SA DETERMINAM ATITUDINII SIMULATE, DESCIFRAND SEMNIFICATIA GESTICII SI MIMICII

GESTICA SI MIMICA, DETERMINAREA ATITUDINI SIMULATECuvant inainte

Am ales sa abordez aceasta problematica pentu ca in meseria de politist am identificat o singura mare provocare, anume aflarea adevarului. Fie ca i-am descoperit intre paginile romanelor de gen, ori in pelicule care ii aveau in rolul principal, politistii mi s-au conturat, inca din frageda copilarie, ca fiind oameni bine pregatiti, cu aptitudini si calitati menite sa rezolve mistere, sa aduca in lumina adevaruri. Acesta este si motivul pentru care am ales sa imbratisez meseria asta. Am avut norocul sa fiu crescut de un judiciarist veritabil si iata-ma acum lucrator la investigatii criminale. Cred ca, ce vreau sa spun e ca am ajuns la vorba tatalui meu: Munca cu oamenii este cea mai grea. Pe om trebuie sa stii sa-l .

Se spune ca intr-o conversatie de 10 minute, un om obisnuit spune 3 minciuni. Dar un faptuitor? Suntem noi politistii capabili de a determina caracterul simulat al celui care ne vorbeste? Aici nu ma refer la fler. Nu fac trimitere la al ce stiu eu catalea simt. Desi sa recunosc, toate acestea pot ajuta. Imi place sa cred ca performanta de a citi pe cinva va ajunge in viitorul apropiat o stiinta. Poate nu va fi una de sine statatoare, ci poate una de proximitate intre comunicare, psihologie judiciara si criminalistica.Ceva imi spune ca in viitorul apropiat intre randurile lucratorilor de politie se vor numara specialisti in descifrarea comunicarii non-verbale, care vor avea capacitatea de a determina adevarul, de a descoperi ori de cate ori acesta este denaturat si da toate acestea pentru ca politistii sunt gardieni ai libertatii.

Libertatea este dreptul de a face ce permite legea, opina un ins in legatura cu al carui nume am retinut ca avea o rezonanta franceza. Ei bine lurcatorul de politie trebuie sa vegheze la respectarea legii, pentru ca legea reda cadrul in care noi oamenii suntem liberi. Liberi sa exercitam drepturile ce ne sunt conferite, alaturi de obligatiile firesti, de asemnea reglementate.

Iar daca lucrurile vor evolua multilateral, in fiecare domeniu din actul de justitie, nu m-ar mira ca in viitor instantele de judecata sa puna pret pe veridicitatea concluziilor politistului in referire la caracterul simulat al unui subiect intervievat la interogatoriu. In mod firesc, camerele de interogatoriu ar trebui dotate la unison cu sistem de inregistrare video. Astfel audierea ar fi imprimata pe suport magnetic si ar putea fi revizualizata ori de cate ori e nevoie. In fata instantei de judecata, la dosar, ar putea fi depus un proces verbal incheiat cu ocazia vizionarii. Proces verbal ca o radiografie, pe timpi de filmare si gesturi reactie ale celui intervievat, care sa fie interpretati in contextul discutiei si care sa probeze caracterul subiectului interogat simulat sau nu. Procesul verbal va avea anexat o copie pe suport magnetic al imaginilor filmate la audiere.

Se spune ca orice politist stie sa conduca un interogatoriu, dar doar un politist bun reuseste sa sparga un faptuitor. Lucrarea aceasta se adreseaza politistilor. Cu experienta sau la inceput de drum. Cu totii stim sau presupunem ca stim ce inseamna un interogatoriu.

Interogatoriu e atunci cand un politist intra in camera cu un presupus rau-facator si isi sumetica manicile. Sau atunci cand iese sa aduca cafeaua si face loc colegului sau cu manicile gata sumeticate facand pe politistul rau din good cop bad one.

Ei bine nu. Interogatoriul nu inseamna doar asta. Personal aleg sa amplasez interogatoriul pe talvegul dintre stiinta si arta. Iata de ce, abordez aceasta tema din perspective celor trei stiinte ale caror cunostinte sunt impetuoase in perspective unui interogatoriu reusit. Comunicarea, Psihologia judiciara si Criminalistica.Si mai amintesc un motiv pentru alegerea acestui studiu anume faptul ca exista voci care sustin teoria ca toate testele poligraf au o problema. Problema falsei pozitivitati. Cum traduc ei asta? Prin faptul ca oameni nevinovati pot pica testul doar daca in momentul efectuarii lui resimt emotii de orice fel: manie, teama, excitatie sexuala, nu doar vinovatie.

In antiteza cumva, fac precizarea ca pe chipurile noastre 43 de muschi se combina pentru a produce 10000 de expresii posibile, care vorbesc despre noi, despre starea noastra de spirit, despre ce gandim la un moment dat cu privire la un anumit lucru, cat si despre ce simtim. Daca invatam toate aceste expresii... nu mai avem nevoie de poligraf.

I. CAPITOLUL I - COMUNIC DECI EXIST

I.1.Ce este comunicarea?

In primul an de studentie m-am vazut nevoit sa raspund acestei intrebari. Ca proaspat student al facultatii de Stiinte Administrative si ale Comunicarii am salutat provocarea. Ei bine, am gasit atunci ca cel mai potrivit raspuns este Comunicarea e conditia sine qua non a coexistentei. Astazi am ajuns sa cred ca am fost chiar inspirat cand am dat o astfel de definitie. Nu pentru ca ea a fost notata cu zece, ci pentru ca pe zi ce trece constat ca noi oamenii comunicam neincetat cu noi, cu mediul care ne inconjoara. E ca si cum comunicarea ar avea de a face cu viata. Ca si cum aceasta ar insufletii.

Comunicarea este primul instrument spiritual al omului in procesul socializarii sale. Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane, intre doua sau mai multe grupuri care are ca elemente esentiale relatia dintre indivizi sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii, modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati in dialog.

Comunicarea umana se ocupa de sensul informatiei verbale, prezentata in forma orala sau scrisa si de cel al informatiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, miscarile corpului si folosirea spatiului.

Notiunile de limbaj, limba, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate polisemantice. Aceasta se datoreaza faptului ca fiecare notiune prezenta este foarte complexa, dar si faptului ca fiecare din aceste notiuni - comunicare, limba, limbaj - sunt studiate de mai multe discipline stiintifice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu intotdeauna identice sau macar complementare.

Principala problema pe care o presupune studiul notiunii de comunicare este aceea a stabilirii continutului si a mijloacelor prin intermediul carora acesta este transmis. Cat priveste continutul, aceasta are un continut informational, un continut afectiv-emotional, un continut motivational si un continutul volitiv. In general, se comunica trei tipuri de informatii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

I. 2. Canale in comunicare

In ceea ce priveste comunicarea, Canalul reprezinta mijlocul fizic de transmitere a mesajului, numit si "drumul" ipotetic sau "calea" urmata de mesaj.

In comunicare se folosesc urmatoarele canale:- Canale tehnologice: telefoane, casetofoane, computere, video, pager, radio - Canale scrise: scrisori, rapoarte, afisiere, memo-uri, formulare, carti, reviste, ziare; - Canale fata-n fata: interogatorii, conversatii, interviuri, intalniri, prezentari, cursuri, lecturi.

I.3 Mediul comunicarii Il reprezinta mijlocul tehnic sau fizic care transforma mesajul in semnal. Mediul in comunicare poate fi oral sau scris, in functie de modalitatea de comunicare pe care o folosim; cand vorbim-ascultam-observam, comunicam in mediul oral, cand scriem-citim, folosim comunicarea in mediul scris.

In cazul unei comunicari, raspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstreaza daca acesta a fost bine inteles, daca s-a facut comunicarea corect. Reactia respectiva se numeste feedback si incheie cercul comunicarii deoarece receptorul, la randul sau, codifica o informatie si o comunica transmitatorului. Putem deci considera ca in procesul comunicarii rolurile se schimba mereu: receptorul devine transmitator si invers.

I. 4 Comunicarea para lingvistica

In comunicarea paralingvistica, studiile de specialitate disting patru canale principale: 1. expresia fetei, 2. contactul vizual, 3. limbajul corpului, 4. distanta fizica

Primul canal in comunicarea paralingvistica este expresia fetei, si s-a demonstrat ca expresiile faciale traduc fidel starile sufletesti. Exista sase emotii de baza: fericirea (bucuria), tristetea (supararea), surpriza, frica (ingrijorarea), dezgustul si furia.1

1. Birkenbihl, Vera, Antrenamentul comunicarii sau arta de a ne intelegeAl doilea canal in comunicarea paralingvistica , reprezentat de contactul vizual este un canal relevant pentru cunoasterea celuilalt si interpretarea gandurilor, afectelor si intentiilor, acesta reflecta in mod pregnant universul intim. 1 Avem doua ipostaze ale contactului vizual. Prima se refera la evitarea privirii in ochii celuilalt: uitarea in alta parte, care tradeaza lipsa de interes sau dezaprobare, dispret; lasarea ochilor in jos este semn al vinovatiei. Dar mai poate insemna si.. apel la memorie.

Privirea prelungita in ochii altcuiva are tot doua sensuri: primul poate fi iubire, pretuire, stima, atractie, sau privirea fixa poate exprima furie, manie, intentii agresive. Totodata, contactul visual si mentinerea lui cu oacazia articularii unei afirmatii poate insemna ca acea afirmatie este falsa. Emitatorul acelui mesaj manifestand astfel dorinta de a vedea ca neadevarul rostit de el a fost inghitit de personajul tinta intr-un interogatoriu, de politist. Vrea sa se convinga ca este crezut.Al treilea canal in comunicarea paralingvistica este limbajul trupului 2 care se refera la miscarile si configuratiile anumitor parti ale corpului precum: frecarea mainilor, rasucirea parului, datul din picior, toate constituie semnale ale unei stari de agitatie, indecizie.Cand ascund ceva barbatii au tendinta de a-si freca nasul. Biologic se pare ca la baza nasului stau celule care in situatii ce tind a fi penibile, situatii care produc jena, sunt excitate de ceea ce resimte creierul si se irita dand senzatia unei maincarimi.

Postura corporala, luata ca intreg, reprezinta stari interioare de moment, dar vorbeste si despre moduri de gandire si reactii mai stabile.

Al patrulea canal in comunicarea paralingvistica se refera la distanta publica. 3 Aceasta indica distanta pe care in orice imprejurare, oamenii incearca sa o mentina fata de semenii lor. Fiecare dintre noi are un spatiu de intimidate la care tine si pe care si-l protejeaza pe cat posibil. Daca ca si anchetator vrei sa conduci interogatoriul mai agresiv, fara insa a folosi un limbaj neadecvat si cu atat mai putin fara a folosi forta fizica, apropie-te de cel intervievat la mai putin de 15 centimetrii in timp ce i de adresezi pe un ton ferm, dar neutru si fara a intrerupe contactul vizual. Spune-i ca n-ai timp de pierdut cu el. Ca dialogul la care l-ai adus e o formalitate si ca orice ti-ar spune, tu stii deja. Spune-i ca daca discutia foloseste cuiva, ii foloseste lui. Spune-i ca are sansa sa demonstreze ca poate fi si sincer. Dar despre interogatoriu, in detaliu, voi vorbi in alt capitol.

1. Van Cuilenburg J.J., Scholten O., Noomen G.W., Stiinta comunicarii, Editura Humanitas, 2. Birkenbihl, Vera, Antrenamentul comunicarii sau arta de a ne intelege 3. Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, Cominicare.ro 2008

I. 5 Niveluri in comunicare

In comunicare se gasesc 5 niveluri, si anume: comunicarea intrapersonala, comunicarea interpersonala, comunicarea de grup, comunicarea de masa, comunicarea publica sau mediatica.

* Comunicarea intrapersonala este comunicarea in si catre sine. Acesta comunicare este un real proces de comunicare, chiar daca emitatorul si receptorul este acelasi, iar codificarea si decodificarea mesajelor nu este absolut necesara.

* Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de comunicare si cel mai des folosita. Ea este baza existentei sociale a omului, si nu poate fi evitata- Viata de familie, relatiile cu prietenii, activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate. Comunicarea interpersonala se refera la comunicarea fata in fata. Este un tip de comunicare important in relatiile inter-personale, in stabilirea de relatii, legaturi,etc.

* Comunicarea de grup este tot un tip de comunicare, dar care se deruleaza in colectivitati umane restranse si permite schimburi de idei si emotii, discutii, rezolvari de probleme, aplanare de conflicte, etc.

Valenta in comunicare reprezinta numarul de persoane cu care un individ poate comunica (la receptare sau la emitere). Dintr-o perspectiva informationala, grupurile sunt de doua tipuri: grup egalitar si grup ierarhizat. Intr-un grup, ierarhia se stabileste pe baza bilantului informational al fiecarui individ, bilantul fiind diferenta dintre influentele pe care le primeste individul si cele pe care le exercita acesta. Cand bilantul este egal pentru toti membrii grupului, grupul este egalitar, iar daca bilantul este diferit, grupul este ierarhizat.

* Comunicarea de masa presupune un producator institutionalizat de mesaje scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale, care se adreseaza unui public variat si numeros. Acest tip de comunicare nu beneficiaza de un feedback eficient.

* Comunicarea publica sau mediatica este o forma specializata a comunicarii interumane care are radacinile in retorica antica. Trasatura esentiala a comunicarii publice este aceea de a actiona la nivelul reprezentarilor sociale si de a permite o rapida modificare a discursurilor publice; ea difera in mod esential de alte tipuri de comunicare prin finalitatea sa.

I.6 Forme ale comunicarii

Comunicarea se poate manifesta sub mai multe forme, printre care exista comunicare verbala, comunicare scrisa, comunicare orala, comunicare non-verbala, paralimbaj...

Comunicarea verbalaComunicarea verbala se realizeaza prin limbaj, care reprezinta un ritual care se petrece atunci cand ne aflam intr-un anumit mediu in care un raspuns conventional este asteptat de la noi. Spre exemplu, cineva care merge la o nunta va ura "casa de piatra", iar cineva care merge la o inmormantare va spune "Dumnezeu sa-1 odihneasca", si nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt invatate din copilarie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumita cultura si comunitate; totodata, sunt invatate obiceiurile de limbaj corecte si incorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe care copilul

le foloseste pentru prima data sunt reprimate sever de catre parinti). Ulterior, individul invata sa foloseasca cuvintele in functie de mediul in care se afla. Este un prim pas in directia specializarii limbajului. In timp, in functie de diferitele cunostinte asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai inalt specializate. Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana in parte poate fi inglobata sub denumirea de stil

verbal. De altfel, stilul este un indicator al persoanei in integralitatea sa.

Comunicarea scrisaComunicarea scrisa poate avea o dominanta intra-personala, dar si una inter-personala. Intr-o comunicare scrisa se folosesc de obicei cateva elemente precum: folosirea frazelor cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra unei singure idei, a cuvintelor intelese cu siguranta de receptor ; evitarea exprimarii comune, tipica limbajului oral, a cuvintelor inutile, redundante; alegerea cuvintelor incarcate de afectivitate optima in contextul pedagogic creat, a expresiilor afirmative, toate acestea fiind elemente utile intr-o integrare eficace intre suportul scris si cel oral in cadrul comunicarii didactice. 1Comunicarea scrisa are cateva avantaje. Printre care amintim: 1) durabilitatea in raport cu forma orala a comunicarii; 2) textul poate fi vazut/citit de mai multe persoane; 3)poate fi citit la un moment potrivit si poate fi recitit etc.

Pasii in comunicarea scrisa sunt similari celor din structurarea unui discurs: exista o faza de pregatire (stabilirea obiectivelor, a rolului si a audientei - cei care vor citi textul - a punctelor-cheie pe care dorim sa le retina acestia din urma) si o faza de redactare (ideile principale sunt dezvoltate urmarind o serie de indicatori precum : claritate, credibilitate, concizie, folosind cele trei parti ale unei redactari: introducere, cuprins si incheiere. Comunicarea orala . Cea mai intalnita modalitate de comunicare este comunicarea orala. Comunicarea non verbala o insoteste pe cea verbala, definindu-se in relatie cu aceasta intr-un mod aparte, in sensul sprijinului pe care ea il furnizeaza prin elementele de intarire, nuantare si motivare a mesajului. 2Comunicarea orala reprezinta un instrument prin care avem acces la studiul altor forme si procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicarii umane este limba vorbita, atat in sensul prioritatii istorice, cat si pentru ca este forma de comunicare cea mai frecvent utilizata si care ofera modelul pentru alte forme de comunicare"3. Limba are un caracter conventional, se sprijina integral pe acordul implicit si informal al utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia privind atat utilizarea, cat si semnificatia.

1 Van Cuilenburg J.J., Scholten O., Noomen G.W., Stiinta comunicarii, Editura Humanitas, 2. Birkenbihl, Vera, Antrenamentul comunicarii sau arta de a ne intelege 3. Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, Cominicare.ro 2008

# Caracteristicile comunicarii orale

- comunicarea orala presupune un mesaj ; mesajul trebuie sa includa elemente de structura, elemente de actualitate, interes si motivatie pentru ascultator, elemente de feedback, elemente de legatura intre partile sale principale, claritate si coerenta interna; - comunicarea orala presupune oferirea unor suporturi multiple de intelegere a acestui mesaj, de concordanta dintre mesajul verbal si cel non verbal, acesta din urma vazut in rolul sau de intarire ;- comunicarea orala este circulara si permisiva, permitand reveniri asupra unor informatii, detalieri care nu au fost prevazute atunci cand a fost conceput mesajul; comunicarea orala este puternic influentata de situatie si ocazie; de caracteristicile individuale ale emitatorului ; - comunicarea orala poseda si atributele necesitatii, aleatoriului si nelimitarii Comunicarea orala are in centrul demersului sau limbajul; dupa Hybels, limbajul este definit de mai multe atribute, dintre care trei sunt extrem de importante: claritatea, energia si "insufletirea".

# Obiectivele comunicarii orale sunt: - captarea atentiei si cresterea intelegerii; - folosirea etimologiilor, clasificarilor, sinonimiilor, comparatiilor, demonstrarea utilitatii.

I. 7 Bariere in comunicare

Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se interpun intre semnificatia intentionata si cea perceputa. Bareierele in comunicare pot fi deterninate de alterarea oricarei dintre componentele comunicarei (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

Cei mai importanti factori care duc la alterarea sau blocarea comunicarii sunt:

Efectele de statut - uneori statutul prea inalt al emitatorului in raport cu receptorul poate cauza o intelegere defectuoasa a mesajului, ceea ce duce la o comunicare ineficienta

Probleme semantice in comunicarea eficienta - specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon profesional in comunicare, netinand seama de faptul ca ceilalti poate nu au acelasi vocabular, cauzand probleme in comunicare; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima intr-un mod mai sofisticat, greu de inteles ptr persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

Distorsiuni perceptive in comunicare - cand receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere in comunicare, neputandu-i intelege pe ceilalti in mod adecvat.

Diferente culturale in comunicare - persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.

Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor - trebuie alese canalele corecte ptr fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales - o situatie urgenta nu are sorti sa fie indeplinita daca este ceruta la sfaritul orelor de program sau la sfarsitul saptamanii. Lungimea excesiva a canalelor - o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

I. 7.1 Factori fizici perturbatori ai comunicarii

iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborate/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia

telefon, cafea, ceai etc. Principalele bariere umane in cadrul unei comunicari eficiente sunt : - fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intilnirii, etc. - semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte. - determinate de factori interni: implicare pozitiva; implicare negativa - frica - diferentele de perceptie - concluzii grabite - lipsa de cunoastere - lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului).- emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii).- blocajul psihic - tracul

I. 7. 2 Blocajul psihic - bariera in comunicarea eficienta

Blocajul psihic in comunicare este acel moment de intrerupere cauzat de suprasolicitare (emotionala, fizica, intelectuala) sau soc ; este un mecanism de aparare datorat unei motivatii negative si care duce la ignorare, refuz, abandon.

In psihologia invatarii, blocajul este fenomenul de inaceptare si rezistenta activa a elevului fata de anumite cerinte sau prezenta stresanta a unor adulti. Blocajul psihic reprezinta oprirea fluxului ideational, provocata de factori interni sau externi.

Tracul reprezinta o stare de emotivitate accentuata de care sunt cuprinsi anumiti elevi la aparitia lor in fata unui public. De cele mai multe ori, tracul sau emotiile negative, resimtite de psihicul uman, conduc la blocaje psihice. Elevii increzatori in fortele proprii si antrenati in spiritul aventurii cunoasterii, al explorarii posibilitatilor personale, inving starea emotionala negativa.

Alti autori considera ca bariere ale comunicarii eficiente urmatoarele aspecte:

- tendinta de a judeca, de a aproba sau de a nu fi de acord cu parerile interlocutorului. Convingerea unor persoane ca cei din jurul lor nu isi vor imbunatati comportamentul decat daca sunt criticati este o bariera in calea unei comunicari eficiente. Comunicarea poate fi stanjenita de folosirea etichetelor de genul: "Esti un naiv ca ai facut.... ". Aceste etichetari transforma tonul conversatiei intr-unul negativ, consecinta fiind blocarea comunicarii;

- oferirea de solutii este o alta modalitate de a bloca procesul comunicarii, fie direct, prin oferirea de sfaturi sau indirect, prin folosirea intrebarilor intr-un mod agresiv, autoritar sau cu o nota evaluativa;

- recurgerea la ordine este un mesaj care are ca efecte reactii defensive, rezistenta, reactii pasive sau agresive; consecintele unei astfel de conversatii, in care se dau ordine, sunt scaderea stimei de sine a persoanei careia ii sunt adresate acele ordine;

- folosirea amenintarilor este o modalitate prin care se transmite mesajul ca daca solutiile propuse nu sunt puse in practica persoana va suporta consecintele negative (ex. pedeapsa); - moralizarea este o alta maniera neadecvata in comunicare ce include formulari de genul: "ar trebui" sau "ar fi cea mai mare greseala din partea ta sa...";

- evitarea abordarii unor probleme importante; cea mai frecventa metoda de a schimba cursul conversatiei de la preocuparile celeilalte persoane la propriile preocupari este folosirea tacticii devierii, abaterii - "mai bine sa vorbim despre ...";

- incercarea de a rezolva problema comunicarii prin impunerea unor argumente logice proprii; situatiile in care o persoana incearca in mod repetat sa gaseasca solutii logice la problemele unei alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor si opiniilor celeilalte persoane.

Este de dorit crearea unor situatii care sa faciliteze antrenarea elevilor in exercitii de comunicare, in care sa se puna un accent sporit pe comportamentul civilizat, pe manierele elegante, pe formarea unei culturi interioare si exterioare in armonie cu cerintele vietii spirituale corespunzatoare societatii pe care o defineste.

I. 8. Ce este comunicarea nonverbala

In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii non verbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor non ligvistice.

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creand intelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicarii non verbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.

Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj in sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influentate de discipline atat de diverse ca lingvistica enuntarii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit comunicarii non verbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de elemente vocal acustice si vizual

In literatura de specialitate comunicarea nonverbala a primit de-a lungul timpului o multitudine de definitii, majoritatea fiind acceptate. Majoritatea definitiilor comunicarii non verbale vorbesc despre aceasta comunicare nonverbala ca despre un cumul de mesaje, mesaje ce nu sunt exprimate prin ajutorul cuvintelor, dar care totusi pot fi decodificate, putand crea intelesuri.

Cat de importanta este comunicarea non-verbala a demonstrat-o Albert Mehrabian, in anul 1967. In urma unui studiu despre comunicarea nonverbala acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.

I.8.1 Caracteristici, comunicarea nonverbalaComunicarea nonverbala este neintentionata, ea ne tradeaza emotiile sau atitudinea chiar daca nu dorim acest lucru, deci trebuie sa fim constienti ca mesajele non verbale uneori pot contrazice ceea ce afirmam; - comunicarea nonverbala este alcatuita dintr-un numar de coduri separate pe care trebuie sa invatam sa le folosim. Anumite coduri non verbale sunt universale, fiind intelese la fel in culturi diferite; - Abilitatea de comunicare nonverbala creste odata cu varsta, cu experienta Cei care comunica bine non verbal, stapanesc in aceeasi masura si codurile non verbale si de obicei sunt acei care reusesc mai bine in societate, construiesc relatii bune cu semenii lor si au un statut social mai bun ; - Mesajele transmise prin comunicarea non verbale ne furnizeaza informatii despre problemele personale sau de relationarea la alti indivizi, despre care am fi jenati sa discutam.I.8.2 Tipuri de comunicare nonverbala

Exista un tip de comunicare nonverbala numit sezonier, care se bazeaza la mesajele receptionate cu ajutorul simturilor vazului, auzului, mirosului, tactil si gustativ ;

Un alt tip de comunicare nonverbala este si ceea ce se numeste comunicarea nonverbala estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistica si comunica diferite emotii artistice ;

Comunicarea nonverbala bazata pe folosirea insemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc) si a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc) sau statut social (gradele la ofiteri, titulatura, decoratiile, etc).

I.8.3 Principalele functii in comunicarea non-verbala- comunicarea nonverbala are menirea de a o accentua pe cea verbala ; astfel, profesorul poate intari prin anumite elemente de mimica sau de gestica importanta unei anumite parti din mesaj din ceea ce transmite, in timpul orelor, elevilor ;

- comunicarea nonverbala poate sa completeze mesajul transmis pe cale verbala ; in acest mod, sa ne inchipuim acelasi material inregistrat si audiat apoi de elevi si, in al doilea caz, prezentat de cadrul didactic la propriu; anumite parti ale mesajului verbal pot fi nu doar accentuate, ci, ele pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra sporirii motivatiei invatarii ; cineva care spune o gluma zambeste in timp ce face acest lucru, cineva care anunta o veste trista are o mimica in concordanta cu aceasta;

- comunicarea nonverbala poate, in mod deliberat, sa contrazica anumite aspecte ale comunicarii verbale ; atunci cand, spre exemplu, trebuie sa efectuam o critica, un zambet care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate sa instaureze o atmosfera pozitiva si relaxanta, care sa faca - aparent paradoxal - critica mai eficienta in urmarirea scopurilor acesteia privind schimbari comportamentale la nivelul persoanei mustrate;

- o alta functie a comunicarii non verbale este aceea de a regulariza fluxul comunicational si de a pondera dinamica proprie comunicarii verbalizate ;

- comunicarea nonverbala repeta sau reactualizeaza intelesul comunicarii verbale, dand posibilitatea receptorului comunicarii sa identifice in timp real un indemn aflat in spatele" unei afirmatii. I.8.4 Elemente componente in comunicarea nonverbalaLimbajul tacerii

In comunicarea nonverbala. prin tacere (ascultare pasiva) se poate exprima intentia de continuare a unei expuneri, dezvaluirea unor idei, sentimente sau atitudini care ar putea fi blocate prin interventie verbala. O solutie pentru situatia in care nu se stie cum sa se interpreteze tacerea poate fi feedback-ul.

Limbajul timpului

Limbajul timpului este perceput diferit, in functie de societate sau cultura. Chiar si in interiorul aceleiasi culturi, modul cum este perceput timpul poate fi diferit. Exemplu: 30 minute petrecute cu cineva care nu-ti este pe plac poate fi considerat ca "pierdere de vreme" iar cu cineva drag poate fi considerat "o vesnicie".

Timpul biologic - este un concept care poate transmite informatii referitoare la performanta indivizilor. Astfel functie de acesta unii indivizi sunt "privighetori" iar alti "pasari de noapte". In prima categorie intra cei care sunt matinali, care se scoala devreme, sunt plini de energie si obtin cele mai bune rezultate in cursul diminetii Ceilalti reprezinta opusul acestora si intra in cea de a doua categorie. Aceste caracteristici individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite informatii legate de performanta indivizilor.

Timpul informational - este interpretat diferit in diverse culturi.

Timpul este vazut ca parte a contextului in care interactioneaza oamenii. El poate fi folosit si simbolic, ca in expresia" Timpul inseamna bani", expresie care invita la intrebuintarea rationala a timpului.

1. Birkenbihl, Vera, Antrenamentul comunicarii sau arta de a ne intelege, Gemma Pres, 1998;

Limbajul corpului

Miscarile corpului, numite si "limbajul corpului", pot avea uneori sens simbolic si in acest caz participa la comunicarea nonverbala.

Postura corpului este definitorie pentru anumite mesaje. Umerii lasati sau capul plecat indica timiditate, deprimare, amaraciune, sentiment negativ sau un sentiment de inferioritate, capul sus si umerii drepti transmit multumirea si chiar superioritatea. Intr-o discutie aplecarea spre interlocutor poate insemna interes, atentie Retragerea corpului, dimpotriva sugereaza respingere. Incrucisarea bratelor la piept semnifica inchidere in sine fata de interlocutor sau subiectul discutat.

Miscarile capului au anumite semnificatii in comunicarea nonverbala

Datul din cap inseamna aprobare sau descurajare

Expresiile fetei sunt cele mai usor de observat. Fiecare parte a fetei noastre comunica. Fata exprima reactia persoanei in cauza la tot ce se spune: surpriza, dezacord, neintelegere, dezamagire, suparare, durere, interes, dezinteres, etc. Aceste miscari sunt aproape imposibil de controlat.Expresiile fetei trebuiesc corelate cu celelalte miscari ale corpului sau cu mesajele verbale.

Expresia fetei poate fi sincera sau simulata si de aceea uneori este chiar greu de descifrat.Zambetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stari, de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului zambetului variaza insa de la o cultura la alta fiind in stransa corelatie cu presupunerile specifice care se fac in legatura cu relatiile interumane in cadrul acelei culturi. Miscarile ochilor au un rol important in cadrul interactiunii sociale. De exemplu in cadrul unui dialog persoanele se privesc in ochi 25-75 % din timpul conversatiei Scopul privirii in ochi este de a receptiona mesajele vizuale suplimentare, care sa completeze cuvintele sau sa gaseasca in ochii celuilalt un feedback, o reactie la cele afirmate.

I.8.5 Comunicarea de informatii

Modul in care privim si suntem priviti are legatura cu nevoile noastre de aprobare, incredere, acceptare si prietenie. Chiar si a privi sau nu privi pe cineva are un inteles Interlocutorii care te privesc in ochi in timpul conversatiei sunt considerati mai credibili decat cei care evita contactul vizual sugerand intentia de a ascunde ceva.

Personalitatea se evidentiaza si prin alte miscari ca : rosul unghiilor, jucatul cu o bijuterie, frecatul nasului, etc. Ca sa intelegem sensul acestor miscari trebuie sa stim ca ele ilustreaza doar o stare interioara (frica, jena, nerabdare. Daca aceste semne se folosesc intentionat, pentru a spune ceva despre noi, sau daca sunt facute din reflex. ele constituie comunicare nonverbala si fac referire la starea de spirit care ne incearca la un moment dat.I.8.6 Gestica in comunicarea nonverbala

Alte miscari ale partilor corpului (maini, brate, picioare), grupate sub denumirea de "gestica", reprezinta mijloace frecvent folosite in comunicarea nonverbala.- comunicarea de informatii - pentru a intari sensul cuvintelor sau a le inlocui complet ;- comunicarea de emotii ; - sustinerea vorbirii - pentru a sublinia intelesul cuvintelor, a indica diverse persoane sau obiecte , a ilustra forme sau marimi ; - exprimarea unei relatii - "copierea" in oglinda a gesticii celeilalte persoane Interpretarea unor gesturi:

Strangerea pumnilor denota ostilitate si manie sau, solidaritate, stres, iar bratele deschise - sinceritate, acceptare. Capul sprijinit in palma-plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva denota interes extrem. Mainile tinute la spate- superioritate sau incercare de autocontrol.

Atentie insa si la diferentele culturale. De exemplu, prin miscarea capului de sus in jos spunem "da", in timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la stanga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la noi, insulta in Thailanda si absolut neutru, de indicare, in SUA. Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata nepoliticoasa in multe tari, chiar si la noi, dar gesturile mainilor au creeat faima de popor pasionat a italienilor.

Modul in care americanii isi incruciseaza picioarele (relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor difera de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa daca aceasta inseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa demonstreze un control total asupra situatiei Bataitul picioarelor denota plictiseala, nerabdare, stress.

I.8.7 Vocea in comunicarea nonverbala

Modul in care ne folosim vocea si calitatile vocale are importanta in procesul de comunicarea nonverbala.

Inaltimea si intensitatea vocii exprima atitudinea dorita. O voce stridenta, tipatoare, ascutita indica manie, amenintare in timp ce una joasa arata emotie, frica, disperare, tensiune. Volumul vocii ofera indicatii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele vorbitorului. Dictia si accentul vocii exprima gradul de educatie si statutul social. Accentele regionale ne ofera indicatii despre zona geografica de provenienta (moldovean, oltean, ardelean, etc). Gradul de incredere, autoaprecierea, siguranta de sine se pot transmite prin intermediul vocii; toate aceste informatii despre noi insine la putem oferi prin comportamentul nostru de comunicare.

I.8.8 Aspectul fizic in comunicarea nonverbala.

Mesaje non verbale sunt transmise si prin intermediul imbracamintei si accesoriilor pe care le purtam (bijuterii, cravate, ochelari), prin machiaj, coafura/ freza, etc.

Se afirma ca " haina face pe om" si intr-adevar stim ca oamenii bine imbracati dau impresia de succes, putere, educatie, bani, etc. Imbracamintea poate accentua frumusetea fizica, naturala, reprezinta un simbol cultural (barbatii intotdeauna poarta pantaloni) sau subliniaza o traditie (kilt-ul scotian sau sari-ul indian).

Felul in care ne imbracam ofera si informatii personale. O femeie imbracata provocator poate exprima disponibilitate, sfidarea regulilor sociale pe cand o femeie imbracata decent confera seriozitate, incredere si are posibilitati mai mari de promovare in piata muncii sau in functii de raspundere Nu trebuie sa fiti eleganti in orice situatie, trebuie insa sa aveti o tinuta adecvata oricarei situatii

I.8.9 Spatiul personal si teritoriul in comunicarea nonverbalaIn general oamenilor le place sa aiba un spatiu propriu, cat de mic, pe care sa-l aranjeze conform dorintelor proprii. Spatiul imprumuta ceva din personalitatea omului si transmite mesaje non verbale despre ocupant. Spatiul personal poate fi definit ca fiind distanta de la care exista disponibilitatea contactului cu ceilalti In domeniul comunicarii non verbale exista distantele diferite de comunicare functie de context si de caracterul mesajului transmis. Astfel: - zona intima (personala), intre 0,5-1,2 m este pentru discutii cu caracter personal, fiind insa total inacceptabila in alte cazuri; - zona sociala (normala), intre 1,2-2 m este folosita mai ales la comunicarea interpersonala (colegi de serviciu aflati pe aceiasi treapta ierarhica, prieteni, etc) ; - zona consultativa, intre 2-3,5 m este folosita in situatii oficiale (superior, subordonat, consultant-client, angajat - persoana care solicita angajarea, gospodina- vanzatoarea de la magazin) ; - zona publica, 3,5 m si mai mult in care comunicarea este formala (cursuri, sedinte, discursurile politicienilor, etc) .Daca o persoana se apropie mai mult decat este potrivit, poate aparea tensiune si chiar ostilitate, stari care vor afecta comunicarea. Atunci cand se produce invadarea (violarea) spatiului personal, persoana in cauza se retrage pentru a restabili distanta iar in cazul in care acest lucru nu mai este posibil, se va face tot posibilul ca "invadatorul" sa se retraga la distanta cuvenita. Nu stanjeniti pe cei cu care discutati apropiindu-va de ei mai mult decat trebuie. De obicei cand sunteti in picioare, distanta necesara este aceea a strangerii mainii.

I.8.10 Atingerea in comunicarea nonverbala

Atingerea sau contactul fizic este unul dintre cele mai vechi coduri ale comunicarii non verbale. Ea exprima emotii sau sentimente diferite, de la sentimente calde: iubire, simpatie, incurajare, pana la agresiune fizica. Unii oameni evita orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde in mare masura de varsta, statut, relatie si cultura. Gradul de atingere difera de la o cultura la alta. La japonezi, inclinarea capului inlocuieste datul mainii ca salut, in timp ce la eschimosi acest salut se exprima cu o lovitura usoara pe umar

I.8.11 Temperatura, lumina si culoarea

Aceste elemente ale mediului, natural sau ambiant influenteaza modul in care oamenii comunica fara a constitui insa coduri non-verbale.

Iluminarea corespunzatoare a unui spatiu contribuie la o buna ascultare iar anumite culori au efect stimulativ asupra atentiei Lumina si culoarea pot determina anumite stari si dispozitii fizice. De asemenea, temperatura poate influenta pozitiv sau negativ buna comunicare.1Culorile afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde (galben, portocaliu, rosu) stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci (albastru, verde, gri) inhiba comunicarea; monotonia , precum si varietatea excesiva de culoare, inhiba si distrag atentia si comunicarea.

I.8.12 Copierea stilului in comunicarea nonverbala

Oamenii ii accepta, in mod inconstient cu mai multa usurinta pe aceia cu care se aseamana Studiati cu foarte multa discretie partenerii de discutie si aflati-le stilul. Incercati in cazul in care ei zambesc sa zambiti iar daca sunt sobrii sa fiti si voi la randul vostru. Vorbiti tare sau incet, repede sau rar in stilul partenerului de discutie

I.8.13 Asadar, comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte, dar care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.2

1. Van Cuilenburg J.J., Stiinta comunicarii, Editura Humanitas,2000

2. Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, Cominicare.ro 2008

Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala, in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.

Mesajele comunicarii nonverbale sunt transmise prin mimica, privire, gestica si prin elementele de paralimbaj.

A) Mimica.

Mimica reprezinta modul in care trasaturile fetei redau trairile unei persoane. In timpul unui discurs, pentru a ajuta la castigarea increderii publicului, mimica nu trebuie sa intre in contradictie cu cele spuse.

Vorbitorii experimentati pot folosi anumite trucuri care sa ii ajute in convingerea auditoriului. De exemplu, fara a spune in cuvinte ca sunt impotriva unei idei, acestia o sustin zambind ironic, creand o reactie de opozitie fata de ceea ce spun.

Zambetul este un element care ajuta vorbitorul sa atraga bunavointa publicului, deoarece transmite prietenie, apropiere si siguranta de sine. Din acest motiv este recomandabil ca in introducerea discursului vorbitorul sa zambeasca.

Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima dar si incordare si rigiditate. De aceea nu este bine ca vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre auditor o stare de tensiune care poate provoca o ruptura.

Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea de nesiguranta. Publicul tinde sa creada ca cel care tine discursul nu spune adevarul sau nu cunoaste tema despre care vorbeste, fiind indicat ca vorbitorii neexperimentati sa evite folosirea sa.

B) Privirea

Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care se pastreaza legatura dintre vorbitor si public. Faptul ca privirea nu este indreptata spre public induce sentimentul de nesiguranta si de ascundere a adevarului.

Contactul vizual permanent este decisiv pentru castigarea bunavointei si a increderii. In cazul unui public numeros, pentru a crea fiecaruia impresia ca este privit, cea mai simpla posibilitate pentru un vorbitor este de a se uita la public in forma literei Z, incepand cu ultimul loc din stanga salii si terminand cu primul loc din dreapta. C) Gestica si posturaLipsa gesturilor face discursul sa piarda din dinamism si sa devina plictisitor. Pe de alta parte, utilizarea excesiva a acestora induce publicului o stare de agitatie, rezultatul fiind obosirea audientei.

Un alt obiectiv pentru vorbitor este ca gesturile facute in timpul unui discurs sa atraga atentia asupra celor spuse fara a deranja publicul. Evitarea gesturilor agresive (mainile tinute in solduri, indreptarea degetului aratator catre auditor), nervoase (pocnitul din degete) sau a celor care denota indecizie sau nesiguranta (jocul cu diferite obiecte, trecerea mainii prin par, sau aranjarea parului) face mai sigura obtinerea unui rezultat pozitiv.

Postura ferma, dar nu rigida, a vorbitorului ofera un plus de siguranta celor spuse. Orientarea spre public este, de asemenea, un element ajutator pentru captarea atentiei si pastrarea acesteia pe parcursul desfasurarii discursului.

D ) Elemente de paralimbajElementele de paralimbaj constituie o alta componenta de baza a limbajului nonverbal. Ele presupun utilizarea modalitatilor de exprimare vocala pentru a da anumite intelesuri cuvintelor din discurs. Tonul, ritmul si volumul vocii pot fi folosite in asa fel incat sa ii atraga si sa ii convinga pe cei care asculta un discurs.

Tonul este inflexiunea vocii pe care o foloseste un vorbitor. El poate fi calm, agresiv, pedant, nervos, cald, rece etc. Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se foloseasca un ton calm si sigur, dar care sa nu fie uniform. Schimbarile acestuia sunt importante, intrucat ele rup monotonia, facand ca expunerea sa castige in atractivitate. Trecerea de la un ton calm la un ton entuziast nu poate fi scapata, rezultand o atentie sporita din partea auditoriului.

Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele neaccentuate si frecventa acestora. El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se comunice.

Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile de ritm. Spre exemplu, se poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte de introducerea unei idei importante ritmul sa se reduca, si sa se reia la aceeasi intensitate in explicarea ideii.

Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului. Cel care tine un discurs trebuie sa vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de toate persoanele care il asculta. In general nu este bine sa se foloseasca un volum foarte ridicat, deoarece acest lucru poate fi perceput ca o agresiune de cei din jur.

E ) Imbunatarirea limbajului non-verbalPentru cresterea capacitatilor de comunicare nonverbala exista cateva modalitati simple:

Repetitia in fata oglinzii este cea mai simpla metoda, cel care exerseaza in acest mod fiind atent la felul in care limbajul nonverbal transmite mesajul dorit;

Repetitia in fata unui grup se poate apela la un grup de prieteni care, pe baza unor criterii prestabilite, sa dea un feed-back;

Repetitia in fata camerei video este cea mai buna metoda, deoarece vorbitorul isi poate analiza singur discursul putand urmari si evolutia sa in timp.

Prin exercitiu se poate ajunge la performanta ca politistul sa isi poata controla atitudinea din timpul interogatoriului, astfel incat sa se grefeze perfect pe situatie si, in functie de subiectul interogat, de calitatea acestuia, de gravitatea faptelor, respective incarcatura psihologica pe care faptele o poate avea asupra celui interogat, sa adopte conduita, limbajul, atat cel verbal cat mai ales cel non-verbal, astfel incat interogatoriul sa fie unul cu succes.II. IMPORTANTA INTEROGATORIULUIActivitatea politiei judiciare consta intr-o mare masura din interogatorii ale martorilor si suspectilor. Exista de mult timp indoieli exprimate mai ales la adresa valabilitatii si corectitudinii interogatoriilor martorilor.1 Cu toate acestea, diferenta dintre probele personale si cele faptice s-a modificat doar foarte putin. Si astazi la fel ca intodeauna, 80% din condamnari se bazeaza pe depozitiile si marturiile martorilor.Pe langa aflarea adevarului, interogatoriul este deosebit de important si pentru ca se constituie intr-o ,,discutie ajutatoare" (spre exemplu, pentru tineri, pentru victimele diferitelor fapte penale, pentru cei aflati in detentie).MERGEN (criminolog) evidentiaza foarte limpede acest aspect pentru primul interogatoriu al delicventilor juvenili chiar daca scrie problema principala a importantei pentru viata ulterioara a tanarului nu consta in comiterea primei fapte, ci mai ales in descoperirea in premiera a faptei si a primei reactii oficiale".2Aici se manifesta foarte clar resposabilitatea sociala a societatii, mai ales cand actioneaza prin intermediul organelor Executivului, procuratura sau tribunalele pentru minori. Aceasta deoarece, primul contact al minorului (tanarului) cu autoritatea publica in persoana ii poate marca viata in continuare, respectiv poate determina favorizant sau accentual, decizia acestuia, tendinta sau certitudinea de a se indrepta spre socialitate sau antisocialitate.

1. Petre Pandrea,"Psihanaliza Judiciara" - Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1945 2. Mergen M., Minor in Forensic Psychology, www.umut.org.tr/en/kavramlarII.1. Psihologia interogatoriului - chestionariiII.1.1. Declaratiile false intentionate si neintentionateDeclaratiile mincinoase intentionate pot fi de cele mai multe ori depistate si corectate prin investigatii amanuntite si tactici inteligente. Recunoasterea declarator mincinoase neintentionate (una dintre cele mai des intalnite suse de greseli) este posibila doar daca anchetatorul separa evenimentele (faptele) de perceperea continutului obiectiv pana la redare si daca ia in considerare sursele de erori care se pot manifesta in cadrul acestui proces. Orice fapta (intamplare) obiectiva espe perceputa, constientizata, stocata in memorie si eventual reprodusa. Perceperea se realizeaza prin intermediul celor cinci organe de simt iar sitimulii sut trimisi mai departe la creier prin internediul traseelor nervoase.Calitatea stimulilor perceputi depinde de acuitatea organelor de simt (vizual - miopie/ hipermetropie, perceperea culorilor/ daltonism, orbire nocturna, etc.; auditiv, spre exemplu recunoasterea vocilor, de multe ori dificila deoarece, de cele mai multe ori se recunosc doar caracteristicile specifice vorbirii, respectiv dialectului; olfactiv si papilo-gustativ).Daca exista dubii cu privire la acuitatea organelor de simt, trebuie efectuate teste corespunzatoare la un specialist.Oamenii inregistreaza doar desfasurari ale evenimenelor care dureaza eel putin 1/16 sec., distanta, conditiile de luminozitate, influentele din afara, inteligenta si gradul de constinta in privinta calitatii perceptiei jucand un rol foarte important.In concluzie, perceptia depinde intr-o masura decisiva de atentia observatorului. Exista la fiecare om o anumita atentie naturala in sensul ca, fiecare eveniment este tratat cu acelasi interes.Daca un martor percepe o stare de fapt doar cu aceasta atentie naturala, nu se pot obtine de regula nici un fel de indicii utile.Prin atentie vie, flexibila se intelege observarea precisa si constienta care se bazeaza direct pe anumite interese sau cunostinte de specialitate (practicarea unei activitati ca hobby, perceptia prioritara a femeilor bine facute sau a barbatilor proportionati, faptul ca lucratorii postali vad in primul rand codurile postale, numerele de telefon, denumirile de strazi, vanzatoarele vad mai intai aspectul exterior al articolelor de imbracaminte, etc.) Psihologia vorbeste in toate aceste cazuri de ,,perceptia selective".In cazul atentiei flexibile, primul stimul inregistrat este perceput distorsionat, adica inregistrarea faptului vazut prima data este deranjata.Atentia este supusa unor permanente modificari (Factorii emotional! due la o atentie crescuta, oboseala sau consumul de alcool dimpotriva, la o scadere a acesteia). Atentia este posibila doar intr-o directie in acelasi timp; totusi ea poate fluctua intre forte diferite (atentia distributiva).In concluzie, pot sa scriu, in acelasi timp sa ascult radio, sa-l uit pe moment pe faptasul care a fugit si sa ma ocup de victima intinsa pe podea. Lacunele inerente de percepere se rezolva de regula de la sine la reproducerea evenimentului.Memoria contine suma perceptiilor stocate. Daca se impune stocarea pe termen lung a unor informatii (stocare pe termen lung), trebuie puse in functiune memoria pe termen ultrascurt si pe termen scurt.Memoria pe termen ultrascurt inmagazineaza toate impulsurile de cca. 10-20 sec. generate prin perceptia realizata cu organele de simt. Din moment ce nu exista nici un fel de alta atentie, informatia este respinsa.Informatiile care au trecut prin filtrul memoriei ultrascurte raman cca. 10-20 min. In memoria scurta. Daca in acest rastimp nu se ivesc informatii mai puternice care sa ajunga la memorie, urmeaza preluarea datelor deja existente de catre memoria pe termen lung.De egula, se poate intodeauna apela la continutul memoriei pe termen lung. Exista totusi trairi (stress, teama, socuri, etc.) care pot duce la un blocaj al memoriei.Exemplu:Blocaj in privinta furnizarii de informatii dupa un accident de circulatie. O persoana implicata direct in accident isi mai aminteste doar de o bufnitura, neputand reproduce cele ce s-au intamplat inainte (amnezie retrograda)Hipnoza poate eventual ajuta la indepartarea cauzelor care au produs blocajul.Randamentul memoriei difera de la caz la caz si depinde:de varsta: copiii de peste 7 ani dispun de o foarte buna memorie, de la 25 ani se inregistreaza un regres iar incepand de la 60 ani se constata o diminuare evidenta in privinta retinerii numelor proprii, denumirii obiectelor sail tuturor celor legate de lucrurile abstracte; devine dominanta amintirea evenimentelor din tinerete (asa-numita memorie batrana) iar informatiile noi mai ajung de regula doar la nivelul memoriei scurte;de anumite predispozitii deosebite (memorie speciala): spre exemplu, memoria numerelor (de telefon, de inmatriculare auto, s.a.m.d.), memoria vizuala (inregistrarea informatiilor se face pe cale vizuala; in cadrul interogatoriului se poate face apel la anumite imagini memorate care sa fie descrise), memoria acustica (voci, zgomote sau cele auzite care pot fi perfect repetate);de darul de a vizualiza (memorie vizuala): cei care au acest dar pot reproduce parti de continut ale memoriei - o calitate care se manifesta mai mult la copii decat la adulti;de constitutia fiecaruia si modul de prelucrare : prelucrarea complete apare atunci cand situatiile sunt percepute si stocate in totalitatea lor, respectiv fara a fi fost neglijate detaliile; de o prelucrare partiala se poate vorbi atunci cand orientarea tinde spre amanunte.Redarea (reproducerea) unor elemente de continut ale memorieiCalitatea reproducerii depinde de:* de persoana (copil - batran),* perioada de timp (continutul memoriei lungi se modified, respective informatiile sunt eliminate),* intensitatea trairilor (trairile marginale sunt uitate, cele importante raman) si* de amintiri (cele neplacute sunt respinse, cele placute pastrate),Cu cat interogatoriul are loc mai rapid dupa comiterea faptei, cu atat continutul sau va fi mai complet.II.1.2. Surse de erori la depozitiiDepozitiile sunt supuse unui sir intreg de erori neintentionate. Dupa Hellwig, depozitia gresita este o regula.Individualitatea celui care depune marturie in cadrul interogatoriului si la simulare genereaza abater! de la adevarul obiectiv. Ideile preconcepute si punctele de vedere influentate prin discutiile purtate cu altii modifica paleta elementelor pe care persoana chestionata si le-ar putea aduce aminte in legatura cu fapta. Pericolul sugestionarii ceior care depun marturie in cazurile de senzatie este deosebit mare (presa, TV, etc.). Chiar daca exista mai multe declaratii care coincid, faptul in sine ofera doar o garantie conditionata cu privire la increderea care se poate avea in ele (conditiile asemanatoare provoaca aceiasi stimuli).Declaratiile mintite (neadevarate) apar de multe ori cand interogatoriile se abat de la ceea ce este de regula cotidian sau de rutina (Postasul vine de fiecare data la aceeasi ora, dar nu si in ziua comiterii faptei -marturia va reda programul obisnuit, adica de rutina).Greseli la un interogatoriu- Sincope ale organelor de simt (vazut gresit, auzit gresit, etc.)- Erori de intelegere - interpretare (Situatia nu poate fi catalogata deoarece lipsesc elementele de comparatie, inteles gresit dat unor evenimente de natura tehnica, etc.)- Lacunele unui interogatoriu se completeaza cu propria experienta (Martorul vede cum cineva scoate cutitul in timpul unei incaierari. El afla mai tarziu ca, un participant a fost ranit cu o lovitura de cutit).- Erori de interpretare si evaluare - apreciere gresita a filmului faptei (aprecierile in timp sunt dificile - evaluarea situatiilor neplacute dureaza de regula prea mult. Aprecierile privind viteza si departarea inseamna in primuI rand exercitiu si experienta).Erorile de apreciere si evaluare trebuie excluse prin intrebari de control si teste neutre.- Lacune de memorie* Lacunele de memorie nu sunt recunoscute, in schimb pot fi completate cu propria experienta, aceasta deoarece cei mai multi au tendinta de a face conexiuni logice* Lacunele de memorie sunt completate spontan (nefiind un proces constient) prin corelarea propriilor trairi cu cele ale altora (discutie cu martori oculari sau cu alte persoane despre fapta, legaturi facute intre cele aflate si stiute cu ceea ce relateaza articolele din ziare).* Mutare in timp a datelor amintite (desfasurarea interogatoriului este redata in ordine inversa)* Confuzii (fapte traite sunt confundate in memorie, respectiv amestecate si inlocuite intre ele, mai ales in cazul martorilor care constituie alibiuri).* Exagerari (amintiri, imagini care, prin jocuri ale fanteziei si feste ale imaginatiei devin exagerari)Erori de redareIn domeniul gandirii - memoriei (aducerii aminte):- Sincope formale de gandire (lentoare in gandire, ,,ganduri care zboara")

- Slabiciuni in abstractizare (capacitate deficitara, intrebari formulate abstract care sa fie interpretate), - Deranjamente organice de gandire (scleroza) si s Deranjamente de continut ale gandirii (idei fixe, idei utopice).In domeniul declaratiei - pe langa minciuna intentionata:- Redare verbala incompleta, - Dificultati la descrierea locului si obiectelor si comoditatea martorului ("las' ca lucratorul de politie stie sa o scrie cum trebuie").II.2 Factorii influenti ai comunicariiInterogatoriile reprezinta o forma deosebita de comunicare sociala fiind influentate de factorii psihici si atitudinile comportamentale schimbatoare.Comunicarea decurge atat pe cale verbala (limba) cat si pe cale neverbala (mimica, gestica, contact din priviri si prin atingerea pielii).Once comunicare intre cel de conduce interogatoriul si interogat contine, pe de o parte o ,,tatonare" reciproca si, pe de alta parte, o ,,taxare" a unuia fata de celalalt si invers (prima imprests, maniera de exprimare, statutul social, s.a.m.d.)Premisele decisive in stabilirea contactului sunt in special: varsta (atentie la diferenta de varsta intre lucratorul de politie si interogat!), sexul (in functie de situatie, persoana care interogheaza trebuie sa fie femeie sau barbat), intelegerea omeneasca (insa fara sentimentalisme, fara reprosuri si fara predici morale) politetea, prietenia iar daca este cazul, chiar fermitatea si duritatea, adaptarea verbala (,,a vorbi pe limba interogatului", exprimare specifica mediului din care face parte acesta) si mediul potrivit.a. Pregatirea interogatoriului chestionariiEste necesara cunoasterea exacta a faptelor (studiul dosarului).# Locul faptei (pe cat posibil, cunoasterea personala plus colectarea de date),# Fapta in sine (aprecierea legala, cunostinte de specialitate),# Evaluarea dovezilor aflate la dispozitie si declaratiile martorilor (studio comparativ),# Agenda pentru datele importante, pentru intrebarile-cheie si eventualele contraziceri, aceasta pentru a evita ,,scotocirea" prin acte, s Informatii cuprinzatoare despre persoana (comportamentul la alte interogatorii, date culese de la lucratorii de politie care au avut de a face cu persoana in cauza, etc.).

Momentul interogatoriului-chestionarii Principiu:Acuzatul trebuie interogat doar in momentul in care s-a strans suficient material probatoriu si exista deja un tablou clar cu privire la derularea faptei.Martorii trebuie interogati cat de curand posibil (incep sa uite, apar tendinte de indepartare a acestora, rationalizari, influente din a fara, s.a.).Locul interogatoriului - chestionariiEste bine ca banuitii sa fie interogati in afara mediului din care provin deoarece, aflandu-se in cadrul cu care sunt obisnuiti, trebuie avut in vedere ca, energia cu care ar opune rezistenta va fi mai mare.In afara de aceasta, banuitul se poate folosi de dreptul de inviolabilitate al propriului domiciliu, daca situatia devine neplacuta pentru el. Nu trebuie exclusa nici eventualitatea unei posibile inregistrari secrete a interogatoriului, precum si a discutiilor preliminare pe care sa o faca insusi cel vizat.Pe cat posibil, este bine ca si martorii sa fie interogati in afara cadrului familial, aceasta pentru a evita retinerile pe care acestia le-ar avea datorita membrilor familiei. In afara de aceasta nu mai sunt posibile eventualele retractari, mai ales in cazul unei declaratii false intentionate.Si martorii tematori sunt mai dispusi sa dea declaratii in mediul lor obisnuit. Incaperea pentru interogatoriu trebuie sa fie linistita si sa nu se poata asculta ceea ce se discuta inauntru.Participantii la interogatoriu-chestionareIn principiu, ,,drept de prezenta" au doar lucratorul de politie care conduce interogatoriul si cel ce intocmeste procesul verbal. In cazurile dificile, celor doi li se mai pot adauga un al doilea lucrator de politie si, eventual, inca o persoana de incredere.Este de preferat ca interogatoriul sa fie condus de un singur lucrator de politie, dar in camera de audiere sa fie cel putin doi lucratori. Numai unul dintre ei sa adreseze intrebarile iar celalalt sa urmareasca atent reactiile de pe chipul subiectului interogat. In cazul unei femei, interogatoriul va fi condus de o lucratoare de politie. Daca acest lucru nu este posibil, vor fi numiti intodeauna cate doi lucratori barbati.Dupa posibilitati, vor fi excluse persoanele fata de care acuzatul incearca sentimente de jena sau de rusine (spre exemplu, sotie, parinti, persoane pe care le respecta, etc.).Pozitia si aranjarea persoanelor in camera de interogatoriuIn principiu, cel ce trebuie interogat trebuie sa poata fi observat din cap pana-n picioare. Pozitia de sedere in incapere va fi relaxata pe cat posibil, respectiv pe scaune. Atentie la acest aspect deoarece, pozitia de sedere poate influenta declaratiile persoanelor tematoare si nesigure (martori-informatori, etc.).Distanta diptre interogat si lucratorul de politie care conduce interogatoriul nu trebuie sa fie prea mica (pentru ca interogatui sa nu-si poata ,,arunca privirea" prin acte) dar nici prea mare (ar fi afectata in sens negativ apropjerea dintre cei doi, respectiv contactul de discutie nu ar mai fi eel potrivit).Fata spre fereastra sau sursa de lurnjna (o mai buna observare a reactiilor psihosomatice)Excluderea posibilitatilor de evadare (usa, fereastra)Scoaterea obiectelor periculoase (foarfeci, scrumiere grele, sticle, coup-papier, etc.) din raza de actiune a celor interogati.II.3. DESFASURAREA INTEROGATORIULUI CHESTIONARIIII.3.1 Principii tactice

Regula de aur: Nu lasa sentimentele cu care intri in camera de audiere sa te afecteze acolo!*Intrarea in camera este adeseori decisiva penntru succesul sau esecul unui interogatoriu (comparabila cu ,,primul atac").*Primele puncte de legatura pentru maniera tactica in care se va desfasura interogatoriul rezulta din infatisarea (felul cum arata) si atitudinea celui care urmeaza a fi interogat; toate criteriile de mai sus il determina pe lucratorul de politie sa traga anumite concluzii, respectiv sa faca o apreciere.*Discutiile introductive, precum si cele menite sa duca la stabilirea contactului necesar determina desfasurarea ulterioara a interogatoriului.*Stapanirea propriilor sentimente si a starilor de spirit; in cazul intrebarilor importante, interogatul nu trebuie sa simta tensiunea si nici sa nu o observe in atitudinea lucratorului de politie (timbru al vocii, viteza de vorbire, respiratie, volum al vocii, s.a.m.d.).1*Cel ce interogheaza trebuie sa posede capacitatea de a sti sa asculte.*De regula, interogatoriile vor fi conduse de doi lucratori (pe langa motivele de securitate, eventuate atacuri si iesirea din situatiile de ,,scurtcircuit", creste valoarea probatorie).*Organizare stricta si impartire clara a sarcinilor in cazul numirii unei echipe de interogare (al doilea lucrator urmareste interogatoriul, noteaza contradictiile, preia si se implica in interogatoriu doar daca este solicitat).

1.Loana - Teodora Butoi, AL. Butoi, T. Butoi"Psihologia Comportamentului Criminal - Investigatia Duplicitatii Suspectilor In Interogatoriul Judiciar" - Editura Enmar, Bucuresti, 1999

II.3.2.Factorii legati de personalitateEnergia de a rezista defineste calitatea fizica de a da randament in conditii de rezistenta la interogatorii lungi.Mod tactic de actionare:- prelungirea discutiei de contact (faza discutiilor);- adeseori, modificarile de atitudine nu se obtin prin argumente logice, ci mai degraba prin ,,atingerea anumitor corzi sensibile" (apel la sentimentele de mandrie, responsabilitate, mila, etc.).II.3.3 Tehnici de interogareAici trebuie facuta deosebirea intre intrebarile pe care si le pune lucratorul care conduce interogatoriul (intrebari investigative) si cele care sunt puse interogatului (intrebari de interogatoriu).Intrebarile investigative trebuie ,,traduse" inainte de toate in intrebari de interogatoriu, deoarece:* Exista bariere de limba, respectiv trebuie folositi termeni cu care interogatul este familiar,* Inteligenta multor interogati este insuficienta pentru a-i ajuta sa inteleaga problemele,* Timiditatea, expansivitatea sau introvertirea impieteaza asupra continutului raspunsurilor cu referire la ce s-a intrebat (a se alege parafrazarile),* Rationalizarile autoiluzionarile pot influenta depozitia,* Suprasolicitarea si oboseala pot diminua capacitatea de a da o declaratie cuprizatoare, precum si calitatea acesteia.In pofida surselor de erori pe care am incercat sa le schitam, intrebarea trebuie considerata metoda principala a unui interogatoriu.Catalogul care urmeaza si care cuprinde tipurile importante de intrebari se orienteaza strans dupa pricipiile expuse de Frohlich (Stiinta judiciara si criminalistica; ,,Kriminalistik und forensische Wissenschaften " 1):INTREBARI INTRODUCTIVEDeschideti discutia si obtineti primele indicii cu privire la nivelul de exprimare al declarantului. In functie de posibilitati, fiti natural si nu intrati inca in subiect.Exemplu: "Aveti buletinul de identitate asupra dvs. ?" "Ati primit citatia?"INTREBARI DE CONTACTInduceti interlocutorului sentimentul ca este tratat ca personalitate si respectat. Faceti incercari de a asigura o comunicare fluenta.

1. Frhlich, HH : Zur Psychologie der Aussage von Kindern, Kriminalistik und forensische Wissenschaften, Heft 33 (1978)Exemplu: "V-ati gandit ca o sa primiti citatia?" "V-a surprins reactia noastra rapida?'INTREBARI GEN ,,SPARGE GHEATA" (DE CONTROL)Aceasta este o forma specifica de a stabili contactul.Exemplu: "Este scaunul suficient de comod?" "Doriti o cafea?" Cum va numiti? Sunteti casatorit? Ati practicat vreun sport?Acest tip de intrebari contribuie la eliminarea temerilor, tensiunilor si crisparilor si totodata, la micsorarea distantei fata de interlocutor. Un alt rol important al acestor intrebari este acela de a urmari reactiile intervievatului la rostirea adevarului. Prin comparative cu intrebarile ulterioare in legatura cu cauza, se poate determina caracterul simulate.INTREBARI STIMULATIVELa inceputui unui interogatoriu este bine ca, prin intrebari stimulative, sa se realizeze o intrare vie si libera in tema, respectiv sa fie schitat continutul starii de fapt. Intrebarile puse trebuie sa fie foarte generale si deschise (sa permita o paleta larga de raspunsuri); ele nu trebuie in nici un caz sa tradeze informatiile si cunostintele faptice de care dispune anchetatorul.Exemplu: "Puteti sa explicati inca o data ceva mai exact?" "Care este traseul pe care il parcurgeti pentru a ajunge la soseaua principala?"INTREBARI MAI CLAREExemplu: "Ce alegeti?" "Dupa dvs., care sunt cauzele acestui comportament?"Asemenea intrebari pot evidentia ce stie interlocutorul. Interogatul ori ocoleste raspunsul, ori nu stie nimic, ori da un raspuns clar si la obiect.INTREBARI LAMURITOAREIn continuarea interogatoriului, tipurile de intrebari vor fi mai la objectExemplu: "Ce pantaloni ati purtat?" ,,Purta barbatul cravata?" s "Era paltonul lui negru sau albastru?"INTREBARI ALTERNATIVE CU ,,DA" SAU ,,NU"Exemplu: "Era rupta haina?" "Era haina albastra sau verde, sau ce culori mai avea?"Intrebarile lamuritoare si cele cu ,,da" sau ,,nuw sunt puse in alternanta unele cu celelalte.INTREBARI SURPRINZATOAREFormulati intrebari directe care vizeaza punctele importante ale interogatoriului.Exemplu: "Nu ati atins deci cutitul. Cum se face atunci ca, un martor v-a vazut cu cutitul in mana?"INTREBARI REPETITIVE SI CU REFERIRE LA TRECUTSunt recomandabile atunci cand perioada de timp dintre evenimentul produs si interogatoriu este ceva mai lunga. Va trebui sa determinati persoana care da declaratie sa-si aminteasca de cele petrecute.Exemplu: "Puteti descrie inca o data drumul pe care l-ati parcurs?" "Ce impresie v-a facut doamna Ion in acea dimineata?"INTREBARI COLATERALEAcestea servesc la completarea, la ,,rotunjirea" intregii declaratii sau, in cazul interogatoriilor lungi, relaxeaza si detensioneaza atmosfera.Exemplu: "Va face placere meseria dvs. ?" "Cum comenteaza situatia partenerul dvs. de viata?"INTREBARI DE VERIFICAREServesc la verificarea depozitiilor anterioare.Exemplu: "Sunteti sigur ca mai intai ati fost la B si apoi la A?" "De unde stiti atat de sigur ca era ora 12.00 cand ati fost la d-na Huber?"INTREBARI CAPCANACu ajutorul acestor intrebari se pot verifica atat calitatea declaratiei, cat si sinceritatea interogatului.Exemplu:- A povestit d-na M despre faptul ca astepta o suma mare de bani?" (D-na M nu astepta nici o suma de bani).Prin acest tip de intrebari trebuie provocate reactii care sa evidentieze masura in care eel ce da declaratia este dispus sa spuna adevarul.INTREBARI SUGESTIVECel ce interogheaza formuleaza intrebari din care sa reiasa ca stie si este la curent cu cele intamplate, intrebari al caror scop este acela de a obtine confirmarea.Exemplu:-"A l-a amenintat pe dl. B cu un revolver. Puteti atesta acest lucru, nu-iasa?"-"Haina era doar alba, nu-i asa?"INTREBARI PROVOCATOAREAcestea trebuie sa duca la descumpanirea interlocutorului.Exemplu:- "Si eu sa cred asta?"- "Chestiile astea sa le povestiti unui prost, nu mie!"- "Credeti ca cineva ar inghiti toate astea?"INTREBARI CALIFICATEAcestea sunt intrebari menite sa faca diferenta dintre propriile observatii si cele auzite.Exemplu:- "Puteti sa explicati cum ati observat din pozitia in care va aflati la locul faptei?"II.4. TEHNICI DE DISCUTIETehnica indirecta de discutie este indicata pentru a elimina retinerile si nesiguranta si, pe de alta parte, pentru a provoca exprimarea unor puncte de vedere personale. Anchetatorul nu se implica direct in discutie. Dupa fazele introductive, adopta o atitudine pasiva si-l ,,imbie" pe interogat sa vorbeasca, respectiv sa se destainuie.Situatia este dificil de evaluat corect de catre interogat, deoarece acesta are sentimentul de a avea un partener activ de discutie in fata lui. Pentru el, temele si subiectele de discutie par echilibrate, respectiv impartite in mod egal. La acest stadiu se ajunge prin tehnica de intarire (consolidare).Cel ce conduce interogatoriul preia informatii, date si concluzii de la interogat si le introduce din nou in discutie, respectiv le repeta.Exemplu:- "Tocmai ati vorbit despre prietenul dvs".- "Deci dl. Maier nu era acasa".In cele mai multe cazuri, interogatui este astfel incurajat si invitat sa ofere si alte informatii detaliate. Adeseori este suficient doar un cuvant-cheie ,,aruncat" la momentul potrivit pentru a obtine informatii mai exacte.Tehnica intaririi (consolidarii) ofera si o alta posibilitate eficienta, respectiv aceea de a ,,readuce la obiect" persoanele care au tendinta de a devia de la subject, respectiv de a le fixa pe tema in discutie si aceasta fara a actiona autoritar.Tehnica apologetica de discutie ofera sansa de a evita pauzele de discutie in urma unui atac verbal neasteptat si de a impiedica astfel situatiile jenante sau de incurcatura, balbaielile sau cautarea precipitata de argumente. In acelasi timp, aplicarea inteligenta a acestei tehnici face ca orice agresivitate sa fie ,,dezamorsata".Exemple de punere in practicalRepros: "Pe mine, pentru ca sunt un gainar, ma saltati de fiecare data dar pe marii mafioti ii faceti scapati, nimeni nu se mai increde in palavrele si basmele voastre".Raspuns:- "Aveti dreptate, pagubele produse de mar/7 infractori sunt enorme. Problema trebuie neaparat rezolvata. In ultimii ani am pus deja in practica o serie de masuri noi care vor face posibila o mai mare eficienta in actiunile noastre dar, in egala masura, trebuie sa ne ocupam si de micii infractori care"Repros:- "De ce ma citati de fiecare data pentru orele 14.00? Se pare ca nu stiti ca la aceasta ora unii dintre noi mai trebuie sa si munceasca".Raspuns:- "14.00 este intr-adevar o ora neconvenabila, chiar si pentru mine, insa in aceasta situatie speciala si dat fiind importanta dedaratiei dvs. pentru mersul anchetei"Atacurile verbale pot produce nesiguranta. Un partener atent de discutie foloseste sansa impasului in care s-a intrat pentru a castiga timp in vederea formarii conceptiei sale de aparare.Decisiv este ca, in asemenea situatii, sa se ajunga din nou la restabilirea statutului deteriorat al rolului partenerului prin scoaterea in evidenta a elementelor comune.In concluzie, conflictul trebuie stins iar partenerul de discutie sugestionat sa perceapa atacul sau direct ca fiind problema comuna a ambelor parti.Rolul partenerului poate fi accentual si prin folosirea formei de exprimare la plural "noi" (nu trebuie totusi exagerat pentru a nu se creea sentimentul interlocutorului ca ,,te bag! in sufletul lui", respectiv ,,fortezi" pritenia cu orice pret).

Tehnica de descumpanireOamenii, fie foarte siguri pe ei si/ sau marunti (neinsemnati) tin la propriile opinii si nu sunt dispusi sa accepte nici un fel de contraargumente.O eventuala schimbare de atitudine poate fi obtinuta doar daca, inainte de toate, se reuseste ,,strecurarea" unui sentiment de indoiala. Se ajunge aici prin intrebari care pun in dubiu argumentele sau obiectiile interlocutorului.In continuare pot fi folosite diferite formulari sugestive, precum si repetari care sa intareasca nesiguranta spre care s-a tins.Repros:- "Ce vreti de fapt? Ma jigniti fara motiv. Am sa ma plang presei pentru felul in care am fost tratat de dvs."Raspuns: "Se pare ca intelegeti lucrurile, ca va pricepeti. Si tocmai faptul ca intelegeti o sa va ajute sa stiti de ce ne purtam astfel cu dvs. si ca am avea oarece motive".Nesiguranta, sovaiala care apar adeseori intr-o astfel de situatie ofera sansa de a obtine o schimbare de atitudine si pozitie printr-o argumentare tactica inteligenta.II.5. METODE de interogare audiereII.5.1. Metoda sondarii ( de ,,reglaj" a interogatoriului)Incepe prin culegerea datelor personale. In baza indicatiilor oferite si, daca este posibil, dupa colectarea altor date suplimentare despre persoana, metoda in sine contribuie la evidentierea starii de fapt propriu-zise. Persoana care da declaratie este invitata sa povesteasca liber si coerent, respectiv sa descrie ce cunoaste despre caz.1 Aceasta relatare trebuie trecuta imediat si cat mai fidel in procesul verbal.Dupa aceasta prezentare coerenta in care persoana care relateaza nu este intrerupta, pot fi necesare anumite intrebari complementare cu referire la anumite aspecte pentru ca declaratia sa fie mai precisa sau pentru a se putea obtine informatii suplimentare. Lucratorul de politic care conduce interogatoriul trebuie, mai intai, sa incerce sa progreseze prin intrebari libere.

Atat intrebarile cat si raspunsurile se vor trece cuvant cu cuvant in procesul verbal. Abia in momentul in care se constata ca aceasta forma deschisa de a pune intrebari nu duce la nici un rezultat se va recurge la alte tipuri de intrebari. Din acest moment, noile tipuri de intrebari, cu un caracter mai concret, pot intr-adevar sa-si aduca contributia la clarificarea contradictiilor sau la continuarea declaratiei. Fireste, si aici este necesar ca intrebarile si raspunsurile, respectiv obiectiile sa fie trecute textual in procesul verbal.II.5.2. Metoda fixariiCu ajutorul acestei metode se ajunge la constatari de detaliu cu privire la starea de fapt. Interogatoriul capata un caracter extrem de concret. Ea va fi aplicata in special in cazul persoanelor dispuse sa dea declaratii si care sunt suspectate ca ar minti. Metoda poate fi aplicata si in cazul unui martor care minte. Prin toate aceste fixari de detaliu si, in cele din urma, prin contestarea veridicitatii declaratiei, persoana interogata trebuie convinsa ca, daca minte in continuare, tactica aplicata i-ar aduce numai prejudicii. Persoana in cauza trebuie stimulata pe aceasta cale sa ofere date care sa corespunda realitatii.

1 LOANA - TEODORA BUTOI, AL. BUTOI, T. BUTOI"Psihologia Comportamentului Criminal - Investigatia Duplicitatii Suspectilor In Interogatoriul Judiciar" - Editura Enmar, Bucuresti, 1999Interogatului nu trebuie sa i se etaleze de la bun inceput toata paleta de dovezi. Orice declaratie trebuie documentata in detaliu si argumentata. Interogatoriul nu se limiteaza doar la faptele in sine, ci cuprinde si perioadele dinaintea faptei si de dupa comiterea ei. In acest sens se va incerca colectarea de probe care sa poata fi ulterior reverificate obiectiv. Abia dupa ce, prin verificarea si obiectivizarea interogatoriului, declarable false pot fi probate, dovezile existente vor fi folosite impotriva persoanei interogate. Insistand concentrat si constient intr-un anume sens, multe contraziceri sau inadvertente, precum si declaratii false pot fi dezvaluite.

Anumite reactii si atitudini comportamentale ale persoanei audiate au forta probatorie in vederea realizarii unei bune documentari (observatii la dosar care sa poata fi folosite in cadrul interogatoriului).Aceasta metoda de interogare se poate aplica si in cazul verificarii alibiurilor unor persoane. Este una din cele mai bune metode tactice de interogare prin care poate fi zdruncinata credibilitatea unui mincinos. In situatiile in care se aplica procedurile tactice cunoscute, aplicarea acestei metode poate duce uneori chiar la obtinerea unei marturisiri adevarate (declaratie care sa corespunda adevarului). Aceasta metoda evidentiaza experienta si cunostintele de care dispune lucratorul de politie care conduce interogatoriul.II.5.3. Metoda de convingerePrin aceasta metoda, respectiv prin argumente rationale si emotionale, se incearca convingerea acuzatului (partial, metoda poate fi folosita si la martori) sa declare adevarul. Metoda poate fi folosita atunci cand aparea amenintarea refuzului persoanei de a da declaratia care i se cere. Metoda insa nu trebuie folosita, eel putin in prima faza a interogatoriului, acolo unde exista disponibilitate deoarece ar exista pericolul ca bunavointa, respectiv disponibilitatea pentru declaratie a persoanei vizate sa fie influentata negativ. Declaratiile date benevol, respectiv cu placere trebuie trecute in procesul verbal, chiar daca, dupa toate probabilitatile, nu vor contine adevarul. Argumentat si la obiect se va actiona asupra persoanei declarante abia intr-o faza ulterioara.Catalogul argumentelor rationale poate fi foarte cuprinzator. El poate fi folosit pentru ca acuzatul sa aiba imaginea situatiei dovezilor si faptelor. Acelasi lucru este valabil si pentru acele indicatii care sa releve care ar fi cercetarile (investigatiile) complete de care ar mai fi nevoie (atat cat se poate din punct de vedere tactic); inainte de toate, trebuie avute in vedere acele cercetari (fireste, daca sunt justificate de starea de fapt si se dovedesc a fi necesare totodata) care sa vizeze mediul social nemijlocit in care acuzatul traieste (rude, prieteni, locul de munca). Acuzatului nu i se explica intodeauna suficent de limpede faptul ca, declaratia ii ofera posibilitati suplimentare de aparare si sansa totodata de a-si justifica fapta.Pornindu-se de aici, sunt si alte masuri in domeniul tactic al cercetarilor care, in consens cu punctele de vedere tactice ale interogatoriului si in baza unei argumentari rationale, pot fi folosite expres in cadrul metodei de convingere: chestionarea martorilor confruntarea cu martorii sau acuzatii (complicii) deplasare la locul faptei, reconstituirea faptei masuri de conservare-protejare a probelor, etc.Convingerea cu ajutorul argumentelor emotionale este de luat in seama in cazul autorilor de conflicte, in cazul celor care, constransi fiind, au comis anumite fapte, precum si in cazul autorilor ocazionali. Apelul la obligatiile morale, religioase si, poate, chiar la cele ideologice si politice, evidentierea urmarilor si efectelor faptei, trezirea sentimentelor de vinovatie si de parere de rau, precum si a determinarii de a face din nou lucruri bune, respectiv de a o apuca pe o alta cale pot sa-l determine pe acuzat, in cazul evaluarii corecte a personalitatii lui, sa accepte sa faca declaratii. Aceasta atingere a corzilor sensibile care poate fi asociata cu multa intelegere fata de interlocutor, cu compasiune chiar si care nu trebuie sa contina doar argumente emotionale, nu trebuie impinsa pana la exagerare. Starea emotionala prea puternica la care ar ajunge inculpatui poate avea efect asupra deciziei de a fi binevoitor, precum si asupra disponibilitatii de a colabora. Intr-o astfel de situatie, metoda de interogare devine de neadmis. Apelul la sentimentele lui trebuie sa-l faca pe acuzat sa inteleaga faptul ca, propria sa scala de valori poate fi in contradictie cu modul in care a actionat. Deeclaratia poate sa-i usureze constiinta.II.5.4. Metoda de surprindereInculpatui este acuzat direct si i se atribuie fapta prin aceasta metoda. Se urmareste astel ca acesta sa fie atat de surprins, incat sa recunoasca comiterea ei. In esenta, se anticipeaza astfel rezultatul interogatoriului. 1 O astfel de luare prin surprindere presupune ca inculpatui sa nu fi stiut pana in acel moment ca ar fi fost posibil sa fie acuzat de comiterea faptei si, in primul rand, sa nu fi stiut care sa fi fost fapta care sa i se impute. Daca analizam mai indeaproape succesele spectaculare obtinute cu ajutorul acestei metode de interogare constatam ca, procedura in sine nu este compatibila cu actuala noastra ordine de drept. Pe langa aceasta se pleaca de la premisa justificata altminteri ca ar fi vorba mai degraba de cazuri izolate, respectiv situatii de exceptie si iata din ce motiv numarul mare de insuccese ramane necunoscut opiniei publice.Cu toate acestea, metoda surprinderii in forma modificata ofera posibilitati tactice de loc de neglijat si in acest sens, poate fi legitima. Suspans-urile surprinzatoare, folosirea neasteptata in cadrul interogatoriului a unor mijloace probatorii noi sau declaratiile surprizatoare ale martorilor, folosite fiind in cadrul interogatoriului aflat in desfasurare si la momentul tactic potrivit il pot impresiona intr-o asemenea masura pe acuzat, incat acesta sa fie silit sa-si corecteze substantial declaratia. Chiar si vestea surprinzatoare, folosita atunci cand trebuie, potrivit careia un complice a facut marturisiri complete si acuzatoare la adresa lui poate influenta acuzatul in privinta atitudinii pe care o va adopta fata de declaratie. Deosebit de importanta, decisiva chiar este alegerea momentului potrivit.Toate celelalte metode de interogare publicate oficial sunt de cele mai multe ori forme modificate sau inrudite ale formelor de baza pe care le-am prezentat.

1Loana - Teodora Butoi, Al. Butoi, T. Butoi"Psihologia Comportamentului Criminal - Investigatia Duplicitatii Suspectilor In Interogatoriul Judiciar" - Editura Enmar, Bucuresti, 1999"Strategia de a lua prin surprindere" este aproape identica cu metoda de surprindere. Ea va fi tratata in continuare ca un caz special al ,,interogatoriului orientat spre scop". Metoda de fixare este inrudita cu "metoda de istovire" (slabire, macinare a rezistentei). Pe baza argumentatiei rationale, ,,metoda de analiza" poate fi in egala masura asemanatoare cu prima si la fel de eficienta.Metoda de fixare este denumita si ,,strategia de imbinare". Acestea sunt doar cateva exemple pentru diferitele denumiri care pot fi date practic aceluiasi continut.Dupa cum am mai subliniat, ne vom referi in continuare pe scurt la inca doua metode.

II.5.5.Metoda zigzagAceasta metoda, prin care subiectele de discutie sunt schimate rapid iar interogatul este ,,bombardat" incrucisat continuu si constant cu un intreg sir de intrebari (interogatoriul incrucisat) pleaca de la premisa ca, odata cu trecerea timpului, persoana chestionata ,,isi va pierde capul" si nu va mai sti ce a spus si ca, in starea de confuzie si zapaceala in care se afla, va face declaratii false pe care nu le-ar fi facut in conditii normale. Dincolo de acest fapt, inregistrarea interogatoriului condus dupa o astfel de metoda nu se poate face decat pe banda, respectiv cu ajutorul unui reportofon sau magnetofon. Nu este necesar sa argumentam in plus cat de importanta este inregistrarea facuta in cazul acestui mod de procedure, respectiv un ,,proces verbal" pe banda. Un astfel de interogatoriu incrucisat (care, pe cat posibil, trebuie condus de doi anchetatori) si in cazul caruia nu exista un proces verbal scris este discutabil din punct de vedere juridic deoarece, forta probatorie a rezultatelor obtinute nu poate fi evaluate decat in baza procesului care le-a generat. Situatia este de asa natura "meat, interogatoriul este inregistrat abia dupa ce s-au obtinut rezultatele dorite. Cu alte cuvinte, procesul care le-a general (adica ,,tirul incrucisat" al intrebarilor) nu este prins in procesul verbal (in inregistrare), de parca interogatoriul nici nu s-ar fi desfasurat pana atunci. lata de ce forta probatorie in acest caz este discutabila din punct de vedere juridic.

II.5.6.Interogatoriul explorator (de tatonare)In cadrul acestui gen de interogatoriu, inculpatului i se imputa o anumita fapta. In realitate insa, fapta in sine nu joaca decat un rol secundar pentru anchetator. De fapt, acesta doreste prin interogatoriu sa obtina informatii care sa releve daca inculpatui nu se face cumva vinovat de o alta fapta, de cele mai multe ori mai grava. In acest sens nu exista inca nici un fel de indicii concrete care sa duca la o eventuala suspectare a inculpatului. Ele trebuie obtinute doar prin interogatoriu. In alta ordine de idei, aceasta metoda trebuie avuta in vedere daca exista banuiala comiterii unei fapte iar anchetatorul nu are nici un fel de indicii concrete cu privire la ce fel de fapta a fost comisa. Ambele cazuri ridica probleme de instrumentare. In primul exemplu, trebuie avuta in vedere si posibilitatea/ eventualitatea comiterii unei fapte grave. In cazul al doilea, interogatoriul nu trebuie demarat prea devreme. Trebuie incercat prin alte mijloace de investigare si cercetare sa se stabileasca cu exactitate despre ce fel de fapta penala este vorba.II.5.7. Alegerea metodei de interogareMetoda care trebuie aplicata se orienteaza dupa aprecierea personalitatii interlocutorului, precum si dupa caracteristicile (aptitudini, calitati, et.) acestuia.Situatiile de interogatoriu sunt de regula dezavantajante pentru interogat. Chiar si lucratorul de politie care conduce interogatoriul se poate confrunta cu situatii critice (spre exemplu, interogatul denota o personalitate puternica; in fata lui se afla un profesionist care lucreaza cu strategii solide de aparare, cu devieri abile de la subiect, cu alibiuri inventate; anchetatorul se afla sub presiunea succesului sau nu se ridica la inaltimea intelectuala a adversarului lui).Pentru acuzat, interogatoriul inseamna in principiu o situatie tensionata si neplacuta. El stie ca eel din fata lui, adica lucratorul de politie care il interogheaza va incerca prin diferite tactici sa-l faca sa marturiseasca. El mai stie ca se va incerca dovedirea vinovatiei lui, nu stie insa adeseori cum se prezinta paleta dovezilor (indicii, declaratii ale martorilor, etc.).II.6. TACTICI DE INTEROGARE AUDIEREOrice situatie de interogatoriu inseamna de regula o comunicare impusa (nedorita) atunci cand este implicata si opinia publica deoarece, in asemenea conditii, acuzatul nu doreste sa fie amenintat de o potentiala pierdere de statut socia