Ghid consilieri

Ghid pentru consilierii şcolari realizat în cadrul proiectului

RO-0047 „Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri” finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE

1

MINISTERUL DMINISTRAŢIEI

ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL

AL POLIŢIEI ROMÂNE

AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

„EU ŞI COPILUL MEU”

GHID PENTRU CONSILIERII ŞCOLARI

Ghid pentru consilierii şcolari realizat în cadrul proiectului RO-0047

„Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului

de tutun, alcool şi droguri” finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE

ISBN: 978-973-88802-9-0



2

Cuprins INTRODUCERE ............................................................................................................................ 4 AUTORII ........................................................................................................................................ 5 DESCRIEREA PROIECTULUI ..................................................................................................... 7 TITLUL PROIECTULUI ............................................................................................................... 7 CADRUL DE IMPLEMENTARE ................................................................................................. 7 OBIECTIV GENERAL .................................................................................................................. 7 OBIECTIVE SPECIFICE ............................................................................................................... 7 STRATEGIA DE INTERVENŢIE ................................................................................................. 7 CONTEXTUL APLICĂRII ............................................................................................................ 7 TIPUL DE PROGRAM ÎN FUNCŢIE DE RISCUL POPULAŢIEI ŢINTĂ ................................ 7 BENEFICIARII PROIECTULUI ................................................................................................... 8 ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI RO 0047: ................................................................................. 9 DESCRIEREA PROGRAMULUI „EU ŞI COPILUL MEU” ....................................................... 9 ACTIVITĂŢILE PROGRAMULUI ............................................................................................... 9 Semnificaţia simbolurilor care delimitează subcapitolele activităţilor ......................................... 10 RECOMANDĂRI PENTRU APLICAREA PROGRAMULUI .................................................. 10 PROBLEME CARE POT SĂ APARĂ – SOLUŢII DE REZOLVARE ...................................... 12 Ce facem când unul sau mai mulţi participanţi nu îşi îndeplinesc temele pentru acasă ............... 12 Cum să motivăm familiile să participe la program ....................................................................... 13 Cum prevenim abandonul participanţilor ..................................................................................... 14 Ce facem când un participant perturbă activitatea ........................................................................ 15 Cum gestionăm tichete cadou pentru cheltuieli sociale ................................................................ 15 METODE, TEHNICI ŞI INSTRUMENTE .................................................................................. 16 I. METODE CENTRATE PE CONSILIER ................................................................................. 16 1. Prezentarea ................................................................................................................................ 16 2. Studiul de caz ............................................................................................................................ 17 II. METODE CENTRATE PE GRUP .......................................................................................... 17 1. Activitatea de energizare (de spargere a gheţii) ........................................................................ 17 2. Brainstorming-ul (asaltul de idei) ............................................................................................. 18 3. Discuţia în grupuri mici ............................................................................................................ 18 4. Discuţia dirijată ......................................................................................................................... 18 5 Modelarea comportamentului .................................................................................................... 20 6. Jocul de rol ................................................................................................................................ 21 7. Micile lecturi ............................................................................................................................. 23 8. Turul galeriei ............................................................................................................................. 23 EVALUAREA PROGRAMULUI „EU ŞI COPILUL MEU” ...................................................... 23 A. Evaluarea ştiinţifică .................................................................................................................. 23 1. Chestionarele de evaluare a părinţilor (test şi re-test) ............................................................... 24 2. Chestionarele de evaluare a activităţilor ................................................................................... 24 3. Chestionarele de satisfacţie privind participarea la program .................................................... 24 B. Raportarea financiară ............................................................................................................... 25 C. Supervizarea consilierilor şcolari ............................................................................................. 25 ACTIVITATEA 1: SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ ........................................................................ 26 ACTIVITATEA 2: NEVOILE COPILULUI MEU ..................................................................... 32 Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 37 ACTIVITATEA 3: CE FEL DE PĂRINTE SUNT? .................................................................... 38



3

Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 44 ACTIVITATEA 4: CUM COMUNICĂM EFICIENT CU COPIII ............................................. 46 Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 51 ACTIVITATEA 5: CUM CONTROLĂM CONFLICTELE DIN FAMILIE .............................. 52 Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 57 ACTIVITATEA 6: CUM STABILIM REGULI ŞI PEDEPSE .................................................... 59 Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 66 ACTIVITATEA 7: CUM SĂ SUPRAVEGHEM ANTURAJUL COPILULUI .......................... 67 Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 71 ACTIVITATEA 8: CUM AFECTEAZĂ FAMILIA CONSUMUL DE TUTUN, ALCOOL ŞI DROGURI .................................................................................................................................... 72 Preocupări frecvente ale părinţilor ................................................................................................ 79 Mituri legate de droguri ................................................................................................................ 81 Semne, simptome şi efecte ale consumului de droguri ................................................................. 81 1. Nicotina ................................................................................................................................. 81 2. Alcoolul................................................................................................................................. 82 3. Marijuana .............................................................................................................................. 82 4. Heroina .................................................................................................................................. 82 5. Cocaina ................................................................................................................................. 82 6. Amfetamina........................................................................................................................... 83 7. Extasy .................................................................................................................................... 83 8. Benzodiazepine ..................................................................................................................... 83 9. Inhalantele ............................................................................................................................. 83 ANEXE ......................................................................................................................................... 84 Anexa 1: Tabelul de prezenţă ....................................................................................................... 84 Anexa 2: Chestionar de evaluare a activităţii ............................................................................... 85 Anexa 3: Raportul de activitate..................................................................................................... 86 Anexa 4: Proces verbal de primire ................................................................................................ 87 Anexa 5: Acord de parteneriat ...................................................................................................... 88 Anexa 6: Codul unic ..................................................................................................................... 89 Anexa 7: Chestionarul de evaluare a părinţilor (test şi re-test) ..................................................... 90 Anexa 8: Calendarul activităţilor cu părinţii ................................................................................. 91 Anexa 9: Chestionare de satisfacţie privind participarea la programul „Eu şi copilul meu” ....... 92 Anexa 10: Diplomă de participare ................................................................................................ 93 Anexa 11: Raport final de implementare a programului „Eu şi copilul meu” .............................. 94 Anexa 12: Raportul de supervizare ............................................................................................... 95 DICŢIONAR ................................................................................................................................. 96 BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 97



4

Moto: „Singura cale de a forma copii buni este să devenim mai întâi părinţi mai buni”

Zig Ziglar

INTRODUCERE

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a înlesni o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea copilului din familie. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, consilierea părinţilor în scopul îmbunătăţirii relaţiilor cu proprii copii, după principii ştiinţifice de psihopedagogie, devine o necesitate.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, fiind datori să le asigure nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), subestimând importanţa unei comunicări afective, aspect ce se reflectă negativ în dezvoltarea sentimentului de apartenenţă al copilului.

Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi. Aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înnăscute sau nu apar atunci când devii părinte. Fiecare dintre noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la părinţii noştri, din informaţiile pe care le auzim sau le citim. Uneori însă ceea ce învăţăm din interacţiunea cu ceilalţi nu este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental. De multe ori părinţii au întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu cum să reacţioneze.

În general comportamentul este inspirat din propria experienţă de viaţă a părinţilor, astfel perpetuându-se atât aspecte pozitive cât şi negative în educaţie, pe parcursul mai multor generaţii. Modelul parental pozitiv se regăseşte adesea în înţelepciunea populară, cum ar fi, de exemplu, zicala: „Ce nu te doboară, te face mai puternic”; şi, referindu-ne la trăsăturile de caracter pozitive putem menţiona şi proverbul: „Aşchia nu sare departe de trunchi” sau „Cum îl creşti, aşa îl ai”. Însă, cu toţii ştim astăzi că, indiferent de situaţie, educaţia copiilor nu poate fi asociată cu violenţa iar bătaia nu mai este „ruptă din rai!”.

Prin intermediul acestui program ne propunem să consolidăm legăturile afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode fundamentate ştiinţific.

Fără îndoială abuzul de băuturi alcoolice, tutun şi alte droguri facilitează apariţia problemelor medicale psihologice şi sociale importante în cea mai mare parte a ţărilor dezvoltate. Având în vedere că tratamentul pentru astfel de probleme este dificil şi, adeseori, este absolut imposibil să rezolvăm unele dintre complicaţiile asociate abuzului de droguri – cum ar fi infecţia cu HIV – totuşi, cu sprijinul acestui ghid, vom face împreună eforturi pentru a preveni abuzul de tutun, alcool şi droguri cel puţin pentru familiile incluse în program.

Ghidul conţine descrierea celor opt activităţi cu părinţii care se vor realiza în cadrul programului „EU ŞI COPILUL MEU”. Activităţile cu părinţii sunt interactive, conţinând şi aplicaţii cu caracter ludic, ce necesită un grad mare de implicare din partea părinţilor, a consilierilor şcolari şi, acolo unde este cazul, şi din partea copiilor.

Autorii



5

AUTORII

Ghidul pentru consilierii şcolari a fost realizat în cadrul proiectului RO-0047 „Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”, finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE, în perioada iulie-septembrie 2009, de către următorii experţi:

Coordonator ştiinţific Profesor Universitar Doctor Nicolae MITROFAN, Decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti.

Psiholog clinician drd. Zoe-Doina NIŢĂ, coordonator proiect, Inspectoratul General al Poliţiei Române, doctorand al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti, master în Prevenirea şi combaterea drogodependenţelor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti, psiho-terapeut de familie în supervizare, formator în adicţii, licenţă în Psihologie, Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti.

Profesor gradul I Dumitru I. DUMITRU, Agenţia Naţională Antidrog, coordonator al compartimentului prevenire în şcoală din cadrul Biroului pentru Reducerea Cererii de Droguri; formator naţional în management educaţional - Programul de reformă al învăţământului pre-universitar din România / Centre for British Teachers; formator în educaţie personală - componenta caracter / Programul „Character First !” / Character Training Institute Oklahoma City – USA; formator naţional în educaţie pentru drepturile omului şi educaţie pentru cetăţenie democratică - Programul Naţional „Educaţie pentru Cetăţenie Democratică” / Ministerul Educaţiei şi Cercetării; Consiliul Europei - Centrul European pentru Tineret, UNICEF România; formare în implementarea şi evaluarea strategiilor regionale antidrog - Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania / LWL; formare în dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor sociale - Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania / LWL.

Sociolog Cătălina CHENDEA, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, coordonator proiecte prevenire consum de droguri în şcoală; formator naţional în domeniul educaţie pentru cetăţenie democratică, comunicare, lucrul cu tinerii, educaţie inter-culturală / Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Centrul Nord – Sud al Consiliului Europei; formator în educaţie personală - componenta caracter / Programul „Character First !” / Character Training Institute Oklahoma City – USA; formator naţional în educaţie pentru drepturile omului şi educaţie pentru cetăţenie democratică - Programul Naţional „Educaţie pentru Cetăţenie Democratică” / Ministerul Educaţiei şi Cercetării; UNICEF România; Facilitator programul de educaţie alternativă în arta de a conduce „Liderii Mileniului Trei” / British Council, Fundaţia Codecs pentru Leadership; formare în implementarea şi evaluarea strategiilor regionale antidrog - Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania / LWL; formare în dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor sociale - Ministerul Federal al Sănătăţii din Germania / LWL.

Psiholog clinician specialist Alina NEAGOE, psihoterapeut TCC, specializare în adicţii, Agenţia Naţională Antidrog, Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle, master în Psihoterapii cognitiv-comportamentale la Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Psihologie, formare în Interviul Motivaţional, specializări multiple în prevenirea consumului de droguri în şcoală şi familie, consilierea persoanelor afectate de consumul de alcool şi droguri, persoanelor afectate de HIV şi hepatită C; licenţiată a Facultăţii de Psihologie-Sociologie, Universitatea Hyperion, Bucureşti.

COLABORATORI:

Psiholog principal drd. Tatiana BARBAROŞ, coordonator al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa, master în Politici publice şi administraţie publică, Universitatea Bucureşti; studii aprofundate: „Psihologie Industrială şi Organizaţională”, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1999; licenţiată a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Specializarea Psihologie, 1998; psihoterapeut practicant – Hipnoză şi terapie ericksoniană; membru al Comitetului Filialei Constanţa al Colegiului Psihologilor din România; preşedintele Asociaţiei Psihologilor şi Psihopedagogilor din Constanţa „APSIPED”; autor al lucrării „Dezvoltarea competenţelor de comunicare la adulţi în relaţie cu copilul”, Constanţa, Editura „Andrei Şaguna”, 2008; coordonator al lucrării „Părinţi, vă invit în lumea mea!”, Constanţa, Editura Newline, 2009.

Psiholog clinician specialist Mihaela CIŞMILIANU, Agenţia Naţională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, master în Psihoterapii cognitiv -



6

comportamentale, Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti, 2005; licenţiată a Universităţii Ovidius Constanţa, Facultatea de Psihologie, 2003.

Psiholog şcolar Simina (MORAR) HINŢ, director al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bihor, master în Management Educaţional, DPPPD, Universitatea din Oradea; stagiu de formare profesională Socrates / Comenius Grundtvig 3 Course 2006 – Institutul Edward de Bono, Kappara, Malta – „Edward de Bono’s Serious Creativity and Lateral Thinking”; formare în educarea copiilor cu autism, Auctores, St. Truiden, Belgia; absolventă a cursului postuniversitar de Terapie Ocupaţională, susţinut de Reţeaua Europeană de Terapie Ocupaţională în Învăţământul Superior, în cadrul Proiectului Joint Action &Youth; master în Consiliere individuală şi psihoterapie - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, licenţiată a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Psiholog clinician Georgeta - Ramona POPESCU, Agenţia Naţională Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, master în Consiliere Psihologică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea din Oradea, licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Psihologie, Universitatea din Oradea, absolvent cursuri postuniversitare în Terapie Raţional- Emoţional-Cognitiv-Comportamentală niv.I şi II, formator în adicţii.

Sociolog drd. Aurora - Violeta LEFTER, cercetător ştiinţific, Agenţia Naţională Antidrog, doctorand al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti, master în „Politici Sociale ale Dezvoltării” la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, licenţă în sociologie la Universitatea Bucureşti - Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie, formare în: analiză statistică avansată (SPSS), realizarea de studii şi analize privind fenomenul drogurilor, evaluarea şi planificarea programelor, manager de proiect şi formator adulţi.

Sociolog Andrei BOTESCU, Agenţia Naţională Antidrog, absolvent master în sociologie - Facultatea de Sociologie a Universităţii din Lund, Suedia, licenţiat în psihologie organizaţională la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti - Facultatea de Psihologie, absolvent colegiu „Asistenţă socială şi probaţiune” al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti, stagii de formare în: analiză statistică avansată (SPSS), tehnici şi metode de evaluare cantitativa şi calitativa a fenomenului drogurilor oferite de EMCDDA, Şcoala de Sănătate Publică din Madrid, Şcoala de sănătate publică din Granada Spania, Institutul Naţional de Sănătate Publică din Helsinky - Finlanda.

Psiholog Ramona Georgeta PRUNDARU, coordonator al Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Ilfov, masterand Consiliere şi Orientare în Carieră, Universitatea Politehnică Bucureşti, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic; formator naţional Consiliere şi Orientare, Training în CPI, D&D Consultants, Training de psihodiagnostic şi principii de validare a testelor şi cotarea testelor proiective, D&D Consultants, licenţiată în psihologie, Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti.



7

DESCRIEREA PROIECTULUI

TITLUL PROIECTULUI

RO 0047 „Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”, finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE.

CADRUL DE IMPLEMENTARE

Programul „Eu şi copilul meu” are la baza proiectul „Protego”, implementat de către Agenţia Naţională Antidrog în anul 2007. Ca urmare, activităţile propuse sunt validate ştiinţific, iar modificările care apar faţă de programul iniţial se datorează adaptării la realităţile româneşti.

Proiectul se implementează în 75 de unităţi de învăţământ cu clasele V-VIII din judeţele Ilfov, Bihor şi Constanţa, de către structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale Antidrog, respectiv Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Centrele Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională din cele trei judeţe.

OBIECTIV GENERAL

Creşterea factorilor familiali de protecţie şi reducerea factorilor familiali de risc faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri la preadolescenţii cu probleme de comportament şi la cei proveniţi din familii cu statut socio-economic scăzut.

OBIECTIVE SPECIFICE

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare eficientă între părinţi şi copii;

Îmbunătăţirea supravegherii comportamentului copiilor;

Creşterea frecvenţei utilizării de către părinţi a metodelor de disciplină pozitivă;

Dezvoltarea abilităţii părinţilor de a stabili reguli de comportament clare şi coerente;

Exersarea strategiilor de rezolvare eficientă a conflictelor dintre părinţi şi copii;

Diminuarea frecvenţei şi intensităţii conflictelor în familie;

Îmbunătăţirea competenţelor consilierilor şcolari în domeniul consilierii familiale.

STRATEGIA DE INTERVENŢIE

Dezvoltarea de competenţe de formare familială în abilităţi educative a consilierilor şcolari din cele trei judeţe, prin intermediul cursurilor de formare şi a sesiunilor de supervizare din partea experţilor.

CONTEXTUL APLICĂRII

Familial, părinţi, mama şi tatăl.

TIPUL DE PROGRAM ÎN FUNCŢIE DE RISCUL POPULAŢIEI ŢINTĂ

Selectiv. Spre deosebire de programele de prevenire universale, destinate tuturor grupurilor de populaţii care nu au fost identificate în prealabil ca fiind expuse unui risc particular în legătură cu consumul de droguri, programele de prevenire selective se orientează spre segmente de populaţie delimitate în funcţie de expunerea acestora la un număr crescut de factori de risc pentru abuzul de tutun, alcool sau droguri, cum ar fi adolescenţii care lipsesc de la şcoală sau copiii persoanelor care consumă abuziv alcool sau droguri. Programele de prevenire selective necesită mai multe resurse şi au o acoperire mai mică decât cele universale, fiind orientate spre segmente de populaţie cu risc crescut de a prezenta probleme asociate cu consumul de droguri, oferă beneficii potenţiale foarte crescute.

În ţara noastră puţine programe de prevenire a abuzului de tutun, alcool sau droguri oferă intervenţii dezvoltate şi validate plecând de la criterii ştiinţifice. În cazul programelor de prevenire selective, lipsa celor fundamentate ştiinţific este şi mai mare.



8

BENEFICIARII PROIECTULUI

Beneficiarii acestui proiect se împart în trei categorii: consilieri şcolari, părinţi şi copii.

I. 75 de consilieri şcolari

În cadrul proiectului au fost selecţionaţi şi formaţi 75 de consilieri şcolari din cele trei judeţe. Consilierii şcolari au fost selecţionaţi conform următoarelor criterii:

Absolvenţi de psihologie, psihopedagogie, sociologie sau asistenţă socială;

Minim trei ani experienţă în domeniu;

Consilieri şcolari, psihologi, asistenţi sociali sau cadre didactice titulare care îşi desfăşoară activitatea în unităţi şcolare cu clasele V-VIII, sau în Centre Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, din judeţele selecţionate.

Responsabilităţile consilierului şcolar: selectarea grupului de părinţi, organizarea activităţilor cu părinţii, completarea şi transmiterea documentelor aferente fiecărei activităţi.

II. 1000 de părinţi selectaţi de consilierii şcolari conform următoarelor criterii:

Părinţi ai copiilor din ciclul secundar (clasele V-VII), cu vârsta între 10 şi 13 ani;

Părinţi care provin dintr-un mediu socio-economic defavorizat, cu venituri reduse şi anume sub 600 lei / membru (beneficiari ai ajutorului social, şomeri);

Părinţi la risc (abilităţi educative şi de gestionare familială scăzute) sau cu copii la risc (probleme de adaptare şi randament şcolar scăzut, probleme precoce sau persistente de comportament, care nu necesită în mod special o intervenţie terapeutică)

Familii cu conflicte sau în care există consum frecvent de tutun şi alcool;

Nivelul de educaţie de minim patru clase primare absolvite).

Nu se vor include în program persoanele care prezintă tulburări psihopatologice sau care au alte dificultăţi ce pot interfera grav în derularea activităţilor! Aceste persoane necesită intervenţii de specialitate, terapii individuale etc., nefiind compatibile cu abordarea din cadrul programului „Eu şi copilul meu”.

500 de copii din ciclul secundar, cu vârsta între 10 şi 13 ani, cu rezultate şcolare scăzute, cu risc de abandon şcolar, cu predispoziţie la comportament antisocial, ai căror părinţi sunt incluşi în program.

O dată identificate familiile care îndeplinesc criteriile de mai sus, vom invita personal părinţii, telefonic sau printr-o scrisoare în care vom specifica data, ora şi locul de întâlnire (cabinetul psihologic). Cu acest prilej le prezentăm părinţilor programul „EU ŞI COPILUL MEU”, precum şi toate detaliile organizatorice. Invităm părinţii care îşi dau acordul, să participe la prima activitate a proiectului. Grupul va fi constituit din minim 12 şi maxim 14 părinţi!

Este important ca ambii părinţi să participe la program. Adeseori acest lucru nu este posibil, fie că este vorba despre familii monoparentale (situaţie destul de frecventă), fie datorită gradului crescut de conflict existent între părinţi, indiferenţei unuia dintre aceştia faţă de educaţia copiilor sau din alte motive (program de lucru al părinţilor, părinţi plecaţi în străinătate, în penitenciar etc.).

Pe de altă parte, atunci când participă ambii părinţi este recomandat să nu vină prin rotaţie. Ideal ar fi să participe atât tatăl cât şi mama la toate cele opt activităţi ale programului.

Recomandăm ca grupul să fie format din minim 12 şi maxim 14 participanţi. Grupurile mai mici limitează posibilităţile de îmbogăţire a cunoştinţelor prin intermediul experienţelor celorlalţi participanţi şi necesită o creştere a costurilor relative ale aplicării. Cu mai mult de 14 persoane devine dificilă menţinerea controlului asupra grupului şi activităţilor, existând riscul să depăşim timpul prevăzut pentru exerciţii, iar participanţilor li se reduc posibilităţile de intervenţie şi implicare activă.



9

Este important să selectăm un grup de părinţi cât mai omogen posibil în ceea ce priveşte profilul necesităţilor, caracteristici socio-demografice, venituri, educaţie, vârsta copiilor.

ACTIVITĂŢILE PROIECTULUI RO 0047:

„Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”, finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE şi implementat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

1. Management de proiect şi promovare: realizarea a două conferinţe de presă de lansare şi de închidere a proiectului, realizarea de materiale publicitare, afişe etc.

2. Elaborarea metodologiei de lucru, a ghidului pentru consilierii şcolari, a broşurilor pentru părinţi şi a studiului.

3. Selectarea, formarea şi supervizarea consilierilor şcolari: 75 de consilieri şcolari din judeţele Ilfov, Bihor şi Constanţa formaţi şi supervizaţi de către specialiştii ANA şi MECI;

4. Furnizarea de servicii familiilor: selectarea şi formarea unui număr de 1000 părinţi din cele trei judeţe;

5. Diseminarea rezultatelor proiectului: realizarea unui schimb de bune practici între consilierii şcolari din cele trei judeţe implicate în proiect; elaborarea unui ghid de bune practici ce poate fi folosit pentru dezvoltarea şi extinderea unor programe similare la nivel naţional.

DESCRIEREA PROGRAMULUI „EU ŞI COPILUL MEU”

Programul „EU ŞI COPILUL MEU” face parte din proiectul RO 0047 „Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri”, finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE şi implementat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.

ACTIVITĂŢILE PROGRAMULUI

Programul se desfăşoară în semestrul II al anului şcolar 2009-2010 şi include opt activităţi cu părinţii cu durată de 90 de minute fiecare.

Activităţile se programează cu o frecvenţă de o activitate pe săptămână şi urmăresc următoarea schemă:

Bun venit participanţilor; activitatea de energizare (de spargere a gheţii); trecerea în revistă (pe scurt) a activităţii anterioare; verificarea temei pentru acasă; prezentarea obiectivelor activităţii; realizarea activităţii; evaluarea activităţii (feed-back din partea participanţilor); prezentarea temei pentru acasă; preocupări frecvente ale părinţilor (lectură suplimentară).

Cele opt activităţi ale programului „EU ŞI COPILUL MEU” includ una sau mai multe teme (sarcini educative) pe care participanţii trebuie să le realizeze acasă. Aceste teme au rolul de a exersa practic, în situaţii reale, abilităţile dobândite sau îmbunătăţite în cadrul activităţilor, astfel încât acestea să se menţină şi să se generalizeze. Prin generalizare se înţelege manifestarea noilor comportamente sau abilităţi în contexte sau condiţii diferite de cele care au ghidat învăţarea acestora. La finalul fiecărei activităţi se prezintă participanţilor tema pentru acasă (sarcina educativă), a cărei realizare este trecută în revistă şi discutată la începutul activităţii următoare.

În planificarea temelor pentru acasă este bine să se ţină cont de dificultatea abilităţilor ce trebuie puse în practică, începând cu cele pe care părintele le poate realiza fără prea mult efort şi continuând cu cele cu grad mai mare de complexitate şi dificultate. Acestea le oferă părinţilor consecinţe pozitive, le vor da încredere şi îi vor motiva în continuarea practicării. În plus, este bine ca părinţii să fie evidenţiaţi atunci când au realizat temele, în special atunci când au realizat acest lucru într-un mod satisfăcător.

Încheierea activităţii

Pregătirea şi transmiterea documentaţiei aferente activităţilor



10

Instrucţiunile detaliate pentru aplicarea fiecărei activităţi vor fi prezentate grupat pe două secţiuni diferite. Prima informează cu privire la materialele necesare pentru desfăşurarea fiecărei activităţi, argumentele care justifică includerea acesteia în program şi obiectivele specifice urmărite. Cea de-a doua secţiune conţine informaţii cu privire la desfăşurarea activităţilor: conţinuturi transmise, abilităţi care vor fi exersate cu părinţii, instrucţiuni pentru realizarea de exerciţii şi teme pentru acasă. Ambele secţiuni conţin diferite subcapitole, precedate de simboluri care facilitează identificarea rapidă.

Semnificaţia simbolurilor care delimitează subcapitolele activităţilor

Materiale necesare

Argument

Obiective specifice ale activităţii

Instrucţiuni pentru bun venit participanţilor

Activitatea de energizare (de spargere a gheţii)

Recapitularea activităţii anterioare şi realizării temelor pentru acasă

Informaţii pentru a explica părinţilor; expunere, dialog, problematizare

Exerciţii de discuţie în grup

Exerciţii de învăţare de comportament (joc de rol)

Lista elementelor informative pentru părinţi

Aplicarea chestionarelor

Evaluarea activităţii

Tema pentru acasă (sarcini educative - pentru a practica abilităţile învăţate în timpul activităţii)

Instrucţiuni pentru încheierea activităţii

RECOMANDĂRI PENTRU APLICAREA PROGRAMULUI

Pentru a implementa cu succes proiectul în şcoli este nevoie să ţinem seamă de următoarele recomandări:

1. Colaborarăm permanent cu conducerea şcolii în care se implementează programul

Pentru o implementare eficientă a programului „Eu şi copilul meu” avem nevoie de o colaborare strânsă între reprezentanţii unităţii şcolare - director, consilier şcolar, profesori -, atât înainte de implementare, pentru gestionarea motivaţiei şi captarea participanţilor, dar şi în timpul desfăşurării activităţilor, pentru a urmări participarea părinţilor şi pentru reducerea numărului de



11

abandonuri, precum şi pentru a gestiona în mod eficient documentele ce trebuie transmise la finele fiecărei activităţi.

2. Stabilim graficul de desfăşurare a activităţilor

Desfăşurarea celor 8 activităţi ale programului „Eu şi copilul meu” trebuie să se încadreze în perioada 08.02.-15.06.2009, respectiv în limitele semestrului II al anului şcolar 2009-2010, cu o frecvenţă de maxim 1 activitate pe săptămână. Graficul de desfăşurare a activităţilor se stabileşte împreună cu părinţii, chiar în debutul aplicării proiectului, în cadrul Activităţii 1 şi se transmite coordonatorului judeţean (pe e-mail şi în scris) odată cu celelalte documente aferente Activităţii 1.

Orice modificare este anunţată cu cel puţin 5 (cinci) zile înainte.

ATENŢIE! Programul „Eu şi copilul meu” se încheie oficial în unităţile şcolare în data de 15.06.2010!

3. Realizăm un climat de lucru adecvat

Este important să oferim participanţilor un climat de grup formal, dar şi destins, care să faciliteze exprimarea sinceră a problemelor de comportament ale copiilor şi a dificultăţilor personale în educarea acestora, precum şi participarea activă la exerciţii, la discuţii şi la jocurile de rol. În acest sens, ne vom adresa participaţilor la persoana I, încurajându-i să se adreseze unii altora pe numele de botez (scris pe ecuson). Aceasta facilitează comunicarea, contribuind la crearea unei reţele de sprijin mutual între participanţi.

Verificăm dacă spaţiul în care se vor ţine activităţile cu părinţii întruneşte condiţii optime (de preferat o sală de clasă în care băncile nu sunt fixe, astfel încât să putem aşeza scaunele în cerc) şi dacă avem la dispoziţie logistica necesară (scaune, flipchart, markere, ecusoane etc.).

4. Organizăm minuţios fiecare activitate

Înainte de începerea fiecărei activităţi este important să revizuim în detaliu şi în profunzime conţinuturile activităţii; să pregătim materialele de care avem nevoie: coli de flipchart, ecusoane, markere, fişe ce vor fi distribuite părinţilor, protocolul, ghidul pentru consilieri etc.; să ajungem cu o oră mai devreme şi să pregătim sala înainte de sosirea participanţilor şi începerea activităţii (aranjăm scaunele în cerc, verificăm dacă este curent la prize, dacă funcţionează aparatura de care avem nevoie, aerisim, pregătim materialele pentru părinţi, etc.).

5. Avem o atitudine directivă (fermă, sigură) în realizarea activităţilor

„Eu şi copilul meu” este un program orientat cu precădere spre dobândirea de abilităţi, şi nu spre introspecţie, schimb de trăiri sau discuţii ca sursă de cunoaştere. În consecinţă, în timpul activităţilor trebuie să avem o atitudine directivă însă, în acelaşi timp, să transmitem empatie şi amabilitate. Astfel, e important să fim naturali, să vorbim într-un mod sigur, clar şi concis, să utilizăm „noi” în loc de „eu”, să menţinem contactul vizual cu participanţii, să avem grijă de expresia corporală, nonverbală, combinând atitudinea generală senină şi liniştită cu un anumit grad de entuziasm în timpul realizării exerciţiilor.

6. Transmitem o viziune optimistă participanţilor

Adeseori putem oferi o viziune pozitivă asupra problemelor. De exemplu, făcându-i pe părinţi să observe că un copil care le atrage atenţia printr-un comportament inadecvat, demonstrează, la rândul său, că acordă o valoare destul de mare relaţiei sale cu familia. Adeseori este util să oferim părinţilor o imagine reală asupra problemelor pe care le întâmpină în educarea copiilor. Acest lucru îi va face să observe că multe alte familii trec prin dificultăţi similare şi pot lucra împreună pentru găsirea unor soluţii.

7. Transmitem eficient informaţiile părinţilor

Nu trebuie să memorăm „lecţia” înainte de fiecare activitate, deoarece acest lucru ar putea fi neproductiv. Desigur, este indicat să fim bine familiarizaţi cu programul şi conţinutul activităţii înainte de fiecare întâlnire cu părinţii, însă e mai important să transmitem grupului informaţiile cu propriile cuvinte, adaptând expresiile la nivelul de înţelegere al părinţilor, fără a cădea în rigiditate sau artificialitate. Astfel, unul dintre exerciţiile din cadrul Activităţii 8 necesită



12

cunoştinţe suficiente cu privire la subiect (consumul de droguri) pentru a putea răspunde într-o manieră adecvată întrebărilor improvizate pe care le pot formula părinţii.

Este important să acordăm părinţilor posibilitatea de a interveni şi de a-şi expune părerile. Ne străduim să abordăm toate problemele incluse în agendă!

8. Gestionăm eficient timpul alocat activităţilor

Timpul propus pentru aplicarea diferitelor etape ale fiecărei activităţi este orientativ şi se bazează pe fundamente raţionale şi pe experienţa dobândită prin simularea programului cu ocazia activităţii de formare a consilierilor şcolari. Astfel, în cadrul fiecărei secvenţe a unei activităţi, în partea dreaptă a titlului este prevăzută o estimare a timpului alocat pentru secvenţa respectivă precum şi timpul scurs de la începerea activităţii. Concret, aceste informaţii se exprimă prin numărul de minute alocate pentru momentul respectiv al activităţii,înscrise în paranteza rotundă şi cel cumulat de la început până la finalul momentului respectiv, înscris în paranteza dreaptă. Aceste informaţii trebuie utilizate nu pentru a respecta strict timpul prevăzut ci pentru a ajuta la gestionarea timpului disponibil, în sensul de a evita devierile de la subiect. Aceste devieri ar putea prelungi şedinţa inutil şi ineficient şi ar pune prea mult la încercare răbdarea participanţilor.

În schimb, trebuie să fim foarte stricţi şi riguroşi în realizarea momentelor, îndeplinirea obiectivelor, lămurirea tuturor aspectelor neclare şi a divergenţelor, pentru a finaliza tot ce ne-am propus.

Alegem ziua şi ora potrivită pentru majoritatea părinţilor. Anunţăm acest lucru din timp. Pregătim o atmosferă plăcută, deschisă şi democratică în timpul activităţii cu părinţii.

Începem activitatea la ora stabilită! Anunţăm din timp durata întâlnirii şi ne străduim să respectăm programul stabilit. Acest lucru îi va ajuta pe părinţi să-şi planifice timpul şi să fie siguri că nu-i va aştepta „surpriza” unor plicticoase şi interminabile monologuri.1

9. Încurajăm implicarea tuturor participanţilor în activităţi

Fără îndoială, părinţii care se implică activ în cadrul activităţilor au mai multe oportunităţi de îmbunătăţire a abilităţilor educative şi de a atinge obiectivele programului. Pe de altă parte, doar simpla prezenţă a părinţilor la activităţi, fără a fi implicaţi activ, reprezintă o ameninţare de luat în seamă pentru reuşita proiectului şi pentru îndeplinirea obiectivelor acestuia. Pentru a stimula implicarea activă, directă a participanţilor în activităţile programului, vom utiliza următoarele metode:

1. Explicăm scopul exerciţiilor propuse în cadrul activităţilor.

2. Subliniem importanţa de a participa activ la activităţi şi dezavantajele care apar atunci când nu fac acest lucru.

3. Stimulăm şi încurajăm participarea şi încercările părinţilor de a progresa. Privirea încurajatoare şi aprobatoare, laudele, expresiile de consimţământ sunt modalităţi adecvate de întărire a comportamentului.

4. Amintim angajamentul asumat în prima întâlnire prin acceptarea regulamentului programului, ceea ce implică adoptarea unei atitudini şi a unui comportament de implicare, de colaborare în discuţiile de grup şi în cadrul exerciţiilor.

5. Solicităm direct, din când în când, opinia sau intervenţia persoanelor care nu sunt obişnuite să participe spontan.

PROBLEME CARE POT SĂ APARĂ – SOLUŢII DE REZOLVARE

Ce facem când unul sau mai mulţi participanţi nu îşi îndeplinesc temele pentru acasă

Analizăm motivele care l-au împiedicat să-şi realizeze tema şi îl sprijinim (inclusiv cu ajutorul celorlalţi părinţi) să găsească soluţii şi să acţioneze.

1 Cărăuş D, Lungu V., „Şedinţele cu părinţii Eficiente şi antrenante”, Editura ARC, Chişinău, 2008, pag.6.



13

Explicăm sensul şi utilitatea temelor care trebuie realizate în afara activităţilor.

Reamintim faptul că regulile de participare în cadrul programului stabilesc, printre altele, obligaţia de a se implica activ şi de a colabora în cadrul activităţilor, exersând acasă abilităţile învăţate în cadrul activităţilor şi împărtăşind cu grupul experienţele care derivă din acestea.

Explicăm faptul că încălcarea regulilor programului (în acest caz, nu şi-au făcut teme pentru acasă) reprezintă un prejudiciu pentru întregul grup şi nu doar pentru persoana care nu îşi îndeplineşte sarcina.

Reamintim, la fiecare activitate, angajamentul cu privire la obligaţia de îndeplinire a temelor, efortul şi responsabilitatea pe care acest lucru le implică.

Cum să motivăm familiile să participe la program

O cerinţă fundamentală pentru dezvoltarea activităţilor de prevenire cu familiile este captarea şi menţinerea ambilor părinţi. Nu toate familiile vor fi la fel de motivate pentru a participa într-un program de prevenire, astfel încât strategiile urmate în primele întâlniri pot influenţa decizia de a participa sau nu.

Ca în orice alt proces de schimbare de comportament, trebuie să ne aşteptăm ca părinţii să se afle în unul dintre stadiile următoare în ceea ce priveşte schimbarea comportamentului în relaţia cu copiii:

Precontemplarea. Este cel mai timpuriu stadiu al schimbării. Persoanele aflate în precontemplare fie nu sunt conştiente de comportamentul problemă, fie nu doresc sau sunt descurajaţi când este vorba să facă o schimbare cu privire la acesta.2 În acest stadiu, părinţii nu arată nici un fel de intenţie de a-şi modifica modul de relaţionare. Este posibil ca alte persoane să se gândească că această familie are o problemă sau că membrii ei ar trebui să se comporte altfel, însă ei nu observă nici o necesitate de a se schimba.

Contemplarea. În stadiul de contemplare al schimbării, o persoană realizează că are o problemă şi începe să se gândească serios să o rezolve, dar nu s-a angajat în iniţierea unei acţiuni. Unele familii se menţin în acest stadiu pe perioade lungi de timp, conştiente de existenţa unei probleme dar incapabile de a se pune în mişcare pentru a o rezolva.

Dezvoltarea unui plan şi pregătirea pentru acţiune. În stadiul preparativ, persoana este pregătită să se schimbe în viitorul apropiat. Este pe punctul de a acţiona. Persoanele aflate în acest stadiu s-ar putea ca în trecut să fi încercat şi să fi eşuat în schimbare. Totuşi au învăţat lecţii preţioase din încercările de schimbare trecute. Membrii acestei familii au petrecut ceva timp gândindu-se la rezolvarea problemei şi îşi propun iniţierea unei schimbări imediate.

Acţiune. În stadiul de acţiune persoanele sunt mai deschise spre modificarea comportamentului. Familia este activ implicată în modificarea comportamentului, a experienţelor şi mediului pentru a-şi rezolva problemele şi deja se pot observa unele progrese.

Menţinere. În acest stadiu, familiile încearcă să consolideze progresele realizate şi încearcă să evite posibilele regrese.

Terminare. Procesul de schimbare a fost completat şi nu este necesară continuarea eforturilor pentru evitarea regreselor, astfel încât familia simte o încredere totală în capacitatea sa de a înfrunta cu succes orice dificultate ulterioară.

Familiile sunt invitate să participe la programul „EU ŞI COPILUL MEU” datorită expunerii lor la anumite situaţii de risc, dar nu trebuie aşteptat ca familiile să fie cele care se interesează în primul rând pentru a participa în program. Ca o consecinţă a acestui fapt, majoritatea familiilor selecţionate se află în stadii de precontemplare sau de contemplare atunci când le contactăm pentru prima dată.

Familiile se vor simţi mai interesate să participe la program dacă sunt invitate să beneficieze de oportunitatea de a dobândi abilităţi noi care vor face mai uşoară îndeplinirea sarcinii de educare a

2 Millar R. William, Rolnick Stephen, “Interviul Motivaţional- pregătirea pentru schimbare”, Agenţia Naţională Antidrog, Bucureşti 2005, pag.173-181.



14

copiilor. În schimb, este indicat să evităm transmiterea ideii că sunt invitaţi să participe ca o consecinţă a incompetenţei sau incapacităţii ca educatori sau deoarece copiii lor au probleme deosebite. Ca în orice intervenţie orientată spre întărirea motivaţiei pentru schimbare, profesioniştii care menţin primele contacte cu familiile trebuie să arate empatie, să încerce să înţeleagă dificultăţile care afectează aceste familii în viaţa de zi cu zi, să fie conştienţi de posibilele nelămuriri şi ambivalenţe cu privire la participarea la program şi să contribuie la transmiterea încrederii în capacitatea de schimbare.

Primul contact cu familiile trebuie să contribuie la creşterea motivaţiei, facilitând progresul spre stadiile de pregătire şi acţiune. Pentru aceasta este util să ţinem cont de unele dintre strategiile propuse de modelul intervenţiilor terapeutice motivaţionale:

Recunoaştem efortul depus de participanţi. Observând o familie în care părinţii prezintă dificultăţi în relaţia cu copilul (copiii) adolescent (adolescenţi), este uşor să ne gândim că părinţii nu au făcut niciun efort până în prezent. Totuşi, este posibil ca părinţii să fi depus eforturi pentru a-şi îndeplini responsabilităţile educative în cel mai bun mod care le-a stat în putere şi ar fi nedrept să nu le recunoaştem aceste eforturi. În cel mai rău caz, simplul fapt de a accepta să asculte propunerea noastră, faptul că îi poate ajuta să-şi schimbe relaţia cu copiii, presupune anumite eforturi şi un anumit curaj.

Parafrazăm şi clarificăm nelămuririle. Este esenţial ca părinţii să cunoască ce pot spera şi ce nu pot spera de la participarea în program. De asemenea, este bine să cunoaştem preocupările lor cu privire la copii, la participarea lor în program. Utilizarea parafrazărilor (exprimarea cu cuvinte diferite a ceea ce a spus celălalt) ne va ajuta să verificăm dacă am interpretat corect poziţia părinţilor şi va contribui la sentimentul acestora de a fi înţeleşi.

Analizăm discrepanţele. Se poate ca părinţii, în cadrul aceleiaşi familii, să aibă opinii diferite cu privire la educaţia copiilor sau cu privire la alte aspecte ce privesc viaţa de familie. Prin analiza acestor diferenţe de opinie şi prin explicarea acestor discrepanţe, se poate oferi baza pe care să se înceapă lucrul cu familiile.

Cum prevenim abandonul participanţilor

Deşi majoritatea abandonurilor se produc înainte de prima întâlnire, există riscul ca unii părinţi să abandoneze programul sau să nu participe la toate activităţile. Pentru a creşte implicarea în program şi pentru a preveni posibilele abandonuri, poate fi util să contactăm telefonic părinţii între activităţi (ex. pentru a ne interesa de posibilele probleme care ar putea fi întâmpinate în realizarea temelor pentru acasă, evitând, totuşi, să-i facem să se simtă verificaţi dacă le-au realizat sau nu), să le trimitem sms-uri sau să le trimitem invitaţii scrise cu două zile înaintea fiecărei activităţi, prin intermediul copiilor.

În tabelul de mai jos, sunt prezentate motivele potenţiale pentru care abandonează participanţii şi modalităţile care contribuie la stimularea implicării acestora:

De ce abandonează participanţii? De ce nu abandonează participanţii?

Nu se ţine cont de părerile lor;

Nu înţeleg cum se pot implica în program;

Invocă faptul că nu au timp sau că nu ar putea să participe la toate activităţile;

Îi incomodează sau nu îi interesează subiectele tratate;

Nu ştiu ce vor câştiga dacă participă în program;

Se simt inutili;

Nu au cu cine să lase copiii sau nu au bani de transport;

Primesc căldură şi sprijin din partea grupului;

Se simt implicaţi şi ajutaţi;

Se simt bine în cadrul grupului;

Li se satisface o necesitate personală.

Au oportunitatea de a-şi face prieteni.

Se întâlnesc cu ceilalţi părinţi într-o atmosferă plăcută.

Primesc sprijin financiar: câte un tichet cadou pentru cheltuieli sociale în valoare de 50 de lei pentru fiecare participare la



15

Se simt izolaţi de restul grupului din punct de vedere cultural (datorită provenienţei, vârstei, sexului, educaţiei etc.).

activităţile programului.

Ce facem când un participant perturbă activitatea

Dacă avem în grup persoane care doresc să vorbească tot timpul, nu îşi respectă rândul etc., împiedicând participarea celorlalţi membrii ai grupului, trebuie să recurgem la utilizarea tehnicilor obişnuite în aceste situaţii, ca de exemplu, întărirea apropierilor faţă de comportamentul adecvat din partea aceleiaşi persoane, ignorarea sistematică a comportamentelor distorsionate, încercarea de a nu întări comportamentul care se doreşte evitat, oferirea unei atenţii sporite celorlalţi participanţi etc. În cazul în care situaţia cere acest lucru, i se pot aminti persoanei regulile de participare în program, expuse în prima activitate, care se referă la obligaţia de a-i asculta pe ceilalţi, de a respecta rândul şi de a adopta o atitudine şi un comportament de participare şi colaborare, atât în discuţiile de grup cât şi în exerciţii.

Dacă avem în grup persoane care prezintă tulburări psihopatologice sau care au alte dificultăţi care pot interfera grav în derularea activităţilor, neidentificate în procesul de selecţie al participanţilor, vom exclude aceste persoane din programul „Eu şi copilul meu”, oferindu-le în schimb o asistenţă mai personalizată, cum ar fi consilierea individuală sau recomandarea către serviciile medicale de specialitate.

Cum gestionăm tichete cadou pentru cheltuieli sociale

Implicarea şi menţinerea în program a părinţilor nu se poate face fără o bună motivare şi stimulare a acestora. Indiferent de strategia adoptată, nu toate familiile vor fi la fel de motivate, ceea ce face ca primele întâlniri să fie deosebit de importante, deoarece ele influenţează decizia de a participa sau nu. În acest sens, programul „EU ŞI COPILUL MEU” motivează nu numai intrinsec părinţii, ci şi extrinsec, prin oferirea de tichete cadou pentru cheltuieli sociale acelor părinţi care participă la activităţi şi prin organizarea unei excursii la care participă împreună cu copiii.

Acest sistem de recompense pentru participarea la activităţi poate contribui semnificativ la creşterea ratei de menţinere a participanţilor în program, încurajându-se astfel implicarea părinţilor. Fiecare participant va primi câte un tichet cadou pentru cheltuieli sociale în valoare de 50 lei la finalul fiecărei activităţi.

SE ACORDĂ tichetele cadou pentru cheltuieli sociale:

1. Părinţilor care au fost selectaţi de către consilierul şcolar, conform următoarelor criterii:

părinţi care provin dintr-un mediu socio-economic defavorizat, cu venituri sub 600 lei / membru (beneficiari ai ajutorului social, şomeri). ACEST CRITERIU ESTE SOLICITAT DE FINANŢATOR, NERESPECTAREA AVÂND CONSECINŢE LEGALE PENTRU CONSILIERUL ŞCOLAR CARE A SELECTAT PĂRINŢII!

părinţi ai copiilor din clasa a V-a, a VI-a sau a VII-a, cu vârsta între 10 şi 13 ani;

părinţi la risc (abilităţi educative şi de gestionare familială scăzute) sau cu copii la risc (probleme de adaptare şi randament şcolar scăzut, probleme precoce sau persistente de comportament, care nu necesită în mod special o intervenţie terapeutică)

familii cu conflicte;

familii în care există consum frecvent de tutun şi alcool;

părinţi care au un nivel de educaţie de minim patru clase primare absolvite.

2. Părinţilor care participă la Activităţile programului;

3. Tichetele cadou pentru cheltuieli sociale se acordă personal participanţilor înscrişi în program, în baza tabelului de prezenţă la activitate.

NU SE ACORDĂ tichetele cadou pentru cheltuieli sociale:

1. Părinţilor care au un venit brut mai mare decât venitul minim pe economie;



16

2. Părinţilor care lipsesc de la activitate. Tichetele cadou pentru cheltuieli sociale nu se reportează pentru activitatea următoare şi nici nu se acordă soţului / soţiei prezente pentru partenerul care absentează!

3. Părinţilor care se prezintă la activitate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor;

4. În cazul în care din cei 14 părinţi selectaţi pentru activitate se întrunesc mai puţin de 12. În această situaţie, activitatea se reprogramează pentru o dată ulterioară, iar consilierul şcolar are obligaţia de a anunţa coordonatorul judeţean data stabilită pentru reprogramarea activităţii.

Tichetele cadou pentru cheltuieli sociale SE RETURENAZĂ coordonatorului judeţean în următoarele situaţii:

1. În cazul în care participanţii nu se prezintă la una sau mai multe activităţi;

2. În cazul în care participanţii abandonează programul;

3. În cazul în care s-a depăşit data limită de finalizare a activităţilor şi anume 15.06.2010;

4. În cazul în care consilierul şcolar abandonează sau este exclus din program.

ATENŢIE: Aşa cum şi coordonatorul naţional este responsabil de distribuirea corectă a tichetelor cadou pentru cheltuieli sociale către consilierii şcolari, aceştia sunt direct răspunzători pentru distribuirea tichetelor cadou pentru cheltuieli sociale, suportând consecinţele legale în caz de distribuire incorectă, pierdere sau de fraudare a tichetelor cadou pentru cheltuieli sociale!

METODE, TEHNICI ŞI INSTRUMENTE

Programul „Eu şi copilul meu” îmbină transmiterea convenţională a informaţiilor, cu metode interactive, ce au rolul de a implica cât mai mult participanţii în activităţile programului.

Vă recomandăm să alegeţi metodele interactive, care oferă posibilitatea unui feed-back permanent de la participanţi.

Metodele interactive se bazează în special pe examinarea problemelor în grupuri mici şi pe discuţii dirijate conform schemei de desfăşurare a activităţilor programului.

În continuare vom aborda metodele de formare a părinţilor grupate în două categorii:

I. Metode centrate pe consilier;

II. Metode centrate pe grup;

III. Metode centrate pe persoană.

I. METODE CENTRATE PE CONSILIER

1. Prezentarea

Recomandări:

1. Stimulăm interesului participanţilor. Începem prezentarea cu o glumă, o poveste hazlie, o imagine captivantă şi în deplină relaţie cu ceea ce urmează să prezentăm; putem începe cu un studiu de caz pe care se focalizează prezentarea sau lansăm o întrebare incitantă, astfel încât participanţii să fie atenţi la prezentare pentru a afla răspunsul.

2. Aprofundăm înţelegerea participanţilor. Folosim exemple şi analogii pe parcursul prezentării (pe cât posibil cu trimitere la viaţa reală); dublăm verbalul cu alte coduri – folosim imagini, filmuleţe şi alte materiale ilustrative; folosim limbajul corporal, nonverbal.

3. Implicăm participanţii. Încurăm participanţii să dea exemple, să facă analogii sau să povestească experienţe personale pentru a da răspunsuri la diferite întrebări sau pentru a clarifica cele prezentate.



17

4. Evităm să punem un punct final la final! Încheiem prezentarea prin intermediul unei probleme sau aplicaţii care urmează să fie rezolvate de participanţi; solicităm participanţilor să rezume cele prezentate sau să tragă concluzii.

2. Studiul de caz

Este metoda interactivă cea mai răspândită, fiind utilizată de Harvard Business School încă din 1908. Un „caz” înseamnă o situaţie reală, de viaţă care a avut loc la un moment dat sau o situaţie imaginară prin care participanţii identifică variante de acţiune şi iau decizii în conformitate cu propriul lor sistem de valori, opiniile şi sentimentele lor legate atât de situaţie cât şi de conţinutul pe care şi l-au însuşit în timpul activităţilor.

Un studiu de caz descrie pe scurt o situaţie unde există o dilemă. Această dilemă constituie baza discuţiei. Se poate discuta în grupuri mici ce strategie se poate aborda. În grupul mare se împărtăşesc diferitele păreri.

Avantaje: se abordează situaţii ipotetice care nu implică riscuri personale; creşte motivaţia participanţilor de a face faţă situaţiilor problemă, pornind de la o abordare comună; creşte implicarea participanţilor şi coeziunea grupului.

Recomandări:

1. Folosim un caz familiar, care să se încadreze în experienţa participanţilor;

2. Precizăm faptul că nu există întotdeauna o singură soluţie corectă. Problemele sunt de obicei complexe şi au mai multe faţete; orice comentariu al participanţilor legat de caz este o reflecţie a propriilor puncte de vedere, valori, credinţe deci, trebuie să aibă grijă să nu existe cazuri de atac la persoană între participanţi.

3. Prezentăm cazul;

4. Dăm participanţilor timp suficient să se familiarizeze cu cazul;

5. Prezentăm dilema sau întrebările pentru discuţia finală;

6. Dăm participanţilor timp pentru rezolvarea problemei;

7. Participanţii prezintă soluţiile sau răspunsurile;

8. Discutăm toate răspunsurile sau soluţiile posibile;

9. Întrebăm participanţii ce au învăţat din acest exerciţiu;

10. Rezumăm.

II. METODE CENTRATE PE GRUP

1. Activitatea de energizare (de spargere a gheţii)

Este prima etapă a activităţii cu părinţii, etapă de care depinde în mare măsură realizarea scopurilor propuse. Adulţii, fiind implicaţi în mai multe genuri de activităţi, duc în spate un car de griji şi responsabilităţi. Pentru a-i scoate din vâltoarea problemelor cotidiene şi a-i avea alături de noi nu doar fizic, este necesar să-i ajutăm să-şi lase valizele cu griji la uşă.

Activitatea de energizare, numită, nu întâmplător, şi activitate de spargere a gheţii, reprezintă un mijloc eficient de captare, motivare şi implicare activă a părinţilor în dezbaterea subiectelor propuse3. Este un exerciţiu de deschidere şi acomodare şi se foloseşte mai ales atunci când participanţii nu se cunosc deloc sau se cunosc puţin. Metoda se foloseşte la începutul unei sesiuni de formare pentru că familiarizează participanţii unii cu alţii, furnizând informaţia necesară unor relaţii informale. Această metodă duce la relaxare şi plăcerea de a lucra în grup, numele ei exprimând metaforic trecerea de la relaţii formale, uneori tensionate, la relaţii prietenoase şi de cooperare.

Avantaje: trezeşte interesul participanţilor pentru exploatarea subiectului dat; stabileşte un punct de plecare bazat pe cunoştinţele proprii, achiziţiile şi experienţele anterioare; implică activ

3 Cărăuş, Lungu, 2008



18

participanţii în cercetarea şi dezbaterea subiectului propus; creează un climat psihologic ce favorizează comunicarea.

2. Brainstorming-ul (asaltul de idei)

Brainstorming-ul sau asaltul de idei reprezintă formularea a cât mai multor idei, oricât de fanteziste ar părea acestea, ca răspuns la o situaţie enunţată, după principiul cantitatea generează calitatea. Astfel, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite este necesară o productivitate creativă cât mai mare.

Avantaje: implică activ toţi participanţii; dezvoltă capacitatea de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii privind alegerea soluţiei optime; de a ne exprima personalitatea; ne eliberează de prejudecăţi; exersează creativitatea şi atitudinea deschisă la nivelul grupului; dezvoltă relaţiile interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia şi, în consecinţă, prin înţelegerea calităţilor celor din jur; realizarea unei ambianţe pline de prospeţime şi de emulaţie.

Recomandări:

1. Alegem tema şi sarcina de lucru.

2. Solicităm participanţilor să exprime într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte şi concrete, fără cenzură, toate ideile – chiar trăsnite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum le vin ele în minte, legate de rezolvarea unei situaţii sau probleme.

3. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative. Putem face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, putem prelua, completa sau transforma ideile din grup dar, sub nici un motiv, nu vom admite referiri critice.

4. Notăm pe flipchart toate ideile participanţilor.

5. Analizăm critic, evaluăm, încurajăm argumentarea şi contraargumentarea ideilor emise anterior;

6. Selectăm ideile originale sau cele mai adecvate soluţii pentru problema supusă atenţiei. Discutăm cu participanţii liber, spontan, riscurile şi contradicţiile care apar.

7. Afişăm ideile rezultate în forme cât mai variate şi originale: cuvinte, propoziţii, colaje, imagini, desene, cântece, joc de rol etc.

8. Încurajăm exprimarea ideilor.

3. Discuţia în grupuri mici

Avantaje: încurajează implicarea participanţilor; permite participanţilor să-şi împărtăşească experienţele, ideile; îmbunătăţeşte abilităţile de rezolvare a problemelor; ajută participanţii să înveţe unul de la celălalt; conferă participanţilor o responsabilitate mai mare în procesul de învăţare; promovează munca în echipă; clarifică valorile personale; produce o consolidare şi clarificare a temei respective.

Recomandări:

1. Împărţim participanţii în grupuri mai mici, de câte 3-4 persoane.

2. Dăm grupurilor sarcini foarte clare.

3. Anunţăm grupurile de timpul pe care îl au la dispoziţie.

4. Recomandăm participanţilor să se asculte unii pe ceilalţi, chiar dacă nu sunt de acord cu ce spun ceilalţi, fără ca discuţia să fie dominată de o anumită persoană.

5. Încurajăm participanţii să pună întrebări dacă nu au înţeles.

6. Încurajăm implicarea fiecărui participant.

4. Discuţia dirijată

Reprezintă o tehnică de grup care facilitează schimbul de idei, credinţe şi informaţii. Principala caracteristică – diferenţa de o conversaţie sau dezbatere curentă – este că un astfel de schimb se



19

produce în baza supervizării şi controlului unui profesionist format pentru a conduce şi facilita discuţia, dând posibilitatea unui schimb echitabil de idei şi opinii între toţi membrii grupului, prevenind astfel monopolizarea discuţiei sau centrarea excesivă pe problematica enunţată de unul dintre membrii grupului cât şi evitarea judecăţilor evaluative de tipul „aşa nu e bine”, „nu e corect”, etc.

Finalitatea sa este ca membrii grupului de părinţi să găsească soluţia la o problemă sau la o dilemă, sau, pur şi simplu să schimbe experienţe sau opinii despre o temă de interes comun. În plus, oferă beneficii complementare care favorizează dinamica de grup: facilitează interacţiunea dintre membrii săi, stimulează participarea prin intermediul implicării unei teme comune, facilitează exprimarea ideilor şi sentimentelor şi îmbunătăţeşte comunicarea interpersonală într-o manieră ordonată.

Discuţia este fundamentală pentru învăţarea interactivă şi constă într-un schimb organizat de informaţii şi de idei, de impresii şi de păreri, de critici şi de propuneri în jurul unei teme sau chestiuni determinate.

Avantaje: analizarea şi clarificarea în comun a unor noţiuni şi idei; consolidarea şi sistematizarea datelor şi conceptelor; explorarea analogiilor, similitudinilor şi diferenţelor dintre soluţiile unei probleme date; crearea unei atmosfere de deschidere, a unui climat democratic la nivelul grupului; facilitarea comunicării între participanţi şi a acceptării punctelor de vedere diferite; conştientizarea complexităţii situaţiilor în aparenţă simple; optimizarea relaţiilor din cadrul grupului; exersarea abilităţilor de ascultare activă şi de respectare a regulilor de dialog.

Recomandări:

1. Amenajăm sala. Este indicat să pregătim un mediu cât mai plăcut pentru activităţile cu părinţii. În acest sens vom aşeza scaunele în cerc astfel încât toţi membrii grupului să se poată vedea şi comunica faţă în faţă cu uşurinţă.

2. Stabilim un set de reguli scrise, general acceptate, care vor fi amintite ori de câte ori este nevoie.

3. Prezentăm clar subiectului discuţiei, încurajând exprimarea ideilor.

4. Afişăm o atitudine directivă, fermă, sigură, fără a renunţa la empatie şi amabilitate.

5. Moderăm discuţia facilitând exprimarea punctelor de vedere adecvat şi la obiect. O dată iniţiată discuţia, ne vom limita la ghidare, centrarea temei şi semnalarea aspectelor mai relevante ale situaţiilor. În cazul în care dezbaterea deviază de la obiectivele fixate, vom încerca să le canalizăm realizând o sinteză a ceea ce s-a discutat până în acel moment sau prin intermediul unei întrebări care va situa din nou grupul în obiectivele discuţiei. Oferim sugestii, informaţii, repere şi încurajări, fără să impunem participanţilor propriul punct de vedere. Vom semnala ideile corecte sau utile aduse de participanţi.

6. Menţinem participanţii pe obiectivele discuţiei. Uneori, va fi necesar să facem o paranteză pentru a recapitula ceea ce s-a spus până în acel moment, subliniind un aspect important care a fost trecut cu vederea sau pentru a formula o altă indicaţie.

7. Parafrazăm – astfel încât participantul să simtă că a fost înţeles, iar ceilalţi participanţi să înţeleagă printr-un rezumat a ceea ce a fost spus pe larg.

8. Verificăm dacă participanţii au înţeles. Adresăm o întrebare de clarificare astfel încât participantul să reformuleze ceea ce a spus.

9. Complimentăm un punct de vedere interesant sau pertinent.

10. Sugerăm o nouă perspectivă sau oferim un contra exemplu pentru a contracara – fără a critica însă – un punct de vedere nerealist.

11. Energizăm discuţia folosind o glumă.

12. Stimulăm participarea tuturor membrilor grupului. În avertizăm pe acei participanţi care monopolizează discuţia să respecte timpul alocat pentru a-şi spune părerea. Solicităm celor care nu s-au implicat să-şi spună punctul de vedere. Uneori, participanţii sunt inhibaţi sau au dificultăţi în iniţierea discuţiei. În aceste cazuri, vom formula o întrebare cu privire la unul dintre aspectele



20

situaţiei prezentate. O altă resursă pentru stimularea participării iniţiale este răspunsul anticipat, prin care anticipăm posibilele răspunsuri la întrebările formulate, facilitând acceptarea sau respingerea din partea grupului a sugestiilor şi astfel iniţierea dezbaterii.

13. Asigurăm un climat de cordialitate şi acceptare între participanţi, evitând confruntările sau orice formă de agresivitate (critici sistematice, glume ironice, dispreţ etc.). Mediem divergenţele prin reformularea punctelor de vedere opuse din perspectiva toleranţei.

14. Evidenţiem legăturile dintre intervenţiile participanţilor. Acest lucru oferă coerenţă şi pertinenţă temei de discutat şi comentariilor participanţilor, facilitând înţelegerea conceptelor abordate.

15. Adresăm participanţilor întrebări stimulative:

Întrebări la care pot fi date mai multe răspunsuri, evitând întrebările închise, care permit răspunsuri dihotomice de tipul „da” sau „nu”.

Întrebări de genul „de ce credeţi asta?”, „de ce credeţi că…?”, pentru a aprofunda problema pusă în discuţie;

„Ce s-a întâmplat?” O astfel de întrebare îi ajută pe participanţi să-şi clarifice perspectiva asupra problemei în discuţie.

„De ce s-a întâmplat aceasta?” Astfel se încurajează înţelegerea cauzelor şi a efectelor, se deplasează accentul spre căutarea motivelor.

„Se putea întâmpla şi altfel? Cum?” Subliniem ideea că acţiunile sunt de fapt rezultatul unei alegeri sau sunt influenţate de faptul că nu s-a ales cea mai bună variantă.

„Ce aţi fi făcut într-o astfel de situaţie? Ce credeţi că a simţit persoana respectivă? Ce aţi fi simţit într-o astfel de situaţie?” Încurăm participanţii să-şi exprime empatia.

„A fost corect? De ce” Sunt întrebări esenţiale pentru stimularea dezvoltării morale.

16. Rezumăm ideile principale. Înainte de a finaliza dezbaterea, este recomandat să realizăm un rezumat al punctelor cele mai importante apărute de-a lungul discuţiei şi să elaborăm concluzii ţinând cont de obiectivele stabilite.

5 Modelarea comportamentului

Presupune modificarea unor comportamente inadecvate sau ineficiente nu atât prin prescrierea directă a comportamentului adecvat sau eficient, cât şi indirect, prin intermediul unor istorisiri analogice, povestiri metaforice, exemple similare, etc.

Participanţilor li se prezintă un model corect al comportamentului care se doreşte a fi format. Participanţii observă comportamentul modelului, iar apoi îl imită pentru a învăţa noi comportamente, pentru a întări sau a renunţa la altele, observând consecinţele pozitive sau negative care derivă din prezentarea comportamentului din partea modelului şi de a facilita răspunsurile învăţate prin intermediul modelelor.

Zilnic suntem bombardaţi cu modele - din partea media, a familiei, a colegilor de serviciu sau a prietenilor – modele care ne spun cum să ne iubim soţul, cum să trăim sănătos, cum să ne îmbrăcăm etc. Aşa că uneori ne e greu să luăm o decizie cu atâtea modele în jur. Modelul poate fi reprezentat de consilier, de către un membru al grupului, care stăpâneşte comportamentul care se doreşte a fi dobândit sau modificat.

Recomandări:

1. Folosim un model similar cu observatorul. Obţinem rezultate mai bune atunci când modelele sunt de vârstă asemănătoare şi de acelaşi sex cu observatorul. În plus, este mai bine ca modelul să arate iniţial abilităţi necesare pentru a rezolva situaţia în mod satisfăcător (modelare coping sau de înfruntare), care arată un model foarte competent faţă de cel iniţial (modelare master).

2. Modelul este apropiat, amical şi agreabil faţă de observator, iar acţiunea sa va fi urmată de consecinţe pozitive: felicitări, aplauze, premiu etc.



21

3. Prezentăm diverse modele, astfel încât observatorul să dispună de o amplă gamă de comportamente alternative care îi permit să depăşească o situaţie asemănătoare. Arătăm participanţilor că acel comportament format nu este singura formă corectă de comportament, ci una dintre posibilele moduri de a înfrunta o situaţie concretă.

4. Ne orientăm atenţia spre aspectele separate, specifice, ale situaţiei, astfel încât să diminuăm complexitatea comportamentului care trebuie imitat şi să facilităm învăţarea.

5. Prezentăm comportamentele în ordine crescătoare, în funcţie de gradul de dificultate, de la cele cu grad scăzut la cele cu grad crescut de dificultate, pentru a obţine rezultate mai bune.

6. Jocul de rol

Jocul de rol are ca scop exersarea de către participanţi a unui comportament sau a unei abilităţile prezentate în cadrul activităţilor cu părinţii, prin tehnici de modelare, studiu de caz sau discuţii, până când participanţii execută corect.

Membrii grupului pun în scenă o problemă sau o situaţie, pe baza unui text scris. Scena este în mod obişnuit urmată de o dezbatere şi poate fi jucată din nou cu schimbare de persoane sau de circumstanţe. Participanţii se angajează, fără repetiţie, într-o dramatizare neoficială, jucând rolurile unor personaje diferite, în anumite situaţii şi în mod spontan pentru a deveni conştienţi de sentimentele altcuiva. Ei vor vedea situaţia prin ochii altcuiva sau vor afla cum ar fi reacţionat ei în situaţia specifică în care sunt introduşi.

Obiectivul final al tehnicii este de a realiza o generalizare a comportamentelor, astfel încât subiectul să le introducă în viaţa reală şi în condiţii diferite de cele care au ghidat învăţarea iniţială.

Prin joc de rol se furnizează o experienţă apropiate de realitate, pentru a înţelege şi intui propria persoană sau a altuia; se presupune că în măsura în care un participant este capabil să se identifice şi să se implice singur în ceea ce este pus în scenă, el poate fi capabil să-şi evalueze propriile sale acţiuni sau să înţeleagă ţesătura de relaţii în care este implicat şi consecinţele acestora.

Uneori, participanţii se arată reticenţi faţă de participarea la activităţi de joc de rol. În acest caz poate fi util ca iniţial consilierul să participe activ la încercări. De asemenea, un lucru care facilitează participarea este oferirea de roluri simple sau secundare în timpul încercărilor realizate de alte persoane. Uneori va fi utilă exersarea comportamentelor pe perechi sau în grupuri mici, înainte de a reprezenta situaţia în faţa întregului grup.

Avantaje:

Schimbarea de atitudine. Prin schimbarea rolurilor, participanţii realizează importanţa recunoaşterii unicităţii precum şi a diferenţelor dintre oameni, experimentează atitudini şi valori diferite de cele personale.

Conştientizarea consecinţelor anumitor comportamente asupra celorlalţi. Oferă participanţilor oportunitatea de a „se pune în pielea altcuiva”, să exploreze cum se poate simţi şi acţiona dacă este în situaţia altcuiva; prin schimbarea sau alternarea rolurilor participanţii au ocazia să experimenteze şi să înţeleagă punctele de vedere ale părţii opuse în situaţii de negociere, conflict sau ostilitate.

Explorarea abordărilor alternative ale unor situaţii reale.

Însuşirea şi dezvoltarea unor abilităţi necesare în relaţiile umane.

Dezvoltarea empatiei şi a sensibilităţii faţă de oameni şi situaţii.

Dezvoltarea dialogului şi a comunicării.

Rezolvarea mai eficientă a problemelor grupului.

Stimulativ, distractiv, poate fi şi spontan – nu trebuie urmat neapărat un scenariu.

Oferă un cadru sigur în care participanţii pot explora problemele pe care nu le pot aborda în viaţa de zi cu zi.



22

Poate lua forma unui dialog pe care tinerii îl găsesc dificil (rezistenţa la presiunile asupra sa, conflicte cu părinţii sau partenerii, exprimarea sentimentelor despre ceilalţi).

Recomandări:

1. Avem clar în minte scopul pe care îl urmărim prin jocul de rol

2. Alegem abilitatea sau comportamentul care va face obiectul formării. Putem pleca de la un studiu de caz, de la un model sau de la o discuţie. Centrăm jocul de rol pe un obiectiv concret, controlabil şi uşor de cuprins. Lucrăm pe situaţii relevante pentru participanţi sau care să se afle în centrul problemelor actuale sau susceptibile a fi astfel într-un viitor apropiat. Utilizăm diferite contexte, situaţii şi interlocutori pentru a facilita generalizarea noilor abilităţi.

3. Încurajăm toţi participanţii să aducă cât mai multe date pentru a descrie şi îmbogăţi scena, astfel încât situaţia să fie cât mai apropiată de realitate. Încurajăm subiectul să colaboreze prin descrierea situaţiei, a personajelor sau scenariilor şi să nu se limiteze la reprezentarea unui rol.

4. Începem cu situaţii simple şi selectăm actorii dintre persoanele cu cele mai multe şi mai sigure abilităţi. Ordonăm situaţiile şi comportamentele pe care trebuie să le reprezinte subiectul de la cele cu grad de dificultate scăzut, la cele cu grad de dificultate mai ridicat.

5. Pregătim actorii astfel încât să-şi înţeleagă rolurile şi situaţia.

6. Aranjăm ambianţa astfel încât audienţa să ştie ce implică situaţia.

7. Dăm observatorilor instrucţiuni clare legate de ce urmează să observe.

8. Acordăm actorilor câteva minute pentru a putea intra în rol, înainte de reprezentaţie. Odată ce activitatea este pregătită, actorii încep să dezvolte scenariul cu cea mai mare naturaleţe posibilă. Actorii trebuie să-şi înţeleagă bine rolurile pentru ca scena să aibă succes. Atenţie! actorii pot fi „furaţi” de rol (devin emoţionaţi, se implică personal, gândesc în stereotipuri) sau nu reuşesc să intre în rol.

9. Repetăm încercările până când subiectul domină comportamentul, fără a ajunge la plictiseală sau oboseală, care ar interfera cu învăţarea.

10. Întrerupem reprezentaţia doar atunci când considerăm că există informaţii suficiente pentru a discuta situaţia.

11. Discutăm situaţia reprezentată (studiul de caz): mai întâi oferim interpreţilor oportunitatea de a comenta despre evoluţia lor; apoi, restul grupului îşi expune impresiile, face sugestii sau discută despre aspecte exprimate de către interpreţi. În acest timp, dirijăm discuţiile şi aducem comentarii cu caracter tehnic, cu scopul de a explica, justifica şi corecta comportamentele reprezentate.

12. Oferim participanţilor feedback şi întărire pentru a-şi perfecţiona comportamentele formate. Feedback-ul este reprezentat de informaţiile pe care le primeşte un participant în legătură cu comportamentul său în jocul de rol. Feedback-ul ajută participantul să se apropie progresiv de un nivel optim de execuţie al comportamentului. Forma cea mai obişnuită de oferire de feedback este prin intermediul comentariilor realizate de consilierul şcolar, de restul părinţilor sau chiar de subiect. În astfel de comentarii este bine să se utilizeze un limbaj clar, fără termeni tehnici şi să se evite a da de înţeles că este vorba despre impresii subiective („mi s-a părut că....”, „cred că....”) în loc de judecăţi obiective.

Utilizarea întăririi contribuie la creşterea motivaţiei părinţilor pentru îmbunătăţirea evoluţiei de-a lungul jocurilor de rol şi ajută la menţinerea în timp a abilităţilor dobândite. Întăririle cele mai des utilizate în formarea abilităţilor sociale sunt cele verbale (recunoaştere publică, aplauze etc.) şi pot fi utilizate fie de consilierul şcolar, fie de ceilalţi membrii ai grupului. De asemenea, este utilă dezvoltarea capacităţii de autoîntărire. De exemplu: felicitându-se pe sine însuşi sau realizând o activitate plăcută după ce a pus în practică una dintre abilităţile formate.

Urmărim cu atenţie maximă jocul de rol pentru a putea identifica comportamentele care trebuie întărite. În cazul în care subiectul are o evoluţie foarte slabă, putem face comentarii cu privire la interesul manifestat sau efortul realizat.

13. Mulţumim actorilor şi îi scoatem din rol; întrebăm actorii cum s-au simţit jucând acel rol; rugăm audienţa să-şi prezinte reacţiile şi observaţiile; discutăm diversele reacţii faţă de ceea ce s-a



23

întâmplat; întrebăm participanţii ce au învăţat din acest exerciţiu şi ce legătură există între situaţia jucată şi realitate; formulăm concluzia.

14. Instruim observatorii ca la oferirea feedback-ului să se adreseze personajelor şi nu actorilor.

7. Micile lecturi

Au ca scop familiarizarea participanţilor cu texte scurte, pe care consilierul le citeşte în faţa grupului sau participanţii le citesc individual. Textul conţine o informaţie specifică în vederea provocării participanţilor pentru a-şi exprima punctul de vedere sau opinia faţă de acel conţinut. Această metodă diferă faţă de lectura tradiţională prin faptul că, fiind vorba de un text scurt, atenţia participanţilor este focalizată asupra unor idei-cheie care sunt supuse dezbaterii sau discuţiei în grup. Lecturile mici se folosesc mai mult ca element introductiv şi sunt obligatoriu urmate de activităţi interactive ale grupului.

Recomandări:

1. Pregătim un text scurt pentru lectură şi materialele necesare pentru continuarea activităţii grupului;

2. Prezentăm grupului informaţia-cheie;

3. Acordăm timp discutării aspectelor contradictorii sau neclare;

4. Concluzionăm şi facem trecerea la următoarea parte a sesiunii, dacă situaţia o cere.

8. Turul galeriei

Presupune evaluarea interactivă şi formativă a produselor realizate de grupuri de participanţi.

Recomandări:

1. În grupuri de trei sau patru, participanţii lucrează întâi la o problemă care se poate materializa într-un produs (de ex. o foaie de flipchart cu tema „factori familiali de risc pentru consumul de droguri”), pe cât posibil pretându-se la abordări variate.

2. Produsele sunt expuse pe pereţii sălii.

3. La semnalul moderatorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a examina şi a discuta fiecare produs. Îşi iau notiţe şi pot face comentarii pe hârtiile expuse.

4. După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte şi citesc comentariile făcute pe produsul lor.

EVALUAREA PROGRAMULUI „EU ŞI COPILUL MEU” Evaluarea programului „Eu şi copilul meu” se realizează din două perspective: evaluarea ştiinţifică şi raportarea financiară.

A. Evaluarea ştiinţifică

Evaluarea este un element fundamental în programele de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri. Evaluarea ştiinţifică a programului „Eu şi copilul meu” se realizează în cadrul unui studiu ce se desfăşoară pe perioada implementării activităţilor cu părinţii (semestrul II al anului şcolar 2009-2010). Tehnica de anchetă utilizată pentru acest studiu este chestionarul autoaplicat (cu o durată de aproximativ 30 de minute), completat simultan de mai multe persoane. Au fost elaborate chestionare scurte de evaluare pentru ca specialiştii din cadrul programului „Eu şi copilul meu” să dispună de indicatori care să reflecte stilurile educative ale părinţilor care participă la aceste activităţi, schimbările care se produc şi satisfacţia participanţilor cu privire la desfăşurarea programului. Analiza datelor se va face în SPSS.

Alegerea metodei şi tehnicii de cercetare (metoda de evaluare): experiment randomizat controlat – ce va presupune testarea părinţilor implicaţi în program înainte şi după desfăşurarea celor 8 activităţi, precum şi a unui grup de control (care nu va participa la niciuna din cele 8 activităţi). Se vor evalua efectele aplicării programului „Eu şi copilul meu” comparativ cu starea iniţială dar şi cu grupul „martor” asupra căruia nu s-a exercitat nicio influenţă din partea



24

implementatorilor proiectului. Astfel vom putea izola influenţele necontrolate ale contextului sociocultural şi temporal.

Caracteristicile populaţiei spre care se orientează programul recomandă ca aplicarea chestionarelor să fie întotdeauna asistată. Consilierii şcolari pot citi întrebările una câte una pentru a facilita răspunsul acelor participanţi care ar putea întâmpina dificultăţi în înţelegerea întrebărilor. În cazul în care părinţii au nelămuriri sau nu înţeleg unele întrebări din chestionar, se vor da informaţii privind modul de completare, dar nu se va influenţa sub nici o formă alegerea răspunsurilor.

Dacă există întrebări care nu sunt aplicabile participanţilor (ex. întrebarea 3, fumaţi în prezenta copiilor?), se va solicita să se lase liber. De asemenea, ca în cazul majorităţii proceselor de evaluare psihologică, este indispensabil să informăm subiecţii cu privire la obiectivele procedurii şi caracterul confidenţial al datelor obţinute.

1. Grupul experimental al cercetării este format din 1000 părinţi, fiind folosită o eşalonare exhaustivă a grupului ţintă, adică toţi participanţii la program fiind incluşi în evaluarea eficienţei intervenţiei.

2. Grupul martor (de control) al cercetării este format din 150 de părinţi (câte 50 din fiecare judeţ) care îndeplinesc aceleaşi criterii privind selecţia, ca şi grupul ţintă. Selecţia subiecţilor din grupul de control se va face în mod aleator, din unităţi de învăţământ diferite de cele în care se va realiza intervenţia, pentru a nu crea nemulţumiri privind neincluderea în program.

1. Chestionarele de evaluare a părinţilor (test şi re-test)

Chestionarele de evaluare a părinţilor (Anexa 6) fac parte dintr-un design experimental de evaluare a rezultatelor programului. Chestionarul va fi auto-completat, consilierul şcolar având următoarele obligaţii:

1) pe grupul experimental al cercetării (cei 14 părinţi selecţionaţi), chestionarul test se aplică în cadrul Activităţii 1, iar chestionarul re-test în cadrul Activităţii 8.

2) pe grupul martor al cercetării (2 părinţi selecţionaţi conform aceloraşi criterii ca şi grupul experimental, dar care nu participă la cele 8 activităţi), chestionarul test se aplică înaintea desfăşurării activităţilor cu grupul de 14 părinţi selecţionaţi (înainte de Activitatea 1), iar chestionarul re-test se aplică pe grupul martor după finalizarea activităţilor cu părinţii.

Stabilirea codului unic: rezultatele obţinute în cadrul studiului, vor fi evaluate atât pe ansamblul indicatorilor urmăriţi, cât şi urmărind evoluţia personală prin folosirea unui cod unic care va permite identificarea test şi re-test a aceloraşi indivizi, fără a afecta confidenţialitatea răspunsurilor, prin păstrarea anonimatului persoanelor intervievate. Ulterior chestionarele se corelează în funcţie de codul unic.

Pentru stabilirea codului unic: după ce va explica scopul generării codului unic (asigurarea confidenţialităţii - se va putea face corespondenţa între chestionarul aplicat înainte şi după implementarea instruirii fără a se putea face legătura dintre datele personale şi datele din chestionar), consilierul şcolar va explica părinţilor cum să genereze un cod personal unic (va explica pe flipchart cu ajutorul unui exemplu concret).

2. Chestionarele de evaluare a activităţilor

Chestionarele de evaluare a activităţilor (Anexa 3) au fost realizate pentru o mai bună organizare a activităţilor cu părinţii. De aceea avem nevoie de un feedback constructiv din partea acestora. Nu toate reacţiile sau părerile referitoare la activităţile proiectului pot fi citite pe feţele părinţilor sau descoperite în cadrul discuţiilor. De aceea, le vom propune la finele fiecărei activităţi să completeze o fişă de evaluare. Identificarea se va face prin codul unic.

Aceste evaluări ne vor oferi informaţii despre: atmosfera din cadrul activităţilor propuse (cum s-au simţit) utilitatea temelor discutate, problemele care îi preocupă pe părinţi.

3. Chestionarele de satisfacţie privind participarea la program

Chestionarele de satisfacţie privind participarea la program (Anexa 9) se aplică la finalul activităţii



25

Evaluarea ştiinţifică a programului „Eu şi copilul meu” se face analizei datelor extrase din:

1. Chestionarele de evaluare a părinţilor (test şi retest);

2. Chestionarele de evaluare a activităţilor;

3. Chestionarele de satisfacţie privind participarea la programul „Eu şi copilul meu”.

B. Raportarea financiară

În cadrul proiectului RO 0047, finanţatorul solicită anumite documente pentru rambursarea cheltuielilor efectuate. În atribuţiile consilierilor şcolari, conform contractului încheiat cu IGPR (beneficiarul proiectului), intră şi transmiterea următoarelor documente:

Anexa 1: Tabelul de prezenţă pentru fiecare activitate cu părinţii;

Anexa 2: Raportul de activitate;

Anexa 3: Chestionarele de evaluare a activităţii;

Anexa 4: Procesul verbal de primire a materialelor de suport;

Anexa 5: Acordul de participare şi declaraţia pe propria răspundere a părinţilor;

Anexa 7: Chestionarul pretest şi retest;

Anexa 8: Calendarul activităţilor;

Anexa 9: Chestionar de satisfacţie;

Anexa 11: Raportul final al proiectului.

C. Supervizarea consilierilor şcolari

Fiecare consilier va fi supervizat în cadrul uneia din cele 8 activităţi de către coordonatorul judeţean sau de către expertul MECI. La sfârşitul activităţii supervizate, supervizorul va completa Anexa 12 Raportul de supervizare.



26

ACTIVITATEA 1: SĂ FACEM CUNOŞTINŢĂ

Materiale necesare Pixuri şi mape pentru participanţi (în care îşi vor adăuga fişele şi broşurile pe parcursul

programului);

Ecusoane pentru participanţi;

Flipchart, markere;

14 Tichete cadou pentru cheltuieli sociale pentru părinţi;

Aparat foto (pentru realizarea pozei de grup);

Anexa 1: Tabelul de prezenţă;


Anexa 4: Proces verbal de primire a materialelor necesare derulării activităţilor;

Anexa 5: Acordul de parteneriat şi declaraţia pe propria răspundere a părinţilor;

Anexa 6: Fişa de completare a Codului unic

Anexa 7: Chestionarul de evaluare a părinţilor pretest;

Anexa 8: Calendarul activităţilor.

Argument Pentru o bună implicare în programul „Eu şi copilul meu” şi pentru a garanta succesul activităţilor, e important să cunoaştem care sunt caracteristicile şi obiectivele programului. De asemenea, trebuie să stabilim împreună un regulament de participare.

Factori familiali de risc pentru consumul de tutun, alcool şi droguri4:

1. Legături afective slabe între părinţi şi copii. Absenţa afecţiunii în familie (absenţa părinţilor sau a unor tutori capabili să ofere iubire copiilor lor) poate fi corelată, pe termen lung, cu dezvoltarea unor comportamente de consum de alcool şi droguri.

2. Modele educaţionale inconsecvente sau foarte severe. Extreme educaţionale familiale - excese de severitate (interdicţii frecvente şi nejustificate copilului, pedepse severe) sau de toleranţă (totul îi este permis copilului fără a i se cere nimic în schimb), oscilaţii constante între aceste două extreme.

3. Comunicare şi interacţiune deficitară între părinţi şi copii.

4. Conflicte familiale frecvente.

5. Reguli familiale neclare sau inexistente cu privire la comportamentul copiilor.

6. Lipsa de supraveghere a copiilor.

7. Atitudini şi comportamente familiale care favorizează consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite. Exemplul oferit de către părinţi, prin propriul lor consum, influenţează semnificativ consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite de către copii.

În cursul acţiunii lor educative, părinţii pot influenţa de asemenea toţi factorii de risc, cum ar fi anturajul de prieteni sau colegi consumatori, iniţierea precoce a consumului de tutun, alcool sau droguri sau dificultăţi şcolare.

Factorii familiali de protecţie, faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri:

1. Legături afective pozitive între părinţi şi copii. 4 LARRIBA, Jaume, DURAN, Antoni M., SUELVES, Josep M. Protego -Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea drogodependenţelor Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog (2005), pag.105



27

2. Existenţa regulilor familiale de comportament clare şi stabile.

3. Utilizarea de metode de întărire (disciplinare) pozitivă a comportamentului copiilor.

4. Implicarea activă şi semnificativă a părinţilor în viaţa copiilor.

5. Supravegherea comportamentului copiilor (activităţi în afara casei, relaţii şi prietenii, randamentul şcolar etc.).

6. Impulsionarea şi sprijinirea din partea părinţilor a participării şi implicării copiilor în diverse activităţi de socializare, extraşcolare şi de timp liber.

7. Dezaprobarea familiei faţă de consumul de tutun, alcool şi de droguri;

8. Oferirea unui model adecvat copiilor de către părinţi prin atitudinea şi comportamentul lor în ceea ce priveşte tutunul, alcoolul şi drogurile.

Evaluarea diferitelor programe de prevenire familială ne arată că este posibil să consiliem părinţii în scopul modificării şi îmbunătăţirii abilităţilor educative şi de gestionare familială, astfel încât să reducă factorii de risc şi să crească factorii de protecţie la care sunt expuşi copiii.

Dintre diferitele modele de intervenţie familială, formarea abilităţilor de gestionare familială este modelul care se bazează pe cel mai mare sprijin empiric în ceea ce priveşte eficienţa. Aceste intervenţii sunt orientate spre dobândirea şi îmbunătăţirea unor abilităţi cum ar fi: comunicarea părinţi-copii, supravegherea comportamentului copiilor, stabilirea de reguli comportamentale etc.

Diverse studii de evaluare arată că acest tip de programe pot aduce beneficii semnificative copiilor şi adolescenţilor cu dificultăţi de adaptare socială şi şcolară şi, de asemenea, părinţilor acestora (îmbunătăţind climatul familial, crescând percepţia cu privire la eficienţa educaţiei etc.). În plus, efectele sale pozitive par a se generaliza la celelalte medii, ca de exemplu şcoala şi a se perpetua în timp.

Programul „EU ŞI COPILUL MEU” – Formare familială în abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri - doreşte să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei anterioare. Programul pune la dispoziţia consilierilor şcolari un instrument fundamentat ştiinţific elaborat, în concordanţă cu stadiul actual al cunoştinţelor cu privire la factorii de risc şi de protecţie.

O dificultate importantă în acest moment în aplicarea intervenţiilor preventive orientate spre părinţi – în ceea ce priveşte mediatorii comportamentului copiilor – se află în obţinerea participării şi implicării personale. În Statele Unite, ca şi la noi, cea mai mare parte a programelor de prevenire se desfăşoară în mediul şcolar. În ţările Uniunii Europene, unde sistemul serviciilor sociale este mai dezvoltat şi oferă acoperire universală, serviciile sociale pot juca de asemenea un rol decisiv, pentru oferirea acţiunilor preventive care intervin asupra copiilor şi adolescenţilor aflaţi în situaţii de risc, direct sau, aşa cum îşi propune acest program, prin intermediul părinţilor.

Pentru a fi eficiente, programele de prevenire trebuie să conţină în egală măsură atât informare, cât şi schimbare de atitudini şi formare de abilităţi. Programul „EU ŞI COPILUL MEU” este structurat ca un program de prevenire familial, de tip selectiv care, punând clar accentul pe formare de abilităţi, include de asemenea informarea şi schimbarea de atitudine.

În sfârşit, din perspectivă psiho-socială, pre-adolescenţa şi începutul adolescenţei sunt momente adecvate pentru implementarea intervenţiilor preventive de tip familial în populaţia cu risc. Mai departe, creşterea autonomiei copiilor limitează posibilităţile părinţilor de supraveghere şi restricţionarea contactului cu colegi care au probleme. În acest caz, persistenţa problemelor de comportament şi a dificultăţilor de adaptare provenite din etape anterioare poate interfera cu procesul de integrare socială a adolescenţilor şi poate evolua spre probleme grave. Datorită acestora, programul „EU ŞI COPILUL MEU” se orientează spre activitatea de prevenire cu părinţii pre-adolescenţilor aflaţi în situaţii de risc faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri.

Bun venit participanţilor (5’)[5’] Salutăm participanţii cu naturaleţe şi cordialitate pe măsură ce aceştia intră în sală. Le solicităm



28

numele şi prenumele pentru a fi notaţi în registrul de prezenţă. După aceasta îi invităm să ocupe un loc pe unul din scaunele aşezate în cerc.

Le mulţumim pentru faptul că au ajuns la timp, amintindu-le că acesta este un beneficiu pentru întregul grup. În caz contrar, le amintim că una dintre regulile programului este să fie punctuali şi îi îndemnăm să respecte acest lucru.

Urăm bun-venit grupului şi ne prezentăm, explicând pe scurt experienţa profesională şi rolul în cadrul programului.

Obiectivele Activităţii 1 (1’)[6’] Pentru astăzi ne propunem:

Să ne cunoaştem;

Să stabilim împreună regulile de grup;

Să completăm un chestionar;

Să ne familiarizăm cu activităţile programului „EU ŞI COPILUL MEU”;

Să semnăm acordul de parteneriat.

Activitate de energizare (9’)[15’] „De ce mă numesc….”

Invităm părinţii să se aşeze pe unul din scaunele aşezate în cerc. Oferim fiecărui părinte un ecuson (necompletat) şi un marker (culoarea este la alegere). Solicităm părinţilor să îşi scrie pe ecuson prenumele şi să explice de ce poartă acest prenume (cine l-a numit astfel, de ce? ce ştie despre prenumele său, ce întâmplări curioase legate de prenumele său cunoaşte). Începem prezentarea chiar noi pentru a da un exemplu celor prezenţi.

După ce s-au prezentat toţi participanţii, întrebăm câte persoane poartă acelaşi prenume? A cui istorioară vi s-a părut cea mai haioasă?

Încurajăm participanţii să se adreseze unii altora folosind prenumele!

Reguli de participare în grup (15’)[30’] Brainstorming

Subliniem importanţa participării active şi a exprimării punctelor de vedere. Explicăm faptul că toate aceste întâlniri vor cuprinde activităţi de cunoaştere, dezbateri sau discuţii în grup şi exerciţii pentru a pune în practică ceea ce va fi nou pentru părinţi.

Prezentăm şi discutăm cu părinţii lista cu regulile de grup (le scriem pe flipchart). Foaia de flipchart va rămâne afişată la vedere pe tot parcursului programului şi se va face referire la reguli ori de câte ori situaţia o va impune.

Propunem următoarele reguli:

1. Oprim telefoanele mobile!

2. Păstrăm confidenţialitatea! Nu comentăm în afara grupului despre opiniile personale sau ale celorlalţi participanţi. Astfel, toată lumea se va simţi confortabil şi îşi va putea exprima deschis punctele de vedere.



29

3. Ascultăm şi respectăm toate opiniile celorlalţi, chiar dacă nu coincid cu cele proprii. Totuşi, ne putem exprima dezacordul, folosind un limbaj decent.

4. Vorbim pe rând! Nu intervenim până când nu a terminat de vorbit celălalt.

5. Ne implicăm! Participăm la discuţiile de grup cât şi în cele din cadrul exerciţiilor.

6. Ne facem tema pentru acasă. Punem în practică acasă ce am învăţat la întâlniri şi povestim grupului cum ne-am descurcat.

7. Participăm la toate întâlnirile grupului de părinţi. Încercăm să venim împreună cu partenerul.

8. Ajungem cu 5 minute mai devreme de începerea activităţii.

9. Alte reguli propuse de grup…

Întrebăm participanţii dacă au nelămuriri. În cazul în care acestea există, le clarificăm şi solicităm participanţilor să respecte regulile de grup.

Chestionarul de evaluare a părinţilor (test) (15’)[55’] Explicăm grupului faptul că, în paralel cu acest program, se desfăşoară şi un studiu care are drept scop optimizarea programului şi adaptarea acestuia la nevoile concrete ale părinţilor. Astfel, în cadrul acestei activităţi părinţii vor completa un chestionar de evaluare a abilităţilor educative, iar la sfârşitul Activităţii 8 vor completa din nou acelaşi chestionar. Aplicarea chestionarului presupune parcurgerea următorilor paşi:

Pasul 1: Generarea codului unic

Oferim părinţilor câte o fişă (Anexa 6) şi le explicăm care este scopul generării codului unic, şi anume de a asigura confidenţialitatea datelor şi răspunsurilor şi de a se putea face corespondenţa între chestionarul aplicat înainte şi cel aplicat după implementarea programului, fără a se putea face legătura dintre datele personale şi datele din chestionar!

Ajutăm părinţii să genereze un cod personal unic, explicând pe flipchart cu ajutorul unui exemplu concret. Citim părinţilor instrucţiunile de generare a codului unic.

Pasul 2: Completarea chestionarului

Distribuim participanţilor chestionarul de evaluare a părinţilor (Anexa 7). Explicăm părinţilor că studiul va evalua utilitatea şi rezultatelor programului. Citim întrebările una câte una şi oferim indicaţiile necesare (la nevoie, putem reformula întrebările, dar fără a le schimba sensul) pentru a facilita răspunsul acelor participanţi care ar putea întâmpina dificultăţi în înţelegerea întrebărilor. Dacă există întrebări care nu sunt aplicabile participanţilor (cum ar fi întrebarea 3, fumaţi în prezenta copiilor?), le solicităm să lase liber.

Calendarul activităţilor programului „Eu şi copilul meu”(10’)[65’] Comunicăm părinţilor motivele pentru care şcoala a hotărât implementarea programului, de ce au fost ei selecţionaţi, ce avantaje au din participarea la acest proiect, ce aşteptări avem de la ei.

Prezentăm părinţilor pe scurt fiecare activitate şi stabilim împreună cu părinţii calendarul întâlnirilor (data, ora şi locaţia fiecărei activităţi). Fiecare părinte îşi va nota data fiecărei întâlniri în broşura primită.

Data fiecărei activităţi se stabileşte împreună cu părinţii şi nu se modifică decât în mod excepţional, caz în care se anunţă coordonatorul judeţean cu cel puţin 5 zile înainte!



30

Anexa 8: Calendarul activităţilor cu părinţii se transmite în format electronic coordonatorului judeţean şi în format scris o dată cu documentele aferente Activităţii 1.

În cadrul fiecărei activităţi vom învăţa cum să ne comportăm într-o anumită situaţie astfel încât, la finalul programului, să comunicăm mai bine cu copiii. Aceste comportamente nou învăţate le vom exersa şi acasă, cu copiii, ca temă.

Programul nu îşi propune să rezolve problemele individuale ale fiecărui participant, ci oferă modele de comportament utile în educaţia copiilor.

Pentru a veni însă în întâmpinarea unor probleme speciale, pe care nu le putem împărtăşi grupului de părinţi, putem discuta separat cu consilierul şcolar, în cadrul unei şedinţe de consiliere individuală despre aceste probleme.

ACTIVITATEA DATA, ORA şi LOCAŢIA

1. Să facem cunoştinţă

2. Nevoile copilului meu

3. Ce fel de părinte sunt

4. Cum comunicăm eficient cu copiii

5. Cum controlăm conflictele din familie

6. Cum stabilim reguli şi pedepse

7. Cum supraveghem anturajul copilului

8. Cum afectează familia consumul de tutun, alcool şi droguri

Acordul de parteneriat (10’)[75’] Oferim câte un exemplar din acordul de parteneriat (Anexa 5), fiecărui părinte, subliniind importanţa acestuia pentru buna desfăşurare a programului. După ce îl citesc, vom semna împreună cu părinţii ambele exemplare, atât Anexa 5 cât şi acordul din broşură. Un exemplar rămâne la părinte, iar celălalt la consilierul şcolar.

Subliniem faptul că primesc tichete cadou pentru cheltuieli sociale doar părinţii care participă la activităţile programului!

Evaluarea activităţii (5’)[80’] Rugăm toţi participanţii să ofere verbal un feed-back cu privire la cum s-au simţit în cadrul acestei activităţi a programului „Eu şi copilul meu”, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, dacă ar dori să abordăm şi alte subiecte?

Solicităm opinia grupului cu privire la cele prezentate anterior: Ce părere aveţi despre programul „EU ŞI COPILUL MEU”? Credeţi că subiectele abordate sunt adecvate? Doriţi să abordăm şi alte subiecte?

Tema pentru acasă: (5’)[85’]



31

Transmitem copiilor informaţii primite în cadrul acestei întâlniri.

Stabilim împreună cu toată familia „Reguli de comportare în bucătărie şi la masă” (cine, ce atribuţii are în bucătărie, cum ne comportăm la masă etc.) pe care le scriem pe o foaie de hârtie şi le afişăm la loc vizibil.

La următoarea întâlnire le vom citi în faţa grupului.

Încheierea Activităţii 1 (5’)[90’] Distribuim fiecărui părinte câte un tichet cadou pentru cheltuieli sociale şi îi rugăm să semneze în tabelul de prezenţă primirea acestora (Anexa 1). Ne despărţim de grup mulţumindu-le pentru prezenţă şi participare, anunţând data, tema şi obiectivele activităţii următoare şi solicitând punctualitate. Solicităm, de asemenea, ca înainte de a ieşi să lase pe masă ecusonul cu numele.

Facem o fotografie de grup, pentru a marca evenimentul – începerea oficială a programului „Eu şi copilul meu”!

Pregătirea şi transmiterea documentaţiei aferente Activităţii 1

La finalizarea Activităţii 1 completăm, pregătim, verificăm, semnăm şi ştampilăm, introducem în plic şi transmitem coordonatorului judeţean următoarele documente în original:



Anexa 4: Proces verbal de primire a materialelor necesare derulării activităţilor;

Anexa 5: Acordul de parteneriat şi declaraţia pe propria răspundere a părinţilor;

Anexa 7: Chestionarul de evaluare a părinţilor pretest;

Anexa 8: Calendarul activităţilor.

Fotografia de grup va fi transmisă în format electronic, pe e-mail, coordonatorului judeţean!



32

ACTIVITATEA 2: NEVOILE COPILULUI MEU

Materiale necesare Ecusoane pentru participanţi;

Pixuri şi mape sau alte suporturi pentru ca participanţii să poată completa fişele de lucru;

Flipchart, markere;




Anexa 3: Raportul de activitate.

Argument „Exprimarea consecventă a iubirii faţă de copil stă la baza educaţiei eficiente. Nu contează dacă ea variază ca formă de exprimare în funcţie de timp şi spaţiu. Ceea ce contează cu adevărat este ca părinţii să satisfacă nevoile copilului şi ca acesta să se simtă iubit cu adevărat....”.5

Factori familiali de risc pentru consumul de tutun, alcool şi droguri6: legături afective slabe între părinţi şi copii. Absenţa afecţiunii în familie (absenţa părinţilor sau a unor tutori capabili să ofere iubire copiilor lor) poate fi corelată, pe termen lung, cu dezvoltarea unor comportamente de consum de alcool şi droguri.

Factorii familiali de protecţie, faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri: legături afective pozitive între părinţi şi copii.

Activitatea îşi propune informarea părinţilor cu privire la schimbările complexe ale copiilor, în planul dezvoltării somatice, psihice şi sociale în perioada preadolescenţei, sensibilizarea acestora cu privire la modelul şi climatul educaţional oferite copilului şi implicit a consecinţelor acestora asupra evoluţiei lui ulterioare. Prin asigurarea unui climat familial bun - factor de protecţie - pot fi diminuaţi factorii de risc pentru consumul de tutun, alcool şi droguri: dificultăţile de comunicare familială; lipsa stimei de sine; înrăutăţirea climatului familial.

Bun venit participanţilor (5’)[5’] Salutăm participanţii cu naturaleţe şi cordialitate pe măsură ce aceştia intră în sală. Îi invităm să îşi pună ecusonul şi să ocupe un loc pe unul din scaunele aşezate în cerc.


Activitate de energizare (10’)[15’] „Nu vreau să-mi laud copilul, dar…”

5 Ross Campbell, “Educaţia prin iubire”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag.11 6 LARRIBA, Jaume, DURAN, Antoni M., SUELVES, Josep M. Protego -Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea drogodependenţelor Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog (2005), pag.105



33

Invitaţi părinţii să se gândească timp de 1-3 minute la acele laturi ale personalităţii copilului lor pe care le apreciază cel mai mult (comportament, intelect, pasiuni etc.). Fiecare părinte îşi va prezenta copilul întregului grup astfel „Sunt … (prenumele) mama / tatăl lui … (prenumele copilului) şi nu vreau să-mi laud copilul, dar…”

În paralel cu prezentările părinţilor, vom scrie cele menţionate de ei pe flipchart. La finalul prezentărilor vom discuta despre ce apreciază cel mai frecvent părinţii la copiii lor.

Recapitularea Activităţii 1 (5’)[20’] Data trecută ne-am cunoscut, am stabilit împreună regulile de grup, am completat un chestionar, ne-am familiarizat cu activităţile programului „EU ŞI COPILUL MEU” şi am semnat un acord de parteneriat.

Verificarea temei pentru acasă (4’)[24’] Aţi discutat cu copiii despre ce am făcut aici data trecută? Aţi stabilit împreună cu toată familia „Reguli de comportare în bucătărie şi la masă” (cine ce atribuţii are în bucătărie, cum ne comportăm la masă etc.)? Aţi realizat sarcina? A fost greu? Doreşte cineva să prezinte grupului regulile stabilite în familie? Dacă nu aţi realizat tema, care au fost motivele? Vă rugăm să încercaţi să o realizaţi pană la următoarea întâlnire.


Să înţelegem particularităţile de vârstă specifice preadolescenţei;

Să înţelegem rolul familiei în educaţia copiilor, în formarea deprinderilor de viaţă;

Să înţelegem importanţa legăturilor afective puternice dintre părinţi şi copii.

„Portretul robot al preadolescentului” (25’)[50’] Pasul 1.: Rugăm părinţii să citească „Portretul robot al preadolescentului” notând în dreptul fiecărei idei unul din semnele de mai jos.

Pasul 2: Centralizăm, pe o foaie de flipchart, împărţită în patru cadrane (conform semnelor pe care părinţii le-au făcut pe fişa lor de lucru, respectiv „!”, „-„ , „+”, „?”), răspunsurile părinţilor, punând accent pe ideile ce se cer aprofundate, detaliate.

Citiţi cu atenţie textul, notând în dreptul fiecărei idei unul din semnele de mai jos:

+ - ! ?

Sunt de acord Nu sunt de acord Este ceva nou pentru mine!

Doresc să aflu mai multe despre acest

aspect

Portretul robot al preadolescentului



34

Are între 10 şi 13 ani.

A crescut dintr-odată (peste noapte, ca din apă) în înălţime şi greutate. Uneori se plânge de dureri osoase şi musculare, este anemic şi stângaci în mişcări, mâinile fiind mai lungi decât trunchiul, nasul disproporţionat în raport cu faţa, întreaga conformaţie lăsând impresia unei fiinţe deşirate. Din cauza hainelor veşnic mici are o stare de disconfort (pare că e îmbrăcat cu haine de căpătat...).

Poate să aibă coşuri, transpiră foarte mult şi miroase cam urât (dacă nu se spală!!!). Îi apare părul pubian şi are vocea în schimbare.

Dacă e fată, au început să-i crească sânii, apare prima menstruaţie (sau urmează…).

Dacă e băiat este foarte preocupat de mărimea penisului propriu, fiind interesat să se compare cu alţi băieţi, părerea acestora având o mare influenţă.

A devenit mai ruşinos, mai pudic faţă de părinţi sau persoane de sex opus, când se discută despre aspecte „delicate” ale înfăţişării sale sau ale modificărilor hormonale apărute.

E foarte preocupat de felul cum arată: se spală mai des, uneori exagerând grija pentru freză şi vestimentaţie (se schimbă de mai multe ori înainte să plece la şcoală!!!).

Cum se simte

Uneori e foarte vesel, râde din orice, iar alte ori are momente de oboseală, de apatie. Trăieşte intens atât bucuriile, cât şi nereuşitele.

Copilul seamănă cu un cactus. Are mare nevoie de afecţiune, dar îşi ascunde sentimentele, apărându-se de lumea exterioară. Deseori e anxios (are o frică nejustificată), are aversiune faţă de (anumiţi) colegi, e instabil, iritabil şi exploziv în manifestarea emoţiilor.

Uneori are reacţii violente, de furie sau de plâns, pentru ca ulterior, dacă este ajutat de adulţi, să redevină calm.

Simte nevoia de a-şi exterioriza propriile trăiri, de cele mai multe ori prin imagini şi idei artistice, prin poezii, schiţe sau povestiri.

Cum învaţă

Începe să gândească logic, i se dezvoltă abilitatea de analiză mentală, de testare deductivă a ipotezelor. Dar acest proces este puternic influenţat de mediul în care se dezvoltă, prin intermediul educaţiei.

Nu mai învaţă mecanic, nu mai „toceşte”, învaţă doar la ce îi face plăcere (fie datorită subiectului sau materiei, fie datorită calităţilor profesorului care predă).

Are rezultate mai proaste la şcoală, şi-a pierdut interesul faţă de învăţătură.

Cum se comportă cu părinţii

Total diferit! Nu mai vrea să stea de vorbă, nu mai spune tot părinţilor. Nu le mai împărtăşeşte nimic, zicând că oricum nu vor pricepe. E introvertit (închis în el), negativist, se ceartă din orice şi vrea să-şi impună propriile reguli. Se eschivează de la îndeplinirea obligaţiilor elementare.

Suportă cu greu autoritatea părinţilor, cu care se contrazice chiar şi în cele mai banale situaţii. Poate fi foarte îndărătnic, chiar şi atunci când înţelege că nu are dreptate.

A devenit irascibil, agresiv şi greu de controlat. La orice replică răspunde grosolan. La orice sfat reacţionează invers.



35

A devenit „incomod”, cu el te poţi înţelege greu, nu-ţi este foarte clar cum să procedezi în anumite situaţii.

Vorbeşte mai tot timpul la telefon. Casa e plină de prieteni permanent. Ascultă muzică cu volumul dat la maximum deranjând vecinii.

Este foarte curios faţă de tot ce îl înconjoară, are o puternică nevoie de a cunoaşte şi de a înţelege fenomenele lumii naturale şi sociale.

Este foarte independent, are iniţiative personale pozitive sau negative, în ultima categorie fiind incluse absenteismul sau abandonul şcolar, comportamentul agresiv (violenţa fizică şi / sau verbală), fuga de acasă etc.

Simte nevoia de a lua hotărârile singur.

Este mereu nemulţumit, aspect datorat dorinţei sale de „a arde etapele”de a se maturiza şi de a fi ”cineva”de aici rezultând pendularea între nehotărâre şi luarea de decizii.

Se teme: de animale, de abandon, de întuneric, de schimbări de aspect fizic (obezitate, disproporţii datorate creşterii naturale, acnee etc.), de critica părinţilor

Cine sunt prietenii lui

Relaţiile de prietenie devin mai trainice şi mai apropiate, având cel mult 2 - 3 prieteni şi fiind trăite foarte intens, orice rupere a prieteniilor fiind resimţită ca o adevărată tragedie.

Prin relaţiile de prietenie pe care le stabileşte, puberul îşi satisface de fapt unele trebuinţe precum cele de integrare socială, de apartenenţă la grup, de supunere sau de dominare şi nevoia de a fi afectuos cu ceilalţi.

Este mult mai sensibil şi mai receptiv la influenţele grupului de prieteni sau a persoanelor de aceeaşi vârstă.

Dacă simte că este neglijat, neînţeles sau ignorat, reacţionează violent faţă de grup şi faţă de membrii acestuia.

Dacă este respins de un grup, se poate îndrepta spre alte grupuri, inclusiv către cele predispuse la comportamente antisociale (infracţiuni, agresivitate, consum de droguri), situaţie în care copilul se conformează la regulile grupului, indiferent dacă acestea sunt în acord sau nu cu propriile convingeri sau cu părerea familiei.

Sugestii de teme pentru discuţii:

Ce urmări poate avea apartenenţa copilului dvs. la un grup în care este utilizat limbajul sau comportamentul vulgar?

Cum ar trebui să vă comportaţi, astfel încât copilul dvs. să vă vadă ca pe nişte primi şi adevăraţi prieteni?

Este bine să comparăm propriul copil cu fraţii lui sau cu alţii de aceeaşi vârstă?

„Copiii învaţă ceea ce trăiesc (20’)[70’] Pasul 1: Rugăm părinţii să citească textul din broşură şi să sublinieze comportamentele specifice propriului copil.

Pasul 2: Centralizăm pe flipchart comportamentele subliniate de părinţi, dirijând discuţia pe baza acestora.



36

Dacă un copil trăieşte în critică, învaţă să condamne.

Dacă un copil trăieşte în duşmănie, învaţă să se bată.

Dacă un copil trăieşte în ridicol, învaţă să fie timid.

Dacă un copil trăieşte în ruşine, învaţă să se simtă vinovat.

Dacă un copil trăieşte în înţelegere, învaţă să fie răbdător.

Dacă un copil trăieşte în încurajare, învaţă ce este încrederea în sine.

Dacă un copil trăieşte în adevăr, învaţă să aprecieze.

Dacă un copil trăieşte în nepărtinire, învaţă ce este dreptatea.

Dacă un copil trăieşte în siguranţă, învaţă să aibă încredere.

Dacă un copil trăieşte în aprobare, învaţă să fie mulţumit de sine.

Dacă un copil trăieşte în acceptare şi prietenie, învaţă să găsească dragostea în lume…

Sugestii de teme pentru discuţii:

Ce aţi simţit când aţi citit aceste rânduri?

Ce comportament al copilului aţi dori să îmbunătăţiţi sau să corectaţi?

Ce comportamente aţi dori să introduceţi în relaţia dvs. cu copilul?


Distribuim părinţilor chestionarul de evaluare a activităţii (Anexa 2) şi îi rugăm să-l completeze.

Tema pentru acasă: (5’)[85’] Citiţi şi discutaţi împreună cu copiii „Portretul robot al preadolescentului” şi „Copiii învaţă ceea ce trăiesc”.





37





Preocupări frecvente ale părinţilor „Toată ziua stă în oglindă. Mereu se vaită că nu are cu ce să se îmbrace...”

Adolescenţii se preocupă foarte mult de felul cum arată. Dacă ei sunt convinşi că tutunul, alcoolul şi drogurile le vor afecta aspectul fizic şi sănătatea, este puţin probabil că vor consuma. Arată-i cum consumul de droguri afectează aspecte importante pentru un adolescent, cum sunt sportul, obţinerea şi păstrarea permisului auto, sănătatea şi modul cum arată, viaţa socială sau relaţia cu sexul opus.

„Copilul meu are dificultăţi şcolare (lipseşte din când în când de la şcoală, notele sunt mai mici decât în semestrul trecut, iar diriginta îmi spune că deranjează orele de curs)….Pot aceste dificultăţi să-l împingă spre consumul de tutun, alcool şi chiar droguri?”

Dificultăţile şcolare şi problemele sociale creează sentimentul de neîncredere în propria persoană, tristeţe, însingurare şi uneori, complexe de inferioritate. Astfel, copilul devine vulnerabil în faţa consumului de droguri, care îl face să evadeze din viaţa reală şi să se desprindă de problemele pe care le are.



38

ACTIVITATEA 3: CE FEL DE PĂRINTE SUNT?



Flipchart, markere;





Argument Uneori părinţii sunt foarte severi (interzic multe lucruri copilului, fără să explice de ce, aplică pedepse severe),alteori sunt foarte toleranţi (totul îi este permis copilului fără a i se cere nimic în schimb) sau sunt inconsecvenţi în educaţia copilului, trecând de la o extremă la alta. În aceste condiţii, copiii sunt nesiguri, confuzi, fiind mai uşor tentaţi să găsească relaxare şi rezolvarea problemelor cu părinţii în consumul de tutun, alcool sau droguri.

Existenţa regulilor familiale de comportament clare şi stabile, reprezintă în schimb factori familiali de protecţie, faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri.

Bun venit participanţilor (5’)[5’] Salutăm participanţii pe măsură ce aceştia intră în sală. Îi invităm să îşi pună ecusonul şi să ocupe un loc pe unul din scaunele aşezate în cerc.


Activitate de energizare (5’)[10’] „Cine are…”

Participanţii sunt aşezaţi în cerc, toate scaunele fiind ocupate. Adresăm participanţilor întrebarea „Cine are …un obiect vestimentar purtat de minim 2 participanţi (ex. pantalonii negri / ochelari / cămaşă albă / etc.). Persoanele care au acel obiect vestimentar schimbă locurile între ele. Putem continua cu animale (ex. Câine / pisică / păsări în curte / vite în bătătură), bunuri (o maşină etc.) şi încheiem cu copil în clasa a Va / a VI a, astfel încât toţi participanţii să se ridice de pe scaune.

Recapitularea Activităţii 2 (5’)[15’] Data trecută ne-am familiarizat cu particularităţile de vârstă specifice preadolescenţei. Vi le mai amintiţi? De asemenea, am încercat să înţelegem cât de important este ce învaţă copiii în familie şi cum pot fi influenţaţi de felul în care ne comportăm cu ei.



39

Verificarea temei pentru acasă (4’)[19’] Aţi avut de realizat şi o temă pentru acasă: să discutaţi împreună cu copii fişele primite şi să le afişaţi la loc vizibil în casă. A fost realizată? Cum a fost realizată? Au existat diferenţe între ceea ce au crezut ei şi ce a considerat copilul prin citirea fişei „Copiii învaţă ceea ce trăiesc?” Dacă nu aţi realizat sarcina, care ar fi motivele? etc.


Să descoperim ce stiluri educative pot avea părinţii;

Să înţelegem care este rolul părinţilor în educaţia copiilor;

Să înţelegem problemele de comportament ale copiilor;

Să aflăm ce este şi cum să reformulăm comportamentul problematic al copilului;

Să învăţăm cum să acţionăm pentru a schimba comportamentul problematic al copilului.

Stiluri educative ale părinţilor (20’)[40’] Studiu de caz „Ce fel de părinte sunt?”

Să ne imaginăm următoarea situaţie:

„Copilul dvs. a fost prins de directorul şcolii bătând un coleg. Directorul vă sună şi vă invită la şcoală ca să vă spună ce a făcut copilul. Cum reacţionaţi?”

Răspunsuri posibile Da / Nu

1. Îmi pedepsesc imediat copilul şi îi trag o bătaie zdravănă, ca să se înveţe minte şi să nu mai bată altădată copiii, să vadă şi el ce înseamnă să fii bătut. Îl ameninţ cu o pedeapsă şi mai mare dacă mă mai face de ruşine. Îi spun că e un neruşinat, un derbedeu, îl fac în toate felurile, ca să-i intre bine în cap şi să nu mai facă aşa ceva.

2. Mă preocup dacă copilul este bine, dacă a fost cumva rănit în bătaie. Eventual îl duc la doctor să îi facă un consult amănunţit şi să mă asigur că nu are nimic.. De ce s-a luat la bătaie? O fi şi vina mea că nu l-am supravegheat suficient? Discut cu copilul şi sunt de acord să îl iert de data aceasta, pentru că a fost prima oară.

3. Îi spun „Neruşinatule! Te aduc eu pe calea cea bună!”, şi întrucât fapta este foarte gravă, nu mai stau la discuţii cu el şi îl pedepsesc 3 luni fără bani de buzunar. A doua zi, pentru că a luat o notă bună la şcoală, îl iert pentru ce a făcut cu o zi înainte şi îi dau bani să-şi cumpere ceva, pentru a-l încuraja să înveţe şi mai bine.

4. Nu a făcut mare lucru. Exagerează profesorii. Toţi copiii fac prostii din când în când şi e mai bine să-i bată el pe alţii decât să vină el acasă bătut. Aşa învaţă să se descurce în viaţă. Voi discuta altă dată cu copilul pentru că am atâtea probleme, că numai de asta nu-mi ardea mie acum.

5. Vorbesc cu copilul faţă în faţă, acasă, în linişte, încercând să înţeleg ce anume l-a



40

determinat să ajungă la bătaie. Încerc să îi înţeleg motivele, după care îi voi spune că acestea nu îi dau dreptul să lovească pe cineva. Vom căuta împreună argumente care fac acest comportament inacceptabil. După aceasta, îi stabilesc o pedeapsă rezonabilă, (după faptă şi răsplată) pe măsura greşelii şi îi voi spune că e de datoria lui să vorbească cu celălalt copil, să-şi ceară scuze dacă a greşit şi să se împace.

Pasul 1: prezentăm grupului cazul.

Pasul 2: solicităm părinţilor să-l completeze, bifând varianta de răspuns care se potriveşte cel mai bine cu ceea ce ar face în situaţia prezentată.

Pasul 3: după completarea chestionarelor, grupăm părinţii în funcţie de răspunsurile lor (cei care au bifat în dreptul lui 1 o grupă, în dreptul lui 2 altă grupă, etc.) şi le solicităm să identifice care sunt consecinţele stilului lor parental asupra educaţiei copilului.

Pasul 4: fiecare echipă va prezenta pe scurt concluziile sale şi cerem apoi şi grupului să intervină. De asemenea, vom interveni pentru a puncta eventualele avantaje / dezavantaje care nu au fost menţionate, concluzionând care sunt cele 5 stiluri parentale.

În funcţie de răspunsul dat, vă veţi regăsi în una din caracterizările de mai jos:

1. Părintele autoritar (Domnul / Doamna Perfecţiune). Controlează tot timpul copilul, fără a-l sprijini suficient, îl sancţionează, îl critică şi îl ceartă pentru orice greşeală, oricât de mică. Vrea să ajungă cineva în viaţă, aşa că nu trebuie să-i iasă din cuvânt. Copilul trebuie să respecte tot ce a stabilit părintele că altfel e pedepsit aspru.

Copilul este timid, fricos, nu are iniţiativă, nu prea ştie să comunice cu ceilalţi. Îi este frică de eşec, îi e teamă să nu dezamăgească şi trăieşte cu convingerea că ar fi putut să facă lucrurile mai bine. Dacă e criticat permanent, copilul va greşi, va eşua şi nu va avea încredere în propriile forţe, simţindu-se mai slab, mai nepregătit decât ceilalţi copii.

Relaţia dintre părinte şi copil e unidirecţională, ca un drum cu sens unic!

2. Părintele hiperprotectiv (cloşca). Oferă copilului sprijin în toate situaţiile, chiar şi când ar trebui să-l lase să se descurce singur. Răsfaţă exagerat copilul, este posesiv şi exagerat de implicat în viaţa acestuia. Îi este foarte frică de un pericol care s-ar putea să apară în orice moment în care copilul nu e supravegheat. De multe ori este nehotărât, neştiind care e cea mai bună decizie pentru copilul său. De obicei mama are acest rol, tatăl fiind foarte puţin implicat în educaţia copilului.

Copilul va deveni tot mai dependent de adulţii din jur, mai fricos când va fi confruntat cu situaţii şi experienţe noi şi mai puţin dornic să facă ceva singur. Dacă e lăsat să-şi asume responsabilităţi, va fi incapabil să devină un adult responsabil, va avea o slabă încredere în forţele proprii şi în ceilalţi.

Relaţia dintre părinte şi copil e controlată numai de părinte.

3. Părintele inconsecvent (Cănuţă om sucit). Când controlează excesiv copilul, când îl lasă de capul lui, acum îl ceartă şi îl pedepseşte, iar după 5 minute îi pare rău că l-a certat şi îl iartă.

Copilul este foarte stresat, este confuz şi se teme în permanenţă că va greşi. Copilul se adaptează cu greu şi confundă deseori realitatea cu fantezia.

Relaţia dintre părinte şi copil e foarte fragilă, ca un drum cu suişuri şi coborâşuri.

4. Părintele dezinteresat, indiferent. Nu controlează copilul şi nici nu-l protejează. Oricum copilul se descurcă şi singur.

Copilul ia singur decizii, nu ştie cum să îşi controleze comportamentul, are un autocontrol slab, poate avea probleme de sănătate.

Relaţia dintre părinte şi copil e inexistentă, fiecare face ce vrea.



41

5. Părinte democrat. Controlează suficient copilul fixând reguli clare, sprijină copilul şi îl încurajează să fie independent, discută acţiunile cu copilul.

Copilul ştie să se descurce singur, are deprinderi sociale, este încrezător în forţele proprii, este responsabil.

Relaţia dintre părinte şi copil e stabilă şi bine sudată.

NOTĂ: pe parcursul acestei aplicaţii este foarte important să reamintim participanţilor regula de a respecta opinia celuilalt, chiar şi atunci când nu suntem de acord cu ea, pentru a evita conflictele dintre părinţi.

Părintele inconsecvent (10’)[50’] Studiu de caz:

„Copilul vine acasă din nou la ora 22.00, deşi ştie că luaţi masa, întreaga familie, la ora 19.00. Tatăl, este foarte furios pe copil că a încălcat iar regula, îl ceartă, iar mama îi ia apărarea, după care încălzeşte mâncarea şi o duce în camera copilului.”

Sugestii pentru discuţii:

1. Ceilalţi membrii ai familiei sunt de acord cu hotărârile pe care le luaţi în educaţia copilului?

2. Copilul asistă la discuţiile contradictorii între dvs. şi ceilalţi membrii ai familiei?

Concluziile activităţii (pe foi de flipchart):

Comportamentul tuturor celor care participă la educaţia copilului trebuie să fie în consens;

Toţi membrii familiei se pun de acord în stabilirea pedepselor şi recompenselor acordate copiilor

Copilul nu asistă la discuţiile contradictorii între părinţi privind educaţia copilului.

Rolul părinţilor în educaţia copiilor (5’)[55’] Brainstorming „Control şi sprijin!”

Împărţim foaia de flipchart în două, în stânga trecem control în dreapta sprijin. Identificăm împreună cu părinţii caracteristicile (exemple concrete) corespunzătoare fiecărui rol şi le notăm pe foaie.

Deseori credem că educaţia este responsabilitatea şcolii. Acest lucru este adevărat în ceea ce priveşte dobândirea unor abilităţi (a citi, a scrie, a face calcule matematice etc.) şi cunoştinţe (istorie, ştiinţe naturale etc.). Totuşi există cunoştinţe şi abilităţi care nu se pot dobândi doar în şcoală, cum ar fi:

Cum să convieţuim unii cu alţii;

Ce înseamnă respectul;

Ce obligaţii avem (să respectăm proprietatea celorlalţi; să ne implicăm în treburile casnice; să-i ajutăm pe ceilalţi membrii ai familiei atunci când au probleme).

Cum să ne comportăm în societate (cei 7 ani de acasă).

Părinţii au două roluri cheie în educarea copiilor astfel încât, atunci când aceştia vor fi adulţi,



42

să poată fi persoane capabile să trăiască în societate, autonome şi sănătoase. Aceste roluri sunt de sprijin şi de control:

1. Sprijin. Toţi avem nevoie de sprijin din partea familiei, mai ales în situaţii critice, ca atunci când unul dintre membrii familiei este bolnav, are probleme la locul de muncă etc. Astfel familia asigură atât bunăstarea fizică a copiilor (alimentaţie, îmbrăcăminte, protecţie) cât şi afecţiune, înţelegere şi aprobare.

2. Control. De când copiii sunt foarte mici, părinţii încearcă să-i disciplineze, să-i înveţe care sunt regulile de comportare în viaţa zilnică.

Multe dintre dificultăţile pe care trebuie să le depăşească părinţii în educaţia copiilor lor apar în încercarea de a găsi un punct de echilibru între aceste două funcţii, cea de control şi cea de sprijin. Astfel, o familie care oferă doar sprijin, însă nu are nici un fel de control asupra copiilor, va fi superprotectivă, răsfăţând copiii.

O familie care controlează, fără a oferi suficient sprijin, va fi autoritară şi represivă.

Atunci când părinţii oferă sprijin copiilor şi îi controlează într-un mod echilibrat, familia are rol benefic, ajutând astfel pe copii să devină autonomi şi responsabili.

Concluzie: multe dintre dificultăţile pe care trebuie să le depăşească părinţii în educaţia copiilor apar atunci când încearcă să găsească un punct de echilibru între aceste două roluri, cel de control şi cel de sprijin.

Probleme de comportament ale copiilor în familie (5’)[60’] Brainstorming „Lista problemelor de comportament ale copiilor în familie”

Majoritatea părinţilor ştiu cum să-şi crească copiii, cum să se comporte cu ei, cum să-i sprijine şi să-i înţeleagă, dar sunt şi situaţii când bunele intenţii nu sunt suficiente. Copiii au nevoie de dragoste, protecţie, securitate materială şi de un comportament constant din partea părinţilor. Părinţii îşi pun mereu întrebări: „am procedat bine?”, „cum ar trebui să mă comport cu copilul meu?”, „de ce se poartă copilul meu aşa?”…

Notaţi în tabelul de mai jos 3 problemele de comportament ale copilului:

1.

2.

3.

Solicităm participanţilor să identifice problemele pe care le întâmpină în familie, nu la şcoală, în educaţia copiilor, să vorbească despre probleme concrete, care îi preocupă în legătură cu comportamentul copiilor acasă, în relaţiile lor cu aceştia etc. Enumerăm pe flipchart o „listă a problemelor de comportament ale copiilor în familie”. Aceasta va fi utilizată în următorul exerciţiu.



43

Reformulăm comportamentul problematic al copilului (15’)[75’] Pasul 1: prezentăm următoarele puncte pe flipchart.

Cum redefinim problema?

Pentru a rezolva problemele de comportament ale copiilor este necesar să ne propunem obiective de schimbare:

a) Realizabile, realiste. Ex. dacă copilul abia reuşeşte să treacă clasa, nu ne propunem să fie premiant în următorul an şcolar!

b) Adecvate. Ex. nu împiedicăm copilul să îşi vadă prietenii, pentru că nu este adecvat să fie privaţi de o necesitate socială, dar îi putem cere să vină acasă la o anumită oră.

c) Observabile. Schimbările dorite în comportamentul copiilor trebuie să fie vizibile pentru părinţi, direct sau indirect. Astfel, nu putem să vedem dacă copilul este atent în clasă dar putem verifica dacă dedică timp studiului, dacă ia note bune sau putem întreba profesorul de la şcoală despre comportamentul copilului în clasă etc.

d) Măsurabile. Aceasta înseamnă că se poate spune dacă au fost realizate sau nu. De exemplu, dacă vrem să ajungă mai devreme acasă, trebuie să stabilim ora maximă de intrare în casă.

Exemplu de reformulare a comportamentului problematic al copilului:

PROBLEMA REFORMULARE

„Nu faci nimic în casă!” „Mi-ar plăcea să mă ajuţi să pun masa.”

„Aş dori să-ţi pui hainele murdare în coşul de rufe.”

„Eşti foarte dezordonat!” „Vreau ca în fiecare sâmbătă să îţi faci curăţenie în cameră.”

„Eşti un bătăuş. Niciodată nu eşti cuminte!”. „Aş vrea să te înţelegi mai bine cu fraţii tăi.”

Pasul 2: Reluăm lista problemelor de comportament ale copiilor notată pe flipchart. Discutăm în grup două sau trei dintre problemele identificate. Solicităm câtorva participanţi să reformuleze problema de comportament.

Evaluarea activităţii (5’)[80’] Rugăm toţi participanţii să ofere verbal un feed-back cu privire la cum s-au simţit în cadrul Activităţii 3 a programului „Eu şi copilul meu”, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, dacă ar dori să abordăm şi alte subiecte?


Tema pentru acasă (5’)[85’]



44

Solicităm participanţilor să identifice încă 2-3 situaţii problematice şi să le redefinească conform modelului însuşit în această activitate. Rugăm părinţii să ţină cont, în realizarea acestui exerciţiu, de tot ceea ce au învăţat astăzi. Le amintim că în întâlnirea următoare se va discuta tema pentru acasă.







Preocupări frecvente ale părinţilor „I-am făcut toate poftele, i-am dat orice a vrut, a făcut ce a vrut şi totuşi...”

O educaţie excesiv de tolerantă îl poate face pe copil să creadă că totul îi este permis, că totul i se cuvine fără prea mari eforturi şi că tot ceea ce îşi doreşte trebuie să i se îndeplinească cu orice preţ. Sumele mari de bani date zilnic copiilor, fără a cunoaşte exact cum vor fi cheltuite, pot constitui o tentaţie în a-şi face rost de ţigări, alcool sau droguri, mai ales dacă în anturajul lor există deja consumatori de tutun, alcool sau droguri.

În plus, o astfel de educaţie transformă dorinţele copilului în ceva ieftin. După ce s-a lăudat cu mobilul, apoi cu hainele, cu banii, ce lucru deosebit îi mai rămâne de făcut? Dacă primeşte tot timpul imediat ceea ce solicită, obţinerea unui lucru interzis este cu atât mai atractivă. Copilul va încerca să facă lucruri ieşite din comun, fie pentru a câştiga atenţia părinţilor, fie pentru a-i pedepsi.

„Sunt la serviciu toată ziua; câştig bani muncind din greu, dar nu vreau să-i lipsească nimic copilului meu!”

În zilele noastre părinţii sunt din ce în ce mai ocupaţi şi nu mai au timp să stea de vorbă cu copiii lor. Lipsa de comunicare poate da copilului sentimentul că nu este înţeles, că părinţii lui nu sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă cu el, mai ales că la această vârstă oscilează între sentimente de încredere şi neîncredere, între stări de tristeţe şi bucurie, nu pune la îndoială ceea ce află de la alţii şi vrea să experimenteze, să încerce lucruri noi, chiar dacă asta înseamnă să-şi rişte viaţa.

La această vârstă apar probleme legate de identitatea de sine, de locul pe care îl ocupă în grupul de prieteni şi sunt puţine persoane cu care poate să discute aceste dificultăţi, iar când părinţii nu au timp să vorbească cu copilul, totul se desfăşoară înăuntrul lui. În astfel de situaţii poate căuta înţelegere în altă parte şi sprijin în altceva.



45

De aceea este important să acordăm copiilor cât mai mult timp să stăm chiar şi 5 minute zilnic de vorbă, să îi ascultăm, să le înţelegem stările prin care trec, să îi ajutăm să depăşească mai uşor situaţiile dificile.

Chiar dacă le oferim copiilor tot ce-şi doresc, tot ce au nevoie, ca să nu le lipsească nimic,trebuie să nu uităm că de cele mai multe ori, copiii nu au nevoie doar de bani, ci de dragostea părinţilor, de prezenţa lor, de o privire înţelegătoare. Au nevoie să fie ascultaţi, au nevoie să ştie că într-adevăr ne preocupă situaţiile de viaţă prin care uneori trec şi că suntem alături de ei. Vor şti toate lucrurile astea doar dacă îi vom înconjura de sprijinul şi de dragostea de care au nevoie.

„Îmi cresc singur(ă) copilul …”

Într-o familie în care există un singur părinte, ca urmare a divorţului sau a decesului celuilalt, consumul de tutun, alcool sau droguri poate să apară foarte uşor. Copilul se poate simţi vinovat pentru divorţul părinţilor sau pentru decesul acestora. Se întâmplă de multe ori ca părintele cu care a rămas să nu fie cel mai apropiat de copil sau, mai grav, să-l considere vinovat pe acesta pentru evenimentele din familie.

Această situaţie este la fel de grea, atât pentru părinte cât şi pentru copil. Părintele se simte depăşit, are sentimente de vinovăţie, se simte singur şi deprimat. Dar nu trebuie să treacă singur prin toate aceste încercări ale vieţii, mai ales când copilul are acum atâta nevoie ca părintele să-i fie aproape.

Dacă vă aflaţi într-o astfel de situaţie, puteţi apela la specialişti (consilier şcolar, psiholog, serviciile de protecţia copilului şi cele de asistenţă socială), care vă pot ajuta să treceţi mai uşor peste astfel de dificultăţi. În plus, chiar dacă pare nedrept, trebuie să fiţi responsabil pentru bunăstarea copilului, deci trebuie să reuşiţi să faceţi faţă situaţiei cât mai bine pentru amândoi.



46

ACTIVITATEA 4: CUM COMUNICĂM EFICIENT CU COPIII



Flipchart, markere;





Argument Comunicarea şi interacţiunea deficitară între părinţi şi copii reprezintă factori familiali de risc, în timp ce comunicarea şi interacţiunea bună între părinţi şi copii, relaţiile apropiate, deschise şi afectuoase din familie sunt factorii familiali de protecţie faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri.

Conform studiilor efectuate pe diverse segmente ale populaţiei şcolare, între cauzele identificate cu privire la consumul de alcool, tutun şi droguri se înscriu dificultăţile de comunicare familială şi interacţiune deficitară între părinţi şi copii. Relaţia acestora cu lipsa stimei de sine şi înrăutăţirea climatului familial – un factor de risc recunoscut pentru consumul de droguri, sunt de o mare importanţă în activitatea preventivă şi justifică faptul că sunt incluse şi abordate distinct în acest program. Asigurarea unui bun climat familial (relaţii familiale satisfăcătoare) reprezintă un factor de protecţie deosebit de important, care alături de ceilalţi, abordaţi în acest proiect, se cer a fi întăriţi în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse.

Bun venit participanţilor (5’)[5’] Salutăm participanţii pe măsură ce aceştia intră în sală, invitându-i să se aşeze. Le solicităm să îşi pună ecusoanele cu numele.


Activitate de energizare (10’)[15’] Solicităm părinţilor să se grupeze câte doi şi să discute timp de 3 minute, stând cu spatele unul la celălalt, despre calităţile copiilor lor. După expirarea timpului, le propunem să continue discuţia, stând faţă în faţă. După alte 3 minute, întrerupem exerciţiul.

Solicităm feedback individual şi apoi formulăm concluzii generale despre: cum s-au simţit părinţii vorbind cu spatele la partenerul de discuţie? Cât de ascultaţi s-au simţit? Cât de înţeleşi au crezut că sunt? Ce anume s-a schimbat în momentul în care au continuat discuţia faţă în faţă cu interlocutorul?



47

Recapitularea Activităţii 3 (5’)[20’] Data trecută am descoperit care sunt stilurile educative ale părinţilor; am înţeles rolul părinţilor în educaţia copiilor; am identificat problemele de comportament ale copiilor; am învăţat cum să redefinim şi cum să schimbăm comportamentul problematic al copilului.

Verificarea temei pentru acasă (4’)[24’] Ca temă pentru acasă aţi avut să identificaţi încă 2-3 situaţii problematice şi să le redefiniţi conform modelului învăţat data trecută. V-aţi descurcat? A fost greu? Vă rog acum pe fiecare să prezentaţi câte o situaţie problematică pe care aţi redefinit-o.


Să descoperim temele de discuţie cu copiii şi dificultăţile întâlnite;

Să înţelegem care sunt modalităţile ineficiente de comunicare;

Să învăţăm care sunt căile eficiente de comunicare cu copilul.

Vorbim suficient cu copiii? (15’)[45’] Discuţie dirijată

Despre ce vorbim? Ce dificultăţi întâmpinăm? Este foarte important să comunicăm deschis în familie (atât între parteneri, cât şi între părinţi şi copii). Atunci când familia este unită, există şi o bună relaţie între membri, iar comunicarea şi implicit educarea copiilor este mai eficientă.

Unele subiecte sunt mai incomode sau mai dificil de discutat cu copiii decât altele. În acelaşi timp, despre aceste subiecte, adesea importante, contează mai mult să primim informaţii reale sau semnificative de la copii: ce cred cu adevărat, ce simt, ce îi atrage, de ce le este teamă, ce preocupări au etc. Astfel ne este mai uşor să îi orientăm în luarea deciziilor.

Formulăm grupului următoarele întrebări şi notăm răspunsurile pe flipchart:

Despre ce aţi vorbit ultima dată cu copiii?

Cât de des vorbiţi cu copiii?

Aproape în fiecare zi O dată pe săptămână O dată pe lună Rareori

În ultimele trei luni, aţi vorbit vreodată cu copilul despre:

prietenii săi (ce relaţie are, cum îşi petrec timpul)

subiecte mai delicate precum sex, SIDA (de ex. cum se poate

muzică, filme, computer (de ex.: un tip de muzică sau o

şcoală (ce-i place sau ce nu-i place la şcoală etc.)?



48

infecta şi cum se poate proteja) tutun, alcool sau alte droguri

formaţie care îi place, filme sau jocuri / programe de calculator preferate)

Ce anume este important să vorbim cu copilul?

De ce este important să-i ascultăm CU ATENŢIE?

/ Copilul chiuleşte şi fumează (15’)[55’] Studiu de caz / joc de rol

Pasul 1: prezentăm părinţilor următorul studiu de caz:

Să ne imaginăm următoarea situaţie: primiţi un telefon de la doamna dirigintă care vă spune că l-a prins pe copilul dvs. fumând în curtea şcolii, în timpul orei de geografie. Cum reacţionaţi?

Pasul 2: centralizăm răspunsurile pe o foaie flipchart şi discutăm eficienţa / ineficienţa acestor reacţii. Exemple aşteptate de reacţii:

1. „Tu întotdeauna îmi faci probleme”, „tu niciodată nu eşti cuminte”, „nici nu înveţi, nici nu ajuţi în casă, nu faci nimic!” (generalizăm).

2. „Eşti un chiulangiu şi un derbedeu (criticăm persoana în loc să-i criticăm comportamentul).

3. Strig, ridic vocea pentru a mă impune, pentru a mă face auzit.

4. „Nenorocitule, numai prostii faci, eşti un nemernic, vin la şcoală şi te fac de râs în faţa clasei...”.(îl acuzi, îl învinui, îl insulţi, îl faci de ruşine, îl ameninţi, îi reproşezi).

5. „Eu ştiu că tu chiuleşti tot timpul de la şcoală ca să fumezi cu toţi golanii de pe stradă...” (ghiceşti, faci presupuneri).

6. „Până şi tu ai putut să o faci. Nici nu te-a dus mintea să te ascunzi. Cum de numai pe tine te prinde că faci prostii?” (eşti sarcastic sau ironic).

Pasul 3: propunem părinţilor comportamente alternative.

1. Definim clar motivul discuţiei : „Nu ai fost la şcoală”, „Ai lipsit de la ore” şi / sau ce sperăm să facă cealaltă persoană. De exemplu: „Nu da volumul la televizor mai mare de trei şi după cină, mergi să arunci gunoiul!” în loc de „Poartă-te frumos când suntem plecaţi”.

2. Tratăm un singur subiect de fiecare dată. Nu amestecăm subiectele.

3. Ne centrăm pe prezent, fără a elimina trecutul. Nu reproşăm alte comportamente ale copilului, care ne-au deranjat în trecut, evităm să cădem într-o „avalanşă” de învinuiri.

4. Utilizăm persoana întâi pentru a ne referi la problemă, explicând cum ne simţim: „Sunt foarte preocupat de faptul că ai lipsit de la şcoală la fel ca şi semestrul trecut”.

5. Verificăm dacă suntem înţeleşi de cealaltă persoană. În cazul în care nu ne-a înţeles bine, vom explica acelaşi lucru, cu alte cuvinte.

6. Încurajăm cealaltă persoană să îşi exprime punctul de vedere sau opinia.



49

Cum să comunicăm mai eficient cu copiii? (15’)[70’] Pasul 1: împărţim părinţii în 3 grupe. Fiecare grup are sarcina de a centraliza pe o foaie de flipchart împărţită în două coloane, după modelul de mai jos, obiceiurile pozitive de comunicare, respectiv obiceiurile negative de comunicare (ce anume facilitează, respectiv blochează comunicarea eficientă):

Obiceiuri pozitive de comunicare Obiceiuri negative de comunicare

Pasul 2: reprezentantul fiecărui grup prezintă obiceiurile pozitive / negative de comunicare.

Pasul 3: aducem completări şi clarificări dacă este necesar.

Obiceiuri negative de comunicare

ATUNCI CÂND ÎI VORBIM COPILULUI:

Generalizăm, îi reproşăm ce ne deranjează în general la comportamentul lui. Ex.: „tu întotdeauna”, „tu niciodată...”, „nici nu înveţi, nici nu ajuţi în casă, nu faci nimic!”.

Criticăm copilul în loc să-i criticăm comportamentul. Ex.: „Eşti un leneş!” în loc de „Nu ţi-ai făcut treaba şi nici măcar nu ţi-ai făcut patul”.

Ne enervăm, ridicăm vocea, strigăm la copil pentru a ne face auziţi.

Acuzăm, învinuim, insultăm copilul, îl facem de ruşine, îl ameninţăm, îi reproşăm, îl umilim, îl ridiculizăm. Ex.: „mă vei termina”, „prostii, nu ştii ce vorbeşti...”.

Facem presupuneri, ghicim: „eu ştiu că tu...” sau „ceea ce vrei tu este să...”.

Suntem ironici: „până şi tu ai putut să o faci”.

ATUNCI CÂND ASCULTĂM CE NE SPUNE COPILUL:

Ne gândim la altceva (ex. „ce să fac de mâncare, ce trebuie să cumpăr, ce am făcut la serviciu” etc.).

Ne gândim la două lucruri în acelaşi timp: la ceea ce îmi spune copilul şi la o altă activitate care necesită atenţia mea: gătim, citim ziarului, ne uităm la televizor etc.

Nu suntem atenţi.

Nu avem răbdare să ascultăm până la capăt, îl întrerupem, nu-l lăsăm să termine ce are de spus.

Obiceiuri pozitive de comunicare

ATUNCI CÂND ÎI VORBIM COPILULUI:

Îi spunem clar motivul pentru care vrem să vorbim cu el, ce anume ne îngrijorează şi ce vrem să facă în continuare. Ex.: „Azi ai lipsit la trei ore. Mă îngrijorează faptul că ai început să chiuleşti. Vreau să înţelegi că nu sunt de acord să lipseşti de la ore”.

Vorbim despre o singură problemă de comportament. Nu amestecăm subiectele. „Vreau să discut



50

cu tine despre faptul că ai început să fumezi.”

Ne centrăm pe situaţia prezentă. Vorbim despre comportamentul care ne deranjează acum, în prezent. Nu îi reproşăm şi alte comportamente, care ne-au deranjat în trecut. Evităm să cădem într-o „avalanşă” de învinuiri.

Spunem copilului cum ne face să ne simţim comportamentul lui. „Sunt foarte îngrijorat(ă) de faptul că ai lipsit de la ore la fel ca şi semestrul trecut.” Îi explicăm cum ne simţim din cauza comportamentului său. „Sunt foarte preocupat de faptul că ai lipsit de la şcoală la fel ca şi semestrul trecut”. „Mă îngrijorează foarte mult faptul că ai început să fumezi.”

Verificăm dacă am fost înţeleşi de copil. În cazul în care nu ne-a înţeles bine, vom explica acelaşi lucru, cu alte cuvinte.

Încurajăm copilul să-şi exprime punctul de vedere sau opinia. Îi dăm posibilitatea să vorbească! Facem pauze, îi lăsăm suficient timp să înţeleagă, să se gândească şi apoi să ne răspundă.

Punem întrebări potrivite! Ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce a vrut să ne spună.

Folosim propoziţii deschise care invită la dialog („Pari supărat azi…” sau „Spune-mi ce se întâmplă…”, „Poţi să-mi spui mai multe...”, „Înţeleg că...”).

Folosim un limbaj simplu şi cald, evităm ameninţările, jignirile, cuvintele dure. Nu ridicăm tonul!

Încercăm să-i vorbim despre experienţe personale, similare cu ale lui. Îi spunem ce am simţit, cum am ieşit din acea situaţie şi ce am învăţat din experienţa respectivă.

Creăm o atmosferă în care copilul să se simtă confortabil! Limbajul non-verbal este uşor de înţeles de copil, aşa că e bine să fim atenţi la tonul vocii, la privire şi la expresia feţei.

ATUNCI CÂND ASCULTĂM CE NE SPUNE COPILUL

Ascultăm cu atenţie! Încercăm să ne dăm seama ce îl preocupă cu adevărat.

Suntem atenţi. Ne uităm în ochii copilului, îl aprobăm dând din cap etc.

Suntem înţelegători cu copilul atunci când ne spune cum se simte.

Rezumăm din când în când mesajul copilului pentru a-i arăta că am înţeles şi pentru a verifica dacă am înţeles bine: „Dacă am înţeles bine, te preocupă reacţia prietenilor tăi atunci când le vei spune că trebuie să pleci pentru că părinţii tăi...”.

Avem răbdare şi-l ascultăm până la capăt înainte de a-i răspunde.

Ne concentrăm pe conţinut, nu pe formă. Încercăm să ignorăm greşelile gramaticale sau de comportament. Ceea ce vrea să ne spună e mai important!



Tema pentru acasă (5’)[85’]



51

Gândiţi-vă la o situaţie problematică în relaţia cu copilul şi încercaţi să găsiţi modalităţi mai eficiente de comunicare cu copilul. Aplicaţi noua strategie într-o discuţie cu copilul.







Preocupări frecvente ale părinţilor Copilul meu mi-a spus: Prietenul meu a început să fumeze, dar părinţii lui nu ştiu. Prima mea reacţie a fost să îi spun că o sun imediat pe mama copilului! Cineva trebuie să-i spună şi asta o să fac!” Un răspuns mai bun ar fi fost „Ce crezi despre faptul că prietenul tău a început să fumeze, iar părinţii lui nu ştiu?”

„Copilul meu mi-a spus că marijuana nu poate fi chiar atât de nocivă şi că are prieteni care consumă şi nu au nimic. Prima mea reacţie a fost să îi spun: „Va fi vai de capul lor, dacă află părinţii îi omoară cu bătaia. O să înfunde puşcăria!” Un răspuns mai bun ar fi fost: „Aş vrea să vorbim despre nişte lucruri pe care le-am citit în legătură cu efectele pe care le dă în timp fumatul de marijuana. Tu ce crezi?”

„Copilul meu mi-a spus: „Tu ai trăit în anii 70! De ce nu mă laşi să trăiesc şi eu fără să te bagi?!”. Prima mea reacţie a fost să îi spun: „Nu vreau să faci aceleaşi greşeli pe care le-am făcut şi eu!” Un răspuns mai bun ar fi fost: „Aş vrea să-ţi spun cum era pe vremea mea treaba cu fumatul şi cu alcoolul. Despre droguri nici nu se auzise. Poate îmi spui tu ce se întâmplă acum...”

„Copilul meu mi-a spus: „Nimeni nu mai are părinţi atât de restrictivi. Parcă ai trăi încă pe vremea comuniştilor!”. Prima mea reacţie a fost să îi spun: Ai să vezi tu când o să fii ca mine! Într-o zi o să-mi mulţumeşti pentru asta! Un răspuns mai bun ar fi fost: „Tu ce ai face în locul meu?”

„Copilul meu mi-a spus: Cum poţi să-mi spui să nu fumez, când tu fumezi două pachete de ţigări pe zi? Nu crezi că eşti ipocrit?” Prima mea reacţie a fost să îi spun: Să nu îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu mine! Un răspuns mai bun ar fi fost: „Ştiu că nu-ţi dau un exemplu bun. Îmi este foarte greu, dar vreau foarte mult să mă las...”



52

ACTIVITATEA 5: CUM CONTROLĂM CONFLICTELE

DIN FAMILIE



Flipchart, markere;





Argument În relaţiile dintre părinţi şi copii apar frecvent conflicte. Cele mai frecvente şi mai intense apar când părinţii controlează comportamentul copiilor, iar copiii încearcă să scape de sub control. Acest aspect atinge un punct maxim la adolescenţi.

Este foarte important să reducem conflictele în familie (între părinţi, între copii, între părinţi şi copii), atât în intensitate cât şi ca număr. În cazul în care conflictele apar zilnic sau sunt foarte intense, pot afecta într-un mod negativ relaţiile din familie. Comunicarea se deteriorează, iar copiii nu mai apelează la sprijinul părinţilor atunci când au dificultăţi.

Relaţia dintre părinţi este de asemenea un model de comportament pentru copii. Dacă părinţii se ceartă mereu, nu se înţeleg şi nu îşi controlează furia, există o probabilitate mai mare ca şi copiii să imite aceste modele de comportamente conflictuale ca: bătăi, absenţe la şcoală, randament şcolar scăzut, toţi aceştia fiind factori de risc, în timp ce relaţiile apropiate, afectuoase dintre părinţi şi copii sunt factori de protecţie ce previn consumul de tutun, alcool şi droguri.

Factori familiali de risc pentru consumul de tutun, alcool şi droguri7: Conflicte familiale frecvente.

„Partea cea mai greşit înţeleasă în privinţa formării copilului se referă la momentele de furie. De fapt (...) pentru părinţi cel mai dificil este să-şi înveţe copiii să-şi stăpânească în mod matur mânia. Puţini părinţi ştiu să îşi stăpânească propria mânie, pentru că majoritatea nu au fost educaţi astfel. Şi puţini părinţi sunt conştienţi că lor le revine răspunderea de a-şi pregăti copiii în această direcţie.”8

„Furia necontrolată stă la baza celor mai multe probleme din viaţa noastră de zi cu zi, de acasă şi din societate. Motivul este faptul că modalităţile de a ne stăpâni mânia trebuie învăţate, pentru că nu vin de la sine. O abordare matură a mâniei trebuie învăţată încă de acasă şi totuşi aceasta se întâmplă tot mai rar în ziua de azi.(...) Foarte puţini părinţi sunt conştienţi de faptul că trebuie să-şi înveţe copiii să-şi stăpânească mânia, aceasta reprezentând una din principalele lor răspunderi. Nici părinţi nu-şi dau seama că acesta este cel mai dificil aspect al educaţiei.”9

7 LARRIBA, Jaume, DURAN, Antoni M., SUELVES, Josep M. Protego -Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea drogodependenţelor Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog (2005), pag.105 8.Ross Campbell, “Educaţia prin iubire”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag.20 9 Ross Campbell, “Educaţia prin iubire”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag.106



53

Relaţia părinţi-copii este o sursă de potenţiale conflicte foarte variate. Cele mai frecvente şi mai intense au legătură cu exercitarea funcţiei de control a părinţilor asupra comportamentului copiilor şi încercărilor acestora de a scăpa de sub control. Acest fapt, deşi este aplicabil în perioada copilăriei, ating un punct maxim în adolescenţă.

Este importantă limitarea la maxim a conflictelor familiale (între părinţi, între copii, între părinţi şi copii), atât în intensitate, cât şi ca frecvenţă. În cazul în care sunt persistente sau foarte intense, pot afecta într-o măsură negativă calitatea relaţiilor familiale. Aceasta presupune:

a) Deteriorarea comunicării

b) Pierderea valorii părinţilor ca persoane de referinţă în ceea ce priveşte comportamentul atunci când copiii au dificultăţi (ceea ce este foarte probabil să se întâmple în perioada adolescenţei)

Modul de relaţionare al părinţilor, între ei şi cu copiii, este de asemenea un model de comportament pentru copii. Dacă părinţii au dificultăţi în gestionarea conflictelor, există o probabilitate mai mare ca şi copiii să aibă aceleaşi probleme. Şi, în cazul în care copiii şi adolescenţii au dificultăţi de relaţionare sau întâmpină probleme în controlarea impulsurilor, tind a prezenta mai multe comportamente conflictuale, ca: bătăi, randament şcolar scăzut, consum de tutun, alcool sau droguri etc.

Cauzele conflictelor

Cauzele conflictelor sunt diverse: interpretarea diferită a realităţii, subiectivismul, informaţiile insuficiente sau chiar lipsa lor, confuzii; prejudecăţile, stereotipurile; neimplicarea efectivă în clarificarea ideilor; dezinteresul manifestat faţă de cineva; comunicare defectuoasă; frustrări repetate; lipsa de încredere în sine şi în ceilalţi; insuficienta răbdare cu ceilalţi; toleranţa scăzută la frustrare; presiunea timpului; situaţiile stresante, de criză; diferenţele de temperament, de ritm sau de stil personal; diferenţele de valori; invadarea spaţiului personal; consumul de alcool sau droguri etc.



Activitate de energizare (10’)[15’] Altă cauză:

Pasul 1: Împărţim grupul în echipe de câte trei. Fiecare membru al fiecărei echipe va expune celorlalţi o situaţie de conflict ( o ceartă) cu copilul. Pentru fiecare eveniment care a provocat cearta, ceilalţi membri ai echipei trebuie să-şi imagineze alte explicaţii / cauze decât cele expuse de primul membru. Exemplu: Dirigintele vă anunţă că băiatul dvs. a luat nota 3 la matematică. Nervos, veniţi acasă şi vă certaţi copilul, convins fiind că nota se datorează faptului că nu a vrut să înveţe. Colegii de echipă oferă alte explicaţii: de fapt a luat notă mică pentru că a încercat să-şi ajute cel mai bun prieten la lucrarea de control; a luat nota mică deoarece în ziua anterioară a lucrat în grădină pentru a vă face o surpriză.

Se discută pe scurt în fiecare grup cum ar fi reacţionat părintele respectiv dacă ar fi ştiut cauza reală.

Pasul 2: Feed-back: Rugăm câţiva părinţi să povestească cum s-au simţit. Pornind de la povestirile lor, insistăm asupra importanţei comunicării deschise, anterioare apariţiei unui conflict. O bună



54

comunicare şi o bună cunoaştere a tuturor condiţiilor şi factorilor dintr-o întâmplare pot preveni cu uşurinţă o ceartă.

Recapitularea Activităţii 4 (5’)[20’] Data trecută am vorbit despre temele de discuţie cu copiii şi dificultăţile întâlnite; cum să identificăm modalităţile ineficiente de comunicare; cum să exersăm alternative eficiente de comunicare cu copilul.

Doreşte cineva să ne spună ce este o comunicare ineficientă? Ce înseamnă să comunicăm eficient?

Încurajăm părinţii să dea câte un exemplu fiecare.

Verificarea temei pentru acasă (4’)[24’] Aţi avut ca temă să vă gândiţi la o situaţie problematică în relaţia cu copilul şi să identificaţi alternative eficiente de comunicare cu copilul. Cine doreşte să înceapă?


Să înţelegem care sunt cauzele care duc la apariţia unui conflict;

Să învăţăm cum să aplanăm conflictele;

Să învăţăm cum să ne controlăm furia.

Cauzele conflictului (15’)[40’] Brainstorming

Fiecare persoană a trăit o situaţie conflictuală sau poate chiar o trăieşte acum. Este ceva normal, chiar dacă majoritatea dintre noi nu recunoaşte acest lucru. Auzim de multe ori „eu nu mă cert cu nimeni, nu am niciun conflict, nu am nicio problemă cu ceilalţi...”, dar vedem comportamentul, care contrazice această afirmaţie. De asemenea, cunoaştem prieteni, membri ai familiei, vecini, care mereu sunt în conflict cu cineva, şi, la fel de bine, sunt persoane pe care nu le-am văzut să se certe vreodată. Uneori altcineva a început cearta, iar alteori aţi provocat-o, dar de fiecare dată v-aţi implicat.

Dar ce anume ne face să intrăm în conflict cu cineva, care sunt cele mai frecvente motive pentru care ne trezim deja implicaţi în miezul unui conflict? Ce anume poate duce la apariţia unui conflict sau chiar poate provoca un conflict?

Centralizăm pe foi de flipchart răspunsurile părinţilor.


- Cum vă simţiţi într-o situaţie conflictuală?

- Cum v-aţi simţit la ultimul conflict?

- Cum credeţi că s-a simţit cealaltă persoană implicată în conflict?



55

„Ferestrele conflictului” (20’)[60’] Gândiţi-vă la ultimul conflict (ceartă) în care aţi fost implicat, conflict rezolvat sau pe cale a se rezolva şi completaţi fiecare din cele 4 ferestre. Conflictul poate fi cu oricine, nu numai cu copilul.

Analizaţi conflictul nu numai din perspectiva personală, ci şi din perspectiva celeilalte persoane implicate.

Rugăm participanţii să completeze fiecare din cele 4 ferestre, după ce s-au gândit în prealabil la ultimul conflict din viaţa personală, familială sau socială, rezolvat sau pe cale a se rezolva. Conflictul poate fi cu oricine, nu numai cu copilul. Cele patru ferestre sunt: cu ce am generat eu conflictul? Cu ce a generat celălalt conflictul? Cu ce am contribuit eu la rezolvarea conflictului? Cu ce a contribuit celălalt la rezolvarea conflictului?

Solicităm părinţilor să încerce să analizeze conflictul nu numai din perspectiva personală, ci şi din perspectiva celeilalte persoane implicate.


- Cum a fost să identificaţi cauzele care au generat conflictul şi din propria perspectivă?

- Dar să vedeţi contribuţia celuilalt în rezolvarea conflictului?

- Cum se întâmplă de cele mai multe ori: să generaţi un conflict, să contribuiţi la rezolvarea lui, să aşteptaţi ca celălalt să găsească soluţii?

- Ce stil abordaţi în rezolvarea conflictelor? Renunţare, compromis, negociere, rezolvare de probleme, câştig-câştig? (Renunţare – cedez total pentru rezolvarea conflictului; compromis – sunt dispus să renunţ parţial pentru rezolvarea conflictului; negociere – fiecare câştigă şi pierde câte ceva; rezolvare de probleme = câştig – câştig – găsim soluţia în care amândoi primim ce dorim şi se rezolvă şi conflictul).

- Ce aţi dori să schimbaţi în modul în care reacţionaţi în situaţii de conflict? Ce anume vă nemulţumeşte în legătură cu modalitatea în care vă implicaţi în conflicte?

Încercăm să încadrăm împreună cu părinţii fiecare soluţie găsită de ei în una din categoriile de mai sus, pentru a exemplifica fiecare categorie în parte cu exemple concrete, din viaţa participanţilor.



56

Cum gestionăm conflictele din familie (15’)[75’] Studiu de caz:

Pasul 1: Solicităm părinţilor să îşi imagineze următoarea situaţie:

Mama ajunge acasă deja nervoasă din cauza faptului că a avut o discuţie aprinsă la serviciu. Intrând în casă, constată că copilul său nu şi-a făcut lecţiile, pentru că s-a jucat la calculator de când a venit de la şcoală, iar în camera sa este o dezordine de nedescris. Se înfurie, reproşându-i copilului că niciodată nu este în stare să facă ceva decât împins de la spate, că întotdeauna lasă pe ultimul moment temele sau curăţenia din cameră, că aşa este el mereu, un copil rău şi neascultător, care o va face pe ea să se îmbolnăvească. Copilul, la rândul său ripostează, ţipând că toată ziua îl cicăleşte, că nici ea nu este mereu lângă el să vadă şi lucrurile bune pe care le face, de exemplu când a spălat vasele lăsate în chiuvetă. Conflictul degenerează şi copilul iese plângând din cameră.

Pasul 2: Solicităm pe rând câte un părinte din grup (nu mai mult de trei, patru). Folosim trei scaune goale aşezate în mijlocul încăperii, pe fiecare fiind scris „Mama”, „Copilul”, „Observatorul”. Părintele voluntar se mută pe rând pe fiecare din scaune şi spune cum vede situaţia din perspectiva fiecărui personaj implicat dar şi dintr-o perspectivă neutră, cea a observatorului detaşat care îi vede pe cei doi certându-se, cum se simte, ce ar gândi. Solicităm mai multe opinii şi perspective diferite.

Pasul 3: Împărţim o foaie de flipchart în două coloane, după modelul de mai jos:

Ce comportamente ineficiente ale mamei au dus la creşterea conflictului?

Ce aţi face într-o situaţie asemănătoare pentru a diminua sau a preveni creşterea

conflictului?

Pasul 4: Discutăm cu participanţii câteva din soluţiile oferite.

Evaluarea activităţii (5’)[80’] Rugăm toţi participanţii să ofere verbal un feed-back cu privire la cum s-au simţit în cadrul acestei activităţi a programului „Eu şi copilul meu”, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut, ce anume i-a ajutat activitatea de azi să clarifice, să înţeleagă, dacă ar dori să abordăm şi alte subiecte?


Tema pentru acasă (5’)[85’] Solicităm părinţilor ca pe baza celor învăţate să încerce să gestioneze în mod constructiv / amiabil un eventual conflict ce ar putea apărea în familie în următoarea săptămână, din perspectiva aplicaţiei „ferestrele conflictului”. Îi rugăm să analizeze conflictul după rezolvarea acestuia şi să completeze cele patru căsuţe ale tabelului, urmând ca la următoarea întâlnire să îl prezinte şi celorlalţi participanţi.

Încheierea Activităţii 5



57

(5’)[90’] Distribuim fiecărui părinte câte un tichet cadou pentru cheltuieli sociale şi îi rugăm să semneze în tabelul de prezenţă primirea acestora (Anexa 1). Ne despărţim de grup mulţumindu-le pentru prezenţă şi participare, anunţând data, tema şi obiectivele activităţii următoare şi solicitând punctualitate. Solicităm, de asemenea, ca înainte de a ieşi să lase pe masă ecusonul cu numele.






Preocupări frecvente ale părinţilor „Copilul meu face frecvent adevărate crize de nervi dacă nu obţine ce vrea. Ţipă, urlă şi aruncă cu obiecte. Nici nu ştiu cum să-i mai intru în voie...”

Încercaţi să rămâneţi calmi. Nu ajută la nimic să faceţi şi dumneavoastră o criză. Nu cedaţi şi nu faceţi nimic care să dea impresia copilului că au obţinut o victorie. Când totul s-a terminat, puneţi-l să facă ordine după el şi reluaţi-vă treburile obişnuite.

„Soţul meu nu mă ajută cu nimic în treburile casnice. Aseară, spre exemplu, nu a spălat vasele ca să-mi facă în ciudă...”

Atunci când ne deranjează comportamentul unei persoane, nu suntem, de cele mai multe ori, obiectivi. Din contră, adeseori reacţionăm în funcţie de interpretările pe care le facem cu privire la comportamentul altei persoane (ghicim motivele sale), fără a ne pune şi în locul celeilalte persoane. Astfel, putem să ne gândim la lucruri cum ar fi: „Nu a spălat vasele ca să-mi facă în ciudă” – şi să reacţionăm conform acestei suspiciuni – când, de asemenea, puteam să ne gândim că: „Nu a spălat vasele, pentru că a trebuit să ia copilul de la şcoală, deoarece eu aveam mult de lucru”.

Comportamentul nostru îl influenţează pe al celorlalţi şi, atunci când suntem nervoşi, de obicei, ceilalţi reacţionează sau ne răspund pe acelaşi ton, deoarece ei înşişi s-au simţit afectaţi de comportamentul nostru. Dacă ne gândim înainte la reacţia pe care comportamentul nostru şi răspunsurile noastre le pot provoca la ceilalţi, vom evita multe conflicte şi ne va ajuta să avem o discuţie pozitivă. În schimb, dacă nu ţinem cont de aceasta putem „face din ţânţar – armăsar” şi putem afecta negativ relaţia cu copiii şi cu partenerul.

Pentru a evita acest lucru, putem folosi două strategii:

1. Să comunicăm pozitiv.

2. Să ne controlăm şi să evităm exploziile de furie.

Dacă nu ne controlăm exploziile de furie când vorbim cu copilul sau cu partenerul, atunci:

În loc să atragem atenţia celuilalt asupra comportamentului său care ne deranjează sau ne preocupă, îl vom determina să nu mai reacţioneze deloc (se limitează la a suporta scandalul) sau să riposteze agresiv (insultă, înjură, ne reproşează, ne ameninţă etc.).



58

Copilul (sau partenerul) va fi de asemenea dezgustat şi poate reacţiona cu provocări verbale („Dacă asta e ceea ce crezi, atunci plec de acasă”, „Să văd dacă îndrăzneşti”) sau non-verbale (ex.: pleacă trântind uşa).

Aceasta ne irită şi mai mult şi putem pedepsi copilul sau ne putem manifesta mânia într-un mod exploziv (ţipând pe scară că nu trebuie să se întoarcă, aruncând cu ceva în uşă etc.). De asemenea, putem să nu facem nimic şi să ne limităm la a acumula mânia.



59

ACTIVITATEA 6: CUM STABILIM REGULI ŞI PEDEPSE



Flipchart, markere;





Argument Atunci când stabilim reguli şi modele de comportament clare şi coerente, oferim copiilor protecţie împotriva consumului de tutun, alcool sau droguri, în timp ce o educaţie foarte severă sau inconsecventă, reprezintă factori de risc pentru consumul de droguri şi alte comportamente problematice, datorită faptului că generează conflict sau distanţă între părinţi şi copii şi împiedică supravegherea comportamentului.

Adesea, noi părinţii preferăm să impunem anumite reguli şi sancţiuni din obişnuinţă, chiar dacă funcţionează sau nu, cu toate că observăm că acestea provoacă opoziţia sau revolta copilului şi, foarte adesea, ele sunt încălcate sau ocolite. Din acest motiv, copilul nu trebuie să fie un spectator pasiv al încercărilor de educare ale părinţilor ci un actor activ şi responsabil, care nu doar respectă regulile de teama sancţiunilor ci contribuie la instituirea acestora (reguli şi sancţiuni), asumându-şi-le şi înţelegându-le.



Activitate de energizare (10’)[15’] Pasul 1: Rugăm participanţii să se aşeze în cerc. Le explicăm faptul că jocul următor este un exerciţiu, nu este ceva real, dar fiecare trebuie să joace ca şi cum ar fi adevărat.

Pasul 2: Explicăm faptul că pentru întâlnirea următoare a fost impusă, de către organizaţia care asigură finanţarea programului, o regulă nouă de participare. La fel ca în cazul celorlalte reguli de grup, cine nu se va supune acestei reguli va fi exclus din program.

Pasul 3: În funcţie de specificul grupului, le comunicaţi noua „regulă”, care trebuie să fie una relativ aberantă, însă cu o motivaţie puternică. Spunem grupului doar regula, rugând fiecare participant să găsească o posibilă motivaţie / explicaţie a acesteia.

Pasul 4: După ce fiecare (sau majoritatea) şi-a expus părerea, arătăm participanţilor motivul „real” al noi reguli şi discutăm în grup dacă, în noile condiţii, ar putea să o accepte. Conducem discuţia către importanţa pe care motivaţia, sancţiunea şi recompensa unei reguli o pot avea asupra celor



60

care trebuie să o accepte. Nu uităm la final să le reamintim că a fost un joc, nimeni nu trebuie să respecte regula discutată.

Exemplu practic: Pentru întâlnirea de data viitoare avem o nouă regulă: toţi participanţii trebuie să-şi vopsească părul în verde (fiecare primeşte în acest sens un plic cu nuanţator – vopsea care dispare la spălat – eventual chiar pregătim plicuri cu o substanţă în ele – făină, ipsos, cafea, seminţe etc.). Fiecare participant expune posibile motive, apoi le prezentăm adevăratul motiv: organizaţia care finanţează programul are un puternic caracter ecologist şi acordă premii în biciclete pentru cel mai original proiect care să promoveze culoarea organizaţiei, verdele. Fiecare dintre participanţi va câştiga o bicicletă pentru copilul său. Regula este doar pentru o şedinţă şi are ca şi consecinţă excluderea din grup dacă nu este îndeplinită.

Alte exemple de reguli aberante: fiecare trebuie să vină cu un animal la întâlnire (motivaţia: Organizaţie sărbătoreşte „Ziua prietenului meu necuvântător”; recompensa: hrană pentru animalul respectiv pentru un an); toată lumea trebui să vină îmbrăcată în echipamentul sportiv al echipei de fotbal a României – vor primi în acest sens pantaloni scurţi şi tricouri (motivaţia: Organizaţia este sponsor al echipei naţionale de fotbal; recompensa: echipament sportiv la alegere pentru copiii participanţilor) etc.

Recapitularea Activităţii 5 (5’)[20’] Data trecută am învăţat să identificăm cauzele care generează un conflict, să descoperim noi modalităţi de aplanare a conflictelor.

Adresăm participanţilor 2-3 întrebări, cu grad de dificultate scăzut, în legătură cu tematica activităţii precedente. Ex.: Care sunt cele mai frecvente cauze de conflict în familie? Cum reuşim să evităm escaladarea conflictului?

Verificarea temei pentru acasă (4’)[24’] Ca temă pentru acasă, am avut să analizăm o situaţia conflictuală apărută, din perspectiva aplicaţiei „ferestrele conflictului”, urmând ca la întâlnirea de azi să o prezentăm şi celorlalţi participanţi. Cine doreşte să înceapă?

Obiectivele activităţii (1’)[25’] Pentru astăzi ne propunem:

Să înţelegem de ce este necesar să stabilim reguli în comportamentul copiilor;

Să învăţăm cum să stabilim reguli de comportament copiilor;

Să învăţăm cum să comunicăm copiilor regulile de comportament;

Să învăţăm cum să recompensăm respectarea regulilor de către copii;

Să învăţăm cum să ne comportăm în cazul încălcării regulilor de către copii.

Reguli de bază (5’)[30’] Discuţie dirijată

Vă place fotbalul? Cunoaşteţi regulile de bază? Ce reguli din fotbal vă amintiţi?



61

Notăm pe flipchart regulile identificate de părinţi şi îi coordonăm astfel încât să puncteze atât reguli proprii jocului (de ex.: să nu atingă mingea cu mâinile) cât şi reguli destinate să protejeze integritatea fizică a jucătorilor (de ex. să nu faulteze adversarii).

Care sunt motivele care justifică aceste reguli? Ce sancţiuni acordă arbitrul în cazul încălcării regulilor de joc?

NOTĂ: în cazul în care o bună parte din grup nu cunoaşte suficient regulamentul din fotbal, putem înlocui acest exerciţiu şi exemplele din acest sport cu o altă temă, ca de exemplu, regulile de circulaţie, sau orice altceva ar fi adecvat pentru majoritatea participanţilor.

Sensul şi necesitatea regulilor de comportament (5’)[35’] Discuţie dirijată

La fel cum jocul de fotbal are un regulament care reglementează comportamentul jucătorilor şi le arată ce pot face şi ce nu pot face, şi în familie este important să stabilim reguli care le arată copiilor ce comportamente aşteaptă părinţii de la ei, ce au voie şi ce nu au voie să facă în viaţa de zi cu zi.

Solicităm participanţilor să explice câteva dintre regulile pe care le-au stabilit în familia lor în relaţie cu copiii şi le notăm pe o foaie de flipchart.

Cum stabilim reguli de comportament

(15’)[50’]

Pasul 1: Explicăm părinţilor cum se stabileşte o regulă, conform celor descrise mai jos.

I. CUM STABILIM O REGULĂ?

Atunci când stabilim o regulă în comportamentul copiilor este bine să ţinem seama de următoarele:

1. La început stabilim o singură regulă. După ce copilul o înţelege şi o respectă mai putem introduce o nouă regulă, astfel încât să nu zăpăcim copilul impunând brusc o serie de reguli noi.

2. Precizăm clar şi explicăm copilului motivele pentru care este necesar să stabilim o regulă. Motivele trebuie să fie bine justificate, să nu fie arbitrare („uite-aşa”), să nu se bazeze pe autoritate („pentru că aşa spun eu care sunt tatăl tău”) şi nici pe tradiţie („pentru că aşa e bine”).

3. Stabilim regula împreună cu copilul şi luăm în considerare posibilitatea de a o negocia sau modifica, dacă aduce motive suficiente. Totuşi, dacă nu suntem de acord, ca părinţi, ne asumăm responsabilitatea în educaţia copilului şi impunem regulile pe care le considerăm potrivite.

4. Explicăm încă odată copilului regula stabilită.

5. Stabilim împreună ce pedeapsă primeşte dacă încalcă regula.

6. Odată fixate, regulile nu se schimbă şi respectarea lor este urmărită consecvent şi permanent de ambii părinţi. De asemenea, în cazul în care copiii nu respectă o regulă, ambii părinţi vor aplica în aceeaşi măsură pedeapsa prevăzută pentru încălcarea regulii.

7. În cazul încălcării regulii aplicăm de fiecare dată pedeapsa stabilită!

8. Nu schimbăm regulile decât atunci când nu mai sunt valabile! Astfel, ora la care se poate întoarce acasă, timpul de joacă şi de odihnă sau timpul alocat studiului trebuie să varieze şi în



62

funcţie de vârsta copilului. Însă nu pot fi schimbate în fiecare săptămână! Un semestru cel puţin sau un an şcolar reprezintă o perioadă rezonabilă de valabilitate.

9. Model:

Vreau să vorbesc cu tine despre (comportamentul problemă)...................................................

ca să ştii cum doresc să te comporţi în legătură cu această problemă.

Eu consider că (regula).................................................................................................,

pentru că (motivele regulii)............................................................................................

Astfel, poţi să (comportamentul în cadrul limitelor)............................................................,

însă nu poţi să (comportamentul în afara limitelor)..............................................................

Dacă nu respecţi această regulă, atunci (pedeapsa pe care o va primi).......................................

Ai înţeles?.................

Eşti de acord? (spaţiu pentru negociere)............................................................................

Negociem?..................................................................................................................

Nu � 1) TOTUL ESTE CLAR � FINAL

Da � 2) NU SUNT DE ACORD CU NEGOCIEREA � REPET REGULA � FINAL

Da � 1) SUNT DE ACORD CU MODIFICAREA �

2) REDEFINESC REGULA �

3) FINAL

10. Exemplul 1: „Vrem să vorbim (vreau să vorbesc) cu tine despre ora la care trebuie să ajungi acasă în cazul în care mergi la o zi onomastică. Credem că eşti suficient de responsabil pentru a te întoarce mai târziu de ora obişnuită de până acum. Însă, de asemenea credem că nu trebuie să îţi petreci noaptea în afara casei şi nici să te întorci mai târziu de ora 23.00. Credem (cred) acest lucru pentru că, odată ce s-a întunecat afară, persoanele care rămân pe stradă pot fi mai agresive, pentru că unele dintre ele au băut prea mult. În plus, trebuie să dormi, chiar dacă mergi la petrecere. Astfel, poţi ajunge acasă cel târziu la 23.00. De acord? Dacă ajungi mai târziu, asta înseamnă că nu eşti atât de responsabil cum credeam şi următoarea seară specială va trebui să te întorci la aceeaşi oră ca în orice sâmbătă obişnuită. Ai înţeles?

Pasul 2: solicităm două persoane voluntare care să reprezinte (tată/mamă şi fiu/fiică) cum se comunică regula şi pedeapsa la care s-au gândit în exerciţiile anterioare. Solicităm celui care interpretează rolul copilului să reacţioneze aşa cum crede că ar reacţiona propriul copil.

Pasul 3: solicităm celorlalte persoane din grup să aducă critici constructive. Acordăm atenţie tonului vocii (neutru), justificării regulii, posibilităţii de negociere şi informării asupra pedepsei în caz de nerespectare etc. Repetăm, în cazul în care este necesar, încă o dată sau de două ori, până când înţelege toată lumea.



63

Cum stabilim şi cum aplicăm o pedeapsă (10’)[60’] Discuţie dirijată

Deşi impunem copiilor reguli bine justificate, deşi adaptăm permanent regulile la comportamentul copiilor şi deşi am căzut de acord cu ei la început, uneori copiii nu respectă regulile stabilite. Acest lucru este normal până la un punct. Cu toate acestea, trebuie să-i pedepsim de fiecare dată când încalcă o regulă. Dacă nu îi pedepsim de fiecare dată, deşi îi ameninţăm că data viitoare pedeapsa va fi mai severă, copiii vor fi şi mai tentaţi să încalce regulile.

Niciunui părinte nu îi face plăcere să îşi pedepsească copilul. Aşa că adeseori copilul nu este pedepsit dacă nu respectă o regulă, iar atunci când se văd însă obligaţi să o facă, părinţii improvizează devenind inconsecvenţi (o dată îl pedepsim şi altădată nu, pentru acelaşi comportament) sau impunând pedepse foarte aspre.

Atunci când stabilim o regulă împreună cu copiii, este necesar să stabilim şi pedeapsa pe care o primeşte în cazul în care o încalcă, evitând reacţiile de tipul: „nu mă aşteptam”.

Până nu demult se obişnuia lovirea copiilor atunci când trebuiau pedepsiţi, atât acasă cât şi la şcoală. Astăzi, la şcoală acest lucru nu se mai întâmplă, totuşi, în multe familii, părinţii continuă să aplice pedepse fizice copiilor. Din punct de vedere educativ, această modalitate de a corecta comportamentul copilului nu este indicată, deoarece:

1. Îl învaţă pe copil să folosească el însuşi forţa şi violenţa fizică atunci când vrea să obţină ceva sau când vrea să-şi rezolve conflictele cu ceilalţi.

2. Se poate transforma în tratamente rele – mai ales când suntem foarte nervoşi şi nu ne putem controla – atât pentru copil (leziuni grave, resentimente, tulburări emoţionale etc.) cât şi pentru părinţi (remuşcări, respingere socială, probleme juridice).

CUM SĂ STABILIM O PEDEAPSĂ?

Când stabilim o pedeapsă corespunzătoare încălcării unei reguli este bine să ţinem seama de următoarele:

1. Aplicăm pedepse mici, dar le aplicăm de fiecare dată când se încalcă regula. Este mai eficient şi mai uşor de realizat să aplicăm pedepse mici, în mod consecvent (întotdeauna atunci când copilul are un comportament greşit), decât să aplicăm pedepse severe în mod inconsecvent (o dată da, o dată ba).

2. Aplicăm pedepse pe măsura gravităţii comportamentului. Ca să nu devină un abuz asupra copilului, intensitatea pedepsei trebuie să fie pe măsura gravităţii comportamentului pedepsit. În cazul unui comportament greşit, pentru care nu am stabilit o regulă, trebuie să aşteptăm să ne liniştim înainte de a stabili şi impune o pedeapsă.

3. Stabilim pedeapsa în funcţie de comportamentul problemă. Acest lucru arată copiilor legătura dintre comportamentul problemă şi consecinţele acestuia (dacă….atunci….). De asemenea, pedeapsa are o mai mare valoare educativă, este mai uşor de înţeles şi de acceptat de către copil.

Exemplu: Ce pedeapsă poate primi un copil care vine acasă într-o sâmbătă mai târziu decât i se permite?

a) Părinţii lui nu îl vor lăsa să iasă ziua următoare sau,

b) Părinţii îl vor pedepsi punându-l să facă curat în toată casa în ziua următoare.



64

Evident, are mai mult sens prima decât cea de-a doua variantă, pentru că întreţinerea curăţeniei în casă nu trebuie privită ca o pedeapsă, ci mai degrabă ca o responsabilitate a fiecăruia. În schimb, dacă în loc să ajungă acasă târziu, ar fi organizat o petrecere în casă cu un grup de prieteni, fără a cere permisiunea părinţilor, iar apartamentul ar fi rămas un dezastru după aceasta, atunci ar fi avut mai mult sens (mai multă legătură cu comportamentul problemă) ca ziua următoare să îl pună să facă curat în casă, şi nu să facă curat părinţii, iar pedeapsa lui să fie interdicţia de a ieşi din casă.

4. Nu pedepsim în plus şi alţi membri ai familiei. Unele pedepse care pot fi impuse copiilor sunt de asemenea o pedeapsă pentru părinţi şi pentru ceilalţi membri ai familiei. O pedeapsă de două săptămâni de stat în casă poate fi un chin şi pentru părinţi, mai ales dacă este vorba despre un preadolescent. Curând vor apărea rugăminţi insistente, promisiuni de schimbare, discuţii, negocieri.

5. Urmărim eficienţa pedepsei şi nu revanşa. Pedepsirea unui comportament greşit ajută la corectarea comportamentului copilului. O pedeapsă a fost eficientă dacă se reduc consecinţele sau se evită repetarea comportamentului, fără ca pedeapsa să aibă consecinţe negative şi nici „dureroase” pentru copil. Este suficient să fie doar „nerecompensatoare”.

Retragerea sau limitarea unui privilegiu (sau a accesului la un lucru apreciat) este o bună metodă de a asocia consecinţe „ne-recompensatoare” pentru încălcarea regulilor de către copii. Evident, privilegiul retras sau limitat trebuie să fie în funcţie de controlul părinţilor şi să fie suficient de apreciat de copii.

Exemplu: O fată de 13 ani vine acasă într-o sâmbătă cu o oră mai târziu decât i se permite, fără a aduce nici un motiv convingător. Părinţii îi interzic să iasă ziua următoare cu prietenii, aşa cum obişnuia să facă duminica.

Aceasta ar fi, probabil, o pedeapsă eficientă dacă, pe lângă faptul că poate fi destul de important pentru ea că petrece duminica cu prietenii, părinţii pot controla îndeplinirea pedepsei. În schimb, dacă părinţii nu sunt acasă în ziua următoare, nu o pot verifica dacă pedeapsa a fost respectată. De asemenea, ar putea să nu fie o pedeapsă eficientă dacă, deşi părinţii rămân acasă, o lasă să îşi invite prietenele să îşi petreacă întreaga zi la ea acasă.

Cum comunicăm copiilor pedeapsa stabilită? (10’)[70’] Când comunicăm copilului pedeapsa este important să ţinem cont de următoarele aspecte:

1. Discutăm pe ton ferm, dar calm.

2. Dacă ne dăm seama că nu va respecta regula stabilită (se face târziu şi încă nu a început să înveţe, se apropie ora mesei şi nu pune masa etc.), îi dăm două sau trei avertismente înainte de a-l pedepsi.

3. Reamintim copilului regula şi pedeapsa pentru încălcarea regulii stabilite.

4. Stabilim pedeapsa.

5. Nu intrăm în discuţii şi negocieri.

Exemplu: „Ştii că ai obligaţia de a merge la toate orele. Dacă lipseşti, vei rămâne în urmă cu şcoala şi îţi va fi mult mai greu să recuperezi materia pierdută, iar în următorul an şcolar vei avea mari dificultăţi. Din acest motiv, considerăm că doar dacă mergi la toate orele, vei putea continua să joci fotbal. În schimb, dacă vei lipsi de la ore, nu vei avea voie să ieşi la fotbal timp de o săptămână. În consecinţă, nu poţi să joci fotbal în următoarele opt zile şi va trebui să rămâi în



65

casă în timpul programului de antrenament şi în timpul meciurilor.”

Rugăm părinţii să se gândească la regula pe care au stabilit-o anterior în cadrul activităţii şi să stabilească pedeapsa corespunzătoare pentru încălcarea regulii. Solicităm la 2 sau 3 dintre părinţi să discute cu grupul sancţiunea la care s-au gândit.

Îi ajutăm pe părinţi să definească pedeapsa într-un mod clar, concret, obiectiv, astfel încât să poată prevedea şi modalitatea de verificare a îndeplinirii pedepsei.

Cum recompensăm respectarea regulilelor (5’)[75’] Discuţie dirijată

Părinţii trebuie să pedepsească copiii de fiecare dată când încalcă regulile. Dar atunci când copiii dau dovadă de responsabilitate şi respectă regulile stabilite, trebuie să-i încurajăm, să întărim comportamentul pozitiv al copiilor, în special prin laudă şi recunoaştere verbală. În acest fel, vom crea un climat favorabil pentru discuţii. Exemple:

„Sunt mulţumit(ă) să văd că respecţi ceea ce am stabilit şi că în fiecare seară îţi faci temele când vii de la şcoală. Cum te simţi? Te descurci mai bine acum? Te pot ajuta cu ceva?” sau,

„Suntem mulţumiţi să vedem că nu ne-am înşelat când am considerat că eşti suficient de responsabil pentru a veni mai târziu decât de obicei, când mergi la o petrecere şi că vei veni la ora stabilită. Ieri ai ajuns chiar mai devreme. Totuşi, te-ai distrat? Cum a fost?”

Întrebăm participanţii cum ar încuraja (întări) comportamentul copiilor pentru faptul că au respectat regulile la care s-au gândit în exerciţiile anterioare.



Tema pentru acasă (5’)[85’] Până la următoarea întâlnire, stabiliţi şi comunicaţi copilului o regulă de comportament, precum şi pedeapsa pe care o va primi dacă încalcă regula.





66





Preocupări frecvente ale părinţilor „Mi-e teamă să nu fiu prea strict dacă impun reguli copilului meu…”

O educaţie excesiv de severă poate crea copilului sentimentul că nu este iubit. Copilul va avea sentimente de inferioritate, va crede că nimic din ceea ce face nu este bine şi că faptele lui nu valorează prea mult. El va căuta să evadeze din familie pentru a-şi găsi un grup de prieteni care să-l accepte aşa cum este.

Stabiliţi un set de reguli şi pedepse împreună cu copilul. În acest fel, el va fi responsabilizat şi va respecta într-o mai mare măsură regulile. Afişaţi aceste reguli şi nu faceţi excepţie de la nici una!

„Soţul meu nu este de acord cu regulile stabilite de mine. Mă consideră prea severă…”

Inconsecvenţa părinţilor în educaţie îl fac pe copil confuz şi să nu mai ştie ce să creadă, cum să se comporte. Este probabil ca el să caute stabilitatea în altă parte, şi anume în grupul de prieteni care are un set de reguli precise, pe care, în general, toţi le respectă.

„Copilul meu e foarte dezordonat. Camera lui arată în ultimul hal. Mi-e şi ruşine să-l las să invite alt copil acasă la noi...”

E o greşeală. În general, copiii ţin cont de părerea celor de-o seamă cu ei. Când un prieten le spune că au o cameră ca o cocină, mesajul are de vre-o zece ori mai multă forţă decât cea mai inspirată intervenţie părintească. Dacă orice altceva eşuează, puteţi insista să ţină uşa închisă. Asta îl învaţă că ceea ce face îi afectează şi pe alţii.



67

ACTIVITATEA 7: CUM SĂ SUPRAVEGHEM ANTURAJUL COPILULUI



Flipchart, markere;





Argument Supravegherea copilului permite părinţilor să-i cunoască mai bine comportamentul. De asemenea, copilul trebuie să ştie că părinţii se interesează de el şi sunt preocupaţi de locul unde se află şi ce face de-a lungul zilei acasă, la şcoală (în clasă şi în curtea şcolii, cum învaţă, dacă îşi face temele, dacă chiuleşte de la şcoală), la activităţile extraşcolare (cultural-artistice, sportiv-turistice, tehnico-ştiinţifice, în cluburi şi palate ale copiilor, cluburi sportive şcolare, şcoli de artă, after-school etc.), în timpul liber (unde merge şi cu cine, ce anturaj are, ce comportament au prietenii săi etc.). Lipsa de supraveghere a copilului este un factor de risc pentru consumul de tutun, alcool şi droguri.

Adolescenţii pot aluneca uşor către ceea ce grupul de prieteni consideră că este mai potrivit. Îndoiala îi poate face vulnerabili faţă de „rezolvarea imediată a problemei” pe care ei cred că le-o oferă ţigările, alcoolul sau drogurile.



Activitate de energizare (10’)[15’] Pasul 1: Rugăm părinţii să se ofere trei voluntari. Aceştia vor ieşi puţin din încăpere, în timp ce le dăm sarcini celorlalţi. Explicăm celorlalţi că ei vor fi „prieteni” ai copilului (unul dintre voluntari) care îl îndeamnă pe copil la comportamente negative prezente în exteriorul familiei: consumul de alcool, consumul de tutun, chiulul, vandalismul, jocul pe calculator tot timpul, refuzul de a învăţa, furtul etc. Fiecare va avea un mesaj cu care va încerca să-l atragă pe copil. După ce se stabileşte mesajul fiecăruia (îi rugăm pe părinţi să inventeze un mesaj, în funcţie de ce tentaţie reprezintă: de exemplu, prietenul care îl îndeamnă să consume alcool îi va descrie efectele plăcute ale acestuia, cel care îl îndeamnă să chiulească îi descrie ce activităţi plăcute vor face în timp ce chiulesc de la şcoală; cel care îl cheamă la jocuri pe calculator îi provoacă la un concurs etc.), voluntarii sunt invitaţi să revină în încăpere.



68

Pasul 2: Explicăm celor trei voluntari că doi vor juca rolul de părinţi, iar al treilea rolul copilului lor. Ceilalţi sunt prietenii copilului şi vor forma un cerc în jurul celor trei, care se va roti încet. Cei doi „părinţi” au la dispoziţie 3 minute să discute sincer şi deschis cu copilul lor, astfel încât să-l convingă să aibă un comportament pozitiv, în general. Le spunem părinţilor că au dreptul de a vorbi tare, să combată mesajele „prietenilor”, dar nu au voie să ridice tonul sau să se adreseze celor din cerc. „Prietenii” vor încerca să-l atragă pe copil de partea lor, spunându-şi mesajul încet, toţi odată, în timp ce se rotesc în jurul copilului.

Pasul 3: discuţii: după cele trei minute, jocul este oprit. Este întrebat în primul rând „copilul” care au fost mai convingători, părinţii sau prietenii. Nu se insistă prea mult, dar se precizează clar faptul că scopul exerciţiului a fost ca părinţii să înţeleagă de ce în această perioadă prietenii sunt în permanenţă în mintea copilului şi sunt foarte importanţi. Astfel, părinţii trebuie să fie foarte atenţi la anturaj şi la influenţa acestuia şi să aleagă cu grijă modul în care discută cu copiii lor, mai ales în subiecte delicate.

Reamintirea Activităţii 6 (5’)[20’] La întâlnirea de data trecută am vorbit despre necesitatea stabilirii de reguli în comportamentului copiilor, cum să facem acest lucru, cum să le transmitem copiilor. De asemenea, am discutat şi despre modalităţi de recompensă pozitivă / negativă a respectării / încălcării regulilor de către copii.

Verificarea temei pentru acasă (4’)[24’] Ca temă pentru acasă aţi avut să stabiliţi şi comunicaţi copiilor o regulă de comportament, precum şi sancţiunea ce va fi aplicată în cazul încălcării ei. Aţi realizat tema? Cum aţi realizat-o? Dacă nu, de ce? etc.

Clarificăm nelămuririle punctuale, în cazul în care acestea există, amintind părinţilor unele puncte importante ale activităţii anterioare.


Să înţelegem cum poate fi influenţat copilul de anturaj;

Să învăţăm cum să supraveghem comportamentul copiilor.

Cum este influenţat copilul de anturaj (25’)[50] Este important ca ambii părinţi să fie de acord nu numai atunci când stabilesc reguli, pedepse şi recompense, ci şi atunci când supraveghează comportamentul general al copilului: în casă, la şcoală, pe stradă, cu prietenii, cu vecinii etc.

La această vârstă (preadolescenţa), copilul se simte foarte apropiat de grupul din care face parte (sau din care şi-ar dori să facă parte). Prin urmare, copilul poate fi tentat să facă diverse lucruri, chiar dacă ştie că nu e bine ce face, doar din dorinţa de a fi acceptat de ceilalţi membri ai grupului.

Studiu de caz



69

Prezentăm părinţilor următorul studiu de caz, invitându-i la dezbateri:

Să ne imaginăm următoarea situaţie: „Săptămâna trecută, două eleve au chiulit de la şcoală o zi întreagă, anunţând telefonic dirigintele că nu se simt bine. Între timp, au mers la barul din apropierea casei, dorind să îşi cumpere un suc. Acolo s-au întâlnit cu câţiva colegi mai mari care le-au propus să le facă cinste cu bere. Fetele au acceptat şi au consumat destul alcool cât să se ameţească. Pentru că nu se mai puteau ţine pe picioare, fetele au fost aduse acasă de către colegi. Seara, când s-au întors părinţii de la serviciu, fetele au spus că nu se simt bine. A doua zi, directorul şi dirigintele au aflat ce s-a întâmplat de la alţi copii. Părinţii, care nu ştiau ce se întâmplase, au fost chemaţi de urgenţă la şcoală, unde au aflat cum au petrecut copiii lor ziua.”


Cum aţi fi procedat într-o asemenea situaţie?

Ce putem face pentru a preveni asemenea situaţii?

Cunoaşteţi prietenii copilului dvs.?

Ştiţi unde merg şi ce fac atunci când sunt împreună?

Notăm pe flipchart părerile participanţilor, pentru a le dezbate apoi cu argumente pro şi contra.

Cum să abordăm copilul într-o astfel de situaţie?

Unele cuvinte încurajează conversaţia, în timp ce altele îl fac pe copil să bată în retragere. Când o întrebare începe cu „De ce...” copilul se simte de parcă ar fi ameninţat sau obligat să facă un anumit lucru. De exemplu „De ce nu ai fost la şcoală?” sună mai mult a comandă decât a întrebare. Dă impresia că părintelui nu-i pasă prea mult de răspuns, iar copilul va răspunde probabil apărându-se, invocând o scuză.

Dacă ne dorim să avem o discuţie autentică şi apropiată cu copilul, ar fi bine să punem alte întrebări decât cele care încep cu „De ce...”. De exemplu, putem întreba „Care sunt motivele pentru care nu ai fost la şcoală?” Întrebarea sună mai prietenos şi oferă mai multe căi pentru a se răspunde la ea.

Cum supraveghem comportamentul copiilor (20’)[70’] Vom supraveghea mai eficient copilul dacă:

1. Organizăm programul copiilor.

Ne implicăm direct. Înscriem copilul la o activitate extraşcolară pentru a evita să-şi petreacă timpul pe stradă după terminarea orelor. Închidem televizorul în timp ce îşi face temele sau învaţă.

Dăm instrucţiuni copiilor. „Trebuie să ajungi acasă imediat după ce ieşi de la şcoală sau după terminarea activităţilor” sau „Trebuie să înveţi singur(ă) şi fără muzică”.

2. Observăm comportamentul copilului.

Ştim unde este şi ce face într-un anumit moment, ce face după ce iese de la şcoală, unde plănuieşte să meargă după şcoală, dacă învaţă sau dacă îşi îndeplineşte îndatoririle atunci când spune etc.

Verificăm din când în când dacă este unde ar trebui să fie, vorbim săptămânal cu dirigintele copilului pentru a afla cum se descurcă la şcoală, dacă lipseşte etc.

Îl supraveghem atent. Copilul trebuie să ştie că părinţii se interesează de el şi sunt preocupaţi de locul unde se află şi ce face de-a lungul zilei acasă, la şcoală (în clasă şi în curtea şcolii, cum



70

învaţă, dacă îşi face temele, dacă chiuleşte de la şcoală), la activităţile extraşcolare (cultural-artistice, sportiv-turistice, tehnico-ştiinţifice, în cluburi şi palate ale copiilor, cluburi sportive şcolare, şcoli de artă, after-school etc.), în timpul liber (unde merge şi cu cine, ce anturaj are, cum se comportă prietenii săi etc.).

Să nu confundăm însă, o atentă supraveghere cu o lipsire totală de libertate sau cu sufocarea copilului; copilul simte nevoia să poată lua decizii în legătură cu timpul lui liber; sarcina noastră ca părinţi este să-l ajutăm să ia decizii corecte, să le pună în aplicare şi nu să-i dictăm modul în care îşi organizează timpul. Trebuie să găsim, în timp, un echilibru între atenţia acordată copilului prin supraveghere (de care copilul are nevoie şi pe care o apreciază, chiar dacă uneori lucrurile par a sta invers) şi o oarecare doză de libertate, dată cu creşterea în vârstă a copilului.

Discuţie dirijată

Ce aspect al comportamentului copilului îl supravegheaţi cu regularitate? Cum faceţi acest lucru?

Ce anume din comportamentul copilului nu aţi supravegheat şi credeţi că ar trebui supravegheat?

Ce dificultăţi aţi întâlnit în realizarea acestui lucru.

Notăm pe flipchart aspectele nesupravegheate şi dificultăţile întâlnite.

Cum credeţi că pot fi depăşite aceste dificultăţi?



Tema pentru acasă (5’)[85’] Gândiţi-vă la caracteristicile pozitive ale copilului, cele care vă plac cel mai mult sau care îi fac mai bine copilului: în relaţie cu şcoala, sportul, modul de a fi, caracterul său, atitudinea sa în casă, modul în care face faţă dificultăţilor. Discutaţi cu copilul despre prietenii lui, unde merg şi ce fac când sunt împreună, ce locuri frecventează, cum le-au ales etc.







71



Preocupări frecvente ale părinţilor „Copilul meu are un anturaj foarte dubios de prieteni...”

Copiii de vârstă şcolară sunt nerăbdători să crească şi să devină independenţi. Prietenii devin tot mai importanţi, iar ei par să ţină cont numai de opiniile acestora. Acceptarea într-un grup şi respectarea regulilor impuse de acesta sunt foarte importante. Astfel, opiniile grupului despre consumul de alcool, tutun şi alte droguri, pot intra în conflict cu cele ale părinţilor.

Fără a le denigra prietenii, explicaţi-le care sunt adevăratele valori şi de ce sunt importante deciziile pe care le luaţi pentru binele lor. Vorbiţi cu părinţii prietenilor copiilor. Asiguraţi-vă că şi ei au aceleaşi reguli în privinţa consumului de tutun, alcool sau droguri.

Între 10 şi 15 ani, e caracteristic copiilor să treacă uşor de la o stare la alta. Uneori au o părere bună despre ei, se adaptează uşor, îşi fac repede prieteni, respectă regulile etc., alteori au sentimente de insecuritate, îndoială şi revoltă sau au o părere proastă despre ei.

Din cauza schimbărilor majore care au loc în această perioadă, adolescenţii caută sprijin la cei de vârsta lor. „Grupul” hotărăşte cum să se îmbrace, ce muzică să asculte şi ce să facă în timpul liber. Poate părea ameninţător pentru părinţi să vadă că valorile grupului de prieteni au o importanţă atât de mare în viaţa copiilor. Deşi adolescenţii nu renunţă uşor la ideile lor, părinţii îi pot ajuta să încerce să vadă lucrurile din mai multe perspective.

Adolescenţii pot aluneca uşor către ceea ce grupul de prieteni consideră că este mai potrivit. Îndoiala îi poate face vulnerabili faţă de „rezolvarea imediată a problemei” pe care ei cred că le-o oferă ţigările, alcoolul sau drogurile. Bazaţi-vă pe fapte şi nu pe ameninţări când le vorbiţi despre consecinţele consumului de droguri.

Este important să cunoaşteţi toţi prietenii copiilor, să ştiţi unde îşi petrec timpul liber, să ştii pe ce cheltuiesc banii.



72

ACTIVITATEA 8: CUM AFECTEAZĂ FAMILIA CONSUMUL

DE TUTUN, ALCOOL ŞI DROGURI



Flipchart, markere;


Aparat foto (pentru poza de grup);


Anexa 2: Chestionarul de evaluare a activităţii;


Anexa 7: Chestionare de evaluare a părinţilor (re-test);

Anexa 9: Chestionare de satisfacţie privind participarea la programul „Eu şi copilul meu”;

Anexa 10: Diploma de absolvire a programului „Eu şi copilul meu”.

Argument Traiul într-un mediu social în care se consumă frecvent tutun, alcool sau chiar droguri, anturajul de consumatori, absenteismul, chiulul sau chiar abandonul şcolar, dezinteresul părinţilor faţă de educaţia copiilor sau exemplul negativ pe care îl dau părinţii, influenţează semnificativ consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite de către copii.

Dimpotrivă, dezaprobarea familiei faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri, exemplul pozitiv al părinţilor, prin abţinerea de a consuma alcool şi de a fuma în faţa copiilor, reprezintă factori familiali de protecţie care ţin copilul departe de aceste obiceiuri.

Prevenirea consumului de droguri presupune posibilitatea de a modifica factorii care contribuie la dezvoltarea unei probleme corelate cu consumul de tutun, alcool sau droguri. Riscul de consum abuziv de tutun, alcool sau droguri nu este acelaşi pentru toată lumea, fiind corelat cu expunerea la diferiţi factori care cresc sau scad probabilitatea ca o anumită persoană să consume abuziv alcool sau droguri şi care sunt denumiţi factori de risc şi factori de protecţie. Unii dintre aceştia pot fi biologici şi ereditari; totuşi, au fost identificaţi, de asemenea, factori de risc şi de protecţie asociaţi cu mediul social şi familial, cum ar fi: traiul într-un mediu social foarte permisiv sau favorabil consumului de droguri, asocierea cu alte persoane care consumă droguri, legături reduse cu şcoala sau faptul că persoana respectivă provine dintr-o familie în care educaţia este deficitară.

Multe programe de prevenire au fost centrate pe faptul că adolescenţii care consumă alcool sau droguri au prieteni care sunt la rândul lor consumatori de astfel de substanţe. Este posibil ca aceşti adolescenţi să nu fie capabili să facă faţă presiunii grupului (prieteni, colegi de şcoală etc.) pentru a consuma alcool sau droguri. Din această cauză, destul de multe programe de prevenire se bazează, în cazul adolescenţilor, pe formarea abilităţilor de a rezista presiunii grupului, învăţându-i să fie mai asertivi, arătându-le implicaţiile reale pe care le are consumul de alcool sau droguri în adolescenţă (care adeseori nu este atât de frecvent pe cât cred ei).

În acest program ne interesează în special factorii de risc şi de protecţie familiali. Este cunoscut faptul că există anumite aspecte ale vieţii de familie care cresc riscul apariţiei unei probleme legate de consumul de tutun, alcool sau droguri.



73

Factori familiali de risc pentru consumul de tutun, alcool şi droguri10:

1. Legături afective slabe între părinţi şi copii. Absenţa afecţiunii în familie (absenţa părinţilor sau a unor tutori capabili să ofere iubire copiilor lor) poate fi corelată, pe termen lung, cu dezvoltarea unor comportamente de consum de alcool şi droguri.

2. Modele educaţionale inconsecvente sau foarte severe. Extreme educaţionale familiale - excese de severitate (interdicţii frecvente şi nejustificate copilului, pedepse severe) sau de toleranţă (totul îi este permis copilului fără a i se cere nimic în schimb), oscilaţii constante între aceste două extreme.

3. Comunicare şi interacţiune deficitară între părinţi şi copii.

4. Conflicte familiale frecvente.

5. Reguli familiale neclare sau inexistente cu privire la comportamentul copiilor.

6. Lipsa de supraveghere a copiilor.

7. Atitudini şi comportamente familiale care favorizează consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite. Exemplul oferit de către părinţi prin propriul lor consum influenţează semnificativ consumul de tutun, alcool şi droguri ilicite de către copii.

În concluzie, în cursul acţiunii lor educative, părinţii pot influenţa de asemenea toţi factorii de risc, cum ar fi anturajul de prieteni sau colegi consumatori, iniţierea precoce a consumului de tutun, alcool sau droguri sau dificultăţi şcolare.

Factorii familiali de protecţie, faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri:

1. Legături afective pozitive între părinţi şi copii.

2. Existenţa regulilor familiale de comportament clare şi stabile.

3. Utilizarea de metode de întărire (disciplinare) pozitivă a comportamentului copiilor.

4. Implicarea activă şi semnificativă a părinţilor în viaţa copiilor.

5. Supravegherea comportamentului copiilor (activităţi în afara casei, relaţii şi prietenii, randamentul şcolar etc.).

6. Impulsionarea şi sprijinirea din partea părinţilor a participării şi implicării copiilor în diverse activităţi de socializare, extraşcolare şi de timp liber.

7. Dezaprobarea familiei faţă de consumul de tutun, alcool şi de droguri;

8. Oferirea unui model adecvat copiilor de către părinţi prin atitudinea şi comportamentul lor în ceea ce priveşte tutunul, alcoolul şi drogurile.



Activitate de energizare (10’)[15’]

10 LARRIBA, Jaume, DURAN, Antoni M., SUELVES, Josep M. Protego -Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea drogodependenţelor Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog (2005), pag.105



74

Pasul 1. Împărţim participanţii în grupuri de trei. În fiecare grup, unul va fi copilul, ceilalţi doi părinţi (tipul I şi tipul II). Fiecare părinte primeşte o listă cu întrebări (Cum a fost ziua ta? Ce ai făcut la şcoală? Ai planuri pentru diseară?).

Pasul 2: Fiecare „părinte” din grup va avea la dispoziţie 2,5 minute (consilierul cronometrează) să discute cu „copilul” despre ziua acestuia. Primul părinte îl va asculta cu atenţie, va pune întrebări suplimentare, îl va lauda pentru faptele bune şi îi va arăta suport şi sprijin dacă a întâmpinat probleme. De asemenea, se va arăta interesat de planurile de petrecere a timpului liber şi îşi va arăta afecţiunea faţă de copil. După expirarea timpului, celălalt părinte va discuta şi el cu copilul, punând aceleaşi întrebări dar având o evidentă atitudine de superficialitate: în acelaşi timp citeşte un ziar, schimbă canalele la televizor, îşi strigă soţul / soţia să îi aducă ceva de băut, întrerupe copilul, îi cere să repete lucrurile la care nu a fost atent etc.

Pasul 3: fiecare „copil” e rugat să spună în care din discuţii s-a simţit mai bine, mai confortabil. Subliniem importanţa pe care o are petrecerea unui timp de calitate cu copilul, fie şi doar câteva minute pe zi. Rugăm părinţii să se gândească atent fiecare ce fel de părinte este: tipul I sau tipul II.

Recapitularea Activităţii 7 (5’)[20’] Data trecută am discutat despre cum este influenţat copilul de anturaj şi cum să supraveghem comportamentul copilului.

Recapitulăm împreună cu participanţii cele două subiecte abordate în Activitatea 7.

Verificarea temei pentru acasă (4’)[24’] Aţi avut ca temă pentru acasă, să identificaţi caracteristicile pozitive ale copilului, cele care îi plac cel mai mult sau care îi fac mai bine copilului: în relaţie cu şcoala, sportul, modul de a fi, caracterul său, atitudinea sa în casă, modul în care face faţă dificultăţilor. Cine doreşte să înceapă?

În plus, aţi avut ca temă să discutaţi cu copilul despre prietenii acestuia, unde merg şi ce fac când sunt împreună, ce locuri frecventează, cum le-au ales etc. Aţi reuşit să abordaţi subiectul cu copilul? Cum a fost? Ce reacţie a avut copilul? Aţi reuşit să puneţi întrebări fără să începeţi cu „De ce...?”


Să înţelegem de ce e necesar să stabilim reguli clare cu privire la tutun, alcool şi droguri;

Să identificăm factorii de risc şi de protecţie cu privire la consumul de tutun, alcool şi alte droguri.

Implortanţa regulilor familiale (15’)[40’] Aşa cum un părinte cumpără haine frumoase sau încălţăminte de calitate pentru copilul său, tot aşa el trebuie să se preocupe pentru a câştiga afecţiunea şi respectul acestuia, să caute să descopere în el partea pozitivă. Părintele trebuie să-şi observe cu atenţie copilul, să se apropie de el. Cine poate, mai bine decât un părinte, să observe ciudăţeniile sau schimbările care apar la propriul copil? Iată de ce, atunci când observă aceste prime semne îngrijorătoare, el trebuie să



75

intervină cu tandreţe, fără violenţă. Părintele trebuie să cunoască cercul de prieteni şi locurile pe care copilul le frecventează, pentru că alunecarea în prăpastia drogurilor se realizează foarte rapid. Nu este nevoie decât de un pas pentru ca un copil sau un tânăr inocent să cadă în capcană. În general, părinţii nu au experienţă în domeniul luptei antidrog. Trebuie să ştim că nu există numai experienţe definitive, fără întoarcere. Este posibil ca, atunci când intervenim la timp, să îl readucem pe calea cea bună pe copilul nostru. Şi cine poate face mai bine acest lucru decât un părinte, decât propria familie?

Din aceste motive, părinţii trebuie să stabilească reguli clare cu privire la ce pot şi ce nu pot face copiii lor în legătură cu consumul de tutun, alcool şi alte droguri.

Multe din aceste reguli au legătură cu activităţi din viaţa zilnică, cum ar fi ora la care trebuie să se întoarcă acasă sau îndeplinirea activităţilor şcolare (să meargă la şcoală, să îşi facă temele la timp, să înveţe etc.).

Deşi este ştiut că discuţiile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri sunt foarte importante pentru viaţa copiilor, uneori este dificil să vorbeşti despre asta sau să stabileşti nişte reguli.

Brainstorming

Întrebăm participanţii dacă au stabilit în familie reguli cu privire la tutun, alcool şi celelalte droguri. Notăm răspunsurile pe flipchart.


Copiii dvs. au voie să fumeze? Dacă da, în ce situaţii ? (întotdeauna, doar la petreceri, etc.)

Le permiteţi copiilor să consume băuturi alcoolice? Dacă da, în ce situaţii?

Consumă alte droguri cum ar fi marijuana?

Ce s-ar întâmpla dacă fiul / fiica dvs. s-ar îmbăta?

În cazul în care aţi vedea că un prieten de-al copilului dvs. fumează, consumă alcool sau alte droguri i-aţi spune copilului? Dacă da, ce anume?

La sfârşit, în urma discuţiilor selectăm şi subliniem un număr de reguli general valabile, care să rămână în atenţia părinţilor, atrăgând atenţia că ele pot fi completate în timp, funcţie de caracteristicile temperamentale şi vârsta copiilor.

Studiu de caz (15’)[55’]

Pasul 1: citim părinţilor următorul studiu de caz:

„Alin are 13 ani a şi fost invitat de un prieten la o petrecere de aniversare la el acasă, sâmbătă seara, părinţii săi fiind plecaţi. Fiind programată sâmbătă seara, petrecerea poate să se termine când doresc copiii. Fiecare invitat trebuie să aducă ceva la petrecere, iar copilul meu s-a gândit să ducă o sticlă de lichior de fructe. Îmi cere permisiunea de a merge la petrecere şi bani pentru a cumpăra băutura...”.

Pasul 2: invităm părinţii, ca pe baza experienţei proprii precum şi a celor discutate la temele anterioare, să-şi exprime opiniile faţă de situaţia prezentată, notându-le pe flipchart.

Pasul 3: pornind de la opiniile participanţilor, propunem o discuţie interactivă, având ca reper întrebările de mai jos:

V-aţi confruntat cu o situaţie similară? Cum aţi procedat? Care a fost răspunsul copilului în urma deciziei luate de d-voastră? Cum v-aţi simţit în situaţia respectivă? Din experienţa d-voastră, ce aţi recomanda altor părinţi?

Care sunt consecinţele consumului de alcool la această vârstă?



76

Dacă din discuţii apar şi alte aspecte care ar putea deveni reguli, facem completările de rigoare la cele stabilite mai devreme în cadrul brainstormingului.

Factori de risc şi factori de protecţie (15’)[70’] Pasul 1: împărţim părinţii în două grupe. O grupă are sarcina de a stabili cauzele consumului de tutun, alcool şi droguri la adolescenţi (factorii de risc), iar cealaltă grupă are sarcina de a stabili ce poate face familia pentru a preveni consumul de tutun, alcool şi droguri (factorii de protecţie).

Pasul 2: discutăm în grupul mare răspunsurile fiecărei grupe, completând informaţiile sau clarificând aspectele greşite.

Pasul 3: prezentăm tabelul sintetic al factorilor familiali de risc şi ai celor de protecţie din ARGUMENTUL activităţii 8, apreciind faptul că, împreună au reuşit să identifice cea mai mare parte dintre aceştia.

Factori de risc şi de protecţie în familie

Consumul de tutun, alcool sau droguri este un subiect care îi preocupă pe mulţi părinţi. În schimb, uneori nu cunoaştem suficient riscurile pe care le reprezintă abuzul de alcool sau obiceiul de a fuma între adolescenţi, două comportamente care pot avea un impact negativ asupra sănătăţii şi bunăstării sale pentru tot restul vieţii.

Experimentarea consumului de tutun, alcool şi droguri începe de obicei în adolescenţă. De fapt, nu există practic niciun consumator adult de astfel de substanţe care să nu fi început să consume înainte de 18 ani. Copiii care încep foarte devreme să consume tutun şi alcool prezintă un risc mai mare de a încerca şi de a consuma alte droguri ulterior. Astfel, dacă se evită consumul de tutun şi alcool la vârste foarte fragede, se reduce şi riscul de a ajunge să consume alte droguri.

Există mulţi factori de risc care pot determina un copil să înceapă să consume tutun, alcool sau alte droguri, cum ar fi:

curiozitatea şi dorinţa de a face lucruri noi (caracteristici ale adolescenţei);

influenţa grupului de prieteni;

influenţa publicităţii;

influenţa familiei (ex. părinţi care au consumat sau sunt consumatorii de tutun, alcool sau alte droguri).

Este cunoscut faptul că există anumite aspecte ale vieţii de familie care cresc riscul apariţiei unei probleme legate de consumul de tutun, alcool sau droguri. Astfel, lipsa de supraveghere a copiilor, comunicarea ineficientă între părinţi şi copii, reguli insuficiente sau neclare, stilul educativ inconsecvent, neadaptat nevoilor copiilor, conflictele din familie şi, nu în ultimul rând, atitudinile şi comportamentele familiale favorabile consumului de tutun, alcool şi droguri, sunt factori de risc în debutul consumului de droguri.

Pe de altă parte, există factori de protecţie care reduc riscurile apariţiei de comportamente nesănătoase în familie. Relaţiile apropiate dintre părinţi şi copii, oferirea sprijinului copiilor atunci când au nevoie, încurajarea copilul să vorbească despre propriile opinii şi sentimente; reguli clare şi stabile în familie, metode de educare pozitive, implicare în viaţa copiilor.

Părinţii sunt cele mai importante persoane pentru copiii lor, iar copiii vor ţine seama de opinia părinţilor cu privire la ce este bine sau rău, sănătos sau periculos, atunci când există o bună comunicare între părinţi şi copii.



77

Evaluarea activităţii şi a programului (10’)[80’] Pasul 1 feed-back verbal: rugăm toţi participanţii să ofere un feed-back verbal cu privire la cum s-au simţit în cadrul acestei activităţi a programului „Eu şi copilul meu”. Încercăm să atragem în discuţii cât mai mulţi participanţi. Nu ne exprimăm propria opinie în legătură cu răspunsurile participanţilor. Descurajăm critica. Fiecare are dreptul să-şi spună propria opinie fără a fi judecat.

Pasul 2: feed-back scris: distribuim părinţilor următoarele 3 chestionare şi îi rugăm să le completeze:

Anexa 2: Chestionarul de evaluare a activităţii;

Anexa 7: Chestionarul de evaluare a părinţilor (re-test);

Anexa 9: Chestionarul de satisfacţie privind participarea la programul „Eu şi copilul meu”.

Festivitatea de premiere a absolvenţilor (5’)[85’] La finalul activităţii înmânăm părinţilor Diploma de absolvire a programului „Eu şi copilul meu” (Anexa 10), ocazie cu care reamintim că sarcina noastră, ca şi consilieri şcolari, este de a sprijini şi ajuta elevii şi familiile acestora, în probleme diverse, legate sau nu de şcoală, dar care pot afecta evoluţia copiilor.

Amintim participanţilor că trăirea acestei experienţe comune i-a transformat într-un grup, care are datoria de a-şi susţine membrii; astfel, ei se pot întâlni în continuare, pentru a-şi împărtăşi experienţele generate de ceea ce au învăţat în cadrul programului „Eu şi copilul meu” sau doar, pur şi simplu, pentru a discuta sau pentru a petrece diverse evenimente împreună. Insistăm asupra beneficiilor pe care le poate aduce păstrarea relaţiilor dintre membrii grupului.

Iată-ne la finalul acestui program. Suntem gata de absolvire? Suntem mai pregătiţi să facem faţă comportamentelor greşite ale copiilor? Poate că mai avem multe de învăţat şi, cu siguranţă, copiii ne vor oferi de azi înainte multe provocări dar şi multe bucurii.

Am învăţat împreună că este foarte important să comunicăm cu copiii, să avem o relaţie deschisă cu ei, bazată pe încredere, sprijin dar şi control. Am trăit împreună o experienţă comună care ne-a transformat într-un grup. Am învăţat să ne susţinem unii pe alţii, să ne împărtăşim unii altora şi să învăţăm unii de la alţii. Am discutat mai timid la început, poate mai aprins uneori, am fost furioşi sau trişti dar ne-am şi simţit bine împreună.

Este important să rămânem uniţi şi să ne păstrăm bunul obicei de a ne întâlni în cadrul acestui grup, dacă nu săptămânal, cel puţin o dată pe lună. Dacă prin participarea la acest program am urmat „o cale” şi ne-am propus „să devenim părinţi mai buni”, pentru a „forma copii buni” experienţa adunată pe acest drum spre sufletul copiilor o putem transmite mai departe şi altor părinţi care, la un moment dat, pe parcursul meseriei de părinte, au întâmpinat greutăţi şi nu au ştiut cum să le facă faţă.

Programul nostru se încheie aici, dar sperăm că amintirea clipelor petrecute împreună, pe parcursul celor 8 activităţi, ne vor face de fiecare dată să zâmbim...

Poza de grup Pentru a marca finalul acestui program, facem o poză de grup pe care o vom trimite apoi fiecărui participant şi coordonatorului judeţean (pe e-mail).

Încheierea Activităţii (5’)[90]



78

Distribuim fiecărui părinte câte un tichet cadou pentru cheltuieli sociale şi îi rugăm să semneze în tabelul de prezenţă primirea acestora (Anexa 1). Ne despărţim de grup mulţumindu-le pentru prezenţă, participare şi implicare şi le reamintim faptul că, deşi este ultima activitate din cadrul programului „Eu şi copilul meu” vom continua să ne întâlnim şi să-i sprijinim în educaţia copiilor!






Anexa : Chestionarele de evaluare a părinţilor (re-test)

Anexa : Chestionarele privind satisfacţia părinţilor cu privire la participarea la programul „Eu şi copilul meu”;

Anexa 11: Raportul final de activitate. Fotografia de grup va fi transmisă în format electronic, pe e-mail, coordonatorului judeţean!



79

Preocupări frecvente ale părinţilor „Mi-e greu să vorbesc cu copilul despre droguri...”

E dificil să vorbim cu copiii despre droguri, şi, de multe ori, ne simţim nepregătiţi când trebuie să vorbim despre acest subiect. Nu ştim cum o să reacţioneze, dacă explicaţiile pe care i le dăm sunt suficient de convingătoare. Totuşi, dacă nu discutăm cu copiii pe această temă, gândiţi-vă că oricum vor afla de la altcineva!

Dacă vă este greu să abordaţi acest subiect în faţa copiilor, trebuie să ştiţi că nu este nimic greşit să spuneţi copiilor că este un subiect despre care vă este greu să discutaţi. Oricum vor sesiza acest lucru. Astfel, copiii vor înţelege că disconfortul nu este determinat de ceea ce au făcut sau au zis şi că vă preocupă cu adevărat această problemă.

Pentru a vă fi mai uşor, ar fi de preferat să împărţiţi această responsabilitate cu partenerul. Aşa va fi foarte clar pentru copiii că amândoi consideraţi acest subiect foarte important.

„Mi-e teamă să nu-i dau idei...”

Vă preocupă faptul că, discutând cu copiii despre droguri aţi putea chiar să-i faceţi curios în această privinţă? Nu vă îngrijoraţi, discuţiile nu-i transformă pe copii în consumatori. De fapt, aşa sunteţi siguri că i-aţi avertizat asupra consecinţelor pe care le poate avea consumul de alcool, tutun sau alte droguri. Discutând despre acest subiect, se clarifică informaţiile pe care le au şi copiii află şi care este părerea părinţilor, iar acest lucru nu-i încurajează să consume.

Când vorbim cu copiii despre consumul de droguri, să nu uităm că lor le este greu să se gândească la consecinţele pe termen lung, pentru că prezentul (aici şi acum) este mai important pentru ei. Oricum, copiii nu înţeleg motivul pentru care li se impun anumite reguli. Stabiliţi împreună cu copiii reguli clare, astfel încât să ştie ce le este permis să facă şi ce nu, atât acasă cât şi la şcoală.

„Nu vreau să par ipocrit...dar şi eu fumez şi beau câte un pahar din când în când...”

Părinţii sunt primele modele pentru copiii lor. Simplul fapt de a fuma o ţigară sau de a bea o bere în faţa copilului e un model care poate fi imitat cu uşurinţă. De cele mai multe ori, copiii sunt oglinda părinţilor. În familie copilul învaţă ce e bine şi ce e rău, învaţă să respecte regulile, oamenii, învaţă să iubească, să ajute, să dăruiască sau, dimpotrivă, învaţă cum să fie egoist, cum să evite sau să încalce regulile, cum să fie rău şi cum să urască.

Dacă fumaţi, vă face plăcere să consumaţi băuturi alcoolice ocazional sau chiar aţi încercat droguri, atunci vorbiţi deschis cu copilul din experienţa personală. Nu trebuie să fii perfect pentru a putea comunica eficient! Suntem oameni şi uneori mai greşim, iar acesta este un mesaj important pe care trebuie să-l transmitem copiilor.

Dacă însă fumaţi mult sau consumaţi zilnic băuturi alcoolice, dacă în familie sunt certuri frecvente, o atmosferă tensionată şi tristă, există o probabilitate mai mare ca şi copiii să preia acest model, chiar fără să fie conştienţi de asta.

Dacă sunteţi fumător, cel mai bun lucru pe care puteţi face este să vă lăsaţi de fumat şi să oferiţi un model pozitiv copiilor!

Evitaţi să fumaţi în faţa copiilor! Sunteţi primul model pe care copiii îl imită, iar în acest mod, copiii devin fumători pasivi!

Evitaţi să fumaţi în casă sau în maşină.

Nu ţineţi ţigări „de rezervă” în casă. Nu împrăştiaţi scrumiere, brichete peste tot prin casă.

În cazul în care copiii vă văd fumând (din neatenţie), plângeţi-vă de tutun şi de cât de rău vă face tutunul, de cât de greu vă este să renunţaţi, ce urât vă miroase gura, cât de repede obosiţi, cum vi



80

s-au îngălbenit degetele şi dinţii de la nicotină, cât de urât vă miros hainele, cum nu mai puteţi face sport ca înainte.

Nu oferiţi ţigări nimănui. Nu încurajaţi consumul la alţii.

Nu trimiteţi copiii să vă cumpere ţigări. Legea interzice vânzarea de ţigări către minori!

Dacă obişnuiţi să consumaţi alcool, evitaţi să consumaţi alcool în faţa copiilor.

Nu daţi copiilor să guste băuturi alcoolice. Vor crede că sunteţi de acord cu acest comportament.

Nu trimiteţi copiii să vă cumpere băuturi alcoolice. Oricum legea interzice acest lucru.

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool. Este o infracţiune şi te pui pe tine şi pe ceilalţi pasageri din maşină în mare pericol. Nu veţi aprecia bine viteza şi distanţele şi nici nu veţi evalua corect riscul.

„Cred că a consumat droguri…”

Este greu pentru oricine să-şi imagineze că propriul copil poate deveni consumator de droguri. Totuşi, mulţi adolescenţi se vor confrunta cu întrebarea „Să încerc sau să nu încerc?” Dacă suspectaţi copilul de consum de droguri, trebuie să luaţi imediat măsuri! Întrebaţi-l direct dacă ia droguri. Dacă neagă, iar explicaţiile pe care vi le dă nu sunt convingătoare, atunci trebuie să găsiţi o altă cale de a verifica dacă ceea ce spune e adevărat.

Trebuie să fiţi deschis la explicaţiile pe care vi le dă copilul dar, în acelaşi timp, trebuie să fiţi intolerant faţă de consumul de droguri şi să stabiliţi o serie de reguli foarte clare în acest sens! Ex. „Dacă eşti la o petrecere şi vezi că se consumă alcool sau droguri, regula este să pleci imediat! Sună-mă şi o să vin să te iau.”

Cereţi ajutor! Discutaţi cu partenerul, cu prietenii, cu profesorii, cu specialiştii în domeniu.

„Se vând droguri la colţul străzii. Mai pot eu să fac ceva?”

Dacă ştiţi că se vând droguri la colţul străzii, în primul rând trebuie să anunţaţi poliţia. Puteţi să discutaţi cu vecinii care au copii de aceeaşi vârstă şi să le atrageţi atenţia.

Discutaţi cu copiii şi avertizaţi-i în această privinţă. Puteţi folosi această situaţie pentru a începe o discuţie cu copiii despre drogurile ilegale, consumul lor, ce înseamnă traficul de droguri şi alte forme de a câştiga bani mai uşor în mod ilegal, ce urmări pentru sănătatea şi libertatea persoanei aduc consumul şi traficul de droguri.

E bine să ştiţi că dacă drogurile sunt uşor accesibile (copiii cunosc persoane care consumă şi chiar distribuitori de droguri în jurul locuinţei sau şcolii, frecventează locuri în care se consumă droguri), atunci tentaţia de a consuma droguri creşte, mai ales că adolescenţii sunt atraşi, în general, de ceea ce le este interzis.

„Reclamele TV sunt mult prea multe şi incită la consumul de alcool şi tutun…”

Reclamele deja fac parte din viaţa noastră şi este greu să le controlăm. Cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să discutăm cu copiii despre diferenţele dintre realitate şi ficţiune, avantajele şi dezavantajele consumării produsului căruia i se face reclamă (avantajele şi dezavantajele consumului de tutun sau alcool). Reclamele prezintă întotdeauna un personaj frumos, atrăgător, sănătos, independent, sigur pe el. De fapt, atât alcoolul, cât şi tutunul creează dependenţă, accelerează procesele de îmbătrânire şi nu ne mai fac atât de atractivi în faţa prietenilor, ne sporesc gradul de nesiguranţă, ducând la pierderea completă a controlului. În cazuri extreme dependenţa de alcool sau droguri ne distruge relaţiile cu familia sau prietenii. Le puteţi da exemplul actorului din reclama de la Marlboro, care a murit relativ tânăr, bolnav de cancer la plămâni, cauzat de fumatul excesiv.



81

Mituri legate de droguri „Consumul unui drog o singură dată nu are efecte negative.”

Fals! Orice consum de droguri poate avea consecinţe grave: comportamente sexuale de risc, accidente de maşină, intoxicaţie sau chiar moarte. Unele droguri dau dependenţă după primul consum. În plus, dacă prima experienţă este plăcută, copilul va fi mult mai tentat să o repete.

„Adolescenţii, tinerii nu pot deveni dependenţi.”

Fals! Dependenţa nu are limite de vârstă, rasă sau poziţie socială.

„Este uşor să te opreşti dacă vrei.”

Fals! Cei care consumă alcool sau alte droguri cred că pot să renunţe oricând, dar este un proces dificil, care necesită un ajutor de specialitate.

„Consumul de alcool sau droguri îţi rezolvă problemele.”

Fals! Alcoolul şi drogurile (inclusiv nicotina) afectează grav organismul şi îţi creează multe probleme de sănătate fizică şi psihică. Acestea reduc capacitatea de concentrare şi scad eficienţa creierului, ceea ce duce la o accentuare a problemelor.

„Drogul te face să comunici mai uşor.”

Fals! Te izolează şi te îndepărtează de ceilalţi.

„Drogul te face să te simţi liber!”

Fals! El te face dependent, lipsit de control asupra vieţii tale şi poate provoca moartea.

„Numai indivizii slabi ajung dependenţi de droguri!”

Fals! Oricine poate deveni dependent de droguri dacă nu este conştient de consecinţele consumului. Voinţa contează doar când respingi orice experienţă de consum, ulterior dependenţa e mai puternică decât cea mai tare voinţă.

„Drogurile sunt oferite numai de străini!”

Fals! Cel mai adesea sunt oferite de un cunoscut, un coleg, care doreşte să aibă un partener în consumul de droguri. De multe ori prima doză e oferită gratuit, pentru a o face mai atractivă.

Semne, simptome şi efecte ale consumului de droguri Vrei să ai un copil sănătos care să nu consume droguri? Mulţi părinţi au dificultăţi în a recunoaşte consumul imediat de droguri, mai ales că multe semne şi simptome care apar în cazul consumului de droguri sunt perfect normale la adolescenţi, cum ar fi: are absenţe sau randament şcolar scăzut; este izolat, trist, obosit; se îmbracă neîngrijit; este ostil sau rebel; are ochii roşii, îi curge nasul, tuşeşte, slăbeşte, are pe corp urme de ace, tăieturi, zgârieturi; cere mai mulţi bani de buzunar; e mai rece cu familia şi cu prietenii din copilărie; are alţi prieteni; îi scade interesul pentru hobby-uri, sport sau lucruri care înainte îi plăceau; miroase a alcool şi mestecă gumă mentolată; mănâncă mult mai mult sau mult mai puţin decât înainte; doarme mai mult şi are un somn mai agitat; are în buzunare sau în camera lui foiţe de ţigară, pipete, garou, ace, linguri cu coada întoarsă, brichete, pipe; miroase strident a parfum sau deodorant; foloseşte deodorante de cameră; are multe secrete, îşi încuie dulapurile, biroul, uşa; are substanţe inhalante sau chimice (acetonă, prenadez, aurolac etc.).

1. Nicotina

Este substanţa din tutun care creează dependenţă şi care ajunge la creier în câteva secunde, ea fiind absorbită rapid de organism.



82

Dacă a fumat, atunci: poate avea în buzunare sau în cameră resturi de tutun sau ţigări, brichete; este obosit şi nu mai mănâncă; a scăzut în greutate; gura, mâinile, hainele îi miros a tutun şi mestecă gumă mentolată; tuşeşte; foloseşte în mod excesiv deodorant sau parfum.

Pe termen lung, nicotina determină: miros urât al gurii şi al respiraţiei; îngălbenirea degetelor şi a dinţilor; riduri; scăderea rezistenţei la efort şi a imunităţii organismului; alterarea mirosului; boli cardiovasculare (creşterea tensiunii arteriale, infarct miocardic); boli ale aparatului respirator (accelerarea respiraţiei, tuse, laringită, bronşită, pneumonie, edem pulmonar, TBC, cancer).

2. Alcoolul

Alcoolul nu este considerat întotdeauna un drog, fiind acceptat de societate. Cu toate acestea, alcoolul este într-adevăr un drog iar folosirea lui abuzivă a crescut până la a deveni, cu certitudine, o serioasă problemă socială.

Dacă a consumat alcool, atunci: respiraţia îi miroase puternic a alcool; îşi coordonează greu mişcările; are privirea tulbure; vorbeşte greoi, încâlcit; este irascibil, nervos şi impulsiv; nu se poate concentra; este somnolent.

Pe termen lung, alcoolul poate determina: tulburări de vedere; afecţiuni digestive (ulcer duodenal, pancreatită, diaree, boli hepatice); tulburări hormonale, scăderea libidoului, tulburări ale ciclului menstrual, impotenţă; tulburări cardiovasculare (hipertensiune arterială); tulburări neurologice (tremuratul mâinilor, pleoapelor, limbii, muşchilor feţei, gurii; crize de epilepsie; afectează capacitatea de orientare în spaţiu şi timp; tulburări ale memoriei; halucinaţii; scăderea randamentului şcolar sau profesional până la abandon şcolar sau pierderea locului de muncă; probleme de cuplu (violenţă familială, abuz fizic şi emoţional, divorţ), comportament violent; pierderea prietenilor; dependenţă fizică şi psihică.

3. Marijuana

Dacă a consumat marijuana, atunci: poate avea în buzunare sau în cameră foi de ţigară, pipe, brichetă, ţigări; este somnoros şi fără vlagă; are pupilele mărite şi ochii foarte roşii; râde fără motiv; are un mers nesigur şi este ameţit; îi este foame tot timpul şi mănâncă multe dulciuri; îi este sete în permanenţă; nu îşi aminteşte ceea ce tocmai s-a întâmplat; are un miros specific de frunze arse.

Pe termen lung, marijuana poate determina: diferite tipuri de cancer; tulburări ale sistemului respirator (tuse, strănut, sunt mereu răciţi), sistemului imunitar şi ale organelor de reproducere; tulburări ale memoriei; dificultăţi de învăţare.

4. Heroina

Dacă a consumat heroină, atunci: este foarte palid; nu mai are poftă de mâncare; are pupilele contractate, ca „acele de gămălie”; fumează foarte mult; e detaşat, indiferent faţă de cei din jur; are un miros specific de oţet; poţi găsi la el sau în camera lui un adevărat arsenal: pliculeţe cu pudră albă, galbenă sau maro, cu gust amar, pipe, ace, seringi, garou, folie de aluminiu, brichete, linguriţe, fiole cu apă distilată, hellas (suc concentrat de lămâie) sau sare de lămâie.

Pe termen lung, consumul de heroină determină: dependenţă fizică şi psihică; boli contagioase (SIDA, hepatita de tip B şi C); sclerozarea vaselor de sânge; infecţii bacteriene; infecţia ţesuturilor inimii şi a valvelor; artrita şi alte probleme reumatologice.

5. Cocaina

Dacă a consumat cocaină, atunci: poate avea asupra lui pliculeţe cu pudră albă cristalină, cu gust amar, cu miros slab de benzină; are ochii injectaţi şi îi lăcrimează în permanenţă; are pupilele



83

dilatate; este foarte comunicativ, vorbăreţ; are o atitudine superioară; are un sentiment de fericire şi energie; este foarte sensibil la lumină şi la sunet.

Pe termen lung, consumul de cocaină determină: iritabilitate, dispoziţie schimbătoare, nelinişte; tulburări psihice (halucinaţii, paranoia); tulburări fiziologice (perforarea septului nazal, afectarea auzului); dependenţă fizică şi psihică.

6. Amfetamina

Dacă a consumat amfetamină, atunci: are pupilele dilatate; are un comportament agresiv; este mai vorbăreţ, confuz; nu mai are poftă de mâncare; poate să aibă asupra lui tablete, capsule cu diferite înscrisuri şi de diferite culori, pliculeţe cu pudră fină sau mai puţin fină de culoare albicioasă sau gălbuie; febră, transpiraţie, tremurături; dureri de cap, vedere dublă şi ameţeli; are sentimentul că este puternic; respiraţie accelerată.

Pe termen lung, consumul de amfetamine determină: scăderea imunităţii organismului; scădere în greutate; tulburări psihice; comportament necontrolat, violent şi iraţional; febră foarte ridicată, stop cardiac sau deces datorită spargerii unor vase de sânge din creier (anevrism).

7. Extasy

Dacă a consumat Extasy, atunci: este confuz; are insomnii sau somn agitat; are sentimente de frică nejustificate; are sentimentul că este urmărit; scrâşneşte din dinţi; are senzaţia de greaţă; are privirea tulbure; tremură; transpiră abundent; are tensiunea arterială crescută.

Pe termen lung, consumul de Extasy determină: afecţiuni ale ficatului; dependenţă; tulburări ale memoriei; tulburări ale gândirii.

8. Benzodiazepine

Dacă a consumat benzodiazepine (calmante, somnifere), atunci: este apatic; are ameţeli; îşi controlează cu greutate musculatura; este mai inhibat; nu se mai poate concentra; îi scade pofta de mâncare; transpiră, tremură.

Pe termen lung, consumul de benzodiazepine determină: tulburări ale memoriei şi alterarea capacităţii de a asimila informaţii noi; insomnie, probleme digestive; sentimente de frică; modificarea acuităţii senzitive (insensibilitate şi modificarea sensibilităţii la lumină, sunet şi mirosuri); psihoze şi convulsii; dependenţă fizică şi psihică; în combinaţie cu alcoolul, poate să aibă consecinţe fatale.

9. Inhalantele

Dacă a consumat inhalante, atunci: este ameţit (ca şi când ar fi consumat alcool); vorbeşte nearticulat; are dificultăţi în a-şi controla musculatura; are iluzii şi halucinaţii; îşi poate pierde conştiinţa; este somnolent; are dureri de cap; este nervos, agresiv, apatic; are capacitate redusă de a judeca; nu are poftă de mâncare; are reflexe încetinite, îşi poate pierde echilibrul; este dezorientat; are capacitate slabă de concentrare a atenţiei.

Pe termen lung, consumul de inhalante determină: tulburări de creştere; tulburări ale aparatului genital; scăderea imunităţii, anemie accentuată; boli ale aparatului respirator; comportamente deviante; dependenţă fizică şi psihică.



84

ANEXE Anexa 1: Tabelul de prezenţă

JUDEŢUL LOCALITATEA UNITATEA DE

ÎNVĂŢĂMÂNT ACTIVITATEA DATA

NUMELE ŞI

PRENUMELE CONSILIERULUI

ŞCOLAR

SEMNĂTURA NUMELE ŞI PRENUMELE

DIRECTORULUI

SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA UNITĂŢII

NR. CRT.

NUMELE ŞI PRENUMELE PĂRINTELUI

CNP NUMELE ŞI PRENUMELE COPILULUI

CLASA VALOARE TICHETE CADOU PENTRU

CHELTUIELI SOCIALE PRIMITE

SEMNĂTURA PĂRINTELUI

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.



85

Anexa 2: Chestionar de evaluare a activităţii 1. Cum apreciaţi Activitatea...?

foarte utilă utilă oarecum utilă

inutilă 2. Ce v-a plăcut la Activitatea...? ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 3. Ce credeţi că putem îmbunătăţi la această activitate? ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 4. Oferiţi o notă de la 1 la 5 prestaţiei consilierului şcolar (1 – nesatisfăcător, 5 – excelent) 1 (nesatisfăcător) 2 (satisfăcător) 3 (bună) 4 (foarte bună) 5 (excelentă) 5. Oferiţi un feed-back consilierului şcolar ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 6. În ce măsură au fost atinse obiectivele? În mică măsură atinse În mare măsură atinse În totalitate atinse 7. Cum apreciaţi organizarea acestei activităţi? ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Vă mulţumim !



86

Anexa 3: Raportul de activitate JUDEŢU

L LOCALITATE

A UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

ACTIVITATEA DATA

Puncte tari ale activităţii

Puncte slabe ale activităţii

Intervenţii deosebite ale participanţilor

Recomandări pentru îmbunătăţirea activităţii

NUMELE ŞI


ŞCOLAR


DIRECTORULUI




87

Anexa 4: Proces verbal de primire

Proces verbal

de primire a materialelor necesare derulării activităţilor din cadrul programului „Eu şi copilul meu”

Încheiat astăzi....................între coordonator judeţean.......................... şi consilier şcolar...................., la unitatea de învăţământ..............din localitatea..............., judeţul...................

Prezentul proces verbal se încheie în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru managerul de proiect, cu ocazia predării, respectiv primirii următoarele materiale:

Am predat,

NUMELE ŞI PRENUMELE Coordonator judeţean

şcolar


Am primit,

NUMELE ŞI PRENUMELE Consilier şcolar


Director unitate şcolară




88

Anexa 5: Acord de parteneriat Încheiat în data de _________________între consilier şcolar ______________________, în calitate de aplicant al programului „Eu şi copilul meu” în şcoala_________________ din localitatea_________________ judeţul_____________________ şi ______________ în calitate de părinte al copilului _______________________________, din clasa ____, şcoala______________ localitatea ________________, judeţul ___________________.

Obligaţiile părţilor:

1. Obligaţiile consilierului şcolar

1.1. Să organizeze cele 8 activităţi din cadrul programului „Eu şi copilul meu”, conform standardelor impuse de proiect;

1.2. Să furnizeze informaţiile şi materialele specifice proiectului tuturor părinţilor participanţi;

1.3. Să ofere sprijin şi consiliere părinţilor în relaţia cu copilul;

1.4. Să respecte calendarul activităţilor, întocmit împreună cu părinţii;

1.5. Să distribuie, conform metodologiei proiectului, după fiecare activitate, câte un tichet cadou pentru cheltuieli sociale pentru fiecare părinte care a participat la activitate;

1.6. Să stabilească, de comun acord cu părinţii, regulile de desfăşurare a activităţilor.

2. Obligaţiile părintelui

2.1. Să participe la toate întâlnirile conform calendarului de activităţi;

2.2. Să realizeze temele pentru acasă după fiecare întâlnire;

2.3. Să respecte regulile stabilite de comun acord cu grupul de participanţi;

2.4. Să trateze cu seriozitate activităţile programului;

2.5. Să aplice în mod constant în familie ce a învăţat în cadrul activităţilor;

2.6. Să nu se prezinte la activităţi în stare de ebrietate sau sub influenţa substanţelor ilegale.

CONSILIER ŞCOLAR PĂRINTE

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE Subsemnatul……………………………………………………………..domiciliat în………………………………… posesor al CI

seria…..…nr.………CNP………………………………….……................…, părintele

copilului……………………………………………..……………din clasa……… şcoala………………………….…, din

localitatea…………………………………….., declar pe proprie răspundere că nu realizez venituri mai

mari decât salariul minim pe economie.

Data Semnătura



89

Anexa 6: Codul unic

Vă rugăm să completaţi o sigură literă pentru fiecare căsuţă; nu folosiţi diacritice sau alte caractere speciale; scrieţi numele / prenumele fără liniuţe de despărţire sau spaţii goale (ex. Anamaria, nu Ana-Maria / Ana Maria); folosiţi Ø în loc de 0; dacă căsuţa colorată rămâne goală deoarece numele este prea mic, completaţi cu Ø; dacă nu vă amintiţi informaţii / nu cunoaşte anumite informaţii (ex. nu cunoaşteţi numele părinţilor) completaţi cu Ø.

Nume

Prenume

Data naşterii

(zz / ll / aaaa)

Prenume mamă

Prenume

tată

Prenumele bunicii din partea tatălui

Culoarea ochilor



90

Anexa 7: Chestionarul de evaluare a părinţilor

(test şi re-test) COD Sex

1 M, 2 F Vârsta (ani împliniţi)

Mediul de viaţă1. urban 2. rural

Statut marital:1 căsătorit(ă); 2. necăsătorit(ă); 3. divorţat(ă); 4. concubinaj; 5. văduv(ă); 6. altă situaţie

Următoarele fraze se referă la posibile situaţii în relaţia cu copilul dvs. Răspundeţi dacă credeţi că sunt sau nu adevărate. Marcaţi cu „x” răspunsul care se potriveşte cel mai bine în cazul dvs. Dacă aveţi mai mulţi copii, răspundeţi referindu-vă la cei care au între 10 şi 13 ani.

DA NU

1. În familia mea este clar ce pot şi ce nu pot face copiii în legătură cu tutunul şi băuturile alcoolice.

2. Am vorbit cu copilul meu despre ce poate şi ce nu poate face în legătură cu tutunul şi băuturile alcoolice.

3. Obişnuiesc să fumez în prezenta copiilor. (Răspund doar cei care fumează.)

4. Îmi las copilul să consume alcool deoarece, din când în când, un pahar „face bine la sănătate”.

5. Am vorbit cu copilul meu despre droguri ilegale şi consecinţele consumului acestora.

6. În familia noastră, eu şi soţul / soţia ne punem de acord în legătură cu educaţia copiilor.

7. Discut frecvent cu copilul despre ceea ce îşi doreşte să facă în fiecare zi.

8. Îi cunosc bine pe prietenii apropiaţi ai copilului meu.

9. Cunosc problemele care îl preocupă pe copilul meu în prezent.

10. Ştiu / cunosc / mă interesez mereu unde îşi petrece copilul meu timpul.

11. În familia mea fiecare membru îşi exprima liber opiniile / părerile.

12. În familia mea eu sau soţul / soţia hotărâm ce trebuie să facem, fără să cerem părerea copilul.

13. În familia mea luăm deciziile importante ţinând cont de părerea copilului nostru.

14. Sunt destul de mulţumit(ă) de modul în care îmi cresc / educ copilul.

Următoarele afirmaţii se referă doar la ultimele 7 zile:

15. În ultimele 7 zile, m-am certat aproape zilnic cu copilul meu.

16. În ultimele 7 zile, am avut o discuţie plăcută cu copilul meu.

17. În ultimele 7 zile am râs sau am glumit împreună cu copilul meu.

18. În ultimele 7 zile, comportamentul copilului meu m-a enervat (am ţipat la el, l-am certat etc.)

19. În ultimele 7 zile, l-am pedepsit fizic pe copilul meu.

20. În ultimele 7 zile, copilul meu s-a certat de mai multe ori cu fraţii sau prietenii lui.

21. În ultimele 7 zile, a trebuit să-mi ameninţ sau să-mi pedepsesc copilul.

MULŢUMIM PENTRU COLABORARE!



91

Anexa 8: Calendarul activităţilor cu părinţii

JUDEŢUL LOCALITATEA UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

ACTIVITATEA DATA, ORA şi LOCAŢIA

1. Să facem cunoştinţă

2. Nevoile copilului meu

3. Ce fel de părinte sunt

4. Cum comunicăm eficient cu copiii

5. Cum controlăm conflictele din familie

6. Cum stabilim reguli şi pedepse

7. Cum supraveghem anturajul copilului

8. Cum afectează familia consumul de tutun, alcool şi droguri

NUMELE ŞI


ŞCOLAR


DIRECTORULUI




92

Anexa 9: Chestionare de satisfacţie privind participarea la programul „Eu şi copilul meu”

Următoarele fraze se referă la posibilele impresii cu privire la participarea în programul „EU ŞI COPILUL MEU”. Vă rugăm să arătaţi în ce măsură sunteţi de acord cu fiecare dintre ele. Pentru a face acest lucru, marcaţi cu „x” răspunsul care se potriveşte cel mai bine în cazul dvs. Fiecare frază are patru posibilităţi de răspuns. Citiţi-le pe toate înainte de a răspunde. 1. După participarea la acest program, îmi dau mai bine seama de responsabilitatea pe care o am

ca părinte în educaţia copiilor. TOTAL DE ACORD

□ DE ACORD

□

DEZACORD

□

DEZACORD TOTAL

□

2. După participarea la acest program, mă simt mai capabil(ă) decât eram înainte să reacţionez la conflictele cu copiii mei.

TOTAL DE ACORD

□

DE ACORD

□

DEZACORD

□

DEZACORD TOTAL

□

3. În activităţile din cadrul acestui program am învăţat cum să îmbunătăţesc comportamentul copilului meu.

TOTAL DE ACORD

□

DE ACORD

□

DEZACORD

□

DEZACORD TOTAL

□

4. Mă simt satisfăcut(ă) de faptul că am participat la acest program. TOTAL DE ACORD

□

DE ACORD

□

DEZACORD

□

DEZACORD TOTAL

□

5. Dacă acest program s-ar repeta şi un părinte cu copii de vârsta copiilor mei mi-ar cere părerea, le-aş recomanda să participe.

TOTAL DE ACORD

□

DE ACORD

□

DEZACORD

□

DEZACORD TOTAL

□

MULŢUMIM PENTRU COLABORARE!



93

Anexa 10: Diplomă de participare

Se acordă.............................................. pentru participarea activă în cadrul programului „Eu şi copilul meu”,

desfăşurat în perioada februarie - iunie 2010

CONSILIER ŞCOLAR

DIRECTOR

Data

Unitatea de învăţământ



94

Anexa 11: Raport final de implementare a programului „Eu şi copilul meu”

JUDEŢUL LOCALITATEA UNITATEA DE

ÎNVĂŢĂMÂNT ACTIVITATEA DATA

Puncte tari ale programului

Puncte slabe ale programului

Intervenţii deosebite ale participanţilor

Recomandări pentru îmbunătăţirea activităţilor şi materialelor din program

Exemple de bună practică propuse pentru ghidul final

NUMELE ŞI PRENUMELE CONSILIERULUI ŞCOLAR

SEMNĂTURA NUMELE ŞI PRENUMELE DIRECTORULUI




95

Anexa 12: Raportul de supervizare

Indicatori de performanţă Nesatisfăcător Satisfăcător Bine Foarte bine

1 2 3 4

Implicarea tuturor participanţilor în activitate

Coeziunea de grup

Climat de lucru stimulativ

Managementul eficient al timpului

Tema pentru acasă

Evaluarea activităţii

Motivarea extrinsecă a participanţilor

Motivarea intrinsecă a participanţilor

Asimilarea de cunoştinţe de către participanţi

Formarea de abilităţi specifice

Originalitate / creativitate în derularea activităţilor

Gradul de satisfacţie al părinţilor faţă de activitate

TOTAL PUNCTAJ

Puncte tari:

Puncte slabe:

Nereguli:

Alte observaţii:

Nume şi prenume supervizor

Semnătură supervizor



96

DICŢIONAR Abuz de substanţe – utilizarea în exces a unui drog care a determinat afectarea stării fizice şi / sau psihice şi / sau consecinţe sociale dăunătoare, în absenţa dependenţei, constatate conform criteriilor medicale.

Anxietate – stare de tensiune, nelinişte.

Analgezic – medicament sau drog care înlătură sau calmează temporar durerea.

Barbiturice – diferite derivate ale acidului barbituric care au proprietăţi hipnotice şi sedative.

Dependenţă fizică – se manifestă la reducerea marcată a dozelor, la întreruperea completă a administrării sau la amânarea acesteia peste limitele suportabile ale acestuia, situaţie ce va genera o serie de tulburări fizice care, în ansamblul lor, îmbracă aspectul sindromului specific consumatorilor de droguri.

Dependenţa psihică – stare psihică manifestată prin dorinţa imperioasă şi irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea drogului şi de a înlătura disconfortul psihic provocat de absenţa acestuia.

Dezintoxicare – procesul de autoreglare sau „întoarcere la normalitate” a organismului, după eliminarea unei substanţe toxice. Din punct de vedere terapeutic, dezintoxicarea este un procedeu prin care se urmăreşte eliminarea unui toxic sau se face inofensivă acţiunea acestuia.

Drog – substanţe psihic active, care modifică starea de conştiinţă, cu potenţial de a da dependenţă. Pot fi de origine naturală sau de sinteză.

Hipnotic – substanţă sau medicament care provoacă un somn artificial.

Intoxicare – stare fizică şi / sau psihică rezultată ca urmare a introducerii în organism a unor substanţe toxice sau a unor otrăvuri.

Metadonă – substanţă analgezică, asemănătoare morfinei, care se administrează în principal dependenţilor de heroină care se află în tratament de dezintoxicare.

Stupefiant – medicament care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică şi psihică. Induce dependenţă psihică şi fizică severă.

Sevraj – ansamblu de reacţii psihologice şi fiziologice la întreruperea bruscă a unui drog care a produs dependenţă.

Sindrom de abstinenţă – reacţia organismului la întreruperea bruscă a utilizării drogului, la administrarea de antagonist specific sau la scăderea cantităţii de drog faţă de care s-a instalat dependenţa.

Toleranţa – apare ca urmare a administrării repetate a unei substanţe şi constă în dispariţia treptată a efectelor acestei substanţe asupra organismului, astfel încât, pentru a obţine efectul iniţial al substanţei, se impune creşterea progresivă a dozei.



97

BIBLIOGRAFIE ABRAHAM P.; Cicu G; Podaru D.; Moldovan A.M. – Prevenire şi consiliere antidrog – Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor (2004).

ANDOLFI M. „Family Therapy:An Interactional Approach”, New York, Plenum, 1979.

ANDREWS J.A:, Hops H, Duncan S.C. (1997). Adolescent Modeling of Parent Substance Use: The Moderating Effect of the Relationship With the Parent. Journal of Family Psychology. 11 (3): 259-270.

Ashery R.S., Robertson E.B., Kumpfer K.L. (Eds.) (1998). Drug Abuse Prevention Through Family Interventions. NIDA Research Monograph 117. Rockville MD: National Institutes of Health.

BACUS A., „Cum să aveţi autoritate în faţa copilului”, Editura Teora, Bucureşti 2009.

BARKER P. „Basic Family Therapy”, Oxford, Blackwell Science, 1998.

BECOÑA E. (1999). Bases teóricas que sustentan los programas de prevención de drogas. Madrid: Ministerio del Interior. Delegación del Gobierno para el Plan Nacional sobre Drogas.

BOTIS Adina, Tarău Anca, 2004, Disciplinarea pozitivă sau Cum să disciplinezi fără să răneşti, Editura ASCR, Cluj-Napoca

BROOK, J.S.; Brook, D.W.; Gordon, A.S.; Whiteman, M.y Cohen, P – The psychological etiology of adolescent drug use. A family interactional approach. Genetics, social gender and psychology. Monograph (1990).

BUKOSKI W.J. (Ed.) (1997). Meta-Analysis of Drug Abuse Prevention Programs. NIH Publication No. 974146. Rockville M.D.: National Institutes of Health (traducere în castelană: Meta-análisis de programas de prevención del abuso de drogas. Madrid: F.A.D. 1999).

BURSUC, Bogdana, Popescu, Alina, 2006, Managementul clasei (Ghid pentru profesori şi învăţători-în cadrul proiectului „Cum ar trebui profesorii să prevină problemele de comportament ale elevilor-training: „Programul de formare pentru profesori privind managementul comportamental al elevilor”, finanţat de către UNICEF România şi Centrul Parteneriat pentru Egalitate - din fonduri primite de la Fundaţia pentru o Societate Deschisă), Bucureşti

CABALLO V.E: (1992). Manual de técnicas de terapia y modificación de conducta. Madrid: Siglo XXI.

CAMPBELL, Ross (2001). Copiii noştri şi drogurile, Curtea veche, Bucureşti.

Canadian Institute of Cultural Affairs, Toronto 2004 - Levels of training evaluation

Cărăuş D, Lungu V., „Şedinţele cu părinţii Eficiente şi antrenante”, Editura ARC, Chişinău, 2008, pag.6.

Centrul Parteneriat pentru Egalitate (2004). Cum să ne dezvoltăm un stil de viaţă sănătos. Modalităţi de integrare de dimensiunii de gen în educaţia pentru sănătate.

COHEN D., Rice J. (1997). Parenting Styles, Adolescent Substance Use, and Academic Achivement. Journal of Drug Education. 27 (2): 199-211.

Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor - Ghidul de utilizare a standardelor operaţionale / de pregătire profesională în elaborarea programelor de formare profesională.

DALLOS R., Draper R. „An Introduction to Family Therapy”, Buckingham, Open University Press, 2000.

DAVID Kolb – Învăţarea expereinţială

DISHION T.J. şi colab. Programa de Transición Adolescente. Manual del Monitor de Padres (versiune castelană de J.L. Recio). Madrid: Universidad Complutense de Madrid. Documento multicopiado.

DISHION T.J., Kavanagh K (2003). Intervening în Adolescent Problem Behavior. New York: Guilford.



98

DRĂGAN Jenica, Dicţionar de droguri, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2005

ENĂCHESCU Constantin (2003) – Tratat de psihanaliză şi psihoterapie, Polirom, Bucureşti

FABER, A.; Maslisc, E – Comunicarea eficientă cu copiii.

FOLEY V.D. „An Introduction to Family Therapy”, New York, Grune & Straton, 1974.

GAUDET, Etiene;(2006). Drogurile şi adolescenţa. Editura Minerva, Bucureşti.

GERMAIN M., Le Blanc M. - „Typologie de la toxicomanie et de la criminalite”

Gerrard M., Gibbons FX, Zhao L., Russell D.W., Reis-Bergan M. (1999). The effect of peer’s alcohol consumption on parental influence: A cognitive mediational model. Journal of Studies on Alcohol. Supplement 13: 32-44.

Goldfried M.R., Davison G.C. (1981), Técnicas terapéuticas conductistas. Buenos Aires: Paidos.

Gordon R.S. (1983). An Operational Classification of Disease Prevention. Public Health Reports. 98 (2): 107-109.

Hawkins J.D., Catalano R.F. (1998). Preparing for the Drug Free Years. Workshop Leader’s Manual. Seattle: Developmental Research and Programs.

Hawkins J.D., Catalano R.F., Miller J.Y. (1992). Risk and Protective Factors for Alcohol and Other Drug Problems în Adolescence and Early Adulthood: Implications for Substance Abuse Prevention. Psychological Bulletin. 112 (1): 64-105.

HOPS H., Andrews J.A., Duncan S.C., Duncan T.E., Tildesley E. (2000). Adolescent Drug Use Development. A social Interactional and Contextual Perspective. A Sameroff A.J., Lewis, Miller S.M. (Ed.). Handbook of Developmental Psychopathology. 2nd Edition. New York: Plenum Press.

Irwin L. Goldstein & J. Kevin Ford, Wadsworth, Belmont USA, 2001 - Formarea în organizaţiile actuale

Izzarga S, Ayarra M. (2001). Entrevista Motivacional. Anales del Sistema Sanitario de Navarra. 24 (Supl.2): 43-53.

Învăţarea activă, Ghid pentru formatori, MEC-CNPP, 2001 - Adaptare după O. Păcurari (coord),

LARRIBA, Jaume, DURAN, Antoni M., SUELVES, Josep M. Protego -Formare familială în abilităţi educative pentru prevenirea drogodependenţelor Bucureşti, Agenţia Naţională Antidrog (2005)

MARTINEZ I., Salvador T., Catálogo de Programas de Prevención del Abuso de Drogas. Madrid: Comunidad Autónoma de Madrid. Agencia Antidroga.

MATTHEW Miles – Învăţarea în grupuri de lucru

MILLER, R.William, Rolnick Stephen (2002) – Interviul Motivaţional. Pregătirea pentru schimbare

MINUCHIN Salvador (1974) – Families and Family Therapy, Harvard University Press, Cambridge

MITROFAN Iolanda şi colaboratorii (2001) Psihopatologia, psihoterapia şi consilierea copilului

MOSHER Bob, Lesley Darling, Ellen Fike „Trainig for Results”, 1996 Ziff-Davis Publishing company – Metode utilizate în analiza nevoilor de formare

Nacional Institute of Drug Abuse (1997). Preventind Drug use Among Children and Adolescents. A Researched-Based Guide. Rockville M.D.: National Institutes of Health. NIH Publication No. 97-4212.

NICHOLS M.P. „Family Therapy: Concepts and Methods”, New York, Gradner Press, 1984.

OFFORD D. (2000). Selection of Levels of Prevention. Addictive Behaviors. 25 (6): 833-842.

Porras J., Comas D. (1996). Materiales de formación en prevención de drogodependencias. Módulo Familias. Madrid: Programa de Prevención de Drogodependencias en Centros Educativos de la Comunidad de Madrid (P.P.D.)

PROCHASKA J.O., Norcross J.C. (2001). Stages of change. Psychitherapy: Theory, Research and Practice. 38 (4). 443-448.



99

RĂŞCANU Ruxandra, Alcool şi droguri:"virtuţi" şi capcane pentru tineri, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2004

RĂŞCANU Ruxandra, Zivari Maria, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Ed. Ars Docendi, Bucureşti, 2002

Robles L., Martinez J.M. (1998). Factores de protección en la prevención de las drogodependencias. Idea Prevención. 17: 58-70.

RODRIGUEZ, J.A.G. Dr. – Copilul meu, drogurile şi eu - Editura Ministerului de Interne, (2002).

SÁNCHEZ-Turet M, Suelves J.M., Duran A., Larriba J., Romeo R. (1999). Effect of Parental Attitudes on Adolescent Alcohol Abuse: The Moderating Effect of Parent-Child Relationship. Results from a Cross-sectional Study în a Sample of Spanish Students. Comunicación presentada en el European Symposium on Community Action to Prevent Alcohol Problems. Oporto, 18-20 noiembrie.

SANDERS M.R. (2000). Community-Based Parenting and Family Support Interventions and the Prevention of Drug Abuse. Addictive Behaviors. 25 (6): 929-943.

SCOTT P. Sells, 2007, Adolescenţii scăpaţi de sub control, Editura Humanitas, Bucureşti.

SHAPIRO S., SKINULIS K., - Cum devenim părinţi mai buni, Editura Humanitas, Bucureşti 2008.

STANTON M.D, Thomas T.C. (1982) – Family Therapy of Drug Abuse and Addiction,, Guilford Press, New York.

SUELVES J.M. (1998). Evaluación de programas escolares de prevención del abuso de drogas: algunas indicaciones derivadas del meta-análisis. Idea-Prevención. 16: 50-60.

SUELVES J.M., Romero R., Sánchez-Turet M. (2000). Prevención del abuso de drogas en la escuela secundaria tras la reforma educativa. Implantación de diversos programas en la ciudad de Barcelona. Gaceta Sanitaria. 14 (2): 131-138.

The IT Trainer Development Programe, Corporate Learning, Ltd - Metode utilizate în analiza nevoilor de formare

Tobbler N.S., Stratton H.H. (1997). Effectiveness of School-based drug prevention programs: A meta-analysis of the research. Journal of Primary Prevention. 18 (1): 71-128.

Turner K.M., Markie-Dadds C., Sanders M.R. (1998). Triple P. Positive Parenting Program. Facilitator’s Kit for Group Triple P. Milton QLD: Families International Publishing.

Weisinger H.D. (1988). Tecnicas para el control del comportamiento agresivo. Barcelona: Martínez-Roca.

World Drug Report 2007 / www.unodc.org

Ghid consilieri

Documents

Transcript of Ghid consilieri