta si evita sa-si aminteasca sentimentele legate de esecul respectiv, facandu-i si pe altii sa renunte. Copiii curajosi dezvolta optimism si mobilitate spirituala. Sunt optimisti si dispusi sa isi asume riscuri rezonabile, sa incerce lucruri noi si sa incerce din nou dupa fiecare esec suportat.

AdolescentaAdolescenta este perioada nesigurantei si confuziei. Un pas inainte, doi inapoi, doi pasi inainte, doi pasi inapoi, doi pasi inainte, un pas inapoi – aceasta este esenta adolescentei. Adolescentul se lupta cu problema sexualitatii, cu pretentiile parintilor si ale prietenilor, cu dilema dependenta versus independenta, si asa mai departe. Tanarul din ziua de azi se confrunta cu noi probleme: violenta, suicidul, drogurile, alcoolul, si alte realitati crude. Teamade SIDA ii copleseste pe adolescentii care se gandesc sa inceapa viata sexuala – sau si mai rau, pe unii nu-i intereseaza absolut de loc. Ideile predominante despre cum trebuie sa arate corpul unui adolescent pot conduce la tulburari de alimentatie si folosirea steroizilor. Pentru a face fata problemelor inerente la aceasta varsta, adolescentii au mare nevoie de curaj.Adolescentii carora le lipseste aceasta calitate nuvorbesc in clasa de teama sa nu greseasca sau sa fie dispretuiti. Aceastia nu vor putea rezista tentatiei si presiunii de a consuma alcool sau droguri sau de a se juca cu arme. Adolescentii care au curaj au taria de a infrunta provocarile si dificultatile vietii si de a se opune presiunii grupului atunci cand e cazul. Ei pot spune Nu avansurilor sexuale nedorite.

Copilul are CURAJ?

Copilul care nu are curaj• Nu-si poate invinge teama• Se simte inferior, invins, fara

speranta, descurajat• Cedeaza usor, se eschiveaza usor

Copilul care are curaj• Isi depaseste teama• Se simte egal, increzator, optimist

• Face fata provocarilor, nu se da batut

• Se teme sa se opuna grupului • Se descurca singur, daca e nevoie

Daca are curaj, tanarul poate fata eforturilor pe carele presupune supravietuirea sa emotionala.

Copiii care au curaj pot spune cu convingere:,,sunt sigur ca pot face fata oricarei provocari”

Deprinderi si abilitati esentiale

Pentru ca cei patru C (conectare, capabilitate, considerare, curaj) sa fie total eficienti, omul trebuie sa-si dezvolte si un alt set de abilitati.

1. Abilitati de COMUNICARE. Acestea includ capacitatea de a vorbi, de a ne exprima si de a-i asculta pe ceilalti. Comunicareane este necesara in orice moment al vietii – pentru a ne face prieteni, la serviciu, in relatiile intime. Trebuie sa fim capabili sa ascultam, sa cooperam, sa negociem, sa impartasim, sa empatizam. Se pare ca motivul principal pentru care majoritatea persoanelor isi pierd slujba se datoreaza relatiilor interpersonale defectuoase – nu stiu cum sa se inteleaga cu ceilalti. Motivul principal pentru care se destrama prietenii este comunicarea defectuoasa. Acest lucru este valabil si pentru majoritatea divorturilor si pentru realatiile proaste dintre copii si parinti.

Aveam nevoie sa comunicam, pentru a putea relationa (conecta).

In lipsa abilitatilor de comunicare, oamenii isi pierd locul de munca si nu mai pot mentine relatiile sociale.

2. AUTO-DISCIPLINA. Auto-controlul ii ajuta pe copii sa-si stapaneasca emotiile si comportamentul pentru a-si atinge scopurile proprii sau ale comunitatii. Auto-disciplina le da posibilitatea sa lucreze in prezent pentru un rezultat viitor. De asemenea, ii ajuta sa se abtina pe moment, daca comportamentul sau actiunile lor au repercursiuni asupra scopurilor pe termen lung – ca de exemplu, sa nu-si cumpere acum o pereche de pantofi, pentru a economisi baniii pentru o excursie. Auto disciplina este un antidot pentru satisfactia imediata. Copiii cu auto-disciplina au si auto-control. Isi pot controla sentimente ca furia, agresivitatea, in asa fel incat sa nu le foloseasca pentru a se rani pe ei sau pe altii. Isi pot folosi sentimente pentru a-i motiva si pentru a face schimbarile necesare din viata lor. Aceasti copii isi dezvolta o tarie interoara cu care fac fata tentatiilor si presiunilor negative. Au succese la scoala si isi gasesc locuri de munca pe care le pastreaza timp indelungat.

Avem nevoie de auto-disciplina pentru a deveni capabili.

Fara aceasta deprindere vom fi vulnerabili, la mila sortii.

3. ASUMAREA RESPONSABILITATILOR. Include abilitatea si vointa de a face lucrurile necesare, de a stabili scopuri si de a le indeplini. Copiii trebuie sa invete diferenta dintre drepturi si privilegii si depre responsabilitatile ce rezulta din fiecare. De asemenea, copiii trebuie sa invete sa-si asume responsabilitatile propriilor actiuni. Nu este indicat sa-si scuze comportamentul prin invinuirea celorlalti – „A fost ideea lui”, „El m-a pus sa faca asta”, sau sa depinda de altii pentru a-i apara de pericole – „Trebuia sa-mi spui dinainte ce o sa se intample”, „ Am crezut ca el trebuie sa faca asta”, etc. Cand copiii se descurca bine la scoala stiu ca asta se datoreaza faptului ca au muncit pentru rezultatele lor, iar atunci cand nu se descurca trebuyie sa stie cum sa-si analizeze greselile. Trebuie

sa invete din greseli si sa decida ce trebuie sa schimbe data viitoare. Productivitatea crescuta si calitatile de lider sunt in stransa legatura cu asumarea responsabilitatilor.

Pentru a avea vointa de a ane asuma responsabilitatile, trebuie sa fim convinsi de importanta noastra, sa fim siguri ca, contam pentru cei din jur.

Fara aceasta abilitate, oamenii se simt suprasolicitati si traiesc cu impresia ca viata nu este dreapta.

4. Abilitatea de a avea DISCERNAMANT si de a lua DECIZIILE POTRIVITE. Aceste doua abilitati presupun o atentie deosebita asupra faptelor, asupra ideilor celorlalti, cantarirea optiunilor, a posibilitatilor, si alegerile rezonabile. In fiecare zi suntem supusi unui numar foarte mare de alegeri – in magazin, la piata, la televizor. Si locurile de munca au aceasta tendinta. Pe masura ce automatizarea castiga teren, este nevoie de tot mai putini oameni care stiu sa urmeze ordine orbeste. Angajatorii doresc oameni capabili sa gandeasca independent si sa vada lucrurile in ansamblu. Mai mult, ca cetateni democrati, suntem indemnati sa ne exercitam dreptul de a gandi si de a face alegeri. Trebuie sa fim capabili sa hotaram cine este de incredere, cum sa votam si in ce sa credem. Pentru a supravietui in lumea de azi, trebuie sa avem abilitatea de a gandi in amanunt si de a face alegeri responsabile. Raspunsurile noastre comportamentale vor determina felul in care relationam si in mod esential, modul in care dorim si incercam sa ne traim viata.Discernamantul este esential pentru copii: pentru a stabili daca un lucru este sigur sau periculos, daca este sau nu corect, potrivit sau nu, moral sau imoral, etic sau nu. Copiii au nevoie de discenamant pentru a decide daca urmeaza decizia grupului sau isi mentin propria parere. Trebuie sa fie capabili sa hotarasca cand trebuie sa conduca, cand trebuie sa urmeze si cand trebuie sa fie independenti. Societatea din zilele noastre ascunde multe pericole pentru copii. Ziarele sunt pline de povestiri despre copii abuzati, droguri, abuz sexual, sau alteforme de violenta. Nu ne mai putem baza pe alti adulti ca vor avea grija de copiii nostri. Trebuie sa-i invatam sa evalueze corect orice situatie, sa ia in considerare consecintele si sa decida singuri. Avem nevoie de discernamant daca avem de gand sa ne folosim de curaj in mod intelept. Trebuie sa fim capabili sa hotaram cand saperseveram, cand sa schimbam directia, cand sa luptam pentru ceva sau cand sa renuntam. Fara discernamant, copiii sunt mult mai vulnerabili in fata presiunii grupului, se alatura sectelor sau gastilor de cartier, sau adultii fara scrupule potprofita deei.

Dezvoltarea acestor patru tipuri de abilitati si calitati nu ar trebui sa fie lasata sa se desfasoare la intamplare. Ele trebuiesc cultivate si sitmulate. Putem evalua aceasta dezvoltare, raspunzand la urmatoarele intrebari:

1. Preintampina comportamentele nepotrivite?2. Ajuta la dezvoltarea acelor calitati pe care le doresc la copilul meu?3. Ce fel de parere are copilul meu despre el insusi si despre ceilalti?4. Copilul meu se comporta ca un individ care isi aduce contributia in societate sau are

impresia ca lumea ii este datoare?Daca unul sau mai multe raspunsuri sunt nesatisfacatoare inseamna ca trebuie gasitao alta abordare.

Sa intelegem comportamentul – moduri de a satisface nevoile

Toti oamenii se straduiesc sa-si satisfaca nevoia de a fi integrati, de a fi capabili de independenta, de a fi membrii importanti in familie si comunitate si de a gasi curajul de a face fata provocarilor

vietii si de a fructifica oportunitatile. Ca si sugari sau copii, incercam prin diverse comportamente sa ne satisfacem aceste nevoi. Astfel invatam ca unele comportamente dau rezultate sialtele nu, ca unele ne ajuta mai mult decat altele.Cand un anumit comportament constructiv aduce rezultatul dorit, copilul il integreaza in strategia sa de a-si implini nevoile. Dar acelasi lucru se intampla si cu un comportament indezirabil. Oamenii se pot simti integrati si daca fac parte din familie, si daca fac parte dintr-o banda de cartier. Oamenii se pot simti capabili si daca isi asuma responsabilitatile, si daca evita sa raspunda acestora. Oamenii se simt importanti in grupul lor, fie prin contributii pozitive, fie prin comportamente distructive. Gastile de cartier sau diferitele culte ofera exercitarea celor patru C, dar prin mijloace negative. De fiecare data cand copilul reuseste sa-si satisfaca o nevoie, castiga curajul necesar pentru a face fata altor provocari, de a invata din greseli. Daca un copil are parte numai de insuccese pierde din acel curaj si devine temator in fata altor provocari. Daca ne dorim prima varianta pentru copilul nostru, trebuie sa realizam influenta pe care , ca parinti si formatori, o avem in ceea ce priveste rezultatele eforturilor lor de a invata din greseli si experiente anterioare. Critica si lipsa de respect intervin in dorinta si abilitatea copiilor de a avea curajul necesar pentru a-si satisface nevoile in mod constructiv. Din moment ce fiecare comportament are un scop, o modalitatea de a ne intelegecopii este sa cautam scopul ascuns al actiunilor lor. Putem face asta prin prisma celo patru C, privind comportamentul ca rezultat al:

• Rezonarea la cei patru C• Dorinta de a indeplini cei patru C• Absenta unui sau mai multor dintre cei patru C

Scopurile comportamentului neadecvat

Ca parinti, suntem datori sa intelegem cum vad copiii lumea si locul lor in ea. Trebuie sa avem in vedere faptul ca, comortamnentul copiilor demonstreaza strategia lor de comunicare, de a si si se simti capabili, de a-si cunoaste rolul in familie. Rudolf Dreikurs a spus ca problemele apar pentru ca: „copiii sunt fini observatori, dar fac multe greseli atunci cand interpreteaza ceea ce observa. Deseori trag concluziile gresite si aleg modalitati gresite de a se face remarcati” (1964, p. 15).

Comportamentul neadecvat este un simptom al acestor concluzii gresite.

Un copil descurajat in demerusrile sale de a comunica, de a relationa, va dezvolta strategii ajutatoare menite compensarii lipsei celor patru C. Aceste strategii care includ: abandonul, renuntarea, evitarea, minciuna, intimidarea, controlul excesiv, uitarea, furtul, negarea, rationalizarea, invinovatirea celorlalti si impulsivitatea, se incadreaza in ceea ce Dreikurs numea „scopurile gresite ale comportamentului” (1964). De fapt, aceste strategii sunt comportamente gresite folosite pentru a urmarii scopuri gresite.

Copiii care nu se simt conectati la grup se simt nesiguri si izolati si probabil ca vor incerca sa demonstreze apartenenta prin cautarea atentiei.

Copiii care nu se simt capabili se simt nepotriviti. Pot alege o alta cale de a-si demonstra competenta, confundand-o cu puterea, incercand sa-i domine si sa-i controleze pe cei din jur.

Copiii care nu se simt importanti pot incerca sa-i pedepseasca pe altiipentru sentimentul lor de lipsa de importanta. Pot incerca sa se razbune si sa raneasca la randul lor.

In sfarsit, copiii fara curaj se simt inferiori. Ei pot deveni evitanti sau sa renunte la responsabilitati, pentru a nu risca sa-si strice stima de sine.

Aceste scopuri ofera satisfactii rapide dar fara efect pe termen lung. Deoarece au efect pe moment, copilul probabil ca nu isi va da silinta sa dezvolte relatii constructive, iar rezultatul se va vedea in timp. In loc sa relationeze cautand atentie cu orice pret este de dorit ca copiii sa faca acest lucru prin cooperare. Ne dorim ca ei sa se simta capabili si competenti datorita increderii in sine, nu datorita folosirii puterii. Ne dorim sa se simta importanti datorita contributiei, nu razbunarii. Ne dorim sa fie optimisti si sa aiba curajul de a infrunta si depasi dificultatile, nu sa le evite.

NOTA: Problema nu este comportamentul neadecvat. El reprezinta solutia gasita de copil la problema sa. Noi trebuie sa ajutam copiii sa gaseasca solutii alternative.

Fiecare dintre aceste scopuri pot fi urmarite prin comportamente pasive sau active. In cazul unui model comportamental neconstructiv, copilul va incerca sa ne atraga atentia prin actiuni disruptive sau determinandu-ne sa le amintim constant responsabilitatile. Isi pot demonstra puterea aratandu-le celorlalti ca nu pot fi opriti sau ca nu pot fi fortati. Copiii care au inclinatii spre razbunare isi pot arata durerea incercand sa-i raneasca pe altii in acelasi mod in care si ei insisi au fost raniti. Copiii pot fi atat de descurajati cu privire la capacitatea lor, incat scopul lor va fi acela de a ne determina sa renuntam la a le cere ceva. Pot face asta prin comportamnet hiperactiv sau accentuand exagerat capacitatile de invatare. Desi un copil poate fi sau nu corect diagnosticat, nu toti copiii cu acest diagnostic se vor comporta in acest mod. Exista multe persoane care au dezvoltat strategii pentru a compensa aceste probleme si care in final au obtinut lucruri uimitoare. De exemplu, Einstein era dislexic iar Robin William a fost diagnosticat cu deficit de atentie si concentrare.

De ce este important scopul?

Daca ne dorim sa raspundem eficient in fata comportamentului neadecvat al copilului, in primul rand trebuie sa determinam problema de baza, nu sa reactionam la simptome. Acelasi comportament poate fi folosit pentru a atinge scopuri diferite. De exemplu, un copil poate uita sa vina in casa la timp pentru ca vrea ca dumneavoastra sa-i reamintiti asta. Un altul uita sa vina la timp pentru ca vrea sa demonstreze ca nu-l puteti forta sa faca ceea ce vreti dvs. Doreste sa-si demonstreze puterea. Un alt copil uita sa vina la timp pentru a va face sa va ingrijorati. Aceasta se simte ranit si vrea sa se rabune facandu-va sa va simtiti la fel. Si in sfarsit, un copil poate uita sa vina la timp in casa pentru ca nu se simte capabil de a-si asuma responsabilitati si vrea ca dvs sa renuntati la a-i mai cere asta. Dar trebuie avut in vedere ca nu orice greseala reprezinta un comportament nepotrivit. Inainte de a ne ingrijora cu privire la scopuri gresite si descurajari, ar trebui sa ne punem urmatoarele intrebari:

1. comportamentul se repeta sau este o greseala unica?2. cum raspunde copilul la corectare? Comportamentul continua sau se imbunatateste?3. se poate ca acest comportament sa fie rezultatul unui stadiu al dezvoltarii? Fiecare etapa

din dezvoltarea copilului aduce cu sine capabilitati noi si cerinte noi. Trebuie sa fim atenti la comportamentul specific varstei.

4. este posibil ca acest comportament sa fie rezultatul unei probleme medicale? Primele semne ale unor probleme neurologice sau fiziologice (probleme cu vezica urinara, deficit de atentie, hiperactivitate, pierderea auzului, etc) pot fi comportamente inadecvate (enurezis, atitudine distrata, nu rapund la chemari, etc). orice problema persistenta trebuie evaluata de personal calificat.

5. stilul copilului este diferit de al dumneavoastra? Fiecare copil este unic; are propria sa personalitatesi propriul stil de dezvoltare. Trebuie sa acceptam stilul copilului si sa nu incercam sa-l schimbam.

6. copilul copiaza comportamentul unui adult?7. comportamentul gresit se datoreaza lipsei de informatie sau de experienta?8. avem asteptari prea mari sau prea mici comparativ cu varsta si capacitatile copilului?

Daca dupa ce ne-am pus aceste intrebari, am concluzionat ca, comportamentul copilului este rezultatul descurajarii, putem folosi urmatoarele puncte de reper in a determina scopul gresit al copilului:

• cum ne simtim cand copilul nu se comporta frumos?• In ce fel raspunde copilul la corectie?

Daca va simtiti.... si raspunsul copilului este.... Scopul este de a primi.....

Iritat, enervat Se opreste pe moment AtentieFurios, provocat Intensifica comportamentul PutereDispus sa-l pedepsiti sau va simtiti ranit

Sa se faca neplacut sau sa va raneasca

razbunare

Disperat, fara speranta Sa dea dovada de caracter nepotrivit

eschivare

Concentrandu-ne pe descurajarea copilului, mai degraba decat pe componentele comportamentale, vom gasi metode de a-l motiva si incuraja, in loc sa cautam tehnici de a-l opri, controla sau pedepsi.

In ce fel se ajunge la scopuri gresite?

Scopurile comportamentului nepotrvit sunt abordari gresite ale incercarii de a atinge cei patru C. Printr-un proces de incercari si erori, copiii cauta modalitati decomunicare, relationare, de a se simti capabili si importanti. Incearca diverse modele comportamentale si le pastreaza pe acelea care par sa aiba efect. Deoarece suntsi oameni si tineri, sunt sortiti da faca si greseli.Scenariile urmatoare se bazeaza pe aceeasi problema pentru a ilustra comportamentele diferite care pot aparea atunci cand copilul urmareste diverse copuri gresite. Urmariti reactia copilului la corectare si trairile parintelui.

Scopul gresit nr. 1: cauta atentie exagerata ca modalitate de relationareMama: „Tommy, te rog sa-ti aduni lucrurile”Tommy: „Sigur mama”. Apoi isi pune haina in cuier, dar isi lasa manusile, ghetele si ghiozdanul

pe jos.Mama: „Tommy, ti-ai lasat lucrurile pe jos. Te rog sa vi sa le iei”Tommy le strange, dar in drum spre dulap devine distras si incepe sa se joace cu jucariile.Mama observa si ii reaminteste sa-si puna lucrurile la loc. Tommy spune in sfarsit: „Bine” si isi pune lucrurile la loc.

Cum s-a simtit parintele? Probabil iritata si enervata pentru ca a fost nevoita sa repete de multe ori aceeasi rugaminte. Poate ca mama gandeste ca este un efort prea mare pentru copil si ar fi fost mai usor ca ea insasi sa fi strans lucrurile. Aceasta intentie gresita a copiilor survine in momentul in care ei isi dau seama ca se simt foarte bine in mijlocul atentiei. Sunt convinsi ca a primi atat atentie este acelasi lucru cu sentimentul de

apartenenta. In acest punct, copiii pot avea impresia gresitacasingurul mod in care se pot simti ca apartinand grupului, este sa ii faca pe cei din jur sa le satisfaca nevoile in mod constant. Asemenea rationamente conduc spre o cerere crescanda de atentie. Bineinteles ca toti avem nevoie de atentie, dar cererea exclusiva, desi rezonabila dupa standardele copilului, nu este realista, potrivita sau acceptata de standadele parintilor.In incercarea de a linisti copilul care cauta atentia in loc de relationarea constructiva, deseori, parintii se comporta ca si cum atentia ar fi un pahar care ar trebui umplut, iar atunci copilul ar spune: „Multumesc. Imi ajunge. Acum poti merge la serviciu”. Dar acest pahar are o gaura. Putem adauga cat de mult, dar nu vom reusi sa-l umplem. Aceasti copii niciodata nu vor avea suficienta atentie. Uita repede atentia ce li s-a acordat, pentru ca pentru ei conteaza doar atentia care nu li se ofera. Cand cererea este totala, nu ii satisface nimic altceva.

Este dificil sa relationezi cu un copil care cauta permanent atentie. Initial comportamentul lui poate fi amuzant pentru parinti, dar intreruperile repetate devin agasante. Atunci cand copiii ne deranjeaza cu comportamentul lor, cand uita anumite lucruri, cand ne intrerup, adica atunci cand solicita atentie, in general raspundem in mod gresit si le oferim atentia solicicitata. Prin simplul fapt ca acordam importanta comportamentului gresit, le satisfacem dorinta de a primi atentie, fie ea si negativa. Ne dorim ca, copiii sa invete ca sunt importanti si conteaza pentru noi, chiar si atunci cand suntem ocupati cu altceva. Daca se simt in siguranta, daca au certitudinea asta, atunci pot relationa si prin cooperare. Pentru a-i ghida in aceasta directie trebuie sa le ignoram comportamentele nepotrivite prin care solicita atentie si sa acordam atentie numai in urma unui comportament acceptabil.

De obicei, comportamentul neadecvat provoaca sentimente negative in adult. Deaceea, frecvent incercam sa schimbam modul de a se purta al copiilor si sa-i convingem ca eforturile lor sunt nechibzuite, dar facand asta inrautatim situatia. De fapt, ar trebui ca noi sa ne schimbam raspunsul la comportamentul negativ. Pnetru a evita frustrarea si enervarea asociate cu aceasta solicitare de atentie, sa ne imaginam ca, copilul de fapt spune:,,Vreau sa relationez. Uita-te la mine cand sunt cuminte”. Copiii isi amintesc si retin ca tip de comportament atrage atentia parintelui; le abandoneaza pe cele care nu creaza un raspuns.

Odata ce am inteles comportamentul copilului in acest mod, putem sa ne schimbam strategia de raspunsuri. Nu vom mai accentua greselile copilului, ci il vom ghida spre modalitati mai constructive de relationare cu cei din jur. Principiul fundamental este sa ne modificam raspunsul la comportamentul copilului pe baza intelegerii scopului acestuia. Acestea sunt cateva strategii de redirectionare a comportamentului copilului:

1. minimalizati atentia acoradat comportamentului nepotrivit. Nu trebuie sa observam fiecare greseala. Amintiti-va ca un copil repeta comportamentul care primeste raspunsul dorit. Copiii care sunt condusi de dorinta de a capta atentia for fi mai degraba reprimati decat ignorati.

2. obeservati comportamentul pecare doriti sa-l incurajati. Concentrati-va pe contributie, munca in echpa, cooperarea si alte comportamente constructive.

3. actionati inainte sa se iveasca problema. Deseori suntem tentati sa lasam copiii in pace atunci cand se joaca ,,frumos” si sa intervenim atunci cand este o problema. Desi aceasta abordare pare foarte logica, nu este mereu cea indicata. Lipsesc ocaziile de a recunoaste si de a aprecia comportamentul pozitiv si accentueaza ideea ca cel negativ atrage atentia. De aceea, trebuie sale acordam copiilor atentie atunci cand nu o solicita.

4. actionati, nu vorbiti! Cand petrecem prea mult vorbind, copiii invata repede sa ne bruieze. In loc sa-l chemati de 10 ori la masa, il chemati o data si apoi puneti masa. Daca intarzie, mancarea va fi rece.

5. oferiti-le ocazia sa fie utili celor din jur. Sa raspunda la telefon, sa serveasca desertul. In acest mod, ii putem redirectiona spre un comportament cooperant.

Pentru a ilustra utilizarea strategiilor nr. 1, 3 si 4, revenim la dialogul dintre Tommy si mama sa. Ce poate face un parinte pentru a se asigura ca un astfel de conflict nu va mai aparea pe viitor? Sa presupunem ca mama gaseste un moment de liniste si-l implica pe Tommy intr-o intelegere referitoare la ordonarea lucrurilor. Un start logic este o unealta de preventie minunata. Discutand despre cine-ce trebuie sa faca, inainte ca aceasta sa devina o problema, parintii pot alege momentul cand copilul este receptiv si in acest mod pot evita conflictele.In acest caz, cei doi cad de acord ca Tommy sa-si puna toate lucrurile in dulap inainte sa se uite la TV. Daca nu face asa, ea ii poate spune :,,Tommy aminteste-ti intelegerea noastra. Te rog pune-ti lucrurile la loc”. Daca Tommy continua sa nu se tina de cuvant, mama pur si simplu inchide televizorul, spunand:,,il voi deschide atunci cand vei respecta intelegerea”. Este important ca mama sa nu mai spuna altceva sau sa-i reaminteasca. Din moment ce comportarea lui Tommy este un exemplu de dorinta de a atrage atentia, probabil ca el va incerca altceva. Dar cand va vedea ca tot nu primeste atentia dorita, isi va pune lucrurile la loc. Daca Tommy refuza cu incapatanare, inseamna ca scopul lui nu este de a primi atentie, ci de a avea putere.De asemenea, mama trebuie sa-si aminteasca sa-si faca timp pentru relationari pozitive. Ocazional se poate uita cu Tommy la televizor si sadiscute despre programele lui preferate. Poate sugera sa citeasca impreuna o carte despreun subiect asemanator, etc. Din moment ce se va implica in activitati care ii plac copilului, si acesta la randul lui se va implica in activitati care ii fac placere mamei.

Dupa cum s-a specificat la nr. 2 si 5, mama trebuie sa comenteze comportamentul pe care doreste sa-l incurajeze. Este important sa lasam copiii sa se joace asa cum doresc, dar la fel de important este sa le oferim atentie atunci cand nu o solicita. Din cand in cand, mama il poate intreba pe Tommy daca i se poate alatura intr-o activitate de-a lui:,,Pare distractiv.....vrei sa te ajut si eu?”.

Scopul gresit nr. 2: cauta puterea ca modalitate de a se simti capabiliTata: ,,Marissa, te rog sa-ti strangi lucrurile”.Marissa il ignora.Tata:,,Marissa, ti-am spus sa-ti strangi lucrurile”.Marissa:,,Mai tarziu. Acum sunt ocupata”.Tata:,,Marissa aveam o intelegere: ca tu sa-ti strangi lucrurile inainte de a te apuca de altceva”.Marissa:,,Nu-mi amintesc nicio intelegere”.

Totul a degenerat de la o simpla rugaminte la o cearta in toata regula. In loc sa obtina cooperare din partea Marissei, tatal incearca o discutie despre cine are sau nu dreptate.

Parintele probabil ca se simte furios si provocat pentru ca indiferenet de cat de logica este cerinta sa, mereu va exista rezistenta din partea copilului. Tatal se poate gandi: „Se pare ca mereu ne certam; de ce nu poate face pur si simplu ceea ce i se cere?”

Pot trece ani de zile pana cand copiii sunt capabili sa aiba grija de ei insisi, dar increderea in mijloacele proprii nu depinde intru totul de eforturile lor. Cand copiii se compara cu parintii sau cu alte rude nu realizeaza ca si ei vor creste si isi vor dezvlta propriile capacitati. Pot trage concluazia ca nu se pot compara cu adultii si se simt intr-o pozitie inferioara. In acest mod, incearca sa compenseze acest sentiment cu incercarea de a fi „mai puternici” decat parintii lor.

Primele semne ale acestui scop apar in timpul primilor ani de viata, celebrii „cei doi ani teribili”. Atunci copilul realizeaza puterea limbajului si a cuvantului „nu” si profita de orice ocazie. Daca acestor semne de autonomie, parintii incearca sa-l forteze sa coopereze, copilul poate deveni convins ca oamenii importanti sunt capabili sa-i faca pe altii sa faca ceeace spun ei. Daca copilul nu are succes in timp ce-i comanda pe ceilalti, cel putin le poate arata ca nici el nu poate fi constrans. Ce poate oferi mai multa putere decat sa-i invingi pe cei mai puternici oameni din viata ta?

Din moment ce toti dorim sa ne simtim puternici la un moment dat, atunci cand nu le oferim copiilor posibilitatea de a-si dezvolta competentele si sa devina increzatori in ei insisi, acestia pot trage concluzia gresita despre ceea ce inseamna „a fi puternic”. Toti ne dorim ca, copiii nostri sa devina responsabili si sa fie capabili, insa in graba noastra de a vedea lucrurile facute, ne pare mai usor sa le facem noi in locul lor decat sa-i invatam pe indelete sa fie responsabili pentru faptele lor. Este tentant sa le reamintim obligatiile si sa le spunem ce si cum sa faca, dar acest lucru nu incurajeaza increderea in sine. Sa traiesti langa un copil care cauta constant putere este ca si cum ai incerca sa ai o relatie cu cineva care isi doreaste doar sa te invinga. Deseori suntem tentati sa le dam raspunsuri gresite la provocarile lor constante. Ne infuriem incat vrem sa le aratam ca exista o limita. Desigur, ceea ce facem de fapt este sa-l impresionam pe copil cu puterea noastra si sa-i aratam ca mai are mult pana sa ne invinga. In acest moment, copilul poate decide sa reziste in mod pasiv furiei noastre, adica sa uite anumite lucruri, sa nu asculte, sa lipseasca de la scoala. Poate deveni incorigibil, sau ii poate teroriza pe cei mai slabi sau mai mici decat el. In acest caz ar trebui sa facem ceea ce ne sugereaza Rudolf Dreikurs: sa nu-i dam apa la moara, sa nu-l incurajam. In acest mod, ii vom arata ca refuzam sa ne luptam cu el si refuzam sa cedam dorintelor sale nerezonabile. Pentru a contracara sentimentul de furie atunci cand sunteti provocat de copil, incercati sa vi-l imaginati spunand: „Vreau sa fiu capabil. Implica-ma si ofera-mi posibiltatea de a alege.”Intelegand in alt fel manifestarile de putere ale copilului ne poate ajuta sa neutralizam furia si sa fim in stare sa ne schimbam raspunsul. Vom stopa incurajarea acestui tip de comportament si il vom ghida spre modalitati mult mai constructive de a se simti capabil. Mai jos se regasesc cateva strategii pentru redirectionarea comportamentului copilului spre modalitati de dezvoltare a competentelor:

1. Ganditi-va la ceea ce puteti face dumneavoastra decat la ceea ce ar trebui sa faca ei.2. Cand corectati un copil cu un comportament gresit, concentrati-va asupra

comportamentului in sine, nu asupra copilului. Actiunile copiilor pot fi inacceptabile, insa copiii niciodata.

3. Nu insistati. Refuzati sa fiti condusi intr-o lupta pentru putere. Daca va luptati cu copilul, el poate decide sa faca orice ii sta in putinta pentru a rezista.

4. Oferti-le responsabilitati reale, ca ei sa fie constienti ca dumneavoastra credeti in capacitatile lor. Amintiti-va sa le oferiti posibilitatea de a alege si de a-i implica in luarea deciziilor. In acest fel, copilul se simte puternic datorita mijloacelor constructive.

5. De cate ori este posibil luati hotarari in ceea ce privesc regulile si consecintele, impreuna ca familie. Astfel puteti evita eticheta de autoritate ce trebuie infranta. Daca cineva incalca una din regulile stabilite, persoana in cauza provoaca intreaga familie. Consensul ajuta la prevenirea unor discutii nedorite intre parinti si copii.

La fel ca si in prima situatie expusa, si aceasta cu Marissa poate fi rezolvata logic. In cazul unui copil care cauta puterea este foarte important sa se stabileasca dinainte care sunt consecintele unei intelegeri incalcate. Aceasta metoda de angajamente impune ambelor parti implicate respect.

Copiii invata din consecinte si se evita lupta pentru putere care conduce la un cerc vicios al pedepselor si razbunarilor. In exemplul Marissei tatal ar fi trebuit sa nu accepte nerespectarea intelegerii facute anterior, amintindu-i fetei constant ca intelegerea prevedea ca ea sa-si faca treaba inaintea cinei. De asemenea, ar fi trebuit sa se puna de acord si asupra consecintelor. Daca tatal era nevoit sa-i aminteasca, atunci el trebuia sa faca traba in locul ei. Daca Marissa se aseza la masa si treaba ei nu era terminata, atunci ea ar fi gasit farfuria goala, intoarsa invers, ca o indicatie prieteneasca de a-si face treaba inainte de masa. Aceasta solutie era ideala pentru ca Marissa ar fi fost implicata in procesul de solutionare a problemei. Nu ar fi avut nevoie sa reziste pentru a se simti puternica. Daca isi intoarce farufuria si incepe sa manance, inseamna ca se simte fortata, sau incearca sa puna la incercare promisiunea tatalui de a evita pedepsele. Daca se intampla asa, tatal trebuie sa evite sa fie atras intr-o cearta. Pur si simplu sa nu spuna nimic. Dupa masa, ii poate spune fiicei: „Am observat ca ai hotarat sa ignori intelegerea facuta. As vrea sa inteleg de ce si sa vedem daca nu gasim o solutie pentru a te tine de promisiunea facuta.”

Scopul gresit nr. 3: cauta razbunarea ca modalitate de a se simti importantiMama: „Clark, te rog sa-ti strangi lucrurile”.Clark nu raspunde.Mama: „Clark, m-ai auzit?”Clark: „Da, da, te-am auzit.”Mama: „Atunci, de ce nu imi raspunzi?”Clark: „Pentru ca ma obosesti atunci cand ma cicalesti tot timpul”.Mama: „Nu te cicalesc. Incerc doar sa te fac sa te ti de intelegerea facuta. Acum treci si strange-ti

lucrurile.”Clark: „Nu este corect. Trebuie sa fiu de acord cu tine doar ca sa ma lasi in pace. Pe tata nu-l bati

niciodata la cap, ii strangi tu lucrurile.”Mama: „Asta e altceva. Tatal tau merge la servici si mai face si alte lucruri in casa. Tu te gandesti

doar la tine.”Clark: „Intotdeauna observi lucrurile bune pecare le fac ceilalti, dar la mine vezi numai greselile.

Te urasc!”Mama: „Nu-mi vorbi asa tinere! Du-te si stai la tine in camera pana iti schimbi atitudinea.”

Cerinta initiala s-a transformat intr-un schimb de vorbe dureroase. Scopul nu mai este cooperarea sau castigarea argumentarii, ci dovedirea faptului ca cealalta persoana este rea.

Cum se simte parintele? Probabil ca sesimte atacata, furioasa, ranita. Este tentata sa pedepseasca. Poate gandi astfel: „Cum de s-a ajuns la asa ceva? Nu te poti intelege nicicum cu el.”

In societatea noastra sunt putine posibilitati ca un copil sa-si aduca contributia. Pe vremuri, actiunea fiecarei persoane era la fel de importanta. Supravietuirea lor depindea e asta; daca nu aduceai lemne, nu aveai caldura; daca uitai sa strangi ouale, nu era micul dejun. In zilele noastre, copiii au un statut destul de neinsemnat, cu responsabilitati nesemnificative: sa duca gunoiul, si atunci cand uita ii cicalim si le reamintim, sau facem treaba in lorul lor. Chiarsi responsabilitatile personale, cum ar fi facutul temelor, sau sa-si ia mancareala scoala sau cartile, deseori devin responsabilitatea parintilor. Nu este de mirare ca, copiii vad contributia lor ca fiind neimportanta si cred ca dorinta parintilor de cooperare este un mijloc de control. Daca un copil devine atat de descurajat incat simte ca nu este nevoie de el/ea, ca nu este placut sau nu i se face voia, atunci isi face un scop din razbunare. Cand un copil devine motivat de razbunare, inseamna ca ajuns la concluzia ca numai ranindu-i pe cei din jur este singura posibilitate de a conta pentru acestia, de a se face simtit.

Comportamentul razbunator este deseori intalnit la copiii neglijati, abuzati sau dominati. De asemenea, este si raspunsul copiilor foarte rasfatati. Rasfatul convinge copilul ca are dreptul la atentie speciala si atunci cand nu o primeste, considera ca este de datoria sa sa-i pedepseasca pe cei ce-i refuza „dreptul din nastere”.Copiii care recurg la razbunare sunt copii cu care se lucreaza foarte greu. Vor insista mereu, pana ce parintele se infurie sau se supara si atunci copilul spune: „Vedeti, stiam eu ca nu va place de mine”. Parintii vor crede ca ceva mai multaatentie il vasatisface pe copil, dar cu cat parintii ofera mai mult, cu atat copilul solicita mai mult, pana cand parintele cedeaza in fata frustrarii si a furiei. Pana va dati seama ce este de facut, trebuie sa realizati ca scopul copilului este dea demonstra ca viata e nedreapta si toti trebuie pedepsiti pentru nedreptatea ce i se face. Primul pas in rezolvarea acestui conflict este reconstruirea relatiei. Parintii trebuie sa reactioneze prompt, sa-si mentina respectul de sine, sa-si protejeze propriile drepturi, sa nu umileasca copilul sau sa-i nege acestuia drepturile.

Parintii care se confrunta cu un astfel de copil sunt tentati sa pedepseasca. O modalitate de a evita acest lucru este sa va ganditi la durerea si descurajarea copilului.este de ajutor sa va imaginati copilul ca spune: „Vreau sa contez. Cauta ceva care sa-ti placa la mine. Sufar.”Inainte de a gasi o strategie de lucru cu un astfel de copil este important sa construiti o relatie, lucru dificil pentru ca scopul copilului este acela de a demonstra ca dvs. nu va pasa. Pentru a lupta impotriva propriei descurajari este important sa avem in minte ca scopul construirii relatiei reprezinta fundamentul tuturor strategiilor sugerate. Desi am putea fi tentati sa-i aratam copilului cat de rau este, nu este necesar. El este deja convins ca dvs. credeti acest lucru. Scopul nostru ca parinti este sa-l convingem de contrariul acestui lucru si sa-l facem sa creada in el insusi.

O modalitate dea ajuta un copil descurajat este de a-i implica si pe ceilalti membrii ai familiei sau pe prieteni. Explicati-le ca rolul lor este de a-l incuraja pe copil, prin comentarii ori relationari pozitive. Avertizati-i ca eforurile lor pot fi sabotate. Probabil ca va fi nevoie de un efort comun pentru a gasi substratul pozitiv al actiunilor copilului in cauza.Chiar si cu un astfel de ajutor din partea familiei si pritenilor, copilul poate necesita ajutor specializat.desi copilul se afla in centrul interesului dumneavoastra, deseori intreaga familie va fi afectata. De aceea, consilierea tuturor membrilor va avea impactul dorit.In momentul in care intelegem descurajarea profunda a copilului atunci si sentimentele noastre de neputinta vor fi suportabile. Daca le putem transpune comportamentul negativ intr-un context adecvat, atunci nu vom mai incuraja perceptiile sale gresite. De abia atunci putem incepe sa ghidam copilul spre strategii constructive, pentru a-si da seama ca si el conteaza. Cateva dintre strategiile eficiente:

1. faceti o lista cu lucruri pozitive despre copil si recititi-o ori de cate ori va simtiti descurajat in eforturile dumneavoastra. Rugati-i si pe cei din jur sa contribuie la aceasta lista.

2. refuzati sa va razbunati, sa sporiti conflictul ori sa umiliti. Mentineti o relatie plina de respect. Indepartati-va inainte sa va infuriati. Permiteti copilului sa suporte consecintele naturale ale actiunilor sale.

3. inainte de a incerca sa solutionati un conflict, luati-va o pauza pentru a va aminti ca desi copilul va raneste, el insusi se simte ranit.

4. copilul de acest gen recunoaste nedreptatile si se va oferi desori sa-i ajute pe cei nedreptatiti. Oferiti-i posibilitatea de a-i ajuta pe ceilalti, si asigurati-l de importanta contributiei sale.

5. impartiti responsabilitatea rezolvarii problemelor. Intrebati copilul: „Ce crezi ca trebuie sa facem in aceasta situatie?”.

Desi ne asteptam ca Clark sa nu se tina de cuvant, trebuie totusi sa pornim de la premise logice si optimiste in vederea construirii unei relatii bazate pe respect. Toate sfaturile de mai sus sunt importante in acest caz. Mama ar putea sa stabileasca discutia cu Clark mai tarziu; inainte de a incerca sa rezolve problema, ar putea ca timp de o saptaman sa lucreze la consolidarea relatiei; ar putea sa-l includa in propriile proiecte (si sa-i permita sa refuze fara nicio repercursiune); si ar putea sa elimine critica si sa se concentreze doar pe aspectele pozitive ale actiunilor lui Clark. Progresul se va inregistra doar atunci cand perceptia lui Clark asupra situatiei sale se va schimba, si cand parintii il vor percepe altfel pe Clark.

Scopul gresit nr. 4: foloseste evitarea pentru a compensa lipsa curajuluiTata: ,,Georgia, te rog sa-ti strangi lucrurile”Georgia strange cateva lucruri, mai scapa cateva pe jos, apoi incepe sa planga.Tata: „Ce s-a intamplat? Nu ai de ce sa plangi. Ia doar cate un lucru in mana.”Georgia isi duce haina in dulap, dar nu reuseste s-o puna pe umeras. Incepe sa planga iar.Tata: „Uite cum fac eu, draga mea.” Rabdator, tatal ii arata pentru a treia oara in aceasta saptamana, cum sa puna haina pe umeras. Apoi o roaga sa-si puna ghetele la loc.Georgia se intoarce si-i spune : „Am gasit doar o gheata.”

Cum se simte parintele? Probabil ca-i vine sa renunte. Poate gandi: „La ce bun? Nu poate face nici cele mai simple lucruri. Nimic din ceea ce fac nu pare s-o ajute. Este inutil.”

Desi cerinta initiala este aceeasi in toate exemplele, raspunsul copiilor la observatiile si sentimentele parintelui sunt diferite pentru ca scopurile fiecarui copil difera. Ultimul scop este numit „evitarea esecului”. Descrie copilul care este convins ca nu va reusi si ca nu are nicio putere. Decide ca singura sansa de a-si pastra stima de sine este de a-i convinge pe cei din jur sa indeplineasca sarcinile in locul lui; in acest mod evita situatiile in care poate fi umilit. Dorinta acestui copil este de a fi lasat in pace, sa se gandeasca la numeroasele posibilitati ce decurg din comportamentul sau. Poate gandi asa: „Prefer sa crezi ca sunt incapbil, decat sa-ti demonstrez ca intradevar asa sunt.” Este un copil care prefera sa nu ia parte la aceste actiuni. Sarcina parintelui este de a-i da posibilitatea sa se exprime.

Acest tip de copil iese rareori in evidenta. De obicei este ignorat, sau etichetat ca fiind hiperactiv sau cu dificultati de invatare. Acuratetea diagnosticului este mai putin importanta fata de sentimentul de neputinta al celor ce interactioneaza cu astfel de copii. Descurajati, parintii si profesorii deseori inceteaza sa se mai implice. Pentru a contracara disperarea parintelui, dar si a copilului, este nevoie de ajutor profesionist. Este esential pentru copil sa aiba pe cineva care refuza sa cedeze.

Cu un copil care se chinuie sa-si pastreze respectul de sine, trebuie sa ne concentram pe incurajari. Trebuie sa fie convins ca viata reala este mai buna decat cea imaginata. Se simt singuri in lumea lor. Trebuie sa le oferim sprijin neconditionat, sa le aratam ca au calitati pentru care sunt apreciati. Daca au succes in anumite actiuni, acesti copii se vor simti incurajati sa mai incerce si pe viitor.

Retineti ca esecul in activitatile uzuale deriva din teama de greseala, nu din lene sau rea-vointa. Si atunci cand va simtiti descurajati, imaginati-va ca acesti copii ar spune: „Dezvolta-mi curajul. Crede in mine. Nu renunta.”

Copiii descurajati au de obicei parinti asemenea. Un plan bine facut ii poate ajuta si pe unii si pe altii. Mai jos sunt cateva strategii de dezvoltare a curajului:

1. din orice greseala avem ceva de invatat. Evidentiati ca toti trebuie sa ne asumam riscuri pentru a ne dezvolta abilitati. Intrebati: „Ce vei face diferit data viitoare?” Acceptati-va propriile greseli. Povestiti-i despre persoane cunoascue care au invatat din greseli, pentru a-i demonstra importanta perseverentei si cum se poate invata din aceste experiente.

2. creati situatii cu succes garantat. Impartiti sarcinile in etape mai usoare si evidentiati progresul si succesul obtinut. Daca este necesar, delegati pe cineva responsabil cu incurajarile.

3. recunoasteti orice efort sau imbunatatire minora. Acest lucru se va aplica la intreaga familie. De cele mai multe ori recompensam doar perfectiunea. Acest lucru este util doar celor ce depun in mod constant eforturi superioare. Ceilalti, se vor simti inferiori, incapabili si vor renunta. Concentrandu-va pe eforturile tuturor, oricat de mici ar fi acestea, demonstrati importanta lor.

4. invatati copilul sa se incurajeze singur. Nu le permiteti sa se descurajeze prin afirmatii negative. Daca ei spun „Nu pot”, incurajati-i sa spuna „Inca nu am invatat sa fac asta”. Daca spun „Sunt prost”, luati-l de acolo si spuneti-i „Daca gresesti, nu inseamna ca esti prost. Inseamna ca incerci si inveti.”

5. nu renuntati.

In cazul Georgiei, tatal ar fi putut anticipa problemele. Ar fi putut pune un cuier mai jos, un sertar pe care sa scrie „ghete” si un alt raft pentru lucrurile ei. Ar fi putut s-o ajute cu aceste sarcini inca de la intrarea in casa, fara insa sa faca lucrurile in locul ei. Astfel, ar fi urmat cei patru pasi de ghidare a copilului de la dependenta la independenta:

1. prima data, facem activitatea respectiva in locul copilului.2. apoi o facem cu copilul langa noi.3. apoi copilul o face cu parintele langa el.4. in final, copilul face activitatea singur, independent.

Dezvoltarea increderii in sine cu ajutorul incurajarilor

Majoritatea am fost surprinsi sa intalnim persoane care au realizat foarte multe in viata, dar care au un respect de sine scazut. Suntem si mai surprinsi cand intalnim persoane care au pornit in viata fara sorti de izbanda, insa convingerea ca vor reusi, i-a dus acolo unde doreau. Multi oamneni cred ca respectul de sine este diferenta dintre idealul de sine (cum cred ca ar trebui sa fiu) si imaginea de sine (cum cred ca sunt). Insa, respectul de sine se masoara in increderea in fortele proprii, increderea in abilitatile proprii de a depasi obstacolele si de a-si atinge scopul. Respectul de sine are la baza concluzia ca indivizii se dezvolta in concordanta cu competenta si propria valoare, cu abilitatea lor de a face ceva important si de a depasi obstacolele aparute, de a invata atat din succese cat si din greseli, si de a se vedea pe ei insisi si pe ceilalti cu demnitate si respect. Copiii asculta ceea ce spunem si observa ceea ce facem si astfel realizeaza cum ar trebui sa fie si cum sunt in realitate. Pentru a putea fi de ajutor copiilor, pentru a le influenta in mod pozitiv respectul de sine, motivatia si curajul, trebuie sa ne dezvoltam arta incurajarii.

Incurajare versus lauda

Incurajarea presupune insuflarea curajului, facandu-i pe oameni sa realizeze propriile puteri si sa-si dezvolte increderea in sine. Increderea in sine este in directa relatie cu credinta ca prin efort sustinut si incercari repetate, ne vom dezvolta acele abilitati necesare pentru a avea succes. Desi

anumiti specialisti considera lauda ca singurul mod de a creste increderea in sine a unui copil, de cele mai multe ori lauda are efect contrar. Este mult mai indicat sa facem comentarii asupra progreselor si a efortului depus, decat doar sa observam cand o treaba este terminata cu succes. Atunci cand laudam, de obicei, doar scoatem in evidenta ceva ce oricum era bine facut. Acest tip de lauda ridica cateva probleme:

1. Concentrandu-ne in mod special pe ceea ce copilul deja face bine, ei pot avea convingerea ca succesul este cea mai importanta valoare. Astfel, pot hotari ca orice activitate care nu are succesul garantat este inutila. Totusi, succesul este de obicei dependent de dorinta de a depune efortul necesar performantei.

2. Atunci cand ne concentram asupra a ceea ce credem, decat asupra incurajarii copiilor de a se auto-evalua, s-ar putea sa-i facem dependenti de parerea celor din jur. Desi ne incanta idea ca un copil mic sa incerce sa ne faca pe plac, ne ingrijoram totusi cand vedem un adolescent dispus sa faca orice pentru a castiga aprobarea celor din jur.

3. Copilul poate interpreta lipsa laudelor ca o dovada a faptului ca nu este suficient de bun.

Incurajarea ii ajuta pe oameni sa accepte imperfectiunea si sa continue sa incerce.

Incurajarea LaudaO atitudine recompensa verbalaCentrata pe situatie\sarcina centrata pe persoanaSubliniaza efortul si progresul se obtine doar de catre cei superioriPoate fi oferita in timpul desfasurarii sarcinii sarcina trebuie indeplinita complet Toleranta este subiectivaStimuleaza independenta stimuleaza dependentaAccentueaza auto-evaluarea accentueaza parerea celorlaltiDezvolta increderea in sine dezvolta constiinta de sine

Interiorizarea celor patru C esentiali

Modul ideal de a incuraja un copil si de a-i dezvolta increderea in sine este acela de a-l face sa interiorizeze cei patru C prin mijloace constructive. Cateva idei utile:

Sa ajutam copilul sa se simta integrat (Conectat)1. Oferiti-i posibilitati de interactiune cooperanta.

a. Elaborati reguli si modalitati de rezolvare a problemelor in cadrul unor consilii de familie.

b. Jucati diverse jocuri care presupun cooperarea. Ajutorul nu inseamna sa trisati. (ex. scrabble). Cantati si dansati impreuna, desfasurati anumite activitati in casa si in curte, activitati si proiecte de grup.

c. Faceti cu randul atunci cand planificati o iesire sau o surpriza pentru intreaga familie.

d. Construiti o identitate a familiei. Discutati despre cum este familia voastra, despre ce aveti in comun.

e. Implicati-va in activitati comune, care necesita cooperare. Planificati o excursie, cautati detalii despre o zona a lumii, adoptati un peste la acvariu si vizitati-l, oferiti-va voluntari in diverse organizatii, etc.

2. Oferiti atentie pozitiva.a. Faceti-va timp pentru fiecare copil in parte, periodic (in functie de varsta si

interesele copilului).

b. Daca un copil va solicita atentia si sunteti ocupat, stabiliti un moment pentru discutii.

c. Recunoasteti abilitatile si preocuparile fiecarui copil. Sfatuiti copilul sa vorbeasca despre ele si eventual sa-i invete si pe ceilalti membrii ai familiei.

d. Nu faceti comparatii intre copii.e. Tineti cont de starea lor de spirit („Se pare ca ai o zi grea. Vrei sa vorbesti despre

asta?”, „Pari foarte multumit astazi. De ce?” )

3. Tineti cont de inclinatii si talente.a. Cautati inclinatiile, nu doar cele academice, dar si cele mecanice, artistice, atletice,

creative, sociale.b. Descoperiti talentul. Gasiti ceva la care copilul este bun si indrumati-l spre acele

activitati. Apoi aratati-i cum pot fi folosite acele aptitudini si in alte domenii. c. Accentuati aspectele pozitive, eliminati-le pe cele negative.

4. Aratati toleranta: faceti diferenta dintre fapta si cel care a facut-o.a. Faceti acest lucru si cu comportamentele pozitive, cat si cu cele negative.

b. Fiti foarte clari: „Mi-a placut cum ai rezolvat........”, „Mi-a placut cand......., pentru ca.......”, „Cand ai......., m-am simtit .........pentru ca........”.

5. Faceti consilii de familie regulat.

Sa ajutam copilul sa se simta Capabil.1. Transformati fiecare greseala intr-o experienta din care se poate invata ceva util.

a. Demonstrati cum se poate invata din greseli. Intrebati: „Ce ai invatat din asta?”, „Ce vei face altfel data viitoare?”

b. Urmati sfaturile lui Piaget. Cautati logica in fiecare raspuns. Fiti mai interesat de motivul pentru care copilul raspunde intr-un anume fel, decat de raspunsul in sine. (poate fi incoresc, dar nu este ilogic). „Cum ti-a venit ideea asta?” , „Ce crezi c-am vrut sa spun?”

c. Fiti atenti cum raspundeti la greseli. Daca ii oferiti ocazia sa mai incerce, ii oferiti indicii, ii sugerati alternative, il invatati ca greselile fac parte din procesul de invatare.

d. Cautati sa observati abilitatile analitice, gandirea critica, analiza, efortul, imbunatatirea, cat de departe a ajuns, nu cat mai are de parcurs.

e. Concentrati-va pe eforturi, nu pe greseli. Trebuie sa fim dispusi sa acceptam greselile daca vrem ca copiii sa mai incerce si alta data. Ideile creative au la baza asa-zise greseli.

f. Luati initiativa in familie: la consiliile de familie, intrebati: „Cine se teme ca va gresi sau va spune ceva gresit? Daca cineva greseste, ce ar trebui sa facem? Credeti ca ar trebui sa ne amuzam pe seama celui ce greseste?”

2. Oferiti incredere.a. Concentrati-va pe progrese, si nu pe perfectiune.b. Observati toate contributiile.c. Ajutati-l sa-si consolideze puterile.d. Credeti in copil.

i.Sa aveti pretentii realiste.

ii.Dati-le posibilitatea sa se zbata pentru succes daca activitatea este pe masura lor. Nu sariti sa-i salvati sau sa-i ajutati la fiecare obstacol. Dati astfel dovada de lipsa de respect si ii descurajati. Totusi, puteti recunoaste dificultatea situatiei.

iii.Concentrati-va pe ceea ce este in prezent, nu pe ceea ce s-a intamplat (nu va asteptati sa repete vechile comportamente) sau pe ceea ce se va intampla (copiii se tem ca nu se vor putea ridica la inaltimea asteptarilor).

e. Analizati succesele si vedeti exact ceea ce au facut bine. De ce au avut succes? Ar fi dispusi sa impartaseasca experienta lor cu altii?

f. Garantati succesul. Impartiti o activitate dificila in cateva mai usor de indeplinit. Oferiti-le sansa sa repete experientele care au avut succes.

3. Stabiliti intalniri de familie periodic.

Sa-l ajutam pe copil sa simta ca si el Conteaza.1. Cu ajutorul contributiei.

a. Ajutand familia.• Oferind sarcini utile. Oferiti responsabilitati.• Oferiti posibilitatea de a alege:

- Ce putem face?- De ce trebuie sa facem?- Cum putem obtine ceea ce dorim?- Cine, ce poate face?

• Oferiti-le ocazia sa aleaga programul (Cand trebuie sa ne indeplinim sarcinile? Cand mergem afara? etc)

• Stabiliti regulile impreuna. Discutati diferite posibilitati si alternative. - Reguli pentru comportamentele placute.- Reguli pentru comportamentul care ii deranjeaza pe ceilalti, care le

incalca drepturile.b. Ajutandu-i pe ceilalti.

• Invatati-i si pe altii abilitatile voastre.- Faceti o lista cu ,,abilitatile pe care sunt dispus sa le impartasesc” si cu

,,lucrurile pe care as vrea sa le invat”.- Ganditi-va ce ar vrea copiii sa invete: baschet, tricotaj, sculptura, etc.- Identificati talentele deosebite. Un parinte poate incuraja un copil

descurajat, evidentiindu-i talentele.• Ajutandu-i pe ceilalti sa-si rezolve problemele in cadrul consiliilor de familie.

c. Ajutand comunitatea.• Acte caritabile, curatenie in jurul casei, etc• Vizite la aziluri de batrani, voluntariat la camine.• Indrumarea copiilor mai mici.

2. Prin aprecierea meritelor.a. Infiintati o cutie pe care scrie ,,Pot”. Puneti-i pe copii sa scrie pe cartonase diverse

lucruri pe care le-au facut si de care sunt mandri, sau ceva ce au invatat de curand, sau ceva pozitiv observant la ceilalti. Cititi aceste cartonase la intrunirile de familie.

b. Periodic, fiecare membru al familiei se auto-evalueaza, se discuta telurile fiecaruia, si se evidentiaza progresele. Atentie, este un moment pentru auto-evaluare, nu pentru critica.

c. Apreciati si complimentati fiecare membru al familiei.


Sa ajutam copilul sa-si dezvolte Curajul.1. Aveti curajul sa fiti imperfecti. Nu va pretindeti perfectiunea, nici celorlalti.2. Scoateti in evident punctele forte, nu slabiciunile.3. Nu faceti comparatii cu ceilalti.4. Puneti intrebari (Intelegi? Ai nevoie de ajutor? Asta ai vrut sa spui?) pentru a:

- incuraja pariciparea activa;- vedea daca au inteles acelasi lucru;- observa unde este nevoie de ajutor sau de corectare;

5. Puneti-va dumneavoastra urmatoarele intrebari: - inspir auto-evaluare sau dependent de parerea celor din jur? - ii tratez cu respect sau cu aroganta? - sunt capabil sa vad si punctual de vedere al copilului sau doar pe al meu? - i-as spune asta unui prieten?

6. Evitati sa va oferiti sa ajutati, intr-un mod agasant. - nu ignorati greselile; nu va feriti sa actionati in consecinta; - nu faceti activitatile in locul copilului;

- nu-l feriti de consecintele neplacute ale actiunilor lor (exceptandu-le pe cele cu consecinte periculoase din punct de vedere fizic);

7. Evitati critica. - oamenii au tendinta sa devina defensifi atunci cand sunt criticati; daca vreti

ca cineva sa va asculte, trebuie sa aveti o relatie solida; - fiti foarte atenti la ceea ce solicita copilul; este nevoie de incurajare sau de

corectare?; au nevoie sa le oferiti sprijin, idei, reactii?; va intreaba daca au camasa patata sau daca va place tinuta lor?


Folosirea disciplinei logice pentru a-i invata pe copii logica ordinii sociale

Parintii au obligatia de a-i pregati pe copii sa devina cetateni respectabili. Copiii trebuie sa invete ca libertatea adevarata exista numai intr-o ordine sociala. Rudolf Dreikurs spunea: „Libertatea face parte din democratie; dar e mai putin cunoscuta faptul ca nu ne putem bucura pe deplin de libertate daca nu respectam libertatea celorlati…..Pentru a ne bucura de libertate, trebuie sa existe ordine, iar aceasta presupune anumite restrictii si obligatii. De asemenea, libertatea implica si responsabilitate.”(1964, pag. 9). Fara existenta anumitor limite, nimeni nu se simte in siguranta si fara posibilitatea de a alege, nimeni nu se simte liber cu adevarat.

Consecinte versus pedeapsa

Pentru ca nu ne putem proteja copiii in mod direct de anumite aspecte ale vietii, suntem datori sa incercam sa-i invatam sa se descurce singuri. Trebuie sa le oferim sansa de a experimenta consecintele aciunilor lor si sa invete din greseli. Prelegerile si avertismentele nu fac altceva decat sa-i indeparteze de adultul cicalitor. Si pedeapsa poate fi cu doua taisuri. Atunci cand aplicam o pedeapsa fara legatura cu fapta, riscam sa dam peste cap intreg procesul de educare. Copilul poate fi ata de furios pe reactia noastra, incat va pierde din vedere esentialul, si anume ca un anumit comportament este nepotrivit, periculos, sau ineficient. Datorita reactiei noastre nepotrivite va trage concluzia ca nu este indicat sa repete

acel comportament pentru ca ne vom supara, sau ca este bine sa-l repete in continuare, atat vreme cat nu va fi prins. Ganditi-va la momente in care voi insiva aveati asemenea probleme. Ce va amintiti concret? Majoritatea oamenilor isi amintes faptul ca pedepsele nu erau in concordanta cu greselile lor. Lectia principala pe care copiii trebuie s-o invete este depre legatura directa dintre comportament si efectele lui.Este util sa facem distictia dintre pedeapsa si consecintele logice, pentru a fi in stare sa mentinem o legatura directa intre comportament si efectele sale. Pedeapsa este o consecinta intamplatoare, menita sa educe prin discomfort sau durere fizica sau psihica. Se bazeaza pe ipoteza ca un copil va invata mai bine care sunt consecintele unui tip de comportament daca sufera. Abordarea din prisma consecintelor logice are la baza ipoteza ca un copil mai degraba trage invatamintele experimentand efectele comportamentului sau. Asta nu inseamna ca trebuie sa le permitem sa se ngajeze in situatii periculoase. Pe primul loc trebuie sa se afle siguranta, dar de cate ori exista posibilitatea, trebuie sa-i lasam sa infrunte realitatea, indiferent daca, consecintele sunt pozitive sau negative.

Diferentele dintre consecinte si pedeapsa

Pedeapsa Consecintele logiceCopilul invata Puterea despotica; Control

externCooperarea; autodisciplina

Emotia adultului furie Este prietenos, preocupatReactia adultului este Imprevizibila, impulsiva Cauta intelegerea comportamentului;

preocupareAdultul se concentreaza pe Ceea ce s-a intamplat; ceea

ce NU POATE fi facutCeea ce se va intampla; ceea ce POATE fi facut

Copilul se simte inferior Capabil; respectatCopilul isi aminteste Nedreptatea; umilinta Contributia personala; relatia dintre

comportament si efectescopul Control asupra celorlalti Auto-control

O consecinta logica trebuie sa respecte cei trei R. Trebuie sa fie:1. in relatie logica cu greseala facuta;2. sa respecte demnitatea; a se evita orice umilire; sa fim atat fermi (respect pentru sine) cat

si amabili (respect pentru copil);3. rezonabila, adica logica sa fie inteleasa si de copil, nu doar de adult. O consecinta mult

prea dura poate fi perceputa ca o pedeapsa;

Scopul disciplinei este auto-disciplina, auto-controlul, asumarea responsabilitatilor pentru fiecare actiune in parte.

Despre bataie

Phyllis Harrison-Ross, coautor al cartii Copilul negru: un ghid pentru parinti (1973)spune: „Scopul disciplinei nu este acela de a-l face pe copil sa se teama de parinte, ci de a invata cum sa traiasca, in asa fel incat sa-si exploateze la maximum potentialul, fara a incalca drepturile altora, si de a deveni o persoana valoroasa, atat pentru sine, cat si pentru cei din jur.”Sa nu confundam disciplina cu pedeapsa. Pedeapsa presupune durere. Disciplina poate presupune inconveniente, dar prin durere nu se invata nimic.

Copiii care sunt frecvent pedepsiti sau palmuiti nu-si dau seama ca au facut ceva rau, ci pot concluziona ca este ceva neinregula cu ei. Mai mult decat atat, pedeapsa nu-i invata ce ar trebui sa faca. Daca nu vad o alternativa la comportamentul gresita, acesta se va mai repeta si va presupune si mai multe pedepse. Acest cerc vicios va conduce la un respect de sine scazut si-o imagine eronata despre sine, lucru pe care incercam sa-l evitam. Copiii doresc sa se simta uniti de parinti. Isi doresc acea stare de siguranta ce deriva din sentimentul de apartenenta, pentru a-si dezvolta increderea si curajul de care au nevoie in viata. Lovirea nu insufla incredere si curaj. Este umilitoare si inspira frica, teama de adult. Provoaca dorinta de razbunare si ideea ca este bine sa lovesti pe cineva iubit. Nimeni nu se simte bine dupa ce a fost lovit, in schimb se simte inutil, ca si cum n-ar conta.Bataia ii face pe copii sa-si doreasca sa se razbune. Daca nu se pot razbuna direct pe noi ca adulti, cauta sa se razbune pe altcineva sau pe altceva sau incep sa minta, sa fure, sa fie neatenti. Studiile sociala arata ca cei mai agresivi copii sunt cei care au fost pedepsiti de nenumarate ori. In sfarsit, atunci cand lovim un copil, ii oferim un model de comportament negativ. Sfarsim prin a-i invata ca actele violente de eliberare a furiei sau ca este acceptabil sa lovesti pe cineva pentru a-i da o lectie. Stephen J. Bavolek, in cartea sa „Ce sa facem in loc de zgaltait, lovit, palmuit” ne avertizeaza asupra pericolelor pedepselor corporale. Mai jos sunt prezentate cateva mituri si fapte reale:

1. Mit: unii parinti cred ca bataia e rupta din rai. Realitatea: copiii sunt convinsi ca e bine sa-l lovesti pe cel iubit, ca bataia e un act de iubire. Ambele idei se transforma in relatii abuzive in viitor.

2. Mit: Pedepsele fizice il pregatesc pe copil pentru viata adevarata. Daca lumea este plina de violenta, suntem datori sa-l pregatim si sa-l intarim pe copil pentru asa ceva. Realitatea: Primul model despre viata si lume se afla in propria casa. Acolo invata sa ia hotarari in nume propriu si sa-si dezvolte abilitatea de a infrunta provocarile. Daca un copil creste in mediu violent, va duce acea violenta si in anturajul din afara casei. „Lumea ar deveni mai putin violenta, daca ar disparea violenta din casa.”(pag. 5)

3. Mit: „Bebelusii trebuie sa fie palmuiti pentru ca nu inteleg ceea ce li se spune.”(pag. 6)Realitatea: Lovirea unui bebelus este intotdeauna periculoasa. „Un bebelus este mult prea fragil pentru a suporta orice fel de forta.” (pag. 6). Desi bebelusii nu pot vorbi, ei pot invata. Invata din gesturi, din atingeri, expresii si tonul vocii.

4. Mit: ,,Atata vreme cat nu lovesti cand esti furios, nu-i nicio problema.” (pag. 6).Realitatea: sunt multe modalitati de a educa un copil, fara a-i periclita increderea in sine sau relatia parinte – copil. „Daca parintele nu este furios, de ce este nevoie sa palmuiasca copilul?” (pag. 6)

5. Mit: „Copiii care nu sunt batuti din cand in cand vor fi rasfatati.” (pag. 5). Parintii care depind de bataie, ca singur mijloc de educare, vor ramane fara tehnici de disciplinare in momentul in care se renunta la violenta. Se tem ca astefel copiii vor scapa de sub control.Realitatea: Daca dorim sa-i invatam pe copii sa fie responsabili si disciplinati, trebuie sa folosim tehnici care-i invata sa gandeasca, nu sa reactioneze de FRICA.

AVERTISMENT: Consecintele logice sunt atat de eficiente, incat exista riscul ca parintii sa le foloseasca in mod excesiv. De multe ori suntem tentati sa tratam simptomele, in acest caz comportamentul nepotrivit, si uitam sa vindecam boala, adica lipsa increderii in sine si descurjarea. Rezultatul este paraitia unor noi simptome, care ne consuma si mai mult din energie si timp.

Este important sa ne amintim ca valoarea consecintelor nu se limiteaza doar la rezovarea conflictelor cu copii. Scopul principal este de a-i ghida pe copii spre o viata in care sa-si asume

responsabilitatile. Atunci cand copiii au un comportament nepotrivit, telul nostru este de a descoperii motivul real al acelui comportament. Daca un comportament este rezultatul descurajarii si al unor scopuri gresite, ar trebui sa ne concentram pe conceperea unui plan de incurajare. Trebuie sa ne concentram pe crearea relatiilor, a unei atmosfere pline de respect reciproc, si de a-i oferi posibilitatea de a experimenta cei patru C.

Cum il pregatim pe copil sa traiasca in democratie

Daca ne dorim ca urmasii nostrii sa devina cetateni responsabili, trebuie sa-i ajutam sa se simta membrii capabili si importanti ai societatii. Trebuie sa-si dezvolte abilitati de comunicare, auto-disciplina, responsabilitate si discernamant. Educatia primita in familie este cea mai buna modalitate de a-i invata principiile democratiei. In acest cadru, parintele este un model care nu se foloseste de forta sau coercitie pentru a conduce grupul. In consiliile de familie, copilul invata prin experienta si observatie, toate abilitatile de care are nevoie pentru a se dezvolta conforma celor patru C. In acest fel, va invata sa-si traiasca viata intr-un mod util si constructiv, devenind membrii de valoare ai societatii.Comuniunea (a se simti conectat). Consiliile de familie ofera un sentiment puternic de apartenenta. Familia este grupul din care facem parte. Avem nevoie de toti membrii. Este acceptat fiecare copil, fiecare are sansa de a fi ascultat si de a fi luat in serios. Incepem intalnirea prin „complimente”. Ii multumim fiecarui membru pentru ceava ce a facut pentru noi in decursul saptamanii. Toti invata cum sa ofere un compliment si cum sa-i aprecieze pe cei din jur. Asta presupune participare, cooperare si sentimentul ca toti suntem implicati in asta. Copiii invata astafel ca ei apartin acelui grup. A se simti capabil. Complimentele, aprecierea, rezolvarea problemelor, luarea deciziilor scot in evidenta puterea grupului si-l fac pe copil sa se simta competent. Toata lumea participa si sunt luate in calcul resursele personale ale fiecaruia. Copilul observa ca problemele nu se rezolva de la sine, ci fiecare isi da silinta sa gaseasca cea mai buna cale de rezolvare, si ca acest lucru se intampla prin impartirea responsabilitatilor, in asa fel incat solutia sa multumeasca pe toata lumea. A se simti important (ca, conteaza). Copiii observa ca diferenta e facuta de faptele noastre si ca sunt capabili sa-si aduca o contributie utila. Avem nevoie de ideile tuturor membrilor pentru a gasi o solutie la ceva ce ne afecteaza pe toti.Curajul. Datorita diverselor probleme ce trebuiesc rezolvate si a depasirii unor obstacole, copiii invata ca-si pot expune problemele in mod deschis, ca pot invata din greseli si au posibilitatea a mai incerce.Comunicarea. Ne dezvoltam abilitatea si maiestria conversatiei. Toti au ocazia sa vorbeasca si sa fie ascultati. Copiii sunt invatati cum sa asculte si sa fie respectuosi, fara sa-i intrerupa pe interlocutori. Empatizam cu situatia altui membru al grupului si engociem pana cand ajungem la o idee acceptata de toata lumea. Nu votam; ajungem la consens de comun acord; gasim modalitati de a pune mai mult accentul pe cooperare; toate se fac prin comunicare deschisa. Toti sunt liberi sa vorbeasca si toti avem obligatia de a asculta. Copiiilor le place acest aspect al intalnirilor de familie, in special celor mici.

Datorita acestui dialog liber ne dam seama de discernamantul copilului si de modul in care acesta se dezvolta. Vom realiza ca putem influenta modul in care copilul intelege lumea, mai mult decat am crezut.

Auto-disciplina. Trebuei sa dam un inteles clar comportamentelor, sentimentelor si emotiilor experimentate. Invatam cum sa dezvoltam strategii pentru a ane atinge scopurile, si cum sa facem asta fara a-i rani pe cei din jur. Vorbind si ascultand atunci cand ne vine randul este un semn de auto-disciplina. In fiecare saptamana schimbam liderul. Evaluam fiecare sugestie; decdem in ce

mod ne afecteaza; incercam sa anticipam ce invataminte se pot trage din fiecare decizie. Fiecare membru al familie va suporta consecintele actiunilor sale sau ale familiei ca un intreg.Responsabilitate. Fiecare are ocazia sa contribuie in familie. Copiii vor conduce pe rand aceste consilii. Responsabilitatea gasirii unor solutii se imparte intre toti membrii. Toti depun acelasi efort pentru a face schimbarile necesare. Urmarind aceasta idee, ii educam pe copii cu ajutorul consecintelor logice si naturale, iar ei vor fi capabili sa faca legatura dintre rezultatele obtinute si deciziile la care au contribuit. Majoritatea familiilor vor observa ca atat vreme cat toti au ceva de spus in privinta regulilor, fiecare va avea un interes in a respecta aceste reguli. Aceste idei nu pot fi invatate de copii prin pedepse. Copiii nu invata nimic constructiv intr-un mediu amenintator. Discernamantul. Stim cu totii ca discernamantul nu se dezvolta numai pe baza experientelor traite. Ne folosim de consiliile de familie pentru a-i ajuta pe copii sa ne inteleaga experientele traite si pe cele proprii, sa evidentiem ceea ce este important, ce ar trebui sa invete din experientele lor si ce ar trebui sa faca diferit cu urmatoarea ocazie.

Cu totii incercam diferite solutii si observam in ce fel ne afecteaza; le vom alege astfel pe cele care conserva respectul de sine si pentru cei din jr. Datorita acestor incercari, dezvoltam diferite optiuni si invatam sa experimentam si consecintele ce deriva din ele.

Indrumari penbtru consiliile de familie (fragment din „Crestem copii care pot”, Bettner si Law, ed. Connexion Press, 1996)

1. Pentru consiliul de familie trebuie aleasa o zi anume. Pentru a evidentia si mai mult importanta acestor intalniri periodice, nu se admit schimbari

fara acordul tuturor membrilor. Acest lucru va transforma consiliul intr-o rutina a familiei. Daca programul familiei este nesigur, la sfarsitul fiecarei adunari se stabileste de comun acord

urmatoarea intalnire.SFAT: Pentru a sublinia importanta consiliului, parintii nu vor folosi telefonul si nu se vor lasa

intrerupti pe toata durata discutiei.

2. Este incurajata prezenta tuturor, dar nu este obligatoriu. Deoarece toti membrii sunt la fel de importanti pentru familie, este ideal ca toti sa participe la discutii. Insa nu pot fi obligati, deoarece coercitia implica impotrivire si razvratire. Nimeni nu este obligat sa parareasca adunarea, deoarece ar denota lipsa de respect fata de persoana respectiva. Daca cineva deranjeaza prin comportament, vor pleca ceilalti, refuzand astfel sa fie tratati nerespectuos.

3. Deciziile luate in cadrul unui consiliu se aplica la toti membrii, chiar daca nu au paricipat la discutie.

In acest fel, toata lumea realizeaza ca este spre binele lor sa-si expuna opiniile.4. Toate deciziile luate in cadrul unei intalniri vor fi in vigoare pana la urmatoarea adunare. Aceasta regula subliniaza un principiu important: atunci cand avem o intelegere cu ceilalti, ne

asumam o obligatie fata de persoanele respective. Daca nu ne place intelegerea, nu putem s-o anulam sau sa refuzam sa ne achitam de ea. Suntem obligati sa ne respectam cuvantul dat, pana cand toti cei implicati sunt de acord cu modificarea intelegerii.

5. Durata unui consiliu depinde de varsta copiilor. 20 sau 30 de minute este suficient pentru copiii mici. Pe masura ce copiii cresc si se schimba

programul, fiecare familie va decide durata optima. 6. Deciziile se iau de comun acord. Folosind parerea generala in loc de vot, se va dezvolta solidaritatea de grup si cooperarea.

Cand deciziile sunt luate de o majoritate, apare competitia care poate dezbina grupul.

Persoanele care nu sunt de acord cu o anumita regula si se simt obligati s-o respecte, vor crede ca ceilalti sunt nedrepti si se vor indeparta de grup. Problemele apar atunci cand membrii familiei se coalizeaza si se impart in grupuri: copii vs parinti, barbati vs femei, etc.

Consensul incurajeaza cooperarea si participarea activa. Demonstreaza ca indiferent de dificultatea problemei, daca insistam, vom gasi o solutie acceptabila pentru toata lumea. Nu inseamna insa ca vom obtine mereu solutia ideala, ci o alternativa acceptabila. Daca nu ajungem la un numitor comun, amanam luarea deciziei pana cand gasim o solutie satisfacatoare pentru toti.

7. Regulile de baza in ceea ce priveste consiliul de familie se vor stabili de intreg grupul.Exista doua reguli simple care s-au dovedit utile si eficiente. In primul rand, consiliul de familie este momentul in care toti suntem de acord sa ne respectam pe noi insine si pe ceilalti. In al doilea rand, fiecare este de acord sa-i ajute pe ceilalti. (Deoarece membrii familiei pot avea idei diferite despre ceea ce inseamna respectul si ajutorul, este util sa se cada la intelegere cu privire la definitie. De exemplu: se taca problema, nu persoana; fara umilinte; se vorbeste pe rand, etc). Aceste reguli devin criterii comportamentale si sunt utile in evitarea unor capcane uzuale. Daca se ofera o anumita solutie si suna sarcastic, neprietenos, sau aduce a insulta, persoana care consude adunarea va intreba: „Crezi ca sugestia aceasta este de ajutor?”, sau „Crezi ca sugestia aceasta este poiliticoasa?”Conducatoarul discutiei va elimina subiectivitatea raspunsurilor, adresandu-se persoanei careia i s-a propus sugestia: „ Diane, crezi ca sugestia aceasta iti este utila?”, sau „Diane, te-ai simtit respectata atunci cand ti s-a sugerat asta?” . Daca Diane este intrebata in mod direct, ea are ocazia sa spuna cum a perceput sugestia. Perceptia destinatarului este mult mai importanta decat cea a unui observator.

8. Parintii trebuie sa evite sa vorbeasca prea mult. De obiecei parintii se grabesc sa ofere solutii. Abtinerea ofera si altora posibilitatea sa-si

formuleze si sa impartaseasca parerile. 9. Parintii trebuie sa evite sa sara in ajutorul unuia dintre copii sau sa intrerupa o disputa,

de teama ca ar putea genera un conflict. Desi la prima vedere, protejarea unui copil pare o idee buna, cel protejat poate resimti asta ca o

lipsa de incredere in abilitatile sale de a rezolva problemele. Se poate simti jugnit de adultul care incearca sa-l protejeze.

10. Nu va asteptati ca urmarile unei astfel de intalniri sa fie perfecte. Scopul acestor intalniri este acela de a imbunatati viata de familie, de a comunica, de a aprecia

valoarea si unicitatea fiecaruia, de a stabili valorile de urmat, de a coopera, de a impari responsabilitatea, de a invata sa-i ajutam pe altii, de a construi increderea in sine, de a relationa cu toti membrii si de a descoperi cat de norocosi suntem ca ne avem unii pe altii.

Cum pot coopera parintii cu scoala?

Dupa familie, urmatoarea ca influenta asupra dezvoltarii copiilor este scoala. Scoala reprezinta puntea de legatura intre familie si societate. Aspectul strict academic nu este suficient; il priveaza pe copil de sansa de a-si dezvolta constiinta si de a-si exersa abiltatile necesare de a-si ocupa cu succes locul in societate. Parintii pot incuraja scoala sa stabileasca programe care sa-i invete pe copii principiile sociale si democratice. Deoarece aceste abilitati sunt necesare si in procesul academic, dezvoltarea lor este mai mult decat necesara.

Discutiile de grup si consiliile de clasa sunt cele mai bune modalitati de a-i invata pe copii competentele sociale. Consiliile de calsa se pot adapta mai multor scopuri. Pot fi folosite sa:

- ofere complimente si aprecieri- stabileasca impreuna regulile calsei- rezolve problemele clasei- imparta informatii- discute si sa aleaga modalitati de a contribui la comunitatea scolara

Cei patru C si scala comportamentelor nepotrivite a lui Dreikurs

Ceea ce crede copilul

Cum se simte

copilul

Scopul negativ al copilului

Ce simte adultul

Impulsul adultului

Raspunsul copilului la corectarea greselii

Contez doar atunci cand sunt observat.

Nesigur, alienat

ATENTIE Iritat, enervat

RememorareCum, din nou?

Se opreste pe moment

Puterea mea sta in faptul ca-ti pot arata ca nu ma poti obliga si nu ma poti opri.

Nepotrivit; dependent; controlat de ceilalti

PUTERE Furios, provocat

LuptaInsist sa faci asa cum spun eu

Comportamentul negativ se intensifica

Stiu ca esti impotriva mea. Nimeni nu ma place cu adevarat.Iti voi arata cum este.

neimportant RAZBUNARE Ranit sau vrea sa pedepseasca

PedeapsaCum mi-ai facut una ca asta?Iti voi da o lectie.

Vrea sa se razbune;Se transforma intr-o persoana antipatica.

Nu pot face nimic bine, asa ca nici nu mai incerc.Daca nu incerc, esecul meu nu va fi asa evident.

Inferior;Inutil;Fara speranta

EVITARE Disperare;Renunta;Isi pierde speranta.

RenuntaNu are rost.

Pasiv; nicio schimbare;

Cei patru C Alternative constructive

Ce crede copilul

Ce simte copilul Scopul pozitiv al copilului

CONECTAT Inlocuieste atentia negativa cu atentia pozitiva.Activitati planuite impreuna.Nu ignorati copilul, ignorati comportamentul.Invatati-l sa fie independent.

Apartin Siguranta COOPERARE

CAPABIL Nu incercati sa castigati.Oferiti oportunitati pentru ca copilul sa se poata manifesta constructiv.Mentineti o atitudine prietenoasa.

Pot s-o fac. Competent; auto-control

INCREDERE IN SINE

CONTEAZA Evitati furia. Mentineti aprecierile in relatie. Oferiti-i ocazia sa ajute.Cautati ajutor si sustinere pentru a vedea latura pozitiva. Nu renuntati.

Contez. Valoros, important

CONTRIBUTIE

CURAJ Observati numai aspectele pozitive si ignorati-le pe cele negative.Stabiliti sarcini cu succes garantat. Nu criticati.

Pot rezolva. Dispus sa incerce;increzator

INDEPENDENTA

Ghid Pentru Parinti

Documents

Transcript of Ghid Pentru Parinti