Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de...

38
UNIVERSITATEA ‘DUNAREA DE JOS’ GALATI FACULTATEA STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIVE MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR-AN II GRUPA 3 DISCIPLINA : GESTIUNEA TREZORERIEI INTREPRINDERII RISCUL VALUTAR AL AGENTILOR ECONOMICI METODE SI TEHNICI DE ACOPERIRE STUDENT :

Transcript of Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de...

Page 1: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

UNIVERSITATEA ‘DUNAREA DE JOS’ GALATI

FACULTATEA STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIVE

MANAGEMENT FINANCIAR BANCAR-AN II

GRUPA 3

DISCIPLINA : GESTIUNEA TREZORERIEI INTREPRINDERII

RISCUL VALUTAR AL AGENTILOR ECONOMICI

METODE SI TEHNICI DE ACOPERIRE

STUDENT :

Page 2: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Abordari ale riscului

În condiţiile economiei de piaţă, riscul devine o componentă esenţială a politicii manageriale a oricărui agent economic, a strategiei elaborate de către acesta, strategie care depinde aproape în totalitate de abilitatea şi capacitatea fiecăruia de a-şi anticipa evoluţia şi de a-şi valorifica şansele, asumându-şi un aşa zis ”risc al eşecului în afaceri”.

Ca definitie, riscul reprezinta „o stare cu un anumit grad de probabilitate de a se întâmpla“. A nu lua în seama riscurile la care afacerile sunt supuse reprezinta primul si cel mai important pas spre faliment sau spre pierderi financiare.

Numim risc nesiguranţa asociată oricărui rezultat. Nesiguranţa se poate referi la probabilitatea de apariţie a unui eveniment sau la influenţa, la efectul unui eveniment în cazul în care acesta se produce.

Riscul apare atunci când: un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur; efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariţia evenimentului este nesigură; atât evenimentul cât şi efectul acestuia sunt incerte1.

La începutul secolului XX, A. Marshall a elaborat o teorie privind riscul, conform careia agentul economic este ghidat în actiunile pe care le întreprinde de „marimea profitului asteptat si marimea variabila a riscului posibil”.Alti autori, definesc riscul ca pe un angajament care poarta o incertitudine implicita, cu o probabilitate de profit sau pierdere.C. Kiritescu si. E. Dobrescu2 definesc notiunea de risc ca fiind „examinarea în termeni probabilistici a posibilitatii de obtinere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor si probabil a carui producere ar putea provoca anumite pierderi ”. Riscul nu trebuie perceput ca fiind un lucru rău. De fapt, riscul poate induce oportunităţi extraordinare pentru cei care ştiu cum să-l gestioneze. Răspunsul nu este evitarea completă a riscului ci evitarea riscurilor puţin înţelese. Existenţa riscurilor a determinat lansarea tuturor sectoarelor al căror element principal în ceea ce priveşte nivelul de competenţă rezidă, de fapt, în gestiunea riscului.Nu s-ar fi reuşit progresul dacă s-ar fi evitat riscul. Asumarea riscurilor este un element comun tuturor agenţilor economici. Practic evitarea riscurilor este o cale foarte sigură către eşec. În loc să se evite riscul (ceea ce este imposibil) ar trebui să se dezvolte o înţelegere mai amănunţită a modului în care se pot transforma rezultatele potenţial negative în oportunităţi. În trecut, câştigurile au funcţionat ca un barometru de performanţă, cu foarte puţină atenţie acordată riscurilor asumate pentru acele câştiguri.Riscul se manifestă începând chiar din momentul demarării unei afaceri sau investiţii; continuă cu stabilirea obiectivelor şi a condiţiilor de desfăşurare, apoi cu atragerea surselor de finanţare, cu implementarea managementului, găsirea pieţelor de desfacere, stabilirea preţurilor, etc.

Riscul poate fi generat de o diversitate de factori interni sau externi de agentul economic:

specificul activităţilor desfăşurate; politica managerială adoptată pentru toate nivelele ierarhice ale structurii

organizatorice şi funcţionale;

1 Viorel Cornescu, Paul Marinescu - Management, de la teorie la practica, Ed. Universitatii, 20042 Costin Kiritescu, Emilian Dobrescu – Bancile, mica enciclopedie, Ed. Expert, Bucuresti,1998

1

Page 3: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

relaţiile agentului economic respectiv cu furnizorii, clienţii, etc.; conjunctura economică, politică, juridică, legislativă; alţi factori.

În sfera economica, riscul se poate traduce prin probabilitatea neîndeplinirii obiectivelor stabilite, cu referire directa la :

eficacitate (nerealizarea standardelor propuse); program (nerespectarea termenului de executie); cost (depasirea bugetului alocat).

În cadrul activitatii economice, riscul are mai multe semnificatii : renuntarea la o resursa financiara, materiala sau umana certa în

schimbul unui avantaj economic viitor, superior fata de cel actual, dar cu un grad mare de incertitudine; altfel spus, amânarea unui consum prezent, pentru un consum viitor cu puternice elemente de nesiguranta;

posibilitatea ca într-o afacere sa nu se obtina profitul prognozat sau chiar sa se înregistreze pierdere ca urmare a influentei negative a diferitilor factori economici perturbatori, de care depind performantele unui agent economic;

nesiguranta privind valoarea unui bun economic, înregistrata la o data viitoare.

În principal, în economia românească aflată în tranziţie, riscurile la care se expun agenţii economici sunt: riscul cauzat de inflaţie, de evoluţia cursului de schimb şi de blocajul economico-financiar, adică riscul de neplată.În ţările europene care au deja o experienţă a economiei de piaţă s-a constatat că întreprinzătorii ar trebui sa fie pregătiţi pentru schimbări permanente ale formelor sub care se poate manifesta riscul. Astfel, într-un studiu realizat de compania Marsh Inc. asupra unor întreprinderi mici şi mijlocii din Europa Occidentală, se menţionează că „pe lângă tradiţionalele expuneri la hazard se adaugă şi riscuri operaţionale, financiare şi strategice”, cauzate de o serie de factori, ca de exemplu: modificări ale legislaţiei, anumite standarde şi coduri europene, riscurile impuse de evoluţia Noii Economii, presiuni care apar datorită politicii de personal, necesităţile retehnologizărilor, eficienţa costurilor, evenimente economice spontane (neaşteptate, neplanificabile)3.

Diferitele tipuri de expuneri specifice atât sectorului bancar cât şi companiilor comerciale includ toate riscurile financiare - riscul valutar, riscul de preţ, riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul operaţional şi riscul legislativ. În ultimii ani, în toate ţările avansate s-a înregistrat o dezvoltare explozivă a proiectelor de controlare a riscurilor. O mare varietate de instrumente au fost introduse sau revizuite pentru a răspunde cerinţelor managementului controlării riscului.Într-o accepţiune sintetică, riscul la nivelul agenţilor economici este apreciat ca fiind variabilitatea rezultatului unei activităţi sub presiunea mediului înconjurător. Abordarea problematicii riscului „... nu se poate realiza decât în cuplul celor două axe de analiză: rentabilitate – risc“4.

Rentabilitatea activităţii economice este direct dependentă de riscul suportat: ea nu poate fi apreciată decât în funcţie de riscul pe care îl suportă agentul economic. Diferiţii agenţi economici nu-şi asumă un risc decât în funcţie de rentabilitatea pe care o anticipează.

3 Carmen Beatrice Păuna şi Dalina Andrei,Dimensiunea regională a determinării riscului investiţiilor directe străine în România, Institutul de Prognoză Economică Bucureşti4 I. Stancu, Gestiunea financiară a agenţilor economici, Bucureşti, Ed Economică, 1994, p.502

2

Page 4: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

În acest context apare necesară introducerea noţiunii de gestiune a riscului. În sens general, acesta presupune minimizarea pierderilor, respectiv a cheltuielilor suplimentare în situaţia producerii riscului.

JP Morgan, defineşte gestiunea riscului ca fiind controlul şi limitarea riscurilor cu care se confruntă o organizaţie ca urmare a expunerilor la schimbările variabilelor de pe piaţă.Prin gestiunea riscului se urmăreşte construcţia unui aparat care să permită mai întâi identificarea şi cuantificarea riscurilor pentru ca ulterior, în funcţie de atitudinea faţă de risc, să se ia o decizie cu privire la ignorarea, asumarea sau evitarea lor.

Clasificarea riscurilor la nivelul agentilor economici

Clasificarea conceptului de risc la nivelul întreprinderii se poate face în funcţie de mai multe caracteristici, dat fiind faptul că nu există o clasificare standard a acestora. După mai multi autori5, riscul poate fi clasificat în funcţie de natura sa astfel:

risc comercial – se referă la modul de desfăşurare a activităţii comerciale a societăţii respective (aprovizionare cu materii prime şi materiale, desfacerea produselor finite, orientarea spre pieţe de desfacere atractive);

risc contractual – legat de aspectele juridice ale încheierii şi derulării contractelor economice;

risc economic (risc de exploatare, operaţional sau de producţie) – se referă la condiţiile de desfăşurarea a ciclului economic al firmei, de exploatare optimă a resurselor, de desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de producţie şi de modul de adaptare a firmei la variaţiile mediului economic;

risc financiar (de capital) – are legătură cu structura financiară a capitalului firmei; risc valutar – apare ca o consecinţă a schimbării cursului valutar pentru

monedele străine cu care operează agentul economic supus analizei. Se cuantifică în pierderi datorită variaţiei cursului de schimb;

risc politic – se manifestă în pierderi al firmei ca urmare a schimbării regimului politic al ţării sau a modificării cadrului legislativ;

risc catastrofal – reprezintă pierderi datorate unor eventuale catastrofe naturale sau de ordin uman.

O altă clasificare, şi cea mai uzuală, este cea în funcţie de modul de formare6 a riscurilor. Conform acestei clasificări, riscurile se împart în:

riscul economic; riscul financiar; riscul de faliment.

Riscul economic reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta întocmai şi la timp, cu costuri minime, la variaţiile mediului economic.

Riscul financiar este legat de gradul de îndatorare a agentului economic supus analizei şi este pus în evidenţă de evoluţia indicatorilor de rezultate la nivelul firmei, sub incidenţa structurii financiare a acesteia.

Riscul de faliment sau de insolvabilitate, deşi poate fi considerat ca fiind un risc de natură financiară, se studiaza ca risc separat, deoarece solvabilitatea reprezintă un

5 - Roxin Luminiţa- Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19976 - Stancu I.- Finanţe, Editia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 1997

3

Page 5: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

capitol important în analiza economico-financiară şi patrimonială a oricărei unităţi economice. În termeni generali, solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face faţă obligaţiilor contractate şi ajunse la scadenţă, indiferent faptului că ele provin din angajamente anterioare, curente sau din prelevări obligatorii (impozite, taxe, cotizaţii la fondurile sociale).

O alta clasificare a riscurilor poate fi realizata în functie de sursa aparitiei lor, si au în vedere riscurile la nivelul agentului economic. Astfel, putem întâlni :

Riscuri interne ale companiei.Sunt acele riscuri care apar în interiorul companiei ca urmare a activitatii acesteia si care pot fi controlate de catre manageri.

La rândul lor, aceste riscuri se clasifica în : riscuri ale activitatii de productie (ex. risc de încetare a activitatii ca urmare a

„ruperii” de stoc la materia prima , risc de accident de munca etc.); riscuri decizionale (riscuri legate de adoptarea unui anumit stil de conducere,

privind o anumita modalitate de adoptare a deciziilor etc.); riscuri informationale (sunt acele riscuri legate de sistemul informational al unei

firme si de deficientele specifice ale acestuia : supraîncarcarea canalelor de informatii, redundanta etc..)

riscuri metodologice (au în vedere riscurile generate de utilizarea unui anumit instrumentar de metode si tehnici de conducere)

Riscuri externe ale companiei - sunt acele riscuri care apar în exteriorul companiei, au o influenta directa asupra acestora iar managerii trebuie sa adopte decizii de minimizare a efectelor acestora).

În cadrul acestei categorii distingem : riscuri legislative (ex. adoptarea unei legislatii care sa nu încurajeze libera

initiativa si spiritul de competitie între agentii economici poate afecta grav activitatea companiilor);

riscuri contractuale (sunt acele riscuri legate de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligatiilor asumate prin contract de catre un partener al agentului economic). La rândul lor, aceste riscuri se clasifica în: riscul de neexecutare si riscul de insolvabilitate;

riscuri tehnologice (ex. aparitie unei noi tehnologii poate genera pierderi considerabile pentru companiile care folosesc o tehnologie mai veche);

riscul valutar (riscul ca valoarea unui instrument financiar sa fluctueze datorita schimbarilor nivelului de piata al cursului valutar);

riscuri sociale (se manifesta mai ales în cazul societatilor în care exista sindicate si organizatii similare puternice);

riscuri ale mediului economic (modificari ale ratelor dobânzilor, ale raporturilor de schimb între moneda nationala si principalele valute etc.);

riscuri politice (au în vedere factorii politici, care pot influenta activitatea companiilor);

riscuri naturale (au în vedere factorii de mediu, climatici, etc., care pot influenta activitatea agentilor economici).

O alta clasificare a riscurilor la care este supus un agent economic în activitatea sa se refera la posibilitatea de a fi anticipate, în functie de care întâlnim doua categorii :

riscuri anticipabile - sunt acele riscuri generate de factori care pot fi prevazuti si a caror actiune este mai putin periculoasa, tocmai datorita faptului ca pot fi adoptate masuri de diminuare a efectelor negative ale acestora;

4

Page 6: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

riscuri neanticipabile - sunt acele riscuri generate de factori imprevizibili, a caror influenta negativa nu poate fi diminuata decât cu ajutorul unor resurse financiare importante.

Riscul valutar

Unul dintre cele mai importante riscuri cu care se confrunta agentii economici în activitatea lor este reprezentat de riscul valutar. El apare în momentul în care valoarea unui instrument financiar fluctueaza, datorita schimbarilor nivelului de piata al cursului valutar.

Riscul valutar îmbraca doua forme de manifestare :

riscul cursului de schimb; riscul de transfer valutar.

Riscul cursului de schimbO definitie a acestui tip de risc o ofera C. Kiritescu7 potrivit careia acesta reprezinta „posibilitatea înregistrarii unei pierderi în cadrul unei tranzactii comerciale sau financiare ca urmare a modificarii cursului valutar (apreciere - depreciere), a valutei de contract, în intervalul dintre momentul încheierii contractului si data efectuarii platii în valuta”.Agentii economici cei mai expusi acestui tip de risc sunt aceia care desfasoara activitati de comert exterior, atât în calitate de exportatori cât si de importatori de bunuri economice de consum sau de productie. Ca urmare, riscul valutar privind cursul de schimb îi afecteaza pe ambii participanti la activitatea de comert exterior :

pe exportator, în situatia în care scade puterea de cumparare a valutei în care este exprimat pretul unui contract, între momentul contractarii si cel al încasarii creantei;

pe importator, în situatia în care apare creste puterea de cumparare a valutei de contract, în intervalul de timp dintre semnarea contractului si plata pretului.

Riscul de transfer valutarReprezinta acel risc valutar care este „mai frecvent întâlnit în diferitele forme de cooperare economica internationala”8. Acest risc este generat de conditiile economice (financiare, valutare) din tara importatorului care împiedica sau obstructioneaza transferul valutei încasate de exportator catre tara acestuia. Spre deosebire de riscull cursului de schimb (care poate afecta ambii parteneri la activitatea de comert exterior), riscul de transfer valutar afecteaza numai un singur participant, exportatorul.

În contextul globalizarii accentuate, riscul valutar are în vedere modificarea diferitilor indicatori de eficienta ai firmei (rata profitului, venitul net actualizat, rata interna de rentabilitate, productivitatea muncii etc.) în conditiile modificarii ratei de schimb valutar. Impactul major al acestui fenomen asupra unei companii îl reprezinta, în ultima instanta, modificarea (cresterea sau descresterea) valorii sale de piata. Pe plan mondial, exista un consens referitor la influenta pe care o exercita fluctuatiile valutare asupra activitatii unei companii. Astfel, în urma unor studii efectuate, A.Shapiro si Dumas au aratat ca modificarile cursului valutar influenteaza negativ transferurile de numerar ale firmelor nationale, rentabilitatea si valoare lor pe piata. Alti autori au identificat o corelatie semnificativa (negativa) între veniturile companiilor multinationale din Statele Unite si fluctuatiile valorii dolarului.

7 - Costin Kiritescu – Moneda, mica enciclopedi, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,19928 - Monica Dudian – Evaluarea riscului de tara, Editura All Beck,1999

5

Page 7: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Gestiunea riscului valutar

Activitatea de management al riscului s-a dezvoltat atat din punct de vedere conceptual, dar si al practicii, devenind o industrie in tarile cu piete financiare functionale. Indiferent de domeniul de activitate, orice companie are un departament de risc, o politica de risc si obligatia de a raporta operatiunile de acoperire a riscurilor pe care le intreprinde.

Statisticile internationale demonstreaza ca un management defectuos al riscurilor asociate afacerilor face ca 5 din 10 afaceri sa reziste în primul an de existenta, iar dintre acestea numai una sa atinga 5 ani de activitate. Prin urmare, un management eficient al riscurilor reprezinta, fara îndoiala, o conditie a succesului în afaceri9.

Având în vedere interesul pentru gestiunea riscului manifestat de marea majoritate a companiilor de pe piaţă, se poate concluziona că, în general, apelarea la tehnicile de gestiune a riscului poate genera valoare.

Gestiunea riscului are în vedere două elemente: evaluarea riscurilor; luarea măsurilor asiguratorii pentru evitarea lor.

Evaluarea riscurilor implică aplicarea unor metode de analiză, procedee şi tehnici statistice care să permită dimensionarea factorilor ce pot genera riscuri, astfel încât pierderile să fie minime.

Măsurile asiguratorii presupune direcţionarea efectuării tranzacţiilor spre arii cu expunere la risc cât mai mici, mergându-se uneori chiar până la renunţarea tranzacţiilor respective şi adoptarea unor politici de asigurare ca ultimă soluţie, atunci când măsurile de prevenire nu sunt suficiente.

Riscul valutar poate fi gestionat prin:

strategii de prevenire; măsuri asiguratorii; metode şi tehnici de acoperire a riscului valutar.

Strategiile de prevenire se concretizează în aceea că agentul care urmează să încaseze o sumă într-o valută care parcurge un trend evident de apreciere, este preferabil să adopte o poziţie de amânare a datei primirii datoriei tocmai pentru a beneficia cât mai mult de creşterea ratei de schimb. Procedând astfel, se spune că a adoptat o poziţie „lungă“ pe piaţă. La polul opus se situează agentul care atunci când trebuie să achite o obligaţie de plată se va grăbi să realizeze acest lucru profitând de preţul de piaţă, momentan mai scăzut, al respectivei valute. În această situaţie se spune că a adoptat o poziţie „scurtă“ pe piaţă.

Măsurile asiguratorii sunt definite de o serie de clauze inserate în contractele de comerţ exterior10.

9 Sapatamana financiara din 18 decembrie 2006, Riscul si cum acesta poate influenta afacerea10 - Saptamana financiara din 22 august 2005, Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

6

Page 8: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Clauzele contractuale prin care se urmăreşte gestionarea riscului valutar vizează preţul acceptat şi procedeul folosit în calcularea şi exprimarea lui într-o valută sau alta, în scopul conservării sau amplificării profitului.

Clauza valutară simplă se utilizează atunci când partenerii dintr-un contract comercial au interes faţă de două valute, una de contract, alta de referinţă. În virtutea acestei clauze, în contract se va preciza că în cazul în care raportul de schimb existent între cele două valute în momentul semnării lui se modifică atât de mult încât depăşeşte un anumit ecart procentual stabilit, atunci valoarea tranzacţiei se recalculează. În situaţia în care moneda folosită la plată a suferit o depreciere faţă de valuta etalon, decontarea va presupune o sumă proporţional mai mare. Dacă moneda folosită la plată s-a întărit în raport cu etalonul folosit, atunci plata va genera un flux de valută mai redus.

Prin urmare, clauza valutară simplă este în măsură să limiteze pierderile care pot apărea atunci când valoarea contractului se exprimă într-o singură monedă. Tendinţa de apreciere a acesteia creează avantaje exportatorului, iar când se depreciază câştigul se transferă importatorului. Nu întotdeauna eficienţa clauzei valutare simple este satisfăcătoare, deoarece valute etalon stabile nu există. Acesta este motivul pentru care se recurge la raportarea monedei de plată la un coş de devize reprezentativ în comerţul internaţional.

Clauze multivalutare apar în contractele în care partile stabilesc un cos valutar, adica raporteaza cursul valutei de plata la media cursurilor câtorva alte valute. Daca aceste valute din asa-numitul cos valutar sunt stabilite de comun acord de catre parti, clauza prevede în general ca pretul contractual, exprimat într-o anumita moneda, este stabilit luand drept etalon cursurile de referinta dintre moneda de plata si 3-5 alte valute, la data contractului. Daca la data platii se constata o diferenta medie de plus sau minus un anumit procent, pretul se va recalcula corespunzator.Respectivul cos valutar poate fi stabilit si de un organ specilizat, nu de parti, formând o unitate de cont institutionalizata, considerata mult mai stabila decât cosurile valutare conventionale. O astfel de unitate de cont institutionalizata este reprezentata de DST (Drepturile Speciale de Tragere), unitatea de cont institutionalizata a FMI, devenita, la sfârsitul anilor '70, principalul etalon al sistemului monetar international. În cazul raportarii monedei de plata contractuala la DST, clauza va prevedea, în general, ca pretul contractual s-a stabilit avându-se în vedere un anumit curs de schimb DST la încheierea contractului; daca la momentul efectuarii platii se constata o diferenta medie de plus sau minus un anumit procent, pretul se va recalcula corespunzator.

Clauza de moneda multipla, prin care partile exprima chiar pretul contractului în doua sau mai multe monede, având în vedere cursul de schimb dintre ele la data contractarii, iar, la scadenta, de regula, creditorul - dar poate sa fie si o clauza în beneficiul debitorului - va alege în ce moneda se face plata.

Clauza de escaladare reprezintă o formă mai eficientă de protecţie împotriva riscului valutar prin aceea că actualizarea preţului acceptat se realizează în raport cu tendinţa cursului de plată. Clauzele contractuale pot fi completate prin includerea în preţul contractului a unor marje asiguratorii, în măsură să neutralizeze efectele nedorite ale fluctuaţiei cursurilor de schimb şi stărilor inflaţioniste. Aceste marje sunt condiţionate şi limitate de diferenţa dintre costul de producţie al exportatorului şi preţul de pe piaţa internaţională a mărfii exportate. Obţinerea unei marje cât mai avantajoase este determinată de nivelul redus

7

Page 9: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

al costurilor de producţie, prin urmare prin nivelul de competitivitate al produsului respectiv.

Alte modalitati de asigurare împotriva riscului valutar care apar destul de frecvent în contracte, sunt stabilirea de dobânzi compensatorii sau prime de risc valutar la calcularea pretului si fixarea, înca de la încheierea contractului, a cursului de schimb dintre moneda de plata si cea de cont, bazat pe schimbarile previzibile ale acestui curs la data platii.

Metode şi tehnici de acoperire a riscului valutar

Allayanis şi Weston (2001) arată faptul că firmele expuse la riscului valutar care decid să îşi acopere acest risc au o performanţă mai mare decât firmele afectate de acest risc şi nu folosesc mijloace de gestiune.În functie de amploarea operatiunilor valutare, pot fi întâlnite cazuri în care într-o corporatie exista reguli clar definite de politica valutara, în timp ce în cazul altora, politica se adapteaza evenimentelor care apar. Viziunea asupra politicii de management al riscului valutar poate fi una conservatoare, limitându-se strict la gestiunea problemelor curente valutare, De asemenea, exista politici mai agresive, de asumare a riscului. Solutia consta în adaptarea politicii valutare la circumstantele proprii desfasurarii activitatii fiecarei companii si la dotarile tehnice si de personal specializat. Premisele reuşitei gestiunii riscului valutar rezidă în: utilizarea celor mai serioase surse de informaţii referitoare la condiţiile socio-politico-economice din ţară, tendinţele economiei naţionale, evoluţia inflaţiei şi a balanţei comerciale.

Distingem doua categorii majore de strategii de reducere a expunerii valutare:

strategii non-financiare si organizationale, încluzând deciziile de moneda de facturare, netting, refacturarea, marketing;

strategii utilizind instrumente pur financiare: operatiuni forward si de swap, contracte futures pe valute, options.

Strategii non-financiare de reducere a riscului valutar

Metode extra-contractuale de gestiune a riscului valutar sunt utilizate de către fiecare partener contractual, în mod independent, iar cele mai cunoscute sunt:

împrumuturile paralele (sau metoda de compensare a plăţilor cu încasările); avansurile şi întârzierile de plată.

Împrumuturile paralele rezidă în asocierea unui drept de a primi o sumă de bani cu existenţa unei obligaţii de plată în aceeaşi valută. Metoda se utilizează în situaţia în care creditorul are de încasat o sumă exprimată într-o valută predispusă la depreciere şi care, pentru evitarea pierderii contractează un credit bancar de mărime egală cu suma datorată de debitor, exprimată în aceeaşi monedă şi cu scadenţă identică. În cazul în care valuta respectivă se depreciază, pierderea suferită în calitate de creditor este compensată prin câştigul obţinut ca debitor la bancă. Diferenţa de curs între momentul încasării creditului şi cel al restituirii lui într-o monedă mai slabă reprezintă sursa pentru acoperirea cheltuielilor cu dobânda la împrumutul bancar.

Avansurile şi întârzierile la plată reprezintă metode prin care se evită pierderile cauzate de instabilitatea accentuată a cursului de schimb manifestată între momentul încheierii

8

Page 10: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

contractului şi data scadenţei plăţii. În situaţia în care preţul contractului este exprimat într-o valută care înregistrează un trend de apreciere, creditorul eventual solicită un avans debitorului urmând ca să adopte o „poziţie lungă“ în raporturile cu acesta prin aceea că va căuta să amâne încasarea creanţei rămase. Debitorul se află într-o poziţie diametral opusă cu creditorul, situaţie în care primul va adopta o „poziţie scurtă“ prin care va căuta să accelereze achitarea datoriei, dacă valuta folosită începe să se aprecieze. În situaţia în care valuta se depreciază, debitorul va adopta „poziţia lungă“ (căutând să întârzie plăţile), iar creditorul va adopta „poziţia scurtă“ (căutând să accelereze încasarea creanţelor).

Moneda de facturare

O metoda de evitare a riscului de schimb consta in facturarea în moneda nationala, atât la export cât si la import. Se evita în acest mod riscul ca o eventuala valuta straina în care este incheiat contractul sa fluctueze în raport cu moneda nationala. Conform regulei simetriei elaborate de suedezul Grassman, se constata pentru marea majoritate a tarilor industrializate, o repartitie moneda locala - devize straine remarcabil de simetrica: doua treimi din exporturi sunt facturate în moneda locala, iar restul în devize; doua treimi din importuri sunt facturate în devize, iar o treime în moneda nationala. Din punct de vedere al exportatorilor, putem interpreta aceste constatari ca reflectare a dorintei acestora de a avea preturi cât mai stabile posibil, preferind de asemenea sa utilizeze aceeasi moneda care apare in celelalte elemente ale cash -flow-ului lor. Prin prisma importurilor, proportia facturarii în devize reflecta importanta achizitiilor din strainatate de materii prime si resurse energetice, al caror pret se determina la nivel mondial.Exportatorii din tarile cu o valuta puternica ce tinde sa se aprecieze, vor incheia contracte în propria moneda; din contra, exportatorii din tarile cu valute ce au tendinte de depreciere constante vor factura exporturile în devize puternice, protejând valoarea creantelor si urmarind obtinerea unui profit din diferenta de curs dintre momentul incheierii contractului si scadenta. Pentru importatorii din tari cu valuta slaba, supusa unui proces de depreciere, este avantajos sa încheie contracte in moneda nationala, în timp ce pentru importatorii din tari cu devize puternice, este preferabila incheierea de tranzactii în devize straine.

Compensarea (netting)

La nivelul corporatiilor de dimensiuni multinationale, în scopul limitarii maxime a expunerii la riscul de schimb, se recurge la stabilirea unei compensari globale (netting) care permite reducerea volumului de devize transferate între filiale.Compensarea poate fi bilaterala sau multilaterala. Compensarea bilaterala. Daca doua societati din grup sunt simultan debitoare si creditoare una fata de alta, nu se efectueaza decât transferul soldului. În acest mod, se reduce pozitia în devize care trebuie acoperita, se elimina cheltuieli cu comisioane de transfer.Compensarea multilaterala se realizeaza între fluxurile multiple ce apar între societatea mama si fiice, sau între societatile surori. Permite optimizarea gestiunii trezoreriei la nivelul corporatiei, deficitele de trezorerie ale unei filiale putând fi acoperite prin excedentul unei alte filiale. Este necesara crearea unui sistem informational performant care sa permita trezorierului efectuarea de previziuni precise privind fluxurile de încasari si plati.

Refacturarea

9

Page 11: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Crearea unei societati de refacturare vine în continuarea tehnicii de netting. Deseori având o localizare care-i permite sa profite de avantaje fiscale si din punct de vedere al controlului operatiunilor de schimb, respectiva societate permite incasarea crentelor si reglementarea datoriilor tuturor societatilor componente ale grupului. Ideea consta în constituirea unei entitati ecran prin care trebuie sa tranziteze toate incasarile si platile (externe si interne) de la sau catre clienti non-rezidenti. Societatea de refacturare permite substituirea unui numar mare de plati fractionate, în devize straine sau în moneda nationala, facute de clienti sau de filialele non-rezidente, printr-o singura reglementare periodica. Activitatea societatii de refacturare este cantonata strict în domeniul financiar, fara nici o implicare în relatiile comerciale.Ca si avantaj, este de mentionat faptul ca existenta societatii de refacturare conduce la gestionarea mai eficienta a riscului de schimb, datorita unitatii de decizie în alegerea monedei de facturare, a termenelor de plata, a modalitatilor de acoperire a riscului si de valorificare optima a excedentelor de trezorerie.

Strategii reducere a riscului valutar utilizind instrumente financiare

Urmare a cresterii complexitatii activitatilor comerciale si financiare cu extindere internationala, gestiunea directa a riscului de schimb a determinat aparitia de tehnici noi. Dupa ce pâna la începutul anilor 80 operatiunile de hedging erau efectuate utilizând piata valutara interbancara, gestiunea riscului de schimb a trecut din ce în ce mai mult spre pietele produselor derivate, cu un volum de tranzactii în crestere constanta. Acoperirea riscurilor este o necesitate pentru întreprindere ce ţine de gestiunea financiară internă. Ea se înscrie între măsurile de prevenire a insolvabilităţii patrimoniale şi în ultimă instanţă, de prevenire a falimentului. Acoperirea constă în transferul riscurilor către partenerii de tranzacţii care sunt dispuşi să-şi asume aceste riscuri. Diferenţa de comportament comercial (de transfer sau de asumare a riscului) rezidă în strategia proprie fiecăreia dintre părţi.

Utilizarea tehnicilor externe de acoperire a riscului de schimb presupune alegerea instrumentelor de acoperire a riscului, care sunt active financiare si a caror finalitate este de a transfera riscul asupra unui tert sau intermediar financiar. Din aceasta categorie fac parte: contractele forward, swap -ul valutar, contractele futures, optiunile valutare, asigurarea cursului de schimb pentru operatiunile de import-export la institutii specializate. Hedging înseamnă asigurarea împotriva fluctuaţiei preţului. Printr-o astfel de operaţiune se fixează cursul valutar, preţul mărfurilor, nivelul dobânzilor etc., cu mult timp înainte de efectuarea operaţiunilor de vînzare sau cumpărare a produselor respective. Este o modalitate de protecţie împotriva creşterii costurilor de producţie sau scădere a preţurilor de vânzare. Decizia de hedging depinde de gradul de risc pe care o corporatie este dispusa sa si-l asume, de puterea sa financiara, de politica de firma, de viziunea proprie referitoare la evolutia conditiilor de piata.Gradul de acoperire, costul si flexibilitatea participarii la schimbarile favorabile de piata sunt dependente de tipul de hedging utilizat.

Hedgingul se realizează prin utilizarea unor instrumente de acoperire precum: contracte futures; contracte forward; contracte condiţionate (options); contracte swap.

10

Page 12: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Elementele acoperite sunt fie cursul de schimb, preţul mărfurilorfie rata dobânzii contractată.

Situaţiile în care instrumental derivat poate fi desemnat ca instrument de acoperire împotriva riscurilor nu sunt restrictive, dacă condiţiile de calificare a relaţiei de acoperire pentru contabilitatea specială a operaţiunilor de acoperire sunt îndeplinite. Totuşi un activ sau o datorie nederivată poate fi desemnată ca instrument de acoperire, numai pentru o operaţiune de acoperire a riscului valutar.

Operatiunile de acoperire a riscurilor presupun, din punct de vedere contabil, “desemnarea unuia sau a mai multor instrumente de acoperire, astfel incat modificarea valorii juste a acestora sa compenseze total sau partial modificarile valorii juste sau a fluxurilor de numerar ale unui element de acoperit”11.

Un instrument de acoperire impotriva riscurilor reprezinta din punct de vedere contabil, “un instrument derivat desemnat sau (in situatii limitate) un alt activ financiar (sau datorie financiara) a carui valoare justa sau fluxuri de numerar se preconizeaza sa compenseze modificarile valorii juste sau fluxurilor de numerar aferente unui element desemnat ca element acoperit”. Instrumentele derivate sunt reevaluate la valoarea justa, iar modificarile sunt incluse in contul de profit si pierdere sau in capitaluri proprii (in cazul acoperirii unui flux de numerar). Spre deosebire de acestea, instrumentelor nederivate li se aplica doar cateodata acest tratament, iar alteori ele sunt evaluate la costul amortizat.Instrumentele financiare derivate sunt instrumente financiare secundare, care reprezinta tranzactii ce comporta doua elemente de referinta (pe de o parte, componenta cu pret variabil, a carei evolutie face obiectul contractului, putand fi cursul de schimb, rata dobanzii, iar, pe de alta parte, componenta notionala, care desemneaza cantitatea dintr-un activ sau pasiv determinat ce face obiectul variatiei de pret) si se deruleaza in doua momente :incheierea contractului si plata contractului12.

Caracteristicile, clauzele si functionarea contractului forward .

Contractele forward sunt contracte individuale nestandardizate şi operate prin intermediul burselor de mărfuri şi al băncilor comerciale.Contractul forward reprezinta un instrument de vanzare-cumparare la termen cu un pret predeterminat. Contractul forward este un contract bilateral care reglementeaza o tranzactie reala de vanzare-cumparare a unui activ, la un pret de livrare ferm, prestabilit, care va fi platit la data livrarii, livrare care va avea loc la o data viitoare.Un contract forward este deci o înţelegere fermă, în care una dintre părţi se angajează să cumpere iar cealaltă parte se angajează să vândă, un activ (o marfă, o valută sau un titlu de valoare), la o anumită dată viitoare şi la un anumit preţ. Nu au loc transferuri de bani până la data livrării activului sau a maturităţii contractului. Contractul forward este practic un aranjament sau convenţie între părţi pentru ca tranzacţia activului suport să se facă în viitor, la o scadenţă, într-o cantitate şi la un preţ stabilit în momentul convenţiei. Asadar este un instrument financiar derivat, situaţie în care, generează active financiare pentru cumpărător şi datorii financiare pentru vânzător.

11 Standardele Internaţionale de Contabilitate, IAS 39, Instrumente financiare: recunoastere si evaluare, 200212 Feleaga, N., Malciu ,L., Politici si optiuni contabile, Bucuresti, Editura Economica, 2002, p. 173

11

Page 13: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Contractul forward este un contract la termen şi reprezintă prima formă a operaţiunilor de acoperire (hedging) împotriva riscurilor valutare si de piata utilizată de comercianţi. Odată cu apariţia burselor de mărfuri, vânzătorii şi cumpărătorii aveau posibilitatea de a reduce nesiguranţa preţurilor printr-o vânzare forward cash numită şi contract forward. Acesta reprezintă o negociere privată în care vânzătorul şi cumpărătorul convin asupra unui preţ pentru o marfă care urmează să fie livrată în viitor. La contractele forward cash, marfa nu se putea transmite până la data de livrare prestabilită. In cazul operaţiilor forward de hedging care au drept scop evitarea riscului de preţ, principalul avantaj al utilizării contractelor forward constă în cunoaşterea costurilor şi respectiv a veniturilor cu anticipaţie faţă de livrările efective de mărfuri. Certitudinea preţului este însoţită de aceea a cantităţii şi calităţii mărfurilor angajate în contract.Certitudinea preţului dă posibilitatea comercianţilor să-şi estimeze corect veniturile viitoare. Contractul forward a ajutat la scăderea riscului schimbării preţului şi a facilitat dezvoltarea pieţelor şi distribuirea mărfurilor. Contractul forward este un contract încheiat în condiţii particulare agreate de parteneri, privind cantitatea, preţul şi scadenţa, cumpărătorul luând poziţie long iar vânzătorul luând poziţie short faţă de activul suport. Caracterul irevocabil al contractului forward deriva din condiţiile particulare în care se încheie, contractul forward nu se poate revinde altor parteneri interesaţi, nu sunt tranzacţionabile pe o piaţă secundară. Nici o plată sau încasare nu se face în afara condiţiilor de contract, şi nu înainte de scadenţă, pentru cantităţi sau preţuri modificate funcţie de condiţiile noi ale cererii şi ofertei pe piaţă privind activul suport. Poziţiile pe care o întreprindere participantă la asemenea tranzacţii le poate lua sunt:

long – de cumpărare; short – de vânzare.

Cele mai frecvente contracte forward se întâlnesc pe piaţa valutară, între agenti economici pe de o parte şi bănci comerciale pe de altă parte. Printr-un forward valutar, se convine cumpărarea sau vânzare a unei cantităţi dintr-o valută, la un termen viitor. Ambele părţi rămân angajate până la scadenţă: întreprinderea să plătească valuta cumpărată iar banca să livreze valuta vândută. Scadenţele contractelor forward în valută pot fi de una, două, trei, şase sau douăsprezece luni.Pe de alta parte, un contract forward nu permite de exemplu, participarea la schimbarile favorabile ale ratei de schimb, cursul forward se respecta indiferent de nivelul la care va fi situat în raport cu cursul spot la momentul scadentei.

12

Page 14: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Avantajele contractului forward pe curs de schimb:

Avantaje Cumpărător Vânzător

protejarea împotriva creşterii ratei de schimb pentru valuta de referinţă, în situaţia în care acesta trebuie să efectueze în viitor o plată în valuta respectivă (import, rată de credit), iar clientul respectiv prevede o posibilă creştere a cursului valutar în perioada viitoare;

fructificarea marjei pozitive prognozate între rata de schimb a valutei de referinţă şi rata contractului forward (clientul poate cumpăra suma în valută la rata forward, mai mică, şi o poate revinde pe piaţă la rata spot, mai mare).

protejarea împotriva reducerii ratei de schimb pentru valuta de referinţă, în situaţia în care acesta trebuie să primească în viitor o plată în valuta respectivă (import, rată de credit), iar clientul respectiv prevede o posibilă reducere a cursului valutar în perioada viitoare;

fructificarea marjei pozitive prognozate între rata de schimb a valutei de referinţă şi rata contractului forward (clientul poate cumpăra suma în valută la rata spot, mai mică, şi o poate revinde pe piaţă la rata forward, mai mare)

Studiu de cazO societate comerciala efectueaza la data de 30 decembrie 2004 exporturi in valoare de 1.000.000 EUR, suma scadenta la 15.03.2005.Cursul de schimb la vedere la 30.12.2004 este 1 EUR = 39.663 ROLValoarea exportului in ROL la 30.12.2004 = 39.663 mil. ROLPentru realizarea exportului societatea a acumulat datorii ce trebuie platite in ROL in valoare de 36.500 mil. ROLCursul de schimb forward este 1EUR = 40.050 ROLPentru a nu fi expus riscului de schimb valutar, exportatorul incheie un contract forward pe curs de schimb cu scadenta peste trei luni:• vinde forward 1.000.000 EUR la cursul de 40.050 ROL/EURLa scadenta (15.03.2005) cursul la vedere 1 EUR = 35.992 ROLAstfel:

Fara acoperire Cu acoperire

Incasari35.992 mil.ROL

(1.000.000 EUR*35.992 ROL/EUR)40.050 mil ROL

(1.000.000 EUR*40.050 ROL/EUR)

Plati 36.500 mil.ROL 36.500 mil ROLRezultat net -508 mil ROL 3.550 mil ROL

Caracteristicile, clauzele si functionarea contractului futures .

Contractul futures este unul dintre cele mai utilizate valori mobiliare derivate la noi in tara. Un contract futures reprezinta o obligatie pentru a vinde sau a cumpara la un moment viitor (numit scadenta) o cantitate determinata dintr-o marfa, un activ financiar

13

Page 15: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

sau monetar (numit activ suport), la un pret si conform unor specificatii standardizate stabilite in momentul incheierii contractului (in prezent). Activul suport poate fi: o marfa ale carei caracteristici sunt standardizate (petrol, cereale, cacao, etc), o valuta, un indice bursier, o rata a dobanzii, etc. Contractele futures pe marfuri sau valute se pot executa fie cu, fie fara livrarea fizica a activului respectiv. La noi in tara toate contractele futures se deruleaza fara livrarea fizica a activului. Prin tranzactionarea la bursa, contractele futures au un curs pe piata, rezultat din cerere si oferta.

Scopul celor care incheie (tranzactioneaza) contracte futures este sau acoperirea unui risc asumat printr-un contract in derulare, sau obtinerea unui castig in bani . De exemplu, cursul in piata al contractului futures pe dolar din prezent (de azi) reprezinta estimarea facuta de catre cei care il tranzactioneaza cu privire la valoarea cursului oficial al BNR din ziua scadentei (de la sfarsitul lunii, spre exemplu). Astfel, cursul futures este influentat de evolutia cursului oficial leu/dolar dar si de cererea si oferta pentru aceste contracte futures.

Contractele financiare futures au fost iniţiate şi dezvoltate datorită volatilităţii preţului mărfurilor, ratelor dobânzii, ratelor de schimb valutar, preţului acţiunilor, nivelul indicilor bursieri, preţurile obligaţiunilor. O volatilitate mare induce şi un risc mare pentru părţile implicate.

Tranzacţii similare cu cele reprezentate de contractele futures au existat pe pieţele de mărfuri de sute de ani. Contractele futures moderne au fost dezvoltate pe marile pieţe pentru mărfuri, si anume în Chicago – „Mercantile Exchange” şi „Board of Trade”.Tranzacţiile futures au început cu recoltele, care erau disponibile o dată pe an şi al căror preţ fluctua. Cumpărătorii şi vânzătorii au căutat să reducă riscul unei evoluţii negative a preţului printr-un hedgind. Prin hedge se intelege o operatiune prin care se urmareste acoperirea riscului unei eventuale evolutii nefavorabile a pretului unui activ de baza. Operatiunea de hedging reprezinta un substitut temporar pentru o vanzare sau o cumparare si consta in vanzarea de contracte futures in anticiparea unei vanzari viitoare pe piata, ca o protectie impotriva caderii posibile a pretului, sau cumpararea de contracte futures in anticiparea unei cumparari pe piata, realizand o protectie impotriva cresterii posibile a pretului. Preţurile fluctuează şi acolo unde există fluctuaţii putem să obţinem bani pe altă piaţă, fiind acoperiţi de faptul că evoluţia preţului prognozata nu s-a produs. Contractele futures, implică un risc, dar, se poate accepta acest risc pentru ca, cu cât este mai mare pierderea în cazul unor contracte futures pe piaţa hedge, cu atât este mai mare câştigul compensator pe piaţa fizică. Prin operaţiuni de vânzare sau cumpărare la termen în cadrul burselor de mărfuri desfăşurate la preţuri fixe, stabilite prin contract, pot fi diminuate sau chiar eliminate expunerile faţă de riscurile cotaţiilor la bursele de mărfuri. Un agent economic care estimează o creştere a cotaţiilor pentru materiile prime se poate aproviziona cumpărând la termen. Atunci când se prognozează o scădere a preţurilor o firmă îşi poate vinde produsele la termen în cadrul burselor de mărfuri. Un contract futures pe marfă este un instrument care oferă deţinătorului său dreptul de a cumpăra sau vinde cu un preţ stabilit prin contract o anumită cantitate dintr-un produs tranzacţionat la bursa de mărfuri. Astfel de instrumente se vând şi se cumpără în cadrul unor pieţe organizate ceea ce face ca operaţiunile la termen pe care le facilitează să fie caracterizate prin riscuri de parteneriat neglijabile iar iniţierea sau anularea acestora să poată fi realizate destul de uşor. Faptul că unele clauze contractuale sunt standardizate poate determina însă o anumită rigiditate pentru diminuarea expunerilor faţă de riscul cotaţiilor la bursele de mărfuri prin contracte futures.

14

Page 16: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Contractele futures pe valute sunt contracte la termen având ca obiect sume standardizate în valuta, scadente prestabilite standardizate, si care sunt tranzactionate în cadrul burselor.Aparitia si dezvoltarea contractelor futures pe valute este o urmare a schimbarilor petrecute în sistemul monetar international. În perioada ce a urmat celui de al doilea razboi mondial si pâna în august 1971, cursurile celor mai multe valute au fost stabilite prin prevederile Conventiei de la Bretton Woods. August 1971 aduce ca noutate variatia limitata a ratelor de schimb în cadrul unor limite prestabilite. În martie 1973, cursurile de schimb încep sa varieze liber. De atunci, cursurile de schimb sunt determinate în principal de fortele pietei libere, de cerere si oferta.Fluctuatia accentuata a preturilor valutelor, generatoare de potentiale pierderi pentru corporatii si pentru indivizi, a condus la introducerea tranzactiilor cu contracte futures pe valute, la 16 mai 1972, în cadrul IMM International Monetary Market, filiala a CME Chicago Mercantile Exchange. Aceste contracte futures pe valute au fost primele contracte futures financiare tranzactionate vreodata.În decursul timpului, tranzactionarea contractelor futures pe valute (currency futures) a luat amploare al nivel mondial, acest tip de contracte fiind introduse si la alte burse.Acoperirea riscului prin utilizarea contractele futures are avantajul ca este o metoda care poate fi implementata intr-un timp foarte scurt, uneori numai de cateva minute. Asadar, ofera posibilitatea unei ractii rapide in situaţia în care evoluţia preţurilor înregistrează modificări neaşteptate.

Acoperirea riscului valutar de catre agentii economici prin utilizarea contractelor futures pe valute presupune luarea unei pozitiei pe aceasta piata in functie de pozitia avuta in contractul de import – export si de momentul incasarii / platii:

Pozitia in contract

Momentul incasarii / platii

Riscul valutar Pozitia futures

Exportator Incasare in avans Crestere de curs CumparatorExportator Incasare la termen Scadere de curs VanzatorImportator Plata in avans Scadere de curs VanzatorImportator Plata la termen Crestere de curs Cumparator

Pe piata contractelor futures pe valute cel care a luat o pozitie de cumparator (long) castiga atata timp cat cursul futures creste, el putand vinde mai scump ceea ce initial a cumparat mai ieftin. Cel care a luat o pozitie de vanzator (short) castiga atata timp cat pretul futures scade, cumparand astfel mai ieftin ceea ce a vandut initial mai scump.

Exportatorii care-si incaseaza in avans exportul se tem de o crestere a cursului de schimb (depreciere a leului) si iau o pozitie de cumparator pe piata futures. Daca incasarea se face la termen, exportatorii se tem de o scadere a cursului si iau o pozitie de vanzator pe aceasta piata, sperand sa vanda mai scump contractele pe care le vor cumpara mai ieftin de pe piata ulterior.

Importatorii care au de plata in avans un import se tem de o scadere a cursului (apreciere a leului care face ca in viitor importul sa se ieftineasca in lei) si iau o pozitie de vanzator de contracte futures in timp ce importatorii cu plata la termen se tem de o crestere a cursului (depreciere a leului care face ca in viitor importurile sa se scumpeasca in lei) si iau o pozitie de cumparatori de contracte futures. Prin mecanismul de livrare (compensare) pretul la contractele futures evolueaza paralel cu cursul de schimb de pe piata valutara (in conditia in care piata futures este lichida). Acest

15

Page 17: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

paralelism intre preturile celor doua piete permite luarea unei pozitii pe piata futures corelata cu pozitia din contractul de export – import.

Studiu de cazIn luna mai o societate planuieste sa vanda in luna august un stoc de 100.000 kg materie prima (valoare contabila = 25.000.000).Pentru a se acoperi impotriva riscului de modificare a pretului stocului detinut, intreprinderea utilizeaza un contract futures. Pretul futures pentru materia prima in august este de 350.000 lei/kg, iar pretul spot in luna august (determinat pe baza evolutiilor istorice) este de 315.000 lei/kg. In luna august pretul futures a scazut la 300.000 lei/kg, iar pretul spot a fost de 270.000 lei/kg. In tabelul urmator sunt prezentate schematic preturile de pe piata spot si piata futures:

Luna Piata spot Piata futures

Mai pret materie prima spot prevazut: 315.000 lei/kg

vinde materie prima mai cu:350.000 lei/kg

August vinde materie prima cu pret spot: 270.000 lei/kg

cumpara futures materie prima mai cu:300.000 lei/kg

Rezultat pierdere 45.000 lei/kg castig 50.000 lei/kg

Prin aceasta operatiune se observa ca pierderea de pe piata spot a fost acoperita de castigul de pe piata futures.

Studiu de cazIn perioada 1 octombrie 2004 - 11 martie 2005, raportul leu/euro a evoluat in intervalul 41.156-35.515 leiIn aceste conditii, incasarile exportatorilor s-au redus in aceeasi perioada cu pana la 13,7%, acestia reclamand pierderi de sute de milioane de euro13. Un agent economic face un export in valoare de 150.000 euro cu livrarea in 6 decembrie 2004 si incasarea contravalorii marfii in 15 februarie 2005.Riscul valutar pentru firma exportatoare este foarte mare. Fiecare scadere a cursului euro cu 1.000 lei, creeaza o pierdere de 150.000.000 lei din suma incasata.Pentru acoperirea riscurilor, compania exportatoare putea vinde 150 de contracte futures echivalentul sumei care urma sa fie incasata (un contract futures este echivalentul a 1.000 euro).In data de 6 decembrie 2004 cursul BNR a fost de 38.235 lei, iar pretul futures cu scadenta martie de la Sibiu la care puteau fi vandute contractele era de 38.450 lei.Vanzarea celor 150 de contracte(echivalentul a 150 000 euro) a permis exportatorului efectuarea schimbului valutar inca din momentul livrarii marfurilor catre clientul extern, asigurandu-se un curs de 38.450 lei/euro.In data de 15 februarie 2005, cand a urmat incasarea exportului cursul BNR coborase la 36.738 lei iar pretul futures de la Sibiu la 36.500 lei.Exportatorul a vandut euro pe piata valutara cei 150 000 euro incasati pentru contravaloarea marfii vandute le 6 decembrie 2005 (150.000 x 36.738 = 5.510,7 mil lei), dar a realizat o operatiunie de sens invers pe piata la termen (a cumparat 150 contracte futures-echivalentul a 150000 euro) obtinand un profit de:

13 - www.constructiv.ro/risc_valutar.htm

16

Page 18: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

150.000 x (38.450 - 36.500) = 292,5 mil lei.Astfel, el a incasat in total: 292,5 + 5.510,7 = 5.803.200.000 lei, obtinand astfel un curs, asigurat prin piata futures, de 5.803.200.000 lei / 150.000 euro = 38.688 lei/euro, care a limitat pierderile fata de momentul realizarii exportului.Pierderea din schimbul de pe piata cash (vanzarea euro pe piata valutara interbancara) la incasarea valutei, determinata de aprecierea leului fata de euro, a fost compensata de profitul generat de lichidarea pozitiei de vanzare (short) pe piata futures (cumpararea euro la un pret inferior celui de vanzare).

Cele mai importante avantaje date de tranzactionarea contractelor futures in ringul bursier sunt:

descoperirea pretului viitor pentru activul de baza al contractului futures; piata competitiva; preturi publice; contracte standardizate; posibilitatea lichidarii contractelor in timp real; garantia departamentului de compensatie pentru contractele incheiate in ring.

Dupa cum am putut vedea, contractele futures si forward sunt asemanatoare, dar exista si desebiri intre ele14:

Contractul forward Contractul futures Se incheie in afara bursei, prin

negociere directa intre parti. Nu este standardizat. Are o valoare fixa, iar rezultatul

virtual la scadenta este dat de diferenta dintre pretul contractului (forward) si pretul curent (spot) al activului care face obiectul contractului. Nu are piata secundara.

Este lichidat la scadenta in natura, prin predarea activului, respectiv plata contravalorii acestuia la pretul forward din contract.

Se incheia la bursa, printr-un mecanism de tranzactionare specific

Este intotdeauna standardizat. Are o valoare variabila, fiind zilnic

marcat la piata pe baza diferentei dintre pretul curent (al zilei respective) si pretul zilei precedente.Are piata secundara, cotand la bursa ca un titlu financiar derivat.

Poate fi executat in natura sau cash, sau lichidat la bursa.

Caracteristicile, clauzele si functionarea optiunilor .

Unul din produsele derivate de bază utilizate drept instrument de acoperire de către întreprinderi pe pieţele financiare este opţiunea. În funcţie de operaţiunile speculative sau de acoperire, iniţiate de întreprindere, opţiunile pot fi: opţiuni speculative sau, opţiuni de acoperire.Un produs derivat este un instrument financiar a cărui valoare depinde de preţul unui alt bun (activ financiar, marfă, valută, rata dobânzii). Opţiunea corespunde acestei definiţii. Aşa cum se ştie, valoarea titlurilor de valoare cu opţiune depinde de preţul activului de bază care poate fi reprezentat de acţiuni, de alte titluri şi chiar de indici bursieri.Opţiunea cuprinde un drept dar nu şi o obligaţie. Tocmai din acest motiv ele sunt indicate în operaţiile de acoperire. Opţiunile ca instrumente financiare derivate sunt superioare celorlalte prin aceea că sunt reversibile şi flexibile, în sensul că dau posibilitate opţiunii şi nu obligaţiei de exercitare. Celelalte instrumente financiare derivate, nu sunt reversibile, nu sunt

14 - Ioan Popa- Bursa, Vol II, pag.69

17

Page 19: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

flexibile. O dată cumpărat un activ financiar clasic, acesta este deţinut până la eventuala revânzare a lui, fără posibilitatea de a opta, în această perioadă, pentru un alt activ mai rentabil.Cel care cumpără un număr de opţiuni are însă posibilitatea, pe durata de valabilitate a opţiunii sau chiar la scadenţa ei, fie să păstreze acest activ, fie să renunţe la el.Prin însăşi natura lor, opţiunile dau posibilitatea unui arbitraj între deţinerea activelor-suport pe care ele le reprezintă sau, dimpotrivă, renunţarea la aceste active – suport în favoarea unei investiţii mai rentabile pe piaţa financiară. Utilizarea opţiunilor face procesul de investire mult mai flexibil, apropiindu-l de comportamentul real al agentului economic în decizia sa de economisire, investire sau de consum. Opţiunile de a cumpăra un anumit produs la o dată ulterioară sunt denumite „call” (vino să cumperi) iar opţiunile de a vinde la o dată ulterioară sunt denumite „put” (pune în vânzare). Avem cumpărători ai opţiunilor şi vânzători. În schimbul unei prime plătite, cumpărătorul unei opţiuni call sau put are dreptul, dar nu şi obligaţia să cumpere sau să vândă, într-un interval de timp prestabilit şi la un preţ de exerciţiu fixat dinainte, o anumită cantitate de active suport. Este vorba despre un contract opţional în care principalele elemente ale viitoarei tranzacţii de active-suport sunt fixate din momentul încheierii contractului, indiferent dacă piaţa va evolua sau nu în direcţia aşteptărilor. La rândul său, vânzătorul unei opţiuni call sau put îşi asumă irevocabil obligaţia de a vinde sau a cumpăra activele-suport comandate de cumpărător, în condiţiile din cadrul opţional, indiferent dacă la momentul opţiunii piaţa îi este sau nu favorabilă.Exercitarea de către cumpărător a opţiunii sale se face pentru acoperirea riscului de preţ al activului-suport de către vânzătorul respectivei opţiuni, pentru vanzator piaţa este nefavorabilă. Asumarea acestui risc se face în schimbul încasării, de la început, a unei prime care este preţul opţiunii. Termenul este condiţionat în sensul că opţiunea se poate exercita sau nu la scadenţă sau până la scadenţă.Vânzătorul obţine câştiguri limitate, dar certe, la nivelul primei încasate, în schimbul asumării unor riscuri nelimitate. În acelaşi timp, opţiunea reprezintă pentru cumpărător o poliţă de asigurare. Prima plătită la cumpărarea opţiunii poate să-i aducă câştiguri aproape nelimitate, în cazurile cele mai favorabile ale peţii. Prima plătită pentru opţiunea put poate să-l apere pe cumpărător de pierderile nefavorabile, dacă piaţa ar reacţiona negativ pentru aceasta.În fapt, tranzacţiile cu opţiuni sunt operaţiuni de vânzare/cumpărare de riscuri. Cumpărătorul opţiunii manifestă prudenţă faţă de risc şi îl vinde, iar vânzătorul opţiunii are în schimb preferinţă pentru risc şi îl cumpără.Cumpărătorul opţiunii nu poate pierde mai mult decât prima, iar vânzătorul opţiunii nu poate câştiga mai mult decât prima. Caracteristicile proprii opţiunilor sunt: valoarea intrinsecă, valoarea in timp şi prima. Dacă opţiunea de a cumpăra sau vinde activul suport ce exercită la un preţ mai bun decât preţul pieţei, se spune că opţiunea are o valoare intrinsecă. În schimb, prima cuprinde o valoare în timp, care descreşte pe măsură ce se apropie data expirării. Tranzacţionarea opţiunii va fi mai profitabilă decât exercitarea ei dacă opţiunea are valoare în timp. O mică modificare procentuală a preţului activului conduce la o modificare procentuală mai mare a primei. Stabilirea primei are la bază performanţele anterioare ale preţului activului suport. Cu cât performanţa este mai volatilă, cu atât este mai ridicat nivelul primei.Există opţiuni pentru valute, rate ale dobânzii, acţiuni, indici bursieri, obligaţiuni Tipurile de tranzacţii cu opţiuni pe piaţa secundară sunt:

cumpărarea unei opţiuni de cumpărare; cumpărarea unei opţiuni de vânzare;

18

Page 20: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

vânzarea unei opţiuni de cumpărare; vânzarea unei opţiuni de vânzare.

Raţionamentul partenerilor în tranzacţia de cumpărare respectiv de vânzare a unei opţiuni se prezintă după cum urmează:

Vanzator Cumparator vinde dreptul de a cumpăra sau de

a vinde un activ la o dată precizată şi la un preţ prestabilit;

vinde call când apreciază o scădere a cursului activului de bază;

vinde put când apreciază o creştere a cursului activului de bază;

îşi asumă obligaţia de a livra activul la data de exercitare a opţiunii call şi de a cumpăra activul la data de exercitare a opţiunii put.

cumpără dreptul de a cumpăra sau de a vinde un activ la o dată precizată şi la un preţ prestabilit;

cumpără call când apreciază o creştere a cursului activului de bază;

cumpără put când apreciază o scădere a cursului activului de bază şi cedează prima de opţiune vânzătorului care este şi emitentul titlului;

poate alege să păstreze opţiunea până la maturitate sau poate tranzacţiona opţiune pe piaţa secundară.

Drepturi şi obligaţii conferite de un contract de opţiune valutară sunt prezentate mai jos:

Tipul opţiuniiParte

ContractantăCALL PUT

Cumpărător

dreptul de a cumpăra la termen activul în valută; obligaţia de a plăti prima opţiunii.

dreptul de a vinde la termen activul în valută; obligaţia de a plăti prima opţiunii.

Vânzător

dreptul de a încasa prima opţiunii; obligaţia de a vinde activul în valută în cazul exercitării opţiunii

dreptul de a încasa prima opţiunii; obligaţia de a cumpăra activul în valută în cazul exercitării opţiunii.

Elementele componente ale unei opţiuni sunt atât contractuale, cât şi necontractuale, adică externe reglementărilor specifice contractului opţional.Aceste elemente sunt:

prima plătită la cumpărarea unei opţiuni este un element contractual;Pe parcursul valabilităţii opţiunii, această primă reprezintă preţul opţiunii şi poate

avea o valoare de piaţă mai mare sau mai mică, în funcţie de interesul pentru deţinerea opţiunii. Preţul opţiunii se modifică pe durata de valabilitate a opţiunii ca urmare a evoluţiei riscului de preţ al activului-suport şi ca urmare a raportului cerere/ofertă a opţiunii;

cursul (preţul de piaţă) al activului-suport în momentul contractului opţional şi pe toată valabilitatea sa, inclusiv la scadenţă. Acesta este un element necontractual;

variabilitatea acestui curs (preţ de piaţă) defineşte un element necontractual al opţiunii, şi anume riscul activului-suport;

durata de valabilitate a contractului opţional, de la momentul încheierii contractului până la scadenţa finală a acestuia. Este un element contractual care se exprimă sub forma fracţiunilor dintr-un an calendaristic;

19

Page 21: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

preţul de exerciţiu, prestabilit în momentul încheierii contractului opţional pentru cumpărarea/vânzarea activului – suport. Este un element contractual.Toate aceste elemente componente evidenţiază determinarea complexă a valorii unei opţiuni ca funcţie de cei cinci factori enumeraţi mai sus.

Opţiunile pot fi cumpărate de pe o piaţă organizată. Piaţa organizată are avantajul protecţiei oferite de către o casă de compensaţii, iar piaţa va putea să realizeze mult mai uşor un produs care să satisfacă nevoile utilizatorului. Organizarea pieţelor de opţiuni negociabile este foarte bine reglementată juridic, operaţional, informaţional etc., iar această reglementare specifică pieţei opţiunilor se referă în principal la: existenţa şi funcţionarea unei camere de compensare (de clearing) şi standardizarea elementelor contractuale ale unei opţiuni. Standardizarea contractelor opţionale priveşte cantitatea de active suport, preţul lor de exercitare şi scadenţa acestora. Nu pot fi cumpărate/vândute decât opţiuni standard în câteva variante standard privind cantitatea, preţul şi scadenţa lor. Cantitatea standard, ce va putea fi cumpărată/vândută opţional, se referă la o cantitate fixă, neschimbată, de active-sport ce va putea fi tranzacţionată la exercitarea opţiunii, de exemplu: 100, 150 mil., dintr-o anumită valută; 100 buc sau tone de mărfuri (cafea, grâu, minereu).

Studiu de caz Un agent economic exportă maşini agricole. Să presupunem că nu există inflaţie. Agentul primeşte o comandă pentru 1000 combine la preţul de 30000 USD bucata, cu termen de livrare peste un an. În momentul semnării contractului, cursul de schimb era de 1 USD = 30000 RON , aşa încât comanda are o valoare de 900000 RON sau 900 /combină agricolă.Faţă de costul de producţie de 800 RON/ combină rezultă un profit estimat de 100 RON bucata. Peste un an, când cele 30 mil.USD au devenit scadente, cursul de schimb valutar a devenit 1 USD = 2,5000 RON, aşa încât valoarea combinelor agricole livrate la export reprezintă numai 750000 RON . În acest caz întreprinderea a pierdut la export 150000 RON, încasând în RON, din diferenţa de curs valutar.

Cum ar fi putut întreprinderea să se protejeze împotriva riscului valutar:Prin cumpărarea unei opţiuni valutare put cu scadenţă la 12 luni, pentru suma de 30000 USD, la un curs de schimb prestabilit de 1 USD = 3,00 RON, pentru a fixa valoarea de export a combinelor. Prima plătită este de 1000 RON , la finele celor 12 luni când cursul leului se apreciază la 2,5000 RON = 1 USD, întreprinderea îşi poate exercita opţiunea şi ar obţine diferenţa de 15000 RON .Bineînţeles, cursul de schimb ar fi putut evolua în sens contrar. De exemplu, dacă ar fi ajuns la 1 USD = 4,00 RON , atunci întreprinderea nu şi-ar fi exercitat opţiunea, ci ar fi schimbat cele 30 mil. USD deţinute la cursul zi RON şi ar fi realizat 10000 RON obţinând un profit de 3000 RON din diferenţa de curs valutar, faţă de valoarea istorică a exportului.

Caracteristicile, clauzele si functionarea contractului de swap

20

Page 22: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Operatiunile de swap / contractul de swap (valutar si de dobanda) au aparut pe baza creditelor paralele si a creditelor "back to back". Operatiunea de swap presupune schimbarea unui imprumut acordat in anumite conditii cu un altul ce prezinta alte conditii, mult mai avantajoase in opinia celui care initiaza intreaga operatiune. Un swap reprezinta practic un angajament intre doua sau mai multe parti de a schimba anumite fluxuri monetare (cash-flow) intr-o perioada viitoare. Tranzacţiile swap se pot realiza, de regulă, asupra ratei dobânzii şi asupra valutei.În contractul swap asupra ratei dobânzii, cele două părţi decid să schimbe numai dobânzile creditelor lor, fără afectarea principalului. Schimbul poate fi:

rata dobânzii fixe contra rata dobânzii variabile; rata dobânzii variabile contra rata dobânzii variabile; rata dobânzii fixe contra rata dobânzii fixe – se întâmplă destul de rar.

Contractul swap asupra ratei dobânzii este un aranjament contractual de a schimba plăţi cu rată fixă contra rată variabilă pentru a converti efectiv o datorie fixă cu una variabilă. Sunt două aspecte ale unui swap asupra ratei dobânzii care prezintă interes. Primul aspect se referă la faptul că una din părţi este de acord să plătească o rată fixă pentru o anumită perioadă de timp, iar cealaltă parte este de acord să plătească o rată flotantă.Elementele un contract swap sunt: rata fixă, rata variabilă, perioadele de achitare, scadenţa totală, suma de bază.De exemplu, swap-ul de dobanda permite schimbarea unui imprumut acordat cu dobanda fixa cu unul cu dobanda variabila (de exemplu LIBOR + x %), cel care initiaza operatiunea considerand evolutia in timp a LIBOR mai avantajoasa decat plafonul de dobanda fixa contractat initial. Băncile sunt amplu implicate în aceste tranzacţii, fie ca intermediari, fie ca parteneri. Într-o manieră simplistă, un swap este un contract care schimbă o serie de plăţi pe altele.

În contractul swap pe valute, părţile implicate decid schimbul întregului serviciu al datoriei format din dobândă plus principal, aferent creditelor lor contractate în valute diferite. De cele mai multe ori acest tip de contract ocazionează un flux financiar aferent principalului, cauzat de diferenţa de curs dintre cele două valute.O operatiune de swap care consta în cumpararea si vânzarea simultana a unei valute contra unei devize secunde, datele de livrare pentru cele doua tranzactii fiind însa diferite, este de fapt o combinarea a doua tranzactii, fie o cumparare spot si o vânzare forward, fie o vanzare spot si o cumparare forward. Ambele tranzactii este necesar sa fie incheiate simultan ca o conditie de excludere a riscului de schimb.Este o operatiune de tipul unui credit incrucisat, echivalentul a doua tranzactii pe piata monetara de atragere a unei valute si plasament al unei devize secunde, exprimat printr-o dubla operatiune de schimb. În timp ce însa operatiunile de atragere-plasament devize se regasesc în bilantul unei societati, swapul este reflectat extrabilantier. Constând în doua tranzactii de sens opus, un swap nu afecteaza pozitia valutara globala. Chiar daca rata de schimb fluctueaza, nu se înregistreaza nici o pierdere sau câstig urmare a swapului efectuat.O utilizare uzuala a unui swap este in scopul prelungirii unei scadente. Daca de exemplu, o firma care a exportat cu o anumit a scadenta de plata, si pentru a acoperi riscul de schimb a vândut valuta creantei forward la data scadentei, se afla în situatia de a nu încasa creanta la data preconizata. Fiind in situatia de a nu-si putea achita obligatiile fata de banca, va decide sa extinda durata pâna la scadenta printr-o operatiune de swap.

21

Page 23: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Evaluarea riscului intr-un contract de swap este una dintre cele mai importante probleme, mai ales ca modelul dupa care ar trebui facut acest lucru ramane in continuare un subiect disputat. Stabilirea credibilitatii financiare a unei intreprinderi este dificila si costisitoare. De aceea, participarea pe piata operatiunilor de swap este limitata pentru acele firme si institutii care efectueaza frecvent operatiuni swap sau care poseda garantii de solvabilitate si bonitate din partea operatorilor swap.

Pentru a analiza riscurile unui contract swap trebuie sa tinem seama de urmatoarele elemente:

contractele swap presupun obligatii reciproce si conditionate. Astfel o parte intr-un contract swap este obligata sa efectueze plata numai daca cealalta parte a facut acest lucru;

deoarece in operatiunile swap nominalul nu face obiectul schimbului (cu exceptia contractului swap de valute), riscul de neplata a acesteia nu exista ca in cadrul unui imprumut obisnuit. Mai mult, in unele contracte swap, fluxurile de numerar platite in timpul operatiunii reprezinta de fapt diferenta dintre cele doua fluxuri;

in contractele swap de valute, riscul este mai mare deoarece riscului de dobanda i se adauga riscul cursului de schimb;

in ceea ce priveste riscul, este bine sa se faca distinctie intre riscuri intrinseci si riscurile asociate gestiunii unui portofoliu de swap.Swap-ul de dobanda are doar doua forme: dobanda fixa / dobanda variabila si dobanda variabila / dobanda variabila (cand difera bazele de calcul ale dobanzilor). Swap-ul valutar prin faptul ca vizeaza schimbul a doua imprumuturi denominate in monede diferite are ca varianta si schimbarea unui imprumut cu dobanda fixa cu un altul tot cu dobanda fixa. Practic, mecanismul swap-ului presupune doar schimbarea dobanzilor ce trebuie platite in contul celor doua imprumuturi, nu si principalul, firmele implicate in acest contract ramanand in continuare debitoare fata de creditorii initiali.

Principalele caracteristici ale contractului de swap sunt:

operatiunea are la baza un singur contract; contractul de swap are o forma standardizata; operatiunea este extrabilantiera; dobanzile ce se schimba nu se negociaza;

Utilizarea acestor operatiuni se bazeaza foarte mult pe capacitatea participantilor de a prevedea evolutia viitoare a ratei dobanzii si a cursului de schimb.

De exemplu, o societate care are de facut plati la o rata fixa a dobanzii considera ca rata dobanzii urmeaza sa scada si deci ar prefera sa faca plati la o rata variabila a dobanzii. O alta societate are o parere opusa. Cele doua firme pot face schimb de obligatii de plata a dobanzii. (In practica, cele doua parti, A si B, se intalnesc cu ajutorul unui intermediar, care percepe un comision pentru incheierea tranzactiei.)

Studiu de cazUtilizarea unui contract swap pe rata dobânzii. La 1 octombrie N, societatea X contractează de la o bancă un credit în valoare de 20.000.000 lei, cu o durată de 2 ani, rambursabil integral la sfârşitul contractului.Dobânda se calculează cu o rata a dobânzii fixe de 8% şi se plăteşte trimestrial. Societatea X este îngrijorată de viitoarele modificări ale ratei dobânzii. Din acest motiv, în aceeaşi zi, încheie cu societatea Y un swap de rată a dobânzii la care va plăti dobânda variabilă şi va încasa dobânda de 8%. Contractul swap este încheiat pentru suma de 20.000.000 lei, pe 3 ani, cu plata trimestrială a dobânzii.

22

Page 24: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Ratele dobânzii pe piaţă sunt următoarele:

Perioada Rata dobânzii1 octombrie – 31 decembrie N 7%1 ianuarie – 1 aprilie N 7,6%

Schematic tranzacţiile se prezintă astfel:

Data Plată dobândă variabilă

Încasare dobândă fixă

Plată dobândă fixa

Rezultat

31.12.N 20.000.000 * 7% *3/12 = 350.000

20.000.000 * 8% *3/12 = 400.000

20.000.000 * 8% *3/12 = 400.000

+50000

1.04.N+1 20.000.000 * 7,6% *3/12 = 380.000

20.000.000 * 8% *3/12 = 400.000

20.000.000 * 8% *3/12 = 400.000

+20000

Credit 20.000.000 lei cu dobânda fixă de 8%

Societatea X Societatea Y

Plăteşte 8%Plăteşte dobânda variabilă (7%, 7.6%)

23

Primeşte 8%

Page 25: Gestiunea Trezoreriei Intreprinderii Riscul Valutar Al Agentilor Economici Metode Si Tehnici de Acoperire

Bibliografie

Viorel Cornescu, Paul Marinescu - Management, de la teorie la practica, Editura Universitatii, 2004

Costin Kiritescu, Emilian Dobrescu – Bancile, mica enciclopedie, Editura Expert, Bucuresti,1998

Costin Kiritescu – Moneda, mica enciclopedie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1992

Carmen Beatrice Păuna şi Dalina Andrei - Dimensiunea regională a determinării riscului investiţiilor directe străine în România, Institutul de Prognoză Economică Bucureşti

Stancu I - Gestiunea financiară a agenţilor economici, Editura Economică, Bucureşti, 1994

Stancu I.- Finanţe, Editia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 1997

Roxin Luminiţa- Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997

Monica Dudian – Evaluarea riscului de tara, Editura All Beck,1999

Feleaga, N., Malciu ,L. - Politici si optiuni contabile, Bucuresti, Editura Economica, 2002

Ioan Popa - Bursa, Vol II,

Standardele Internaţionale de Contabilitate - IAS 39, Instrumente financiare: recunoastere si evaluare, 2002

Sapatamana financiara din 18 decembrie 2006, Riscul si cum acesta poate influenta afacerea

Saptamana financiara din 22 august 2005, Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

www.constructiv.ro/risc_valutar.htm

24