Georges Florovski - Ecumenism

7/30/2019 Georges Florovski - Ecumenism

http://slidepdf.com/reader/full/georges-florovski-ecumenism 1/111

ECUMENISM I:

O ABORDARE DOCTRINARĂVOLUMUL TREISPSREZECEdin COLEC IA LUCR RILORŢ Ă lui

GEORGES FLOROVSKYProfesor Emerit de Istoria Bisericii

Universitatea Harvard

Editor generalRICHARD S. HAUGHC rturar în vizit laă ă

Şcoala Teologic Andoveă r Newton

Traducere din diferite limbi de traduc tori men iona i la finalul tuturor lucr riloră ţ ţ ă

BüchervertriebsansaltPostfach 461, Fl – 9490 Vaduz, Europa

[Agent exclusiv de vânz ri: Notable & Academic BooksăP.O. Box 470 Belmont MA [USA] 02187]

DESPRE COLEC IA LUCR RILORŢ Ă

1



P rintele Florovski a fost foarte interesat de această ă colec ie de lucr ri. ţ ă Pân înainteămoartea sa, el a continuat s acorde mult aten ie unor materiale variate. Acestea incă ă ţsugestii pentru structurarea volumelor, schimb ri în anumite texte, noi materiale, materăaduse la zi, note, revizuiri, sugestii pentru revizuiri, o bibliografie adus la zi şi câteămateriale pentru noua structur a c r ii despre P rin ii Bizantini. A fost acordat un tiă ă ţ ă ţsubstan ial extinderii implement rii sugestiilor şi instruc iunilor sale. Unele lucr ri voţ ă ţ ăincluse în volumul final, un volum care con ine un index la toate Colec ia C r ilor P rinteţ ţ ă ţ ăFlorovski, apendice, note, o bibliografie şi amestecurile survenite. A publica această Colec

a c r ilor ă ţ în englez a implicat traducerea publicisticii sale din câteva limbi inclusiv ruă bulgar , ceh , sârb , german şi francez .ă ă ă ă ă

Scurt notă ă a traduc toruluiă

Ecumenism I: O abordate doctrinar ăEcumenism II: O abordare istorică

Timpul şi energia pe care p rintele Florovski a dedicat-o Mişc rii Ecumenice a foă ăenorm. Acestea lucru se reflect în multele articole scrise despre acest subiect. Scrierile căprivire la acest subiect se întind pe mai multe veacuri şi au fost scrise în diferite limb

Anumite scrieri repet anumite puncte. În aceste dou volume, marea majoritate ă ărepeti iilor au fost şterse; anumite piese din aceste volume au fost scoase din formţoriginal cu scopul de a evita repeti iile. Mai multe articole apar mai întâi în englez . A să ţ ăvedea scrierile p rintelui Florovski referitoare la aceste subiecte, în special volumele I-IV ăIX-XII.

CUPRINS

2



Ecumenism I: o abordare doctrinară

PARTEA ÎNTÂI: dificult ile reunirii creştineăţ

Tensiunile teologice dintre creştiniProblematica reunific rii creştine: o cale periculoas a minimalismului dogmatică ăNevoia de r bdareăelurileŢ şi scopurile: o adres la prima adunare a Sinodului Mondial al Bisericilor dă

Amsterdam, 1948. Tragedia diviziunilor creştine

PARTEA A DOUA: „doctrina” Bisericii

Schisma şi teoria branşeiLimitele BisericiiEuharistia şi catolicitateaCasa Tat luiăBiserica şi comuniunea sfin ilorţElementele din liturghie: o viziunea ortodoxă

Cultul şi via a zilnic : un punct de vedere ortodoxţ ă

PARTEA A TREIA:: Ecumenism: o perspectiv ortodoxă ă

Adev rul BisericiiăChemarea la unitate creştin şi Biserica Ortodoxă ăBiserica din India de SudComuniunea deschis şi intercomuniuneă Tradi ia apostolic şi Ecumenismulţ ă

PARTEA A PATRA: Responsabilitatea pentru ortodocşii

Contribu ia ortodox la mişcarea ecumenicţ ă ăM rturia Bisericii UniversaleăUn criticism pentru lipsa de interes a doctrinei între credincioşii ortodocşi vechiM rturia Bisericii ortodoxeăC tre poporul ortodox: Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe din Americaă„Lua i în considere c ile voastre”ţ ă

PARTEA A CINCEA: Revizuiri şi critici

O critic la gândirea ecumenic a lui Zeanderă ă

O critic la Biserica lui Dumnezeu în teologia lui Henry Nelson WiemanăO trecere în revist : lucrarea lui Zankowă Das Orthodoxe Christentum des ostens

ÎNŞTIIN RIŢĂ

„Tensiunile ortodoxe dintre creştini” care a ap rut original înă Liderul creştin, V, 13(1950).

3



„Problematica reunific rii creştine: periculoasa cale a minimalismului dogmatic” care ăap rut ini ial în revistaă ţ Put’, xxxvii (Paris, 1933); tradus din rus de Linda Morrisă ă . „Nevoia de r bdare” a ap rut original înă ă Creştin tatea,ă II, nr. 4 (1937), pp. 556-559.„ elurile şi scopurile ecumenice: o adresare la primaŢ adunare a Sinodului Mondial Bisericilor din Amsterdam, 1948” care a ap rut original înă Sobornost, seria III, nr. 4 (1948pp. 126-132.„Tragedia diviziunilor creştine” care a ap rut originaă l ca şi „”Provocare la lipsa de unitate în Periodicul lunar al revistei teologice a Seminarului Teologic Sfântul Vladimir, III, 1-

(1955), pp. 31-33.„Schisma şi teoria branşei” este un fragment din articolele p rintelui Florovski în rus caă ăa ap rut înă Put ’ nr. 37 (Paris, 1933), tradus din rus de Linda Morris.ă„Limitele Bisericii” este o combina ie între originalul rus şi un fel de traducere englez caţ ăa ap rut înă Magazinul Jurnalul Bisericesc, CXVIII (Octombrie, 1933), pp. 117-131, sec iuniţau fost traduse din rus de Linda Morris.ă„Casa Tat lui” a ap rut original în rusă ă ă în Put, VII (Paris, 1925), pp. 63-86 traducere drus de Linda Morris.ă„Biserica şi comuniunea Sfin ilor” a ap rut original înţ ă Sobornost (1937).„Elemente de liturghie: o viziune ortodox ” de laă C ile cultului ortodox ă din C ile cultuluă(Londra: SCM, Press, 1952), pp. 53-65.

„Cultul şi via a zilnic : un punct de vedere ortodox” luat dinţ ă Studia liturgica, II, nr. 4 (1963„Adev rata Biseric ” şi „Comuniune şi intercomuniune deschis pentru noi” înă ă ă Lumestuden ilor, ţ XLIII, nr. 1, (1950), pp. 59-70.„C utarea pentru unitate creştin şi Biserica Ortodox ” luat dină ă ă Teologie şi via ţă

(August, 1961), pp. 197-208. „Biserica din Sudul Indiei” luat din Credin şi unitate, ţă nr. 3(mai, 1949), pp. 60-63.„Tradi ia apostolic şi Ecumenismul” este un fragment din „Biserica Ortodox Oriental ţ ă ă ăMişcarea Ecumenic ” dină Teologia ast zi,ă VII, nr. 1, (aprilie, 1950).„Un criticism şi o lips de interesă pentru doctrina stiliştilor ruşi”” luat ca şi fragment d

„Vasele de clei” din Periodicul Seminarului Teologic Sfântul Vladimir III, nr. 3-4 (1955).„M rturia Bisericii Ortodoxe” a ap rut mai întâi ca şi „Provocare la vremurile noastre” ă ă

Magazinul Seminarului Teologic Sfântul Vladimir (toamna lui 1952).„Poporului ortodox: responsabilitatea ortodocşilor în America” care a ap rut mai întâi ă Jurnalul ortodox rus, XXIII, nr. 6 (octombrie, 1949), pp. 15-18.„Lua i seama la c ile voastre” a ap rut mai întâi înţ ă ă Amvonul XXV, nr. 6 (iunie, 1954), pp. 57.„O critic a gândirii ecumenice a lui Zanderă , a ap rut ca şi un sumar la cartea saă Viziune ac iune. ţ O critic a Bisericii lui Dumnezeuă în Teologia empiric a lui Henry Nelson Wiesmană ” care ap rut mai întâi înă Teologia empiric a lui Henry Nelson Wiesmană (Biblioteca teologiei celvii III: Macmillan CO.; New York), pp. 332-339.„O revizuire a lucr rii lui Ză ankow Das Orthodoxe Christentum des Ostens” care a ap rut ă

jurnalul Put, nr. 10 (1928), pp. 127-129.

4



PARTEA ÎNTÂI: DIFICULT ILE REUNIRII CREŞTINEĂŢ

TENSIUNILE TEOLOGICE DINTRE CREŞTINI

Tr im într-un veac problematic, într-o lume distorsionat , într-o „lume a tensiuniloră ăDac admitem clasificarea curent a epocilor istorice în cele „organice” şi „critice”, aă ă

trebui s ne descriem propriul veac emfatic ca şi unul critic. Cu adev rat ne g sim afla i ă ă ă ţmijlocul unei crize radicale inclusive care afecteaz toate stratele şi toate niveleăexisten ei. Ca s folosim fraza lui Toynbee, c exist o „schism în corpul social şi ţ ă ă ă ăschism în suflet.” Ne sim im disperat implica i în acest proces al unei dezintegr ri deplină ţ ţ ăa civiliza iei noastre tradi ionale. Prospectul pare a fi în întregime întunecat şi nesiguţ ţSuntem persistent ispiti i s folosim un idiom apocaliptic şi s profe im un dezastru imineţ ă ă ţşi un declin al lumii noastre istorice.

Acum, trebuie spus c înc din cele mai vechi vremuri, era ceva obişnuit pentă ăoameni când se aflau la necazuri s Îl cheme pe Dumnezeu şi s se întoarc la religieă ă ăReligia sau credin a a fost privit mai mult ca şi un fel de refugiu al mângâierii sau ţ ăconsol rii, ci şi un fel de fort rea a t riei şi a inspira iei. „S Îl aştept m pe Domnul; fă ă ţă ă ţ ă ă

plini de credin şi înt ri i-v inimile voastre; aştepta i-L pe Domnul” (Psalmi 27, 14). Îţă ă ţ ă ţvremurile trecute oamenii aşteptau de la religie în mod normal o solu ie ultim la toaţ ătensiunile, dificult ile şi greşelile deplorabile. În general, creştinismul a fost privit ca şi uăţfel de surs şi o garan ie a p cii şi a în elegerii – şi aşa a şi fost. „Şi pe p mânt pace.” A foă ţ ă ţ ăcel mai pronun at uimitor anun şi cel mai probabil a fost enorm de mult prost în eles. El ţ ţ ţfost de fapt o prefa şi un preludiu la o via de triste e şi durere, la o via r stignit , ţă ţă ţ ţă ă ăvia a Sclavului care slujeşte, la „Omul suferin elor.” Singura cale spre adev rata pace estţ ţ ăcalea Crucii. Nou ni se pare o lovitur groaznic când descoperim, spre cea mai maă ă ădezam gire a noastr , c lumea religiei şi mai întâi de toate a creştinismului, este şi eă ă ăimplicat în procesul dezintegr rii, exist mult prea pu in pace şi în elegere a fr ietă ă ă ţ ă ţ ăţ ăţcreştine. Nici o religie nu este în de obşte acceptat . Chiar şi creştinismul este împ ră ă ţ

Cum ar putea ajuta creştinismul „aceast lume” ca s poat s îşi recâştige s n tatea ă ă ă ă ă ăpacea, când el înseşi este implicat în aceiaşi situa ie jenant a haosului şi a conflictului? Îţ ăaceast lume a noastr , fragmentat duhovniceşte, ne g sim obliga i s facem o anumită ă ă ă ţ ă alegere din mai toate p r ile, adic de a propaga un stadiu de dezbinare.ă ţ ă

Mi se cere s vorbesc de „tensiuni teologice.” În vremurile moderne s-a crezut de mămul i şi s-a sugerat de mai multe ori c tocmai teologia a fost cea care a fost mai întâi dţ ăorice responsabil de tensiunile şi diviziunile din Biseric şi în lumea mai larg a religieă ă ăProbabil acelaşi prejudiciu înc mai domin deasemenea mai multe din departamenteă ăsociet ii zilelor noastre. S-a m rturisit de mai mult vreme c „tensiunile” şi „diviziunileăţ ă ă ăau fost ini iate ini ial într-un moment în care Biserica sau mai bine spus lideri şi înv toţ ţ ăţăei, au decis sau au încercat s stabilizeze şi s formuleze crezuri. Numai dac oamenii aă ă ă

putea sc pa din nou înc odat în domeniul religiei personale (dup cum s-a voit) ă ă ă ăprobabil c atunci disensiunile vor fi dep şite. Religia şi doctrina (adic teologia) sunt dă ă ăfapt de obicei contestate în zilele noastre. Oamenii din stranele bisericilor au pretins uneoc ei s-ar fi unit dincolo de toate limitele istorice dac nu ar fi fost preveni i de oamenii dă ă ţla amvon s le impun asupra lor celebrul dicton al lui Goethe dat lumii religiei. „Toată ăteoriile şi doctrinele sunt gri şi searbede, dar arborele vie ii nu este niciodat mai verdeţ ă Totuşi, tocmai în acest moment apare cel mai mare semn de întrebare. Mai recenBerdiaev a sugerat, c de fapt, este tocmai via a noastr cea care este defectiv , searb dă ţ ă ă ăşi dezn d jduit ; de mai multe ori ea este murdar şi numai în „teorie,” şi în contemplaă ă ă ă ţputem noi redescoperii dimensiunea adev rului. Aceasta ar fi o sugestie foarte sugestivă

5



Mai întâi, în lumea „religiei personale” (a unei experien e religioase imediate) ne întâlniţcu a varietate dezn d jduit a „experien elor religioase” care trec dincolo de orică ă ă ţintegra ie şi nu ofer nici o posibilitate de integrare. O „libertate a religiei personale” esţ ăde fapt un factor decisiv şi distrug tor al vie ilor noastre duhovniceşti. Unitatea ă ţ„în elegerea” pot fi realizate numai la nivelul doctrinei. Vorbind istoric, în Biserica Creştinţ teologia a fost de obicei un remediu şi o chez şie împotriva unei confuzii depline a liberăexperien e, ca şi un mijloc de a dep şii vagul unei experien e imediate. Ca şi regulţ ă ţ ăschismele nu au fost originate în domeniul doctrinei, deşi ele s-au reflectat inevitabil î

înv turi. O doctrin stabilizat a fost cerut de obicei tocmai pentru a prevenii ăţă ă ă ădezintegrare mai deplin a comunit ii şi a unei gândiri comune. Nu a fost numai ă ăţdisciplin mental şi duhovniceasc s n toas (deşi disciplina nu poate fi evitat ). Aă ă ă ă ă ă ăputea oferii aici o parabol ? Ne afl m la intrarea pe o poarta unui oraş, Oraşului lă ăDumnezeu. Uşa este închis . Haide i s presupunem c unul dintre noi are o cheie şi uă ţ ă ăaltul o hart a acestui oraş îngr dit. Acum, cu cheia mea, aş putea închide uşa şi intra pră ăea. Totuşi, f r o hart aş fi pierdut. Totuşi, nici un fel de hart nu ne-ar putea ajuta decâă ă ă ădac vom folosii o cheie ca s intr m în oraş. Cu cunoaşterea noastr deplin a oraşului aă ă ă ă ăfi l sa i afar . Într-un anumit fel, bineîn eles, o cheie este mai de valoare decât o hartă ţ ă ţ Evident. Cea mai bun solu ie ar fi s le avem pe ambele. Similitudinea este foartă ţ ănepotrivit . Doctrina este la fel ca şi un fel de hart .ă ă Este un fapt regretabil, dac o hartă

este luat ca fiind greşit pentru lucrul în sine.ă ă Ea ar putea s ne fie foarte folositoare şi dăajutor în mâinile unui pelerin credincios. Doctrina nu este un sistem suficent prin sine carar putea înlocui experien a ci mai mult o hart , un ghid, o companie a unui c l tor. Nu aţ ă ă ănici un sens s ne dispers m de h r i, la fel cum este ridicol s inem o hart şi s stă ă ă ţ ă ţ ă ă ăacas .ă

În orice caz, deja tr im în epoca unei reînnoiri teologice evidente. Teologăcontemporan nu poate fi acuzat de enormul ei apel pe care îl face unui num r crescână ă ăde credincioşi şi c ut tori din toat lumea. Nu exist nici un fel de nevoie s ne justific mă ă ă ă ă ăpreten iile. Ele sunt deja înştiin ate de un grup impresionant din mai multe Biserici. Esţ ţadev rat c prima izbugnire a acestei reînnoiri contemporane a reînnoirii teologice ă ăstudiilor sacre const în creşterea în tensiune şi un nou fel de înstr inare mutual care fă ă ă ă

nici un fel de aşteptare a trecut pe deasupra a mai multe limita ii tradi ionale. N dejdeţ ţ ăunei în elegeri uşoare este din nou ceva care ne fustreaz . Acum, mai înainte de a trecţ ămai departe, haide i s ne întreb m o întrebare pertinent : ce contempl m noi în eforturiţ ă ă ă ănoastre de a solu iona aceste aşa numite „tensiuni”? Contempl m noi apari ia unui sisteţ ă ţuniform de convingeri obişnuite, care v-a r spunde tuturor problemelor cum se cuvine şi năv-a mai fi l sat loc pentru contradic ie şi neîn elegere? S-au f cut mai multe încerc ri dă ţ ţ ă ăacest fel, care au avut un efect dezastros; nu s-a solu ionat nici un fel de tensiune, dar aţap rut un fel de tensiuni noi şi mai dureroase în haosul şi disperarea modern . Trebuie să ă ne punem întrebarea cât mai cinstit referitor la inten iile noastre: voim noi s spunem cţ ă tensiunile ar trebui s fie rezolvate şi divergen ele s fie îmblânzite? Nu predic aiă ţ ărelativitatea. Totuşi, Pascal avea probabil dreptate, indiferent cât de paradoxal şi dă

restrictiv a fost sugestia lui, când el vorbea de filosofi şi al i c ut tori ai adev rului, „ă ţ ă ă ăcredea sincer c ei caut odihn şi de fapt ei c utau mai mult agita ie.” Nu este aceasta uă ă ă ă ţfel de nelinişte religioas care de fapt era un fel de simptom şi un model al vieă ţduhovniceşti? Inquietum est cor nostrum. Nu este oare f r nici o îndoial via a noastr ă ă ă ţ ăc utare? O c utare dup adev r. Dar din moment ce Adev rul este esen ial infinit, chiar ă ă ă ă ă ţdescoperirea unui adev r absolut nu v-a elibera un c ut tor sincer de alte c ut ri ă ă ă ă ăintrospec ii, cu toat durerea şi neliniştea pe care le implic . Via a duhului este intrinseţ ă ă ţdinamic . Ar fi oare posibil via a f r probleme şi riscuri, conflicte şi divergen e? Filosofă ă ţ ă ă ţ începe cu „uimirea” sau cu surprinderea şi creşte în atmosfera aporiilor . Religia începe cun fel de tremurat şi uimire şi continu în dimensiuneaă tainei. Cu adev rat, taina estă

6



climatul religiei. Taina lui Dumnezeu evident trece peste orice fel de cunoaştere în elegere şi adev rul ultim nu poate fi în eles cum se cuvine într-o limb finit . Înseţ ă ţ ă ăteologia se leag de realit ile ultime mai mult decât de „teologia apofatic ,” ca şi un fel dă ăţ ătain de necuprinsă a lui Dumnezeu, în m sura în care El s-a descoperit omuluăDimensiunea c ut rii nu poate fi abolit în religie dar este implicat în distan a originaă ă ă ă ţ sau „tensiunea” dintre Dumnezeu şi om, între Creator şi creatur , între Mântuitor şi „relaă ţtensionat ” între Dumnezeu şi om. Exist o „tensiune” dubl , implicat într-o dubă ă ă ă „situa ie” a omului – ca şiţ creatur ă şi ca şi p c tos, între care trebuie f cute nişte distincă ă ă ţ

grijulii. Nu putem sc pa de dimensiunea c ut rii, tocmai fiindc Adev rul ultim nu esteă ă ă ă ă„lume de idei” static , ci o Persoan vie şi una adev rat care ne ofer o cunoaştere ă ă ă ă ăadev rului care nu este un studiu al anumitor propozi ii absolute şi al unei dialectiă ţimanente, ci o întâlnire personal şi un intercurs continuuă cu un Dumnezeu viu. elul ultiŢal religiei (şi în orice caz, al religiei creştine) este realizarea sfin eniei şi a unei comuniuţsfinte, Sfânta Biseric şi nu numai ună sfânt sistem. F r nici o îndoial aici putem distingă ă ă între „tensiunile” inevitabile şi cele s n toase ale c ut rilor, tensiuniă ă ă ă fiziologicepatologice, care sunt probabil implicate în p catele noastre, care este iertat şi nu estăexterminat deloc. În practic , dialectica s n toas a c ut rii este înc destul de muă ă ă ă ă ă ăcontaminat de dialectica greşelii. Noi înc apar inem unei lumiiă ă ţ c zuteă ; aceasta a fost dejr scump rat dar nu a fost transfigurat .ă ă ă ă

Ar fi mult prea îndr zne s încerc m s oferim pe scurt o trecere în revist a situa iă ţ ă ă ă ă ţteologice prezente din lume. Acest lucru nu ar sta numai în competen a unui individ, fie ţteolog sau un slujitor al Bisericii, de a sugera nişte solu ii ultime. Dar exist cel pu in ţ ă ţafirma ie care sunt capabil s o fac sau o anumit sugestie care se impune. Stadiul teologţ ă ăprezent al unei tensiuni definitive din domeniul teologic este mult mai promi tor decţăindiferen a teologic fa de trecutul recent, dimpreun cu toate clişeele lui moralistţ ă ţă ăestetice şi psihologice. În zilele noastre în elegem şi realiz m c pur şi simplu nu puteţ ă ăsc pa de o discu ie şi o interoga ie cu adev rat teologic . Motivul este tocmai faptul c aă ţ ţ ă ă ăredescoperit importan a vital a doctrinei religioase, c religia este esen ial doctrinarţ ă ă ţ Religia nu mai este doar o „emo ie pioas .” Înv tura este o parte integral sau un fel dţ ă ăţă ăbaz . Dup cum ar spune un german: religia nu este numai ună ă ein erlebnis, ci mai mu

eine erfahung. Ea nu este cu nimic mai personal decât atât. Aceast redescoperire ădimensiunilor proprii ale teologiei este posibil datorit celor mai mari promisiuni ale ună ăveac contorsionat, deşi nu permite nici un fel de reconciliere imediat sau uşoar . Totuşă ăea ar putea s ne ajute s reintegr m p r ile noastre ale unei tradi ii creştină ă ă ă ţ ţdistorsionate într-o nou sintez , care v-a fi concomitent o recuperare a min ii comune ă ă ţBisericii cele vechi.

O Istorie a doctrinei creştine a fost studiat de mai mult vreme şi abordat ca şi cuă ă ăar fi fost doar o istorie a greşelilor, o istorie a unei trageri permanente din „experien aţimediat . S ne reamintim cum aceast disciplin a prins existen şi dup ce s-a formaă ă ă ă ţă ăNe afl m înc sub presiunile lui Baur şi Harnack, chiar şi atunci când nu suntem de acord că ăautoritatea lor sau prin starea noastr denomina ional şi ni se cere s facem, acest lucră ţ ă ă

De fapt, noi înc începem cu schema lor, chiar dac cu scopul respingerii. Dar este uă ă început puternic. Modul lor de abordare a fost puternic neteologic. În subconştient, noi încstudiem istoria doctrinei ca şi o istorie a filosofiei şi prin urmare risc m s uit m mai mulă ă ălucruri. C ci atât teologia cât şi doctrinaă nu sunt filosofie. Nu este nici un fel de speculaţla probleme religioase dar nici nu se exclude folosin a teologic a ra iunilor. Aceasta începţ ă ţemfatic şi cu sârguin , cu revela ia—nu cu o revela ie „înn scut ” a adev rului din minteţă ţ ţ ă ă ăuman , ci cu o Revela ie concret în istorie, cu o adev rat întâlnire. Este ca şi un fel dă ţ ă ă ădat personal – nu din cauza afacerilor lui privative a personalit ilor umane ci din cauzăţunei desluşiri de sine şi a unei provoc rii a persoanei dumnezeieşti fa de raportarea ei ă ţăun Dumnezeu Personal. Haide i s lu m în considere convingerile şi neîn elegerile noastţ ă ă ţ

7



teologice în aceast nou descoperit lumin , s le reconsider m în lumina unei provocă ă ă ă ă ă ăexisten iale a lui Dumnezeu. Probabil istoria doctrinei creştine, conceput şi executat îţ ă ăacest fel, ne v-a oferi eventual o hart revelatoare a P mântului F g duin ei. „Tensiunileă ă ă ă ţnu vor fi mutate imediat, ci ele îşi vor recupera sensul şi în elesul lor.ţ

Dac mi se permite o remarc personal , voi sugera calea de a ieşii afar dă ă ă ăconfuzia existent într-o via viitoare mai bun este, pe neaşteptate, una a trecutuluă ţă ăDiviziunile pot fi dep şite numai prin întoarcerea la o gândire comun a Bisericii primară ăNu a existat nici un fel de uniformitate, dar a existat o gândire obişnuit .ă

PROBLEMATICA REUNIFIC RII CREŞTINEĂPericuloasa cale a minimalismului dogmatic

„Atunci dac cineva v v-a spune vouă ă ăiat aici sau acolo este Hristos; voi s nu îl crede iă ă ţ

(Matei 24; 23)

Biserica este una. Aceast unitate este înseşi esen a Bisericii. Biserica este unitată ţ

unitate în Hristos, „unitatea Duhului în leg tura p cii” (Efeseni 4, 3). Biserica a fost creată ă în lume din cauza unirii şi a unit ii – „pentru ca to i s fie una” (Ioan 17, 21). Biserica estăţ ţ ăun „trup” – adic organismul şi Trupul lui Hristos. „C ci printr-un Duh suntem to i botezaă ă ţ într-un singur trup.” (1 Corinteni 12; 13). Numai în Biseric este aceast unitate real ă ă ăautentic şi unicitatea este posibil şi fezabil , prin taina iubirii lui Hristos, prin t ră ă ă ătransfiguratoare a Duhului, dup chipul şi asem narea Sfintei Treimi. Aşa este şi aşa ă ătrebui s fie. Unitatea nu este ar tat sau descoperit în istoria creştin . Acestea r mâă ă ă ă ă ănumai un fel de probleme nerezolvate şi rezolu ia lor oscileaz înainte şi înapoi, mişcândţ ăse în spre limita eshatologic ultim . În empirismul creştin nu exist unitate. Lumeă ă ăcreştin locuieşte în diviziune – nu numai în diviziune, ci şi în disensiune, în necazuri şi îă

8



lupt . În istoria creştin nu vedem unitate şi în elegere mai mult decât în istoria externă ă ţ necreştin . În societatea creştin , nu numai c avem diviziuni care au demoralizat şi aă ă ădistrus ordinea „natural ” a vie ii care nu a fost asumat şi realizat – antagonismeă ţ ă ărasiale şi cele na ionale au fost reconciliate sau epuizate (a se compara cu aşa numitţ„filetism”). Mai mult, în înseşi doctrina creştin , în înseşi credin a în Hristos, exist baze ă ţ ătemelii pentru o înstr inare mutual , pentru separa ie şi ostilitate, pentru argumente caă ă ţnu pot fi stinse, pentru un fel de animozitate deschis . Lumea creştin este împ r it nă ă ă ţ ănumai în diferite subiecte legate de aceast lume dar chiar pe tema lui Hristos. Întă

creştinii care sunt credincioşi acestui Nume, nu exist nici un fel de punct de în elegeă ţreferitor la El, la ac iunile şi la natura Lui. Acestea sunt o piatr de poticnire şi o ispitţ ă Biserica este una şi indivizibil în aceast unitate. Lumea creştin este împ r it ă ă ă ă ţ ăfracturat . Iisus Hristos este „Acelaşi ieri, ast zi şi pentru totdeauna” (Evrei 13). Creştină ă îns sunt împ r i i referitor la întreb rile legate de persoana Lui şi nu numai c gândesă ă ţ ţ ă ădiferit, ci şi cred diferit. Ei îşi pun n dejdea în diferite lucruri. Dar totuşi nu, Biserica nu esă împ r it , ea nu a fost împ r it şi nu împarte. Biserica nu este divizat şi divizibil . Înseă ţ ă ă ţ ă ă ăcuvântul „Biseric ,” în sensul strict şi precis al folosin ei, nu are şi nu poate tolera o formă ţ plural – decât numai într-un sens figurativ şi lipsit de realitate.ă

Totuşi lumea creştin este într-un stadiu de disensiune, conflict şi – de ce s nu ă ăadmitem? – colaps. Haide i s spunem c ceea ce a avut loc nu a fost o împ r ire a Bisericţ ă ă ă ţ

şi nici o „împ r ire a Bisericilor.” Haide i s vorbim mai mult nu de o lips de unitate îă ţ ţ ă ăBiseric , ci de disasocierea din Biseric . R mâne faptul schismei şi al disensiunii. Biserică ă ănu poate oprii aceast schism a sinelui. For e centrifuge ar putea domina lumea externă ă ţ ădar ele pot p trunde în Biseric . Biserica este trist şi persecutat – şi persecutat nă ă ă ă ănumai de duşmani şi oponen i, ci ceea ce este şi mai tragic şi de fra ii ei. „Ei v vor scoatţ ţ ădin sinagogi: da, v-a venii vremea, când oricine v v-a ucide v-a crede c aduce slujb lă ă ăDumnezeu” (Ioan 16, 2). În aceasta const paradoxul fundamental al durerii acestăschisme paroxistice şi al acestui colaps experimentat, îndurat şi reînnoit cu severitatMintea este uimit şi copleşit de aceast enigm a rezisten ei şi înc p ân rii umană ă ă ă ţ ă ăţ ăCum este posibil şi ce înseamn aceasta? „Pare o tain .” Cum vom dep şii noi dec derea ă ă ă ămoartea? Se pare c noi intr m – şi deja am intrat – într-o astfel de epoc . Apare nevoia dă ă ă

unitate şi reconciliere. Tendin a spre unitate s-a n scut şi v-a prinde t rie. Ideea unit ii şiţ ă ă ăţunirii creştine, devine tema epocii, tema temelor, tema istoriei. Toat lipsa de naturale e ă ţdiviziunilor, imposibilitatea de reconcliere şi lipsa de iubire pentru Hristos s-au oprit la alarm vag şi la un tremurat al inimii. Sentimentalismul referitor la Hristos este înşelare ă ăun fel de decep ie de sine impotent . Unitatea în Hristos este realizabil numai prţ ă ăseriozitate şi vigilen duhovniceasc . Voin a de unitate trebuie s se maturizeze şi s fţă ă ţ ă ătemperat prin procese peniten iale şi fapte ale credin ei.ă ţ ţ

Nimeni nu se contrazice cu ideea c lumea creştin ar trebui şi trebuie s fă ă ăunificat . Cu greu avem nevoie de dovedit c se potriveşte sau este potrivit s unific m ă ă ă ăs reunim. Din acest postulat indispensabil ar fi în elept s tragem nişte concluzii practică ţ ăşi distincte. Cu adev rat dificultatea major st în alte atribu ii: cum poate fi lumea creştină ă ă ţ

una? Adic : ce însemn s devenim unifica i şi una cu Hristos? Care ar fi sensul acestă ă ă ţreunific ri: care sunt c ile şi calea spre unitate? În istorie au existat mai multe încerc ri dă ă ăa restaura unitatea creştin , de a realiza un fel de „lume veşnic ” cel pu in pentru creştină ă ţDar trebuie s realiz m aceste lucruri imediat: aceste încerc ri nu au fost pline de succeă ă ăNimic nu distruge cursul abord rilor reale şi a reunific rii la fel ca şi aceste încerc ri lipsiă ă ăde succes, din care, în cel mai bun caz ne r mân numai câteva amintiri amare şi o marălips de n dejde. În orice caz, s explic m şi s stabilim sensul şi esen a acestei tragică ă ă ă ă ţdiviziuni creştine, a ceea ce numeşte şi ne numeşte ca s o dep şim. Trebuie s începeă ă ăcu o astfel de judecat de peniten , indiferent cât de greoaie şi de agonizatoare estă ţăaceast autopsie a lumii creştine.ă

9



Primul lucru pe care trebuie s îl sim im şi s îl în elegem înc de la început estă ţ ă ţ ăproblema diviziunii şi a reunific rii care nu poate fi decis pe temelii pur morale. Definitiă ăaceasta nu este o problem a p cii sau a toleran ei. Presând „problema unirii” întră ă ţschem moral potrivit ar fi ceva greşit şi simplificator. Un istoric ar trebui s protesteză ă ă ămai întâi şi mai mult decât orice împotriva unor astfel de încerc ri gr bite şi unilaterale aă ăunei istorii moralizatoare. Istoria diviziunilor creştine prin urmare nu poate fi dedus şi niăcreat pe baza principiului intoleran ei, nici pe principiile mândriei, a setei de putere, ă ţconcupiscen ei sau a neruşin rii. Bineîn eles c patimile umane în toat t ria lor sunţ ă ţ ă ă ă

„scoase afar ” şi expuse în diviziunile creştinismului. Dar sursa ini ial a acestor schismă ţ ăcreştine nu a constat în depravitatea lor moral sau în sl biciunea uman , ci în deluză ă ă(înşelare). Acest gând ar putea fi exprimat dup cum urmeaz . Da, sursa diviziunilor esă ălipsa de iubire. Mai întâi şi mai mult decât orice, nu este lipsa de iubire pentru semenii luci lipsa de iubire fa de Dumnezeu – şi prin urmare vederea duhovniceasc a omului esţă ă încorsetat de nori şi el pur şi simplu nu îşi mai poate recunoaşte Tat l ceresc. Cu adev raă ă ăDumnezeu poate fi v zut numai într-o inim curat , în transparen a inimilor lor. F r s ă ă ă ţ ă ă ăcunoasc pe Tat l, ei nu îi ştiu şi nu îi recunosc pe fra ii lor. În alte cuvinte, sursă ă ţdiviziunilor şi a schismelor st mai întâi de orice în diferen a de opinii despre Adev r.ă ţ ă

Împ r irea lumii creştine are mai întâi un sens primar. Ea este întotdeauna o diviziună ţa credin ei, în înseşi experien a credin ei şi nu numai în formule sau crezuri. Diviziunile suţ ţ ţ

prin urmare dep şite nu atât de mult prin gentile e şi iubire fr easc , cât mai mult pră ţ ăţ ă în elegere şi unitate de gândire – printr-un fel de iluminare duhovniceasc , în unitateţ ăAdev rului. Trebuie clar afirmat: exist prea pu in unitate şi iubire. Se cuvinte s ne iubiă ă ţ ă ăduşmanii şi chiar şi duşmanii Adev rului – ei trebuie iubi i ca şi fra i şi trebuie s agoniză ţ ţ ă ăcu privire la mântuirea lor şi referitor la ad ugarea lor la adunarea şi la chipul lui Hristoă Totuşi, o astfel de iubire nu genereaz înc o unitate adev rat . Aceast unire real ă ă ă ă ă ăiubire este cu greu posibil f r unitatea de credin . Se poate sim ii c la temeliiă ă ă ţă ţ ăschismelor stau diferen ele de gândire, percep ii şi în elegeri diferite. Pentru aceasţ ţ ţschismele nu pot fi dep şite cu adev rat printr-un fel de iubire sentimental fr easc ă ă ă ăţ ănumai prin ascultare, numai prin acorduri fundamentale. „Unirea” (unionalny ), moralismul însuşi îşi con ine propriile premise „dogmatice.” Ea îşi asum tacit c nu au existat şi nţ ă ă

exist motive potrivite pentru ca diviziunile s aib loc, c toat diviziunea nu este nimă ă ă ă ăaltceva decât o neîn elegere tragic – c diferen ele de opinie par ireconciliabile numai dţ ă ă ţcauza unei insuficente lipse de aten ie a unuia fa de altul, din cauza incapacit ii ţ ţă ăţ înc p ân rii de a nu în elege c în ciuda tuturor diferen elor şi lipselor de similaritată ăţ ă ţ ă ţexist o unitate şi o în elegere suficent pentru ceea ce este cel mai important. Izolareă ţ ăcelor mai „importante” puncte este o premiz puternic controversat . S-a propus s luă ă ă ă în considerare punctul esen ial f r recurs la esen ialitate, evitând astfel neîn elegerile. Îţ ă ă ţ ţaceste fel, „moralismul” este întotdeauna un fel de minimalism dogmatic, dac nu chiar uăfel de „adogmatism” deplin. El se hr neşte şi izvor şte dintr-un fel de lips de sensibilitată ă ădogmatic de la abrogarea natural şi opozi ie la Adev r şi Iubire. Numai în Adev r exist ă ă ţ ă ă ăiubire real şi duhovniceasc şi nu numai b d r nie şi dezinteres.ă ă ă ă ă

Strict vorbind, moralismul este un fel de fixitate dogmatic , un fel de „crez” special ăcare s r cia unui con inut pozitiv este contrabalansat de rezolu ia nega ilor. Un moraliă ă ţ ă ţ ţnu numai c se ridic mai presus de diviziuni la fel de mult cât se uit la ele de sus. Această ă ăeste cu greu o eviden a iubirii fr eşti, dar demonstreaz cel pu in un respect simpţă ăţ ă ţpentru credin a semenilor, care în sens minimalist este înjosit cu condescen de nivelţ ă ţăunei opinii personale sau a unui limitat punct de vedere şi este tolerat şi acceptat că ăatare. Într-o astfel de interpretare nu poate exista nici m car destul de mult sinceritată ă„Moralismul” este o cale de unire în s r cie, în greutate, în nevoie – nu în acord, ci ă ă în elegere, în t cere şi în înfrumuse are. Aceasta este o egalizare în indigen , ţ ă ţ ţăconformitate cu cel mai slab denominator comun. De mai multe ori, înseşi posibilitate

10



unor judec i pline de sens în probleme de dogm şi chiar metafizic este pus la îndoiaăţ ă ă ă şi dogmele sunt acceptate în simboluri sau postulate morale sau moraliste. Apoi, priurmare, este necesar s realiz m o unitate a gândirii şi acord în domeniile îndoielii şi ă ănecredin ei. Şi mai pu in, oamenii se ascund în minimalism din cauza fricii de necredin , îţ ţ ţădisperare de a realiza un acord în acele domnii unde au existat cele mai multe argumentşi neîn elegeri. Pe scurt, moralismul a devenit o absen , dar nu atât de mult în smerenie ţ ţăascetism cât mai mult în indiferen şi neîn elegere. Poate fi cineva unit în nega ie ţă ţ ţ îndoial ? Unificarea şi comuniunea trebuie c utate în plin tate şi bog ie, nu în s r ciă ă ă ăţ ă ă

Aceasta înseamn : nu prin condescen şi adaptarea celor mai slabi, ci prin urcare, pră ţătânjire fa de cei mai puternici. Exist şi s-a oferit numai un exemplu – Hristos Mântuitoruţă ăExist subiecte discutabile pentru care Biserica nu a oferit şi nu ofer înc r spunsuă ă ă ă

simple. Totuşi, aici orice fel de ambiguitate sceptic este l sat în urm în întregime şi uă ă ă ăanumit fel de „ignoran ” mângâietoare nu este potrivit c ci cu adev rat, completitudineţă ă ă ăviziunii a fost oferit ini ial în experien a şi conştiin a Bisericii şi ea numai trebuie s fă ţ ţ ţ ăidentificat . În ceea ce priveşte aceast reunificare, este nevoie de maximalism – şi dă ăunitatea de credin , nu numai cea de iubire. Unitatea de credin nu epuizeaz unitateţă ţă ăBisericii. C ci unitatea Bisericii este mai întâi şi mai mult decât orice unitatea vie ii – adică ţ unitatea şi comuniunea tainelor. Adev rata unitate poate fi realizat numai în Adev r ă ă ăadic , în t rie şi putere, nu în sl biciune şi insuficen . În identitatea experien ei şi a vieă ă ă ţă ţ ţ

mistice, în întregul unei „credin e indivizibile,” în plinirea tainelor. Unitatea real poate ţ ănumai aceast unitate a tainelor, luat ca şi o plin tate deplin a realismului teurgic ă ă ă ăhieratic. Este o unitate în Duh, o adev rat unitate a Duhului. Exist o alt discrepan îă ă ă ă ţă„moralism.” În el exist mult prea mult completitudine şi optimism. Reconcilierea pară ăapropiat , posibil şi lipsit de dificult i – c ci nu exist destul de mult gravitate şi cură ă ă ăţ ă ă ă în percep ia şi viziunea acestei diviziuni. Moralismul este insuficent de tragic şi tragedia mţ întâi se potriveşte cu greu în limitele moralit ii, chiar şi a tragediei morale şi aceasta estăţpe de departe cea mai clar eviden a caracterului restrictiv al moralit ii prin sină ţă ăţUnificarea este posibil numai prin experien şi vigilen a de a rezolva anumite problemă ţă ţnu prin absen a sau digresiunea de la ele. Aici exist o anumit cantitate care trebuţ ă ădescoperit şi definit . Înseşi diviziunea m rturiseşte prezen a acestor întreb ri. Exist ă ă ă ţ ă ă

problematic a diviziunii şi a schismei. Ea este imposibil de abolit sau de înlocuit căsentimentalismul. Exist anumiteă aporii la unitate; aceasta este o cale dificil . Calea estăgrea; „o cale de munte” – este cea curajului şi a îndr znelii.ă

11



NEVOIA DE R BDAREĂ

(1937)Conferin a de la Edinburg a fost mai presus de orice o şcoal a r bd rii. A fost uţ ă ă ă

mare experiment în milostenia şi curajul creştin, la fel de bine şi o aventur . „Iar milostenăa suferit destul de mult.”

La aceast conferin creştinismul a fost portretizat ca fiind în întregime divizat. Aă ţăputea fi o experien dureroas s recunoaştem acest fapt. Şi totuşi, nu este aceastţă ă ă durere cea care face posibil o recuperare? O ran cu greu poate fi vindecat decât numă ă ădac este definit cum se cuvine. Pentru o îngrijire efectiv , un diagnostic potrivit esă ă ănecesar. Trebuie s suferim „din cauza diviziunilor noastre nefericite,” greutatea trebuie să nu devin lipsit de toleran pentru noi. Dar o dorin real pentru unitate nu poate apară ă ţă ţă ă

decât numai din aceste suferin e, din aceast experien a durerii şi a eşecului.ţ ă ţăUnitatea Bisericii a fost frânt de diferite cauze în veacurile trecute. Mai receăcreştinismul a fost recunoscut de Karl Barth ca şi un fel de „stratificare a mai multobiserici, dintre care fiecare reprezint fa de ceilal i o anumit problem , un critic, ă ţă ţ ă ăreabilitare sau o probabilitate de perturba ie a unui duşman sau scandalagiu” – un posibţscandalagiu şi un duşman actual. Aceste tendin e izolate sunt înc efective. O preferinţ ă ţfa de o „decad a unui progres obiectiv în unitatea creştin ” nu a îmbun t it destţă ă ă ă ăţsitua ia. Totuşi, chemarea la unitate a fost realizat . Prezenta Mişcare Ecumenic , în toatţ ă ăformele şi branşele ei, arat o voin genuin de a aduce creştinismul mai apropiat. Ceă ţă ămai mare inspira ie vine din domeniul misionar şi glasurile misionarilor sunt efectţrealizate de apelul predicatorilor şi a asisten ilor sociali care sunt foarte ner bd tori s sţ ă ă ă

al ture resurselor creştine în fa a necredincioşiei şi a lipsei de evalvie moderne.ă ţAu fost puse la îndoial mai multe aştept ri pioase de cursul evenimentelor, mai muă ăde cât şi-a început activitatea Mişcarea Ecumenic . Greut ile s-au dovedit mai profundă ăţdecât a estimat marea majoritate. Neaşteptata catastrof a celui de al Doilea R zbă ăMondial, cu adev rat a unui r zboi ecumenic, a adus cu sine o nou revela ie ă ă ă ţp c toşeniei şi obstinen ei umane, tocmai probabil la începutul unui conflict ecumenic. Că ă ţsiguran exist un mare num r şi dintre acei optimişti necompromi tori care viseaz încţă ă ă ţă ăvise m re e şi au un fel de viziuni utopice proprii. Gândirea obişnuit s-a schimbat destă ţ ăde mult. Acum este recunoscut de to i c reunirea, chiar şi în domeniul „creştinismulţ ăpractic,” este un el ultim şi unul destul de distant, mai mult decât un pas care trebuţf cut imediat. Este recunoscut de toat lumea c cel mai mare obstacol în caleă ă ă

progresului ar fi creat de o ac iune gr bit . Nevoia de reunire se resimte mai mult decţ ă ăoricând. Trebuie schimbat metoda.ăEste cât se poate de clar c corpurile creştine divizate sunt înc unite. Astfel, nu aă ă

putea fi inut nici o alt conferin ecumenic . Întâlnirea de la Edinburg din acest an nu ţ ă ă ţă ăfost în nici un caz o întâlnire artificial . Aici a domnit un duh prietenesc de fr ietate ă ăţsinceritate care a transces toate delibera iile, chiar şi pe cele mai controversate. S-a ajunţla un anumit acord şi a fost destul de important ca o „afirma ie comun ” a unit ii s sţ ă ăţ ăproduc în numele conferin ei,ă ţ nemine contradicente. Au existat totuşi unii care s-aab inut în t cere de a vota, respectând unanimitatea unei majorit i vaste a fra ilor lor cţ ă ăţ ţcare s-au sim it incapabili s stea fa în fa .ţ ă ţă ţă

12



Scopul acordului la care s-a ajuns a fost destul de mic. Exist numai o mică în elegere, o în elegere a diferen elor şi de a impune uniformitatea credin elor. Acesta estţ ţ ţ ţpunctul crucial al întregii mişc ri. El a fost declarat înc de la început ca şi un „început ă ăunit ii care se g seşte în afirma ia şi în considera ia deplin a lucrurilor care difer la fel căţ ă ţ ţ ă ăşi cele care sunt una” (Raportul ini iatoriu, Cincinnati, 1910). Este cât se poate de sigur cţ aceste diferen e sunt cât se poate evidente pentru a fi ascunse. Exist mult prea multţ ălucruri ascunse şi subestimate. Mişcarea Ecumenic , dup cum s-a sugerat de regretată ăepiscop Brent, se intereseaz nu de controvers ci de conferin . Acest lucru ar putea fi că ă ţă

se poate de adev rat. Dar înc exist controverse în creştinism şi ele pur şi simplu nu potă ă ăoprite; ele trebuie rezolvate. Destul de ciudat, acum „controversa” pare cea mai irenic ămai efectiv metod de reunire.ă ă

Ar fi reale dou considera ii generale în propagarea reconcilierii. În primul rând, ă ţEdinburg la fel ca şi mai înainte, toate diferen ele au fost înregistrate deliberat anonim ţrapoarte. Unele men in acestea şi alte sunt adev rate. Mai exist şi altele. Sensul acestoţ ă ădivergen e este tr dat în întregime de aceast frazare nefericit şi conven ional . Ea redţ ă ă ă ţ ă impresia c aceste neîn elegeri au un caracter privativ sau sunt neîn elegeri între grupuă ţ ţocazionale. Exist o atitudine anti-istoric şi anti-teologic în spatele acestei metode dă ă ăcompartimentare. Fragmentarea ultim între marile tradi ii istorice este slab indicat dă ţ ăaceast folosire deliberat a frazeologiei. Exist o nevoie urgent de a contracara tradi iiă ă ă ă ţ

divergente franc şi emfatic.În al doilea rând, este o procedur greşit de a lua puncte de vedere izolate ă ăparticulare cu scopul de a înregistra în elegeri şi neîn elegeri dup ei. Pentru un sisteţ ţ ădoctrinar aceasta ar fi ca un fel de mozaic de p r i lipsite de leg tur care depind numai dă ţ ă ăduhul întregului. Este clar c noi diferim nu în mai multe puncte, ci mai mult în principăÎnseşi esen a creştinismului este în eleas diferit. Au fost propuse dou concep ii aţ ţ ă ă ţreunirii. Trebuie s accentu m mai întâi şi mai mult decât orice varietatea. Un alt mară ăaccent st pe unanimitate. În primul caz ni se cere s vizualiz m un nou trup construit pă ă ăacordurile noastre, s avem capacitatea de a îmbr işa toate tradi iile şi denomina iile – uă ăţ ţ ţfel de „program minim”, o form minim de reunificare. Îl alt sens, Biserica reunit ar ă ă ăprivit ca şi o nou realitate, dar o realitate care st înc în forma ei primar . Toaă ă ă ă ă

confesiunile existente trebuie s „cad sau s se dizolve în unire,” ca s folosim o frază ă ă ă celebr a vorbitorilor de la conferin . În spatele acestor scheme exist destul de mulă ţă ăconcep ii diferite ale Bisericii. Aceste diferen e sunt cruciale. Noi diferim numai în puncteţ ţesen iale.ţ

În cele din urm , în Mişcarea Ecumenic exist înc o tendin extrem de periculoasă ă ă ă ţă de a subestima „diferen ele intelectuale.” Profesorii de teologie sunt de mai multe oţcalifica i ca şi un fel de adun tur de oameni care creaz complica ii lipsite de necesitate ţ ă ă ă ţtoat afacerea. Aceast tendin este scoas din joc şi este probabil ceea ce aă ă ţă ăobstruc iona procesul unei existen e reale şi aceast fraz este una teologic . Pentţ ţ ă ă ăgenera ia modern , teologia nu este o specula ie deşart , ci mai mult ceva opus. O teologţ ă ţ ăs n toas ar fi singura baz solid pentru o unitate creştin ; este singura metod prin caă ă ă ă ă ă ă

am putea crea o în elegere real . Misionarii, prela ii şi diploma ii ecclesiali şi-au spuţ ă ţ ţcuvântul lor. Este rândul teologului s îşi ridice glasul r u. Ar fi un glas al discimin rii.ă ă ăMai presus de orice este foarte important s inem minte c numai voin a lă ţ ă ţ

Dumnezeu ne poate aduce pace şi unitate. „Dac Domnul nu ar construi casa, în zadar s-aăostenii cei ce o construiesc pe ea.”

13



ELURI ŞIŢ ÎNDOIELI ECUMENICEUn cuvânt de bun augur la Prima Adunare a Sinodului Mondial al Bisericilor din

Amsterdam, 1948

Problema ecumenic este problema unei schisme şi a îndoielii care recurge din eăCreştinismul este polarizat şi divizat în întregime. În lumea creştin nu exist o gândiă ăcomun . Prima datorie ecumenic este acea de a o crea. Nu exist o voce comun care ă ă ă ăputea vorbii cu autoritate şi convingere tuturor creştinilor sau par ial tuturor credincioşiloţ

Toate adun rile ecumenice sunt numai un fel de ar t ri ale lipsei de unitate creştin .ă ă ă ăMai întâi de orice aici ne redescoperim unul pe altul. Ceea ce voiesc s spun, s nă ădescoperim unii pe al ii ca şi fra i şi prieteni în Hristos. C ci noi am fost izola i şi înstr inaţ ţ ă ţ ăunii de al ii timp de ani şi ani. Trebuie s recâştig m o limb comun . Ne afl m aici ca ţ ă ă ă ă ăreprezenta i oficiali ai „bisericilor” respective; adic a tradi iilor noastre multiple şi diversţ ă ţAceasta însemn c noi reprezent m un creştinism divizat, care reprezint mai întă ă ă ădiversitatea şi separa ia noastr . Indiferent ce promisiune şi importan vin împreun (şi sţ ă ţă ăn d jduim c vor venii), nici o adunare ecumenic nu poate prin sine s anuleze sau să ă ă ă ă ascund stadiul separa iei noastre. Trebuie s ne înregistr m disensiunile noastre mă ţ ă ă înainte de a ajunge la un consens. Acum nu este posibil nici un „consens.” Haide i s inemţ ă ţ în minte c nou nu ni s-a dat nici o putere sau autoritate de a „legista bisericile”; adic , dă ă ă

a trece dincolo de pere ii separa iei.ţ ţ Trebuie s fim destul de curajoşi şi deschişi s ne confrunt m şi s ne înştiin m dă ă ă ă ţăacest fapt, trist şi inconfundabil dup cum este el.ă Numai o recunoaştere deschis a acestăsitua ii grave ne-ar putea pune pe drumul cel bun, dac vom avansa spre o soluţ ă ţadev rat a tensiunii ecumenice. C ci ar fi greşit s nu spunem c nu exist o tensiună ă ă ă ă ăSitua ia ecumenic este în întregime antinomic şi ambigu şi problema ecumenic estţ ă ă ă ătragic . Pentru creştini, tragedia nu este nimic altceva decât p catul. Prin urmare nu exisă ă nici un fel de solu ie „irenic .” Tragedia culmineaz numai în catastrofa de pe Crucţ ă ăR spunsul uman la aceast criz a dumnezeiescului în istorie ar trebui s fie poc in a ă ă ă ă ă ţcredin a. Pacea şi m rirea au venit numai prin Cruce.ţ ă

14



Aceasta însemn c trebuie s ignor m împlinirile ecumenice recente, creştereă ă ă ăcoeziunii creştine sau agravarea mutual a creştinilor unul fa de altul, creştereă ţă în elegerii mutuale şi a prieteniei, disponibilitatea pentru discurs. Destul de paradoxal, ţfiecare pas pe drumul avans rii ecumenice, g sim noi şi mai adânci dificult i, nă ă ăţdiferen e, noi şi arz toare puncte de neîn elegere. Din nou şi din nou, trebuie sţ ă ţ reconsider m şi s revizuim nu numai poli ele sau tacticile noastre, ci şi elurile şi scopurilă ă ţ ţ

Problema reconcilierii creştine este for at asupra noastr – asupra genera iei meleţ ă ă ţmai întâi din cauza unor considera ii practice. Ar trebui s spun eu, din cauza lipsei dţ ă

deziluzie şi a disper rii? Trebuie s ne încunoştin m c suntem mişca i şi fustra i din cauză ă ţă ă ţ ţ„dezordinii prezente” a omului, din cauza confuziei şi a impasului s u prezent, din cauzăcrizei şi a dec derii civiliza iei noastre, de amenin area puterii atomice şi a r zboiului totaă ţ ţ ăde sfârşitul veacurilor. Ne g sim într-o situa ie de urgen , când se cere ac iune imediat ă ţ ţă ţ ăurgent . „Fericitele noastre diviziuni” apar din ce în ce mai mult un impediment mai enorăal oric rei ac iuni creştine efective în orice domeniu, atât pentru o rezisten creştină ţ ţăefectiv în orice domeniu, atât în ceea ce priveşte orice ac iune creştin efectiv cât şi ă ţ ă ăce priveşte orice ini iativ de pionierat. Evident, numai nişte ac iuni unite şi interesante aţ ă ţşans de succes. Ună anumit gen de cooperare creştin , oă anumit ă coali ie a for eloţ ţcreştine este necesar cu stringen dac este s ne întâlnim cu provocarea unoă ţă ă ă„Evanghelii rivale” şi nevoia de a schimba lumea ca şi creştini. Se pare c anumi i creştiă ţ

au nevoie s ajung la un fel de anumite în elegeri între ei, cu scopul de a nu compromită ă ţcauza lor prin dispute şi certuri. Raza şi scopul acestor acorduri prev zute sunt mai muăvagi şi obscure.

Nimeni nu ar putea contesta greutatea şi relevan a acestor considera ii strategicţ ţRedescoperirea sensului responsabilit ii creştine fa de lume este cu adev rat o pre ioasăţ ţă ă ţ împlinire ecumenic . Creştinismul este f r nici o îndoial nu numai o proclama ie ă ă ă ă ţanumitor principii generale, ci un program fundamental al unei vie i zilnice. Creştinismţtrebuie practicat acum şi aici, hic ec nunc, trebuie aplicat la toate situa iile, în orice loc ţtimp, semper et ubique. Caracterul nelumesc şi elul mesajului creştin nu semnific un fţ ăde indiferen rece fa de faptele p mânteşti, a faptelor unui om care sufer şi estţă ţă ă ăneajutorat. Milostenia şi mila sunt semnele şi testele oric rei vie i creştine genuină ţ

Demnitatea uman şi dreptatea social sunt inevitabile între interesele cele mai imediată ăale Bisericii. Biserica Ortodox în particular nu poate uita niciodat pledoaria viguroas ă ă ăSfântului Ioan Gur de Aur pentru dreptate şi mil social .ă ă ă

Totuşi, acest creştinism aplicat este cea mai mare ispit pentru întregul rasei umanăacum şi de-a pururi. Iat principalul eşec: ne confrunt m cu provoc rile lumii în loc să ă ă provoc m lumea. Ne dedic m unei datorii dubioase a unei aprob ri sau dezaprobă ă ă ăocazionale a întâmpl rilor şi tendin elor acestei lumii trec toare. Discut m disperat ă ţ ă ăargument m referitor la faptul dac Bisericile ar trebui s se al ture cu Comunismul saă ă ă ăCapitalismul sau cu altceva şi care oare dintre programele politice şi sociale ar putea girate de o aprobare creştin condi ional sau necondi ional . Pur şi simplu ne uit m ă ţ ă ţ ă ăcursul istoriei, coment m, uneori pasional referitor la eşecuri şi împliniri, primind saă

denun ând diferite aspecte. Iat ce întrebare trebuie s ne punem:ţ ă ă în aceast lumeă , ctrebuie acceptat, ce trebuie recunoscut şi ce trebuie repudiat de creştini: în ce domenii trebui şi pot creştinii cu însufle ire şi cu deplin tate s se al ture fiilor acestei lumi întrţ ă ă ăsârguin comun de a restabilii şi a administra via a zilnic a oamenilor; care sunt acesţă ă ţ ădomenii, dac exist unele care ar trebui s resping orice cooperare şi s îşi urmeze caleă ă ă ă ălor particular ? Ceea ce ne lipseşte aici este duhul uneiă ini iative creştine. ţ Conflictul ultidintre Evanghelie şi „aceast lume” cum este ea este foarte mult obscurizat şi îmbr cat îă ădelibera iile noastre ecumenice. Noi test m tr s turile acestei lumi prin m suri istorice. Nţ ă ă ă ăvedem puşi în pericolul de a fi înrobi i de propriile noastr strategii.ţ ă

15



Adev ratul standard creştin nu este strategie ci adev r. Haide i s admitem pentă ă ţ ăun moment c am putea fi de acordă cumva mai mult sau mai pu in asupra unei afirmaţ ţdefinitive şi distinctive cu privire la nevoile urgente ale vremurilor noastre. S ne imagină ăc am putea vorbii cu vocea situa iei prezente politice, sociale şi interna ionale. Într-uă ţ ţanume sens ar fi un succes spectacular, o adev rat împlinire strategic . Ea ar fi marcaă ă ă de o avansare real în spre o solu ie ecumenic – adic o solu ie a problemei ecumenică ţ ă ă ţadic vindecarea schismei? M voi aventura s spun c dup opinia mea personal această ă ă ă ă ăar fi fost mai mult un eşec de propor ii. M-aş putea explica de ce? Poate adev rata unitatţ ă

creştin s fie restaurat prin în elegere referitoare la subiectele seculare. Nu ar fi ă ă ă ţsitua ie absurd dac creştinii ar putea fi concomitent în pozi ii seculare şi s varieze ţ ă ă ţ ăpunctele esen iale? O unitate anonimţ ă in dubiis şi o lips de unitateă in necesariis! Nu aputea fi dovedit şi nu ar putea fi sugerat c toate m rturisirile confesionale şi doctrinaă ă ăau fost de o importan vital ? În acest caz ipotetic, creştinii s-ar putea comporta ca şi cuţă ăar fi uni i. Ar putea un om care şede în stran s cear ceva mai bun? În orice situaţ ă ă ă ţipotetic , nu ar fi oare în elegerile umane superficiale? În orice caz, un front creştin comuă ţnu ar însemna un fel de creştinism reunit, nu ar fi o Biseric reunit şi nu ar fiă ă una sancta.

Judecata începe cu Casa Domnului. Nu este destul s fim muta i în spre un anumit fă ţde reconciliere ecumenic printr-un anume fel de strategie, fie ea misionar , evanghelică ă ăsocial sau de alt fel, decât numai dac conştiin a creştin a devenit perceptibil fa dă ă ţ ă ă ţă

provoc rile ei mai mari, de provocarea lui Dumnezeu. Trebuie s c ut m unitate saă ă ă ăreunire nu fiindc ar putea s ne fac mai eficen i şi mai bine echipa i în lupta noastă ă ă ţ ţ istoric (şi în acest caz nimeni nu ar merge mai departe de ceea ce a fost strict cerut ca ăun fel de „victorie” pe un câmp de b taie, ci fiindc unitatea ar fi un imperată ădumnezeiesc, un plan sau un scop dumnezeiesc, fiindc apar ine esen ei (ă ţ ţ essecreştinismului. Lipsa de unitate creştin nu înseamn nimic mai mult decât eşecă ăcreştinilor de a fi creştini. Într-un creştinism împlinit, nimeni nu poate fi realmente creştichiar dac st m în adev rul deplin şi am fi convinşi de o solidaritate deplin şi ascultaă ă ă ăfa de adev r „care a fost descoperit sfin ilor” – c ci nim nui nu i se permite libertateţă ă ţ ă ăfa de responsabilitatea altora. Pentru to i, acesta este privilegiul creştinilor, odios ţă ţm re – în p strarea fr iet ii.ă ţ ă ăţ ăţ Catolicitatea Bisericii nu este niciodat rupt de secesiuniă ă

umane, dar universalitatea ei este mult compromis de aceste „diviziuni nefericiteăProvincialismul creştin – „protestantismul tradi iilor locale,” ca s folosim fraza lui Vladimţ ăSoloviov – nu este cu nimic mai mult decât un eşec şi o greşal doctrinar . Erezia domină ă ăaceasta nu fiindc m rturia adev rului ortodox a fost adecvat sau neglijat deplin?ă ă ă ă ă

Lipsa de unitate creştin este ceva deschis şi o ran care sângereaz pe m re ul truă ă ă ă ţal lui Hristos. S-au f cut încerc ri de a interpreta diferen ele şi divergen ele existente aă ă ţ ţcreştinilor ca fiind complementare; adic , un fel de aspecte izolate şi exagerate aă întregului care ar putea fi reconciliat pur şi simplu din cauza unei sinteze mai largi şi minclusive. S-a pretins c diferen ierea istoric a fost un stadiu preliminar necesar pe caleă ţ ăspre aceast sintez . Totuşi, întregul dezinteresat nu poate fi mântuit numai printră ăopera ie aritmetic . Lipsa de unitate creştin nu este o imperfec iune inevitabil a unţ ă ă ţ ă

stadiu de tranzi ie în istoria creştin , în timp ce Biserica este înc în pelerinaj pe drumul ţ ă ăprin aceast lume, înc înă ă via în timp ce m rirea deplin a rii de baştin nu poate ă ă Ţă ădiscernut având în vedere c plin tatea timpurilor nu a fost înc realizat . Din contr , estă ă ă ă ă ăun eşec deplin şi o lips de credincioşie. Ştim prea bine c adev rata unitate ă ă ăcreştinismului a fost rupt . Întregul nu mai poate fi reconstruit pur şi simplu prin ad ugareă ăunor particularit i speciale. Din nou, mai multele „tradi ii” sunt pur negative şi polemicăţ ţele stau numai în opozi ie. În orice caz, ele nu pot fi sumarizate dup cum sunt ele. Eţ ătrebuie restabilite şi remodelate pentru a se potrivii reintegra ilor. Aceasta înseamn cţ ă singura cale în spre un fel de remodelare sintetic în felul unei sinteze ecumenice estăcalea unei întoarceri combinate a reînnoirii, a renaşterii şi a poc in ei. Între creştini nă ţ

16



poate fi împlinit nici un fel de unitate mai înainte de a renun a la anumite diferen ieri. Îă ţ ţ„Biserica reunit ” a viitorului, dac ne este îng duit aceast fraz ambigu , nu exist loă ă ă ă ă ă ă ăpentru cei care pretind înc c sunt Petru, Pavel, Apolo sau al ii, indiferent ce nou numă ă ţaceşti Petri şi Paveli şi-ar putea asuma. Diferen ele trebuie dep şite, nu trecute cu vedereţ ăParitatea în tradi iile divergen e sau diferite interpret ri cu greu poate fi admis . Uneţ ţ ă ăalegeri definitive trebuie f cute. Adev rata sintez presupune domina ie.ă ă ă ţ

Spunând aceasta nu înseamn ap rarea oric ror ac iuni precipitative sau impunereă ă ă ţunor scheme de reunificare şi reconcieliere. Din contr , este o provocare sau chiar ă

diminuare a tuturor acestor scheme, un fel de avertisment împotriva unor tradiţdivergente sau interpret ri care cu greu pot fi admise. Trebuie f cute nişte alegeă ăAdev rata sintez presupune discriminare.ă ă

Spunând acestea nu însemn necesar ap rarea unor ac iuni precipitative saă ă ţimpunerea unor scheme de reunire şi reconciliere. Din contr , este o provocare sau chiar ăo renun are la aceste scheme, un avertisment unor ac iuni premature şi lipsite dţ ţra ionament. Ar mai însemna s ne invit m şi pe to i cei care în numele binecuvântat al lţ ă ă ţIisus Hristos, cu adev rat mai presus de orice nume din lume, s ne invit m pe noi şi pă ă ărestul la cruce, al triste e, la suferin şi la poc in . „C ci triste ea dumnezeiasc nu ţ ţă ă ţă ă ţ ălucrat nici un fel de regret” (II Corinteni 7, 10).

O adev rat fr ietate ecumenic poate fi universal şi inclusiv de sine. Nă ă ăţ ă ă ă

înseamn c ar trebui şi ar fi un fel de „comuniune deschis .” Anumi i termeni stric i ă ă ă ţ ţfoarte defini i sunt prescrişi şi presupuşi inevitabil. Am acceptat-o ca şi baz pentrţ ăconferin a noastr şi pentru cooperare; crezul în Hristos ca şi Dumnezeu şi Mântuitor. Aţ ăputea s ne îndoim dac fraza este apt şi destul de definit . Ea este probabil potriviă ă ă ă pentru un anumit fel de cooperare practic care nu ar trebui s aib un obiectiv imediat ă ă ăMişc rii Ecumenice. Orice confuzie în acest sens ar fi dezastroas şi ne-ar conduce îă ădescrieri utopice sau trivialit i umanitare. elul ultim – adev rata restaurare a unităţ Ţ ă ăţcreştine în credin şi milostenie – ea este dincolo de planurile umane şi de posibilitatea dţă în elegere şi este ceva mai sus de toate ca şi un dar liber de la atotputernicul DumnezeţObiectivul nostru imediat este mult mai limitat: a trage mai aproape în în elegere sensţadev rat al scrutinit ii ne v-a aduce pu in consolare şi ne v-a duce un fel de lips dă ăţ ţ ă ă

odihn tragic . Calea spre mântuire trebuie s fie o cale îngust .ă ă ă ăFranc vorbind, Sinodul Bisericilor este format pentru cooperare, pentru conferin e ţconsulta ii. M refer la Constitu ie (paragraful III, la Func iuni, punctul 4) şi acesta cred cţ ă ţ ţ este punctul central: „promovarea unei conştiin e ecumenice în membrii tuturţbisericilor.” În acest moment trebuie s ne întreb m aceste lucruri.ă ă

Mai întâi, este destul s redescoperim „cel mai de jos denominator comunădenomina iilor (în schema care a fost deja acceptat ) şi s o lu m ca şi o dovad saţ ă ă ă ăschem a unit ii. Ca s fim ceva mai franc, aceasta s-ar dovedii ceva mai mult,ă ăţ ă nimium probat şi s-ar dovedii a nu fi nimic, dup cum spune crezul. Ne aduce el dincolo de veacăprezent al lipsei de unitate? Doar fiindc îl putem recita chiar şi acum în timp ce încă suntem separa i (haide i s regret m aceste lucruri), ele se dovedesc o baz nepotriviţ ţ ă ă ă

pentru reconciliere. Ne este permis s o interpret m cum decidem noi. Cu siguran crezuă ă ţăla fel ca şi Scripturile, ca s folosim fraza Sfântului Ilarie,ă est non in legendo sed iinteligendo. Sau din nou, ceea ce este esen ial este sensul şi nu numai litera. Din nou nţeste destul s fim de acord cu „episcopatul istoric” în timp ce ap r m o interpretaă ă ădoctrinar . Faptele şi institu iile nu lucrează ţ ă ex opere operato.

Mai mult trebuie s g sim ună ă consens teologic adânc. Acesta este singurul garant unei deştept ri potrivite a unei conştiin e ecumenice. Numai la un astfel de nivă ţcooperarea noastr în probleme practice ar putea fi o ac iune comun a creştinilor ca ă ţ ăcreştini. Nu ar fi destul s înregistr m acordurile existente, ca s încunoştin m unitateă ă ă ţăexistent . Unitatea pe care o c ut m este acea unitate care nu exist , istoric sau empiriă ă ă ă

17



În orice caz, Ecumenismul nu ar trebui s însemne ceva protestant sau pre-roman sau cevăde aceste fel. Nu trebuie s existe nici un fel de cooperare ecumenic , nici un fel dă ăfr ietate creştin şi este cât se poate de evident c nici un fel de reunire creştin nu poatăţ ă ă ăfi împlinit decât numai dac Roma ar putea fi inclus . Nu m refer la Roma prezent , ci ă ă ă ă ăadev rul şi la moştenirea pe care Roma a stat şi pe care înc st , împotriva a tot ceea că ă ăst dincolo de romanism. Integra ia ultim a creştinismului trebuie s fie total ă ţ ă ă ăuniversal . Tot restul este par ial şi integral, fundamental lipsit de potrivire şi incomplet ă ţprobabil chiar greşit. Nu ne v-a ajuta nici un fel de fraternizare sentimental . S nu intră ă ă

în confuzie. Putem merge mult mai departe decât am admis. Nu ne v-a ajuta nici un fel dfraternizare. Prin chestionare teologic vom fi capabili s dobândim o viziune mai larg ă ă ăs dep şim friciile istorice lipsite de necesitate. Am militat pe tradi iile noastre locale muă ă ţprea mult. Haide i s restaur m sensul catolic. Preciziile doctrinare vor ajuta, nu voţ ă ă împiedica adev rata unitate.ă

În al doilea rând – acestea nu sunt decât un alt aspect al aceluiaşi punct – t ria reaă a pozi iei creştine în „alteritatea” sa.ţ

C ci cu adev rat creştinismul nu este din „aceast lume” şi nu este doar un simpă ă ăelement al fabricii umane. Creştinismul este pe lume în sine. Aceasta este ceea ce noi ameşuat s percepem şi s men inem. Suntem jena i de frica noastr de a fi detaşa i de viaă ă ţ ţ ă ţ ţcurent . Cu adev rat, t ria creştinismului este înr d cinat în opozi ia lui la tot cea cestă ă ă ă ă ă ţ

este f r de Hristos. Nici un alt fel de aliat secular nu ar putea ajuta cauza creştină ă indiferent ce nume ar purta. Ca şi creştini avem numai un Aliat ceresc, Domnul nostru IisuHristos, c ruia i s-a dat toat puterea în ceruri şi pe p mânt, chiar şi în aceast lumă ă ă ăperplex şi rebel a noastr . Pentru acest motiv, creştinii nu trebuie s admit niciodată ă ă ă ă nici un fel de autoritate, chiar şi în probleme seculare. Din nou, aceasta ofer o prioritaăultim subiectelor teologice. Neîn elegerile noastre practice ne conduc inevitabil ă ţdiversitatea interpret rilor noastre ale mesajului ceresc şi la o solu ie dumnezeiasc ă ţ ătragedia şi c derea noastr uman .ă ă ă

Haide i s ne amintim de m re ele versuri ale lui Newman:ţ ă ă ţNoaptea este întunecat şi eu sunt departe de cas .ă ă Tu Doamne condu-m .ă

Tu vegheaz -mi mersul meu! C ci eu nu întreb dac voiesc s v dă ă ă ă ăScena distant : un pas ar fi destul pentru mine.ăHaide i sţ ă n d jduim şi s credem c nou ne v-a fi permis aici şi acum de iubirea lă ă ă ă ă

Dumnezeu, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos şi prin inspira ia Duhului Sfânt, ca sţ mai facem un pas sigur în spre vindecarea schismei creştine.

18



TRAGEDIA DIVIZIUNILOR CREŞTINENici un creştin nu poate ignora faptul diviziunilor creştine. Nici nu se poate neg

nevoia reintegr rii creştine. Exist numai o Biseric , la fel cum exist un singur Dumnezeă ă ă ăIisus Hristos şi exist n dejdea Vie ii Veşnice, în El şi prin El. Totuşi,ă ă ţ creştinii sunt împ r iă ţ ţLumea creştin se afl într-un stadiu de schism . Creştinismul este împ r it în nişă ă ă ă ţcâmpuri antagonice. De fapt, creştinii locuiesc în câteva „lumii” separate, care pentru ei nsunt doar numai un fel de sfere reale de gândire şi ac iune şi ele îşi dep şesc numţ ăocazional şi cu greutate limitele. Problema comunica iei unor „creştini împ r i i” se pare cţ ă ţ ţ are nişte termeni de referin obişnui i şi probabil c nu exist un „univers comun ţă ţ ă ădiscursului.” Nu exist o „gândire comun ” între creştini. De fapt, avem de a face cu ă ă

diversitate de min i şi gândiri. Fiecare „conversa ie ecumenic ” este mai mult sau mţ ţ ăpu in o controvers . Nu exist un „limbaj creştin” obişnuit, care ar putea fi folosit conştieţ ă ăşi spontan de toat lumea. Chiar şi folosin a limbajului Scripturistic în dialogul ecumenic să ţdovedeşte de mai multe ori ambiguu şi lipsit de fond real. În mai multe centre exist ărezisten puternic fa de folosirea acestui idiom arhaic, care, dup cum este sus inut dţă ă ţă ă ţmai multe ori, eşuiaz s convearg orice sens precis al „omului modern.” Creştinii dă ă ădiferite convingeri se întâlnesc unii cu al ii de mai multe ori ca şi str ini şi necunoscu i. Anţ ă ţmişc rii ecumenice au înfrumuse at aceast situa ie, dar nu într-o m sur mare. C ci, ă ţ ă ţ ă ă ăorice caz, Mişcarea în sine a fost avansat unei minorit i a Bisericii. Din nou, Mişcarea ă ăţfost conceput de mai multe ori ca şi un fel de Biserici ne-romane, care a mers pân acoă ăla excluderea uneia dintre cele mai largi sec iunii a unui creştinism împ r it.ţ ă ţ

Topica discu iei la Adunarea din Evanston a fost aceasta:ţ Unitatea noastr în Hristoăşi lipsa noastr de unitate a Bisericilor.ă Care este sensul real al frazei? Despre creştini sspune c suntă una în Hristos şi c totuşiă sunt împ r i i ca şi „biserici.” ă ţ ţ De fapt, fraza aputea avea un num r mai mare de sensuri.ă

Iat ce voi spune mai întâi: faptul c creştinii sunt uni i de Hristos, în iubirea Să ă ţr scump r toare, de la care nu este exclus nici o fiin uman , din moment ce Hristos ă ă ă ă ţă ămurit pentru to i oamenii şi pentru întregul umanit ii. Iisus Hristos este Domnul tuturor,ţ ăţ întregii crea ii şi Domnia lui include raiul şi p mântul. Aceasta este evident înv turţ ă ăţădeplin a Noului Testament. Totuşi, acest lucru este deplin accentuat în mesajul apostoliăomul poate omite ziua vizitei sale şi scopul r scump r tor al lui Dumnezeu poate ă ă ăobstruc ionat sau fustrat de obstinen a şi orbirea uman , de eşecul uman de a r spundţ ţ ă ă

Voin a lui Dumnezeu nu a fost realizat aici pe p mânt la fel ca şi în ceruri.ţ ă ăÎn al doilea rând, fraza ar putea sugera c creştinii sunt de fapt una cu preferin a loă ţfa de acelaşi Domn. Cu siguran , aceast leg tur este una real şi ar mai trebui sţă ţă ă ă ă ă ad ug m, o leg tur supranatural , din moment ce nici un om nu îl poate m rturisii dă ă ă ă ă ăIisus Hristos ca şi Domn, decât numai prin Duhul Sfânt. Trebuie s ne încunoştin m dă ţăaceast „leg tur a p cii,” de comunitatea în n dejde şi preferin , care singur facă ă ă ă ă ţă ăfr ietatea noastr ecumenic atât de variat şi de divers interpretat şi în eleas dăţ ă ă ă ţ ă„creştinii diviza i” ca fiind incapabil s ofere temelii suficente pentru „unitate ca ţ ă ăBiseric .” Chiar şi atunci când creştinii voiesc s stea împreun , în milostenie şi iubiă ă ă

19



fr easc , în ciuda predicii apostolice, ei ar fi incapabili s se al ture, cu sinceritate ăţ ă ă ăconvingere, într-o profesiune similar a credin ei.ă ţ

În al treilea rând şi probabil aceasta a fost de fapt un sens inten ionat al frazei, aţputea fi men inut c „lipsa noastr de unitate ca şi biseric ” este numai o expresie ţ ă ă ăincapacit ii noastre de a manifesta şi întrupa o unitate mai mare şi mai adânc sau un făţ ăde „unicitate în Hristos”, care a fost deja împlinit sau realizat . În alte cuvinte, fraza aă ăputea ar ta c exist deja o Unitateă ă ă ultimă împlinit între creştini dincolo de bariereădenomina ionale sau institu ionale şi cţ ţ ă aceast ă unitate este singura realitate veridic , îă

timp ce lipsa unit ii din „Biserici” apar ine exclusiv unui stadiu imperfect al facerii umanăţ ţEvident c o astfel de interpretare implic o concep ie special a Bisericii şi în aceă ă ţ ămoment nu exist nici un fel de în elegere între punctul de diviziune care a creat tensiuneă ţdiferitelor tendin e sau sec iuni al unui creştinism împ r it în punctul lui cel mai suprem.ţ ţ ă ţ

Atunci când creştinii din diferite tradi ii s-au întâlnit într-un „cadrul ecumenic,” dupţ cum s-au întâlnit în Amsterdam în 1948, ei întotdeauna se vor confrunta cu faptul unoneîn elegeri conştiente ţ în mai mult direc ii, în ciuda dorin ei lor celei mai sincere de „a stţ ţ împreun ,” de a recupera unitatea. Cea mai mare împlinire al Mişc rii Ecumenice Modernă ăa fost probabil curajul de a fi conştien i cţ ă a existat o neîn elegere major ţ ă, cea mai adâncindiferen a noastr (ca s folosim fraza de la Amsterdam), care pur şi simplu nu poate ţă ă ăexorcizat de nici un fel de apel la mil sau toleran . Noi trebuie s lu m aceast tensiună ă ţă ă ă ă

existent sau divergen din sânul creştinismului cu cea mai mare seriozitate. Ar trebui să ţă fim franc deschişi unul fa de al ii:ţă ţ exist diferen e, exist neîn elegeri.ă ţ ă ţ Acum, tocmai în acest moment trebuie ridicat o obiec ie, după ţ ă cum a fost ea ridicat

de mai multe roi: este aceast „neîn elegere” cu adev rat valid ? Nu este ea doar o simpă ţ ă ă iluzie a unui om care s-a compl cut în sine? Nu este oare doar rezolvare obstinat de ă ăcontinua s umbl m în c i diferite ale unui trecut învechit? De fapt, s-a sugerat mai dă ă ăvrem c toate diviziunile creştine sunt acum, la fel cum probabil au fost mai did totdeaunădoar simple neîn elegeri umane, condi ionate în cele din urm de lipsa de milostenie ţ ţ ăcomprehensiune, d o îngustime a min ii şi a inimii, de anumite prejudicii moştenite ţ învederate, de rivalitate şi mândrie. Uneori se men ine c , în cele din urm , nu existţ ă ă motive pentru creştini s stea diviza i şi toate motivele implicate sunt în cele din urmă ţ

irelevante. Aceasta însemn s spunem c creştinii pur şi simplu şi cu înc p ânare refuză ă ă ă ăţ s recunoasc c de fapt ei sunt unaă ă ă în toate punctele esen iale, ţ c ei exagereaz deliberă ăpunctele de divergen . Este evident c obstinen a şi eşecul uman îşi partea lor grea îţă ă ţtragedia disrup iei umane. În anumite momente, diviziunile creştine au fost motivate îţspecial de patimile umane. Aceasta ar fi o mare înşelare a istoriei creştine, dac am ignoăc în multe alte aspecte diviziunile au fost inspirate de o preferin credincioas fa dă ţă ă ţăAdev r, dup cum au putut oamenii s îl în eleag sau de o rezisten conştient la ceea că ă ă ţ ă ţă ăa fost sincer conceput ca fiind o greşal major , chiar dac aceast aprehensiune ar puteă ă ă ăfi în anumite momente exagerat . În orice caz, o pledoarie clar spre „unitate,” pur ă ă ăsimpl nu poate face apel la cei care se g sesc separa i unii de al ii din cauza preten iiloă ă ţ ţ ţunei conştiin e creştine şi de loialitate fa d credin „care a fost descoperit odat pentrţ ţă ţă ă ă

totdeauna sfin ilor” ar fi greu s tras mţ ă ă toate diviziunile şi neîn elegerile înapoi la diferţ „factori non-teologici,” dup cum sunt stila i ei acum sau de anumite surse socială ţindiferent cât de grele şi hipnotizatoare ar fi fost în anumite cazuri. Înseşi centrul rantragediei creştine este const de fapt în stadiul concret al istoriei, care fost impuse de mămulte diviziuni tocmai fa de loialitatea fa de Hristos şi de un zel sincer fa d credinţă ţă ţă ţadev rat . În numele acestei apostolicit i reale a predaniei şi a sfin eniei vie ii c mă ă ăţ ţ ţ ămulte grupuri creştine sau Biserici persist în separa ia lor mutual chiar şi acum, chiă ţ ădac ei au reaprins duhul milosteniei şi şi-au asumat voit greut ile unor fa de al ii. Destă ăţ ţă ţde tragic, în mai multe situa ii „separa ia” sau „schisma”ţ ţ au p rut ca a cerut un fel dăloialitate şi conştiin creştin . În convrsa ile noastre ecumenice am ajuns la un stadiu carţă ă ţ

20



a deventi din ce în ce mai dificil ca s vorbim cu o voce obişnuit sau s facem diferă ă ăargumente sau s ne angaj m într-o ac iune comun . To i cvor fi de acord c Unitateă ă ţ ă ţ ăBisericii ar fi voin şa şi scopul şi voin a lui Dumnezeu şi cu to ii sunt conştien i de datoriiţ ţ ţ ţşi impedimentele de aredescoeprii aceast uniatet peirdut . Îna cest moment, cea mă ăadânc diferen a convingrilor unei unit i peirdute. To i vor fi de acord c Bisdeirca lkă ţă ăţ ţ ăHristos nu poate fi pur şi simplu împ r it ă ţ ă, dup cum Hristos nu a fost niciodat împ ră ă ă ţCare ar fi atunci sensul ultim al diviziunilor creştine, fiindc dup cum vedem există ă diviziune? Pentru mai mulţi creştini stadiul prezent de disrup ie,ţ lipsa noastr de unitate că

şi Biserici, depind emai mult de duhul diviziunilor, în contextul în care pentru o separaţcontinu sunt inventate şi descoperite în lucruri imposibilul care trebuoie ar tat ca şi uă ăacord deplin al doctrinei. Exist Unitate, ar spune ei şi ea trebuie s fie amniestat dintră ă ădat ca s ne întâlnim la Masa Domnului. Pwntur ami mul i creştini, de fapt, indiferent că ă ţnume ar vea ei, toate aceste schime exist într-una sfânt şi ele pot fi dep şite numai deă ă ăcreştere a milosteniei sau de anumite asjut ri în poli e, inclusiv posibilitatea de restauraă ţa “episcopatului istoric.”

Exist mul i al ii care sunt puternic convinşi c tragedia disrup ilor creştine mergă ţ ţ ă ţmult mai adânc şi a afectsat un mare num r şi un mare procent care este absolut dincoăde domeniul, libert ii creştine şi a dedic rii credin ei. Ei ar m rturisii c nu este vorbăţ ă ţ ă ănumai de o lips de unitate sau de un duh al diviziunilor, ci mai presus de orice un fel dă

împlinire uman sau dsitorsiune în rpocesul dezinteg rii creştine care constituie în prezenă ăprincipala judecat a unui cretşinsim împ r it. F r nici un fel de lips t de claritate şi cu ceă ă ţ ă ă ămai sincer şi mai deplin afec iune fratern pentru ei care sunt contşient obliga i s nu fă ă ţ ă ţ ăde acord, pentur cei care sunt dedica i concep iei “înalte” sau “catolice” a Bisericii aţ ţinsista ca primele pierderi structurale s fie recuperate şi vindecate şli dac aceste lucruă ănu au fost realizate, orice manifestare a unei anumite “unicit i în Hristos” ar fi determinatăţ de a fi lispit de realitate şi sinceritate. Pentru ei, din “tradi ia” înalt , separa ia a meă ţ ă ţpân la o astfel de adâncime a existen ie creştine c ei numia pot, ca s folosim expresă ţ ă ăde la Toronto, s priveasc grupurile şi demonima ile existente ca şi “biserici”, în sensă ă ţdeplin a termenului. Ei nu îşi vorm impune propriile lor convingeri asupra celor care sunincapabili s le remarce, ca şi asducltare ultim a voin ei lui Dumnezeu, dup cum ei citesă ă ţ ă

în Scripturi şi în experin a plin de hara Bisericii, ca s îşi arate propria lor convingere şi sţ ă ă se ab in de la orice fel de ac iune, chiar şi de la o “ac iune a credin ei,” la care ei nu se pţ ă ţ ţ ţal tura f r s tr deze cea mai adânc lolialitate.ă ă ă ă ă ă

Atunci când diferitele grupuri de creştini sunt separa i de loialit ile lor fa dţ ăţ ţăAdev r, atunci când ei interpretteaz divergent loialitatea ultim a lui Hristos, ar ă ă ănepotrivit şi lipsit de în elepciune s îi întreb m dac sunt capabili s fac concesiuni şi sţ ă ă ă ă ă nu fie de acoird cu neîn elegerile de dragul unei unit i imdiate. Mai mult ar fi un semn ţ ăţunei nelinişti nes n toase.ă ă Milostenia nu trebuie s stea nicioodat împotriva Adev ruluă ă ăEvident ar fi lipsit de realitate s îi întreb m pe “catolici” s nu priveasc Succesiuneă ă ă ăApostolic şi Preo ia Slujitoare ca fiind de o singură ţ ă esene ţă a Bisericii sau s suger m că ănu ar trebui s privitm nici un fel de interpratare doctrinar a Tainelor, inclusiv Euharistiă ă

ca şi contruc ie. Ar fi lispit de egalitate s îi întreb m pe “Protestan i” s abandonezţ ă ă ţ ă înv tuirle lor distinctive, cum ar fi doctirna Justific rii şi a Credin ei sau practica exclusivăţă ă ţ a “botzului cerdincioşilor” sau s aştept m ca ei accepte doctrine sau institu ii, pe care ă ă ţpriovesc conştient ca fiind greşite. Pentru a face aceasta şi pentru a încerca aşa, în aceişa“unitate” şi “unicitate” abstract , a face afirma ii din pricina mai multora ca fiind cevă ţobişnuit ar fi de fapt, un fel de “tratament plat ,” fa d eorice “partid” de preferin estă ţă ţăoferit, indiferent cât de m re ar fi ceste lucruri sau s încerc m un fel de conversiună ţ ă ădeghizat . Ar fi extrem de sdureros s ne încunoştin m de crucialitatea diferen elă ă ţă ţnaistre cele mai adânci. Acest edureri sunt mai mult durerile naşterii. Trebuii depl

21



înştiin at c “schima” sau lipsa de unitate prezent a Bisericilor nu au numai sigmeţ ă ăp catelor, ci şi o m rturie fa de profunda neîn elegere a Adev rului.ă ă ţă ţ ă

Poate fi obiectat c recunoşaterea Mişc rii Ecumenice sa ajusn la un final mort şi niă ăun fel de discu ie nu mai poate fi profitabil şi nici nu poate s ne duc niciunde. De fapţ ă ă ănu poate s ne spun decât c un fel de noi c i ar putea fi descoperite, numai dac voă ă ă ă ăcrede cu toat sârguin a în unitatea voin ei lui Dumnezeu şi nu numai în proictele umană ţ ţ Tensiunea, care a fost descris la Amsterdam ca şi “cea mai adânc diferen a noastră ă ţă ăapar ine inimii problemei ecumenice. Este tocmai aceastţ ă tensiune c re ofer adev rată ă ă

ecumenicit i o cerin ecumenic . Principala presupozi ie a oric rei întâlniri ecumenicăţ ţă ă ţ ăeste confiden a şi respectul mutual . “Creştinii împ r i i” trebuie s aib încredere şi s îţ ă ă ţ ţ ă ă ărespecte unul altuia sinceritatea, conviongerile unuia fa de altul. Primul apel la credin ţă ţăla Mişcarea ordinii s-a adresat “tuturor cvomuniunilor creştine din toat lumea.” Ar putea să fac aceste lucruri mult mai uşoare dac anumite comuniuni ar ieşii din scen , daă ă ăecumenicitatea scopului ar fi seriso amenin at . Prin natur , ârguin ele ecumenice sunt uţ ă ă ţfel de avetntur paradoxal . Aidc , un fel de încercare de a redirec iona cursul istoriă ă ă ţcreştine, d ela rdire iona spre unitate, dup secole de schisme şi rupoturi. Aceasta nu aţ ăputea fi o datoie uşoar .ă

Aceasta ne aduce la pucntul final. Probabil, am putea descrie toate eforturiecumenice ale ultimelor decade ca şi un fel de ecumenism în sdpa iu. ţ Prima datorie

confrin ei Ordinwe şi Credin din trecut a fost de a rederscoperii şi a întrregustra diferiteţ ţăcomuniuni şi denomina iuni din toat lumea. Balşan a a fost amenin toare şi confuzţ ă ţ ţă Urm torul pas a fost de a descoeprii “cea mai profund diferen .” Se pare că ă ţă Ecumenismul în spa iu ţ trebuie acum s fie suplimentat deă Ecumenismul în timp. Nici un fd în elegere care eşuiaz s fac dreptate unui proces de mia mul i ani al gândirii ţ ă ă ă ţdedica iei creştine nu p oate avea o valoare de durat . Vremea trebuie reintegrat ţ ă ă ăr sump rat . Al ii au muncit şi voi a i intrat î n munca lor a genera ilor care au urmaă ă ă ţ ţ ă ţp rin ilor şi a str moşilor. Ne sim im de mai mlte ori închista i în veascul noastru. Toaă ţ ă ţ ţconvingerile creştine sunt subiectul unui tst ultim al unui paradox, prin tardi ie. Estţprocesul unei întoarceri obişnuite la acea Tradi ie, care a fost continu , chiar şi în mijlocţ ăconflictelor şi a rupturilor, deşi de mai ,multe roi într-un fel obscur şi acoperit, c nă

“crştinii împ r i i” ne vom întâlnii unii cu al ii pe nişte temelii mai solide mai mutl decâă ţ ţ ţoricând. Aceast Tradi ie este Sfânta Biseric înseşi, în care Domnul este pururea prezent.ă ţ ăBineînşeles la final, în împlinirea ultimă tot ceea ce este istoric v-a fi dep şit de ceeă

ce ochil nu a v tzut şi nici un fel de iamgina ie nu a perceput. Totuşi,ă ţ istoricul, cea ce a fof cut de om în istorie, în timp şi pe p mânt, îşi are propriul status în isotira mântuiră ă Judecata de apoi asupra istoriei chiar şi în isatoria creştin t ii, îi par ine în întregimă ăţ ţMântuitotului ca şi Judec tor, C ruia i s-a dat toat puterea şi care vine ca s “scutuă ă ă ăp îmântul” şi s “îi judece pe vii şi pe mor i.” Totuşi, Biseirca de pe p mânt, istoria, i s-ă ă ţ ădat autoritate s lege şi s dezlege. Cunoştin a deplin şi în elegerea,ă ă ţ ă ţ viziunea estrezervat numai zilei Judec ii. Cel mai pu in probabil o cunoşatere a direc iei esă ăţ ţ ţdisponibil pentru Biseric dej aîn Pelerinajul ei p mântesc. A acoperiia cest sens ă ă ă

direc iei este prima datorie a Mişc rii Ecumneice din przent. delul este distant şli caleţ ă Ţgrea. Mişcarea are loc în prezent. elul este distant şi calea îngust . Totuşi, este oferit uŢ ăghid infalibil c s c ut m cu smerenie şli devo ie – Mângâietoru, Duhul Adev rului. El îşi ă ă ă ă ţ ăa aduce credincioşii la Plin tatea Adev rului.ă ă

PARTEA A DOUA: “DOCTRINA” BISERICIISCHISMA ŞI TEORIA BRANŞEI

22



Dificultatea primar a reunific rii creştine este cea a limitelor sau grani elor Biserică ă ţAceasta este întrega problematic a Sfântului Ciprian al Cartaginei. [A se vedea urm toră ăarticol pentru o analiz a lipsei de potrvire a gândirii Sfântului Ciprian]. Idea de baz ă ăSfântului ar putea fi exprimat dup cum urmeaz : limita canonic a Bisericii este inereă ă ă ăharismatic , astfel c orice “schism ” este o depreciere deplin de la Biseric . Este un fă ă ă ă ăde plecare de la acel teritoriu sacru, de la acel sfânt şi sacru oraş unde sursele sacrpulseaz , sursa sfintei ape, a unui Iordan mistic. Pentru aceasta schismaticii au numai uăfel de “ape necurate”, folosite pentru o anumit profanare a ceea ce este r u mai muă ă

decât pentru ştergerea ei. Imediat dup limitele canonice, lumea lipsit de har, lumeă ănatural , începe. Concluziile practice ale Sfântului Ciprian nu au fost acceptate de Biserică de rânduielile Bisericii cu privire la reunificarea schimaticilor şi a ereticilor ceea ce sugerat tacit c Duhul sufl chiar şi pe fii opozi iei. Recunoşaterea tainelor “schismatice” nă ă ţpoate fi explicat numai de “iconomie” aici poate exista un pragmatism ambiguu. Totuşăra ionamentul Sfântului Ciprian cu greu poate fi considerat ca fiind capabil de a fi respinţ Totuşi, premizele lui trebuie îngustate şi f cute mai precis. Consisten a gândirii r mână ţ ălipsit de distribu ie. În polemica lui cu donatiştii, Augustin nu a fost esen ial diferit dă ţ ţCiprian. Pentru aceasta exist o tensiune lipsit de rezolvare între dogm şi practic ă ă ă ăacest caz – tensiune, nu contradi ie. Biserica m rturiseşte c tainele sunt realizate întţ ă ăschismatici şi chiar între eretici – chiar dac nu cumva mântuitor, dup cum explică ă

Augustin, dar cel pu in realizat de Duhul Sfânt, care r mâne viu în schism . Aceasta nţ ă ă ăexplic cum sunt aceste lucruri posibile. Nu este deloc enigamtic faptul c exist n dejdă ă ă ăde mântuire “afar din Biseric ,”ă ă extra ecclesdia – în m sura aceasta const faptul unirii ă ăa locuirii. Duhul d d tor de via prezent la schism .ă ă ţă ă

Aceasta este antinomia primar a doctrinei Bisericii.ă Nu este greşit s interpretă ăacest fapt antinomic şi paradoxal. Izolarea canonic , pierderea „ecumenismului” – adic ă ă întregului catolic – reduc ionismul şi obscurizarea falsit ii umane, chiar şi deziluzia – toatţ ăţ falsitatea uman şi greşala nu poate decât s obscruc ioneze circula ia Duhului. Totuşă ă ţ ţacesta nu este un fapt canonic şi nu poate fi considerat o construc ie „normal ” a Bisericţ ăAcesta este faptul unei excep ii supra-canonice, pân acum necunoscut în istoriţ ă ăHomiakov a exprimat-o cel mai bine: „din moment ce Biserica este p mânteasc şi vizibiă ă

şi nu exist nici un fel de împlinire şi perfec ie a întregii Biserici, pe care Domnul să ţpogorât şi pe care a stat, ea nu v-a exista decât numai pân la judecata final a întregă ăcrea ii, c ci se creaz şi se cunoaşte numai în limite, f r s judec m amintirea umanitţ ă ă ă ă ă ă ăţ(în cuvintele lui Pavel c tre Corinteni) şi nu facem decât s recunoaştem ceea ce estă ăpierdut – adic ceea ce nu poate fi cuprins de ea – cei care au l sat-o cu propriul lor acoră ăPomenirea umanit ii, fie în Biseric fie afar din ea sau legat de ea cu noduri pe caăţ ă ă ăDumnezeu nu ne v-a l sa s le deschidem. Ea se pleac în fa a judec ii zilei celei mariă ă ă ţ ăţ(Biserica este una, 2).

Da, exist leg turi invizibile care nu pot fi severizate de retrageri şi diviziuni ă ăschisme. Chiar şi mai pu in potrivit de a calma şi a se mângâia pe sine despre aceastţ leg tur indivizibil , de a oprii acest dar milos al unit ii. Trebuie s încerc m s realiză ă ă ăţ ă ă ă ă

lucruri, s descoperim şi s execut m aceast uniate în plin tatea Bisericii, care triumf ă ă ă ă ă ăDuhul şi în adev rul p mântesc şi al m rturiei istorice. Din acest punct de vedere, toată ă ă„cauzele obişnuite” sunt mai importante decât o pozi ionare direct a problemţ ăreunific rii. Realitatea unit ii şi a credincioşiei, deşi numai la o scar micro, este mă ăţ ăimportant decât orice. În acest sens, colaborarea doctrinar şi cea teologic sunt un fel dă ă ăleg turi mutuale care se leag de un act real al unit ii. Problema reunific rii este cel mă ă ăţ ăexpedient pus ca şi un aspect al adev rului – c utarea dup Adev r este expedient ca şiă ă ă ă ăschimbare a Adev rului – c utarea Adev rului nu ne v-a elibera, ci ne v-a unii. Reunificareă ă ăpoate fi gândit ca şi unire a realit ilor lor empirice. Aceast idee a unific rii este mă ăţ ă ăacurat şi mai clar decât ideea unei combina ii simple. R mâne neclar ce se uneştă ţ ă

23



Unificarea tinde spre Adev r. Reunificarea este posibil în Duhul şi în t rie, în inspira ie ă ă ă ţsfin enie. Prin urmare acestea cu greu ar putea fi numai în timpul conferin elor teologice, ţ ţ întâlnirile ierarhilor, cu greu la Lausanne şi Stockholm. Reunificarea a fost dispus ădestinat s aib loc în istorie, apoi în cazul unui crepuscul sau în evul celei de a Două ă ăVeniri (Parousia), c ci aceast voin a fost deja un avertisment şi o avertizare pentră ă ţăsoarta şi anticiparea destinului nostru din alt lume. Mai mult, este neclar şi s-ar fi explicată în rug ciune şi ispit . Aceasta nu sl beşte decisivitatea poruncii: „haide i s mergeă ă ă ţ ă înainte f r un câmp, care s ne poat cunoaşte reproşul s u. C ci aici nu locuim într-uă ă ă ă ă ă

Oraş statornic, c ci noi c ut m pe cei care vin” (Evrei 13: 3).ă ă ă Traducere din rus dăLinda Morri

24



LIMITELE BISERICII

Este foarte dificil s oferim o defini ie exact şi clar a unei „secte” sau „schismeă ţ ă ă(disting aici „defini ia teologic ” din simpla descriere canonic ), din moment ce în Bisericţ ă ă

o sect este ceva contradictoriu şi lipsit de naturale e, un paradox şi o enigm . Biserică ţ ăeste unitate şi totul fiin ei sale const în aceast unitate şi unire, a lui Hristos şi în Hristoţ ă ă„C ci într-un Duh am fost boteza i într-un singur trup” (1 Corinteni 12, 13) şi prototipă ţacestei unit i este Treimea cea consubstan ial . M sura acestei unit i esteăţ ţ ă ă ăţ catolicitatesau comunalitatea (sobornost), atunci când impenetrabilitatea conştiin ei personale estţuşurat şi chiar mutat într-o unitate deplin a gândirii şi a sufletului şi mul imea lor credă ă ă ţsau este de o inim sau un suflet (cf. Fapte 4, 32). O sect sau o diviziune este un fel dă ăsepara ie, solidaritate, pierdere şi negarea a comunit ii. Duhul sectar este opus direţ ăţduhului Bisericii.

Problema naturii şi a sensului diviziunilor şi al sectelor din Biseric a fost ridicat că ătoat ascu imea înc de primele dispute batismale ale secolului al III-lea. În acele vremuă ţ ă

Sfântul Ciprian al Cartaginei şi-a dezvoltat o consisten neînfricat a doctrinei cu o absenţă ă ţcomun a harului din toateă sectele luate ca şi secte. Tot sensul şi tot accentul logic aacestui ra ionament st în convingerea cţ ă ă tainele sunt stabilite în Biseric ,ă în comuniune în comunalitate. Prin urmare orice violare a comunalit ii şi a unit ii în sine ne ducăţ ăţimediat dincolo de bariere într-un fel de afar ă decisiv. Dup Sfântului Ciprian toatăschismele erau o deplasare din Biseric , afar dintr-un p mânt sfin it, unde se ridic izvoră ă ă ţ ăbaptismal, un fel de ape ale mântuirii, quia uan este aqua in ecclesia sancta (SfântCiprian, Epist. xxxi, 2). Înv turile Sfântului Ciprian despre lipsa de har a sectelor se leagăţă de înv tura sa referitoare la unitate şi comunalitate. Nu este locul sau cazul s colectăţă ă ăşi s leg m deduc iile şi dovezile Sfântului Ciprian. Fiecare din noi le ştie şi le simte şi estă ă ţlegat s le ştie, este legat s le pomeneasc . Ele nu şi-au pierdut sim ul nici ast ză ă ă ţ ă

Influen a istoric a Sfântului Ciprian a fost continu şi puternic . Stric vorbind, premizeţ ă ă ăteologice ale înv turilor Sfântului Ciprian au fost neglijate. Chiar şi Augustin a fost destăţăde departe de Sfântul Ciprian. El a argumentat împotriva donatiştilor, cu Ciprian, c ci el năle-a respins; argumentul lui a avut mai mult m suri şi concluzii practice. Ra ionamentele lă ţdespre unitatea Bisericii, despre unitatea iubirii, ca şi un fel de condi ie necesar şi decisivţ ă a puterii mântuitoare a tainelor, Augustin nu a f cut decât s îi repete noile cuvinte aă ăSfântului Ciprian.

Concluziile practice ale Sfântului Ciprian nu au fost acceptate şi presupuse dconştiin a Bisericii. Ne întreb m cum a fost acest lucru posibil , dac premizele nu au foţ ă ă ărupte sau l sate la o parte. Nu este nevoie s intr m în detaliile rela iilor canonice aă ă ă ţBisericii cu ereticii şi sectarii. Ar fi destul s ar t m c au existat ocazii când înseşi formă ă ă ă

activit ii Bisericii care duce la în elegere c tainele sectarilor şi ale ereticilor sunt valide, căţ ţ ă tainele pot fi celebrate afar din limitele canonice stricte ale Bisericii.ă Biserica primeşte îmod obişnuit aderen i de la secte şi de la erezii, nu prin botez, evident însemnând ţpresupunând c ei au fost deja boteza i în sectele şi ereziile lor. În mai multe situaă ţ ţBiserica primeşte aderen i chiar şi f rţ ă ă mirungere şi uneori chiar şi clerici în ordinele loexistente, care trebuie în elese şi îndeplinite prin recunoaşterea validit ii sau realitţ ăţ ăţritualurilor corespunz toare îndeplinite „afar din Biseric .” Dac sunt realizate ca taină ă ă ăaceasta se face în virtutea Duhului Sfânt. Regulile canonice stabilesc sau descoper uăanumit fel de paradox mistic. În forma activit ii sale Biserica poart m rturia extensiunăţ ă ăteritoriului ei mistic, chiar şi dincolo de pragul canonic; „externul lumii” nu începe imedia

25



Sfântul Ciprian a avut dreptate: tainele sunt realizate numai în Biseric . El a definit această realitate în grab şi mult prea îngust. Nu ar trebui noi s ajungem la o concluzie opusă ă ăCând sunt realizate tainele, acolo exist şi Biseric .ă ă Sfântul Ciprian a afirmat aceste lucrudin tacita presupunere că limitele canonice şi harismatice ale Bisericii coincid inevitabiAceast identificare nedovedit nu a fost confirmat de o conştiin comun . Ca şi uă ă ă ţă ăorganism mistic, ca şi un trup sacru al lui Hristos, Biserica nu poate fi descris potrivit ătermeni sau categorii canonice. Ar fi imposibil s afirm m sau s discernem adev rateă ă ă ălimite ale Bisericii pur şi simplu numai prin semne sau m rci canonice.ă

Aceasta ridic un fel de îndoial şi semn de întrebare general. Sunt aceste reguli ă ăfapte canonice subiectul unui anumit fel de generalizare teologic ? Ar fi posibil s ă ăimput m lor motive teologice şi temelii dogmatice? Sau reprezint ele numai un anumit fă ăde discre ie pastoral şi uitare? Nu trebuie s în elegem noi modul canonic de ac iune mţ ă ă ţ ţmult ca un fel de t cere uimitoare cu privire la lipsa de har, mai mult decât o recunoaşteăa realit ii sau validit ii ritualurilor schismatice? Ar fi destul de prudent s cit m sau săţ ăţ ă ă introducem fapte în argumentul teologic?

Aceast obiec ie se leag de teoria a ceea ce este numit „iconomie.”ă ţ ă 1 În folosinţecclesial generală ă iconomia are mai multe sensuri. Cel mai larg sens este c „iconomiaă îmbr işeaz sau semnific toat opera mântuirii (cf. Coloseni 1, 25; Efeseni 1, 10; 3, 2, 9ăţ ă ă ăVulgata traduce aceste lucruri prin diseponsatio.2 În limbaj canonic „iconomia” a deven

un termen tehnic. Este mai mult un cuvânt descriptiv, un fel de caracteristic generală ăoίκομομία se opune lui άκρίβεια ca şi un fel de relaxare a disciplinei bisericeşti, o scutire sao excep ie de la o „regul strict ” (ţ ă ă ius strictum) sau de la o regul generală ă. Motivguvernator al „iconomiei” este tocmai „filantropia,” discre ia pastoral , un fel de calcţ ăpedagogic – deduc ia apare din cadrul unei utilit i lucr toare. „Iconomia” este mai mult uţ ăţ ăprincipiu pedagogic decât unul canonic; este un fel de corectare a conştiin ei. „Iconomiaţtrebuie s fie angajat de to i pastorii individuali în parohiile lor, mai mult de episcopi saă ă ţde sinoade episcopale. „Iconomia” este pastora ie şi „pastora ia” este „iconomie.” ţ ţaceasta const toat t ria şi vitalitatea principiului „iconomic” şi limita ia lui. Nu toată ă ă ţ întreb rile se pot fi puse şi r spunse prin „iconomie.”ă ă

Trebuie s ne întreb m, prin urmare, dac este posibil s ridic m întrebareă ă ă ă ă

referitoare la sectari şi eretici ca şi o problem a „iconomiei.” În mod sigur, în m sura ă ăcare este problem de a câştiga nişte suflete pierdute pentru adev rul catolic, de modul dă ăa îi aduce la „calea motiva iei adev rului”, tot cursul ac iunii trebuie s fie „iconomic”ţ ă ţ ăadic , pastoral, compasional, iubitor. Pastorul trebuie s lase pe cele 99 de oi şi s caute pă ă ăcea pierdut . Pentru aceste motiv se simte o nevoie mai mare pentru o sinceritate deplină şi pentru a fi direc i. Nu numai în aceast acurate e lipsit de echivoc, stricte e şi claritatţ ă ţ ă ţde fapt, άκρίβεια, este cerut în domeniul dogmei. Cum altcumva ar putea fi ob inuă ţ unitatea gândirii? Acurate ea şi claritatea sunt mai mult decât orice necesare în diagnozţmistic şi tocmai pentru acest motiv, problema ritualurilor sectarilor şi a ereticilor trebuă

1 Doctrina iconomiei „ecclesiale” este dezvoltat în special în teologia greac . Ar trebui s îl men ionez numă ă ă ţ

pe Hristos Andrustos, Δογματική τή ς Όρθοδοξου Άνατολικης Έκκλησιας , εν ΑΘ, 1907, σελ 306, κτλ. Κ.Δυβουνννιτος τά Μυστήρια τής Άνβατολικης Όρθοδόξου Έκκλησίας έν ΑΘ, Νr. 1913, σελ. 162 κτλ., eiusedem„Principiul Iconomiei” Jurnalul bisericesc periodic, nr. 231, aprilie 1933; F. Gavin, Unele aspecte ale gândiortodoxe greceşti, pp. 292; I Spacil, SJ. Doctrina teologic oriental luat ca şi separa ie fa de taină ă ă ţ ţăbotezului, Orentalia Chrtisti, IV, 4, Roma 1926. în teologia rus numai câ iva au inut la acest punct de vederă ţ ţCf. coresponden ei mitropolitului Antonie cu R. Gardiner în jurnalulţ Credin şi ra iune, ţă ţ 1915, 4, 17; 1916, 8-12 şi în special articolul lui SA. Ilarion, „Unitatea Bisericii la conferin ele lumii creştine,” înţ Mesagerul teologiianuarie 1917; cf. J.A. Duglas, „Rela iile bisericii anglicane cu Biserica Oriental ”, Londra, 1921, op. 5ţ ă„Principiul ortodox al iconomiei şi exerci iul ei”ţ Orientul creştin, XIII, 3-7, 1932 şi un fel de intercomuniuniconomic în raportul comitetului care a luat în considerare argumenta iile Conferin ei de la Laussane, 1930.ă ţ ţ2 CF. A. d’Alés, „Cuvântul iconomiei în limbajul teologic al Sfântului Irineu”, Magazinul studiilor greceşti, XXX1919, pp. 1-9.

26



ridicat şi trebuie s se dedic asupra ei sub forma celei mai stricteă ă ă άκρίβεια. Αceasta neste atât de mult un fel de quaestio iuris cât mia mult un fel de quaestio facti. Mai muleste o întrebare referitoare la un fapt mistic, la o realitate sacramental . Nu este ăproblem a „recunoaşterii” cât mai mult a diagnozei; este necesar să ă identific mă şi sdiscernem.

Mai mult decât orice „iconomia” este o problem compatibil cu punctele de vedeă ăradicale ale Sfântului Ciprian. Dac dincolo de limitele canonice ale Bisericii s lb tică ă ălipsit de har începe imediat, dac în general schismaticii nu au fost boteza i şi încă ă ţ

locuiesc în întuneric mai înainte de botez, claritatea deplin , stricte ea şi insisten a sună ţ ţ înc indispensabil în actele şi judec ile Bisericii. Aici nu este posibil nici un fel dă ăţ ă„tolerare” sau posibil ; nu sunt permise nici un fel de concesiuni. Este ceva imposibil dăconceput c Biserica ar trebui s primeasc p acei sau pe al i sectari sau eretici în trupul ă ă ă ţprin botez pur şi simplu fiindc ei ar fi capabili s îşi fac pasul lor decisiv mai uşor? În orică ă ăcaz, aceasta ar fi o complacere grav şi periculoas . Mai mult, ar fi un fel de convenien că ă ţăsl biciunile umane, cu iubirea de sine şi cu lipsa de credin , o complacere periculoasă ţă fiindc creaz orice apari ie a recunoaşterii Bisericii c tainele schismatice şi ritualurile suă ă ţ ăvalide şi c numai în primirea schismaticilor sau a oamenilor din exterior, ci în conştiină ţmajorit ii Bisericii şi chiar a liderilor Bisericii. Mai mult, acest mod de a ac iona, se pune ăţ ţpractic fiindc creaz aceast aparen . De fapt, Biserica a fost deplin convins c în sectă ă ă ă ţă ă ă

şi erezii botezul nu este realizat şi astfel am putea spune c în ce m sur ar putea ea s ă ă ă ăreuneasc pe schismatici f r botez? Cu siguran nu numai pentru a îi mântui de un fel dă ă ă ţăur fals în m rturisirea deschis c nu au fost boteza i. Ar putea un astfel de motiv s fă ă ă ă ă ţ ăconsiderat onorabil, convingându-ne de o fractur pozitiv ? Poate ea s îi beneficieze pă ă ănoii veni i ca s îi reuneasc prin ambiguitate şi supresiune? Justificabilei îndoieli dac arţ ă ă ăsau nu imposibil prin analogie s unim Bisericaă f r botez ă ă evreii şi musulmanii „priconomie,” mitropolitul Antonie a replicat cu o candoare deplin : „ ah, dat to i acei neofi i ă ţ ţchiar şi aceia boteza i în numele lui Montan şi a Priscilei nu ar fi pretins c am putea intra îţ ăBiseric f r pretinde c ar putea intra în Biseric f r afundarea şi repeti ia cuvintelor „ă ă ă ă ă ă ă ţnumele Tat lui” etc. O astfel de preten ie nu ar putea fi lipsit de avantaj printră ţ ă în elegere confuz a harului Bisericii de c tre acei sectari şi schismatici al c ror botez, cuţ ă ă ă

şi sistem ierarhic difer pu in n aparen ele externe de cel al Bisericii. Pentru ei ar fi cevă ţ ţinsult tor ca aceast întoarcere de la Biseric s îi fac s şad pe scaunul p gânilor şi ă ă ă ă ă ă ă ăevreilor. Pentru acest motiv, Biserica în elegându-le suferin ele lor, nu a realizat asupra lţ ţun act extern al botezului ci l-a dat harul lor prin al doilea tain ” (ă Credin şi ra iune, ţă ţ 1918-9, pp. 887-888). Transcriu aceast repeti ie cu o triste e perplex . Sim ul comun ne-aă ţ ţ ă ţduce f r nici o îndoial la o concluzie opus a argumentului mitropolitului Atonie. Că ă ă ăscopul de a duce nişte monofizi i slabi la o în elegere deplin a harului Bisericii care ţ ţ ălipseşte lor, ar fi mult mai necesar şi potrivit să realiz m asupra lor un act extern aăbotezului, în loc s le oferim şi mai multora alte acomoda ii potrivite a „susceptibilit iloă ţ ăţlor nu numai ca şi o scuz ci ca şi o temelie de a continua s se înşele pe sine cu faptă ăechivoc c „botezul, cultul şi sistemul lor ierarhică difer în liniile externe fa de cel aă ţă

Bisericii.” Am putea s ne întreb m, cine i-a oferit Bisericii acest drept de a nu schimba pă ăşi simplu, ci de a abolii actul extern al botezului, realizându-l în astfel de cazuri nummental, prin implica i şi inten ie – la s rb torirea celei de a „doua taine” – asupra celoţ ţ ă ăneboteza i. Astfel, în cazuri excep ionale şi speciale „actul extern,” „forma” ar putea ţ ţabolit ; cam aşa ar fi botezul martirilor în sânge sau aşa zisulă baptisma flaminis. Cea ceste admisibil este numai casu necessitatis. Mai mult, cu greu poate exista o analogie aicu convenien a sistematic a senzitivit ii altora şi a decep iei de sine. Dac „iconomiaţ ă ăţ ţ ăeste o discre ie pastoral care conduce în spre avantajul şi mântuirea sufletelor umanţ ăatunci am putea vorbii numai de „iconomie de afar .” Aceasta ar fi o retrogradaădeliberat în spre lips de echivoc şi obscuritate şi de dragul unui succes extern, dă ă

27



moment ce înrudirea intern a „neofi ilor” nu poate avea loc cu o astfel de ar tare. Este că ţ ăgreu posibil s imput m Bisericii o inten ie atât de pervers şi de bine prelucrat . În orică ă ţ ă ăcaz, rezultatul practic al acestei „iconomii” trebuie luat în considerare într-un fel totneaşteptat. În Biseric a ap rut printre to i convingerea c majoritatea tainelor suă ă ţ ărealizate între schismatici, c pân şi între secte exist o ierarhie valid dar interzisă ă ă ă Adev rata inten ie a Bisericii în ac iunile şi modurile ei de func ionare pare ca fiind greu dă ţ ţ ţdiscriminat şi de discernut. Din acest punct de vedere explica ia „iconomic ” a acestoţ ărânduieli nu poate fi privit ca fiind plauzibil .ă ă

Explica ia „iconomic ” r dic câteva dificult i mai mari în privin a sensulţ ă ă ă ăţ ţpremizelor teologice generale. Cu greu putem atribui Bisericii puterea şi dreptul de convertii ceea ce nu s-a oferit în ceea ce s-a oferit, de a schimba lipsitul de sens în validdup cum bine s-a exprimat profesorul Diovuniotis (ă Magazinul bisericesc lunar, nr. 231, 97), în „ordinea iconomiei.” Aceasta ar oferii o acuitate special problemei dac ar fi posibă ăs primim pe clericii schismatici „în ordinele lor existente.” În Biserica rus , aderen ii de ă ă ţromano catolicism sau de la nestorienii etc sunt primi i în comuniune „prin recânt reţ ăereziei” adic , în taina poc in ei. Clericilor le este oferit iertarea de un episcop şi pră ă ţ ăurmare inhibi ia care st pe un cleric schismatic este mutat . Trebuie s ne întreb m dacţ ă ă ă ăeste posibil ca în aceast ar tare şi iertare de p cat este realizat şi împlinit în t ceă ă ă ăbotezul, confirmarea, hirotonirea ca şi diacon sau preot, uneori hirotonirea şi c f r niciă ă ă

„form ”ă sau un act extern distinctiv clar, care ne-ar face capabil s remarc m şi să ă ă consider m tainele care sunt realizate. Aici exist o evocare dubl , din punctul de vedere ă ă ămotivului sau din punctul de vedere al faptului în sine. Ar putea cineva s celebreze taina îăvirtutea singur a „inten iei”, f r un act vizibil? Bineîn eles c nu. Nu fiindc formei îă ţ ă ă ţ ă ăapar ine ac iunea magic sau cea suficent de sine, ci fiindc în celebrarea unei tainţ ţ ă ă ă„actul extern” au v rs rii harului este în substană ă ţă indivizibil şi inseparabil. În mod siguBiserica este sursa harului şi ei îi este oferit puterea de a p stra şi a înv a aceste daruă ă ăţale harului. Biserica este ό ταμιoύχος τής χάριτος, dup cum spun teologii greci. T ră ăBisericii nu se extinde la înseşi temelia existen ei creştine. Ar fi imposibil s credem cţ ă Biserica are dreptul în „ordinea iconomiei” şi s primim în func iile preo eştiă ţ ţ f r hirotoniră ăpe clericii care profeseaz „succesiunea apostolic ”, remediind nu numai defectele ci ă ă

lipsa de har numai în ordinea t riei, inten iei şi a recunoaşterii şi aceasta nevorbit . Întră ţ ăastfel de interpretare întregul sistemului sacramental apare prea moale şi prea elastiHomiakov nu a fost destul de plin de succes, atunci când a ap rat practica greac ă ăprimirii unor clerici reuni i prin botez scriidu-i lui Palmer c :ţ ă

„toate tainele sunt împlinite numai în sânul adev ratei Biserici şi nu este importanădac ele sunt împlinite sau nu. Reconcilierea (cu Biserica) renoveaz tainele şi le împlineşă ăsau le completeaz , oferind un sens ortodox deplin ritualului care mai înainte nu a foăsuficent de bine explicat sau eterodox şi repeti ia unor taine care a precedat este virtuţcon inut în ritualul sau faptul reconcilierii. Prin urmare, repeti ia vizibil a Botezului şi ţ ă ţ ăconfirm rii, deşi nu sunt necesare, nu pot fi greşite ca fiind eronate şi ele stabilesc un fel dădiferen de ritual f r nici un fel de diferen de opinie (ţă ă ă ţă Rusia şi biserica englez ă, ch. 6,

62). Aici gândurile se împart. „Repeti ia” unei taine nu este numai superflu ci ţ ăimpermisibil . Dac nu a existat o tain ci a existat ceva care mai înainte a fost îndeplină ă ăca deplin şi imperfect, un ritual eretic, ceva mai mult decât o tain care trebuie realizaă deplin şi mai mult cu o sinceritate şi claritate deplin . În orice caz, tainele catolice suănumai simple ritualuri şi este posibil s abord m un aspect „extern” al celebră ă ăsacramentale cu un astfel de relativism disciplinar. Interpretarea „iconomic ” a canoanelăpoate fi conving toare şi probabil numai în prezen a unui fel de date directe şi de cele mă ă ţmulte roi prin inten ii şi concluzii. Interpretarea „iconomic ” nu este înv tura Bisericii. Eţ ă ăţăeste numai o opinie „teologic privat ”, recent şi controversat , care s-a creat întră ă ă ă

28



perioad de confuzie şi decadent teologic , în grabnicul efort de a ne disocia cât mai că ă ăputin de teologia romano-catolic .ţă ă

Teologia roman admite şi înştiin eaz c schismaticii au o ierarhie valid şi c întă ţ ă ă ă ăun anume sens chiar şi „succesiunea apostolic ” este re inut , aşa c sub anumite condiă ţ ă ă ţtainele sunt şi pot fi împlinite între schismatici şi chiar între eretici. Premizele fundamentaale acestei teologii sacramentale au fost deja stabilite cu un fel de defini ie suficent dţ ăAugustin şi teologii ortodocşi au toate motivele s i-a în considerare teologia lui Augustin ăsinteza lor doctrinar . Primul lucru care a atras aten ia lucr rii lui Augustin est relaă ţ ă ţ

organic cu privire la biseric . Validitatea tainelor s rb torite de schismatici semnifică ă ă ă faptul c Augustin continuarea leg turilor lor cu Biserica. El afirm direct c taineă ă ă ăsectarilor Bisericii sunt activ; unele sunt un fel de însuşire a sinelui, altele un fel dcapacitate de sine a externului, a slujbei şi a unui botez schismatic care este valid tocmpentru acest motiv, c este realizat de Biseric (a se vedea Augustin,ă ă De baptismo, I, 123). Ceea ce este valid în secte este c în ele ceea ce este în Biseric , care în mâinile loă ăr mâne o por iune şi un miez sacru al Bisericii, prin acre ei r mân în Biseric .ă ţ ă ă In quibusdamrebus nobiscum sunt. Unitatea Bisericii pe bazeaz pe o leg tur îndoit – „unitateă ă ă ăDuhului şi „unitatea p cii” care est erupt şi fracturat , dar în taine „unitatea în Duhul” nă ă ăeste terminat . Este un paradox unic al existen ei sectare; secta r mâne unit cu Biserică ţ ă ă în harul tainelor şi aceasta devine un fel d condamnare la iubire şi la un fel de mutualitat

comunal care a fost realizat deplin. De aceasta se leag a doua distinc ie primar a lă ă ă ţ ăAugustin, distinc ia între „validitate” şi „actualitate” a tainelor şi „eficen a” lor. Taineţ ţschismaticilor sunt valide, adic ele sunt genuin taine. Eleă nu sunt eficace (non-fficaciofiindc schisma sau diviziunea în sin. În secte sau în diviziuni iubirea piere şi f r iubiră ă ământuirea este imposibil . În mântuire exist dou p r i: ac iunea obiectiv a harului ă ă ă ă ţ ţ ăefortul subiectiv al fidelit ii. Duhul sfin itor înc mai r sufl în secte, dar mai mult îăţ ţ ă ă ă înc p ânarea şi lipsa de t rie a schismei care vindec şi care nu a fost realizat . Nu ar ă ăţ ă ă ădrept s spunem c în ritualurile schismatice nu s-a împlinit în general nimic, c ci acesteă ă ănu trebuie considerate numai acte şi cuvinte goale, lipsite de har, prin acelaşi model prcare sunt goale sau convertite în profanare, un fel de contrafacere sinistr . Dac ritualuriă ăschismaticilor nu sunt taine, ele nu sunt nimic altceva decât un fel de caricatu

blasfemiatoare. În acest caz nu mai este posibil nici glosarea iconomic . Rituală ăsacramental nu poate di decât un ritual, gol dar inocent. Taina este împlinit în realitatăDar ar fi imposibil s spunem c în secte taineleă ă nu sunt disponibile. Tainele nu sunt act„magice”; Euharistia poate şi ea s fie luat „ca şi judecat şi condamnare.” Aceasta nă ă ăneag realitate sau „validitatea” Euharistiei. Acelaşi lucru poate fi spus despre botez; harăbotezului trebuie reînnoit într-un efor şi un serviciu neîncetat, altfel devine „ineficace.” Dacest punct de vedere Grigorie de Nyssa a atacat cu mare însufle ire practica amânţ ăbotezului pân în ceasul mor ii sau la o vârst mai avansat , cu scopul de a evită ţ ă ăstric ciunea din veşmintele baptismale. El transfer accentul. Botezul nu este numai finală ăunei existen e p c toase ci începutul a toate. Harul batismal nu este numai un fel dţ ă ăiertare a p catelor ci mai mult un dar şi o siguran a efortului. Numele a intrat în lisă ţă

armat dar cinstea soldatului este datoria lui, nu numai chemarea lui. ce ar însemnăbotezul f r fapte duhovniceşti? Este tocmai cea ce Augustin a spus prin distinc ia întră ă ţ„caracter” şi „har.” În orice caz, un „semn” sau o „pecete” r mâne pe to i cei care primesă ţbotezul, chiar dac el fuge şi dispare şi to i vor fi încerca i cu privire la aceste „semn” îă ţ ţZiua Judec ii. Boteza ii vor fi distinşi fa d cei neboteza i, chiar şi atunci când harăţ ţ ţă ţbaptismal nu a înflorit în faptele şi lucr rile lui, chiar şi atunci când ei au stricat şi aăpierdut toat via a lor. Aceasta este consecin a inevitabil a atingerii dumnezeieşă ţ ţ ăAceast distinc ie clar între cei doi factori inseparabili cu o existen sacramental , hară ţ ă ţă ălui Dumnezeu şi iubirea uman, sunt ceva caractristic întregii teologii al Augustin. Taina est împlinit prin har şi nu prin iubire. Totuşi, omul este mântuit în libertate şi nu prin obligaă ţ

29



şi pentru acest motiv harul nu ard cumva flac ra d t toare de via afar din catolicitate ă ă ă ţă ăiubire.

R mâne obscur un lucru. Cum poate continua activitatea Duhului dincolo de limiteăcanonice ale Bisericii? Care ar fi validitatea tainelor f r comuniune, a tainelor furate, ă ătainelor în mâinile unor uzurpatori? Teologia roman recent r spunde întreb rii doctrină ă ă ăvalidit ii tainelorăţ ex opere operato, ca şi o form valid distinctă ă ă ex opere operantis (sministri). În Augustin distinc ia nu exist . El a în eles validitatea tainelor dincolo de unitateţ ă ţcanonic în acelaşi sens. D fapt,ă opus operantum semnific mai întâi independen a taină ţ

de ac iunea personal a slujitorului. Biserica realizeaz taina şi prin ea Hristos, Marele Preţ ă ăo îndeplineşte. Tainele sunt realizate prin rug ciune şi activitatea Bisericii,ă ex operorationis et operantis ecclesiae. Ar trebui într-un astfel d sens acceptat doctrina validită ăţex opere operato? Pentru Augustin nu a fost atât de important c tainele schismaticilor suă„ilicite” şi „nelegiuite” (ilicita); mai importat a fost faptul c schisma este un fel dădispasiune a iubirii. Iubirea lui Dumnezeu dep şeşte şi întrece eşecul iubirii omului. În sectăşi chiar între eretici Biserica continu s îşi îndeplineasc lucrarea ei mântuitoare ă ă ăr scump r toare. Nu ar fi prin urmare important s spunem c schismaticii suntă ă ă ă ă înc îăBiserică şi probabil ar trebui s spunem c Biserica continu s lucreze în schisme ă ă ă ăaşteptarea tainicei clipe când inimile împietrite vor fi amestecate cu „c ldura unui hăpreg titor,” când voin a şi setea pentru comunalitate şi unitate se v-a prind şi v-a ardă ţ

„Validitatea” tainelor dintre schismatici este un tainic garant al întoarcerii ei la plenitudinecatolic şi la unitate.ă Teologia sacramental a lui Augustin în general nu a fost foarte bine cunoscut îă ă

Orient. În vremurile de acum, doctrina tainelor nu a fost destul de frecvent expus ăOrientul ortodox şi în Rusia dup un model roman şi înc mai exist o apropiere creativ ă ă ă ăconcep iei lui Augustin. Teologia ortodox contemporan trebuie s exprima şi s explicţ ă ă ă ăpractica tradi ional canonic a Bisericii în leg tur cu ereticii şi cu schismaticii pe bazţ ă ă ă ăacelor premise generale care au fost stabilite de Augustin.

Este necesar s sus inem cu t rie afirmarea „validit ii” tainelor şi a ierarhiei în sină ţ ă ăţprin secte. Am putea spune c în nici un fel Augustin nu a relaxat şi nici nu a mutat limită între sect ă şi catolicitate. Aceasta nu este atât de mult un fel de limit canonic cât ună ă

duhovniceasc ,ă o iubire comunal în Biseric sau separa ia şi înstr inarea în schismeă ă ţ ăAceasta a fost limita mântuirii pentru Augustin, din moment ce, cu adev rat, harăopereaz dar nu mântuieşte afar din comunalitate. (Este potrivit s remarc m c şi aiă ă ă ă ăAugustin îi urmeaz Sfântului Ciprian care afirm c cu excep ia Bisericii martiriul pentă ă ă ţHristos nu predomin ). Pentru acest motiv, în ciuda tuturor „realit ilor” şi a validită ăţ ăţierarhiei schismatice, este imposibil s vorbim într-un sens strict de reten ia „succesiună ţapostolice” dincolo de limitele comunalit ii canonice. Aceast întrebare a fost investigatăţ ă cu enorm de mult plin tate exhaustiv şi cu mare introspec ie în remarcabilul articol al lă ă ă ţC.G. Turner, „Succesiunea Apostolic ” în Eseuri despre istoria primar a Bisericii şi a slujiră ăeditat de H. B. Swete (1918). Din aceasta rezult indubitabil „teoria branşei a Bisericii” carănu poate fi acceptat . Aceast teorie portretizeaz ruptura lumii creştine mult preă ă ă

complacent şi confortabil. Privitorul înainte nu v-a discerne imediat ramurile „schismaticedin trunchiul „catolic.” În substan a ei, totuşi, „schisma” nu esteţ numai o branşă. Este voin aţ pentru schism .ă Este tainica şi enigmatica sfer dincolo de limitele canonice aăBisericii, unde tainele sunt înc celebrate, unde inimile ard în credin , fapte şi iubire. Esă ţănecesar s admitem aceste lucruri, dar mai este necesar s admitem c este necesar s nă ă ă ăreamintim că limita este real ,ă c nuă exist unitate.ă Homikov, se pare, vorbea de aceastcând spunea: „în m sura în care Biserica p mânteasc şi vizibil nu este plin tatea ă ă ă ă ăcompletitudinea întregii Biserici pe care Domnul a numit-o ca s apar la Judecata de Apă ăa întregii crea ii; ea se cunoaşte şi ac ioneaz numai în limitele ei proprii şi (dup ţ ţ ă ăCorinteni 5; 12) ea nu judec restul umanit ii şi numai priveşte la cei care sunt excluşă ăţ

30



adic , l acei care nu apar ine de ea, la cei care s-au exclus p ei înşişi. Restul umanită ţ ăţdac este str in de Biseric sau unit cu ea prin leg turi pe care Dumnezeu nu a voit s ă ă ă ă ă ă ăle descopere, el las judecata zilei celei mari” (ă Rusia şi Biserica englez ,ă ch. 23, p. 194). Îacelaşi sens mitropolitul Filaret al Moscovei a decis c vorbeasc de Biserici care „nu suă ăpur adev rate.”ă

„Din câte observi eu nu presupun s numesc fals nici un fel de Biseric , crezând că ă ă Iisus este Hristos. Biserica creştin poate fi numai pur adev rat , m rturisind înv tuă ă ă ă ăţăadev rat şi duhovniceasc f r nici un fel de amestec de falsitate şi nici un fel de opină ă ă ă ă

pierz toare ale oamenilor sau pur şi simplu adev rat , amestecând cu înv tura fals ă ă ă ăţă ăperen a oamenilor. [Din câte a conclus mitropolitul Filaret]. Voi suspecta i c acum trebuă ţ ăs ofer o judecat de valoare celeilate jum t i al creştinismului prezent, dar eu pur ă ă ă ăţsimplu nu m uit la acestea; par ial vând cum capul şi Domnul Hristos vindec mai multă ţ ăr ni profunde ale şarpelui în toate p r ile şi m dularele trupului, punând în practic un fă ă ţ ă ăde remedii gentile şi puternice, chiar şi foc şi r ni, cu scopul de a îmblânzii asperit ile, deă ăţscoate afar otrava, de a cur ii r nile, de a separa creşterile r uvoitoare, de a restauă ăţ ă ăduhul şi adev rul în structuri pe jum tate moarte şi stricate. Într-o astfel de metod dă ă ă în elepciune în atest credin a mea c pân la final puterea lui Dumnezeu v-a birui cţ ţ ă ăr bdarea supra sl biciunilor umane, binele asupra r ului, unitatea supra diviziunii, viaă ă ă ţasupra mor ii. (ţ Controvers asupra C ut torului şi a credinciosului cu privire la ortodoxă ă ă

Bisericii estice greceşti, Moscova, 1833, pp. 27-29, 135).Acesta este un numai un început, o caracteristic general ; nu totul din ea este clă ăşi spun cu dreptate. Întrebarea este ridicat corect. Exist mai multe leg turi care nu s-aă ă ărupt deja, în timp ce schismele sunt inute împreun şi direc ia mişcat cu înc p ânare ţ ă ţ ă ă ăţdisensiune. „Noi nu c ut m s cucerim,” spune Sfântul Grigorie de Nazianz, „ci mai muă ă ă întoarcerea fra ilor, separa ia care ne fragmenteaz .”ţ ţ ă 3

3 A se vedea colec ia eseurilor despreţ Reuniunea creştin . Problema ecumenic în conştiin a ortodox ,ă ă ţ ă Par1933 şi în special eseul P rintelui Serghei Bulgakov, „La fântâna lui Iacob, cu privire la unitatea real şi ă ăcredin a împ r it a Bisericii,” în jurnalulţ ă ţ ă Put , nr. 37, februarie 1933 (ambele în rus ).ă

31



EUHARISTIA ŞI CATOLICITATEA

„Nimeni s nu se tânguiasc din cauza s r ciei, că ă ă ă ăÎmp r ia Cerurilor s-a descoperit pe sineă ăţ

Sfântul Ioan Gur de Aură

Predic de PaşăSfânta Împ rt şanie este realizat întru pomenirea lui Hristos. Mai mult, întră ă ă

pomenirea Cinei celei de Tain , atunci când Domnul a stabilit şi a realizat pentru primădat Sfânta Tain a Noului Leg mânt cu uceniciiă ă ă Lui şi a dat porunca Sa: „face- i aceastţ întru pomenirea Mea.” Aceasta este numai o pomenire. Ne amintim de quondam şi dtrecut, ne amintim de ceea ce s-a întâmplat odat şi de ceea ce nu mai este. Cina cea dă Tain nu a fost f cut numai o dat , ci ea continu tainic în zilele noastre şi v-a continuă ă ă ă ăpân ce El v-a venii din nou. În v rsarea cupei euharistice, noi m rturisim de fiecare dată ă ă ă„primeşte-m pe mine Doamne, Fiul lui Dumnezeu, ca şi p rtaş la cina Ta cea de tain .” Să ă ăcontinu şi se repet acestea. Sacrificiule este unul, oferirea este una, Marele Preoă ă

Hristos, Oferitul şi Cel care se ofer este unul.” Sfântul Ioan Gur de Aur scrie acestea că ă „ast zi, Acelaşi Hristos este la îndemân .” El continu , El care a preg tit aceast cin , „ă ă ă ă ă ăeste acelaşi cu Cel care o preg teşte pe aceasta.” El adaug : „cine prin care a fost stabilită ă taina nu mai este complet decât ceea ce o urmeaz , fiindc Cel care o îndeplineşte şi ă ăslujeşte este El, la fel cum era şi mai demult.”

Aşa este descoperit taina catolicit ii, taina Bisericii. Apostolul a vorbit tainic dă ăţBiseric ca şi de „completitudine” sau „împlinirea” a lui Hristos –ă ήτις έστιν τό σώμα αύτοτό πλήρωμα τού τά πάντα έν πάσιν πληρουμένου (Efeseni 1, 23). Sfântul Ioan Gur de Aur ăexplicat c „completitudinea” însemn împlinire – Biserica este un fel de împlinire ă ăHristos, Care este tocmai Capul trupului. Aceasta însemn : Capul v-a fi împlinit numai cânăeste realizat şi numai când este realizat un trup des vârşit. Trupul lui Hristos, Biserică

exist , îndeplineşte în timp. Într-un fel similar, fiecare Euharistie este un fel de împlinire ăCinei celei de Tain , realizarea şi descoperirea ei în lume şi sub vremuri. Fiecare Slujbă Euharistic este o reflec ie deplin a unei singure şi mari Euharistii realizate de Domnul ă ţ ă începutul patimilor Sale voluntare la Cina cea de Tain . Dup cum explic Sfântul Ioaă ă ăHrisostom, fiecare Euharistie este un sacrificiu deplin: „noi o oferim ast zi, noi oferim ceeăce a fost oferit şi ea nu sl beşte niciodat .” Întotdeauna şi peste tot, Hristos este ună ă„complet acolo şi aici.”

„Pontiful” cel veşnic, Mântuitorul, „realizeaz pentru noi aceast slujb f r dă ă ă ă ă încetare,” dup cum scrie destul de penetrant un liturgist bizantin Nicolae CabasilăAceasta nu se face într-un astfel de fel c El vine jos pe p mânt şi întrupeaz sau ocupă ă ă

32



darurile consacrate – „nu într-un astfel de fel c un trup în l at se pogoar din ceruri.” ă ă ţ ă în l area Sa „de-a dreapta” Tat lui, El nu este separat de p mânt şi „locuieşte neîncetat” ă ţ ă ăBiserica Sa. Dup cum scrie Sfântul Ioan Gur de Aur, „Hristos nu numai c ne-a l să ă ă ătrupul S u nou , ci S-a şi în l at cu el.” În tainica ac iune a Duhului Sfânt, trimis în lumă ă ă ţ ţprin Fiul de la Tat l, este realizat pururea trupul lui Hristos. În aceasta const taină ă ăSacrificiul nu este repetat, frângerea nu este repetat . Sacrificiul dup cum spune Nicolaă ăCabasila despre Euharistie, „este realizat nu prin frângerea Mielului în acele vremuri, ci prpâinea care s-a oferit în locul unui Miel înjunghiat.” Euharistia oferit este consacrat pră ă

t ria şi apelul rug tor al Bisericii prin pogorârea Duhului Sfânt. Este exclus din cercă ădec zut al naturii prin puterea harului. Euharistia curat este primit în altarul ceresc ă ă ădevine cu adev rat trupul şi sângele lui Hristos. Prin aceasta diferite manifest ri ale Ra iună ă ţsupreme a lui Dumnezeu sunt percepute ca şi unitate. Acesta este trupul Dumnezeului Omn scut dintr-o Fecioar , care a suferit, a înviat, s-a urcat la ceruri şi a fost m rit. Acesă ă ăeste însuşi Hristos în dou naturi distincte.ă

„El a spus la început: fie ca p mântul s dea vegeta ie,” explic Sfântul Ioaă ă ţ ăDamaschinul. „Chiar şi acolo irigarea ploii care îşi aduce cu sine vegeta ia este stimulat ţ ă înt rit de porunca dumnezeiasc . La fel şi aici Dumnezeu a spus: acesta este trupul Meu ă ă ăacesta este sângele Meu; face- i aceasta întru pomenirea Mea. Din cauza poruncii Lţatotputernice este aşa pân ce El se v-a întoarce. Aceast porunc ofer ploaia pentră ă ă ă

noua agricultur , este puterea atotumbritoare a Duhului Sfânt.”ăAceast „nou agricultur ,” dup îndr znea a expresie a Sfântului Ioan Damaschinuă ă ă ă ă ţeste un fel de tain cosmic , sfin irea naturii – o concep ie şi un avertisment al unei maă ă ţ ţreînnoiri apropiate, atunci când Dumnezeu v-a fi toate în to i. Acesta este începutul unţcer şi p mânt nou. În Sfânta Euharistie, p mântul poate devenii cer ast zi, c ci dup cuă ă ă ă ănoteaz Sfântul Ioan Gur de Aur, este trupul Regelui cerului. Totuşi, nu este un miracă ăcon inut în sine, fizic, natural, nu numai o transformare a substan ei. Miracolul Euharistţ ţeste realizat pentru om şi realizat prin natura uman a Cuvântului Întrupat. Euharistia esăo „condamnare a mor ii,” vindecarea de mortalitate –ţ φαρμακον άδαγασιας – dupcuvintele Sfântului Igna iu al Antiohiei, „vindecarea mor ii,” „vindecarea stric ciosuluiţ ţ ăEuharistia poate fi pentru om un fel de mâncare a nemuririi şi a nestric ciunii. Euharistă

este realizat pentru a fi consumat . Este mai întâi şi mai multe decât orice o cină ă Asumând trupeşte euharistia, trebuie s ne unim cu Hristos, cu Hristos Dumnezeul om. Că ăcarnea Domnului animat şi vie, prin unitatea diferitelor manifest ri ale Cuvântulă ăÎntrupat, deja duhovniceasc , este „trupul şi sângele Domnului în toate,” dup cuvinteă ăSfântului Ioan Hristostom. Prin puterea unit ii indivizibile şi neschimbate a celor douăţ naturi în persoana Dumnezeului om, prin Euharistie, „prin infuziunea trupului şi a sângeludup cum s-a exprimat Sfântul Ioan Damaschinul, „devenim p r i ale înduhovnicirii lă ă ţHristos.” Pentru o creatur cu trup şi duh, dup cum a fost creat omul, nu exist alt fel saă ă ămijloc de unire cu Dumnezeu, dup cum a ar tat Domnul: „decât dac nu ve- i mâncă ă ă ţcarnea Fiului Omului şi nu îi ve- i bea sângele Lui, nu pute i avea via în voi” –ţ ţ ţă έάν μφάγητε τήν σάρκα τού υίου τού πάνθρώ ου καί πίητε αύτού τό αίμα, οίκ έχετε ζωήν έν έαυτο

(Ioan 6; 53).În timp ce şi-a creat Biserica Sa, în tainicul avertisment al suferin elor Lţr scump r toare, Domnul a stabilit la Cina cea de Tain cea mai Sfânt Tain a Noulă ă ă ă ă ăLeg mânt şi El a descoperit ucenicilor Lui aceast tain a unit ii şi a iubirii. Iubireă ă ă ăţMântuitorului înva şi îndrum Apostolii în aceiaşi noapte. El vorbeşte de iubire ca şi dţă ăAdamul unit, c ci numai Domnul poate fi calea pentru om şi numai prin El şi în El omăpoate ajunge la Tat l. Tainica cas a Tat lui, în care sunt mai multe camere, este Domnuă ă ă în al c rui trup, în Biseric prin puterea harului, cei care cred în El sunt uni i cu El şi între ă ă ţ într-o unitate tainic . Ei sunt uni i prin taina c rnii şi a sângelui – dup cuvintele Lui: „că ţ ă ăcare m nânc trupul şi bea sângele Meu r mâne în Mine şi Eu în el” –ă ă ă ό τρώγων μου τή

33



σάρκα καί σάρκα καί πίνων μου τό αίμα έν έμει κάγω έν αύτώ (Ioan 6: 56). Doctrinapostolic a Bisericii, la fel ca şi a trupului lui Hristos, ofer mai întâi o experien liturgică ă ţăprimar şi exprim activitatea euharistic : „c ci cele multe pe care le aducem sunt o pâină ă ă ăşi un trup: c ci noi cu to ii ne împ rt şim de o pâine” –ă ţ ă ă Ότι είς άρτος έν σώμα όι πολλέσμεν οί γαρ πάντες έκ τού ένος τού ένός άρτου μετέχομεν (1 Corinteni 10, 17). Sfântul IoaGur de Aur explic : „noi suntem trupul. C ci ceea ce este pâine: trupul lui Hristos... ceeă ă ăce particip m la împ rt şanie aceia devenim: trupul lui Hristos... nu mai multe trupuri, ci uă ă ătrup.”

În Sânta Euharistie credincioşii devin Trupul lui Hristos. Prin urmare Euharistia esttaina Bisericii, taina întâlnirii, „taina particip rii” –ă μυστεήριον συνάξεως μυστήριοχολνωνίας. Participarea euharistic este numai un fel de unitate moral sau duhovnicească ă nu numai o unitate a experien ei, a voin ei şi a sentimentului. Este o unitate real ţ ţ ăontologic , realizarea unei vie ii singulare organice în Hristos. Înseşi forma trupului araă ţ continuitatea organic a vie ii. În credincioşi, dup t ria şi m sura unit ii lor cu Hristos, ă ţ ă ă ă ăţsingur via a Dumnezeului om se deschide în participare sacramental , în unitateă ţă ăd t toare de via a Duhului. P rin ii antici nu au ezitat s vorbeasc de un fel de „unireă ă ţă ă ţ ă ănatural sau chiar „fizic ”; ei au explicat realist chipul evanghelic al Viei. Sfântul Chiril ă ănumit Ierusalimul ca şi un fel de p rt şie la Cina Evanghelic , la „Hristosul cu un singur truă ă ăşi cu un singur sânge.” În singurul s u sânge, Sfântul Chiril al Alexandriei scrie c pră ă

intermediul unei binecuvânt ri sacramentale, Hristos îşi face credincioşii cu un singur truăşi între ei „ne putem întâlnii cu o amestec tur în unitate cu Dumnezeu şi între noi înşină ă într-o personalitate unic , deşi fiecare din noi este separat de ceilal i prin intermediă ţduhului şi a trupului.” Pentru acest motiv, El s-a unit cu noi şi şi-a deschis trupul S u nouă ăscrie Ioan Hrisostom, „pentru ca noi s putem constitui ceva real, ca şi un trup unit cu uăcap. Acesta este semnul iubirii celei mai puternice... eu ajung s doresc pe fratele meu. Dădragul vostru Eu am devenit carne şi sânge. Aceast carne şi acest sânge, prin care aădevenit un trup cu voi, vi-L ofer acum vou . Euharistia mut impenetrabilitatea ă ădiscriminarea uman . Credincioşii devin un trup cu Hristos şi prin urmare – de un trup unăcu altul. Este creat o nou umanitate catolic – familia creştin . „To i sunt real în Hristoă ă ă ă ţla fel ca un trup alc tuit din mai multe membre,” scrie Simeon.ă

Euharistia este taina catolic , o tain a p cii şi a iubirii şi prin urmare a unit iiă ă ă ăţmysterium pacis et unitatis noastrae, dup cuvintele lui Augustin. Aceasta este vecernăiubiri, când Domnul a descoperit şi a ar tat ucenicilor Lui „calea cea mai des vârşit ” ă ă ăiubirii depline în chipul şi în iubirea Lui: „ca s v iubi i unul pe altul; dup cum Eu v-aă ă ţ ăiubit pe voi, la fel şi voi s v iubi i unul pe altul” –ă ă ţ ίνα πάγα άτε άλλήλκους καθως πήγά ησέμε ό πατήρ, κάγώ ύμάς πήγά ησα μείνατε έν τή πάγά η τή έμη (Ιoan 15, 9). Domnul a ad ugaăporunca iubirii tainei unit ii în Treime. Aceast tain este iubirea „şi numele ei este cel măţ ă ăpotrivit pentru Dumnezeu mai mult decât orice alt nume, „dup cum remarc Grigoră ă Teologul.” Concluzionând discursul s u de final cu Rug ciunea Domneasc , Domnul să ă ăroag pentru unitate şi unirea credincioşilor în El: „pentru ca to i s fie una, dup cum Tă ţ ă ăeşti în Mine şi ei s fie des vârşi i în una, pentru ca lumea s ştie cu Tu M-ai trimis şi i-ă ă ţ ă

iubit dup cum M-ai iubit pe Mine” –ă ίνα πάντες έν ώσιν καθως σύ, πάτερ έν έμοι κάγω έν σίνα καί αύτοί έν ήμίν ώσιν ίνα ό κόσμος πιστεύη ότι σύ με πά έστελας.... έγω έν αύτοίς καί σ, , πέν έμοί ίνα ώσιν τετελειωμένοι είς έν ίνα γενώσκή ό κοόσμος ότι σύ με ά έστειλας κ

π πήγά ησας αύτούς καθως έμέ ήγά ησας (Ioan 17; 21; 23). Pentru noi, separat şi detaşaaceast unitate şi unire dup chipul Treimii, consubstan ial şi indivizibil este posibiă ă ţ ă ă numai în Hristos, în p rt şia la paharul S u. În unitatea Bisericii catolică ă ăconsubstan ialitatea Treimii în care se reflect tainic şi prin consubstan ialitatea Treimii şiţ ă ţvie ii dumnezeieşti cu o multitudine de credincioşi, un suflet şi o inim mi se ofer mie ţ ă ăτού δέ πλήθους τών πιστευσάντων ήν κασρδία καί ψυχή μία (Fapte 4, 32). Bisericrealizeaz aceast unitate şi catolicitate mai întâi decât orice în taina euharistiei. Am puteă ă

34



spune c Biserica este chipul Sfintei Treimi în crea ie. Revela ia Treimii este prin urmaă ţ ţlegat de înseşi stabilimentul Bisericii. În participarea Euharistic ea este împlinirea ă ăvârful central al unit ii bisericeşti.ăţ

Taina Euharistiei este prima, cea mai comun şi mai catolic rug ciune.ă ă ă Publica ecommunio oratia, scrie Sântul Ciprian al Cartaginei, „c ci atunci când ne rug m, nu nă ărug m pentru tot poporul fiindc noi poporul suntem una. Aceasta se vede în forma externă ă a rug ciunii: „rug ciunea de mul umire pentru interese comune” dup remarca Sfântul Ioaă ă ţ ăHrisostom. Ele sunt oferite de preotul care realizeaz tainele, dar el le ofer pentru tă ă

poporul, Bisericii, adun rii celor care cred. Din Biseric , din popula ia care frecventează ă ţ Biserica, slujitorul aduce darul sacru. El nu se roag pentru sine ci pentru popor: „Din noănoi î i oferim ie aceast jertf nesângeroas şi tainic [ţ Ţ ă ă ă ă λογικήν] şi noi ne rug m, cerem ăimplor m: trimite Duhul T u cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri care sunt pusă ă înainte.” Poporul înt reşte aceast rug ciune tainic , sacramental şi de mediere pră ă ă ă ăacordul lor: „Pe Tine te binecuvânt m, pe Tine Te l ud m, ie î i mul umim Doamne şi nă ă ă Ţ ţ ţrug m ie Dumnezeului nostru.” Acesta nu este un acord pasiv, nu este o înso ire pasivă Ţ ţsau una de rug ciune, este m rturia unei unit i indivizibile a duhului şi un fel de identitată ă ăţ în rug ciune. Biserica vorbeşte prin vocea celui care slujeşte. Numai un p rinte slujită ă îndr zneşte s ofere o rug ciune pentru cei aduna i fiindc numai ea, prin hară ă ă ţ ăduhovnicesc, este împuternicit cu dreptul de a vorbii drept şi deschis pentru to i. Ea are ă ţ

a primit acest dar nu de la popor ci de la Duhul Sfânt, prin succesiunea autorit ii BisericăţEa îl primeşte de dragul poporului, ca şi un fel de corifeu al corului bisericesc, ea îl are ca un drept la slujb , ca unul din daruri în multiplicitatea darurilor bisericeşti.ă

Rug torul „noi” semnific numai pluralul. Mai întâi şi mai mult decât orice semnific ă ă ăunitate duhovniceasc a Bisericii care este la îndemn , catolicitatea indivizibil a ună ă ăparticip ri rug toare. Într-una din rug ciunile euharistice Biserica m rturiseşte: „fie ca Tă ă ă ăSt pâne s împar i aceste daruri tuturor din cauza binelui, dup nevoile fiec ruiă ă ţ ă ăRug ciunea credincioşilor ar trebuie s fie o rug ciune „simfonic ”, ar trebuie s fie adusă ă ă ă ă cu „o singur voce şi inim ” şi nu într-un astfel de fel încât s par c este f cut din niştă ă ă ă ă ă ărug ciuni singure şi neîntemeiate. Fiecare rug ciune este eliberat de restric ii personale ă ă ă ţ înceteaz de a mai fi personal şi în loc transcede şi devine comunal şi catolic . Adică ă ă ă

fiecare persoan se poate ruga eventual nu în şi prin sine, ci ca şi trup al Bisericii, fiinăsensibil şi conştient de sine ca şi membru al trupului Bisericii. Acest lucru este posibil îpace şi iubire. O rug ciune de smerire cu o chemare la iubire şi o rug ciune pentru ă ăs rutare sfânt este prin urmare anticipat în Biseric . S ne iubim unul pe altuă ă ă ă ăDimpreun cu aceasta, f r sl biciune şi instabilitate, iubirea pur uman , ci acea iubiră ă ă ă ădespre care ne-a înv at Mântuitorul, iubirea lui Hristos şi iubirea de dragul lui Hristos. Năţca şi înclinare natural , ci puterea harului, v rsat în inimile noastre de Duhul Sfânt (Romaă ă5; 5). În Biseric este transformat iubirea, în ea se plineşte un anumit fel dă ăcompletitudine ontologic şi realitate. Devine posibil „s ne iubim aproapele ca pe nă ă înşine”. Iubirea de acest fel este posibil numai în Hristos, care deschide privireăcredinciosului fa de aproapele lui, în „cei mici” şi nu de puterea sacrificial a lui Hristoţă ă

Acest gen de iubire nu tolereaz restric ii şi limite, ea nu voieşte şi nici nu ne închide, nă ţdoreşte s fie singuratic . Totul şi toate bunurile înceteaz de a mai dorii s fie dulcă ă ă ăAceasta ar fi probabil asem narea iubirii lui Hristos, care nu exclude pe nimeni dăplin tatea ei. Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte puternic de aceste cuvinte puternicăexplicând rug ciunea domneasc . Fie voia Ta precum în cer aşa şi pe p mânt! Această ă ă însemn : „ca şi în ceruri, dup cum am spune noi, nu mai sunt p c toşi, aşa ca s nu mă ă ă ă ăfie nimic pe p mânt; ci în to i pune frica Ta şi f din to i îngeri, deşi chiar ei ar putea ă ţ ă ţduşmanii şi potrivnicii noştii.” Cu o astfel de iubire am putea ajunge la taina uimitoare Euharistiei. „C ci este oferit un sacrificiu de tain ,” dup cum remarc Sfântul Ioaă ă ă ăHristostom. Astfel este deschis şi descoperit împ r ia universal .ă ă ă ăţ ă

35



Exist o patinare catolic şi o deschidere în rug ciunea liturgic . „Mai mult, ie îă ă ă ă Ţoferim acest serviciu de închin ciune pentru lume, pentru Sfânta, Apostolic şi Catolică ă Biseric .” Cererile liturgice cuprind toat lumea care fiind una care a primit binecuvântareă ălui Dumnezeu. În rug ciune, Biserica tânjeşte dup o enumerare nenumit a tuturoă ă ămembrilor ei, reînnoi i şi infirmi, vii şi mor i. În aceast paritate to i merg torii la biseric ţ ţ ă ţ ă ătrebui s se roage, sunt afirmate şi consacrate începuturile personalit ii. Numireă ăţeuharistic a viilor şi a mor ilor semnific afirmarea fiec rui individ în trupul catolic ă ţ ă ăBisericii.” „D -le Doamne, un loc de odihn şi mângâiere în împ r ia Ta,” dup expresă ă ă ăţ ă

liturghiei creştine alexandrine antice. Rugându-L pe Dumnezeu s umple sl biciunile ă ăgolurile din mintea noastr : „şi pe cei care nu i-am pomenit din ignoran şi uitare sau dă ţăcauza multor nume, pomeneşte-i Tu, Doamne, dup numele şi vârsta fiec ruia, c ci Tuă ă ăştii pe fiecare din pântecele maicii sale.” Prin rug ciunea general , pentru „toate sufleteă ăcreştine” şi pentru to i cei care au adormit cu n dejdea învierii în via a veşnic nţ ă ţ ăm rturisim şi înt rim voin a noastr atotcuprinz toare printr-o rug ciune ce probabil nă ă ţ ă ă ăpoate fi redat . Mai mult, rug ciunea euharistic , cuprinde cu o aten ie iubitoare toată ă ă ţ plin tatea şi complexitatea situa ilor şi contextelor vie ii, toat complexitatea soră ţ ţ ă p mântului. Bun tatea şi iubirea lui Dumnezeu sunt invocate pentru via a întregii lumii, să ă ţ îi ştii pe fiecare dup cererea lui, dup casa şi nevoie lui.” Toat via a este contemplat ă ă ă ţ ăHristos. Biserica se roag : „adu- i aminte Doamne, de cei care au adus aceste daruri şi dă Ţ

cei şi prin cei care s-au adus aceste daruri. Adu- i aminte Doamne de f c torii noştii dţ ă ăbine, de sfânta Ta biseric şi de cei care îi pomenesc pe cei s raci... Adu- i aminte Doamnă ă Ţde cei din deşerturi, în mun i, în peşteri şi din cr p turile p mântului... Adu- i amintţ ă ă ă ŢDoamne de conduc torii evlavioşi şi cucernici... Adu- i aminte Doamne de to i cei îă Ţ ţconducere şi în responsabilit i... Adu- i aminte de cei care stau înaintea Ta şi de cei carăţ Ţnu sunt aici din binecuvântate pricini şi ai mil de ei şi de noi prin marea Ta bun tateă ăumple casele lor cu bun tate, p streaz -le c sniciilor lor în pace şi în unitate de gândiră ă ă ăcreştei pe cei mici, în elep eşte-i pe cei tineri, mângâie pe cei blânzi, adun -i pe cţ ţ ă împr ştia i, g seştei pe cei pierdu i, elibereaz -i pe cei chinui i de duhuri necurată ţ ă ţ ă ţC l toreşte împreun cu cei care c l toresc, ajut -le pe v duve, ap rai-i pe orfană ă ă ă ă ă ă ăelibereaz pe cei închişi, vindec -i pe cei bolnavi. Adu- i aminte Doamne de cei în judecă ă Ţ ăţ

din prigoane, în mine şi în tot felul de sup r ri, catastrofe, nevoi şi spre to i care caut miă ă ţ ăşi au nevoie de mila Ta; pe cei care ne iubesc şi ne ur sc pe noi şi pe cei care ne-aăporuncit nou s ne rug m pentru ei. Ne rug m şi pentru cei nevrednici. Adu- i amintă ă ă ă ŢDoamne de toate milele Tale.” Aceast rug ciune se citeşte la sfin irea darurilor, chiar îă ă ţfa a lui Hristos. Aceast rug ciune a iubirii pentru cei mor i sau bolnavi este formulat ca ţ ă ă ţ ăun fel de cerere de unitate a gândiri şi a p cii, pace pentru lumea în care tr im: „pună ăcap t discordiilor din biseric , opreşte confuzia oamenilor, distruge ridicarea ereziilor că ăputerea Duhului T u cel Sfânt. Primeşte-ne pe to i în împ r ia Ta şi f câdu-ne fi ai lumină ţ ă ăţ ăşi ai zilei, d -ne nou pacea şi iubirea Ta... Las -ne s s rb torim şi s m rim cu o vocă ă ă ă ă ă ă ăobişnuit şi cu o inim curat numele T u cel mare şi cinstit.” Aşa se roag to i şi noi nă ă ă ă ă ţrug m cu ei.ă

Aceasta nu este numai unitate în rug ciune. În Euharistie se descoper indivizibă ăplin tatea Bisericii. Fiecare liturghie este slujit în leg tur cu Biserica şi cumva de parteă ă ă ăei, nu numai de partea celor care sunt la îndemân . Acest lucru este realizat de autoritateăp rintelui care slujeşte tainele, autoritate pe care preotul o are eventual din succesiuneăapostolic , chiar de la Apostoli, pentru toat Biserica şi de la Hristos. C ci fiecare „mică ă ă Biseric ” nu este numai o parte, ci şi un microcosmos al întregii Biserici, inseparabil dă ăunitatea şi completitudinea ei. Prin urmare toat Biserica poate participa la liturghie, tainiădar real. Participarea liturgic sacramental este un fel de Epifanie care restaureaz . În eă ă ăse poate contempla Dumnezeul Om Iisus Hristos, ca şi întemeietor şi ca şi cap al Bisericii cu el toat Biserica. În rug ciunea euharistic , Biserica contempleaz şi se recunoaşte pră ă ă ă

36



sine ca şi un trup comun al trupului lui Hristos. Semnul extern al unit ii contemplate suăţparticulele, plasate în timpul proscomidiei, dup cum a explicat Simeon Soluniski, „c ci întă ăo oarecare m sur Îl vedem pe Hristos şi contempl m toat Biserica unit . În contemplareă ă ă ă ătotalit ii, Î l vedem, pe El adev rata lumin , via a cea veşnic ... Pentru c El st aicăţ ă ă ţ ă ă ăreprezentat ca şi o sec iune de mijloc a pâinii. Partea de la dreapta reprezint pe Maica Sţ ăşi pe cea de la stânga, sfin ii şi îngerii. Jos este reprezentat adunarea evlavioas a celoţ ă ăcare cred în El. În aceasta const marea tain ... Dumnezeu între oameni şi Dumnezeu întă ăpersoane îndumnezeite care au primit îndumnezeire de la Adev r, prin substan a lă ţ

Dumnezeu, pentru El care S-a întrupat pentru noi. În aceasta const viitoarea împ r ie ă ă ăţRevela ia vie ii celei veşnice.” Aceasta nu este numai un chip, un simbolism sacrţ ţRug ciunea liturgic pentru mor i şi bolnavi are putere sacramental . Este îndepliniă ă ţ ă numai de credincioşi, membrii Bisericii (deşi Biserica se roag şi pentru cei „din afar ” ă ăpentru cei care eventual nu îl caut pe Dumnezeu, dar nu în sfânta oferire). SimeoăSoluniski continu , „o parte oferit de cineva, care st aproape de pâinea duhovnicească ă ă din acele vremuri şi în ritualurile dumnezeieşti şi fiind plasat în trupul lui Hristos, devinăimediat prin sine o parte din sfin ire. Dup ce a fost pus în potir, se uneşte cu sângelţ ăHarul este prin urmare trimis jos într-un suflet pentru care este oferit. Aici se realizeaz uăfel de unire meditativ . Dac o persoan este pioas sau dac eventual acea persoan ară ă ă ă ă ăavut ca s spunem un comportament p c tos dar s-a poc it, atunci acea persoană ă ă ă

primeşte invizibil Duhul Sfânt în sufletul s u.” În acest fel, rug ciunea euharistic pentră ă ămor i sau bolnavi, infuzia ontologic a credincioşilor în Hristos este înt rit . Aceasta nu esţ ă ă ăo ac iune magic : este ac iunea harului mântuitor de pe Cruce, acceptat şi asimilat de toţ ă ţ dup cur ia şi vrednicia lui. Nu ar putea exista o împ rt şire cu tainele în cenzur . Numă ăţ ă ă ăiubirea omului ar putea câştiga iubirea unui Dumnezeu milostiv. Hristos nu se ofer număcelor care se al tur fizic trupului şi sângelui S u din mâinile preo ilor. „Prin tain Euharistă ă ă ţ ăse ofer la fel de bine celor care sunt absen i,” numai dup cum ştie El. Aceasta este un fă ţ ăde unire spiritual şi „meditativ .” C ci sensul unirii cu Dumnezeul Om prin trupul Lui nă ă ăeste numai un fel de unire fizic ci şi o unire a sufletului şi a duhului. În revers, orice unitatăcu Hristos este un fel de unire şi prin urmare un fel de atingere, a trupului S u curat ăm rit. Cabasila spune c „orice pace a sufletului şi recompens a virtu ii, mare şi mic , nă ă ă ţ ă

este nimic altceva decât pâinea şi vinul cu care vii şi mor ii iau parte la împ rt şanie ca ţ ă ăegali, fiecare într-un fel specific lor. Astfel, am putea spune c în Euharistie limitele moră ţsunt şterse, limita separa iei mortale – deceda ii sunt uni i cu cei vii în unitatea Euharisticţ ţ ţ ă în unitatea cinei Hristice. Rug ciunea euharistic pentru cei bolnavi sau mor i nu estă ă ţnumai o pomenire ci mai mult, o viziune, o contempla ie a particip rii hristice în Hristoţ ăPrin urmare rug ciunea este oferit pentru to i. „Odat cu sacrificiul sacru, îngerii şi sfină ă ţ ă ţuni i cu Hristos şi sfin i i în El şi prin El, ne uneşte pe noi,” dup cum scrie Simeon Solunskţ ţ ţ ăDe fiecare dat , contemplând slujba euharistic , contempl m existen a şi experienă ă ă ţ ţacestei unit i depline şi ne rug m pentru toat umanitatea, care a fost chemat ăţ ă ă ământuit . Ne rug m dup cum se roag Biserica; toat Biserica se roag .ă ă ă ă ă ă

Euharistia este un fel de revela ie ontologic despre Hristos şi despre Biseric , despţ ă ă

Hristos în Biseric . „Tainele semnific şi sunt Biserica,” dup cum scrie Cabasila, „dă ă ămoment ce voi sunte i trupul lui Hristos şi m dularele Lui fiecare în parte” (1 Corinteni 1ţ ă27). El continu : „Biserica indic tainele nu ca simboluri ci ca cele care sunt indicate dă ăinim sau de membre, la fel cum r d cina st la baza crengilor unui copac. Dup cuvinteă ă ă ă ăDomnului, la fel ca şi cum strugurii stau pe vie. Acestea sunt identice nu numai în numec ci exist o identitate a chipului şi a cauzei. Dac am putea vedea Biserica lui Hristos îă ă ăacelaşi fel, dup cum ea este unit cu Hristos şi particip la trupul S u, atunci ar puteaă ă ă ăvedea ca şi Trupul Domnului. C ci, deşi prin acest sânge, credincioşii îşi tr iesc via a lor ă ă ţHristos, o via care este cu adev rat unit cu Capul şi echipat cu trupul S u.”ţă ă ă ă ă

37



Euharistia este mai mult un imn decât o rug ciune şi tocmai acesta este numele ăsensul ei – mul umirea. Aceasta este Golgota şi pe tron este sacrificat Mielul, Trupul frânt ţsângele v rsat. Golgota este o tain a bucuriei şi nu a fricii, o tain a iubirii şi a m riră ă ă ăAcum este Fiul Omului m rit –ă Έλήλυθεν ή ώρα ίνα δοξασθή ό υιός τού πάνθρώ ου (Ιοan 1223). Dac din cauza nevredniciei suntem nelinişti i în fa a crucii, atunci este vorba de un fă ţ ţde trepida ie plin de evalvie, o uimire în fa a plin t ii nespuse a iubirii lui Dumnezeu. Cţ ă ţ ă ăţ ă„începutul, mijlocul şi finalul crucii lui Hristos este iubirea lui Dumnezeu,” dup cum a scrămitropolitul Filaret. Pentru acest motiv, prin cruce exist bucurie pentru toat lumea. ă ă

p catele noastre noi suntem nelinişti i, dar ne bucur m şi cânt m laude şi oferim o cântară ţ ă ăde bucurie, o cântare de bucurie şi de laud „pentru toate pe care le ştim şi pentru cele cănu le ştim, pentru faptele bune vizibile şi pentru cele nev zute, care au fost f cute pentră ănoi.” Noi contempl m nu numai pe Hristosul care a suferit şi a fost crucificat pentru noi, ăşi pe Hristosul care a înviat şi care eventual v-a venii din nou în m rirea Sa universal – că ăşi st pân al vie ii, Biruitor asupra Mor ii. Euharistia este un fel de stindard al victorieă ţ ţstindard al mântuirii, mântuirea din stric ciune, victorie asupra mor ii. Aceast tain esteă ţ ă ăconciliere a iubirii, nu este triste e şi amnezie şi nici judecat . Hristos a suferit, dar a înviaţ ăPrin moarea Sa, El a distrus obiectiv moartea. El a înviat dup o suferin voluntar , dup ă ţă ă ăpatim voluntar şi pe m re ul trup al Domnului au r mas „r nile şi cuiele” atinse dă ă ă ţ ă ăSfântul Toma. Moartea Sa a devenit pentru noi înviere. Noi îi suntem recunosc tori şi ă

mul umim pentru aceasta. „Noi îi mul umim pentru aceast slujb , pe care Tu ai f cut-ţ ţ ă ă ăvrednic de acceptat din mâinile noastre.” C ci prin aceast slujb uimitoare noi ne uniă ă ă ăcu Hristos şi accept m via a Lui şi victoria Lui prin cruce. În cuvintele lui Cabasilă ţ„introducerea în taine este un fel de „trup al istoriei”, un chip unit al unei împ r ii uniteă ăţMântuitorului. Euharistia este chipul a tot ceea ce este duhovnicesc. O pomenire miloascuprinde toat plin tatea crea iei, toat plin tatea faptelor Iubirii şi a În elepciunii lă ă ţ ă ă ţDumnezeu. Contempla ia liturgic este plin de un patos cosmic, c ci în Hristos, îţ ă ă ă întruparea Cuvântului pentru lume şi în Învierea Dumnezeului Om, voin a veşnic a lţ ăDumnezeu pentru lume este împlinit şi completat .ă ă

În întruparea Logosului, sfin irea materiei a fost realizat şi noi aducem elemente dţ ămaterie, din fructe, vin şi grâne pentru sfin irea euharistic . Prin ele este restaurat chipul ţ ă

asem narea lui Dumnezeu în om şi noi contempl m în oamenii evlavioşi şi în sfină ă n dejdea promis a „îndumnezeirii” omului ca şi ceva realizat şi noi îi suntem mul umitoă ă ţşi bucuroşi pentru aceasta. În sfin i Biserica îşi contempleaz împlinirea, vede cuţ ăÎmp r ia cerurilor ajunge la deplin tate. Acestea sunt motive s ne bucur m, c ci ei pră ăţ ă ă ă ăfaptele lor bune îşi merit pacea lui Hristos şi vesela lor ridicare a Domnului lor. „Năsuntem to i un trup, deşi unele membre sunt mai radiante decât altele,” dup cum remarcţ ă Sfântul Ioan Hristostom. În special Biserica Ortodox o pomeneşte pe Maica Domnuluă„sursa Dumnezeirii şi a sfin irii” – umanit ii. În Euharistie noi lu m comuniune de la trupţ ăţ ăei n scut în ea şi într-un anume sens trupul ei. Prin aceasta, noi devenim tainic fii ei şi eăMaica Bisericii şi Maica lui Hristos, devine capul Bisericii. „Dup cum plin de curaj scrăSimeon Noul Teolog, „acest cuvânt este adev rat, c ci trupul şi sângele Domnului estă ă

trupul şi sângele Maicii lui Dumnezeu.” În întruparea Cuvântului, lumea p mânteasc şi ceă ăuman se uneşte cu cea cereasc şi angelic . În liturghie ne rug m şi m rim în cântă ă ă ă ă ăputerile cereşti, c ci „heruvimii se adun în tain ,” corul uman dimpreun cu adunareă ă ă ă îngereasc . Noi oferim şi repet m neîncetat cântarea Serafimilor, „fiindc prin Hristoă ă ăBiserica îngerilor şi a oamenilor este una,” dup cum explic Simeon Solunskii. Puteriă ă îngereşti slujesc activitatea sacramental p mânteasc , „dorin a de a p trunde în taineă ă ă ţ ăBisericii.” Astfel în Euharistie se adun şi se intersecteaz toat formele de esenă ă ă ţăcosmic , singular şi unitar , adunat şi universal . Gândirea ajunge înapoi la începută ă ă ă ălumii şi îi urmeaz destinul ei. „C ci Tu ne-ai adus pe noi din nimic la existen şi atună ă ţăcând noi am c zut Tu ne-ai ridicat şi Tu nu ai încetat s faci toate pentru noi pân nu ne-ă ă ă

38



suit la Ceruri şi ne-ai d rui nou împ r ia Ta ce v-a s vin ,” dup cum se roag Biserică ă ă ăţ ă ă ă ăÎn Hristos este ar tat calea pentru toate a împlinirii.ă ă

În Euharistie sunt unite începutul şi sfârşitul, la fel ca şi pomenirea Evanghelic ăprofe ia apocaliptic – Euharistia uneşte întregimea şi totalitatea Noului Testament. ţ ăApocalips exist mult con inut litrugic – Vecernia Mielului. În rânduiala liturgic , culoriă ă ţ ăviitorului au ars deja. Aşa putem spune c începe transfigurarea lumii, învierea Sa dă început în via a veşnic şi revers, am putea spune c Euharistia universal ar fi Înviereţ ă ă ămor ii, cina, mâncarea, indigestia vie ii. „Fiindc Domnul a numit cu bucurie pe sfin i îţ ţ ă ţ

veacul viitor prin intermediul unei cine,” dup cum explic Cabasila, „cu scopul de a ar tă ă ăc nu exist nimic mai mare decât cina.” „Iisus, cel mai deplin sacrificiu,” scrie Simeoă ăSoluniski, „v-a fii între to i sfin ii Lui şi astfel v-a fi pace şi linişte pentru to i, atât asuprţ ţ ţPreotului celui mare şi asupra celor care se ac ioneaz în Sfintele Taine, unit cu to i ţ ă ţunindu-i pe to i.” În Euharistie, împlinirea sau completitudinea Bisericii este anticipat , aceţ ăunitate des vârşit a omului, unitatea des vârşit a omului pentru care n d jduim ă ă ă ă ă ăsper m în via a cea de apoi, deşi ea nu v-a fi uitat şi restric ionat de opozi ia lui fa dă ţ ă ţ ă ţ ţăcreaturi. Euharistia este anticiparea şi baza învierii, dup promisiunea Mântuitoruluă„oricine v-a mânca trupul şi v-a bea sângele Meu are via veşnic şi Eu îl voi învia în ziuţă ăcea de apoi” – ό τρώγων μου τήν σάρκα καί πίνων μου τό αίμα έχει ζωήν αίώνιον κάγάναστήσω αύτόν τή έσχάτη ήμέρα (Ιοan 6; 54). Aceasta este n dejdea şi pledoaria învieră

„angajamentul vie ii viitoare în împ r ia viitoare”. În Euharistie atingem o lume schimbatţ ă ăţ mergem în ceruri şi atingem via a viitoare. „Cei care se al tur acestui sânge,” scrie Ioaţ ă ăHrisostom, „stau cu îngerii, arhanghelii şi puterile cereşti, îmbr ca i în hainele cereşti ale lă ţHristos şi au la îndemân arme duhovniceşti. Cu aceasta nu am spus cel mai mare lucrăc ci ei vor fi îmbr ca i şi ului i de Regele înseşi.” Acest lucru are loc în lumea empiric , îă ă ţ ţ ăistorie şi mai mult, acesta este finalul şi abolirea istoriei, victoria asupra unui timp împ ră ţşi trec tor. Dup explica iile Sfântului Maxim, totul din liturghie este un chip al veaculă ă ţviitor şi semnific simbolic „sfârşitul lumii.” Cu un curaj şi o predominan special Cabasiă ţă ăa vorbit de aceste realit i. „Pâinea vie ii este vie şi mul umit ei, cei pe care îi slujeşte suăţ ţ ţ ăvii... Atunci când Hristos se vars în noi şi se uneşte cu noi, El se schimb şi transform ă ă ăpe noi în ceea ce este El, la fel ca şi o mic pic tur de ap v rsat într-o mare nelimitată ă ă ă ă ă

de mir... atunci când Hristos ne duce la cin şi ne las s lu m parte la trupul Lui, El îă ă ă ăschimb complet taina şi ne face s fim p rtaşi la esen a Sa. Degetul, asumându-şi această ă ă ţ apari ie nobil , nu mai este un deget ci Regele, mai binecuvântat decât ceea ce ne puteţ ănoi imagina. Cei mai buni predomin asupra celor mai slabi şi duhovnicescul i-a şi el partăla mintea uman dup cum a spus Sfântul Apostol Pavel despre înviere: pentru că ămortalitatea s fie înghi it de via ” (II Corinteni 5; 4). Aceasta este taina cea ultim . Estă ţ ă ţă ăimposibil s mergem mai departe, este imposibil s ad ug m ceva mai mult.ă ă ă ă

Cu o şi mai mare putere putem sim ii o limit între ceea ce este transformat şi ceeţ ăce nu este netransformat, între duhovnicesc şi lumesc, ascu itul conflict între t cerea maţ ătaine şi discordia care a înconjurat lumea. În Biseric domin tranchilitatea iubirii veşnică ăÎn jurul Bisericii se g seşte furtuna unui ocean dezl n uit al lumescului. Biserica r mâne uă ă ţ ă

fel de insul în lumea creat zilnic . Este vorba de o insul str lucitoare şi iradiant ă ă ă ă ă ăasupra ei soarele duhovnicesc al iubirii, sol salutis, str luceşte şi arde. Lumea r mâne fă ă ăiubire şi afar din iubire şi din câte se pare ea nu accept şi nici nu doreşte adev rată ă ăiubire. În sufletul creştin se deschide o dihotomie dubl . În experien a liturgic , exist uă ţ ă ăpatos al t cerii, o sete dup linişte şi pentru contempla ie în singur tate. Toat grija ceă ă ţ ă ălumeasc de la noi s o lep d m. În aceast tain exist un adev r imutabil. Calea că ă ă ă ă ă ă ă ăeuharistice ne conduce prin teste severe ale sinelui, prin închiderea în noi înşine în proprnoastr conştiin care st în fa a lui Dumnezeu. Evlavia ne fac s p str m sfintele lucruă ţă ă ţ ă ă ă ăde grijile lumii – „c nu voi spune taina Ta vr şmaşilor T i.” La fel ca şi pe munteă ă ăSchimb rii la Fa , în experien a liturgic exist mai mult lumin duhovniceasc , c nă ţă ţ ă ă ă ă ă ă

39



mai voim s ne întoarcem înapoi, nu mai voim s ne întoarcem la grijile lumeşti. Spă ăad ugare, iubirea nu tolereaz lipsa de activitate. Patosul unit ii şi al unirii, se adun întră ă ăţ ăpriveghere liturgic şi nu poate s nu ne ajute s intr m în ac iuni. Faptele iubirii sunt uă ă ă ă ţfel de continuare a slujbei duhovniceşti, o slujb de laud şi de m rire a lui Dumnezeuă ă ăIubirea. Prin urmare, de la Euharistie se deschide calea spre ac iunea zilnic la c utareţ ă ălumii pentru lume – „p streaz plin tatea Bisericii Tale, d pace lumii Tale.” Cu cerereă ă ă ălumii, cu voin a c toat lumea v-a devenii într-un anume fel lumea lui Dumnezeţ ă ă împlinirea str lucitoare a unei voin e binecuvântate şi a unui Dumnezeu atotputerniă ţ

Slujirea lumii devine datoria particip rii la „paharul p cii.” Discordia lumii nu poate decât să ă alarmeze şi s rup inima creştin – şi mai ales discordia lumii asupra lui Hristos, dec dereă ă ă ălumii creştine şi diviziunile separate ale Cinei euharistice. În acest dezacord şi diviziunlumea nu poate decât alarma ruptura şi dec derea inimii creştine – şi mai ales dezacordălumii fa de Hristos, dec derea lumii creştine şi împ r irea Cinei Euharistice. În aceastţă ă ă ţ lips de acord şi diviziune exist o tain trist , o tain a tr d rii şi a opozi iei umane. Esteă ă ă ă ă ă ă ţtain înfricoş toare, c nu face decât s rup haina Domnului, trupul S u. Numai iubirea aă ă ă ă ă ăputea cucerii aceast disensiune, iubirea hristic , care ac ioneaz în noi prin duhul p că ă ţ ă ăEste adev rat c indiferent cât am face noi pentru „unitatea tuturor,” se dovedeşte în fină ăc am f cut prea pu in. Calea spre Biseric este împ r it în mai multe c i şi ea se gată ă ţ ă ă ţ ă ă dincolo de limitele orizontului istoric, în vecernia împ r iei veacului viitor. Peregrinarea să ăţ

v-a încheia când Regele v-a venii şi v-a ini ia s rb torirea.ţ ă ăPân atunci, rug ciunea de împlinire a Bisericii v-a suna ca şi melancolie, dup cumă ă ăsunat înc de la început. „Dup cum aceast pâine, care la un anumit moment a foă ă ă împr ştiat pe dealuri, a fost adunat şi a devenit una, tot aşa şi Tu Doamne adun Biserică ă ă ă Ta de la cap tul p mântului în Împ r ia Ta.”ă ă ă ăţ

Vie împ r ia Ta! Fac -se voia Ta precum în cer aşa şi pe p mânt!ă ăţ ă ăTraducere din rus de Linda Morrisă

CASA TAT LUIĂ

În înv turile despre Bisericăţă ă, „o mare şi evlavioas tain ” se descoper conştiină ă ă ţcredinciosului în toat plin tatea ei neexplotat . Biserica se leag de Hristosul de pă ă ă ăp mânt şi este tr s tura r scump r toare a acestui fapt, chipul locuirii harice a Lui în lumă ă ă ă ă ă„în fiecare zi pân la finalul vremurilor.” Este tocmai în Biseric c aceast iconomă ă ă ăduhovniceasc culmineaz şi este împlinit . În Biseric S-a pogorât Duhul Sfânt într-un „aă ă ă ătainic, imposibil de cuprins şi uimitor al Cincizecimii şi este în Biseric ca şi „Cas a lă ăDumnezeu” unde mântuirea, sfin irea şi „îndumnezeirea” crea iei a fost împlinit ţ ţ ăcontinu în t rie, în ac iune şi în harul Duhului Sfânt. Biserica este singura „uş a vie iiă ă ţ ă ţ

40



dup cum a scris Sfântul Irineu al Lyonului şi mai mult – este o „comoar inestimabil ” a tă ă ăceea ce st în leg tur cu Adev rul. Pentru acest motiv numai în Biseric , cu Biserica şi pră ă ă ă ăBiseric putem afla calea real a cunoaşterii şi a evlaviei creştine. C ci creştinismul nu estă ă ăo înv tur care ar putea fi în eles printr-o înv tur extern , ciăţă ă ţ ăţă ă ă via , ţă care trebuie s făesen ial câştigat , ţ ă care poate fi primit numai dintr-o surs a unei naşteri reale din sursă ăvie ii. Nu este destul s cunoaştem creştinismul, „s avem un chip creştin al gândirii”, estţ ă ănecesar s fimă creştini, s tr imă ă „în Hristos” şi acest lucru este posibil numai prin viaţBisericii. Creştinismul însemnă experien . ţă Toate dogmele creştine de la originea lor sunt î

mod declarat dogme bisericeşti, descrierea experien ei creştine, m rturia Bisericii despţ ă„garantul credin ei” care i-a fost încredin at. Numai prin aceast confirmare harismatic ţ ţ ă ăBisericii, a defini iei credin ei primeşte plin tate, primindu-le nu de la Biseric ca şi puteţ ţ ă ăşi autoritate ci, ca şi voce a Duhului Sfânt şi a Domnului, “f r s fie vreodat l sate la ă ă ă ă ăparte, ci existând continuu.” “D -ne nou Duhul T u cel Sfânt,” aceast rug ciune solemnă ă ă ă ă a regula ilor sinoadelor sunt ridicate de m rturia Bisericii ca şi „o surs d t toare de viaţ ă ă ă ă ţăNu numai tainic ci şi istoric, Biserica este sursa singur a vie ii şi înv turii creştină ţ ăţăCreştinismul a ap rut lumii numai cu privire la aspectul Bisericii. Pe de alt parte, chiar ă ăprin con inutul ei, teologia creştin în m rturia ei ultim se reduce nu numai la înv turiţ ă ă ă ăţădespre Biseric , ca şi la eternul Nou Testament, ca şi „trup al lui Hristos,” ci mai la toată înv turile dificile despre Biseric , orice distrugere a plin t ii conştiin ei de sine a Bisericăţă ă ă ăţ ţ

ne trage inevitabil în spatele impreciziei dogmatice şi teologice, a greşelii şi a distorsion răPentru aceasta, în esen , nu pot exista înv turi dogmatice complete, individuale ţă ăţăspeciale despre Biseric , formulate în nişte cadre dogmatice potrivite. Pentru Biserică credin a este centrul creştinismului şi ea este cunoscut numai din interior, prin experienţ ă ţşi împlinirea unei vie i a harului – nu în defini iile dogmatice individuale ci în toatţ ţ plin tatea doctrinei credin ei. Dup cum a remarcat un teolog rus contemporan, „nu exisă ţ ă nici un fel de în elegere a îmbisericirii, ci exist Biserica în sine şi pentru orice membru ţ ăBisericii, cel mai tangibil şi mai definitiv lucru pe care îl cunoaşte este via a Bisericii.”ţ

Creştinismul nu este epuizat de înv turi sau de moravuri, nici de totalitatea unăţăcunoştin e teoretice, nici de canonul unor prescrip ii şi regulamente morale; ele nu îi suţ ţcentrale lui. Creştinismul este Biserica. În Biserică dogmele duhovniceşti sunt con inute ţ

sus inute şi aici este sus inut „regula credin ei”, aici sunt sugerate regulile evlaviei.ţ ţ ă ţ Îsine, Biserica este ceva cu mult mai mare. Creştinismul nu este numai un fel de înv turăţă despre mântuire ci înseşi mântuirea, un fel de Dumnezeu-umanitate şi am putea spune ceste moartea Sa şi nu înv turile Lui şi nici o via sever a fiin elor umane care compuăţă ţă ă ţmijloacele reconcilieirii,” dup expresia clar şi competent a teologului rus, Filareă ă ăArhiepiscop de Cernigov. În conştiin a ortodox , Hristos este mai presus de orice uţ ăMântuitor, nu numai un „înv tor al binecuvânt rilor” şi nu numai un profet mai presus dăţă ăorice – Regele şi Marele Preot, „Regele lumii şi Mântuitorul sufletelor noastre.” Mântuirenu se bazeaz atât de mult pe vestirea unei împ r ii cereşti cât mai mult pe chipul ună ă ăţDumnezeu Umanit i a Domnului şi a faptelor Lui, realizate prin „patima Lui mântuitore” ăţprin „crucea Lui d t toare de via ”, pe moartea şi învierea Lui. C ci „dac Hristos nu ă ă ţă ă ă

înviat credin a noastr ar fi deşart .” Creştinismul înseamn via veşnic , care a foţ ă ă ă ţă ădescoperit lumii şi fiin elor umane în Întruparea inscrutabil a Fiului lui Dumnezeu şi caă ţ ăa fost descoperit credincioşilor prin sfintele taine şi prin harul Duhului Sfânt. „Via a ă ţap rut şi noi v m rturisim şi v proclam m aceast via veşnic pe care Tat l a posedaă ă ă ă ă ă ţă ă ăo şi care a ap rut vou .” Dup remarcabilul ascet rus al trecutului recent, episcopul Teofaă ă ă(Eremitul), se spune: „în conştiin a creştinului mai întâi este trimis figura lui Hristoţ ăDomnul, Fiul lui Dumnezeu întrupat şi dincolo de perdeaua c rnii Sale se poate vedea uăDumnezeu Triipostatic.” În conştiin a ortodox Domnul Iisus Hristos este mai presus dţ ăorice Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat, „Unul din Sfânta Treime”, Mielul lui Dumneze

41



care a luat asupra Sa p catele lumii. Credin a ortodox este total inseparabil de chipă ţ ă ăDumnezeu-umanit ii, care este afar dintr-un contact cu El prin tainele Bisericii.ăţ ă

Datorit totalit ii expresiilor simbolice, a întregului vie ii de rug ciune, a vieă ăţ ţ ă ţliturgice şi a Crezului, Biserica Ortodox confirmă ă taina Dumnezeu-umanit iiăţ în duhul şi îsensul dogmei de la Calcedon. Ea profeseaz o tainic lips de amestec tur a „plin tă ă ă ă ă ă ăţDumnezeirii” şi a plin t ii umanit ii în toat via a p mânteasc a Mântuitorului, îă ăţ ăţ ă ţ ă ănaşterea Sa tainic din Pururea Fecioara Maria prin inspira ia Duhului Sfânt, în ispitelă ţsmerirea şi suferin ele Sale – „chiar pân la moarte şi înc moarte pe cruce,” în învierea Sţ ă ă

şi în În l area duhovniceasc a c rnii Sale curate.” Toate acestea sunt evenimente reale ă ţ ă ăistorice, fiind realizate în aceast ă lume şi în acest fel au iluminat aceast lume. „Logosul ădevenit carne şi S-a s l şluit între noi” – acest lucru s-a împlinit în Betheelemul iudaic îă ăzilele regelui Irod. Acest eveniment istoric st ca şi centrul vie ii creştine. Credin a creştină ţ ţ este esen ial istoric , un fapt istoric concret, fiindc îşi i-a esen a sa în special dţ ă ă ţevenimente istorice. Predica apostolic a avut un caracter istoric – înc de la Cincizecimă ăatunci când Apostolul Petru a m rturisit,ă ca şi martor, de împlinirea mântuirii, de minunlucruri ieşite de comun şi semne pe care Dumnezeu le-a realizat prin Hristos, de suferin elţ învierea şi În l area Sa şi despre pogorârea Duhului Sfânt. În predica apostolic experienă ţ ă ţempiric a crescut concomitent cu experien a mistic , c ci în faptul empiric înseşi, ă ţ ă ăinvizibilitatea crea iei, a ap rut supra-empiricul, duhovnicescul – taina Dumnezeţ ă

umanit ii. Aceast tain este con inut în şi ar tat de Sfânta Biseric , „Biserica unăţ ă ă ţ ă ă ă ăDumnezeu viu, stâlpul şi temelia Adev rului.” Toat credin a creştin este un fel dă ă ţ ăclarificare şi revela ie a tainei Dumnezeu-umanit ii ipostatice şi numai în leg tur cu aceţ ăţ ă ăeveniment – „Fiul lui Dumnezeu este Fiul unei Fecioare” – este esen a şi natura Bisericţdup cum este ea în eleas ca şi un real „trup al lui Hristos.” Este tocmai aceast imagină ţ ă ăa Apostolului Pavel care este cea mai precis şi mai fundamental defini ie a Sfintă ă ţBiserici, care face posibile tot restul celorlalte şi mai târzii defini ii.ţ

Mântuitorul a m rturisit despre Sine c El „a biruit lumea.” Victoria Sa, împlinirea Să ăr scump r toare este inclus în faptul c El şi-a creat Biserica Sa, începutul unei „nă ă ă ă ăcrea ii.” Începând cu Sfin ii Apostoli, vechii creştini s-au numit pe sine „poporul lţ ţDumnezeu,” o nou na iune, un „popor ales,” un „popor sfânt.” Cu adev rat, Sfântă ţ ă

Biseric poate fi considerat ca şi un fel de „Cas a lui Dumnezeu,” „oraşul lui Dumnezeuă ă ă„a c rui artist şi constructor este Dumnezeu,” „Împ r ia lui Dumnezeu,” „noul Ierusalim dă ă ăţsus.” Deja în numele în sine – ekklesia – ideea Bisericii era deja con inut şi mai înainte, cţ ăşi un Oraş sau o Împ r ie a lui Dumnezeu.ă ăţ Ekklisia este ca şi un fel de convocare na ionaţ care nu se disperseaz pe nici unde noului popor n scut prin har, cet enii convoca i ă ă ăţ ţunui Ierusalim ceresc. Este tocmai acest concept care este descoperit chiar şi acum dBiserica Ortodox , atunci când mai înainte de sfântul botez se cere de la cei „ilumina i” să ţ îşi m rturiseasc credin a în Hristos, ca şi „Rege şi Dumnezeu” şi în cererile baptismale să ă ţfac rug ciuni pentru ei şi ei vor cinstii chemarea mai înalt şi vor fi num ra i între primă ă ă ţn scu i scrişi în ceruri.” În sfântul botez, omul p r seşte „aceast lume vinovat ,” las laă ţ ă ă ă ă ăparte „munca ostil ” ca şi cum ar intra sau ar fi eliberat de ordinea natural a lucrurilor, dă ă

ordinea „c rnii şi a sângelui” şi intr în ordinea harului şi dup cuvintele tainice şi solemnă ă ăale Apostolului Pavel, „se apropie de Muntele Sion şi de oraşul Dumnezeului celui Viu, dIerusalimul cel ceresc, dimpreun cu cetele îngerilor şi a unui sinod solemn, Bisericăprimilor n scu i, scrişi în ceruri şi în Curtea tuturor – Dumnezeu şi sufletele drep ilor, caă ţ ţau ajuns la des vârşire.” Tot sensul şi t ria tainei Sfântului Botez se raporteaz la faptul că ă ăcei boteza i intr într-oţ ă singur ă Biseric , „o biseric a îngerilor şi a oamenilor,” care şi-a luă ăr d cin şi a crescut în trupul lui Hristos şi astfel devin cet eni cu sfin ii şi prietenii lă ă ă ăţ ţDumnezeu,” c ci noi suntem cu to ii un Duh boteza i într-un singur trup.” Sfântul boteă ţ ţeste ca şi un fel de ini iere tainic în Biseric , la fel ca şi în împ r ia harului. Prin urmaţ ă ă ă ăţSfânta Biseric se roag pentru cei boteza i: „scrie-i pe ei în cartea vie ii Tale; uneşte-i pă ă ţ ţ

42



ei cu turma moştenirii Tale şi f -i pe ei p rtaşi a sfintei Tale turme a Hristosului T u, c ci Tă ă ă ăai cinstit Biserica Ta ca şi fii şi moştenitori ai împ r iei Tale. Biserica este un nou popă ăţrealizat prin har, f r s coincid cu nici un fel de popor natural sau p mântesc, nici că ă ă ă ăelinii şi nici cu iudeii, nici cu barbarii şi nici cu sci ii,ţ tertium genus – un popor care a foformat dup un cu totul alt principiu – nu prin necesitatea naşterilor naturale, ci prin „tainăapei,” prin tainica unire cu Hristos în „tainica fântân ” prin libertate, fapte şi darul adop iă ţde c tre Dumnezeu. În aceasta sunt incluse toate bazele tuturor tr s turilor Bisericii pă ă ăcare o m rturisim în cuvintele crezului – unitatea, sfin enia, universalitatea şi origineă ţ

apostolic – toate aceste defini ii nu sunt legate, ci destul de inseparabile una fa dă ţ ţăcealalt .ăNoi confirm m înseşi actulă credin ei ţ „într-una sfânt , soborniceasc şi apostolească ă

biseric ” prin natura ei „nelumeasc ”, prin faptul c ea nu este din aceast lume: „că ă ă ă ăcredin a este expunerea lucrurilorţ invizibile.” Prin aceasta, între obiectivele credin ei nţplas m Biserica ca şi realitateă dimpreun cu Domnul Dumnezeu însuşi;ă noi m rturisiădumnezeirea şi sanctitatea Bisericii. Noi credem în Biseric şi nu putem decât s credem ă ăea, fiindc ea este „trupul lui Hristos” – „plin tatea şi plinirea a toate şi a tuturora.” „Pă ăbaza cuvântului lui Dumnezeu,” dup cum a scris un celebru teolog rus, Filaret, Mitropolit ăMoscovei, eu „îmi imaginez aceast biseric universal ca şi un trup singur şi care con inuă ă ă ţ în Domnul Iisus Hristos care este pentru El ca şi „inima” sau principiul „vie ii,” capul unţ

în elepciuni care conduce. Lui îi este cunoscut numai m sura deplin şi compoziţ ă ă ă ţl untric a corpului s u. Noi cunoaştem diferitele ei p r i şi chipul extern dup cum a fost ă ă ă ă ţ ăextins în timp şi spa iu. În acest „chip” vizibil sau „Biseric vizibil ” se g seşte „trupţ ă ă ănev zut al lui Hristos” sau „Biserica invizibil .” Biserica, m rea şi indigent în viciu saă ă ă ţă ăsl biciune, dar cu toat „m rirea din l untrul ei” şi care prin urmare, nu o pot vedea clar ă ă ă ădistinct, dar care urmând crezului, raportat la „eu cred.” Desluşind invizibilul, bisericvizibil descoper frecvent cur ia invizibilului, astfel ca to i s îl poat g sii şi s să ă ăţ ţ ă ă ă ăuneasc eu el şi care par ial îi ascunde m rirea.” Numind Biserica „trupul lui Hristos” să ţ ăleag existen a cu taina Întrup rii şi pe baza vie şi imutabil a vizibilit ii Bisericii ca ă ţ ă ă ăţtain : „Logosul a devenit carne.” Înv turile despre Biseric ca şi vizibile şi invizibile ă ăţă ăacelaşi timp, despre m re ia şi datul istoric şi cel sacru, duhovnicescul, nu sunt nimă ţ

altceva decât o continuare direct şi o revela ie a dogmei hristologice în duhul şi cu sensă ţdogmei calcedoniene.Numai în Biseric şi din adâncurile experien ei Bisericii poate fi în eleas dogma dă ţ ţ ă

Calcedon în plin tatea ei neexprimat – altfel ea se frânge într-o serie de contradic ii caă ă ţnu sunt subiectul nici unei unit i ra ionale. În schimb, numai prin dogma de ca Calcedon aăţ ţfi posibil s recunoaştem natura Dumnezeu-umanit ii, a Bisericii. În Biseric , ca şi trup ă ăţ ălui Hristos, sunt combinate dou naturi şi ele sunt combinate ca fiind neamestecatănefuzionate, indivizibile, inseparabile.” Este p strat egalitatea şi esen a fiec rei naturi. Îă ă ţ ăBiseric harul duhovnicesc şi cel al chipurilor vizibile ale manifest rii lui sunt numă ăcapabile de a fi desluşite dar nu sunt divizibile. Biserica, în existen a unit ii acestor douţ ăţ naturi, se ofer pe sine nu numai în unitatea real indisolubil şi simbolic şi prin urmaă ă ă ă

vizibilul în sine îşi pierde natura accidental tipic a crea iei şi este transformat prin har ă ă ţ ădevine nu numai sacr ci sfânt .ă ă Biserica are o esen creativ uman , ea are carnţă ă ăistoric , c ci Biserica este lumea transformat şi în dezvoltarea ei a crea iei în har esă ă ă ţinclus tot sensul şi con inutul genuin al istoriei, a existen ei în timp. Biserica este începutţ ţunei transform ri harismatice a crea iei, înlocuit de chipul istoric a Rugului Aprins. Biserică ţ ăare şi o esen duhovniceasc , c ci în ea locuieşte nev zut Domnul, Iisus Hristos şi harţă ă ă ăduhovnicesc care nu se împu ineaz niciodat şi darurile Duhului d t tor de viaţ ă ă ă ă ţac ioneaz din interior şi este comunicat în ele. „Lumina a str lucit deja în întuneric şi îţ ă ănoapte, în zi, în inimile şi min ile noastre” dup cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog – ţ ăea ne ilumineaz inepuizabil, indestructibil, neschimbat, neascuns – ea ne vorbeştă

43



ac ioneaz , tr ieşte, învigoreaz şi îi face lumin pe cei care pe cei care sunt ilumina i dţ ă ă ă ă ţEl.” Între Dumnezeu şi crea ie nu exist nici un fel de ruptur . Lumea, aceast via trist ţ ă ă ă ţă ăplin de vanitate, ispite şi suferin e, nu a fost uitat de Dumnezeu. Tocmai în „dezn dejdeă ţ ă ă în vanitatea şi langoarea existen ei empirice, este împlinit for a lui Dumnezeu. Crescând ţ ă ţfiind transforma i de t ria unui Duh vivificator, Biserica istoric „vizibil ” devine şi vţ ă ă ădevenii Casa veşnic a M ririi Domnului. „Voi sunte i într-o rudenie cu carnea şi noi ă ă ţsuntem ai voştri prin Dumnezeirea Lui,” dup cum a exclamat Simeon într-o rug ciună ă„c ci El asumându-şi carnea Sa, ne-a dat nou Duhul dumnezeiesc şi noi cu to ii devenimă ă ţ

cas cu David dup carnea şi înrudirea cu voi. Devenind uni i, vom devenii o singur casă ă ţ ă ăvom fi cu to ii înrudi i, vom fi cu to ii fra ii voştrii. Cât de uimitor este miracolul şi cum nţ ţ ţ ţne cutremur m când ajungem la aceasta, ci cânt rim faptul c Tu vei locui între noi acuă ă ăşi pururea şi Tu î i vei face toate lucr rile a voin ei în toate şi Tu vei locui în to i şi to i voţ ă ţ ţ ţlocui în Tine.” Cu adev rat, „acest loc este inspirator de evlavie: nu acesta ci casa lăDumnezeu şi por ile cereşti.”ţ

Biserica este o teofanie, tainica manifestare a lui Dumnezeu şi t ria ascuns a lă ăDumnezeu devine clar şi tangibil spun chipurile vizibile ale sfin ilor şi a tainelor salutară ă ţSfintele Taine nu sunt numai acte simbolice sau un fel de reconciliere, ci taine genuinechipuri ale unei prezen e reale şi neschimbate a lui Dumnezeu, „unelte care ac ioneazţ ţ necesar prin har spre cei care se mişc spre El.” Biserica Ortodox neag decisiv ca fiină ă ă

„str in înv turii creştine,” opinia c „dac nu sunt folosite, cele care sunt sfin ite în taină ă ăţă ă ă ţde sfin ire r mân un lucru simplu.” (Epistola patriarhilor estici). Prin urmare, nici materţ ă(materialul) tainei şi nici forma unui cuvânt sfin itor nu sunt în nici un fel inseparabile şi îţmod expres într-un astfel de fel. Spre ad ugare, devenind un obiect sacru, lucrul sfin it dă ţrug ciune nu schimb forma şi chipul fizic: harul invizibil este comunicat întotdeauna pră ăintermediul unor mijloace fizice, sub un aspect fizic extern specific. C ci, „din moment căsuntem duali, compuşi din trup şi suflet şi sufletul nostru nu este golit, ci pare c estăacoperit cu o perdea,” scrie Sfântul Ioan Damaschinul, „atunci pentru noi este imposibdincolo de mijloacele corporale, s ajunge la plinirea conceptualului. Din moment ce omăare trup şi suflet, prin urmare şi Hristos a luat trup şi suflet. Acesta este modelul unui botedual: în ap şi duh şi comuniunea rug ciunii şi a cânt rii de imne – toate sunt duală ă ă

corporale şi duhovniceşti – la fel ca şi felinarele şi t mâia.” „Toat slujba noastr este uă ă ăobiect sacru f cut de mân ,ă ă care ne duce de la materie la Dumnezeu.” Creatul şi finalr mâneă creat şi final, dar prin sanctificare direct ne unim cu harul duhovnicesc şi deveniun „vas al harului.” Din nou, f r s le separ m, este necesar s distingem strict obiectă ă ă ă ăsfin it şi harul sfin itor: între ele exist întotdeauna o diferen de natur , diferen dţ ţ ă ţă ă ţăesen , dar aceasta nu previne realitatea deplin a prezen ei duhovniceşti – prin unire ţă ă ţcomuniune. În toate tainele care formeaz miezul real al vie ii bisericeşti, Dumnezeu estă ţprezent în crea ie, real şi efectiv – prin prezen a real a harului, distinct de prezenţ ţ ă ţproviden ial de pretutindeni. „Prezen a special a lui Dumnezeu, care este tainic , esţ ă ţ ă ăcunoscut prin de reveren şi perceput de credincioşi şi este manifestat uneori pră ţă ă ăsemne speciale.” Biserica Ortodox vorbeşte cu mare elocven despre aceasta, în mă ţă

multe ritualuri: întemeierea şi sfin irea bisericilor, sfintele icoane şi obiectele sacre, apţsfin it , mirul, uleiul de uns etc. Ele sunt chipuri ale unui mare şi singular ritual al teologieţ ăun fel de sfin ire a lumii. Orice dochetism şi fenomenalism este deplin str in de conştiinţ ă ţbisericii. Crea ia este real şi nu a fost eliminat ; ceea ce st în fa a ei nu este o simpţ ă ă ă ţ trecere, nu este o c dere în nefiin , ci o „schimbare”, o transformare, o unire că ţăDumnezeu. „Esen a uman este schimb toare şi fals şi numai esen a duhovniceasc nţ ă ă ă ţ ăeste fals şi schimb toare,” scrie sfântul Simeon Noul Teolog. „Dar creştinul, f cându-se uă ă ăcomunicant al esen ei duhovniceşti în Iisus Hristos Domnul, prin primirea harului DuhulţSfânt este transformat şi schimbat prin for a lui într-u stadiu asem n tor cu Dumnezeuţ ă ăPrin toat via a Bisericii trece un sentiment vivid şi tensionat ale unei apropieri beneficentă ţ

44



de Dumnezeu, nu este o apropiere arz toare şi distructiv , ci o vindecare şi o fortificareă ăcrea iei, prin eliminarea stric ciunii şi a p catului. Aceast sfin ire a lumii vizibile şi a celţ ă ă ă ţfizice se leag definitiv din nou în conştiin a Bisericii de Întruparea Cuvântului dumnezeisă ţ„Nu m voi pleca în jos fa de materie,” scria plin de curaj Sfântul Ioan Damaschinul, „ă ţăm voi pleca jos în fa a materiei Treimii, care a devenit materie de dragul meu şi să ţs l şluit în materie şi prin materie a realizat mântuirea mea .” Prin întruparea Fiului lă ăDumnezeu „esen a noast a fost m rit şi a trecut în nestric ciune,” scrie acelaşi sfâţ ă ă ă ăp rinte: „c ci noi esen ial am fost sfin i i înc din vremea când Dumnezeu cuvântul ă ă ţ ţ ţ ă

devenit carne, asem nându-se nou în toate cu excep ia p catului şi f r s fuzioneză ă ţ ă ă ă ăunindu-se cu natura noastr ca şi cu o carte îndumnezeit prin inter-penetrareă ăneamestecat a aceleiaşi dumnezeiri şi a aceleiaşi c rni. Noi, esen ial am fost adopta i ă ă ţ ţf cu i moştenitori ai lui Dumnezeu din vremea naşterii în ap şi în duh.” Prin Hristoă ţ ă„esen a s-a ridicat din cele mai de jos al p mântului mai sus de cât orice autoritate şi în ţ ăam ajuns la tronul Tat lui.” Dup cuvintele lui Ioan Hrisostom, „Domnul a ridicat Biserica ă ămari în l imi şi a aşezat-o pe acelaşi Tron unde este capul, c ci acolo este şi trupul;ă ţ ă c ci năexist nici un fel de separa ie între cap şi trupă ţ şi dac leg tura dintre ele a fost întreruptă ă atunci nu ar mai exista un trup şi un cap” Pentru aceasta am putea spune c Biserica poatăfi conceput ca şi trupul lui Hristos, adic – prin har – „ea este plin tatea duhovnicesculuă ă ăprezent trupeşte. O esen creat r mâne creat . Fructul r scump r rii şi al Învieţă ă ă ă ă ă ă

Mântuitorului nu este inclus în eliminarea esen ei, ci în victoria asupra stric ciunii şi ţ ămor ii. Duhovnicescul a devenit accesibil. Biserica esteţ sfânt ă şi este un semn veşnic acestei victorii şi un „receptacol al ac iunii duhovniceşti.” Biserica este în sensul ei direct ţpropriu, o institu ie „purt toare de Dumnezeu.” Pentru acest motiv ea este sfânt , c ci esţ ă ă ă„casa terestr a lui Dumnezeu,” „locul de s l şluire a lui Dumnezeu.” Am putea spune că ă ă într-un anume fel Dumnezeu locuieşte prin Biseric , El este prezent prin har în sfinteăBiserici, îşi trimite binecuvânt rile Lui cereşti, comunicate prin Sfintele Taine şi închipuităcredincioşilor, în cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa, unde noi nu devenim num„spectatori” ci şi „comunican i” ai unor energii duhovniceşti – devenim „suflet în suflet” cţDumnezeu, ne unim şi creştem cu Duhul Mângâietorul, printr-o comunicare inexprimabicu El,” dup cum a spus Sfântul Macarie Egipteanul. „Dobândirea Duhului Sfânt,” după

cuvintele patristice, ar fi esen a şi datoria împlinirii creştine. Prin urmare, în Biseric prţ ăhar şi comuniune, la fel ca şi pentru a doua oar , nev zutul Dumnezeu devine vizibil – bină ă în eles c nu pentru ochii orbi ai în elegerii naturale, ci pentru o privire iluminat a celoţ ă ţ ăcare cred. Bineîn eles, în Dumnezeu-umanitatea lui Hristos copii de acest fel nu au v zut ţ ănu au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, nu au acceptat şi nu au în eles taina Întrup rţ ăPentru cei care tr iesc în Biseric chiar şi acum, „taina inspiratoare, m rea şi plin dă ă ă ţă ăreveren este v zut ca un punct energizator,” taina Mântuirii, sfin irii şi a transformţă ă ă ţ ălumii. „Oh, minune uimitoare, v zut de dou ori, prin ochii dubli, corporali şi duhovniceştă ă ă– exclam Sfântul Simeon Noul Teolog. Taina Sfintei Euharistii a fost o concentrare istorică a unei evlavii creştine antice şi tainic a fost un centru vivid al vie ii Bisericii. Plin tateţ ăprezen ei lui Dumnezeu de aici dobândeşte cea mai mare for . Dup crezul neschimbat ţ ţă ă

credin ei ortodoxe, care a fost exprimat cât se poate de precis de Sfântul Ioan Hrisostom, ţSfânta Euharistie „noi suntem schimba i într-un trup într-un fel care nu este deloc diferit dţacel trup care s-a ridicat mai sus şi c ruia se pleac îngerii – adic trupul la care facem ă ă ănoi parte.” Unitatea Bisericii este tainic întemeiat în taina Sfintei Euharistii, c ci toă ă primim comuniune dintr-un singur trup. În orice Euharistie este prezent tot Hristosu„Mielul lui Dumnezeu este frânt şi împ r it; frânt dar nu distrus, pururea hr nind dar f r să ţ ă ă ă îi distrug ci sfin ind pe cei care i-au parte la El.” Orice sacrificiu euharistic este uă ţsacrificiu „complet.” „Noi aducem constant ca şi sacrificiu duhovnicesc acelaşi Miel şi nnumai ast zi, ci şi mâine, ca fiind întotdeauna acelaşi,” spune Sfântul Ioan Hrisostomă„Astfel, acest sacrificiu este unul. Deşi este adus în mai multe locuri, pot fi mai mu

45



Hristoşi? Nu, un Hristos este pretutindeni şi aici este deplin şi acolo este deplin. Trupul Săeste unul. El poate fi considerat în mai multe locuri – un trup şi nu mai multe trupuri, la feca şi un singur sacrificiu.” Exist o leg tur direct şi evident prin sine între via a deplină ă ă ă ă ţ a Bisericii şi precizia dogmei hristologice şi dogma despre sfânta Euharistie, c ci ele suăaspecte suplimentare ale unei dogme simple, despre faptul simplu al Dumnezeu-umanităţEste necesar s urm m direct defini ia calcedonian as credin ei în m rturisirea credin ei ă ă ţ ă ţ ă ţrealitatea deplin şi în imutabilitatea prezen ei lui Hristos mântuitorul în Sfânta Euharistiă ţ„Noi credem,” vorbind în cuvintele Epistolei c tre patriarhii orientali,ă „c în acest rituă

religios Domnul nostru Iisus Hristos este prezent, nu simbolic, nu figurativ, nu numai prinspira ie, dup cum s-a spus de câ iva P rin i despre botez şi nu prin permisiunea pâinţ ă ţ ă ţastfel c cuvântul duhovnicesc s intre esen ial în pâinea desemnat drept Euharistie – ă ă ţ ăreal şi veridic, pentru ca prin sfin irea pâinii şi a vinului, pâinea este schimbat într-un truţ ăcurat al Domnului, care S-a n scut în Bethleem dintr-o fecioar , S-a botezat în Iordan, ă ăsuferit, a fost înmormântat, a înviat, S-a în l at la ceruri şi şede de-a dreapta lui Dumnezeă ţ Tat l şi a ap rut în ceruri şi astfel vinul este schimbat în trupul real al Domnului, care ă ătimpul suferin elor Lui de pe cruce, S-a dat pe Sine pentru via a lumii.” De fiecare datţ ţ când slujim liturghia, unitatea tainic a Bisericii este realizat şi descoperit şi pră ă ăacceptarea sfintelor taine real şi actual şi nu numai simbolic şi intelectual, credincioşii samestec într-un singur trup catolic.ă

Biserica este una în natura Dumnezeu-umanit ii ei şiăţ prin natura ei este o Bisericuniversal . Una şi aceiaşi, Biserica identic este vizibil şi invizibil – vizibil ca şi „ă ă ă ă ăcompozi ie bine organizat a unor membrii mai puternici sau mai dezn d jdui i”, ca şi ţ ă ă ă ţ„societate de persoane” şi invizibil ca şi harul Duhului Sfânt, ren scând toate sufleteă ăcelor care cred şi fiind descoperit cu o m re ie particular în sfin ii care au dus o viaă ă ţ ă ţ ţduhovniceasc , în „prietenii lui Hristos” şi este cu siguran harul lui Dumnezeu care estă ţămanifestat şi care ac ioneaz în taine, nu ca şi cum de fiecare dat darurile Duhului sţ ă ăpogoar din noi şi de sus, ci prin comuniunea dintr-o cas a comorii, oferit odat pentă ă ă ătotdeauna de Pogorârea Duhului Sfânt în Biseric . Trimitea în jos a Mângâietorului a fost uăact singur neprev zut şi înc din acele vremuri Duhul Sfânt „ă ă locuieşte în lume”; „plinintoate în to i.” Prin urmare, numai prin succesiunea apostolic , se p streaz şi se continuţ ă ă ă

„succesiunea ierarhiei clericale,” episcopii şi parohiile şi la fel cum sunt uşile Bisericsingura baz pentru unitatea Bisericii, care purcede din unitatea harului, trupul singur, că ăDuhul este unul. Singur Biseric este o Biseric Apostolic şiă ă ă ă singura Biseric Apostolic nă ăpoate fi decât universal , la fel cum nu poate fiă decât sacr – c ci numai în apostoli Să ăpogorât „Duhul Sfânt în limbi de foc” şi prin ei „într-o unitate a tuturor celor care au fochema i.” Astfel, structura canonic a Bisericii, „vizibil ” şi „istoric ,” primeşte un simţ ă ă ă tainic şi o baz harismatic . Prin ierarhia bisericeasc , prin slujitorii tainelor şi a p rin ilă ă ă ă ţduhovniceşti, orice credincios poate fi acceptat în trupul universal al Dumnezeu-umanităţBisericii, intr în comuniune cu comorile ei de daruri beneficiale. „Familia duhovnicească ăfr ietatea sfântului templu, fiind unit în jurul unui pastor denumit, unit ierarhic căţ ăsacramentalismul Bisericii, cu „tot episcopatul” este chilia real sau unitatea trupulă

Bisericii. În episcop, care este chipul unui episcop ceresc, a lui Hristos, se uneşte multitudine de astfel de familii. Astfel se formeaz trupul p mântesc a celor mai mul i întă ă ţunul. Biserica universal este istoric şi empiric şi tr ieşte înă ă ă ă multitudinea aşa numitosubiecte ale Bisericilor locale. Aceste lucruri sunt definite nu numai de nişte condiţtemporare, temporale, istorice. Dup chipul lui Hristos, to i episcopii „sunt înfr it” direct că ţ ăţturma Lui, sunt lega i inseparabil cu o leg tur harismatic . Numai prin aceast leg tuţ ă ă ă ă ăeste realizat pentru fiecare fiu la Bisericii contractul cu toat Biserica. Pentru acest motă ăorice voin canonic şi neascultare este atât de strict şi de sever examinat de conştiinţă ă ă ţbisericeasc . Prin distrugerea unor leg turi canonice empirice, în acest fel creştinul îă ăneag leg turile harului şi a tainei cu tot trupul Bisericii şi este separat de ea. Odat ce ă ă ă

46



fost t iat voit de trupul concret, este cât se poate de dificil s fim altoi i asupra Bisericii „îă ă ţgeneral.” Unitatea Bisericii, unitatea ierarhiei bisericeşti, unitatea harului, unitatea Duhul– toate acestea sunt legate inseparabil una de alta. Devia ia de la ierarhia legaţ bisericeasc este o deviere de la Duhul Sfânt, de la Hristos.ă

Unitatea duhului este o baz real aă ă naturii catolice a Bisericii. Pentru aceasta SfântBiseric este o Biseric universal . Caracterul universal al Bisericii nu este o proprietaă ă ăgeografic , spa ial şi cantitativ şi în mod sigur nu depinde de r spândirea credincioşiloă ţ ă ă ă în toate locurile. Universalitatea Bisericii este rezultatul, dar nu pe bazele catolicismului

biserica îmbr işeaz şi poate îmbr işa pe credincioşii din toate na iunile şi din orice loăţ ă ăţ ţfiindc este o biseric catolic . „Universalitatea” spa ial este un semn productiv şi ună ă ă ţ ăempiric, ceea ce îi lipsea în primele zile creştinismului şi care nu era absolut necesar. Cadev rat, la sfârşit când taina devia iei s-a descoperit, arzând o „mic turm ,” Biserica nă ţ ă ăse v-a oprii s fie universal , la fel cum a fost Universal atunci când primele comunită ă ă ăcreştine, la fel ca nişte insule rare au fost împr ştiate în marea dens a necredin ei şi ă ă ţopozi iei. „Dac un oraş sau o provincie cade de la Biserica universal ,” remarcţ ă ămitropolitul Filaret, „Biserica universal r mâne un întreg, un trup nestricat.” Biserica areă ănatur ă catolic . Prin urmare, Biserica universal apare nu numai în totalitatea membrilor ă ăsau în toate loca iile Bisericii, în orice templu, c ci Domnul este prezent în tot locul ţ ăputerile cereşti îl vor mântui. Dac cineva caut defini ii externe, atunci caracteră ă ţ

universal al Biserici este exprimat mai mult de un semn al temporalit ii universale,ăţ îm sura în care credincioşii din toate epocile apar in egal trupului lui Hristos – unii suă ţchemai în ceasul întâi; unii în al unsprezecelea. Dup cum a spus Sfântul Ioan HrisostomăBiserica este un singur corp şi ei îi apar in to i credincioşii, „cei vii, cei care au tr it şi cţ ţ ăcare vor tr ii” şi cei care îi vor fi pe plac lui Dumnezeu pân la venirea lui Hristos,” c ci ă ă ăau profetizat despre El, ei l-au aşteptat şi probabil L-au şi cunoscut şi „f r nici o îndoial ă ă ăau şi cinstit.” Toat taina liturgic se bazeaz pe aceast unitate mistico-metafizic ă ă ă ă ăidentitate esen ial . În El, „puterile cereşti ne slujesc nou nev zut”;” ele înso esc pţ ă ă ă ţslujitorul care liturghiseşte: „creat dimpreun cu intrarea lor intrarea sfin ilor îngeă ă ţslujindu-ne pe noi şi slujind bucuria” (rug ciunea de intrare la liturghie). „Duhurile drep ilă ţcelor care s-au s vârşit” şi a drep ilor care au dobândit iubire pe p mânt şi martirii, care aă ţ ă

suferit destul de bine, cu cinste şi au fost încorona i şi au fost m rturisitori şi toate sfinteţ ăputeri şi drep ii, care „au dobândit iubire”, noi, p c toşii şi cei nevrednici – to i compuneţ ă ă ţun singur trup, apar inem unuiţ singure Biserici, confundâdu-ne cu rug ciunea a harului dăla Tronul Domnului M ririi. „Ce ar putea fi Biserica dac nu este o catedral a sfin ilor?” să ă ă ţ întreba un episcop prin secolul al patrulea. „Înc de la începuturile veacurilor patriarhăAvraam, Isaac, Iacov, profe ii, apostolii martirii şi al drep i au fost şi vor fii, compuşi într-uţ ţsingur trup. Voi spune ceva mai mult. Îngerii şi conduc torii autorit ilor cereşti se voă ăţal tura într-o singur Biseric .ă ă ă

Experien a acestei unit i tempoţ ăţ rale şi universale a fost descoperit şi înt rit pră ă ătoate obiceiurile liturgice ale Bisericii. Am putea spune c în Biserică ă timpul este dep şătainic. Este ca şi cum acest moment apocaliptic este anticipat, atunci când „nu v-or ma

exista vremuri.” Se pare c atingerea harului a oprit timpurile, alternarea şi schimbareăminutelor, mut ar tarea favoarei din ordinea secven ial şi într-un anumit fel dă ă ţ ă„simultaneitate” tainic de dep şeşte separarea unor timpuri diferite. Acesta este un chă ătainic al veşniciei, sub care numai noi putem în elege şi imagina veşnicia, via a veşnic . Cţ ţ ăacest chip al aproxim rii putem în elege cum oamenii din diferite genera ii au devenit uă ţ ţfel de contemporani vi în har. Biserica este un chip viu la veşniciei şi în Biseric experienă ţeste beneficial „ca şi simultaneitate a unor timpuri diferite, este real şi realizat ă ă ăplin tatea ei. Via a veşnic este realizat în contact cu un „Rege” veşnic, Hristos. Biserică ţ ă ăeste împ r ia Lui veşnic , c ci ea are un Rege veşnic. În Biseric , care acum locuieşte întă ăţ ă ă ăun periplu istoric al peregrin rilor, timpul este deja sl bit. Biserica, ca şi trup a lui Hristoă ă

47



este un predecesor tainic al unei învieri universale. C ci Hristos, Dumnezeul-om este „viaă ţînvierea şi pacea” robilor Lui adormi i. Moartea p mânteasc , separa ia sufletului de truţ ă ă ţnu distruge leg tura credincioşilor cu Biserica, nu o duce dincolo de limitele şi dăcompozi ie, nu o face ceva distinct de fra ii membrii în Hristos. În rug ciunile de pomenirţ ţ ăşi în ceremoniile funerare ne rug m ca Hristos,ă Regele nemuritor şi Dumnezeul nostru c„aşeze” sufletele celor mor i „în l caşuri sfinte,” în sânurile lui Avraam şi „aici drep ii voţ ă ţg sii pace.” Prin urmare cu un sentiment special în cele care fac parte şi în rug ciuniă ăpentru cei mor i noi o chem m pe Fecioara Maria, puterile cereşti, sfin ii mucenici şi pe toţ ă ţ

sfin ii ca şi pe prietenii noştii cereşti dup Biseric . În ceremonia de prohodire conştiin a dţ ă ă ţsine universal şi temporal a Bisericii este descoperit cu o t rie excep ional . Rug ciuneă ă ă ă ţ ă ăpentru cei adormi i este un moment foarte necesar pentru credin a Bisericii, ca şi Trup ţ ţlui Hristos. Dobândind un contact viu cu Hristos în tainele mântuitoare, credincioşii nu pot separa i de El chiar şi prin moarte: „binecuvânta i fie drep ii care mor pentru Domnul – cţ ţ ţ ăsufletul lor se v-a s l şlui întru bun t i.” Biserica ascult cu evlavie la acele semne ă ă ă ăţ ăm rturii ale harului care atest şi aproape c cuprind împlinirile umane ale celor adormiă ă ă ţEvlavia şi invocarea rug toare a sfin ilor şi mai presus de orice – pe fecioara Mariă ţ„binef c toarea” şi „st pâna cerului” – sunt nişte motive care se leag deplin de motivă ă ă ăhristologic deplin şi prin aceasta de plin tateaă conştiin ei de sine ţ a Bisericii. Sfin ii, dupţ Ioan Damaschinul „se aseam n lui Dumnezeu.” „Dumnezeu este adorat;” ei „au devenă ă

case de comoar şi locuin e curate ale lui Dumnezeu;” ei „sunt în sine cinsti i în esenă ţ ţ ţă„Eu îi numesc dumnezei, regi şi domni nu în esen fiindc ei au domnit şi au reuşit s îţă ă ădomina patimile şi au p strat nealterat chipul lui Dumnezeu, întru care au fost crea i ă ţfiindc prin propria lor liber dispozi ie S-au unit cu Dumnezeu, L-au acceptat pe El ca ă ă ţlocuin în inimile lor şi al turându-Se Lui, au devenit prin har ceea ce este El în esenţă ă ţăPentru acest motiv moartea sfin ilor este cinstit de Biseric şi lor le sunt închinate biseriţ ă ăşi le sunt pictate icoane.” Sfin ii chiar şi în aceast via au fost plini de Duhul Sfânt careţ ă ţăfost întotdeauna co-prezent în sufletele lor şi fiind cu trupurile lor în mormânt şi cicoanele lor – nu în esen , ci prin har şi activitate. Sfin ii sunt vi şi ei stau în fa a lţă ţ ţDumnezeu; sfin ii nu sunt mor i – moartea sfin ilor este mai mult un fel de vis decât ţ ţ ţmoarte,” c ci ei locuiesc în mâna lui Dumnezeu, în via şi în lumin . „Dup cel care estă ţă ă ă

via a şi Sursa vie ii care a plâns pentru mor i, deja nu îi mai putem numii sfin i pe cei caţ ţ ţ ţau trecut cu n dejdea învierii şi cu crezul în ea.” Sfin ilor le este oferit „permisiunea de ă ţ ămijlocii pentru lumea prezent ” dup m rturia p rin ilor de la Sinodul al VII-lea Ecumeniă ă ă ă ţNu numai de dragul de a câştiga ajutor şi intercesiune înva Sfânta Biseric pe toţă ă credincioşii s invoce prin rug ciune diferi i sfin i, ci fiindc în aceast chemare, printr-uă ă ţ ţ ă ăcomportament plin de rug ciune, conştiin a de sine a Bisericii, conştiin a de sine catolic ă ţ ţ ăei se adânceşte. Într-o rug ciune de adresare c tre sfin i se exprim şi se adânceşă ă ţ ăm sura iubirii creştine, simpatia vie a tr irii creştine a unanimit ii, t ria unit ii bisericeşă ă ăţ ă ăţPe de alt parte, îndoiala sau lipsa de sensibilitate a harului reprezentativ şi cererile sfin ilă ţcare au m rturisit în fa a lui Dumnezeu m rturisesc numai un fel de îngreunare a iubiri că ţ ălipsa ei de sl biciune fratern , leg turi colective şi t rie, dar şi îngreunarea Întrup rii şiă ă ă ă ă

Învierii. Pe lâng adresele şi invoc rile noastre, sfin ii sunt un fel de punte de leg tură ă ţ ăpentru lume; am putea spune c toat existen a sfin ilor dincolo de mormânt este ă ă ţ ţrug ciune neîncetat , o mijlocire constant , c ci, dup expresia apostolic , iubirea este uă ă ă ă ă ăfel de „totalitate a perfec iunii (des vârşirii).” Una dintre cele mai tainice introspec ii aţ ă ţBisericii Ortodoxe este introspec ia „în medierea Fecioarei Maria,” rug ciunea ei constantţ ă în mijlocul sfin ilor fa de Dumnezeu şi lume. „Ast zi Fecioara Maria st în Biseric şi sţ ţă ă ă ăroag pentru ei lui Dumnezeu; îngerii din ierarhie se pleac , apostolii cu profe ii se bucură ă ţ ăde dragul nostru se roag Fecioara Maria ca şi Crainic al lui Dumnezeu.” Înv ându-nă ăţchemarea plin de rug ciune a sfin ilor, Biserica ne îndeamn s ascult m şi s îi sim iă ă ţ ă ă ă ă ţvocea iubirii ei. Marele ascet oriental, Sfântul Isaac Sirianul, cu o mare îndr zneal ă ă

48



m rturisit despre rug ciunea care îmbr işeaz toate cu care încoroneaz tr s turiă ă ăţ ă ă ă ăcreştine. Aceste fapte îşi împlinesc şi sunt realizate dup cuvintele ei – în cur ie şi cură ăţ ăţeste o „inim milostiv fa de orice natur cerat .” „Şi ce este o inim iert toare? a spuă ă ţă ă ă ă ăel: arderea inimii pentru toat crea ia, poporul, p s rile, animalele, demonii şi toat crea iă ţ ă ă ă ţChemându-le pe ele la contempla ie ne curg lacrimi din ochi. Din marea şi puternicţsimpatie care a cuprins inima şi din marele control de sine al inimii mişcate, noi numaputem suferii vederea şi numai putem vedea pericolele sau cel pu in triste ea care se aratţ ţ în crea ie. Ca şi rezultat, el spune c o rug ciune despre aceasta şi despre mu enie ţ ă ă ţ

despre duşmanii Adev rului şi despre cei care îl distrug – întotdeauna cu lacrimi în ochăpentru ca ei s fie p stra i şi pentru ca lor s li se arate mil , el se roag egal pentru toaă ă ţ ă ă ă natura care le apar ine celor care conduc – din marea Sa smerire, creat în inima Sa dţ ăasem narea inestimabil cu Dumnezeu” (ă ă Predica 48, în traducere rus ). Dac pe p mâă ă ărug ciunea ascetului este atât de puternic , atunci ea v-a fi şi mai puternic acolo „ă ă ăsânurile Tat lui”, în sânul iubirii dumnezeieşti. Multipl şi variat a fost aceast mediere ă ă ă ăsfin ilor, dar numai plin tatea conştiin ei de sine a Bisericii pe permite s o percepem şi sţ ă ţ ă o în elegem. Rug ciunea nu cunoaşte rug ciunea solitar şi pe cea izolat . Noi sunteţ ă ă ă ământui i numai în colectivitatea Bisericii. Toate rug ciunile sunt un fel de fapt personalţ ă ăc ci nu este potrivit creştinului s se simt singur şi izolat. El ar putea fi mântuit numai ă ă ăcolectivitatea Bisericii. Orice rug ciune este un fel de fapt personal şi se ridic dă ă

adâncurile inimii personale: dar adev rata t rie a rug ciunii este preluat din iubireă ă ă ăunanim . Orice act de rug ciune personal este definit şi trebuie definit de o conştiin dă ă ţăsine colectiv , de unanimitatea în iubire, îmbr işând acele nume care le sunt cunoscută ăţnumai lui Dumnezeu. Coroana rug ciunii este aprinderea iubirii exprimate în rug ciunea lă ăMoise: „iart -le lor p catele lor. Dac nu ai s-o faci, atunci şterge-m din carte Ta în care Mă ă ă ăai scris şi pe mine.” Culminarea rug ciunii este rug ciunea euharistic . Aiciă ă ă toat ă bisericeste unit , aici este adus sacrificiul şi se ridic rug ciuni „pentru to i şi pentru toate,” aiă ă ă ţ„este men ionat ” toat Biserica, vizibil şi invizibil – puterile netrupeşti şi Fecioara Marţ ă ă ă ăşi to i sfin ii. Obiceiul bisericesc antic şi rânduiala sunt p strate pân acum, ele înarmeazţ ţ ă ă bisericile cu rug ciuni sfinte. Înşesi intrarea Domnului M ririi este portretizat frecvent ă ă ăstilul icoanelor de pe pere ii sfintelor altare – nu în termenii unui simbolism, ci ar tând îţ ă

spre nev zut, în ceea ce a fost deja împlinit. În general toat murala iconic a Biserică ă ăvorbeşte de tainica unitate a Bisericii, de co-prezen a sfin ilor. „Noi în portretiz m pţ ţ ăHristos, Regele şi Domnul, f r s îşi p r seasc armata Sa,” spune Sfântul Ioaă ă ă ă ă ăDamaschinul. „Armata Domnului sunt sfin ii Lui.”ţ

Biserica este unitatea vie ii în har şi în aceasta const baza şiţ ă unitatea imutabilitatea credin ei Bisericii. „Primind aceast înv tur şi credin ,” scrie Sfântţ ă ăţă ă ţăIrineu al Lyonului despre predica apostolic , „Biserica deşi este dispersat în toat lumeă ă ăprezent , o p streaz cu grij , ca şi cum ar locuii într-o cas , totuşi, putem crede acesteă ă ă ă ăca şi cum am avea o inim şi un suflet; în conformitate noi predic m acestea, noi învă ă ăţăşi convergem acest mesaj, ca şi cum am avea o singur inim . Deşi exist mai multe limă ă ăla ora actual îl lume, t ria tradi iei este una şi aceiaşi.... nu trebuie s c ut m adev rul dă ă ţ ă ă ă ă

la al ii ci trebuie s îl înv m de la Biseric , prin care, la fel ca şi un bogat care apare mţ ă ăţă ămulte comori, apostolii au pus tot ceea ce se lega de Adev r, pentru ca tot ceea ce estădemn de dorit, s poat fi luat din hr nirea vie ii. Aceasta este poarta vie ii.ă ă ă ţ ţ Trebuie siubim ceea ce vine de la Biseric şi s o accept m ca şi dină ă ă Tradi ia Adev rului. ţ ă Aici estvorba nu numai de o transmitere şi succesiune istoric , extern şi formal , o problem nă ă ă ănumai a moştenirii şi a comunit ii de credin şi de înv are, ci mai presus de orice – ăţ ţă ăţplin t ii, a unit ii şi a continuit ii vie ii harului, a unit ii unei experien e purt toare dă ăţ ăţ ăţ ţ ăţ ţ ăduh. Sfântul Irineu compar credin a cu respira ia vie ii, care i-a fost încredin at Biserică ţ ţ ţ ţ ă„pentru ca to i membrii care au acceptat-o, vor fi învigora i şi prin care se include uţ ţcontact cu Hristos. Prin urmare, unde este Biserica, acolo este şi Duhul Sfânt şi unde est

49



Duhul Sfânt, acolo este Biserica şi tot harul.” Tradi ia sacr ţ ă se bazeaz şi îşi primeşte senădin aceast unitate a vie ii şi a harului şi este comprehensibil numai în m sura în care să ţ ă ăleag inseparabil şi tare de succesiunea preo iei. Dup p rin ii de la Sinodul Ecumenă ţ ă ă ţŞaptelea, „esen a ierarhiei noastre este compus din cuvinte transmise de Dumnezeu, dţ ăadev rata cunoaştere a Sfintelor Scripturi.” Cu o specificitate categoric Biserica Ortodoxă ă m rturiseşte c „f r episcop, Biserica nu este Biseric şi nici creştinul nu este creştin; ă ă ă ă ănu pot fi numi i una. Episcopul, ca şi succesor apostolic, prin punerea mâinilor şi prţinvocarea Duhului Sfânt, primeşte puterea dat de Dumnezeu prin succesiune de a lega ă

dezlega. Episcopul este un chip viu a lui Dumnezeu pe p mânt şi prin puterea operativ ă ăsfin eniei el devine o surs abundent pentru toate tainele Bisericii universale, prin carţ ă ăeste realizat mântuirea. Episcopul este necesar pentru Biseric la fel ca şi respira ia ună ă ţom şi la fel ca şi soarele pentru lume.” (Epistola patriarhilor orientali).

Ca şi unitate a harului şi al vie ii, Biserica este mistic mult mai primar decţ ăevangheliile, decât Sfintele Scripturi în general; la fel cum istoric Biserica este anterioarEvangheliilor, anterioar canonului Noului Testament care a fost stabilit în şi prin Biserică Nu Biserica este cea care este confirmat în Evanghelii, ci Evangheliilor le este ar tată ă favoarea şi ele sunt m rturisite în Evanghelii şi m rturia lor este confirmat în genuinul loă ă ăduhovnicesc. Tot Noul Testament este vocea Bisericii, scris pentru creştini, adresat celocare au primit un anumit nivel de iluminare duhovniceasc . Afar din Biseric pur şi simpă ă ă

nu exist Scripturi ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu. „C ci nimeni nu poate vorbii de Domnă ăHristos, decât numai în Duhul Sfânt”. Sfintele Scripturi sunt baza şi principala parte tradi iei creştine, ţ prin urmare acesta este motivul esen ial pentru care sunt inseparabile dţvia a Bisericii. „Noi credem, dup ceea ce a fost exprimat în Epistola Patriarhilor Orientaţ ăc Scripturile sacre şi cele duhovniceşti sunt inspirate de Dumnezeu; pentru acest motiv nătrebuie s credem implicit în ele şi nu cumva în ele însele ci mai mult dup cum au foă ăexplicate şi înmânate Biserici catolice. În m sura în care sursa lor este una şi aceiaşi veninăde la Duhul Sfânt, fie c am înv at de la Scripturi sau de la Biserica Universal toate sună ăţ ăla fel.” Credincioşia fa de tradi ie nu însemn credincioşie fa de antichitatea saţă ţ ă ţăautoritatea extern , ci o leg tur imutabil şi vie cu plin tatea vie ii bisericeşti. Tradi ia nă ă ă ă ă ţ ţeste ceva extern, accesibil de afar ; nu este numai o m rturie istoric . Biserica este carieă ă ă

vie a tradi iei, numai din Biseric şi în interiorul ei şi pentru o persoan care tr ieşte ţ ă ă ătradi ie poate fi Biserica realizat şi verificat prin sine. Tradi ia este chipul şi manifestareţ ă ă ţDuhului Sfânt care locuieşte în Biseric ., revela ia şi capacitatea ei de vestire continuă ţ Tradi ia este via a înseşi a Bisericii şi prin urmare, plin tatea religioas a vie ii Bisericii ţ ţ ă ă ţcredincioşia indestructibilă fa de tradi ia patristic de care sunt legate inseparabţă ţ ăReferin ele la tradi ie sunt un fel de referin prin Biserica la conştiin a veşnic şi universaţ ţ ţă ţ ă a Bisericii şi se sugera prin ea un fel de comuniune cu aceast conştiin . Tradi ia estă ţă ţchipul naturii univerale şi temporale a Bisericii; pentru membrii vii al trupului bisericeseste nu numai o autoritate istoric , ci una veşnic şi imutabil , o voce atotprezent a gr iă ă ă ă ălui Dumnezeu. Credin a nu se întemeiaz pe exemplu sau pe un testament al trecutului, ţ ăprin harul Duhului Sfânt care m rturiseşte întotdeauna, chiar şi acum, veşnic, purureă

Acceptarea înv turilor bisericeşti, noi “urm rim” tradi ia adic “înv turile inspirate dăţă ă ţ ă ăţăDumnezeu.” Dup cum s-a exprimat atât de plin de succes Homiakov, “nu o persoan şi ă ămultitudine de persoane din Biseric p streaz tradi ia şi scriu, ci Duhul lui Dumnezeu, caă ă ă ţtr ieşte în totalitatea Bisericii.” “În elegerea fa de trecut” este deja un rezultat secundaă ţ ţănecesar al unit ii experien ei purt toare de har a întregului curs al istoriei Bisericăţ ţ ăÎntotdeauna şi imutabil “unul şi acelaşi Hristos” este descoperit în comuniunea tainelor unul şi acelaşi har duhovnicesc ilumineaz sufletul credincios. În elegerea şi acceptareă ţtradi iei se leag destul de strâns de credin a şi prezen a beneficial fizic a Domnului dţ ă ţ ţ ăBiseric , Iat cum vorbeşte şi înv a remarcabilul ascet şi contemplator Simeon Noă ă ăţ Teolog:

50



“c ci acum nu exist oameni care s Îl iubeasc pe Dumnezeu şi care s fă ă ă ă ăconsidera i vrednici s accepte Duhul Sfânt şi s fie boteza i pentru El, s fie ren scu i îţ ă ă ţ ă ă ţharul Duhului Sfânt şi s devenim fi ai lui Dumnezeu, cu conştiin a, experien a, participareă ţ ţşi introspec ia – prin care cineva poate cuprinde toatţ ă iconomia Întrup rii DomnuluăDumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, negând astfel pe cât se poate Chipul lDumnezeu. Cred c o astfel de persoan deşart spune: în deşert Sfânta Evanghelie a foă ă ăproclamat acum, în deşert sunt scrise şi citite lucr rile sfin ilor P rin i. Este evident c că ă ţ ă ţ ăcare vorbesc astfel privesc la ceruri, pe care Hristos Dumnezeu L-a deschis pentru noi pr

venirea Lui pe p mânt şi ei pareaz urcarea la ceruri, care a reînnoit pentru noi numele lă ăHristos Domnul.”Negarea semnifica iei tradi iei este în esen o negare a Bisericii ca şi trup al lţ ţ ţă

Hristos, este lips de sensibilitate, denigrare şi neacceptarea darurilor Duhului Sfânt. ăspatele neg rii Sfintei Tradi ii pare c st gândul c credincioşii au fost abandona i dă ţ ă ă ă ţHristos şi trebuie din nou s Îl caute şi aceasta ar fi adop ia şi actul r scump r tor al lă ţ ă ă ăHristos creat de voin a unei şanse şi a unui capriciu subiectiv. Din contr , acceptareţ ătradi iei bisericeşti nu este nimic altceva decât, credin a în prezen a continu a Domnului ţ ţ ţ ălume, percep ia şi confirmarea continu rii unei vie i în harul sfin itor. Întotdeauna ţ ă ţ ţimutabil, dup credin a Bisericii Ortodoxe – „Biserica înva prin Duhul Sfânt şi prin Sfină ţ ţă ţP rin i şi înva Biserica catolic . Biserica înva de la Duhul d t or de via , dar în nici uă ţ ţă ă ţă ă ă ţă

alt fel decât prin medierea înv turilor şi a Sfin ilor P rin i. Biserica catolic nu poate greşăţă ţ ă ţ ăsau p c tuii şi s exprime falsitatea în loc de adev r: c ci Duhul Sfânt, ac ionână ă ă ă ă ţ întotdeauna prin credincioşie îi slujeşte pe p rin ii şi pe înv torii Bisericii, p strându-i faă ţ ăţă ă ţde greşeli” (Epistola patriarhilor estici). Cu cât mai mult credinciosul p trunde în plin tateă ăBisericii, cu atât mai larg şi mai plin de semnifica ii devine experien a Bisericii şi cu ată ă ţ ţdevine mai distinct şi mai tangibil tradi ia duhovniceasc pentru el.ă ă ţ ă

Adev rul dogă matic este con inut în Biseric şi prin urmare, vie uind în Biseric estţ ă ţ ădat dar nu asamblat. Indiferent cât de lipsit de „pa iale” sunt cunoştin ele prezente faă ţ ţ ţde cunoştin ele primare „fa c tre fa ”, nu, ca întotdeauna, Adev rul deplin şi compleţ ţă ă ţă ăeste descoperit în experien a Bisericii, Adev rul unu şi imuabil – c ci în el S-a descoperţ ă ăHristos Dumnezeu. Adev rul par ial – c ci trebuie s avem în vedere c exist numai uă ţ ă ă ă ă

adev r lipsit de alia i – a fost descoperit în rezolu iile despre dogme şi în Sinoadeă ţ ţEcumenice şi nimic nu ias din dogmele Bisericii Ortodoxe, nimic nu se schimb şi nu există ă defini ii care pot schimba sensul celor vechi; nu este ad ugat nimic. Nu poate exista nici uţ ăfel de dezvoltare dogmatic , c ci dogmele nu sunt axiome teoretice, din care gradual ă ăsubsecvent se desluşeşte un anumit fel de „teoreme ale credin ei.” Dogmele sunt m rtuţ ă„oferite de Dumnezeu” ale duhului uman despre ceea ce a fost experimnetat, desprtrimiterea şi revela ia în experien a catolic a vie ii, despre tainele vie ii veşnicţ ţ ă ţ ţdescoperite Duhului Sfânt. Ele au o mare claritate şi sunt descoperite în experien a catolicţ a credin ei, în atingerea real a „lucrurilor nev zute”; prin urmare în Biseric este imposibţ ă ă ăs ne îndoim şi s permitem alte „dogme” – în alte dogme ar fi descoperite şi ascunse altă ăexperien e, care ating altceva. Reflectate şi imprimate în defini iile dogmatice a credinţ ţ ţ

este „via a în Hristos,” locuirea credincioşilor în Domnul. Dup cuvintele Mântuitoruluţ ăvia a veşnic const în cunoaşterea perfect a lui Dumnezeu – şi deşi nu de to i, ci numţ ă ă ă ţcelor cura i cu inima fa de Domnul cel v zut şi care este v zut întotdeauna – fţ ţă ă ă ădiferen în timp şi în perioade – identic deşi variat. În Biseric nu sunt posibile „nţă ădescoperiri” şi orice aşteptare a „noilor profe ii” şi a noilor „testamente” odat şi pentţ ă întotdeauna sau fost repudiate şi condamnate de Biseric . Nu mai pot exista alte revelaă ţ în creştinism cu excep ia celei de a Doua Veniri, atunci când istoria se v-a încheia şi „nu v-ţmai exista timp,” când Judecata de Apoi v-a fi realizat şi se v-a descoperii Împ ră ă ăţM ririi. Prin Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu a fost împlinit totul.” Dup În l areă ă ă ţDomnului, Duhul Sfânt locuieşte în lume şi este descoperit continuu în sfin ii lui Dumnezeţ

51



Aceast m rire, care a îmbog it lumea prin har, nu a schimbat natura vie ii istorice careă ă ăţ ţr mas complet uniform pe tot parcursul duratei, de la Cincizecime la „Marea zi ă ă Judec ii.” Nu a existat nici un fel de dezvoltare dogmatic nici chiar în trecuăţ ăControversele dogmatice în Biserica antică nu au fost duse cu privire la con inutul credin e ţ ţ În fa a înv turilor din exteriorul Bisericii, pastorii filosofici sau înv torii Bisericii, conduţ ăţă ăţăde Duhul Sfânt, au c utat şi au insinuat expresiile „potrivite ale lui Dumnezeu” pentru ăexperien identic şi integral , care nu a fost înc consolidat în veşminte verbalţă ă ă ă ă„dogma fost compus de cuvintele ra iunii, pe care pescarii le-au expus în cuvinte simplă ţ

în ra iune prin t ria Duhului.” În aceast plin tate direct şi în aceast experienţ ă ă ă ă ă ţcognoscibil verificat prin sine a lui Dumnezeu sunt incluse în bazele şi sus inerea acelă ă ţdefinitivit i îndr zne e cu care Apostolul Pavel a anatematizat pe cei care eventual nu arăţ ă ţproclamat mesajul. Evanghelia Împ r iei p strat de Biseric nu este o proclama ie umană ăţ ă ă ă ţ şi care este luat de la fiin ele umane – „ci ea este împlinit prin Revela ia lui Iisus Hristosă ţ ă ţşi în ea este con inut „o în elegere deplin , cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu Tat l şi ţ ă ţ ă ălui Hristos.” Credin a este experien ţ ţă şi prin urmare cu mare îndr zneal putem confirmaă ă„aceasta este o credin adev rat .” Apodictismul dogmatic este o tr s tur caracteristicţă ă ă ă ă ă a credin ei, c ci „Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, nu a fost doar „nu” şi „da”, ci în El ţ ăexistat un continuu „da” dup cum a spus Apostolul Pavel. Cu mare grij şi fric dă ă ăDumnezeu trebuie s citim ispitele gnostice ale „credin ei dovedite” şi s distingem formă ţ ă

istoric a imuabilului, s distingem dogmele inspirate de Dumnezeu înt rite de m rtură ă ă ăharismatic şi de aprobarea sinoadelor Ecumenice realizate de opinii teologice, chiar şi ceăale sfin ilor P rin i. Aici ne întâlnim cu o alt în elegere a dezvolt rilor dogmatice, ca fiinţ ă ţ ă ţ ăexact reversul a ceea ce s-a subliniat. Sub posibilitatea dezvolt rilor dogmatice se în elegă ţuneori posibilitatea pentru nişte consolid ri mai depline a experien ei oferite de har întră ţdefini ie şi o formul egal de semnificativ , posibilitatea unor formule noi, inefabile ţ ă ăobligatorii sau a unor probleme dogmatice rezolvate – în alt cuvinte posibilitatea uncristaliz ri logice a experien ei Bisericii, dar totuşi în limitele anticip rii unei expresii deplină ţ ăşi adecvate a tainei evlaviei într-un sistem teologic neschimbat. Bineîn eles c nici o nevoţ ăteologic de a nega sau chiar de a pune în discu ie posibilitatea unui nou Sinod Ecumenă ţcare, inspirat de Duhul Sfânt, ar putea definii şi exprima expresiile date de Dumnezeu a

unei credin e nemişcate şi la fel ca şi cele Şapte Sinoade Ecumenice ale trecutului, prţm rturia lor, s-au putea delimita credin a ortodox de unele conjuncturi şi opinii false ă ţ ă înşel toare. Pentru alte defini ii şi restric ii prin experien a vie a Bisericii s-a sistematizat ă ţ ţ ţs-a creat un subiect al teologhisirii logice despre credin . Dup corectele remarci ale unţă ăteolog ortodox, un eretic este unul care nu numai c se opune înv turilor dogmatice ci îă ăţăaduce mai aproape de sine sensul dogmatic obligatoriu f r s aib nici un fel dă ă ă ăcunoaşterea despre el. Pentru conştiin a creştin care greşeşte, ceea ce este caracteristţ ăeste tocmai aceast sârguin pentru o în elegere exhaustiv a credin ei, ca şi cum ne-aă ţă ţ ă ţsârgui dup o substitu ie pentru o comuniune vie cu Dumnezeu prin specula iile religioasă ţ ţşi filosofice despre duhovnicesc, despre via în general – prin actul de a înv a. Greşala ţă ăţerezia sunt întotdeauna n scute dintr-o anumit paloare a plin t ii Bisericii; o conştiin dă ă ă ăţ ţă

sine epuizant a Bisericii nu este nimic altceva decât un fel de izolare şi asigurare egoistă În m rturia final , orice separa ie de Biseric , orice schism este – în forma ei rudimentaă ă ţ ă ă – deja o erezie, o erezie împotriva dogmei despre Biseric ; istoria m rturiseşte c atună ă ăcând aceste asocieri s-au frânt, mai repede sau mai curând, dar destul de inevitabil, dogmtrece prin profunde distorsiuni şi perversiuni şi în m rturia ei final ea ar putea fi distrusă ă Dup cum a spus atât de vehement Sfântul Ciprian al Cartaginei: „oricine se separ dă ăBiseric se aseam n celui care s-a înso it cu o so ie ilegal .”ă ă ă ţ ţ ă

Înv turile Bisericii nu sunt epuizate de nişte defini ii dogmatice ale credin ei ăţă ţ ţexperien a Bisericii este mai larg şi mai deplin decât defini iile. Revela ia duhovniceascţ ă ă ţ ţ dup cum a fost ea m rturisit şi exprimat de sfintele Scripturi, în mod sigur nu a foă ă ă ă

52



descoperit şi clarificat deplin. Eaă ă tr ieşteă în Biseric , p strat şi protejat de simboluă ă ă ăcrezuri şi defini ii ale credin ei. Experien a personal a fiilor Bisericii, care face posibţ ţ ţ ăexplicit binecuvântata existen a unor „opinii teologice”, nu este ascund de un anumţă ăcrez dogmatic. Întru limitele experien ei Bisericii exist mai multe adev ruri tainicţ ă ăLibertatea r mâne pentru conştiin a celor care cred în aceste adev ruri – o libertaă ţ ălimitat şi condus numai de o renun are categoric a c ilor şi opiniilor deliberat şi faă ă ţ ă ădefinite. Deasemenea, am putea spune c în ele se cuprinde Revela ia şi în elegereă ţ ţacestor adev ruri care sunt m rturisite de o experien inefabil şi de vocea Biserică ă ţă ă

Bineîn eles, nu exist loc pentru un anumit de fel arbitralitate subiectiv , speculativ . Îţ ă ă ăr d cinile ei, teologhisirea trebuie s fie intuitiv , definit ca şi oă ă ă ă ă experien a credin ei, ţă ţ viziunii şi nu ca şi un fel de mişcare dialectic a unor concepte abstracte. C ci în generaă ădogmele referitoare la credin sunt adev ruri ale experien e, adev ruri ale vie ii şi ele pţă ă ţ ă ţşi trebuie descoperite nu printr-o sintez logic sau analiz , ci numai prin viaă ă ă ţduhovniceasc , prin prezen a unor defini ii dogmatice testificate ale experien ei. La bază ţ ţ ţ„opiniilor şi judec ilor teologice” ortodoxe nu trebuie s stea o concluzie [logic ] ci ăţ ă ăviziune direct , contempla ia. Ea este accesibil numai prin fapta rug ciunii, pră ţ ă ădezvoltarea duhovniceasc a unei personalit i care crede, prin comuniunea vie cu veşnică ăţexperien a Biserici. „Ceea ce se con ine în aceste cuvinte,” a spus Sfântul Simeon Noţă ţ Teolog, „nu trebuie numite gânduri, ci contempla ia ţ adev ratei esen e. C ci noi vorbim dă ţ ă

ceea ce este câştigat prin contempla ie. Pentru acest motiv, ceea ce s-a spus trebuie numţpovestire despre ceea ce s-a contemplat şi nu despre ceea ce s-a gândit. S-a spus deja ccuvintele noastre nu se refer la esen şi fenomene ci se refer la aceea ce a avut loă ţă ădeja. Teologhisirea este definit şi se bazeaz peă ă tradi ie, ţ m rturisit şi exprimat dă ă ă în elep ii p rin i şi de înv torii Bisericii, care fiind recunoscu i ca şi nişte „figuri aţ ţ ă ţ ăţă ţsfin eniei,” Biserica îi declar un fel de martori de încredere despre pledoaria tare ţ ăcredin ei care le-a fost încredin at Bisericii. Totuşi, „teologumenele” patristice nu sunt ţ ţ ăfel de echivalente dogmelor bisericeşti în sensul strict al expresiei şi nu au o for salutaţă egal cu ea. Sensul şi experien a lor const în experien a harului, pe care o descoper ă ţ ă ţ ăcare îi dep şeşte. În clarific rile lor sfin ii p rin i îşi asum mai multe pozi ii diferite, caă ă ţ ă ţ ă ţam putea spune în nici un fel nu distrug sau cutremur unitatea şi identitatea credin eă ţ

conştiin ei şi expresiei lor. În cuvintele Sfântului Irineu al Lyonului, „din moment ce credinţ ţeste una şi aceiaşi , atunci cei care ar putea spune mai multe despre ea nu pot ad ugănimic la ea şi cei care spun pu ine nu o diminueaz . O cunoaştere mai profund sau mţ ă ăavansat a unor anumite în elegeri const nu într-o schimbare a con inutului, ci în analiză ţ ă ţgrijulie a gândirii a ceea ce a fost spus în parabole şi în acordul cu con inutul credin eţ ţ„Opinia teologic ” este un fel de judecat avansat despre plin tatea negr it a vie ii caă ă ă ă ă ă ţa fost descoperit în comuniunea rug toare din Biseric . Chiar şi natura lor contradictoriă ă ăconflictul lor antinomic între ei îs şi, nu face decât s m rturiseasc în favoarea lipsei dă ă ă ăexpresivitate, spre incomensurabilitatea logic a tainei credin ei, în eleas ca şi experienă ţ ţ ă ţa credin ei— şi dimpreun cu aceasta o anumit lips de maturitate a revela iei şi expresiţ ă ă ă ţei dogmatice şi legale. Nu este deloc accidental c conştiin a catolic a Bisericii s-a ab ină ţ ă ţ

de la consolidarea şi concilierea teologumenelor, care au fost limitate numai de t iereăispititoarelor c i ale binecuvânt rilor. Nu este deloc accidental, de exemplu, c cunoaştereă ă ăBisericii referitoare la destinul final al lumii şi al omului nu a fost investit cu o armurdogmatic , deşi condi iile istorice ale Bisericii antice nu au oferit aparent un fel de cauză ţ suficent în acest sens – în timp ce numai o doctrin fals direct şi anumite greşeli au foă ă ă ădenun ate, renun ate şi respinse. Mult din ceea ce a fost v zut clar şi con inut în conştiinţ ţ ă ţ ţBisericii nu este confirmat direct. Este necesar c vedem aceste lucruri ca şi un fel dăm rturie despre faptul c dup cuvântul apostolic, noi le vom cunoaşte pe toate numă ă ă par ial ţ şi c exist mai multe lucruri ascunse pân ce „ziua str lucitoare şi curat ” ă ă ă ă ăDomnului Iisus, viitoarea m rire se v-a ar ta. Dup explica iile Sfântului Maxiă ă ă ţ

53



M rturisitorul, în aceast lume, omul realizând cea mai mare „des vârşire dup activitate ă ă ă ăcontempla ie,” poate avea numai o anumit parte a cunoaşterii profe iilor şi testamentulţ ă ţDuhului Sfânt şi nu are plin tatea restului şi numai la un anumit moment la finele tuturoătimpurilor, v-a putea el intra în stadiul des vârşirii, pe care eventual îl merit şi v-a începă ăs contempleze un Adev r distinct, „fa c tre fa ” şi astfel v-a fi capabil s primească ă ţă ă ţă ă într-o m sur capabil lui, „toat plin tatea harului.” În Biseric este dat plin tateă ă ă ă ă ă ă ăcunoaşterii şi a harului, dar ea v-a fi absorbit şi descoperit par ial şi prin urmare esă ă ţnecesar s ne opunem diferitelor epoci aleă istoriei Bisericii la fel ca şi întregul

peregrin rilor p mânteşti ale Bisericii ca şi întreg şi acelui stadiul inexprimabil şi inepuizabă ăal m ririi dup A doua venire, în care „nu a ap rut înc ceea ce v-a fii.” Par ialitatea ă ă ă ă ţoriginalitatea a fost clarificat de Sfântul Vasile printr-o analogie: „dac ochii se vă ă întoarce spre cunoştin a vizibilului, nu rezult din aceasta c tot ceea ce este vizibil estţ ă ăsubiect al vederii; bolta cereasc nu poate fi v zut dintr-o dat ... Acelaşi lucru poate ă ă ă ăspus şi despre Dumnezeu.” Comoara Bisericii este un adev r total descoperit fiec ruia pă ăm sura avans rii lui duhovniceşti. În general, probabil ne este permis s leg m natură ă ă ăascuns a plin t ii Crezului Bisericii cu esen a dinamic a Bisericii, ca şi o R scump raă ă ăţ ţ ă ă ăcare a fost realizat ,ă ca şi procesul viu al mântuirii, sfin irii şi transform rii lumii. Nu estţ ăaccidental ceea ce s-a consolidat în defini iile credin ei care au fost acele adev ruri care sţ ţ ăleag fie de forma ia actual a „unei noi crea ii” sau referitoare la soarta ei final , la felă ţ ă ţ ă

c înc nu a culminat şi nu a fost împlinit în timp, c înc este v zut ca şi pe „ceva cară ă ă ă ă ă ăeste afectat,” şi c prin urmare, se reprezint prin ea o crea ie care nu a fost deplă ă ţcunoscut . În dogmele deja descoperite ale credin ei r mâne înc ascuns ceea ce estă ţ ă ă ădirec ionat în ele în spre un veac viitor. Sfânta Biseric nu a exprimat judec i categoricţ ă ăţdeschise chipului ac iunii şi locuirea Duhului Sfânt în lume sau despre soarta sufletului dupţ moarte în cazul drep ilor sau a p c toşilor sau despre multe alte aspecte care şi ele trebuţ ă ăclarificate. Se m rturiseşte despre faptul c fie c Fiin a Veşnic nu este deloc legat dă ă ă ţ ă ăiconomie în timp (dogma Unit ii Trinitare în Dumnezeu) sau a fost clar şi deplăţdescoperit (dogma despre chipul Mântuitorului). În dogmele hristologice ceea ce a foăconsolidat a fost mai întâi ceea ce se afla în leg tur cu ceea ce a avut loc în trecuă ă(întruparea, realitatea suferin ei, crucificarea învierea şi În l area la ceruri) sau din ceea cţ ă ţ

viitorul a descoperit Mântuitorului (a doua venire, învierea universal etc). Bisericăm rturiseşte mai multe lucruri nu atât dogmatic cât liturgic – inclusiv prin ciclul anual dăs rb tori – Ziua În l rii şi a Schimb ri la Fa , a Adormirii Maicii Domnului şi a În lă ă ă ţă ă ţă ă ţăSfintei Cruci. Biserica m rturiseşte despre ceea ce nu a fost desemnat deplin şi dogmatic ădespre ceea ce st în leg tur cu realizarea lumii care se afl în procesul de a fi realizată ă ă ă dar care nu a fost deplin realizat . Taina În l rii Domnului poate fi descoperit deplă ă ţă ănumai în a doua venire – “c ci prin chipul Lui îl ve- i vedea în ceruri.” Numai atunci şi pră ţ învierea general v-a putea apare plin tatea restaur rii stric ciunii create întă ă ă ănestric ciune. Legat de aceasta st taina Schimb rii la Fa a Domnului, care este uşoă ă ă ţădescoperit în m rturia catolic despre lumina de pe Tabor. Exist lucruri descoperiă ă ă ădogmatic despre Maica Domnului numai prin cele înt rite de numele de „Maica lă

Dumnezeu” şi „Fecioar ” şi prin celebrarea liturgică ă Adormirii ei care descopr şi mai multăaspecte. Mai multe lucruri sunt oferite irefutabil numai ca şi anticipare. Cunoştin eţhristologice a plin t ii şi a finalit ii sunt împlinite numai atunci când sunt ad ugată ăţ ăţ ărealiz rilor împlinirii hristice , „atunci când El v-a da împ r ia Lui Tat lui Dumnezeu.” Taină ă ăţ ăDumnezeu-umanit ii a fost realizat , ea ac ioneaz asupra omenirii şi prin urmare estăţ ă ţ ă înc necunoscut unei umanit i care se dezvolt . Tainica list de expresivitată ă ăţ ă ăm rturiseşte unic despreă tainica realitate a timpurilor – a timpului istoric în care harsfin itor al lui Dumnezeu opereaz , în care tr ieşte tainic Biserica lui Hristos şi se dezvolţ ă ă neschimbat , dar crescând, în m sura în care to i vor ajunge la „unitatea credin ei şi ă ă ţ ţcunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la statura omului des vârşit, în m sura unei creşteri totaă ă

54



în Hristos”, când dup Apostol, „to i de la mic la mare îl vor cunoaşte pe Domnul” şi „toă ţgenunchiul ceresc, p mântesc sau din abisuri se v-a pleca în numele lui Hristos” şi prezenă împ r ie a lumii v-a devenii Împ r ia Domnului şi a Hristosului S u.” Din contr , în nevoă ăţ ă ăţ ă ăde a înc tuşa toat plin tatea experien ei bisericeşti şi cu n dejdea într-un sistem final dă ă ă ţ ă judec i dogmatice infailibile, este exprimat un anumit fel de dochetism istoric, o derogarăţde la realitatea timpurilor, o derogare de la taina Bisericii, o derogare de la viitoarea venir în m rire – am putea spune, o rea r m şi a timpurilor, în care „îndumnezeirea” ca ă ă ă ţăcauz real a crea iei şi a dezvolt rii harului este înlocuit de un fel de desf şurare logic ă ă ţ ă ă ă ă

unor concepte lipsite de temporalitate şi abstracte. Nu tot ceea ce este vizibil şi proclama în Biseric este exprimat dogmatic, deşi întregul este oferit într-oă experien ţă care creşte Bisericii care a fost realizat , imutabil şi inseparabil ca şi locuire în Capul ei, HristoăN dejdile noastre ne duc dincolo de limitele istoriei, ca şi un fel de schimbare opresiv şi uă ăfel d secven a mor ilor şi naşterilor naturale – c tre Înviere. Scripturile nu au fost deplţă ţ ărealizate şi împlinite şi nu tot ceea ce a fost n dejduit, dup o anumit promisiune v-a ă ă ădescoperit „în ultimile zile.”

În peregrin rile istorice şi în Biseric se v-a realiza cuvântul amar al Evanghelieiă ă„întru ai S i a venit şi ei nu L-au cunoscut.” Lumea ur şte Biserica la fel cum L-a urât şi pă ăHristos – c ci ea nu este din aceast lume, la fel cum Domnul nu este dina ceast lume. Îă ă ăaceasta s-a descoperit teribila tain a apostaziei şi a opozi iei, înfricoş toare şi imposibil dă ţ ă

cunoscut chiar şi duhului crez tor. Inima este problematizat la gândul c în istoră ă ăBisericii, c maşa Domnului a fost din nou rupt . Perceptul duhovnicesc „unitatea duhului îă ăunitatea lumii” r mâne neîmplinit şi desconsiderat. Acest fel de seduc ie v-a putea ă ţdep şit. Aceast ispit a plin t ii şi t riei înv turii plin t ii şi t riei crezului calcedoniaă ă ă ă ăţ ă ăţă ă ăţ ă în Biseric , ca şi trup al lui Hristos, ca şi ceva care poate fi distins de o esen inseparabil ă ţă ăduhovniceasc şi uman , astfel c opozi ia şi sl biciunea crea iei nu v-a fi sl bit de haă ă ă ţ ă ţ ă ăConştiin a problematic şi îngreuiat a unei voin e laşe şi aflate în declin a creştinilor ţ ă ă ţcaut o cale mai uşoar şi diferit de ieşire din confuzia lor –aceasta nu v-a asuma caleă ă ătragic a libert ii, exprimat egal în ascultare. Setea de angajare şi reconciliere arde dejă ăţ ăo înclina ie de a subestima diviziunea şi neîn elegerea exprimate, astfel c prin intermediţ ţ ăconvenien elor şi al concesiunilor v-a fi realizat un anumit fel de „unire” la un nivţ

„minim.” În domeniul credin ei este introdus relativitatea şi chiar „adogmatismul.” Se paţ ăc „crezurile” au fost egalizate, interpretate ca fiind istoric egale şi fiind confirmatăproviden ial ca forme de cunoaştere uman a adev rului duhovnicesc. Este predicat ţ ă ă ătoleran flexibil fa de diferen – cu n dejdea c la un anumit moment viitor întrţă ă ţă ţă ă ăsintez limitat v-a fi ales un nucleu s n tos din toate opiniile, dar coaja uman v-a ă ă ă ă ărespins de fiecare dat . În spatele unei astfel de reprezent ri se ascunde un dochetisă ă ăistoric-bisericesc unic, o lips de sensibilitate fa de realitatea şi plin tatea revela iă ţă ă ţduhovniceşti din lume, o lips de sensibilitate fa de taina Bisericii, o neîn elegere a natuă ţă ţsale naturale profunde. Cu adev rat, numai tainic, ci şi istoric, diviziunile de credin aă ţăap rut întotdeauna prin schisme şi dep rtare, prină ă separa ie ţ fa de Biseric . Singura caleţă ăredefinirii lor este calea reunific rii sau a întoarcerii şi nu a unirii. Am putea spune un fel dă

„crezuri” discordante în general care nu au fost unificate, c ci to i suntem un fel de întreă ţinclus prin sine. În Biseric un mozaic de c i diferite este imposibil. Acolo stau opuse ună ăaltuia „crezurile” cu drepturi egale, dar Biserica şi schisma, unite în duhul opozi iei. Aţputea devenii un întreg numai prin eliminare, printr-o întoarcere la Biseric . Nu poaăexista şi nu exist un creştinism „par ial” – „poate fi Hristos împ r it”? Exist numai ă ţ ă ţ ăsingur Biseric una sfânt , soborniceasc şi apostoliceasc – o singur cas a Tat lui ă ă ă ă ă ă ă ăcredincioşii, dup cum a spus Sfântul Ciprian al Cartaginei, „nu o alt cas decât Biserica.”ă ă ă

Toat crea ia este condus şi unit cu Hristos şi prin Întruparea Lui şi prin uă ţ ă ă manitateFiului lui Dumnezeu, dup remarcabila expresia a Sfântului Irineu „a început din nou lungăserie a existen elor umane.” Biserica este posteritatea duhovniceasc a celui de al doileţ ă

55



Adam şi în istoria ei este împlinit un act r scump r tor, iubirea ei înfloreşte şi arde. Pă ă ăparcursul a mai multor secole de existen a Bisericii, scopul ideal a crea iei a str lucit prţă ţ ăprofe ie. Biserica este „împlinirea” lui Hristos şi dup operele Sfântului Ioan Hristostomţ ă„numai atunci v-a fi împlinit capul când v-a fi stabilit un trup des vârşit.” Exist o anumită ă mişcare tainic din teribila zi a Cincizecimii, când toat crea ia se pare c şi-a asumă ă ţ ăbotezul înfl c rat al Duhului şi în toate a fost confirmat comoara inviolabil a casei harulă ă ă ă– pân la limita ultim , atunci când v-a apare Noul Ierusalim, pogorându-se din ceruri ă ăatunci când nu v-a mai exista nici un templu şi nici un Miel. Împlinirea maxim v-a fi atinsă

de Biseric în învierea mor ilor şi în via a veacului ce v-a s vin . Apocalipsa apostolulă ţ ţ ă ăIoan a m rturisit tainic despre aceasta – „leg mântul unirii lui Dumnezeu cu omul şi El vă ălocui împreun cu ei, ei îi vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi v-a fi Dumnezeul lor.” ăexperien a Bisericii glorificarea crea iei a fost prevestit şi anticipat . Pentru acest motiţ ţ ă ă în mijlocul langorii şi a vanit ii lumii, inima noastr nu a fost perturbat şi înfricoşat . Căţ ă ă ă ănoi avem o promisiune: „iat Eu sunt cu voi pân la sfârşitul timpului.”ă ă

Tradus din rus dăDr. Roberta Reede

BISERICA ŞI COMUNIUNEA SFIN ILORŢ

Creştinismul este Biserica

Numele de ecclesia sugereaz natura corporat a creştinismului. Creştinismul nu estă ăo doctrin sau o lege. Creştinismul este Biserica. A fi creştin nu înseamn a sus ine niştă ă ţconvingeri dogmatice particulare sau a te supune unor percepte particulare. A fi creşt însemn mai întâi a fi în Biseric , a apar ine cu adev rat şi real acestei comunit i sacre ă ă ţ ă ăţlui Hristos. Nu putem fi creştini singuri, ci numai ca şi membrii ai trupului. Unus christianu

56



nulus chrsitianus; vechea expresie latin este deplin adev rat . Creştinizarea oric ră ă ă ăindivid este mai bine spus încorporarea lui în Trup. „C ci într-un Duh am fost cu toă ţboteza i într-un trup... şi tuturor ni s-a dat s bem dintr-un Duh” –ţ ă καί γάρ έν ένί πνεύμαήμείς πάντες είς έν σώμα πέβα τίσθημεν... καί πάντες έν πνεύμα πέ οτίσθημεν (1 Corinteni 1213).

Comunitate în sfin enie ţ

Sfânta biseric catolic , comuniunea sfin ilor.ă ă ţ Aceste dou articole din crezuriăapostolilor sunt luate împreun . Cu adev rat, ele se refer la aceiaşi realitate. C ci aă ă ă ăputea spune c Biserica este tocmai aceast comunitate sacr . G sim aceast identificară ă ă ă ă într-unul dintre cele mai timpurii comentarii ale crezului Apostolilor, de c tre Nicetăepiscop de Remesiana în secolul al patrulea. „C ci ce ar putea fi Biserica decât număcongrega ia sfin ilor? Înc de la începutul lumii patriarhilor, profe ilor, a apostolilor şi ţ ţ ă ţrestului drep ilor care au tr it, ei sunt acum vii sau vor tr ii în vremurile care vor venii, ca ţ ă ăo singur Biseric , din moment ce ei au fost sfin i i de o singur credin şi de un singur fă ă ţ ţ ă ţăal vie ii şi pecetlui i de un Duh şi f cu i un trup al c rui Cap este Hristos.”ţ ţ ă ţ ă

Biserica este o comunitate

Un trup, dup excelenta analogie atât de emfatic folosit de Sfântul Pavel atunci cână ăa descris taina existen ei creştine ca fiind cel mai bun martor a experien ei Bisericţ ţprimare. Aici nu exist nici un fel de teorie special . Analogia este n scut ca şi ă ă ă ăexperien vie. Ea s-a dezvoltat în mintea creştin din experien a sacramental a botezulţă ă ţ ăprivit ca şi încorporare. Euharistia era privit ca şi o tain a comuniunii. „C ci noi fiind mă ă ămul i suntem o pâine şi un trup: c ci noi cu to ii ne împ rt şim –ţ ă ţ ă ă μετέχομεν – dintr-singur pâine.” (1 Corinteni 10; 17). Gândirea creştin este deplin o minte corporată ă Creştinii sunt noul şi adev ratulă Israel, noul Popor Ales al lui Dumnezeu, rasa creştin„ popor ales, o preo ie împ r teasc , o na iune sfânt , un popor special” (1 Petru 2; 9ţ ă ă ă ţ ăBiserica este o „adunare universal ” a acestui popor special sacru, o adunare care „nu vă

apune niciodat ,” c ci ea este adunat în Hristos, în unitatea vie ii veşnice. Biserica este uă ă ă ţorganism, nu doar o corpora ie sau organiza ie. Mai mul i membrii şi un Trup şi o singuţ ţ ţ via a acestui trup.ţă

Comunitatea este un în Hristos

Biserica este trupul lui Hristos şi „plin tatea” ei.ă Trup şi plin tateă , soma şi pleromaaceşti doi termeni sunt strânşi lega i din nou în concep ia Sfântului Pavel (a se vedeţ ă ţEfeseni 1, 23 – ήτις έστίν τό σώμα αύτού τό πλήρωμα τού τά πάντα έν πάσιν πληρουμένουΒiserica este trupul lui Hristos fiindcă este complimentul ei, aceasta ar fi probabil cea mpotrivit redare a for ei cuvântuluiă ţ pleroma. În acest sens Sfântul Ioan Hrisosto

comenteaz referitor la ideea paulin . „Biserica este complementul lui Hristos în acelaşi fă ă în care capul completeaz un trup şi trupul este împlinit de cap.” Din nou, se foloseştăanalogia organismului. Hristos nu este singur. „Trupul S u este format din to i membriiă ţAceasta însemn c capul v-a fi crescut deplin numai atunci când Trupul v-a fi des vârşă ă ăatunci când cu to ii vom fi împreun , uni i şi lega i într-un singur concept.” În Augustţ ă ţ ţg sim o elaborare a aceleiaşi analogii: „c ci Hristos pur şi simplu nu st numai în cap sau ă ă ătrup, c ci El st în întregime în trup şi în cap –ă ă Christus totus in capite et în corpore. Acetermen totus Christus este termenul favorit al lui Augustin. El reapare din nou şi din nou, îspecial în predicile lui, care se adreseaz credinciosului simplu şi nu numai teologiloă„Atunci când vorbesc de creştini la plural, îl în eleg pe Unul din Unul Hristos. Astfel vţ

57



sunte i mai mul i, dar una.” Sau din nou, „Domnul nostru Iisus Hristos este un oţ ţdes vârşit, Cap şi Trup,ă totuts perfectus vir et caput et corpus. Trupul capului S u estăBiserica, nu numai a unei anumite ri şi a lumii întregi; nu numai al acestui veac, c de ţă ăAbel pân la cei care vor fi pân la final care se vor naşte şi vor crede în Hristos, toaă ă adunarea sfin ilor; care apar ine unui singur oraş: care este trupul lui Hristos, al c rui caţ ţ ăeste Hristos.” Toat concep ia este atât primitiv cât şi Scripturistic (a se vedea ă ţ ă ăCorinteni 12, 12 şi Evrei 12, 22, 23), nu ca şi o specula ie filosofic ci ca şi o experien ţ ă ţăvie ii. Biserica este o comunitate, o comunitate a mai multora într-un singur Hristos, într-uţ

Duh şi dup cuvintele Sfântului Atanasie, „fiindu-ne dat s bem Duhul Sfânt noi în bem pă ăHristos.”

„Unul sfânt...”

Trebuie accentuate câteva puncte. Mai întâi de orice, unitatea este oferit de sus.ă Eeste dat .ă C ci noi suntem uni i de Hristos şi suntem în El. Noi suntem uni i ca şi crengiă ţ ţvi ei de vie, înr d cinate şi încorporate în El. Noi, fiind mai mul i, suntem una în unitatţ ă ă ţc ci Duhul în darurile Sale multiple este unul. Unitatea creştin nu este o simpl unitată ă ăuman . Nu este o unitate a unor convingeri comune ideologice împ rt şite de toat lumeă ă ă ăşi nici o unitate a unui discipline comun men inute şi practicate. Aceast unitate nu estţ ă

realizat de simplele noastre acorduri umane. Nu cre m şi nici nu ne constituim pe nă ă înşine. Noi suntem absorbi i întru ea. Harul este har, noi trebuie s îl primim şi s ţ ă ăaccept m. El este dată de sus, ca şi un dar duhovnicesc deplin. Noi suntem aduna împreun într-o unitate a vie ii veşnice şi a celei spirituale.ă ţ

„Sfintele sfin ilor” ţ

Este o unitate a sfin irii şi a consacr rii noastre.ţ ă Mai presus de orice, este o unitate cun caracter sacramental, communio in sacris. Astfel, probabil, a fost sensul original al frazcommunio sanctorum, „fr ietatea sfintelor lucruri” (ăţ sanctorum fiind luat ca şi un neutrmai mult decât ca şi un masculin). Bineîn eles, aceasta este numai o conjunctur . Dar îţ ă

orice caz, ceva de acest gen este implicat în înseşi numele de „sfânt,” sanctus. C ci acelaăcuvânt nu se refer numai la împlinirile şi realiz rile umane, ci şi la sfin ire şi la consacrară ă ţla dar în general. În acest sens, to i creştinii sunt sfin i, în virtutea consacr rii lor batismalţ ţ ăSfin enia poate venii numai de la Dumnezeu, care singur este Sfânt. A fi sfânt înseamn ţ ăduce o via duhovniceasc . elul vie ii creştine a fost destul de bine definit de Sfântţă ă Ţ ţSerafim de Sarov ca şi „dobândirea Duhului Sfânt.” Este cât se poate de remarcabil c ăNoul Testament numele de „sfânt” este aproape exclusiv folosit la plural, sfin enia avânţun caracter social în sensul inerent expresiei. Din nou, Sfântul Pavel foloseşte evidentermenul „Biseric ” şi „sfin enie” ca fiind sinonime. Sfin enia este accesibil indivizilă ţ ţ ănumai în „comuniunea sfin ilor”; acesta ar fi un pleonasm. Putem fi „sfin i” numai îţ ţcomuniune – nimeni nu poate fi sfânt singur, prin sine.

Inseparabilitatea viilor şi a mor ilor în Biseric ţ ă

Fr ietatea credincioşilor din Biseric nu este oprimat de moarte. Membrii vi şi căţ ă ăpleca i ale aceluiaşi trup, ei vie uiesc pururea în Hristosul cel viu. Unitatea lor este o unitatţ ţa rug ciunii şi a mijlocirii. Biserica triumf toare se roag cerului. Biserica militant se roagă ă ă ă întotdeauna pentru cei adormi i, pentruţ tot trupul. Rug ciunea pentru cei muta i de la nă ţeste un semn al catolicit ii. În Euharistie cei adormi i nu numai c sunt pomeni i, ăţ ţ ă ţEuharistia este oferit pentru ei, pentru to i cei „des vârşi i în credin ” (acesta estă ţ ă ţ ţăsensul stric al termenului grecesc ύηέρ, nu numai „pentru” ei). Este cât se poate d

58



semnificativ c în Biserica primar în slujbele de înmormâtare au fost incluse întă ăritualurile sacramentale şi catehumenilor nu li se cerea s fie prezen i. Era un act corporă ţal Bisericii ca şi o fr ietate a noilor n scu i în Domnul, un act intim al unui Truăţ ă ţsacramental (a se vedea capitolul respectiv din Dionisie Areopagitul De hierarchecclesiastica). Exist o adânc asem nare între botez şi înmormântare (sau moarteă ă ămoartea unui creştin fiind considerat ziua naşterii sale tainice (a se vedea moarteămartirilor şi dies natalis).

Moartea este o tain , unul dintre cele mai semnificative şi mai tainice evenimente dă

via a uman şi moartea unui membru individual este reflectat duhovniceşte în întregţ ă ăvie ii corporate. Ea este puternic accentuat în toate ritualurile de înmormântare şi ţ ărug ciuni. Cel plecat de la noi înc mai st în Biseric . Rug ciunea Bisericii militante este că ă ă ă ă„fie ca Domnul Dumnezeu s îi aşeze sufletul lui într-un loc luminat, un loc al viet ilor, uă ăţloc de odihn , unde to i drep ii se odihnesc; pentru ca el s fie num rat cu cei din sânuriă ţ ţ ă ălui Avraam, Isaac şi Iacob. Odihna cu sfin ii, ţ adic comuniunea cu sfin ii, un loc între sfină ţ ţ în l caşurile cereşti – şi din nou „comuniunea cu sfin ii.”ă ţ

„Comuniunea cu sfin ii implic ”ţ ă comunicarea noastr cu sfin ii.ă ţ „Invocarea sfin iloţeste noul semn al catolicit ii. Fr ietatea noastr în rug ciune cu sfin ii m ri i nu estăţ ăţ ă ă ţ ă ţnimic altceva decât o extensiune a ceea ce este normal în vie ile noastre obişnuite, cţ ăsfin ii sunt cei care sunt cu noi aici, chiar pe acest p mânt,ţ ă în via sau cu str moşii noştrii ă

cu cei care avem fr ietate sau mijlocire. Cazul este cât se poate de simplu. Un frate caăţobişnuia s se roage cu mine în ultimele zile, atunci când înc mai era pelerin cu Domnă ăpe acest p mânt, care în iubirea şi în dedica ia lui a fost cât se poate de posibil un maă ţajutor şi chiar un fel de ghid pentru mine, nu înceteaz de a mai mijlocii pentru mine acumăca şi un membru al m re ei companii a sfin ilor care se odihnesc acum în Domnul. Iubireă ţ ţlui nu a fost frânt , iubirea lui este mai larg acum, iluminat de lumina eternit ii a iubiă ă ă ăţdumnezeieşti „în îmbr iş rile Tat lui.” Noi nu trebuie s facem nimic altceva decât săţ ă ă ă r spundem la aceast mijlocire continu pentru noi, s ne împ rt şim de m re ia ună ă ă ă ă ă ă ţBiserici m rite şi triumfante. Aceast împ rt şire este ceea ce implic invocarea mea ă ă ă ă ăm rea a armat a sfin ilor, iar noi recunoaştem personalit ile fra ilor şi p rin ilor noştrii ă ţ ă ţ ăţ ţ ă ţDomnul. În El suntem cu to ii vii, în El suntem uni i cu ei. Deşi separa i de moarte, nţ ţ ţ

suntem reuni i cu cel Care este Învierea şi Via a veşnic . Chemarea sfin ilor nu poate in nţ ţ ă ţun fel s se amestece cu crezul într-un singur Mijlocitor sau Avocat. Sfin ii mijlocesc pentă ţei. Obiectul potrivit al cinstirii din sfin i este mai mult harul duhovnicesc dat lor, daruriţDuhului Sfânt, nu împlinirile lor umane cât mila lui Dumnezeu descoperit în ei. Noi ămul umim lui Dumnezeu pentru sfin i, pentru mila Lui rev rsat în ei. Ei sunt în El şi cu Eţ ţ ă ăCapul Bisericii nu este niciodat acelaşi, ci cu sfin ii Lui, cu „prietenii” Lui, pe care i-a ă ţm rit. Noi suntem uni i cu sfin ii cel mai mult prin simbolica euharistie, în s rb torireă ţ ţ ă ăacestui Sacrificiu unic.

Mai trebuie ad ugat o singur remarc la aceast scurt subliniere. Tot aşez mântă ă ă ă ă ă ărug ciunilor noastre este inten ionat pentru fr ietatea, pentru fr ietatea universal ă ţ ăţ ăţ ăcredincioşilor. Aceleaşi oficiuri sunt presupuse c sunt aranjate privat şi public, în Biserică

sau acas sau de un anumit eremit de pe mun i sau din p duri, din moment ce în cult niă ţ ăun creştin nu este l sat duhovniceşte singur. El îl ador pe Dumnezeu ca şi un membru ă ătrupului, ca şi un frate al lui Hristos şi nu se las niciodat singur. Chiar şi rug ciuniă ă ănoastre private sunt mai mult un fel de p rt şie la cultul catolic a întregului Bisericii şi nă ătrebuie s ne includem adorarea noastr în ritmul şi cultului Bisericii. Dac eşu m de atâă ă ă ăde multe roi s facem acest lucru sau chiar s recunoaştem realitatea suprem a „Biserică ă ărug toare” sau dac uneori prefer m s spunem rug ciuni prin noi înşine, aceasta nu facă ă ă ă ădecât s ne arate m sura imperfec iunii noastre creştine. Dar fiindc Domnul a venit ă ă ţ ăprincipal s adune oile împr ştiate într-un singur staul duhovnicesc, într-un singur Truă ă întru „comuniunea sfin ilor.”ţ

59



ELEMENTE ALE LITURGHIEI

Introducere

Creştinismul este o religie liturgic . Biserica este mai mult decât orice o comunitatăcare ador . Cultul vine mai întâi, doctrina şi disciplina în al doilea rând.ă Lex orandi are prioritate privilegiat în via a Bisericii creştine.ă ţ Lex credendi depinde de experienţdevo ional şi de viziunea Bisericii. Pe de alt parte, cultul creştin este în mare m surţ ă ă ădogmatic – o m rturie adoratoare a adev rului Revela iei. Elementul liric din cult are un loă ă ţsubordonat. Accentul liturgic al creştinismului este în special evident în tradi ia ortodoxţ creştin oriental . În acest sens Biserica Oriental este credincioas moştenirii ei ă ă ă ăantichit ii creştine. De fapt, majoritatea structurilor liturgice şi a obiceiurilor devo ionaăţ ţ

ale Orientului creştin au fost stabilite la o dat înc timpurie şi au fost p strate cu loialitată ă ăşi înmânate cu loialitate pe parcursul a mai multor genera ii. Este o ipotez plauzibil cţ ă ăcuvântul „ortodoxie” în folosin a lui oriental înseamn mai mult decât orice „dreaptţ ă ă opinie” (dup cum este ea interpretat în Orient), ci mai mult „m rire (glorie) dreapt (saă ă ă ăpotrivit ), adic , cult potrivit. În orice caz, în tradi ia oriental , unitatea doctrinei şi ă ă ţ ăcultului este accentuat cu mare t rie. Aceast doctrin nu este atât de mult o doctrină ă ă ă predat în clas cât o doctrin proclamat de la un templu (biseric ) – teologia vorbeştă ă ă ă ămai mult de la amvon decât de la catedr . Ea îşi asum prin urmare mai mult un caracteă ăexisten ial. Pe de alt parte, cultul, este liber fa de orice emo ionalism. Seriozitatea inimţ ă ţă ţeste o prim cerin . Plin tatea gândiri teologice predate de Biseric este aruncat în cuă ţă ă ă ăAceasta este probabil cea mai distinctiv caracteristic a tradi iei orientale.ă ă ţ

Cultul public şi cel privat

Rug ciunea personal în sine ar trebui s fie catolic , inclusiv şi universală ă ă ă ă ăRug ciunea inimii este l rgit cu scopul de a îmbr işa nevoile şi triste ile unei întreă ă ă ăţ ţumanit i suferinde. Numai în acest duh se pot întâlnii indivizii unii cu al ii ca şi „fra i,” ca ăţ ţ ţmembrii vii ai Bisericii şi s fie „de acord” cu adev rat cu privire la lucrurile despre care să ă întreab în comun cu Domnul. Pe de alt parte, ar putea fi spus c cultul corporat este ă ă ăobliga ie personal , o responsabilitate personal a tuturor celor care se împ rt şesc dţ ă ă ă ătezaurul comun al r scump r rii.ă ă ă

60



În conformitate, în Biserica Ortodox exist un fel de ordine definit a plângerii sauă ă ărug ciunilor de seara pe care fiecare membru al comunit ii se presupune c le foloseşă ăţ ăregulat. Ele sunt adunate într-o carte numită kanoticon: este o carte de reguli şi modeleBineîn eles, este numai un ghid elementar, care ar putea fi suplimentat de o expuneţspontan . Principalul accent este totuşi, recitarea unor formulare organizate prin sine ăceea ce este cel mai important concentrarea duhovniceasc a credinciosului. „Mai înaintăde a te trezii şi a începe ziua, stai cu evlavie în fa a atotv z torului Dumnezeu. F - i semnţ ă ă ă ţcrucii şi spune: în numele Tat lui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Amin. Invocând Sfântă

Treime, p streaz un pic de t cere, pentru ca gândurile şi sentimentele tale s se elibereză ă ă ăde grijile lumeşti. Apoi recit urm toarele rug ciuni f r grab şi cu toat inima. Acesta să ă ă ă ă ă ă fie un preambul al rânduielii de diminea a. Se pot observa imediat dou tr s turi. Mai întâţ ă ă ădetaşarea duhovniceasc şi concentrarea. În al doilea rând, un accent dogmatic definit încă de la apari ie: invocarea Treimii, semnul crucii, ar tarea în spre taina r scump r rii. Pe dţ ă ă ă ăa întregul, nici un fel de r pire sau emo ie. Mai mult, stai liniştit. Rug ciunile care urmează ţ ă sunt alese cu scopul de a ne reamintii de unul dintre subiectele care ar trebuie luate îconsiderare în mod natural în orice loc al rug ciunii şi al adora iei sau cel pu in nici una nă ţ ţar trebui s neglijeze rug ciunea zilnic . Rânduiala ar putea fi abreviat dac este necesaă ă ă ă ăRegula de la încheierea rânduielii de diminea a poate fi citit dup cum urmeaz : „ar ţ ă ă ăpreferabil s spunem numai câteva din rug ciunile sugerate cu mare aten ie şi zel decât să ă ţ

le recit m în grab şi f r nici un fel de concentrare.” Am putea alege ca şi o reguă ă ă ă potrivit condi iilor particulare a cuiva, chiar şi una scurt , dar din nou, aceast rânduial ă ţ ă ă ătrebuie s fie p strat cu stricte e şi rigid şi nu ar trebui s fie abreviat prin licen . Esă ă ă ţ ă ă ţăun punct de ascultare şi de disciplin de sine. Aceste fel de antrenament este un fel dăpaz împotriva subiectivismului în adorare.ă

Rug ciunea nu este o recitate a unor formule stabilite, ci mai întâi şi mai mult decâăorice este un fel de conversa ie cu Dumnezeul cel Viu. Ea poate fi chiar şi t cut . Iat aiţ ă ă ăun fel de sfaturi tipice referitoare la rug ciune, formulate de sfântul episcop rus, Teofaă(1815-1894), care este privit ca şi un scriitor experimnetat şi competent în problemduhovniceşti şi ale vie ii devo ionale. Înc de la început el sugereaz în scopul de a ne rugţ ţ ă ălui Dumnezeu cu adev rat şi eficent, ar trebui s preg tim şi să ă ă ă repet mă rug ciunile ă

avans. Trebuie studiat textul c r ii rug ciunii şi s fim siguri c cel care doreşte s se roagă ţ ă ă ă ă„în elege” şi „simte” toate cuvintele şi frazele, s mediteze la toate cuvintele şi s ţ ă ăcuprind sensul. Numai mai apoi trebuie s ne rug m. Problema esen ial a rug ciunii estă ă ă ţ ă ăcum s ne concentr m aten ia şi s realiz m c st m în prezen a lui Dumnezeu şi s nu fiă ă ţ ă ă ă ă ţ ădistraşi de impresiile externe şi de grijile lumeşti. C ci rug ciunea este esen iă ă ţcontempla ie. Cuvintele rug ciunii trebuie recitate pentru ca ele s poat vorbii sufletuluţ ă ă ăS-ar putea întâmpla c un anumit cuvânt s ne atrag aten ia şi apoi s ne oprim şi să ă ă ţ ă ascult m şi s nu ne gr bim din cauz c vrem s ne odihnim cin cauza textului. Totuşă ă ă ă ă ătoate acestea nu sunt decât un prim pas. C r ile de rug ciune sunt indispensabile ă ţ ăprimele nivele, dar ele nu sunt inten ionate numai pentru încep tori; ele sunt numţ ă începuturi ale ador rii. În ele nu poate fi realizat nici un fel de progres dac primul pas estă ă

pus într-o direc ie greşit ; nu trebuie s fim mul umi i cu primul pas. Noi începem s vorbiţ ă ă ţ ţ ăun anumit fel de limbaj prin memorizarea frazelor şi a r spunsurilor, de mai multe ori ălimbaj, prin memorizarea frazelor şi a r spunsurilor, citim ca dintr-o carte. Totuşi, mai dăvreme sau mai târziu, începem s vorbim. Acelaşi lucru se aplic şi rug ciunii. Mai întă ă ă înv m anumite modele sau formule şi mai apoi anumite fraze şi îndoieli. Dar măţădevreme sau mai târziu trebuie s îi vorbim lui Dumnezeu spontan. Scopul antrenamentulăeste de a face o anumit persoan s intra în conversa ie cu Dumnezeu. Prin urmaă ă ă ţrug ciunea nu poate fi restric ionat la anumite ore sau cu anumite ocazii specială ţ ăRug ciunea ar trebuie s devin o obişnuin sau o atitudine. În alte cuvinte, creştină ă ă ţătrebuie s simt c el se afl pedominant în prezen a lui Dumnezeu. Acesta este elă ă ă ă ţ ţ

61



antrenamentului devo ional. elul rug ciunii este tocmai de a fi întotdeauna cu Dumnezeţ Ţ ăAtunci Duhul începe s vorbeasc în inim , cu bucurie şi cu ardere. Cât de departe suă ă ăacestea de formalismul mort şi de „ritualism” care sunt de atâtea ori imputate tradi iţorientale. Totuşi, nu exist loc pentru “improviza ii arbitrare.” Numai Duhul poate amelioă ţşi îmbun t ii. Aceste lucruri au loc în sufletul care a fost preg tit şi care are loc printr-uă ăţ ăantrenament devo ional regulat. Dup cum s-a exprimat Sfântul Serafim de Sarov: „trebuţ ăs ne rug m pân ce Dumnezeu Duhul Sfânt se pogoar .... atunci când El se pogoar ă ă ă ă ă începe s ne viziteze, trebuie s încet m de a ne mai ruga.”ă ă ă

În aceast practic devo ional nu exist quietism. „C utarea Duhului” trebuă ă ţ ă ă ăcombinat cu munca grea. Rug ciunea trebuie s devin un fel de formare duhovnicească ă ă ă a omului celui nou întru vechiul Adam. Detaşarea duhovniceasc de aceast „lume” nă ăpresupune în mod necesar separa ia fizic sau renun area. „Aceast lume” este mai multţ ă ţ ălume a patimilor. Scopul antrenamentului devo ional este tocmai de a dep şii dependenţ ă ţcuiva de „patimile” impersonale şi de a asigura libertatea fa de personalitateţă„duhovniceasc .” Lenea este un p cat şi un viciu ultim. Aici nu se g seşte nici un fel dă ă ăurm de plaghianism: „faptele bune nu sunt mijloace ale mântuirii, ele sunt mai muăfructul neascult rii; ele sunt un fel de datorie, nu sunt un merit. Rug ciunea este ă ă„lucrare”; ea cere şi pune în func iune toate activit ile omului. Totuşi, elul lor este de ţ ăţ ţface s dispar din omă ă personalitatea egoistă şi s fim ren scu i ca şi un vehicol al Duhuluă ă ţ

Rug ciunea însemn c cineva îi este deplin dedicat lui Dumnezeu. În tradi ia orientaă ă ă ţtermenul de „rug ciune” are un sens larg şi inclusiv. „Înva -m cum s m rog. Roag -Tă ţă ă ă ă ă Tu în mine” (din devo iunile private ale lui Filaret, Mitropolit al Moscovei, 1782-1867).ţ

Cultul sacramental şi cel corporal

Rug ciunea personal este o ini iere în taina Bisericii.ă ă ţ Aceast tain este desluşit îă ă ăcultul corporat şi sacramental al Bisericii. Centrul cultului corporat este Euharistia. Ea esttaina sau (ca s folosim un termen autentic oriental)ă Sfânta Tain .ă Este o tain dubl sauă ătain „a întregului Hristos,” Cap şi Trup – taina Domnului şi taina congrega iei (termenă ţeste folosit de exemplu de Nicolae Cabasila) în remarcabilul s u „comentariu” la Sfântă

Ritual). Obiceiul primar al comemor rilor zilnice ( atestate de Sfântul Vasile cel Mare) a foă înc inut în mai multe biserici de parohie şi m n stiri, chiar şi în perioada unei dec deă ţ ă ă ăduhovniceşti majore (în Iluminism în timpul secolului al XVIII-lea şi pân în decadeăsecolului al XIX-lea). Totuşi, participarea duminical a fost privit ca fiind aproapă ăobligatorie. Bineîn eles, c participarea ne-comunicativ nu ne permite o comprehensiunţ ă ăpotrivit a sensului Tainei. Nu ar fi o exagerare s afirm m c în practica personal ă ă ă ă ăcredincioşilor, Euharistia şi-a pierdut locul ei central într-o oarecare m sur . Acesta a foă ărezultatul unei seculariz ri crescânde a laicilor. „Personalul” a degenerat în „privatăAbordarea privat fa de cultul public a fost pierdut sau înlocuit de un anumit fel dă ţă ă ăindividualism estetic sau de unul pietist. Bineîn eles c clericii au fost vinova i de aceastţ ă ţ neglijen . Mult prea adesea ne ascundem asupra faptului c o anumit schimbare dţă ă ă

atitudine nu a f cut nimic decât s fac mai adecvat o concep ie a unei adoră ă ă ă ţ ăsacramentale. A existat cât se poate de evident un divor între înv turile dogmatice ţ ăţăpractica devo ional , un fel de „psihologism” devo ional. Totuşi, pe parcursul secolului ţ ă ţXIX-lea (cel pu in în Rusia), a început o mişcare în spre o restaurare a centralitţ ăţeuharistiei, nu numai în practica Bisericii ci şi în practica personal . Aceasta însemn că ă participarea la Împ rt şanie a devenit din ce în ce mai frecvent . În Rusia a fost legat dă ă ă ăce în ce mai mult de practica şi înv tura viguroas a P rintelui Ioan Sergheev, cunoscuăţă ă ăca şi p rintele Ioan de Kronştadt (1829-1908). Mai târziu în acest secol, o mişcare similar ă ăfost ini iat în Grecia (de obicei legat de „Mişcarea Zoe,” o fr ietate de teologi laicţ ă ă ăţAmbele mişc ri au fost legate de o înv tura mai potrivit şi mai accentuat a Euharistiă ăţă ă ă

62



şi a Bisericii. „Sacramentalismul” în Biseric depinde în cele din urm de o anumiă ă orientare „doctrinar ” a vie ii devo ionale. „Tainele” îşi pierd dreptul lor de apel atună ţ ţcând evlavia este desp r it de „dogm .” De fapt, tainele sunt o parte dintr-un articol ă ţ ă ădogmelor. Creşterea emo ionalismului a (pietismului sau psihologismului) este întotdeaunţdetrimental unei balan e sacramentale adev rate în Biseric .ţ ă ă

Euharistia este o adev rat Revela ie a lui Hristos, un „chip” a muncii şi a lucr rii lă ă ţ ăr scump r toare. Ea se aşeaz în fa a congrega iei în formul ri şi gesturi simbolice ă ă ă ă ţ ţ ă întregii vie i a Domnului, de la leag nul din Betheleem la muntele M slinilor şi la calvaţ ă ă

inclusiv învierea şi în l area Sa şi la „pre-prefigurarea” sau anticiparea celei de a două ţveniri a Sale. Aceast „reprezentare” simbolic nu este numai un fel de pomeniă ăimpresionist a unor evenimente din trecut, ci un fel deă „re-prezentare” – o „facere din noa prezen ei” în actualitate. În orient aceasta a fost o înv tur , cel pu in din vremuriţ ăţă ă ţSfântului Ioan Hrisostom. Nu exist nici un fel de repeti ie, c ci nu este posibil nici un fă ţ ă ăde repeti ie a Cinei celei de Tain şi a Calvarului. Euharistia lui Hristos este mai muţ ăcomprehensiv decât „istorica” Cin cea de Tain . Tainic ea înc continu şi este deschisă ă ă ă ă genera ilor care vor venii a credincioşilor într-o unitate nefrânt a Trupului lui Hristos caţ ăeste Biserica. Sacrificiul lui Hristos a fost universal şi inclusiv a toate. La toate celebra iiţcredincioşii sunt lua i şi duşi în Camera de Sus. Taina (sau mai bine spus „sacramentulţeste unul şi acelaşi, deşi sacrificiule este unul şi la fel şi masa este una. Iisus Hristos est

prezent, atât ca şi un slujitor al Tainei cât şi ca şi Victim – care se ofer şi este oferit . „ă ă ăeste slujitorul ultim şi peren al Bisericii, adev ratul mare Preot al Noul Testament, „ăsângele Lui.” „Realismul sacramental” explic locul august oferit tainei din via a Biserică ţAcesta este izvorul şi r d cina existen ei sale duhovniceşti.ă ă ţ

Aspectul complementar al tainei trebuie s fie recunoscut în acelaşi timp. Euharistăeste marea tain creştin , o m rturie a Bisericii, o m rturie a Bisericii fa de nouă ă ă ă ţăfr ietate în comunitatea r scump rat şi a R scump r torului. Biserica nu este pasivăţ ă ă ă ă ă ă chiar şi atunci când primeşte darul r scump r rii. Taina Bisericii const în acea c ă ă ă ă ăHristos locuieşte şi s-a s l şluit în credincioşi şi c ei, prin credin locuiesc şi se s l şluiesă ă ă ţă ă ă în El. Biserica poart şi continu slujirea r scump r rii sau mai bine spus Hristos este că ă ă ă ăcare poart şi o continu prin şi în Biseric . A “urma lui Hristos” nu este o porunc etic . Să ă ă ă ă

implic o defini ie tainic a membrilor Lor fa de cap. Ca şi Taina Bisericii Euharistia estă ţ ă ţă într-un anume sens, realizarea Bisericii. Biserica este „plin tatea” care creşte a lui HristoăEa creşte tocmai prin taine. Unitatea Bisericii este continuat de unitatea în Duh şi credină ţnu este nimic altceva decât un recipient al harului. Unitatea Biserici este darul lDumnezeu, nu este o împlinire uman – totuşi ea implic un r spuns activ al celoă ă ăr scump ra i. Ca şi un ritual sacru, Euharistia este un act de „adorare comun ,” ă ă ţ ă în elegere veridic a celor mai mul i de a se ruga „împreun .” Numele de „liturghie” (carţ ă ţ ă în ritualul oriental este restric ionat la o slujb euharistic ) prin sine sugereaz tocmai ţ ă ă ăac iune comun . ţ ă Este o „ac iune” şi nu numai un cuvânt. Este cât se poate de semnificatţc mai toate rug ciunile euharistice sunt compuse la plural, inclusiv rug ciunea dă ă ăconsacrare (anaforaua), care este recitat numai de cel care celebreaz , dar evident de ă ă

parte şi pentru credincioşi. C ci întradev r, toat congrega ia se presupune c „împreună ă ă ţ ă slujeşte” cu pastorul ei (sau cu un anumit episcop). Acest fapt este cât se poate de muobscurizat în practica contemporan de citirea în tain aă ă anaforalei. Aceast practic areă ăorigine comparativ târzie (în orice caz dup epoca lui Iustinian, sub care a fost formăinterzis , de legea canonic şi de cea secular , ca fiind în definitiv lipsit de evalvie). Ea nă ă ă ăeste conform cu ritualul, fiindc congrega ia (sau corul) înc cânt cu voce tare anumită ă ţ ă ăp r i ale rug ciunii continue care sunt incomprehensibile scoase din context. Chiar ă ţ ăexclama iile (ţ ekfonesesis) slujitorilor sunt obscurizate de acest fel de recitare. Totuşritualul în sine este neschimbat şi implic cât se poate de clar caracterul corporat ărug ciunii. În numele întregii Biserici slujitorul spune persistent:ă ne rug m.ă Acest noi î

63



folosin ele liturgice are un sens dublu: 1. el pre-închipuie unitatea unui comunitţ ăbisericeşti care s-a adunat şi fr ietatea nedivizat a tuturor celor care se roag . „C ci ăţ ă ă ăaceast vreme Tu ne-ai dat harul T u ca s facem împreun cererea noastr pentru Tineă ă ă ă ăAcest „acord” nu este o simpl amestec tur a mai multor rug ciuni private şi separată ă ă ăAcordul deplin presupune o anumit identificare mutual a celor care se adun , sunt ă ă ă„consens” şi stau împreun . Se aşteapt din partea noastr s ne rug m nu ca şi indiviă ă ă ă ăcentra i în sine, ci ca şi membrii conştien i ai acestui trup, a unei comunit i tainice îţ ţ ăţHristos. 2. Pluralul litrugic are o alt semnifica ia mai profund şi o alt conota ie: el araă ţ ă ă ţ

în spre plin tatea universal şi spre unitatea Bisericii. C ci toate liturghiile sunt slujite ă ă ăcomuniune cu întregul Bisericii. Duhovniceşte, toate slujirile întregului Bisericii îşi asum ăparte real , dar totuşi invizibil – „toat plin tatea cerului duhovnicesc.” Aceast unitate nă ă ă ă ănumai c se extinde în tot spa iul, ci în toate timpurile, ea include toate genera iile care aă ţ ţtr it şi toate veacurile. Nu este numai o pomenire sau o simpl m rturie a simpatiei şi ă ă ăiubirii noastre umane, ci mai mult o intropec ie în fr ietatea noastr a tuturoţ ăţ ăcredincioşilor, vi şi mor i, în Hristosul, Domnul înviat. În acest sens euharistia este o tain ţ ăBisericii sau s fim mai clari, taina întregului Hristos. Euharistia este o expresie nu numaiăfr iet ii umane, ci mai presus de toate a tainei duhovniceşti a r scump r rii. Este măţ ăţ ă ă ă întâi de orice un chip al unei fapte duhovniceşti. Euharistia este astfel esen ial o m rturţ ădoctrinar şi prin urmare o înştiin are a harului lui Dumnezeu. Tot ritualul este orientat ă ţ

spre Dumnezeu. Toate tainele şi ac iunile sacramentale din Biseric se leag în cele din urm dţ ă ă ăslujba euharistic . Original, toate au fost realizate în schema liturghiei duhovniceşti. Toatăsunt interesate în ceea ce priveşte apartenen a la Biseric . Se accentuiaz cu t rie c îţ ă ă ă ăritualul nedivizat al botezului şi mirungerii. Taina c s toriei se leag de taina Bisericii („ă ă ăHristos şi în Biseric ”). Taina poc in ei are o semnifica ie special în rânduiala devo ionaă ă ţ ţ ă ţa Bisericii. Ea implic dou tr s turi distincte. Pe de o parte, exist o nevoie de conduceă ă ă ă ăşi sf tuire duhovniceasc continu oferit de p rintele duhovnic „fiilor lui duhovniceşti.” Pă ă ă ă ăde alt parte, exist un ritual special al m rturisirii (şi al examin rii duhovniceşti din cazuă ă ă ăspeciale) şi deasemnea exist iertarea (sau dup ritualul romano-catolic occidentaă ăabsolu ia ţ . În practica prezent , atunci când participarea la Împ rt şanie nu este suficent dă ă ă

frecvent , iertarea (absolu ia) (cel pu in în Biserica ruseasc ) este privit ca şi ă ţ ţ ă ăprerechizit indispensabil pentru împ rt şire. În principiu taina poc in ei nu se leagă ă ă ă ă ţ direct de Euharistie. Se intreseaz direct de apartenen a la un anumit Trup, dup cum estă ţ ăclar afirmat în rug ciunile de la final dup ritualul rusesc: „uneşte-i şi împac -i pe ă ă ăDoamne cu Sfânta Biseric , prin Iisus Hristos Domnul nostru.” Se presupune c o viaă ă ţdestr b lat şi orice violare a rânduielii creştine a vie ii nu compromite în nici un fel şi nă ă ă ţnu reduce statutul duhovnicesc al credincioşilor şi prin urmare el ar trebuie remediat printo ac iune solemn a Bisericii. Ambele elemente ale ritualului au o mare importanţ ă ţăm rturisireaă , examinarea de sine a stadiului prezent al penitentului, poc in a şi p rerea lă ţ ăde r u sau „schimbarea min ii” (ă ţ metanoia) şi iertarea dat de cel care slujeşte. Penitentătrebuie s fie „preg tit” l untric pentru iertare, „c ci venind la un doctor, el trebuie să ă ă ă

plece vindecat.” Pentru iertarea sacramental nu este numai un fel de declara ie a iertă ţ ăci mai mult un fel de vindecare duhovniceasc .ă

„Instruc ia” creştin şi predicarea cuvântului ţ ă

Biserica Ortodox se presupune mai întâi c este supra-liturgic şi c ea a subestimă ă ă ăimportan a predic rii Cuvântului. Aceasta este o neîn elegere evident . Mai întâi, ritualţ ă ţ ăeste în special axat pe predica Cuvântului, proclama ie emfatic a veştii celei bunţ ăPrincipalul accent este ac iunea duhovniceasc . Euharistia este centrul unei comunit i saţ ă ăţcorpora ii de adorare. Aceasta este un fel de neîn elegere evident . Mai întâi, ritualul însuţ ţ ă

64



se bazeaz pe o majoritate de „slujiri” care se presupune c sunt regulat asumate de toă ă membrii Bisericii, deşi ordinul în sine a crescut în comunit ile monahale. În primele veacuăţaceste slujiri au fost de mai multe ori supuse zilnic de laici devota i la fel de bine, dţmoment cei ele nu cer necesar participarea unui cleric. În practica actual , condus deschă ă în Biseric de nişte slujitori hirotoni i. În principiu se poate spune c ei sunt deasemeneă ţ ălaici şi de obicei privat monahi (care nu şi-au luat anumite voturi). Exist o carte speciaă care orânduieşte slujba zilnic pe tot parcursul anului litrugic. Se numeşteă Tipic, literar „carte a modelelor.” Tipicul folosit în Biserica rus merge înapoi pân la rânduieliă ă

m n stirii Sfântului Sava din Palestina (şi este numită ă Tipicul din Ierusalim). În practicactual acest ordin a fost abreviat şi adaptat condi iilor locale din diferite feluri şi numai îă ţm n stiri a fost p strat într-o form complet . Principiul pare s fie identic la fel că ă ă ă ă ă„devo iunile private” – ar fi mai bine s spunem c anumite p r i ale slujbei trebuţ ă ă ă ţacceptate cu zel şi cu mare aten ie decât s mergem prin ritual f r nici un fel de aten iţ ă ă ă ţCeea ce este cel mai important este c toate slujbele sunt mai mult decât orice ăproclamare a veştii celei bune. Ele au un caracter doctrinar emfatic şi didactic. Scheletordinii este Scripturistic şi marea majoritate a imnelor şi a colec iilor sunt biblice ţinspira ie şi în con inutul lor. Evenimentele biblice sunt citate frecvent şi la ele se face maţ ţreferire. Pe de-a întregul, exist ceva mai mult decât o epic solemn sau un lirisă ă ăsubiectiv, în ciuda unor exalta ii poetice definite. Textul imnelor şi al colec iilor reflectate ţ ţ

simbolismul gesturilor şi actelor rituale arat cât se poate de mult în spre povestea biblică a mântuirii – a crea iei şi a c derii, preg tirea şi antrenamentul Vechiului Testament, ţ ă ătipologiilor profetice, a Întrup rii şi a întregului vie ii lui Hristos şi al Cincizecimii. Nivelul dă ţinstruc ie este posibil excesiv. Rug ciunile, în sensul strict al cuvântului nu sunt cele mţ ăevidente elemente ale ritualului. Principalele ac iuni se axeaz pe puternicele ac iuni ale lţ ă ţDumnezeu.

În al doilea arând, lecturile din Scripturi sunt incorporate în slujbe. Psaltirea este cititnatural deplin în timpul s pt mânii (de dou ori în timpul postului, lecturile sunt mai lungă ă ăNoului Testament i se acord mai mult spa iu decât în cursul anului litrugic. Evident ă ţacesta este un fel de predic . La utrenie ste citit o predic exegetic a Sfântului Ioaă ă ă ăHrisotosm sau a unui dintre p rin i. Toate acestea ca şi ad ugare la lecturile obişnuite dă ţ ă

la Liturghie. Din nefericire, aceste tipicuri sunt de foarte pu ine ori urmate, cu excepţ ţm n stirilor. Gândirea şi inten ia Bisericii este exprimat în regula şi nu în faptul neglijenă ă ţ ă ţsale. Lecturile din scrierile patristice apar ine structurii slujbelor. Este un fel de predic , „ţ ăpredic dintr-o carte.” În timpurile mai devreme tipicul a fost inut mai rigid şi nivelă ţac iunii a fost mai considerabil. Exist o tendin crescând de a restaura aceast practicţ ă ţă ă ă antic şi de a o combina cu predica oral .ă ă

Predica, în sensul tehnic al cuvântului este privit ca şi o parte integral a unui cuă ăcorporat, în special în duminici sau cu diferite ale ocazii. În bisericile medievale amvon(sau catedra) a fost una din cele mai evidente p r i din construc ia Bisericii (este înc ă ţ ţ ăast zi în bisericile moderne din Grecia şi din Balcani). Totuşi în vremurile moderne, predicăa pierdut ceva din importan a ei primar . În spatele acestei schimb ri nu a existat nici uţ ă ă

fel de motiv doctrinar. Principalul motiv a fost mai mult neglijen a din partea congrega ieţ ţA existat o reînnoire evident a predicii în Rusia în secolul al XIX-lea şi mai mul i predicatoă ţproeminen i care pot fi men iona i aici. În acelaşi timp, a existat o tendin de a dezvoltţ ţ ţ ţăpredica dimpreun cu rânduielile non-liturgice. Predicile au mai pu in leg tur cu ritualul ă ţ ă ă ăde obicei au fost f cu i deliberat cu scopul de a face predicile mai contingente despă ţsubiectele şi interese contemporane. La liturghie predica este, din nefericire, mutat ăspre sfârşitul predicii şi devine o ad ugare a slujbei mai mult decât a fi o parte integrală foarte apropiat de termenii Scripturistic. Totuşi, exist o îmbun t ire remarcabil ă ă ă ăţ ăaceast problem . În mai multe biserici predica a fost restaurat la locul ei normal ă ă ă

65



tradi ional, dup ce a urmat imediat lec ia şi a devenit mai exegetic . Exist şi predici extrţ ă ţ ă ăliturgice.

Sumar

Semnul principal al Bisericii Ortodoxe este caracterul tradi ional. Formele devo ionaţ ţşi manierele Bisericii primare sunt p strate sau mai bine spus au fost continuu folosităpeste secole, f r nici un fel de schimbare major . Pentru cineva din exterior ele ar puteă ă ă

p rea obsolete şi arhaice şi tot sistemul cultului ar putea fi greşit pentru o parte lipsit dă ăvia a antichit ii. Totuşi, în procesul folosin ei ei continue, ritualul a fost p strat viu şi estţă ăţ ţ ă înc un mediu natural al unei expresii spontane a vie ii religioase. În tradi ie este resim iă ţ ţ ţca şi cel mai adecvat vehicol al experien ei duhovniceşti.ţ

Tot ritualul este în special Scripturistic. Idiomul biblic a fost folosit persistent îcrea ia liturgic . Marea majoritate a imnelor şi a colec iilor sunt varia ii simple peţ ă ţ ţ motivbiblice (cum ar fi canonul de la utrenie). Totul este orientat în spre nişte acr scump r toare ale trecutului, în care este înr d cinat existen ial realitatea bisericească ă ă ă ă ă ţ Din nou, toat structura cultului este corporat în inspira ia şi obiectivul ei. „Rug ciuniă ă ţ ăprivate” sunt folosite pentru a preg ti individul de a împ rt şii în comunitatea întregă ă ăfr iet i a credincioşilor, Biserica.ăţ ăţ

elul ultim alŢ cultului este de a stabilii şi de a perpetua o comuniune intim căDumnezeu, în Iisus Hristos şi în continuitatea Bisericii Sale. elul ultim este duhovnicesŢelul vie ii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, Mângâietorul, prin care sunt stabilţ ţ

credincioşii în fr ietatea Bisericii. Nu exist nici un fel de tensiune între ritual şi „duhăţ ăritualul este prin sine inspirat.

CULTUL ŞI VIA A ZILNIC : UN PUNCT DE VEDERE ORTODOX ORIENTALŢ Ă

Antinomia primar a existen ei cră ţ eştine este cât se poate de evident reflectat îădomeniul cultului. Creştinismul st prin sine, prin credin personal şi dedicare şi totuşă ţă ăexisten a creştin este corporat : a fi creştin înseamn a fi în comuniune, în Biseric . Pe dţ ă ă ă ă

alt parte, personalitatea nu trebuie s fie ascuns în colectiv şi în creştinism. Trupul lă ă ăHristos const din persoane responsabile. Primii ucenici ai lui Iisus, „în zilele c rnii Sale” nă ăau fost indivizi izola i angaja i în întrecerea lor privat spre adev r. Ei au fost israeli iţ ţ ă ă ţmembrii obişnui i ai unei Comunit i instituite: cea a „poporului ales” de Dumnezeu. ţ ăţ„aşteptau mângâierea lui Israel.” Cu adev rat exista o „Biseric ” atunci când Iisus şiă ă început slujirea. Era Israel, Poporul Leg mântului. Predica lui Iisus s-a adresat mai întămembrilor acestei „Biserici”, „oii celei r t cite a casei lui Israel.” Iisus nu s-a adresaă ăniciodat indivizilor ca şi indivizi. Leg mântul existent a fost trecutul constat al predicii Luă ăPredica de pe Munte nu s-a adresat unei adun turi obişnuite a unor ascult tori accidentaă ăci mai mult unui „cerc l untric” a celor care îi urmau deja lui Iisus cu anticiparea c El aveă ăs fie „Cel dintre cei care v-a urma s vin .” Acesta a fost modelul împ r iei. „Mică ă ă ă ăţ

turm ,” comunitatea pe care Iisus a adunat-o în jurul S u, a fost de fapt „r m şi a” lă ă ă ă ţIsrael, un popor reconstituit al lui Dumnezeu. Acesta a fost reconstituit de chemarea lDumnezeu, de „vestea cea bun ” a mântuirii. La aceast chemarea fiec rei persoană ă ă trebuia s r spund individual, printr-un act de adeziune personal . Dedicarea personal ă ă ă ă ăcredin ei a încorporat orişicum pe credincios în comunitate. Acesta a r mas pentrţ ătotdeauna modelul existen ei creştine: trebuie s credem şi s m rturisim şi apoi s fiţ ă ă ă ăboteza i, boteza i într-un singur trup. „Credin a Bisericii” trebuie însuşit personal. Mţ ţ ţ ămult, numai prin aceast încorporare baptismal actul personal al credin ei poate ă ă ţrealizat şi împlinit. Cei boteza i sunt simbolic n scu i „de sus,” n scu i din nou.ţ ă ţ ă ţ

66



În conformitate, cultul creştin este intrinsec un act personal şi un fel de angajarpersonal şi totuşi, el ajunge la împlinire numai în cadrul unui Comunit i, în contextul ună ăţvie i comune şi corporate. Adorarea personal şi comunitatea de cult apar in intiţ ă ţ împreun şi fiecare din ele este genuin , autentic şi real numai una prin alta.ă ă ă ă

În Evanghelii exist dou pasaje cu privire la rug ciune şi ele par c ne conduc întră ă ă ădirec ie opus . Pe de alt parte în predica de pe munte Hristos a înv at mul imile s sţ ă ă ăţ ţ ăroage „în tain .” Acestea trebuie s fie f cute în rug ciune solitar – „atunci când tu ai foă ă ă ă ă închis uşa sim urilor tale l untrice” – şi când te afli cu P rintele ceresc. Pe de alt parte, cţ ă ă ă

o alt ocazie Hristos accentueaz t ria unei rug ciuni corporate: „dac doi dintre voi voă ă ă ă ăatinge orice de pe p mânt despre care vor întreba.”ăAcum exist vreo contradic ie sau conflict între aceste dou atitudini de rug ciună ţ ă ă

diferite? Sau mai bine spus, apar in ele una alteia şi sunt posibile una prin alta. Paradoxaţele se presupun pur şi simplu una pe alta. Cu adev rat, trebuie s înv m s ne rug m „îă ă ăţă ă ătain ,” aducând toate adora iile şi neputin ele în fa a Tat luiă ţ ţ ţ ă s uă într-un intercurs intim personal. Numai cei care sunt antrena i în practica unei rug ciuni „solitare” se pot întâlnţ ăunul cu altul duhovniceşte şi se pot al tura în ceea ce ei vor asuma corporal de la Tat l loă ăcomun din ceruri. Rug ciunea comun presupune şi cere un anumit fel de antrenameă ăpersonal. Totuşi, rug ciunea personal este posibil numai în contextul Comunit ii, dă ă ă ăţmoment ce nici o persoan nu poate fi creştin cu excep ia membrilor unui trup. Chiar şi ă ă ţ

singur tate, „în c mar ” un creştin se roag ca şi un membru al unei comunită ă ă ă ăr scump rate a Bisericii. Numai în Biseric ar putea el înv a practica devo ional astfeă ă ă ăţ ţ ăcele dou feluri de rug ciune sunt mult mai complementare, ele se leag organic una dă ă ăalta ca şi dou aspecte inseparabile ale unui act devo ional. Fiecare unul far de altul aă ţ ăputea fi periculoase şi perturbatoare: rug ciunea „solitar ” ar putea degenera într-uă ăpietism individualist: extatic, egoist şi perturbator. Atunci când cei f r nici un fel dă ăantrenament personal încearc s al ture unul altuia rezultatul ar putea s se dovedească ă ă ă nu o adev rat comunitate de rug ciune, ci mai mult o „rug ciune de gloat ” – nu ă ă ă ă ărug ciune cu adev rat corporat a unei comunit i de persoane, ci mai mult o multitudină ă ă ăţimpersonal – sau mai bine spus a simpl formalitate sau ar tare. Este prin urmare reguă ă ăBisericii ca credincioşii s se preg teasc pentru un fel de rug ciune corporat pră ă ă ă ă

devo iunile lui personale în c mar .ţ ă ăÎncepem s ne rug m acas şi când mergem la Biseric . Exist persoane rug toaă ă ă ă ă ăcare se descoper una pe alta şi se pot al tura spontan într-un act de adorare comun saă ă ăun fel de cerere smerit . Strict vorbind, faza, „devo iunii private” un termen este greşit ă ţnefericit – ar putea oferii impresia c este un fel de afacere privat l sat la discreă ă ă ă ţuman individual . Din contr , este un fel de preg tire obligatorie, impus indivizilor dă ă ă ă ănişte legi de disciplin ecclesial strict . Exist reguli definite pentru acest fel dă ă ă ă„devo iune privat ” şi este l sat pu in loc improviza iei. Din nou, este vorba de ceva mţ ă ă ţ ţmult decât o simpl prezentare.ă

Chiar şi „într-o camer ” un creştin nu ar trebuii s se roage pentru sine: el nu esă ăniciodat singur îngenunchiat în fa a Tat lui care nu este numai Tat l lui ci Tat l tuturoă ţ ă ă ă

restului. Ca şi creştini, ni se spune s îl chem m pe Tat l, „Tat l nostru,” Tat l nostru caă ă ă ă ăeste şi Tat l Domnului nostru Iisus Hristos, „care a murit şi a mântuit pe to i oameniiă ţRug ciunea personal trebuie s fie „catolic ,” comprehensiv şi universal . Inima care să ă ă ă ă ăroag trebuie s fie destul de mare s cuprind nevoile şi durerile tuturor celor care sufeă ă ă ă şi ale unei umanit i care eventual ar fi r scump rate. La toate nivelele, privat şi corporaăţ ă ăcultul creştin trebuie s fie un cult obişnuit, cult în cadrul unei comunit i. La toate nivelelă ăţprivat şi corporat, angajarea personal şi dedicarea sunt indispensabile. Rug ciunea „ă ăcomun” este înc o angajare personal . Rug ciunea al turat este înc rug ciuneă ă ă ă ă ă ăpersoanelor. Înseşi actul „unirii” este un act personal.

67



Presupunerea teologică

Cultul creştin este un r spuns al omului la chemarea duhovniceasc , la „m re eă ă ă ţfapte” ale lui Dumnezeu, care au culminat în actul r scump r tor al lui Hristos, Domnă ă ăcrucificat şi m rit. Consecvent, este determinat şi trebuie s formeze con inutul ună ă ţanumite asum ri „credale.” Cultul creştin este mai mult decât orice o „pomenire” primară un fel de anamnez ă şi este posibil numai în contextul unei perspective asupra „istorisacre,” heilsgeschichte. Credin a creştin este un fel de „r spuns”— o recunoaşteţ ă ă

m rea a faptelor m re e ale lui Dumnezeu, suverane, ultime şi unice. Dumnezeu ă ţă ă ţac ionat. Omul trebuie s fie conştient de aceast ac iune haric . Noi ne rug m fiindcţ ă ă ţ ă ă ini iativa a fost oferit de Dumnezeu. Noi îl chem m pe Dumnezeu fiindc El ne-a chemaţ ă ă ăprimul. Structura cultului biblic a fost esen ial şi intrinsec „istoric ” chiar şi în Vechiţ ă Testament. A fost condus şi determinat de pomenirea şi asem narea: chem rii lă ă ă ăAvraam, de Exod, Leg mântul de pe Muntele Sinai. Acest caracter „istoric” al cultului estăm rit şi spus în mare for de Biserica creştin , de decisivitatea absolut a împliniă ţă ă ămesianice. Creştinii sunt obliga i „s se uite înapoi” – la domnul Iisus Hristos, la crucea ţ ăm rea a Lui înviere. Prezentul pururea mişc tor poate afirmat într-un fel creştin numai ă ţ ăleg tur şi ca şi referin la trecutul unic.ă ă ţă Anamneza este Biserica ca fiind mai pu in decât ţsimpl „reminiscen .” Este mai mult un fel de „reprezentare” – trecutul mesianic estă ţă

prezent în mai toate epocile. Iisus Hristos, o persoan istoric , este Domnul cel viu, caă ăeste pururea viu, care ac ioneaz pururea şi este viu şi acelaşi – ieri, ast zi şi mâine, acuţ ă ăşi pururea şi în veci vecilor. Biserica este ceva mai mult decât un „trup de credincioşi” celor care cred şi au cunoştin a faptelor m re e ale lui Dumnezeu „în veacurile trecute.” Eţ ă ţeste mai presus de toate trupul lui Hristos, un trup al celor care locuiesc în El şi în carHristos locuieşte şi se s l şluieşte. Exist o anumit „continuitate între Hristos şi Biserică ă ă ă indiferent în orice alt fel am încerca s descriem şi s „explic m” taina propriei noastă ă ăexisten e creştine. C ci cu adev rat exist o tain în propria noastr existen creştinţ ă ă ă ă ă ţă Cultul Bisericii şi cultul din Biseric reflect aceast tain primar . Exist o rela ie intim ă ă ă ă ă ă ţ ăreciproc . Exist o rela ie intim şi reciproc şi un anumit fel de interdependen mutuală ă ţ ă ă ţă între ceea ce este descris ca şi lex suplicandi şi lex credendi. Cultul este ca s spuneă

direct determinat de credin , de crezul introspec iei şi de comprehensiune. Credin a sţă ţ ţ întemeiaz în acea mare viziune împlinit de R scump rare, care este discernut ă ă ă ă ăpururea reactivat în întâlnirile devo ionale ale „membrilor” cu „Capul.” Este semnificată ţc crezurile au fost pentru prima dat formulate şi folosite în contexte liturgice, în contextă ăritualurilor sacramentale ale ini ierii creştine. Cultul creştin pe baza acestui crez şi în luminţunor experien e şi eviden e devo ionale asum faptul c crezul îşi primeşte o validitate şiţ ţ ţ ă ăsemnifica ie existen ial deplin , ca şi un martor dedicat al credin ei.ţ ţ ă ă ţ

Actul primar al cultului

Ca şi r spuns la Pronia benevolent şi discriminatoare a lui Dumnezeu şi în decisivă ă

s u act al r scump r rii, în Iisus Hristos şi prin El, cultul creştin este mai întâi de toate ă ă ă ămai mult decât orice un act de laud şi adorare, care deasemenea implic o înştiin aă ă ţmul umitoare a Iubirii atotîmbr iş toare a lui Dumnezeu şi asupra bun t ii Saţ ăţ ă ă ăţr scump r toare prin iubire. Mai mult, gratitudinea creştin trebuie s fie „dezinteresată ă ă ă ă ădup cum a fost ea. La scar major creştin a devo iunii, a cererii şi a mijlocirii acestă ă ă ă ţaspecte sunt secundare şi subordonate, chiar indispensabile, un fel de aspecte ale cultulcreştin, care în mod normal ar trebui s culmineze în laud , în doxologie. Punctul central ă ăelul ultim al cultului creştin este contempla ia, adic – întâlnirea cu Dumnezeul cel viu ţ ţ ă

dobândirea Duhului Sfânt. Cultul culmineaz în darea vie ii personale în mâinile Domnuluă ţPe de alt parte, Dumnezeu este activ în cult cu nimic mai pu in în Comunitatea care adoră ţ

68



Cultul nu este niciodat un monolog, dac el ar putea fi numit un cult public genuin, ci estă ăintrinsec dialog şi „conversa ie.”ţ

Cu adev rat, rug ciunea nu este numai un anumit fel de recitare a unor formuă ăstabilite – ci ca şi inten ie ultim – intercurs sau conversa ie cu Dumnezeu. Aceasta ar ţ ă ţceva evident în cartea clasic a devo iunilor, care leag împreun Vechile leg minte că ţ ă ă ăcele Noi, Psaltirea. Ea este aparent în formula iile tradi ionale ale dedica iei, care s-aă ţ ţ ţacumulat pe parcursul istoriei creştine. Bineîn eles c exist stadii de urcuş devo ional, uţ ă ă ţfel de „scar ” a ridic rilor, care trebuie urcat .ă ă ă

Primul act de cult este de a realiza Prezen a lui Dumnezeu şi a tot ceea ce a foţimplicat prin ea – tremurat şi înfricoşare, iubire la fel ca şi adorare. Problema principal aăeste cea a aten iei. Nu este o problem psihologic , ci una profund existen ial ţ ă ă ţ ăduhovniceasc . elul este „întâlnirea.” Dumnezeu care este pururea prezent, dar trebuie să Ţ fim conştien i de „prezen a” Sa şi s st m în trezvie. Dumnezeuţ ţ ă ă ascult .ă elul este de Ţintra în conversa ie cu El şi a îi aştepta r spunsul. elul rug ciunii este tocmai de a fiţ ă Ţ ă cDumnezeu şi înaintea Lui. Pentru acest motiv rug ciunea trebuie s fie permanent ă ă ăneîntrerupt . În actualitate, miezul rug ciunii este un fel de orientare permanent spă ă ăDumnezeu. Trebuie s începem cu recitarea rug ciunilor dispuse şi s încerc m s ă ă ă ă ărecit m ca stând în fa a lui Dumnezeu sau s vorbim cu Dumnezeu în cuvintele unoă ţ ărug ciuni stabilite sau în cuvinte spontane. La un alt nivel al devo iunii, Duhul ar putea s ă ţ ă

opreasc pe adoratori şi s înceap s se roage în ei „cu gemete care nu pot fi descrise”. ă ă ă ăacest stadiu trebuie s fim t cu i şi s ascult m sau s ne l s m conduşi. Scopul cultulă ă ţ ă ă ă ă ăpersonal este de disp rea din noi personalitatea noastr uman egoist şi de a devenii uă ă ă ăfel de vehicol al Duhului. În aceast practic devo ional nu exist quietism: c utareă ă ţ ă ă ăDuhului este ceva greu de realizat. Pe de alt parte, personalitatea nu este distrus atună ăcând devenim purt tori de Duh – el este mai mult m rit şi sublimat, ridicat la un nivel mă ăcrescut prin comuniune cu personalitatea deplin a lui Dumnezeu.ă

Începem cu cereri şi intercesiuni, prin articularea nevoilor şi deficen elor cuiva în faţ ţlui Dumnezeu. Este o rug ciune a neofi ilor. De fapt, Dumnezeu vede şi ştie nevoile ă ţdurerile noastre mult mai bine decât le ştim noi şi El este întotdeauna gata s intervin ă ăs ne ajute, „chiar mai înainte ca noi s întreb m.” Mul umirea pentru iubireă ă ă ţ

duhovniceac vine mai apoi. Este un nivel mai înalt. Dar nu este un punct cheie. În cele dăurm ne urc m la lauda lipsit de interes şi la adorarea lui Dumnezeu, atunci când nă ă ăconfrunt m cu splendoarea şi m rirea Lui şi Îl l ud m pentru maiestatea Sa lipsit dă ă ă ă ăadora ie, maiestatea iubirii şi a cetelor îngereşti care nu cer şi nici nu mul umesc, ci Îl laudţ ţ continuu pe Dumnezeu pentru m rirea, splendoarea şi maiestatea Lui veşnic . Aici exist ă ă ăascensiune normativ de la cererile umane la contemplare şi adorare.ă

Am putea s cit m în acest sens o rug ciune admirabil , compus de Mitropolită ă ă ă ăFilaret al Moscovei (1782-1867).

„Doamne, nu ştiu ce s î i cer. C ci numai Tu ştii care sunt nevoile mele. Tu m iubeşti mai mult decă ţ ă ăorice şi mai mult decât m ştiu eu iubii pe mine însumi. Ajut -m s v d nevoile reale care sunt ascunse dă ă ă ă ămine. Nu îndr znesc s î i cer nici un fel de cruce sau mângâiere. Nu pot decât s Te aştept. Inima mea îă ă ţ ă

este deschis ie. Caut -m şi ajut -m , pentru mila Ta cea mare, arunc -m şi ajut -m . Eu cinstesc ă Ţ ă ă ă ă ă ă ă ăt cere sfânta Ta voie şi c ile Tale nep trunse. Îmi pun toat încrederea în Tine. Nu am alt voin decât s ă ă ă ă ă ţă ă împlinesc voia Ta. Înva -m cum s m rog. Roag -te Tu în mine.”ţă ă ă ă ă

Tainele şi devo ia ţ

Devo ia creştin este posibilţ ă ă numai pe baza şi în contextul tainei cruciale R scump r rii sau în alte cuvinte, numai în Biseric , care este Trupului lui Hristos ă ă ă ă peleroma sa. Am putea s îl cit m pe Augustin în acest sens: Hristos este numai în trupă ătotus Christus, caput et corpus. Aceasta este taina şi actualitatea vie ii sacramentale, carţ

69



este schema esen ial a cultului creştin. Taina primar a cultului creştin –ţ ă ă totus Christuscontinu şi este o prezen continu şi este reprezentat în „tainele” sau sacramenteă ţă ă ăBisericii. Exist un fel deă epifanie continu a Domnului în via a sacramental a Biserică ţ ăCultul creştin este înr d cinat esen ial şi centrat în jurul tainelor duminicale ale euharistiă ă ţşi ale botezului. Creştinii ador întotdeauna şi nu fac decât s îndr zneasc s fac aşa, că ă ă ă ă ăşi „membrii ai lui Hristos”, boteza i şi ca şi comunican i, adic – ca cei care sunt „în Hristosţ ţ ă într-un fel inefabil şi lipsit de realitate – şi consecvent, ca şi adoratori care nu sunt niciodat„afar ” din El, atâta vreme cât ei îi sunt dedica i în şi prin credin , totuşi înstr ina i de la ă ţ ţă ă ţ

şi prin faptul c ei sunt, pe baza erorilor lor.ăEste cât se poate de semnificativ c cea mai mare tain a Prezen ei Domnului a foă ă ţdenotat înc din cele mai vechi timpuri ca şiă ă euharistie, adic – mul umire. Cu adev raă ţ ărug ciunea principal din ritual este precis o mai mult sau mai pu in elaborată ă ţ ă anamnez ăMagnalia Dei, pân la Cina cea de Tain şi la injunc iunea lui Hristos „de a face acesteă ă ţ întru pomenirea Lui.” un fel de anamnez ă sub forma mul umirii.ţ

Slujba comunitar este eminent un act al unui cult corporat. Toate rug ciunile suă ăcompuse la plural, inclusiv anaforaua şi rug ciunea de consacrare. Acest „plural litrugăimpresiv” – „liturgicul noi” – accentuiaz caracterul corporat al existen ei creştine. Totuşă ţto i trebuie „s ne rug m la liturghie” ca s concelebr m personal în actul corporat ţ ă ă ă ăcultului şi nu numai s ne „rug m la liturghie” ca şi nişte str ini care particip la un rituă ă ă ă

dar care nu sunt intrinsec implica i în el. Aici, din nou, caracterul dual al existen ei creştinţ ţeste adus la punctul culminant: p rt şia intrinsec în comunitatea unei angaj ri personaleă ă ă ă

Dedica ia ţ

Cultul este norma existen ei creştine. Este mai mult un fel de serie de acte dţdevo iune personale şi speciale. Ar fi destul pentru un creştin s adore din timp în timp saţ ăla nişte timpuri şi ore obişnuite. Cultul trebuie s fie continuu, un fel deă habit mai mudecât un actus. Cu adev rat al l uda pe Dumnezeu înseamn a merge şi a ne s l şlă ă ă ă ăcontinuu în prezen a Lui, „înaintea Lui,” în privirea Lui. Aceasta ar fi m sura statuţ ăcreştine. A nu fi niciodat afar din prezen a dumnezeiasc . Un creştin trebuie s fă ă ţ ă ă

adorator în totalitatea existen ei Lui, în toate situa iile şi în toate aspectele vie ii sale. Cţ ţ ţ ăel este în virtutea jur mântului şi a promisiunii sale baptismale şi prin puterea harului să ăbaptismal, „în Hristos” şi nu numai „în fa a” lui. În conformitate, Biserica este în cele dţurm „real ” tocmai ca şi o comunitate care ador , o comunitate şi o congrega ie a unoă ă ă ţmembrii care ador – persoane. Ea creşte la plin tate prin procesul ador rii. Procesă ă ă începe în actul ei de dedica ie ini ial , în actul gratitudinii şi al credin ei şi creşte în sfeţ ţ ă ţsfin irii, adic – dobândirea Duhului Sfânt. Procesul este esen ial bifocal: implic atţ ă ţ ătransformarea persoanelor („sfin irea”) şi creşterea Trupului în unitatea ţcomprehensivitate.

Via a zilnic ţ ă

Care este func ia cultului în „via a zilnic ” a credincioşilor sau mai bine spus ţ ţ ămembrilor vii al Trupului lui Hristos? Problema real nu se refer la „via a zilnic ” prin sină ă ţ ăadic – ca şi la un complex de situa ii „obiective” sau întâmpl ri în care persoanele suă ţ ăimplicate. Problema real este cea a persoanelor în sine. Creştinii, uni i în cult unul cu altă ţ în Hristos, în Trupul S u, sunt chema i s tr iasc zi de zi în aceste situa ii multiple ă ţ ă ă ă ţschimb toare şi s m rturiseasc şi s slujeasc „în via a zilnic .” În elegerea ă ă ă ă ă ă ţ ă ţinterpretarea lor a acestei orient ri primare sau mai mult decât atât, datorii speciale – după ce am putea spune c „au fost în Hristos.” Comportamentul şi atitudinea (general ), slujbă ă

70



şi ac iunea, slujirea şi ac iunea, sunt condi iona i de faptul de a fi creştin, adic , din nou, dţ ţ ţ ţ ăa fi „în Hristos.”

Scopul principal al cultului este de a forma pe omul creştin. Omul creştin, fiind î„Hristos,” îşi v-a g sii calea creştin în perplexitatea datoriilor zilnice sau a ispitelor zilnică ăFiindc el nu este singur: el este în Hristos.ă

PARTEA A TREIA: ECUMENISMUL, O PERSPECTIV ORTODOX ORIENTALĂ Ă Ă

Aceast lucrare este o încercare a unui limbaj nou şi ecumenic. Probabil încercareănu a fost de succes. Probabil unii ar detecta un anumit fel de savoare creştin confesionaă grea şi al ii s-au putea plânge din caza vagului ei. Nu ar fi lipsit din cadre s plas m sau sţ ă ăsumariz m principalele mele afirma ii într-un limbaj care îmi este familar numai mie. Ca ă ţmembru şi preot al Bisericii Ortodoxe, cred c Biserica în care am fost botezat şi crescă

este adev rataă Biseric ,ă Biserica adev rat ă ă şi singura Biseric . Cred în aceasta pentru mămulte motive: prin convingerea mea personal şi prin m rturia Duhului care sufl în taineă ă ăBisericii şi prin cele ce aş putea înv a din Scripturi şi din tradi ia universal a Bisericii. Suăţ ţ ăprin urmare obligat s privesc tot restul Bisericilor creştine ca fiind deficente şi în mai mulăcazuri aş putea identifica aceste deficen e destul de acurat. Prin urmare, pentru minţreunirea creştin este pur şi simplu un fel de conversiune universal la Ortodoxie. Nu aă ănici un fel de loialitate confesional ; loialitatea mea apar ine numai aşa numiteiă ţ unsancta.

Ştiu destul de bine preten ia mea de a fi dezaprobat ca şi creştin. Nu pare a fi ţpreten ie ignorant şi futil . Ştiu destul de bine c mai multe lucruri în care cred cu cea mţ ă ă ămare convingere şi în care nu cred prin al ii. Acum, nu v d nici un motiv s m îndoiesc saţ ă ă ă

s nu cred în mine însumi. Aceasta este tot ceea ce aş putea proclama. Prin credin şi toă ţăceea ce fraza într-un astfel de fel sau frazare încât s racul meu idiom s nu obscurizeză ăadev rul. C ci sunt sigur c adev rul lui Dumnezeu poart cu sine convingere ă ă ă ă ă înc rc tur . Aceasta nu înseamn c tot ceea ce a fost în trecutul sau viitorul Bisericii aă ă ă ă ăputea fi egalizat cu adev rul lui Dumnezeu. Mai multe lucruri sunt evident schimbabile; căadev rat mai multe lucruri au nevoie de îmbun t ire.ă ă ăţ Adev rataă Biseric nu este ăBiserica perfect .ă

Biserica lui Hristos trebuie s creasc şi s se îmbun t easc în istorie. Totuă ă ă ă ăţ ăadev rul deplin şi întreg a fost deja oferit şi încredin at Bisericii. Revizuirea şi reafirmareă ţpot fi întotdeauna posibile şi uneori sunt un imperativ. Tot trecutul istoric al SinoadeloEcumenice este un fel de eviden a acestui fapt. Sfin ii P rin i ai Bisericii au fost angajaţă ţ ă ţ

în aceast datorie. Pe de-a întregul, „depozitul” a fost cu credincioşie inut şi m rtură ţ ăcredin ei a câştigat acurate e şi precizie. Mai presus de toate, structura sacramental ţ ţ ă Trupului a fost inut integral şi intact. Aici, din nou, ştiu aceast convingere a mea care aţ ă ăputea fi respins ca şi o iluzie. Pentru mine, este o problem de eviden . Este ă ă ţăobstinen , este obstinen a eviden ei. Nu pot vedea decât ceea ce pot vedea. Nu m poţă ţ ţ ăajuta. Dar în nici un fel nu am s „dezbisericesac” pe cineva. Judecata a fost dat Fiuluă ăNimeni nu este obligat s anticipeze judecata. Biserica îşi are propria autoritate în istoriăEste mai întâi autoritatea de a înv a şi a ine cu credincioşie cuvântul Adev rului. Exist ăţ ţ ă ăanumit regul a credin ei şi o ordine care trebuie privit ca fiind normal . Ceea ce esă ă ţ ă ădincolo de ea este anormal. Anormalul ar trebui vindecat şi nu pur şi simplu condamna

71



Aceasta este o justificare a particip rii unui ortodox la discursul ecumenic în şi prăm rturia Adev rului lui Dumnezeu care singur ar putea cucerii inimile şi min ile.ă ă ţ

C UTAREA UNIT II CREŞTINE ŞI A BISERICII ORTODOXEĂ ĂŢSitua ia ţ

Problema ecumenică este o topic stânjenitoare pentru teologii ortodocşi. Franăvorbind, nu este numai problema lor. Ea s-a creat pe un alt teren teologic, într-un aaşez mânt şi climat istoric. În fraza con inutului şi în urgen a ei contemporan , problemă ţ ţ ăecumenic este problema lumii protestante. Dup cum este ea în eleas în mişcareă ă ţ ăecumenic curent , termenii unei probleme actuale sunt oferi i şi pozi iona i de Reformă ă ţ ţ ţoccidental sau de alte câteva genera ii de „Reforma ii” – în mod exact ca şi ceea ce a foă ţ ţdescris de Bousset ca şi „varia ii referitoare la Bisericile protestante.”ă ţ

În acest aşez mânt principala problem a fost cea a „denomina ionalismului.” Acumă ă ţ„denomina iile” prin sine şi „denomina ionalismul” ca şi o provocare şi ca şi o prezicerţ ţsunt evident produsul sau mai bine spus un produs implicit al reformei istorice. Acestesunt esen ial un fenomen „protestant.” În conformitate, în aceast situa ie, problemţ ă ţunit ii creştine sau a reunirii creştine este privit normal în termenii unor în elegeăţ ă ţdenomina ionale, care implic mai mult sau mai pu in parteneri. Este tocmai în acest fel cţ ă ţ diferite negocieri pentru reunire – par iale sau comprehensive – au fost ini iate în decadeţ ţrecente. Cea mai serioas împlinire în acest domeniu a fost f r nici un fel de îndoiaă ă ă Biserica din India de Sud. În universul protestant al discursului acest fel de a abordproblema reunirii este cinstit şi natural . Dar ea nu este congenital gândirii ortodoxe.ă ă ă

Principalele dou presupozi ii sunt implicate în acest fel de abordare la problemă ţ

reunirii. Mai întâi de toate, se presupune c Biserica, care se presupune c împreun -exisă ă ăcu toat „lumea creştin ” sau cu creştinismul în general, nu este divizat ci numai aceă ă ă„unitate” şi „unicitate” sunt manifestate potrivit în forme vizibile. În alte cuvinte, problemreunirii se restrânge numai la câmpurile „ordinii” sau „poli elor,” la domeniul manifestţ ăistorice. Din acest punct de vedere, am putea spune c problema crucial este cea a ordină ăşi se afirm c în acest domeniu exist destul loc pentru varietate şi relativitate. Că ă ăadev rat, „unitatea de credin ” pare c este asigurat de acceptarea unoră ţă ă ă baze quascredale adic – în Sinodul Mondial al Bisericilor – prin înştiin area comun sau m rturisireă ţ ă ăDomnului nostru Iisus Hristos, „ca Dumnezeu şi Mântuitor,” la care aluziile trinitare au forecent ad ugate. Totuşi, nu exist nici un fel de interpretare autoritativ a „bazei” şi ă ă ă

72



libert ii larg ascunse în acest moment. Bineîn eles c aceast presupunere a „unei unităţ ţ ă ă ăoferite” este destul de mult în eleas şi interpretat în diferite biserici şi denomina ii şi estţ ă ă ţcalificat diferit. Este un punct de început oficial al Comisiei ecumenice referitoare ăCredin şi Ordine, dup constitu ia ei: „a proclama unicitatea esen ial sa Bisericii lţă ă ţ ţ ăHristos şi a o ine proeminent în fa a Sinodului Mondial al Bisericilor cu obliga ia de ţ ţ ţmanifesta acea unitate şi urgen pentru lucrarea evanghelismului.” Cuvintele au fost alesţăcum se cuvine: nu de a „recupera” sau a „restaura”, de a „realiza” sau de a „recupera” tocmai de a manifesta. Cea ce lipseşte nu este „unitatea,” ci mai mult „manifestarea” e

potrivit şi adecvat .ă ăÎn al doilea rând – ceea ce este corolar punctului prim – „paritatea principal ădenomina ionalismului” este asumat , deşi aceast recunoaştere a parit ii nu este impusţ ă ă ăţ formal ca şi o condi ie a particip rii sârguin elor ecumenice. Este un punct extrem dţ ă ţdelicat. Cu adev rat, Bisericile membre ale sinodului mondial sunt libere s resping şi să ă ădezaprobe aceast presupunere şi acest punct a fost emfatic declarat de „afirma ia de ă ţ Toronto” a Comitetului central. (1950). Totuşi, aceast libertate a fost oferit f r nici un fă ă ă ăde reluctan , dup o dezbatere aprins şi de fapt paritatea ei a fost profesat şi înştiin aţă ă ă ă ţde o majoritate copleşitoare a bisericilor care au participat în mişcare ecumenic . Aceasăexplic presiunea constant a „comuniunii deschise” sau a intercomuniunii la adun riă ă ăecumenice, la sponsoriz rile comandamentelor Sinodului Mondial. Poli ele actuale de ă ţ

Sinodul Mondial sunt înc o rezerv sobr şi în eleapt . Pe de alt parte, t ria presiună ă ă ţ ă ă ădescoper t ria convingerilor. „Paritatea” este larg admis , deşi admiterea ei ar putea ă ă ăuneori în contradic ie cu anumite dedica ii denomina ionale.ţ ţ ţ

Nici un teolog ortodox nu ar putea accepta nici una dintre aceste presupuneprimare. Cu adev rat, teologii ortodocşi sunt deplini de provocarea lipsei de unitaăcreştin . Ei afirm aceast schimbare din alte perspective şi r spund ei într-un fel diferit. ă ă ă ăsunt încunoştin a i deplin de relevan a proclama iei protestante: relevan a şi realitateţ ţ ţ ţ ţproblemei ecumenice cu apare din situa ia protestant , problema unui denomina ionalisţ ă ţmultiplu. Problema ecumenic ultim este mult mai profund şi mai larg şi mult mă ă ă ătragic şi mai dureroas . Pentru ortodocşi ea este mai întâi problema schismei, secesiunii ă ăa separa iei, a dezintegr rii şi a rupturii. Ortodocşii afirm c aceast problem în contextţ ă ă ă ă ă

total al istoriei creştine şi o interpreteaz în termeni ortodocşi. Ei ar putea avea proprii lătermeni de referin şi se pare c ei se lupt cu o problem diferit , diferit de cea ţă ă ă ă ă ăprotestan ilor. Dimpreun cu „Ecumenismul protestant,” care domin mişc rile şi institu iiţ ă ă ă ţ„ecumenice”, mai exist un „Ecumenism catolic” în drepturile lui depline. Totuşi, Bisericăroman nu particip la „mişcarea ecumenic ” modern ini iat de protestan i; deşi după ă ă ă ţ ă ţ cum am putea anticipa, în viitorul apropiat, ar putea exista o mişcare informal şi mămult cooperare. Ortodocşii sunt în mişcarea ecumenic şi ar putea fi afirmat că ă participarea lor este esen ial pentru adev rata „ecumenicitate” a întregilor lor sârguinţ ă ă ţcare ar fi altfel reduse la o fr ietate inter-protestant , întru cercul Reforma iei. Prezenăţ ă ţ ţortodocşilor în cadrul mişc rii ecumenice provoac înseşi cercul. elul reunirii este unitateă ă Ţcreştin şi prin natura ei ea trebuie s fie integral şi comprehensiv . O „unitate par ială ă ă ă ţ ă

este un concept contradictoriu şi nu ar fi o solu ie. În orice caz, nu ar fi ceva mai mult decâţun pas provizional.„Natura unit ii pe care o c ut m” este înc o întrebare deschis în mişcareăţ ă ă ă ă

ecumenic modern . Este un subiect divizat şi exist o tendin comprehensiv de a ă ă ă ţă ăamâna deplin, cel pu in în primul stadiu al discu iei. De fapt, acestei întreb ri i se poatţ ţ ăr spunde numai dac au fost r spunse la dou întreb ri cruciale mai înainte. Mai întâi, caă ă ă ă ăar fi natura acelei lipse de unit i care trebuie dep şit sau ar trebuie ea ore s făţ ă ă ădep şit ? În al doilea rând, care ar fi norma „unit ii creştine, nu din punctul de vedere aă ă ăţunor expedien e practice ci din punctul de vedere creştin?ţ

73



Exist pu in în elegere referitor la aceste subiecte cruciale într-un creştinisă ţ ă ţ împ r it. „Raportul recent al comisiei despre Credin şi Ordine referitoare la subiectă ţ ţăviitorului credin şi ordine” care este un efort nobil de a ne confrunta cu aceste problemţăşi în orice caz, de a le delinea clar şi comprehensiv programul pentru ac iune şi studiu mţaprofundat. Acum acest „Raport” a fost dat bisericilor membre pentru comentariile considera iile Sinodului Mondial. Cu adev rat am putea spune c este un rapoţ ă ă„echilibrat,” conciliatoriu şi frazarea lui este vag şi evaziv . Pe de alt parte, conceptă ă ăunit ii este descris sobru, dac nu chiar la un nivel logic al congrega iei:ăţ ă ţ

„comisia referitoare la Credin şi Ordine în elege c unitatea care a fost voin a lţă ţ ă ţDumnezeu şi darul lui Hristos adus Bisericii Sale este ceva care aduce în prim plan pe cecare îl m rturisesc pe Iisus Hristos ca şi Domn într-o fr ietate deplin conturat : unul că ăţ ăaltul prin botez, inând credin a apostolic , predicând evanghelia şi tr ind din aceiaşi pâinţ ţ ă ăşi având o via corporat care ajunge la un singur martor şi la o singur slujb pentru toţă ă ă ă şi ceea ce pe to i îi uneşte cu toat fr ietatea creştin din toate locurile şi din toaţ ă ăţ ăveacurile şi pentru ca ei s poat ac iona şi s vorbeasc împreun dup cum o cer ocaziiă ă ţ ă ă ă ăpentru datoria pe care Dumnezeu o chem Biseric .”ă ă 4

„Nu se presupune c este o defini ie a „unit ii pe care o chem m” este numai uă ţ ăţ ăindiciu. Totuşi, comisia a mers pu in mai departe şi a afirmat deschis c împlinireţ ăobiectivelor descrise „nu implic nimic altceva decât o moarte şi o renaştere pentru mă

multe forme ale vie ii bisericeşti dup cum le cunoaştem.” Fraza este cumva mult preţ ăsumar . Urm toarea afirma ie este totuşi destul de puternic : „credem c nimic mai puă ă ţ ă ă ţcostisitor ar putea s ne ajute.” Afirma ia este destul de general pentru ca s puteă ţ ă ăadmite diferite interpret ri şi totuşi este destul de potrivit pentru a îi exclude alte moduă ăde vizualizare a unit ii creştine.ăţ

Un mic detaliu din afirma ie ne atrage aten ia ca şi ortodocşi: „în toate locurile şiţ ţ îtoate veacurile.” Un ortodox ar putea-o descifra ca şi un fel de referin deghizat ţă ătradi ie, deşi într-un sens destul de general. Ortodocşii au sim it întotdeauna c discu iiţ ţ ă ţecumenice curente au fost excesiv de planimetrice, f r cea de a treia dimensiune, f ră ă ăprofunzime, istoric şi teologic . A fost un fel deă ă ecumenism în spa iu, ţ preocupat dajust rile denomina iilor existente dup cum au fost ele prezentate. Bineîn eles, aceasă ţ ă ţ

descriere a fost calificat cu grij . Dar ca şi o prim aproxima ie aceast descriere esă ă ă ţ ăveridic şi corect .ă ăAcum ortodocşii ar putea pleda pentru un anumit fel de ecumenism în timp, care a

cere ceva mai mult decât un exerci iu în timp în „teologia comparativ ,” cu dorin a de ţ ă ţmuta, prin intermediul interpret rii, toate neîn elegerile care separ denomina iiă ţ ă ţcontemporane una de alta. La un anumit moment a existat o iluzie optimist , care a foă împ rt şit numai de câ iva, care ar fi putut fi realizat cu succes numai de câ iva şi numă ă ă ţ ă ţreferitor la mai toate problemele de succes. Ar fi destul s ne reamintim de celebăscrisoare a lui C. H. Dodds c tre Olivier Tomkins, episcopul prezent de Bristol, scris ă ă1948, imediat dup Adunarea de la Amsterdam. Acum, aceast iluzie a fost disparat ă ă ăprin metodica „teologiei comparate” a fost decelat de Conferin a de la Lund despă ţ

Credin şi Ordine în 1952. Mai mult, „teologia comparativ ” în sine trebuie s sţă ă ăfoloseasc de metode istorice. Pe de-a întregul, Ecumenismul, cu scopul de a fi deplă„ecumenic” trebuie s dobândeasc sau s recuperezeă ă ă dimensiunea istoric .ă Destul dciudat, nici în aceast perspectiv istoric nu a existat o modalitate istoric incompatibiă ă ă ă cu principiile Reforma ilor istorice. Martorii Bisericii antice au fost extensiv cita i maţ ţReformatori, selectiv şi critic. Principiul lui consensus quinquaesaecularis, folosit în sennormativ, a fost una dintre primele formule ale Ecumenismului protestant sau a une

4 Comisia referitoare la credin şi ordine,ţă Sinodul mondial al Bisericilor, pagina nr. 31: Minutele credin ei ţ comisei ordinii, 1960, Sfântul Andrei, Sco ia, ţ Geneva, p. 113.

74



„teologii irenice” din trecut. În orice caz, nu ar fi destul s c ut m în elegereă ă ă ţ in status quoEpocile trecute trebuie şi ele luate în considerare destul de serios.

„Ecumenismul în timp” nu este în nici un fel o cale uşoar şi neted . De fapă ămajoritatea disensiunilor planimetrice dintre creştini se înr d cineaz în diferite viziuă ă ădiscordante ale istoriei creştine, în interpret ri discordante a sensului şi relevan ei loă ţPentru acest motiv, ele pot fi discutate cum se cuvine numai dintr-o perspectiv istorică Fraza, în toate veacurile este ambigu şi mult prea simpl , la fel ca şi marele canoă ăvincen ian care nu cere un plebicist democratic referitor la subiecte doctrinare. Nu esţ

nimic mai mult decât un pionier, dar un pionier care merge în direc ia dreapt .ţ ă

Pozi ia ortodox ţ ă

Biserica Ortodox afirm c esteă ă ă Biserica. Nu exist nici un fel de mândrie şi arogană ţ în aceast preten ie. Cu adev rat, ea implic o grea responsabilitate. Ea nu înseamnă ţ ă ă „perfec iune.” Biserica se afl duhovniceşte în pelerinaj, în munc ,ţ ă ă in via. Ea îşi areşecurile şi pierderile ei istorice, ea îşi are propriile ei probleme şi datorii neterminate. Neste doar o preten ie – ea este o expresie a celor mai profunde convingeri ale noastre, ţcelei mai profunde cunoaşterii de sine duhovniceşti, smerit şi mul umitoare. Biserică ţOrtodox este conştient şi sensibil de identitatea ei de prin veacuri, în ciuda tutură ă ă

perplexit ilor şi schimb rilor ei istorice. Ea a inut intact şi imaculat moştenirea sacr ăţ ă ţ ă ăBisericii primare, a Apostolilor şi a P rin ilor, „credin a care a fost vestit apostolilor.” Eă ţ ţ ăeste conştient de identitatea înv turilor ei coerente fa de mesajul apostolic şi dă ăţă ţătradi ia Bisericii antice, deşi ea s-ar fi putut s greşeasc ocazional şi s convearg mesajţ ă ă ă ăei unor genera ii particulare în splendoarea lor şi în felul de a duce la îndeplinire anumitţconvingeri. Într-un anume sens, Biserica Ortodox este un fel de continuare, ă„supravie uire” a creştinismului antic şi ea a fost inut în form în timpul Sinoadeloţ ţ ă ăEcumenice şi a Sfin ilor P rin i. Ea st tocmai pentru tradi ia patristic , care a foţ ă ţ ă ţ ă înmagazinat în structura ei liturgic şi în practica ei duhovniceasc . În acest sens Biserică ă ăOrtodoxe nu îi pas c este „arhaic ,” adic dedicat unei „vechi” tradi ii.ă ă ă ă ă ţ

În nici un caz nu am putea spune c este o relicv arhaic , o r m şi obsolet a unoă ă ă ă ă ţă ă

veacuri trecute. Ea e este o tradi ieţ vie. Aceasta este ceea ce îi ofer Bisericii Ortodoxăidentitatea ei creştin . Nu este numai o tradi ie uman , men inut de memoria şi imitaă ţ ă ţ ă ţuman . Este o tradi ie sacr şi sfânt , men inut de prezen a locuitoare şi conducereă ţ ă ă ţ ă ţDuhului Sfânt. Identitatea ultim a Bisericii se întemeiaz în structura ei sacramental , îă ă ăcontinuitatea ei organic a Trupului, care este întotdeauna „vizibil” şi capabil de a ăidentificat şi recunoscut istoric, deşi concomitent ea transcede şi dep şeşte dimensiuneăistoric închis , fiind modelul şi întruparea comuniunii duhovniceşti care a fost oferit ă ă ădeasemenea modelul şi anticiparea vie ii ce are s vin .ţ ă ă

Biserica este constituit de o ac iune duhovniceasc , care continu înc pră ţ ă ă ăintermediul mijloacelor sacramentale şi care este înştiin at cu credincioşie de credin ţ ă ţăascultare. Biserica Ortodox se g seşte pe sine lipsit de orice ruptur a vie ii şi credină ă ă ă ţ ţ

sacramentale. Slujirea ei st în dreptul nefrânt al succesiunii apostolice a monahismuluăVia a ei sacramental şi cea duhovniceasc nu a fost niciodat la fel pe parcursţ ă ă ăveacurilor. Ea este conştient c a fot la fel înc de la început. Pentru acest motiv Biserică ă ăOrtodox se recunoaşte pe sine, chiar şi în acest creştinism distorsionat al nostru, ca fiinăsingurul gardian al Credin ei şi Rânduielii antice, adic , ca fiindţ ă Biseric .ă Pentru acelamotiv Biserica Ortodox nu se poate privii pe sine doar ca şi o „denomina ie” între mă ţmulte de alte denomina ii sau „branşe” ale unei Biserici mai largi. Prin conştiin a ţ ţl untric Biserica Ortodox se leag de preten iile unei pozi ii excep ionale într-uă ă ă ă ţ ţ ţcreştinism divizat. Ea este legat de a se afirma legat de o pozi ie excep ional ă ţ ţ ă

75



particular în mai toate încerc rile ei de a dep şii soarta prezent a lipsei de unitate gravă ă ă ăa creştinilor şi de a recupera unitatea creştin care a fost oferit şi care a fost pierdut .ă ă ă

Tot programul acestei ac iuni ecumenice este implicat în aceast ecclesiologţ ăortodox .ă Mai întâi de toate ea este dedicat unei interpret ri definite a istoriei bisericeşă ă în mare. Acest aspect al ecclesiologie a fost ignorat sau neglijat deplin în gândireecumenic curent . Cu adev rat, în sine problema a fost pus în centru aten iei de intenă ă ă ă ţ ţunei comisii teologice speciale despre „Tradi ie şi tradi ii.”ţ ţ

Problema ar putea fi pus în acest sens: exist cumva vreo tradi ie primar ă ă ţ ă

creştinism care ar putea fi acceptat ca fiind normativ şi deplin în confruntarea că ă ădiverse tradi ii ale unui creştinism împ r it? Referitor la aceast întrebare exist mai multţ ă ţ ă ădiscu ii în centrele ecumenice. Tendin a dominant este de a restric iona aceast „tradi ieţ ţ ă ţ ă ţsau de a o identifica cu Scriptura. Restric ia implic şi presupune o viziune particular ţ ă ăistoriei Bisericii. Problemele teologice şi cele istorice se leag strâns una de alta. Caracterănormativ al tradi iei este de obicei contestat fiindc este asumat de Biseric , de „Bisericţ ă ăistoric ,” ea a fost distrus la un anumit moment dat şi înv turile ei au deviat de ă ă ăţămodelul apostolic al credin ei. Presupunerea primar ar putea fi calificat viguros şi dataţ ă ă ca şi „devia ie” ca fiind diferit identificat . Presupunerea teoretic are numai un anumit fţ ă ăde loc obişnuit în istoriografie.

Istoria bisericii, ca şi o disciplin c rtur reasc , a ap rut ca şi o sârguin polemic ă ă ă ă ă ţă ă

epoca Reformei şi nu s-a eliberat pe sine deplin de scopul şi de maturitatea polemicoriginale. Un subiect ecclesiologic a fost integrat în aceast întreprindere istoric . Un studă ăistoric înc inteşte la o concluzie teologic . De fapt, aceste concluzii sunt de mai multe oă ţ ăderivate nu din studiul istoric ci din presupunerile care ne controleaz studiul şi ne ofeă mijloace de interpretare. Cu adev rat, putem g sii „devia ii” din istoria doctrinei creştină ă ţtocmai fiindc refuz m s privim dogma într-un fel adecvat de a profesa credin a şi ea să ă ă ţ într-un contrast profund cu kerigma şi dogma sau evangelium şi dogma. Evident, acestantiteze sunt construite în avans. Cel lalt moment al acestor presupozi ii controlatoare nă ţeste decât o antitez profund între formeleă ă harismatice şi cele institu ionale ţ de creştinissau între ecclesia şi Biseric .ă

Presupozi ia care domin r mâne totuşi, concep ia static aţ ă ă ţ ă normei apostolice

Aceast concep ie static a dominat studiul istoriei bisericeşti pân în ziua de ast zi. Îă ţ ă ă ăconformitate, cea ce ar putea fi afirmat pentru veacul apostolic a fost cel pu in neglijat îţdomeniul adiaforei, dac nu în domeniul „inven iilor umane” şi testul „conformit ii” că ţ ăţScripturile a fost pus în aplicare cu o rigoare excesiv şi într-un fel static. Pe de alt parte,ă ăexistat o ispit opus de a citii restul dezvolt rilor în cadrul Bisericii primare. Mai mult, cână ă ămodelul „dezvolt rii” a fost în cele din urm adoptat în interpretarea istoriei bisericeşti, ă ă început s fie folosit f r nici un fel de discriminare actual şi f r nici un fel de atenă ă ă ă ă ă ţpotrivit referitor la natura Bisericii. „Dezvoltarea” a fost de mai multe ori egalizat că ă„evolu ia” sau a fost interpretat în conformitate cu filosofia hegelian şi în mai toatţ ă ăcazurile era privit ca şi ceva exclusiv „uman” şi ca şi ceva „mult prea uman” şi tocmai dăacest motiv inextricabil de relativ. Sau altcumva a fost restrâns la sfera ajust rilor istorică ă

în poli e sau culturi.ţImpetuul l untric al tradi iei celei vii a fost de mai multe ori trecut cu vederea saă ţsubapreciat şi prin urmare identitatea ultim a Bisericii este reprezentat de procesăcreşterii şi expansiunii ei care putea fi clar perceput. Cu adev rat, creşterea în doctrină ăritual şi constitu ie este un fenomen uman. Dar caracterul „fenomenului uman” în sine ţfost dep şit de s l şluirea duhovniceasc şi a fost transvaluat. „Elementul uman” dă ă ă ăBiseric nu este nimic altceva decât ceva simplu „relativ” şi nu este simplu „relativ” îăScripturi şi în istoria sacr a „poporului ales a lui Dumnezeu,” dar sub Vechiul Leg mânt ă ăla fel de bine sub cel nou. „Formele istorice” de creştinism nu sunt pur şi simplu cevtrec tor şi tranzient. Istoria Bisericii este tainicul proces sal form rii unei umanită ă ă

76



r scump rate, care v-a fi împlinit şi recapitulat şi nu pur şi simplu judecat şi abrogat ă ă ă ă ă ăziua cea de apoi.

Trebuie s spunem c aceste „forme istorice” nu sunt simplu „accidentale” îă ăleg tur cu adev rul unic şi absolut al revela iei. Exist o acumulare de valori creştină ă ă ţ ăpermanente în istoria Bisericii, în procesul afirm rii existen iale a vie ii şi a adev rulă ţ ţ ăduhovnicesc. Multe lucruri sunt relative, indiferente sau neutre, chiar în istoria BisericDar, mai trebuie spus c exist structuri permanente, atât în doctrin cât şi în ritual şi ă ă ăinstitu ie, care apar ineţ ţ esen ei ţ Bisericii în dimensiunea existen ei ei istorice, care în sinţ

nu este numai un „fenomen” tranzitoriu ci o parte integral a fiin ei sale.ă ţAceast viziune comprehensiv a istoriei Bisericii apar ine înseşi esen ei teologiă ă ţ ţortodoxe. Aceast teologie este controlat de intui ia continuit ii organice a Bisericii ă ă ţ ăţpelerinajul ei istoric, care este ceva mai mult decât un pelerinaj, din moment ce Bisericest trupul lui Hristos. Intui ia continuit ii îi face capabili pe ortodocşi s tr iasc în tradiţ ăţ ă ă ă ţşi s fie liberi în acelaşi timp de orice fel de tradi ionalism static. Ortodocşii nu sunt ispită ţ s idealize trecutul Biserici sau s ignore eşecurile sau neajunsurile tragice ale Biserică ăistorice. Modelul unui criticism de sine dedicat s-a bazat pe P rin ii Bisericii – ar fi destul să ţ îl men ion m pe Sfântul Ioan Hrisostom, dimpreun cu rechizitoriul lui grav şi ustur tor. Nţ ă ă ăexist loc pentru nici un fel de auto-cuvioşie fariseic . Existen a creştin a fost întotdeaună ă ţ ăo existen tragic . Dar „forma” Bisericii nu a fost niciodat frânt .ţă ă ă ă

Biserica Ortodox este conştient c este Bisericaă ă ă prin excelen . ţă Ea nu poate admitnici un fel de „paritate de denomina ii.” Vorbind istoric, tot restul corpurilor creştine a prinţexisten cu semnele ei distinctive la o dat mai târzie şi tocmai prin intermediţă ădisensiunilor sau al separa iei fa de moştenirea tradi ional a Bisericii Antice. aceasţ ţă ţ ăeste o lectur ortodox a istoriei bisericeşti. Ortodocşii înc locuiesc cu aceast moşteniră ă ă ăneschimbat şi inut vie. Unitatea creştinismului a fost frânt mai întâi în domeniă ţ ă ăcomuniunii şi al obiceiurilor. Unitatea gândirii creştine a fost pierdut cu mult înainte căcomuniunea s fie rupt . Schisma a fost realizat mai întâi în gândire mai înaintea ca ea să ă ă fie realizat în domeniul administra iei. Necazul principal al istoriei creştine a fost tocmă ţaceast dezintegrare progresiv a gândirii creştine. În conformitate, dintr-un punct dă ăvedere ortodox, primul imperativ al oric rei ac iuni ecumenice temeinice; adic orice efoă ţ ă

conştient de a dep şii disrup ia, esteă ţ reintegrarea gândirii creştine.Aceast pledoarie pentru „uniformitate,” deşi, cu adev rat, este o pledoarie pentă ă„uniformitate” comprehensiv – o unitate în credin şi doctrin . În acest moment ar ă ţă ăgreşit s le separ m sau s le contrast m pe cele dou . „Baza” ecumenic nu este decâă ă ă ă ă ăun model şi acest model trebuie s fie r scump rat de o afirma ie mai real şi mă ă ă ţ ăprofund . Interesul contemporan pentru „comprehensivitate”; adic , pentru formuă ăminime şi vagi de în elegere, nu sunt decât un semn al evaziunii. Nu exist nici un fel dţ ă„formalism” în insisten a pe o umanitate profund . Este mai întâi de toate o chemare ţ ăonestitate şi credin . Formulele nu ar trebuie s fie impuse mai înainte ca oamenii s ţă ă ăaccepte prin propria lor viziunii a credin ei, prin propria lor experien creştin şi dţ ţă ăconvingere. Atunci ei vor fi accepta i cu mul umire, nu ca şi un fel de idiom natural ţ ţ

spontan al unei min ii şi inimi care crede.ţIntegrarea gândirii creştine este o aventur duhovniceasc asupra c reia nişă ă ăcreştini diviza i trebuie s fie gr bi i s se îmbarcheze. Aceasta ar cere şi probabil mai muţ ă ă ţ ădecât orice, l rgirea unei viziuni istorice. Fiecare denomina ie trebuie s îşi revizuiască ţ ă propria ei istorie în perspectiva unei istorii comune creştine. S-ar mai cere o reafirmaexisten ial a tradi iei creştine. Mai recent s-a sugerat cu mare sinceritate şi cu un curţ ă ţcreştin genuin de un slujitor protestant c numai primul secol este o temelie nefericiă pentru orice întreprindere obişnuit – astfel c a repeta formula unuiă ă consensuquinquaesaecularis ar fi un mare pas înainte.

77



De fapt, la propria lor ini iativ şi de dragul lor, nu sunt pu ini cei din creştinismţ ă ţdivizat care au întreprins deja aceste pelerinaj în antichitatea creştin ., conduşi nu de duhăunei curiozit i arheologice, ci mai mult de instinctul catolicit ii lor l untrice. Datoria estăţ ăţ ăenorm şi calea ardent . Problema este complex . De fapt, tradi ia este multipl . Totuşi, eă ă ă ţ ăr mâne una şi este consonant , dac ne înv m s o privim din exterior.ă ă ă ăţă ă

Reintegrarea gândirii creştine sau recuperarea tradi iei catolice nu este înc o soluţ ă ţla problema ecumenic ultim a schismei. Nu este doar un concept canonic, ci are cea mă ăprofund semnifica ie teologic . Denot separa ie fa de Biseric . Acum, nici un creştin nă ţ ă ă ţ ţă ă

voieşte s „fie în Biseric ”, s apar in unei comunit i vizibile. To i ortodocşii sunt obligaă ă ă ţ ă ăţ ţ ţde logica crezului şi a convingerii, s pretind c ei singuri sunt creştini? Este o provocaă ă ăgrea şi nu exist un r spuns uşor. Dar întrebarea de conduce în spre antinomia crucial ă ă ădisrup iei creştine. Exist numai o Biseric . Dar exist creştini dedica i în afar ,ţ ă ă ă ţ ă extrmuros. Conceptul de vestigia ecclesiae, uneori invocat pentru ajutor în aceste sens, nu najut prea mult – este vag şi ambiguu şi implic un anumit fel de „îmbisericire par ială ă ţ ăceva acre ar fi extrem de dificil de conceput. Pledoaria pentru „unitate f r reunire,” ă ădimensiunea întâlnirii mistice dincolo de afilierea ecclesial , ap rat şi sponsorizat ă ă ă ăanumi i scriitori creştini este un vis înşel tor şi tr d tor, subversiv fa de orice sârguinţ ă ă ă ţă ţecumenic .ă

Singura unitate creştin real este unitatea Bisericii, a unit ii „îmbisericite”, suă ă ăţ

nişte condi ii stricte şi formale ale crezului şi a ordinii. Schisma este un fel de antinomie ţun paradox. Statutul ecclesial al celor separa i nu poate fi descris cum se cuvinţEcclesiologia are de a face cu Biserica dup cum este ea constituit dup modelul şi normă ă ăduhovniceasc . În acest caz nu exist termeni potrivi i. Nici nu am putea omite cazul dă ă ţcauza milosteniei. Cu adev rat, din punctul de vedere ortodox, miezul problemăecumenice poate fi considerat ca fiind existent tocmai aici. Problema poate fi recuperatnumai de „unitatea bisericeasc .” Exist un anumit prospecta al realiz rii ultime numă ă ăfiindc exist , chair şi într-un creştinism problematic, anumite modele ale unit ii, care nă ă ăţsunt potrivite în sine dar care sunt pline de promisiuni şi au o anumit validitatăduhovniceasc : crezul real, adorarea sincer , Cuvântul lui Dumnezeu. Ele ofer o temelă ă ăpentru întâlnirea creştin , pentru conversa ie, pentru sârguin e comune. Pentru acest motă ţ ţ

este posibil Biserica creştin .ă ăAici suntem obliga i s folosim termeni antinomici:ţ ă fr ietatea separat .ăţ ă Exist ăanumit contradic ie l untric în termen: „fr ietatea exclude „separa ia” şi din noă ţ ă ă ăţ ţfr ietatea creştin este identic cu membrii obişnui i din Biseric . În ciuda acestăţ ă ă ţ ăcontradic ii l untrice, termenul se potriveşte pentru o situa ie actual în intercursţ ă ţ ăecumenic. Nu trebuie decât s lu m adjectivul „separa ie” cu nimic mai mult sau mai puă ă ţ ţserios decât substantivul „fr ietate.” Mişcarea ecumenic este oăţ ă c utare pentru unitateănu unitate în sine. Este un el şi nu o cale. Este destul s ne bucur m de fr ietateţ ă ă ăţc l toriri noastre. Trebuie s ne mişc m şi s ne mişc m în spre acest el. Ortodocşii să ă ă ă ă ă ţbucur de fr ietatea în c utare. Dar ei sunt interesa i mai mult de cât orice de acest el.ă ăţ ă ţ ţ

78



BISERICA DIN INDIA DE SUD

Nici o Biseric din orieă ntul creştin nu a avut pân în momentul prezent un fel dă

pronunc ie oficial referitor la reunire care acum a fost ac ionat în inaugurarea Bisericii dţ ă ţ ăIndia de sud. Schema nu a fost examinat şi discutat în Orient de autorit ile componentă ă ăţUn teolog ortodox, în capacitatea lui personal , nu poate s ne ofere nimic mai mult decă ăun fel de comentarii şi considera ii private.ţ

Nici un fel de adev rat unitate a credin eiă ă ţ

Mai întâi de toate, etosul în sine din India de Sud este deplin lipsit de congenial faţde gândirea ortodox . În concep ia ortodox a reunirii, ca şi o prim în elegere doctrinaă ţ ă ă ţ comprehensiv . Toate grijile ar trebui s fie luate ca s exclud orice ambiguitate ă ă ă ăinterpretarea sensului adev rat a unei astfel de în elegeri prin nişte parteneri contradictoră ţ

Pentru acest motiv, „crezurile istorice” nu sunt privite de ortodocşi ca şi o baza potrivitsau milostenia suficent de nişte parteneri contradictorii ai „în elegerii” adev rate. În moă ţ ăsigur, nu fiindc Biserica Ortodox a eşuat s recunoasc importan a primar . Din contră ă ă ă ţ ă Biserica Ortodox , strict vorbind, nu are nici un criteriu simbolic sau doctrinar cu excepă ţCrezului de la Nicea dimpreun cu defini ia formal a Sinoadelor Ecumenice şi aă ţ ă tradi ie ţ nefrânte a fiin ei lor proprii. ţ Pentru sine, ea nu are nimic altceva decât un crez. O în elegeţlipsit de ambiguit i şi o interpretare la Credin , a m rturisit crezul ca fiind precis aceasă ăţ ţă ă continuitate a vie ii. În negocierile noastre cu cele care au fost separate de secole, dac nţ ăde o lips de contact, Biserica Ortodox v-a cere întotdeauna mai mult decât oă ă unanimitatadev rat şi oă ă identitate ultim a credin ei.ă ţ

79



Acum, principalul interes al schemei indiene a fost reversul acesteia. „Presupusa în elegere a fost frazat deliberat în termeni generali şi vagi ca şi un scop definit a l sţ ă ă ăcelei mai mari posibilit i pentru o „libertate rezonabil a interpret rii.” Aceast fraz ăţ ă ă ă ăputea însemna libertate fa de erudi ia c rtur reasc , la fel ca şi libertatea de a continuţă ţ ă ă ă în „Biserica unit ,” toat varietatea acelor interpret riă ă ă confesionale care au existat m înainte de amestecare. Se pare c în cele din urm cazul este cel ultim, c ci ne este permă ă ădeschis s folosim instruc ia credincioşilor în noua Biseric a oric rei „confesiuni” care ă ţ ă ăfost în folosin înc de la unirea bisericilor care se afla înc în stadiul separa iei şi ţă ă ă ţ

rupturii. Un ortodox nu ar accepta niciodat astfel de termeni ca fiind potrivi i, ca şi ă ţrealitate solid de a asigura unitatea credin ei – şi pentru el aceast unitate este ă ţ ăprerechizit indispensabil a unit ii bisericeşti. Pentru el, schema sud indian , dup cuă ă ăţ ă ăst ea şi dup cum a fost realizat , nu este ceva cu conota ii, nu este evident una catolică ă ă ţ Ajungem astfel la punctul crucial: este episcopatul o parte a constitu iei duhovniceşti ţBisericii sau mai mult numai un fel de institu ie ecclesial ţ ă? Exist ea ca şiă jure divino sanumai ca şi jure ecclesiastico? Ultima presupunere este implicat în toat schema? Această ă presupunere doctrinar evident ă ă face toat schema ceva imposibil de acceptat pentru oricăcatolic, pentru oricine este dedicat unei convingeri anterioare.

Pe scurt, din punctul de vedere ortodox, schema sud indian nu este nimic altcevădecât o încercare nefericit de a aduce aceast unitate prin mijloace care nu sunt potrivită ă

scopului, ci care prin natura lor, exclud unitatea primar în credin şi doctrin . Din punctă ţă ăde vedere ortodox, cu greu poate fi considerat un pasă înainte, un pas în spre o reuniradev rat şi comprehensiv , cu adev rat ecumenic şi catolic , spre adev rata vindecareă ă ă ă ă ă ăschismei. Acum presupunerea primar a schemei a fost aceasta:ă nu a existat nici un fel dschism ,ă numai anumite neîn elegeri referitoare la ordinea bisericeasc . Acesta este uţ ăpunct crucial: nu, exist o schism .ă ă Diagnoza a fost greşit ; prin urmare prescrip ia a fost ă ţea greşit .ă

[Ar fi demn de luat în considerare o not de subsol la articolul Dr. Florovsky, care ăconsta din urm toarele fapte şi figuri. În regiunea Nandyial, mai înainte de inaugurareăunit ii, a existat misiunea SPG Telugu în Dioceza de Dornakal şi Biserica Unit a Indiei dăţ ăSud (Sinodul Bisericii Telugu). Din aceştia din urm aproximativ 30.000 membri din 45.00ă

au refuzat s intre în Biserica din India de Sud, ei şi-au numit proprii lor pastori şi continuă ădeşi t ia i din rezervele din Anglia, propria lor organiza ie. Dintre anglicani, aproximată ţ ţ36.000 din 44.000 continu s existe ca şi un corp anglican sub jurisdic ia Biserică ă ţMitropolitane din India, Bruma şi Ceylon. Adic , 66.000 de creştini indieni din 98.000 dăacea regiune au r mas afar din uniune şi au existat trei corpuri mai înainte de a fi două ă Acestea am putea spune c sunt fructele nefericite al unei unirii premature].ă

COMUNIUNEA DESCHIS ŞI INTERCOMUNIUNEAĂ

Am putea s ne îndoim cu mult seriozitate dac ceea ce este numit „comuniună ă ădeschis ” în sensul strict al cuvântului, este deschis .ă ă Cazul pare a fi mai mult obscuExist dou posibile interpret ri. Probabil s-ar putea presupune c convingerile doctrinaă ă ă ă

sunt irelevante punctului pe care încerc m s îl sus inem şi c conformitatea doctrinar nă ă ţ ă ăar trebui s fie privit ca şi un termen admis la Sfânta Împ rt şanie; aceast presupuneă ă ă ă ă în sine este evident un fel de convingere doctrinar care este imposibil de acceptat pentrămai mul i creştini. Sau dup cum ar p rea c este cazul, „comuniunea deschis ” estţ ă ă ă ădeschis numai celor care vor s îndeplineasc anumite cereri, evident, unele cu uă ă ăcaracter doctrinar şi o astfel de mas „deschis ” este înc limitat . Este cu adev raă ă ă ă ăirelevant dac o formul capricioas se spune de fapt c este spus actual sau omis : îă ă ă ă ă ăorice caz, ea este implicat .ă

În toate cazurile practica este „deschis ” comuniunii fiind justificat de o concepă ă ţspecial a Sfintei Împ rt şanii care nu este acceptabil celor care vor s refuze s să ă ă ă ă ă

80



al ture. Opozi ia unei „comuniuni” deschise şi a unei comuniuni confesionale este greşită ţ Strict vorbind, comuniunea „deschis ” se refer la o m rturisire special , pentru oameni că ă ă ăo înclina ie special , chiar dac aceast convingere este mult prea larg ca s ignore toatţ ă ă ă ă ădisensiunile doctrinare. Un membru nebotezat din Armata Mântuirii ar putea fi şi el admde obicei, chiar dac el nu crede în instituirile duhovniceşti ale tainei. Un membru al unăSociet i prieteneşti ar putea fi şi el admis dac aşa voieşte, deşi s-a f cut destul de claăţ ă ăfaptul c acel Prieten care se afl în nevoie de o participare habitual trebuie s i să ă ă ăreaminteasc c probabil locul lui nu este în Societate. Uşa pare c este deschis direcă ă ă ă ţ

vagului şi indiferen ei.ţDar cât se poate de sigur cei care sus in un punct de vedere „catolic” al tainei nu poţfi primi i conştient, din moment ce crezul lor în sacrificiul liturghiei trebuie v zut ca ţ ă„stric ciune” şi ca şi o „doctrin greşit ”, la fel cu multele lor supersti ii. Un „catolic” pră ă ă ţurmare se g seşte pe sine exclus de la comuniunea deschis prin termenii implica i ă ă ţadmiterii şi prin concep ia unui ritual implicat acolo. Nu este bine s vorbim despre aceasţ ă rezisten şi obstinen . Participarea lui ar fi un fel de tr dare lipsit de sens din partea sţă ţă ă ăşi o sinceritate ascuns din partea restului. La final, nu s-ar putea promova nici un fel dăfr ietate ecumenic deloc. Un gest sentimental nu ar putea rezolva conflictul unoăţ ăconvingeri adânci. Unitatea unor sentimente fr eşti nu este unitate de credin . Ne estăţ ţănou îng duit în Biseric s fim mul umi i cu nimic mai mult sau mai pu in decât această ă ă ă ţ ţ ţ

unitate a credin ei?ţPe scurt, exist trei obiec ii principale care constituie un impediment radical referită ţla fr ietatea ecumenic mult prea inclusiv şi mult prea „ecumenic ” a Sfintăţ ă ă ăÎmp rt şanii. Mai întâi, divergen a deplin în doctrina sacramental în sine – probabă ă ţ ă ăconcep ia sacrificiului sacramental ar fi primul punct de demarca ie. Nu poate exista nici uţ ţfel de comuniune, fiindc nu exist un crez comun. În al doilea rând – acesta este contextă ămai larg în care ar trebui v zute aceste lucruri – în general, în îns şi aceast doctrin exisă ă ă ădivergen e adânci, cel pu in în veacul nostru, dincolo de mai toate limitele istorice ţ ţconfesionale. Comuniunea presupune „o singur gândire” cu nimic mai pu in decât „ă ţsingur inim .” În al treila rând – şi probabila acesta este punctul crucial, cel pu in pe tereă ă ţpractic – exist neîn elegeri totale referitoare la doctrina slujirii creştine. Un „catolic” nă ţ

poate divor a ordinea de credin ; o ordine bisericeasc destul de bine definit pentru uţ ţă ă ă„catolic” este un articol al unei dogme sau credin e creştine integrale.ţAcest fapt a fost par ial recunoscut în vremurile mai recente în m sura în care mţ ă

multe scheme ale reunirii au inclus restaurarea unui „episcopat istoric.” Aceast restauraăa fost, totuşi, compromis şi redus la nimic (din punctual de vedere “catolic”), din momeă ăce aceast ordine a fost emfatic exclus din credin şi doctrin . Pentru “catolici,” punctă ă ţă ăcentral nu a fost doar restaurarea unei ordini episcopale, ci mai multe recunoaşterea unrânduieli episcopale, mai mult recunoaşterea caracterului sacramental al preo iei; pentţmul i acesta nu însemn nimic mai mult sau mai pu in decât un „sacerdo ionalsimţ ă ţ ţdetestabil. Pentru un catolic, o comuniune a toate inclusiv posibil ar fi posibil numă ă ădup integritatea credin ei şi plin tatea fabricii sacramentale a Bisericii care a foă ţ ă

restaurat în tot creştinismul. Aceasta nu ar fi doar o simpl manifestare a unui aranjameă ăuman al milosteniei creştine şi nici o recunoaştere mutual – având în vedere c după ă convingerea catolic taina Euharistiei nu a fost instituit şi nici nu a fost creat în aceă ă ăsens – ci mai mult o adev rat revela ie a Bisericii lui Dumnezeu în toat puterea ă ă ţ ăm rirea.ă

Toat situa ia ecumenică ţ ă este cu siguran complicat şi obscurizat de faptul c cţă ă ă ăcare se pretind pe sine c se numesc „catolici” (nu numai într-un sens vag şi general, ă într-un concert specific) sunt împ r i i şi nu se afl în comuniune unul cu altul. În aceă ţ ţ ămoment, se ridic o alt problem serioas şi dureroas : cea a intercomuniunii. În aceă ă ă ă ăcaz, principala dificultate este de un caracter diferit deşi similar. Din nou, ceea ce se cer

81



pentru intercomuniune este cât se poate de evident unitatea credin ei şi integritateţstructurii sacramentale. Decât numai dac acestea sunt asigurate şi aprobate, nu mătrebuie întreprins nici o alt ac iune. Practica întra-comuniunii ocazionale (sau chiar a ună ă ţcomuniuni ocazionale deschise) care a fost adoptat de anumite biserici episcopale nu facădecât s fac subiectul şi mai confuz. Intercomuniunea nu poate fi decât numai ac iună ă ţcorporat şi catolic . În cazul în care integritatea sacramental a bisericilor care nu sunt ă ă ăcomuniune una cu alta sunt recunoscute mutual, unitatea credin ei trebuie înc s fţ ă ăidentificat şi accentuat de o ac iune corporat a bisericilor în cauz şi nu numai de ă ă ţ ă ă

convingere personal a unor indivizi avansa i. În tot procesul nu exist nici un fel dă ţ ă întrebare referitor la loialitatea confesional , ci mai mult, numai la adev rul catolic.ă ă

TRADI IA APOSTOLIC ŞI ECUMENISMULŢ Ă

82



La adunarea recent a Sinodului Mondial al Bisericilor din New Delhi, un grup dădelega i ortodocşi a fost desemnat de sec ia în care se discutau capitolele desprţ ţ„Unitate,” ca fiind capabil s poat oferii o afirma ie despre subiectul în discu ie. Nu a foă ă ă ţ ţde fapt propriu zis o afirma ie doctrinar formal din partea Bisericilor Ortodoxe. A foţ ă ăinten ionat mai mult ca şi o contribu ie la discu iile teologice, pentru care sec iuneţ ă ţ ţ ţdespre unitate s-a adunat şi organizat. To i delega ii ortodocşi au trebuit s aib drepturi ţ ţ ă ăo libertate deplin şi cu adev rat, aceasta a fost datoria lor, ca s afirm m clar convingeriă ă ă ălor în dezbatere. Ni se pare potrivit s anticip m interven iile prospective individuale cuă ă ţ

explica ie unit a pozi iei în discu ie fa de care to i reprezentativii ortodocşi au foţ ă ţ ţ ţă ţdedica i înv turii şi disciplinei Bisericii lor. Prin sine discu ia, în sec ie şi în ansamblu, aţ ăţă ţ ţtrebuie s fi fost centrat în jurul raportului Comisiei Credin şi Ordine, adoptat ă ă ţă întâlnirea de la sfântul Andrei în 1960 şi care a circulat în biserici pentru considera ii ţcomentarii. „Afirma ia” lor a fost revizuit mai apoi la o şedin plenar a delega iloţ ă ţă ă ţortodocşi, a consultan ilor şi a observatorilor prezen i în New Delhi. Acolo a fost unaniţ ţaprobat ca şi o descriere potrivit şi autentic a pozi iei ortodoxe. În cursul conversa iei, ă ă ă ţ ţa sugerat c a fost de fapt cea mai potrivit şi autentic expunere a punctului de vederă ă ăortodox, dup cum a fost comparat cu declara iile formale f cute de vremurile ortodoxe ă ă ţ ădin nou la adun rile ecumenice majore din trecut: Laussane 1927, Edinburg 193ăEvanston1954, Obelin 1957. Tocmai pentru acest motiv este potrivit s introducem îă

discu ia noastr prezent textul documentului de la New Delhi.ţ ă ă„Reprezentan ii Bisericii Ortodoxe în sec iunea despre Unitate au primit cu bine raportul despţ ţCredin şi Ordine adoptat la Sfântul Andrei, Sco ia, în august 1960, ca şi un document ecumenic stimulant ţă ţimportant. Mişcarea Ecumenic , dup cum este ea grupat acum în Sinodul Mondial al Bisericilor, a începă ă ăprintr-o ini iativ protestant , dar nu a fost revendicat înc de la început de a fi o sârguin protestant ţ ă ă ă ă ţă ănici nu ar trebui s fie privit astfel. Acest lucru trebuie accentuat acum, în special când mai toate Bisericiă ăOrtodoxe din Comuniune au intrat în fr ietatea Sinodului Mondial. În aceast situa ie, reprezentativăţ ă ţortodocşi s-au sim it obliga i s sublinieze diferen ele principale între abord rile lor la problema ecumenic ţ ţ ă ţ ă ăde ceea ce este implicat în documentul Sfântului Andrei. Problema ecumenic , în acest sens este mai întâi dătoate o problem a lumii protestante. Principala problem , în aceste sens este cea a „denomina ionalismuluă ă ţÎn conformitate, problema unit ii creştine sau par ial a Reunific rii creştine este privit de obicei ca şi uăţ ţ ă ăacord interdenomina ional sau ca şi reconciliere. În universul protestant al discursului o astfel de abordare nţpoate fi decât natural . Pentru ortodocşi, totuşi, ar fi ceva necongenital. Pentru ortodocşi problemă

ecumenic primar este cea aă ă schismei. Ortodocşii nu pot accepta ideea „parit ii denomina iilor” şi nu păţ ţvizualiza reunirea creştin numai ca şi o ajustare denomina ional . Unitatea a fost frânt şi ea trebuă ţ ă ărecuperat . Biserica Ortodox este Bisericaă ă prin excelen . ţă Biserica Ortodox este conştient şi responsabă ă de identitatea structurii ei l untrice, a înv turii ei, a mesajul apostolic sau aă ăţă kerigmei şi de tradi ia Biseriţantice şi a celei nedidvizate. Ea se g seşte pe sine într-un anumit fel de succesiune continu a slujiă ăsacramentale, a vie ii şi a credin ei sacramentale. Cu adev rat, pentru ortodocşii, succesiunea apostolic ţ ţ ă ăepiscopatului şi a preo iei sacramentale este un element esen ial, constitutiv şi prin urmare indispensabil, ţ ţ înseşi existen ei Bisericii. Biserica Ortodox , prin convingerile şi conştiin a ei l untric , are o poziţ ă ţ ă ă ţexcep ional şi special în acest creştinism divizat, ca şi martor şi purt toare a tradi iei unei Biserţ ă ă ă ă ţnedivizate antice, din care au ap rut restul „denomina iilor,” prin intermediul reducerii şi al separa iei. Dă ţ ţpunctul de vedere ortodox, sârguin ele ecumenice prezente pot fi caracterizate ca şi unţ Ecumenism în spa i ţ care intesc la în elegere între diferite denomina ii, dup cum exist ele în prezent. Aceast sârguin dţ ţ ţ ă ă ă ţăpunctul de vedere ortodox este destul de nepotrivit şi incomplet . Temeliile comune sau mai bine spă ătrecutul comun al denomina iilor existente poate fi g sit şi trebuie c utat în trecut, în istoria comun , ţ ă ă ătradi ia apostolic şi cea antic comun , din care cu toate îşi deriv existen a lor. Acest fel de sârguinţ ă ă ă ă ţ ecumenice pot fi numite dup cum se cuvine ca şiă Ecumenism în timp. Raportul Comisiei Credin şi Ordine ţăsine manifest „un acord cu toate veacurile” ca şi o prerechizit normativ spre unitate. Teologii ortodocşi aă ă ăsugerat aceast nou metod a cercet rii ecumenice şi acest nou criteriu al evalu rii ecumenice, la fel ca şiă ă ă ă ăc rare împ r teasc , cu n dejdea c unitatea ar putea fi recuper de denomina iile divizate şi pră ă ă ă ă ă ă ţ întoarcerea lor la trecutul comun. În acest fel, nişte denomina ii divergente s-ar putea întâlnii una cu alta ţunitatea unei tradi ii comune. Biserica Ortodox este voitoare de a participa la aceast lucrare comun ca ţ ă ă ămartor care şi-a p strat continuu depozitul credin ei şi al tradi iei apostolice. Nu este întruchipat nici un fă ă ţ ţ ăde restaurare static a vechilor forme, ci mai mult o recuperare dinamic a unei etos personal, care nu poaă ăface decât s asigure adev rata în elegere odat cu „trecerea veacurilor.” Nu poate exista nici o rigiditaă ă ţ ăuniform , din moment ce aceiaşi credin , tainic în esen a ei şi de necuprins în formulele ra iunilor umană ţă ă ţ ţ

83



poate fi exprimat potrivit în diferite feluri. Obiectivul imediat al cercet rii şi introspec iei ecumenice, după ă ţ în elegerea ortodox , reintegrareaţ ă gândirii creştine, recuperarea tradi iei Apostolice, plin tatea viziunii ţ ăcrezului creştin, este în cord cu toate veacurile.”

Documentul descrie cu destul de mult acurate e pozi ia ortodox în contextă ţ ţ ăcercet rilor ecumenice contemporane. Am putea spune c nu a fost o declara ie formal ă ă ţ ăoficial . A fost doar un efort de a clarifica standardele ortodoxe în discu iile antecedentă ţcreştinismului. Afirma ia a fost cât se poate de mult „condi ionat de situa ie” – dupţ ţ ă ţ termenii de referin ai raportului Sfântului Andrei. Raportul în sine a fost o mare realizarţăelul lui a fost de a sugera termenii unui consens ecumenic unic care ar putea fi cerut dŢ

dragul unit ii creştine. Acest consens nu a fost deja realizat şi frazarea raportului esăţdeliberat vag , ca s nu mai spunem ambigu .ă ă ă

Metoda „dialectic ” a fost folosit profitabil cu ocazii anterioare, în Raportul Sec iună ă ţdespre Unitate de la Reuniunea de la Amsterdam. În acele vremuri a fost aspru şi graafirmat c în cadrul fr iet ii Sinodului Mondial, o „diferen ” profund în înseşi conceptă ăţ ăţ ţă ăde unitate creştin , o tensiune ultim între dou tendin e, nu au fost provizional ă ă ă ţ ăprobabil destul de fericita etichetate ca şi „catolice” sau „evanghelice”. Este cât se poatde propriu delega ilor ortodocşi din New Delhi s insiste în contextul discu iilor pe aceastţ ă ţ „diferen ” major , despre tensiunea inevitabil , dac nu chiar de ruptura deschis , dintţă ă ă ă ă în elegerea „ortodox ” şi cea „protestant ” a problemei ecumenice primare. De fapţ ă ăortodocşii nu pot discuta problema şi prospectul reunirii în termeni „protestan i.” Aceţ

lucru a fost afirmat de mai multe ori în termenul de trecut şi de „necongenital” care a fodeja folosit într-o declara ie ortodox formal la conferin a din Edinburg, 1937. Aceiaţ ă ă ţafirma ie a fost puternic exprimat în „Declara ia” trimis delega ilor Arhiepiscopiţ ă ţ ă ţGreceşti din America de Nord şi a celei de Sud la Conferin a de studiere a problemelţlegate de Credin şi Ordine din Oberlin 1957. Totuşi, cu ambele ocazii reprezentativţăortodocşi au exprimat cu t rie preg tirea şi voin a lor de a exprima şi participa la studiul ă ă ţdialogul ecumenic. Devenise evident c ei ar fi putut face acest lucru numai în proprii loătermeni.

Este admis destul de sumar în cercurile de circula ie mai larg c unitateaţ ă ă esen ia ţ a creştinilor nu a fost de fapt rupt deloc. Se presupune c unitatea creştinilor dat dă ă ăDumnezeu este înc p strat şi c Biserica, conceput ca şi fiind coextensiv cu toată ă ă ă ă ă

„lumea creştin ” sau mai bine spus cu „creştin tatea,” nu este divizat . Diviziunile aă ă ăap rut numai la suprafa a istoric şi înc se mai poate n d jdui c ele pot fi vindecate saă ţ ă ă ă ă ădep şite de anumite în elegeri teologice. Biserica este înc una dar „unitatea” saă ţ ă„unicitatea” ei nu este manifestat potrivit în formele vizibile. Dup acest el, sârguin eă ă ţ ţecumenice sunt concepute nu numai ca şi o recuperare a unit ii care a fost pierdut ci măţ ămult ca şi o creştere în a manifest rii unei unit i deja existente. În alte cuvinte, problemă ăţreunific rii creştine a fost restric ionat sau redus de la câmpurile „poli elor” la domeniă ţ ă ă ţmanifest rii istorice. Aceasta pare c este tr s tura fundamental a c ut rilor ecumenică ă ă ă ă ă ădin cercurile „protestante.”

Tocmai în acest moment, ca şi punct de început, ortodocşii sunt lega i s obiectezţ ăConcep ia curent nu este nimic altceva decât o form subtil a unei doctrina speciale ţ ă ă ă

„Bisericii invizibile,” prezent sunt nişte forme istorice discordante care sunt relevanănumai în m sura în care ele „arat ” realitatea „invizibil .” În zile noastre exist o chemaă ă ă ămai larg în spre şi un interes mai m rit fa de manifest rile externe a unit ii mai muă ă ţă ă ăţdecât înainte. Presupunerea ini ial este aceiaşi şi ea nu ar putea fi acceptat de ortodocşţ ă ăBineîn eles, c presupunerile primare a „unit ii oferite,” care nu este „manifestat ” cuţ ă ăţ ăse cuvine sau întrupat în nişte structuri sau ac iuni externe, este în eleas în mod diferă ţ ţ ădescris şi calificat diferit; pe de-a întregul tendin a din cercurile ecumenice a reduă ă ţaceast unitate la un anumit consens în credin şi doctrin , înă ţă ă kerigma apostolic„Ordinea bisericii” nu este emfatic inclus în aceast „unitate oferit ,” oferit de sus. Există ă ă ă

84



o tendin comun de a disocia credin a şi ordinea şi de a privii ordinea sau „poli ele” ca ţă ă ţ ţtr s turile unei dezvolt ri şi aranjament istoric. Ordinea, cel pu in orice tip de ordină ă ă ţdefinit , nu este potrivit ca şi o parte integral sau o tr s tur constitutiv a existenă ă ă ă ă ă ă ţBisericii.

În aceast schi redus nu există ţă ă ă loc pentru o analiz detaliat a acestui subieă ăcrucial. Ar fi destul s ne referim aici la „constitu ia” Comisiei despre Credin şi Ordină ţ ţăelul şi func ia primar a acestei comisii este descris aici dup cum urmeaz : „ a proclamŢ ţ ă ă ă ă

unicitatea esen ial a Bisericii lui Hristos şi de a o ine proeminent în fa a Sinodului Mondiţ ă ţ ţ

al Bisericilor obliga ia deţ a manifesta acea unitate şi urgen pentru r spândireţă ăevanghelismului.” Frazarea a fost aleas cum se cuvine – de a nu „recupera” sau ă„restaura” sau chiar de a împlinii, ci tocmai de „a manifesta.” Se presupune c ultimăpredicat al acestui creştinism împ r it, nu este lipsa de unitate ci mai mult o „manifestareă ţnepotrivit . Unitatea este oferit în acest sens fa de raportul la presiunea constană ă ţă pentru o „comuniune deschis ” sau „intercomuniune” la adun rile ecumenice; acestă ălucruri sunt naturale şi comprehensibile. Poli ele actuale referitoare la aceste subiect ţSinodului Mondial sunt înc acea rezerv în eleapt şi sobr . Totuşi, t ria presiună ă ţ ă ă ădescoper t ria convingerilor şi rezervelor în sine mai mult ca şi un caracter tactic. ă ăprincipiu, „intercomuniunea” de un anumit gen, mai mult sau mai pu in calificat , estţ ăprivit mai de toat lumea ca şi un fel de manifestare de dorit şi cuviincioasă ă ă

Nici un teolog ortodox şi nici un credincios ortodox nu poate accepta nici un fel dpresupuneri primare. Ortodocşii sunt lega i s insiste cţ ă ă unitatea Bisericii a fost ruptă Termenul de „unitate dat ” este ambiguu şi eronat. Unitatea a fost cu adev rat dat îă ă ăBiseric ca şi un caracter existen ial. Dar această ţ ă unitate original dat a fost pierdută ă ăOrtodocşii nu pot s i-a în considerare suma total a diferitelor denomina ii istorice ca ă ă ţBiseric . Cu adev rat, ei nu pot accepta nici un fel de „paritate de denomina ii”ă ă ţ şi le privespe toate ca şi „biserici.” Nu este decât potrivit s men ion m c aceast convingere fermă ţ ă ă ă a ortodocşilor a fost cinstit formal de Sinodul Mondial al Bisericilor. Bisericile membre ăSinodului Mondial sunt libere formal s resping şi s dezaprobe presupunerea „parit iiă ă ă ăţ în timp ce înclin s priveasc toate denomina iile existente, chiar şi pe cele din cadră ă ă ţfr iet ii sau a membrilor sinodului ca şi „biserici” în sensul deplin şi potrivit al cuvântulăţ ăţ

(evident dup cum este ea în eleas de ortodocşi). „Afirma ia de la Toronto” a Comitetulă ţ ă ţCentral al Sinodului Mondial (1950) este un important amedament interpretativ adus constitu ia Comisiei Credin şi Ordine. Totuşi, acest amendament nu este nimic altcevţ ţădecât o concesiune provizional c ci ea provoac şi poate c chiar contrazice clauză ă ă ăprimar a constitu iei. Amendamentul implic c mai toate „denomina iile” au un stată ţ ă ă ţecclesiologic identic şi c prin urmare ceva mai mult decât o simpl „manifestare” ă ăoric rei unit i date cerut pentru reunificare. Mai mult, termenul de „unicitate esen ială ăţ ă ţ ăca şi ordine nu a fost în nici nu caz definit cum se cuvine. Mai mult, termenul „unicitateesen ial ” nu a fost definit cum se cuvine şi propriu. Pentru ordinea Bisericii Ortodoxe saţ ămai precis o anumit form de ordine şi slujire nu apar ine deă ă ţ existen a ţ Bisericii.

Discu iile legate de Credin şi Ordine au început în Laussane 1927 şi de fapt mţ ţă

înainte la preg tirea primei Conferin e Mondiale într-o atmosfer de n dejde şi reconclieră ţ ă ăS-a f cut o încercare de a ar ta c în cadrul creştinismului nu a existat o neîn elegeră ă ă ţ„esen ial .” Aceasta a dus spre Lausanna la absen a total sa delega ilor ortodocşi şi ţ ă ţ ă ţafirma iile lor separate. Metoda „teologiei comparate” a fost folosit persistent ţ ăPreg tirea celei de a doua Conferin e Mondiale care a avut loc în 1937 în Edinburg. Diferită ţdedica ii comunitare au fost confruntate cu grij şi comparate şi s-a aşteptat ca nici un fţ ăde divergen s nu se g seasc implicat aici. De fapt, s-a sugerat la Edinburg c nici uţă ă ă ă ă ăastfel de impedimentum dirimens nu putea fi g sim în doctrina harului şi în concepă ţCuvântului lui Dumnezeu. Este înc îndoielnic dac s-a ajuns la o în elegere real îă ă ţ ăsec iunea despre slujire şi taine şi asupra faptului c nici un fel de acord comun nu a foţ ă

85



descoperit în acest sens. Eşecul de a realiza în elegerea în acest moment a fost privit ca ţ ăun fel de scandal de mai mul i participan i la delibera ii şi a fost atribuit lipsei dţ ţ ţ ă în elegere teologic şi milostenie. De fapt a fost mai mult cea mai pozitiv şi mţ ă ăimportant împlinire a conferin ei de la Edinburg, cel pu in din punctul de vedere ortodoă ţ ţsau din cel catolic. Sub impresia c acest eşec drastic al unei decizii a fost luat în sprăconcentrarea unor studii ecumenice mai aprofundate referitoare la studiul doctrinBisericii, inclus a doctrinei slujirii. Delega ii ortodocşi au fost din nou constrânşi s fac ţ ă ădeclara ie separat , accentuând lipsa de congenialitate a abord rii majorit ii fa dţ ă ă ăţ ţă

problema aflat în discu ie. Raportul despre studiul din acest domeniu, trimis adună ţ ăconstitutive Sinodului Mondial din Amsterdam în 1948, a provocat o discu ie aprins ţ ădescoperirile de la Edinburg au fost confirmate şi re inute: a existat o diferen major caţ ţă ănu ar fi putut fi dep şit de nici un fel de în elegere sau ajustare. Aceasta a fost o afirmaă ă ţ ţsobr şi curajoas .ă ă

În acele discu ii nu a fost realizat nici un fel de alt pas în spre discu ie. A foţ ţschimbat numai metodica studierii. Metoda „teologiei comparative” a fost dezaprobată În loc s-a sugerat ca o comisie comprehensiv s realizeze un studiu deplin al „surseloă ăprimare”, a temeliilor creştine, cu n dejdea unei clarit i mai mari şi cu n zuin a c o astfă ăţ ă ţ ăde în elegere ar fi putut fi ajuns s împlineasc aceast metod . Datoria primar în aceasţ ă ă ă ă ă lucrare a fost tocmai tema Biserici şi în acest sens într-o perspectiv comprehensă

hristologic : „Hristos şi Biserica.” Raportul celor dou comisii care a fost numit pentru ă ărealiza aceast datorie, una în Europa şi una în America, a fost trimis celei de a PatăConferin e Mondiale referitoare la Credin şi Ordin, care a avut loc în iulie 1963 în Canadţ ţăla Montreal.

Este dincolo de scopul lucr rii de fa s îşi reaminteasc de istoria mişcă ţă ă ă ăecumenice. Scopul ei este de a descrie şi clarifica pozi ia Bisericii Ortodoxe în cadrţsârguin elor ecumenice moderne. Liderii şi teologii ortodocşi sunt deplin conştien i dţ ţprovocarea diversit ii creştine dar ei afirm aceast provocare în propria lor perspectiv ăţ ă ă ă îi r spund lei în propriul lor fel. Cu adev rat, dimpreun cu „ecumenismul protestant,” caă ă ă în prezent domin mişc rile şi institu iile ecumenice şi care se adreseaz mai întâi de orică ă ţ ăproblemei denomina ionalismului disruptiv, mai exist şi un „ecumenism ortodox,” la fţ ă

cum exist şi un „ecumenism catolic” al Bisericii Romane.ăPentru ortodocşi, problema ecumenic ultim este cea aă ă schismei a secesiunii şi separa iei, a disrup iei şi a dezintegr rii. problema este mut mai adânc , mai dureroas ţ ţ ă ă ămai tragic decât predilec iile şi manifest rile nepotrivte a unor „unit i oferite” pe care ă ţ ă ăţaven deja în posesiune. Din punctul de vedere ortodox ceea ce a fost frânt este unitateCu adev rat, unitatea Bisericii nu poate fi frânt . Biserica este indivizibil : un Domn şi ă ă ăBiseric . Dar trebuie avut în vedere realitatea c este posibil ca oamenii să ă ă se rupă dBiseric . Ortodocşii afirm aceast situa ie în contextul total al istoriei creştine şi ă ă ă ţinterpreteaz în termeni teologici. Aceast ruptur ar putea fi realizat în dou feluă ă ă ă ăintegritatea credin ei ar putea fi distorsionat , frânt sau redus ; fabrica esen ial ţ ă ă ă ţ ăcomunit ii creştine sau aăţ iconomiei ar putea fi şi ea distorsionat sau redus . Aceşti dă ă

factori sunt intim lega i unul de altul.ţ Toate acestea ar putea p rea arogante şi ofensive. Trebuie s fim cinsti i şi oneştă ă ţEste cât se poate de potrivit ca acum s ne reamintim de celebrul Quadrielateral LambetăEl a fost mult mai aproape de pozi ia ortodox cu presupunerea c „paritatea” m rturisiţ ă ă ăsau „paritatea” diferitelor slujiri. Restaurarea „episcopatului istoric” a fost declarat ca fiino prerechizt esen ial a unit ii creştine. Bineîn eles c creştinii sunt conştien i lega i să ţ ă ăţ ţ ă ţ ţmearg dincolo de cererea episcopatului istoric şi s insiste asupra faptului c episcopată ă ăapar ineţ esen ei ţ bisericii şi nu pur şi simplu de bene esse sau de plene esse. Pentru ordinea este un articol de credin , la fel cum era şi în Biserica antic . „Ordinea” este dţă ăfapt inclus şi implicat în „credin .” Prin urmare episcopatul nu este o problem dă ă ţă ă

86



polite e, construit pe un aranjament istoric sau pe „manifest ri.” Pentru ortodocşţ ăepiscopatul nu este doar ca şi un aranjament istoric sau ca şi „manifestare.” Pentrortodocşi, episcopatul nu este doar o institu ie istoric sau numai o problem de dreţ ă ăcanonic. Sete esen ial o problem de credin şi de dogm .ţ ă ţă ă

Aceasta ne aduce la concep ia „reunirii creştine.” Aceast concep ie a ap rut pţ ă ţ ăteren englez. Celebra „teorie a branşei” a Bisericii, c reia marele Newman însuşi a fost ăun moment dat dedicat, a fost un ambi ios proiect ecumenic. S-a presupus c Bisericţ ăCatolic exist în vremurile moderne în trei branşe: greac ortodox , roman şi anglicană ă ă ă ă

S-a Afirmat c ele au fost aceleaşi esen ial una în crezurile primare şi în facereă ţsacramental , deşi au fost temporar ieşite din comuniune una fa de cealalt . Toat lumeă ţă ă ăReformei non-episcopale a fost pur şi simplu l sat la o parte, ca fiindă ă afar ă din BisericSchema nu poate fi sus inut din punctul de vedere ortodox şi este men ionat aici nu cţ ă ţ ăscopul de a o ap ra sau a o acuza. „Schisma” dintre „branşe” este de fapt mult mai adâncă decât schema acceptat . „Paritatea” branşelor poate fi foarte mult contestat . T ră ă ăschemei a fost totuşi con inut în faptul c ea nu a separat credin a şi ordinea. Din nou, aţ ă ă ţputut din nou privii al unitatea Bisericii antice. ceea ce este important de remarcat aici estc „schisma” din ordinea apostolic ar un alt caracter diferit decât „schisma” care să ăpleac tr s turilor primare ale acestei ordini.ă ă ă

Comisia credin şi ordine a sugerat recent c elul ultim al reunirii comisiei esteţă ă ţ

unitate vizibil , atât a credin ei cât şi a ordinii. Referitor al aceast afirma ie de la Sfântă ţ ă ţAndrei se refer delega ii ortodocşi la new Delhi. Ea trebuie citat deplin.ă ţ ă„Comisia referitoare la credin şi ordine în elege c unitatea care este atât voin a lţă ţ ă ţ

Dumnezeu cât şi darul S u oferit Bisericii este ceva care ne readuce în stadiul a dăm rturisii c Iisus Hristos ca şi Domn în fr ietatea deplin dedicat a unuia cu altul pră ă ăţ ăbotez în El, sus inând o singur credin apostolic , predicând evanghelia, frângând pâineţ ă ţă ăşi ducând o via corporat care s fie în slujba şi în serviciul tuturor. Acestea ne unesc cţă ă ătoat fr ietatea creştin din toate locurile şi veacurile într-o slujire în eleapt a membrilă ăţ ă ţ ăcare sunt înştiin a i de toat lumea şi pentru ca to i s ac ioneze şi s vorbeasc împreunţ ţ ă ţ ă ţ ă ă dup cum o cere situa ia, din cauza datoriilor pe care ni le cere Biserica.”ă ţ

Aceasta nu a fost o defini ie a „unit ii pe care o c ut m” în Mişcarea Ecumenic . Cţ ăţ ă ă ă

şi o defini ie ar fi cât se poate de mult de vag . Ea nu este decât o ar tare. Mai muţ ă ăcomisia a mers mai departe şi a afirmat deschis c împlinirea obiectivelor descrise „năimplic nimic mai mult sau mai pu in decât moartea şi renaşterea a mai mult forme dă ţvia bisericeasc dup cum le cunoaştem.” Aceast fraz este mai mult un sumaţă ă ă ă ăUrm toarea fraz este destul de mult puternic : nu credem c nimic costisitor ne vă ă ă ăajunge.” Afirma ia este destul de general pentru a putea admite diferite interpret ri ţ ă ăaceasta ar fi o sl biciune evident . Ar fi destul s vizualiz m felurile noastre de a realiză ă ă ăelul şi norma unit ii creştine, cel pu in în plan teologic sau teritorial. În orice caz, aceasţ ăţ ţ

ne duce dincolo de felul „manifest rii.” Ea anticipeaz nişte schimb ri radicale şi chiaă ă ăsacrific „moartea şi renaşterea.”ă

Un anumit punct din afirma ie merit o aten ie special . Fraza „în toate locurile şi ţ ă ţ ă

toate veacurile” este o referin amenin toare la conceptul de tradi ie, deşi chiar dacţă ţă ţ aceasta se face într-un sens destul de general. În acest moment trebuie s ne reamintim că imediat dup adunarea de la Evanston, Comisia dedicat studierii Ordinii şi a Credin ei ă ă ţinstituit dou comisii speciale, una in Europa şi una în America, pentru a studia toată problema tradi iei din Biseric sub titlul „Tradi ii şi Tradi ionalism.” Aceste comisii şi-aţ ă ţ ţtrimis şi ele rapoarte la Montreal. Problema crucial în acest domeniu al cercet rii esă ădac vreo una din tradi iile normative supraabundente şi depline ar putea slujii ca şi bază ţ sau model pentru evaluarea din cadrul cercet rile ecumenice. Aceast topic este delicaă ă ă şi complex şi este cu greu posibil s aştept m o solu ie urgent a unor subiectă ă ă ţ ăcontroversate care stau în programul studiului ecumenic ce ar putea fi considerat în sine

87



împlinire, controversat şi diviziv într-un creştinism divizat. Ortodocşii nu pot decât s îă ă ăl rgeasc perspectivele ar fi interesant de remarcat c un proiect similar al studiului şi ă ă ădiscu iilor din perioada timpurie a Reformei a fost deja sugerat . Celebra formul intitulaţ ă ăconsensus quinqusaecualris (consensul primelor cinci secole) a fost una din primeformule ale „teologiei irenice.” Bineîn eles c aceast formul la fel ca şi cea a celor Şaptţ ă ă ăSinoade Ecumenice este anti-istoric şi îngust dac este luat într-un sens strict istoric. Eă ă ă ăeste mai larg decât o închistare a prezentului. Cu adev rat, ecumenismul cu scopul de aă ădeplin „ecumenic” trebuie s dobândeasc sau s îşi recupereze o dimensiune istorică ă ă ă

Fraza „în toate veacurile,” este ambigu şi mult prea simpl , la fel cum marele canoă ăvincen ian nu este numai o chemare la un plebiscit democratic. Istoria trebuie studiaţ critic şi trebuie s fie un apel simplu la antichitatea creştin care ar putea eventual duce ă ăconfuzie: antiquitas sine veritate vetustas errosi est, dup eleganta fraz a Sfântulă ăCiprian. Referin a la „toate veacurile” nu este nimic mai mult decât un pionier, dar uţpionier care merge în direc ia potrivit . Stadiul prezent al unui creştinism împ r it trebuţ ă ă ţv zut în stadiul unui istorii creştine unite.ă

C ut rile ecumenice moderne, au început cu n dejdea învierii şi a aştept rii şi au foă ă ă ăcontinuate acum cu temperament şi ner bdare.ă „Intercomuniunea” imediat la scar largă ă este înc privit în anumite sectoare ca şi o grabnic solu ie oferit problemei. Pe de ală ă ă ţ ă parte, în cercurile mai largi exist o disperare cresc toare care duce uneori la o schimbaă ă

radical în eluri şi obiective. Noua formul „unitate f r unire,” indiferent ce însemna eaă ţ ă ă ăcâştigat sus inere şi popularitate. A fost dictat şi motivat de dezam gire şi neîn elegerţ ă ă ă ţar fi oare realist s aştept m în viitor ca o astfel de unificare a creştinilor dup cum a foă ă ăea sugerat de Sfântul Andrei s aib loc? De ce s nu fim mul umi i cu o cooperară ă ă ă ţ ţpractic dincolo de grani ele denomina ionale f r s mai cre m nici o alt discuă ţ ţ ă ă ă ă ă ţteologic care parte intrinsec diviziv . De ce s nu fim mul umi i cu o unitată ă ă ţ ţ„duhovniceasc ,” în milostenie şi în slujire sau în încredere mutual şi în afec iune? Dă ă ţfapt, acest lucru a fost afirmat în mai multe cercuri, din cauza celebrului slogan de lconferin a din Stockholm din 1925: „slujirea uneşte, doctrina împarte.”ţ

F r nici o îndoial , creşterea încrederii mutuale, a stimei de sine şi a abilit ii deă ă ă ăţcoopera în domenii practice într-un context şi situa ie ecumenic . Cum pot acestea s nţ ă ă

duc la unitate? În acest fel de abordare practic exist o ambiguitate înşel toare. Poateă ă ă ărealmente posibil unitatea creştin f r unire? Ortodocşii sunt lega i s spune fă ă ă ă ţ ă ăemfatic, nu. Unitatea creştin poate fi conceput numai ca unitate a Bisericii şi a Biserică ăprin excelen fiindc creştinismule ste Biserica. Schisma este o antinomie şi un paradoţă ăDin punctul de vedere ortodox, miezul problemei ecumenice st tocmai aici. Chiar şi ă„reconciliere” comprehensiv în domeniul importan ei ca şi reintegrare a gândiri creştină ţf r de nici o îndoial este şi mai ales având în vedre c ea nu poate lucra pentru unitateă ă ă ăcreştin conştient şi cinstit f r s p streze viziunea unei Biserici în centru. Orice altă ă ă ă ă direc ie a c ut rii este un impas şi o iluzie periculoas .ţ ă ă ă

Biserica Ortodox este legat prin loialitatea ei l untric s pretind pentru ea înseă ă ă ă ă ăo pozi ie special şi particular în sârguin ele ecumenice. Ea st pentru unitatea creştinţ ă ă ţ ă

Numai pentru acest motiv este ea capabil s îşi fac slujba şi slujirea necesar .ă ă ă ă

88



PARTEA A CINCEA: RESPONSABILITATEA PENTRU ORTODOCŞI

CONTRIBU IA ORTODOX LA MIŞCAREA ECUMENICŢ Ă ĂExist oare loc pentru teologii ortodocşi, mai presus de oriceă pentru nişt

reprezentativi împuternici i (dar în nici un caz pentru unii neautoriza i) ai Bisericilor locaţ ţOrtodoxe în mişcare – care este astfel de structurat c a devenit un fel de organiza ie –ă ă ţc rei ini iativ şi direc ie apar ine „protestan ilor” (luat în sens larg, care a înştiin aă ţ ă ţ ţ ţ ă ţReforma?) Ar fi putut fi câştigat ceva profit şi succes din aceast colaborare? Ezitantul şi căsupra-critic ar spune cu uşurin : cu siguran o astfel de colaborare indic o confuzţă ţă ăserioas în no iunile eccelsiale la fel de bine ca şi o pierdere şi o nesiguran a conştiină ţ ţă ţecclesiale, o înjosire a standardelor ecclesiale, o acceptare prematur şi nejustificat ă ăprincipilor şi a m surilor a ceea ce noi denumim Reform (care sunt acele voci, care deă ă

sunt protestante şi deşi mai arare ori au numit aceast deforma ie?).ă ţNu ezit s spună da tuturor acestor probleme. Da, exist loc pentru Ortodoxie ăMişcarea Ecumenic ; Ortodoxia îşi are propria ei datorie folosit aici. Totuşi, nu rezult că ă ănu exist greut i sau chiar şi un pericol serios în aceasta. Munca ecumenic este familiară ăţ ă cu „calea ei dreapt ” şi cu „uşa ei deschis .” Ideea nu este de a merge pe mai multe că ă ăcare nu lipsesc din lumea „catolic ” ca şi ispite şi scandal.ă

Din moment ce eu nu pot conta pe interpret rile greşite din ceea ce aş putea spunăcred şi se cuvine s m întorc la ea. Eu în eleg actul ca luând parte la Mişcarea Ecumenică ă ţ ca şi un act de participare în conversa ia şi colocviul ecumenic şi eu nu consider o astfel dţparticipare ca nefiind posibil şi îng duit pentru to i ortodocşii, dar şi mai mult ca şi ă ă ă ţobliga ie care a ap rut din înseşi esen a conştiin ei ortodoxe şi din datoria adev ratţ ă ţ ţ ă

Bisericii de a observa cu uşurin şi fa de toat lumea „în sinagogi, în fa a regilor şi ţă ţă ă ţputernicilor lumii acesteia.” Cum am putea s credem f r s auzim nimic? Cum vom auză ă ă ăf r de nici o predic ? Aceast propozi ie apostolic este plasat aici.ă ă ă ă ţ ă ă

Eu privesc participarea în Mişcarea Ecumenic în acelaşi fel ca şi ac iune misionară ţ Biserica Ortodox este numit specific ca s joace o parte din idei şi schimburile ecumenică ătocmai fiindc noi suntem conştien i de propriul nostru rol ca şi p str tori ai credină ţ ă ă ţapostolice şi a Tradi iei în forma ei integral şi în acest sens singura Biseric Adev rat , dţ ă ă ă ămoment ce cunoaştem şi ştim depozitul harului duhovnicesc prin continuitatea slujirii şi succesiunii apostolice şi tocmai fiindc în acest fel ar putea pretinde un loc special într-uăcreştinism divizat. Ortodoxia este un adev r universal, adev rul lumii întregi, pentru toaă ăveacurile şi na iunile. Acestea sunt motivele pentru care Biserica Ortodox este chemat ţ ă ă

obligat ca s ilustreze adev rul lui Hristos întotdeauna şi în tot locul, mai înainte dă ă ă întreaga lume.Dac este s definesc datoria şi natura particip rii ortodoxe în Mişcarea Ecumenică ă ă

ca şi misionar, nu în eleg termenul ca însemnând o prozelitizare sau o propagand directţ ă Îmi voi imagina c r mâne clar din ceea ce am spus. Fa de convingerea l untric că ă ţă ă ăOrtodoxia este un adev r absolut, este ad ugat o considera ie formal care este un fel dă ă ă ţ ăimpediment ca mai înainte de a fi plasat între denomina iile chiar şi cele din exterioă ţaceasta este ceva ca şi un fel de început timpuriu şi a fidelit ii Tradi iei.ăţ ţ

Teologul ortodox nu se simte pierdut între colegii unor gânduri sau a unei credinţchiar şi atunci când ei sunt o majoritate; aceasta este aşa fiindc ei sunt conştien i c sună ţ ă

89



o minoritate; aceasta fiindc el este conştient de o loialitate fa de tradi ia apostolic ă ţă ţ ăfiindc el nu îşi are propriile conjuncturi sau teorii şi nici un fel de opinie teologic pe careă ăpoate expune în fa a colegilor lui, ci ceea ce este cel mai important, doctrina indispensabiţ şi neschimbat a Bisericii Universale; pe lâng aceasta, el nu are nici un fel de sus inere ă ă ţarticolelor anglicane XXXIX sau a M rturisirii augustanaă sau a Catehismului de lHaidelberg. Ele se refer direct şi indirect la Sinoadele Ecumenice şi la Sfin ii P rin i, adică ţ ă ţla autorit i şi la aceste momente care transced esen ial neîn elegerile istorice şi se cuvinăţ ţ ţca ele s aib o valoare determinatoare pentru to i creştinii.ă ă ţ

O astfel de pozi ie ne aduce la o „temelie comun ,” în alte cuvinte la o „Bisericţ ă nedivizat .” Teologul ortodox trebuie şi poate reprezenta „orientul contemporan” cu muămai pu in decât o antichitate ecumenic în sine. Pentru acest motiv el nu se v-a al tura dţ ă ăcei care reprezint necesar trecutul recent sau cel mai îndep rtat sau chiar şi ceva mă ăvechi dar deja atins de provincialism datorit ruperii Tradi iei unice. Istoria timpurie esă ţcât se poate de important , mai mult datorit caracterului ei sintetic decât al logevită ă ăţOrtodoxia exprim mişcarea patristic în cadrul iconomiei ecumenismului. În ori ce caă ănumai aici ortodocşii se g sesc pe sine în sensul şi justificarea lor deplin . Referin ele ă ă ţcurentele contemporane „orientale” (sau mai bine spus) la teologia ruseasc , nu poate ădecât subordonat , limitat şi nu întotdeauna la un sens pozitiv.ă ă

Iat astfel cum putem vedea c Ortodoxia şi teologiei ei au o responsabilitată ă

special : dac lumea a pierdut calea credin ei şi dac pentru creştini puritatea credin eiă ă ţ ă ţfost acoperit , o parte considerabil din greşal apar ine poporului ortodox, care de atâteă ă ă ţori a uitat caracterul universal ascuns şi m rturisit de ei. Biserica nu este chemat numă ăca s îşi înve e fii ei ci s fie şi prezent pentru cei care stau afar din ea.ă ţ ă ă ă

A fost ridicat o întrebare fină al , una care nu a ap rut numai din practica pastoraă ă sau din psihologia pedagogic . Este lumea ecumenic un aşez mânt potrivit pentru o astfă ă ăde prezen şi este Mişcarea Ecumenic , la fel ca şi rolul jucat de Ortodoxie un mijloţă ăpotrivit pentru observa ie? Nu ar fi mai bine, mai simplu şi mai rezonabil s men inem ţ ă ţdistan , s vorbim din exterior înc de la început, ca s subliniem incompatibilitatea caţă ă ă ăsublineaz premizele doctrinare la fel ca şi diferen ele esen iale în formularea datoriilor şiă ţ ţobiectivelor finale?

Aceast problem este mult prea complex şi delicat pentru a fi tratat pe scură ă ă ă ămai mult ar fi imposibil s o discut m în detaliu. R spunsul este simplu şi conving tor dă ă ă ăpunct de vedere duhovnicesc, f r s invoc m o dovad profund şi o analiz grijuliă ă ă ă ă ă ăPruden a pastoral autentic cere f r nici un fel de îndoial o m rturie ecumenic tocmţ ă ă ă ă ă ă ă în forma ei concret şi precis .ă ă

Ar fi destul s accentu m dou lucruri care ar fi probabil cele mai importante. Mă ă ă întâi, în mod sigur nu se cuvine s respingem Reforma, în care sunt implicate aspectele ăistorice, dar ar fi imposibil s facem la fel cu problema sau problemele care au fost ridicatăşi discutate în Europa înc din timpul Reformei. Acest lucru este adev rat chiar şi atună ăcând solu iile „protestante” oferite în acest sens se cuvine s fie l sate la o parte. În loc, sţ ă ăcuvine s recalcul m calea întregului a acestor probleme cu o aten ie şi cu o simpată ă ţ

sporit şi nu din exterior, s o ridic m şi s o clarific m în acelaşi fel ca şi solu iile catolică ă ă ă ă ţUn astfel de lucru ar fi imposibil din exterior şi ca şi capacitate de observator şi posibnumai pentru un c l tor şi o companie. Acest lucru este adev rat în zilele şi vremuriă ă ănoastre, în care o revizuire deplin a pozi iilor protestante are loc şi când nişte adâncuri ă ţspa ii uitate sunt redescoperite.ţ

Într-o astfel de atitudine nu exist nici un fel de condescen şi nici îndemânară ţăMembrii ortodocşi ai Mişc rii Ecumenice nu au ascuns niciodat caracterul extraordinar ă ăpozi iei lor şi a stadiului lor de conştiin , nici în Lausanne şi nici în Edinburg. Acest caracteţ ţăextraordinar nu este un secret pentru nimeni; mai mult, nu avem nimic ce s ascundemă To i cei din Mişcarea Ecumenic ştiu c pentru ortodocşi, Ortodoxia este adev rţ ă ă ă

90



neschimbat şi plenitudinea, nu una dintre acele tipuri justificate şi variate (tipurile „culturapsihologice”) a creştinismului. Dialogul fr esc nu a devenit o imposibilitate duhovniceascăţ tocmai din aceast cauz .ă ă

Astfel ajungem la a doua pozi ie.ţ Indiferent cât de blând ar fi frazarea „primar ” ă ăMişc rii Ecumenice, ea poate fi socotit valabil în m sura în care marcheaz şi estă ă ă ă ăacceptat sincer şi serios fa de majoritatea pe care o marcheaz (care poate fi pus ă ţă ă ă îndoial ) şi care nu face decât s limiteze şi s autentifice profunzimile tainice. Credin a ă ă ă ţHristos ca şi Dumnezeu şi Mântuitor îi uneşte cu adev rat pe cei care merg dincolo dă

psihologie şi de incomensurabil. Iat c nu se putea exprima aceast unitate într-o singuă ă ă formul logic potrivit ; înseşi faptul unit ii este dincolo de orice îndoial şi protesă ă ă ăţ ăÎn elegerile referitoare la temeliile credin ei, deşi incomplete şi nu întotdeauna unificate,ţ ţaduce pe oameni împreun nu numai subiectiv la nivelul „unanimit ii” şi al afinit iloă ăţ ăţsufletului, dar aceasta mai traseaz ceva obiectiv, un anumit cerc ontologic care cauzează lumea, ca tot ceea ce este str in de cruce (şi de conceptul ei teologic) şi pe cei care nu ăprimesc pe Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor a toate. De fapt, putem fi cu Hristos numsubiectiv în iubire şi în credin . Aici exist o problem şi o tain ecclesiologic profundţă ă ă ă ă Sunt cât se poate de conştient de faptul pe care îl expun aici, într-un fel uni-dimensionaimprecis şi cu greu inteligibil. Aceasta ar putea justifica gândirea comun şi acteăcreştinilor la un nivel practic şi face acestea capabile de o valoare ce nu poate fi calculat

exact în nişte categorii pur psihologice. În ciuda acestei deficen e, o astfel de ac iunţ ţEvanghelic ne duce numai pe calea unit ii şi a reintegr rii creştinismului.ă ăţ ăÎn aceast ac iuneă ţ obiectivul final şi datoria imediat se cuvine s fie distinct clar. ă ă ă

împlinii datoria imediat atunci când este posibil nu însemn a ajunge la un obiectiv finaă ăÎntotdeauna este posibil s uit m aceste lucruri. Comunitatea Ecumenic nu poate fi luată ă ă şi interpretat ca şi „o unire a Bisericilor.” Cu ea se con ine un anumit sens pozitiv chiar ă ţ în iconomia general a unit ii creştine dimpreun cu sensul ei definit care nu este încă ăţ ă aparent. Pe de alt parte, trebuie s evit m declanşarea total a obiectivului final într-ă ă ă ădatorie ultim , din moment ce aceasta nu ar face decât s ne conduc la un utopianisă ă ăfals, când optimist, când pesimist. În ambele cazuri, ar putea exista o absen a unoţă judec i istorice de nivel înalt şi a sensului adev rului.ăţ ă

Repet. Vorbesc dintr-un punct de vedere ortodox şi nu fac decât s exprim o opinăpersonal . Exist probabil numai câ iva dintre ecumenişti care ar fi probabil de acord că ă ţmine; f r îndoial c exist mul i care ar putea vedea şi aprecia lucrurile complet diferă ă ă ă ă ţNu ar fi deloc surprinz tor dac protestan ii, care consider aceast form punctul loc dă ă ţ ă ă ăvedere (având în vedere c ei nu posed unul unificat, referitor la care avem toată ădrepturile s ne îndoim), opusul ar fi surprinz tor. Nu exist nici un fel de motiv s nă ă ă ă întreb m de ce judecata „protestant ” a Ecumenismului se cuvine s fie considerat ca ă ă ă ăuna legitim şi nu doar autentic ca s vorbim mai deschis, mai mult la nivelul real decât ă ă ăcel conjunctural şi la datoriile umane. Prin urmare, în iconomia duhovniceasc a istoriăcreştine, ar fi posibil ca Mişcarea Ecumenic s nu duc la un obiectiv deplin opus decât ă ă ăcel perceput de ecumenişti „protestan i” şi c interpretarea ortodox , dup cum a fost eţ ă ă ă

inspirat de Biseric , în loc s penetreze mai adânc în arcanele proniei dumnezeieşti, să ă ă r mân la suprafa .ă ă ţăDin nou, eu vorbesc de ecumenism în cadrul unei perspective dinamice şi nu ofer

nici nu închid ochii asupra greşelilor, gafelor şi a iluziilor Mişc rii Ecumenice; nu vorbesc niăm car de ce propor ii ia pentru sine mişcarea ecumenic sau ceea ce pretinde ea s fiă ţ ă ăexist multe insuficen e, greşeli pline sau poten iale. Eu nu fac decât s prezint ceea că ţ ţ ăMişcarea Ecumenic ar putea fi, ar putea devenii, dac „catolicii” prezenta i aici în mă ă ţmulte feluri: ca şi ferment, catalist, avertisment, frântur ,ă veto sau cel pu in unţ no possumus, care ar fi rostit nu din exterior ci din interior şi nici m car un fel de simpă condescen sau toleran ci ceva în duhul iubirii şi al fraternit ii.ţă ţă ăţ

91



Aş putea s greşesc în aceast judecat , dar pân acum nu am avut nici un motiv îă ă ă ăa o face. În orice caz, Domnul lanurilor las neghina s creasc cu grâul pân în ziuă ă ă ăpotrivit , pentru ca s nu st vilim creşterea mai târziu. Iat ce am spus eu: chiar şi neghină ă ă ărea; din moment ce eu conclud a fortriori c Ecumenismul pentru mine nu este o neghină rea.

MĂRTURIA BISERICII UNIVERSALE

Prin m rturia ei Biserica Orientală ă nu îşi impune propriile preten ii ci mai mult îţreaminteşte c to i creştinii au o moştenire şi un trecut comun. Exist un anumit fel dă ţ ăprovocare ecumenic implicat în m rturia Bisericii Orientale. Aceasta este contribu ia ă ă ă ţcea mai distinctiv şi mai special . Am putea diferii destul de mult în atitudinea noastă ă fa de antichitatea creştin , dar nu putem nega cu uşurin c exist o problem îţă ă ţă ă ă ăprovocarea Bisericii nedivizate a lui Hristos. Nu voiesc s spun uniformitate, ci mai multăfr ietate de convingeri. Din moment ce temelia comun şi o gândire comun au foăţ ă ăpierdute şi noi nu facem decât s le redescoperim în situa ia noastr concret ă ţ ă ăexisten ial , aceasta este ceva mai mult decât o fr ietate a c ut rilor.ţ ă ăţ ă ă

Numele de Orient şi Occident stau ca şi principii şi atitudini, nu numai ca şi teritoriMai toate Bisericile locale îşi au contribu iile lor speciale. Biserica Oriental este o poziţ ă ţlipsit de paralelism pentru a contribui ceva mai mult şi cumva mai diferit. M rturia Biserică ăOrientale este o m rturie fa de trecutul comun a Bisericii Universale. Vocea ei nu estă ţănumai o voce a orientului creştin, ci vocea antichit ii creştine. M rturia oriental nu araăţ ă ă numai în spre Orient ci mai mult în spre un oikoumene, în care Orientul şi Occident(global) apar in împreun în pacea lui Dumnezeu şi în fr ietatea unei tradi ii primare.ţ ă ăţ ţ

Biserica este Una. Pentru acest motiv este Universal , o singur Biseric în lumea îă ă ăcare exist m. Unitatea ei transcede toate barierele şi frontierele, fie c sunt ele de ras saă ă ălimb sau de un anumit rang social sau de educa ie. Chiar şi în primele timpuri ale apari iă ţ ţ

92



ei, atunci când creştinii au fost o minoritate f râmi at într-o lume care am putea spune nă ţ ăera înc convertit , Biserica a fost conştient deplin de Universalitatea ei intrinsecă ă ă Mesajul mântuirii a trebuie s fie proclamat tuturor na iunilor şi toate na iunile am puteă ţ ţspune (în termeni macro) au trebuit s fie aduse la un numitor comun. Taina Cincizecimii ăfost tocmai taina universalit ii. Toate na iunile au trebuit s fi integrate într-o unitate ăţ ţ ă într-o putere a credin ei, prin harul Duhului Sfânt. „Cum se face c noi auzim, fiecare dţ ănoi în limba noastr mam ? Par ieni, mediani i şi elami i, locuitori din Mesopotamia, Iudeă ă ţ ţ ţşi Capadocia, Pont şi Asia, Frigia şi Pamfilia, Egipt şi alte p r i ale Libiei care apar ineau dă ţ ţ

Cirene şi vizitatori din Roma, iudei şi prozeli i, cretani şi arabi, îi auzim vorbindu-ne ţlimbile noastre despre m re ele fapte al lui Dumnezeu” (Fapte 2: 8-11).ă ţÎn ultimele decade ale secolului al II-lea, Sfântul Irineu, episcop de Lyon, a ar taă

viguros în spre Unitatea Universal a Bisericii în credin . „Deşi ea este împr ştiat mai pră ţă ă ătoat lumea, Biserica, primind aceste înv turi şi aceast credin , mai p streaz înc că ăţă ă ţă ă ă ămare grij tradi ia ca şi cum ea şi-ar ocupa propria ei cas . Ea crede în mai toate doctrineă ţ ăca şi cum ar avea un suflet şi o singur inim şi ea proclam , înva şi le d mai jos întră ă ă ţă ăarmonie deplin , ca şi cum ar avea numai o singur gur . C ci deşi limbajul lumii nu estă ă ă ăsimilar, totuşi importul tradi iei este unul şi acelaşi” (ţ Împotriva ereziilor, 1, 10, 2).

Biserica lui Dumnezeu este un corp istoric, chiar dac ea transcede istoria, fiind un făde Templu al Duhului şi un Trup al lui Hristos. Ea îşi v-a duce misiunea mai departe pr

veacurile fr mântatei istorii umane pân când v-a intra în unitatea credin ei. Aceasă ă ţBiseric , Una şi Universal este dup estim rile noastre Sfânta Biseric Ortodox , că ă ă ă ă ăadev rat apostolic în credincioşia ei fa de înv turile şi rânduielile apostolice, că ă ţă ăţăadev rat catolic în integritatea m rturiei ei, sfânt am putea spune prin abunden a harulă ă ă ă ţlui Dumnezeu. Ea este administratoarea unor taine sacre în întreaga lume (cum este ea„stâlpul şi temelia adev rului” –ă στύλος καί έδραίωμα τής άληθειας (1 Timotei 3, 15). Ea aro responsabilitate nedivizat pentru propagarea evangheliei, la fel cum are autoritatea deăm rturisii „credin ei descoperite sfin ilor”ă ţ ţ τή πά αξ παραδοθείση τοις άγίοις πίστει (Iuda 3). Evorbeşte mai multe limbi care eventual sunt un fel de simbolic a felului în care au vorbăapostolii la Cincizecime, cu scopul eminent de a ajunge la toate na iunile, fiecare îţelementul ei propriu. T ria tradi iei este întotdeauna aceiaşi şi ea nu v-a putea fi niciodată ţ

tr dat de varietatea expresiei sale.ă ăÎn aceast lume împ r it a noastr , Universalitatea Bisericii Ortodoxe este de mă ă ţ ă ămulte ori obscurizat grav şi perspectiva ei este de mai multe ori îngustat sau scurtată ă Lumea lui Dumnezeu, adev rataă oikoumene, este am putea spune prea larg şi falsă pentru mai to i oamenii supuşi sl biciunilor şi viciilor şi ei sunt mult mai uşor de cuprins ţ ămica lume a oamenilor. Universalitatea credin ei ortodoxe este obscurizat de diviziuniţ ăumane şi din nefericire se uit de mai multe ori c Ortodoxia este Biserica şi c nu poate ă ă ănu trebuie s fie ascuns în nici un fel de limit teritorial sau istoric . În fa a expansiună ă ă ă ă ţortodoxe nu ar trebui s existe nici un fel de limit şi eventual în aceste condi ii Biserica aă ă ţputea vorbii o alt limb .ă ă

Am putea spune c este eventual o realizare a Bisericii Ortodoxe c înc de la începuă ă ă

şi prin toate veacurile s-a adresat unor na iuni diferite în idiomul lor propriu şi c Sfânţ ăLiturghie a fost celebrat în mai multe limbi. Este o realizare a Bisericii Ortodoxe c să ăadresat slavilor în vernaculara lor şi i-a încurajat s îl laude pe Dumnezeu în propria lălimb . M re ul exemplu al lui Chiril şi Metodie, „apostolii slavilor” a fost urmat în dă ă ţaproape de misionarii Bisericii ruseşti din zile Sfântului Ştefan al Permului care s-a sârgus evanghelizeze triburile finlandeze în propria lor limb şi care au adaptat liturghia loă ăvernacularei, pân în zilele marelui „apostol al Japoniei,” Arhiepiscopul Nicolae al Japonieăcare a pus bazele Ortodoxiei japoneze. Limbile sunt multe şi fiecare din ele ar putea folosite pentru propagarea adev ratei credin e şi pentru un fel de oferiri spontane de laudă ţ şi mul umire aduse lui Dumnezeu, care eventual este Dumnezeul tuturor na iunilor. A fostţ ţ

93



realizare special a Bisericii Ortodoxe Ruse c ea nu a ezitat niciodat s foloseasc ă ă ă ă ăvarietate de limbi în sârguin ele ei misionare. Aceasta este moştenirea peren a mariloţ ămisionari bizantini fa de slavi.ţă

În alt sens, se uit de mai multe ori c Biserica Ortodox , ca şi Biserica lui Hristos ă ă ăprin urmare o p str toare credincioas a Credin ei Apostolice şi o depozitar a autorită ă ă ţ ă ăţapostolice, are o mare responsabilitate care se extinde asupra întregii lumi. „Cum vor cred în El despre care nu au auzit? Cum vor auzii ei f r un predicator?” –ă ă πώς δέ πιστεύσωσιν οούκ ήκοσαν πώς δέ άκούσωσιν χώρίς κηρύσσοντος? (Romani 10, 14). Au luat oare ortodocş

toate m surile ca s fac cunoscut Ortodoxia în lume? Au luat ortodocşi toate m surile loă ă ă ă ăposibile ca s fac credin a ortodox cunoscut lumii? A fost m rturia lor fa de adev rată ă ţ ă ă ă ţă ăcredin urgent şi destul de puternic ca s fie auzit ? Creştinismul este grav împ rţă ă ă ă ă ă ţExist nişte confuzii şi divergen e grele între cei care pretind un anumit fel de preferină ţ ţfa de Domnul. Ar putea fi în aceast situa ie Biserica t cut ? Nu ar trebui oare ca Bisericţă ă ţ ă ăOrtodox s nu proclame credin a ortodox unui creştinism divizat, cu milostenie, discreă ă ţ ă ţşi convingere?

Ortodocşii nu au nici un drept în a se retrage din lume, care are nevoie şi cautadev rul lui Hristos, fiindc este datoria creştinilor ortodocşi s m rturiseasc c acă ă ă ă ă ăadev r care a fost pozi ionat pentru totdeauna în Una, Sfânt Soborniceasc ă ţ ă ăApostoleasc Biseric . Ar fi posibil c în prezent mai mul i ortodocşi nu s-ar sim ii echipaă ă ă ţ ţ

pentru aceast datorie. Atunci, haide i s ne îmbr c m cu o armur duhovniceasc (Efeseă ţ ă ă ă ă ă6, 13) şi s îi slujim pe to i fra ii noştrii din toat lumea ca şi martori ai Domnului. Nu există ţ ţ ă nici un fel de afirmare de sine l ud roas într-o astfel de atitudine. Din contr , exist uă ă ă ă ăputernic sentiment al responsabilit ii şi al datoriei. Trebuie s fim fermi în credin şi săţ ă ţăcreştem în ea, c ci comorile (sau tezaurul) Ortodoxiei nu poate fi ascuns în p mânt. „Că ă ătrebuie avut în vedere c cel care planteaz ceva nu valoreaz nimic c ci Dumnezeu estă ă ă ăcel care le face pe toate s creasc ” –ă ă ώστε ούτε ό φυτεύων έστίν τι ούτε ό ποτιξων άλλ’αύξάνων θεός (1 Corinteni 3, 17). Totuşi oamenii sunt chema i s planteze în ap , c ci dupţ ă ă ă fraza Sfântului Pavel, „noi suntem împreun lucr tori cu Dumnezeu” –ă ă Θεού γάρ έσμεσυνεργοί (1 Corinteni 3, 9). „Voi sunte i sarea p mântului, dac sarea este stricatţ ă ă ăμωρανθή – prin ce se v-a s ra? (Matei 5, 13).ă

UN CRITICISM AL LIPSEI DE INTERES PENTRU DOCTRIN ÎNTRE CREDINCIOŞIIĂ ORTODOCŞI RUŞI

Regretatul mitropolit Evloghie a discutat renaşterea religioas recent dintre ruşă ăacas şi în exil, în primii ani ai emigra iei ruseşti. Faptul a fost evident: a existat ă ţdeşteptare. Motivele au fost evidente, deasemenea: şocul evenimentelor tragice, lips dă

94



securitate şi nesiguran , suferin şi fric . Dar în mod exact, ce am putea spune c iţă ţă ă ăatras pe ruşi la Biseric ? Dogmele, doctrina ortodox ? Da, a spus mitropolitul, la fel a fost ă ă în trecut, în bizan şi în special între greci, nu numai în Rusia. A existat o vreme când chiaţşi laicii au fost profund interesa i de acest lucru şi în probleme referitoare la credin . Ruşţ ţădup cum a m rturisit mitropolitul, cu excep ia câtorva teologi educa i, nu au ajuns ă ă ţ ţmomentul în care ei ar fi putut fi cu problemele unui gândiri teologice abstracte şi de fapt nu au fost deloc interesa i de ele. Din câte se pare, mitropolitul a eşuat în a dezvolta uţinteres în teologie între credincioşi. Dup opinia lui, adev ratul motiv pentru aceast lipsă ă ă

de interes dintre ruşi a fost c ei nu au în eles şi nici nu au putut cuprinde aspectul teoretă ţal realiz rii sau a încorpor rii idealurilor Bisericii în vie ile oamenilor. Mai presus de orice, ă ă ţau c utat aspectul ritual al religiei, frumuse ea slujbelor, icoanelor, cântecele şi restă ţasemenea lor. Mitropolitul a încercat s explice valoarea emo ional şi educa ional ă ţ ă ţ ăritualului. Totuşi, el a ad ugat c acest ritual putea fi în eles destul de pu in şi c oamenă ă ţ ţ ănu ştiau ce adev r m rturiseau sau simbolizau în ritualuri. Totuşi, a afirmat el, ritualuriă ăsunt atât de mişc toare şi de p trunz toare, în l toare şi inspiratoare, indiferent de sensă ă ă ă ţălor.

Dac aceasta este o descriere potrivit a abord rii ruseşti fa de creştinism ar ă ă ă ţăceva îndoielnic. Atitudinea descris de acest mitropolit este tipic anumitor elemente dă ăBiserica rus . S-a afirmat persistent de mai mul i scriitori c ruşii au înv at creştinismul nă ţ ă ăţ

din evanghelie ci din Vie ile Sfin ilor. S-a mai afirmat c pentru ortodocşi, creştinismul nţ ţ ăeste o „doctrin ” ci via . Ortodocşii nu sunt interesa i de „sisteme dogmatice” ci dă ţă ţ„via .” Ei au în eles adev rul nu prin medita ia unei în elegeri intelectuale, ci mai mult prţă ţ ă ţ ţmedita ia „inimii” şi a felului estetic. Ar trebuie s c ut m înv turile ortodoxe nu ţ ă ă ă ăţăsisteme ci în chipuri, ritualuri şi icoane. S-a afirmat c în Orient „nu exist nici un fel dă ăteorie a creştinismului,” ci c exist sfin i, icoane, poetic şi aşa mai departe.ă ă ţ ă

Nici un ortodox sau catolic nu ar putea nega importan a primar a ritualurilor sacre ţ ăa vie ii duse în sfin enie. Cea ce este stânjenitor în aceste afirma ii pe care tocmai le-aţ ţ ţcitat în exclusivitate, accentul lor sau nu – ci. Ar trebui s întreb m orice „sistem doctrinaă ăşi „în elegere intelectual ” dac ele pot fi restric ionat cu grij , dac ele pot fi devalorizatţ ă ă ţ ă ăcu uşur tate şi eliminate deplin. Balan a pare c a fost rupt . În ori ce caz, acest supră ţ ă ă

accent pe „aspectul artistic” al ritualului nu este în acord cu aspectul actual al tradi iei artţOrtodoxiei în sine. Dac am putea fi instrui i dup „teoria creştinismului” dup cum a foă ţ ă ăea grupat şi exprimat aici. „Teoria” însemn mai mult decât orice „contempla ie”; esteă ă ă ţintrospec ie şi o viziune intelectual . Dup tradi ia duhovniceasc ortodox ,ţ ă ă ţ ă ă nous (mintesau facultatea intelectual ) l untric este care conduce via a duhovniceasc , ă ă ă ţ ăhegemonikonului. Imnografia tradi ional ortodox oriental , moştenit de ruşi de la grecţ ă ă ă ănu este numai liric ; nu este marcat numai de emo ii, ci şi de sobrietate (seriozitate). Estă ă ţo poezie înalt , dar una „metafizic ” sau mai bine spus o „poezie teologic ” care nu ezită ă ă s foloseasc nici un fel de terminologie teologic elaborat . Cu adev rat, unele din ceă ă ă ă ămai în l toare imne al Bisericii Orientale sunt pur şi simplu un fel de parafraze ale unoă ţădefini ii dogmatice:ţ un fiu care a fost n scut mai înaintea tuturor veacurilor din Tat l f ră ă ă

de mam şi care nu a suferit nici un fel de schimbare sau muta ie, amestecare saă ţ diviziune ci a p strat în întregime specificit ile naturii propriiă ăţ (Theotokion Dogmatic, pglasul al treilea). Aceasta este defini ia sinodului de la Calcedon şi ea nu cere nici un fel dţ în elegere teologic . S-a spus pe bun dreptate c icoanele ortodoxe sunt un fel dţ ă ă ă„monumente dogmatice” (V:V: Bolotov). Ele m rturisesc acelaşi adev r care este definit ă ădoctrin şi dup Sinodul Ecumenic al Şaptelea, ele trebuie s fi controlate de o doctrină ă ă s n toas . Pe scurt, nu exist loc pentru nici un fel de disjunc ie:ă ă ă ă ţ nu – ci. Bineîn eleţdogmele trebuie afirmate şi ele nu trebuie judecate dup un fel de gândire abstract ă ăpentru acest motiv este greu s condamn m doctrina şi nu via a. Acest lucru nu poată ă ţsepara „duhovnicia” şi „teologia” dup Sfântul Ioan Damaschinul sau Grigorie de Naziană

95



Omitem astfel centrul vie ii duhovniceşti a P rintelui Ioan de Kronştadt atunci când se facţ ă„abstrac ie” deliberat de viziunea lui teologic . În tradi ia ortodox , sfin enia estţ ă ţ ă ţ întotdeauna interpretat „teologic” şi nu numai în categoriile unei emo ii sau exalt ri, ci îă ţ ăcategoriile seriozit ii duhovniceşti, în credincioşie fa de adev r.ăţ ţă ă

Este cu adev rat stânjenitor c exist atât de pu in interes pentru „sistemeă ă ă ţdogmatice,” la fel ca şi pentru doctrina Bisericii, în diferite cercuri şi domenii ale societăţortodoxe de ast zi şi tragica distinc ie c între „devo iune” este atât de plin de foră ţ ă ţ ţdivor at de „credin .” Exist mult prea pu in interes pentru „vase” şi mult prea puţ ă ţă ă ţ ţ

interes pentru Comoar , care singur face comoara pre ioas . Simbolurile şi ritualurile suă ă ţ ăvehicole ale adev rului şi dac ele eşuiaz s convearg adev rul, ele pur şi simpă ă ă ă ă ă înceteaz de a mai func iona. Din nefericire, s-a sugerat de mai multe ori c „interesul ă ţ ădoctrin ” este ceva mai mult arhaic şi atitudinea greac este mai mult una ruseasc (dă ă ănou, nu – ci). Exist numai o Tradi ie Ortodox a credin ei şi din câte a dovedit-o experienă ţ ă ţ ţea transcede toate barierele na ionale. S rb toarea Ortodoxiei, pe care plini de credincioşţ ă ăo s rb torim în prima Duminic a Postului, este tocmai o s rb toare teologic . Moştenireă ă ă ă ă ăP rin ilor este miezul tradi iei ortodoxe şi este o moştenire teologic . Doctrina P rin ilă ţ ţ ă ă ţeste izvorul Ortodoxiei în via . Suntem deplin justifica i în afirma ia c confuzia noastţă ţ ţ ă modern din via deriv direct din neglijen a contemporan a unei „înv turi s n toaseă ţă ă ţ ă ăţă ă ădin cauza lipsei unei „înv turi s n toase” în probleme de credin .ăţă ă ă ţă

Ortodoxia se sus ineţ prin credincioşia ei fa de cele Şapte Sinoade Ecumenice. Sţăuitat de mai multe ori c Sinoadele au fost angajate tocmai în formularea doctrinei creştină în elaborarea unor „sisteme dogmatice.” Este un pas înainte prin care suntem muta i ţimpresiona i de înv turile dogmatice ale acelor mai oameni care şi-au dedicat toat viaţ ăţă ă ţlor stabilirii Dreptei Credin e, a Ortodoxiei? Noi îi l ud m pe Sfin ii Trei Ierarhi, care au foţ ă ă ţmai presus de orice înv toriăţă ecumenici, înv torii dreptei credin e, dar care au fost căţă ţadev rat înstr ina i fa de contribu ia lor peren la via a Bisericii: adic , contribu ia loă ă ţ ţă ţ ă ţ ă ţperen la via a Bisericii: – mai exact, înv turile, teologia lor şi interpretarea lor ă ţ ăţăAdev rului creştin „în cuvintele ra iunii.” Nu avem noi oare nevoie, ca şi o problem dă ţ ăprioritate esen ial ca intelectul nostru s fie iluminat de „Lumina Ra iunii” în zileţ ă ă ţprezente ale unei mari confuzii intelectuale? F r o conducere sobr , f r un element stabă ă ă ă ă

al unei doctrine s n toase, sentimentele noastre nu pot face decât s greşeasc şi inimiă ă ă ănoastre ar fi oarbe.Ar trebui s accept m prezenta renaştere religioas , deşteptarea inimii ca şi un dar ă ă ă

harului, ca şi un semn al Milei lui Dumnezeu, la fel ca şi pentru o plecare aspr şi o invitaă ţde a studia şi în elege, fa de cunoaşterea Adev rului care îmbr işeaz via a noastţ ţă ă ăţ ă ţ etern . Exist un prejudiciu nefericit, unul care nu a ap rut din sursele ortodoxe, că ă ă „doctrinele” sunt abstracte şi „teologia” a devenit un intelectualism. Domnul R scump r torul nostru este Logosul şi El îi ilumineaz pe to i oamenii şi Duhul Sfână ă ă ă ţD t torul vie ii este Duhul Adev rului. „Emo iile” sunt dispozi ii umane, dar adev rul nă ă ţ ă ţ ţ ăpoate fi decât duhovnicesc.

Haide i s împodobim vasele, dar s nu uit m c vasele sunt de lut. Totuşi, în ele estţ ă ă ă ă

ascund o comoar veşnic : Cuvântul vie ii.ă ă ă ţ

96



M RTURIA BISERICII ORTODOXEĂ

Într-una din scrisorile lui pastorale, marele episcop rus al secolului trecut, Teofa„Z vorâtul” face o afirma ie uimitoare. De ceea ce ar avea nevoie Biserica rus , spune eă ţ ăar fi „o band de lemne de foc” şi probabil c aceasta ar pune lumea pe foc. Incendiaă ătrebuie ei înşişi s ard şi s umble în toate locurile ca s aprind min ile şi inimile umană ă ă ă ă ţ Teofan nu s-a încredin at în „creştinismul rezidual.” Obiceiurile ar fi putut fi perpetuate dţiner ie, a spus el, dar convingerile şi crezurile nu puteau decât s ne ofere o vigilenţ ă ţduhovniceasc şi un efort continuu al duhului. Teofan a sim it c a existat mult prea multă ţ ă rutin şi conven ie în via a creştinilor ruşi. El a anticipat o criz şi chiar un colaps. El ă ţ ţ ă

demisionat din episcopia lui şi s-a retras la o m n stire fiindc sim ea c acolo ar puteă ă ă ţ ăface mai multe servicii Bisericii, prin scrierea de c r i şi printr-o mai bun administraă ţ ă ţepiscopal .ă

Teofan a fost un om cu o ampl educa ie şi cu mult experien . O vreme a foă ţ ă ţărector la Academia Teologic din Sank Petersburg. El a c l torit extensiv în r s ritul creştă ă ă ă ăşi a fost intim legat de multele Athos. A fost un foarte bun c rturar grec şi el şi-a folosăcunoştin ele lui pentru traduceri. El a insistat întotdeauna c s-a retras nu pentru a duce ţ ăvia duhovniceasc mai deosebit (care este posibil şi ar trebui s fie practicat chiar ţă ă ă ă ă ă în via a voluntar ), dar ca s poat avea timp pentru munca ecclesial şi pentru ceţ ă ă ă ăliterar . El şi-a dus cu sine în chilia lui monahal toate c r ile lui, o bibliotec select dă ă ă ţ ă ăcare nu lipseau c r i ale unor autori occidentali şi literatur secular . El a voit s cunoască ţ ă ă ă

lumea c reia trebuia s îi aduc mesajul mântuirii. El nu a pus în discu ie lucr rile ă ă ă ţ ărealiz rile celor care nu au apar inut comuniunii ortodoxe a credin ei.ă ţ ţEpiscop retras, el şi-a petrecut restul zilelor scriind: el a tradus Filocalia, lucr rile lă

Simeon Noul Teolog şi a vechilor rânduieli monahale (Orientale şi Occidentale); el a publicacâteva volume referitoare la comentariul la epistolele sfântului Pavel, care nu au fost atâde mult inten ionate pentru c rturari ci pentru ai îi ajuta pe credincioşi s în eleagţ ă ă ţ înv turile lui inspirate; el a scris câteva c r i despre etic şi spiritualitate creştin . Teofaăţă ă ţ ă ă îşi începea via a zilnic cu Sfânta Liturghie, pe care o slujea singur în capela lui domesticţ ă şi el folosea inspira ia împ rt şaniei zilnice pentru munca lui c rtur reasc şi pastoral .ţ ă ă ă ă ă ă

Impactul scrierilor lui Teofan asupra vie ii Bisericii ruseşti a fost enorm. În retragereţsa ca şi „z vorât,” el a fost mult mai influent decât ar fi putut fi un administrator al ună ă

episcopii lumeşti. El a f cut accesibil doctrina creştin creştinului mediu, de fapt tutură ă ăcreştinilor. El a voit s îi echipeze cu arme duhovniceşti pentru lupta lor creştin l untrică ă ăEl a cerut tuturor creştinilor – mai întâi mai mult decât orice clericilor – a cunoaşterdeplin şi o în elegere a Sfintei Credin e, care numai ea ar fi putut scoate via a noastă ţ ţ ţdintr-un sentimentalism nes n tos şi din imagina ie. El a insistat pe studiul Scripturilor şi ă ă ţSfin ilor P rin i.ţ ă ţ

Au trecut mul i ani de la vremurile lui Teofan.ţ Cele mai rele anticipa ii ale lui au foţ justificate. Toat Biserica Ortodox – nu numai cea din Rusia – este implicat într-o luptă ă ădisperat cu asalturile dominatoare ale necredin ei şi lipsei de pioşenie. Suflete umane treă ţprintr-un proces incredibil. Dar v lul protejator al milei lui Dumnezeu este r spândit asupă ă

97



acestei Biserici suferinde şi asupra unei lumii posedate şi din câte se pare oamenii sunchema i s fie martorii lui Hristos: Mesagerii şi Apostolii Lui. Biserica este esen ial ţ ă ţinstitu ie misionar . Ar trebuie s îi mul umim lui Dumnezeu pentru „armata” de nţ ă ă ţm rturisitori pe care ni i-a oferit şi prin care s-a descoperit şi s-a manifestat t ria ă ăfrumuse ea credin ei creştine. Nu trebuie s ne mul umim prea uşor cu ceea ce a fost f cţ ţ ă ţ ăde c tre al ii. Suntem atât de incomple i fa de noi.ă ţ ţ ţă

În momentul de acum haide i s ne punem aten ia asupra unui aspect al datoriţ ă ţnoastre creştine. Cu to ii ştim c suntem în nevoie disperat de c r i teologice de calitatţ ă ă ă ţ

În spatele „Perdelei de fier” o literatur impresionant de ateism a fost creat şi laă ă ăr spândit . Au fost create colegii speciale pentru a îi antrena pe oameni pentru „o slujiă ălipsit de Dumnezeu.” Manuale cu un fel de propagand anti-religioas şi asupră ă ămetodologiei unei predici lipsite de Dumnezeu a fost preg tit pentru clasele de şcoal .ă ă ă

Care s fie r spunsul nostru la aceast provocare?ă ă ă În Biserica Antic , Sfin ii P rin i ă ţ ă ţau întâlnit cu provocarea lumii p gâne şi cu o izbugnire de scrieri creştine, atacând punăcu punct argumentele oponen ilor. Ce am putea face noi în aceast situa ie? Am putea sţ ă ţ ne întâlnim noi cu oponen ii noştii pe câmpul de b taie şi s mântuim victimele acestţ ă ăpersecu ii duhovniceşti lipsite de precedent?ţ

Armele ruginite nu ar fi deajuns. Nu vorbesc numai de Sfânta Tradi ie, de scrieriţsfin ilor P rin i, ci de c r ile lipsite de potrivire ale secolului trecut, care sunt atât dţ ă ţ ă ţ

efemere şi care de foarte pu ine ori prezint o interpretare mul umitoare la Sfânta Tradi iţ ă ţ ţProduc iile noastre teologice s-au oprit cu mult timp în urm şi aceast încetaţ ă ăm rturiseşte neglijen ei noastre a misiunii educa ionale a Bisericii. Ignoran a creşte ă ţ ţ ţBiseric şi noi nu suntem alarma i de aceasta!ă ţ

În America majoritatea creştinilor ortodocşi vorbim engleza şi suntem într-o situaţdificil . Nu exist o literatur în englez . Exist numai c r i ocazionale, de o calitată ă ă ă ă ă ţmodest şi de foarte pu ine ori se abordeaz unele subiecte urgente şi primare. Problemă ţ ăreal nu este legat de c r i ci de studiu. Fiecare genera ie, în special în Statele Unite aă ă ă ţ ţAmericii, trebuie s afirme din nou şi din nou adev rul creştin, într-un contact continuu că ătrecutul la fel ca şi într-un contact strâns cu prezentul. Nu este destul s memoriză ăr spunsuri gate preg tite. Ele ar putea fi perfect adev rate şi corecte. Trebuie s rezolvă ă ă ă ă

probleme prin gândire şi prin r spunsuri şi nu mai printr-o simpl recitare a formuleloă ăsfinte şi perfecte cum sunt ele. S ascult m la omul care caut ! El ştie formulele, dar nă ă ăpoate s se rela ioneze la chestionarea lor existen ial . Crezul nostru este o formuă ţ ţ ă perfect . De câte ori în recit m oare f r nici un fel de convingere? Suntem noi capabili s ă ă ă ă ăleg m de nevoile noastre duhovniceşti? Câ i de mul i ortodocşi au încetat de a se mă ţ ţinteresa de crezul pentru c lor nu le mai comunic apel duhovnicesc direct? Crezul nu esă ă înc rcat ci un Adev r veşnic şi iubitor. Este o cheie etern la neliniştea uman , dar aă ă ă ănevoie de interpretare. Altfel nu am ştii cum s punem cheia în zar.ă

Ceea ce vrea genera ia noastr prezent , în special pe teritoriu trans-atlantic – esteţ ă ărenaştere a unei teologii vii, care s descifreze pentru noi Adev rul pe care îl putem g sii ă ă ăScripturi, Tradi ie şi via a liturgic a Bisericii, dar care este ascuns de noi în neglijen ţ ţ ă ţă

ignoran . Ast zi mai mult decât oricând, avem nevoie de o astfel de „leg tur de lemnţă ă ă ăduhovniceşti” care ar putea aprinde min ile şi inimile cu focul unei cunoştin e iubitoare dţ ţDumnezeu şi de Iisus Hristos, R scump r torul. În genera ia noastr Dumnezeu ne cheamă ă ă ţ ă s fim martorii şi mesagerii Lui. Cum ar putea crede oamenii dac ei nu aud Cuvântul caă ăs îi aprind ? Chiar dac suntem oamenii cu nişte buze necurate, s r spundem chemă ă ă ă ă ăduhovniceşti şi focul Duhului ne v-a cur ii de slujirea Cuvântului.ăţ

98



POPORUL ORTODOX: RESPONSABILITATEA ORTODOCŞILOR ÎN AMERICA

Fra ilor şi prietenilor. L sa iţ ă ţ -m s încep mul umindu-v din inim pentru două ă ţ ă ă lucruri. Mai întâi, dumneavoastr a i avut dorin a de a m alege în organiza ia această ţ ţ ă ţPentru mine, un str in, un parvenit în aceast ar este cel mai frumos lucru. Sunt că ă ţ ăadev rat mişcat de aceast cinste pe care nu cred c o merit. În al doilea rând, m-aă ă ă invitat ca s m adresez dumneavoastr în aceast sear . Nu am avut înc vreme ca s fă ă ă ă ă ă ăini iat cum se cuvine în via a şi activitatea dumneavoastr şi dac îndr znesc s vorbesţ ţ ă ă ă ăaici în aceast sear este numai fiindc am descoperit o leg tur substan ial , o leg tuă ă ă ă ă ţ ă ăcât se poate de special între noi, o leg tur care trece dincolo de orice limita ie în timp ă ă ă ţ

spa iu. În elege i c m refer la p rt şia noastr comun în Biseric , la împ rt şireţ ţ ţ ă ă ă ă ă ă ă ă ănoastr comun a Credin ei Ortodoxe.ă ă ţDumneavoastr v descrie i pe sine ca şi cluburi ortodoxe ruseşti. V descrie i că ă ţ ă ţ

fiind apar in tori ai unui crez ortodox. Acum, aceasta este o preten ie mare. Este ţ ă ţafirma ie larg . C ci, atunci când noi ne-am numit pe noi înşine ortodocşi, pretindem cţ ă ă apar inem adev ratei Biserici, singura Biseric , c noi posed m adev rata credin şi c nţ ă ă ă ă ă ţă ăp şim pe adev rata cale a vie ii. În aceast afirma ie este implicat discriminarea, că ă ţ ă ţ ă ăcredem c numai noi avem adev ratul mesaj al lui Hristos, c noi suntem singuă ă ăreprezentativi adev ra i şi autoriza i ai Lui aici pe p mânt, a Lui ca şi înv tori ai Lui, că ţ ţ ă ăţăÎnv tor, ca Domn şi St pân. Insist m c noi posed m un creştinism nepoluat ăţă ă ă ă ănedizolvat şi c numai noi suntem autoriza i s vorbim cu o autoritate deplin în numeă ţ ă ă

Domnului şi St pânului ceresc. Acesta este singurul sens care ar putea fi legat de această afirma ie. Ceea ce voim s spunem, este c întradev r noi posed m adev rata credinţ ă ă ă ă ă ţăBineîn eles c aceasta este o datorie extraordinar .ţ ă ă

Nu este bine s avem preten ii. Nu trebuie s avem numai preten ii ci s le ă ţ ă ţ ă justific m. Acum, am putea spune noi c exist vreun om pe p mânt care ar putea afirmă ă ă ăcu sinceritate şi cu o conştiin clar c el vorbeşte substan ial şi esen ial, pân îţă ă ă ţ ţ ăstr fundurile fiin ei sale, ca şi creştin ortodox, c el ştie cu adev rat care a fost mesajul lă ţ ă ăHristos şi c el este vrednic de acest mesaj? Pai, nu voi predica pur şi simplu o predică conven ional în acest mediu nepotrivit la o or târzie, deşi ca şi preot al Bisericii m simţ ă ă ăca şi cum aş fi fost întotdeauna la catedr . Nu sunt un vis tor şi nici nu v voi îndrepta îă ă ă

99



spre specula ie. Vorbesc acum ca şi un om de afaceri şi interesele mele sunt în întregimţpractice.

Este un mare privilegiu, un mare prerogativ, s apar in Bisericii adev rate şi cred că ţ ă de fapt noi nu îi apar inem. Totuşi, aceasta înseamn c noi avem o mare responsabilitatţ ă ăNu este destul s neă numim creştini ortodocşi, trebuie s fimă ortodocşi.

Voi în aceast ar , ave i o responsabilitate special . America este o ar specială ţ ă ţ ă ţ ă Este o ar care a fost construit de emigran i care au venit din toate col urile p mântuluţ ă ă ţ ţ ăcare şi-au c utat un refugiu pe acest teritoriu virginal la date diferite. America a foă

construit de oameni care au venit din p mânturi diferite şi au adus cu ei propria lă ămoştenire, propriile lor tradi ii. Ei au înmagazinat tradi iile şi le-au adus ca şi un fel dţ ţcomoar obişnuit ca şi contribu iile lor distinctive.ă ă ţ

Voi apar ine i acestei ri. Sunte i o parte din aceast ar . Nu mai sunte i str ini ţ ţ ţă ţ ă ţ ă ţ ăaceast ar , nu sunte i pelerini care a i venit aici şi ve i pleca în alt loc. Voi ve- i r mână ţ ă ţ ţ ţ ţ ăaici. Voi apar ine i acestei ri. Majoritatea dintre voi a i fost n scu i în aceast ar . Estţ ţ ţă ţ ă ţ ă ţ ăcasa voastr . Este ara voastr Mam . Îi apar ine i ei.ă Ţ ă ă ţ ţ

Haide i s fim acum franc şi deschişi. V-a i îndeplinit voi obliga iile voastre? Obligaţ ă ţ ţ ţvoastr fa de casa şi na iunea voastr american ? V-a i adus voi toate comorile pe caă ţă ţ ă ă ţle-a i moştenit de la p rin ii şi str moşii voştrii, într-un tezaur comun al civiliza iţ ă ţ ă ţamericane, al vie ii americane, a guvernului american? I-a i înv at pe americanii din alţ ţ ăţ

spa ii s respecte Biserica Ortodox ? Ia- i înv at cum s în eleag Credin a Ortodox purţ ă ă ţ ăţ ă ţ ă ţ ă ăI-a i convertit, dac nu la parteneriatul Bisericii cel pu in la o anumit în elegere c existţ ă ţ ă ţ ăceva distinctiv, ceva f r de precedent, ceva ultim şi pre ios în propria voastr tradi ie? Nă ă ţ ă ţeste adev rat oare c voi v-a i inut tradi iile exclusiv numai pentru voi? Nu le-a i privit că ă ţ ţ ţ ţşi pe ceva legat de anumite circumstan e na ionale şi specifice? Nu le-ai considerat cţ ţapar inând ruşilor, grecilor, românilor, albanezilor şi ca f r s apar in altor na iunţ ă ă ă ţ ă ţoameni cu alte trecuturi na ionale? V-a i îndeplinit responsabilit ile dumneavoastţ ţ ăţ primare?

Haide- i s ne întreb m, st m noi în Biserica Ortodox fiindc a fost Bisericţ ă ă ă ă ăp rin ilor şi a str moşilor noştrii? St m noi în Biserica Ortodox dintr-o iner ie na ional saă ţ ă ă ă ţ ţ ăfiindc credem real în ea ca fiind unica Biseric ? Suntem noi ortodocşi fiindc noi priviă ă ă

credin a ortodox ca şi singura prezentare autentic a Mesajului etern al lui Dumnezeu saţ ă ăpur şi simplu fiindc s-a întâmplat s fim ruşi, greci, albanezi? Problema are o maă ăimportan , fiindc noi suntem ispiti i de mai multe ori de a reduce Ortodoxia ţă ă ţna ionalitatea noastr . Acum, creştinismul este un adev r universal. Niciodat nu voţ ă ă ăputea spune c Ortodoxia este ruseasc , la fel cum probabil nici nu vom putea spune că ă adev rul lui Hristos este rusesc, românesc, american, sud american, latino-american saăceva de acest fel. Adev rul lui Hristos este un adev r universal, el trebuie p strat şi ină ă ă ţ într-o comoar veşnic .ă ă

Voi probabil ve- i obiecta şi ve- i spune, „pai, nu este decât un vis.” Cu adev rat, mţ ţ ă înainte de a putea predica o Ortodoxie adev rat lumii, noi înşine trebuie s fim ortodocşă ă ăSuntem noi? Ne l ud m cu m rirea care ne-a fost l sat nou de str moşii noştrii, dar îmă ă ă ă ă ă ă

este team c abordez aceast moştenire într-un mod leneş. Este f r nici o îndoial ă ă ă ă ă ămare comoar , dar este felul nostru potrivit de a ne ar ta respectul cuvenit pentru ă ăcomoar l sat la o parte, pus la naftalin , depozitat într-o banc sau într-un magazin că ă ă ă ă ă ăşi o comoar destul de delicat , fragil , care nu poate fi folosit şi care trebuie p strat suă ă ă ă ă ăsticl sau sub cine ştie ce feluri de acoper mânt? Am fi ispiti i s spunem, el a l saă ă ţ ă ăcomoara la o parte fiindc este un lucru sacru. Suspectez c nu vom face aşa, fiindc nă ă ăştim cum s realiz m acest lucru cel mai bine şi ce s facem sau cum s îl prefer m ca să ă ă ă ăse adapteze condi iilor vie ii înconjur toare şi s inem comoara în alt loc sigur.ţ ţ ă ă ţ

Din nou, creştinismul nu este un lucru fragil. Nu este un lucru delicat care trebuprotejat. Creştinismul este o arm dat oamenilor pentru a fi folosit într-o lupt rezoluă ă ă ă

100



împotriva r ului şi de dragul adev rului de pe p mânt. Nu este un lucru delicat care trebuă ă ăl sat la o parte. Este cel mai puternic lucru în lume. S nu ne fie fric ! Se cuvine s învă ă ă ă ăţăc aceast moştenire a trecutului este puterea prezentului şi n dejdea viitorului.ă ă ă

În acest sens aş vrea s comentez referitor la noua institu ie a Bisericii voastre dă ţaceast ar , Seminarul Teologic Sfântul Vladimir. Aceasta v-o aduc în fa nu numă ţ ă ţădatorit generozit ii şi milosteniei voastre, ci şi considera ilor voastre cele mai serioasă ăţ ţŞti i probabil c mai toate rile ortodoxe la fel ca şi alte ri, de pe cealalt parte a apeloţ ă ţă ţă ăsunt acum dup cum se spune, în spatele Cortinei de Fier. Aduce i-v aminte c această ţ ă ă

cortin nu este f cut dintr-un material tare. Este realizat din principii. Aceste principă ă ă ăsunt lipsa de credin şi de evlavie, libertatea liber a Bisericii nu este deloc posibil .ţă ă ă Tot sistemul educa ional rusesc a fost distrus cu aproximativ treizeci de ani în urmţ

A existat aici o lips complet de leg tur . Bibliotecile teologice au fost distruse. Nu a mă ă ă ăexistat nici un fel de educa ie religioas sau antrenament pentru slujirea creştin şi chiaţ ă ădac ar fi existat dup cum s-au f cut rapoarte, s-a încercat o realizare şi s-a daă ă ăpermisiunea de a redeschise colegiile de educa ie, dar totuşi, pictura ar fi foarte forte gri.ţ

Haide i s ne imagin m acum c mai toate şcolile teologice din America au foţ ă ă ă închise în urm torii treizeci de ani şi toate publica iile teologice au fost reduse la t cere. Nă ţ ăs-ar mai oferi nici un fel de educa ie viitorilor preo i şi nici credincioşilor care sunt în nevoţ ţunei instruc ii teologice sau pur şi simplu religioase. Pai, aceasta ar fi o situa ie ipoteticţ ţ

Totuşi, putem percepe cu uşurin ce se poate întâmpla dac dup aceşti treizeci de ani sţă ă ăv-a permite s începem din nou – cât de mari greut i ar trebui s sufere o astfel dă ăţ ăpersoan .ă

Acestea sunt dificult ile cu care se confrunt oamenii acum în Rusia. Ei sunt îăţ ăspatele vremurilor, fiindc timp e treizeci de ani nu au putut citii c r i religioase, nu aă ă ţputut publica astfel de c r i, nu puteau s se înve e unul pe altul. Acelaşi lucru se întâmpă ţ ă ţ acum în aceste ri. Aceasta însemn c la ora actual în întreaga lume nu exist mai muţă ă ă ă ăsau mai pu in de dou sau trei şcoli de teologie pentru toat Biserica Ortodox – pentrţ ă ă ătoat lumea ortodox . Exist numai doi cei care sunt lega i de tradi ia slav a ortodoxieiă ă ă ţ ţ ăInstitutul Teologic din Paris şi noul format Seminar Teologic Sfântul Vladimir din New YorCity.

Din nou, trebuie s în elegem de ce are nevoie Biserica. Nu avem nevoie numai de ă ţsimpl şcoal profesional în care eventual numai câ iva oamenii ar putea fi educa i pentă ă ă ţ ţslujire – oameni care ar putea oficia slujbe în Biseric şi care s duc la îndeplinire muncă ă ăde rutin . Nu avem nevoie de îndemânatici – avem nevoie de maeştrii. Nu avem nevoănumai de slujitori de rutin – avem nevoie de profe i. Din nou, aceasta nu este o afirmaă ţ ţpreten ioas . Cu o alt ocazie am citat deja cuvintele zbuciumate ale unui om pe carţ ă ănimeni nu l-ar fi suspectat c este un snob teologic. M refer la episcopul Teofil care a foă ă înv torul deplin şi un bun st pânitor al spiritualit ii ortodoxe şi a devo iei din Rusia ăţă ă ăţ ţsecolul trecut. Cu o anumit ocazie el a spus, „de ceea ce avem nevoie acum este o armată de oameni care s mearg peste tot locul şi s îi pun pe oamenii pe foc.” Ca s fie capabă ă ă ă ăs fac aşa ei trebuie s ard de un foc duhovnicesc.ă ă ă ă

Prognoza lui este una cât se poate de pesimist . El a anticipat colapsul deplin ăOrtodoxiei din Rusia tocmai fiindc se temea c oamenii p strau credin a ortodox mă ă ă ţ ămult dintr-o predispozi ie moştenit sau din iner ie şi poate prin simplul fapt c s-aţ ă ţ ă întâmplat s fie ai Bisericii. Ideea lui a fost c Biserica nu putea merge înainte pentru multă ă vreme, decât numai dac ar fi devenit ceva mai mult, decât numai dac loialitateă ăortodox ar fi devenit un fel de provocare intern de la Dumnezeu.ă ă

Acum, ceea ce este necesar în America nu este numai de a avea o şcoal modestă un colegiu de antrenare profesional . Avem nevoie de o şcoal de profe i care s aib ă ă ţ ă ăt rie intelectual şi duhovniceasc . trebuie s producem o mas de oameni capabili ă ă ă ă ăvoitori de a ieşii în lume, ducând cu ei adev rata cunoaştere, adev rata în elegere, ă ă ţ

101



convingere aprins şi o putere de convingere. Din nou, am putea fi ispiti i s spunem, „nă ţ ăputem face aceasta.” Nimeni nu o poate face prin sine, bineîn eles, ci trebuie s cerem ţ ăs ne rug m pentru ajutorul lui Dumnezeu şi trebuie s ne încredem în Dumnezeu.ă ă ă

Nu visez la nişte vise m re e, nu sunt în nici un caz un vizionar. Singurul lucru pe caă ţcaut s îl fac este datoria mea. Bineîn eles, nu este numai datoria mea, este şi a voastr ă ţ ădatoria voastr comun . Trebuie s recunoaştem nevoile urgente ale Bisericii. Trebuie să ă ă auzim chemarea urgent a lui Dumnezeu.ă

Ortodoxia nu poate fi men inut numai prin iner ie. Nici o tradi ie nu poatţ ă ţ ţ

supravie ui decât numai dac este continuat printr-un efort creativ. Mesajul lui Hristoţ ă ăeste etern şi identic în tot locul, dar el trebuie reinterpretat din nou şi din nou ca s devină un fel de provocare la fiecare nou genera ie, dar s fie un masaj care s fac apel la om ă ţ ă ă ăsitua ia lui concret . Nu trebuie numai s men inem moştenirea trecutului, ci trebuie mţ ă ă ţ întâi s realiz m cea ce am moştenit şi s facem tot ceea ce putem s le prezentă ă ă ă ăcelorlal i ca şi un lucru viu. Pentru acest lucru nu este destul numai c citim câteva textţ ăC ci apropo, nu avem alte c r i. Exist unele dar ele sunt cu apoximativ treizeci de ani ă ă ţ ăurm . Nu a existat nici un fel de text de teologie produs în nici o alt ar , în rus sau ă ă ţ ă ăenglez , în ultimii treizeci de ani. Chiar dac am avea unele texte ruseşti, nu ar trebui s ă ă ăfolosim din moment ce majoritatea din voi nu citesc rusa. Trebuie s fi i conştien i dă ţ ţaceasta. Astfel, trebuie s cre m o nou literatur ortodox în limba dumneavoastr nativă ă ă ă ă ă

care este engleza şi probabil cea american .ăÎn fa a noastr st o mare obliga ie. S ne mândrim cu aceast obliga ie. S nţ ă ă ţ ă ă ţ ăl ud m cu ceasul cercet rii noastre, al responsabilit ii noastre şi fie s realiz m aceasă ă ă ăţ ă ă datorie şi s nu fim distraşi de ceea ce este un fel de calitate secundar . Trebuie şi ni să ăcuvine ceea ce este cel mai bun, fiindc numai ceea ce este cel mai bun este permis celoăcare pretind a fi singura temelie a adev rului pe p mânt. Acum nu facem decât s nă ă ărealiz m propriile noastre scopuri. Slujim scopul lui Dumnezeu şi Dumnezeu nu estăniciodat mul umit cu cele de mâna a doua. El ne cere de la noi tot ceea ce este mai buă ţEl ne cere toat inima, toat mintea, toat ascultarea. Haide i s ne concentr m toată ă ă ţ ă ăeforturile pe construirea unei şcoli teologice unificate în America, la cel mai înalt nivposibil, fiindc numai aceasta ar putea corespunde cu demnitatea Bisericii. S nu nă ă

pierdem vremea f când mai multe lucruri dintr-o dat , c ci nu suntem destul de tari s ă ă ă ăfacem.Seminarul Teologic Sfântul Vladimir nu este o institu ie mândr . Suntem conştien i dţ ă ţ

limitele şi sl biciunile noastre. Totuşi, nu putem sc pa de responsabilitatea şi datoră ănoastr şi avem nevoie de ajutorul vostru. Probabil c nu ve- i fi capabili s face i preă ă ţ ă ţmulte, dar se cuvine s face i Seminarul Teologic Sfântul Vladimir interesul vostru majoă ţ Trebuie s v asuma i o responsabilitate deplin . Nimeni nu ştie viitorul. Nimeni nu estă ă ţ ăprofet. Nu pretind c sunt profet, dar ştiu un lucru. V-a venii vremea şi probabil c a venă ădeja, când America v-a fi singura ar în care libertatea v-a fi înc p strat şi men inut ţ ă ă ă ă ţ ădezvoltarea liber a religiei şi teologiei v-a fi posibil . Este cât se poate de posibil că ă aceast libertate v-a fi pierdut pe tot continentul european în urm toare genera ie. S-ă ă ă ţ

putea întâmpla ca America s fie singura ar în care tradi iile ortodoxe ale erudi iă ţ ă ţ ţortodoxe s fie p strate şi duse mai departe. Trebui s ne preg tim pentru aceasă ă ă ă eventualitate. Din nou, acesta nu este pesimism. M tem c este o simpl prognoză ă ă realist .ă

Nu aş vrea s m opresc la o not pesimist . Nu exist nici un fel de pesimism ă ă ă ă ămintea şi inima mea. Sunt cât se poate de optimist. Sunt optimist fiindc sunt sigur îăajutorul duhovnicesc al lui Dumnezeu care este dat în tot locul, dar este dat celoascult tori şi supuşi. Este dat oamenilor care s-au dedicat cu adev rat cauzei lă ăDumnezeu. Este singurul lucru pe care l-am putea face şi odat ce l-am f cut putem ă ăsiguri c totul v-a fi în regul , fiindc v-a venii şi ajutorul.ă ă ă

102



Fie ca coapsele noastre s fie legate şi lumina noastr s fie aprins . Cel pu in nă ă ă ă ţputem ine lumina aprins . Întradev r, este foarte greu. Tot ceea ce este real este greu dţ ă ărealizat în aceast lume. În aceast camer suntem uni i în numele lui Hristos, îă ă ă ţ încrederea noastr în Domnul. Haide i s facem aceast încredere nu numai ceva nomină ţ ă ăci şi un principiu real, principiul conduc tor al vie ilor noastre. Haide i s ne întreb m şi ă ţ ţ ă ăse v-a da nou . Dumnezeu s v binecuvinteze şi s v in sub paza Aripilor lă ă ă ă ă ţ ăAtotputernice.

„FI- I CU B GARE DE SEAM LA C ILE VOASTRE”Ţ Ă Ă Ă103



„Este oare vremea ca voi s locui i în casele voastre cele tencuite, în timp ce casa Mea este pustie? ă ţacum, acestea zice Domnul Atot iitorul: „Fi i cu b gare de seam la c ile voastre! A i sem nat mult şi aţ ţ ă ă ă ţ ă cules pu in, a i mâncat şi nu v-a i s turat, a i b ut şi nu v-a i îmb tat, v-a i îmbr cat în haine şi nu v-aţ ţ ţ ă ţ ă ţ ă ţ ă înc lzit în ele, iar cel ce adun simbriile le-a adunat într-o pung spart ”. Aşa zice Domnul Atot iitorul: fi- i că ă ă ă ţ ţb gare de seam la c ile voastre!” (Agheu 1, 4-7).ă ă ă

Evenimentele care se intereseaz de textul nostru au avut loc în zilele regilor persanăcând exila ilor evrei li s-a permis s mearg înapoi la str bunii lor. Ei au fost ferici i s sţ ă ă ă ţ ăreîntoarc în ara sfânt , dar ea era dezolat şi distrus . Gloria trecutului s-a dus. Via a esă ţ ă ă ă ţmizerabil şi nesigur . Lupta pentru supravie uire era grea şi copleşitoare. Dup cum ă ă ţ ăspus profetul, „iar cel care îşi câştig simbria lui îşi câştig simbria ca s o pun la p straă ă ă ă ă într-o pung g urit .” Exista un acut sentiment al fustr rii şi al nemul umirii.ă ă ă ă ţ

Motivul ultim pentru eşec a fost, totuşi, mult mai profund. „De ce? Spune DomnuAtot iitorul. Fiindc casa Mea st în ruin , în timp ce voi sunte i ocupa i fiecare cu casa lţ ă ă ă ţ ţproprie.” Nu este oare natural pentru orice om s fie mai întâi interesat de propria lui casă de propria lui securitate şi siguran şi s se lupte cu nevoile lui imediate curente? Aceastţă ăprin ordinea logic a credin ei. „Cuvântul Domnului a venit la Agheu profetul. Venit-a oaă ţvremea s locui i în casele voastre tencuite, în timp ce casa Mea zace în ruin ?”ă ţ ă

O lume problematizat ă

Nici un fel de grij faă ţă de securitate nu ar trebui s îi fac pe oameni s renun e ă ă ă ţslujirea lui Dumnezeu. Cauza lui Dumnezeu trebuie s aib o prioritate necondi ional ă ă ţ ăpreten iile lui Dumnezeu fa de om sunt absolute. Nici un fel de cas na ional nu ar puteţ ţă ă ţ ăfi reconstruit sau restabilit decât numai dac na iunea consimte s fie slujitoarea lă ă ă ţ ăDumnezeu. Tocmai acestei cauze a fost dedicat vechiul Israel în perioada încerc rilor şi ăajust rilor. Chipul tainic al Sclavului care Sufer a fost semnul unui viitor str lucit pe caă ă ăDumnezeu L-a preg tit slujitorilor Lui. Toate sârguin ele umane ar fi trebuit s fie subjugaă ţ ăl untric scopului lui Dumnezeu. „C ci în zadar s-ar ostenii cei care zidesc casa dac nu aă ă ăzidi-o Domnul, iubi i ai S i.” Nu exist loc pentru neîn elegere şi disperare. Era vremeţ ă ă ţ

pentru poc in şi rededicare. „Lua i în considerare c ile voastre” (Agheu).ă ţă ţ ă Tr im într-oă lume problematizat şi distorsionat , o lume a tensiunilor. Ne g sim dă ă ămai multe ori prinşi în fa a unei crize inclusive şi radicale care afecteaz mai toate niveleţ ăexisten ei şi factorii vie ii. Amintirile ultimului R zboi Mondial sunt înc proaspetele ţ ţ ă ăinimile şi min ile multora, în timp ce lumea de acum continu s existe într-un stadiu ţ ă ăr zboiului. Greutatea ultimului r zboi a putut fi îndurat numai fiindc a existat n dejdea ă ă ă ă ăconvingerea c lupta armat v-a rezolva tensiunile şi v-a asigura o pace de durat şi justă ă ăAceast n dejde a fost fustrat . Au fost rezolvate numai câteva probleme. Tensiunile sună ă ămai puternice decât oricând, de fapt au crescut şi mai puternic. Împ r iile se ridic şi staă ăţ ăuna împotriva alteia. Exist un pronun at sentiment al lipsei de siguran . Înseşi solul pară ţ ţăa fi explosiv. Nici o cauz uman nu pare c este sigur şi nici o întreprindere uman nă ă ă ă ă

pare a fi valid . Toat facerea civiliza iei pare c se dezintegreaz şi este pe punctul deă ă ţ ă ăc dea în ruin . Exist o conştiin crescând a t riei r ului. Exist pu in încredere ă ă ă ţă ă ă ă ă ţ ăputerea Binelui. Suntem ispiti i de a vorbii de sfârşitul vremurilor.ţ

Exist n dejdi pentru viitor? Num rul celor care şi-au pierdut toat n dejdea este ă ă ă ă ăcontinu creştere. Se poate resim ii un val crescând de apocalipticism isteric care îă ţcâştig adep i nu numai între cei vis tori şi dezr d cina i ci la fel de bine şi întă ţ ă ă ă ţcredincioşi. Lor li se pare c sfârşitul timpului şi al lumii este cât se poate de apropiat şi ăse tem ca acesta s nu fac nimic altceva decât s expun futilitatea vie ii umane şi ă ă ă ă ţn dejdilor istorice. În acest moment critic to i sunt ocupa i cu casele lor, dar sunt copleşă ţ ţ de posibilitatea unui dezastru iminent. Din nou, la fel ca şi în zilele, profetului Agheu spun

104



„a i c utat multe şi iat , a i g sit prea pu in.” Motivul este acelaşi – casa Domnului r mânţ ă ă ţ ă ţ ăsimbolic în ruine. „Poporul spune c nu a venit înc vremea s reconstruim casa Domnuluă ă ăea înc st în ruin .” A sosit vremea s vorbim de singura N dejde care ne-a mai r mas ă ă ă ă ă ăcare nu a fost considerat un eşec.ă

Dumnezeul istoriei

Suntem obişnui i s ne întreb m ce are s se întâmple, la ce ar trebui s nţ ă ă ă ăaştept m. Dar nu acesta este sensul întreb rii. Singura întrebare pe care ar trebui uă ăcreştin s se întrebe este aceasta: ce voi face? În aceast situa ie disperat şi periculoasă ă ţ ă ce aşteapt Dumnezeu de la mine s fac cu scopul ca voia Lui s fie f cut în cer la fel ca ă ă ă ă ăpe p mânt? Ne întreb m aceast întrebare dar de obicei eşu m s ajungem la un r spună ă ă ă ă ăBineîn eles c destinele noastre nu pot fi aşezate în cele din urm pe câmpul de lupt ţ ă ă ănici la conferin ele în elep ilor, ci numai în adâncurile inimii. Din nou, „lua i seama la c iţ ţ ţ ţ ăvoastre.”

Ca şi creştini suntem dedica i unor anumite crezuri primare cu privire la istoriţPentru noi, Dumnezeu este Domnul Istoriei. Istoria uman nu este numai o ar taă ăautonom a unor for e oarbe ale naturii, iar cursul ei nu depinde numai de pl nuirea ă ţ ăschematizarea uman . Ordinea ultim a istoriei este facerea lui Dumnezeu. Ar putea ă ă

dificil şi prea îndr zne s încerc m s detect m c ile lui Dumnezeu în textul confuz ă ţ ă ă ă ă ă

complex al evenimentelor istorice. Totuşi, ştim c Dumnezeu este Cel care i-a parte ăvie ile noastre ca şi Judec tor şi St pân deplin. Nu suntem l sa i f r interpretare ţ ă ă ă ţ ă ăconducere în interpretarea noastr a vie ii umane. Dumnezeu a ac ionat în via a poporulă ţ ţ ţLui ales – vechiul Israel – la fel cum El ac ioneaz înc în via a noului Israel – Biserica; toatţ ă ă ţna iunile de pe p mânt sunt subiectul acestei reguli suverane. El nu intervine numţ ăsporadic în cursul afacerilor umane.

Modelul istoriei este facerea lui Dumnezeu şi este modelul mântuirii. Exist o anumită ordine duhovniceasc în istoria uman , indiferent cât de greu ar fi pentru noi s discerneă ă ăaceste realit i în anumite momente. În toate locurile şi în toate situa iile, preten iile lăţ ţ ţDumnezeu fa de ascultarea şi de slujba noastr sunt evidente. În Legea Lui noi puteţă ă

discerne ordinea Sa. Prin Iisus Hristos Domnul nostru şi în El, ni s-a descoperit odat pentătotdeauna, c Dumnezeu şi-a exprimat scopul Lui r scump r tor în istorie. N dejdiă ă ă ă ănoastre istorice depind de încrederea noastr ultim şi de crezul în pronia duhovniceasc .ă ă ă

Ciclurile recurente

Istoria nu este doar o secven infinit de repeti ii vagi. În lumina lui Hristos sunteţă ă ţaduşi s vedem ceva mai mult decât un simplu predicator învechit care cu greu ar putea ădiscernut. „Este oare vreun lucru despre care am putea spune iat ceva nouă ?” s-a întrebael. „Noul” a intrat în lume prin Iisus Hristos şi prin crucea Lui. Hristos este noul calocuieşte şi în El s-a înnoit toat crea ia şi ea este reînnoit din nou şi din nou. Vechiul ă ţ ă

trecut şi înc trece în vie ile celor care prin credin şi ascultare îi apar in Lui şi locuiesc ă ţ ţă ţnoutatea Lui perpetu . Ciclurile necesit ii cosmice, ciclurile unei sor i sau a unuiă ăţ ţ fatumrecurent, a fost frânt şi nou ne este dat s urm m o linie dreapt , care este Hristos după ă ă ă cum s-a exprimat Augustin.

A fost f cut posibil o nou viziune a istoriei. Totuşi, aceast viziune a fost dejă ă ă ă ăanticipat de marii profe i ai vechii rânduieli. Istoria nu este doar o serie de evenimente, dă ţnaşteri şi de dec deri. În istorie exist oă ă mişcare real şi Dumnezeu este Cel care o mişcă El o mişc în spre un final şi acesta este scopul şi elul ultim al lui Dumnezeu. Istoria să ţmişc în spre împlinire.ă Hristos vine din nou şi atunci victoria Lui este deplin realizatIstoria este un fel de realitate, în care Dumnezeu îşi realizeaz scopul S u creativ.ă ă

105



Hristos este mântuitorul lumii, slavator mundi – Mântuitor nu numai al sufletelor ci al lumii. Lumea în sine a fost r scump rat . În lume nu poate s se succead nimic ca fiină ă ă ă ălegat organic de scopul lui Dumnezeu. Într-un anumit sens, istoria mântuirii este singuristorie adev rat . Este tocmai o reconstruc ie a casei lui Dumnezeu care este ruinat .ă ă ţ ă

Victoria ultimă

N dejdea ultim a creă ă ştinilor este c ceva radical unic v-a apare. Această

r scump rare ultim v-a transcede istoria. În aceast ultim împlinire v-a fi pierdut că ă ă ă ă ăfiind cea care a fost dedicat lui Dumnezeu şi care este marcat de semnul crucii. Istoria nă ăv-a fi pur şi simplu abrogat sau înlocuit . Istoria nu este numai un prolog la povesteă ăetern a unui Împ r ii externe. Regele a venit şi a fost întronizat pentru totdeauna pră ă ăţvictoria crucii Sale. În acest sens, istoria noastr p mânteasc a fost deja integrat îă ă ă ăistoria Împ r iei.ă ăţ

Victoria ultim v-a transcede toate dimensiunile istorice. În împlinirea ultim totul vă ăfi schimbat şi reînnoit, dar totuşi v-a fi înc împlinire şi o sumarizare sau recapitulare ăcare nimic nu v-a fi pierdut sau l sat la o parte.ă

În lumina acestei ultime aştept ri, tot cursul istoriei umane îi este oferit un anumăsens şi un nou în eles. Acest în eles este oferit de integrarea sârguin elor umane în scopţ ţ ţ

lui Dumnezeu. Nu exist valori şi împliniri dincolo de modelul istoriei realizat dăDumnezeu. Voin a lui Dumnezeu trebuie mediat prin acceptarea credincioas a scopulţ ă ăS u fa de oameni. Totuşi, aceast cauz v-a fi judecat separat fa de neglijen a saă ţă ă ă ă ţă ţrezisten a uman .ţ ă

Modelul duhovnicesc

Suntem chema i s aştept m o ultimţ ă ă ă reintegrare a istoriei noastre. Cu aceastn dejde sigur suntem încuraja i la ac iune şi slujire. Dincolo de modelul duhovnicesc ă ă ţ ţmântuirii, am lucra în van.

Chiar şi în acest veac tranzitoriu, noi putem anticipa adunarea pentru lumea ce v-a s

fie. Numai în aceast perspectiv ultim putem recupera sensul real al urgen ei ce v-a să ă ă ţ fie în întreprinderile noastre istorice şi astfel s putem discerne dimensiunea potrivit ă ădatoriei noastre creştine. C ut m veacul ce v-a s fie şi tocmai pentru acest motiv sunteă ă ăchema i s lucr m. Trebuie s fim conştien i de toate iluziile utopice a împlinirilor noastţ ă ă ă ţactuale. Împlinirea ultim şi cea mai adev rat st în t râmul de dincolo. Dar este tocmă ă ă ă ăaceastă justificare anticipat a istorieiă cea care ofer sens vie ii noastre prezenteă ţ şi carne inspir curajul de a fi şi a slujii scopurile şi interesele lui Dumnezeu.ă

Istoria este plin de sens,ă nu numai fiindc în istorie indivizii pot face decizii, ci fiindcă ea este o parte din lumea lui Dumnezeu pe care eventual El voieşte s o mântuiasc ; adică ă s o r scumpere şi s o p streze. Istoria st şi ea sub judecata lui Dumnezeu, nu numai ă ă ă ă ăp r i şi fragmente ci în integritatea ei, ca şi un întreg. Via a noastr istoric apar ine acestă ţ ţ ă ă ţ

totalit i. N dejdea ultim a creştinului este căţ ă ă ă Hristos vine s judece pe cei vi şi pe cămor i, s judece lumea.ţ ăExist n dejde? Replica creştin este simpl şi categoric :ă ă ă ă ă El este speran a. ţ Fraz

poate fi foarte uşor prost în eleas şi prost interpretat . El nu voieşte s spun cţ ă ă ă ă ă priHristos sau prin El suntem încuraja i s n d jduim în mai multe lucruri. Tocmai El este cţ ă ă ăcare este ultima N dejde. Ar trebui s fim conştien i de depersonalizarea istoriei şi ă ă ţveacului ce v-a s fie.ă

Noi aştept m venirea lui Hristos fiindc tânjim pentru o întâlnire personal cu Eă ă ăAceast întâlnire personal a întregului umanit ii cu R scump r torul este sensul adev ră ă ăţ ă ă ă ăal venirii Sale din nou. V-a exista o judecat . În acest ultim ceas se v-a face clar şi evideă

106



dac , pe parcursul istoriei, ne-am ocupat mai mult numai de casele noastre slabe şi măpu in de locuin a Domnului.ţ ţ

Întrebarea este înc valabil : „este oare vremea ca voi s locui i în casele voastre, ă ă ă ţtimp ce casa Lui zace în ruin ?”ă

PARTEA A CINCEA: REVIZUIRI ŞI CRITICI

O CRITIC LAĂ ADRESA GÂNDIRII ECUMENICE A LUI ZANDER

Într-un sumar scurt este cât se poate de imposibil s afirm m cum se cuvine toaă ă îndoielile şi obiec iile pe care chiar şi o lectur gr bit a acestei c r i nu poate eşua s ţ ă ă ă ă ţ ăprovoace. O examinare mai profund a argumentului nu face decât s ne crească ă

stânjenirea ini ial . Este o carte personal . Ea nu este în nici un caz tipic pozi iei ortodoxţ ă ă ă ţEste, într-un anumit sens, „o voce din Orient,” dar ceea ce spune aceast voce nu este niă„oriental” şi nici „ortodox.”

Autorul a fost antrenat şi crescut într-o anumit tradi ie specific şi abordarea lui ă ţ ă„realit ii ecumenice” este greu colorat de convingerile lui speciale. Am putea s năţ ă ă întreb m dac aceste covingeri sunt compatibile cu punctele primare ale Credină ă ţOrtodoxe. Mai mult, am putea s ne întreb m dac noua concep ie a „ecumenismuluă ă ă ţsponsorizat de autor este compatibil cu principalele scopuri al Mişc rii Ecumenică ă ăModerne. De fapt, autorul nu pare c este interesat de probleme legate de „credin ” saă ţă„ordine.” El alege s mearg dincolo de dogme, canoane şi ritualuri. „Ecumenismul,” după ă cum este el conceput de autor, este esen ial tainic. El nu se intereseaz de „evenimentţ ă

externe” şi nici nu este interesat de împlinirile istorice. „Unitatea ca şi el al ei, este ţunitate a iubirii, imposibil de realizat în nici un alt fel de form istoric , dar promis în viaă ă ă ţviitoare” (p. 44). În acest sens, Ecumenismul este „o anticipare a împ r iei” (p. 222ă ăţEcumenismul este esen ial paradoxal şi metalogic. „Ecumenismul este posibil numai îţciuda logicii sau mai mult, independent de ea” (p. 38). Planificarea istoric a foădescurajat . Chiar şi discu iile teologice au fost descurajate. Acest exerci iu al „teologiă ţ ţcomparative” nu face decât s fac şi mai puternic schisma. „Aceast munc cu greu aă ă ă ă ăputea fi considerat ecumenic ” (p. 210). În istorie nu este posibil nici un fel dă ă ă„vindecare a schismei” şi nici nu s-a încercat s se realizeze ceva de acest fel.ă

107



Autorul nu crede în posibilitatea nici unui fel de avans ri ecumenice în plan istoriăEcumenistul este invitat s se r sfe e cu un fel de viziune „eshatologic ” şi nu exist nici uă ă ţ ă ăfel de chemare la o ac iune sobr şi responsabil . Am putea ezita: nu este aceastţ ă ă „viziune” mai mult un vis domestic? „Interpretarea eshatologic , pe de alt parte, estă ăindependent fa de toate eşecurile istorice. Prospectul de „a fii întotdeauna divizat” nă ţăeste ceva terifiant pentru ei; toat istoria Bisericii este istoria diviziunilor şi prin urmaăacestea pot fi privite ca şi o prefa la înc nescrisa carte despre unitatea Bisericii; tragedţă ăistoric a creştinismului este o condi ie inevitabil a unei umanit i dec zute – şi esă ţ ă ăţ ă

tocmai aceast realitate p c toas cea care este obiectul unei transfigur ri eterne şi a ună ă ă ă ă parusii viitoare (p. 45). Este cât se poate de evident c autorul trece cu vederea pestăfaptul c „unitatea vizibil ” şi tocmai „unitatea de credin ” este unul dintre semneă ă ţăBisericii dup înv turile Noului Testament şi c Biserica a fost inten ionat de Hristos deă ăţă ă ţ ăfi „stâlpul şi temelia adev rului.” Nu intr deloc în discu ie problema progresulă ă ţ„inevitabil,” ci mai mult al unei obliga ii, a unei datorii şi a unui impediment pozitive.ţ

Ar fi interesant s compar m afirma ia autorului cu cea c a fost spus recent despă ă ţecumenism de un alt scriitor, a c rui care a fost publicat aproape în acelaşi timp în timă ăce noi discut m aici. Este un eseu care a dobândit premiul Norris de William NichollăEcumenism şi catolicitate (SCM Press, Ltd., Londra, 1952). Compara ia este pertinentţ având în vedere c ambii scriitori încep cu aceiaşi „experien ” şi au acelaşi trecut. Doar că ţă

Domnul Nicholls evident a avut un antrenament teologic mai profund şi un sim ecclesiţmai dezvoltat. În conformitate, iat ce afirm el: „diviziunile dintre creştini nu sunt ă ăconsecin necesar a existen ei lor istorice.” De la Hristos, p catul şi istoria nu ai suţă ă ţ ăegalizate. P catul din istoria Bisericii ste un fapt, chiar un fapt permanent, dar nu este cevăinevitabil. Mişcarea Ecumenic este o reînnoire a conştiin ei c acest stadiu al afaceriloă ţ ăeste scandalos şi în întregime anormal. Direc ia lui inerent în istorie spre unitatţ ăindiferent cum este conceput , nu poate fi considerat alta decât mişcarea lui spă ăpoc in (Nicholls, pp. 54-55).ă ţă

Este tocmai acest duh al poc in ei cel care lipseşte în cartea pe care o trecem îă ţrevist . „Creştinismul divizat” este luat ca şi un fapt ultim şi inevitabil al istoriei. În privină ţlui nu se mai poate face nimic. Pe de-a întregul, este ap rat un fel de „ecumenism” destă

de special, unul care are foarte pu in în comun cu sârguin ele ecumenice actuale aţ ţBisericilor creştine. T ria conduc toare a acestor sârguin e a fost întotdeauna o c utaă ă ţ ădisperat spre un fel de „reunire creştin .” A fost o c utare spre o „gândire comun ”. Însă ă ă ăeste cu totul o alt problem dac acest el poate fi dobândit în istorie şi dac poate ă ă ă ţ ădobândit prin mijloacele şi metodele adoptate de Mişcarea Ecumenic . În orice caăprincipala preocupare a Mişc rii Ecumenice a fost întotdeauna Unitatea Bisericii. Acumătocmai aceast preocupare este dezaprobat de autor. El ap r o „unitate f r unificareă ă ă ă ă ăunitate în lips de unire sau dez-acordul. Din punctul de vedere al autorului, în plan istorănu putem ajunge la nici un fel de în elegere şi toate tendin ele spre în elegere sunt prţ ţ ţurmare lipsite de sens, futile şi chiar periculoase. Autorul este cât se poate de elocvent îpledoaria sa împotriva „prozelitismului,” pe care îl identific cu „convertirea.” Toat lumeă ă

ar trebui s r mân în confesiunea în care s-a întâmplat s se nasc . Dup acest autor, „uă ă ă ă ă ăpostulat necesar al realit ii ecumenice,” nu este numai absen a prozelitismului (în sensăţ ţcurent şi peiorativ al termenului), dar şi din punctul de vedere teologic, având în vedere cacest stadiul ultim al prozelitismului nu este nimic altceva decât o form subtil dă ăpresiune şi violen duhovniceasc . „În practic ceasta nu înseamn nimic altceva decţă ă ă ăfaptul c dac îl v d pe fratele meu c greşeşte , eu nu fac nici un fel de încercare de ă ă ă ădezabuza de greşelile lui şi de a îl ghida în calea adev rului” (p. 113). Disputele despăcredin sunt „mai mult un fel de joc de şah” (p. 110). Toate acestea sunt descrise ca şi ceţămai fin împlinire a „iubirii ecumenice”. Nu este nici un fel de exemplu drastic de un anumă

108



fel de „insensibilitate împietrit ,” a unei lipse totale de iubire fa de „fratele care greşeşteă ţăşi fa de Adev rul catolic?ţă ă

Autorul protesteaz c aceast atitudine nu este „nici compromis şi nici relativismă ă ă ăci mai mult un fel de modus vivedni, „o atitudine conştient a libert ii şi a toleran ei faă ăţ ţ ţde to i creştinii, care este cât se poate de esen ial vie ii ecumenice” (p. 118). Destul dţ ţ ă ţciudat, el se aşteapt s construiasc „comuniunea ecumenic ” pe aceste temelii. ă ă ă ăextinde scopul la creştinii liberali şi face „comuniunea ecumenic disput pentru to i” caă ă ţ„voiesc a fi creştini şi voiesc s se numeasc aşa,” indiferent de convingerile lor actuaă ă

referitoare la Hristos. Mai trebuie pus o singur întrebare: „voim noi s fim creştini şi voiă ă ănoi s purt m numele lui Hristos?” Din nou, „voim noi s fim în comuniune cu al i creştină ă ă ţne sim im noi lega i cumva cu restul oilor care nu sunt din staulul nostru, dar care şi eleţ ţurmeaz lui Hristos?” Un r spuns afirmativ la aceste probleme vagi, dup opinia autoruluă ă ăar fi destul de suficent „ca s putem fi primi i în comuniunea ecumenic ” (p. 176). Autoră ţ ăeste nemul umit de cu limita ile impuse asupra membrilor „organiza ilor” ecumenicţ ţ ţHristos trebuie înştiin at ca şi Dumnezeu şi Mântuitor. „Baza”, doctrinar şi discriminativţ ă este evident indispensabil pentru un anumit gen de educa ie, dar arat c nici un fel dă ţ ă ăorganiza ie nu poate coopta cu realitatea ecumenic conceput de autor. „Nu avem nici uţ ă ădrept s îi excludem de la harul lui Hristos pe cei ce Îl iubesc, chiar dac numai în sensul dă ăa fi atraşi de chip şi de lua numai un interes c rtur resc fa de El” (p. 71). „Totuşi muă ă ţă

creştini ar putea greşii cu privire la Hristos şi ar putea fi diferi i unii fa de al ii, cţ ţă ţ ănumele Lui este o leg tur , care fiind mai puternic decât o elul, îi leag de ucenicii dă ă ă ţ ăAntiohia care s-au numit creştini. El omite obiec ia natural c acelaşi nume ar putea ţ ă ăfolosit în sensuri diferite şi exclam plin de patetic : „prin fragilitatea uman sau pră ă ă ăprostie am putea anula sau sl bii puterile inerente în numele lui Dumnezeu. Ca şi cum prăNumele nu a ac ionat şi nici nu a trecut prin sin, dincolo de interpret rile lui greşite ţ ădrepte” (p. 136 şi nr. 2). Pe de alt parte, „numele de creştin indic ceea ce este cel mă ăesen ial în om: direc ia voin ei lui, cea mai înalt valoare duhovniceasc recunoscut de eţ ţ ţ ă ă ăobiectul iubirii şi al slujirii lui” (p. 179). În aceste afirma ii exist un fel de confuzţ ăevident ... „Direc ia voin ei” nu poate fi independent de concep ia pe care o avem despă ţ ţ ă ţ„obiectul iubirii sale” şi prin urmare nu putem fi aceiaşi dac aceste concepte contrazic ă

se exclud unul pe altul. Evident nu este acelaşi lucru s credem din toat inima cea ce estă ăprofesat de crezul de la Nicea şi s avem „interese c rtur reşti” într-un umil profă ă ăgalileian.

Poate fi aceiaşi „direc ia voin ei” în ambele cazuri? Ar putea ca autorul s includ îţ ţ ă ă„comuniunea lui ecumenic ” oameni ca şi celebrul pastor Kalthoff care a voit s îă ăcontinue slujirea lui în comunit ile creştine în timp ce nega c Iisus ar fi existat sau ar ăţ ătr it? Kalthoff a fost preg tit s se numeasc pe sine „creştin,” într-un anume sens. De că ă ă ăs fie el exclus din „comuniunea ecumenic proiectat ” de acei iudei avansa i care nu aă ă ă ţavut nici un fel de „interes c rtur resc” în Iisus, dar au fost preg ti i s considere ca ună ă ă ţ ădintre cei mai mari moralişti ai rasei iudaice?

Autorul merge mai departe decât are cere-o o „toleran ” rezonabil . El sugereaz cţă ă ă

de fapt, „revela ia ecumenic ” a umbrit tot ce poate fi descoperit în dimensiunea istoricţ ă ăEl sugereaz c fiindc concep iile divergente sunt despre „aceiaşi” realitate, toate din eă ă ă ţsunt revela ii par iale ale lui Hristos. Nu numai c în ele exist anumite sâmburi de Adevţ ţ ă ă ăci în cele din urm Hristos este cel care se manifest în haosul şi confuzia proasteloă ăinterpret ri umane. „Un creştinism împ r it,” dimpreun cu toate conflictele şi disrupă ă ţ ă ţinterniceian , se dovedeşte a fi o Revela ie „autentic ” sau pur şi simplu o nouă ţ ă hristofanie. „Ea este cu adev rat o revela ie; în ea ochii noştii duhovniceşti se deschid că ţadev rat în fa a viziunii chipului pân atunci nev zut al lui Hristos în creştini.” (p. 207), ă ţ ă ăBiserica institu ional , în dogme, rânduieli şi ritualuri. Totul poate devenii un „chip” genuţ ăal lui Hristos. Nu trebuie decât s dobândim o nou viziune, „independent de logic .” Aă ă ă

109



putea sugera şi cumva independent şi fa de adev r. ne putem minuna dac Sfântă ţă ă ăAtanasie şi Ernest Renan a vorbit real despre „acelaşi Hristos.” Autorul a sugerat de fac Pantocratorul icoanei bizantine şi galileianul lui Ude sunt „chipuri” ale aceluiaşi Hristoă(p. 208).

Un filosof rus proeminent din secolul trecut ne spune în memoriile lui c el şiăpierdut credin a înc din copil rie şi c la un anumit moment i-a spus mamei sale c ea l-ţ ă ă ă ă„respectat pe Iisus.” Mama, f r s fie înc obişnuit cu noul ei postulat „ecumenic” ă ă ă ă ă început s plâng . Pentru ea era un fel de blasfemie. În noua interpretare „ecumenic ” nă ă ă

era decât o singur expresie legitim a uceniciei creştine. Din câte se pare, acea doamnă ă b trân nesofisticat ştia destul de bine ce însemna creştinismul. Ar fi dificil s vedem cuă ă ă ăpoate fi cineva „creştin” dac mai toate dogmele canoanele şi institu iile duminicale sună ţrespinse deliberat şi l sate la a parte ca şi un fel de „cumulare uman ” sau chiar ca ă ă„supersti ii.” Pluralitatea interpret rilor este o sc pare s r c cioas .ţ ă ă ă ă ă ă

Bineîn eles c în „comuniunea ecumenic ” ap rat de autor avem motivţ ă ă ă ă„independent de logic ” şi s ne uit m la lucruri f r s le discernem. Mai mul i cititori ă ă ă ă ă ă ţc r ilor ar fi incapabili s „îşi sacrifice ra iunea” şi s îşi dilueze credin a. Ei ar puteă ţ ă ţ ă ţconsidera sacrificiul ca şi un fel de sacrificio del inteletto, ca şi un fel de act de presiune violen . Protestul lor probabil nu v-a ajunge niciodat la autor, care îşi v-a g sii refugiul ţă ă ă„paradoxal” şi îşi v-a acuza oponen ii lui de un fel de „rigiditate confesional ,” de îngustimţ ă

duhovniceasc sau chiar de orbire. Problema înc r mâne: cum ar putea fi construiă ă ă „comuniunea ecumenic pe nisipurile mişc toare ale opiniilor umane? De fapt autoră ăvorbeşte de „comuniune,” la care am putea apar ine în ciuda unor disensiuni dificile îţprobleme de credin cu al ii membrii ai unei „societ i” singulare, care nu este unţă ţ ăţ închis . Aceast „Societate” posed o introspec ie mai profund în Taina ultim a lă ă ă ţ ă ăDumnezeu decât tot restul Bisericilor „institu ionale” sau restul denomina iilor care ţ ţputea fi dobândite, fiind închise în limitele înguste ale „dogmelor canoanelor şi ritualurilo(p. 211). „Bisericile” sunt un plural, fiindc autorul „Bisericii creştine unice” pur şi simpă„nu exist ” (p. 30).ă

El ar fi l udat etosul distinctiv şi a promovat om contribu ie distinctiv la „propria lă ţ ăBiseric ” – una dintre multele care exist . Toate „confesiunile” reflect în cele din urmă ă ă

aceiaşi „tain .” Totuşi, el a exclus toate tr s turile „confesionale” din rug ciunea pentră ă ă ăunitate creştin . Aceast rug ciune ar fi fost nesincer ,. Decât numai dac cei care s-aă ă ă ă ăal turat ei „au renun at deplin la idealurile lor confesionale.” Unitatea nu ar trebui să ţ cunoasc nici un fel de limita ie. „Dar aceast eliberare a rug ciunii dintr-o con inuă ţ ă ă ţconcret, pentru toat imageria, înseamn ridicarea la nişte în l imi duhovniceşti care suă ă ă ţaccesibile numai câtorva.” (p. 156). Aceast rug ciune se dovedeşte a fi „apofatic ” ă ă ăprobabil ea nu este o rug ciune pentru Unitateaă Bisericii, dup cum este imposibil să concepem o „Biseric ” f r nici un fel de tr s turi comune. Adev rata dificultate estă ă ă ă ă ăcreat de autor de fraza c „trebuie s fie o turm şi un p stor.” Ar exista nişte ambiguită ă ă ă ă ăevidente dac romano catolicii, ortodocşii şi protestan ii s-ar fi al turat în recitarea acestă ţ ăfraze, fiindc ei ar interpreta-o diferit.ă

Nu este clar de ce autorul este stânjenit de „ambiguitatea” cuvintelor în acest senDe ce nu a fost el sup rat de faptul c „numele lui Iisus,” evident nu a avut aceiaă ăconota ie pentru un ortodox şi pentru un „creştin liberal” (sau cel pu in, ar trebui s ţ ţ ăconota ie diferit ). În orice caz, nu este clar ce face el cu aceast fraz scripturistic „ţ ă ă ă ăturm ”? Evident, se refer la istorie şi nu numai la „în l imile duhovniceşti care suă ă ă ţaccesibile numai câtorva.” Autorul este interesat numai de o anumit problem ă ăEcumenismului, adic cu problema întâlnirii ecumenice. Este adev rat c Mişcareă ă ăEcumenic a creat o „nou atmosfer ” în rela iile intra-creştine (p. 20). Oamenii din diferiă ă ă ţconfesiuni loiale şi din diferite trecuturi sunt aduşi împreun şi obliga i s se înf işeze ună ţ ă ăţ în fa a altuia. Problema practic care se ridic inevitabil ste aceasta: care este sensţ ă ă

110



adun rii creştinilor care nu s-au unit şi ce ar trebuie s fac şi s gândeasc unul fa dă ă ă ă ă ţăaltul. Autorul nostru nu are nici un fel de n dejde de reconciliere a unor opinii divergente ăsisteme de credin . În acelaşi timp el este impresionat lipsa de prietenie a întâlnirţăBarierele ecclesiale nu pot fi dep şite. La fel cum sunt mai multe sisteme divergentănimeni din noi nu ar trebui s ne privim pe noi înşine ca fiind cei consisten i (p. 24ă ţArgumentul este ciung.

Autorul a ales s se întâlneasc cu provocarea lipsei de unitate într-un alt feă ă„Biserica mea este privit d mine ca fiind capabil s fie privit natural ca şi adev rată ă ă ă ă

Biseric – aceasta este implicat d faptul c eu îi apar in ei şi fiind adev rata Biseric eă ă ă ţ ă ăeste unic . Acest fapt nu îi ofer dreptul de a condamna alte Biserici” (p. 91). Problemă ăreal nu ste ceea ce îmi este natural mie, ci ceea ce este adev rat. Autorul complic fă ă ă ănici un motiv problema cu nişte presupozi ii nelegitime. În interpretarea lui, „credin aţ ţ„intui ia primar ” este radical diferit de procesul pe care îl numim cunoaştere.” (p. 126ţ ă ăÎn conformitate, „notele Bisericii” notae ecclesiae, „nu pot obiectiva nici un fel dcunoaştere” (p. 126). În alte cuvinte, Biserica nu poate fi identificat .ă

Totuşi, într-un lung capitol referitor la „Problema ecumenismului,” autorul a aledeliberat notae ecclesiae ca fiind punctul central care descrie şi analizeaz noua „RealitatăEcumenic ” (pp. 119-120). El ajunge în cele din urm la o concluzie ultim c adev rată ă ă ă ăcheie la problema ecumenic este „ideea unei singure lumi – creştinismul.” Este o ideă

metalogic „şi ea nu formeaz nici o parte din nici o doctrin ecclesiologic şi ea nu poateă ă ă ă justificat logic.” Creştinismul este aparent identic cu o anumit „comuniune ecumenică ă ăsau cu o nou „societate” deschis . În orice caz, nu putem fi mul umi i de categoriiă ă ţ ţ„creştinismului” (care este unul). „Creştinismul” a înlocuit „Biserica.” „Dar din moment cHristos îi cunoaşte pe cei care vor s îi fie ucenici şi din moment ce ucenicii lui, deşi nu suăde acord cu toate sunt una în dorin a lor de a fi St pânul lor,ţ ă tota christianitas este realitate” (p. 224). Ar trebui s ne reamintim de aceast dorin „de a fi credincioă ă ţăSt pânului” care ar putea fi exprimat în orice fel al dorii: m rturisidnu-L pe Hristos ca ă ă ă„Dumnezeu şi Mântuitor.” Descriindu-l mai mult ca şi un predicator galileian sau ca şi uapocalipticist lipsit de succes am putea s ne îndoim de „realitatea” unui creştinism bazaăpe astfel de temelii. Cât de mult din creştinismul istoric este l sat unor interpretă ă

uimitoare?

Georges Florovski - Ecumenism

Documents

Transcript of Georges Florovski - Ecumenism