Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

27
CAPITOLULXVI Ungurii. Este imposibil ca o ţară mică, supusă influenţei politice a unui mare stat vecin să nu adopte câte ceva din obiceiurile şi moravurile acestuia. Transilvania, care a fost timp de două secole tributară Porţii, a primit influenţe turceşti. Nu atât prezenţa ienicerilor şi a cavalerilor ce aveau garnizoana în provincie, cât mai degrabă raporturile continue ale transilvănenilor cu Constantinopolul au adus această influenţă în obiceiuri. Seniorii, care pe vremea lui Iancu de Hunedoara, îşi purtau pletele pe umeri, precum cavalerii din Evul Mediu, îşi vor rade mai târziu capul şi-şi vor lăsa să lc crească barba după obiceiul turcesc. Această modă, care avea un element de seriozitate, căci ca a rezultat dintr-o nouă stare a lucrurilor, a durat până-n epoca în care transilvănenii s-au apropiat de Austria. Atunci, a spus un seriilor din acea vreme, cavalerii noştri şi-au reluat înfăţişarea creştină. De la 1660 bărbile lungi erau discreditate, şi la nunta principelui Barcsay, care s-a ţinut în anul acela, ton nobilii, în afara câtorva bătrâni, apărură cu chipul ras. Contele Nicolae Bethlen, care în Memoriile sale povesteşte despre petrecerile date cu acea ocazie, vorbeşte despre dansurile care au fost executate acolo. „Principele începu, şi majoritatea îl imită, şi adaugă el cu impertinenta frivolitate a unui tânăr elegant, iar bătrâneii au vrut să se amestece, în ciuda gravităţii lungilor lor bărbi, pe care şi le păstrează cu multă ardoare." Acelaşi personaj povesteşte că în momentul în care trimisul lui Ludovic al XIV, abatele Reverend, a părăsit Transilvania, a primit diferite cadouri din partea personalităţilor importante

description

Trasilvania si locuitorii sai-Ungurii

Transcript of Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

Page 1: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

C A P I T O L U L X V I Ungurii.

Este imposibil ca o ţară mică, supusă influenţei politice a unui mare stat vecin să nu adopte câte ceva din obiceiurile şi moravurile acestuia. Transilvania, care a fost timp de două secole tributară Porţii, a primit influenţe turceşti. Nu atât prezenţa ienicerilor şi a cavalerilor ce aveau garnizoana în provincie, cât mai degrabă raporturile continue ale transilvănenilor cu Constantinopolul au adus această influenţă în obiceiuri.

Seniorii, care pe vremea lui Iancu de Hunedoara, îşi purtau pletele pe umeri, precum cavalerii din Evul Mediu, îşi vor rade mai târziu capul şi-şi vor lăsa să lc crească barba după obiceiul turcesc. Această modă, care avea un element de seriozitate, căci ca a rezultat dintr-o nouă stare a lucrurilor, a durat până-n epoca în care transilvănenii s-au apropiat de Austria. Atunci, a spus un seriilor din acea vreme, cavalerii noştri şi-au reluat înfăţişarea creştină. De la 1660 bărbile lungi erau discreditate, şi la nunta principelui Barcsay, care s-a ţinut în anul acela, ton nobilii, în afara câtorva bătrâni, apărură cu chipul ras. Contele Nicolae Bethlen, care în Memoriile sale povesteşte despre petrecerile date cu acea ocazie, vorbeşte despre dansurile care au fost executate acolo. „Principele începu, şi majoritatea îl imită, şi adaugă el cu impertinenta frivolitate a unui tânăr elegant, iar bătrâneii au vrut să se amestece, în ciuda gravităţii lungilor lor bărbi, pe care şi le păstrează cu multă ardoare."

Acelaşi personaj povesteşte că în momentul în care trimisul lui Ludovic al XIV, abatele Reverend, a părăsit Transilvania, a primit diferite cadouri din partea personalităţilor importante

Page 2: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

ale ţării. „îşi luă rămas-bun de la principe, care-i dăduse doi dintre cei mai frumoşi cai din grajdurile sale. Ministrul Teleki îi mai dărui unul, şi unchiul meu Wolfgang Bethlen, pe la care trecu când s-a întors din Polonia, îi dădu un al patrulea. Dar ceea ce-i surprinse cel mai mult pe transilvănenii noştri a fost galanteria pe care i-o făcuse principesa înainte de plecare, şase batiste de tifon brodate turceşte, onoare pe care nu i-o făcuse niciunuia dintre trimişii veniţi înaintea sa la curtea Transilvaniei. Cu genul acesta de lucruri se ocupă doamnele noastre în timpul lor liber."

Se pare că în acea epocă şi moda interioarelor castelelor aducea aminte de locuinţele turceşti. Contele Bethlen scrie altundeva, vorbind despre moartea contelui Zólyomi, că moştenirea văduvei sale consta „în câteva pietre semi-preţioase, câteva bijuterii, multe haine, căci in ce priveşte mobilele, de la nobilii noştri până la principii însuşi, ci nu au avut decât foarte puţine, care s-au mărginit în a fi câteva covoare turceşti, pe care le întindeau în apartamentele lor şi în sufragerii în locul tapiţeriilor, însuşi paturile fiind fără perdele sau cuverturi, astfel imitându-i mai degrabă pe turci decât vreo altă naţiune a Europei".

Un obicei care aduce aminte de îndeletnicirile contemplative ale otomanilor a subzistat multă vreme în Transilvania. La oraşe toate casele erau garnisite cu şindrile înclinate, la umbra cărora se aşezau locuitorii, stând pe bănci de lemn fixate de zid. ha anumite ore, oamenii se aşezau aşa unii peste drum de ceilalţi, şi se uitau unii la alţii, de cele mai multe ori fără să zică vreun cuvânt. Aceste şedinţe aveau loc dc regulă după abluţiunca ce urma după luarea mesei; şi se spunea în mod popular că îşi „usucă barba". Mai ales în capitală se întâlnea acest obicei, iar orăşenii nu întârziaţi niciodată să-şi pună de-a lungul caselor băncile de lemn pentru uscarea bărbii, denumite szakáll s^arás^tó. Astăzi nu se mai găseşte la Cluj decât o singură casă care să-şi fi păstrat şindrila şi banca.

Page 3: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

Acesta esie de altfel, un obicei care nu ar trebui să fie şocant pentru un popor venit din Asia şi care şi-a păstrat moravurile orientale. Când traversăm stepele Ungariei, se văd, din loc în loc, numeroase turme de cai, de oi, de boi, al căror păstor, imobil, cu o poziţie serioasă, cu privirea pierdută în imensitatea câmpiilor, duce o viaţă contemplativă prin excelenţă. Uitaţi-vă la ţăranul ungur atunci când fumează în faţa porni sale, el visează şi crede că şi-ar pierde din demnitate dacă ar vorbi des, el nu-şi deschide gura decât după lungi intervale, numai când are un lucru indispensabil de pus vecinului său.

Se parc că ungurii încă mai ascultă de acel instinct al popoarelor nomade care face să le displacă orice locuinţă. Ţăranul îi dă colibei sale forma unui cort, ca pentru a-şi păstra o iluzie. Dar nu stă înăuntru decât cu regret, căci firavii pereţi albi parcă-1 apasă. Odată venită vara, îşi scoate patul afară şi iată-1 că doarme sub cerul liber până se lasă frigul. Pentru a-şi satisface această nevoie de a trăi în aer liber îşi decorează casa, pe partea cu soare, cu un galerie uşoară din lemn. La un conac domnesc, unde stăpânul ţine să conserve tradiţiile zonei această galerie se preschimbă în arcade de piatră.

Se ştie că multă vreme după întemeierea regatului, ungurii trăiau sub corturi. O familie de la Nürnberg, conţii Haller, a introdus printre nobili obiceiul de a construi castele. 3 3 3 Aceste edificii constau în mod normal dintr-o construcţie pătrată, flancată în cele patru colţuri de turnuleţe şi înconjurată de un enorm şanţ. Dar cum muncitorii erau rari, iar banii şi mai rari,

S ; ) 5 Familia Haller apare în Transilvania, la Sibiu, la începutul secolului al XVI-lea ca o familie de patricieni negustori, originari din Nürnberg, respectiv Bucla. A primit titluri nobiliare în secolele al XVII-lea şi XVIII-lea. Devenind aristocraţi, diferitele ramuri ale familiei şi-au construit reşedinţe somptuoase, de exemplu la Sânpaul şi Albeşti, în judeţul Mureş, la Coplean, în judeţul Cluj, însă nu au fost primii care au construit castele în Transilvania, (n.ed.)

Page 4: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

castelele nu s-au ridicat la început in număr mare. De altfel, nobilii nu-şi fortificau decât reşedinţele principale. Multă vreme un număr mare dintre ci a rămas în căsuţe mici, asemănătoare cât de cât cu colibele ţăranilor. Am putut încă să văd o astfel de locuinţă. Nimic nu ar fi deosebit-o de construcţiile învecinate dacă nu ar fi fost acoperită cu lemn, în loc de paie, şi dacă o coroană de come nu ar fi tost marcată cu un fier cald pe porţi şi pe grinzi. Acest semn aristocratic se vedea de asemenea şi pe băncile de a tară şi pe scaunele din lemn alb, singurele care mobilau micile camere luminate de ferestre înalte de o jumătate de metru.

Ei se mulţumeau cu asemenea locuinţe din necesitate. Tara era în continuu expusă incursiunilor turcilor şi ale tătarilor. Trebuia să aştepţi inamicul sub nişte ziduri puternice, fie să fugi din calea lui. In acest ultim caz te îndreptai spre oraşul fortificat cel mai apropiat sau spre castelul vecin şi îţi abandonai flăcărilor turcilor casa şi tot ce conţinea ea. Avuţiile nobilului constau în cai, veselă, pietre scmi-preţioasc, pe care le lua cu el. Timp de cinci secole, un popor inireg a trăit cu amintirea jafului de ieri, şi cu teama incendiului de mâine. Nu de multă vreme au încetat aceste trăiri crude, şi mai mult decât o singură femeie a avut ocazia să dea dovadă de un cura; bărbătesc în epoca în care în Franţa, dna. de Sévigné se ocupa cu scrisul. Aceste asalturi continue, aceste pericole neîncetate, răspândeau asupra vieţii interioare ceva solemn, îi ofereau femeii o seriozitate care se regăseşte mereu în vechile tablouri care mai există şi astăzi. Expresia severă a trăsăturilor şi a privirii s-a păstrat în familii şi poate din această cauză, cât

5S* Mane de Rabutin-Chantal, marchiză de Sévigné îl 626-1696) -scriitoare franceză. Renumită pentru cele peste 1000 de scrisori pe care 1 le-a scris fiicei sale începând din 1671 şi până la moarte. O primă ediţie clandestină a acestor scrisori a fost publicată în 1725, iar ediţiile oficiale, mult mai extinse, au văzut lumina tiparului între anii 1734 1737 şi in 1754. (n.ed.)

Page 5: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

şi datorită originii orientale ne putem explica genul de frumuseţe ce caracterizează femeile din Ungaria.

Astăzi aspectul oraşului respiră linişte şi, deşi copiilor încă li se mai spune, ca o ameninţare, cântecul tradiţional

főnek a Tatárok.., Vin tătarii...,

nu se mai tem nici de incendiu, nici de jafuri. De asemenea priviţi cum s-a dezvoltat casa nobilului. Plopii care-o umbresc, altădată ar fi atras paşii invadatorilor. Iat-o solid construită, compusă din ziduri groase, şi surmontată de un acoperiş în forma acelora care se construiau sub Ludovic al XIV-lea şi care aici se numeşte „acoperiş francez". Dacă edificiul datează de câteva secole, el se va compune în mod obligatoriu dintr-un donjon şi patru turnuleţe. Dacă e mai modern, el va avea fizionomia unui hotel particular din secolul trecut sau va fi o casă joasă, cu un etaj de dimensiuni normale şi ornată de-o parte sau de alta de un şir de coloane. Apartamentele sunt încălzite ele sobe înalte care se aprind din afară şi care au înlocuit, începând cu dominaţia austriacă, şemineurilc franţuzeşti în jurul cărora se aşezau fumătorii. La dreapta şi la stânga edificiului se află locuinţele de serviciu. Servitorii vin şi pleacă, traversează curtea şi îşi aprind pipele la focul din bucătărie, în faţa căruia se prăjeşte un bou întreg.

Printre construcţiile care înconjoară casa, distingem grajdurile care în mod normal sunt vaste şi întreţinute cu o grijă desăvârşită. Le putem cita pe cele de la J ibou şi de la Bonţida 3 3 7 , pe care toţi cunoscătorii le-ar şti aprecia. Adesea şi beciurile sunt construite cu o remarcabilă eleganţă. A m văzut unul la Cricău, care era format dintr-o lungă şi frumoasă galerie. A fost luminată în momentul în care am intrat şi dacă

5 5 7 La Jibou familia Wesselényi, iar la Bonţicla familia Bánffy au avut herghelii celebre. (n.ed.)

Page 6: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

nu ar fi fost giganticele butoaie care ascundeau pereţii ne-am fi crezut într-o sală de bal. Asta îmi aminteşte că într-una din campaniile Marii Armate, o castelană maghiară, care avea reşedinţa la frontiera austriacă, organizase dansuri în beciurile sale pentru ofiţerii unui regiment francez.

Nu departe de locuinţa magnatului se grupează dezordonat câteva colibe mici, cu acoperiş de paie foarte înalt şi înconjurate de o grădină unde înfloresc florile de tabac. E satul. La unul dintre cele două capete sunt trimişi ţiganii şi câinii lor, toţi locuind împreună sub corturi şi în colibe dc pământ înalte de câteva picioare. Casa preotului şi a intendentului, mai spaţioase şi mai bine construite decât celelalte, se disting între toate. Observăm încă şcoala al cărei clopot cheamă în fiecare zi copiii şi hanul care arborează o ramură de pin fixată în zid.

Dintr-un rest de obişnuinţă folosesc aici cuvântul han. Nici măcar nu e vorba de acele hanuri pe care le întâlnim în satele izolate ale Germaniei unde putem, cu ajutorul răbdării cu care trebuie să se înarmeze orice călător dincolo de Rin, să găsim la nevoie cele necesare. Hanul, în Transilvania, este compus dmtr-una sau două camere de câţiva metri pătraţi, dotate cu paturi de lemn tare strâmte, o masă, o bancă şi câteodată cu două scăunaşe. O sobă mare formată din cărămizi vopsite în verde este amplasată într-un colţ. Pereţii sunt înălbiţi cu var, iar podeaua e făcută din pământ bine bătătorit, ha venirea dumneavoastră hangiul aruncă fânul dinăuntrul patului şi pune un fân nou, apoi dă cu matura, vă salută şi se retrage, treaba lui s-a terminat. Trebuie să vă spun că vă ofer cel mai bun scenariu. Presupun că hangiul este armean sau evreu: atunci acesta va începe să vă atingă ştiind foarte bine că inconfortul dumneavoastră se va manifesta sonor. Dacă din întâmplare, ceea ce de altfel e foarte rar, hangiul e de naţie maghiară, el vă va primi cu solemnitate, vă va deschide uşa camerei cu un gest plin de nobleţe, şi odată acestea făcute, H

Page 7: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

va răsuci mustaţa, îşi va umple pipa şi va fuma la soare. Nu-i va mai rămâne decât să strige asemenea lui Bertram: Aurul este o himeră! 3 3 '

Pentru a înţelege această nouă specie de hangii trebuie să ştim că acest gen de hanuri nu aparţin acelora care lucrează în ele. Ele sunt proprietatea nobilului. Numai el are dreptul de a ridica un han în sat. Plasează acolo un ţăran, care are ca funcţie principală să dea de băut localnicilor. Căci acolo sătenii dansează duminica, or dansul te însufleţeşte şi-ţi usucă gâtul. Dreptul urmare, vinul nobilului îşi găseşte o destinaţie sigură. Călătorii sunt tratau asemenea unui accesoriu, deoarece nu pentru ei a tost construit hanul, şi de aceea li se dau camere clin condescendenţă, cum se face pe pacheboturile comerciale. De asemenea să nu vă aşteptaţi să găsiţi şi altceva în afară de fân. La întrebarea de rigoare: Ce aveţi? Hangiul răspunde: Ce-aţi adus? Am uitat să zic că în munţi, unde se găsesc izvoarele minerale se pune pe masă o sticlă cu apă minerală. Am uitat de asemenea să vorbesc despre kakas. Kakas, e drept, se găsesc adesea în hanuri, trebuie doar tu să te obişnuieşti cu ele. Se numesc astfel boabele de porumb ce se umflă deasupra focului. Duoă cum se vede, acest fel de mâncare e tare simplu de preparat. El este un adevărat regal pentru sătenii locului, dar pentru a adopta acest fel primitiv este indispensabil să rămâi în ţara asta mai mult timp decât am stat eu. Altfel, după o mulţime de experienţe, ajungem să constatăm că aceşti kakas n-m gust, şi în plus sunt şi tari.

Aşadar, necesitatea ne face să nu pornim niciodată la drum fără proviziile de rigoare. Servitorii, care-şi cunosc îndatoririle, scot măruntaiele clasicului curcan şi pun masa. in acest timp veti vedea venind trămilc casei, care se miră de unde vine tot

5 5 8 Este vorba de replica personajului Bertram din populara operă în epocă, Kehért le Ditible, de Giacomo Meyerbeer. după un libret de Eugene Seribe şi Germani Delavignc. [n.t]

Page 8: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

zgomotul ăsta, apoi pe fiul hangiului, om mărunt şi grăsunei care sună din pinteni şi vine să vă contemple cu ingenuitate. Apoi priviţi micile tablouri bătute în cuie pe pereţii rustici ai camerei şi cumpărate de la un evreu în trecere. Câteodată ele sunt Cele patru anotimpuri sau Venus ieşind din apa. Intr-o zi am găsit Nevinovăţia Genevievei recunoscută, cu o explicaţie in franceză. Această întâlnire, trebuie s-o spun, m-a cucerit atât de mult, încât m-am grăbit să citesc cu voce tare şi limpede cele patru linii ale textului spre marea uimire a hangiului, care nu a crezut până-n acel moment că aceîc rânduri ar fi aparţinut vreunei limbi. Dacă te opreşti la un han duminica, te găseşti înconjurat de toţi locuitorii satului. Asta pentru că aşa cum am spus-o, acolo se stă de vorbă, se bea şi se dansează. Cum îmbrăcămintea pitorească a bărbaţilor şi femeilor e aproape în întregime făcută din pânză şi se spală în fiecare săptămână, grupurile, datorită curăţeniei costumelor, au un aer de sărbătoare, lucru pe care-ţi face plăcere să-1 vezi.

Este de asemenea prudent să-ţi aduci lenjerie de pat pentru călătorie, adică cearceafuri şi cuverturi pe care să le întinzi peste fânul furnizat cu generozitate de către hangiu. Le împături în valize din piele de bivol, special destinate pentru aceasta. Chiar dacă nu ai gusturi mai sălbatice, te înveleşti într-o piele de urs sau doar în blana sa. Dacă familia e numeroasă, toate aceste bagaje nu-şi pot găsi ioc în spatele caleştii. Atunci te însoţeşti de un număr de furgoane proporţional nevoilor călătorilor. Vezi câteodată pe drum trei sau patru trăsuri una în spatele celeilalte, fiecare cu patru sau sase cai. Înainte galopează caii de călărie pe care te urci din când în când, pentru a mai rupe din monotonia drumului. Servitorii sar de pe scaune şi se pun de-o parte şi de alta a trăsurii pentru a o ţine în echilibru atunci cânt! se dă peste un făgaş mai adânc. Trebuie spus că ei fac încontinuu acest exerciţiu, lucru care aduce un elogiu agilităţii lor. Când se opreşte caravana, se instalează o veritabilă tabără: micul han

Page 9: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

nu ajunge să adăpostească toată această lume. Oamenii staţionează afară, iar caii sunt legaţi de gardurile vii.

Lucrurile vor rămâne multă vreme aşa în această tară, din cauza ospitalităţii practicate de locuitori. Când spun că stai aşa şt aşa în hanurile din sat, aici iau excepţia drept regulă, Cel mai adesea te opreşti la nobil, şi doar în absenţa lui cauţi adăpost în aceste locuri de ospitalitate primitive, rezervate beţivanilor cătunului sau negustorilor evrei. E de înţeles că atunci când călătoreşti treci pe la toate castelele situate pe drumul tău şi ai parte întotdeauna de o bună primire. Stăpânii locului văd o trăsură intrând în curte, coboară în întâmpinarea dumnea­voastră, vă conduc la camerele de oaspeţi, vendég szobák, ce sunt mereu pregătite, în vreme ce caii sunt duşi la grajduri. Toate acestea se fac în modul cel mai natural şi fără vreun compliment. Mi s-a întâmplat, în excursiile mele, să petrec două zile la Dumbrăvioara, la un magnat a cărui casă era plină de călători. Toţi acei oaspeţi nu aveau mai puţin de 98 de cai. Când atelajul nostru şi-a găsit locul în grajduri, numărul de cai străini a depăşit suta. Foarte rar, de altfel, se călătoreşte cu cai puţini. însuşi ţăranul ungur îşi înhamă patru la cea mai uşoară trăsură, pentru a galopa după bunul plac, şi înainte ca modelele englezeşti să se introducă în ţară, fiecare caleaşca era condusă obligatoriu de şase cai cu coada lungă.

A m putea crede că doar necesitatea produce această ospitalitate. Cineva primeşte astăzi un oaspete, la care, la rândul lui, el va fi primit mâine. Aici găsim schimburi de amabilităţi foarte fireşti într-o ţară unde toată lumea se cunoaşte şi se află din abundentă de toate. Dar aceste obiceiuri nu sunt doar rezultatul situaţiei, ele sunt înnăscute poporului maghiar, care este poate dintre toate popoarele lumii cel mai ospitalier. Nu doar în castele vi se mulţumeşte ca aţi poposit, ci şi în coliba muncitorului, unde săracul nu vorbeşte niciodată la întâmplare. Tocmai ce am spus că ungurul pe cât e de ospitalier, pe atât de detestabil e ca hangiu.

Page 10: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

Concluzia logică este aşadar că eşti mai bine primit de cel de care îţi ascunzi punga cu bani.

Când am parcurs pentru prima dată Transilvania, am fost surprins într-o zi de o furtună într-un burg care nu-mi oferea nicio opţiune. Ignorând moravurile naţionale, mi-am împăr­tăşit temerile călăuzei, care nu a întârziat să mă liniştească. Mă conduse pur şi simplu la un tânăr pe care l-am întâlnit în drum, mergând spre casă. Acesta se declară în primul rând tare onorat de vizita noastră şi recomandând soţiei sale se ne primească aşa cum ştie ea mai bine, fugi să-i caute pe acei locuitori ale căror răspunsuri şi remarci ar putea interesa un călător. In tot acest timp, mama sa scoase clintr-un dulap secular cele mai frumoase şervete ale ei, a pus masa şi a improvizat o cină interminabilă. Pentru cine atâta agitaţie şi oboseală? Pentru un străin căruia nu-i şdau nici numele, pe care nu aveau să-1 mai vadă şi care abia ştia să le vorbească limba.

Dând dovadă de o bunăvoinţă extremă fată de străin şi fată de sărac, nobilul ungur pare să spună că îşi tratează cu atât mai bine oaspetele cu cât arc mai puţin de aşteptat de la el. Mulţi refugiaţi polonezi au găsit un azil sigur in castelele Transilvaniei. Intr-o zi m-am oprit la Chiraleş, la un magnat care, deşi trecuse prin mari pierderi băneşti, avea la el şase din aceşti exilaţi. Generozitatea este una din calităţile caracterului unguresc. Mi s-a arătat o tânără care, asistând la la o cină splendidă, a văzut apărând la fereastră un cerşetor bătrân şi slab. Profund emoţionată de acest spectacol neaşteptat, ea şi-a dat jos colierul de perle şi 1-a aruncat bătrânului.

De altfel, că se găsesc sau nu străini la castel, întotdeauna e sigur că la orele de masă vei întâlni o numeroasă companie. Nobilul nu cinează singur. El îi primeşte la masa sa pe intendent, pe contabil, pe toţi cei pe care-i numim însărcinaţi cu oficii ai curţii, căci nobilul ungur îi dă reşedinţei sale numele de curte, udvar, neapărat ca regele; să adăugăm că nu-i mai

Page 11: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

puţin independent decât el. Toţi se aşează la o masă lungă, al cărei capăt de sus este ocupat de către magnaţi şi ai săi; ceilalţi figurează la locuri determinate de importanţa funcţiilor lor. După cină, toată lumea se salută, trece în salon, şi sărută respectuos mâna castelanei: mai întâi fiii, indiferent de vârsta lor, apoi angajaţii, în ordinea în care sunt aşezaţi la masă. Aceştia, după sărutul mâinii, se înclină adânc şi se retrag. Dacă persoana care este obiectul acestui omagiu îi primeşte cu bunătate şi le adresează fiecăruia o vorbă de interes, acest gen de ceremonie îşi pierde caracterul său banal şi devine simbolul legăturii de familie care leagă clanul de persoana căpeteniei. Trebuie spus că acest obicei patriarhal dispare. Tinerii la modă preferă să mănânce singuri şi rup tradiţia. In cazul acesta, masa de formă rotundă reprezintă progresul, dacă putem vorbi despre progres.

Printre locuitorii satului primiţi la masa lungă trebuie să-1 amintim pe preot El slujeşte în acelaşi timp în sat şi la castel. Din păcate, nu se distinge suficient din mulţimea de invitaţi. Preoţii, în Transilvania, sunt departe de a avea educaţia şi demnitatea pe care o cerc sacerdoţiul. Ocupă o poziţie tare secundară şi asta pentru că nu ştiu să cucerească una superioară. Până ia sfârşitul secolului XVIII preoţii au avut permisiunea de a studia la universităţi străine. Ei se întorceau instruiţi şi capabili. împăratul Francisc, a cărui ură pentru ideile liberale întrecea orice măsură, a interzis preoţilor dreptul de a călători, de teamă să nu fie atinşi de contagiune. De atunci, lăsat de capul lui, şi privat de exemplele pe care le putea avea, cierul acestei ţări a degenerat rapid. In mod normal, atunci când reprezentanţii diferitelor culte se întâlnesc, preoţii fiecărei religii caută, prin demnitatea caracterului lor, să merite consideraţia rivalilor lor. Ai spune că aici ei caută exact contrariul. E inutil să intrăm în mai multe detalii legate de acest subiect; ne mulţumim să semnalăm odată pentru totdeauna un fapt tare regretabil.

Page 12: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

Magnaţii îşi petrec in general cea mai mare parte a timpului pe pământurile lor. Dacă iarna se întorc la capitală c pentru a pleca de îndată ce a venit primăvara. Xe imaginăm că această viaţă retrasă şi independentă permite originalităţii să se dezvolte în largul ei. Acolo, oamenii nu par toţi aruncaţi in acelaşi tipar, cum sunt parizienii noştri, iar un observator atent ar putea să-şi exerseze toate facultăţile. Spiritul francez, vivacitatea franceză se manifestă sub o mulţime de forme diferite.

Dar să spunem că aceiaşi oameni sunt expuşi anumitor probe, anumitor tristeţi, care nouă ne sunt poare necunoscute. Foarte rar un tânăr nobil primeşte educaţia demnă de poziţia sa. Crescut mai întâi sub acoperişul patern de un institutor particular, intră apoi la colegiul de la Aiud, cel mai bun din ţară, apoi ca ultimă opţiune pleacă la universitate la Berlin. Fără îndoială el poate să primească astfel o educaţie care ar fi de ajuns altora, dar îi lipseşte ceea ce putem numi educaţia politică, necesară unui om care trebuie într-o zi să exercite funcţiile de legislator. In ţările noastre re familiarizezi devreme cu afacerile, care se tratează la vedere şi dacă avem cea mai mică aptitudine, mii de drumuri ne sunt deschise pentru a ne urma înclinaţia. Aici, dintre contră, pentru a ajunge la acelaşi scop, trebuie surmontatc depăşite mii de obstacole, căci gândirea nu se întoarce aşa de uşor înspre matern pentru care niciun studiu nu v-a pregătit. De asemenea, se întâmplă adesea ca în ciuda numeroşilor ani de studii serioase, tânărul magnat să ignore în întregime ceea ce i-ar ti fost indispensabil să înveţe. In sfârşit, el îşi ia locul în Dietă, unde îşi aduce întotdeauna, cele mai bune intenţii, şi adesea o inteligenţă remarcabilă, dar nu aduce nimic altceva. Desigur, pentru un om inimos şi cu dorinţa de a face bine, este dureros să se vadă oprit de un fel de neputinţă fatală.

In plus, are de a face cu un guvern ostil şi puternic, un guvern pe care-1 putem numi străin şi care parc să dea înapoi

Page 13: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

în faţa oricărei idei generoase. Atunci când se găseşte un om admirabil dotat, capabil să facă faţă îndatoririlor care se impun, el trebuie să lupte cu cea mai inertă administraţie de pe lume. Degeaba şi-a pus în proiectele sale toate speranţele, şi şi-a îndeplinit sarcina cu suflet, va suferi crud la contactul cu această bară de fier. Atunci se va împietri, cum a făcut-o Wesselényi, şi, în nerăbdarea sa, se va consuma în eforturi ce nu-i vor aduce decât ruina. In plus va pierde curaj, şi simţindu-se constrâns la inacţiune va trăi în izolare. Pe timpul sejurului nostru în Transilvania, noi înşine am constatat cu ochii noştri un asemenea exemplu. Dacă ştim ce ar putea face un singur individ într-o asemenea ţară, unde oamenii lipsesc şi au prin consecinţă o valoare dublă, regretăm puternic că atâtea talente naturale sunt, pentru a spune aşa, obligate să se uite pe sine.

Cei cărora le plac consolările facile, în lipsa unei activităţi intelectuale, pot să se dăruiască acelor exerciţii care erau altă dată principala ocupaţie a nobilimii noastre de provincie. Sunt pe lume oameni care se intitulează vânători şi care au în mod constant puşca în mână. l i sfătuiesc să locuiască în Transilvania, ar putea şă-şi satisfacă liniştiţi gusturile. Exerciţiile fizice sunt familiare nobililor maghiari. In primul rând nobilul este un excelent călăreţ, atât din plăcere cât şi din profit, el deţine o fermă de cai. Atunci când primeşte o vizită îşi etalează in curte cei mai frumoşi cai, acesta fiind un moment care oferă o plăcere vie lui şi oaspetelui său. In urmă cu câţiva ani, Anglia a aplaudat un magnat a cărui ţinută şi agilitate a strălucit la toate vânătorile. Tot ce poate face un cavaler, el o face; iar numeroase gravuri reprezentând principalele sale acte de vitejie perpetuează amintirea trecerii sale prin această ţară excentrică, unde se comit aşa de multe nebunii.

Demne soţii ale acestor călăreţi neînfricaţi, s-au văzut, în timpul Măriei Tereza, nişte unguroaice care au urmat armata şi

Page 14: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

au înfruntat pericolele războiului. Poporul a preluat cu nobleţe cauza unei regine care i s-a abandonat. Circumstanţele au dat naştere acţiunilor. Astăzi fiicele acelor eroine mânuiesc calul la tel de abil pe cât dansează mazurca. In Transilvania, aceste plăceri, departe de a se exclude unele pe altele, se îmbina. Mi s-a spus că un magnat al cărui domeniu era aproape de Cluj invita locuitorii oraşului la strălucite serate. Femeile veneau în sănii, iar nobilii, cu o torţă, galopau ele o parte şi de alta a drumului. Oare câte din femeile noastre elegante ar da înapoi în faţa unei plăceri ce-ar necesita cel mai mic efort? S-o spunem în treacăt, balul este foarte popular în această ţară. Pe timpul iernii, Clujul este într-o petrecere continuă, întâlnirile se succed aproape fără întrerupere şi îţi oferă mereu o privelişte agreabilă. Ceea ce caracterizează frumuseţea femeilor este regularitatea trăsăturilor şi mai ales strălucirea şi transparenţa tenului, ce contrastează puternic cu culoarea neagră a părului, împăratul Alexandru"''', asistând într-o zi la un bal ce a fost dat în onoarea sa în Ungaria, a afirmat că arc impresia că vede o reuniune de regine. Din gura suveranilor, care nu admit că o regină nu ar putea fi decât foarte frumoasă, asemenea complimente sunt foarte semnificative.

Aşa cum am mai spus-o, o plăcere foarte apreciată în Transilvania este vânătoarea, dar nu expediţia singuraucă şi discretă a unui sătean ce-şi încaltă într-o frumoasă dimineaţă jambierele şi pleacă în compania câinelui său să trezească potârnichile, ci vânătoarea animată şi zgomotoasă, făcută de câteva sute de oameni. Toţi locuitorii împrejurimilor sunt convocaţi la castel, şi se duc acolo în ajunul zilei stabilite. Se pleacă dimineaţă, când se ivesc zorii, şi se pleacă la locul desemnat pentru vânătoare. Un număr marc de ţărani cărora le-ar fi fost rândul în ziua aceea la corvoadă urmăresc vânătoarea. Ajunsă la locul propus, trupa se împarte. Pleacă

5 5 9 Alexandru I (1777-1825) - împărat al Rusiei între 1801-1825. (n.cd.)

Page 15: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

un om, urmat Ia anumite distanţe de ţărani grupaţi şi înarmaţi cu bastoane. Unul după altul, vânătorii se pun în mişcare, mergând pe urmele celor care i-au devansat, şi fac asta în cerc, în aşa fel încât cel care i-a precedat pe toţi revine aproape în punctul de unde a plecat. Când cercul s-a format (şi poate să fie imens pentru că ţăranii, umplând golurile care-i despart pe ţintaşi, le permit acestora să stea la distanţă de o puşcă unul de celălalt), gonaci plasaţi in mijloc se pun în mişcare scoţând ţipete puternice. După ce s-a tras o vreme, se merge spre centrul cercului. La apropierea vânătorilor, vânatul o ia la fugă în direcţia contrară, se opreşte dintr-odată, se întoarce, se opreşte încă odată, căutând, dar prea târziu, o ieşire disperată. Când te găseşti într-o câmpie se vede tot cercul desenat prin mici nori de fum, şi după miile de şiretlicuri ale vulpii care se face mică şi îşi dă aerele cele mai interesante pentru a surprinde bonomia vânătorului, nimic nu c mai amuzant decât ţipetele şi tropăiturile ţăranilor care copleşesc cu injurii iepurele sălbatic care a avut norocul să treacă de cerc.

Aceste vânători se fac cu mari grupuri de oameni, la scară marc, căci totul se face aşa în Ungaria, lntr-o zi când traversam o pădure de stejari, am zărit aproape de drum trunchiuri gigantice pe jumătate arse şi încă fumegând. Găsind nu departe de acel loc câţiva ţărani, i-am întrebat cu naivitate cine a încercat să dea foc pădurii. „Nimeni, mi-au răspuns ci, a avut ieri loc o vânătoare şi nobilii s-au încălzit."

Vânătoarea ursului arc loc toamna, când animalul părăseşte munţii şi vine să mănânce porumbul din văi. Este cea mai dramatică dintre toate, pentru că avem dc-a face cu un adversar teribil atunci când c rănit. Departe de a-1 ataca pe om sau de a-i vrea sângele, ursul se hrăneşte cu mure, porumb, fructe, cu lucruri tare delicate, pentru care pare ciudat ca un personaj atât de gras şi urât să aibă o slăbiciune aşa de mare. De asemenea, în basme, ursul adăposteşte mereu sufletul unui prinţ frumos, pe care o zână rea 1-a metamorfozat, se

Page 16: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

presupune că un animal cu nişte gusturi atât de distinse nu e o bestie oarecare. Dar atunci când se năpusteşte din răzbunare asupra omului care 1-a rănit, atunci când îl nimiceşte şi simte carnea palpitând sub mutra lui, atunci natura sa carnasieră se arată şi se va arunca pe orice fiinţă ce-o va întâlni de acum înainte. Aşadar te strădui în timpul vânătorii să-1 omori dintr-o singură lovitură, ochind de aproape umărul. Rănit, poate să se repeadă furios, şi pe jumătate ascuns de arbori şi de accidentările solului, să cadă peste un vânător care nu-1 aşteaptă. Nu acum multă vreme, un tânăr magnat luat pe nepregătite a ucis un urs într-o luptă corp la corp, de ar fi avut mai puţină pricepere şi curaj, ar fi murit. La urma urmei, nu poţi să priveşti fără interes mersul ursului, când cu capui drept, şi privirea fixă înaintează cu paşi numărări înspre grupul de trăgători îndemânatici: moartea este cu el.

A m vorbit nu de mult despre ţăranii de la corvoadă. Trebuie explicată această expresie feudală care aminteşte de serbie, şi înlăturate erorile ce-ar putea fi ridicate de acest cuvânt.

In Ungaria, precum în restul Europei, serbia a fost rezultatul imediat al cuceririi. Impusă naţiunilor învinse, ea a fost instituită în avantajul armatei victorioase, formate din nobili. Aşadar, la origine, cuvântul nobil avea sensul de „ungur". Cel de şerb însemna „slav" sau „român". Ulterior, aceste expresii şi-au schimbat sensul. Au existat persoane din rasa învinsă care au fost înnobilate, cei care de exemplu au dat dovezi de vitejie în războaie. In schimb au tost unguri care şi-au pierdut nobleţea, adică libertatea: cei care refuzau să apară sub steaguri, să vină la chemările la arme, sau care riscau o pedeapsă înjositoare. Este uşor de înţeles faptul că nobilimea este tare răspândită în ţară. In Transilvania, unde elementul maghiar este puţin numeros, numărăm un nobil la doisprezece locuitori. Nobilimea nu aparţine unei caste, ci indistinct oamenilor de orice condiţie şi orice avere. Adesea,

Page 17: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

vizitiul care vă conduce, sau servitorul care vă serveşte, e tot atât de gentilom ca regele.

Nu există îndoială că în Evul Mediul suveranii Ungariei şi-au întins protecţia asupra şerbilor. O mulţime de decrete recomandau moderaţie nobililor şi acordau ţăranilor mijloace de rezistentă. Putem observa că serbia, care a luat naştere târziu în această parte a Europei, s-a transformat puţin câte puţin. Ea a suferit numeroase modificări după răscoala de la 1514. învinşi de trupele regale, ţăranii din Ungaria şi Transilvania au fost plasaţi din nou sub autoritatea seniorului.

Soarta iobagilor s-a ameliorat puţin sub administrarea principilor naţionali. Calamităţile care s-au năpustit încontinuu asupra ţării au oprit orice progres. Cu toate acestea, trebuie să semnalăm un fapt care a avut rezultate fericite. In vremuri de invazie, principii acordau titluri de nobleţe ţăranilor care luau armele; cei cate vroiau să devină liberi. Principii din Casa de Austria, mai puţin din generozitate cât mai degrabă poate din calcul, s-au preocupat de situaţia ţăranilor. Sub Carol al VI-lea, în 1714, pentru a uşura greutatea nefericirilor suportate de popor în timpul insurecţiei lui Rákóczi, s-au fixat pentru prima dată raporturile între nobil şi ţăran. Au fost determinate redeventele acestuia. S-a decis că-i va da nobilului un număr de zile de muncă pe săptămână. In 1769 Maria Tereza regulariza mai bine aceste rcdcvcnţc în puncta regulativa pe care Dieta o adoptă în 1790 ca lege interimară până la promulgarea unui cod urbarial. Aceeaşi Dietă a numit, pentru a redacta Codul, o comisie care şi-a prezentat munca în 1811. Dar războiul ocupa toate gândurile şi legea a fost amânată. Să remarcăm aici un fapt grav: iobăgia a fost definitiv abolită în 1790, la un an după căderea Bastiliei.

Ţăranul e un simplu fermier al nobilului. Primeşte de la el o casă, un teren pentru plugărit şi unul pentru păşune. Îşi plăteşte arenda, potrivit unui acord mutual în bani sau în zile de muncă. Nu poate fi nici ţinut, nici alungat în mod arbitrar.

Page 18: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

Îşi previne stăpânul de sfântul Mihail şi pleacă de sfântul Gheorghe. De partea sa, posesorul nu poate să-i diminueze din pământ sau să-i ia casa. Nu-1 poale izgoni fără autorizaţia comitatului, ci doar dacă ţăranul nu a provocat prin comportamentul său această măsură riguroasă. Cheltuielile făcute de către ţăran pentru ameliorarea casei ii sunt rambursate când o părăseşte. încă nu le-a tost acordat corturarilor, ţigani ce trăiesc sub corturi, dreptul de a-şi schimba după bunul plac reşedinţa. Ei surit legaţi de sol pentru a-i disciplina. Proprietarul funciar trebuie printre altele să dea celor ce locuiesc pe pământul său lemne pentru încălzire şi lemne pentru construcţie. Este obligat să le lase lor ghindele stejarilor din pădurile comunale şi să ie vândă la un preţ modest pe cele ce provin din propriile păduri. Este obligat de asemenea să furnizeze şi adăpătoare pentru păşuni. In sat, el are funcţia unui judecător de pace. .Aceia dintre chiriaşii săi care au o dispută îi invocă arbitrajul, şi dacă nu-i acceptă decizia, proprietarul este constrâns să ducă afacerea în faţa judecătoriei comitatului şi să facă procesul pe cheltuiala sa.

In legile ungureşti, se numeşte sessio cantitatea de teren conferită de către magnat ţăranului. De aici vine ceea ce numim unius sessionis nobilis, nobilul care nu deţine suficient teren pentru a oferi şi care nu are decât pământul pe carc-1 cultivă.

Redevenţele ţăranilor sunt de două feluri: cele pe care le are faţă de guvern în calitate de supus, şi cele pe care le are faţă de proprietar în calitate de fermier. Guvernului îi oferă o contribuţie în bani şi un impozit în natură, adică locuinţa, pâinea, lemnele şi ovăzul, pe care c obligat să le vândă la un

5 6 0 La catolici şi protestanţi (luterani, anglicani), Sfântul Mihail este sărbătorit pe 29 septembrie, iar la ortodocşi pe 8 noiembrie. Sfântul Gheorghe este sărbătorit pe 23 aprilie, (n.ed.)

Page 19: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

preţ scăzut trupelor. Administraţia încă-1 mai foloseşte la muncile drumurilor şi la serviciul poştal (wrspaitfî). Proprietarului, conform puncta regulativa, îi datorează, în funcţie de comitat, două sau trei zile de muncă pe săptămână, lucrând cu un atelaj de patru boi. Dacă nu a primit decât terenul care-i înconjoară casa {telek), nu datorează decât o zi de corvoadă. Atunci când ţăranul vine dintr-un sat vecin, timpul pe care îl consumă pentru a veni şi pentru a se întoarce îi este numărat ca ore de muncă. Dacă pleacă dintr-un loc îndepărtat primeşte mâncarea necesară pentru el şi boii săi. Printre altele, ţăranul datorează şi dijma luată dintre produsele sale. In unele regiuni dă în fiecare an o găină şi zece ouă.

Ştim că în intervalul dintre Diete, comisii speciale elaborează proiecte de lege care sunt supuse aprobării adunării. Comisia însărcinată în acest moment să reglementeze, după fundamente noi, relaţiile dintre nobil şi ţăran, a hotărât să propună stărilor modificarea codului actual, adică diminuarea contribuţiilor impuse fermierului. Putem prevedea că Dieta va confirma această decizie, adoptată deja în Ungaria. Toate aceste nu sunt decât pregătiri pentru abolirea completă a corvezilor, ce preocupă toate minţi le ' 6 1 .

Dacă vrea, ţăranul poate să-şi achite arenda în bani. In acest caz, suma nu e determinată: dar iată un exemplu care poate servi ca o medie: în districtul Chioar, fermierul care vrea să scape de corvezile de rigoare dă, pe lângă dijmă, douăzeci de zile de muncă pe an, plus o sumă în numerar care variază de la zece la douăzeci de franci. Totuşi e rar ca un ţăran să adopte acest mod de plată. El ştie să găsească un mod să-şi uşureze greutatea corvezilor, aducând de exemplu numai doi

5 6 1 Dacă ar fi să credem tendinţa generală, i-ar reveni Ungariei rolul de a da un mare exemplu desfiinţând fără drept de apel corvezile, care încă există nu numai in roată Europa orientală, dar şi în Bocmia şi până în Prusia. In Boemia, ţăranul dă trei zile de lucru pe săptămână cu un atelaj, mai mult de douăzeci şi şase iu timpul secerişului, jn.a.]

Page 20: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

boi sau venind singur. Adesea îl tnmire în locui lui pe fiul său, chiar şi pe facă. Indulgenţa marilor proprietari privind acest punct este destul de generală, necesitatea de a diminua rcdcvcnţclc fiind universal recunoscută. Impozitul către state este cel mai apăsător dintre cele ce cad pe ţăran. De asemenea, o să vedem cum nobilimea va prelua în curând jumătate din contribuţiile publice.

Câteodată soţia fermierului vine să toarcă la castel sau să îndeplinească o sarcină determinată. Toate acestea se fac după condiţiile acceptate şi de-o parte şi de alta, căci proprietarul nu poate de unul singur să mărească o corvoadă. Aceste cutume, care ne duc într-un timp deja departe de noi, dau naştere unor scene caracteristice. Am văzut într-o zi transportate în curtea unui bogat proprietar nişte căruţe de şuncă pe care intendentul le pusese cu câteva luni înainte în alumătoarele sătenilor. Nobilul a remarcat zâmbind că fumul colibelor a avut puterea de a diminua de unul singur volumul şuncilor.

După ceea ce citim, vedért) că nobilul nu are niciun drept personal asupra ţăranului. Raporturile sale sunt cele ale unui proprietar cu fermierul său. El este posesorul pământului şi cu acest titlu îl închiriază: căci până acum pământul nu putea aparţine celui care nu era nobil. Angajaţii comitatului intervin când apare un diferend între fermier şi proprietar, şi tot lor le este încredinţată protecţia ţăranului.

Această lege, care pune pământul doar în mâinile nobililor, ar putea să-şi găsească justificare în epoca în care a fost adoptată. La fel, dreptul de posesiune era privilegiul învingătorului, sau a învinsului a cărui vitejie 1-a înnobilat şi 1-a ridicat la rangul de războinic. Astăzi orice distincţie e ştearsă: timpul a acoperit prăpastia care separa diversele clase ale societăţii şi legile Evului Mediu dispar.

Pentru că cel care deţinea pământul era însărcinat să-1 apere, femeile nu au avut dreptul să-1 posede, in zilele noastre bunurile donationalia ale nobilului se împart în mod egal între

Page 21: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

fiii săi, fetele fiind excluse. Acestea moştenesc bunuri mobile, precum şi dota mamei lor. Încă de la origini au fost două tipuri de posesiuni. Adesea regii donau unui nobil un domeniu {donatio). Dar câteodată ei 1-1 ofereau pentru un timp determinat, plătind o sumă stabilită (inscripţio). Rambursând suma la timpul stabilit, cl putea să intre în posesia pământului.

Această cutumă a dus la vii conflicte între coroană şi magnaţi. In epoca în care convenţiile de acest tip se făceau între regi şi nobili, sumele de bani se calculau aproape întotdeauna în florini. De atunci împăraţii, în zile dezastruoase, au creat ceea ce se numeşte în mod vulgar florinul cel rău, care are o valoare considerabil inferioară florinului german. Or, rambursând azi sumele vărsate înainte de către magnaţi, guvernul austriac nu are de gând să acorde decât florini noi, sub pretextul că de fapt calitatea florinului nu este specificată în contracte. Magnaţii protestează împotriva acestei interpretări a literei legii, şi vedem în zilele noastre mai multe familii intentând pe acest subiect procese regelui.

Cel care poseda pământul, adică nobilul, nu plătea niciun impozit în bani. Datora în schimb serviciu militar. Când războiul era declarat, micul nobil se înarma şi sărea pe cal sub stindardele regale. Magnatul aducea pe câmp douăzeci de pedestraşi la un călăreţ: acesta, a cărui echipament costa cât a celor douăzeci, era numit husar 3 6 2 . Magnatul era forţat să

5 6 2 De la huss^ ..douăzeci", şi ár, „preţ", literalmente „preţ de douăzeci, care valorează douăzeci": ungurii pronunţă huszár. Ulterior, când moda de a recruta câte douăzeci a dispărut, s-a continuat să fie numiţi aşa călăreţii racolaţi din Ungaria. Astăzi regimentele de husari în serviciul Austriei sunt formate în exclusivitate din unguri desemnaţi pentru cavalerie. Uniforma lor, care nu e altceva decât costumul naţional, a fost imitată de către naţiunile vecine. în fiecare armată europeană au fost cavaleri care au primit numele şi uniforma unui husar. Acest cuvânt, pentru noi nu arc sens, dar sună bine. Cuvintele calback, dolman, shako, soMtacbe, care desemnează diferite părţi ale uniformei, sunt de asemenea cuvinte maghiare mai mult sau mai puţin alterate. Primele două vin din

Page 22: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

întreţină trupa sa când se războiau în interiorul ţării. Regele trebuia să suporte cheltuielile dacă armata trecea frontiera. Recrutarea tuturor nobililor, adică a întregii naţiuni are numele de insurecţie, în legile ţării. Ultima insurecţie a avut loc în 1809 cu ocazia bătăliei de la Győr 1 6 3 .

Astăzi, deşi nobilul este scutit de contribuţii, el este supus la o mulţime de impozite indirecte. Plăteşte sarea foarte scump, deşi nu e obligat în mod legal decât să-i ramburseze cheltuielile muncii regelui, care exploatează minele. Când un ţăran a ocupat un teren şi a achitat contribuţia, acel teren este de acum înainte supus impozitului, chiar dacă nobilul oferă sau nu terenul unui nou chiriaş. Contribuţiile cele mai grele care-1 apasă pe nobil sunt cele voluntare. E vorba de donaţiile făcute colegilor, spitalelor, care se ridică fără concursul guvernului austriac şi care nu sunt susţinute decât prin generozitatea nobililor. E vorba de şcolile de sat pe care le fondează, de teatrele pe care le creează în scopul de a răspândi limba în afacerile publice. Ei simt că sunt datori ţării pentru averea pe care o au în posesie. Aşteptând ziua în care îşi vor achita contribuţia, nobili unguri, după 1836, şi-au impus obligaţia de a împărţi cu comitatul cheltuielile ocazionate de convocarea Dietei.

Nobilii transilvăneni trebuie să se gândească la abolirea prerogativelor ce aparţin membrilor aristocraţiei. Am spus mai sus că doar nobilul avea dreptul, într-un sat, să construiască hanul, tot doar el are dreptul a ridica o moară, şi de a înfiinţa

turca. Am păstrat aceste expresii cu atât m a i multă fidelitate istorică, cu cât primii husari apăruţi în Franţa, sub Ludovic al XlV-lea, erau unguri. Regimentele create dc conţii Esterházy şi Berchényi nu au pierdut numele fondatorilor lor decât în 1792, şi chiar după acea epocă s-au văzut husari francezi purtând împletituri, adică tunsoarea universal adoptată de către ţăranii unguri până-n secolul trecut, [n.a.j 5 6 3 Bătălie dată la 14 iunie 1809, în timpul războaielor napoleoniene, între forţele franco-italiene şi cele austriece, alături de care au luptat şi armatele maghiare. S-a încheiat cu victoria francezilor, (n.ed.)

Page 23: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

un bac pe râul învecinat. Acestea sunt prerogative care au fost toarte căutate de posesorii feudali şi care trebuie să dispară.

Intre obiceiurile pe care Evul Mediu le-a introdus şi pe care legea le respectă şi astăzi, unul este destul de particular şi trebuie să-1 cunoaşteţi. Când din cauza depăşirilor succesive, un proprietar invadează teritoriul vecinului său, acesta trebuie să protesteze împotriva acestei uzurpări, dacă nu vrea să abandoneze pământurile ocupate. Pentru a protesta are două modalităţi diferite. Dacă este dotat cu o răbdare evanghelică, el îi intentează un proces invadatorului şi aşteaptă totul de la justiţie; dacă nu, poate să recurgă la o cale mai sigură. Ii adună într-o dimineaţă pe ţăranii de la corvoadă, îi duce pe teritoriul în litigiu şi taie grâul pe care vecinul a avut imprudenţa să-1 semene. El însuşi, în fruntea alor săi înarmaţi, îi protejează pe muncitori. Iată ceva ce aminteşte de secolul al paisprezecelea. Această trupă este compusă în aşa fel încât aminteşte de armatele feudale, Secerătorii reprezintă ţăranii pe care i-a chemat în ajutor, în timp ce servitorii, care-şi urmează stăpânul pe cal întruchipează nobilimea care luptă de partea regelui. Pentru un francez al epocii noastre ar fi fost destul de ciudat să ia parte la o astfel de expediţie. Dar lumea se strică de pe-o zi pe alta, îmi spunea un bătrân gentilom maghiar, şi nu am auzit să se zică, în timpul sejurului meu în Transilvania, că o astfel de campanie a avut loc.

Nobilii transilvăneni nu deţin venituri proporţionale cu întinderea şi fertilitatea pământurilor lor. Acest fapt e determinat de anumite cauze foarte grave. Sub raport comercial, Ungaria şi Transilvania sunt tratate de curtea de la Viena ca nişte tari străine, ba mai rău. Produsele acestor regiuni sunt lovite la frontiera austriacă adică la vestul şi nordul lor, de tarife exorbitante. La miazăzi şi în sud sunt situate provincii care debordează de bunuri similare, şi cu care schimburile nu pot fi considerabile. Consumul este deci exclusiv local, şi cum fiecare are ce-i trebuie, nimeni nu

Page 24: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

cumpăra. în sfârşit, şi aici se găseşte cel mai mare obstacol, starea proastă a drumurilor face comunicaţiile dificile. Există câteva şosele bune care urmează bazinele râurilor, cum putem observa pe hartă, dar majoritatea drumurilor trebuie făcute. Cât despre râuri, ele nu sunt deloc navigabile. Someşul, care a fost navigabil pentru un moment, din grija Măriei Tereza, nu mai e aşa azi, iar Mureşul, care ar putea fi o excelentă cale fluvială, nu duce, să spunem aşa, decât plute. De asemenea e imposibil ca produsele să circule. Hambarele sunt pline de imense rezerve de grâu, beciurile conţin cincisprezece sau douăzeci de măsuri de vin, şi nimic nu se vinde. Există de toate în abundenţă, mai puţin bani.

Şocaţi de prosperitatea aparentă a Angliei, câţiva membri ai aristocraţiei maghiare visează pentru patria lor nu ştiu ce viitor industrial, şi invită domnia maşinilor. Ei uită că prin ideile lor ei îşi depăşesc cu câteva secole mulţimea compatrioţilor. Prin starea de civilizaţie a locuitorilor săi, prin poziţia sa geografică, prin fertilitatea pământului său, Ungaria este destinată să fie, şi pentru încă multă vreme, o ţară agricolă. Ar fi periculos să se imite modelul Angliei într-o ţară puţin pregătită pentru industrie. Din contră, dezvoltându-şi agricultura, se poate crea în Ungaria o nouă eră de prosperitate. Să-şi facă ungurii căi de comunicare şi Marsilia va căuta în portul Fiume grâul pe care-1 vor aduce din Odesa, lâna pe care o vor lua din Egipt; Anglia şi America îi vor cumpăra vinurile de Buda şi de Tokaj.

Insistăm asupra ameliorărilor ce pot fi aduse agriculturii, pentru că ea este foarte înapoiată în Ungaria. înţelegem într-adevăr că imensele terenuri care aparţin nobilului nu pot fi muncite, ca în Anglia, de către muncitori. Proprietarul s-ar angaja astfel în cheltuieli excesive. Muncile câmpului sunt încredinţate ţăranilor de corvoadă, adică unor mâini de lucru detestabile, care nu au la dispoziţie decât unelte proaste şi se achită foarte greu de sarcina lor. Aranjaţi într-un lung şir care seamănă în peisaj cu o linie albă, aceşti lucrători se deplasează

Page 25: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

de la un câmp la altul pentru a-1 munci cu atât mai mare dezinteres cu cât ştiu că nu au niciun beneficiu din oboseala lor. Este oare posibil ca având asemenea condiţii agricultura să facă progrese şi înainte de a improviza fabrici care nu răspund niciunei nevoi presante, nu este mai rezonabil să se schimbe o asemenea stare a lucrurilor?

Ceea ce spunem aici se aplică mai ales ţăranilor români. Ungurii prun în munca lor o anumită ardoare, dar românii (şi cel mai mare număr de ţărani transilvăneni aparţin acestei naţiuni) dau dovadă de cea mai îndrăzneaţă lenevie, chiar şi atunci când muncesc pentru ei. Omul prosperă datorită sumei activităţilor pe care le desfăşoară. Acest lucru e atât de adevărat, că o simplă privire aruncată unui sat îţi indică ce specie de oameni îl locuieşte. Satele ungureşti au un aer de bunăstare care contrastează cu aspectul mizerabilelor cătune româneşti, deşi ţăranii celor două localităţi cultivă o cantitate egală pe acelaşi sol. Acelaşi contrast există între românii din Transilvania si fraţii lor din Moldo-Vakhia. Dacă satele primilor nu arată a prosperitate, satelor celor din urmă denotă o mizerie profundă. Românii n-au defel nevoi. Poartă haine de pânză ţesute de femeile lor, şi mănâncă puţin, în afară de faptul că practicile lor religioase îi obligă la posturi frecvente. Aceste circumstanţe încurajează lenea lor naturală, şi deşi un număr mic dintre ei îşi folosesc economiile să cumpere noi pământuri, putem spune că în general ţăranii îşi vor bea la cârciumă banii pe care i-au câştigat.

Să ne imaginăm că s-au făcut drumuri, căci întotdeauna de acolo trebuie să începem, că produsele se vor punc-n mişcare, că banul va circula în ţară, că nobilul va folosi lucrători angajaţi care vor munci atât de bine încât vor veni ei să caute de lucru. La rândul lui, ţăranul va accede la o oarecare prosperitate, ce-i va permite să devină la rândul său proprietar. Atunci va pierde aceste obiceiuri de neglijenţă şi lenevie pe care şi le-a însuşit muncind prea mult timp pentru alţii. Şi nu

Page 26: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

r o m vedea doar cum avuţia unei ţări prospera, dar şi cum o clasă de oameni imobilă până acum din punct de vedere civilizaţional va mărşălui spre un viitor mai bun.

S-au luat deja în Ungaria câteva măsuri favorabil dezvoltării agriculturii. Până acum, în loc să primească cele două terenuri cuvenite, ţăranul nu avea decât un câmp de arat, cu dreptul de a-şi duce animalele la păscut pe câmpia unde se pLimbau vitele nobilului. Această cutumă îi oferea ţăranului un anume

J

avantaj, căci putea să deţină un număr nedeterminat de vaci, pe care propriul pământ, odată ce i-ar fi fost oferit, nu ar ti fost de ajuns pentru a le hrăni. Dar se întâmpla ca acei nobil să fie nevoit să abandoneze satului un sfert şi câteodată chiar jumătate din pământurile sale, în timp ce pe de altă parte, ţăranul, care se baza pe animalele sale, îşi neglija cultivarea propriului pământ. Pentru a stopa acest dublu inconvenient, s-a decis ca proprietarul să fie obligat să distribuie două terenuri fermierului. Să adăugăm că are dreptul să le aleagă, şt se înţelege că-şi ia partea cea mai bună a pământului. S-a constatat, în comitatele unde această măsură a tost pusă în execuţie, că ca a avut efecte fericite. Câteodată ţăranii convertesc în pământuri arabile cele două terenuri ce le-au fost acordate. Kemaiputând să întreţină acele numeroase animale ce-şi găseau subzistenţa pe teritoriul unui mare proprietar, ci se gândesc să lucreze pământul şi devin buni plugari.

Nobilimii maghiare îi revine gloria de a lua iniţiativa pentru toate aceste legi noi. Sub ochii unui guvern retrograd, ea îndeplineşte sarcina în faţa căreia au dat înapoi aristocraţiile din toate ţările. Ea pregăteşte domnia egalităţii, fără ca acea clasă pentru binele căreia ea munceşte să fi visat să ridice vocea. Am spus că ţăranii, eliberaţi puţin câte puţin din iobăgie, au devenit astăzi cetăţeni, deoarece, după ultimele decizii, ei au dreptul să deţină pământ. Au primit de asemenea dreptul să deţină şi toate funcţiile publice. Adăugăm că nobilii

Page 27: Gerando Auguste_Transilvania Si Locuitorii Sai_2014_329-355

au hotărât să subvenţioneze pe jumătate cheltuielile comitatului, pe care ţăranii le suportau singuri până azi. Nu doar că această aristocraţie consacră ea însăşi drepturile claselor inferioare, dar în plus ea se desparte de privilegiile pe care Le-a deţinut de opt secole, şi pe care le-ar fi putut menţine încă multă vreme. Ea se oferă cu spontaneitate să plătească impozite la care nu a fost niciodată supusă, şi sfarmă de bună voie ultima barieră care-o separă de popor. In ultimul rând, în urma unui discurs pronunţat în congregaţie, de către dl. Deák' 1 6 4, şeful partidului naţional din Ungaria, două sute trei nobili din comitatul Zala s-au înscris pe lista contribuabililor, acest exemplu găsindu-şi în toate comitatele imitatori. Sancţionate în Ungaria, aceste legi sunt imediat adoptate în Transilvania. Regretăm că Europa nu este mai atentă la aceste nobile eforturi. Aici se găseşte o operă ce merită arzătoarea simpatie a ţărilor libere; şi îi revine unui popor atât de generos precum poporul maghiar să ofere acest spectacol lumii.

564 p e r e n c Deák de Kehida (1803-1876) - politician maghiar, supranumit „înţeleptul naţiunii". A fost artizanul compromisului politic din 1867, în urma căruia a fost creată monarhia dualistă austro-ungară. (n.ed.)