Cuprins :

Argument

Cap.1 Clasificarea deseurilor industriale

1.1 Necesitatea valorificarii deseurilor industriale.

1.2 Evaluarea tehnica

1.3 Evaluarea ecologica

Cap.2 Colectarea, transportul, depozitarea, prelucrarea si

recuperarea deseurilor.

2.1 Recuperarea deseurilor

2.2 Conditii de colectare , depozitare si livrare a

deseurilor feroase

2.3 Conditii de colectare , depozitare si livrare a

materialelor refolosibile neferoase.

2.4 Responsabilitatile Romaniei legate de managementul

deseurilor

Cap.3 Tratarea si depozitarea deseurilor menajere

3.1 Modalitati de depozitare a deseurilor

Anexe

Bibliografie

Argument.

Valorificarea deseurilor industriale

Modificarea ecosistemelor globale ,datorita consumului si productiei ,

arata cat de important este procesul de regandire a utilizarii resurselor naturale

de catre economie si societate. In acest context Comisia Europeana pentru

Mediu si Dezvoltare a definit un nou model ecopolitic si a creat termenul de

dezvoltare durabila. Principiul dezvoltarii durabile, conform caruia , continuarea

dezvoltarii economice pentru satisfacerea necesitatilor societatii de astazi , nu o

risca pe cea a generatiilor viitoare, sta la baza Legii Mediului Nr 265/21 iunie

2006 din tara noastra. Asigurarea dezvoltarii durabile necesita respectarea

reglementarilor legislative bazate pe principii ca: precautii in luarea deciziilor ,

prevenirea riscurilor ecologice si a producerii daunelor, conservarea

biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural,

inlaturarea , cu prioritate , a poluantilor care afecteaza nemijlocit si grav

sanatatea oamenilor.

O strategie importanta pentru atingerea acestui scop consta in

dezvoltarea economiei intr-un sistem (circuit) inchis de transformare a materiei

si energiei (flow-circular economy) fara atingerea echilibrelor ecologice, prin

deversarea deseurilor in exteriorul circuitului , cu inchiderea fluxului acestora.

Reciclarea in conditiile actuale pare sa introduca in fluxul productiv maxim 2/3

din deseuri, iar restul 1/3 formeaza deseuri din alte deseuri , intocmai ca intr-un

flux tehnologic. Se deduce ca, deocamdata, societatea fara deseuri ramane la

nivelul notiunii de utopia.

In scopul promovarii efective a dezvoltarii durabile este necesara

cooperarea intre toate ramurile economice pentru mentinerea materialelor in

procesarea tehnica pe o durata cat mai mare, in conditii de precautie la luarea

deciziilor , in vederea prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor.

Aceste decizii sunt eficiente in contextul corelarii lor cu parghiile economice

stimulative sau coercitive <<poluatorul palteste>>. Pentru industrie problema

gestionarii deseurilor prin valorificare (recuperare si reciclare) reprezinta o

necesitate nationala, o prioritate economica si ecologica.

Cap 1 Clasificarea deseurilor industriale

In contextul legislativ actual nu pare a fi stabila exact distinctia

terminologica intre ,,materie prima secundara de recuperare’’ si ,,deseu’’ . Sunt

necesare clarificari in cea ce priveste terminologia cuvintelor cheie care descriu

activitatea in domeniul gestionarii deseurilor.

Recuperarea include activitatile de recuperare , transport, stocare,

selectionarea si prelucrare (conditionare ) a anumitor deseuri si/sau component

ai acestora. Deseul recuperat poate fi reintrodus intr-un flux tehnologic prin

reciclare interna si/sau externa.

Reciclarea directa (interna) consta in reintroducerea deseurilor

industrial recuperate in acelasi tip de flux tehnologic care le-a produs.

Recilcarea externa (reutilizarea) este activitatea industriala de

reintroducere a deseului recuperate intr-un flux tehnologic total diferit de cel

care le-a produs .

Deseul industrial provenit din industria minerala poate fi descrisa ca un

material solid sau lichid cu o compozitie complexa care il face impropriu pentru

utilizarea initiala. Deseul are valoare economica nula sau negative pentru

producator (detinator) la un moment si un loc dat. Pentru a evacua deseul

detinatorul trebuie sa plateasca. Daca din potriva, pentru un deseu rezutlat dintr-

un process industrial se plateste achizitionarea lui de catre un utilizator, atunci

denumirea corecta este de materie prima secundara. Pentru producator deseurile

destinate recuperari si comercializarii devin subproduse industriale sau produse

secundare.

Deseul , ca material rezidual dintr-un proces industrial sau ca produs

industrial epuizat intr-o etapa de utilizare, devine sub produs industrial daca

dobandeste, cu sau fara tratament specific un potential de utilizare. Delimitarea

notiunilor de deseu si materie prima secundara va fi mereu fluctuanta , in functie

de performantele tehnologice si interesele economice.

Deseurile inglobeaza substante , material, produse, reziduri , generate de

activitatea industriala a caror eliminare din cilcul productiv se asigura printr-o

gestionare adecvata si anume :

- Recuperare (conditionare) si/sau depozitare, in vederea reciclarii

- Eliminare , prin stabilizare/solidificare(in vederea stocarii ca deseu ultim)

sau prin incinerare

Scopul economiei in flux inchis il constituie echivalarea notiunii de

deseu industrial cu cea de sub produs industrial , ca materie prima secundara sau

combustibil secundar ( de substitutie). De altfel, importanta economica si

ecologica a valorificarii unor sub produse industriale cum sunt zgurile de furnal

si cenusile volante de termocentrala, constituie argumente indubitale in

confirmarea caracterului de sub produse industriale sau de materii prime

secundare. Acelasi caracter il confirma din ce in ce mai multe deseuri industriale

care constituie alternative ale resurselor natural epuizate sau in curs de epuizare,

in procese tehnologice din industria materialelor de constructii sau in lucrarii de

constructii.

Tehnologiile din constructii care sunt compatibile cu procesarea si

reciclarea , prin care deseurile industriale se transforma in materii prime sau

combustibili de substitutie , se bazeaza pe realizarea unui echilibru intre factorul

economic (realizabil) si cel ecologic (rezonabil) .

Deseul ultim, admisibil in locuri autorizate de stocare, rezulta direct

dintr-un process industrial sau dupa un tratament de neutralizare (denocivizare)

si nu mai poate fi tratat in conditiile tehnico-economice de moment pentru

extragerea partii valorificabile sau pentru reducerea caracterului poluant este dat

de continutul in metale grele sub forma de compusi greu solubili.

Sunt foarte putine reactive foarte putine evolutive , foarte putin solubile.

O metoda de gestionare a deseurilor ultime este solidificarea /stabilizarea in

sisteme de intarire hidraulica cu grad ridicat de impermeabilitate, deosebit de

stabile fizico-chimice (practice inerte) fata de substantele considerate agresive

(O2, CO2, cloruri , sulfati) dizolvate in apa.

Conform normelor europene se disting cinci clase de deseuri

industriale stocabile:

Clasa 1: Deseuri industriale periculoase, dar netoxice (ca de exemplu

cele de azbest).

Clasa 2: Deseuri industriale nepericuloase , netoxice si asimilate

Clasa 3: Deseuri inerte in care sunt incluse , in special :

-deseurile din constructii si din demolarile cladirilor

-deseurile solide si inerte provenind din constructii rutiere.

Clasa 4: Deseuri toxice

Clasa 5: Deseuri industriale produse in cantitati foarte mari ale

caror caracteristici sunt cunoscute si , in general , stabile, in anumite limite.

Intre acestea sunt:cenusile de termocentrala , zgurile din industria

metalurgica, sterilele carbonifere, deseurile de cariera, deseurile din

industria extractiva, fosfoghipsul.

Conform Directivei Europene nr.7745/1994 , relative la

eliminarea/depozitarea deseurilor industriale , acestea pot fi clasificate ca

periculoase sau inerte pe baza capacitatii de transfer de substanta prin difuzia si

solubilizarea constituientilor toxici , definite ca proprietati lixiviere cuprinse in

Anexa 1 .

Reutilizarea deseurilor industriale ca subiect de mare interes al

dezvoltarii , este una din temele principale ale conferintelor nationale si

internationale relative la tehnologiile de reciclare in industria constructiva in

corelatie cu impactul asupra mediului. Potentialul de reutilizare constituie, acum

criteriul esential in abordarea gestionarii deseurilor.

Din acest punct de vedere, capata sens , tot mai concret , echivalarea notiunii de

deseu cu cea de materie prima secundara.

O clasificare a deseurilor industriale in functie de potentialul de utilizare

este prezentata schematic in figura.

Tipuri de deseuri industriale in functie de potentialul de valorificare

O caracteristica importanta a clasificarii propusa in schema de mai sus,

se refera la dificultatea fixarii unui anume deseu sau subprodus industrial intr-o

anumita clasa , pe criteriul proprietatilor fata de mediu: a) material inert

b) periulos , c) toxic . Astfel , prin inglobarea deseului intr-o matrice

compatibila, in proportie corespunzatoare unei ,, dilutii’’ suficiente in functie de

proprietatile componentilor (matrice-deseu) si ale produsului (pamant sterilizat,

ciment, beton, ceramic) potentialul poluant scade substantial.

Prin generalizare, rezulta ca din punct de vedere tehnic si ecologic,

exploatarea compatibilitatii intre deseul industrial si matricea materialului

conventional de constructii , a condus la o noua clasa de tehnologii in industria

materialelor de constructii si a constructiilor, si la o noua treapta, superioara , de

gestionare a deseurilor.

Este un progres relevant in cea ce priveste corelarea tehnologiei cu

mediul , favorabil influentat , prin conlucrarea specialistilor din domenii

interdisciplinare.

1.1 Necesitatea valorificarii deseurilor industriale

Nevoile crescande de material de constructii in cursul ultimelor decenii

au condus la restrangerea sau chiar epuizarea unor resurse de materii prime

traditionale. In consecinta distantelor de transport dintre producatorul de

material de constructii si utilizator au tendinta sa creasca continuu.

Pe langa nevoie de material de constructii, aceleasi zone se confrunta

cu o importanta cantitate de deseuri industriale, a caror depozitare este, de cele

mai multe ori, incompatibila cu protectia mediului. Aceste deseuri(cu desfacere

comerciala minimala) sunt acumulate in zone de haldare cu capacitate din ce in

ce mai limitata. Apare o importanta penurie a posibilitatilor de depozitare care,

prin impactul nefavorabil asupra mediului, duce la o crestere rapida a taxelor

impuse de legislatia de mediu.

Pentru o demolare si o reconstructie rutiera,de exemplu , daca este

posibila reciclarea directa(pe loc) economia totala in matrie, dupa datele

Centrului de Cercetari Rutiere din Belgia poate reduce cu 50 % cheltuielile totae

ale lucrarii repartizate astfel:

- 70 % reduceri cheltuieli de transport(pentru material noi si deseuri)

- 20% reduceri din pretul mai mic al materialelor recuperate

- 10 % reduceri din micsorarea taxelor de depozitare a deseurilor

Acest mod de valorificare nu este generalizat , inca , la nivelul

santierelor de constructii , imediat dupa demolare.

Totusi , criza spatiilor de depozitare a deseurilor, care se rasfrange

dramatic asupra ambientului general, asupra restrangerii suprafetelor agricole,

poate accelera activitatea de reciclare in domeniul constructiilor.

Ca urmare a crizei de resurse naturale corelata cu cresterea preturilor de

depozitare a deseurilor, companiile industriale sunt stimulate catre decizii

favorabile procesarii si livrarii, in conditii avantajoase, a deseurilor proprii catre

acei utilizatori care le valorifica sau sa accepte deseuri externe tehnologiei

proprii

ca materii prime de substitutie(in ambele cazuri tranzactiile fiind favorabile

economic). Aceptarea deseurilor externe ca materii prime de substitutie este

oportuna daca suma costurilor materialelor(inclusiv tratarea si transportul), a

costurilor de productie si de stocare este mai mica decat la utilizarea materialelor

traditionale.

Evaluarea logistica si economica necesita informatii despre:

o locul de producere a deseurilor si tipul de activitate industrial

o costurile totale pentru productie, pentru transport si tratare sau

preparare (purificare,uscare,maruntire).

o cantitatea produsa anual si frecventa productiei (continua sau

sezoniera).

o pastrarea constanta a caracteristicilor fizico-chimice.

o garantia de conformitate a parametrilor calitativi detinuta de

producator(furnizor).

Acesti parametri contribuie la stabilirea domeniului de reutilizare a

deseurilor industriale in conformitate cu tehnologiile curente( sau cu

modificarile ce se impun) corelarea cu documentatiile tehnice (standarde de

produs, specificatii, instuctiuni de aplicare).

1.2 Evaluarea tehnica

Un factor limitant , important al reciclarii il constituie instabilitatea ,

adesea la aceasi sursa a caracteristicilor fizico –chimice ale deseurilor. Desi ,

prin conditionare, acest inconvenient poate fi ameliorat, de multe ori costurile

reciclarii nu sunt justificate de caracteristicile tehnice ale produsului finit, adesea

inferioare celor specifice produselor obtinute din materii prime traditionale.

Acest aspect se reglementeaza prin instructiuni tehnice de valorificare a

deseurilor si de utilizare a produselor care prescriu limitele de performanta

(pentru betoane sau agregate reciclate, pamanturi stabilizate cu deseuri granulare

de cariera, din industria metalurgica sau miniera , imbracamintii rutiere cu bitum

reciclat).

Tot in sens limitativ actioneaza si mentalitatea adesea conservatoare, a

factorilor de decizie din domeniul producatorilor sau utilizatorilor de materiale

de constructii. Sunt preferate materiale prime clasice pentru ca prezinta

certitudinea perormantelor tehnice si ecologice ale produselor obtinute , fara sa

fie necesare cercetari si incercari suplimentare, adesea destul de costisitoare.

Evaluarea tehnica consta in analiza si examinarea riguroasa a

caracteristicilor fizico-chimice si mecanice ale deseurilor reciclabile, care

prezinta interes pentru un anumit domeniu al constructiilor si se incadreaza in

conditiile limita cerute de reglementarile tehnice.

Daca valorile caracteristicilor de utilizare nu sunt cele corespunzatoare

reglementarilor standard , se stabilesc oportunitatile de valorificare din

tehnologii de recuperare sau conditionare( selectare, uscare, maruntire,

purificare) sau prin modificari adecvate(minimale) ale tehnologiei principale.

Instabilitatea proprietatilor fizico-chimice fata de cele standard , cat si

neomogenitatea unui deseu industrial sunt criterii care decid examinarea atenta a

domeniului de reciclare aceasta etapa fiind adesea hotaratoare in procesul de

valorificare.

De asemenea in cazul deseurilor utilizate drept combustibil de substitutie ,

in industria cimentului, a ceramicii, puterea calorica este parametrul decisiv.

Daca acesta variaza de la un lot la altul sau de la un deseu la altul se produc

disfunctionalitati improtante ale mentinerii regimului termic in instalatiile

termice (cuptoare pentru ciment sau pentru ceramica de constructii).

1.3 Evaluarea ecologica

Necesitatea diminuarii urgente a stocurilor de deseuri industriale este

corelata cu caracterul profitabil al activitatilor industriale antrenate in procesul

de reciclare si de reutilizare.

Criteriile ecologice acceptate in domeniul gestionarii deseurilor sunt cele

impuse de legislatia de mediu.

Exceptie fac in sens pozitiv , acei manageri care intrevad si avantaje

economice, prin acceptarea spre procesare a unor deseuri externe pentru

reciclare, sau fac eforturi (prin investitii de capital important) sa proceseze si sa

furnizeze propriile deseuri unui utilizator extern.

Aceasta activitate poate avea un efect economic benefic, pe termen lung ,

asupra rezultatetelor economice ale companiei.

Organizarea unor companii industriale , furnizoare/acceptatoare de deseuri

industriale, in retele zonale de reciclare, este un mod de concretizare a

programelor priprii de evaluare economica , logistica si tehnica a procesului de

valorificare.

Optiunile de valorificare- cooperare pe termen lung , intre un furnizor de

deseuri si un utilizator de deseuri (relatie obisnuita, in prezent) sunt avantajoase

pentru ca: - este suficienta singura etapa de evaluare economica, tehnologica si

ecologica a rezidurilor furnizate/acceptate.

Cap 2 Colectarea, transportul, depozitarea, prelucrarea si recuperarea

deseurilor

Rezidurile productiei , deseurile si gunoaiele sunt considerate adesea

influentii inevitabili ai civilizatiei umane actuale. In prezent toate regiunile

locuite de oameni sufera de o crestere mai mare sau mai mica a depozitelor de

deseuri solide. Ele pot fi: deseuri minerale sau depozite de steril, reziduuri si

deseuri industriale , deseuri si gunoaie urbane(domestice, comerciale,

municipale) sau rurale (agricole , animale). Deseurile cresc in acelasi sens cu

populatia si cu productia de bunuri.

Acumularea si eliminarea deseurilor solide au devenit in ultima vreme

probleme de mare insemnatate pentru echilibrul ecosistemelor umane. Deseurile

reprezinta nu numai pierderi din resursele naturale, dar in acelasi timp si izvoare

de poluari si nocivitati grave atat pentru oameni cat si pentru celelalte fiinte vii

ale ecosferei.

Deoarece, atat solul, cat si apa si atmosfera sunt grav afectate de reziduuri

efctele acestora fiind regasite la mari distante se impune gasirea si aplicarea de

masuri de ameliorare a mediului.

Cateva masuri tehnico – organizatorice ce stau la baza prevenirii si

combaterii poluarii solului si privesc colectarea , transportul, depozitarea ,

prelucrarea si recuperarea deseurilor sunt:

- Colectarea igienica a reziduurilor menajere in recipiente speciale(pulbere ,

containere) amplasate in zone cu cat mai mica circulatie si bine acoperite pentru

a nu fi accesibile si rozatoarelor.

- Indepartarea organizata si la perioade cat mai scurte a reziduurilor colectate

in afara localitatilor cu ajutorul unor mijloace care sa ne le raspandeasca in

timpul transportului.

- Depozitarea controlata sau tratarea corespunzatoare a reziduurilor

indepartate prin neutralizarea lor pentru reducerea sau anihilarea pericolului pe

care il pot prezenta pentru organismul uman .

- Recuperarea reziduurilor utilizabile si prelucrarea lor dupa o prealabila

neutralizare , astfel incat sa capete o eficienta economica cat mai sporita.

- Utilizarea in agricultura ca ingrasemant natural , a reziduurilor atat

menajere cat si mai ales agrozootehnice, dupa maturarea lor .

- incinerarea reziduurilor uscate , care au o putre calorigena suficienta pentru

a fi utilizate in scopuri industriale sau pentru incalzirea locuintelor.

Compostarea asigura:

-o buna protectie a mediului prin reciclarea substantelor fertilizante –

nutrientilor N,P,K

-evitarea aproape in intregime a mirosului neplacut, cat si a sobolanilor ,

mustelor

-posibilitatea raspandirii compostului pe terenurile agricole invecinate fara

probleme de transport.

-micsorarea suprafetelor si volumelor ocupate de constructia si instalatiile de

compostare comparativ cu cele necesare depozitarii deseurilor.

Constructiile si instalatiile pentru compostare pot fi de mai multe tipuri .

De exemplu, pentru compostarea aeroba a reziduurilor cu ventilare naturala a lor

prin rasturnarea compostului , cu ventilarea artificiala sau cu actiune sau

insuflare de aer , compostare in recipienti.

Deseurile solide sau lichide pot fi incinerate(arse).

Incinerarea asigura conditii avantajoase tehnic si economic, respectiv

prevenirea degradarii mediului inconjurator .

2.1 Recuperarea deseurilor

Singura metoda eficienta pentru reducerea volumului deseurilor este

folosirea materialelor scoase din uz, pentru noi utilizari, adica pentru

reintroducerea lor in noi cicluri de productie , de unde si numele de reciclare dat

acestei actiuni.

Criza de energie, penuria de materii prime si presiunile pe care acestea

le exercita asupra economiei au stilumat foarte mult abordarea la o scara mare a

reintroducerii in circuitul productiv al unor produse iesite din uz. Un exemplu

tipic este acela al reciclarii hartiei. Colectarea unei tone de maculatura

economieste 4 m ³ de lemn pentru fabricarea hartiei. Ca urmare a necesitatii de a

se economisi lemnul , reciclarea hartiei a ajuns in 1970 la 12 milioane tone in

S.U.A ; la 2 milioane tone in Anglia si Germania. Dintr-un autovehicul aruncat

la gunoi , in greutate de 1600 kg , se pot extrage: 1100kg otel , 110 kg fier , 15

kg cupru, 25 kg zinc , 2kg aluminiu , 9 kg plumb si cca 200 kg de materiale

diverse nemetalice.

Cercetarile au aratat ca modul cel mai economic de folosire a deseurilor auto

consta in retopirea autovehiculelor in intregime, din care se obtine un aliaj cu un

adaos sub 0,1%cupru utilizabil cu bune rezutlate in industrie si cu o rentabilitate

foarte ridicata.

De asemenea , anvelopele auto care nu pot fi arse , deoarece produc fum

poluant , si nici ingropate fiindca nu putrezesc se pot prelucra chimic. Astfel ,

dintr-o tona de anvelope se pot obtine cca 40 m³ gaze si peste 500 l de

hidrocarburi lichide .

Cercetari cu privire la posibilitatea reciclarii materialelor prin extragerea

din gunoaie a unor substante utile sunt incepute de multa vreme. De exemplu, in

Germania erau , in 1974 , 25 de uzine de compostat gunoaie, in urma acestei

operatii obtinandu-se un fel de ingrasamant utilizabil in horticultura,

consolidarea potgoriilor , fertilizarea taluzurilor etc.

Cercetarile au aratat si alte utilizari mai rentabile. De exemplu, din

deseurile de hartie, lemn si legume care reprezinta 50-80% din totalul gunoaielor

menajere se poate fabrica alcool. Pe baza alcoolului preparat din celuloza se pot

obtine carburanti pentru autovehicule, mase palstice etc.

Numeroase instalatii de extragere din gunoaie a unor materii prime

adevarate ,,fabrici de recuperare’’ , sau realizat si in multe din orasele din

S.U.A. Ele cuprind o serie de sectii specializate pentru recuperarea

autovehiculelor, arderea resturilor , selectarea unor materiale si curatirea lor.

Astfel se selecteaza si transmit pentru reutilizare la fabricile de profil partile

feroase, neferoase, resturi de sticla si in final ultimul rest este praf, nisip , cenusa

si unele deseuri menajere ce se amesteca cu namolul depus in instalatiile de

purificare amestec utilizabil ca ingrasamant agricol sau la turnarea unor

materiale (placi) de constructii.

In cea ce priveste posibilitatea de folosire a gunoiului animal sau facut , de

asemenea , experiente cu rezultate favorabile. Astfel , depilda, balegarul, ca

orice alt gunoi celulozic, tratat cu CO la temperatura de 380 DC si la presiuni

ridicate poate da ulei in proportie de 47% bogat in parafina si cu putin sulf.

In multe tari au fost initiate actiuni care – desi inca la scara mica – reprezinta

inceputuri care ar putea fi dezvoltate. De exemplu, in S.U.A cu incepere din anul

1973, au fost puse la punct peste 50 de sisteme de reciclare a produselor scoase

din uz. In California , un grup de cercetare din La Verne a initiat un procedeu de

reciclare a resturilor de cauciuc , hartie , materiale plasrice, care conduce la

fabricarea titeiului artificial.

Elaborarea unui model general al acumularii si eliminarii deseurilor si

reziduurilor nu este o operatie simpla deoarece trebuie sa se tina seama nu

numai de cauzele determinate ale formarii lor, ci si de toate aspectele tehnico-

economice care conditioneaza alegerea solutiilor de tratare , regenerare sau de

reciclare.

2.2 Conditii de colectare, depozitare si livrare a deseurilor feroase.

Deseurile feroase vor fi stranse si depozitate separat in spatii special

amenajate: buncare, boxe sau containere, pe categorii, clase si grupe conform

STAS 6058-88 , pentru a se evita amestecul intre acestea precum si

impurificarea cu metale si aliaje neferoase sau cu impuritati nemetalice.

Spatiile special amenajate , buncarele, boxele sau containerele unde se

depoziteaza materialele refolosibile feroase vor fi marcate vizibil de la distanta

prin inscrierea pe o tablita a simbolului categoriei clasei si grupei de calitate,

conform standardului. Este interzisa si depozitarea deseurilor feroase nealiate in

amestec cu cele aliate.

Deseurile feroase provenite din munitii si armament vor fi in prealabil

delaborate de organele de specialitate conform instructiunilor de delaborare si

apoi depozitate pe loturi in boxe inchise sau lazi.

Recipientele de orice fel vor fi complet golite de continut, dezmembrate

(deschise) , depozitate si predate separat , mentionandu-se in certificatul de

calitate ca nu prezinta pericol de manipulare si retopire. Deseuile feroase cu

acoperiri metalice se colecteaza, depoziteaza si se predau separat.

Prelucrarea (pregatirea) deseurilor ferose se face numai in loturi care

cuprind aceleasi clase si grupe prevazute in standard. Deseurile feroase se

colecteaza si livreaza separat, cate o singura categorie, clasa si grupa de calitate

in vagon, magazie a navei , autovehicul sau container.

La livrare , fiecare vagon, autovehicul , va fi insotit de cel putin

urmatoarele documente:

- certificatul de calitate , intocmit conform prevederilor legale in vigoare

- buletin de delaborare, pentru materialele refolosite feroase, provenite de la

munitii si armament. Buletinele de delaborare se emit de furnizor predator si vor

contine: - mentiunea extrasa:materialul este complet delaborat si nu prezinta

pericol la retopire;

- denumirea si adresa frunizorulu(predatorului);

- denumirea tehnica a elementelor de munitii delaborate;

- simbolul corespunzator prezentului standard;

- Masa, in kilograme

2.3 Conditii de colectare, depozitare si livrare a materialelor refolisibile

neferoase

Materialele refolisibile din metale neferoase vor fi stranse, colectate ,

sortate si depozitate in spatii special amenajate (buncare,boxe,containere sau

lazi) pe categorii, grupe si sortimente , conform prevederilor STAS 3017-78.

Nu se admite amestecarea bucatilor cu strunjiturile chiar daca provin din acelas

metal sau aliaj.

Spatiile special amenajate unde se depoziteaza materialele refolisibile

neferoase vor fi marcate vizibil de la distanta prin inscrierea pe o tablita a

simbolului fiecarui sortiment.

Materialele refolosibile neferoase provenite din munitii si elemente de

munitii vor fi in prealabil delaborate de catre organele de spacialitate conform

instructiunilor de delaborare si apoi depozitate in boxe sau lazi inchise pe laturi.

Unitatile care nu au organe de specialitate pentru delaborarea munitilor si

elementelor de munitii vor proceda conform normelor si instructiunilor in

vigoare.

Recipientele de orice fel vor fi complet golite de continut , taiate sau

deformate, depozitandu-se separat. Materialele refolosibile neferoase se livreaza

pentru retopire separat pe sortimente, depozitandu-se separat pe sortimente in

vrac , in pachete sau ambalate.

Materialele refolosibile neferoase provenite din munitii si elemente de

munitii se expediaza separat fara a se amesteca cu alte sortimente de materiale

refolosibile, neferoase, in vagoane inchise si colete sigilate, anuntandu-se

imediat beneficiarul , prin telegrama , de livrarea efectuata. Telegrama va

cuprinde: adresa destinatarului , statia de expeditie, masa in kg , simbolul

corespunzator standardului , numarul vagonului sau coletului , data expedierii si

denumirea expeditorului. Receptia calitativa si cantitativa a materialelor

refolosibile neferoase se face la furnizori si beneficiari, conform dispozitiilor

legale in vigoare.

2.4 Responsabiltatile Romaniei legate de managementul deseurilor

Deseurile de ambalaje provin in proportie de cca 70 % de la populatie si de 30 %

de la agentii economici.

Implementarea colectarii selective se preconizeaza sa fie abordata pe 3

perioade:

- 2004-2006: experimentare (proiecte pilot) , constientizare a populatiei;

- 2007-2017: extinderea colectarii selective la nivel national;

- 2017-2022: Implementarea colectarii selective in zone mai

dificile(locuinte colective, mediul rural dispersat , zone montane);

Pentru atingerea tintelor de reciclare, colectare si valorificare:

- pana la 16 iulie 2017 –inchiderea etapizata a 101 depozite de deseuri din zona

urbana ;

- pana la 31 decembrie 2009 – pentru stocarea temporara a deseurilor industriale

periculoase;

- pana la 31 decembrie 2013 - pentru conformarea etapizata a 23 depozite

deseuri din industria chimica, metalurgica si energetica.

Context general

Generarea de deseuri din activitarile umane;

Resurse neregenerabile(epuizabile) si regenerabile;

Managementul integrat al deseurilor cuprinde:

- reducerea cantitatii de deseuri produse;

- reciclarea(recuperarea) deseurilor in conditii de eficienta economica;

- compostarea deseurilor organice;

- incinerarea deseurilor in conditii de impact minim asupra mediului ;

- depozitarea controlata a deseurilor.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera

Beneficiile reciclarii:

- reducerea riscului epuizarii resurselor naturale;

- reducerea consumului de energie;

- reducerea poluarii aerului si apei;

- scaderea necesitatii de a deschide noi spatii de depozitare a deseurilor;

- crearea de locuri de munca si beneficii materiale.

Cap 3 Tratarea si depozitarea deseurilor menajere

Pentru tratarea importantelor cantităţi de reziduuri menajere până acum au fost

studiate, cercetate, experimentate şi chiar aplicate patru procedee şi anume:

• fermentarea (compostarea), parţială sau în masă, având ca subprodus principal

compostul pentru agricultură;

• arderea (incinerarea), având ca subprodus principal energia termică sau

electrică;

• piroliza (degazarea sau degradarea termică), având ca subprodus principal

combustibilul solid sau lichid;

• reducerea chimica şi biologică, având ca subprodus etanolul sau gazul metan.

Este important de a se putea stabili care din cele patru procedee (fermentarea,

incinerarea, piroliza şi reducerea chimică) vor sta la baza înfiinţării unor unităţi

industriale capabile de a trata în condiţii ecologice şi de eficienţă economică

500-1000 t/zi de materii organice solide.

Tratarea deşeurilor prin fermentare (compostare)

Depozitarea şi neutralizarea rezidiurilor menajere prin compostare este

considerată cea mai veche metodă, chiar dacă în faza incipientă operaţia era

făcută la o scară redusă, reziduurile fiind împrăştiate în stare brută în câmp cu

scopul principal de neutralizare. În prezent locurile de depozitare a reziduurilor

menajere mai poartă denumirea de rampe sau hale, iar depozitarea reziduurilor,

după modul în care se asigură protecţia mediului înconjurător, poartă denumirea

de depozitare simplă sau depozitare controlată.

3.1 Modalitati de depozitare a deseurilor

Depozitarea simplă a reziduurilor menajere constă în descărcarea simplă,

neorganizată a gunoaielor pe maidane în diverse gropi, foste cariere sau alte

terenuri, fără a se lua unele măsuri speciale pentru protecţia mediului

înconjurător. Acest sistem de depozitare a fost în trecut cel mai larg folosit,

pentru că este cel mai ieftin, mai comod, dar nu şi cel mai igienic. Substanţele

organice existente în componenţa reziduurilor menajere constituie locul prielnic

de adăpostire şi înmulţire a tot felul de infecţii, muşte, rozătoare, câini

vagabonzi etc., de la care se poate îmbolnăvi populaţia. Acest sistem de

depozitare simplă este unanim recunoscut ca periculos pentru igiena publică.

Depozitarea controlată a deşeurilor (fig.1) cu asigurarea

condiţiilor de fermentare aerobă permit transformarea lor, în condiţii igienice,

într-un compost stabil, utilizabil ca amendament în agricultură. Analizele

tehnico-economice au stabilit că aceasta este metoda optimă pentru reziduurile

colectate din aşezări mici şi mijlocii.

Compostarea permite diferite niveluri de amenajare tehnică de la simpla

depozitare controlată până la instalaţiile perfecţionate, de mare productivitate, în

care se realizează prelucrarea mecanică (mărunţirea) şi fermentarea intensivă în

flux continuu cu culturi speciale de bacterii.

Compostul obţinut este comerciabil. Astfel de instalaţii s-au dovedit competitive

cu incineratoarele, căpătând răspândire în Italia, Elveţia, Franţa.

Compostarea amestecului de deşeuri solide cu nămoluri de la staţiile de epurare

a apelor uzate este o idee promiţătoare, concretizată în

instalaţia ,,Biostabilizator” (fig. 3) unde, sub acţiunea unor culturi speciale de

bacterii, se instalează fermentarea aerobă timp de 24 ore la temperaturi până la

70-80°C. În aceste condiţii sunt distruşi germenii patogeni, iar compostul după

maturizare în halde timp de 20-30de zile poate fi folosit fără nici un pericol.

Acesta reprezintă un amendament echilibrat după conţinutul elementelor

nutritive de potasiu, fosfor şi azot.

Tehnologia depozitării controlate a reziduurilor menajere trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

a) Înainte de începerea depozitării reziduurilor se vor lua toate

măsurile indicate în studiul hidrologic privind protecţia apelor subterane şi de

suprafaţă (îndiguiri, impermeabilizarea fundului rampei cu argilă sau alt material

conform recomandărilor studiului hidrologic, drenarea terenului, şanţuri de

gardă pentru protecţia depozitului de scurgere a apelor de ploaie etc.). Însă, ca

primă operaţie, se decopertează stratul vegetal, care va fi folosit la acoperirea

finală a depozitului după umplere.

b) Reziduurile colectate zilnic din localităţii sunt aduse cu autogunoiere şi

depozitate în straturi cu o grosime de cca. 1,5-2,0 m, utilizând diferite metode de

umplere (fig. 4).

c) După operaţiile de împrăştiere şi compactare cu buldozerul reziduurile se

acoperă zilnic sau cel târziu la 48 ore cu un strat intermediar de separare de 20-

30 cm din material inert (argilă, nisip sau pământ).

d) Straturile noi de deşeuri nu vor fi depuse decât după ce temperatura stratului

precedent, rezultată din fermentaţia aerobă, a scăzut până la valoarea

temperaturii solului natural.

e) Compactarea trebuie făcută în aşa fel ca să permită totuşi aerarea reziduurilor

şi deci să asigure fermentarea aerobă, însă de a evita golurile mari de aer, care

favorizează autoaprindere şi deci riscul incendierii rampei de depozitare.

f) Rampele de depozitare trebuie să fie împrejmuite cu garduri demontabile.

Exploatarea rampei este organizată de un grup alcătuit din portar, cantaragiu şi

buldozerist.

Arderea (incinerarea) reziduurilor menajere

Arderea (incinerarea) reziduurilor menajere este o metodă termică de eliminare

(denocizare) a acestora prin oxidarea completă la temperaturi înalte a materiilor

organice prin folosirea, de regulă, a energiei termice şi a produselor de ardere

rezultate. De la simple instalaţii de incinerare (fig. 11) s-a ajuns ca în prezent să

existe în lume peste 1000 de uzine moderne de ardere a reziduurilor menajere.

În ţările europene se prelucrează prin ardere 20-25% din volumul reziduurilor.

Productivitatea celor mai mari uzine ajunge până la 2500 t/zi. Prin ardere se

reduce volumul reziduurilor cu aproape 85%, iar pentru depozitarea unei tone

arse este necesară o suprafaţă de numai 0,1 m2 . Spre deosebire de

incineratoarele vechi, noile uzine de ardere a reziduurilor menajere utilizează o

metodă tehnică numită ardere ,,în masă”.

Folosirea procedeelor de ardere ,,în masă” este acum admisă şi de organizaţiile

ce se ocupă cu protecţia mediului înconjurător pentru că s-a constatat că în

condiţiile funcţionării incineratoare în mod curent şi cu o ardere completă

degajarea substanţelor toxice este redusă şi se încadrează în limitele admise.

Este cu mult mai bine dacă se realizează şi o selectare

premergătoare arderii pentru excluderea arderii acelor componente care produc

gaze nocive (dioxina) cum este cazul maselor plastice, precum şi a celor

materiale care îngreunează arderea cum sunt materiile organice, care pot fi

folosite în alte scopuri (producerea de compost).

Dar în afara dioxinei, care constituie un pericol pentru sănătate, în gazele de

evacuare ale uzinelor de ardere a reziduurilor menajere se mai găsesc şi alte

substanţe nocive ca: acizii clorhidric şi fluorhidric, oxid de sulf şi particule de

compuşi de zinc şi plumb.

Pentru excluderea gazelor evacuate în timpul arderii reziduurilor menajere se

mai foloseşte arderea suplimentară (rearderea) a componentelor combustibile

nearse. Aceasta se realizează cu ajutorul gazelor naturale în prezenţa

catalizatorului şi absorbanţilor de hidrocarburi. În plus se mai folosesc şi

cicloane, electrofiltre, aparate de spălare precum şi sisteme umede de curăţirea

gazelor. Toate acestea scumpesc simţitor instalaţiile de incinerare a reziduurilor.

De aceea se poate aprecia că nici cele mai moderne uzine de ardere a gunoaielor

nu rezolvă total problema rentabilizării şi motivării investiţiilor.

Figura 1. Rampa de depozitare controlată a deşeurilor solide.

Figura 2. Modul de organizare a rampelor de depozitare controlată a

reziduurilor menajere: 1 – autogunoieră; 2 – cântar basculă; 3 – grup de

exploatare (portar, cantaragiu, buldozerist); 4 – şopron remiză; 5 – depozit

carburanţi; 6 – W.C.; 7 – tractor pe şenile cu lamă buldozer; 8 – drum de acces

la rampă.

Figura 3. Schema de compostare a amestecului de deşeuri solide şi

nămoluri de la staţiile de epurare a apelor uzate ,,Biostabilizator”

Figura 4. Metode de umplere a gropilor de deşeuri.

Figura 5. Schema instalaţiei de incinerare a reziduurilor

Anexa 1

Concentratiile solutiilor de lixiviere ale deseurilor periculaose si inerte

Parametrul compozitilonal

mg/l

Deseuri periculoase Deseuri inerte

pH 4 – 13 6 – 7

Arsenic 0,2 – 1,0 < 0,1

Catmiu 0,1 – 0,5

Crom 0,1 – 0,5

TOTAL < 5

Cupru 2 – 10

Plumb 0,4 – 2,0

Mercur 0,02 – 0,1

Nichel 0,4 – 2,0

Zinc 2 – 10

Cloruri 1200 – 6000 < 500

Floruri 10 – 50 < 5

Sulfati 200 – 1000 < 1000

Total substante organice

( TOC )

40 - 200 < 200

Anexa 2.1

Colectarea si recuperarea materialelor refolosibile din tantal

Grupa Sortimentul Provenienta

B- Materiale secundare

si deseuri din tantal , in

bucati.

B-1 Materiale secundare

si deseuri din tantal

Provenite din tevi, bare,

palci, benzi si din resturi

rezultate din diferite

procese tehnologice.

Nu se admit impuritati

Anexa 2.2

Colectarea si recuperarea materialelor refolosibile din titan

Grupa Sortimentul Provenienta

B- Materiale

secundare si deseuri

din titan , in bucati.

B-1 Materiale secundare si

deseuri din titan

Provenite din diferite

procese tehnologice.

Nu se admit impuritati.

B-2 Materiale secundare si

deseuri din aliaje de titan

Provenite din diferite

procese tehnologice.

Nu se admit impuritati

S-Strunjituri din titan

si aliaje de titan

S-1 -Strunjituri din titan si

aliaje de titan

Provenite din prelucrarea

mecanica a pieselor din

titan sau aliajelor de titan.

Nu se admit impuritati

Anexa 3

Legislatie conexa

Reglementare Principalele prevederi

Legea nr.51/2006 Legea serviciilor

comunitare de utilitati publice

Stabileste cadrul juridic unitar,

infintarea,organizarea,monitorizarea si

contrulul serviciilor publice de

gospodarie comunala in orase si

comune.

Legea nr.139/2002 pentru aprobarea

OG 87/2001 privind serviciile

publice de salubrizare a localitatilor

Stabileste cadrul necesar organizarii ,

gestionarii, reglementarii si

monitorizarii serviciului public de

salubrizare in localitati.

Ordinul MSF nr.219/2002 pentru

aprobarea Normelor tehnice privind

gestionarea deseurilor rezultate din

activitatile medicale, modificat prin

ordinul 997/2004 si prin ordinul

1029/2004 .

Reglementeaza modul in care se

colecteaza , ambaleaza,depoziteaza

temporar , transporta si elimina

deseurile rezultate din activitatile

medicale.

Legea nr.515/2012 pentru aprobarea

Ordonantei nr.21/2002 privind

gospodarirea localitatilor urbane si

rurale.

Stabileste obligatiile si raspunderile

care revin autoritatilor publice locale,

institutiilor publice,agentilor economici

si cetatenilor pentru instaurarea unui

climat de curatenie in localitati.

Ordinul MEC nr.128/2004 privind

aprobarea Listei cuprinzand

standardele romane care adopta

standarde europene armonizate ale

caror prevederi se refera la ambalaje

Aproba Lista cuprinzand standardele

romane care adopta standarde europene

armonizate ale caror prevederi se refera

la ambalaje si deseuri de ambalaje.

si deseuri de ambalaje.

Ordonanta de Urgenta 16/2001

privind gestionarea deseurilor

industriale reciclabile aprobata cu

modificari prin legea 465/2001 ,

republicata in 2002, modificata si

completata prin:OUG 61/2003, legea

168/2006 si Legea 27/2007

Stabileste obligatiile detinatorilor de

deseuri industriale reciclabile

reciclabile

Bibliografie :

1. Camelia Capatana – Cristinel ,,Deseuri’’ Bucuresti , Editura Matrix

Rom , 2003

2. V.Popa – ,,Valorificarea deseurilor metalice’’ Editura Tehnica , 1973.

3. Irina Teodorescu , Geta Risnoveanu -- ,,Ecologie si protectia mediului

‘’ Manual pentru clasa a -X - a Editura Constelatii , 2001