Gestiune Bancara Curs Idd

384
CUPRINS CAPITOLUL I 5 GESTIUNEA BANCARĂ 5 1.1. Diversificarea serviciilor bancare 5 1.2. Tipuri de activităţi bancare 6 1.2.1. Operaţiuni curente cu clienţii (Retail Banking) 6 1.2.2. Operaţiuni cu mari clienţi (Wholesale Baking) 7 1.2.3. Operaţiuni combinate (Retail/Wholesale baking) 7 1.2.4. Dezvoltarea unui nou tip de activitate: asigurarea bancară 7 1.3 Obiectivele managementului bancar 11 1.4 Profitul bancar 11 1.5. Costurile bancare 13 1.6 Strategia riscurilor bancare. Relaţia risc - profit 14 1.6.1 Riscul de insolvabilitate 15 1.6.2 Riscul lipsei de lichiditate 16 1.6.3 Riscul ratei dobânzii 17 1.6.4 Riscul valutar (riscul ratei de schimb) 17 CAPITOLUL II 18 GESTIUNEA OPERAŢIILOR DE CREDITARE BANCARĂ 18 2.1. Principii şi reguli generale privind operaţiile de creditare 18 2.1.1. Prudenţa bancară 18 2.1.2. Avantajul părţilor în raporturile de creditare 19 2.1.3 Subiecţii raportului de credite 19 2.1.4. Angajamentul de restituire a creditului 19 2.1.5. Termenul de rambursare 28 2.1.6 Dobânda 28 2.1.7. Tranzacţia 29 2.1.8. Consemnarea şi transferabilitatea 29 2.2. Gestiunea resurselor de creditare 29 2.2.1. Fondurile proprii 29 2.2.2. Resursele monetare atrase 31 2.3. Proceduri privind fundamentarea deciziei de creditare 34 1

Transcript of Gestiune Bancara Curs Idd

Page 1: Gestiune Bancara Curs Idd

CUPRINSCAPITOLUL I 5GESTIUNEA BANCARĂ 5

1.1. Diversificarea serviciilor bancare 51.2. Tipuri de activităţi bancare 6

1.2.1. Operaţiuni curente cu clienţii (Retail Banking) 61.2.2. Operaţiuni cu mari clienţi (Wholesale Baking) 71.2.3. Operaţiuni combinate (Retail/Wholesale baking) 71.2.4. Dezvoltarea unui nou tip de activitate: asigurarea bancară 7

1.3 Obiectivele managementului bancar 111.4 Profitul bancar 111.5. Costurile bancare 131.6 Strategia riscurilor bancare. Relaţia risc - profit 14

1.6.1 Riscul de insolvabilitate 151.6.2 Riscul lipsei de lichiditate 161.6.3 Riscul ratei dobânzii 171.6.4 Riscul valutar (riscul ratei de schimb) 17

CAPITOLUL II 18GESTIUNEA OPERAŢIILOR DE CREDITARE BANCARĂ 18

2.1. Principii şi reguli generale privind operaţiile de creditare 182.1.1. Prudenţa bancară 182.1.2. Avantajul părţilor în raporturile de creditare 192.1.3 Subiecţii raportului de credite 192.1.4. Angajamentul de restituire a creditului 192.1.5. Termenul de rambursare 282.1.6 Dobânda 282.1.7. Tranzacţia 292.1.8. Consemnarea şi transferabilitatea 29

2.2. Gestiunea resurselor de creditare 292.2.1. Fondurile proprii 292.2.2. Resursele monetare atrase 31

2.3. Proceduri privind fundamentarea deciziei de creditare 342.3.1. Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor 352.3.2. Evaluarea aspectelor nefinanciare privind clienţii băncii 58

2.4. Decizia de creditare 602.4.1. Aplicarea în practică a deciziei de creditare 602.4.2. Administrarea creditului 60

CAPITOLUL III 67MANAGEMENTUL OPERAŢIUNILOR BANCARE 67

3.1 Managementul operaţiunilor pasive 673.1.1 Capitalul propriu şi fondurile de rezervă 67

1

Page 2: Gestiune Bancara Curs Idd

3.1.2 Depozitele bancare 713.1.3 Reescontul 81

3.2 Managementul operaţiunilor active 823.2.2 Operaţiunile de creditare 843.2.3 Operaţiuni de achiziţii de valori mobiliare (titluri financiare) 1033.2.4 Categorii de titluri pe piaţa financiară 1053.2.5 Operaţiuni cu titluri pe piaţa financiară 106

CAPITOLUL IV 109MANAGEMENTUL RISCURILOR BANCARE 109

4.1 Conceptul de risc bancar. Evoluţie 1094.2 Managementul riscului bancar 112

4.2.1 Implementarea unui management al riscului eficient 1124.2.2 Funcţia managementului riscului 1134.2.3 Managementul riscului pe piaţa bancară din România după anii ’90 1154.2.4. Clasificarea riscurilor bancare 116

4.3. Riscul de lichiditate 1184.3.3. Raportul de lichiditate 1234.3.4. Aplicaţii practice 124

4.4. Riscul de creditare sau riscul de insolvabilitate (de capital) 1324.4.1. Gestionarea riscului de creditare 1324.4.2 Aplicaţii practice 1344.4.3. Metode de identificare a riscului de faliment pentru debitorii băncii 1364.4.4. Insolvabilitatea 1434.4.5. Principalele căi de reducere a influenţei factorilor de risc 1444.4.6 Adecvarea capitalului 144

4.5. Riscul Valutar 1584.5.1. Componente. Indicatori ai riscului valutar şi gestionarea acestuia1584.5.2. Principalele instrumente de acoperire a riscului de schimb valutar 160

4.6. Riscul de rată a dobânzii 1724.6.1. Definirea riscului de rată a dobânzii 1724.6.2. Gestiunea riscului ratei dobânzii 1734.6.3. Calcularea şi analiza indicatorilor riscului de rată a dobânzii 1744.6.4. Gestionarea poziţiei băncii 1754.6.5. Modele de analiză a riscului ratelor dobânzilor 1754.6.6. Ratele fixe şi variabile ale dobânzii 1794.6.7 Swaps ale ratei dobânzii (Interest rate swaps) 1794.6.8 Rata dobânzii FORWARD (Forward Rate Agrement) 1814.6.9 Aplicaţii practice 182

4.7. Riscul operaţional 1914.7.2. Riscul de fraudă 1924.7.3. Riscul strategic 1934.7.4. Riscul legislativ 193

2

Page 3: Gestiune Bancara Curs Idd

4.7.5 Întrebări de autoevaluare 1944.8 Riscul de bancă 1954.8.1 Indicatorii şi factorii care se iau în calculul riscului de bancă. 1964.8.2 Structura tranzacţiilor. 1964.8.3 Criterii de evaluare a riscului de bancă: 1974.8.4 Metode de evaluare a BRI 197

4.9. Riscul de ţară 1984.9.1 Definiţie. Organisme de evaluare. Utilizarea analizei. 1984.9.2 Componentele riscului de ţară 1994.9.3 Evaluarea riscului de ţară de agenţiile de evaluare (rating) 1994.9.4. Tipuri de evaluare a riscului de ţară 200

4.10. Apetitul faţă de risc 2044.10.1. Curbele indiferenţei faţă de risc 2054.10.2. Măsurarea riscului 2074.10.3. Cotaţii de piaţă ale riscului 2094.10.4. Cotaţii internaţionale ale creditului 2104.10.5. Costurile gestionării riscurilor 2114.10.6. Întrebări de autoevaluare 214

CAPITOLUL V 216PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE 216

5.1. Retail banking 2165.1.1. Alte produse şi servicii bancare 2165.1.2. Dezvoltarea tehnologiei pentru serviciile de Retail Banking 220

5.2. Corporate banking 2205.2.1. Emiterea scrisorilor de garanţie 2205.2.2 Carduri pentru afaceri 2225.2.3. Transferul fondurilor 2225.2.4. Încasarea creanţelor 2235.2.5 Conturi pentru plata salariilor 2235.2.6 Tranzacţii valutare 2235.2.7 Managementul trezoreriei 2235.2.8 Vânzarea diferitelor valori 2235.2.9. “Banca la birou” (Office banking) 224

5.3. Private Banking (activitatea bancară privată) 2245.3.1. Caracteristicile activităţii bancare private 2245.3.2. Administrarea clienţilor 2255.3.3. Managementul investiţiilor 2265.3.4 Administrarea numerarului 227

5.4 Universal Banking (Banca Universală) 2285.4.1 Tipuri de servicii oferite de Băncile Universale 2285.4.2 Scurt istoric al serviciilor de Universal Banking 228

5.5 Investment Banking (activitate bancară de investiţii) 2295.5.1 Caracteristicile serviciilor oferite de Investment Banking 2295.5.2 Funcţiile unei bănci de investiţii 2305.5.3 Tipuri de servicii oferite de băncile de investiţii 231

3

Page 4: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL VI 232COSTURILE BANCARE 232

6.1. Conţinutul costurilor bancare 2326.2. Indicatori ai costurilor bancare 2336.3 Costul marginal 2346.4 Punctul critic al activităţii băncii (punctul mort) 2356.5 Aplicaţii practice 236

CAPITOLUL VII 242PERFORMANŢELE BANCARE. STRATEGII 242

7.1 Rentabilitatea, solvabilitatea şi lichiditatea unei bănci 2427.1.1 Profit şi risc 2427.3 Aplicaţii practice 249

7.4. Performanţele bancare şi implicaţiile acestora asupra costurilor marginale 2527.4.1 Aplicaţii practice 254

PROBLEME DE REZOLVAT 255BIBLIOGRAFIE 256

4

Page 5: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL I

GESTIUNEA BANCARĂ

1.1. Diversificarea serviciilor bancare

Băncile, prin ampla lor implicare în viaţa economică şi socială, constituie un element structural deosebit în viaţa societăţii, a cărei bună organizare şi permanentă şi eficientă funcţionare, condiţionează întreaga viaţă economică.

Buna organizare şi funcţionare a băncilor, nu poate fi lăsată liber ci trebuie gestionată în condiţii de înaltă eficienţă şi ordine, deci reglementat. În acest sens, pentru protejarea intereselor deponenţilor şi asigurării funcţionării nestânjenite a comerţului de bancă, s-au stabilit, treptat, în întreaga lume, norme legale sau reglementări, consimţite de bănci, în ansamblul lor, care supun activitatea bancară unor îngrădiri ferme. Utilitatea acestor reglementări în gestiunea eficientă a unei bănci, îi acordă acesteia un caracter de protecţie profesională şi reflectă că buna funcţionare a băncilor, stabilitatea şi siguranţa acestora este primordial, un deziderat comun al băncilor înseşi, o premiză a îndeplinirii rolului lor social, implicit a realizării de profituri înalte.

Dezvoltarea serviciilor şi activităţilor bancare a fost un proces continuu, o preocupare majoră a managementului bancar.

În a doua jumătate a secolului XX, serviciile bancare s-au diversificat, pe de o parte, prin angajarea în unele operaţiuni, altă dată aflate în sarcina unor instituţii financiare şi, pe de altă parte, prin prestarea unor noi servicii aflate în zone de graniţă cu alţi operatori financiari.

Diversificarea foarte mare a serviciilor bancare a avut drept scop, în primul rând, creşterea profitului bancar, iar în al doilea rând, sprijinirea clienţilor bancari pentru uşurarea accesului la servicii utile, rapide şi dorite.

În anii ’70, băncile au dezvoltat programe de dezvoltare a afacerilor, au perfecţionat managementul bancar şi au promovat pe scară largă marketingul bancar, angajându-se pe toate laturile sale componente: (1) evaluarea necesităţilor prezente şi viitoare ale clienţilor; (2) stabilirea şi organizarea oferirii produselor (serviciilor bancare, care să satisfacă aceste necesităţi); (3) promovarea şi orientarea produselor (serviciilor) pentru a răspunde cerinţelor considerate ale afacerilor.

Aceste orientări au prefigurat ridicarea nivelului managementului bancar şi desfăşurarea eforturilor de dezvoltare a reţelei de servicii.

Ca urmare, managementul (gestiunea) bancar(ă) poate fi definit ca fiind ansamblul de operaţii, activităţi, servicii efectuate de bancă pentru realizarea funcţiilor sale, îndeosebi de atragere de active monetare, temporar disponibile de la entităţi juridice şi fizice în conturi cu numerar sau titluri negociabile plătibile la vedere sau la termen, în vederea păstrării lor, precum şi de plasamente a acestor fonduri în credite, depozite sau titluri.

Managementul unei bănci constă în coordonarea şi concilierea funcţiilor sau activităţilor diferite desfăşurate, respectând anumite echilibre menite să asigure perenitatea instituţiei 1).

1) Vasile Dedu, “Managementul bancar”, Ed. Sildan,1994

5

Page 6: Gestiune Bancara Curs Idd

Managementul bancar este esenţial în administrarea şi conducerea unei bănci, în asigurarea solidităţii şi reducerea riscului, a încrederii clienţilor în banca respectivă.

1.2. Tipuri de activităţi bancare

Dintre tipurile de activităţi bancare ale unei instituţii care acceptă depozite, asupra cărora proprietarul îşi menţine dreptul legal de a le retrage la cerere şi care este implicată în acordarea creditelor, sunt operaţiuni curente cu clienţii (Retail banking), operaţiuni cu mari clienţi (Wholesale banking) operaţiuni combinate (Retail/Wholesale banking).

1.2.1. Operaţiuni curente cu clienţii (Retail Banking)

Retail Banking se referă la serviciile oferite persoanelor fizice şi micilor firme, proces în care instituţiile financiare lucrează cu un număr mare de tranzacţii de volum redus. Acest tip de activitate este caracterizat printr-o reţea largă de filiale de bănci şi o interacţiune strânsă cu clienţii. Retail banking este adesea combinată cu Wholesale şi corporate banking (servicii financiare către bănci, mari firme şi stat).

Pasivele băncilor retail sunt caracterizate prin: multe depozite mici; multe tipuri de depozite (cont curent, la 60 zile etc.); câteva depozite mari ale firmelor şi ale altor bănci; grad mare de îndatorare; capital propriu redus, debit mare; pasive, în principal, pentru finanţarea activelor financiare.Activele acestor bănci sunt caracterizate prin: multe credite mici; credite care diferă mult prin rata dobânzii şi scadenţă; credite cu scadenţe mai mari decât acele ale depozitelor şi de valoare

mai mare; numerar în plus faţă de necesar şi titluri de valoare ca lichiditate; active reale (corporale) mari, dar mai puţine decât cele financiare.În ce priveşte profitul şi cheltuielile, o bancă retail se caracterizează prin: comisioane şi taxe mici în raport cu veniturile din dobânzi; comisioane şi taxe care nu acoperă cheltuielile nelegate de dobândă; cost mare al forţei de muncă; marja dobânzii mai mare decât Wholesale; serviciile de plată reprezintă o cheltuială majoră.

1.2.2. Operaţiuni cu mari clienţi (Wholesale Baking)

Wholesale baking priveşte oferta serviciilor financiare către bănci, mari firme, şi stat – de către centre financiare şi oficii centrale pentru societăţi comerciale – iar instituţiile lucrează cu tranzacţii de valoare mare, de regulă, în volume reduse. Activitatea de finanţare este concentrată pe piaţa interbancară din centrele financiare. Mai mult, există relaţii străine cu băncile de acelaşi nivel pe pieţe de depozit.

Principalele aspecte ale Wholesale baking sunt:

6

Page 7: Gestiune Bancara Curs Idd

pieţe interbancare pentru depozite care implică tranzacţii multi – monedă;

depozitele pot fi certificate de depozit (CD) sau depuneri la termen convenţionale;

creditarea se realizează prin intermediul creditelor la termen la diferite rate ale dobânzii, revizuite adesea;

creditarea se bazează pe ideea finanţării prin rularea depozitelor.

1.2.3. Operaţiuni combinate (Retail/Wholesale baking)

Dezvoltarea operaţiunilor bancare şi a sistemului bancar în ansamblu, face să nu mai existe un sistem bancar Wholesale complet separat şi nici un sistem bancar retail separat. Cele mai multe bănci mari, cel puţin legat de operaţiunile globale, au un bilanţ ce combină un sistem retail indigen cu unul Wholesale internaţional. Băncile mai mici adaugă, în general, o activitate Wholesale la activităţile retail sau invers.

Există beneficii din combinarea riscurilor de creditare de diferite tipuri, din compensarea riscurilor de retragere a depozitelor Wholesale, prin depozite retail şi din ghidarea intermedierilor între pieţele retail şi Wholesale în vederea exploatării oricărei diferenţe de beneficiu care ar putea să apară.

1.2.4. Dezvoltarea unui nou tip de activitate: asigurarea bancară

Acest tip de activitate, face parte din verificarea serviciilor bancare din a doua jumătate a secolului al XX lea. Asigurarea bancară este un serviciu aflat în zona de graniţă cu alţi operatori financiari.

1.2.4.1. Evoluţia asigurărilor bancare

La început, asigurarea bancară a reprezentat o idee relativ simplă şi ea avea drept scop strângerea de resurse pentru acoperirea necesităţilor de creditare. Această idee a îmbrăcat forma produselor de asigurare pe viaţă, continuând un element puternic de economisire. Produsele de asigurare erau vândute clienţilor unei bănci la ghişeu. În mai multe ţări, asigurarea bancară este încă în acest stadiu.

Astăzi, tendinţa este de a avea o diferenţiere de la o ţară la alta şi chiar în interiorul aceleiaşi ţări, în ceea ce priveşte organizarea şi modul de realizare a asigurărilor bancare. Cazul cel mai întâlnit este ca banca să fie proprietara serviciului de asigurare. Există de asemenea un număr mare de societăţi de asigurare care funcţionează mixt cu o bancă.

În Norvegia, există grupuri care integrează serviciile financiare care oferă produse bancare şi servicii de asigurare. În Germania se întâlneşte proprietatea comună asupra acţiunilor între bănci şi societăţile de asigurare bancară. În Franţa şi Grecia, toate băncile importante au propriile lor sucursale de asigurare pe viaţă.

1.2.4.2. Produse de asigurări bancare şi concurenţa

După ce o bancă îşi evaluează clientela şi se decide asupra unui segment de piaţă, distribuţia rezultată poate fi de diferite tipuri, cum ar fi: a) “la ghişeu”, b) prin

7

Page 8: Gestiune Bancara Curs Idd

intermediul agenţilor bancari care se deplasează pe teren, c) prin consultanţii din sucursale, d) prin corespondenţa directă, e) o combinaţie a celorlalte patru tipuri.

Independent de forma de organizare, există două categorii de produse: cele oferite de forma de o societate de asigurare (în acest caz, banca

acţionează ca intermediar în numele societăţii tradiţionale de asigurare); cele create şi oferite chiar de bancă.Avantajul competitiv al băncilor faţă de societăţile de asigurare în vânzarea

produselor de asigurare constă în eficienţa canalelor bancare de distribuţie, adică în faptul că ele deţin o reţea gata de funcţionare. În plus faţă de existenţa sucursalelor, trebuie luat în considerare şi faptul că potenţialii clienţi tind să vină la bancă mult mai frecvent decât la societăţile de asigurare, ceea ce duce la creşterea oportunităţilor de vânzare a asigurărilor.

În timp ce pentru bănci a fost destul de uşor şi comod să pătrundă pe piaţa asigurărilor pe viaţă “individuale”, până de curând ele nu s-au putut extinde prea mult pe piaţa asigurărilor pe viaţă “de grup”, deşi au existat în mod clar oportunităţi. Astăzi, în anumite ţări ca: Franţa şi Spania, societăţile de asigurare bancară sunt foarte active şi pe piaţa asigurărilor pe viaţă “de grup”.

1.2.4.3. Conexiuni între sectorul bancar şi industria asigurărilor

La cel mai general nivel, instituţiile de asigurare sunt ca şi celelalte instituţii financiare. Societăţile de asigurare preiau fonduri, numite prime, le investesc în titluri de valoare pentru a obţine profit şi plătesc deţinătorilor de poliţe. Totuşi, societăţile de asigurare sunt diferite faţă de celelalte instituţii financiare: elementul de asigurare pe care îl furnizează le face să pară speciale. Pe de altă parte, băncile pot fi privite ca distribuitori de servicii tip asigurare.

Multe studii asupra evoluţiei viitoare a sistemului bancar afirmă categoric că vor exista două tipuri principale de concurenţi pentru băncile comerciale în activitatea bancară tip retail, în următoarea decadă: societăţile de asigurare şi fondurile mutuale.

Se preconizează ca societăţile de asigurare şi alţi concurenţi vor oferi o gamă largă de produse şi servicii bancare de tip retail. În particular, instituţiile de asigurare prognozau că vor încerca şi vor reuşi să intre în anumite domenii pe care băncile au contat până acum pentru produsele lor de creditare şi depozite – în scopul complementării gamei de produse de investiţie. Această activitate este în desfăşurare în prezent. Concurenţa şi supradimensionarea în pieţele de asigurări forţează principalele instituţii de acest gen să găsească diferite surse de profit. Societăţile de asigurare au reţele de filiale de acest gen în multe ţări europene şi au căpătat deja experienţă în managementul investiţiilor şi în activitatea pieţelor ipotecare. Pe baza resurselor semnificative de capital pe care le deţin, diversificarea activităţii spre sectorul bancar va fi o extindere naturală pentru aceste instituţii de asigurare.

În sectorul asigurărilor există şi propuneri ale Comisiei Europene sub forma “Recomandările pentru complementarea pieţei interne”. Sunt de reţinut remarcile făcute referitor la acest sector:

1) Este sectorul în care progresul a fost mai lent. 2) Este tot mai mult în competiţie cu alte tipuri de instituţii financiare. În special în asigurările pe viaţă, produsele oferite sunt tot mai greu de diferenţiat de alte instrumente de economisire sau servicii de investiţie de fonduri oferite de bănci, administratorii de portofoliu şi aşa mai departe. (Un exemplu sunt fondurile pentru pensii).

8

Page 9: Gestiune Bancara Curs Idd

În cadrul Comunităţii Europene, drumul în sectorul asigurărilor a fost deschis în iunie 1988, prin adoptarea unei directive de deschidere a graniţelor pentru concurenţa pe piaţa asigurărilor pentru proprietate şi daune materiale, pentru aşa numitele “riscuri mari”, adică pentru cumpărătorii importanţi de asigurări non- viaţă, comerciali şi industriali. Din 1992, orice firmă industrială mare are posibilitatea să-şi asigure direct clădirile, utilajele şi echipamentele în cadrul comunităţii şi chiar în lumea întreagă prin asiguratorul care-i oferă termenii cei mai avantajoşi.

De asemenea, la sfârşitul anilor ’80 a fost propusă liberalizarea pieţelor de asigurare pe viaţă.

În SUA, în ceea ce priveşte expansiunea asigurărilor, numai în câteva state se permite unui număr limitat de bănci să încheie asigurări. În 1990, totuşi, legislaţia statului Delaware a început să permită băncilor să încheie şi să vândă asigurări. Această legislaţie deschide uşile băncilor ca centre monetare şi super – regionale pentru încheierea de asigurări în statele în care multe dintre ele aveau sucursale. În particular, permite unei bănci să-şi înfiinţeze un departament de asigurări, numai dacă rezervele băncii sau surplusul de capital nu sunt folosite pentru finanţarea serviciului de asigurare.

Deşi capitalul departamentului de asigurări nu poate fi luat în calcul pentru îndeplinirea cerinţelor de capitalizare a băncii, agenţii de asigurare, care au încercat în zadar să-şi protejeze “parcela” prin menţinerea legislaţiei, susţin că ar fi un dezavantaj pentru clienţi să cumpere asigurări de la băncile care operează de asemenea cu credite şi ipoteci.

Totuşi, aspectele importante ale întregii probleme sunt creşterea interacţiunii între sectorul bancar şi cel al asigurărilor şi complementaritatea care există între aceste două sectoare. Conexiunea dintre sectorul bancar şi industria asigurărilor acţionează la diferite nivele şi în diferite activităţi. În particular, există cel puţin patru zone în care se pare că se dezvoltă o legătură tot mai strânsă:

1) Vânzarea de către bănci a produselor de asigurare specială pentru deţinătorii de acţiuni bancare şi de depozite şi vânzarea serviciilor cvasi-bancare de către societăţile de asigurare, poate duce la o nouă competiţie între aceşti doi intermediari financiari. Un domeniu în care este probabilă creşterea concurenţei este acela al administrării fondurilor de pensii.

2) Structura complementară a fluxurilor monetare (cash flow) între băncile implicate în credite directe pe termen lung (de ex. ipotecile) şi societăţile de asigurare, poate duce la un nivel mai înalt de activitate între cele două, cum ar fi operaţiuni swap asupra ratei dobânzii. Creşterea riscului anumitor operaţiuni bancare va duce tot mai mult la creşterea siguranţei operaţiunilor financiare ale băncilor, realizată de societăţile de asigurare.

3) Există o creştere a cererii de servicii de asigurare prin bănci. Această creştere de asigurare este legată în special de creditele în valută.

4) Băncile însele devin tot mai implicate în vânzarea asigurărilor şi garanţiilor către părţi, adică în operaţiuni în care singurul serviciu pe care îl furnizează este o asigurare sau o garanţie în cadrul unei tranzacţii financiare efectuată de alte părţi. Acest fapt devine evident, de exemplu, prin creşterea foarte mare a numărului scrisorilor de credit emise de bănci ca garanţie pentru emisiunile de obligaţiuni ale instituţiilor publice din SUA.

În plus, faţă de aceste forme de asigurare în care băncile “concurează” cu industria asigurărilor, sectorul bancar furnizează tot mai mult garanţii pentru plata dobânzilor uneia din cele două părţi ale unei operaţiuni swap, atât în cazul operaţiunilor asupra ratei dobânzii (interest rate swaps), cât şi în cele de valută (currency swap). O altă formă de “asigurare” oferită de bănci este garanţia dată pentru efectele comerciale emise de corporaţii.

9

Page 10: Gestiune Bancara Curs Idd

În toate aceste cazuri, banca este cea care oferă asigurarea, fiind cea care garantează desfăşurarea activităţilor în cazul unor evenimente exogene (ratele dobânzii, ratele de schimb valutar, etc.).

În alte cazuri, de exemplu în Franţa şi Germania, băncile au devenit direct implicate în operaţiunile tradiţionale de asigurare prin vânzarea unor tipuri de asigurări pe viaţă, fie direct acţionarilor lor, fie prin anumite fonduri de investiţii. Datorită reţelei comerciale superioare a băncilor, acesta este domeniul cel mai relevant pentru concurenţa dintre societăţile de asigurare şi bănci.

Întorcându-ne la cererea de servicii de asigurare în bancă, există o creştere rapidă a cererii de asigurare a creditelor în valută, atât pentru creditele acordate populaţiei, cât şi pentru cele acordate firmelor, şi a creditelor legate direct de guvernele străine.

În ultima forma de asigurare care a trezit un mare interes este asigurarea financiară, în particular asigurarea fondurilor mutuale.

Toate cazurile enumerate – bănci care asigură societăţi comerciale, societăţi de asigurare care oferă asigurări băncilor, etc. – sunt caracterizate prin două trăsături comune:

i) Acoperirea riscului este oferită de obicei de către o instituţie (asiguratorul) care diferă total de partea asigurată, atât din punctul de vedere al statutului, cât şi din punct de vedere financiar. Asiguratul şi asiguratorul, chiar dacă acţiunile lor sunt comercializate şi cotate pe aceeaşi piaţă, iau decizii proprii asupra portofoliului lor pentru diferite tipuri de investiţii.

ii) Investiţia iniţial neasigurată împotriva riscurilor şi versiunea sa protejată contra riscurilor prin asigurare sunt comercializate simultan pe aceeaşi piaţă. Venitul prognozat al primei, ajustat după risc, este comparat cu venitul celei de-a doua, astfel încât atât societatea de asigurare, cât şi investitorul interesat în asigurarea activului să poată decide asupra emiterii, asupra cumpărării asigurării şi asupra preţului.

Numai prezenţa pe piaţă a agenţilor specializaţi, fiecare îndeplinind foarte bine o anumită sarcină, poate explica asigurarea financiară. În particular, din punctul de vedere al ofertei, societăţile de asigurare trebuie să aibă posibilitatea să vândă varianta asigurată a activului la un preţ care să nu fie mai mare decât cel al activului fără risc, dacă acesta există. Din punctul de vedere al cererii, am putea avea anumiţi investitori care adaugă o valoare mai mare unei anumite investiţii decât ceilalţi participanţi de pe piaţă.

În anii care vor urma, va exista o concurenţă tot mai mare şi o legătură tot mai strânsă între cele două tipuri de intermediari financiari: băncile şi societăţile de asigurare.

Acest scenariu a început să ducă la apariţia unei varietăţi de activităţi principale:

a) Creşterea cererii de cumpărare a contractelor de asigurare de către bănci, în scopul acoperirii riscului legat de unele active (în particular, creditele) şi de unele pasive (depozitele).

b) Cererea din partea populaţiei pentru anumite instrumente financiare care au atât aspect financiar cât şi de asigurare. Acesta variază de la asigurarea depozitelor sau a acţiunilor vândute de bănci, la forme mai interesante de instrumente financiare de debit pe termen scurt tip revolving cu garanţii asupra nivelului viitor al ratei dobânzii, cum este cazul unei noi emisiuni.

c) Concurenţa între bănci şi societăţile de asigurare în domeniul administrării fondurilor de investiţii şi al fondurilor de pensii, în care se poate face de asemenea uz de utilizarea extensivă a instrumentelor de asigurare financiară şi de portofoliu.

10

Page 11: Gestiune Bancara Curs Idd

În sfârşit, o analiză comparativă a modelului de administrare a unui activ de către o bancă şi de către o societate de asigurare arată un mare grad de complementaritate. Aceasta sugerează creşterea independenţei şi a schimburilor financiare între sectorul bancar şi industria asigurărilor.

De aceea, societăţile de asigurare sunt deseori înfiinţate de către bănci. Diversificarea în sectorul asigurărilor, bazată pe reţeaua superioară de sucursale a băncilor, este o extindere foarte profitabilă a activităţii acestora.

1.2.4.4 Perspectiva asigurărilor bancare

Pornind de la realizările înregistrate pe piaţa bancară a asigurărilor, se poate afirma că băncile au obţinut un succes prin intrarea lor pe piaţa asigurărilor. În special emiterea de către bănci, distribuirea şi activitatea de marketing a asigurărilor se experimentează cu mare succes.

Legat de viitorul asigurărilor bancare va trebui să se dea răspuns în perioada următoare la unele probleme şi anume: vor urma băncile aceeaşi strategie ca şi concurenţii lor din industria asigurărilor pe viaţă şi din cea a fondurilor de pensii, sau vor încerca alte căi? În ce măsură sunt interesate băncile să-şi creeze produse proprii de asigurare non - viaţă?

1.3 Obiectivele managementului bancar

Administrarea băncilor se face în toate cazurile în funcţie de obiectivele de maximizare a profiturilor şi de minimizare a riscurilor, bineînţeles cu respectarea strictă a restricţiilor în parte, face ca managementul bancar să ia forme diferite, în cadrul propriilor funcţionalităţi. În ansamblul acesta se desfăşoară în cadrul funcţiilor ce le îndeplinesc băncile.

1.4 Profitul bancar

Fiecare bancă prin serviciile şi activităţile ce le desfăşoară pentru clienţii săi, urmăreşte ca toate cheltuielile efectuate pentru dobânzile plătite la resursele financiare atrase să fie mai mici decât produsele bancare, constituite din dobânzile, taxele, tarifele şi comisioanele percepute pentru plasamentele făcute în deosebi, în credite. Diferenţa dintre aceste (produsul bancar net) trebuie să fie mai mare decât cheltuielile cu personalul şi asimilate acestora, impozite, chirii, amortismente, pentru ca astfel să rezulte un profit.

Deci:Produsul bancar (PB) – cheltuielile bancare (CB) = Produsul bancar

net (PBN)iar Produsul bancar net (PBN) – cheltuielile de exploatare (CE) = Profit (P)

Rezultă că, profitul reprezintă scopul esenţial al unei bănci pe care aceasta îl urmăreşte de-a lungul întregii sale activităţi de management, acţionând prudenţial pe linia procurării fondurilor financiare şi a utilizării acestora prin acordarea de credite sau alte plasamente, cu luarea în considerare a tuturor riscurilor posibile.

În final, profitul reprezentat de o sumă în expresie absolută (brut sau net, determinat după impozitare), trebuie să fie raportat la principalele lui determinante care să permită evidenţierea interdependenţelor în evoluţia performanţelor bancare şi pârghiile de acţionare pentru îmbunătăţirea acestora.

11

Page 12: Gestiune Bancara Curs Idd

Nivelul profitului bancar este diferit de la o bancă la alta în funcţie de tipurile de servicii şi activităţi desfăşurate, atractivitatea acestor servicii pentru clientelă, transparenţa asigurată de bancă şi alte caracteristici depinzând de managementul bancar, de mărimea fiecărei bănci (segmentul de piaţă în distribuirea creditelor), precum şi de strategia riscurilor.

Aceste caracteristici determină volumul afacerilor unei bănci şi implicit a nivelului profitului, funcţie de rata beneficiului.

Rata beneficiului este dată de diferenţa dintre dobânzile medii la creditele acordate de bancă pe o perioadă dată şi cele ale depunerilor de fonduri colectate. Varietatea ratelor de beneficii este determinată şi de tipul de activitate desfăşurat de fiecare bancă (bănci de economii, bănci de credit, bănci de afaceri, etc.). Aşa de exemplu, băncile de economii au o rată a beneficiului mai mare, care se obţine în deosebi pe seama depunerilor de economii slab remunerate, cu mult sub nivelul pieţei monetare sau chiar neremunerate.

În timp ce băncile de credit îşi atrag resursele financiare, în special de pe piaţa monetară, la costul (dobânzile) acesteia, în schimb au cheltuieli de exploatare mai mici faţă de băncile de economii, datorită unei logistici (reţeaua de agenţii, filiale, sucursale) din teritoriu mai restrâns. Ca urmare, rata beneficiului depinde de nivelul general al dobânzilor practicate pe piaţa monetară, faţă de dobânda de bază stabilită de fiecare bancă.

Spre deosebire de alte domenii de activitate în care veniturile agentului economic înglobează valoarea elementului care face obiectul prelucrării sau comercializării (înregistrată implicit drept costuri ale agentului, care prin venituri se recuperează), la bănci structura este alta.

În concepţia bancară resursele ce constituie obiect al intermedierii bancare, cât şi creanţele, reprezentând creditele acordate, sunt identificate cu precizie. În tot timpul activităţii se manifestă o grijă deosebită pentru păstrarea identităţii surselor de provenienţă a fondurilor (respectiv a creditelor) şi bineînţeles a deţinătorilor şi utilizatorilor acestora (respectiv a debitelor).

Ca urmare, resursele care fac obiectul intermedierii bancare, şi veniturile (produsul bancar) ce reprezintă efectele utilizării lor, sunt considerate la bănci, inclusiv în contabilitate, ca fluxuri distincte.

De aici şi faptul că, dimensiunile veniturilor sunt mult mai mici decât în alte ramuri de activitate.

Veniturile brute (produsul bancar) realizate ca urmare a modului de utilizare a activelor diminuate cu sumele plătite pentru resursele angajate (cheltuieli bancare), au un circuit propriu şi reprezintă în final, ca venituri nete (produsul bancar net), o expresie a eficienţei activelor bancare. Venitul net stă astfel, în ultimă instanţă, la baza calculului de determinare şi exprimare a profitului.

Să urmărim un exemplu pentru determinarea profitului brut şi net al Băncii ”x” (vezi tabelul 1.1 şi 1.2)

Date din bilanţul Băncii “x”

Tabel 1.1Active Pasive

CasaBonuri de tezaur (t. scurt)Obligaţii de stat (t. lung)

21.000 34.000 50.000

Depozite la vedereDepozite pe termen scurt

110.000 195.000

12

Page 13: Gestiune Bancara Curs Idd

Credite acordate (t. scurt)Credite acordate (t. mediu)Credite acordate (t. lung)Clădiri şi alte active

110.000120.000130.000 35.000

Depozite pe termen lungÎmprumuturi de pe piaţa monetarăCapital propriu

125.000 60.000 10.000

TOTAL 500.000 TOTAL 500.000

Pentru exprimarea rezultatelor activităţii băncii, se apelează la datele analitice din contabilitate pentru elaborarea situaţiei veniturilor (tabel 1.2)

Situaţia veniturilor Băncii “x” Tabelul 1.2 Venituri (dobânzi, taxe tarife, comisioane sau produsul bancar)Cheltuieli pentru dobânzi (cheltuieli bancare)Venituri nete (Produsul bancar net)Alte cheltuieli (cheltuieli de exploatare)Profit brutImpoziteProfit net

50.750

27.34023.41012.32011.0904.2146.876

La stabilirea veniturilor din dobânzi, taxe, tarife şi comisioane reprezentând veniturile (50.750) şi a cheltuielilor pe dobânzi (27.340), s-au avut în vedere soldurile bilanţiere, luate ca solduri medii anuale, la care s-a aplicat fiecăruia nivelul procentual de dobândă uzual. Impozitele au fost stabilite prin aplicarea unei cote de 38%.

1.5. Costurile bancare

Sursă efectivă a creşterii profitului bancar o constituie optimizarea raportului între venituri şi costuri. Acest aspect este o componentă importantă a activităţii umane, o expresie a evoluţiei economiei în ansamblul ei şi nu numai o problemă strict bancară.

Activitatea bancară ocupă un loc în continua creştere în produsul intern brut al fiecărei ţări, prin volumul de activitate de intermediere a circulaţiei capitalurilor şi a serviciilor legate de circulaţia activelor monetare.

În condiţiile în care sistemul bancar din ţările dezvoltate, de exemplu, are o funcţionalitate dată, se poate considera că, cu cât cheltuielile privind activitatea bancară vor fi mai mici, cu atât sistemul bancar va fi mai eficient, mai performant. De aceea, va fi pozitivă o evoluţie minimă a costurilor bancare.

În acelaşi timp, creşterea ponderii serviciilor bancare în produsul intern brut a fost determinată şi de creşterea sferei serviciilor bancare şi a gradului de satisfacere a lor; sporirea aportului entităţilor economice implicate în activitatea bancară; creşterea rolului băncilor în economie şi în relaţiile internaţionale. Structura costurilor bancare, este, în principal, următoarea:

a) Costurile resurselor financiare atrase, care rezultă din evoluţia dobânzii determinată în condiţiile de piaţă. Dobânda de piaţă, ca o dobândă medie, are niveluri distincte, pornind de la taxa scontului sau dobânda de valorificare a diferitelor disponibilităţi. Nivelul general al dobânzii depinde de evoluţia puterii de cumpărare din fiecare ţară, de gradul de eroziune a capitalului. Modificările în

13

Page 14: Gestiune Bancara Curs Idd

structura resurselor atrase, reflectate în reducerea volumului depozitelor la vedere, conduce la creşterea costurilor pentru băncile mici sau băncile specializate. Ele trebuie să apeleze la piaţa monetară pentru procurarea resurselor financiare sau la investitorii instituţionali, unde dobânzile sunt mult mai mari.

b) Costurile de funcţionare, care sunt formate din: Cheltuieli cu personalul, incluzând salarizarea personalului şi

sarcinile sociale aferente, reprezintă cea mai importantă componentă a costurilor de funcţionare. Personalul băncilor din ţările dezvoltate, reprezintă în totalul populaţiei active, între 2 - 3 %. Desigur că, numărul personalului bancar este determinat de o serie de factori, cum ar fi: calităţile personale ale unui specialist bancar, care trebuie să aibă calităţi deosebite de consultant, de colaborare, sfătuitor al clienţilor cu care se află într-un dialog permanent; gradul de implementare a sistemelor informatice şi a tehnicii moderne de calcul.

Cheltuielile generale şi amortismentul, cresc pe măsura creşterii reţelei de unităţi, a tipurilor de servicii bancare implementate, a cheltuielilor cu întărirea securităţii casieriilor. Cheltuieli importante sunt legate şi de realizarea de investiţii şi amortizare pentru extinderea şi perfecţionarea reţelei informatice de prelucrare a datelor de gestiune, plus pentru automate bancare, terminale de plăţi şi reţele aferente.

c) Rezervele şi provizioanele, elemente importante ale costurilor bancare, care constau în resursele financiare pentru acoperirea riscului decurgând din operaţiuni de credit, a creanţelor irecuperabile. Rezervele şi provizioanele se constituie pe seama profitului brut sau prin includerea lor direct pe cheltuieli şi sunt determinate de nivelul plasamentelor neperformante ale fiecărei bănci.

1.6 Strategia riscurilor bancare. Relaţia risc - profit

Nivelul profitului obţinut de o bancă este şi o consecinţă directă a tipului de strategie proprie adoptată în managementul fiecărei bănci, în sensul de a accepta sau nu riscurile bancare în activitatea ce o desfăşoară.

Deoarece orice încercare a unei bănci de a obţine profit presupune riscuri, obiectivul unei bănci devine inevitabil acela de a-şi maximiza profitul, menţinându-şi concomitent riscul la un nivel acceptabil.

Întrucât analiştii băncii, depunătorii şi investitorii acordă o mare importanţă venitului curent, bancherii au o reală preferinţă pentru acele modele de obţinere a profitului care arată o creştere stabilă în timp.

Sub forma sintetică riscul, dat de variaţia rentabilităţii capitalului (ROE), este redat în schema de mai jos (figura 1.1.):

Risc (variaţia rentabilităţii capitalului - ROE)

1) Bilanţ sau risc de portofoliu

2) Risc de reglementare3) Risc tehnologic4) Risc de eficienţa operării5) Risc strategic6) Risc de afiliere

Riscul de creditareRiscul ratei dobânziiRisc de lichiditateRiscul valutar

Riscul evaziunii capitalului prin inflaţie

Figura 1.1. Schema riscului dat de variaţia rentabilităţii capitalului (ROE)

14

Page 15: Gestiune Bancara Curs Idd

Reţinem că tipurile de risc ce le înfruntă o bancă sunt în număr de şase: 1) riscul de bilanţ sau de portofoliu; 2) riscul de reglementare; 3) riscul legat de tehnologie; 4) riscul eficienţei apărării; 5) riscuri stabilite în procesul de elaborare a unor strategii pentru corporaţii şi controlul acestora; 6) riscul de subordonare (cu evenimente ca, apariţia de societăţi mixte şi expansiuni geografice; acest risc s-a amplificat).

Din punct de vedere practic, riscul de portofoliu şi cel de operare, au cel mai direct efect asupra variaţiei câştigurilor unei bănci.

Riscurile de bază pentru portofoliu în bancă sunt: riscul de insolvabilitate, riscul lipsei de lichiditate, riscul ratei dobânzii, riscul valutar, riscul eroziunii capitalului prin inflaţie.2)

1.6.1 Riscul de insolvabilitate

Riscul insolvabilităţii apare în momentul în care clientul nu-şi îndeplineşte prevederile contractului de credite prin neplata ratelor de rambursare a creditului dar şi a dobânzilor, taxelor şi comisioanelor aferente.

Insolvabilitatea prejudiciază interesele băncii fie prin pierderea de capital definitivă, fie printr-o recuperare parţială şi târzie prin acţiuni în instanţele juridice.

Odată cu creşterea volumului creditului, cresc şi cazurile de insolvabilitate, ceea ce face riscul global al insolvabilităţii să fie o funcţie a masei creditelor acordate. Şi invers, reducerea masei creditului, prilej cu care sunt excluşi clienţii cu solvabilitate redusă, scade şi numărul cazurilor de insolvabilitate.

În schimb creşterea ratei dobânzii determină creşterea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor băncii, datorită majorării obligaţiilor financiare ale debitorilor faţă de bancă.

Un risc al insolvabilităţii majorat pentru o bancă o determină implicit la o ofertă de credit mică, indiferent de condiţiile de dobândă favorabile.

Asemenea fenomene au fost sesizate în studiile elaborate de Jaffe şi Modigliani, Hester, Hodgman şi Coutière.

Estimarea probabilităţii de insolvabilitate a unei bănci se realizează, potrivit practicii bancare, cu ajutorul unui indicator de risc “g”. Acest indicator presupune că veniturile sunt distribuite normal şi este descris prin următoarea relaţie:

2) C. Basno, N. Dardac, C. Floricel, “Moneda, Credit, Bănci”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

15

Page 16: Gestiune Bancara Curs Idd

“g” = , unde:

- E (ROA) = venitul prognozat din active;

- = inversul lui EM (structura capitalului sau grad de îndatorare) sau

indicatorul capital raportat la active- S = abaterea standard a ROAAceastă relaţie poate fi evaluată deoarece include trei metode standard de

măsurare a venitului băncii: rentabilitatea activelor (ROA); siguranţa (1/EM); riscul (S). Valorile mari ale indicatorului de risc indică o mică probabilitate de

insolvabilitate şi invers.Cu cât profiturile sunt mai mari cu atât este mai redus gradul de îndatorare

(EM) şi ci cât este mai redusă variaţia rentabilităţii activelor (ROA), cu atât este mai mică probabilitatea de insolvabilitate, obţinând un indicator “g” de valoare mare.

Invers, băncile în pericol de insolvabilitate vor avea profituri negative, valori mai mari ale gradului de îndatorare (EM) şi variaţii mai mari ale venitului general, obţinând un indicator “g” scăzut.

Pentru prevenirea şi evitarea insolvabilităţii sunt luate o serie de măsuri şi anume:

A) Măsuri reglementate:1) Obligaţia unui capital minim al băncilor;2) Stabilirea unor rate de acoperire a riscurilor, exprimate ca un raport

între fondurile proprii nete ale băncii şi creditele acordate, ponderate după gradul lor de risc (8% conform normei Cooke);

3) Limitarea nivelului creditelor acordate unui client sau afinii lor sub forma unei rate de diviziune a riscurilor (maxim 20 % din capital şi rezerve);

B) Politici monetareBăncile adoptă:

1) politici de creditare restricţioniste, de la client la client, în funcţie de bonitatea, lichiditatea şi rentabilitatea acestora;

2) politici de dobânzi diferenţiate în funcţie de tipul de credite şi de client.

1.6.2 Riscul lipsei de lichiditate

Pentru bănci acest risc reprezintă tot o problemă de costuri, determinată de costurile bancare făcute pentru atragerea resurselor financiare şi veniturile din dobânzi, taxe, tarife şi comisioane din plasamentele acestor resurse.

Lichiditatea pentru o bancă este posibilitatea de a onora în orice moment plăţile solicitate de creditorii săi (deponenţi sau împrumutători de pe piaţa monetară).

Lipsa de lichiditate obligă banca respectivă să apeleze la recreditarea din partea băncii de emisiune sau la credite de pe piaţa interbancară. Aceste credite vor

16

Page 17: Gestiune Bancara Curs Idd

angrena pentru bancă, costuri ridicate, care vor trebui să fie acoperite de aceasta cu afectarea corespunzătoare a nivelului profitului.

Problema centrală ce se ridică este ca băncile să-şi analizeze permanent gradul lor de lichiditate pentru a evita creşterile nejustificate de costuri.

Lipsa de lichiditate decurge deci din o serie de corelaţii structurale ale resurselor şi plasamentelor băncii.

1.6.3 Riscul ratei dobânzii

Acest risc apare în momentul în care rata beneficiului devine negativă ca urmare a faptului că banca acordă un credit, în general, pe termen mediu sau lung, cu un anumit nivel al dobânzii, care ulterior creşte, fapt ce obligă banca din lipsa de lichiditate, să se refinanţeze pe piaţa monetară cu o dobândă mai ridicată. Deci costurile cu dobânzile pentru atragerea resurselor sunt mai mari decât dobânzile ce le încasează pentru creditele acordate pe seama resurselor respective.

Pentru a evita asemenea riscuri, băncile caută să coreleze, pe cât posibil resursele pe termen lung cu utilizarea pe termen lung.

1.6.4 Riscul valutar (riscul ratei de schimb)

Fluctuaţia cursurilor de schimb poate să conducă la prevederi sau profituri importante pentru o bancă, atunci când ele sunt puternic angajate în operaţiuni cu devize.

De aceea, băncile luptă pentru a se asigura împotriva acestui risc, evitând să ia “poziţia de schimb”. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare valută şi pentru condiţii identice, băncile trebuie să aibă tot atâtea creanţe câte datorii au. În acest caz variaţia cursului de schimb al valutelor nu afectează rezultatul.

17

Page 18: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL II

GESTIUNEA OPERAŢIILOR

DE CREDITARE BANCARĂ

Raporturile de creditare cu entităţile economice şi persoanele fizice se desfăşoară, în deosebi, de către băncile comerciale, ca verigă importantă a sistemului bancar dintr-o ţară. Ca instituţii financiare specializate, băncile comerciale desfăşoară activităţi atât de atragerea de resurse monetare temporar disponibile, şi plasarea lor, îndeosebi sub forma de credite agenţilor economici şi persoanelor fizice, cât şi de efectuare de transferuri monetare (monedă scripturală sau monedă primară) între titularii de cont. Băncile comerciale şi-au diversificat tehnicile de creditare pentru a răspunde solicitărilor firmelor şi pentru a face faţă cerinţelor dezvoltării acestora, funcţie de profilul lor şi posibilităţilor de creditare. În evoluţie, s-a produs o apropiere, respectiv o diminuare a deosebirilor între produsele şi serviciile băncilor comerciale şi ale băncilor de economii şi băncilor de afaceri.

2.1. Principii şi reguli generale privind operaţiile de creditare

Creditul, în general, reprezintă schimbul unei valori monetare viitoare. Cu alte cuvinte, primirea unor resurse imediate, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, însoţită de plata unei dobânzi.

În întreaga activitate de creditare, băncile respectă întocmai prevederile legale cu privire la activitatea bancară şi reglementările emise de banca centrală, care are atribuţii de reglementare şi supraveghere în domeniile monetar, de credit, valutar şi de plăţi. La baza acestor reglementări stau o seamă de principii şi reguli generale privind operaţiile de creditare.

2.1.1. Prudenţa bancară

Operaţiunile de creditare au la bază prudenţa bancară, ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate bancară. Aceasta presupune, ca întreaga activitate de creditare trebuie să se bazeze, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi realismului afacerilor în vederea identificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor, respectiv de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor şi comisioanelor. Determinarea capacităţii de plată a clienţilor se face prin analiza aspectelor financiare şi nefinanciare ale afacerilor, atât cele din perioadele expirate cât şi din cele prognozate.

În acelaşi timp, analiza şi acordarea creditelor trebuie să aibă în vedere, în mod obligatoriu, şi influenţa factorilor externi asupra proiectelor propuse de clienţi, respectiv aspectele nefinanciare care pot avea efecte neprevăzute asupra desfăşurării afacerilor şi rambursării creditelor.

18

Page 19: Gestiune Bancara Curs Idd

2.1.2. Avantajul părţilor în raporturile de creditare

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea şi diversificarea portofoliului de credite, poate obţine profit suplimentar, cât şi pentru clienţi, care, pe seama creditelor pot să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit şi, pe această bază, să ramburseze împrumuturile şi să-şi achite dobânzile.

2.1.3 Subiecţii raportului de credite

Subiecţii raportului de credite, sunt părţile care intervin în raport de credit, respectiv creditorul care acordă împrumutul, şi debitorul, cel care primeşte sau altfel spus, se îndatorează.

Din analiza naturii participanţilor la procesul de creditare, reţinem trei categorii principale: firmele sau agenţii economici; statul; persoanele fizice.

Preponderente în calitate de debitori se afirmă firmele sau agenţii economici, care angajează cea mai mare parte a creditelor de la bănci. Pentru angajarea de credite acestea trebuie să îndeplinească cumulativ, în principal, următoarele condiţii:

a) sunt constituite potrivit legii;b) posedă capital social vărsat potrivit statutului propriu;c) desfăşoară activităţi legale şi eficiente potrivit actului de înfiinţare şi

statutului de funcţionare;d) îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;e) din analiza fluxurilor de lichiditate rezultă că există posibilităţi reale de

rambursare la scadenţă a ratelor din credit şi plata dobânzilor aferente;f) să prezinte garanţii materiale şi morale pentru utilizarea cu eficienţă şi

potrivit destinaţiei, rambursarea integrală la scadenţă a creditului şi achitarea dobânzilor aferente;

g) prezintă situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte societăţi bancare şi a garanţiilor aferente;

h) acceptă clauzele din înscrisurile de credit (acorduri, contracte, etc.)În ce priveşte persoanele fizice, condiţiile ce trebuie să le îndeplinească

pentru a putea beneficia de credite, sunt:a) realizează venituri certe şi cu caracter permanent, pe perioada de

obţinere a creditului;b) constituie şi utilizează surse proprii de finanţare;c) garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le

realizează, precum şi cu garanţii reale;d) nu înregistrează debite sau alte obligaţii neachitate la scadenţă către

bancă şi terţi la data solicitării împrumutului.În ţările dezvoltate se afirmă ca debitori şi statul, care, se împrumută

îndeosebi pentru acoperirea deficitului bugetar.Este de reţinut că, subiectele creditului pot apare în dubla postură în cadrul

raporturilor de credit, ca debitori, dar şi creditori.În postura de creditori apar îndeosebi firmele sau agenţii economici, care,

manevrează importante disponibilităţi monetare ce pot temporar să fie nefolosite şi plasate în depozite la bănci sau alte instituţii financiare şi de credite ce constituie resurse de creditare.

2.1.4. Angajamentul de restituire a creditului

19

Page 20: Gestiune Bancara Curs Idd

Angajamentul de restituire (promisiunea de rambursare) a sumelor angajate sub formă de împrumut, ca element esenţial al raportului de credite, implică riscuri şi ca urmare necesită garanţii din partea debitorului.

După aprobarea unui credit, banca declanşează un sistem de proceduri şi tehnici de supraveghere în utilizarea, dar mai ales în respectarea angajamentului de restituire a creditului. Banca poate întrerupe imediat, fără preaviz utilizarea de către client a creditului aprobat, în cazul în care acesta a încălcat condiţiile contractului (acordului) de credit privind destinaţia, utilizarea, garanţiile, termenele, furnizarea de date nereale etc., sau în cazul în care situaţia economică şi financiară a acestuia nu mai asigură condiţii de garanţie şi rambursare.

2.1.4.1. Gestiunea riscului

Cele mai importante din riscurile ce pot apare în raporturile de credit sunt: riscul de credit şi riscul de lichidităţi. Mai sunt de menţionat: riscul contribuţiei la portofoliu; riscul operaţiunilor; riscul de fraudă; riscul de sindicalizare.

Riscul de credit (rambursare) este o consecinţă a apariţiei unor întârzieri sau neplăţi integrale a ratelor la împrumutul angajat, ca urmare a dificultăţilor ce le întâmpină debitorul, precum şi a unor conjuncturi sau dificultăţilor sectoriale.

Evitarea acestui tip de risc obligă băncile la analize temeinice şi multilaterale asupra debitorului (bonitate, lichiditate, rentabilitate, competenţa umană, conjuncturi economice şi financiare interne şi externe, etc.), dar şi la asigurarea unor garanţii adecvate.

Băncile acţionează în cazul unor credite de volume mai mari sau clienţi mai puţin cunoscuţi, prin împărţirea riscului cu alte bănci sau instituţii financiare şi de credit.

Riscul de lichiditate (imobilizare), este o rezultantă, în principal, a nesincronizării de către bancă a sumelor şi termenelor privind disponibilităţile monetare atrase şi plasamentele în credite.

2.1.4.2. Semnificaţia structurii capitalului în evaluarea riscului

În analiza structurii capitalului banca are în vedere valoarea netă a activelor unei afaceri, pe care o stabileşte ca diferenţa dintre valoarea de piaţă a activelor sale şi valoarea de piaţă a pasivelor. În continuare banca ia în considerare valoarea relativă a capitalului social real pe care un împrumutat îl expune riscului şi care poate reprezenta un semnal pentru împrumutator.

Pe măsură ce acestea cresc, ca procent din datoria totală sau din activele totale, probabilitatea de nerambursare scade, deoarece împrumutatorul are mai mult de pierdut dacă nu-şi îndeplineşte obligaţia faţă de bancă. Mai mult, pe măsură ce poziţia capitalului social al împrumutatorului creşte, împrumutatorii pot accepta o calitate mai scăzută în legătură cu celelalte elemente ale profitului împrumutatului (de ex. împrumutatul bazat pe active depinde mai mult de capacitatea împrumutaţilor de a vinde active, decât de considerente bazate numai pe cash flow). Pe de altă parte, împrumutaţii cu poziţii de capital social mai puternice, respectiv cu valori ale activelor relative nete mai ridicate, sunt consideraţi mai credibili. În mod similar cu împrumutul bazat pe active, care se concentrează pe active, cum sunt creanţele, stocuri şi / sau active fixe, determinarea valorii economice nete reale depinde, în principal, de valoarea de piaţă a colateralului. Totuşi, valoarea netă a activelor ia în considerare efectele activelor neînregistrate contabil, cum ar fi relaţiile cu clienţii. Pe o asemenea bază mai largă, valoarea netă a activelor se concentrează pe afacerea în evoluţie, spre deosebire de valoarea ei de lichidare.

20

Page 21: Gestiune Bancara Curs Idd

2.1.4.3. Garanţii externe în diminuarea riscului

În teorie, rolul unei garanţii externe de 100% înseamnă că împrumutatorul acordă un împrumut fără risc. Întrucât împrumutatorul mandant nu întâmpină nici un risc de nerambursare, cea mai mare parte din beneficiul garanţiei ar trebui să revină împrumutatului, care primeşte garanţia / subvenţia. Generarea unor taxe de iniţiere şi potenţialul de stabilire a unor noi relaţii cu clienţii (cu oportunităţi de vânzări încrucişate de servicii), îi stimulează pe împrumutatori să încheie astfel de contracte. Dacă împrumutatorul nu efectuează analiza de credit (de ex. din motive de abuzuri interne), atunci cel care garantează are o problemă de mandat.

Când garanţiile sunt pentru mai puţin de 100%, atunci atât liderul mandant, cât şi cel care garantează împart riscul de neîndeplinire a obligaţiei corespunzător mărimii garanţiei. În acest caz, banca ar urma să adauge o primă de risc de nerambursare proporţional cu expunerea la risc, aşa cum este determinată de variabilele I, C, CF şi VN, (“I”- reprezintă calitatea informaţiei, “C”- caracterul informaţiei, “CF”- este nivelul şi stabilitatea cash flow - ului, “VN”- valoarea netă) şi de mărimea şi forţa garanţiei externe. Pe măsură ce G (garanţia) creşte, celelalte lucruri fiind egale, împrumutatorii pot accepta o calitate mai scăzută a fluxurilor informaţionale şi a puterii financiare a împrumutatului.

2.1.4.4. Condiţii externe adverse şi relaţia cu clienţii

Fiecare dintre elementele modelului de risc de neplata împrumutului către bancă este în funcţie de starea economiei. Starea economiei include tehnologia, concurenţa şi alţi factori externi, în plus faţă de variabilele economice standard ca recesiunea, inflaţia, etc. Împrumutatorii ar putea să constate că disponibilitatea împrumutaţilor de a rambursa variază în funcţie de starea economiei. Dimpotrivă, “bunii cetăţeni” sunt gata să-şi plătească datoriile independent de starea economiei. Mai mult, ei vor să-i informeze pe împrumutatori în legătură cu efectele economice adverse asupra capacităţii lor de a plăti.

Relaţii ferme cu clienţii sunt construite pe încredere şi pe un flux liber de informaţii între împrumutaţi şi împrumutatori. În astfel de relaţii, când condiţiile economice afectează în mod negativ împrumutaţii, împrumutatorii sunt înclinaţi să treacă într-o stare de expectativă (adică reînnoiri sau soluţii de rezolvare a unor credite neperformante). Dacă împrumutatorii stau prea mult în expectativă, atunci acţionarii băncii au o problemă de mandat, întrucât avuţia lor este transferată către împrumutaţi. În privinţa efectelor economiei asupra cash flow- ului şi valorii nete reale a împrumutatului, ambele variază direct cu starea economiei pentru împrumutaţii prociclici (adică împrumutaţi a căror probabilitate de rambursare evoluează direct proporţional cu ciclul economic, întrucât cash flow- rile lor evoluează direct proporţional cu ciclul economic). În contrast cu această situaţie, împrumutaţii al căror cash flow şi putere financiară variază contraciclic (adică în direcţia opus ciclului economic), oferă împrumutatorilor oportunităţi de diversificare, întrucât majoritatea împrumutaţilor vor fi prociclici.

2.1.4.5. Administrarea riscului

În vederea administrării riscului şi acoperirii eventualelor pierderi din credite şi dobânzi, băncile constituie rezerva generală pentru riscul de credite şi dobânzi

21

Page 22: Gestiune Bancara Curs Idd

neplătite la scadenţă. Dacă rezerva generală de risc se constituie pe seama profitului, provizioanele de risc se suportă din cheltuielile bancare.

2.1.4.5.1 Structura profitului de credite

Pentru separarea câştigătorilor de perdanţi în industria bancară, principalele două criterii de evaluare sunt capitalul şi profiturile. În afară de capital şi profituri trebuie totuşi văzută “disciplina” în privinţa costurilor, a pierderilor din împrumuturi şi a creşterii împrumuturilor.

Într-adevăr, importanţa portofoliului de credite în acest cadru este crucială. Pentru început, capitalul bancar este important. Sursa principală de capital a unei bănci o constituie profiturile sale. Principala sa sursă de câştiguri este reprezentată de veniturile din împrumuturi (dobândă, speze, comisioane etc.). După costul banilor, costul de operare major al unei bănci este acela asociat cu administrarea portofoliului sau de împrumuturi (de ex. salarii şi alte cheltuieli de regie). Băncile ale căror câştiguri şi capital sunt deteriorate, de obicei au pierdut controlul (disciplina) asupra majorării şi calităţii portofoliilor lor de împrumuturi. Când apare o asemenea situaţie, concomitent cu condiţii externe adverse, băncile se confruntă cu probleme financiare dificile. De exemplu, în S.U.A. în anii ’80 domeniile specifice cu dificultăţi erau împrumuturile pentru energie, agricultură şi proprietăţi imobiliare. În plus, unii analişti şi bancheri văd în achiziţia de acţiuni pentru a deveni acţionar majoritar un potenţial nor negru pe orizontul bancar.

Problemele de calitate a creditelor în industria bancară pot fi observate în practicile superagresive de creditare şi desconsiderarea principiilor analizei de credit solide şi a diversificării, împreună cu asigurarea greşit evaluată a depozitelor.

Reglementările bancare obligă băncile să analizeze periodic portofoliul de credite acordate şi să le încadreze în diverse categorii, după riscul de credit (rambursare) ce-l prezintă fiecare din acestea şi anume: standard, în observaţie, substandard îndoielnic, pierdere.

Clasificarea creditelor se face ţinând seama de evaluarea performanţelor financiare ale clientului şi de capacitatea acestuia de a-şi onora datoria scadentă.

Criteriile ce sunt avute în vedere în evaluarea performanţelor financiare ale clienţilor sunt stabilite de fiecare societate bancară.

În urma evaluării performanţelor financiare ale clienţilor, creditele vor fi incluse în una din următoarele categorii:

a) Categoria “A”, în cadrul căreia creditele se referă la clienţi ale căror performanţe financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratei de credit. În acelaşi timp, din analizele efectuate de societatea bancară se prefigurează menţinerea şi în perspectivă a performanţelor financiare la un nivel ridicat, a clienţilor respectivi.

b) Categoria “B”, vor cuprinde creditele clienţilor pentru care societatea bancară a stabilit că performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menţine acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată.

c) Categoria “C”, include creditele clienţilor la care performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendinţă de înrăutăţire.

d) Categoria “D”, include creditele aferente clienţilor cu performanţe financiare scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp.

e) Categoria “E”, cuprinde credite ale unor clienţi la care performanţele financiare arată pierderi şi există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele la credite şi nici dobânzile.

Fiecare societate bancară în cadrul analizelor ce le efectuează va stabili obligatoriu dacă serviciul datoriei fiecărui client va fi apreciat ca:

22

Page 23: Gestiune Bancara Curs Idd

(a) bun – în situaţia în care ratele la credit şi dobânzile sunt plătite la scadenţă, sau cu o întârziere de maxim 7 zile;

(b) slab – în cazurile care ratele la credit şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile;

(c) necorespunzător – în situaţia în care ratele la credite şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.

Scopul tuturor acestor analize a portofoliului de credite al fiecărei societăţi bancare, este de a cunoaşte în orice moment pe de o parte gradul de risc de credit pe care-l gestionează, iar pe de altă parte, să determine suma provizioanelor specifice de risc, ce trebuie să le constituie pentru creditele neperformante.

La determinarea provizioanelor specifice de risc, expunerea debitorului poate fi micşorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din:

garanţii necondiţionate date de guverne sau băncile centrale; garanţii necondiţionate de la băncile încorporate în una din ţările din

categoria A, după clasificarea internaţională şi anume: Australia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, S.U.A., Suedia şi Turcia;

garanţii necondiţionate de la o altă societate bancară din ţara respectivă;

depozite gajate, plasate la bancă însăşi; colaterale acceptate de managementul băncii.Societatea bancară va corobora criteriile mai sus menţionate şi în urma

acestei operaţiuni creditul va fi clasificat conform matricei prezentate în tabelul nr. 2.1.

Tabelul nr. 2.1

Serviciul datoriei

Performanţe

financiare

Bun Slab Necorespunzător

A. Standard În observaţie SubstandardB. În observaţie Substandard ÎndoielnicC. Substandard Îndoielnic PierdereD. Îndoielnic Pierdere PierdereE. Pierdere Pierdere Pierdere

2.1.4.5.2. Constituirea provizioanelor specifice de risc

Toate analizele bancare privind calitatea creditelor, au ca finalitate obligaţia societăţilor bancare de a constitui provizioane specifice de risc, pentru a acoperi pierderile din nerambursarea creditelor neperformante. Aceste provizioane se stabilesc sub forma unui anumit procentaj, care diferă de la ţară la ţară. În România, de exemplu, potrivit normelor Băncii Naţionale a României1) nivelul provizioanelor

1) Banca Naţională a României, “Normele nr. 3 privind clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor specifice de risc”, 1994.

23

Page 24: Gestiune Bancara Curs Idd

specifice de risc sunt următoarele: credit “standard” – 0%; credit “în observare” – 5%; credit “substandard” – 20%; credit “îndoielnic” – 50%; credit “pierdere” – 100%.

Determinarea categoriilor de credite pe cele cinci forme se face de către fiecare societate bancară de două ori pe an, respectiv la sfârşitul lunilor iunie şi decembrie. Societăţile bancare au obligaţia să raporteze Băncii Naţionale a României, Direcţiei autorizare şi supraveghere prudenţială a societăţilor bancare, clasificarea creditelor acordate prin intermediul formularului din tabelul nr. 2.2.

Înaintarea acestui formular, se face în termen de 30 de zile de la data pentru care se întocmeşte raportarea şi stă la baza activităţii de supraveghere şi control a Băncii Naţionale a României.

Formularul de raportare pentru clasificarea creditelor

Tabelul nr. 2.2Categoria de credite

Suma totală

Garanţii şiColaterale

Suma netă (col. 1- 2)

Coeficient de provizioane

Nivel provizioane

Necesar(col. 3x4)

Existent

0 1 2 3 4 5 6

Standard 0

În observaţie

0,05

Substandard

0,2

Îndoielnic 0,5

Pierdere 1

Total X

În baza reglementării Băncii Naţionale a României, societăţile bancare organizează analiza calităţii portofoliului de credite şi clasificarea creditelor de către fiecare unitate bancară subordonată judeţeană, atât pentru activitatea proprie cât şi pentru unităţile teritoriale în subordine, stabilind provizioanele specifice de risc. La determinarea expunerii brute acestea au în vedere, pe lângă creditele totale (curente şi nerambursate la scadenţă) existente în sold la 31 decembrie şi respectiv 30 iunie a fiecărui an şi dobânzile neîncasate mai vechi de 30 de zile aferente acestora. Analiza centralizată a situaţiei calităţii portofoliului de credite şi a clasificării şi determinării provizioanelor specifice de risc, pe baza raporturilor unităţilor bancare în subordine (teritoriale) pentru fiecare client în parte, se face de direcţia de specialitate (de regulă Direcţia de Politici şi Risc de Credite) din centrala societăţii bancare.

Această examinare este detailată prin nominalizarea tuturor agenţilor economici (persoane juridice sau fizice) care la data analizei (31 dec. şi 30 iunie) beneficiau de credite şi /sau înregistrau împrumuturi şi dobânzi neplătite la scadenţele din convenţiile de credite, mai vechi de 30 de zile, indiferent dacă pentru acestea se constituie provizioane specifice de risc. Agenţii economici sunt clasificaţi pe ramuri (subramuri) de activitate (minier, metalurgie, construcţii de maşini, chimie, industria lemnului, ş. a. m. d). În cazul în care un client beneficiază de două sau mai multe

24

Page 25: Gestiune Bancara Curs Idd

categorii de credite (standard, în observaţie, substandard, etc.), în moneda naţională sau în valută, acestea vor fi examinate separat.

2.1.4.5.3. Strategia portofoliului de împrumuturi O strategie clar definită a portofoliului de împrumuturi comerciale este

esenţială. Toţi bancherii îşi dau seama că un echilibru între riscul de nerambursare şi profitul din portofoliul de împrumuturi constituie esenţa unui management sănătos al împrumutului şi este critic pentru evitarea umor prestaţii foarte fluctuante.

Majoritatea băncilor încearcă să echilibreze portofoliile lor de împrumuturi şi raportul dintre risc şi profit, prin dispersarea împrumuturilor în diverse domenii cu caracteristici de risc diferite. În această privinţă, băncile mai mari pot avea un avantaj clar faţă de cele mai mici, întrucât sunt capabile să se diversifice pe sectoare, localizare geografică şi pe plan intern şi extern, într-o măsură mai mare. Totuşi, unele lucrări de simulare conceptuală au indicat că şi un număr redus de împrumuturi pot reduce efectiv expunerea totală a băncii faţă de risc. În acest scop, în fiecare bancă mare au fost create departamentele de planificare strategică şi de management al portofoliului, care au sarcina de a investiga expunerea totală a băncii faţă de risc în diverse domenii şi, de asemenea, de a cerceta mijloacele de diversificare a activelor băncii într-un mod mai eficient. Este, în general, acceptat ca planificarea unui portofoliu de împrumut al băncii este un obiectiv pe termen lung, deşi banca trebuie să reacţioneze la cererile zilnice de împrumut ale funcţionarilor specializaţi, care ei înşişi sunt preocupaţi de probabilitatea de rambursare în fiecare caz în parte. Prin urmare, strategia portofoliului de împrumuturi trebuie să fie în mod necesar o decizie a conducerii superioare, care este în mod clar legată de cei responsabili de aplicarea ei. De regulă, în asemenea cazuri este valabil principiul teoriei diversificării portofoliului. O dobândă profitabilă a contractului de împrumut trebuie să compenseze banca pentru două tipuri diferite de costuri. În primul rând, rata dobânzii împrumutului trebuie să acopere valoarea în timp a fondurilor avansate. Această valoare în timp - rata pură a dobânzii – este în general cea mai mare parte a ratei împrumutului şi este relativ uşor de măsurat. În al doilea rând, dobânda împrumutului ar trebui să includă şi o primă peste rata pură a dobânzii, pentru a compensa posibilitatea nerambursării integrale. Stabilirea acestei prime într-un mod adecvat necesită o evaluare sofisticată a poziţiei financiare a împrumutatului în viitor. Prima cuprinsă în dobânda împrumutului poate fi subdivizată în continuare într-o primă de nerambursare şi o primă de risc. Tipul uzual de analiză de credit bancar este în mare măsură orientat către probabilitatea ca un anumit împrumut să nu fie rambursat integral. Această primă de nerambursare poate fi stabilită prin examinarea caracteristicilor unui împrumutat în mod izolat, fără referire la alte active sau pasive bancare. A doua componentă a primei dobânzii împrumutului compensează împrumutătorul în legătură cu gradul de rambursare a împrumutului. Doi factori distincţi determină prima de risc adecvată. Primul este gradul de aversiune faţă de risc al împrumutătorului: cu cât este mai reţinut împrumutătorul în a suporta riscul de nerambursare, cu atât mai ridicată va trebui să fie această primă. În al doilea rând, prima de risc cerută de împrumutător este afectată de compoziţia altor active din portofoliul de împrumuturi. Spre deosebire de prima de nerambursare, o primă de risc adecvată nu poate fi stabilită faţă de un activ independent de alte active deţinute de împrumutător. Dimpotrivă, teoria modernă a portofoliului arată că un “risc” al siguranţei poate fi evaluat numai împreună cu alte active deţinute în acelaşi portofoliu. Principiul diversificării arată că pierderile efective ale unui portofoliu de împrumuturi pot fi previzionate mai exact, cu cât este mai mare numărul de împrumuturi separate din portofoliu. Acest lucru este valabil dacă nerambursările de către diverşi împrumutaţi

25

Page 26: Gestiune Bancara Curs Idd

nu sunt corelate perfect pozitiv unele cu altele. “Legea numerelor mari” garantează că, dacă aceeaşi sumă de bani agregată este împrumutată unui număr mai mare de împrumutaţi independenţi, nerambursările efective sunt tot mai apropiate de probabilitatea matematică (cu alte cuvinte, varianta pierderilor merge către zero pe măsură ce numărul împrumutaţilor devine infinit). Este important de subliniat că, principiul diversificării nu poate reduce rata medie de nerambursare a portofoliului, ci numai variabilitatea profiturilor băncii.

În privinţa implementării, aceste chestiuni principale trebuie să fie aplicate deciziilor de evaluare a împrumuturilor în întreaga bancă. Termenii împrumutului trebuie să reflecte contribuţia împrumutatului la riscul total al băncii, care este determinat de măsura în care activele şi pasivele individuale reacţionează la aceleaşi evenimente externe. Sunt necesare trei etape interconectate pentru a monitoriza şi controla expunerea totală la riscul de împrumut al instituţiei.

Conducerea trebuie să enumere riscurile sistemice care trebuie să fie luate în considerare la asamblarea portofoliului băncii. O bancă, de exemplu, poate considera ca fiind foarte importantă posibilitatea unei recesiuni regionale, în timp ce o alta poate fi mai îngrijorată de efectele modificărilor cursului de schimb asupra împrumutaţilor. Aici analizele economice şi statistice joacă un rol important, dar importante sunt şi bunul simţ şi experienţa bancară îndelungată. Punctul esenţial constă în aceea că, explicit sau implicit, orice împrumut bancar reprezintă un pariu în privinţa cursului viitor al economiei. Prin identificarea explicită a riscurilor relevante şi a probabilităţilor lor, banca va fi într-o poziţie mult mai bună de apreciere adecvată a expunerii totale şi de evaluare a riscului.

Banca trebuie să proiecteze şi să instaleze un sistem de raportare cu un număr controlabil de categorii de împrumuturi adecvate. Un sistem optim va impune analize preliminare substanţiale pentru a determina modul de grupare a împrumuturilor. Împrumutaţii potenţiali pot fi apoi grupaţi într-o serie de categorii care include majoritatea reacţiilor faţă de şocurile externe (de exemplu, în timp ce “împrumuturile industriale şi comerciale” se vor dovedi a fi în mod sigur o categorie prea largă, o grupare foarte specifică precum “împrumuturi către detailiştii de hardware cu vânzări anuale sub un milion” va fi prea diversificată pentru a permite o viziune de management). Proiectarea iniţială a categoriilor de împrumuturi ar evalua probabil experienţele istorice privind împrumuturile (la una sau mai multe bănci) utilizând tehnici statistice pentru a stabili relaţii trecute între tipuri de împrumuturi. Gradul de adecvare al categoriilor de împrumuturi existente trebuie să fie de asemenea revizuit periodic, pe măsură ce banca îşi revizuieşte evaluarea privind riscurile de împrumut relevante.

Conducerea băncii trebuie să stabilească diverse prime de risc pentru tipuri de împrumut despre care se crede că implică expuneri de risc diferite. Pur şi simplu “confruntarea cu concurenţa” în toate contractele de împrumut înseamnă acceptarea (implicită sau explicită) a evaluărilor de riscuri ale altor bănci. O viziune mai activă privind evaluarea împrumutului cere băncii să proiecteze magnitudinea posibilă a şocurilor relevante pentru fiecare categorie de împrumut, să transpună aceste şocuri într-o serie de efecte asupra profiturilor totale şi să stabilească termenii împrumutului care să genereze profituri previzionate suficient de mari pentru a compensa riscurile implicate.

Ajustările riscurilor pentru diverse tipuri de împrumut pot fi implementate în mai multe moduri:

(i) Preţurile de transfer intern pot fi modificate pentru a reflecta corelaţiile diverselor categorii de împrumuturi cu alte active ale băncii.

26

Page 27: Gestiune Bancara Curs Idd

(ii) Pentru împrumuturile cu grad ridicat de corelare cu restul portofoliului, termenii contractuali pot fi structuraţi pentru a include colateralul, clauze restrictive, scadente mai apropiate sau alte trăsături care reduc diferenţierile.

(iii) Poate fi impusă limita de bani asupra anumitor categorii de împrumuturi (de mărimi specifice ale împrumutului)

Indiferent de trăsăturile specifice, managementul riscului total necesită o concentrare de bază asupra ipotezelor de nerambursare şi expunerilor identificabile faţă de riscuri. Rolul conducerii constă în definirea setului de evenimente relevante, identificarea expunerilor şi asigurarea ca dobânda împrumutului reflectă efectul net asupra profiturilor totale ale băncii. Aceste decizii nu pot fi lăsate la nivelul responsabilului de credit, ci trebuie să implice conducerea superioară (similar cu modul în care riscul ratei dobânzii este administrat printr-un comitet la nivel înalt pentru active-pasive).

Concluziile rezultate din analiza calităţii portofoliului de credite sunt avute în vedere de către societăţile bancare la acordarea de noi credite în perioadele următoare, astfel:

pentru clienţii care în urma analizei au fost încadraţi în categoria A, aprobarea creditelor solicitate de acestea incumbă un risc acceptabil pentru bancă, performanţele economico-financiare cât şi perspectivele viitoare asigurând în cel mai înalt grad condiţiile pentru restituirea creditelor şi plata dobânzilor la termen;

în cazul clienţilor din categoria B şi C, decizia de aprobare a creditelor are suficiente argumente favorabile, dar şi unele motive de îngrijorare, mai ales în ce priveşte perspectiva viitoare a activităţii economico-financiare a acestora;

aprobarea unor credite pentru clienţii din ultimele două categorii incumbă riscuri majore pentru bancă în cazul împrumutaţilor din categoria D şi chiar înregistrarea de pierderi datorită imposibilităţii rambursării ratelor scadente şi plata dobânzilor datorate, în cazul clienţilor din categoria E.

2.1.4.5.4. Creşterea poziţiei de creditor a băncii prin garanţii

Gestiunea riguroasă a disponibilităţilor monetare disponibile, atrase de bănci în acoperirea creditelor ce le acordă, impune băncilor o mare responsabilitate la plasarea împrumuturilor, întărindu-şi poziţia lor de creditor, prin garanţii certe. Aceste garanţii îmbracă două forme:

(a) Garanţii reale, explicite, care cuprind: reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiul

Dreptul la reţinere este dat de posibilitatea ce o are creditorul de a reţine în garanţia creditului bunul corporal ce a făcut obiectul împrumutului, proprietate a debitorului, pe perioada până la achitarea integrală a creditului, deci creanţa este certă şi exigibilă.

Gajarea constă în înscrisul prin care împrumutatul pune la dispoziţia împrumutatorului un bun în garanţia creditului; gajarea poate fi cu sau fără deposedare. Gajul presupune înregistrarea acestuia în cartea funciară de la tribunalul (judecătoria) din localitatea de rezidenţă a împrumutatului (introdusă în România începând cu 1- VII - 1999). Pentru bunurile gajate fără deposedare, creditorul primeşte un titlu de recunoaştere a gajului. Gajul dă drepturi creditorului: de preferinţă (de a fi plătit înaintea altor debitori, la vânzarea bunului gajat); de urmărire (în cazul schimbării proprietarului bunului gajat); de vânzare (vânzarea în justiţie a bunului gajat).

Ipoteca este înscrisul prin care împrumutatul acordă împrumutatorului dreptul asupra activului imobiliar, fără deposedare şi cu publicitate prin înscrierea ipotecii în cartea funciară de la judecătoria de care aparţine debitorul. Ipoteca poate fi:

27

Page 28: Gestiune Bancara Curs Idd

prevăzută de lege (legală); convenită (acordă între părţi printr-un înscris-contract); judiciară (acordată de organele judecătoreşti).

Privilegiul este dreptul conferit de lege unor creditori, de a avea priorităţi în a fi plătite în cazurile în care dispun de o garanţie asupra patrimoniului (parţial sau total) debitorului. Privilegiul poate fi general (mobiliar) şi special (imobiliar).

b) garanţii personale, reprezentând angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată. Acestea sunt: garanţii simple, care dă dreptul garantului de a discuta asupra îndeplinirii obligaţiunilor sale, de a cere executarea primordială a debitorului, iar în cazul mai multor garanţii, să răspundă numai pentru partea sa; garanţii solidare, în care garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti concomitent sau chiar înaintea debitorului dacă prezintă condiţii preferabile de solvabilitate.

2.1.5. Termenul de rambursare

Termenul de rambursare (durata creditului), este un principiu de bază al creditului care reflectă obligaţia finală a împrumutaţilor de restituire a creditelor utilizate. Acest termen de rambursare prezintă o diversitate de termene şi anume:

termene foarte scurte (24 ore), specifice raporturilor de credite intervenite între bănci pe piaţa monetară;

termene scurte – de până la 12 luni, specifice pentru creditele acordate firmelor sau pentru creditele de consum, rambursarea acestora făcându-se la scadenţă;

termen mijlociu – de până la maxim 3-5 ani; specific acestor credite este că rambursarea creditelor se face eşalonat;

termene lungi – de peste 5 ani până la 25 sau 50 ani, folosite îndeosebi pentru realizarea de investiţii productive sau construcţii de locuinţe; rambursarea se face în rate eşalonate, de regulă, cu o perioadă de graţie de 1-5 ani în funcţie de durata creditului, perioada în care debitorul plăteşte numai dobânzile şi comisioanele la creditul utilizat, dar nu şi ratele la principal (cota parte din credit).

2.1.6 Dobânda

Dobânda este un principiu esenţial al creditului şi reprezintă remunerarea capitalului împrumutat (preţul creditului). Aceasta este stabilită prin convenţia de credit pe calea negocierii între părţi.

Dobânda îmbracă două forme: fixă, respectiv se aplică pe întreaga perioadă de acordare a împrumutului şi a fost specifică perioadei de până deceniile 6-7 ale secolului 20; variabilă, situaţie în care dobânda se modifică periodic (de regulă trimestrial sau semestrial), funcţie de nivelul dobânzii de piaţă (naţională sau internaţională), aplicată după anii ’70, în condiţiile inflaţioniste accentuate a perioadei respective.

2.1.7. Tranzacţia

28

Page 29: Gestiune Bancara Curs Idd

Tranzacţia reflectă faptul că un credit poate fi convenit în cadrul unei tranzacţii unice (acordarea unui credit, negocierea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit, etc.).

Convenirea tranzacţiei, respectiv acordarea unui împrumut, implică pentru bancă asigurarea unui sistem propriu de informare şi documentare asupra clienţilor, parteneri de negocieri, pentru evitarea sau diminuarea riscului de credit.

2.1.8. Consemnarea şi transferabilitatea

Consemnarea şi transferabilitatea sunt trăsături ale creditului şi constau în faptul că:

Orice credit tranzacţionat între creditor şi debitor este consemnat în instrumente de credit sub forma înscrisurilor, care vor fi specifice şi diferenţiate de la o societate bancară la alta, în consemnarea obligaţiunilor şi drepturilor părţilor.

Transferabilitatea este dată de posibilitatea transferului unui instrument de credit de la un titular la altul şi care constă în cesiunea creanţei, respectiv a dreptului de a încasa suma înscrisă în instrumentul de credit, precum şi veniturilor sub forma dobânzilor şi comisioanelor bancare aferente. Tipuri de transferuri: directe – în cadrul relaţiilor de credite ce intervin între bănci (scontarea unor titluri de credit); prin intermediul pieţelor financiare (negocierea obligaţiilor statului)

2.2. Gestiunea resurselor de creditare

Gestiunea resurselor de creditare se concretizează în activităţile de trezorerie ale societăţilor bancare, care implică atragerea de disponibilităţi monetare temporar disponibile, în completarea resurselor proprii, care să acopere plasamentele în credite ale băncii.

Rezultă că resursele de creditare sunt de două categorii: fonduri proprii şi resurse monetare atrase.

2.2.1. Fondurile proprii

Fondurile proprii ale societăţilor bancare sunt formate din următoarele categorii de capital monetar: capitalul propriu; capitalul suplimentar.

2.2.1.1. Capitalul propriu

Capitalul propriu al unei societăţi bancare se compune din:

capitalul social al băncii, subscris şi vărsat de acţionari. prelevări din profitul băncilor pentru: fondul de rezervă; fondul

mijloacelor fixe; fondul de dezvoltare; alte fonduri constituite din profitul net.

Capitalul propriu al unei bănci nu ocupă o poziţie dominată în totalul resurselor de creditare. Astfel capitalul social, într-o proporţie mai mică sau mai mare, este imobilizat în activele fixe ale băncii (în clădiri, maşini şi echipamente informatice, etc.). De asemenea, celelalte fonduri au o destinaţie explicită şi utilizarea lor ca

29

Page 30: Gestiune Bancara Curs Idd

resursă de creditare nu poate fi făcută decât pe termene foarte scurte (ex. fondul de rezervă sau soldul neutilizat la fondul mijloacelor fixe sau pentru dezvoltare).

De aceea, la calcularea fondurilor proprii se au în vedere următoarele:

Din capitalul propriu se vor deduce:(1) cheltuieli de constituire (dacă nu au fost deduse din venituri);(2) fondul de comerţ (dacă nu a fost dedus din venituri);(3) cheltuielile anticipate efectuate pentru achiziţionarea mijloacelor

fixe;(4) cheltuieli pentru investiţii în curs de execuţie şi materiale pentru

investiţii pentru care nu s-a afectat fondul de dezvoltare;(5) prevederile înregistrate în anul curent;

Capitalul propriu va fi influenţat, în sensul adăugării aprecierii sau scăderii deprecierii capitalului social vărsat, în valută, după caz.

2.2.1.2. Capitalul suplimentar

Capitalul suplimentar include:

fondul de risc; rezervele din reevaluarea legală a activelor corporale; datoria subordonată.

Capitalul suplimentar este luat în calcul fondurilor proprii numai în proporţie de cel mult 100% din nivelul capitalului propriu.

Datoria subordonată este luată în calcul numai în proporţie de maximum 50% din capitalul propriu şi va trebui să îndeplinească următoarele condiţii2):

să fie în întregime vărsată; termenul de rambursare să fie de cel puţin 5 ani; la calcularea nivelului

fondurilor proprii, volumul datoriei subordonate va fi gradual redus cu 20% pe an, în perioada anterioară de 5 ani scadenţei;

contractul de credit să nu prevadă rambursarea anticipată a datoriei, cu excepţia cazului intrării în lichidare a societăţii bancare;

în cazul falimentului sau lichidării societăţii bancare, datoria subordonată nu va fi rambursată până când toate celelalte datorii nu au fost achitate.

Capitalul suplimentar este influenţat, în sensul adăugării aprecierii sau scăderii deprecierii fondului de risc în valută, după caz.

Din totalul fondurilor proprii se vor deduce participaţiile societăţii bancare la alte societăţi bancare (sub forma participaţiilor directe sau împrumuturilor subordonate).

Determinarea fondurilor proprii ale unei societăţi bancare în România se efectuează lunar.

2) Banca Naţională a României, “Normele nr. 16 privind fondurile proprii ale societăţilor bancare”, modificate prin “Circulară privind unele reglementări referitoare la determinarea fondurilor proprii de către societăţile bancare”, M.O. nr. 49/21 III 1997

30

Page 31: Gestiune Bancara Curs Idd

2.2.2. Resursele monetare atrase

Fondurile monetare atrase de bănci ocupă ponderea cea mai importantă în volumul total al resurselor de creditare. Ele sunt constituite din soldurile creditoare ale conturilor de disponibilităţi la vedere; conturile de garanţii materiale; capitalul monetar de împrumut; reescontul titlurilor de credit la Banca Centrală.

2.2.2.1 Soldurile creditoare ale conturilor de disponibilităţi la vedere

Disponibilităţile monetare ale clienţilor băncii ţinute în conturi de disponibilităţi la vedere, neutilizate, existente în sold pe o anumită perioadă, sunt folosite de bancă în acoperirea creditelor ce le acordă. Utilizarea acestor disponibilităţi monetare disponibile pe termene foarte scurte sau scurte sunt utilizate, în general, pentru acoperirea creditelor pe termene scurte de 1-3 sau 6 luni, în proporţii diferite de la o bancă la alta.

2.2.2.2. Soldurile de garanţii materiale

Aceste solduri băneşti sunt folosite în limita perioadelor medii de constituire a lor de către firmele respective, în numele personalului propriu.

2.2.2.3 Capitalul monetar de împrumut

Acesta este constituit din disponibilităţile monetare temporar disponibile ale populaţiei şi agenţilor economici, neconsumate şi pentru plasarea cărora caută o piaţă monetară sau de capital care va remunera mai bine sumele economisite. Atragerea de către bănci a unor disponibilităţi se face, de regulă, sub forma de depozite şi constituie una din principalele activităţi ale băncii, în calitatea de intermediar financiar pe piaţa monetară.

Depozitele bancare constituie partea cea mai însemnată din resursele financiare folosite în acoperirea plasamentelor în credite. Atragerea acestor depozite se face pe o piaţă monetară şi de capital concurenţială, elementul fundamental constituindu-l:

încrederea, bonitatea şi nivelul serviciilor instituţiei bancare sau financiare (securitatea);

nivelul de remunerare; gradul de risc în recuperarea fondurilor.

2.2.2.3.1. Operaţiuni pentru depozitele firmelor

Operaţiile ce le efectuează băncile în cadrul depozitelor constituite de firme, sunt în număr de trei:

1) Căderea de acord asupra termenelor cooperării şi semnării contractului

31

Page 32: Gestiune Bancara Curs Idd

Ca urmare a faptului că, firmele nu sunt la fel de numeroase ca şi persoanele fizice şi pentru că, de obicei, fondurile lor disponibile sunt mai mari, băncile fac eforturi pentru a atrage disponibilităţile monetare ale firmelor, fie pe calea serviciilor bancare oferite şi/sau remunerării avantajoase a disponibilităţilor respective.

Odată atrase disponibilităţile monetare ale firmelor, acestea vor lucra cu banca şi pentru alte tipuri de operaţiuni.

(a) Operaţiuni în front office Tranzacţiile efectuate prin funcţionarul bancar implică o atenţie sporită în:

recunoaşterea/acceptarea clientului, dacă se are în vedere faptul că tranzacţiile prin contul de depozit al firmelor au loc de multe ori prin telefon sau prin scrisori de autorizare/împuternicire; completarea documentelor necesare constituirii depozitului; tipărirea unor numere de cod corecte, etc.

(b) Operaţiuni în back officeOperaţiunile în back office, similare cu operaţiunile efectuate în cadrul

activităţii de retail banking, includ: verificarea şi calcularea soldurilor tuturor conturilor clienţilor (prin reconcilierea soldurilor conturilor cu registrul contabil general care se bazează pe documentele utilizate); compensarea cecurilor prin sistemul casei de compensaţii (prin sortarea cecurilor şi prin urmărirea lor în cadrul sistemului de compensare); calcularea dobânzii (aplicând rata corectă a dobânzii şi datele de efectuare a operaţiunilor); îndosarierea documentaţiilor tranzacţiilor; trimiterea extraselor de cont clienţilor şi verificarea lor.

2.2.2.3.2. Alte probleme legate de depozitele pentru firme

Calcularea dobânzii şi urmărirea conturilor în cadrul depozitelor constituite de firme, ca şi problemele contabile şi cele privind impozitele, în acelaşi cadru, sunt similare celor din cadrul retail banking-ului.

Data efectuării operaţiunii (value date) asupra căreia s-a căzut de acord în cadrul depozitelor constituite de firme, este problema care de multe ori este luată în considerare de acestea în procesul de alegere a băncii cu care vor să lucreze. Data efectuării operaţiunilor (în special în cazul în care cecurile sunt emise de clienţi firmelor şi depuse imediat în banca de către client) este convenită a fi luată în considerare mai devreme decât pentru clienţi persoane fizice, întrucât aceasta este un mijloc de a atrage firmele ca şi clienţi.

Depozite de o noapte (over night) ale firmelor sunt acceptate de către bancă, urmând proceduri speciale, printre care prioritatea tranzacţiei.

Sistemul de control intern în cadrul depozitelor constituite de firme, necesită aceleaşi pârghii de control ca şi în cazul retail banking-ului, plus: termeni clari şi corecţi în acordul semnat de bancă şi de către firmă; recunoaşterea persoanelor autorizate de firmă să acţioneze în numele ei.

2.2.2.3.3. Categorii de depozite bancare

În practica bancară se disting următoarele categorii de depozite bancare:

(a) Depozite la vedere

32

Page 33: Gestiune Bancara Curs Idd

Caracteristic acestui tip de depozit, care ocupă de altfel ponderea cea mai mare în totalul depozitelor bancare, o constituie faptul că deponenţii pot recupera (retrage) fondurile monetare depuse în orice moment doresc, în principiu, fără preaviz adresat băncii. Excepţie fac cazurile de retragere a unor sume foarte mari, care impun un preaviz din partea deponentului, dar numai de 24 de ore înaintea recuperării sumelor respective.

(b) Depozite cu preavizÎnsăşi denumirea lor exprimă obligaţia ce revine deponenţilor, ca orice

retragere de fonduri monetare să se facă numai după un preaviz, convenit cu banca prin înscrisul (contract de depozit) încheiat la constituirea depozitului.

Acest preaviz se dă de regulă, cu 5-10 zile înaintea retragerii sumelor respective. Asemenea tip de depozite este mai rar utilizat, deşi este avantajos pentru bancă.

(c) Depozite la termenDepozitele la termen, sunt convenite între părţi, la încheierea contractului de

depozit, la termene fixe (o săptămână, o lună, 3 luni, 6 luni, 12 luni şi peste aceste perioade până la 5 ani).

Aceste depozite prezintă avantaj pentru ambele părţi ale contractului:

pentru bancă pentru că îşi poate controla mai ferm trezoreria si coordonarea resurselor de creditare cu plasamentele în credite; pentru clienţi deoarece remunerarea plasamentului este mai buna faţa de alte forme.

(d) Noi tipuri de depozitea) Un nou tip de depozit denumit “sweep”, este o inovaţie introdusă de

către instituţiile care preiau depozitele. Acest concept este aplicat altor tipuri de conturi (adică la conturi de tip NOW = Negociable Order or Withdrawal Account), în care soldurile peste un anumit nivel sunt transformate în fond al pieţei de capital.

Conturile “sweep” sunt oferite de bănci clienţilor bogaţi şi sunt corelate de obicei cu rularea fondurilor mutuale.

(a) Un cont tip “cash management” este un produs dezvoltat de Merril Lynch, care combină brokerajul şi contul bancar, oferind clienţilor dobânda zilnică pentru soldul din cont, facilitate prin cecuri, carduri de debit Visa şi credite acordate imediat la rate ale dobânzii ale conturilor de brokeraj.

Remunerarea depozitelor se face la rate de dobânzi diferite, în funcţie de nivelul dobânzii de piaţă, de tipul depozitului şi durata acestuia. Întotdeauna un depozit la termen va fi cel mai bine retribuit şi în ordine depozitele cu preaviz şi în final depozitele la vedere.

Pentru evitarea riscului de lichiditate fiecare societate bancară trebuie să asigure refinanţarea corespunzătoare a plasamentelor de credite, prin angajarea de noi capitaluri monetare de împrumut, dar mai ales pentru a asigura restituirea la scadenţă a depozitelor existente.

2.2.2.4. Reescontul titlurilor de credit la Banca Centrală

Băncile care au nevoie de lichidităţile şi au fonduri imobilizate în titluri de credit scontate, apelează la operaţiunile de reescont la Banca Centrală.

33

Page 34: Gestiune Bancara Curs Idd

Finanţarea totală =necesară

Apelarea la operaţiunile de reescont se face, în general, când taxa oficială a scontului stabilită de Banca Centrală este avantajoasă. Operaţiunea de reescont constă în recuperarea, înainte de scadenţă, a lichidităţilor imobilizate în titluri de credit (titluri de creanţă, efecte de comerţ, etc.) scontate unor clienţi.

2.3. Proceduri privind fundamentarea deciziei de creditare

Analiza cu privire la fundamentarea deciziei la acordarea creditelor efectuate de bănci este una din activităţile majore care implică o seamă de activităţi cum ar fi: previzionarea cerinţelor financiare; analiza economico-financiară a activităţii clienţilor; riscul în activitatea de creditare; proceduri comune de fundamentare a deciziei de creditare; garanţiile creditului; contractul de credit; controlul utilizării creditelor şi verificarea garanţiei acestora; analiza şi clasificarea portofoliului de credite şi constituirea provizioanelor specifice de risc.

Prealabil trecerii la o analiză complexă a cererii de împrumut a clientului, ofiţerul de credite trebuie să facă o previzionare a cerinţelor financiare. Valoarea cererii de împrumut va avea ca punct de plecare o examinare a clientului, înainte de a accepta cererea ca fiind valabilă. Ca urmare, se va efectua cu asistenţa şi cooperarea solicitantului o proiecţie financiară.

Aceasta constă în a se verifica stabilitatea istorică a relaţiilor dintre vânzări şi diverse conturi, prin calcularea unei previzionări a finanţării totale, după următoarea

relaţie:

(1)

Multe bănci se angajează în simulări de amploare privind rambursarea şi alte modalităţi de a măsura performanţa firmei în condiţii diferite de rată a dobânzii, situaţia generală a economiei, inflaţia şi prezumţii privind variabilele cheie. Analizele tip scenariu sunt întocmite şi de către firme-clienţi, dacă dispun de resursele şi cunoştinţele necesare. După ce sunt stabilite necesităţile financiare adecvate, se trece la tehnicile implicate de analiza de credit.

În orice caz, implicită în decizia de acordare a împrumutului este capacitatea generală de a combina diverse împrumuturi ale băncii într-o strategie de portofoliu coerentă şi clar definită.

2.3.1. Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor

Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situaţiei economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare. Această analiză se bazează pe documente de sinteză contabilă (bilanţul contabil şi raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, raportări contabile periodice, etc.), pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate, precum şi pe analiza fluxului de lichidităţi (cash - flow- ului) pentru perioada următoare.

34

Page 35: Gestiune Bancara Curs Idd

Analiza economico-financiară a activităţi clienţilor conţine: Analiza bilanţului contabil, care presupune:

examinarea bilanţurilor pe ultimul an încheiat şi situaţiile financiare cumulate de la începutul anului curent, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Bilanţurile contabile cu o anumită cifră de afaceri anuală, trebuie să fie certificate de comisia de cenzori;

analiza imobilizărilor corporale şi necorporale şi a surselor de acoperire a acestora;

analiza decontărilor, prelevărilor, vărsămintelor, datoriilor şi obligaţiunilor faţă de terţi;

analiza costurilor, pentru dimensionarea corectă a volumului de credite pentru activele circulante care fac obiectul creditării.

Analiza veniturilor, a cheltuielilor şi contului de profit şi pierdere, care are în vedere: analiza rezultatelor activităţii şi a profitului pe ultimul an încheiat şi respectiv pe anul curent; analiza repartizării profitului net; analiza pierderilor înregistrate şi recuperarea lor.

Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, care se bazează pe modul de realizare a producţiei, vânzarea şi încasarea acesteia, acoperirea cheltuielilor din venituri şi obţinerea de profit, efectuarea la termen a plăţilor către parteneri, buget, bănci, etc. Această analiză se efectuează atât pentru activitatea de producţie, cât şi pentru activitatea de investiţii, pentru o perioadă anterioară de cel puţin un an.

Analiza fluxului de lichidităţi, pe perioada următoare, presupune ca pe baza rezultatelor obţinute anterior şi a portofoliului de contracte de aprovizionare, producţie, desfacere, a perspectivei variaţiei stocurilor, etc, să se evalueze şi să se prognozeze: posibilităţile clientului de a genera în viitor lichidităţi; capacitatea clientului de a-şi onora obligaţiile de plată viitoare;

2.3.1.1 Analiza structurii şi conţinutului bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi

Cunoaşterea şi înţelegerea activităţii clientului este un element fundamental al prudenţei bancare. De aceea, cunoaşterea activităţii desfăşurată de client în perioada anterioară, precum şi a prevederilor pentru anul viitor, dau posibilitatea băncii, pe de o parte, să ofere acestuia serviciile şi produsele bancare adecvate, iar, pe de altă parte, să ia măsuri pentru diminuarea şi prevenirea riscului de recuperare a creditelor şi a încasării dobânzilor.

Ca atare, pentru protejarea fondurilor proprii şi a celor atrase, banca are datoria de a-şi selecţiona, judicios clienţii, deoarece performanţele ei depind de eficienţa în acordarea creditelor.

Analiza financiară a activităţii clientului are ca punct de plecare bilanţul contabil, ca document oficial de gestiune al clientului.

El oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute, pe baza unor acte administrative emise la un moment dat. În mod similar se va proceda şi cu informaţiile furnizate de contul de profit şi pierdere, care vor fi regrupate şi prelucrate pentru a oferi o imagine mai clară asupra rentabilităţii şi eficienţei activităţii clientului.

2.3.1.1.1. Bilanţul contabil –bază a analizei economico-financiare a firmei

35

Page 36: Gestiune Bancara Curs Idd

Bilanţul contabil conţine elementele patrimoniale reflectate la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv la valoarea contabilă, care poate fi diferită de valoarea reală, de piaţă a acestora.

Pe baza balanţei de verificare lunară, situaţiile financiar-contabile periodice şi bilanţul contabil prezentat de clienţi, ofiţerii de credit vor proceda la analiza acestora pentru ajustarea şi adaptarea lor în vederea obţinerii elementelor şi informaţiilor care servesc mai bine scopurilor şi principiilor de analiză ale băncii. Utilizarea datelor obţinute este cerută de necesitatea determinării valorii reale a activului şi a întregului patrimoniu şi stabilirea cât mai corect posibil a mărimii riscului asumat de client (proprietar) în comparaţie cu cel al băncii.

În scopurile analizei se efectuează o regrupare a informaţiilor din bilanţul contabil.

2.3.1.1.1.1. Structura şi conţinutul datelor şi informaţiilor din bilanţul contabil

La prelucrarea bilanţului contabil de către ofiţerii de credite, elementele de activ şi pasiv se grupează fiecare în trei mari capitole, astfel:

ACTIV: I –Active mobilizate II – Active realizabile Active circulante III – Trezoreria pozitivă I. Activele imobilizabile cuprind imobilizările necorporale şi corporale şi

financiare şi creditele comerciale cu scadenţă 1 an.II. Activele realizabile sunt formate din stocuri, creanţe de maximum 1 an,

conturile de regularizare şi asimilate şi primele privind rambursarea obligaţiunilor.III. Trezoreria pozitivă cuprinde titlurile de plasament şi disponibilităţile

(conturi în bănci în lei şi valută, carnete cecuri, acreditive), respectiv acele active existente sub formă de lichidităţi sau susceptibile să fie transformate rapid în disponibilităţi.

Activele realizabile, împreună cu trezoreria pozitivă, alcătuiesc activele circulante.

PASIV:(a) Pasive pe termen lung(b) Datorii curente cu scadenţa mai mică de 1 an(c) Trezoreria negativăPasivele pe termen lung cuprind acele surse de finanţare cu caracter

permanent sau de lungă durată, respectiv:

A1. Capitaluri proprii în sens larg

A2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli A3. Datorii cu scadenţa mai mare de 1 an

A1). Capitaluri proprii în sens larg cuprind atât elementele de capital propriu-zis, dar şi diferenţele din reevaluare, subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate, care prin natura lor nu pot fi considerate strict o parte a capitalului care nu depind de activitatea clientului (tabel 2.4).

Modul de determinare a capitalurilor proprii nete în sens larg (CPNSL)

36

Page 37: Gestiune Bancara Curs Idd

Tabelul 2.4Posturi

Rând

Capitaluri proprii nete în sens larg (rd. 1-2-3-4-5+6-7-8-9-10) -Capitaluri proprii în sens larg (rd. 18 din bilanţul prelucrat - vezi tabelul 7.6)

1

Imobilizări necorporale 2Decontări din operaţiuni în curs 3Clienţi incerţi (ct. 416 + clienţi incerţi depistaţi de bancă) 4Diferenţe de conversie – activ 5Diferenţe de conversie – pasiv 6Stocuri nevalorificabile – depistate de bancă 7Prime privind rambursarea obligaţiunilor 8Decontări cu asociaţii privind capitalul 9Alte active incerte, depistate de bancă 10

Capitalurile proprii în sens strict se determină prin deducere din capitalurile proprii în sens larg a diferenţelor din reevaluare, subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate.

Capitalurile proprii nete în sens strict se determină prin diminuarea capitalurilor proprii în sens strict cu acele elemente de activ cu valoare incertă, denumite elemente de activ incert şi prin majorarea cu unele elemente de pasiv cu valoare cunoscută (tabel 2.5).

Modul de determinare a capitalurilor proprii nete în sens strict (CPNSS)

Tabelul 2.5Posturi

Rând

Capitaluri proprii nete în sens strict (rd. 1-2-3-4-5+6-7-8-9-10) -Capitaluri proprii în sens strict (rd. 13 din bilanţul prelucrat - vezi tabelul 7.6)

1

Imobilizări necorporale 2Decontări din operaţiuni în curs 3Clienţi incerţi (ct. 416 + clienţi incerţi depistaţi de bancă) 4Diferenţe de conversie – activ 5Diferenţe de conversie – pasiv 6Stocuri nevalorificabile – depistate de bancă 7Prime privind rambursarea obligaţiunilor 8Decontări cu asociaţii privind capitalul 9Alte active incerte – depistate de bancă 10

Elemente de activ cu valoare incertă pot fi:- Imobilizări necorporale, care sunt formate din:1. Cheltuielile de constituire, reprezentând cheltuielile ocazionate de

înfiinţarea societăţii şi care se vor recupera în anii următori printr-o cotă anuală de amortizare;

37

Page 38: Gestiune Bancara Curs Idd

2. Cheltuieli de cercetare-dezvoltare reprezintă costul cercetărilor actuale în vederea elaborării unor proiecte de viitor. Având în vedere caracterul improbabil al rezultatelor cercetării ştiinţifice, probabilitatea recuperării acestor cheltuieli este incertă.

3. Concesiuni, brevete şi alte drepturi şi valori similare reprezintă costul de achiziţie al acestor active intangibile şi ale căror rezultate prin aplicarea lor în practică nu pot fi cunoscute cu certitudine.

4. Fondul Comercial este un element de activ necorporal care concură la menţinerea şi dezvoltarea potenţialului economic cum ar fi: vadul, clientela, debuşeele, reputaţia, competenţa. Valoarea fondului comercial este foarte greu de apreciat, de aceea poate fi considerat un element de activ, fictiv, incert.

5. Alte Imobilizări Necorporale, care cuprind în general programele informatice create de firmă sau achiziţionate de la terţi.

- Decontări din Operaţiuni în Curs de clarificare reprezintă sume care nu pot fi înregistrate pe cheltuieli şi deci în rezultatele financiare ale firmei (amenzi, locaţii, cheltuieli de judecată, etc.)

- Clienţi Incerţi reprezintă acele creanţe cu posibilităţi improbabile de recuperare, ca, de exemplu: clienţi răi platnici, dubioşi, aflate în litigiu. În această categorie a clienţilor incerţi înregistraţi contabil, trebuie închise şi acele creanţe incerte cu o vechime mai mare de 360 zile determinate de bancă în verificările efectuate.

- Primele privind Rambursarea Obligaţiunilor care reprezintă diferenţa dintre valoarea de emisiune şi valoarea de rambursare.

- Diferenţa de Conversie - Activ, reprezintă pierderi latente din creanţe (diminuarea valorii lor în lei) sau din datorii (majorarea valorii lor în lei) exprimate în monede străine. Acestea se determină ca diferenţă între valoarea de intrare în lei a acestora la cursul ultimei zile a exerciţiului.

- Stocuri Nevalorificabile reprezintă acele stocuri de materii prime, materiale, produse finite, etc. degradate sau fără perspectivă certă de desfacere. Valoarea acestor stocuri se determină de către inspectorul băncii în procesul de analiză a creditului.

- Decontări cu asociaţii privind capitalul reprezintă aportul la capitalul subscris şi nevărsat de către acţionari. Acest aport urmează a fi vărsat în perioada următoare la datele prevăzute în documetele constitutive ale societăţii sau a adunărilor generale a acţionarilor în cazul în care se decide o majorare a capitalurilor.

- Alte active incerte pot fi active corporale (maşini, instalaţii, utilaje degradate, sau unele cheltuieli înregistrate în contul 471 “cheltuieli înregistrate în avans”, cum ar fi: dobânzi neplătite aferente creditelor pe termen mediu şi lung, cheltuieli efectuate pentru imobilizări corporale achiziţionate sau realizate pe cont propriu, pentru care nu există surse acoperitoare din amortizare, din repartizarea profitului sau din alte surse).

Elemente de Pasiv cu valoare cunoscută care majorează capitalurile proprii în sens strict, sunt determinate de diferenţele de conversie –pasiv, care reprezintă profituri latente din schimburile valutare la sfârşitul exerciţiului. Ele sunt diferenţe favorabile de curs valutar între data de intrare a creanţelor şi datoriile exprimate în devize şi data închiderii exerciţiului financiar.

A2). Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă fonduri constituite fie pe seama cheltuielilor în scopul finanţării elementelor patrimoniale a căror realizare sau plată se va face într-o perioadă viitoare.

A3). Datoriile cu scadenţă mai mare de 1 an cuprind atât datoriile financiare cu scadenţa mai mare de un an (partea mai mare de un an) cât şi datoriile nefinanciare cu scadenţa mai mare de un an (partea mai mare de un an).

38

Page 39: Gestiune Bancara Curs Idd

B). Datorii curente cu scadenţa mai mică de 1 an cuprind partea mai mică de un an a datoriilor nefinanciare cu scadenţa mai mare de un an, datoriile nefinanciare cu scadenţa mai mică de un an, avansuri, premiile, alte datorii, precum şi veniturile înregistrate în avans şi din diferenţele de conversie-pasiv.

C). Trezoreria negativă este constituită din datoriile financiare cu scadenţă mai mare de un an (partea mai mică de un an) şi datoriile financiare mai mici de un an. Datoriile totale sunt formate din datoriile cu scadenţă mai mare de un an, datoriile curente mai mici de an şi trezoreria negativă.

2.3.1.1.1.4. Conţinutul bilanţului contabil

Pentru determinarea conţinutului bilanţului contabil prelucrat, ofiţerii de credite procedează la gruparea conturilor din balanţa de verificare lunară depusă de client, în poziţii sintetice, potrivit următorului model (tabel 2.6):

Bilanţ contabil prelucrat

Tabelul 2.6ACTIV RândImobilizări corporale (rd. 2+3+4-5) 1- cheltuieli de constituire şi cercetare-dezvoltare 2- alte imobilizări 3- imobilizări în curs 4- provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale 5Imobilizări corporale (rd. 7+8+9+10+11+12+13) 6- terenuri 7- clădiri 8- construcţii speciale 9- maşini şi utilaje 10- alte imobilizări corporale 11- imobilizări în curs 12- provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale 13Imobilizări financiare (rd. 15+16+17-18) 14- titluri de participare 15- alte titluri imobiliare 16- creanţe imobiliare 17- provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare 18Creanţe comerciale cu scadenţa > de 1 an 19I. Active imobilizate (rd. 1+6+14+19) 20Stocuri (rd. 22+23+24+25+26+27) 21- materii prime, materiale, obiecte de inventar 22- stocuri aflate la terţi 23- produse în curs de execuţie 24- produse 25- animale 26- mărfuri din care stocuri nevalorificabile 27Creanţe comerciale cu scadenţa < de 1 an (rd. 29+31+32+33) 28- clienţi şi conturi asimilate 29

39

Page 40: Gestiune Bancara Curs Idd

- clienţi incerţi 30- alte creanţe 31- furnizori – debitori 32- decontări cu asociaţii privind capitalul 33Conturi de regularizare şi asimilate (rd. 35+36) 34- cheltuieli înregistrate în avans 35- diferenţe de conversie 36Prime privind rambursarea obligaţiunilor 37II. Active realizabile (rd. 21+28+34+37) 38- titluri de plasament 39- conturi la bănci, casa, acreditive 40III. Trezoreria pozitivă (rd. 39+40) 41Active circulante (rd. 21+28+41) 42TOTAL ACTIV (rd. 20+38+41) 43

PASIV

Rând

Capital social, din care: 1 - capital social vărsat 2 - patrimoniul regiei 3Contul întreprinzătorului individual –aport de capital –cach 4Contul întreprinzătorului individual –aport de capital – în valută 5Prime legate de capital 6Rezerve 7Rezultatul raportat –profit (+), pierdere (-) 8Rezultatul exerciţiului –profit (+), pierdere (-) 9Repartizarea profitului 10Fonduri 11Repartizări la fondul de dezvoltare 12Capitaluri proprii în sens strict (rd. 1+4+5+6+7+/-8+/-9-10+11-12) 13Capitaluri proprii nete în sens strict 14 Diferenţe din reevaluare 15 Subvenţii pentru investiţii 16 Provizioane reglementate 17Capitaluri proprii în sens larg (rd. 13+15+16+17) 18Capitaluri proprii nete în sens larg 19 Provizioane pentru riscuri 20 Provizioane pentru cheltuieli de repartizat 21Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli (rd. 20+21) 22 Datorii financiare cu scadenţa >1 an (partea > 1 an) (rd. 24+25), din care:

23

- la bănci 24 - alte datorii 25 Datorii nefinanciare cu scadenţa > 1 an (partea > 1 an) (rd. 27+28), din care:

26

- furnizori şi conturi asimilate 27 - avansuri primite 28 Datorii cu scadenţa > 1 an (rd. 23+26) 29

40

Page 41: Gestiune Bancara Curs Idd

I. Pasive pe termen lung (rd. 18+22+29) 30 Datorii nefinanciare cu scadenţa < 1 an (rd. 32 la rd. 36) 31- furnizori şi conturi asimilate cu scadenţa > 1 an (partea < 1 an) 32- furnizori şi conturi asimilate cu scadenţa < 1 an 33- avansuri primite 34- alte datorii 35- contul întreprinzătorului individual –datorie în natură 36 Conturi de regularizare şi asimilate (rd. 38+39) 37- venituri înregistrate în avans 38- diferenţe de conversie 39II. Datorii curente cu scadenţa > 1 an (rd. 31+37) 40 Datorii financiare cu scadenţa < 1 an (partea < 1 an), (rd. 42), din care: 41 - la bănci 42 Datorii financiare cu scadenţa < 1 an (rd. 44+45+46) 43- la bănci 44- alte datorii financiare 45- contul întreprinzătorului individual –datorie cach 46III. Trezorerie negativă (rd. 41+43) 47 Datorii cu scadenţa < 1 an (rd. 40+47) 48 Datorii totale (rd. 29+48) 49TOTAL PASIV (rd. 30+40+47) 50

2.3.1.1.2. Analiza profitabilităţii

Bilanţul contabil întocmit de client exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns la o anumită dată, respectiv la încheierea exerciţiului, iar contul de profit şi pierdere exprimă modul cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială finală, care au fost fluxurile de venituri şi de cheltuielile ce au definit evoluţia economico-financiară a agentului economic analizat, de la începutul şi până la sfârşitul exerciţiului. În activitatea ce o desfăşoară ofiţerii de credit îşi concentrează atenţia asupra activităţilor care generează venituri, respectiv cheltuieli. Ei prelucrează datele şi informaţiile din contul de profit şi pierdere elaborat de clienţi, prin introducerea unor indicatori denumiţi solduri intermediare de gestiune (marja comercială, valoarea adăugată, excedentul /deficitul brut din exploatare, excedentul /deficitul brut financiar, excedentul /deficitul brut excepţional, capacitatea de autofinanţare, etc.).

Analiza şi prelucrarea datelor şi informaţiilor contului de profit şi pierdere se efectuează de către ofiţerii de credite având în vedere următoarele:

Contul de profit şi pierdere reprezintă documentul prin care se regrupează fluxurile reale, financiare şi excepţionale ale unei firme. Cu ajutorul lui se explică modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape, permiţând astfel desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale activităţii desfăşurate de o firmă într-o anumită perioadă de gestiune.

Fluxurile economice sunt grupate în:

Fluxurile de exploatare, care sunt acele operaţiuni economice cu caracter specific, obişnuit şi respectiv care se referă la activitatea normală şi curentă a firmei, excluzând orice influenţă cu caracter financiar sau excepţional. Operaţiunile de exploatare permit determinarea rezultatului de exploatare, care este un rezultat real, deoarece este generat de activitatea propriu-zisă de bază a firmei.

41

Page 42: Gestiune Bancara Curs Idd

Fluxurile financiare, constituite din acele operaţiuni economice care se referă la activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit repetitiv şi specific cuprinzând, de asemenea şi acele operaţiuni excepţionale cu caracter financiar. Aceste fluxuri permit determinarea rezultatului financiar. Fluxurile de exploatare şi financiare formează fluxurile curente, care sunt generatoare ale rezultatului curent.

Fluxurile excepţionale, formate din acele operaţiuni economice care nu au o legătură directă cu obiectul normal de activitate a firmei. Ele au un caracter nereprezentativ, accidental. Fluxurile excepţionale permit determinarea rezultatului excepţional.

Contul de profit şi pierdere pune în corelare următoarele nivele:

Nivelul Cheltuieli Venituri

I. Exploatare

Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatări

II. Financiar Cheltuieli financiare Venituri financiareIII. Excepţional Cheltuieli excepţionale Venituri excepţionaleIV. Global Impozite pe profit -

2.3.1.1.2.1. Evaluarea profitabilităţii la nivel de exploatare

În această parte a contului de profit şi pierdere sunt date contabile cuantificate în indicatori, care permit determinarea performanţei firmei la nivelul activităţii de bază, respectiv activitatea de exploatare. Aceşti indicatori sunt:

Marja Comercială, care reprezintă valoarea nou creată obţinută în sfera comerţului en gros şi en detail, atât de societăţile de profil cât şi de alte societăţi care desfăşoară o astfel de activitate prin magazine proprii de desfacere.

Marja com. = Vânzări de mărfuri – Costul mărfurilor vândute (2)

Cifra de Afaceri, constituită din totalitatea veniturilor obţinute din activitatea de vânzare a produselor, serviciilor şi mărfurilor, etc., într-o anumită perioadă. Cifra de afaceri reprezintă volumul de afaceri realizat cu terţe persoane în cadrul activităţii normale şi curente a firmei.

Cifra de afaceri = Vânzări de mărfuri +Producţia vândută (3)

Indicatorul este important în caracterizarea mărimii unei societăţi şi a situaţiei economico-financiare a acesteia. Cifra de afaceri este influenţată atât de variaţiile de preţ cât şi de cele de volum.

Producţia exerciţiului reprezintă valoarea totală a bunurilor executate şi serviciilor prestate de o societate într-o anumită perioadă, vândute sau păstrate în stoc sau utilizate drept active fixe.Prod. exerciţiului = Prod. vândută +Prod. stocată +Prod. imobilizată (4)

42

Page 43: Gestiune Bancara Curs Idd

Volumul global al activităţii unei societăţi este producţia exerciţiului + vânzările de mărfuri, într-o anumită perioadă. Utilizarea acestui indicator este necesară pentru determinarea ponderii elementelor din contul de profit şi pierdere faţă de întreaga activitate a clienţilor, deoarece agenţii economici pot desfăşura în acelaşi timp atât activitate de producţie cât şi de comerţ.

Prod. exerciţiului +Vânzări de mărfuri = Prod. vândută +Prod. stocată +

+Prod. imobilizată + Vânzări de mărfuri. (5)

Marja Industrială reprezintă valoarea nou creată obţinută din activitatea productivă desfăşurată de o societate, alta decât cea pur comercială, într-o anumită perioadă de timp.

Marja ind. = Prod. exerciţiului –(cheltuieli cu materii prime, materiale, energie +lucrări şi servicii executate la terţi) (6)

Valoarea Adăugată este valoarea nou creată plus amortizarea, obţinută de societate din întreaga sa activitate, atât productivă cât şi de comerţ. Valoarea adăugată netă este valoarea nou creată.

Val. adăugată =Prod. exerciţiului –cheltuieli materiale (cheltuieli intermediare din activitatea de comerţ) Val. adăugată netă = Marja Com. +Marja Ind. (7)sau Val. adăugată netă = Val. adăugată –Amortizarea

Valoarea adăugată reprezintă sursa de constituire a rezultatului de exploatare şi prin aceasta a rezultatului net al exerciţiului.

Valoarea adăugată este un indicator care permite măsurarea puterii economice a unei societăţi, fiind importantă pentru bancă, întrucât exprimă posibilitatea reală a clientului de a plăti costul creditelor angajate.

Excedentul Brut din Exploatare reprezintă rezultatul obţinut de o societate comercială din exploatare, respectiv din activităţile sale curente neinfluenţat de volumul amortizărilor şi provizioanelor, precum şi de alte venituri şi cheltuieli din exploatare. Se obţine astfel un rezultat neafectat de elemente de politică economică internă a clientului privind constituirea amortizării şi provizioanelor.

Excluderea altor venituri şi cheltuieli din exploatare se explică prin aceea că acestea se referă la perioade de activitate, altele decât exerciţiul curent, care face obiectul contului de profit şi pierdere analizat.

În cazul în care acest indicator este negativ el se numeşte “insuficienţa brută a exploatării”.

Excedentul brut din exploat. ( sau insuficienţa brută din exploat. )

= Val. adăug. +subvenţii din exploat. (Impozite şi vărsăminte asimilate) +chelt. cu personalul (8)

43

Page 44: Gestiune Bancara Curs Idd

Venituri Totale din Exploatare sunt constituite din totalitatea veniturilor unei societăţi înregistrate într-o perioadă.

Venituri totale = Cifra de afaceri +Prod. stocată + Prod. imobilizată + Subvenţii din exploatare +Alte venituri din exploat. +Venituri din provizioane privind activit. de exploat. (9)

(i) Cheltuieli totale din exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de o societate într-o anumită perioadă.

Chelt. Totale = Chelt. Materiale +Lucrări şi servicii prestate +Impozite şi taxe +Chelt. cu personalul + Alte chelt. cu amortizări şi provizioane.

(10)

(j) Rezultatul din Exploatare este un indicator prin care se evaluează rentabilitatea economică a unei societăţi din activitatea de exploatare.

Rezultatul din exploatare este pozitiv atunci când se înregistrează profit, iar când rezultatul este negativ se înregistrează pierdere. Poate fi calculat în două feluri:

Rez. din exploat. =Venituri totale din Exploat. –Chelt. Totale din Exploat.sau

Rez. din Exploat. =Excedentul brut din exploat. +(alte venituri din exploat) +/- amortizări şi provizioane. (11)

Rezultatul din exploatare evaluează rentabilitatea economică a unei societăţi şi corespunde activităţii normale şi curente a acesteia.

2.3.1.1.2.2. Evaluarea profitabilităţii la nivelul financiar

(k) Excedentul Brut Financiar reprezintă rezultatul obţinut de societate din fluxurile financiare, neinfluenţat de provizioane şi amortizări financiare.

Exced. Brut Financiar =Venituri financiare (mai puţin venituri din provizioane) –Chelt. financiare (mai puţin amortizările şi provizioanele) (12)

(l) Venituri Financiare Totale sunt veniturile obţinute din toate fluxurile generate de acest nivel economic al activităţii unei societăţi.

(m) Cheltuieli Financiare Totale sunt acele cheltuieli aferente fluxurilor financiare, respectiv creanţelor imobilizate, titlurilor de plasament, diferenţelor de curs valutar şi plăţii dobânzilor. Pentru bancă importante sunt cheltuielile pentru plata dobânzii, întrucât volumul acestora arată gradul de risc pe care şi-l asumă în relaţiile cu clienţii.

(n) Rezultatul Financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea societăţii obţinută în activitatea sa la nivelul tuturor fluxurilor financiare.

Rezultatul financiar =Excedentul brut financiar +/-amortizări şi provizioane financiare (13)

44

Page 45: Gestiune Bancara Curs Idd

sauRezultatul financiar =Venituri financiare totale –Cheltuieli financiare totale

(o) Excedentul Brut Curent este un sold intermediar de gestiune care măsoară volumul rezultatului obţinut în activitatea curentă (de exploatare şi financiară) neinfluenţat de alte venituri şi cheltuieli din exploatare precum şi de amortizări şi provizioane din exploatare şi financiare.

Exced. brut curent =Exced. brut din exploat. +Exced. brut financiar (14)

(p) Rezultatul Curent al Exerciţiului este un indicator care măsoară rentabilitatea unei societăţi în întreaga sa activitate de exploatare financiară.

Rezultatul Curent =Rezultatul din exploatare +Rezultatul financiar (15)

2.3.1.1.2.3. Evaluarea profitabilităţii la nivel excepţional

(q) Excedentul Brut Excepţional este un sold intermediar de gestiune care arată volumul rezultatelor obţinute în activitatea excepţională, neinfluenţată de amortizările şi provizioanele specifice acestor fluxuri.

Exced. brut excepţional =Venituri excepţionale (mai puţin venituri din provizioane) –Chelt. excepţionale (mai puţin amortizările şi proviz.) (16)

(r) Veniturile Excepţionale Totale sunt veniturile obţinute efectuate la acest nivel al activităţii economice.

(s) Cheltuielile Excepţionale Totale constau în cheltuielile efectuate la acest nivel al activităţii economice.

(ş) Rezultatul Excepţional este un indicator care comensurează rentabilitatea unei societăţi obţinută la acest nivel de fluxuri economice, respectiv cel excepţional.

Rezult. excepţion. =Excedentul brut excepţional +/-Amortizări şi provizioane excepţionale (17)sau

Rezult. excepţion. =Venituri excepţion. totale –chelt. excepţion. totale

2.3.1.1.2.4. Evaluarea profitabilităţii la nivel global

(t) Excedentul Brut Total reprezintă un sold intermediar de gestiune care arată volumul rezultatelor tuturor fluxurilor economice, mai puţin cele corespunzătoare altor venituri şi cheltuieli din exploatare, amortizărilor şi provizioanelor din exploatare, financiare şi excepţionale.

Exced.brut total =Exced. brut din exploat. +Exced. brut excepţional sau

45

Page 46: Gestiune Bancara Curs Idd

Exced.brut total =Exced.brut curent +Exced. brut excepţional (18)

(ţ) Rezultatul Înaintea Dobânzii şi Impozitului pe Profit este un sold intermediar de gestiune care măsoară volumul rezultatului obţinut de o societate neinfluenţată de cheltuielile cu plata dobânzilor şi cu impozitul pe profit.

Rezultatul Înaintea Dobânzii = Rezult. curent +Rezult. excepţion. +şi Impozitului pe Profit +Cheltuieli cu dobânzile

(u) Veniturile Totale sunt veniturile obţinute de o societate din toate fluxurile economice, respectiv de exploatare, financiare şi excepţionale, într-o anumită perioadă.

(v) Cheltuielile Totale reprezintă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea întregii activităţi a unei societăţi într-o anumită perioadă.

(w) Rezultatul Brut al Exerciţiului este un sold intermediar de gestiune care măsoară rezultatul obţinut de o societate în întreaga sa activitate înaintea plăţii impozitului pe profit.

Rezult. brut al exerciţ. = Rezult. curent al exerciţ. + Rezult. excepţion.sau

Rezult. brut al exerciţ. = Venituri Totale – Chelt. Totale (19)

Rezultatul brut al exerciţiului se calculează la volumul livrărilor de mărfuri efectuate, şi nu la volumul încasării contravalorii acestora, deci el nu este un rezultat fiscal. De aceea, impozitul pe profit nu se deduce direct din rezultatul brut al exerciţiului, ci printr-o metodologie specială care are în vedere volumul încasărilor efective în perioada respectivă.

(x) Rezultatul Net al Exerciţiului este un sold intermediar de gestiune care comensurează rezultatul final al activităţii unui client după plata impozitului pe profit.

Rezult. net al exerciţ. = Rezult. brut al exerciţ. – Imp. pe profit (20)

(y) Capacitatea de Autofinanţare reprezintă surplusul de mijloace băneşti rezultat din exploatare pe parcursul unei perioade de gestiune.

Capacitatea de Autofinanţare se poate calcula în 2 modalităţi: (21)

pornind de la excedentul brut de exploatare, la care se adaugă alte venituri din exploatare, veniturile financiare şi excepţionale (fără provizioane) şi se scad cheltuielile din exploatare, cheltuielile financiare şi excepţionale (mai puţin amortizări şi provizioane) şi impozitul pe profit;

pornind de la rezultatul net al exerciţiului, la care se adaugă suma amortizărilor şi provizioanelor.

(z) Capacitatea de Autofinanţare Netă reprezintă surplusul de mijloace băneşti, rezultat din activitatea unei societăţi pe parcursul unei perioade, după repartizarea dividendelor.

Capacitatea de Autofin. Netă = Capacitatea de Autofin. –Dividende (22)

46

Page 47: Gestiune Bancara Curs Idd

Pentru prelucrarea conţinutului contului de profit şi pierdere, ofiţerii de credite procedează la gruparea conturilor din balanţa de verificare lunară depusă de agentul economic în poziţii sintetice, potrivit modelului prezentat în continuare (tabel 2.7):

Contul de profit şi pierdere prelucrat

Tabelul 2.7Vânzări de mărfuri 1Costul mărfurilor vândute 2Marja comercială (rd. 1-2) 3 - Producţia vândută 4Cifra de afaceri (rd. 1+4) 5 - Producţia stocată 6 - Producţia imobilizată 7Producţia exerciţiului (rd.4+1-6+7) 8Producţia exerciţiului +Vânzări de mărfuri (rd. 8+1) 9 - Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie, combustibil 10 - Lucrări şi servicii executate la terţi 11Marja industrială (rd. 8-10-11) 12Valoarea adăugată (rd. 3+12) 13 - Subvenţii din exploatare 14 - Impozite şi vărsăminte asimilate 15 - Cheltuieli cu personalul 16Excedent (insuficienţă) brut din exploatare (rd. 13+14-15-16) 17 - Alte venituri din exploatare 18 - Alte cheltuieli din exploatare 19 - Amortizări şi provizioane din exploatare 20Venituri din exploatare –total (rd. 5+6+7+14+18+ct. 781) 21Cheltuieli din exploatare –total (rd.2+10+11+15+16+19+ct. 681) 22Rezultatul din exploatare (rd. 17+18-19+20) 23 - Venituri financiare fără provizioane 24 - Cheltuieli financiare fără amortizări, din care: 25 - Cheltuieli cu dobânzi 26Excedent brut financiar (rd. 24-25) 27 - Amortizări şi provizioane financiare 28Venituri financiare –total (rd.24) 29Cheltuieli financiare –total (rd. 25) 30Rezultatul financiar (rd. 27+28) 31Rezultatul curent al exerciţiului (rd. 23+31) 32 - Venituri excepţionale –fără venituri din provizioane 33 - Cheltuieli excepţionale –fără amortizări 34Excedent brut excepţional (rd. 33-34) 35 - Amortizări şi provizioane excepţionale 36Venituri excepţionale –total (rd. 33) 37Cheltuieli excepţionale –total (rd. 34) 38Rezultatul excepţional (rd. 35+36) 39Excedent brut total (rd. 17+27+35) 40 - Rezultatul înaintea dobânzii şi impozitului pe profit (rd. 23+31+39+26) 41

47

Page 48: Gestiune Bancara Curs Idd

- Venituri totale (rd. 21+29+37) 42 - Cheltuieli totale (rd. 22+30+38) 43Rezultatul brut al exerciţiului (rd. 23+31+39) 44 - Impozitul pe profit 45Rezultatul net al exerciţiului (rd. 44-45) 46Capacitatea de autofinanţare (rd. 46) 47Capacitatea de autofinanţare netă (rd. 47) 48

Ofiţerii de credite controlează corectitudinea soldurilor şi interpretează datele şi indicatorii obţinuţi. Introducerea acestei metode standard de analiză computerizată prezintă o serie de avantaje:

informaţiile contabile prezentate de client sunt ajustate, prelucrate şi regrupate, obţinându-se indicatori care corespund principiilor de analiză ale băncii;

prin corelarea volumului mare de informaţii şi sintetizarea lor se oferă posibilitatea observării tendinţelor în evoluţia clientului, pot fi sesizate mai uşor aspectele negative, precum şi cele care necesită noi detalii şi precizări din partea acestuia având astfel loc o cunoaştere mai bună a afacerii clientului;

se reduce substanţial durata elaborării indicatorilor privind bilanţul contabil şi a contului de profit şi pierdere, lăsând ofiţerilor de credite timpul necesar pentru interpretarea situaţiei economico-financiare a clientului;

se constituie, prin arhivare electronică, o bază de date care poate fi folosită la elaborarea diverselor lucrări.

2.3.1.2. Indicatorii de analiză a bonităţii clientului

Ofiţerii de credite, pe baza datelor din bilanţul contabil şi a contului de profit şi pierdere prelucrate, analizează, bonitatea clienţilor conform unui sistem de indicatori de structură şi performanţă.

Indicatorii care stau la baza analizei şi evaluării bonităţii clienţilor pot fi grupate în:

- Indicatori de nivel şi structură: cifra de afaceri; capitaluri proprii; rezultatul exerciţiului; fondul de rulment; necesarul de fond de rulment; trezoreria netă; lichiditatea (imediată, curentă, la data viitoare); solvabilitatea; gradul de îndatorare (generală, financiară); viteza de rotaţie (rotaţia activelor circulante, rotaţia stocurilor de materii prime; rotaţia stocurilor de produse în curs de fabricaţie, rotaţia stocurilor de produse finite /mărfuri, durata medie de încasare a clienţilor; durata medie de plată a furnizorilor).

Sunt avuţi în vedere şi indicatorii de performanţă cum ar fi: rentabilitatea (de exploatare: brută şi netă; economică, financiară); riscul financiar (gradul de acoperire a dobânzii); rata valorii adăugată; politica de dividende.

La calcularea şi interpretarea rezultatelor indicatoarelor de bonitate a unei firme, banca are în vedere reflectarea corectă a selecţiei economice şi financiare a acesteia.

2.3.1.2.1. Indicatorii de nivel şi structură

a) Cifra de afaceri (CA) este indicatorul care reflectă veniturile realizate de un client la finele unei perioade, (lună, trimestru, an) cu terţii. Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare, evoluţia cifrei de afaceri trebuie să fie

48

Page 49: Gestiune Bancara Curs Idd

ascendentă, orice declin constituind un semnal serios pentru bancă. La aprecierea dinamicii CA se va avea în vedere şi influenţa creşterii preţurilor, care se va calcula atât în termeni nominali cât şi reali. De asemenea, se va urmări şi evoluţia producţiei fizice la principalele produse.

b) Capitaluri proprii. Analiza se va axa îndeosebi pe examinarea atât a capitalurilor proprii în sens larg cât şi în sens strict, mai ales a capitalurilor proprii nete în sens strict. Se va pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor şi a altor active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii.

c) Rezultatul exerciţiului (profit /pierdere) în cifre absolute, este un indicator sintetic care caracterizează eficienţa activităţii desfăşurate, influenţând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul şi al diminuării cu pierderea. De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu clienţii care înregistrează pierderi, iar afacerile cu clienţii care realizează profit mic se vor face cu mare prudenţă.d) Fond de rulment =pasive pe termen lung –active imobilizate (23)

În cazul unei bune gestionări financiare, activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung şi deci fondul de rulment trebuie să fie pozitiv. La clienţii cu fond de rulment negativ, banca urmăreşte preocuparea acestora pentru echilibrarea lor prin sporirea capitalurilor proprii, a rezervelor şi altor fonduri din profitul realizat, obţinerea de subvenţii, vânzarea de active imobilizate, etc., evitându-se acoperirea cu credite pe termen scurt a surplusului de active imobilizate.

e) Necesarul de fond de rulment =active realizabile –datorii curente < 1 an (24)

O atenţie deosebită o acordă fiecare bancă determinării corecte a necesarului de fond de rulment, cunoscând că atunci când activele realizabile sunt mai mari decât datoriile curente cu scadenţa mai mică de un an, şi deci necesarul de fond de rulment este pozitiv, poate interveni creditul bancar pe termen scurt.

f) Trezoreria netă =fond de rulment –necesarul de fond de rulmentSau Trezoreria netă =trezoreria pozitivă –trezoreria negativă (25)

Variaţia trezoreriei nete se datorează nu atât fondului de rulment, care este relativ stabil pe parcursul unui exerciţiu, cât mai ales necesarul de fond de rulment, în funcţie de ciclul de exploatare, agentul economic având un necesar de fond de rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricaţie este mai îndelungat. Creditul pe termen scurt poate interveni numai în cazul trezoreriei nete negative.

(7) Lichiditatea – reprezintă capacitatea unui client de a face faţă datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilitate. Indicatorii calculaţi în legătură cu lichiditatea sunt:

= (26)

=

(27)

Lichiditatea la

Lichiditate

imediată

Lichiditate

curentă

49

Page 50: Gestiune Bancara Curs Idd

o dată viitoare = [(Disponibilităţi băneşti proprii şi împrumutate + Încasări prognozate până la finele perioadei + Credite bancare prognozate a se obţine până la sfârşitul perioadei) / Plăţi exigibile prevăzute până la

sfârşitul perioadei] 100

(28)

x) Prin finele perioadei se înţelege orizontul de timp pentru care se face analiza lichidităţii viitoare (peste o lună, un trimestru, 6 luni, 1 an,etc.).

Important pentru o bancă este capacitatea clientului de a-şi transforma activele sale circulante în “cash”, pentru a-şi achita la timp datoriile pe termen scurt. Utilizând aceşti indicatori, o bancă prudentă trebuie să elimine acele active care nu se pot transforma rapid în numerar la o valoare prestabilită.

Analiza pe verticală şi pe orizontală a indicatorilor de lichiditate reflectă: Tipul de activitate desfăşurată de client (ex. dacă nu apar diferenţe

semnificative între lichiditatea curentă şi cea imediată, înseamnă că activitatea este preponderent comercială sau viteza de rotaţie a stocurilor este foarte mare; dacă diferenţele sunt mai mari, poate fi vorba de o activitate productivă cu ciclul lung de fabricaţie, având o viteză mică de rotaţie a stocurilor de producţie neterminată);

Eficienţa conducerii societăţii, modalităţile ei de finanţare (ex. o valoare mare a lichidităţii ca urmare a datoriilor reduse pe termen scurt poate reflecta o finanţare a societăţii din zona pasivelor pe termen lung, deci provenind de la fondul de rulment).

În ce priveşte modul de interpretare a lichidităţii, se are în vedere practica bancară şi anume:

a) Mai mic de 100%: lichiditate necorespunzătoareb) Între 100 –120%: lichiditate satisfăcătoarec) Între 120 –150%: lichiditate bunăd) Peste 150%: lichiditate foarte bună(8) Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societăţii de a transforma

toate activele sale (ajustate cum s-a prezentat anterior) în “cach” pentru plata tuturor datoriilor.

Banca urmăreşte evidenţierea ponderii contribuţiei personale a acţionarilor la finanţarea datoriilor, comparată cu participarea terţilor (inclusiv banca).

Calcularea solvabilităţii firmei se face după următoarea relaţiei:

Solvabilitatea =

(29)

În aprecierea acestui indicator banca urmăreşte ca, pe total el să fie supraunitar, iar pe structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită, de regulă, de surse proprii şi un total activ, ponderea datoriilor totale (către furnizori, buget, bancă, etc.) să fie mai mare de 50%.

(9) Gradul de îndatorare, este un indicator care exprimă raportul între datorii şi capitaluri proprii, sub forma următoarelor relaţii:

50

Page 51: Gestiune Bancara Curs Idd

=

(30)

=

(31)

Datorii financiare = Datorii financiare cu scadenţa < 1 an +Datorii financiare totale cu scadenţa > 1 an (parte < 1 an) +Datorii financiare cu scadenţa > 1 an. (32)

În aprecierea acestui indicator se va avea în vedere că banca participă ca partener la finanţarea unei firme alături de proprietari, dar nu poate risca mai mult decât aceştia, întrucât singurul beneficiu pentru bancă este dobânda, iar pentru proprietari dividendele şi creşterea valorii acţiunilor ca urmare a capitalurilor proprii.

Scara de apreciere a gradului de îndatorare este următoarea:

Grad de îndatorare generală

Grad de îndatorare financiară

Bun până la 60% până la 30%

Satisfăcător între 60-100% Între 30-70%

Necorespunzător peste 100% peste 70%

(10) Viteza de rotaţieViteza de rotaţie a activelor circulante arată numărul de cicluri efectuate de

activele circulante în decursul unei perioade şi este redată de relaţia:

Viteza de rotaţie(VR) = (33)

Cu cât numărul de rotaţii efectuate în cursul unei perioade este mai mare,

cu atât AC au fost folosite mai eficient. Acest indicator trebuie analizat în evoluţie şi în

comparaţie cu situaţia dintre alte societăţi comerciale din ramuri de activitate similare.

VR poate fi calculată şi distinct pentru diverse tipuri de stocuri (materii

prime, produse în curs de fabricaţie, produse finite, etc.).

În aceste cazuri se poate determina în două modalităţi:

Gradul de îndatorare generală (Leverage)

Gradul de îndatorare financiară (Gearing)

51

Page 52: Gestiune Bancara Curs Idd

Număr de rotaţii (NR) efectuate de stocuri în decursul unei perioade şi se exprimă prin numărul de rotaţii.

Durata medie (DZ) de staţionare a stocurilor, care se exprimă în zile

Rotaţia stocurilor de materii prime poate fi exprimată sub forma:

1) Număr de rotaţii (NR) =

(34)

2) Durata medie de staţionare (DZ) =

(35)

Rotaţia stocurilor de producţie în curs de fabricaţie se calculează deasemenea ca:

NR = (36)

DZ = (37)

Rotaţia stocurilor de produse finite are o formă similară:

- NR= (38)

- DZ= (39)

Durata medie de încasare a clienţilor se exprimă în zile, se reprezintă amânarea medie acordată clienţilor. Ea se calculează astfel:

(40)

Se au în vedere şi mărfurile livrate şi neâncasate, care reprezintă valoarea creditelor comerciale acordate clienţilor, indicator care ne arată durata medie a acestor credite.

Durata creditului comercial acordat clienţilor depinde de natura activităţii, de forţa financiară a societăţii creditoare, de raporturile acestuia cu clienţii săi. Conducerea firmei îi revine sarcina să reducă amânările la plată acordate clienţilor, fără însă a prejudicia prin aceasta pieţele de desfacere.

Durata medie de plată a furnizorilor, exprimată în zile, reprezintă amânarea medie a plăţii către furnizorii, calculată astfel:

52

Page 53: Gestiune Bancara Curs Idd

(41)

Dacă costul aprovizionărilor este dificil de determinat, banca poate folosi cifra de afaceri.

Valoarea furnizorilor neplătiţi reprezintă mărimea creditelor comerciale obţinute, iar indicatorul arată durata acestor credite. Prelungirea duratei creditelor obţinute de la furnizori sporeşte volumul surselor atrase, de care societatea are nevoie pentru finanţarea activelor sale circulante. Aceste surse nu sunt gratuite şi societatea trebuie să aleagă între costul creditelor-furnizor şi costul creditelor bancare.

2.3.1.2.2. Indicatori de performanţă

Aceşti indicatori reflectă performanţele economico-financiare a unei firme, importante pentru luarea unor decizii de creditare de către o bancă.

(11) Rentabilitatea este indicatorul care reprezintă capacitatea clientului de a obţine profit din activitatea proprie. După modul de structurare a contului de profit şi pierdere şi baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupaţi astfel: (a) Rentabilitatea de exploatare, care exprimă capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influenţe ale elementelor financiare şi excepţionale şi poate fi calculată astfel:

=

(42)

=

(43)

a) Rentabilitatea economică (Re) ne redă capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine profit din întreaga sa activitate economico-financiară. Dintre indicatorii care exprimă rentabilitatea economică, arătăm:

Re =

(44)

Re =

(45)

Rentabilitatea brută

de exploatare

Rentabilitatea netă de

exploatare

53

Page 54: Gestiune Bancara Curs Idd

Re =

(46)

Re =

(47)Cu cât aceşti indicatori au valori mai mari, cu atât rentabilitatea este mai

bună.Rentabilitatea financiară (Rf) exprimă capacitatea capitalului investit de a

produce profit. Indicatorii care reflectă rentabilitatea capitalului sunt:

Rf =

(48)

Rf =

(49)

Rf =

(50)

(12) Indicatori ai riscului financiarRiscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a

completa resursele de finanţare ale unei activităţi. Premisele fundamentale ca o firmă să-şi sporească rentabilitatea financiară în condiţiile aprobării de credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii. În caz contrar, apelarea la credite se face în condiţiile în care rata rentabilităţii este inferioară ratei dobânzii, conduce la o degradare a rentabilităţii financiare datorită reducerii profitului. Din punct de vedere bancar, aceşti indicatori au o importanţă deosebită întrucât ei prezintă indicii asupra posibilităţii societăţii comerciale de a rambursa împrumuturile şi de a plăti dobânda.

Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii, care arată capacitatea societăţii de a plăti dobânda la creditele angajate, astfel:

(51)

Ofiţerii de credite au obligaţia să coroboreze rezultatele şi interpretarea tuturor indicatorilor prezentaţi intr-un sistem unitar care să scoată în evidenţă punctele

54

Page 55: Gestiune Bancara Curs Idd

tari şi cele slabe ale respectivului agent economic şi mai ales să poată conduce la luarea unor decizii temeinic fundamentate.

Analiza bonităţii clienţilor se va efectua de către bancă ori de câte ori se solicită un credit, iar pentru creditele aflate în portofoliu cel puţin odată pe trimestru sau ori de câte ori conducerea unităţilor băncii, consideră necesar.

Pentru urmărirea evoluţiei indicatorilor de bonitate, ofiţerii de credite întocmesc pentru toţi clienţii cu credite în portofoliu dinamica indicatorilor privind bonitatea (tabel 2.8).

Dinamica indicatorilor privind bonitatea clientului “x” Tabelul 2.8

Nr. crt.

Denumirea indicatorilor de bonitate

Data determinării 31.XII.199_ 200_

1. Cifra de afaceri (mil. lei)2. Capitaluri proprii (mil. lei)3. Rezultatul exerciţiului (mil. lei)4. Fondul de rulment (mil. lei)5. Necesarul de fond de rulment (mil.

lei)6. Trezoreria netă (mil. lei)7. Lichiditate (%)

a). lichiditate imediată (%)b). lichiditate curentă (%)c). lichiditate la o data viitoare (%)

8. Solvabilitatea (%)9. Gradul de îndatorare (%)10. Viteza de rotaţie (nr. de rotaţie)11. Rentabilitatea (%)

a). Rentabilitatea de exploatare (%)b). Rentabilitatea economică (%)c). Rentabilitatea financiară (%)

12. Acoperirea dobânzii (%)13. Rata valorii adăugată (%)14. Politica de dividende (%)

55

Page 56: Gestiune Bancara Curs Idd

În vederea asigurării compatibilităţii datelor privind indicatorii de bonitate, ofiţerii de credite extrapolează rezultatele în trimestrul I, trimestrul II ş.a.m.d., la nivelul unui an, prin înmulţirea cu 4, cu 2, etc.

2.3.1.2.3. Indicatori specifici privind investiţiile Aceşti indicatori sunt calculaţi ori de câte ori o firmă solicită unei bănci

acordarea unui credit pe termen lung pentru dezvoltare. Dintre acestea reţinem: Investiţia totală care reprezintă volumul ieşirilor de lichidităţi

pentru investiţii ale agentului economic într-o perioadă de timp (lună, trimestru, an).Ea este determinată de cheltuielile cu activele circulante, rambursările de

credite pe termen scurt, mediu şi lung pentru investiţii, dobânzile aferente, etc. Banca va urmări acoperirea cu surse a investiţiei totale.

Investiţia specifică, reflectă volumul ieşirilor de lichidităţi pentru unitatea de investiţie. La determinarea investiţiei totale se porneşte de la investiţiile specifice.

(c) Durata medie a furnizorilor pentru investiţii, se stabileşte după relaţia:

Nzf =

(52)unde: Nzf =numărul de zile după care sunt plătiţi furnizorii Sf =sold mediu zilnic al conturilor de furnizori pentru investiţii Ca.i =costul aprovizionărilor pentru investiţiiIndicatorul, reprezintă amânarea medie în zile a plăţii către furnizorii pentru

investiţii. Este acceptabil indicatorul dacă este de până la 60 de zile. Dacă plata furnizorilor se face cu o întârziere de peste 180 zile, este un semnal negativ privind capacitatea de finanţare a investiţiei.

Pragul de rentabilitate al unui proiect de investiţie reprezintă nivelul minim de încărcare a capacităţii de producţie, la care costurile pentru funcţionarea proiectului sunt egale cu veniturile generate de acestea.

Acest punct, în care nu se produce profit, dar nici pierdere, se mai numeşte şi punct critic. El se determină astfel:

PR = (53)

în care: PR =prag de rentabilitate CF =cheltuieli fixe CV =cheltuieli variabile, care sunt direct proporţionale cu nivelul producţiei P =valoarea producţiei în preţuri de vânzareAnaliza punctului critic este o tehnică de studiu al relaţiei între venituri şi

costuri. Structura costurilor se împarte în: Costuri fixe (convenţional constante), formate din: amortizare,

salariile personalului de administraţie şi întreţinere, cheltuieli de administraţie şi gospodăreşti, chirii, rente, taxe, speze, asigurări, reclame, comunicaţii, poştă, etc.

56

Page 57: Gestiune Bancara Curs Idd

Cheltuieli variabile care cuprind materii prime şi materiale, materiale auxiliare, SDV-uri, energie electrică, utilităţi, cheltuieli de transport aprovizionare, manoperă directă (inclusiv asigurări sociale).

Cu cât pragul de rentabilitate este mai scăzut cu atât situaţia este mai bună. Se va compara cu pragul de rentabilitate al altor proiecte de investiţii din aceeaşi ramură de activitate.

Cursul de revenire net actualizat sau “Testul Bruno” exprimă costul exprimat în resurse naţionale pentru a obţine sau a economisi o unitate de valută. Acest indicator se calculează în una din următoarele situaţii: a) când realizarea proiectului de investiţii promovează exportul, caz în care indicatorul arată câţi lei se cheltuiesc pentru a obţine o unitate valutară;

b) când realizarea proiectului substituie importul, caz în care indicatorul arată câţi lei se cheltuiesc pentru a economisi o unitate valutară.

În principiu, cursul de revenire intern, arată dacă proiectul generează sau nu în mod eficient devize. Veniturile din proiect se împart în: - comercializabile (exportabile, evaluate la preţuri –frontieră FOB sau CIF), obţinute sub forma veniturilor “brute” în devize câştigate sau economisite; - necomercializabile (aferente părţii din producţie ce se prevede a se comercializa pe piaţa internă).

Scăzând din veniturile “brute” în valută, cheltuielile totale (de investiţie şi producţie) în valută, se obţine beneficiul net în valută.

Determinarea cursului de revenire net actualizat se face prin raportarea cheltuielilor totale în moneda naţională pentru producţia de export, la încasările nete în valută, după formula:

C.R.N.A. =

(54)D =durata economică de funcţionare a proiectuluiIt =investiţii în lei în anul “t”Ct =fonduri circulante (în lei) în anul t:CPt =cheltuieli anuale de producţie (în lei) în anul t:Vlt =vânzări în lei în anul t:Vvt =vânzări în valută în anul t:Ivt =investiţii în valută în anul t:Cvt =fonduri circulante în valută în anul t:CPvt =cheltuieli de producţie, în valută în anul t:I =factor de actualizare.Din relaţia de mai sus, rezultă că atât fluxul de cheltuieli în lei, cât şi fluxul

de venituri în valută se actualizează. Factorii de actualizare folosiţi pentru fluxul de cheltuieli în monedă naţională vor ţine seama de rata inflaţiei, rata dobânzii şi rata de risc pentru cheltuielile în lei. Iar factorii de actualizare pentru fluxul de venituri în valută vor avea în vedere rata dobânzii şi rata inflaţiei pentru această componentă a proiectului.

Cursul de revenire net actualizat se compară cu valoarea cursului de schimb oficial al monedei naţionale în raport de valuta obţinută şi dacă cursul de revenire net actualizat pentru proiectul respectiv este mai mic decât cursul oficial, situaţia este favorabilă acordării creditului.

57

Page 58: Gestiune Bancara Curs Idd

Rata internă de rentabilitate a investiţiei redă capacitatea unei investiţii de a asigura profit într-o anumită perioadă de timp faţă de totalitatea cheltuielilor efectuate, asigurând în acelaşi timp şi recuperarea simplă (amortizarea) a capitalului investit. Ea se calculează astfel:

R.I.R = , unde: (55)

R.I.R =rata internă de rentabilitate a investiţiei;Vn =venituri suplimentare obţinute ca urmare a investiţiei în “n” ani;Cn =cheltuieli totale cu investiţia şi cele suplimentare de producţie aferente

investiţiei în “n” ani;n =numărul de ani;t =orizontul de timp;i =rata de actualizare, care reprezintă un factor sintetic la a cărui

dimensionare concură rata inflaţiei, rata dobânzii bancare, rata de schimb a leului, rata creşterii economice, etc.

La determinarea R.I.R., în cheltuieli se cuprind investiţiile de capital pentru activele imobilizate corporale şi activele circulante, cheltuielile de producţie şi întreţinere, dobânzile bancare, impozitele şi taxele aferente investiţiei.

Amortizarea nu se include în calculul cheltuielilor de producţie, deoarece astfel s-ar dubla valoarea investiţiei.

La venituri se include şi cele obţinute din activităţile conexe, ca şi valorile reziduale ale activelor imobilizate corporale şi ale activelor circulante rămase la finele perioadei de calcul.

Se apreciază că R.I.R. trebuie să fie mai mare decât rentabilitatea medie a sectorului de activitate respectiv, sau a altor obiective asemănătoare. De asemenea, R.I.R. trebuie să fie mai mare decât rata dobânzii de referinţă a băncii centrale.

În analiza R.I.R. ofiţerii de credite iau în considerare în afară de rata medie a dobânzii de referinţă, rata previzibilă a inflaţiei şi o marjă de siguranţă de 2-4% care să acopere riscul faţă de aspectele ce nu au putut fi apreciate.

Durata de recuperare a investiţiei, se exprimă în numărul de ani în care profitul suplimentar obţinut ca aport al obiectivului va egala valoarea investiţiei şi cheltuielile de producţie aferente şi reprezintă capacitatea unui obiectiv de investiţii de a restitui din venitul net capitalul investit.

Calcularea indicatorului se face după relaţia:

D.R.I. = , unde: (56)

D.R.I =durata de recuperare a investiţiei;Ps =profitul suplimentar obţinut din aportul investiţiei;

I =valoarea investiţiei; Cp =cheltuieli de producţie suplimentare determinate de aportul Investiţiei

2.3.2. Evaluarea aspectelor nefinanciare privind clienţii băncii

Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului ca element psihologic esenţial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calităţile morale şi profesionale ale conducătorilor agenţilor economici solicitanţi de credite, a principalilor asociaţi şi colaboratori, precum şi a reputaţiei privită prin calitate a

58

Page 59: Gestiune Bancara Curs Idd

produselor, serviciilor şi a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate în relaţiile cu partenerii de afaceri.

De aceea, banca efectuează o evaluare cât mai reală a riscului în activitatea de creditare, analizând atât riscurile financiare, cât şi cele nefinanciare la care se expune.

Factorii nefinanciari care influenţează activitatea clientului pot fi: interni sau externi.

2.3.2.1. Factorii nefinanciari interni

La fundamentarea deciziei de acordare a unui credit, ofiţerii de credite ţin seama suplimentar şi de următoarele aspecte interne:(a) Conducerea activităţii (managementul)

a) pregătirea profesională, prestigiu şi experienţa în ramura sau sectorul de activitate;

b) experienţa în funcţii de conducere şi reputaţia echipei manageriale;c) conducerea este asigurată de o echipă sau de o singură persoană,

cunoscând că în cele mai multe cazuri conducerea în echipă poate avea rezultate mai bune decât luarea deciziilor de către o singură persoană;

d) asigurarea succesiunii manageriale;e) gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societăţii, fiind

de aşteptat ca implicarea conducerii să fie cu atât mai ridicată cu cât gradul de participare la capital este mai mare;

f) structura conducerii, specializarea în funcţie de aptitudinile în domeniile tehnic, financiar-contabil, marketing, etc.;

g) moralitatea conducerii;h) calitatea sistemului informaţional (informaţii primite de conducere,

circulaţia acestora în interiorul societăţii, modul de obţinere a informaţiilor prin utilizarea tehnicii moderne de calcul, etc.);

i) capacitatea de a se achita de obligaţii;j) perioada de rotaţie a personalului, îndeosebi a celui de conducere şi a

specialiştilor, care poate constitui un semnal, atunci când este prea scurtă (câteva luni), sau prea îndelungată (10-20 ani).(b) Activitatea clientului

A. evoluţia activităţii şi profilul acestuia;B. caracterul activităţii: permanente, sezonier, ciclic;C. sfera de activitate: producţie, comerţ, prestări servicii, etc.;D. produsele şi serviciile sunt: de strictă necesitate/de lux, de serie/unicat,

vechi/noi, competitive/mai puţin competitive, profitabile sau neprofitabile;E. importul;F. concurenţi: numărul şi mărimea concurenţilor, reputaţia lor,

caracteristicile produselor fabricate de această, etc.;G. segmentul de piaţă deţinut: în creştere /declin, cuantificabil ori

necuantificabil;H. portofoliul de clienţi al acestuia: numărul, reputaţia, dependenţa de

anumiţi clienţi, modalitatea de vânzare: pe credit comercial/cu plata imediată;I. relaţii cu furnizorii: număr, dependenţa de anumiţi furnizori, modalitatea

de plată la vedere/la un anumit timp de la vedere;J. politica de preţuri: nivel faţă de concurenţi, facilităţi,K. publicitate şi reclamă;L. resursele materiale: clădiri, maşini, instalaţii, mijloace de transport

(proprietate, metode de evaluare, de amortizare, stare fizică, fiabilitate, finanţare, etc.);

59

Page 60: Gestiune Bancara Curs Idd

M. resurse umane: evaluarea angajaţilor din punct de vedere al pregătirii profesionale, priceperii, eficienţei, costul personalului, disponibilitate de înlocuire, fluctuaţia personalului, relaţii conducere - personal - sindicat, etc.

(c) Strategia1. existenţa unei strategii pe următorii 3-5 ani. Dacă aceasta este realistă,

realizabilă sau cu orice risc;2. modalităţi de realizare a strategiei propuse;3. alternative şi implicaţii în cazul nerealizării strategiei propuse;4. existenţa sau nu a planurilor de restructurare şi redresare financiară.

2.3.2.2. Factorii nefinanciari externi

Aceşti factori nefinanciari externi trebuie avuţi în vedere în fundamentarea deciziei de creditare. Ei sunt:

(1) Domeniul de activitate – caracteristicile domeniului de activitate din punct de vedere al competitivităţii, profitabilităţii, tehnologizării, cheltuielilor de capital, costuri fixe ridicate sau reduse, principalele firme care evoluează în respectivul domeniu de activitate;

(2) Încadrarea activităţii clientului în politica economică generală şi în tendinţele strategiei viitoare privind domeniul respectiv de activitate;

(3) Impactul legislaţiei asupra activităţii clientului;(4) Impactul unor factori macroeconomici asupra activităţii clientului;(5) Dependenţa şi poziţia geografică faţă de sursele de aprovizionare

şi pieţele de desfacere, faţă de cele de transport, etc.(6) Caracteristici sociale ale pieţelor de desfacere: obiceiuri

alimentare, înclinaţia spre un anumit tip de consum, religie, etc.Analiza aspectelor nefinanciare privind clienţii băncii se va efectua de ofiţerii

de credite potrivit fişei model (tabel 2.9), în situaţiile:(1) când agenţii economici solicită să devină clienţii băncii;(2) o dată pe an pentru toţi clienţii aflaţi în portofoliu, beneficiari de credite

aflate în portofoliu;(3) în mod obligatoriu, la solicitarea primului credit.Rezultatele analizei aspectelor nefinanciare privind clienţii se vor utiliza de

bănci în: fundamentarea deciziilor de preluare a unor noi clienţi sau de creditare, în analiza situaţiei clienţilor şi a calităţii portofoliului de credite, etc.

2.4. Decizia de creditare

Procesul analizei pentru acordarea unui credit este complex şi el are specificitate în funcţie de natura creditului, obiectul şi durata acestuia. Acest proces implică, în mod normal, şi decizia de creditare. Ea are la bază o sinteză a rezultatelor analizelor de creditare, efectuate de funcţionarii băncii

2.4.1. Aplicarea în practică a deciziei de creditare

Analiza de credit stereotipă are un “cadru C”. cel mai frecvent număr al variabilei C pare să fie cinci ”C”: caracter, capacitate, capital, colateralul şi condiţii. Caracterul se referă la voinţa împrumutatului de a rambursa. Capacitatea se referă la cash-flow şi la posibilitatea ca acesta să asigure plata datoriei. Capitalul priveşte la forţa bilanţului împrumutatului. Colateralul se referă la valorile care susţin împrumutul

60

Page 61: Gestiune Bancara Curs Idd

(ca în împrumutul bazat pe active). Condiţiile au în vedere sensibilitatea împrumutatului faţă de forţele externe cum ar fi rata dobânzii, ciclul economic şi presiunile concurenţei. Factorul “condiţii” se concentrează asupra vulnerabilităţii împrumutatului. În mod concret, setul de condiţii externe, de exemplu, vor afecta negativ capacitatea împrumutatului de a plăti datoria. Cu excepţia rolului colateralului, cei cinci “C” pot fi incluşi cu uşurinţă în modelul riscului de nerambursare care a fost descris anterior. Ca o modalitate de analiză de credit, implementarea celor cinci “C” încearcă să cuantifice fiecare “C” în ideea de a dezvolta un profil al credibilităţii (bonităţii) împrumutatului. Cuantificarea implică strângerea, prelucrarea şi analiza informaţiilor,.

2.4.2. Administrarea creditului

2.7.2.1. Procesul creditării activităţii comerciale

În ciuda proliferării serviciilor bancare, procesul de bază al împrumutului comercial şi industrial rămâne sângele vital al băncilor comerciale. Procesul de împrumut comercial constă într-o serie de activităţi relativ directe, implicând două părţi principale a căror asociere cuprinde acţiuni de la cererea iniţială de împrumut, până la rambursarea în bune condiţii a împrumutului. În general, procesul de împrumut – aşa cum s-a arătat în acest capitol – implică, în esenţă, următoarele etape: cererea de împrumut, evaluarea creditului, revizuirea împrumutului şi efectuarea rambursării. Dacă rambursarea nu se derulează normal, urmează procedurile de prescriere şi rezolvare a creditelor neperformante; dacă se derulează normal, adesea urmează o reînnoire a cererii de împrumut. Mai jos este redat un model sintetic care împarte acest proces în trei etape distincte: procesul de aprobare a împrumutului; procesul de urmărire; procesul de reziliere a împrumutului.

Sintetizarea procesului de împrumut ne permite să evaluăm mai bine complexitatea şi importanţa acestui proces, dar şi o evaluare mai bună a acestuia.

O trecere în revistă a procesului de împrumut bancar, utilizând conceptele de “selecţie adversă” şi “risc moral”, se impune pentru a explica comportamentul tipic viitor.

(1) Selecţie adversăCei care au proiecte de investiţii foarte riscante au cel mai mult de câştigat

dacă proiectele reuşesc, astfel că sunt foarte nerăbdători să obţină împrumuturi. Aceia care sunt cei mai susceptibili de a produce un efect negativ prezintă probabilitatea cea mai mare de a fi selectaţi.

b) Risc moralOdată ce au primit împrumutul, împrumutaţii sunt stimulaţi să se angajeze în

activităţi nedorite (incorecte) din punctul de vedere al împrumutătorului, cum ar fi, de exemplu:

(1) Plata dividendelor. Dacă o firmă contractează o datorie evaluată pornind de la stabilitatea deciziei cu privire la dividende, valoarea creanţei este redusă prin majorarea ratei dividendului şi finanţarea majorării prin reducerea investiţiei.

(2) Diluarea debitelor. Dacă o firmă contractează o datorie evaluată pornind de la supoziţia că nu va fi angajată o nouă datorie, valoarea creanţei debitorului este diminuată printr-o datorie suplimentară de aceeaşi prioritate sau o prioritate mai mare.

61

Page 62: Gestiune Bancara Curs Idd

(3) Substituirea activelor. Dacă o firmă contractează o datorie cu scopul declarat de a se angaja în proiecte cu costuri mai scăzute, iar datoria este evaluată cu acest risc scăzut, capitalul acţionarului creşte şi valoarea datoriei este redusă prin proiecte de înlocuire cu risc / costuri de câştig mai ridicate.

(4) Subvenţiile. În unele împrejurări, poate exista un stimulent pentru o firmă cu datorii de a respinge proiecte cu valori nete prezente pozitive dacă beneficiul proiectelor revine creditorilor.

(5) Nefurnizarea unor informaţii prompte şi exacte. Această acţiune poate în mod evident să majoreze costurile monitorizării.

Prin urmare, ambele probleme (selecţia adversă şi riscul moral) majorează probabilitatea unui eşec al împrumutului şi trebuie să fie depăşite dacă banca vrea să fie profitabilă.

Pentru soluţionarea acestor probleme sunt necesare următoarele măsuri: (1) Scanarea, (2) Urmărirea, (3) Stabilirea unor relaţii cu clienţii şi liniile de credit pe termen lung, (4) Cerinţe de garanţie şi provizioane, (5) Raţionalizarea creditului.

2.4.2.2. Scanarea – Selecţia celor mai bune alternative

Selecţia adversă pe pieţele de credit cere ca băncile să diferenţieze riscurile creditelor bune de cele rele. Aceasta se va realiza prin scanare, care presupune: a) strângerea informaţiilor, b) analiza statistică, c)evaluarea şi d) specializarea.

a) Strângerea informaţiilorPentru a realiza o selecţie eficientă, băncile trebuie să adune informaţii

serioase despre împrumutătorii potenţiali. Informaţiile privind trecutul includ informaţii despre conturi, profit şi pierdere, active şi pasive. Iar informaţiile privind viitorul includ informaţii despre planurile unei firme şi mediul său concurenţial.

Datele istorice şi cele proiectate vor fi utilizate de bancă pentru a o ajuta să-şi formuleze evaluarea, adică:

1 concordarea performanţelor trecute cu proiecţiile;2. realismul supoziţiilor care stau la baza aprecierilor3. activitatea trecută a managementului (respectiv cum s-au realizat

previziunile anterioare) şi o opinie privind calitatea şi integritatea sa.Pentru aceasta băncile vor utiliza mai multe surse de informaţii: economia în

ansamblu; industria în ansamblu.Ca surse specifice, băncile au în vedere: agenţii de credit rating,

concurenţa, vizitele în locurile de producţie, alţi împrumutători, ziare şi servicii de selecţie a articolelor de presă, interviuri cu conducerea.

În sfârşit, o modalitate de obţinere a informaţiilor de către bănci constă în relaţiile de lungă durată cu clienţii. Banca poate să analizeze activitatea trecută şi concurenţa pe bază: altor conturi de împrumut, conturilor curente şi a conturilor de şi economii/depozite.

Analiza oferă informaţii privind lichiditatea, sezonalitatea, grupele de contacte de afaceri şi performanţele trecute ale firmei client.

În general, relaţiile pot reduce în mod semnificativ costurile selecţiei şi fundamentării procedurilor de monitorizare. Pe de altă parte, relaţiile pe termen lung pot fi profitabile atât pentru firmă, cât şi pentru bancă. Când există o bună relaţie şi un flux informaţional, firma bună poate să obţină mai uşor un împrumut cu dobândă scăzută întrucât banca va putea să stabilească mai uşor riscurile de perspectivă şi va avea costuri mai reduse de scanare şi monitorizare.

Întrucât relaţia bancă – împrumutat este, de asemenea, importantă şi pentru împrumutat, acesta va fi reţinut în a o periclita prin acţiuni care sunt în dezavantajul

62

Page 63: Gestiune Bancara Curs Idd

băncii, indiferent dacă sunt sau nu acoperite de clauze restrictive cu privire la împrumut. Mai mult, relaţia poate fi întărită de:

participarea băncii la capitalul firmei (unde este permis, cum este cazul în Japonia, Germania, România);

1. reprezentarea băncii în consiliul de administraţie (unde este permis); implicarea băncii în management (dând băncii posibilitatea de a

influenţa firma să acţioneze în interesul băncii, neinvestind în proiecte prea riscante); lansarea unor “linii de credit”, adică angajamentul băncii (pentru o

anumită perioadă de timp) de a acorda împrumuturi pe o anumită valoare la rate legate de o anumită rată a dobânzii de piaţă.

Într-adevăr, cea mai mare parte a împrumuturilor comerciale şi industriale se desfăşoară în cadrul unor astfel de aranjamente. Astfel, firma se poate baza pe o sursă de credit şi banca beneficiază de un sistem îmbunătăţit de obţinere a informaţiilor. Mai concret, aranjamentul va impune firmei să furnizeze băncii informaţii în mod continuu în legătură cu activele şi cu pasivele / veniturile şi activitatea de afaceri.

b) Analiza statisticăAnaliza statistică a informaţiilor poate sprijini detectarea perspectivelor bune

faţă de cele proaste. Analiza indicatorilor şi alte modele cantitative pot fi utilizate pentru a prevedea falimentul şi, în general, pentru a separa creditele bune de cele proaste. Totuşi, modelele cantitative nu înseamnă totul.

c) EvaluareaAnaliza nu poate fi în întregime mecanică. Banca trebuie, de asemenea, să

facă o evaluare bună. Modelul descris anterior sugerează că trebuie acordată atenţie factorilor care include următoarele:

(i) Valoarea relaţiei cu clienţii În acest caz, banca, în cadrul analizei ce o efectuează, va trebui să

identifice:(1) ce alte afaceri depind de relaţia cu clienţii;(2) vânzarea de servicii “încrucişate”;(3) relaţiile cu firme înrudite; (4) cum ar fi afectată reputaţia băncii (şi relaţia cu alţi clienţi) de refuzul unui

împrumutat sau retragerea creditului de la acest client.(ii) Reperele situaţiei financiareÎn cazul împrumuturilor externe acordate de o bancă, se examinează o serie

de indicatori pentru ţara respectivă. De exemplu, în cadrul activităţii Rezervelor Federale ale SUA, de monitorizare a împrumuturilor internaţionale ale băncilor americane, Comitetul interdepartamental de analiză a expunerii de ţară încearcă să identifice ţările cu probleme şi să informeze băncile în legătură cu ţările care au probleme în prezent sau în mod potenţial. Comitetul aplică următorii indicatori statistici fiecărei ţări:

1. balanţa de cont curent pentru exportul de bunuri şi servicii;2. modul de plată a dobânzilor pe seama exportului de bunuri şi servicii

şi a rezervelor internaţionale;3. plata serviciului datoriei din exportul de bunuri şi servicii

(iii) Factorii strategiciBanca va lua în considerare cash –flow-urile previzionate ale împrumutaţilor

şi riscurile cărora le sunt supuse acestea (de exemplu, riscurile de afaceri ale

63

Page 64: Gestiune Bancara Curs Idd

împrumutaţilor). Zonele care trebuie să fie examinate aşa cum se arată în acest capitol sunt:

1. Producţia: materii prime, furnizori, tehnologie, combustibil;2. Marketing: elasticitatea preţurilor, substituenţi;3. Personal: disponibilitate, cost, armonie;4. Finanţe: vulnerabilitate la majorarea ratelor dobânzii, controlul

creditului firmei şi situaţia încasării datoriei;5. Concurenţa: potenţialul de schimbare, restricţii comerciale;6. Alţi factori de mediu, de exemplu, posibile acţiuni ale guvernului.Merită să menţionăm din nou că estimarea şi monitorizarea cash – flow-ului

viitoare este o parte critică a analizei de credit şi a evaluării riscului. În plus, faţă de cash – flow-ul derivat din extrasele financiare, analiza indicatorilor oferă un alt instrument al analizei de credit.

(iv) Reputaţia managementului“Reputaţia” este o zonă de studiu aflată în stadiul incipient. Totuşi, în mod

clar, stimulentul pentru o firmă, de exemplu, de a subinvesti poate fi redus de un rating corespunzător al obligaţiunilor sale pe piaţă.

(v) Expunerea faţă de riscRiscul de credit şi probabilitatea de rambursare sunt o funcţie comună a

atributelor specifice împrumutatului şi a parametrilor condiţiilor împrumuturilor şi anume:(1) Atribute specifice împrumutatului:

(1) Cash – flow-urile viitoare previzionate şi variabilitatea lor: structura capitalului; riscul afacerii; rata de creştere; diversificarea;

(2) Valoarea reală netă a împrumutatului;(3) Caracterul naturii împrumutatului potenţial şi natura şi severitatea

problemelor reziduale ale mandatului: (1) includerea efectului reputaţiei managementului pe piaţa datoriilor în problemele

mandatului;(2) calitatea informaţiilor disponibile (promptitudinea şi acurateţea).

(2) Trăsăturile contractului de împrumut (inclusiv) monitorizarea şi aranjamentele de siguranţă: priveşte cerinţele privind depozitele de compensare, siguranţa, garanţiile şi promisiunile contractuale de rambursare acordate de terţi; clauze afirmative şi negative; rata dobânzii (fixă / variabilă).

(vi) Condiţii externeGradul de risc al împrumuturilor nu poate fi analizat complet în izolare. Ca

atare, diversificarea reprezintă cea mai bună reţea internă de siguranţă. Aspectele care trebuie să fie monitorizate sunt următoarele: scopul / tipul de împrumut; tipul de garanţie; rata dobânzii flotantă faţă de cea fixă; credit rating-ul; etc.

(vii) Alţi factoriÎntre alţi factori reţinem: politica guvernamentală, disponibilitatea fondurilor

(suficienţa capitalului) şi politica instituţională.

d) Specializarea Problema selecţiei adverse poate fi depăşită dacă băncile se specializează

(geografic şi / sau pe ramuri) pentru a avea astfel mai multe cunoştinţe pe baza acumulării informaţiilor relevante care să-i permită să separe firmele bune de cele proaste. Este dificil să se realizeze atât specializarea, cât şi diversificare. Totuşi, sindicalizarea împrumutului şi alte abordări pot face acest lucru posibil.

64

Page 65: Gestiune Bancara Curs Idd

2.4.2.3. Urmărirea (şi aplicarea clauzelor restrictive)

Pentru a atenua problema riscului moral, care există după ce împrumutul a fost acordat, băncile înscriu adesea clauze restrictive în contractele de împrumut. Aceste clauze sunt menite să asigure că firma nu poate risca prea mult pe socoteala băncii. Dacă convenţiile restrictive urmează să aibă putere reală, banca trebuie să urmărească comportamentul firmei. Astfel, auditul strângerii informaţiilor şi urmările trebuie să fie o activitate permanentă băncii.

Unele clauze tipice pentru împrumut sunt următoarele:(1) Restricţii asupra politicii de investiţie / producţie a firmei.

(1) restricţii asupra investiţiilor;(2) restricţii asupra dispoziţiei privind activele;(3) titularizarea datoriei asupra anumitor active;(4) restricţii asupra fuziunilor;(5) cerinţe de menţinere a anumitor active (de exemplu, anumite niveluri

ale fondului de rulment).(2) Restricţii privind plata dividendelor(3) Restricţii privind politica financiară viitoare, constând în:(1) limitări privind datoria şi priorităţile;(2) limitări privind închirierile, leasingul, vânzările şi lease backs-urile;(3) provizioane de convertibilitate.(4) Clauze specificând alte activităţi ale firmei (de exemplu, menite să reducă

costurile monitorizării), privesc:(1) rapoartele cerute;(2) specificarea tehnicilor contabile.

Costurile directe şi cele de oportunitate ale îndeplinii acestor restricţii contractuale în clauzele privind datoria sunt considerabile. În plus, existenţa acestor restricţii indică capacitatea clauzelor de datorie de a reduce costurile mandatului asociate conflictului de interese dintre deţinătorul datoriei şi acţionari. Într-adevăr, persistenţa şi ingeniozitatea cu care sunt redactate aceste clauze de datorie indică stimulentele economice puternice ale proprietarilor firmei de a reduce costurile mandatului.

2.4.2.4. Colaterale şi conturi compensatoare

Colateralul, adică valori promise împrumutatorului dacă împrumutatul nu-şi îndeplineşte obligaţia, reduce consecinţele selecţiei adverse, întrucât reduce pierderea împrumutatorului în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată.

În unele cazuri banca va cere împrumutatului să menţină depozite de compensare ca o formă de colateral. De exemplu, banca poate să ceară firmei să opereze în contul său curent de cec cu banca, menţinând contul la un anumit nivel. În plus faţă de furnizarea unui anumit colateral, aceasta asigură băncii un bogat flux informaţional.

2.4.2.5. Raţionalizarea creditelor

Pentru raţionalizarea creditului pot fi utilizate două modalităţi:(1) Când o bancă refuză să ofere un împrumut de orice valoare unui

împrumutat, chiar dacă acesta este gata să plătească o dobândă mai mare.În această situaţie, întrebarea pertinentă este: de ce să nu se acorde

împrumutul la o rată a dobânzii mai mare dacă împrumutatul potenţial prezintă un risc de credit ridicat? Răspunsul derivă din conceptul de selecţie adversă. Selecţia

65

Page 66: Gestiune Bancara Curs Idd

adversă înseamnă că firmele cu cele mai riscante proiecte de investiţii sunt exact cele care vor să plătească cele mai ridicate rate ale dobânzii. Pretinderea unei rate a dobânzii mai ridicate pur şi simplu face problema mai dificilă, respectiv măreşte probabilitatea ca banca să împrumute cu un risc de credit ridicat. Banca ar putea atunci să prefere să nu acorde împrumutul la o rată a dobânzii mai mare, ci să se angajeze într-o raţionalizare a creditului şi să respingă împrumuturile.

(2) Când banca acordă un împrumut, dar restricţionează mărimea împrumutului la dimensiuni mai reduse decât ar dori împrumutatul.

Acest tip de raţionalizare a creditului este utilizat, întrucât problema riscului moral devine mai gravă în cazul împrumuturilor mai mari. Cu cât este mai mare împrumutul, cu atât este mai mare stimulentul de angajare în activităţi care fac mai puţin probabilă rambursarea împrumutului.

2.4.2.6. Structura împrumutului

Odată cu luarea deciziei de acordare a împrumutului trebuie stabiliţi termenii concreţi, incluzând:

(1) Termenul, preţul şi graficul de rambursare a împrumutului. Conform gândirii tradiţionale, costul unui împrumut se bazează pe caracteristicile riscului, clienţii cu bonitatea mai mare beneficiind de o rată a dobânzii mai scăzută. Această rată “primară” ar trebui, desigur, să acopere costurile fondurilor băncii (de exemplu costul ponderat al capitalurilor), costul administrării creditului şi o marjă de profit acceptabilă. Totuşi, o abordare directă de tip bonitatea creditului (credit - scoring), nu ia în considerare caracteristici individuale clientului, precum dezvoltarea unui nou produs, mărimea firmei, soldurile medii, frecvenţa împrumuturilor şi relaţia istorică cu banca. Acestea sunt consideraţii foarte importante şi ar putea influenţa decizia de creditare într-o manieră diferită de rezultatele metodei credit scoring.

(2) Conturile de compensare, taxa de angajament, dacă există. Aceste conturi permit băncii să realizeze un profit mai mare asupra fondurilor şi angajamentelor şi să constituie un tampon în perioada de criză, atât pentru bancă cât şi pentru client. Este posibil ca aceste conturi să dispară pe măsură ce se intensifică concurenţa pentru clienţi. Dacă marjele asupra împrumuturilor se diminuează datorită împrumuturilor cu dobânda variabilă şi conturile de compensare se majorează într-o măsură mai redusă, atunci va fi încurajată tendinţa către activităţi din afara bilanţului şi veniturile nelegate de dobânda, pe măsură ce băncile se adaptează la nivele mai reduse de dobândă.

(3) Cerinţe privind garanţiile. Majoritatea împrumuturilor pe termen lung şi multe împrumuturi de la bănci mici sunt asigurate. Într-un împrumut asigurat, clientul acordă băncii dreptul de a vinde colateralul şi de a utiliza încasările pentru restituirea împrumutului dacă împrumutatul nu poate să ramburseze.

(4) Cauze de împrumut. Cu cât este mai îndepărtată scadenţa creditului, cu atât mai mare va fi numărul clauzelor incluse de bancă. Clauzele afirmative stipulează responsabilităţi ale clientului de a prezenta declaraţii financiare, de a menţine o asigurare adecvată, de a plăti dobânda şi ratele conform graficului şi de a informa banca asupra activităţilor majore ale firmei. Clauzele negative cer anumite criterii de performanţă ale firmei şi interzic anumite activităţi ale împrumutului.

2.4.2.7. Revizuirea împrumutului, clasificarea, stornări şi activităţi de soluţionare

Natura asumării riscurilor înseamnă că o anumită proporţie din portofoliul de împrumuturi nu va fi recuperată şi va fi stornată din rezervele stabilite pentru fiecare

66

Page 67: Gestiune Bancara Curs Idd

perioadă în acest scop. Funcţia de revizuire a împrumutului după acordare lui, este un proces critic pentru reducerea acestor pierderi şi în monitorizarea generală a calităţii întregului portofoliu de împrumuturi. Personalul specializat în revizuirea împrumutului trebuie să se implice în activitatea de soluţionare şi recuperare. Revizuirea împrumutului constă în auditul periodic al portofoliului de împrumuturi existent. În plus, faţă de obiectivul reducerii pierderilor din împrumuturi, procedurile de revizuire încearcă să detecteze împrumuturile cu probleme cât mai devreme posibil, să fundamenteze politica de împrumuturi stabilită şi să se asigure ca aceasta este aplicată şi să informeze conducerea băncii în legătură cu condiţiile generale ale împrumuturilor şi calitatea creditelor anumitor unităţi de împrumut. Odată cu creşterea recentă a eşecurilor în afaceri, în special în cele de mare anvergură, rolul specialiştilor în revizuirea împrumuturilor şi găsirea de soluţii a crescut foarte mult şi valoarea adăugată creată de aceşti specialişti a devenit potenţial semnificativă. Unele proceduri utilizate în decizia de acceptare-respingere sunt aplicabile şi procesului de revizuire. Evaluarea generică a solvabilităţii, este practic mai utilizată în revizuirea împrumutului. Întrucât majoritatea băncilor nu pot să revizuiască toate creditele într-o perioadă scurtă de timp, unul dintre aspectele critice ale funcţiei de revizuire a împrumutului, în special la o bancă mare, constă în alocarea eficientă a resurselor umane (personalul) în zonele cele mai critice. De aici, o modalitate de avertizare promptă şi exactă este vitală în această fază.

CAPITOLUL III

MANAGEMENTUL OPERAŢIUNILOR BANCARE

3.1 Managementul operaţiunilor pasive

Operaţiunile bancare pasive reprezintă operaţiile de constituire a resurselor financiare necesare formării resurselor de creditare.

Modalităţile de constituire a resurselor financiare ale unei bănci sunt:1. capitalul propriu şi fondurile de rezervă;2. depozitele bancare;3. reescontul;4. alte forme de atragerea de resurse financiare.

3.1.1 Capitalul propriu şi fondurile de rezervă

Fondurile proprii ale unei societăţi bancare sunt formate din următoarele categorii de capital:

- capital propriu;- capital suplimentar.

Capitalul propriu are în componenţa sa:- capitalul social vărsat;- fondul de rezervă;- alte fonduri constituite din profitul net.

67

Page 68: Gestiune Bancara Curs Idd

Capitalul propriu al unei bănci, care, de regulă, sunt societăţi pe acţiuni, se formează prin emisiunea şi subscrierea de acţiuni. Alături de capitalul propriu fondurile de rezervă participă la formarea resurselor proprii ale băncii şi ele se constituie treptat, prin repartizarea unei părţi reglementate de banca centrală din profiturile anuale. Nivelul de constituire al acestor fonduri de rezervă, este, de regulă, până la nivelul capitalului propriu. Capitalul propriu şi fondurile de rezervă, au însă o pondere relativ redusă în total resurselor financiare pentru creditare.

Capitalul social se constituie prin emisiunea de acţiuni, în condiţiile legii şi valorificarea acestora. Emisiunea de acţiuni se poate face atunci când este cazul cu o primă de emisiune.

Aceasta semnifică faptul că preţul de emisiune este mai mare decât valoarea nominală. Pentru societatea bancară, din punct de vedere financiar, prima de emisiune se înglobează la rezerve, care ulterior pot fi folosite pentru majorarea capitalului social, dar nu mai devreme de un an de la constituirea lor.

De asemenea, capitalul social se poate modifica şi prin alte operaţiuni interne ale băncii, cum ar fi de exemplu încorporarea de rezerve în capitalul social şi distribuirea gratuită de acţiuni.

Emisiunea de noi acţiuni duce la apariţia efectului de diluaţie, adică la scăderea valorii acţiunilor ca urmare a creşterii numărului de titluri existente.

Fondurile de rezervă se constituie de către bănci din profitul brut, astfel:- 20% din profitul brut până când fondul de rezervă este egal cu capitalul

social;- 10% din profitul brut până când fondul de rezervă este egal cu dublul

capitalului social.După această limită, fondul de rezervă este alimentat din profitul net într-un

procent stabilit de Consiliul de Administraţie al băncii.La calculul fondurilor proprii se vor avea în vedere următoarele:- din capitalul propriu se vor deduce:

- cheltuielile de constituire (dacă nu au fost deduse din venituri);- cheltuielile anticipate efectuate pentru achiziţionarea mijloacelor

fixe;- cheltuielile pentru investiţii în curs de execuţie şi pentru

materiale necesare investiţiilor pentru care nu s-a afectat fondul de dezvoltare;- pierderile înregistrate în anul curent.

Capitalul suplimentar la unei bănci se compune din:- fondul de risc;- rezerve din reevaluare legală a activelor corporale;- datoria subordonată.

Fondul de risc – se constituie pentru acoperirea eventualelor credite nerecuperabile. El se constituie din profitul brut pentru o valoare de 2% din soldul creditelor acordate. Fondul de risc poate fi alimentat şi din profitul net într-un procent stabilit de Consiliul de Administraţie al băncii.

Capitalul suplimentar va fi luat în calcul numai în proporţie de cel mult 100% din nivelul capitalului propriu.

Datoria subordonată va fi luată în calcul într-o proporţie maximă de 50% din capitalul propriu şi va trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

să fie în întregime vărsată; termenul de rambursare să fie de cel mult 5 ani;La calculul nivelului fondurilor proprii, volumul datoriei subordonate va fi

gradual redusă cu 20% pe an, în perioada de 5 ani anterioară scadenţei.

68

Page 69: Gestiune Bancara Curs Idd

contractul de credit să nu prevadă rambursarea anticipată adatoriei, cu excepţia cazului intrării în lichidare a societăţii bancare;

în cazul falimentului sau lichidării societăţii bancare, datoriasubordonată va fi rambursată până când toate celelalte datorii nu au fost achitate.

De asemenea, capitalul suplimentar va fi influenţat în sensul adăugării, aprecierii sau scăderii, deprecierii fondului de risc în valută, după caz.

Trebuie specificat faptul că, din totalul fondurilor proprii se vor deduce participaţiile societăţii bancare la alte societăţi. Aplicaţii practicePROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Societatea bancară “GAMA” a hotărât să emită noi acţiuni, ştiind că ea este cotată pe piaţa RASDAQ. Se cunoaşte că: cursul unei acţiuni este de 12000 UM; valoarea nominală a unei acţiuni este de 10000 UM; nr. de acţiuni vechi = 10000 buc; nr. de acţiuni noi emise sunt 1000 buc.;preţul de emisiune este de 12100 buc. Se cere:

a) să se determine valoarea primei de emisiune;b) modificarea survenită în capitalul băncii;c) cursul unei acţiuni după emisiune.

Rezolvare:a) Prima de emisiune = preţul de emisiune – valoarea nominală

Prima de emisiune = 12100 – 10000 = 2100 UMb) Modificarea survenită în capitalul băncii:

12000 = 10000 - capital social şi 2100 fond rezervăCapital social = (10000 x 10000) + (10000 x 1000) = 110000000 UM

Fondul de rezervă creşte cu 2100000 UMc) Cursul acţiunii după emisiune

=

= (10000 x 12000 + 1000 x 12100) = 12009,09 UM

Problema 2: Societatea bancară “ALFA” prezintă următorul bilanţ la data de 31 XII anul N:

-mii UM -

D Bilanţ C Disponibil la BC 8400Numerar 2200Disp. la alte bănci 9400Credite acordate 19000Alte active 3000

Capital 10000Rezerve 2000Depozite ale clienţilor 28000- la vedere 12000- la termen mijlociu 16000Alte pasive 2000

TOTAL A: 42000 TOTAL P: 42000

Dacă cunoaştem faptul că valoarea nominală a unei acţiuni este de 10 UM, şi se doreşte emisiunea unor acţiuni noi în număr de 100, se cere să se calculeze:

a) Valoarea reală a acţiuniib) Preţul de emisiune pentru ca să fie o primă de emisiune de 100 UM

69

Page 70: Gestiune Bancara Curs Idd

c) Cursul acţiunii după emisiune

Rezolvare:

Vreală =

Fonduri proprii = Capital + RezerveFonduri proprii = 10000 + 2000 = 12000 UM

Vreală =

Prima de emisiune = Preţul de emisiune – Valoarea nominalăPreţul de emisiune = Prima de emisiune + Valoarea nominală

Prima unitară =

Prima unitară =

Preţul de emisiune = 10 + 1 = 11 UMCursul acţiunii după emisiune:

Problema 3: Societatea bancară „X”, cotată la bursă cu o valoare acursului bursier de 15.000 UM, efectuează o emisiune de noi acţiuni: raportul este de o acţiune nouă la 3 vechi, la preţul de 14.500 UM. Se cere să se stabilească:

- valoarea cursului teoretic după emisiunea teoretică;- efectul de diluţie şi valoarea DS (dreptul de subscriere); - sumă ce trebuie să deţină un investitor nou ce doreşte să

achiziţioneze 10.000 acţiuni.

Rezolvare:

a)

b) Efectul de diluţie se referă la pierderea de valoare ca urmare aemisiunii de acţiuni noi.

Ds = Ct1-Ct0=15000-14875=125 UM

d) un investitor ce doreşte să achiziţioneze 10000 acţiuni trebuie săplătească:

Valoarea totală = (Pe+3DS), unde valoarea unei acţiuni = Pe +3DS.Valoarea unei acţiuni = 14500+3x125=14875 UMValoarea totală =14875 x 10000=148.750.000 UM.

70

Page 71: Gestiune Bancara Curs Idd

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Fie o societate bancară cu următoarele date:- Capital social: 51443000 mii UM;- Rezerve: 2224000 mii UM;- Nr. de acţiuni: 100000 buc.;- Nr. de acţiuni noi emise: 10000 buc.Se cere să se calculeze:a) valoarea nominală a unei acţiuni;b) valoarea reală a acţiunii;c) preţul de emisiune al acţiunii, astfel încât emisiunea să se fi făcut cu o

primă unitară de 10000 UM.

Problema 2: Banca „X” are următoarele date extrase din bilanţul contabil:-Capital social: 115445243 mii UM;-Rezerve: 5445243 mii UM;-Nr. de acţiuni: 1112444 buc.Dacă se doreşte încorporarea a 2445243 mii UM în capitalul social din

fondul de rezervă, să se calculeze:a) valoarea nominală a unei acţiuni;b) nr. de acţiuni noi emise;c) pierderea de valoare a unei acţiuni.

Problema 3: Societatea bancară „X” doreşte să efectueze omajorare de capital, folosind două metode:

- emisiunea de 11.000 acţiuni noi; Pe (preţul de emisiune) =25.000UM;- încorporare de rezerve în valoare de 800.000.000 UM.Ştiind că datele iniţiale erau următoarele:- capital social: 5,1 miliarde;- fond de rezervă: 1 miliard;- nr. acţiuni vechi: 222.000.Se cere:a) Să se determine valoarea dublului drept de atribuire şi

subscriere;b) Să se interpreteze rezultatele.

3.1.2 Depozitele bancare

Depozitele bancare reprezintă forma principală de mobilizare a capitalurilor şi economiilor monetare temporar disponibile în economie.

Constituirea depozitelor bancare este una dintre cele mai importante linii de afaceri pentru bănci, datorită faptului că depozitele sunt utilizate pentru finanţarea creditelor şi a activităţilor de investiţii. Băncile, prin constituirea şi utilizarea de depozite îşi exercită una din funcţiile lor principale. Ele oferă o varietate de tipuri de depozite în scopul atragerii fondurilor disponibile de la persoanele fizice, firme şi din surse publice.

Depozitele sunt sursa majoră de fonduri, banca acţionând ca să le primească şi apoi să le utilizeze în operaţii profitabile. Atragerea de depozite de la o societate comercială este foarte diferită de aceeaşi operaţiune executată pentru persoane fizice şi ea afectează tipurile de conturi de depozit care sunt oferite/utilizate de către societăţi sau persoane fizice. Cele mai importante diferenţe sunt următoarele:

71

Page 72: Gestiune Bancara Curs Idd

Societăţile comerciale au nevoie să aibă în depozitele de numerar o sumă egală cu cea estimată necesară pentru a le acoperi necesităţile fondului de rulment. Dacă nivelul numerarului aflat la dispoziţia unei societăţi este mai mare decât suma necesară pentru acoperirea nevoilor fondului de rulment, societatea probabil că, fie îşi va plăti împrumuturile scadente sau alte obligaţii financiare, fie că va continua să investească sau chiar să plătească dividende.

O altă diferenţă între societăţile comerciale şi persoanele fizice este faptul că, societăţile au personal specializat – contabil şi administrativ – care urmăreşte depozitele, strânge date şi evaluează toate facilităţile oferite de diferitele tipuri de depozite.

Societăţile comerciale încearcă să obţină beneficiul maxim din numerarul care este disponibil, pe când depunătorii particulari din cadrul retail banking-ului cer siguranţă şi de multe ori nu sunt atât de mult interesaţi de rata profitului.

3.1.2.1 Tipuri de depozite bancare

Există multe moduri de clasificare a depozitelor bancare (cele ale persoanelor fizice faţă de cele ale firmelor; depozitele în monedă naţională faţă de depozitele în valută, etc.) . Totuşi, cel mai uzual mod de clasificare a depozitelor este în raport cu scadenţa şi cu caracteristicile contului.

Principalele caracteristici ale celor mai importante tipuri de conturi sunt:

Conturi curente/conturi prin cecuri

Contul curent este acel tip de depozit în care: banca care constituie depozitul se angajează să: plătească cecurile emise de depunător pentru contul său; menţină soldul net la dispoziţia clientului în orice moment; crediteze în cont dobânda convenită şi să scadă orice comision şi

cheltuiala în legătură cu acesta. clientul se angajează să:(a) evite efectuarea oricărei operaţiuni care ar crea un sold insuficient în

cont;(b) utilizeze contul conform termenilor acordului încheiat.În cazul unei firme, de obicei se cade de acord între bancă şi firmă că, dacă

plata unui cec ar face soldul contului negativ, banca să transfere în contul curent suma necesară dintr-un cont de overdraft pentru a menţine pozitiv soldul contului, dacă un astfel de cont există.

Conturile curente oferă de obicei o rată mică a dobânzii sau sunt fără dobândă şi reprezintă o sursă de fonduri cu cont redus pentru bancă. Motivul dobânzii mici sau a lipsei acesteia este satisfacţia oferită clienţilor prin efectuarea unor servicii pentru aceştia prin bancă, cum ar fi: primirea chitanţelor, achitarea facturilor, etc. Datorită concurenţei dintre bănci, însă în ultima vreme, conturile de cecuri oferă rate ale dobânzii destul de mari pentru acest tip de cont.

Conturi de economii (conturi la vedere)

Conturile de economii sunt conturi la vedere, ca şi conturile curente, dar oferă o rată a dobânzii şi sunt reglate în mod diferit. Sumele din conturile de economii, este tipul de depozit la vedere. Conturile de economii au o semnificaţie economică diferită pentru bănci, deoarece ele reprezintă depozite pe termen mediu sau lung

72

Page 73: Gestiune Bancara Curs Idd

(spre deosebire de conturile curente, care sunt considerate de obicei depozite pe termen scurt).

În cazul fermelor, conturile de economii sunt folosite în multe scopuri, ca de exemplu: (a) depozite de la o zi la alta (over night) şi b) plăţi de salarii.

Principalele cerinţe şi aşteptări ale depunătorilor care îşi ţin banii în conturi de economii sunt:

siguranţa (fiind asigurate de obicei prin legi şi restricţii guvernamentale);

lichiditatea (banii sunt livraţi la cerere prin utilizarea unui carnet de cont);

accesibilitatea (prin posibilitatea utilizării oricărui automat pentru numerar –ATM – existent);

venitul (care este sacrificat în favoarea avantajelor menţionate mai sus).

Până de curând, băncile nu au oferit multe servicii proprietarilor de conturi de economii. Totuşi, datorită concurenţei, ulterior băncile au început să ofere multe servicii deţinătorilor de conturi de economii, cum ar fi:

expedierea unui extras lunar de cont, furnizând o prezentare analitică a modificărilor care au avut loc în cont;

capacitatea de a plăti anumite obligaţii ale proprietarului pe baza acestui cont (comisioane pentru carduri, cheltuieli de întreţinere, rate la credite, etc.);

servicii bancare prin telefon (phone banking), etc.Utilizarea de către bănci a sumelor provenite din depozitele la vedere

necesită multă prudenţă, deoarece angrenarea resurselor din aceste depozite în proporţii mari ar putea crea dificultăţi de lichiditate băncilor, în cazul în care ar solicita retragerea sumelor în volume importante, peste cele prevăzute.

Conturi cu termen fix

Conturile cu termen fix sunt acele depozite la termen care nu se pot plăti înainte de scurgerea unui anumit interval de timp. Datorită faptului că ele nu se pot plăti în orice moment în care ar dori deţinătorul, aceste conturi aduc un venit mai mare prin rata dobânzii în comparaţie cu conturile de economii.

Pentru depunători acest tip de cont are avantajul că le aduce un venit mai mare pe perioada pe care ei presupun că nu vor utiliza aceşti bani, iar pentru bancă el reprezintă o sursă sigură de finanţare pe termen mediu şi lung.

O caracteristică importantă a depozitelor pe termen fix este că pot fi utilizate drept garanţie la un credit şi sunt destul de des utilizate în acest scop.

Certificate de depozit (CD) Certificatele de depozit necesită o sumă minimă de bani ce trebuie depusă

pe o anumită perioadă de timp, care este de obicei mai lungă decât cea cerută pentru depozitele cu termen fix. Principalele caracteristici ale CD sunt:

ele sunt foarte lichide (pot fi transformate în numerar la orice moment de timp – pierzând o parte din dobânda, ca penalizare); dreptul de proprietate poate fi transferat (noul proprietar este îndreptăţit să primească întreaga sumă la sfârşitul perioadei care a fost convenită iniţial între bancă şi depunătorul iniţial).

Acorduri de răscumpărare

73

Page 74: Gestiune Bancara Curs Idd

Un acord de răscumpărare sau un acord “repo”, este un acord între o societate comercială şi banca, în care (a) societatea comercială se angajează să dea numerar băncii într-o anume zi pentru a achiziţiona titluri de valoare la un anume preţ, iar (b) ambele părţi sunt de acord ca aceste titluri de valoare vor fi revândute de către societatea comercială, băncii la o dată ulterioară, la un preţ prestabilit.

Acest acord seamănă cu un cont de depozit, deoarece esenţa acestei tranzacţii constă în faptul ca, societatea comercială se obligă să-şi depună banii la banca pentru o anumită perioadă de timp cu un profit fix. Aceste acorduri repo sunt mai comune societăţilor comerciale decât persoanelor fizice, (căci este nevoie de sume minime de depozit), iar ele sunt depozite pe termen scurt (overnight sau de câteva zile), care au nevoie de o monitorizare strictă din partea depunătorului.

Alte tipuri de conturi În ciuda faptului că multe tipuri de conturi depind în mare măsură de cadrul

legal creat de banca centrală a fiecărei ţări, următoarele tipuri de conturi sunt prezente de obicei în orice ţară:

- conturi cu restricţie de închidere (la care depunătorul nu are dreptul de retragere a banilor până la expirarea unui anumit termen);

- depozite pentru tineri (la care rata dobânzii oferite este un stimulent pentru promovarea depozitelor în rândul tinerilor) şi

- anumite conturi în valută (la care ar trebui urmaţi anumiţi paşi pentru stabilirea sursei de valută, etc.).

Noi tipuri de depozite

(a) Un cont tip sweep este o inovaţie introdusă de curând de către instituţiile care preiau depozite. Acest concept este aplicat altor tipuri de conturi (adică la conturi tip NOW = Negociable Order or Withdrawal Account) în care soldurile peste un anumit nivel sunt transformate în fond al pieţei de capital. Conturile sweep sunt oferite de bănci clienţilor bogaţi şi sunt corelate de obicei cu rularea fondurilor mutuale.

(b) Un cont tip cash management este un produs dezvoltat de Merril Lynch, care combina brokerajul şi contul bancar, oferind clienţilor dobânda zilnică pentru soldul din cont, facilităţi prin cecuri, carduri de debit Visa şi credite acordate imediat la rate ale dobânzii ale conturilor de brokeraj.

3.1.2.2 Operaţiuni în funcţia de constituire a depozitelor

Operaţiunile în funcţia de constituire a depozitelor dintr-o bancă au loc în două zone principale:

a) la ghişeu, în front office, unde au loc toate interacţiunile cu clientul;(b) în spatele ghişeelor, în back office, unde are loc întocmirea

documentaţiei bancare.Operaţiunile de ghişeu – front office – includ:

noi deschideri de conturi (prin utilizarea unui formular de cerere adecvat, prin cererea informaţiilor de deschidere, prin introducerea datelor în baza de date, prin emiterea cardurilor şi a carnetelor de cont, etc.);

74

Page 75: Gestiune Bancara Curs Idd

tranzacţii efectuate de funcţionarul bancar de la ghişeu (prin recunoaşterea – acceptarea clientului, întocmirea documentelor adecvate sau tastarea numerelor de cod corespunzătoare, transferul banilor, etc.).

Operaţiunile din spatele ghişeelor – bach office – includ:

autentificarea şi stabilirea soldului pentru toate conturile clienţilor (prin transcrierea soldurilor din conturi în registrele contabile generale, pe baza documentelor utilizate);

compensarea cecurilor prin sistemul casei de compensaţii (prin sortarea cecurilor şi urmărirea lor în sistemul de compensare);

calcularea dobânzii (prin aplicarea ratelor corespunzătoare ale dobânzii şi a scadenţelor convenite);

completarea documentelor pentru toate tranzacţiile, etc.

3.1.2.3 Calcularea dobânzii şi urmărirea conturilor

Calcularea dobânzii este un proces adeseori destul de complicat din următoarele cauze:

volumului tranzacţiilor implicate;

ratele dobânzii sunt rapid crescătoare, când astfel de rate sunt aplicate;

aplicarea datei înregistrării tranzacţiei.Plata dobânzii pentru conturile prin cec este interzisă în anumite ţări. În alte

ţări, unde nu era interzisă (dar era foarte des neplătită dobânda pentru aceste conturi), datorită concurenţei, băncile au început ulterior să plătească dobânda şi pentru aceste conturi, care este de obicei mai mică decât dobânda pentru conturile de economii.

De reţinut este faptul că, băncile oferă permanent clienţilor noi tipuri de conturi de depozit, cu termeni mai buni şi cu mai multe posibilităţi. De multe ori, asemenea conturi au escaladat ratele dobânzii.

Urmărirea conturilor este realizată prin back office-ul băncii, dar astfel încât:

să faciliteze cerinţele de informare ale depunătorilor şi

să creeze un sistem de încredere în banca pentru depunători.Este tot mai comun pentru bănci să trimită clienţilor extrase de cont în care

să le prezinte toate tranzacţiile care au avut loc în cadrul unei anumite perioade de timp (de obicei lunar sau semi-anual) şi comisioanele percepute, taxele, dobânda acumulată, reţineri de impozit, etc.

3.1.2.4 Sistemul naţional de garantare

Un sistem de garantare a depozitelor a fost creat în multe ţări, ca urmare a indicaţiilor băncilor centrale sau altor reguli, de obicei internaţionale.

Conform acestui sistem, toate băncile comerciale contribuie la un fond comun proporţional cu volumul depozitelor pe care le deţin. Scopul acestui fond este

75

Page 76: Gestiune Bancara Curs Idd

de a acoperi orice pierdere de depozit care ar putea apărea în viitor în oricare din băncile ce fac parte din acest acord, ca rezultat al anumitor acţiuni sau situaţii.

Şi în România s-a constituit “Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar”, aprobat în august 1996.

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar are ca scop garantarea rambursării depozitelor constituite la societăţile bancare de către deponenţi, persoane fizice, în condiţiile şi limitele stabilite prin statutul “Fondului”.

Depozitele aparţinând persoanelor fizice, a căror rambursare este garantată de “Fond”, reprezintă orice sold creditor ce rezultă din sume depuse într-un cont bancar de orice tip, deschis pe numele uneia sau al mai multor persoane fizice, supuse rambursării către deponenţi de către societatea bancară, potrivit legii şi termenilor contractuali aplicabili.

“Fondul” garantează – în limitele stabilite – plata către deponenţi a fondurilor depozitate, în cazul în care o societate bancară nu este în măsură să-şi onoreze obligaţiile faţă de aceştia.

Nu sunt garantate prin “Fond” următoarele depozite:

depozitele constituite drept garanţie pentru operaţiunile desfăşurate de deponenţi cu societatea bancară respectivă;

depozitele membrilor consiliilor de administraţie, ai comitetului de direcţie şi ai comisiei de cenzuri din societatea bancară;

depozitele experţilor contabili însărcinaţi cu certificarea bilanţului contabil al societăţii bancare;

depozitele persoanelor fizice care deţin acţiuni ce reprezintă mai mult de 5% din capitalul societăţii bancare;

depozite ale soţilor, rudelor şi a finilor până la gradul al doilea inclusiv, ale persoanelor prevăzute la cele trei puncte de mai sus (b, c şi d);

depozite ale unor terţe persoane fizice care acţionează în contul unor persoane;

depozite ale persoanelor fizice care au obţinut, în mod special, de la aceeaşi societate bancară, dobânzi sau alte avantaje financiare, în condiţii preferenţiale.

3.1.2.5 Sistemul de control intern la constituirea depozitelor

Sistemul de control intern la constituirea depozitelor este foarte important din diferite motive, printre care (a) volumul mare de tranzacţii, de cele mai multe ori de natura repetitivă şi (b) marea lichiditate a valorii depozitelor.

În ceea ce priveşte cele mai importante puncte de control intern, se are în vedere următoarele:

funcţionarii de la ghişeu care lucrează cu conturi în numerar au obligaţia să pună de acord soldurile existente cu cele din registrul contabil;

accesul la sistemul de evidenţă a depozitelor şi la respectiva bază de date este permis numai pentru personalul autorizat;

conturile inactive sunt separate de celelalte conturi şi controlate;

76

Page 77: Gestiune Bancara Curs Idd

conturile personalului băncii sunt de asemenea separate şi urmărite separat;

situaţiile (extrasele) băncii sunt trimise periodic clienţilor;

tranzacţiile prin automate de plată – ATM – sunt revizuite, transcrise şi documentate corect;

audit-ul intern al băncii face controale periodice pentru verificarea respectării politicilor şi procedurilor băncii.

3.1.2.6 Viitorul activităţii de constituire de depozite

Viitorul constituirii de depozite va fi influenţat în mare măsură de creşterea competiţiei în retail banking şi de progresul tehnologiei.. Cu creşterea gradului de automatizare, costul rulării depozitelor va scădea substanţial.

Câteva din trăsăturile prognozate sunt:

anumite tipuri de conturi vor fi universal valabile (adică acele conturi compatibile cu ratele fluctuante ale dobânzii şi cu scadenţa nelimitată);

presiunea va creşte asupra clienţilor pentru a avea toate tipurile de depozite, de credite şi alte servicii într-o singură bancă.

3.1.2.7 Contabilitatea şi probleme de impozit în constituirea depozitelor

Planul de conturi contabile din multe ţări cere înregistrarea şi prezentarea conturilor de depozit într-o formă în care soldurile depozitelor de diferite tipuri să fie incluse în conturi separate.

Unul dintre cele mai importante elemente de contabilitate privind depozitele, este calculul dobânzii, în special când există cerinţa de calculare a capitalizării la sfârşitul perioadelor contabile.

Venitul din dobânzi este scutit de impozit pentru depunătorii din multe ţări. Totuşi, în anumite ţări, venitul din dobânzi este impozitat la o rată “flat” (fixa) pentru depunător. Banca are obligaţia de a retrage astfel de taxe din depozite când calculează venitul adus de dobândă şi să-l plătească autorităţilor fiscale în cadrul unei anumite perioade de timp. În România taxa s-a instituit din anul 1998, la un nivel de 1% din veniturile din dobânzi.

3.1.2.8 Alte probleme legate de constituirea depozitelor

Anumite restricţii în legătură cu depozitele sunt impuse de Banca centrală a fiecărei ţări care afectează direct sau indirect activitatea de constituire a depozitelor. Asemenea restricţii constau în:

stabilirea de rate ale dobânzii minime sau maxime pentru anumite tipuri de depozite;

stabilirea unor anumite cerinţe pentru deschiderea unui cont în valută;

obligaţia băncilor de a redepune o parte din depozite la banca centrală sub forma rezervei minime.

77

Page 78: Gestiune Bancara Curs Idd

O mare importanţă o are data înregistrării tranzacţiei (value date) care este data la care o sumă depusă începe sau încetează să aducă venit prin dobândă. Un depozit în numerar are de obicei ca dată de înregistrare a tranzacţiei următoarea zi lucrătoare a zilei în care a fost făcut depozitul. Un depozit în cec are de obicei ca dată de înregistrare a tranzacţiei, una până la opt zile lucrătoare după ziua în care are loc deschiderea depozitului (în funcţie de banca, oraşul şi ţara în care a fost emis cecul).

O altă problemă în discuţie o constituie confidenţialitatea depozitelor.Conform confidenţialităţii, băncilor nu li se permite să furnizeze informaţii

asupra depozitelor altor persoane decât deţinătorilor. Chiar şi persoanelor din echipa de audit a băncilor sau celor din banca centrală nu li se permite să utilizeze informaţia despre depozite, obţinută pe perioada verificării, în alt scop decât cel legat de audit.

Cu toate acestea, o serie de ţări, pentru depistarea “banilor murdari”, au înfiinţat organisme guvernamentale care sunt îndreptăţite să primească date de la bănci asupra depozitelor constituite peste o anumită sumă, pentru a analiza provenienţa lor. Un asemenea organism a fost constituit în anul 1998 şi în România, şi care a intrat în funcţiune în 1999. Potrivit atribuţiilor organismului, subordonat guvernului, orice depozit constituit la o bancă comercială peste 10.000 EURO, va fi comunicat de banca comercială respectivă la acesta.

3.1.2.9 Dobânda la depozitele bancare

Într-un sens, dobânda poate fi considerată ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu (dobânda originară a capitalului) sau pentru capitalul încredinţat spre utilizare altor persoane (dobânda împrumutului) pe o durată dată, pentru o folosire oarecare.

În sens restrâns, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implica împrumutul respectiv.

Dobânda presupune preţul pentru dreptul de folosire a capitalului bănesc împrumutat.

Dobânda implică prezenţa unor raporturi contractuale între două categorii de persoane, având roluri bine delimitate: creditorii – care dau banii sub forma de împrumut şi debitorii.

Dobânda simplă. Dacă pe întreaga durată de plasare a uneisume de bani, valoarea considerată în calcul a sumei nu se modifică, vom spune că avem un proces de dobândă simplă sau că plasarea sumei respective s-a efectuat în regim de dobândă simplă.

Dobânda compusă. Spunem că o sumă a fost plasată înregim de dobândă compusă dacă valoarea luată în calcul a sumei respective se modifică periodic pe durata de timp pe care a fost plasată, după o anumită regulă, iar între două modificări consecutive sumei modificate i se aplica o dobândă simplă.

3.1.2.9.1 Rata dobânzii Rata dobânzii este mărimea relativă a dobânzii (suma plătită în medie pe

an pentru fiecare 100 unităţi monetare).Ratele dobânzii – pentru depozitele la termen , depind de perioada pentru

care s-a făcut depozitul şi diferă de la bancă la bancă. Ratele dobânzii se pot modifica în funcţie rata de referinţă a băncii centrale, de nivelul inflaţiei, de evoluţia de ansamblu a dobânzilor pe piaţă sau a dobânzilor practicate de alte bănci. Rata dobânzii stabilită în momentul deschiderii unui cont de depozit se menţine

78

Page 79: Gestiune Bancara Curs Idd

neschimbată pe toată perioada pentru care s-a constituit depozitul. Rata dobânzii poate fi diferită, în funcţie de client (persoana fizică sau juridică).

Dobânda se calculează pentru o lună de 30 de zile, luându-se în considerare rata dobânzii pentru un an de 360 de zile.

Calculul se face lunar, luându-se în considerare rata anuală a dobânzii stabilită de bancă pentru tipul respectiv de depozit (mai mic sau mai mare). Luna este considerată de 30 de zile, iar anul de 360 de zile şi se notează 30/360.

Relaţia de calcul a valorii dobânzii este următoarea:

Valoare dobândă = (3.1)

Rata dobânzii se trece în contractul de deschidere a contului şi este cea stabilită de bancă în momentul deschiderii contului.

3.1.2.9.2 Plata dobânzii Dobânda pentru conturile de depozit se plăteşte la sfârşitul lunii şi se

constituie, separat, într-un cont curent.Retragerile din contul curent astfel constituit se pot face lunar. În cazul în

care clientul îşi retrage capitalul înainte de termenul pentru care a constituit depozitul în cont, dobânda, pentru toată perioada până în momentul retragerii, se calculează aplicându-se rata dobânzii pentru conturile curente.

De regulă, rata dobânzii la conturile de depozit (la termen) este mai mare decât rata dobânzii oferită la conturile curente. Diferenţa între cele două rate ale dobânzilor încurajează investitorii să-şi păstreze banii sub forma de depozite la termen.

3.1.2. 10 Facilităţi permanentePentru a obţine lichiditate pe termen foarte scurt băncile pot apela la Banca

Centrală. Facilitatea permanentă de creditare acordată de aceasta este creditul lobmard.

Băncile pot apela la creditul lombard în baza unei cereri înregistrate, care cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:

- elemente de identificare a băncii;- suma solicitată;- tipul şi valoarea garanţiei.Perioada de acordare a creditului lombard este overnight. Nivelul ratei

lombard (rata dobânzii la creditele lombard) este stabilit de către Consiliul de Administraţie al BNR şi are caracteristica de obicei a nivelului maxim de dobândă ce se practică în sistemul bancar.

(3.2)

unde Dl – dobânda lombard Rdl – rata dobânzii lombard Co – credit obţinut

Dobânda la creditul lombard se plăteşte odată cu rambursarea creditului, iar acordarea creditului lombard este condiţionată de colateralizarea acestuia cu active eligibile pentru garanţie.

Valoarea garanţiilor aduse trebuie să acopere în proporţie de 100% valoarea creditelor şi a dobânzilor aferente şi trebuie depuse până la momentul acordării creditului.

79

Page 80: Gestiune Bancara Curs Idd

În cazul în care scadenţa creditului bancar este o zi nelucrătoare, rambursarea are loc în următoarea zi lucrătoare bancară.

Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Un agent economic are posibilitatea de a-şi fructifica economiile băneşti, în valoare de 50000000 lei, depunându-i la o bancă într-un cont de depozit, pe termen de: 1 lună, 3 luni, 6 luni, 12 luni, bonificate cu o dobândă, care variază în funcţie de termenul pentru care se constituie depozitul:

- pentru depozitele pe 1 lună – 58% pe an;- pentru depozitele pe 3 luni – 62% pe an;- pentru depozitele pe 6 luni – 68% pe an;- pentru depozitele pe 12 luni – 73% pe an. a) Calculaţi dobânda la suma depusă pentru toate tipurile de depozit ştiind

că formula de calcul este cea a dobânzii simple.b) Interpretaţi rezultatele.

Rezolvare:

(a)

-Tabel 3.1-Termen Valoarea iniţială

depusă (lei)Procent dobândă (%/an)

Total dobândă (lei)

1 lună 50000000 58 2416666 3 luni 50000000 62 7750000 6 luni 50000000 68 1700000012 luni 50000000 73 36500000

(b) Se poate observa faptul că societatea bancară acordă cel mai mare procent al dobânzii pentru depozitul cu durata de viaţă cea mai mare. De altfel, în mod normal, dobânda este crescătoare în funcţie de perioada de timp pentru care se constituie depozitul.

Problema 2: O persoană fizică a depus într-un cont cu plata lunară a dobânzii la termen de 3 luni, suma de 3000000 UM la data de 5 mai anul N, cu o rată a dobânzii de 34% pe an. Se cere să:

a) Calculaţi dobânda pe care o va încasa persoana fizică până la data de 30 august anul N în sumă brută.

b) Determinaţi valoarea netă a dobânzii încasate.

Rezolvare:

(a) Până la data de 30 august sunt 117 zile, dar dobânda se plăteşte doar la 3 luni deci la 5 august. Astfel:

80

Page 81: Gestiune Bancara Curs Idd

(b) Pentru a se determina valoarea netă a dobânzii se scade impozitul pe veniturile din dobânda de 1%.

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Să se calculeze dobânda pe care o va încasa titularul unui cont de depozit cu caracteristicile de mai jos:

- termenul 3 luni;- rata dobânzii la termen 40%;- rata dobânzii la vedere 18%;- valoarea depozitului 1000000 UM.în următoarele situaţii:a) clauză de reînnoire a contractului automat în caz de neretragere a sumei

după 3 zile de la scadenţă;b)suma şi dobânda se retrage după cele 3 luni;c)suma şi dobânda se retrage după 2 luni şi 15 zile;d)suma şi dobânda se retrage după 3 luni şi 10 zile.

Problema 2: Fie următoarele tipuri de depozite oferite de societatea bancară:

-Tabel 3.2-Nr. crt. Tip Rata dobânzii / an1. Depozite la vedere 15%2. Depozite la termen 1 lună 38%3. Depozite la termen 3 luni 43%4. Depozite la termen 6 luni 44%5. Depozite la termen 12 luni 46%

Stabiliţi arbitrajul depunerii făcută de un investitor care doreşte să plaseze o sumă de 4 000000 UM, pe o perioadă de maxim 4 luni.

Problema 3: Banca comercială „Y” are active eligibile în valoare de 1,5 miliarde UM. Stabiliţi în ce condiţii banca poate beneficia de un credit lombard în valoare de 1,6 miliarde UM şi care este dobânda ce se plăteşte pentru acest credit, ştiind că rata dobânzii este de 71%.

81

Page 82: Gestiune Bancara Curs Idd

3.1.3 Reescontul

O altă cale de creare de lichidităţi monetare de către o bancă, o constituie reescontul unor titluri comerciale existente în portofoliul acesteia obţinute din scontarea, care le cedează băncii centrale (de emisiune) sau unei alte bănci, respectiv băncilor de scont.

Pe această cale banca poate obţine pe lângă disponibilităţile monetare de care are nevoie şi un profit din diferenţa dintre dobânda la care se scontează şi taxa scontului – dobândă practicată de banca centrală (de emisiune). Caracteristici similare au şi operaţiunile de împrumut pe garanţii cu efecte publice (obligaţiuni, certificate de depozit, bonuri de tezaur), denumite operaţiuni de lombardare.

Acest tip de operaţiuni constă în faptul că banca de depozit obţine de la banca centrală (de emisiune) resurse financiare pe termen scurt, pe seama titlurilor de valoare ce le deţine în portofoliu.

În toate cazurile, se au în vedere caracteristicile titlurilor de valoare care sunt valorificate, în sensul dacă ele sunt negociabile şi pot fi vândute, respectiv acceptate la cumpărare de către bănci (agreate la scontare). Creanţele care nu sunt negociabile, deci nu pot fi recreditabile, rămân la banca ce a acordat creditul până la termenul stabilit de rambursare.

3.2 Managementul operaţiunilor active

Activele bancare reprezintă totalitatea plasamentelor, acoperite în baza resurselor financiare (pasivelor bancare) folosite în scopul obţinerii de profit. Ele se evidenţiază în activul bilanţier, sub formă de posturi bilanţiere care se pot grupa pe următoarele categorii: numerar şi depozite constituite la banca centrală; credite; titluri de valoare şi titluri de credit; active corporale şi alte active.

Aşezarea lor în bilanţ ţine seama de lichiditatea activelor, existând la ora actuală două concepte la nivel european:

a) modelul anglo – saxon => activele sunt aşezate în bilanţ în ordinea descrescătoare a lichidităţilor lor (fig. 3.1).

Bilanţ încheiat la….ACTIV PASIVCasaDepozit la B.C.Titluri de valoareCrediteActive corporale

SCADE LICHIDITATEA

Fig. 3.1. Conceptul bilanţului după modelul anglo-saxon

b) modelul francez => activele sunt aşezate în bilanţ în ordinea descrescătoare a lichidităţii (fig. 3.2).

82

Page 83: Gestiune Bancara Curs Idd

Bilanţ încheiat la….ACTIV PASIVActive corporale

Credite

Titluri de valoareDepozite la B.C.Casa

CREŞTE LICHIDITATEA

Fig. 3.2 Conceptul bilanţului după modelul francez

3.2.1 Numerarul şi depozitele la Banca Centrală

Este un activ cu lichiditate maximă şi permite desfăşurarea activităţii băncii în condiţii optime.

Depozitele constituite la Banca Centrală au în componenţa lor, în special, depozitele obligatorii pe care banca trebuie să şi le constituie, în conformitate cu normele bancare în vigoare, naţionale şi internaţionale. Astfel, banca de emisiune reglementează prin rata rezervelor minime obligatorii, sumele necesare ce pot fi depozitate de celelalte bănci ale sistemului bancar. Dobânda care se primeşte pentru constituirea depozitului este simbolică sau nu există.

Numerarul este activul asupra căruia banca ia decizii de renunţare la un câştig din plasament în favoarea asigurării unei bune lichidităţi.

Există o dilemă în arbitrajul pe care îl efectuează banca şi anume:

PROFITABILITATE versus LICHIDITATE

Creşterea lichidităţii băncii, duce în mod necesar la diminuarea profitului acestora, relaţia păstrându-şi valabilitatea şi în cazul scăderii lichidităţii, lucru ce va duce la creşterea profitabilităţii băncii.

Pe de-o parte lichiditatea permite asigurarea unei stabilităţi economice a băncii şi împiedică crizele de insolvabilitate, pe de cealaltă parte afectează profitul societăţii bancare prin imobilizarea de resurse plasate cu remuneraţie redusă.

Poziţia pe care trebuie să o adopte conducătorul societăţii bancare trebuie să fie o poziţie echilibrată, în care va ţine cont de situaţia băncii şi de riscul sistemic al mediului economic, ceea ce presupune o gestionare zilnică a trezoreriei băncii.

Prin operaţiunea de creditare se înţelege actul prin care banca pune sau se obligă să pună la dispoziţia clienţilor fondurile solicitate sau î-si ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauţiunii sau garanţiei în favoarea acestora.

Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi realismul afacerilor în vederea identificării sau evaluării capacităţii de plată a clienţilor.

Determinarea capacităţii de plată a clienţilor se face prin analiza aspectelor financiare şi nefinanciare ale afacerilor atât din perioadele trecute, cât şi din cele viitoare (prognozate).

Activitatea de creditare trebuie să permită băncii obţinerea de profit şi eventualilor clienţi, să le ofere o viabilă şi accesibilă sursă de finanţare.

83

Page 84: Gestiune Bancara Curs Idd

Banca trebuie să analizeze şi să verifice situaţia concretă a solicitantului de credit, iar acesta trebuie să pună la dispoziţia băncii documentele necesare, pentru a se stabili situaţia reală.

Creditele trebuie să fie garantate, existând un nivel minim al garanţiei acceptate. De obicei, în practica bancară de la noi din ţară garanţia trebuie să acopere datoria maximă către bancă formată din credit şi dobânzile aferente, inclusiv nivelul anticipat al inflaţiei şi devalorizării care erodează valoarea creditului în timp.

În cadrul managementului bancar, operaţiunile active ale băncilor comerciale ocupă un loc central şi important, ele constând în plasamentul resurselor financiare de care dispune în scopul obţinerii de profit.

Aceste operaţiuni răspund şi interesului manifestat, atât de firme cât şi de persoanele fizice, de a obţine împrumuturi pentru realizarea obiectivelor lor.

O firmă are trei posibilităţi de a găsi finanţare externă pentru operaţiunile sale:

o primă cale este de a găsi capital fie din plasamente private, fie din participarea pe piaţa de capital bursieră sau extrabursieră;

a doua cale o constituie posibilitatea obţinerii de împrumuturi de la bancă;

şi a treia cale este de a emite obligaţiuni (în acest caz firma cooperează cu banca)

Principala sursă o constituie împrumutul.Operaţiunile active ale unei bănci sunt:

operaţiunile de creditare;

operaţiunile de achiziţii de titluri financiare

3.2.2 Operaţiunile de creditare

Operaţiunile de creditare ale băncilor comerciale au cunoscut în ultimele decenii o diversificare a tipurilor şi tehnicilor de creditare în concordanţă cu cerinţele solicitatorilor de credite.

Reţinem două mari categorii de operaţiuni de creditare:

creditarea societăţilor comerciale

creditarea persoanelor fizice

3.2.2.1 Operaţiuni de creditare a societăţilor

Creditele acordate societăţilor comerciale le regăsim sub forma a două mari categorii:

creditele pentru fondul de rulment; şi

creditele pentru finanţarea activelor fixe.

(a) Creditele pentru fondul de rulmentNevoile societăţilor pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare le

determină pe aceştia să apeleze des la credite bancare.Principalele categorii de credite pentru fondul de rulment sunt:(i) Facilitatea de overdraft

84

Page 85: Gestiune Bancara Curs Idd

În cadrul acestei facilităţi societăţile pot utiliza acest credit atât cât doresc şi pentru perioada pe care o doresc, aşa încât nu trebuie să plătească dobânda pentru suma maximă oferită. Ori de câte ori societăţile comerciale au cash în exces şi vor să-şi micşoreze suma datorată, pot rambursa o parte din banii datoraţi. Se poate întâmpla ca soldul contului de overdraft să se modifice în sens invers, de la sold debitor la sold creditor. În acest caz, el funcţionează asemeni unui cont de depozit, iar dobânda se plăteşte conform înţelegerii prealabile cu societatea comercială.

(ii) Finanţarea exportuluiÎn cadrul acestei facilităţi, banca îi acordă exportatorului un credit pe termen

scurt până când acesta primeşte banii de la importator. Creditul se acordă în anumite condiţii care să garanteze băncii faptul că-şi va putea recupera banii.

(iii) Creditul pe gaj de efecte publice şi acţiuni (operaţiuni lombard)Acest tip de credit este o modalitate preferată pentru obţinerea de resurse

financiare pentru finanţarea speculaţiilor de pe piaţa de capital bursieră şi extrabursieră.

(b) Creditele pentru finanţarea activelor fixeNevoile financiare pentru procurarea de active fixe ale firmelor sunt

acoperite, de regulă, de pe piaţa financiară secundară prin lansarea de emisiuni de titluri de valoare (obligaţiuni, acţiuni, etc.). Apelarea firmelor la credite pentru achiziţionarea de active fixe (maşini, utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice, etc.) se face de obicei la băncile de creditare pe termen mediu şi lung sau la băncile de ramură.

Creditele pentru finanţarea activelor fixe se împart în diferite categorii:(1) în funcţie de scadenţa lor (pe termen scurt dacă este până la 2 ani, pe

termen mediu dacă este între 2 şi 5 ani şi pe termen lung dacă este peste 5 ani);

(2) în funcţie de garanţiile primite (neacoperite, acoperite cu un echivalent în numerar, acoperite cu garanţii personale, acoperite cu ipoteci);

(3) în funcţie de tipul de rambursare (amortizare egală cu capitalul, rate egale, termeni specifici, dobândă fixă sau flotantă, etc.)

De menţionat că, de cele mai multe ori, compania are planuri de investiţii în care combină creditele acordate de banca cu alte venituri, fie din impozite, fie din facilităţi acordate ca urmare a politicii guvernului privind dezvoltarea diferitelor sectoare ale economiei sau anumite zone geografice. În acest caz, riscul din punctul de vedere al băncii este mai mare decât de obicei, adică până când contribuţia guvernului se materializează în fonduri acordate societăţii.

Mai trebuie să observăm că, de cele mai multe ori, societăţile cer credite în valută, sperând că vor obţine un profit şi din cursurile de schimb valutar şi din ratele dobânzii pe perioada acordării creditului. În cazul acordării de credite în valută, băncile îşi protejează de obicei poziţia valutară, de cele mai multe ori preferând, nu să se protejeze contra riscului, ci să speculeze.

În cazul în care firmele doresc un credit într-o sumă mare şi/sau pe o perioadă de acordare de 2-5 ani sau mai mult, atunci se apelează la credite sindicalizate (consorţiale)

Creditul sindicalizat este o convenţie prin care două sau mai multe bănci acceptă să împrumute direct aceluiaşi împrumutat sau împrumutaţi, conform termenilor acordului creditului. Una dintre bănci ia rolul băncii agent, iar celelalte participa cu partea lor, nu neapărat egală, la sindicat.

De obicei, dacă una din băncile din sindicat nu poate acorda partea ei din împrumut, celelalte bănci din sindicat nu trebuie să pună ele suma lipsă. Totuşi, în funcţie de puterea de negociere a împrumutatului, banca agent sau celelalte bănci din

85

Page 86: Gestiune Bancara Curs Idd

sindicat pot accepta responsabilitatea de a pune suma care lipseşte, pe care banca care s-a angajat să o acorde, nu a acordat-o.

Creditul sindicalizat diferă de “acordul de participaţie” în cadrul unui contract de credit, conform căruia o bancă, (banca leader) acordă unui împrumutat un credit, iar apoi vinde mai târziu o parte sau tot creditul uneia sau mai multor bănci diferite, denumite participanţi. În cadrul creditului sindicalizat, împrumutatul şi fiecare bancă intră în acordul de credit cu prezumţia ca împrumutatului i se va acorda tot creditul.

Principalele motive de utilizare a creditelor sindicalizate sunt următoarele:a) împărţirea riscului creditului acordat pe mai multe bănci; b) depăşirea limitelor nivelului de credit al fiecărei bănci (care nu

satisface necesităţile clientului).În legătură cu acordarea unui credit sindicalizat se ridică două probleme

majore şi anume:i) stabilirea preţului riscului, adică riscul fiecărei bănci de

a nu obţine rata sa de bază a dobânzii (dacă de exemplu rata de bază a dobânzii aplicată de banca agent este mai mică);

ii) riscul de relaţie, adică, riscul pe care îl are fiecare bancă referitor la faptul că împrumutatul poate avea o relaţie mai bună cu o altă bancă din sindicat, de obicei cu banca agent.

Rolul băncii agent este crucial într-un credit sindicalizat, după cum urmează:

înaintea execuţiei creditului:Iniţial, membrii sindicatului abordează împrumutatul colectiv, iar băncilor nu

le este permis să acţioneze individual. În general, agentul:a) asistă împrumutatul în formarea consorţiului bancar care va participa la

sindicat;b) colectează informaţiile necesare despre împrumutat (informaţii cerute şi de

fiecare bancă a sindicatului) pentru a se evalua riscul de creditare;c) structurează condiţiile creditului şid) se ocupă de pregătire (colateralele, etc.) şi de documentaţie.

(b) după execuţia creditului:

După stabilirea creditului, rolul băncii agent este următorul:a) coordonează transferul fondurilor (primeşte banii de la celelalte bănci şi îi dă

clientului, primeşte rambursările de la client şi trimite cotele parte băncilor din sindicat);

b) calculează ratele dobânzii ce urmează a fi aplicate, în concordanţă cu condiţiile contractului de credit şi le alocă celorlalte bănci participante;

c) urmăreşte colateralele, încasarea tranşelor creditului şi comunică băncilor din sindicat dacă clientul nu îşi rambursează creditul;

d) se ocupă de orice problemă care s-ar putea ivi în legătură cu acest credit.

3.2.2.2 Operaţiuni de creditare a persoanelor fizice

Creditarea tip “retail” este împărţită în două mari categorii: a) credite de consum b) finanţarea pentru locuinţe.

86

Page 87: Gestiune Bancara Curs Idd

Tipurile de credite pentru consum sunt:

credite cu dobânzi fixe şi credite cu dobânzi variabile;

credite obţinute la punctele de vânzare sau credite obţinute la bancă;

credite în rate sau fără rate.(a) Categoriile principale de credite de consum sunt:1. Credite pentru persoane fiziceSunt credite de valoare fixă, pe o perioadă de timp fixă, la o rată a dobânzii

fixă. Astfel de credite sunt disponibile pretutindeni şi sunt foarte populare pentru cumpărarea de maşini, mobilă sau alte obiecte de uz îndelungat, pentru vacanţe, etc.)

2. Facilităţi overdraft (cont descoperit)Prin aceste facilităţi clienţii pot utiliza conturile de depozite nu numai în

limita sumei depuse, ci până la anumite limite convenite cu banca, sume pe care aceasta le va oferi clienţilor la rate ale dobânzii stabilite de asemenea prin acord. Facilitatea de overdraft este foarte convenabilă pentru client, deoarece acesta poate lua cu împrumut exact suma de care are nevoie pe o perioadă cerută, nefiind obligat să plătească dobânda pentru suma totală.

3. Creditarea prin carduriAcesta este tipul de credit pentru consum cel mai larg utilizat şi oferă

clientului băncii posibilitatea să ia cu împrumut sume până la anumite limite prin utilizarea cardurilor. De cele mai multe ori, această creditare are loc chiar în punctele de vânzare, întrucât cardurile pot fi de obicei utilizate pentru extrageri de numerar din automatele de plată tip ATM.

4. Cont de credit tip revolvingClienţii care au astfel de conturi pot face plăţi lunare regulate într-un cont

specific şi apoi ei obţin permisiunea de a lua cu împrumut o sumă care este mai mare până la o anumită valoare faţă de depozitul lor.

Finanţarea pentru locuinţeFinanţarea pentru locuinţe a cunoscut o creştere considerabilă în ultimii 30

de ani. Principalele motive ale acestei creşteri sunt:a) creşterea venitului mediu şi a bunăstării generale a oamenilor în cea

mai mare parte a ţărilor dezvoltate;b) marile avantaje ale proprietăţii asupra unei case, etc. (sentimentul de

siguranţă);c) avantaje legate de impozit oferite în multe ţări (scutirea de impozit a

venitului obţinut din chirii în cazul proprietarilor, sume care vor fi deduse din impozitul pe venit, din impozitul pe rata ipotecii, din impozitul pe castingul de capital, etc.).

Sumele acordate de bănci pentru finanţarea procurării de locuinţe variază între 50% şi 80% din valoarea totală a casei şi în cazuri speciale pot ajunge chiar până la 100%. Un alt factor luat în considerare la stabilirea sumei acordate este proporţia ratelor lunare dintr-un an faţă de venitul anual al beneficiarului creditului (în mod normal acest procent nu ar trebui să depăşească 30%).

Perioada de rambursare a acestor credite poate varia considerabil. În anumite ţări această perioadă este de circa 15 până la 20 de ani, în timp ce în altele se poate extinde până la 50 sau 60 de ani.

În ce priveşte garanţia obţinută pentru creditul acordat, aceasta este de obicei dreptul de proprietate asupra casei, care rămâne al băncii şi casa nu poate fi transferată altui proprietar fără permisiunea (şi probabil reglarea) băncii care a acordat creditul.

87

Page 88: Gestiune Bancara Curs Idd

O altă caracteristică a creditului pentru locuinţe, o constituie costul unor astfel de credite , care poate fi de trei tipuri:

(1) cu rate fixe ale dobânzii – bazate pe rate pe termen scurt şi rate pe termen lung

(2) cu rate variabile ale dobânzii – bazate pe rate pe termen scurt şi rate pe termen lung

(3) cu dobânzi stabilite pe baza rulajului pe piaţa ipotecară.Vorbind în general, în cea mai mare parte a ţărilor, creditele ipotecare sunt

mai ieftine decât creditele pentru consum.Schemele de rambursare pentru creditele de finanţare pentru locuinţe pot

fi de cinci tipuri:i) ipoteci cu o sumă fixă anuală cu plata constantă a ratelor lunare

stabilite ca sume variabile de capital şi dobândă;ii) ipoteci rambursabile la scadenţă prin încasarea sumelor dintr-un

contract de asigurare pe viaţă;iii) ipoteci cu dobânda pe o anumită perioadă (5 până la 10 ani) care

sunt convertite în ipoteci cu rambursare anuală după această perioadă;

iv) plăţi care cresc gradat;v) ipoteci lineare, care se rambursează prin plăţi egale şi deci dobânda

descreşte în valoare absolută.

Creditele se acordă agenţilor economici care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:

sunt constituiţi conform legii; posedă capital social vărsat potrivit statutului; desfăşoară activităţi legale; îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;

din analiza fluxurilor de lichiditate rezultă că există posibilităţi reale de rambursare la scadenţă;

prezintă garanţii materiale şi morale privind rambursareaîmprumutului;

au deschise conturi la o bancă, sau la una din unităţi teritoriale alebăncii; prezintă situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte societăţi

bancare şi a garanţiilor aferente; acceptă clauzele din contractul de credit.

De asemenea şi persoanele fizice pot beneficia de credite, dacă suntîndeplinite următoarele condiţii:

realizează venituri certe şi cu caracter permanent; constituie şi utilizează resurse proprii de finanţare, garantează, cu garanţii reale, rambursarea creditelor solicitate; nu înregistrează debite sau alte operaţiuni neachitate la scadenţă.

3.2.2.3 Dezvoltarea tehnologiei în creditare

Dezvoltarea ]n ultimele decenii a tehnologiei de creditare a schimbat considerabil toate operaţiunile privind procesul acordării creditelor. Pot fi enumerate câteva din aceste progrese tehnice cum ar fi:

88

Page 89: Gestiune Bancara Curs Idd

i) Sistemele de prelucrare/documentare a creditului automatizează procesul cererii unui credit, al autorizării şi disponibilizării sumei şi necesită introducerea datelor doar în unul sau două puncte din proces;

ii) Alte sisteme computerizate permit automatizarea comunicării cu sisteme bazate pe cecuri, economii şi registrul contabil general;

iii) Sisteme de colectare automată care programează chemări prin telefon, scrisori, etc., atunci când creditele devin scadente;

iv) Sistemele expert care sunt utilizate în unele ocazii pentru simularea unora dintre cele mai subiective aprecieri făcute de inspectorii de credit.

3.2.2.4 Principiile generale ale activităţii de creditare

Activitatea de creditare, este o activitate complexă care are în vedere:1. Existenţa surselor proprii atrase pentru activitatea de creditare. Acest

principiu implică o evidenţiere foarte strictă şi delimitativă pentru un sistem de evidenţiere pe tipuri de resurse proprii şi împrumutate şi pe tipuri de credite în funcţie de destinaţie şi termen.

2. Elementele de analiză – stau la baza acordării şi asumării de bancă a unor angajamente. Aici trebuie tratate cele şase trăsături caracteristice ale creditului. Aceste elemente sunt:

a) Încadrarea oricărui credit în strategia generală a băncii, având la bază limitele politicii monetare a Băncii Centrale, maximizarea riscului şi gestiunea eficientă a resurselor băncii.

b) Analiza situaţiei fiecărui client prin:- nivelul de lichiditate al clientului;- bonitatea clientului;- solvabilitatea clientului;- nivelul de rentabilitate;- cota de piaţă a clientului.

c) Corelarea posibilităţilor de refinanţare existente în momentul analizei creditului (corelarea între resursele de care dispune banca din punct de vedere al volumului şi termenelor, precum şi stabilirea posibilităţilor de refinanţare în timp).

d) Analiza garanţiilor ce trebuie obţinute de bancă în acoperirea angajamentelor asumate de debitori (garanţii reale).

e) Constituirea de provizioane specifice de risc de câtre bancă, în funcţie de gradul de incertitudine existent.

Un rol important în cadrul fundamentării deciziei de creditare îl au ofiţerii de credite. Ei sunt cei care au datoria să urmărească respectarea principiilor generale de creditare, îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice fiecărei categorii de credite solicitate, precum şi a unor ponderi comune.

În cadrul analizei economice financiare a activităţii clienţilor şi a bonităţii acestora, ofiţerii de credit vor urmări existenţa capacităţii de rambursare a împrumuturilor.

Relaţia de calcul a capacităţii de rambursare a împrumutului, ce se determină de obicei trimestrial, este următoarea:

, în care: (3.3)

CR – capacitatea de rambursare a împrumutului;

89

Page 90: Gestiune Bancara Curs Idd

Ît – încasări zilnice realizate, de împrumutat în ultimul interval de timp (trim, sem, an);

T – intervale de timp – trimestru, semestru, an;P – perioada de valabilitate a creditului exprimată în număr de zile;Ra – rata de actualizare, care reprezintă un factor sintetic la a cărei

dimensionare concură, rata inflaţiei, rata dobânzii bancare, rata de schimb.

Banca nu va acorda credite clienţilor săi care depăşesc capacitatea de rambursare.

Toate creditele care se acordă clienţilor băncii, indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, de către unităţile bancare, trebuie să se încadreze permanent în plafoanele de credit primite de la Centrala băncii.

Banca va urmări recuperarea creditelor şi a dobânzilor aferente din lichidităţile agenţilor economici în cauză, potrivit legii, sau din executarea garanţiilor.

În cazul unităţilor economice care în mod conjunctural au înregistrat pierderi, banca poate relua creditarea dacă acestea înregistrează profit, iar din analizele efectuate rezultă că volumul pierderilor se diminuează de la o perioadă la alta, existând perspective certe că unităţile în cauză pot recupera în totalitate pierderile, astfel încât activitatea să devină rentabilă.

Pentru a fi aprobate de bancă, toate categorii de credite vor fi garantate cu garanţii acoperitoare.

După aprobarea creditelor conform competenţelor stabilite prin normele metodologice şi înainte de acordare, ofiţerii de credite vor proceda la întocmirea contractelor de credite, prin care capătă temei juridic toate operaţiunile de credit şi de garanţie efectuate de bancă şi din care rezultă clar toţi termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii şi obligaţiile reciproce ale părţilor.

Contractele de credite se vizează în mod obligatoriu de compartimentul juridic pentru legalitate.

Toate creditele care se acordă clienţilor băncii, indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, trebuie să se încadreze permanent, în mod obligatoriu, în plafoanele de credite primite de la Centrala băncii.

Încheierea contractelor de împrumut între bancă şi clienţii săi şi acordarea de noi credite se va face numai în limita plafoanelor comunicate şi cu asigurarea resurselor corespunzătoare.

Banca va urmări recuperarea creditelor şi a dobânzilor aferente din lichidităţile agenţilor economici în cauză, potrivit legii, sau din executarea garanţiilor.

3.2.2.5 Fundamentarea deciziilor de creditare

Pentru fundamentarea deciziilor de creditare, de regulă, trebuie parcurse o serie de etape şi anume:

1) Banca analizează cererea de credit a solicitantului (firma–agent economic, populaţie) şi desfăşoară o primă discuţie cu caracter informativ– documentară. Acesta se referă la: denumirea clientului; ramura şi sectorul din care face parte; sediul social (adresa, telefon, fax); forma juridică şi data înregistrării la registrul comerţului; capitalul social (valoare, natura, structura - %); aspecte privind conducerea societăţii; personalul unităţii (număr, structură); imobile aflate în patrimoniul societăţii;

90

Page 91: Gestiune Bancara Curs Idd

echipamente de producţie existente; tehnologie (veche, medie, avansată); capacităţi de producţie şi gradul lor de utilizare; politici de marketing.

2) Dacă funcţionarul băncii este convins că solicitantul creditului îndeplineşte condiţiile generale de acordare a creditului, acesta îi cere depunerea documentelor pentru acordarea creditului:

- cererea de credite semnată de persoanele autorizate să reprezinte agentul economic solicitant;

- bilanţul contabil, raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, încheiate pentru ultimul an, ultimele situaţii privind „Rezultatele financiare” şi „Situaţia patrimoniului”, balanţa de verificare încheiată pentru ultima lună;

- bugetul de venituri şi cheltuieli întocmit conform precizărilor Ministerului Finanţelor (inclusiv între agenţii economici cu capital privat);

- situaţia prognozată a plăţilor şi încasărilor aferente perioadei pentru care agentul economic solicită împrumutul;

- situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantităţile, valorile, cauzele formării şi termenele de valorificare; situaţia contractelor de livrare pentru produsele care constituie obiectul

creditului; proiectul graficului de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor; lista garanţiilor propuse băncii pentru garantarea creditului solicitat;

planul de afaceri; orice alte documente necesare, solicitate de bancă (decont T.V.A.,declaraţia lunară pentru impozitul pe profit, etc.).

3) Analiza documentaţiei depuse de client, care are în vedere: 1. analiza dosarului juridic al clientului;2. analiza economico – financiară a activităţii clientului;3. verificarea garanţiilor materiale reale.Analiza economico – financiară a activităţii clienţilor conţine:

analiza bilanţului; analiza veniturilor, cheltuielilor şi contului de profit şi pierdere; analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate; analiza fluxului de lichidităţi pe perioada următoare.

Pornind de la conţinutul bilanţului contabil prelucrat (situaţii contabile periodice) şi de la contul de profit şi pierdere prelucrat, ofiţerii de credite analizează situaţia bonităţii clienţilor pe baza unui sistem de indicatori de structură şi performanţă.

Indicatorii care stau la baza analizei şi evaluării bonităţii clienţilor pot fi grupaţi în:

(a) Indicatori de nivel şi structurăa) cifra de afaceri;b) capitaluri proprii;c) rezultatul exerciţiului (profit / pierdere);d) fondul de rulment;

necesarul de fond de rulment; trezoreria netă; lichiditatea: - imediată;

- curentă; - la o dată viitoare;

solvabilitatea; gradul de îndatorare: - generală;

91

Page 92: Gestiune Bancara Curs Idd

- financiară; viteza de rotaţie:

- rotaţia activelor circulante;- rotaţia stocurilor de materii prime;- rotaţia stocurilor de produse în curs de fabricaţie;- rotaţia stocurilor de produse finite / mărfuri;- durata medie de încasare a clienţilor;- durata medie de plată a furnizorilor.

(b) Indicatori de performanţă

1. Rata de structură a activului

(i) Rata activelor imobilizate (raportul între activele imobilizate şi activele totale x 100):

Rata imobilizărilor corporale (raportul între imobilizărilecorporale şi activele totale x 100);

Rata imobilizărilor financiare (raportul între imobilizărilefinanciare şi activele totale x 100);

(ii) Rata activelor circulante (raportul între activele circulante şi activele totale x 100);

A. Rata stocurilor (raportul între activele circulante şi activele totale x 100);

B. Rata creanţelor comerciale (raportul creanţelor comerciale la activele totale x 100).

1. Rata disponibilităţilor (raportul disponibilităţi la active totale x100).

2. Rata de structură a pasivului1. Rata stabilităţii financiare (raportul capitaluri permanente la pasive

totale x 100);2. Rata autonomiei financiare globale (raportul capital propriu la

pasive totale x 100);3. Rata autonomiei financiare la termen (raportul capitalului propriu la

capitalul permanent x 100);4. Rata de îndatorare globală (raportul datorii totale la pasive totale x

100);5. Rata de îndatorare la termen (raportul datoriilor pe termen lung la

capitalul permanent x 100);sau efectul de pârghie financiară (raportul datoriilor pe termen mediu şi lung la capitalul propriu x 100);

(vi)Rata de acoperire a dobânzilor (raportul cheltuielilor cu dobânzile la CA realizată x 100).

3. Politica de dividende (raportul dividende la rezultatul net)

Pentru a efectua o apreciere finală corespunzătoare asupra bonităţii clienţilor, ofiţerii de credite vor urmări coroborarea rezultatelor şi interpretarea tuturor indicatorilor prezentaţi într-un sistem unitar, care să scoată în evidenţă punctele tari şi pe cele slabe ale respectivului agent economic, şi mai ales să poată conduce la luarea unor decizii temeinic fundamentate.

Analiza bonităţii clienţilor se va efectua de ofiţerii de credite:

92

Page 93: Gestiune Bancara Curs Idd

ori de câte ori se solicită un credit; pentru creditele aflate în portofoliu cel puţin o dată pe trimestru; ori de câte ori conducerea unităţilor bancare consideră necesar.

4) NegociereaAceastă etapă de negociere, are în vedere:

1. volumul creditului; termenele de rambursare şi modul de structurare a tranşelor de rambursare

ale creditului (egale, progresive, regresive); nivelul dobânzii; duratele de plată a dobânzii; comisioanele ce trebuie să le plătească clientul; garanţiile acoperitoare, care nu pot fi mai mici de la bancă la bancă de 120 -

130% din valoarea totală a împrumuturilor; drepturile băncii de valorificare a garanţiilor în cazul nerespectării restituiri

ratelor scadente şi căile de recuperare a lor, precum şi posibilităţile în care banca poate reţine direct din contul de disponibilităţi ale clientului eventuale dobânzi şi comisioane neplătite.

5) Aprobarea creditului pe competenţe (director de agenţie, filială sau de sucursală, Comitet de Direcţie, Consiliu de Administraţie, AGA, etc.).

6) Încheierea contractului de credit şi semnarea acestora dă dreptul beneficiarului de a începe tragerile din creditul respectiv.

7) Controlul utilizării creditelor (numai în scopul pentru care au fost aprobate).

Banca poate întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea de către client a unui credit aprobat în cazul în care acesta a încălcat condiţiile contractului de credit privind destinaţia, utilizarea, garanţiile, sau în cazul în care situaţia economico – financiară a acestuia nu mai asigură condiţii de garanţie şi rambursare.

Rambursarea anticipată – în condiţiile contractului de credite - a oricăror sume datorate în cadrul creditului, se poate efectua numai cu acordul prealabil al băncii şi se va face începând cu ultima scadenţă pentru a nu influenţa calculul de dobândă, cu plata, bineînţeles, a unei penalizări.

Banca acordă credite pe termen scurt, mediu şi lung, în lei şi valută pe seama resurselor proprii şi a celor atrase în conformitate cu prevederile din planul de credite şi resurselor de acoperire a acestora.

Sursele de date şi informaţiile utilizate în procesul de fundamentare şi elaborare a planurilor de credite sunt:

- prognozele de date; programele economice prioritare la nivel macroeconomic; cerinţele economiei naţionale; strategia de dezvoltare a băncii; politica proprie a băncii în domeniul creditării; propunerile sucursalelor judeţene.

Clienţi băncii sunt persoana fizice şi juridice indiferent de forma de organizare şi natura capitalului social, române sau străine, rezidente în România care au conturi deschise la bancă şi î-şi derulează operaţiunile prin aceste conturi.

Categorii de clienţi ai băncii care pot beneficia de credite sunt:- regii autonome din industrie, agricultură, silvicultură, gospodăria apelor

sau alte ramuri ale economiei;- societăţi comerciale cu capital de stat sau privat din domeniul industriei,

agriculturii, comerţului, construcţiilor, transporturilor, telecomunicaţiilor, turismului, cercetării proiectării;

- societăţi cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice sau juridice române;

- asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate să desfăşoare o activitate independentă;

93

Page 94: Gestiune Bancara Curs Idd

- persoane fizice.Sucursalele judeţene vor analiza şi fundamenta creşterea sau reducerea

volumului creditului în anul de plan faţă de nivelul realizat în anul în curs, atât în lei, cât şi în valută şi acoperirea cu resurse de creditare corespunzătoare acestora.

Activitatea de creditare implică un risc, prin elementele de anticipare pe care se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanţă cunoaşterea acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştinţă de cauză, problemă ce este tratată într-un capitol distinct.

Pentru eliminarea riscului banca nu acordă credite:- agenţilor economici care înregistrează pierderi şi sunt fără perspective de

redresare, cu excepţia cazului în care prin acte normative s-a reglementat astfel;- agenţilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finanţarea

mijloacelor circulante sau la realizarea proiectelor de dezvoltare;- unităţilor economice prin care s-a instituit procedura de reorganizare sau

lichidare juridică.În scopul supravegherii şi gestionării riscurilor ce pot apare în activitatea de

acordare a creditelor şi scrisorilor de garanţie, în lei şi valută, se va proceda astfel:a) În activitatea de acordare a creditelor şi eliberare a scrisorilor de garanţie

pentru operaţiuni comerciale şi / sau necomerciale care privesc afaceri cu parteneri străini, banca va urmări încadrarea în limita de expunere stabilită în raport cu riscul de ţară.

În raport cu clienţii săi, banca va urmări acordarea de credite şi eliberarea de scrisori de garanţie, să se efectueze numai în cazul operaţiunilor cu parteneri externi aparţinând ţărilor din categoria „A” stabilită prin reglementări în domenii ale BNR.

b) În operaţiunile de acordare de credite şi eliberare de scrisori de garanţie pe care banca le efectuează cu societăţile bancare din ţară sau străinătate, în nume propriu sau în numele clienţilor săi, se va asigura încadrarea în limitele de expunere pe societăţi bancare care se stabilesc prin hotărârea organelor de conducere ale băncii pe baza propunerilor direcţiilor de specialitate;

c) Imediat după angajare, creditele, scrisorile de garanţie şi alte angajamente în lei şi valută, pe termen scurt, mediu şi lung, acordate unui singur debitor, care cumulate depăşesc 10% din fondurile proprii ale băncii vor fi comunicate în scris de sucursalele judeţene, la Direcţiei de Politici şi Risc de Credite.

d) Lunar, până la data de10 ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea, sucursalele judeţene vor raporta Direcţiei de Politici de Credite:

1. volumul creditelor angajate, a scrisorilor de garanţie şi a altorangajamente asumate, în lei sau valută, pe termen scurt, mediu şi lung pentru unităţile care potrivit statutelor proprii de organizare şi funcţionare, aparţin unui singur debitor;

2. situaţia împrumuturilor mari care va cuprinde: denumirea agenţilor economici, sectorul de activitate, volumul creditelor angajate pe termen scurt, mediu şi lung, volumul scrisorilor de garanţie aflate în termen de valabilitate şi alte angajamente asumate separat pentru lei şi pentru valută.

Suma totală a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca nu poate depăşi 20% din fondurile proprii ale societăţilor bancare.

Banca nu va putea acorda persoanelor cu care se află în relaţii speciale împrumuturi pentru cumpărarea propriilor acţiuni.

Separat de aceste date se va urmări lunar şi înscrie în registru situaţia soldurilor curente, restante şi îndoielnice la finele fiecărei luni până la rambursarea integrală a împrumutului.

94

Page 95: Gestiune Bancara Curs Idd

În scopul controlului utilizării creditelor, unităţile bancare teritoriale vor urmări ca beneficiarii de credite – persoane juridice – să prezinte băncii următoarele documente:

3. balanţa de verificare pentru luna expirată se va depune lunar, până la data de 25 ale lunii următoare;

4. rezultatul financiar, situaţia patrimoniului şi situaţia încasărilor şiplăţilor în valută se va depune periodic, până la datele stabilite de Ministerul Finanţelor pentru depunerea acestora la organele în drept;

5. raportul de gestiune, bilanţul contabil şi anexele la acestea se vordepune anual la bancă, până la data stabilită de Ministerul Finanţelor pentru depunerea acestora la organele de drept;

1. bugetul de venituri şi cheltuieli, întocmit conform precizărilorMinisterului Finanţelor şi fluxul de lichidităţi prognozat, se vor prezenta băncii anual ori de câte ori intervin modificări semnificative de nivel sau structură;

2. ori ce alte documente privind bunurile cumpărate sau realizate dincredit, garanţiile creditului sau activitatea desfăşurată de împrumutat.

La creditele pentru echipament, unităţile băncii vor controla realizarea cheltuielilor efectuate şi a menţiunilor înscrise de împrumutat pe documentul de plată, respectiv în execuţie a prevederilor din documentaţia tehnico-economică şi încadrarea în prevederile devizului pe baza căruia s-a fundamentat valoarea creditului aprobat.

La scadenţele stabilite în contractele de credite încheiate de bancă cu împrumutaţii, creditele devin exigibile şi trebuie rambursate astfel:

a) Creditele acordate din conturi separate de împrumut se rambursează la termenul şi în sumele prevăzute în contractul de împrumut din disponibilităţile existente în contul curent, prin debitarea acestora în corespondenţă cu contul separat de împrumut pe baza de ordine de plată emise de clienţi sau de note contabile întocmite de ofiţerii de credite.

În situaţia în care în contul curent se acumulează încasări de sume rezonabile, banca de comun acord cu clientul va putea utiliza aceste disponibilităţi pentru rambursarea cu anticipaţie a creditelor din conturile separate de împrumut, pe bază de ordin de plată emis de client sau nota contabilă întocmită de ofiţerii de credite.

Cu 15 zile înaintea scadenţei, ofiţerii de credite vor analiza modul de utilizare al liniilor de credite, urmărindu-se îndeplinirea condiţiilor avute în vedere la aprobarea acestora în ce priveşte performanţa financiară, serviciul datoriei, indicatorii de bonitate, situaţia exporturilor, precum şi rulajul încasărilor şi plăţilor derulate pe seama liniilor respective.b) Creditele de cont se rambursează cu ocazia încasării la scadenţă acontravalorii titlurilor scontate prin debitarea contului curent al trasului şi creditarea contului „Scont şi operaţiuni asimilate”.c) Creditele pe cecuri remise spre încasare se rambursează dindisponibilităţile contului curent pe bază de note contabile, întocmite de ofiţerul de credite şi semnate de şeful compartimentului conturi şi viramente, în aceeaşi zi în care a avut loc încasarea cecurilor, potrivit borderourilor depuse de împrumutaţi.

d) Creditele în lei pentru valuta, vândută, se rambursează la scadenţă din contul curent pe seama contravalorii în lei a valutei vândute pe bază de note contabile întocmite de ofiţerul de credite.

e) Rambursarea creditelor în valută se va efectua la scadenţele stabilite în contractele de credite încheiate de bancă cu beneficiarii, de regulă pe seama încasărilor în valută obţinute din desfăşurarea activităţilor de export, executării de lucrări şi prestări de servicii în străinătate şi în mod excepţional pe baza valutei obţinute prin participarea la piaţa valutară interbancară.

95

Page 96: Gestiune Bancara Curs Idd

f) În cazul împrumuturilor acordate persoanelor fizice, la data înscrisă în contractul de credite şi în scadenţar, referentul de ghişeu va opera pe creditul contului separat de împrumut, suma reprezentând rata de credit, scadenţa, iar în contul de venituri din dobânzi, rata de dobândă pe bază de:

6. foaia de vărsământ, în cazul depunerilor în numerar;7. ordin de plată emis de societate unde s-a efectuat reţinerea, peştatul de plată al împrumutatului sau girantului plătitor;

A) ordin de plată emis de împrumutat sau nota contabilă întocmită de ofiţerul de credite, în cazul în care împrumutaţii au deschis la bancă conturi curente personale, potrivit clauzei înscrise în contractul de împrumut.

În cazul în care disponibilităţile înregistrate de beneficiarul de împrumut sunt insuficiente pentru rambursarea parţială sau integrală a unor rate ajunse la scadenţa din creditele acordate prin conturi separate de împrumut, diferenţa nerambursată se trece la ziua scadenţei în contul „credite restante până la 30 zile”, pe bază de notă contabilă întocmită de ofiţerii de credite.

La data înregistrării în contul „credite restante peste 30 zile” a unei rate de credit nerambursate la scadenţă, toate sumele viitoare datorate de împrumutat în baza contractului de credit devin scadente dacă din analiza efectuată rezultă că nu mai sunt posibilităţi reale de redresare a situaţie financiare şi îmbunătăţirii serviciului datoriei respectivului client.

3.2.2.6 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Fie cazul unui credit cu convenţie de rambursare în rate constante cu următoarele caracteristici: suma creditului 6.000.000 U.M.; dobânda anuală 50%; data acordării 20 aprilie anul „N”; durata 1 semestru; rambursarea se face în anuităţi trimestriale, iar dobânda se plăteşte lunar.

Se cere să:a) Calculaţi anuităţile trimestriale.b) Întocmiţi tabelul de rambursare a împrumutului.

Rezolvare:

(a) Rata trim. = UM

Trim I

Dob luna I: 6.000.000* UM

Anuitate luna I: 250.000

Dob. luna II: 6.000.000* UM

Anuitate luna II: 250.000

Dob. luna III: 6.000.000* UM

96

Page 97: Gestiune Bancara Curs Idd

Anuitate luna III: 3.000.000 +250.000=3.250.000UM

Trim II

Dob. luna IV: 3.000.000* UM

Anuitate luna IV: 125.000

Dob. luna V: 3.000.000* UM

Anuitate luna V: 125.000

Dob. luna VI: 3.000.000* UM

Anuitate luna VI: 3.000.000+125.000=3.125.000 UM

b) Tabel de rambursare a împrumutului: Tabel 3.3- UM -

Perioada Val.iniţială Val.rămasă Rată Dobândă AnuitateLuna 1 6.000.000 6.000.000 - 250.000 250.000Luna 2 6.000.000 6.000.000 - 250.000 250.000Luna 3 6.000.000 3.000.000 3.000.000 250.000 3.250.000Luna 4 3.000.000 3.000.000 - 125.000 125.000Luna 5 3.000.000 3.000.000 - 125.000 125.000Luna6 3.000.000 - 3.000.000 125.000 3.125.000

Total de plată = 250.000 x 2+3.250.000+125.000 x 2+3.125.000 = 7.125.000 UM

Problema 2: Se deschide o linie de credit cu următoarele caracteristici: limita creditului confirmat – 5.000.000 UM; dobânda 60%; comision angajament – 0.3%; data deschiderii 15 septembrie anul „N”; termen 3 luni; pe 5 octombrie la cererea clientului se pune la dispoziţie prin virare în contul curent 3.000.000 U.M.; pe 26 octombrie clientul rambursează 1.000.000 UM; pe 31 octombrie se virează 2.000.000 U.M.; pe 10 noiembrie se plăteşte 1.000.000; pe 20 noiembrie se plăteşte 3.000.000.Să se calculeze dobânda pentru operaţiunile din luna octombrie şi noiembrie.

Rezolvare:La data de 15 septembrie se încasează comisionul.5.000.000*0.3%=15.000 U.M.Pentru calculul dobânzii pentru operaţiunile din perioada octombrie şi

noiembrie se stabilesc perioadele de dobânzi.

-Tabel 3.4-

97

Page 98: Gestiune Bancara Curs Idd

Nr. Op.

Data Suma– mil. UM –

Dobândaan (%)

Nr.zile Sold linie de credit – mil. UM

D C1. 5 octombrie - 3 mil. 60% 21 3 mil.2. 26 octombrie 1 mil. - 60% 5 2 mil.3 31 octombrie - 2 mil. 60% 10 4 mil.4. 10 noiembrie 1 mil. - 60% 10 3 mil.5. 20 noiembrie 3 mil. - 60% - -

În baza din tabel vom calcula dobânda la soldul contului:

Deci dobânda totală care se va încasa de către bancă va fi:D total = D1 + D2 + D3 + D4 D total = 238 333,32 UM

3.2.2.7 Analiza de bonitate şi rentabilitate a firmei care solicită credite

Analiza de bonitate implică calculul unor indicatori care pot fi grupaţi pe mai multe categorii:

1. Indicatori de analiză şi structură:1) CA – cifra de afaceri (3.4)

CA= veniturile totale realizate de firmă

2) CP – capital proprii (3.5) CP= C. Social + Rezerve + Provizioane reglementate

3) Rezultatul exerciţiului = Venituri totale – Cheltuieli deductibile (3.6)

4) FRN= Resurse permanente – Nevoi permanente (3.7)

FRN= Cap. permanent – A. ImobilizateSau

FRN= A circulant – Dat. pe termen scurt FRN – este un indicator care se calculează pe baza bilanţului,

încercându-se cuantificarea echilibrului bilanţier.

5) NFR= Nevoi temporare – Resurse temporare (3.8)

98

Page 99: Gestiune Bancara Curs Idd

= Active circulante(mai puţin lichidităţile) – Dat. pe termen scurt(mai puţin creditele).

6) TN= FR – NFR => relaţia de trezorerie. (3.9)

7)Lichiditatea curentă=

(3.10)

8) Solvabilitatea=

(3.11)9) Gradul de îndatorare generală=

(3.12)

10) Viteza de rotaţie a activelor circulante= (3.13)

Indicatori de performanţă

(a)-Rata exploatare brută = (3.14)

(b)-Rata exploatare netă = (3.15)

(c)-Rata de rentabilitate economică=

(3.16)

(d)-Rata de rentabilitate financiară=

(3.17)

(e)- Rata de acoperire a dobânzilor=

(3.18)

(f)- Rata valorii adăugate =

99

Page 100: Gestiune Bancara Curs Idd

(3.19)

(g)- Politica de dividend=

(3.20)

Foarte importanţi sunt indicatorii de rentabilitate financiară şi rentabilitate eonomică. Astfel, pentru ca o afacere să fie viabilă trebuie ca Rf > Re. De asemenea, adăugând sumele împrumutate la capitalurile proprii se poate ajunge la un efecte de levier financiar dacă Rf > Rd, unde capital propriu:

În sens strict= Capital social + Contul întreprinzătorului + Prime legate de capital + Rezerve + Rezultatul reportat + Alte fonduri

În sens larg= capitaluri proprii + Diferenţe din reevaluare în sens strict + Provizioane reglementate

Astfel:

Rf= [ Re + (Re - Rd)* ] * (1 - ) (3.21)

Unde: Rf = rentabilitatea financiarăRe = rentabilitatea economicăRd = rata dobânzii

= levierul financiar

= cota de impozit pe profit

3.2.2.8 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: S.C. „GAMA” S.A. are următoarele date extrase din contul de profit şi pierderi şi din bilanţ:

ACTIV PASIV

-

UM-1.Imobilizăricorporale 21.2692. Stocuri din care: 34.615- mărfuri 34.615- stocuri nevalorificate 03. Creanţe comerciale cu scadenţa 4.187sub 1 an, din care:- clienţi incerţi 0- alte creanţe 1.445- furnizori debitori 2.7424. Conturi de regularizare

1.Capital social 1.1002.Contul întreprinzătorului 52.0803.Rezerve 2204.Repartizarea profitului 2.2075.Fonduri 6.3016 Datorii cu scadenţa > 1 an 6.1067.Datorii sub 1 an, din care: 3.791- credite trezorerie 250

100

Page 101: Gestiune Bancara Curs Idd

şi asimilate 11.442- cheltuieli efectuate în avans 11.442- diferenţe de conversie 05. Disponibilul la bancă 292TOTAL A 71.805 TOTAL P 71.805

Din contul de profit şi pierdere:- vânzări de mărfuri 184.982 UM;- costul mărfii vândute 145.915 UM;- producţia stocată: 0;- producţia imobilizată: 0;- cheltuieli cu materii prime, materiale: 11.795 UM;- bunuri şi servicii executate de terţi: 12.650 UM;- rezultatul net al exerciţiului: 1.629 UM.Se cere să se calculeze indicatorii de nivel şi structură şi indicatorii de

performanţă.

Rezolvare:

Vom calcula:Indicatorii de nivel şi structură

1) CA = vânzări mărfuri + producţia vândută = 184.982 UMMarja comercială = vânzări de mărfuri – costul mărfii vândute = 184.982 – 145.915 = 39.067 UM

2) Capitalurile proprii:- - capitaluri proprii în sens strict = capital social + contul

întreprinzătorului + prime legate de capital + rezerve + rezultatul reportat + alte fonduri - capitaluri proprii în sens strict = 1.100 + 52.080 + 220 + 2.207 + 6.301 = 61.908UM

- capitaluri proprii nete în sens larg = capitaluri proprii în sens strict + diferenţe din reevaluare + provizioane reglementate = 61.908UM

3) Rezultatul exerciţiului – acesta este deja calculatRex. = venituri totale – cheltuieli deductibile = 1.629UM

4) Fondul de rulment netFRN = Capital permanent – A. imobilizate FRN = 68.014 – 21.269 = 46.745 UMCapital permanent = capital propriu + provizioane pentru riscuri şi cheltuieli + datorii > 1 an = 68.014 UM

5) Nevoia fond rulmentNFR = A. Circulant(mai puţin disponibilităţile) – Datorii pe termen scurt (mai

puţin creditele de trezorerie)A. circulante = stocuri +creanţe + disponibil =39.094 UMNFR = (34.094 – 35.261) – (3.791 - 250) = 35.216 UM

101

Page 102: Gestiune Bancara Curs Idd

6) Relaţia de trezorerieTN = FR – NFRTN = 46.745 – 35.261 = 11.484 U.M. > 0

FR NFRTN

Situaţia firmei este pozitivă, fondul de rulment fiind mai mare decât nevoia de fond de rulment, ceea ce face să existe în acest sens şi un surplus de trezorerie.

7) Lichiditatea financiară = = 1031,23%

Valoarea foarte bune a lichidităţii financiare curente trebuie să fie >100%, situaţie pozitivă în cazul S.C. “Gama” S.A. 

(Ac) Active circulante = Stocuri + Creanţe comerciale + Disponibilităţi la bancă = 34.615 + 4.187 + 292 = 39.094 UM(Sn) Stocuri nevalorificate = 0(Ci) Clienţi incerţi = 0(Dat) Datorii < 1 an = 3.791 UM

8) Solvabilitatea = %

(Dt) Datorii totale = 3.791+6.106=9.897 UM(Dc) Diferenţe de conversie = 0Solvabilitatea înregistrează o valoare, de asemenea, foarte bună, fiind cu

mult mai mare faţă de limita 50 – 70% acceptată.

9)Gradul de îndatorare

=

Cap. propriu în sens restrâns = Cap. social + contul întreprinzătorului +Rezerve + Rep. Profitului + Alte fonduri = 11.000 + 52.080 + 220 + 2.207 + 6.301 = 61.908 UM

Gradul de îndatorare al firmei este redus şi acceptabil.

10) Viteza de rotaţie a activelor circulante = ori.

Indicatorii de structură sunt foarte buni şi datorită faptului că societatea îşi desfăşoară activitatea în zona comercială şi are o viteză de rotaţie a capitalului foarte bună, având o activitate foarte eficace.

Indicatori de performanţă

(a) Rec =

Rec =

102

Page 103: Gestiune Bancara Curs Idd

Rec > Rd => potrivit teoriei financiare pentru ca firma să-şi desfăşoare o activitate eficientă.

(b) Rf =

Rf =

Rf > Re pentru a asigura efectul de levier financiar.Astfel relaţia ce trebuie să se verifice este:Rf > Rc > Rd.Dacă Rd < 2,6% atunci principalii indicatori ai performanţei financiare sunt

pozitivi.Re < Rf, lucru care arată că societatea beneficiază de efectul de levier al

îndatorării.În baza datelor contabile se poate calcula o politică de indicatori de

performanţă mult mai vastă.

3.2.3 Operaţiuni de achiziţii de valori mobiliare (titluri financiare)

Una din căile de plasament a resurselor financiare ale unei bănci o constituie achiziţia de efecte publice şi acţiuni, cu scopul de a obţine profituri. Alături de credite, achiziţia de titluri financiare reprezintă una dintre operaţiunile cele mai rentabile şi care duc la maximizarea averii acţionarilor, cerinţă de bază a unei decizii financiare eficiente sunt achiziţiile de titluri financiare.

Profitul reprezintă o cerinţă de esenţială a activităţii economice a societăţii bancare şi tocmai de aceea activitatea de investiţie efectuată de bancă este foarte importantă.

Desigur, cumpărarea de valori mobiliare, reduce posibilităţile de creditare ale unei bănci, după cum vânzarea acestora sporeşte capacitatea de creditare.

Operaţiunile de plasament în valori mobiliare sunt la fel de importante ca şi cele de creditare, implicând răspunderea personalului băncii angajat în asemenea operaţiuni. Principale activităţi în legătură cu aceste operaţiuni sunt: prelucrarea titlurilor (administrarea şi controlul valorilor mobiliare şi colectarea venitului), servicii de contabilitate (evaluarea portofoliilor şi contabilitatea fondurilor colective).

3.2.3.1 Prelucrarea titlurilor financiare (valorilor mobiliare)

Este o activitate asemănătoare cu cea care are loc în sălile de dealing ale băncii, în sensul că ea se împarte în două:

i) activităţi front-end care culeg informaţii despre evenimentele de pe piaţă, le prospectează şi le evaluează cu scopul de a facilita luarea deciziei în procesul achiziţiei sau vânzării de titluri;

ii) activităţi back-end care au ca scop:- controlul valorilor mobiliare;- monitorizarea livrării lor;- colectarea veniturilor rezultate.

3.2.3.1.1. Administrarea şi controlul valorilor mobiliare

103

Page 104: Gestiune Bancara Curs Idd

Un pas major în a obţine controlul asupra valorilor mobiliare este “codificarea” lor. Este de fapt procesul de strângere de informaţii şi de elaborare a unei baze de date referitoare la caracteristicile fiecărui tip de valoare mobiliară, ca de exemplu: emitentul, bursele unde se tranzacţionează, istoria nivelului dividendelor titlului sau a ratei dobânzii, datele de scadenţă, fracţionări ale valorii nominale a acţiunilor, etc. Majoritatea acestor date se oferă gratuit din afara băncii, iar banca va trebui să le introducă în sistemul ei cu mare atenţie.

3.2.3.1.2. Colectarea venitului

Venitul pe valori mobiliare provine de obicei din două surse:1) dividende pe acţiuni care se primesc dacă acţiunile există la o dată

anume, denumită “data înregistrării”;2) dobânda pe obligaţiuni care se încasează la scadenţă (dacă

obligaţiunile se tranzacţionează la altă dată decât la emiterea lor, dobânda capitalizată şi rata dobânzii spot şi forward se iau în considerare la calcularea exactă a venitului adus).

Fiecare tip de valoare mobiliară are o schemă de plată a venitului deţinătorilor. Unele aduc venit trimestrial, semi anual sau anual, iar altele la scadenţa care este precizată de la început. Ziua plăţii este şi ea anunţată cu câteva zile mai înainte. În unele cazuri suma se ştie dinainte (în cazul dobânzii fixe), iar în alte cazuri suma este flotantă, depinzând de mai mulţi factori.

Un factor important ce afectează colectarea venitului pe valori mobiliare este tipul valorii mobiliare (dacă sunt titluri la purtător sau înregistrate). În majoritatea cazurilor, cupoanele ataşate certificatelor trebuie decupate şi duse la agent. În unele cazuri, titlurile sunt emise în forma dematerializată, iar dreptul de proprietate se dovedeşte cu acte legale.

3.2.3.2 Servicii de contabilitate pentru operaţiunile de plasament financiar

Aceste servicii executate pentru sectorul de private banking au ca scop:(a) acurateţea şi integralitatea informaţiilor oferite clientului;(b) acurateţea şi proptitudinea informaţiei cerută de conducerea băncii.Pentru a realiza aceste deziderate, trebuie să existe un flux de informaţii

către departamentul de private banking din celelalte departamente ale băncii şi din exterior.

Cele mai importante aspecte ale activităţii contabile sunt următoarele:(a) Evaluarea portofoliilorUn portofoliu este o sumă de active aparţinând unui client din cadrul private

banking-ului. De multe ori, diferite tipuri de active (acţiuni, obligaţiuni, etc.) sunt organizate în portofolii diferite. În acest caz, clientul are mai multe portofolii.

Fiecare portofoliu este evaluat periodic, de obicei la sfârşitul perioadei pentru care se trimite un extras clientului. Cele două funcţii care necesită o deosebită atenţie sunt:

implementarea contabilităţii consolidate; trecerea sumelor dintr-o monedă în alta şi reglarea în contabilitate a diferenţelor de curs valutar.

(b) Contabilitatea fondurilor colective

104

Page 105: Gestiune Bancara Curs Idd

În cazul fondurilor colective, trebuie acordată o atenţie specială alocării corecte şi distribuţiei veniturilor. Acest proces devine şi mai complicat în cazul FITS (fonduri de investiţii pe termen scurt).

Pentru a plasa fondurile disponibile ale băncii după ce s-au constituit rezervele minime obligatorii şi în condiţiile îndeplinirii criteriilor de capitalizare, se realizează investiţii care trebuie să ţină seama de:

a) – riscul şi rentabilitatea investiţieib) – perioada de timp în care se imobilizează resursele financiare în

scopul menţinerii unei lichidităţi acceptate pentru activul băncii. a) Riscul unei investiţii financiare – este esenţial în alegerea unei variante optime de plasare în titluri financiare a fondurilor atrase. Pentru a putea analiza bine acest fenomen el trebuie cuantificat în strânsă legătură cu rentabilitatea plasamentului.

Cu cât riscul este mai mare cu atât şi rentabilitatea este mai bună şi invers diminuarea riscului duce la obţinerea unei rentabilităţi mai puţin bune.

Fig 3.3. Relaţia Risc – Rentabilitate

După cum se poate observa este o relaţie direct proporţională între risc şi rentabilitate.

b) Perioada de timp pentru care se imobilizează resursele financiare are un rol important, deoarece ea afectează în mod direct lichiditatea şi profitabilitatea băncii.

La efectuarea plasamentului în titluri trebuie să se aibă în vedere ca acestea să fie active lichide, care se pot transforma rapid în numerar, fără pierderi financiare.

3.2.4 Categorii de titluri pe piaţa financiară

Achiziţiile de titluri pe piaţa financiară se realizează în scopul plasării (investirii) resurselor monetare atrase de către bancă. Structura pieţei financiare influenţează la rândul său investiţiile realizate în portofolii de titluri de către băncile comerciale.

Piaţa financiară, pe care operează băncile poate fi apreciată ca fiind alcătuită din piaţa de capital şi piaţa monetară.

I. Piaţa de capital – este piaţa operaţiunilor şi titlurilor cu o durată de execuţie sau posesie mai mare de 1 an şi cuprinde:

RISC RENTABILITAT

E

Creşte Creşte

105

Page 106: Gestiune Bancara Curs Idd

- titluri primare (acţiuni şi obligaţiuni);- titluri derivate (contracte, opţiuni).

Dintre instrumentele cu care operează băncile pe piaţa de capital, pot fi menţionate:

Acţiunile, care sunt titluri de valoare ce certifică deţinătorului său calitatea de proprietar asupra unei părţi din patrimoniul unui agent economic, proporţional cu valoarea intrinsecă a acesteia. Este un titlu cu venit variabil (dividendul).

Acţiunile pot fi clasificate după mai multe criterii, cel mai important fiind însă acela al dreptului de dividend şi al dreptului la vot pe care îl conferă, ele putând fi de două feluri:

- acţiuni privilegiate – oferă dreptul de a obţine dividendprivilegiat înainte de remunerarea celorlalte acţiuni , dar nu conferă drept de vot;

- acţiuni comune (obişnuite) – oferă drept la dividend normal şi conferă drept de vot.

Obligaţiunile, sunt titluri de credit care au de obicei un venit fix sub formă de dobândă; obligaţiunea se emite în scopul obţinerii de surse împrumutate la o anumită rată a dobânzii.

În funcţie de natura emisiunii obligaţiunile pot fi: obligaţiuni cu dobândă fixă sau obligaţiuni cu dobândă variabilă.

Contractele la termen – sunt titluri derivate apărute ca urmare a dezvoltării relaţiilor economice – financiare şi a multiplicării riscului fenomenelor economice.

Prin contract se fixează un anumit curs de execuţie, la o anumită dobândă, urmărindu-se acoperirea riscului, sau aspectul speculativ.

Opţiunile – se aseamănă cu contractele la termen în mare parte, diferenţa fiind acum că execuţia lor nu este obligatorie.

Atât în cadrul contractelor la termen, cât şi în cazul opţiunilor se plăteşte o primă pentru încheierea acestora.

Dacă însă la contractele la termen pierderea este nelimitată, la opţiuni pierderea este limitată la nivelul primei plătite.

II Piaţa monetară – este piaţa operaţiunilor sau titlurilor de credit cu o durată de execuţie mai mică de 1 an şi cuprinde:

- efectele comerciale;- certificatele de depozit;- bonurile de trezorerie, etc.

Efectele comerciale iau forma unor titluri de credit cu scadenţe variate cuprinse între 1-12 luni. Ele pot fi:

- cambia; - biletul la ordin.

Execuţia lor înainte de scadenţa stabilită necesită plata unei sume de bani celui care o acceptă sub forma scontului.Într-o economie capitalistă taxa scontului are un rol foarte important în

reglementarea relaţiilor reciproce de plăţi dintre partenerii economici.Cambia – este un titlu de credit prin care o persoană numită (tras) se

angajează să plătească la o anumită dată, o anumită sumă de bani, unui beneficiar, la ordinul unei terţe persoane faţă de care are o datorie financiară, persoană ce poartă denumirea de trăgător.

Biletul la ordine – este un titlu de credit prin care o persoană se angajează să plătească unei alte persoane o anumită sumă de bani, la data şi locul stabilite de comun acord.

106

Page 107: Gestiune Bancara Curs Idd

Certificatele de depozit – sunt înscrisuri care confirmă că o anumită sumă de bani se află într-un depozit bancar. Acest înscris poate fi răscumpărat de bancă la o anumită dată şi cu o anumită rată a dobânzii.

Aceste certificate sunt la purtător, fiind lichide, putând fi vândute prin negociere liberă pe piaţă înainte de scadenţă.

3.2.5 Operaţiuni cu titluri pe piaţa financiară

Există în cadrul pieţei financiare mai multe tipuri de operaţiuni cu titluri care se execută în scopul asigurării resurselor de finanţare de către băncile comerciale. Dintre acestea cele mai importante sunt:

- scontarea efectelor comerciale;- luarea titlurilor în pensiune;- lombardarea titlurilor de credit emise pe termen lung;- achiziţia directă a titlurilor.

(a) Scontarea efectelor comerciale Este o operaţiune prin care efectele comerciale sunt înstrăinate de

deţinătorul lor, înainte de a ajunge la scadenţă, datorită unei nevoi acute de lichiditate. Suma pe care o va obţine deţinătorul, va fi egală cu diferenţa dintre valoarea nominală şi scont.

S finală(încasată)= Val. nominală – Scont(3.22) (b) Luarea titlurilor în pensiune Este o operaţiune de vânzare a unor titluri printr-un contract cu clauză, prin

care vânzătorul se obligă să răscumpere la o anumită dată titlurile vândute, la acelaşi preţ şi cu o dobândă calculată la valoarea nominală a titlurilor, în funcţie de perioada de timp pentru care se efectuează operaţiunea.

(c) Lombardarea titlurilor de credit emise pe termen lungEste o operaţiune asemănătoare creditului cu garanţii, doar că în această

situaţie garanţiile sunt alcătuite din hârtii de valoare, lombardarea fiind de fapt un împrumut garantat cu hârtii de valoare.

(d)Achiziţia directă a titlurilorEste o operaţiune prin care băncile cumpără în portofoliul lor titluri de pe

piaţa financiară secundară, de la banca centrală sau de la alte instituţii financiare.

3.2.5.1 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE:

Problema 1: Fie un contract de pensiune cu următoarele date:- durata negociată de vânzare: 60 zile;- data vânzării: 1 septembrie anul „N”;- rata dobânzii: 20%;- valoarea nominală a titlului: 1000 UM.;- numărul de titluri vândute: 100 buc;- valoarea de vânzare: 1100 UM.

Să se calculeze preţul plătit la răscumpărare de banca comercială.

107

Page 108: Gestiune Bancara Curs Idd

Rezolvare:

Durata operaţiunii= 60 zileValoarea totală a titlurilor (nominală)=VN x Nr. titluri = 1000*100=100000UMValoarea totală a titlurilor vândute=VR x Nr. titluri = 1100*100=110000UM

Dobânda operaţiunii = 100000* UM

Preţul plătit la răscumpărare = VR + Dobândă = 110000 + 3333,33=113333,33 UM

Problema 2: Banca de Emisiune a ţării „X” vinde bonuri de tezaur. Dacă preţul unui titlu este de 988 UM, iar valoarea nominală a acestuia de 1000 UM, ţinând cont că scadenţa este peste 90 de zile, să se stabilească taxa scontului pentru această operaţiune.

Rezolvare:Dacă:

SC=

atunci:

Ts=

SC=VN - Vvânzare

SC=1000-988=12 UM

Ts=

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1 : Să se stabilească cărui segment al pieţei financiare aparţin următoarele titluri de valoare, şi să se grupeze în ordinea crescătoare a lichidităţii:

- obligaţiuni guvernamentale;- cambii;- bilete de ordin;- certificate de depozit;- acţiuni ale companiilor individuale.

Problema 2: Fie o cambie cu VN de 10000 UM, având până la scadenţă 60 zile. O Bancă comercială „X”, achiziţionează această cambie la o Ts=15%,efectuând operaţiunea de scontare. Rămasă în criză de lichiditate, la 30 zile de la răscumpărare Banca Comercială rescontează cambia la o taxă a scontului de 15,8%.

Calculaţi rezultatul operaţiunilor pentru Banca comercială.

108

Page 109: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL IV

MANAGEMENTUL RISCURILOR BANCARE

4.1 Conceptul de risc bancar. Evoluţie

Riscul este probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere.

Riscul bancar mai poate fi definit ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect.

Sintetizând, riscul bancar este un:Complex de evenimente cu consecinţe adverse pentru bancă;Eveniment incert, posibil şi viitor, care poate afecta întreaga activitate a unei societăţi bancare.

În acest context, sintetizând cele de mai sus, managementul risculuibancar trebuie să urmărească:

Minimizarea cheltuielilor, a pierderilor; Modificarea comportamentului salariaţilor; Modificarea imaginii publice a băncii.

Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operaţiunilor bancare, fenomen ce provoacă efecte negative asupra activităţii bancare, ducând la deteriorarea calităţii afacerilor, la diminuarea profitului şi la înregistrarea de cheltuieli suplimentare şi chiar de pierdere, ceea ce afectează în final funcţionarea băncii.

Băncile, ca intermediari financiari, au o aversiune faţă de risc şi, drept urmare, caută să-şi minimizeze expunerea plasamentelor la pierderi.

Riscul bancar este provocat, de regulă, de către clienţii băncii care contractează unele împrumuturi pe care nu le rambursează la termen şi nici nu sunt acoperite de garanţii corespunzătoare, ceea ce provoacă pierderi băncii. După cum, riscul poate fi cauzat şi de mediul concurenţial extern societăţii bancare în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

De aceea, fundamentarea deciziilor unei bănci în condiţiile existenţei riscului potenţial şi al incertitudinii, presupune cunoaşterea profundă şi din timp a mediului intern şi extern al activităţii bancare.

Evaluarea conjuncturii economice, financiare, social – politice pe o anumită perioadă de timp şi surprinderea tendinţelor acesteia, trebuie privită sub dublu aspect:

Este necesar ca întreprinzătorii să recepţioneze corect eventualele pericole care pot să apară, precum şi probabilitatea de apariţie a fenomenelor agregate cu nivelul pagubelor posibile.

Beneficiarii de servicii bancare, inclusiv societatea în ansamblul său, să cunoască ofertele de consum pentru fiecare din serviciile oferite şi costurile necesare pentru satisfacerea nevoilor umane.

În această accepţiune, elaborarea unui sistem adecvat de limitare a situaţiilor de risc şi incertitudine, condiţionat de cerinţele economiei de piaţă implică

109

Page 110: Gestiune Bancara Curs Idd

culegerea, stocarea şi prelucrarea într-o formă adecvată a unor informaţii diversificate şi individualizarea lor în funcţie de specificul fiecărui risc.

În aprecierea corectă a efectelor nefavorabile ale unui anumit risc, este necesară îmbunătăţirea cunoştinţelor practice cu cele teoretice pentru a asigura posibilitatea fundamentării corecte a deciziilor. Astfel, trebuie avute în vedere următoarele aspecte pentru luarea deciziei:În fundamentarea deciziei trebuie să se aibă în vedere caracteruldeciziilor luate de organizaţiile bancare.Luarea deciziei este dependentă de divizibilitatea riscului atât pe sectoarele de activitate, cât şi pe verigi ale lanţului de acţiuni. Când un risc de importanţă deosebită poate fi divizat, precum mărirea numărului de activitate sau pe baza creşterii volumului unei activităţi cu elemente ce nu sunt condiţionate între ele, restricţionarea acestuia este posibilă, iar obţinerea rezultatelor finale este mai certă.Decidentul va avea în vedere posibilitatea de transmitere a riscului, cunoscând că aceasta reprezintă acţiunea prin care o parte din efectele factorilor de risc se transmit altor organizaţii participante, direct sau indirect, la realizarea şi valorificarea produselor şi serviciilor bancare, fără despăgubire sau preţ.

Trebuie avute în vedere interesele comune ale părţilor contractante în determinarea riscului.Indiferent de forma, spaţiul şi timpul în care se manifestă riscul încadrul fiecărei organizaţii bancare este necesar să se găsească acele soluţii care asigură acoperirea pagubelor (pierderilor). O asemenea abordare a deciziei în condiţii de risc dă posibilitatea continuării sau reluării activităţii. Gradul de posibilitate în apariţia riscului motivează acordul sau refuzul constituirii fondurilor necesare pentru acoperirea riscului şi astfel nevoia de lichiditate a băncilor este în contradicţie cu obiectivul acestora de maximizare a profitului.

Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate, lichiditate şi risc. Necesitatea de a avea lichiditate şi de a asigura, în acelaşi timp, câştiguri sigure, obligă băncile să menţină o parte din fondurile lor sub forma unor plasamente care îndeplinesc condiţiile referitoare la lichiditate şi securitate, chiar dacă rata dobânzii aferente acestora este mai mică. Necesitatea băncilor de a acţiona cu prudenţă impune anumite limite privind nivelul profitului care poate fi realizat.

În aprecierea riscului este necesar să se ia în considerare gradul de specializare a activităţii, avantajele şi dezavantajele pe care specializarea le generează.

O componentă importantă în gestionarea riscului o constituie şi experienţa funcţionării băncilor în cadrul economiei de piaţă şi nivelul performant sau mai puţin performant al personalului ce-şi desfăşoară activitatea în instituţiile bancare, care pot genera apariţia unor fenomene încărcate de risc, aşa cum au apărut în sistemul bancar românesc după anii ’90.

Pe plan mondial gestionarea riscurilor bancare nu au avut din totdeauna pentru băncii importanţa pe acre o are în prezent. Până în anii ’70, gestiunea riscurilor bancare se rezuma la gestiunea riscului de creditare, în relaţiile cu clienţii şi în cadrul sistemului de transferuri de fonduri. Era o consecinţă a unei relative stabilităţi a pieţei monetare şi a pieţei de capital.

Acea stabilitate era rezultatul a doi factori majori: pe de o parte, riscurile efective erau relativ reduse, iar pe de altă parte, marjele dobânzii relativ mari. Un asemenea climat era generat, în primul rând, de condiţiile de piaţă şi apoi de cadrul legislativ de desfăşurare a activităţii bancare. Ca urmare, fluctuaţiile ratei dobânzii pe piaţă nu erau foarte pronunţate, iar ale cursurilor valutare erau controlate de mecanismul sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods. De asemenea, reglementările, practicile anticoncurenţiale de tip cartel şi inerţia deponenţilor

110

Page 111: Gestiune Bancara Curs Idd

contribuiau la limitarea concurenţei pe piaţa depozitelor bancare, fapt ce a făcut ca ratele dobânzilor la depozite să fie scăzute şi mai ales relativ stabile. În acest fel, marjele substanţiale ale dobânzii puteau fi folosite pentru a amortiza şocul fluctuaţiei, adesea ciclice a rentabilităţii plasamentelor, putându-se reconstitui fondurile bancare fără a apela la piaţă.

După anii ’70, instabilitatea s-a accentuat devenind o trăsătură a mediului în care operau organizaţiile financiare, fiind generată de:

procesul inflaţionist generat de crizele economice şi de materii prime care au făcut ca fluctuaţiile ratelor nominale ale dobânzii să fie dintre cele mai ridicate din secolul trecut;

abolirea principiilor de funcţionare a sistemului monetar internaţional adoptate în anii ’44 la Bretton Woods, au condus la fluctuaţii semnificative ale cursurilor valutare, cu efecte negative asupra performanţelor globale ale băncilor, dar şi ale clienţilor cu activitate internaţională.Începând cu anii 80, s-a intensificat concurenţa pe pieţe monetare, valutare

şi de capital.Aceste schimbări au avut la bază: suprimarea controlului asupra

transferurilor internaţionale de capital; dereglementarea activităţii bancare; dezintermedierea şi apariţia intermediarilor nebancari; dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii de comunicaţii şi de prelucrare a informaţiilor, care au schimbat structura costurilor bancare în favoarea celor fixe.

Consecinţa imediată a fost apariţia şi multiplicarea resurselor bancare în condiţiile unei concurenţe mai acerbe, care le eroda puternic marjele. Aceste condiţii au determinat o creştere a vulnerabilităţii băncilor la şocuri negative, succesive, care au dus la creşterea numărului falimentelor bancare, peste tot în lume.

O asemenea situaţie a obligat băncile să asimileze noi tehnici şi instrumente de gestiune a resurselor.

Diversificarea produselor şi serviciilor bancare impuse de mediul concurenţial accentuat şi de necesitatea realizării obiectivului esenţial al băncilor, creşterea performanţelor bancare, obliga băncile să-şi asigure şi o imagine corespunzătoare pe pieţele financiare.

În cazul în care imaginea băncilor este deficitară, aşa cum este cazul unor bănci din România, ele riscă să fie tratate de către parteneri mai specializaţi drept conglomerate formate la voia întâmplării, conduse de persoane ignorante în noile domenii şi inconştiente de capacitatea netă de câştig sau riscurile specifice.

În concluzie, riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor adecvată putând stabiliza veniturile în timp, cu rol de amortizor la şocuri.

Cu deosebire în România băncile şi instituţiile financiare trebuie să-şi îmbunătăţească înţelegerea şi practica gestiunii resurselor bancare pentru a-şi administra cu succes diferite game de produse şi servicii. Băncile pot gestiona cu succes riscurile bancare, dacă recunosc rolul strategic al gestiunii resurselor, dacă adoptă măsuri precise de adaptare a performanţei la risc.

4.2 Managementul riscului bancar

4.2.1 Implementarea unui management al riscului eficient

111

Page 112: Gestiune Bancara Curs Idd

Pornind de la scopul fundamental al managementului, acela de a asigura îndeplinirea funcţiilor băncii în condiţiile pieţei concurenţiale, rolul managementului riscului se circumscrie obiectivului principal pe care teoria financiară actuală îl defineşte ca fiind şi în cazul băncilor: maximizarea profitului.

Având în vedere atât funcţiile băncii cât şi caracteristicile de extremă valabilitate a majorităţii serviciilor şi produselor bancare, legătura dintre profit şi risc este obligatorie, iar managementul riscului se reliefează ca fiind un domeniu de primă importanţă al conducerii activităţii bancare, atât de important încât, pornind în sens invers spre determinarea prin prisma riscului a obiectivului fundamental al activităţii unei bănci, acesta să fie redefinit ca fiind acela de maximizare a profitului în condiţiile de minimizare a riscului.

Într-o economie modernă o bancă se consideră că trebuie să îndeplinească următoarele principale funcţii:funcţia de protejare a resurselor financiare în excedent ale entităţilor economice şi persoanelor fizice, prin păstrarea acestora în depozite bancare;funcţia de intermediere între firmele care dispun de resurse în excedent şi le plasează în depozite bancare în calitate de împrumutători şi entităţile economice care se află la un moment dat în deficit de resurse financiare şi care participă pe piaţa monetară în calitate de împrumutători;funcţia de transfer a fondurilor în economie.

Aceste funcţii identifică atât rolul băncilor, cât şi particularităţile activităţii bancare comparativ cu alte tipuri de activităţi.

În acelaşi timp, o bancă face parte dintr-un sistem care funcţionează organic şi se află în interdependenţă cu celelalte bănci; acest sistem este necesar şi este coordonat şi supervizat de banca centrală, deoarece băncile îndeplinesc din punct de vedere macroeconomic, alături de rolul propriu de societate comercială şi următoarele:fiecare bancă este agent social, participând prin funcţiile sale la dezvoltarea economiei din zona în care activează;este, mai ales, un instrument de bază prin care banca centrală îşi realizează macro-politicile monetare.

Prin atragerea resurselor monetare temporar disponibile din economie şi plasarea lor în credite în “zone” economice aflate în deficit de resurse financiare, băncile realizează o redistribuire a banilor în economie. În acelaşi timp, băncile funcţionează ca un veritabil sistem circulator al numeralului în economie, orice blocaj determinat de o temporară încetare de plăţi a unei bănci sau de un faliment ducând, la antrenarea în amonte a activităţii clienţilor acelei bănci şi, la disfuncţionalităţi în aval la nivelul celorlalte bănci şi clienţilor acestora.

De asemenea, băncile sunt organic dependente de starea economică a zonei în care-şi desfăşoară activitatea, nivelul şi orientarea politicii proprii de dezvoltare fiind determinată de calitatea şi volumul activităţii economice în care îşi desfăşoară rolul de intermediar financiar.

Mutaţiile intervenite în economia mondială au determinat modificări ale fluxurilor de capital şi în consecinţă ale plasamentelor efectuate de bănci, astfel: deficitele bugetare devenite cronice ale principalelor state ale lumii, au determinat creşterea cererii de împrumuturi publice şi ca urmare o ofertă din ce în ce mai generoasă ca preţ pentru titlurile publice, care, de regulă, sunt plasamente cu grad redus de risc; deficitele bugetare văzute ca factor antrenant de creştere economică, implică o creştere a inflaţiei care devine astfel o variabilă de extremă importanţă în analiza plasamentelor monetare şi asupra dezvoltării economice; apariţia şi dezvoltarea unor instituţii financiare non – bancare (fonduri mutuale, societăţile de investiţii financiare, societăţile de brokeraj etc.)mai puţin reglementate şi, în

112

Page 113: Gestiune Bancara Curs Idd

consecinţă mai libere în efectuarea plasamentelor monetare profitabile, accentuează sistemul concurenţial pe piaţa resurselor financiare, dar şi a riscurilor.

În domeniul bancar, mai mult decât în alte domenii, legătura strictă de proporţionalitate între rolul profitului şi nivelul riscului determină o orientare specifică a funcţiilor managementului resurselor şi plasamentelor, pe de o parte şi managementul riscului pe de altă parte, celelalte funcţii ale conducerii fiind orientate spre realizarea obiectivelor băncii de maximizare a profitului sub condiţia reducerii gradului de risc sau păstrării unui nivel minim al riscului.

Riscul de pierdere devine astfel unul din factorii importanţi avuţi în vedere la elaborarea strategiilor şi politicilor manageriale.

Creşterea ponderii creditelor în totalul plasamentelor băncii va conduce evident la o creştere a resurselor de pierdere, ceea ce presupune, în principal, o creştere a creditelor neperformante. În aceste condiţii se va realiza un nivel redus al veniturilor din dobânzi şi comisioane, ceea ce va influenţa negativ volumul profitului.

În acelaşi timp, o bancă poate decide realizarea unei strategii de dezvoltare pornind de la dezideratul minimizării riscurilor, asumându-şi în consecinţă realizarea unor profituri mai mici, dar sigure. Într-o asemenea situaţie banca va urmării, efectuarea de plasamente neriscante în direcţii cu grad sporit de siguranţă şi mai puţin profitabile, cum ar fi investiţiile în titluri publice sau plasamente interbancare. În acest fel, banca va îngrădi accesul la credite prin practicarea unor dobânzi mai drastice în ce priveşte obiectul creditului, calitatea garanţiilor şi a împrumutului. Totodată, banca va stimula creşterea depozitelor la termen (mai scumpe dar mai puţin volatile), întărindu-şi astfel lichiditatea.

Necesitatea realizării unui management eficient şi mai activ al riscului bancar impune, aşadar atunci când se are în vedere elaborarea şi aplicare strategiilor şi politicilor băncii în domeniul creditelor, investiţiilor de titluri, participaţiilor şi plasamentelor inter-bancare, pe de o parte, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte structura şi preţul resurselor monetare atrase de bancă, precum şi scadenţa acestora.

4.2.2 Funcţia managementului riscului

Principala funcţie a managementului riscului este aceea de a urmări, prin mijloace de analiză şi control, nivelurile la un moment dat ale tuturor categoriilor de risc şi de a monitoriza aceste niveluri, astfel încât banca să poată realiza obiectivul stabilit prin politici şi strategii determinate, nivelul proiectat al profitului.

Pentru realizarea acestei funcţii, managerii băncii au la dispoziţie sau îşi pot crea organisme şi instrumente specifice care, pentru a fi eficiente trebuie să dispună permanent de:O strategie bine determinată a băncii în ceea ce priveşte dezvoltarea viitoare, atât pe plan cantitativ (dezvoltarea reţelei de unităţi teritoriale, creşterea numărului de produse şi servicii bancare), cât şi pe plan calitativ (creşterea rentabilităţii băncii, profitabilitatea fiecărei unităţi, eficienţa prevăzută pe categorii de produse şi servicii) în vederea realizării nivelului stabilit al profitului.Informaţii obiective şi actualizate care să permită analiza situaţiilor concrete care pot determina modificări ale nivelurilor de risc pe categorii de resurse şi plasamente, fapt care presupune:

un sistem de evidenţă contabil flexibil şi adaptat unor standarde şi principii general acceptabile;

un sistem informatic intern care să asigure transmiterea cât mai rapidă a datelor la factorii de decizie;

113

Page 114: Gestiune Bancara Curs Idd

un cadru de relaţii ale băncii cu sistemul bancar şi cu sistemul informaţional din economie în general, care să asigure circulaţia informaţiei în ambele sensuri.

Un sistem de analiză unitar care să aibă la bază metode, tehnici şi un instrumentar ştiinţific stabilite şi care să poată asigura o comensurare realistă şi anticipativă a tuturor categoriilor de riscuri, astfel încât să furnizeze managerilor băncii concluziile şi recomandările necesare în vederea consumării unor decizii întemeiate şi bine fundamentate în ce priveşte nivelurile de risc evaluate pentru o anumită acţiune, precum şi nivelul general de risc pe care banca şi acţionarii să îl poată accepta la un moment dat.

Managementul riscului nu se poate realiza eficient decât împreună cucelelalte domenii ale conducerii băncii, managementul riscului reprezentând numai feţele diferite ale aceluiaşi mod de a conduce o entitate bancară.

Din punct de vedere organizatoric, băncile realizează funcţia de management al riscului prin:

Crearea unui sistem de reglementări, norme şi normative interne la standarde unanim recunoscute prin care să asigure o metodologie proprie pentru promovarea produselor şi serviciilor bancare în condiţii de risc minim, astfel încât banca să decidă modalităţi proprii de desfăşurare a activităţii cu respectarea reglementărilor băncii centrale, în ce priveşte: deschiderea şi funcţionarea conturilor de depozit ale clienţilor; sistem propriu de decontare care să cuprindă metode de analiză şi proceduri de acordare a creditelor, plafoane (limită de expunere) pe diferite categorii de persoane implicate în activitatea de creditare, nivelul şi calitatea garanţiilor;

norme proprii de contabilitate analitică prin care să se urmărească mişcările din conturile clienţilor, pe categorii de clienţi, de credite, pe nivele de lichiditate;

un sistem propriu de planificare a veniturilor şi cheltuielilor pe o lună, trimestru, semestru, an, astfel încât să se realizeze nivelul estimat al profitului;

organizarea unui sistem ştiinţific şi flexibil de planificare financiară în care să se reflecte prin mijloace contabile şi ajustări extra contabile, nivelul la un moment dat al resurselor financiare şi plasamentelor şi al realizării bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi proiecte în viitor a activităţii în vederea realizării obiectivelor pe plan financiar şi de buget de venituri şi cheltuieli asumate;

un model propriu de urmărire a profitabilităţii la nivel de unitate, cât şi pe fiecare produs sau serviciu oferit de bancă;

elaborarea unui model propriu de determinare a diferitelor categorii de risc, în conformitate cu normativele în vigoare şi standardele internaţionale.

Crearea în cadrul băncii a unui mecanism specializat de analiză şi control al riscului, care să furnizeze managerilor băncii estimările sale privind nivelul riscului pe diferite tipuri de activitate.

Acest organism are rolul consultativ şi este format, de regulă, din reprezentanţii tuturor departamentelor băncii cu rol de atragere a resurselor şi de plasare a acestora: trezorierul băncii, ofiţerii de cont, reprezentantul casieriei, reprezentantul departamentului de informatică şi statistică, departamentului valutar, juristul băncii;

Organizarea managementului riscului presupune, în acelaşi timp, o orientare a politicii băncii de la direcţia maximizării profitului pe baza acumulării

114

Page 115: Gestiune Bancara Curs Idd

calitative care să determine obţinerea unui profit planificat riguros în condiţii de risc. În acest sens, concretizarea strategiei şi a politicii băncii pe diverse domenii în plan financiar, care să cuprindă nivelul posibil de realizat şi care să determine obţinerea unor venituri prevăzute şi efectuarea unor cheltuieli estimate corect şi mai ales elaborarea unui model coerent şi susţinut ştiinţific care să comensureze profitabilitatea băncii, sunt elementele strategice de bază care pot crea premisele unei activităţi eficiente desfăşurate sub un control realist şi riguros al riscurilor.

4.2.3 Managementul riscului pe piaţa bancară din România după anii ’90

Pentru o bancă românească este nevoie ca la stabilirea orizonturilor de dezvoltare proprie să aibă în vedere atât situaţia reală a economiei româneşti în şi din momentul elaborării strategiei, cât şi politicile şi tendinţele ce se manifestă la nivel macroeconomic pentru a putea determina cadrul general în care banca îşi poate fixa obiectivele.

Dependenţa băncilor faţă de sistemul economic determină că, nivelul general al riscului stabilit pentru acestea să nu poată fi mai mic decât cota de risc al ţării determinată de performanţele oglindite în indicatorii macroeconomici elaboraţi periodic (PIB, producţie industrială, indicele general al preţurilor, soldul balanţei comerciale, soldul balanţei de plăţi, nivelul rezervelor valutare).

La sfârşitul de secol XX economia românească se găsea într-o stare de tranziţie de la structurile centralizate pe baza sistemului unic şi preponderenţa proprietăţii de stat asupra mijloacelor productive, la structurile economice de piaţă bazate pe sistemul concurenţial, având ca suport proprietatea privată. Această perioadă de tranziţie în care sistemul bancar se restructurează fundamental, atât din punct de vedere al proprietăţii, cât şi al instrumentarului şi tehnicilor de lucru, se caracterizează din punct de vedere al managementului riscului bancar prin existenţa unor puternice dezechilibre între ramurile economice şi între diferite zone geografice, instabilitate financiară, distorsiuni monetare, inflaţie ridicată şi depreciere puternică a monedei naţionale pe piaţa valutară, factori care au determinat o reducere drastică a indicatorilor macroeconomici la cote ce au caracterizat economia românească ca fiind într-o perioadă de regres.

Rata inflaţiei, în care se regăseşte influenţa tuturor acestor factori a cunoscut perioade de fluctuaţii ce au urmat variaţiile în magnitudine ale elementelor ce compun economia românească. Sistemul bancar românesc aflat în tranziţie de la structurile monolitice, ce caracterizează activitatea comercial bancară înainte de anul 1990, la numărul mare de bănci bazate pe diverse forme din economie, cât şi la apariţia şi dezvoltarea concurenţei interne şi externe. Astfel, băncile româneşti au trebuit să-şi asigure riscuri mai mari pentru a realiza o activitate îndeajuns de profitabilă care să facă posibile ajustările structurale şi diversificarea ofertelor pentru a face faţă concurenţei.

Managementul riscurilor în sistemul bancar românesc are un anumit specific impus de situaţia economiei în tranziţie, dar şi de particularităţile mediului concurenţial bancar intern, determinat şi de apariţia unui număr de bănci străine cu tradiţie şi performante în economia de piaţă.

Astfel, dacă într-o economie de piaţă tipică în care raporturile competiţionale şi specializarea pe domenii în cadrul sistemului bancar au o anumită tradiţie, analiza comparativă a riscului şi profitabilităţii presupune organizarea din punct de vedere conceptual a băncilor pe grupuri diferenţiate în funcţie de:

o volumul activelor;

115

Page 116: Gestiune Bancara Curs Idd

o reţeaua de subunităţi;o tipul preponderent de activitate bancară (bănci de

plasamente pe termen lung sau investiţii, bănci comerciale tipice, specializate la rândul lor pentru activităţi ale persoanelor fizice sau pe categorii limitate de agenţi economici, sau chiar pe ramuri economice, ori orientate spre activitatea de creditare sau de plasamente în titluri, bănci de economii specializate în atragerea de resurse de la populaţie şi plasarea acestora în cadrul sistemului bancar).

În România, organizarea băncilor din punct de vedere al analizei pe grupuri nu este utilă din următoarele considerente:

Prezenţa cvasiuniversală a băncilor comerciale cu caracter universal care oferă sau prestează toată gama de produse şi servicii bancare de tip retail pentru populaţie, până la investiţii de titluri financiare;

Numărul redus de bănci ce activează în România ; Relativa omogenitate a zonelor economice în care activează aceste bănci; Stadiul incipient al organizării şi restructurării sistemului bancar, precum şi

lipsa de acurateţe a sistemului informaţional în plin proces de implementare la standarde internaţionale, care să furnizeze informaţii generale, în primul rând, unei determinări ale unei eventuale particularităţi care ar impune gruparea băncilor, iar pe de altă parte chiar a elementelor de analiză comparativă.În concluzie, procesul strategiei manageriale privind riscurile de pierdere

pentru perioadele următoare, impune ca băncile româneşti să pornească în prealabil de la evaluarea corectă a cel puţin trei aspecte de bază:

În ce măsură variaţiile nivelului riscurilor asumate afectează profitul băncii în perspectivă;

Calitatea managementului băncii, precum şi caracteristicile pozitive şi negative ale mediului economic în care banca îşi desfăşoară activitatea;

Determinarea corectă a obiectivelor în ceea ce priveşte nivelul riscurilor în contextul proximităţii unor reglementări centrale în proces continuu de adaptare la normativele Uniunii Europene privind nivelurile admisibile pentru aceste riscuri.

4.2.4. Clasificarea riscurilor bancare

Având în vedere o multitudine de variabile care determină riscul bancar, există o serie de clasificări, şi anume:I. În funcţie de caracteristica bancară:

- riscuri financiare (riscul de lichiditate, riscul de capital);- riscuri de prestare (riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul introducerii de

noi produse);- riscuri ambientale (riscul de fraudă, riscul economic, riscul legal).

II. În funcţie de geneză:- risc de exploatare;- risc financiar;- risc de faliment.

III. În funcţie de natura lor:a) riscuri comerciale;b) riscuri provocate de clauze de forţă majoră;c) riscuri politice.

IV. În funcţie de expunerea la risc:

116

Page 117: Gestiune Bancara Curs Idd

a. riscuri pure; sunt riscuri a căror expunere este generată de activităţi şi de procese bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi, cum ar fi:

a1. Riscuri fizice (distrugeri, accidente, avarii);a2. Riscuri financiare (generate de operaţiuni bancare

tradiţionale);a3. Riscuri criminale şi frauduloase (fraude, furturi, deturnări de

fonduri);a4. Riscuri cu răspundere (nerespectarea normelor bancare).

b. riscuri lucrative (speculative); în acest caz expunerea la risc este generată de încercarea de a obţine profit maxim. Acestea sunt:

b1. Riscuri de piaţă (variaţia condiţiilor de piaţă);b2. Riscuri de afaceri;b3. Riscuri de lichiditate (incapacitatea de a finanţa operaţiunile

bancare curente).V. În funcţie de caracteristica bancară:

a. riscuri financiare (generate de operaţiuni bancare tradiţionale) cum ar fi:a1. Riscul de creditare (probabilitatea neîncasării creditelor

acordate);a2. Riscul de lichiditate;a3. Riscul de piaţă (variaţia ratei dobânzilor, riscul valutar etc.)

În conformitate cu prevederile Băncii Reglementărilor Internaţionale de la Basel (Elveţia), clasificarea riscurilor este făcută în:

A. Riscuri financiare:1) riscul ratei dobânzii;2) riscul cursului de schimb;3) riscul de lichiditate;4) riscul titlurilor de venit variabil.B. Riscuri legate de parteneri:1) riscul clientelei;2) riscul apărut pe piaţa interbancară;3) riscul de ţară;4) riscul de credit (furnizor, piaţă).C. Riscul comercial:

riscul de produse; riscul serviciilor; riscul de piaţă; riscul de imagine.

D. Riscuri legate de forţa de muncă;

E. Riscuri operaţionale şi tehnice, legate de:1. calitatea operaţiunilor;2. nivelul de informatizare şi telecomunicaţii.

F. Riscul gestiunii interne:a. riscul de reglementare;b. riscul de deontologie;c. riscul de strategie;d. riscul de insuficienţă funcţională;e. riscul resurselor umane;f. riscul de comunicare;g. riscul controlului intern total şi financiar.

117

Page 118: Gestiune Bancara Curs Idd

Gestionarea riscurilor bancare trebuie organizată în aşa fel încât să se realizeze atâta pe fiecare tip de risc în parte, cât şi la nivel global.

4.3. Riscul de lichiditate

Lichiditatea unei bănci este:1. capacitatea activelor de a se transforma rapid şi cu cheltuială mică în

monedă lichidă (numerar şi disponibil în cont); ori2. capacitatea băncii de a-şi finanţa operaţiile curente.

Lichiditatea este o proprietate generală a activelor bancare, o problemă a gestiunii activelor şi pasivelor bancare.

Gradul de lichiditate al activelor este privit, în general, ca o funcţie de timp, deoarece în principiu toate activele unei bănci pot fi vândute la un moment dat, însă ceea ce interesează o bancă în ceea ce priveşte lichiditatea este calitatea anumitor active de a fi transformate rapid în lichiditate, pentru ca banca să-şi poată achita în timp util obligaţiile utile. De aceea, managementul riscului de lichiditate presupune evaluarea pe baze zilnice a fluxului de intrări şi de ieşiri ale activelor lichide din bancă, corelarea acestor fluxuri cu nevoile zilnice. Asigurarea plăţilor, fie la ghişeele de casierie, fie pe traseele proprii de transferuri de fonduri, fie prin sistemul decontărilor interbancare, trece, de regulă, prin banca centrală. Dacă managementul riscului de capital are în vedere relativa stabilitate a băncii, asigurată în ultimă instanţă de resursele proprii ale acesteia, constituite din capital (privit ca o sursă proprie ce constituie obligaţia băncii faţă de acţionarii ei şi având o scadenţă extrem de îndepărtată în timp, chiar nelimitată), managementul lichidităţii are în vedere două aspecte ce ţin de realizarea atât a funcţiei fundamentale a băncii, aceea a maximizării profitului, cât şi a uneia din funcţiile operative esenţiale ale acesteia, acea de a asigura la termen transferurile de bani din economie.

Particularităţile economiei româneşti impun o tratare diferită a diverselor categorii de active lichide:

Ca urmare a utilizării pe scară extrem de redusă a instrumentelor de plată considerate lichide (în speţă diversele categorii de cecuri) şi a utilizării cvasigenerale a numeralului ca mijloc de plată între participanţii la procesul de schimb din economie, în cadrul conceptului de numerar se includ numai bancnotele şi monezile aflate în casieriile şi tezaurele băncii.

Datorită instabilităţii generale manifestate în economie, cu repercursiuni asupra stabilităţii băncilor, plasamentele interbancare (cu excepţia celor overnight rezultat din soldul net al compensărilor zilnice şi care sunt considerate împrumuturi acordate) nu sunt luate în calculul indicatorilor de lichiditate, deci nu sunt considerate active oricând disponibile de a fi convertite în lichiditate.

Menţinerea lichidităţii la nivelurile minime impuse de noile condiţii de a minimiza pierderile prin redundanţă datorate plasării resurselor (care au un cost ridicat)în active neproducătoare de venituri sau producătoare de venituri minore (cu un preţ sub valoarea costului resurselor), niveluri satisfăcătoare însă din punct de vedere al lichidităţii (intrarea în lichiditate presupune de asemenea costuri penalizatoare ridicate), este o chestiune de abilitate managerială, dar şi de context economic şi depinde în mare măsură şi de calitatea şi diversitatea clienţilor băncii.

O bancă în care clienţii efectuează pentru o perioadă retrageri mai mari de numerar decât alimentările de conturi, sau plăţi către terţi mai mari decât încasările, este evident o bancă în dificultate, nevoită să apeleze la credite overnight sau la resurse atrase de la alte bănci, care în România sunt extrem de costisitoare.

118

Page 119: Gestiune Bancara Curs Idd

Pentru a evita crizele de lichiditate ce se pot ivi la un moment dat, se impune ca bancă respectivă să fie interesată să-şi diversifice sursele de fonduri, astfel încât transformarea acestora în lichiditate să acopere eventualele reduceri din alte surse de fonduri. Ca urmare, în prezent, băncile îşi montează plasamentele spre direcţii mai puţin expuse riscului, atunci când acestea apar ca ofertă pe piaţa financiar – bancară.

Apariţia acestui tip de risc este datorat, în principal, următoarelor cauze: situaţia economiei reale; influenţa mass – media; indisciplina financiară a clienţilor; dependenţa de piaţa financiară; necorelarea între scadenţele depozitelor şi a creditelor.

Principalele surse de lichiditate şi destinaţiile acestora, modul de gestionare a lichidităţii sunt prezentate mai jos:

A. Principalele surse de lichiditate sunt:1. numerar;2. depozite la banca centrală;3. depozite la bănci corespondente;4. portofoliul de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie şi alte titluri

negociabile;5. ratele scadente la creditele acordate clienţilor;6. împrumuturi sub forma emisiunilor de certificate de depozit;7. împrumuturi de la alte bănci (inclusiv sub forma unor depozite atrase pe

piaţa interbancară);8. împrumuturi de la banca centrală (inclusiv credite de refinanţare).

B. Principalele destinaţii ale lichidităţii sunt:(a) Rezerva minimă obligatorie la banca centrală;(b) Eventualele cereri de împrumut şi nevoile de bani lichizi ale clienţilor;(c) Acoperirea eventualelor cereri ale clienţilor persoanelor fizice şi/sau juridice

de retragere de fonduri.C. Gestionarea lichidităţii bancare:Trezoreria oricărei bănci are ca principal atribut gestionarea lichidităţii.

Aceasta se realizează prin: gestionarea poziţiei monetare; gestionarea poziţiei lichidităţii; elaborarea şi analiza “Raportului de lichiditate”.

Gestionarea poziţiei monetare

Prin poziţie monetară înţelegem valoarea la un moment dat a activelor lichide.

Componentele poziţiei monetare:a. Numerarul, sub forma monedei metalice, plus bancnotele aflate în

posesia băncii la ghişee şi în tezaur. Necesarul de numerar este estimat în funcţie de volumul încasărilor / plăţilor zilnice cu numerar (graficul de încasări şi plăţi cu numerar).

b. Disponibilul în contul de rezervă la banca centrală, respectiv rezerva minimă obligatorie sau în depozite la termen.

c. Disponibilul la alte bănci, respectiv depozitele constituite pe piaţa interbancară.

119

Page 120: Gestiune Bancara Curs Idd

d. Sume de încasat de la alte bănci: sume în tranzit la alte bănci; valoarea instrumentelor de plată (cecuri) onorate de bancă, depuse la băncile corespondente.

Gestionarea poziţiei monetare presupune:(i) asigurarea încadrării în nivelul minim al rezervelor obligatorii;(ii) identificarea tuturor tranzacţiilor importante care afectează disponibilul

din contul curent de la banca centrală;(iii) efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru a contracara influenţa

tranzacţiilor asupra poziţiei monetare.Operaţiile care constituie gestiunea poziţiei monetare a unei bănci sunt

operaţii zilnice şi operaţii permanente.Operaţiile zilnice se derulează odată pe zi, de regulă la începutul fiecărei

zile lucrătoare şi au menirea să determine valoarea excedentului/deficitului estimat al contului de rezervă. Ele constau în: însumarea rezervelor zilnice estimate şi a rezervelor cunoscute; determinarea excedentului/deficitului relativ estimat al contului de rezervă; corectarea acestuia cu valoarea operaţiilor certe planificate (operaţii pe piaţa rezervelor bancare şi operaţii cu titluri ale datoriei publice); calcularea excedentului/deficitului efectiv estimat simplu şi cumulat.

Gestionarea poziţiei lichidităţii băncii

Poziţia lichidităţii se determină ca diferenţă între volumul activelor lichide şi pasive volatile.

Pentru a estima poziţia lichidităţii putem să anticipăm: fie o creştere mai rapidă a nevoilor de credite faţă de volumul depozitelor,

rezultând o nevoie suplimentară de lichiditate pe termen lung care se poate reduce prin diminuarea marjei lichidităţii sau prin împrumut;

fie o creştere a necesarului de credite mai lentă decât cea a volumului depozitelor, rezultând un plus de lichiditate pe termen lung care poate fi folosit pentru majorarea marjei lichidităţii sau pentru finanţarea plasamentelor bancare.Poziţia lichidităţii (Active lichide – Pasive volatile) este un indicator derivat

din practica gestiunii de trezorerie şi este calculat pentru acoperirea nevoilor de lichiditate pe termen scurt a fiecărei bănci. Acest indicator se calculează pe zile, săptămâni şi pe luni, iar optimizarea lui constă în realizarea unui echilibru între active lichide şi pasive imediate.

În practica bancară curentă pot exista următoarele situaţii:(a). când poziţia lichidităţii este negativă, activele lichide sunt insuficiente

pentru onorarea integrală a obligaţiilor băncii, astfel că se recurge la surse financiare imediate cum ar fi:

împrumuturi pe piaţa interbancară; lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu; împrumuturi de la banca centrală.(b). când poziţia lichidităţii este pozitivă, resursele de lichiditate depăşesc

necesarul, excedentul peste limita celui admisibil se plasează pe termen scurt sub forma depozitelor pe piaţa interbancară.

4.3.2.1. Indicatorii lichidităţii bancare

Pentru aprecierea corectă a situaţiei activelor şi pasivelor oricărei societăţi bancare, trezoreria foloseşte o serie de instrumente specifice de analiză privind gradul de lichiditate al băncii. Astfel, se calculează şi analizează următorii indicatori ai lichidităţii:

120

Page 121: Gestiune Bancara Curs Idd

1. Lichiditatea globalăAcest indicator reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a

se transforma pe termen scurt în lichiditate pentru a satisface obligaţiile de plăţi exigibile.

Relaţia de calcul este următoarea:

L.G. = (4.1)

în care:L.G. = lichiditate globală;AL = active lichide;DC = datorii curente.

Activele lichide sunt:-disponibilităţi băneşti, inclusiv soldul contului curent al societăţii bancare la

banca centrală;-depozite constituite la alte bănci;-certificate de trezorerie (alte titluri de stat);-alte active.

Datoriile curente reprezintă disponibilităţile băneşti ale altor instituţii financiar – bancare, firme, persoane fizice.

2. Lichiditate imediată (de trezorerie).Reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face faţă

datoriilor pe termen scurt.

Indicatorul se calculează astfel:

LI = (4.2)

Nivelul optim al acestui indicator este 20,5%.

Elementele patrimoniale de trezorerie sunt:-numerar;-disponibilităţile din contul curent de la banca centrală;-plasamente pe termen scurt.

Datoriile pe termen scurt sunt formate din disponibilităţile la vedere, ale clienţilor nebancari şi împrumuturi pe termen scurt de la alte bănci.

3. Lichiditatea în funcţie de total depozite (4.3)Indicatorul reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ (active

lichide) de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor (disponibilităţi şi depozite ale altor bănci, firme, persoane fizice etc.)

4. Lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi.Se stabileşte astfel:

121

Page 122: Gestiune Bancara Curs Idd

LDI = (4.4)

5. Alţi indicatori ai lichidităţii bancare.Calculul acestora porneşte de la clasificarea activelor şi pasivelor bancare

cât şi a unor elemente din afara bilanţului în funcţie de gradul lor de lichiditate.Aceşti indicatori sunt:a. Pasive netePrima etapă în calculul acestui indicator este clasificarea activelor şi

pasivelor la un moment dat în funcţie de scadenţă. Apoi pasivele nete se calculează ca diferenţă între pasive şi active, respectiv se determină:a1. Pasivele nete simple (succesive), care:

se calculează pentru fiecare perioadă ca diferenţă între pasive şi active cu aceeaşi scadenţă;

arată, pentru fiecare perioadă măsura în care activele scadente acoperă obligaţiile scadente.

a2. Pasive nete cumulate, care: se calculează ca diferenţă între pasivele şi activele cumulate

corespunzătoare fiecărei perioadă de timp; sunt folosite pentru a semnala perioada de maximă nevoie de

lichiditate.b. Indicele lichidităţiiRelaţia de calcul este următoarea:

IL = , în care: (4.5)

IL = indicele lichidităţii

= suma pasivelor ponderate cu numărul de zile sau cu numărul

curent al scadenţelor respective;

= suma activelor ponderate cu numărul de zile sau cu numărul

curent al grupei de scadenţe respective.

Acest indicator poate fi: egal sau apropiat de 1 = caz în care banca nu trebuie să facă

transformare de scadenţe; subunitar = banca poate face transformarea din pasive pe termen scurt

în active pe termen lung în condiţiile curbei crescătoare a dobânzii; supraunitar = banca transformă pasivele pe termen lung în active pe

termen scurt şi rezultă un risc de lichiditate.

c. Rata lichidităţiiEste un indicator relativ care exprimă în procente evoluţia gradului de

îndatorare a băncii faţă de piaţa monetară.

Se calculează:

122

Page 123: Gestiune Bancara Curs Idd

RL% = , în care: (4.6)

RL% = rata lichidităţii în procente;IN = împrumuturi noi contractate;IS = împrumuturi scadente în aceeaşi perioadă.

Acest indicator poate fi:supraunitar – creşterea gradului de îndatorare => lichiditate în scădere;subunitar- scăderea gradului de îndatorare => lichiditate în creştere.

d. Alţi indicatori. d1. Raportul credite / depozite:

C/D = (4.7)

Nivelul lichidităţii, conform acesti indicator care exprimă gradul de acoperire a plasamentelor cu resurse atrase, este considerat într-o economie relativ stabilă că nu poate fi mai mare de 90%.

d2. Raportul active lichide / depozite la vedere:

AL/D=

(4.8)

d3. Rata breşei (RB) =

(4.9)

sauRB= (DI-DP) – CPB/A-P, în care:CPB = Costul şi profitul bancar

Acest indicator nu poate fi mai mic de 40%.

4.3.3. Raportul de lichiditate

Raportul de lichiditate reprezintă instrumentul cel mai important din punct de vedere al activităţii de trezorerie bancară care reflectă evoluţia monetară.

Raportul global de lichiditate stă la baza luării unor serii de hotărâri şi decizii eficiente privind:

asigurarea unei lichidităţi bancare normale; administrarea riscurilor atât de lichiditate cât şi a altor tipuri de riscuri

bancare.Modalităţi de reducere a influenţei riscului lichidităţii.Dintre aceste modalităţi sunt de precizat:

123

Page 124: Gestiune Bancara Curs Idd

-asigurarea echilibrului pe scadenţe între resurse şi plasamente;-diversificarea sistemului depozitelor;-posibilitatea utilizării resurselor complementare;-menţinerea unui nivel optim al activelor: 30% investiţii – risc minim; 30% credite ipotecare, obligaţiuni – risc mediu; 40% risc înalt;-obţinerea garanţiilor de stat la creditele problemă;-posibilitatea obţinerii în statut de urgenţă a creditelor overnigth (24 ore).

4.3.4. Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE:

Problema 1: Societatea bancară Delfin prezintă la sfârşitul lunii martie anul N, următoarea situaţie:

Situaţia activelor lichide (tabel 4.1) pentru luna martie anul N : -Tabel 4.1-

-mil UM-

Nr.

crt.

Perioada

-martie anul N-

Numerar

(moneda)

Plasamente scadente

de încasat

Total

1. 1 – 4 11.000 111.000 122.000

2. 5 – 11 14.000 115.000 129.000

3. 12 - 18 13.000 113.000 126.000

5. 19 – 25 15.000 114.000 129.000

4. 26 - 31 14.000 115.000 129.000

Situaţia pasivelor imediate (tabel 4.2) pentru luna martie anul N:

-Tabel 4.2

-mii UM-

Nr.

crt.

Perioada

-martie anul N-

Depozite

volatile

Împrumuturi

scadente

de rambursat

Total

1. 1 – 4 102.000 21.000 123.000

2. 5 – 11 106.000 20.000 126.000

3. 12 - 18 101.000 20.000 121.000

4. 19 – 25 94.000 15.000 109.000

5. 26 - 31 92.000 15.000 107.000

124

Page 125: Gestiune Bancara Curs Idd

Se cere să:1. calculaţi poziţia lichidităţii pentru fiecare perioadă în parte;2. interpretaţi datele obţinute.

Rezolvare:a. Poziţia lichidităţii = Active lichide – Pasive lichide

Calculul poziţiei lichidităţii societăţii bancare Delfin pe luna martie anul N (tabel 4.3), este următorul: -Tabel 4.3-

-mii UM-

Nr.

Crt.

Perioada Total active

lichide

Total pasive

imediate

Poziţia

lichidităţii

1. 1 – 4 122.000 123.000 - 1000

2. 5 – 11 129.000 126.000 +3000

3. 12 - 18 126.000 121.000 +5000

4. 19 – 25 129.000 109.000 +20000

5. 26 - 31 129.000 107.000 +22000

b. Interpretare privind poziţia lichidităţii:a) În perioada 1 – 4 martie rezultă că:

-poziţia lichidităţii = -1000-situaţie de deficit => necesitatea recurgerii la surse de lichidităţi pentru acoperirea deficitului (împrumuturi de pe piaţa interbancară, împrumuturi de la banca centrală).

a) Perioadele 5/11, 12/18, 19/25 şi 25/31-poziţia lichidităţii pozitivă (vezi tabel 7.5);-situaţie de excedent =>necesitatea limitării excedentului prin plasarea celui peste limita normală în depozite pe termen scurt sau prin împrumuturi acordate persoanelor fizice şi formelor.

Problema 2: Societatea bancară Oracol prezintă următoarea situaţie a activelor şi a pasivelor sale în funcţie de scadenţa la 31 martie din anul N. a căror clasificare în funcţie de scadenţă (tabel 4.4), este următoarea:

125

Page 126: Gestiune Bancara Curs Idd

-Tabel 4.4-Nr.

Crt.

Perioada Pasive

mii UM

Active

mii lei

1. Sub 7 zile 48.000 42.000

2. 8 – 30 zile 64.000 50.000

3. 1 – 3 luni 86.000 54.000

4. 3 – 6 luni 58.000 42.000

5. 6 luni – 1 an 20.000 24.000

6. 1 – 5 ani 24.000 63.000

7. Peste 5 ani 15.000 40.000

Se cere să: (a). calculaţi:

a1. pasivele nete simple şi cumulate pentru fiecare perioadă în parte;a2. ponderile şi indicele de lichiditate temporară;a3. transformarea medie a scadenţelor;

(b). interpretaţi rezultatele obţinute

Rezolvare:Calculul pasivelor nete (simple şi cumulate)

Pasive nete simple = P-A cu aceeaşi scadenţăPasive nete cumulate = P-A cumulate

(a1) Calculul pasivelor nete (simple şi cumulate):

-Tabel 4.5- -mii lei-

Perioada Pasive Active Pasive

nete

simple

Pasive

cumulate

Active

cumulate

Pasive

nete

cumul

ate

Sub 7 zile 48.000 42.000 6.000 48.000 42.000 6.000

8 zile–1 lună 64.000 50.000 14.000 112.000 92.000 20.000

1 -3 luni 86.000 54.000 32.000 198.000 146.000 52.000

3 - 6 luni 58.000 42.000 16.000 256.000 188.000 68.000

6-12 luni 20.000 24.000 -4.000 276.000 212.000 64.000

1- 5 ani 24.000 63.000 -39.000 300.000 275.000 25.000

5-10 ani 15.000 40.000 -25.000 315.000 315.000 0

Total 315.000 315.000

126

Page 127: Gestiune Bancara Curs Idd

b. interpretarea rezultatelor1. Pasive nete simple:

(iv) Pentru perioadele sub 7 zile, 8 – 30 zile, 1 – 3 luni, 3 – 6 luni valorilesunt pozitive, deci apare problema plasării resurselor excedentare (plasarea în depozite la alte bănci, acordarea de împrumuturi pe termen scurt persoanelor fizice şi juridice, achiziţionarea de titluri de valoare etc.)(v) Pentru perioadele 6 – 12 luni, 1 – 5 ani şi peste 5 ani valorile suntnegative, şi ca urmare apar probleme de gestionare deoarece pentru acoperirea surplusului trebuiesc găsite resurse suplimentare (atragerea pe diferite căi: depozite atrase de la alte bănci , împrumuturi de la alte bănci sau de la banca centrală, răscumpărarea înainte de termen a unor titluri de valoare).

2. Pasive nete cumulate:rezultă că pentru perioada 3 – 6 luni se atinge nivelul maxim al deficitului

de lichiditate de 68.000 mii UM.

(a2). Calculăm ponderile:

;

Calculul pasivelor nete (simple şi cumulate) şi a indicatorului de lichiditate cu pondere anuală, se prezintă astfel:

127

Page 128: Gestiune Bancara Curs Idd

-Tabel 4.6-

-mii UM-

Nr.

Crt

Perioada Pasive Active Pondere

(ani)

Pasive

ponderat

e

Active

ponderate

1. Sub 7 zile 48.000 42.000 0,01 480 420

2. 8 – 30 zile 64.000 50.000 0,05 3.200 2.500

3. 1 –3 luni 86.000 54.000 0,16 13.760 8.640

4. 3 – 6 luni 58.000 42.000 0,37 21.460 15.540

5. 6 – 12 luni 20.000 24.000 0,75 15.000 18.000

6. 1 – 5 ani 24.000 63.000 2,50 60.000 157.500

7. Peste 5 ani 15.000 40.000 7,50 112.500 300.000

Total 315.000 315.000 x 226.400 502.600

Indicele de lichiditate:

IL =

IL = 226.400 / 502.600 = 0,45

a3. Transformarea medie a scadenţelor

în care,

TS =transformarea scadenţelorAP =active ponderateA =total activePP=pasive ponderateP =total pasive

Indicele de lichiditate cu ponderea anuală este de 0,45, deci subunitar. El trebuie să fie de minim unu. În acest caz este necesar să se facă transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung, atunci când banca se află în situaţia avantajoasă a unei curbe a dobânzii crescătoare.

Transformarea medie s scadenţelor ne sugerează riscul de lichiditate al băncii Oracol.

128

Page 129: Gestiune Bancara Curs Idd

Problema 3. Societatea bancară Super prezenta în perioada 20 - 26 octombrie anul N, următoarea situaţie a împrumuturilor (tabel 4.7).

Tabel 4.7Data. Ziua Număr

Împrumuturi

noi

Împrumuturi

scadente

20. Luni 10 10

21. Marţi 10 20

22. Miercuri 10 30

23. Joi 10 20

24. Vineri 20 30

25. Sâmbătă - 20

26. Duminică - 20

Calculaţi şi interpretaţi rata lichidităţii bancare a societăţii bancare în cauză pentru perioada 20 – 26 octombrie, anul N.

Rezolvare:

Rata lichidităţii bancare

Tabel 4.8.Data Ziua Număr Rata

lichidităţii%

Împrumuturi noi

Împrumuturi Scadente

20 Luni 10 10 10021 Marţi 10 20 5022 Miercuri 10 30 3323 Joi 10 20 5024 Vineri 20 30 6625 Sâmbătă - 20 -26 Duminică - 20 -

Pentru perioada analizată rezultă că nivelurile subunitare ale ratelor lichidităţii zilnice indică tendinţa societăţii bancare „Super” de a scădea gradul său de îndatorare şi de dependenţă faţă de piaţa monetară, deci o situaţie ideală.

PROBLEME DE REZOLVAT

129

Page 130: Gestiune Bancara Curs Idd

Problema 1: Fie societatea bancară X care prezintă următoarea situaţie a activelor şi pasivelor în funcţie de scadenţa lor la 31 martie anul N (tabel 4.9).

-Tabel 4.9-

-mii lei-

Nr.

Crt.

Perioada Pasive Active

1. Sub 10 zile 110.000 90.000

2. 11-30 zile 115.000 120.000

3. 1 lună- 3 luni 140.000 100.000

4. 3 luni-6 luni 230.000 220.000

5. 6 luni-9 luni 240.000 250.000

6. 9 luni-12 luni 180.000 160.000

7. 1-5 ani 40.000 35.000

8. 5-10 ani 30.000 40.000

Se cere să se: calculeze indicele de lichiditate folosind ca pondere ordinea numărului curent; calculeze indicele de lichiditate folosind drept pondere raportul mediu al

perioadei de timp; compare şi să se interpreteze rezultatele.

Problema 2: Fie societatea bancară X care prezintă următoarea situaţie pe zile a împrumutului

-Tabel 4.10-

Nr.

Crt.

Număr

Împrumuturi noi Împrumuturi

scadente

1.10 100 115

2.10 114 114

3.10 130 110

4.10 140 135

5.10 135 136

Se cere să: calculaţi rata lichidităţii zilnice;

130

Page 131: Gestiune Bancara Curs Idd

interpretaţi rezultatele.

Problema 3: Fie societatea bancară X care prezintă pentru luna maiurmătoarele date:

-Tabel 4.11- -mii lei-

Nr.

Crt.

Perioada Active lichide Pasive imediate

1. 1 – 6 136.000 133.000

2. 7 – 13 158.000 164.000

3. 14 – 20 165.000 180.000

4. 21 – 27 185.000 214.000

5. 28 – 31 120.000 170.000

Determinaţi poziţia lichidităţii şi interpretaţi rezultatele.

Problema 4: Fie o societate bancară cu următoarele date în decursullunii iulie anul N:

-Tabel 4.12-

Nr.

Crt.

Perioada Active (UM) Pasive (UM)

1. 1 – 4 Numerar

Titluri de stat

Credite de

rambursat

100

15

25

Depuneri la vedere

Depuneri la scadenţă

Împrumut de

rambursat

80

5

15

2. 5 – 11 Numerar

Titluri de stat

Credite de

rambursat

84

13

11

Depuneri la vedere

Depuneri la scadenţă

Împrumut de

rambursat

100

5

6

3. 12 – 18 Numerar

Titluri de stat

Credite de

rambursat

55

14

20

Depuneri la vedere

Depuneri la scadenţă

Împrumut de

rambursat

60

12

12

131

Page 132: Gestiune Bancara Curs Idd

4. 19 – 25 Numerar

Titluri de stat

Credite de

rambursat

44

15

13

Depuneri la vedere

Depuneri la scadenţă

Împrumut de

rambursat

54

11

2

5. 26 - 31 Numerar

Titluri de stat

Credite de

rambursat

62

14

16

Depuneri la vedere

Depuneri la scadenţă

Împrumut de

rambursat

41

10

12

Se cere să:1. stabiliţi valoarea numerarului şi a plasamentelor scadente pentru

active;2. stabiliţi valoarea depozitelor volatile şi a împrumuturilor scadente;3. determinaţi poziţia lichidităţii;4. interpretaţi rezultatele.

4.4. Riscul de creditare sau riscul de insolvabilitate (de capital)

4.4.1. Gestionarea riscului de creditare

Riscul de creditare este cel mai important dintre riscurile pieţei serviciilor bancare, fiind o consecinţă directă a deprecierii valorii datorată falimentului debitorului sau nerambursării creditului.

Băncile gestionează acest risc, în principal, prin:Decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect evaluat şi apreciat;Asigurarea unor debitori diverşi, astfel încât pierderile să nu fie concentrate în timp;Cumpărarea de garanţii de la terţe părţi (ex. asigurarea creditelor), astfel ca riscul de faliment este total sau parţial transferat de la creditori.

Pentru ca un risc de creditare să poată fi micşorat la maximum, aceasta presupune utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, componente care pot fi împărţite în două categorii:riscul tranzacţiei – care se referă la diferite aspecte funcţionale şi operaţionale ale riscului afacerilor;riscul propriu-zis - care se referă la profitabilitatea afacerii.

Riscul afacerii acoperă nu numai natura, structura, suma creditului şi perioada de risc, dar şi direcţia de administrare a reţelei şi implicaţiile de natură juridică, politică, economică şi practică faţă de împrumut.

Riscul propriu-zis de credit presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenţei clientul va putea să-şi achite obligaţiile asumate faţă de bancă. De aceea, banca trebuie să evalueze toate componentele riscului faţă de client.

Pentru a preveni pierderi potenţiale la creditare, băncile îşi dezvoltă tehnici adecvate pentru acoperirea acestui tip de risc, cum sunt:

bună cunoaştere a clienţilor (juridic, economic, financiar, comportamentul în relaţia cu banca);

132

Page 133: Gestiune Bancara Curs Idd

analiza creditului (structura tranzacţiei, eficienţa, randament); calitatea şi structura sursei de rambursare; calitatea şi structura garanţiilor; administrarea portofoliului de credite.Vom exemplifica o singură tehnică:

GaranţiiUnele bănci nu reflectă costul total al unui credit neperformant (care include

pierderea unui venit viitor şi costul capitalului folosit inadecvat).Pentru a calcula pierderea probabilă (riscul de a suferi o pierdere) sunt

necesare trei informaţii: situaţia la zi a derulării creditului; probabilitatea creditului de a deveni neperformant; valoarea diminuată a garanţiilor, care este în scădere odată cu trecerea timpului.

Această valoare reflectă, în mod normal: tipul activului prezentat drept garanţie; valoarea de piaţă a activului (garanţie); timpul necesar vinderii activului; scăderea împrumutului.Primele două tipuri de informaţii (date) permit calcularea pierderii probabile.

Valoarea garanţiei reprezintă suma pe care banca o va recupera.Când evaluează un anumit activ prezentat drept garanţie, multe bănci

diminuează valoarea activului în funcţie de tipul acestuia şi de experienţa avută în trecut. De exemplu, valoarea unei maşini poate fi diminuată cu 33% când experienţa anterioară arată că o astfel de valoare poate fi obţinută pe piaţă. De aceea, uneori, băncile solicită ca valoarea garanţiilor să fie mai mare decât cea a împrumutului solicitat.

Managementul riscului de credit presupune analizarea a cel puţin două aspecte:

Unul extern creditului în sine, care are în vedere stabilirea unei politici de credit destinse, ceea ce presupune asumarea de riscuri sporite de credit prin apariţia unor credite ce afectează calitatea portofoliilor. Acest aspect este o chestiune de strategie generală a băncii cu repercursiuni asupra tuturor celorlalte categorii de risc.

Altul intern care ţine de calitatea analizei primare a documentaţiei de credit, dar şi de condiţiile independente de bancă (calitatea împrumutului şi condiţiile de mediu economic în care organizaţia economică beneficiară a creditului îşi desfăşoară activitatea).

Pornind de la situaţia concretă din România, în general băncile îşistabilesc principii de creditare bazate pe strategii prudente, însă problemele care apar datorită interacţiunii cu efect negativ a fenomenelor de criză fundamentală ce se fac resimţite în economia românească, determină variaţii bruşte ale calităţii portofoliului de credite pe fondul reducerii drastice a eforturilor investiţionale din ultima perioadă şi a penuriei cronice de resurse financiare care se menţine şi la nivelul anului 2003.

Tehnicile utilizate de manageri pentru a controla riscul de credit sunt sau trebuie incluse în reglementările interne ale băncii stabilite prin strategia şi politica de credit, care trebuie adaptată periodic.

De o importanţă majoră este şi respectarea normelor de prudenţialitate. Astfel, pentru evitarea riscului împrumuturilor mari, ele trebuie limitate ca nivel, potrivit reglementărilor în vigoare, potrivit cărora suma totală a împrumuturilor nu poate depăşi de opt ori nivelul fondurilor proprii, iar cele acordate unui singur debitor nu pot depăşi 20% din fondurile proprii ale băncii.

133

Page 134: Gestiune Bancara Curs Idd

4.4.2 Aplicaţii practice PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Un client al unei bănci a cumpărat o maşină cu 30 milioane lei, cu ajutorul unui împrumut de la o bancă. Banca preia maşina drept garanţie, anticipând o rată de diminuare a garanţiei de 33%. Ţinând cont de experienţa anterioară, banca evaluează riscul acordării creditului ca fiind 1 : 100. Se cere să se calculeze pierderea potenţială.

Rezolvare: Valoarea diminuată a garanţiei:

30.000.000 ( 1- ) = 20.100.000 lei

(i) Pierderea potenţială:

(30.000.000 – 20.100.000) = 99.000 lei

Dacă valoarea diminuată a garanţiei este egală sau mai mare decât valoarea împrumutului, atunci pierderea potenţială (riscul) este nulă.

O garanţie adecvată reprezintă un element esenţial al gestionării creditelor. Există totuşi situaţii în care nu sunt solicitate garanţii (împrumuturi personale), sau cazuri în care valoarea garanţiilor scade dintr-o dată. În aceste cazuri, băncile trebuie să calculeze cât mai corect pierderile posibile (riscul) şi să se asigure că nu este pusă în pericol adecvarea capitalului băncii.

Problema 2: Calculaţi pierderea probabilă (riscul) pentru următorul împrumut:

Valoarea împrumutului: 50 miliarde lei;Valoarea garanţiei: 55 miliarde lei;Rata de diminuare a garanţiei: 25%;Probabilitatea de realizare a pierderii: 1 : 100.

Rezolvare:o Valoarea diminuată a garanţiei:

55 miliarde = 41,25 miliarde lei.

o Pierderea probabilă:

(50 mld. – 41,25 mld.) = 8,75 milioane lei

134

Page 135: Gestiune Bancara Curs Idd

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Să se calculeze riscul financiar al împrumutului cu următoarele date:- valoarea împrumutului 100 mld. Lei- valoarea garanţiei 120 mld. Lei- rata de diminuare a 15%

garanţiei-probabilitatea de înregistrare a 1:100 pierderii

Problema 2: Fie trei categorii de credite acordate de banca X cu următoarele date:

-Tabel 4.13-

Număr credite acordate

Credite cu pierdere

Rata de diminuare a garanţiei

Creditul tip A

111 16 0,15

Creditul tip B

130 14 0,13

Creditul tip C

100 4 0,16

Ştiind că valoarea garanţiei este egală cu 1,1 din volumul creditului, să se stabilească ce alegere va face banca, ea putând să acorde următoarele tipuri de credite:

Credit tip A 1 mld. UMCredit tip B 2 mld. UMCredit tip C 3 mld. UM

Problema 3: a) Să se determine riscul financiar al unui împrumut cu următoarele date:

valoarea împrumutului 200 mld. lei;valoarea garanţiei 230 mld. lei;rata de diminuare a garanţiei 10%.

b) Dacă valoarea garanţiei scade la 210 mld lei, care este valoarea riscului asociat în condiţiile aceleiaşi rate de diminuare de 10%.(probabilitatea de înregistrare a pierderii este 1:100)

4.4.3. Metode de identificare a riscului de faliment pentru debitorii băncii

Creşterea riscurilor legate de relaţiile băncii cu clienţii săi a făcut ca tot mai mulţi economişti să fie prezenţi pentru identificarea unor metode de identificare a creşterii riscului de faliment al debitorilor băncii, într-o perioadă în care se mai pot lua măsuri de evitare a acestuia. În acest sens, s-au cristalizat două metode:

Metode contabile;Metode bancare.

135

Page 136: Gestiune Bancara Curs Idd

4.4.3.1 Metode contabile de identificare a riscului de faliment

La baza acestor metode a stat urmărirea situaţiilor financiare ale agenţilor economici care dăduseră faliment pe o perioadă de 2-3 ani înainte de producerea falimentului, în scopul stabilirii unor indicatori a căror evoluţie negativă să sugereze din timp îndreptarea către faliment, cum ar fi: raportul lichiditate/datorie totală, sau venit net/datorie totală, ori preţul acţiunilor. Asemenea indicatori nu au fost suficienţi de relevanţi. Ca urmare, au apărut o serie de modele şi anume:

Modelul AltmanPrin acest model s-a reuşit să se sintetizeze în anul 1968, o funcţie de mai mulţi

indicatori, pe baza analizei unui eşantion de peste 200 de firme americane care dăduseră faliment într-o perioadă de 2 ani. Funcţia stabilită de Altman a denumit-o „Z”, sau punctajul „Z”. Acest model „Z”, se prezintă astfel:

Z=1,2X1+1,4X2+3,3X3+0,6X4+1,5X5

(4.10)în care variabilele x1,x2,x3,…,x5 sunt indicatori economico financiari utilizaţi

în practica de specialitate, iar constantele cu care sunt amplificate indicatorii sunt de natură statică şi exprimă ponderea sau importanţa variabilei în evaluarea riscului de faliment şi anume:

(4.11)

Variabila x1 ne indică o măsură a flexibilităţii firmei. Ea ne arată ponderea capitalului circulant în totalul activelor. Rezultatul acestui raport, dacă este mai amre, indică eficienţa folosirii capitalului circulant.

(4.12)

Variabila x2 reprezintă măsura capacităţii de finanţare a firmei, fiind recomandată ca valoarea raportului să fie cât mai mare.

(4.13)

Indicatorul sau variabila x3 semnifică rata de rentabilitate economică sau de eficienţa utilizării activelor. Raportul este de dorit să fie cât mai mare.

(4.14)

Indicatorul x4 exprimă gradul de îndatorare a firmei prin împrumuturi pe termen lung. În practica evaluării firmelor din ţara noastră la numărătorul raportului se utilizează capitalul social. Rezultatul raportului este recomandat să fie cât mai mare.

(4.15)

136

Page 137: Gestiune Bancara Curs Idd

Variabila x5 este un indicator de eficienţă economică a utilizării activelor şi exprimă rotaţia activului total prin cifra de afaceri. Cu cât activitatea este mai eficientă, cu atât vânzările vor fi mai mari, iar activele se vor reînnoi mai repede prin cifra de afaceri.

În concluzie, nivelul celor cinci indicatori sunt cu atât mai bune cu cât înregistrează valori absolute mai mari.

Interpretarea dată de Altman scorului „Z”, a fost următoarea:- Z <1,8 – starea de faliment este iminentă;- Z >2,7 – situaţia financiară este bună şi banca poate avea încredere în

firma respectivă, ca fiind solvabilă în următorii doi ani; - 1,8 < Z >2,7 – situaţia financiară este dificilă, cu performanţe vizibil diminuate, apropiate de pragul falimentului. Relansarea activităţii unei firme aflată în această situaţie se poate face dacă adoptă o strategie financiară corespunzătoare.

2. Modelul lui J.Conan şi M. Holder Este un model ce poate fi aplicat firmelor cu un anumit număr de 10 până la

500 de salariaţi. El se bazează pe analiza lichidităţii – exigibilităţii.Stabilirea modelului a fost făcută în 1978, prin observarea unui eşantion de

190 de firme mici şi mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970-1975.Modelul are cinci variabile:

Z= 0,24x1+0,22x2+0,16x3+0,8x4-0,10x5 (4.16)

în care:

(4.17)

(4.18)

(4.19)

(4.20)

(4.21)

Riscul de faliment, potrivit acestui model, depinde de valoarea scorului şi anume:

Z >0,16 – situaţia firmei este foarte bună, riscul de faliment fiind mai mic de 10%;0,1 < Z >0,16 – situaţia firmei este bună, iar riscul de faliment este de la 10% la

30%;

137

Page 138: Gestiune Bancara Curs Idd

0,05 < Z >0,1 – situaţia firmei este alertă, riscul de faliment fiind de la 30% la 65%;

Z< 0,04 – eşec, riscul de faliment este mai mare de 90%.

Cu cât valoarea lui „Z” din acest model este mai mică, cu atât mai multfirma este mai vulnerabilă.

3.Modelul lui Toffler Acest model se bazează pe următorul punctaj „Z”:

Z=0,53x1+0,13x2+0,18x3+0,16x4 (4.22)

în care variabilele folosite reprezintă alţi indicatori:

(4.23)

(4.24)

(4.25)

x4 = (4.26)

După Toffler, punctul de echilibru între supravieţuirea clientului şi apariţia simptomelor de faliment este de 0,2.

Metoda punctajului este destul de eficientă, dar prezintă şi unele dezavantaje, ce trebuie avute în vedere:

-punctajul Z al lui Altman, de altfel primul de acest gen, a fost stabilit prin cercetarea unui eşantion de firme americane care dăduseră faliment;-pentru a fi cu adevărat relevant, acest punctaj ar trebui să fie însoţit de o

evaluare critică: a managementului, rapoartelor auditorilor, relaţiei cu creditorii, gradului de satisfacţie a salariaţilor, variaţiei preţului (cotaţiei) acţiunilor etc.

4.4.3.2. Metode bancare de identificare a riscului de faliment

Pentru evaluarea deteriorării potenţiale a activităţii unei firme şi/sau posibilităţii de faliment, metodele bancare identifică şi analizează „semnalele de pericol” sau trăsăturile specifice identificate în companiile care au dat faliment.

În cadrul acestor metode, băncile au în vedere identificarea primilor indicatori de deteriorare, care includ:

mutarea contului la o altă bancă;

138

Page 139: Gestiune Bancara Curs Idd

creşterea nejustificată a limitelor facilităţilor financiare acordate de creditori (atât furnizori, cât şi bancă);

depăşirea limitelor de facilităţi fără o explicaţie satisfăcătoare; nerespectarea clauzelor limitative din contractul de credit; trimiterea la bancă cu întârziere a informaţiilor financiare; inexistenţa planurilor şi bugetelor; schimbarea cenzorilor, auditorilor sau conducerii; încercări recente de diversificare şi/sau achiziţii.

4.4.3.3 Aplicaţii practicePROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Societatea comercială „Ventura” S.A. are deschis cont la Banca Alfa şi a angajat credite care sunt în derulare, prezintă următoarele date financiare la 31 decembrie anul N (tabel 4.14)

-Tabel 4.14-

Nr crt.

Indicatori

Mii lei

1. Capital circulant 122.450

2 Cifra de afaceri 274.550

3. TOTAL ACTIV 400.100

4. Profit reinvestit 15.250

5. Profit (înainte de impozit)brut 35.700

6. Dobânzi plătite 5.350

7. Datorii pe termen lung (peste 1 an) 60.700

8. Capitalizarea bursieră 59.100

Calculaţi – după modelul Altman- punctajul Z pentru a stabili eventuala apariţie a falimentului şi respectiv a riscului de rambursare a creditelor angajate.

Rezolvare:Z=1,2X1+1,4X2+3,3X3+0,6X4+1,5X5

139

Page 140: Gestiune Bancara Curs Idd

Z=(1,2 x 0,3)+(1,4 x 0,038)+(3,3 x 0,10)+(0,6 x 0,97)+(1,0 x 0,68)Z=2,0052

Deci, valoarea punctajului Z - după modelul Altman face ca acesta să fie 1,8<Z<2,0052, ceea ce reflectă faptul că situaţia financiară a societăţii comerciale este dificilă, cu performanţe vizibil diminuate, apropiate de faliment. Această situaţie financiară prefalimentară a societăţii, impune să fie îmbunătăţită de urgenţă prin adoptarea unei strategii financiare corespunzătoare.

Problema 2: Firma „Silueta” S.A. cu cont deschis la Banca Beta, solicită pe lângă creditele angajate, noi credite. Situaţia principalilor indicatori la 30 iunie a anului N este redată în tabelul 4.15.

-Tabel 4.15-Nr crt

Indicatori Mii lei

123456789

Capital permanentCheltuieli financiareCheltuieli de personalCifra de afaceriActive circulante (fără stocuri)Total activDatorii totaleValoarea adăugatăExcedent brut de exploatare

80.10015.45060.100400.100300.400600.500150.20050.150101.200

Stabiliţi punctajul Z după modelul CONAN şi M.HOLDER pentru a vedea dacă societatea este în pericol de faliment.

Rezolvare:

Z= 0,24x1+0,22x2+0,16x3+0,8x4-0,10x5

140

Page 141: Gestiune Bancara Curs Idd

Z=(0,24 x 0,67)+(0,22 x 0,13)+(0,16 x 005)+(0,8 x 0,03)-(0,10 x 1,198)Z=0,35

Rezultă că valoarea Z >0,24 respectiv 0,35, ne indică că situaţia financiară a firmei este foarte bună, riscul de faliment fiind mai mic de 10%. Ca urmare, banca poate fi sigură că firma nu falimentează în următorii 1-2 ani şi ca urmare nu prezintă un risc de credite.

Problema 3. Firma „Vega” S.A. cu cont la Banca „A”, având angajate credite importante, prezintă următoarea situaţie financiară la 30 septembrie a anului N (tabel 4.16):

-Tabel 4.16-Nr. crt Indicatori Mii lei1 Active imediate 150.5002 Active circulante 210.4003 Costuri de producţie 120.7004 Total active 500.3005 Amortizare 20.5006 Profit brut 50.1507 Pasive curente 400.1008 Total pasive 500.300

Calculaţi valoarea punctajului Z după modelul Toffler şi stabiliţi apariţia eventualelor simptome de faliment

Rezolvare:

Z=0,53x1+0,13x2+0,18x3+0,16x4

141

Page 142: Gestiune Bancara Curs Idd

x4=

Z=(0,53 x 0,12)+(0,13 x 0,42)+(0,18 x 0,80)+(0,16 x (-2,19))Z=0,14

Având în vedere că punctajul de echilibru între supravieţuirea firmei şi apariţia simptomelor de faliment este de 0,2, iar în cazul firmei „Vega”, punctajul este negativ, ne reflectă tendinţa de faliment a firmei.

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Calculaţi riscul de faliment după modelul Altman, prin stabilirea valorii punctajului Z la firma X, care prezintă la 31 martie a anului N, următoarea situaţie financiară la 31 decembrie a anului N (tabel 4.17)

-Tabel 4.17-Nr crt. Indicatori Mii lei1. Capital circulant 100.4502 Cifra de afceri 254.5003. Total activ 380.1004. Profit reinvestit 5.2505. Profit (înainte de impozit)brut 15.7006. Dobânzi plătite 3.3507. Datorii pe termen lung (peste 1 an) 40.7008. Capitalizarea bursieră 39.100

Problema 2: Stabiliţi valoarea lui „Z” după modelul CONAN şi M.HOLDER pentru riscul de faliment la firma „Y”, care are următoarea situaţie financiară la 30 iunie a anului N (tabel 4.18):

-Tabel 4.18-Nr crt

Indicatori Mii lei

1 Capital permanent 150.500

142

Page 143: Gestiune Bancara Curs Idd

2 Cheltuieli financiare 5.4503 Cheltuieli de personal 40.1004 Cifra de afaceri 300.7005 Active circulante (fără stocuri) 100.4006 Total activ 500.5007 Datorii totale 50.2008 Valoarea adăugată 30.1509 Excedent brut de exploatare 60.200

Problema 3: Calculaţi riscul de faliment după modelul Toffler, prin stabilirea valorii punctajului Z la firma „Seta” care are următoarea situaţie financiară la 30 septembrie a anului N (tabel 4.19):

-Tabel 4.19-Nr. crt Indicatori Mii lei1 Active imediate 50.5002 Active circulante 110.4003 Costuri de producţie 20.7004 Total active 300.3005 Amortizare 10.5006 Profit brut 20.1507 Pasive curente 200.1008 Total pasive 300.300

4.4.4. Insolvabilitatea

Insolvabilitatea poate fi definită ca fiind incapacitatea pe termen lung a societăţii bancare de a satisface angajamentele sale de plăţi.

Insolvabilitatea poate fi o prelungire în timp a crizei de lichiditate, un rezultat al proastei gestionări a acesteia.

Potrivit legii, o bancă este considerată insolvabilă dacă se află în una din situaţiile:

o banca nu a onorat integral creanţele certe, lichide şi exigibile de cel puţin 30 zile;

o valoarea obligaţiilor băncii depăşeşte activul său.Riscul insolvabilităţii apare ca urmare a dezechilibrului pe scadenţe între

activele şi pasivele bancare, a politicii de dobânzi, precum şi a neîndeplinirii contractului de credit de către client.

Pentru evitarea, prevenirea şi diminuarea acţiunii factorilor de risc, societăţile bancare sun obligate să aplice şi să respecte o serie de norme prudenţiale. Un rol deosebit îl au normele care se referă la:

asigurarea unui nivel minim al capitalului; o gestionare corectă şi eficientă a lichidităţii; o politică de dobânzi echilibrată; respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite; calculul şi analiza ratei de acoperire a riscului.

Indicatorul de calcul al riscului de rentabilitate este:

143

Page 144: Gestiune Bancara Curs Idd

Rata riscului de insolvabilitate =

(4.27)

4.4.5. Principalele căi de reducere a influenţei factorilor de risc

Dintre principalele căi de reducere a factorilor de risc s-au detaşat: majorarea capitalului propriu; micşorarea pe cât posibil a riscului de portofoliu; crearea de rezerve (provizioane) pentru creanţe îndoielnice.

Contracararea tendinţei negative de scădere a ponderii capitalului social în totalul pasivelor bancare (efectul de pârghie creşte) şi deci riscul de faliment se poate face prin:

creşterea ponderii veniturilor din servicii bancare în total venituribancare (exemplu: în multe ţări occidentale a crescut ponderea comisioanelor în total Produs Intern Bancar de la aproximativ 15% la 46% în Japonia);

creşterea fondurilor bancare de rezerve şi risc, care sporesc astfel capitalul propriu.

4.4.6 Adecvarea capitalului

Potrivit practicii bancare, o parte din creditele acordate ajung să nu fie rambursate în întregime.

De aceea, în activitatea de acordare a creditelor, banca trebuie să ţină cont de un nivel tolerabil al împrumuturilor nerambursabile, astfel încât capacitatea băncii de a efectua plăţi să nu fie afectată.

Răii platnici nu trebuie să atingă un nivel care să aibă un impact semnificativ asupra lichidităţii globale a băncii.

În cazul în care un debitor nu-şi plăteşte datoria faţă de bancă, efectul imediat îl constituie diminuarea lichidităţii, cauzată de reducerea fluxului intrărilor de numerar.

Reglementările interne şi internaţionale stipulează că toate băncile să finanţeze operaţiunile lor cu o pondere adecvată din capitalul lor permanent, pentru a nu deveni prea îndatorate şi susceptibile de a înregistra pierderi.

Scopul reglementărilor privind adecvarea capitalului este, în primul rând, de a asigura banca cu suficient capital din surse proprii pentru a absorbi un nivel al pierderilor din tranzacţionări şi, în al doilea rând, de a controla gradul de îndatorare prin cerinţa ca indicatorul de îndatorare să nu scadă în permanenţă sub un minim.

Banca centrală din fiecare ţară stabileşte nivelul de capital, astfel încât fiecare bancă să-şi finanţeze propriile operaţiuni. Dacă banca nu poate satisface aceste limite, banca centrală poate solicita un anumit nivel al disponibilului care se regăseşte în depozitele constituite de banca comercială la banca centrală, până când capitalul necesar a ajuns la dimensiunea corectă. Întrucât banca centrală nu vrea să încurajeze această operaţiune, va bonifica aceste depozite cu rate ale dobânzii scăzute.

Atât nivelul de capital cerut, cât şi natura elementelor care sunt incluse în reglementările privind adecvarea capitalului variază de la o ţară la alta şi anume:

144

Page 145: Gestiune Bancara Curs Idd

(a) Primul standard a fost hotărât de guvernatorii băncilor centrale din ţările “Grupului celor 10” care s-au întâlnit la Basel şi au elaborat “Acordul privind criteriile ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei bănci”.

Prin această convenţie a fost definit capitalul unei bănci, s-a stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie să-l aibă o bancă (în funcţie de dimensiunea riscului aferent activelor sale) şi modul de calcul al indicatorului de adecvare a capitalului. S-a avut în vedere că gradul optim de adecvare a capitalului protejează societatea bancară de riscul de insolvabilitate. De altfel, gradul de adecvare a capitalului este utilizat ca punct de reper de către instituţiile financiare internaţionale pentru acordarea de linii de credit.

Totodată, agenţiile de supraveghere iau în considerare valoarea acestui indicator pentru acordarea licenţelor bancare, precum şi diversificarea activităţii bancare.

Problema insolvabilităţii bancare a făcut obiectul unor dezbateri în lumea bancară. Astfel, în 1988 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancară a emis o serie de norme prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat în funcţie de risc. Aceste norme au în vedere reducerea riscului prin stabilirea unei rate minime de solvabilitate a băncilor internaţionale. Un obiectiv major al Acordului de la Basel l-a reprezentat îmbunătăţirea capitalizării sectoarelor bancare şi uniformizarea câmpului de acţiune a pieţelor concurente (în special ale Marii Britanii şi ale S.U.A.). O premisă a acestui acord a constituit-o mărimea capitalului ca tampon împotriva insolvabilităţii sau a pierderilor neprevăzute.

(b) Directivele Uniunii Europene privind Adecvarea CapitaluluiÎntr-o modalitate similară cerinţelor de la Basel, directivele Uniunii Europene

stabilesc tipul şi sumele de capital care sunt solicitate pentru acoperirea operaţiunilor bancare. În plus, ele impun ca necesarul de capital să fie calculat separat pentru 2 tipuri de activităţi bancare, şi nu compus ca în cazul Convenţiei de la Basel.

Este prin urmare o măsură mult mai prudentă de adecvare a capitalului, care ţine cont de realităţile bancare moderne. Ca urmare, şi Comitetul de la Basel a adoptat o abordare similară începând cu sfârşitul anului 1998.

Directivele Uniunii Europene privind activele financiare impun ca activităţile băncii să se divizeze în două:

activităţi bancare propriu –zise (registrul bancar); activităţi comerciale (registrul comercial).

Activităţile bancare propriu –zise se referă la principalele activităţi ale băncii (creditarea în special), în timp ce termenul de activitate comercială se referă la momentele în care banca tranzacţionează active pe cont propriu, pe orice piaţă de capital sau valutară.

Directivele stabilesc metoda de calcul a valorii de expunere la risc a băncii în tranzacţiile care sunt evidenţiate în propriile registre comerciale.

Acest lucru este făcut prin reactualizarea valorii de piaţă a rezultatelor poziţiilor lor zilnice, ceea ce presupune calcularea diferenţei dintre câştigurile aşteptate ale tranzacţiei iniţiale şi costul preluării unei tranzacţii echivalente în aceiaşi zi.

De exemplu, dacă o bancă, în nume propriu a emis o opţiune valutară call pentru a cumpăra 100.000$ în două luni, la un curs de 1$= 24.500 lei, atunci ea va trebui să compare valoarea acestei tranzacţii la cursul de schimb curent leu - dolar.

Dacă cursul la vedere pentru un dolar este în prezent 24.500 lei, opţiunea nu va fi executată. Valoarea expunerii evidenţiată în registrul comercial va fi în acest caz 0.

145

Page 146: Gestiune Bancara Curs Idd

Dacă totuşi, cursul la vedere ar fi de 25.000 lei, atunci expunerea băncii evidenţiată în registrul comercial este diferenţa între cursul de pe piaţă şi cel stabilit prin contract.

În acest exemplu, diferenţa este de 500 lei / $, ea reprezenta o expunere de 50 milioane lei – valoare pe care banca va trebui să o înregistreze în registru său comercial.

În mod normal, expunerea se va modifica în timpul duratei de executare a opţiunii în condiţiile în care cursul la vedere lei – dolar se modifică, până în momentul în care opţiunea se execută sau devine scadentă.

Dacă banca s-a implicat în această tranzacţie solitar pentru a neutraliza riscurile asociate unei expuneri a unui client de-al său, atunci conform reglementărilor Uniunii Europene orice expunere care implică acest lucru va trebui să fie atribuită registrelor bancare şi asociată cerinţelor de capital, şi nu registrelor comerciale.

Este de menţionat că la elaborarea reglementărilor privind adecvarea capitalului, Banca Naţională a României a ţinut cont de standardelor de la Basel. În cadrul acestora se prevede calcularea indicatorului de adecvare a capitalului după următoarea relaţie:

IAC = (4.28)

în care: Capitalul de bază este format din capitalul de rangul 1 şi din capitalul de

rangul 2.Capitalul de rangul 1 cuprinde:

capitalul permanent (acţiunile); rezervele declarate.

Mai detaliat, capitalul de rangul I este format din: capitalul social (fondurile acţionarilor); rezervele declarate deţinute din profitul nerepartizat; profit nedistribuit din exerciţiul abia încheiat; fond de risc reglementat.

Capitalul de rangul II (suplimentar), ca o funcţie de maximum 100% din capitalul de rangul I, este format din:

datorii subordonate (obligaţiuni pe termen lung ale M.F.); titluri de participaţie cu durată nedeterminată; acţiuni / obligaţiuni emise de fonduri mutuale şi capital de risc în străinătate; reevaluări din titlurile deţinute.

Activele sunt ponderate în funcţie de riscul de creditare, după cum urmează :

(i) pondere risc 0: - numerar;

către guvern şi bănci centrale (în monedă naţională); alte sume de recuperat de la guverne centrale / bănci centrale din OECD.

(ii) pondere de risc 0, 10, 20, 50% (la discreţia naţională) – sume de recuperat de la entităţi publice interne.

(ii1) pondere de risc 20%; se aplică elementelor constituite din: sume de recuperat garantate de bănci de dezvoltare multinaţională; sume de recuperat de la bănci din ţările OECD; sume de primit e la bănci din ţările membre OECD cu scadenţă de până la

un an; sume de primit de la entităţi publice externe membre OECD; numerar în curs de încasare.

146

Page 147: Gestiune Bancara Curs Idd

(ii2) pondere de risc 50%:- credite garantate prin ipoteci pe proprietăţi rezidenţiale.(iii) pondere de risc 100%:

toate celelalte active, incluzând: sume de primit de la sectorul privat; sume de primit de la bănci membre OECD cu scadenţe

prevăzute de peste un an; sume de primit de la guverne membre OECD (nu în monede naţionale); sume de primit de la societăţi comerciale în proprietatea sectorului public; active fixe; proprietate şi alte investiţii; instrumente de capital emise de către alte bănci.

Instrumentele în afara bilanţului luate în calcul pentru ponderarea curiscul sunt împărţite în 5 categorii:

poziţii asimilate creditelor; anumite tranzacţii care ar putea să aibă loc; obligaţii pe termen scurt legate de tranzacţionări; angajamente pe termen scurt; instrumente derivate privind dobânzile şi cursurile de schimb.

Factorii de conversie stabiliţi de reglementări pentru instrumentele din afara bilanţului (vezi tabelul 7.24, pag. 210) sunt:

pondere de risc 0 – alte angajamente cu scadenţă până la un an;pondere de risc 20% - instrumente de finanţare comercială petermen scurt;pondere de risc 50% - poziţii contingente cum ar fi: garanţii deperformanţă, acreditive stand – by:facilităţi pentru emiterea de bilete la ordin şi pentru subscrieri;alte angajamente cu scadenţe peste un an.pondere de risc 100% - efecte comerciale asimilate în mod direct creditului:

garanţii şi răscumpărare, vânzare de active cu drept de recurs; angajamente viitoare (forward).

Principiile de bază privind adecvarea capitalului stipulate de Convenţia de la Basel sunt:

minimum 8% din activele ajustate în funcţie de risc trebuie să fie deţinute sub formă de capital de bază (capital de rang I+II);

minimum 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital de rang I; restul capitalului de bază poate să fie format din capital de rangul II

(capital suplimentar); sunt luate în calcul elementele din afara bilanţului (garanţii, cambii); fiecare ţară îşi poate stabili şi aplica propriile criterii privind gradul de

adecvare al capitalului, dar nivelul minim este stabilit prin Convenţia de la Basel.

În prezent Consiliul de la Basel a stabilit că pentru ţările Europei Centrale şi de Est gradul de adecvare al capitalului să fie de 12%, dat fiind situaţia economico – financiară dificilă a acestor ţări.

În acest sens, potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României, societăţile bancare româneşti au obligaţia să aibă o limită minimă a indicatorului de solvabilitate calculat ca raport între:

147

Page 148: Gestiune Bancara Curs Idd

I.S. = 12% (4.29)

În acelaşi timp, fondurile proprii ale unei bănci româneşti, sunt formate din următoarele categorii de capital:

capital propriu; capital suplimentar;

Capitalul propriu include: capitalul social vărsat; primele legate de capital, integral vărsat; rezervele legale; rezervele generale pentru riscul de credit; rezervele din influenţele de curs valutar aferente aprecierii disponibilităţilor

în valută, reprezentând capital social în valută; rezervele constituite din primele legate de capital şi repartizări din profitul

net; rezervele din diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului; fondul imobilizărilor corporale; fondul pentru creşterea surselor proprii din finanţare; fondurile constituite de bănci; rezervele statutare; rezultatul raportat reprezentând profit nerepartizat; rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând profit; fondurile cu caracter permanent puse la dispoziţia unităţilor proprii din

străinătate.Pentru determinarea nivelului capitalului propriu se prevede a se deduce:

sumele reprezentând contravaloarea acţiunilor proprii răscumpărate în vederea reducerii capitalului social;

valoarea neamortizată a cheltuielilor de constituire; valoarea netă a fondului comercial; sume din profitul net al exerciţiului financiar curent reprezentând

dividende, participarea personalului la profit şi cota de participare a managerului la profit, precum şi repartizările de fonduri;

sumele reprezentând cheltuielile de repartizat şi cheltuielile înregistrate în avans;

rezultatul reportat reprezentând pierderea neacoperită; rezultatul net al exerciţiului financiar curent reprezentând pierdere; repartizarea profitului; datoriile pentru unităţile proprii din străinătate. Capitalul suplimentar se compune din: alte rezerve decât cele din capitalul propriu; datoria subordonată; subvenţiile pentru investiţii; diferenţe favorabile din reevaluarea patrimoniului.

De remarcat că, la determinarea nivelului fondurilor proprii ale unei bănci se are în vedere următoarele:

capitalul suplimentar să fie luat în considerare la calculul fondurilor proprii numai în condiţiile înregistrării unui nivel pozitiv al capitalului propriu în proporţie de cel mult 100% din acesta;

datoria subordonată va fi luată în calculul fondurilor proprii în

148

Page 149: Gestiune Bancara Curs Idd

proporţie de maximum 50% din capitalul propriu şi va trebui să îndeplinească anumite condiţii;

deducerea din nivelul fondurilor proprii a unor elementeprevăzute de reglementări.

În normativele elaborate de banca centrală se definesc: Expunerea netă, ca fiind expunerea netă din active bilanţiere şi din

elemente în afara bilanţului; Expunerea netă din active bilanţiere reprezentând activele băncii la

valoarea netă (respectiv după deducerea elementelor de pasiv rectificative), ponderate în funcţie de gradul lor de risc de credit corespunzător unor criterii de încadrare stabilite de reglementări.

CRITERIIde încadrare a elementelor de activ bilanţiere în categorii de risc de credit

-Tabel 4.20-Gradul derisc de credit

Elemente luate în calculdin cadrul bilanţului

0% 1. numerar şi valori din aur, metale şi pietre preţioase2. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către sau garantate cu titluri emise de administraţia publică centrală de specialitate a statului român sau de Banca Naţională a României. 3. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către sau garantate cu titluri emise de administraţii centrale, bănci centrale din ţările din categoria A sau Comunităţile Europene.4. elemente de activ constituind creanţe asupra administraţiilor centrale sau băncilor centrale din ţările din categoria B, exprimate şi finanţate în moneda naţională a debitorilor.5. elemente de activ constituind creanţe garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către administraţiile centrale sau băncile centrale din ţările din categoria B, exprimate şi finanţate în moneda naţională comună garantului şi debitorului.6. elemente de activ garantate cu depozite colaterale plasate la banca însăşi sau cu certificate de depozit sau instrumente similare emise de banca însăşi şi încredinţate acesteia.7. elemente de activ deduse din fondurile proprii.

20% 8. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către sau garantate cu titluri emise de băncile de dezvoltare multilaterală sau de Banca Europeană de Investiţii.9. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către administraţiile locale din România.

10. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către băncile din România.11. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către administraţiile regionale sau locale din ţările din categoria A.

149

Page 150: Gestiune Bancara Curs Idd

12. elemente de activ constituind creanţe asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către băncile din ţările din categoria A.13. elemente de activ constituind creanţe, cu scadenţă de maximum un an, asupra sau garantate în mod expres, irevocabil şi necondiţionat de către băncile din ţările din categoria B.14. elemente în curs de încasare (cecuri şi alte valori).

50%16. venituri de primit17. elemente de activ constituind creanţe asupra administraţiilor centrale sau băncilor centrale din ţările din categoria B, cu excepţia celor exprimate şi finanţate în moneda naţională a debitorului.18. elemente de activ constituind creanţe asupra administraţiilor regionale sau locale din ţările din categoria B.19. elemente de activ constituind creanţe, cu scadenţă mai mare de un an, asupra băncilor din ţările din categoria B.20. elemente de activ constituind creanţe asupra sectorului nebancar din ţările din categoria A sau B ori din România.21. imobilizări corporale.22. alte active.

CRITERIIde încadrare a elementelor în afara bilanţului în categorii de risc de

transformare în credit

-Tabel 4.21-

Grad de risc de transformare în credit

Elemente în afara bilanţului

100% 1. angajamente în favoarea altor bănci2. angajamente în favoarea clientelei.3. titluri vândute cu posibilitatea de răscumpărare, pentru care opţiunea de răscumpărare a fost ferm exprimată.4. angajamente îndoielnice.5. alte angajamente date.

50% 6. cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor bănci.7. garanţii date pentru clientelă.8. titluri vândute cu posibilitatea de răscumpărare, pentru care opţiunea de răscumpărare nu a fost ferm exprimată.

0% 9. titluri date în garanţie.

4.4.6.1. Indicatorii adecvării capitalului unei bănci

Adecvarea capitalului este reflectarea în structura bilanţului băncii, a asigurării suficiente de capital pentru operaţiuni prudente. Aceasta este o metodă de a

150

Page 151: Gestiune Bancara Curs Idd

stabili cum banca poate să facă faţă incapacităţii împrumutatului de a rambursa banii şi este folosită pentru a ajuta la protejarea băncii împotriva colapsului în cazul unui astfel de eşec.

Dintre alţi indicatori ai adecvării capitalului decât IAC şi IS menţionaţi anterior, în practica bancară internaţională mai sunt folosite: Gradul de îndatorare (“Gearing”) şi Pârghia Financiară (“Leverage”).aceşti indicatori sunt calculaţi astfel:

(a) (4.30)

(b) (4.31)

Să luăm un exemplu cu privire la situaţia financiară a unei bănci:

-Tabel 4.22-Indicatori: mii lei- Capital social- Credite- Venituri (încasări)

500500 2000

- Profit înainte de plata dobânzilor- Dobânda- Profit după plata dobânzilor

20075 125

Presupunând că încasările şi profitul înainte de plata dobânzilor rămân în aceeaşi proporţie, şi că rata dobânzilor rămâne neschimbată, să se refacă situaţia financiară ţinând cont de următoarele aspecte:

-se împrumută alte 500 miliarde lei şi încasările ulterioare cresc cu 50%; -se plătesc toate datoriile şi ulterior încasările se reduc cu 50%;

Care este varianta cea mai bună?

Răspuns:

Rata de rentabilitate curentă este de = 25%

După modificarea nivelului împrumutului situaţia este următoarea:situaţia financiară va fi următoarea:

-Tabel 4.23-Indicatori: mii lei- Capital social- Credite

5001000

- Venituri- Profit înainte de plata dobânzilor- Dobânda- Profit după plata dobânzilor

3000300150150

151

Page 152: Gestiune Bancara Curs Idd

Aceasta situaţie financiară oferă o rată a rentabilităţii de =

30%.situaţia financiară va fi următoarea:

-Tabel 4.24-Indicatori: mii lei- Capital social- Credite

500 0

- Venituri- Profit înainte de plata dobânzilor- Dobânda- Profit după plata dobânzilor

1000100 0100

În acest caz rata de rentabilitate este de = 20%

După cele două modificări ale nivelului împrumutului este probabil să fie aleasă varianta (a) datorită unei rate de rentabilitate mai ridicată (30% faţă de 20% varianta (b). totuşi decizia trebuie să se bazeze pe:

aşteptările cu privire la evoluţia ratelor dobânzii; încrederea în acurateţea şi valabilitatea previziunilor cu privire la

încasări; înclinaţia pentru risc, care va determina felul în care ne raportăm

la premii două factori.

4.4.6.2 Aplicaţii practice

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Se dau următoarele date de bilanţ pentru Banca “SOREX” S.A.: -Tabel 4.25-

Elemente bilanţiere Miliarde lei

152

Page 153: Gestiune Bancara Curs Idd

- Disponibil- Active lichide- Credit acordat societăţii “X” (1)- Credit acordat societăţii “Y” (2)- Credit acordat societăţii “Z” (3)- Alte active- Alte pasive- capital nivel 1- Capital nivel 2

10 25150 50 50 15286 6 8

Care este indicatorul de adecvare a capitalului, presupunând că împrumuturile acordate au ponderea de risc, după cum urmează:

- credite acordate (1) 100%- credite acordate (2) 50%- credite acordate (3) 10%

Rezolvare: La soluţionarea problemei avem în vedere reglementările care precizează

că valoarea capitalului de nivel 2 în calculele de evaluare a riscului activelor nu poate excede valoarea capitalului de nivel 1, respectiv:

Evaluarea riscului activelor: -

Tabel 4.29-Indicatori Miliarde lei Risc Valoarea riscului

(miliarde lei)- credit acordat (1)- credit acordat (2) - credit acordat (3)

1505050

100% 50% 10%

150 25 5

Risc total al activelor contabileMinus: Numerar şi plasamente în titluri financiare

180 35

Riscul net al activelor contabile 145

Riscul activelor este deci = = = 8,27%

(4.32)

iar indicatorul de adecvare a capitalului este următorul:

(4.33)

153

Page 154: Gestiune Bancara Curs Idd

Rezultă că, capitalul de bază al băncii trebuie să crească cu cel puţin 5,34% (12%-6,66%), ceea ce reflectă o situaţie financiară grea, coroborată şi cu riscul ridicat al activelor.

Problema 2: Care este riscul asociat următoarelor surse de fonduri pe termen lung: capital social, profit reinvestit, împrumuturi şi depozite de bază a clienţilor?

Rezolvare:Riscul asociat fiecărei surse de fonduri sunt:a) Capitalul social – la mărirea capitalului, volumul fondurilor atrase trebuie

să corespundă cererii pieţei pentru acţiunile respective, altminteri emisiunea nu va fi rentabilă; preţul acţiunilor va scădea reducând valoarea de piaţă a afacerii. O emisiune de acţiuni care eşuează în acest fel, va conduce probabil la o anumită percepţie din partea pieţei legată de creşterea riscului şi la scumpirea împrumuturilor viitoare angajate de bancă de pe piaţa financiară.

b) Profitul reinvestit – singurul risc asociat profitului reinvestit este acela că este nesigur şi poate fi influenţat de numeroşi factori.

c) Capitalul împrumutat – sub diversele sale forme, este probabil cea mai riscantă sursă de fonduri, dar cea mai accesibilă. Riscul de rată a dobânzii va apărea în cazul în care banca împrumută fonduri la o rată fixă, dar oferă credite clienţilor la o rată variabilă. Evoluţiile ratei dobânzii pot face creditele nerentabile. Riscul de curs valutar apare când banca atrage fonduri într-o anumită valută şi le împrumută la alta: de exemplu, angajează un credit în dolari şi oferă unul în lei.

d) Depozitele de bază ale clienţilor – acestea sunt potenţial lipsite de risc, cu excepţia situaţiilor când apare, fie o schimbare în reputaţia băncii, fie o influenţă externă neaşteptată care vor conduce la retragerea acestor depozite.

Problema 3: La banca comercială A, să se determine respectarea normei Cooke, având la bază următoarele date bilanţiere:

Bilanţ -mii U.M.-

A PCasa (risc 0 %)Depozite la Banca CentralăBănci corespondente (risc 20%)

20 30 500

Depuneri la termenFond rezervăDepuneri în contul curent

150 55 845

154

Page 155: Gestiune Bancara Curs Idd

Administraţie localăCredite pentru industrie (risc 100%)Credite ipotecare (risc 50%)Imobilizări

50020001000 100

Depuneri la vedereCapital social

1900150

TOTAL 4150 TOTAL 4150

Rezolvare:Se ponderează activele pe categorii de risc:

(casa + depuneri la băncile comerciale) 0% = 50 0% = 0

Bănci corespondente 20% = 500 = 100

Credite ipotecare 50% = 1000 = 500

Credite pentru industrie 100% = 2000 = 2000

Total active ajustate funcţie de risc = 2600

Nc = = =

= 7,88%<8%.

Rezultă că norma privind IAC a fost încălcată. Pentru ca ea să fie respectată trebuie ca volumul fondurilor proprii să fie:

= => X = = 208

Fondurile proprii = 208, adică +3 faţă de situaţia iniţială.

PROBLEME DE REZOLVAT

155

Page 156: Gestiune Bancara Curs Idd

Problema 1: Să se determine respectarea indicatorului de adecvare al capitalului la o bancă ce prezintă următorul bilanţ:

Bilanţ -mii U.M.-

A PNumerarDepuneri la B.CCreanţe garantate de trezorerieBănci corespondenteCredite ipotecareCredite pentru industrieImobilizări

40 30 60 10012002000 120

Depuneri la termenFond rezervăDepuneri în cont curentDepuneri la vedereCapital social

1600 80 2501400 220

TOTAL 3550 TOTAL 3550

Problema 2. Fie o bancă cu un activ total de 120.000 UM, clasificat pe clase de risc. Pasivul cuprinde fonduri proprii în valoare de 8.500 UM.

Risc 0%Risc 20%Risc 50%Risc 100%

24.000 30.000 14.000 52.000

TOTAL 120.000

Banca are angajamente în operaţiuni extrabilanţiere, după cum urmează:

mii lei riscScrisori de credit comercial 15.000 20%Facilităţi de emitere a obligaţiunilor 20.000 50%Garanţii de credit 43.000 100%

TOTAL 78.000 x

Să se determine dacă banca respectă indicatorul de adecvare a capitalului şi măsurile ce se impun a fi luate.

Problema 3 a) Să se determine respectarea normei Cooke cerute la o bancă, cu următoarele date:

Risc 0%Risc 20%Risc 50%Risc 100%

40.000 60.000 45.000 55.000

TOTAL 200.000

Şi cu fonduri proprii în valoare de 7.000 UM

b) Ce valoare ar trebui să aibă fondurile proprii pentru ca banca să respecte limita minimă a indicatorului de adecvare al capitalului?

156

Page 157: Gestiune Bancara Curs Idd

Administrarea portofoliului de credite

Portofoliul de titluri al unei bănci este format din active financiare (mai ales titluri de credit), care aduc băncii venituri din dobânzi şi comisioane până la scadenţă. În mod tradiţional plasamentul în active financiare a fost tratat ca plasament rezidual: băncile îşi constituie mai întâi rezervele minime obligatorii, apoi se constituie rezerva de active lichide, se acoperă cererea de credite şi în cele din urmă, dacă mai rămân resurse disponibile, acestea sunt investite în titluri, sau în plasamente la bănci. Numai că titlurile din portofoliu pot fi folosite în mod intenţionat pentru a acoperi nevoi previzibile de lichiditate, fără cost de oportunitate.

Tratamentul rezidual aplicat portofoliu de titluri generează probleme de gestiune în timp a acestui portofoliu. În perioadele de recesiune sau slabă creştere economică, atunci când şi cererile de credite sunt scăzute, băncile au mai multe resurse disponibile pentru a fi plasate în titluri, dar şi cursul acestora este relativ ridicat. În perioadele de avânt economic, când cererea de credite este mare, rămân puţine resurse disponibile pentru plasare în titluri şi chiar o parte a portofoliului deja constituit este lichidată, dar în condiţii nu tocmai avantajoase, datorită scăderii cursului titlurilor, urmare vânzării lor de către majoritatea băncilor.

Administrarea unui portofoliu de credite se bazează pe prezumţia că riscul pentru întreg portofoliul este sau ar trebui să fie mai mic, decât riscul aferent fiecărei componente a portofoliului.

Riscul este o măsură a probabilităţii. Probabilitatea ca două riscuri (pierderi) separate să se realizeze agregat este mai mică, decât probabilitatea ca fiecare dintre ele să se realizeze individual, dacă riscurile nu sunt corelate.

Riscul agregat este mai mic decât riscul individual al fiecărui element în parte.

Practica a arătat că riscul agregat se diminuează până la aproximativ 30 de riscuri individuale necorelate (în acest caz, riscuri pentru credite acordate, care pot fi considerate ca un portofoliu). Chiar şi peste 30 de elemente ale unui portofoliu, riscul se poate diminua, dar într-un procent mult mai mic.

Dacă riscurile sunt corelate negativ(creşterea probabilităţii de a se realiza un risc conduce la scăderea probabilităţii de realizare pentru un alt risc), efectele diminuării riscului întregului portofoliu sunt mai benefice, cu toate că în practică acest lucru este mai rar.

Lipsa de corelare între riscurile individuale ale unui portofoliu de credite este foarte importantă pentru reducerea riscului agregat.

Aşa cum s-a precizat anterior, este vital pentru activitatea de creditare alegerea unor garanţii adecvate. Tot atât de importantă este acordarea de credite de către o bancă cât mai puţin corelate între ele. Acest lucru se poate face prin echilibrarea caracteristicilor creditelor care fac parte din portofoliu, în special a riscurilor asociate cu fiecare sector de activitate (industrie, agricultură, construcţii, transport etc) şi termenele scadente ale creditelor. Aceşti factori, precum şi probabilitatea de realizare a riscului (pierdere potenţială), dau o indicaţie privind “calitatea” portofoliului de credite.

Dacă un sector de activitate nu este reprezentat în portofoliu de credite, nu există risc legat de acel sector. Dacă, însă, un număr mare de credite sunt acordate pentru un anumit sector de activitate, expunerea la risc faţă de acel sector este mare.

Influenţa pe care o are acest lucru asupra riscului general al băncii se poate ilustra prin următorul exemplu: dacă activitatea în sectorul construcţiilor de locuinţe scade, creşte probabilitatea ca împrumuturile acordate pentru acest sector să devină performante. De aceea, este important ca portofoliul de credite să fie, pe cât posibil,

157

Page 158: Gestiune Bancara Curs Idd

echilibrat între diferite sectoare de activitate. De asemenea, este bine de avut în vedere faptul că, în carul fiecărui sector de activitate, creditele acordate să fie cât mai puţin corelate. De exemplu, pentru sectorul productiv este bine să se acorde împrumuturi la cât mai multe tipuri de firme producătoare: confecţii, mobilă, echipamente, produse din plastic etc.

Un alt aspect important în administrarea portofoliului de credite îl reprezintă scadenţele împrumuturilor acordate, cate trebuie să fie cât mai diferite. Acest lucru trebuie corelat, foarte exact, cu managementul lichidităţii băncii.

Mai există un element al riscului de creditare care nu poate fi redus prin metodele de gestionare a portofoliului, şi anume riscul de piaţă. Într-o perioadă de recesiune economică, probabilitatea de insucces a afacerilor creşte. În consecinţă, creşte şi riscul de creditare. Administrând riscul aferent fiecărui sector de activitate şi aplicând tehnicile de gestionare a portofoliului de credite în cadrul fiecărui sector, se va putea reduce riscul, dar nu poate fi eliminat.

Prin intermediul sistemelor informaţionale trebuie grupate şi agregate împrumuturile industriale, pe sectoare de activitate. Aceste informaţii trebuie să permită conducerii să evite expunerea excesivă la risc, pentru un anumit sector, şi să controleze diferenţierea, pe cât posibil, a scadenţelor împrumuturilor.

Riscul în creditare are un factor important în falimentul bancar. Dintr-un studiu de piaţă realizat în Marea Britanie pentru 22 falimente bancare, a reieşit că 16 dintre ele se datorează unui sistem defectuos de gestionare a dosarelor de credit, deci a portofoliului ce-l aveau.

Modul de administrare a portofoliului de credite este un element esenţial, care este urmărit cu multă atenţie de investitori în momentul în care banca doreşte să atragă noi fonduri.

4.4.7.1 Aplicaţii practice

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Stabiliţi de ce informaţii are nevoie o societate bancară “Astra” S.A pentru a-şi administra eficient portofoliul de credite (considerând un portofoliu de credite diversificat din trei ramuri productive)?

Cum pot fi obţinute şi gestionate aceste informaţii?Corelaţi scadenţele împrumuturilor acordate cu managementul lichidităţii.Efectuaţi propuneri pentru conducerea băncii.

4.5. Riscul Valutar

4.5.1. Componente. Indicatori ai riscului valutar şi gestionarea acestuia

Riscul valutar este: probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să ducă la o diminuare

a profitului net bancar ori probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să influenţeze

negativ marja dobânzii bancare.Riscul valutar apare în urma executării de către bancă a unor operaţiuni

pentru clienţii săi, sau în nume propriu.

158

Page 159: Gestiune Bancara Curs Idd

(I) Componentele expunerii la riscul valutar

Principalele componente ale expunerii la riscul valutar sunt:Expunerea de translaţie :

Această expunere apare în cazul băncilor cu activitate internaţională. Societăţile aflate în această poziţie trebuie să raporteze date şi să-şi consolideze rezultatele financiare în moneda ţării de referinţă a societăţii mamă. Conversia se poate face la cursul zilei pentru perioada de raportare. Este un risc care se acoperă, de regulă, din operaţiile de headging ce pot fi făcute pe piaţa valutară.

Expunerea tranzacţională: Ea rezultă din faptul că, o serie de operaţii se desfăşoară în valută, iar

cursurile fluctuează, influenţând marja în ţara de referinţă. Expunerea poate fi semnificativă pe termen scurt şi este acoperită, de asemenea, prin operaţiuni de headging.

Expunerea economică Reflectă influenţa fluctuaţiilor cursurilor valutare asupra valorii de piaţă a

băncii.Valoarea de piaţă a băncii este calculată ca fiind valoarea actuală a tuturor

veniturilor realizate în toate valutele de operare. Actualizarea se face folosind costul mediu ponderat al capitalului.

(II) Indicatorii riscului valutar

Indicatorii de bază pentru aprecierea riscului valutar sunt doi:Poziţia valutară individuală

Este calculată pentru fiecare valută de gestionat şi poate fi de două tipuri:(1.1) Poziţia valutară scurtă (A<P)

O asemenea poziţie valutară ne indică faptul că atunci când:-cursul valutar este în creştere vom avea o situaţie nefavorabilă;-cursul valutar este în scădere, situaţia este favorabilă.

(1.2) Poziţia valutară lungă (A>P)În acest caz:

-când cursul valutar este în creştere, situaţia este favorabilă;-când cursul valutar este în scădere, situaţia este nefavorabilă.

Poziţia valutară globală:Este soldul net al creanţelor în devize, faţă de pasivele în devize, ambele

convertite în moneda de referinţă pentru comparabilitate.Ca indicator reprezintă avantajul oferirii unei imagini globale asupra

expunerii valutare a băncii şi prezintă dezavantajul oricărui indicator global şi anume conduce la anularea practic a situaţiei precise pe valute care trebuie gestionată în fapt. El se foloseşte pentru raportări globale.

(III) Gestiunea riscului valutar

Riscul valutar este gestionat de fiecare bancă prin imunizarea băncii, respectiv prin ajustarea periodică a poziţiilor valutare pentru a suprima poziţiile lungi şi scurte.

159

Page 160: Gestiune Bancara Curs Idd

Aceasta este o operaţie scumpă, care nu permite să se speculeze o anumită poziţie în funcţie de tendinţa cursului valutar.

Acoperirea riscului valutar se face prin folosirea unor metode şi tehnici specifice, în special, a instrumentelor derivate (hedging). Deşi implică cheltuieli tranzacţionale mari, gestiunea prin acoperire presupune asumarea unor riscuri rezonabile, anticipate.

Etapele gestiunii riscului valutarPentru gestiunea riscului valutar au fost identificate următoarele etape:

Definirea periodică a expunerii şi identificarea tipurilor de expuneri care pot afecta banca.Evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valută în contextul volatilităţii anticipate a pieţelor valutare.Controlul riscului prin:

formularea politicii valutare a băncii; desemnarea procedurilor de expunere la risc; stabilirea limitelor de expunere. executarea tranzacţiilor propriu – zise.

4.5.2. Principalele instrumente de acoperire a riscului de schimb valutar

Practica bancară internaţională a identificat o serie de instrumente de acoperire a riscului de schimb valutar, sub forma contractelor la termen privind schimbul valutar, şi tehnicile de headging.

4.5.2.1. Contracte la termen privind schimbul valutar.

Există două modalităţi de a cota o rată a contractelor la termen privind schimbul valutar:

fie ca un curs de schimb ce va fi folosit la termenul specificat; fie sub forma unei marje la termen, care se adaugă sau se scade din rata la

vedere.Cea de-a doua modalitate este folosită mai des, deoarece cursurile de

schimb variază în mod continuu, prin ajustarea ratelor la vedere în funcţie de cererea şi oferta de valută, în timp ce marjele la termen fluctuează corelat cu ratele dobânzii practicate pe pieţele financiare, depinzând, bineînţeles, de termen (1 lună, 3 luni, 6 luni etc.).

Marja la termen se calculează după următoarea formulă:

M = ,

unde:M= marja la termen;

P = perioada pentru care se încheie

contractul în zile (de exemplu, 3 luni = 90 zile);

160

Page 161: Gestiune Bancara Curs Idd

S = rata de schimb la vedere (spot rate) între valuta A şi valuta B;RA = rata anuală a dobânzii în cazul valutei A, exprimată zecimal;RB = rata anuală a dobânzii în cazul valutei B, exprimată zecimal.(de exemplu, 7% = 0,7)

Marja la termen poate fi pozitivă sau negativă.O marjă pozitivă se adaugă ratei la vedere; în cazul unei marje negative,

aceasta se deduce din rata de schimb la vedere.Marja la termen permite operatorilor de pe pieţele monetar – financiare să

speculeze diferenţele care există între ratele dobânzii (la depozit sau la credit) între diferite valute.

De exemplu, se împrumută 1 milion dolari cu o rată a dobânzii de 4%; se schimbă această sumă în lire sterline şi se depune la o altă bancă, unde se obţine o dobândă la depozit de 6%.În acelaşi timp, pentru acoperirea riscului de schimb, se încheie un contract la termen pentru a schimba lira sterlină în dolari la o rată care se calculează prin adăugarea marjei la termen la rata la vedere.

4.5.2.2. Tehnici de headgingUtilizarea tehnicilor de headging este determinată de expunerile

reziduale care se înregistrează după corelarea şi crearea unor protecţii strategice.

La baza operaţiunilor de reducere a riscului valutar stau diferite instrumente contractuale, denumite derivate. Dintre aceste derivate sunt de menţionat:

(A) Contractele forwardSunt metode de acoperire valutară la termen, prin încheierea unui

contract de cumpărare-vânzare a unei sume dintr-o valută contra unei anumite sume dintr-o altă valută, la o dată în viitor. Contractul se negociază din punct de vedere al valutei, sumei, ratei de schimb şi a datei executării tranzacţiei. Execuţia contractului forward are ca scadenţă în orice moment în viitor, între 3 zile şi 5 ani, faţă de operaţiile spot, unde execuţia contractului are loc după două zile lucrătoare de la iniţierea tranzacţiei.

Iată de pildă, dacă o firmă are nevoie pentru 180 de zile de o sumă de 10 milioane GBP, ea se poate adresa unei bănci, care va intra într-un contract forward de livrare la acea dată. Banca poate solicita firmei pentru acest contract un eventual depozit de siguranţă. Peste 180de zile, firma achiziţionează suma în GBP, la preţul forward (cursul de schimb) convenit prin contract. Cursul de schimb (preţul contractului de schimb forward) se determină, potrivit principiului parităţii dobânzilor, ajustând cursul spot cu diferenţa dintre ratele dobânzii valutelor care fac obiectul contactului. Această diferenţă, care reprezintă puncte forward sau SWAP, poate fi pozitivă (primă), sau negativă(discount).

În ceea ce priveşte cotaţia unei valute, atât spot, cât şi forward, aceasta cuprinde două rate: rata la care banca va cumpăra valuta (big rate) şi o rată mai ridicată la care banca va vinde valuta respectivă (asked sau offer rate). Ecartul dintre aceste rate, aşa numitul spread, constituie marja din care banca îşi va acoperi costurile antrenate pentru efectuarea tranzacţiei. În cazul unei prime forward, punctul forward bid < punctul forward ask, iar în cazul unui discount forward, punctul forward bid >punctul forward ask. Calculul punctelor forward se face după următoarea relaţie:

161

Page 162: Gestiune Bancara Curs Idd

(4.35)

în care:Dd = diferenţa ratelor dobânzilor celor două valute;Cs = cursul spot;Nz = numărul de zile al perioadei de cotaţie forward.Contractele forward reprezintă un angajament şi o obligaţie, nerespectarea

lor atrăgând după sine riscul unor pierderi. Aceste contracte, prezentând avantajul unor costuri relativ mai scăzute, au dezavantajul că nu se poate beneficia de eventualele mişcări favorabile ale cursului de schimb.

Pentru o bancă, riscurile de tranzacţionare la termen au multe ramificaţii, ele putând fi: riscuri de creditare, riscuri legale, riscuri de trezorerie şi riscuri administrative.

Derularea unui contract la termen presupune parcurgerea a două perioade: perioada de la încheierea contractului până la transmiterea instrucţiunilor de plată la o bancă corespondentă şi perioada ultimelor două zile până la scadenţa contractului.

O componentă a riscului de creditare constă în posibilitatea că, la data valutei, clientul să nu poată plăti băncii datoria scadentă. Riscul există datorită faptului că, potrivit uzanţelor internaţionale, instrucţiunile la care este deschis contul nostru, este cu o zi sau două înainte de data valutei, pentru a permite transferul fondurilor mai departe. În momentul în care a fost transmisă instrucţiunea, banca este expusă riscului ca, clientul să nu livreze banii pe care, conform contractului, trebuie să-i plătească la data valutei. Acest risc de decontare poate fi acoperit creând, pentru ambele devize implicate în contract, sisteme de garantare a transferurilor valutare din partea băncilor operatoare (ex. Swap-ul valutar).

(B) SWAP –ul valutar (al ratei de schimb).

Este o tranzacţie complexă, ce presupune combinarea a două opţiuni simple de vânzare – cumpărare de valută, operaţiuni care se realizează simultan, dar au scadenţe diferite. SWAP-ul valutar a apărut din necesitatea de acoperire a unor angajamente într-o valută, fără a modifica la termen structura angajamentelor şi a disponibilităţilor în cele două valute.

Se cunosc mai multe tipuri de operaţiuni SWAP – valutare. În funcţie de tipul operaţiunilor efectuate în fiecare din cele două ramuri ale unei tranzacţii SWAP, distingem:

SWAP „ buy and sell” – care se foloseşte atunci când secumpără o valută (valuta principală), contra altei valute principale contra celeilalte valute, fiecare operaţiune având altă dată de valută.

SWAP „sell and buy” – este operaţiunea de vindere a valutei principale, simultan cu cumpărarea acesteia contra altei valute, fiecare operaţiune având altă dată de valută.

În funcţie de data valutei corespunzătoare fiecărei operaţiuni, tranzacţiile SWAP pot fi:

SWAP „spot next” – unde prima ramură de SWAP are ca dată a valutei următoarea zi lucrătoare, iar a doua ramură are data valutei spot;

SWAP „spot/forward” – unde prima ramură are data valutei spot, iar cea de-a doua la un moment ulterior, începând cu a treia zi lucrătoare de la data încheierii tranzacţiei şi până la un an;

162

Page 163: Gestiune Bancara Curs Idd

SWAP „forward/forward” - unde ambele ramuri au data valutei ulterioară spotului.

SWAP –ul implică efectuarea operaţiunilor în acelaşi timp, fără modificări în cele două cursuri –spot şi la termen - întrucât orice schimbare ar însemna un câştig sau o pierdere pentru bancă, în funcţie de sensul schimbării. Însă derularea operaţiunii complexe necesită în mod obiectiv o perioadă de timp, ceea ce face ca întotdeauna la începerea unei asemenea operaţiuni, să existe un risc al diferenţei de acoperire între operaţiunile spot şi cele la termen. Ca atare, cotaţia care i se face clientului este una acoperitoare pentru bancă în acest caz, respectiv marjele de siguranţă sunt cotate mai larg. Pentru bancă, un SWAP este o formă de împrumut garantat, deci implică un risc al creditului relativ mai redus decât împrumutarea de fonduri interne.

Operaţiunile SWAP prin specificul lor, sunt operaţiuni la termen. Ele permit plasarea unor sume în devize aflate în exces, dar pot fi efectuate numai în legătură cu valutele cele mai importante care cotează atât spot, cât şi la termen. Ca şi în cazul contractelor forward, acest tip de operaţiuni solicită băncii adoptarea unor conduite atente în selectarea clienţilor, fiind preferaţi cei cu lichiditate ridicată, care prezintă bonitate şi performanţe financiare acceptabile, urmărind ca banca să-şi stabilească limite de expunere pentru fiecare client.

Principalele diferenţe între tranzacţiile la termen şi cele SWAP constau, în ce priveşte:

scadenţa: tranzacţiile SWAP se utilizează pentru scadenţe mai mari, de până la 10 ani, în timp ce tranzacţiile la termen cu scadenţe între 3 zile şi 5 ani;

plata diferenţei de dobândă între cele două valute: la tranzacţiile la termen, diferenţa de dobândă – se include în calculul preţului, astfel încât cursul de schimb la termen diferă de cursul spot; la tranzacţiile SWAP, diferenţa de rată a dobânzii se plăteşte în mod curent între cele două părţi şi, prin urmare, cursul de schimb este acelaşi la început şi la scadenţă.Să presupunem, de exemplu, că un client doreşte cotaţia GBP faţă de USD

la spot şi la termen la trei luni. Dealer-ul consultă informaţiile furnizate la brokeri şi sistemele informatice specializate – Reuters, Telerate - în prezenţa clientului urmăreşte cotaţiile GBP/USD spot şi forward la 3 luni:

spot 1 GBP = 1,8715/1,8725 USD3 luni 1 GBP = 1,18418/1,8431 USD„discount” 297-294 puncte.

Clientul doreşte să cumpere GBP 500000 – cu scadenţa peste trei luni, la cursul de 1 GBP =1,8431 USD, operaţie cu care dealer-ul este de acord. Prin cotaţia făcută s-a acoperit într-o oarecare măsură de o schimbare prea mare în sensul nedorit de el, cu limita de 294 puncte pe care le-a cedat clientului deoarece după analizele sale GBP-ul se va deprecia în raport cu USD. În acest moment, delear-ul prin vânzarea de GBP are o poziţie „short” pe GBP, iar prin cumpărarea de USD are o poziţie „long” pe USD.

Poziţia „short” pe GBP trebuie acoperită de către dealer pentru a nu se expune prea mult riscului ratei de schimb. Pentru a rezolva această problemă dealer-ul va cere o cotaţie GBP/USD la trei luni altei bănci sau unui broker, iar dacă cursul primit asigură acoperirea, dealer-ul va efectua operaţiunea de a cumpăra 500000 GBP contra USD.

O altă posibilitate de acoperire a poziţiei este efectuarea de către dealer a unei tranzacţii combinate spot/forward, după cum urmează:cumpără 500000 GBP cu valută spot, la cursul pieţei din acel moment (expl: 1 GBP =1,7648 USD);

163

Page 164: Gestiune Bancara Curs Idd

face un swap „sell and buy” spot/forward la 3 luni cu 100 puncte în favoarea sa;Deci, operaţiunea se va reprezenta schematic astfel:

– cumpărare de 500000 GBP – valută spot la cursul de 1 GBP =1,7648;– vânzare de 500000 GBP – pentru swap la cursul de 1 GBP =1,8431 USD (882,000 USD); - cumpărare de 500000 GBP – pentru swap la cursul de 1 GBP =1,7540 USD (100 puncte în favoarea sa la scadenţa pe 3 luni….877,000 USD);- vânzare de 500000 GBP clientului cu scadenţa la 3 luni la cursul de 1 GBP =1,7550 USD…..877,500 USD.

Concluzie:banca are câştig de 100 puncte;pentru bancă operaţiunea de acoperire pentru swap este de fapt, un împrumut garantat, implicând deci un risc al creditului mult mai redus decât împrumutul obişnuit;swap-ul valutar este utilizat şi pentru deplasarea în timp ascadenţei unei operaţiuni simple în spot sau forward.

Operaţiunea de deplasare în timp a scadenţei operaţiei iniţiale se numeşte operaţiune rollover.

(C) Operaţiunea futures

Un contract futures reprezintă un acord de a cumpăra sau de a vinde o sumă determinată dintr-o valută, la un preţ stabilit în momentul încheierii contractului, dar cu executarea tranzacţie la o dată viitoare. Deşi are o funcţie similară contractului forward, contractul futures se deosebeşte de acesta prin faptul că este tranzacţionat la bursă şi nu negociat între cele două părţi, ca în primul caz. Inevitabil, aceasta semnifică o flexibilitate mai scăzută. Se lucrează cu cifre rotunde de regulă 25000 USD, sau 25000 GBP, iar scadenţele sunt limitate, în general, la maximum 4 ani. Pe de altă parte, contractele futures asigură posibilitatea alegerii unei game mari de valute, cu toate că preţul ce trebuie plătit/primit va oscila vizibil în funcţie de atractivitatea ratelor de schimb.

Contactele furures sunt cotate zilnic la bursa – futures, astfel încât pierderile unei părţi sunt transferate ca venituri celeilalte părţi. Acoperirea unei poziţii „short” (datorii la termen într-o valută), sau „long” (creanţe într-o valută) se poate realiza prin luarea unei poziţii de sens contrar.

Contractele futures pot fi cumpărate şi vândute în orice moment, dar, dacă există un contract care conţine o rată de schimb în deteriorare progresivă, atunci deţinătorul contractului poate fi nevoit să constituie un colateral suplimentar la bursa –futures, drept garanţie a livrării fondurilor la scadenţă.

Contactele futures pentru neutralizarea riscului valutar sunt puţin utilizate în Europa, datorită relativei ei inflexibilităţi, comparativ cu o piaţă forward bine dezvoltată pentru toate valutele importante. Acest tip de contracte este mai frecvent întâlnit în SUA, îndeosebi pentru valutele cum ar fi pesos-ul mexican, la care piaţa forward poate fi lichidă.

În România o piaţă futures a fost organizată şi se desfăşoară de câţiva ani la Bursa din Sibiu, fără a avea însă o dezvoltare prea mare.

(D) Opţiuni valutare

164

Page 165: Gestiune Bancara Curs Idd

Opţiunea reprezintă un acord prin care vânzătorul (emitentul opţiunii) acordă cumpărătorului (deţinătorul opţiunii) dreptul, dar nu şi obligaţia, de a realiza o anumită tranzacţie valutară în anumite condiţii (preţ, termen de valabilitate). Pentru acest drept, cumpărătorul plăteşte o primă la preluarea opţiunii. Suma şi scadenţa opţiunii pot fi alese de către cumpărător. În prezent, opţiunile valutare sunt disponibile în majoritatea monedelor din toate ţările unde există şi o piaţă valutară forward lichidă, care nu este restricţionată de reglementările valutare.

Există două tipuri de bază de opţiuni: CALL (de cumpărare) şi PUT (de vânzare). Opţiunea CALL dă dreptul deţinătorului, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra o valută contra alteia la o anumită dată (opţiuni comerciale) şi la un anumit preţ, în timp ce opţiunea PUT dă dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde o valută contra alteia în aceleaşi condiţii.

Preţul de exercitare al opţiunii (stike price), este rata de schimb la care se realizează tranzacţia. Diferenţa dintre preţul de exercitare şi preţul prevalent al pieţei, reprezintă valoarea intrinsecă a opţiunii.

Atunci când preţul de exercitare este egal cu preţul prevalent al pieţei (care poate fi rata spot sau mai frecvent, cea forward), opţiunea se numeşte „at-the-money” şi nu aduce practic nici câştig, nici pierdere.

Opţiunea PUT se numeşte „in-the-money”, dacă are valoarea intrinsecă, adică preţul de exercitare este mai bun decât preţul prevalent al pieţei.

O asemenea opţiune este, în general, mai scumpă decât cea „at-the-money”.

În situaţia inversă, respectiv atunci când opţiunea nu are valoare intrinsecă, ea se numeşte „aut-the money”. Cumpărarea unor astfel de opţiuni sunt pregătiţi să accepte o deteriorare a cursului de schimb, deoarece estimează probabil că variaţia valutară va fi în favoarea lor.

Opţiunea CALL este „in-the-money” dacă preţul de exercitare este mai mic decât preţul zilei, ceea ce înseamnă că deţinătorul opţiunii decide executarea tranzacţiei pentru că a cumpărat la un preţ mai mic şi poate revinde la un preţ mai ridicat. Dacă preţul de exercitare este mai mare decât preţul zilei, opţiunea CALL este „aut-the-money”.

Opţiunile valutare au fost tranzacţionate prima oară la Bursa din Philadelphia, în 1982, după care volumul operaţiunilor au crescut rapid. În prezent există o diversificare continuă a tipurilor de opţiuni, dintre care:

(D1)Opţiuni cilindru, care sunt structurate din două opţiuni.

De exemplu, dacă o companie are nevoie să schimbe GBP contra USD, opţiunea cilindru va consta în cumpărarea unei opţiuni GBP PUT/USD CALL la o rată „aut-the-money”. Prima la opţiunea vândută va compensa parţial sau integral prima la opţiunea cumpărată.

(D2) Opţiunile compuse, reprezintă în esenţă o opţiune la opţiune. Cumpărătorul unei opţiuni la opţiune obţine dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra o altă opţiune la o dată fixă în viitor şi la o primă fixă prestabilită. Prima este plătibilă în două etape: o parte la momentul cumpărării opţiunii originale, iar restul dacă şi numai

165

Page 166: Gestiune Bancara Curs Idd

dacă este preluată a doua opţiune. Opţiunile compuse funcţionează cel mai bine atunci când prima opţiune are o scadenţă mai scurtă decât cea de-a doua.

(D3) Opţiunile „look-back”

Aceste opţiuni permit cumpărătorului să primească cea mai bună rată (definită, de obicei, ca un punct fix în fiecare zi) pe parcursul perioadei opţiunii. Deşi aceasta pare a fi o situaţie ideală, prima pentru o asemenea opţiune este foarte costisitoare.

(D4)Opţiunile „knock-out”

Ele dau dreptul cumpărătorului să efectueze o tranzacţie valutară în perioada opţiunii, cu prevederea că opţiunea îşi pierde valoarea dacă de atinge un anumit curs de schimb prestabilit.

(D5)Opţiunile „knock-in”

Acestea sunt asemănătoare cu opţiunile „knock-out”, cu excepţia faptului că nu se activează până la atingerea unei anumite rate de schimb. Astfel spus, aceste opţiuni nu asigură protecţie până în momentul înregistrării respectivului curs.

Headging-ul riscului valutar reprezintă doar un mijloc şi nu un scop în sine a politicilor manageriale. Însă, prin diminuarea impactului volatilităţii cursului de schimb asupra afacerilor, se asigură un grad de certitudine al acestora şi se măreşte calitatea câştigurilor, adăugând astfel valoare.

4.5.2.3. Aplicaţii practicePROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Calculaţi rata de schimb pentru un contract pe termen de 3 luni, pentru următorul exemplu:dobânda pentru USD, pentru 3 luni: 8,25%;dobânda pentru lire sterline, pentru 3 luni: 4,50%;rata de schimb la vedere liră / dolar: 1 liră = 1,5125 dolari.

Rezolvare:

M = = 0,014

RS = 1,5125+0,014 =1,5265

Problema 2: Să se explice cum poate fi acoperit riscul de schimb valutar în următoarele situaţii:Trebuie plătită o factură în USD, pe an.Este de făcut o plată în lei, echivalent a USD 10.000, cândva în următoarele trei luni şi se doreşte gestionarea riscului de schimb valutar.

Rezolvare:(a) Pentru a elimina riscul de schimb valutar se poate încheia astăzi un

contract la termen prin care să fie fixate preţul (cursul de schimb) pe care va trebui să fie plătit anul viitor pentru dolari.

166

Page 167: Gestiune Bancara Curs Idd

O altă soluţie ar fi să se încheie un contract tip “call option” pentru a cumpăra dolari. Dacă preţul dolarilor (cursul de schimb) scade sau rămâne constant, nu se exercită dreptul pe care îl dă contractul. Dacă însă preţul creşte, se face uz de contractul “call option” cumpărând dolari la preţul stabilit anterior.

Trebuie comparat costul (prima) încheierii celor două tipuri de contracte.(b) Deoarece la data la care trebuie să fie efectuată plata nu este clar

specificată, se poate cumpăra un contract tip opţiune care poate fi executat oricând în următoarele trei luni.

O a doua soluţie este încheierea unui contract la termen, care va fixa preţul în viitor şi va permite execuţia oricând în intervalul de trei luni.

De regulă, costul unui contract la termen este mai mic decât al unei opţiuni.

Problema 3: O organizaţie economică are la un moment dat T0următoarea situaţie:

disponibil cont 240 000 USD;peste 3 luni are de achitat un import în Euro în valoare de 281 000

Euro;cursul în momentul T0 1 USD = 1,21 Euro.

Se estimează o întărire a monedei Euro în raport cu dolarul 1 USD = 1,15 Euro.Prezentaţi modalitatea de acoperire la vedere a riscului valutar de către

banca ce execută operaţii în numele clientului.

Rezolvare:Acoperire la vedere este o modalitate prin care banca realizează o

operaţiune la vedere în nume propriu sau în numele clienţilor săi.Operaţiunea la vedere efectuată este următoarea:

se vând dolari şi se cumpără Euro:240 000 x 1,21 = 290 400 EuroAstfel dacă se îndeplineşte estimarea specialiştilor firma câştigă:

(1,21-1,15) x 240 000 = 14 400 Euro şi reuşeşte să-şi plătească datoria de 281 000 Euro.

Operaţiunea la vedere permite ca într-un interval scurt o bancă sau osocietate comercială să scape de o valută în suferinţă, orientându-se spre o valută mai stabilă denumită “valută de refugiu”.

Problema 4: La data de 25.05. a anului N un client solicită băncii sale un curs forward USD/ROL cu data valutei peste 7 zile (1.06), pentru suma de 1.000.000 USD. Banca îi va cota cu 8.496/8.549, curs obţinut, folosind cursul spot 8.480/8.500, dobânzile leu/1 săptămână 15%/35% şi dobânzile USD /1 săptămână 5.35% / 5.53%.

Rezolvare:Calculăm punctele forward potrivit formulei:

şi obţinem punctele forward 15/49, ca o primă ce se adună la

cursul spot, deoarece dobânzile pentru leu sunt mai mari decât cele pentru un dolar.Acele calcule se sprijină pe modul în care banca acoperă tranzacţiile şi

anume:dacă clientul doreşte să vândă băncii 1.000.000 USD cu data valutei peste 7 zile, ca să obţină lei, banca va cumpăra un contract forward, cursul valutei la termen fiind de 8.496 lei pentru 1 USD, conform formulei de mai sus:

167

Page 168: Gestiune Bancara Curs Idd

Pentru a onora contractul, banca se împrumută de 1.000.000 USD pentru 7 zile, la o dobândă de 5,53% p.a., ceea ce echivalează cu o cheltuială de 1075 USD, respectiv datoria de a rambursa la scadenţă 1.001.075 USD. Imediat, suma împrumutată o vinde spot la un curs de 8480,obţinând 8.480.000.000 lei, pe care îi plasează imediat într-un depozit pe 7 zile cu o dobândă de 15% p.a.

Depozitul va câştiga o dobândă de 24.733.328 lei, ceea ce înseamnă ca la scadenţă banca va avea 8.504.733.328 lei. Pe baza sumelor în lei şi în USD, preţul la termen (cursul leu/ USD) poate fi calculat astfel:

După 7 zile, clientul va livra băncii 1.000.000 USD, iar aceasta va livra clientului 8.496.000.000 lei şi va rambursa împrumutul în USD. Rezultă de aici că, clientul este cel care plăteşte cheltuielile cu dobânda la împrumut în USD şi primeşte diferenţa de dobândă dintre cele două monede, ca o primă la cursul la vedere de la momentul în care este încheiat contractul la termen.În situaţia în care clientul doreşte să cumpere 1.000.000 USD contra lei, banca va

vinde un contract la termen în USD, preţul fiind de =8.496

lei/ USD.Explicaţia preţului constă în faptul că, banca cumpără spot 1.000.000 USD

de pe piaţa valutară, la un curs de 8.500 lei/ USD şi face un depozit de 1.000.000 USD pe 7 zile, cu o dobândă de 5,53% p.a.; pentru a cumpăra dolari, banca se împrumută de 8.500.000.000 lei, pentru 7 zile, cu o dobândă de 35% p.a.

La scadenţă, banca va utiliza depozitul în USD pentru a livra clientului 1.000.000 USD, iar suma în lei primită de la acesta va fi utilizată pentru rambursarea împrumutului în lei. Deci, clientul este cel care plăteşte, prin preţul la termen, cheltuielile cu dobânzile la împrumutul în lei şi primeşte venitul din dobânzi de la depozitul în USD.

Problema 5: O firmă elveţiană intenţionează să emită obligaţiuni în valoare de 2,8 milioane CHF, la o rată a dobânzii de 7,5%, pe o perioadă de un an. Pe o perioadă de un an firma are nevoie, de fapt, de o sumă de 2 milioane USD pentru achiziţionarea unor materii prime. Dacă ar cumpăra banii de pe piaţa valutară, ar trebui să plătească 9,75%. Pe de altă parte, o firmă americană intenţionează să emită obligaţiuni în valoare de 2 milioane USD, la o rată a dobânzii de 10% pe aceeaşi perioadă, dar are nevoie imediată de 2,8 milioane CHF. Dacă ar cumpăra suma de pe piaţa valutară ar trebui să plătească 8,5% pe an. Ambele firme se adresează unui dealer SWAP.

Rezolvare:Pentru efectuarea SWAP-ului, firma elveţiană emite obligaţiunile şi plăteşte

cele 2,8 milioane CHF dealerului, care le transferă firmei americane. Acesta, la rândul său, emite obligaţiunile la 2 milioane USD, sumă pe care o transmite dealer-ului, iar acesta o transferă firmei elveţiene. Rezultatul net este că fiecare firmă îşi primeşte sumele de bani în valuta necesară.

La finele anului se efectuează plata dobânzilor. Dealer-ul SWAP aranjează pentru firma elveţiană o dobândă de 9,75% pe an pentru cele 2 milioane USD, iar pentru firma americană o dobândă de 8% pe an pentru cele 2,8 milioane CHF. Astfel,

168

Page 169: Gestiune Bancara Curs Idd

firma elveţiană plăteşte dealer-ului 0,0975 x 2 milioane USD =0,195 milioane USD. Dealer-ul transferă 0,2 milioane USD firmei americane, pe care acesta îi foloseşte pentru a plăti dobânda la obligaţiuni. La rândul său, firma americană plăteşte 0,08 x 2,8 milioane CHF =0,224 milioane CHF dealer-ului, care transferă firmei elveţiene 0,21 milioane CHF, pentru achitarea dobânzilor la obligaţiunile emise. Rezultă un câştig anual de 14.000 CHF şi o pierdere netă de 5.000 USD. Presupunând că operează în USD, pe care are o pierdere, dealer-ul este expus riscului de fluctuaţie a cursului de schimb la care ar putea converti cei 14.000 CHF, fiind obligat să se protejeze. El ar putea structura ratele dobânzilor de aşa natură încât să nu aibă nici o expunere, dar în acelaşi timp el trebuie să asigure o ofertă atractivă. În plus, dealerul SWAP este expus riscului de credit, în situaţia în care una dintre firme nu-ţi onorează obligaţiile.

La scadenţă, firma elveţiană plăteşte 2 milioane USD dealerului, care îi transferă firmei americane, aceasta utilizând suma respectivă pentru răscumpărarea obligaţiunilor.

Firma americană plăteşte 2,8 milioane CHF dealerului, care îi transferă firmei elveţiene pentru răscumpărarea propriilor obligaţiuni.

Efectul net al tranzacţiei este că firma elveţiană a converti obligaţiuni de 2,8 milioane CHF, cu o dobândă de 7,5% pe an în obligaţiuni de 2 milioane USD, cu o dobândă de 9,75% pe an, economisind astfel 1/8 puncte dobândă din ceea ce ar fi plătit la un împrumut de USD. Firma americană a convertit obligaţiuni de 2 milioane USD cu o dobândă de 10% pe an în obligaţiuni de 2,8 milioane CHF, cu o dobândă de 8% pe an, economisind 0,5 puncte dobândă din ceea ce ar plăti la un împrumut de CHF. Profitul dealerului rezultă din diferenţa între dobânzile încasate şi dobânzile plătite. El a plătit CHF la o rată de 8% pe an, diferenţa fiind de 0,5%; a primit USD la o rată a dobânzii de 9,75% pe an şi a plătit USD la 10% pe an, pierzând 0,25%, câştigul global fiind de 0,25%. Rezultă că, dincolo de avantaje, SWAP –ul valutar determină pentru fiecare participant la contract şi un anumit risc de credit.

Problema 6: O firmă americană deţine o poziţie „short” pentru 1,25 milioane CHF, scadente peste 6 luni. Apreciind că, în perioada următoare, respectiva valută se va aprecia, firma se acoperă cumpărând 10 contracte futures a câte 125.000 CHF, al căror preţ îl acoperă în USD. Considerăm că în prezent cursul de schimb este de 0,4640 CHF pentru 1 USD iar după 6 luni va fi de 0,4840. Stabiliţi rezultatul acestui contract futures la termen.

Rezolvare:Firma va pierde la poziţia sa short:

0,4840-0,4640=0,02 CHF la 1 USD, respectiv1.250.000 x 0,02=25.000 CHF

Pe contractul futures în schimb, firma va câştiga o sumă echivalentă cu care îşi va compensa pierderea suferită la poziţia short.

Problema 7: Presupunem că în luna septembrie a anului N, firma „APOLLO” estimează că va avea începând cu a doua jumătate a lunii decembrie un excedent de fonduri de 1 milion USD, pentru o perioadă de trei luni. Ea se confruntă astfel cu riscul ca până în decembrie rata dobânzii pe trei luni să scadă, ceea ce ar determina o plasare a fondurilor la un randament mai redus. Pentru a acoperi acest risc, firma va cumpăra un contract FUTURES pe trei luni.

Rezolvare:Etapele operaţiunii:

169

Page 170: Gestiune Bancara Curs Idd

În septembrie (T0)firma cumpără un contract FUTURES pe trei luni la 92.75, asigurându-ţi astfel plasamentul fondurilor sale în dolari la trei luni, la rata dobânzii de 7,25% (100-92,75). La încheierea contractului firma plăteşte marja de 750 USD.

b) După câteva zile (T1) preţul contractului scade la 92,50, ratadobânzii ajungând la 7,50% (100-92,50). Firma trebuie să suplimenteze garanţia sa (are o poziţie long şi preţul contractului a scăzut), plătind 1.000.000 x 0,25 x (90/360)=625 USD.

c) După alte câteva zile (T2) preţul contractului urcă la 92,75, deci rata dobânzii este de 100-92,75=7,25%, ceea ce înseamnă că firma va primi în contul său marja de 625 USD. (93,00-92,75)x(90/360)x1.000.000 USD=625 USD.

d) În ultima zi de tranzacţii în luna decembrie (T3) preţul ajunge la 93, deci rata dobânzii scade la 7% (100 - 93). Firma vinde contractul sau FUTURES obţinând un câştig de 625 USD.

(93,00-92,75)x(90/360)x 1.000.000 USD =625 USD.Rezultă unele concluzii esenţiale:- Cel care plasează fonduri la termen începând cu un moment T2 la o

dobândă fixă şi vrea să se acopere împotriva riscului de creştere a ratei dobânzii de piaţă, având în vedere dobânda curentă D0, va vinde un contract FUTURES pe rata dobânzii în momentul T0 pentru momentul T2-T3; dacă rata dobânzii va creşte (D2-D0), va pierde la plasament, dar va câştiga lichidând poziţia FUTURES la un preţ P2<P0.

- Cel care împrumută la termen la o dobândă fixă, pentru a se acoperi împotriva riscului de scădere a ratei dobânzii va cumpăra un contract FUTURES pe rata dobânzii: eventuala pierdere va fi compensată printr-un câştig la bursă.

- Cel care împrumută la termen cu o dobândă variabilă şi vrea să se acopere împotriva riscului de creştere a ratei dobânzii va pierde un contract FUTURES.

- Cel care vrea să plaseze dobânda variabilă şi vrea să se acopere împotriva riscului de reducere a ratei dobânzii va cumpăra un contract FUTURES.

Problema 8: Banca Naţională din ţara „Z” efectuează următoarea operaţiune de tip swap:

- cumpără 100.000 USD la cursul de 2,12 UM;- şi vinde peste 6 luni, 100.000 USD la cursul de vedere.Stabiliţi finalitatea operaţiunii swap în următoarele condiţii:

cursul este de 1 USD = 2,25 UM;cursul este de 1 USD = 2,12 UM;cursul este de 1 USD = 2,00 UM.

Rezolvare:Cumpără 100.000 USD x 2,12 = 212.000 UM (plăteşte)În cazul (a) peste 6 luni vinde 100.000 USD x 2,25 = 225.000 UM

(încasează).Operaţiunea totală: 225.000 – 212.000 = 13.000 UM (câştig).În cazul (b) peste 6 luni vinde 100.000 USD x 2,12 = 212.000 UMPlăteşte 212.000 UM Operaţiunea totală: 212.000 = 0Banca nu câştigă, nici nu vinde dar reuşeşte să-şi exercite politica monetară

prin injectarea şi absorbţia de capital la momentul la care doreşte. În cazul (c) peste 6 luni vinde 100.000 USD x 2,00 = 200.000 UMPlăteşte 212.000 UMOperaţiune totală: 200.000 – 212.000 = - 12.000 UM (pierde)

170

Page 171: Gestiune Bancara Curs Idd

Problema 9: O bancă are la un moment T0 un disponibil de 150.000 USD şi în acelaşi moment are de plată 180.000 EURO. În condiţiile în care peste trei luni (T1) are de încasat 180.000 EURO şi de plătit 150.000 USD, stabiliţi etapele acoperirii riscului valutar prin operaţiunea de swap (cursul USD: 1 USD=1,2 EURO, curs la vedere, 1 USD=1,15 curs la termen, comisioane 0,5%).

To T1

150.000 USD – disponibil 180.000 EURO – disponibil

180.000 EURO – de plată 150.000 USD – de plată

Derularea operaţiunii swap:- vinde 150.000 USD X 1,20 = EURO şi îşi achită datoria la momentul T0; - în acelaşi timp banca, contra unui comision de 0,5% se angajează în

operaţiuni la termen pentru momentul T1 la cursul de 1,15 EURO în scopul cumpărării de EURO în schimbul dolarilor.

180.000 EURO: 1,15=156.521,74 USD

Comision

Câştigul băncii: (156521,74-150.000)-782,60=5739,14 USD ca urmare a operaţiunii de swap.

PROBLEME DE REZOLVAT:

Problema 1: O bancă are următoarea situaţie : contul de disponibil : 1,3 milioane EURO; 1 milion USD;

are de achitat peste 6 luni 2,1 milioane EURO;cursul la momentul iniţial 1 $ = 1,20 EURO;se estimează o întărire a cursului dolar în raport cu Euro 1 $ = 1,22 EURO.

Prezentaţi modalitatea de acoperire la vedere a riscului valutar.

Problema 2: O bancă are la un moment dat Tk disponibil de 3 milioane USD şi are de achitat 2 milioane EURO. În condiţiile în care peste 3 luni are de încasat 1.960.000 EURO şi de plătit 2,9 milioane USD, stabiliţi etapele acoperirii riscului valutar prin operaţiunea de swap.

(curs la vedere 1 USD =1,12 EURO – comision 0,8%)(la termen 1 USD =1,21 EURO).

Problema 3: Banca Naţională a ţării „X” efectuează următoarele operaţiuni de tip swap:

-cumpără 50.000 EURO la cursul de 5,14 USD;-vinde peste 3 luni la cursul la vedere.Stabiliţi finalitatea operaţiunii swap, dacă peste 9 luni cursul la vedere este

de 1 EURO = 5,35 USD.Prezentaţi modalitatea de acoperire la vedere a riscului valutar.

Problema 4: Calculaţi rata de schimb pentru un contract pe termen de 6 luni, pentru următorul exemplu:dobânda pentru US $, pentru 6 luni: 3,25%;

171

Page 172: Gestiune Bancara Curs Idd

dobânda pentru lire sterline, pentru 6 luni: 2,25%;rata de schimb la vedere liră / dolar 1 liră = 1,3125 dolari.

Problema 5: Calculaţi rata de schimb la un contract pe termen de 3 luni cu următoarele date: dobânda EURO 4,1%;dobânda DOLAR 3,2%;rata de schimb la vedere DOLAR/ EURO- 1 DOLAR =1,12 EURO.

4.6. Riscul de rată a dobânzii

4.6.1. Definirea riscului de rată a dobânzii

Dobânda este suma ce revine proprietarului capitalului la rambursarea unui împrumut acordat, sau preţul folosirii capitalului, precum şi remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Rata dobânzii este sensibilitatea rezultatelor financiare la variaţia nivelului ratelor dobânzii, sau acel risc de deteriorare a situaţiei patrimoniale a băncii sub influenţa unei modificări adverse a nivelului dobânzilor pe piaţă.

În literatura de specialitate, riscul ratei dobânzii mai este definit ca fiind volatilitatea venitului net din dobândă şi a valorii băncii datorată schimbărilor nivelului ratelor dobânzilor.

Din punct de vedere al acestui tip de risc o bancă îşi poate asuma un risc substanţial, fie unul scăzut.

În cazul riscului substanţial, marja netă a dobânzii şi valoarea de piaţă a capitalului în acţiuni prezintă variaţii mari în funcţie de modificarea ratelor dobânzilor.

Când îşi asumă un risc scăzut, societatea bancară suferă puţine modificări în performanţele ei datorită schimbărilor ratelor dobânzilor.

Factorii care influenţează apariţia şi dezvoltarea riscului dobânzii sunt:Factori endogeni, care sunt importanţi pentru gestionarea riscului, deoarece prin acţionarea asupra lor se poate minimiza expunerea la risc. Principalii factori endogeni sunt:

strategia băncii; structura activelor şi pasivelor bancare; volumul şi valoarea creditelor; calitatea portofoliului de credite; eşalonarea scadenţelor creditelor; scadenţa fondurilor atrase.

Factori exogeni, care sunt determinaţi de evoluţia condiţiilor economice generale ce se reflectă în nivelul ratelor dobânzii pe piaţă şi nu pot fi controlaţi sau influenţaţi de bancă, dar pot fi previzionaţi cu destulă precizie, mai ales pentru ratele pe termen scurt. Aceşti factori sunt:

mediul economic existent; tipul de politică economică monetară şi financiar – valutară practicată de

autorităţi; corelarea politicii monetare a autorităţii centrale cu politica economică a

guvernului; evoluţia pieţei interbancare; factori de ordin psihologic.

Riscul de rată a dobânzii are două componente esenţiale, şi anume:

172

Page 173: Gestiune Bancara Curs Idd

riscul venitului care este riscul realizării unor pierderi în ce priveşte venitul net din dobânzi, ca urmare a faptului că mişcările ratelor dobânzilor la împrumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale împrumuturilor acordate;riscul investiţiei, este riscul producerii unor pierderi în patrimoniul net, ca rezultat al unor schimbări neaşteptate ale ratei dobânzii.

Analiza riscului ratei dobânzii porneşte de la clasificarea activelor şi a pasivelor bancare în:

active şi pasive cu dobânzi fixe care diferă ca scadenţe şi condiţii de remunerare;

active şi pasive cu dobânzi variabile care au perioade de reevaluare mai mari sau baze de indexare diferite.

4.6.2. Gestiunea riscului ratei dobânzii

Obiectul fundamental al gestionării riscului ratei dobânzii este acela de a determina o marjă a dobânzii cât mai mare şi cât mai stabilă în timp.

Gestionarea marjei dobânziiMarja dobânzii:Marja dobânzii este principalul indicator de rentabilitate bancară. Ea

reprezintă diferenţa între veniturile obţinute din dobânzi la creditele acordate şi cheltuielile făcute cu plata dobânzilor la depozite atrase de la alte societăţi bancare, de la populaţie şi de la alte firme, precum şi cele bonificate la certificatele de depozit.

Indicatorii marje dobânzii sunt:Marja absolută a dobânzii bancare (MA)

Această marjă, reprezintă diferenţa dintre suma venitului din dobânzi (la împrumuturile acordate) şi suma cheltuielilor cu dobânzile bonificate (la depozite, certificate de depozit):

(4.36)

Marja absolută exprimă capacitatea băncii de a acoperi cheltuielile cu dobânzile bonificate la depozite, certificate de depozit etc., din veniturile obţinute din încasarea dobânzilor la creditele acordate.

Marja dobânzii trebuie să fie determinată astfel încât să asigure:susţinerea sarcinii bancare (diferenţa dintre alte cheltuieli şi alte venituri bancare);obţinerea unui profit satisfăcător în concordanţă cu obiectivele strategice stabilite de către societatea bancară în cauză.Marja procentuală brută a dobânzii bancare(MB%)

Această marjă se calculează relativ prin raportarea marjei absolute a dobânzii la suma activelor investite (de la care se încasează dobânda), respectiv:

(4.37)

Marja procentuală netă a dobânzii bancare(MN%)

Se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii percepute ( )

şi nivelul mediu al ratei dobânzii bonificate ( ) şi anume:

173

Page 174: Gestiune Bancara Curs Idd

MN%=

(4.38)

4.6.3. Calcularea şi analiza indicatorilor riscului de rată a dobânzii

Determinarea indicatorilor globali de risc are ca bază de pornire gruparea elementelor de activ şi pasiv în funcţie de variaţia (sensibilitatea) veniturilor şi cheltuielilor implicate în variaţia ratei dobânzii.

Prin active sensibile înţelegem instrumentele de credit cu dobânzi variabile, respectiv creanţele şi titlurile de portofoliul comercial.

Pasivele sensibile pot fi definite ca fiind depozitele cu dobânzi variabile şi împrumuturile acordate de alte bănci sau banca centrală.

Principalii indicatori ai riscului de variaţie a ratei dobânzii:1) Ecart – ul (Gap – ul) , care reprezintă diferenţa, la un moment dat între

volumul, activelor şi cel al pasivelor sensibile la variaţia ratei dobânzii.Relaţia de calcul este:

GAP = -

Unde: = suma activelor sensibile la variaţia ratei dobânzii;

= suma pasivelor sensibile la variaţia ratei dobânzii.

2) Indicele de sensibilitate (gradul de sensibilitate) a băncii la variaţia dobânzii pe piaţă.

Relaţia de calcul este:

Is = , în care:

Is = indicele de sensibilitate;

= suma activelor sensibile la variaţia ratei dobânzii;

= suma pasivelor sensibile la variaţia ratei dobânzii.

Indicele de sensibilitate poate fi:-subunitar:în condiţiile unei tendinţe crescătoare a ratelor dobânzilor situaţia este nefavorabilă pentru societatea bancară.în condiţiile unei tendinţe descrescătoare a ratelor dobânzilor situaţia este favorabilă pentru bancă.-supraunitar:în cazul unei tendinţe crescătoare a ratelor dobânzilor situaţie este favorabilă;în cazul unei tendinţe descrescătoare a ratelor dobânzilor situaţie este nefavorabilă băncii.

174

Page 175: Gestiune Bancara Curs Idd

4.6.4. Gestionarea poziţiei băncii

În funcţie de mărimea activelor şi pasivelor băncii cu dobânzile fixe se poate determina poziţia băncii. Aceasta se calculează ca diferenţă între volumul activelor şi volumul pasivelor cu dobânda fixă (nesensibile).

Poziţia băncii poate fi:a) scurtă , când volumul activelor cu dobânzile fixe este mai mică decât

volumul pasivelor cu dobânzile fixe.Situaţia este favorabilă pentru bancă atunci când există o tendinţă

crescătoare a ratelor dobânzilor.b) lungă , atunci când volumul activelor cu dobânzile fixe este mai mare

decât volumul pasivelor cu dobânzi fixe.Pentru bancă situaţia este favorabilă, în acest caz, dacă există o tendinţă

descrescătoare a ratelor dobânzilor.c) neutră, o situaţie aparent ideală pentru o bancă, însă dificil de realizat.

Această poziţie împiedică societatea bancară să speculeze variaţia ratelor dobânzilor pe piaţă în favoarea sa.

4.6.5. Modele de analiză a riscului ratelor dobânzilor

Schimbările neaşteptate în nivelul ratelor dobânzilor poate modifica semnificativ:profitabilitatea unei bănci;valoarea de piaţă a capitalului.

În funcţie de cash – flowul activelor şi pasivelor unei bănci – schimbările în ratele dobânzilor pot creşte venitul net din dobânzi şi / sau să reducă valoarea de piaţă a activelor şi pasivelor. Multe bănci au avut probleme serioase cu fluxurile de cash – flow, ca urmare a unor marje ale dobânzii nete reduse.

Pentru administrarea riscului ratelor dobânzilor, o bancă trebuie să îşi stabilească o serie de obiective financiare specifice atât pentru venitul net din dobânzi, cât şi pentru valoarea de piaţă a capitalului. Un alt obiectiv urmărit în administrarea acestui tip de risc îl reprezintă măsurarea expunerii la risc şi formularea unor strategii pentru atingerea obiectivelor.

În vederea administrării riscului ratelor dobânzilor, sunt utilizate două principale modele de analiză:

Modelul GAP de diferenţă (Ecart);Modelul GAP de durată (Duration).

4.6.5.1. Modelul GAP de diferenţă (analiza GAP)

Acest model este principalul instrument utilizat în gestionarea activelor şi pasivelor bancare, în administrarea venitului net din dobânzi şi a fluxurilor de numerar pe termen scurt.

Modelul GAP de diferenţă pune accentul pe administrarea venitului net din dobânzi pe termen scurt (3 – 6 luni). Riscul ratei dobânzilor este măsurat prin calcularea diferenţelor în intervale de timp diferit bazat pe date din bilanţul agregat la un punct fix de timp.

Obiectul fundamental îl reprezintă măsurarea performanţei băncii.

175

Page 176: Gestiune Bancara Curs Idd

GAP reprezintă diferenţa între activele şi pasivele sensibile ordonate din punct de vedere al scadenţei acestora, respectiv:

GAP = ASD – PSD, în care:ASD = active sensibile la rata dobânzii (credite, instrumente negociabile).PSD = pasive sensibile la rata dobânzii (depozite).

Analiza GAP presupune: realizarea unei planificări strategice a profitului de realizat, a

unor prognoze pe termen scurt şi mediu; administrarea riscului de variaţie a ratei dobânzii; evaluarea activelor şi pasivelor băncii.

În sens restrâns, analiza GAP presupune focalizarea pe marja netă a dobânzii(MND), calculată după relaţia:

(4.39)

Etapele analizei GAP, sunt:1. Clasificarea prealabilă a activelor / pasivelor în funcţie de sensibilitatea la

variaţia ratelor în: active / pasive sensibile la variaţia ratelor dobânzilor; active / pasive cu dobândă fixă; active nepurtătoare de dobândă / pasive neplătitoare de dobândă.

Toate acestea sunt clasificate la rândul lor pe intervale de timp specifice.2. Selectarea orizontului de timp pentru analiza activelor şi pasivelor

sensibile .3. Gruparea activelor şi pasivelor pe orizonturi de timp, în funcţie de

scadenţă, sau timpul până la modificarea posibilă a “preţului”, adică a ratei dobânzii.4. Calcularea GAP de diferenţă, a venitului net din dobânzi, a marjei nete a

dobânzii pe fiecare interval de timp:(a) GAP = ASD – PSD(4.40)(b) VND = Vd – Cd

(c) M% Brută = , în care:

(4.41)

GAP = A – P sensibile la variaţia dobânzii;ASD = active sensibile la variaţia dobânzii;PSD = pasive sensibile la variaţia dobânzii;VND = venituri nete din dobânzi;Vd =venituri din dobânzi;Cd = cheltuieli cu dobânzile.M% Brută = marja potenţială brută a dobânzii.

5. Interpretarea informaţiilor obţinute direct şi prin analiza de sensibilitate. Aceasta are drept scop:(A). Protejarea venitului net din dobândă faţă de modificarea ratei dobânzii.

Aceasta implică o reducere a volatilităţii venitului net din dobânzi prin:ajustarea activelor / pasivelor sensibile;

176

Page 177: Gestiune Bancara Curs Idd

utilizarea unor elemente în afara bilanţului sub forma instrumentelor derivate (forward, futures, options, swap cu ratele dobânzilor).

(B). Modificarea prin operaţiuni speculative a mărimii GAP – ului de diferenţă în încercarea de a mări venitul net din dobânzi. Aceasta se realizează prin utilizarea speculativă a modificărilor ratelor dobânzilor, ceea ce presupune prognoza unei rate a dobânzii cât mai aproape de cea de piaţă.

Factori care afectează venitul net din dobânzi1. Modificarea nivelului ratelor dobânzilorRatele dobânzilor fluctuante pot să urce, să coboare sau să nu afecteze

venitul net din dobânzi, în funcţie de structura portofoliului, valorii GAP – ului. Există trei situaţii:

(a). GAP negativ: banca are mai multe pasive sensibile decât activele sensibile.

a.1.- dacă rata dobânzii pe termen scurt urcă în intervalul de timp analizat, banca plăteşte rate mai ridicate pentru toate pasivele sensibile (pasive cu preţuri noi).

- dacă rata dobânzii pe termen scurt creşte cu sume egale în acelaşi interval de timp, cheltuielile cu dobânzile cresc mai mult decât veniturile din dobânzi, deoarece li se fixează un preţ nou mai multor pasive, spread-ul dintre venitul mediu din dobânzi a băncii (la active sensibile) şi costul mediu cu dobânzile (la pasive sensibile) scade.

În concluzie venitul net din dobânzi scade.a.2. – când rata dobânzii pe termen scurt scade în orizontul de

timp analizat, mai multe pasive sensibile, primesc un preţ nou mai mare decât activele sensibile la rata dobânzilor, spread-ul creşte şi venitul net din dobânzi creşte.

(b). GAP – ul pozitiv: banca are mai multe active sensibile decât pasive sensibile.

b.1. dacă rata dobânzii pe termen scurt creşte în intervalul de timp analizat, venitul din dobânzi creşte mai mult decât cheltuielile cu dobânzile, deoarece li se fixează un preţ nou mai multor active.

(c). GAP – ul nul: banca realizează un echilibru între activele şi pasivele sensibile. Schimbările egale în rata dobânzii nu modifică venitul net din dobândă deoarece schimburile din venitul net sunt egale cu schimburile din cheltuielile cu dobânzile.

2. Modificarea marjei dobânziiVenitul net din dobânzi diferă de cel prognozat dacă spread – ul dintre

venituri şi cheltuieli variază. Câştigurile din active pot varia în funcţie de costul cu dobânzi din cauza:unei deplasări în curba câştigului (câştiguri neegale la nivelul diferitelor rate ale dobânzii);o creştere sau o reducere a primei de risc;schimbări nesincrone ale indicilor pe activ cu ratele fluctuante.

În această situaţie spread -ul se îngustează.

3. Modificări ale volumului activelor şi pasivelor Orice variaţie a structurii portofoliului modifică în mod potenţial venitul net

din dobânzi. Astfel, managerii pot:

177

Page 178: Gestiune Bancara Curs Idd

- să crească rata activelor în mod sensibil prin fixarea de preţ la mai multe împrumuturi pe o bază de rată fluctuantă sau reducerea scadenţelor titlurilor de valoare investite;să descrească rata pasivelor în mod sensibil prin substituirea lor cucertificate de depozit pe termen mai lung pentru fondurile cumpărate peste noapte (over night).Evoluţia şi inconvenientele în utilizarea GAP-ului

În forma clasică, gestiunea GAP-ului se baza pe calcul periodic al indicatorului pe baza datelor din contabilitate, anticiparea evoluţiei nivelului ratei dobânzii pe piaţă şi variaţia corespunzătoare a structurii A/P în funcţie de gradul de sensibilitate, astfel încât să se folosească în avantajul băncii eventualele tendinţe de pe piaţă.

Un asemenea sistem de gestiune a creat o serie de probleme în ce priveşte: alegerea intervalului de timp pentru aprecierea sensibilităţii (A/P) în funcţie de variaţia ratei dobânzii; exactitatea prognozelor privind sensul, amplitudinea şi momentul variaţiei ratelor de dobânzi; flexibilitatea ajustării A/P care implică restructurarea bilanţului; optica limitată pe care o impune derularea operaţiilor de restructurare.

Pe parcurs, s-a perfecţionat forma iniţială prin gestiunea GAP-urilor grupate, caz în care s-a încercat eliminarea problemelor menţionate, iar analiza riscului de variaţie a dobânzii s-a apropiat de analiza riscului de lichiditate. În acest caz, activele /pasivele sunt grupate în funcţie de periodicitatea actualizării nivelului ratei dobânzii la fiecare din ele. Această structură este însă diferită în funcţie de scadenţe, deoarece data actualizării ratei dobânzii şi scadenţa nu coincid.

Activele şi pasivele sunt împărţite în sensibile şi insensibile pentru fiecare grupă de scadenţe, iar GAP-ul se calculează pentru fiecare grupă.

În principiu se pot gestiona toate grupele de scadenţe, dar de fapt majoritatea băncilor preferă să optimizeze cheltuielile concentrându-şi eforturile doar pe urmărirea numai a unor grupe de scadenţe.

Gestiunea dinamică a GAP-urilor, este o abordare mai nouă, care impune folosirea tehnicii de calcul. Pe termen scurt se face prognoza dinamica ratelor de dobânzi şi pentru fiecare ipoteză de evoluţie se recalculează Ecart-urile grupate pe un orizont de prognoză de câteva luni înainte.

Sintetic, inconvenientele privind utilizarea analizei GAP, sunt: analiza statică a pasivelor şi activelor; nu ţine cont de necesarul maxim de fonduri proprii.

4.6.5.2. Analiza de durată a activelor şi pasivelor (DURATION)

Multe bănci evaluează riscul ratelor dobânzilor utilizând şi modelul de durată a GAP – ului (DURATION). Acest model se concentrează pe venitul net din dobândă sau valoarea de piaţă a capitalului deţinut de acţionari, urmărind sincronizarea tuturor fluxurilor de numerar individuale. În general, acest model porneşte de la evaluarea titlurilor de valoare. Analiza de durată recunoaşte faptul că riscul ratei dobânzii apare ca urmare a necorelării în timp a intrărilor şi ieşirilor de numerar.

În timp ce analiza GAP clasică (de diferenţă) compara activele şi pasivele sensibile pe termen scurt, analiza de durată stabileşte existenţa unei legături direct proporţionale între modificarea portofoliului (active şi pasive) şi mişcările ratelor dobânzilor. Orice societate bancară este preocupată de expunerea ei totală la risc. Atunci când banca încasează numerar la active înainte de efectuarea plăţilor la

178

Page 179: Gestiune Bancara Curs Idd

pasive, ea suportă riscul reinvestirii câştigurilor la preţuri reduse. Orice diferenţă apărută în sincronizarea cash – flow – ului activelor şi pasivelor se reflectă în duratele medii. Analiza GAP de durată presupune stabilirea unui obiectiv ţintă, cum ar fi de exemplu, valoarea de piaţă a capitalului şi administrarea diferenţei între durata medie a activelor totale şi durata medie a pasivelor totale. Riscul ratei dobânzii este evidenţiat de nepotrivirea între duratele medii ale activelor şi cele ale pasivelor. Când ratele dobânzilor oscilează, valoarea activelor şi pasivelor se modifică în proporţii diferite, iar venitul viitor din dobânzi se schimbă faţă de cheltuielile viitoare cu dobânzile.

Analiza GAP de durată este totodată utilizată şi pentru previzionarea creşterii ratei dobânzilor, în condiţiile în care banca trebuie să deţină mai multe active pe termen scurt finanţate cu plasamente pe termen lung.

Relaţia de calcul a GAP-ului de durată este următoarea:

D = , în care:

(4.42)D = duration (GAP – ul de durată a activelor şi pasivelor);FNA = flux numerar utilizat;ti = unitatea de timp la care are loc acest flux de numerar utilizat;SA = suma angajată de bancă pentru produs.

Măsuri de reducere a expunerii structurale a băncii la scăderea ratelor dobânzilor

1. Folosirea operaţiunilor în afara bilanţului de tipul instrumentelor derivate (SWAP, Opţiuni);2. Acoperirea riscului de rambursare anticipată sau de renegociere;3. Politica de tarifare a noilor produse bancare.

4.6.6. Ratele fixe şi variabile ale dobânzii

Unul din cele mai importante aspecte ale riscului ratei dobânzii îl reprezintă decizia de a împrumuta sau de a credita, la rate fixe sau variabile ale dobânzii.

Decizia de a opta pentru un anumit tip de rată a dobânzii (fixă sau flotantă) este bazată pe prognozele privind tendinţa de evoluţie a ratei dobânzii.

Dacă ratele dobânzii au o tendinţă crescătoare, ratele fixe sunt mai atractive pentru cei care împrumută. Dacă tendinţa este descrescătoare, cei care împrumută vor prefera rate variabile. Pentru cei care dau cu împrumut, situaţia este inversă.

Ratele fixe se exprimă procentual (de exemplu, 8%), iar cele variabile se

exprimă prin adăugarea unor puncte (1 punct = dintr-un procent) la ratele

dobânzii interbancare (de exemplu, 4 LOMBARD + 50 puncte).

4.6.7 Swaps ale ratei dobânzii (Interest rate swaps)

Uneori, cei care împrumută la o rată fixă a dobânzii ar dori o rată flotantă pentru acelaşi împrumut (sau viceversa). Ei îşi pot găsi un partener care să dorească

179

Page 180: Gestiune Bancara Curs Idd

să schimbe tipul de rată a dobânzii: cei care au contracte de credit cu rată fixă, fac schimb (swap) cu cei care au contracte de credit cu rată flotantă a dobânzii. Aceste tranzacţii poartă numele de interes rate swaps (swaps ale ratei dobânzii).

O astfel de tranzacţie presupune, de obicei, şi existenţa unui terţ, o bancă de investiţii, având rolul unui intermediar.

Derularea unei astfel de tranzacţii se poate face, potrivit următorului exemplu:

Compania A, care are o cotaţie mai slabă trebuie să decidă a împrumuta, fie la o rată flotantă LIBOR + 50 puncte, fie la o rată fixă de 8,75%.

Compania B, care are o cotaţie mai bună, trebuie să decidă a împrumuta, fie la o rată fixă de 7,7%, fie la o rată flotantă LIBOR + 30 puncte.

Diferenţa dintre rate este de 105 puncte [(8,75-7,70) 100] , iar diferenţa

dintre ratele variabile de 20 puncte (50-30). Aceste diferenţe fac posibilă realizarea tranzacţiei de tip swap, cu condiţia ca firma B să prefere o rată fixă, iar firma A să prefere o rată flotantă .

Astfel, compania A alege o rată flotantă LIBOR + 50 puncte, dar este de acord să plătească unei bănci intermediare o rată fixă de 8,05%, primind în schimb o rată LIBOR + 15 puncte. Ea se află în următoarea situaţie:

-Tabel 4.27-

Dobânda plătită Dobânda primită Plata efectivă

Datoria iniţială:

LIBOR + 0,5%

Swap: 8,05%

Swap:

LIBOR + 0,15%

0,35%

8,05%

Efectul total este o rată fixă de 8,40% pentru compania A, cu 0,35% mai bună decât iniţial.

Compania B alege o rată fixă de 7,7%, dar este de acord să plătească băncii intermediare LIBOR + 0,20% şi primeşte în schimb o rată de 7,95%. Ea se află în următoarea situaţie:

-Tabel 4.28-

Dobânda plătită Dobânda primită Plata efectivă

Datoria iniţială:

7,7%

Swap:

LIBOR + 2,20%

Swap:

7,95% 0,25%

LIBOR + 0,20%

Efectul total este o rată LIBOR – 0,05%, cu 0,35% mai bună decât iniţial.

180

Page 181: Gestiune Bancara Curs Idd

Banca intermediară are următoarele fluxuri de dobândă:

-Tabel 4.32-

Dobânda plătită Dobânda primită Plata efectivă

Compania A:

LIBOR + 0,15%

Compania B:

7,95%

Compania B:

LIBOR + 0,20%

Compania A:

8,05%

0,05%

0,10%

Deci, banca intermediară primeşte 0,15%.Contractele de tip Swap sunt caracterizate prin faptul că:

marjele de profit sunt foarte mici, atât pentru firmele implicate cât şi pentru banca intermediară. De aceea, sunt utilizate numai în tranzacţiile cu sume foarte mari;

nu sunt transferate valorile creditelor, ci numai tipul ratelor dobânzilor (fixă, flotantă);

sumele iniţiale ale creditelor rămân neschimbate; profitul total al părţilor implicate (compania A, compania B, banca

intermediară) este egal cu diferenţa dintre ecartul între ratele variabile şi ecartul între ratele fixe;

În tranzacţiile de tip swap, rata dobânzii este independentă de masacreditului. Tranzacţiile de acest tip permit companiilor care nu au acces la pieţele financiare să schimbe tipul de rată a dobânzii pentru un credit primit.

Termenul de rată flotantă a dobânzii este uşor înşelător, deoarece în mod uzual este egal cu o rată a dobânzii cum ar fi, de exemplu, rata LOMBARD pentru 3 luni. Acest lucru înseamnă că rata LOMBARD convenită va fi în vigoare trei luni, după care se poate stabili o altă rată. De aici rezultă faptul că tranzacţiile swap se încheie la sfârşitul unei perioade pentru care a fost stabilită o rată flotantă a dobânzii, după următoarea formulă:

Tsw = Rata fixă sau rata flotantă pentru perioada stabilită

(4.43)

4.6.8 Rata dobânzii FORWARD (Forward Rate Agrement)

Pentru a determina riscul de plată a dobânzii pentru o tranzacţie în viitor, cumpărătorul (clientul) şi vânzătorul (banca) încheie un contract pentru o perioadă determinată şi pentru o anumită sumă, evidenţiind o rată fixă a dobânzii.

Pentru a înţelege acest tip de contract să considerăm următorul exemplu:O companie ştie că, peste trei luni începând de azi, va trebui să împrumute

300 miliarde U.M. pentru şase luni. Compania va cumpăra de la bancă un contract la termen privind rata dobânzii (FRA - forward rate agrement) de tip 3-9, la o dobândă de 25%.

Cifra „3” semnifică faptul că acest tip de contract intră în vigoare peste trei luni, iar cifra „9” semnifică faptul că durata contractului este de nouă luni (3+6 luni).

181

Page 182: Gestiune Bancara Curs Idd

La data intrării în vigoare a contractului (peste 3 luni), compania va împrumuta 300 miliarde U.M. pentru 6 luni pe piaţa liberă. Dacă rata dobânzii pe piaţa liberă (LOMBARD), la acel moment este mai mare decât rata contractului, banca va plăti companiei diferenţa dintre rata LOMBARD şi rata contractului, ponderată cu perioada şi cu valoarea împrumutului (rata diferenţială).

Rata diferenţială se calculează după următoarea formulă:

RD= ( 4.44)

Numitorul fracţiei este un factor de ajustare care ţine cont de faptul că rata dobânzii diferenţiată se plăteşte la data la care contractul intră în vigoare, deci înainte de perioada pentru care este acordat creditul.

4.6.9 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE:

Problema 1: Compania “Finlandia” are o datorie iniţială de 50 miliarde U.M., la o rată a dobânzii LOMBARD + 20 puncte. La 1 aprilie, rata LOMBARD pentru următoarele trei luni este de 12%. Compania intră în tranzacţie de tip swap, unde va primi o rată a dobânzii de tip LOMBARD şi va plăti o rată fixă de 12,2%. Se cere:Care vor fi plăţile efectuate la sfârşitul perioadei (1 iulie)?Dacă rata LOMBARD pe 1 iulie a fost fixată la 12,3%, care vor fi plăţile la sfârşitul următoarei perioade (1 octombrie)? Ce concluzii trageţi?

Rezolvare:a) Compania are de făcut două plăţi:

Către primul creditor:

0,122 = 1,521 miliarde U.M.

Pentru tranzacţia swap:

(0,122 – 0,120) = 0,035 miliarde U.M.

TOTAL: 1,521 + 0,025 = 1,546 miliarde

b) Plăţile se vor face astfel:Către bancă:

0,123 = 1,575 miliarde U.M.

Pentru tranzacţia swap:

(0,122 – 0,123) = 0,013 miliarde U.M.

TOTAL: 1,575 – 0,013 = 1,562 miliarde U.M.

182

Page 183: Gestiune Bancara Curs Idd

Se obţine aceeaşi sumă ca la punctul (a), deoarece aici P = 92 zile.

(1,562 = 1,545 miliarde U.M.)

Efectul tranzacţiei swap este de a acorda Companiei o rată a dobânzii fixă de 12,4%.

Problema 2: Pe data de 15 iunie anul N o companie încheie un contract de tip FRA 3-6, prin care doreşte să împrumute peste trei luni 100 milioane lei pentru o perioadă de trei luni, la o rată a contractului de 25%.

Pe 15 august, rata dobânzii pe piaţă (LOMBARD pe trei luni) a fost de 25,3%.

Să se calculeze valoarea ratei dobânzii diferenţiată care trebuie plătită, arătând cine va trebui să facă plata.

Rezolvare:Data intrării în vigoare a contractului: 15 august.Rata contractului: 25%.Rata LOMBARD: 25.3%.Perioada: 92 zile

RD = =7,108 milioane

Această sumă va fi plătită de bancă pe 15 august pentru a compensa creşterea de rată a dobânzii faţă de cea contractată.

Problema 3: Presupunem că societatea bancară „Flamingo” prezintă pentru perioada N1-N3 următoarea situaţie:

-Tabel 4.30-

Nr.

crt

Indicatori 31.XII..N1 31.XII.N2 31.XII.N3

1.

2.

3.

4.

Venituri din dobânzi

Cheltuieli cu plata

dobânzilor

Active fructificabile

Resurse împrumutate

450.000

290.000

1.300.000

1.180.000

570.000

270.000

1.650.000

1.300.000

595.000

368.500

2.530.000

2.340.000

Se cere să se calculeze:a) marja absolută a dobânzii;b) marja procentuală brute a dobânzii.

Rezolvare:a) Marja absolută = Suma veniturilor din dobânzi – Suma cheltuielilor din dobânzi

183

Page 184: Gestiune Bancara Curs Idd

În anul N1: MA = 450.000 – 290.000 = 160.000În anul N2: MA = 570.000 – 270.000 = 300.000

În anul N3: MA = 595.000 – 368.000 = 265.500

b) Marja procentuală brută a dobânzii:

În anul N1:

Marja procentuală brută = = 12,31%

În anul N2:

Marja procentuală brută = = 18,19%

În anul N3:

Marja procentuală brută = = 8,95%

Problema 4: O societate bancară prezintă următoarea situaţie bilanţieră la data de 31 martie anul „N”:

-mii U.M.-

Active PasiveNumerarCreditePlasamente pe piaţa interbancarăTitluri de statRezerva minimă obligatorie

60012.000

3.300 8.100 6.000

Disponibil de numerar la vedereDepuneri la termenCertificate de depuneriÎmprumuturi la alte bănciFonduri proprii

1.200

20.000 3.700 300 4.800

TOTAL ACTIV 30.000 TOTALPASIVE 30.000

Situaţia ratelor dobânzii la 31 martie anul „N”, pe grupe de active şi pasive,

este următoarea:

184

Page 185: Gestiune Bancara Curs Idd

- active sensibile la variaţia ratei dobânzii (credite)

………………………………….. 55%

- active cu dobândă fixă (plasamente pe piaţa interbancară, titluri

de stat, rezerva minimă obligatorie)……………………...

65%

- pasive sensibile la variaţia ratei dobânzii (disponibil şi depuneri

la vedere şi la termen)…………………………………..

50%

- pasive cu dobândă fixă (certificate de depozit, împrumuturi de

la alte bănci)…... 60%

Aplicaţi analiza GAP, calculând: Gap – ul, venitul net din dobânzi şi marja procentuală brută a dobânzii în condiţiile în care:

a) dobânda medie la credite se majorează cu 5%, iar la depozite rămâne neschimbată;

b) dobânda medie la depozite se reduce cu 3%, iar la credite rămâne neschimbată;

c) creşte ponderea titlurilor de stat în total active de la un volum de 8.100 la un volum de 15.000 mld. U.M., reducându-se ponderea creditelor;

d) se reduce ponderea depozitelor în total pasive de la 20.000 miliarde la 16.000 miliarde, crescând concomitent ponderea certificatelor de depozit.

Rezolvare:a) Analiza GAP la 31 martie „N” – iniţială:

185

Page 186: Gestiune Bancara Curs Idd

-Tabel

4.31-Active Volum

abs.

-mii

U.M.-

Rata

dobânzii

Pasive Volum

abs.

-mii

U.M.-

Rata

dobânzii

%

1.Active

nepurtătoare

de dobânzi

600 - Pasive

nepurtătoare

de dobânzi

4.800 -

2.Act

ive

sens

ibile

(cred

ite)

12.000 55 Pasive

sensibile

(disponibil)

21.200 50

3. Active cu

dobândă fixă:

-plasamente

interbancare

- titluri de stat

- rezerva

minimă

17.400 65

Pasive cu

dobândă fixă:

- certificat

depuneri

- împrumuturi

de la alte

bănci

4.000 60

TOTAL 30.000

X

TOTAL 30.000

X

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 21.200 = -9.200 miliarde

VND = Vd – Cd = [(12.000 55% + 17.400 65%)] – [(21.200 50%)

+(4.000 60%)] = 4.910 miliarde lei

MB% = = = 16,7%.

186

Page 187: Gestiune Bancara Curs Idd

Analiza GAP în condiţiile majorării cu 5% a dobânzii la credite, dobânda la depozite rămânând neschimbată:

-Tabel 4.32-Active Volum

abs.

-mii

U.M.-

Rata

dobânzii

%

Pasive Volum

abs.

-mii

U.M.-

Rata

dobânzii

1.Active

nepurtătoare

de dobânzi

600 - 1.Pasive

nepurtătoare

de dobânzi

4.800 -

2.Active

sensibile la

variaţia ratei

dobânzii

12.000 60 2.Pasive

sensibile la

variaţia ratei

dobânzii

21.200 50

3. Active cu

dobândă

fixă:

17.400 65 3.Pasive cu

dobândă fixă:

4.000 60

TOTAL 30.000

X

TOTAL 30.000

X

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 21.200 = -9.200 miliarde lei

VND = Vd – Cd = [(12.000 60%)+(17.400 65%)] – [(21.200 50%) +

(4.000 60%)] = 5.510 miliarde lei

M%Brute = 100 = = 18,74%

187

Page 188: Gestiune Bancara Curs Idd

b) Analiza GAP în condiţiile reducerii dobânzii la depozite (pasive sensibile la variaţia ratei dobânzii) cu 3%, dobânda la credite (active sensibile la variaţia ratei dobânzii) rămânând neschimbată:

-Tabel 4.33-Active Volum

abs.-mii U.M.-

Rata dobânzii%

Pasive Volum abs.-mii U.M-

Rata dobânzii%

1.Active nepurtătoare de dobânzi

600 - 1.Pasive nepurtătoare de dobânzi

4.800 -

2. Active sensibile la variaţia ratei dobânzii – - credite

12.000

12.000

552.Pasive sensibile la variaţia ratei dobânzii:- disponibil, depozite la vedere- depozite la termen

21.200

1.200

20.000

47

3. Active cu dobândă fixă:-plasamente interbancare- titluri de stat-rezerva minimă

17.400

3.300 8.100

6.000

653.Pasive cu dobândă fixă:- certificat depuneri- împrumuturi de la alte bănci

4.000

3.700

300

60

TOTAL 30.000 TOTAL 30.000

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 21.200 = -9.200 miliarde lei

VND = Vd – Cd = (12.000 55%)+(17.400 65%) – (21.200 47%) - (4.000

60%) = 5.546 miliarde lei

M%Brute = 100 = = 18,86%

c) Analiza GAP în condiţiile creşterii ponderii titlurilor de stat în total active (de la 8.100 mld. U.M.) la un volum de 15.000 mld U.M. şi reducerii concomitente a ponderii creditelor în total active (de la 12.000 mld. lei la 5.100 mld. U.M.):

188

Page 189: Gestiune Bancara Curs Idd

- Tabel 4.34-Active Volum

abs.-mii U.M.-

Rata dobânzii%

Pasive Volum abs.-mii U.M-

Rata dobânzii

1.Active nepurtătoare de dobânzi

600 - 1.Pasive nepurtătoare de dobânzi

4.800 -

2.Active sensibile la variaţia ratei dobânzii:

- credite

5.100

5.100

552.Pasive sensibile la variaţia ratei dobânzii:- disponibil, depozite la vedere- depozite la termen

21.200

1.200

20.000

50

3. Active cu dobândă fixă:-plasamente interbancare- titluri de stat- rezerva minimă

24.300 3.300 15.000 6.000

653.Pasive cu dobândă fixă:-certificat depuneri-împrumuturi de la alte bănci

4.000

3.700

300

60

TOTAL 30.000 X TOTAL 30.000 X

GAP = ASD – PSD = 5.100 – 21.200 = -16.100 miliarde lei

VND = Vd – Cd = (5.100 55%)+(24.300 65%) – (21.200 50%) - (4.000

60%) = 5.600 miliarde lei

M%Brute = 100 = = 19,05%

d) Analiza GAP în condiţiile reducerii ponderii depozitelor în total pasive (de la 20.000 miliarde U.M la 16.000 miliarde U.M.) şi sporirii concomitente a ponderii certificatelor de depozit (de la 3.700 miliarde U.M. la 7.700 miliarde U.M.):

189

Page 190: Gestiune Bancara Curs Idd

-Tabel 4.35-

Active Volum abs.-mii U.M-

Rata dobânzii%

Pasive Volum abs.-mii U.M-

Rata dobânzii

1.Active nepurtătoare de dobânzi

600 - 1.Pasive nepurtătoare de dobânzi

4.800 -

2. Active sensibile la variaţia ratei dobânzii: - credite

1.200

1.200

552.Pasive sensibile la variaţia ratei dobânzii:- disponibil, depozite la vedere- depozite la termen

17.200

1.200

16.000

50

3. Active cu dobândă fixă:-plasamente interbancare- titluri de stat- rezerva minimă

17.400

3.300 8.100 6.000

653.Pasive cu dobândă fixă:- certificat depuneri- împrumuturi de la alte bănci

8.000

7.700

300

60

TOTAL 30.000 X TOTAL 30.000 X

GAP = ASD – PSD = 12.000 – 17.200 = -5.200 miliarde lei

VND = Vd – Cd = (12.000 55%)+(17.400 65%) – (17.200 50%) - (8.000

60%) = 4.510 miliarde lei

M%Brute = 100 = = 15,34%

190

Page 191: Gestiune Bancara Curs Idd

In vederea alegerii variantei optime vom prezenta în prealabil sinteza rezultatelor obţinute în cele patru situaţii:

-Tabel 4.36-

Situaţii

GAP

mld. U.M.

VND

mld. U.M.

M% Brută

%

31 martie anul N -9.200 4.910 40,90

a) Majorarea cu 5% a dobânzii la credite -9.200 5.510 45,90

b) Reducerea cu 3% a dobânzii la depozite -9.200 5.546 46,20

c) Creşterea ponderii titlurilor de stat şi

reducerea concomitentă a ponderii

creditelor37,60

-16.100 5.600 109,80

d) Reducerea ponderii depozitelor şi

creşterea concomitentă a ponderii

certificatelor de depozite

-5.200 4.510 37,60

După cum rezultă din tabelul de mai sus varianta optimă din punct de vedere a VND şi a MB% este cea care presupune schimbări în structura activelor (creşterea ponderii titlurilor de stat şi reducerea concomitentă a creditelor) în condiţiile creşterii volumului negativ al GAP – ului, deci a excedentului de resursă.

VND obţinut este cel mai mare, atât datorită creşterii ponderii titlurilor de stat în total activ, cât şi faptului că rata dobânzii la acestea este cu 10 puncte procentuale peste cea de la credite.

MB% sporeşte de MND = ori faţă de situaţia de la 31 martie a

anului N, datorită creşterii VND şi reducerii volumului creditelor (active fructificabile).

4.7. Riscul operaţionalRiscul operaţional este un risc complex care este dat de: riscul de sistem,

frauda, riscul strategic şi riscul legislativ.

4.7.1. Riscul de sistemUnul dintre riscurile operaţionale importante îl reprezintă riscul de sistem,

care poate produce pierderi însemnate băncilor implicate.De exemplu, în anul 1996 sistemul de compensare bancar din Marea

Britanie – UK Bankers Automated Clearing System (BACS) a căzut datorită supraîncărcării. Ca rezultat, multe plăţi prin intermediul băncilor nu au fost efectuate, inclusiv plăţi salariale. În consecinţă, tuturor clienţilor care nu şi-au primit la timp fondurile li s-au oferit împrumuturi temporare, pe cheltuiala băncilor. Costurile implicate de aceste operaţiuni suplimentare efectuate de bănci au fost foarte mari.

191

Page 192: Gestiune Bancara Curs Idd

Gestionarea riscului de sistem, ca de altfel a tuturor riscurilor, presupune identificarea şi cuantificarea pierderii probabile şi compararea ei cu costul necesar pentru evitarea producerii pierderii (acoperirea riscului).

Redăm mai jos, (tabel 4.37), câteva categorii de risc de sistem, precum şi modul cum pot fi administrate aceste riscuri:

-Tabel 4.37-Tipul riscului Mod de gestionare

- Defectarea unui computer şi pierderea

informaţiilor din memoria acestuia.

- Instituirea unor proceduri prin care

toate documentele din memoria unui

calculator trebuie să aibă copii pe

dischete sau pe suport de hârtie

- Imposibilitatea de a folosi un computer

care s-a defectat.

- Calculatoarele foarte importante

trebuie să aibă o rezervă ce poate fi

folosită în astfel de cazuri.

- Întreruperea tensiunii. - Alimentare dublă prin baterii de

acumulatori pentru sistemele electronice

importante.

- Dezastre naturale, cum ar fi incendiile

sau inundaţiile.

- Desfăşurarea operaţiunilor în alte

locaţii, conform procedurilor stabilite

pentru astfel de incidente.

- Depăşirea competenţelor de către unii

salariaţi.

- Stabilirea competenţelor pentru

personal şi controale eficiente.

Cu toate că riscul operaţional nu poate fi eliminat în totalitate, marea majoritate a situaţiilor în care apare acest risc pot fi prevăzute şi pot fi gestionate prin proceduri adecvate.

4.7.2. Riscul de fraudă

Frauda reprezintă un risc operaţional specific, provocat fie de personalul băncii, fie de persoane din afara băncii, care nu poate fi eliminat în totalitate.

Dintre formele cele mai frecvente de executare a fraudei bancare menţionăm:

fraudă internă; fraudă prin computer.

Frauda internă este cauzată de personalul băncii (în multe cauze au ca baza soluţionarea unor probleme personale). Chiar cadrele de conducere pot încălca normele interne sau legale sub presiune, la concurenţa următoarelor trei condiţii: realizează că problemele lor financiare nu pot fi soluţionate pe căi normale; au încredere ca prin gradul ridicat de cunoaştere a practicilor şi procedeelor interne,

192

Page 193: Gestiune Bancara Curs Idd

precum şi prin abuzul de încredere de care se bucură pot să-şi rezolve problemele personale presante; pot să-şi justifice comportamentul considerându-se nu ca persoane de încredere, ci ca utilizatori ai unor fonduri sau active încredinţate.

Frauda prin computer, este de fapt un furt, cu ajutorul calculatorului, printr-un transfer electronic de fonduri. Acest tip de fraudă, este o categorie relativ nouă, dar nu prin motive ci prin mijloace.

O atitudine corectă faţă de acest tip de risc trebuie să se axeze pe următoarele repere: sistemele de calcul cele mai performante sunt şi cele mai periculoase; să nu se exagereze cu cheltuieli excesive pentru prognoze de securitate de reţea scumpe; analiza periodică a riscurilor ce decurg din expunerea provocată de reţelele de calculatoare; persoanele însărcinate cu conducerea programelor de control al riscurilor la calculator trebuie să fie independente şi obiective; riscurile de violare a sistemului de securitate în reţelele de calculatoare au două caracteristici: probabilitatea şi pierderea potenţială; relaţia între cele două trăsături este invers proporţională (cu cât este mai mare probabilitatea de producere a evenimentului, cu atât mai mică pierderea potenţială).

În Marea Britanie s-a estimat că 66% din fraude sunt comise de personalul firmei. Cauzele nu sunt întotdeauna de natură financiară. Există cazuri când ele se produc pentru a proteja reputaţia unor anumite persoane sau pentru a acoperi incompetenţele. Fraudele au un caracter mai ales spontan, decât premeditat. Ele devin mai frecvente acolo unde nu sunt depistate de la început şi unde nu sunt luate măsurile necesare pentru a fi prevenite.

Dintre aceste măsuri sunt de precizat: Împărţirea adecvată a responsabilităţilor, astfel încât fiecare angajat să fie

răspunzător numai de una din următoarele activităţi: încheierea unei tranzacţii; efectuarea unei plăţi; înregistrarea tranzacţiei în contabilitate.

Acest lucru este necesar, deoarece fraudele sunt comise, de obicei, de o singură persoană. Existenţa unui sistem de control eficient. Cei care, potenţial, ar dori să comită

nereguli trebuie descurajaţi de existenţa unui sistem de control adecvat.

Parcurgerea cu atenţie a procedurilor şi a sistemelor de securitate şi identificarea punctelor slabe care ar putea reprezenta un risc de fraudă.

Comunicarea şi informarea clară a procedurilor ce trebuie aplicate în anumite situaţii. Personalul trebuie să cunoască foarte exact gradul de competenţă şi riscul pe care şi-l asumă.

4.7.3. Riscul strategic

Aspectele strategice în managementul bancar sunt legate şi de faptul că o bancă se poate expune la un risc important, dacă managementul acelei societăţi bancare dezvoltă o strategie inadecvată.

De exemplu, o dependenţă accentuată faţă de un anumit sector de activitate poate provoca pierderi importante.

Efectele negestionării eficiente a acestui tip de risc pot avea consecinţe grave, ducând chiar la faliment.

Chiar dacă o bancă supravieţuieşte unei pierderi importante datorate unei strategii eronate, pierderea credibilităţii va avea drept efect o cotare mai slabă din partea agenţilor economici de specialitate, ceea ce va avea un efect negativ asupra costului cu care banca va atrage capitalul în viitor.

193

Page 194: Gestiune Bancara Curs Idd

Revizuirea periodică a strategiilor, ţinând cont şi de rezultatele obţinute, va permite adoptarea strategiilor ori de câte ori este necesar.

4.7.4. Riscul legislativ

Există două tipuri de riscuri care se încadrează în această categorie, pentru domeniul bancar:

riscul de schimbare a legislaţiei; riscul de neîncadrare în reglementările în vigoare.

4.7.4.1. Riscul de schimbare a legislaţiei

Acest tip de risc constă în faptul că, guvernele pot face schimbări în legislaţie, afectând integral sau parţial activitatea unei societăţi bancare, care poate deveni ilegală sau neprofitabilă (de exemplu, reglementările apărute în august 2000 cu privire la cooperativele de credit care au condus la falimentarea multor sute de asemenea societăţi, care se declaraseră ilegal şi bănci).

În aceste cazuri, societăţile bancare trebuie să-şi modifice foarte rapid activitatea, sau să fie falimentate.

Băncile trebuie să fie informate cu privire la proiectele legislative care sunt preconizate pentru industria bancară şi să fie conştiente de impactul pe care noua legislaţie îl poate avea asupra activităţii lor.

Aceasta este o primă acţiune care trebuie întreprinsă.O a doua acţiune, o reprezintă încercarea de a influenţa politica guvernului

în domeniul bancar. Acest lucru se poate face prin asociaţia băncilor din ţara respectivă (de exemplu, în România, Asociaţia Română a Băncilor), şi nu individual la nivelul unei bănci.

4.7.4.2. Riscul de neîncadrare în reglementările în vigoare

Datorită impactului pe care îl are întreaga economie, industria bancară este foarte strict reglementată şi supravegheată prin legi sau norme şi ordonanţe ale băncii centrale.

Costul nerespectării reglementărilor în vigoare este foarte mare, putând duce până la retragerea autorizaţiei de funcţionare (de exemplu, în ultimii ani Banca Naţională a României a retras autorizaţia de funcţionare unor bănci pentru nerespectarea reglementărilor acesteia, cum a fost cazul Băncii Albina, Băncii Internaţionale a Religiilor, Banca Columna, Credit Bank, Banca Turco-Română etc.).

De aceea, în acest domeniu, calitatea şi acurateţea informaţiei pusă la dispoziţia conducerii băncii este crucială. În acest sens, băncile şi-au creat departamente specializate, care au scopul de a veghea la îndeplinirea şi respectarea strictă a normelor şi reglementărilor în vigoare, cele mai mici neîncadrări fiind imediat raportate conducerii băncii.

4.7.5 Întrebări de autoevaluare

ÎntrebăriÎntrebările de mai jos dau posibilitatea verificării înţelegerii problematicii

expuse mai sus. De aceea, în continuare vor fi date răspunsurile sub forma soluţiilor model:

Ce reprezintă pierderea asociată riscului de creditare şi cum poate fi calculată?

194

Page 195: Gestiune Bancara Curs Idd

Ce se înţelege printr-o opţiune de tip call şi care sunt implicaţiile ei (risc, profit), atât în cazul emitentului, cât şi în cazul beneficiarului?

Ce diferenţă este între o tranzacţie swap (interes rate swap) şi un contract la termen privind rata dobânzii (forward rate )?

Ce acţiuni trebuie întreprinse pentru a limita posibilităţile de fraudă?Răspunsuri model

1. Pierderea asociată riscului de creditare, reprezintă costul pe care banca l-ar suporta în cazul nerecuperării creditelor acordate.

Pierderea se calculează ponderând diferenţa dintre valoarea creditului şi valoarea diminuată a garanţiei cu probabilitatea ca împrumutul să nu fie rambursat.

2. O opţiune de tip call este un contract care dă dreptul beneficiarului (nu şi obligaţia) de a cumpăra o anumită cantitate dintr-o valută, la un preţ fixat anterior (preţul exerciţiului), la o dată sau într-un interval de timp specificat (scadenţa).

La scadenţă, dacă preţul (cursul de schimb) pieţei este mai ridicat decât preţul exerciţiului, beneficiarul contractului îşi poate exercita dreptul de a cumpăra o anumită cantitate dintr-o valută la preţul fixat anterior (preţul exerciţiului), care este mai mic decât cel al pieţei în momentul respectiv, obţinând astfel un profit. Dacă preţul pieţei este mai mic decât cel al exerciţiului, profitul este de partea emitentului şi este egal cu prima pe care a plătit-o beneficiarul la încheierea contractului (se vor stabili diagramele de profit pentru opţiunea de tip call).

3. Tranzacţiile de tip swap (interes rate swap), reprezintă instrumente care permit ca două companii, prin intermediul unei bănci, să schimbe între ele tipul dobânzii pe care îl plătesc conform unor contracte de împrumut (dobândă fixă / dobândă flotantă).

Aceste tranzacţii sunt condiţionate de existenţa unor contracte de credit iniţiale ale celor două companii.

Contractele la termen privind rata dobânzii, reprezintă un mod de a stabili un cost cu dobânda pentru o anumită sumă, într-o perioadă viitoare, fără a exista condiţia unui contract de credit iniţial sau viitor.

4. Pentru a limita riscul de fraudă se pot lua următoarele măsuri:Împărţirea adecvată a responsabilităţilor, astfel încât fiecare angajat să fie răspunzător numai de una din următoarele activităţi:încheierea unei tranzacţii;efectuarea unei plăţi;înregistrarea tranzacţiei în contabilitate.

Acest lucru este necesar deoarece fraudele sunt comise, de obicei, de o singură persoană.Existenţa unui sistem de control eficient. Cei care, potenţial, ar dori să comită nereguli trebuie descurajaţi de existenţa unui sistem de control adecvat.Parcurgerea cu atenţie procedurilor şi a sistemelor de securitate şi identificarea punctelor slabe care ar putea reprezenta un risc de fraudă.Comunicarea şi informarea clară a procedurilor ce trebuie aplicate în anumite situaţii. Personalul trebuie să cunoască foarte exact ce competenţă şi riscul pe care şi-l asumă.

4.8 Riscul de bancă

Riscul de bancă reprezintă expunerea unei bănci la: riscul de credit (atunci când acordă credite); imposibilitatea recuperării unor depozite plasate şi a dobânzilor aferente; posibilitatea închiderii bruşte a unei bănci corespondente; posibilitatea fuzionării unor bănci corespondente;

195

Page 196: Gestiune Bancara Curs Idd

posibilitatea falimentului băncii partenere. Riscul de credite apare la acordarea de credite, garanţii la aporturi de

decontări externe, la plasamente, la aporturi de trezorerie (FOREX, FUTURES, SWAPS, BONDS, OPTIONS, EQUITIES). Natura expunerii de acest tip variază de la o activitate la alta, sau în cadrul diferitelor etape ale aceeaşi tranzacţii. De exemplu, în cazul plasamentelor la bănci străine, expunerea este faţă de întreaga sumă a tranzacţiei, plus dobânda. În cazul tranzacţiilor la termen în valute, expunerea apare la diferenţa de preţ dintre cel negociat şi cel curent, rezultând astfel necesitatea stabilirii limitelor de expunere.

4.8.1 Indicatorii şi factorii care se iau în calculul riscului de bancă.

Într-o primă etapă este necesar să se determine, pe fiecare bancă parteneră, sistemul de indicatori luaţi în calcul:

locul băncii în cadru ţării şi în lume; capitalul băncii; mărimea băncii; mărimea fondurilor atrase; profitabilitatea; lichiditatea; gradul de adecvare a capitalului;

Ulterior trebuie avuţi în vedere şi factorii care se iau în calculul riscului de bancă, care pot fi:Specifici sistemului bancar:

situaţia prezentă a sistemului bancar; obiective strategice viitoare; vulnerabilitatea civică; concurenţa; vulnerabilitatea în faţa schimbărilor tehnologice în domeniu; structura cursurilor de schimb.

Specifici băncii partenere: calitatea managementului; puterea financiară; stabilitatea băncii partenere; perspectivele; relaţiile băncii analizate cu o bancă parteneră; interesul faţă de banca parteneră; riscul şi avantajul relaţiei respective pe baza tranzacţiei anterioare; reglementări interne; cum şi cine a angajat creditul; structura activelor; poziţia de piaţă; calitatea activelor; rentabilitatea; cum este elaborat bilanţul.

4.8.2 Structura tranzacţiilor.

196

Page 197: Gestiune Bancara Curs Idd

Stabilirea limitelor de expunere faţă de băncile partenere în funcţie de structura tranzacţiilor.

Limitele de expunere se stabilesc pe valute, pe ţări şi pe categorii de operaţiuni. De exemplu, limitele de expunerea ale unei bănci comerciale române se calculează pe următoarele categorii de tranzacţii:

Categoria I – depozite colaterale pentru decontări comerciale sau aporturi de trezorerie;

Categoria II – depozite comerciale şi necomerciale (cumpărare cu CEC – uri de călătorie, cumpărarea / negocierea cecurilor bancare, trate emise de bancă în nume proprii, confirmări de acreditive, emitere de garanţii, avalizarea cambiilor – la 180 de zile, 360 de zile –, cumpărarea cambiilor, a biletelor de ordin emise, acceptate şi avalizate de bancă, până la 180 de zile, acceptarea în garanţie a concesionărilor încasate din acreditive).

Categoria III – plasamente, împrumuturi, depozite până la 90, 80, 360 de zile;

Categoria IV – schimb valutar / trezorerie (decontări zilnice, contracte până la maximum 180 zile).

Categoria V – servicii de custodie.Observaţie – Limita de expunere se stabileşte pe fiecare sub categorie în

parte, obţinându-se în final TOTALUL EXPUNERII BĂNCII pe fiecare bancă parteneră în cadrul limitei totale pe fiecare ţară.

4.8.3 Criterii de evaluare a riscului de bancă:

La evaluarea riscului de bancă sunt stabilite ponderi procentuale pe categorii de factori ai riscului, şi anume:

Evaluarea ţării (pondere 10%); Autoritatea centrală bancară (pondere 5%); Structura proprietăţii (pondere 5%); Calitatea managementului (pondere 5%); Poziţia de piaţă (pondere 5%); Calitatea activelor (pondere 15%); Indicatorii rentabilităţii (pondere 5%); Grad de adecvare a capitalului (pondere 10%); Accesul la informaţie (pondere 10%); Agenţiile de evaluare (pondere 30%).

4.8.4 Metode de evaluare a BRI

Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) de la Basel a încercat elaborarea unui indicator global de calcul al riscului, aşa numitul VAR (value at risk).

VAR este valoarea minimă acceptată la nivelul unei bănci, calculată zilnic ca indicator agregat.

Acest indicator agregat se calculează ca sumă a valorii riscului acceptat pe toate operaţiile unei bănci.

Teoretic, există 2 metode de calcul a VAR:o Metoda Monte – Carloo Metoda Probabilistică

Metoda Monte – Carlo

197

Page 198: Gestiune Bancara Curs Idd

Această metodă necesită utilizarea unui sistem informatic în timpi reali prin care să se prelucreze concomitent informaţii de la cel puţin 5 burse mari.Metoda Probabilistică

Această metodă presupune evaluarea punctelor de bază la dobânzi,calculându-se dispersia acestora conform clopotului GAUSS.

Aceste metode sunt teoretice şi datorită necesarului unui volum mare de informaţii de mare acurateţe, sunt foarte greu utilizabile. În practică nu au fost încă calculat VAR prin metodele mai sus menţionate.

4.9. Riscul de ţară

4.9.1 Definiţie. Organisme de evaluare. Utilizarea analizei.

Riscul de ţară poate fi definit în mai multe moduri: incertitudinea care apare atunci când există fonduri ce trebuiesc transferate

în afara ţării; evaluarea credibilităţii unei ţări, în special, din punct de vedere al plăţii

datoriei externe; posibilitatea ca un stat suveran să nu dorească sau să nu poată să-şi

onoreze angajamentele faţă de partenerii externi; debitorii dintr-o ţară care a contractat un împrumut să nu fie în măsură să-şi

onoreze angajamentele datorită unor factori independenţi de voinţa sau capacitatea lor.

Mai poate apare acest risc şi în alte situaţii cum ar fi: guvernul ţării respective poate sista sau îngheţa activele deţinute de

companiile străine; conflictele militare pot pune în pericol scopul investitorilor sau pot suspenda

în întregime operaţiunile în derulare; dificultăţile economice existente într-o ţară pot îngreuna repatrierea profitului

obţinut, într-o valută puternică.Analiza riscului de ţară este o disciplină în sine. În urma acestei analize nu

există răspunsuri sigure, întotdeauna se estimează. Această analiză este făcută de organisme specializate, atunci când trebuie să se evalueze o ţară care solicită un împrumut extern.

Organismele care efectuează astfel de analize sunt: organisme financiare internaţionale (FMI, BIRD, BERD); universităţi (în special americane); bănci comerciale autorizate; agenţii specializate de rating (Institutional Investors, Euromoney,Standard and

Poor, Moody’s, IBCA);Alte aspecte legate de efectuarea analizei pentru evaluarea riscului de ţară

privesc faptul că: nu există concept bilanţier unitar; datele economice nu sunt elaborate cu aceeaşi metodologie; nu există o bază unică pentru stabilirea preţurilor şi a valorilor; nu se poate aplica analiza indicatorului profitului sau

costuluicapitalului la nivelul unei ţări; nu există active care pot fi luate în garanţie în cazul neîndeplinirii

obligaţiilor asumate de către o ţară.

198

Page 199: Gestiune Bancara Curs Idd

Odată cu creşterea, într-un ritm rapid, a instabilităţii economice, politice şi financiare, analiza riscului de ţară a câştigat un rol tot mai important în practica organismelor financiare internaţionale.

Analiza riscului de ţară este utilizată atunci când o bancă sau altă instituţie financiară:

face plasamente în străinătate; confirmă acreditive pentru bănci străine; îşi defineşte strategia de marketing extern; se informează cu privire la activitatea altor bănci (parteneri sau potenţiali

parteneri) pe diverse pieţe internaţionale; îşi propune menţinerea unui portofoliu echilibrat; stabileşte costurile şi provizioanele faţă de expunerile respective.

4.9.2 Componentele riscului de ţarăPrincipalele componente ale riscului de ţară sunt: riscul politic şi riscul

economic.

Riscul politic:Riscul politic este legat de dorinţa ţării de a-şi îndeplini angajamentele

externe. Instabilitatea politică poate genera pentru creditori: repunerea în cauză sau renegarea contractelor; limitarea sau interdicţia investiţiilor străine; limitarea sau interzicerea scoaterii de capital din ţară; naţionalizarea cu sau fără despăgubiri; refuzul de recunoaştere a angajamentelor făcute de guvernele precedente; oprirea plăţilor către exterior; interzicerea unei operaţiuni de import/export.

Riscul economic:

Acest tip de risc este legat de capacitatea ţării de a-şi achita datoria externă. Riscul economic decurge din incapacitatea ţării, a autorităţii monetare de a transfera creditul (capital plus dobândă) obţinut de o entitate publică sau privată deşi firma poate fi solvabilă, lipsa rezervelor în devize determinând incapacitatea de plată. Riscul economic este legat de riscul valutar, atât de varianta cursului de schimb, cât şi de măsurile de ordin guvernamental privind limitarea transferului de devize (risc politic).

Între riscul politic şi cel economic există relaţii de interdependenţă, instabilitatea politică generând criza economică, iar criza economică determină la rândul ei schimbări de regim politic.

4.9.3 Evaluarea riscului de ţară de agenţiile de evaluare (rating)

Agenţiile de evaluare sunt instituţii specializate de rating sau alte organisme financiare abilitate care fac, pe termen lung şi mediu, analize de risc de ţară şi de bancă.

Analiza riscului de ţară este bazată pe un număr de criterii cantitative şi calitative împărţite în patru clase de risc, reflectând rata individuală pentru ţara respectivă.

Sistemul de punctaj se bazează pe consideraţii de ordin politic şi economic, prin luarea în calcul a clasificărilor realizate de agenţii de evaluarea. Riscurile sunt

199

Page 200: Gestiune Bancara Curs Idd

ponderate în funcţie de importanţa lor faţă de rata de solvabilitate a ţării. Punctele ponderate sunt însumate, rezultând punctajul. Există patru clase de risc de ţară şi anume:

Clasa de risc 1: risc foarte scăzut, care este caracteristic ţărilor dezvoltate. Acestor ţări li se pot acorda împrumuturi pe termen lung.

Clasa de risc 2: risc scăzut, caracteristic ţărilor cu probleme financiare minore. Acestor ţări li se pot acorda împrumuturi pe termen mediu de până la trei ani.

Clasa de risc 3: risc crescut, caracteristic ţărilor în dezvoltare în plin proces de reformă. Ţările din această grupă pot beneficia de împrumuturi pe termen scurt de până la un an.

Clasa de risc 4 : risc foarte mare, specific ţărilor cu probleme economice serioase, cu datorii externe mari. În general, acestor ţări nu li se acordă împrumuturi sau li se acordă cu anumite restricţii.

4.9.4. Tipuri de evaluare a riscului de ţară

Din practica internaţională au fost reţinute trei tipuri de evaluare a riscului de ţară: evaluarea politică, evaluarea economică şi evaluarea făcută de agenţii de evaluare.

EVALUAREA POLITICĂ, care are o pondere de 25% din total evaluare.Aceasta presupune acordarea de punctaj, următoarelor elemente:

forma guvernului; stabilitatea guvernului şi a sistemului politic; stabilitatea internă; relaţiile cu ţările vecine; relaţiile internaţionale; condiţii sociale; clasificări ale populaţiei în funcţie de limbă, religie, rase.

EVALUAREA ECONOMICĂ (pondere 45%), presupune punctarea următoarelor elemente:

economie internă; reglementarea transferurilor valutare / de capital; economia externă; rezerve; datorii externe.

EVALUAREA FĂCUTĂ DE AGENŢII DE EVALUARE (pondere 30%), presupune un punctaj diferit în funcţie de termenul de evaluare (termen lung şi scurt).

Principalele elemente de evaluare:În cazul evaluării politice:

forma guvernului (5 %); stabilitatea guvernului şi a sistemului politic (5%); stabilitatea internă (5%); relaţii cu ţările vecine (2,5%); relaţii internaţionale (2,5%); condiţii sociale (2,5%); clasificări ale populaţiei: limbă, religie, rasă (2,5%).

În cazul evaluării economice: economie internă (10%); reglementarea transferurilor valutare / de capital (5%); economie externă (10%); rezerve (10%);

200

Page 201: Gestiune Bancara Curs Idd

datorii externe (10%.În cazul evaluării făcute de agenţii de evaluare:

evaluarea pe termen lung (20%); evaluarea pe termen scurt (10%).

Fiecare grupă de evaluare cuprinde un sistem de punctaj propriu pe elemente componente. Astfel, de exemplu:

La evaluarea formei de guvernământ punctajul maxim (100 puncte) îl reprezintă democraţia parlamentară sau monarhia constituţională de mai mult de 15 ani.

La evaluarea rezervelor valutare (suma pe ultimii 3 ani) se obţine consecutiv în creştere, iar acoperirea importurilor se realizează pe mai mult de 6 luni.

Riscul de ţară se poate acoperi prin compararea de asigurări speciale prin intermediul firmelor de export financiar. Unele dintre aceste firme, cum ar fi Export Development Corporation of Canada sunt proprietate de stat, altele, cum ar fi Export Credit Garantee Development din Marea Britanie, sunt forme private.

4.9.5.1. Aplicaţii practicePROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Fie o firmă X ce îşi desfăşoară activitatea într-o ţară Y. Cuantificaţi riscul de ţară folosind modelul B.R.I pe baza următoarelor date:

-Tabel 4.38-

Nr.

Crt

Denumirea criteriului Coeficient

criteriu

(ck)

Coeficient recalculat(fk)

Nota

(nk)

1. Stabilitatea politică a ţării

solicitantului de credite, posibilităţi

de schimbare

3,0 12% 2

2. Atitudinea autorităţilor locale faţă de

investiţii străine şi transferul de

beneficii

1,5 6% 4

3. Tendinţe spre naţionalizare 1,5 6% 2

4. Constrângeri birocratice 1,0 4% 0

5. Respectarea acordurilor

contractuale

1,5 6% 1

6. Calitatea serviciilor de

suprastructură

0,5 2% 1

7. Calitatea infrastructurii 1,0 4% 3

8. Calitatea responsabililor de

întreprindere care solicită creditul

1,0 4% 3

201

Page 202: Gestiune Bancara Curs Idd

9. Creşterea economică a ţării 2,5 10% 1

10. Inflaţia monetară 1,5 6% 2

11. Balanţa de plăţi externe 1,5 6% 1

12. Facilităţi de conversie a monedei

locale în devize

2,5 10% 1

13. Costul mâinii de lucru /

productivitate

2,0 8% 0

14. Credite pe termen scurt 2,0 8% 2

15. Posibilităţi de îndatorare pe termen lung

2,0 8% 3

TOTAL

25

Observaţie: Notele în tabel sunt cuprinse între 0 şi 4 (nota 0 – risc ridicat, nota 4 – risc slab).

Rezolvare:Zrisc ţară = n1c1 + n2c2 + ….+nkck

Zrisc ţară = 2x3 + 4x1,5 + 2x1,5 + 0x1 + 1x1,5 + 0,5x1 + 1x3 + 1x3 + 2,5x1 + 1,5x2 + 1,5x1 + 2,5x1 + 2,0x0 + 2,0x2 + 2,0x3 = 42,5 (4.52)

Interpretarea rezultatului:între 0 şi 40 – risc inacceptabil;între 41 şi 55 – risc ridicat;între 56 şi 69 – risc moderat;între 70 şi 100 – risc slab.

Dacă se folosesc ponderile, funcţia scor se va modifica:Z’ risc ţară = n1f1 + n2f2 + ….+nkfk

Z’ risc ţară = 2x0,12 + 4x0,006 + 2x0,006 + 0x0,04 + 1x0,02 + 3x0,04 + 3x0,04 + 3x0,04 + 1x0,1 + 2x0,06 + 1x0,06 + 1x0,1 + 0x0,08 + 2x0,08 + 3x0,08 = 1,76

(4.53)

Z’ risc ţară se află între [0,4]. Cu cât coeficientul calculat este mai aproape de 0, riscul este mai ridicat.

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Agenţia de evaluare „HOMER”, sa angajat să elaboreze pentru agenţii exportatori din ţara „X” un raport de rating asupra riscului din ţara „Y”. În acest sens deţine următoarele date:

202

Page 203: Gestiune Bancara Curs Idd

A. Pentru evaluarea politică Punctaj maxim ce poate fi acordat

(a) forma guvernamentală: republică prezidenţială 5%(b) stabilitatea guvernului şi a sistemului politic: guvernul s-a schimbat în urmă cu trei ani, iar sistemul politic implică participarea la guvernare a opt partide, unele cu ideologii politice diferite

5%(c) relaţii cu ţări vecine: ţara „Y” are încheiate tratate bilaterale de pace şi colaborare cu patru din cele cinci ţări vecine, cu a cincia având probleme teritoriale nerezolvate

2,5%(d) stabilitatea internă: bună

5%(e) relaţii internaţionale: tara participă la toate organismele politice internaţionale, adoptând majoritatea tratatelor internaţionale 2,5%(f) condiţii sociale: există un nivel relativ ridicat de şomaj – 14% şi o ocrotire socială relativ satisfăcătoare

2,5%(g) clasificarea populaţie după limbă, religie, rase, etc: ţara are două limbi oficiale; religia preponderenţă este catolică, şi o pondere de 10% din populaţie având religii diferite (protestanţi, musulmani, iehovişti, etc); în ţară, există circa 12 cetăţeni de alte naţionalităţi (turci, arabi, evrei, etc)

2,5%O asemenea evaluare trebuie punctată astfel încât să se atribuie minim 25% din raiting general 25%

B. Pentru evaluarea economică Punctaj maxim ce poate fi acordat

(a) Economia internă: nivelul de privatizare este de circa 2% din economie; PIB are o creştere anuală în ultimii trei ani de 1,5 %, 2,4%, şi respectiv 3,3%; are un deficit al balanţei comerciale în ultimul an de 2,5 miliarde dolari şi al balanţei de plăţi de 3,7 miliarde dolari. Deficitele bugetare din ultimii trei ani au fost 3,8% din PIB, 3,3% şi respectiv 3,1%, etc

10%(b) reglementarea transferurilor valutare de capital: ţara are reglementat regimul de liberalizare a operaţiunilor valutare de cont, fără o liberalizare a transferurilor pieţei de capital

5%(c) rezerve în ultimii trei ani: rezerva valutară 10 miliarde, 10,5 şi respectiv 11 miliarde dolari; rezerva de aur: 2 miliarde dolari, 2,2 şi respectiv 2,4; 10%(d)economie externă: exporturi între 10-20 % din PIB; importuri 12% 10%(e) datorii externe: deficitul comercial 2,5 miliarde dolari şi al balanţei de plăţi 3,7 miliarde dolari 10%Punctaj maxim posibil de acordat 45%

203

Page 204: Gestiune Bancara Curs Idd

Perioada avută în vedere la evaluare Punctaj maxim ce poate fi acordat(a) pe termen lung 20%(b) pe termen scurt 10%Punctaj maxim posibil de acordat 30%

Să se calculeze riscurile politic, economic sau de termen de evaluare ponderate în funcţie de importanţa lor faţă de rata de solvabilitate a ţării şi să se încadreze punctajul final în clasele de risc 1 – 4.

De asemenea, în funcţie de clasa de risc care trebuie să fie recomandările agenţiei de rating?

Punctajul maxim posibil de acordat special de către organizaţiile S.U.A, model cu 15 criterii şi cu suma coeficienţilor (de la 0,5 la 3) egală cu 25.

4.10. Apetitul faţă de risc

Investitorii, fie că sunt bănci, instituţii financiare şi de credit sau orice investitor financiar au, în principiu, aversiune faţă de risc.

Valorile de utilitate ale unui investitor desemnează compromisurile pe care acesta este dispus să le facă între profitabilitatea unui plasament bancar sau financiar şi riscul ce-l însoţeşte.

Fiecare investitor poate desemna un grad de bunăstare sau utilitate pentru portofoliile bancare sau financiare aflate în competiţie, bazat pe profitabilitatea şi riscul estimate ale acelor portofolii.

Gradul de utilitate, aşa după cum vor observa mai departe, este un mijloc de clasificare a portofoliilor bancare sau financiare. Valorile mai ridicate de utilitate sunt desemnate portofoliilor cu profiluri mai atractive de risc-profitabilitate.

Managementul băncii, când decide comportamentul faţă de anumite riscuri ce pot apărea în activitatea băncii, va lua în consideraţie propria atitudine faţă de risc, percepţia personală asupra nivelului riscului, experienţa băncii în domeniu şi responsabilitatea faţă de terţi (personal, clienţi, acţionari).

Este bine ca un bancher să cunoască apetitul faţă de risc al clienţilor săi, pentru a putea negocia mai bine cu aceştia (de exemplu, un contract de credit).

În cazul în care un client are un apetit ridicat faţă de risc, acest lucru îi poate crea premisele unui profit mai mare, dar în acelaşi timp, contractul de credit cu acest client devine mai riscant (banca îşi asumă mai multe riscuri).

Într-un climat caracterizat printr-o concurenţă mare, banca trebuie să acorde credite pentru a genera un profit pentru depozitele atrase, care uneori nu pot avea o dobândă corelată cu gradul de risc al împrumutului.

În acest caz, conducerea băncii trebuie să ia decizia asumării acestui risc (credite neperformante), sau să-şi asume riscul de a nu reuşi să genereze un flux monetar suficient pentru plata dividendelor acţionarilor şi a dobânzilor la depozitele atrase.

Întrebare de autoevaluare: Apreciaţi care, din următoarele categorii prezintă un apetit la risc mai accentuat:

1. Depunători;2. Acţionari;3. Bănci.

204

Page 205: Gestiune Bancara Curs Idd

Răspuns:1. În mod normal, depunătorii au apetitul la risc cel mai scăzut, ei plasând

banii în bănci pentru siguranţă şi pentru dobândă. Unul din scopurile reglementărilor în domeniu bancar este de a menţine încrederea depunătorilor.

2. În ordine urmează băncile, care trebuie să aibă o atitudine precaută datorită responsabilităţii sociale pe care le au şi datorită faptului că trebuie să obţină veniturile necesare pentru plata dobânzilor pentru sumele atrase.

3. Păstrând acest criteriu, următorii sunt acţionarii. În eventualitatea falimentului bancar, ei ar fi ultimii care ar recupera creanţele.

4. Cel mai mare apetit la risc îl au cei care împrumută bani. Ei reprezintă întreprinzătorii care folosesc capitalul lor şi capitalul de risc atras pentru a conduce o activitate profitabilă.

4.10.1. Curbele indiferenţei faţă de risc

Riscul reprezintă, în mod normal, probabilitatea ca o tranzacţie (de exemplu, contract de credit), în urma căreia se aşteaptă un anumit profit, să eşueze (să nu se obţină profitul scontat).

Pentru înţelegerea mai bună a raportului între risc şi profit se apelează la reprezentarea grafică a profitului minim pe care un investitor l-ar aştepta, în mod normal, pentru diferitele nivele ale riscului. Linia care rezultă se numeşte curba indiferenţei faţă de risc.

Curba nr. 1 Primul punct luat în considerare reprezintă profitul pe care- l aşteptăm de la o tranzacţie fără risc. Acesta nu este, în mod normal, zero, în special în contextul financiar, deoarece trebuie oferite anumite stimulente unei persoane pentru a o convinge să ofere dreptul de a-i fi utilizaţi banii. Acest lucru este necesar deoarece persoana respectivă ar putea utiliza banii săi (economiile) în alte scopuri – cumpărarea unei locuinţe, excursii – ceea ce i-ar aduce alte beneficii nefinanciare.

Fig. 4.1 Curba 1 a indiferenţei faţă de risc

Pentru o investiţie financiară a unei bănci în bonuri de tezaur (emise, de exemplu, de guvernul american), aceasta se aşteaptă la un risc mic sau zero. Nu există riscul (sau există un risc foarte mic) de a nu primi la scadenţă dobânda respectivă. De asemenea, investiţia fiind denominată într-o valută convertibilă, în general foarte puternică, îşi păstrează valoarea în timp, având şi o mare lichiditate.

50

45

40

35

30

25

20

15

10

5

0 0,001 0,002 0,003 0,004 1

Rata profitului %

Risc

205

Page 206: Gestiune Bancara Curs Idd

Dacă dobânda la bonurile de tezaur americane (American Treasury Bills) este de 6%, primul palier al graficului (fig. 4.2) ar fi:

American Treasury Bills

0 1

Fig.4.2 Curba 2 a indiferenţei faţă de risc în cazul bunurilor

de tezaur americane

Analizând posibilităţile existente în derularea unei afaceri, se poate aprecia că există momente când trebuie aleasă o variantă dintre mai multe variante care au un grad diferit de risc. Rolul managerului este de a calcula riguros riscul şi de a alege varianta care asigură cel mai bun profit la categoria ei de risc.

Să revenim la curba riscului. Ştim că un investitor ar dori o dobândă de 6% pentru a investi într-o tranzacţie financiară fără risc.

Pentru a – l convinge pe investitor să investească într–un proiect sau să depună banii la bancă, trebuie să i se ofere o dobândă de cel puţin 6%.

Investitorul poate aprecia riscul de eşec al afacerii ca fiind, de exemplu, 1 la 1000 (0,001). Ce dobândă ar trebui să I se ofere pentru a – şi investi banii în această afacere?

Rata dobânzii solicitată este diferită de la investitor la investitor în funcţie de apetitul la risc al fiecăruia şi poate fi apreciată (măsurată) prin studierea curbei indiferenţei faţă de risc. Această curbă poate fi trasată pentru oricare investitor, dacă se cunoaşte rata dobânzii solicitate pentru un tip de investiţie financiară, indiferent de riscul pe care aceasta îl presupune (risc 0; risc 1:1000; risc 2:1000).

O astfel de curbă arată în felul următor (fig.4.3):

Rata

profitului

%

Risc

Rata profitului %

Risc 0 0,001 0,002 0,003 0,004

0,005

10

9

8

7

6

5

4

3

2

1

206

Page 207: Gestiune Bancara Curs Idd

Fig.4.3. Curba 3 a indiferenţei faţă de risc

Acest exemplu al curbei 3 a fost construit presupunând că pentru un risc de 1:1000 rata dobânzii este de 6,5%, iar pentru un risc de 2:1000 rata dobânzii este de 7,1%.

Aplecând acest model putem trasa curba indiferenţei la risc pentru un investitor cu un apetit redus faţă de risc şi pentru un investitor cu un apetit mare la risc (figura 4.4)

Fig. 4.4 Curba indiferenţei faţă de risc pentru

un apetit scăzut sau ridicat la risc

4.10.2. Măsurarea riscului

Un indicator aflat în atenţia investitorilor (inclusiv a băncilor) pe pieţele de capital şi, în general, în tranzacţiile financiare, este rata profitului. Această rată este comparată cu gradul de risc al investiţiei financiare respective. Dacă riscul asociat unei investiţii de capital (titluri de participare) creşte, investitorul sau acţionarul va solicita rate mai înalte ale profitului.

Apetit scăzut

Apetit ridicat la risc

Rata profitului %

Risc

207

Page 208: Gestiune Bancara Curs Idd

Dacă nu se obţin aceste rate, acţionarii îşi vor folosi puterea lor de vot pentru a se schimba managementul firmei sau, dacă acţiunile pe care le deţin au lichiditate pe piaţă îşi vor vinde acţiunile. Ambele variante vor avea drept efect reducerea preţului acţiunii respective.

O metodă simplă de estimare a gradului de risc al unei tranzacţii este de a calcula rata profitului, oferită în comparaţie cu ratele profitului ce se pot obţine din alte tranzacţii de acest tip. Această metodă poate fi aplicată cu succes de către o bancă (ca investitor) numai pentru pieţele care au un grad ridicat de competitivitate cum ar fi bursele de valori şi pieţele interbancare.

4.10.2.1 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Şase bănci oferă o rată a dobânzii de depozit de 47% până la 49%, în timp ce a şaptea bancă oferă o rată de 60% pentru acelaşi termen. De ce este mai ridicată deschiderea unui depozit la această bancă?

Rezolvare:

Diferenţa mică (47 – 49%) între ratele dobânzii oferite de cele 6 bănci comerciale, arată un mediu concurenţial pe piaţă, referitor la rata dobânzii acordată pentru depozitele la acelaşi termen.

Cea de a 7 bancă are, în mod evident, dificultăţi în atragerea de fonduri la o rată a dobânzii apropiată de cea dictată de piaţă. Criza de lichiditate de la această bancă este dată de greutăţile ce le întâmpină în a – şi putea onora solicitările de fonduri ale deponenţilor. Acest lucru face ca orice plasament la această bancă să fie riscant.

Problema 2: Utilizând conceptul de risc, explicaţi diferenţa dintre rata dobânzii pentru un depozit bancar şi rata dobânzii la creditele bancare.

Rezolvare:

Probabilitatea ca o bancă să nu primească banii înapoi pentru creditele acordate este mai mare decât probabilitatea ca o bancă să nu poate returna banii celor care au făcut depuneri la acea bancă. Aceasta este unul din considerentele pentru care rata dobânzii pentru creditele oferite de bancă să fie mai mare, decât rata dobânzii la depozitele atrase.

Problema 3: Dispuneţi de 100 milioane de lei pentru a – i investi. În ultimul an, rata dobânzii pentru un depozit bancar de 3 luni a fost de: 60%, 58%, 60%, 57%, 62%, 58%, 64%, 62%, 61%, 62%, 64%, 62%,

Care este rata profitului prognozată şi riscul asociat ei?Înainte de a apela la acest depozit bancar un prieten vă oferă a altă

posibilitate investiţională tot pentru 3 luni. Cele 3 rate anterioare ale profitului pentru acest tip de investiţie financiară au fost 75%, 80% şi 40%. Prietenul dumneavoastră are nevoie de un răspuns imediat. Care este decizia ce trebuie luată şi de ce?

208

Page 209: Gestiune Bancara Curs Idd

Rezolvare:a. Depozit bancar la 3 luni:

-Tabel 4.39-Nivelul ratei dobânzii(%)

(V)

Frecvenţa de apariţie

(f)

Probabilitatea

57 1 1:12=0,083

58 2 2:12=0,167

60 2 2:12?0,167

61 1 1:12=0,083

62 4 4:12=0,333

64 2 2:12=0,167

R = rata profitului prognozat

R= =

(4.45)

R = 60,83%Riscul asociat acestei rate a profitului prognozat este abaterea standard ():

= = 2,19%

(4.46)

b. Cealaltă posibilitate de investiţie financiară

R = = 65%

= = 17,8%

Cu toate că, în cazul (b) se poate obţine un profit prognozat puţin mai mare (65% faţă de 60,83%), riscul este de 8 ori mai ridicat (17,8% faţă de 2,19%), fiind de preferat prima variantă.

Amândouă tipurile de investiţii oferă rate medii ponderate asemănătoare, cu menţiunea că varianta a II – a are o rată mai mare. În acelaşi timp, în varianta a II – a rata prognozată a dobânzii are o abatere mai mare decât în cazul primei variante, deci

209

Page 210: Gestiune Bancara Curs Idd

un risc mai ridicat, ceea ce confirmă teoria că posibilitatea unui profit mai mare este asociată cu un risc mai ridicat.

De fapt, în exemplu, nu există o pierdere în cazul în care varianta a doua nu generează un profit scontat, dar este o pierdere de oportunitate, care poate fi măsurată ca diferenţă între rata dobânzii care putea fi obţinută prin plasament la un depozit bancar şi rata dobânzii (mai mică) obţinută în cea de a II – a variantă.

4.10.3. Cotaţii de piaţă ale riscului

Pe anumite pieţe de capital (de exemplu: piaţa londoneză), acţiunile sunt împărţite în anumite categorii (Alpha, Beta, Gamma) care reflectă volumul tranzacţiilor şi gradul de risc (acţiunile Alpha cele mai puţin riscante).

Un investitor urmăreşte, în primul rând, să – şi recupereze banii investiţi în tranzacţie şi să primească o dobândă pentru capitalul folosit. Dacă o acţiune nu este tranzacţionată într–un volum suficient de mare, şi deci investitorul nu şi le poate vinde, el nu va putea să – şi recupereze investiţia iniţială. De aceea, este mai riscantă.

Acelaşi lucru se întâmplă când o bancă acordă un credit.Uneori banca nu îşi poate recupera banii împrumutaţi, chiar dacă dobânda

aferentă a fost achitată.

4.10.4. Cotaţii internaţionale ale creditului

Marile companii, care doresc să atragă fonduri, fie prin emisiunea de acţiuni sau prin împrumuturi pe pieţele monetare şi financiare sunt cotate de agenţii internaţionale (Moody”s, Standard & Poor’s, IBCA). Aceste cotaţii exprimă posibilitatea de eşec a companiei, în viitor. Acest lucru permite investitorilor să cunoască riscul asociat cu instituţia financiară respectivă şi comparând profitul potenţial al unor investiţii asemănătoare, să ia o decizie în cunoştinţă de cauză.

Acordarea unui împrumut este asemănătoare cu efectuarea unei investiţii, din următoarele considerente: Se cedează unui terţ o anumită sumă de bani, fie efectuând o investiţie, fie

constituind un depozit bancar; Există o dată scadentă la care suma de bani trebuie restituită (data aleasă de

investitor); Cel care va folosi bani în această perioadă, până la scadenţă, va încerca să-i

utilizeze cât mai eficient pentru a-şi maximiza profitul; La scadenţă, pe lângă suma împrumutată, investitorul se aşteaptă să primească,

pentru riscul acceptat o dobândă.Fundamental, împrumuturile şi investiţiile financiare sunt la fel. Diferenţele

între ele constau, în principal, în condiţiile stipulate în contractele încheiate între părţi.Se poate face precizarea că, depunătorii la o bancă comercială (care pot fi,

de exemplu, alte bănci comerciale) pot considera că, de fapt, împrumută băncii o anumită sumă de bani pentru o perioadă de timp.

O companie (bancă) care va fi pentru prima dată cotată de o agenţie internaţională, este testată printr-un interviu, din care să rezulte următoarele aspecte: Istoria firmei respective; Strategia pe care o aplică compania; Derularea curentă a operaţiunilor companiei; Capital şi surse de finanţare.

Acest interviu la care este supusă o companie, înainte de a fi cotată de o agenţie internaţională de rating, este asemănător cu cel pe care o bancă sau altă instituţie financiară îl impune clienţilor săi în vederea acordării de credite.

210

Page 211: Gestiune Bancara Curs Idd

Agenţiile internaţionale de rating cotează companiile prin expunerea posibilităţii de eşec a acestora, în următorii 10 ani.

În continuare este prezentat un exemplu al modului de apreciere al agenţiei de rating IBCA pentru o firmă:

Cotare Probabilitatea de eşec în următorii 10

ani

AAA 1

AA 1,5

A 2

BBB 5

BB 20

B 35

Deci o firmă cotată cu BBB, prezintă un risc de 5%. Un lucru important de reţinut este că acest procentaj se referă la întreaga perioadă de 10 ani şi deci, probabilitatea de a-şi recupera banii, dacă investiţia a fost făcută pe un timp mai scurt, este mare.

Există unele diferenţe în cotaţiile acordate de agenţii. De exemplu, Deutsche Bank a fost cotată în 1996 cu AAA de 2 agenţii şi AA de a treia.

Pentru principalele instituţii cotate, rata dobânzii pe care trebuie să o achite este determinată, pe de o parte, de tipul de împrumut, iar pe de altă parte, de cotarea pe care o au.

De aceea, companiile sunt foarte sensibile la schimbarea cotaţiei, în special la scăderea acesteia.

4.10.5. Costurile gestionării riscurilor

Gestionarea riscurilor bancare implică şi anumite costuri. În unele cazuri, costurile administrării unor riscuri (reducerii riscului) sunt mai mari decât suma care s-ar putea pierde (riscul propriu – zis). În aceste cazuri este evident că managementul nu va mai lua măsuri de reducere a riscului, deoarece costul depăşeşte eventuala pierdere.

În vederea luării deciziei de acoperire a riscului, efectuând anumite cheltuieli, se calculează pierderea probabilă (costul riscului). Acest lucru se face prin multiplicarea valorii pierderii aşteptate cu probabilitatea realizării acestei pierderi.

De exemplu, dacă probabilitatea de a fi tâlhărit este de 1:100, iar bunurile însumează 1 miliard de lei, costul riscului este:

1.000.000.000. = 10.000.000 lei

Pentru a preîntâmpina o asemenea tâlhărie se determină dacă o instalaţie de alarmă necesită a fi achiziţionată, comparând costul instalaţiei cu costul riscului. Dacă instalaţia de alarmă are un cost mai mic de 10 milioane lei, atunci achiziţionarea unei astfel de instalaţii poate fi o soluţie rezonabilă.

211

Page 212: Gestiune Bancara Curs Idd

Dacă instalaţia de alarmă ar reduce riscul de la 1:100 la 1:500, costul acesteia ar trebui să fie mai mic decât diferenţa dintre cele 2 costuri ale riscului:

1.000.000.000 ( = 8.000.000 lei

4.10.5.1 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Ca şi manager al unei afaceri, a identificat trei riscuri, după cum urmează: Riscul A, având o probabilitate de realizare de 1:1000, pentru o pierdere în

valoare de 500 miliarde; Riscul B, având o probabilitate de realizare de 2:2000, pentru o pierdere de 500

miliarde; Riscul C, având o probabilitate de realizare de 1:500, pentru o pierdere de 100

miliarde;Pentru administrarea riscului, se propun 2 soluţii:

(vi) Soluţia I, care reduce probabilitatea de realizare a riscurilor A şi C la 1:10000, costul fiind de 400 milioane lei;

(vii) Soluţia II, care înjumătăţeşte valorile pierderilor probabile pentru toate riscurile A, B şi C, costul fiind de 300 milioane lei.

Ce soluţie trebuie adoptată şi de ce?

Rezolvare:

Pierderea probabilă asociată riscului A = = 500 milioane lei

Pierderea probabilă asociată riscului B = = 250 milioane lei

Pierderea probabilă asociată riscului C = = 200 milioane lei

Pierderea probabilă A+B+C = 500+250+200 = 950 milioane lei

Soluţia I

Pierderea probabilă asociată riscului A = = 50 milioane lei

Pierderea probabilă asociată riscului B = = 250 milioane lei

Pierderea probabilă asociată riscului C = = 10 milioane lei

Pierderea probabilă totală = 50+250+10=310 milioane lei

212

Page 213: Gestiune Bancara Curs Idd

La această pierdere se adaugă costul soluţiei I, rezultând un cost total = 310 + 400 + = 710 milioane lei.

Soluţia II

Pierderea probabilă asociată riscului A = = 250 milioane

lei

Pierderea probabilă asociată riscului B = =125 milioane lei

Pierderea probabilă asociată riscului C = = 100 milioane lei

Pierderea totală = 250 + 125 + 100 = 475 milioane leiÎn cazul soluţiei I, costul total pentru acoperirea riscului (ponderea totală de

950 milioane lei) este de 720 milioane lei. Rezultă o diferenţă (beneficiu) de 230 milioane lei.

În cazul soluţiei II, costul total pentru acoperirea riscului (pierderea totală de 950 milioane lei) este de 775 milioane lei. Rezultă o diferenţă (beneficiu) de 175 milioane lei.

Vom alege soluţia I.

PROBLEMA 2: Dacă cunoaştem următoarele variante estimative privind câştigul pe care îl poate obţine o bancă (tabel 4.43), ca urmare a introducerii unui serviciu bancar nou:

-Tabel 4.40-Variante Venit (UM) Cost (UM) ProbabilitateVarianta AVarianta BVarianta C

500600650

400400600

0,20,40,4

Stabiliţi care este valoarea riscului asociat deciziei manageriale.

Rezolvare:

Vom calcula speranţa matematică de câştig:

(4.47)

E(x)= (500-400) x 0,2 + (600-400) x 0,4 + (650-600) x 0,4= =20+80+20=120

Calculăm dispersia:

(4.48)

213

Page 214: Gestiune Bancara Curs Idd

Riscul:

(4.49)

Valoarea câştigului cu cea mai mare probabilitate de apariţie este de 120. abaterea medie pătratică este de 67,82.

În condiţii normale câştigul poate varia în intervalul [120-67,82], cu probabilitatea de 68,3%.

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Fie 3 evenimente A,B,C cu următoarele date (tabel 4.44), care pot afecta rezultatele financiare ale băncii:

-Tabel 4.41-

Tip eveniment

Frecvenţă de apariţie

Pierderea produsă-mld UM-

Observaţii

A 2 100 mld. A apărut în perioade consecutive

B 2 140 mld. -C 1 200 mld. -Total 5 440 mld. -

Se cere: Stabiliţi pierderea medie la care se poate aştepta banca. Dacă există posibilitatea folosirii unei sume de 20 mld. UM Pentru reducerea

riscului total cu 50%. Ce decizie va lua managerul?

Problema 2: Fie un proiect de introducere a unei tehnologii noi în domeniu sistemului informatic cu următoarele variante: -

Tabel 4.42-Variante Creşterea sau reducerea rentabilităţii() Probabilităţii

A

+3% 0,6

B

-1% 0,4

214

Page 215: Gestiune Bancara Curs Idd

Stabiliţi riscul asociat deciziei financiare.

4.10.6. Întrebări de autoevaluare

a. Întrebări Descrieţi pe scurt o metodă generală de măsurare a riscului? Cum ne putem da seama că o soluţie privind acoperirea unui risc este viabilă? Numiţi cinci forme ale riscului? Ce reprezintă o curbă a indiferenţei faţă de risc?

b. Răspunsuri model1. Metoda generală de măsurare a riscului se bazează pe calculul mediei

ponderate şi a abaterii standard.Exemplu: Unui anumit tip de tranzacţie îi corespund în decursul unui an, mai

multe rate ale profitului. Media ponderată a acestor rate ale profitului reprezintă rata profitului prognozată pentru o tranzacţie de acest tip, iar abaterea standard reprezintă măsura riscului pentru rata prognozată.

2. În acest caz, trebuie calculat costul riscului (pierderea probabilă), prin multiplicarea valorii pierderii aşteptate cu probabilitatea realizării acestei pierderi. Dacă o soluţie de acoperire a riscului are un cost egal sau mai ridicat decât costul riscului, soluţia nu este eficientă şi nu trebuie aplicată.

3. Riscurile pot îmbrăca următoarele forme:(i) Risc operaţional;(ii) Risc de piaţă;(iii) Risc financiar;(iv) Risc strategic(v) Risc legislativ.

4. Curba indiferenţei faţă de risc indică un profit minim pe care un investitor îl acceptă pentru fiecare nivel al riscului. Această curbă ajută la ilustrarea apetitului faţă de risc al unui investitor.

215

Page 216: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL V

PRODUSE ŞI SERVICII BANCARE

Societăţile bancare efectuează o diversitate de operaţiuni sub forma produselor şi serviciilor bancare. Acestea sunt diferite de la o societal bancară la alta, succesul unei bănci şi profiturile acesteia fiind determinate de tipurile de produse şi servicii bancare, de simplificarea tehnicilor şi procedeelor de lucru specifice, operativitatea şi promptitudinea serviciilor. Cu alte cuvinte, fiecare societate bancară trebuie să-şi asigure succesul pe piaţa bancară prin produsele şi serviciile ce le oferă clienţilor săi, pe baza unui management eficient, realizat pe bază de programare, creare de premise, provocare.

Principalii factori care afectează dezvoltarea unei societăţi bancare şi diversificarea produselor şi serviciilor oferite sunt:

1. capitalul şi fondurile proprii utilizate de bancă;2. reţeaua de filiale, sucursale şi agenţii;3. reglementările guvernamentale; 4. deciziile conducerii băncii.

Produsul bancar cel mai important al unei societăţi îl constituie creditul acordat clienţilor lor (persoane juridice sau fizice) pentru satisfacerea unor nevoi de finanţare a unor activităţi productive sau de consum.

Domeniile în care, în funcţie de produsele şi serviciile oferite, se specializează societăţile bancare, sunt:

Retail banking. Corporate banking. Private banking. Universal banking. Invesment banking (activitatea bancară de investiţii).

5.1. Retail banking

Produsele şi serviciile societăţilor bancare care se încadrează în această specializare, specifice pentru persoane fizice, sunt: constituirea de depozite sub diverse forme, care pot fi diferite de la o societate bancară la alta; acordări de credite; emiteri de carduri; alte produse şi servicii.

5.1.1. Alte produse şi servicii bancare

În această categorie de produse şi servicii bancare putem menţiona: serviciile de plată, tranzacţii şi servicii de investiţii, servicii de investiţii de fonduri (trust services) şi alte servicii (servicii de păstrare şi siguranţă, asigurare, scontare, intervenţii în construirea şi vânzarea de locuinţe, schimb valutar şi servicii pentru călătorii, etc.)

216

Page 217: Gestiune Bancara Curs Idd

5.1.1.1. Servicii de plată

Serviciile de plată oferite de o societate bancară diferă de alte produse bancare (depozite, credite, etc.), în sensul că plata serviciilor este oferită de bancă clientului sau fără a fi necesar să semneze un contract.

În scopul furnizării efective a serviciului, este necesar pentru bănci să aibă un sistem de realizare şi compensare a plăţilor între bănci. Acest sistem se numea în primii ani “casa de compensaţie pe hârtie” şi mai târziu “casa de compensaţie automată” (care este echivalentul electronic al casei de compensaţie pe hârtie). Totuşi, tendinţa recentă pentru bănci este să creeze legături directe de telecomunicaţie între ele, utilizând sisteme de comutare bazate pe computer sau reţelele naţionale şi internaţionale.

Există trei metode fundamentale de efectuare a plăţilor. Acestea includ: plăţi în numerar (cash); plăţi pe bază de documente (pe hârtie); transfer electronic de fonduri.

Plăţi în numerar (cash)Plăţile cash sunt tot mai puţin utilizate în ultimii ani, în special datorită

problemelor ce le ridică pentru asigurarea securităţii – în ciuda faptului că numerarul este: rapid ca mijloc utilizat în tranzacţii; transferă valoarea instantaneu – nu sunt incluse datele efectuării tranzacţiei; este garantat şi uşor de identificat; este foarte ieftin în termeni de cost per tranzacţie.

Plăţi pe bază de documentePlăţile pe bază de documente sunt în cea mai mare parte realizate prin

utilizarea cecurilor, deoarece acest mod: permite plata chiar persoanelor care nu au conturi la bancă; nu necesită informaţii cerute de plătitor despre beneficiar; permite plătitorilor să blocheze cecurile înainte de a fi plătite.

Este de reţinut că eşecul în furnizarea unui sistem efectiv de garantare a cecurilor a fost un factor semnificativ în favoarea creşterii rapide a tranzacţiilor prin carduri.

Un alt mod de realizare a plăţilor pe bază de documente, este prin intermediul instrumentelor emise de unele instituţii în nume propriu (ordine de plată), care sunt mult mai acceptabile pentru cel plătit, decât un cec negarantat.

De asemenea, care se utilizează prin plata pe bază de documente, este prin cecuri de călătorie. Aceasta este totuşi o metodă mai puţin utilizată, în ciuda faptului că se călătoreşte tot mai mult în întreaga lume, datorită extinderii tot mai mari a utilizării cardurilor.

Transferul electronic de fonduriPlăţile electronice elimină manevrarea chitanţelor. Acest sistem de plăţi se

vor utiliza tot mai mult în viitor, deoarece va creşte numărul celor care deţin sau au acces la computer. Principalele tipuri de plăţi electronice sunt:

a) ordine în lucru (standing orders);b) credite directe;c) debite directe;d) transfer electronic ad-hoc de fonduri.Ceea ce va deveni mai popular pe viitor va fi utilizarea băncilor de către

depunători pentru plata obligaţiilor acestora, cum ar fi: cheltuielile de întreţinere, ratele la credite prin carduri, ratele la contractele de leasing, etc.

217

Page 218: Gestiune Bancara Curs Idd

5.1.1.2 Tranzacţii şi servicii de investiţii

Cele mai importante tranzacţii şi servicii de investiţii sunt:

(1) Tranzacţii de fonduri mutualeBăncile utilizează reţeaua de filiale şi sucursale ca mijloc de promovare şi

realizare a vânzării de fonduri mutuale pentru clienţi. Societăţile de Fond Mutual sunt de obicei firme subsidiare ale băncilor. Principalii paşi în operaţiunile bancare legate de tranzacţiile de fonduri mutuale includ:

(a) completarea şi semnarea contractului de cumpărare a fondurilor mutuale;

(b) calcularea valorii activului net şi valorii titlului;(c) calcularea şi reţinerea comisionului;(d) administrarea conturilor de fonduri mutuale ale clienţilor

(pregătirea extraselor de cont, actualizarea informaţiilor, etc.);

(e) urmărirea soldurilor şi a tranzacţiilor şi reconcilierilor cu Societatea de administrare a Fondului Mutual.

(2) Obligaţiuni guvernamentale şi bonuri de trezorerieUn serviciu în plus oferit de bănci prin sectorul lor comercial este vânzarea

obligaţiunilor guvernamentale şi a bonurilor de trezorerie către clienţi. Această vânzare are loc fie pe baza emiterii obligaţiunilor şi bonurilor, fie mai târziu, pe piaţa financiară secundară. Avantajele băncii constau din:

A) comisionul câştigat din vânzare;(a) comisioane plătite de clienţi în cazul în care aceştia vând

obligaţiunile sau bonurile înainte de scadenţă, speze percepute ca sancţiune;

(b) perspectiva atragerii de noi clienţi pentru alte servicii (depozite, când doresc să-şi depună suma obţinută la scadenţa titlurilor, serviciul de păstrare în siguranţă, etc.).

5.1.1.3. Servicii de investiţii de fonduri (Trust Services)

Industria serviciilor de investiţii de fonduri a cunoscut o dezvoltare uimitoare în ultimele două decenii. Serviciile de investiţii de fonduri sunt oferite clienţilor prin intermediul unui acord legal, încheiat de avocat. Serviciile de investiţii de fonduri pot fi de diferite tipuri, în conformitate cu tipul activelor implicate şi variază de la păstrarea în siguranţă a activelor de valoare, până la analize sofisticate legate de decizii de investiţii.

Băncile au nevoie să angajeze personal bine calificat în scopul oferirii serviciilor de investiţii de fonduri şi de multe ori băncile acţionează ca legătură între clienţii lor şi specialiştii de pe piaţă.

5.1.1.4 Alte servicii

a) Serviciul de păstrare în siguranţă

218

Page 219: Gestiune Bancara Curs Idd

În schimbul unei chirii şi având ca scop atragerea clienţilor şi către alte servicii, băncile închiriază seifuri clienţilor. Toate serviciile în acest sector sunt realizate cu extremă prudentă. Sunt urmate proceduri suplimentare în cazurile: (a) utilizării normale a seifurilor; (b) pierderii cheilor; (c) decesului deţinătorului.

(2) AsigurareBăncile, care au avantajul unor reţele mari de filiale, sucursale şi agenţii,

cooperează cu societăţi de asigurare, care sunt de obicei firme afiliate băncilor, vânzând asigurări clienţilor. De asemenea, în scopul promovării depozitelor, produsele de asigurare sunt oferite de obicei de bănci clienţilor care îşi menţin soldul depozitelor peste o anumită sumă.

Patronii fără contract de muncă şi alte persoane îşi stabilesc adesea propriile planuri pentru fondul de pensie în colaborare cu consultanţi de la bănci sau aleg un anumit plan oferit de bancă.

(3) ScontareaServiciul de scontare are loc atunci când o bancă cumpără debitele unui

client, după scontarea dobânzii şi a comisionului. În acest fel banca devine proprietarul debitului şi îl colectează atunci când devine scadent.

(4) Intervenţii în construirea şi vânzarea de locuinţeÎn ţările în care astfel de activităţi sunt permise de lege, băncile tip “retail”

sunt implicate direct sau indirect în afacerile imobiliare, având ca scop atragerea clienţilor pentru credite ipotecare.

Alte servicii corelate, includ asigurarea şi a bunurilor, asigurarea pe viaţă pentru acoperirea sumei luate cu împrumut, etc.

(5) Schimb valutar şi servicii pentru călătoriiCele mai multe bănci “retail” oferă clienţilor două tipuri de servicii pentru

călătorii: vânzarea de valută (care, de multe ori, este limitată la anumite

sume pe persoană şi pe călătorie, dacă acest lucru este cerut de banca centrală). O asemenea activitate aduce un venit băncii, în funcţie de diferenţa stabilită între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare a valutei;

emiterea de cecuri de călătorie (care sunt cumpărate de multe ori cu mult timp înainte, furnizând în acest mod un venit suplimentar băncilor care le-au emis).

(6) Vânzarea cu amănuntul a unor bunuri de consumPână de curând, băncile nu erau interesate în vânzarea bunurilor (cu

excepţia aurului, care a fost comercializat de multe bănci). Începând cu circa un deceniu în urmă, multe bănci din SUA vând puşculiţe pentru copii, ediţii speciale ale unor cărţi şi chiar aparate de fotografiat şi televizoare la preţuri bune, ca stimulent pentru deschiderea de conturi. În special banca Chase Manhattan a stabilit un acord cu IBM pentru vânzarea echipamentelor de birotică în două din sucursalele sale. Se prevede pentru anii următori o creştere în activitatea comercială a băncilor, în special în vânzarea bunurilor de consum.

5.1.2. Dezvoltarea tehnologiei pentru serviciile de Retail Banking

Sunt trei sectoare în care au avut loc mari progrese în ultimul timp privind modul de furnizare a serviciilor de retail banking (automate de plată ATM, banca prin telefon, banca la domiciliu), fiind considerate drept noile produse oferite de bănci. La

219

Page 220: Gestiune Bancara Curs Idd

drept vorbind, ele ar trebui considerate ca progrese tehnologice în domeniul serviciilor de retail banking.

(1) Automate de plată (ATM = Automated Teller Machines)ATM-urile sunt utilizate tot mai mult de către bănci în ultimul timp din

următoarele motive: degrevează funcţionarii bancari, lăsându-i să efectueze operaţiuni mai

dificile decât cele realizate prin ATM; serviciile oferite sunt 24 de ore din 24, pe parcursul celor 7 zile din

săptămână; sunt foarte rapide în realizarea tranzacţiilor şi în întocmirea

documentelor corespunzătoare; se presupune că sunt mai ieftine decât personalul angajat pentru

aceste operaţiuni.

b) Banca prin telefon (phone banking)Clienţii cărora le este oferit acest tip de serviciu, primesc o parolă care le

permite accesul la sistemul computerizat al băncii şi realizarea unor tranzacţii, cum ar fi verificări de solduri, ordine de plată, etc.

(3)Banca la domiciliu (home banking)Acest serviciu este oferit clienţilor cu sume mari în cont sau cu volum mare

de tranzacţii. Lor li se oferă un sistem care le permite să-şi conecteze calculatorul personal la sistemul computerizat al băncii şi realizarea unor tranzacţii similare cu cele efectuate prin telefon (phone banking), având însă şi posibilitatea să-şi imprime rezultatele.

5.2. Corporate banking

Specializarea băncilor de tip corporate banking, priveşte produsele şi serviciile pentru persoanele juridice şi anume: constituirea de depozite (vezi pct. 9.1.2); acordări de credite (vezi cap. VIII); leasing (vezi cap. VIII); finanţarea şi intermedierea importurilor şi exporturilor (vezi cap. VIII); emiterea de scrisori de garanţie; carduri pentru afaceri; transferul de fonduri; încasarea creanţelor conturi pentru plata salariilor; tranzacţii valutare; managementul trezoreriei; vânzarea diferitelor valori; “Banca la birou” (“office banking”).

5.2.1. Emiterea scrisorilor de garanţie

Prin emiterea unei scrisori de garanţie (SG), banca se obligă să plătească datoriile unei persoane, unei terţe părţi, în cazul în care persoana respectivă nu îşi îndeplineşte obligaţiile ea însăşi.

Tipurile de scrisori de garanţie: sunt în funcţie de tipurile de obligaţii ce le acoperă, şi anume:

- Scrisori de garanţie de participare (cu acest tip de scrisoare, banca garantează că persoana în cauză va participa la licitaţie sau la orice alt tip de procedură – se foloseşte de obicei în cazul construcţiei unei uzine sau al achiziţionării de materii prime pentru care persoana varsă o dobândă în avans. Dacă respectiva persoană nu participă, banca execută scrisoarea de garanţie şi îi plăteşte suma garantată beneficiarului).

- Scrisori de garanţie de bună execuţie. O asemenea scrisoare de garanţie este emisă de o bancă după scrisoarea de participare, pentru

220

Page 221: Gestiune Bancara Curs Idd

persoana juridică care a câştigat licitaţia şi va construi uzina respectivă sau va furniza materialele convenite. Ea este valabilă pe toată perioada construcţiei sau chiar mai mult timp, după cum se stabileşte prin contractul de furnizări încheiat.

1. Scrisori de garanţie pentru plata în avans. Prin această scrisoare de garanţie banca garantează că persoana respectivă va înapoia suma pe care o primeşte ca plată în avans, dacă nu îşi va îndeplini conform acordului, (contractului), obligaţiile asumate. O asemenea scrisoare de garanţie este utilizată, de obicei, şi pentru plăţi în avans primite în cazul construcţiilor.

2. Scrisori de garanţie de plată. Această scrisoare de garanţie este similară cu tipul anterior de scrisori de garanţie şi se referă la plata integrală a constructorilor, opusă plăţii parţiale, cu obligaţia constructorului de a înapoia banii dacă nu-şi îndeplineşte obligaţiile. Prin scrisoare se prevede că banca garantează această restituire a banilor.

3. Scrisori de garanţie pentru plata integrală în cazul terminării unor lucrări de construcţie. Prin emiterea de către o bancă a unei asemenea tip de scrisoare de garanţie, beneficiarul acesteia are dreptul de a nu i se mai reţine o anumită sumă pentru o anume perioadă de timp – de obicei până la un an, dacă construcţiile se dovedesc ulterior de proastă calitate.

4. Scrisori de garanţie pentru vamă . Astfel de tipuri de scrisori de garanţie sunt emise de bancă şi date la vamă de către importator pentru a putea intra în posesia bunurilor care le-au fost trimise. Se practică în cazul unor produse perisabile şi care nu trebuie să rămână mult timp în vamă. Prin scrisoare, banca garantează vămii că persoana în cauză va plăti banii într-o perioadă de timp ce depinde de transmiterea documentelor).

5. Alte scrisori de garanţie. Ele sunt utilizate pentru a garanta plata impozitelor sau a unor timbre, etc.

Banca îşi asumă un grad mare de risc la emiterea unei scrisori de garanţie. Riscul constă în faptul că banca ar trebui să plătească o sumă egală cu cea menţionată în scrisoarea de garanţie către o a treia parte, în anumite condiţii. Bine înţeles, în astfel de cazuri, banca plăteşte chiar dacă va avea probleme cu recuperarea sumei. Acest risc are două efecte pentru bancă:

1. banca cere şi primeşte anumite garanţii pentru a emite o scrisoare de garanţie;

2. la pregătirea situaţiilor financiare se ia în considerare emiterea de scrisori de garanţie alături de creditele acordate, calculându-se provizioane pentru credite neperformante.

În cadrul unei scrisori de garanţie, sunt de reţinut două lucruri foarte importante şi anume:

1. beneficiul de discuţiune, adică dreptul băncii garante de a-i cere beneficiarului de a recurge mai întâi la principalul datornic şi numai dacă nu este satisfăcut de a apela la bancă;

2. clauza internă, adică clauza că, în cazul executării scrisorii de garanţie ( cu excepţia cazului pentru care partea principală a datoriei s-a stabilit şi o dobândă) se acordă o anumită rată a dobânzii pentru calculul corect al sumei datorate.

Comisionul perceput de o bancă pentru a emite o scrisoare de garanţie, depinde de obicei de gradul de risc. Majoritatea băncilor au comisioane generale, ce le încasează pentru scrisorile de garanţie emise clienţilor sau, calculate pe trei nivele:

a) comision unic pentru scrisori de garanţie tipice, cu grad scăzut de risc; b) comision pentru scrisori de garanţie cu conţinut de bază, risc mediu. c) scrisori de garanţie cu conţinut de bază, risc mare (comision mare)

221

Page 222: Gestiune Bancara Curs Idd

Nivelul comisionului mai depinde şi de scadenţa scrisorilor de garanţie. Există scrisori de garanţie cu scadente specifice (sunt valabile până la o anume dată şi garantul nu mai are nici o obligaţie după această dată), dar mai există şi scrisori de garanţie deschise.

5.2.2 Carduri pentru afaceri

Serviciile oferite de banca societăţilor comerciale prin carduri de credit se pot lua în considerare din două puncte de vedere:

a) Carduri de credit emise pentru a fi utilizate de personalul societăţilor

Conducerea superioară a unor societăţi poate folosi carduri de credit pentru a acoperi cheltuielile necesare funcţionării companiei. În anumite cazuri, acestora li se permite să folosească aceste carduri şi pentru cheltuielile lor personale, până la anumite limite, primind astfel o remunerare, pe lângă aceea rezultând din beneficii.

b) Societăţile acceptă plăţi prin carduri de creditÎn cazul în care o societate joacă rolul negustorului în ciclul unei operaţii cu

carduri de credit, atunci banca îi oferă acestui tip de societate, următoarele servicii:a) îi procură echipamentul necesar pentru a face vânzări prin carduri de

credit;a) urmăreşte primirea documentelor, comisioanele, spezele, cheltuielile;b) reglementează periodic conturile.Acest tip de serviciu, nu numai că generează venit pentru bancă din

comisioanele pe vânzările cu cardurile de credit, dar generează şi alte servicii cum ar fi: depozite, plăţi salarii, etc.)

Pentru a organiza şi a sprijini acest serviciu, banca trebuie să înfiinţeze un departament special, care răspunde de:

a) eforturile de marketing pentru a atrage societăţile ca şi clienţi noi;b) stabileşte cu societatea termenii cooperării;c) rezolvă orice problemă care se iveşte şi sprijină, în general, reţeaua şi

vânzările.

5.2.3. Transferul fondurilor

Activităţile legate de transferul fondurilor sunt mult mai obişnuite în cadrul activităţii de corporate banking, decât în cele legate de retail banking datorită volumului mare al tranzacţiilor şi al sumelor implicate. În consecinţă, ele generează multe venituri băncii, deşi ele sunt oferite societăţilor la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în cadrul retail banking-ului. În cadrul activităţii de corporate banking transferul fondurilor se execută (a) prin emiterea unor cecuri ale băncii şi (b) prin ordine de plată prin telefon, telex ori SWIFT sau prin (c) scrisori de credit.

5.2.4. Încasarea creanţelor

Serviciul pentru încasarea creanţelor este un serviciu similar acordării unui credit, prin faptul că se acceptă ca şi colateral sume ce urmează a fi încasate. Încasarea acestor creanţe poate îmbrăca două forme:

222

Page 223: Gestiune Bancara Curs Idd

a. trate scontate, de exemplu, atunci când calculul venitului se bazează pe o rată a dobânzii care este mai mare de obicei decât cea a creditului. La scontarea unora din aceste efecte de comerţ, banca acceptă riscul de a nu putea recupera la scadenţă valoarea nominală;

b. factoringul (pentru orice tip de factoring, intern sau internaţional, cu sau fără recurs, confidenţial sau neconfidenţial, etc.). În cazul factoringului internaţional, avem două bănci implicate, factorul importatorului şi cel al exportatorului. Operaţiile băncilor care se referă la încasarea unor creanţe sunt destul de complicate şi riscante şi este nevoie de multă atenţie de-a lungul întregului proces de la stadiul acordului, la primirea efectelor de comerţ şi până la faza finală de încasare a numerarului şi de reglare a conturilor.

5.2.5 Conturi pentru plata salariilor

Serviciul oferit societăţilor de a le deschide conturi de plată a salariilor, este un serviciu auxiliar conturilor de depozit. În oricare bancă se pot folosi anumite conturi pentru a prelucra ştatele de plată ale societăţilor. Beneficiul pentru bancă este comisionul încasat de la societate (de obicei o sumă fixă pentru fiecare angajat), plus avantajul că toţi angajaţii îşi vor deschide un cont de depozit.

Procedurile băncii pentru a plăti salariile printr-un astfel de cont al corporaţiei şi deschiderea de conturi de depozit pentru angajaţi nu sunt complicate şi există şi facilităţile oferite de distribuitoarele automate de numerar (ATM) aflate la dispoziţia salariaţilor.

5.2.6 Tranzacţii valutare

Serviciile oferite de banca societăţilor legate de tranzacţiile valutare se extind la foarte multe tipuri diferite de tranzacţii şi trebuie să ţină cont de o multitudine de factori, cum sunt, de exemplu, reglementările stabilite de banca centrală, etc.

Tranzacţiile valutare devin din ce în ce mai obişnuite datorită internaţionalizării economiilor şi a dereglementărilor în cadrul transferului de fonduri de la o ţară la alta.

5.2.7 Managementul trezoreriei

Acest serviciu oferit de banca societăţilor devine şi el tot mai mult folosit având în vedere că managementul trezoreriei unei societăţi implică cunoştinţe vaste şi informaţii specializate.

5.2.8 Vânzarea diferitelor valori

Banca joacă de multe ori rolul de intermediar în vânzarea anumitor valori ca, de exemplu, obligaţiuni guvernamentale, timbre pentru contribuţii la ajutorul social, etc.

Comisionul pentru bancă pentru acest rol de intermediere este de obicei substanţial şi această activitate atrage clienţii în a utiliza şi alte servicii ale băncii.

5.2.9. “Banca la birou” (Office banking)

Tehnologia avansată permite ca anumite servicii ale băncii sau obţinerea de informaţii să o facă chiar clientul, fără a fi necesar să vină pentru asta la bancă. Banca

223

Page 224: Gestiune Bancara Curs Idd

la birou permite societăţilor să-şi conecteze calculatoarele la o parte a sistemului computerizat al băncii. Astfel, societatea, utilizând anumite coduri numerice, poate: obţine informaţii despre soldurile conturilor sale; informaţii generale despre ratele băncii; transferă sume şi dă ordine pentru efectuarea anumitor tranzacţii.

5.3. Private Banking (activitatea bancară privată)

5.3.1. Caracteristicile activităţii bancare private

Activitatea bancară privată este setul de servicii oferite de departamentele de gestionare a unor fonduri de investiţii ale băncilor (trust services), în special către trei categorii mari de clienţi, care sunt:

mari fonduri de pensii şi fundaţii; clienţii pieţei de mijloc care includ diverse companii (uneori sunt

incluse aici şi departamentele de private banking ale altor bănci); clienţi cu multe proprietăţi şi bani mulţi.

Aceste servicii de investiţii de fonduri oferite poartă numele de private banking.

Toate serviciile şi activităţile oferite de departamentul de private banking al unei bănci (de departamentele de investiţii de fonduri – trust – în sens mai general), se pot grupa în cinci grupe de funcţii. Mărimea fiecăreia din aceste funcţii influenţează în bună măsură organigrama băncii, împărţirea sarcinilor şi fişa postului angajaţilor implicaţi în activitatea de private banking. Aceste cinci funcţii sunt: administrarea clienţilor; managementul investiţiilor; gestionarea numerarului; prelucrarea titlurilor; servicii de contabilitate.

O caracteristică foarte importantă a serviciilor de private banking este procesul de luare a deciziilor referitoare la administrarea şi la investirea activelor care aparţin clienţilor băncii. Avem astfel:

a. private banking discriminator, unde departamentul de private banking decide cum vor fi investite activele;

b. private banking nediscriminator, caz în care departamentul de private banking îi propune clientului cum să-şi investească activele, iar acesta decide, bazându-se pe informaţiile ce i se oferă.

În primul caz, banca acţionează ca un curator. Cu alte cuvinte, băncii i se dau anumite active ce trebuie investite în beneficiul clientului, folosind capacitatea profesională maximă a băncii.

Principalele produse şi servicii oferite de o societate bancară în cadrul specializării de private banking, sunt:

Administrarea clienţilor, activitate care constă în: deschiderea conturilor, acorduri şi comisioane, servicii privind plata impozitelor, administrarea de proprietăţi, elaborarea de situaţii financiare.

Managementul investiţiilor sub forma: consultanţei financiare, deciziilor de investiţii, evaluarea performanţei.

Administrarea numerarului, activitate care implică: încasări şi plăţi în numerar, investirea surplusului de numerar, prevenirea deficitelor de numerar.

5.3.2. Administrarea clienţilor

În cadrul acestor activităţi regăsim:

Deschiderea conturilor

224

Page 225: Gestiune Bancara Curs Idd

La deschiderea unui cont pot fi implicate mai multe părţi: administratorul contului, care este persoana care ia contact cu clientul

şi coordonează activitatea referitoare la cont, ca şi celelalte activităţi legate de clientul respectiv;

alţi manageri de investiţii, în cazul unor portofolii complexe; analistul pentru impozite care examinează toate datele relevante

pentru a determina nivelul impozitelor.În cadrul procesului de deschidere a unui cont se hotărăşte tipul de serviciu

ce va trebui oferit clientului, iar administratorul contului se asigură de faptul că acest cont este alimentat şi, în sfârşit, numerarul şi alte active se predau băncii şi se înregistrează şi în conturile băncii.

Acorduri şi comisioaneÎncheierea de acorduri constă în faptul că, se întocmeşte şi se semnează un

contract legal care să îi permită băncii să acţioneze ca şi curator sau agent. Există mai multe feluri de astfel de acorduri, ca de exemplu:

a. agenţie personală, unde sunt implicate conturile de custodie, cele de tipul denumit “escrow”, de investiţii şi alte tipuri de conturi;

b. consultanţă personală;c. administrare de fonduri pentru persoane fizice (incluzând testamente,

acorduri, etc.)După semnarea contractului, acestea se trimit la sediul băncii, iar

administratorul contului foloseşte ca referinţă, copii.Nivelul comisioanelor cerute de bancă clientului, la care se cade de acord,

depinde de mai mulţi factori, ca, de exemplu: valoarea de piaţă a activelor sale, numărul de tranzacţii ale clientului, timpul consumat de personalul băncii şi cheltuielile pe care le incubă clientul. Administratorul contului este răspunzător cu strângerea datelor pentru calcularea comisioanelor, întocmirea facturilor şi încasarea banilor.

Din motive care ţin de planificarea financiară şi de pregătirea bugetului, administratorul contului pregăteşte şi o situaţie previzională privind nivelul comisioanelor, bazându-se pe date similare referitoare la client.

Servicii privind plata impozitelorAceste servicii sunt oferite de specialiştii în fiscalitate ai băncii. Există de

asemenea practica ca băncile să apeleze la specialişti din afară. Principalele servicii oferite de bănci referitoare la plata impozitelor, în cadrul activităţii de private banking, sunt: pregătirea declaraţiilor de venituri pentru a fi impozitate; estimarea nivelului plăţilor impozitelor şi plata tranşelor sau a sumelor globale la

termenele stabilite de lege; reţineri de sume pentru plata impozitelor.

Administrarea de proprietăţiAceste servicii sunt utilizate numai în unele ţări, sau ele au o utilizare

limitată. Un specific aparte îl regăsim în SUA, unde banca administrează imobile, valori imobiliare, ferme sau alte active. Gestionarea acestor active se face de către bancă printr-un fond de investiţii.

Elaborarea de situaţii financiareÎn cadrul acestei activităţi banca se angajează să pună la dispoziţia clienţilor

săi o seamă de situaţii financiare. Aceste situaţii, elaborate de bancă şi trimise clienţilor ei, conţin informaţii de două tipuri:

225

Page 226: Gestiune Bancara Curs Idd

informaţii referitoare la tranzacţii efectuate într-o anumită perioadă de timp – cea mai recentă de fapt – cum ar fi, de exemplu încasările şi plăţile efectuate, achiziţii sau vânzări de titluri de valoare, etc;

informaţii referitoare la soldul fiecărui cont la sfârşitul respectivei perioade.În cazul unor persoane cu participări substanţiale de fonduri (spre exemplu

drepturi cuvenite moştenitorilor din testamente, familii mari, etc.) mai multe persoane primesc aceste situaţii ale conturilor respective.

În ultimul timp, se folosesc pe scară tot mai largă ultimele cuceriri ale tehnologiei în elaborarea şi expedierea la beneficiar a acestor situaţii financiare sau chiar, mulţi clienţi îşi au conectat calculatorul personal cu cel al băncii pentru a avea acces imediat la informaţii. Banca trebuie să acorde o deosebită atenţie corectitudinii datelor oferite departamentului de private banking de către celelalte departamente ale băncii sau din exterior.

5.3.3. Managementul investiţiilor

Băncile pot oferi servicii discriminatorii sau nediscriminatorii clienţilor lor în cadrul activităţii de private banking. În unele situaţii, banca decide asupra opţiunii de cumpărare sau vânzare pentru clienţii ei şi notifică clientul după ce a avut loc tranzacţia. În alte cazuri, banca face propuneri, clientul decide, iar banca execută ordinele clientului său.

Fondurile colective, un termen obişnuit în private banking, funcţionează asemeni fondurilor mutuale. Activele individuale ale clienţilor sunt unificate de către sectorul de private banking şi sunt administrate în regim de un singur portofoliu şi nu dispersate în mai multe active de dimensiuni mai mici. Administrarea activelor individuale sub forma unui singur portofoliu aduce un randament mai mare în majoritatea tranzacţiilor de investiţii.

După acelaşi principiu de funcţionare a fondurilor colective se blochează în mod similar şi alte portofolii, de obicei pentru tranzacţii ad hoc.

Alocarea activelor este un alt termen folosit în activitatea de private banking, în sensul că, strategiile investiţionale depind de selectarea componentei corecte de titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni şi alte produse). În anumite cazuri, se folosesc o serie de indicatori pentru a facilita procesul de alocare al activelor, pe baza unor anumite structuri de produse de investiţii.

Dintre principalele servicii oferite de o societate bancară în cadrul activităţii de managementul investiţiilor, sunt de reţinut:

Consultanţa financiarăServiciile de consultanţă financiară oferite de bancă clienţilor lor, iau în considerare analize bazate pe:

nivelul necesităţilor de lichiditate în viitor a clientului; randamentul cerut de client, având în vedere profitul trecut, prezent şi viitor; gradul de risc pe care clientul este gata să şi-l asume (cu cât riscul este mai

mare cu atât şi profitul este mai mare).Analiştii şi consultanţii băncii propun soluţii alternative, bazându-se pe

cercetările băncii sau pe consultanţi externi.

Decizii de investiţiiDecizia pentru efectuarea unei investiţii financiare se ia, fie de client

(serviciu nediscriminator), fie de administratorul de cont (serviciu discriminator).Odată decizia de investiţie luată, ordinele se înaintează de la

departamentul de private banking la alte departamente ale băncii (în special la

226

Page 227: Gestiune Bancara Curs Idd

compartimentul de arbitraj), sau în afara băncii, în timp ce o parte din tranzacţii se pot rezolva chiar în cadrul departamentului de private banking.

Evaluarea performanţei Activitatea de evaluare a performanţei este o activitate complexă , în special în cazul portofoliilor de titluri. Scopul lor este dublu:

să-şi informeze clienţii asupra randamentului activelor lor financiare în timpul perioadei de discuţie;

să evalueze performanţa şi eficienţa administratorilor de cont. Evaluările sunt executate şi completate comparându-se sumele clientului şi tipul de investire cu (a) riscul, (b) cifrele din buget şi (c) anumite evaluări ale performanţelor similare în domeniu (benchmarks), fie din acest tip de activitate, fie din indicii de bursă şi alţi indici. Aceste standarde sunt uneori greu de stabilit şi ca urmare, în viitor se prevede să aibe loc o dezvoltare a acestui domeniu pentru a se ajunge la standarde globale multiplelor randamente.

5.3.4 Administrarea numerarului

Activitatea de administrare a fondurilor financiare devine pe zi ce trece tot mai complexă şi mai sofisticată. Personalul care se ocupă cu această problemă în cadrul private banking-ului, trebuie să fie bine pregătit şi capabil să (a) facă tranzacţii de tipul “sweep” pentru clienţii lor şi (b) să se angajeze în strategii mai sofisticate cum ar fi, de exemplu, arbitrajul. Tranzacţiile de tip "sweep", reprezintă operaţiunile de vânzare şi cumpărare de acţiuni sau alte titluri într-un fond de investiţii pe termen scurt (FITS).

Dintre aceste servicii reţinem:A. Încasări şi plăţi în numerarEste un serviciu oferit prin sistemul de plăţi al băncii, care include mijloace

de plată precum cecurile, ordinele de plată, SWIFT-ul şi linii directe cu bănci din străinătate.

Această activitate are o interfaţă cuprinzătoare şi colaborează mult cu celelalte departamente ale băncii. Documentele şi tranzacţiile referitoare la plăţi trebuie făcute imediat, preferabil, prin mijloace electronice.

Există multe motive care să ne determine să utilizăm serviciile de încasări şi plăţi în cash în cadrul activităţii de private banking, cum ar fi: contribuţiile de la clienţi şi sponsori; distribuţiile la clienţi şi beneficiari; achiziţiile şi vânzările de titluri şi alte active; transferurile între conturi; comisioanele şi spezele băncii, sumele reţinute pentru impozite, etc.

B. Investirea surplusului de numerar Mijloacele prezentate, de a investi surplusul de numerar al clienţilor, depinde de perioada de timp cât sunt disponibile aceste fonduri. Cele mai obişnuite sunt fondurile de investiţii pe termen scurt (FITS), care sunt tipuri speciale de fonduri colective. Conturile clienţilor sunt verificate zilnic pentru a se constata dacă nu există surplusuri de numerar; dacă da, acest numerar participă la FITS până când e nevoie de aceşti bani integral sau parţial pentru investiţii sau plăţi ale clientului. Acest proces de a vinde şi cumpăra acţiuni într-un fond FITS sunt tranzacţii de tip “sweep”.

C. Prevenirea deficitelor de numerar În acelaşi mod în care se calculează surplusurile de numerar înainte de a fi investite, se elaborează şi situaţiile previzionale referitoare la necesităţile de numerar, pentru a se preveni deficitele viitoare. Totuşi, chiar şi în cazul în care – de obicei din

227

Page 228: Gestiune Bancara Curs Idd

motive neaşteptate – nevoile de fonduri ale contului unui client din private banking sunt mai mari decât suma pe care o are în cont, administratorul contului cântăreşte posibilitatea de a-i acorda o facilitate de overdraft (peste noapte, deci 24 de ore) în loc de a desfiinţa o investiţie. În ultimii ani, s-a observat o dezvoltare majoră a departamentelor de private banking din bănci. Deşi unele bănci, poate nu considerau necesar să aibă asemenea activităţi, totuşi, ele au fost nevoite să înfiinţeze astfel de departamente din motive de concurenţă. În viitor, dintre problemele mai importante din domeniul private banking, sunt de reţinut::

B) clienţii sectorului de private banking sunt, în general, clienţi mari, care au şi alte tranzacţii cu banca şi ca urmare, pentru diversificarea serviciilor bancare trebuie să li se ofere şi aceste servicii, chiar dacă nu sunt profitabile pentru bancă;

C) dezvoltarea tehnologiei permite o comunicare mai bună cu clientul şi cu sursele de informaţii necesare pentru luarea deciziilor.

5.4 Universal Banking (Banca Universală) Specializarea de tip "Bancă Universală" constă în faptul că oferă întreaga gamă de produse şi servicii financiar - bancare, fie pe piaţa internă, fie – aşa cum se întâmplă de obicei – pe cea internaţională. Băncile universale tind să presteze toate tipurile de servicii bancare.

5.4.1 Tipuri de servicii oferite de Băncile Universale Serviciile care pot fi efectuate de o bancă universală, în afara celor obişnuite în cadrul activităţii de retail şi corporate banking, sunt:

- vânzarea de asigurări (companiilor, persoanelor fizice, organizaţiilor)- subscrierea de titluri (underwriting);- tranzacţionarea de titluri în numele altor investitori;(1) participarea la capital în diverse companii, incluzând cele non-

financiare ;- participarea în consiliile de administraţie ale companiilor, etc.

5.4.2 Scurt istoric al serviciilor de Universal Banking Ţările în care s-a dezvoltat în trecut serviciile de universal banking, sunt Germania şi Japonia. Au urmat şi alte ţări europene, în timp ce în SUA, această activitate era pusă sub semnul întrebării. Germania Este ţara care oferă cel mai bun exemplu de activitate de universal banking, nu numai astăzi dar şi în secolele IX şi XX. Băncile universale germane se ocupau doar de valori mobiliare şi de operaţiile efectuate de o bancă comercială, în timp ce activităţile legate de asigurări, ipoteci, administrarea de portofolii şi servicii de investiţii sunt oferite de filiale, care aparţin unor holding-uri financiare. Sistemul de universal banking a grăbit considerabil dezvoltarea economică rapidă a Germaniei în secolul IX-lea, oferind infuziile necesare de capital, într-un moment al istoriei în care publicul larg nu dorea să-şi asume astfel de riscuri. Alte ţări europene

228

Page 229: Gestiune Bancara Curs Idd

Deoarece unificarea economică europeană permite băncilor comunitare să opereze în toate ţările Comunităţii europene, la fel cum operează în ţările lor de origine, este probabil că toate ţările Comunităţii vor fi deservite în viitorul apropiat de bănci universale, supuse unor restricţii referitoare la proprietatea asupra lor şi la tipurile de servicii oferite de ele. Ultimele indicii arată că, ţările occidentale fac paşi tot mai semnificativi spre serviciile de universal banking. Japonia Deşi băncile japoneze au fost foarte deschise în a oferi şi alte servicii decât depozite şi credite, după cel de-al doilea război mondial, ele au fost forţate să-şi restrângă gama serviciilor. Totuşi, încetul cu încetul, ele au redus restricţiile, înfiinţând filiale cu diverse tipuri de servicii. Sistemul japonez, în care societăţile comerciale sunt legate prin deţinerea reciprocă de acţiuni ca şi asupra unei bănci ce le conduce, se numeşte sistemul “keiretsu”. Statele Unite ale Americii În SUA regăsim instituţii bancare specializate. Poate fi exemplificat cazulde exemplu, băncilor comerciale cărora nu li se permite să ofere servicii financiare integrale referitoare la tranzacţii cu titluri, subscrierea lor, etc. De asemenea, băncilor nu li se permite să deţină capital în companii cu profil non-financiar sau să facă parte din consiliile de administraţie ale acestor societăţi. În ultima vreme s-au purtat multe discuţii pe problema ce tip de activitate de universal banking ar fi mai semnificativă pentru SUA. Experţii nu au căzut de acord asupra mai multor probleme de fond. Sunt de reţinut unele păreri în această direcţie şi anume:

Saunders şi Walter (1994) susţin modelul englez, unde operaţiile cu valori mobiliare şi alte astfel de activităţi sunt executate în filiale ale băncilor cu capital separat;

Benston (1994) este de părere că modelul german este mai fiabil pentru SUA. Totuşi, ambele tabere sunt de acord că: (a) trebuie separată activitatea comercială de cea de investiţii în cadrul unei bănci şi că (b) orice alte restricţii referitoare la gama de servicii pe care le poate oferi o bancă, trebuie eliminate în sistemul bancar din SUA.

5.5 Investment Banking (activitate bancară de investiţii)

5.5.1 Caracteristicile serviciilor oferite de Investment Banking

O investiţie înseamnă achiziţionarea unui activ despre care se presupune că va aduce în viitor un profit. Decizia celor care au numerar sau alte forme de proprietate de a investi, necesită: (a) existenţa cunoştinţelor despre alternativele de a investi şi (b) dezvoltarea unor abilităţi necesare pentru a evalua aceste alternative investiţionale.

O discuţie referitoare la investiţii cere mai întâi o prezentare a activelor de pe pieţele financiare.

Există două astfel de tipuri de active:a) active reale (ca valorile imobiliare, metalele preţioase, etc.);b) active financiare care sunt:a) creanţe directe de capital (acţiuni, garanţii, opţiuni,);b) creanţe indirecte de capital (printr-o companie de investiţii);c) creanţe - creditor oferite de instituţii financiare;

229

Page 230: Gestiune Bancara Curs Idd

d) creanţe - creditor oferite de piaţa financiară (piaţa monetară şi titlurile de pe pieţele de capital).

Atributele activelor care afectează luarea deciziilor privind tranzacţiile de pe pieţele financiare sunt: lichiditatea, respectiv capacitatea de a transforma activul în numerar rapid fără o

schimbare semnificativă a preţului faţă de preţul curent de pe piaţă; vandabilitatea, adică abilitatea de a revinde un activ, fără a fi nevoie de prea mult

timp (de obicei activele cu un grad mare de lichiditate sunt şi foarte vandabile).

5.5.2 Funcţiile unei bănci de investiţii

Principalele funcţii ale unei bănci de investiţii sunt de marketing, de vânzare, de consultanţă şi de origine.

a) Funcţia de marketingBăncile de investiţii caută cumpărători pentru valorile mobiliare emise de un

emitent şi oferite spre vânzare. Pentru emisiuni mari, două sau mai multe bănci de investiţii se unesc şi

formează sindicate. În astfel de cazuri, există o bancă de investiţii de origine cu responsabilităţi esenţiale în emisiune şi apoi membrii sindicatului care cad de acord asupra vânzării unui anumit nivel din valorile mobiliare care ies pe piaţă. După ce s-a terminat emisiunea, sindicatul se dizolvă.

b) Funcţia de vânzareÎn efortul ei de a vinde valorile mobiliare emise de emitent, banca de

investiţii poate cădea de acord asupra uneia din următoarele două abordări: subscrie (underwrites) titlurile: în acest caz banca de investiţii acţionează ca un

principal şi achiziţionează emisiunea de la emitent, încercând să o revândă. Banca de investiţii garantează emitentului că-şi va primi banii după vinderea emisiuni şi scăderea comisioanelor şi cheltuielilor băncii. În acest caz, banca de investiţii riscă să nu poată vinde toată emisiunea şi deci să nu poată atrage destui investitori;

acţionează ca agent: în acest caz, banca de investiţii nu preia emisiunea, ci garantează doar emitentului că va face toate eforturile să vândă valorile mobiliare emise. Deşi nu riscă capital, făcând toate eforturile de a le vinde, băncii de investiţii i se poate deteriora reputaţia dacă nu vinde tot.

c) Funcţia de consultanţăCa specialistă în activităţile de pe piaţa financiară, banca de investiţii oferă

sfaturi utile emitenţilor referitor la: (a) forma emisiunii preconizate; (b) când să fie scoase titlurile pe piaţă; (c) ce trebuie scris pe emisiune; (d) dimensiunea sindicatului băncilor de investiţii care trebuie implicat.

d) Funcţia de origineÎn cadrul acestei funcţii, băncile de investiţii caută mereu companii mai mici

care ar putea beneficia din vânzarea acţiunilor lor publicului (respectiv ieşind în public). În acest caz, banca de investiţii acţionează ca şi consultant, pregătind companiile şi evaluând când sunt îndeplinite condiţiile pentru ca societatea să încerce să atragă fonduri, ieşind pe piaţă.

Băncile de investiţii sunt implicate în vânzări private şi publice. În cadrul activităţii de private investment banking, banca de investiţi acţionează ca o legătură între organizaţiile care au nevoie de fonduri şi instituţiile financiare care au fonduri în exces pentru a acorda credite.

Unele bănci de investiţii, (ca de exemplu Merill Lynch), au activităţi de retail banking şi sunt cunoscute investitorilor. Alte bănci de investiţii, (cum este Salomon Brothers), nu prea au activităţi de retail banking şi au clienţi instituţionali.

230

Page 231: Gestiune Bancara Curs Idd

5.5.3 Tipuri de servicii oferite de băncile de investiţii

Principalele servicii oferite clienţilor de către băncile de investiţii sunt:a) subscrierea negociată de valori mobiliare (negociated underwriting)În astfel de cazuri, emitentul şi banca de investiţii discută termenii

tranzacţiei şi fixează un preţ. Se ajunge la un acord înainte de a se face oferta de titluri.

b) licitaţiile competitive (competitive bidding)În cazurile licitaţiilor, organizaţia stabileşte termenii emisiuni cu excepţia

preţului şi anunţă ce oferte vor fi acceptate până la o anumită dată fixată de organizaţie. Banca de investiţii care preia valorile mobiliare sau sindicatul care oferă cel mai bun preţ, câştigă emisiunea pe care o poate revinde cu un profit.

c) subscrierea stand by de valori mobiliare (stand by underwriting)Specific în activitatea de subscriere stand by de valori mobiliare, este faptul

că, acţiunile sunt oferite mai întâi, acţionarilor companiei, pentru ca aceştia să aibă ocazia să deţină un anumit procent din companie. Banca de investiţii încearcă să vândă apoi acţiunile care au fost achiziţionate de acţionari.

231

Page 232: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL VI

COSTURILE BANCARE

6.1. Conţinutul costurilor bancare

Fundamentarea activităţii unei societăţi bancare, necesită stabilirea în cadrul strategiei acestora a unor obiective care trebuie atinse. Drept urmare unul din obiectivele fundamentale ale activităţii financiar-bancare este reprezentat de minimizarea costurilor bancare.

De fapt, una dintre premisele moderne de dezvoltare a teoriilor financiare şi manageriale este aceea de a minimiza costul şi de a nu modifica crescător cota de profit pe produs sau serviciu bancar efectuat.

Se poate aprecia existenţa unei clasificări acceptate a cheltuielilor bancare în funcţie de domeniul de lucru de care aparţin, astfel:

cheltuieli funcţionale

Cheltuieli totale

cheltuieli cu dobânzile

- cheltuieli funcţionale

operaţionale;

- alte cheltuieli funcţionale.

- cheltuieli cu dobânda pentru depozite

la termen;

- cheltuieli cu dobânda pentru depozite

la vedere;

- alte cheltuieli cu dobânda.

232

Page 233: Gestiune Bancara Curs Idd

De asemenea din punct de vedere al importanţei, cheltuielile bancare se pot grupa în:

cheltuieli principale

Cheltuieli totale

cheltuieli cu dobânzile

alte cheltuieli

În baza clasificărilor anterioare se pot calcula o serie de rapoarte a căror comparaţie ne prezintă ponderea cheltuielilor specifice în cadrul cheltuielilor totale.

6.2. Indicatori ai costurilor bancare

A. Indicatori ai cheltuielilor principale.

(6.1)

Acest indicator este de obicei subunitar, semnificând proporţia cheltuielilor principale în cadrul cheltuielilor funcţionale

(6.2)

Este un indicator subunitar cu proprietatea că R2<R1 şi semnifică ponderea C principale în total cheltuieli.

B. Indicatori ai cheltuielilor cu dobânzile.

- cheltuieli cu salariile;

- pierderi din împrumuturi;

- total cheltuieli cu informatica.

- cheltuieli cu dobândă pentru depozite la vedere;

- cheltuieli cu dobânda pentru depozite la termen;

- alte cheltuieli cu dobânda.

233

Page 234: Gestiune Bancara Curs Idd

(6.3)

Este un indicator ce poate avea şi valori subunitare, comparând valoarea cheltuielilor cu dobânda faţă de cheltuielile funcţionale.

(6.4)Acest indicator semnifică ponderea cheltuielilor cu dobânda în cadrul

cheltuielilor totale. Este un indicator subunitar.

6.3 Costul marginal

Costul marginal este definit ca fiind creşterea costului determinată de creşterea activităţii cu o unitate.

În activitatea bancară care prezintă o serie de caracteristici particulare este foarte dificil de identificat componenţa costului marginal.

În primul rând, ne aflăm în cadrul unei organizaţii economice ce are, de fapt, rolul de intermediere între cererea şi oferta de capital în condiţiile existenţei pe piaţă a unor variabile de reglare şi control.

Cheltuielile principale efectuate în cadrul unei bănci pot fi grupate pe următoarele mari categorii:

I – cheltuieli cu dobânzile şi comisioane;II – cheltuieli cu provizioanele;III – cheltuieli cu pierderile şi creanţe nerecuperabile;IV – cheltuieli funcţionale ale băncii;V – alte cheltuieli.

Cheltuielile cu provizioanele se pot prezenta pe cele două categorii din care sunt alcătuite:

- cheltuieli cu pierderi şi creanţe nerecuperabile, acoperite cu provizioane;

- cheltuieli cu pierderi şi creanţe nerecuperabile, neacoperite cu provizioane.

O încercare de structurare a cheltuielilor pe aceste categorii în cadrul unei bănci cu activitate normală, ar duce la reliefarea unei ponderi predominante a cheltuielilor cu dobânzi şi comisioane care devansează net celelalte tipuri de cheltuieli.

În ceea ce priveşte veniturile realizate de bancă, acestea se pot grupa pe mai multe categorii, în funcţie de sursa care le-a degajat:

I – venituri din dobânzi la credite;II – venituri din comisioane, taxe, speze;III – venituri din provizioane;IV – venituri din recuperarea de creanţe amortizate;V – venituri din excedent de resurse;VI – alte venituri.

234

Page 235: Gestiune Bancara Curs Idd

În cadrul acestor categorii de venituri ponderea cea mai importantă o au veniturile din dobânzi la credite şi veniturile din comisioane.

În cadrul unei bănci costul marginal trebuie înţeles ca fiind creşterea costului determinată de realizarea unei unităţi suplimentare de serviciu sau produs bancar.

După cum am observat însă, cele mai mari costuri sunt angrenate tocmai în domeniul introducerii de servicii şi produse bancare, fiind de fapt costurile induse de dobânzi şi comisioane în activitatea bancară.

, în care: (6.5)

Cm - cost marginal;ΔCT – variaţia costului total;ΔPSB – variaţia produselor şi serviciilor bancare.Variaţia serviciilor şi produselor bancare se poate exprima, atât valoric, cât

şi în unităţi de produs.

6.4 Punctul critic al activităţii băncii (punctul mort)

Punctul critic al activităţii băncii se realizează în momentul în care veniturile totale sunt egale cu cheltuielile totale şi în care rezultatul este nul.

Creşterea veniturilor băncii în condiţiile menţinerii constante a cheltuielilor duc la obţinerea de profit.

Venituri totale ProfitCheltuieli cu dobânzile şi comisioaneleCheltuieli funcţionale

Există posibilitatea să se calculeze numărul de operaţiuni care trebuie comisionate în condiţiile prestabilite şi valoarea veniturilor ce trebuie să se realizeze din dobânzi, după următoarele relaţii:

(a) Comisionul mediu pe operaţiune = (6.6)

(b) Veniturile totale din comisioane = Comisionul mediu pe operaţiune x Nr. operaţiuni, respectiv:

(6.7)

(c) Veniturile totale din dobânzi (VTD) = (6.8)

în care:Dt – dobândă la plasament de tip “t”

(d) Relaţia între cheltuieli şi venituri prin care se înregistrează punctul mort al activităţii bancare

235

Page 236: Gestiune Bancara Curs Idd

Cheltuieli cu dobânzi şi comisioane + Cheltuieli funcţionale + Alte cheltuieli = Venituri totale din dobânzi + Venituri totale din comisioane + Alte venituri

6.5 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Fie o sucursală a unei societăţi bancare cu următoarele date previzionate (tabel 6.1):

-Tabel 6.1-

-UM-Nr. de operaţiuni comisionate 12143Veniturile din comisioane 301.441.000 UMVeniturile din dobânzi 903.443.000 UMAlte venituri 121.456.000 UM

a) În condiţiile dorinţei existenţei unui profit de 10%, stabiliţi valoarea maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate de bancă.

b) Ştiind că valoarea cheltuielilor cu dobânda este de 60% din totalul cheltuielilor, stabiliţi suma absolută a acestora.

Rezolvare:a) Venituri totale = 301.441.000 +903.443.000 + 121.456.000 =

1.326.340.000 UMNivelul maxim al cheltuielilor admise = 1.326.340.000 (1–0,1) = 1.326.340.000 x 0,9 = 1.193.706.000 UMb) Suma cheltuielilor cu dobânzile = 0,6 x 1.193.706.000 == 7.162.236.000 UM

Problema 2: Se prezintă 2 grupuri de bănci cu următoarele caracteristici privind structura costurilor:

-Tabel 6.2- - lei -

Nr.Crt.

Articol cheltuială

Bănci cu depozite sub 50 mil.

Bănci cu depozite între 50 – 200 mil.

Bănci cu depozite peste 200 mil.

Sume absolute

Sume relative%

Sume absolute

Sume relative%

Sume absolute

Sume relative%

1 Salarii personal conducere

294319 19,49 839425

19,07 3829966 19,87

236

Page 237: Gestiune Bancara Curs Idd

2 Salarii funcţionari

253231 16,17 823596

18,71 3128418 16,23

3 Câştiguri suplimentare

132703 8,80 408219

9,27 1846163 9,58

4 Chelt. instalare computere

55753 3,69 180793

9,11 1105587 5,74

5 Obiecte de inventar

103972 6,88 290385

6,60 1168151 6,06

6 Cheltuieli cu papetărie şi imprimante

56695 3,76 118451

2,69 465869 2,42

7 Poştă, călătorie

30903 2,05 91938 2,09 380391 1,97

8 Cheltuieli publicitate

35465 2,35 106700

2,42 468380 2,43

9 Cheltuieli juridice

31556 2,09 107755

2,45 598598 3,11

10 Chelt. telefon, telegraf

16566 1,10 50653 7,15 244689 1,27

11 Chelt. chirie 103277 6,84 315239

7,16 1421129 7,37

12 Chelt. evaluări interne

21898 1,45 55044 1,25 153745 0,80

13 Chelt. cu protocolul

28794 1,91 57234 1,30 121355 0,63

14 Chelt. cu asigurarea depozitelor

29765 1,97 93933 2,13 381351 1,98

15 Chelt. cu alte asigurări

23909 1,58 59438 1,35 182974 0,95

16 Chelt. cu deplasarea

9606 0,64 26363 0,6 104744 0,54

17 Alte contribuţii 8656 0,57 20428 0,46 58304 0,30

18 Donaţii 6313 0,42 21826 0,50 95617 0,50

19 Chelt. cu cărţi, periodice, alte servicii

5531 0,37 12910 0,29 53997 0,28

20 Pierderi din împrumuturi

100266 6,64 339991

7,72 1422106 7,38

21 Chelt. cu soft 24645 1,63 21499 0,,49 153589 0,80

22 Alte cheltuieli 135921 9,00 360638

8,19 1888768 9,80

23 TOTAL Cheltuieli funcţionale

1509744 100% 4402461

100% 19273173

100%

24 Alte chelt. cu informatica

87496 100% 269335

100% 1392994 100%

237

Page 238: Gestiune Bancara Curs Idd

25 Chelt. dobânzi la depozite la vedere

203528 10,2 696243

9,6 234949 7,6

26 Chelt. dobânzi la depozite la termen

1654991 71,8 5339918

73,7 22347805

72,6

27 Chelt. dobânzi la non depozite

414578 18 1213075

16,7 6071052 19,8

28 Total chelt. cu dobânzi (24+25+26)

2304856 100% 7249236

100% 30768355

100%

29 Total chelt. (23+24+28)

3902096 11921032

51434522

Se cere:a) să se aprecieze grupul de bănci avantajat prin prisma cheltuielilor

principale;b) să se calculeze indicatorii cheltuielilor principale şi indicatorii

cheltuielilor cu dobânzile;c) să se interpreteze rezultatele.

Rezolvare:

a) Vom calcula cheltuielile principale pentru cele 3 grupuri de bănci.Cheltuieli principale = Cheltuieli cu salariile + Pierderile din împrumuturi + Cheltuieli cu informatica Cheltuieli salariale = Salarii personal conducere + Salarii funcţionari +

Câştiguri suplimentareCheltuieli cu informatica = Cheltuieli instalare + Cheltuieli cu soft + Alte

cheltuieli cu informatica

Băncile cu depozit sub 50 milioane.

Cheltuieli salariale = 294319+253231+132703=680253Cheltuieli cu informatica = 55753+24645+87996=168394Cheltuieli principale = 680253+167894+100266=948413Băncile cu depozite între 50 – 200 milioane.

Cheltuieli salariale = 839425+823596+408219=2071240Cheltuieli cu informatica = 180793+21499+269335=471627Cheltuieli principale = 2071240+471627+339991=2882858

Băncile cu depozite peste 200 milioane.

Cheltuieli salariale = 3829966+3128418+1864163=8822547Cheltuieli cu informatica = 1105587+153589+1392994=2652170Cheltuieli principale = 8822547+2652170+1422106=12896783

238

Page 239: Gestiune Bancara Curs Idd

Grupul de bănci care este favorizat prin prisma cheltuielilor principale este grupul băncilor cu depozit sub 50 milioane, lucru de altfel justificat şi de nivelul mai restrâns de activitate efectuat de acestea.

b) Se vor calcula indicatorii cheltuielilor principale şi cheltuielilor cu dobânzi pe grupuri de bănci.

Băncile cu depozit sub 50 milioane.

Băncile cu depozit sub 50 – 200 milioane.

239

Page 240: Gestiune Bancara Curs Idd

Băncile cu depozite peste 200 milioane.

240

Page 241: Gestiune Bancara Curs Idd

b) Interpretarea rezultatelor centralizate obţinute (tabel 6.3):

-Tabel 6.3- -%-

Tip BancăRată

Bănci cu depozite sub 50 milioane

Bănci cu depozite între 50 –200 milioane

Bănci cu depozite peste 200 milioane

R1 62,82% 65,48% 66,92%R2 24,31% 24,18% 25,07%R3 152,66% 164,66% 159,64%R4 59,07% 60,81% 59,82%

- Prin prisma primei rate este avantajat primul grup de bănci şi anume băncile cu depozite sub 50 mil. lei, ce semnifică faptul că ponderea cheltuielilor este mai mică. - În raport cu a doua rată este avantajat grupul de bănci cu depozite între 50-200 mil. lei, care are o pondere mai mică a cheltuielilor principale în totalul cheltuielilor.

- Ratele 3 şi 4 sunt favorabile băncilor cu depozite sub 50 mil., simbolizând un cuantum mai mic al cheltuielilor cu dobânzile.

În concluzie, cheltuielile principale favorizează primul grup de bănci, ca şi în cazul cheltuielilor cu dobânzile.

241

Page 242: Gestiune Bancara Curs Idd

PROBLEME DE REZOLVATProblema 1: Fie 5 tipuri de bănci cu următoarele date caracteristice (tabel 6.4):

-Tabel 6.4-

- lei-Indicator Banca A Banca B Banca C Banca D Banca EC. principale 2144522 3422515 5475844 4312102 10415851C. funcţionale 8115000 10126000 15814000 20110000 34144000C. cu dobânzi 16121000 19433100 11121430 12311800 29444000Alte cheltuieli 10414211 9100000 8320000 15411000 25100000Total cheltuieli 36794733 42081615 50731274 52144902 99103851

Se cere:a) Să de calculeze indicatorii Cheltuieli principale.b) Să se calculeze indicatorii Cheltuieli cu dobânzi.c) Să se compare şi interpreteze rezultatele.

Problema 2: Banca comercială „X” înregistrează următoarele dateprevizionate (tabel 6.5):

Tabel 6.5. - lei -

Nr. de operaţiuni comisionate 11.120Veniturile din comisioane 240.000Veniturile din dobânzi 900.143Alte venituri 143.000

Stabiliţi:a) Valoarea comisionului mediu pe operaţiune;b) Nivelul punctului critic al activităţii băncii.

242

Page 243: Gestiune Bancara Curs Idd

CAPITOLUL VII

PERFORMANŢELE BANCARE. STRATEGII

7.1 Rentabilitatea, solvabilitatea şi lichiditatea unei bănci

7.1.1 Profit şi risc

Obiectivul administrării unei bănci îl constituie obţinerea profiturilor. Pe de altă parte, băncile operează în condiţii de incertitudine şi de aceea îşi asumă un risc. Riscul în activitatea bancară apare din trei surse. Pentru fiecare credit pe care îl acordă banca există un risc, acela ca cel care a primit creditul să nu-l ramburseze. Pentru creditele acordate la o dobândă fixă pe o anumită perioadă şi credite la termen cu dobânda fixă, există de asemenea şi riscul de creştere a costului finanţării pe parcursul perioadei de rambursare. Riscul ratei dobânzii, care este expunerea băncii la variabilele ratei dobânzii, apare nu numai legat de creditele acordate de o bancă, ci şi ca rezultat al operaţiunilor sale ca dealer şi administrator de portofoliu. Banca înfruntă şi un al treilea risc, riscul de lichiditate, care este de fapt riscul de a nu avea resurse îndestulătoare pentru a-şi onora restituirile de lichidităţi către deponenţii săi. Orice bancă atrage permanent volume mari de fonduri pe termen scurt pentru a-şi finanţa operaţiunile. Riscul de lichiditate este riscul ca banca să nu poată la un moment dat să atragă sumele de care are nevoie, la un preţ convenabil sau, mai rău, la nici un preţ.

Deoarece orice încercare a unei bănci de a obţine profit presupune riscuri, obiectivul unei bănci devine inevitabil acela de a-şi maximiza profitul, menţinându-şi concomitent riscul la un nivel acceptabil.

De asemenea, întrucât analiştii băncii, depunătorii şi investitorii acordă o mare importanţă venitului curent, bancherii au o reală preferinţă pentru acele modele de obţinere a profitului care arată o creştere stabilă în timp.

7.1.2 Performanţa globală a unei bănci

Performanţa globală a unei bănci caracterizează rezultatele de ansamblu ale acesteia, ea fiind dată în standardele internaţionale de nivelul rentabilităţii capitalului societăţii bancare, corelate cu variaţia acesteia în funcţie de resursele asumate de banca respectivă (fig. 5.1). Rezultă că, performanţa globală a unei bănci ne este dată de relaţia profit – risc.

243

Page 244: Gestiune Bancara Curs Idd

Structura capitalului sau grad de îndatorare (EM)

Rentabilitateacapitalului (ROE)

Factori de mediu necontrolabili

Rentabilitateactive (ROA)

Factori controlabili - Structura activităţilor

-Venit din exploatare -Calitate credite -Control cheltuieli -Administrare impozit

Performanţaglobală abăncii

Risc de creditare Riscul ratei dobânziiBilanţ saurisc de portofoliu

Risc Risc de reglementare Risc de lichiditate

(variaţia lui ROE) Risc tehnologic Risc de eficienţa operării

Risc strategicRisc de afiliere

Fig. 7.1 Schema relaţia risc – profit pentru evaluarea performanţei unei bănci.

244

Page 245: Gestiune Bancara Curs Idd

Rentabilitatea capitalului (ROE = Return on Equity) şi variaţia sa sunt elementele cheie ale acestei abordări. Descompunerea celor două elemente oferă imagini în structura internă a băncii privind riscurile şi beneficiile.

Din punctul de vedere al eficienţei, rentabilitatea capitalului (ROE) se împarte în : rentabilitatea activelor (ROA = Return on Assets) şi structura capitalului (EM = Equity Multiplier sau Leverage, ori grad de îndatorare

sau grad de adecvare a capitalului).Reiese din schema de mai sus că factorii controlabili şi necontrolabili sunt

determinaţi pentru nivelul rentabilităţii activelor (ROA). În general, condiţiile de bază privind cererea şi oferta pe care băncile le înfruntă, reprezintă factorii necontrolabili (de ex. riscul ratei dobânzii ca factor necontrolabil). Întrucât variaţiile reale ale ratei dobânzii sunt egale cu schimbările anticipate, plus cele neprevăzute, modificările anticipate ar trebui incluse în portofoliul de decizii. În mod corespunzător, numai variaţiile neprevăzute afectează valorile.

Factorii asupra cărora băncile au un oarecare grad de control includ: tipurile de afaceri, venitul din exploatare, calitatea creditului, cheltuiala cu verificările, administrarea impozitului şi planificarea în timp a scadenţelor în cadrul administrării activelor şi pasivelor.

Schema evidenţiază riscurile pe care le înfruntă o bancă şi care determină variaţia nivelului rentabilităţii capitalului (ROE): (1) riscul de bilanţ sau portofoliu, (2) riscul legat de reglementare, (3) riscul legat de tehnologie, (4) riscul eficienţei operării, (5) riscuri strategice în procesul de elaborare a unor strategii pentru corporaţii şi controlul acestora, (6) riscul de subordonare (acest risc s-a amplificat, urmare unor evenimente cum ar fi apariţia de societăţi mixte şi expansiuni geografice). Din punct de vedere practic, riscul de portofoliu şi cel de operare au cel mai direct efect asupra variaţiei câştigurilor. Riscurile de bază pentru portofoliu în bancă sunt riscul de creditare, riscul ratei dobânzii şi riscul de lichiditate. Aceste riscuri ar trebui să determine cât capital lichid trebuie să deţină banca. În final, băncile care nu reuşesc să se adapteze la condiţiile de mediu privind tehnologia, reglementările şi concurenţa se confruntă cu riscul extrem de dispariţie.

7.1.2.1 Modelul rentabilităţii capitalului (ROE)

Rentabilitatea capitalului (ROE),măsoară profitabilitatea din perspectiva acţionarilor. Totuşi, ROE nu ar trebui confundat cu profitabilitatea investiţiei (sau cu venitul),măsurată prin dividende şi preţul acţiunilor. ROE măsoară profiturile băncii din punct de vedere contabil per unitate monetară a capitalului propriu subscris. El este definit ca venit net împărţit la capital propriu mediu. Întrucât ROE poate fi descompus în structura capitalului (Equity Multiplier = EM) şi rentabilitatea activelor (Return on Assets = ROA), el poate fi exprimat prin relaţia:

ROE = ROA x EM (7.1)

Rentabilitatea activelor (ROA), definită ca venitul net împărţit la media totalului activelor, măsoară profiturile băncii per unitate monetară a activelor.

Structura capitalului (EM), este media activelor împărţită la capitalul mediu. El oferă o măsură a gradului de adecvare a capitalului băncii. EM este factorul de multiplicare ce face din ROE un multiplu al ROA. De exemplu, o bancă ce are ROA de 1% şi EM de 12, generează un ROE de 12%. Un factor EM de 12 implică un indicator capital/active de 1/12 sau 8,33%.

A doua etapă de analiză a ROE desparte ROA în două componente:

245

Page 246: Gestiune Bancara Curs Idd

marja profitului (Profit Margin = PM) utilizarea activului (Asset Utilization = AU)

Relaţia dintre aceşti indicatori este următoarea:

ROA = PM x AU, unde (7.2)- PM este egal cu venitul net împărţit la total venituri (venitul din dobânzi plus cel

din alte surse decât dobânda);- AU este egal cu total venit împărţit la media totalului activelor.

Astfel, marja profitului (PM) reflectă profiturile per unitate monetară din totalul venitului (vânzări) şi utilizarea activului (AU) exprimă totalul veniturilor (vânzări) per unitate monetară din active.

O bancă ce are marja profitului (PM) de 12% şi utilizarea activului (AU) de 12%, are o rentabilitate a activelor (ROA) de 1.44%.

Variabilele şi componentele modelului rentabilităţii capitalului (ROE) sunt sintetizate în tabelul 7.1

Tabelul 7.1Rentabilitatea capitalului =Rentabilitatea activelor x

Structura capitalului= ROA x EM=Marja profit x Utilizare activ x Structura capitalului= PM x AU x EM

= =

Pentru calculul şi analiza rentabilităţii

capitalului (ROE) sunt necesare patru informaţii: venitul net; venitul total din operaţiuni sau “vânzări”; active medii; capital propriu mediu (exclusiv capitalul ce reprezintă debite).

Datele şi informaţiile privind venitul net şi venitul total din operaţiuni sunt variabile din contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind activele medii şi capitalul propriu, sunt date de bilanţ. Din bilanţ trebuie să se utilizeze valori medii. Inversul structurii capitalului este indicatorul capitalul raportat la active, excluzând capitalul reprezentând debite din numerar.

246

Page 247: Gestiune Bancara Curs Idd

Modelul rentabilităţii capitalului (ROE), conţine trei alternative de măsurare a profitabilităţii:

rentabilitatea capitalului (ROE) = (7.3)

rentabilitatea activelor (ROA) = (7.4)

marja profitului (PM) = (7.5)

Cei trei indicatori, deşi au acelaşi numărător, dar numitori diferiţi, ne oferă diferite perspective asupra noţiunii de profitabilitate.

Rentabilitatea capitalului (ROE) ne măsoară probabilitatea din perspectiva acţionarilor. O primă deficienţă a acestui indicator de măsurare a performanţei băncii, este aceea că rentabilitatea capitalului (ROE) poate fi ridicată, deoarece banca nu are un capital adecvat. În plus, o bancă ce ar avea un capital negativ, dar profit pozitiv ar prezenta o rentabilitate a capitalului (ROE) negativă. Pentru soluţionarea acestei dileme trebuie să despărţim rentabilitatea capitalului (ROE), în rentabilitatea activelor (ROA) şi structura capitalului (EM).

Indicatorul rentabilitatea activelor (ROA) este metoda preferată pentru aprecierea performanţei de ansamblu a băncii. El măsoară modul în care sunt implicate toate activele băncii în profitabilitate. Despărţind rentabilitatea activelor (ROA), indicatorii marja profitului (PM) şi utilizarea activelor (AU), ne concentrăm asupra celei de-a treia evaluări a profitabilităţii, cu ajutorul indicatorilor marja profitului (PM) şi utilizarea activului (AU) sau asupra vitezei de rotaţie a activelor (întrucât băncile nu generează volum de operaţiuni mai mare decât totalul activelor, utilizarea activelor descrie procesul mai bine decât viteza de rotaţie a activelor). Dată fiind posibilitatea unei bănci de a genera venituri (vânzări) măsurată prin utilizarea activului (AU), componenta marja profitului (PM) a modelului rentabilităţii capitalului (ROE) se concentrează asupra capacităţii băncii de a-şi controla cheltuielile.

O a treia etapă implică examinarea detailată atât a marjei profitului (PM) cât şi a indicatorului utilizarea activului (AU).

Relaţia de calcul a acestor indicatori este următoarea:

PM = , în care variabilele:

(7.6)

D = Total venit (R) – Cheltuiala cu dobânda (C) – Cheltuieli

cu alte operaţiuni şi alte cheltuieli (O) – Impozitele pe profit (T)Deci: D = R-C-O-TR = Total venit.

şi respectiv:

AU = , în care variabilele:

(7.7)R = total venit.A = total active medii

247

Page 248: Gestiune Bancara Curs Idd

Sintetizând, indicatorii rentabilităţii capitalului (ROE) rentabilitatea activelor (ROA) şi marjei profitului (PM), sunt căi alternative de măsurare a profitabilităţii băncii. În acelaşi timp, elementul cheie în determinarea performanţei este calitatea creditelor; fără aceasta, o bancă nu poate supravieţui pe termen lung.

7.1.2.2 Estimarea probabilităţii de insolvabilitate

Un indicator pentru probabilitatea de insolvabilitate a unei bănci poate fi un indicator de risc “g”. Acest indicator presupune că veniturile sunt distribuite normal şi este descris prin următoarea ecuaţie:

g = ; în care variabilele: (7.8)

g = probabilitatea de insolvabilitate;E(ROA) = venitul prognozat din active;1/EM = inversul lui EM (structura capitalului) sau indicatorul capital raportat la active;S = abaterea standard a rentabilităţii activelor (ROA).

Cu cât este mai redus EM, cu atât profiturile prognozate sunt mai mari şi cu cât este mai redusă variaţia lui ROA, cu atât este mai mică probabilitatea de insolvabilitate – un indicator “g” de valoare mare. Băncile în pericol de insolvabilitate vor avea profituri negative, valori mai mari ale EM şi variaţii mai mari ale venitului general, obţinând un indicator “g” scăzut.

7.1.2.3 Echilibrul între lichiditate şi profitabilitate

Pentru a face faţă cerinţelor zilnice de lichiditate, băncile trebuie să deţină câteva active nepurtătoare de dobândă sub formă de numerar sau forme echivalente ale numerarului. Prin natura lor, aceste active reduc profitabilitatea băncii (adică ele nu aduc câştig sau sunt generatoare de profit foarte redus). De aceea, băncile doresc să deţină o cantitate minimă din astfel de active şi să fie capabile în acelaşi timp să facă faţă cerinţelor de numerar pentru operaţiunile curente. Creşterea concurenţei în industria serviciilor financiare şi eliminarea plafoanelor pentru rata dobânzii la depozite au sporit necesitatea ca băncile să-şi minimizeze portofoliul de active fără câştig sau cu venit redus.

7.1.2.4 Lichiditatea unei bănci

Lichiditatea unei bănci poate fi asigurată fie prin structura bilanţului, fie cumpărată de pe piaţă, fie prin ambele. Întrucât numai marile bănci au cu adevărat succes pe pieţele financiare, majoritatea băncilor rezervă un anumit grad de lichiditate în bilanţ. Cu cât banca este mai mică, cu atât ea depinde mai mult de rezerva de lichiditate. În practică, gestionarea lichidităţii poate fi abordată în două moduri. În plus faţă de administrarea propriei lichidităţi, băncile vând lichiditate şi oferă servicii pentru clienţi. Pentru aceştia, produsele de bază sunt conturile curente, depozite la vedere, etc.; pentru firme, sunt disponibile o gamă largă de servicii bancare. La băncile mai mari, serviciile pentru operaţiuni sunt privite ca surse de profit şi, în anumite cazuri, ca noi linii de afaceri. Serviciile pentru operaţiuni legate mai mult de lichiditate şi de

248

Page 249: Gestiune Bancara Curs Idd

servicii de tranzacţionare cuprind gestionarea numerarului, prelucrarea ordinelor de plată, scrisori de credite, etc.

7.2 Indicatorii adecvării capitalului unei societăţi bancare

Adecvarea capitalului este reflectată în structura bilanţului băncii, ea reflectând asigurarea corespunzătoare cu capital pentru operaţiuni prudente. Este o metodă de a stabili cum societatea bancară poate să facă faţă incapacităţii împrumutatului de a rambursa banii, şi este folosită pentru a ajuta la protejarea băncii împotriva colapsului în cazul unui astfel de eşec.

7.2.1 Indicatori ai adecvării capitalului

Între principalele surse financiare ce sunt constituite de o societate bancară pentru a realiza activitatea de creditare şi plasament financiar, regăsim capitalul social, subscris şi vărsat, drept contribuţie de către acţionării băncii, fondurile proprii create pe seama profitului net neinvestit şi sursele atrase sub forma împrumuturilor pe termen scurt, mediu şi lung.

Desigur că, capitalul social constituie baza de constituire şi de începere a funcţionării unei societăţi bancare. Însă fără atragerea de surse externe, banca nu-şi poate implementa obiectivele sale şi dezvolta activitatea.

Asigurarea unui echilibru între aceste surse este un element al politicii de prudenţialitate bancară, şi trebuie avut în vedere permanent de conducerea superioară şi executivă a unei bănci.

Există două moduri folosite, simultan, pentru a compara activele monetare atrase sub formă de împrumuturi de o societate bancară cu investiţia de capital (participarea la capitalul social) al acţionarilor şi anume:

gradul de îndatorare (în engleză: gearing); pârghia financiară (în engleză: leverage).

7.2.1.1 Gradul de îndatorare (gearing)

Indicatorul “grad de îndatorare” descrie raportul dintre cele două surse menţionate, împrumuturile şi capitalul (social sau propriu – social, plus fondurile proprii)

Relaţia de calcul este următoarea:

Grad de îndatorare = (7.9)

O societate bancară poate avea un grad ridicat sau scăzut de îndatorare, în funcţie de valoarea acestui indicator:

1. un grad mare de îndatorare va apare în cazul în care datoriile (împrumuturile) vor fi mai mari decât capitalul propriu (raportul este mai mare de 100%);

2. un grad mai scăzut de îndatorare va fi reflectat de indicatorul care va fi mai mic de 100%.

249

Page 250: Gestiune Bancara Curs Idd

7.2.1.2 Pârghia financiară (leverage)

Este un alt mod de a reflecta gradul în care o societate bancară este dependentă de alte surse financiare, în afară de capitalul propriu. Pârghia financiară este calculată după următoarea relaţie:

Pârghia financiară = (7.10)

O pârghie financiară ridicată reprezintă un risc mai mare pentru societatea bancară respectivă, dar şi posibilitatea obţinerii unor profituri mai mari cu o investiţie proprie redusă.

7.3 Aplicaţii practice

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Fie banca “X” care prezintă la 31.12 anul “N”, următorul bilanţ:

- mii lei -

Activ PasivDisponibil la BC 2 120 000 Capital 4 600 000Numerar 1 000 000 Depozite ale clienţilor 6 572 000Disponibil la alte bănci 4 000 000 - la vedere 4 200 000Credite acordate 4 125 900 - la termen mijlociu 2 372 000Alte active 1 242 100 Alte pasive 1 972 000TOTAL A 12 730 100 TOTAL P 12 730

100

Din contul de profit şi pierderi dispunem de următoarele date:- venituri totale: 655 000 mii UM;- cheltuieli totale: 242 000 mii UM- cota de impozit pe profit: 25%.Să se determine:d) Indicatorii de performanţă bancară.e) Să se verifice relaţiile dintre aceştia.

Rezolvare:

6. Rata rentabilităţii financiare

= 6,73 %

Pr. brut = Vtotale - Ctotale

Pr. brut = 655000 – 242100 mii UMPr. brut = 412900 mii UMPr. net = Pr. brut (1-τ)

250

Page 251: Gestiune Bancara Curs Idd

Pr. net = 412900 (1-0,25) = 309675 mii UMAcest indicator demonstrează gradul de generare a profitului şi eficienţa

operaţională Rrf > Rre

7. Rata rentabilităţii economice

Re > rata dobânzii pe piaţă

8. Efectul de pârghie

Este un indicator bun, întrucât prezintă gradul în care utilizarea unor resurse suplimentare serveşte la creşterea rentabilităţii capitalurilor.

9. Rata profitului

Este un indicator bun, deoarece exprimă situaţia economică din România unde nivelul acestuia trebuie să fie între 30-50%.

10. Gradul de utilizare a activelor

Este un indicator care se recomandă a fi cât mai mare.

Chei de control (relaţii)

Rrf = Rre x Ep

0,0673 = 0,02433 x 2,767 - se verificăRre = Rpr x GUA

251

Page 252: Gestiune Bancara Curs Idd

0,02433 = 0,4728 x 0,0515 - se verifică

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Banca “X” care prezintă următoarele date extrase din bilanţ şi contul de profit şi pierdere:

- Activ total: 15.199.433 lei- Finanţat din: Capital propriu: 5.246.333 lei Provizioane de risc şi datorii: 9.953.100 lei Profit brut: 536.944 lei Cota de impozit pe profit: 25%Se cere:b) Să se verifice relaţia 1 de control pe baza indicatorilor calculaţi.c) Să se interpreteze rezultatele

Problema 2: Două bănci comerciale “A” şi “B” prezintă următoarele date bilanţiere (în lei):

-UM-A Banca “A” PDisp. la BC 1122000Numerar 500145Disp. la alte bănci 3444123Credite acordate 4155240Alte active 778492

Capital propriu 4833100Depozite ale clienţilor 5113200Alte pasive 53700

TOTAL 10000000 TOTAL 10000000

Venituri Banca A = 483311 UMCheltuieli Banca A =188413 UM

Cota de impozit: 25%

-UM-A Banca “B” PDisp. la BC 2500000Numerar 1500000Disp. la alte bănci 5450000Credite acordate 6250000Alte active 1300000

Capital propriu 6150000Depozite ale clienţilor 8950000Alte pasive 1900000

TOTAL 17000000 TOTAL 17000000

Venituri Banca A = 681433 UMCheltuieli Banca A =383655 UM

Cota de impozit: 25%

252

Page 253: Gestiune Bancara Curs Idd

Se cere:c) Să se determine indicatorii de performanţă bancară pentru Banca Ad) Să se determine indicatorii de performanţă bancară pentru Banca Be) Să se compare indicatorii de performanţă bancară pentru cele 2 băncif) Interpretaţi rezultatele

Problema 3: Banca „X” prezintă următoarele date extrase din bilanţ şi contul de profit şi pierdere: -UM-

A Banca “B” PDisp. la BC 141000Numerar 68000Disp. la alte bănci 310000Credite acordate 415000Alte active 112000

Capital propriu 320000Depozite ale clienţilor 626000Alte pasive 100000

TOTAL 1046000 TOTAL 1046000

Din contul de profit şi pierdere dispunem de următoarele date:- venituri totale: 54.133 UM;- cheltuieli totale deductibile: 31.144 UM;- impozit pe profit: 25%.Se cere:a. să se determine indicatorii de performanţă bancară;b. interpretaţi rezultatele.

7.4. Performanţele bancare şi implicaţiile acestora asupra costurilor marginale

Putem defini resursa financiară marginală, ca acea resursă la care banca apelează pentru a face faţă cererii de lichiditate. Legat de această ultimă noţiune se introduce şi noţiunea de cost marginal, ca fiind costul necesar pentru achiziţionarea unei unităţi de resursă adiţională. Cu alte cuvinte, ne aflăm în faţa unui spor de resurse, ce determină un spor de cheltuială.

Variaţia costului poate fi prezentată ca:

De asemenea variaţia resurselor fiind:

Astfel, se stabileşte sporul de resurse determinat de sporul de cheltuieli şi se poate cuantifica o nouă variabilă şi anume costul marginal.

(7.11)

unde:- CM – costul marginal;

- - variaţia costului;

- - variaţia resurselor

Este recomandat ca valoarea costului marginal să fie cât mai mică, indicând un spor al rezervelor excedentare pe o cheltuială care se minimizează.

253

Page 254: Gestiune Bancara Curs Idd

Folosirea resurselor suplimentare afectează performanţele bancare prin prisma costurilor.

În acest context, pentru optimizarea performanţelor bancare trebuie să se ţină seama de faptul că:

- trebuie localizate şi epuizate toate sursele de fonduri ieftine;- costurile marginale să fie monitorizate, deoarece ele sunt modificabile

în timp;- rezervele minime obligatorii care se constituie la Banca Centrală, duce

la modificarea costurilor resurselor în sens crescător.Există mai multe modele de calcul a ratei dobânzii cu care va fi făcut

plasamentul prin prisma costului marginal.

1. Model privind determinarea dobânzilor la plasamente pentru depozite cu obligativitatea constituirii de rezerve minime obligatorii, fără acordare de dobândă de către Banca Centrală.

(7.12)

în care:Ra – rata la care s-a atras depozitulRd1 – rata la care se poate face plasamentulD – valoarea depozitelor atraseS – suma plasată

2. Model privind determinarea dobânzii la plasamente pentru depozite cu obligativitatea constituirii de rezerve minime obligatorii, cu o dobândă acordată de către Banca Centrală.

(7.13)

în care:Rd2 – rata la care se poate face plasamentulRa – rata la care s-a atras depozitulD – valoarea depozitelor atraseS – suma plasatăRmin – rezerva minimăRfmin – rata depozitelor aferente rezervei minime

3. Model privind determinarea dobânzii la plasamente pentru depozitele cu obligativitatea constituirii de rezerve minime obligatorii, cu o dobândă acordată de către Banca Centrală şi incluzând şi cota de cheltuieli de funcţionare ale băncii.Dacă dorim să includem şi celelalte cheltuieli efectuate de bancă pentru a

determina valoarea relativă a ratei dobânzii, vom pleca de la definirea a două noţiuni:- CFP – cheltuielile de funcţionare planificată, ca fiind cheltuielile pe care

banca şi-a propus să le realizeze pe o perioadă de 1 an, la un anumit volum al resurselor.

- SMP – soldul mediu planificat, ca fiind valoarea medie a plasamentelor pe care banca şi le-a propus să le efectueze în decursul unui an.

254

Page 255: Gestiune Bancara Curs Idd

Relaţia de calcul este:

(7.14)

unde:N – durata în zile a plasamentuluiRdi – rata intermediară a dobânzii4. Model de determinare a ratei finale a dobânzii, incluzând şi cote de profit:

(7.15)

unde:Rdf = rata finală a dobânziiP – profitul total prognozat pe un an

7.4.1 Aplicaţii practice

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1: Determinaţi rata 1 pentru plasamente efectuate de bancă în condiţiile existenţei unei rate a rezervei minime obligatorii de 30%, pentru care nu se alocă dobândă, pentru o sumă de 2000000 UM şi o rată a dobânzii acordate de bancă de 48%.

Rezolvare:

Dobânda acordată de bancă = 2000000

Rezerva minimă de 30%

Problema 2: Pornind de la Rd1calculat anterior (problema 1) calculaţi rata dobânzii la care o bancă îşi poate face plasamentul, ştiind că banca centrală acordă o rată a dobânzii de 20% pentru depozitele constituite.

Rezolvare:

Problema 3: Ştiind că banca şi-a propus să realizeze plasamente în medie pe 1 an de 30 mld. UM, iar suma totală a cheltuielilor planificate este de 5 mld. UM, durata medie a unui plasament fiind de 180 zile, determinaţi rata intermediară a dobânzii.

Rezolvare:

255

Page 256: Gestiune Bancara Curs Idd

Problema 4: Dacă banca doreşte să obţină un profit de 1 mld. UM, calculaţi valoarea finală a ratei dobânzii, pe bază datelor din problema anterioară (nr. 3).

Rezolvare:

PROBLEME DE REZOLVAT

Problema 1: Fie banca comercială “x” care constituie depozite în valoare de 20 mld. UM, la o rată a dobânzii de 50%.

Ştiind că rata rezervelor minime obligatorii este de 25% şi că banca centrală acordă o dobândă de 10% pentru rezervele constituite de băncile comerciale, să se determine rata dobânzii la care se poate face plasamentul.

Problema 2: Ştiind că avem o rată a dobânzii la plasament de 54% şi că banca comercială şi-a propus următorii indicatori:

- suma cheltuielilor planificate ΣCPF = 4 mld. UM;- soldul mediu SM = 18 mld. UM;- nr. zile ordin de plasament N = 210 zile;- profit P = 1,5 mld. UM.Stabiliţi rata finală a dobânzii.

Problema 3: Stabiliţi la ce rată a dobânzii poate banca „X” săconstituie depozite ale clienţilor în următoarele condiţii:

- rata rezervelor minime obligatorii: 25,5%;- Banca Centrală acordă o dobândă de 30%.

256

Page 257: Gestiune Bancara Curs Idd

BIBLIOGRAFIE

Aspiywall, B, - “Handbook for Banking strategy”, John Wieléi –New York, 1985Eisenbeis, B, Basno, N. Dardac – “Monedă, credit, bănci”, Ed. Didactică şi Pedagogică, BucureştiC. Floricel 1994Béziade, M – “La monaie”, Mason, Paris 1986Bröker, G. – “Competition in banking” OECD, Paris, 1989Brocheton, JB,Conmeil, A – “Le systeme de paiement par carte bancaire en France”, Problémes économiques nr 2155/ dec. 1989Bran, P – “Mecanismul monetar actual”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984Chainel, A – “Banque et l’entreprise. Techniques actuelles de financement”, Paris, Ed. La Revue Banque, 1989Consserques, S – “Gestion de la banque” Paris, Dunod, 1982Charreaux, G – “Gestion financière”, 3 ème edition, Paris, Letec, 1991Dock, M, Lachat, D – “Banques d’inginèrie financière”, Paris, Paperbook. –France, 1988Gebain, JM – “Comptabilité bancaire”, Paris, Ed. La Revue Banque, 1988Greenwald, D – “Encyclopedia of Economics”, Mc Graw Hill, 1982Hempol G, Coleman, A, Simonson, D. – “Bank Management”, New York, John Wiley and Sons, 1990Harrington, R – “Asset and Liability Management by Banks OECD”, Paris, 1987Institutul Bancar Român – “Management bancar”, vol. I şi II, Institutul Bancar, Bucureşti, septembrie 1998Institutul BancarRomân – “Elemente demarketing bancar”, Institutul bancar, Bucureşti, noiembrie 1998Jinga, V – “Moneda şi problemele ei contemporane”, vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981Kiriţescu, C – “Moneda, mică enciclopedie”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982Miller, R, Pulsimelli, - “Modern money and banking”, Mc Graw Hil, 1985Mayer, T – “Banii activitatea bancară şi economia”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1993Mouchot, C – “Comptabilité nationale – Imitation practique”, Economica, Paris, 1985Mishkin, F – “The Economics of Money, Banking and Financial Markets”, Harper Collins Publishers, nr. 4, 1992Pariente, G – “Elements d’èconomie monetaire”, Paris, Economica, 1990Pecetrioli, RM – “Le controle prudentiel des banques”, Paris, OECD, 1987Păusescu, V, Dedu, V – “Studii, cazuri şi lucrări la “Tehnica şi evidenţa operaţiilor bancare”, Bucureşti, ASE, 1986Palfreman, D, Ford, Ph. – “Elements of Banking”, Petman, London, 1989Rivoire, J - “Les techniques bancaires”, Paris, Presses Universsitaires de France, 1991Samuelson, A - “Economie monetaire internaţionale”, Ed. Dallaz, Paris, 1986

257

Page 258: Gestiune Bancara Curs Idd

Sinkey Jr., J - “Commercial bank financial management”, Maxwell Mac Millan, 1982Tournois, N - “La Marketing bancaire face aux nouvelles technologies”, Masson –Paris, 1989 Legea bancară (nr. 58, M.O. nr. 121 /23 III 1998) Legea privind statutul Băncii Naţionale a României (nr. 34, M.O. nr. 70/3 IV 1991) Buletinele oficiale ale Băncii Naţionale a României – lunare, trimestriale, anuale – pe perioada 1995-1998Regulamente, norme şi circulare ale Băncii Naţionale a României referitoare la activitatea de creditare, capitalul şi fondurile proprii ale băncilor comerciale, nivelul rezervelor minime obligatorii, calculul solvabilităţii şi lichidităţii băncilor comerciale, instrumentele de decontare, cărţile de credit, compensaţia, constituirea de către bănci de provizioane specifice de risc, limitarea riscului de credit al băncilor etc.

258