1

Gheorghe Andrei Bogdan Constantin Neagu Dogaru

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

Marcel Schapira, Francmasoneria şi Securitatea

2

3

Gheorghe Bogdan Andrei Constantin Neagu Dogaru

Marcel Schapira, Francmasoneria

şi Securitatea

Focşani - 2012

4

Supliment al Revistei Oglinda Literară ISSN – 1583 – 1647

5

Cuvânt introductiv

Apariţia acestui volum este surprinzătoare şi pentru mine, dar şi pentru cititori. Spun asta pentru că, în urmă cu câţiva ani, am avut plăcerea şi onoarea să mi se înmâneze o diplomă aniversară din partea Excelenţei Sale Comandor Mare Suveran Marcel Shapira. Bineînţeles că evenimentul s-a petrecut la Paris, într-un loc onorat şi de regele Mihai. Cred că orice român s-ar simţi copleşit dacă într-un asemenea mediu ar primi o recunoaştere a calităţilor sale. Dar să nu mai lungesc vorba şi să mărturisesc faptul că, după ce am primit cele cuvenite, mi-am permis libertatea de a lua un interviu, care n-a fost dat publicităţii cu nici un prilej, pentru că am simţit că încă nu venise vremea dezvăluirilor masonice. Marcel Shapira nu mai este. A plecat la Marele Arhitect al Universului, trist şi împovărat de nerecunoştinţa fraţilor care nu numai că l-au uitat şi nu i-au acordat onorurile cuvenite pentru cât s-a jertfit pe altarul frăţietăţii, dar nici măcar o parte din arhiva Marii Loji Naţionale din România, aflată în exil la Paris sub directa lui administrare, nu a fost recuperată. I-am promis că voi vorbi cu Horia Nestorescu-Bălceşti, cu Radu Comănescu şi cu alte personalităţi capabile să valorifice documentele de mare însemnătate pentru România, existente în arhivele păstorite de Shapira, şi n-am reuşit mare lucru. Horia a ajuns Mare Comandor al unui Rit Scoţian paralel cu Ritul Scoţian Antic şi Acceptat existent deja în România. Oare de ce ? De Radu mai citesc din când în când câte ceva printr-o revistă, iar documentele probabil că se vor risipi, văduvind istoria Masoneriei române de importante date şi evenimente ascunse astăzi naţiunii române din motive pe care nu le mai înţeleg. Iată de ce iniţiativa fraţilor din Orientul Focşani este surprinzătoare, ştiut fiind că ei nu prea sunt obişnuiţi cu sponsorizări de

6

carte sau de alte activităţi ce poartă cu adevărat lumina. Presupun că s-au săturat de cheltuit banii pe agape şi că au început să simtă cu adevărat că este necesar să aducă lumina în rândul lumii profane. Iar faptul că Bogdan C. Dogaru şi-a asumat alcătuirea acestui volum, incluzând şi transcrierea aproape fonetică a interviului, nu face decât să mă bucure şi să cred că vor mai fi asemenea gesturi aducătoare de lumină în sufletul cititorului. Ce face de fapt Shapira în acest interviu ? Aduce informaţii, pentru că, prin cuvânt, informaţia curge spre mintea noastră cea însetată de cunoaştere. Iar faptul că în volum se vor găsi şi materiale care au legătură cu diverse momente din viaţa Marelui Suveran Shapira, nu poate decât să ne bucure şi să ne facă să înţelegem mai bine unele afirmaţii din interviu. Nu mai vorbesc de faptul că există şi note de subsol, ba chiar şi documente menite să justifice odată în plus anumite rostiri sau chiar aluzii pe care le face în acest interviu.

Trebuie să vă mai fac o mărturisire. Am lăsat, sau mai bine zis am reprodus cât mai fidel discuţia noastră pentru a vă transmite şi dumneavoastră, cititorilor, emoţia şi harul ce coborâse între noi, şi mai mult de atât, pentru a vă da seamă ca pe o mărturisire, dacă vreţi, despre sufletul unor oameni care-şi iubesc ţara şi valorile ei. Nu este bine să vă mai tulbur lectura şi cu alte precizări, dar pot să vă spun că a doua zi după acest interviu am plecat într-o excursie în Egipt, unde universul meu spiritual s-a întregit şi mai mult. Iată de ce, cred că puteţi lua acest volum drept ofrandă adusă sufletelor deschise spre lumină de nişte oameni curaţi în simţiri, iubitori de neam şi de ţară, într-un dulce grai românesc.

Gheorghe Andrei Neagu

7

CUPRINS

Cuvânt introductiv……………………………… p. 5

I. Francmasoneria şi Securitatea în anii 1948 - 1981. „Procesul francmasonilor” şi interceptarea corespondenţei .............. p. 8 II. Activitatea Francmasoneriei române în exil relatată fratelui Gheorghe Andrei Neagu de fratele Marcel Schapira – Paris -4 mai 2006 ……………………..……………… p. 38 III. Problema „Oculta” în arhiva Securităţii (1982 – 1989) cu un studiu de caz pe Judeţele Vrancea şi Galaţi ….. p. 92 Postfaţă ………………………………………... p. 138 Bibliografie ………………………………….…. p.141 Lista anexelor ………………………………… p. 142

8

I. Francmasoneria şi Securitatea în anii 1948 -1981. „Procesul francmasonilor” şi

interceptarea corespondenţei

Despre situaţia francmasonilor români în perioada regimului comunist au apărut relativ recent în România câteva studii, unul din cele mai documentate fiind, cel puţin din perspectiva informaţiilor existente în arhiva fostei Securităţi, al istoricului Nicolae Ioniţă1 de la C.N.S.A.S.

Autorul precizează în studiul său faptul că, după 23 august 1944, au început negocierile pentru redeşteptarea Marii Loji Naţionale din România, care a avut loc, în cele din urmă, la data de 2 septembrie 1944, cu aprobarea Biroului 2 al Marelui Stat Major al Armatei Române. A existat, de asemenea, aprobarea Comisiei Aliate de Control, la care trebuie adăugat şi subliniat acordul oficial al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române2. Totodată, la intervenţia unuia din membrii de seamă ai Francmasoneriei române, Mircea Ciupercescu, Ministerul Afacerilor Interne restituie arhiva ridicată de Poliţie şi Siguranţă în anii 1940-1944. Părea să fie o revenire la situaţia din perioada anterioară anului 1937, auspiciile fiind chiar mai bune, având în vedere faptul că foştii adversari declaraţi ai Francmasoneriei (în special cei de extremă dreaptă) erau scoşi în afara legii şi dezavuaţi de toate forţele politice din ţară.

Apăruse însă un element nou, faţă de situaţia din perioada interbelică: impunerea Partidului Comunist ca

1 Nicolae Ioniţă, Francmasoneria română în dosarele Securităţii – între „procesul francmasonilor” şi problema „Oculta” , în coord. Tudor Salagean, Marius Eppel, Masoneria în Transilvania. Repere istorice, Ed. International Book Acces, Cluj Napoca, 2007, p. 121 – 154. 2 Precizare făcută de fratele Marcel Schapira într – un material despre „Evoluţia Masoneriei în România” trimis fratelui Gheorghe Neagu pentru a fi publicat în Revista „Oglinda Literară”.

9

forţă politică importantă în România, care preia chiar puterea, încă din 1945. Relaţiile Francmasoneriei române cu această nouă forţă politică nu au fost, iniţial, cel puţin pe faţă, încordate. Potrivit celor relatate de francmasonii care se reactivaseră după 1944, membrii PCR de atunci ar fi primit dispoziţii să se înfiltreze în lojile masonice din ţară, urmând să îndeplinească astfel rolul de informatori ai Partidului din interiorul acestor organizaţii. Nu se înregistrează însă atacuri explicite ale comuniştilor împotriva masonilor români, singurul neajuns al noii situaţii politice fiind, pentru moment, faptul că Marea Lojă a fost inundată de oameni fideli PCR, al căror scop părea a fi, în principal, acela de a comunica liderilor Partidului liste nominale cuprinzând membrii diferitelor loji existente în ţară.

După 6 martie 1945, regimul comunist nu a dorit să interzică imediat funcţionarea lojilor masonice, pe de o parte, pentru că aceasta ar fi putut deteriora în mod inutil relaţiile cu statele occidentale, iar pe de altă parte, pentru că unii masoni s-ar fi putut dovedi utili regimului nou instalat. Hotărârea P.C.R. de a folosi în interesul său resursele francmasoneriei a avut două consecinţe.

În primul rând, s-a sprijinit crearea de noi loji masonice, sub tutela Marii Loji Naţionale din România. A fost constituit un Comitet în cadrul M.L.N.R., patronat de generalul Pandele, flancat de doctorul Antoniu, profesorul Hulubei şi ziaristul N.D.Cocea , care avea rolul de a sprijini constituirea a cât mai multor loji şi admiterea cu mai multă bunăvoinţă a tuturor celor care băteau la porţile atelierelor. La primirea noilor membri s-a renunţat la anchetele prelungite, desfăşurate de obicei la acceptarea viitorilor masoni în cadrul lojilor, pentru că nu mai conta calitatea, ci cantitatea. Conducerea Marii Loji a fost forţată de împrejurări să accepte acest compromis, cu speranţa că membrii PCR, o dată deveniţi masoni, ar fi putut constata că în cadrul lojilor nu se petrecea nimic subversiv […] se dorea doar perfecţionarea omului şi a

10

societăţii . Drept urmare au apărut doi poli de influenţă în Masoneria română : unul al vechilor loji şi altul al celor nou create, mult mai numeroase şi cu mai mulţi membri, şi, în consecinţă, a fost aleasă o nouă conducere a Marii Loji Naţionale agreată cumva de regimului comunist.

Dar nici această situaţie nu a mulţumit Guvernul. S-a dorit controlarea totală a activităţii masonice din România şi, în acelaşi timp, limitarea pătrunderii francmasonilor în anumite funcţii de răspundere în stat. De aceea, s-a solicitat tuturor lojilor din ţară, în mod oficial, să comunice autorităţilor, după fiecare reuniune, numele celor care prezidau ţinuta, ordinea de zi, conţinutul amănunţit al discuţiilor şi sumele ce se adunau din cotizaţiile membrilor. Ulterior, în mai 1947, Ciprian Raţiu, un mason de tradiţie veche , numit în funcţia de secretar general al Ministerului Justiţiei, solicită tuturor magistraţilor să demisioneze din Masonerie, întrucât activitatea lojilor nu era pe placul noului regim.

Altă consecinţă a deciziei regimului comunist de a folosi resursele Masoneriei în interesul propriu a fost utilizarea solidarităţii universale masonice pentru a facilita îmbunătăţirea relaţiilor sale diplomatice cu statele occidentale. De aceea, Ana Pauker, odată ajunsă în fruntea Ministerului român de Externe, a căutat să folosească „tovarăşi de drum” din rândul francmasonilor, numindu-i în diverse posturi diplomatice, pentru a obţine, din partea Occidentului, recunoaşterea legitimităţii noului regim de la Bucureşti. Un exemplu, în acest sens, îl constituie numirea lui Mihail Ralea, fost francmason, în postul de ministru plenipotenţiar al României în SUA. Misiunea diplomatică a lui Ralea s-a bucurat de un real succes, atribuit de mulţi calităţii sale de mason.

În anul 1948 situaţia s-a schimbat radical. După desfiinţarea vechilor partide politice, înlăturarea monarhiei şi naţionalizarea industriei, regimul comunist, consolidându-şi puterea, a hotărât lichidarea tuturor

11

lojilor masonice din ţară . O circulară a Ministerului de Interne, din 18 iunie 1948, cere conducerii Marii Loji închiderea provizorie a lojilor pentru a permite membrilor să-şi îndeplinească obligaţiile lor cetăţeneşti în cadrul brigăzilor de muncă de folos obştesc. Toate lojile mai vechi au intrat „în adormire”, N.D.Cocea1 desfiinţează lojile procomuniste, iar sediile, bunurile lojilor şi arhiva Masoneriei sunt confiscate – cu excepţia documentelor ascunse de unii francmasoni din ţară, sau scoase peste hotare de cei emigraţi.

Intrarea „în adormire” a lojilor componente ale Marii Loji Naţionale din România este considerată , însă, de organele proaspăt înfiinţatei Securităţi a Poporului doar o simplă stratagemă a francmasonilor, menită să mascheze intenţiile duşmănoase ale acestora :

„Punerea în adormire” nu a însemnat nici pe departe lichidarea francmasoneriei, ci dimpotrivă, ea a fost o acţiune cu caracter diversionist, scopul urmărit fiind să adoarmă vigilenţa anumitor organe de stat, să păstreze cadrele neatinse şi să treacă activitatea masonică pe baze cât mai bine ascunse.

La puţină vreme după anunţarea intrării „în adormire” a lojilor masonice din ţară, Securitatea a obţinut informaţii despre unele întâlniri clandestine, în grup, a unor fraţi. Organele de represiune decid că este momentul să dea un exemplu, care să descurajeze continuarea acestui gen de întâlniri ale francmasonilor români. Ocazia potrivită pentru o astfel de acţiune este oferită în cursul anului 1949, după surprinderea unui grup de masoni, proveniţi mai ales din rândul magistraţilor, care desfăşurau ceea ce părea a fi o reuniune masonică într-o casă particulară. Participanţii la acea adunare – cel puţin cei care au putut fi prinşi – sunt arestaţi şi supuşi unei anchete foarte dure de organele

1 Nicolae Dimitrie Cocea a fost, între altele, magistrat la Judecătoria Panciu (Jud. Putna/Vrancea) în anii 1930 – 1936.

12

de Securitate, în urma căreia fostul magistrat Alexandru Tomescu decedează în închisoare. După moartea acestuia, se caută şi dovedirea vinovăţiei sale, fiind inventată o întreagă reţea de spionaj, pe baza mărturiilor celorlalţi arestaţi – probabil mai rezistenţi la metodele de interogare folosite – din care ar fi făcut parte şi A. Tomescu.

Nu a fost însă suficient. În aprilie 1951, după moartea lui Mihail Noradunghian, fostul Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru România, mai mulţi membri ai Consiliului ( Constantin Bellu, Mihail Arţăreanu, Vladimir Leonida, Cristea Atanasiu, Scarlat Rădulescu, Radu Racoviceanu, Spiru Vretos etc.) se întrunesc în casa lui Vladimir Leonida şi, după mai multe şedinţe, hotărăsc reconstituirea Supremului Consiliu şi alegerea lui Constantin Bellu în funcţia de Suveran Mare Comandor. Brusc, Securitatea identifică în Francmasonerie un duşman şi reacţionează în consecinţă: la mai puţin de o lună de la alegerea sa drept Suveran Mare Comandor, pe 15 mai 1951, Constantin Bellu este arestat. Urmează arestarea lui Constantin Ştefănescu (14.12.1951), Mircea Ciupercescu, George Grigoriu, Paul Brătăşanu, (16.12.1951), Mihail Arţăreanu, Atanasiu Cristea, Vladimir Leonida, Nubar Bohcelli (19.12.1951), Alfred Cerchez (20.12.1951), Gheorghe Popovici (28.02.1952), Tiberiu Vulpe (17.04.1952), Henry Vogtberg, Alexandru Devechi (4.06.1952), Preda Fundăţeanu (6.08.1952), reţinerea tuturor celor de mai sus făcându-se pentru „activitate de trădare şi spionaj desfăşurată pe teritoriul Republicii Populare Române în cadrul francmasoneriei şi în favoarea statelor imperialiste S.U.A., Anglia, Franţa, precum şi pentru crimă de ameninţare a păcii popoarelor”. La finalizarea cercetărilor, acuzaţiile aduse celor amintiţi mai sus, formulate în rechizitoriul Procuraturii, vor fi modificate în: crimă de înaltă trădare şi complicitate la crima de înaltă trădare, precum şi delictele de uneltire împotriva ordinii

13

sociale, omisiunea denunţării şi de instigare publică. Ulterior, pe baza declaraţiilor celor amintiţi mai sus sunt arestate şi alte persoane, ajungându-se la un număr total de 38 de reţinuţi din rândul foştilor francmasoni (dar nu numai din rândul acestora, o excepţie fiind şi Şerban Cosac, fost legionar, dar care a fost arestat în 27.12.1951, judecat şi condamnat în cadrul „procesului francmasonilor”).

Faptele la care se referea acuzaţia de înaltă trădare din rechizitoriul Procuraturii Militare constau, în special, în activitatea de spionaj desfăşurată de conducerea Francmasoneriei din România în favoarea puterilor „imperialiste”, în special în cea a Marii Britanii şi a Statelor Unite. În opinia organelor represive, spionajul în favoarea statelor occidentale ar fi fost desfăşurat de majoritatea masonilor arestaţi încă din timpul celui de - Al II-lea Război Mondial, iar în cazul lui Mihail Noradunghian – fostul Suveran Mare Comandor, decedat în 1951 – această activitate ar fi început încă din 1914, în calitatea acestuia de spion al Intelligence Service. Cei mai mulţi dintre fraţi ar fi luat însă legătura cu agenţii Marii Britanii în 1943, când Mircea Ciupercescu îl contactează pe Ted Masterson, presupus agent al Intelligence Service, la Istanbul – unde M. Ciupercescu se afla în misiune oficială, în calitatea sa de director comercial al C.F.R. – pentru a-i transmite un mesaj verbal din partea lui Iuliu Maniu pentru guvernul britanic, prin care liderul ţărănist solicita deschiderea unui al doilea front în Balcani, înainte de sosirea trupelor sovietice la graniţele României. Ulterior, Mircea Ciupercescu, împreună cu M. Noradunghian, C. Bellu şi alţi masoni români, vor continua legăturile cu agentul englez, căruia îi transmit o serie de informaţii economice şi militare pe care acesta le solicită.

Din 1945, Ted Masterson vine în România sub acoperirea de colonel în cadrul Misiunii Militare Britanice de la Bucureşti, ceea ce ar fi constituit un bun prilej

14

pentru strângerea legăturilor sale cu masonii din ţară. Potrivit Securităţii române, chiar „redeşteptarea” lojilor din 1944 şi reorganizarea masoneriei româneşti s-ar fi desfăşurat sub directa conducere a serviciului de spionaj englez, reprezentat prin agenţii săi, M. Noradunghian şi M. Ciupercescu. În anii care au urmat, Constantin Bellu, M. Ciupercescu, Paul Brătăşanu, M. Noradunghian (până în 1949, când acesta suferă un atac cerebral), M. Arţăreanu, G. Popovici, Atanasiu Cristea, George Grigoriu, C. Ştefănescu ar fi furnizat informaţii economice, politice şi militare colonelului T. Masterson, căpitanului Stacy şi colonelului Folly, din cadrul Misiunii Militare Britanice din România şi generalului Gryer, şeful Intelligence Service din Balcani, precum şi secretarului Legaţiei SUA la Bucureşti, Melbourne. Ar fi existat contacte de aceeaşi natură cu membri ai Misiunii Militare a SUA din România, precum colonelul Anderson, John Lowell şi Lester Barnes, dar lucrurile nu se opresc aici :

„Acuzaţii din prezentul dosar nu s-au mulţumit numai cu solda primită de la imperialiştii anglo-americani pentru informaţiile culese şi transmise, ei au devenit slujbaşi odioşi şi ai serviciilor de spionaj francez şi italian”.

Se citează, în acest sens, cazul lui Alfred Cerchez, George Grigoriu şi P. Brătăşanu, care ar fi fost recrutaţi ca spioni de Henri Prost, ataşat comercial la Legaţia Franţei din Bucureşti, căruia aceştia i-ar fi furnizat informaţii până în 1950, precum şi cel al lui M. Arţăreanu, care oferea informaţii din domeniul industriei petroliere lui Boniver Clemente, fost ataşat comercial la Legaţia Italiei din România şi lui Lorenzo Romani, fost director al Băncii Italo-Române.

În ceea ce priveşte genurile de informaţii transmise de acuzaţi, acestea difereau în funcţie de domeniul de activitate în care lucraseră fiecare din ei . Astfel, s-ar fi furnizat informaţii despre: Uzinele Hunedoara, uzinele de armament şi muniţii Ucea, minele

15

de aur ale Societăţii Mica, fabrica de armament de la Mărgineanca (unde C. Bellu era director, permiţând chiar vizitarea acesteia, în 1947, de colonelul american Anderson, însoţit de Ion Gigurtu), constituirea Sovrompetrol, trupele sovietice din România, dislocarea chiaburilor din zona de frontieră cu Iugoslavia, incidentele de la graniţa cu Iugoslavia, naţionalizarea industriei, starea de spirit a populaţiei etc.

Relaţiile masonilor arestaţi cu statele „imperialiste” nu s-au mărginit, în opinia anchetatorilor, numai la furnizarea de informaţii privind situaţia din România, ci au constat şi în sprijinul cerut puterilor occidentale (în special SUA) pentru diversele lor proiecte politice după 1945. Astfel, potrivit declaraţiilor date de Constantin Bellu şi ceilalţi arestaţi în timpul anchetei, s-ar fi solicitat iniţial, prin intermediul secretarului Legaţiei Statelor Unite, Melbourne, sprijinul SUA pentru readucerea pe tron, în 1945, a regelui Carol al II-lea. Ulterior se renunţă la această iniţiativă, dar, în 1946, Constantin Bellu şi George Popovici îi înaintează lui Melbourne o propunere de constituire a unei Uniuni Sud-Est Mediteraneene, alcătuite din România, Bulgaria, Grecia, Siria, Palestina şi Iugoslavia, care să se formeze sub egida SUA, împiedicându-se astfel extinderea influenţei sovietice în regiune.

Pe lângă spionajul în favoarea statelor occidentale, francmasonii arestaţi în 1951-1952 erau învinuiţi de sprijinirea grupărilor de rezistenţă anticomunistă din România – concret, se invoca ajutorul acordat grupării „Sumanele Negre”, constând într-o sumă considerabilă de bani – precum şi de nedenunţarea unui fugar (Şerban Cosac, legionar, participant la rebeliunea din 1941, membru din 1946 al unei organizaţii subversive, care se ascunsese în casa lui Mircea Ciupercescu şi îi cunoscuse astfel pe toţi masonii arestaţi). La toate acestea se adăuga delictul de instigare publică, care consta în aceea că „prin viu grai şi în public au adus injurii la adresa

16

Partidului şi Guvernului, au făcut agitaţie în legătură cu începerea unui nou război, din care vor ieşi învingătoare ţările imperialiste”.

Pentru toate aceste acuzaţii, un grup de 17 persoane – din totalul de 38 arestaţi – este trimis în judecată în faţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, instanţă care va pronunţa cu o repeziciune remarcabilă, în data de 19.11.1953 ( la doar 15 zile distanţă de data la care a fost finalizat rechizitoriul procurorului), sentinţa în ceea ce a fost denumit ulterior „procesul francmasonilor”. În urma acesteia Constantin Bellu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, transformată în temniţă grea pe viaţă, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare şi delictul de uneltire contra ordinii sociale, Mircea Ciupercescu, Paul Brătăşanu şi Mihail Arţăreanu – la muncă silnică pe viaţă, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare şi delictul de uneltire contra ordinii sociale, George Grigoriu – 20 de ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare şi delictul de uneltire contra ordinii sociale, Alfred Cerchez – aceeaşi pedeapsă pentru crima de înaltă trădare, George Popovici – 15 ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru crima de înaltă trădare, Constantin Ştefănescu şi Tiberiu Vulpe – aceeaşi pedeapsă pentru complicitate la crima de înaltă trădare, Popescu Nicolae şi Nubar Bohcelli – 10 ani de muncă silnică, 6 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru complicitate la crima de înaltă trădare, Atanasiu Cristea – 15 ani muncă silnică, transformată în temniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale pentru complicitate la crima de înaltă trădare,Vladimir Leonida – 2 ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică, Vogtberg Henry şi Devechi Alexandru – 2 ani închisoare corecţională pentru

17

delictul de omisiunea denunţării şi agitaţie publică, Cosac Şerban - 7 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţie corecţională şi 500 lei amendă pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale şi Fundăţeanu Preda – 5 ani închisoare corecţională, 3 ani interdicţie corecţională şi 300 lei amendă pentru uneltire contra ordinii sociale şi agitaţie publică.

În urma executării pedepselor, o parte din cei condamnaţi în cadrul acestui proces au decedat în închisoare, iar alţii au ieşit din închisoare la expirarea pedepsei (este cazul lui Leonida Vladimir, de exemplu) sau odată cu aplicarea decretului de graţiere din 1964 (Constantin Bellu). Cât despre corectitudinea desfăşurării anchetei şi a procesului, este suficientă precizarea că dosarul de anchetă este bazat în cea mai mare parte pe declaraţiile celor arestaţi (majoritatea smulse prin constrângere), probele materiale lipsind aproape cu desăvârşire. Se mai poate aminti, în plus, faptul că, după terminarea anchetei, organele Securităţii au efectuat anchete pe teren pentru a se constata dacă obiectivele industriale, despre care francmasonii declaraseră în anchetă că furnizaseră date spionilor străini, chiar existau, iar dacă existau, dacă era posibil ca cei care se învinovăţiseră singuri să aibă acces la datele pe care susţineau că le-au vândut străinilor.

Pe de altă parte, acest proces nu a însemnat începerea unei prigoane generale împotriva francmasonilor din România. După pronunţarea condamnării în cazul celor 17 masoni amintiţi mai sus, ceilalţi arestaţi , care se făceau vinovaţi doar de activitate clandestină de reconstituire a Francmasoneriei, după 1948, au fost fie eliberaţi, fie au primit diferite pedepse administrative. Simpla apartenenţă la Francmasonerie nu era considerată nici acum o infracţiune, atâta timp cât nu se mai încerca „redeşteptarea” lojilor. Securitatea Română putera să spună, în sfârşit, că şi-a atins scopul în această privinţă :

18

acela de a desfiinţa organizaţia francmasonică şi de a întrerupe legăturile membrilor acesteia cu exteriorul, pentru a se putea folosi ulterior, fără riscuri, de acei membri care prezentau vreo importanţă pentru regim. Au fost publicate deja o serie de interviuri conţinând mărturiile francmasonilor care au pătimit în închisorile comunismului, care au suferit ororile spaţiului concentraţionar. Sugestivă din acest punct de vedere este relatarea lui Panait Stănescu Bellu, iniţiat în Francmasonerie în 1944 în loja România Unită din Bucureşti, ajuns Maestru Mason în 1947, înălţat în 1969 la gradul 18 de către Supremul Consiliu pentru România extra muros din Paris: „În anul 1947 am plecat la Cluj, sperând că voi scăpa de urmărirea comuniştilor. Eu fusesem – pe când Corneliu Coposu era şef de cabinet al lui Iuliu Maniu – preşedintele pentru presă şi propagandă al tineretului universitar ţărănist. După aceea am fost în conducerea tineretului pe ţară. Împreună cu mine au activat Mihail Tarţia şi o serie de băieţi implicaţi în mişcarea Sumanele Negre. Ei ajunseseră la închisoare, eu m-am retras la Cluj la îndrumarea socrului meu. Însă în anul 1950 el a fost arestat, iar peste două luni am fost arestat şi eu. Am fost în cercetări şi anchetă câteva luni, circa şase-şapte; apoi doi ani şi câteva luni din nou în anchetă, reţinut la Ghencea, Ocnele Mari şi reîntors în celularul de la Cluj. Am devenit indezirabil la Cluj şi am fost îndrumat spre Gurahonţ, un sat ce funcţiona ca reşedinţă de raion. Ulterior m-am restabilit la Bucureşti, pentru o vreme. Socrul dvs. a fost arestat pentru că era francmason ? În primul rând pentru că era francmason. Am aici documentele procesului şi memoriile pe care le-a lăsat şi din care vreau să citez în această discuţie. El a fost acuzat pentru că ar fi avut relaţii cu Ambasada americană, cu colonelul Anderson, căruia i-ar fi transmis informaţii secrete. (...)

19

I-au fost aduse acuzaţii grave: că a dat colonelului Anderson din Misiunea militară americană informaţii asupra situaţiei şi posibilităţii de transformare a unor uzine producătoare de armament din ţară, situaţia unor uzine metalurgice din ţară, situaţia unor societăţi miniere producătoare de aur. El era Directorul general al uzinelor minelor de aur de la Stănişa şi era administrator cu Gigurtu la societatea Mica. A fost acuzat pentru livrarea de informaţii despre producţia altor societăţi miniere şi a Sovrompetrolului, despre industria lemnului, despre modul de aprovizionare cu materii prime a unor uzine metalurgice, informaţii în fals privind pregătirile ce se făceau în vederea naţionalizării industriale şi despre starea de spirit a burgheziei şi moşierimii cu privire la înfăptuirile guvernului din ţara noastră. A fost acuzat că a avut legături strânse cu agentul Noradunghian al Intelligence Service-ului, căruia i-ar fi furnizat informaţii. (...) Toate acestea ar fi fost furnizate şi unei ziariste americane venite atunci în ţară. A dat suma de 600.000 lei organizaţiei contrarevoluţionare Sumanele Negre. El n-a recunoscut, dar eu ştiu că acestea erau, într-adevăr activităţi ale lui, deoarece colonelul Anderson a venit la noi în casă. Eram şi eu acolo. Toate discuţiile au avut loc în secret. Îl cunoscuse pe colonelul Anderson şi pe soţia aceluia, care era româncă. Ea era prietenă cu soacra mea, care a fost o mare specialistă în ezoterism şi făcea parte dintr-o lojă albă. Cât priveşte cei 600.000 lei, a declarat că i-au fost daţi lui Gică Chintescu şi a adăugat: Aceasta a fost cu asentimentul masonilor1”. Un caz interesant este cel al fratelui Nicu Filip, iniţiat conform spuselor sale tocmai la 1949, în loja George Washington – Orientul Bucureşti care a fost

1 Dorin Băleanu, Radu Comănescu, Iluştri francmasoni ai României: interviuri şi documente, vol. 1, Ed. Europa Unită, Bucureşti, 2003, p. 165, 167 şi 171 – 172.

20

arestat şi încarcerat fără a fi condamnat de vreo instanţă de judecată: „Eu n-am fost condamnat. Arestat. Acuzaţia a fost că eraţi membru al Franc-Masoneriei ? Mi s-a intentat un proces şi procesul ăsta n-a avut loc niciodată şi mi s-au dat administrativ 24 de luni. Şi când s-au împlinit 24 de luni a venit nevastă-mea cu hainele să mă scoată, iar eu a trebuit să-i comunic că mi s-a prelungit pedeapsa cu încă 48 de luni. Extraordinar ! Fără nici un motiv. Nu m-a întrebat nimeni nici cum mă cheamă. Aşa că aţi stat necondamnat 6 ani. A venit un plutonier, Berbecea, care ne-a strigat pe mine, pe Ghiţulescu şi câţiva încă şi ne-a zis: încă 48 de luni. În ce interval aţi fost închis fără condamnare ? A început în 19501”. Câţiva ani mai târziu, după aşa-zisul proces al francmasonilor a fost arestat şi condamnat Vladimir Boantă, iniţiat în loja România Unită la 1946, care avea gradul 18 în 1948, la stingerea luminilor: „Am fost arestat în ziua de 1 decembrie 1959. La 11 ani după stingerea luminilor ! Da ! Iar la proces, în afara dosarului instanţei, grefierul de şedinţă a scos un dosar foarte subţire, care mă privea numai pe mine. L-a luat şi l-a citit: Vladimir Boantă, Doctor în drept, avocat, franc-mason de gradul 18. Astfel, situaţia mea s-a pigmentat în rău. Primiseră ordin să procedeze aşa. Totuşi, în sentinţa finală nu se pomenea nimic despre Franc-Masonerie, căci comuniştii, cu binecunoscuta lor viclenie, se fereau să arate oficial că au persecutat Masoneria”. Care a fost acuzaţia oficială ?

1 Ibidem, p. 102 şi 105.

21

Eu pledasem în 215 procese politice. Acuzaţia oficială se referea la faptul că aş fi declarat că hotărârile date de Tribunalul Militar erau decise dinainte. Calificarea faptei mele a fost: uneltire prin agitaţie împotriva ordinii sociale. În privinţa hotărârilor Tribunalului Militar, e adevărat că erau decise dinainte. De altminteri, ulterior, chiar comuniştii, prin Nicolae Ceauşescu, au admis acest adevăr, folosindu-l pentru a-l acuza şi a-l înlătura pe Drăghici. Unde aţi efectuat pedeapsa ? Pedeapsa am efectuat-o în mai multe locuri de detenţie. Mai întâi am fost închis la Securitatea din str. Uranus, imobil care nu mai există azi, fiind dărâmat; apoi am fost transferat la Jilava, în data de 7 aprilie 1960. Pe 28 august m-au mutat la Gherla, unde am stat un an şi jumătate. În 10 iunie 1962 m-au trimis la Periprava, în Delta Dunării – şi de aici m-am eliberat la 1 decembrie 1962, exact după trei ani de la arestare. Îmi aduc aminte de parcă ar fi azi, că m-am întors acasă la ora 1 noaptea: noaptea m-au arestat, noaptea am revenit acasă ! Aţi mai întâlnit franc-masoni în trecerea Dvs. prin închisori ? M-am întâlnit cu Aman, la un an după arestare. În cazul lui procedaseră la fel, în sensul că acuzaţia oficială nu făcea nici o referire la Franc-Masonerie. Cum a fost regimul de detenţie ? Cel mai greu de îndurat a fost regimul de la Securitate. Eram într-o celulă unde nu existau ferestre, cu excepţia unui soi de oberlicht deasupra uşii. Oberlichtul dădea către culoar, iar culoarul avea ferestre spre o curte interioară. Nu exista încălzire, iarna te chinuia îngrozitor frigul. Nu exista lumină, în afara unui bec choir a cărui lumină parvenea prin oberlichtul dat cu var alb şi plasat în celălalt capăt al culoarului. Ferestrele erau, de asemenea, vopsite cu var alb. Nu vedeai nimic. Nu aveam voie să vorbim. Acest regim al tăcerii absolute

22

mi s-a părut îngrozitor. Te verificau când nu te aşteptai. Veneau încălţaţi peste cizme cu nişte papuci de pâslă, încet-încet, pe sală, ca să nu fie simţiţi. Totuşi, aveam un presentiment. Intuiam când se opreau în dreptul uşii şi mă uitam jos, să văd dacă nu se profilează vreo umbră pe sub uşă. În tăcerea aceea teribilă, trăgeau deodată cu zgomot mare zăvoarele, producând un puternic: bum ! bum !1”

Este cert însă faptul că tratamentul aplicat francmasonilor de regimul comunist nu a diferit prea mult de cel folosit de acesta în cazul altor adversari: cei utili scopurilor regimului au fost atraşi, prin diverse procedee, la colaborare, iar ceilalţi au fost aruncaţi în închisoare sau puşi sub urmărire până la sfârşitul vieţii. Indiferent cât de mult au profitat de pe urma bunelor relaţii cu Partidul Comunist unii foşti francmasoni, măsurile de represiune luate de regim la începutul anilor `50 împotriva celorlalţi s-au dovedit a avea un efect pedagogic mult mai important : înspăimântarea tuturor francmasonilor rămaşi în libertate şi întreruperea oricărei activităţi francmasonice în România până la sfârşitul regimului comunist – cu foarte puţine excepţii. Această lipsă a oricărei activităţi masonice în România în perioada comunistă este confirmată şi de Marcel Schapira, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru România (în exil) în anii `80, şi una din cele mai avizate persoane în ceea ce priveşte activitatea masonilor români în perioada ulterioară lui 1948 :

„Declar şi afirm că nici un fel de activitate masonică nu a existat în România în perioada prigoanei. Pe de o parte, cei responsabili erau in închisoare, iar cei eliberaţi se temeau şi de umbra lor. Iar pe de altă parte […] ştim că aceia dintre ei care au suferit foarte mult erau atât de înfricoşaţi încât nu luau contact nici între ei”.

1 Ibidem, f. 193 şi 203 – 205.

23

Cu toate acestea, aflându-se, din unele surse, că unii din masonii rămaşi liberi din Bucureşti şi din provincie mai aveau încă întâlniri ocazionale sau de prietenie, în cursul cărora discută şi comentează evenimente politice interne şi internaţionale, în favoarea ţărilor capitaliste, Direcţia I a Securităţii hotărăşte, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidenţă în problema francmasoneriei, „pentru luarea în evidenţă a elementelor francmasonice mai principale [sic!] şi a fi lucrate informativ în vederea stabilirii activităţii ce eventual o desfăşoară”. Dosarul de evidenţă în problemă a fost menţinut deschis până în anul 1975, deşi sediul său este mutat ulterior de la Direcţia I la Securitatea Municipiului Bucureşti. În perioada 1960-1975, în urma activităţii organelor de Securitate în această problemă, au fost identificaţi şi verificaţi peste 500 foşti francmasoni, obţinându-se şi informaţii privind unele încercări din exterior de reluare a activităţii francmasonilor în R.S. România, existenţa unor grupări restrânse de asemenea elemente şi preocupări izolate de a se restabili legături cu cercuri ale emigraţiei reacţionare din Occident şi de a organiza ajutorul francmasonic în România. Interesul Securităţii pentru această problemă rămâne însă scăzut, motiv pentru care, în 1975, căpitanul Petre Ionescu, din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, propune – şi i se aprobă – închiderea dosarului de problemă privind elementele duşmănoase din rândul fostei francmasonerii române, aducând următoarele argumente :

„Analizând situaţia operativă din problemă, se constată că majoritatea elementelor au decedat, iar cele rămase în viaţă, datorită vârstei înaintate, nu mai prezintă pericol potenţial. În prezent, în evidenţele noastre, se află un număr de 3 elemente din acestă categorie, fiind şi fost condamnate pentru infracţiuni contra securităţii statului,

24

urmărirea lor continuându-se în cadrul problemei 891 – foşti condamnaţi fără nuanţă politică. Menţionăm, de asemenea, că nici în cadrul Direcţiei I nu există un asemenea dosar de problemă”. În momentul închiderii dosarului de problemă, în evidenţele Securităţii figurau 738 francmasoni, dintre care 453 erau „foşti exploatatori”, liber profesionişti şi negustori, 163 – ingineri şi tehnicieni, 30 – cadre de conducere din aparatul de stat, 37 – ofiţeri activi, 15 – magistraţi, 5 – înalţi demnitari şi 35 – membri ai P.C.R.

Imaginea Francmasoneriei reflectată de documentele Securităţii1 diferă sensibil în funcţie de perioada avută în vedere, schimbările produse în această privinţă reflectând fidel modificările apărute în ideologia oficială a regimului comunist din România .

Astfel, nu putem vorbi de o imagine unitară a Francmasoneriei în rapoartele şi documentarele întocmite de cadrele Securităţii din România, ci mai curând de două imagini distincte : una caracteristică anilor `50, influenţată de ideologia „luptei de clasă” şi alta, conturată mai ales pe parcursul anilor `80, ce datorează mult teoriilor atât de populare în perioada interbelică, ce descriau Francmasoneria ca pe o mişcare de luptă inventată de evrei pentru a cuceri lumea şi a-şi realiza vechiul lor vis de dominaţie universală . Desigur, nu există o delimitare atât de clară între cele două imagini, multe din teoriile vehiculate în anii `50 de Securitate în această privinţă fiind utilizate şi în anii `80, dar se poate sesiza, totuşi, o diferenţă destul de clară între modul în care este abordată această problemă în cele două perioade mai sus menţionate.

O imagine caracteristică a Francmasoneriei, privită prin prisma teoriilor marxist - leniniste ale „luptei de clasă” ne înfăţişează un documentar-material de

1 Nicolae Ioniţă, Problema „Oculta”. Securitatea şi masoneria în anii `80, în „Caietele C.N.S.A.S.” nr. 1/2008, Ed. CNSAS, Bucureşti, 2008, p. 93 – 134.

25

învăţământ pentru cadrele Securităţii – redactat în ianuarie 1956 şi numit Lupta organelor Securităţii împotriva Francmasoneriei :

„Francmasoneria este o organizaţie cu caracter internaţional, care desfăşoară o activitate ocultă (secretă), bazată pe o doctrină idealistă. Organizaţiile francmasonice cuprind ca membri elemente recrutate din rândurile burgheziei celei mai reacţionare, capitalişti cu rol de conducere în economia ţării, persoane care deţin funcţii importante în conducerea statului burghez. […] În zilele noastre, francmasoneria este una din cele mai puternice arme ale imperialismului american, pusă în mod nemijlocit în slujba planurilor de dominaţie mondială ale aţâţătorilor la un nou război mondial”.

Fiind o organizaţie de clasă a burgheziei, scopul Francmasoneriei era, din punctul de vedere al autorilor documentarului mai sus citat, pe de o parte, de a apăra interesele burgheziei, iar pe de altă parte, de a asigura cele mai diabolice măsuri pentru oprimarea şi exploatarea sângeroasă a claselor exploatate. Se poate remarca însă influenţa ce se atribuie acestei organizaţii, considerată capabilă să se suprapună guvernului, partidelor burgheze şi tuturor celorlalte organizaţii şi asociaţii, reuşind să influenţeze şi să dirijeze întreaga activitate şi atitudine a statului burghez respectiv. Influenţa Francmasoneriei s-ar fi datorat atât criteriilor de recrutare a membrilor săi, cât şi caracterului internaţional al organizaţiei, ce nesocotea graniţele naţionale ale statelor şi asculta numai de ordinele venite din partea centrului – adică organizaţia francmasonică din SUA care le conduce şi le finanţează, dictând totodată partidelor politice şi guvernelor burgheze atitudinea ce trebuie s-o adopte în diferite situaţii.

Exagerările în privinţa puterii de care dispunea Francmasoneria pe plan internaţional ajung până la a susţine că, în SUA, nu poate fi ales preşedinte decât un mason de gradul 33, iar în Franţa ar fi fost francmasoni

26

toţi miniştrii din ultimii 50 de ani […] cu excepţia, bineînţeles, a miniştrilor comunişti. Se simte, aşadar, şi în acest caz influenţa teoriilor legionare din perioada interbelică, privind rolul conducător al iudeo-masoneriei în politica mondială, cu excepţia faptului că nu este preluată şi componenta antisemită a acestor teorii (şi, cu atât mai puţin, a celei anticomuniste). De altfel, autorii materialului amintesc, în treacăt, de aceste teorii care se refereau la Masonerie ca la o creaţie a evreilor şi bolşevicilor, dar numai pentru a demonstra strânsa legătură ce ar fi existat între francmasonerie şi fascism şi a incrimina, o dată mai mult, Francmasoneria :

„Dar printr-o astfel de propagandă, fasciştii şi guvernanţii de pe atunci nu urmăreau decât să pregătească terenul pentru agresiunea antisovietică şi, în acest scop, ei aveau nevoie de anumite justificări, menite să mascheze intenţiile lor criminale”.

Organizarea, scopurile şi caracterul Francmasoneriei, precum şi originea socială a membrilor acesteia justificau, în concluzie, atenţia pe care trebuia să i-o acorde organele Securităţii Statului :

„ În ţara noastră, organizaţia francmasonică – prin membrii săi – a desfăşurat şi desfăşoară o activitate cu caracter contrarevoluţionar, încercând să se opună din răsputeri cuceririlor şi realizărilor oamenilor muncii pe drumul construirii unei vieţi libere şi fericite. Pericolul pe care îl prezintă pentru securitatea statului nostru existenţa organizaţiilor francmasonice şi activitatea desfăşurată de acestea este cu atât mai mare, cu cât, în activitatea lor criminală, francmasonii sunt sprijiniţi, pe de o parte, de elementele exploatatoare doborâte de la putere, iar pe de altă parte, de către organizaţiile francmasonice din statele imperialiste”.

Această imagine a Francmasoneriei conturată de documentele Securităţii din anii `50 este simplistă, tributară stereotipurilor ideologice ale momentului. Conducerea Securităţii de atunci nu era interesată de

27

nuanţe şi nici ca ofiţerii din subordine să studieze ritualurile francmasonice şi semnificaţia lor. Tot ce interesa era să se pună la dispoziţia organelor de represiune un instrument de lucru simplu, uşor de înţeles, care să justifice şi, în acelaşi timp, să stimuleze zelul cadrelor din subordine în urmărirea activităţii foştilor francmasoni încă nearestaţi. În fond, tot ceea ce trebuia să se reţină pentru justificarea şi impulsionarea represiunii era constatarea conform căreia, dintre foştii francmasoni, „nici unul nu proveneau [sic!] din rândurile muncitorilor, ceea ce dovedeşte cu şi mai multă tărie caracterul strict de clasă al francmasoneriei – organizaţie de clasă a burgheziei”.

O schimbare evidentă în modul de abordare a acestei probleme se face simţită în anii `80. Deşi se persistă în utilizarea unor şabloane ideologice cu ajutorul cărora era definită Francmasoneria în perioada de început a regimului comunist, apar o serie de elemente noi, care indică modificarea modului în care era privită această problemă de organele de represiune. Aceste schimbări în modul de percepere a Francmasoneriei se datorează, în principal, modificărilor sensibile apărute la nivelul ideologiei oficiale a regimului, care abandonează treptat teoriile „luptei de clasă” şi se orientează spre un tot mai pronunţat naţionalism şi concentrării atenţiei organelor Securităţii în special asupra organizaţiilor francmasonice din exterior (mai ales asupra celor constituite de vechi masoni români emigraţi după 1945) şi mai puţin asupra celor din România unde, de fapt, nu mai activa nici o lojă masonică.

Cea mai importantă noutate în modul în care este definită Francmasoneria o reprezintă importanţa mult mai mare acordată influenţei sioniste. Dacă în perioada anterioară nu se pomenea nimic de subordonarea Masoneriei intereselor evreilor, după 1981 putem întâlni o adevărată abundenţă de afirmaţii de genul : esenţa

28

scopurilor francmasoneriei rezultă a fi promovarea intereselor sioniste, având forme diferite, dar ilustrând aceeaşi idee, reluată obsesiv : scopul Francmasoneriei este creşterea influenţei cercurilor evreieşti pe plan mondial.

Organele Securităţii nu se limitează însă, la a face astfel de afimaţii fără acoperire, ci se documentează de la „cele mai bune surse” în această privinţă. Şi ce sursă putea fi considerată mai potrivită decât celebrele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului, prezentate într-un documentar intitulat Francmasoneria – organizaţie anticomunistă şi antistatal㸠din anul 1984, drept un „document celebru – susţinut de unii, contestat de alţii […] publicat la începutul seculului nostru [ XX – n.a.] în Rusia, discutat şi aprobat la Congresul sionist de la Basel (1897), un adevărat plan de cucerire a întregii lumi”. Autorii documentarului, destinat informării cadrelor Securităţii asupra caracteristicilor Francmasoneriei, nu au nici o reţinere în a utiliza acest fals celebru, folosit anterior de toate mişcările politice antisemite din perioada interbelică, inclusiv de cea nazistă, în Germania, şi de cea legionară, în România, căruia îi dau şi o aparenţă de autenticitate – nici nu se pune la îndoială autenticitatea sa ba, dimpotrivă, este datat cu multă precizie, ca fiind discutat şi aprobat la Congresul de la Basel din 1897 – şi din care citează pentru a-şi susţine propriile teorii.

Ideea de bază pe care şi-o formaseră cadrele Securităţii în anii `80 asupra Francmasoneriei poate fi rezumată şi astfel : „francmasoneria a fost şi continuă să fie o organizaţie de inspiraţie evreiască”. Asta nu însemna însă, nici pe departe, că Francmasoneria nu putea fi, în acelaşi timp, şi antisemită, amintindu-se, în acest sens, „legătura strânsă şi conlucrarea existente mult timp, între vârfurile naziste, inclusiv Adolf Hitler, şi unele organizaţii francmasonice germane”. Un alt exemplu în acelaşi sens

29

îl constituia şi Garda de Fier, care, potrivit autorilor documentarului amintit mai sus, ar fi fost „creată de francmasonerie, dar […] a scăpat de sub controlul acesteia”.

Francmasoneria se caracteriza şi printr-o anumită centralizare, dar cadrele Securităţii au avut mari dificultăţi în a stabili locaţia exactă a centrului lojilor francmasonice din lume. Dacă în anii `50 acest centru era plasat cu certitudine în SUA, francmasoneria fiind subordonată intereselor imperialismului american, acum, având în vedere faptul că importanţa Masoneriei crescuse în ochii Securităţii, acest centru este localizat fie în SUA, fie în Israel sau, într-o variantă mai democratică, se acceptă ideea că SUA, Franţa şi, într-o anumită măsură, Anglia, ar fi fost centre ale organizaţiei. Această distribuire a centrelor de putere nu rămâne însă definitivă, diverse rapoarte mutându-le dintr-un punct în altul al globului, în funcţie de imaginaţia autorului. Aşadar, conform unei opinii destul de răspândite în cadrul Securităţii, masonii ar fi doar un instrument al serviciilor de spionaj capitaliste. Această imagine nu a întrunit însă unanimitatea aprecierilor în rândul cadrelor angajate în problemă, mai ales în rândul celor care vedeau în Francmasonerie o organizaţie capabilă să controleze toate aspectele vieţii politice şi economice internaţionale. În consecinţă, ea este retuşată de ofiţerii Direcţiei a III-a a Securităţii, care vor descrie Masoneria ca pe „o forţă reală, capabilă să se folosească chiar şi de unele servicii de informaţii şi contrainformaţii, cum sunt cele din SUA, Israel, Franţa, Italia, Anglia, pentru a-şi impune oamenii de stat convenabili, pentru a-şi asigura realizarea intereselor de dominaţie şi control în viaţa politico-socială şi economică, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare”.

Rezolvarea problemei vine din partea altui ofiţer al Securităţii, care, imparţial, declară ambele variante corecte şi încearcă o îmbinare a lor, folosind o formulă

30

originală, prin care se arăta că ar exista „o strânsă legătură între francmasonerie şi serviciile de spionaj, de fapt o penetrare în ambele sensuri, datorită şi împletirii intereselor generale”. În lipsa unor date concrete cu privire la organizarea şi ideologia Francmasoneriei, cadrelor Securităţii nu le rămâne altă soluţie decât să recurgă la comparaţii cât mai plastice, care nu fac decât să arate confuzia care persista în rândul acestora în privinţa naturii organizaţiei pe care o aveau în urmărire. Limita până la care puteau ajunge cu asemenea comparaţii nu era dictată decât de imaginaţia celor care tratau acest subiect, un exemplu în această privinţă fiind şi „descoperirea” celor de la Inspectoratul Judeţean Timiş, a căror formulare a fost preluată ulterior şi de alte cadre care lucrau în problema „Oculta”, la fel de „bine documentate”: „Masoneria, prin modul de organizare şi acţiune, se aseamănă mult cu Mafia”. În concluzie, la sfârşitul anilor `80, imaginea Francmasoneriei din documentele Securităţii nu este mai precisă decât cea care se formase în perioada de început a regimului comunist. Ea reflectă schimbările prin care trecuse ideologia oficială a regimului, dar, în final, nu mai poate fi calificată nici ca un instrument util de lucru. Datorită surselor foarte eterogene folosite, de o provenienţă foarte diferită, această imagine se îndepărtează tot mai mult de realitate, nefăcând altceva decât să contribuie la sporirea confuziei în rândul cadrelor angajate în activităţi pe linia problemei „Oculta”, cărora le-au devenit foarte neclare, aşa cum se va vedea în capitolul III, caracteristicile persoanelor şi organizaţiei ce trebuia să fie urmărite.

31

***

Una din structurile Securităţii care intercepta corespondenţa francmasonilor români cu cei din străinătate cât şi a persoanelor interesate de Francmasonerie, deşi dosarul de problemă fusese închis din 1975, era Unitatea Specială „S” din cadrul Comandamentului pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni. În raportul nr. 00400452 din 07.09.1981, întocmit de General-locotenent Diaconescu Ovidiu şi Colonel Marinescu Constantin, document aflat în arhiva C.N.S.A.S.1, se arată că respectiva unitate urmărea, la acea dată, corespondenţa a 105 persoane suspecte de activitate francmasonică. În material se preciza că „atenţia noastră s-a îndreptat în direcţia exploatării corespondenţei unor persoane cunoscute în trecut cu activitate francmasonică, urmărindu-se în mod deosebit eventuale încercări de reactivare a acestora de către persoane din exterior”.

La data de 21.07.1981 a fost interceptat un material expediat de fratele MARCEL SCHAPIRA din Franţa (jurist, Paris, 118-130, Av. Jean Jaures) lui VASILE FLORESCU din Bucureşti (Calea Griviţei 107, ap. 17). Expeditorul expunea, în mod convenţional, activitatea francmasonică pe care o desfăşura precum şi interesul său pentru vechii francmasoni din România, urmărind să completeze „treimea necesară pentru o reprezentare”: „În iunie am avut sărbătorirea familiei noastre, banchetul prezidat de mine şi concursul prin „tombolă” pentru câteva „acţiuni bune”… Am câteva speranţe de a mă împăca cu fraţii mei din California ceea ce va deschide un orizont luminat pentru restul legumelor mari (n.n. personalităţilor) din Washington şi, în special, voi uşura şi situaţia branşei franceze a familiei

1 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fond Documentar (Galaţi), ds. 004806, f. 16 – 25.

32

mele. Prestigiul nostru creşte „frumos” şi noi devenim legendari! (Inteligenţă daco-traco-latină !!!).

În interesul cauzei şi prin forţa împrejurărilor am luat poziţia de M. M. ad interim (Mare mahăr provizoriu !)1; ştii că sunt capabil de orice îndrăzneală ! Cei de aici mă aprobă dar n-am conştiinţa împăcată. Mi-ai uşura conştiinţa dacă mi-ai trimite un cuvânt prin care mi-ai spune că cei de-acasă, după o analiză a faptelor actuale, mă însărcinează cu calitatea de M. M. al MLNR (mare mahăr provizoriu „ad interim”) ceea ce m-ar face să mă simt mai cinstit. Evident numai cei vechi mă interesează, ca tine şi ei. Dacă vei putea să mai ai o semnătură, două în plus, dulceaţa va fi şi mai bună !... Te las singur să alegi forma expresiei pentru scrisoarea ta. În felul acesta urmăresc să completez treimea necesară pentru o reprezentare, adică familia mică R.U.S.C. cu ALFRED şi M.L.N.R. cu mine. Aşa e partida de şah!”

Destinatarul Florescu Vasile îi va răspunde la 12 august 1981 lui Marcel Schapira că nu poate să îi furnizeze relaţiile cerute dat fiind că în România Francmasoneria a fost intezisă încă din 1948 şi nu vrea să depăşească limitele prudenţei: „Scrisoarea ta francă ilustrează odată mai mult concepţiile tale umane şi universale cât şi cinstirea românismului… Când vin rândurile tale mă transpun în lumea de acum 35 ani. Vreau să spun că stimez Arta R. şi tot ce radiază ea… Ca şi în artă… în viaţă e dificil de distins limitele între prudenţă şi imprudenţă ori infracţiune. Trăiesc într-o disciplină căreia mă conformez pentru a nu greşi limitele. Trebuie să se înţeleagă că nu pot corespunde dorinţelor care cer relaţii despre… De aceea nu i-am răspuns lui CANDREA.

La noi este liber catolicismul, protestantismul ş.a. Masoneria nu deşi publicistica noastră vorbeşte despre ea – cu date istorice şi legendare. Hitler a pus-o la index ca

1 Completările dintre paranteze aparţin ofiţerilor de Securitate.

33

şi regimul fascist. La noi, după 23 august 1944 a funcţionat autorizat şi în 1948 s-a dizolvat – a adormit şi somnul continuă.

Pentru ce invederezi tu – regret că nu pot răspunde dar SEVERIN KNEBEL – 82 ani – trăieşte în Viena, possingergasse 31/9, este acum cetăţean austriac. Am vorbit cu el la telefon, are telefon - 0222-9239372.” Unitatea Specială „S” va intercepta, la 15.08.1981, inclusiv convorbirile telefonice dintre Severin Knebel din Austria, Florescu Vasile şi HULLES LEOPOLD din Bucureşti, str. Radu Vodă 209.

Se pare că Marcel Schapira a cerut anumite informaţii din România şi fratelui PETRESCU NIC. EDMOND din Bucureşti, Bd. Dimitrie Cantemir 15, ap. 187 care îi va răspunde în august 1981:

„Îmi cer scuze pentru întârziere, … dar după ce mi s-a dat delegaţia oficială de la Operă pentru a studia la Academie publicaţii şi documente, postul meu de consilier juridic la Opera Română din Bucureşti s-a desfiinţat din schemă ! Din motive de economii !... M-am adresat Ministerului Justiţiei cerând reprimirea mea… În acest context jalnic, în care mă zbat de câteva săptămâni, am încercat să mă prevalez de hârtia pentru Academie, însă colega care urma să mă introducă acolo, este în concediu…Dar va fi absolut necesar să-mi comunici urgent: anul, localitatea şi numele publicaţiei, pentru a nu căuta „acul în carul cu fân” mai ales în situaţia mea!!

…Să nu te îndoieşti de dorinţa mea de a face ceva constructiv pentru tine ! Sperasem, ca „avocat” să mă pot ocupa aici, în mod direct şi eficient, de toate problemele cetăţenilor străini, inclusiv cele care te interesează…Aştept de asemenea un semn de la colegul din Timişoara. Contează pe tot ce voi putea aduce de la el !...” Organele Securităţii îl aveau sub supraveghere şi pe fratele PANAIT STĂNESCU BELLU, din Timişoara,

34

str. 12 aprilie nr. 11, la care se referea, probabil, Petrescu Nic. Edmond în scrisoarea susmenţionată.

Petrescu Nic. Edmond corespondează din nou cu Schapira după câteva zile anunţându-l că a fost reprimit să lucreze ca avocat şi îi promite acestuia că se va ocupa de problemele solicitate: „Îmi poţi trimite liniştit orice probleme, telefon 23.38.69, acasă … PORA va fi la New York între 27 august-2 septembrie la un congres al avocaţilor !”

Conform informaţiile deţinute de Securitate, Panait Stănescu Bellu făcuse mai înainte o vizită în Franţa şi Italia ocazie cu care avusese o dezbatere de idei cu Schapira şi discutaseră diverse chestiuni care îi frământau pe amândoi. Din pasajele scrisorii trimise la Paris de Bellu reiese hotărârea acestuia de a susţine şi dezvolta în rândul intelectualilor, avocaţilor şi oamenilor de artă din România, ideile discutate cu Schapira în străinătate: „Dacă în presa noastră se utilizează din ce în ce mai mult ideea dezvoltării valorilor umane, însemnează că aceste valori vor fi utile societăţii şi schimbul de discuţii nu poate decât să folosească cunoaşterii acestor noţiuni, despre care am discutat şi noi …

Dragă frate Marcel… mă gândesc acum la legătura noastră de prietenie frăţească şi la discuţiile noastre în legătură cu preocupările universale ale intelectualităţii. La acele sentimente de frăţie, unitate şi sprijin pentru toţi intelectualii… la dezvoltarea acelor idei în scopul desăvârşirii unei conştiinţe universale … Discut aici cu colegii mei intelectuali, atât în profesia de avocat sau artişti plastici şi constat dorinţa unui schimb de impresii, cunoştinţe şi preocuparea pentru ceea ce noi am discutat… Acestea pot forma obiectul unor discuţii colective… Dragă frate Marcel te rog să-mi scrii dacă ai noutăţi de la prietenul nostru comun de la Roma, pentru care ţi-am exprimat bucuria de a-l fi cunoscut. Gândurile exprimate de tine le port cu mine, ca de la un frate mai

35

mare, pentru o viaţă morală demnă şi cultivarea unei conştiinţe superioare”.

Tot Panait Stănescu Bellu scria, la 20 august 1981, profesorului CASTALDO AUGUSTO (Baroul de avocaţi din Roma, Via Anapo 48) împărtăşindu-i din impresiile avute în urma vizitei din Italia: „Foarte scump şi superior maestru, sunt sub impresia vizitei pe care v-am făcut-o la Roma. Prima impresie a fost aceea a unui mare maestru şi, în acelaşi timp, regretul că am întârziat atât această vizită la dv., contrar indicaţiilor socrului meu. Am aflat din discuţia cu dv. că aveţi o previziune clară asupra evenimentelor ca şi asupra situaţiei din minunata dv. ţară, Italia. Păstrez cu mare plăcere şi respect medaliile pe care le-am primit în Italia şi bineînţeles ultima pe care am primit-o la Roma”. (Menţionăm că în alte scrisori adresate unor persoane din străinătate Panait Stănescu Bellu aminteşte doar de două distincţii primite la Napoli pentru picturile sale).

„Aştept cu emoţie confirmarea prietenului nostru comun Marcel Schapira care a primit preţioasa dv. scrisoare pe care mi-aţi promis să i-o scrieţi la Paris, scrisoare valoroasă pentru viaţa mea… Cu ocazia discuţiilor pe care le-am avut împreună, am aflat secretul marii dv. înţelegeri a lucrurilor. Aici la noi în România, v-am povestit că intelectualii au ocazia, în numeroase cercuri ştiinţifice, să discute despre problema existenţei şi să-şi dezvăluie ideile care trebuie să exprime progresul ştiinţific. Aştept de la dv. o scrisoare care să conţină ideile dv. pentru binele umanităţii, pentru că am văzut că dv. sunteţi un mare umanist… Vă trimit respectuoasa mea acoladă fraternă şi aştept răspunsul dv.”

O altă scrisoare a fost trimisă de Panait Stănescu Bellu, la 3 septembrie 1981, lui PENESCU NICOLAE în Franţa, Paris, rue Bertier, pe care l-a şi întâlnit în cursul vizitei sale în străinătate din vara aceluiaşi an: „ Prilejul ce l-am avut de a discuta despre ţara noastră, despre dorinţa comună şi sinceră pe care aţi exprimat-o şi dv.

36

pentru binele ţării noastre, Patrie comună, m-au îndreptăţit să vă scriu acum cu emoţie. Anii care ne-au despărţit, deci 1944 până la revederea noastră, au fost parcă nu o întrerupere peste decenii ci e desfăşurare în timp a unor vieţi paralele… Sigur că şi prietenia noastră comună cu Marcel Schapira a fost un motiv în plus de confidenţă care pentru mine au constituit bucuria desăvârşirii.

Vă îmbrăţişez cu acea acoladă frăţească despre care prietenul nostru Marcel Schapira ne-a îndreptăţit să o considerăm ca o legătură comună”.

Ofiţerii de Securitate au remarcat faptul că, în cele două scrisori trimise lui Castaldo Augusto, respectiv Nicolae Penescu, fratele Panait Stănescu Bellu folosea alături de semnătura sa cele trei puncte, semnul distinctiv folosit de francmasoni în corespondenţa lor particulară.

Tot din interceptările Unităţii Speciale „S” aflăm faptul că, în iunie 1981, o societate din Franţa „GROUP SALVIN” (Asociaţie culturală cu scop nelucrativ, fondată în 1901), 83490 Le Muy, chemin de Pinedes, trimitea unor persoane din Judeţul Timiş materiale cu conţinut masonic. Era vorba despre 3 persoane: Marinca Gheorghe, Timişoara, B-dul 6 Martie nr. 29, Mezin Emeric, Timişoara, str. Gh. Lazăr nr. 6, ap. 10 şi Marinca Ioan din comuna Ghecea. Materialul trimis de „Group Salvin” avea drept moto „construiesc o casă luminoasă şi o locuiesc” şi se referea, evident, la edificarea templului masonic: „Scopul este în egală măsură al nostru şi al fiecăruia dintre noi care lucrează conştient şi se străduieşte să construiască propriul său templu, participând în cel mai înalt grad, prin posibilităţile sale la opera unică, colectivă.

Fiecare dintre cei ce s-au lansat pe cărarea dezvoltării conştiinţei, pentru o mai bună expresie a vieţii, este un ziditor în templu şi firesc, el recunoaşte

37

atunci singura mare şi unică LOJA MASONICĂ … cu toată ierarhia de ucenici, calfe, maeştri…

La edificiul oricărei Loji Masonice autentice, care purcede din Unica Lojă Albă a lui Sirius, prezidează 7 mari Legi ale Focului…”

În ceea ce priveşte interceptarea corespondenţei a celor bănuiţi de apartenenţă la Francmasonerie, aceasta s-a efectuat încă dinaintea redeschiderii dosarului de problemă, Unitatea specială „S” interceptând, sub acest pretext, încă din 1981 corespondenţa a 105 persoane, iar în 1982 – a 130 de posibili francmasoni. Criteriile după care se stabilea caracterul masonic al corespondenţei unei persoane erau destul de vagi. Se descoperise, astfel, faptul că masonii se adresau unii altora cu apelativul „frate” şi că, în cuprinsul scrisorilor acestora, apărea frecvent un simbol masonic – trei puncte dispuse în formă de triunghi. Consecinţa acestei descoperiri a fost că, toate scrisorile interceptate în care figura apelativul „frate”, erau considerate corespondenţă masonică cifrată.

Într-un interviu acordat Ioanei Popa la Paris în iunie 2002, Marcel Schapira recunoaşte faptul că a întreţinut în secret relaţii cu fraţii săi din România în perioada regimului comunist:

„Şi în România, în mod secret, aveam comunicări cu fraţi, dar [acestea] se făcea[u] foarte discret. Aveam scrisori cu cod sau prin intermediul altor persoane1”.

1 Vezi www.memoria.ro . Interviul dat, de fratele Marcel Schapira, Ioanei Popa la Paris în iunie 2002.

38

II. Activitatea Francmasoneriei române în exil relatată fratelui Gheorghe Andrei Neagu de

fratele Marcel Schapira - Paris – 4 mai 2006

Scurtă biografie

Marcel Schapira s-a născut la 22 octombrie 1920

la Sofia, în Bulgaria. Detalii despre viaţa şi activitatea sa aflăm chiar de la acesta cu prilejul interviului acordat Ioanei Popa la Paris, în iunie 2002.

Interesante în interviul cu pricina1 sunt referirile lui Schapira la arborele său genealogic:

„Eu descind dintr-un mare vistiernic. Vistiernicul Daniel din secolul al XVII-lea, care descindea dintr-un medic care îngrijea pe Ştefan cel Mare. Nu era român, [era] tătar, şi venea din Persia. Şi l-au reţinut boierii, fiindcă el l-a îngrijit până la moarte, în 1505, când a murit Ştefan cel Mare. A murit de sifilis, Ştefan cel Mare, istoria n-o pomeneşte, dar în fine. Şi el a avut trei băieţi, ultimul e unul din străbunii mei, Daniel, cel care era vistiernic”.

Întrebat dacă părinţii săi au făcut parte din Francmasonerie, Marcel Schapira dă unele detalii despre aceştia şi despre bunicii săi, inclusiv despre originea lor etnică:

„Tatăl meu nu era, dar bunicul meu [matern] era. Asta este o poveste mai aparte, fiindcă bunicul mamei mele era basarabean din Chişinău. În secolul al XIX-lea, era un personaj foarte important din Chişinău, dar el a plecat la Viena şi acolo a cunoscut pe prinţul Alexandru al Bulgariei, cam pe vremea lui Al. I. Cuza în România. Şi din Viena, a plecat cu el în Bulgaria, şi a rămas în

1 Interviul fratelui Marcel Schapira cu Ioana Popa, Paris, iunie, 2002. Vezi www.memoria.ro.

39

Bulgaria. Prinţul Alexandru l-a numit colonel prin asimilare, l-a numit [pe bunicul meu] locotenent-colonel, dar era secretarul lui, în fond. După ce murise regele Ferdinand al Bulgariei, după ce izbucnise războiul `14 - `18, bunicul meu de origine română a murit pe frontul militar bulgăresc. Şi fiica lui, era mama mea. Tata era român militar, l-au luat prizonier bulgarii. Au prins pe Dunăre două regimente din divizia 33, într-o lovitură faimoasă, unde tatăl meu a căzut prizonier. Şi-n lagărul de prizonieri, a trecut într-o zi bunicul meu, ofiţer bulgar, şi a auzit că unii vorbesc româneşte. Si când a dat de tatăl meu, auzind că e român moldovean din Bacău, l-a scos din lagărul de prizonieri, l-a dus la el acasă, l-a invitat, şi acolo a cunoscut-o pe mama mea. Deci, mama mea a fost născută în Bulgaria. Vorbea româneşte, fiindcă era fiică de român. Şi eu m-am născut la Sofia. Ceea ce explică faptul că la un moment dat, am cerut un paşaport bulgar la Bucureşti (fiind născut acolo, legea îmi permitea). I-am rugat şi mi-au dat. Mi-am susţinut cererea puternic, şi mi-au dat un paşaport bulgar şi cu un paşaport bulgar am putut să ies afară. (…)

Tata făcuse studii în germană. Era la modă în România să se facă studii ori la Paris, ori la Viena, în Imperiul Austro-Ungar. Şi erau şcoli de Studii Superioare Comerciale mai bune decât în Franţa. În Franţa se făcea medicina, românii făceau medicina. Bunicul meu [matern] devenise francmason în Viena, împreună cu prinţul Alexandru al Bulgariei. Tatăl meu n-a fost niciodată mason, şi nici tatăl tatălui meu n-a fost”.

Referitor la studiile sale Schapira precizează că a făcut şcoala primară bulgară dar „acasă, şi tata şi mama vorbeau româneşte, fiindca mama şi bunica mea de acolo, toţi erau din Chişinău”. În continuare arată că studiile liceale le-a început în Bulgaria unde, de fapt, şi locuia: „Am făcut câteva plimbări să-mi văd bunicii [din partea tatălui] la Bucureşti, dar locuiam încă la Sofia, fiindcă tatăl meu după război şi-a făcut o întreprindere

40

mare. Acolo se puteau câştiga bani [mai uşor]. Românii sunt şmecheri, bulgarii sunt proşti !, zicea tata, deci a rămas un timp acolo. Din cauza asta, am rămas până la 13 ani, şi apoi m-am întors în România. Mi-a fost uşor să intru la [liceul] Basarab, fiindcă atunci când eram la Sofia, am făcut studiile mele de copil la un liceu românesc”. În România, „am avut bacalaureatul împreună cu prietenul meu, pe care l-am revăzut in iulie la Bucureşti, Nicuşor Cajal, academician, preşedintele Comisiei de Medicină”.

De asemenea, lasă să se înţeleagă faptul că, datorită originilor sale evreieşti, în timpul regimului Antonescu nu şi-a mai putut continua studiile superioare, fiind nevoit să le întrerupă:

„Aveam diplomă în drept privat, dar n-aveam licenţă. Dar am avut certificatele de statut personnel (ştiţi că la noi, nu era acelaşi sistem ca aici), 3 ani, eram şi la Litere şi Filosofie şi examenele n-am putut să le dau, fiindcă am plecat. Eu le-am dat, şi mai târziu am început din nou, fiindcă noi am fost excluşi din Universitate. N-aveam voie să ne înscriem, deci nu puteam decât în `40 - `45 să ne înscriem la facultate. (…) Mai devreme n-aveam dreptul. Eu eram de origine israelit. Eu nu aveam voie. Nu aveam dreptul, eram excluşi din Universităţi şi se făcuseră şcoli speciale pentru evrei. O şcoală de medicină, unde Nicuşor Cajal, un mare academician, si-a făcut studiile. Au făcut Politehnica evreiască, unde ieşeau foarte buni ingineri, unde erau profesori buni. Şi profesorii erau daţi afară din Universităţi. Şi atunci, angajau alţi profesori, unii nu prea buni, alţii buni. Iar cei care erau foarte buni, fiind evrei, profesau în şcoli dintr-astea, şi au creat specialişti, matematicieni, ingineri, ş.a.m.d. Dar drept n-am avut la Facultatea de Drept. Au făcut Filosofia, Medicină şi Inginerie. (…)

La Paris, când am venit, am reluat studiile şi sunt diplomat la Studii Administrative şi Financiare, fiindcă

41

asta era o secţie a Universităţii de Drept, unde în plus, făceai o specializare, cum exista, la Institut de Sciences Appliquées, unde trebuia sa fii licenţiat în drept, ca să intri să ajungi doctor în drept. Eu am făcut specializarea asta. Eram diplomat din România, fără să fi avut licenţă. Şi am făcut Institutul de Stiinţe Administrative şi Financiare, în fine, şi pe urmă am făcut şi Institutul de Profilaxie Criminală, unde aveam ca profesor un mare psihiatru, doctor jurist în psihiatrie criminală. Şi practica mea a fost în servicii judiciare, jurist la mari societăţi”.

Tot din interviul dat Ioanei Popa aflăm câteva informaţii despre activitatea clandestină a lui Marcel Schapira din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial:

„Cineva din învăţământul superior, gaullist, cunoştea meritele mele pe plan de serviciu în timpul războiului. În 1943, eram ataşat la delegaţia franceză, nu era o ambasadă, şi îi ajutam pe prizonierii francezi şi englezi care fugeau de pe frontul Poloniei şi veneau la Bucureşti. La sfârşitul lui `43, am fost simţiţi de Serviciile Române, dar s-au făcut că nu ne văd, ştiau că se termină şi n-au vrut.... Şi noi organizam diferite spectacole şi festivităţi, în cadrul Maison des Français din Bucureşti, pe strada Lahovari. Şi din banii ce-i strângeam, îngrijeam pe bolnavii aceştia care au venit. Erau medici care-i ajutau, luam medicamente, haine. Unul dintre ei era un francez, care cânta frumos. L-am pus să cânte la una din festivităţile noastre, şi îi ajutam, şi eram plasaţi ca un centru de rezistenţă. Când [au avut loc schimbarile de] la 23 august, a doua zi am dansat la Delegaţia Franceză”.

A fost şi combatant, luând parte la efortul militar român ca simplu soldat1. Era foarte mândru de participarea sa la război şi de recunoaşterea

1 Cel mai probabil s – a înrolat în Armata Română după 23 august 1944 pentru campania din Vest.

42

primită acum câţiva ani, când i-a fost decernat gradul de colonel în rezervă1.

În ceea ce priveşte plecarea sa din România, aceasta s-a făcut prin obţinerea unui paşaport bulgăresc:

„Am ieşit ca cetăţean bulgar. Dar eram român, şi eram ofiţer în rezervă, dacă vreţi să ştiţi, am fost în armata română. [Dar] m-am folosit de asta, m-am dus la Ambasadă şi-am spus: uite actul meu de naştere, sunt născut la Sofia!. După legea bulgară, toţi care sunt născuţi în Bulgaria, automat devin bulgari. Da, da, aveţi dreptate. Da, dar o chem şi pe nevastă-mea care e româncă. Ah, bine, câştigăm o bulgăroaică , şi iată paşaportul !. Şi astfel am pus viză de ieşire pe acest paşaport. Pot să spun că vorbesc şi astăzi bulgăreşte, fiindcă vorbeam acasă cu mama mea”.

La sfârşitul interviului fratele Marcel Schapira vorbeşte despre dragostea şi ataşamentul său faţă de cultura, limba şi tradiţiile româneşti:

„Deci la mine în casă se vorbea numai româneşte: soţia mea, socrii mei. Socrul meu nu ştia, până la moarte nu a putut să inveţe franceza, şi el vorbea cu copiii. Deci graţie copiilor, socrul meu nu a învăţat franceza şi copiii au învăţat româneşte. Şi [copiii] au avut dorinţa să înveţe, şi vorbesc foarte bine româneşte, îşi vorbesc unul altuia româneşte cu accent francez. Accentul e francez, dar foarte corect. Fiică-mea, şi-a luat bacalaureatul cu opţiune facultativă pentru limba română (…)

În casă la mine era o casă românească. Vedeţi tablourile acolo, aici sunt tablouri româneşti şi tabloul acela e Castelul Pelişor, unde a stat Regina Maria. Şi acest pictor era un mare favorit al ei. Am dus o viaţă românească aici, foarte românească, fiindcă aici se 1 Vezi Oraţia Funebră rostită de R.F. Călin Ciofu – Orator al R.L. „România unită” din Or. Paris la plecarea către Orientul Etern a Ilustrului nostru Frate Marcel Schapira în Revista „Echerul şi Compasul”, A L 6011, decembrie, Anul III, nr. 11, p. 62.

43

vorbea numai limba română. Se vorbea şi la telefon, scriam şi articole, şi copiii mei au învăţat, vorbeau în casă. Cu masonii mei români, câte banchete nu ne reuneau aici! Limba română era limbă practicată în casa mea, de-asta am şi astăzi, după atâţia ani de zile am accent românesc când vorbesc franceză1”. (…)

În ceea ce priveşte activitatea sa francmasonică, redăm mai jos, o scurtă cronologie.

A fost iniţiat la 19 noiembrie 1947 în loja Solidaritatea nr. 11 (Bucureşti) care îl avea ca Venerabil pe Ion Ionel Brănişteanu, ocupând poziţia 907 în Registrul matricol al M.L.N.R. În 1948 va obţine gradele 2 (21 mai) şi 3 (13 iulie) în aceeaşi lojă.

În Franţa, la 29 ianuarie 1960, va fi ridicat la gradul 4 în loja La Parfaite Maîtrise (Paris) nr. 743 din jurisdicţia Supreme Conseil de France. Tot aici va ajunge până la gradul 14, obţinut la 3 ianuarie 1964.

În data de 1 decembrie 1964 va fi consacrat ca francmason de gradul 18 în capitulul Orphee (Paris) nr. 630 aflat în jurisdicţia aceluiaşi Supreme Conseil de France. Diploma I-a fost eliberată la 18 iunie 1965. Câţiva ani mai târziu, la 13 iunie 1968, va obţine gradul 30 în areopagul Paris nr. 769 (din capitala Franţei) aflat, de asemenea, în jurisdicţia Supreme Conseil de France.

Supremul Consiliu pentru România, printr-un Decret special semnat de Constantin Bellu, Suveran Mare Comandor şi Leonida Vladimir-Maler, Mare Cancelar, Mare Secretar General, la 25 martie 1969, va acorda fratelui Marcel Schapira gradul 33. Prin acelaşi decret erau ridicaţi la gradul 33 J. Vitiano şi A. Candrea.

Printre demnităţile ocupate în Francmasonerie amintim: Maestru Venerabil al lojii La Roumanie Unie, Mare Cancelar şi Mare Secretar General al Supremului

1 Interviul fratelui Marcel Schapira cu Ioana Popa, Paris, iunie, 2002. Vezi www.memoria.ro.

44

Consiliu pentru România (în exil), Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu pentru România (în exil).

În octombrie 1990 părăseşte, împreună cu alţi fraţi, Marea Lojă a Franţei (Grand Loge de France) şi înscrie, sub nr. 679, loja La Roumanie Unie la Marea Lojă Naţională Franceză (Grand Loge National Francaise).

Marcel Schapira devine, la 1 octombrie 1993, Mare Comandor de Onoare „ad vitam” al Supremului Consiliu pentru România ce fusese repatriat în ţara noastră din Franţa şi, ulterior , Mare Comandor Emeritus al Supremului Consiliu din România1. A făcut dese vizite în România, a primit distincţii şi diplome atât din partea oficialităţilor Statului cât şi din partea fraţilor săi francmasoni, foarte multe loji numindu-l Venerabil de Onoare.

Interviul fratelui Gheorghe Andrei Neagu cu fratele Marcel Schapira

Paris – 4 mai 2006

G.N. – Mă aflu în casa Maestrului Marcel Schapira

unde sper să primesc un interviu. M.S. – (Fumează) Tuşesc puţin de astea… G.N. – Iubite Maestre, din sursele mele de

informaţii, ştiu că sunteţi cea mai reprezentativă figură a lumii masonice româneşti contemporane. Care au fost începuturile dumneavoastră în lumea Masoneriei?

M.S. – Scumpe frate, începuturile mele datează de aproape 60 de ani. Am fost propus pentru a fi iniţiat într-o lojă din Bucureşti şi am fost acceptat. Eram, cred, cel mai tânăr candidat. În România, în epoca aceea, iniţierea propriu-zisă, acceptarea, se făcea în două…, în două

1 Horia Nestorescu Bălceşti, Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. 3, Ed. Phobos, Bucureşti, 2005, p. 184 – 185.

45

etape. În `46 am fost interogat sub bandou, ştiţi, cu ochii închişi. S-a făcut un fel…, o mică ceremonie de primire şi iniţierea propriu-zisă s-a făcut în `47. Deci, după cum vezi, sunt destul de vechi.

G.N. – L-aţi prins pe Sadoveanu? M.S. – Am fost…nu la Sadoveanu. Templul nostru

era în subsolul Străzii Băncii, se numea Banca, Strada Băncii, la subsol. Şi acolo erau două-trei loji. De altfel, acolo a fost reşedinţa Marii Loji Naţionale Române. În prima fază, Marele Maestru era Grigore Grigoriu. Era magistrat important la Curtea de Conturi, mi se pare, sau Curtea de Casaţie. Şi, pe la sfârşitul activităţii noastre, până în momentul… Cunosc pe fraţi foarte importanţi, pe Victor Eftimiu care era un personagiu al literaturii. Era fratele Cocea, acela care pe vremuri lipea afişe contra regelui în epocile… G.N. – N. D. Cocea? M.S. – Cocea, da. G.N. – Îhâm. M.S. – Îţi spun toate astea, să ştii, ca un reflex al amintirilor mele. Nu pot să-ţi dau în ordinea perfectă fiindcă acest interviu pe care mi-l iei, îl iei pe neaşteptate, ştii… G.N. – Aşa este. M.S. – Şi, în momentul când am fost iniţiat în `47 la Loja Solidaritatea, această Lojă Solidaritatea al cărei Venerabil era fratele Ionel Brănişteanu, un om excepţional care…, impresionant, de cultură şi de stil. Şi, această Lojă Solidaritatea, în epoca aceea, lucra aproape în comun, deseori împreună, cu Loja Romania Unită. Deci, acolo am fost primit. Şi când mi s-au deschis ochii, spun pe plan masonic, am văzut personalităţi mult mai în vârstă decât mine, oameni cu barbă albă. Am cunoscut un prieten al tatălui meu; era directorul general al închisorilor din România, adică Direcţia Penitenciarelor.

46

G.N. – Mmm… M.S. – Era prieten cu tatăl meu şi l-am văzut acolo; a venit şi m-a sărutat. De-acum, după iniţiere, când fraţii vin să te îmbrăţişeze, să-ţi dea acolada fraternă e un act impresionant. Pe mine m-a impresionat. Am avut ocazia să asist la câteva conferinţe masonice de o ţinută excepţională. Mi-aduc aminte de fraţi… Era procurorul Solomon, de la numele regelui Solomon, procuror. Era… numele… un nepot de-al marelui scriitor român, care spuneai înainte, avea… şi mi-ai dat numele… G.N. – Sadoveanu? M.S. – Sadoveanu, tot un procuror, Sadoveanu. G.N. – Hm, hm… ! M.S. – Mi-aduc aminte de ei doi şi alte persoane care am cunoscut în momentul acela. M-au impresionat. La primele conferinţe (pe) care (le) - am auzit, m-am gandit… ăsta e un loc de… de cultură şi, pot să spun, pentru mine Masoneria a fost Universitate. Am mai spus şi la alţii, şi deseori o spun: aici un om intră la facultate, face 5-6 ani, 5 ani în general, ia o licenţă, e un om cultivat dar Universitatea, reprezentată de această Masonerie, cu toate conferinţele ei, un om care face … aproape 60 de ani eu fac. Eu sunt un student de 60 de ani de studii universitare. G.N. – Ăă… trecând peste perioada `47 aş vrea să vă întreb cum aţi primit stingerea luminilor imediat după ce aţi fost primit? M.S. – Momentul în care… eu am fost în ţinută când a venit fratele Semo, era o personalitate fiindcă, ţin să introduc, cum să vă spun, în mijlocul adevărului, e un alt adevăr mai mic. Noi aveam în epoca aceea, mi-am dat seama mai târziu, câţiva masoni care erau, reprezentau urechile Guvernului din momentul acela. G.N. – Şi asta era rău?

47

M.S. – Cred că aceşti oameni, fiindcă erau şi masoni, au evitat ca din prima zi să fim victime unei, cum să vă spun, unei agresiuni violente. Da ei nu, nu au putut împiedica şi cred că autorităţile şi această Securitate care s-a constituit încetul cu încetul a fost aprovizionată de aceşti oameni şi, poate, aceşti oameni, cei care erau forţaţi sau nu în serviciul acestei noi autorităţi comuniste, ăă…cred că unii dintre ei şi ei au suferit, da mai puţin. Cred că au fost arestaţi pe urmă eliberaţi. Am avut nişte co… şi, să vă spun, corectitudinea mă împiedică să acuz astăzi direct anumiţi fraţi pe care consider că au lucrat pentru autorităţi. Nu ştiu dacă au fost oameni fericiţi după aceea da cred că au suferit şi ei. Da` vă spun… nu dau nume. Las celor care vor urma, tinerii de altădată, istoricii care se vor ocupa de Francmasoneria română să caute să dea numele … aceste imagini pe care vi le prezint. G.N. – Când a venit ordinul de stingere a luminilor? M.S. – Aşa, aicea pot să vă spun detalii fiindcă s-a întâmplat un eveniment foarte interesant. Ăăă…Ceea ce a declanşat, poate, presupun că a declanşat stingerea, adică închiderea care s-a petrecut în ziua de 18 iunie, 18 iunie 1948, eram în şedinţă şi Venerabilul nostru Ionel Brănişteanu ne-a citit un fel de adresă şi ne-a spus: Fraţilor pentru a permite tinerei mlădiţe, Republica Populară Română să avanseze, cuvinte de astea poetice, frumoase, ei… noi suntem obligaţi să-nchidem şedinţele, am primit ordin. În felul acesta vom permite fraţilor noştri din diferite loji a efectua munci de interes obştesc. Cred că asta a fost o scuză prezentată cu o anumită eleganţă da care ascundea drama care s-a produs mai târziu, evident. Ăăă… cu câteva zile înainte, pot să vă spun un lucru, şi asta sunteţi primul care o aflaţi, v- o dau , cum să vă spun, ca un scop… G.N. – În premieră.

48

M.S. – Noi aveam un frate, un excelent frate pe care îl chema Decebal Corbu, un inginer de remarcabilă valoare, director general al Companiei Româneşti de Navigaţie care se numea, în epoca aceea, LARES. Ea s-a transformat mai târziu în Sovrom… nu ştiu cum. Şi el a avut, venind puţin mai târziu la penultima şedinţă sau două şedinţe înainte, ne-a spus: Fraţilor, cu un zâmbet misterios, trebuie să vă aduc la cunoştinţă că noi am semnat un contract excelent cu fraţii noştri ruşi, fraţii ruşi … ce… noi mai făcut… creem o companie mixtă cu 50 şi 50% cu fraţii noştri ruşi. Noi furnizăm aeroporturile, noi furnizăm piloţii, noi furnizăm avioanele şi fraţii ruşi ne furnizează aerul. G.N. – Ha, ha, ha ! M.S. – Să vă spun, e foarte greu de exprimat râsul care… şi substratul care noi imediat am perceput. Cred că aceste cuvinte au fost raportate mai departe. G.N. – Aha. M.S. – Şi cred că asta, poate, a accelerat puţin. Ăăă… eu ăăă… aveam intenţia să părăsesc România, soţia mea era gravidă şi vroiam să viu în Franţa. Şi, după ce am plecat acasă, a doua zi liniştit, am primit un telefon de la fratele Brănişteanu care era Venerabil şi mi-a spus: Dragă frate Marcel, tu eşti de-acum mason…; de câtva vreme, eram în ultima zi înainte de închidere, am fost numit maestru, am fost iniţiat în gradul de maestru. În acelaşi timp, şi asta nu pot uita, un diplomat de la Legaţia Argentinei şi cu iniţierile care am insistat să citim totul în limba franceză, iniţiere în limba franceză, condusă cu foarte măiestrie a excepţionalului Brănişteanu, acestui diplomat argentinian care avea… Federico Fried care mulţi, mulţi ani mai târziu l-am regăsit la Paris la un congres de grad înalt. Revin la telefonul fratelui Brănişteanu care mi-a spus: Dragă frate Marcel, care ai fost făcut zilele trecute maestru, am auzit că pleci la… pleci în Franţa. Te-aş ruga dacă poţi să-mi faci un serviciu. Nu-ţi ascund că există

49

un mic pericol, mic dacă eşti îndrăzneţ. Eu, în vârsta mea, tinereţea mea, aveam 27 de ani trecuţi, eroic, i-am răspuns: Sigur că da! Ce trebuie să fac? Zice, uite ce e, noi am fost surprinşi, templele, templul nostru trebuie să fie evacuat de toate obiectele masonice şi se va introduce un fel de expoziţie agricolă, ceea ce ştiu, şi ne e frică că documentele care sunt în secretariat unde este fratele nostru, general… îmi scapă numele pentru moment, de origine greacă, era neogrecesc, ăăă… am convenit cu dânsul să lase poarta deschisă jos şi, dacă poţi, târziu, mai târziu în noapte, să vii şi să scoateţi nişte dosare care sunt pe masă la secretariat. G.N. – Era arhiva templului. M.S. – Arhiva. Adică listele cu fraţii. G.N. – Da. M.S. – Şi, cu vărul soţiei mele care era frate cu 6 luni mai devreme decât mine, am venit amândoi şi am intrat la ora…, asta era cam la 5 dimineaţa. Uşa, adevărat, era uitată deschisă. Am intrat şi am luat arhiva şi am pus în două serviete şi urma să predau aceste arhive unui cumnat (al) Venerabilul(ui) nostru Brănişteanu care trebuia să salveze aceste arhive. Ăă…, pot să vă spun un lucru, aceste arhive, probabil mai târziu au fost predate Securităţii şi arestările, procesele acelea oribile împotriva francmasonilor de grade foarte mari n-au fost extrase din aceste arhive. Cred că oamenii, că Constantin Bellu, Brătăşanu, mare personagii, nu-i aşa, care a fost judecat şi închis, Fred… cum îl chema… o să-mi aduc aminte vorbind, au fost arestaţi mult mai târziu şi au fost arestaţi, fiind cunoscuţi prin prestigiul lor de mari francmasoni şi nicidecum de ceea ce exista în arhive. În arhive erau mulţi fraţi tineri de care ei nici nu s-au ocupat, nici n-au căutat. Ei au arestat ceea ce era crema Francmasoneriei. G.N. – Da. Spuneţi-mi… M.S. – Da, mi-aduc aminte, era Alfred Cerchez…

50

G.N. – Îhâm. M.S. – care, mi-a povestit, a stat până i-a eliberat în `64; mi-au povestit lucruri groaznice, viaţa pe care au dus-o prin temniţele astea… G.N. – Închisori. M.S. – în care unu era şi ministrul Bendroiu, Aurelian Bendroiu. G.N. – Da. Dar staţi să precizăm ceva, arhivele nu le-aţi putut salva? Atuncea le-aţi pus în două serviete, şi…? M.S. – Le-am pus în două serviete şi le-am predat unui frate, unui cumnat (al) Venerabilului nostru Brănişteanu. G.N. – Aha. M.S. – Bănuiesc că acest…care era la Marea Lojă. G.N. – Da, da. M.S. – Cred că el mai târziu, fiindcă am, am auzit de la alţi fraţi care ne-am regăsit la Paris, că a fost numit la Controlul Economic. Cred că o parte, dacă nu totul, le-a predat el singur la autorităţi. G.N. – Aha. M.S. – O spun cu foarte multe rezerve şi o spun în… G.N. – Adică… e posibil… M.S. – E posibil cu toate că eu, cu Brănişteanu care plecase în străinătate, am continuat corespondenţa şi, mai mult, când mi-a cerut să-i dau o recomandaţie din Paris pentru cumnatul lui care trebuia să plece în America, să poată să intre într-o lojă în Statele Unite, i-am trimes din Paris o recomandaţie, fiindcă Brănişteanu îmi cerea asta, scuzându-i rezerva asta pe care o aveam în inimă împotriva acestui … G.N. – Da, spuneţi-mi el n-a mai dat seama niciodată de ce s-a întâmplat cu arhiva? Nu l-aţi putut, în 60 de ani, să-l întrebaţi? M.S. – El nu a mai avut cu mine nici un fel de contact fiindcă, puţin timp după aceea, eu am părăsit

51

Franţa. Eu în august, acelaşi an, am plecat. Nu vă spun toate detaliile cum am reuşit să plec. G.N. – Da. M.S. – Nevasta gravidă în 8 luni de zile. M-am servit de diferite mijloace şi m-a ajutat, cred, anumite acţiuni, cereri care am… care le-am formulat pe lângă autorităţi. Să zic, asta m-a impresionat şi nu pot s-o ascund, cred că în aceste momente… noi aveam în lojă personalităţi şi înalţi funcţionari care erau masoni şi care mai erau în posturile lor. G.N. – Aaa… ! M.S. – Şi cred, printre ei, au găsit cererea mea, fiindcă nu era suficient să ai un paşaport, trebuia să ai viză de ieşire. G.N. – Deja? M.S. – Da, viză de ieşire, afară de paşaport. Că lumea cumpăra paşaport din America de Sud şi nu ştiu ce… Trebuia viză de ieşire şi aia era foarte greu de obţinut. Şi eu am obţinut imediat. Şi, bănuiesc, că această viză de ieşire, n-am dat nici un ban, … G.N. – A fost dată de un frate. M.S. – A fost de nişte fraţi şi le mulţumesc. Mi-au salvat viaţa. Şi astăzi, scumpe frate, nu ştiu cui să mulţumesc… Poate au plătit foarte scump acest act frăţesc care l-au îndeplinit faţă de mine. Asta e una din dramele mele. G.N. – Asta în `48, pentru Franţa. M.S. – În `48 am plecat în Franţa fiindcă în august `48 am sosit la Paris. G.N. – Aha! M.S. – Nu vreau să vă povestesc toate detaliile, trecerea şi aşa mai departe chit că părinţii mei, tatăl meu era mason, părinţii mei au plecat clandestin, au traversat graniţa cu… G.N. – După `48? M.S. – Sfârşitul lui `48. G.N. – După dumneavoastră.

52

M.S. – După mine. Cu mama mea, cu soara mea, cumnatul meu, au traversat frontierele, Ungaria, Austria, ştiţi, cum se obişnuia în epoca aceea, au plătit bani. G.N. – Facem pauză? M.S. – De-atuncea au devenit suferinzi dar au ajuns aicea. Intrarea în Franţa le-am asigurat eu. Am avut mai târziu legătură aicea prin alte rude… G.N. – Da, da. M.S. – prin alianţă şi au obţinut vize de intrare în Franţa şi stabilirea în Franţa. G.N. – Facem o pauză? M.S. – Facem o pauză.

(Discuţiile din pauză) M.S. – Litigii… La Biserica Uniată, misiunea lui

Cosma care a trimis un prieten foarte bun, l-am simpatizat mult şi chiar i-am dat un cadou. Aveam un tablou mare cu Sfântul Sebastian cu săgeţile, ştii…

G.N. – Da, da. M.S. – şi a fost expus acolo. Eram de mult timp

prieteni şi într-o zi l-am invitat la un banchet masonic. G.N. – Pe părinte? M.S. – Da. El e vicar. e monsenior al Bisericii

Catolice, îl invit şi zic: Îmi dai răspunsul în câteva zile. După 3 zile îmi telefonează: Domnu` Schapira, viu! Am vorbit cu adjutorul Cardinalului de Paris şi mi-a spus: Aaa… românii, românii sunt credincioşi, poţi să te duci.

G.N. – Aha. M.S. – Şi am fotografii la un banchet masonic, am

un vicar catolic la masa de onoare. G.N. – Mare lucru. M.S. – Asta am obţinut io. G.N. – Da. M.S. – Pot să-ţi arăt şi fotografiile mai târziu. G.N. – Da, da. M.S. – Gheorghe Barbul mi-a spus într-o zi: Ştiţi

că eram secretarul Mareşalului Antonescu? G.N. – Da, este consemnat în istorie ca atare.

53

M.S. – Zic: Vreau să ştiu un lucru, legionarii şi alţii tot timpul l-au acuzat pe Regele Mihai că ar fi putut să graţieze pe Antonescu să nu-l execute, vreau să ştiu adevărul, fiindcă Regele Mihai mi-a spus mie, şi vreau să ştiu dacă e adevărat: „Am vrut să-l graţiez şi am trimis să semneze actul, hârtia şi el a refuzat, Antonescu, să semneze”. Şi Barbul mi-a spus: Regele are dreptate. Eu am fost secretarul Mareşalului Antonescu, ştiu epoca aceea. În chilia unde a fost închis a venit un trimis al Regelui Mihai, după 23 august, după aia şi cu cerere de graţiere.

G.N. – Mareşalul a refuzat. M.S. – Şi eu sunt martor că a refuzat. Să-ţi zic şi

de ce a refuzat. Şi el a spus: Dragă Marcel, ştii era un prieten foarte intim, şi eu l-am servit şi mai târziu am să-ţi spun de ce, Antonescu era un om foarte ambiţios, era un foarte mare militar, era… s-a numit Conducătorul Statului, asta era în epoca… altă… ăăă… a avut excese, a salvat populaţia evreiască din Bucureşti că nu erau obligaţi să poarte…

G.N. – Steaua. M.S. – Steaua. Ăă… i-a obligat pe toţi să diferite

chestii, să aducă impozite, să plătească special nu ştiu ce… da` a vrut să-i prezerveze viaţa. Însă, ca toţi dictatorii, era şi el paranoic.

G.N. – Da. M.S. – Avea o doză de paranoic. Şi el a refuzat… G.N. – Să iscălească cererea. M.S. – Da. Regele mi-a spus: I-am trimes acolo

unde era închis cerere de graţiere ca să mi-o semneze şi mi-a venit înapoi refuzată.

G.N. – Era orgolios Mareşalul! M.S. – Pe urmă am avut pe Locotenent Mare

Comandor un frate pe care îl chema Copaciu, Constantin Copaciu care era savant, doctor în ştiinţe şi era comandor în marină, căpitan de fregată…

G.N. – Îhâm.

54

M.S. – care, când s-a făcut aşa-zisa pace, armistiţiul cu ruşii, ruşii i-au cerut să măsoare apele teritoriale române. Şi el a făcut măsurătorile necesare şi, când le-a dus să arate apele teritoriale, ruşii l-au luat, l-au îmbarcat şi l-au trimis în Siberia, Copaciu.

G.N. – Văleu! M.S. – Şi, după câţiva ani de zile, nu ştiu când l-au

scos de acolo, a ieşit, a venit, ăăă… Eu am putut să-l ajut pe acest Copaciu. Am avut o casă în administraţie, în afară de Paris, şi i-am dat să stea în casa asta… administraţia juridică… Şi, pe urmă, el a fost angajat la Muzeul Oceanografic, la Monaco.

Eu l-am iniţiat, el avea grad 18 din România… G.N. – Aha. M.S. – fiindcă el era aghiotantul lui Păiş, amiralul

Păiş care era francmason. G.N. – N-am ştiut. M.S. – Şi chiar a fost membru în guvernul lui

Antonescu. G.N. – Da, da, da şi Antonescu a avut….a interzis

Masoneria. M.S. – Ştii ce s-a întâmplat? Când Antonescu a

devenit Conducătorul Statului era obligat să ia, cum să spun, atitudine faţă de Francmasonerie. Şi când era presă legionară, „Porunca Vremii” sau …

G.N. – Da, da. M.S. – Care, ăsta-i mason şi ăla mason, punea

masoni pe toţi. Şi a apărut numele lui amiral, era contraamiral Păiş, viceamiral. Şi era în guvernul lui Antonescu.

G.N. – Da. M.S. – Şi Antonescu a dat ordin să publice

odezminţire: Amiralul Păiş nu este francmason. Şi asta nu i-a plăcut lui Păiş.

G.N. – Da, da. M.S. – Şi l-a luat pe aghiotantul lui care era

Copaciu…

55

G.N. – Da. M.S. – comandorul Copaciu şi l-a trimis, i-a dat

diploma lui de francmason şi zice: I-o duci lu` Mareşalu să vadă că să… am fost francmason.

G.N. – Ha, ha, ha ! M.S. – Să nu spui că nu sunt, n-are nevoie să-mi

facă publicitate, să nu spui că nu sunt! G.N. – Şi, nu l-a costat? M.S. – Şi Copaciu s-a dus la Mareşalul Antonescu,

Conducătorul Statului, să-i arate diploma de francmason şi Mareşalul i-a spus: Lasă asta… şi el mi-a povestit când a venit aicea.

G.N. – Bun. Da cu toate astea de ce nu accepta Masoneria ca existenţă, Antonescu?

M.S. – Antonescu era… G.N. – Era în conflict cu legionarii. M.S. – I-a distrus, i-a omorât în Germania, în

toate ţările a fost interzisă, în Italia, Spania, Olanda exista un Furer, nu exista Francmasonerie.

G.N. – Aşa e. M.S. – Deci noi eram toţi refugiaţi aicea. G.N. – Da, da. M.S. – Noi recunoaştem întotdeauna autoritatea

Statului, legilor de ordine publică şi noi, noi facem rebeliune, suntem în contra, numai când vine un opresor sau un dictator care… nu numai Masoneria dar şi poporul.

G.N. – Da. M.S. – Am fost în Statele Unite primit de Marele

Comandor al Statelor Unite, Jurisdicţiunea Sud. La Washington am fost primit de Fred Henry Clausen, judecător la Curtea Supremă care m-a primit şi care am făcut eu un raport, frate masonic care…

G.N. – Când asta? M.S. – În `84. G.N. – Aha. M.S. – Tocmai azi am trimes o scrisoare fiindcă la

Facu… Universitatea din American Harward…

56

G.N. – Aha, da. M.S. – Noi avem un frate de origine română da el

e american. Îl cheamă Arnold Hermann care vizibil vorbeşte în româneşte dar e trăit în America.

G.N. – Da nu cumva el ne reprezintă pe noi în amiciţie? El nu e garantul de amiciţie al nostru, Hermann Arnold? El e garantul nostru.

M.S. – Prietene, mult timp eu l-am cunoscut în `32 şi l-am dus aicişa. Am fost cu el la Regele Mihai acolo în Elveţia …

G.N. – Da, da, da. M.S. – A slăbit cu vreo 40 de kilograme, slăbuţ

da`… lucrează în Harward că e foarte … A scris o carte formidabilă şi vrea să scrie istoria Masoneriei româneşti la Harward.

G.N. – Aha. M.S. – Fiindcă ştim, universităţile au acolo

fundaţiile lor care nu sunt întreţinute de, de Stat. G.N. – Da, da. M.S. – Sunt fundaţiile destul de … de bogate şi nu

ştiu ce … Acolo, care, cu cât dă mai mulţi bani cu atât sunt mai fericiţi. Şi mi-a cerut să-i aduc ultima scrisoare, de care i-am primit invitaţia în epoca aceea, cum m-a invitat pe mine Clausen, care era el magistrat la Curtea Supremă a Statelor Unite, la Washington…

G.N. – Îhâm. M.S. – care … i-am povestit situaţia României, nu

ştiu ce. Şi ce am vrut să spun…? G.N. – De personalităţi. M.S. – Sunt fapte … din cauza asta pe mine m-au

interesat. Eu cunosc foarte multă lume, noi nu putem într-o şedinţă aicea să …

G.N. – A … nu, nu, nu ! M.S. – Eu am scris, e broşură, am să-ţi dau una

care a fost publicată de, la Bucureşti, de Palatul de Justiţie.

57

G.N. – Aha. M.S. – Sunt prieten cu fostul ministru, Chiuzbaian. G.N. – Da, da. M.S. – Şi el nu-i mason. Toată lumea crede că-i

mason şi … G.N. – Chiar s-a zis despre el că e mason. Şi noi,

suntem, de exemplu, cei din provincie supăraţi că nu ne spun toate personalităţile ca să …

M.S. – Da` el nu e mason. G.N. – Nu e. M.S. – Mi-e prieten da` nu-i mason. G.N. – Am înţeles. M.S. – Şi, când era secretar general la Ministerul

Justiţiei, el venea la un prieten comun şi nu vroiam să-l cunosc că era încă Ceauşescu.

G.N. – Da, da, da. M.S. – Şi nu am vrut să mă apropii de nici unu că

dacă nu Ceauşescu; el venise iar la Paris aici la prietenul nostru, atunci i-am zis: Poţi să mi-l prezinţi pe Chizbaian.

G.N. – Îhâm. M.S. – Aşa am devenit prieteni … G.N. – Îhâm. M.S. – şi a avut curajul să publice într-un moment

când opinia publică românească nu era obişnuită. A publicat articolele mele care am făcut un fel de broşură. Am să-ţi dau o broşură din asta unde e …

G.N. – S-ar putea să vă rog şi eu să publicăm mereu, în fiecare lună, câte un material, v-ar surâde?

M.S. – În momentul în care te interesează, cu multă plăcere. Să nu-mi ceri să-i dau ceva lui Horia, nu-i dau nimic de-acum înainte.

G.N. – Nu dom`le. Asta e revista mea. M.S. – Da, ştiu. Am un frate, Mircea Burada care

are birou … G.N. – Îl ştiu. M.S. – are birou acolo, are casă cu nevasta aicea.

El acum a creat Fundaţia Schapira ca să mă onoreze şi …

58

G.N. – Da, da. M.S. – Da eu îl ştiu. E ca fiu de-al meu. Da el e aşa

de distrat dacă-i dai … Am vrut să trec şi vreau să trimit toate documentele, dosarele mele la Bucureşti, eu sunt un om în vârstă şi să fie prezervate …

G.N. – Da dumneavoastră aveaţi de luat nişte proprietăţi de la Bucureşti?

M.S. – Da. Am … G.N. – N-aţi depus cerere? M.S. – Da. Are soţia mea o casă acolo. Casa

părintească a mea, nu ştiu unde a zăpăcit tatăl meu hârtiile …

G.N. – Actele? M.S. – Nu mă mai interesează … Romulus … Am

avut încă o proprietate, un teren la Carmen Sylva … G.N. – Aşa. M.S. – şi …. G.N. – Da` poţi scoate, de la Arhivele Statului,

documentele. M.S. – Sunt prea în vârstă. Pe mine nu mă mai

interesează. G.N. – Punem fraţi să facă şi facem un muzeu

Schapira. M.S. – Păi faceţi da trebuie cu Mircea să … G.N. – Cu Mircea, da? M.S. – El zice că a făcut fundaţie … G.N. Ia să-l întreb! M.S. – Şi eu mă întreb: dacă îi trimet toate

arhivele acolo el le pierde, el nu … uită şi … şi vreau să creez o comisiune cu toate documentele astea …

G.N. – Îhâm. M.S. – în care a vrut să fie şi ăsta … cum îl

cheamă… Văleanu … Văleanu Dorin. G.N. – Dorin. M.S. – Comănescu, asociatul lui şi Virgil. G.N. – Care Comănescu, Radu Comănescu?

59

M.S. – Nu, nu. Nu fostul Mare Maestru. Comănescu care este … care a scris cartea aceea …

G.N. – Radu Comănescu. M.S. – Radu. G.N. – Radu mi-i prieten. M.S. – Ai văzut cartea aceea … G.N. – Da, cum să nu. M.S. – publicată? G.N. – El publică la mine, Radu Comănescu. M.S. – Nu ştiu cum a reuşit da e om foarte capabil.

Şi Virgil Stoenescu care mi-a dat telefon azi dimineaţă … G.N. – Îhâm. M.S. – I-am spus ceea ce am de gând. Zic nu pot

să… să încredinţez totul lui Mircea Burada fiindcă ăsta e… G.N. – E aiurit. M.S. - I-am spus. A uitat că n-are memorie. G.N. – A, ha, ha, ha. Frumos! M.S. – Fiindcă, când îi dădeam un document el îl

pierdea şi pe urmă ce: îmi dai altă copie … şi zic: am nevoie cineva să fie prezervate toate hârtiile astea. Nu îi dau obiectele mele da` îi dau arhive, fotografii.

G.N. – Documente, da, care pot constitui muzeu.

M.S. – Şi mi-ar plăcea să te asociez la această iniţiativă.

G.N. – Da, mă bag. M.S. – O să ne mai vedem. Eu în iulie sper să vin

la Bucureşti. G.N. - Aha ! Poate ne vedem. M.S. – Da. Pe Horia nici nu vreau să-l văd fiindcă… G.N. – Haideţi, poate că îşi revine el ! M.S. – Partea asta … am rugat odată pe Mircea …

el avea comerţul lui cu insigne, cu chestii … G.N. – Îl are şi-acum. M.S. – şi am văzut ceva, o cutiuţă aşa în care era

o mică chestie de Venerabil, un ciocănaş, un nu ştiu ce …

60

G.N. – Da, da, e un set de ăsta. M.S. – şi i-am spus: cumpără-mi două !, fiindcă

venise într-o zi la mine Bâzgan, mi se pare … G.N. – Aha. M.S. – cu fiul lui. G.N. – Ion Basgan este secretarul lu` Câmpeanu. M.S. – Da, da, ştiu. Eu când viu la Bucureşti văd

nişte mercedesuri în faţă la hotel. Toţi vor să m-aducă la conac. Au devenit mari burgheji acum, toţi cu conacuri.

G.N. – Da. M.S. – Au revenit la aristocraţia de altă dată. Eu n-

am timp să dorm noaptea aicea de-atâtea vizite … eu mai merg la conac … (tuşeşte) Chiar Chiuzbaian are conac.

G.N. – Pe mine Basgan m-a băgat în Masonerie, cu Muntean.

M.S. – Basgan e un om de afaceri, un om bogat. G.N. – Da. M.S. – L-am văzut. A fost aicea cu fiul lui. G.N. – Da. Care - i în Canada sau în America. M.S. – El m-a condus până … Are proprietăţi lângă

Braşov acolo, case construite. G.N. – Are, da. M.S. – Şi acolo am fost invitat de lojile din Judeţul

Cra… Craiova … G.N. – Prahova. M.S. – Şi acolo noi, de la 7-8 loji, am primit

diplome; toţi m-au numit Venerabil de onoare sau nu ştiu ce …

G.N. – Da, da. M.S. – La Roumanie Unită din Bucureşti,

bineînţeles, Venerabil de onoare … G.N. – Era în Europa Unită. M.S. – Este Europa Unită. Sunt şi Venerabil de

onoare în Europa Unită … G.N. – Da, da, da.

61

M.S. – fiindcă eu sunt printre fondatorii Europei Unite din Paris.

G.N. – Îhâm. M.S. – A fost asta în `52. G.N. – Da, da, da. M.S. – Eram singurul român care participam … Şi…

a venit aicea Basgan, mi-a făcut plăcere, a fost foarte amabil. Ginerele lui, mi se pare, era cu el.

G.N. – Da, da. M.S. – El vorbea franceză, fiindcă Basgan nu

vorbeşte. Şi, când am plecat din Bucureşti cu maşinile lu` Mircea ca să mergem spre Sinaia sau unde … pe drum ne-am oprit să mâncăm nişte mititei. Erau pe drum.

G.N. – Da, da, da. M.S. – Mie îmi plac mititeii foarte mult. G.N. – Sigur. M.S. – Şi seara ne-am dus la, la Predeal.

Greşiseră, nu era acolo, trebuia în altă localitate şi umblam noaptea să găsim unde se ţine, are loc şedinţa.

G.N. – Acolo e Axis Mundi, o lojă. M.S. – Exact. Şi ea a participat … (tuşeşte). Acolo

am primit diplome, diplome, am adus… Venerabil de onoare în loja cutare…

G.N. – Da, da. M.S. – celelalte, celelalte. Era foarte frumos…

Mihai a fost primul căruia i-am dat cu două de argint, pur argint…

G.N. – Îhâm. M.S. – una pentru rege, una pentru mine. Eu eram

fondatorul. G.N. – Mda. M.S. – El n-are diplomă şi vreu să-i aduc

diplomă… G.N. – Îhâm.

62

M.S. – şi pentru regină am… acasă acolo ştiu că … Mi-a telefonat D… Zamfirescu acum câtva timp. El are două reviste la Bucureşti acuma.

G.N. – Da, dar sunt… M.S. – Cu exilul şi nu ştiu ce… G.N. – Da, dar sunt foarte specializate. M.S. – Sunt … da şi primesc subvenţii, nu ştiu ce,

şi într-o zi Chiuzbaian l-a întâlnit, … Chiuzbaian din Palatul de Justiţie, şi i-a spus: Dom`le, îi trimiteţi lui Schapira. Mi-a arătat că are o revistă. Schapira nu cunoaşte pe toţi din exil care sunt în fotografiile da el îşi aduce aminte, Schapira, că el făcea parte din exil şi te-a cunoscut la Bucureşti.

Vai, ce greşeală am făcut! Am să scriu în articol despre Schapira. Şi, a doua zi, mi-a telefonat: Domnu Schapira când vii la Bucureşti neapărat să îmi dai un telefon. Şi-a adus aminte că şi io eram… făceam parte din exil.

G.N. – Da, da spuneţi-mi, da Costel Iancu? De ce sunteţi supărat pe el? Ce a făcut?

M.S. – Cu cine? G.N. – Costel Iancu. M.S. – Nu sunt supărat pe Costel Iancu. G.N. – Aa … nu? M.S. – Costel Iancu a făcut prostie, nu-i scutit că

şi acesta are… L-am susţinut, m-am bătut pentru el. Din cauza lui sunt certat cu Marele Comandor Francez.

G.N. – Ah. M.S. – Locuiesc în Franţa, sunt certat cu Marele

Comandor Francez, Baranger care acum e de Onoare. E altul. Aştept să mă cheme. Ei au mai multă nevoie de mine decât io de ei. M-a învăţat şi el puţină diplomaţie, ştii…

G.N. – Da, da. M.S. – de atâţia ani de zile. Ce se întâmplă? Era

Baranger, Marele Comandor cu care eram foarte, foarte bun prieten. Şi, când am creat Supremul Consiliu, primul

63

cu Lăzărescu,… era foarte mulţumit Baranger. L-am adus pe Lăzărescu aicea, l-am prezentat peste tot, s-a fotografiat. Unii dintre noi erau o decepţie imensă pentru mine.

G.N. – Îhâm. M.S. – Un om cultivat, doctor în drept dar un

caracter oribil, oribil, necinstit, Amedeo Lăzărescu. Deci asta m-a surprins şi, la un moment dat, m-a atacat şi pe mine. Eram … în chestia asta… şi cu Horia împreună.

G.N. – El, în final, Amedeo s-a şi dezis de Masonerie. A zis că nu mai e mason. El nu mai vrea să facă parte.

M.S. – El a avut … are, are, cum să spun, crize din astea de …

G.N. – Da, da, da. M.S. – prostie. Da ultima lui … şi în care Marele

Comandor Francez … zice… care nu poate să distingă un zulu de un ungur, înţelegi ?

G.N. – He, he, he ! M.S. – Şi de-o mie de ani ne facem război. De câte

ori un război … se masacrează oameni la frontieră şi … Masoneria … Sunt prieten cu Marele Comandor ungur acuma, Peter Cosma. Vreu să amelioreze relaţiile …

G.N. – Da, da. M.S. – Şi, mata, numeşti un ungur ca Mare

Comandor în România ? şi, când trebuie să se adreseze el fraţilor români, are nevoie de interpret.

G.N. – A … vă referiţi la Szakvary ? M.S. – La Szakvary. G.N. – Da, da, da. M.S. – Fiindcă asta era o prostie, înţelegi ? Şi nu l-

am recunoscut pe Szakvary. Şi susţiu pe Costel Iancu. G.N. – Da, da. M.S. – Noi eram de la început cu Costel Iancu. G.N. – Da Szakvary mai are influenţe acum aicea ?

Nu.

64

M.S. – Şi-a dat seama şi ăsta, până la urmă şi mi-a spus într-o zi, Baranger mi-a telefonat: Îmi dau seama, am făcut o greşeală. Aş vrea, însă, onorabil să …

G.N. – Să o rezolvăm. M.S. – El a venit cu Anca, cu femeia aia, ştii,

Chiriceanu, femeia aia, Ancă. G.N. – Nu o ştiu. M.S. – Ea era. Deci, un Locotenent Mare

Comandor de – al meu era Chiriceanu, oftalmologistul … G.N. – Îhâm, mda. M.S. – Mulţi ani de zile … El a luat-o în casă. El era

mult mai bătrân, o ţinea ca un tată pentru ea. G.N. – Da, da, da. M.S. – Ea îşi făcea de cap de… El, îi spunea: Anca !

Anca ! Era peste tot, se băga în Masonerie, a spus că-i 33. Aiurea … toate astea. Şi, la un moment dat, când eu eram cu soţia mea, şi eram peste tot invitat, la Istambul, în Italia, peste tot la marile organizaţii unde… eu n-aveam fonduri care le aveau ceilalţi Mari Comandori, eu scoteam din buzunar.

G.N. – Aşa este. M.S. – I-am zis într-o zi … ca să aibă bani … Iar pe

Lăzărescu, când l-am făcut Mare Comandor, l-am făcut io, Locote … Mare Comandor: Ştii ce aş vrea când vei fi Mare Comandor ? Să am o maşină de funcţie, … eu n-am maşină de funcţie. Dacă vrei să ai maşină de funcţie îţi cumperi tu maşină.

G.N. – Normal. M.S. – Noi n-avem bani. Fraţii, aicea, români, nu

pot să-ţi dea bani. Chit că pe urmă a ieşit un scandal cu lefuri, şi s-au fixat acolo, şi …

G.N. – Da. M.S. – Cu Filip a avut un scandal … G.N. – Da, da. M.S. – Nicu Filip a făcut un lucru bun, a început

traducerile lui Matei. Am un volum, poate ştii dacă a făcut şi al doilea, dacă l-a terminat … ?

65

G.N. – Nu ştiu pentru că, de când s-a depărtat de noi, şi eu a trebuit să mă depărtez. Am înţeles că a luat patenta acu de la italieni şi a dus-o acasă, Nicu Filip. Am avut o patentă de la italieni de recunoaştere, în care …

M.S. – Da, eu nu ştiu ce recunosc fiindcă în Italia sunt două grupări: Marele Orient al Italiei, recunoscut şi Marea Lojă a Italiei, tot recunoscută. Ei se ceartă între ei, da asta e treabă italiană …

G.N. – Da. M.S. – Î … ăă … şi americanii recunoaşte Marele

Orient şi cu Marea Lojă a început să o recunoască şi pe urmă au fost discuţii acolo, nu ştiu …

G.N. – Daa ! M.S. – doi Mari Maeştri. Ei vin în România deseori. G.N. – Ne sărutăm. Cu unii sunt bun prieten, cu

alţii mă văd din când în când. Ăă … Venea şi Marele Maestru Koltz … Klaus … cum îl cheamă ? Neamţ ?

G.N. – Koska. M.S. – Koska care e un excroc, pur şi simplu. G.N. – Da ? M.S. – Păi, sigur că da ! G.N. – E purtat în mare cinste. M.S. – E pe dra… Pe urmă am aflat io că venea,

vroia să facă petrol, ştii, în România … G.N. – Aah ! M.S. – şi m-a întrebat, pe Marele Comandor al

Germaniei, când a fost marea serbare, … Costel Iancu … G.N. - Da, da, acum 10 ani. M.S. – Extraordinară ! G.N. – Da, foarte frumoasă ! M.S. – A fost … G.N. – Am filmat acolo. M.S. – Ai filmat ? G.N. – Da. M.S. - … lumea în cortegiu şi eram şi eu acolo … G.N. – Da.

66

M.S. – Am fost entuziasmat fiindcă asta e o realizare care cred că şi … a ajutat şi guvernul şi armata, fiindcă, mi-am dat seama, maeştrii de ceremonii erau militari nu erau masoni.

G.N. – Nu nimic ! Fraţi de-ai noştri erau, îi ştiu pe majoritatea. Da` au făcut exerciţii înainte, săracii, o lună de zile.

M.S. – Ştiu că el a muncit mult pentru asta. G.N. – A muştruluit ca la armată. M.S. – Şi i-am dat un telefon, după aceea, lui

Iancu să-l felicit, când am plecat a doua zi, n-am plecat duminică cum era alţii să ducă să viziteze castelurile şi … Da eram entuziasmat cân` am văzut asta.

G.N. – Şi eu. M.S. – Când i-am văzut pe maeştrii de ceremonii,

i-am spus lui Iancu: Pune-le măcar, că n-aveau un cordon, pune-le un cordon ! Şi le-a pus câte un cordon de gradul 4. Defilarea aia cu drapelurile …

G.N. – Aia a fost … M.S. – Grozavă ! Asta mi-a reamintit Munchen, în

timpul lui Hitler. G.N. – Da, da. M.S. – Batalioanele de SS… ce se petrecea acolo … G.N. – Da, da ! M.S. – Da, impresionant şi … G.N. – Iar dirijorul de-acolo e frate de-al lor din

Constanţa, ăla care e şi dirijor la Armată. M.S. – Da ? N-am ştiut. G.N. – Da. M.S. – Sunt Venerabil de Onoare al Lojii Steaua

Sudului din Constanţa. G.N. – Cred. Îl trimiţi pe el … M.S. – Era prieten cu Boantă. G.N. – Da, da, da. M.S. – Ăsta-i ? El e dirijoru` ? Păi, nu e medic ? G.N. – Nu. Era dirijoru de la Orchestra din … mi-

am adus aminte, Reunită.

67

M.S. – Era Orchestra Gărzii Republicane. G.N. – Exact ! M.S. – Pe urmă a fost, mai târziu la banchet,

Orchestra Simfonică, dacă nu mă înşel … ceva de … G.N. – Da. M.S. – Şi pe urmă a fost baletul Operei şi pe urmă

au fost dansuri naţionale. Era extraordinar ! G.N. – Da, da. M.S. – Mii de persoane la dans. Eu am stat la … G.N. – Am fost la masă. M.S. – Da. Eram cu Marele Comandor al

Portugaliei. G.N. – Ei, eu nu mă băgam chiar acolo. Eu

stăteam şi eu, mai cuminte, mai prin alte părţi. M.S. – Nu, că acolo prima dată l-am mai văzut ,

după ce eram certat cu Koska, m-am apropiat acolo. Şi el era supărat pemine, şi mi-a zâmbit aşa, şi mie, zâmbetele astea falşe, nu mă impresionează foarte mult… !

G.N. – Hm, hm, hm ! M.S. – Era tortul acolo. Fiecare îşi lua o bucată,

singur, din tort. G.N. – Aham ! M.S. – Şi eu am stat cu doamna Ioana Cacip, nu

ştiu dacă o cunoaşteţi … ? … G.N. – Mmm … M.S. – care era consilieră la Iliescu în cabinet … G.N. – Da. M.S. – E foarte bună prietenă, femeie

extraordinară, prietenă de 25 de ani, sinceră prietenă … bărbat – su e industriaş, stă pe Strada Paris.

G.N. – Îhâm. M.S. – Deci, ce vroiam să spun ? Era admirabilă,

am admirat pe Iancu atunci. G.N. – Da.

68

M.S. – Da. El mi-a creat o altă problemă care, nu că sunt supărat, mi-a creat o problemă teribilă şi nici nu ştiu de ce a făcut-o. Ţi-o spun în două cuvinte.

G.N. – Poate involuntar ? M.S. – Nu ştiu, poate involuntar. Da` n-are voie.

Ştii că … Marele Comandor, după Dumnezeu, … înţelegi ? Şi el n-are voie să facă greşeli.

G.N. – Da. M.S. – Mi-a trimis o jurnalistă aicea, Miruna

Munteanu. G.N. – Uu la la ! Da. M.S. – El îmi telefonează, pare-se că cineva când

vrea să-i telefoneze, nu-l găseşte, el îmi telefonează mie s-o primesc pe Miruna Munteanu. Şi vine Miruna Munteanu, o primesc ca pe o soră, şi-i vorbesc, şi-i vorbesc de toate. Nu mi-am dat seama că ea filma şi înregistra. Şi m-a `ntrebat să vorbesc de Luchy Ring Cornescu.

G.N. – Ah, da ! M.S. - … avocat … Nu cunoşteam pe avocatul

Graţi... Noroc că l-am cunoscut băiat tânăr. (Se reia interviul propriu-zis) Să-ţi dau o diplomă ! G.N. – Oh, da ! M.S. – Diplomă … când vin ăia de la Bucureşti să

spui: Dom`le … G.N. – Tre` să merit. M.S. – Să spui medalie din partea mea, să ai

amintire. G.N. – Da, mulţumesc ! Iubite Mare Maestre,

vreau să vă întreb: după perioada ce aţi venit la Paris, am înţeles că aţi cunoscut o mulţime de personalităţi. Sunt atât de multe încât nu vi le cer pe toate. Da, măcar câteva figuri reprezentative care consideraţi dumneavoastră că merită a fi menţionate în ceea ce priveşte lumea masonică românească şi franceză ?

69

M.S. – Pe … vorbesc întâi, pe cine am găsit ca fraţi români.

G.N. – Exact ! M.S. – Am venit aproape la fondarea Romaniei

Unite, 1948, aicea. Chit că erau câţiva fraţi dinainte veniţi, da Roumanie Unită s-a creat în, chiar în luna când am sosit eu, în august `48, sfârşitul lui august. S-au creat două loji româneşti fiindcă eram vreo, după estimare, estimaţie din partea mea, eram vreo 60 de fraţi din România, dintre care o bună parte erau, aveau gradul 33. Am avut şi câţiva agenţi care au venit şi i-a depistat Serviciile Franceze şi au dispărut, doi. Nu vreau să dau numele lor da` au dispărut, erau … Şi, până la un moment dat, când Serviciile Franceze, fiindcă au de contraspionaj în Franţa, m-a contactat un comisar din partea lor să-mi spună: Dom`le noi avem şi însărcinarea de a vă proteja. Să ne protejaţi !?

G.N. – Lucru frumos ! Lăudabil ! M.S. – Ce înseamnă să ne protejaţi ? Noi nu

suntem un partid politic. Ci … Nu. Trebuie să ştiţi că autorităţile, Securitatea din România, ea are mai multă frică de masoni decât de partidele politice din exil. Ei sunt la curent că iese scandal la Biserică, se bat toţi. De voi au frică fiindcă voi sunteţi bine organizaţi şi aveţi legături cu lumea întreagă. A fost pentru mine o surpriză.

Da … îîî … trec la întrebarea pe care mi-aţi pus-o. Printre alţii … am avut aicea pe fratele profesorul Nicolae Meta. Era 33 din România. El făcea parte din grupul de profesori, care am listă da` nu e momentul să v-o dau, care în timpul lui Antonescu , spre sfârşitul războiului când partida … în România se ştia că nu se mai câştigă războiul, Mihai Antonescu formase un grup de profesori universitari români şi i-a trimes în străinătate să pledeze cauza României, adică să diminueze, într-un sens, din responsabilităţile României. Ştia că, într-o zi, se va discuta. Deci, printre ei era profesorul Nicolae Meta,

70

profesor de mineralogie, mi-aduc aminte, avea gradul 33, era Jean Pangal …

G.N. Vestit. M.S. – faimosul Jean Pangal care l-am cunoscut,

cum să vă spun, foarte puţin timp, ăăă … a decedat şi dânsul prin, dacă nu mă înşel, în `49. Am cunoscut mai târziu, care nu era mason, da` un nepot al nevestii lui este actualmente istoricul Neagu Djuvara din Bucureşti.

G.N. – Îhâm. M.S. – El se trage din familia lui Pangal. G.N. – Îhâm. M.S. – Îăă … Am mai găsit pe advocatul … ăăă …

era şi industriaş mare la Bucureşti, ăăă … Alexandru Melinte.

G.N. – Îhâm. M.S. – Iată un nume … în memorie … G.N. – Moldovenesc. M.S. – Melinte care era, dacă nu mă înşel, în

consiliul de administraţie şi în direcţia, Industria Iutei … G.N. – Îhâm. M.S. – Era iuta. Şi … G.N. – Brâncuşi era şi el ? M.S. – Cine ? G.N. – Brâncuşi ? Brancoussi, cum zic … M.S. – Brâncuşi nu. El, Brâncuşi, nu era

francmason. G.N. – Păi am văzut tot felul de cărţi la muzeu … M.S. – Nu. Brâncuşi nu era francmason. Cel puţin

nici nu l – am cunoscut. Ăă … Ştiţi că sunt multe personalităţi. Io n-am ştiut că sunt masoni şi ei s-au adeverit mai târziu.

G.N. – Am văzut Brâncuşi şi Mircea Eliade. M.S. – Mircea Eliade era prieten cu mine. Am o

fotografie cu el, am avut corespondenţă, nu era francmason.

G.N. Nu era ! ? M.S. – Eu l-am cunoscut şi pe Cioran.

71

G.N. – La librăria masonică e carte cu Mircea Eliade.

M.S. – Fiindcă el a scris o serie întreagă de cărţi despre religiile, mitologia, credinţele şi aşa mai departe şi pomeneşte … da` el nu era francmason.

G.N. – Aha. M.S. – De altfel i se reproşa, atât lui Cioran cât şi

lui Mircea Eliade cu care eram foarte bun prieten. Şi am … Cu Mircea Eliade aveam corespondenţă pe care am susţinut-o cu dânsul până la moartea lui. El a murit în Chicago. Era profesor acolo şi îmi promisese să vină să ţină o conferinţă la Romanie Unită, în loja mea.

G.N. – Îhâm. M.S. – Era o sărbătoare … G.N. – Daa ! M.S. – Când francejii au aflat că Mircea Eliade vine

la loja românească … G.N. – Daa ! M.S. – să ţină … toţi ar fi vrut să fie prezenţi. Şi el

mi-a promis… ceea ce … nu s-a produs fiindcă această boală care nu iartă … A făcut el un cancer osos.

G.N. – Aham. M.S. – Şi ultima scrisoare care am primit-o de la

dânsul din Chicago, unde era la facul … universitate, îmi spunea: Scumpe domnule Schapira, îţi scriu în limba engleză … asta e secretara mea, fiindcă eu nu pot ţine …

G.N. – Pixul. M.S. – o pană în mâna mea. G.N. – Daa ! M.S. – Eu nu pot scrie personal. Trăiesc momente

foarte grele. Mă-ntreb dacă nu-i chiar sfârşitul meu … G.N. – Auu ! M.S. – Scria în scrisoarea asta. Îţi trimit

sentimentele mele cele mai prieteneşti. Regret că nu pot veni la Paris …

G.N. – Îhâm !

72

M.S. – pentru ceea ce ţi-am promis şi te rog să păstrezi o amintire bună … şi aşa mai departe câteva …

G.N. – Da, da, da ! M.S. – expresii de politeţe. G.N. – Alte persoane ? M.S. – Am o fotografie, pot să-ţi dau dacă vrei

pentru revistă … G.N. – Da. Aş fi încântat ! M.S. – Cioran … De altfel noi ştiam că atât Cioran

cât şi Mircea Eliade, în tinereţe, erau … G.N. – De dreapta. M.S. – de dreapta şi … G.N. – Goga. M.S. – Cioran era şi mai extremă dreaptă. Noi am

avut şi un Venerabil, un frate aicea care era legionar, pe care eu l-am iniţiat.

G.N. – Ăăn ? M.S. – Era un advocat. Şi, mai târziu, i-am găsit

un loc foarte bun ca consilier juridic într-o, cum să spun … un fel de societate comercială foarte importantă, industrială, fiindcă el mi-a spus la un moment dat, când îi făceam anchetă eu personal, ci … Am fost, am făcut parte … când era Totul pentru Ţară când credeam că legionarii sunt idealişti, patrioţi. Da îmi spunea: Marcel, îţi jur că n-am mâinile pătate cu sânge !

G.N. – Mda. M.S. – Şi asta atunci … L-am susţinut, a devenit

frate, a devenit mai târziu Venerabil de lojă fiindcă, revin la loji, noi aicea întâi am făcut 2 loji. Una o numeau Romania şi cealaltă Patria.

G.N. – Îhâm. M.S. – Asta a durat 2 săptămâni şi după aceea am

spus: De ce Romania ? Facem o Romanie Unită. Să fie cu cea din Bucureşti !

G.N. – Am înţeles. M.S. – Şi Patria a devenit Lanţul de Unire. G.N. – Aha !

73

M.S. – Lanţul de Unire care o lojă şi ea, pot să spun, istorică fiindcă Lanţul de Unire e o lojă care s-a ţinut, cum să spun, ascunsă, secretă al cărei Venerabil era prinţul Jorge Valentin Bibescu.

G.N. – Îhâm ! M.S. – Şi era în chat …, în castelul din Mogoşoaia,

cred Mogoşoaia … G.N. – Îhâm. M.S. – Şi în momentul … în 1937, când regele

Carol a ordonat închiderea lojilor lui Pangal ăăă … Lanţul de Unire rămânea mai departe, lucra. Romanie Unită care exista atunci a intrat în aşa-zisă clandestinitate … vorbesc de `37 … şi asta la presiunea Axei …

G.N. – Da, da. M.S. – puterilor Axei. G.N. – Da. M.S. – Şi Carol a vrut şi el să se pună la adăpost;

a făcut şi el un partid … G.N. – Da. M.S. – Partidul Naţiunei. I-a pus în uniformă ca să

semene cu … G.N. – Da. M.S. – care, în fine, nu prea a mers chestiunea

asta. A trebuit să plece şi Carol al II-lea atunci. Revin. Deci … am avut pe Politzu Miciuleşti, fraţi

de-ai … importanţi. Am avut … Trancu Iaşi, Trancu Iaşi care sunt fraţi importanţi din Bucureşti. Deci, spuneam de advocatul Dragomirescu care era altădată în … director general Întreprinderea lui Malaxa.

G.N. – Aha. M.S. – Tot timpul îi trimetea scrisori lui Malaxa ca

să îi trimeată bani, nu ştiu ce. Pot să-ţi spun un lucru, atât Melinte cât şi Dragomirescu au terminat viaţa lor în mod foarte tragic la Paris.

G.N. – De ce ? M.S. – Dragomirescu … îi plăcea tot timpul să

joace …

74

G.N. – Auu ! M.S. – Şi, la un moment dat, a pierdut mai mulţi

bani decât avea şi s-a aruncat în Sena … G.N. – Uff ! M.S. – S-a sinucis. Alexandru Melinte care, cu

toate că era avocat, avea o întreprindere cu soţia lui. Avea o casă frumoasă aici în … în ăăă … cartierele foarte frumoase ale Parisului. A avut, ceea ce numim noi în Franţa o întreprindere care merge foarte bine, fenomenul de, de creştere prea rapidă.

G.N. – Aaa ! M.S. – A avut credite puse la dispoziţie. Era în

momentul când materia plastică a devenit modelul şi se fabrica orice în plastic.

G.N. – Îhâm. M.S. – Şi el a împrumutat la bănci foarte mulţi

bani şi n-a putut să plătească. Era un om de onoare. Era tragic pentru noi. Într-o noapte s-a sinucis împreună cu nevasta lui, neputând să plătească.

G.N. – Aoleu !!! M.S. – Asta era … acte spun de … exemplare pe

plan al onoarei, triste pentru viaţa unui om şi pentru fraţii lui care i-a …

G.N. – Ajungem … M.S. – Asta, eu v-am dat câteva nume. Pot să vă

mai dau mai multe … G.N. – Da. Ajungem, deci, în anii `50 - `55. Ce s-

a întâmplat în aceşti ani cu Masoneria românească de la Paris până la Revoluţie ? Tot aşa, în câteva fraze.

M.S. - Câteva fraze, dacă doreşti. Asta îmi uşurează sarcina.

G.N. – Sigur. M.S. – Nimic mai special decât am iniţiat noi.

Atunci nu exista, încă, Marea Lojă Naţională Franceză să fie prea recunoscută. Era un lăcaş unde veneau militarii americani, că exista o misiune militară americană a Franţei şi veneau acolo să ţină lojile. Deci noi din

75

Bucureşti plecasem cu recomandaţie să venim la Marea Lojă Franceză, nu la Marea Lojă Naţională …

G.N. – Aşa e ! M.S. – care practic nu exista. Şi noi aicea … Era o

lojă foarte mare. Era de Rit Scoţian, Antic şi Acceptat. G.N. – Îhâm. M.S. – Aşa că am debarcat aicea şi am stat

aproape 40 de ani aicea … G.N. – Îhâm. M.S. – până în momentul în care Marea Lojă

Naţională a luat un aspect extrem de important în relaţiile cu străinătatea. Şi Marea Lojă, Marele Maestru al Marii Loji Franceze a făcut o mare greşeală: a făcut un pact de amiciţie cu Marele Orient.

G.N. – Îhâm ! M.S. – Şi asta a fost … Supremul Consiliu unde era

aicea Marea Lojă Franceză ăăă … O bună parte au plecat, au plecat dincolo …

G.N. – Îhâm. M.S. – Marea Lojă Naţională Franceză care a creat

şi un Suprem Consiliu cu fugiţi din partea asta. G.N. – Am înţeles. M.S. – Şi cum, care cunoscuse Marele Comandor,

aicea la Marea Lojă Franceză, Supremul Consiliu, Supreme Conseil de France.

G.N. – Asta la loja de perfecţie. M.S. – Toate lojile de la gradul 4 până la gradul 33

sunt, aparţin Supremului Consiliu. G.N. – Da eu mă refer mai mult la cea Albastră !? M.S. – Cele albastre, 1, 2, 3, astea făceau parte

din Marea Lojă şi acolo era Roumanie Unită, era Lanţul de Unire. Şi, pe urmă, am creat Lanţul de Unire Scoţian, 3 loji.

G.N. – Aham ! M.S. – Şi, la un moment dat, am vrut să facem o

Mare Lojă Naţională Română în exil. Şi, cum aveam 3 loji, eu eram de-acuma Mare Comandor … n-am încotro,

76

să alegem un Mare Maestru. Şi fraţii toţi m-au ales pe mine şi mie nu mi-a plăcut să acumulez două posturi importante, fiindcă nu se face aşa. La un timp de…, am numit pe altcineva să fie în locul meu Mare Comandor şi eu am devenit Mare Maestru. A fost de scurtă durată …

G.N. – Îhâm. M.S. – fiindcă, la un moment dat, am avut şi

trădătorii noştri, … G.N. – Au ! M.S. – am avut şi trădătorii noştri aicea. G.N. – Adică, în ce consta trădarea lor ? M.S. – În ce constă trădarea ? În momentul când

noi am decis să ieşim din Marea Lojă de Franţa şi să trecem la Marea Lojă Naţională, şi creasem un Suprem Consiliu Român independent, şi eram recunoscuţi de Supremul Consiliu nouă care e recunoscut de americani, de toată lumea, doi fraţi au vrut să rămână la Marea Lojă şi au spus: Noi nu vrem. Noi vrem să intrăm în Supremul Consiliu Francez.

G.N. – Aha ! M.S. – Pe noi nu ne interesează România. Asta

este un mic aspect al problemei. Ei au mers mult mai departe. Au început să trimeată scrisori anonime. Eu am fost ponegrit. Au trimes în America scrisori peste tot, fără să semneze, scrisori anonime …

G.N. – Ca la români ! He, he ! M.S. – Da` dintre care una era, în fine … nume, nu

dau numele lor. Va apare în anumite cărţi da aş prefera să nu vorbiţi de astea.

G.N. – Bine. M.S. - … I-am considerat ca … trădători … şi sunt

arşi între coloane, simbolic … G.N. – Aha ! M.S. - pentru trădare, înaltă trădare. Pot să vă

spun un lucru, unul din ei dirija toate acţiunile astea. Celalt … ăăă …

G.N. – Era marionetă.

77

M.S. – care mai am şi alte lucruri să-i … a vrut să, zice: Eu nu sunt de acord cu primul, rămân cu voi.

G.N. – Aha ! M.S. – Şi mi-am dat seama că era suspect.

Probabil ,zic, vrea să şi spioneze. G.N. – Mda. M.S. – Şi atunci i-am spus: Dragul meu, dacă eşti

cu noi, tocmai noi pregătim un proces-verbal prin care îl condamnăm pe fratele acela …

G.N. – Treci şi-l scrie ! M.S. – şi ai să semnezi cu noi. A, eu nu pot să

semnez ! G.N. – Atunci, la revedere ! M.S. – Şi atunci ne-am dat seama … că a vrut să

stea … G.N. – Până la Revoluţia din `89 din România câte

loji erau române în Franţa? M.S. – Nu, noi aveam cele 3 loji dintre care Lanţul

de Unire, încă înainte … G.N. – Aha ! M.S. – cu 2-3 ani de zile, trecuse la Marea Lojă

Naţională în urma unor iniţiative dar rămăseseră şi alţii. Şi atunci, imediat, unii din fraţii noştri, o parte din Romania Unită care eram foarte numeroşi, am trecut la Lanţul de Unire ca să o păstrăm.

G.N. – Da, da, da ! M.S. – Şi chiar am avut fraţi … Noi am avut un

frate, un Venerabil de Onoare care, lumea l-a uitat, era fratele al nostru, ăăă … Viţianu.

G.N. – Mda. Nici n-am auzit. M.S. – Ion Viţianu care era Venerabil de Onoare;

era dinainte de război aicea. A participat şi la Rezistenţă…

G.N. – Îhâm. M.S. – şi era un om eminent. Şi, la un moment

dat, când eu m-am afirmat mai mult, am fost numai 12, de 12 ori am fost Venerabil la, la Roumanie Unită şi am

78

devenit şi io Venerabil de Onoare, de câte ori erau probleme cu cineva sau cu Romania ăă … direcţia Marei Loji, Consiliul Federal îl chema pe Viţianu. Şi atunci Viţianu a spus: S-a terminat ! De-acum înainte e Schapira. El reprezintă românii, nu eu.

G.N. – Îhâm. M.S. – Aripa şi … cu multă eleganţă. G.N. – Mulţumesc ! (Pauză) G.N. – Deci … de Viţianu spuneaţi ? M.S. – Jean Viţianu, sau Ion Viţianu, era dinainte

de război în Franţa. A fost membrul Rezistenţei franceze în timpul războiului. A fost ofiţer de informaţii şi în timpul războiului. A rămas român, foarte român, căsătorit cu o franţuzoaică. Editura Viţianu, foarte cunoscută, a publicat foarte multe cărţi. Mă soliciţi, şi pot să spun cu cât entuziasm şi atâtea sentimente masonice că la fiecare carte pe care o publica îşi vindea una din casele pe care le avea, fiindcă întotdeauna pierdea bani. Dar a scris, a publicat cărţi foarte importante. Şi, evident, persoanele (pe) care le-am cunoscut aicea, în epoca aceea, … şi am fost printre fondatorii lojii Europa Unită, Europe Unie în franceză.

G.N. – În ce an ? M.S. – În `51 - `52. G.N. – Aha ! M.S. – Au creat, s-a creat această lojă în localul

Marelui Orient dar nu depindea de Marele Orient. Era o lojă independentă şi Venerabilul ei, să reţii bine, era Prefectul Poliţiei de Paris.

G.N. – Îhâm. M.S. – Jean Baylot. G.N. – Îhâm. M.S. – Scri… Ba … Baylot Jean. G.N. – Îhâm. M.S. – Personalitate imensă. Şi, la un moment dat,

când a trebuit să părăsească Marele Orient, a devenit

79

Mare Maestru Adjunct la Marea Lojă Naţională Franceză care este astăzi cea mai valabilă. A scris multe cărţi masonice. Era un om imens. Eu l-am cunoscut foarte bine, l-am cunoscut la Marea L …, la loja Europe Unie unde avea pe ginerele lui, în epoca aceea. Ginerele lui era Claude Charbonniaud care a devenit Mare Maestru la Marea Lojă Naţională Franceză. Şi eu îl cunoşteam demult, eram mai tânăr. Şi a devenit acest Claude Charbonniaud, care în România e cunoscut, a fost făcut Mare Maestru de Onoare. El este, are titlul de Igam. Ce înseamnă Igam ? Noi ştim, este superprefect. Igam este Inspector General. El îi controla pe toţi ceilalţi prefecţi. Vine din faptul că era ginerele lui Baylot. Baylot, acest om fantastic, imens, i-am propus că vrem să-l facem membru de onoare în România Unită. I-am trimis o scrisoare, a fost foarte mulţumit. Şi această personalitate imensă, Jean Baylot, a devenit membru de onoare la Roumanie Unită pe care o dirijam eu. Repet, am fost de 12 ori Venerabilul ei, pe urmă am fost numit Venerabil de Onoare.

Şi, … vă fac aşa o trecere rapidă, odiseea fratelui nostru Decebal Corbu care a venit să ne anunţe că a făcut afacere cu ruşii.

G.N. – Aham. M.S. – Era un inginer de mare valoare aeronautică.

L-am regăsit la Paris. Când s-a constituit această lojă era şi el înăuntru. Eram fericiţi să ne revedem.

G.N. – Coandă, nu era şi el ? M.S. – Nu, nu. Boantă nu. G.N. – Coandă, Coandă, Henri Coandă ? M.S. – Nu, nu. Nu era la noi. Am auzit de Coandă

da nu era la noi. Era un Coandă aicea care era puţin atacat de presa franceză … ăăă … presa română din exil, fiindcă se spunea că e aproape de Ceauşescu şi …

G.N. – Aham. M.S. – multe poveşti care nu le-am controlat şi nu

pot vorbi. Ştiu că noi am avut Coandă care era în

80

Supremul Consiliu în România. Nu ştiu dacă fiul, nepotul lui ... Erau oameni mari.

G.N. – Îhâm. M.S. – Şi ştiu de un Coandă, am văzut în

documentele care am din Supremul Consiliu din România, multe documente, am dosare multe; n-aş putea să mă pronunţ da era un Coandă care era atacat de presa din exil.

G.N. – Îhâm. M.S. – L-au găsit prea aproape de regimul din

Bucureşti. G.N. – Îhâm ! O fi acelaşi cu … M.S. – Punct şi virgulă. Aicea n-aş vrea mai

departe să developez. G.N. – Da. M.S. – Da pot să vă spun … ăăă … fratele nostru,

Decebal Corbu, la un moment dat, mi-a spus: Frate Schapira, eu plec în Maroco ! Acolo sunt americanii, au o bază şi vor să mă angajeze fiindcă, ştii, sunt specialist în aeronautică. Şi am să te rog un lucru, am să trimit ceva bani de-acolo, fiindcă am o fată de la o căsătorie desfăcută, să-i trimiţi banii fiindcă ştiu că ai posibilităţi. Ceea ce … am avut posibilităţi şi mi-a trimis nişte bani pe care i-am retransmis la Bucureşti, la fata lui, o dată sau de două ori. Pot să spun, fiind în Maroco la bazele americane, americanii aproape că, aveau nevoie, atât l-au apreciat, că la un moment dat l-au scos din bazele americane şi l-au trimis în America. În America n-am mai avut ştiri. Da ştiu că avea o valoare excepţională acest om care era preşedintele Companiei de Navigaţie Română, L.A.R.E.S. Înţelegeţi ? Era un mare inginer de remarcabilă valoare. Deci l-am întâlnit. Am vrut să fac această mică menţiune fiindcă este foarte importantă.

M-aţi întrebat … am spus că eram vreo 67 … G.N. – Şi nu mai ştii nimic din America de el ? M.S. – N-am mai avut din … Cred că am mai avut

o scrisoare când a sosit acolo, fără detalii. Cred că era

81

într-un post care nu putea să-mi dea nici adresă, nici nimic.

G.N. – Îhâm ! A venit Revoluţia din `89 ! M.S. – Mda. G.N. – Ce masoni ştiu io că au venit în România ?

Ştiu că a venit Lăzărescu. Ştiu că a venit Paleologu. Ăă … Unde au fost oamenii aceştia făcuţi masoni ? De dumneavoastră ?

M.S. – Nu, nu ! Lăzărescu era mason dinainte. Lăzărescu venea în cadrul funcţiei pe care o deţinea pe lângă Comisia Institutului de Istorie. Şi avea prieteni aicea. Venea … o dată, de două ori a venit la Paris şi, într-o bună zi, m-a contactat să … ăăă … şi am stat de vorbă cu dânsul aici. El era mason, alte timpuri. Da nu mai era mason fiindcă în România nu mai exista Masonerie imediat după Revoluţie, ştiţi foarte bine.

G.N. – Da fusese făcut în aceeaşi perioadă cu dumneavoastră mason, Lăzărescu ?

M.S. – E aproximativă… data. Cam aceeaşi dată. Vă spun, eu … unu nu am … n-am întrerupt niciodată activitatea mea masonică …

G.N. – Am înţeles. Dar el… M.S. – pe care ceilalţi, mai vechi decât mine, au

fost obligaţi să o întrerupă 50 de ani aşa încât, pot să spun, sunt cel mai bătrân în Masonerie …

G.N. – Da. M.S. – fiindcă din momentul în care am fost iniţiat

până astăzi … G.N. – şi până astăzi M.S. – şi până la moarte mai rămân francmason în

activitate. G.N. – Da. Dar ştiu că erau veniţi unii masoni,

făcuţi în Franţa sau în Anglia, pentru a pregăti deschiderea Masoneriei române de după Revoluţie ! ?

M.S. – Am să vă spun ceva … În ceea ce priveşte cei care sunt făcuţi în Anglia, eu bănuiesc că regele Carol al II-lea era mason făcut în Anglia.

82

G.N. – Îhâm. M.S. – Fiindcă, vă spun un lucru, poate nu-l ştiţi,

ăăă… regele Carol al II-lea nu numai că era francmason da îi plăcea. Era, nu era fr … În sistemul englez nu era Suprem Consiliu …

G.N. – Îhâm ! M.S. – fiindcă în Anglia, nu, să nu spui Supremul

Consiliu de Rit Scoţian, fiindcă ei da, când aud cuvântul scoţian ăă …

G.N. – Au alergie. M.S. – de când povestea cu regina Elisabeta G.N. – Da, da ! M.S. – şi Maria Stuart … G.N. – Da. M.S. – Există un Suprem Consiliu în Anglia care

este … nu-i de Rit Scoţian, da` este Antic şi Acceptat … G.N. – Şi atât. M.S. – fără să fie Scoţian G.N. – Da. M.S. – pe care celelalte Supreme Consilii Scoţiene

nu-l recunoaşte, fiind în Anglia. G.N. – Da. M.S. – Şi nu-l recunoaşte. Ăăă … eu, numele meu

figurează, de exemplu, în, Mare Comandor recunoscut, în actele Supremului Consiliu din Scoţia …

G.N. – Aha ! M.S. – că acolo există Scoţian, că … G.N. – Corect ! M.S. – Aşa … ăăă… ceea ce pot să vă spun, m-aţi

întrebat înainte şi am oprit … ? G.N. – Ce români ? M.S. – Lista fraţilor români care erau foarte mulţi,

sunt cei mai importanţi. De Viţianu ţi-am spus … G.N. – Da. M.S. – pentru mine rămâne un exemplu de foarte

bun prieten. Şi atâta câte cărţi a publicat ! Şi mi –aduc aminte, ani şi ani de zile, când ieşeam din …, într-o

83

seară, din loja România Unită, îl conduceam cu maşina mea până la el acasă şi stăteam două ore, până la 3 dimineaţă, stau de vorbă la uşă, la poarta casei lui.

G.N. – Mda ! M.S. – Era un mason … şi mi-a spus într-o zi:

Dragă Marcel, sunt aşa de mason în fundul inimii mele că aş vrea să mor într-o lojă ! Şi, pot să spun că aproape s-a adeverit.

G.N. – Îhâm ! M.S. – El a avut o criză cardiacă. G.N. – Îhâm ! M.S. – A ieşit din spital. Am continuat cu el şi, într-

o bună zi, s-a făcut un banchet pentru cei 50 de ani, mi se pare, de Masonerie şi, la ieşire din banchet, a făcut o criză şi a murit.

G.N. – Ăă … Spuneţi-mi care este rostul, rolul eforturilor dumneavoastră masonice în aprinderea luminilor în România de după `89 ?

M.S. – Păi … vă spun. În prealabil am vrut să vă spun un singur lucru aicea. Fiind mason, bineînţeles am avut relaţii cu personalităţi franceze foarte importante … îăă … ne-au … ăăă … Veneau. Se ţinea câte o conferinţă la noi, declarau că sunt masoni da` nu participau prea mult la lucrările lojii. Pot să vă mai spun încă ceva … îăă … prinţul regal, fratele lui Carol al II-lea, Nicolae era şi el mason. El a fost, şi asta e, pot să spun, aproape comică, … această … a fost iniţiat în lojă, la Marea Lojă cum era pe vremuri, şi era cea mai valabilă, …îăă, într-o lojă care se numea Nouvelle Republique. Să vezi o Alteţă Regală …

G.N. – Hă, hă, hă ! M.S. – iniţiată într-o lojă care se numeşte

Nouvelle Republique ! Cum e dânsul … a fost iniţiat într-o zi,a doua zi a fost gradul 2, a treia zi 3 şi, după câteva zile, i s-a dat şi … ăăă … gradul 33 …

G.N. – A fost dispensă.

84

M.S. – conferit fiindcă era Alteţă Regală cum erau legile.

G.N. – Da. M.S. – Însă, i-am povestit şi Regelui Mihai această

chestiune fiindcă … Carol, în schimb, care a fost Carol al II-lea, cred că a fost iniţiat în Anglia, n-a mers mai departe decât gradul 3

G.N. – Îhâm. M.S. – ca şi regii Angliei. Nu prea mergeau ei în

Supremele Consiliu, regele Angliei, … care erau totdeauna Mari Maeştri.

G.N. – Da. M.S. – Şi când regii, cum avem Regina astăzi, stă

doar la locul ei, este Ducele de Kent care e Mare Maestru.

G.N. – Aha ! M.S. – O femeie … Nu poate să fie Regina. Da ţin

minte, s-au vizitat în Anglia, fiind castelul regal lângă Londra şi am văzut pe toţi regii Angliei acolo, ei sunt … ştiţi, statui, adică, respectiv, figuri cu regii, toţi cu şorţ de…

G.N. – Da. M.S. – masonic. G.N. – Aşa este ! Da, spuneţi-mi o treabă, deci a

venit anul `89 … M.S. - `89, `89 … G.N. – Şi România era pe noua … M.S. – Exact ! Şi atunci, bineînţeles, … ăăă … pot

să vă spun un lucru, noi am fost foarte emoţionaţi şi atunci au început unele dificultăţi. Noi am luat Roumanie Unită, şi în special eu, Venerabilul de Onoare şi Venerabilul din momentul acela, am vrut să ne manifestăm pentru România fiindcă acum aşteptăm de atâta vreme renaşterea şi, poate, eventual reîntoarcerea în ţara noastră.

G.N. – Îhâm.

85

M.S. – Direcţia Marii Loji Franceze, unde ne găseam în `89, nu-i convenea această revoltă patriotică a românilor.

G.N. – Aha ! M.S. – Şi atunci cei doi trădători, de care vă

vorbeam, au început să otrăvească atmosfera. G.N. – Aha. M.S. – Şi noi am simţit. Şi a început să m-acuze

pe mine că vreu să ies din … Eu eram prieten cu Supremul Consiliu Francez care era la Marea Lojă.

G.N. – Îhî ! M.S. – Şi a trebuit … Şi ei spuneau acuma: Nu mai

e nevoie de un Suprem Consiliu Român fiindcă acum fraţii care sunt români pot să intre în Supremul Consiliu Francez.

G.N. – Îhâm. M.S. – Şi eu n-am vrut s-accept să intrăm în

Supremul Consiliu Francez. Eram singurul Suprem Consiliu în exil, recunoscut.

G.N. – Îhâm. M.S. – Eu am iniţiat, în calitatea mea de Mare

Comandor şi în numele Marelui Supremului Consiliu Român, am iniţiat la grade superioare pe unguri şi poloneji, …

G.N. – Aha ! M.S. – fiindcă ei n-aveau Suprem Consiliu. Noi

eram singurul Suprem Consiliu Român. Aveam singurul Suprem Consiliu în exil recunoscut care beneficia de extrateritorialitate. Şi, pot să vă spun, ceea ce este foarte important, ăăă … când iniţiam pe unguri sau români, ştiţi momentul când iniţiezi la grade superioare, tre` să depună jurământul de fidelitate.

G.N. – Da. Şi îl depuneau faţă de România. M.S. – Şi, de câte ori îi iniţiam, în discursul meu, le

spuneam: Scumpii mei fraţi, v-am iniţiat în contul viitoarelor supreme consilii din Ungaria, viitoarelor Supreme Consilii din Ungaria …

86

G.N. – Da, da, da ! M.S. – şi din Polonia şi de asta nu sunteţi supuşi să

depuneţi un jurământ, da noi contăm pe prietenia dumneavoastră.

G.N. – Eah ! M.S. – Acesta era discursul meu. Şi erau singurii

care nu jurau fidelitate, fiindcă românii trebuiau să depună jurământ de fidelitate Marelui Comandor şi Supremului Consiliu Român şi atunci, chiar Supremul Consiliu, cu care eram foarte bun prieten, vorbesc în casa Marei Loji Franceze care era Loje de France, au vrut să ne-nghită pe noi, …

G.N. – Aha. M.S. – ajutaţi de cei 2 trădători. Şi atunci, oficial,

cu toate că eram foarte bun prieten cu Marele Comandor Francez care se numea Albert Chevrieux, eram foarte bun prieteni şi ne-a ajutat în timpurile grele, a trebuit să rup oficial, adică, pentru moment, ruptură. Şi atunci Noi, Supremul Consiliu Român, după ce am fost invitat în America şi am vorbit cu Marele Comandor al Jurisdicţiunii Sud, Kleinknecht, pe care îl ştiţi. Era Secretar General. Suveranul Mare Comandor, era judecător la Curtea Supremă, Henry Clausen. Şi el mi-a spus: Foarte bine faceţi dacă treceţi, abandonaţi … Eu telefonez de mâine la telefon. Îi spui lui Baranger, Marele Maestru să vă primească şi să vă instalaţi Supremul Consiliu la dânsul ! Ceea ce am făcut.

Aflând ăştia de aicea că noi am rupt cu Supremul Consiliu, că Roumanie Unie să pregăteşte şi ea să plece, fiindcă gradul 33, care a fost, se numea Supreme Conseil pour la Roumanie en Exil. Şi atunci ne-am împrietenit cu ei, ne-a dat un templu unde să ne reunim. La Roumanie Unită, care a rămas acolo şi care avea un alt venerabil, nu ştiau cum, ce să facă. Da, când a văzut că noi 33, românii am şi plecat după câteva zile, cu arme şi bagaje, au plecat şi ei, au venit după noi. Şi, în felul ăsta, au venit la Marea Lojă Naţională Franceză. Şi eu, fiind de-

87

acum… noi pentru gradele mai mici, membrii Supremului Consiliu Român trebuie să funcţionăm şi la aia o lojă şi, cum nu exista lojă românească acolo, am devenit membrii unei loji ruseşti …

G.N. – Ha, ha, ha ! M.S. – care se numea Astre, în care am cunoscut

oameni de valoare ca Alexandru Rimsky-Korsakov. G.N. – Aaa ! M.S. – Ştiţi cine este ? Este nepotul marelui

compozitor. G.N. – Aha ! M.S. – Şi am fost foarte bine văzuţi, foarte iubiţi.

Acolo noi funcţionam gradele 33 români. Eram acolo pentru o lojă, pentru lucrările de, de simpli, de lojă albastră.

G.N. – Am înţeles. M.S. – Aşa ! Şi mai târziu, când a venit Roumanie

Unită, toată loja, … păi noi … noi i-am primit imediat. Au fost discuţii … în fine i-a primit şi trebuiau regularizaţi.

G.N. – Îhâ ! M.S. – Şi atuncea, Marele Secretar General mi-a

spus: Schapira, tu eşti de mai mult timp pe-aicea, ai fost la lojă, îi regularizezi tu pentru … în contul …

G.N. – Îhâ ! M.S. – Marii Loji Naţionale. Şi în felul ăsta,

Roumanie Unită s-a instalat acolo. Cu arme şi bagaje au venit toţi, în afară de cei 2 trădători care au rămas acolo, da n-apoi Marea Lojă Francează.

G.N. – Aham. M.S. – Şi acum, bineînţeles, să-ţi … Revoluţia în

România. G.N. – Aşa … M.S. – Primul lucru, a venit Boantă la Paris, a venit

… şi alţi fraţi am contactat. Am venit eu la Bucureşti în luna mai `93 şi am reconstituit un Suprem Consiliu pe loc.

G.N. – Format din ?

88

M.S. – Format de fraţii vechi, cum era Boantă, cum era avocatul Petrescu.

G.N. – Nicu ! M.S. – Nicu … Nic Petrescu. Pe urmă era un

preşedinte, director al Politehnicii Române … îmi scapă numele. Era şi un frate Neagu.

G.N. – Nu-l cunosc. M.S. – Erau … fratele Capri, de Capri … G.N. – Da` Nicu Filip ? M.S. – Nicu Filip, el era, cum să spun, pe de o

parte cu americanii care, între timp au venit… G.N. – Aha ! M.S. – dintr-o intrigă a lui Baranger, a Marelui

Comandor de-aicea care … G.N. – Aham. M.S. – Eu m-am întâlnit cu Kleinknecht la un

congres comun cu Baranger şi am convenit că împreună, în România, să creem Ritul Scoţian.

G.N. – Corect. M.S. – Foarte bine, mare prietenia ! Marele

Comandor Baranger de-aicea, care nu era cinstit, a vrut să fie el marele şef al Masoneriei în România, să nu apară americanii, să-i limiteze pe americani.

G.N. – Aaa …! M.S. – Şi când a venit scrisoarea lui Kleinknecht

către Baranger să-i spună: Aş vrea să iau contact cu Schapira că ne-am promis împreună, el a ascuns scrisoarea, Baranger.

G.N. – Aha. M.S. – De asta sunt, încă, împotriva lui. G.N. – Da, da, da ! M.S. – Şi atunci eu, în timp ce instalam Supremul

Consiliu al meu, Kleinknecht instala în Cercul Militar din Bucureşti, creia gradele 32.

G.N. – Aha ! M.S. – Nu era de Suprem Consiliu. A creat … Cine

trecea pe-acolo … băga înăuntru … 32 … trebuie să

89

facem… Şi din acest mare grup … nu ştiu … de 150 cât a creat la Cercul Militar, la o şedinţă mare, el a trimes pe cineva, i-a trimes vorbă la mine să-mi spună, care eram la Bucureşti, să viu să vorbesc cu el. Eu am spus că e o invitaţie falşă, vreau să mă tragă acolo, zic eu Mare Comandor ! Că Kleinknecht îmi trimite un bileţel să viu, nu trimite cu vorbă.

G.N. – Da. M.S. – El făcuse el greşeala aiu … şi eu n-am

crezut, … G.N. – Aha ! M.S. – şi atunci, bineînţeles, în România, la

Bucureşti făcusem … era şi, pot să spun, veteranul nostru Constantin … ăăă … era cel mai bătrân dintre noi, îmi scapă numele … O să-mi aduc aminte. Au venit toţi ăştia; venise şi din Suedia fratele nostru Tudor Boroş.

G.N. – Îhâm. M.S. – Făcea parte din Supremul Consiliu.

Bineînţeles, Dan Amedeo, Nic Petrescu, avocatul, … ăăă … Boroş …

G.N. – Paleologu era ? M.S. – Nu. Cu Paleologu este un episod care aş

vrea să nu îl tratez. G.N. – Să nu vorbim ! M.S. – Deci aşa s-a făcut şi, dintr-o greşeală, n-am

putut să-l văd. Şi abia recent, acum 3 ani de zile, ne-am împăcat definitiv cu Kleinknecht, ne-am văzut.

G.N. – Deci Szakvary e, pe undeva, creaţia lui Baranger !?

M.S. – Baranger l-a creat după ce eu m-am certat şi ne-am separat.

G.N. – Aaa … ! M.S. – Şi a vrut el să domine. El nu a vrut să lase

americanii … G.N. – Mmm … ! Acum mai … M.S. – Nu ştiu de unde l-a scos pe acest frate … el

şi credea că ungur şi român e aproape acelaşi lucru.

90

G.N. – Am înţeles. M.S. – Chiar nu-i prostie asta ? G.N. – Spuneţi-mi acuma … practic dumneavoastră

sunteţi o istorie vie a Masoneriei Române, ce proiect aveţi de viitor, că nu pot să prelungesc prea mult această înregistrare ci să trec oarecum la ce vă propuneţi să faceţi dumneavoastră, ca mason, pentru fraţii dumneavoastră români din Masoneria Română şi din Masoneria de unde or mai fi ei prin alte ţări, că tot români sunt ?

M.S. – Întrebare puţin grea. Eu sunt om în vârstă acum. Eu, pot să spun, de când m-am căsătorit aproape, m-am căsătorit şi cu Francmasoneria şi am activat tot timpul.

G.N. – Se vede. M.S. – Sunt foarte cunoscut în România fiindcă s-

au publicat atâtea articole, atâtea cărţi, ăăă … Să spun … sunt 2-3 istorici pe care îi respect. Am citit din alte cărţi istorice baliverne nemaipomenite. Am citit într-o carte masonică, un autor care prenumele, ca şi al meu, Marcel, care a scris că s-a spus la Televiziune la Bucureşti că, înainte de a muri, doamna Ceauşescu, Lenuţa a strigat: Vai ce ne-a făcut Marcel ! Şi atunci a fost întrebată asistenţa: Cine, de care Marcel se vorbeşte ? Se vorbeşte de Marcel Schapira din Paris. Şi scris …am cartea aicea … scrie că Ceauşescu a fost condamnat de o comisie masonică la Paris pe care am prezidat - o eu şi eu l-am condamnat la moarte pe Ceauşescu.

G.N. – Păi Ceauşescu făcea parte din P2 … se zice! M.S. – Stai să-ţi spun ceva … Şi atunci, în

România, orice bobârnace de astea care trec unii cred, alţii vor să se intereseze. Sunt sute de jurnale … ştiţi … cu sute de autori. Sunt unii autori, care i-am citit, cu studii de Masonerie foarte interesante, altele cu baliverne pe care eu, nici nu posed timpul şi nici nu ştiu dacă voi trăi suficient să contrazic sau să aduc dovezi contrare. Astea le las pe la cei care vor veni mai tineri decât mine

91

să facă ordine puţină în faptele istorice. Ceea ce pot să vă spun, când mi-a telefonat un jurnalist, fiindcă odată chestia asta a fost lansată de şeful Partidului România Mare, …

G.N. – Vadim. M.S. – jurnalistconsult. Întrebuinţa termeni care

aveau jurnaliştii, jurnalele naţionaliste din timpul legionarilor. Am fost foarte indignat când am citit. Pare-se că mai târziu, mi s-a povestit, s-a cuminţit. Da` el a fost primul care a lansat această chestiune. Şi, pot să vă spun un lucru, mi-a telefonat un jurnalist din Bucureşti, am mai spus odată, o doamnă care a dat-o la Televiziune, m-a întrebat: Domnu` Schapira, e adevărat că mata l-ai judecat şi condamnat pe Ceauşescu ? Şi eu: Dragă, în glumă spun,e adevărat că nu putea, nu avea voie să aibă încredere în mine, da` mata ai auzit vorbindu-se de Marea Moartă ? Şi a spus: Da. Păi … eu am omorât-o.

G.N. – Ha, ha, ha ! M.S. – Orice acuză mi se poate aduce. Nu am

nimic comun, noi nu l-am condamnat. G.N. – Deci … planuri de viitor ? M.S. – Planuri de viitor … G.N. – Că aveţi energie, văd. M.S. – Cu cât viu mai rar în România, cu atât sunt

mai respectat. G.N. – Aşa ! M.S. – Deci sunt fericit că multe loji m-au declarat

Venerabil de Onoare, mă onorează foarte mult. Io n-am cerut niciodată, şi-ţi spun iar, frate acuma care mă filmezi este … din toată inima fac această declaraţie: N-am dorit niciodată şi nu doresc niciodată să fiu glorificat. Singura mea dorinţă, ca un mason care mi-am făcut datoria întruna şi cu dragoste pentru ţară, vreau să fiu respectat ! Asta-i tot ce îmi doresc !

G.N. – Vă mulţumesc tare mult, stimate Mare Maestru !

92

III. Problema „Oculta” în arhiva Securităţii

(1982-1989) cu un studiu de caz pe Judeţele Vrancea şi Galaţi

Cu toate că s-a efectuat cu aprobarea conducerii

Securităţii, închiderea dosarului de problemă referitor la Francmasonerie în 1975 a fost îndelung criticată ulterior, când s-a hotărât redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:

„Datorită desfiinţării acestei probleme de muncă, în acest domeniu nu s-au mai întreprins măsuri organizate de cunoaştere şi prevenire şi, drept consecinţă, nu se cunoaşte situaţia prezentă a foştilor francmasoni din ţară şi din străinătate, în special a celor care au fost condamnaţi pentru activitate ostilă, precum şi a descendenţilor acestora […] şi nu a existat o preocupare temeinică pentru depistarea emisarilor francmasoneriei şi a canalelor de legătură […].Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit şi orientat cu privire la această problemă, nu cunoaşte formele şi metodele specifice ale acţiunilor ostile desfăşurate de francmasonerie şi […] nu este în măsură să sesizeze particularităţile activităţii de nuanţă masonică a elementelor din baza de lucru suspecte sau să identifice persoanele racolate de organizaţie”.

Informaţiile despre redeschiderea dosarului de problemă referitor la Francmasonerie le găsim într - un studiu al aceluiaşi istoric de la C.N.S.A.S., Nicolae Ioniţă care a efectuat o cercetare aprofundată asupra temei în cauză1.

1 Nicolae Ioniţă, Problema „Oculta”. Securitatea şi masoneria în anii `80, în „Caietele C.N.S.A.S.” nr. 1/2008, Ed. CNSAS, Bucureşti, 2008, p. 93 – 134.

93

Începând cu anul 1981, Francmasoneria redevine brusc o problemă de mare importanţă pe agenda Securităţii. Motivaţiile acestei bruşte schimbări de atitudine se refereau mai ales la activitatea Francmasoneriei din exterior. Se citează, în acest sens, acţiunile Supremului Consiliu pentru România, care denigra regimul politic din România şi făcea apel la redeşteptarea lojilor francmasonice româneşti, vizitele în România a unor masoni din străinătate, suspectaţi a fi în slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi proferat diferite ameninţări la adresa autorităţilor române – precum cea de a se folosi de relaţiile lor masonice pentru a distruge turismul românesc – menţinerea legăturilor unor vechi membri ai lojilor din ţară – de exemplu : Panait Stănescu – Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu – cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea în contact a unor intelectuali români cu francmasoni din străinătate cu ocazia călătoriilor efectuate de aceştia în Occident etc. Toate acestea nu par, însă, justificări suficient de credibile ale interesului acordat Francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru România se înfiinţase încă din 1969, legături ale intelectualilor români cu persoane bănuite de apartenenţă la Francmasonerie din Occident erau semnalate de multă vreme, după cum vizitele unor masoni străini în România se produseseră şi anterior. Cel mai probabil, toate acestea nu reprezintă decât justificări ulterioare a unei hotărâri luate din cu totul alte motive. În ceea ce priveşte adevăratul motiv al reconsiderării problemei Francmasoneriei, documentele Securităţii nu oferă date suplimentare, dar este de remarcat coincidenţa acestei schimbări de atitudine a conducerii Securităţii cu scandalul lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit în 1981, afectând întreaga clasă politică din Italia şi care a beneficiat de atenţia mass-media din întreaga lume. În rapoartele

94

Securităţii apar referiri la acest scandal, extrase din presa italiană, reproduceri ale declaraţiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi, preşedintele Partidului Liberal Italian, membru al Comisiei de anchetă a Parlamentului italian în cazul lojei „P2”, care afirma că, în România, s-ar găsi membri ai lojei amintite. Este de remarcat, de asemenea, faptul că prima unitate care arată un interes deosebit Francmasoneriei după închiderea dosarului de problemă în 1975 este Centrul de Informaţii Externe (U.M. 0544), care preia multe din informaţiile presei occidentale referitoare la Masonerie şi caută să prezinte practicile lojei „P2” ca fiind generalizate în cadrul Francmasoneriei. Toate acestea nu reprezintă, însă, decât o ipoteză, care nu este confirmată şi nici infirmată de rapoartele Securităţii. Oricum, pentru conducerea Securităţii, mai important decât să arate că îşi stabilea propria agendă în funcţie de speculaţiile presei occidentale, era faptul că astfel redescoperea un vechi „duşman”, în seama căruia putea pune , aşa cum s-a văzut, toate acţiunile îndreptate împotriva regimului pe care îl apăra ba chiar, cu puţin efort, toate neajunsurile care apăreau în diverse sectoare de activitate din România.

Redeschiderea dosarului de problemă privind Francmasoneria nu s-a produs, însă, din 1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre diferitele unităţi ale Securităţii cu privire la compartimentul care ar fi trebuit să se ocupe de problema în cauză. La început, problema a căzut în sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor care se ocupau de problemele interne (în special celor de informaţii interne şi contraspionaj), Direcţia I (Informaţii Interne) propunând, în 1982, deschiderea dosarului de problemă „Persoane care desfăşoară activitate francmasonică” sub îndrumarea angajaţilor săi. Câştig de cauză, în această privinţă, va avea însă Direcţia a III-a (Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru acestă soluţie,

95

între altele, faptul că francmasoneria ar fi o organizaţie cu caracter internaţional, structurată pe principii şi reguli de conspirativitate severe, similare activităţii serviciilor de spionaj. Iniţial, în martie 1983, dosarul de problemă a fost deschis doar la Direcţia a III-a şi la compartimentele corespondente din cadrul inspectoratelor judeţene Timiş, Iaşi, Cluj, Braşov, Dolj şi la Securitatea Municipiului Bucureşti, urmând ca, în funcţie de rezultatul măsurilor întreprinse, să se deschidă şi la alte inspectorate din ţară. Abia în iulie 1984 s-a hotărât deschiderea dosarului la toate inspectoratele judeţene ale Securităţii din ţară. Coordonarea activităţii pe ţară era asigurată de Serviciul 7 din cadrul Direcţiei a III-a, laolaltă cu celelalte probleme date în sarcina serviciului respectiv – radioamatori, filatelişti etc. Dosarul de problemă avea numărul 1780 - „Prevenirea acţiunilor organizaţiei francmasonice”- iar numele de cod – „Oculta”; de coordonarea acţiunilor din cadrul acestuia răspundeau nemijlocit căpitanul Odroiu Dumitru şi colonelul Ştefănescu Gh.

După stabilirea sediului problemei, s-a procedat la împărţirea sarcinilor fiecărei unităţi implicate în această activitate. Astfel, Direcţia I avea prevăzute următoarele obiective : identifică şi ia în lucru persoanele din sfera de preocupare care întreţin legături cu organizaţii sau elemente ostile din străinătate, urmărindu-se şi eventuale acţiuni de nuanţă francmasonică; stabileşte creatorii de literatură şi artă care sunt preocupaţi să introducă în lucrările lor simboluri francmasonice, previne publicarea unor asemenea opere şi clarifică apartenenţa acestora la Francmasonerie; analizează corelaţia posibilă dintre unele fapte sau fenomene negative din anumite sectoare din artă, cultură, ştiinţă ş.a. şi acţiuni ale cercurilor francmasonice internaţionale; conlucrează cu organele centrale de presă în vederea publicării unor materiale demascatoare la adresa Francmasoneriei; centralizează, analizează şi sintetizează, la nivelul

96

profilului de informaţii interne, informaţiile obţinute din lucrarea cazurilor suspecte pe această linie. Direcţia a III-a avea, în schimb, mai mult atribuţii de coordonare a activităţii din domeniu a altor compartimente, ea urmând să prezinte trimestrial rapoarte în care analiza eficienţa muncii depuse de organele Securităţii în această problemă. Centrului de Informaţii Externe îi reveneau sarcini specifice, care se refereau la penetrarea în mediile francmasonilor români aflaţi în străinătate, în vederea identificării celor care acţionau împotriva României, cunoaşterii şi neutralizării activităţii lor, comunicarea celorlalte unităţi ale Securităţii a numelui instituţiilor din străinătate folosite drept acoperire de Francmasoneria internaţională, precum şi a identităţii francmasonilor ostili regimului şi lucrarea informativă a acestora din urmă, mai ales a celor din Franţa, Anglia, S.U.A., Israel şi Italia. Sarcinile comune tuturor unităţilor Securităţii în problema „Oculta” erau : lucrarea în mod calificat a persoanelor din ţară suspectate de desfăşurarea unei activităţi francmasonice sau de întreţinerea de legături cu organizaţiile francmasonice din străinătate, pentru prevenirea şi neutralizarea oricărei forme de activitate ostilă pe această linie”; intensificarea supravegherii cetăţenilor străini care veneau în România, suspecţi a fi emisari sau că ar avea preocupări de nuanţă francmasonică; controlarea informativă a cetăţenilor străini aflaţi la studiu în România, în vederea depistării eventualilor masoni existenţi în rândul acestora; identificarea şi urmărirea informativă a persoanelor cu preocupări pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei şi a altor tendinţe filosofice oculte ; selecţionarea surselor cu posibilităţi pe lângă elementele suspectate de activitate francmasonică, completarea reţelei informative cu noi surse utile şi reevaluarea foştilor informatori, în vederea selecţionării celor care puteau fi utilizaţi în continuare; asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor şi a informatorilor implicaţi în problemă. Pentru

97

îndeplinirea acestor sarcini, fiecare unitate centrală sau locală a Securităţii trebuia să desemneze câte 1 - 2 ofiţeri care răspundeau, după caz, în exclusivitate sau pe lângă alte sarcini, de problema „Oculta”.

Deci, pentru a sintetiza, cele mai importante sarcini ale organelor Securităţii implicate în activităţile desfăşurate pe linia problemei „Oculta” constau în documentarea în privinţa activităţii Francmasoneriei din ţară şi din exterior, urmărirea informativă a persoanelor bănuite de legături cu organizaţiile francmasonice şi crearea unei reţele informative specializate în această problemă.

Astfel, conform unor criterii pe care le stabilea chiar Securitatea în această privinţă, încă din 1956, atingerea acestui obiectiv al documentării presupunea cunoaşterea amănunţită şi temeinică de către lucrătorii operativi ai Securităţii a sistemului organizatoric, a ritualului şi a tuturor dogmelor de funcţionare a organizaţiilor francmasonice. Cadrele ce se ocupau de această problemă trebuia să aibă cunoştinţe temeinice în privinţa ritualurilor şi a schimbărilor produse în acestea şi în structura organizaţiilor francmasonice pentru a putea conduce în aşa fel pe informatorul său, încât acesta să poată întocmi condiţiile cerute pentru a accede la grade masonice cât mai înalte; să cunoască temeinic rolul paşapoartelor masonice şi condiţiile de folosire a acestora, pentru ca, prin utilizarea unor astfel de documente masonice, să poată organiza canale fictive de legătură; să cunoască situaţia şi componenţa fiecărei loji în parte, precum şi a Supremului Consiliu. Pentru îndeplinirea acestor cerinţe, lucrătorii operativi ai Securităţii foloseau documentele din arhiva lojilor masonice din România şi declaraţiile foştilor francmasoni care fuseseră anchetaţi sau se mai aflau în stare de arest.

Redeschiderea dosarului de problemă privind Francmasoneria, în 1983-1984, a însemnat şi punerea la

98

dispoziţia lucrătorilor operativi ai Securităţii a unei game mult mai variate de materiale pentru documentarea în problemă. Au fost redactate, în acest scop, numeroase sinteze documentare privind Francmasoneria, unele fiind şi publicate în buletinul intern Securitatea, au fost puse la dispoziţie documentele şi lucrările de specialitate aflate la Centrul de Informatică şi Documentare, s-au utilizat materiale aflate la filialele Arhivelor Statului, articole publicate în presa occidentală, informaţii furnizate de foşti francmasoni şi informatori ai Securităţii. Varietatea surselor de informare nu constituie însă o garanţie a calităţii informării, mai ales când modul de selectare a surselor este defectuos. Iar în ceea ce priveşte selectarea surselor, cadrele Securităţii par să fi deţinut o adevărată artă în a le alege pe cele mai îndoielnice.

Astfel, principala modalitate de informare pentru cadrele care se ocupau de această problemă o reprezentau documentarele redactate, în general, de ofiţeri de la Bucureşti şi distribuite apoi, pe diverse căi, inclusiv prin publicarea lor în buletinul Securitatea, în restul ţării. Or, în privinţa acestora, se poate remarca, în primul rând, precaritatea surselor folosite cu prilejul redactării lor, care variază de la Protocoalele Înţelepţilor Sionului până la diverse articole de factură senzaţională apărute în presa occidentală. Dincolo de acest aspect, însă, este evident că autorii acestor documentare sunt mult mai preocupaţi de sublinierea influenţei Francmasoneriei asupra politicii mondiale decât de ritualurile şi organizarea lojilor masonice. În privinţa ritualurilor masonice, informaţiile sunt foarte sumare însoţite de multe ori de aprecieri subiective referitoare la natura şi scopurile acestora :

„Francmasoneria este o asociaţie secretă cu organizare şi ierarhie proprii, desconsiderând ceea ce se bazează pe criterii obiective. Ea practică un ritual special sub diferite variante, dar cu principii comune – derivând, în principal, din perceptele cultului mozaic. Ritualul, cu

99

elemente de macabru şi ilogic (cranii, schelete, sicrie, jurăminte absurde etc.) are ca scop degradarea fiinţei umane, depersonalizarea individului cu scopul de a nu opune nici o rezistenţă”.

Acesta este, cu mici excepţii, nivelul informaţiilor furnizate de aceste documentare cu privire la ritualul şi organizarea Francmasoneriei. Forma de prezentare a aceloraşi informaţii diferă, în funcţie de inspiraţia de moment a autorului, dar conţinutul rămâne acelaşi, nici unul din aceşti autori neuitând să amintească se prezenţa craniilor în cadrul ritualurilor masonice sau să avertizeze asupra caracterului lugubru al acestor ceremonii. Câteodată şi inspectoratele judeţene ale Securităţii îşi aduc o contribuţie originală la procesul de documentare, aducând la cunoştinţa conducerii D.S.S. cele mai noi date în această privinţă, obţinute de la diverse surse locale:

„Bănăţeanu”, lucrat în supraveghere informativă, de profesie muzeograf, director al Centrului de Îndrumare Călăraşi, a fost semnalat de sursa „Peltea” că s-a referit la situaţia francmasonilor, arătând că masonii şamani şi cei din ordinul cavalerilor sunt testaţi prin izolare într-o peşteră timp de 14 zile, legaţi de un schelete [sic!] şi observaţi de conducerea Domnului.

Informaţiile furnizate asupra doctrinei oficiale a Francmasoneriei sunt cu totul sumare – deşi sunt citate pasaje din Constituţiile lojilor din România, acestea erau considerate nedemne de crezare, având în vedere faptul că scopul real al masonilor era controlarea vieţii politice şi economice din toate statele lumii – iar cele referitoare la diferitele rituri masonice lipsesc aproape cu desăvârşire. Singurul rit menţionat este cel Scoţian Antic şi Acceptat, iar singura gradaţie masonică era cea care cuprindea 33 de grade şi toţi masonii cunoscuţi de Securitate aveau obligatoriu gradul cel mai înalt – 33. Nu sunt furnizate informaţii nici cu privire la istoria extrem de agitată a Francmasoneriei din România din perioada

100

interbelică, iar dacă există, totuşi, unele informaţii sumare în această privinţă, ele se referă la Masonerie ca la un tot unitar, cu o conducere centrală, ascultată de toţi membrii lojilor din România (această imagine fiind în contradicţie flagrantă cu realitatea).

În afară de datele furnizate de documentarele amintite mai sus, cadrele Securităţii mai apelau la diverse lucrări apărute în România privind problema Francmasoneriei, privilegiată fiind, în acest sens, cartea lui Toma Petrescu Conspiraţia lojilor – Francmasonerie şi Creştinism, publicată în 1941, pe baza documentelor confiscate de legionari de la lojile masonice din România în 1940 -1941. Cartea respectivă era considerată utilă din perspectiva Securităţii nu atât datorită consideraţiilor sale cu privire la Francmasonerie, cât graţie listei nominale a masonilor din România ce apărea la sfârşitul lucrării. Utilitatea unei astfel de liste la sfârşitul anilor `80 era cu totul îndoielnică, dat fiind faptul, recunoscut şi de unul din ofiţerii Securităţii, că aproape toţi cei prezenţi pe lista în cauză erau fie decedaţi, fie emigraţi de multă vreme din România. Alături de lucrări publicate în perioada interbelică, de o factură asemănătoare cu cea a lui Toma Petrescu, sunt utilizate şi documente furnizate de filialele Arhivelor Statului din judeţe, care cuprindeau însă date de o importanţă redusă privind reuniuni ale unor loji active pe plan local în perioada interbelică.

Pe lângă sursele documentare şi bibliografice, Securitatea utilizează, în vederea documentării în această problemă, datele furnizate de diverşi informatori, unii dintre aceştia foşti francmasoni, care fie furnizează voluntar aceste date, fie dau simple declaraţii în care descriu diferite ritualuri masonice sau fac aprecieri generale cu privire la francmasonerie, unele din ele fiind de natură să înşele vigilenţa „organelor” :

„Dorin Nicodim spunea că masoneria nu se potriveşte cu firea românului, care n-are aplicaţie pentru secrete şi practici oculte. Dacă a făcut la noi prozeliţi,

101

zicea el, este pentru că românul are, într-o zi pe săptămână pentru nevastă un alibi sigur : spune că merge la lojă şi, de fapt, se duce la amantă.”

Pe lângă toate acestea au existat, desigur, informaţii cu valoare practică furnizate de diverşi informatori cu privire la modul de salut al francmasonilor sau la aspecte ale ritualurilor acestora, după cum au existat şi materiale bibliografice şi documentare privind Francmasoneria de certă valoare la arhiva Centrului de Informatică şi Documentare, dar acestea din urmă nu puteau fi consultate de toţi ofiţerii din ţară care se ocupau de problema „Oculta” – presupunând că ar fi avut intenţia de a o face.

Probabil că cea mai importantă consecinţă a modului defectuos în care s-a realizat documentarea în problema „Oculta” a fost faptul că, în final, cadrele Securităţii care se ocupau de această problemă nu puteau să facă diferenţa dintre Francmasonerie şi orice doctrină sau mişcare ezoterică. Confuzia este întreţinută şi de conducerea Securităţii, care amestecă de multe ori noţiunile şi furnizează cadrelor din subordine drept material documentar în problema ”Oculta” informaţii despre ezoterism, mistică, teosofie etc., dar mai ales de cei care au avut rolul de a pregăti personalul în această problemă şi care nu au oferit nici un fel de date cu privire la doctrina Francmasoneriei şi la ritualurile acesteia, preferând să vorbească doar de influenţa malefică a masonilor asupra vieţii politice şi economice internaţionale. În fond, aceste sinteze - care reprezentau, totuşi, cea mai importantă modalitate de documentare a lucrătorilor operativi în problema „Oculta” – nu răspundeau la cea mai importantă întrebare în problema Francmasoneriei, din punctul de vedere al cadrelor Securităţii : cum puteau fi identificaţi adepţii acesteia ? Această situaţie va genera, ulterior, numeroase confuzii, care se vor reflecta asupra modului

102

în care au decurs celelalte acţiuni desfăşurate de Securitate în problema „Oculta”.

Neajunsurile din procesul de documentare au fost sesizate ulterior şi de ofiţeri din cadrul Direcţiei I, dar aceştia nu puteau decât să înregistreze consecinţele:

Ofiţerii de informaţii interne, precum şi unele cadre de conducere, nu au documentarea necesară privind obiectivele masoneriei internaţionale, modul de acţiune, simbolurile, limbajul şi gestica masonice, la activitatea de învăţământ profesional, inclusiv la cursurile de perfecţionare şi reciclare, făcându-se puţin pe această linie.

Urmărirea informativă a persoanelor bănuite de apartenenţă la Francmasonerie sau de întreţinerea de legături cu diferiţi membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importantă activitate desfăşurată de Securitate în problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenţa urmăririi informative în problema Francmasoneriei trebuiau să se încadreze, teoretic, într-una din categoriile stabilite de la bun început de conducerea Securităţii prin Programul de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor ostile ţării noastre preconizate de francmasonerie, întocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problemă „Oculta” :

„În evidenţa dosarului de problemă vor fi incluse persoane :

a) Cunoscute că au făcut parte din francmasonerie înainte de anul 1948, când aceasta a fost scoasă în afara legii;

b) Cu privire la care există indicii sau informaţii că au fost racolate ulterior la activităţi francmasonice;

c) Depistate că au legături cu organizaţii sau elemente francmasonice din exterior;

d) Semnalate că sunt trimise în ţară cu misiuni din partea organizaţiilor francmasonice din exterior;

103

e) Străini cunoscuţi că fac parte din francmasonerie, care vizitează R.S. România ori acţionează din exterior împotriva ţării noastre;

f) În ale căror preocupări se regăsesc simboluri, expresii ori idei francmasonice;

g) Descendenţi ai foştilor francmasoni care întreţin legături cu străini, călătoresc în străinătate ori sunt cunoscuţi că desfăşoară activitate ostilă ;

h) Orice alte categorii de persoane în legătură cu care există sau se obţin informaţii cu esenţă de activitate francmasonică .

Programul de măsuri amintit mai sus stabilea, aşadar, o gamă destul de largă de pesoane asupra cărora se putea începe urmărirea informativă în problema Francmasoneriei şi permitea diverselor compartimente ale Securităţii raportarea obţinerii unor succese în activitatea desfăşurată pe acestă linie . Asta şi datorită faptului că desemnarea multora din categoriile de persoane ce puteau face obiectul urmăririi informative pe această linie era suficient de vagă încât să pemită fiecărei unităţi, locale sau centrale a Securităţii să anunţe, în scurt timp, înregistrarea a măcar 1 sau doi suspecţi de activitate francmasonică. Lucrurile nu s-au petrecut însă conform planurilor.

Se poate consemna, într-adevăr, un progres rapid în privinţa numărului persoanelor asupra cărora se desfăşoară urmărirea informativă în problema „Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problemă, în iulie 1984, erau identificaţi , în România, 22 de francmasoni în viaţă – 14 în Bucureşti, 4 în judeţul Cluj şi câte 2 în judeţele Timiş şi Constanţa – cărora li se adăugau 50 de pesoane suspectate de a fi fost racolate de Francmasonerie în anii din urmă, majoritatea acestora fiind din Bucureşti. Apoi, în decembrie 1984, în urma studierii materialului de arhivă deţinut, sunt identificate 320 de persoane (români şi străini) „care au făcut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenţi de

104

francmasoni, întreţin relaţii cu persoane din străinătate ce fac parte din francmasonerie, au preocupări pe linia teozofiei, ezoterismului ori altor practici oculte”. Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse în baza de lucru, fiind subiectul propriu-zis al urmăririi informative – 22 cu dosar de urmărire informativă, iar 48 au fost puse sub supraveghere informativă. În iulie 1987, numărul persoanelor care intraseră sub urmărirea informativă a Securităţii ajunsese la 92 – 77 români şi 15 străini – dintre acestea 62 aflându-se sub supraveghere informativă, iar 30 având dosare de urmărire informativă, din punctul de vedere al profilurilor situaţia prezentându-se astfel : 80 de persoane intraseră în atenţia contraspionajului (Direcţia a III-a), 5 în cea a informaţiilor interne (Direcţia I), 5 în cea a contrainformaţiilor economice (Direcţia a II-a), iar 2 făceau obiectul atenţiei contrainformaţiilor militare (Direcţia a IV-a). Numărul celor urmăriţi creşte, în 1988, până la 103 persoane – 92 români şi 11 străini – dintre care 34 aveau dosar de urmărire informativă, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se aflau sub supraveghere informativă. Dintre compartimentele implicate în urmărirea informativă a persoanelor bănuite de legături cu Francmasoneria, se distinge Direcţia I a Securităţii, ale cărei structuri teritoriale identificaseră, în 1987, un număr de 166 de elemente, cetăţeni români şi străini, care se încadrau în caracteristicile enunţate de Programul de măsuri întocmit la deschiderea dosarului de problemă „Oculta”, dar dintre aceştia doar 30 erau incluşi efectiv în baza de lucru – 20 în urmărire informativă, 7 în supraveghere informativă şi 3 cazuri în atenţie. Se poate remarca atenţia pe care o acordă Direcţia I, legat de problema Francmasoneriei, persoanelor din mediul cultural-artistic, în 1988 existând 7 dosare informative deschise unor persoane din acest mediu, bănuite de apartenenţă la diverse loji masonice, existând totodată intenţia de a se extinde urmărirea asupra a încă 18

105

persoane – scriitori, oameni de teatru, artişti plastici – pentru aceleaşi motive.

Deşi, în privinţa numărului persoanelor urmărite, se constată un progres continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor compartimente în activităţile legate de această problemă este departe de a fi egal. Astfel, la câteva luni după deschiderea dosarului de problemă, în decembrie 1984, se putea remarca faptul că, în timp ce unele structuri teritoriale şi centrale ale Securităţii depuneau eforturi pentru identificarea persoanelor bănuite de întreţinerea de legături cu Francmasoneria, 16 Securităţi judeţene nu au obţinut nici un fel de informaţii, nu au luat în lucru nici un element şi nu au nici o sursă în problemă. Atenţionările venite din partea conducerii, prin care conducătorii acestor unităţi teritoriale erau îndemnaţi să acorde o mai mare importanţă problemei Francmasoneriei au rămas, în general, fără efect, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că, 4 ani mai târziu, în 1988, situaţia rămăsese aproape neschimbată, 12 unităţi judeţene ( Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Satu Mare, Tulcea, Vaslui şi Vâlcea) neavând nici un element în atenţie. Nemulţumiri provoacă şi activitatea de obţinere a informaţiilor referitoare la acţiunile Francmasoneriei desfăşurată de unităţile centrale şi locale ale Securităţii, informaţiile adunate de acestea fiind apreciate ca de suprafaţă, multe dintre datele obţinute referindu-se la activitatea desfăşurată de Francmasonerie în trecut sau la elemente de notorietate referitoare la foştii francmasoni. Multe unităţi nu trecuseră nici la identificarea foştilor francmasoni, a descendenţilor, a rudelor şi cunoştinţelor acestora, iar în cazul în care se efectuase identificarea lor nu s-a trecut la luarea lor în lucru operativ pentru a cunoaşte şi documenta dacă au preocupări masonice prezente.

Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unităţi locale ale Securităţii în problema „Oculta” erau legate,

106

mai ales, în opinia conducerii Direcţiei a III-a, de deficienţele în organizarea unei reţele informative adecvate, cadrele acestor unităţi nereuşind să realizeze o selecţionare a surselor care să fie dirijate pe lângă elemente suspecte de activitate francmasonică, impunându-se o reevaluare a surselor mai vechi, folosite anterior în problemă, pentru a se vedea în ce măsură acestea puteau fi utilizate în continuare, precum şi recrutarea de noi informatori în această problemă. Însă principala cauză a lipsei de rezultate în problema „Oculta” înregistrată de unele unităţi era legată de mentalitatea lucrătorilor operativi din cadrul acestora, care nu acordau acestei probleme importanţa necesară :

„În anumite situaţii, deşi au fost identificate unele elemente care au făcut parte din organizaţii masonice, apreciindu-se cu uşurinţă că sunt în vârstă, bolnave ori că nu ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la selecţionarea şi luarea lor în lucru activ pentru a le cunoaşte poziţia şi preocupările prezente, cu toate că informaţiile atestă faptul că francmasonii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, menţin contacte între ei şi acţionează pentru răspândirea ideilor masonice şi recrutarea de noi membri”.

Lipsa de interes a unor cadre ale Securităţii faţă de problema Francmasoneriei, precum şi cantitatea redusă de informaţii de o importanţă reală obţinută de la deschiderea dosarului de problemă, stârneşte adesea nemulţumirea conducerii organelor de represiune, dar nici exprimarea, în repetate rânduri, a acestei nemulţumiri, nu a fost de natură să modifice situaţia:

„Stadiul general al activităţii în acest domeniu nu poate fi însă apreciat ca sastisfăcător.[…]

Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informaţii ce necesita a fi clarificat, cele ce se raportează sunt doar nişte aspecte mai mult formale de justificare cât de cât a unei activităţi.

107

Dacă cineva din conducerea Direcţiei a III-a are o altă părere, să vină cu argumentele![…] Este nemulţumitor şi greu de calificat faptul că nu s-a dat încă răspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea problemei”.

Cele mai multe admonestări sunt primite, însă, de acele unităţi ale Securităţii care caută să aplice prevederile Programului de măsuri în problema „Oculta” şi să raporteze un număr cât mai mare de persoane puse sub urmărire informativă pentru apartenenţa sau întreţinerea de legături cu Francmasoneria internaţională. Prevederile vagi ale Programului de măsuri amintit au permis punerea sub urmărire a unui număr mare de persoane, care nu aveau propriu-zis o legătură cu Francmasoneria, dar manifestaseră interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei ori pronunţaseră cuvântul „francmasonerie” în prezenţa unui informator al Securităţii. Cu toate acestea, unele inspectorate judeţene ale Securităţii nu reuşesc nici în aceste condiţii să raporteze urmărirea unui suspect pe teritoriul judeţului şi, în consecinţă, consemnează urmărirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionaţi de filatelie, radioamatori, a unor persoane care călătoriseră în Statele Unite sau erau rude ale unor evazionişti etc. Acestea erau încercări de inducere în eroare sesizate de conducerea de la Bucureşti, care acceptă în schimb introducerea pe lista persoanelor puse sub urmărire pentru apartenenţa la Francmasonerie a lui Bertram Russel şi a lui George Emil Palade, cu domiciliul în Marea Britanie, respectiv, S.U.A. . Se înregistrează şi situaţii stranii, precum cea în care Direcţia a IV-a a Securităţii, aflată în situaţia de a nu putea raporta nici o realizare în problema „Oculta”, începe urmărirea informativă a unui fost ofiţer din cadrul U.M.0544, care lucrase în problema Francmasoneriei, încercând să se infiltreze în cadrul unei loji masonice formate de românii emigraţi la Paris. După eşecul infiltrării, datorat deconspirării sale, ofiţerul

108

respectiv trece în rezervă, iar Direcţia a IV-a îi deschide un dosar de urmărire informativă, pentru că acesta era semnalat că ar fi fost influenţat de doctrina masonică. În final, dosarul de urmărire al celui cunoscut sub numele de cod „Marin” este închis, cu menţiunea :

„Rezervistul este bine documentat cu privire la doctrina masonică, însă, din datele deţinute de noi până în prezent, nu rezultă să fi fost influenţat de aceasta”.

Majoritatea erorilor se produc însă ca urmare a modului defectuos în care s-a realizat documentarea în privinţa Francmasoneriei şi a ordinelor contradictorii ale conducerii Securităţii. Cel mai des este întâlnită confuzia între Francmasonerie şi diverse mişcări ezoterice, oculte etc. Persistenţa acestei cofuzii este remarcată de generalul Iulian Vlad şi după 3 ani de la deschiderea dosarului de problemă :

„La unele securităţi judeţene, cu toate măsurile luate, continuă a se manifesta unele confuzii aprecierea şi delimitarea categoriilor de persoane şi a problematicii ce trebuie avute în atenţie. Să se acţioneze cu competenţă şi răspundere pentru a nu se angaja forţele în probleme exterioare competenţelor de securitate (magie, chiromanţie, prezicători ş.a.)Tot aşa, de exemplu, de ce unii emisari baptişti sunt în atenţie pe linia acestei probleme ?! În consecinţă, conform programului de măsuri, să se stabilească în mod riguros criteriile operative de constituirea bazei de lucru”.

Această delimitare a Francmasoneriei de teosofie şi ezoterism era o poziţie nouă a conducerii Securităţii, pentru că, în martie 1983, acelaşi general considera teosofia, ezoterismul, astrologia şi alte tendinţe filosofice oculte ca fiind aflate, ca dogmă, în vecinătatea francmasoneriei, ori folosite de aceasta drept acoperire. Dacă la aceasta se adaugă confuzia întreţinută de documentarele referitoare la Francmasonerie, care nu ofereau date care să permită identificarea masonilor sau considerau Francmasoneria o mişcare mistică – fără a se

109

preciza în ce consta mistica acesteia – precum şi cea produsă de numele de cod al dosarului de problemă – Oculta – se poate înţelege de ce un mare număr de persoane preocupate de meditaţia transcedentală sau de teosofie au ajuns să fie urmărite şi pentru apartenenţă la Francmasonerie.

Schimbarea de poziţie a conducerii Securităţii din 1987 a reprezentat o surpriză neplăcută pentru cadrele care se ocupau de dosarul de problemă „Oculta”. Asta datorită faptului că, în 1987, din totalul de 92 de persoane urmărite mai bine de o treime se încadrau în categoria de adepţi ai meditaţiei transcedentale, spiritismului, Yoga, filosofiei orientale etc. Datorită acuzaţiilor ce li s-au adus, de a nu-şi fi însuşit prevederile Programului de măsuri „Oculta”, unităţile centrale şi locale au fost nevoite să scoată din baza de lucru persoanele care nu aveau nici o legătură evidentă cu Francmasoneria, dar măsura a fost numai temporară. În fapt, aceste persoane au fost reintroduse în baza de lucru şi în raportările trimise Centrului cu prima ocazie, iar urmărirea informativă a unor noi suspecţi în problema „Oculta” s-a declanşat pe baza aceloraşi criterii ca până atunci. Un control efectuat la 13 inspectorate judeţene ale Securităţii şi la Securitatea Municipiului Bucureşti în perioada 15 februarie-15 mai 1988 privind stadiul muncii în problema „Oculta” nu făcea decât să constate persistenţa aceloraşi probleme care apăruseră o dată cu deschiderea dosarului :

„Persistă unele confuzii în ceea ce priveşte categoriile de persoane ce fac obiectul problemei „Oculta”, la unele compartimente de contraspionaj aflându-se în lucru elemente cu preocupări pe linia meditaţiei transcedentale, yogismului, spiritismului etc. În toate aceste cazuri a fost luată măsura scoaterii din atenţie şi transferarea materialelor la compartimentele competente pe profil”.

110

Este inutil de precizat că, imediat după plecarea controlului venit de la Bucureşti, s-a reluat urmărirea, pe linia problemei „Oculta”, a categoriilor scoase din atenţie la ordinul conducerii. O dovadă în acest sens este atitudinea celor de la Inspectoratul Timiş, unde controlul efectuat privind activităţile desfăşurate în problema „Oculta”, din martie 1988, constata includerea în baza de lucru a unor elemente semnalate cu preocupări pe linia „Meditaţiei Transcedentale”, Yogismului etc. , care nu constituie obiectul problemei, cu ocazia controlului stabilindu-se să fie transferate compartimentelor competente pe profil. Un an mai târziu, Inspectoratul Timiş raporta, în contextul executării sarcinilor pe linia problemei „Oculta” pentru realizarea supravegherii informative în rândul persoanelor cunoscute că se preocupă cu teosofia, antroposofia, esoterismul, astrologia şi alte tendinţe şi practici oculte, începerea urmăririi informative împotriva unei persoane bănuită de preocupări antroposofice şi răspândirea de idei religioase , metafizice şi de vechi practici mistice.

Confuzia porneşte însă chiar de la nivelul conducerii Securităţii, ale cărei priorităţi se schimbă mereu în această problemă, căutându-se combinarea urmăririi masonilor, care oricum nu puteau fi identificaţi, cu cea a unor vechi adversari ai regimului, care, de ce nu, ar fi putut fi şi francmasoni, uşurând astfel munca organelor:

„Se cere unităţilor centrale şi securităţilor judeţene să manifeste o preocupare constantă pentru lărgirea câmpului de căutare a informaţiilor, care să vizeze şi membrii fostelor partide politice, foştii demnitari, intelectualitatea maghiară, germană şi evreiască şi toate categoriile de persoane ce ar putea fi vizate în prezent de acţiuni ale francmasoneriei”.

Nehotărârea existentă la nivelul conducerii centrale a Securităţii în privinţa priorităţilor în urmărirea aderenţilor la Francmasonerie este rapid exploatată de structurile locale ale instituţiei, care folosesc şi ele ocazia

111

de a începe urmărirea şi în această problemă împotriva unor vechi duşmani ai poporului, cum erau, de exemplu, evreii . Este şi ceea ce propune, între altele, un plan de măsuri în problema „Oculta” prezentat de Securitatea Timiş:

[…] „Depistarea şi luarea în lucru a celor susceptibili de a fi masoni, stabilindu-se că se pot emite unele suspiciuni întemeiate cu privire la activitatea unor persoane din domeniul cercetării medicale şi tehnice, în rândul oamenilor de artă şi cultură, în cadrul Muzeului Banatului, în sfera activităţii ideologice (unde îşi desfăşoară activitatea mai mulţi evrei, care au unele legături suspecte cu diverse personalităţi străine), în cadrul comunităţii mozaice, în învăţământul universitar etc. […] Depistarea tuturor evreilor care deţin funcţii importante în industrie, economie, pretabili a fi atraşi la activităţile masonice”.

Cu toate acestea, Securitatea dispunea, încă, de o rezervă care putea fi oricând valorificată atunci când se efectuau raportările realizărilor din problema „Oculta”: foştii francmasoni din perioada interbelică. Mulţi dintre cei care mai trăiau încă în anii `80 au intrat din nou în atenţia organelor, care, măcar în privinţa lor, erau sigure că nu greşesc. Numai că şi în privinţa acestora existau probleme, datorate mai ales vârstei înaintate a celor urmăriţi, în rândul cărora s-au înregistrat multe decese în aceşti ani. Acest fapt nu trebuia însă să fie o problemă pentru un ofiţer cu iniţiativă, în opinia conducerii Direcţiei a III-a, care îşi admonestează în repetate rânduri subordonaţii pentru că de multe ori, măsurile de securitate încetează în cazul francmasonilor decedaţi, fără a se delimita cu claritate cercul de relaţii avut, pentru selecţionarea şi luarea în lucru a elementelor suspecte. Anumiţi angajaţi nu aveau însă nevoie de asemenea îndemnuri de a fructifica, în fond, o ocazie unică : moartea unui francmason:

Ion Frunzetti a decedat în luna septembrie 1985.

112

Deţinem date că la funeralii au participat mai mulţi francmasoni.

S-au luat măsuri informative de a intra în posesia filmului făcut la funeralii pentru a putea identifica persoanele participante suspecte pe linia problemei „Oculta”.

Urmărirea informativă post-mortem este, cu siguranţă, o performanţă remarcabilă, care poate demonstra perseverenţa organelor Securităţii. Se pot cita numeroase cazuri de confuzii sau de exces de zel al cadrelor angajate în activităţi pe linia problemei „Oculta”: urmărirea pentru apartenenţa la Francmasonerie a promotorilor limbii „esperanto”, a persoanelor suspectate de scoaterea peste graniţe a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional şi, mai ales, a scriitorilor şi artiştilor cunoscuţi peste hotare. Dincolo însă de erorile apărute în privinţa persoanelor supuse urmăririi informative în problema „Oculta”, consecinţele pentru cei aflaţi sub urmărire erau aceleaşi, fie că aceştia erau francmasoni sau nu. La domiciliile acestora se efectuau percheziţii secrete, în căutarea unor materiale propagandistice ale Francmasoneriei, se foloseau mijloacele speciale de tehnică operativă, filajul, interceptarea corespondenţei „în vederea stabilirii cercului de relaţii suspecte pe linie de francmasonerie, documentarea şi neutralizarea activităţii sale.” De pe urma acestor măsuri au avut de suferit dacă nu francmasonii – atâţia câţi mai erau în România în acel moment – atunci numeroase alte persoane, alese după criterii arbitrare de cadrele Securităţii, aflate şi ele într-o permanentă căutare a depăşirii de plan . Confuzia, incompetenţa şi ignoranţa făceau şi mai periculoase organele de represiune, pentru că acţiunile lor deveneau imprevizibile.

Cu toate că s-a subliniat de la bun început importanţa constituirii unei reţele informative eficiente în problema Francmasoneriei, Securitatea a reuşit în puţine cazuri să satisfacă această cerinţă. Astfel, după

113

deschiderea pentru prima dată a dosarului, în 1956, conform propriilor statistici, nu se reuşeşte încadrarea informativă a francmasonilor din România, o dovadă fiind şi faptul că, în 1961, la o trecere în revistă a foştilor francmasoni din România, se poate constata că, din 491 de persoane trecute pe listă , doar câţiva sunt încadraţi de agentură. Situaţia nu putea să se îmbunătăţească după închiderea dosarului de problemă, în 1975, astfel încât, în 1982, Direcţia a III-a nu putea decât să deplângă lipsa unei reţele de contraspionaj din rândul francmasonilor şi a legăturilor acestora, care să identifice elementele suspecte şi să descifreze activitatea lor. Aceasta era şi o justificare a lipsei de rezultate a aparatului de contraspionaj, care nu a identificat cadre şi agenţi de spionaj care desfăşoară activitate informativă împotriva ţării noastre, prin francmasonerie şi are în lucru puţini cetăţeni români suspecţi de trădare dintre francmasoni.

Redeschiderea, în 1984, a dosarului de problemă, cu numele de cod „Oculta”, a dus la îmbunătăţirea sensibilă a situaţiei, cel puţin din punctul de vedere al cantităţii. În decembrie 1984, la câteva luni de la deschiderea dosarului de problemă, se raporta deja recrutarea a 119 surse folosite de unităţile centrale ale Securităţii. Numărul informatorilor pare să crească în continuu, de-a lungul timpului, dovadă fiind şi faptul că, în 1987, se raportează folosirea a 224 surse cu posibilităţi pe lângă elementele suspecte de activitate francmasonică, 154 aflându-se în legătura aparatului de contraspionaj ( Direcţia a III-a), 55 – a compartimentelor de informaţii interne (Direcţia I) şi 15 în legătura altor compartimente ale Securităţii. Se oferă, cu această ocazie şi o analiză calitativă a reţelei :

„Din punct de vedere al structurii reţelei pe studii şi profesii, 47 lucrează în învăţământ, 34 în domenii de artă – cultură, 30 sunt medici, 29 cadre tehnice cu pregătire

114

superioară, 23 jurişti, iar 61 în alte sectoare de activitate sau sunt pensionari”.

Anul 1988 aduce o sporire remarcabilă a numărului de informatori, care creşte de mai bine de două ori, ajungând la 563, dintre care 232 se aflau în legătura aparatului de contraspionaj, 267 în cea a compartimentelor de informaţii interne şi 64 în legătura altor profiluri de muncă.

În ceea ce priveşte calitatea informaţiilor furnizate de reţeaua informativă extinsă atât de mult în doar câţiva ani, situaţia este cu totul diferită. Caracterul periferic al informaţiilor furnizate, reluarea unor date istorice foarte cunoscute cu privire la Francmasonerie, lipsa informaţiilor de primă sesizare sunt constatări care se repetă obsesiv în analizele făcute de conducerea Securităţii activităţii cadrelor din subordine în problema „Oculta” :

„Problematica operativă specifică problemei francmasoneriei continuă să fie slab investigată informativ, volumul datelor obţinute nepermiţând decât o cunoaştere pe cazuri izolate şi contribuţii preventive reduse, fapt ce atestă un front de lucru încă limitat şi o muncă de informaţii insuficient axată pe îndeplinirea riguroasă a obiectivelor stabilite în programul de măsuri.

Ca urmare, activitatea generală desfăşurată în problemă continuă să fie superficială şi nu permite desprinderea unor concluzii certe cu privire la acţiunile francmasoneriei internaţionale şi activităţii unor elemente suspecte din interior”.

Raportările periodice trimise de inspectoratele judeţene ale Securităţii, privind activitatea lor în problema „Oculta”, arată şi cât efect au avut admonestările primite din partea conducerii. Astfel, se poate remarca, în primul rând, situaţia acelor unităţi care, de la deschiderea dosarului până la sfârşitul lui 1989, nu au desfăşurat nici o acţiune în această problemă şi nu au recrutat nici un informator – este

115

cazul, de exemplu, al Inspectoratului Covasna . Alte unităţi preferă să se remarce prin recrutarea de informatori care nu furnizau însă nici o informaţie legată de Francmasonerie şi nu aveau nici o persoană urmărită – Inspectoratul Sălaj, de exemplu, recrutase 21 de informatori, care nu furnizau nici o informaţie de primă sesizare şi nu urmăreau pe nimeni. Recordul în materie pare a fi deţinut de Direcţia a IV-a a Securităţii, care, în 1989, raporta folosirea a nu mai puţin de 369 surse, fără a avea nici o persoană pusă sub urmărire în această problemă. Caracteristic pentru modul de lucru în problema „Oculta” al multor unităţi ale Securităţii era procedeul utilizat de acestea atunci când îşi prezentau bilanţul activităţii lor în această privinţă: în momentul în care li se cerea raportarea rezultatelor obţinute de informatorii din reţeaua proprie, de obicei, se menţiona urmărirea de aceştia a unor persoane pentru probleme care nu aveau nici o legătură cu Francmasoneria – Inspectoratul Sălaj menţionează cazul unui doctor, care făcuse o vizită în S.U.A. şi se întâlnise cu Aristide Buhoiu; după primirea bilanţului solicitat, conducerea Securităţii reproşa unităţilor respective că nu au studiat Programul de măsuri în problema „Oculta”, iar acestea îşi recunoşteau greşeala şi aşteptau să li se ceară următoarea raportare, când procedau în acelaşi mod.

Cu adevărat originali se arată cei de la Securitatea judeţului Buzău, care au pornit activitatea în această problemă cu un număr de 7 informatori şi o persoană urmărită – un inginer hidrolog, urmărit pentru că era cunoscător de „esperanto”. Confruntat cu dilema dacă este mai bine să aibă persoane urmărite în problemă sau mai mulţi informatori, şeful Biroului 3 din Buzău optează cu hotărâre pentru ultima soluţie şi-l recrutează pe hidrologul cunoscător de „esperanto”, închizându-i astfel dosarul de urmărire informativă. În final, în problema „Oculta”, Buzăul avea 8 informatori, care, în perioada

116

15.08.1987-15.08.1988 furnizaseră o singură informaţie pe profilul problemei şi nu urmăreau pe nimeni.

Totuşi, Securitatea Iaşi, reuşeşte să recruteze o profesoră de engleză din judeţ – sursa „Andra” – care menţinea legătura cu un membru al Ordinului „Cavalerii de Malta”, originar din Marea Britanie, pe care aceasta îl întâlnise în România. Cu permisiunea Securităţii, „Andra” îl vizitează, împreună cu soţul său, pe prietenul în cauză, în Marea Britanie, şi are astfel prilejul să furnizeze Securităţii informaţii detaliate asupra ritualurilor aşa-zis masonice1, oferite de acesta din urmă, neuitând să aprecieze, în final ospitalitatea gazdei sale :

„S-a arătat foarte bucuros să ne revadă, s-a comportat faţă de noi aşa cum mă aşteptam, ne-a făcut să ne simţim ca acasă şi oriunde am fost şi faţă de oricine am cunoscut s-a arătat mai mult decât mândru să aibă astfel de prieteni”.

Un succes remarcabil în privinţa recrutării de informatori în problema Francmasoneriei pare să fi fost obţinut de Securitatea Municipiului Bucureşti, prin sursa „Jianu”. Aceasta, avocat de profesie, fost membru al lojei „Solidaritatea”, a fost recrutată de Direcţia a III-a a Securităţii în 1962, având sarcina de a contacta elemente suspecte pe profil în timpul deplasărilor anuale efectuate în străinătate. Datorită faptului că nu a raportat încercarea de recrutare a sa de către 2 agenţi CIA, în

1Ordinul Cavalerilor de Malta nu este o organizaţie francmasonică. Suveranul Ordin Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta a fost înființat în jurul anului 1050, la Ierusalim, cu scopul de a administra un spital pentru pelerinii din Ţara Sfântă. În 1113, Papa Pascal al II – lea a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios. Ulterior, Ordinul a devenit militar pentru a-i apăra pe bolnavi, pelerini și teritoriile creştine din Țara Sfântă. În Evul Mediu a apărat ţărmurile mediteraneene ale Europei de atacurile piraţilor din Nordul Africii fiind supranumit „poliţia maritimă a Spaniei”. Ca recunoaştere a realizărilor sale Ordinul se bucură de dreptul de suveranitate şi întreține relații diplomatice cu multe țări ale lumii.

117

timpul unei deplasări la Paris, este abandonat de Securitate şi pus sub supraveghere până în 1976. În acest timp, nu a mai putut călători în exterior. În 1978 este reactivat de către Securitatea Municipiului Bucureşti cu scopul supravegherii informative a unor străini veniţi pe raza Capitalei şi a legăturilor acestora cu cetăţeni români, ridicându-i-se, totodată, interdicţia de a călători în străinătate. „Jianu” furnizează numeroase informaţii, mai ales în urma călătoriilor efectuate în Franţa, privind poziţia ostilă a lui M. Schapira faţă de regimul de la Bucureşti, legăturile acestuia cu serviciile speciale franceze şi cu regele Mihai etc. Valoarea sa pentru Securitate se datora mai ales relaţiilor apropiate pe care le întreţinea cu Marcel Schapira şi, pentru a avea certitudinea loialităţii sale, aceasta îl supune la numeroase verificări în perioada 1987-1988, prin teste şi controlarea sa cu mijloace speciale în timpul a 14 întâlniri efectuate de „Jianu” cu cetăţeni străini. Rezultatul este satisfăcător pentru organele de Securitate, care evidenţiază sinceritatea informatorului faţă de organele de Securitate şi interesul în rezolvarea sarcinilor încredinţate.

Valoarea informatorului „Jianu” a sporit considerabil pentru Securitatea română o dată cu avansarea sa, în ianuarie 1989, la Paris, de către M.Schapira, în gradul masonic 31 şi numirea în calitatea de unic reprezentant şi delegat general al Supremului Consiliu din Paris pentru România.

Era, fără îndoială, un mare succes pentru Securitatea română deţinerea unui informator atât de apropiat lui M. Schapira – asta în măsura în care acesta nu fusese, totuşi, deconspirat sau nu făcea un joc dublu. Cu toate verificările Securităţii, acestea nu puteau decât să controleze comportamentul informatorului în ţară, ceea ce se întâmpla în afara României depăşind posibilităţile sale de verificare, după cum se şi recunoştea într-un document intern :

118

„Posibilităţile limitate de care dispunem pentru cunoaşterea şi verificarea activităţii lui „Jianu” în exterior, dar mai ales, a datelor raportate de el, impun adoptarea unei poziţii prudente care să permită clarificarea deplină asupra sincerităţii şi corectitudinii lui şi preluarea iniţiativei operative, fără a atrage însă atenţia serviciului de spionaj francez”.

Imposibitatea de a verifica activitatea propriilor informatori în afara ţării este un bun indicator al eficienţei ofiţerilor din cadrul Centrului de Informaţii Externe, a căror singură contribuţie în activitatea Securităţii în problema „Oculta” a fost preluarea de informaţii din ziarele occidentale şi din mediul literar din ţară. Succesul Securităţii Municipiului Bucureşti trebuie privit cu circumspecţie, dacă avem în vedere şi cele relatate de M. Schapira după 1989, privind întâlnirea sa la Paris cu un fost francmason din România, eliberat din închisoare recent, când, aflând că acesta primise viza pentru a veni în Franţa doar după ce promisese Securităţii că-l „va face să vorbească” pe Schapira şi va reda apoi conversaţia colonelului întreprinderii unde lucra, i-ar fi spus acestuia : „ Scumpe frate, eu bănuiam de mult acest lucru, fiindcă eşti al doilea care îmi faci figura. I-am propus şi celuilalt ceea ce-ţi propun şi ţie : decât să scrii idioţenii în raport, dă-mi-l să ţi-l fac eu, fiindcă eu mă ştiu mai bine şi-ţi jur că am să spun lucruri adevărate”.

Chiar şi în aceste condiţii, acesta pare a fi unul din puţinele succese efective ale Securităţii în problema „Oculta” . Având în vedere faptul că, până la sfârşitul lui 1989, o mare parte din cadrele angajate în această problemă au mari dificultăţi în a stabili cine sunt francmasonii şi care sunt persoanele care trebuie supuse urmăririi informative şi că reţeaua informativă folosită furniza, în cel mai bun caz, informaţii irelevante sau de notorietate cu privire la Francmasonerie, s-ar putea trage

119

concluzia că activitatea Securităţii în problema „Oculta” reprezintă un eşec.

***

Pentru ca cititorul nostru să înţeleagă mai bine metodele şi mijloacele de acţiune ale Securităţii în problema „Oculta” prezentăm mai jos un material documentar sugestiv pentru zona din Sudul Moldovei, respectiv Judeţele Vrancea şi Galaţi. După stingerea luminilor Francmasoneriei române la 1948, foştii francmasoni din Judeţul Putna (astăzi Vrancea), sau care, la un moment dat, au avut posibile legături cu zona respectivă, au fost puşi sub supravegherea organelor de Securitate. Astfel, la 4 aprilie 1952, prin ordinul nr. 344/76094, conducerea Securităţii cerea Direcţiei de Securitate a Regiunii Putna să dispună „măsuri urgente pentru interogarea deţinutului POPESCU GHEORGHE, născut la 22 aprilie 1880, fost profesor şi ajutor la Facultatea de Drept, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Negustori nr. 8, cu privire la activitatea francmasonică. Menţionăm că susnumitul este încarcerat la Penitenciarul Focşani; materialul ce ni se înaintează trebuie să cuprindă următoarele: Când a fost iniţiat în masonerie şi de cine, Din ce lojă masonică a făcut parte şi cine era Venerabilul acestei loji, În ce an a activat în cadrul lojei din care a făcut parte, Ce masoni cunoaşte din cadrul masoneriei, unde se află aceştia şi ce funcţiuni au avut sau are, Dacă cunoaşte masoni membrii P.M.R., Dacă ocupă funcţiuni administrative în aparatul de stat. Rezultatele obţinute le veţi înainta până la data de 25 aprilie 1952”.

120

Cu toate acestea, în raportul trimis superiorilor săi de la Bucureşti, locotenentul Florea Dumitru de la Securitatea din Focşani preciza următoarele: „Luând contact cu S/8-a, cu tov. Lt. SURMAN GRIGORE, în legătură cu lucrarea alăturată privind numitul POPESCU GHEORGHE ce s-ar afla la Penitenciarul Focşani, am stabilit că acesta nu se află depus şi nici nu a fost, la Penitenciarul din Focşani. De asemenea, căutând şi la A.S., acesta nu este cunoscut în evidenţă1”. Probabil că cel căutat de Securitate era una şi aceeaşi persoană cu Popescu Gheorghe pe care Horia Nestorescu Bălceşti îl menţionează în Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din România (vol. 3, pag. 74). Ziua şi luna naşterii coincid, 22 aprilie, anul fiind diferit, adică 1885 în loc de 1880. Acesta locuia în Bucureşti pe str. Splaiului nr. 8 şi fusese consilier la Curtea de Apel Bucureşti şi profesor la Facultatea de Drept. În fişa sa apare menţiunea „arestat”. Nu este precizată loja din care a făcut parte în perioada interbelică. Se ştie însă că avea gradul 1 în 1925 şi gradul 2 în 1927. La 1945 acesta este redeşteptat în loja Iubirea de Patrie nr. 2 (Bucureşti) iar în perioada octombrie 1945-martie 1946 face parte din loja Iubirea de Patrie B nr. 13 (Bucureşti). După punerea în adormire a respectivei loji, revine la Iubirea de Patrie nr. 2 până în noiembrie 1947 când intră în adormire, probabil în urma arestării sale. După cum se observă, informaţiile culese de Securitate despre foştii francmasoni erau destul de inexacte, provenind de cele mai multe ori din surse indirecte. De altfel şi mai târziu, Securitatea a apelat la sursele indirecte de informare, de multe ori provenite din cercurile foştilor legionari. Spre exemplu, în raportul nr.

1 Arhivele Naţionale Vrancea, fond Direcţia Securităţii Regiunii Putna, ds. 9/1951, f. 255 – 256.

121

155/00515/26 iulie 1978 întocmit de locotenent-colonelul Nicolae Ion de la Securitatea Vrancea, găsim unele informaţii despre Francmasonerie culese de sursa „Lupu Vasile” care intrase în contact cu fostul legionar Ştefan Marcu: „Miercuri, 5 iulie 1978, pe la orele 9 dimineaţa am trecut pe la preotul Ştefan Marcu din Focşani str. Democraţiei pe care l-am găsit acasă, împreună cu preoteasa. Din discuţiile purtate, un capitol a format despre francmasoneria internaţională despre care posedă temeinice cunoştinţe, spunându-mi că această problemă a studiat-o din tinereţe, că a cetit toate lucrările în legătură cu aceasta, inclusiv Protocoalele Înţelepţilor Sionului, învăţătura de bază a francmasoneriei, că cunoştea pe unii francmasoni români, printre care şi vărul său, fostul învăţător Ion Soare de la Poiana, şi soţia oamenii politici care erau francmasoni şi câte ceva despre cei străini. Aşa, de pildă, ştia că cel mai înalt grad ierarhic este 33 dar că fostul preşedinte al USA Roasvelt, a fost singurul om, care în mod excepţional a avut gradul 66”. În document sunt făcute menţiuni despre Soare Ion (învăţător pensionar ce locuia în Comuna Vrâncioaia, născut în 1916) şi despre descendenţii săi: Soare Vasile – contabil la Şcoala de Pâine Focşani, Soare Teofil – brutar la Spineşti – Vrâncioaia şi Halici Gaftoana – agricultoare la Vrâncioaia1. După deschiderea dosarului de problemă cu numele de cod „Oculta”, activitatea informativ-operativă a Securităţii în legătură cu foştii francmasoni şi descendenţii lor s-a intensificat. La 27 noiembrie 1984 colonelul Savin Dănilă din cadrul Inspectoratului Judeţean Vrancea al M.A.I. – Biroul III, raporta la

1 Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fond Documentar (Vrancea), ds. 10665, f. 43.

122

Bucureşti rezultatele acţiunilor întreprinse până la acea dată: „În urma măsurilor întreprinse până în prezent s-au obţinut informaţii că în municipiul Focşani a existat o lojă francmasonică condusă de fostul general medic MACRIDESCU1, decedat. Au fost identificate un număr de 17 persoane care ar fi aparţinut de loja din Focşani, din care 5 sunt decedaţi, doi sunt plecaţi definitiv în străinătate, unul se află în Bucureşti iar 9 sunt pe raza judeţului nostru. Din aceştia 3 sunt foşti membri legionari, 3 foşti membri P.N.L. şi 3 foşti membri P.N.Ţ., toţi fiind lucraţi pe linia serviciului de informaţii interne. De asemenea, au fost identificaţi până în prezent un număr de 13 descendenţi de foşti francmasoni din care doi sunt plecaţi în Franţa, 4 în alte localităţi din ţară şi restul se află pe raza judeţului nostru. Până în prezent nu avem reţea informativă creiată în problemă, însă au fost selectate 6 surse din celelalte probleme, care au unele posibilităţi pe lângă persoanele identificate ca foşti francmasoni şi pe lângă descendenţii acestora. Suntem preocupaţi în continuare să identificăm noi persoane care au desfăşurat activitate francmasonică, precum şi descendenţi ai acestora, urmând ca cei care nu fac obiectul altor probleme de muncă, să fie luaţi în evidenţa dosarului de problemă „Oculta””2.

Aşa cum am precizat şi mai înainte, au fost luate în vizorul Securităţii şi alte persoane care erau suspectate a fi ostile regimului dar care nu aveau legătură directă sau indirectă cu Francmasoneria. Acelaşi colonel Savin Dănilă – şef al Securităţii din Vrancea, împreună cu locotenent-colonelul Apostol Dumitru – şef

1 Ioan Macridescu a fost Maestru Venerabil al lojilor Aurora şi Unirea din Focşani. În perioada interbelică în Focşani a funcţionat doar loja Unirea. Pentru detalii vezi Bogdan Constantin Dogaru, Francmasoneria în Judeţul Vrancea & Societăţile fraterne evreieşti, Tipografia ATEC, Focşani, 2011. 2 C.N.S.A.S., fond Documentar (Vrancea), ds. 10665, f. 41.

123

al Biroului III, raporta forurilor superioare, la 22 august 1985, faptul că „în supraveghere informativă a fost luat numitul APREOTESEI MIHAIL, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 20.01.1911 în comuna Străoane, judeţul Vrancea, de naţionalitate şi cetăţenie română, medic pensionar, neîncadrat politic, domiciliat în comuna Străoane, jud. Vrancea, care a participat la mai multe congrese şi conferinţe esperantiste1 în străinătate. Sus numitul nu este cunoscut cu rude şi relaţii în străinătate, la domiciliu este semnalat că ascultă ştirile transmise de posturile de radio străine „EUROPA LIBERĂ” şi „VOCEA AMERICII”, dar nu este cunoscut ca fiind colportor. (…) Raportăm că s-au luat măsuri în cadrul pregătirilor contrainformative a persoanelor care se deplasează în străinătate, pentru prevenirea intrării acestora în contact cu organizaţii sau elemente francmasonice. De asemenea, s-au luat măsuri de intensificare a muncii informativ-operative în rândul cetăţenilor străini care vin pe raza judeţului nostru în scopul depistării acelora în ale căror comportări se regăsesc simboluri , expresii ori idei francmasonice. Acţionăm în continuare pentru identificarea de noi persoane care au făcut parte din francmasonerie înainte de anul 1948, precum şi a descendenţilor acestora, având în vedere cu prioritate pe

1 Limba esperanto este cea mai răspândită dintre limbile artificiale, formată dintr-o întrunire a mai multor limbi europene, predominând cele romanice, însoţite însă şi de elemente slave şi ale altor limbi vorbite astăzi în lume. Ea a fost propusă în anul 1887 pentru a servi ca limbă internaţională auxiliară de medicul polonez Ludovic Lazăr Zamenhof (1859 – 1917), într-o lucrare intitulată „Limbă internaţională. Prefaţă şi manual complet”, semnată Doktoro Esperanto (doctorul care speră). Pe la 1891 apar în Banat primii adepţi ai limbii „construite“ de medicul polonez de origine evreiască. În 1905 s-a înfiinţat, pe teritoriul României, prima Societate Română de Esperanto, al cărei fondator şi preşedinte, totodată preşedinte al Societăţii Esperantiste din Galaţi din cadrul Federaţiei Societăţilor Esperantiste din România şi al Centrului Esperantist Român, a fost industriaşul, traducătorul şi ziaristul Heinrich Fischer din Galaţi.

124

aceia care călătoresc în străinătate, lucrează cu date secrete de stat, întreţin relaţii cu cetăţeni străini, din rândul cărora vom selecţiona persoane cu posibilităţi informative în problemă precum şi pentru completarea bazei de lucru1”. După cum aflăm din raportul nr. B.3/00150333 din 28.07.1987, întocmit de Ţambrea Aurel – şeful Securităţii Vrancea şi Vasâlcă Vasile – şeful Biroului III, reţeaua informativă în problema „Oculta” era formată din 6 surse: „Dintre membrii fostei loji se mai află pe raza judeţului 7 elemente. De asemenea se află în Vrancea 7 din cei 13 descendenţi ai unor foşti francmasoni identificaţi după deschiderea dosarului de problemă. Pentru lucrarea şi supravegherea informativă a celor în cauză, sunt folosite 6 surse, după cum urmează: 1. „Constantinescu”, 78 ani, avocat, pensionar, vechime în reţea 29 ani, fost francmason, în legătură cu Serviciul I. 2. „Lupu Vasile”, 78 ani, funcţionar, pensionar, vechime în reţea 25 ani, nu a fost francmason, în legătura Serviciului I. 3. „Marin Ion”, 74 ani, profesor pensionar, vechime în reţea 12 ani, nu a fost francmason, în legătura Biroului III. 4. „Constantin”, 65 ani, farmacist, pensionar, vechime în reţea 14 ani, nu a fost francmason, în legătura Biroului III. 5. „Argeşean”, 68 ani, grafician, pensionar, vechime în reţea 11 ani, nu a fost francmason, în legătura Biroului III. 6. „Popescu Alexandru”, 66 de ani, fost avocat, vechime în reţea 5 ani, nu a fost francmason, în legătura Serviciului I. (…)

1 C.N.S.A.S., fond Documentar (Vrancea), ds. 10665, f. 39.

125

Raportăm că, după deschiderea dosarului de problemă „OCULTA”, s-a conlucrat în mod corespunzător cu Serviciul I, în a cărui bază de lucru se afla majoritatea foştilor francmasoni ca urmare a cumulării şi a altor antecedente (foşti legionari sau membri P.N.L.) ca şi o parte dintre descendenţii pe linia cunoaşterii activităţilor unor descendenţi, care lucrează în obiective economice. Informaţiile obţinute nu atestă existenţa unor preocupări de natură francmasonică, ci doar a unor forme ostile de manifestare, fapt pentru care două elemente fac obiectul urmăririi informative, iar alte două se află în supraveghere informativă cu prioritate. S-a acordat, de asemeni, atenţie cunoaşterii anturajelor foştilor francmasoni şi ale descendenţilor lor, fără a rezulta însă aspecte deosebite. Cu privire la foştii francmasoni şi descendenţi ai lor originari din judeţ şi stabiliţi în străinătate au fost obţinute date despre B.V. şi fiul său, stabiliţi în Franţa, primul, fiind cunoscut cu activitate legionară, este lucrat prin D.U.I.1” Referitor la sursele de informare, trebuie să precizăm faptul că mulţi dintre foştii francmasoni, chiar dacă au acceptat datorită unor presiuni şi ameninţări să colaboreze cu Securitatea, informaţiile date de aceştia despre fraţii lor au fost de multe ori de ordin general, neconcludente. Adică, chiar dacă au fost constrânşi prin diverse mijloace să devină informatori, ei s-au străduit să nu se transforme în delatori. Uneori datele furnizate de aceştia Securităţii căpătau forma unor povestiri cu tentă umoristică care, chiar dacă eventual conţineau un sâmbure de adevăr, nu prea aveau de-a face cu seriozitatea ce trebuia să caracterizeze o astfel de acţiune. Avem exemplul notei informative dată de sursa „Constantinescu”, la 16 noiembrie 1985, maiorului Mănăstireanu. După ce face o lungă

1 Ibidem, f. 19.

126

introducere în care redă aspecte generale arhicunoscute despre Francmasoneria din străinătate şi din România, el povesteşte o întâmplare nostimă în care protagonist ar fi fost unchiul său: „Eram în ultimele clase de liceu, mergeam cu unchiul meu spre locuinţa sa de atunci, str. Lutherană din Buc. când îmi arată o casă destul de modestă, cu coloane în faţă şi-mi spune că acesta este templu şi logea franc-masonică. Îmi povesteşte că pe când era student un prieten l-a convins să intre între masoni şi l-a condus în lojă. Acolo au apărut nişte oameni îmbrăcaţi în halate lungi albe şi mascaţi cu o scufie din con, nu li se vedea decât ochii prin nişte găuri triunghiulare. Apoi au apărut nişte oameni cu lumânări mari şi când i s-a dat să îmbrace halatul s-a speriat şi a reuşit să fugă din clădire, a luat-o la goană pe stradă. (…) Spunea că nu a fugit de frică ci pentru că şi-a dat seama că a intrat pe mâna unor farsori”. Totuşi, în nota informativă, apar menţionate 3 nume ale unor francmasoni din perioada interbelică, „Enibace1, Chirculescu2, Mamigonian3”. De asemenea precizează faptul că Toma Petrescu (zis Tomuşor), autorul broşurii Conspiraţia Lojilor în timpul regimului Antonescu, ar fi originar din Focşani4.

1 T. Ienibace a fost prefectul Judeţului Putna în anii 1910 – 1913 şi 1921. A făcut parte din Loja Unirea. 2 N. D. Chirculescu a fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene Putna a P.N.L., deputat liberal în mai multe legislaturi, prefect al judeţului în 1922, Ministru al Muncii, Cooperaţiei şi Asigurărilor Sociale în 1926. În 1933 este decorat de regele Carol al II – lea cu „Marea Cruce a Ordinului Serviciului Credincios”. La alegerile din decembrie 1938 este ales senator de Putna. 3 V. Mamigonian, armean de origine, avocat de profesie, membru în conducerea Organizaţiei Judeţene Putna a P.N.L.. Fost căpitan, comandant al Pieţei şi al Unităţii de Pompieri din Focşani, ajunge prefect al judeţului în 1923. Se înrudea prin căsătorie cu vechea familie Missir. 4 C.N.S.A.S, fond Documentar (Vrancea), ds. 10665, f. 44 – 45.

127

S-au aflat sub lupa securiştilor în special persoanele care călătoreau în Franţa1, având în vedere faptul că acolo se aflau majoritatea francmasonilor emigraţi în străinătate. Raportul nr. 00150622 din 6 februarie 1988 al ofiţerilor de Securitate din Vrancea este concludent în acest sens: „În ultimii doi ani s-au deplasat în Franţa un număr de 43 persoane de pe raza judeţului nostru, din care 11 persoane în interes de serviciu şi 32 persoane în vizită la rude sau turistic. Din rândul acestora, două persoane se aflau în forme de lucru pe linie de contraspionaj şi un număr de 6 persoane sunt folosite ca surse ale organelor noastre. În urma analizei fiecărei persoane, au fost selecţionate şi luate în lucru pe linia problemei „OCULTA”, un număr de două persoane, iar la o altă persoană aflată deja în lucru, s-a adăugat esenţa specifică problemei”. Lipsa unor rezultate concrete în ceea ce priveşte activitatea masonică clandestină din Judeţul Vrancea i-a făcut pe ofiţerii de Securitate să lărgească mult aria problemei, atât pe plan intern cât şi pe plan extern. În urma concluziilor despinse din analiza îndeplinirii sarcinilor din programul de măsuri „Oculta”, expuse la 05.09.1988 de locotenent-colonelul Dima Iancu de la Securitatea Vrancea, s-au hotărât următoarele: „Să verificăm şi să controlăm din acest punct de vedere şi vizitele făcute în Franţa din cadrul judeţului. Să controlăm şi activitatea yoga şi carate, mai ales în rândul profesorilor de educaţie fizică sau în cercurile sportive. (…) Problema nu este lucrată aşa cum merită.2” Ultimul raport cunoscut făcut de Securitatea Judeţului Vrancea despre Francmasonerie, înainte

1 Ibidem, f. 23. 2 Ibidem, f. 14.

128

de Revoluţia din `89, a fost cel cu nr. 00150841 din 31 octombrie 1989. Şeful Securităţii Vrancea – colonelul Ţambrea Aurel şi şeful Biroului III – maiorul Vasîlca Vasile, au făcut cunoscute Direcţiei a III-a a Securităţii din Bucureşti rezultatele muncii informativ-operative în problema “Oculta”: “În conformitate cu capitolul I, punctul 3, literele A – H din Programul de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor ostile ţării noastre preconizate de francmasonerie au fost identificate un număr de 16 persoane din care 7 foşti francmasoni, 7 descendenţi şi alte trei persoane, suspecte a avea preocupări de natură francmasonică. De la data de 15 august 1988 până în prezent au fost identificate două persoane suspecte pe aceste linii, una fiind lucrată prin dosar de urmărire informativă şi una prin mapă de verificare, care a fost finalizată prin recrutare. Persoana lucrată prin dosar de urmărire informativă este medic pensionar, cu rude şi relaţii în Franţa ce fac parte din rândul intelectualităţii emigraţiei române. În prezent avem în lucru la Biroul III o persoană prin D.U.I. şi două elemente în supraveghere informativă, trei semnalări în curs de verificare. Pe linia Serviciului I sunt lucrate persoanele cunoscute cu antecedente politice, 1 prin D.U.I., 9 în supraveghere informativă şi 2 descendenţi, lucraţi prin D.U.I. Informaţiile existente în problemă nu atestă existenţa în judeţ a unor preocupări francmasonice active, ci doar a unor forme de manifestare ostilă. Cu sarcini specifice au fost instruite un număr de 11 surse din care 7 la Serviciul I şi 4 la Biroul III. Aceste surse sunt anterior recrutate fiind în vârstă, cu posibilităţi pe lângă foşti masoni.

129

În perioada analizată s-au obţinut trei informaţii de primă sesizare, pe specificul problemei. Dinamica redusă a bazei de lucru se datorează şi faptului că nu s-a dat o atenţie mai deosebită descendenţilor foştilor francmasoni precum şi celor care călătoresc mai des în străinătate, în special cu contacte pe spaţiul francez. Problema “Oculta” se află în competenţa mr. Mănăstireanu Iulian, specialist II, preluată din anul 19861”.

În Judeţul Galaţi, încă înainte de a se redeschide oficial dosarul de problemă privind Francmasoneria în 1984, Unitatea Specială S intercepta corespondenţa unor persoane interesate să obţină informaţii din străinătate despre subiectul în cauză. Menţionăm aici cazul numitei Boldeanu Mihaela, str. Furnaliştilor nr. 4 care avea preocupări de a strânge materiale despre Francmasonerie. În acest sens ea îi scria, la 24 august 1981, lui MARIN TARANGUL (scriitor emigrat în Franţa în 1979) – Paris, 21 rue d`Assas, solicitându-i sprijinul: “Îţi transmit urările… şi rugămintea de a-mi trimite cărţile lui Rene Guenou “Studii asupra hinduismului” şi “Studii despre francmasonerie şi stagiul de ucenicie”, pe care le găseşti sigur la librăria Rene Guenou şi mai ieftin la vreun anticariat… Nu mă interesează altceva din Guenou pentru că am aproximativ tot2”.

Mai târziu, la 21 august 1985, Securitatea Municipală Tecuci informa Inspectoratului Judeţean Galaţi al M.A.I. despre datele culese de reţeaua informativă în problema „Oculta”:

„Unitatea noastră a selectat şi instruit cu sarcini concrete informatorii: „IONESCU EUGEN”, „COSTIN VASILE”, „ANDREI ION”, „RACU” şi colaborator „COSTACHE” care au posibilităţi de informare în acest 1 Ibidem, f. 11. 2 C.N.S.A.S., fond Documentar (Galaţi), ds. 4806, f. 17 – 22. Vezi Raportul 00400452 din 07.09.1981 al Unităţii Speciale S.

130

sens. În urma măsurilor întreprinse pe raza noastră de competenţă nu au fost identificate elemente care să facă obiectul acestei probleme cu excepţia numitului MATRAN LIVIU, medic la Spitalul Municipal Tecuci care a fost semnalat de inf. „IONESCU EUGEN” că ar fi făcut parte dintr-o organizaţie francmasonică la Iaşi în perioada studenţiei.

Cel în cauză a fost încadrat informativ pe mai multe linii în scopul verificării informaţiei în vederea luării în lucru a acestuia.

Au mai fost semnalaţi de reţea pe această linie numiţii GHEORGHIU TRAIAN, profesor din Iaşi şi NICOLESCU RADU, avocat la Câmpina.

Datele obţinute cu privire la cei în cauză au fost comunicate la I.J. Iaşi Securitate şi I.J. Prahova – Securitate pentru exploatare.

Până în prezent este recutat colaboratorul „COSTACHE” care a fost instruit şi dirijat cu sarcini pe linia problemei în scopul identificării şi luării în lucru a unor elemente1”.

În urma adâncirii şi extinderii acţiunilor informativ-operative s-au obţinut o serie de date privind foştii francmasoni care au fost raportate Direcţiei a III-a a Securităţii, la 13 iunie 1987, de către Serviciul III al Securităţii Galaţi:

„Prin măsurile informativ-operative întreprinse s-a identificat ca fost membru francmason numitul COTER ALEXANDRU, născut la 04.04.1913 în Botoşani, fiul lui ARON şi BETI, de naţionalitate evreu şi cetăţenie română, de profesie inginer, în prezent pensionar, cunoscut în evidenţa dosar problemă contra-spionaj vest-german.

Din rândul cetăţenilor străini care au venit pe raza judeţului, am identificat pe FICHER LUCIAN, născut la 05.05.1908 în Brăila, în prezent cetăţean brazilian,

1 Ibidem, f. 83.

131

redactorul unei reviste din Buenos Aires care prin comportarea şi activitatea ce a desfăşurat-o a fost prezent pe raza noastră de activitate, se face suspect pe linia problemei „Oculta”. A fost urmărit în cadrul dosarului de problemă contraspionaj israelian, iar în prezent este în atenţia U.M. 0544.

Cu privire la descendenţii a căror părinţi au făcut parte din francmasonerie, pe raza noastră de activitate se identifică numita BRENDER CLARA, născută la 02.02. 1910 în Galaţi, fiica lui ELIAS şi GHISELA, de naţionalitate evreu şi cetăţenie română, pensionară de urmaş. În prezent este asistată de către Comunitatea Evreilor din Galaţi. Tatăl susnumitei, în prezent decedat, a făcut parte din loja francmasonică B`NEI BRIT1 din Galaţi. Este cunoscută în evidenţa generală a problemei contraspionaj israelian.

De la data de 01.01.1986 s-a identificat ca fiind suspect pe linia problemei „Oculta” numitul CALEA LEONARD artist la Teatrul Dramatic Galaţi, despre care sunt date că în anul 1958 a făcut propagandă francmasonică. În anul 1977 a fost avertizat de către Serviciul de informaţii interne pentru comentarii duşmănoase, iar în anul 1986, după ce a fost lucrat prin D.U.I. pentru colportarea ştirilor de la postul de radio „Europa Liberă”, a fost din nou avertizat de acelaşi compartiment. În prezent este lucrat prioritar în cadrul dosarului de problemă „Cultură-Artă” pentru verificarea informaţiei cu privire la apartenenţa lui la organizaţia francmasonică.

Pe linia compartimentului 0620 Galaţi a fost luat în lucru prin D.U.I. navigatorul libanez „NOVAC” pentru suspiciuni pe linia acestui compartiment, însă în timpul urmăririi informative, reţeaua informativă l-a semnalat că ar face parte dintr-o organizaţie 1 Înaltul Ordin B`nei B`rith este o societate iniţiatică şi fraternă exclusiv evreiască care, deţi are o organizare pe loji şi unele semne discrete de recunoaştere între membri, nu are legătură cu Francmasoneria.

132

francmasonică. Informaţia este în curs de verificare în cadrul D.U.I.-ului.

La Serviciul de Securitate Tecuci, prin măsurile informativ-operative a fost semnalat numitul „LIVIU” medic, care în timpul studenţiei ar fi făcut parte din organizaţia francmasonică. În prezent este verificat cu prioritate cu aprobarea organelor de partid, deoarece este membru PCR. (…)

Pentru identificarea, verificarea şi urmărirea elementelor suspecte pe linia problemei „OCULTA” au fost selecţionate sau recrutate un număr de 20 surse de informare (informatori şi colaboratori)1”.

Într-un alt raport din 29.07.1987 întocmit de maiorul Lupu Viorel – şef al Securităţii Galaţi şi de maiorul Ursu Nicolae – şeful Serviciului III, este prezentată reţeaua informativă constituită în problema Francmasoneriei:

„Pe linia Serviciului 3 au fost selecţionaţi informatorii:

1. „FLORIN” economist, pensionar, studii superioare, în etate de 70 ani, recrutat în anul 1983, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, dar are posibilităţi de identificare a foştilor francmasoni şi a descendenţilor acestora;

2. „AVRAM” contabil, în etate de 68 ani, pensionar, recrutat în anul 1978 pe linia problemei contraspionaj israelian, are posibilităţi de a identifica persoane din rândul cetăţenilor străini cu preocupări francmasonice;

3. „ŞTEFĂNESCU” contabil în etate de 64 ani, studii medii, recrutat în anul 1984 pe linia problemei contraspionaj izraelian, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, dar cu posibilităţi de identificare a unor membri francmasoni din rândul cetăţenilor străini originari din Galaţi care ar avea preocupări

1 C.N.S.A.S., fond Documentar (Galaţi), ds. 4806, f. 78.

133

francmasonice. Ne-a semnalat componenţa organizaţiei B`NEI BRITH şi fostul sediu al acestei organizaţii.

4. „SIMIONESCU”, etate 70 ani, economist, studii superioare, recrutat în anul 1958 la problema sionistă, fost membru al organizaţiei sioniste, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, dar prin funcţia de deservent al cultului mozaic are posibilităţi de identificare a foştilor membri francmasoni şi descendenţilor acestora.

5. „SERGIU” profesor de istorie, 64 ani, pensionar, recrutat în anul 1987 la problema contraspionaj israelian, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică şi nici nu este descendent. Face dese călătorii în Israel unde are posibilităţi de identificare a unor persoane cu activitate francmasonică, care vin ca turişti în RSR;

6. „IONESCU EUGEN” , etate 61 ani, medic, recrutat de Securitatea Municipală Tecuci, de peste 10 ani în problema „Sănătate”, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, dar ne - a semnalat foşti membri ai acestei organizaţii din Municipiul Iaşi.

7. „COSTIN VASILE”, în etate de 58 ani, profesor, în legătura organelor de securitate municipale Tecuci de peste 15 ani, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, însă a semnalat foşti membri ai acestei organizaţii în timpul studenţiei, stabiliţi pe raza I. J. Prahova;

8. „ANDREI ION” , în etate de 61 ani, profesor, în legătura Securităţii municipale Tecuci de peste 13 ani, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, însă a semnalat foşti membri ai acestei organizaţii din timpul studenţiei la Universitatea din Iaşi;

9. „COSTACHE” în etate de 62 ani, medic, în legătura Securităţii municipale Tecuci, de peste 15 ani, nu a făcut parte din organizaţia francmasonică, însă cu posibilităţi de informare pe lângă foşti francmasoni din timpul studenţiei. A semnalat ca fost francmason pe obiectivul „LIVIU”;

134

10. „HASAN”, etate 35 ani, student străin, în legătura compartimentului 0620 din anul 1985, despre care sunt date că face parte din organizaţia francmasonică, însă a semnalat preocupările obiectivului „NOVAC” cu preocupări francmasonice”.

Tot în respectivul document elaborat de securiştii gălăţeni se fac unele precizări referitoare la fostele loji din regiune şi la membrii acestora:

„Din verificările efectuate prin reţeaua informativă şi din evidenţele B.I.D. am stabilit că pe raza judeţului şi municipiului Galaţi au existat două loji francmasonice, respectiv B`NEI BRITH III, înfiinţată în anul 1875, formată din protipendada evreilor din Galaţi1, unii dintre ei deţinând şi funcţii în organizaţiile sioniste. A doua lojă s-a intitulat „DISCIPOLII LUI PITAGORA” şi (ai) căror membri au făcut parte din fostele partide burgheze.

Loja B`NEI BRITH III a fost desfiinţată în anul 1941 şi reînfiinţată în anul 1946 sub preşedinţia lui JAN STEUERMAN de naţionalitate evreu care ulterior a emigrat în Israel.

Raportăm că până în prezent nici un membru al acestei loje nu se mai identifică pe raza noastră de activitate. Informativ am identificat un singur descendent a foştilor membri ai lojei B`NEI BRITH, respectiv BRENDER CLARA. (…)

Despre loja francmasonică „DISCIPOLII LUI PITAGORA” ai căror membri au fost conducători ai partidelor burgheze, până în prezent nu s-a identificat nici un membru sau descendenţi francmasoni.

S-au identificat persoane care au locuit în alte judeţe şi care au făcut parte din organizaţia francmasonică”.

1 În fapt este vorba despre Loja „Bien” III nr. 390 înfiinţată în 1873 care aparţinea de Înaltul Ordin B`nei B`rith – Districtul IX – România.

135

De asemenea, din raportul sus menţionat, aflăm că numele obiectivului „NOVAC” suspectat că ar face parte din Francmasonerie este AHMED, navigator libanez aflat în curs de verificare prin D.U.I.1

La dosarul de problemă, ultimul raport întocmit de ofiţerii de la Serviciul III al Securităţii Galaţi, înainte de căderea regimului comunist, este cel din 27.07.1989. Documentul are aprobarea şefului Securităţii Galaţi, locotenent-colonelul Dumitru Vasile şi în general cuprinde informaţiile existente în raportările anterioare dar aduce şi o serie de date relativ noi:

„Prin măsurile informativ-operative s-a identificat ca fost francmason într-o organizaţie de tineret numitul „IONESCU” inginer la Institutul de Proiectări din Galaţi. Până în prezent din U. I. nu a rezultat că acesta desfăşoară activitate francmasonică (…)

Prin măsurile informativ-operative a fost identificat numitul „TUDORESCU” inginer cu funcţie într-un obiectiv economic din municipiul Galaţi, cu relaţii în rândul unor cetăţeni străini suspecţi de apartenenţă la organizaţiile francmasonice din Franţa. Din urmărirea informativă a rezultat că relaţiile respective sunt de natură filatelică. Din analiza cazului s-a hotărât încetarea urmăririi informative şi atragerea la colaborare cu organele noastre a lui „TEODORESCU” în ideea folosirii lui pe lângă elementele suspecte de apartenenţă la organizaţiile masonice. Din urmărirea acestor elemente nu s-au desprins concluzii că au preocupări pe linia problemei „Oculta”. (…)

Trebuie să raportăm că s-au înregistrat unele neajunsuri. Nu s-a acţionat cu mai multă operativitate din partea tuturor compartimentelor pentru identificarea elementelor suspecte pe linia acţiunii „OCULTA”.

De asemenea, nu toate compartimentele au selecţionat persoane din reţeaua informativă cu

1 C.N.S.A.S., fond Documentar (Galaţi), ds. 4806, f. 75 – 76.

136

posibilităţi de identificare a elementelor suspecte şi obţinerea unor informaţii pe această linie.

Deşi pe linia Serviciului I au fost selecţionate 11 surse de informare, până în prezent s-au identificat prea puţine elemente pe această linie, îndeosebi din rândul intelectualităţilor (profesori, medici, jurişti, artişti)1”.

Trebuie avut în vedere faptul că, dincolo de toate prezentările care înfăţişau Francmasoneria ca pe o organizaţie atotputernică, problema „Oculta” nu a reprezentat o prioritate pentru Securitate. Dacă ar fi fost văzută ca o problemă de mare importanţă, cel mai probabil nu ar fi fost încredinţată, la inspectoratele judeţene, unor ofiţeri tineri, cu experienţă redusă, după cum aprecia un raport alcătuit în urma unui control intern, iar coordonarea acţiunilor în problemă n-ar fi fost încredinţată unui serviciu ce se mai ocupa de filatelişti şi de radioamatori. Francmasoneria se arată, astfel, ca un pretext foarte bun de a organiza supravegherea unei părţi a populaţiei, mai ales a mediului cultural-artistic şi de a introduce o interdicţie în plus pentru restul cetăţenilor României : aceea de a avea vreo preocupare legată de Francmasonerie sau de a pomeni măcar de numele acesteia. Simpla nerespectare a acestei interdicţii atrăgea după sine începerea urmăririi informative împotriva persoanei care comitea abaterea, cu tot ce presupunea aceasta. Iar confuzia care s-a făcut permanent între francmasoni şi astrologi, mistici, pasionaţi de „esperanto”, s-ar fi putut dovedi chiar benefică, din punctul de vedere al Securităţii, pentru că, în acest mod, cercul celor urmăriţi creştea în continuu, fiecare compartiment îşi putea încărca raportările periodice cu noi „realizări”, iar o parte din ce în ce mai mare a populaţiei putea să simtă efectele atenţiei Securităţii îndreptate asupra sa . Din acest punct de vedere, acţiunea „Oculta” nu putea fi un eşec.

1 Ibidem, f. 28 – 31.

137

Referindu-se la soarta Francmasoneriei din Europa de Est în perioada comunistă1, Marcel Schapira a afirmat că prigoana împotriva fraţilor români a fost cea mai dură. În Ungaria sau Polonia nimeni nu a fost arestat şi torturat pentru activitate francmasonică. Este adevărat că în toate aceste republici Masoneria a fost formal interzisă. Lojile au fost închise dar nimic comparabil cu uraganul ucigaş dezlănţuit în ţară. În timp ce masonii români deţinuţi şi torturaţi în închisori aşteptau 2-3 ani pentru a fi judecaţi, cercetătorii de la Universitatea din Varşovia veneau la marea Bibliotecă Naţională din Paris pentru a consulta arhivele vieţii şi a studia aportul masonilor polonezi pe plan istoric şi cultural şi în special contribuţia lor la luptele pentru independenţa naţională. În Ungaria lojile fiind desfiinţate, masonii au constituit comitete de binefacere. Se reuneau în grupuri prin diferite cafenele şi organizau discuţii filozofice cu dezbateri. Oare regimurile comuniste din aşa zisele republici populare îşi extrăgeau doctrinele din surse diferite sau, în cazul nostru, despotismul obscur avea tendinţa de a atinge un record, o culme a inepţiei?

De asemenea, Marcel Schapira sublinia2 faptul că nici în Rusia3 nu i-a masacrat nimeni iar în Cehoslovacia, prin 1952, se mai făceau chiar iniţieri. Nimeni n-a fost acolo arestat sau dus la spital, ceea ce dovedeşte că la noi oamenii au vrut să fie mai catolici decât Papa.

1 Pasaj extras dintr – un material despre „Evoluţia Masoneriei în România” trimis de fratele Marcel Schapira fratelui Gheorghe Neagu pentru a fi publicat în Revista „Oglinda Literară”. 2 Dorin Băleanu, Radu Comănescu, Iluştri francmasoni ai României: interviuri şi documente, vol. 1, Ed. Europa Unită, Bucureşti, 2003, p. 15. 3 Marcel Schapira se referă la faptul că în Rusia nu a existat un „proces al francmasonilor” ca la noi. Evident că numeroşi fraţi ruşi şi - au găsit sfârşitul în temniţele şi gulagurile sovietice dar nu din cauza faptului că au fost francmasoni ci pe considerente de natură politică şi ideologică.

138

Postfaţă

Lucrarea de faţă este dedicată Suveranului Mare Comandor al Supremului Consiliu de Rit Scoţian Antic şi Acceptat de Grad 33 pentru România extra muros, Marcel Schapira trecut la Orientul Etern la Paris, în data de 28 august 2011 (anul masonic 6011). M-am străduit, împreună cu scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, să prezint în această carte imaginea Francmasoneriei române în perioada comunistă, în cele trei planuri: internaţional (vizând activitatea francmasonică din exil şi încercările de a menţine legătura cu fraţii rămaşi în România prin prisma informaţiilor oferite de însuşi Marcel Schapira), naţional (situaţia francmasonilor din România comunistă urmăriţi şi persecutaţi de aparatul represiv) şi teritorial (studiul de caz pe Judeţele Vrancea şi Galaţi), ultimele două aşa cum sunt reflectate în arhiva fostei Securităţi. Cel mai interesant şi important izvor istoric utilizat este, fără îndoială, interviul realizat de Gheorghe Andrei Neagu cu Marcel Schapira, la Paris, în data de 4 mai 2006, care acum este prezentat opiniei publice pentru prima dată. Trebuie să recunosc că am fost copleşit de emoţie când coautorul acestei lucrări mi-a pus la dispoziţie interviul în formă audio-video, înregistrat de el însuşi, acceptând imediat misiunea de a transpune informaţiile în formă scrisă. Deşi datele istorice care se regăsesc în documentul audio - video sunt în mare parte cunoscute, Marcel Schapira dând numeroase interviuri atât fraţilor săi francmasoni (între care amintim pe Radu Comănescu, Horia Nestorescu Bălceşti, Costel Iancu) cât şi presei, totuşi apar şi unele informaţii noi. Alte întâmplări sunt relatate de Marcel Schapira în formă diferită astfel încât un fin analist şi observator se poate lămuri asupra unor situaţii prezentate anterior în mod

139

trunchiat sau neclar. Extrem de importantă mi s-a părut propunerea directă făcută de Marcel Schapira lui Gheorghe Andrei Neagu ca acesta să facă parte din comisia care ar fi urmat să preia din Franţa arhiva Francmasoneriei române scoasă peste hotare în anii pribegiei, propunere pe care scriitorul vrâncean a acceptat-o cu însufleţire. Să nu fie aceasta suprema dovadă privind preţuirea şi încrederea de care se bucura, în ochii lui Marcel Schapira, fratele Gheorghe Neagu ? Îi mulţumesc scriitorului Gheorghe Neagu pentru că, în afara interviului menţionat mai sus, mi-a oferit şi alte informaţii privind Ordinul Masonic Român şi mi-a dat posibilitatea de-a lungul timpului să public articole referitoare la societăţile discrete în general, la Francmasonerie în special, în Revista Oglinda Literară. Ca sursă de informare pentru situaţia francmasonilor din România urmăriţi şi persecutaţi de temuta Securitate am folosit, în special, studiile publicate de istoricul Nicolae Ioniţă de la C.N.S.A.S. ca rezultat al investigaţiilor pe care acesta le-a făcut în arhivele serviciilor secrete comuniste. De altfel, îi mulţumesc acestuia pentru sprijinul pe care mi l-a oferit în realizarea documentării cu ocazia deplasării mele la Bucureşti şi îl asigur de toată consideraţia mea. Transcrierea corespondenţei francmasonilor din ţară cu, sau referitoare, la Marcel Schapira, în urma interceptării de către Unitatea Specială „S”, a constituit un material documentar suplimentar pe care l-am inserat la capitolul I. Pe lângă depistarea transcrierii acestei corespondenţe, am reuşit să realizez, în urma cercetărilor proprii în arhiva C.N.S.A.S., un studiu de caz privind problema „Oculta” în Sudul Moldovei, respectiv Judeţele Vrancea şi Galaţi. Am făcut această analiză la nivelul planului zonal, o investigaţie „la firul ierbii” ca să zic aşa, pentru ca cititorul să înţeleagă mai bine

140

mijloacele şi metodele folosite de Securitate în teritoriu şi la nivel individual pentru urmărirea şi persecutarea foştilor francmasoni sau ai urmaşilor acestora. Autorii doresc ca această carte, care vede lumina tiparului cu prilejul aniversării unui deceniu de la aprinderea luminilor Lojii Duiliu Zamfirescu nr. 104 – Orientul Focşani, să constituie un omagiu adus memoriei lui Marcel Schapira.

Bogdan Constantin Dogaru

141

BIBLIOGRAFIE Documente inedite: Interviul fratelui Gheorghe Andrei Neagu cu fratele Marcel Schapira – Paris (Franţa) – 4 mai 2006; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii: fond Documentar (Galaţi), ds. 4806; fond Documentar (Vrancea), ds. 10665; Arhivele Naţionale Vrancea: fond Direcţia Securităţii Regiunii Putna, ds. 9/1951. Lucrări Publicate: Băleanu, Dorin, Comănescu, Radu, Iluştri francmasoni ai României: interviuri şi documente, vol. 1, Ed. Europa Unită, Bucureşti, 2003; Dogaru, Bogdan, Constantin, Francmasoneria în Judeţul Vrancea & Societăţile Fraterne Evreieşti, Tipografia ATEC, Focşani, 2011; Nestorescu-Bălceşti, Horia, Enciclopedia ilustrată a Francmasoneriei din România, vol. 3, Ed. Phobos, Bucureşti, 2005. Studii şi articole: Ioniţă, Nicolae, Francmasoneria română în dosarele Securităţii – între „procesul francmasonilor” şi problema „Oculta” în coord. Tudor Salagean, Marius Eppel, Masoneria în Transilvania. Repere istorice, Ed. International Book Acces, Cluj Napoca, 2007; Ioniţă, Nicolae, Problema „Oculta”. Securitatea şi masoneria în anii `80. în „Caietele C.N.S.A.S.” nr. 1/2008, Ed. CNSAS, Bucureşti, 2008 Ciofu, Călin, Oraţie funebră…, în Revista „Echerul şi Compasul”, A L 6011, decembrie, Anul III, nr. 11. Internet: www.memoria.ro

142

Lista anexelor

Anexele I-III – Marcel Schapira – Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat de Grad 33 extra muros pentru România

Anexa IV – Marcel Schapira cu Regele Mihai şi Regina Ana

Anexa V – Gabriel Iosif Chiuzbaian, fost Ministru al Justiţiei, preşedintele Uniunii juriştilor din România

Anexa VI – Jean Baylot – Mare Maestru adjunct la Marea Lojă Naţională Franceză, fost Prefect al Poliţiei din Paris

Anexa VII – Fred Kleinknecht – Mare Comandor al Statelor Unite ale Americii (Jurisdicţia Washington)

Anexa VIII – Ordin al D.G.S.S. din aprilie 1952 prin care se cer Securităţii din Focşani date despre francmasonul Popescu Gheorghe, fost profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti

Anexa IX – Raport din 1987 întocmit de colonelul Ţambrea Aurel şi maiorul Vasîlca Vasile de la Securitatea Vrancea privind reţeaua informativă în problema „Oculta”

Anexa X – Raport din 1989 întocmit de colonelul Ţambrea Aurel şi maiorul Vasîlca Vasile de la Securitatea Vrancea privind stadiul muncii în problema „Oculta”

Anexa XI – Raport din 1985 întocmit de colonelul Huhulea Mihăiţă şi locotenentul major Mihalcea Vasile de la Securitatea Tecuci privind reţeaua informativă în problema „Oculta”

Anexa XII – Raport din 1989 privind stadiul muncii în programul de măsuri „Oculta” aprobat de şeful Securităţii Galaţi, locotenent-colonelul Dumitru Vasile.

143

Anexa I

144

Anexa II

145

Anexa III

146

Anexa IV

147

Anexa V

148

Anexa VI

149

Anexa VII

150

Anexa VIII

151

Anexa IX

152

153

Anexa X

154

155

Anexa XI

156

Anexa XII